74 | 19 octombrie 2009

Preţ: 2,9 lei

Ediţia în limba română, nr. 74 – 19 octombrie 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

DE

AU SP W RE T G U S HE H T D E N E ELO K L E IN G A V E NIO I L R Y US Z A H L C O T H MO N ER LL I N IN G C K P A S P A H A GIN GI NG A 1 NA ED 0 9

Inimă neîmblânzită de Liesl Schillinger HALF BROKE HORSES A True-Life Novel

de Jeannette Walls. Ilustrată. 272 pag. Scribner. 26 $

Jeannette Walls a fost crescută în sărăcie şi greutăţi de nişte părinţi nepregătiţi pentru acest statut, mereu pe picior de mutare şi excentric de idealişti. În timp ce Rex şi Rose Mary Walls se trambalau dintr-un oraş minier pe moarte în altul, amândoi prea încăpăţânaţi pentru a rezista într-un loc de muncă o perioadă mai îndelungată, cei patru copii ai lor dormeau în cutii de carton, îşi dădeau foc, supravieţuiau cu margarină şi mâncare pentru pisici şi, când au mai crescut, îşi ascundeau câştigurile infime de tatăl lor, care le confisca, bucuros că îşi poate cumpăra de băut. Toţi cei care au devorat volumul de memorii al lui Walls, The Glass Castle, apărut în 2005, s-au întrebat: cum de au existat asemenea personaje neîmblânzite în America într-o perioadă nu foarte îndepărtată, în anii ’60-’70?

Noua carte a lui Walls, Half Broke Horses (Cai pe jumătate dresaţi), redarea în proză a vieţii bunicii ei materne, Lily Casey Smith, la începutul secolului al XX-lea, scrisă din perspectiva bunicii, răspunde parţial la această întrebare încuietoare. Prin aventurile lui Lily Casey – dresoare de mustangi, profesoară, soţie de fermier, contrabandistă, jucătoare de poker, jocheu, pilot de avioane de mici dimensiuni şi mamă a doi copii – Walls face o incursiune în istoria familială plină de adrenalină care i-a insuflat propriei sale mame o înclinaţie continuă pentru vicisitudini. „Sunt dependentă de entuziasm“, îi plăcea lui Rose Mary Walls să le spună copiilor ei. Şi totuşi – pot detaliile biografiei unei femei să explice suficient de bine traseul în viaţă al urmaşilor ei?

Continuare în pagina 8

ILUSTRAŢIE DE SHANNON FRESHWATER; FOTO DE LA „HALF BROKE HORSES“

WILLIAM T. VOLLMANN D E S PRE CROSSERS D E P H I L I P CA P UTO PA GI NA 5

|

GEORGE PACKER DESPR E MAR K DANNER PAG INA 6

Editorial

19 octombrie 2009

5

7

Ficţiune 1

16

17

CRONICA DE FICŢIUNE A LONG, LONG TIME AGO AND ESSENTIALLY TRUE

de Brigid Pasulka

18

ONCE ON A MOONLESS NIGHT

18

de Michelle Wildgen Recenzii de Rebecca Tuhus-Dubrow 19

RISK

de Colin Harrison Recenzie de Amy Finnerty 11

WORSE THAN WAR:

Genocide, Eliminationism, and the Ongoing Assault on Humanity de Daniel Jonah Goldhagen Recenzie de James Traub

de Philip Caputo Recenzie de William T. Vollmann 7

THE HIDDEN LIFE OF DEER:

Lessons From the Natural World de Elizabeth Marshall Thomas Recenzie de Robert Sullivan

BUT NOT FOR LONG

CROSSERS

NO IMPACT MAN: The Adventures of a

Guilty Liberal Who Attempts to Save the Planet and the Discoveries He Makes About Himself and Our Way of Life in the Process de Colin Beavan Recenzie de Alexandra Jacobs

de Elliot Krieger

5

LIQUID MEMORY: Why Wine Matters

de Jonathan Nossiter Recenzie de Jim Holt

EXILES

de Dai Sijie

THE WAR THAT KILLED ACHILLES:

The True Story of Homer’s „Iliad“ and the Trojan War de Caroline Alexander Recenzie de Steve Coates

HALF BROKE HORSES: A True-Life Novel

de Jeannette Walls Recenzie de Liesl Schillinger 4

8

20

STYLIZED: A Slightly Obsessive History

of Strunk & White’s „The Elements of Style“ de Mark Garvey Recenzie de Jennifer Balderama

ROMANE POLIŢISTE

Recenzii de Marilyn Stasio

Nonficţiune

Eseu

6

24

STRIPPING BARE THE BODY:

Politics Violence War de Mark Danner Recenzie de George Packer 9

WHEN EVERYTHING CHANGED:

The Amazing Journey of American Women From 1960 to the Present de Gail Collins Recenzie de Amy Bloom 10

THELONIOUS MONK:

The Life and Times of an American Original de Robin D. G. Kelley Recenzie de August Kleinzahler 15

Familii, clasă şi cultură de Arlie Hochschild

Online

Articole & Bestselleruri 20 Bestselleruri cărţi pentru copii 21 Bestselleruri ediţii cartonate 21 Selecţia editorilor 21 TBR: Din culise 22 Bestselleruri ediţii broşate 22 Raftul cu ediţii broşate

MANHOOD FOR AMATEURS:

The Pleasures and Regrets of a Husband, Father, and Son de Michael Chabon Recenzie de David Kamp Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România. www.nytbr.ro.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745 773 764; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro.

2

„Mereu îmi doresc să îmi placă volumele cu subtitluri precum Minunata călătorie a femeilor americane de la X la Y, ne-a scris romanciera Amy Bloom într-un e-mail recent. „Asta nu e întotdeauna uşor. Cărţile care nu abundă în informaţii neimportante («Numele real al lui Judy Chicago era Cohen») pot fi umplute cu anecdote autoservite («şi atunci i-am zis Gloriei...»)“, iar altele „sunt adesea plicticoase, vagi şi inconsistente“.

Prin urmare, Bloom s-a apucat de citit cu oarecare emoţie cartea When Everything Changed: The Amazing Journey of American Women From 1960 to the Present, a lui Gail Collins, editorialistă pentru The Times. Dar volumul „m-a surprins“, a spus Bloom. Collins „are o imagine completă asupra sentimentelor şi nuanţelor trecutului, asupra chestiunilor de genul stilului din perioada «Mad Men» – şi despre suferinţa ascunsă de strălucire – sau despre imaginea Ellei Baker stând pe un podium în spatele lui Martin Luther King.

Ea redă forţele necesare schimbării şi natura contrariilor, dar şi ambivalnţa specific feminină, ca atunci când o tânără absolventă de drept şi cu un interes evident în salarizarea egală ar spune «Nu sunt o feministă, dar...»“. „Am rezonat cu totul: schimbările care au avut loc, cele care ar putea veni totuşi (mai multe femei în Congres) şi cele pe care nu le aştept în timpul vieţii mele – asistenţa copiilor la nivel naţional, compensaţie adecvată pentru părinţi, decizii privind sănătatea reproducerii luate în interesul celor care reproduc“. Recenzia lui Bloom apare la pagina 9.

Editorii

PODCAST Sunt programaţi să apară săptămâna aceasta Gail Collins, autoarea „When Everything Changed“, James Traub despre cartea lui Daniel Jonah Goldhagen „Worse Than War“, Motoko Rich cu ştiri din teren şi Gregory Cowles cu ştiri despre bestselleruri. Gazda este Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review.

PAPER CUTS Blogul Book Review despre cărţi şi alte materiale tipărite.

EXCERPTS Pasaje din „Half Broke Horses“ de Jeannette Walls, „Liquid Memory“ de Jonathan Nossiter şi din alte cărţi.

BOOKS UPDATE E-MAIL Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor şi a altor materiale. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Cronica de ficţiune

Rebecca Tuhus-Dubrow

A LONG, LONG TIME AGO AND ESSENTIALLY TRUE

tează când drumul este atât de spectaculos.

Deşi jonglează cu ideile, romanul impresionează prin fluxul său de imagini şi viniete izbitoare. Sijie, autoarea bestsellerului Balzac şi micuţa croitoreasă chineză, are o imaginaţie uluitor de fertilă şi un instinct natural pentru tragicomedia absurdului, care implică de multe ori animale. Un iepure de casă este asasinat; când un porcuşor dintr-un lagăr de muncă se naşte cu păr roşu, un prizonier cu părul de aceeaşi culoare este linşat pentru că s-ar fi făcut vinovat de viol porcin.

Naratoarea este, la un moment dat, atacată de ţânţari: „Am omorât o mulţime şi, pentru un minut, ceilalţi mi-au abandonat venele şi au supt sângele din cadravele tovarăşilor, lipite de pielea mea ca o mare crustă vâscoasă“. Eufonia prozei (tradusă reuşit din franceză de Adriana Hunter) şi senzaţiile pe care le produce întăresc mesajul cărţii: limbajul poate oferi plăceri hipnotizante.

de Brigid Pasulka Houghton Mifflin Harcourt, 25 $ Volumul excentric de debut al lui Pasulka sare de la povestea unui cuplu de ţărani est-europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la cea a nepoţilor lor în anii ’90. Dacă asta vă aduce aminte de primul roman al lui Jonathan Safran Foer, Totul este iluminat (şi dacă titlul vă aminteşte de cel de-al doilea, Extrem de tare şi incredibil de aproape), ei bine, nu sunteţi singurii: comunicatul de presă notează existenţa unor „ecouri“ ale vocii lui Foer.

Din fericire, Pasulka, născută în America într-o familie de imigranţi polonezi, are propriile ei calităţi – personajele atractive şi observaţiile fine salvează acest roman de a cădea în sentimentalism. În părţile referitoare la zilele noastre, o tânără singuratică, Baba Yaga, în vârstă de 22 ani, se mută în casa din Cracovia a verişoarei ei irascibile, Irena. Baba Yaga se împarte între două slujbe de servitoare, se maturizează, leagă primele prietenii, începe să aibă pretendenţi şi visează la o carieră în cinematografie. Înapoi în 1939: un tânăr poreclit Porumbel o curtează pe Anielica, frumuseţea legendară a unui sat de câţiva zeci de locuitori (cei doi porumbei vor deveni, fireşte, bunicii protagonistei). Când începe războiul, sătenii se aliază pentru a sprijini Rezistenţa. Romanul este un omagiu adus loialităţii – atât familiale, cât şi naţionale.

Nu-ţi trăda niciodată aproapele pentru un străin seducător, are să înveţe Baba Yaga, indiferent dacă-i vorba de o ţară atrăgătoare sau de un băiat drăguţ care îi place verişoarei tale. Cele mai interesante momente se ivesc din observaţiile de zi cu zi ale eroinei. În timp ce publicul se împrăştie la finalul unui spectacol magic de cabaret, Baba Yaga se gândeşte că „despărţirile noastre ar trebui să fie mai ceremonioase“.

BUT NOT FOR LONG

de Michelle Wildgen Thomas Dunne/St. Martin’s, 24.99 $

IRVING PENN: Small Trades

269 pag. The J. Paul Getty Museum. 49.95 $ Din 1950, Penn, care s-a născut în 1917 şi a murit în această lună la vârsta de 92 de ani, a început să invite muncitori şi negustori modeşti în studioul său, „exact aşa cum erau la momentul respectiv şi cu uneltele la ei“. Acest catalog de expoziţie reuneşte peste 200 de imagini din seria rezultată astfel. Mai sus, „Chestnut Vendor“, New York, 1951, alb-negru.

EXILES

de Elliot Krieger Soho, 24 $ Pe vremea când poliţiştii erau sticleţi, iar broşurile erau multiplicate cu şapirograful, un refugiu popular în rândul dezertorilor din războiul din Vietnam şi al protestatarilor care încălcau legea era Suedia, o ţară care oferea azil, stipendii şi cursuri gratuite de limbă. Romanul de debut al lui Krieger se desfăşoară în acest cadru, pornind de la o premisă curioasă: doi studenţi de la un colegiu nenumit din New York seamănă atât de mult unul cu celălalt, încât Spiegel este confundat mereu cu Aaronson.

După ce devastează un birou de recrutare, Aaronson fuge în Uppsala, iar Spiegel îl urmează pentru a-l ajuta – sau poate pentru a o impresiona pe prietena lui activistă,

Rebecca Tuhus-Dubrow este colaboratoare a secţiunii Ideas din The Boston Globe.

4

care l-a atras în mişcarea de opoziţie faţă de război. Krieger evocă întunericul mohorât al iernii din Uppsala şi paranoia şi îndreptăţirea tinerilor americani în acest loc. Nimeni nu ştie cine pe cine urmăreşte, cine lucrează pentru C.I.A şi unde s-a dus Aaronson după ce l-a convins pe Spiegel să se dea drept el cât timp este plecat şi să-i predea paşaportul (Aaronson scoate din mânecă argumentul suprem: „E pentru mişcare“). Krieger abordează amestecul de impulsuri nobile şi egoiste care animă militantismul – idealismul, nevoia de a face parte dintr-o comunitate şi de a avea o identitate, dorinţa de glorie sau sex –, dar această demonstraţie rareori depăşeşte nivelul superficial. Adesea motivaţiile personajelor sunt neclare. „Ce căuta acolo?“, se întreabă Spiegel, referindu-se la propria persoană. „În ce s-a transformat?“ La finalul romanului, răspunsurile la aceste întrebări continuă să ne scape.

ONCE ON A MOONLESS NIGHT

de Dai Sijie, traducere de Adriana Hunter Knopf, 24.95 $

Narat de o franţuzoaică fără nume, acest roman straniu şi frumos explorează natura limbajului, istoria Chinei, dragostea filială şi romantică şi pasiunea intelectuală. În centrul poveştii se află o „relicvă mutilată“: un volum de învăţături budiste, sutra, învelit în mătase, scris într-o limbă moartă şi rupt în două de dinţii unui împărat. Căutarea obsesivă a jumătăţii lipsă uneşte mai multe personaje: iubitul naratoarei, Tumchooq, un zarzavagiu din Beijing; tatăl francez al lui Tumchooq, condamnat la muncă silnică în minele de pietre preţioase din China; şi diverşi împăraţi fermecaţi de manuscris. S-ar putea ca cititorilor să nu le pese atât de tare de sutra ca personajelor, iar dezvăluirea finală despre textul pierdut este mai degrabă dezamăgitoare. Dar destinaţia nu prea con-

Rezumatul selectiv al celui de-al doilea roman al lui Wildgen sună ca un text propagandistic al unui om prăpăstios care face profeţii pesimiste despre producţia de petrol. Un şir de evenimente înspăimântătoare au loc în decursul a trei zile în Madison, Wisconsin. Staţiile de benzină rămân, în mod misterios, fără combustibil. O pană îndelungată de curent loveşte oraşul. Albinele dispar. În cele din urmă, oamenii încep să-şi scoată bicicletele şi să caute ciuperci comestibile, iar starea generală de ameninţare lasă loc unei raze de speranţă. După toate aparenţele, ar trebui să ne aflăm în faţa unui roman moralizator şi educativ. Dar tonul său este departe de a fi didactic, iar personajele sunt dezvoltate cu atâta măiestrie încât cartea este un succes. Naraţiunea la persoana a treia se referă în măsuri egale la trei membri ai unei locuinţe comune: Hal, un vegetarian care lucrează pentru o organizaţie non-guvernamentală ce luptă împotriva foametei; atletica Karin, o jurnalistă care scrie pentru o revistă de nişă despre brânzeturi; şi Greta, o femeie obosită care s-a mutat în acest loc pentru a scăpa de soţul ei alcoolic.

Personajele sunt pragmatice, cu picioarele pe pământ, tipic Midwestern. În timp ce vizitează o fermă în timpul penei de curent, Karin meditează că oile, „cu lâna lor unsuroasă şi puternic mirositoare“, sunt „mai bune de la distanţă“. Caprele, însă, „mănâncă bine şi dau mult lapte, iar brânza bună de capră este întotdeauna la fel de şic ca o mică rochie neagră“. Între timp, soţul beţiv al Gretei se hotărăşte să se vindece de alcoolism – un proces dureros, descris extrem de plastic şi folosit ca metaforă a necesităţii ca societatea în care trăim să renunţe la dependenţele distructive. Poate apocalipsa va veni treptat, ne sugerează această carte memorabilă. Nu printr-o explozie cosmică, ci prin tăcerea frigiderelor amuţite şi prin „lumina galbenă de lumânare ce de-abia se h conturează în spatele perdelelor“.

PARTIAL GIFT OF IRVING PENN. THE J. PAUL GETTY MUSEUM, LOS ANGELES, 2008. (C) 2007 IRVING PENN

splendidă, e la zugrăvirea sentimentelor contradictorii pe care orice american inteligent le are în privinţa imigraţiei ilegale. Ferma din San Ignacio şi loturile învecinate constituie o întindere accidentată şi sălbatică a vechiului Vest, iar familia de ne-hispanici care o lucrează şi care o consideră căminul lor ar vrea să o păstreze mai mult sau mai puţin cum a fost. Dar traficul transfrontalier traversează proprietatea lor. Uneori fete disperate, abandonate de călăuzele lor, vin să cerşească apă.

Uneori grupuri de oameni care trec graniţa lasă gunoaie şi distrug garduri sau conducte de apă. Într-un moment îngrozitor, o dubă cu imigranţi ilegali urmărită de patrula de gra-

Ce se poate spune despre oamenii care sfidează greutăţile şi pericolul extrem pentru a face munca pe care cei mai mulţi americani n-ar fi dispuşi să o facă?

Zone de frontieră Un roman despre Vestul de azi, devenit şi mai sălbatic din cauza drogurilor şi a deznădejdii.

DE WILLIAM T. VOLLMANN

O

DATĂ, când eram atât de slăbit din cauza dizenteriei bacteriene încât timpul pe care nu-l pierdeam pe toaletă îl petreceam în pat, am găsit în casa gazdei mele o carte într-un limbaj pe care-l puteam citi. Era unul dintre acele romane de dragoste pentru femei, despre lovituri ale sorţii, dar în ultimă instanţă optimiste, un gen pe care nu-l încer-

CROSSERS

de Philip Caputo 448 pag. Alfred A. Knopf. 26.95 $

casem încă. L-am citit, apoi l-am citit iar şi iar, pentru că nu aveam nimic mai bun de făcut.

Dacă voi mai avea vreodată luxul de a repeta o asemenea experienţă, sper că o voi face cu o carte de Philip Caputo. Căci câte decenii, în câte anticariate am văzut Horn of Africa stând neclintită, o stâncă a Gibraltarului în comparaţie cu bolovanii simpli ai lui Ken Follett şi Sidney Sheldon? Şi abia acum, după trecerea unei jumătăţi de veac din viaţa mea, am învă-

William T. Vollmann este romancier şi jurnalist. Cea mai recentă carte a sa, „Imperial“, este despre un district din California la graniţa cu Mexicul.

ILUSTRAŢIE DE HENNING WAGENBRETH

ţat în sfârşit către cine să mă îndrept pentru un bun roman comercial cu ocazia următoarei mei boli epuizante!

Morala din Crossers (Peste graniţă) e că păcatele părinţilor cad pe umerii copiilor, dar nu prea mult. (Nu voi deconspira finalul, dar poate că nu ar fi o indiscreţie să spun că nişte băieţi buni vor supravieţui.) Cadrul este format, în cea mai mare parte, de zonele de frontieră New Mexico-Arizona-Mexic.

Caputo şi-a construit personajele negative din cel mai ieftin material pe care l-a putut găsi. Personajul lui Yvonne, „regina oraşului“, şefa sadică, nimfomană, bătrână şi dependentă de droguri a unui cartel mexican, e la fel de convingător precum Cruella De Vil. Îşi prizează „dozele de «la puta blanca» cu o linguriţă mică din aur“. Caputo înfăţişează detaliile meniurilor sale decadente şi descrie „strălucirea din obrajii ei“ când, după sex, a rămas cu sentimentul că e mai tânără. Ceilalţi asasini, agenţi dubli şi alţii, sunt pur şi simplu mai puţin neplăcuţi şi mai degrabă şablonarzi; s-ar simţi în egală măsură ca la ei acasă în Ziua Şacalului. Că asemenea oameni există şi comit atrocităţi e indiscutabil; dar de ce fac ceea ce fac nu e ceva ce veţi afla din această carte. În consecinţă, intriga din Crossers e la fel de ridicolă ca cea din oricare roman cu James Bond, ceea ce, desigur, nu e un lucru rău dacă-ţi plac romanele cu James Bond.

Unde reuşeşte Caputo, şi într-o manieră

niţă se izbeşte de un ţarc, ucigând sau rănind multe persoane aflate la bord. Ce se poate spune despre oamenii care sfidează greutăţile şi pericolul extrem doar pentru că, aşa cum mi-a spus odată un ofiţer al Patrulei de Graniţă din California, „fac munca pe care cei mai mulţi americani n-ar fi dispuşi s-o facă“? Şi ce se poate spune despre locuitorii fermei din San Ignacio, care devin, pentru a nu spune mai multe, sătui să cureţe murdăria?

Blaine Erskine, capul familiei de la San Ignacio, devine foarte, foarte sătul într-adevăr. Soţia lui, Monica, remarcă: „Pe ţărani“ – ţăranii mexicani care imigrează ilegal – „cred că pot să-i suport. Dar călăuzele şi traficanţii de droguri – oameni oribili“. Iar traficanţii de droguri şi patronii lor sunt cei ale căror acţiuni ameninţătoare îl determină pe Blaine să aibă un comportament care pare obsesiv chiar şi pentru paznicii care patrulează la graniţă. „Am avut o discuţie cu Blaine azi-dimineaţă şi poate că şi tu ar trebui să faci la fel“, îi spune un grănicer voluntar unui vizitator al fermei după ce Blaine trage focuri de avertisment periculos de aproape de câţiva care traversează graniţa. „Tipul ăla devine un pic cam ciudat...

N-am putut să-mi dau seama dacă erau imigranţi mexicani sau traficanţi“. Urmarea e vrajba între Blaine şi ticăloasa Yvonne, care şi-a instalat operaţiunile comerciale chiar pe partea cealaltă a gardului de la graniţă.

Blaine însuşi e zugrăvit în mod convingător. Ca şi răposatul său bunic, Ben, al cărui spirit bântuie naraţiunea, poate fi descris ca „un om care şi-a depăşit propriul timp, doar că n-a ştiut acest lucru“. Acelaşi lucru poate fi adevărat şi pentru ferma San Ignacio.

Mare parte din ce ştim despre Ben provine din transcrieri ale istoriei orale din arhivele Societăţii Istorice Arizona – un dispozitiv inteligent de creare a contexului realizat de Caputo, ce ne permite să vedem personalitatea curajoasă, sfidătoare şi mai ales violentă a lui Ben prin mai multe obiective.

Blaine admiră amintirea lui Ben şi aproape că este reîncarnarea lui, chiar şi în privinţa zâmbetului strâmb şi rece care-i prevesteşte vreun act răzbunător. Îl vizităm fugar pe Ben în diverse momente rememorate ale vieţii sale: ca ucigaşul puşti al unui mexican care a încercat să-i fure calul, ca tânăr luptător de

guerrilla şi călău în timpul revoluţiei mexicane, ca om al legii care nu se dă în lături de la nimic pentru a-l prinde pe fugar, ca nelegiuit care răpeşte oameni şi-i predă ucigaşilor lor pentru a plăti o datorie personală de onoare şi, în cele din urmă, la bătrâneţe, ca apărător violent al onoarei soţiei lui.

De unde cunoaşte Blaine, mai exact, multe dintre aceste episoade nu vom afla niciodată, dar putem fi siguri că le va încuviinţa pe toate. Acum că frontiera a fost închisă şi suveranitatea acordată Arizonei, anchetatorii poliţiei îmblânziţi de legea Miranda şi noi toţi ceilalţi intimidaţi de Patriot Act, Blaine nu poate fi individualistul de modă veche care a fost bunicul lui. Tentativele sale în această direcţie doar o înfurie pe Yvonne într-un mod mai ameninţător.

De ce este ea inamica familiei lui Blaine e unul din secretele cărţii, dar putem spune fără să greşim că are legătură cu amplul trecut misterios al lui Ben. Caputo spune povestea lui Ben cu forţă şi credibilitate. Portretul pe care îl face fermierilor şi familiei lor numeroase sună de asemenea foarte convingător.

Se pricepe la dialogul din Vest, iar aceste personaje ar putea aproape să fie fermierii pe care i-am cunoscut personal în Vest.

