NYTBR 45 | 23 martie 2009

Ediţia în limba română, nr. 45 – 23 martie 2009 Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Preţ: 2,5 lei

Preţ: 17,9 lei

Pachet România liberă + Book Review

Pachet România liberă + Book Review + Biblioteca Cunoașterii

Artistul poveştii de Colm Toibin

HIDING MAN A Biography of Donald Barthelme de Tracy

Daugherty. Ilustrată. 581 pag. St. Martin’s Press. 35 $.

Cele mai bune povestiri ale lui Donald Barthelme au o frumuseţe deosebită, strălucitoare. Îşi asumă nişte riscuri imense în ceea ce priveşte tonul şi conţinut; scufundă lumea pe care o cunoaştem în oceane de ironie, energie ritmică şi pricepere formală debordantă. Sistemele folosite în stilul lui se aseamănă cu momentele incitante de mister obscur din poezia lui John Ashbery sau cu argumentele non sequitur urmate de sequitur pur din piesele lui Beckett sau cu perfecţiunea încântătoare a frazelor lui Don DeLillo. N-ar fi greu ca opera lui Barthelme, atât de pasionantă la apariţia sa, să pară învechită şi, în cele din urmă, după mai multe lecturi, să devină prea inteligentă, dar acest lucru nu s-a întâmplat cu multe dintre povestirile lui. Pentru noutatea şi stranietatea pe care opera sa le-a adus în literatura modernă, Barthelme este un personaj eroic. Şi deşi moda s-a schimbat, iar el nu se mai află în primul rând al literaturii, influenţa sa importantă persistă, mai ales în Statele Unite.

Poate este potrivit că Donald Barthelme scriitorul a apărut ca replică la o altă figură interesantă cu acelaşi nume – tatăl său, Donald Barthelme arhitectul. Seniorul Barthelme a creat clădiri moderne reprezentative în Texas, printre care şi casa familiei de la periferia oraşului Houston, şi Continuare în pagina 4 ILUSTRAŢIE DE CRISTIANA COUCEIRO FOTOGRAFIE DE BEN MARTIN/TIME & LIFE PICTURES – GETTY IMAGES

KAT HRY N HAR R IS ON : P OVE ST I RI D E M A RY GA I TSK I L L

01Toibin.indd Sec2:1

PAGINA 12

|

D A N I E L H A N D LER: NOUL ROM AN AL LUI M ARY ROBI SON

PAGINA 13

2009.03.17. 11:52:47

02Ad.indd Sec2:2

2009.03.17. 8:48:14

Editorial

23 martie 2009

13

8 10

Ficţiune 6

13

9

11

15

WARS, GUNS, AND VOTES:

Democracy in Dangerous Places de Paul Collier Recenzie de Kenneth Roth

ONE D.O.A., ONE ON THE WAY

ROMANE POLIŢISTE

AS THEY SEE ’EM:

A Fan’s Travels in the Land of Umpires de Bruce Weber Recenzie de Jim Bouton

de Mary Robison Recenzie de Daniel Handler 14

HOW WE DECIDE

de Jonah Lehrer Recenzie de Steven Johnson

DON’T CRY:

Stories de Mary Gaitskill Recenzie de Kathryn Harrison

PAULINE BONAPARTE:

Venus of Empire de Flora Fraser Recenzie de Alida Becker

AMERICAN RUST

de Philipp Meyer Recenzie de Lewis Robinson 12

8

BRIDGE OF SAND

de Janet Burroway Recenzie de Susann Cokal 10

20

Jim Bouton, care recenzează, la pagina 11 a acestui număr, volumul despre arbitri As They See ´Em, de Bruce Weber, a fost aruncător la echipa de baseball New York Yankees timp de şapte sezoane. „Întâmplarea mea favorită cu arbitri, la care am fost de faţă“, spunea el într-un e-mail, datează din 1963: „John Rice avea o zi proastă şi tot greşea la acordarea punctelor şi erorilor. Situaţia era înrăutăţită de faptul că John tot încerca să-şi compenseze greşelile, pentru a fi echitabil, lucru pe care un arbitru nu ar trebui să-l încerce niciodată.

După vreo patru jocuri în care a tot făcut asta, Mickey Mantle a strigat de pe banca rezervelor, «Hei, John, ce decizie o să iei la mingea următoare?» Până şi Rice a izbucnit în râs“. Povestea cu arbitri „antologică“ favorită a lui Bouton este despre finala campionatului din 1956: „Babe Pinelli este arbitru la ultimul meci din carieră, în spatele jucătorului aflat la primire, într-un meci care se întâmplă să fie meciul perfect al lui Don Larsen. În al nouălea şi ultimul joc, doi jucători erau deja eliminaţi, iar jucătorul aflat la lovitură, Dale Mitchell, a ratat deja două mingi, iar Larsen aruncă o minge înaltă, în afara jocului. Dar Pinelli o anunţă ca ratare şi meciul ia sfârşit.

Mitchell îşi aruncă bâta pe jos şi spune: «Nenorocita de aruncare a fost o jumătate de metru în afară». La care se zice că Pinelli a răspuns. «Astăzi nu a fost afară, a fost înăuntru»“.

Bouton spune că el însuşi nu a avut niciodată probleme cu arbitrii. „Din două motive: (1) Am crezut întotdeauna că ei fac mai puţine greşeli decât jucătorii şi (2) Am văzut ce se întâmpla cu validarea aruncărilor jucătorilor care îşi exprimau nemulţumirile“.

Editorii

Eseu

Recenzii de Marilyn Stasio 20

Nonficţiune 1

HIDING MAN:

A Biography of Donald Barthelme de Tracy Daugherty Recenzie de Colm Toibin 7

JOKER ONE:

A Marine Platoon’s Story of Courage, Leadership, and Brotherhood de Donovan Campbell Recenzie de James Glanz

Cele două culturi de Peter Dizikes

Online

Articole & Bestselleruri 17 17 17 18 18

Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Tracy Daugherty, pe tema

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu; Proofreading: Anda Ciurte, Monica Diacu; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro. PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ. Abonamente: difuzare@romanialibera.ro Comenzi albume: difuzare@romanialibera.ro, în atenţia domnului Ionuţ Cotorogea

biografiei lui Donald Barthelme, James Glanz cu o discuţie despre volumul „Joker One“, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „Don’t Cry“, de Mary Gaitskill, „Joker One“, de Donovan Campbell, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

03Contents.indd Sec2:3

2009.03.17. 9:15:09

Artistul poveştii Continuare din pagina 1

Donald Barthelme a crescut într-o casă din Texas proiectată de tatăl său, un adept al stilului modern. Sus, interiorul casei în 1951.

a promovat, de-a lungul întregii sale vieţi, inclusiv din postura de profesor, noul stil modern din arhitectură („Fii pregătit pentru eşec“, i-a spus el fiului său, hotărât să devină scriitor). of Houston, and spent his life preaching Donald Jr., născut în 1931, îşi aminteşte că la vârsta de opt ani s-a mutat în casa construită de tatăl său: era „minunat să locuieşti în ea, dar ciudat să vezi pe geam preria texană. Duminica, oamenii îşi parcau maşinile pe stradă şi se holbau... Noi ne ridicam de la masă, dacă erau suficiente maşini oprite, şi ieşeam în faţa casei ca un fel de trupă de artişti care se produce pe scenă“.

Primele capitole din Hiding Man (Omul din ascunzătoare), biografia admirativă şi plină de înţelegere pe care Tracy Daugherty a scris-o despre Donald Barthelme, subliniază educaţia provocatoare în privinţa gusturilor şi a teoriilor pe care tatăl său i-a dat-o şi apoi auto-instruirea strălucită pe care şi-a făcut-o la Houston, pe când avea 20 şi ceva de ani. Barthelme era jurnalist, iubitor de jazz, iubitor de artă, cinefil, cititor avid, curator şi, alături de cea de-a doua soţie a sa, scriitor şi creator de mesaje publicitare. Era, de asemenea, tânărul şi strălucitul editor al revistei Forum, pe care a coordonat-o din 1956 (după ce s-a întors de pe front, din Coreea) până în 1960, publicând lucrări originale ale unor autori ca Leslie Fiedler, Hugh Kenner, William Carlos Williams, Norman Mailer, Walker Percy şi Alain Robbe-Grillet. În 1960 a publicat discursul lui Marshall McLuhan cu titlul „Mediul este mesajul“.

Ca scriitor, Barthelme era foarte atent la ceea ce se întâmpla în domeniul artelor viColm Toibin predă la Princeton. Noul său roman, „Brooklyn“, va apărea în luna mai, în Statele Unite.

4

01Toibin.indd Sec1:4

zuale, citindu-l pe Harold Rosenberg cu acelaşi entuziasm cu care a cumpărat scrierile lui Beckett pe măsură ce apăreau în engleză.

Pictori ca de Kooning îşi puneau amprenta asupra sensibilităţii sale în aceeaşi măsură ca orice scriitor pe care îl citea; creaţiile lui, la fel ca opera unor pictori, îţi dau sentimentul că forma sau prezenţa umană merită tratate, pur şi simplu, ca o întruchipare incitantă a liniei şi gesturilor, a tonului şi texturii.

Ca orice om ambiţios şi talentat dintr-un

Barthelme era înnebunit după degradarea şi varietatea din New York, după jazz, după nopţile lungi de băut şi de discutat în contradictoriu. oraş de provincie, Barthelme, crescut în religia catolică, era vulnerabil la depresie şi tulburări. Iubea noaptea; este uşor să-ţi imaginezi cât de mult îi plăcea să stea treaz până târziu şi să bea împreună cu prietenii şi cu soţia sa (a doua) în Houston, înainte să se mute la New York, în 1962, după ce publicase câteva povestiri. Un prieten îşi aminteşte: „Eram amândoi nişte alcoolici la momentul în care a decis să plece la New York, dar abia odată ajuns acolo a început să bea în fiecare zi“.

Barthelme a ajuns la New York la invitaţia lui Harold Rosenberg, pentru a lucra la revista Location, ceea ce l-a propulsat în centrul vieţii artistice a oraşului şi în mijlocul luptelor dintre Rosenberg şi Clement Greenberg pe tema abstractizării şi a imaginii. Aceste bătălii nu se purtau numai în studiouri şi galerii, ci şi în baruri precum Cedar Tavern, unde se adunau artiştii şi criticii. Barthelme era înnebu-

nit după oraş, după degradarea şi varietatea sa, după nopţile lungi de discutat în contradictoriu şi de băut, după cluburile de jazz şi după vernisaje. În studioul lui Robert Rauschenberg a observat cu plăcere „buna murdărie new-yorkeză de pe geamuri“. Dar soţiei sale, care renunţase la slujba din Houston pentru a sta cu el la New York, oraşul îi plăcea mai puţin.

Despărţirea a fost inevitabilă. În ciuda nopţilor lungi şi a distracţiei din New York, Barthelme a folosit disciplina pe care o dobândise la Houston pentru a continua să scrie, lucrând la povestirile sale în fiecare dimineaţă, în redacţia revistei. În 1963 avea suficiente povestiri pentru un volum de debut. Avea, de asemenea, o viziune estetică. În cel de-al doilea număr al revistei Location a participat la o dezbatere despre viitorul ficţiunii, în care Saul Bellow susţinea că romanul modern era „predominant realist“ pentru că „realismul se bazează pe viaţa noastră comună“. Barthelme a replicat că „o mişcare misterioasă... se produce când se spune că arta nu este despre ceva, ci este ceva“, când textul literar „devine un obiect în lume, în loc de un comentariu asupra lumii“.

OT în 1963, Barthelme a început să scrie pentru The New Yorker, al cărei editor, William Shawn, credea că scrierile sale ar trebui privite ca poezie, nu ca ficţiune; în acelaşi an, prima lui carte a fost acceptată de editura Little, Brown. La puţin timp după aceea a încheiat un contract cu The New Yorker, o publicaţie cu care a avut o relaţie intensă mulţi ani – de exemplu, a devenit tensionată când editorul său, Robert Angell, care îi acceptase unele povestiri şi îi respinsese altele, a plecat în vacanţă. Când i-a apărut cartea, criticii au declarat că este „un membru al avangardei – undeva foarte

T

în faţă“ şi că ar putea transforma existenţialismul „într-o instituţie americană la fel de populară ca pizza“. În curând, Barthelme a început să călătorească prin Europa; în Danemarca, s-a îndrăgostit de Birgit Egelund-Peterson.

La Copenhaga a scris una dintre cele mai cunoscute povestiri ale sale, The Indian Uprising, pe care Daugherty (o fostă studentă a lui), o consideră pe drept cuvânt „una dintre cele mai provocatoare şi frumoase povestiri scrise de un american“.

Când Birgit a rămas însărcinată, cei doi s-au întors în America, unde s-au căsătorit şi unde s-a născut fata lor, Anne. Întors în New York, Barthelme şi-a continuat obiceiul de a scrie dimineaţa, dar era neliniştit. Îi plăcea să se plimbe prin Village; avea un talent pentru prietenie. S-a apropiat de Grace Paley şi a avut o scurtă aventură cu ea. A continuat să iasă cu agentul lui literar, Lynn Nesbit, amanta lui de dinainte să plece în Europa; dar, din punctul ei de vedere, relaţia era pe sfârşite. Bea. Căsnicia cu Birgit nu mergea cum trebuie. Până la urmă, soţia şi fiica sa au plecat în Danemarca.

La începutul anilor ’70, Barthelme a început să predea. Pentru că avea multe de spus despre arta scrisului, iubea ficţiunea şi îi plăcea să vorbească şi să discute în contradictoriu, a devenit un profesor împătimit şi popular de creative writing. În 1981 s-a întors la Houston (cu cea de-a patra soţie) pentru a preda cu normă plină la universitate. A fost o revenire triumfală: după cum spune fiica lui, Anne, iubea Houston-ul şi „era o adevărată vedetă rock acolo“. A doua lui fiică s-a născut în 1982. Şapte ani mai târziu, Barthelme a murit din cauza unui cancer la gât, la vârsta de 58 de ani.

Donald Barthelme a fost un om norocos în multe privinţe. A avut norocul unei educaţii foarte bune. A avut noroc că The New Yorker i-a găzduit scrierile care ar fi putut părea dificile şi de neînţeles. A avut noroc în dragoste de mai multe ori – în special cea de-a doua lui soţie, Helen, este descrisă în această carte ca un prieten înţelept şi drag care l-a sprijinit toată viaţa.

A avut, de asemenea, noroc că a continuat să lucreze la povestirile sale până la capăt, ceea ce, având în vedere caracterul lor pătrunzător şi înnoitor, nu i-a fost deloc uşor.

A avut şi norocul că, deşi era „puţin băut tot timpul“, după cum îi spune unui prieten în anii ’80, nu a trecut prin multe perioade în care să se „prăbuşească“. În ultimul rând, a avut norocul unui biograf care n-a insistat prea mult pe partea întunecată a sufletului lui, pe inegalitatea valorică a povestirilor sale sau pe tristeţea şi zbuciumul din viaţa sa. Daugherty a reuşit însă să explice o operă în care cele mai bune povestiri au aura celui de-al doilea act dintr-o piesă şi să construiască o naraţiune convingătoare despre viaţa unui om profund implicat în ceea ce face, pasionat şi poate chiar împlinit, în ciuda demonilor, şi despre o inteligenţă riguroasă, exactă şi foarte productivă, în ciuda morţii lui Barthelme la o h vârstă nu foarte înaintată.

FOTOGRAFII DE MIRIAM BERKLEY, LA STÂNGA, ŞI DIN ARHIVA BARTHELME

2009.03.17. 8:47:15

BIBLIOTECA DE SÃNÃTATE

Aflã secretele medicinei naturiste ºi vei trãi mai mult ºi mai bine.

Nu trebuie sã ratezi reþeta internaþionalã de succes Viaþa sãnãtoasã.

Poþi trãi mai bine.

Poþi fi mai sãnãtos.

Cumpãrã ziarul ºi vei descoperi în fiecare volum ceva nou: secretul plantelor, diete, tehnici de relaxare, masaj, medicina alternativã, yoga, la un preþ special de

8,9 lei* împreunã cu ziarul

* sãptãmânal, miercurea, începând cu 21 ianuarie 2009

05Ad.indd Sec2:2

2009.03.17. 8:49:27

Limite neclare În romanul lui Janet Burroway, o văduvă se confruntă cu probleme legate de rasă, dragoste şi cămin.

DE SUSANN COKAL N cel mai recent roman al lui Janet Burroway, „veştile principale sunt legate de durere, frică, tristeţe sau de simpla şi fericita lor absenţă“. Acest principiu rămâne valabil indiferent dacă veştile sunt personale sau politice. Dana Ullman, protagonista interesantă din Bridge of Sand (Pod de nisip) se îndreaptă spre o înmormântare – soţul ei, senator al statului, a murit de cancer – când vede fum „ridicându-se în aer“ dintr-un câmp al Pennsylvaniei. Este 11 septembrie 2001 şi tocmai s-a prăbuşit avionul United Flight 93.

Pierderea Danei devine imediat un non-eveniment, eclipsat de catastrofa naţională.

Poate exagerat de generoasă, însă mai ironică decât majoritatea martirilor, Dana, în vârstă de 38 de ani, a studiat istoria artei în facultate, dar a renunţat la ambiţiile personale pentru a se implica în cariera soţului ei.

Cu toate că a ajuns să-şi deteste bărbatul, l-a îngrijit până în stadiul terminal al bolii. După eveniment, pe măsură ce încearcă se se obişnuiască cu schimbările din propria-i viaţă, se trezeşte imaginându-şi ultimele clipe din vieţilor victimelor de la 11 septembrie. Întrebându-se în cele din urmă „Ce urmează?“, Dana se hotărăşte să-şi caute viitorul în trecut. Mergând cu maşina spre sud, ea plă-

Î

BRIDGE OF SAND

de Janet Burroway 328 pag. Houghton Mifflin Harcourt. 25 $

nuieşte să reconstituie o copilărie nomadă în care părinţii ei au căutat mereu fericirea în următorul oraş de pe hartă. Nu ajunge prea departe. În Brunswick, Georgia, casa bunicii a făcut loc unui complex comercial, încă una dintre pierderile care i-au clădit viaţa – nu doar soţul ei, ci şi părinţi şi bunici şi, în mod definitoriu, o fiică moartă la doar două zile după naştere.

Dezamăgirea o împinge pe Dana să-l caute impulsiv pe Cassius Huston, odinioară băiat angajat să pună cumpărăturile în pungi la băcănia unde ea a lucrat în liceu. De ce Cassius? Şi-l aminteşte ca fiind „băiat de cartier“ cu o „eleganţă conştientă, de gaşcă“. Prietenia cu acest adolescent negru şi tânăr ar fi fost imposibilă atunci şi nu pare a avea nici un sens să-i telefoneze acum. Cu toate acestea, când se întâlnesc, ei încep o aventură pasională, o apărare a speranţei împotriva durerii.

Cassius adult e un prototip sexual asemănător cu Tea Cake al lui Zora Neale Hurston – musculos, cu o robusteţe nediminuată, plin de afecţiune şi atent cu amănuntele (chiar îi împătureşte dimineaţa hainele Danei). Ar putea suna prea bine (sau exagerat din punct de vedere al clişeului romantic) pentru a fi adevărat, dar Cassius e chiar cel de care are nevoie Dana. Angajat acum ca bodyguard la fabrica

Susann Cokal, al cărei ultim roman e „Breath and Bones“, este o colaboratoare frecventă a Book Review.

6

06Cokal.indd 6

de hârtie din localitate, e tatăl iubitor al unei fetiţe a cărei mamă pare a nu putea renunţa la căsătoria ei distrusă.

Mai multe nu aflăm despre el. Cassius nu prinde niciodată formă ca individ, existând mai mult ca întruchipare a dorinţelor pe care Dana nu şi le-a satisfăcut când a fost căsătorită –pentru sex, pentru iubire, pentru mulţumirea de sine. E limpede că e timpul ca cineva precum Cassius „s-o readucă la viaţă“.

Descriind această relaţie, Burroway, autoarea a şapte romane şi a unui important manual despre scrierea literaturii de ficţiune, abordează câteva subiecte importante – inclusiv atitudinile rasiale atavice ale Danei.

Deoarece conchide că discuţia cu Cassius poate fi „un teren minat întortocheat“, Dana decide că e mai pur şi simplu mai bine „să răspundă direct la vederea şi la mirosul lui“ – „cu toate că părea, de asemenea, un pic de eşec, un pic de degradare să cauţi numai dorinţa“. Aici şi cu alte ocazii, ea îşi dă seama că s-a amăgit crezându-se lipsită de prejudecăţi. De exemplu, a crezut că familia lui Cassius „trebuie să-şi dorească pentru el o parteneră albă, educată şi iubitoare“ şi e surprinsă de ostilitatea lor. „Nu-şi închipuise că există prejudecăţi şi de cealaltă parte“.

