NYTBR 47 | 6 aprilie 2009 by Editura Univers

Ediţia în limba română, nr. 47 – 6 aprilie 2009

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Preţ: 2,5 lei

Preţ: 17,9 lei

Pachet România liberă + Book Review

Pachet România liberă + Book Review + Biblioteca Cunoașterii

Voi continua de Joseph O’Neill Ascunsă timp de ani de zile în obscuritatea diplomaţiei literare internaţionale şi a autorităţii academice scrupuloase, cartea The Letters of Samuel Beckett (Scrisorile lui Samuel Beckett) a ieşit, în sfârşit, la lumină; trăim un moment cultural remarcabil, care ne oferă şi câteva surprize. În lucrările publicate ale lui Beckett, eul auctorial este estompat şi discret. Cine şi-ar fi imaginat că în corespondenţa sa privată este un om atât de deschis? Ştiam că este inteligent – dar atât de inteligent? Aşa cum talentul extraordinar al jucătorilor profesionişti de tenis se vede în schimburile lejere de mingi de încălzire, aceste scrisori, în care oricând pot fi stabiliţi cîştigătorii intelectuali şi lingvistici, ne oferă revelaţia încântătoare şi umilă a diferenţei dintre jocul lui Beckett şi cel jucat de noi, ceilalţi (întâmplător, Beckett chiar juca tenis). Volumul (ce va fi urmat de alte trei) începe sub auspiciile a două însemnări adresate lui James Joyce; în a doua din ele, datată aprilie 1929, Beckett, care pe atunci avea 23 de ani şi preda la École Normale Supérieure din Paris, îi explică politicos maestrului său distincţia dintre forma de infinitiv şi cea de substantiv dintr-o sintagmă în limba greacă. Continuare în pagina 4

THE LETTERS OF SAMUEL BECKETT

Volume I: 1929-1940. Editat de Martha Dow Fehsenfeld şi Lois More Overbeck. Ilustrat. 782 pag. Cambridge University Press. 50 $.

THOMAS POROSTOCKY ŞI MATTHIAS ERNSTBERGER

ROBIN ROMM: P OVESTI RIL E A RZ Ă TOA RE ALE LU I KE VIN WILSON PAGINA 5

S U S A N D OM IN U S : D O U Ă S EC OL E D E S EX ÎN N EW Y O RK

PAGINA 7

Editorial

6 aprilie 2009

Ficţiune 5

de Achy Obejas Recenzie de Rachel Kushner 15

16 22

THE LETTERS OF SAMUEL BECKETT

Volume I: 1929-1940 Editat de Martha Dow Fehsenfeld şi Lois More Overbeck Recenzie de Joseph O’Neill 7

THE FORBIDDEN APPLE:

A Century of Sex and Sin in New York City de Kat Long LICENTIOUS GOTHAM:

Erotic Publishing and Its Prosecution in Nineteenth-Century New York de Donna Dennis Recenzii de Susan Dominus

AFRICA’S WORLD WAR:

Congo, the Rwandan Genocide, and the Making of a Continental Catastrophe de Gérard Prunier Recenzie de Jeffrey Gettleman

de Tim Gautreaux Recenzie de Malena Watrous

VIZUAL

Recenzii de Steven Heller

THE MISSING

Nonficţiune

A DAUGHTER’S LOVE:

Thomas More and His Dearest Meg de John Guy Recenzie de Claire Tomalin

THE GLISTER

RUINS

UNDER THEIR THUMB:

How a Nice Boy From Brooklyn Got Mixed Up With the Rolling Stones (and Lived to Tell About It) de Bill German Recenzie de Alan Light

de John Burnside Recenzie de Terrence Rafferty 15

JUDAS:

A Biography de Susan Gubar Recenzie de Adam Kirsch

DEAR HUSBAND,

de Joyce Carol Oates Recenzie de Christopher Benfey 10

TUNNELING TO THE CENTER OF THE EARTH:

Stories de Kevin Wilson Recenzie de Robin Romm 6

Eseu 23

Poezie aveţi? de Jim Holt

„Ceea ce m-a impresionat cel mai tare în privinţa acestor scrisori a fost geniul lingvistic al lui Beckett – înţelegea perfect franceza, germana, italiana, greaca veche şi chiar şi dialectul provensal“. Aceasta a fost reacţia lui Joseph OŃeill la The Letters of Samuel Beckett, volum pe care îl recenzează în articolul de pe coperta numărului de faţă al revistei. Într-un e-mail, OŃeill îşi detaliază impresiile: „Avea o a treia ureche magică, sau poate al treilea ochi, pentru exact acel ceva care scapă chiar şi celor care vorbesc sau citesc la perfecţie o limbă străină: poezia“. OŃeill, al cărui roman Netherland a fost ales de către Book Review printre cele mai bune 10 cărţi ale anului 2008, s-a născut în Irlanda şi a crescut în Olanda. „Am crescut vorbind trei limbi, fără a avea prea multe de obiectat în această privinţă (pe lângă engleză, franceza şi olandeza erau celelalte două, fără a mai pune la socoteală turca şi persana pe care le-am vorbit ocazional la grădiniţă), şi cred că toată această experienţă mi s-a părut puţin oprimantă – ca şi cum eram obligat să mă exprim în feluri care mă limitau. Prin contrast, Beckett era un lingvist voluntar care a înţeles ce expansiune (sau precizie) a exprimării de sine câştigi dacă îţi însuşeşti o limbă străină. Apetitul său cultural, lipsit de graniţe, evocă, de asemenea, ideea de civilizaţie europeană, în cea mai reuşită accepţiune a sa – deşi, bineînţeles, scria aceste scrisori în cea mai barbară perioadă de care a avut parte continentul“. OŃeill, care era în Franţa în acel moment, îşi aminteşte cu precizie ziua în care a murit Beckett, în 1989. „Ştirea morţii sale a apărut în ziare în aceeaşi zi cu sfârşitul grotesc al lui Ceauşescu. Opţiunea de bun-simţ a redacţiei Le Monde a fost clară: articolul de fond era despre Beckett“. Editorii

Online

Articole & Bestselleruri 19 19 19 20 20

Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu, Cristiana Vişan; Proofreading: Anda Ciurte; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro. PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE & C. S.R.L. Abonamente: difuzare@romanialibera.ro. Comenzi albume: difuzare@romanialibera.ro, în atenţia domnului Ionuţ Cotorogea.

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Susan Dominus, pe tema traficului cu sex din New York City, Adam Kirsch, despre o recentü biografie a lui Iuda, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“. PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. PRIME CAPITOLE: Fragmente din „The Glister“, de John Burnside, „Ruins“, de Achy Obejas, şi din alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Voi continua Continuare din pagina 1

Rău-prevestitor, volumul se încheie cu o scrisoare din 10 iunie 1940 despre un joc de biliard programat să aibă loc vinerea care urma. Jocul s-a amânat, probabil, pentru că în acea vineri, germanii au ocupat Parisul. În perioada în care aceste epistole au fost scrise, Beckett a renunţat la cariera academică, a publicat mai multe eseuri, un volum de poeme, un studiu despre Proust, proză scurtă (More Pricks Than Kicks, 1934) şi un roman (Murphy, 1938) şi s-a mişcat între Irlanda, Anglia, Franţa şi Germania, prins de „proiectele sale de studiu şi de scris“ (a se citi „nu foarte multe“), după cum le descrie optimist într-o cerere pentru un loc de muncă. Prin urmare, ceea ce avem în faţa ochilor este, în bună măsură, portretul tânărului artist neliniştit, relativ necunoscut şi mai tot timpul şomer.

pomorfe pictate anterior: „Aşadar, problema... explicării emoţiei lui Ruisdael în contextul picturii post-impresioniste trebuie să înceteze să mai fie o problemă de îndată ce înţelegem că emoţia Ruisdael nu mai este autentică şi că vacile lui Cuyp sunt la fel de irelevante ca un pisoar al lui Salomon în Merrion Square, putând funcţiona doar ca o modalitate de a sublinia discrepanţa dintre ceea ce nu poate rămâne nemişcat de-a lungul ciclului său existenţial & ceea ce poate rămâne... Cât de mult s-a îndepărtat Cézanne de instantaneele puerile ale lui Manet & Cie când a înţeles intruziunea dinamică a necesităţii de a fi el însuşi & a necesităţii ca

N consecinţă, nu-i de mirare că-i falit: îşi poartă pantofii uzaţi până când „explodează“ pe Bulevardul St.-Michel. Este şi foarte răutăcios faţă de scriitorii cunoscuţi (Eliot este „un om de treabă“, dar un „poet prost“, iar cartea lui despre Dante – „insuportabil de condescendentă“). Scrie, cu mare greutate şi cu mari dubii, poeme dificile şi pline de îndoieli. Oscilează între autoflagelare şi fudulie. Este extrem de însingurat, parţial pentru că trăieşte într-o lume de mişcări de respingere, doruri nedefinite, sensibilitate estetică extremă şi (după cum spune un prieten) „nihilism pasional“. E capricios. Un flâneur, dar şi un montaniard, are o înclinaţie către „St. Germainizing“ şi către tovărăşia – reală sau potenţială – a lui Sartre, Djuna Barnes şi Kandinsky. Creativitatea este un chin pentru el, deoarece, în ciuda genialităţii sale, nu are toate mijloacele necesare pentru a-şi fructifica satisfăcător vocaţia. Pe scurt, aşteaptă... En attendant, Beckett scrie scrisori „pestilenţiale“ – recunoaşte chiar el – despre aşteptare. La Dublin, consemnează „izolarea fără efect de luni până vineri şi intercalarea moale, degradantă a weekend-ului“ şi admite că este „mai speriat decât oricând de perspectiva efortului, a iniţiativei & chiar a dramului de încredere în sine necesar pentru a ajunge dintr-un loc în altul“. La Londra, doarme „din ce în ce mai mult – zece ore fără oprire. Aş vrea să fie 20“. La Paris, este „paralizat de apatie“ şi n-a făcut „nimic“. Problemele lui sunt şi de ordin fizic. Deşi splina îi funcţionează bine, suferă de nişte afecţiuni despre care îi povesteşte confidentului său stabil, Thomas McGreevy. Cele mai importante sunt „atacurile de cord“ nocturne, teribil de neliniştitoare, de care încearcă să se vindece prin psihanaliză. Aflăm şi despre extracţii dentare, pleurezie uscată („Mă simt bine, cu excepţia reticenţei de a strănuta şi râgâi“), colici intestinale, furunculi şi – ţineţi-vă bine – „un chist sebaceu în anus, pe care flatulenţa l-a făcut, din fericire, să dispară înainte să devină operabil“. Aplecarea pentru redarea unor asemenea detalii dezagreabile nu este un lucru trivial pentru Beckett. Decăderea şi decrepitudinea se află în centrul viziunii sale dramatice, dar la fel de semnificativă este legătura pe care el o stabileşte între funcţii fizice fireşti (poemele lui sunt „rahaturi“) şi conceperea artei. Ceea ce caută el este „integritatea scurgerii de spermă a unui om care atârnă asemenea unui pendul“. Asemenea afirmaţii – şi toate dovezile de stază, itineranţă, greaţă, angoisse etc. – sunt acceptate cu entuziasm pentru că sunt atât de beckettiene. Dar sensul pe care îl atribuim acestui adjectiv va fi lărgit în mod considerabil de existenţa altor trăsături, dovedită de corespondenţa de faţă. De pildă, Beckett era înnebunit după artă. Era dependent de galerii şi avea cunoştinţe şi opinii întemeiate despre lucrările din acestea. Un exemplu de meditaţie tipică, despre „Montagne Sainte-Victoire au Grand Pin“ de Cézanne şi relaţia acestei picturi cu peisaje antroCea mai recentă carte a lui Joseph O’Neill este romanul „Netherland“. 4

raţi, care zborşesc opinii pătimaşe şi se bat cu pumnii în piept într-o frenezie jemenfoutistă şi jusquauboutistă“. Aici, ca şi altundeva, întorsătura derivă din multilingvismul ieşit din comun al lui Beckett (dacă vă aduceţi aminte, lui i-a fost încredinţată traducerea în franceză a unor fragmente din Work in Progress, adică Finnegans Wake). Sintagme şi poezii italiene condimentează ludic – şi niciodată gratuit – aceste scrisori: Beckett pare incapabil să scrie ceva neghidat de principii. Printre cele mai emoţionante schimburi de scrisori se numără cel avut cu vărul său adolescent din Dublin, un student promităţor la limbi moderne. Un băiat norocos foc, pentru că primeşte de la Beckett lungi misive în franceză şi germană, reprezentând modele de scrisori adresate discipolului de către un mentor: erudite, fără un ton exagerat de afabil, revelatoare, personale (editorii, Martha Dow Fehsenfeld şi Lois More Overbeck, furnizează traduceri în engleză pentru toate scrisorile). Acestui tânăr Beckett îi face o mărturisire crucială (în germană): „imediat cum iau stiloul în mână să scriu ceva în engleză, am sentimentul că sunt «de-personificat»“.

Oscilând între autoflagelare şi fudulie, Beckett este extrem de însingurat: trăieşte într-o lume de mişcări de respingere şi „nihilism înflăcărat“. peisajul să fie, prin definiţie, ceva străin, inabordabil, o grupare neinteligibilă de atomi, mai degrabă şifonat de atenţiile amabile ale oamenilor obişnuiţi“. Muzica se află şi ea în orizontul său de interese. Crede că felul în care Mary Jo Prado interpretează Chopin şi Debussy este „asemănător cu a trage pe cineva de ceafă, foarte neplăcut. (Mary) stă aplecată peste clape precum Madame Mahieu la vamă. Mâna ei stângă a interpretat conştiincios şi bine Scriabin“. Beckett este capabil de un entuziasm major – faţă de Austen, Sade, Sainte-Beuve, Schopenhauer – şi, în ciuda pesimismului şi a proastei sale dispoziţii, este un inamic convins al cinismului: „Cât de plini de energie sunt aceşti cinici şi dezabuzaţi decla-

EŞI volumul nu conţine scrisori către părinţii lui Beckett – poate pentru că el a autorizat exclusiv publicarea acelor scrisori care „au legătură cu opera“ lui? –, nu există nici o îndoială că a fost profund preocupat de „viaţa pe cale să se sfârşească a familiei“ sale. Notează: „O plimbare minunată în această dimineaţă cu Tata, care îmbătrâneşte cu o filozofie foarte frumoasă. Am comparat albinele & fluturii cu elefanţii & papagalii şi am vorbit despre contracte cu egalizatorul. Ne-am croit drum prin garduri vii şi peste ziduri cu ajutorul umărului meu, înjurând şi oprindu-ne să ne odihnim sub pretextul de a admira priveliştea. Nu voi mai avea pe nimeni ca el“. Câteva luni mai târziu, tatăl lui moare. „Nu pot să scriu despre el, pot doar să străbat câmpurile şi să sar şanţurile după el“, spune fiul său. Pierderea tatălui a fost, cu certitudine, unul dintre evenimentele care au influenţat calmarea treptată, de-a lungul anilor, a tonului lui Beckett. Iată ce scrie, de la Paris, despre posibila invazie nazistă: „Indiferent cum merg lucrurile, voi rămâne aici... Nu am de pierdut decât picioarele, braţele, boaşele etc. şi, din câte ştiu, nu le sunt dator cu nimic“. Există puţine semne în carte că Beckett ar fi acordat atenţie crizelor politice şi economice. Marea Recesiune nu este menţionată, iar Hitler şi acoliţii săi apar, în trecere, ca nişte absurdităţi; chiar şi atunci când călătoreşte în Germania nazistă în anii 1936-1937, Beckett se concentrează mai mult pe galerii şi biserici. Viitorul membru al Rezistenţei nu şi-a făcut încă apariţia. În iunie 1940, scrie de la Paris: „Suzanne pare să vrea să plece. Eu nu vreau. Unde să mergem şi cu ce?“. Femeia menţionată este Suzanne DeschevauxDumesnil. Aflăm de ea din următorul fragment: „Mai există o fată franceză care mi-e dragă, într-un mod lipsit de pasiune, şi care a fost bună cu mine. Nu voi supralicita. Ştim amândoi că se va sfârşi, dar nu ştim cât va dura“. Fanii lui Beckett ştiu, desigur, că Suzanne şi Sam s-au căsătorit şi că mariajul a durat până la moartea lor. Pentru că evoluţia ulterioară ne e cunoscută – scrierea pieselor şi a marii sale proze –, aşteptăm cu nerăbdare şi celelalte volume de scrisori, ca şi când Beckett ar coresponda, de fapt, cu sine însuşi. Am o vagă idee ce ar însemna aşa ceva. În urmă cu mulţi ani, în timp ce trândăveam la Londra, am primit un plic par avion, cu numele meu mâzgălit pe el. N-aveam habar cine ar fi putut să-mi scrie din Franţa, aşa că, fără să stau pe gânduri, am deschis plicul. Păcat că n-am fost mai atent. Plicul conţinea un mesaj foarte scurt şi jucăuş de la Samuel Beckett. Este în contih nuare cea mai de preţ avuţie a mea.

FOTOGRAFIE CU SAMUEL BECKETT DE REG LANCASTER/EXPRESS – GETTY IMAGES (1970)

Micile explozii umane Personajele din povestirile lui Kevin Wilson sunt predispuse la combustie emoţională spontană.

DE ROBIN ROMM UCRURILE sar în aer în povestirile lui Kevin Wilson: aşteptări, părinţi, membre ale corpului, vaci. Rareori iau foc mai înainte. Pur şi simplu sar în aer. În Blowing Up on the Spot, povestire cu un titlu bine ales, părinţii unui tânăr suferă o combustie spontană. Nu există o explicaţie definitivă. „În urmă cu trei ani, părinţii mei au explodat“, scrie Wilson. „Nu ştiu cum s-o spun altfel.“ Şi, cu toate că personajul încearcă să-şi imagineze ce a provocat această tragedie, grija lui principală e că i s-ar putea întâmpla şi lui. La urma urmei, cauza problemei pare legată de pericolul iubirii. Au explodat părinţii lui din cauză că s-au iubit prea puţin, prea mult sau cum nu trebuie? În ciuda pericolelor evidente, naratorul se îndrăgosteşte de Joan, fiica unui cofetar, care miroase a „zahăr ars, a desert complicat pe care l-ai pus pe foc“. Temperatura îi creşte împreună cu libidoul. „După ce ea pleacă“, se gândeşte el, „aştept afară, pe ieşirea de incendiu... încercând să nu explodez“. Calităţile detonante ale emoţiilor puternice apar în mai multe povestiri, dar Wilson e în egală măsură preocupat de absurditatea lumii sale moderne imaginare. Naratorul din Blowing Up on the Spot lucrează la o fabrică de Scrabble, scotocind printre piesele amestecate după litera Q. În Worst-Case Scenario, un om îşi câştigă existenţa descriind dezastrele care s-ar putea întâmpla clienţilor săi. În Grand Stand-In, o femeie se închiriază ea însăşi ca bunică familiilor prea laşe să recunoască că adevărata lor bunică a murit. Deşi situaţiile aproape plauzibile amintesc

Robin Romm e autorul memoriilor „The Mercy Papers“ şi al colecţiei de povestiri „The Mother Garden“, apărută de curând în ediţie broşată în Statele Unite. FOTO: LEIGH ANNE COUCH

de ficţiunea lui George Saunders, Wilson nu urmăreşte satira; presiunea de a trăi într-o societate distorsionată nu e preocuparea sa cea mai importantă. Adevăratul dar al lui Wilson este descrierea pericolelor create de emoţii puternice, complexe. În Birds in the House, fraţii dintr-o familie disfuncţională se strâng în Tennessee să joace un joc care va decide cine va moşteni conacul strămoşesc. Tensiunea e palpabilă, iar tânărul narator asistă la această reacţie aparent matură faţă de moarte şi lăcomie cu o curiozitate rezervată. Într-un salt metaforic, îşi aminteşte de