D

AR adevăratul protagonist al cărţii, vărul lui Blaine, Gil Castle, e un newyorkez care merge „la vânătoare în stepele pieţelor de capital“. Odată ce soţia îi e ucisă în atentatele de la 11 septembrie, se pensionează anticipat şi acceptă oferta de a se retrage la ferma lui Blaine în timp ce încearcă să-şi revină. Consideraţi-l cea mai contemporană versiune a unui tip care reuşea întotdeauna în western urile lui Zane Grey: esticul depravat, răsfăţat sau decadent care vine în Vest, îşi dovedeşte curajul, îşi găseşte iubirea şi se stabileşte definitiv într-un loc. În ultimă instanţă, moderaţia lui Gil (fără a-i mai aminti priceperea de a mânui armele de mare calibru acolo, în stepele financiare) e cea care contribuie cel mai mult la salvarea San Ignacio şi a oamenilor de aici. Pentru mine, aceasta este o lecţie demoralizatoare şi neconvingătoare. Aş prefera să-i văd pe cei de la San Ignacio salvându-se singuri.

Dar cea mai valoroasă calitate reprezentată de Gil e nuanţa. Spre deosebire de Blaine, refuză să aplaude războiul din Irak, se simte neliniştit în privinţa sistemului de detenţie Homeland Security şi ezită să tragă în mexicanii dubioşi care se furişează în zone neobişnuite ale fermei.

Gil şi, prin intermediul lui, autorul caută echivalenţe ciudate între Al Qaeda şi cartelurile de droguri precum cel al lui Yvonne, de vreme ce ambele sunt teroriste. O dată compară chiar invazia americană din Irak cu „invaziile“ mexicane zilnice ale graniţei Statelor Unite. Îl respect pe Caputo pentru că a avut în vedere aceste probleme în romanul său – şi pentru că nu a împins paralelele prea departe. În cele din urmă, Gil înţelege că nu există nici un refugiu aici, în New York sau în altă parte şi că aşa este viaţa pur şi simplu. Într-adevăr, motivul pentru care mi-a plăcut Crossers cât mi-a plăcut (şi mi-ar fi plăcut şi mai mult fără Yvonne) e că face aluzie la cât de dificil poate fi să tragi concluzii – despre rău, despre Ben şi mai ales despre cei care trec ilegal graniţa. „Oamenii ăştia te pot scoate din minţi“, spune Monica. „Îţi dărâmă gardurile şi-ţi sfâşie sufletul şi nu ştii ce naiba h să faci în privinţa lor“.

5

În miezul problemei O culegere de articole care analizează îndeaproape substraturile violenţei din diferite războaie şi insurecţii recente. scriitorului, odată confruntat cu imaginea unui oraş distrus sau a unor trupuri însângerate şi dezmembrate, îi zboară gândurile la George F. Kennan sau Henry James.

Aceste afectări literare câştigă în intensitate prin postura de atotvăzător, transmisă de autorul care se bazează considerabil pe citate alarmante şi titluri cunoscătoare precum Adevăratele alegeri şi Abu Ghraib: as-

Danner recunoaşte că are „o preferinţă secretă pentru finaluri violente“, chiar dacă asta i-ar aduce moartea.

Cadavrele unui bărbat şi al unei femei loviţi de şrapnele de grenadă în Sarajevo, 1992 DE GEORGE PACKER

M

ARK DANNER a creat o nişă europeană în literele americane: cea a reporterului care, pe lângă faptul că scoate la lumină fapte şi produce articole, scrie despre situaţia politică şi morală a ţării sale cu intenţia de a îndrepta politicile publice către schimbări fundamentale. E absolut ambiţios, iar munca sa vizează subiectul şi retorica mai multor discipline: relaţii internaţionale, jurnalism literar, opinii şi comentarii, ba chiar şi critică literară. Titlul acestei noi culegeri de articole scrise de-a lungul a două decenii, Stripping Bare the Body: Politics Violence War (Despuierea trupului: politică, violenţă, război) împrumută stilul diferitelor lucrări de teorie poststructuralistă. Danner a devenit recent un eseist cu un loc important în dezbaterile naţionale despre tortură şi războiul împotriva terorii, iar tonul articolelor sale variază de la serios la autoserios.

Danner şi-a început cariera ca jurnalist de revistă, iar talentele sale gazetăreşti şi narative se evidenţiază cel mai bine în prima secţiune – o serie în trei părţi, publicată iniţial în The New Yorker în 1989 (unde public şi eu încă din 2003), despre sfârşitul dictaturii Duvalier din Haiti şi despre anii turbulenţi

George Packer a scris „The Assassins’ Gate“ şi cartea în curs de apariţie „Interesting Times: Writings From a Turbulent Decade“.

6

care au precedat alegerea lui Jean-Bertrand Aristide ca preşedinte. Astăzi, acele evenimente par foarte îndepărtate şi de o însemnătate limitată – cine îşi mai aduce aminte oare de Leslie F. Manigat? – dar, odată intrat în vizorul unui scriitor cu atenţia şi perspectiva lui Danner, statul Haiti de după Duvalier rămâne un coşmar, la fel de contemporan precum Germania anilor ’30 consemnată de William L. Shirer în Berlin Diary.

STRIPPING BARE THE BODY

Politics Violence War de Mark Danner 626 pag. Nation Books. 28.95 $

Ceea ce-l interesează pe Danner, în Haiti şi în alte ţări brutale şi brutalizate descrise în această culegere de articole, nu sunt oamenii – în afara liderilor intervievaţi, aspectul individual lipseşte în mare parte –, ci peisajul dominat de violenţa politică. Autorul acordă o atenţie aparte detaliilor mutilării cadavrelor care apar peste noapte în Portau-Prince şi dedică mii de cuvinte erudite istoriei care a condus la dictatura ucigaşă a familiei Duvalier. Titlul lui Danner e menit să transmită ideea că atrocităţile demască atât măruntaiele unei societăţi, cât şi structura sa de putere. În aceste trei articole, realismul descriptiv e în perfect echilibru cu analiza politică, iar Haiti ni se dezvăluie continuu.

După articolele publicate despre situaţia din Haiti şi după ce a scos la lumină o atrocitate a armatei din El Salvador de la începutul anilor ’80 (povestea a umplut aproape în întregime un număr din The New Yorker în 1993 şi a fost publicată în volum sub titlul The Massacre at El Mozote), Danner s-a distanţat de jurnalismul de observaţie. Cea de-a doua parte din Stripping Bare the Body constă într-o serie de eseuri, publicate iniţial în The New York Review of Books, care reconstruiesc a posteriori războaiele balcanice din anii ’90, aproape în întregime prin apelul la textele altor jurnalişti şi scriitori. În cea de-a patra şi ultima parte, alcătuită din eseuri despre războiul împotriva terorii şi despre Irak, Danner se bazează pe lecturi atente ale documentelor dezvăluite de reporterii de investigaţii – raportul Taguba despre Abu Ghraib, dosarul Downing Street despre planificarea invadării Irakului – mai mult decât pe propriile observaţii. Danner a călătorit de câteva ori în Irak, dar, spre deosebire de Haiti, relatările sale de acolo au fost realizate mai curând cu scopul de a polemiza decât cu cel de a afla informaţii.

Desprinderea ambiţiilor eseistice de la nivelul zero al jurnalismului nu-i prea foloseşte lui Danner. Începe să se contureze o tendinţă către scriitura încărcată şi către afirmaţii exagerate: apar prea multe întorsături de condei auto-dramatizante, precum „Prima dată când am fost ucis – sau era cât pe ce să fiu ucis“, prea multe momente când

cuns în văzul tuturor. Când cetăţenii din Haiti s-au adunat să voteze în toiul violenţelor din 1987, Danner i-a intervievat pe liderii politici de acolo şi le-a admirat curajul; când irakienii au făcut acelaşi lucru în 2005, Danner s-a apucat să caute „justificările simbolice dorite, cheia bolţii în construcţia narativă începută în acea zi“. Danner urmăreşte eforturile umane şi nenorocirile cu o asemenea detaşare încât nu se poate abţine să nu fie de acord cu o tânără kosovară care e citată într-o ştire în care compară expulzarea familiei sale din Pristina cu ceea ce au păţit evreii în al Doilea Război Mondial. „Această trasare a unor paralele vechi de jumătate de secol, a marii paralele, derivă, de fapt, dintr-un eşec al memoriei“, recită Danner. „E mult mai comod să invoci Europa anilor ’40 decât Croaţia şi Bosnia anilor ’90“. Nu la fel de comod, se pare, precum atitudinea dispreţuitoare faţă de o refugiată.

Această postură de superioritate nu se domoleşte nici măcar atunci când Danner se contrazice singur. Fără explicaţii şi fără să-şi piardă încrederea în sine, autorul trece de la critici la sprijinirea primului refuz al lui Bush de a-l răsturna de la putere pe Saddam Hussein la sfârşitul Războiului din Golf; Danner pare însă la fel de sigur de sine când deplânge doctrina Powell precum şi atunci când o ridică în slăvi. Totuşi, atunci când un raport al Crucii Roşii despre torturile aplicate de administraţia Bush pică în mâinile lui Danner, rezultatul e unul dintre cele mai bune eseuri din carte. Redevenind reporter – şi cu o asemenea descoperire importantă, nu-şi mai încarcă proza, iar articolul atinge un echilibru puternic între fapte şi ton narativ. În mare parte, cartea e o demascare neabătută a ipocriziei americane, a slăbiciunii şi a iluziei de-a lungul a trei administraţii şi cel puţin cinci războaie. Danner obţine un efect devastator prin disecarea corupţiei limbajului guvernamental: e un excelent exeget al falsităţii oficialilor, având la îndemână un material aparent interminabil. Însă toate aceste critici aduse Washingtonului sunt realizate prin intermediul conflictelor din Serbia, Bosnia şi Irak. Din moment ce Danner-eseistul nu se deranjează să înţeleagă aceste societăţi în modul în care a făcut-o Danner-reporterul în Haiti, violenţa nu le despoaie câtuşi de puţin. Fără poveşti individuale sau analize politice care să însoFOTOGRAFIE DE DANILO KRSTANOVIC/REUTERS

ţească descrierile îngrozitoare (şi repetate până devii indiferent), violenţa nu dezvăluie nimic – e doar violenţă. În prefaţă, Danner aduce un citat din Platon despre cât de irezistibil e să te uiţi la cadavre, iar apoi scrie: „Violenţa ne îngrozeşte, ne ţintuieşte, atrage privirea şi aprinde pasiuni; «biruiţi de dorinţă», n-am de ales, trebuie să privim“. Însă dorinţa lui Danner nu pare să fie determinată de nici un conflict. Nu e că el n-ar avea de ales şi trebuie să se uite, ci pur şi simplu nu vrea să se uite în altă parte.

Acest voyeurism e extrem de înfiorător când vizează materiale dezvăluite de alţii, însă se iveşte şi atunci când Danner are norocul să vadă primul mutilările. Ajunge într-o piaţă din Sarajevo aproape imediat după explozia unei bombe: „Am trecut toţi trei prin topografia însângerată, croindu-ne drumul încet printre busturi şi bucăţi de busturi, printre braţe şi mâini şi bucăţi de membre, printre rămăşiţe de carne imposibil de iden-

tificat, toate amestecat cu metal înnegrit şi legume zdrobite“. Danner se foloseşte de prilej pentru a încerca să numere victimele, dar efortul îi e zădărnicit de faptul că acestea sunt împrăştiate în prea multe bucăţi pentru a-şi da seama ce picior se potriveşte cu ce cap (frustrare asupra căreia revine de mai multe ori în acest volum). În introducere, Danner înţelege că tortura a reprezentat un punct de interes central în textele sale încă din facultate, şi asta îi dă un fior de plăcere, iar în postfaţă recunoaşte că are „o preferinţă secretă pentru finaluri violente“, chiar dacă asta i-ar aduce propria moarte. Anumite cuvinte, precum „satisfacţie“, „savoare“ şi „erotic“ par să-l aline în descrierea nimicirilor războiului.

E un act de curaj să-ţi mărturiseşti atracţia faţă de scene de tortură şi dezmembrare, înfăţişată în tablouri literare atent compuse, iar în opera unui artist, acest gest ar lăsa mult loc pentru interpretări. Însă în cazul unui eseist a cărui atitudine obişnuită e una

de indignare morală detaşată, această postură e cel puţin problematică.

Danner şi-a publicat mai toate textele în reviste literare, însă eroul său e Kennan, autorul doctrinei de „îndiguire“ din timpul Războiului Rece, un om deloc liberal în sensul contemporan al termenului. Kennan nu prea avea răbdare cu chestiuni precum moralitatea sau moralismul în politica externă; viziunea sa, purificată în conflictele birocratice de acum 60 de ani, era ghidată după steaua polară a echilibrului de putere dintre interesele naţionale construite îngust.

Danner e şi el realist – chiar a scris 30 de pagini împotriva extinderii NATO în Europa de Est în anii ’90, poziţie pe care o adopta şi Kennan. Acest punct de vedere i-a folosit de minune lui Danner în criticile de amploare aduse politicii externe a lui George W. Bush, mai ales pe subiectul Irak, inclusiv aprobarea torturii de către preşedinte: „Ceea ce putem afirma în mod categoric e că acea

decizie a dăunat intereselor americane în moduri destul de demonstrabile“. Însă cum rămâne cu Bosnia? Acesta e războiul care-l conduce pe Danner în încurcături nerecunoscute şi care dezvăluie debreiajul din miezul operei sale. Danner a scris echivalentul unei întregi cărţi în care condamnă eşecul intervenţiei americane în Bosnia. În diferite momente, autorul se hazardează să ofere argumente ad-hoc pentru implicarea americană – sfere de influenţă, alianţa atlantică.

Sunt argumente realiste şi, fiindcă alcătuiesc o pledoarie destul de slabă, puţini alţi realişti le-au mai formulat. Mult mai puternică e justificarea bazată pe temeiuri morale, care e sugerată, în relatarea lui Danner, de acumularea veritabilă de atrocităţi. Însă autorul nu face o pledoarie morală. E ca şi cum n-ar exista nici o legătură între critica adresată politicii externe americane care constituie tema constantă a cărţii şi mormanele de cadavre înspre care i h se îndreaptă mereu privirea.

New York-ul ca stare de spirit Romanul lui Colin Harrison ridiculizează şi totodată etalează dragostea autorului pentru oraş.

DE AMY FINNERTY

Î

N mesajul de mulţumiri din acest roman poliţist subţire şi satisfăcător, Colin Harrison menţionează un prieten, un şerpaş cultural care l-a îndrumat pe „teritoriul socio-economic din Mamaroneck, New York“.

Cartea lui Harrison, cea de-a şaptea din palmaresul autorului, reprezintă un ocol scurt şi deprimant prin interiorul suburban, de unde

RISK

de Colin Harrison 176 pag. Picador. Broşată, 13 $

înţelegem că scriitorul e un urban fără scăpare, ca şi protagonistul său, George Young.

George locuieşte în New York cu aceeaşi recunoştinţă obosită cu care se duce la biroul său de avocaţi de asigurări şi cu care se raportează la oamenii care i-au modelat viaţa – mama şi tatăl vitreg care l-au îndrumat pe calea cea bună, soţia inteligentă şi muncitoare care, într-o anumită lumină, arată exact ca o femeie de vârsta a doua, cum şi este; avocatul care l-a pescuit din biroul Procuraturii din Queens şi l-a făcut asociat la firmă. „Mi-am plătit toată viaţa din salariul de la firma de avocatură“, mărturiseşte protagonistul. E „al dracului de recunoscător“ pentru acel salariu, cu care i-a cumpărat soţiei inelul

Amy Finnerty este editor la World Affairs Journal.

ILUSTRAŢIE DE PAUL HOPPE

de logodnă, cu care a plătit educaţia fiicei sale, apartamentul din centru şi sicriul mamei sale.

Ajuns la „epuizarea celor aproape 50 de ani“, George a devenit un „cunoscător al sticlelor de vin roşu de 14 dolari“. Asta te face să-ţi închipui că, fiind un mare fan al echipei Yankees, probabil se uită la scoruri înainte să deschidă revista The Times (în care a apărut iniţial, în foileton, această carte, într-o formă uşor diferită). Probabil că zăboveşte – deşi nu prea mult – în faţa reclamelor la haine sexy.

Fiind aşa cumsecade, George consimte să-şi asume responsabilitatea unei misiuni de investigaţii ingrate, una care-i oferă o perspectivă voyeuristă asupra prăbuşirii tipice vârstei a doua pe care a reuşit să o evite până acum. Roger Corbett, fiul mentorului decedat al lui George de la firma de avocatură Patton, Corbett & Strode, a fost lovit de un camion când ieşea noaptea târziu dintrun bar. George trebuie să afle ce l-ar fi putut împinge pe Corbett să bea singur.

Se dovedeşte că mortul a făcut o avere frumuşică pe Wall Street. George crede că, în acele vremuri euforice, nu atât de îndepărtate, orice „clovn gonflabil“ putea să se îmbogăţească. Însă Roger a căzut pradă capcanelor pe care prudentul George le-a ocolit dintotdeauna: agerimii, riscului şi ispitei de a încerca să obţină mai mult decât îi trebuie. „În ceea ce priveşte Manhattanul, ştiu că n-am făcut încă prea mult“, spune Geoge. „Nu sunt nemaipomenit de talentat sau de încărcat de succes“. George – oare putea să aibă alt nume decât George? – se mulţumeşte să încaseze un salariu deloc spectaculos şi să se

întoarcă acasă la soţia lui demnă de încredere. Însă Roger avea o soţie cu totul altfel, una care voia o piscină nouă şi sâni noi şi care-l putea îndemna pe un bărbat modest către fonduri de investiţii riscante şi speculaţii pe Internet.

Roger era „un tânăr cu un talent mediocru care a reuşit să prindă fericitul tren al capitalismului american“, pierzându-şi şi cămaşa de pe el, casa de 4.4 milioane de dolari din Mamaroneck, soţia veşnic voioasă şi compania propriilor copii. În schimb, căsnicia lui George se coace frumos, cu certuri ocazionale menite „doar să curăţe ţevăria“.

Deci, cu acest amestec de fascinaţie şi nelinişte, George ia urma nefericită a lui Roger prin tot oraşul – de la galeria Old Print Shop din Lexington, până la terenurile organizaţiei American Legion de lângă aeroportul J.F.K., de la un bar de pe Elizabeth Street până la cartierul diamantelor şi la apartamentul Eliskăi, o cehă care pozează drept manechin de mâini cu care Roger se consola după divorţ. În mod remarcabil, contactul erotic al lui George cu Eliska e descris prin trimiterea de „semnale pătimaşe pe şinele metroului până la staţii îndepărtate“. Autorul pare să ridiculizeze atât propriul fetiş cu New Yorkul cât şi parodiile poliţiste precum Guy Noir de Garrison Keillor, totodată menţinându-şi elanul povestirii.

Eliska produce solilocviul emoţionant şi prevenitor din miezul cărţii, care va căpăta ecou în gândurile multor cititori urbani de succes. Mesajul e clar: alegeţi-vă cu înţelepciune partenerul de căsnicie, apoi fiţi recunoscători pentru ce aveţi şi nu plecaţi h niciodată din New York.

7

Inimă neîmblânzită Continuare din pagina 1

La 15 ani, Lily a îmblânzit şi dresat o iapă, pentru a pleca departe de casă, la 800 km distanţă.

Lily Casey s-a născut în 1901 într-un bordei cu o singură încăpere din West Texas, undeva pe o câmpie inundabilă de pe malurile râului Salt Draw, lângă râul Pecos. Cuvântul „bordei“, care apare într-una dintre primele pagini ale cărţii, va readuce în memoria a milioane de femei (şi a multor bărbaţi) cărţile din seria Little House scrise de Laura Ingalls Wilder, despre copilăria ei de pionierat în anii 1870-1880, pe când familiile se deplasau în căruţe cu coviltir, nu în SUV-uri. În 1874, Charles şi Caroline Ingalls (tati şi mami) s-au mutat cu numeroasa lor familie într-un bordei acoperit cu iarbă în preria din Minnesota.

Ilustraţiile lui Garth Williams înfăţişau locul ca o casă de hobbit, bucolică şi presărată cu flori. Când piciorul unui tăuraş a trecut prin tavanul de iarbă, mami şi Laura „au râs

Liesl Schillinger este un colaborator frecvent al Book Review.

8

pentru că era nostim să trăieşti într-o casă prin acoperişul căreia poate intra un tăuraş.

Parcă eram iepuri“, scrie Wilder.

Bordeiul familiei Casey nu era la fel de vesel: „scorpioni, şopârle, şerpi, popândăi, miriapode şi cârtiţe se iveau din tavan şi pereţi“. În urma furtunilor, „bordeiul se transforma în noroi. Uneori, bucăţi de noroi se prăvăleau din tavan şi trebuia să îl aşezi la loc“, scrie Walls. Odată, în timpul unei cine de Paşte, un şarpe cu clopoţei a picat pe masă, iar tatăl lui Lily a trebuit să se întrerupă din porţionarea bucăţii de şuncă pentru a-i tăia capul.

Povestirile lui Wilder au căpătat o putere mitică (în The Glass Castle, Walls le menţionează printre cărţile ei preferate din copilărie), aşa că e uşor să uiţi că multe familii americane au trecut prin experienţe similare, fiecare cu propria sa doză de nenorociri, rezistenţă şi recompense binemeritate. În naraţiunea sa convingătoare şi necosmetizată, Walls întreţese povestea strămoşilor ei cu această moştenire colectivă potrivnică.

La fel ca Laura Ingalls, Lily Casey a crescut la ferme din zone rurale puţin populate, învăţând să se descurce singură şi să îndeplinească tot felul de sarcini fără să crâcnească. La 5 ani îşi ajuta tatăl să dreseze atelaje de cai pentru trăsuri şi, o dată pe săptămână, se urca într-o birjă şi mâna caii până într-un oraş din apropiere, unde vindea ouă. După ce bordeiul s-a prăbuşit în urma unei inundaţii şi o tornadă a distrus acoperişul următoarei lor case, familia Casey s-a mutat într-un ranch din New Mexico. Pentru că tatăl ei era şchiop şi avea o tulburare de vorbire, nefiind deloc „cel mai practic om din univers“, Lily era cea care, la 11 ani, angaja şi concedia muncitori şi supraveghea aratul, semănatul, culesul, recoltatul, culesul piersicilor şi fertilizarea solului. Mama ei, „care muncea din greu să fie o doamnă“, nu-i dădea nici o mână de ajutor. Mama era „delicată, înaltă de doar 1,40 m, iar picioarele ei erau atât de mici încât trebuia să poarte cizme pentru fetiţe“. În timp ce mama purta corsete şi îşi ungea mâinile cu o pastă de miere, suc de lămâie şi borax pentru a le menţine albe, Lily era maistru-şef la fermă (şi, când era nevoie, lega şireturile de la corsetul mamei).

La 13 ani, Lily a fost lăsată să plece de la ranch pentru a merge la şcoală în Santa Fe, dar a trebuit să abandoneze orele la mijlocul trimestrului, după ce taică-său a cheltuit banii de şcolarizare pe patru câini Great Dane, visând la averi din creşterea de câini de rasă. Dar un vecin, Bătrânul Pucket, i-a împuşcat câinii aproape imediat, pe motiv că i-au speriat vitele. Nu contează. După cum ar spune familia Ingalls: „dacă vrei, poţi“.

Ca despăgubire, Bătrânul Pucket i-a dat lui Casey opt mustangi „pe jumătate dresaţi“, care n-au fost niciodată potcoviţi şi înşeuaţi.

Pe unul dintre aceştia, o iapă, Lily l-a prins cu lasoul, l-a îmblânzit şi l-a dresat pentru a se urca pe el şi a pleca departe, în Red Lake, Arizona, la 800 km distanţă, unde a început să predea la o şcoală. Avea 15 ani atunci – aceeaşi vârstă ca Laura Ingalls când aceas-

ta şi-a luat o slujbă la o şcoală izolată din prerie pentru a-şi ajuta familia.

Spre deosebire de Ingalls, lui Lily Casey nu i-a fost dor de casă; îşi savura independenţa. „Am fost pe drum 28 de zile, având soarele deasupra capului şi dormind sub cerul liber.

Eram obosită şi acoperită cu un strat de mizerie. Slăbisem, hainele mi se îngreunaseră de la murdărie şi atârnau pe mine, iar când m-am privit în oglindă mi s-a părut că am o faţă mai dură... Dar am reuşit“. Împrejurările în care cele două au ajuns să lucreze în învăţământ au fost şi ele foarte diferite. În cazul lui Ingalls, explicaţia stă în faptul că erau puţini profesori în vestul Americii, în anii 1880. În cazul lui Lily – faptul că Primul Război Mondial era în derulare, bărbaţii plecaseră pe front, iar femeile instruite pentru a fi profesoare renunţaseră la şcoală şi lucrau în fabrici.

T

IMP de patru ani, fericită că a scăpat de corvezile de la ranch, Lily a predat în Arizona. Dar când profesorii calificaţi s-au întors în şcoli după terminarea războiului, a trebuit s-o ia de la capăt. A găsit de lucru ca menajeră în Chicago (primul angajator a concediat-o spunând: „Nu pari să-ţi vezi lungul nasului“), s-a căsătorit şi s-a despărţit de un ticălos care nu era bun de nimic şi o înşela, iar ulterior a urmat nişte cursuri şi s-a întors în Red Lake pentru a preda.