Soţia înstrăinată a lui Cassius îi lasă Danei o scrisoare de ameninţare. Actul de vandalism ce urmează e şi mai înspăimântător: Dana se întoarce în camera ei de motel într-o seară şi găseşte dâre de ketchup scurgându-se pe uşă. Poate părea aproape comic – o versiune puerilă a găinilor voodoo decapitate şi a găleţilor cu sânge – dar e suficient pentru a o speria ca să fugă şi mai departe spre sud. În oraşul de coastă Pelican Bay, Florida, puternic divizat rasial, această nordistă favorizată experimentează o existenţă sudistă în clasa de mijloc. Închiriază o baracă şi se stabileşte printre o amestecătură de tinere mame şi oameni în vârstă, inclusiv mătuşa lui Cassius, Trudy, care e atât femeie de serviciu cât şi iubită secretă a lui Solly, proprietarul alb al unei băcănii. Când el moare pe neaşteptate, Dana e cea care, surprinzător, moşteneşte toate bunurile lui – pentru că, trage ea concluzia, el

vrea ca ea să decidă cine ar trebui să primească proprietatea.

Moştenitorii, la prima vedere, sunt văduva nepotului lui şi fiica lor, o adolescentă răutăcioasă, ale căror pretenţii sunt complicate de un secret familial. Dar poate că Trudy e cea care merită să primească moştenirea; la urma urmei, ea a fost soţia de facto a lui Solly, chiar dacă relaţia lor a fost secretă. Paralelele cu propria ei situaţie nu o ocolesc pe Dana.

Faptul că un „ţărănoi“ i-a lăsat mai mult decât a primit de la soţul ei, aparent înstărit, nu are nevoie de alte comentarii. Sunt chestiuni mai importante aici, chestiuni legate de dreptate şi caracter. Cine are mai multe drepturi la averea unui om, rudele lui de sânge sau persoana iubită? Cât de departe ar trebui să meargă limitele conceptelor de „dragoste“ şi „familie“? „Nu era un mister“, îşi spune Dana, uitându-se la cursul pe care l-a luat viaţa ei, „ci un păienjeniş de mistere“. Undeva, în acest păienjeniş, apare o legătură cu oamenii care şi-au pierdut vieţile la 11 septembrie. Încercarea lui Burroway de a trata chestiunile politice din perspectiva vieţii private e admirabilă, dar în final aceste simboluri nuşi găsesc locul în povestea Danei; profunda ei transformare personală are o putere de atracţie mai profundă decât suferinţele străinilor. Când încearcă să-şi explice propria amărăciune gândindu-se la acei străini, închipuirile ei seamănă cu o încercare de a-şi abate înadins atenţia de la viaţa proprie. E greu, de asemenea, să nu te întrebi dacă, în relaţia cu Cassius, conflictul rasial n-ar fi putut fi auto-impus – dacă ea nu se împacă atât de prost cu pasiunile ei încât trebuie să-şi ridice singură obstacole pentru a le zădărnici. „Doar pentru că ai decis să accepţi altă rasă“, susţine cea mai bună prietenă a Danei, „nu înseamnă că nu trebuie să te confrunţi cu toate celelalte probleme“. „Celelalte probleme“ – obligaţiile de familie, iubirea romantică şi sentimentul de auto-împlinire – răzbat cel mai convingător şi mai memorabil în proza inteligentă şi plină h de compasiune a lui Burroway.

ILUSTRAŢIE DE TOMBY

2009.03.17. 8:59:40

Soldaţi ghinionişti Cum a fost pentru infanteriştii marini slab instruiţi să trebuiască să ocupe unul dintre cele mai ostile locuri din Irak.

DE JAMES GLANZ NTR-UN fel, mereu incomod pentru a fi discutat cu prietenii, îi compătimesc pe toţi cei care n-au mers niciodată într-o zonă de război în compania infanteriştilor marini. Acest sentiment n-are nici o legătură cu experienţa luptei. În schimb, are legătură cu ceva mult mai impersonal, ceva asociat cu a fi în prezenţa celor mai duri şi mai mai letali luptători din lume.

Un cetăţean obişnuit prins în război poate vedea, consemna şi relata lucrurile pe care oamenii şi le fac unul altuia, de la cele mai generoase şi până la cele mai groznice, într-o situaţie care

Î

JOKER ONE

A Marine Platoon’s Story of Courage, Leadership, and Brotherhood de Donovan Campbell 313 pag. Random House. 26 $

în mod normal ar fi prea înfricoşătoare pentru a te gândi la altceva decât la supravieţuire.

Aranjamentul cunoscut ca „embedding“ – implicarea aproape completă în deplasările şi viaţa unei unităţi militare – este modalitatea standard pentru ca reporterii să călătorească, împreună cu infanteriştii marini sau cu alte divizii ale armatei, într-un loc ca Irakul. Embedding este adesea disponibil pentru cei care nu sunt jurnalişti. Dar o nouă carte de Donovan Campbell, fost locotenent al Infanteriei Marine, care a condus un pluton de 40 de oameni în oraşul irakian din deşert, Ramadi, în timpul celor mai violente zile ale insurgenţei din 2004, este echivalentul literar al acestuia.

Joker One: A Marine Platoon’s Story of Courage, Leadership, and Brotherhood (Joker One: Povestea despre curaj, supremaţie şi frăţie a unui pluton de infanterie marină) ar trebui citită de toţi cei care se întreabă vreodată ce concluzii ar fi tras din războiul din Irak, dacă ar fi fost aduşi în mijlocul conflictului într-un mod asemănător celui în care au ajuns colegii mei şi cu mine. Luaţi aminte că autorul, cu toate că este absolvent de Princeton şi de Harvard Business School, nu încetează să fie un infanterist marin, să gândească precum un infanterist sau să folosească jargonul şi vulgaritatea unui infanterist marin, aşa că nu vă aşteptaţi la prea multe explicaţii în privinţa chestiunilor mai importante, dacă războiul a fost justificat sau bine planificat. Dar asta e ideea: Campbell furnizează pelicula neprelucrată, cartuş după cartuş, şi e sarcina cititorului să decidă ce înseamnă toate astea.

Aparent, cartea, al cărei titlu vine de la semnalul de recunoaştere radio al plutonului, este despre un tânăr locotenent a cărui credinţă în Dumnezeu, în infanteriştii marini şi în propria abilitate de a conduce, e zdruncinată, apoi refăcută, pe măsură ce oamenii săi sunt mutilaţi şi ucişi pe străzile mizerabile din Ramadi. Dar în realitate este povestea unei unităţi al cărei antrenament,

James Glanz, membru al echipei de investigaţii de la The Times, a fost 5 ani corespondent în Irak.

FOTOGRAFIE DE MAGAHITSU GAMBARINI/ASSOCIATED PRESS

07Glanz.indd Sec2:7

echipament şi a cărei pregătire generală a lăsat-o extrem de nepregătită să se confrunte cu o insurgenţă irakiană. E posibil ca infanteriştii să nu fi înţeles împotriva cui luptau, dar, bineînţeles, au continuat să lupte.

Nici lui Campbell nu-i pasă de cât de prost erau pregătiţi pentru Ramadi iubiţii lui infanterişti. Dar unul dintre meritele principale ale lui Joker One e că naraţiunea e sinceră – şi remarcabil de detaliată – chiar şi atunci când povestea îi pune pe el şi pe soldaţi într-o lumină nefavorabilă. De exemplu, reflectând la antrenamentele unităţii la Camp Pendleton dinainte de plecarea în Irak, el notează în trecere că „după ce s-a spus şi s-a făcut totul, un caporal subordonat din Idaho, în vârstă de 19 ani, cu un cearşaf pe cap, are prea puţin succes în a imita o femeie arabă sunită, oricât de mult ar încerca“.

Odată terminat acest sofisticat antrenament cultural, e timpul să plece în Irak. După ce infanteriştii au aterizat în Kuwait şi au trecut graniţa în Irak, în martie 2004, Campbell descoperă despre camioanele de şapte tone ale unităţii sale că nu au blindaj, radiourile nu funcţionează cum trebuie şi nu avea să li se furnizeze nici un traducător pentru periculoasa incursiune pe uscat, spre Ramadi.

Aproape imediat, Campbell a simţit că ceva era în neregulă în oraşul despre care i se spusese că se afla „pe calea cea bună spre succes“. La o primă patrulare, oamenii din Joker One le împart bomboane şi creioane copiilor locului, care par încântaţi: copiii sunt la fel peste tot, se gândeşte el. Apoi, după ce infanteriştii au dat tot ce aveau, copiii încep să-i bombardeze cu pietre – bolovani. Incredibil, unitatea încă nu are traducător, aşa că nu poate afla de ce se întâmplă acest lucru, nici nu le poate spune copiilor să înceteze.

Dar după ce Campbell se retrage din zonă, unul dintre oamenii săi spune prin radio că problema a fost rezolvată prin metoda infanteriştilor marini. „L-am înşfăcat pe un bătrân de pe margine, am arătat spre copiii care aruncau cu pietre, iar el i-a gonit“, spune soldatul, pe nume Carson. „Suntem pregătiţi să plecăm, domnule“. „Ah. Bună treabă. Mersi, Carson. Ţine-o tot aşa“, răspunde prin radio Campbell.

Mai târziu, la bază, încă demoralizat, Campbell începe să înţeleagă că e ceva foarte în neregulă legat de felul cum percepe oraşul în care trebuie să patruleze timp de şapte luni. Cugetă: „Ce copii sunt ăia care încearcă în mod repetat să arunce cu pietre în cineva care le-a dat un cadou?“.

Bine aţi venit în Ramadi, oameni buni. Fiind învăluiţi în ignoranţă ca urmare a penibilului lor antrenament insuficient, infanteriştii lui Campbell trebuie să facă faţă consecinţelor, în timp ce insurgenţa izbucneşte pe străzile întortocheate ale unuia dintre cele mai nenorocite şi mai periculoase locuri de pe pământ.

Ceea ce urmează ar putea fi caracterizat ca fiind un amestec dintre Bătălia de la Agincourt, din perspectiva francezilor, şi scenele de început din „Salvaţi soldatul Ryan“, cu nimeni de salvat.

La începutul cărţii, Campbell se gândeşte că „e atât de greu să spui adevărul, pentru că a-l spune înseamnă scoaterea la suprafaţă a amintirilor dureroase, deschiderea uşilor pe care credeai că le-ai închis şi revizitarea unui trecut pe care sperai că l-ai lăsat în urmă“.

Niciodată nu identifică sensul, dacă există unul, al violenţei extraodinare cu care sunt impregnate adevărurile pe care le spune în Joker One. Dar a pregătit terenul pentru orih cine vrea să încerce să-l găsească.

După ce infanteriştii le-au dat tot ce aveau, copiii au început să-i bombardeze cu bolovani.

În prim-plan, Donovan Campbell.

7

2009.03.17. 8:55:52

Sora depravată O biografie a Paulinei Bonaparte, sora cea mai excentrică a lui Napoleon.

aşa cum o numeşte Fraser, în compania unui papă şi a unui cardinal.

Viaţa Paulinei n-a fost în totalitate libertină. Se pare că şi-a dovedit curajul în faţa oribilei violenţe şi a bolilor din Indiile de Vest.

Ea i s-a alăturat lui Napoleon în exilul din Elba, singura dintre toţi fraţii şi surorile lui. În tapiseria trăsurii pe care el a abandonat-o la Waterloo se afla un colier de diamante în valoare de o jumătate de milion de franci, contribuţia ei la restauraţia lui eşuată. Se

Rolurile preferate de Pauline Bonaparte au fost de seducătoare şi de invalidă, pe care le-a combinat în modalităţi inventive.

DE ALIDA BECKER IDEL originilor sale corsicane, Napoleon Bonaparte a făcut din imperiu o afacere de familie. După ce armatele sale au ieşit victorioase, unul din fraţi a fost trimis să conducă Regatul Napoli, altul Regatul Olandei; o soră şi soţul ei, trimişi în Germania, au devenit Mare Duce şi Ducesă de Berg. Dar cum să o trimită undeva pe sora lui de 25 de ani, Pauline, o persoană cu deja multe probleme de conduită, devenită cunoscută pentru aventurile ei într-o curte prea puţin prudentă? „Ce este Guastalla, dragă frate?“, a întrebat ea când a fost informată despre principatul unde ea şi soţul ei, Prinţul Camillo Borghese, aveau să prezideze. „E un oraş mare şi frumos, cu palat şi supuşi?“. Când i s-a spus că era o fâşie de patru mile pătrate în nordul Italiei, a izbucnit într-o furie înlăcrimată, strigând că vrea un guvern şi miniştri, aşa cum avea sora ei, şi ameninţând că-i va scoate ochii împăratului. „Şi bietul meu Camillo“, a pretins ea. „Cum poţi să nu faci nimic pentru el?“ Când Napoleon a explicat că soţul ei era un imbecil, răspunsul ei a fost simplu şi direct: „Aşa e, şi ce dacă?“.

Era genul de impas în care se afla adesea Napoleon când avea de-a face cu Pauline, care-i semăna atât la temperament, cât şi la înfăţişare. Soluţia lui arată însă cât de bine o înţelegea. Paulinei i s-a permis să păstreze titlul de Ducesă de Guastalla, împreună cu venitul adiţional al acestui titlu, iar principatul în sine a fost vândut pentru şase milioane de franci, făcând-o (şi în acelaşi timp, nu mai puţin important) bogată.

După cum observă Flora Fraser în Pauline Bonaparte: Venus of Empire (Pauline Bonaparte: o Venus a Imperiului), deliciosul portret al celei mai excentrice surori preferate a lui Napoleon, unul dintre puţinele lucruri pe care le respecta Pauline era puterea banilor.

Fraser, autoarea mult-apreciatelor bi-

F

Alida Becker este editor la Book Review.

8

08Becker.indd Sec2:8

ografii ale Emmei Hamilton, Reginei Caroline şi a celor şase fiice ale lui George al III-lea, preferă să explice istoria din perspectivă domestică, dar chiar şi ea pare să fi fost surprinsă de cât de adânc a pătruns în budoarul Paulinei. Într-un interviu recent, Fraser susţinea că această femeie „caustică, şic şi plină de nazuri“ a fost pe

PAULINE BONAPARTE

Venus of Empire de Flora Fraser Ilustrat. 287 pag. Alfred A. Knopf. 28.95 $

nedrept „ştearsă din istorie“ – cunoscută azi doar ca model pentru statuia semi-nud Venus Învingătoare, de Canova, o atracţie turistică a Romei încă din 1804, când a fost turnat primul model din ghips. Însă, lăsând la o parte prima căsătorie, de şase ani, a Paulinei cu Generalul Victor Emmanuel Leclerc, „Bonaparte cel blond“, pe care l-a însoţit în Indiile de Vest în dezastruoasa încercare de a-i înfrunta pe sclavii rebeli ai lui Toussaint L’Ouverture, rolul ei în tabloul napoleonic constă mai ales în scandaloasele note de subsol – maşinaţiuni pentru ascunderea amanţilor de spionii fratelui său, evadări hedoniste în staţiuni spa, exersări ale superiorităţii sociale şi multe cumpărături şi amenajări.

Se spunea despre ea că era cea mai frumoasă femeie din Europa: de o supleţe elegantă şi cu picioare lungi, cu ten deschis şi ochi negri, la fel de scundă ca şi fratele ei. Se zvonea că acesta s-a numărat printre iubiţii ei. Se pare că marea ei rivală, Împărăteasa Josephina, credea acest lucru – şi-l crede şi Fraser, care se gândeşte că s-ar putea ca Napoleon să-i fi dat Paulinei boli venerice. Dar au existat mulţi alţi candidaţi, mai ales după ce s-a întors din Caraibe, după moartea lui Leclerc provocată de febră epidemică, iscând bârfe despre experimentele ei tropicale cu parteneri negri şi lesbiene. Întoarsă în Paris, a fost iniţi-

al atrasă de Prinţul Borghese (mai ales de averea lui), dar, la scurt timp după căsătoria lor, era din nou la vânătoare şi va continua să fie şi în următorii 20 de ani. Se spune că Paganini i-a oferit favoruri; la fel şi tatăl lui Alexandre Dumas, fiul scriind o relatare delicios de discretă despre vizita lor pe proprietatea ei de la ţară. Chateaubriand îi trimitea pantofi din Roma, livraţi prin curier diplomatic. Între angajamente, marele actor al Italiei, Talma, îi recita din Molière, dar şi ea era mare amatoare să declame versuri din Petrarca, învăţate la 15 ani de la unul dintre primii ei iubiţi (căruia i-a jurat că „inima mea nu e de împărţit“). Când ultima ei mare dragoste a murit în Rusia în Bătălia de la Borodino, glonţul a pornit din arma unui ofiţer francez. Unii s-au întrebat dacă a tras din gelozie – sau la ordinele lui Napoleon.

OAR atunci când a ajuns la vârsta a doua, vânătorile Paulinei au căpătat o nuanţă de disperare.

Caraghioslâcurile care anterior păruseră amuzante (camuflarea unui iubit ca şambelan, angajarea unui violonist arătos pentru a conduce o orchestră inexistentă) au început să pară patetice. Dar, la 40 şi ceva de ani, a reuşit să dea o ultimă lovitură.

Pierzându-şi frumuseţea şi căzând pradă cancerului care avea să o răpună în curând, l-a convins pe Papă să-l oblige pe Prinţul Camillo, a cărui companie o dispreţuise dintotdeauna, să-şi alunge amanta din palazzo-ul său florentin şi să-şi primească soţia foarte necredincioasă şi lipsită de regrete. Pauline a fost dificilă până la sfârşit.

Pe patul de moarte, a întrerupt predica preotului înlocuind-o cu a ei, apoi a dictat cu atenţie un testament lung (îngrijindu-se, printre altele, de urna în care ţinea inimile îmbălsămate ale primului ei soţ şi a singurului lor fiu, răpus în pruncie de febră) şi şi-a instruit minuţios doamna de companie despre cum avea să îi fie îmbrăcat trupul.

A fost înmormântată în cripta familiei Borghese din Roma, „nebuna corsicană“,

D

pregătea să i se alăture pe insula Sf. Elena când a aflat despre moartea lui. Însă, după relatarea lui Fraser despre majoritatea aventurilor amoroase ale Paulinei, e greu să nu fii de acord cu un prieten de-al primului ei soţ, care a observat că „nu avea principii şi, cel mai probabil, dacă făcea un lucru corect, era doar un capriciu“.

Cu siguranţă, capriciul rămâne memorabil.

Cele două roluri favorite ale lui Pauline au fost cele de seducătoare şi de invalidă, combinându-le în modalităţi inventive în timp ce cutreiera sudul Europei în căutarea unui leac pentru ceea ce Fraser crede că era o formă de anexită, o inflamaţie a trompelor uterine (care se poate produce după naştere, dar poate fi, de asemenea, cauzată de parteneri sexuali multipli şi gonoree). Unul dintre simptomele afecţiunii este durerea abdominală care se putea agrava prin mersul pe jos – aşa că Pauline insista să fie dusă pe braţe de la pat la şezlong, la baie şi înapoi, preferabil de către bărbatul pe care pusese ochii. Cei care nu erau candidaţi pentru idilă erau trataţi mai dispreţuitor. Un vizitator a fost şocat s-o găsească pe doamna de companie a Paulinei întinsă pe podea, cu piciorul stăpânei înfipt ferm în beregata ei, în ceea ce părea a fi poziţie obişnuită. Doamna a rămas acolo în timp ce Pauline a discutat cu musafirul, iar ea participa la conversaţie scoţând sunete incoerente. Cu altă ocazie, pe drumul spre un spa, Pauline a făcut o scurtă oprire pentru odihnă. Proprietarul domeniului fusese deja informat că aceasta se îmbăia în lapte, dar, cu toate că se asigurase că are destul la dispoziţie, pregătirile au fost insuficiente. „Şi duşul meu?“, a întrebat ea. În absenţa unui astfel de dispozitiv, a cerut ca în tavanul băii să fie decupată o gaură, astfel ca să poată fi turnat mai mult lapte. După aceea, şi-a continuat drumul, pregătită să terorizeze o nouă gazdă.

Năvalnică, necruţătoare, oscilând între risipă şi zgârcenie, mereu manipulatoare şi atât de auto-distructivă încât doctorii ei căutau neputincioşi modalităţi de a-i înfrâna apetitul sexual, Pauline era, admite Fraser, „un îngrozitor model de conduită“. Lucru care reprezintă, desigur, motivul pentru care e atât de plăcut să citeşti despre ea. „Presupun că“, mărturiseşte Fraser, „nu voi mai scrie niciodată despre cineva atât de extrem de interesant“. Ei bine, poate că nu data viitoare. Fraser a început să se documenteze pentru ceva ce pare a fi un proiect mult mai serios: Portrait of a h Marriage: The Washingtons1.

1

Portretul unui mariaj: Familia Washington ILUSTRAŢIE DE ISTVAN BANYAI

2009.03.17. 8:56:10

Problemele minţii O cercetare a mecanismelor creierului în procesul de luare a deciziilor, cu exemple ilustrative.

DE STEVEN JOHNSON

vul neurotransmiţător se numeşte...“. El are o abordare pătrunzătoare şi captivantă a „complexului negativist“ sau a „fricii de insucces“: înclinaţia creierului uman de a înregistra cu mai multă intensitate ştirile proaste decât pe cele bune (complexul negativist, de exemplu, explică de ce într-o relaţie maritală obişnuită e nevoie de cinci complimente pentru a compensa o singură remarcă tăioasă). Cartea are un capitol excelent despre creativitate şi memoria activă, care se încheie cu adorabila epigramă: „Din perspectiva creierului, ideile noi sunt pur şi simplu câteva gânduri vechi care ies la iveală în exact acelaşi moment“.

