49 | 27 aprilie 2009

Ediţia în limba română, nr. 49 – 27 aprilie 2009 Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Preţ: 2,5 lei

Preţ: 17,9 lei

Pachet România liberă + Book Review

Pachet România liberă + Book Review + Biblioteca Cunoașterii

Anatomia declinului de Sam Tanenhaus HOW IT ENDED New

and Collected Stories de Jay McInerney. 331 pag. Alfred A. Knopf. 25.95 $

Volumul How It Ended: New and Collected Stories (Cum s-a sfârşit: Povestiri noi şi vechi) reuneşte mare parte dintre povestirile scrise de Jay McInerney de-a lungul unei cariere de aproape trei decenii. Cele mai bune scrieri din Model Behavior: A Novel and Stories se regăsesc şi în noua carte, alături de povestirea pe care a dezvoltat-o ulterior în primul său roman, à la Salinger, Bright Lights, Big City, şi de Smoke, care ne-a făcut cunoştinţă cu Russell şi Corrine Calloway, cuplul din Manhattan ale cărui vicisitudini matrimoni-

ale animă cele mai ambiţioase romane ale lui McInerney, Brightness Fall şi urmarea sa, The Good Life. Adesea, povestirile „s-au dovedit a semăna cu exerciţiile de încălzire la sport“, mărturiseşte McInerney în prefaţă. „Există raţiuni psihologice, dar şi practice pentru a folosi o povestire ca schiţă pentru un viitor roman; ideea de a te apuca să scrii o naraţiune de trei sau patru sute de pagini, care ţi-ar putea lua ani de zile, este destul de descurajantă“.

Continuare în pagina 4 DAMON WINTER/THE NEW YORK TIMES

JAMES MCMANUS: „CLOSING TIME“ DE JOE QUEENAN PAGINA 10

|

TOM BISSELL: MAESTRUL GROAZNIC AL LUI DAVID FOSTER WALLACE PAGINA 23

Editorial

27 aprilie 2009

9

Ficţiune & Poezie 1

17

15

THE HINDUS:

An Alternative History de Wendy Doniger Recenzie de Pankaj Mishra

HOW IT ENDED:

New and Collected Stories de Jay McInerney Recenzie de Sam Tanenhaus 8

6

22

VINCENTE MINNELLI:

Hollywood’s Dark Dreamer de Emanuel Levy Recenzie de Dana Stevens

THE POSSESSION OF MR CAVE

de Matt Haig Recenzie de Victoria Redel 16

ROMANE POLIŢISTE

Recenzii de Marilyn Stasio

Nonficţiune 6

GOD IS BACK:

How the Global Revival of Faith Is Changing the World de John Micklethwait and Adrian Wooldridge Recenzie de Hanna Rosin 7

Eseu 23

Great and Terrible Truths de Tom Bissell

Articole & Bestselleruri 19 19 19 20 20

Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

LOSING MY RELIGION:

How I Lost My Faith Reporting on Religion in America – and Found Unexpected Peace de William Lobdell Recenzie de Mark Oppenheimer 9

THE MYTH OF AMERICAN EXCEPTIONALISM

de Godfrey Hodgson Recenzie de Roger Cohen 10

CLOSING TIME: A Memoir

de Joe Queenan Recenzie de James McManus 15

James McManus, care recenzează, la pagina 10 a numărului de faţă, autobiografia Closing Time a lui Joe Queenan, are câteva lucruri în comun cu autorul acesteia. „M-am născut la mai puţin de patru luni distanţă de Queenan, în martie 1951, în Bronx, şi am fost crescut conform tradiţiei catolice irlandeze“, spune McManus într-un e-mail. „Atât eu, cât şi Queenan, am fost obligaţi să ne mărturisim acelaşi gen de păcate cu gândul sau cu fapta, fără îndoială utilizând aceleaşi exprimări decente şi cu aceleaşi feţe roşii de ruşine. Păcatele concupiscenţei, cum erau calificate de către profesorii noştri reacţiile noastre naturale la vederea fetelor. Ca şi Queenan, am slujit ca ajutor al preotului în biserică şi am fost încurajat să-mi asum legământul celibatului şi să intru la un seminar teologic; amândoi am ajuns în cele din urmă ex-catolici“. Totuşi, există unele diferenţe fundamentale între copilăria lui McManus şi cea a lui Queenan: „Tatăl meu bea mult mai puţin şi avea o slujbă mult mai bună decât Joe Queenan Senior; poate că ăsta e motivul pentru care bătăile coercitive pe care mi le aplica erau mai puţin frecvente şi nu atât de crunte“.

McManus a spus că următoarea sa carte, Cowboys Full, va urmări istoria pokerului, de la „ghicitorii în zaruri din preistorie“ până la apariţia jocului pe vapoarele cu aburi de pe Mississippi şi la „actuala sa poziţie de fundament tactic al teoriei jocurilor, doctrinei militare a echilibrului armat nuclear şi cercetărilor din domeniul inteligenţei artificiale“. De ce este pokerul atât de popular? „Prin combinaţia de noroc, care atrage jucătorii slabi ca pe muşte, şi iscusinţă, care face ca până la urmă banii să ajungă în buzunarele celor mai talentaţi artişti ai jocului. Atracţia are de-a face, de asemenea, şi cu viteza de joc, precum şi cu comoditatea jocului pe reţele virtuale. Apoi mai e şi faptul că pokerul conferă o aură de bandit, deşi este în general jucat de oameni civilizaţi care-şi sorb liniştiţi paharul de apă minerală“.

Editorii

Online

BLOOD AND RAGE:

A Cultural History of Terrorism de Michael Burleigh Recenzie de Louise Richardson

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Jay McInerney, autorul

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu, Cristiana Vişan; Proofreading: Anda Ciurte; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro. PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti Abonamente: difuzare@romanialibera.ro Comenzi albume: difuzare@romanialibera.ro, în atenţia domnului Ionuţ Cotorogea

cărţii „How It Ended“, Joe Queenan, autorul autobiografiei „Closing Time“, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente dintr-o povestire din volumul „How It Ended“, de Jay McInerney, primul capitol din cartea „Losing My Religion“, de William Lobdell, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Anatomia declinului Continuare din pagina 1

Întrucât creionează o hartă sinoptică a parcursului literar al lui McInerney din anii 1980 (cluburi din centru, muzică New Wave, cocaină) până în anii 2000 (refugii în Upper East Side, Clanul Soprano, clinici elitiste de dezintoxicare în decoruri idilice), volumul How It Ended propune implicit o apologie pro vita sua a unui autor identificat adesea cu artiştii din clubul Lizard Lounge, având un repertoriu limitat de descrieri ale hedonismului din Manhattan – în special în anii ’80 şi ’90, când pentru cei aleşi, cartierul era un sanctuar al plăcerilor nelegiuite, iar McInerney însuşi – un magnet cu ochi încercănaţi pentru fotografii de tabloide şi chel-

tele. Autorul e preocupat de multiplele forme pe care le ia această îmbrăţişare sufocantă, fie că ea este simţită de mercenari politici obsedaţi de glorie care procură diverse servicii pentru un senator afemeiat (My Public Service), de fraţi irlandezo-americani care îşi dispută dragostea maternă (The Madonna of Turkey Season) sau de un cuplu din sudul protestant al Statelor Unite, ale cărui disfuncţii sexuale îl împing într-un mod înjositor spre ritualuri de voyeurism (Invisible Fences). În Con Doctor, un medic dependent de droguri, Kevin McClarty, exilat din Chicago într-un oraş oarecare din sud-est, încă nere-

Jay McInerney la o petrecere din Londra, 1988. nerii care trag cu urechea şi vând apoi povestea oricui e dispus să o plătească.

De fapt, McInerney a fost în toată această perioadă un scriitor productiv şi harnic – noua carte este a zecea din bibliografia sa şi a opta operă de ficţiune –, care şi-a rafinat meşteşugul în mod constant şi a mers din ce în ce mai riguros în profunzimea subiectelor şi temelor abordate.

How It Ended ne aminteşte cât de impresionant de vastă este aria de acoperire a lui McInerney şi cât de convingător a explorat zone întinse din experienţa naţională americană. Ne aduce aminte, de asemenea, că datorită influenţelor literare pe care le-a absorbit, meritul lui McInerney – un merit semnificativ – este de a fi revitalizat tradiţia catolic-irlandeză a ispăşirii, din opera lui F. Scott Fitzgerald şi John O’Hara, cu accentul pus nu numai pe vină, ci şi pe regretul pentru păcatele înfăptuite, dar neuitate, mereu prezente în faţa ochilor triştilor pedepsitori. Chiar şi cele mai însingurate personaje din lumea lui McInerney rămân legate sau înlănţuite de alSam Tanenhaus este editorul Book Review.

Cartea sa „The Death of Conservatism“ va fi publicată în septembrie în Statele Unite.

4

făcut complet după tratamentul de dezintoxicare, îşi ispăşeşte păcatele lucrând ca doctor într-o închisoare de maximă securitate şi reparând, noaptea, „adăpostul“ în care locuieşte împreună cu o croitoreasă obraznică şi voluptoasă, care se luptă ea însăşi cu dependenţa de alcool. „Părea a fi genul de fată care iese cu sportivi de performanţă sau cu tipi care deţin un lanţ de centre de fitness şi un Ferrari nou-nouţ“, scrie McInerney. În pat cu ea, McClarty „simte în acelaşi timp că s-a întins mai mult şi mai puţin decât îl ţine pătura“.

Umorul este caustic, limbajul – desăvârşit, iar marcarea statutului – elegant de exactă, toate acestea îmbogăţind starea fatalistă.

Talentul lui McInerney n-a fost niciodată pus la îndoială. Are tot ce îi trebuie unui naturalist: empatie şi curiozitate, privire ageră şi auz fin, darul de a construi naraţiuni deopotrivă intime şi largi, plauzibile şi inventive. Frazele lui, pline de viaţă, dar nu epatante, au aceleaşi puncte forte pe care le-a identificat cândva în stilul lui Fitzgerald: sunt „sofisticate fără să sugereze aroganţă, conspirative fără să aibă răutatea bârfei“.

Toate acestea au fost evidente de la bun început, la fel ca atracţia romantică a lui McInerney spre strălucirea descompusă. Cea

mai veche povestire din noua antologie, In the North-West Frontier Province, anticipează actuala epocă post-teroristă. Este un crâmpei de iad, cu o acţiune plasată la frontiera secetoasă dintre Afganistan şi Pakistan, unde un grup de tineri rataţi din toată lumea s-au strâns în căutare de droguri şi senzaţi tari. „Etnici paştun cu puşti Enfield care le atârnă pe umăr şi muniţie legată de şold, peste cămăşile largi“ patrulează bazarul şi impun prin ameninţări „codul onoarei tribale, al legăturii de sânge şi al vendetei“ în timp ce intermediază vânzările de heroină şi îşi calculează şansele de a exploata femei occidentale narcotizate. Într-o seară, protagonistul american ia cina cu un australian gata pentru noi aventuri după doi ani petrecuţi în minele de opal din deşertul Australiei. „Avea un bronz uscat şi cărămiziu datorită căruia ochii verzi şi pandantivul de prost gust din opal care îi atârna pe piept păreau că sclipesc. Între două muşcături din kebab i-a spus lui Trey, care nu-l întrebase nimic, că se afla în Landi Kotal pentru a face rost de ulei de haşiş. Avea de gând să-l înghită turnat în prezervative“ şi să-l excreteze când ajunge înapoi la Sydney. „Trey s-a simţit obligat să-l avertizeze că au mai încercat şi alţii asta şi au murit; orice urmă de alcool care nu s-a evaporat în timpul procesării uleiului va coroda prezervativele, iar odată ce se întâmplă asta, nu mai există scăpare“. Australianul zâmbeşte indiferent. „Trey l-a lăsat la masă lingându-şi sosul de chilli de pe buzele crăpate, iar ieri a văzut pandantivul din opal de vânzare la o tarabă din bazar“; fusese luat de pe cadavrul proprietarului. Tonul şi atmosfera amintesc de alte opere (Hemingway, Graham Greene, Robert Stone), dar iminenţa pericolului este convingător redată.

OTUL a început la Universitatea Syracuse, unde McInerney s-a înscris la ateliere de literatură după ce a fost dat afară de la departamentul de verificare a informaţiilor al revistei The New Yorker; profesorii săi au fost Raymond Carver şi Tobias Wolff, amândoi maeştri ai naraţiunii comprimate. McInerney a trimis povestirea In the North-West Frontier Province publicaţiei The Paris Review, unde tinerii autori de ficţiune găseau pe atunci o uşă deschisă. I-a plăcut editorului George Plimpton – nu într-atât încât s-o publice, dar suficient de mult cât să-i dea un telefon autorului şi să-i ceară altceva. McInerney a răspuns prompt, scriind – într-o singură noapte, după cum spune el – It’s Six A.M. Do You Know Where You Are?, o evocare a lumii cluburilor din centrul Manhattanului, ulterior dezvoltată în romanul Bright Lights, Big City (1984); în mod justificat, acesta l-a făcut faimos pe autorul în vârstă de 29 de ani, remarcându-se prin inteligenţa ascuţită şi descrierea imagistică a Manhattanului anilor ’80, în perioada sa de tranziţie de la scăpătarea din Taxi Driver la opulenţa din Wall Street. Încă o dată, McInerney creează o imagine a iadului – de fapt, a două iaduri alternante, inteligent contrabalansate, unul reprezentat

T

FOTOGRAFIE DE IAN COOK/TIME & LIFE PICTURES – GETTY IMAGES

de venerabila revistă unde protagonistul de 24 de ani lucrează neatent, îndeplinind într-o continuă panică o corvoadă prost plătită, celălalt reprezentat de viaţa de noapte, cu barurile şi cluburile în care încearcă să evadeze prizând cocaină – nu atât ca stimulent, cât ca sedativ împotriva umilirilor proaspăt suferite.

După ce soţia, fotomodel, îi dă papucii, personajul se adânceşte în accese comice de furie şi suferinţă şi îşi imaginează textul care ar însoţi o fotografie cu el în The New York Post: „Un bărbăţel abandonat sexual o ia razna“.

Orice generaţie are nevoie de un roman despre Manhattan care s-o definească şi mulţi autori îşi doresc cu ardoare să-l scrie.

McInerney a reuşit acest lucru, graţie inspiraţiei verbului la prezent şi a vocii narative la persoana a doua – un instrument ce dă impresia unei presupuse intimităţi, dar permite şi o necesară distanţare ironică. „Simţi o dorinţă de a demonstra că te poţi distra la fel de bine ca ceilalţi, că te poţi pierde în mulţime“, spune naratorul cu o uşoară condescendenţă, ca un terapeut plictisit de pacientul său. „Vei învăţa să extragi fericirea din mici fragmente de plăcere nepăsătoare“. Ceea ce aparent este o poveste despre maturizare devine un studiu de caz despre narcisismul acut, condiţia universală a tinerilor scriitori aspiranţi.

Naraţiunea la persoana a doua curge atât de

Talentul lui McInerney a fost evident de la bun început, la fel ca atracţia sa romantică spre strălucirea descompusă. lin pentru că McInerney satirizează toţi tinerii romancieri egocentrişti pentru care fiecare „el“ de pe pagină înseamnă, de fapt, „eu“.

Astfel: „Vocea din interior povestea despre tine la persoana a treia: A sosit la primul său interviu într-o bluză sport bleumarin. A fost intervievat pentru o poziţie în Departamentul de Verificări Factuale, o slujbă care ar fi părut chiar şi atunci straniu de nepotrivită pentru temperamentul său aprins. Dar n-avea să lâncezească prea mult acolo“.

La un sfert de secol de la apariţia sa, Bright Lights, Big City rămâne cea mai inteligentă şi cea mai amuzantă replică la De veghe în lanul de secară, datorită eroului său nefericit şi liber, ale cărui mici necazuri expuse ascund altele mai grave şi neconştientizate, şi a pretenţiilor sufocante ale aşazişilor adulţi care impun regulile de grup cu o satisfacţie sadică. Chemat la şefă după ce a dat-o ridicol în bară cu verificarea informaţiilor dintr-un articol de coşmar, eroul ştie ce urmează: „Încerci să îţi reduci groaza gândindu-te cât de ridicol arată coafura ei, ca velele unui remorcher. Crezi că, în sufletul ei, se distrează. Aştepta lucrul ăsta de multă vreme. Îţi dai seama cât e de serioasă treaba?, întreabă ea. Ai pus în pericol reputaţia acestei reviste. Ne-am construit o reputaţie de corectitudine riguroasă în ceea ce priveşte

realitatea faptelor. Cititorii noştri depind de noi ca să afle adevărul.

Ai vrea să spui «O-hoo! Cam mare distanţa de la fapte la realitate», dar ea deja continuă“.

Faptul că viziunea din roman asupra vieţii literare era, până la urmă, una sentimentală n-a făcut decât să-i amplifice farmecul, deşi unora li s-a părut derutant sau chiar supărător succesul comercial al cărţii. „Dar dacă McInerney a fost, iniţial, mai degrabă un fenomen sau un simptom cultural decât unul literar, cărţile lui merită atenţie“, a recunoscut în 1996 criticul Thomas R. Edwards. Atenţia se presupunea a fi o surpriză pentru că cele două fenomene nu puteau coexista. Cu toate acestea, au coexistat în cazul lui Fitzgerald şi al lui Salinger.

Amândoi au fost „voci ale unei generaţii“. La fel şi McInerney. A fost primul romancier născut în anii 1950 care a suprimat demonul influenţei, în accepţiunea dată de Harold Bloom acestui termen. Conform lui Bloom, pentru scriitori, „anxietatea“ este rodul influenţei intimidante exercitate de predecesorii canonici.

McInerney şi contemporanii săi trebuie să fi resimţit şi ei această stare. În acelaşi timp, ei au resimţit efectele faptului că au crescut în perioada războiului din Vietnam, dar s-au maturizat când manifestările rebele ale acestei perioade erau transformate în produse vandabile de forţele descătuşate ale economiei de piaţă din anii Reagan. Mulţi romancieri căutau să exprime această schimbare barometrică.