Acolo l-a cunoscut pe bărbatul vieţii ei, Jim Smith, care va deveni bunicul lui Jeannette Walls. Se întâmpla în pragul Marii Crize.

Cei doi au rezistat crizei administrând un ranch de peste 40.000 ha, aflat în proprietatea unor britanici, luptându-se deopotrivă cu perceptorul şi condiţiile meteorologice. Lily făcea scaune din şipci de lăzi şi căni din cutiile de cafea şi îi trimitea pe cei doi copii să caute sticle pentru a lua bani de la centrele de reciclare. Când era mică, lui Rose Mary îi plăcea viaţa lor sărăcăcioasă, dar nu suporta să vadă cowboy îmblânzind cai sălbatici. „Îmi pare rău pentru cai“, i-a spus lui Lily la un moment dat. „Nu vor decât să fie liberi“. „Aproape nimeni nu face ce vrea în viaţă“, i-a răspuns mama. Dar când a crescut şi l-a întâlnit pe Rex Walls, Rose Mary Smith şi-a propus să facă exact ce vrea. În nota autorului, Walls scrie că priveşte Half Broke Horses mai puţin ca pe un roman şi mai mult ca pe „o istorie orală, o nouă narare a unor poveşti transmise din generaţie în generaţie în familia mea“. Dar noi n-am fi ajuns să cunoştem traseul biografic plin de evenimente al bunicii dacă Walls nu ar fi pus pe hârtie aceste amintiri. În urmă cu mulţi ani, bunica ei s-a împotrivit căsătoriei lui Rose Mary cu Rex Walls. „Fiica mea are nevoie de o ancoră“, i-a spus ea lui Rex. „Problema, când eşti prins cu o ancoră, este că-i greu să zbori“, i-a replicat el. Rose Mary a ajuns să zboare, într-un fel; dar şi Lily Casey Smith şi-a îndeplinit dorinţa. Rose Mary a găsit o ancoră în fata ei – a treia generaţie dintr-o succesiune de femei nestăpânite ale căror drumuri au fost acum aşternute pe hârtie, îmbogăţind legenda comună a h trecutului american.

ILUSTRAŢIE DE SHANNON FRESHWATER; FOTOGRAFII DIN „HALF BROKE HORSES“

Pe când erau stewardese: un zbor pentru directori, cu toate rânduielile rezervate numai bărbaţilor.

Cafea, ceai şi apoi egalitate Un catalog al evoluţiei feminismului în viaţa cotidiană din ultimii 50 de ani.

DE AMY BLOOM

Î

N ultimii 15 ani au existat cel puţin vreo 12 sitcomuri pline de soţi neatrăgători fizic, infantili, egoişti, proşti (copii urâţi, de fapt), pe care soţiile lor frumoase, deştepte, bune la inimă şi competente îi iubesc necondiţionat. E greu de găsit măcar vreun film în care această premisă să fie inversată. A dat cumva greş feminismul? Mai puţin de 3% dintre părinţii care stau acasă cu copiii sunt bărbaţi. A dat greş feminismul? Anul acesta, prezentatorul radio şi comedianul Steve Harvey a scris în Act Like a Lady, Think Like a Man că „bărbaţii vor ca femeile să se poarte tot timpul ca nişte doamne“. Cartea a rămas luni întregi pe lista de bestselleruri. A dat greş feminismul?

Cartea lui Gail Collins, o relatare inteligentă, detaliată, adesea nostimă şi extrem de uşor de citit despre istoria recentă a femeilor în America, nu numai că răspunde de minune la această întrebare, dar mai şi pune noi întrebări despre trecut şi prezent, în timp ce autoarea explică anumite momente relatate pe larg şi clarifică scene care au trecut aproape neremarcate la vremea lor. (Vă mai amintiţi de Betty Friedan?

Sau de Ella Baker? Sau de Phyllis Schlafly, pe care Collins o descrie drept o mamă inteligentă şi nemiloasă cu şase copii, care şi-a datorat o bună parte din succes mişcării de emancipare a femeilor?)

Editorialistă care publică în pagina de opinii şi comentarii din The New York Times, Collins începe When Everything Changed (Când s-a schimbat totul) cu cel mai bun rezumat al istoriei sociale şi politice a feme-

Cartea de povestiri a lui Amy Bloom, „Where the God of Love Hangs Out“, va fi publicată în ianuarie în Statele Unite.

FOTOGRAFIE OFERITĂ DE UNITED AIRLINES

ilor din America pe care l-am citit vreodată.

Trecând de la o vinietă rapidă în care o secretară din 1960, pe nume Lois Rabinowitz, s-a dus la tribunal ca să plătească amenda pentru depăşire de viteză a şefului ei, Collins ne arată clar că, indiferent dacă vorbim de 1960 sau de 2009, secretarele trebuie să facă lucruri neplăcute pentru şefii lor. Însă natura acestor îndatoriri s-a mai schimbat între timp. Rabinowitz a primit reproşuri de la judecător pentru că era îmbrăcată cu pantaloni largi. Reproşuri, pe naiba. Omul a trimis-o acasă să se schimbe, l-a instruit pe soţul ei să o ţină din scurt şi le-a spus reporterilor că îl deranja să vadă cum „femeile se dau singure jos de pe piedestal“.

Collins ne atrage atenţia asupra experi-

WHEN EVERYTHING CHANGED

The Amazing Journey of American Women From 1960 to the Present de Gail Collins Ilustrată. 471 pag.

Little, Brown & Company. 27.99 $

enţei stewardeselor pentru a ilustra unul dintre modurile în care s-a schimbat lumea între timp. Acum, stewardesele nu mai trebuie să aibă 25 de ani, să fie nemăritate şi să poarte măsura 36. Uneori însoţitorii de zbor sunt bărbaţi; alteori sunt chiar nişte femei de vârsta unor bunici. Collins ne spune că, atunci când s-a creat Comisia pentru şanse egale la angajare, primele persoane care au depus plângeri au fost stewardesele.

Personalul comisiei încă „nu se apucase de treabă când au sosit Barbara Roads, lider sindical al însoţitorilor de zbor, şi altă stewardesă... A venit la noi femeia asta, două blonde în uniformă de stewardese, şi ne-a zis: «Ce

faceţi aici?», îşi aminteşte Roads. Cele două femei... le-au spus despre interdicţia pusă de compania aeriană vizavi de căsătorie, despre discriminarea pe criterii de vârstă şi despre nenumăratele măsurători făcute ca să verifice dacă stewardesele s-au îngrăşat sau nu.

«Nu le venea să cread㻓. Într-o audiere din 1964 din Congres, când şefii companiilor aeriene au depus mărturie, spunând că era esenţial pentru oamenii de afaceri ca nişte femei atrăgătoare să le aprindă trabucurile şi să le prepare băuturile, deputata Martha Griffiths a spus: „Dar ce conduceţi dvs., o companie aeriană sau un bordel?“, iar conversaţia a luat o altă întorsătură.

Collins susţine că îşi propune să relateze istoria socială „combinând drama publică a epocii cu amintirile femeilor obişnuite care au trăit-o“. Scoate la lumină poveşti pornind de la titluri de ziar din trecut, pe care un cititor sensibil trebuie să le citească, de fapt, ca pe nişte farse sarcastice. În 1964, bătrânul congresman conservator Howard Smith din Virginia, preşedinte al Comisiei de Norme, a propus un amendament pentru a adăuga femeile pe listele de grupuri protejate în faţa discriminării la locul de muncă. A propus acest amendament ca pe un ultim efort în vederea blocării Legii de drepturi civile. După cum a declarat mai târziu, a făcut-o în glumă.

Iar apoi vine partea chinuitoare: când Rosa Parks, care a fost activistă o viaţă întreagă, a participat la o întrunire comunitară în Montgomery, bărbaţii „au monopolizat podiumul şi i-au spus că nu e nevoie să vorbească şi ea. «Ai spus destul», au asigurat-o ei“. Sau acea zi memorabilă din 1963, când un sfert de milion de oameni s-au adunat să asculte extraordinarul discurs al lui Martin Luther King, şi „foarte puţini au observat că femeile de culoare fuseseră aproape cu totul înde-

părtate de la acel eveniment“. Deşi pe lista de vorbitori nu se afla nici o femeie, bărbaţii „tot subliniau că, la urma urmei, o rugaseră pe Marion Anderson să cânte“.

Collins scrie că, în acea epocă, o femeie „nu trebuia să intre în concurenţă cu bărbaţii, să se poarte independent de ei, să-şi câştige traiul sau să aibă aventuri pe cont propriu...

Femeile nu puteau intra în afaceri fără permisiunea soţilor şi nici nu puteau obţine credite în lipsa unor giranţi de sex masculin... Apoi, dintr-odată, totul s-a schimbat. Convingerile atât de preţuite despre femei şi despre ce puteau face ele au fost zdrobite în timpul vieţii multor femei care mai trăiesc astăzi“.

Proporţiile acelei schimbări sunt cel mai evidente în scurtele interviuri şi epiloguri pe care Collins le oferă la sfârşitul cărţii.

Autoarea are o atenţie de editor faţă de detaliile elocvente, dar face şi o demonstraţie de modestie inconfundabilă. Tinde să-şi încheie anecdotele şi capitolele citând câte o femeie care a participat la respectivul eveniment, însă o face fără o intervenţie auctorială clarificatoare. America s-a acomodat cu ideea că majoritatea femeilor lucrează în afara gospodăriei, iar Collins scrie că, în anii ’80, ţara s-a obişnuit cu ideea că „femeile nu numai că fac bani ca să-şi întreţină familiile, ci au şi cariere serioase“. Autoarea descrie această perioadă drept un deceniu excelent pentru optimismul femeilor. La facultate au mers mai multe femei decât bărbaţi; a început să scadă şi diferenţa salariilor oferite celor două sexe (dacă nu vrei să existe nici o diferenţă, atunci n-ai decât să rămâi tânără, celibatară şi fără copii). Printre nenumăratele plăceri din When Everything Changed se numără şi aceea că Collins ne reaminteşte şi ce făceau femeile în viaţa particulară: au încetat să se epileze pe picioare, s-au apucat să se epileze pe picioare, au început să ia pilule anticoncepţionale – şi ce purtau: pernuţe pentru umeri, fuste mini! Şi, după cum menţionează Collins, fără pic de ton de reproş – pantofi nepractici (ştie că nu sunt buni, ştie prea bine. Dar le înţelege farmecul). Şi acum, femeile au candidat la preşedinţie, „au luptat pentru ţara lor, au pledat în faţa Curţii Supreme, au făcut operaţii pe cord deschis“ şi au realizat sute de lucruri care ar fi fost realmente inimaginabile în urmă cu 50 de ani – o epocă la fel de inimaginabilă pentru oricare femeie contemporană sub 30 de ani. În prezent, femeile îşi pot asuma responsabilitatea propriului trai, îndeosebi al statutului economic şi al drepturilor sexuale, iar asta a schimbat totul.

Collins pledează cel mai bine şi scrie cel mai bine pe tema nereuşitelor feminismului. Nu e uşor să-ţi creşti cu grijă copiii când vrei să-ţi păstrezi slujba bună şi solicitantă.

Feminismul n-a refăcut lumea relaţiilor. N-a schimbat faptul că, atunci când prostituata adorabilă jucată de Julia Roberts e luată în braţe, în finalul din „Pretty Woman“, de arătosul om de afaceri interpretat de Richard Gere, nici unul dintre noi n-ar fi preferat să-l vadă pe el lipindu-şi capul grizonat de umărul ei frumos şi ghemuindu-se în cele din urmă protejat în braţele ei puternice.

Feminismul n-a rezolvat dorinţele contradictorii de pasiune şi viaţă casnică, de familiaritate şi romantism, dar nici deosebirile ireconciliabile dintre cei care îi preferă pe fraţii Marx în locul comedienilor The Three h Stooges – dar n-a dat greş.

9

Toanele lui Monk O nouă biografie a lui Thelonious Monk îi trasează victoriile şi eforturile, originile şi viziunea artistică.

DE AUGUST KLEINZAHLER

Î

N prima jumătate a clasei a XI-a la Liceul Stuyvesant din New York, marele jazzman american Thelonious Monk şi-a făcut apariţia la ore numai în 16 din 92 de zile şi a luat zero la toate materiile. Probabil că mama lui, Barbara Monk, n-a fost prea încântată; îşi adusese cei trei copii la New York din Carolina de Nord, lăsându-şi în urmă soţul, care stătea prost cu sănătatea, şi i-a crescut de una singură pentru ca ei să se poată bucura de o educaţie adecvată. Însă doamna Monk, la fel ca multe alte femei grijulii, realiste, drăgăstoase şi foarte indulgente din viaţa lui Thelonious Monk, a înţeles că cel de-al doilea copil al său avea un talent mai însemnat şi a venit pe această lume ca

THELONIOUS MONK

The Life and Times of an American Original de Robin D. G. Kelley Ilustrată. 588 pag. Free Press. 30 $

să cânte la pian. În scurtă vreme, fiul ei pleca într-un turneu muzical de doi ani prin Statele Unite, cântând un soi de muzică R&B la pian, împreună cu mica sa trupă care fusese angajată de o evanghelistă ambulantă.

Excelenta pianistă Mary Lou Williams, care era cu şapte ani mai mare decât Monk şi lucra pe atunci în orchestra lui Andy Kirk „Clouds of Joy“, l-a auzit pe Monk făcând o improvizaţie nocturnă de jazz în Kansas City, în 1935. Născut în 1917, Monk probabil că avea în jur de 18 ani pe atunci. Când nu cânta în faţa credincioşilor, era în căutare de acţiune muzicală în centre precum Kansas City. Williams avea să susţină ulterior că, până şi în adolescenţă, Monk „chiar era incredibil la pian... Era unul dintre primii modernişti perfecţi şi cânta în mare parte cam aceleaşi acorduri pe care le cântă şi acum“. Însă, prin expresiile radicale şi adesea disonante ale coardelor lor, împreună cu ritmurile complexe, accentele „rătăcite“, schimbările bruşte de dinamică, ezitările şi tăcerile lor, tocmai acele acorduri le-a auzit Williams pentru prima oară, chiar în forma lor embrionară. E un sunet ascuţit, despicat, percutant în atac şi asimetric, o muzică ce reuşeşte întotdeauna să fie amplă şi să respecte caracterul melodic. Monk era foarte priceput la nivel melodic. Creaţia lui Thelonious Monk, ca interpret şi compozitor (criticul de jazz Whitney Balliett spunea despre compoziţiile lui Monk că sunt „improvizaţii... îngheţate“, iar despre improvizaţiile lui, că sunt „compoziţii... topite“), poate fi aşezată fără probleme lângă compoziţiile pentru pian solo cu influenţe populare ungureşti ale lui Bartok, precum şi lângă muzica jazz a unor titani precum James P. Johnson, Teddy Wilson şi Duke Ellington,

Cea mai recentă carte a lui August Kleinzahler este „Music: I-LXXIV“, o culegere de eseuri.

10

care au exercitat influenţe vizibile asupra lui Monk. E însă neclar cât de mult a ascultat muzica lui Bartok. Monk îi cunoştea bine şi interpreta muzica lui Rahmaninov, Liszt şi Chopin (mai ales Chopin). Stravinsky era şi el un preferat de-al lui Monk.

Robin D. G. Kelley, în Thelonious Monk, noua sa biografie extraordinară şi plină de detalii, susţine în repetate rânduri că Monk nu era aşa de primitiv cum l-au caracterizat mulţi alţii. La 11 ani a luat lecţii de la Simon Wolf, un emigrant austriac care studiase cu concertmaistrul Filarmonicii din New York. Wolf i-a spus unui părinte de-al altui elev, după nu prea multe lecţii cu tânărul Thelonious: „Nu cred că voi putea să-l învăţ mare lucru. Mă va depăşi cât de curând“. Însă direcţia în care avea să se îndrepte băiatul, după doi ani de lecţii de pian clasic, a fost jazzul.

Monk a fost destul de cunoscut şi apreciat în timpul vieţii încât să apară pe coperta numărului din 28 februarie 1964 al revistei Time. Pe atunci avea 46 de ani, iar după mulţi ani de neîmpliniri şi eforturi devenise una dintre personalităţile cele mai importante din jazzul contemporan. Articolul semnat în Time de Barry Farrell este bine făcut (ţinând cont de epocă şi de publicul ţintă), deopotrivă pozitiv şi cinstit şi per ansamblu corect. Însă exagerează excentricităţile artistului şi face trimitere la consumul considerabil şi intermitent de droguri şi al-

cool din partea lui Monk. Aceste vicii probabil că au făcut multe valuri în America albă şi burgheză a acelei epoci.

Pe parcursul cărţii, Kelley minimalizează „ciudăţenia“ lui Monk – sau cel puţin o contextualizează. Însă Monk n-a făcut mai nimic ca să descurajeze faptul că lumea îl privea ca pe un ciudat. Fiind mereu elegant şi maniac să arate bine, jazzmanul a preferat o gamă largă de pălării neconvenţionale: din astrahan, fesuri japoneze, pălării de cowboy, berete scoţiene. Avea un simţ al umorului foarte şmecher, atât în viaţă cât şi în muzică, şi îi plăcea să-i deconcerteze pe oameni în ambele domenii. Deconcertarea era planul în care exista Monk. Îi mai plăcea să danseze în timpul spectacolelor de grup, dar această înclinaţie servea funcţii foarte reale: în primul rând, era o metodă dirijorală, prin care le comunica instrucţiuni muzicale membrilor trupei; în al doilea rând, le dădea de înţeles că-i plăcea cum cântau.

Chiar de la începutul carierei, Monk s-a încăpăţânat adesea să se prezinte târziu la spectacole, scoţându-i din minţi pe liderii trupelor, pe proprietarii de cluburi şi pe spectatori. Iar uneori adormea pur şi simplu la pian. Mai avea şi obiceiul de a dispărea în camera lui din apartamentul familial, unde se retrăgea săptămâni în şir. Când era tânăr, aceste mostre de comportament sau idiosincrazii erau tolerate şi, mai mult sau mai

puţin, controlabile. Însă comportamentul maniac şi excentric s-a dovedit a fi precursorul unei afecţiuni bipolare mai serioase care avea să-l imobilizeze, odată cu trecerea timpului. De la tatăl său, Thelonious Sr., care a dispărut din viaţa lui Monk pe când acesta avea doar 11 ani, Thelonious Jr. pare să fi moştenit gena muzicală (s-ar zice că există mereu câte una). Însă a mai moştenit şi boala tatălui său. Monk Sr. a fost internat la Spitalul de Stat pentru Nebunii de Culoare din Goldsboro, Carolina de Nord, în 1941, la 52 de ani. N-a mai ieşit niciodată de acolo.

Autor al volumului Race Rebels şi al altor cărţi, Kelley apelează la metoda acoperirii unui teritoriu vast în această biografie. Nu e o metodă frumoasă sau nemaipomenit de selectivă, dar e conştiincioasă şi extrem de eficientă. Kelley se pricepe la muzică, mai ales la muzica lui Monk, şi descrie minunat reprezentaţiile lui Monk în studio sau live, precum şi planurile muzicale ale artistului de-a lungul vieţii sale. Episoadele cunoscute din cariera lui Monk sunt excelent redate: anii în care a lucrat ca pianist la clubul after-hours Minton din Harlem, incubator al noii „muzici moderne“ ce avea să primească numele de bebop; excepţionalele şedinţe „Genius of Modern Music“ la casa de discuri Blue Note, primele înregistrări ale lui Monk ca lider de trupă; abuzul de droguri, când Monk şi-a asumat responsabilitatea pentru Bud Powell şi şi-a pierdut licenţa de cabaret în New York, pentru şase ani; revenirea victorioasă, în 1957, alături de cvartetul său, avându-l invitat pe John Coltrane, la Five Spot; îngrozitoarea bătaie pe care a încasat-o Monk pentru că s-a opus arestării în New Castle, Delaware; despărţirea finală şi prăbuşirea. Însă şi personajele din viaţa şi cariera lui Monk sunt foarte bine redate: colegii săi muzicieni, familia, prietena şi susţinătoarea sa, fascinanta Pannonica (Nica) de Koenigswarter, „baroneasa jazzului“, în a cărei casă din Weehawken, New Jersey, şi-a petrecut Monk ultimii ani de viaţă. Avea să moară, după o lungă tăcere, în 1982, în braţele soţiei sale, Nellie.

M

UZICIENII – mai ales cei de jazz din epoca lui Monk, şi mai ales Monk, taciturn şi aforistic în exprimare prin definiţie – nu au tendinţa scriitorilor de a aşterne sute de scrisori în care să le mărturisească apropiaţilor ce se petrece în inima sau mintea lor. Vrând-nevrând, orice biografie a lui Monk trebuie să se bazeze pe amintirile altora, oricât ar fi de nesigure, adesea contradictorii chiar. Filtrarea nenumăratelor observaţii şi anecdote necesită instinct, precum şi perspicacitate. Familia Monk pare să-i fi oferit lui Kelley surse private, indisponibile până acum. Această încredere n-a fost atribuită greşit. Vor mai urma şi alte biografii, mai armonioase şi mai elegant scrise – Monk, omul şi muzica, e un subiect care exercită o fascinaţie eternă –, dar mă îndoiesc că va mai apărea, în curând, vreo biografie la fel de bine structurată, de detaliată şi de informată ca cea a lui Kelley. „Geniul muzicii moderne“ a avut parte de susţinătorul pătimaş şi înţeleh gător pe care-l merită.

ILUSTRAŢIE JOE CIARDIELLO

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Povestiri oculte Nimeni nu prea cunoaşte originile comunităţilor de beghine stabilite în întreaga Europă de-a lungul Evului Mediu, dar se crede că văduvele cruciaţilor au ridicat aceste enclave de sine stătătoare. Conduse aproape exclusiv de femei, comunităţile ofereau o formă rară de adăpost.

Mai mult, nimeni nu ştie exact de ce această mişcare proto-feministă – care oferea un refugiu sigur pentru muncă, studiu şi scris, şi care a rezistat secole întregi în Belgia – nu a reuşit să prindă rădăcini în Anglia.

Karen Maitland are o teorie interesantă despre acel mister de ordin istoric, care în THE OWL KILLERS (DELACORTE, 26 $) se traduce printr-o poveste excelentă despre cumplita persecutare a unei comunităţi de beghine privită ca o ameninţare la supremaţia bisericii şi la superstiţiile locale. Izolate, femeile care vin din Bruges ca să stabilească o comunitate de beghine pe coasta de est a Angliei e posibil să-şi fi văzut liniştite de treburile lor, hrănind săracii, îngrijind bolnavii şi oferind adăpost nevestelor sterpe, adolescentelor însărcinate şi, din când în când, leproşilor. Dar 1321 se dovedeşte a fi un an îngrozitor pentru oamenii din Ulewic: ploaia distruge recolta, oile se îmbolnăvesc şi mor, femeile gravide îşi pierd pruncii din pântece şi dau naştere unor „copii de piatră“. În timp ce sătenii dau repede vina pentru necazurile lor pe femeile „străine“, care trăiesc şi duc un trai prosper fără bărbaţi („doar vrăjitoarele şi călugăriţele fac asta“), cea mai aprigă persecutare vine de la un grup sinistru de bărbaţi mascaţi, cunoscuţi ca Stăpânii Bufniţei, care practică ritualuri păgâne (printre care şi sacrificiul uman) despre care se spune că i-ar face mai puternici decât legea sau biserica.

Maitland foloseşte o naraţiune discontinuă pentru a-şi spune fascinanta poveste, recurgând la mărturii care variază de la rapoartele de la faţa locului, date de conducătoarea comunităţii de beghine, Servitoarea Martha, până la scornelile copiilor din sat. Deşi această harababură de voci propagă cu brio terorile unor oameni creduli ce trăiesc în condiţii incomensurabil de grele, cititorii s-ar putea trezi că tânjesc după un narator omniscient care să le explice totul (Chiar era pasărea aceea mare un demon?

Oare nu cumva prostuţa aia de fată a visat totul?). Nu vor primi răspunsuri clare de la Maitland, care crede că poate avansa o teorie coILUSTRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN

erentă potrivit căreia beghinele ar fi fost precum lumina raţiunii într-o eră a întunericului, fără să renunţe la ataşamentul ei profund faţă de aceste puteri străvechi ale nopţii.