AJORITATEA povestirilor importante sunt centrate pe decizii: extraordinara reacţie de moment a căpitanului Sullenberger, care a hotărât să amerizeze cu avionul în râul Hudson, sau prelungita şi agonizanta ezitare a Dorotheei din Middlemarch dacă să-şi părăsească sau nu soţul pentru iubirea vieţii ei, sau povestea pe care aţi auzit-o de atâtea ori a zilei în care părinţii voştri s-au hotărât să se căsătorească. Actul alegerii deliberate a unui drum în viaţă are o puternică forţă umană; alte animale au ţeluri, emoţii şi aptitudinea

M

de Jonah Lehrer 302 pag. Houghton Mifflin Harcourt. 25 $

de a rezolva probleme, dar nici unul nu se ridică la nivelul capacităţii noastre de a examina toate opţiunile cu conştiinţă de sine, de a ne imagina toate consecinţele potenţiale şi de a ajunge la o decizie. După cum ar fi putut-o formula George W. Bush, suntem o specie de decidenţi.

Noua şi captivanta carte a lui Jonah Lehrer, How We Decide (Cum luăm deciziile), examinează exhaustiv aptitudinile noastre de a lua decizii. La vârsta de 27 de ani, Lehrer e un fel de copil-minune al popularizării ştiinţei, după ce a publicat deja, în 2007, volumul Proust Was a Neuroscientist, care susţinea că marii artişti au anticipat descoperirile neurologiei moderne. How We Decide înclină mai pregnant în direcţia unui ghid de comportament pentru fiinţele gânditoare, promiţând nu doar să explice cum luăm deciziile, ci şi să ne ajute să o facem mai bine.

Nu suntem tocmai pe un teren neexplorat. Încă de la început, Lehrer ne prezintă tema sa principală: „Uneori trebuie să ne gândim la opţiunile noastre şi să ne analizăm cu atenţie posibilităţile. Iar uneori trebuie să ne urmăm sentimentele. Cred că cei mai mulţi cititori se vor gândi, în acest punct, la mega-bestsellerul lui Malcolm Gladwell, Blink, care examina o zonă asemănătoare de frontieră dintre raţiune şi intuiţie. Dar se evidenţiază rapid o diferenţă fundamentală între cele două cărţi: cea a lui Gladwell aborda subiectul dintr-un punct de vedere exterior, bazându-se în principal pe observaţii psihologice şi sociologice, în timp ce în cazul lui Lehrer avem de-a face cu o analiză internă, focalizată pe funcţionarea interioară a creierului. Aflăm despre nucleus accumbens, neuroni von Economo şi cortexul prefrontal. Multe din experimentele relatate în carte implică scanări cu RMN ale funcţionării creierului aflat în procesul luării deciziilor (ceea ce, în treacăt fie spus, seamănă puţin cu a lua decizii ţinându-ţi capul într-un uscător de rufe care se învârte).

Explicarea procesului de luare a deciziilor la scala neuronilor este o sarcină dificilă,

Cea mai recentă carte a lui Steven Johnson este „The Invention of Air: A Story of Faith, Science, Revolution, and the Birth of America“.

ILUSTRAŢIE DE KRISTINA DIMATTEO

09Johnson.indd Sec2:9

ENTRU subsemnat, însă, cele mai provocatoare pasaje din How We Decide implică mai degrabă problemele socio-politice decât pe cele personale. O temă recurentă este modul în care anumite erori înnăscute ale aparatului nostru decizional au condus la actuala criză financiară. Se prea poate să suferim extrem de „frica de insucces“, dar numai pe termen scurt: o lungă listă de experimente au demonstrat că, dacă pierderea potenţială se află în viitorul îndepărtat sau chiar mediu, se activează zone complet diferite ale creierului, făcându-ne astfel mai vulnerabili la cântecul de sirenă al televizorului LCD sau al căsuţei de la periferie. Aşa că numeroase scheme financiare dintre cele care ne-au condus spre declin în ultimul deceniu exploatează exact aceste defecte ale instrumentelor noastre decizionale. „Plata cu un card a schimbat în mod fundamental modul în care ne cheltuim banii, alterând calculul de la baza deciziilor noastre financiare“, scrie Lehrer. „Când cumperi ceva cu banii jos, achiziţia implică o pierdere efectivă – portofelul îţi este mai uşor la propriu. Prin opoziţie, cardul de credit transformă tranzacţia în ceva abstract“. Poate că Proust era expert în neurologie, dar la fel erau şi vânzătorii de credite ipotecare. Acestea sunt dezvăluiri ştiinţifice care ar trebui să fie instructive pentru noi ca indivizi, bineînţeles, dar au o mare semnificaţie şi pentru întreaga societate, acum când se analizează noile forme regulatorii care trebuie să fie inventate în anii următori pentru a preîntâmpina o criză viitoare.

How We Decide are o omisiune ciudată.

Pentru o carte care sondează misterele creierului emoţional, nu spune aproape nimic despre deciziile pe care cei mai mulţi dintre noi le descriu în mod convenţional ca „emoţionale“. Citim despre eroi ai aviaţiei şi strategii de poker, precum şi despre numeroase relatări privind achiziţia de bunuri de consum. Dar o întreagă categorie de alegeri impregnate de emoţie rămâne aproape nemenţionată: dacă să te desparţi de un partener de durată, dacă să pedepseşti un copil neascultător sau dacă să-i destăinui unui prieten vechi că te simţi trădat de ceva ce a spus. Părerea mea e că, pentru cei mai mulţi dintre noi, acestea sunt deciziile care contează cel mai mult în viaţă, şi totuşi How We Decide rămâne ciudat de tăcută în privinţa lor. Poate că Jonas Lehrer îşi va întrebuinţa remarcabilul talent pentru a aborda aceste decizii atât de fundamental umane în alt volum. Până atunci, avem totuşi h Middlemarch.

P

HOW WE DECIDE

dar Lehrer o îndeplineşte cu încredere şi eleganţă. Ca introducere în lupta cognitivă dintre centrele raţionale „de comandă“ ale creierului şi regiunile sale mai intuitive, How We Decide se achită de misiune cu brio, deşi cititorii altor cărţi populare pe aceeaşi temă (de exemplu, Descartes´ Error de Antonio Damasio şi Emotional Intelligence de Daniel Goleman) vor recunoaşte o parte din experimentele clasice pe care le descrie Lehrer. În parte, medicina neurologică este atât de digerabilă şi pentru că Lehrer prezintă fiecare nou concept prin intermediul unor anecdote captivante, provenite din cele mai diverse domenii: Tom Brady reuşind o pasă memorabilă în finala din 2002 a campionatului de fotbal american; un savant de la Stanford, specialist în fizica particulelor, care aproape că a câştigat campionatul mondial de poker; Al Haines, pilotul-erou al anului 1989, reuşind o remarcabilă aterizare de urgenţă a unui avion de linie ale cărui sisteme hidraulice cedaseră complet. Povestioarele sunt, fără excepţie, bine alese şi relatate cu măiestrie, dar există ceva în structura acestui tip de literatură non-ficţională care începe deja să sune a reţetă prefabricată: o mini-naraţiune incitantă, urmată de o explicaţie a Ce Poate Să Ne Înveţe Ştiinţa, încheiată cu o revenire la povestirea iniţială, de data aceasta cu soluţia la o enigmă fundamentală (vorbesc în cunoş-

tinţă de cauză, căci am folosit eu însumi acest model în cărţile mele). Poate că e pur şi simplu cel mai eficient mod de a transmite acest gen de idei unei audienţe profane. Dar o parte din mine speră că un scriitor atât de talentat ca Lehrer va reuşi să impună o nouă tehnică formală prin încercările sale viitoare.

O carte care promite să ne înveţe cum să ne îmbunătăţim deciziile ar trebui, totuşi, să fie judecată şi din alte puncte de vedere, nu doar pentru artificiile sale narative. Principala problemă pe care ţi-o pui cu o lucrare ca How We

Poate că Proust era expert în neurologie, dar la fel erau şi vânzătorii de credite ipotecare.

Decide este „Ies cu ceva în câştig după ce am citit-o?“. E fascinant să afli despre circuitele recompensei din creier, dar, la un nivel elementar, ştim deja că ne căutăm recompense şi că ne simţim deprimaţi atunci când nu le obţinem. Aflarea faptului că acest proces este modulat de neurotransmiţătorul dopamină nu ne ajută, în cazuri concrete, să obţinem mai uşor acele recompense. Dar Lehrer ne furnizează, din fericire, mai multe informaţii decât simplul fapt divers de tipul „Ştiaţi că respecti-

9

2009.03.17. 8:56:26

ie pe tânărul student fierbând în sucul propriu al vinovăţiei. Isaac e bătut şi jefuit; se spală în toaletele restaurantelor şi ascunde sandvişuri cu ou în buzunarul jachetei furate din magazin.

Visul său de a călători cu romanticele vagoane de marfă către o glorioasă carieră academică se destramă cu repeziciune.

Poe, în aşteptarea procesului, nedorind în continuare să-l demaşte pe Isaac, este azvârlit în închisoarea statală din la Fayette. Meyer evocă teroarea situaţiei dificile prin care trece în propoziţii întretăiate: „A fost o greşeală, asta a fost. Aşa s-a întâmplat. A fost o greşeală. Nu trebuia să fie aici. În nici un caz nu ar fi trebuit

„Îşi petrecuse viaţa ca în vis.... A lăsat curentul să îl poarte repede, tot mai repede, fără să observe“.

Angrenaţi în mecanismul violenţei Cel mai bun prieten al unui tânăr îl pune pe acesta în încurcătură, în acest roman de debut ce se desfăşoară într-un oraş siderurgic din Pennsylvania.

DE LEWIS ROBINSON Ă vezi cum altcineva face o alegere greşită poate fi minunat de revigorant. De exemplu, un fiu care fură bani de la tatăl său handicapat. Sau o proaspătă mireasă care se culcă cu cel mai bun prieten al fratelui ei. Sau, în prima sa zi de detenţie, un puşcăriaş care atacă un membru al unei găşti ostile.

Toate aceste alegeri problematice – şi multe altele – sunt relatate cu intensitate în captivantul roman de debut al lui Philipp Meyer, American Rust (Decandenţă americană).

Riscul pe care îl prezintă cartea este supralicitarea sau cel puţin un fel de oboseală în urmărirea acestor greşeli. Câte decizii eronate putem digera? În cazul de faţă, o mulţime. Acest lucru se întâmplă, în parte, pentru că exact consecinţele respectivelor decizii propulsează trama acestei cărţi, combinaţie dintre un roman de călătorie, unul poliţist şi o cronică a unui oraş muribund. Dar Meyer are, de asemenea, un talent pentru iluminarea interiorului fiecăruia din personajele sale. La doar câteva pagini după ce facem cunoştinţă cu actorii principali, ni se acordă accesul la cel mai intim ritm al gândurilor lor, astfel încât ne e uşor să le anticipăm poticnelile – ba chiar să ne şi raportăm la ele. Sperăm că nu vor eşua şi exact această speranţă le transformă eşecurile într-o lectură de calitate.

Mare parte din poveste se desfăşoară la

S

Lewis Robinson este autorul antologiei de povestiri „Officer Friendly“ şi al romanului „Water Dogs“.

10

10Robinson.indd Sec2:10

sosirea primăverii în Buell, Pennsylvania, un orăşel siderurgic plin de şomeri şi cu puţine perspective, dar bogat în privelişti bucolice, unde fabrica demolată e înconjurată de o pădure deasă şi, scrie Meyer, „căsuţele acopereau pantele dealurilor, într-un amfiteatru neregulat“. Isaac English, un puşti isteţ care a renunţat la facultate pentru a-şi îngriji tatăl paraplegic, şi-a luat până la urmă inima în dinţi (şi a furat suficienţi bani) pentru a fugi din oraş. El îl cheamă şi pe prietenul său

AMERICAN RUST

de Philipp Meyer 367 pag. Spiegel & Grau. 24.95 $

Billy Poe, care a renunţat de asemenea la şcoală, de doi ani, dar Poe decide să rămână acasă. El are treabă cu transmisia de la Chevroletul său Camaro şi un vis îmbibat cu bere de a juca fotbal american în echipa universităţii. De asemeni, este eliberat condiţionat, în urma unei condamnări pentru ultraj.

Ca destinaţie, Isaac alege Berkeley, pentru climă şi laboratorul de astrofizică, şi, cu reprezentarea romantică despre sine ca „Isaac al vagoanelor“, se decide să călătorească până acolo clandestin, în trenuri de marfă: „Poţi să-ţi cumperi oricând un bilet de autobuz.

Doar că atunci nu mai are nici o semnificaţie – ai putea la fel de bine să-ţi cumperi alt bilet şi să te întorci acasă“. Pentru a-şi lua rămas-bun, Poe îl însoţeşte pe Isaac pe prima porţiune a

drumului. Totul merge conform planului până când Isaac îl omoară din greşeală pe un vagabond în clădirea abandonată a unei fabrici.

Dintre toate deciziile greşite din carte, aceasta e cea mai deconcertantă. Ni se oferă coregrafia precisă a evenimentului, dar acesta tot pare oarecum tras de păr. Meyer nu se scuză pentru asta; ştie că, dacă moartea serveşte ca preambul bizar al romanului, îşi poate dedica restul eforturilor pentru a calibra repercusiunile pe care le are în tot orăşelul.

Poe şi Isaac fug de la locul faptei, lăsând, în mod neinspirat, dovezi incriminatoare. Când primele raze ale răsăritului luminează valea, poliţia deja a fost informată despre amplasamentul cadavrului, iar la câteva ore după aceea – din cauza antecedentelor sale şi a faptului că nu dorea să-l acuze pe cel mai bun prieten al său de comiterea crimei – Poe devine principalul suspect. Dar încarcerarea sa întârzie, pentru că Bud Harris, şeful poliţiei, are o relaţie cu mama lui Poe. Şi acum lanţul de decizii eronate începe să devină interesant. Între timp, sora căsătorită a lui Isaac, Lee, a venit din Connecticut la volanul Mercedesului ei pentru a-şi vizita familia. Lee, Isaac şi Poe îşi petrec noaptea împreună la un bar, iar Lee şi Poe ajung să se culce împreună, dându-i astfel lui Isaac încă un motiv de a pleca din Încurcătură.

Două zile mai târziu, Poe e la închisoare şi Isaac pe drum – iar Meyer e pe cai mari. El îl urmăreşte pe Isaac din tren în tren, din şanţurile de scurgere în tufişurile de pe marginea drumului, aducând în prim plan mizeria care îl învălu-

vreodată ca el să ajungă într-un loc ca acesta“.

Chiar şi atunci când Poe ajunge la carceră şi i se oferă numeroase ocazii să mărturisească adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în clădirea fabricii, el rezistă cu stoicism. Dar spiritul lui este extenuat: „Îşi petrecuse viaţa ca în vis, lăsând curentul să îl poarte. A lăsat curentul să îl poarte repede, tot mai repede, fără să observe.

Ajunsese acum la sfârşit, la marea cascadă“.

Cu luciditatea lor brută, scenele din închisoare îl desemnează pe Poe ca personajul din inima povestirii. Dar Meyer schimbă cu uşurinţă perspectivele şi ne oferă portrete nuanţate ale celor rămaşi în Buell: Lee, Harris (şeful poliţiei), mama lui Poe, tatăl lui Isaac. Fiecare emană o furie şi o confuzie tăcută privind cei doi tineri absenţi. Într-adevăr, aproape toate personajele din American Rust primesc o atenţie respectuoasă; Meyer identifică subtilitatea şi complexitatea chiar şi în colţurile cele mai întunecate. Iată un personaj surprins în plină greşeală: „Avu o senzaţie fulgurantă de uşurinţă, de imaterialitate, ca în momentul în care eşti deasupra trambulinei de la bazin şi gravitaţia încă nu te-a tras în jos. Se gândi: am să fac orice ca să mai simt din nou asta“.

Toate personajele din American Rust supraveghează mereu valea. Harris are o perspectivă adâncă de 65 de km de pe verandă, unde, scrie Meyer, „terenul cădea într-o pantă abruptă imediat lângă casă, iar apoi continua să coboare spre fundul văii, la 430 de metri mai jos.

Era un loc bun“. Lee a lipsit o vreme – patru ani la Yale şi e deja admisă la şcoala de Drept de la Harvard – şi este vrăjită instantaneu de frumuseţea văii, „verdeaţa neîmblânzită prăvălindu-se în cascade peste toate cele“.

Totuşi, perspectivele lui Isaac şi ale lui Poe sunt diferite. La finalul cărţii, cei doi prieteni nu mai sunt prea uşor fermecaţi de splendoarea primăverii. Amândoi au ochii versaţi în aspectele mai întunecate ale locului care i-a format.

American Rust este un roman îndrăzneţ şi captivant, cu un interes pătrunzător pentru modul în care comunităţile sunt zdruncinate.

Meyer ştie că explicaţiile schematizante sunt insuficiente, astfel că trece cu măiestrie de la panoramic la microscopic – de la imagini răscolitoare ale unei văi muribunde la cugetările tăcute ale unei minţi aflate după gratii. Alegerile greşite făcute de personajele din American Rust ne par autentice până la urmă tocmai pentru că, într-un loc precum Buell, alegerile h potrivite sunt greu de găsit.

FOTOGRAFIE DE WALKER EVANS/BIBLIOTECA CONGRESULUI

2009.03.17. 8:56:42

Bărbaţi în albastru Totul despre arbitri: antrenament, cultură şi experienţe.

DE JIM BOUTON

„N

ICI un tată nu şi-a aprins vreodată trabucul, ca să arate apoi spre copilul său nou-născut şi să spună: «Copilul ăsta o să fie un arbitru în prima ligă de baseball»“.

Aşa îi întâmpină Jim Evans, fost arbitru din prima ligă, pe studenţii de la Academia sa de Arbitraj Profesionist. Este una dintre cele două şcoli aprobate de Liga Majoră de Baseball, un pas necesar pe calea către cea mai ingrată ocupaţie din America. Pentru viitorii aspiranţi, primul pas ar fi citirea As They See ’Em (Cum

AS THEY SEE ’EM

A Fan’s Travels in the Land of Umpires de Bruce Weber 341 pag. Scribner. 26 $

îi văd ei) de Bruce Weber, o analiză minunat de detaliată despre meşteşugul arbitrajului.

Autorul, reporter la New York Times, şi-a petrecut mare parte din cei trei ani în „Ţara Arbitrilor“ împreună cu ei, frecventând şcoala lui Evans şi în cele din urmă lucrând în spatele celui care prinde mingea într-un meci de antrenament între echipe din liga majoră. Un pont: Purtaţi o scoică de protecţie. Şcoala de arbitraj e o combinaţie între o şcoală profesională şi o tabără de instrucţie, are cursuri de dimineaţă şi practică după-amiaza, supravegheată de instructori care se vor comporta ca sergenţi de instrucţie. „Nu gândi!“, va striga unul dintre ei. „Reacţionează!“. Şi „Nu vrea nimeni de aici o treabă (în plus) azi?“ Cei 120 de studenţi, majoritatea între 18 şi 30 de ani, sunt în general tipi (şi câte o fată uneori) din clasa muncitoare, cu vieţi nestatornice, pur şi simplu vor să fie plătiţi ca să privească meciuri de baseball. „Urmărind visul“, îşi spun unul altuia în timp ce aleargă de la post la post pe durata celor cinci săptămâni ale cursului.

Bineînţeles, visul respectiv e să devină arbitru de ligă majoră. Cât de realist e acest lucru? Nu prea. Există doar 68 de arbitri de ligă majoră, dintre care mulţi sunt sexagenari. Din punct de vedere statistic, nu e mai uşor să devii unul dintre cei 750 de jucători din liga majoră. Dar le dă şansa de a câştiga peste 200.000 $, să fie înjuraţi de mulţimi uriaşe şi să fie umiliţi la televiziunea naţională.

Cele două şcoli de arbitraj recomandă fiecare 25 de studenţi pentru evaluările viitoare ale Corporaţiei Profesioniste de Arbitraj de Baseball (PBUC), responsabilă de angajarea şi supervizarea arbitrilor în ligile inferioare. PBUC asistă la activitatea lor la meciurile între colegii şi licee timp de 10 zile şi apoi ajustează mărimea grupului; celor rămaşi li se oferă slujbe la 1.900 de dolari pe lună timp de cinci luni.

Jim Bouton, fost aruncător pentru Yankees şi autorul cărţii Ball Four, este comisionar al Vintage Base Ball Federation.

PHOTOGRAPH BY G. PAUL BURNETT/THE NEW YORK TIMES

11Bouton.indd Sec1:11

Cum e să lucrezi pentru PBUC? Dacă ceri un concediu mai mare de câteva zile după ce soţia ta a pierdut sarcina, s-ar putea să primeşti o scrisoare în care să scrie: „Vă rugăm“, spuneţi-ne „dacă doriţi să respectaţi programul de arbitraj care vi s-a repartizat sau doriţi să demisionaţi din poziţia de arbitru. Vă mulţumim“. Între timp, proaspeţii arbitri din liga inferioară trebuie să meargă cu propriile maşini între oraşe care s-ar putea afla la sute de mile depărtare unele de altele, să se îmbrace în rulotă, să mănânce burgeri reci din cutii frigorifice de polistiren sub tribune şi să împartă o cameră ieftină de motel cu un arbitru coleg care încearcă să acceadă la aceeaşi poziţie profesională.