TUNNELING TO THE CENTER OF THE EARTH

Stories de Kevin Wilson 224 pg. Ecco/Harper Perennial Broşat, 13.99 $ nişte vaci care au scăpat de pe păşunea tatălui său şi au mâncat cu lăcomie trifoiul roşu al vecinului. Trifoiul s-a umflat în ele până ce au explodat, „ca nişte baloane sparte“. E o poveste cu funcţie de punere în gardă, un avertisment împotriva dorinţei nestăvilite şi a dragostei de viaţă, iar morala ei se repetă în modalităţi neaşteptate. Majoritatea protagoniştilor lui Wilson sunt la apogeul maturităţii. Ei nu „îşi găsesc locul adecvat în spaţiile disponibile“, scrie el. Asta ajută la explicarea existenţei materialului combustibil. Nu numai emoţiile provoacă încălzirea, ci şi tinereţea cauzează acest lucru. În The Dead Sister Handbook: A Guide for Sensitive Boys (din punct de vedere structural, una dintre cele mai experimentale povestiri ale colecţiei), muşchii unei fete „absorb surplusul de zahăr, nicotină şi alcool etilic pur

din corp... Pachete cu gheaţă trebuie aplicate săptămânal pe braţe, picioare şi piept“. O anecdotă din povestire imaginează un frate şi o soră care exersează săruturi unul cu celălalt. Deşi e un mic păcat copilăresc – unul care ar putea fi, în cele mai multe cazuri, ascuns în memorie – în lumea lui Wilson, „datorită reacţiilor chimice necunoscute din corp, această practică cauzează moartea în maxim 10 ani a cel puţin unuia dintre ei“. Naratorul din The Shooting Man, Guster, nu-şi poate înfrâna dorinţa de a privi un incident în care un bărbat se împuşcă în faţă. „Pur şi simplu părea distractiv“, spune el. O convinge pe iubita lui Sue-Bee să accepte această distracţie. Dar nu e amuzant. Împuşcătura e adevărată; explozia exterioară schimbă, pentru totdeauna, lumea interioară a naratorului. Protagoniştii lui Wilson sunt de cele mai multe ori supravieţuitori, desfiguraţi şi schimbaţi de expunerea în faţa lumii. Iar când Wilson renunţă la neconvenţionalele sale idei pentru a se concentra asupra unui material mult mai subtil, opera sa excelează. Să luăm povestirea Mortal Kombat – pentru curajul şi misterul său, una dintre cele mai impresionante din colecţie. Şi în aceasta e vorba de detonarea iubirii, iar exploziile sunt duble. Prima se petrece la început, când Wynn şi Scotty, ambii băieţi în floarea pubertăţii, se sărută şi se mângâie unul pe altul în vestiarul şcolii. „Când se termină, ei sunt transpiraţi şi dezbrăcaţi de tricouri, pe piele având arsuri roşii de forma palmelor.“ Prima explozie e un orgasm. A doua se petrece când Wynn şi Scotty joacă jocul video Mortal Kombat. Toată tensiunea şi animozitatea pe care o simt reciproc creşte, făcând ca jocul să pară un război adevărat, cu dure răbufniri de violenţă. Poate că această povestire furnizează cea mai clară perspectivă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat în colecţia lui Wilson toate aceste explozii. Băieţii nu vor stigmatul de a iubi persoana „nepotrivită“. Dar vor să fie iubiţi. Şi vor plăcere. Îşi găsesc consolarea în celălalt, dar o pierd aproape instantaneu. Emoţiile lor nu îşi găsesc locul în trupurile lor aflate în schimbare. În schimb, devin stângaci şi ciudaţi – mai ciudaţi chiar decât elementele explicit „bizare“ ale operei lui Wilson: bebeluşi cu dinţi sau majorete obsedate de maşini de jucărie. Dar, până la final, însăşi ciudăţenia emoţiilor e dezvăluită ca un fel de frumuseţe, un dificil adevăr uman. Una dintre cele mai frapante absenţe în această carte vie şi inventivă este senzorialul. Wilson oferă fabuloase întorsături şi salturi ale imaginaţiei, dar nu şi detaliile care să le facă pe de-a întregul interioare. E o abordare care poate funcţiona în fabule, dar, în lumea de mare specificitate a lui Wilson, lipsa experienţei concrete face ca unele povestiri să pară neterminate. Asta nu înseamnă că volumul nu e curajos şi adesea nespus de delicat. Dar, pe măsură ce Wilson continuă să pătrundă în textura şi misterul lumii, ficţiunea sa ar trebui să se dezvolte, ca şi cele mai bune personaje ale sale, în feluri ciudate şi remarcabile. Presupunând, h desigur, că nu explodează el întâi. 5

Vieţi nefericite Prosperitatea nu le oferă nici o protecţie personajelor lui Joyce Carol Oates. DE CHRISTOPHER BENFEY U ce contribuie Joyce Carol Oates, romancieră, poetă şi critic de o versatilitate demnă de Şeherezada, la claustrofobicul domeniu al povestirilor scurte? Aceste 14 naraţiuni în stil noir, puse la un loc împreună cu o povestire ce dă titlul volumului ce ar putea fi rezumată prin „Dragă soţule, mi-e teamă că am omorât copiii“, sugerează că viaţa americană de familie, mai ales cea a albilor cu venituri ridicate ce locuiesc în

DEAR HUSBAND,

de Joyce Carol Oates 326 pag. Ecco/HarperCollins Publishers 24.99 $ suburbii, nu reprezintă o protecţie împotriva ororilor care se ascund în spatele unui bloc, unui click, al unei scrisori, al unui telefon. În prima povestire, Panic, un avocat corporatist autosuficient, aflat în maşină cu soţia şi copilul lor, este blocat în spatele unui autobuz şcolar, „de culoarea aceea inconfundabilă de urină toxică şi foarte concentrată“. Deodată, din interiorul acestuia, vede o armă îndreptată împotriva lui. „Panica poate fi suportată de un bărbat“, conchide după aceea sarcastica sa soţie, „doar dacă nu există martori“. În povestirea intitulată ironic A Princeton

Christopher Benfey este profesor de engleză cu titlu Mellon la Mount Holyoke College. Ediţia sa a „The American Writings of Lafcadio Hearn“ a apărut de curând în Library of America. 6

Idyll, o scriitoare de cărţi pentru copii, care publică sub numele de Sophie Riddle, face, lipsită de griji, cercetări despre viaţa bunicului, un celebru logician, şi află că irascibila fostă menajeră a bunicilor săi ştie câteva secrete şocante. „Cum se poate nărui o familie «perfectă»!“, meditează Sophie. „Şi cât de repede“. Adresele pompoase din povestirile lui Oates au o anumită amărăciune fatală, ca şi cum izolarea somptuoasă va atrage chiar demonii pe care încearcă să-i alunge – „o casă mare şi albă în stil colonial, pe un deal din Baskings Grove Estates, aproape de Quarton Road“; o „casă întinsă în stil normand francez pe un teren larg, parţial împădurit şi aranjat profesionist, în Village of Fair Hills“; o casă cu „ferestre din podea până în tavan, din sticlă de oglinzi“ în „rural-suburbanul Edgehill Lane, la trei mile nord de satul Tarkington“. În vreme ce posibilităţile înspăimântătoare ale clonării se ivesc pe acea moşie în stil normand, Oates sugerează că un tip de diviziune la fel de perfidă se desfăşoară în existenţele omogenizate ale adreselor potrivite, şcolilor pregătitoare potrivite („E dureros să vezi semnul de ieşire spre Groton“, oftează o mamă, „şi să nu merg acolo să-mi văd fiul“), precum şi universităţilor potrivite şi carierelor potrivite. Cât de surprinzător de pline de ură criminală sunt familiile „perfecte“ care trăiesc precum deţinuţii în aceste vile copiate la indigo, cât de pregătite de infanticid, matricid, patricid, fratricid, suicid. Şi cât de surprinzător de pline de arme pot fi aceste case de vis. Cele „nouă cuţite japoneze din oţel inoxidabil, cu mânere negre cioplite, lipite de o bară din metal deasupra une mese de măcelărie din lemn alb“ sunt evident sinistre, dar violenţa poate fi provocată şi de foarfeci, perne, căzi de baie, chiar şi de un castron de spaghetti fierbinte.

Dacă există vreo morală aici, aceasta e filozofia că orice-se-poate-întâmpla în ceea ce Oates numeşte basme „brutale şi îngrozitoare“. Poţi să trăieşti printre tufele cu flori galbene într-o „casă colonială cu pereţi înveliţi în foi de aluminiu ce aruncă sclipiri albe, pe Quail Circle, nr. 23“, în „comunitatea Whispering Woods Estates, înconjurată de ziduri de cărămidă“, dar nu poţi face absolut nimic pentru a împiedica descoperirea cadavrului fiului tău de 19 ani în groapa de gunoi din Tioga County, „printre resturile tocate de basculante, buldozere, ţipetele păsărilor care se năpustesc“. Când Landfill, remarcabila realizare din această colecţie consistentă, a apărut în The New Yorker, au fost ridicate întrebări despre amestecul dezordonat dintre adevăr şi ficţiune. Ca mulţi scriitori înaintea ei, Oates şi-a bazat povestirea pe o tragedie reală, schimbând aici locul de la New Jersey la Michigan, dar păstrând detalii precum cea a morţii nefericitului băiat în containerul de gunoi. Felul în care „viaţa reală“ poate influenţa ficţiunea este o sub-temă amuzantă pentru Oates. În A Princeton Idyll, Walter Kaufmann, filosof şi traducător din Nietzsche, apare în calitatea de pasiune amoroasă a menajerei disperate. În The Heart Sutra, care se inspiră din vieţile tragice ale Sylviei Plath şi Annei Sexton, o tânără poetă încearcă să dea de urma iubitului ei plecat de curând, tatăl copilului ei. Cunoscut pentru „poezia sa elegiacă nu foarte cizelată“, el se ascunde într-un refugiu zen, încercând s-o uite pe ea şi celelalte complicaţii ale vieţii sale, aşa că ea îl sună pe „foarte apreciatul poet şi prieten al lui, Derek Walcott, laureat cu premiul Nobel, care «nu e disponibil» pentru a vorbi cu ea“. În Dear Joyce Carol, un veteran al războiului din Vietnam cu tulburări mintale încearcă s-o convingă pe Oates, care, crede el, este „o Doamnă, nu genul de femeie ţeapănă ca tipul predominant în statul său & în statul Utah“, să-i scrie povestea vieţii sale. BSESIA sexuală şi trădarea sunt temele operei lui Oates şi autoarea se descurcă cel mai bine atunci când îşi respectă vorbitorii. Dear Joyce Carol are un iz de condescendenţă, la fel ca Dear Husband, încercarea ei (amintind de Where Is the Voice Coming From? de Eudora Welty) de a pătrunde în sufletul lui Andrea Yates, care şi-a ucis copiii într-un caz foarte mediatizat din Texas. Divagaţiile autoarei sunt un melanj previzibil, de la simdromul soţiei bătute la nebunia renaşterii spirituale: „Isus mi-a spus: E adevărat că eşti o mamă rea, dar există o cale: «Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l»“. Mai convingătoare este „stilul ornamentat de scriitură“, cum ar fi numit-o Nabokov, despre bibliotecarul răzbunător din Mistrial („Fiind bibliotecar timp de 18 ani la sucursala din Merck a Trenton Public Library, am fost grozav de pus la încercare de cei mai înceţi la minte şi mai mărginiţi dintre cetăţeni“) sau intelectualul dependent de heroină din încântătoarea povestire Magda Maria, obsedat de o femeie fatală care îşi pierde vremea în tavernele locale. „O ştiam pe Magda Maria de la începutul anilor ‘70 pe River Street, din Sparta de sud. Nimeni n-ar fi putut spune care era numele ei de familie sau de unde venise“. Captivat de Rimbaud, naratorul vorbeşte în numele a numeroase personaje ale lui Oates atunci când spune: „Eram spirite ale morţilor şi ale celor blestemaţi, strigând după pierdutele noastre vieţi h într-o necontenită transă a dorinţei“.

ILUSTRAŢIE DE ELLEN LUPTON

Trecutul ca spectacol pornografic Două cronici analizează eforturile zadarnice de a ascunde latura sordid-erotică a New Yorkului. Însă ravagiile Panicii din 1837 au avut un efect complet diferit asupra atitudinilor faţă de sex, după cum le descrie Donna Dennis, profesoară de drept la Rutgers, în Licentious Gotham: Erotic Publishing and Its Prosecution in Nineteenth-Century New York (New Yorkul licenţios: piaţa publicaţiilor erotice şi prigonirea ei în secolul XIX). „La începutul anilor 1840, o criză economică prelungită şi şomajul uriaş de după Panica din 1837 au dus la destrămarea monopolului vechilor elite asupra puterii politice, creând premisele unei epoci a politicii partidelor de masă“. Autoarea susţine că un semn al schimbării vremurilor a fost şi ascensiunea săptămânalelor de scandal, destinate libertinilor exuberanţi sexual şi adesea conectaţi cu demimondul. Antiaristocrate în spirit (şi adesea conduse de oameni care luptau alături de organizaţia centrală coruptă a democraţilor newyorkezi), ziarele de scandal nu publicau doar bârfe indecente despre membrii înaltei societăţi, ci generau venituri din şantajarea lor (probabil singura abordare a industriei gazetăreşti aflate în criză care nu e luată în considerare în prezent).

BY SUSAN DOMINUS

N ziua de azi, producătorii de pornografie, experţii şi oamenii de ştiinţă se tot întreabă ce vor femeile, dar în 1913, cel puţin, era cât se poate de limpede: toate voiau The Inside of the White Slave Traffic, un film care descria constrângerea sexuală a unor inocente condamnate la o viaţă în bordeluri, iar pe atunci lumea nu se lăsa împiedicată de o echipă formată din cei mai buni din New York. Când un

THE FORBIDDEN APPLE

A Century of Sex and Sin in New York City de Kat Long Ilustrată. 287 pag. Ig Publishing. 18.95 $ LICENTIOUS GOTHAM

Erotic Publishing and Its Prosecution in Nineteenth-Century New York de Donna Dennis Ilustrată. 386 pag. Harvard University Press. 29.95 $ şef al poliţiei newyorkeze a adus şase ofiţeri la Park Theater ca să confişte filmul, cele aproximativ 500 de femei care aşteptau vizionarea de la 9:30 au făcut scandal, fluturându-şi biletele şi dând năvală, la grămadă, spre uşă. Scena a atras câteva mii de persoane care au protestat pe stradă de dragul cauzei, o mulţime care s-a împrăştiat doar când poliţia a primit întăriri. Nici un alt film care pretindea că „oferă o mare lecţie morală“ n-a fost primit cu atâta înflăcărare de un grup de femei tinere (argumentul producătorilor: învăţaţi din greşelile protagonistei noastre ca să rezistaţi practicilor seducătoare ale necunoscutului misterios şi arătos). E o splendidă poveste a divertismentului indecent care se ascunde, deşi insuficient, sub mantia educaţiei virtuoase. Kat Long descrie aceste măsuri de protecţie – sau şiretlicuri – în The Forbidden Apple: A Century of Sex and Sin in New York City (Mărul interzis – un secol de sex şi păcat în New York), care nu e atât un catalog al viciilor cât o analiză a încercărilor de a scăpa de reprimarea lor. Long promite încă de la început că volumul va demonstra că „agenţii răului şi ai binelui sunt simbiotici, mai ales în New York“. Când vine vorba de medii ilicite, agenţii răului şi ai binelui, chiar şi dincolo de New York, sunt mereu simbiotici: pornografia, din experienţa multor apărători ai moralei, e ca o buruiană exasperantă care se delectează cu un pesticid bun, sporindu-şi puterea prin eforturile externe de a o stârpi. Însă Long mai oferă şi o cronică a modului în care iniţiativele de eradicare a viciilor au servit doar la pavarea drumului pentru viitoarea sa evoluţie în oraş. Încercaţi să eliminaţi consumul de alcool duminica limitându-l doar la hoteluri, aşa cum a făcut Legea Raines din 1896, şi dintr-o dată toate barurile şi cârciumile din Manhattan pun separeuri ca să creeze locuri temporare ideale pentru proliferarea prostituţiei, care a luat avânt în epoca

Susan Dominus scrie rubrica Big City în The Times.

D O ilustraţie din 1842 din The Weekly Rake, unul dintre ziarele de scandal newyorkeze. aşa-ziselor hoteluri ale Legii Raines. Încercaţi să oferiţi locuri, altele decât barurile, unde muncitorii să aibă acces şi la baie, iar din acea soluţie – toalete publice – se va ivi o nouă provocare: sexul (semipublic) homosexual. Închideţi Continental Baths, un celebru local în care homosexualii ieşeau la agăţat la începutul anilor ’70, şi veţi face loc pentru Plato’s Retreat, un club heterosexual pentru swingeri în aceeaşi locaţie din subsolul Hotelului Ansonia. Istoria sexuală a New Yorkului secolului XX, aşa cum e scrisă ea de Long, coautoarea ghidului Sexy New York, dă, pe alocuri, impresia unui tur ameţitor: apropiaţi-vă şi uitaţi-vă la fetişcanele eliberate sexual din anii 1920, revoltându-se după Primul Război Mondial, într-o respingere a valorilor sociale consacrate; urmăriţi teatrele burleşti care au înflorit în perioada Marii Crize distrându-i pe cei nefericiţi şi ghinionişti; uitaţi-vă la pilula care eliberează sexul de riscul reproducerii. De-a lungul drumului, punctele de atracţie ale acestui tur numără şi câteva figuri mai puţin cunoscute din istoria sexuală a New Yorkului, printre care şi principalul impresar de peep shows, Martin Hodas, şi tinerele care s-au îndreptat spre oraş ca admiratoare ale soldaţilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ajungând să fie cunoscute ca „ţicnitele în kaki“. În parte fiindcă Long relatează într-un ritm alert, nu există mereu destul timp pentru

ILUSTRAŢIE: SOCIETATEA ANTICARILOR AMERICANI; DIN LICENTIOUS GOTHAM

unele dintre detaliile pe care le-ar putea dori cititorii, chiar şi din cele mai ne-libidinoase motive. Dincolo de zbenguieli şi atingeri lascive, ce anume vedeau admiratorii teatrului de varietăţi în unele dintre nenumăratele spectacole care-i scandalizau atât de mult pe cenzori? Şi cine erau vedetele? De ce să nu reduci spaţiul acordat manevrelor juridice şi să nu acorzi mai multă importanţă acelor versuri spirituale şi obscene care şocau publicul în cluburile din Harlem ale anilor 1920? La sfârşitul secolului XIX, se ştia că negustorii ambulanţi îi înşelau pe cumpărători cu cărţi care promiteau fiori nemaipomeniţi prin copertele lor tentante, doar pentru ca între aceste coperte să se afle tratate puritane. Forbidden Apple al lui Long promite un secol de sex şi păcat, dar cei care caută descrieri expresive ale intensei vieţi sexuale newyorkeze vor trebui să se mulţumească cu o istorie ce capătă contur mai ales în descrierea eforturilor zadarnice de a reprima acea viaţă. Cititorii care încearcă să-şi imagineze cum s-ar putea schimba cultura sexuală a oraşului în condiţiile noii crize economice ar putea prezice, pe baza tendinţelor din perioada crahului descrise de Long, o întoarcere la siguranţa moralei şi a valorilor religioase, o reprimare a divertismentului ilicit care ar mai persista în ungherele ascunse din Times Square sau pe West Side Highway.

ENNIS sugerează că ziarele de scandal ar fi putut publica la nesfârşit materiale sugestive, numai că au făcut greşeala de a include într-unele dintre poveştile lor acuzatoare numele personajelor implicate. Unii dintre oamenii puternici pe care acestor ziare le făcea mare plăcere să-i dea în vileag au început să le dea în judecată în numele binelui public. Cine ştie? Dacă ziarele ar fi păstrat aerul vag al articolelor, poate că ar fi prosperat încă cel puţin zece ani până să fie făcute praf în tribunale. Asemeni lui Long, Dennis reconstituie modurile în care materialul provocator era prezentat drept edificator, precum ghidurile despre prostituatele din oraş care susţineau că-i vor scoate din ţâţâni pe ţărănoii neştiutori. Autoarea mai scrie şi că interdicţiile unui anume gen de material indecent au dus doar la o altă inovaţie, adesea mai populară decât cea anterioară. Restricţiilor mai puternice aplicate textelor explicite sexual li s-a datorat, la mijlocul secolului XIX, succesul romancierului George Thompson, care a combinat scene violente grafic, plasate în distopii urbane, cu trimiteri sfioase la sex. Thompson se abţinea să descrie scenele, dar îi încuraja pe cititori să şi le închipuie, totodată sfidând autorităţile care-l obligau să tragă cortina. Faptul că Long îşi începe cartea acolo unde se termină volumul lui Dennis – cu apărătorul moralităţii Anthony Comstock care se apucă să stârpească publicaţiile ilicite înfloritoare în New Yorkul secolului XIX – e o dovadă (dacă ar mai fi fost nevoie) a imposibilităţii de reprimare a pornografiei şi a predecesoarelor sale mai puţin plastice. Guvernatorul David A. Paterson a propus recent ca, în căutarea de noi surse de venit, statul să pună impozite pe download-urile de pornografie de pe Internet, dovadă a faptului că poate guvernul a atins deja un nou nivel de înţelegere a industriei pornografice din New York – dacă nu poţi să-i vii de hac, atunci măcar foloseşte-o ca să-ţi h echilibrezi bugetul. 7

Pecetluit cu un sărut Vreme de două milenii, imaginaţia creştină a găsit moduri diabolice de a-şi vărsa furia asupra ucenicului care l-a trădat pe Isus. pe Acesta cu un sărut, transformând un semn al dragostei într-un act de răutate. Şi, pe deasupra, o face pentru bani, cei 30 de arginţi primiţi răsplată de la preoţii din Ierusalim. După cum scrie Gubar, cele patru evanghelii oferă imagini semnificativ diferite ale modului şi motivelor pentru care Iuda a făcut ce-a făcut. Matei şi Marcu îl înfăţişează ca fiind mânat de indignare faţă de risi-

Gubar invocă predicile în latină, vitraliile germane, poeziile englezeşti şi muzica lui Bach.