Dar McInerney a obţinut rezultatul înaintea celorlalţi. Acesta este unul dintre motivele pentru care proza sa pare atât de lipsită de egocentrism şi manierism şi deopotrivă postmodernă şi naturalistă. Ancorat puternic în spiritul vremurilor, McInerney îşi proiectează în ficţiune propriile experienţe. „Am evitat în bună măsură cultura drogurilor din anii ’70“, povesteşte naratorul povestirii care dă titlul volumului How It Ends, „dar chiar şi eu îmi pot aduce aminte că drogurile erau privite ca taine ale unei teologii vagi a eliberării sau, mai târziu, ca o formă uşor riscantă de recreere.

Dar în această epocă vânzarea de droguri era o chestiune de insistenţă agresivă“.

Singura alternativă la această formă de vânzare era frăţia, re-intrarea în îmbrăţişarea vătămătoare a clanului – de cele mai multe ori, bazat nu pe legături de rudenie, ci pe preocupări asemănătoare. „Vocaţia prieteniei este felul lui Dumnezeu de a-şi cere scuze pentru familiile pe care le avem“, scrie McInerney în romanul The Last of the Savages, efortul său cel mai susţinut de a explora anii 1960. Naratorul său râvneşte să fie „un om din mulţime“. Toate personajele lui McInerney îşi doresc asta. De aceea, toate remarcile sale despre statut, deşi la fel de precise ca cele ale lui Tom Wolfe, par mai calde, concertate dar lipsite de maliţiozitate. El şterge distanţa antropologică, în loc să o impună. Şi de aceea, multele acuplări întâmplătoare din opera sa par adesea de natură conjugală, reîntâlniri, nu aventuri. În The Good Life, romanul elegiac scris de McInerney după atacurile de la 11 septembrie şi publicat în 2006, Corrine Calloway întâlneşte un bărbat atrăgător în mijlocul ruinelor de la World

Trade Center. Aparent, sunt multe lucruri care îi despart. El a făcut milioane pe Wall Street şi are o soţie obsedată de modă. Corrine este o mamă full-time măritată cu un redactor de carte prost plătit. Dar cei doi devin iubiţi, uniţi de „un soi de sentiment tribal al identităţii, afinităţi de background şi de educaţie care n-ar fi trebuit să mai conteze în acest moment de distrugere“.

Distrugerea este opera războinicilor afgani pioşi, sau a descendenţilor lor spirituali, pe care McInerney îi descrisese înfricoşător în urmă cu 20 de ani. Dar McInerney ştie că orice moment al vieţii este un exerciţiu de distrugere, sau cel puţin există riscul să fie, iar acel „cod al onoarei tribale“ este adesea aplicat mult mai nemilos în interiorul clanului. În The Good Life, o fată de 14 ani prinsă în timp ce făcea sex în dormitorul ei îi spune tatălui ei că vrea doar să ţină pasul cu colegii ei de la şcoala elitistă la care e înscrisă, ale căror ritualuri reprezintă versiunea de secol 21 a torturilor care l-au făcut pe Holden Caulfield să o ia razna. „E vorba de a face parte dintr-un trib şi de a nu fi împins afară în junglă, unde ai muri de foame şi te-ar devora hienele“, explică ea.

M vorbit cu Jay McInerney de cel mult patru sau cinci ori în viaţă. Cel mai bine îmi aduc aminte prima discuţie. Se întâmpla în octombrie 1998. Eram editor al unei pagini de opinii din The Times şi l-am rugat să scrie despre cea mai recentă convulsie de pe Wall Street de la acea dată.

Părea în măsură să facă acest lucru. Nimeni altcineva nu observase atât de bine amăgirile fatale ale tacticii de vânzare agresive. În Bright Lights, Big City intuise remarcabil că „de acum înainte se va scrie despre tehnologie, economia globală, refluxul electronic şi fluxul de bogăţie“. În plus, explorase complexitatea crahului pieţei acţiunilor din 1987 în Brightness Falls. Ca răspuns la solicitarea mea, McInerney a predat un eseu care acuza vrăjitorii financiari de ignoranţă istorică şi lăcomie dizgraţioasă. Unii dintre cei vizaţi îi erau prieteni, dar analiza nu cruţa pe nimeni. „Pentru cei care nu erau mulţumiţi cu o rată de doar 30% a rentabilităţii capitalului au apărut fondurile speculative, care au făcut răscumpărările de acţiuni să pară un joc pentru papă-lapte“, scria McInerney. „Nimeni nu ştia cum funcţionează, dar denumirea era liniştitoare: «hedge fund» suna a instrument financiar conservator şi sigur.

Suna a anii ’90, aşa cum «junk bond», din perspectiva actualului deceniu, sună atât de bine a anii ’80. Până la urmă, la ce se aşteptau clovnii ăia de la Drexel Burnham?“.

I-am arătat eseul şefei de pagină, Katy Roberts, unul dintre cei mai buni cititori pe care i-am cunoscut. A stat cu ochii în monitor fără să scoată un cuvânt, iar la sfârşit a declarat eseul perfect. Totuşi, standardele de exprimare The Times impuneau schimbarea unui cuvânt. McInerney n-a fost încântat – de fapt, a fost destul de nervos pe moment –, dar a înţeles. Cuvântul „clovni“ a reprezentat compromisul la care am ajuns. h El scrisese „ticăloşi“.

A

5

Renaştere religioasă Dumnezeu se bucură de o revenire internaţională cu ajutorul unui model fabricat în America.

DE HANNA ROSIN

N

U cu mult timp în urmă, marile minţi ale Europei au prezis un viitor cu religie puţină sau chiar deloc. Ştiinţa avea să ne facă foarte sceptici în privinţa miracolelor. Psihiatria avea să ne îndrepte toată veneraţia şi uimirea spre interior.

Schimbarea rolurilor femeilor avea să slăbească structura patriarhală care îi susţine pe clerici. Orice scenariu al modernităţii ar fi fost urmat, Dumnezeu juca un rol mic.

După cum ştim cu toţii, nu s-a întâmplat aşa. Modernitatea a sosit şi a improvizat noi roluri principale pentru Dumnezeu.

Americanii au deschis drumul devenind atât

GOD IS BACK

How the Global Revival of Faith Is Changing the World de John Micklethwait şi Adrian Wooldridge 405 pag. The Penguin Press. 27.95 $ „o ţară esenţialmente modernă“, cât şi una foarte evlavioasă, scriu John Micklethwait şi Adrian Wooldridge în noua lor carte, God Is Back (Dumnezeu s-a întors), iar majoritatea lumii a urmat acel model. În ţările bogate şi în cele mai sărace, democratice şi nedemocratice, majoritar islamice şi majoritar creştine – oriunde, practic, cu excepţia Europei – devotamentul pentru Dumnezeu a rămas surprinzător de robust. „Înseşi lucrurile care trebuiau să distrugă religia – democraţia şi pieţele, tehnologia şi raţiunea – se unesc pentru a o face mai puternică“, scriu Micklethwait, redactor-şef la Economist, şi Wooldridge, şeful biroului din Washington al revistei, care anterior au scris împreună cărţi despre globalizare şi conservatorismul american, două teme la fel de vaste.

Pentru oricine trăieşte în afara Europei, a campusului Harvard sau a Manhattanului (toate zone libere de credinţă, evidenţiate de autori), această concluzie nu este chiar surprinzătoare. În mare parte din Statele Unite, de exemplu, Dumnezeu se întoarce întotdeauna într-un fel sau altul. Iar diversele conflicte alimentate de religie din Orientul Mijlociu şi Africa fac ca epoca modernă să semene uneori cu o reluare a cruciadelor. Dar forţa cărţii se află în disecarea felului precis în care Dumnezeu a reuşit să-şi modifice forma şi să evolueze, devenind indispensabil lumii într-o vreme când ar fi trebuit să dispară.

Micklethwait şi Wooldridge nu afişează obişnuita repulsie faţă de religiozitatea făţişă pe care am văzut-o în abundenţă la autorii britanici şi la alţi europeni în timpul perioadei Bush. Începând cu optimista formulă din titlu, ei sunt, în schimb, abili observatori sociali în manieră tocquevilliană, relatând detaşat şi pe un ton aproape admi-

Hanna Rosin este autoarea cărţii „God’s Harvard: A Christian College on a Mission to Save America“.

6

rativ. Când e vorba de religia americană, se minunează mai ales de succesul ei uluitor în a se reproduce la nivel mondial. În timp ce fundamentaliştii de toate tipurile sunt în centrul atenţiei, autorii îşi îndreaptă privirea spre un alt fenomen: dezvotarea şi răspândirea globală a bisericilor ecumenice americane. Fără ca religia să fie reglementată de stat, bisericile americane au început să opereze ca nişte corporaţii multinaţionale; pastorii au devenit „pastorprenori“, construindu-şi imaginea şi dezvoltându-se la nesfârşit, tratând turma ca pe o clientelă şi înfiinţând francize în toată lumea. Revărsarea religiei a fost „mânată de aceleaşi forţe ce au determinat succesul capitalismului de piaţă: competiţia şi alegerea“.

Piaţa pe care au intrat liderii religioşi de nişă a fost golul deschis de modernitate, iar produsul lor a fost ceva ce autorii numesc „meseria sufletului“. În loc să se dezlănţuie împotriva vieţii moderne, s-au vândut pe ei înşişi ca înlesnitori ai căii tulburatei clase de mijloc. Biserica a devenit un loc pentru formarea legăturilor sociale, pentru a stabili întâlniri, pentru ca mame locuind în

suburbii izolate să-şi facă prietene, pentru a ţine cure de slăbire. America creştină a conceput o lume paralelă a culturii populare, cu filme şi cărţi care le spun oamenilor cum să ducă vieţi pline de sens. Cele mai populare, precum Purpose-Driven Life de Rick Warren, au oglindit perfect etosul dinamic al culturii americane a succesului.

Î

NTRE timp, religia a început să-şi piardă asocierea cu anti-intelectualismul şi a devenit provincia clasei de mijloc aflată în ascensiune. În număr mare, evangheliştii au început să devină absolvenţi ai colegiilor, iar filantropii creştini au început să construiască o „infrastructură intelectuală“, inclusiv programe şi catedre subvenţionate în Ivy League. O nouă clasă de gânditori a apărut, reprezentând ceea ce unii au numit „deschiderea minţii evanghelice“, iar o solidă stângă religioasă a prins să ia formă, simbolizată cel mai bine de Barack Obama.

Obama a înfrânt-o pe Hillary Clinton din multe motive, dar unul dintre acestea a fost abilitatea sa de a „fi mai bun decât ea în relaţia cu Dumnezeu“, scriu autorii.

Mare parte din analiza culturii evanghelice americane a lui Micklethwait şi Wooldridge ne e familiară. Cele mai originale părţi ale cărţii sunt acolo unde urmăresc curentul peste hotare, unde Rick Warren-i locali apar în locuri neobişnuite. Cartea începe cu o scenă asemănătoare unei tipice seri de miercuri pentru studiu biblic în, să zicem, Colorado Springs – un doctor, un savant, doi antreprenori, un tânăr monden într-un tricou cu Che Guevara, stând în sufrageria cuiva şi discutând despre Biblie.

Numai că acest episod are loc în Shanghai, unul dintre numeroasele locuri în care stilul tipic american de venerare, dezinvolt şi personalizat, prosperă. Ei fac acelaşi lucru pe care l-ar face un grup de evanghelişti americani: dezbat homosexualitatea şi pe Darwin, jură să răspândească Cuvântul, iar apoi îşi verifică BlackBerry-urile înainte de a se îndrepta către casă.

Autorii urmăresc explozia penticostalismului – cu amestecul lui perfect de „emoţie brută şi auto-perfecţionare“ – în Brazilia şi Coreea de Sud. Stilul american are adepţi până şi în lumea musulmană. Abdullah Gymnastiar din Indonezia, care a fost criticat ca fiind „Britney Spears al Islamului“, preferă microfoanele fără fir, un stil liber al predicii şi îmbrăcămintea nonconformistă (Aa Gym, după cum e cunoscut, îşi face reapariţia după ce a fost desfiinţat de un scandal sexual din 2006). Amr Khaled, „răspunsul Egiptului la Billy Graham“, îşi conduce adepţii în epoca tele-evanghelistă. Emisiunea sa TV prezintă mărturii ale vedetelor sportive şi actriţelor, iar el vinde casete şi tricouri pe site-ul său. În mod foarte similar cu modelele lor americane, această nouă generaţie de lideri religioşi este un amestec interesant între stilul modern şi mesajul tradiţional.

Manevra încercată de ei e de a face concesii modernităţii fără a-şi dilua mesajul, dar în lumea musulmană, mai ales, nu este limpede câtă influenţă au. În numeroase regiuni musulmane, democraţia şi pieţele conduc la o explozie a religiei în sensul opus, fundamentaliştii reacţionând împotriva promiscuităţii sexuale şi altor excese pe care le văd în general în viaţa modernă şi în capitalismul de stil american în special. Lumea musulmană, recunosc Micklethwait şi Wooldridge, a fost mult mai lentă în a se adapta modernităţii şi a rămas în mare parte ostilă faţă de aceasta. Nu există echivalent al Coranlui pentru diversele publicaţii biblice minore care îşi ajustează mesajul pentru adolescenţi şi fani hip-hop din America. Nu a existat un echivalent musulman al Iluminismului.

Rezultatul e o epocă modernă care pare să reia războaiele religioase ale secolului al XVII-lea într-o formă uşor modificată. Islamul radical domină Iranul, Arabia Saudită şi Pakistanul, asumându-şi rolul de duşman al occidentului iudeo-creştin. Nigeria e divizată de-a lungul graniţelor religioase. În ciuda laturii negative, autorii concluziconchid că „Dumnezeu s-a întors, spre mai bine“. Prin aceasta ei înţeleg că religia e acum o problemă de alegere pentru majoritatea oamenilor, şi nu o identitate forţată sau moştenită. Dar dacă această alegere te poate face fie să cumperi un tricou, fie să arunci în aer o clădire, concluzia în sine pare un pic forţată. Realitatea e că Dumnezeu s-a h întors, spre mai bine sau mai rău.

ILUSTRAŢIE DE KRISTINA DIMATTEO

Plecarea din sânul bisericii Participarea directă la evenimente a avut un efect decisiv asupra credinţei unui scriitor care a fost titularul rubricii religioase din Los Angeles Times.

DE MARK OPPENHEIMER XISTĂ multe cărţi minunate despre găsirea lui Dumnezeu. Dar sunt mult mai puţine cărţi, minunate sau oricum ar fi ele, despre găsirea şi apoi pierderea lui Dumnezeu. Astfel încât volumul Losing My Religion (Cum mi-am pierdut credinţa) al lui William Lobdell, fost responsabil cu rubrica religioasă din Los Angeles Times, are o prospeţime revigorantă. Cartea este povestea unui om renăscut la vârsta maturităţii care decide, 20 de ani după aceea, că creştinismul este neadevărat. Astăzi, Lobdell preferă

E

LOSING MY RELIGION

How I Lost My Faith Reporting on Religion in America — and Found Unexpected Peace de William Lobdell 291 pag. Collins/HarperCollins Publishers. 25.99 $ Dumnezeul lui Jefferson sau al lui Einstein, „o zeitate care poate fi întrezărită prin miracolele naturii“. Lobdell nu respinge în totalitate credinţa în supranatural, dar cartea sa umanistă şi echilibrată ajută mai mult cauza nereligioşilor decât colericele pamflete ateiste ale lui Christopher Hitchens sau ale altora, intrate deja în banalitate. Iar memoriile autozeflemitoare ale lui Lobdell constituie şi o lectură mult mai amuzantă.

Lobdell, aflat actualmente în pragul vârstei de 50 de ani, îşi începe astfel cartea: „Până la 27 de ani apucasem deja să-mi distrug viaţa.

Cu cinci ani înainte, mă căsătorisem cu nestatornica mea iubită din liceu, în principal din cauză că a părut o soluţie mai simplă decât cea a despărţirii“. Fără măcar a divorţa, Lobdell a plecat pur şi simplu, iar în scurtă vreme noua lui iubită era deja însărcinată. Cariera sa jurnalistică era „împotmolită la o revistă de mâna a doua“ şi – colac peste pupăză – mai suferea şi de acnee. Lobdell era atât de plin de dispreţ faţă de sine, încât îi venea greu să se privească în oglindă. „Când am împlinit 28 de ani, cu greu puteam admite că era ziua mea“, scrie el. „Nu puteam suporta persoana în care mă transformasem. Nu vedeam nici un motiv pentru a-mi sărbători viaţa“.

Metamorfoza a început odată cu naşterea lui Taylor, primul fiu al lui Lobdell. O lună mai târziu, Lobdell s-a căsătorit cu mama lui Taylor la o capelă din Las Vegas (paşi şovăielnici către Iisus, s-ar putea spune); după ceremonie, au asistat la un recital susţinut de Tony Orlando şi Dawn1 în sala de concerte pe jumătate goală a unui cazinou. Lobdell îşi adora fiul şi, la fel ca mulţi alţi taţi, s-a hotărât să se maturizeze cu repeziciune. Dar era sceptic în privinţa căsniciei sale, apărută în împrejurări imperfecte, despre care nu credea că va dura, iar în multe Mark Oppenheimer este editorul revistei online The New Haven Review şi autor al volumului „Thirteen and a Day: The Bar and Bat Mitzvah Across America“.

1 Formaţie pop de succes din anii 1970, aflată evident în declin la data concertului. (n.tr.).

FOTOGRAFIE DE CHALLENGE RODDIE

alte privinţe se simţea în continuare destul de disperat. La puţin timp după nuntă, „într-o zi deosebit de depresivă“, Lobdell şi-a mărturisit suferinţa unui bun prieten. „Ai nevoie de Dumnezeu“, i-a spus prietenul. „Asta e ceea ce lipseşte în viaţa ta“.

