NYTBR 43 | 03 martie 2009

Ediţia în limba română, nr. 43 – 9 martie 2009 Se distribuie numai împreună

cu ziarul România liberă.

Preţ: 2,5 lei

Preţ: 17,9 lei

Pachet România Liberă + Book Review

Pachet România Liberă + Book Review + 100 de minuni ale lumii

Vina celor nevinovaţi de Pico Iyer

THE VAGRANTS de

Yiyun Li. 337 pag.

Random House. 25 $

Toate poveştile lumii sunt poveştile Americii acum – în aceasta constă gloria literaturii americane actuale; mai mult ca oricând, istoriile se revarsă în America, iar mulţi americani revendică lumea ca o extensie a căminelor lor, astfel că imaginaţia ni se amplifică (să sperăm), şi la fel şi vocabularul pe care-l folosim, înţelepciunea de care dăm dovadă, sunetele şi filozofiile pe care putem începe să le reinventăm. Ceea ce Barack Obama reprezintă la scară globală, scriitorii din generaţia sa şi cei mai tineri (din Kenya, Republica Dominicană şi Coreea) aduc la viaţă în paginile planetare.

Dave Eggers, un scriitor profund american, ajută un Lost Boy sudanez să-şi spună povestea – şi s-o aducă până în Atlanta – şi astfel, dintr-odată, chinurile aproape inimaginabile Continuare în pagina 4

HENRIK DRESCHER

A LTĂ PRI VIRE A S U PRA C HIN EI: CR ON IC Ă D E JOS HUA HAMM ER PAGINA 5

Editorial

9 martie 2009

8

12

Ficţiune 1

11

12

FLYING

13

THE BELIEVERS

de Zoë Heller Recenzie de Jill Abramson 10

THE KINDLY ONES

de Jonathan Littell Recenzie de David Gates 14

20

Tovarăşi la cină de Leanne Shapton

Articole & Bestselleruri 17

Bestselleruri ediţii cartonate

17

Selecţia editorilor

CHINA WITNESS:

17

TBR: Din culise

Voices From a Silent Generation de Xinran Recenzie de Joshua Hammer

18

Bestselleruri ediţii broşate

18

Raftul cu ediţii broşate

Nonficţiune

8

Eseu

ROMANE POLIŢISTE

Recenzii de Marilyn Stasio

5

URANIUM:

War, Energy, and the Rock That Shaped the World de Tom Zoellner Recenzie de Drake Bennett

de Eric Kraft Recenzie de Laura Miller 9

A JURY OF HER PEERS:

American Women Writers From Anne Bradstreet to Annie Proulx de Elaine Showalter Recenzie de Katie Roiphe

ABLUTIONS:

Notes for a Novel de Patrick deWitt Recenzie de Rebecca Barry 7

PASSING STRANGE:

A Gilded Age Tale of Love and Deception Across the Color Line de Martha A. Sandweiss Recenzie de Baz Dreisinger

THE VAGRANTS

de Yiyun Li Recenzie de Pico Iyer 6

20

Jill Abramson, şefa departamentului de ştiri de la The Times, şi-a creat un renume ca reporter de investigaţie în Washington, unde a scris (în colaborare cu Jane Mayer) volumul Strange Justice: The Selling of Clarence Thomas – un bestseller, dar şi o carte care a ajuns în selecţia finală a National Book Award în 1994. În cei doisprezece ani petrecuţi la The Times, printre care trei ca şefă al biroului de la Washington al ziarului, Abramson şi-a continuat şi propria muncă de reporter pe teren, materializată, cel mai recent, în detaliatul text biografic din Obama: The Historic Journey, antologia publicată de curând de The Times în colaborare cu editura Callaway. „M-am bazat în foarte mare măsură pe investigaţiile echipei politice de la The Times şi m-am inspirat din munca lor în întocmirea firului narativ“, declara Abramson într-un e-mail. „Dar, de asemenea, i-am şi însoţit personal pe candidaţi, pentru a aduna informaţii la prima mână. După decenii de scris articole destul de dure despre mahări ai democraţilor şi republicanilor, încă mai dispun de câteva surse, care mă informează despre ce se întâmplă“.

Abramson, care recenzează cel mai recent roman al lui Zoë Heller, este totodată şi un cititor – şi un student – împătimit al literaturii de ficţiune. „Gay Talese spune mereu că cel mai bun reportaj ar trebui să fie scris la fel de bine şi de convingător ca literatura de ficţiune“, spunea Abramson. „Cred că am învăţat din lectura romanelor foarte multe despre cum să creez tensiune narativă în reportajele de ziar“.

Editorii

Online

MORE THAN JUST RACE:

Being Black and Poor in the Inner City de William Julius Wilson Recenzie de Richard Thompson Ford PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Yiyun Li, autoare a volu-

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu; Proofreading: Anda Ciurte, Monica Diacu; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro. PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ. Abonamente: difuzare@romanialibera.ro.

mului „The Vagrants“, Laura Miller, pe tema c!r"ii „Flying“, a lui Eric Kraft, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „The Vagrants“, de Yiyun Li, „Postcards From Tomorrow Square“, de James Fallows, „Brothers“, de Yu Hua, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Vina celor nevinovaţi Continuare din pagina 1

ale unui refugiat african devin parte a moştenirii noastre şi ne ascut simţul obligaţiei.

Edwidge Danticat povesteşte, pur şi simplu, odiseea tatălui ei şi a fratelui acestuia, care încearcă să ajungă din Haiti, tărâmul natal, în America, iar această poveste devine treaba noastră, ruşinea noastră şi o tragedie la care alţi imigranţi, din Cuba până în Vietnam, rezonează cu siguranţă. Khaled Hosseini, Gary Shteyngart, Chimamanda Ngozi Adichie: numele lor ar fi fost greu de pronunţat de către bunicii noştri, dar poveştile lor sunt la fel de americane ca plăcinta cu kiwi şi cardamon.

E greu să nu te gândeşti la acest cerc crescând de autori când începi să citeşti îndureratul şi neînduplecatul roman de debut al lui Yiyun Li, The Vagrants (Rătăcitorii). La fel ca Ha Jin, acest vlăstar al Chinei comuniste scrie în limba engleză, în primul rând pentru publicul occidental; de asemenea, ea ne pune în faţa unei sensibilităţi şi a unei estetici directe, neiertătoare, deopotrivă bântuită şi sprijinită de fantomele vechilor poveşti. Li s-a născut la Beijing în 1972 şi a venit în America (pentru a studia imunologia – iar apoi literatura – la Iowa) în 1996.

Deşi America nu este prezentă în primul ei roman – aşa cum era prezentă în volumul de povestiri A Thousand Years of Good Prayers, pentru care a câştigat premiul PEN/Hemingway în 2005 –, Li încorporează, fără îndoială, experienţa ei inimaginabilă de străină în experienţa noastră pentru a ne reaminti că există mai multe lucruri în cer şi pe pământ decât spune filozofia noastră – iar o bună parte dintre acestea ne-ar ajuta să ne înţelegem mai bine noul şi formidabilul aliat/adversar de pe celălalt ţărm al Pacificului.

Povestea din The Vagrants începe pe 21 martie 1979 – echinocţiul de primăvară –, această dată fiind modalitatea aleasă de scriitoare pentru a sugera că o iarnă lungă de privaţiuni şi întuneric este pe cale să se sfârşească, lăsând loc mugurilor primăverii. Acţiunea se petrece într-unul din noile oraşe ale Chinei din vremea lui Mao Zedong, la peste 1.100 kilometri depărtare de Beijing, un loc sărăcăcios, cu făbricuţe şi bordeie aliniate şi suprapopulate.

Optzeci de mii de oameni trăiesc în Râul Noroios, cei mai mulţi dintre ei veniţi de la ţară. Aproape ca un regizor de documentare care filmează în alb-negru, Li ne dezvăluie câţiva locuitori ale căror nume sunt ele însele sugestive: Bătrânul Hua, Profesorul Gu, un câine pe care lumea îl strigă Ureche, o fetiţă cu handicap, în vârstă de 12 ani, pe nume Nini, şi un adolescent la fel de grosier şi neintegrat ca numele pe care şi-l arogă, „Bashi“. Cu toţii sunt victimele unui sistem social mutilat care a scos în afara legii umanismul şi a făcut din inocenţă o fărădelege. În această lume infirmă, fiecare încearcă

Cea mai recentă carte a lui Pico Iyer, „The Open Road: The Global Journey of the Fourteenth Dalai Lama“, va apărea curând în ediţie broşată.

4

ei analfabeţi, uneltesc şi fură pentru a supravieţui, dispuşi să gătească şobolani sau să mănânce muşte şi alte insecte. „Spre est, cerul a căpătat o nuanţă de alb albăstrui, ca burta unui peşte“, scrie Li, într-un rar moment de lirism din carte.

Li străbate acest câmp de suferinţă cu o răbdare liniştită şi concentrată, realizând, de fapt, o antologie de poveşti de groază. Ea nu-i interesată de sistemul în sine, ci de costurile şi consecinţele unei societăţi alienate, în care capitularea este considerată cea mai mare virtute, iar compasiunea este privită ca un viciu. Totul în această lume este compromis sau corupt de politică, astfel că fiecare acţiune are vaste implicaţii. Deşi felul în care Li disecă detaliile de zi cu zi ale vieţii în ţara ei natală te-ar putea duce cu gândul la un titlu precum Un anotimp din viaţa tovară-

„Dacă te ţine inima să-ţi mănânci mama şi soţia, nimic nu te poate doborî.“

să se descurce cum poate. Oameni bătrâni răscolesc gunoaie în căutarea unor bucăţele de hârtie, un cuplu amabil şi în vârstă are grijă de nişte fetiţe abandonate, un copil cu cinci surori adună în fiecare dimineaţă cărbunele „scăpat“ în mod voit de muncitori.

Baza societăţii tradiţionale chineze – familia – a fost distrusă: există băieţi care fură bani de la mamele lor pentru a-şi cumpăra ochelari de soare. Mama lui Nini spune că regretă că nu şi-a omorât copilul la naştere (o dorinţă frecventă a personajelor din cărţile lui Li), iar băieţi smintiţi caută trupuri de copii pe care să le abuzeze. Străini îţi bat la uşă, cerându-ţi să-i adopţi ca pe nişte copii. Patria, chiar şi după Revoluţia Culturală, când oamenii se întorc în oraşe după perioada de ruralizare forţată, este o societate a orfanilor.

Ziua în care începe acţiunea cărţii este, totuşi, festivă – muncitori şi studenţi cântă şi flutură steaguri colorate – pentru că este ziua în care urmează să fie executată o femeie de 28 de ani. Oamenilor li se dă liber de la şcoală şi serviciu pentru a fi prezenţi la execuţie şi la cele şase „ceremonii de denunţare“ de dinainte. Gu Shan a fost o militantă a Gărzii Roşii pe când avea doar 14 ani. Atunci a lovit pântecul unei femei însărcinate în luna a opta. Dar apoi, la fel ca mai toţi conaţionalii săi, şi-a îndreptat furia în direcţia contrară,

iar la 18 ani a fost trădată de prietenul ei, care râvnea la un loc în armată. Omorârea ei publică reprezintă, fireşte, o mare ruşine pentru părinţii săi; mama ei a fost vândută, iniţial, unui bărbat cu 40 de ani mai în vârstă decât ea, devenind una dintre cele cinci soţii ale acestuia, în timp ce tatăl ei a fondat cândva primul liceu după model occidental din provincie, iar acum s-a specializat în a trece neobservat: „A vedea este mai puţin bine decât a face pe orbul“, citează el dintr-un vechi poem. Părinţii lui Shan sunt aproape uşuraţi la gândul morţii fiicei lor, pentru că după zece ani în închisoare, ea şi-a pierdut minţile.

RICINE se îndoieşte că această fată sărită simbolizează într-o oarecare măsură întreaga ţară trebuie doar să citească cum îi este despicat trupul: coardele vocale îi sunt tăiate înainte de execuţie pentru ca să nu scoată un ţipăt final contrarevoluţionar; rinichii îi sunt extraşi cât mai e încă în viaţă, pentru un transplant în favoarea unui militar în vârstă; iar după moartea ei, părţile intime şi sânii sunt tăiaţi de un pervers care îi ţine în formaldehidă.

Guvernul de la Beijing rămâne la fel de îndepărtat şi abstract în carte pe cât trebuie să fi fost şi în viaţa reală – Deng Xiaoping, noul lider, nu este menţionat niciodată – în timp ce cetăţenii din Râul Noroios, mulţi dintre

O

şilor chinezi ai lui Ivan Denisovici, substanţa cărţii seamănă mai degrabă cu filme neorealiste ca Hoţi de biciclete sau cu fragmentele de viaţă din vremea dictaturii redate de recentul film românesc 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Vedem „linia de haine din plastic roşu“ şi „becul vechi de 10 waţi“, singurele lucruri pe care oamenii le au în barăcile lor – unii dintre ei folosesc trunchiuri de copac pe post de masă –, şi intuim ce înţelege un băiat de şapte ani căruia tatăl îi spune: „Dacă te ţine inima să-ţi mănânci mama şi soţia, nimic nu te poate doborî în viaţă“. În această lume, fie ţii capul plecat şi încerci să mergi mai departe, fie te ridici împotriva sistemului şi, cel mai probabil, mori. Singurul mod de a supravieţui este de a încălca legea într-un fel sau altul – un bărbat fură cabluri de la o fabrică electrică pentru a face rost de bani pentru timbre, un băiat află că îşi poate proteja tatăl doar dând informaţii despre oameni nevinovaţi. Logica deranjată după care funcţionează sistemul stabileşte că bunăstarea unei persoane depinde de suferinţele alteia: supravieţuirea înseamnă, înainte de toate, auto-protecţie, iar pentru a te proteja pe tine însuţi trebuie să-ţi pui la pământ vecinul. Rezultatul este o lume în care mamele speră că pruncii lor nu vor fi instruiţi, pentru că educaţia înseamnă să gândeşti, iar să gândeşti înseamnă să ai probleme. Sau, cum îi spune cel mai înţelept personaj din carte primei lui soţii: „Definitoriu pentru epoca noastră... este scrâşnetul oaselor noastre strivite sub greutatea cuvintelor goale. Nu există pic de frumuseţe în aceasta şi, din nefericire, nu avem scăpare, nici acum, nici mai târziu“.

Acţiunea principală din The Vagrants ia o nouă întorsătură în primăvara de după execuţie, când încep dintr-odată să circule, eretic, fluturaşi care întreabă de ce au fost omorâţi gânditori independenţi ca Gu Shan. De la Beijing se aude zvonul că pe un „zid democratic“ oamenii obişnuiţi pot spune, pentru prima dată, ce-i doare. După cum se exprimă ILUSTRAŢIE DE HENRIK DRESCHER

Li, mereu atentă la detalii, „în perioada de indecizie şi nesiguranţă, zăpada murdară a iernii a început să se topească“. Aflăm că aricii îngheţaţi artificial pot fi dezgheţaţi şi pot părea că ies din hibernare. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni curajoşi, în special mame, încearcă să-şi mobilizeze vecinii înspăimântaţi – „O mie de firicele de nisip pot compune un turn“ –, iar mulţimile aflate cândva în trecere pentru a urmări execuţia străbat acum acelaşi drum pentru a asculta cu atenţie apelul la acţiune al unui disident. Totuşi, forţa cărţii lui Li stă în faptul că ne arată cum integritatea însăşi poate fi o formă de cruzime în acest univers întors pe dos: o femeie temerară care se declară împotriva sistemului nu face decât să aducă necazuri asupra mamei ei şi să reteze speranţele de viitor ale surorii sale. Romanul se încheie, nu întâmplător, cu sărbătoarea comunistă de 1 Mai, la 40 de ani de la începuturile sale.

Deşi Li era doar un copil în 1979, îţi poţi da seama ce influenţă asupra formării sale a avut cruzimea pe care o descrie, chiar dacă poveştile ei umaniste despre suferinţă şi, rareori, bunătate sunt scrise dintr-un alt unghi. În locul viziunii comuniste despre „eroism“ şi „sacrificiu de sine“, ea propune propriile modele contrarevoluţionare: tânăra atrăgătoare care renunţă la viaţa sa confortabilă pentru a spune adevărul, tânărul tuberculos care riscă totul pentru că nu mai are mult de trăit. Într-un fel, conceptul ei de realism social este la fel de direct şi de inflexibil ca cel pe care-l dispreţuieşte; un personaj care în copilărie era obligat să cânte o melodie despre sângele martirului comunist ce face azaleele să înflorească primăvara, îl aude acum pe nefericitul ei tată spunând: „Viaţa este un război, apuci să te odihneşti doar când moartea ţi se arată“.

The Vagrants este o carte sumbră şi tenebroasă, dar mereu emoţionantă. Cumulând atrocităţi şi aranjând paragrafele precum cărămizile dintr-un zid solid, ea înlocuieşte tonalitatea mai blândă din scrierile anterioare ale lui Li cu o furie bine ţintită. De fapt, în loc de roman (evoluţia şi intriga sunt firave), cartea poate părea mai degrabă un fel de contra-document, un portret necenzurat al celor interioare (în toate sensurile), mereu rămase pe dinafară în marele tablou oficial. Este un răspuns individual la nebunia colectivă şi, pentru că autoarea acestui răspuns este o romancieră, el ajunge exact în acele locuri – de natură psihologică şi emoţională – pe care planurile cincinale încearcă să le nege sau să le idealizeze.

Romanul lui Li nu este o lectură uşoară sau relaxantă, dar subiectul şi mesajul său sunt lucruri serioase, la fel ca numărarea morţilor şi îngroparea lor. The Vagrants ne reaminteşte de existenţa tuturor acelor trupuri nenumărate, nenumite, ce zac în pământ la doar câţiva metri sub puzderia de panouri strălucitoare şi festive (făcute astăzi din neon) care proclamă realizările celei mai recente revoluţii chineze, cea din secolul XXI, care îşi îmbracă viclean prăzile h în Armani şi Calvin Klein.

FOTOGRAFIE DIN „CHINA WITNESS“

Mobilizaţi de Mao O jurnalistă chineză extrage mărturii de la supravieţuitori ai Revoluţiei Culturale.

DE JOSHUA HAMMER A începutul anilor ’50, la puţin timp după revoluţia comunistă din China, liderul Mao Zedong a pornit una dintre cele mai mari mobilizări pe timp de pace din istoria modernă. Prizonieri de război, condamnaţi la muncă silnică şi soldaţi în rezervă din Armata Roşie au fost trimişi în Deşertul Gobi să transforme peisajul şi să ascundă trecutul. Organizaţia XPCC – Xinjiang Production and Construction Corps – a construit drumuri, canale, poduri şi baraje, preschimbând întinderile de pământ

L

CHINA WITNESS

Voices From a Silent Generation de Xinran Traducere de Nicky Harman, Julia Lovell şi Esther Tyldesley Ilustrată. 435 pag. Pantheon Books.

28.95 $ în terenuri de bumbac, porumb şi orez. A ridicat oraşe întregi în deşert. Intervievată într-un asemenea loc, Shihezi, 50 de ani mai târziu, o supravieţuitoare căreia i se spune Profesoara Sun îşi aminteşte că făcea şcoli – chiar şi pupitre şi bănci de şezut pentru elevi – din cărămizi de pământ acoperite cu iarbă şi din glod, de-a lungul unor veri toride şi a unor ierni atât de geroase, încât îşi folosea părul lung pe post de mănuşi pentru a se mai încălzi puţin. „Pe vremea aceea, suportam orice“, se laudă Sun, care primea un salariu de mizerie, dar care adaugă mândră Joshua Hammer, fost şef al unor birouri Newsweek, este acum corespondent freelance. Cea mai recentă carte a sa este „Yokohama Burning“.

că a fost primit titlul de „Student Progresist al Concepţiei lui Mao Zedong“.

Amintirile lui Sun despre zelul, sacrificiile şi transformarea economică uluitoare din timpul Partidului Comunist se numără printre mărturiile strânse de Xinran, o jurnalistă chineză care trăieşte acum în Marea Britanie, în volumul China Witness: Voices From a Silent Generation (Martorii chinezi: voci dintr-o generaţie a tăcerii). În 2005 şi 2006, ea a străbătut ţara pentru a da de urma unor martori în vârstă, pe care i-a convins – uneori cu greutate – să-şi povestească experienţele. Rezultatul este o versiune chinezească a cărţii lui Tom Brokaw The Greatest Generation, adică o istorie orală a celor care au trăit preluarea puterii de către comunişti şi Revoluţia Culturală, iar apoi au văzut cum China se leapădă de fosta ideologie şi îşi atribuie imaginea unei ţări de capitalişti şi antreprenori.

Unele dintre întâlnirile lui Xinran sunt extraordinare. Ea a reuşit să găsească meşteri care practică meşteşuguri pe cale de dispariţie în China – de exemplu, oameni care fac felinare şi „cântăreţi de ştiri“, cândva numeroşi în localurile unde lumea se aduna să bea ceai – şi s-a întâlnit cu o supravieţuitoare a Marelui Marş, acum în vârstă de 90 de ani. O intervievează pe doamna general Phoebe, un ofiţer al Armatei Roşii, născută în Ohio, care a reuşit să-şi păstreze intacte gradul, sănătatea şi mulţumirea de sine în timpul Revoluţiei Culturale. Domnul şi doamna You, ingineri petrolişti, care au lucrat pe îndepărtatele câmpuri petrolifere Daqing, din nord-vestul Chinei, povestesc cum dormeau afară, în aer liber, în timpul unor furtuni de nisip şi cum au supravieţuit, miraculos, doar cu struguri şi pepeni.