DE ADAM KIRSCH

„F

ERICIŢI veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea“, spune Isus în predica de pe munte. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri“. După acest criteriu, nici o altă persoană din istoria creştinismului nu merită o răsplată cerească mai mare decât Iuda Iscarioteanul, căci nici un alt personaj din evanghelii sau de după aceea n-a fost mai ocărât în numele lui Isus. În Judas: A Biography (Iuda: o biografie), Susan Gubar a adunat un catalog lung, sumbru şi adesea greţos al modurilor în care imaginaţia creştină şi-a vărsat furia asupra ucenicului care l-a trădat pe Isus. Potrivit lui Papias, unul dintre primii părinţi ai Bisericii Catolice, care a scris în jurul anului 130 d.Hr., „organele intime ale lui Iuda erau ruşinos de enorme şi dezgustătoare la vedere şi prin ele, adunate din toate părţile corpului său, circulau puroi şi viermi când se uşura ruşinos“. Autorul Legendei aurite medievale îşi imagina prima parte a vieţii lui Iuda, care şi-ar fi ucis tatăl şi s-ar fi căsătorit cu mama lui; o legendă arăbească evoca un Iuda copil care

Adam Kirsch este senior editor la The New Republic şi editorialist la Nextbook.org. 8

se muşca singur în mod obsesiv. Artiştii medievali îl înfăţişau ca pe o brută cu spume la gură şi foloseau un întreg arsenal rasist de stereotipuri evreieşti şi africane pentru a-l pune în opoziţie cu un Isus alb precum crinii. Nici nu mai e de mirare că Dante l-a aşezat pe Iuda în fundul Infernului, unde acesta e ros de Satana: „cu capul înăuntru şi cu picioarele flagelate în afară“. Pentru mai toată istoria creştinismului, acest tratament de-a dreptul sadic al celui de-al 12-lea apostol a părut absolut îndrep-

JUDAS

A Biography de Susan Gubar Ediţie ilustrată. 453 pag. W. W. Norton & Company. 27.95 $ tăţit. La urma urmei, cine putea fi mai rău, mai vrednic de pedeapsă decât omul care l-a trimis pe Dumnezeu să fie crucificat? Chiar şi evangheliile sunt foarte explicite în privinţa faptului că Iuda merită orice ar primi. La Cina cea de Taină, când Isus prezice că unul dintre cei doisprezece îl va trăda, adaugă: „Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea“. Împrejurările trădării lui Iuda fac ca fapta sa să fie şi mai îngrozitoare: când străjerii Templului vin să-l aresteze pe Isus, Iuda li-L indică

pa lui Isus, care-şi permitea să fie uns cu un untdelemn scump, pe care l-ar fi putut vinde pe bani care să fie daţi săracilor. De abia după acest episod, din casa lui Simon leprosul, e înfăţişat şi Iuda ducându-se la marii preoţi ca să-l denunţe pe Isus. Pe de altă parte, Ioan se dă peste cap ca să nege că Iuda ar fi fost motivat de sentimente caritabile: evanghelia lui susţine că acesta era doar mânios fiindcă era vistiernicul ucenicilor şi voia să fure câştigurile din vânzarea untdelemnului. Potrivit lui Matei, Iuda se sinucide de remuşcări după trădarea sa; totuşi, în Fapte, e spintecat din senin „la mijloc, cu toate măruntaiele ţâşnind în afară“ – o pedeapsă divină grotescă. Tocmai din cauza acestor „noduri“ din relatările evangheliilor, după cum le spune Gubar, a putut fi atât de variată şi de contradictorie cariera post-biblică a lui Iuda. Adevăratul subiect din Judas: A Biography nu e fragmentul de viaţă dezvăluit în Noul Testament, ci viaţa de apoi concepută de generaţiile ulterioare de artişti, scriitori, teologi şi propagandişti creştini. Menţinând marota din titlu, Gubar ne propune să citim această lungă istorie ca o biografie, în care figura lui Iuda îmbătrâneşte şi se schimbă cu timpul. E un „singuratic enigmatic din vremuri străvechi care a fost prigonit fără milă în timpul unei adolescenţe diavoleşti în societăţi premoderne până când, pe neaşteptate, a ajuns la o maturitate seducătoare şi etică în momente din perioada medievală şi cu o frecvenţă mai mare după Renaştere“. Gubar împrumută ideea biografiei de la Jack Miles, care s-a ocupat el însuşi de o asemenea istorie a lui Dumnezeu în termeni similari în God: A Biography (1995). Totuşi, marota nu funcţionează la fel de bine în cazul lui Iuda şi-i dă mai multe bătăi de cap lui Gubar în loc s-o ajute. Asta întrucât ceea ce s-a schimbat în cele două milenii dintre evanghelii şi cartea ei nu e Iuda – care, dacă a trăit cu adevărat, există în posteritate doar sub forma unor cuvinte dintr-o poveste – ci cultura şi civilizaţia care s-au folosit de el pentru a-şi exprima modul de înţelegere a binelui şi răului, a credinţei şi trădării, a sentimentelor de apartenenţă şi excluziune. Marea bogăţie a materialului abordat de Gubar (autoarea invocă predici în latină,

poezii englezeşti şi filme nemţeşti, picturi şi vitralii, ba chiar şi muzica lui Bach) arată cât de ramificată e povestea lui Iuda. Pentru a-i face dreptate deplină, ar fi nevoie de o întreagă echipă de cercetători – mai ales de istorici de artă şi teologie. Gubar nu e nici una, nici alta, ci doar un critic cultural şi literar feminist şi revoluţionar. Aşadar, ceea ce aduce ea în povestea lui Iuda e talentul pentru interpretare; iar Judas: A Biography e abordat cel mai bine ca o serie de „lecturi“ provocatoare ale lucrărilor de artă din toate mediile. Unele dintre aceste lucrări sunt triviale şi par să intre în atenţia lui Gubar mai ales fiindcă au în titlu numele lui Iuda: de pildă, drama în versuri din 1848 Iuda Iscariotul, a unui neînsemnat poet englez pe nume Richard Hengist Horne. Însă altele sunt capodopere ale artei europene. Una dintre cele mai bune secţiuni ale lui Gubar pune în opoziţie Sărutul lui Iuda, de Ludovico Carracci – care înfăţişează sărutul trădător ca pe o întâlnire erotică „a unui cuplu interrasial sau interetnic“, care „ar putea fi interpretat ca un preludiu la o intimitate fizică mai mare“ – cu Arestarea lui Christos pictată de Caravaggio, în care artistul pare să se fi inclus în scenă, de parcă ar fi vrut să sublinieze „complicitatea şi asemănarea omenirii cu Iuda şi cu fapta sa“. CEASTĂ nouă deschidere faţă de umanitatea lui Iuda, această dorinţă de a-l înţelege şi chiar de a se identifica cu trădătorul în loc să-l demonizeze, marchează o schimbare crucială în istoria sensibilităţii creştine. În particular, marchează un progres faţă de antisemitismul îngrozitor care a caracterizat o bună vreme descrierile creştine ale lui Iuda. Căci, scriind despre Iuda, Gubar scrie, în mod inevitabil, despre ura faţă de evrei. E imposibil de spus dacă a fost o cauză sau o consecinţă a acestei uri că autorii evangheliilor i-au dat trădătorului numele de Iuda – adică Iehuda, numele fiului lui Iacov şi al regatului israelit, din care derivă cuvântul „iudaism“. În orice caz, urmarea a fost că s-a creat ideea că Iuda, cumva separat de restul ucenicilor, a fost evreu şi că toţi evreii împărtăşesc vina lui Iuda. Această idee a fost preluată ca indubitabilă de teologii creştini, de la Ieronim („Evreii îşi iau numele nu de la acel Iuda care a fost un om sfânt, ci de la trădător“) la Martin Luther (care a scris că evreii au mâncat excrementele lui Iuda după ce acesta a crăpat, „şi aşa au căpătat un văz atât de ascuţit“) şi la Karl Barth („Iuda şi tot Israelul, Iuda şi odată cu el toţi evreii deopotrivă“). Doar pe fondul acestei uri putem aprecia adevăratul radicalism al autorilor moderni care îl înfăţişează pe Iuda într-o altă lumină. Nici un autor citat în cartea lui Gubar nu e mai uluitor decât Jorge Luis Borges, care a sugerat într-o povestire din 1944 că Dumnezeu „s-a înjosit să devină om pentru izbăvirea rasei umane“, om care avea să păcătuiască şi să fie „condamnat la damnare“, fiindcă Dumnezeu „a ales o existenţă abjectă: El a fost Iuda“. h

ILUSTRAŢIE DE TED MCGRATH

Bill German şi Keith Richards se uită peste newsletterul lui German, Beggars Banquet, februarie 1984.

Satisfacţie Despre un adolescent care a intrat în anturajul celor de la Rolling Stones. DE ALAN LIGHT A puştan din Brooklyn, Bill German a devenit obsedat de Rolling Stones. Nu oferă o explicaţie prea elaborată pentru motivul acestei obsesii – în pagina a doua din Under Their Thumb (În mrejele lor), el poartă deja o cataramă cu logo-ul cu limbă al trupei la şcoala sa de zi evreiască; însă fiind un fan adevărat, n-are nevoie de logică sau motive. Se întâmplă pur şi simplu, ca o forţă irezistibilă. În 1978, băiatul de 16 ani a început să se strecoare în camera de litografie de la liceul său ca să imprime primele exemplare din Beggars Banquet, un newsletter dedicat trupei Rolling Stones. L-a publicat în următorii 17 ani până când a trebuit să renunţe – sau cel puţin să renunţe îndeajuns pentru a căpăta o oarecare perspectivă şi a scrie această relatare agreabilă a goanei după cea mai mare trupe rock din lume din simplul motiv că n-avea altceva de făcut. După ce German îi îndeasă un exemplar din fiţuica sa în mâini lui Ron Wood la intrarea la o petrecere dată după lansarea unui album, cei de la Rolling Stones îl îndrăgesc. După cum a zis Mick Jagger: „Puştiul ăsta ştie ce facem noi înainte să ştim chiar noi“. Încep să-i încurajeze – sau cel puţin să-i tolereze – prezenţa, chiar şi numai pentru simplul motiv că tânărul găsea mereu o cale de a intra la toate evenimentele Rolling Stones. German a urmărit grupul în jurul lumii, stând la sedii Y.M.C.A. sau dormind pe podea pe la abonaţii săi, înainte să le urmeze

Alan Light e directorul de producţie al serialului televiziunii publice Live From the Artists Den.

pe Majestăţilor lor Satanice pe la vreun hotel de lux. A scris la negru un text pentru o carte despre arta lui Wood şi i s-a oferit şansa (pe care a refuzat-o în cele din urmă) ca Beggar’s Banquet să devină publicaţia oficială a fan clubului Rolling Stones. Ce a aflat, totuşi, e că există un preţ pentru a intra într-o „lume unde toţi cei pe care-i cunoşti te judecă după apropierea de trupă“. În mod miraculos, German şi-a

UNDER THEIR THUMB

How a Nice Boy From Brooklyn Got Mixed Up With the Rolling Stones (and Lived to Tell About It) de Bill German Ilustrată. 354 pag. Villard Books. 25 $ menţinut mai toată inocenţa – când o petrecere pentru debutul solo al lui Keith Richards a picat de Rosh Hashana, tânărul şi-a făcut apariţia în hainele de sinagogă şi nu s-a apropiat nici măcar o singură dată de cocaina pusă la dispoziţie. Însă fantezia sa de revoltă rock’n’roll s-a spulberat în cele din urmă. „Ca fan, mă deprima să aflu câte decizii... erau luate nu prin inspiraţia artistică, ci prin mijlocirea avocaţilor şi contabililor“, mărturiseşte German. Chiar şi cei de la Rolling Stones sunt descrişi mai mult sau mai puţin conform aşteptărilor: Jagger e inconstant şi imperios; Richards e prozaic, nebun şi entuziast; Wood, încă uşor nesigur fiind „noul puşti“ din trupă, compensează devenind cel mai social dintre toţi, iar Charlie Watts e atât de retras şi de detaşat încât se dovedeşte evaziv tot timpul. Under Their Thumb oferă câteva detalii memorabile despre

FOTOGRAFIE DE CHUCK PULIN/DIN „UNDER THEIR THUMB“

sanctuarul lor intim: German asistă la o repetiţie care degenerează într-un concurs de tras vânturi între Richards şi Wood sau îi vede pe membrii trupei demontându-şi trofeele Rock and Roll Hall of Fame şi începând să-şi arunce piesele de la unul la altul imediat după ceremonia de decernare. Totuşi, în ciuda acestor anecdote, cartea nu prea e despre Rolling Stones – e despre ce înseamnă să fii fan. Under Their Thumb e o poveste despre menţinerea credinţei, a pasiunii în ciuda pieselor proaste şi a certurilor dintre membrii trupei, ba chiar şi descoperirii faptului că eroii tăi nu sunt nişte zei, ci oameni în carne şi oase. Ea documentează totodată o epocă dispărută, dinainte de crearea websiteurilor despre celebrităţi, când un puştan putea să-l zărească pe Mick Jagger într-un club, să redacteze o descriere, s-o transcrie apoi într-un newsletter făcut acasă, s-o trimită prin poştă, după câteva săptămâni, şi să mai fie o ştire de presă chiar şi atunci. Acum, aceste întâlniri sunt imediat postate pe Gawker – iar acel farmec al misterului care definea starurile rock a devenit aproape imposibil de păstrat. German a obosit în cele din urmă, nu din dezamăgire, ci din pură epuizare. „Cum aş fi putut să ştiu în 1978 că Rolling Stones se aflau de abia la începutul carierei lor?“, scrie el. Şi, deşi a renunţat cu zâmbetul pe buze, acum se confruntă cu o provocare mai mare decât câştigarea unui permis de acces complet VIP: cea de a încerca să-şi construiască, în cele din urmă, o viaţă reală, cât timp e încă obsedat de senzaţia că „nimic din ce vei face vreodată nu va fi mai emoţionant decât ce ai făh cut cu ei“. 9

Holden) şi atracţia fatală a unui poet faţă de ambiguitate – toate cele şapte tipuri şi chiar mai mult. Burnside este el însuşi poet şi chiar unul bun: a scris mai multe volume de versuri (11) decât de ficţiune (7). În The Glister, îi conferă protagonistului său adolescentin o preferinţă accentuată pentru locuri, oameni şi stări de spirit care se opun definirii clare; care, în loc să rămână pe loc, tind să umble şi să plutească precum norii, schimbând lumina şi aspectul lucrurilor; care mai degrabă adâncesc decât dezleagă misterele lumii. „N-a explicat nimic“, spune Leonard, în prezenţa ucigaşului, în ultimele pagini cutremurătoare şi derutant de minunate ale cărţii. „Nu e genul acela de poveste“.

Î Dispăruţii Frumuseţea şi groaza se contopesc în pustietatea toxică postindustrială din Scoţia. DE TERRENCE RAFFERTY

EISAJUL scoţian veşted din extraordinarul roman The Glister (Scânteia) al lui John Burnside e dominat de o fabrică chimică închisă care, după cum spune un personaj, e „mereu frumoasă, chiar şi când e înspăimântătoare“. Fabrica nu prea merită acest gen de apreciere afectuoasă, însă, după cum mai spune acelaşi personaj – un adolescent studios şi neliniştit pe nume Leonard

THE GLISTER

de John Burnside 228 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 22.95 $ Wilson –, „dacă vrei să supravieţuieşti, lucru greu de făcut într-un loc ca acesta, trebuie săţi placă ceva“. Cel mai frumos şi totodată cel mai înspăimântător aspect al acestui roman e tocmai senzaţia conştient melancolică a modului în care actele noastre disperate de devotament se pot produce în locuri precum acest oraş toxic şi ideea că putem ajunge să îndrăgim lucruri îngrozitoare. Uzina care i se pare atât de atrăgătoare lui Leonard a contaminat totul în imediata apropiere şi nu doar la nivel biologic. Există, în mod previzibil, o incidenţă anormală de cancer şi alte boli, iar mediul se află şi el într-o stare jalnică: pădurea din jurul fabricii „are otravă în vene, în seva fiecărui copac, în fiecare fărâmă de pământ şi în fiecare fir de iarbă“, după cum ne spune Leonard. Însă cel mai oribil aspect e răul făcut spiritului

Terrence Rafferty scrie rubrica de Romane horror din Book Review. 10

oamenilor din Innertown, care ştiu cât de îngrozitoare le sunt împrejurimile şi care totuşi se simt neputincioşi să-şi schimbe soarta sau să caute o viaţă mai bună în altă parte. În suflet li s-a infiltrat deznădejdea, negarea şi o linişte îngrozitoare şi endemică. Aşa că, atunci când în pădurile întunecate şi infestate încep să dispară adolescenţi, primul şi cel mai puternic impuls al oraşului e să pretindă că nu s-a întâmplat nici o nenorocire, că băieţii probabil au fugit de acasă. Până şi poliţistul din localitate, John Morrison, un bărbat slab de înger, cu o căsnicie nefericită, preferă să susţină o ipoteză consolatoare, deşi ştie că nu e adevărată. The Glister începe cu amintirea angoasată a lui Morrison din momentul descoperirii primului cadavru şi a consensului (la cererea omului de afaceri corupt care conduce, de fapt, oraşul) de a muşamaliza crima. Primul capitol, în care poliţistul se chinuie cu acele amintiri ruşinoase, are loc la vreo opt ani după acel păcat originar; între timp au mai dispărut patru băieţi, însă nimeni nu i-a căutat şi nimeni nu pare dispus să afle ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce soartă sumbră au avut. Pentru a-şi linişti conştiinţa, Morrison lucrează din când în când la o grădină comemorativă secretă pe care a făcut-o în amintirea băieţilor, în pădure, unde îi jeleşte în tăcere. Într-un loc ca Innertown, a cărui „singură afacere e decăderea lentă“, soarta sumbră e singura soartă la care te poţi aştepta, iar singura activitate semnificativă e jelirea, după cum se pare uneori. Îmi dau seama că toate acestea sună destul de deprimant. În mod ciudat, nu e aşa. Poate că sună ca un roman de groază sau ca o carte poliţistă despre un criminal în serie, dar nici asta nu se aplică. Într-un fel,

The Glister e o variaţiune a aceleiaşi poveşti eterne şi triste despre problemele de clasă şi nemulţumirile generate de ele, poveste pe care scriitorii din Insulele Britanice nu par să înceteze s-o spună: în acest roman, supunerea totală a clasei muncitoare e cu adevărat letală, un soi de sinucidere prin consimţire. Însă vocea lui Leonard, careşi face apariţia după vreo 50 de pagini şi ajunge să nareze mai bine de jumătate din carte, oferă o anumită inteligenţă şi vigoa-

Pământul din jurul fabricii din romanul lui Burnside „are otravă în vene, în seva fiecărui copac“. re tinerească şi – pentru o vreme, cel puţin – chiar o scânteie de speranţă pentru viitorul acestui oraş groaznic de apocaliptic. Leonard nu jeleşte încă toate posibilităţile vieţii şi reuşeşte să se bucure de ea pe ici, pe colo: citind cărţi, văzând filme, făcând sex. Spre deosebire de mulţi dintre semenii săi, nu simte impulsul de a-şi descărca frustrările prin acte de violenţă inutilă, deşi înţelege de ce prietenii săi se poartă atât de urât şi atât de des. Recunoaşte ceea ce Burnside descrie drept „curiozitatea lor bizară, aproape tandră faţă de sine şi de ceea ce sunt în stare să facă“. În odele sale ciudate închinate fabricii şi împrejurimilor sale pestilenţiale, tânărul Leonard dezvăluie o înviorătoare lipsă de cinism adolescentin (nu seamănă deloc cu Holden Caulfield, în ciuda câtorva similitudini deliberate cu ritmul şi dicţia lui