Apoi situaţia se înrăutăţeşte. În ligile inferioare, arbitri decid meciurile care contează cu adevărat, atât pentru carierele jucătorilor, cât şi pentru respectul de sine al fanilor şi al comunităţilor acestora. Putem spune că nici un arbitru n-a decis vreodată un meci bun, chiar dacă toate deciziile pe care le-a luat au fost bune. Abuzul fizic şi verbal, obiectele aruncate şi cauciucurile tăiate fac parte din meserie (Încă un pont: Nu vă parcaţi niciodată maşina pe un loc pe care scrie „Arbitru“).

Da, arbitrii din ligile inferioare sunt trataţi ca nişte gunoaie. Dar lucrurile se schimbă odată ce ajung în ligile superioare. Acolo, potrivit fostului comisionar de baseball Fay Vincent, arbitrii sunt trataţi ca „nişte baze“: „Proprietarii... spun «Ne trebuie o bază, ne trebuie un arbitru, tot aia e»“. Steve Phillips, fost director general al Mets şi acum analist la ESPN, este citat spunând: „Conducerii nu i-a păsat niciodată de arbitri“.

Bieţii arbitrii n-au timp să răsufle.

Singurul lucru mai rău decât conducerea

ar putea fi propriul sindicat al arbitrilor.

Weber relatează o scurtă istorie a luptelor juridice, care au continuat ani de zile. În 1999, frustraţi de anii de luptă pentru a fi respectaţi, arbitrii, conduşi de liderul lor sindical Richie Phillips, au încercat să-i pună pe proprietari pe poziţii de apărare demisionând în masă. Acest lucru merge numai dacă toată lumea se alătură, şi nu toţi au făcut-o, mai ales soţiile cărora nu le-a venit pur şi simplu să creadă că soţii lor tocmai renunţaseră la slujbe.

Efortul neizbutit a fost o comoară pentru proprietari, care l-au folosit ca pe o ocazie de a accepta demisiile arbitrilor de care oricum voiau să scape. De asemenea, i-au obligat pe arbitrii rămaşi să accepte noi reguli şi proceduri, inclusiv sistemul QuesTec, care utilizează o reţea de camere pentru a defini o zonă de aruncare standard.

Asta a fost un lucru bun. Înainte de QuesTec, fiecare arbitru avea propria zonă personală de aruncare: unii lărgeau zona, alţii o înălţau sau o coborau, după cum aveau chef. Îmi amintesc şedinţele dinaintea meciurilor, în care zona de aruncare a arbitrului de bază făcea parte din raportul nostru de observaţie. În afară de istorie şi poezie („Mamă, să-l pocnesc pe arbitru,/ Să-l pocnesc imediat“), aflăm cum să evităm „ciocănirea“.

Când un arbitru se ceartă aprins, spune Weber, trebuie să se asigure că are cozorocul şepcii sub cozorocul celuilalt tip, „ca să nu te lovească în frunte cu el“.

Descoperim de asemenea cele 13 motive pentru eliminare automată. Când am jucat eu, aveau doar un singur motiv de eliminare automată – folosirea unei anumite expresii.

Trebuie să recunosc că lectura acestei cărţi mi-a format o nouă părere despre oamenii în

Bengie Molina se contrazice cu arbitrul Alfonso Marquez, octombrie 2005.

albastru (Pont pentru neofiţi: Nu vă adresaţi niciodată arbitrilor cu „Albastrule“). Nu mi-am dat niciodată seama ce înseamnă să fii arbitru: cunoştinţe enciclopedice despre reguli în continuă schimbare şi o atitudine exactă pentru fiecare tip de decizie; abilitatea de a lua decizii rapide sub presiune; rezistenţa de a sta în picioare între trei şi patru ore pe orice fel de vreme; personalitatea necesară pentru a face faţă nesfârşitelor critici; şi prezenţa necesară pentru a conduce un meci.

I mi-au plăcut poveştile personale.

Preferata mea este cea despre Alfonso Marquez, care a venit în State din Mexic, ca imigrant ilegal, la 7 ani. În tinereţe, aproape că şi-a pierdut un deget într-un accident industrial, după care a găsit un avocat care l-a ajutat să obţină suficienţi bani pentru a-şi plăti şcoala de arbitraj. „După şase ani şi jumătate, intrase în ligile mari“.

Weber rememorează şi clasicele controverse din perspectiva arbitrilor: incidentul cu răşină de pin al lui George Brett; imixtiunea unui fan în cazul lui Jeffrey Maier; decizia lui Don Denkinger de a declara valabilă ajungerea la prima bază, care, cred cei de la Cardinals, i-a constat campionatul mondial din 1985; decizia lui Larry Barnett de a nu pronunţa amestecul prinzătorului în campionatul din 1975, pentru care a fost „huiduit cu ranchiună timp de 25 de ani în Boston“. Şi Barnett a avut dreptate! În vreme ce fanii nu uită niciodată, jucătorii şi antrenorii trec aproape mereu cu vederea.

Sau se distrează în această privinţă. La 20 de ani după decizia sa împotriva lui Whitey Herzog de la Cardinals, Denkinger a fost invitat la un dineu de caritate în St. Louis, unde Herzog i-a dăruit un ceas. Un ceas Braille.

Se pare că cele mai amuzante întâmplări din baseball implică arbitri. Evans îşi aminteşte că s-a dus la poziţia unui aruncător pentru a-l verifica pe Don Sutton, care fusese acuzat că măsluise mingea cu o pilă de unghii ascunsă în uniformă. „Ia să văd ce ai în buzunar“, a spus Evans. „Şi scoate un cartonaş şi mi-l dă, spunându-mi: «Cald, cald»“.

Weber îl citează şi pe Bob Uecker, fostul prinzător şi celebru umorist de baseball, când s-a prezentat în 1962 arbitrului Jocko Conlan, căruia nu-i plăceau începătorii ce-i puneau la îndoială deciziile. „Şi vine prima aruncare şi ajunge în careul celuilalt jucător cu bâta, iar Conlan spune «Prima lovitură!»... Aşa că m-am ridicat şi am zis «Asta n-a fost o lovitură». Şi Conlan nici măcar nu se uită la mine.

Zice doar: «Şi a doua o să fie la fel»“.

Prin comparaţie, într-un capitol intitulat „Strapping It On“, autorul se poziţionează în spatele jucătorului care prinde într-un joc amical şi omite să decidă fault prin aruncare de minge cu boltă. Pentru a-l ajuta, arbitrul de la prima bază decide că e fault. Weber scrie: „Prinzătorul... s-a aşezat iar pe vine în spatele poziţiei“. „«Ăsta a fost fault?» a zis el. «Nu te-am auzit zicând că e fault»“. „«Atunci am demonstrat că nu eram arbitru»“. „«Greşeala mea», am zis. «Scuze»“. h

Ş

11

2009.03.17. 8:57:36

Ochiul nemilos Personajele din povestirile lui Mary Gaitskill nu au intimitate. că a ajuns la ceea ce este, fără îndoială, un sentiment înşelător de vindecare, o clipă de optimism nesigur şi fragil. Dar Dolores nu are dreptul să decidă pentru ea. În clipele în care un alt scriitor, un scriitor mai politicos sau unul mai puţin vigilent, ar putea da înapoi şi ar acorda intimitate personajului, Gaitskill accelerează punerea lui în primplan, făcându-ne să vibrăm conştienţi de apetitul nostru insaţiabil pentru secretele şi nefericirea altora. „Ce dezgustător e să transformi o crimă sadică în spectacol – şi totuşi cât de greu e să nu citeşti despre ea“, gândeşte nara-

Mary Gaitskill îşi disecă personajele pentru a le expune vieţile interioare „sfâşiate sau incomplete“. toarea din „Folk Song“ în timp ce citeşte ziarul, exprimând parcă disconfortul cititorului. „Ce comedie neagră e să cauţi descrierile torturii chiar dacă o dezaprobi“.

Pentru că nu doar psihicul personajelor ei e atacat. Gaitskill le torturează şi trupul.

Un om care moare de cancer are tuburi „înfipte în nas pentru a-l hrăni“, un act de conservare prezentat ca invaziv şi dureros.

Un bunic umple un sac cu pui de pisică abia fătaţi şi e prins „lovindu-i de colţul casei“.

Mama unui tânăr se întoarce acasă de la spital cu un „sân nou făcut din stomac“ şi „tuburi care funcţionează ca ţevi de scurgere, colectând puroiul în baloane detaşabile din plastic“.

N vise, ca şi în realitate, personajele lui Gaitskill, mai ales femeile, sunt umilite, jignite, înfuriate. Una are un coşmar în care „bărbaţii violează şi ucid femeile iar şi iar şi nu pot fi opriţi“. O alta este atât de zăpăcită, că vorbeşte singură cu voce tare, repetând necontenit un epitet misogin prea lumesc pentru a fi tipărit aici. Îi vine greu să renunţe la ceea ce numeşte un „obicei prost“, pentru că ceea ce simte, crede ea, e adevărat: „femeile sunt urâte“. Respinsă de un iubit, o „fată ca un spiriduş“ şovăie între „mânie, dispreţ şi dor chinuitor“. „Am avut un gând ciudat legat de Tati“, o soră îi spune alteia. „Era imaginea trupului dezbrăcat al unei femei pe care cineva îl rănea“. Lovire. Rănire. Ţipete. Înjunghiere.

Gaitskill scrie cu forţă viscerală, cu ceva ce seamănă uneori cu o energie distructivă jubilantă, iar ceea ce scrie depăşeşte cu mult graniţa realismului domestic cu care cititorii sunt obişnuiţi la femei-autor. Proza ei poate fi delicată şi visătoare, descriindu-le pe femeile aşezate în staţiile de autobuz ca nişte pisici „strânse ordonat unele în altele, picior peste picior şi ţinându-şi poşetele ca şi cum ar fi gata să-şi lingă lăbuţele“, dar astfel de descrieri sunt oferite aproape ca momente de răgaz între ceva adesea „brut şi dur“, vocea unei surori „împinsă“ spre cealaltă „ca un băţ“. Ce se petrece în lite-

Î

DE KATHRYN HARRISON ICŢIUNEA le oferă cititorilor acces la vieţile private ale personajelor care nu ştiu că sunt privite, oameni care par reali – la fel de reali precum cititorul, dacă creatorul acestora e suficient de înzestrat – şi ale căror gânduri şi sentimente nerostite sunt prădate în beneficiul oricărei lămuriri sau viziuni pe care le-ar putea oferi. Nici un scriitor nu înţelege şi nu satisface voyeurismul intrinsec citirii unei ficţiuni mai bine ca Mary Gaitskill. Don’t Cry (Nu plânge), cea de-a treia colecţie de povestiri, confirmă ceea ce a făcut din Bad Behavior şi Because They Wanted To cărţi atât de memorabile şi deosebite. Autoarea are o tulburătoare abilitate de a genera ceea ce pare în egală măsură o vivisecţie şi o naraţiune, disecându-şi personajele pentru a expune vieţile interioare care sunt, adesea, mai mult „sfâşiate şi incomplete“ decât ad-

F

Cea mai recentă carte a lui Kathryn Harrison este „While They Slept: An Inquiry Into the Murder of a Family“.

12

12Harrison.indd Sec1:12

mirabile în vreun fel. Oamenii din povestirile lui Gaitskill se comportă adesea neconvenţional şi impulsiv; par să aibă o putere aflată în afara controlului autoarei, făcând ceea ce nici măcar ea n-ar putea anticipa, dar nu scapă niciodată de ochiul ei nemilos şi de îndemânarea sa meticuloasă.

Dimensiunea tulburătoare a talentului lui Gaitskill izvorăşte din faptul că implică

DON’T CRY

Stories de Mary Gaitskill 226 pag. Pantheon Books. 23.95 $

cititorul în ceea ce se aseamănă cu o violare a personajelor. Dolores, în „College Town, 1980“, îşi ascunde chelia sub o eşarfă. Nu vrea să ştie nimeni că şi-a smuls părul, la fel cum nu vrea martori la celelalte simptome ale bolii ei mintale, sau la observaţiile pline de ranchiună şi la meschinele preocupări care-i compun viaţa interioară. Probabil că ce vrea cel mai tare să ascundă e faptul

ratura uşoară pentru femei– cumpărături, bârfă, dragoste – poate apărea într-o povestire de Gaitskill, dar într-o variantă surprinzătoare, adesea plină de cruzime. Două mătuşi nu trăncănesc împreună; ele „merg dinadins în locuri unde s-ar putea afla oameni urâţi şi săraci“, pentru a se amuza reciproc făcând remarci sarcastice despre ei.

Feerica „Mirror Ball“ e o poveste de dragoste în stilul lui Gaitskill. Un tânăr se duce acasă cu o fată pe care o agaţă într-un bar.

Chiar înainte de a avea relaţii sexuale simte că i-ar plăcea „să o dea afară“, şi când o părăseşte ia ceea ce ea şi-a „dezvăluit nechibzuit“ – „sufletul ei“. Fără acesta, fata e „nefericită şi deznădăjduită“, dar sufletul nu e important pentru aventura ei de-o noapte. El îl aruncă acolo unde se leapădă de sufletele altor femei cu care s-a culcat, pe podeaua apartamentului său. Ca şi „The Agonized Face“, care încearcă să definească adevărul feminin (ca opus al celui masculin), un aspect de obicei respins pentru „umilinţă şi violenţă, orgasm ocult, viol, cu senzaţii atât de tari că îl eludează pe cel care îl simte“, „Mirror Ball“ se bazează pe un pretext intelectual care nu reuşeşte, în cele din urmă, să scuze povestea că e prea lungă şi dezordonată. Dar puţine dintre povestirile lui Gaitskill au o intrigă în manieră convenţională. Ele nu necesită construirea suspansului în direcţia unei crize şi a unui deznodământ, pentru că ne captează atenţia cu promisiunea dezvăluirii a ceea ce în mod obişnuit e ascuns privirii.

Fiţi pe fază. Secvenţe pe care personajele ne-ar interzice să le vedem sunt seducătoare, atrăgând imediat. Ele ne fac să privim în continuare, aşa cum am face-o în cazul unui accident auto; continuaţi să trageţi cu urechea, aşa cum am face-o în cazul unui cuplu care se bate în camera alăturată, continuaţi să citiţi, aşa cum am face-o cu un jurnal lăsat deschis din întâmplare. Ce-ar putea să ne ofere autoarea în propoziţia următoare, în paragraful următor? Pentru că adesea, dar nu mereu, intimitatea sexuală e subiectul ei principal, pentru că are talent în a inventa detalii care par autentice, ca şi cum ar fi extirpate dintr-o victimă inocentă, aflată încă în viaţă, Mary Gaitskill stăpâneşte atenţia cititorilor ei aşa cum puţini scriitori de ficţiune pot s-o facă. Şi nu întotdeauna participăm la suferinţă, nu întotdeauna „privim cum e îndesată o broască într-o sticlă, cu faţa holbată, cu picioarele răsucite, cu gâtlejul pulsând deformat şi lipit de sticlă“. În contrast cu atmosfera de dezamăgire, alienare şi răutate, există momente de compasiune, gesturi prietenoase, cu atât mai frapante cu cât apar rar. De asemenea, există şi aspra măiestrie a scriiturii lui Gaitskill, şi introducerea, de o eleganţă stranie, a sublimului în sordid.

Chiar şi o povestire despre boală şi trădare ajunge la momentul de frumuseţe surprinzătoare şi misterioasă: un „câmp de nori atârnând jos pe cer, încreţit de cenuşiu moale; deasupra lor, lumină strălucitoare, strânsă ca şi cum ar încerca să ia o formă, ca un sunet încercând să formeze un cuvânt“. h ILUSTRAŢIE DE KIM DEMARCO

2009.03.17. 8:57:51

Chinuri maniacale Mânioasa protagonistă a acestui roman e azvârlită în lumea volatilă a familiei soţului ei muribund.

DE DANIEL HANDLER ACĂ literatura americană este o călătorie, personajele din ficţiunea lui Mary Robison plutesc pe un râu fără vâsle. Pe scurta durată a unei povestiri sau a unui mic roman, ele se află în impas încercând să se salveze, înnebunite şi simţindu-se inutile, furioase pe situaţia dificilă în care se află, dar neconcentrându-se suficient pentru a merge mai departe: „Suntem întinşi pe pat, jucăm scrabble, sau nimic

D

ONE D.O.A., ONE ON THE WAY

de Mary Robison 166 pag. Counterpoint. 23 $

asemănător cu scrabble, dar jocul e scos.

Adică am jucat până ce a împins cineva tabla peste marginea patului. Poate că suntem prea obosiţi să jucăm. Eu sunt“.

Ea este Eve, eroina plină de mânie a remarcabilului nou roman al lui Robison One D.O.A., One on the Way (Unul a ajuns mort, unul e pe drum). Eve e măritată cu Adam (u-hu-hu), care are un frate geamăn „perfect identic“. Eve are probleme în a-i deosebi şi, de asemenea, uneori, îl preferă pe cel cu care nu e măritată. Toţi îşi petrec timpul într-o vilă, împreună cu părinţii gemenilor, care o urăsc pe Eve; şi cu cumnata lui Eve, care e predispusă la violenţă nebunească; şi cu o tânără nepoată care pune prea multe întrebări. La începutul romanului – în primul act s-ar putea spune – aflăm de existenţa unei arme şi de faptul că Adam e pe moarte: „Am aflat cu puţin timp în urmă“, spune Eve, „că soţul meu are hepatita C. Nu are simptome! Şi totuşi are părinţi sănătoşi. S-ar putea să mintă! Totuşi, nu minte... îmi spun, ’Ei bine, lua-te-ar naiba’. ’Se face’, spune el“.

Cu palatul ruinându-se, cu rudele care cobesc, pasiunea înăbuşită şi boala lentă, romanul ar putea părea la început unul de genul Southern Gothic1. Dar One D.O.A., One on the Way, nu pierde timpul cu reprimarea caracteristică genului – aceste personaje spun primele lucruri care le trec prin minte – nici cu ritmul maiestuos şi moale. Eve e angajată ca location scout2 şi petrece cea mai mare parte a cărţii în maşină, conducând de colo-colo, apostrofându-l pe studentul ei venit în practică, Lucien, şi făcând poze pentru filme care probabil că nu se vor realiza niciodată.

Necesităţile slujbei, superficiale şi vagi, o înfurie şi mai mult pe Eve. „Îmi ţin gândurile sub observaţie“, spune când un producător de film îi trăncăneşte în faţă. „Verific în ce

direcţie o vor lua“. Între timp, Lucien – cea mai bună speranţă a ei de a avea un tovarăş – începe să-şi piardă încrederea sub greutatea perspectivei asupra lumii lui Eve. „Trebuie să mă întreb“, spun el, când găseşte pe stradă o listă de cumpărături, „de ce această bucăţică de hârtie s-a abătut asupra mea? Până ce am simţit că singura concluzie evidentă este să cumpăr tot ce e pe listă“. Într-o evoluţie de un comic caracteristic, aflăm că Eve s-ar putea să fi înţeles greşit de la început numele lui Lucien; s-ar putea să fie Paul în realitate, o schimbare pe care Eve n-o poate înghiţi şi pe care o va ignora.

Cartea oscilează între dinamica înnăbuşitoare şi nestatornică din maşină şi mai complicatul joc de scrabble de acasă. În acest sens, avem o Robison vintage – care critică prin omiterea calităţilor, dacă ar exista unele. Robison a fost întotdeauna o scriitoare surprinzătoare, atât de surprinzătoare că oamenii n-au ştiut unde s-o plaseze. Primele ei povestiri au fost inevitabil comparate cu cele ale lui Raymond Carver, dar Carver e un minimalist precum Philip Glass, permiţând unui mic set de teme săşi asume greutatea cumulativă a semnificaţiei veritabile. Minimalismul lui Robison seamănă mai mult cu o palmă în faţă: e scurt, ustură şi te întrebi cine naiba ţi-a dat-o. Abordarea ei ironică a mers la ţintă în cartea din 2001 Why Did I Ever: un roman amuzant, caustic, în 200 de pagini şi 536 de „capitole“, desfăşurate mare parte a lor (şi, potrivit autoarei, scrise) într-o maşină. Aşa că, în anumite privinţe, One D.O.A., One on the Way – 166 de pagini, 225 de secţiuni – pare familiară. Avem eroul caustic, guraliv, al lui Robison, cu obligatoriul simţ al umorului („Aerul condiţionat merge, dar

nu se prea grăbeşte“) şi autocritica nemiloasă („’Aşa, ce-ai mai făcut? Ce s-a mai întâmplat?’, întreb. Fiindcă oamenii sunt imbecili, inclusiv eu“). Şi avem felul de a fi al lui Robison în a găsi cuvântul potrivit (după o plimbare în ploaie, pantofii lui Eve sunt „grei ca nişte curcani“), cuvântul nepotrivit („Uite-i maşina, parcată de-a-mboulea la capătul aleii“) şi cuvântul nici potrivit, nici nepotrivit („În poală i se odihneşte bastonul, chestia, băţul ridicol“).