Totuşi, China Witness avansează uneori cu greutate. Multe dintre interviurile lui Xinran par nişte transcrieri brute, nefiltra-

te ale conversaţiilor ei cu nişte oameni care tot vorbesc despre meniul de la prânz („Am mâncat tăieţei – tăieţei Beijing cu carne de porc tocată şi sos de fasole“) sau despre vreme („Prognoza pentru azi era de 30 de grade, ultimele două zile au fost foarte călduroase“). Interviurile se succed fără o organizare tematică sau cronologică evidentă. Iar uneori, calitatea întrebărilor lui Xinran, asemănătoare cu cea a interviurilor lui Oprah Winfrey, se uzează. „Vă doriţi cu ardoare să faceţi asta, aveţi o voinţă de fier, câţi tineri mai învaţă de la dumneavoastră meşteşugul producerii de felinare?“, îl întreabă ea pe un septuagenar din Nanjing. „Chiar sunteţi un martor al istoriei educaţiei în echipele de construcţie din Shihezi!“, mai spune ea la un moment dat.

U toate acestea, China Witness poate avea un efect puternic. Mulţi dintre chinezii în vârstă cu care se întâlneşte Xinran au încă o perspectivă edulcorată asupra Partidului Comunist şi îl consideră pe Mao un personaj infailibil („Pe când ne udam răsadurile, l-am văzut pe preşedintele Mao în grădină“, se minunează dl. Changzheng, supravieţuitorul Marelui Marş. „Imaginaţivă... Un preşedinte care cultivă legume, precum un ţăran“). Uneori, Xinran dă peste câte o persoană care dovedeşte o candoare uluitoare în privinţa greşelilor – chiar crimelor – conducerii. Jurnalista însăşi admiră capacitatea Chinei de a mobiliza masele, dar este îngrozită de violenţa campaniilor lui Mao de încălcare a drepturilor omului. Mai important este faptul că Xinran foloseşte o gamă largă de poveşti – despre proiecte de lucrări publice şi persecuţii, despre dragoste şi reeducare – pentru a arăta cum masele s-au agăţat de câteva urme de individualitate în mijlocul uniformităţii terifiante a sistemului h comunist.

C

5

Cherchelit la persoana a doua Ce se întâmplă cu un bărbat numit „Tu“ pe măsură ce alcoolismul începe să-l distrugă.

DE REBECCA BARRY N bărbat intră într-un bar. Apoi intră iar într-un bar. Şi iar şi iar, până când barul, obişnuiţii acestuia şi alcoolul din el încep să îl devoreze de viu.

Acesta este firul călăuzitor al poveştii din Ablutions (Abluţiuni), întunecatul şi provocatorul roman de debut al lui Patrick deWitt.

Aparent o serie de însemnări şi personaje schiţate pentru o carte aflată în lucru – după cum sugerează subtitlul –, povestea debutează cu un barman nenumit („Tu“) care lucrează într-un bar nenumit din partea cea mai

U

ABLUTIONS

Notes for a Novel de Patrick deWitt 164 pag. Houghton Mifflin Harcourt. 23 $ lipsită de strălucire a Hollywoodului. „Tu“ descrie barul, clienţii, cartierul, fantoma unei femei ucise care bântuie barul (şi îl bântuie şi pe el), precum şi propriile obiceiuri de băutor ale naratorului, care sunt impresionante.

Pe măsură ce devine o victimă a mărfii sale, slujba sa devine insuportabilă. Nevasta îl părăseşte. Bea şi mai mult. Nu îi mai pasă de nimic, iar cititorul este introdus în mintea unui om care se îndreaptă cu repeziciune spre decăderea absolută. Avem de-a face cu vărsare

Rebecca Barry este autoarea unui roman compus din povestiri, „Later, at the Bar“.

În „Ablutions“, un barman bea bere în loc de whiskey pentru „a-şi ajuta“ ficatul.

6

de sânge, cu o maşină magică, cu partide de sex triste, nereuşite şi nesatisfăcătoare, cu acte violente şi gânduri încă şi mai violente, precum şi cu nenumăroate şuvoaie de vomă.

Ablutions nu se vrea o carte plăcută sau atractivă şi nici o carte frumoasă (deşi are momente de frumuseţe). E o carte intenţionat urâtă. Îşi expune urâciunea ca şi cum ar spune: şi eu sunt aici. Uită-te la mine.

Priveşte-mă. deWitt explorează în profunzime şi fără ezitare mintea unui dependent, depunând mărturie pentru ce se petrece cu un om pe care un drog îl dezumanizează. deWitt şi-a asumat aici riscuri considerabile.

Forma cărţii şi finalul ei oarecum indecis pot fi luate drept artificii scriitoriceşti (sau pot fi considerate decizii extrem de inteligente, variantă pentru care, personal, optez). Cel mai mare risc, totuşi, este acela că deWitt a scris cartea la persoana a doua, un punct de vedere deseori inconfortabil. E ca un oaspete la o petrecere care e nedezlipit de amfitrion, face bancuri despre restul invitaţilor şi miroase strident a parfum.

Acest neîncetat Tu – tu, tu, tu – invită instantaneu cititorii să se opună spuselor naratorului. „Hmm, mai bine nu, mulţumesc“, se gândeşte cititorul. „Eu nu. Nu aş băga niciodată un deget din care picură sânge infestat cu hepatita C în paharul cuiva, după care să-i servesc băutura sub titulatura de bitter“.

Poate Tu ai face aşa ceva, dar eu nu.

Nu mă mai numi Tu. Dar punctul de vedere la persoana a doua este de asemeni unul de forţă. Transmite un mesaj stringent: cu cât mai mult parcurg cititorii din poveste, cu atât mai mult devin

complici la acţiune. Iar în această privinţă, deWitt şi-a făcut temele.

Descrierile sale de personaje sunt sclipitoare, iar autorul este versat în adevărurile dure ale vieţii unui băutor înveterat – felul în care un beţiv cu experienţă învaţă să vomeze în tăcere la toaletă, felul în care bea bere în loc de whiskey pentru „a-şi ajuta“ ficatul, felul în care acesta are mai multe dispute cu soţia pe tema pastilei (aspirin! sau Advil) pe care o ia el pentru mahmureală decât pe tema hepatitei sale sau a faptului că bea whiskey ca o sugativă. Este meritul lui deWitt că a scris o carte exact aşa cum ar fi scris-o un alcoolic – ca pe o serie de momente picareşti care, uneori, sunt poetice, uneori teribile şi uneori amuzante, iar adeseori sunt toate trei la un loc. De asemenea, pare adecvat faptul că, la începutul romanului, naratorului par a-i plăcea, măcar puţin, personajele sale, dar, pe măsură ce dependenţa se adânceşte, e tot mai dispreţuitor faţă de toţi, inclusiv faţă de sine. În fundalul afumat se poate distinge uşoara influenţă a lui Bukowski – umorul ironic, explorarea unui bărbat ca o victimă a dezgustului faţă de sine, a muncii sale, a poftelor sale şi a nevoilor femeilor din jurul său.

Bukowski era, totuşi, mai blând cu descrierile sale decât Tu, iar Ablutions ar putea fi greu de digerat pentru cititoare – mai ales în scene ca acelea în care prostituate urâte sunt penetrate din faţă şi din spate şi „toată lumea a luat cocaină şi nu poate ejacula, iar prostituatele... sunt muncite ca nişte cai de povară“. Sau scena ulterioară, cu o femeie „atât de neatrăgătoare“ încât un flirt cu ea ar fi complet lipsit de riscuri, dar „deodată, fără măcar un sărut, îşi făcea deja de lucru, în genunchi“.

O parte din mine se întreba: dacă putem cataloga Jane Austen ca chick lit, ce termen avem pentru această scriitură extrem de masculină?

AR aceasta este o carte despre dependenţă, iar dependenţa este dură şi brutală şi uneori ostilă. Naratorul din Ablutions este în egală măsură dispreţuitor faţă de bărbaţii şi femeile care îl înconjoară şi indiferent. În cele din urmă, în cazul oricui, tânjirea după relaţii este la fel de reală ca tânjirea după izolare. În acest sens, deWitt a pictat un portret al condiţiei umane. Chiar şi în cele mai groteşti momente, scenele descrise de el poartă semnul pregnant al adevărului. deWitt a reuşit, de asemenea, să facă să funcţioneze apelativul „Tu“. La finalul romanului, tu, cititorul, te vei simţi la fel de intoxicat ca şi naratorul după ce şi-a turnat litri întregi de whiskey irlandez pe gât. Va muri Tu? Îţi pasă de asta? Tu (cititorul) te simţi totodată trist şi indiferent pentru că Tu a decăzut în asemenea măsură încât a pierdut şi ultima fărâmă de prietenie din partea puţinilor oameni care îl plăceau pentru că le făcea cinste cu băutură. Apoi te vei simţi în mod ciudat îmbărbătat, alături de Tu, atunci când norocul pare să i se schimbe. Şi, atunci când Tu dispare către răsărit, cu banii furaţi şi cu trupul său palid şi tremurând, îţi dai seama că, indiferent dacă îţi place sau nu, tu şi Tu aţi devenit una. h Iar Ablutions a reuşit ceva remarcabil.

D

FOTO: DAN MONICK

conştient de nerăbdarea pe care o provoacă nostalgia lui difuză; un motiv comic care se repetă în carte este că de fiecare dată când Peter încearcă să le spună oamenilor despre copilăria sa din Babbington, aceştia schimbă repede subiectul sau părăsesc încăperea.

Î

Metaficţiune americană Digresiunile ficţionale ale lui Eric Kraft despre nostalgie, adevăr şi imaginaţie.

DE LAURA MILLER

L

A un moment dat în Flying (În zbor), noua carte a lui Eric Kraft compusă din trei nuvele, naratorul, Peter Leroy şi soţia sa Albertine, se cazează într-un hotel din apropierea autostrăzii interstatale unde se ţine o conferinţă a umoriştilor. La bar, ei se aşează lângă doi participanţi la conferinţă care se plâng de situaţia profesiei lor. Pe de o parte, aceştia bombănesc, apărând chestii legate de „inefabile idei înalte“, pe de altă parte avem „umorul primitiv de toaletă“, în vreme ce „terenul nobil din mijloc, unde odată am jucat“ e necultivat. Dar terenul nobil din mijloc este exact locul unde îl veţi găsi pe Kraft – care, fiind Kraft, cu siguranţă a prilejuit conversaţia dintr-un bar pentru a face o glumă indirectă despre căzutul între scaune. În ultimii 25 de ani, Kraft a scris nuvele picareşti (Flying combină două dintre ele, Taking Off şi On the Wing, cu o a treia care n-a fost publicată anterior) într-o serie pe care o numeşte The Personal History, Adventures, Experiences and Observations of Peter Leroy. Leroy seamănă un pic cu Nathan Zuckerman al lui Philip Roth, un alter-ego cvasi-autobiografic care îl lasă pe Kraft să scrie despre el însuşi fără să respecte realitatea. Cărţile cu Peter Leroy (cea mai celebră este Herb ’n’ Lorna) au fost apreciate de critică fără a câştiga un public substanţial, mai ales pentru că pică între două scaune de bar în taverna gustului literar.

Dacă v-aş putea oferi o diagramă – adică exact lucrul probabil să apară într-un roman de Kraft – aceasta ar arăta suprapunerea extrem de slabă dintre categoria cititorilor cărora le place ficţiunea inefabilă, de înaltă concepţie a lui, să zicem, Jorge Luis Borges sau a lui David Foster Wallace, şi categoria cititorilor care preferă portretele naiv de comice ale vieţii provinciale din America mijlocului de secol XX, după moda lui Garrison Keillor şi Jean

Laura Miller scrie pentru Salon şi e autoarea romanului „The Magician’s Book: A Skeptic’s Adventures in Narnia“.

ILUSTRAŢIE DE ERIK T. JOHNSON

Shepherd, ale căror scrieri autobiografice au inspirat filmul „A Christmas Story“. Fiecare dintre aceste genuri are un public devotat, dar nu mulţi le citesc pe ambele.

Cei care tânjesc după literatură americană trăznită vor prefera Taking Off, prima parte din Flying. În aceasta, Peter, acum în vârstă de 63 de ani şi trăind împreună cu Albertine în Manhattan, este chemat de un prieten din copilărie în oraşul său natal Babbington, pe malul de sud al Long Island. Vizita trezeşte un sentiment de vinovăţie latent al lui Peter: în calitate de „Băiatul-pasăre din Babbington“ el a devenit celebru pentru că a zburat de-a lungul ţării, de la Babbington la New Mexico, într-o „aerocicletă“ artizanală la vârsta de 15 ani. În realitate, vehiculul, asamblat amato-

FLYING

de Eric Kraft Ilustrat. 581 pag. Picador. Broşat, 18 $ ristic potrivit instrucţiunilor publicate într-o revistă numită Impractical Craftsman (specializată în mecanisme care nu pot fi construite), nu a zburat niciodată mai mult de câteva secunde, iar Peter a hotărât în cele din urmă să lămurească lucrurile. Acest fapt, din diverse motive, implică reconstituirea călătoriei iniţiale împreună cu Albertine şi o relatare a aventurilor din prezent alternând cu amintirile din peripeţia lui adolescentină.

Peter are trei obsesii principale: memoriile sale, soţia sa („sub papuc“ nici nu se apropie de descrierea devotamentului său faţă de Albertine) şi oraşul natal. Aceste preocupări pot fi uneori cam greu de digerat – cea babbingtoniană mai mult decât toate, mai ales atunci când introduce cel mai uzat dintre clişee: personaje locale „pitoreşti“; o drăguţă mamă senilă care-şi imploră fiul să-şi poarte şoşonii; şi fraze precum „genul de zi de vară leneşă care-l invită pe băiat să nu facă nimic în afară de a umbla hai-hui şi a visa cu ochii deschişi“. Totuşi, Kraft pare să fie perfect

N părţile a doua şi a treia din Flying, metaficţiunea preia controlul şi toţi cititorii care au fost captivaţi de umorul delicat şi sentimental vor fi luaţi de val în marea de referinţe literare şi pop, satire ale culturii comerciale şi declaraţii sincere de neseriozitate autorială. Peter (memorialist ficţional până acum, desigur) recunoaşte că inventează atunci când găseşte adevărul insuficient de interesant, acest lucru făcându-l un pionier al figurii la modă în prezent, autobiograful mincinos. În ficţiune, cele mai evidente modele ale lui Kraft sunt Sterne, Cervantes, Swift şi Pynchon. Alte inspiraţii sunt mai enigmatice: ce să înţelegi dintr-un capitol care povesteşte şederea adolescentului Peter într-un oraş numit Cornfields, unde devine spectator al scenei de urmărire cu avionul de pesticide din „North by Northwest“ de Hitchcock. Într-un alt episod se întâlneşte cu şeful bandei de motociclişti jucat de Marlon Brando în „The Wild One“, un om care, atunci când Peter şi Albertine îl reîntâlnesc câteva decenii mai târziu, a devenit un terapeut care se autopromovează prin teleshopping şi e specializat în tratamentul „sindromului stresului pre-traumatic“, cauzat de „contemplarea traumelor pe care nu le-am suferit încă, dar pe care leam putea suferi“.

Parodiile nepretenţioase ale lui Kraft adresate societăţii contemporane şi pretenţiilor acesteia sunt cel mai bun lucru în Flying, suficient de agere pentru a încânta orice pasionat de ficţiune postmodernă care reuşeşte să treacă de faţada „Leave It to Beaver“1 a romanului. Iată restaurantul lui Jack şi Jennifer, un stabilimet conceptual şi bazat pe convingerea că „o mâncare e o poveste“, prin urmare, meniul vine sub forma unei „cărţi subţiri broşate“, în care ingredientele felurilor de mâncare nu sunt dezvăluite, pentru a nu strica plăcerea. Babbington-ul din prezent este el însuşi invadat de experienţe fabricate în mod similar: Main Street a fost rebranduită de Babbington Redefinition Authority2 (BRA) ca „Historic Downtown Plaza3“, unde patronii de restaurante sunt „locuitorii reali ai oraşului – în culise, ca să spunem aşa – dar acum sunt actori, jucând rolul locuitorilor oraşului“. Un observator se îngrijorează că în curând „singura afacere adevărată din acest oraş va fi afacerea de a fi ea însăşi, deşi nu cu adevărat ea, ci o imagine a ei însăşi aşa cum n-a fost vreodată“.

Memoriile atent ornamentate ale lui Peter echivalează în mare parte cu acelaşi lucru: o copilărie în Babbington aşa cum n-a fost niciodată, adăugând faptul că nimeni nu e în mod special interesat de basm. Sub aparenţa provincială, Flying este un atac ingenios, uneori năucitor de auto-inversat, nu numai împotriva adevărului, ci şi împotriva amestecului de ficţiuni savuroase. Singurul său zeu neprofanat este imaginaţia omenească; este un imn de slavă adresat zborului de către un băiat care n-a zburat niciodată, exceptând, poate, decât acolo unde contează cel h mai mult: în propria minte.

Serial de televiziune american din anii 1950-60 Autoritate de Redefinire a Babbington 3 Piaţa Centrală Istorică 1

2

7

De ce săracii rămân săraci William Julius Wilson sondează deznădejdea Americii negre urbane.

DE RICHARD THOMPSON FORD ÂND primul preşedinte negru al ţării a depus jurământul, în decorul măreţ de la National Mall, era uşor de ignorat faptul că unul dintre cele mai izolate şi sărace ghetouri negre din ţară se afla la doar câteva străzi distanţă. Sărăcia, violenţa şi deznădejdea din oraşele din interiorul Americii au devenit tot mai cumplite în ultimii patruzeci de

C

MORE THAN JUST RACE

Being Black and Poor in the Inner City de William Julius Wilson 190 pag. W. W. Norton & Company. 24.95 $ ani, de la apogeul mişcării de promovare a drepturilor civile. Însă după cum sugerează victoria lui Barack Obama, prejudecăţile rasiale sunt mai puţin pronunţate decât în orice alt moment istoric. Şi atunci de ce nu s-au ameliorat şi problemele din ghetouri odată cu relaţiile dintre rase?

Conservatorii au un răspuns pregătit.

Problema nu e rasismul, ci cultura universală a satisfacţiei, violenţei şi principiilor morale laxe – gândiţi-vă la genul muzical gansta rap – îi împiedică pe negri să beneficieze de visul american, şi nu albii rasişti.

Liberalii au o replică mai indulgentă, dar din nefericire mai obscură. Negrii săraci suferă de pe urma rasismului nedeclarat, a rasismului inconştient, a rasismului instituţional, a rasismului ambiental şi a multor alte forme teoretic absconse de „rasism“ care nu se referă la albii care ard cruci şi susţin supremaţia de rasă sau la bigoţii reacţionari de tip Archie Bunker şi se prea poate să nu se refere nici la impulsul rasist sau la discriminare.

Fiecare tabără manifestă puţină toleranţă faţă de cererile celeilalte. Conservatorii resping ideea de rasism structural şi instituţional, considerându-le o marotă intelectuală pe tema rasismului. Liberalii atacă orice accent pus pe cultura disfuncţională a săracilor, susţinând că asta înseamnă să „dai vina pe victimă“. În More Than Just Race (Dincolo de rasă), sociologul de la Harvard William Julius Wilson face o recapitulare a importantelor sale cercetări din ultimii 20 de ani, preluând totodată şi cele mai bune mostre de sociologie urbană ale colegilor săi pentru a susţine în mod convingător că atât impedimentele instituţionale, cât şi cele sistemice şi deficienţele culturale, îi împiedică pe negrii săraci să scape de sărăcie şi din ghetouri.

Impedimentele sistemice se referă deopotrivă la moştenirea rasistă şi la schimbările economice puternice care s-au răsfrânt cu o gravitate disproporţionată asupra negrilor săraci. Discriminarea rasială susţinută de Richard Thompson Ford e profesor de drept la Universitatea Stanford. Cartea sa „The Race Card: How Bluffing About Bias Makes Race Relations Worse“ va fi publicată în ediţie broşată în cursul acestei luni.