N schimb, e genul de poveste cu care Leonard şi creatorul său, Domnul fie cu amândoi, se simt cel mai în largul lor – o poveste care nu e nici una nici alta, asemeni fabricii părăsite, frumoasă şi înspăimântătoare, la a cărei chemare nu rezistă nimeni. Motivul pentru care romanul nu e deprimant ar putea consta în faptul că stilul prozei lui Burnside oferă un fior aproape palpabil de descoperire, o desfătare în jocul imaginaţiei pe acest teren sumbru, o bucurie de nestăpânit pentru cultivarea metaforelor în şir şi pentru a le vedea pe toate înflorind, în mod neverosimil. Deşi oraşul e pe moarte, Burnside l-a suprapopulat cu personaje ale căror diferite strategii de supravieţuire sortite eşecului dau culoare şi varietate viziunii cărţii asupra declinului social. Şi se întâmplă foarte multe, într-un ritm accelerat. Povestea are caracterul presant al unei creaturi ameninţate: se deplasează ca un gândac ce ţâşneşte din lumină către adăpostul întunericului. Ceea ce pare să-l provoace cel mai mult pe Burnside e că se îndreaptă, prin toate evenimentele din roman, spre un loc în care nu se mai poate distinge între lumină şi întuneric, unde răul şi binele sângerează unul întraltul, unde sfârşitul tuturor lucrurilor vine într-o formă care pare o împlinire. Ultimul capitol, care se produce, în mod inevitabil, în fabrică, e intitulat „Rai“ şi e, din orice punct de vedere, o împlinire, atât a melancoliei universale a oraşului, cât şi a optimismului universal al protagonistului. „Trebuie să accepţi darurile pe care ţi le oferă lumea“, spunea Leonard mai devreme. „La oamenii ca noi, nimic nu e mai rău decât nerecunoştinţa“. Şi nimic nu e mai ambiguu decât acest gen de acceptare, care poate conduce, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea oamenilor din oraş, la o resemnare surdă. Sau poate fi, aşa cum s-a întâmplat în cazul acestui adolescent neobişnuit, expresia unui impuls spiritual profund – cel de a consfinţi ceva din lumea care ţi-a fost dată. Când citeşti în ultimele pagini din The Glister, îţi dai seama că Leonard a căutat tot timpul o modalitate de a sfinţi tot ce e în jurul său – fabrica înfricoşătoare, pădurile otrăvite, oraşul distrus – şi că, la urma urmei, a reuşit s-o facă. E imposibil de definit ce simţi în legătură cu aceste lucruri. Emoţia pe care ţi-o trezeşte acest roman genial şi tulburător e ca senzaţia de frică pe care o simte Leonard la sesizarea neaşteptată a „unei esenţe, a unui principiu ascuns“ în lume: „Îţi taie respiraţia, dar nu ştii dacă de uimire sau de groază“. The Glister e acel gen de poveste. E îngrozitoare, dar îţi h lasă senzaţia unui dar primit. ILUSTRAŢIE DE ANDY MARTIN

O femeie pentru eternitate Fiica lui Sir Thomas More i-a apărat convingerile acestuia şi le-a consemnat pentru istorie. More în refuzul său de a-şi salva viaţa prin vreun compromis. Aşadar, pe de o parte, More era un „bigot nemilos“ – descrierea istoricului J. Anthony Froude, din secolul al XIX-lea –, iar pe de altă parte un om care se îngrijea de viaţa familială şi a construit o casă şi o grădină perfecte pe malul râului, la Chelsea; care savura glumele şi chiar şi un pic de obscenitate; care era ambiţios; căruia îi plăceau călătoriile şi recompensele puterii în timp ce rămânea un bun prieten, soţ şi tată. Câştigase admiraţia regelui prin inteligenţa lui şi se bucura de beneficiile ei, dar a rămas neclintit când admiraţia s-a transformat în ură ucigaşă. Se

DE CLAIRE TOMALIN IR Thomas More a fost preamărit pentru curaj încă la moartea lui, în 1535, când a fost executat ca urmare a refuzului său de a-l accepta pe Henric al VIII-lea ca şef al bisericii anglicane sau de a consimţi la divorţul şi la al doilea mariaj al acestuia. More a fost canonizat de Biserica Romano-Catolică în 1935, apoi a fost prezentat ca un erou popular în anii 1960 în admirabila piesă de teatru a lui Robert Bolt,

A DAUGHTER’S LOVE

Thomas More and his Dearest Meg de John Guy Ediţie ilustrată. 378 pag. Houghton Mifflin Harcourt. 30$ adaptată de acesta şi pentru marele ecran, A Man for All Seasons. Remarcabil de inteligent şi cu o fire extrem de binevoitoare, More era de neclintit în credinţa sa. Era un cărturar stilat şi autor a numeroase tratate, ca şi al unui roman tulburător, Utopia, ce propunea o modalitate alternativă de organizare a societăţii, fără proprietate privată sau avocaţi. El însuşi avocat în viaţa reală, îşi trecea rapid speţele prin curţile de judecată. La apogeul succesului său lumesc, regele l-a numit Lord Cancelar al Angliei. Căderea i-a fost mare, iar moartea crudă. În A Daughter’s Love (Dragostea unei fiice), istoricul John Guy de la Cambridge (a cărui carte precedentă a fost Queen of Scots: The True Life of Mary Stuart) a avut buna idee a-i trata împreună pe More şi pe remarcabila sa fiică mai mare, Margaret, şi de a analiza legătura dintre ei. Relaţia lor nu a fost una simplă. More s-a căsătorit la 26 de ani cu o soţie de 15 ani. Margaret a fost primul lor copil. Tatăl ei vedea familia ca pe un loc în care să educi copiii la standarde înalte şi ea dovedea de timpuriu capacităţi intelectuale. Moartea mamei, când Margaret avea doar 6 ani, urmată de sosirea unei mame vitrege needucate, a plasat-o pe poziţia de cea mai importantă femeie din viaţa tatălui ei. A ajuns să vorbească fluent latina şi greaca, devenind o excelentă autoare de scrisori şi traducătoare; iar el era foarte mândru de ea. Dar, cu toate că era de părere că băieţii şi fetele aveau dreptul în egală măsură la educaţie, More credea că e greşit ca femeile să publice cărţi sau săşi etaleze cunoştinţele. Aşa că, atunci când Margaret, crescută să exceleze şi încurajată de un bun mentor, şi-a exprimat speranţa că ar putea publica ceva în viitor, tatăl ei a avertizat-o să n-o facă. Ea trebuia să evite mândria, să rămână modestă şi să accepte ca bărbaţii să iasă în evidenţă, nu şi femeile. „Faima învăţăturii“, a sfătuit-o el, „dacă laşi la o parte probitatea morală, nu aduce nimic în afară de ticăloşie notorie şi atrage atenţia, mai ales pentru o femeie“. Dintr-o

Cea mai recentă carte a lui Claire Tomalin este o biografie a lui Thomas Hardy. FOTOGRAFIE DIN ARHIVA HULTON /GETTY IMAGES

În ciuda faptului că se mândrea cu educaţia ei, Thomas More şi-a sfătuit fiica să evite „faima produsă de erudiţie“.

More şi Margaret în celula sa de închisoare; gravură de R. Anderson. dată, el seamănă mai mult cu un cleric medieval decât cu un om al Renaşterii. Ea nu era singura fată pe care a educat-o pentru a ajunge la standarde înalte: erau şi surorile ei mai mici şi, surprinzător, un copil adoptat, Margaret Giggs, fiica doicii lui Margaret, înfiată de familia More la moartea mamei ei. Cele două Margaret au fost educate împreună, cu rezultate similare. Amândouă aveau tărie de caracter, cât şi inteligenţă. Când More a fost bolnav în 1521 şi medicul său nu a reuşit să pună un diagnostic, Meg Giggs a fost cea care a indicat o descriere a simptomelor sale la Galen, autorul clasic de tratate medicale. Meg Giggs a fost singurul membru al „familiei“ prezent la execuţia lui More. În 1524, Meg More a reuşit să publice traducerea ei din meditaţiile lui Erasmus despre Tatăl Nostru – anonim şi după ce s-a căsătorit cu William Roper, dându-i astfel socoteală lui şi nu tatălui ei. Erasmus (un prieten al lui Thomas More) a fost atât de impresionat, că

a scris un dialog plin de umor între o tânără femeie educată, cu siguranţă inspirată de ea, şi un abate nătâng care credea că femeile ar trebui să se ocupe numai de tors şi ţesut: ei îi revin cele mai bune replici. Erasmus era un cugetător mai liber decât More. Şi nu avea stofă de erou, preferând o viaţă liniştită. Pe măsură de Reforma stârnea pasiunile, a decis să-şi ţină capul plecat, în vreme ce More a aprobat şi a participat la o ceremonie de ardere în public a cărţilor lui Luther. Cărţile nu erau singurele lucruri pe care More voia să le ardă. A căutat eretici englezi şi i-a trimis la închisoare şi la rug, cu vorbe jignitoare: „Mârşavul martir al diavolului“ va trece prin „iutele foc spre focul veşnic“. Guy spune că Margaret accepta părerea tatălui ei despre eretici şi despre focurile iadului. Dacă este aşa, ea a riscat iadul, jurându-i supunere lui Henric al VIII-lea împotriva propriei conştiinţe, pentru a-şi ajuta tatăl. Poate că era mai puţin convinsă de focul iadului, chiar dacă l-a susţinut pe

temea de durere şi de moarte, dar a dovedit curaj ferm când, închis în Turnul Londrei, a ştiut că trebuie să le înfrunte. În capitolul culminant al cărţii lui Guy, cititorul asistă la confruntarea verbală a lui More cu acoliţii lui Henric la Palatul Lambeth, la sosirea acestuia la Turnul Londrei, la vizitele lui Margaret, la discuţiile lor şi la felul ingenios al acestora de a consemna ceea ce vorbiseră – sub forma unei scrisori, oficial o notă personală adresată surorii ei vitrege, de fapt un testament politic. „Au fost făcute copii scrise de mână“, scrie Guy, „care au circulat precum literatura de samizdat: scrisoarea e... cea mai convingătoare apărare imaginabilă a cauzei tatălui ei şi totuşi, în toate sensurile, Margaret este co-autoare“. Această parte a poveştii familiei More este strălucit observată şi relatată. După execuţia tatălui, Meg nu numai că a cerut, a luat şi a păstrat capul lui retezat, dar s-a şi asigurat că scrisorile şi hârtiile sale vor fi păstrate până în ziua în care vor putea fi publicate. Iar când a murit, la numai 39 de ani, organizase un grup de oameni care gândeau în mod asemănător cu ea pentru a-i isprăvi opera, sora vitregă aflându-se printre aceştia. În 1557, a fost publicată prima ediţie a scrierilor lui. Biografii ale lui More au circulat în taină în vremea Tudorilor. Şi, cu toate că auzim rar acest lucru, More a fost celebrat de Shakespeare în unicul manuscris ce a supravieţuit din opera sa dramatică, trei pagini de contribuţie la o piesă de Anthony Munday numită Sir Thomas More, în care acesta înfruntă o mulţime de londonezi furioşi care protestează împotriva muncitorilor străini, convingându-i să se calmeze şi să fie lucizi. Shakespeare ne arată politicianul liberal. În A Daughter’s Love, Guy ne reaminteşte că More a fost şi un om care auzea trosnetele focului iadului. Captivanta şi temeinic documentata sa carte face dreptate pentru două femei exemplare – şi ne reaminteşte că istoria e plină de ironii. h 11

Recenzie / Virginia Costeschi

Re!eta de bestseller Cum s! scrii un thriller care s! se vând! excelent "i s! fie "i ecranizat. O variant!.

E ia un autor cu o arie de expertiză bine determinată, un geniu al artelor umaniste a cărui viaţă a stârnit controverse şi o operă neterminată sau încărcată de o simbolistică mult speculată. Se pun cap la cap secvenţe din trecut şi din prezent, primele într-un ritm molcom iar celelalte accelerate de contemporaneitate. Se introduc obligatoriu nişte personaje şarmante, care au darul de a deveni simpatice pentru cititor, dar posedă şi

doza necesară de mister pentru a părea la un moment dat nelalocul lor. Căci toate cărţile de genul acesta s-ar sfârşi după o sută de pagini dacă ne-am da seama cine cu cine, cine pe cine şi de ce. În continuare autorul face dovada erudiţiei sale, introducând în zgomot

înfundat de tobe de circ primele elemente ale tramei. De obicei o operă de importanţă capitală pentru umanitate, dispărută, o crimă plină de semnificaţii ritualice, o groază de referinţe istorice încurcate şi un decor cât se poate de stilat. Da, aceasta este o condiţie esenţială pentru un thriller modern. Fărădelegile nu se mai petrec în taverne obscure sau pe străduţe rău famate, ci în muzee faimoase, în teatre istorice sau în reşedinţe somptuoase. Şi toate, dar absolut toate cărţile acestea conţin tot felul de coduri care trebuie sparte apelând la tot felul de citate şi pasaje din operele iluştrilor decedaţi. Nu sunt prea sigură, dar dacă masoneria, Illuminati şi Opus Dei au bugete de PR sau BTL, le-au cheltuit foarte inteligent în ultimii 6 ani. Şi vestea proastă e că nici o carte de gen nu iese din tiparul hollywoodian: întotdeauna la final binele învinge. Puţin şifonat, cu vreo cicatrice de beauté, cu nişte amintiri neplăcute sau dezamăgiri personale şi obligatoriu cu mai puţini oameni de încredere în jur. Scriitura unei astfel de cărţi e simplă şi autorul iertat de chinurile frazării de geniu. Imaginile sunt descrise precum cadrele unui story board pentru o reclamă la pastă de dinţi. Nu faci mare efort urmărind firul narativ, dar tocmai cinematica aceasta primară te prinde. Şi pe măsură ce apar indicii despre conspiraţii mondiale sau măcar continentale, mai scoţi un „îhm“ ca un semnal că detaliul acela a reuşit să te scoată din plictiseala care se instala pagină după pagină. La final te bucuri că s-a terminat şi în mod clar la următoarea vizită la librărie vei

alege aproximativ acelaşi gen de lectură, poate cu o descriere mai bombastică. Am trecut acum vreo cinci-şase ani prin euforia chick lit, o să supravieţuim şi acestui val crizat de dethrill-lit. Să luăm drept exemple în analiza noastră trei astfel de romane apărute la Rao: Codul lui Da Vinci de Dan Brown, Codul Shakespeare de Jennifer Lee Carrell şi Simfonia a X-a de Joseph Gelinek. Despre prima carte cred că n-au auzit doar copiii neconcepuţi încă, deoarece de la apariţie încoace a stârnit diverse reacţii, de la admiraţie profundă pentru geniul lui Brown până la repudiere literară şi dezavuare. Cert este că pe coperta a patra a multor romane de gen de azi apar comparaţii cu opera lui Brown. Deloc măgulitoare, aş zice, din moment ce majoritatea noilor apariţii suferă de boala „şi mai şi, mult mai“. Brown a deschis calea pentru un gen de roman thriller-policier în stil cinematografic şi cam atât. După o vreme s-a făcut linişte. Dovadă că site-ul lui nu mai e actualizat la modul serios de pe vremea când se făcea castingul pentru filmul omonim şi Tom Hanks se gândea dacă Audrey Tautou o să fie o parteneră agreabilă. Faima a trecut pe măsură ce cartea a fost tradusă pe toate continentele şi cititorii care tânjeau la ea au realizat că e doar un thriller obişnuit, însă îmbrăcat cu hlamida cusută cu fir de PR şi bordată cu strategii de marketing. După Dan Brown a apărut practic o nouă generaţie de scriitori de thriller în acelaşi stil. Şi cum cititul este cea mai relaxantă activitate, conform cercetătorilor americani, britanici, germani si spanioli la un loc, acest gen de lectură

s-a dovedit a fi o alegere inspirată pentru planurile editoriale ale multor edituri. Recent, romanul de debut Codul Shakespeare al lui Jennifer Lee Carrell a provocat o furtună literară, de data aceasta de bun augur. Profesoara de literatură engleză a reuşit să îi prindă în mreje pe toţi cei care până la lectura cărţii sale erau reticenţi la Shakespeare. Au fost cuceriţi nu doar de acţiunea alertă şi de numeroasele trimiteri la opera bardului englez, ci şi de erudiţia autoarei şi de neaşteptatele răsturnări de situaţie. E o carte care se citeşte într-o zi, în ciuda faptului că este destul de voluminoasă. Şi, cel puţin mie, mi-a deschis apetitul pentru sonetele lui Shakespeare. Ajungem la Simfonia a X-a a lui Joseph Gelinek. Din nou un roman de debut scris de un expert în opera unui geniu, de data aceasta unul muzical, Ludwig van Beethoven. Joseph Gelinek este pseudonimul unui muzicolog spaniol care împrumută numele unui pianist virtuoz care a fost umilit de Beethoven într-un faimos duel muzical la Viena, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. La fel ca alter egoul său, Gelinek cântă şi el la pian, dar în plus este compozitor şi expert în viaţa şi opera lui Ludwig van Beethoven. El încearcă acum să reconstituie şi să popularizeze repertoriul mai puţin cunoscut al compozitorului. Iar acest roman se dovedeşte a fi o interesantă carte de vizită pentru opera genialului Beethoven. Acţiunea nu sare din tiparele clasice ale thrillerului modern. Lumea muzicii clasice

este profund tulburată când reputatul dirijor britanic Roland Thomas interpretează, într-un concert privat ţinut la reşedinţa unuia dintre cei mai bogaţi spanioli, presupusa reconstituire a primei părţi a miticei Simfonii a Zecea de Beethoven. Unul dintre invitaţii ad-hoc la eveniment, tânărul muzicolog Daniel Paniagua, ascultând această muzică sublimă, devine circumspect: dacă partitura originală a celei de a Zecea Simfonii există şi a ajuns în mâinile lui Thomas? Dacă geniul de la Bonn ar fi biruit presupusul „blestem al celei de a zecea simfonii“?, despre care se spunea că aduce moartea compozitorilor care au încercat să o termine? După un sângeros asasinat, care introduce în scenă câteva personaje secundare, începe o periculoasă cursă contra-cronometru în care Daniel aleargă alături de cei care sunt interesaţi de descoperirea partiturii originale, însă în scopuri nu tocmai oneste, precum cele ale cercetătorului muzical pasionat de Beethoven. Şi ca în fiecare thriller de succes, trebuie descifrat un cod tatuat pe ceafa mortului, trebuie săpat adânc în trecutul personajelor-cheie şi este imperios necesară o întoarcere în timp, la Viena, în epoca lui Beethoven. Finalul aduce un coup d’arrêt al cărui protagonist este tot Daniel, într-o scenă demnă de un film cu „Bruce Willis cel care salvează lumea indiferent de cine o atacă“. Am de reproşat câteva scăpări de traducere, însă nu sunt de natură să schimbe înţelesul mesajului cărţii. Timp de lectură:  ore. Agreabile.

Târgul de carte pentru copii de la Bologna

HIAR dacă numărul participanţilor şi atmosfera uşor mai sobră ofereau mici indicii despre climatul internaţional şi criza economică mondială, totuşi numeroasele întâlniri dintre editori şi agenţi de la Târgul de carte pentru copii de la Bologna (23 – 26 martie) au arătat că vrem să ieşim din colaps, măcar la nivel intelectual. Marii absenţi de la această ediţie au fost Random House Children şi Puffin din Marea Britanie, Scholastic din Statele Unite. Publisherii au fost mai selectivi, însă cu toate acestea au plecat cu portofoliile completate de la Bologna. În materie de curente în literatura pentru copii şi adolescenţi continuă să fie în vogă poveştile de familie, genul „bite-lit“ şi romanele cu zombie şi alte fiinţe supranaturale. Iar cele mai interesante pieţe emergente s-au dovedit a fi Slovenia şi Brazilia.