Se presupune că marii detectivi sunt nemuritori, aşa că e bulversant să îl găsim pe Andy Dalziel – comisarul atotputernic de la Mid-Yorkshire C.I.D. şi o forţă impresionantă a naturii în romanele poliţiste ale lui Reginald Hill – încă slăbit de pe urma rănilor suferite în cărţile precedente şi luptându-se să-şi recapete pute-

În romanul poliţist medieval al lui Karen Maitland, o comunitate de femei e persecutată de nişte înspăimântători bărbaţi mascaţi. rea în MIDNIGHT FUGUE (HARPER/ HARPERCOLLINS, 25.99 $). „El nu mai avea control asupra lucrurilor“, e constrâns să recunoască Dalziel când încearcă să lucreze la un caz din oraşul său natal, şi chiar şi locotenentul său devotat pare nerăbdător să îi preia sarcinile.

Lui Dalziel nu ar trebui să-i fie greu să infirme bănuiala Ginei Wolfe că soţul ei, un ofiţer de poliţie care dispăruse cu şapte ani în urmă pe când se afla sub investigaţie pentru corupţie, s-a întors pentru a o împiedica să-l declare mort şi să se mărite cu un alt poliţist. Dar comisarul ratează operaţiunea şi acest caz aparent simplu se transformă într-o enigmă serioasă, implicând câţiva gangsteri foarte periculoşi şi o minte criminală impresionant de alunecoasă. Hill scrie despre aceste probleme spinoase într-un stil fluent şi spiritual, care în cele din urmă îl ridică pe bătrânul leu din toropeală şi îi redă răgetul sănătos. Reflectând la

ceaţa în care s-a aflat, Dalziel declară triumfător: „Sunt multe fugi bune care se pot cânta la o orgă veche“.

THE BROKEN (DELACORTE, 25 $)

TEAGLASS

face exces de cuvinte. Dar la ce v-aţi fi aşteptat de la un roman poliţist care se desfăşoară în birourile unui publisher de dicţionare? Din biografia autoarei aflăm că Emily Arsenault a scris acest roman de debut pentru a face să treacă mai repede nopţile lungi şi liniştite din satul sud-african unde lucra ca voluntar al Trupelor de Pace. Alinarea pe care a găsit-o în cuvinte – cuvinte amuzante, cuvinte ciudate, cuvinte care ar fi trebuit sugrumate la naştere – este palpabilă în povestea ei ciudat de emoţionantă despre maturizarea unui proaspăt absolvent de colegiu, care face rost de o slujbă de asistent lexicograf şi descoperă indicii ale unei crime nerezolvate inserate printre dosare de citaţii. Billy Webb şi o colegă mai tânără, Mona Minot, devin prieteni în timp ce compară mai multe „citate“ dintr-o carte fictivă. Relaţia lor se dezvoltă şi la fel se întâmplă cu povestea crimei, despre care ei bănuiesc că a fost comisă de cineva din biroul lor. „Toţi indivitzii ăştia tăcuţi“, observă Mona. „Mai mult ca sigur avem un sociopat sau doi printre noi“. Sau cel puţin un meşter foarte ingenios într-ale cuvintelor.

„Cântărind“ 494 de pagini şi fluturând un titlu care este propriul lui steag roşu, THE SCARPETTA FACTOR (PUTNAM, 27.95 $) arată cum o serie poliţistă puternică poate fi zdrobită de propria-i poveste. În ultimul roman ce o are în prim plan pe Kay Scarpetta, Patricia Cornwell o provoacă pe strălucita examinatoare medicală să rezolve nişte anomalii ce pot trece ca probe în uciderea unui jogger din Central Park, dar fără a se lăsa târâtă într-o dezbatere publică privind investigaţia controversată a unor persoane dispărute.

Mecanismele intrigii complicate sunt mânuite cu talent, dar nici unul dintre cazuri nu ne poate distrage atenţia de la Scarpetta, care se află în New York pentru a-şi trâmbiţa cunoştinţele în calitate de analist-şef în medicină legală pentru CNN. De asemenea, în cadru mai apar şi sateliţii familiari din preajma lui Scarpetta – soţul de cârpă, poliţistul de cârpă, nepoata de cârpă – care au urmat-o la New York întocmai pentru că sunt sateliţii săi, nişte feţe palide veşnic h întoarse către steaua ei.

11

NEWS DE VIRGINIA COSTESCHI

Herta Muller, Nobelul pentru literatur La nici o oră după anunţul referitor la acordarea Premiului Nobel Hertei Müller, în librăriile din Bucureşti şi din ţară a urmat un val de cereri pentru cărţile sale, din partea cititorilor.

După două nominalizări, în 1999 şi 2008, anul acesta autoarea a cîştigat marele premiu.

La o zi după anunţarea Nobelului pentru literatură, cotidianul Evenimentul zilei anunţa: „În România, toate cărţile ei au fost publicate cu cel puţin trei ani în urmă şi se găsesc cu greu în librării. Câteva exemplare rătăcite din Animalul inimii (2006), Este sau nu este Ion (2005), Regele se-nclină şi ucide (2005) – toate apărute la Polirom - sau În coc locuieşte o damă (Vinea, 2005) s-au găsit prin librăriile din ţară la preţ redus, de 4,99 lei. Puţine şanse să dea cineva de un exemplar din volumul Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul, publicat de editura Univers în 1995“.

La Editura Art, Herta Müller este prezentă în antologia primei ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie „Oskar Pastior“ – Sibiu 2007, cu

mai multe texte şi colaje. În 2010, Editura Art va publica antologiile Festivalului Internaţional de Poezie „Oskar Pastior“ Sibiu, ediţiile 2008 şi 2009, în care veţi putea regăsi opere ale Hertei Müller. Polirom a anunţat că va reedita toate titlurile Hertei Muller pe care le are în portofoliu: ANIMALUL INIMII

Colecţia FICTION LTD. Editura Polirom Roman premiat în 1998 cu prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award. „Am scris această carte în memoria prietenilor mei români care au fost ucişi în timpul regimului Ceauşescu. Am simţit că este datoria mea să fac asta“ – Herta Muller. „Fiecare carte a acestei scriitoare germane născută în Banatul românesc, indiferent de genul abordat, poartă amprenta terorii secrete care nu poate fi ştearsă din memoria ei. În cărţile Hertei Muller, Securitatea nu este doar o instituţie represivă, ea

îmbracă toate aspectele răului uman: de la umilinţă şi hărţuire până la frică, tortură şi moarte. De aceea, dialogurile ei cu Securitatea nu se limitează la obişnuitele anchete care apar de obicei ca trase la indigo în majoritatea cărţilor pe această temă.

La Herta Muller răul se arată ca o premoniţie în fiecare detaliu al lumii înconjurătoare: sunt mesaje secrete în plante, în obiecte, în ritualurile zilei, graiuri ascunse pe care numai ea le ştie vedea şi de aceea textul însuşi pulsează de senzori care semnalizează alarmă. Cea mai complexă şi mai completă carte a Hertei Muller este în acest sens Animalul inimii, o carte care te învaţă să rezişti, să te salvezi, să trăieşti“, spune traudcătoarea cărţii, Nora Iuga.

ESTE SAU NU ESTE ION

Editura Polirom Cartea este însoţită de un CD audio conţinând poeziile în lectura autoarei, realizat în colaborare cu secţia română a Deutsche Welle.

Volumul reuneşte poezii scrise de Herta Muller folosind cuvinte decupate din reviste, cu precădere din Plai cu boi: texte vaporoase, suprarealiste, jucăuşe. Un deliciu literar şi vizual, poeme şi colaje simultan, un volum care se cere nu numai citit, ci şi privit. Este prima carte scrisă în română a autoarei, de la plecarea sa, în 1987, în Germania.

REGELE SE-NCLINĂ ŞI UCIDE

Cartea de weekend Pentru zilele în care vă aflaţi în căutarea inspiraţiei în destinele marilor exponenţi ai istoriei universale vă recomand două apariţii de la editura All.

Gandhi va fi arestat, va suferi de foame, va evada din închisoare şi va fi asasinat pe 30 ianuarie 1948.

GANDHI, VOL. I

LUDOVIC AL XIV-LEA. REGELE SOARE

de José Frèches 362 pag. Editura All „Nu vă pot predica violenţa, deoarece nu cred în ea. Vă pot doar învăţa să nu vă plecaţi capul în faţa nimănui, chiar dacă acest lucru vă poate costa viaţa“ – Gandhi. Un bărbat fragil, înfăşurat în khadi, zâmbeşte mulţimii. Fraţii săi indieni au venit să-l aclame, pe el, cel care le-a promis să îngenuncheze Imperiul Britanic prin nonviolenţă.

Destinul unui întreg popor este în mâinile lui. Mahatma Gandhi este pe cale să intre în istorie. Viaţa sa a fost o îndelungată luptă, pe care José Frèches o evocă în această frescă vie şi pătrunzătoare. De la copilul puţin prea timid, la datoriile sale de adolescent căsătorit prea devreme şi mai târziu la tânărul revoltat de ticăloşia segregării rasiale, Mohandas Gandhi a fost însoţit de o imensă sete de adevăr şi dreptate. Atunci când s-a decis să lupte împotriva tuturor discriminărilor, înarmat de forţa spiritului şi de voinţă a devenit un veritabil soldat al libertăţii.

Volumul al doilea acoperă perioada dintre anul 1915, anul reîntoarcerii lui Gandhi în India şi 1948, anul morţii sale. Cititorul îl va însoţi în numeroasele sale călătorii, în regiunile cele mai sărace, pentru a predica nonviolenţa, dragostea faţă de viitor şi toleranţa.

Colecţia Ego-grafii Editura Polirom Volumul Regele se-nclină şi ucide, apărut în 2003 în Germania, cuprinde o selecţie de nouă texte care se constituie într-un fragmentarium autobiografic. Este vorba de câteva texte literare de o mare forţă sugestivă. Ele se referă, direct şi indirect, la perioada trăită de Herta Muller în România anilor ’70 şi ’80, adâncind fondul biografic personal în care experienţa determinantă este cea a totalitarismului. Reacţiile autoarei – ţinută de Securitate sub o observaţie strictă –, psihologia victimei sub dictatura Ceauşescu, provocarea sistematică a fricii, alterarea relaţiilor interumane, climatul de suspiciune reciprocă –, toate acestea sunt descrise cu o agerime crudă, cu inteligenţă (critică şi autocritică) sclipitoare, cu scepticism.

12

de Max Gallo 396 pag. Editura All 14 mai 1643: Ludovic cel Dăruit de Dumnezeu, în vârstă de 5 ani, este proclamat rege al Franţei. Ludovic al XIV-lea. Acest rege-copil are un caracter inflexibil. Confruntat cu opoziţia prinţilor, el se va baza pe principii pe care nu le va abandona niciodată. Regele trebuie să fie brav.

Să reprezinte puterea. Să ştie să asculte. Dar, înainte de toate, el trebuie să fie apt să comande. Max Gallo ne oferă o incursiune în intimitatea acestui monarh de mare curaj fizic şi intelectual. Un seducător căruia nu i-a rezistat nici o femeie, dar care nu va rămâne fidel niciuneia. Un bărbat pasionat de artele frumoase şi dans.

Lumea lui Ludovic al XIV-lea se dezvăluie: pe fundalul tainelor şi intrigilor de la curte singurătatea aceluia care domneşte în ciuda mulţimii care îl înconjoară în permanenţă, rănile unui om care asistă la moartea celor dragi. Max Gallo ne invită să descoperim un Ludovic al XIV-lea cald şi extrem de uman.

Cartea de weekend BĂIEŢII DE PE STRADA NOASTRĂ

de Naghib Mahfuz Editura Polirom Romanul Băieţii de pe strada noastră de Naghib Mahfuz, cel mai recent titlu tradus în colecţia Biblioteca Polirom, a fost interzis în ţările arabe timp de 50 de ani, sub acuzaţia de blasfemie. În spatele personajelor şi al întâmplărilor narate se întrevede o parabolă ce reuneşte teme şi motive atât din Coran, cât şi din Vechiul şi Noul Testament, precum şi referiri la regimurile politice opresive ale Egiptului.

Istorisirea începe cu viaţa patriarhului Al-Gabalawi şi a fiilor săi Adham şi Idris, alungaţi din grădina părintească

pentru păcatele lor, strămoşii legendari ai neamurilor care se stabilesc pe alegorica stradă dintr-un cartier fictiv din Cairo. De-a lungul mai multor generaţii şi sub stăpânirea a numeroşi despoţi, fiecare neam îşi afirmă dreptul la o viaţă prosperă în calitate de urmaşi ai lui Al-Gabalawi, iar o serie de „trimişi“ autoproclamaţi ai Stăpânului preiau conducerea pentru a obţine prin forţă sau puritate viaţa tihnită la care visase strămoşul Adham după alungarea din grădină. Ultimul „profet“ al lui AlGabalawi, Arafa,

pare deţinătorul unei vrăji nemaivăzute, o armă cu ajutorul căreia oamenii de rând îşi pot detrona în sfârşit asupritorii.

Deşi scrisă în 1959, cartea a fost publicată în Egipt abia în 2006. În 1989, după fatwa împotriva lui Salman Rushdie, teologul egiptean Omar AbdulRahman regreta faptul că Mahfuz n-a

fost pedepsit pentru romanul Băieţii de pe strada noastră, deoarece o asemenea poziţie tranşantă l-ar fi descurajat pe Rushdie să publice Versetele satanice.

Probabil că în urma acestor declaraţii ale şeicului Omar – care azi este condamnat la închisoare pe viaţă în SUA – islamiştii au comis în 1994 un atentat împotriva romancierului, care avea pe

atunci 82 de ani. Mahfuz a supravieţuit, grav rănit la gât şi nerevenindu-şi niciodată pe deplin: mâna dreaptă i-a rămas paralizată. Naghib Mahfuz, singurul scriitor de limbă arabă recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1988), a publicat, într-o carieră de peste 70 de ani, 34 de romane, peste 350 de nuvele şi multe scenarii de film.

Campania na ional „Pl cerea lecturii“ Editura Litera este partener al campaniei Plăcerea Lecturii, iniţiată de Minimax România.

Campania are loc la nivel naţional, în perioada 1 octombrie – 20 noiembrie. Scopul campaniei este acela de a încuraja cititul în rândul copiilor. În această iniţiativă, organizatorii se bucură de sprijinul unor personalităţi publice cunoscute atât de copii, cât şi de părinţi.

Prin intermediul numeroaselor concursuri organizate, va fi promovată interactivitatea, astfel încât cei mici să citească mai mult şi să-şi împărtăşească părerile cu ceilalţi, să schimbe idei despre cartea preferată, îmbogăţindu-şi cunoştinţele. Campania va fi sprijinită de colaborarea cu numeroase biblioteci judeţene, lanţul de ma-

gazine Diverta din toată ţara, precum şi de actori, sportivi şi artişti din domeniul muzical, care vor contribui de asemenea la popularizarea lecturii în rândul copiilor. În cadrul campaniei, copiii vor fi încurajaţi să îşi demonstreze talentul şi creativitatea, trimiţând rezumate ale cărţilor preferate pe care fie le-au împrumutat, fie le-au cumpărat. Astfel, vor avea şansa ca pe lângă premiul câştigat, „opera” lor să fie publicată pe site-ul www. minimaxtv.ro. Editura Litera s-a alăturat cu drag acestei iniţiative educaţionale, sprijinind campania cu zeci de enciclopedii color din îndrăgita colecţie pentru copii Descoperă lumea. Enciclopediile vor fi oferite ca premii copiilor care vor intra în jocul lecturii.

Primul fantasy la Editura Litera: Semnul, din seria Casa Nop ii Editura Litera lansează primul ei fantasy, Semnul, într-o serie de mare succes: Casa Nopţii. Seria, gândită de P.C. Cast, cunoscută autoare americană, împreună cu fiica ei, Kristin Cast, este publicată de celebra editură St. Martin`s Griffin şi a ajuns deja la al şaselea volum, care va fi lansat în curând în Statele Unite.

Confirmarea succesului de care se bucură Casa Nopţii a constituit-o prezenţa, timp de 63 de săptămâni, a primelor ei volume în topul de bestselleruri al cotidianului New York Times. Într-adevăr inedită, colaborarea între mamă şi fiică reprezintă primul atu al seriei, căci Kristin este cea care oferă atât modelul caracterial al protagonistei, cât şi nota naturală, atât de spumoasă, în care se dezvoltă atitudinea şi dialogul celorlalte personaje. În interviul realizat pentru ediţia românească, autoarele ne-au declarat

că se inspiră reciproc, consultându-se la realizarea anumitor scene şi completându-se în creionarea unei lumi magice, paralelă cu cea a oamenilor, dar teribil de fascinantă. „Vampirii sunt supersexi. Vampirii şi tinerii la şaisprezece ani au multe în comun.

Ei se confruntă cu dorinţa de sânge, aşa cum adolescenţii se luptă cu hormonii. Iar tinerii se cred nemuritori”, ne spune tânăra Cast. Eroii acestei lumi magice au de înfruntat probleme pe care orice tânăr le poate avea, de la situaţii familiale dificile şi prejudecăţi, la cunoaştere de sine, recunoaşterea limitei dintre bine şi rău sau asumarea propriilor greşeli. Casa Nopţii oferă un punct

de vedere valid despre importanţa acceptării şi a toleranţei. În Occident, cărţile din seria Casa Nopţii se bucură de un succes uriaş, fiind vândute deja în peste 6 milioane de exemplare. În mediul online, reacţia declanşată de aventurile novicilor vampiri adună laolaltă mii de fani care au creat bloguri, filme pe youtube, forumuri de discuţii, machiaje, bodypainting şi tatuaje în stil Casa Nopţii. O simplă căutare pe google după sintagma “house of night” vă va edifica asupra acestui curent. Ecranizarea cărţilor se află şi ea în pregătire. Urmăriţi, în luna octombrie, lansarea primului volum al seriei – Semnul. Liceele bucureştene se vor transforma, pentru câteva zile, în adevărate „Case ale Nopţii“! Doar cei mai norocoşi dintre liceeni vor fi „însemnaţi“, dar isteria va fi generală!

Pentru mai multe detalii, veţi putea accesa www.litera.ro/casanoptii.

13

FOILETON | CARTE PENTRU COPII

Fra ii (V)

Roman distins cu Premiul Asociaţiei „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm“ de Sînziana Popescu continuă... În episodul precedent - în vreme ce eroul nostru dormea liniştit în patul Scriitorilor din Bucureşti, său moale din conacul bunicilor - la marginea g satului Hoghiz, g în Pădurea Bogăţii, g ţ se ppuneau la cale pplanuri teribile ppentru atragerea necăjitului secţiunea de literatură băieţel în Palatul Ielelor de pe Celălalt Tărâm. Între timp, în lumea noastră se face dimineaţă, iar aşteptarea lui Vlad se apropie de sfârşit. pentru copii şi tineret, pe anul 2009 afta avea cea mai bună metodă de trezit din lume. Era suNimeni nu părea să-l observe. Nici Safta, care fugea dintr-o ficient să se apropie de patul lui Vlad cu un pahar cu lapte cald şi-o farfurie plină de gogoşi cu ciocolată, clătite cu gem, îngheţată ori şerbet, proaspăt preparate, că acesta, frânt de oboseală să fi fost, şi tot s-ar fi ridicat în capul oaselor şi-ar fi întins mâna spre ele. Apoi, aşa cum ar fi fost şi firesc, şiar fi deschis frumuşel ochişorii, ca să vadă mai bine pe unde să-şi îndese bunătăţile în gură, şi gata. Ar fi fost treaz! După vreo două-trei îmbucături şi un gât de lapte, n-ar mai fi putut adormi la loc, oricât s-ar fi căznit.

La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceea, când băiatul, deşi avea capul greu de nesomn şi plin de vise urâte cu Strigoi şi Iele, se târî totuşi la marginea patului şi începu să înfulece, ascultând sporovăiala servitoarei.

— A venit duduia Simina, domnişorule! începu Safta turuiala, cu ochii strălucind de bucurie. Are o surpriză pentru tine! „Duduia Simina“ era mama lui, care nu mai era duduie de ani buni, de când se măritase şi-l făcuse pe el, iar acum, probabil, şi pe altul, dar era inutil să-i faci vreo observaţie Saftei pe tema asta. Ea venise la conac pe vremea când mama lui era domnişoară şi acolo rămăsese. Din toate punctele de vedere! Unde mai pui că nici nu-l prea plăcea pe tatăl lui Vlad, care-i „răpise odorul de acasă“, şi-l privea chiorâş când dădea pe acolo, mai ceva ca bună-sa, de-ai fi zis că amărâtul avea două soacre, nu una singură.

— Surpriza asta e băiat ori fată? o întrebă morocănos Vlad, în timp ce continua să înfulece.

— Ei, asta-i acum! Dacă-ţi spui, nu mai e surpriză. Nu? — Pe mine, oricum, nu mă prea interesează, o informă el cu gura plină şi rău făcu, fiindcă nu trecu mult şi Safta, supărată foc, îi luă farfuria din faţă. După care se îndreptă cu ea spre uşă.

— Sărut mâna pentru masă! o zgândări Vlad, înainte de-a se cuibări la loc în aşternut.

— Păi, ce faci, domnişorule?

— Nu se vede? Mă culc la loc!

Safta rămase pironită în uşă şi-l privi de parcă ar fi trăznit-o cineva drept în moalele capului. Nu putea înţelege de ce nu se bucură. Ea, să fi fost în locul lui, imediat ar fi sărit să vadă pruncul. Să-l pupe şi să-şi clătească ochii cu vederea lui aducătoare de belşug şi sănătate. Căci aşa se zice, pe la ţară, că odată cu nou-născutul vin şi o grămadă de bucurii în casele celor care ştiu să-l primească. „Să fie bolnav?“ murmură ca pentru sine Safta. „Să-l fi deocheat careva?“ se mai frământă ea, şi după ce-l privi concentrată vreo câteva secunde, îi aduse la cunoştinţă următoarele: — Dacă nu cobori în salon, te spui maică-tii că bântui seara prin sat şi dormi ziua, ca strigoii!

Când auzi uşa trântindu-se în urma ei, Vlad sări în picioare şi se duse aţă la oglindă.

Să-şi studieze, aşa cum era de aşteptat, beregata. Îşi aminti de Iona şi de bănuiala ce-l lovise înainte de-a adormi, cum că individul s-ar putea să nu fi fost chiar atât de glumeţ din fire. N-avea însă niciun semn pe gât sau în altă parte, aşa că se mai linişti puţin. Şi, la scurtă vreme, uitând cu totul de întâmplare, se îmbrăcă şi ieşi din încăpere. Înainte de a coborî în salon dându-se pe balustradă, aşa cum obişnuia s-o facă de fiecare dată, în ciuda protestelor bunicilor, trecu şi pe la baie, unde, în mod festiv, se spălă pe mâini şi pe faţă.

Uşa salonului, în faţa căreia zăbovi preţ de un minut-două, pentru a-şi face curaj să intre, era din lemn masiv de stejar. Pe fiecare dintre laturi avea sculptat câte un cap de urs, cu gura larg deschisă. Două căpăţâni fioroase, pe care Vlad le considera de rău augur. Nu de alta, dar parcă de fiecare dată când intra acolo, încercau să-l avertizeze: dacă îndrăzneşti să treci, ai s-o încurci! Îşi luă avânt, apucă clanţa imensă, sub care trona o cheie pe măsură, de-ai fi zis că era din Împărăţia Zmeilor, şi intră. Aici, ce să vezi? Plin de lume. Veniseră de prin sat şi de la casele din vecini să vadă cu toţii nou-născutul. Era o hărmălaie şi-un du-te vino acolo, de-ai fi zis că nimerise într-o sală de spectacol, înainte de începerea reprezentaţiei.

Protagoniştii nu-şi făcuseră încă apariţia, aşa că Vlad se aşeză cuminţel într-un colţ, pentru a putea studia mai bine distinsa adunare.

14

parte în alta a camerei să-i servească pe musafiri cu cozonac şi palincă. Nici bunicii, mult prea ocupaţi să facă pe gazdele perfecte, adică să plictisească, pardon, să întreţină lumea. Nici măcar părinţii, care apărură şi ei la scurt timp, cărând fiecare câte ceva în braţe.

Vlad se ridică atunci de pe scaun, pentru a-i vedea mai bine. Nu reuşi însă să vadă mare lucru, fiindcă musafirii năvăliră cu toţii peste ai lui să-i felicite şi să-i sărute, făcând în jurul lor un fel de zid viu.