8

aparatul de stat a creat ghetourile: la începutul secolului XX, guvernele locale au separat rasele în cartiere segregate, făcând-o prin constrângerea legii, iar mai târziu, albii s-au folosit de acorduri private şi de metode violente de intimidare pentru a-i ţine pe negri la distanţă de cartierele lor. Cel mai rău şi mai surprinzător lucru e că guvernul federal a jucat un rol important în încurajarea rasismului din partea indivizilor şi a guvernelor statale. Până în anii ’60, agenţiile federale (de tip ANL, n.r.) au trasat limite rasiste, refuzând să garanteze ipoteci în cartierele sărace din centrul oraşelor, iar de această situaţie au profitat imediat cămătarii. Între timp, schimbările economice şi demografice care n-aveau nimic de-a face cu rasismul au agravat problemele din ghetouri. Încurajaţi de construcţia de noi autostrăzi şi de preţurile reduse de pe piaţa imobiliară, industria şi micii burghezi au părăsit zonele centrale urbane pentru a se muta în suburbii mai spaţioase şi mai ieftine, în anii ’60 şi ’70. Slujbele care le-au rămas negrilor urbani s-au redus şi ele, companiile înlocuindu-i pe muncitorii americani bine plătiţi şi înregistraţi în sindicate prin automatizare şi prin aducerea mâinii de lucru ieftine din străinătate. Noua economie a produs cea mai mare parte dintre slujbele plasate la extreme: slujbe bine plătite pentru cei cu studii şi aculturizaţi (avocaţi, bancheri, consultanţi de management) şi slujbe prost plătite pentru cei lipsiţi de studii sau talente (în domenii precum fast-food, telemarketing, servicii de curăţenie). Şi, după cum susţinea Wilson într-o carte anterioară – The Declining Significance of Race, succesul mişcării de promovare a drepturilor civile a înrăutăţit fără să vrea situaţia celor mai dezavantajaţi. După ce legea federală a interzis discriminarea în obţinerea caselor, negrii de succes au început să plece din centrul oraşelor din aceleaşi motive ca albii: în căutarea unor şcoli mai bune, a unor zone cu indici de delincvenţă reduşi

sau cu impozite mai mici şi a unui peisaj mai verde. Astfel, în ghetouri au rămas cei mai săraci, care au devenit mai izolaţi social şi mai presaţi financiar ca niciodată. În prezent, mulţi locuitori din ghetouri nu au aproape nicio legătură cu societatea convenţională americană sau cu piaţa muncii obişnuită. Drept urmare, au creat norme sociale diferite şi adesea disfuncţionale.

Etica muncii, investiţia în viitor şi controlarea satisfacţiei personale nu au nici un sens într-un mediu în care e imposibil să găseşti o slujbă legală cu un salariu decent, iar indicele de infracţionalitate e uriaş, ispitindu-i pe unii şi punându-le altora viaţa în pericol zi de zi. Incapabili să-şi întreţină familia, bărbaţii îşi părăsesc căminul; femeile se resemnează cu statutul de mame singure, iar copiii suferă în aceste familii destrămate, dar şi de pe urma exemplului prost dat atât de adulţi cât şi de cei de aceeaşi vârstă. Iar acest comportament disfuncţional accentuează stereotipurile rasiale negative, astfel încât negrilor săraci le va fi şi mai greu să găsească slujbe decente.

Wilson îi critică pe liberali şi pe activiştii pentru drepturile negrilor care au lansat acuzaţii de rasism la adresa vizionarului raport The Negro Family: The Case for National Action (1965), al lui Daniel Patrick Moynihan. Potrivit lui Wilson, acuzarea biciuitoare a Raportului Moynihan a dus imediat la anularea unei atenţii academice serioase asupra culturii sărăciei vreme de decenii întregi, lipsindu-i pe legiuitori de o relatare completă şi nuanţată a cauzelor sărăciei din ghetouri. Însă autorul susţine că moştenirea rasismului şi evoluţia economiei contează mai mult decât cultura disfuncţională a ghetourilor. Totodată, el respinge argumentul că negrii săraci se fac responsabili de situaţia dificilă în care se află, insistând că se impune o reacţie agresivă la politicile publice ca să se rupă cercul sărăciei.

More Than Just Race e o carte cam ma-

sivă şi scrisă într-un stil academic. Mult prea des, autorul detaliază o chestiune importantă şi fascinantă doar ca să-şi încheie neconvingător expunerea, invocând nevoia de „cercetări viitoare“. Dar are nişte calităţi considerabile: e o carte onestă, accesibilă şi sensibilă, lipsită de înclinaţii şi posturile ideologice care deteriorează până şi cele mai serioase studii academice despre problemele rasiale. În adâncul său, Wilson e un liberal al acelei „Great Society“ a lui Lyndon Johnson, aşa că e lesne de înţeles de ce conservatorii s-ar opune analizei lui. Însă a devenit un personaj controversat în mediile academice liberale şi în cercurile susţinătorilor drepturilor civile datorită afirmaţiei sale că sărăcia negrilor nu poate fi pusă într-atât pe seama rasismului, cât pe cea a schimbărilor independente de rasă care s-au produs pe piaţa muncii, dar şi datorită încercării sale de a reabilita studierea culturii sărăciei. După cum remarcă Wilson, unii stângişti resping orice explicaţie culturală a sărăciei negrilor – până şi pe cea omenească din Raportul Moynihan sau pe cea din cartea lui – pe care o consideră o formă de a da vina pe victimă.

Iar acuzaţiile de rasism atrag atenţia populaţiei şi a presei, în vreme ce cercetarea complexă şi polifaţetică a lui Wilson necesită o expunere făcută în multe pagini de carte.

AI mult chiar, rasismul, ca reţea complicată de forţe economice, demografice şi culturale, declanşează o reacţie juridică: în loc să-i convingă pe legiuitorii şi pe alegătorii recalcitranţi să sprijine reformele publice, liberalii ar putea insista pur şi simplu asupra faptului că săracii negri, ca victime ale discriminării rasiale, au dreptul la compensaţii pe care tribunalele trebuie să le susţină, indiferent de opoziţia publică. Însă braţul legii nu e destul de lung încât să ajungă la intoleranţa produsă în trecut şi nici nu poate atinge

M

Wilson spune că moştenirea rasistă şi schimbările economice contează mai mult decât cultura ghetourilor. schimbările economice şi demografice care au golit centrele oraşelor americane. Săracii urbani au nevoie de leacuri pe care judecătorii nu le pot ordona: investiţii publice şi private care să creeze locurile de muncă ce ar putea asigura un salariu de subzistenţă, programe de pregătire în care săracii să înveţe noi meşteşuguri şi să înţeleagă piaţa muncii, dar mai ales o schimbare pentru a se muta în cartiere integrate rasial şi economic, în care există oportunităţi mai bune şi norme culturale mai sănătoase. Analiza echilibrată, atentă şi obiectivă a lui Wilson ar trebui să contribuie la succesul acestor politici atât de necesare la înfăţişarea lor în h tribunalul opiniei publice.

FOTOGRAFIE DE TYLER HICKS/THE NEW YORK TIMES

Tribul lui Joel Familia unui avocat de carieră încearcă să dea un sens vieţii în lipsa lui. cârpa familiei. Însă devine tot mai puternică pe măsură ce acţiunea înaintează şi descoperă dragostea într-un mod neverosimil, alături de un imigrant egiptean gurmand, care deţine taraba de ziare de la spitalul unde lucrează Karla. Cei doi n-au nimic în comun, dar el o iubeşte mai intens decât a iubit-o cineva vreodată. Rosa îşi zăpăceşte familia cu planurile sale de a se apropia de religie, însă dă înapoi atunci când se ciocneşte de nişte obiceiuri ale evreilor ortodocşi care-i par degradante pentru femei. Există momente foarte hilare când Rosa face o incursiune în nordul statului ca să-l viziteze pe rabinul care-i va deveni mentor şi înţelege totul greşit, inclusiv normele care interzic atingerea întrerupătoarelor de lumină în ziua de sabat.

DE JILL ABRAMSON ESTUL de mulţi romancieri se pricep să injecteze o doză suplimentară de deznădejde în familiile disfuncţionale, dar puţini au mai multă vervă ca Zoë Heller.

Cărţile ei sunt scrise cu o detaşare glacială şi satirică şi cuprind personaje şi situaţii ce par desprinse din titlurile de ziar. Cel de-al doilea roman al său, spectaculosul What Was She Thinking? Notes on a Scandal, trimitea cu gân-

D

THE BELIEVERS

de Zoë Heller 335 pag. Harper/HarperCollins Publishers.

25.99 $ dul la scandalul mediatic stârnit în jurul relaţiei dintre profesoara Mary Kay Letourneau şi elevul său minor. Noua carte, The Believers (Credincioşii), reconstituie traumele familiei Litvinoff, o familie extrem de şic care trăieşte în Greenwich Village după atacurile de la 11 septembrie. Capul familiei, Joel, e un avocat de carieră de tipul lui William Kunstler care, dacă romanul va fi ecranizat la Hollywood, pare predestinat să fie interpretat de Ron Silver. În 1962, când, într-o vizită la Londra, Joel a început s-o curteze pe Audrey, soţia sa englezoaică, a încercat s-o impresioneze lăudându-se cu munca sa juridică depusă pentru pastorul Martin Luther King Jr. şi cu modul în care a fost lovit de un ofiţer de poliţie rasist, în staţia de autobuz din Jackson, Mississippi. A cam stricat orzul pe gâşte cu această abordare, din moment ce Audrey „nu mai cunoscuse niciodată un negru“ până atunci. După patruzeci de ani, când cei doi trăiesc în New York, Litvinoff, în vârstă de 72 de ani, suferă un atac cerebral într-un tribunal federal din Brooklyn, unde se pregăteşte să-l apere pe Mohammed Hassani, unul dintre cei Şase din Schenectady, un grup fictiv de arabi americani arestaţi pentru că au vizitat în 1998 o tabără de antrenament Al Qaeda din Afganistan. Joel zace inconştient într-un spital aproape toată cartea, însă rămâne totuşi un personaj important în viaţa familiei sale, căci fiecare membru încearcă să descopere adevăratul sens al familie (şi, fireşte, al vieţii): Audrey, soţia slobodă la gură care fumează iarbă, dar şi cele două fiice, dintre care una e nefericită în dragoste şi în carieră şi e obsedată de obezitatea sa din ce în ce mai pronunţată, iar cealaltă e preocupată de incapacitatea sa de a se hotărî între două credinţe, politica de extremă stânga şi iudaismul ortodox. Acestora li se mai adaugă şi un fiu adoptat, care e dependent de droguri.

Ca meditaţie asupra radicalismului şi a impactului său asupra familiilor, această carte nu seamănă deloc cu Pastorala americană, iar familia Litvinoff nu aduce câtuşi de puţin cu neamul lui Levov. Însă lupta lor de a-şi descoperi credinţa – în ei înşişi, în tatăl lor bolnav, în politică şi în religie – este captivantă. Iar romanul înaintează în

Jill Abramson este editor de ştiri la The Times.

ILUSTRAŢIE DE JOHN RITTER

Familia Litvinoff se luptă să-şi descopere credinţa – în fiecare membru, în tatăl lor bolnav, în politică şi în religie.

ritm vioi tocmai datorită efortului familiei de a rămâne unită în timp ce Joel, forţa centripetă a căminului, se află în declin. E amuzant şi trist în acelaşi timp.

Există şi ecouri familiare în The Believers.

Prezentarea unei galaxii familiale care se roteşte în jurul unui tată realizat, faimos şi iubitor, aminteşte de romanul satiric Copiii împăratului al lui Claire Messud. Iar ca stilist lingvistic, Heller seamănă cu Lionel Shriver, al cărui roman We Need to Talk About Kevin era şi el legat de ştiri (în acel caz, de masacrul de la şcoala Columbine). La o adică, toţi aceşti trei scriitori aparţin unei şcoli literare între ale cărei talente se numără şi flerul pentru monitorizare jurnalistică.

Heller însăşi e un hibrid interesant. A crescut în Anglia, dar acum trăieşte la New York. Pregătirea sa jurnalistică – la un moment dat a scris articole pentru cotidianul londonez The Independent – îi afectează puternic stilul narativ. După câteva capitole, simţeam nevoia să citesc mai multe bârfe despre ultimele neînţelegeri din casa Litvinoff – cu cât mai crude, cu atât mai bine. The Believers musteşte de dialoguri inteligente. Iar după ce fac o vizită tristă ca s-o cunoască pe fosta amantă a tatălui lor,

cu care acesta a avut, în secret, un copil, cele două surori Rosa şi Karla bârfesc: „– E una dintre persoanele cele mai mulţumite de sine şi mai narcisiste pe care le-am cunoscut vreodată. Ai văzut ce cărţi prosteşti avea?

– Nu, minţi Karla.

– O, Doamne! Avea numai cărţi despre diete şi ghiduri de gen „Cum să citeşti în palmă“.

– Mă rog, nu iubeşti pe cineva pentru cărţile pe care le citeşte...

– Nu?“ Iar oricine a fost deprimat vreodată se va identifica cu următoarea descriere: „Din experienţa Karlei, depresia era ceva monoton şi inert, ca o broască râioasă care ţi se ghemuieşte umedă pe cap până când îşi adună puterile ca să se târască“. Detaşarea jurnalistică a lui Heller îi intensifică puterea de observaţie, dar ridică şi bariere emoţionale, iar unor cititori li s-ar putea părea greu să se ataşeze profund de aceste personaje. ĂUTĂTOARELE cele mai interesante sunt surorile Karla şi Rosa. Nefericită în căsnicia cu un lider sindical, dispreţuită neîncetat de mama sa, Karla pare iniţial

C

„Rosa avea un oarecare temei să se considere o femeie versată“, scrie Heller. „În copilărie, împărţise pâinea cu Daniel Ortega, intonase cântece de libertate cu activiştii Congresului Naţional African în Soweto şi jucase softball cu Abbie Hoffman. La vârsta de 18 ani, îşi văzuse deja ambii părinţi arestaţi pentru nesupunere civilă şi fusese ea însăşi arestată de două ori. Totuşi, adevărul fie spus, experienţa ei se aplica doar pe o fâşie foarte îngustă a lumii şi mai erau zone uriaşe din viaţa americană obişnuită despre care nu ştia nimic, în ciuda educaţiei sale impecabil de progresiste şi internaţionaliste“.

Cel mai enervant personaj este grosolana şi imorala Audrey, ale cărei pretenţii ca Joel să fie menţinut în viaţă cu orice preţ îi scot din sărite pe medici şi pe membrii propriei familii.

Nici autoarea nu prea face dovadă de răbdare sau de înţelegere faţă de Audrey. „Ca orice doamnă în vârstă care încă-şi mai dă buzele cu roşu aprins, ca în zilele ei bune, Audrey era convinsă de multă vreme că stratagemele sale din tinereţe erau la fel de atrăgătoare. Însă atunci când s-a trezit că lumea se strâmba pe la spatele ei – adică nu mai era o tânără sexy şi fermecător de irascibilă, ci o scorpie între două vârste – era deja prea târziu. Mânia devenise deja o parte din fiinţa ei. Era ca un hăţiş lăuntric, prea des ca să fie retezat şi prea bine înfipt în terenul argilos al dezamăgirilor ei ca să fie smuls din rădăcini“.

Ceilalţi membri ai familiei extinse nu se ridică peste nivelul de caricaturi, mai ales Lenny, fiul adoptat, şi Berenice, fosta amantă a lui Joel, o artistă afroamericană în al cărei apartament, împodobit cu mostre din opera ei, şi-a expus o imagine grafică a zonei sale intime. Iar finalul grandios, după moartea lui Joel, care constă într-o reuniune de familie mare şi fericită, seamănă mai degrabă cu sfârşitul unui film superficial. Totuşi, căutările desfăşurate de diferiţii membri ai familiei Litvinoff alcătuiesc o poveste fascinantă h despre descoperirea de sine familială.

9

Monstrul din oglindă În acest roman, un nazist filosofic cu o aplecare spre cultura înaltă îşi prezintă în detaliu participarea la atrocităţile din epoca sa. inte să comită crima oedipală, deşi el însuşi nu şi-o poate aminti ulterior. (Mai târziu, va săvârşi mai multe crime, fiind întru totul conştient.) De parcă asta n-ar fi de-ajuns, Littell îl mai şi înzestrează cu un narcisism neverosimil. În copilărie, Aue a făcut sex în mod regulat cu geamăna lui jungiană, după care a fost prins şi separat cu forţa de ea. La maturitate, e obsedat să recreeze uniunea lor – numele surorii e, cu bun înţeles, Una – asumându-şi ambele lor identităţi: fie găsindu-şi bărbaţi care să-l penetreze anal sau descurcându-se singur. N-ai cum să nu-i admiri ingeniozitatea neabătută. În timpul unei plimbări prin pădure, găseşte un copac căzut la pământ şi se străpunge singur cu un ciot de ramură, pe care şi-l ciopleşte atent în acest scop; cu alt prilej, îşi administrează singur un cârnat, pe care îl spală cu grijă apoi şi îl serveşte la masă mamei şi tatălui său vitreg.

DE DAVID GATES -AVEŢI decât să mă consideraţi obtuz, dar când citeam romanul The Kindly Ones (Binevoitoarele) al lui Jonathan Littell, o lucrare de greutate tolstoiană, de un macabru dostoievskian şi cu fraze lungi ca la Proust (una se întinde pe trei pagini), îmi tot aminteam de ficţiunile istorice pentru copii pe care le citeam când aveam 10 sau 11 ani. Cred că le ştiţi – cărţile acelea scrise din perspectiva unui băiat curajos (de fiecare dată un băiat) care se întâmpla să-i dea de mâncare calului lui George Washington în Valley Forge sau să-i lustruiască cizmele lui John Paul Jones la bordul navei Bonhomme Richard. Naratorul lui Littell, un funcţionar SS cu numele ironic de bucolic Maximilien Aue (în traducere, l-ar chema Pajişte), îşi face apariţia la momentul potrivit, când Einsatzgruppen încep să

N

C

THE KINDLY ONES

de Jonathan Littell Traducerea: Charlotte Mandell 983 pag. Harper/HarperCollins Publishers.

29.99 $ BINEVOITOARELE

de Jonathan Littell 960 pag. Editura Rao. 64.99 lei împuşte evrei pe marginea gropilor comune din Polonia şi Ucraina şi când al doilea război mondial se întoarce împotriva Germaniei, la asediul Stalingradului. Aue face inspecţii la Auschwitz, Sachsenhausen şi Buchenwald şi este convocat în buncărul din Berlin în ultimele zile ale lui Hitler. Fireşte, are ocazia să stea faţă în faţă cu personalităţi de calibrul lui Eichmann, Himmler şi – într-un final apoteotic – la pagina 959 din 975, cu cel pe care l-aţi aşteptat de la bun început: Führerul în persoană. Dacă v-aş spune ce se întâmplă la întâlnirea cu Hitler, nu m-aţi crede, dar imaginaţi-vă că colonelul Claus von Stauffenberg ar fi unul dintre comedienii din The Three Stooges şi o să vă faceţi o idee.

Când înaintezi atât de mult într-un roman, s-ar zice că ar trebui să te prinzi dacă ceva anume e absurd în mod intenţionat. Însă în această carte, în aparenţă o poveste istorică semidoctă care o ia razna rău de tot, îţi vine greu să crezi că autorul chiar ştie ce face.

Născut în America, însă bilingv, Littell a scris Binevoitoarele în franceză (Les bienveillantes) şi a câştigat Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, precum şi Premiul Goncourt. (Traducerea în engleză, realizată de Charlotte Mandell, pare stângace pe alocuri: naratorul lui Littell spune că muzica lui Schönberg e „de neauzit“ şi nu „de neascultat“ şi nu mă îndoiesc că există vreo alternativă mai puţin anacronică pentru expresia adjectivală „de şcoală veche“.)

Cea mai recentă carte a lui David Gates este „The Wonders of the Invisible World“, o antologie de povestiri.

10

E speră să dezvăluie oare Littell cu aceste „obscenităţi infantile“, după cum le numeşte Aue? Presupun că trebuie să facem legătura între obsesia lui de a fi întreg cu indiferenţa faţă de masacrele la care e complice, însă o asemenea excentricitate nu prea pare necesară. Au fost destui nemţi de rând, pentru care cârnaţii erau doar cârnaţi, care n-au lăsat Holocaustul să le taie pofta.