Iată şi lista premianţilor de anul acesta: Premiu Ficţiune: ROBINSON CRUSOE Text şi ilustraţii de Ajubel Media Vaca (Valencia, Spania) Menţiune de onoare, Ficţiune: LAST NIGHT Text şi ilustraţii de Hyewon Yum Farrar, Straus & Giroux (New York, USA)

Menţiuni, Ficţiune: RUE AND LINDEN: A JOURNEY AND STAYING HOME Text de Rui Kodemari, ilustraţii de Yoko Kitami Kodansha (Tokyo, Japonia) şi EVERY FRIDAY Text şi ilustraţii de Dan Yaccarino Henry Holt & Co. (New York, USA)

Premiu, Nonficţiune: LE LIVRE DES TERRES IMAGINÉES

Text şi ilustraţii de Guillaume Duprat Seuil Jeunesse (Paris, Franţa)

Premiu, New Horizons: EL CONTADOR DE CUENTOS

Text de Saki, ilustraţii de Alba Marina RiveraEkare (Caracas, Venezuela) Premiu, Opera Prima: MR. PEEK AND THE MISUNDERSTANDING AT THE ZOO Text şi ilustraţii de Kevin Waldron The Templar Publishing (Dorking, Marea Britanie)

Traducere în premier" din Cortazar Romanul Cartea lui Manuel, tradus acum la Polirom, a fost recompensat în  cu Medicis Etranger, o distincţie oferită de-a lungul timpului unor scriitori precum Orhan Pamuk, Doris Lessing, Milan Kundera, Umberto Eco, Antonio Tabucchi, Philip Roth sau Norman Manea. Cortazar, unul dintre cei mai importanţi autori sud-americani, este cunoscut cititorilor din România îndeosebi datorită romanului Şotron, o carte-cult a secolului al XX-lea. „Cartea lui Manuel este una dintre cele mai bune opere ale lui Julio Cortazar, un roman care depăşeşte, poate, performanţa literară atinsă în Şotron. Excelenta traducere a Laviniei Similaru aduce pe piaţa noastră de carte un roman fără de care nu am putea înţelege cine a fost cu adevărat Cortazar“, spune Bogdan-Alexandru Stănescu de la Polirom. Având ca pretext

iniţiativa protagonistului de a aduna, împreună cu prietenii săi, o serie de texte preluate din ziare şi documente oficiale într-un album dedicat generaţiei viitoare (reprezentată de micul Manuel), Cartea lui Manuel sintetizează controversele politice şi mişcările sociale din timpul anilor ’. „Cred că încă din copilărie blestemul, dar şi norocul meu a fost să nu accept lucrurile aşa cum erau date. Nu mă mulţumeam să mi se spună că aceea este o masă sau că «mama» înseamnă «mama» şi gata. Dimpotrivă, obiectul masă ori cuvântul mama constituiau pentru mine începutul unui itinerar misterios, pe care uneori reuşeam să-l străbat până la capăt, iar alteori mă sfărâmam pe parcursul lui“, mărturisea la un moment dat Julio Cortazar.

Prima libr"rie Mladinska

-a deschis pe  aprilie în Militari Shopping Center. Acest magazin reprezintă doar o primă etapă dintr-un plan vast de sporire a prezenţei Mladinska în retailul românesc, urmând ca în viitorul apropiat să se mai deschidă încă două librării, în Arad şi Constanţa, dintr-un total de  librării sub sloganul Mladinska – The Home of Good Stories, care vor fi deschise în România în următorii cinci ani. Editura Mladinska Bucureşti a apărut în , în decembrie acelaşi a apărut prima noastră carte –Infopedia. Până în prezent a publicat deja aproape  de cărţi în limba română, în special cărţi pentru tineret şi lucrări practice (enciclopedii, ghiduri de nutriţie ş.a.m.d.) – care s-au bucurat de succes. Librăria

din Militari Shopping Center are dimensiuni generoase – aproximativ  de metri pătraţi –, mobilier modular şi o prezentare ergonomică şi plăcută care va facilita accesul clienţilor la materialele prezentate, un standard editorial absolut nou pe piaţa românească. Optzeci şi cinci la sută din produsele vândute în magazin sunt cărţi, restul este reprezentat de produse de papetărie. Editura Mladinska Knjiga a fost fondată în  în Ljubljana, Slovenia. A fost una dintre primele  edituri din Iugoslavia, axată în special pe cărţi pentru copii şi tineret. Treptat compania s-a dezvoltat, incluzând acum  de librării în spatiul sud-est european, precum şi edituri în principalele ţări din zonă, devenind numărul unu în Slovenia.

Lista scurt" pentru Premiul Orwell Premiul Orwell pentru literatură politică va fi decernat pe  aprilie. Jean Seton, preşedintele juriului an, spune că nominalizaţii de anul acesta reuşesc să compună un portret foarte realist al Marii Britanii contemporane. Până la aflarea numelui câştigătorului, iată care este lista scurtă a nominalizaţilor de anul acesta: Fishing in Utopia de Andrew Brown

(Granta) Reappraisals de Tony Judt (William Heinemann) Stalin’s Children de Owen Matthews (Bloomsbury) Chinese Whispers de Hsiao-Hung Pai (Penguin) Descent into Chaos de Ahmed Rashid (Allen Lane) The White War de Mark Thompson (Faber) 13

BIBLIOTECA DE SÃNÃTATE

Aflã secretele medicinei naturiste ºi vei trãi mai mult ºi mai bine. Nu trebuie sã ratezi reþeta internaþionalã de succes Viaþa sãnãtoasã.

Poþi trãi mai bine. Poþi "i mai #ãnãto#.

"u#$ãrã %iaru& ºi vei desco"eri #n fiecare volum ceva nou$ secretul "lantelor% diete% te&nici de rela'are% masa(% medicina alternativã% )o*a% la un "reþ s"ecial de

$%& 'ei( împreunã cu ziarul

* sãptãmânal, miercurea, începând cu 21 ianuarie 2009

State ratate În romanul lui Achy Obejas, un cubanez foarte patriot e oprimat de duritatea implacabilă a vieţii în regimul lui Castro. DE RACHEL KUSHNER

N Havana, unde pungile de plastic sunt spălate cu grijă şi agăţate la uscat, până şi tavanele înalte coloniale devin o resursă reutilizabilă atunci când prea mulţi oameni împart acelaşi spaţiu. Din resturi de lemn şi câteva cărămizi poţi construi un etaj interior – „barbacoa“, după cum li se spune acestor modificări ilegale. Structură solidă? Bineînţeles, până când vin ploile tropicale, moment în care treci la rugăciuni. Sau cel

RUINS

de Achy Obejas 205 pag. Akashic Books. Ediţie broşată, 15.95 $

care stă sub tine începe să se roage, în timp ce tavanul scârţâie sub greutatea adăugată. Cam aceasta e şi situaţia penibilă în care se află Usnavy, eroul asediat din noul roman al lui Achy Obejas, Ruins (Ruine). Usnavy şi familia lui ar avea nevoie de un barbacoa propriu. El doarme într-un pătuţ, pentru ca soţia şi fiica lor de 14 ani să folosească Rachel Kushner a scris romanul „Telex From Cuba“.

singurul pat din cămăruţa lor umedă. Însă Usnavy, fire moale care vrea doar să-şi îndeplinească rolul de bun revoluţionar, nu e genul care să dispreţuiască regulile nici măcar când umiditatea îi pune în pericol cărţile şi şterge numerele de identificare de pe certificatul de naştere al fiicei sale – o mostră nefericită a gustului lui Obejas pentru metaforele greoaie în acest roman, al cărui titlu lasă puţin la latitudinea imaginaţiei în privinţa modului în care percepem starea lucrurilor din Cuba. Lăsând la o parte aspectele legale, Usnavy nu poate construi un barbacoa fiindcă de tavanul lui atârnă un bun preţios al familiei: un candelabru din sticlă colorată

în stil Tiffany, de aproape doi metri lăţime, adus demult din oraşul său natal, din apropiere de Guantánamo (un alt vestigiu din Guantánamo este numele neobişnuit al lui Usnavy, care nu e nici sonor şi nici subtil şi pe care mama lui l-a adaptat din literele pe care le-a văzut pe un vas de război). Acum Usnavy ridică privirea către sticla colorată şi visează la Africa, fără să-i pese că greutatea candelabrului trage greu de lanţuri, iar apartamentul i se acoperă cu praful de ipsos în timp ce tavanul şi propria-i conştiinţă ameninţă să se prăbuşească. Ruins are loc în 1994, la apogeul „perioadei speciale“ din Cuba, după căderea URSS-ului şi după înăsprirea sancţiunilor aplicate de SUA, când Castro a anunţat că oricine e liber să plece şi nu va fi oprit. În jurul lui Usnavy, prietenii şi vecinii construiesc plute. Chiar şi soţia lui Usnavy trădează revoluţia, hrănindu-şi fiica cu feliile marinate pe care vecinul lor le vinde pe post de carne. Nu mai contează dacă e vorba de carne sau doar de bucăţi de pături vechi: vecinul e implicat într-un bisnes capitalist, iar Usnavy se opune, chiar şi după ce înfulecă, pe furiş şi simţindu-se vinovat, din respectiva marinată. Scena e tandră, tristă şi ciudată, însă subliniază o problemă fundamentală din Ruins. Dacă Usnavy se lasă târât fără să stea pe gânduri,

cu o profunzime reală, el e totodată un ratat inept şi un „cretin subdezvoltat“, un naiv politic ignorant în privinţa forţelor istorice mai ample. De pildă, embargoul nu e pomenit deloc. În schimb, dă în clocot credinţa revoluţionară sumbră, care, precum candelabrul, e doar un vis tragic, stânjenitor şi ineficace. Usnavy îşi păstrează şi candelabrul şi idealismul, însă selectiv: pe măsură ce cartea se reduce la un simbolism neabătut, protagonistul începe să desprindă ochiurile de geam colorat şi să le vândă. Către sfârşit, îşi schilodeşte mâna încercând să bâjbâie prin molozul unei case dărâmate de furtună ca să scoată ceea ce el crede a fi un adevărat candelabru Tiffany, după care se întoarce acasă pentru a-şi găsi propriul cămin ruinat, cu „pagini din Martí răvăşite“ pe podeaua noroită. Se supune unei operaţii chirurgicale fără anestezie, muşcând o bucată de cauciuc pe care o crede curea de transmisie de la „un Ford sau Buick încă plin de viaţă“. Nimeni nu se poate îndoi de detaliile lui Obejas, însă sunt atât de evidente şi de neaerisite în prozaismul lor încât îi dau cititorului, ca şi lui Usnavy, o păsuire prea scurtă de la dezamăgirea proprie. La sfârşitul cărţii, când protagonistul se întoarce „cu faţa la perete“, suferind şi cu spiritul frânt, nu prea h poţi să-l învinovăţeşti.

Absenţă şi răutate Un bărbat din Louisiana a cărui viaţă a început cu o pierdere se dedică înlocuirii pieselor lipsă. DE MALENA WATROUS

ACĂ violenţa reuşeşte întotdeauna să provoace şi să tulbure, absenţa e cea care continuă să ne afecteze. În cel mai recent roman al său, The Missing, autorul din Louisiana Tim Gautreaux se concentrează asupra inutilităţii răzbunării, arătând că acţiunea gen „ochi pentru ochi“ nu numai că orbeşte lumea, ci şi produce un haos însângerat, găurind atât morţii cât şi viii. Gloanţele l-au ocolit întotdeauna pe Sam Simoneaux. Când avea doar şase luni, familia i-a fost împuşcată în casă de nişte tâlhari care se răzbunau pentru o moarte accidentală. A doua zi, unchiul băiatului i-a găsit pe toţi morţi, în afară de bebeluş, ascuns în sobă de tatăl său, „acoperit de cenuşă, cu faţa neagră în afară de brazdele luminoase lăsate de lacrimi“. Această imagine – durerea ca spaţiu negativ – surprinde perfect caracterul lui Sam şi semnificaţia cărţii. Pentru Sam, care şi-a pierdut familia înainte să-şi formeze orice amintiri, „în viaţa lui lipseau oameni ca nişte găuri uriaşe în cerul nopţii“.

Romanul Malenei Watrous, „If You Follow Me“, va fi publicat în iarna viitoare în Statele Unite. FOTO: KALOIAN

Sam evită la limită carnagiul din Primul Război Mondial. Ajunge în Franţa după armistiţiu, iar batalionul său e trimis să dezamorseze bombele de artilerie. Gautreaux descrie consecinţele războiului într-un limbaj poetic şi surprinzător. Într-o zi, rătăcind pe câmpurile de luptă, soldaţii dau peste „un femur iţindu-se din pământ“ şi peste cinci căşti germane „la fel de inerte ca nişte ţestoase

THE MISSING

de Tim Gautreaux 375 pag. Alfred A. Knopf. 25.95 $ moarte“. Aceste obiecte vorbesc despre absenţa stranie, dar palpabilă, care urmează după violenţă şi care l-a obsedat pe Sam toată viaţa. Când un camarad de arme îl întreabă cum de s-a ales cu porecla Norocosul, Sam spune: „Pentru că am ratat totul“. Când se întoarce la New Orleans, lucrează ca supraveghetor într-un magazin, însă viaţa sa liniştită se spulberă când protagonistul nu reuşeşte să-i împiedice pe doi infractori să răpească o fetiţă. Gautreaux are un simţ mitic al intrigii, un

auz fin pentru dialect şi o măiestrie nemaipomenită de a descrie, dar nu e deloc subtil. Sam îşi analizează impulsul de a o recupera pe fetiţa dispărută cu o facilitate care sugerează ani buni de psihoterapie: „El voia să creadă că ceea ce îl îndemna înainte era senzaţia îngrozitoare şi atenuată pe care o avea ori de câte ori se gândea la copilul său mort sau la familia care-i fusese luată. Dacă ar fi putut întregi o altă familie, poate că asta l-ar fi ajutat“. Romanul începe nu atât printr-o explozie cât printr-o serie de detunături: război, masacru, răpire, conectate doar prin martorul lor nefericit. După acel început exploziv, partea de mijloc a cărţii rătăceşte în timp ce Sam îi caută pe răpitori, ceea ce-l face să ia o slujbă pe o ambarcaţiune de râu – de fapt, un salon plutitor, care traversează o parte a ţării unde toată lumea pare înrudită şi înarmată şi unde mai toate nopţile se încheie cu încăierări fatale. Într-un roman cu o tramă debordantă, Sam nu numai că află destul de repede cine a luat-o pe fetiţă (deşi îi ratează de câteva ori salvarea), dar şi află unde se găsesc bărbaţii care i-au omorât familia şi trebuie să se hotărască dacă să se răzbune sau nu.

Gautreaux e un povestitor de modă veche, care toarce firele narative cu o morală. Fără doar şi poate, răzbunarea generează răzbunare. Însă dragostea e o forţă la fel de puternică în acest roman, care ajunge la un final înduioşător şi răsunător când

Acest roman nu se deschide cu o explozie, ci cu o serie de detunături: război, masacru, răpire. viaţa lui Sam şi cea a fetiţei dispărute converg într-un mod neaşteptat. Când, în cele din urmă, protagonistul se întoarce în casa copilăriei sale, e convins să ia drept suvenir scândura de spălat rufe a mamei lui. „Ca să-ţi imaginezi ce s-a întâmplat înainte de astea“, spune un personaj arătând spre găurile de gloanţe din perete. Cicatricile n-au dispărut, aşa cum n-au dispărut nici oamenii care le-au supravieţuit. Ei stau mărturie pentru acea violenţă chiar şi când pun punctul final ciclului, lăsându-se duşi h înainte de dragoste. 15

Vizual

Steven Heller luam mâncare chinezească ieftină în adolescenţă. Nu e o faţadă de magazin după care m-aş topi s-o văd din nou; chiar şi scrisul cu litere care le imită pe cele chinezeşti nu mă face să-mi fie dor după ce s-a pierdut. Însă face parte dintr-un mozaic mai amplu a ceea ce a fost (şi este) cultura consumeristă de retail din New York. Cartea e totodată un studiu al migrării urbane, cu magazine alimentare evreieşti şi „latticini freschi“ italieneşti din centru, cu magazine hispanice de vinuri şi baruri irlandeze în zona rezidenţială şi cu un Howard Johnson burghez la mijloc (de-acum dispărut). Mai sunt şi poze de clădiri, cu diferite faţade de magazine care contrastează, înghesuite una lângă alta, semănând cu o piaţă din lumea a treia. Centrul e mult mai atrăgător decât zona rezidenţială, însă poate că spun asta fiindcă şi eu am crescut în centru. Totuşi, în timp ce examinam toate aceste imagini una după alta, undeva pe la mijlocul cărţii, la Midtown, am început să-mi pierd interesul şi mi l-am recăpătat de abia spre final, când am ajuns la paginile despre Coney Island. În mod ciudat, am avut aceeaşi reacţie şi în copilărie, în anii ’60, când tata ne ducea cu maşina peste podul Manhattan şi apoi prin Brooklyn, trecând pe lângă toate acele vechi magazine de cartier, până în faimosul parc de distracţii, cu splendidele sale faţade şi firme de magazine. Cu riscul de a părea prea nostalgic, aş zice că volumul lui Laurence S. Cutler şi Judy Goffman Cutler, J.C. LEYENDECKER: American Imagist (J.C. Leyendecker: imagist american, Abrams, 50 $), o monografie abundent ilustrată,

Regionalism de Manhattan: faţade de restaurant din „Store Front: The Disappearing Face of New York“.

Firme şi semne M o firmă vintage destul de mare, care stă impunător pe podeaua din sufragerie. Odinioară atârna într-un loc numit Velulich’s Bakery, undeva în New Jersey, şi e specifică firmelor din metal pictate, din anii ’30, cu contururi Art Deco şi cu iluminare cu neon. E la fel de frumoasă ca firma pictată de mână a unui atelier de cizmărie pe care o ţin în dormitor. Amândouă sunt artefacte ale culturii consumeriste dinainte ca brandingul comercial şi semnalizarea ambiantă (după cum se numesc firmele acum) să devină atât de timide – când pictorii de firme îşi făceau meseria fără pretenţii exagerate. Firma unui magazin trebuia să fie îndrăzneaţă, să-ţi ia ochii şi să fie uşor de recunoscut, astfel încât clienţii să înţeleagă scopul respectivei companii. Numele inteligente menite să gâdile imaginaţia nu erau deajuns. Ce vedeai era tocmai ce primeai: Brutărie, Farmacie, Tutungerie, Piaţă de mezeluri, Băuturi, Curăţătorie. Pe vechile clădiri din New York se mai văd încă firmele acestor magazine, care sunt însă înlocuite cu designuri mai contemporane şi cu ecrane luminoase. Pentru cei care cred că modernizarea e mereu o valoare, renunţarea la aceste relicve poate fi un lucru bun. Pentru mine, ea marchează sfârşitul unei epoci a pictării firmelor şi a inocenţei vitrinelor. Tocmai de aceea am făcut ochii mari când am văzut albumul supradimensionat al lui James T. Murray şi Karla L. Murray, STORE FRONT: The

Disappearing Face of New York (Faţade de magazine: chipul New York-ului care dispare, Gingko, 65 $). Soţii Murray,

care au mai scris două cărţi despre arta graffiti, Broken Windows şi Burning New York, au fotografiat faţade de magazine mai bine de opt ani, iar în această carte folosesc pagini orizontale (şi câteva pliate) mari, refăcându-şi odiseea din Lower East Side până în Harlem şi Bronx, din Brooklyn în Queens şi Staten Island. Dacă sunteţi cât de cât interesaţi de peisajul urban pe lângă care treceţi, această carte e un filon principal de documentar; dacă vă bucuraţi de dispariţia acestor spelunci, cel puţin aţi putea să le admiraţi. 16