Lobdell nu avea nici cea mai mică dorinţă de a se întoarce la indiferenta Biserică Anglicană Episcopală a tinereţii sale, iar prietenul i-a sugerat Biserica Marinarilor, o biserică ecumenică, neasociată vreunei denominaţii religioase, din Newport Beach, California. La Biserica Marinarilor, Lobdell l-a auzit predicând pe pastorul Kenton Beshore despre un Dumnezeu prietenos şi foarte personal. „Acest Dumnezeu mă iubea în totalitate“, scrie Lobdell. „M-am avântat cu braţele deschise în sânul acestei iubiri necondiţionate. El era o stâncă neclintită pe care puteam să-mi întemeiez viaţa“. Biblia, aşa cum era predicată de Beshore, era doar un mic manual de instrucţiuni, conţinând fraze de bun-simţ despre evitarea datoriilor sau a bârfelor, ajutorarea săracilor sau respectarea propriei neveste. Acest Iisus, această carte, această biserică – lui Lobdell, toate i se potriveau.

F

RECVENTÂND biserica, Lobdell a observat că viaţa i s-a îmbunătăţit – prieteni noi, un mariaj mai liniştit, o slujbă mai bună, ba chiar şi o acnee mai puţin pronunţată – şi a atribuit acest lucru lui Dumnezeu. În 1992, la doi ani după ce a început să frecventeze biserica, Lobdell a renăscut la viaţă într-un final, în timpul unei tabere de meditaţie religioasă pentru bărbaţi din munţii San Bernardino. În timpul serviciului religios festiv, când un pastor aspirant i-a invitat pe cei nemântuiţi să vină către Iisus, Lobdell s-a cufundat în cele din urmă în îmbrăţişarea Domnului. Scena este una extraordinar de emoţionantă, mai ales pentru că decizia luată e una foarte dificilă. În ciuda fericirii sale recent găsite, Lobdell este îngrozit de obligaţiile care ar putea însoţi starea de „mântuit“. „Nu voiam să fiu privit ca vreun ciudat“, scrie el.

Va fi oare nevoit să vânture pancarte cu „Ioan 3:16“ în faţa camerei de filmat, la meciurile de fotbal sau să renunţe la toate posesiunile materiale? Milioane de creştini vor recunoaşte această ambivalenţă a actului convertirii, o ambivalenţă care poate merge chiar până la groază. De asemenea, ei vor recunoaşte şi un episod similar cu ceea ce s-a întâmplat atunci când Lobdell şi-a învins în cele din urmă dubiile: „Când am repetat fraza «Îl invit pe Iisus în inima mea», am trăit ceva ce nu pot numi altfel decât o viziune. Timpul s-a încetinit. În ochiul minţii mele, inima mea s-a despicat în două şi o lumină caldă şi scânteietoare s-a revărsat înăuntrul ei“.

Lobdell nu neagă nicăieri forţa experienţei sale iniţiale a convertirii şi nu încetează niciodată să-şi exprime recunoştinţa pentru iubitorii evanghelişti care i-au schimbat viaţa din temelii. Dar, după şapte ani alături de Biserica Marinarilor, declaraţiile de credinţă de tip manual de autoperfecţionare au început să i se pară simpliste şi antiintelectuale. S-a reorientat către Biserica Prezbiteriană, iar apoi către cea Romano-Catolică – alegere care s-a dovedit fatală, căci a început să studieze pentru

Lobdell a trecut de la o biserică evanghelică ecumenică la prezbiterianism şi apoi la catolicism, ajungând într-un final la un ateism contemplativ şi plin de compasiune.

Confirmare exact atunci când catolicii americani se aflau în faţa celei mai sfâşietoare veşti pe care o auziseră vreodată. Iar Lobdell, aflat deja în poziţia de reporter pe teme religioase la Los Angeles Times, nu era în postura celui care îşi permite să ignore aşa ceva.

Am părăsit lumea ştirilor religioase în 2001 (pentru cotidianul The Hartford Courant), exact atunci când un grup de jurnalişti din Boston şi Los Angeles erau pe punctul de a dezvălui o practică oribilă, adoptată de mii de preoţi americani, care au agresat sexual copii mici, sub acoperirea superiorilor lor, timp de mai multe decenii. M-am întrebat deseori cum aş fi dormit dacă ar fi trebuit să fac ceea ce a făcut Lobdell între 2001 şi 2004: a discutat cu supravieţuitorii traumatizaţi ai acestor întâmplări, a privit cum episcopi insesibili încercau să ascundă faptele sub preş şi, poate cel mai rău dintre toate, a văzut cum victimele erau stigmatizate drept catolici nedemni de acest nume, iar preoţii erau apăraţi în ciuda tuturor dovezilor. „Am asistat la momente în care catolicii strigau la victimele care manifestau în faţa unei clădiri parohiale, ba îi mai şi scuipau“, scrie Lobdell. „Am văzut credincioşi care ofereau slujbe preoţilor incriminaţi, ba chiar le plăteau şi cauţiunile“. Credinţa lui Lobdell fusese deja încercată cu ocazia altor articole pe care le scrisese, despre şarlatani care pretindeau că vindecă prin credinţă şi tele-evanghelişti adulteri; dar acei oameni puteau fi categorisiţi rapid în grupul nereprezentativ al nelegiuiţilor. În acest din urmă caz, mii de clerici catolici au fost pătaţi de răul comis. Mulţi erau făptuitorii direcţi, dar încă şi mai mulţi erau cei laşi şi care aleseseră să treacă totul sub tăcere.

L

UI Lobdell a început să-i devină clar nu doar că instituţiile religioase nu erau mai bune decât cele seculare, ci chiar că uneori erau mult mai rele. Până la urmă, sistemele de învăţământ şi asociaţiile sportive pentru copii nu îi apără pe agreso-

rii sexuali cu tenacitatea cu care a făcut-o Biserica Catolică, iar părinţii nu sunt la fel de reticenţi atunci când vine vorba să creadă tot ce poate fi mai rău despre profesori sau antrenori. Exact cultivarea respectului faţă de religie – cu tradiţiile, ritualurile şi ceremoniile sale – este ceea ce face ca preoţii să pară sfinţi şi astfel s-a putut ca nenumărate nedreptăţi să rămână nesemnalate sau să nu li se dea crezare. Uneori, stilul familiar şi colocvial al lui Lobdell, precum şi modestia sa intelectuală, umbresc importanţa spuselor sale. Explicaţia pe care o dă capacităţii religiei de a produce răul este mult mai subtilă decât simplul slogan ateu „religia provoacă războaie“, dar el nu pare conştient de asta.

Din fericire, Losing My Religion nu e o carte sumbră. Fermentul ei este absurditatea, ca, de pildă, atunci când – după ce Lobdell a publicat un reportaj în care a dezvăluit că Paul Crouch, unul din fondatorii reţelei de televiziune Trinity Broadcasting, l-a plătit pe unul din foştii săi amanţi homosexuali pentru a-şi ţine gura – Crouch a folosit atacul satanic al presei centrale asupra sa pentru a aduna încă şi mai mulţi bani din donaţii. Şi, în timp ce divorţul de creştinism al lui Lobdell este dureros, povestea sa se termină cu bine. Tot ceea ce contează, inclusiv cariera şi familia sa, supravieţuiesc acestei despărţiri. Lobdell încheie enumerând fericitele libertăţi pe care ateismul i le-a adus – să-şi urmeze raţiunea, oriunde l-ar purta aceasta, să strângă din umeri şi să accepte că unele mistere sunt inexplicabile. „Îmi lipseşte credinţa pe care o aveam“, scrie el, „aşa cum mi-ar lipsi orice dragoste care a durat multă vreme“. Dar „îmi place viaţa mea pe acest tărâm neexplorat. E nouă, pasionantă şi plină de posibilităţi“. Lobdell este cu adevărat o raritate: un divorţat lipsit de amărăciune, recunoscător pentru mariajul trecut şi la fel de recunoscător pentru drumul care-i stă h înainte după ce acesta s-a încheiat.

7

Periculos de aproape Pierderea fiului îl face pe un tată să se agaţe cu înverşunare de fiica sa, rămasă în viaţă.

scurte şi sandale-platformă, minte cu uşurinţă, renunţă la muzica clasică în favoarea rockului zgomotos şi derutant şi se îndrăgosteşte nebuneşte. Ce tată nu şi-a dorit să arunce un sac zdrenţăros peste fiica sa în momentul transformării dintr-o „silfidă mlădioasă într-o Julietă, într-o Didonă sau într-o Venus“? Ce tată n-ar fi vrut să-şi zăvorască fiica pentru a o ţine departe de privirile lacome ale băieţilor sau n-ar dori să şteargă rimelul lipicios de pe chipul ei feciorelnic? Bryony, ca o adevărată adolescentă, îşi dă repede ochii peste cap şi tună şi fulgeră faţă de regulile tatălui ei. Însă pe măsură ce judecata lui Terence o ia razna – când el decide să-şi urmărească fiica, renunţând la orice respect faţă de intimitatea ei –, nu ne putem abţine să-i luăm partea lui Bryony şi să spunem că tatăl ei şi-a depăşit

„Te paşte agonia dacă-ţi laşi copilul într-o lume a sufletelor pierdute. Trebuie s-o ocroteşti şi să nu-i dai drumul niciodată“.

DE VICTORIA REDEL A prima mea sarcină, o prietenă mi-a mărturisit că-şi adora fetiţa, dar că se simţea cel mai fericită seara, când copilul adormea în cele din urmă şi era ferit de rele. Am dat din cap cu înţelegere, dar, în sine mea, am râs de ea. De ce era atât de obsedată de pericol?

Voia să-şi transforme fetiţa într-o prinţesă închisă în turn? Eram sigură că eu nu voi fi niciodată atât de exagerat de ocrotitoare sau de îngrijo-

L

THE POSSESSION OF MR. CAVE

de Matt Haig 244 pag. Viking. 24.95 $ rată şi că voi favoriza un spirit aventuros. După câteva luni, când fiul meu, aflat la primii săi paşi voioşi, a căzut lovindu-se de o masă, cu un cucui tare conturându-se pe capul lui perfect, am început să înţeleg nemărginita uşurare adusă de fiecare zi prin care trecea nevătămat. Chiar şi acum, când amândoi fiii mei sunt adolescenţi, îmi doresc uneori să-i aşez pe amândoi într-un cărucior dublu pentru copii şi să-i conduc în siguranţă pe străzile din oraş, pline de pericole uluitoare şi de orori de nedescris. În The Possession of Mr. Cave (Posedarea domnului Cave), Matt Haig abordează tocmai aceste orori de nedescris. De fapt, face exces de ele: mama naratorului moare sinucigându-se, soţia îi e ucisă de un hoţ şi – în scena

Victoria Redel a scris două antologii de poezie şi trei volume de ficţiune, între care romanele „Loverboy“ şi „The Border of Truth“.

8

înfiorătoare, fascinantă şi sfâşietoare de la începutul romanului – fiul lui, Reuben, moare într-o încercare prostească de a le face pe plac amicilor care se luau de el. Ce-i mai rămâne tatălui? Şi cum să găsească un motiv de a continua să trăiască cu toată suferinţa? Acestea sunt întrebările iniţiale cu care se confruntă Terence Cave, un restaurator de antichităţi care nu poate să restaureze şi fericirea celor pe care îi iubeşte cel mai mult pe lume.

Se dovedeşte că ceea ce i-a rămas e sora geamănă de 15 ani a lui Reuben, Bryony. Aşa că, temător şi îndoliat, Terence se dedică fericirii şi supravieţuirii fiicei sale. Totuşi, nucleul acestui roman complex constă în întrebarea: ce constituie fericirea unei adolescente de 15 ani şi ce presupune – sau ce ar trebui să presupună – ocrotirea unui tată?

Terence îşi formulează manifestul părintesc în timpul unei călătorii cu fiica sa la Vatican, când Bryony refuză cu încăpăţânare să-şi acopere umerii, lăsându-l să vadă de unul singur Pietà a lui Michelangelo. Acolo, bărbatul interpretează astfel mesajul sculptorului: „Te paşte agonia dacă-ţi laşi copilul într-o lume a sufletelor pierdute. Trebuie s-o ocroteşti şi să nu-i dai drumul niciodată“.

Abnegaţia lui Terence faţă de siguranţa lui Bryony alunecă repede spre frică – o capcană uşoară pentru tatăl unei adolescente frumoase şi talentate. Grija lui se ciocneşte rapid de inevitabilul ei spirit rebel, iar bărbatul devine obsedat şi posedat de nevoia de a-i controla calea printr-o lume scăpată de sub control.

Posesia şi posedarea, după cum anunţă titlul lui Haig, reprezintă principalul subiect al acestui roman. Forma cea mai simplă şi mai directă pe care o ia acest sentiment e obsesia lui Terence de a o proteja pe Bryony de far-

mecele unui băiat din oraş. Însă Terence mai e posedat şi de spiritul fiului său mort, Reuben.

La urma urmei, acest roman e despre gemeni, iar Haig împleteşte cu măiestrie îngemănarea dintre vii şi morţi, dintre bine şi rău, dintre cunoscut şi necunoscut. Terence pare din ce în ce mai năpădit şi controlat de amintirile fiului său mort şi de dorinţele lui întunecate, care-l îndeamnă la acţiuni tot mai periculoase şi mai îndoielnice din punct de vedere moral.

Prezenţa spectrală a lui Reuben, vătămată şi vătămătoare, oferă şi cele mai bune pasaje ale romanului. După moarte, cu chipul său roşu cu semne din naştere, Reuben e, în cele din urmă, plin de o viaţă mai feroce în ochii tatălui său decât a fost vreodată pe când era doar un băiat care încerca să se adapteze. Astfel că Terence e posedat şi de propria senzaţie de vinovăţie, înţelegând că şi-a ignorat fiul, îndreptându-şi atenţia asupra frumuseţii şi talentului fiicei sale.

Simţindu-se complice la moartea lui Reuben, bărbatul devine şi mai vigilent faţă de fiecare mişcare a fiicei sale. Această luptă emoţională încurcată furnizează şi energia tramei. Însă posesia se află şi la baza preocupărilor profund morale ale romanului: poate oare un tată să controleze căile alese de copiii săi? Poate cumva Terence Cave să-şi oblige fiica să se concentreze asupra lecţiilor de violoncel, la care este atât de talentată, şi nu asupra băiatului neîngrijit care o curtează şi care, ca un cavaler tânăr, deşi năbădăios, o salvează de un cal sălbatic?

Haig îi face lui Bryony un portret însufleţit, surprinzând în timbrul potrivit o adolescentă adorabilă, ridicolă şi exasperată. Bryony e întruchiparea clasică a adolescentei nesupuse: se furişează din casă noaptea, poartă fuste

autoritatea părintească. Atunci când ea spune: „Nu eşti un tată. Eşti un dictator. Eşti un fascist ciudat şi îngrozitor“, ne dorim s-o putem elibera şi s-o ajutăm să fugă. Întorsăturile loialităţii noastre sunt esenţiale. Romanul unei obsesii e un roman despre pericole, iar unul dintre aceste pericole constă tocmai în faptul că cititorul se va împotrivi tendinţei de a se identifica cu un narator care-şi pierde stăpânirea de sine. Însă tocmai când suntem siguri că cel mai mare pericol e ca grija părintească a lui Terence s-o ia razna, situaţia se schimbă îndeajuns încât să ne dăm seama că spaimele lui erau îndreptăţite.

The Possession of Mr. Cave se prezintă ca o confesiune finală şi o justificare adusă de un tată fiicei sale. Dacă forma permite cusururilor naratorului să fie domolite de gândurile lui iubitoare (deşi nechibzuite), comportă riscul de a deveni prea explicită şi redundantă. În această poveste înfiorătoare şi prevenitoare, autorul trebuie să strunească prin simţul proporţiei tendinţele naratorului. Rezultatele lui Haig ar fi fost mai puternice dacă i-ar fi stăvilit justificările lui Terence şi ar fi avut încredere că redutabilele sale scene ne vor proiecta în mintea aflată în cădere liberă a unui tată.

Haig nu e străin de obsesie şi tragedie.

Două dintre romanele sale anterioare sunt reinventări contemporane ale pieselor lui Shakespeare, iar idila interzisă a lui Bryony trimite cu gândul la Romeo şi Julieta, completată cu o scenă a balconului. Totuşi, protagoniştii chinuiţi ai lui Haig nu sunt regi şi nici nobili. În The Dead Fathers Club, fantoma unui tată proprietar de pub îi cere fiului său să-l răzbune, iar în The Possession of Mr. Cave, Terence are un magazin de antichităţi şi-şi câştigă traiul vânzând doamnelor din localitate ceainice Worcester şi distanţându-se de vecinii săi din clasa muncitoare prin cugetări despre Keats şi Beethoven.

Tragedia lui Terence se citeşte ca un coşmar care-l lasă pe un părinte să tremure de frică pe întuneric. Poate că vrem să ne considerăm persoane mai rezonabile, care le-ar permite copiilor să se bucure de apriga lor independenţă. Însă, în ciuda exceselor cărţii, Haig m-a cucerit: în timp ce citeam The Possession of Mr. Cave, mă tot ridicam să veh rific că fiii mei dormeau în paturile lor.

ILUSTRAŢIE DE HENRIK DRESCHER

America fără mască Un autor britanic critică Statele Unite pentru consecinţele războaielor din Afganistan şi Irak şi ale dezastrului financiar din 2008.

DE ROGER COHEN CEASTA este perioada cea mai grea pentru cei care cred că Statele Unite au o misiune specială în a încuraja emanciparea politică şi morală a lumii. Două războaie dificile şi implozia sistemului financiar al ţării au creat impresia convingătoare a unei mari puteri în declin. Discreditarea idealurilor americane în timpul fostului preşe-

A

THE MYTH OF AMERICAN EXCEPTIONALISM

de Godfrey Hodgson 221 pag. Yale University Press. 26 $ dinte George W. Bush a adâncit un dezastru contrabalansat doar de reafirmarea posibilităţilor americane prin identitatea succesorului său. Însăşi ideea americană este, se pare, în egală măsură prejudiciată.