Totuşi, romancierii îi adoră pe aceşti nazişti perverşi şi depravaţi – ca tânărul Adi Hitler cu fixaţii excretoare în Castelul din pădure al lui Norman Mailer şi ca adultul Führer flatulent în Winnie and Wolf de A.N. Wilson – cu mania lor denunţătoare pentru puritate, ordine şi eficienţă. S-ar zice că argumentul e: cum să-i faci credibili fără evenimente anale şi disfuncţii sexuale? Ron Rosenbaum, a cărui carte din 1998, Explaining Hitler, aducea reproşul definitiv la această lascivitate psihosexuală răsuflată, scria într-un articol recent din revista Slate că zvonurile durabile despre bizareriile sexuale ale Führerului indică „nevoia noastră de a demonstra că Hitler nu era normal, adică nu ca noi“, precum şi „refuzul de a ne confrunta cu profunzimea şi complexitatea răului... dând vina pe mitologii sexuale ridicol de neserioase şi anistorice şi pe teoria de sorginte freudiană că orice comportament are o explicaţie sexuală“. De aceea, Binevoitoarele, în ciuda tuturor aspiraţiilor sale de profunzime, e mai degrabă un simplu test de rezistenţă decât o provocare morală. Aue e pur şi simplu prea monstruos, iar presupusa lui traumă din copilărie e prea specializată şi prea inventată ca să-l putem lua în serios. Când încearcă să ne bage în sperieţi susţinând că „poate şi voi aţi fi făcut ca mine“, în minte îţi dansează imagini cu cârnaţi. Însă n-ar putea să ridice cineva o obiecţie similară şi la adresa lui Humbert Humbert al lui Nabokov – un alt monstru al moralităţii a cărui sexualitate se formează în urma unui episod improbabil din copilărie? (Îl bănuiesc pe Littell că a studiat şi Lolita şi Ada, romanul lui Nabokov despre incestul dintre frate şi soră.) La urma urmei, Humbert îşi explică înclinaţiile mature spre fete de-abia ajunse la pubertate ca rezultat al faptului că a fost întrerupt înainte de a poseda o fată pe nume Annabel Leigh, pe când el avea 13 ani,

Binevoitoarele – titlul se referă la Eumenide, reprezentarea benevolentă a eriniilor sau furiilor mitologice – se prezintă negreşit ca o considerabilă operă de artă şi nu-şi poartă greutatea cu nechibzuinţă. Littell îşi intitulează cele şapte părţi ale romanului de parcă ar fi compoziţii muzicale: Toccata, Allemandes I şi II, Courante, Sarabande, Menuet (en Rondeaux), Air şi Gigue. Însă afectarea lui se potriveşte cu pretenţiile naratorului său: asemeni multor nazişti din romane şi filme (şi la fel ca unii din viaţa reală), Aue e pasionat de muzica clasică, deşi mai curând de Rameau decât de Wagner. Analizează interpretarea din Brahms a violonistului amator Eichmann („N-a făcut greşeli, dar n-a părut să înţeleagă că asta nu-i suficient“) şi talentul de pianist al lui Hans Frank, numit de Reich guvernator general al Poloniei, care „cânta binişor, dar se folosea prea mult de pedale“. Aue se pricepe şi la literatură: nu face trimiteri doar la Oresteia, ci şi la Herodot, Cehov, Flaubert, Stendhal, Lermontov, Melville şi Chesterton, ba chiar şi la Edgar Rice Burroughs, ale cărui

romane din seria marţiană i recomandă lui Himmler drept model pentru reformele sociale postbelice. Aue e în măsură să îi discute şi pe Kant, Hobbes şi (cred că vă aşteptaţi deja) Nietzsche. Sora lui geamănă – veţi afla mai multe despre ea în câteva clipe – a studiat odinioară cu „un anumit dr. Carl Jung“, despre care naratorul spune că „a devenit foarte faimos între timp“.

Estetismul şi erudiţia lui Aue par menite să producă veşnica întrebare: cum poate un om extrem de civilizat să participe la nişte atrocităţi infernale? Şi, prin extensie, cum de a putut s-o facă poporul lui Bach, Beethoven, Goethe şi Schiller – dar aţi mai auzit toate astea deja. Acesta este probabil motivul pentru care editura declara această carte „o lectură provocatoare la nivel moral“. Însă înainte să ne minunăm prea tare, hai să ne amintim că un anume doctor Freud, care a devenit şi el foarte faimos între timp, a susţinut cu multă vreme în urmă că omul civilizat are un monstru lăuntric. Iar monstrul lăuntric al lui Aue e un excentric prin definiţie, care se aruncă îna-

ILUSTRAŢIE DE ALEX NABAUM

iar ea, cu câteva luni mai puţin. Însă Lolita nu e deloc conceput ca un roman naturalist, iar Nabokov, antifreudian până în măduva oaselor cum era, nu se aştepta ca noi să interpretăm această „traumă“ ca o motivaţie psihanalitică credibilă, din moment ce el însuşi nu credea în aşa ceva. (Numele fetei, demn de ficţiunea lui Poe, e un alt indiciu referitor la artificiul narativ aplicat în întreg romanul.)

Dacă s-ar putea zice că Binevoitoarele are un narator nabokovian – obscurantist prin erudiţie, hiperspecializat în gusturile sexuale –, istoricitatea extrem de studiată şi realismul de documentar derivă cu siguranţă din Război şi pace. Ar trebui să fii un scriitor genial ca să poţi combina într-un întreg coerent aceste tendinţe opuse – şi poate că Tolstoi însuşi s-ar fi gândit de două ori înainte să se apuce să scrie ficţiune despre Holocaust (deşi, fiind Tolstoi, probabil că s-ar fi pus totuşi pe treabă în cele din urmă). Din moment ce nimic nu

poate concura cu monstruozitatea documentată istoric şi confirmată de martori, romancierul ar putea prefera să-şi canalizeze atenţia asupra omului, ale cărui preocupări personale, oricât de cumplite ar fi ele, vor părea nesemnificative în contextul tragediei trăite de şase milioane de oameni (fără a-i mai pune la socoteală şi pe făptaşii insuficient de chinuiţi sufleteşte). Sau romancierul poate opta pentru un pas cavaleresc în domeniul absurdului – după cum a făcut Littell în anumite episoade, precum bizara întâlnire a naratorului cu Hitler –, dar, în cele din urmă, e doar o eludare îndemânatică. Absurdul poate fi derutant, însă brutalitatea e absolută.

Nu puteţi da vina pe Littell fiindcă nu reuşeşte să-şi atingă scopul imposibil pe care şi l-a fixat. Aşa cum nu-l puteţi blama pe un tânăr romancier foarte documentat, cult şi ambiţios, că a încercat aşa ceva. (Cum o să le mai atragi atenţia cu Revolutionary Road

după ce au văzut Auschwitzul?) Dar să garniseşti un roman despre nazism şi Holocaust cu convenţii demne de ficţiunea pop, pe de o parte (de pildă omniprezenţa gen Forrest Gump a naratorului) şi cu nuanţe postmoderne excentrice, pe de altă parte, e ca şi cum ai dănţui la limita impertinenţei. Littell îşi îngăduie o serie de secvenţe de vis suprarealiste şi de scene de sex extrem de fanteziste (într-una dintre ele, în oglindă apare chipul mamei lui Aue, în timp ce el e penetrat), iar naratorului său îi place să ne reamintească (la fel ca Humbert Humbert, din nou) că el e tot acolo, lucrându-şi autobiografia. „Dar poate că nu vă pasă de toate astea. Poate că, în loc de gândurile mele nesănătoase şi absconse, aţi prefera să vi se servească anecdote, povestioare picante... sunt chiar foarte dispus să vă istorisesc câteva povestioare: dar atunci lăsaţi-mă să caut la întâmplare printre amintiri şi însemnări; v-am spus, am

început să obosesc, trebuie să mă mă apuc de încheiere.“ (Nu vă bucuraţi aşa repede, mai are încă vreo 200 de pagini.)

Dat fiind tot ce se întâmplă în afara minţii naratorului, cui îi pasă? Într-un alt roman, Aue ar putea fi un spirit beckettian, splendid prin macabrul său. „Glanda mea pineală, acest vagin din mijlocul frunţii mele, a aruncat o lumină crudă, mohorâtă şi implacabilă asupra acestei lumi şi mi-a permis să înţeleg fiecare strop de sudoare, fiecare coş de pe faţă, fiecare fir de păr bărbierit prost de pe feţele înfumurate care mă asaltau ca o emoţie, strigătul infinit de agonie al copilului ferecat pe veci în corpul atroce al unui adult stângaci şi incapabil, chiar şi prin crimă, să se răzbune pentru faptul că trăieşte“. Însă, în această carte, conştiinţa lui extrem de prost sincronizată pare o formă de dandism: un obiect de lux moral şi h spiritual într-o lume pustiită.

Omul transrasial Povestea lui Clarence King, geolog ingenios din secolul XIX, care vreme de 13 ani s-a dat drept James Todd, un hamal la vagoanele de cuşetă.

DE BAZ DREISINGER POZĂ de-a lui Clarence King face cu prisosinţă cât o mie de cuvinte.

Asta fiindcă cititorii cărţii Marthei A. Sandweiss – o operă atent documentată despre faimosul explorator, geolog şi scriitor – pe care secretarul de stat John Hay l-a numit „cel mai bun şi mai inteligent bărbat din generaţia sa“ – se vor întreba probabil: şi cum arăta el, de fapt? Din fericire, Passing

O

PASSING STRANGE

A Gilded Age Tale of Love and Deception Across the Color Line de Martha A. Sandweiss Ilustrată. 370 pag.

The Penguin Press. 27.95 $ Strange (Tranziţie ciudată) are şi fotografii.

Vedeţi dvs, King a fost un alb care vreme de 13 ani a trecut drept negru. Pentru mulţi oameni, aşa ceva e de neînchipuit. Nu l-a dat de gol pigmentarea? Nu, fiindcă, după cum reafirmă povestea lui King, rasa nu e o chestiune legată de culoarea pielii. Dacă ar fi aşa, atunci blondul cu ochi albaştri Walter White, de exemplu, n-ar fi putut trece niciodată drept un „negrotei“, n-ar fi ajuns secretar executiv al NAACP (Asociaţia

Baz Dreisinger, profesor asistent de engleză la John Jay College of Criminal Justice, a scris volumul „Near Black: White-to-Black Passing in American Culture“.

FOTOGRAFIE DIN PROSPECTUL GEOLOGIC AL STATELOR UNITE

Naţională pentru Progresul Oamenilor de Culoare) şi nici n-ar fi scris această propoziţie paradoxală: „Trăsăturile rasei mele nu sunt vizibile deloc la mine“. Rasa e precum hainele noi ale împăratului: nu o vedem, o gândim.

Cel puţin aşa se spune în cărţile despre impostura rasială apărute în ultimii zece ani. Philip Roth în Pata umană, Bliss Broyard în One Drop, Brooke Kroeger în Passing – toate sugerând că impostura rasială nu e deloc demodată, ci chiar modernă şi îmbunătăţită, relatată în proze care nu se rezumă la clasica impostură în care negrii se dau drept albi, ci şi la genuri mai speciale, precum albii care se dau drept negri, homosexualii care trec drept heterosexuali şi femeile care se declară bărbaţi. Asemeni lor, impostura lui Clarence King e „o poveste deosebit de americană“. Profesor de istorie la Princeton, Sandweiss spune că această poveste reprezintă „posibilităţile şi limitările modelării de sine, rigiditatea simultană şi porozitatea definiţiilor rasiale, fluiditatea vieţii urbane“.

Passing Strange relatează meticulos – uneori prea meticulos; cartea poate fi o adevărată corvoadă – convergenţa improbabilă a două vieţi: King s-a născut în 1842 în Newport, Rhode Island, părinţii săi făcând parte din vechii colonişti americani, iar Ada Copeland s-a născut ca sclavă în Georgia, cu câteva luni înainte ca armata confederată să deschidă focul la Fort Sumter. Asemeni multor sclavi, despre Copeland se ştiu puţine lucruri documentate; ştim că a reuşit cumva să înveţe carte, că s-a mutat la New York în deceniul opt al secolului XIX şi că şi-a găsit o slujbă de servitoare. În schimb, despre King se cunoaşte tot ce se poate; după terminarea şcolii, a plecat în vest,

lucrând ca topograf şi adunând cei zece ani de muncă în două cărţi, între care şi volumul de 815 pagini Systematic Geology, care, potrivit unui istoric, spunea „o poveste doar uşor mai puţin dramatică decât Facerea“.

Cei doi s-au întâlnit prin 1888, undeva în freamătul oraşului New York. Când i s-a prezentat lui Copeland drept „James Todd“, hamal la vagoanele cuşetă, originar din Baltimore, King şi-a sugerat rasa; un alb n-ar fi avut o asemenea slujbă. S-au căsătorit în cursul acelui an (deşi fără să obţină un certificat), s-au stabilit în Brooklyn şi apoi, după ce Copeland a făcut cinci copii, s-au mutat în Flushing din zona Queens. În tot acest timp, King şi-a ţinut în continuare discursurile la clubul rezidenţial din Manhattan, unde colegii îl cunoşteau drept un cosmopolit evaziv. Orice viaţă dublă e costisitoare, iar cum explorările din vest ale lui King n-au produs venituri, familia Todd era mereu falită.

Cu fiecare pagină din Passing Strange mi-a plăcut din ce în ce mai puţin de King,

văzându-l fugind din nou la graniţă, către Cuba sau Bahamas, lăsându-şi soţia însărcinată – după cum îşi închipuie Sandweiss – „istovită şi recunoscătoare pentru vizitele soţului său, oricât de scurte sau de rare ar fi fost“. Detaliile conturează un portret deloc măgulitor, mai ales distracţia lui de a „cutreiera“ prin locuri precum districtul Tenderloin din Manhattan – ca precursor al „negroteilor albi“ ai lui Norman Mailer – şi patima sa pentru femeile „primitive“, cărora le face ochi dulci în călătoriile prin Tahiti şi Hawaii. În cele din urmă, în mijlocul cărţii lui Sandweiss dai peste un gol: autoarea ne spune că „King a iubit-o pe Ada şi ea l-a iubit pe el“, dar de unde să ştim asta? Până şi scrisorile trimise soţiei – în care povesteşte despre „alinarea zilnică a amintirii că undeva departe, în est, e o scumpă femeie oacheşă care mă iubeşte“ – mi s-au părut nesincere. Înainte ca King să moară de tuberculoză în 1901, i-a mărturisit lui Copeland, într-o scrisoare, adevăratul său nume. Femeia a trăit 103 ani, fiind unul dintre puţinii foşti sclavi care au apucat discursul „I Have a Dream“ al lui Martin Luther King, şi, în timpul luptei juridice pentru proprietăţile soţului ei, a fost reprezentată, curios lucru, de un eminent avocat negru care se dăduse drept alb odinioară. Şi cele două fiice ale lui Copeland s-au dat drept albe; de la deceniu la deceniu, copiii ei au fost declaraţi alternativ în recensăminte drept „negri“, „mulatri“, „negrotei“ şi „albi“. Aşadar, e ciudat cât de foarte puţin ciudate sunt toate acestea: poveştile despre impostura rasială nu sunt bizarerii istorice, ci poveşti uluitor de familiare, h bine urzite în ţesătura vieţii americane.

11

De la stânga: Edith Wharton, Willa Cather, Cynthia Ozick, Joan Didion.

Femei la scris Elaine Showalter analizează viaţa şi opera a 250 de scriitoare.

DE KATIE ROIPHE RICÂT de surprinzător ar părea, nu există o istorie amplă a literaturii feminine americane. Însă Elaine Showalter şi-a asumat acest proiect intimidant în volumul ei vast şi democratic A Jury of Her Peers: American Women Writers From Anne Bradstreet to Annie Proulx (Un juriu feminin: scriitoare americane, de la Anne Bradstreet la Annie Proulx), în care oferă o descriere expresivă a operei unor prozatoare şi poete uitate de mult, alături de lucrările contemporanelor lor mai cunoscute. În anii ’70, Showalter a scris A Literature of Their Own: British Women Novelists From Brontë to Lessing, stabilind un canon alternativ al scriitoarelor britanice într-un moment în care erau la modă studiile feministe, iar noua ei carte e o tentativă de a face acelaşi lucru în literatura americană.

Vreme de aproape două decenii, Showalter a fost profesoară la catedra de literatură engleză de la Princeton (era şefă de catedră când am fost eu studentă acolo) şi rămâne o mare doamnă a studiilor literare feministe.

Merită să menţionăm că multe dintre cele mai talentate autoare despre care vorbeşte Showalter – Edith Wharton, Willa Cather, Mary McCarthy, Elizabeth Bishop, Joan Didion – au protestat faţă de ideea de a fi etichetate drept femei scriitoare, preferând categoria mai vastă şi neutră în engleză a „scriitorilor“. După cum spunea Elizabeth Bishop, „arta e artă şi separarea textelor, picturilor, compoziţiilor muzicale, etc., în două sexe înseamnă o accentuare a valorilor care nu

O

Katie Roiphe predă în cadrul programului de Critică şi jurnalism cultural la Universitatea din New York şi a scris cartea „Uncommon Arrangements: Seven Marriages“.

12

reprezintă arta“. Showalter le abordează pe aceste răzvrătite adunându-le în subcapitole speciale cu titluri precum „Nonconformiste“.

Cynthia Ozick, una dintre nonconformiste, a combătut ideea aşteptării ca „artistele... să producă «artă feminină», de parcă celelalte 10.000 de posibilităţi, interese şi obsesii n-ar fi veritabile pentru femei sau n-ar fi valide ori, şi

A JURY OF HER PEERS

American Women Writers From Anne Bradstreet to Annie Proulx de Elaine Showalter 586 pag. Alfred A. Knopf. 30 $ mai rău, ar fi prea fals inefabile“.

A Jury of Her Peers îşi anunţă caracterul atotcuprinzător prin dimensiune şi greutate, iar amploarea documentării lui Showalter e realmente impresionantă; s-ar zice că există scriitoare şi poete la umbra fiecărui măr, pe toate străzile din oraşe şi în toate cafenelele de provincie din America. De fapt, caracterul enciclopedic al cărţii e responsabil şi de satisfacţia oferită, dar şi de limitările impuse.

Articolele sunt rapide, informative şi adesea mai scurte de o pagină. Showalter a selectat prea multe autoare pentru a o aborda detaliat pe vreuna şi, în multe cazuri din paginile captivante ale acestei cărţi, te trezeşti că ai dori să afli mai mult. Fireşte, distilarea operei de o viaţă a oricărui autor într-un articol concis presupune ignorarea multor detalii.

Acoperirea unui teritoriu atât de vast necesită un fel de simplificare degajată, însă tocmai această simplificare foarte degajată oferă plăcere în acest gen de istorie clasificată şi cuprinzătoare.

Deşi se referă la A Jury of Her Peers ca la o istorie literară, Showalter acordă mai pu-

ţină atenţie meritelor artistice, elementelor care separă o ficţiune bună de una proastă, fixându-se mai mult asupra semnificaţiei culturale. E mai preocupată de ramificaţiile politice ale unei cărţi sau de comportamentul spiritual sau aventuros al protagonistelor sale decât de nuanţele stilistice sau artistice.

Showalter nu e interesată dacă autoarele despre care scrie sunt bune ori nu şi nici nu acordă atenţie modului de funcţionare a celor mai bune opere ale acestor doamne, ci mai degrabă felului în care respectivele opere explorează teme feministe. Aşa că ajunge să scotocească prin romane şi poezii după mesaje şi sensuri legate de poziţia femeii în societate, de fire narative care să critice statutul casnic sau care să expună caracterul meschin şi îngust al vieţii femeilor.

(A inventat chiar termenul de „ginocritic“ pentru criticii care s-au desprins de „absolutul linear al istoriei literare masculine“.)

Această căutare a tramelor subversive şi a eroinelor curajoase dă roade doar dintr-un punct de vedere strict istoric, însă nu pare a fi critică literară de cel mai rafinat nivel. Îţi vine în minte replica lui Joan Didion despre feministe: „S-ar zice că acestor femei nu le-a dat niciodată prin cap că ficţiunea are cu siguranţă ambiguităţi ireductibile sau nici n-ar fi trebuit să realizeze asta, căci ficţiunea este, în mare parte, opusă ideologiei“.

Showalter manifestă pe alocuri o înclinaţie spre lecturi reducţioniste care aparţin unei epoci dispărute a pantalonilor evazaţi şi a grupurilor de autoconştiinţă feministă, precum atunci când spune că personajele atent construite Gus Trenor, Percy Gryce şi Simon Rosedale din Casa veseliei de Edith Wharton sunt „produse ale propriei crize de gen“ sau când scrie că Daddy, poezia plină de nuanţe a Sylviei Plath, „reprezintă modul în care femeile au respins mitologiile

patriarhale“. Însă, per ansamblu, textul ei e inteligent, vioi şi, din fericire, purificat de jargonul la modă al criticii academice. În plasa uriaşă a lui Showalter sunt prinse autoare precum Dorothy Canfield Fisher, al cărei roman, The Home-Maker, scris în 1924, cuprinde pasajul abisal: „Ce era viaţa ei? Un ciclu odios de munci casnice pe care, oricât de mult s-ar fi grăbit, nu le termina niciodată.

Cum mai detesta treburile casnice! La vederea chiuvetei pline de farfurii îi venea să urle. Şi ce altceva mai avea? Singurătatea, nesfârşita monotonie, zilele goale şi cenuşii, care-şi cerneau una după alta interminabilele corvezi“. Îmi închipui că foarte puţini oameni ar putea pleda pentru eleganţa prozei, însă acest pasaj e negreşit interesant dintr-un punct de vedere feminist. Şi astfel se iveşte întrebarea: oare această perspectivă vastă şi politică asupra scriiturii e o manieră deficientă de a analiza misterele literaturii? Willa Cather se exprima astfel: „Mintea care poate urmări o «misiune» nu e o minte artistică“.

Ultima parte a cărţii lui Showalter se referă la scriitoarele moderne şi e cea mai şubredă dintre toate, cu titluri precum „From Chick Lit to Chica Lit“. Te şi întrebi: unde au dispărut talentele mai excentrice şi mai interesante din ultimele câteva decenii, de la Paula Fox la Mary Gaitskill şi la Claire Messud? Showalter dedică prea mult timp unor amuzamente spumoase precum Good in Bed de Jennifer Weiner şi Waiting to Exhale de Terry McMillan, în detrimentul unor texte literare mai serioase.