Totuşi, fotografiile soţilor Murray nu exagerează şi nu romanţează aceste localuri nu prea pitoreşti. Pozele sunt luminoase şi clare, deşi majoritatea imaginilor surprinse de autori erau spălăcite şi acoperite cu graffiti; destul de multe faţade şi firme erau părăginite sau murdare. Totuşi, tocmai în această stare de decădere se află şi fascinaţia exercitată de aceste magazine – o frumuseţe brută, într-adevăr – asupra tuturor celor preocupaţi de designul local. Am fost impresionat mai ales de vestigiile din Lower East Side, care sunt reduse treptat prin apariţia restaurantelor şi magazinelor elegante. Magazinul de articole religioase al lui Zelig Blumenthal, de pe Essex Street, nu pare să se fi schimbat de când locuiau în apropiere bunicii mei. Literele ebraice de pe vitrină sunt la fel de curate ca şi atunci. Pe de altă parte, la magazinul rabinului M. Eisenbach, firmele pictate par să se şteargă. Beny’s Authorized Sales and Service, care vinde „bijuterii fine, aparate de ras electrice, brichete, stilouri“ nu reprezintă doar un pas înapoi, ci etalează totodată o estetică total străină de cea vizibilă pe majoritatea magazinelor de azi. Store Front nu debordează de nostalgie. Să luăm, de exemplu, fotografia restaurantului Jade Mountain (închis acum), de pe 2nd Avenue în apropiere de 12th Street, unde

demonstrează cât de frumos compuse şi pictate erau ilustraţiile editoriale şi reclamele din epoca de aur a profesiei – de la sfârşitul secolului XIX până la jumătatea anilor ’40. Revistele şi panourile erau izvoare de artă populară strălucită, create de artişti precum J.C. Leyendecker, fratele său F.X. Leyendecker, Charles Dana Gibson, Coles Phillips, Maxfield Parrish, Norman Rockwell, James Montgomery Flagg şi alţii. Cu asta nu vreau să zic că ilustratorii de azi ar fi mai puţin competenţi sau creativi; însă, cu preferinţa actuală faţă de expresionismul brut în defavoarea preciziei de altădată, nu există la fel de mulţi artişti contemporani care să atingă acelaşi nivel de virtuozitate. Artistul de origine germană Joseph Christian Leyendecker (1874-1951) a lăsat în urmă un număr uriaş de imagini, în mare parte coperte pentru The Saturday Evening Post (când nu le făcea Rockwell), precum şi altele pentru The Century, The Literary Digest, McClure’s, Vanity Fair şi încă vreo douăsprezece alte publicaţii. Toate aceste coperte pentru Post de la începutul secolului XX până la începutul anilor ’40 erau viniete stilizate, fiecare pictată în aceeaşi paletă ştearsă de cafeniu şi roşu. Însă nuanţele surprinse de el – în detalii precum haine de piele, tricouri de sportivi şi pielea strălucitoare a heruvimilor de Anul Nou (a desenat foarte mulţi heruvimi) erau luminescente. Din câte se pare, dădea cu ulei pe muşchii modelelor sale (deşi nu şi pe heruvimi) pentru a spori acele „suprafeţe masculine“ pe care le admira cel mai mult. Totodată, mai picta frecvent într-o cameră obscură, la lumina lumânării, pentru a accentua trăsăturile erotice ale unui model. Cea mai faimoasă campanie publicitară a sa, cea pentru cămăşile şi gulerele Arrow, care e încă citată drept un simbol al anilor ’20, a fost chintesenţa eleganţei şi a adus compania pe scena modei. Ilustraţiile sale „Femeie şi bărbat dansând“ (1923), „Cuplu dansând“ (1930) şi „Cuplu coborând pe o scară“ (1932), pentru care i-a pictat pe prietena sa Phyllis Frederic şi pe actorul Brian Donlevy, au fost reproduse în atâtea reviste încât modelele au devenit personaje-vedetă. Leyendecker a fost un strateg comercial pasionat. „Evaluând cum să se promoveze mai bine pe sine şi opera sa, Leyendecker credea că impactul său cel mai mare ca artist era să creeze imagini uşor de reprodus, uşor de recunoscut şi care să fie amplu distribuite pentru a fi apreciate de un public de milioane de oameni“, scriu autorii. Cu alte cuvinte, s-a asigurat că, la vederea unei lucrări de-ale sale, lumea avea să exclame: „Uite una de Leyendecker!“. Totuşi, despre el nu se ştiu prea multe, ceea ce explică şi povestea limitată, deşi captivantă, din carte. Ni se spune că Leyendecker a preferat să se ţină departe de atenţia publică

Franks“, în care fundalul e şters uşor cu spray; o imagine cu nişte soldaţi americani aflaţi în permisie la Paris în timpul Primului Război Mondial în care se observă un uşor strat de spray, contururi în tuş ale siluetelor şi haina complet pictată a unei femei; un colaj foto al revoluţionarului mexican Pancho Villa care constă în mai multe fotografii lipite pentru a forma o singură imagine, şi aceasta retuşată cu straturi de spray şi tuş, precum şi vopsea albă şi gri pentru a umple liniile de îmbinare şi fundalul; şi o fotografie a unui model în rochie de seară, care are pictată sugestiv în jur o gaură a cheii. Un alt trop în tabloidele mai senzaţionaliste constă în imaginile prin care artiştii redau scenele crimelor. În „Montage With Signed Drawing of Shooting“, pe imagine e lipit conturul unui bărbat mort, întins pe podeaua din bucătărie. De fapt, tocmai „fotografierea postmortem şi a spiritului“ l-a făcut curios pe Stanley Burns în privinţa retuşurilor pozelor. Scoase din context, imaginile din News Art (cărora li se spune „artă“ în jargonul jurnalistic) sunt o formă artistică aparte, născută din nevoie. Dacă fiecare poză reprezintă o persoană sau o întâmplare reală, modificările şi modul în care sunt aplicate pe suprafaţa fotografiei pot fi considerate un soi de proto-pop art, iar rezultatele nu sunt atât de diferite de anumite lucrări dada. Această carte oferă o perspectivă nouă asupra unui aspect comun al fotografiei. OTOGRAFIA cu un scenariu propriu, deşi interzisă, poate, în industria jurnalistică, are o lungă istorie în lumea modei şi a artelor, construită pe conceptul de „tableau vivant“. În cartea lui Eleanor Antin, HISTORICAL

TAKES (Cadre istorice – San Diego Museum of Art/Prestel, 45 $), regia e la fel de ambiţioasă ca cea dintr-o mare pro-

Fotografia scenei unei crime, nuanţată cu schiţe şi publicată în ziarul News Art. şi de „publicul care îl adora“ fiindcă era „homosexual pe vremea când era aproape imposibil să duci o asemenea viaţă în mod deschis“. Aşadar, pentru a-şi apăra intimitatea şi pentru „a-şi ascunde stilul de viaţă gay, Leyendecker şi-a purificat dosarele şi însemnările de orice nuanţe homosexuale implicite sau explicite“. Singurele indicii erau în ilustraţiile sale. „Subcultura gay a remarcat ironia din opera lui şi i-a apreciat imaginile erotice pe care le oferea din belşug lumii“, explică autorii. Totuşi, „aceste imagini homoerotice erau la fel de atrăgătoare pentru privitorii heterosexuali“. În ciuda celebrităţii din timpul vieţii, Leyendecker nu s-a bucurat niciodată de aprecierea oferită lui Norman Rockwell, care a fost, în 2001, subiectul unei expoziţii la Muzeul Guggenheim. Potrivit soţilor Cutler, numai o singură altă carte i-a fost dedicată lui Leyendecker de la moartea sa, iar aceea a fost publicată în 1974. Deci a sosit momentul pentru o reevaluare, iar bogăţia ilustraţiilor incluse aici le permite cititorilor să facă de unii singuri această reevaluare. EYENDECKER a reprezentat întruchiparea măiestriei. Un alt gen de ilustraţii – fotografiile de ştiri modificate, des întâlnite în tabloide şi în ziarele de format mare publicate de la începutul secolului până în anii ’50 (şi chiar până în anii ’70 în cazul anumitor ziare) avea un grad de sofisticare minim. De fapt, toate periodicele foloseau o anumită formă de modificare a imaginii: prin retuşuri se eliminau fundalurile pentru a produce siluete evidenţiate sau se adăugau elemente suplimentare, inclusiv viniete inserate sau clipping-uri cu diagramele unor evenimente. În prezent, „normele şi standardele predării şi publicării de fotografii în ziare au intrat în atenţia industriei şi a organizaţiilor profesionale“, potrivit lui Stanley B. Burns şi Sara Cleary-Burns, autorii volumului NEWS ART: Manipulated Photographs From the Burns Archive (Arta ştirilor: fotografii retuşate din arhiva Burns, PowerHouse, 45 $). „Dacă un fotoreporter de la un ziar montează o ştire fără să-i spună editorului, acest act constituie un temei pentru concedierea sa imediată.“ Însă, pe vremuri (The New York Daily Graphic a publicat prima fotografie într-un ziar, în 1880), retuşurile menite să facă o imagine mai clară sau să sporească informaţia din poză erau foarte la modă. Îmi amintesc că am văzut asemenea poze în vechea arhivă din redacţia The New York Times; erau acoperite cu un strat gros şi crăpat de vopsea menit să ascundă detalii nedorite sau date pe

ducţie de pe Broadway sau dintr-o dramă istorică de la Hollywood. Antin, care trăieşte la San Diego, şi-a construit cariera din „texte inteligente care sunt livrate cu toată detaşarea aşteptată de la artiştii conceptualişti“, după cum spune Derrick R. Cartwright în prefaţă. Opera ei include frize umane plasate în epoci străvechi şi organizate în grupări istorice precum „The Last Days of Pompeii“, în care pozele intitulate „Drusilla and the Elders“ (2001) şi „The Sacrifice“ (2001) reprezintă nişte scene-cheie dinaintea erupţiei vulcanului. În secţiunea „Helen’s Odyssey“, o imagine numită „Judgment of Paris (After Rubens) – Light Helen“ (2007) amestecă o distribuţie formată din personaje din vechime şi contemporane: un luptător de gherilă sexy, o femeie îmbrăcată într-o rochie cu buline în stilul anilor ’50, care ţine un aspirator, şi un heruvim. Antin a spus că ea „inventează poveşti“, după cum scrie Amelia Jones într-unul dintre eseurile din această carte. Jones adaugă că „opera lui Antin e profund critică şi profund feministă prin faptul că articulează o identitate în formare care dă o reprezentaţie prin timp şi spaţiu pentru a aduce la viaţă trecutul şi pentru a ne înghionti acolo unde ne aflăm acum“. Eu n-am fost înghiontit de semnificaţiile sociale ale tablourilor, dar admir devotamentul faţă de precizie şi nivelul de inteligenţă pe care Antin le conferă acestor opere extrem de ambiţioase. Antin face ca arta să arate precum scena. În cartea lui Jerry Pinto şi Sheena Sippy, BOLLYWOOD POSTERS (Postere de la Bollywood – Thames & Hudson, ediţie broşată, 34.95 $), artiştii şi designerii publicitari manipulează

O reclamă pentru Arrow Collar, din „J. C. Leyendecker“. deasupra cu guaşe ca să deschidă la culoare fundalul. Unora li se pictaseră pe deasupra chenare. În această carte cu un design minunat, autorii prezintă printurile fotografice originale (precum şi reproducerile unor tăieturi din ziare) pentru a arăta cum era retuşat adevărul. Între aceste mostre se află o fotografie cu Leopold şi Loeb, „celebrii asasini cu sânge rece ai tânărului prieten Bobby

FOTOGRAFIA UNEI PICTURI DE LEYENDECKER PUSĂ LA DISPOZIŢIE DE AMERICAN ILLUSTRATORS GALLERY NYC

imaginile din film în postere regizate. Iar imaginile pentru unele dintre filme – precum posterele pentru filmul Jodhaa Akbar, din 2008, care înfăţişează o prinţesă rajput şi un împărat mughal – par nişte contrapartide fără haz ale eroilor şi eroinelor amuzante ale lui Antin. Totuşi, aceste postere etalează o gamă de stiluri şi abordări, de la pastişa istorică servilă a celor pentru Mughal-E-Azam la imaginea de crime senzaţionaliste din Pocket Maar şi la idila siropoasă Barsaat. Mai există şi câteva imagini foarte contemporane, postere de gen Hollywood, precum cel comic pentru Chandni Chowk to China. Ca istorie a Bollywood-ului (nume despre care autorii spun că e discutabil), cartea e informativă. Ca volum de artă populară, constituie o dovadă a faptului că, în India, designul grafic folosit în promovarea filmelor în rândul maselor e la fel de stângaci cum reuşeşte să h fie, adesea, şi în Statele Unite. 17

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE COMPOSER IS DEAD de Lemony Snicket, 3 ilustrată de Carson Ellis, muzica de Nathaniel Stookey (HarperCollins, 17.99 $) Un tur detectivistic al orchestrei, cu parte audio. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE HOUSE IN THE NIGHT de Susan Marie Swanson, ilustrată de Beth Krommes (Houghton Mifflin, 17 $) O cheie, un pat, o carte, o lumină, luna. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4 5 6 7

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea minţilor unor supereroi la locul de joacă. (Vârsta 3- 5 ani)

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

BLUEBERRY GIRL, de Neil Gaiman, ilustrată de Charles Vess (HarperCollins, 17.99$) O carte despre dorinţe, adresate unei fiice. (Toate vârstele)

THE VERY HUNGRY CATERPILLAR scrisă şi ilustrată de Eric Carle (Philomel, 29.99$) Încă înfometat după 40 de ani.O carte cu pop-up. (Vârsta: de la 3 ani)

NAKED MOLE RAT GETS DRESSED scrisă şi ilus- 11 trată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Acest rozător ca individualist. (Vârsta: de la 3 ani)

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de 1 Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 25 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa lui Miley Cyrus. (Vârsta: 9-12 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane. (Vârsta: de la 14 ani)

WINTERGIRLS de Laurie Halse Anderson (Viking, 17.99 $) O poveste de viaţă şi moarte pe tema anorexiei. (Vârsta: de la 12 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 28 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

CHRISTIAN THE LION de Anthony Bourke şi John Rendall (Delacorte, 14.99 $) Povestea leului reeditată şi adaptată pentru copii, după fenomenul de pe YouTube. (Vârsta: 9 – 12 ani)

FADE de Lisa McMann (Simon Pulse/Simon & Schuster, 15.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie cea visătoare. (Vârsta: de la 14 ani)

IDENTICAL de Ellen Hopkins (McElderry/Simon 15 & Schuster, 17.99$) Problemele cauzate de incest şi abuzul de droguri intervin între fiicele gemene ale unei familii de politicieni. (Vârsta: de la 14 ani)

CAT scrisă de Matthew Van Fleet, fotografii de Brian Stanton (Wiseman/Simon & Schuster, 16.99 $) Toate tipurile de pisici, în mişcare şi rimă. (Vârsta: peste 2 ani)

6 aprilie 2009

CĂRŢI BROŞATE

SERII

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O 80 fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 20 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

TWEAK de Nic Sheff (Atheneum, 9.99 $) Memoriile 9 despre dependenţă ale protagonistului din Beautiful Boy. (Vârsta: de la 14 ani)

CORALINE de Neil Gaiman şi Dave McKean 10 (HarperFestival, 6.99 $) Legat de film. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 85 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, doar ed. broşată) Un băiat povesteşte pericolele vieţii de adolescent. (Vârsta: 9 – 12 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 30 Press, ed. broş.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar ed. broşată) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE CLIQUE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, doar ed. broş.) Vieţile şi iubirile copiilor populari dintr-o şcoală de elită. (Vârsta: de la 12 ani)

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 216 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

KISSED BY AN ANGEL de Elizabeth Chandler (Simon Pulse, doar ed. broşată) Dragoste dincolo de mormânt. (Vârsta: de la 14 ani)

THE TALE OF DESPEREAUX de Kate DiCamillo, 60 ilustrată de Timothy Basil Ering (Candlewick, 7.99 $) Un şoarece, un şobolan şi o fată într-o călătorie magică. (Vârsta: de la 10 ani)

SLAM de Nick Hornby (Riverhead, 14 $) Un skateboar- 21 der îşi lasă prietena însărcinată. Ce ar face Tony Hawk? (Vârsta: de la 12 ani)

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, ed. broş.) 16 Rase supranaturale formează societăţi secrete. (Vârsta: de la 14 ani)

THE HIGHER POWER OF LUCKY de Susan Patron şi Matt Phelan (Aladdin, 6.99 $) Vremuri grele în Hard Pan, California. (Vârsta: 9 – 12 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Bătălia monştrilor mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 21 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

TBR: Din culise BĂRBAŢI ÎN COLANŢI: Vi s-a părut că

neorealismul dur din filmul The Wrestler este deprimant? Fiţi fără grijă: WWE Encyclopedia, care intră în această săptămână în topul de ediţii cartonate la secţiunea diverse, pe locul 10, readuce în memorie 50 de ani de World Wrestling Entertainment cu toată gloria lor caricaturală şi prăfuită. Cartea redă povestea tuturor, de la Andre the Giant (care şi-a început cariera în Franţa sub numele „Monstrul“ Turn Eiffel) la Zeus, WWE INC. un luptător de 136 kg, din „ţinuturi necunoscute“ care l-a urmărit pe Hulk Hogan la sfârşitul anilor ’80. Am fost captivată mai ales de partea dedicată lui Iron Sheik, sus, care se întinde pe două pagini, despre un iranian, fost campion de lupte şi fostul bodyguard al Şahului Mohammed Reza Pahlavi, care în 1970 a „dezertat“ în Statele Unite, unde şi-a câştigat apoi existenţa în wrestling, doborându-şi adversarii cu faimoasele „buzdugane persane“, în timp ce rostea discursuri anti-americane. A câştigat câteva meciuri mari la Madison Square Garden, înainte de a fi învins într-o luptă cu sergentul Slaughter, care „a conferit noi sensuri noţiunii de violenţă“ – şi este posibil să fi fost sursa de inspiraţie pentru meciul legendar dintre Randy (the Ram) Robinson şi Ayatollah, în filmul lui Darren Aronofsky. Pentru Aronofsky însă, adevăraţii eroi din wrestling se găsesc în altă zonă geopolitică. Crescut în Brooklyn, el mărturisea recent pentru Independent Film Channel că luptătorul său favorit era Ivan Putski, supranumit „Puterea poloneză“, un culturist născut în Cracovia, faimos pentru că intona cântece poloneze şi îşi termina adversarii cu mişcarea sa mortală „Ciocanul polonez“.

Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Atria, 27.95 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

Săpt. aceasta

6 aprilie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes, de la autorul volumului Blink.

A LION CALLED CHRISTIAN de Anthony Bourke şi John Rendall (Broadway, 21.95$) Doi bărbaţi cumpără ca animal de companie un pui de leu în Londra, îl aduc în Africa unde este crescut, iar mai târziu au o reîntâlnire de suflet; o actualizare a cărţii din 1971.

HOUSE OF CARDS de William D. Cohan (Doubleday, 27.95$) Căderea Bear Stearns şi începutul colapsului pe Wall Street.

CORSAIR de Clive Cussler si Jack Du Brul (Putnam, 27.95$) Juan Cabrillo şi echipajul de pe Oregon caută un secretar de stat dispărut, al cărui avion a fost doborât.

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o firmă de avocatură prestigioasă, dar traumatizantă.

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi dintre pământeni, dar o femeie nu va capitula.

THE YANKEE YEARS de Joe Torre şi Tom Verducci (Doubleday, 26.95 $) Fostul manager al echipei Yankee (19962007) despre anii petrecuţi la club.

RUN FOR YOUR LIFE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Little, Brown, 27.99 $) O femeie detectiv care creşte singură 10 copii trebuie să oprească un asasin.

THE LOST CITY OF Z de David Grann (Doubleday, 27.50 $) Un redactor de la New Yorker caută un explorator britanic dispărut cu 80 de ani în urmă în Amazon.

PROMISES IN DEATH de J. D. Robb (Putnam, 26.95 $) Lt. Eve Dallas investighează asasinatul unui coleg; de Nora Roberts, sub pseudonim.

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist călătoreşte în insula Guernsey pentru a-i întâlni pe localnicii bătrâni, foşti membri ai rezistenţei naziste.

MY BOOKY WOOK de Russell Brand (Collins, 25.99$) O autobiografie despre sex, droguri şi stand-up comedy de la un comic britanic.

INSIDE THE REVOLUTION de Joel C. Rosenberg (Tyndale, 24.99$) Puterea a trei grupuri din Orientul Mijlociu: radicalii islamici, reformaţii moderaţi şi musulmanii care devin creştini. (†)

HEART AND SOUL de Maeve Binchy (Knopf, 26.95 $) Un medic înfiinţează o clinică de boli cardiace într-un cartier din Dublin.

ONE DAY AT A TIME de Danielle Steel (Delacorte, 27 $) O mamă şi cele două fiice dintr-o familie hollywoodiană găsesc feluri diferite de iubire.

DEWEY de Vicki Myron şi Bret Witter (Grand Central, 19.99 $) Despre pisoiul lăsat să îngheţe între cărţile returnate ale bibliotecii publice din Iowa şi despre cum acesta devine faimos.

DEAD SILENCE de Randy Wayne White (Putnam, 25.95$) Doc Ford caută un băiat care a fost răpit.

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

NIGHT AND DAY de Robert B. Parker (Putnam, 25.95 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., trebuie să prindă un voyeur care forţează femeile să se dezbrace sub ameninţarea cu arma.

THE UNFORGIVING MINUTE de Craig M. Mullaney (Penguin Press, 28.95$) Despre maturizarea unui soldat.

WHITE WITCH, BLACK CURSE de Kim Harrison (Eos/ William Morrow, 25.99 $) O vrăjitoare care e şi vânătoare de recompense răzbună moartea iubitului ei; cartea 7 din seria Hollows.