Dar acest roman reprezintă şi noi teritorii pentru Robison, care nu-şi extinde paleta, ci-şi lărgeşte raza de acţiune. One D.O.A., One on the Way are stilul tăios şi tonul în zigzag care se aşteaptă de la ea, dar şi o nouă legătură cu o lume mai vastă, în care toate împrejurările în care ne aflăm sunt disperate şi hilare precum personajele ei. Cheia este decorul, care e New Orleans

Minimalismul lui Robison e ca o palmă în faţă: e scurt, ustură, şi te întrebi cine naiba te-a lovit. după Katrina; nu numai că toată lumea e într-o barcă fără vâsle, dar malul e iremediabil inundat. „Aceasta e o lucrare de ficţiune“, spune Robison într-o notă, citând un număr de surse guvernamentale. „Cu toate acestea, autoarea nu a făcut cu ştiinţă afirmaţii incorecte despre New Orleans“.

Printre scenele narative sunt intercalate liste care formează un raport de calitate a vieţii, iar calitatea vieţii lasă mult de dorit. „Legiuitorul statului a interzis procesele

indivizilor ţinuţi în închisoare după data eliberării lor“, spune o notă. „Pentru fracturi“, spune alta, „locul de tratament recomandat e Houston“.

Aceste liste documentează o lume la fel de divizată şi de panicată precum Eve. Nici statisticile nu sunt o modalitate leneşă de a introduce smerenie; se intercalează cu listele deciziilor din ce în ce mai bizare ale lui Eve („Nu mai recit pasaje lungi de scriptură în roboţii telefonici ai duşmanilor mei“) şi secrete legate de armele de foc („trebuie să ai 21 de ani să poţi cumpăra o armă în Louisiana. Însă o armă primită cadou e legală“), păstrând arma în scenă până la finalul brusc şi violent.

Angajatorul lui Eve, un producător cinic cu „neconvingătorul nume“ de Kip Kaiser, oferă un posibil răspuns când e confruntat cu dezastrul pe care Eve l-a descoperit despre el. „Oh, şi asta ar trebui să mă şocheze?“, rânjeşte el, neimpresionat. „Şocul este la ordinea zilei aici“.

Robison, spre imensul ei merit, oferă un răspuns mai bun. Oscilaţia romanului între râs şi disperare surprinde isteria clipei şi schizofrenia vremurilor, dar descoperă şi un substrat de optimism, ascuns în adâncuri dar crescând puternic, care-i poartă pe Eve şi pe cititor înainte. „E destul întuneric“, spune Eve în frenetica ultimă noapte a romanului. „Miroase a dulciuri. Singura lumină vine din scăpărări de fulgere la orizont. Un sunet slab vine de la râsetele oamenilor îndepărtaţi. Ce loc mai e şi ăsta.

Dumnezeule atotputernic. Iată satisfacţiile pe care te poţi baza“. Opera lui Mary Robison a fost receptată întotdeauna ca o splendidă satisfacţie, dar One D.O.A., One on the Way, este o redutabilă necesitate. h

Daniel Handler e autorul „Adverbs“ şi, sub pseudonimul Lemony Snicket, al cărţii „A Series of Unfortunate Events“.

1 Subgen al literaturii americane, implicând evenimente neobişnuite şi ironie, în vederea analizării problemelor sociale şi caracteristicilor culturale din sudul Statelor Unite 2 Persoană care caută locaţii pentru turnarea unui film

ILUSTRAŢIE DE KYLE T. WEBSTER

13Handler.indd Sec2:13

13

2009.03.17. 8:58:08

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Tipic englezesc Există vreun politician britanic în viaţă care n-ar tresări în încălţările sale cusute manual la lecturarea cărţii THE BIRTHDAY PRESENT (Shaye Areheart, 25 $)? O creaţie tipică, maliţioasă şi subtilă, a lui Ruth Rendell, scrisă sub pseudonimul Barbara Vine, romanul trasează traiectoria catastrofală a carierei unui membru conservator al Parlamentului, care încearcă să scape de urmările unei aventuri sexuale din care au rezultat doi morţi, unul dintre cadavre fiind cel al iubitei lui căsătorite. Deşi ni se aminteşte că „toate partidele politice au o parte sordidă“, putem citi acest roman ca pe o fabulă caustică a unor vremuri tensionate, poate cu subtitlul „Cum s-au împuşcat conservatorii singuri în picior la alegerile din 1994“.

Din clipa în care Ivor Tesham decide să nu îşi recunoască implicarea în răpirea lui Hebe Furnal, el devine ţinta ideală pentru un şantaj. Dar sinceritatea ar necesita recunoaşterea faptului că Hebe îi era amantă şi o explicaţie pentru modul în care ea a ajuns legată într-o maşină care s-a zdrobit de un camion de 40 de tone, ucigând-o pe femeie şi pe unul dintre răpitori şi rănindu-l grav pe celălalt. Mai bine să lase poliţia să creadă că Hebe a fost confundată cu nevasta-trofeu a unui bogătaş decât să mărturisească faptul că „răpirea“ fusese de fapt un cadou pervers de aniversare pentru amanta sa cu o înclinaţie spre aventurile sexuale. Şantajul ar putea părea într-adevăr în ordine, dar Vine e mult prea şireată pentru a se cufunda în vulgarităţile de masă. Ivor îşi contemplă soarta mai mult cu îngrijorare decât cu vinovăţie; crucea pe care o poartă nu e regretul, ci nesiguranţa despre cine i-ar fi putut ghici secretul. Dată fiind tensiunea sub care se află, e bine că nu ştie de ce e în stare cea mai bună prietenă a lui Hebe, o persoană înspăimântătoare, care, împreună cu un cumnat mai înţelegător al lui Ivor, se află în rolul de povestitor. „Ca să-l înţelegi pe Ivor, mai întâi trebuie să îl accepţi ca fiind gentlemanul englez tipic“, spune ruda lui înţelegătoare, care enumeră apoi numeroasele virtuţi ce îi atenuează lui Ivor comportamentul nesăbuit şi indiferenţa crudă faţă de ceilalţi. „Dar are o slăbiciune“, ni se spune, „se teme foarte tare de ridicol“.

Ivor nu poate evita să cadă în ridicol; dar, pentru că Vine îi face un portret complet, el rămâne agreabil 14

14Crime.indd Sec1:14

– niciodată admirabil, ci agreabil. La final, împrejurările, nu conştiinţa, îl prind pe picior greşit, pe măsură ce răul făcut oamenilor a căror existenţă de-abia o conştientizează creşte şi îl copleşeşte. Când totul pare finalizat, doar cititorul are imaginea completă a enormităţii consecinţelor derivate din egoismul lui.

Walter Mosley jură că a terminat cu Easy Rawlins, eroul atrăgător din Los Angeles, seria sa cu acţiunea plasată la jumătatea secolului trecut. În THE LONG FALL

75

72

69

66

Ruth Rendell (alias Barbara Vine) ne aminteşte că „toate partidele politice au o parte sordidă“.

(Riverhead, 25.95 $) ni-l prezintă pe

Leonid McGill, care trăieşte în New York-ul zilelor noastre şi e un tip cu totul diferit. După ce a fost boxer şi s-a ocupat de diverse aranjamente pentru mafioţi, McGill e detectiv particular şi încearcă să-şi corijeze trecutul – o treabă care se dovedeşte dificilă atunci când cineva se apucă să omoare oamenii pe care el îi localizase la comanda unui client.

Deşi nu e nici pe departe la fel de şarmant ca Rawlins, McGill e uşor de plăcut, asta şi datorită tentaţiilor formatoare de caracter ce îi apar în cale în timp ce încearcă să fie un investigator onest şi un bun familist. Ceea ce e ciudat e că romanul nu te face să simţi că acţiunea e plasată în New York-ul de azi. Dacă n-ar fi avut referiri ocazionale stridente, precum „gaura“ lăsată de World Trade Center în orizontul urban, ar fi putut fi New York-ul anilor ‘50, unde se pare că se află sufletul lui McGill. El con-

duce un Pontiac din 1957, vorbeşte de „amărăşteni“ şi „stupizi“ şi gravitează în jurul locurilor anacronice (dărăpănata Gordo’s Gym) sau a celor atemporale (Coney Island).

Din fericire, personajele teribile pe care le întâlneşte în aceste locuri din afara modernităţii vorbesc aceeaşi limbă desuetă şi sunt prinse în aceeaşi falie temporală. Una peste alta, McGill este cu siguranţă un tip cu care te poţi obişnui.

Să nu analizăm de ce ne plac femeile care ciopârţesc cadavre. Să ne bucurăm pur şi simplu de GRAVE GOODS (Putnam, 25.95 $), a treia aventură din seria dinamică de romane a Arianei Franklin despre Adelia Aguilar, liber-cugetătoarea „stăpână a artei morţii“, a cărei meserie de autopsier o face vrăjitoare în Anglia secolului al XII-lea, dar şi favorită a progresistului rege Henric al II-lea. Regele are nişte motive în întregime politice atunci când o convoacă pe această femeie „extraordinară şi periculoasă“ la Abaţia Glastonbury, ca să examineze două schelete despre care se spune că ar fi regelui Arthur şi ale reginei Guinevere. „Ai nevoie ca Arthur să fie mort“, spune Adelia, cântărind impactul acestei veşti asupra triburilor celte rebele, care aşteaptă întoarcerea legendarului lor rege. Ştiinţă şi romantism îmbinate cu superstiţie şi barbarism într-un roman mystery bogat în detalii şi aproape indecent de captivant.

Al nouălea roman mystery din seria irezistibilă a Carei Black, cu acţiunea la Paris, nu poate avea o intrigă mai articulată decât predecesoarele sale. Dar, să recunoaştem, nu toate cele 20 de arondismente pariziene sunt la fel de interesante, iar MURDER IN THE LATIN QUARTER (Soho, 24 $) ar putea fi cartea pe care o aşteptam. Aimée Leduc, adorabila detectivă punkistă a lui Black, e în elementul ei în acest decor tineresc, centrul intelectual al oraşului, cu şcoli, muzee, librării şi locuri preferate de studenţi. Dar străzile sale înguste sunt şi căminul unor etnici din Haiti, ca profesorul ucis ritualic în apartamentul său de deasupra Ostéologique Anatomie Comparée. Din fericire, Aimée are o Vespa roz uzată pentru a cutreiera cartierul în urmărirea asasinului, într-o cursă nebunească pe alei şi în catacombe, dând viaţă unuia dintre cele mai strălucitoare itinerarii din h această serie.

FOTOGRAFIE DE JERRY BAUER; ILUSTRAŢIE THE NEW YORK TIMES.

2009.03.17. 8:58:48

Voturi şi focuri În ţările sărace, susţine un economist, alegerile pot creşte nivelul violenţei politice.

DE KENNETH ROTH N zilele noastre, nici un guvern care se respectă nu vrea să se prezinte pe scena globală fără legitimitatea unui veşmânt democratic. Alegerile sunt acum de rigueur, chiar dacă numeroşi despoţi resping ideea respectării efective a preferinţelor votanţilor.

Rezultatul este o îmbrăţişare a „democraţiei“ de către lideri autoritari precum Vladimir Putin în Rusia, Robert Mugabe în Zimbabwe,

Î

WARS, GUNS, AND VOTES

Democracy in Dangerous Places de Paul Collier 255 pag. Harper/HarperCollins Publishers.

26.99 $

Meles Zenawi în Etiopia, Islam Karimov în Uzbekistan, Umaru Yar´Adua în Nigeria şi Mwai Kibaki în Kenya. Toţi aceştia au uzat de combinaţii de violenţă, fraudă şi represiune pentru a se asigura că alegerile nu le ameninţă puterea de care se încleştează.

Ei ies cu faţa curată în această şaradă în parte pentru că democraţiile occidentale de la care s-ar putea aştepta să ceară originalul şi nu un surogat beneficiază de stimulenţi economici şi strategici pentru a consimţi la farsă. În loc să insiste pe acele elemente ale democraţiei care îi dau sens – o presă liberă, o societate civilă puternică, domnia legii, un proces cinstit şi transparent în numărarea voturilor – ele îşi închid ochii în faţa travestiului electoral.

De multă vreme subzistă crezul că aceste pseudo-democraţii sunt în mod inerent instabile. Când cetăţenii nu au nici o şansă reală de a-şi alege conducătorii, nemulţumirile se inflamează, iar violenţa poate urma oricând.

Dar una e să fi auzit de acest fenomen şi cu totul alta e să îi demonstrezi existenţa. În Wars, Guns, and Votes (Războaie, arme şi voturi), Paul Collier s-a angajat să înzestreze intuiţiile noastre cu rigoare empirică.

Profesor de economie la Oxford, Collier exainează guvernele a ceea ce, într-o carte anterioară, a numit „miliardul cel mai sărac“ – cele mai sărace 58 de ţări ale lumii. El abordează această misiune dificilă făcând un rezumat al unei serii de cercetări economice şi sociologice sofisticate, într-un stil popular şi accesibil. Pentru cei care doresc referinţe exacte şi statistici, el îşi trimite cititorii la site-ul său (users.ox.ac.uk/~econpco).

Concluzia de bază a lui Collier: democraţia, în forma superficială, axată pe alegeri, care tinde să domine în aceste ţări, „a crescut violenţa politică în loc să o reducă“. Fără reguli, tradiţii, verificări şi bilanţuri care să protejeze minorităţile, să distribuie echitabil resursele şi să supună conducătorii rigorilor legii, acestor guverne le lipsesc responsabilitatea şi legitimitatea pentru a descuraja rebeliunea. Lupta pentru putere devine „o încleştare pe viaţă şi pe moarte“, în care „competitorii sunt atraşi către extreme“.

Kenneth Roth este director executiv la Human Rights Watch.

FOTOGRAFIE DE ROBIN HAMMOND PENTRU THE NEW YORK TIMES

15Roth.indd Sec1:15

Datele însumate de Collier arată că, înainte de alegeri, partidele combatante pot să-şi canalizeze antagonismele către lupta politică, dar violenţa tinde să explodeze odată ce votul s-a încheiat. Mai mult, atunci când alegerile sunt câştigate prin ameninţări, mită, fraudă şi vărsare de sânge, astfel de aşa-numite democraţii tind să promoveze proasta guvernare, din moment ce politicile necesare pentru a păstra puterea sunt destul de diferite de cele necesare pentru a servi binele public.

Identificarea etnică, în societăţile multietnice care predomină în rândul miliardului celui mai sărac, reprezintă un impediment aparte. Conducătorii nu au nici un stimulent să producă rezultate pozitive, explică Collier, dacă votanţii pun ştampila conform loialităţii etnice şi nu pe baza competenţei de guvernare. De asemenea, nu ar trebui să ne lăsăm păcăliţi să credem că democraţia funcţionează doar pentru că votanţii se prezintă în mare număr la urne. Acolo unde predomină politica identităţii, „votarea e de aşteptat să fie o expresie primară“, precum „purtarea unui fular al unei echipe de fotbal“. Asta nu înseamnă că votanţii au credinţa că voturile lor vor conduce la o guvernare mai eficientă. În plus, deoarece organizaţiile de ştiri din aceste ţări sunt slabe, iar informaţia obiectivă e rară, cetăţenii probabil că nici măcar nu ştiu cât de bine sau cât de rău se achită de sarcini conducătorii lor.

Pentru a prospera printre cei din cel mai sărac miliard de oameni, spune Collier, democraţia trebuie „să erodeze treptat identităţile etnice şi să le înlocuiască cu o identitate naţională“. Dezvoltarea economică e de ajutor, dar, în societăţile scindate de di-

sensiuni etnice, aceasta poate, de multe ori, să crească pur şi simplu miza care trebuie divizată între diversele facţiuni. Conform lui Collier, esenţialmente necesari sunt conducătorii vizionari care pot construi identificarea cu naţiunea ca un întreg.

Obsesia eronată a Occidentului privind alegerile are, conform lui Collier, multe de a face cu obiceiuri care persistă în urma războiului rece. Teama sovieticilor de vot, scrie el, „ne-a condus la concluzia greşită că realizarea unor alegeri competitive este ea însăşi triumful fundamental. Realitatea este că manipularea alegerilor nu e atât de dificilă: numai dictatorii cu adevărat paranoici se feresc de ele“.

I totuşi, deficienţele electorale din aceste ţări nu înseamnă că trebuie să renunţăm cu totul la democraţie.

Doar imitaţia ieftină ar trebui să dispară din peisaj. După cum explică Collier, „democraţia este o forţă a binelui“ atâta vreme cât e mai mult decât o „faţadă“.

Analiza lui Collier abundă de pastile statistice interesante. De exemplu, loviturile de stat costă în general o ţară cam 7 procente din venitul pe un an – „nu este o modalitate ieftină de înlocuire a guvernului“, notează el. Iar ajutorul internaţional, îndulcind borcanul cu miere, creşte riscul unei lovituri de stat – aproximativ cu o treime, dacă ajutorul se ridică la 4 procente din produsul intern brut al naţiunii beneficiare. Scurgerile din fondurile internaţionale destinate stimulării dezvoltării finanţează aproximativ 40% din bugetele militare, dar cheltuielile pe armată nu aduc neapărat pacea.

Ba chiar dimpotrivă. Acestea pot pune în peri-

Ş

col pacea dând de înţeles potenţialilor rebeli că guvernul „plănuieşte să devină dur“.

Dar ştirile aduse de Collier nu sunt în totalitate negative. Dacă democraţia (în această formă limitată a sa) tinde să crească violenţa politică în cele mai sărace ţări ale lumii, odată ce venitul pe cap de locuitor ajunge pe la 2.700 $ pe an, are loc exact opusul. Aceşti votanţi mai înstăriţi aşteaptă aparent guverne mai responsabile şi sunt mai predispuşi la revoltă dacă aşteptările le sunt înşelate. Din moment ce China tocmai a trecut această graniţă a venitului mediu, statisticile sugerează că riscă violenţe politice tot mai mari, dacă nu se democratizează.

Cea mai slabă parte a volumului iese la iveală atunci când Collier devine sentenţios. La nivelul cel mai general, recomandările sale sunt ireproşabile: deoarece competiţia electorală promovează practici antidemocratice dacă nu există şi o altă responsabilitate, guvernele celor mai săraci un miliard de oameni au nevoie de ajutor pentru a deveni mai responsabile. Şi totuşi, soluţia lui Collier e discutabilă. El propune ca guvernele occidentale să declare că vor accepta loviturile militare de stat dacă alegerile nu sunt cinstite. Aceasta, susţine el, ar furniza conducătorilor un stimulent puternic pentru a permite o numărătoare cinstită a voturilor. Dar legitimarea loviturilor de stat în această manieră ar creşte, de asemenea, riscul unor substanţiale vărsări de sânge.

Prin opoziţie, dacă un conducător ales respectă reguli stabilite de comun acord, Collier doreşte ca Occidentul să-i protejeze guvernul în eventualitatea unei încercări de răsturnare a acestuia. Trebuie subliniat că Collier nu sprijină ideea intervenţiilor militare destinate a opri atrocităţile în masă – genocidul din Darfur, de exemplu –, pe care le expediază din start, numindu-le „fantezii perturbatoare“. Dar sugestia sa că soldaţii occidentali ar putea bântui planeta, înăbuşind lovituri de stat, chiar dacă numai pe cele îndreptate împotriva conducătorilor cu adevărat democratici, pare periculoasă şi naivă. Collier sugerează că intervenţiile în ţări mici şi nedezvoltate ar fi relativ facile pentru o armată antrenată în astfel de împrejurări – „nu un al doilea Irak“. Experienţele recente ne fac să fim de altă părere.

Collier se achită mai bine de sarcini atunci când răspunde obiecţiei că ar fi avocatul intervenţiei în afacerile interne ale unei alte naţiuni. Multe din guvernele celui mai sărac miliard de oameni, susceptibilizate de moştenirea lor colonială, resping orice presiune internaţională ca pe un afront la suveranitate.

Dar, aşa cum subliniază Collier, aceste guverne nu au, de obicei, o suveranitate naţională reală, din moment ce încă mai au de lucru la dezvoltarea unei identităţi naţionale sau a unor instituţii naţionale. Ele au doar o „suveranitate prezidenţială“ – nu tocmai acelaşi lucru şi nu tocmai demn de a fi apărat.

Orice părere aţi avea despre recomandările lui Collier, nu se poate nega faptul că a reuşit o contribuţie substanţială la stadiul actual al discuţiilor. Abordarea sa, bazată pe dovezi, este o corectare binevenită a prejudecăţilor despre democraţie care, prea adesea, tind să prevaleze atunci când conducătorii occidentali discută h despre cel mai sărac miliard de oameni.

15

2009.03.17. 9:00:09

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

23 martie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

THE HOUSE IN THE NIGHT de Susan Marie Swanson. Ilustrată de Beth Krommes (Houghton Mifflin, 17 $) O cheie, un pat, o carte, o lumina, luna.

(Vârsta: 4 – 8 ani).

5

1

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 23 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir.

(Vârsta: de la 10 ani)

2

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth. (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

7

2

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa lui Miley Cyrus. (Vârsta: 9-12 ani)

3

THE COMPOSER IS DEAD de Lemony Snicket, ilustrată de Carson Ellis, cu muzica de Nathaniel Stookey (HarperCollins Publishers, 17.99 $) Un tur detectiv al orchestrei, cu parte audio. (Vârsta: 9 – 12 ani)

1

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.