Spre finalul acestei cărţi ambiţioase, Showalter conchide că „trebuie să fii dispus să-ţi asumi răspunderea de a judeca. Statutul de egalitate nu se restrânge la explicaţii şi declaraţii de admiraţie, ci presupune tocmai contrariul“. Însă îţi doreşti ca această carte să fie mai selectivă şi critică în judecăţile formu-

IMAGINI (DE LA STÂNGA):: HULTON ARCHIVE/GETTY IMAGES; THE NEW YORK TIMES PHOTO ARCHIVES; TONY CENICOLA/THE NEW YORK TIMES; FRED R. CONRAD/THE NEW YORK TIMES

late. Ideea de a scoate literatura femeilor din desconsiderarea epocilor anterioare e un proiect feminist din anii ’70, însă simplul fapt de a fi femeie şi de a mâzgăli cuvinte într-un caiet, pentru a le publica ulterior, chiar merită oare atâtea surle şi trâmbiţe? Poate că nu e o dovadă de sensibilitate să spui că unele, doar unele, dintre scriitoarele din acest generos volum ar fi putut să fie foarte bine lăsate în anonimat, însă nu te poţi abţine să te gândeşti, uneori, că poate istoria literară le-a ignorat dintr-un motiv serios, aşa cum a ignorat şi scriitorii bărbaţi mediocri. Cartea te mai face să-ţi pui întrebări şi despre veritabila democraţie a proiectului, despre curiozitatea imparţială faţă de aproape toate femeile care s-au gândit să se apuce de scris. Oare Dorothy Canfield Fisher chiar me-

rită la fel de mult spaţiu ca Elizabeth Bishop?

E o problemă controversată şi încurcată: oare Showalter depreciază cumva realizările celor mai mari scriitoare americane prin oferirea uui spaţiu egal sau chiar mai mare celor mai puţin talentate? Le nesocoteşte cumva pe scriitoare aplicând criterii ce nu ţin de excelenţa artistică, ci de conţinutul politic sau de drama personală a operei? În minunatul său eseu Silly Novels

by Lady Novelists, George Eliot scria: „criticii mai aspri îndeplinesc o datorie cavalerească despuind paternitatea feminină a unei opere de orice fals prestigiu care i-ar putea conferi un farmec înşelător şi recomandându-le femeilor cu aptitudini mediocre să se abţină să scrie, căci ar face o defavoare propriului sex“.

Totuşi, această istorie comprehensivă

a încercării scriitoarelor americane de a atinge desăvârşirea literară e fascinantă în sine. Descrierile mici şi expresive ale vieţii femeilor sunt foarte uşor de citit şi edificatoare. Scriind despre vremurile în care poveştile femeilor erau ignorate prea des, Showalter oferă o serie de viniete care înfăţişează în ce au constat eforturile lor şi cât de greu le-a fost femeilor să-şi construiască o identitate profesională de scriitoare.

Showalter e interesată de drama femeilor dedicate scrisului; vieţile pe care le prezintă în paginile acestei cărţi sunt pline de avorturi, divorţuri, relaţii extraconjugale, mariaje nefericite, depresii postpartum şi sinucideri. Biografiile scurte şi incisive oferă o perspectivă asupra trudelor exotice

din trecut şi asupra eternelor interese ale experienţei feminine. Şi, fireşte, dintr-un punct de vedere strict biografic, mediocritatea literară poate fi la fel de interesantă ca succesul.

Probabil că A Jury of Her Peers va deveni o resursă importantă şi valoroasă pentru toţi cei interesaţi de istoria femeilor. Cartea schiţează istoria bogată şi plină de culoare a femeilor care s-au luptat să-şi publice operele şi să se autodefinească, dar delimitează şi tradiţia complexă şi încâlcită a literaturii feminine din America. Totodată, cartea ne mai oferă multe momente memorabile, precum cel în care Dorothy Parker se roagă: „Dragă Doamne, te rog fă-mă să nu mai scriu ca o h femeie“.

Un element problematic O istorie şi un jurnal de călătorie despre mineralul care s-a ridicat de statutul de deşeu la cel de armă de distrugere în masă.

DE DRAKE BENNETT ÂND vine vorba de acoperire mediatică, uraniul se descurcă destul de bine printre celelalte elemente din tabelul periodic. Nu mai încape nici o îndoială că stronţiul, seaborgiul sau chiar manganul ar ucide pentru o bucăţică din faima uraniului.

Dar cât de multe ştim de fapt despre acest element în a cărui umbră alungită, cu formă de ciupercă, trăim cu toţii? Dacă cineva ţi-ar da două pietre şi te-ar întreba care dintre ele e uraniu, ai avea habar ce să răspunzi?

C

URANIUM

War, Energy, and the Rock That Shaped the World de Tom Zoellner 337 pag. Viking. 26.95 $ Probabil că nu. Pentru mai toată lumea, uraniul e o noţiune abstractă, mai degrabă ca o vitamină sau un gigabyte decât precum cuprul, de pildă. Ştim că e important şi ştim, mai mult sau mai puţin, la ce foloseşte, dar nu l-am recunoaşte dacă l-am avea în faţa ochilor. În Uranium: War, Energy, and the Rock That Shaped the World (Uraniul: războiul, energia şi piatra care a modelat lumea), jurnalistul Tom Zoellner se apucă să corecteze această lipsă de informare. Parţial istorie şi parţial jurnal de călătorie, cartea prezintă epoca atomică nu prin intermediul oamenilor de ştiinţă sau al marilor strategi, ci prin materia sa primă: un minereu banal, mai comun

Drake Bennett scrie în secţiunea de Idei a publicaţiei Sunday Boston Globe.

ILUSTRAŢIE DE FOGELSON-LUBLINER

decât cositorul, însă a cărui putere distructivă, după rafinare, e greu de imaginat – chiar şi astăzi. După cum scrie Zoellner, „un singur atom de uraniu e destul de puternic încât să zguduie un fir de nisip. O sferă de mărimea unui grapefruit poate nimici un oraş întreg“.

Istoria uraniului e versiunea geologică a poveştii răţuştei celei urâte. Pe lângă întrebuinţările ocazionale ca substanţă colorantă, acest minereu a fost considerat cel mai adesea un deşeu – numele său în germană, Pechblende, înseamnă „piatra ghinionului“, spune Zoellner – iar lucrătorii din minele de argint care găseau mâzga unsuroasă şi cenuşie de uraniu o adunau în grămezi şi o lăsau aşa. De abia după ce Marie şi Pierre Curie au descoperit radiul în minereul de uraniu au început şi oamenii să-l bage în seamă: la urma urmei, soţii Curie îşi promovaseră descoperirea drept un leac pentru cancer.

Experimentele cu radiu au condus în 1932 la descoperirea neutronului, despre care fizicianul ungar Leo Szilard a crezut că putea să declanşeze reacţii în lanţ de o putere catastrofală. Restul e istorie, mai mult sau mai puţin.

Iar acest lucru e cam problematic pentru Zoellner. Genul literar al microistoriei pop în care se încadrează această carte, alături de titluri precum Cod: A Biography of the Fish That Changed the World, Banana: The Fate of the Fruit that Changed the World şi Mauve: How One Man Invented a Color That Changed the World, se bazează pe ideea că subiectele abordate nu sunt lucruri cărora oamenii le percep, în general, o influenţă ridicată în evoluţia lumii. Totuşi, armele nucleare nu fac parte din această categorie. Drept urmare, în cartea lui Zoellner există pasaje uriaşe care relatează lucruri ce au fost analizate mai atent în alte texte populare.

Poate că tocmai pentru a remedia această

situaţie, Zoellner îşi presară istoria cu descrieri ale propriilor călătorii prin lume, din Congo până în Mongolia şi din vestul american până în Europa de Est şi în Australia.

Scotoceşte prin mine vechi şi face turul unei rafinării de uraniu. Se duce la sediul Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică din Viena şi la Asociaţia Nucleară Mondială din Londra. Îi ia un interviu ministrului yemenit al electricităţii, e la un pas de-a fi răpit pe drumul spre o mină din Niger şi dă pe gât nişte rachiu cecen cu soldaţii de frontieră care trebuie să se asigure că uraniul de pe piaţa neagră nu e trecut de contrabandişti din Rusia în Georgia. În general, Zoellner se pricepe mai bine la descrieri decât la explicaţii. Textele sale despre ştiinţă sau politică pot părea superficiale, însă proza sa e din ce în ce mai savuroasă atunci când descrie ceea ce vede şi aude în călătorii: „aspectul zgrunţuros şi sleit“ al pământului din apropierea unei mine părăsite, „fuga monotonă“ a pompelor care evită inundarea altei mine.

Cele mai bune fragmente din carte sunt cele care relatează poveştile curselor de achiziţiona-

re de uraniu demarate la începutul Războiului Rece. Arsenalul nuclear sovietic era alimentat prin munca deţinuţilor, iar autorităţile au ajuns să condamne mai mulţi oameni la închisoare pur şi simplu pentru că aveau nevoie de mai mulţi muncitori. Deţinuţii trăiau în condiţii de gulag şi nu beneficiau nici măcar de cele mai elementare norme de protecţia muncii.

Zoellner scrie că, la mina St. Joachimstahl din Cehoslovacia, paznicii erau atât de prudenţi să nu se producă tentative de evadare, încât deţinuţii primeau cearşafuri doar în timpul verii, „pentru a-i împiedica să le folosească drept camuflaj ca să fugă prin zăpadă“.

Pe de altă parte, în Statele Unite, cursa uraniului era „ultima mare goană după un mineral în vestul american“. Ademeniţi de preţurile foarte umflate oferite de guvernul federal, aventurierii au dat năvală în Munţii Stâncoşi. În Salt Lake City a apărut imediat o bursă de valori dominată de speculă, pentru ca investitorii doritori să bage bani în aşa-zisele zăcăminte, iar această piaţă a fost alimentată de o combinaţie puternică de lăcomie şi patriotism: la urma urmei, descoperirea unui zăcământ de uraniu nu era doar o garanţie a bogăţiei, ci şi o lovitură dată comuniştilor posesori de arme nucleare. În prezent, preocuparea pentru schimbarea climatică şi dorinţa de a obţine „independenţă energetică“ i-au făcut pe foştii sceptici să mai arunce o privire la puterea nucleară. Unii chiar vorbesc despre o „renaştere nucleară“. În acelaşi timp, experţii guvernamentali şi privaţi îşi fac griji vizavi de posibilitatea extinderii micului club al statelor posesoare de arme nucleare, din moment ce arsenalul nuclear al Coreei de Nord sau al Iranului incită la o cursă de înarmare regională. Ca să ne pregătim din timp, poate că n-ar strica să ştim câte ceva despre h această piatră.

13

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Casa mea, temniţa mea În primul ei roman, DREAM HOUSE (HARPER/HARPERCOLLINS, 24.99 $) (CASA DE VIS), Valerie Laken a scris o povestire despre o casă bântuită, cât se poate de potrivită pentru aceste timpuri înfiorătoare.

Chiar dacă fantomele din acest imobil nu zornăie lanţuri şi nu zguduie paturile noaptea, ele se manifestă în feluri mai subtile şi mai sadice, reamintindu-ne că afecţiunea noastră pentru case s-ar putea să nu fie reciprocă.

Atunci când Kate şi Stuart Kinzler cumpără o casă în ruină din cartierul istoric al Ann Arbor, Michigan, tatăl lui Kate, un antreprenor de succes care plăteşte o mare parte a preţului, este îngrozit. Dar Kate are motivele ei. „Nu te-ai îndrăgostit niciodată pur şi simplu de o casă?“, întreabă ea tânguitor, trecând cu vederea ţevile ruginite, lemnăria putredă, lipsa izolaţiilor şi – de rău augur pentru cei care interpretează semnele – crăpătura din fundaţie.

Ca profesoară ce a visat dintotdeauna să fie arhitect, Kate e sigură ca a găsit proiectul ideal pentru a-i scoate ochii tatălui perfecţionist: „Vreau să mă uit fix la ceva imperfect şi cu toate astea să-l iubesc“.

Stuart, un programator plicticos, cu un bagaj emoţional încă neetalat, se simte ignorat de soţia sa, cu zelul ei neabătut de a reface locul potrivit imaginaţiei sale. Chiar şi în noul lor pat, „el era la fel de singur“. Evident, sunt un cuplu cu probleme, şi ultimul lucru de care ar avea nevoie ar fi să audă că în noua lor casă s-a petrecut o crimă. Laken dezvăluie această informaţie cu delicateţea unui poet şi cu o lovitură de expert într-un joc al suspansului. Într-un prolog construit atât de atent, care ar putea constitui el însuşi o povestire de sine stătătoare, privim acea tragedie veche prin ochii unui adolescent care-şi câştigă banii de facultate făcând curat la locurile crimelor. Este trista poveste a celui mai mare fiu dintr-o familie săracă ce îndreaptă arma spre bărbatul violent care a abuzat-o pe mama lor, şi asta încă nu e tot. Fără ştiinţa lui Kate şi Stuart, ucigaşul şi-a ispăşit pedeapsa de 18 ani, iar acum stă în grădina casei.

Punând în funcţiune mecanismul intrigii pentru un thriller solid, Laken nu face nici o mişcare previzibilă. În schimb, foloseşte cadrul pentru a susţine un ambiţios studiu al oamenilor aflaţi în căutarea unei case – „casă“ fiind o metaforă pentru acel ceva imprecis care defineşte şi validează sinele. Chiar dacă Kate e protagonista, toţi cei din roman au o relaţie cu vechea ruină pe care ea o repară. Ceea ce ajunge singură 14

să înţeleagă e că fiecare casă îşi are propria istorie, ce nu poate fi reamenajată, şi propriul suflet, ce nu poate fi cumpărat.

Jacqueline Winspear îşi continuă misiunea de apărător în numele veteranilor de război traumatizaţi, „oameni care încă îşi mai aşteaptă armistiţiul“, cum spune în AMONG THE MAD (PRINTRE NEBUNI) (HOLT, 25 $) cel de-al şaselea roman din-

,

tr-o excepţională serie istorică a cărei protagonistă este Maisie

În primul ei roman, Valerie Laken a scris povestea unei case bântuite, cât se poate de potrivită pentru aceste timpuri înfiorătoare.

Dobbs, o soră medicală de pe frontul Primului Război Mondial, care profesează ca psiholog de investigaţie în Londra postebelică. În 1931, Anglia începuse deja să-şi golească sanatoriile de cei 80.000 de bărbaţi care primiseră diagnosticul de şoc cauzat de explozii, ignorându-i în acelaşi timp pe cei „aflaţi într-o celulă a propriilor minţi“. Dar atunci când unul dintre aceşti suferinzi ambulanţi detonează o grenadă în ajunul Crăciunului, Maisie este numită să facă parte dintr-o investigaţie guvernamentală asupra grupărilor teroriste care recrutează veterani instabili psihic pentru a duce la îndeplinire planuri anarhiste.

Chiar dacă Maisie nu are suficientă autoritate pentru a se alătura unei asemenea companii puternice, Winspear foloseşte vizitele ei la spitale şi azile de boli mintale pentru ca documentaţie pentru procedeele învechite de tratare a minţilor afectate de război. Ca şi Maisie, stilul narativ al romanului este concis şi

grav, dar profund empatic.

Naratorul romanului plin de suspans suburban al lui SEAN DOOLITTLE, SAFER (DELACORTE, 24 $) (MAI SIGUR) este un profesor

,

de engleză din Massachusetts, care îşi uită acasă volumele de Robert Frost când el şi soţia sa se mută în Clark Falls, Iowa, „un plăcut orăşel universitar aflat la 1.500 de mile de Boston“. În prima lor noapte petrecută în noua casă din Sycamore Court nr. 34, Paul şi Sara Callaway cad victimele unei tâlhării la domiciliu şi, înainte ca lui Paul să i se reamintească că „paza bună trece primejdia rea“, el se trezeşte că patrulează împreună cu comitetul orăşenesc de asigurare a ordinii şi că se împrieteneşte cu locuitorii cartierului său. Se împrieteneşte prea tare, după cum aflăm atunci când e arestat pentru abuzul sexual asupra fetei de 13 ani a vecinilor, o acuză falsă, ticluită de un despotic fost poliţist care conduce acum asociaţia cartierului ca pe propria lui poliţie. În ciuda unui final exagerat, Doolittle descrie inteligent vulnerabilitatea unei comunităţi strâns unite, unde oamenii prietenoşi care te ştiu pe nume îţi cunosc şi cele mai ascunse secrete.

Când e ţinut în mână, THE MANUAL OF DETECTION (PENGUIN PRESS, 25.95 $) (MANUALUL DE DETECTIVISTICĂ) arată, fără discuţie, sinistru, cu un ochi auriu atotvăzător privind de pe coperta de un verde ca fierea.

Atunci când e deschis, acest prim roman de Jedediah Berry este vrednic de coperta-i sinistră şi se citeşte ca ceva scos din Dark Carnival al lui Ray Bradbury şi aruncat într-un decor de Kafka. Fidelă titlului, cartea oferă instrucţiuni precise pentru detectivul începător (Capitolul 6, „Despre indicii“, începe cu nostima instrucţiune de a „urmări pentru a nu fi urmărit“). Charles Unwin, secretar al unuia dintre detectivii profesionişti dintr-o mare şi plictisitoare agenţie, face tot ce poate pentru a respecta manualul atunci când e promovat detectiv, concentrându-se pe găsirea predecesorului său, care a dispărut. În vreme ce se plimbă pe străzile plouate ale unui oraş anonim şi impersonal, acesta este atras de Carnavalul Fără-de-călătorii al lui Caligari, care ar putea fi deţinătorul tuturor informaţiilor „sau pur şi simplu o plăsmuire a imaginaţiei sale“.

Oricum, aventurile bizare ale lui Unwin reprezintă o călătorie memoh rabilă.

FOTOGRAFIE DE JACI SUMNER/ILUSTRAŢIE THE NEW YORK TIMES

BIBLIOTECA DE SÃNÃTATE

Aflã secretele medicinei naturiste ºi vei trãi mai mult ºi mai bine.

Nu trebuie sã ratezi reþeta internaþionalã de succes Viaþa sãnãtoasã.

Poþi trãi mai bine.

Poþi "i mai #ãnãto#.

"u#$ãrã %iaru& ºi vei desco"eri #n fiecare volum ceva nou$ secretul "lantelor% diete% te&nici de rela'are% masa(% medicina alternativã% )o*a% la un "reþ s"ecial de

$%& 'ei( împreunã cu ziarul

* sãptãmânal, miercurea, începând cu 21 ianuarie 2009

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

9 martie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi Susan L. Roth. (Dial, 16.99 $) O şcoală se ridică în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

5

1

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 21 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

2

THE HOUSE IN THE NIGHT de Susan Marie 4 Swanson, ilustrată de Beth Krommes (Houghton Mifflin, 17 $) O cheie, un pat, o carte, un bec, luna.

(Vârsta: 4 – 8 ani)

2

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

3

SEEKERS: GREAT BEAR LAKE de Erin Hunter (HarperCollins, 16.99 $) Ursuleţi într-o călătorie spre un loc mitic de pace şi vindecare. (Vârsta: de la 10 ani)

2

3 4

BARACK OBAMA: SON OF PROMISE, CHILD 19 OF HOPE de Nikki Grimes, ilustrată de Bryan Collier (Simon & Schuster, 16.99 $) Da, se poate; biografia pentru copii a preşedintelui. (Vârsta: 5 – 10 ani)

4

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

5

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 19 (Workman, 12.95 $) Copiii atletici par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

5

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 18 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane. (Vârsta: de la 14 ani)

6

CAT scrisă de Matthew Van Fleet cu fotografii de Brian Stanton (Simon & Schuster, 16.99 $) Tot soiul de pisici, în mişcare şi pe versuri. (Vârsta: de la 3 ani)

2

6

23 THE 39 CLUES: THE MAZE OF BONES de Rick Riordan (Scholastic, 12.99 $) Un frate şi o soră caută sursa puterii familiei lor. (Vârsta: 8 – 12 ani)

CHANGE HAS COME cu citate din Barack Obama, ilustrată de Kadir Nelson (Simon & Schuster, 12.99 $) Desene inspirate de cel de-al 44-lea preşedinte. (Toate vârstele)

5

7

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Dial, 16.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli pentru copii în sate din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

2

7

NAKED MOLE RAT GETS DRESSED scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Acest rozător ca individualist şi promotor de curente. (Vârsta: de la 3 ani)

7

8

FADE de Lisa McMann (Simon Pulse/Simon & Schuster, 15.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie visătoare. (Vârsta: de la 14 ani)

2

8 9

WABI SABI de Mark Reibstein, ilustrată de Ed Young (Little, Brown Young Readers, 16.99$) Pisica Wabi Sabi caută semnificaţia numelui său. (Vârsta: 4 – 8 ani)

10

9

THE 39 CLUES: ONE FALSE NOTE de Gordon 11 Korman (Scholastic, 12.99 $) Continuarea la The Maze of Bones. (Vârsta: 8 – 12 ani)

10

BEE AND ME de Elle J. McGuinness, ilustrată de Heather Brown (Accord/Andrews McMeel, 16.99 $) De ce avem nevoie de albine. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4

10

3 WILLOWS de Ann Brashares (Delacorte, 18.99 $) O nouă frăţie le primeşte pe Polly, Jo şi Ama, 3 fete care trec prin schimbări majore în vara dinaintea începerii liceului. (Vârsta: de la 12 ani)

67

CĂRŢI BROŞATE

1

CORALINE de Neil Gaiman şi Dave McKean (HarperFestival, 6.99 $) Legat de film. (Vârsta: 9 – 12 ani)

2 3

24

6

SERII

1

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 76 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 81 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 6 Kinney (Amulet/Abrams, doar ed. broşată) Un băiat povesteşte pericolele vieţii de adolescent. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

26

4

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s Press, ed. broş.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

3

THE TALE OF DESPEREAUX de Kate DiCamillo, ilustrată 56 de Timothy Basil Ering (Candlewick, 7.99 $) Un şoarece, un şobolan şi o fată într-o călătorie magică. (Vârsta: de la 10 ani)

THE CLIQUE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, doar ed. broş.) Vieţile şi iubirile copiilor populari dintr-o şcoală de elită. (Vârsta: de la 12 ani)

5

5

4 5

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 212 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

6

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Bătălia monştrilor mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

BARACK OBAMA: UNITED STATES 7 PRESIDENT de Roberta Edwards, ilustrată de Ken Call (Grosset & Dunlap, 4.99 $) Călătoria politică a „copilului slăbănog“ continuă. (Vârsta: 6 – 8 ani)

INKHEART de Cornelia Funke (Chicken House/ 22 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Personajele unei cărţi prind viaţă şi înrobesc cititorii. (Vârsta: de la 10 ani)

8

9

TWEAK de Nic Sheff (Atheneum, 9.99 $) Memoriile 5 despre dependenţă ale protagonistului din Beautiful Boy. (Vârsta: de la 14 ani)

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, într-un triunghi amoros.