OUT OF CAPTIVITY de Marc Gonsalves, Keith Stansell, Tom Howes şi Gary Brozek (William Morrow, 26.99 $) Trei antreprenori scapă de gherila columbiană.

TERMINAL FREEZE de Lincoln Child (Doubleday, 24.95 $) Oamenii de ştiinţă descoperă o creatură preistorică îngheţată într-o peşteră arctică şi o scot la suprafaţă, contrar avertismentelor localnicilor.

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

14*

THE HELP, de Kathryn Stockett (Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două slujnice de culoare în Mississippi, în anii 1960.

NO ANGEL de Jay Dobyns si Nils Johnson-Shelton (Crown, 25.95 $) Un agent A.T.F. călătoreşte sub acoperire alături de Hells Angels.

HOTEL ON THE CORNER OF BITTER AND SWEET de Jamie Ford (Ballantine, 24 $) Prietenia dintre un băiat chinezamerican şi o fată japoneză-americană care sunt studenţi în Seattle în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

THE NEXT 100 YEARS de George Friedman (Doubleday, 25.95 $) O prognoză a viitoarelor războaie şi schimbări în puterea politică şi economică a statelor. (†)

MULTIPLE BLESSINGS de Jon Gosselin, Kate Gosselin şi Beth Carson (Zondervan, 19 $) Despre un cuplu care are sextupleţi.

16*

JESUS, INTERRUPTED de Bart D. Ehrman (HarperOne, 25.99 $) Ceea ce au descoperit cercetătorii despre învăţăturile Noului Testament.

ŞI MAI MULTI BĂRBAŢI ÎN COLANŢI:

Poate că Watchmen a căzut din vârful topurilor box office, dar ilustraţia apărută în 1986, din care s-a inspirat filmul, este încă foarte căutată în librării. Watchmen, scrisă de Allen Moore şi David Gibbons, este pe primul loc în topul The Times al bestsellerurilor, la noua categorie de romane ilustrate, ediţii cartonate şi broşate, care apare pe blogul ArtsBeat în fiecare vineri (nytimes. com/artsbeat). Luând în considerare toate discuţiile din ultimii ani despre înmulţirea „romanelor ilustrate“ influenţate de curentul hipster, topul înclină mai degrabă către eroii macho care poartă mască, au superputeri şi misiunea de a salva Pământul, decât către slăbănogii obsedaţi de LP-uri rare, cu respiraţie grea şi slujbe part-time de copiatori. Pe lista ediţiilor cartonate, trebuie să îţi faci loc printre Batman, Starman şi Joker ca să ajungi la The Jungle Book, o versiune ilustrată a romanului clasic scris de Rudyard Kipling, desenat de Jean-Blaise Mitildjian. „Industria benzilor desenate este dominată de super-eroi, deci nu este nici o surpriză că acest fapt se reflectă şi în topul celor mai bine vândute cărţi ilustrate“, spune George Gene Gustines, cel care are grijă de rubrica benzilor desenate din The Times şi care editează topul în concordanţă cu datele obţinute de la librării şi alte magazine din întreaga ţară. „Nu cred însă că acesta este sfârşitul titlurilor cu aplecare literară mai pronunţată (sau fără super-eroi). Avatar Press a adaptat nuvele scrise de Alan Moore şi pot să pariez că o să putem vedea câteva biografii grafice în top, în momentul în care vor fi publicate. A Drifting Line, o biografie scrisă de Yoshihiro Tatsumi despre copilăria în Japonia, familia sa, dragostea pentru genul manga şi dezvoltarea acestuia, a fost publicată în această săptămână, deci trebuie să aşteptăm şi să vedem dacă va urca în top săptămâna viitoare“. JENNIFER SCHUESSLER

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review

16*

PATHS OF GLORY de Jeffrey Archer (St. Martin’s, 27.95 $) A atins oare George Mallory vârful muntelui Everest în 1924, în cursul escaladării în timpul căreia a murit?

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 21 martie în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul EVERYTHING RAVAGED, EVERYTHING BURNED de Wells Tower (Farrar, Straus & Giroux, 24 $) Această colecţie de povestiri cizelate se bazează pe conflictul dintre clase, bărbaţi grosolani şi femei puternice, şi interacţiunea dintre clienţii certăreţi şi cei calmi.

GOOD BOOK: The Bizarre, Hilarious, Disturbing, Marvelous and Inspiring Things I Learned When I Read Every Single Word of the Bible de David Plotz (Harper/ HarperCollins, 26.99 $) Improvizaţia de tip Seinfeld a lui Plotz alternează momentele amuzante cu cele serioase.

A STRANGE EVENTFUL HISTORY: The Dramatic Lives of Ellen Terry, Henry Irving, and Their Remarkable Families de Michael Holroyd (Farrar, Straus & Giroux, 40 $) Despre legende ale teatrului în vremea lor.

THE AGE OF ENTANGLEMENT: When Quantum Physics Was Reborn de Louisa Gilder (Knopf, 27.50 $) Cartea lui Gilder îl aduce pe cititor în mijlocul unui amestec de idei şi personalităţi pe care autoarea le manevrează cu vervă.

INTELLIGENCE AND HOW TO GET IT: Why Schools and Culture Count de Richard E. Nisbett (Norton, 26.95 $) Un proeminent psiholog specializat în studiul capacităţilor cognitive analizează factorii neereditari care determină IQ-ul.

THE CANAL BUILDERS: Making America’s Empire at the Panama Canal de Julie Greene (Penguin Press, 30 $) Greene se axează pe dimensiunea umană a proiectului – o imensă armată de muncitori veniţi din toate colţurile lumii.

LAISH de Aharon Appelfeld, traducerea: Aloma Halter (Schocken, 23.95$) În acest roman despre pelerinaj şi despre speranţa vindecării sufleteşti, o caravană evreiască trece prin Europa de Est către Ierusalim. SPOILED: Stories de Caitlin Macy (Random House, 24 $) Portrete urbane ale femeilor conştiente de statutul lor care studiază alte femei de la o distanţă amuzată. THE UNKNOWN KNOWNS de Jeffrey Rotter (Scribner, 25 $) Protagonistul lui Rotter este obsedat de o străveche lume subacvatică, inventată de el însuşi Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recente sunt pe web: nytimes.com/books.

Raftul cu ediţii broşate THE TEN MOST BEAUTIFUL EXPERIMENTS de George Johnson (Vintage,

13.95$) „Până de curând“, scrie Johnson, scriitor pe teme ştiinţifice şi colaborator la The New York Times, „cele mai importante descoperiri ştiinţifice au fost rodul muncii individuale“. Această carte plină de viaţă descrie experimente familiare – precum cel al lui Galileo, în care studia mişcarea cu ajutorul unor bile care se rostogoleau pe un plan înclinat – şi mai puţin familiare, precum descoperirea „electricităţii animale“ a lui Luigi Galvani. Toate evocă perioada dinaintea experimentelor de milioane de dolari conduse de echipe mari de cercetare.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

6 aprilie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 44 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Vision, 4 9.99 $) Un agent de contraspionaj şi un ziarist se asociază împotriva unui antreprenor care instigă la război.

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

HOLD TIGHT de Harlan Coben (Signet, 9.99 $) Consecinţele sinuciderii unui elev dintr-un liceu din New Jersey.

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 11 Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

BONES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 9.99 $) Detectivul psiholog Alex Delaware este chemat când apar cadavre de femei într-o mlaştină din Los Angeles.

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi 11 Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

PLAGUE SHIP de Clive Cussler cu Jack Du Brul (Berkley, 4 9.99 $) Juan Cabrillo şi echipajul de pe Oregon trebuie să afle ce s-a întâmplat pe un vas de croazieră plin de cadavre.

AMERICAN WIFE de Curtis Sittenfeld (Random House, 15 $) O bibliotecară drăguţă se mărită cu fiul alcoolic al unei familii bogate de politicieni, care ajunge preşedinte.

THE GRAND FINALE de Janet Evanovich (Harper/ 4 HarperCollins, 7.99 $) În această reeditare a unui roman din 1988, o femeie atrage atenţia unui bărbat arătos când cade din copac pe pizza lui.

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

LOST SOULS de Lisa Jackson (Zebra, 7.99 $) O scriitoare aspirantă de literatură poliţistă cercetează dispariţia a patru fete de la colegiul All Saints şi realizează că este şi ea urmărită.

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini (Riverhead, 16 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

THE APPEAL de John Grisham (Delta, 14 $) Uneltiri poli- 18 tice şi legale după decizia unui juriu din Mississippi contra unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

STILL ALICE de Lisa Genova (Pocket, 15 $) Un profesor de 50 de ani de la Harvard este diagnosticat în faza incipientă a bolii Alzheimer.

THE MACKADE BROTHERS: RAFE AND JARED de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Reeditare a două povestiri despre o pereche de rebeli din Antietam, Md.

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 79 13.95 $) Un cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

10*

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ceea ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris în 1942.

MONTANA CREEDS: DYLAN de Linda Lael Miller (HQN, 7.99 $) În acest al doilea volum al unei trilogii,“băiatul rău al rodeo-ului“ se întoarce acasă şi pune inimi pe jar.

DANGER IN A RED DRESS de Christina Dodd 3 (Signet, 7.99 $) O femeie din Maine, căreia i s-a încredinţat un secret cu limbă de moarte, sfârşeşte prin a fi urmărită de criminali, şi doar Gabriel Prescott o poate salva.

THE BRIEF WONDROUS LIFE OF OSCAR WAO 29 de Junot Díaz (Riverhead, 14 $) Un tocilar dominicanoamerican se luptă să scape de un blestem de familie.

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr şi un elefant salvează un circ în perioada Marii Crize.

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, $9.99) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

13*

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 16 14.95 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

SMALL FAVOR de Jim Butcher (Roc, 9.99 $) A zecea 3 carte din seria Dresden Files despre un vrăjitor detectiv din Chicago.

THE MIRACLE AT SPEEDY MOTORS de Alexander McCall Smith (Anchor, 13.95 $) Cel de-al nouălea roman din seria Agenţia de detective nr. 1.

MAVERICK de Lora Leigh (St. Martin’s, 7.99 $) Un agent 3 de elită dezvoltă o pasiune pentru femeia pe care o foloseşte drept momeală pentru a atrage un criminal în serie.

15*

TAKE ONE de Karen Kingsbury (Zondervan, 14.99 $) Cineaştii creştini se angajează într-o luptă disperată pentru a-şi salva de la distrugere proiectul visat.

SECRETS de Jude Deveraux (Pocket, 7.99 $) O femeie care tânjeşte la o iubire imposibilă este atrasă într-o lume înşelătoare în Williamsburg, Va.

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

CHASING DARKNESS de Robert Crais (Pocket, 9.99 $) Este oare responsabil detectivul particular Elvis Cole de eliberarea unui criminal în serie?

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O fată şi o portăreasă văduvă, cu afinităţi intelectuale, devin prietene.

17*

SHADOW COMMAND de Dale Brown (Harper/ HarperCollins, 9.99 $) Ignorînd directivele de la Washington, un general american expediază forţele aeriene pentru a ataca baze secrete ruseşti din Iran.

de istorie la Brown University, scrie recenzii pentru The New York Review of Books şi The New Republic de aproape 25 de ani. Adunate aici, acestea recapitulează abordarea lui Wood – o înclinaţie către istorie narativă şi politică, o convingere că scrierea istoriei ar trebui să fie accesibilă, o credinţă că viziunile politice din prezent nu ar trebui să afecteze studiul trecutului.

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlnesc săptămânal într-o mercerie din New York.

TEMPTATION RIDGE de Robyn Carr (Mira, 6.99 $) O femeie de 25 de ani şi un burlac blazat de 38 de ani sunt complet nepotriviţi unul pentru celălalt – sau cel puţin aşa cred.

MORNING AND EVENING TALK de Naguib Mahfouz, traducerea: Christina Phillips (Anchor, 13.95$) Trei familii înrudite pe parcursul a cinci generaţii – de la invazia lui Napoleon şi până în 1980 – dau viaţă acestui ultim roman al scriitorului egiptean laureat al premiului Nobel, care a murit în 2006. Compus din schiţe de personaje ordonate alfabetic, romanul descrie tăvălugul istoriei şi declinul modului tradiţional de viaţă.

LUSH LIFE de Richard Price (Picador, 15 $) Un scriitor 3 aspirant devine suspect în cazul morţii unui prieten din zona rezidenţială a New York-ului.

FIRST COMES MARRIAGE de Mary Balogh (Dell, 6.99 $) În acest roman Regency, un viconte irezistibil este adorat de femeile unui sat.

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) Povestea de dragoste dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney.

OF A SHOPAHOLIC de Sophie 20* CONFESSIONS Kinsella (Dell, 7.99$) O jurnalistă pe financiar din Londra

THE MOTHER GARDEN: Stories de Robin Romm (Scribner, 15$) Zece din cele 12 poveşti din această primă colecţie sunt despre un părinte mort sau pe moarte („Am trecut de la speranţa în tratamente miraculoase la a spera doar că sandwichurile sunt bune“, spune unul dintre personaje). Cu o scriitură directă, plină de încredere şi puţin suprarealism, aceste povestiri, ca nişte „felii de moarte“, cum le numeşte criticul nostru George Cowles, sunt „capricioase şi emoţionante“. THE SECOND WORLD: How Emerging Powers Are Redefining Global Competition in the Twenty-First Century de Parag Khanna (Random House, 16$)

Această analiză cuprinzătoare a geopoliticii contemporane susţine că ne aflăm pe culmea unei noi ordini mondiale – „o lume multipolară şi cosmopolită, formată din trei superputeri care sunt în competiţie pe o planetă cu resurse tot mai puţine“. Cele trei sunt Statele Unite, Uniunea Europeană şi China, iar premiul îl reprezintă resursele lumii a doua: America Latină, fostul bloc Sovietic, Orientul Mijlociu şi Asia. THE TEN-YEAR NAP de Meg Wolitzer (Riverhead, 16$) „Cum îţi vei petrece restul

vieţii?“, întreabă unul dintre personajele lui Wolitzer. Acest roman, al 8-lea pentru Wolitzer, urmăreşte un grup de femei din clasa mijlocie, care au renunţat la slujbe pentru a sta acasă cu copiii, şi care acum trebuie să îşi dea seama ce trebuie să facă în continuare. Această „taxonomie a subspeciei cunoscută ca femei urbane“ este „foarte antrenantă“, scrie Penelope Green în Book Review. „Wolitzer… poate fixa un tip contemporan, o scenă sau un artifact cu o acurateţe maximă“. IDA. A SWORD AMONG LIONS: Ida B. Wells and the Campaign Against Lynching de Paula J. Giddings

(Amistad/HarperCollins, 19.99$) Uciderile de tip mafiot ale negrilor din Sud au început după sfârşitul Reconstrucţiei; potrivit unui studiu al N.A.A.C.P., aproximativ 3.400 dintre ele au avut loc în perioada 1882-1927. Unul dintre primii afro-americani care au elaborat un protest documentat a fost Ida B. Wells, pamfletar, orator şi editor de ziar, născută în sclavie, în 1862. În această biografie pătrunzătoare, Giddings o plasează pe Wells în mijlocul mişcării progresiste a americanilor de culoare din clasa mijlocie. THE ITALIAN LOVER de Robert Hellenga (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $) În aceas-

tă continuare a primului roman scris de Hellenga, The Sixteen Pleasures, o americancă ce trăieşte în Italia este atrasă într-un film făcut după memoriile pe care le-a scris în urmă cu 25 de ani. „Fiind vorba despre Italia, avem de-a face cu aventuri, răbufniri pasionale şi multă mâncare bună“, scrie criticul nostru, Alison McCulloch. THE MAGICAL CHORUS: A History of Russian Culture From Tolstoy to Solzhenitsyn de Solomon Volkov, traducerea: Antonina W. Bouis (Vintage,

16.95$) Artiştii, scriitorii, muzicienii şi cineştii Rusiei de secol XX, alături de dictatorii şi şefii poliţiei secrete care i-au vânat, umplu paginile acestei cărţi sofisticate şi, în mod ciudat, apolitică. FIRE TO FIRE: New and Selected Poems de Mark Doty (Harper Perennial,

15.99$) Această colecţie, care include mostre din cele şapte cărţi de poezie ale lui Doty, alături de creaţii noi, a câştigat National Book Award în 2008. Cu „laudele aduse lumii şi acuzaţiile aprige“, poeziile sunt „elegante, explicite şi neşovăitoare“, în opinia cunoscătorilor. THE PURPOSE OF THE PAST: Reflections on the Uses of History de Gordon S. Wood (Penguin, 17$) Wood, un profesor

HITMAN de Parnell Hall (Pegasus, 14.95$) Eroul lui Hall, un detectiv particular,

este angajat de un profesor de engleză care vrea să se retragă din activitatea sa secundară de ucigaş profesionist; la prima lor întâlnire, ei nu se pun de acord asupra concluziei că termenul hit man ar trebuie scris într-un singur cuvânt sau în două. În Book Review, Marilyn Stasio spunea că a fost încântată de ELSA DIXLER acest“mister pregnant, inteligent şi erudit într-un fel modest“.

se confruntă cu probleme legate de datorii şi dragoste.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 21 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

112

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat alcoolic şi egoist.

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 140 (Three Rivers, 13.95 $) Obama povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

EMERGENCY de Neil Strauss (Harper, 16.99 $) Viaţa într-o lume ce ar putea fi în pragul apocalipsei.

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 65 Rivers, 14.95 $; Vintage, 7.99 $) Noul preşedinte ales propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 233 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 126 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler (Bloomsbury, 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

Ediţii broşate

Săpt. în top

Săpt. aceasta

TEAM OF RIVALS de Doris Kearns Goodwin (Simon 34 & Schuster, 21$) Geniul politic al lui Abraham Lincoln.

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 23 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 75 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $ şi 7.99 $) Lecţii de la un câine nevrotic.

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 79 (Penguin, 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

WHOLE NEW MIND de Daniel H. Pink (Riverhead, 27 16* A15$) De ce persoanele cu gândire de dreapta – tipul con-

ceptual, creativ – vor conduce lumea.

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell cu Patrick Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15$) Povestea cumplită a unei operaţiuni ale Marinei americane în Afghanistan.

CHANGE YOUR BRAIN, CHANGE YOUR LIFE de 18 Daniel G. Amen (Three Rivers, 15$) Instrucţiuni pentru învingerea stărilor de anxietatate, depresie şi furie.

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 28 15.95 $) Aserţiunea unui om de ştiinţă de la Oxford despre iraţionalul credinţei în Dumnezeu.

THE ZOOKEEPER’S WIFE de Diane Ackerman (Norton, 14.95 $) Cum a găzduit un cuplu din Varşovia evrei şi membri ai Rezistenţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

113

6 aprilie 2009

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 8 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comicul gazdă a emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey 50 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 26 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 403 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 115 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) 23 O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri pentru adolescenţi, a lui Stephenie Meyer.

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello cu Cynthia Sass 18 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi pentru nutriţie şi exerciţii fizice de la redactorii revistei Prevention.

SUZE ORMAN’S 2009 ACTION PLAN de Suze Orman (Spiegel & Grau, 9.99 $) Cum să-ţi administrezi banii în vremuri grele.

FRACTAL TIME de Gregg Braden (Hay House, 24.95 $) Un ghid pentru un ciclu de timp al lumii care este calculat să se sfârşească în anul 2012.

NATURALLY THIN de Bethenny Frankel şi Eve Adamson (Fireside, 16 $) Reguli şi reţete pentru a scăpa din capcana dietei, de la un star din The Real Housewives of New York City.

THE ULTRAMIND SOLUTION de Mark Hyman (Scribner, 27.50 $) Cum să identifici problemele biologice subiacente pentru a îmbunătăţi performanţele creierului şi a calma stările de depresie, anxietate şi altele.

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 86 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

PEAKS AND VALLEYS de Spencer Johnson (Atria, 19.95 $) Cum să valorifici personal şi profesional atât perioadele bune, cât şi cele rele.

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 89 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

UNCOMMON de Tony Dungy cu Nathan Whitaker (Tyndale, 24.99 $) Discursurile fostului antrenor de la Indianapolis Colts despre a trăi „viaţa cu însemnătate“.

THE BIGGEST LOSER 30-DAY JUMP START de Cheryl Forberg, Melissa Roberson, Lisa Wheeler şi alţii (Rodale, 21.95 $) Experţi şi concurenţi ai emisiunii TV Biggest Loser împărtăşesc sfaturi pentru slăbit.

MAGNIFICENT MIND AT ANY AGE de Daniel G. Amen (Harmony, 24.95 $) Cum să optimizezi funcţionarea sănătoasă a creierului prin mijloace naturale.