(Vârsta: de la 14 ani)

4

CAT scrisă de Matthew Van Fleet, fotografii de Brian Stanton (Wiseman/Simon & Schuster, 16.99 $) Toate tipurile de pisici, în mişcare şi rimă. (Vârsta: peste 2 ani)

4

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

26

6

FADE de Lisa McMann (Simon Pulse/Simon & Schuster, 15.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie cea visătoare. (Vârsta: de la 14 ani)

4

7

SEEKERS: GREAT BEAR LAKE de Erin Hunter (HarperCollins, 16.99 $) Ursuleţi într-o călătorie spre un loc mitic al păcii şi vindecării. (Vârsta: de la 10 ani)

4

8

3 WILLOWS de Ann Brashares (Delacorte, 18.99 $) O nouă frăţie le primeşte pe Polly, Jo şi Ama, în timpul verii dinaintea începerii liceului. (Vârsta: de la 12 ani)

8

9

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

10

SAVVY de Ingrid Law (Dial, 16.99 $) Mibs este pe cale 3 sa împlinească 13 ani, vârsta la care talentele supranaturale sunt încredinţate membrilor familiei sale.

(Vârsta: 9- 12 ani)

3 4 5 6 7 8

BIG WORDS FOR LITTLE PEOPLE de Jamie Lee 24 Curtis, ilustrată de Laura Cornell (Joanna Cotler/ HarperCollins, 16.99 $) O familie de mitocani îşi îmbunătăţeşte vocabularul şi relaţiile. (Vârsta: 4 – 8 ani).

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea minţilor unor supereroi la locul de joacă. (Vârsta 3- 5 ani).

1

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii atletici par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani).

21

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 69 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

9

ALL IN A DAY de Cynthia Rylant şi ilustrată de Nikki McClure (Abrams, 17.95$) Răsărit, apus şi răstimpul dintre ele. (Vârsta: 4 – 8 ani)

10

NAKED MOLE RAT GETS DRESSED scrisă şi ilus9 trată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Acest rozător ca individualist. (Vârsta: de la 3 ani)

1

CĂRŢI BROŞATE

1

20

6

SERII

1

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

2

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 78 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

3

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri, vârcolaci şi întâmplările lor din liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 8 Kinney (Amulet/Abrams, doar ed. broşată) Un băiat povesteşte pericolele vieţii de adolescent. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

THE 39 CLUES: THE MAZE OF BONES de Rick Riordan (Scholastic, 12.99 $) Un frate şi o soră caută sursa puterii familiei lor. (Vârsta: 8 – 12 ani)

TWEAK de Nic Sheff (Atheneum, 9.99 $) Memoriile 7 despre dependenţă ale protagonistului din Beautiful Boy. (Vârsta: de la 14 ani)

4

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s Press, ed. broş.) Vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 14 ani)

5

CORALINE de Neil Gaiman şi Dave McKean (HarperFestival, 6.99 $) Legat de film. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

THE CLIQUE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, doar ed. broş.) Vieţile şi iubirile copiilor populari dintr-o şcoală de elită. (Vârsta: de la 12 ani)

6

WICKED: WITCH AND CURSE de Nancy Holder şi 6 Debbie Viguié (Simon Pulse, 7.99 $) O orfană intră într-o familie supranaturală. (Vârsta: de la 12 ani)

6

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Bătălia monştrilor mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 18 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

7

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 214 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

8

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton 29 Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

8

PRIVATE de Kate Brian (Simon Pulse, doar ed. broş.)

Lumea tensionată a unui liceu de elită.

(Vârsta: de la 14 ani)

9

SLAM de Nick Hornby (Riverhead, 14 $) Un skateboar- 19 der îşi lasă prietena însărcinată. Ce ar face Tony Hawk ?

(Vârsta: de la 12 ani)

9

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed.

6 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, într-un triunghi amoros.

(Vârsta: de la 14 ani)

10

THE TALE OF DESPEREAUX de Kate DiCamillo, 58 ilustrată de Timothy Basil Ering (Candlewick, 7.99 $) Un şoarece, un şobolan şi o fată într-o călătorie magică.

(Vârsta: de la 10 ani)

10

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, ed. broş.) 14 Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

5

83

7

8

1

28

7

89

4

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 7 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

16

16Bestkids.indd Sec2:16

2009.03.17. 9:00:42

TBR: Din culise CINSTIT FAŢĂ DE ISUS:: Cu câteva săptămâni înainte de Sărbătorile de Paşte, Bart Ehrman revine în topul de nonficţiune cu Jesus, Interrupted: Revealing the Hidden Contradictions in the Bible (And Why We Don’t Know About Them), care intră pe locul 8. În 2006, Ehrman, profesor de Ştiinţe Religioase la Universitatea Carolina de Nord în Chapel Hill, a avut un succes surprinzător cu Misquoting Jesus: The Story Behind Who Changed the Bible (and Why), care a petrecut 9 săptămâni în top. Ehrman – care a fost crescut într-un spirit moderat episcopal, a devenit fundamentalist în liceu, apoi credinţa i-a fost erodată în deceniile de studiu a istoriei Bibliei iar acum se autodefineşte ca un „agnostic fericit“ – pare să provoace acelaşi val anti-religios care i-a purtat pe Sam Harris, Richard Dawkins şi Christopher Hitchens în topul celor mai bine vânduţi şi i-a adus în numeroase talk-show-uri. Însă, susţine el, deşi împart aproximativ aceeaşi categorie de cititori, a încercat să se disocieze de aceşti aşa-numiţi atei moderni. „Par să înţeleagă atât de puţine despre religie“, mărturisea autorul într-un interviu telefonic. „Dacă cineva ar ataca ştiinţa cu la fel de puţine cunoştinţe în domeniu, i s-ar râde în faţă“. Ehrman însuşi a încasat de-a lungul timpului câteva bobârnace. Scriind pentru Books & Culture, o revistă adesea privită ca un fel de New York Review of Books creştin, studentul Robert H. Gundry îl incriminează pentru exagerarea semnificaţiei teologice a unor greşeli şi a unor incongruenţe introduse în Noul Testament de către generaţii şi generaţii de scribi şi pentru ideea prea literală despre ceea ce înseamnă, în Biblie, a beneficia de inspiraţie divină. Gundry îl acuză pe Ehrman, de asemenea, pentru titlul insultător, dar s-a dovedit că nici lui Ehrman însuşi nu i-a plăcut prea mult. „Am vrut să folosesc numele Lost in Transmission, dar editorul meu a fost de părere că cei din Sud ar putea avea impresia că scriu despre cursele de maşini“, a spus el. Este oare Ehrman îngrijorat că Jesus, Interrupted – un alt titlu ales de editor – sună ca o povestire a aventurilor Winonei Ryder şi Angelinei Jolie într-un spital de boli mintale cauzate de probleme religioase? „Este un titlu înspăimântător pe care mi-ar fi plăcut să-l găsesc eu însumi“, spune el. „Cartea este despre modul în care vocea lui Isus este schimbată de toate aceste alte mesaje şi despre cum toate celelalte voci o acoperă pe cea a lui Isus. Dar s-au găsit oameni care să facă glume legate de ‘coitus interruptus’“.

NE-BINEVOITORII: Handle With Care al lui Jodi Picoult intră în topul ficţiunilor pe primul loc, detronând fostul campion Promises in Death de J.D. Robb (cunoscută ca Nora Roberts). Între timp, succesul european al lui Jonathan Littel, The Kindly Ones, aterizează pe locul 27, dând speranţă traducerilor de 983 de pagini din însemnările Holocaustului francez de pretutindeni. Reacţiile criticilor au fost împărţite, să zicem aşa. Scriind pentru New York Review of Books, Daniel Mendelsohn îl laudă ca fiind o revizuire impresionant de ambiţioasă, deşi imperfectă, a mitului lui Oreste, în timp ce, în ediţia Book Review din 8 martie, David Gates afirma că este mai degrabă o reminescenţă a „acelor istorioare copilăreşti pe care le citeam când aveam 10-11 ani“ şi „o epopee uşurică ce capătă intenţionat o nuanţă ciudată“.

Jennifer Schuessler

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

1

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Atria, 27.95 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă căpătată la naştere trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

2

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o firmă de avocatură prestigioasă, dar traumatizantă.

2

3

PROMISES IN DEATH de J. D. Robb (Putnam, 26.95 $) Lt. Eve Dallas investighează asasinatul unui coleg; de Nora Roberts, scris sub pseudonim.

4

Săpt. în top

Săpt. aceasta

23 martie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes, de la autorul volumului Blink.

2

THE YANKEE YEARS de Joe Torre şi Tom Verducci (Doubleday, 26.95 $) Fostul manager al echipei Yankee (19962007) despre anii petrecuţi la club.

1

5

6

OUT OF CAPTIVITY de Marc Gonsalves, Keith Stansell, Tom Howes şi Gary Brozek (William Morrow, 26.99 $) Trei antreprenori scapă de gherila columbiană.

2

2

3

5

1

5

THE LOST CITY OF Z de David Grann (Doubleday, 27.50 $) Un redactor de la New Yorker caută un explorator britanic dispărut cu 80 de ani în urmă, în Amazon.

2

5

4

4

RUN FOR YOUR LIFE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Little, Brown, 27.99 $) O femeie detectiv care creşte singură 10 copii trebuie să oprească un asasin care are ca ţintă magnaţii din New York.

4

2

DEWEY de Vicki Myron şi Bret Witter (Grand Central, 19.99 $) Despre pisoiul lăsat să îngheţe între cărţile returnate ale bibliotecii publice din Iowa şi despre cum acesta devine faimos.

25

ONE DAY AT A TIME de Danielle Steel (Delacorte, 27 $) O mamă şi cele două fiice dintr-o familie hollywoodiană găsesc feluri diferite de iubire.

5

3

5

8

43

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

31

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi dintre pământeni, dar o femeie nu va capitula.

6

14

6

6

2

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

21

NIGHT AND DAY de Robert B. Parker (Putnam, 25.95 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., trebuie să prindă un voyeur care forţează femeile să se dezbrace sub ameninţarea cu arma.

7*

9

7 8*

HEART AND SOUL de Maeve Binchy (Knopf, 26.95 $) Un medic înfiinţează o clinică de boli cardiace într-un cartier din Dublin.

7

3

8

JESUS, INTERRUPTED de Bart D. Ehrman (HarperOne, 25.99 $) Ceea ce au descoperit cercetătorii despre învăţăturile Noului Testament.

9

WHITE WITCH, BLACK CURSE de Kim Harrison (Eos/ William Morrow, 25.99 $) O vrăjitoare care e şi vânătoare de recompense răzbună moartea iubitului ei; cartea 7 din seria Hollows.

3

2

9

OBAMA cu introducere de Bill Keller şi text biografic de Jill Abramson (New York Times/Callaway, 40 $) Drumul către Casa Albă. Cu comentarii, imagini şi desene ale echipei de la New York Times.

10

10 THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist călătoreşte în insula Guernsey pentru a-i întâlni pe localnicii bătrâni, foşti membri ai rezistenţei naziste.

25

10

HOW WE DECIDE de Jonah Lehrer (Houghton Mifflin Harcourt, 25 $) Învăţând mai multe despre modul în care gândim ne poate ajuta să luăm decizii mai bune.

11

TERMINAL FREEZE de Lincoln Child (Doubleday, 24.95 $) Oamenii de ştiinţă descoperă o creatură preistorică îngheţată într-o peşteră arctică şi o scot la suprafaţă, contrar avertismentelor localnicilor.

11

MULTIPLE BLESSINGS de Jon Gosselin, Kate Gosselin şi Beth Carson (Zondervan, 19 $) Un cuplu are sextupleţi.

6

20

1

THE GAMBLE de Thomas E. Ricks (Penguin Press, 27.95 $) Autorul cărţii Fiasco scrie acum despre războiul din Irak 2006 – 2008, pe baza interviurilor cu ofiţeri superiori.

4

STORM FROM THE SHADOWS, de David Weber. (Baen, 27 $) Regatul Stelelor se confruntă cu o conspiraţie interstelară.

12

11

12* 13

PATHS OF GLORY de Jeffrey Archer (St. Martin’s, 27.95 $) A atins oare George Mallory vârful muntelui Everest în 1924, în cursul escaladării în timpul căreia a murit?

1

13

A SLOBBERING LOVE AFFAIR de Bernard Goldberg (Regnery, 25.95 $) Susţinerea mediatică de masă pentru Obama, de la analistul media Fox News. (†)

13

6

14

FOOL de Christopher Moore (Morrow, 26.99 $) În această versiune comică şi vulgară, bufonul regelui Lear încearcă să pună lucrurile la punct.

4

14

MELTDOWN de Thomas E. Woods Jr. (Regnery, 27.95 $) O privire liberală asupra colapsului bursier. (†)

15

4

15

DON’T LOOK TWICE de Andrew Gross (William Morrow, 25.99 $) Investigaţia unui atac armat dintr-o maşină, în Greenwich, Conneticut, scoate la iveală corupţia la nivel larg.

15

THE INAUGURAL ADDRESS 2009 de Barack Obama 10 (Penguin, 12 $) Discursul de învestire al lui Obama, două discursuri ale lui Lincoln, Declaraţia de la Gettysburg şi un eseu de Emerson.

5

16*

THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski (ECCO, 25.95 $) O persoană mută se refugiază alături de trei câini în pădurile din Wisconsin după moartea tatălui.

16*

THE NEXT 100 YEARS de George Friedman (Doubleday, 25.95 $) O prognoză a războaielor şi schimbărilor în puterea politică şi economică a naţiunilor. (†)

5

1

9

2

11

16

1

8

3

2

1

13

39

12

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 7 martie în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul CHEEVER: A Life de Blake Bailey (Knopf, 35 $) Această biografie uimitor de detaliată explorează drumul întortocheat, cu paşi ezitanţi, al lui John Cheever, dezvăluind imboldurile vicioase şi dureroasa autocompătimire la care s-a supus pe sine şi pe cei din jurul său.

MY LITTLE RED BOOK editată de Rachel Kauder Nalebuff (Twelve, 14.99 $) O colecţie de anecdote remarcabile, culese dintr-o gamă încânatător de variată de femei, despre prima lor menstruaţie.

THE TOURIST de Olen Steinhauer (Minotaur, 24.95 $) Protagonistul lui Steinhauer, un agent C.I.A., nerăbdător să iasă din joc, îşi pune familia în pericol constrâns fiind să ia parte la o ultimă misiune.

THREE CUPS OF TEA: Young Readers Edition de Greg Mortenson and David Oliver Relin. Adaptat de Sarah Thomson (Dial Books for Young Readers, 16.99 $; de la 8 ani în sus) O versiune neelaborată a longevivului bestseller despre înfiinţarea de şcoli în Asia Centrală.

THE FIRES OF VESUVIUS: Pompeii Lost and Found de Mary Beard (Belknap/Harvard University, 26.95 $) O profesoară care predă Clasicismul la Cambridge ţine un curs rafinat despre Pompei, dezvăluind surprize la tot pasul.

SOWING CRISIS: The Cold War and American Dominance in the Middle East de Rashid Khalidi (Beacon, 25.95 $) Khalidi vede politica din epoca Bush ca o extensie deosebit de belicoasă a unei campanii de durată.

THE CRADLE de Patrick Somerville (Little, Brown, 21.99 $) În acest roman scurt dar complex, căutarea unui leagăn dispărut devine călătoria zbuciumată a unui cuplu.

1848: Year of Revolution de Mike Rapport (Basic Books, 29.95 $) Rapport scrie o istorie panoramică, plină de viaţă, a anului în care revoltele din Europa s-au ridicat la nivelul precedentelor evenimente din anii 1776 (Revoluţia din America) şi 1789 (Revoluţia franceză).

COVENTRY de Helen Humphreys (Norton, 23.95 $) Personajele lui Humphreys mimează o intimitate instantanee şi o prietenie de durată în timpul unui bombardament german.

Recenziile complete al acestor cărţi şi ale altora recente se găsesc pe web: nytimes.com/books.

17

17Besthard.indd Sec1:17

2009.03.17. 9:01:08

Raftul cu ediţii broşate LUSH LIFE de Richard Price (Picador, 15 $) „Nimeni nu com-

pune mai bine dialoguri decât Richard Price – nici Elmore Leonard, nici David Mamet, nici chiar David Chase“, scrie Michiko Kakutani în The Times. În urmă cu câţiva ani, în Lower East Side, un cartier din New York, cu tineri narcomani în căutare disperată de bani, protagonistul, un scriitor ambiţios care lucrează ca manager de restaurant, este jefuit şi apoi acuzat de crimă. Acest roman, cel de-al optulea al lui Price, este „lucrarea sa cea mai puternică şi mai galvanică“, afirma Kakutani.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

23 martie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 42 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

1

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Vision, 9.99 $) Un agent de contraspionaj şi un ziarist se asociază împotriva unui contractor.

2

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

14

2

MAVERICK de Lora Leigh (St. Martin’s, 7.99 $) Un agent 1 de elită dezvoltă o pasiune pentru femeia pe care o foloseşte drept momeală pentru a atrage un criminal în serie.

3

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 9 Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

3

THE GRAND FINALE de Janet Evanovich (Harper/ 2 HarperCollins, 7.99 $) În această reeditare a unui roman din 1988, o femeie atrage atenţia unui bărbat arătos când cade din copac pe pizza lui.

4

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

4

BONES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 9.99 $) Detectivul psiholog Alex Delaware este chemat când apar cadavre de femei într-o mlaştină din Los Angeles.

2

MAYNARD & JENNICA de Rudolph Delson (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt,

5

AMERICAN WIFE de Curtis Sittenfeld (Random House, 4 15 $) O bibliotecară drăguţă se mărită cu fiul alcoolic al unei familii bogate de politicieni, care ajunge preşedinte.

5*

MONTANA CREEDS: LOGAN de Linda Lael Miller (HQN, 7.99 $) În acest al doilea volum al unei trilogii,“băiatul rău al rodeo-ului“ se întoarce acasă şi pune inimi pe jar.

2

13.95 $) Romanul spiritual al lui Delson, şi primul, de altfel, are în centru un cuplu boem din New York, în care cei doi se întâlnesc într-un tren din partea rezidenţială a oraşului. Narat de către un „cor“ de voci ale membrilor familiei şi prietenilor, această „carte cu adevărat originală şi cu un subiect foarte bine închegat“, după cum spune recenzantul nostru, Thomas Beller, „pare primul roman în genul unui reality show de televiziune“. Dragostea dintre Maynard şi Jennica se destramă în zilele de după 9/11.

6

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

10

6

HOLD TIGHT de Harlan Coben (Signet, 9.99 $) Consecinţele sinuciderii unui elev dintr-un liceu din New Jersey.

1

7

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled 15 Hosseini (Riverhead, 16 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

7

PLAGUE SHIP de Clive Cussler cu Jack Du Brul 2 (Berkley, 9.99 $) Juan Cabrillo şi echipajul de pe Oregon trebuie să afle ce s-a întâmplat pe un vas de croazieră plin de cadavre.

8

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 77 13.95 $) Un cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

8

2

9

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr şi un elefant salvează un circ în perioada Marii Crize.

79

LOST SOULS de Lisa Jackson (Zebra, 7.99 $) O scriitoare aspirantă de literatură poliţistă cercetează dispariţia a patru fete de la colegiul All Saints şi realizează că este şi ea urmărită.

9

2

STILL ALICE de Lisa Genova (Pocket, 15 $) Un profesor de 50 de ani de la Harvard este diagnosticat în faza incipientă a bolii Alzheimer.

9

THE MACKADE BROTHERS: RAFE AND JARED de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Reeditare a două povestiri despre o pereche de rebeli din Antietam, Md.

10

1

11

LUSH LIFE de Richard Price (Picador, 15 $) Un scriitor în devenire devine suspect în cazul morţii unui prieten din zona rezidenţială a New Yorkului.

1

DANGER IN A RED DRESS de Christina Dodd (Signet, 7.99 $) O femeie căreia i s-a încredinţat un secret cu limbă de moarte sfârşeşte prin a fi urmărită de criminali, şi doar Gabriel Prescott o poate salva.

12*

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

21

11

THE APPEAL de John Grisham (Delta, 14 $) Uneltiri poli- 16 tice şi legale după decizia unui juriu din Mississippi contra unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

12

1

THE APPEAL de John Grisham (Dell, 7.99 $) Uneltiri politice şi legale apar în urma deciziei unui juriu din Mississippi împotriva unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

16

SMALL FAVOR by Jim Butcher (Roc, 9.99 $) A zecea carte din Dosarele Dresden despre un vrăjitor detectiv din Chicago.

13

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

3

THE COMMISSION: An Uncensored History of the 9/11 Investigation de

Philip Shenon (Twelve, 15.99 $) Această relatare hipnotizantă a unui fost reporter de investigaţie de la The New York Times despre modul de lucru al comisiei create pentru analizarea evenimentelor din 11 septembrie oferă detalii despre manevrele membrilor comisiei, ale Casei Albe sub administraţia lui Bush, ale oficialilor fostei administraţii a lui Clinton şi ale Congresului, pentru a influenţa raportul final. Rezultatul, dezvăluit în 2004, reprezintă o cronologie valoroasă dar nu asumă responsabilitatea catastrofei niciunui oficial american.