(Vârsta: de la 14 ani)

9

10

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, ed. broş.) 12 Rase supranaturale formează societăţi secrete. (Vârsta: de la 14 ani)

10

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

6 7 8

6

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 16 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani) WICKED: WITCH AND CURSE de Nancy Holder şi Debbie Viguié (Simon Pulse, 7.99 $) O orfană intră într-o familie supranaturală. (Vârsta: de la 12 ani)

4

87

4

27 45

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 21 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

16

TBR: Din culise SLUMDOG BEST SELLER: Slumdog

Millionaire ediţia redenumită Q&A, romanul din 2005 de Vikas Swarup (medalion), este la nr. 17 pe lista volumelor broşate, mulţumită filmului premiat cu Oscar. I-am scris un e-mail lui Naresh Fernandes, editorul de la Time Out India, pentru a afla cum e primită cartea acolo. „Din câte pot să-ţi spun, cartea n-a fost primită prea bine când a fost lansată prima dată, dar acum are parte de o a doua adiere a şansei – de fapt de o a doua furtună“, spune Fernandes. „O indicaţie clară că se aşteaptă să fie mai populară acum este faptul că versiunea piratată se vinde de către golani (corespondenţii din viaţa reală ai personajelor din film) la semafoarele din Bombay.

De vreme ce India nu are cu adevărat o listă oficială de bestselleruri, titlurile de la semafoare sunt singurul indicator real pe care îl avem în legătură cu preferinţele publicului.

Cel mai adesea sunt titluri de automotivaţie (Who Moved My Cheese?), aberaţii spirituale pop (Deepak Chopra) şi tomuri cu tematică economică (Freakonomics etc). Maximum City de Suketu Mehta şi White Tiger de Aravind Adiga se numără printre puţinele titluri literare care ajung pe stradă. Desigur, Q&A de Swarup are mai mult realism decât literatură, dar a reuşit acum să pătrundă în teancurile golanilor“.

DECIZII: How We Decide de Jonah Lehrer,

naraţiune despre neuroştiinţa legată de luarea deciziilor, intră pe lista ediţiilor cartonate de nonficţiune la nr. 12. Contactat pe un telefon mobil în timp ce răsfoia cărţi într-o librărie (pe bune), Lehrer a vorbit despre psihologia achiziţionării de cărţi: „Suntem tentaţi să credem că cumpărăm cărţi din motive raţionale, pentru că vrem să aflăm lucruri despre subiectul X sau pentru că au avut o cronică excelentă. Dar o facem, de asemenea, ca răspuns la tot felul de sugestii emoţionale, printre care se numără coperta, tipurile de cărţi lângă care se află, tonul în care sunt scrise mulţumirile autorului“. De exemplu, a trebuit odată să cumpăr toate aceste cărţi broşate de Calvino doar pentru că îmi plăcea felul în care cotoarele arătau pe rafturile mele“, spune el. Cum decide Lehrer când să renunţe la o carte drăguţă dar plictisitoare? „Lectura neatentă“, spune el, „poate duce în realitate la gânduri creative. În parte, ceea ce obţin eu de la citit este o dispoziţie mentală foarte relaxată, unde pe jumătate visezi cu ochii deschişi şi pluteşti printre propoziţii“.

ALEGEREA LUI OBAMA: Obama: The Historic Journey, o relatare din New York Times, cu o introducere de Bill Keller şi text biografic de Jill Abramson, intră pe lista de cărţi de nonficţiune cartonate la nr. 3. Între timp, Slobbering Love Affair: The True (and Pathetic) Story of the Torrid Romance Between Barack Obama and the Mainstream Media de Bernard Goldberg, încă mai fermentează la nr. 9.

BĂNUŢI PENTRU CEI BĂTRÂNI: E o

săptămână bună pentru clasici ai literaturii engleze. Fool de Christopher Moore, ce repovesteşte Regele Lear din perspectiva bufonului, e la nr. 5 pe lista ediţiilor cartonate de ficţiune, în vreme ce Drood de Dan Simmons, un roman-enigmă despre Charles Dickens narat de Wilkie Collins, e la nr. 18 pe lista extinsă. The Story of Edgar Sawtelle, o readucere la viaţă a lui Hamlet desfăşurată printre dresori de câini în Wisconsin, încă refuză să cedeze. E la nr. 8 în cea de a 37-a săptămână pe listă. JENNIFER SCHUESSLER

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

1

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o prestigioasă dar traumatizantă firmă de avocatură.

2

RUN FOR YOUR LIFE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Little, Brown, 27.99 $) O femeie detectiv care creşte singură 10 copii trebuie să oprească un asasin care are ca ţintă magnaţii din New York.

3

HEART AND SOUL de Maeve Binchy (Knopf, 26.95 $) Un medic înfiinţează o clinică de boli cardiace într-un cartier din Dublin.

4

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi dintre pământeni, dar o femeie nu va capitula.

3

5

FOOL de Christopher Moore (Morrow, 26.99 $) În această versiune comică şi vulgară, bufonul regelui Lear încearcă să pună lucrurile la punct.

4

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist întâlneşte vechii membri ai rezistenţei naziste din insulă.

8

6

Săpt. în top

2

Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

4

1

THE YANKEE YEARS de Joe Torre şi Tom Verducci (Doubleday, 26.95 $) Fostul manager al echipei Yankee (19962007) despre anii petrecuţi la club.

3

2

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes.

3

OBAMA cu introducere de Bill Keller şi texte bibliografice de Jill Abramson (New York Times/Callaway, 40 $) Drumul către Casa Albă. Cu comentarii, imagini şi desene ale echipei de la New York Times.

4

DEWEY de Vicki Myron şi Bret Witter (Grand Central, 19.99 $) Despre pisoiul lăsat să îngheţe între cărţile returnate ale bibliotecii publice din Iowa şi despre cum acesta devine faimos.

3

23

5

THE GAMBLE de Thomas E. Ricks (Penguin Press, 27.95 $) Autorul cărţii Fiasco scrie acum despre războiul din Irak 2006 – 2008, pe baza interviurilor cu ofiţeri superiori.

6

2

6

THE INAUGURAL ADDRESS 2009 de Barack Obama (Penguin, 12 $) Discursul de învestire al lui Obama, două discursuri ale lui Lincoln, Declaraţia de la Gettysburg şi un eseu de Emerson.

7

3

7

MULTIPLE BLESSINGS de Jon Gosselin, Kate Gosselin şi Beth Carson (Zondervan, 19 $) Un cuplu are sextupleţi.

5

18

1

8*

THE NEXT 100 YEARS de George Friedman (Doubleday, 25.95 $) O prognoză a războaielor şi schimbărilor în puterea politică şi economică. (†)

9

A SLOBBERING LOVE AFFAIR de Bernard Goldberg (Regnery, 25.95 $) Susţinerea mediatică de masă pentru Obama, de la analistul media Fox News. (†)

10 11

1

41

2

23

7

DOG ON IT de Spencer Quinn (Atria, 25 $) Un investigator privat are impulsuri canine.

8

THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski (Ecco, 25.95 $) Un tânăr mut se refugiază, alături de 3 câini, în pădurile din Wisconsin după moartea tatălui său.

9

AMONG THE MAD de Jacqueline Winspear (Holt, 25 $) Maisie Dobbs este implicată în prinderea unui om care susţine ca va distruge Londra.

10

TRUE COLORS de Kristin Hannah (St. Martin’s, 25.95 $) Rivalităţi, trădare şi iertare între trei surori.

6

3

11

THE WOMEN de T. C. Boyle (Viking, 27.95 $) Iubirile lui Frank Lloyd Wright.

12

2

12

BONE CROSSED de Patricia Briggs (Ace, 24.95 $) Un shapeshifter care lucrează ca mecanic auto în statul Washington State e ameninţat de un vampir.

5

3

13*

VERY VALENTINE de Adriana Trigiani (Harper, 25.99 $) O cizmăriţă italo-americană şi bunica ei se întorc în Italia ca să înveţe metode prin care să îşi salveze firma din Greenwich Village; prima carte dintr-o trilogie.

10

1

7

9 martie 2009

37

3

3

2

14

1

3

4

4

NO ANGEL de Jay Dobyns şi Nils Johnson-Shelton (Crown, 25.95 $) Un agent A.T.F. sub acoperire se infliltreză în gruparea Hells Angels.

15

2

MELTDOWN de Thomas E. Woods Jr. (Regnery, 27.95 $) O privire liberală asupra colapsului bursei şi o dispută pe tema ieşirii din criză. (†)

16

2

OW WE DECIDE de Jonah Lehrer (Houghton Mifflin 12 H Harcourt, 25 $) Neurologia relevă că cele mai bune decizii

1

sunt un amestec de instinct şi raţiune şi aflând cum gândim, putem să luăm decizii mai bune.

14

WHILE MY SISTER SLEEPS de Barbara Delinsky (Doubleday, 25.95 $) O femeie face descoperiri despre sine şi despre sora ei când aceasta se îmbolnăveşte grav.

1

15

LETHAL LEGACY de Linda Fairstein (Doubleday, 26 $) Alexandra Cooper, secretara procurorului din Manhattan, dă de urma unor bunuri furate de la New York Public Library.

1

16*

PLUM SPOOKY de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătoarea de recompense Stephanie Plum urmăreşte un geniu rău şi pe asistentul său, care se ascund în Pine Barrens din New Jersey.

9

7

13*

WHY WE SUCK de Denis Leary (Viking, 26.95 $) Eseuri sarcastice ale actorului şi comediantului.

11

14

14

A. LINCOLN de Ronald C. White Jr. (Random House, 35 $) O 10 nouă biografie.

2

15

LORDS OF FINANCE de Liaquat Ahamed (Penguin Press, 32.95 $) Cum principalii patru bancheri care au dominat era de după Primul Război Mondial au împins economia în Marea Criză persistând în prejudecăţi economice.

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 21 februarie în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei.

Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul FLANNERY: A Life of Flannery O’Connor de Brad Gooch (Little, Brown, 30 $) Spirituală, obsedată şi aproape neomenesc de curajoasă, O’Connor a fost ciudată, iar opera ei chiar mai mult decât atât. Dar Gooch se luptă să normalizeze toate aceste lucruri – ţinând cont de împrejurări, desigur.

EVERY MAN DIES ALONE de Hans Fallada.

Traducere de Michael Hofmann (Melville House, 27 $) Este prima versiune în engleză a romanului din 1947 a lui Fallada, inspirat de cuplul german care a organizat o rezistenţă modestă dar sinucigaşă împotriva lui Hitler.

HONEYMOON IN TEHRAN: Two Years of Love and Danger in Iran de Azadeh Moaveni (Random House, 26 $) Fascinaţia reporterei pentru un bărbat iranian ambiguu reflectă relaţia agitată cu patria părinţilor săi.

THE HOUSE OF WITTGENSTEIN: A Family at War de Alexander Waugh (Doubleday, 28.95 $) Clanul a fost marcat de geniu, discordie, nebunie şi autodistrugere. Şi cine se pricepe mai bine să-i facă cronica?

FRANKLY, MY DEAR: Gone With the Wind Revisited de Molly Haskell (Yale University, 24 $) Perspectiva feministă a lui Haskell vine în ajutorul unui film de care cei mai mulţi specialişti se feresc şi pe care criticii de azi îl resping.

THE LOST CITY OF Z: A Tale of Deadly Obsession in the Amazon de David Grann (Doubleday, 27.50 $) Grann merge pe urmele aventurierului/exploratorului englez Percy Fawcett, care a dispărut în 1925.

THE HOUSEKEEPER AND THE PROFESSOR de Yoko Ogawa. Traducere de Stephen Snyder (Picador, broşat, 14 $) „Profesorul“ din titlul acestui roman are o memorie care durează doar 80 de minute.

THE BOOK OF NIGHT WOMEN de Marlon James (Riverhead, 26.95 $) Protagonista lui James se crede superioară celorlalţi sclavi de pe o plantaţie jamaicană.

LOWBOY de John Wray (Farrar, Straus & Giroux, 25 $) În acest roman captivant, un băiat instabil psihic, obsedat de metrou, crede că mai are zece ore pentru a salva lumea.

Recenziile complete ale acestor cărţi şi ale altora apărute recent sunt pe web: nytimes.com/books.

17

Raftul cu ediţii broşate DANGEROUS LAUGHTER: Thirteen Stories de Steven Millhauser (Vintage Contemporaries, 14.95 $) Povestirile din această colecţie – cea mai recentă din ultimii cinci ani a lui Millhauser – abordează temele sale obişnuite (instabilitatea sinelui, proximitatea dintre realitate şi vise, isteria adolescenţei, dispariţia) cu încredere şi forţă. „O carte este o maşină de vise“, spune un personaj şi acest lucru este cu siguranţă adevărat în privinţa romanului Dangerous Laughter, una dintre cele mai bune 10 cărţi cotate de Book Review în 2008.

THE CURE WITHIN: A History of Mind-Body Medicine de Anne Harrington (Norton, 16.95 $) Harrington, profesor şi preşedinte al departamentului de istorie a ştiinţei la Harvard, oferă ceea ce recenzentul nostru, Jerome Groopman, numea „o carte care avea nevoie disperată să fie scrisă“. Începând cu medicul german din secolul XVIII, Franz Mesmer, şi continuând cu Sigmund Freud şi grupurile de susţinere şi tratament alternativ din prezent, Harrington construieşte o „istorie culturală“ a medicinei minţii şi trupului, examinând povestirile pe care oamenii le consideră semnificative în legătură cu bolile lor.

THE INVENTION OF EVERYTHING ELSE de Samantha Hunt (Mariner/ Houghton Mifflin Harcourt, 13.95 $) Nikola Tesla, inventatorul curentului alternativ şi al transmisiei fără fir, este protagonistul celui de-al doilea roman captivant al lui Hunt. În ultimele sale zile de viaţă, Tesla se împrieteneşte cu o cameristă de la hotelul în care locuieşte, îşi rememorează trecutul şi vizitează porumbeii pe care-i iubeşte din Bryant Park. Romanul e populat de excentrici, dar, precum maşina timpului a unui personaj, este „cald la atingere“, scria Louisa Thomas în Book Review.

MARCHING TOWARD HELL: America and Islam After Iraq de Michael Scheuer (Free Press, 16 $) Fost şef al unităţii C.I.A de capturare a lui bin Laden, Scheuer combină analiza informaţiilor despre eşecul de după 11 septembrie 2001 de a asigura securitatea teritoriului american şi modalitatea în care invadarea Irakului a ajutat Al Qaeda, cu peroraţii împotriva neoconservatorilor, împotriva administraţiilor Clinton şi Bush şi a comisiei 11 septembrie, într-o carte pe care el însuşi o recunoaşte ca fiind „eclectică, impresionistă şi uneori idiosincratică“.

BEAUTIFUL CHILDREN de Charles Bock (Random House, 14 $) Bock a crescut în firma de amanet al părinţilor săi din Las Vegas, iar strălucitul său prim roman este plin de suflete pierdute şi personaje ghinioniste pe care le-a observat acolo.

Povestea gravitează în jurul dispariţiei unui băiat de 12 ani nesociabil şi evocă un oraş fascinant de corupt.

A SLAVE NO MORE: Two Men Who Escaped to Freedom, Including Their Own Narratives of Emancipation de David W. Blight (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt, 14.95 $) „Doi tăcuţi eroi ai războiului din interiorul războiului pentru distrugerea sclaviei“, aşa cum îi descrie Blight în prologul de la A Slave No More, John Washington şi Wallace Turnage au fugit peste liniile Confederaţiei şi şi-au găsit refugiu împreună cu soldaţii Uniunii. Ambii au scris relatări vii despre vieţile lor ca sclavi şi evadările lor extraordinare. Descoperite recent, scrierile sunt reproduse aici, împreună cu o prefaţă dezvoltată a lui Blight, care îi prezintă pe cei doi bărbaţi până la moartea acestora, la începutul secolului XX. SKELETONS AT THE FEAST de Chris Bohjalian (Three Rivers, 14.95 $) În 1945, o familie de aristocraţi din estul Prusiei se alătură coloanei de refugiaţi care fug din faţa ofensivei Armatei Roşii. Poveştile lor se intersectează cu cele ale celorlalţi ce mărşăluiesc spre vest, ilustrând opiniile lor divergente în privinţa războiului, în cel de-al unsprezecelea roman al lui Bohjalian.

THE FORGER de Cioma Schönhaus, traducere de Alan Bance (Da Capo, 15 $) Relatarea concisă şi spirituală a lui Schönhaus despre viaţa de fugar în Berlinul din vremea războiului „merită un loc special“ în literatura „devotată experienţei evreieşti din timpul naziştilor“, scria William Grimes în Times.

THE DANCER AND THE THIEF de Antonio Skármeta.

Traducere de Katherine Silver (Norton, 14.95 $) Un tânăr hoţ eliberat recent din închisoare şi prietena lui, ce aspiră să devină balerină, încearcă să convingă un celebru spărgător de seifuri să reintre în branşă şi să-i ajute să comită crima perfectă: să fure de la unul dintre cei mai infami funcţionari ai lui Pinochet banii sustraşi de acesta. Skármeta, romancier cilian, este şi autorul romanului The Postman, după care a fost realizat filmul „Il Postino“.

THE TEAPOT DOME SCANDAL: How Big Oil Bought the Harding White House and Tried to Steal the Country de Laton McCartney (Random House, 16 $) Un grup de magnaţi ai petrolului l-a mituit pe secretarul de interne al lui Harding pentru ca acesta să le concesioneze terenurile petrolifere controlate de Marină – printre acestea afându-se Teapot Dome din Wyoming – oferindu-le controlul asupra a mare parte din rezervele de ţiţei ale naţiunii. McCartney relatează afacerea bazându-se pe surse contemporane.

WILLING de Scott Spencer (Ecco/Harper Perennial, 13.99 $) Unui jurnalist freelancer ratat i se oferă o călătorie sexuală plătită în jurul lumii: „un Lamborghini al tuturor călătoriilor sexuale“, aşa cum îl numeşte personajul din cel de-al nouălea roman al lui Spencer.

MOONLIGHT DOWNS de Adrian Hyland (Soho, 13 $) Un şef aborigen australian este ucis şi o tânără femeie întoarsă de curând în comunitate începe o investigaţie, în primul roman poliţist al lui Hyland.

ELSA DIXLER

18

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

9 martie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE APPEAL de John Grisham (Dell, 7.99 $) Uneltiri politice şi legale apar în urma deciziei unui juriu din Mississippi împotriva unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

14

2

SECRETS de Jude Deveraux (Pocket, 7.99 $) O femeie care îşi doreşte o dragoste imposibilă este atrasă într-o lume a decepţiilor în Williamsburg, Va.

1

3

CONFESSIONS OF A SHOPAHOLIC de Sophie Kinsella (Dell, 7.99 $) O ziaristă londoneză pe economic se luptă cu datoriile şi amorul.

5

4

HONOR THYSELF de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O actriţă de 50 de ani, rănită într-un atac terorist în Paris, trebuie să îşi reclădească viaţa.

4

AMERICAN WIFE de Curtis Sittenfeld (Random House, 2 15 $) O bibliotecară drăguţă se mărită cu fiul alcoolic al unei familii bogate de politicieni, care ajunge preşedinte.

5

THE GHOST WAR de Alex Berenson (Jove, 9.99 $) Un agent 4 C.I.A. în Afganistan încearcă să afle cine e în spatele luptătorilor talibani şi descoperă o luptă internaţională pentru putere.

6*

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

6*

FIRESIDE de Susan Wiggs (Mira, 7.99 $) Într-o cabană, 4 un aspirant la liga profesionistă de baseball se îndrăgosteşte de femeia angajată să îi aranjeze imaginea.

7

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 12 14.95 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

7

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 7.99 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

8

8

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini (Riverhead, 16 $) O prietenie între 2 femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

13

8

3

9

STILL ALICE de Lisa Genova (Pocket, 15 $) Un profesor de 50 de ani de la Harvard este diagnosticat în faza incipientă a bolii Alzheimer.