De la naşterea a ceea ce este acum cea mai bătrână republică a lumii, noţiunea înălţătoare a „oraşului de pe culme“ a rezidat undeva în profunzimea psihicului american. Aşa cum spunea Tom Paine, „Cauza Americii este într-o mare măsură cauza umanităţii“. Cu alte cuvinte, Statele Unite au fost excepţionale, nu mânate doar de interesele şi ambiţiile oricărei naţiuni care se luptă pentru teritoriu şi bogăţii, ci chemate să asigure că „guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni nu va pieri de pe faţa pământului“, după cum s-a exprimat Lincoln. În miezul excepţionalismului american se ascunde nuanţa mesianică a credinţei într-o ţară cu vocaţie globală pentru progres.

Este ideea pe care Godfrey Hodgson, un autor britanic cu o vastă experienţă privind Statele Unite şi oarecare sentimente de amant înşelat faţă de acestea, o examinează în provocatoarea sa nouă carte, The Myth of American Exceptionalism (Mitul excepţionalismului american). După cum sugerează titlul, Hodgson nu e convins de misiunea globală a Americii. Statele Unite, scrie el, au devenit „doar o ţară mare, dar imperfectă, printre atâtea altele“. Mai mult decât sceptic, e mânios, îngrozit de ceea ce vede ca fiind manipularea religioasă, moralizatoare şi de dreapta a unui idei odată înălţătoare.

Hodgson susţine că „ceea ce a fost în esenţă un set de convingeri eliberatoare a fost corupt în ultimii vreo 30 de ani de aroganţă şi egoism, devenind ceea ce este acum: un fundament periculos pentru politica naţională şi pentru sistemul internaţional“.

O asemenea „corupere“ e imposibil de contestat. Excepţionalismul înverşunat a fost evident în campania electorală de anul trecut, când republicanii, cu partidul lor obosit din punct de vedere intelectual, au încercat să obţină o ultimă scânteie de energie politică prin genul de dezlănţuire la-naiba-cu-lumea, Dumnezeu-ne-a-ales care a contribuit la victoria lui Bush din 2004. Dar americanii nu

Roger Cohen este editorialist la Times şi International Herald Tribune.

ILUSTRAŢIE DE DAVE PLUNKERT

mai prizau excepţionalismul; erau mai dispuşi să investească în sistemul de sănătate european. În acest moment decisiv, cartea lui Hodgson furnizează o analiză utilă, chiar dacă uneori repetitivă, a ceea ce el numeşte „relatarea deformată şi selectivă a virtuţii excepţionale“ a Americii. De la început, spune el, America a fost ceva mai puţin excepţională decât şi-a imaginat, dat fiind că părinţii fondatori erau descendenţi din punct de vedere intelectual ai Iluminismului, politica lor progresistă fiind modelată de gânditori ca Locke, Hume, Montesquieu şi Voltaire. În ciuda tuturor deosebirilor, sugerează el, „America secolului XIX şi Europa secolului XIX erau în esenţă două părţi ale aceleiaşi civilizaţii liberale capitaliste şi progresiste“. Totuşi, recunoaşte că Revoluţia Americană a creat prima mare republică a lumii şi „a înlocuit dreptul divin, dreptul ereditar şi legitimitatea cutumei cu autoritatea supremă a poporului“. Curios, acest lucru s-a petrecut chiar dacă liderii ei au adoptat ceea ce Hodgson numeşte „fibra destinului religios în tiparul patriotismului american“ – acel gust pentru limbajul izbăvirii şi mântuirii evident de la Lincoln până la Wilson, Reagan şi Bush.

Analiza lui Hodgson urmează două evoluţii: a naţiunii, de la excepţionalism la depăşirea limitelor şi deziluzie, şi a sa, de la tânărul corespondent din Washington inspirat de o „Mare societate a egalităţii rasiale şi prosperităţii comune“, la deza-

măgire. Uneori, naraţiunea personală pare s-o copleşească pe cea legată de naţiune.

Lungi pasaje ale cărţii formează o litanie amară şi-i dau uneori un aer refractar.

Hodgson spune, de exemplu, că noua frontieră extinsă a tinerei Americi a deosebit ţara de Europa şi i-a modelat idealurile de libertate, dar apoi se simte obligat să adauge:

Statele Unite, scrie Hodgson, au devenit „doar o ţară mare, dar imperfectă, printre atâtea altele“. „Memoria colectivă americană minimalizează influenţa evenimentelor din istoria europeană în expansiunea către vest a Statelor Unite“. Sigur, cumpărarea Teritoriului Louisiana a fost o fabuloasă afacere imobiliară în defavoarea francezilor, dar cum diminuează acest lucru spiritul distinct al individualismului şi iniţiativei americane, la forjarea căruia a contribuit întreg teritoriul?

Cartea e foarte convingătoare la identificarea distorsiunilor ideii americane în deceniile recente. Finalul triumfător al războiului rece a lăsat puterea americană fără rival, consolidând impulsul misionar. Începând cu reacţia conservatoare la contracultura anilor 1960, politicile ţării au virat spre dreapta, alimentând o mitologie a puterii americane.

Muncitorii americani au cedat în faţa stăpâ-

nilor lor corporatişti şi a inginerilor finaciari nereglementaţi de pe Wall Street, deşi capitalismul şi-a ocupat „locul pe podium ca un aspect al excepţionalismului american aproape egal cu democraţia“. Războaiele culturale au condus la ascensiunea unei noi drepte creştine hotărâte să-şi apere concepţia asupra valorilor americane nu doar împotriva oraşelor metrosexuale de pe coastă, ci şi împotriva Canadei şi Europei ce ridiculizează pedeapsa cu moartea. Rezultatul, susţine Hodgson, este o Americă unică nu pentru valoarea sa, ci pentru eşecuri şi iluzii.

Numărul mare de deţinuţi din închisori este excepţional. Calitatea sistemului de sănătate este excepţional de scăzută. Gradul de inegalitate socială e excepţional de acut.

Educaţia publică a intrat într-un declin excepţional. Americanizarea Holocaustului şi susţinerea necritică a Israelului au demonstrat o abilitate excepţională de a ascunde adevăruri incomode, inclusiv larg răspândita indiferenţă manifestată de americani faţă de genocidul lui Hitler chiar în timp ce acesta se petrecea.

Unele aserţiuni dubioase sunt prezentate în sprijinul acestui denunţ, printre care nici mai mult nici mai puţin decât susţinerea ideii că sistemul de sănătate cubanez este „la fel de bun sau mai bun decât cel mediu din America“.

Orice, de la soarta băştinaşilor americani la insuficienţa ajutorului extern al Statelor Unite, e invocat în sprijinul lamentaţiei. Dar nu vreau să caut noduri în papură; este un moment de dureroasă nefericire americană şi e surprins bine de Hodgson. Unde cred că greşeşte e în aparenta sa convingere că nişte State Unite moderate pot şi ar trebui să devină pur şi simplu o naţiune între naţiuni.

America s-a născut ca o idee şi astfel trebuie să ducă acea idee înainte. Este, în multe privinţe, ultimul stat ideologic de pe pământ. Ştim cu toţii că India şi China se dezvoltă, dar ne-ar fi greu să spunem ce înseamnă ele. Un reviriment american fără întruchiparea universalistă a libertăţii, democraţiei, domniei legii şi liberei iniţiative îmi pare imposibil; dificultatea rezidă în modul de realizare a acestui lucru într-o lume interconectată, unde problemele necesită acţiuni coordonate. Nu bombasticismul e soluţia, ci ascultarea cu atenţie.

Preşedintele Obama, care şi-a proclamat credinţa în excepţionalismul american, chiar dacă unul bazat mai mult pe valori decât pe putere, s-a angajat să îndrepte multe dintre relele enumerate de Hodgson. Cea mai mare provocare a sa ar putea rezida în cum să ducă la bun sfârşit reforma fără a submina deschiderea, apetitul pentru schimbare, etica muncii, încrederea în forţele proprii şi optimismul dinamic pe care orice imigrant venit în această ţară, şi în special un european, le recunoaşte ca fiind distinct şi esenţial americane. Pentru a reuşi în timp, bănuiesc, Obama ar putea avea nevoie să folosească ceva mai puţină seriozitate inflexibilă şi un pic mai mult din vocabularul izbăvitor al excepţionalismului care i-a unit pe americani în credinţa lor în „ultima şi cea mai bună speranţă de pe h pământ“ a lui Lincoln.

9

Vezi că vine tata O autobiografie despre un tată care bea prea mult şi-şi bătea copiii până când fiul său s-a făcut destul de mare încât să riposteze.

DE JAMES MCMANUS NDIFERENT dacă-l credeţi pe John Queenan plăcut prin sinceritatea sa frustă ori deranjant prin meschinărie, această a zecea carte are toate şansele să vă întărească părerea. În Closing Time (Ora închiderii), Queenan scrie cu fineţea lui obişnuită şi caustică, de această dată despre ce înseamnă să creşti fiind irlandez şi sărac în Philadelphia anilor 1950 şi ’60. El slujeşte ca ajutor la biserică, se tot mută dintr-un an-

I

CLOSING TIME

A Memoir de Joe Queenan 338 pag. Viking. 26.95 $ samblu de locuinţe subvenţionate în altul, îşi petrece un an la seminar şi încă trei la liceul Cardinal Dougherty. Lucrează într-o mercerie, într-o farmacie şi într-o fabrică de gumă de mestecat. Trupa sa se specializează în „folk psihedelic pentru petreceri de bar mitzvah“, cel puţin până când el se îndrăgosteşte de o tânără nenorocoasă care-l atrage înspre muzica clasică. Înainte să ajungă la facultate, educaţia băiatului e supravegheată de preoţi belicoşi.

Unul îşi petrece după-amiezile de sâmbătă „aducându-ne aminte cât de inutili suntem“ şi comportându-se „de parcă s-ar fi pregătit să-i tragă una cuiva“. Altul e preotul căruia Queenan şi colegii săi trebuie să i se spovedească, deşi nu prin paravanul confesionalului, ci într-o încăpere puternic luminată.

Totuşi, preoţii şi sărăcia, fetele şi muzica sunt aproape pe lângă subiect, oricât de amuzant le-ar spune Queenan povestea. De la prima la ultima pagină, Closing Time e o carte despre ce înseamnă să trăieşti cu un tată beţiv, violent şi abuziv, un bărbat care-şi bate cu regularitate fiul şi fiicele. Nu e vorba de nişte palme la fund din cauza unor greşeli copilăreşti, ci de atacuri brutale provocate de alcool şi de respectul de sine scăzut. Joe Queenan Sr. a renunţat la şcoală în clasa a noua, s-a înrolat în armată, s-a încăierat cu poliţia militară când nu a primit permisie ca să asiste la înmormântarea părinţilor săi şi a stat trei ani într-o închisoare militară; şansele sale de a-şi găsi o slujbă s-au spulberat.

Fiul său analizează cum se cuvine aceste aspecte, precum şi alte circumstanţe atenuante, însă nu le acceptă drept justificări pentru bătăile primite.

După cincizeci de ani, îi simţim furia lui Queenan când descrie încă un alt „act ritual de despuiere a odraslelor şi de biciuire peste fese şi coapse cu o curea groasă de piele astfel încât să urle, să implore, să sângereze şi să rămână învineţiţi zile la rând, dorindu-şi să fi murit cu tot cu tatăl lor“. Mama lui Queenan e scutită de bătăi, însă îşi urăşte soţul pentru

James McManus a scris „Positively Fifth Street“. Următoarea sa carte, „Cowboys Full: The Story of Poker“, va fi publicată în octombrie.

10

că le administrează. Totuşi, nu face mare lucru ca să-şi protejeze copiii.

Când Queenan ajunge la adolescenţă, „continuarea existenţei“ tatălui său „o ameninţa pe a noastră“. Fratele şi surorile cad de acord: „Ne doream să moară sau să plece. Singurul lucru bun pe care-l putea face pentru noi de-acum era să se arunce în faţa unui camion sau să-şi taie gâtul“. Bătăile au continuat până când Joe Jr., de 16 ani şi 1.82 m, îşi adună curajul să-i răspundă cu un pumn. Mama şi surorile pun capăt bătăii celor doi, însă axa familiei s-a înclinat. „Din motive evidente, asta l-a făcut periculos“, scrie Queenan. Până când băiatul pleacă de acasă la facultate, nu merge la culcare fără să blocheze uşa cu un scaun şi fără să-şi pună lângă pat un cuţit de măcelărie. „N-am mai dormit bine în casa tatălui meu după aceea. Şi nu i-am întors niciodată spatele“. Explozia lor de pe urmă îl azvârle pe fiu spre o tentativă apatică de sinucidere cu pastile.

Closing Time permite atât cititorului cât şi autorului să observe modul în care tristeţea violentă a tatălui, împreună cu cea a unora dintre preoţi, i-a alimentat lui Queenan aplecarea spre dispreţ. Despre un farmacist care-l angajează în adolescenţă, îi prezintă New Yorkul şi pe care băiatul îl admiră sincer, autorul se simte obligat să scrie: „Umbletul lui te trimitea cu gândul la un gnom supradimensionat, care avansează cu paşi ciudat de mici şi ţopăiţi, ca un

urs timid care dansează... Imaginea de ansamblu – burtă de bere, vestă chirurgicală, chelia lucioasă, ţigările Kool, pălăriile de postav – nu era un tocmai atrăgătoare“.

Nu încape nici o îndoială că proza lui Queenan poate fi scabroasă şi totuşi interesantă, deşi, de obicei, autorul e mai amuzant în eseuri, unde ridiculizarea are mai puţin timp să se coaguleze în fiere sau şmecherii ieftine. Totuşi, Closing Time n-are nevoie să fie deosebit de amuzant pentru a funcţiona.

Autorul se străduieşte să dezamorseze o bombă neexplodată din psihicul său. Nu-i nici o nevoie să râdem în timp ce-l privim.

Pe parcurs, Queenan se însoară cu o englezoaică şi pune bazele unei familii. Se lasă de băut şi s-ar părea că renunţă chiar să-şi mai bată copiii. Pe la 40 şi ceva de ani,

Până când a plecat de acasă, Queenan nu s-a dus la culcare fără să-şi blocheze uşa cu un scaun şi să-şi pună un cuţit de măcelărie lângă pat. are o carieră rentabilă, scriind editoriale şi cărţi. Visul de a-şi „câştiga traiul ridiculizând oamenii“ i s-a îndeplinit.

Joe Queenan şi sora sa Ree împreună cu mătuşa lor Cassie în 1957.

În timpul unei rare vizite familiale, tatăl său, acum în vârstă, îl ia deoparte ca să-şi ceară iertare: „Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat la Alcoolicii Anonimi e că trebuie să recunoşti că le-ai făcut rău oamenilor şi să le spui cât de rău îţi pare“. Queenan nu-l crede câtuşi de puţin, totuşi. „N-am putut să-l iert“, scrie autorul, „dar am dat oricum mâna cu el, măcar pentru că acea scenetă înfiorătoare mă făcea să mă simt incomod şi voiam să se termine odată“. Pentru el, aşa ceva e şantaj: „Era obligatoriu să-i accept scuzele oferite, căci, altminteri, abuzatorul pocăit poate să recidiveze, chiar şi numai din dezamăgirea că i s-a refuzat iertarea“. Întreaga ţară s-a înmuiat, crede el, acordând absolvirea de păcate alcoolicilor numai „pentru că se proclamă neputincioşi în faţa dependenţei lor“. Într-un editorial din Newsweek, Queenan critică aspru Alcoolicii Anonimi şi pe tatăl său. Băutura nu creează dependenţă la fel de uşor ca nicotina sau cocaina, susţine scriitorul, dar societatea se aşteaptă ca oamenii să scape singuri de aceste vicii sau să suporte consecinţele. „Oricine a dus un pahar de băutură la gură ştia foarte bine ce face; nu e ca şi cum te-ai îmbolnăvi de malarie fiindcă te-ai rătăcit în jungla nepotrivită“. Queenan merge mult mai departe, făcând chiar un film – Doisprezece paşi spre moarte, în care ia peste picior doctrina celor de la Alcoolicii Anonimi.

La scurtă vreme, sănătatea tatălui său a început să se şubrezească. Doamna Queenan l-a dat afară, iar bătrânul a ajuns într-un hotel ieftin şi mizer. Când vestea îi ajunge la urechi, Joe îşi scoate carnetul de cecuri şi-l mută pe tatăl său într-un apartament decent. Totuşi, din alte puncte de vedere se poartă cu el „cu răutatea nonşalantă care devenise deja mijlocul meu de trai“.

Când o trăsătură pe care o detestă atât de mult la tatăl său se transformă în propriul său capital de bază, cum să nu plătească?

Spre final vor interveni şi nişte armistiţii, însă când familia are grijă de bătrân pe patul său de moarte, atmosfera nu e plină nici de căldură şi nici de nostalgie. Două dintre fiice îşi consideră tatăl „dincolo de mântuire“, iar mama lor refuză, pentru ea şi pentru fiicele ei, să fie menţionată în necrolog.

Fiul nu simte nici dragoste, nici respect: se află acolo doar pentru că „dacă ai un tată rău, asta nu-ţi dă dreptul să fii un fiu rău“.

Trei ani mai târziu, comemorarea morţii lui Joe Sr. trece neobservată. „Tata murise şi nu-mi era dor de el“, scrie Queenan.

Cine ar simţi altfel, după ce ar fi fost bătut de nenumărate ori de acest bărbat?