Nu trecu mult timp însă şi unii dintre pupăcioşi Lui Vlad i se p ru c timpul s-a oprit catadicsiră să se dea la o în loc pre de câteva clipe. Nu mai parte. Moment în care Vlad şi el să-şi vadă, în sfârauzea și nici nu mai vedea nimic în putu şit, părinţii. A fost jur. Privea doar fe ele luminoase ale suficientă o singură privire pentru ca băiatul să simtă p rin ilor lui [...], în timp ce că nu mai are aer. Nu-i să leşine. Nu! Mai draperiile imaculate, ce acopereau venea degrabă s-ar putea spune că-i venea să urle, să tropăie ferestrele din spatele lor, şi să se tăvălească pe jos, de îi mângâiau, umflându-se în b taia ciudă ce i se făcuse. În nu se manifestase în vântului. P reau s fi uitat complet trecut, acest sens, dar acum, nu de existen a lui. Erau atât de ferici i ştiu de unde şi cum, îl năpădise aşa o furie, de ar fi [...], atât de desprinși de toate cele fost în stare să mute munţii din loc. aflate în jur, și mai cu seam de „Cum e cu putinţă? restul lumii, încât Vlad nu îndr zni Mama ţine în braţe un alt copil?“ gândi Vlad pe dată. s mai fac niciun pas în fa .

Bine, o să-mi spuneţi, dar era limpede că asta urma să Se sim ea exact așa cum ar trebui vadă. Doar pentru ce s se simt a cincea roat la c ru . altceva îl pregătiseră cei ai casei de atâta vreme? Da, am să vă răspund, dar nimeni nu-i spusese că şi tatăl lui va ţine în braţe un al doilea prunc. Căci în asta consta marea surpriză: erau doi.

Judecând după culorile hăinuţelor, galbene pentru primul şi albastre pentru al doilea, se putea spune, dintr-o privire, că eroul nostru avea acum un frăţior şi o surioară.

Lui Vlad i se păru că timpul s-a oprit în loc preţ de câteva clipe. Nu mai auzea şi nici nu mai vedea nimic în jur. Privea doar feţele luminoase ale părinţilor lui, care-şi legănau zâmbind preţioasele odoare. Îi legănau, în timp ce draperiile imaculate, ce acopereau ferestrele din spatele lor, îi mângâiau, umflându-se în bătaia vântului. Păreau să fi uitat complet de existenţa lui.

Erau atât de fericiţi toţi patru, atât de desprinşi de toate cele aflate în jur, şi mai cu seamă de restul lumii, încât Vlad nu îndrăzni să mai facă niciun pas în faţă. Se simţea exact aşa cum ar trebui să se simtă a cincea roată la căruţă. „Mai bine plec!“ gândi băiatul, în timp ce lacrimi mari stăteau să ţâşnească din ochii lui negri. „Nu se poate spune că-mi duc dorul!“ îşi mai zise Vlad în sinea lui. „Ba, mai mult chiar, par să nici nu mă observe!“ Iar aici, mă văd nevoită să spun că aşa stăteau lucrurile. Cel puţin la prima vedere. Fiindcă, în forfota şi îmbulzeala generală, nimeni nu avea ochi pentru Vlad.

Bineînţeles, n-o făceau dinadins, dar, cu intenţie sau fără, Roman apărut în 2008 ignorându-l în asemenea momente, rezultatul fu acelaşi. la Editura Mediamorphosis Va urma

Persoana întâi, masculin În această culegere de eseuri, Michael Chabon meditează asupra diferitelor stadii ale masculinităţii.

DE DAVID KAMP

T

ITLUL acestei cărţi – Manhood for Amateurs (Bărbăţia pentru amatori) – ne trimite cu gândul la un nou concurent pe lista tot mai bogată de cărţi din genul de literatură pentru tătici. Acest gen, care ar mai putea fi numit şi „exploatare a tăticilor“,

MANHOOD FOR AMATEURS

The Pleasures and Regrets of a Husband, Father, and Son de Michael Chabon 306 pg. Harper/HarperCollins Publishers. 25.99 $

i-a făcut în ultima vreme pe câţiva scriitori talentaţi precum Michael Lewis (Home Game: An Accidental Guide to Fatherhood) şi Adam Gopnik (Through the Children’s Gate: A Home in New York) să-şi îndrepte atenţia către frontul casnic – ideea fiind că, în mâinile lor pricepute, experienţa comună a paternităţii poate deveni o călătorie veselă şi revelatoare, demnă de timpul vostru de lectură, şi aşa insuficient.

Totuşi, acest gen literar e destul de complicat şi plin de capcane: vinieta prezumtiv autocritică ce demonstrează de fapt cât de plin de sine e autorul; nevrozele excesiv de descriptive ale vieţii analizate exagerat; destăinuirile despre tendinţe sexuale şi alte ciudăţenii familiale; prezentarea afonă a unor aspecte materiale şi stângace ale paternităţii (de pildă, absenţa timpului pentru sine, utilitatea scutecelor de piscină) pe post de descoperiri monumentale. Gata, n-o să mai ocolesc subiectul şi-o să intru direct în el: în mare parte, literatura de acest gen mă scârbeşte şi, mai rău chiar, mă face să-i desconsider pe scriitorii pe care-i admiram înainte.

Michael Chabon nu e un autor pe care vreau să-l desconsider. E scriitorul minunat şi talentat care a produs romanele ample şi inventive The Amazing Adventures of Kavalier & Clay şi The Yiddish Policemen’s Union. Aşadar e o uşurare să spun că Manhood for Amateurs nu e chiar „literatură pentru tătici“, cel puţin nu în sensul de manual de utilizare pe care îl indică titlul.

Deşi are unele dintre caracteristicile genului – discuţii slobode despre ceremonia de circumcidere, scene din viaţa sexuală şi declaraţia total gratuită „Am un al treilea sfârc nedezvoltat“ (De ce, Mike, de ce?) –, cartea e mai îndeaproape înrudită cu White Album al lui Joan Didion. Adică nu e o cronică, ci mai curând o culegere vag tematică de eseuri serioase, scrise la persoana întâi (majoritatea, în acest caz, publicate iniţial în revista Details) care surprind o anumită perioadă şi

David Kamp, a contributing editor for Vanity Fair, is the author of “The United States of Arugula.”

ILUSTRAŢIE DE PAUL SAHRE

dispoziţie. Tema: masculinitatea în diferitele sale stadii, care vizează calităţile de băiat, bărbat, tată, frate. Timpul: prezentul, juxtapus frecvent cu copilăria lui Chabon din anii ’70. Dispoziţia: melancolică.

Melancolia se strecoară din paginile cărţii. La nivel superficial, e o culegere veselă, plină de haz şi pozne chaboniene. Cine altcineva ar demonta sărbătoarea de Hanukkah, declarând-o „un exemplu de amăgire de sine voluntară şi în grup“, o sărbătoare bistratificată „ridicată peste nivelul ei“? Însă, cumulativ, aceste eseuri exprimă un sentiment trist despre ceva pierdut pentru totdeauna, senzaţia că „Sălbăticia copilăriei“ – ca să folosim titlul unui articol deosebit de reuşit scris de Chabon – a rămas fără mai tot farmecul şi misterul său din cauza actualului sistem de creştere a copiilor. „Terenurile de joacă şi albiile râurilor, aleile şi pădurile au fost abandonate, preferându-li-se un sistem de rezervaţii“, scrie Chabon – centrele de distracţii Chuck E. Cheese, Jungle sau Discovery Zone: vesele centre de internare proiectate şi planificate de către adulţi care n-au lăsat alte goluri în afară de uşile pe care scrie «Doar pentru angajaţi»“.

Această sălbăticie, care dispare la fel de alarmant de repede ca jungla amazoniană, nu e una textuală, ci se referă pur şi simplu la orice loc în care copiii pot să fie nemijlocit copii, fără detaliile de siguranţă obligatorii şi fără spaţiile de joacă făcute conform normelor ministeriale. Chabon susţine că romanele precum Hobitul şi Leul, vrăjitoarea şi dulapul i-au captivat pe micuţii cititori, cum a fost şi el, nu fiindcă li s-au părut nişte plăsmuiri uluitoare ale imaginaţiei, ci fiindcă păreau conforme vieţii copiilor, aşa

cum s-au bucurat de copilărie generaţia lui şi a celor dinaintea lui. „Copilăria este, a fost sau ar trebui să fie marea aventură inedită, o poveste despre nevoi, curaj, vigilenţă neîncetată, pericole şi, uneori, dezastre“, scrie Chabon. Dacă e bine făcută, e o călătorie realizată numai cu „o hartă incompletă“, alcătuită „din petice de nefericire, poveşti de adormit copii şi folclorul local acumulat de la copiii din cartier“.

Chabon nu se amăgeşte cu ideea că propria sa copilărie a fost neapărat mai bună decât cea a copiilor săi – a fost un copil care a trecut prin divorţul părinţilor şi a suferit foarte mult din cauza asta. Însă, ca tată a două fete şi a doi băieţi, îl sâcâie grija că

„Copilăria este, a fost sau ar trebui să fie marea aventură inedită, o poveste despre nevoi, curaj, vigilenţă neîncetată“. odraslele lui ratează marea aventură inedită. În eseul The Story of Our Story, autorul îşi aminteşte cu nostalgie un episod în care s-a rătăcit, împreună cu fratele său, Steve, care avea încredere oarbă în el, printre dunele de nisip din Outer Banks, Carolina de Nord, prin urmare plăsmuind neintenţionat o escapadă care a consolidat pentru totdeauna o legătură frăţească puternică. În alt eseu, Chabon susţine că şi spaţiul din cap a devenit prea circumscris, nu doar spaţiul fizic al copilăriei. El unul a crescut cu un regim constant de divertisment tv prost – ne oferă un exemplu preţi-

os cu un serial tv care n-a rezistat prea mult, despre filmele din seria „Planeta maimuţelor“ –, dar era genul de divertisment prost care avea „meritul puternic de a oferi un final deschis“, adică era destul de necizelat încât orice copil putea să-l dezvolte în imaginaţie, proiectându-se în poveştile prezentate.

Copiii lui Chabon, pe de altă parte, trăiesc în hegemonia foarte recentă a divertismentului de familie superb animat – genul invariabil plasat „într-o grădină zoologică, într-o pădure sau într-o fermă, sub mări sau în Africa“ – pe care Hollywoodul îl produce cu o frecvenţă aproape lunară. „Noile produse CGI ieşite din studiouri sunt ca majordomii alunecoşi din imaginaţie, gata să servească oricărei nevoi sau dorinţe care se iveşte; nu lasă nimic la nivelul implicaţiilor, nu rămâne nimic nespus sau incomplet. În ele nu mai există loc pentru copii“.

Presupun că Chabon ar putea fi tras de mânecă tocmai pentru combinarea problemelor de care se plânge, adăugând pur şi simplu încă un strat de nevroză în literatura pentru tătici: grijile stârnite de fenomenul paternităţii mult prea grijulii. Însă el are o minte prea disciplinată şi ageră ca să alunece pe panta clişeelor sau să se bălăcească în narcisism şi demonstrează o rezervă admirabilă nedându-şi de gol copiii, nedestăinuind prea mult despre viaţa lor, despre dificultăţile şi exprimările lor drăgălaşe. (În acest sens, unii cititori poate că ştiu deja că Chabon e însurat cu scriitoarea Ayelet Waldman, care practică, în mod amuzant, deşi exhibiţionist, contrapartida feminină a literaturii pentru tătici: literatura pentru mămici; cea mai recentă carte a ei e intitulată Bad Mother. Însă, aşa cum reputaţia literară a lui Chabon n-ar trebui pusă în legătură cu opera lui Waldman, aşa şi Manhood for Amateurs ar trebui să aibă dreptul de a se bucura de independenţa sa.) În cele din urmă, această culegere nu este atât de melancolic plăcută datorită chestiilor care ţin de tăticii moderni, ci datorită accesului rapid şi intens al lui Chabon la propria copilărie. Autorul ne spune că, în momentul în care aude la radio, din întâmplare, o secvenţă de la începutul hitului „Hold the Line“ al lui Toto din 1978, îşi aduce aminte imediat de „gambele strălucitoare ale unei fete pe nume Jennifer Dagenais“. Intră din nou în dispoziţia nostalgică – oare copiii de azi, ascunşi în cabinele auditive virtuale ale iPod-urilor lor, mai sunt în stare să facă asemenea asocieri între piese şi scene de viaţă? –, însă analiza lui e minunată, înţeleaptă şi frumoasă. „E pur şi simplu magia unei coincidenţe, un moment fulgerător în care picătura de răşină a unei piese pop se transformă, ce noroc şi alchimie, în chihh limbar“, scrie Chabon.

15

Acolo unde bărbaţii au dobândit gloria O nouă abordare a lui Ahile şi a Iliadei consideră războiul troian un simbol al masacrului pe parcursul istoriei.

DE STEVE COATES

O

ARE cât de mânios era Ahile, cel mai viteaz dintre războinicii ahei, la asediul Troiei, a cărui furie împotriva comandantului general, Agamemnon, declanşează evenimentele catastrofale descrise în Iliada? Atât de mânios încât termenul homeric pentru mânia sa atotcopleşitoare – menis, un cuvânt care în Iliada e limitat la divinul Ahile şi la zeii înşişi – e încărcat de înfricoşătoare conotaţii cosmice. Cel mai semnificativ corespondent este

de nefavorabilă, ar explica în mare măsură atmosfera încordată din Iliada, sugerează Alexander; cât de ciudat e, atunci, că poetul Iliadei noastre meditative şi pasionale – ţinând cont poate de detaliile acestei poveşti prea asemănătoare unui basm ori poate lăsând pe seama publicului umplerea golurilor – oferă doar aluzii indirecte despre manifestarea acesteia.

Poemul dezvăluie că zeul Apolo a cântat din liră la nunta lui Thetis, dar el rămâne duşmanul lui Ahile şi ucigaşul lui sortit.

Ahile este oficial în viaţă la finalul epopeii,

dar în cea mai coşmarescă dintre numeroasele prevestiri ale morţii sale – şi în împrejurări care amintesc de sacrificiul animal – distructivul Apolo participă cu violenţă la uciderea tovarăşului iubit al lui Ahile, Patrocle, care, îmbrăcat în armura lui Ahile, e un înlocuitor ritualic al fiului lui Peleus. În mijlocul acestei uri fundamentale, câţi cititori vor observa că asasinul şi victima sortită au atât de multe trăsături în comun, suficient pentru a fi ei înşişi dublura celuilalt într-un mod nefiresc? „Trăsăturile care-l definesc pe Apolo – aducător al distrugerii şi

THE WAR THAT KILLED ACHILLES

The True Story of Homer’s Iliad and the Trojan War de Caroline Alexander 296 pag. Viking. 26.95 $

de fapt chiar furia marii zeiţe Demetra, a cărei durere provocată de pierderea fiicei, urmată de oprirea darurilor recoltelor, a ameninţat odinioară omenirea cu echivalentul zeiesc al iernii nucleare.

După cum susţine Caroline Alexander în The War That Killed Achilles (Războiul care l-a ucis pe Ahile), interpretarea sa spirituală şi provocatoare a celei mai mari epopei a lumii, mereu îndureratul şi prea muritorul Ahile are lucruri în comun cu ordinea divină care merg mult mai în profunzime decât dezvăluie în mod public poetul Iliadei. „Adesea la Ahile“, scrie ea, „tunetul îndepărtat al destinului pe care a fost cât pe ce să-l împlinească şi al zeului care aproape că a fost bubuie în spatele cuvintelor şi acţiunilor sale“. În relatarea lui Alexander, destinul pe care Ahile „a fost cât pe ce să-l împlinească“ nu era doar de a fi un zeu, ci de a-l detrona pe Zeus şi de a conduce cerul în locul său, într-un mod foarte asemănător celui în care Zeus şi-a detronat propriul tată, titanul Cronos. Acest lucru se datora mamei zeieşti a lui Ahile, misterioasa şi melancolica sirenă Thetis, care era sortită să nască un fiu mai puternic decât tatăl lui. Când Zeus a aflat de puterea sa, părintele zeilor şi al oamenilor a încetat urmărirea ei amoroasă şi a măritat-o împotriva voinţei ei cu muritorul Peleus. „Astfel, o criză cosmică a fost preîntâmpinată“, scrie Alexander, „dar preţul, spre mâhnirea eternă a lui Thetis, avea să fie moartea sigură şi prematură a tânărului său fiu, Ahile“. Înşelat în acest fel şi aflat într-un univers crud care nu oferă nici o speranţă pentru un viitor semnificativ, Ahile trebuie în plus să aleagă între o viaţă eroică scurtă şi plină de glorie sau o viaţă lungă, anonimă şi în uitare în patria grecească, Phthia (care, ni se atrage atenţia, înseamnă ceva de genul „Ţara Irosirii“).

Resentimentele, atât ale mamei cât şi ale fiului, care rezultă dintr-o alegere atât

Steve Coates este redactor la Book Review.

16

împiedicând-o, puteri tămăduitoare, distanţare şi detaşare, frumuseţe tinerească, măiestrie la liră... Acestea sunt trăsături care îl definesc şi pe Ahile“.

A

SEMENEA exemple de „mit ascuns“ şi alte enigme homerice reprezintă doar o părticică din strania şi teribila frumuseţe care freamătă sub suprafaţa epică a Iliadei, din care o mostră bogată este etalată în The War That Killed Achilles.

Alexander e cunoscută cel mai bine ca autoare a volumelor The Bounty şi The Endurance, cărţi bine receptate despre călătorii pe mare care s-au desfăşurat mult timp după ce aheii au plecat să o răzbune pe Elena. Dar ea este şi o formaţie clasică, iar The War That Killed Achilles sugerează o rememorare fericită a unei iubiri timpurii. În structura sa, cartea e o aventură minunat de curajoasă, chiar entuziasmantă, o recitire a Iliadei de la un capăt la altul, privind mereu cu atenţie la o jumătate de secol de erudiţie revelatoare a unor mari elenişti ca Gregory Nagy, Jasper Griffin, M. L. West şi mulţi alţii. Cele mai bune idei ale cărţii nu vor fi noi pentru cei versaţi în această operă, dar ar fi greu de găsit o introducere mai rapidă, mai inteligentă şi

În Iliada, atât durerea troienilor cât şi a oamenilor obişnuiţi este echivalentul durerii eroice şi uriaşe a lui Ahile.

Pe o amforă ateniană, din jurul anului 515 î. Hr., Priam, regele Troiei, cere răscumpărarea trupului fiului său Hector de la Ahile, o scenă din Cartea 24 a Iliadei.

mai concinsă la o asemenea varietate mare de cercetări recente legate de Iliada.

Interpretările proprii ale lui Alexander nu sunt întotdeauna convingătoare. Ahile e simultan semizeu stelar şi monstru furios. Pentru a-l prezenta ca pe un comandant ideal, un critic teoretic serios al ordinii sociale şi, foarte neconvingător, ca pe un pacificator, Alexander trebuie să minimalizeze atât defectele sale omeneşti, cât şi trăsăturile sale profund tulburătoare de Înger al Întunericului. Sunt confuze, de asemenea, paralelele pe care le face cu războaiele moderne – Primul Război Mondial, Vietnam, Somalia, Irak; fugitive şi neinspirate, acestea sunt, putem bănui, un efort inutil de a sugera „relevanţa“ contemporană. Însă „războiul troian reprezintă Războiul Total“, susţine cu perspicacitate Alexander: până la sfârşitul Iliadei, durerea acumulată a troienilor condamnaţi la pieire, oameni obişnuiţi, bărbaţi, femei şi copii, „este un echivalent al durerii eroice şi uriaşe“ a zeiescului Ahile. Aceasta, la urma urmei, este semnificaţia titlului epopeii, scrie ea: „Iliada povesteşte soarta cetăţii Ilion ce va fi distrusă în curând“ – şi, prin extrapolare, soarta cetăţilor miceniene din care strămoşii îndepărtaţi ai publicului lui Homer au fugit; soarta Cartaginei şi apoi a Romei, în imaginaţia romanilor cultivaţi; şi, în ultimă instanţă, soarta oricărei societăţi umane h expusă războiului.

FOTOGRAFIE DE RICHARD GOODBODY, PRIN AMABILITATEA THE TOLEDO MUSEUM OF ART

Teroiristul Jonathan Nossiter face o pledoarie pentru vinurile care exprimă „un loc şi istoria lui“.

Iată ce nu-i place: vinurile bogate, grase, dulci, super-concentrate, răscoapte, lăsate prea mult la tescuit, cu prea mult alcool, cu miros de butoi, de culoarea cernelii, vanilate şi lipsite de orice trăsătură specifică unui loc sau de o identitate proprie. Şi iată de ce e supărat: de la sfârşitul anilor ’70, lumea viticolă a început să se îndepărteze de prima categorie şi să se îndrepte spre cea de-a doua, într-un proces de omogenizare globală, despre care autorul susţine că şterge identitatea locală şi memoria istorică. În opinia lui Nossiter, unul dintre principalii vinovaţi este criticul american Robert Parker, extrem de influent şi supranumit „împăratul vinului“. Parker clasează vinurile din toată lumea pe o scară numerică de la 50 la 100, ca la şcoală. Printre vinurile cel mai bine cotate de Parker (şi, prin urmare, vândute la preţuri astronomice pe piaţa internaţională) se află, de obicei, bombele aromatice mari, dulci şi cu mult alcool. Nossiter dă vina pe Parker, alături de viticultorii şi de consultanţii care se ghidează după gusturile lui, pentru infantilizarea gustului prin îndrumarea către „vinuri dulci şi uşoare“. Chiar şi în Franţa, vinurile sunt create ca să facă plăcere gustului american, obişnuit cu bău-

DE JIM HOLT

Î

N ultimele trei decenii, mi-a plăcut să beau câte o sticlă interesantă de vin la aproape orice cină şi chiar la multe prânzuri. Ştiu despre recolte şi rareori confund un vin de Burgundia cu unul de Bordeaux. Pe scurt, sunt un entuziast al vinului – fără să fiu un snob şi, sper că niciodată, un plicticos.

Aşadar am auzit despre marea controversă care a pus pe jar lumea vinului în ultima vreme. E vorba de tradiţie versus modernitate. E vorba despre vinurile subtil comple-

LIQUID MEMORY

Why Wine Matters de Jonathan Nossiter 262 pag. Farrar, Straus & Giroux. 26 $

xe versus „bombele aromate“. Se presupune că e despre bani versus etică. Mai presus de toate, e despre gustul globalizat versus ceva numit terroir.

Ce e terroir? Nu-i uşor de zis. E un cuvânt din franceză şi toată lumea s-a pus de acord că e intraductibil. Aceeaşi lume care dezbate dacă acest terroir există cu adevărat. Pentru susţinătorii săi – mai ales viticultorii europeni din Franţa, Italia şi Germania – terroir se referă la modul inefabil în care conspiră solul, lumina, topografia şi microclimatul, de-a lungul unor întregi generaţii de ospătari, să confere vinului acel suflet unic. E acel gust al locului pe care poţi să-l simţi.

Pentru detractorii săi – mai ales viticultorii din Lumea Nouă, din Americi şi Australia – terroir e un slogan de marketing ambalat ca reverie poetică. Cu alte cuvinte, e o farsă – şi ei ar trebui să ştie despre ce vorbesc, din moment ce n-au prea reuşit mai deloc să obţină măcar un strop de terroir cu vinurile lor.

Nimeni nu a contribuit mai mult la întreţinerea acestei polemici decât Jonathan Nossiter – cineast, fost somelier la diferite restaurante din New York (între care şi Balthazar) şi fiul al corespondentului străin Bernard Nossiter.

Asemeni tatălui său, lui Nossiter îi face mare plăcere să împungă vaci sacre. Acum câţiva ani, a făcut un documentar subversiv despre lumea vinului, intitulat „Mondovino“, care a intrat în competiţia pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2004.

Acum, în Liquid Memory (Memorie lichidă), Nossiter îşi extinde pledoaria la clica globală – formată din consultanţi şi critici de vin înnebuniţi de putere, din distribuitori de vin arivişti, din proprietari de restaurante pretenţioşi, din specialişti de marketing lacomi şi din colecţionari bogaţi cu gusturi americanizate – despre care autorul crede că distrug tradiţia acelui terroir.

Liquid Memory poate fi o carte enervantă.

E plină de mici răbufniri pompoase („Vinul e adevăr fundamental, e sângele pământu-

Jim Holt a scris „Stop Me If You’ve Heard This: A History and Philosophy of Jokes“. În prezent lucrează la o carte despre enigmele existenţei.

ILUSTRAŢIE DE MICHAEL BEIRUT

Nossiter face tot posibilul ca să arate că acest terroir provine dintr-o lungă simbioză istorică între familie, peisaj şi podgorii.

lui“) şi orgoliu propriu („Mi-am dat seama că făcusem alegerea potrivită optând pentru... gust şi nu pentru putere“). Însă poate fi şi extrem de captivantă, mai ales când lui Nossiter îi sare ţandăra, ceea ce (din fericire pentru cititor) se întâmplă mai tot timpul.

Autorul ne poartă într-un tur plin de opinii caustice prin cele mai renumite restaurante şi vinoteci din Paris. Îl încurajăm când se ia la harţă cu un somelier la elegantul Atelier de Joël Robuchon, unde Nossiter află scandalizat că unul dintre noile vinuri pe care le detestă e cotat la 803 euro („Cei trei euro în plus par adăugaţi dintr-un delir arbitrar: o nuanţă gombrowicziană – sau duchampiană – pusă peste un gest de-al fraţilor Marx“). Autorul ajunge să compare acest aşa-zis templu gastronomic cu un restaurant din lanţul Red Lobster.