DREAM WARRIOR de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 7.99 $) Pentru a salva omenirea, Luptătorii pentru Vise trebuie să atragă un războinic din exilul autoimpus ca să-i înveţe să se lupte cu duşmanii.

7

9

3

10

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) Povestea de dragoste dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney.

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, 9.99 $) Un profesor încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi oculte.

42

10

11

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

WICKED GAME de Lisa Jackson şi Nancy Bush (Zebra, 4 7.99 $) La 20 de ani după dispariţia unei liceene, un cadavru este găsit, iar prietenele ei încep să moară, misterios şi cumplit.

19

11*

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 7.99 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

2

12*

THE APPEAL de John Grisham (Dell, 7.99 $) Uneltiri politice şi legale apar în urma deciziei unui juriu din Mississippi împotriva unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

14

12

CHARMED AND ENCHANTED de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Reeditare a două romane despre familia Donovan, Charmed (1992) şi Enchanted (1999).

4

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 75 13.95 $) Un cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

13

MONTANA CREEDS: LOGAN de Linda Lael Miller (HQN, 7.99 $) În acest prim volum al unei trilogii, un avocat-cowboy se întoarce acasă în Montana pentru a reclădi ferma familiei şi a găsi iubirea.

4

13 14

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr şi un elefant salvează un circ în perioada Marii Crize.

77

14

TEMPTED ALL NIGHT de Liz Carlyle (Pocket, 7.99 $) O lady britanică târâtă în lumea bordelurilor şi a spionilor găseşte pasiunea alături de un golan încântător.

1

15

THE BRIEF WONDROUS LIFE OF OSCAR WAO 25 de Junot Díaz (Riverhead, 14 $) Un tocilar dominicanoamerican se luptă să scape de un blestem de familie.

15

STRANGER IN PARADISE de Robert B. Parker (Berkley, 9.99 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Massachusetts, trebuie să protejeze ţinta unui asasin profesionist.

3

16

CONFESSIONS OF A SHOPAHOLIC de Sophie Kinsella (Dell, 7.99 $) O ziaristă londoneză pe economic se luptă cu datoriile şi amorul.

8

16*

THE FIRST PATIENT de Michael Palmer (St. 7 Martin’s, 9.99 $) Când devine medicul prietenului său, preşedintele, un doctor descoperă o conspiraţie mortală.

17

SLUMDOG MILLIONAIRE de Vikas Swarup (Scribner, 15 $) Un orfan sărac din India este arestat şi pus să dea socoteală după ce câştigă marele premiu la un concurs TV.

2

17

THE DARK TIDE de Andrew Gross (Harper/ HarperCollins, 7.99 $) După ce îi moare soţul, o femeie descoperă că acesta era implicat în afaceri dubioase.

18

BRIDA de Paulo Coelho (Harper Perennial, 14.99 $) O tânără irlandeză care vrea să ajungă vrăjitoare caută învăţăturile dascălilor în magie şi spiritualitate.

1

18

COYOTE’S MATE de Lora Leigh (Berkley Sensation, 3 7.99 $) O femeie coiot luptă să-şi înfrâneze pasiunea pentru rebelul care i-a împuşcat tatăl; un roman Breeds.

19

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O fată şi o portăreasă văduvă, cu afinităţi intelectuale, devin prietene.

8

19

STEPHEN COONTS’ DEEP BLACK: ARCTIC GOLD de Stephen Coonts şi William H. Keith (St. Martin’s, 7.99 $) Ofiţerii americani înfruntă mafia rusească pentru rezervele petroliere arctice.

20

THE ALMOST MOON de Alice Sebold (Little, Brown, 13 14.99 $) O femeie obişnuită să satisfacă nevoile familiei sale ajunge la capătul puterilor.

20

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris. (Ace, 7.99 $) 22 Sookie Stackhouse, o chelneriţă de bar telepatică din Louisiana rurală, se îndrăgosteşte de un vampir golan.

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 40 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

2

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

12

3

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

7

4

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 7 Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

5

8

1

2

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 21 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 108 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist ridică şcoli rurale în Pakistan şi Afganistan.

2

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 136 (Three Rivers, 13.95 $) Obama povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

3

TEAM OF RIVALS de Doris Kearns Goodwin (Simon 30 & Schuster, 21$) Geniul politic al lui Abraham Lincoln.

4

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 61 Rivers, 14.95 $) Noul preşedinte ales propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

5*

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

6

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 73 Rivers, 14.95 $) Noul preşedinte ales propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

7

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

*

9

109

8

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 229 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute ca si curente pasagere.

9

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 122 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

10

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $) Lecţii de la un câine nevrotic.

50

Ediţii broşate

9 martie 2009 Săpt. în top

Săpt. aceasta

11*

HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler (Bloomsbury, 19 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

12

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 71 15.99) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

13

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 19 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

14

THE ZOOKEEPER’S WIFE de Diane Ackerman (Norton, 14.95 $) Cum a găzduit un cuplu din Varşovia evrei şi membri ai Rezistenţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

15

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan (Penguin, 75 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

16

THE FORGOTTEN MAN de Amity Shlaes (Harper Perennial, 15.95 $) O reinterpretare a Noii Ordini şi a Marii Crize mondiale.

16

17

GANG LEADER FOR A DAY de Sudhir Venkatesh (Penguin, 16 $) Sociologul Venkatesh despre deceniul petrecut în proiectele imobiliare din Chicago.

3

18

ANIMAL, VEGETABLE, MIRACLE de Barbara 37 Kingsolver cu Steven L. Hopp şi Camille Kingsolver (Harper Perennial, 14.95 $) Romanciera şi familia sa au petrecut un an mâncând alimente indigene sau cultivate de ei.

19

INFIDEL de Ayaan Hirsi Ali (Free Press, 15 $) Amintirile avocatei femeilor musulmane imigrante.

20

THE SOLOIST de Steve Lopez (Berkley, 15 $) Un editor 1 de la The Los Angeles Times întâlneşte un muzician vagabond hoinărind pe străzi şi se decide să-i schimbe viaţa.

20

15

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Advice, How-To and Miscellaneous Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 4 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comediantul gazdă al emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

1

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 22 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pe timpul a 40 de zile pentru femei să încerce să îşi iubească soţii necondiţionat. (†)

2

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey Zaslow 46 (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

2

SUZE ORMAN’S 2009 ACTION PLAN de Suze Orman (Spiegel & Grau, 9.99 $) Cum să-ţi administrezi banii în vremuri grele.

3

UNCOMMON de Tony Dungy cu Nathan Whitaker (Tyndale, 24.99 $) Discursurile fostului antrenor de la Indianapolis Colts despre a trăi „viaţa cu însemnătate“.

3

HE’S JUST NOT THAT INTO YOU de Greg Behrendt 7 şi Liz Tuccillo (Simon Spotlight Entertainment, 15 $) Cum poate şti o femeie că o relaţie nu are viitor.

4

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 111 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

4

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 399 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

5

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 59 Library, 14 $) Un ghid către dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

*

4

8

5

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello cu Cynthia Sass 14 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi de nutriţie şi de exerciţii fizice de la editorii revistei Prevention.

6

HIGH VOLTAGE TATTOO de Kat Von D. (Collins Design/HarperCollins, 29.95 $) Cronică a culturii tatuajului, de la starul LA Ink de pe Learning Channel.

4

6

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 85 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

4

7

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri pentru adolescenţi, a lui Stephenie Meyer.

19

7

THE SURVIVORS CLUB de Ben Sherwood (Grand Central, 25.99 $) Poveşti adevărate despre cum credinţa, norocul, genele şi alţi factori au intervenit în capacitatea oamenilor de a face faţă problemelor.

8*

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un profesor de spiritualitate prescrie renunţarea la orgoliul personal pentru a elimina conflictul şi suferinţa.

50

8

BAREFOOT CONTESSA BACK TO BASICS de Ina 16 Garten (Clarkson Potter, $35.) Tehnici de gătit şi aproape 100 de reţete noi pentru mese elegante.

9

THE GREAT DEPRESSION AHEAD de Harry S. Dent Jr. (Free Press, 27 $) Un analist financiar anticipează prăbuşiri de pieţe şi criză, dar vede o cale pentru ca investitorii isteţi să prospere.

6

9

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 82 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

10

THE 4 DAY DIET de Ian K. Smith (St. Martin’s, 24.95 $) Un program de nutriţie şi mişcare pentru începerea pierderii în greutate, de autorul The Fat Smash Diet.

2

10

BROKEN OPEN de Elizabeth Lesser (Villard, 14.95 $) Cum transformi experienţele dureroase – boala, divorţul, pierderea slujbei sau a celui drag – în şanse pentru dezvoltarea personală.

5

19

Sketchbook

Leanne Shapton

Tovarăşi la cină Primăvara trecută, când eram singură la Londra, m-am dus la restaurantul meu preferat cu cartea The Mystery Guest a lui Grégoire Bouillier, citind-o în faţa porţiilor de baba ghanouj, chorizo şi tortilla. Am sorbit supă mansaf între o pagină şi alta şi am fărâmiţat bucăţi de prăjitură cu iaurt şi fistic chiar între brazdele cărţii, terminând simultan lectura şi masa. A fost o întâlnire minunată.

După o săptămână, la Festivalul Hay, o reuniune literară desfăşurată în Hay-on-Wye, scriitorul A.A. Gill a fost întrebat cine ar fi partenerul său ideal la cină. Iată ce a răspuns: „O mare bucurie e să mergi la un restaurant pe care nu ţi-l permiţi, să te aşezi şi să mănânci cu o carte în faţă“. Asta m-a făcut să mă întreb pe cine ar fi luat la cină alţi autori, aşa că i-am chestionat pe câţiva dintre favoriţii mei.

Jay McInerney

Rebecca Miller

Lydia Davis

Bruce Wagner

Recent, luând masa singur la Otto, în New York, citeam Between Meals de A.J. Liebling, un soi de autobiografie gastronomică a primilor ani ai lui Liebling la Paris.

Mi se pare că-mi stimulează apetitul.

The Assistant de Robert Walser oferă o perspectivă rară asupra isteriei reprimate şi a paranoiei în psihicul unui bărbat.

E o carte atât de modernă şi de intimă, dar totodată amuzantă şi ciudată. Ideală pentru clipele de alienare când mănânci un sandviş de unul singur.

De veghe în lanul de secară e atât de recomandată elevilor din ciclul secundar încât am şi uitat cât de actual, de real şi de amuzant e personajul Holden Caulfield.

Anumite lucruri pe care le-a făcut el cu atâta uşurinţă în vechiul New York nu mai pot fi făcute de-acum, însă mai există încă multe soiuri de „prefăcuţi“ descrişi de el.

In the Land of Pain de Alphonse Daudet e o culegere de însemnări inspirate de agonia lentă a morţii scriitorului de pe urma sifilisului – un fel de autobiografie prescurtată a unui sfânt şi totodată un motiv de a-ţi ridica imediat moralul.

Jo Ann Beard

Sam Lipsyte

Daniel Kehlmann

Junot Díaz

One Man’s Meat de by E. B. White e o carte de eseuri excelente despre zilele întunecate ale Americii şi o garnitură perfectă pentru o specialitate vegetariană.

The Green Child, romanul alegoric al lui Herbert Read despre o rasă de umanoizi subterani care venerează cristalele, mi-a fost recent un tovarăş de masă minunat, când am înfulecat experimental resturi de mâncare deja mestecate în vreme ce soţia mea umbla pe Facebook în căutare de foşti iubiţi cu care să se împrietenească online.

Lumea ca voinţă şi reprezentare de Schopenhauer e cea mai plăcută şi mai amuzantă dintre toate operele filozofice importante, poate şi pentru că e cea mai mohorâtă, amintindu-ne că o lume în care făpturile vii trebuie să supravieţuiască mâncându-se între ele nu prea poate fi numită un loc bun.

Under the Skin de Michel Faber e una dintre cele mai înspăimântătoare cărţi pe care le-am citit vreodată. Faber preia unul dintre cele mai străvechi clişee din lume – extratereştri care vânează oameni ca să-i mănânce – şi-l transformă într-un coşmar care te face să devii vegetarian.

Sheila Heti

David Bezmozgis

A. M. Homes

Etgar Keret Ultima oară când am recitit Abatorul cinci de Kurt Vonnegut a fost în timpul războiului din Liban. Noaptea trecută, în toiul bombardamentelor din Gaza, l-am recitit iarăşi, într-un restaurant chinezesc de aici, din Tel Aviv. Am izbucnit în râs şi în plâns, lucru care merge de minune cu meniul dulce-acrişor.

Arkady Babchenko, autorul cărţii One Soldier’s Eu umblu după mine cu ediţia broşată din Am încercat să mă conving că destinul War, a luptat în amândouă războaiele din Cecenia. Falconer a lui John Cheever, prinsă cu un nu există, aşa că am împrumutat de la un prieten Investigations de Stuart Kauffman, o În capitole scurte de câte o pagină sau lungi cât o elastic de păr, cu paginile de-acum îngălnuvelă, el meditează asupra brutalităţii şi carac- benite. Coperta mi se sfărâmă în salată ca carte despre biologia teoretică radicală. Din moment ce respectivul prieten citise cartea terului absurd al Armatei Ruse. Ca cele mai bune un cruton crocant. O mănânc cu poftă; e înaintea mea, volumul stătea cu uşurinţă des- autobiografii de război, cartea aceasta te face să-ţi picantă şi gustoasă, ca o porţie de măduvă apreciezi mâncarea, sănătatea şi libertatea. pentru nişte oase de scriitor. chis pe masă, lângă castronul meu cu paste.

Cea mai recentă carte a lui Leanne Shapton este „Important Artifacts and Personal Property From the Collection of Lenore Doolan and Harold Morris, Including Books, Street Fashion, and Jewelry“. Shapton este art director pentru paginile de editoriale şi de opinii şi comentarii ale cotidianului The Times.

20

Întortocheatele iubiri de liceu Bella continuă să oscileze între Edward şi Jake. Ce să aleagă: un vampir sau un vârcolac?

O dilemă născută de imaginaţia unei scriitoare mormone.

DE LIESL SCHILLINGER

Î

NTREBAŢI-O pe orice liceană: băieţii pot fi o pacoste.

Te îndrăgosteşti de unul care pare atrăgător şi se dovedeşte a fi un monstru. Acum se poartă ca şi cum n-ai exista, iar în momentul următor te scoate din minţi ECLIPSA

de Stephenie Meyer 544 pag. Editura Rao 49.99 lei (Public: de la 12 ani) Din aceeaşi serie au mai apărut: AMURG

de Stephenie Meyer 384 pag. Editura Rao 45 lei (Public: de la 12 ani) LUNA NOUĂ

de Stephenie Meyer 480 pag. Editura Rao 49.99 lei (Public: de la 12 ani)

părând nepăsător, în vreme ce fraţii lui îţi dau roată cu ochi înfometaţi. Şi ce se întâmplă dacă te detaşezi ca să elimini tensiunea şi-ţi petreci timpul cu un „simplu amic“, adică un băiat care se uită

la tine cu un aer implorator? N-ai de unde să ştii, dar şi acesta se dovedeşte un coşmar.

E frustrant, dar e un necaz tipic omenesc. Numai dacă nu eşti cumva Bella Swann – protagonista neabătută şi puternică a romanului Eclipsa al lui Stephenie Meyer, caz în care prietenul tău e un vampir, iar cel mai bun priLiesl Schillinger este colaborator permanent al Book Review.

eten e vârcolac, predispus la izbucniri pasiv-agresive de genul: „Of, îmi pare aşa de rău că nu pot să fiu genul tău de monstru, Bella. Presupun că nu sunt la fel de impresionant ca un vampir care suge sânge, nu-i aşa?“ Cum ar putea Bella să-şi vadă de şcoală când are pe cap un asemenea triunghi amoros supranatural?

Preţ de aproape 1500 de pagini, în cele trei volume Amurg, Luna nouă şi acum Eclipsa – care a avut în Statele Unite un tiraj iniţial de un milion de exemplare –, Meyer, populara autoare de cărţi pentru adolescenţi, şi-a tachinat cititorii cu zăpăceala romantică a unei fete normale (mă rog, o fată în orice caz) care e curtată de un vârcolac adolescent pe nume Jacob Black, fiind totodată îndrăgostită de un fermecător Nosferatu american, pe nume Edward Cullen. Bella îl cunoaşte pe Edward în prima zi de şcoală, după ce s-a transferat în clasa a XI-lea la Liceul Forks, într-un colţ îndepărtat şi înnorat al Peninsulei Olympic din statul Washington.

Când dă cu ochii de el la bufetul liceului, rămâne paralizată la vederea „chipului său devastator şi neomenesc prin frumuseţea lui“, a pielii albe ca marmura, a părului de culoarea bronzului şi a ochilor săi furtunoşi.

Jake, deloc stângaci, e înalt, cu ochii negri, cu pielea roşiatică şi cu „un păr negru strălucitor“, dar cum ar putea să-i facă faţă lui Edward, când acesta e coleg de clasă cu Bella, iar el e doar un pescar? Asta da nedreptate.

Aşezat în bancă cu Bella la ora de biologie, Edward o fixează cu o privire furioasă. Vrăjită, tulburată şi deja fascinată, fata nu ştie că mirosul sângelui ei îl îmbată pe Edward până pe culmile pierzaniei. Doar atât poate face ca să n-o transforme în următoarea lui porţie de hrană, însă Edward n-o vrea pe Bella doar ca simplă gustărică. Făcând parte dintr-un clan de vampiri „buni“ care s-au jurat să ţină o dietă fără pic de homo sapiens în ea, Edward tânjeşte după compania eternă a Bellei.

Dar poate oare să cedeze ispitei acestei pasiuni şi totodată să se ţină de dietă? „Se uită la tine ca şi cum... ca şi cum ai fi ceva de mâncat“, îi spune mai devreme Bellei un coleg gelos pe nume Mike. Însă Bella deja alesese: după întâlnirea cu un vampir, muritorii de rând par atât de imaturi.

Trilogia lui Meyer debordează de tumultul arhetipal al pasiunilor nefericite, în care elementele supranaturale servesc drept condimente de bază. În timp ce Bella şi iubitul ei vampir rescriu povestea lui Romeo şi a Julietei sau pe cea a lui Heathcliff şi Cathy, publicul lor devine prizonierul unui vrăji de dragoste care nu e doar nemuritoare, ci şi ridicată din morţi. Meyer scrie parcă atentă la restricţiile pentru minori: în cărţile anterioare, a ocolit situaţiile problematice care ar putea s-o aducă pe o fată nemăritată la limita cenzurii. În plus, Bella era prea ocupată ca să-şi dea seama din ce specie fac parte pretendenţii săi ca să se şi concentreze asupra încrucişării de rase.

Î

NSĂ, la începutul Eclipsei, publicul e deja familiarizat cu filiaţiile exotice ale lui Edward şi Jake, iar rivalitatea lor pentru inima Bellei a trecut de la stadiul de încinsă la „friptă“. În timp ce Bella se perpeleşte întrebându-se care ar fi monstrul potrivit pentru ea, Edward îi atrage atenţia cu vestea că o ceată de vampiri „răi“, care vor să răzbune moartea unuia dintre ei, se îndreaptă spre Forks, cu colţii scoşi.

Această posibilitate n-o face mai îndrăgită în comunitatea locală de vârcolaci.

Se conturează un război dezastruos pentru ambele părţi, dar cui să-i pese, din moment ce nu vrei să ştii decât un singur lucru: se va căsători cumva Bella cu Edward după terminarea liceului (considerând că, după ce-şi vor schimba jurămintele de vampiri, Edward îi va suge sângele şi-o va transforma într-o făptură nocturnă de pradă)? Sau îl va alege Bella pe Jake ca să dea naştere unei haite de vârcolăcei cu părul negru?

Fascinaţi de această paradigmă „fata îl vrea pe băiat, fata îl caută pe băiat“, cititorii se trezesc sprijinind, împotriva logicii, dorinţa Bellei: un deces rapid şi violent, urmat de fericirea eternă cu Edward. Făptură cu sânge cald, Bella nu vrea să mai aştepte mijlocirea preotului, însă Edward – care e în primul rând un gentleman şi abia apoi vampir – refuză să-i facă hatârul până nu se căsătoresc. După cum se exprimă el: „O să-ţi explic peste o sută de ani, când vei putea înţelege cu adevărat răspunsul“. Însă în opinia Bellei, mariajul la

18 ani reprezintă un obstacol mult mai descurajator decât sărutul morţii. „Am încercat să-mi închipui cum le-aş zice părinţilor mei că vara asta mă mărit“, îşi spune ea. „Ar fi mai uşor să le spun că voi deveni vampir“. Pentru ea, aşteptarea e pasul cel mai greu. L-a cunoscut pe Edward când amân-

Ce creatură subversivă şi-ar putea imagina un univers în care vampirii şi vârcolacii pun căsătoria înaintea omuciderii pe lista lor de priorităţi? doi aveau 17 ani, dar în Eclipsa, la peste un an de atunci, Bella are 18 ani. Rămas la vârsta pe care o avea când a devenit vampir (în marea epidemie de gripă spaniolă din 1918), Edward va fi pe veci tânăr, aşa cum şi Jake are 16 ani pentru totdeauna. „De ce numai

eu trebuie să îmbătrânesc?“, se plânge Bella. „Nu e drept“.