Sărăcia catolicilor irlandezi provocată de alcoolismul părinţilor a fost abordată în urmă cu 13 ani de Frank McCourt în Angela’s Ashes, carte pe care Queenan, aproape o excepţie în rândul publicului cititor, a considerat-o „imposibil de citit“, poate şi din cauza climatului său de indulgenţă. În acea autobiografie nu există copii bătuţi, dar trei dintre ei mor din cauza beţiilor repetate ale lui Malachy McCourt.

Dacă abordarea subiectului la Queenan e revigorant de nesentimentală sau doar extrem de meschină ar putea depinde de h relaţia fiecărui cititor cu tatăl său.

FOTOGRAFIE OFERITĂ DE FAMILIA QUEENAN

Art întunecat DE JAMES CAMPBELL

Î

N , la acceptarea medaliei din partea Fundaţiei Naţionale pentru Carte pentru contribuţia remarcabilă la literatura americană, Stephen King a atras atenţia asupra diviziunii culturale „dintre aşa-numita ficţiune populară şi aşa-numita ficţiune literară“. Acordarea medaliei „unuia ca mine“ i-a stârnit speranţa că „pe viitor lucrurile nu fi neapărat aşa cum au fost dintotdeauna. Se pot clădi punţi de legătură“.

Dacă Oscar Wilde, Bram Stocker DUMA KEY

de Stephen King 624 pag. Ediţie cartonată Editura Nemira. 78.9 lei şi Mary Shelley sunt socotiţi autori din seria aşa-numitei ficţiuni literare, atunci King s-a tot implicat în clădirea punţilor de legătură încă din acea seară.

Trama din Duma Key, înspăimântătoare în sine, dar menită să aducă plăcerile groazei vastului public cititor al lui King, ar fi putut să fie schiţată pe reversul romanului Portretul lui Dorian Grey, de Oscar Wilde, o analiză înfiorătoare a magiei artei. Sunete sinistre, vampirice poate, se aud de sub temelia casei în jurul căreia se desfăşoară povestea din această carte, în vreme ce naratorul face greşeala de a dezlănţui forţe răuvoitoare pe care nu le poate ţine sub control.

Edgar Freemantle e un fost şef de şantier care s-a mutat în Florida după ce şi-a pierdut braţul drept într-un accident la locul de muncă. Bărbatul urmează sfatul unui psiholog şi se mută pe o fâşie pustie, în mijlocul „brăţării fermecate de insule de pe coasta de vest a Floridei“, unde se apucă de pictură.

Acolo se instalează într-o casă mare, se împrieteneşte cu vecinii şi admiră frumuseţea naturii, care îi inspiră un nou hobby pacientului aflat în recuperare.

Spre mirarea lui Edgar, toată lumea rămâne cu gura cascată în faţa picturilor lui. Criticul de artă din localitate îl declară „un adevărat artist al stilului primitiv american“. Proprietarul galeriei îl asigură că acesta e un compliment.

La fel ca în romanele sale recente, între care şi Dreamcatcher şi From a Buick , King se inspiră din anumite elemente ale accidentului de maşină pe care l-a suferit în Maine în , când un şofer neatent de camion i-a zdrobit şoldul, coastele, coloana şi cam totul pe lângă (atât în povestea sa, cât şi în cea a lui Freemantle, e vorba de o camionetă Printre cărţile lui James Campbell se numără o biografie a lui James Baldwin şi o culegere de eseuri, „Syncopations: Beats, New Yorkers, and Writers in the Dark“.

Dodge). Prima parte din Duma Key urmăreşte durerea frustrantă a lui Edgar şi pierderea memoriei, vizitele la psihologi şi tulburarea vieţii sale casnice. Când devine violent, soţia intentează divorţ, lăsându-l doar în tovărăşia unei păpuşi care face parte din programul său de controlare a furiei, însă până şi aceasta pricepe, în „trupul ei flexibil şi idiot“, când Edgar e lovit de o amnezie temporară.

Duma Key e străbătut de un curent scatologic constant; până şi în momente mai bune, Edgar e predispus la remarci de genul „poţi să îndrumi o curvă spre cultură, dar nu poţi s-o faci să gândească“.

Subiectul paranormal intervine destul de devreme, când artistul îşi dă seama că a introdus într-o pictură imaginea logodnicului fiicei sale, deşi nu l-a văzut niciodată.

Ulterior, dându-şi seama de capacităţile sale creatoare, le foloseşte pentru a-şi vindeca prietenul şi vecinul din Key, Wireman, un alt personaj cu un trecut dureros. Wireman are grijă de bătrâna Elizabeth Eastlake, proprietara casei lui Edgar. Numai ea cunoaşte adevărul din spatele misterioaselor murmure care se aud din subsolul casei şi al apariţiilor fantomatice de la orizont.

Cititorilor care se vor grăbi să devină creduli la intrarea pe tărâmul supranaturalului le va veni mai greu să facă acelaşi lucru atunci când se vor confrunta cu primirea de care se bucură picturile lui Edgar, după ce acesta e convins să le expună la Galeria Scoto. Freemantle e cu siguranţă un pictor „aşa-numit popular“: până şi trecătorii sunt profund afectaţi de lucrările lui. Pentru cei care-şi pot permite, „Pasul  e să-mi spui cât vrei pe tabloul acela... Pasul  e că eu îţi completez cecul“. Pentru alţii, precum credinciosul şofer comisionar Jack, răspunsul e şi mai simplu: „Frate, picturile astea sunt nemaipomenite!“.

Dificultatea evocării magiei artei grafice care nu poate fi văzută i-a derutat pe mulţi scriitori înaintea lui King. Respingând elogiile cu care e întâmpinat, Edgar îşi desconsideră picturile, declarându-le „Dalí reîncălzit“, dar e greu să pui de acord această comparaţie cu descrierile a patru lucrări recente, „cele pe care am ajuns să le consider mixturile mele de

amurg. Uneia i-am adăugat o cochilie de nautil, alteia, un compact disc pe care e tipărit cuvântul Memorex (cu soarele strălucind roşu prin gaură), iar celei de-a treia i-am pus un pescăruş mort pe care l-am găsit pe plajă, ridicându-l doar la dimensiunea unui

terizarea e superficială. Edgar nu se prezintă ca un personaj simpatic, iar Wireman e pe cât de antipatic poate fi un bărbat care-şi presară conversaţia cu expresii în spaniolă şi cu citate contagioase din piese rock ’n’ roll şi care vorbeşte despre sine la persoana

pterodactil. Ultima era cu stratul de pământ de sub casa mea, reconstituit dintr-o fotografie digitală“.

Trama din Duma Key e labirintică, deşi mult prea lungă, cu morţi care sunt legate supranatural şi cu apariţia unor zombi în sufragerie, dar carac-

a treia. Wireman – şi apoi şi Edgar şi Jack – depune o cantitate uriaşă de energie emoţională pentru îngrijirea lui Elizabeth Eastlake, însă cititorul tot n-are cum să observe în ce constă farmecul acestui personaj. După ce bătrâna moare când Edgar începe să-şi

expună picturile, lăsându-i moştenire bunuri de  de milioane de dolari lui Wireman, acesta vine cu o propunere: „Deci ce zici? Hai să ne combinăm averile“. Edgar dă din colţ în colţ cu agerime, răspunzând: „Simon şi Garfunkel, ... nu mă pot hotărî acum“. În discursul de acceptare a distincţiei oferite de Fundaţia pentru Carte, King i-a mustrat pe cei care „pun preţ pe mândria“ de a alege să nu citească romane de John Grisham, Clive Barker sau Mary Higgins Clark: „Ce credeţi? Că primiţi bonusuri sociale sau academice dacă vă îndepărtaţi intenţionat de propria cultură?“. Lăsând deoparte nepoliteţea sugestiei că deprinderile de lectură ale audienţei sale erau dictate mai curând de snobism decât de gust, remarca oferă o perspectivă a culturii bazată nu pe ceea ce se spune şi se scrie mai bine, ci pe nivelul ridicat al încasărilor. Dacă termenul de „ficţiune literară“ are vreun sens, el se referă cu siguranţă la încercarea unui scriitor de a reflecta o parte din complexitatea vieţii noastre în interacţiunea dintre personaje. Dacă lăsăm deoparte accidentul iniţial, prea puţine dintre evenimentele macabre din povestea lui Edgar au vreo legătură cu experienţa trăită a majorităţii oamenilor.

O porţiune considerabilă e dedicată mesajelor criptice ale domnişoarei Eastlake, apoi urmăririi şi înăbuşirii vampirilor la care se referea bătrâna. Se dovedeşte că harpoanele de argint şi sfeşnicele sunt mai eficiente decât ţăruşii din lemn, iar Edgar îşi vede de treabă cu atitudinea lăudabilă că nu e putinţă ca vreun zombi să-i ucidă fiica şi să scape nevătămat. Duma Key e un western de camaraderie promovat ca o poveste de groază, ca să nu ne aventurăm la o analiză a meritelor sale literare. Dacă e să adaptăm remarca lui Oscar Wilde din prefaţa la Portretul lui Dorian Grey, nu există nici ficţiune populară şi nici ficţiune literară. „Cărţile sunt bine scrise sau prost scrise. Nimic mai mult, nimic mai puţin“.

Această recenzie a apărut iniţial în numărul din  martie  al The New York Times Book Review.

11

Recomand ri / Virginia Costeschi

Lecturi de mai YES MAN

de Danny Wallace 584 pag. Editura Trei. 49 lei „Eu, Danny Wallace, în depline capacităţi fizice şi mentale, scriu acest manifest privitor la viaţa mea, după cum urmeaza: Jur că voi fi mai deschis ocaziilor care se ivesc. Jur că-mi voi trăi viaţa, folosindu-mă de fiecare şansă care-mi stă la dispoziţie. Jur că voi spune DA oricărui serviciu, cerere, propunere şi invitaţie...

Jur că din acest moment voi spune DA acolo unde altădată aş fi spus NU“.

Danny Wallace este un londonez cu o slujbă lejeră de producător la radioul public. Trecut de  de ani şi tocmai despărţit de iubita lui, trece printr-o perioadă de izolare, spre supărarea prietenilor. Până într-o zi când, într-un autobuz, primeşte un sfat de la un străin misterios, cu barbă: „Spune DA mai des!“. Se decide să urmeze sfatul timp de un an. Şi viaţa i se schimbă cu totul: acceptă întâlniri în locuri ciudate, dă curs ofertelor primite pe Internet, nu refuză nici un cerşetor sau, pur şi simplu, cedează invitaţiei de a bea un pahar în plus, intrând astfel în situaţii nu tocmai uşor de gestionat. Şi slujba lui ia o altă turnură: din moment ce spune da responsabilităţilor, i se încredinţează, spre disperarea lui, tot mai multe sarcini.

Atitudinea sa pozitivă îl face totuşi din ce în ce mai plăcut tuturor. O carte autobiografică a cărei adaptare cinematografică îl are pe Jim Carrey în rolul principal.

FATA CARE S-A JUCAT CU FOCUL MILLENNIUM 2

de Stieg Larsson 768 pag. Editura Trei. 55 lei Lisbeth Salander se întoarce în Suedia după o lungă vacanţă în Caraibe.

A pus mâna pe o mare sumă de bani şi este, pentru prima dată în viaţă, independentă financiar. Dar nu mai are nici familie, nici prieteni, realizează că este complet singură. În acelaşi timp, Mikael Blomkvist de la revista Millennium a dat de un nou subiect fierbinte.

Jurnalistul Dag Svensson şi prietena lui Mia Bergman au dovezi despre existenţa unei fi12

liere de prostituţie care activează între Europa de Est şi Suedia şi care, mai mult, este muşamalizată de serviciile secrete. Multe dintre persoanele implicate în traficul cu femei au poziţii sociale importante. Întâmplări din trecutul întunecat al lui Lisbeth Salander încep să iasă la iveală. Când Dag şi Mia sunt brutal asasinaţi, bănuielile se îndreaptă spre Salander, iar poliţia va declanşa o adevărată vânătoare. Ea se decide să pună capăt pentru totdeauna trecutului şi să-i pedepsească pe cei care merită.

Drumurile lui Blomkvist şi Salander se întretaie din nou. Jurnalist suedez, Stieg Larsson a murit în , în mod neaşteptat, în urma unui crize cardiace.

Cu câteva luni înainte, îi predase editorului său trilogia MILLENNIUM, o serie de romane care aveau să se numere, după dispariţia sa, printre cele mai căutate şi citite cărţi din lume.

le manifestări artistice la înfloritoarele civilizaţii antice, de la Evul Mediu bizantin şi Renaştere la suprarealismul lui Dali şi minimalismul anilor ‘. Ilustraţiile alese cu grijă susţin şi îmbogăţesc textul, asigurând emoţia vizuală în prezentarea fiecărei epoci şi personalităţi. Împreună, textul bine documentat şi ilustraţia, propun iubitorilor de frumos o aventură fascinantă în istoria artei lumii, oferind cititorilor o lucrare cu adevărat esenţială.

JURNAL TRIST

de Katherine Mansfield Editura Art. 25 lei Jurnal trist adună însemnările din ultimii ani ai lui Katherine Mansfield.

Apropiindu-se, treptat, de sfârşitul vieţii, scriitoarea trece, cu luciditate, printr-un întreg proces de pregătire şi transformare. Cel mai important gând,

ISTORIA ILUSTRATĂ A LUMII ISTORIA ILUSTRATĂ A ROMÂNIEI

Coordonatori: Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan Litera Internaţional. 608 pag. 169 lei (disponibilă şi în limba engleză) Istoria ilustrată a României, coordonată de Ioan-Aurel Pop şi Ioan Bolovan, a fost elaborată după mai bine de  ani de la căderea comunismului în România, fiind rezultatul sintetizării unor cercetări recente, care aduc noi interpretări în legătură cu multe dintre episoadele trecutului românilor. Autorii au intenţionat să cultive convingerea că trecutul, cunoscut şi asumat, oferă o cheie a înţelegerii prezentului.

Lucrarea cuprinde . de ilustraţii şi  de hărţi.

Litera Internaţional 544 pag. 169 lei Porniţi într-o călătorie virtuală în timp, de la perioada antică până în zilele noastre: un volum esenţial!   de fotografii, reproduceri, ilustraţii şi hărţi.

Civilizaţii, imperii, invenţii, războaie, revoluţii, fapte memorabile, personalităţi marcante.

Nu rataţi ocazia de a descoperi cele mai importante evenimente care au marcat existenţa omenirii de-a lungul secolelor! Volumul cuprinde capitole precum Preistoria - primele imperii, Lumea antică, Evul Mediu, Începutul perioadei moderne, Epoca Modernă, Războaiele mondiale şi perioada interbelică, Lumea contemporană.

Litera Internaţional 512 pag. 64.90 lei De la picturile rupestre la operele cubiste din secolul al XX-lea, de la templele greceşti la stampele japoneze, Istoria vizuală a artelor plastice propune o incursiune cronologică prin cele opt epoci fundamentale ale istoriei artei şi oferă o perspectivă limpede asupra celor mai importante momente ale acestora.

Pasionaţii de istoria artei vor descoperi în paginile acestei lucrări povestea capodoperelor şi a creatorilor lor, de la prime-

BEZNĂ VIZIBILĂ. AMINTIRI DESPRE NEBUNIE

de William Styron Editura Art.  pag.  lei În vara anului , William Styron a fost copleşit de o insomnie persistentă şi de un sentiment îngrijorător de rău general - primele semne ale unei depresii profunde, care avea să-i sugrume existenţa şi să-l aducă în pragul sinuciderii. Beznă vizibilă îi oferă cititorului ocazia unei călătorii fără precedent pe tărâmul nebuniei. Este o prezentare din interior a suferinţei agonizante a autorului însuşi, este privirea sa curioasă aruncată unei maladii care afectează milioane de oameni, dar este încă în mare măsură neînţeleasă.

Datorită francheţei remarcabile şi puterii descriptive ale lui Styron, oricine citeşte această carte va reuşi să-şi facă o idee despre suferinţa prin care trece o minte disperată.

CATALOGUL FIINŢELOR FANTASTICE

Editura Art. 194 pag. 64.5 lei De la zânele fermecate până la zeităţile mării, de la îngeri până la demoni,

BAL LA CONTELE D’ORGEL

de Raymond Radiguet Editura Art. 144 pag. 15 lei SIMBOLURI SACRE, POPOARE, RELIGII, MISTERE

ISTORIA VIZUALĂ A ARTELOR PLASTICE

care nu-i dă pace nici măcar o clipă, este acela de a scrie. În ciuda bolii şi a obsesiei pe care o naşte - reumatismul care îi afectează inima, răceala care duce la pleurezie -, reuşeşte să se menţină într-o permanentă stare creativă. Mai mult decât atât, prietena ei, L.M., îi spune că, dacă s-ar vindeca, nu ar mai putea scrie. Iar moartea fratelui ei pe front o îndeamnă să scrie cu o şi mai mare înverşunare. Jurnalul lui Katherine Mansfield arată o cale nesperată prin care slăbiciunea umană se transformă în puterea de a fi un mare scriitor.

freudian. Imaginea unei mame rigide se suprapune subtil peste aceea a iubitei intangibile, iar contele d’Orgel îşi înşeală soţia din datorie, iubind-o numai în măsura în care aceasta este dorită şi de ceilalţi.

de Robert Adkinson Editura Art. 800 pag. 97 lei Peste  de ilustraţii, dintre care  color: un compendiu vizual al eforturilor necontenite de a explica şi de a stăpâni universul înconjurător. De la cele mai importante momente din calendarul creştin: Ziua Născătoarei, Crăciunul, Postul Mare, Paştele, Înălţarea, Rusaliile, la simbolurile sfinte: mielul lui Dumnezeu, crucea şi crucifixul, cheile Sf. Petru, crucea Sf. Andrei etc., într-un album monumental de  de pagini.

Bal la contele d’Orgel – romanul scris de „copilul teribil“ al literelor franceze la  de ani şi etichetat de presa vremii drept scandalos – este o tulburătoare poveste despre dragoste şi adulter. Un soţ excentric şi obsedat de aparenţe, o soţie descendentă a Josefinei Bonaparte, crescută în decorul exotic al Insulei Martinica, şi un iubit introvertit formează un triunghi conjugal atipic, cu care Radiguet jonglează dezinvolt.