HE’S JUST NOT THAT INTO YOU de Greg Behrendt şi Liz Tuccillo (Simon Spotlight Entertainment, 15 $) Cum poate o femeie să-şi dea seama când o relaţie nu se îndreaptă nicăieri.

10*

THE BIGGEST LOSER FAMILY COOKBOOK de 8 Devin Alexander cu Melissa Roberson (Rodale, 21.95 $) Cum să mănânci sănătos şi ieftin, cu ajutorul a 125 de reţete şi sfaturi de la concurenţi ai emisiunii The Biggest Loser.

* WWE ENCYCLOPEDIA de Brian Shields şi Kevin

Sullivan (DK, 45 $) Un ghid de referinţă pentru World Wrestling Entertainment.

O rană în inima Africii În ultimii 12 ani, Congo a trecut printr-unul dintre cele mai urâte războaie civile din istoria modernă. DE JEFFREY GETTLEMAN ESTE o fâşie mai îngustă a lacului Kivu se întinde un pod vechi şi ruginit, care separă Ruanda de Republica Democrată Congo. Traversarea acestui pod e ca o călătorie prin două Africi, parcursă pe o lungime de doar 100 de metri. Pe partea ruandeză, poliţia de frontieră stă într-o cabină proaspăt vopsită şi butonează la calculatoare – muncitori harnici îmbrăcaţi elegant ai unui regim care a făcut paşi mari în lupta de combatere a sărăciei, corupţiei şi răspândirii SIDA. Străzile sunt sigure. Iluminatul stradal chiar funcţionează. Totul reprezintă un mic miracol, remarcabil mai ales dacă ţinem cont de recentul genocid din Ruanda, de suprapopulare şi de perceptibila lipsă de resurse. Drumul până la graniţă te poartă peste un deal arid după altul, o dovadă inconfundabilă a faptului că această ţărişoară înţesată nu e cu siguranţă un tărâm al belşugului. Iar apoi, de cealaltă parte a podului se află Congo. Din momentul în care traversezi te frapează dezlănţuirea de culori orbitoare, de muzică tare, de poliţişti de frontieră beţi şi de femei care duc pe cap cam toate soiurile imaginabile de fructe şi de legume. Solul de aici e unul dintre cele mai roditoare de pe planetă. Şi apoi mai sunt şi mineralele, stocul parcă fără limită din Congo – aur, diamante, zinc, nichel, casiterit, cupru, cobalt şi coltan, pietre preţioase tradiţionale şi moderne. Însă cumva, în ultimii 12 ani şi în prezent, Congo a fost scena unuia dintre cele mai urâte războaie civile din istoria modernă, un adevărat dezastru continental care i-a atras şi pe vecini şi a ucis milioane de oameni, producând o rană ce încă supurează în inima verde a Africii. Cum e cu putinţă aşa ceva? Africa’s World War: Congo, the Rwandan Genocide, and the Making of a Continental Catastrophe (Războiul mondial al Africii: Congo, genocidul ruandez şi crearea unei

AFRICA’S WORLD WAR

Congo, the Rwandan Genocide, and the Making of a Continental Catastrophe de Gérard Prunier 529 pag. Oxford University Press. 27.95 $ catastrofe continentale) e una dintre primele cărţi ce dezvăluie complexa dinamică dintre Ruanda şi Congo care a dus la acest dezastru. Conform lui Gérard Prunier, totul a contribuit la transformarea statului Congo într-o zonă a morţii: un dictator muribund, sfârşitul Războiului Rece, vinovăţia occidentalilor şi o Ruanda post-genocid dură, bănuitoare, asemănătoare Israelului, al cărei etos naţional, exprimat la modul cel mai simplu, a fost „Asta nu se va mai repeta niciodată“. Problemele au început în 1994, când brigăzile morţii formate din etnici hutu au masacrat 800.000 de oameni în Ruanda, majoritatea aparţinând celuilalt mare trib al ţării,

Jeffrey Gettleman este şeful biroului publicaţiei The Times din Africa de Est. 22

tutsi. Apoi, o armată de rebeli condusă de tutsi a preluat puterea, făcând ca peste un milion de etnici hutu, între care şi unii dintre cei care orchestraseră genocidul, să fugă în Congo. La acea vreme, Congo se numea Zair şi era un stat uriaş şi corupt condus de unul dintre cei mai faimoşi cleptocraţi africani, Mobutu Sese Seko. Dar el murea de cancer, iar Statele Unite şi alţi foşti aliaţi din Războiul Rece, deranjaţi de excesele sale şi nemaiavând nevoie de el în lupta cu comuniştii, erau fericite să-l vadă dat la o parte. De aici îşi începe Prunier povestea, descriind detaliat ce mustea în cele două ţări imediat după genocid, când conducerea Ruandei se consolida, iar Mobutu îşi pierdea treptat puterea. Autorul înfăţişează graniţa dintre Congo şi Ruanda ca o zonă lovită de nerezolvarea propriilor probleme etnice şi teritoriale care erau pe punctul de a exploda. În 1996, Ruanda a invadat Congo, susţinând că trebuia să strivească miliţiile hutu de pe partea congoleză a graniţei. Apoi a instalat un nou guvern în Congo, însă alianţa n-a durat prea mult, iar în 1998 Ruanda a recurs la o nouă invazie. În acel moment, deja interveniseră şi alţii: Burundi, Uganda, Angola, Zimbabwe. Ba chiar şi ţări mai îndepărtate, precum Namibia şi Ciad, au trimis trupe. Fiecare îşi încheia propriile socoteli pe teritoriul congolez, vânând rebeli care le dăduseră multe bătăi de cap şi care se ascundeau în Congo sau intervenind doar pentru a se alege cu bogăţiile congolezilor sau pentru a-şi sprijini un aliat. Prunier reconstruieşte luptele principale unde foarte puţini congolezi (dacă a existat vreunul) au luptat de o parte sau alta. Pe alocuri, textul devine o ceaţă de toponime, locuri ale masacrelor şi tributare ale marelui râu Congo. Cititorii ar face bine să-şi agaţe pe perete o hartă a statului Congo. Însă ceea ce nu se pierde în nici un moment în textul captivant al lui Prunier este percepţia proporţiilor. Cu câţiva ani

în urmă, un grup umanitar a făcut următoarea afirmaţie ce a ajuns pe pagina întâi a ziarelor: în Congo au murit mai mulţi oameni decât în orice conflict de după al Doilea Război Mondial. Mulţi s-au arătat sceptici la început: lumea trecuse prin războiul din Coreea, prin cel din Vietnam şi

Estimările actuale de 4-5 milioane de morţi în conflictele din Congo par înfiorător de plauzibile. prin conflictul dintre Iran şi Irak, cazuri în care s-au dus lupte mult mai grele decât în hăţişurile din Congo. Însă, pentru că războiul din Congo a fost purtat mai ales împotriva civililor, mânând milioane de oameni în junglele pline de malarie şi lipsindu-i de posibilitatea de a primi ajutoare indispensabile, actualele estimări de 4-5 milioane de morţi par înfiorător de plauzibile. Prunier are o reputaţie de istoric neconvenţional. Profesor cercetător la Universitatea din Paris şi director al Centrului Francez de Studii Etiopiene din Addis Abeba, Prunier n-a scris doar despre Ruanda, ci şi despre Darfur. Probabil că cel mai bun mod de a-l citi e să presupunem că mai tot ce spune e bine documentat, însă că anumite informaţii nu sunt la fel de solide. În Africa’s World War, de pildă, Prunier afirmă că armata ruandeză a invadat Congo în bărci pneumatice oferite de o organizaţie umanitară americană. Autorul citează ca surse nişte martori oculari anonimi şi prezintă această informaţie ca pe o posibilă dovadă a implicării şi mai ample a americanilor. În această carte nimeni nu e prezentat ca erou, nici SUA copleşite de vină şi nici timida ONU şi cu siguranţă nu francezii, pe care Prunier dă vina pentru permiterea

genocidurilor. Dar, pentru Prunier, acestea sunt veşti învechite. Autorul îşi rezervă cele mai tăioase observaţii pentru actualii lideri ruandezi, care, în paginile acestei cărţi, mint, trădează, jefuiesc şi ucid, masacrând zeci de mii, poate chiar sute de mii de oameni în atacuri de răzbunare feroce. Prunier susţine chiar că brigăzile morţii din Ruanda aveau faima de a căra în raniţe ciocănaşe de cizmar ca să „zdrobească cranii eficient şi în linişte“. Nu încape nici o îndoială că unele dintre aceste informaţii sunt adevărate. ONU a documentat marea acţiune criminală demarată de Ruanda la sfârşitul anilor ’90 pentru a duce mineralele din Congo tocmai în Kigali, capitala ruandeză. Însă materialul şi mai făţiş sângeros din Africa’s World War pare încă să se plaseze undeva între zvon şi adevăr istoric. Totuşi, în Africa nu se ştie niciodată. Iar lucrurile se schimbă repede. Congo nu face excepţie: în ţară nu s-a mai produs nici o lovitură militară, însă peisajul politic s-a schimbat considerabil în ultimul an. E când a fost scrisă această carte, Jean-Pierre Bemba, explozivul lider al opoziţiei congoleze, a fost arestat în Belgia şi trimis la Curtea Penală Internaţională, unde e acuzat de crime de război. Laurent Nkunda, general rebel sprijinit de Ruanda, a dispărut şi el. Ruanda şi Congo cooperează acum pentru a-i scoate la lumină pe rebelii aflaţi în centrul războiului lung şi amar, purtat prin reprezentaţi, iar dealurile înverzite de pe frontieră sunt relativ neîmbibate de sânge. Totuşi, nu e încă limpede dacă această evoluţie reprezintă o schimbare adevărată şi durabilă sau pur şi simplu o perioadă de linişte dintr-un conflict, o vreme ca să ridici privirea, să priveşti în jur şi să înh carci din nou armele.

FOTOGRAFIE DE LIONEL HEALING/AGENCE FRANCE-PRESS – GETTY IMAGES (CONGO, 2009)

Eseu

Jim Holt

Poezie aveţi?

n urmă cu câţiva ani, am început să memorez zilnic poezie. Până acum am acumulat vreo sută de poezii, unele dintre ele destul de lungi – mai mult de 2.000 de versuri în total, fără a număra epigramele şi versurile lui Bob Dylan. Mi le recit în timp ce-mi fac alergarea pe malul râului Hudson, uneori chiar cu voce tare dacă nu sunt alţi alergători care să mă audă. Fac acelaşi lucru, dar mai tăcut, când umblu cu treburi prin Manhattan – ca orice tip obişnuit care umblă pe stradă vorbind la un telefon mobil invizibil. Poate părea excentric, dacă nu chiar masochist. Dacă faceţi parte, ca mine, din generaţia baby boomer, sau dacă sunteţi chiar mai în vârstă de atât, probabil că profesoara de engleză din liceu v-a forţat să învăţaţi pe de rost nişte poezii pentru a le recita în clasă. Ce urlete de protest pe noi! Care era rostul memorării sonetului al XVIII-lea al lui Shakespeare („Shall I compare thee to a summer’s day?“) sau – cum altfel decât în engleză medievală – primele 18 versuri din Povestirile din Canterbury? Profesoara noastră nu reuşea niciodată să ne dea un răspuns satisfăcător la această întrebare; tot ce puteam obţine era o bălmăjeală despre cum ar trebui să ne simţim „încrezători din punct de vedere cultural“. Dar de memorat tot am făcut-o, înghiţind versurile cu noduri, prin repetare mecanică (chiar şi în cuvântul „mecanic“ – rote în engleză – stă la pândă tortura, căci se presupune că etimologia sa e legată de latinul rota, care înseamnă „roată“). Câţiva tipi mai norocoşi păreau a memora brazde întregi de poezie fără să se străduiască deloc. George Orwell spunea că, atunci când un fragment dintr-o poezie „chiar îi atingea o coardă sensibilă“ – aşa cum o făceau, în mod invariabil, poemele de tinereţe ale lui T. S. Eliot –, îşi putea aminti 20 sau 30 de versuri după o singură lectură. Samuel Johnson, conform lui Boswell, avea un talent mnemonic similar. Christopher Hitchens – care are în cap o mică antologie de versuri, toate fiind, după cum spune prietenul său Ian McEwan, „disponibile instant din punct de vedere neurologic“ – pare şi el a absorbi poemele prin osmoză (sau poate le repetă cu asiduitate noaptea târziu după ce toţi invitaţii săi la dineu au leşinat). Richard Howard mi-a spus odată că obiceiul de a memora i-a devenit foarte facil după ce, în copilărie, era recompensat de părinţii săi cu zece cenţi pentru fiecare poezie pe care o învăţase. Pentru noi ceilalţi, secretul memorării fără eforturi a unei poezii este să o facem treptat, pe fragmente minuscule. Îmi bag în cap câteva versuri în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, legându-le de cele pe care le ştiu deja. În momentul actual, ştiu pe de rost 22 de versuri din Ulise al lui Tennyson şi mai am de reţinut 48. O să-mi ia cam o lună să-l învăţ pe tot la acest ritm lejer, dar în final voi fi posesorul unei frumoase bucăţi ample de proprietate imobiliară poetică, una pe care voi fi oricând capabil să o revăd şi să mă plimb prin ea. Procesul memorării unui poem este destul de mecanic la început. Te concentrezi asupra metricii şi a schemei rimelor (dacă există aşa ceva), declamând versurile într-un fel de fredonare în care te preocupă prea puţin înţelesul lor. Dar apoi începe să se petreacă ceva organic. Simpla memorare lasă loc performanţei. Începi să simţi tensiunea dintre metrul abstract al poeziei – acel „tu TI tu TI tu TI tu TI tu TI“ al pentametrului iambic, de exemplu – şi ritmurile care se nasc din semnificaţia efectivă a cuvintelor (o parte din geniul lui Yeats sau Pope stă în felul în care intensifică semnificaţia

Jim Holt este autorul volumului „Stop Me if You’ve Heard This: A History and Philosophy of Jokes“. Actualmente, lucrează la o carte despre enigma existenţei. ILUSTRAŢIE DE OLIMPIA ZAGNOLI

să-l completez). E o concentraţie masivă de Shakespeare, Keats şi Yeats (al cărui hocus-pocus simbolic am reuşit până la urmă să-l desluşesc), o grămadă de încântătoare piese din repertoriul comun, precum To His Coy Mistress şi Kubla Khan, şi o cantitate semnificativă de versuri facile (precum un lung poem despre un ornitorinc cu cioc de raţă care devine un diplomat de excepţie, pentru a demisiona în final, în oprobriul public, după ce a făcut un ou). Deşi stau ceva mai prost la capitolul poezie contemporană, unul din cele mai bune poeme pe care le-am învăţat pe de rost este Baroque Wall-Fountain in the Villa Sciarra, al lui Richard Wilbur. Ritmurile sale delicate s-au dovedit iniţial rebarbative pentru memoria mea, dar atunci când am reuşit, într-un final, să le pun cap la cap, am fost atât de încântat că i-am adresat lui Wilbur o scrisoare de admirator. Mi-a răspuns, spunând că întot-

Memorarea poeziei în zilele noastre poate părea ceva excentric, ca să nu zic masochist. O recomand, cu toate acestea.

năpustindu-se împotriva metricii versurilor). E o senzaţie fizică intensă şi plăcută. Poţi obţine ceva similar dacă citeşti poezia cu voce tare, dar senzaţia e mult mai puternică atunci când cuvintele vin din memorie (actul lecturii tinde să strice plăcerea fizică). Este diferenţa dintre lecturarea partiturii unei sonate de pian a lui Beethoven şi cântarea ei la pian din memorie – când faci acest din urmă lucru, te simţi mai aproape de a fi un receptor al emoţiilor compozitorului. Iar în cazul poeziei nu ai nevoie de un pian. Aceasta este pledoaria mea pentru învăţarea pe de rost a poeziei. Nu e altceva decât o plăcere, şi încă una ieftină. Între coperţile unei antologii rezonabile există o mare întreagă în care se poate înota. Dacă nu aveţi una rămasă din timpul liceului, la orice librărie sau anticariat bun puteţi găsi o mulţime de alternative pentru doar câţiva dolari – de la oricare din editurile Oxford, Penguin, Norton, etc. Sau puteţi încerca ESSENTIAL PLEASURES: A New Anthology of Poems to Read Aloud (Plăceri esenţiale: o nouă antologie de poezii pentru a fi recitate – Norton, 29.95 $), editată de fostul poet laureat al

Statelor Unite1, Robert Pinsky. Dar ce poezii să memorezi? Eu am început cu This Lunar Beauty, de W. H. Auden – o poezioară despre care Stephen Spender a spus odată că e cea mai frumoasă scriere a lui Auden. Apoi am încercat monologul dramatic My Last Duchess al lui Robert Browning – un roman de Nabokov comprimat în 56 de versuri. Memorarea lui Browning, deşi nu tocmai un poet de primă mână, s-a dovedit a fi deosebit de plăcută datorită vocabularului său exotic şi a dicţiei care îţi fracturează maxilarul. Pur şi simplu din cauza lungimii, cel mai ambiţios poem cu care mi-am încercat forţele este Childe Roland to the Dark Tower Came al lui Browning (întâmplător, preferat şi de Stephen King). Cu cele 204 versuri ale sale, ai nevoie de 10 minute ca să îl reciţi pe tot – exact timpul necesar ca să merg pe jos de la apartamentul meu la spălătoria chinezească. Până în prezent, comoara mea mentală de versuri a ajuns să acopere cam toată poezia, de la Chaucer şi până în zilele noastre (Tennyson a fost ultimul gol important, pe care tocmai mă ocup Poetul laureat al Statelor Unite este un scriitor numit anual de Congres şi are funcţia de principal consultant literar al Bibliotecii Congresului, instituţie de referinţă pentru bibliotecile americane. (n.tr.). 1

deauna şi-a sfătuit studenţii să memoreze poezii: „Dacă cineva are de aşteptat mult într-o staţie de autobuz sau într-o tranşee, e minunat să aibă la dispoziţie o antologie mentală pe care să şi-o repete pe tăcute, a nu ştiu câta oară“. Trebuie să fim totuşi sceptici în privinţa presupuselor avantaje menţionate de campionii memorării de poezie. „Mă întreb dacă nu cumva cineva care a memorat o grămadă de poezii... nu ar eşua în încercarea de a scrie propoziţii şi paragrafe coerente“, spunea odată Robert Pinsky. Ei bine, a răspuns David Bromwich, aruncaţi-vă doar un ochi pe autobiografia lui Marlon Brando, care a memorat tone de Shakespeare. Există beneficii cognitive în această activitate? Uneori simt că îmi creşte numărul de cai-putere mnemonici, dar asta e probabil o iluzie. „Memorarea poeziei pare să îi ajute pe oameni să devină ceva mai buni la memorarea poeziei“, a observat Geoffrey Nunberg, „dar nu există dovezi că această aptitudine s-ar aplica şi la alte activităţi“. După cum am aflat eu însumi, memorarea poeziei nici nu te face mai popular. Mai degrabă pe dos. Nimeni nu vrea să te audă declamând versuri. Mă rog, aproape nimeni. Am un prieten, broker de acţiuni pe Wall Street, care nu se mai satură să mă asculte recitând. Mă duce la Grand Havana Cigar Club, aflat la un etaj foarte sus deasupra centrului Manhattan-ului, şi stă ca în transă în timp ce eu intonez „The unpurged images of day recede...“. O cheamă pe una din extraordinar de drăguţele chelneriţe. „Hai încoace şi ascultă cum recită prietenul meu poezia asta de Yeats“. Oh, Doamne. Cel mai grandios enunţ despre memorarea poeziei îi aparţine lui Clive James, el însuşi un receptacul formidabil de versuri memorate. În cartea sa Cultural Amnesia, James declară că „viitorul disciplinelor umaniste ca bun comun al omenirii depinde de restaurarea unui singur ideal elementar: învăţarea pe de rost a poeziei“. Un sentiment nobil. Doar că mi-aş dori ca James să ne fi oferit şi un motiv pentru a crede că enunţul său este adevărat. Eu personal nu am o astfel de dovadă, dar sper că am reuşit cel puţin să infirm trei mituri. Mitul nr. 1: Memorarea poeziei este un chin. Nu e deloc chinuitor. Nu trebuie decât un vers sau două pe zi. Mitul nr. 2: Nu avem destul loc în memorie pentru a stoca multe poezii. O analogie eronată. Memoria e un muşchi, nu un borcan de un litru. Mitul nr. 3: Toată lumea are nevoie de un iPod. Nu ai h nevoie de un iPod. Memorează poezie în loc de asta. 23