Pe post de tonic, Nossiter aranjează un rendez-vous cu strălucitoarea actriţă britanică (stabilită demult la Paris) Charlotte Rampling, care a jucat într-unul dintre filmele lui. Cei doi prieteni beau împreună un vin alb Chablis la Le Dôme, un restaurant pescăres-

ce tradiţional şi autentic din Montparnasse, devenit loc de întâlnire al oamenilor de litere. „Charlotte, care e mereu surprinzătoare, mă fixează cu privirea ei fermecător de transparentă“, scrie Nossiter, stârnind în mine, cel puţin, o împunsătură de gelozie.

Printre aceste aventuri, Nossiter face o pledoarie pătimaşă pentru importanţa culturală a vinului. Dispreţuind „limbajul viticol“, apelează la metafore literare şi istorice.

De pildă, un vin de Bordeaux e structurat ca un „roman copios“, în vreme ce unul de Burgundia are „lirismul staccato“ al unei poezii (sună preţios, dar când am folosit aceste expresii cu prietenii mei amatori de vin, li s-a părut că am lovit direct la ţintă).

Nossiter ne mai povesteşte şi despre gusturile lui. Iată ce-i place: vinurile cu conţinut redus de alcool şi cu o „aciditate nebunească şi palpitantă“; vinurile uşoare şi aromatice; vinurile „dezgustătoare“ care sunt „imprevizibile“ şi vinurile „ţâfnoase“ care „stârnesc emoţii“; vinurile „care exprimă pe deplin un loc şi istoria lui“.

turi nealcoolice şi spirtoase tari. Vendeta lui Nossiter la adresa lui Parker e extrem de înfiorătoare şi cuprinzătoare, abordând totul, de la comentariile de degustare „absurde şi frecvent agramate“ ale criticului şi până la „casa lui din suburbii, uşor kitsch“, împodobită cu poze cu autograf ale lui Ronald Reagan, nici mai mult, nici mai puţin. În faţa acestei polemici, ai fi tentat să dai din umeri şi să spui: chacun son goût. Care-i problema dacă îţi plac vinurile aromate şi dulci care „şochează“ şi nu le preferi pe cele subtile şi delicate care „pun întrebări“? Însă Nossiter insistă că nu e doar o chestiune de gust subiectiv. El susţine că acel terroir e un indice obiectiv. Şi, spre sfârşitul cărţii, în timp ce face turul regiunii Burgundia din Franţa, Nossiter face tot posibilul ca să ne arate că acest indice provine dintr-o îndelungată simbioză istorică între familie, peisaj şi podgorii.

Nossiter nu m-a cucerit pe deplin. Încă îmi mai place să savurez o bombă aromată din când în când. Şi n-am putut să nu tresar la câteva dintre avânturile lui retorice, precum „Fără terroir, ne vom pierde toată libertatea şi individualitatea“. Însă cartea lui chiar mi-a îmbogăţit cunoştinţele despre vin – acum îl beau mai încet, de exemplu – şi insolenţa picantă a lui Nossiter aproape că m-a îmbătat de plăcere. De fapt, dacă această carte ar fi o sticlă de vin, aş spune că are o structură fermă, un miez de fruct copt, dar voluptuos (Charlotte Rampling!), multă aciditate splendidă şi doar un strop de îngrăşăh mânt natural în vârf.

17

Cozi albe îndrăgostite Elizabeth Marshall Thomas studiază căprioarele din apropierea casei.

DE ROBERT SULLIVAN

Î Viaţa în verde O familie din New York încearcă să polueze mai puţin.

DE ALEXANDRA JACOBS

E

XISTĂ o anume problemă atunci când cineva se etalează ca super-erou ecologist radical, iar apoi scoate la tipar, cu tot luxul, o carte adevărată de modă veche despre această experienţă. Puţin îmi pasă dacă obiectul e tipărit cu zeamă de sfeclă pe hârtie reciclată de membrii indigeni ai unui trib amazonian sub licărirea lumânărilor din ceară de albine! Când ai renunţat la majoritatea bunurilor lumeşti în numele salvării planetei, aşa cum au făcut Colin Beavan şi familia sa în cea mai mare parte a anului 2007, pare un pic contradictoriu, dacă nu chiar ipocrit, să aterizezi cu un pleoscăit pe teancurile ticsite de la Barnes & Noble. Trebuie să existe o modalitate mai puţin materială de a determina o schimbare, de exemplu să te legi cu lanţuri de de un copac din Central Park? N-ar trebui ca măcar

NO IMPACT MAN

The Adventures of a Guilty Liberal Who Attempts to Save the Planet and the Discoveries He Makes About Himself and Our Way of Life in the Process de Colin Beavan 274 pag. Farrar, Straus & Giroux. 25 $

cititorii să fie îndemnaţi, în stilul lui Abbie Hoffman, să Împrumute Această Carte?

Dar Beavan, pe care am avut plăcerea de a-l intervieva odată pentru un articol despre divertismentul „ecologist“, e la fel de departe de hippioţii radicali din trecut cât e cerul de pământ. Locuieşte într-o clădire antebelică de apartamente elegant decorată, pe Fifth Avenue, cumpărată de soţia lui, Michelle, când era necăsătorită, „una dintre acele glam-girl din mass-media newyorkeză, obsedată de modă“, care „a crescut înconjurată de carduri Amex aurii de la tati“, scrie soţul ei cu indulgenţă. (Uneori, în No Impact Man – Omul nepoluant, cititorul se teme că motivaţia principală nu e reprezentată de dispariţia urşilor polari, ci de mariajul cuplului.) Totodată, Beavan a avut nişte bunici prosperi, care au ieşit din Marea Criză ştiind cum să se bucure de un apus de soare. Poate că tânjeşte după o versiune a vieţii lor simple, se gândeşte el, îngrijorat de clima neobişnuită din ultimul deceniu. Experimentul lui include neutiliza-

Alexandra Jacobs este redactor la The New York Observer.

18

rea casoletelor cu mâncare („întregul nostru univers“, se plânge el, „este ambalat individual“), a transportului mecanizat şi, aşa cum probabil aţi auzit, a hârtiei igienice. Nu vrea doar să trăiască fără impact pe pământ – vrea să plutească pe deasupra lui pe un covor fermecat ţesut din cânepă sustenabilă.

Cartea exemplifică un subgen literar tot mai popular care implică stabilirea unei sarcini, de obicei pentru un an, şi scrierea despre aceasta într-un jurnal online înainte de a aduna naraţiunea în volum. Metoda are avantajele ei: graniţele narative sunt clar definite; autorul poate construi o continuare; feedback-ul direct al cititorilor îi inspiră ideile. Dar de ce să cumperi vaca – cartea, adică – dacă poţi să bei laptele (fără hormoni) pe gratis la noimpactman.com? Autorul foloseşte un ton îndurerat şi defensiv, care sugerează nu doar îngrijorare ecologică, ci şi atacuri repetate primite de la comentatori anonimi. Încearcă să fie zen, citând călugări budişti, dar îi e greu să schimbe caracteristicile urbane bine dezvoltate ale competitivităţii şi agresiunii. „Dacă zona de unde ei consumă mâncare e de 100 de mile, poate că ar trebui ca a mea să fie de 75 de mile“, se gândeşte după ce consultă o pereche devotată de locavori1 din Vancouver. Lovit de un BMW în timp ce mergea cu bicicleta, îşi imaginează pentru scurt timp cum ar fi dacă l-ar călca pe şofer cu un SUV. Cu toate că proiectul lui Beavan este impregnat de o valoare indiscutabilă, ca material de lectură reprezintă în mare parte o serie de mici şi nu teribil de captivante îndoieli (cu toate că avem şi o revelaţie şocantă şi sfâşietoare care ajută la explicarea stăruitoarei căutări a unui sens din perioada de maturitate). Va putea Michelle să renunţe la dozele de espresso? Oare mica lor fiică, Isabella, va suporta scutecele textile? Şi oare totul se va sfârşi într-un chiolhan sălbatic de freon şi foie gras?

Statistici pesimiste privind schimbările climatice şi poluarea apei, unele evidenţiate în liste sau mici căsuţe, arată fără nici o îndoială că simpla alegere a crochetelor organice de pui congelate de la magazinele A.&P n-o să ne salveze de creşterea nivelului mării.

Totuşi, americanii au făcut progrese; mă gândesc la o scenă din serialul „Mad Men“, în sezonul trecut, când familia Draper şi-a aruncat cu nonşalanţă gunoiul de la picnic pe iarbă. Poate l-ar fi amuzat şi pe Beavan – numai că, desigur, a renunţat la televizor. h 1 Persoane care consumă alimente produse pe o rază de 100 de mile în jurul lor. (n. trad.)

NTREBAREA esenţială din The Hidden Life of Deer (Viaţa secretă a căprioarelor) e simplă: a hrăni sau a nu hrăni căprioarele?

Elizabeth Marshall Thomas – printre ale cărei cărţi anterioare se numără The Hidden Life of Dogs şi Tribe of Tiger, despre viaţa secretă a pisicilor – trăieşte în New Hampshire, unde reprezentanţii statului cer populaţiei să se abţină de la hrănirea căprioarelor, din diferite motive: căprioarele ar putea deveni prea dependente de oameni, iar oamenii vor deveni prea posesivi faţă de căprioare, ca să dăm

THE HIDDEN LIFE OF DEER

Lessons From the Natural World de Elizabeth Marshall Thomas 239 pag. Harper/HarperCollins Publishers.

24.99 $

doar două exemple. Ghindele sunt un aliment de bază al căprioarelor cu coadă albă şi al altor specii, iar într-un an lipsit de ghinde, Thomas decide să hrănească căprioarele cu porumb din comerţ. Încet, construieşte o argumentaţie în favoarea porumbului, citându-şi propriile motive, unele dintre acestea fiind rezonabile (mai multe căprioare sunt ucise de vânători decât de cei care le hrănesc), unele îndoielnice, precum ideea potrivit căreia, chiar dacă probabil e ceva greşit, şi alţi oameni o fac, după cum va afla în curând. „Nu m-am mai privit ca pe un colos solitar al infracţionalităţii, ci doar ca pe o părticică din infracţionalitatea generală“, scrie ea. „Infracţiunea mea semăna mai puţin cu un furt calificat şi mai mult cu parcarea lângă un contor al cărui timp a expirat“. Hotărăşte că le ajută căprioare şi, mai mult, că nu vor deveni

Cea mai recentă carte a lui Robert Sullivan este „The Thoreau You Don’t Know“.

neapărat obişnuite cu ea şi că nu se vor întoarce pentru porumb în anul următor.

Astfel, Thomas îşi petrece perioada următoare studiind muşterii veniţi după porumb şi, mulţumită lecturii ei atente de literatură pentru vânătorii de căprioare, precum şi datorită pasiunii ei de-o viaţă pentru Odocoileus virginianus, a realizat o naraţiune elegant scrisă despre grupuri de familii pe care le numeşte Alfa, Beta, Delta şi Tau. Dacă sunteţi locuitori din suburbii în căutarea modalităţilor de a le împiedica pe căprioare să vă mănânce roşiile şi să vă aducă borelioză şi alte boli transmise de căpuşe, atunci aceasta nu e o carte recomandată. Dacă nu aveţi o perspectivă asupra vieţii şi a supravieţuirii bazată pe principiile ipotezei Gaia1, câteva pasaje v-ar putea face să simţiţi fiori reci.

Dacă vă interesează o analiză profundă, de exemplu, a abilităţii fascinante a căprioarelor de a se ascunde – un pui de căprioară îşi poate încetini drastic ritmul inimii, îşi poate elimina mirosul corporal, iar excrementele lui pot fi mâncate de mamă, care se ascunde şi ea – atunci Thomas vă va încânta.

Autoarea poate provoca şi nedumerire, ca atunci când susţine că respectă (unii) vănători, dar, în timp ce merge la vânătoare cu unul din ei, pleacă înainte de a ajunge din urmă o căprioară pe care acesta o împuşcă. (Îl minte de asemenea pe pădurar în legătură cu cel care a tras cu puşca, pentru a-l ajuta pe vânător săşi depăşească norma.) Pe de altă parte, cartea e cu adevărat despre găsirea unei poziţii favorabile, a unui loc din care să vezi întreaga lume naturală şi, căutând-o pe a ei, Thomas face uneori confuzie între poziţia de observator şi cea morală. De unde ştie ce e mai bine pentru căprioare chiar şi în situaţia în care, în iarna următoare, când sunt din nou ghinde, căprioarele tot mai vin la ferma ei să cerşească porumb? „Filozoful Ludwig Wittgenstein spunea că, dacă leul ar putea vorbi, nu l-am înţelege, cu sensul că minţile animalelor nu ne sunt accesibile“, scrie ea. „Probabil că acest lucru era adevărat în privinţa lui Wittgenstein, dar nu e adevărat în privinţa mea. Din punctul meu de vedere, în comparaţie cu multe alte forme de viaţă, căprioarele şi oamenii sunt practic acelaşi lucru“. Între timp, a avut un alt musafir, creatura pe care cei din suburbii o urăsc aproape la fel de mult pe cât urăsc căprioarele – şobolanul.

De dragul câinilor, pisicilor şi papagalilor ei, îi omoară pe cei din birou, regretând folosirea otrăvii. „Una e să trăieşti în oraş şi să nu-ţi pese că provoci o suferinţă groaznică animalelor“, scrie ea. „Animalele pe care le omori probabil că nu vor fi mâncate de alte animale decât dacă sunt găsite de câinele sau pisica cuiva. E altceva dacă trăieşti la ţară, pentru că vei face ce am făcut eu şi vei răspândi pe scară largă această moarte îngrozitoare. Şi nu vei şti niciodată unde se vor opri toate“. Dar nici chiar în oraş nu ştie nimeni unde se opresc toate, ceea ce, dacă te gândeşti mai bine, e un lucru bun de ţinut minte, fie că priveşti h căprioarele sau orice altă creatură.

1 Teorie ecologistă potrivit căreia biosfera şi componentele fizice ale Terrei formează un sistem interdependent complex, menţinând condiţiile climatice şi biogeochimice ale planetei în homeostazie. (n. trad.)

ILUSTRAŢII DE DAVID GIBSON

Tipare ale genocidului Daniel Jonah Goldhagen examinează motivele şi acţiunile care au dus la masacre.

DE JAMES TRAUB

R

ĂUL respinge analiza. Poeţii din vremea lui Homer au cântat războiul, dar numai un monstru cântă atrocităţile.

Aşa se întâmplă şi în cazul jurnalismului şi al ştiinţelor umaniste. Suntem avertizaţi să nu atribuim motive raţionale lui Osama bin Laden, lui Hitler sau adepţilor lor. A admite motive înseamnă a reduce moralul la psihologic, şi astfel la comprehensibil, şi astfel, poate, la acceptabil. Înţelegerea pe care o avem în legătură cu actele cumplite e limitată pe de o parte la realitatea ireductibilă moral a răului, iar pe de alta la dinamica psihologiei mulţimilor – a nebuniei maselor.

Dar excluderea genocidului de pe teritoriul acţiunii conştiente oferă o disculpare în sine, atât pentru ucigaşi, cât şi pentru noi înşine – căci altfel cum ne-am putea noi, oameni obişnuiţi care preţuim viaţa, scufunda într-o asemenea nebunie? În această magistrală şi profund tulburătoare „istorie naturală“ a uciderii în masă, Daniel Jonah Goldhagen solicită încetarea unei astfel de orbiri voluntare. Aşa cum a făcut în celebra şi controversata carte Hitler’s Willing Executioners, Goldhagen insistă că până şi cele mai rele atrocităţi îşi au originea în şi sunt stimulate de o serie de calcule foarte conştiente ale acoliţilor, cât şi ale liderilor. „Trebuie să nu mai separăm eliminarea în masă şi varianta sa de ucidere în masă de felul în care înţelegem politica“, scrie Goldhagen. „Politica eliminaţionistă, ca şi politica războiului, e o politică a acţiunilor intenţionate de a obţine rezultate politice, adesea pentru scopuri finale şi adesea pen-

James Traub este colaborator al Times Magazine. Cea mai recentă carte a lui este „The Freedom Agenda“.

FOTOGRAFIE DE JENNY MATTHEWS/PANOS

tru redistribuirea oportună a puterii“. Worse Than War (Mai rău decât războiul) înseamnă, de fapt, Everyone’s Willing Executioners.

Goldhagen expediază rapid afirmaţia lui Hannah Arendt potrivit căreia maşinăria nazistă a fost exemplul suprem al unei birocraţii în acţiune şi astfel al „banalităţii răului“. Nu numai că Adolf Eichmann, subiectul principal al lui Arendt, a fost un exterminator conştient şi mândru de sine, dar milioanele care au finalizat punerea în apli-

WORSE THAN WAR

Genocide, Eliminationism, and the Ongoing Assault on Humanity de Daniel Jonah Goldhagen Ilustrată. 658 pag. PublicAffairs. 29.95 $

care a crimei, fie civili germani sau hutu în Rwuanda, nu au funcţionat ca nişte roboţi. „Caracterul real al faptelor lor nu le este ascuns“, scrie Goldhagen. „Masacrează oameni, masacrează copii, adesea faţă în faţă, împuşcându-i de la mică distanţă, hăcuindu-i sau bătându-i până la moarte, împroşcându-se cu sângele victimelor, cu oasele şi materia lor cerebrală“.

Plasăm Holocaustul în afara istoriei; Goldhagen îl introduce în tiparul larg şi recurent al genocidului. Notând că naziştii au fost unici în privinţa varietăţii victimelor pe care le-au atacat şi a mijloacelor de ucidere pe care le-au adoptat, Goldhagen arată că instituţiile pe care le asociem cu Holocaustul – lagărele, marşurile morţii, detaşamentele mobile de ucidere – se repetă în Rusia lui Stalin şi China lui Mao, în Kenya colonială şi în Guatemala.

Atrocităţile seamănă una cu alta; diferenţele dintre ele sunt modelate de ideologia făptaşilor, de fantezia lor specifică privind o lume

epurată, de perspectiva asupra victimelor pe care caută să le eradicheze.

Credinţa contează; alegerile contează.

Acesta este semnalul de alarmă al lui Goldhagen. Dar cine, mai exact, ne-a înşelat vigilenţa pentru a accepta negarea factorului uman? Goldhagen îşi identifică rareori adversarii intelectuali. Arendt e aproape un om de paie; teoriile ei apar rareori în literatura contemporană despre genociduri. Însă Goldhagen are destul de multă dreptate spunând că explicaţiile „structurale“ despre eliminaţionism au ajuns într-un stadiu aproape consensual. Pentru a lua un singur exemplu recent: Mobilizing the Will to Intervene, un studiu al unor figuri de prim rang canadiene şi americane, identifică „sărăcia şi inegalitatea, creşterea demografică şi «piramida populaţiei», naţionalismul etnic şi schimbările climaterice“ ca fiind „principalii determinanţi ai violenţei ucigaşe“.

De ce e important dacă înţelegem atrocităţile în masă ca trăsătură structurală a lumii contemporane mai degrabă ca un „ism“ – eliminaţionism – care să fie analizat în termeni politici, ideologici şi morali? La urma urmei, chiar dacă s-ar putea să nu o fi aflat din Worse Than War, structuraliştii urăsc atrocităţile tot la fel de mult ca Goldhagen şi îi împărtăşesc în totalitate hotărârea de a le preîntâmpina sau a le stopa. Dar ar face asta într-un mod diferit. Rapoartele structurale duc la soluţii structurale: noi definiţii ale interesului naţional ce recunosc pericolele tolerării violenţei în masă necontenite chiar în celălalt capăt al lumii, ducând în schimb la schimbări ale politicii destinate a-i identifica pe autorii violenţei în masă.

Relatarea morală şi politică a lui Goldhagen îl determină, dimpotrivă, să dispreţuiască însăşi ideea de „interes naţional“ ca obiect principal al politicii externe. Invocările interesului naţional, observă el, înlesnesc în mod

curent uciderea în masă justificând o reacţie pasivă. Politica noastră ar trebui mai degrabă să fie bazată pe recunoaşterea faptului că eliminaţionismul prin genocid, care, susţine Goldhagen, a ucis mai mulţi oameni din generaţiile recente decât războiul în sine, este problema morală supremă a timpului nostru.

Sună exact ca genul de formulare absolutistă care condamnă teoreticienii academici la irelevanţă politică. Dar dacă ţelul suprem este să ne asigurăm că nu vom mai fi spectatori ai unui genocid de tipul celui din Rwanda, opinia publică nu va mai fi mobilizată printr-o explicaţie solemnă privind interesul naţional, ci prin intermediul unui apel la conştiinţă. Însă moralismul intens îşi are propriile riscuri, inclusiv exagerarea. Este oare violenţa eliminaţionistă cu adevărat cea mai mare ameninţare a epocii noastre?

Goldhagen recunoaşte că numărul statelor „care ar putea comite sau tolera masacrul sau lichidarea a scăzut dramatic“, dar apoi insistă că, de vreme ce dictaturile sunt prin propria lor natură „proto-eliminaţioniste“, potenţialul pentru violenţă în masă rămâne aproape nelimitat. Susţine şi că „islamul politic“ – jihadul – constituie „cea mai coerentă şi mai criminală ideologie de ucidere în masă de la nazism încoace“.

Totuşi, autocraţiile stabile şi omogene etnic reprezintă o ameninţare iminentă redusă de comitere a atrocităţilor (mai ales în comparaţie cu democraţiile instabile şi heterogene precum Pakistan). Şi, prin alăturarea grupurilor paşnice precum Frăţia Musulmană cu Al Qaeda, Goldhagen transformă islamul politic într-o sperietoare eliminaţionistă. Mai mult, chiar şi Al Qaeda, cu ideologia ei de ucidere în masă, nu a reuşit să mobilizeze resursele unui stat pentru a-şi atinge scopurile finale.

Insistenţa lui Goldhagen îl face să ceară o revoluţie în chestiunile umane. Statele trebuie nu numai să abandoneze logica interesului naţional, ci şi să remodeleze arhitectura globală pentru atingerea scopului distrugerii eliminaţionismului. Autorul ia în derâdere Naţiunile Unite, ale căror principii fondatoare de respect şi suveranitate şi de neamestec în afacerile interne au servit, după cum corect observă, ca scut pentru liderii din Sudan şi din alte părţi care sunt decişi să-şi masacreze propriul popor. El ar dizolva Naţiunile Unite şi ar înfiinţa în locul acestora o organizaţie a democraţiilor, consacrată organizării intervenţiilor. Nu-şi ia răgazul să ia în considerare cât de puţini voluntari ar avea o astfel de organizaţie.

Goldhagen nu recunoaşte în totalitate nici progresele, oricât de temporare, pe care le-a făcut actualul sistem internaţional. În 2005, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat principiul cunoscut ca responsabilitatea de a proteja, care stipulează că statele au o obligaţie de a-şi apăra cetăţenii de atrocităţile în masă şi că comunitatea internaţională trebuie să intervină atunci când statele nu reuşesc să acţioneze.

Până în prezent, Naţiunile Unite nu au făcut practic nimic pentru a pune în acţiune aceste frumoase principii. Până când o vor face, acele puţine state care sunt angajate în preîntâmpinarea masacrelor ar putea fi nevoite să acţioneze fără consimţământ internaţional. Worse Than War ne reaminteşte de obligaţia de a acţiona şi de costul îngrozitor al eşecului nostru de a preîntâmpina uciderile în masă din ultimul secol. h 19

Stil şi alchimie Strunk, White şi „cărticica“ lor influentă.

DE JENNIFER BALDERAMA

„U

RĂSC gramatica limbii engleze“, scria un stilist ilustru la un moment dat.

Tu, cititorule, poate că te identifici.

Dar ai să mă crezi când o să-ţi spun că scriitorul era E.B. White, mai exact jumătatea lui Strunk şi White, acei ambasadori auguşti ai preciziei şi ai clarităţii din spatele The Element of Style? Acest sâmbure de înţelepciune este unul dintre multele dezgropate de Mark Garvey în Stylized (Stilizat), istoria lui „uşor obsesivă“ despre Elements, care e mult mai mult decât o istorie de bază şi indiscutabil obsesivă.

Garvey, scriitor şi redactor atras aparent de detaliile mai puţin importante (una din cărţile sale anterioare este Come Together: The Official John Lennon Educational Tour Bus Guide to Music and Video), ne pre-

STYLIZED

A Slightly Obsessive History of Strunk & White’s „The Elements of Style“ de Mark Garvey Ilustrată. 208 pag. Touchstone/ Simon & Schuster. 22.99 $ zintă vieţile şi crezurile lui Strunk şi White; o înregistrare meticuloasă cu corecturile din Elements; un sondaj despre aripile teoretice care migrează prin departamentele de engleză; expozeuri despre moralitatea scrisului. Destule pentru o carte de 200 de pagini. (De reţinut însă că Elements nu e o broşură uşurică şi e de două ori mai lungă.)