Totul stă sub semnul carnavalescului, al deghizării şi al balului mascat. Totul e un joc fin între iluzie socială şi psihism

balauri şi alte personaje legendare, Catalogul fiinţelor fantastice oferă poveşti pe gustul celor mai tineri cititori, îmbogăţindu-le imaginaţia cu o lume fabuloasă.

TEOREMA PAPAGALULUI

de Denis Guedj Editura Cartier. 720 pag. 48 lei Intriga se derulează într-o familie pariziană, ai cărei membri sunt domnul Ruche - un librar paralitic, Perrette – consoarta şi subalterna lui şi cei trei copii ai ei, gemenii adoelscenţi şi mezinul Max, care e surd. Toţi ai casei sunt angrenaţi în dezlegarea unei enigme matematice, un cod ascuns în ultimul mesaj lăsat de un vechi prieten al domnului Ruche. Acest prieten a trăit în Brazilia zeci de ani şi acum a fost asasinat, imediat după ce i-a trimis lui Ruche o grămadă de cărţi de matematică. Max trece practic prin toată matematica esenţială şi prin istoriile celor mai importante descoperiri ale acestei ştiinţe. „În jurul unei intrigi destul de complicate (...) autorul şi-a propus să ne povestească matematica într-un strălucit roman poliţist de dimensiuni generoase, în care întâlnim toată elita internaţională a cifrelor şi numerelor. Un adevărat tur de forţă“. Jean-Rémi Barland, Lire, noiembrie  HIMERE

de Romain Gary Editura Cartier. 396 pag. 35 lei O poveste de dragoste în mijlocul unei Europe pline de războaie. Gary şi-a scris ultimul roman cu o libertate interioară pe care o poate avea un autor doar atunci când nu mai trebuie să demonstreze nimic: o soarta scriitoricească de excepţie.

Dublul laureat Goncourt ne invită într-o călătorie sentimentală cvasihimerică. Ludo, personaj principal şi narator, cunoaşte de la  ani chinurile dragostei. În , în Normandia natală, se îndrăgosteşte de micuţa aristocrată poloneză Lila Bronicka. După moartea părinţilor săi, tânărul ajunge în grija unchiului său Ambroise Fleury, un fabricant de zmeie de faimă mondială. Ludo nu o poate uita pe Lila. Face eforturi pentru a deveni bărbatul de care ea se va îndrăgosti, suferă, învaţă, disperă. Îşi atinge scopul

după  ani, chiar la izbucnirea celui deAl Doilea Război Mondial. Proaspeţii amanţi sunt despărţiţi de istorie. De-a lungul tulburătoarei sale istorii personale, Ludo este însoţit permanent de imaginea zmeielor unchiului său, simbol al îndrăznelii şi al credinţei în realizarea viselor imposibile.

SERIA VAMPIRII SUDULUI/TRUEBLOOD

5 volume de Charlaine Harris Editura Leda. 149.78 lei Când Charlaine Harris a început să scrie, în urmă cu opt ani, despre chelneriţa de bar Sookie Stackhouse, probabil că nu îşi imagina că eroina sa va deveni la fel de populară ca o vedetă reală de la Hollywood .

Genul abordat de Harris este un melanj bine dozat de mystery, science fiction şi romance, iar rezultatul este un cocktail ameţitor şi incitant pentru cititorii dornici de aventură. Fiecare carte ce a urmat succesului Morţi până la apus (Dead Until Dark) a confirmat apetitul cititorilor pentru un gen aparte de roman de aventuri.

Sookie Stackhouse, chelneriţa telepată din Louisiana, şi-a lărgit cercul de prieteni cu vampiri, vârcolaci şi alte creature stranii, iar fiecare nouă aventură s-a tradus în sume considerabile din vânzarea cărţilor. Cărţile care au ca protagonistă sunt succese incontestabile în Japonia, Marea Britanie, Grecia, Germania, Thailanda, Spania, Franţa şi Rusia.

Deocamdată. Seria publicată de editura Leda conţine volumele: Trueblood/ Morţi până la apus, Moartea la Dallas, Clubul morţilor, Moartă pentru toţi, Mort de-a binelea.

MEMORIILE LUI SHERLOCK HOLMES

de Sir Arthur Conan Doyle Editura Compania. 328 pag. 28 lei Celebrul personaj Sherlock Holmes a prins viaţă sub pana lui Sir Arthur Conan Doyle în , pe când doctorul Doyle îşi aştepta pacienţii în cabinetul său din Southsea. În câţiva ani şi după câteva zeci de anchete care au fermecat Anglia şi apoi lumea întreagă, detectivul s-a făcut stăpân pe o mitologie personală (costum în carouri, şapcă, pipă, lupă şi domiciliu în Baker Street B), mai convingătoare chiar decât viaţa

unui londonez real. Holmes – campion al logicii, temperament de artist, dar nu mai puţin sportiv şi amator de chimie – cerceta fărădelegi complicate în tandem cu la fel de faimosul Doctor Watson – o figură de medic bonom, rotunjor, cu mare agerime socială –, care îi slujea şi de cronicar. În , odată cu excepţionalele Memorii ale lui Sherlock Holmes, Sir Arthur Conan Doyle a încercat să se despartă de personajul de-acum fetiş, care-i consuma o „prea mare doză de imaginaţie“, umbrindu-i orice alte scrieri. Şi i-a confecţionat o ingenioasă dispariţie: Sherlock Holmes cade în capcana unui răufăcător diabolic, capul

Brâncuşi, dar şi cu o seamă de sculptori „interesanţi“, surprinzători, pierduţi pe nedrept din vedere prin decenii şi depozite de muzeu. Marele merit al unei asemenea cercetări este acela de a ne

arăta – folosindu-se şi de vreo  de fotografii – că suntem mult mai bogaţi decît ştiam. Şi, printr-un noroc, acest text dens şi documentat înscrie obiectele modelate şi cioplite în viaţa fiecărui artist, îmbrăcându-se în farmecul literar al unei poveşti.

GHIDUL XENOFOBULUI

Diverşi autori Editura Nemira. 128 pag.

18.9 lei fiecare volum

unei reţele infracţionale care prefigurează sistemul mafiot. Cititorii n-au acceptat însă o asemenea fatalitate, iar scriitorul, înduplecat, şi-a făcut eroul să „se întoarcă“ după câtva timp, gata de noi aventuri.

VISURI ŞI HIMERE

Ecouri simboliste în sculptura românească modernă de Adriana Şotropa Editura Compania.

192 pag. + caiet de 16 pag. cu fotografii. 25 lei Adriana Şotropa luminează destinul accidentat al sculpturii româneşti, mai precis, momentul naşterii dureroase a modernităţii ei. A-şi părăsi statutul sigur dar anost de ornament funerar pentru a face saltul în abisul autonom al „artei pentru artă“ a fost pentru plastica noastră de la începutul secolului al XXlea o încercare teribilă. Soldată cu ivirea unor personaje de succes, mimând creator modele germane şi franceze, a unor spirite torturate şi încă prea puţin înţelese, ca Paciurea, cu un geniu numit

O colecţie amuzantă de ghiduri despre micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate.

Vindecă de xenofobie aproape garantat! „Englezii îşi îndrăgesc copiii. Altfel spus, nu-i iubesc cu patimă, aşa cum îşi iubesc câinii, caii, iepurii, pisicile şi chiar dihorii ori nevăstuicile. Necazul cu puii de om este că nu au blană şi nici patru lăbuţe“.„Obezitatea constituie unul dintre marile paradoxuri ale americanilor: anorexicele din lumea modei sunt idolatrizate la unison, industria produselor pentru

slăbit generează miliarde de dolari anual, însă în lumea reală domnul şi doamna America îşi toarnă din belşug maioneză pe Big Mac şi înfulecă porţii uriaşe de cartofi prăjiţi. Desigur, discriminarea este interzisă cu desăvârşire, mai puţin când vine vorba de graşi“.

La spanioli, „cuvântul esenţial pe care trebuie să-l reţineţi din vocabularul lor este mañana (însoţit de obicei de o ridicare din umeri), care înseamnă «mâine» sau «cândva în cursul zilei de mâine», sau «poimâine», sau «răspoimâine» sau «săptămâna viitoare», «săptămâna de după săptămâna viitoare», «luna viitoare», «poate luna viitoare», «anul viitor», «posibil anul viitor», «mai bine să gândim în termenii anului », «mai târziu», «cândva», «niciodată», «absolut niciodat㻓. Apoi, „în fiecare german se află un strop din Beethoven, pierdut, cu părul vâlvoi prin codri, într-un apus plin de lacrimi, înfruntând imposibilul pentru a exprima inexprimabilul“. „Francezii cu bani se etalează cu mult mai multă discreţie decât bogătaşii italieni, germani sau americani. Poartă costume negre, conduc maşini negre, locuiesc în case negre, beau vin negru şi se întâlnesc în cotloane negre. Sumbru“.

Cât despre israelieni, „ei ştiu că nu au maniere elegante, că invidiază pe oricine se bucură de mai mult succes, că petrec ore la rând încercând să păcălească sistemul, că petrec zile la rând încercând să se păcălească unul pe altul şi că se târguiesc cu absolut oricine pentru absolut orice“.

13

În Bombay sau în arest DE MEGAN O’GRADY În librării, mărimea chiar contează.

Un roman voluminos se distinge dintre celelalte pe masa de noi apariţii de ficţiune, atrăgând atenţia prin aparenta sa sobrietate ţanţoşă. Într-un moment când povestirile par cel mai la îndemână, să găseşti un text care merită timpul SHANTARAM. VOL. 1 ŞI 2

de Gregory David Roberts 1120 pag. Editura ALLFA. 69.9 lei de lectură şi hârtia pe care a fost tipărit pare plin de satisfacţii.

Puţine cărţi se remarcă mai bine ca Shantaram, romanul de  de pagini al lui Gregory David Roberts, primul dintr-o serie de patru inspirate din viaţa autorului. În , când efectua o condamnare de  ani pentru furt în Australia, Roberts a evadat din închisoare şi a fugit în India, petrecându-şi un întreg deceniu ca fugar, înainte să fie prins din nou şi extrădat. Devenit cel mai căutat om din Australia – sau cel puţin aşa se Megan O’Grady scrie despre cărţi în Vogue.

descrie autorul în această autoficţiune despre anii petrecuţi în Bombay –, Roberts a fost un personaj formidabil în ţara sa natală cu mult înainte ca Shantaram să-l transforme într-un autor de succes în , după publicarea cărţii sale în Australia.

Aşadar, alter ego-ul lui Roberts soseşte în aeroportul din Bombay cu o bravură tangibilă şi cu un paşaport fals. Botezat „Linbaba“ de către Prabaker, amabilul taximetrist care devine complicele său, fugarul îşi procură o baracă într-o mahala, unde îşi câştigă respectul vecinilor după ce deschide o clinică improvizată şi se apu-

că să înveţe hindi şi marathi. În câteva sute de pagini, Linbaba are parte de primejdii şi necazuri tiermondiste mai ceva ca un ghid de la Lonely Planet, între care holeră, trafic de persoane, o leprozerie şi şobolani mari cât pisicile. „Nu se supără nimeni pentru că menţin locul curat“, remarcă autorul.

Aproape toate aspectele Bombay-ului se potrivesc fugarului filosofic, pentru care toate experienţele noi sunt ca nişte elocvente indicatoare de direcţie către un viitor nesigur. Îşi găseşte o figură paternă într-un şef mafiot cu aură de guru, un afgan pe nume Khader, şi are o idilă cu o elveţiancă misterioasă care devine sursa de inspiraţie pentru cel mai memorabil dintre nenumăratele interludii

metaforice ale romanului. „Trupul meu era carul ei triumfal, pe care îl conducea spre soare. Trupul ei era râul meu, iar eu am devenit marea“. În loc să surprindă o dispoziţie, Roberts o anihilează cu înflăcărare: „Limbile ni s-au răsucit, alunecând în cavităţile lor de plăcere.

Limbi care proclamau ce eram. Oameni.

Iubiţi“. Fără îndoială că aceste scene vor face toţi banii în versiunea ecranizată, în care va juca Johnny Depp.

Linbaba e mult mai priceput ca luptător, după cum aflăm cât de curând – în ciuda titlului cărţii, un nume din dialectul marathi care i-a fost dat fiindcă înseamnă „om paşnic“.

Shantaram îşi dezvăluie latura întunecată când protagonistul e arestat fără explicaţii şi torturat în renumita închisoare Arthur Road – o încercare chinuitoare căreia de-abia reuşeşte să-i supravieţuiască. Khader plăteşte pentru eliberarea lui, iar în timp ce îl caută pe cel care l-a trădat, Linbaba lucrează ca falsificator şi contrabandist în imperiul infracţional al lui Khader, în cele din urmă abandonându-şi cariera incipientă de agent la Bollywood şi înscriindu-se într-o expediţie de trafic de arme în Afganistan. Gaşca multi-

naţională de gangsteri prudenţi îi dă lui Linbaba o noţiune de scop comun într-o cauză serioasă, deşi atunci când Khader îi bagă în discuţii despre metafizică şi etică, ne gândim imediat la Tony şi Paulie Walnuts din „Clanul Soprano“, vorbind despre capacitatea de a face faţă concurenţei.

Un uriaş blând de talia lui Shantaram îşi poate permite câteva chicoteli neintenţionate, însă întrebările de un milion de rupii nu dispar: dată fiind abundenţa materialului lui Roberts şi aplecarea lui către căutarea de sine, de ce n-a scris autorul o autobiografie? Şi ce e cu datoria lui Linbaba faţă de societate şi, probabil, faţă de fiica sa din Australia, la care se referă în trecere? Ce caută autorul, la urma urmei? Însă pare un gest lipsit de eleganţă să-i invidiem lui Roberts capacitatea de a stârni suspans în timp ce petrece de minune, iar Shantaram, cu toată proza sa cu aromă de mangrove, e cât se poate de antrenant. Uneori, o poveste bună e o recompensă în sine. Pe de altă parte, mai avem şi următoarea carte din serie.

Această recenzie a apărut iniţial în numărul din  decembrie  al The New York Times Book Review.

Raport personal despre situa!ia lumii DE VIRGINIA COSTESCHI ŞI TARA MCKELVEY În penultima sa carte, Puternicul şi Atotputernicul (The Mighty and the Almighty: Reflections on America, God, PUTERNICUL ŞI ATOTPUTERNICUL

de Madeleine Albright 262 pag. Institutul European Iaşi. 37 lei and World Affairs) Madeleine Albright, fostul secretar de stat american, îşi aminteşte cum dădea peste articole despre „extremiştii islamici“ în ziarele de politică externă în anii ’ şi că, „dintr-o şedinţă într-alta“, se trezea „mâzgălind pe un caiet: «Învaţă mai mult despre Islam»“. Poate să taie asta de pe lista ei de teme pentru acasă. Albright, care predă acum la Universitatea Georgetown, a scris un fel de manual de curs despre Tara McKelvey este editor senior la The American Prospect.

14

credinţă şi politică externă, refăcând istoria preşedinţilor americani şi a perspectivelor lor religioase, de la întemeietorii naţiei (Thomas Jefferson şi-a „conceput propria versiune a Evangheliilor, lăsând la o parte pasajele cu miracole, precum Partenogeneza şi Învierea“) până la George W. Bush („Cred că Dumnezeu vrea ca eu să fiu preşedinte“).

Recunoaşte că la început l-a considerat pe George W. Bush cel habotnic drept o anomalie, dar documentându-se pentru carte a descoperit că mai toţi preşedinţii americanii au invocat ajutorul Domnului în chestiuni departe de spiritualitate şi pace sufletească.

Autoarea vorbeşte despre Orientul Mijlociu, observând că regele Abdullah al II-lea al Iordaniei i-a menţionat în pri-

măvara anului  „posibilitatea ca ciocnirea dintre sunniţi şi şiiţi să ia locul conflictului dintre arabi şi israelieni ca problemă esenţială în zonă“ şi atrage atenţia, în repetate rânduri, asupra „nevoii de diplomaţi americani foarte pricepuţi în privinţa credinţelor şi practicilor religioase din ţările în care sunt numiţi“. Albright e convinsă că religia nu poate fi separată de politica externă, pentru că de multe ori statele acţionează diplomatic bazându-se pe raţiuni confesionale.

Dar în această carte Madeleine Albright povesteşte şi despre traumele trecutului: jenanta perioadă în care soţul a părăsit-o, după un mariaj de  de ani, pentru o altă femeie, moartea tatălui pe care l-a idolatrizat şi pe ale cărui urme a călcat în cariera diplomatică,

cumplitul tragism al naşterii unui copil mort. Alocă un spaţiu destul de amplu descoperirii de către presă a ascendenţilor săi evrei, morţi în lagărele naziste. Autoarea susţine că părinţii săi, dorind să o ferească de o traumă emoţională, i-au ascuns adevărul despre moartea celor trei bunici în detenţie. În prefaţă, Bill Clinton susţine că autoarea nu se fereşte de adevăr şi îşi expune deschis opiniile. Punctele de vedere ale lui Albright sunt rezonabile şi instruite – deşi mai deloc surprinzătoare –, însă uneori proza ei aminteşte de un raport special de la Centrul pentru Progres American şi, alteori, de o fişă informativă de la ONU, plină de citate insipide, de întrebări retorice şi, din nefericire, de parafrazări din Yeats: „Situaţia se năruie tocmai atunci când cei buni sunt lipsiţi de orice convingeri, iar cei răi sunt plini de o intensitate pătimaşă“. În acest moment, chiar şi un susţinător al opiniilor ei s-ar putea întreba: oare mai există ceva sfânt pe lume?

Rea-voinţă Cuprinzătorul studiu al unui istoric despre mişcările teroriste începând cu jumătatea secolului al XIX-lea şi până în prezent.