TWO WEEKS OF LIFE: A Memoir of Love, Death, and Politics de Eleanor Clift

(Basic Books, 15.95 $) Soţul lui Clift a murit în tăcere acasă, din cauza unui cancer la rinichi, cu doar o zi înainte de mult mai mediatizata moarte a lui Terry Schiavo.

Juxtapunând aceste întâmplări, una intimă şi una politică dureroasă, Clift, editor colaborator la Newsweek, subliniază nevoia de a vorbi despre moarte.

A MAN OF NO MOON de Jenny McPhee (Counterpoint, 14.95 $) Plasat în mediul literar şi cinematografic italian al sfârşitului anilor ’40, abundând de flashbackuri ale luptelor din timpul războiului, al treilea roman al lui McPhee urmăreşte un fost luptător anti-fascist cu tendinţe suicidale, implicat într-un triunghi amoros cu două surori americane.

THE NEIGHBORHOODS OF QUEENS de Claudia Gryvatz

Copquin (Yale University, 22 $) Cel mai mare cartier al New York-ului, Queens este, probabil, „cel mai eterogen loc din lume“, scrie Kenneth Jackson în introducerea acestei superbe cărţi. (Oficial, 44% din populaţie este născută în străinătate; nimeni nu cunoaşte numărul real al imigranţilor). Hărţi şi fotografii, istorice şi contemporane, ilustrează o descriere plină de viaţă a oamenilor şi culturilor celor 99 de cartiere din Queens.

10*

THE DOOR OF NO RETURN: The History of Cape Coast Castle and the Atlantic

Slave Trade de William St Clair (BlueBridge, 15.95 $) Castelul Cape Coast a fost cartierul general folosit de britanici pentru comerţul cu sclavi pe Coasta de Aur a Africii (Ghana modernă), iar prin această „uşă fără întoarcere“ africanii plecau către corăbiile care îi aşteptau. Concentrându-se pe istoria unei singure clădiri – ale cărei înregistrări au fost aproape neatinse înainte de a le examina el – St Clair a elaborat o relatare accesibilă şi detaliată a rolului Marii Britanii în comerţul cu sclavi.

13 14

THE BRIEF WONDROUS LIFE OF OSCAR WAO 27 de Junot Díaz (Riverhead, 14 $) Un tocilar dominicanoamerican se luptă să scape de un blestem de familie.

14*

FIRST COMES MARRIAGE de Mary Balogh (Dell, 6.99 $) În acest roman Regency, un viconte irezistibil este adorat de femeile unui sat.

2

15

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O fată şi o portăreasă văduvă, cu afinităţi intelectuale, devin prietene.

15

THE VAMPIRE’S BRIDE de Gena Showalter (HQN, 6.99 $) Un rege vampir şi o amazoană frumoasă sunt captivi în această poveste din Atlantis.

2

16*

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 14 14.95 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

16

SECRETS de Jude Deveraux (Pocket, 7.99 $) O femeie care tânjeşte la o iubire imposibilă este atrasă într-o lume înşelătoare în Williamsburg, Va.

3

17

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Un jurnalist American contemporan investighează ceea ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris în 1942.

17

TEMPTATION RIDGE de Robyn Carr (Mira, 6.99 $) O femeie de 25 de ani şi un burlac blazat de 38 de ani sunt complet nepotriviţi unul pentru celălalt – sau cel puţin aşa cred.

2

18

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) Povestea de dragoste dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney.

44

18

CHASING DARKNESS de Robert Crais (Pocket, 9.99 $) Este oare responsabil detectivul particular Elvis Cole de eliberarea unui criminal în serie?

1

19

SLUMDOG MILLIONAIRE de Vikas Swarup (Scribner, 15 $) Un orfan sărac din India este arestat şi pus să dea socoteală după ce câştigă marele premiu la un concurs TV.

4

19

ANGELS’ BLOOD de Nalini Singh (Berkley, 7.99 $) Vânătorul de vampiri Elena Devereau este angajată să urmărească un arhanghel dedat la rău; un roman paranormal al lui Guilt Hunter.

1

20

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 76 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul ca să afle cum s-a descurcat un amic din copilărie sub regimul taliban.

PUBLIC COWBOY NO. 1: The Life and Times of Gene Autry de Holly George-Warren

(Oxford University, 17.95 $) Această primă biografie completă se bazează pe o adâncă cercetare a arhivelor lui Autry. Urmăreşte evoluţia personalităţii de cowboy a lui Autry, începând cu cariera sa în radio la începutul anilor ’30. Autry a fost un om de afaceri abil şi primul star adevărat care a îmbrăţişat televiziunea; a devenit prototipul cântăreţului de country, în viziunea lui George-Warren. (Willie Nelson şi-a numit chiar un fiu după el).

NOW YOU SEE HIM de Eli Gottlieb (Harper Perennial,

13.99 $) Cel de-al doilea roman al lui Gottlieb urmăreşte reverberaţiile produse de către un scriitor de nuvele aflat în blocaj care îşi omoară prietena, iar apoi se sinucide. Concentrându-se pe durerea istovitoare a celui mai bun prieten al scriitorului, romanul prezintă o imagine a loialităţii durabile dintre bărbaţi, în acelasi timp complicând povestea cu întrebări şi revelaţii.

OUR DAILY MEDS: How the Pharmaceutical Companies Transformed

Themselves Into Slick Marketing Machines and Hooked the Nation on Prescription Drugs de Melody Petersen (Picador/Sarah Crichton, 16 $) Petersen, care a petrecut 4 ani scriind despre industria medicamentelor, ca reporter pentru The New York Times, descrie comportamentul nepăsător al companiilor în toate aspectele legate de cercetare şi marketing, de la falsificarea studiilor la cooptarea doctorilor şi cercetătorilor universitari şi până la strategiile agresive de promovare.

JOHNNY ONE-EYE: A Tale of the American Revolution de Jerome Charyn

(Norton, 14.95 $) Un tâlhar de 17 ani se alătură lui George Washington şi bandei de golani care îl însoţesc în acest roman de aventuri. „Iată Revoluţia pariată la o masă de joc într-un dormitor“, afirma amuzată recenzanta noastră, Stacey Schiff.

THE SERPENT’S TALE de Ariana Franklin (Berkley, 15 $) Într-o atmosferă misterioasă medievală, o femeie cu mintea deschisă investighează uciderea amantei ELSA DIXLER lui Henric al II-lea, oferind un spectacol plin de învăţăminte.

9

2

10

4

ROAD de Richard Yates (Vintage, 20* REVOLUTIONARY 14.95 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din

10

America anilor ’50, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 7 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

18

18Bestpaper.indd Sec1:18

2009.03.17. 9:02:36

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 110 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

2

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 138 (Three Rivers, 13.95 $) Obama povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

3

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

11

4

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat alcoolic şi egoist.

75

5

Ediţii broşate

23 martie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

11

BEAUTIFUL BOY de David Sheff (Mariner, 14.95 $) Un tată luptă cu dependenţa fiului său pentru metamfetamine.

12

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 21 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

13

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 73 15.99) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

14*

MARLEY & ME de John Grogan. (Harper, 13.95 $ şi 7.99 $) Lecţii de la un câine nevrotic.

52

15

THE FORGOTTEN MAN de Amity Shlaes (Harper Perennial, 15.95 $) O reinterpretare a Noii Ordini şi a Marii Crize.

18

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 63 Rivers, 14.95 $) Noul preşedinte ales propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

16

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 77 (Penguin, 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

6

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 231 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute ca şi curente pasagere.

17

7*

TEAM OF RIVALS de Doris Kearns Goodwin (Simon 32 & Schuster, 21$) Geniul politic al lui Abraham Lincoln.

THE ZOOKEEPER’S WIFE de Diane Ackerman (Norton, 14.95 $) Cum a găzduit un cuplu din Varşovia evrei şi membri ai Rezistenţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

8

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

18

INFIDEL de Ayaan Hirsi Ali (Free Press, 15 $) Amintirile 17 unei avocate pentru femeile musulmane imigrante.

19

ANIMAL, VEGETABLE, MIRACLE de Barbara 39 Kingsolver cu Steven L. Hopp şi Camille Kingsolver (Harper Perennial, 14.95 $) Romanciera şi familia ei au petrecut un an mâncând alimente indigene sau cultivate de ei.

20

GANG LEADER FOR A DAY de Sudhir Venkatesh 4 (Penguin, 16 $) Sociologul Venkatesh relatează despre un deceniu petrecut în mijocul proiectelor urbaniste din Chicago.

111

9*

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 21 (Bloomsbury, 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

10

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 124 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

2

22

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 6 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comediantul gazdă al emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

1

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 24 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

2

THE POWER OF SOUL de Zhi Gang Sha (Atria, 26 $) Utilizarea puterii sufletului pentru vindecare, prevenirea bolii, reîntinerire şi iluminare.

3

2

SUZE ORMAN’S 2009 ACTION PLAN de Suze Orman (Spiegel & Grau, 9.99 $) Cum să-ţi administrezi banii în vremuri grele.

3

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey Zaslow 48 (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

3

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 401 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

4

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 113 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

4

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 84 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă

5

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello cu Cynthia Sass 16 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi de nutriţie şi de exerciţii fizice de la redactorii revistei Prevention.

5

HE’S JUST NOT THAT INTO YOU de Greg Behrendt şi Liz Tuccillo (Simon Spotlight Entertainment, 15 $) Cum poate şti o femeie că o relaţie nu are viitor.

9

6

UNCOMMON de Tony Dungy cu Nathan Whitaker (Tyndale, 24.99 $) Discursurile fostului antrenor de la Indianapolis Colts despre a trăi „viaţa cu însemnătate“.

6

6

1

7

THE 4 DAY DIET de Ian K. Smith (St. Martin’s, 24.95 $) Un program alimentar şi de exerciţii pentru a slăbi, de la autorul The Fat Smash Diet.

4

HAPPY FOR NO REASON de Marci Shimoff şi Carol Kline (Free Press, 15 $) Un program alcătuit din 7 paşi pentru a obţine fericire necondiţionată „din interior“. (†)

7

EMOTIONAL FREEDOM de Judith Orloff (Harmony, 24.95 $) Cum să transformi emoţiile negative în speranţă, gingăşie, curaj şi seninătate.

1

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 61 Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

8

THE GREAT DEPRESSION AHEAD de Harry S. Dent Jr. (Free Press, 27 $) Un analist financiar anticipează prăbuşiri de pieţe şi criză, dar vede o cale pentru ca investitorii isteţi să prospere.

8

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 87 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

9

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) 21 O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri pentru adolescenţi, a lui Stephenie Meyer.

THE SURVIVORS CLUB de Ben Sherwood (Grand Central, 25.99 $) Poveşti adevărate despre cum credinţa, norocul, genele şi alţi factori au intervenit în capacitatea oamenilor de a face faţă problemelor.

6

10

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un guru spiritual prescrie renunţarea la egoism pentru a pue capăt conflictelor şi suferinţelor.

8* 9 10

10

52

19

18Bestpaper.indd Sec2:19

2009.03.17. 9:02:38

Eseu

Peter Dizikes

Cele două culturi uţine sintagme literare au avut o viaţă atât de lungă ca cea folosită de C.P Snow pentru a descrie ceea ce el considera o schismă periculoasă între ştiinţă şi viaţa literară: „cele două culturi“. Totuşi, nu sunt mulţi care par să fi citit cu adevărat cartea omonimă. De ce să-ţi baţi capul citind-o când teza sa principală este atât de evidentă? În luna mai se împlinesc 50 de ani de când Snow, un fizician, funcţionar public şi romancier englez, a susţinut o conferinţă la Cambridge cu titlul „Cele două culturi şi revoluţia ştiinţifică“, ulterior publicată în volum. Celebra nemulţumire a lui Snow era că „viaţa intelectuală a întregii societăţi occidentale se polarizează din ce în ce mai mult“, cele două grupuri fiind formate din oameni de ştiinţă, respectiv literaţi. În mare măsură, Snow îi considera responsabili pe cei din urmă pentru „prăpastie a incomprehensiunii reciproce“. Potrivit lui Snow, aceşti intelectuali nu erau deloc jenaţi de faptul că nu înţelegeau, să zicem, a doua lege a termodinamicii, deşi acest lucru „reprezenta, aproximativ, echivalentul ştiinţific al întrebării: Ai citit ceva de Shakespeare?“. În jumătatea de secol care s-a scurs de atunci, „cele două culturi“ a devenit „o sintagmă-autocolant“, după cum a numit-o Michael Griffin, administrator al NASA, într-un discurs din 2007 (evident, fiind om de ştiinţă, Griffin a mai spus că Snow a atins „un adevăr esenţial“ cu această problemă). Iar Snow a fost menţionat în contexte surprinzătoare. Într-un articol din Newsweek din 1998, Robert Samuelson avertiza că incapacitatea noastră de a trata cu mai multă seriozitate virusul informatic Y2K „ar putea să fie răzbunarea supremă“ a tezei lui Snow (n-a fost). Voci cunoscute ale mediului academic au reluat regretul lui. „Trăim într-o societate şi chiar într-o universitate în care puţini ar recunoaşte – şi nici unul dintre ei n-ar face-o cu mândrie – că n-au citit nici o piesă de Shakespeare“, a declarat Lawrence Summers în primul său discurs în calitate de preşedinte la Harvard, în 2001, adăugând că „este un fapt prea obişnuit şi prea acceptat să nu ştii diferenţa dintre genă şi cromozom“ – un exemplu de teorie a lui Snow adaptată la epoca ADN-ului, întâmpinat cu răceală de colegi.

Fireşte, nu-i nimic rău în a face referire la ideea lui Snow.

Părerea sa că educaţia n-ar trebui să fie prea specializată este împărtăşită de mulţi. Dar e înşelător să-l percepi pe Snow ca fiind un antropolog foarte atent al intelighenţiei polarizate în loc de evanghelist al viitorului nostru tehnologic. Esenţa cărţii The Two Cultures nu este că avem două culturi, ci că ştiinţa, mai presus de toate, ne va asigura prosperitatea şi siguranţa. Exprimarea acestui optimism de către Snow este depăşită. Dar astăzi ideile lui despre progres sunt mai relevante decât tipologiile sale culturale.

Până la urmă, descrierile făcute de Snow celor două culturi nu sunt chiar subtile. Oamenii de ştiinţă, spune el, „au viitorul în oase“, în timp ce „cultura tradiţională îşi doreşte ca viitorul să nu existe“. Oamenii de ştiinţă, adaugă el, sunt, „din punct de vedere moral, cel mai sănătos grup de intelectuali care există“, în timp ce etica literaţilor este mai suspectă. Cultura literară „are cicluri temporare“ de greşeli morale, susţine el, citând un prieten savant care menţionează înclinaţiile fasciste ale lui Ezra Pound, William Butler Yeats şi Wyndham Lewis, şi se întreabă: „Influenţa a tot ceea ce reprezintă ei a adus Auschwitz-ul mai aproape, nu-i aşa?“. În timp ce Snow spune că aceste exemple „nu trebuie considerate reprezentative pentru toţi scriitorii“, implicaţiile cuvintelor sale de justificare sunt clare.

Eseul lui Snow a stârnit un răspuns furtunos, ad hominem,

te“. Doar prin anularea prăpastiei dintre cele două culturi putem să asigurăm prosperitate şi auto-guvernare, spune el, adăugând: „Avem foarte puţin timp la dispoziţie“.

O parte a acestei teorii ne sună cunoscut; de zeci de ani considerăm că ştiinţa este esenţială pentru competivitatea globală, o idee care a fost repusă recent pe tapet chiar în campania lui Barack Obama. Dar din alte puncte de vedere, The Two Cultures este, pur şi simplu, un document ce poartă marca Războiului Rece. Calea spre industrializare pe care o imaginează Snow se aseamănă cu ideea „decolării spre creştere susţinută“ a lui W.W. Rostow, o idee ce face parte din teoria modernizării din anii ’50, care susţinea că toate ţările pot urma aceeaşi traiectorie spre dezvoltare. Invocarea revoluţiei populare pare la fel de depăşită în epoca decolo-

P

Peter Dizikes este jurnalist de ştiinţă şi locuieşte la Boston.

20

20Dizikes.indd Sec1:20

La 50 de ani de la apariţia sa, oamenii citează încă volumul „The Two Cultures“ al lui C.P. Snow. Dar cine îl mai citeşte azi?

din partea criticului F.R. Lewis de la Cambridge – care a spus că Snow ar fi „cât se poate de neremarcabil din punct de vedere intelectual“ – şi o reacţie mai moderată din partea lui Lionel Trilling, care credea totuşi că Snow a scris „o carte cu înţelesuri greşite pe scară largă“. Tribalismul cultural al lui Snow dinamita „posibilitatea unui discurs raţional“, susţinea Trilling. În prezent, alţi oameni cred că ştiinţa abordează acum condiţia umană în modalităţi pe care Snow nu le-a anticipat. În ultimele două decenii, editorul şi agentul literar John Brockman a promovat noţiunea unei „a treia culturi“ pentru a descrie oamenii de ştiinţă – în special biologi care studiază evoluţia speciilor, psihologi şi neurocercetători – care „fac desluşibile sensurile mai adânci ale vieţii noastre“ şi artiştii literari care iau locul celor obişnuiţi prin abilitatea lor de „a-şi pune amprenta asupra concepţiei unei generaţii“. Snow însuşi a sugerat în anii ’60 că cercetătorii sociali ar putea forma o „a treia cultură“.

Aşadar, de ce credea Snow că presupusul abis dintre cele două culturi ar fi aşa o mare problemă? Pentru că – după cum spune în a doua parte a eseului – el face ca multe inteligenţe să ignore ştiinţa ca o vocaţie, ceea ce ne împiedică să rezolvăm „marea problemă“ a lumii: prăpastia care a fost creată de industrializare între cei bogaţi şi cei săraci şi care pune în pericol stabilitatea globală. „Această prăpastie a fost observată... oarecum firesc şi într-un mod mai acut de către cei săraci“, explică Snow, adăugând: „Nu va dura mult. Dacă orice altceva din lume va supravieţui până în anul 2000, aceasta nu va supravieţui“. (Dintr-un motiv sau altul, predicţiile Y2K şi Snow nu făceau casă bună.) Astfel, Snow, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial dădea teme de cercetare oamenilor de ştiinţă de peste hotare, recomandă trimiterea unui grup de specialişti în tehnologie care să industrializeze lumea a treia. Şi astfel ajungem la ultima temă de meditaţie a lui Snow în The Two Cultures, care se referă nu atât la viaţa intelectuală cât la geopolitică. Dacă democraţiile nu modernizează ţările subdezvoltate, susţine Snow, „ţările comuniste o vor face“, transformând Occidentul „într-o enclavă a unei lumi diferi-

nizării, şi la fel şi recurgerea liniştită la dezvoltarea dictată de guvern. „Operaţiunea ar trebui să se desfăşoare la scară naţională“, scrie Snow. „Industria privată, chiar şi cea mai mare industrie privată, n-ar putea s-o atingă, iar acesta nu este, sub nici o formă, un risc corect de business“.

Cred că acesta este motivul pentru care diagnosticul lui Snow rămâne popular, în timp ce tratamentul propus de el este ignorat. În ultimele decenii ne-am convins pe noi înşine că progresul tehnologic se produce în valuri antreprenoriale imprevizibile, permiţându-ne astfel să navigăm pe marea distrugerii creative. În această lumină, un tehnocrat britanic greu de mulţumit, care avansează ideea unui amplu proiect de sprijin din partea statului, nu pare deloc cool.

Totuşi, The Two Cultures transmite, de fapt, una dintre cele mai adânci tensiuni din percepţia noastră asupra progresului. Snow, de asemenea, vrea să creadă că forţa brută a ştiinţei nu poate fi încarcerată, că ea va schimba lumea în bine fără să fie nevoie de o mână forte. Revoluţia Industrială, scrie el, s-a petrecut fără „ca nimeni“, nici măcar intelectualii, „să-şi dea seama ce se petrece“. Dar, în acelaşi timp, Snow susţine că indiferenţa poeţilor şi romancierilor a constituit un obstacol în calea progresului în secolul al XX-lea. De aceea a scris The Two Cultures. Prin urmare, cum rămâne? Este ştiinţa un agent de nestăvilit al schimbării? Sau are nevoie de ghidare de sus?

Aceste întrebări prezintă cel mai mare interes pentru noi astăzi. Răspunsurile voastre – şi sunt posibile multe şi diferite – probabil că vor determina până la ce nivel cantitativ şi calitativ trebuie să creştem cunoaşterea ştiinţei. Trebuie să producem mai mulţi cercetători şi ingineri care să combată schimbările climatice? Cum trebuie ei mobilizaţi? E nevoie ca publicul să înţeleagă mai bine chestiunea pentru a sprijini acţiunile guvernamentale? Sau avem nevoie de cu totul altceva?

Cred că versiunea lui Snow a acestui îndemn la acţiune subminează, în cele din urmă, solicitările sale. The Two Cultures proclamă iniţial unicitatea morală a oamenilor de ştiinţă, dar se încheie cu o pledoarie pentru a folosi ştiinţa ca un obstacol în calea răspândirii comunismului – o temă de meditaţie şi pentru alţi oameni care nu erau oameni de ştiinţă. Separarea acestor două culturi este o chestiune foarte problematică. De dragul cărţii, ar trebui să cităm mai puţin din The Two Cultures şi să medităm mai mult la h temele ei.