Mulţi oameni ştiu deja că în 1957 White a primit de la un prieten o versiune de 43 de pagini a Elements, pe care Strunk, un profesor de-al lui de la Cornell, o publicase el însuşi în 1918. În Letter From the East, White le face cunoştinţă cititorilor The New Yorker cu ceea ce în campusuri era cunoscută drept „cărticica... cu accent pe diminutiv“. Ea era menită să alunge oboseala corecturii lucrărilor (profesorii puteau să treacă pe margine „vezi regula 9!“). White admira Elements pentru „îndrăzneala“ autorului lor, pentru sfaturile ei „clare, scurte şi îndrăzneţe“ supuse influenţei „umorului strunkian“.

Dar acum avem întreaga poveste a acestora. Strunk, un filolog versat în sanscrită, islandeză, bulgară veche şi „istoria verbelor din limba franceză“, l-a cunoscut în 1919 pe White, un student strălucit fără timp pentru cursuri plictisitoare – luase un 4 la engleză înainte să-l găsească pe

Jennifer Balderama este redactor la Book Review.

20

Strunk. Suflete înrudite, care discutau probleme profesionale în timp ce sorbeau „shandygaff“ (bere diluată), au păstrat legătura unul cu altul chiar şi după ce White a devenit celebru, până la moartea lui Strunk, în 1946.

Un deceniu mai târziu, eseul lui White din The New Yorker l-a fermecat pe Jack Case, editor la Macmillan, care îşi închipuia că Elements ar putea produce scântei într-o epocă în care instructorii de engleză dispăruseră, „venerând zei ciudaţi“. Au fost scrise scrisori, au fost făcute revizuiri şi adăugiri, şi în scurt timp o dublă ediţie a Elements îi înflăcăra (atât pozitiv, cât şi negativ) pe cititori, având un succes fără echivoc: 200.000 de exemplare vândute în primul an. (Până azi, 50 de ani mai târziu, s-au vândut peste 10 milioane de exemplare.)

Un punct important în Stylized este corespondenţa dintre White şi Case. Cu scuze faţă de colegii mei, trebuie să spun că puţini redactori din ziua de azi pot recrea umorul cu care White îşi descia în amănunt refacerea textului lui Strunk: „Primele două părţi ale capitolului Composition au avut parte de cel mai vehement atac... erau limitate şi sâcâitoare (în noua lor formă mai sunt doar sâcâitoare)“.

Bineînţeles, White nu detesta cu adevărat gramatica, chiar dacă răbdarea lui fusese pusă la încercare de numeroşi „pedanţi înrăiţi şi hoţi de virgule“. El pur şi simplu credea că trebuie să ştii, sau cel puţin să intuieşti, principiile scrierilor lucide înainte de a le lua în râs. Am auzit mulţi scriitori desfiinţând Elements pe motiv că ar fi pedantă, limitată, ipocrită, represivă, „o cărticică de asortat la papion“, aşa cum îi spunea scriitorul Will Blythe lui Garvey. Şi totuşi, în timp ce unii s-ar putea să ridice din sprânceană la unele dintre declaraţiile lui Garvey („a crede în Strunk şi White înseamnă să crezi în existenţa adevărului“), el susţine convingător că acei critici care calomniază Elements sunt pe dinafară. Gândiţi-vă puţin: un om fără simţul umorului nu ar scrie despre porci veseli şi păianjeni care vorbesc, iar un prescriptiv ostentativ nu ar declara limba ca fiind „un flux continuu... un izvor viu“.

Pentru o carte care preamăreşte exprimarea concisă, Stylized e destul de bombastică pe alocuri. Între capitole, Garvey face paradă cu meditaţii cuprinzătoare din câţiva dintre „scriitorii lui preferaţi“, care conţin pasaje amuzante (despre Frank McCourt aflăm că era „speriat de punct şi virgulă“), dar întrerup fluxul, făcându-i pe unii să tânjească după Strunk şi White. Aşadar, dacă citiţi Stylized, concentraţi-vă pe carnea de pe ea.

Daţi la o parte sau săriţi peste porţiunile tari. Zăboviţi asupra scrisorilor lui White. Şi nu opuneţi rezistenţă dorinţei de a vă întoarce la cărticică. h

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

WHERE THE WILD THINGS ARE de Barb Bersche şi Michelle Quint (HarperFestival/HarperCollins, 12.99 $) O adaptare după un film al cărui scenariu este bazat pe cartea clasică pentru copii. (Vârsta: 9 – 12 ani)

1

2

SKIPPYJON JONES, LOST IN SPICE de Judy Schachner (Dutton, 16.99 $) Planeta roşie şi iute captează imaginaţia unei pisici. (Vârsta: 4 – 8 ani)

3

3

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4

WADDLE! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animale în mişcare, colorate.

(Vârsta: 4 – 8 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

19 octombrie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

CATCHING FIRE de Suzanne Collins (Scholastic, 5 17.99 $) Protagonista din The Hunger Games se întoarce.

(Vârsta: de la 12 ani)

2

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins 56 (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

36

3

THE MAGICIAN’S ELEPHANT de Kate DiCamillo, 4 ilustrată de Yoko Tanaka (Candlewick, 16.99 $) Un orfan care îşi caută sora urmează instrucţiunile misterioase ale unui prezicător. (Vârsta: de la 7 ani)

3

4

TRICKS de Ellen Hopkins (McElderry/Simon & Schuster, 18.99 $) Un roman în versuri despre cinci adolescente care devin prostituate. (Vârsta: de la 14 ani)

5

DEWEY (THERE’S A CAT IN THE LIBRARY!) de 5 Vicki Myron şi Bret Witter, ilustrată de Steve James (Little, Brown, 16.99 $) Povestea mascotei unei biblioteci publice. (Vârsta: 4 – 8 ani)

5

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/ 15 HarperCollins, 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen. (Vârsta: de la 14 ani)

6

OTIS scrisă şi ilustrată de Loren Long (Philomel, 2 17.99 $) Un tractor de fermă plin de viaţă se împrieteneşte cu un viţeluş. (Vârsta: 4 – 8 ani)

6

SHIVER de Maggie Stiefvater (Scholastic Press/ Scholastic, 17.99 $) Despre dragostea pentru un lup.

(Vârsta: de la 12 ani)

7

STREGA NONA’S HARVEST scrisă şi ilustrată de 4 Tomie dePaola (Putnam, 16.99 $) O grădină are o recoltă neaşteptat de bogată după ce un grădinar novice nesocoteşte orice sfat. (Vârsta: 4 – 8 ani)

7

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 53 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

8

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 99 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

8

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 49 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane. (Vârsta: de la 14 ani)

9

9

SENT de Margaret Peterson Haddix (Simon & Schuster, 15.99 $) Mai mulţi copii sunt transportaţi în secolul al XV-lea, ca membri ai familiei regale britanice.

(Vârsta 8 – 12 ani)

6

MARLEY GOES TO SCHOOL de John Grogan, ilustra- 10 tă de Richard Cowdrey (HarperCollins, 17.99 $) Un căţeluş loial aduce haos într-o sală de clasă. (Vârsta: 3 – 8 ani)

10

MISS SMITH AND THE HAUNTED LIBRARY de 2 Michael Garland (Dutton, 16.99 $) O sesiune de citit aduce la viaţă personaje înfricoşătoare. (Vârsta: 4 – 8 ani)

10

THE SECRET TO TEEN POWER de Paul Harrington (Simon Pulse, 17.99 $) Sfaturi pentru adolescenţi. (Vârsta: de la 14 ani)

3

CĂRŢI BROŞATE

6

10

SERII

1

CLOUDY WITH A CHANCE OF MEATBALLS: JUNIOR 3 NOVELIZATION de Stacia Deutsch şi Rhody Cohon (Simon Spotlight, 5.99 $) O carte care porneşte de la film, despre un adevărat ghiveci meteorologic. (Vârsta: 9 – 12 ani)

2

DARK VISIONS de L. J. Smith (Simon & Schuster, 4 9.99 $) O şcoală pentru adolescenţi cu puteri paranormale. (Vârsta: de la 14 ani)

3

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O 108 fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

4

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 113 Tingley/Little, Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 38 Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 117 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton 58 Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 23 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

5

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

37

5

SEPTIMUS HEAP de Angie Sage (Katherine Tegen/ 21 HarperCollins, ed. cart. şi broş.) Un băiat îşi îndeplineşte destinul de vrăjitor. (Vârsta: de la 9 ani)

6

THIRST NO. 1 de Christopher Pike (Simon Pulse, 9.99 $) O reeditare a trei romane: The Last Vampire (1994), Black Blood (1994) şi Red Dice (1995). (Vârsta: de la 14 ani)

9

6

HOUSE OF NIGHT de P. C. Cast şi Kristin Cast (St. Martin’s, 58 ed. cart. şi broş.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

7

VAMPIRE ACADEMY de Richelle Mead (Razorbill, doar ed. broş.) O şcoală cu internat pentru nemuritori.

(Vârsta: de la 12 ani)

8

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. 36 broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

9

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar 22 ed. cart.) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor. (Vârsta: 9 – 12 ani)

10

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilustra- 214 tă de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea.

(Vârsta: 6 – 9 ani)

7

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART27 TIME INDIAN de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

8

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) 13 Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

9

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

10

IMPOSSIBLE de Nancy Werlin (Speak/Penguin, 9.99 $) Melodia“Scarborough Fair“ însoţeşte tot timpul această poveste de dragoste. (Vârsta: de la 12 ani)

35

3

13

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 3 octombrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

TBR: Din culise METAL BRUT ÎN AUR: Romanul lui Paulo

Coelho, Alchimistul, e deja un deţinător de recorduri: cu ediţii în 67 de limbi, a cimentat poziţia lui Coelho ca cel mai tradus autor în viaţă, potrivit Guinness Book 2009. Romanul – o parabolă inspiraţională despre un ciobănaş care îşi găseşte adevăratul destin – e mai degrabă ghid practic decât literatură (un exemplu: „Oriunde îţi e sufletul, acolo îţi vei găsi comoara“.) Dar asta nu i-a deranjat pe cititori. Alchimistul a vândut peste 65 de milioane de copii de când a fost publicat în Brazilia în 1988, iar la începutul acestei toamne a intrat în cel de-al doilea an petrecut în topul de ficţiune, ediţii cartonate. Pentru a sărbători, editorii americani ai lui Coelho şi-au dedicat recent pagina de pe Facebook romanului, într-o expunere care era în parte o petrecere cu cărţi în variantă multimedia, în parte info-publicitate. Printre fragmente, mesaje de pe Twitter şi interviuri cu autorul (Coelho, într-un tricou negru, perora maxime de guru precum „Viaţa e mişcare, natura e în confruntare“) era şi actorul Will Smith, lăudând Alchimistul ca fiind una dintre cărţile lui preferate. După care, în mod surprinzător, i-a spus jurnalistului Tavis Smiley că i-a plăcut în ciuda convingerilor lui: „Sunt cu adevărat nişte prostii metafizice şi ezoterice“, spunea el. „Dar sunt foarte convins că noi suntem ceea ce alegem să fim“.

FĂ-MI UN TORT: În topul cu ediţii carto-

nate de sfaturi, cărţi practice şi diverse, un volum inedit intitulat Cake Wrecks de Jen Yates îşi face debutul pe locul 9. Cartea s-a dezvoltat din blogul omonim al lui Yates cu acelaşi nume, pe care sunt expuse fotografii ale cititorilor cu torturi profesioniste „groaznic de nereuşite, dar amuzante“. Coperta cărţii dezvăluie un exemplu clasic. Între glazura cu trandafiri din colţuri, tortul din imagine are trei rânduri de text ornate cu grijă: „Best Wishes Suzanne / Under Neat that / We will miss you.“1. Dacă volumul lui Yates vă ţine departe de cofetării, găsiţi ajutor pentru a vă descurca singuri în topul de sfaturi în ediţie cartonată, unde The Cake Mix Doctor Returns! intră pe locul 6. Pentru mirese (şi miri): aceasta include instrucţiuni pentru un tort de nuntă făcut acasă.

MORTUL: Cel de-al doilea roman al lui

Audrey Niffenegger, povestea cu fantome Her Fearful Symmetry, intră pe locul 6 în topul de ficţiune, ediţii cartonate, din această săptămână. Niffenegger e cunoscută cel mai bine ca autoarea megasuccesului Soţia călătorului în timp (aflat în cea de-a şaisprezecea săptămână în topul ediţiilor broşate), dar scrisul nu e în realitate pentru ea decât o a doua carieră: zeci de ani a fost pictor şi grafician de succes în Chicago, explorând adesea imagini ale morţii şi ale supranaturalului. Chiar şi aşa, după cum le-a spus luna aceasta celor de la USA Today, nu crede în fantome şi nici în altceva. „Am fost crescută în religia catolică“, spunea ea, „iar asta e o metodă bună de a creşte un ateu“.

Pe site-ul ei, Niffenegger le oferă un răspuns încântător fanilor care se întreabă de ce nu răspunde la e-mail-uri: „Ei bine, uneori apuc să răspund, dar nu am un trecut prea bun când vine vorba de asta şi îmi pare rău.

Citesc însă toate mesajele. Iar apoi, după ce mai beau nişte cafea, trec să răspund. După care rămân în urmă săptămâni întregi şi totul începe să pară copleşitor. O venerez pe Jodi Picoult, care răspundea la toate mesajele. Ei ar trebui să-i scrieţi“.

GREGORY COWLES 1

„Toate cele bune, Suzanne / Sub Neat / Ne vei lipsi”. Joc de cuvinte „underneath” = „dedesubt” şi „under Neat” = „sub Neat”. (n. trad.)

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

THE LOST SYMBOL de Dan Brown (Doubleday, 29.95 $) Robert Langdon printre masoni.

1

3

2

AN ECHO IN THE BONE de Diana Gabaldon (Delacorte, 30 $) Descendenţii lui Jamie Fraser şi ai soţiei sale, Claire, caută indicii despre zborul lor din Carolina de Nord din timpul revoluţiei; al şaptelea roman din seria Outlander.

2

2

3

ROUGH COUNTRY de John Sandford (Putnam, 26.95 $) Virgil Flowers investighează o serie de crime dintr-un centru de recreere pentru femei din Minnesota.

4

THE LAST SONG de Nicholas Sparks (Grand Central, 24.99 $) O fată de 17 ani îşi petrece vara în Carolina de Nord alături de tatăl ei divorţat şi descoperă mai multe feluri de iubire.

3

5

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

4

6

Săpt. aceasta

19 octombrie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

HAVE A LITTLE FAITH de Mitch Albom (Hyperion, 23.99 $) Un rabin din suburbii şi un pastor din Detroit ne învaţă lecţii despre confortul credinţei.

2

ARGUING WITH IDIOTS scrisă şi editată Glenn Beck, Kevin Balfe şi alţii (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 29.99 $) O pledoarie împotriva celor cu funcţii importante din guvern. (†)

1

2

3

TRUE COMPASS de Edward M. Kennedy (Twelve, 35 $) Autobiografia defunctului senator.

2

3

4

THE TIME OF MY LIFE de Patrick Swayze şi Lisa Niemi (Atria, 26 $) O biografie scrisă de actor, care a murit în septembrie, şi de către soţia sa.

1

4

5

THE MURDER OF KING TUT de James Patterson şi Martin Dugard (Little, Brown, 26.99 $) Investigarea morţii subite a lui Boy King.

1

27

6

HIGH ON ARRIVAL de Mackenzie Phillips cu Hilary Liftin (Simon Spotlight Entertainment, 25.99 $) Actriţa, fiica lui Papa John Phillips, rememorează o viaţă marcată de petreceri, droguri şi relaţia complicată cu tatăl său.

3

2

7

WHERE MEN WIN GLORY de Jon Krakauer (Doubleday, 27.95 $) Povestea lui Pat Tillman, jucătorul de fobal din N.F.L. care s-a înrolat după evenimentele din 11 septembrie, şi a modului în care armata a muşamalizat moartea acestuia în Afganistan, împuşcat de un camarad.

6

3

8

THE GREATEST SHOW ON EARTH de Richard Dawkins (Free Press, 30 $) Dovezi ale evoluţiei; un contraatac îndreptat către avocaţii teoriei religioase.

5

2

9

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes, de la autorul volumului Blink.

8

46

2

10

OFFICIAL BOOK CLUB SELECTION de Kathy Griffin (Ballantine, 25 $) O biografie plină de umor scrisă de starul emisiunii My Life on the D-List.

7

4

1

1

HER FEARFUL SYMMETRY de Audrey Niffenegger (Scribner, 26.99 $) O femeie bântuie apartamentul pe care l-a lăsat moştenire celor două nepoate gemene ale sale, situat lângă cimitirul Highgate din Londra.

1

7

THE PERFECT CHRISTMAS de Debbie Macomber (Mira, 16.95 $) O femeie de 33 de ani consultă un specialist matrimonial.

1

8

SOUTH OF BROAD de Pat Conroy (Nan A. Talese/Doubleday, 29.95 $) Despre prietenia improbabilă a unui grup, din anii ’60 până în anii ’80, volum de autorul The Prince of Tides.

6

9

ALEX CROSS’S „TRIAL“ de James Patterson şi Richard DiLallo (Little, Brown, 27.99 $) Detectivul Alex Cross scrie o carte despre unchiul său, care a luptat împotriva Ku Klux Klan.

7

10

HOTHOUSE ORCHID de Stuart Woods (Putnam, 25.95 $) O agentă specială a C.I.A. află că s-au schimbat multe, şi nu în bine, când se întoarce în oraşul natal din Florida.

5

11

JULIET, NAKED de Nick Hornby (Riverhead, 25.95 $) O femeie în căutarea unei schimbări începe o relaţie cu un cantautor singuratic, care este pe cale să scoată un nou album.

1

11

AMERICAN ON PURPOSE de Craig Ferguson (Harper/ HarperCollins, 25.99 $) Comedianul născut în Scoţia descrie aventura sa în emisiunile nocturne de televiziune şi ca cetăţean american.

4

2

12

FROSTBITTEN de Kelley Armstrong (Bantam, 26 $) Singura femeie vârcolac din lume şi partenerul ei urmăresc un hoţ care vânează oameni în pădurile din Alaska.

1

12

END THE FED de Ron Paul (Grand Central, 21.99 $) Despre desfiinţarea Rezervei Federale, o carte scrisă de cel care a fost congresman de Texas.

15

3

13

12 DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

22

13

HALF THE SKY de Nicholas D. Kristof şi Sheryl WuDunn (Knopf, 27.95 $) Femei care luptă împotriva opresiunii sexuale în Asia şi în Africa.

14

SPARTAN GOLD de Clive Cussler cu Grant Blackwood (Putnam, 26.96 $) Un cuplu soţ şi soţie, vânători de comori, se află în căutarea unei sticle de vin din „pivniţa pierdută“ a lui Napoleon.

10

5

14

CULTURE OF CORRUPTION de Michelle Malkin (Regnery, 27.95 $) Despre preşedintele Obama şi echipa sa, prezentaţi ca evazionişti, mici pungaşi, traficanţi de influenţă şi acoliţi de pe Wall Street.

15

THE YEAR OF THE FLOOD de Margaret Atwood (Nan A. Talese/Doubleday, 26.95 $) Într-o societate violentă din viitor, supravieţuitorii unei pandemii catastrofale încearcă să se descurce.

8

2

15

THE NATIONAL PARKS de Dayton Duncan şi Ken Burns (Knopf, 50 $) Un volum care însoţeşte seria de la PBS.

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE de Stieg Larsson (Knopf, 25.95 $) O hackeriţă suedeză devine suspecta unei crime.

16* 14

THE CASE FOR GOD de Karen Armstrong (Knopf, 27.95 $) Armstrong, o fostă călugăriţă, încearcă să salveze ideea existenţei lui Dumnezeu de ateism dar şi de cei care interpretează învăţăturile Sale ad literam.

16*

8

6

10

2

9

10

1

10

2

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 3 octombrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei.

Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul THE SUICIDE RUN: Five Tales of the Marine Corps de William Styron (Random House, 24 $) Aceste povestiri nou compilate, scrise de-a lungul mai multor decenii, se concentrează asupra a ceea ce li se întâmplă bărbaţilor istoviţi de lupte pe care nu le-au purtat şi de conflicte cu care nu s-au confruntat.

A BOMB IN EVERY ISSUE: How the Short, Unruly Life of Ramparts Magazine Changed America de Peter Richardson (New Press, 25.95 $) În anii ’60, radicala revistă Ramparts a reînviat jurnalismul de senzaţie, a resuscitat arta de a organiza spectacole jurnalistice şi a expus excesele C.I.A.

THE GOOD SOLDIERS de David Finkel (Sarah Crichton/Farrar, Straus & Giroux, 26 $) Răvăşitoarea cronică a lui Finkel despre războiul modern se bazează pe cele opt luni petrecute de acesta alături de un batalion al armatei americane în Irak.

ANNE FRANK: The Book, the Life, the Afterlife de Francine Prose (Harper/HarperCollins, 24.99 $) Cântărind importanta moştenire globală lăsată de Anne Frank, Prose aduce un argument convingător în favoarea geniului ei literar.

THE CHILDREN’S BOOK de A. S. Byatt (Knopf, 26.95 $) Amplasate între 1895 şi ofensiva de pe Somme, romanul complex al lui Byatt urmăreşte câteva familii britanice unite de o credinţă arzătoare în artă şi în reforma socială.

THE GREATEST SHOW ON EARTH: The Evidence for Evolution de Richard Dawkins (Free Press, 30 $) Dawkins îşi foloseşte fără milă simţul fin al ironiei împotriva oponenţilor măreţei teorii a lui Darwin.

PAST DUE: The End of Easy Money and the Renewal of the American Economy de Peter S. Goodman (Times Books/Holt, 25 $) Un corespondent economic al Times analizează deziluziile noastre recente cu privire la piaţă.

MIKE BLOOMBERG: Money, Power, Politics de Joyce Purnick (PublicAffairs, 26.95 $) Această biografie ni-l arată pe primar ca fiind un om de lume, irascibil şi extrem de eficace.

CATCHING FIRE de Suzanne Collins (Scholastic Press, 17.99 $; vârsta: de la 12 ani) O încântătoare continuare nemiloasă a distopiei totalitariste a lui Collins, Hunger Games.

Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute pot fi găsite pe internet la adresa: nytimes.com/books.

21

Raftul cu ediţii broşate STATE BY STATE: A Panoramic Portrait of America editată de Matt Weiland şi Sean Wilsey (Ecco/HarperCollins, 16.99 $) Inspiraţi de ghidurile de stat publicate de Federal Writers Project în anii ’30, Weiland şi Wilsey au rugat 50 de scriitori de primă mână să le „spună o poveste despre statul lor, cu cât mai personală, cu atât mai bine, ceva care să redea esenţa locului respectiv“. Colecţia amuzantă şi impresionantă care a rezultat arată că, dincolo de efectele de omogenizare ale culturii de masă, americanii încă mai simt că statul natal îi defineşte.

INDIGNATION de Philip Roth (Vintage, 15 $) Naratorul noului roman scurt al

lui Roth e mort, ucis în timpul războiului din Coreea, lucru pe care cititorul urmează să-l afle cam după primul sfert de carte. Acesta îşi povesteşte viaţa de fiu al unui măcelar cuşer din Newark şi de student eminent al unui mic colegiu din Ohio. În The Times, Michiko Kakutani spune despre Indignation că e „un exerciţiu comic de un umor negru“ în „ideea nebunească potrivit căreia faptul că eşti un student premiant şi silitor“ te va proteja „de capriciile nebune ale sorţii“.

DESCARTES’ BONES: A Skeletal History of the Conflict Between Faith and Reason de Russell Shorto (Vintage, 15 $) După moartea lui în Suedia în

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

19 octombrie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

SAY YOU’RE ONE OF THEM de Uwem Akpan (Back Bay/ Little, Brown, 14.99 $) Poveşti care se desfăşoară în Africa, spuse din punctul de vedere al unor copii inteligenţi şi flexibili.

3

1

THE ASSOCIATE de John Grisham (Dell, 9.99 $) Un absolvent idealist al Facultăţii de Drept este forţat să accepte un post la o firmă de avocatură mare şi agresivă.

2

2

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 72 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

2

COVET de J. R. Ward (Signet, 7.99 $) Un om devine un înger decăzut şi este însărcinat cu salvarea sufletelor a şapte persoane de la comiterea celor şapte păcate de moarte.

1

3

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffenegger 16 (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

3

CROSS COUNTRY de James Patterson (Vision, 9.99 $) Alex Cross îl urmăreşte pe liderul unei găşti de adolescenţi.