DE LOUISE RICHARDSON MBIŢIOASA istorie culturală a terorismului de Michael Burleigh este cu adevărat plină de sânge şi furie.

Sângele este furnizat în descrieri grafice, detaliate, adesea sinistre ale brutalităţii animalice a teroriştilor, de la fenianii irlandezi la Al Qaeda. Furia, pe de altă parte, se află în pana autorului şi este la fel de cuprinzătoare. Burleigh se dezlănţuie împo-

A

BLOOD AND RAGE

A Cultural History of Terrorism de Michael Burleigh Ediţie ilustrată. 577 pag. Harper/ HarperCollins Publishers. 29.99 $ triva teroriştilor şi apărătorilor acestora: teoreticieni „neserioşi“, analişti de o politeţe indescriptibilă, avocaţi conspiraţionişti ai drepturilor omului şi acele pacoste ale epocii moderne, multiculturaliştii. În spatele sângelui şi furiei, aceasta e o carte documentată şi erudită. Cuprinzătorul studiu al lui Burleigh furnizează descrieri detaliate ale multora dintre cele mai importante mişcări teroriste şi ale contextelor sociopolitice în care acestea au operat începând cu jumătatea secolului al XIX-lea. El sintetizează unitar mari cantităţi de material istoric şi furnizează relatări adesea fascinante despre atrocităţile teroriste şi mediile literare şi politice în care s-au petrecut. Îi abordează pe nihiliştii ruşi, pe anarhiştii europeni, pe fenianii din secolul al XIX-lea cât şi pe cei din secolul XX, pe algerieni, palestinieni, sud-africani, Brigăzile Roşii italiene, Facţiunea Armata Roşie germană şi ETA bască înainte de a ajunge la adevăratul său scop, terorismul islamic. Un autor mai puţin ambiţios le-ar fi oferit cititorilor săi două cărţi, deoarece există o slabă legătură directă între diversele părţi, în afara ideii nedeclarate că terorismul islamic este doar cea mai recentă manifestare a unui vechi fenomen. Aluzia este că, precum predecesorii săi, şi acesta va dispărea.

Burleigh este un istoric respectat, cunoscut mai ales pentru lucrarea sa despre cel de-al treilea Reich, iar odată cu Blood and Rage (Sânge şi furie) devine autorul unei cărţi profund idiosincrasice. Nu oferă nici o explicaţie pentru faptul că include unele organizaţii teroriste, iar pe altele nu; grupări importante ca FARC-ul columbian, Calea Luminoasă din Peru şi Tigrii Tamili din Sri Lanka sunt menţionate puţin sau deloc, ca şi multe alte facţiuni din America Latină sau Asia. Interesul lui Burleigh priveşte Europa.

Nici nu are timp pentru a defini terorismul. Îşi încheie cartea renunţând la orice definiţie teoretică şi înlocuind-o, în schimb, cu o relatare sfâşietoare despre suferinţele

Louise Richardson, director şi prorector al University of St. Andrews din Scoţia, este autoarea cărţii „What Terrorists Want”.

Anarhiştii au aruncat în aer Opera Liceo din Barcelona în 1893. unei victime a atacurilor de la metroul londonez din 7 iulie 2005 – cu toate că descrierea s-ar putea aplica în egală măsură oricui aflat în faţa unei morţi bruşte. Definiţiile sunt de fapt utile în a ne ajuta să decidem ce să includem. Burleigh relatează pe larg, de exemplu, despre sabotajul şi activităţile de guerillă ale Congresului Naţional African şi campaniile de asasinări ale anarhiştilor din secolul al XIX-lea, sugerând că acestea nu sunt cu adevărat acte de terorism. Ceea ce nu-l împiedică să le menţioneze.

Burleigh susţine că motivaţia teroriştilor este crearea unui climat de teamă „pentru a compensa puterea politică legitimă pe care nu o posedă“. S-ar putea să aibă dreptate (deşi nu cred), dar în orice caz ar fi mai convingător dacă ar argumenta punctul de vedere, în loc să-l afirme pur şi simplu. Insistă că teroriştii sunt „alienaţi din punct de vedere moral“, orice ar însemna asta, şi că sunt aduşi în starea de furie isterică de presupuse ofense sau de nedreptăţi abstracte.

Nu trebuie să fii apărător al terorismului pentru a vedea că multe dintre aceste nedreptăţi – ocupaţia, lipsirea de drepturi politice, închiderea în tabere de refugiaţi – pot fi destul de concrete şi departe de a fi simple ofense. Trebuie doar să citeşti declaraţiile sau să asculţi înregistrările audio ale liderilor terorişti pentru a detecta un calcul mult mai rece decât ceea ce Burleigh numeşte furie criminală obsesivă.

E păcat că Burleigh nu a furnizat surse pentru majoritatea remarcabilelor materiale

ILUSTRAŢIE DIN ARHIVA ART MEDIA/HERITAGE IMAGES; DIN BLOOD AND RAGE

pe care le prezintă. Îi ia în derâdere pe teoreticieni, care furnizează note de subsol pentru a „proba seriozitatea“. În realitate, majoritatea teoreticienilor furnizează note de subsol pentru că nu presupun că relatarea lor este ultima despre un subiect şi vor să-i încurajeze pe cititorii şi pe studenţii lor să cerceteze mai amănunţit. Nu şi Burleigh.

Uneori, relatarea sa e atentă şi nuanţată, ca în discuţia despre rolul torturii în campania franceză din Algeria, dar în alte ocazii generalizează cu o uluitoare autosuficienţă. Vorbind despre o cincime din populaţia lumii, el afirmă că „musulmanilor le-a plăcut să sublinieze“ şi „fetele musulmane se conformează regulilor acasă“ şi „majoritatea musulmanilor nu pare înţeleagă că“. Uneori e chiar amuzant, ca atunci când îl compară pe Osama bin Laden cu „vedetele rock demodate“ precum Bono şi Bob Geldof, deşi nu e întotdeauna limpede dacă asta şi intenţionează.

Pentru a aprecia virtuţile acestei cărţi (este, în felul ei, o excepţională sinteză), trebuie făcut un efort conştient şi concertat de ignorare a tonului condescendent, a sarcasmului necontenit, a afirmaţiilor fără susţinere şi a generalizărilor grosolane. Puţini scapă de mânia lui Burleigh. Îl descrie pe Sartre ca pe un „savant detestabil“ într-un loc şi ca „bătrân idiot util“ în altă parte.

Foucault e un „ridicol intelectual occidental“. Romanul utopic al lui Chernîşevski, Ce e de făcut?, este „execrabil“, iar artiştii liberali sunt idioţi. Se plânge de „etosul ipocrit-pios“ al New York Times şi-i descrie pe

studenţii de la London School of Economics ca fiind „gunoaie europene şi americani care au chef de plimbat prin Europa“. E cu siguranţă multă mânie aici, dar legătura cu terorismul e adesea greu de găsit.

Cu siguranţă, hiperbola lui Burleigh e menită să elimine orice urmă de simpatie reziduală pentru terorişti. Dar uneori, aparent, încearcă să fie ofensiv în mod gratuit, ca atunci când descrie ca „nediplomatică“ sugestia potrivit căreia toţi evreii ar trebui aruncaţi în mare, când spune că indisciplinaţii membri Black and Tans1 au introdus „o anumită energie nediscriminatoare“ sau când pune declinul populaţiei protestante a Republicii Irlanda pe seama a ceva ce seamănă cu „epurarea etnică“. În alte ocazii nu pare conştient de prejudecăţile proprii. Mai ales atunci atunci când ajunge la tratarea crimelor femeilor.

Nihilista rusă Vera Figner s-a înstrăinat de soţul ei „fără a ţine seama de faptul că acesta a renunţat la cariera lui pentru ea“, în timp ce germana Gudrun Ensslin „şi-a folosit logodnicul pentru a avea un fiu“. Oroare!

Când vrea să-l ridiculizeze pe Osama bin Laden, Burleigh citează o descriere potrivit căreia are mâine slabe şi un zâmbet prostesc „ca al unei fete“. În mai multe ocazii, Burleigh pare să-şi piardă facultăţile critice cu totul doar pentru a fi pur şi simplu ofensiv. În loc să argumenteze ideea foarte rezonabilă potrivit căreia discriminarea împotriva catolicilor din Irlanda de Nord în timpul guvernului Stormont nu a fost extrem de dură şi a fost mai bună ca tratamentul aplicat negrilor din sudul american, scrie: „Prieteni protestanţi de-ai mei din Dungannon spun că se întâlneau frecvent cu fete catolice, care erau de obicei mai feminine decât masculinizatele unioniste. Spre deosebire de Sudul Îndepărtat al Statelor Unite, puteau face acest lucru fără teama de a fi linşaţi“. Apoi continuă, pierzând esenţa despre mişcarea catolică pentru drepturile civile din Irlanda de Nord. Pentru prima dată catolicii cereau drepturi în Irlanda de Nord în loc să pretindă răsturnarea regimului, iar lipsa inflexibilă de viziune a guvernului faţă de această oportunitate – şi apariţia pe cale de consecinţă a republicanismului violent – a fost cea care a avut asemenea consecinţe tragice pentru provincie.

După ce s-a manifestat vehement pe parcursul cărţii în privinţa terorismului islamic şi a apărătorilor săi din elita liberală britanică, Burleigh încheie cu ceea ce e în realitate o analiză raţională şi cu recomandări destul de moderate. Cere mai multă finanţare pentru diplomaţia publică, ajutor de dezvoltare, întărirea instituţiilor democratice şi încrederea în inteligenţă mai mult decât în forţa armată – recomandări care nu sunt atât de diferite de cele ale elitei liberale pe care o critică. Dacă Burleigh ar fi scris cu mai puţină mândrie şi cu mai multă grijă pentru cititori, cu mai puţin dispreţ simplist şi mai mult folosind sofisticata capacitate de sinteză în care excelează, Blood and Rage ar fi putut fi o carh te foarte bună.

1

Forţă paramilitară irlandeză

15

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Uz de vrăji Ah, acei povestitori irlandezi, aceşti misterioşi seanchai cu limbile lor de argint şi ochii lor hipnotici – nu vă sfâşie pur şi simplu inimile? În DARLING JIM (HOLT, 25 $), Christian Moerk scrie seducător despre un asemenea bard, un tânăr diabolic de chipeş careşi spune Jim Quick şi care exercită o asemenea putere de fascinaţie pentru femei, că acestea îl urmează din oraş în oraş – unele nemaifiind văzute apoi în viaţă.

Aflăm pentru prima dată de farmecele letale ale acestei creaturi supranaturale când trupurile neînsufleţite ale surorilor Walsh, Fiona şi Roisin, sunt găsite în casa mătuşii lor asasinate. „Surori sclave ucise de mătuşă criminală“, titrează un ziar din Dublin. Dar atunci când un poştaş curios citeşte un jurnal (adresat „oricui o fi să-l deschidă“), care ajunge în cutia cu scrisori fără adresant, un adevăr mai întunecat şi mai îngrozitor începe să iasă la iveală. „Suntem deja moarte“, îl previne Fiona Walsh pe cititorul jurnalului ei. „Citeşte această istorisire doar pentru a-ţi aminti de noi“. Niall Cleary, poştaşul îndurerat care descoperă jurnalul, este foarte fascinat de relatarea Fionei despre cum ea, cele două surori ale ei (Aoife, sora geamănă a lui Roisin a scăpat din casă în viaţă) şi excentrica lor mătuşă Moira au căzut sub vraja povestitorului vagabond. Într-o încercare încântător de emoţionantă de a intra în rolul cavalerului de basm, Niall se îndreaptă spre Castletownbere, pitorescul cătun din County Cork, locul unde începuse coşmarul, şi descoperă un alt jurnal, înainte de a se pierde în hăţişurile mai metaforice ale intrigii.

Redusă la scheletul ei structural, povestirea seamănă cu un basm erotic care a luat-o razna prin teritorii literare străine. Dar, în timp ce combinarea genurilor diverse – enigmă poliţistă, suspans romantic, thriller psihologic, legendă populară – conduce la un deznodământ complet ce explică excesiv totul, Moerk având propriile sale metode de captivare. Pe parcursul schimbărilor de persoană şi de ton ale naraţiunii, cele trei surori Walsh îşi menţin vitalitatea extraordinar de modernă, în vreme ce Jim rămâne un vrăjitor ucigaş în toate versiunile poveştii cu care jonglează autorul: enigma poliţistă relatată în timpul desfăşurării ei, macabra poveste de dragoste dezvăluită în jurnale, precum şi povestirea magică pe care Darling Jim o deapănă despre prinţii gemeni al căror paşnic regat cade în ruină când unul dintre ei cedează în faţa naturii sale animalice 16

şi se transformă în lup. Nu-i de mirare că Fiona, Roisin şi Aoife au fost fermecate.

O ninsoare blândă cade uşor peste Veneţia în ABOUT FACE (ATLANTIC MONTHLY, 24 $), cel mai recent roman poliţist al Donnei Leon, avându-l ca protagonist pe Commissario Guido Brunetti, o imagine atât de încântătoare, că „Brunetti îşi închise ochii de plăcerea ei“. Dar va fi nevoie de mai mult decât o ninsoare pentru a curăţa corupţia înrădăcinată care iese la iveală când acest simpatic detectiv de poliţie

72

69

reflectate într-un portret din secolul al XVII-lea. Iar cât despre munca de detectiv, aceasta este o adevărată capodoperă analitică în miniatură.

Trebuie să fii o femeie puternică pentru a recunoaşte că ai greşit – iar apoi să-l cauţi pe cel care te-a pus în acea poziţie stânjenitoare. Louise Ure a abordat această temă în primul ei roman, Forcing Amaryllis, în care un consultant juridic cu un acut simţ al responsabilităţii pentru sora ei mai mică se hotărăşte să-l ucidă pe bărbatul care a violat-o pe fată. Vina pe care eroina mecanic auto al celui de-al doilea roman al ei, The Fault Tree, o simte pentru că nu a reuşit să vină în ajutorul unei bătrâne atacate de intruşi în casa ei o obligă să-i urmărească ea însăşi pe criminali – chiar dacă e oarbă. Sentimentul de vinovăţie e încă şi mai pronunţat în LIARS ANONYMOUS (MINOTAUR, 25.95 $),

66

În thrillerul lui Christian Moerk, un tânăr diabolic de chipeş exercită o putere de fascinaţie asupra femeilor. examinează conexiunile locale în cazul uciderii unui bărbat care a fost proprietarul unei companii de transport din Lombardia. Leon trage un semnal puternic de alarmă în privinţa prejudiciilor aduse mediului înconjurător atunci când mafiilor li se permite să se ocupe de evacuarea deşeurilor toxice, iar Brunetti îşi pierde speranţa de a-şi putea apăra oraşul găzduit de „apele primitoare şi vai, atât de neprotejate“ ale încântătoarei lagune.

Ar fi uşor să găseşti puncte slabe într-o intrigă secundară artificială, înţesată de simbolism, despre o tânără frumoasă, a cărei faţă a fost distrusă de chirurgia estetică. Dar cine şi-ar dori asta, când Leon e atât de generoasă cu detaliile umanizatoare care fac ca această serie să fie una aparte? În compania caldă a lui Brunetti avem parte de plimbări lungi şi discuţii însufleţite cu isteaţa sa soţie şi cu şi mai încântătorul lui socru, care poate vedea poftele unei societăţi de consum moderne

ceea ce este de înţeles, pentru că naratoarea lui Ure, Jessie Dancing, a ucis un om şi a scăpat nepedepsită.

Dar chiar dacă a ieşit basma curată, a rămas cu cicatrici şi, atunci când semnalul unei crime în desfăşurare se dă la call-centerul de urgenţe la care lucrează, Jessie găseşte o cale de a-şi plăti datoria. Neîncorsetată de cerinţele caracteristice unei serii de roman poliţist, Ure se foloseşte de libertate pentru a-şi împinge subiectele la limită. Toate cele trei romane realiste ale sale se desfăşoară în Tucson, oraş care se pare că adăposteşte o mulţime de femei puternice şi violente.

Scriitorii scriu despre subiecte plicticoase pe riscul lor. Pentru o vreme WOMAN WITH BIRTHMARK (PANTHEON, 23.95 $), un roman de investigaţie poliţistă al autorului suedez Hakan Nesser, pare că se inspiră stilistic de la victima crimei, care e descrisă, în cartea tradusă de Laurie Thompson, ca „un om cam plictisitor“. Singurul lucru interesant despre bietul om e că a fost împuşcat de patru ori – de două ori în piept şi de două ori în vintre. Când un alt om la fel de neimportant e ucis în aceeaşi manieră, inspectorul Van Veeteren, împreună cu cititorul, devine dintr-o dată atent, simţind imediat că aici e rost de o acţiune clasică de urmărire a unui criminal în serie. Deşi melancolicul inspector este oficial personajul principal al acestui spectacol, subordonaţii preiau o mare parte din îndatoriri într-un caz care devine mult mai interesant odată ce personajele vizate de criminal îşi dau seama în final că sunt h hăituite ca nişte ticăloşi ce sunt.

FOTOGRAFIE DE LES KANER; ILUSTRAŢIE DE THE NEW YORK TIMES

indofili timpurii l-au considerat în mod solemn esenţa civilizaţiei indiene. (Fumând narghilele cu canabis şi incantând „Om“, beatnicii au fost mai aproape de adevăr).

După cum explică Wendy Doniger, o cercetătoare a religiilor indiene de la Universitatea din Chicago, în cartea ei uluitor de comprehensivă, indologii britanici care au încercat să domesticească politeismele haotice din India au avut o „înclinaţie protestantă în favoarea scripturii“. Autoarea scrie că „privilegierea“ sanscritei în detrimentul limbilor locale a condus la formarea unei impresii durabile a unui „hinduism unificat“. Aceiaşi specialişti şi-au găsit colaboratori zeloşi în rândul învăţaţilor şi traducătorilor din castele superioa-

THE HINDUS

An Alternative History de Wendy Doniger 779 pag. The Penguin Press. 35 $

O altă reîncarnare O specialistă prezintă o nouă perspectivă asupra izvoarelor nesecate ale hinduismului.