FOTOGRAFIE DE JACK MANNING/THE NEW YORK TIMES (1969)

2009.03.17. 9:02:57

Adulter cu un electrocasnic şi alte poeme animate DE ALEXANDRA RUSU

OEMELE lui Tim Burton îţi calculează toate laturile eului. Simplu, intuitiv, ca în geometria de clasa a VI-a. Apoi trasează nişte paralele şi secante neaşteptate, care izbesc în laturile fragile ca nişte ciocane. Asta nu e deloc simplu – de îndurat, cel puţin. Iar Tim Burton nu are intuiţia unui copil. Are cruzimea unui copil şi intuiţia unui desfrânat.

Plus melancolie de adolescent în drum spre cercul de matematică.

Un cocktail fatal.

Melancolica moarte a Băiatuluistridie & alte istorii (Editura Humanitas, traducere de Marius Chivu) e o carte de poeme animate, unică reprezentantă a genului. Şi în film, de altfel, regizorul şi scenaristul Tim Burton e o şcoală în sine, faimos pentru fantasyurile lui crude, mai angoasante decât dramele suedeze. Cine a pactizat pe ecran cu Edward Mâini-de-Foarfecă, Călăreţul fără Cap, Mireasa moartă sau Batman va fi fericit să-i regăsească, sub altă formă, în Băiatul-stridie,

P

Roboţelul, Zgâicioasa sau Roy, Băiatul-toxic, din cartea de poeme animate. Cu toţii sunt damnaţi, ostracizaţi, singuri într-o categorie, sfidând genul proxim şi diferenţa specifică, cu toţii sunt greu de iubit de către oameni.

Alexandra Rusu este o colaboratoare frecventă a Book Review.

Personajele din carte sunt însă ceva mai dadaiste, mai absurde, mai gratuite – au ceva de Ismail şi Turnavitu al lui Urmuz combinat cu Kill Bill al lui Tarantino.

Sunt hibride, înspăimântătoare, înduioşătoare, resemnate, condamnate din start, vitale – pe scurt, sublime. Dacă în cinema e de-ajuns să spui burtonit sau burtonesc ca să defineşti un stil şi o sensibilitate, în literatură e vorba de un über Burton, de esenţializarea viziunii lui în douăzeci şi trei de minirevelaţii.

Minirevelaţia #2 (le luăm pe sărite): Dl şi dna Smith, familie cum nu se poate mai banală, află că vor avea un copil. Dar, şoc şi groază, copilul aşteptat este un roboţel: ,,O singură dată păru viu cât de cât, atunci când cablul său lung în priza din zid fu vârât.”

Roboţelul, rodul împreunării sexuale cu un electrocasnic, seamănă discordie în familie şi îşi duce viaţa fiind confundat cu un coş de gunoi – metalic, desigur. La Tim Burton, fiinţele hibride sunt întotdeauna damnate. Ele nu aparţin nici uneia dintre realităţile participante şi se îndreaptă spre un sfârşit crud. Dacă Edward Mâini-deFoarfecă era mai omenos decât oamenii, Roboţelul, chiar şi în paralizia lui, e mai uman decât dl şi dna Orişicine.

Personajele lui Tim Burton nu sunt – cel puţin, nu în primul rând – metafore, dar Roboţelul are un aer de mică greşeală vorace, de ciot existenţial, de jumătate de adevăr mucegăind sub preş.

Minirevelaţia #3: Zgâicioasa face parte din specia fiinţelor bizare şi aparent inofensive care doar înregistrează lumea, cu o constanţă şi o gratuitate insondabile. E însă o fiinţă care insecurizează, pentru că te face să te întrebi, până la urmă, ce vede – deşi zgâitul ei nu pare a avea dimensiuni, iar ea nu pare a avea conştiinţă, ca o cameră de filmat uitată pe on.

Minirevelaţia #5: Fata-cu-

mulţi-ochi este una dintre monstruozităţile cele mai norocoase, pentru că pare tratată cu simpatie de cei din jur. Are probleme doar cu purtatul ochelarilor şi cu exprimarea emoţiilor, căci poate crea disconfort celorlalţi: ,,E grozav să cunoşti o fată cu atâtea retine, doar că te udă complet când deprimată plânge lângă tine.”

Minirevelaţia #6: Puştiul-pată e un anti-supererou. Pe lângă Superman sau Batman, pare ,,blând, inofensiv, şui” şi are o singură superputere: lasă în urmă nişte pete oribile. Ca şi Roboţelul, Puştiul-pată este corelativul umblător al vinovăţiilor cleioase de zi cu zi, al urmelor de neşters, al micilor mizerii devenite banale.

Minirevelaţia #7: Povestea lui Sam, Băiatul-stridie, seamănă pe alocuri cu cea a Roboţelului. Dar diferă sfârşitul brutal: Băiatulstridie este ucis de propriul tată, mai exact, sorbit ca loţiune pentru potenţă: ,,Doctorul spuse: <Nu pot fi sigur, dar cauza poate fi ea însăşi un leac.

Se spune că stridiile-s afrodisiac.

De v-aţi mânca fiul, s-ar putea s-o faceţi neîncetat!>” Povestea Băiatului-stridie are o sensibilitate plată, de bandă desenată, de parodie horror. Dar vibraţiile ei sunt mult mai profunde, bătând înspre paradoxurile creştine (devorarea simbolică a celui mai celebru fiu din istoria lumii) sau miturile de virilitate paternă (Cronos & fiii). Şi e lucru rar ca o simplă ilustraţie să te trimită atât de direct la riscurile uriaşe ale vieţii by the book – dusă după codurile morale consacrate.

Minirevelaţia #11: Roy, băiatul-toxic, se distrează inspirând amoniac, cloruri, fum de ţigară, fixativ, noxe de la maşini. Când e scos la aer curat, moare, iar sufletul i se ridică la cer, lăsând o gaură în stratul de ozon. Viziunea ecocreştină e ironică, dar intuirea mecanismelor intoxicaţiei, dintr-o singură mişcare, e memorabilă.

Minirevelaţia #15: Mumiuţul e spirit înrudit cu Roboţelul şi Băiatul-stridie. Existenţa lui mizeră e tot rodul unor vechi vinovăţii: s-a născut din blestemul unui faraon egiptean, ca un soi de reîncarnare perversă. Mănâncă ,,plante îmbălsămătoare uscate”

şi are un singur prieten, venit şi el peste timp, un câine-mumie.

Este atacat de nişte copii, într-un parc, iar faptul că a păşit pe pământ pare la fel de gol de conţinut ca şi ţeasta sa: ,,Înăuntrul craniului său n-au găsit bomboane ori surprizele-aşteptate, doar câţiva gândaci negri, de mărimi variate.”

Minirevelaţia #16: Gunoiela, fata alcătuită din zoaie şi resturi menajere, e singura care are o şansă la fericire: este cerută de nevastă de gunoierul Stan. Prea târziu însă, chiar după ce, nemaiputând să ducă povara propriei duhori, Gunoiela se aruncă într-un canal. Nici o fiinţă care ajunge să fie alcătuită din reziduuri nu va putea trăi cu sine, ratând programatic orice şansă de salvare.

Personajele lui Tim Burton înoată toate într-o piscină a vinovăţiei, într-un inconştient mâlos, suprapopulat. Ele sunt gânduri avortate, hotărâri neridicate la puterea acţiunii, greşeli neasumate, reziduuri identitare. Nu au sânge, dar rămân între măsele.

Moartea lor violentă este extir-

ILUSTRAŢIE DIN CARTE

Section1-4.indd 21

parea unei traume, iar nostalgia care rămâne este preţul plătit pentru trecerea mai departe. De fiecare dată când vreunul dintre ele stârneşte mila, este o milă neconstructivă, uscată, ca atunci când treci pe lângă un cerşetor şi-ţi promiţi mereu în gând că-i dai data viitoare. Pentru că ele nu sunt fiinţe cu dimensiuni proprii, ci dimensiuni ale propriei fiinţe.

Micii monstruleţi îţi aparţin, asta e clar în cartea lui Tim Burton. Ei sunt un fel de Calibani post-psihanaliză şi post-Superman, mulţi, mici şi răi. Există numai în simbioză cu tine, nu te poţi lepăda de ei, aşa că trebuie să le asculţi povestea. Uneori, e insuportabil; alteori, sec-amuzant. Dar, după ce închizi cartea şi ţi-i însuşeşti, cu tot cu morţile lor necesare, se creează un context real de introspecţie. Luând legătura cu toţi Băieţii-stridie, Gunoielele, Voodooţicile, Puştiipată şi Zgâicioasele din tine, devii – trecând prin câteva etape deloc neglijabile – mai conştient. De sine, de necesitatea diferenţei, de veleităţile, posibilităţile şi odraslele deşeurilor interioare. Care, deşi sunt eco, ameninţă viaţa.

21

2009.03.17. 12:19:34

News DE VIRGINIA COSTESCHI

Ton de apel pentru lectură Telefoanele mobile devin un suport din ce în ce mai important pentru editorii de carte din străinătate. În Japonia, mai mult de jumătate din titlurile lansate într-un an sunt vândute în format electronic, pentru telefoanele mobile (keitai shousetsu). Este o oportunitate pentru a ajunge la o audienţă mai largă într-o perioadă în care cartea tipărită devine un produs cu preţ prohibitiv pentru un anumit segment din publicul ţintă. Nu e vreo informaţie surprinzătoare, din moment ce telefonia mobilă a acaparat 80% din mapamond. În Statele Unite, 75% din adulţi şi 90% din adolescenţi posedă cel puţin un telefon mobil, una din 8 locuinţe nu mai are telefon fix, iar 62% din abonaţi folosesc sms-ul zilnic. În plus, telefoanele mobile de ultimă generaţie sunt echipate cu tot felul de aplicaţii pentru descărcat muzică, filme şi imagini, aşa că trecerea la e-books a fost aproape firească. Sunt deja programe soft de citit cărţi şi chiar câteva aplicaţii populare gratuite, cum e Stanza pentru iPhone, descărcat de aproape un milion de persoane din 50 de ţări. Dacă mai adăugăm şi recentul acord Google cu industria de publishing de carte, realizăm că acesta va fi cea mai mare librărie online. Google Book Search va pune la dispoziţia cititorilor mii de cărţi şi va împărţi cu editorii şi autorii veniturile realizate din vânzarea de carte online. În viitor Google ar putea fi atât un vehicul eficient de publicitate cât şi o sursă de venituri pentru publisheri. Evident că sunt unele pieţe pe care cartea în format electronic pătrunde mai greu, şi acesta este şi cazul României, care deocamdată mai are de aprofundat la capitolul necesitatea lecturii şi respectul pentru carte. Însă va trebui, ca de obicei, să ardem nişte etape şi să ne adaptăm trendului mondial, pentru că tinerilor din generaţia Millenial li se va părea mai firesc să citească un e-book decât un text tipărit.

cerere sau să o copieze pe un CD sau un stick. Phill Jamieson de la Blackwell spune că Espresso Book Machine va contribui la creşterea profitului companiei, pentru că oferă o soluţie foarte comodă şi rapidă. Blackwell anunţase iniţial în toamna trecută instalarea Espresso Book Machine, însă a mai aşteptat până ce aceasta a trecut prin testele finale.

Chain thriller Cred că puţini sunt aceia care se mai lasă impresionaţi de un mesaj e-mail de tipul chain, în care, după o înşiruire mai mult sau mai puţin inspirată de vorbe de duh şi poze cu animăluţe drăgălaşe şi copilaşi bucălaţi ajungi la ultimul rând: „Pune-ţi o dorinţă şi gândeşte-te la un număr. Dorinţa ta se va îndeplini după acelaşi număr de zile dacă trimiţi acest mesaj la acelaşi număr de persoane“. Boring! Patetic!

Dar iată că o minte americană întreprinzătoare a găsit în acest lanţ penibil de mesaje sursa de inspiraţie pentru ceea ce pare a deveni „noul American Idol“, ca să citez USA Today. Pornind de la jurnalismul online şi user generated content, editura WEbook (www.webook.com) a decis să provoace iubitorii de literatură la un concurs care să se finalizeze cu publicarea unei cărţi. Un miraj care a atras sute de scriitori „de sertar“ şi mulţi aspiranţi la gloria literară. Prima astfel de carte a fost Pandora, un thriller cu 17 autori, apărut în 2008. Au urmat Jan 20 2009: True Stories, Real People, One Day şi 101 Things Every Man Should Know How to Do. Aceasta din urmă se vrea a fi un ghid pentru bărbatul secolului an every m know should do how to

your t killing all abou a good life was d finding er when mily, an fa Rememb ur s of yo or ok auth otecting n’t 28 WEbo dinner, pr er? The to Do do nt w wi Ho e th ould Know cave for stSh n mu Ma nly s Every dern ma ing mo Th to 1 s 10 ble guy, come ng the ca t when it ard, bribi u either. Bu ing a be ’ve got yo like grow — they do ues, this ee knows — a Sp d colleag g good in ones, an for and lookin ference ds, loved re en p fri r sto Fo the oneis world. covered. y e an log ntho in a mund e new ma vic ad c man-tasti

Cartea Espresso Retailerul britanic de carte academică Blackwell va lansa, la jumătatea lunii aprilie, primul Espresso Book Machine, care va permite oricărui client să acceseze orice carte şi să o printeze la

Start writing.

Get published.

At WEbook.com.

US $12.99 (CAN $16.99)

21…însă după titlurile capitolelor – gen „Cum să te lupţi cu un urs“ sau „Cum să ceri informaţii despre o adresă“ ori „Cum să scapi de amendă“ – pare mai degrabă un pamflet scris de femei pentru a răni orgoliile masculine.

Acum, Random House şi Borders Australia vor combina scrierile a 29 de autori în ceea ce se cheamă primul thriller în lanţ din lume. Celebrul autor James Patterson scrie doar primul şi ultimul capitol al cărţii care are deja un nume: AirBorne. Publicarea online a primelor 30 de capitole a început pe 20 martie. Dacă sunteţi curioşi, vizitaţi www.borders. com.au/chain-thriller/. Părerea mea este că după 38 de ani de scris şi după aproape 60 de romane publicate, James Patterson s-a plictisit să înşire cuvinte. I-a provocat pe alţii şi s-a transformat într-un Gandalf al romancierilor insignifianţi. Nu sunt un fan al romanelor sale, însă îl admir pentru iniţiativa ReadKiddoRead, care are motto-ul „Dedicated to making kids readers for life“.

Premiu pentru traducerea Orbitor. Aripa stângă Steinar Lone, autorul traducerii în limba norvegiană a romanului Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu, a fost distins cu premiul pentru cea mai bună traducere literară din anul 2008, acordat de Uniunea criticilor din Norvegia, secţia pentru critică literară, a anunţat Institutul Cultural Român. Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu a apărut la editura norvegiană Bokvennen, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul „20 de autori“. Celelalte traduceri nominalizate au fost Toţi cu plămânii legaţi de Juliana Spahr (trad. Gunstein Bakke şi Ingrid Storholmen, Editura Samlaget), Binevoitoarele de Jonathan Littell (trad. Tom Lotherington, Editura Aschehoug) şi Jurnale 1909 -1923 de Franz Kafka (Arild Vange, Editura Gyldendal). Despre traducerea lui Steinar Lone, juriul a spus, înainte de decernare: „Orbitor. Aripa stângă este prima parte a trilogiei, parţial autobiografică, începută în 1996 şi terminată abia în 2007, a lui Mircea Cărtărescu, scriitor din România contemporană. Într-un limbaj plin de nuanţe şi emoţie, copilăria şi adolescenţa tânărului Mircea la Bucureşti sunt povestite în aşa fel

22

Section1-4.indd 22

2009.03.17. 12:19:37

încât universul pierdut a copilăriei, cu toate fanteziile ciudate, descoperirile şi stadiile schimbării apar cu limpezime pentru cititor. Chiar starea hipnagogică, între vis şi realitate, preferată parcă de roman, este bine redată în ceea ce poate fi descris ca un roman hiper-realist, în care metamorfoza şi memoria sînt laitmotive, iar viaţa interioară teribilă a omului este un punct important de pornire. Interesul profund pentru cultură şi istorie în general, şi pentru acest scriitor în special, al lui Steinar Lone, contribuie fără îndoială la păstrarea

şi trebuie să salveze Lumea. Dar cum poate deveni erou fiul unui Supermen ratat? Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen este un tipic bildungsroman, un roman proaspăt şi vital, care debutează cu o dedicaţie emoţionantă: Primului şi singurului meu erou, care a fost şi este TATĂL MEU. Din acest moment cartea curge printre zâmbete şi lacrimi, printre întâmplări banale şi extraordinare. Este cartea pe care toţi doresc să o scrie, iar unii chiar reuşesc“, spune Mădălina Ghiu, redactor-şef al editurii.

Premiile National Book Critics Circle 2008

stilului special al lui Cărtărescu şi la recrearea arhitecturii literare complexe a Orbitorului într-un mod convingător“.

Premiile Concursului de manuscrise pentru scriitori tineri Juriul Concursului de manuscrise pentru scriitorii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi Editura Cartea Românească a premiat, la secţiunea Poezie, volumul Chipurile de Stoian G. Bogdan şi la secţiunea Proză, romanul Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen de Şerban Anghene.

Chipurile este un volum de debut.

Este cartea unei lumi dense şi contondente, extrasă din marginea marilor oraşe sau din centrul urbelor „în care nu se întîmplă nimic“. O lume care se defineşte pe parcursul lecturii, lezând retine şi dilatînd capilare“. „Şerban Anghene are doar 21 de ani şi nu are amintiri prerevoluţionare.

Amintirile lui sunt dintr-o lume nouă, în care toţi copiii se visează eroi de basm cinematografic

Şapte autori au fost laureaţi anul acesta la Premiile National Book Critics Cicle 2008: Ficţiune: Roberto Bolano, pentru 2666, Farrar, Straus and Giroux Poezie: (e prima oară când se acordă 2 premii la aceeaşi categorie): August Kleinzahler, pentru Sleeping It Off in Rapid City, Farrar, Strauss şi Juan Felipe Herrera, pentru Half the World in Light, University of Arizona Press Critică: Seth Lerer, pentru Children’s Literature: A Reader’s History from Aesop to Harry Potter, University of Chicago Press Biografie: Patrick French, pentru The World Is What It Is: The Authorized Biography of V.S. Naipaul, Knopf Autobiografie: Ariel Sabar, pentru My Father’s Paradise: A Son’s Search for His Jewish Past in Kurdish Iraq, Algonquin Nonficţiune: Dexter Filkins, pentru The Forever War, Knopf

Nora Iuga a obţinut Bursa DAAD În perioada 15 mai 2009-15 mai 2010, scriitoarea Nora Iuga va beneficia de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obţinut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş. Autoarea a mai

primit anul acesta diploma „Una dintre cele mai frumoase cărţi apărute în anul 2007 în Germania“ pentru antologia de poezie Gefährliche Launen (Capricii periculoase), apărută la editura Klett-Cotta, 2007. În 2007, Nora Iuga a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume.

Romanul Sexagenara şi tânărul, reeditat de Polirom în 2004 a fost tradus în bulgară, franceză şi slovenă. Volumul a fost recompensat în 2000 cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În Bulgaria, Sexagenara şi tânărul a apărut deja la Paradox Publishing Group şi a beneficiat de sprijinul programului pentru traduceri în străinătate al Institutului Cultural Român. Romanul a fost publicat şi lansat, în prezenţa autoarei, şi în Slovenia, la Editura Beletrina din Ljubljana. Cartea se află în curs de apariţie în Franţa, la Editura Atelier de l’Agneaux.

Romanul Săpunul lui Leopold Bloom, reeditat de Polirom în 2007, va apărea până la sfîrşitul anului 2009 la Paradox Publishing Group, în Bulgaria.

Cel mai recent roman al Norei Iuga, Hai să furăm pepeni, este un du-te-vino captivant între dezbaterea din jurul fetiţei de 11 ani, însărcinată în luna a şasea şi întâmplări autobiografice. Sunt narate întâmplări savuroase ori cutremurătoare, pretext al unor reflecţii uneori amare, alteori apologetice, memorialistica întâlnindu-se în mod fericit cu ficţiunea. „La Nora Iuga totul pare să-şi găsească locul în nelocul lui, fără să ne ducă cu gândul la o écriture automatique suprarealistă, în sensul clasic al cuvântului.

De aceea, Nora Iuga se prezintă aici, în Germania, ca o mare scriitoare europeană“. (Frankfurter Rundschau) 23

Section1-4.indd 23

2009.03.17. 12:19:42

BIBLIOTECA CUNOAªTERII

Vei descoperi dintr-o perspectivã modernã tot ce reprezintã umanitatea.

Cumpãrã volumele: · Pãmântul

ºi universul · Corpul uman · Literatura · Biologia

· · · ·

Istoria Geografia Muzica Religiile lumii

ªi vei avea informaþii utile pentru tine, prieteni ºi familie.

parteneri media

Poþi avea un volum al colecþiei împreunã cu

ediþia în limba românã

ºi cu ziarul

Lunea, din 23 martie!

la numai 17,9 lei.

24

Section1-4.indd 24

2009.03.17. 12:19:47