1

4

4

BORN OF NIGHT de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 7.99 $) O femeie trebuie să îşi încredinţeze viaţa unui asasin care a fost odată afiliat la Ligă.

1

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO 22 PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

5

THE RENEGADE HUNTER de Lynsay Sands (Avon, 1 7.99 $) Un vânător de vampiri transformat în hoţ este încarcerat după ce salvează o tânără care avea probleme; un roman din seria Rogue Hunter.

6

RAZOR SHARP de Fern Michaels (Zebra, 7.99 $) Un puternic om al legii caută ajutorul unei comuniuni de surori într-un caz care implică patroana unui bordel.

1

7

JUST AFTER SUNSET de Stephen King (Pocket, 9.99 $) Poveşti scurte în care se amestecă fantezia şi realismul psihologic.

2

8

TEMPT ME AT TWILIGHT de Lisa Kleypas (St. Martin’s, 7.99 $) În cea de-a treia carte din seria Hathaways, Poppy Hathaway acceptă propunerea unui enigmatic proprietar de hotel.

2

9

THAT HOLIDAY FEELING de Debbie Macomber, 1 Sherryl Woods şi Robyn Carr (Mira, 7.99 $) Trei poveşti: Silver Bells (1996), The Perfect Holiday (2002) şi Under the Christmas Tree (2009).

10

SCARPETTA de Patricia Cornwell (Berkley, 9.99 $) Specialistul în patologie criminalistică Kay Scarpetta primeşte un nou caz în New York.

6

11

DARK CURSE de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Lara Callandine, expertă în studiul peşterilor de gheaţă, i se alătură lui Nicholas De La Cruz în căutarea adevărului despre trecutul lor; un roman din seria Carpathian.

1

12*

WINDFALL de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) O reeditare a unei nuvele, Impulse (1989), şi a romanului Temptation (1987).

1

5*

PUSH de Sapphire (Vintage, 12.95 $) O fată de 16 ani din 6 Harlem, care este analfabetă şi a suferit abuzuri sexuale, întâlneşte un profesor care o ajută să îşi schimbe viaţa.

6

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg 15 Larsson (Vintage, 14.95 $) O hackeriţă şi un ziarist investighează dispariţia unei moştenitoare suedeze.

7

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random House, 24 14 $) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 povestiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009.

8

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Washington 3 Square, 16 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

9

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper 17 Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, corcitură de labrador cu terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

10

THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski (Ecco, 16.99 $) Un băiat care este mut se refugiază cu nişte câini în pădurile din Wisconsin, după moartea tatălui său.

11

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 27 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, rescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

12

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

13

HOME de Marilynne Robinson (Picador, 14 $) Evenimentele 5 din romanul Gilead, văzute dintr-o altă perspectivă.

13

14

DIVINE JUSTICE de David Baldacci (Vision, 9.99 $) Membrii 6 clubului Washington’s Camel îşi unesc forţele pentru a-şi salva conducătorul, care se ascunde în Divine, Virginia.

14

BIG BAD WOLF de Christine Warren (St. Martin’s, 7.99 $) Liderul vârcolacilor Silverback trebuie să îşi convingă clanul că o fiinţă umană delicioasă este destinată să îi fie partener.

1

(Picador, 14 $) În aceste eseuri, Grossman, romancier israelian şi militant pentru pace, susţine nevoia pentru literatură într-o lume violentă. „Literatura poate răscumpăra în mod repetat tragedia unui om din statisticile a milioane“, spune el. Cartea include celebrul său discurs despre cel de-al doilea război din Liban din 2006, în care fiul lui de 21 de ani a fost ucis.

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s 34 Griffin, 13.95 $) O jurnalistă americană contemporană investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942.

15

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 107 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

15

HOT FOR THE HOLIDAYS de Lora Leigh, Angela Knight, Anya Bast şi Allyson James (Jove, 7.99 $) Patru nuvele noi cu o temă de sezon.

1

16

THE LUCKY ONE de Nicholas Sparks (Grand Central, 13.99 $) Un soldat din marina americană se întoarce acasă şi se hotărăşte să o caute pe femeia a cărei poză o găsise în Irak.

8

CANCER VIXEN: A True Story de Marisa Acocella Marchetto (Pantheon, 16.95

16

UNHALLOWED GROUND de Heather Graham (Mira, 1 7.99 $) O femeie care renovează o casă din Florida descoperă ramăşiţe umane ascunse în ziduri.

17

THE WEIGHT OF SILENCE de Heather Gudenkauf (Mira, 10 13.95 $) Când o fată care suferă de muţenie selectivă şi cea mai bună prietenă a sa dispar, secrete de familie ies la iveală.

17*

18

TRUE DETECTIVES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 9.99 $) În cel de-al 24-lea roman din seria Alex Delaware, fraţii vitregi interrasiali din Bones investighează moartea unei tinere femei.

THE LOVELY BONES de Alice Sebold (Back Bay/ Little, Brown, 14.99 $) O fată ne relatează din Rai urmările uciderii sale.

18

19

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 26 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

SENSE AND SENSIBILITY AND SEA MONSTERS 3 de Jane Austen şi Ben H. Winters (Quirk, 12.95 $) Surorile Dashwood se confruntă cu homari gigantici, caracatiţe nimicitoare, şerpi de mare şi bărbaţi viguroşi.

19

FEEL THE HEAT de Cindy Gerard (Pocket Star, 7.99 $) Un băiat rău din Black Ops şi o agentă a Serviciilor de Apărare se dau drept logodnici într-o misiune din Columbia.

1

20

THE MISSING de Beverly Lewis (Bethany House, 19.99 $) Grace, o femeie din secta Amish, şi Heather, o persoană ce nu face parte din sectă, se împrietenesc şi pornesc în căutarea mamei dispărute a lui Grace.

20

TEMPTATION AND SURRENDER de Stephanie Laurens (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O doamnă frumoasă vine să caute de lucru pe domeniul lui Jonas Tallent; un roman din seria Cynster.

1

1650, Descartes a fost supus la trei înmormântări; la un moment dat, craniul i-a fost separat de restul corpului. Asta îi oferă lui Shorto atât contextul unui roman poliţist, cât şi o metaforă demnă de opera unui filozof care a studiat problema minte-trup. Pe parcurs, Shorto complică şi mai mult descifrarea lui Descartes, descriind contextul religios al raţionalismului său vehement în ceea ce criticul nostru, Gary Rosen, numeşte o colecţie reuşită „de povestiri intelectuale scrise într-un stil elegant“.

GOLDENGROVE de Francine Prose (Harper Perennial, 13.99 $) În vara de după accidentul fatal al frumoasei sale surori mai mari, o fată de 13 ani ajunge să-i calce pe urme petrecând timp în compania iubitului acesteia. Această explorare perceptivă a „acelei zone de graniţă, tainice şi diluate, în care vieţiuim alături de morţi“ este în mod hotărât nesentimentală.

FRED ASTAIRE de Joseph Epstein (Yale University, 15 $)

Aşa cum spunea criticul nostru David Thomson, Epstein i-a făcut un lui Astaire un portret scurt, dar „foarte antrenant şi pozitiv“, inclus în seriile Icons of America elaborate de Yale.

Urmărindu-l pe Astaire de la copilăria sa din Omaha până la filmele de neuitat, Epstein explică cum acesta a reuşit să „ridice genul de divertisment al dansurilor în vogă la o formă de artă... datorită gusturilor elevate şi stilului sublim“.

DEAF SENTENCE de David Lodge (Penguin, 15 $) „Surzirea e comică, aşa cum

orbirea e tragică“, spune protagonistul celui de-al 13-lea roman al lui Lodge, un profesor de lingvistică ieşit la pensie, a cărui surzire din ce în ce mai acută îi aminteşte la fiecare pas de speranţele lui spulberate. Această tulburătoare meditaţie asupra îmbătrânirii şi morţii reuşeşte totodată să fie spirituală pe tot parcusul său.

EPILOGUE: A Memoir de Anne Roiphe (Harper Perennial, 14.99 $) „Durerea are două părţi“, scrie Roiphe, romancieră. „Prima e pierderea. A doua e refacerea vieţii“. În această carte despre propria experienţă după moartea soţului ei din 2005 (care a pus punct unei căsnicii fericite de 39 de ani), le atinge pe amândouă. „Nu ai ce să faci altceva decât să mergi înainte“, conchide ea.

WRITING IN THE DARK de David Grossman, traducere de Jessica Cohen

$) Aceste memorii ilustrate realizate de Marchetto, caricaturistă, deapănă alert povestea propriului ei cancer, începând cu diagnosticul primit cu trei săptămâni înainte de nuntă. „Tot ce contează e să-i râzi morţii în nas“, i-a spus ea unui intervievator. Cartea e plină de informaţii utile, precum şi amănunte despre „viaţa închipuită“ a lui Marchetto în calitate de celebritate în New York.

TOO CLOSE TO THE SUN: The Audacious Life and Times of Denys Finch Hatton de Sara Wheeler (Random

House, 18 $) Finch Hatton s-a stabilit în Africa de Est aflată sub ocupaţie britanică în 1911, iar când nu se afla în sălbăticie, purta o jachetă de smoching din catifea maro. Karen Blixen s-a îndrăgostit de pilotul chipeş şi inteligent, erou de război, în 1918, scriind despre el în Din inima Africii sub pseudonimul Isak Dinesen. (În cele din urmă, el a părăsit-o pentru o femeie mai tânără şi a murit într-un accident aviatic la scurt timp după.) „A fost un deschizător de drumuri“, scria Wheeler, punând accentul pe dragostea lui pentru ţară şi dorul de Africa sălbatică.

THE WASTED VIGIL de Nadeem Aslam (Vintage International, 15 $) Aslam,

un romancier pakistanez care trăieşte în Anglia, uneşte vieţile a cinci personaje din ţări diferite în Afganistanul zilelor noastre, pe care l-a vizitat de nenumărate ori. Autorul este neşovăielnic în analizarea torturilor, a violurilor şi a detaliilor sângeroase, dar are totodată abilitatea de a reda tandreţea.

Elsa Dixler

22

4

38

8

4

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 3 octombrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

2

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker 105 Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

3

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 140 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

4

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex 14 Prud’homme (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) Cum a ajuns Julia Child să stăpânească arta bucătăriei franceze: memorii.

5

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 146 15 $) Autoarea rememorează o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei se mutau în mod constant. (†)

6

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 261 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

7

WISHFUL DRINKING de Carrie Fisher (Simon & 3 Schuster, 13.99 $) Biografia bazată pe spectacolul lui Fisher.

8*

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 103 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

9

FREAKONOMICS de Steven D. Levitt şi Stephen J. Dubner (Harper Perennial, 15.99 $) Un savant şi un jurnalist aplică teorii economice în toate domeniile.

10

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, 14 Brown, 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea Mastering the Art of French Cooking.

17

6

19 octombrie 2009

Săpt. aceasta

11

Săpt. în top

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de David 18 Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 140 12* EAT, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutare sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

13

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 49 (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

14

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 23 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

15

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 154 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

16

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 51 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

17

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell cu Patrick 46 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $; Little, Brown, 8.99 $) Povestea îngrozitoare a unei operaţiuni purtate de o echipă a Marinei Americane.

18*

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 107 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

19

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Riverhead, 16 $) Un preot abordează teme legate de îndoielile de zi cu zi şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

9

20

THE FAMILY de Jeff Sharlet (Harper Perennial, 15.99 $) Istoria Frăţiei, un grup secret evanghelic activ în politica americană.

12

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

GUINNESS WORLD RECORDS 2010 editată de Craig Glenday (Guinness, 28.95 $) Cel mai înalt, cel mai rapid, cel mai tânar, cel mai mult.

3

1

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 431 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

2

MASTERING THE ART OF FRENCH COOKING, VOL. 1 de Julia Child, Simone Beck şi Louisette Bertholle (Knopf, 40 $) O reeditare a cărţii care a consemnat începutul carierei Juliei Child.

8

2

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 114 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

3

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 36 Harvey cu Denene Millner (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda emisiunii“The Steve Harvey Morning Show“.

3

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 54 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

4

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien 25 (St. Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru micul dejun, prânz, cină şi gustare.

5

HOW TO TAKE OVER TEH WURLD de Professor 5 Happycat şi icanhascheezburger.com. (Gotham, 12 $) Poze amuzante cu pisici în ipostaze haioase, de pe siteul I Can Has Cheez Burger.

6*

THE CAKE MIX DOCTOR RETURNS! de Anne Byrn (Workman, 15.95 $) Reţete pentru a da mai multă viaţă deserturilor bazate pe amestecuri prefabricate – torturi, prăjituri, fursecuri, glazuri şi multe altele.

7

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 116 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

*

4 5

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels cu Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de slăbit elaborat de unul dintre antrenorii emisiunii de la NBC,“The Biggest Loser“.

25

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey 78 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ de la un profesor care a murit de cancer la 47 de ani.

1

6

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 23.95 $)“Legea atracţiei“ ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

7

THE CONVERSATION de Hill Harper (Gotham, 22.50 $) 4 Cum îşi pot îmbunătăţi relaţiile femeile şi bărbaţii de culoare.

8

THE 50TH LAW de 50 Cent şi Robert Greene 4 (HarperStudio/HarperCollins, 19.99 $) Despre cum poţi domina frica pentru a câştiga putere: o filozofie de viaţă.

8

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 62 (Zondervan, 14.99 $) Despre modul în care poţi găsi un sens în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

9

CAKE WRECKS de Jen Yates (Andrews McMeel, 1 12.99 $) Exemple de prăjituri care, în mod neintenţionat, arată urât, caraghios, trist sau amuzant; descrise de autorul blogului CakeWrecks.com.

9

RICH DAD’S CONSPIRACY OF THE RICH de 2 Robert T. Kiyosaki (Business Plus, 12.99 $) Lecţii despre administrarea banilor, învăţate în timpul crizei financiare.

10

FEARLESS de Max Lucado (Thomas Nelson, 24.99 $) 4 Pornind de la pildele lui Isus despre curaj, cartea prezintă învăţături despre modul în care poţi combate frica.

10

THE VORTEX de Esther şi Jerry Hicks (Hay House, 16.95 $) Despre modul în care „legea atracţiei“ funcţionează în toate relaţiile. (†)

143

4

23

CONFLUENŢE ARLIE HOCHSCHILD

Familii, clasă şi cultură Acesta este al şaptelea eseu dintr-o serie care explorează temele dominante şi curentele de gândire din diferite zone ale vieţii americane. Următorul eseu din această serie, ce va continua de-a lungul mai multor luni, va apărea în noiembrie. Toate eseurile publicate deja pot fi găsite la adresa nytimes.com/crossroads.

ZI de iunie din 1977: mă aflam cu soţul meu şi cu cei doi copilaşi ai noştri la colţul unei străzi din San Francisco, de unde urmăream parada anuală gay. Printre baloane şi steaguri am zărit o pancartă pe care scria: „Distrugeţi Familia Restrânsă“. La acelaşi colţ de stradă, 32 de ani mai târziu, am urmărit o altă paradă şi am zărit un alt semn: „DA Căsătoriilor între Homosexuali!“. Cel puţin ca ideal, căsătoria americană a supravieţuit unui război cultural fără precedent în lumea occidentală.

A fost un război ciudat. Pentru că, indiferent de ceea ce cred despre căsătoriile între homosexuali, copiii născuţi în afara căsătoriei şi dreptul la avort, cele două părţi se deosebesc suprinzător de puţin în acţiunile lor. Două treimi din americanii în vârstă care cred că Biblia este o transcriere literală a cuvintelor lui Dumnezeu sunt căsătoriţi, dar în aceeaşi situaţie sunt şi cei care spun că Biblia este o culegere de mituri. În alte cazuri, cele două părţi se deosebesc prin acţiunile lor, dar nu aşa cum ne-am imagina: numărul de sarcini în adolescenţă, cel de copii născuţi în afara căsătoriei şi rata divorţurilor sunt mai mari în statele care tind să voteze cu republicanii decât în cele în care alegătorii îi preferă pe democraţi. În decursul ultimilor 40 de ani am asistat la o schimbare profundă în familia americană, purtând amprenta unui sector economic pe cale de dispariţie şi a unei culturi în transformare. Schimbarea a afectat cu deosebire familiile de muncitori. În zilele noastre, cel mai bun indicator al clasei sociale este reprezentat de anii de studii. În 1970, o tânără care abandona şcoala în anii de liceu prezenta un risc de 17% de a deveni mamă care-şi creşte singură copilul (faţă de 2% în cazul femeilor cu bacalaureat). În 2007, riscul ajunsese la un nivel ameţitor de 49% (faţă de 7%).

Aproape toate proaspetele mămici care au absolvit sunt măritate, în timp ce doar jumătate dintre cele care au abandonat şcoala au aceeaşi stare civilă.

De ce stau aşa lucrurile? După cum arată economistul Richard Wolff în cartea Capitalism Hits the Fan, timp de un secol înainte de 1970, cele mai multe companii americane au plătit salarii care au crescut lent de la un deceniu la altul, astfel că un muncitor se descurca mai bine cu banii decât tatăl său şi era încrezător că fiul lui se va descurca, la rândul lui, mai bine decât el. Dar în anii ’70, situaţia s-a schimbat; profiturile companiilor au continuat să crească, în timp ce veniturile nete ale muncitorilor au stagnat. Încercând să facă faţă situaţiei, taţii au început să lucreze ore suplimentare. Mamele s-au angajat – iar în societatea despre care vorbim nu existau alocaţii pentru copii, iar părinţii nu aveau concediu pentru creşterea copilului. Familiile s-au îndatorat. Iar familiile de muncitori au resimţit cel mai tare şocul acestei schimbări radicale. În plus, americanii din toate clasele sociale au început să se simtă tot mai nesiguri în privinţa locurilor lor de muncă, a pensiilor şi asigurărilor de sănătate. Pentru că, aşa cum susţine Jacob S. Hacker în The Great Risk Shift, specialist în ştiinţe politice la Yale şi consilier al democraţilor, în ultimii 30 de ani companiile şi guvernul au transferat riscurile pe umerii indivizilor.

Dar tendinţele economice reprezintă doar o piesă din povestea familiilor de muncitori, potrivit conservatorilor Ross Douthat şi Reihan Salam. În provocatorul lor manifest Grand New Party: How Republicans Can Win the Working Class and Save the American Dream, ei sunt de acord că loviturile economiei au atins familiile de muncitori. Dar acelaşi efect a avut, spun ei, şi declinul valorilor familiale. Revoluţia sexuală a fost bine asimilată de „clasa superioară de masă“, consideră ei, dar a tulburat familiile cu venituri mici. Liberalii şi feministele s-au jucat cu valorile familiale din poziţia sigură a căsniciilor lor solide de clasă mijlocie, dar familiile cu mijloace precare de existenţă s-au îndreptat spre o creştere a ratei divorţurilor, spre adâncirea sărăciei şi spre abandon şcolar, cred Doughat şi Salam.

Valorile familiale te abat de la această direcţie, susţin ei. Cultura contează.

Dar despre ce fel de cultură vorbim? Doughat (autor de articole de opinii în New York Times) şi Salam se axează pe rolul vieţii de familie, dar nu se ating de valorile intrinseci care o pot submina – o anume rezistenţă faţă de „guvernul cel

Arlie Hochschild a scris „The Time Bind“ şi alte cinci cărţi.

24

mare“ şi o mare încredere în piaţa liberă. Tot ei ponegresc „scutecele statuluidădacă“ – adică sprijinul generos constând în concediu plătit pentru creşterea copilului, alocaţii pentru copil şi program de lucru mai scurt – de care beneficiază părinţii din majoritatea ţărilor vest-europene. În acelaşi timp, cei doi propun ei înşişi nişte „scutece“ remarcabile: subvenţii pentru muncitori pentru ca prietenele lor să-i ia de bărbaţi; bugete pentru a extinde suburbiile (sunt bune pentru familii, în opinia lor) şi pentru a reasfalta căile de acces spre acestea; o reducere cu 5.000 de dolari a impozitului pentru fiecare copil; subvenţii pentru părinţii care stau acasă. Doughat şi Salam îndeamnă „statul-dădacă“ să cheltuie o mulţime de bani, apoi condamnă „dădaca“ pentru că ne-a făcut prea dependenţi de ea.

Din aproape toate sondajele reiese că americanii preţuiesc mai mult căsnicia decât majoritatea celorlalte popoare. În acelaşi timp, America are cea mai ridicată rată a divorţurilor – şi despărţirilor – din lume, remarcă Andrew J. Cherlin în temeinica sa carte The Marriage-Go-Round: The State of Marriage and the Family in America Today. Americanii încep şi încheie relaţii amoroase mai rapid decât cuplurile din Europa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă. Până la 35 de ani, 10% dintre femeile din Statele Unite au trăit cu cel puţin trei soţi sau parteneri – un procent mai mare decât în oricare dintre teritoriile amintite. Copiii americani ai căror părinţi sunt căsătoriţi se confruntă cu un risc mai mare de a fi martori la despărţirea acestora decât copiii suedezi ai căror părinţi nu sunt căsătoriţi.

De ce sunt americanii prinşi în acest carusel al căsătoriilor? Are de-a face cu „neastâmpărul“ observat de Alexis de Tocqueville în urmă cu 175 de ani? E adevărat, după cum remarcă şi Cherlin, că ne schimbăm locul de muncă, oraşul de reşedinţă şi chiar biserica mai des decât oamenii din alte ţări. Are vreo legătură cu lipsa unei plase guvernamentale de siguranţă şi a unor politici familiale protective? Cherlin nu acordă mult credit acestei idei, dar ne oferă o altă noţiune folositoare – într-o măsură mai mare decât ne dăm seama, ne-am obişnuit cu o lume mereu în schimbare.

Dacă strămoşii au venit în America în căutarea neobosită a unei noi vieţi mai bune, capitalismul a întrebuinţat magnific acest impuls al naţiunii. Credem în nou?

Iată o nouă maşină şi un nou iPhone. Cumpărăm. Aruncăm. Cumpărăm din nou. În ultimii ani, parcurgem acest ciclu mai repede. Economista Julie Schor arată în studiul ei despre „tendinţele rapide“ că achiziţionăm şi aruncăm rochii, pantofi, jucării, mobilă şi telefoane mobile într-un ritm mai accelerat decât în trecut.

E posibil ca această cultură a „tendinţelor rapide“ să se infiltreze în felul în care concepem relaţiile interumane? Pe internet şi la televizor vedem oameni care îşi caută parteneri potenţiali prinAmericanii tre duzini de frumoşi şi frumoase. Unii merg la „întâlîncep şi încheie niri-viteză“; alţii, la „petreceri de privit în ochi“ – două relaţii amoroase minute pentru fiecare privire, 15 priviri – pentru a-şi perechea. Dacă advertiserii au exploatat „neasmai rapid decât găsi tâmpărul“ orientând atenţia consumatorilor spre noile mărfuri, un simţ al pieţei ne ghidează acum în căutacuplurile din unei noi iubiri. După mine, de vină nu este absenţa Europa, Japonia rea valorilor familiale, ci o stare continuă de scufundare şi Australia. inconştientă într-o cultură a profitului pe piaţă. Acesta este lucrul care ne diferenţiază de Europa, mai stabilă.

Pentru unii adulţi, căutarea unui nou partener înseamnă, în final, o viaţă mai bună.

Nu acelaşi lucru se poate spune în cazul copiilor. Bazându-se pe cercetarea sa despre adolescenţii americani, Cherlin spune: „Pentru fiecare partener cu care un părinte necăsătorit a locuit sau de care s-a despărţit, riscurile ca un adolescent să fure, să chiulească de la şcoală, să se îmbete sau să facă ceva similar cresc cu 12%“.

Familiile sărace, în care despărţirile se petrec mai repede, au încasat o lovitură dublă. Ele au resimţit declinul sectorului industrial şi, totodată, au fost expuse, la fel ca restul Americii, unei abordări curios de consumeriste a dragostei. În mod paradoxal, cei care invocă valorile familiale sunt şi cei care susţin entuziaşti bucuriile unei pieţe nereglementate, fără să observe conexiunile culturale subtile dintre familia pe care încearcă să o reglementeze şi piaţa pe care o vor liberă.

Recenta luptă pentru căsătoriile între homosexuali ne poate aminti tuturor importanţa unei legături stabile. Aşadar, ce putem face? Ca răspuns la cultura fast-food-ului a apărut mişcarea „slow food“. Din consumarea în grabă a statutului de părinte ar putea izvorî o mişcare de „slow parenting“. Cu sprijin guvernamental vital pentru indemnizaţiile de creştere a copilului şi cu concediu plătit pentru părinţi, poate vom fi pregătiţi h să încercăm să încetinim dragostea şi căsătoria.

ILUSTRAŢIE DE KIM BOST