Ce creatură subversivă şi-ar putea imagina un univers în care vampirii şi vârcolacii pun căsătoria înaintea omuciderii pe lista lor de priorităţi? Răspunsul, bineînţeles, ne trimite la o scriitoare de thrillere romantice ezoterice şi clocotitoare, care se întâmplă să fie şi o mormonă cu trei copii: o categorie unică, din care face parte doar Stephenie Meyer. Autoarea e foarte conştientă de contradicţia zdrobitoare dintre viaţa sa reală şi cea imaginară. Pe site-ul ei, stepheniemeyer.com (creat pentru a le face pe plac fanilor săi vorace), Meyer recunoaşte: „Mi s-a pus de multe ori întrebarea «De ce s-a apucat o mormonă drăguţă ca tine să scrie despre vampiri?»“ Din fericire pentru ea, dacă învăţăturile religiei sale nu acceptă cofeina şi alcoolul, codul mormon manifestă o atitudine flexibilă faţă de sângele de om oferit monştrilor.

Iar marea dragoste nu poate fi interzisă în lumea fanteziei.

Această recenzie a apărut iniţial în numărul din 12 august 2007 al The New York Times Book Review. h

21

Optimista neabătută a dinastiei Bhutto DE MICHIKO KAKUTANI

B

ENAZIR Bhutto şi-a intitulat autobiografia din 1989 Daughter of Destiny, iar când a fost asasinată, în decembrie 2007, la 54 de ani, a devenit cel de-al patrulea membru al familiei sale care a avut o moarte violentă pe fundalul comploturilor şi politicii pakistaneze: tatăl ei, premierul Zulfikar Ali Bhutto, a fost spânzurat în 1979 în urma acuzaţiilor că ordonase asasinarea unui adversar politic neînsemnat; fratele ei mai mic, Shahnawaz, a murit misterios în urma unei otrăviri în 1985, iar celălalt frate al ei, Murtaza, a fost împuşcat în faţa casei, în 1996. Şefa Partidului Poporului din Pakistan, Bhutto a fost un personaj carismatic şi controversat, care a reprezentat speranţele de democraţie ale pakistanezilor, iar moartea ei a accentuat instabilitatea ţării (un stat care deţine arme nucleare şi pe care mulţi îl consideră cel mai RECONCILIEREA

Islamul, Democraţia şi Occidentul de Benazir Bhutto 320 pag. Editura Rao. 39.99 lei periculos loc din lume) şi starea precară a politicii pakistaneze. În noua sa carte, Reconcilierea (Reconciliation), pe care a terminat-o cu câteva zile înainte să fie ucisă, Bhutto îşi prezintă viziunea despre Islam ca „religie deschisă, pluralistă şi tolerantă“, despre care spune că a fost deturnată de extremişti. Autoarea se declară convinsă că Islamul şi Occidentul nu trebuie să se plaseze pe un curs conflictual, care să ducă la o „ciocnire a civilizaţiilor“.

Dacă viaţa lui Bhutto seamănă

cu o tragedie greacă, fostul premier pakistanez a fost totuşi un politician modern, iar cartea pe care a scris-o e parţial un manifest, parţial fantezie, parţia istorie selectivă şi parţial analiză de examen.

Reconcilierea o arată pe Benazir Bhutto în diferitele ipostaze cunoscute publicului occidental sau pakistanez: campioană la dezbaterile de la Oxford, care are tendinţa să-i citeze pe Spengler şi pe T.S. Eliot în sprijinul propriilor argumente, organizatoare iscusită de campanii, care ştie să-şi dramatizeze bine situaţia, care se pricepe să-i farmece pe membrii elitei politice de la Washington, dar şi pe săracii lipsiţi de drepturi din Pakistan, pe care s-a jurat să-i reprezinte, şi totodată o moştenitoare fermă a legatului politic al tatălui său, care afirma că datoria se transformă „de-a lungul anilor de durere, suferinţă, sacrificiu şi despărţire“ într-o „pasiune mistuitoare“. După o copilărie privilegiată şi o educaţie occidentală la Radcliffe şi Oxford, Pinkie, cum i se spunea în tinereţe lui Benazir Bhutto, s-a întors în Pakistan, unde tatăl său a fost arestat în 1977 de generalul Mohammad Zia ul-Haq. În Reconcilierea, Bhutto scrie: „În ziua arestării tatălui meu, m-am transformat din fată în femeie. El avea să mă călăuzească în următorii doi ani, prevenindu-mă să-mi păstrez concentrarea şi angajamentul şi să nu devin înverşunată. În ziua execuţiei lui, am înţeles că viaţa mea urma să fie Pakistanul şi am acceptat rolul de a conduce partidul tatălui meu şi moştenirea lăsată de el“.

Ca şefă a Partidului Poporului din Pakistan, Bhutto a fost aleasă de două ori prim ministru, fiind înlăturată de fiecare dată sub acuzaţii de corupţie. Şi-a petrecut mulţi ani în exil, pe lângă cei cinci ani de închisoare şi de arest la domiciliu. Revenirea sa în Pakistan, în

octombrie 2007, a fost marcată de o violenţă groaznică – cel puţin 134 susţinători de-ai lui Bhutto au fost ucişi, iar aproape 400 au fost răniţi în atacurile cu bombă – care avea să se dovedească a fi o sfâşietoare prevestire a atentatului în care şi-a pierdut viaţa, două luni mai târziu.

Bhutto susţine în această carte că dictatura duce la extremism şi că democraţiile – aici seamănă cu preşedintele Bush – „nu intră în război cu alte democraţii“ şi „nu devin state care sponsorizează terorismul“. Autoarea citează pasaje din Coran în sprijinul argumentului său că Islamul propovăduieşte toleranţa şi pluralismul („Tu cu religia ta şi eu cu religia mea“) şi compară tentativa lui Osama bin Laden de a „exploata, manipula şi militariza Islamul“ cu actele de terorism comise de alţi fanatici religioşi: „indiferent dacă vorbim despre atacurile fundamentaliştilor creştini asupra clinicilor de fertilitate sau de atacurile fundamentaliştilor evrei asupra locurilor sfinte musulmane din Palestina“. În mare parte, Reconcilierea constă în lecţii de istorie, oferite prin prisma perspectivei singulare a lui Bhutto, despre interpretările contradictorii ale doctrinei islamice, despre schisma dintre şiiţi şi suniţi şi despre moştenirea debilă a colonialismului occidental în Orientul Mijlociu. Benazir critică Statele Unite pentru rolul lor în sprijinul oferit la răsturnarea guvernului ales din Iran în 1953, susţinând că această intervenţie nu numai că a subminat viitorul unui guvern democratic în acea ţară, dar a şi „produs generaţii de musulmani care tratează cu neîncredere şi cinism iniţiativele occidentale“. Autoarea mai spune că, dacă SUA n-ar fi folosit Afganistanul doar ca pe „un instrument pentru a declanşa implozia Uniunii Sovietice“, pentru ca apoi să-l abandoneze, istoria

întregii regiuni ar fi putut fi alta.

Totodată, consideră că Irakul e „un bucluc pentru Occident şi o tragedie imensă şi neîncetată pentru poporul“ acelei ţări – un „război colonial într-o epocă postcolonială“ din care America nu se poate retrage.

Când vine vorba de istoria Pakistanului şi a propriului său rol în acea istorie, relatarea lui Bhutto devine mult mai problematică. Autoarea susţine că, dacă guvernul ei „şi-ar fi terminat mandatul de cinci ani, lui Osama bin Laden i-ar fi fost greu să-şi creeze baza din Afganistan în 1997, când a întemeiat Al Qaeda ca să recruteze pe faţă şi să pregătească tineri din toată lumea musulmană“.

Nu mai contează, aşadar, că tocmai în timpul mandatului ei sumbrul serviciu de spionaj pakistanez a început să promoveze activ cauza talibanilor din Afganistan şi să recruteze tineri militanţi islamici pentru lupta sa neîncetată cu India, pentru Caşmir. Punând fără modestie semnul de egal între ea şi democraţia în Pakistan, Bhutto mai scrie: „În 1998, la doi ani după îndepărtarea mea de la putere, Al Qaeda a declarat război Americii“ şi sugerează că „epoca războiului terorist internaţional a coincis de fapt cu suspendarea democraţiei din Pakistan“. Cartea mai e presărată şi cu acuzaţii la adresa preşedintelui pakistanez Pervez Musharraf, cu care se spune că Benazir a negociat un acord de împărţire a puterii, susţinut de Statele Unite.

Bhutto dă vina pe guvernul lui Musharraf pentru a fi îngăduit o renaştere a forţelor talibane prin retragerea militară din nordul Waziristanului, în 2006. Autoarea scrie că au existat informaţii despre „pregătiri ample pentru măsluirea“ alegerilor din 2008. Şi îi acuză

pe susţinătorii lui Musharraf că fac prea puţin ca să-i ofere nivelul de siguranţă adecvat pentru întoarcerea sa în ţară, în toamna lui 2007 – acuzaţii care aveau să fie reluate de susţinătorii săi, după asasinatul din decembrie.

Bhutto ştia cu siguranţă ce riscuri presupunea întoarcerea sa din exil. „Aş fi făcut orice ca să-mi scutesc copiii de aceeaşi durere

prin care am trecut eu – şi pe care încă o simt – la moartea tatălui meu“, scrie autoarea. „Dar tocmai asta nu puteam să fac; nu mă puteam retrage din partidul şi de la platforma căreia îi dedicasem o bună parte din viaţă“. Platforma ei politică, prezentată aici cu titlul de democraţie în Pakistan şi viziune a reconcilierii lumilor musulmană şi occidentală, a fost una optimistă în care globalizarea promovează toleranţa şi nu resentimentele şi în care „modernizarea şi extremismul sunt contradictorii şi se exclud reciproc“. A fost o platformă foarte zguduită de moartea ei h timpurie.

Post-Postmortem DE MICHIKO KAKUTANI

U

N lucru trebuie spus despre Patricia Cornwell: are curaj. Nu doar în laboratorul de criminalistică unde protagonista sa ciopârţeşte cadavrele celor ucişi. În Cartea morţilor (Book of the Dead), cel de-a cinsprezecelea roman al 22

autoarei în care apare medicul legist Kay Scarpetta, Cornwell îşi CARTEA MORŢILOR

de Patricia Cornwell 576 pag. Editura Nemira. 36.90 lei analizează elementele cheie din această serie de succes pentru a asimila progresul ştiinţific făcut

din 1990, când a apărut Postmortem, precum şi concurenţa cu alţi autori care au pătruns pe terenul ei, odinioară ezoteric. Cornwell a observat că „lumea interioară a medicinei legale era un secret întunecat şi înfiorător“ atunci când şi-a scris prima carte, bazată pe experienţa acumulată în biroul unui medic legist principal din

Virginia. Pe atunci, avea sens ca un excelent legist precum Scarpetta să trudească de una singură în laborator şi să-şi facă munca de teren în compania unui poliţist tăios de la omucideri, pe nume Pete Marino. Totuşi, în prezent, publicul educat de „C.S.I.“ se aşteaptă să cunoască legişti sexy, care lucrează cu echipamente

impresionante, în laboratoare elegante.

Cornwell începe să-şi actualizeze contextul printr-un caz produs în Roma, unde un tenisman american de 16 ani este ucis de un psihopat care face dovada unei preferinţe macabre pentru mutilarea postmortem. Însă trama demarează abia când acţiunea se mută în

Charleston, Carolina de Sud, unde Scarpetta şi-a deschis un cabinet privat. După ce reuşeşte să pună pe picioare laboratorul împreună cu nepoata sa, pasionată de calculatoare, amenajările şi utilările ar trebui să-ţi taie răsuflarea. Între timp, Scarpetta are de gând să-şi împlinească planurile cu ajutorul

„celui mai mare microscop electronic de pe planetă“, cu care să analizeze firele de nisip lăsate de criminal în cadavrele victimelor. Însă sporirea poziţiei ştiinţifice a lui Scarpetta e doar un aspect al proiectului renovator al autoarei, care mai pune ochii pe personaje ce nu mai au aceeaşi pondere de odinioară.

De pildă, Marino simte această diferenţă. („Înainte nu eram aşa“, spune el, după o gafă îngrozitoare).

Aceeaşi redundanţă se regăseşte şi la Benton Wesley, un personaj destul de plictisitor pe când era criminolog la FBI şi chiar mai plictisitor acum, când predă la Facultatea de Medicină de la Harvard. Şi apoi mai

Literatura motivaţională

apare şi dr. Marilyn Self, „cea mai faimoasă psihiatră din lume“, atât de invidioasă pe Scarpetta încât îşi bagă nasul în cazuri în care n-are ce căuta. Încercând să reafirme supremaţia lui Scarpetta, autoarea n-a prea filtrat seria de formulele desuete şi de personajele încărcate.

Dar a scuturat puţin situaţia şi a

produs un nou personaj excelent, un agent de pază pe nume Bull, care o ajută pe Scarpetta să-şi îngrijească grădina neglijată. Va fi interesant de văzut ce va înmuguri de aici.

Această recenzie a apărut iniţial în numărul din 21 octombrie 2007 al h New York Times Book Review.

Virginia Costeschi

Reţete, reţete, reţete

L

ITERATURA motivaţională este şi ea o modă, care aduce bani frumoşi unora şi dă dureri de cap altora. O modă care, ca multe altele ce ţin de evoluţia consumerismului, a fost lansată tot în America. Dacă New York Times ar fi avut topul bestseller în urmă cu vreo două secole, probabil printre cele mai de succes titluri ar fi fost Poor Richard’s Almanac al lui Benjamin Franklin. Sfaturile de bun-simţ şi panseurile gen „un ban economisit e un ban câştigat“ sau „devreme la culcare şi devreme treaz e reţeta pentru sănătate, bogăţie şi înţelepciune“ se regăsesc şi azi în cărţile de self-help. Şi e chiar la modă ca personalităţi importante să ajungă să scrie astfel de cărţi, dăruind cui vrea să cumpere, sfaturi şi idei despre situaţii problematice reale sau imaginare. Dar cum să îţi vindeci depresia citind o carte în care cele mai acătării sfaturi sunt „vizualizaţi momentele fericite ale vieţii dumneavoastră“ ori „încercaţi să vă ocupaţi timpul astfel încât să nu vă mai gândiţi la motivele depresiei“? Cum să te îmbogăţeşti doar purtându-te ca şi cum ai fi bogat, pentru că din acel moment universul va conspira la îndeplinirea visului tău? Cum să scapi de durerea pierderii cuiva drag vizualizând câmpuri cu maci sau scene romantice? Şi cum să scapi de traumă revenind la locul producerii acesteia? Napoleon Hill, Dale Carnegie, Robert Kiyosaki, Norman Vincent Peale, Zig Ziglar iar mai nou Daniel Goleman, Rhonda Byrne şi Eckhart Toole fac parte dintr-un lung şir de autori de literatură motivaţională şi probabil că sunt printre fericiţii care au trăit sau trăiesc bine de pe urma scrierii unor cărţi de gen.

Cercetătorii – britanici, americani, francezi – susţin că toate gândurile pozitive induse, care ar trebui să ne facă mai calmi, mai fericiţi şi mai lipsiţi de griji, ne transformă în nişte legume. Pare-se că toate acestea ne determină doar să fim

mai dezinteresaţi, să trecem cu vederea greşelile noastre şi ale altora şi, într-un final, să fim mai dezamăgiţi, fără a recunoaşte acest lucru. Profesorul George Vaillant e de părere că gândirea pozitivă ne face rău, deoarece emoţiile sunt cruciale luptei pentru supravieţuire şi dezvoltare, atât profesională cât şi personală. Astfel, ar trebui să ne exteriorizăm nemulţumirile, să le exprimăm şi să căutăm rezolvări, în nici un caz să vedem“acel ceva bun“ în orice rău şi să ignorăm realitatea. Pe mine nu m-a convins nici o carte de selfhelp să trec la acţiune, să urmez sfaturile explicate duios.

Dar ştiu oameni care s-au deblocat după o astfel de lectură, au redevenit optimişti şi viaţa li s-a părut mai frumoasă.

E drept că nu aveau cine ştie ce probleme grave, nu pierduseră nimic esenţial, erau doar demotivaţi şi plicitisiţi. Prin urmare, aştept o carte de selfhelp care să mă motiveze dea d e v ă ra t e l e a şi să fie scrisă într-un limbaj curăţat de orice urmă de dulcegărie, mesaje miloase şi fraze rozalii.

I-am întrebat pe editorii români ce părere au despre astfel de literatură şi cei care mi-au răspuns par să vadă mai degrabă potenţialul de vânzare al acestui gen literar. Radu Iason de la House of Guides spune că publicul din România este şi continuă să devină tot mai interesat de evoluţia personală şi ne dă ca exemplu

succesul pe care l-au avut cărţile ce au ca temă îmbunătăţirea vieţii emoţionale (Simplu şi rapid. Puneţi gândurile în ordine, Simplu şi rapid: Organizează-te şi Drumul cel mai scurt spre fericire) şi viaţa de cuplu (Cum să-ţi găseşti partenerul ideal, 60 sfaturi antistres – alimentaţie, frumuseţe, formă, 60 sfaturi pentru o siluetă ideală – împotriva kilogramelor în plus şi a depresiei şi 60 sfaturi pentru a rămâne tânără – secretele echilibrului). El estimează că volumele Colorează-ţi încrederea în sine – Schimbă-ţi aspectul, schimbă-ţi

viaţa! şi De ce munca e de KKT şi cum putem schimba asta (bestseller New York Times), ambele publicate recent, vor avea succes la publicul din România.

Litera Internaţional este o editură care şi-a consolidat poziţia pe segmentul enciclopedii, dicţionare, istorie, însă anul acesta încearcă şi genul motivaţional. Dan Vidraşcu, Director General al editurii, îşi motivează decizia prin faptul că de

câţiva ani, România este cuprinsă de moda literaturii motivaţionale. „Literatura self-help are succes în rândul românilor, poate şi pentru că aceştia au nevoie de reţete şi modele internaţionale de renume pentru a urma anumite direcţii precum leadership-ul, succesul în afaceri şi în viaţa personală, dezvoltare personală, aplicaţii ale psihologiei în management şi organizaţii, dezvoltarea organizaţională ş. a. Unii dintre autorii de gen cei mai bine vânduţi din toate timpurile sunt Dale Carnegie, Edward de Bono sau Stephen Covey, prezenţi mai ales în bibliotecile persoanelor implicate în sisteme de tip multi-level marketing, dar şi în cele ale managerilor tineri sau pur şi simplu ale oamenilor care doresc să-şi îmbunătăţească modul de viaţă“.

Colecţiile de literatură motivaţională de la editura Litera Internaţional se axează pe două categorii principale: prima este Business şi economie, iar cealaltă Nutriţie şi diete. Cărţilevedetă în 2009 sunt Gândeşte ca un campion şi Eşecul în afaceri – 10 reguli de urmat pentru categoria Business şi Dieta Montignac pentru categoria Nutriţie.

Gândeşte ca un campion este o colecţie de eseuri prin care magnatul american Donald Trump enunţă şi ilustrează principiile ce stau la baza succesului său în viaţa profesională şi personală.

Fiecare eseu prezintă cea mai limpede viziune existentă în mintea şi în inima unei personalităţi extraordinare. Despre Eşecul în afaceri – 10 reguli de urmat a lui Donald Keough, Bill Gates spune: „Regulile lui Don despre eşec vă vor învăţa mai multe despre succesul în afaceri decât un raft întreg de cărţi“. Iar Warren Buffett a scris cuvântul înainte al acestui volum. Vândută în 15 milioane de exemplare, Dieta Montignac propune nu doar un regim alimentar, ci şi un mod de viaţă, mai sănătos. În această ediţia e cărţii sunt oferite reţete ilustrate color şi sfaturi utile pentru punerea în aplicare a principiilor dietei.

Gigi Alecu, Director General la Editura Meteor Press, crede că interesul manifestat în România pentru literatura motivaţională va urma şi în 2009 o linie ascendentă. „Succesul deosebit repurtat de cartea Cum să combateţi recesiunea de Nicholas Bate, apărută la editura noastră în ianuarie 2009 dovedeşte încă o dată faptul că există cărţi care te pot scoate din criză, din cea economică în cazul de faţă, dar de ce nu şi din cea sentimentală, de atractivitate sau de inteligenţă.

Mulţi dintre cititorii care au parcurs acest drum de self- improvement au deja un guru favorit ale cărui învăţături le urmează şi ale cărui cărţi le urmăresc cu interes“. Anul trecut, printre cele mai bine vândute cărţi motivaţionale au fost: Secretele comunicării nonverbale. Ghidul unui fost agent FBI pentru citirea rapidă a oamenilor de Joe Navarro, Factorul de atracţie de Joe Vitale, Înţelepciune pentru succes de Wayne W. Dyer. În 2009, managerul de la Meteor Press pariază pe titlurile Dezvoltarea intuiţiei de Shakti Gawain, Zero limite de Joe Vitale, Principiile succesului de Jack Canfield şi Experienţa deveh nirii de John F. Demartini.

23

24