DE PANKAJ MISHRA

Î

N 1921, când a vizitat India, E.M. Forster a asistat la cele opt zile de sărbătoare dedicate aniversării zeului Krishna. Această primă întâlnire cu extazul religios l-a derutat pe estetul din cercul Bloomsbury. „Fără pic de demnitate, fără pic de gust, fără pic de formă“, se plângea el într-o scrisoare trimisă acasă. Respingând India hindusă, Forster s-a simţit uşurat să intre în lumea relativ raţională a Islamului. Descriind chemările muezinilor la Taj Mahal, scriitorul consemna: „Ştiam oricum unde mă aflam şi ce auzeam; era o lume care nu se reducea la atmosferă, ci avea contururi şi orizonturi definite“.

Forster, care ulterior şi-a folosit cu urmări splendide fascinaţia derutată faţă de haosul politeist indian în romanul O călătorie în India, a fost doar unul din lungul şir de britanici care şi-au văzut noţiunile de ordine şi

Pankaj Mishra a scris cărţile „An End to Suffering: The Buddha in the World“ şi „Temptations of the West: How to Be Modern in India, Pakistan, Tibet, and Beyond“.

moralitate contestate de practicile religioase şi culturale indiene. Căpitanul din armata Marii Britanii care a descoperit templele erotice de la Khajuraho la începutul secolului al XIX-lea a fost scandalizat de modul „extrem de indecent şi de insolentele“ descrieri ale cuplurilor împreunate care profanau „un lăcaş de cult“. Lordul Macaulay a înfierat credinţa (încă răspândită în India actuală) în reprezentarea falică a lui Shiva. Până şi Karl Marx a tunat şi fulgerat împotriva modului în care omul, „suveranul naturii“, se umilise în India venerându-l pe zeul-maimuţă Hanuman.

Dezgustaţi de aceste blasfemii păgâne, primii învăţaţi britanici ajunşi în India au mers atât de departe încât au inventat ceea ce numim azi „hinduism“, completat cu tradiţia convenţională clasică ce constă în întregime din texte filosofice sanscrite precum Bhagavad-Gita şi tratatele Upanishad.

De fapt, majoritatea indienilor din secolul al XVIII-lea nu cunoşteau sanscrita, limbă rezervată exclusiv brahmanilor. Secole la rând, aceştia n-au ştiut imnurile religioase ale celor patru Vede şi nici monismul idealist din Upanishade pe care romanticii germani, transcendentaliştii americani şi alţi

FOTOGRAFIE DE INDRANIL MUKHERJEE/AGENCE FRANCE-PRESSE – GETTY IMAGES

re. Această versiune britanico-brahmană a hinduismului – una dintre numeroasele tradiţii inventate în lume între secolele al XVIIIlea şi al XIX-lea – a continuat să acumuleze adepţi în rândul hinduşilor semi-occidentalizaţi care sufereau de un complex de inferioritate faţă de religiile aparent mai organizate şi prospere precum creştinismul, iudaismul sau islamismul.

Naţionaliştii hinduşi de astăzi, care îşi doresc ca India să devină o putere internaţională, vin pe linia directă a mişcărilor de reformă indiene din secolul al XIX-lea, dedicate purificării şi revitalizării unui hinduism despre care se credea că evoluase prea fragmentat şi slab. Aceşti naţionalişti, proveniţi în mare parte din castele superioare şi mijlocii, au accelerat modernizarea şi omogenizarea „hinduismului“.

Totuşi, religiile şi tradiţiile filosofice nontextuale şi sincretice din India care n-au intrat în atenţia cărturarilor britanici prosperă şi în zilele noastre. Cultele religioase populare, sanctuarele, festivalurile, riturile şi legendele care variază pe cuprinsul Indiei încă mai alcătuiesc percepţia lumii pentru majoritatea indienilor. După cum scrie Doniger, zeiţele „continuă să evolueze“. Bollywood a produs-o pe cea mai populară din copilăria mea, petrecută în nordul Indiei: Santoshi Mata, care părea să împlinească dorinţele materialiste ale hinduşilor proaspăt urbanizaţi. Departe de a fi sclava unei superstiţii absurde, legenda religioasă populară conferă o imagine întunecată şi ambiguă acţiunii umane. Veneraţi ca eroi într-o regiune, protagoniştii din marile epopei Ramayana şi Mahabharata pot fi consideraţi personaje negative într-o altă zonă. Demonii şi zeii sunt dialectic legaţi într-un complex cosmic, care n-ar prea avea sens pentru teologii aşa-numitului război împotriva terorii.

Doniger îşi asumă sarcina ambiţioasă de a scrie „un text alternativ faţă de cel reprezentat de cele mai cunoscute texte în sanscrită“.

După cum se exprimă ea, „nu totul se reduce la brahmani, sanscrită şi Gita“. Aşa cum nu se reduce nici la musulmanii perfizi care au distrus nenumărate temple hinduse şi au convertit cu forţa milioane de indieni la islamism.

Doniger, care e perfect conştientă de istoriografia politică a naţionaliştilor hinduşi – cei mai puternici interpreţi de azi ai religiilor indiene, atât în India cât şi în străinătate – mai do-

reşte şi să ofere o „alternativă pentru varianta de istorie hindusă pe care o spun aceştia“.

Autoarea scrie în detaliu despre tradiţia religioasă „bhakti“, o formă extatică şi radical egalitaristă a religiei hinduse care, deşi are o ascendenţă regală şi literară, a fost „totodată un fenomen popular şi oral“, accesibil femeilor, bărbaţilor din caste inferioare şi analfabeţilor. Împotriva teoriei lui Marx, Doniger analizează rolul maimuţelor de „inconştient uman“ în Ramayana, biblia hinduismului puternic, aruncând totodată o privire înţelegătoare către principalul său căpcăun, Ravana. Mai mult chiar, autoarea examinează mitologia şi ritualul tantrei, cea mai prost înţeleasă dintre tradiţiile indiene.

Doniger nu neglijează hinduismul elevat.

Capitolul ei despre violenţa din Mahabharata e deosebit de pătrunzător, subliniind aspectele tragice ale marii epopei şi destrămând, cu această ocazie, şi venerabilul clişeu al hinduismului ca religie cu o doctrină pacifistă. Atât „dharma“ cât şi „karma“ au parte de o atenţie binecuvenită. Cei care se apleacă asupra religiilor organizate de astăzi din perspectiva unui raţionalism iluminist rezidual ar tresări poate, aflând că ateismul şi agnosticismul au tradiţii îndelungate în religiile şi filosofiile indiene.

Deşi biografiile prescurtate ale împăraţilor moguli par superflue într-o carte lungă, capitolul lui Doniger despre secolele de dominaţie musulmană asupra Indiei contribuie la atenuarea mitologiei sinistre a naţionaliştilor hinduşi. Motivaţi de realpolitik mai degrabă decât de fundamentalismul religios, mogulii au distrus temple, dar au şi construit şi ocrotit lăcaşe de cult. Nu numai că nu există „nici o dovadă a convertirii masive cu forţa“ la Islam, ci există numeroase dovezi că hinduismul popular – cultul religios popular închinat în prezent lui Rama şi Krishna, reţeaua de pelerinaje, ashrame şi secte – şi-a căpătat forma distinctivă în timpul dominaţiei mongole.

Gama de referinţe fermecător de eclectică a lui Doniger – care face trimitere la romanul lui Philip Roth M-am măritat cu un comunist într-o descriere a psihologiei hinduse a renunţării tacite – începe să pară prea excentrică atunci când autoarea îl aduce în discuţie pe Rudyard Kipling, un scriitor fără influenţă vizibilă asupra religiilor indiene, făcând-o cu o forţă interpretativă mai mare decât reuşeşte în cazul lui Mohandas K. Gandhi, cel mai creativ dintre hinduşii evlavioşi moderni. Şi mai derutant e că Doniger n-are mare lucru de zis despre formele culturilor indiene din Bali, Mauritius, Trinidad şi Fiji, deşi descrie în detaliu liturghiile pe Internet ale hinduşilor din America.

Totuşi, n-ai cum să nu admiri o carte care pătrunde cu atât curaj pe un teren polemic aproape la fel de nesigur ca cel al relaţiilor israeliano-arabe. În timpul unei conferinţe susţinute la Londra în 2003, Doniger a evitat să fie lovită de un ou aruncat de un naţionalist hindus, aparent mâniat din cauza „presiunii sexuale“ a interpretării ei după „sfânta“ Ramayana. Această carte o va expune şi mai mult, fără îndoială, furiei moştenitorilor actuali din India ai imperialiştilor britanici care au inventat „hinduismul“. Din fericire, va servi totodată drept antidot binevenit pentru fanaticii care percep – în mod corect – identităţile existenţiale fluide şi metafizica încăpătoare a religiilor practicate în India drept o ameninţare la adresa propriului proiect de a realiza un h stat-naţiune militant şi omogen cultural.

17

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

12

2

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

74

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

27 aprilie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de Catherine 4 Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

2

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa lui Miley Cyrus. (Vârsta: 9-12 ani)

3

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 28 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir.

(Vârsta: de la 10 ani)

4

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

6

3

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta 3- 5 ani)

4

THE VERY HUNGRY CATERPILLAR scrisă şi 4 ilustrată de Eric Carle (Philomel, 29.99 $) Încă înfometat după 40 de ani. O carte cu pop-up. (Vârsta: de la 3 ani)

5

CAT scrisă de Matthew Van Fleet, fotografii de Brian Stanton (Wiseman/Simon & Schuster, 16.99 $) Toate tipurile de pisici, în mişcare şi rimă.

(Vârsta: peste 2 ani)

9

5

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 25 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.

(Vârsta: de la 14 ani)

6

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

26

6

WINTERGIRLS de Laurie Halse Anderson (Viking, 17.99 $) O poveste de viaţă şi moarte pe tema anorexiei.

(Vârsta: de la 12 ani)

4

7

THE COMPOSER IS DEAD de Lemony Snicket, 6 ilustrată de Carson Ellis, muzica de Nathaniel Stookey (HarperCollins, 17.99 $) Un tur detectivistic al orchestrei, cu parte audio. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

BASEBALL GREAT de Tim Green (HarperCollins, 16.99 $) Doi prieteni, un reporter şi un atlet, fac săpături în buncăr pentru a găsi indicii în acest“thriller pentru copii“. (Vârsta: 8 – 12 ani)

2

8

NAKED MOLE RAT GETS DRESSED scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Acest rozător ca individualist. (Vârsta: de la 3 ani)

14

8

STARGAZER de Claudia Gray (HarperTeen, 16.99 $) Dragoste între vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 12 ani)

3

9

BLUEBERRY GIRL de Neil Gaiman, ilustrată de Charles Vess (HarperCollins, 17.99 $) O carte despre dorinţe, adresate unei fiice. (Toate vârstele)

4

9

FADE de Lisa McMann (Simon Pulse/Simon & Schuster, 15.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie cea visătoare. (Vârsta: de la 14 ani)

9

10

ALL IN A DAY de Cynthia Rylant, ilustrată de Nikki McClure (Abrams, 17.95 $) Răsărit, apus şi tot ce apare între. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4

10

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un 11 eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6

CĂRŢI BROŞATE

SERII

1

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

2

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O 83 fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu, care se ascunde. (Vârsta: de la 14 ani)

3

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 23 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

4

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PARTTIME INDIAN scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat părăseşte rezervaţia de indieni pentru a merge la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

31

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 88 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, doar ed. cartonată) Un băiat povesteşte pericolele vieţii de adolescent.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

3

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 33 Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 14 ani)

4

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart.şi broş.) O fată se luptă cu forţele întunericului. (Vârsta: de la 14 ani)

3

5

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

49

6

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

18

2

6

10

3

13

5

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6

THE SUMMONING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 8.99 $) O fată care vede fantome este închisă. (Vârsta: de la 12 ani)

7

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

34

7

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar ed. cartonată) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

8

GLASS de Ellen Hopkins (Simon Pulse, 9.99 $) Un roman captivant în versuri (Vârsta: de la 14 ani)

1

8

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 92 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

9

CORALINE de Neil Gaiman şi Dave McKean 13 (HarperFestival, 6.99 $) Legat de film. (Vârsta: 9 – 12 ani)

9

JUNIE B. JONES de Barbara Park (Random House, ed. cart. şi broş.) Bufoni în clasă. (Vârsta: 4 – 8 ani)

10

SLAM de Nick Hornby (Riverhead, 14 $) Un skateboar- 23 der îşi lasă prietena însărcinată. Ce ar face Tony Hawk?

(Vârsta: de la 12 ani)

10

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilustra-206 tă de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cart. şi broş.) Copii călătoresc în timp. (Vârsta: 6 – 9 ani)

12

182

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 11 aprilie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

18

TBR: Din culise ÎNCET ŞI SIGUR: Cartea lui John L. Parker Jr., Once a Runner, intră în topul ediţiilor cartonate, la secţiunea ficţiune, pe locul 14 – la mai mult de trei decenii de când a fost publicată prima oară. Sunteţi nefamiliarizaţi cu această poveste care vine din trecut? Parker, în poza de mai jos, este un autor care îşi publică singur cărţile şi a cărui poveste despre un alergător mistic pe nume Quenton Cassidy a fost revigorată după ce s-a aflat pe primul loc în topul celor mai căutate ediţii expirate în Statele Unite, pe BookFinder. com, pentru perioada 2007-2008. Cu doi ani în urmă, în Runner’s World, Parker îi descria lui Benjamin Cheever strategia de publicitate care l-a ajutat să vândă 100.000 de copii de-a lungul anilor, strategie care includea inscripţionarea recordurilor personale pe o jachetă (a alergat odată o milă în 4 minute şi 6 secunde) şi alergarea într-un tricou pe care era scris că va oferi o carte gratuită tuturor celor care l-ar întrece („Nu am oferit prea multe cărţi“, a menţionat).

Alături de referiri nu foarte subtile despre Eliot, Faulkner şi Kipling (cel care făcea o milă în 4 minute şi 30 de secunde), Once a Runner conţine nişte experimente cu timpul în maniera lui Joyce. Potrivit lui Cheever, este nevoie de 15 minute ca să citeşti cu voce tare descrierea unei mile încordate pe care Quenton o aleargă în mai puţin de 4 minute. Cheever a numit romanul „atât de motivant încât ar putea fi interzis ca fiind o substanţă dopantă, un drog care îmbunătăţeşte performanţele“, dar continuarea, Again to Carthage, din 2007, nu a ajuns niciodată în top.

Oare se pregăteşte încă o revenire?

OMORÂŢI BUCĂTARUL: Pride and Prejudice and Zombies, scrisă de Seth Grahame-Smith’s (locul 13 în topul ediţiilor broşate de ficţiune), ar putea să atragă toată atenţia, iar ultimul roman cu detectivi supranaturali al lui Jim Butcher, Turn Coat – care intră în topul ediţiilor cartonate la secţiunea ficţiune pe locul 1 – s-ar putea să atragă vânzările. Dar ceea ce revoltă stomacul cititorului este haosul din bucătarie în Fatally Flaky, al 15-lea episod din seria de mistere culinare ale lui Goldy Schulz, scrisă de Diane Mott Davidson. De această dată, curajoasa furnizoare din Colorado poartă bătălii cu miresoaice şi alţi ucigaşi maniaci, dând gata de-a lungul drumului o groază de purceluşi cu smochine şi de prăjituri nebune cu căpşuni-caise. Pentru mine sună bine, dar nu toţi cititorii lui Davidson sunt încântaţi că au mai comandat o porţie. Pe Amazon, un vechi fan scrie: „Cum de mănâncă aceşti oameni în halul ăsta şi nu cântăresc jumătate de tonă? Ştiu că ea conduce o firmă de catering, dar să fim serioşi!“. Un altul atrage atenţia asupra tendinţelor alcoolice ale romanului: „Atât de multă băutură şi vomă într-o singură carte!

Un naş nou introdus, care se presupune că ar trebui să fie admirat ca fiind cel care a învăţat-o pe Goldy cum să îi pese de ceilalţi, şi cu toate astea este prea «distrus» ca să îşi ridice poşta?

Marla, fosta pacientă cu un atac de cord, care nu bea nici măcar vin în cărţile precedente, se îmbată criţă, după-amiaza, înainte de o întâlnire de caritate?“.

NOTE: Liberty and Tyranny a lui Mark R.

Levin, conduce în topul ediţiilor cartonate la secţiunea non-ficţiune, în a doua sa săptămână de prezenţă, în timp ce Always Looking Up, de Michael J. Fox, aproape face acest lucru (priveşte în sus) de pe locul 2. Între timp, înapoi pe Wall Street, povestea dezastrului companiei Bear Stearns scrisă de William D. Cohan, House of Cards (locul 4), ţine deoparte lucrarea pozitivă a Patriciei Crisafulli, House of Dimon: How JPMorgan’s Jamie Dimon Rose to the Top of the Financial World, care intră în topul extins pe locul 27.

JENNIFER SCHUESSLER

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

Săpt. aceasta

27 aprilie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

TURN COAT de Jim Butcher (Roc, 25.95 $) A 11-a carte a seriei Dresden Files despre un detectiv vrăjitor din Chicago.

1

1

TURN COAT de Jim Butcher (Roc, 25.95 $) A 11-a carte a seriei Dresden Files despre un detectiv vrăjitor din Chicago.

1

2

JUST TAKE MY HEART de Mary Higgins Clark (Simon & Schuster, 25.95 $) Un detectiv care trecuse printr-un transplant de inimă descoperă că viaţa sa este în pericol atunci când investighează un caz de omucidere.

1

2

JUST TAKE MY HEART de Mary Higgins Clark (Simon & Schuster, 25.95 $) Un detectiv care trecuse printr-un transplant de inimă descoperă că viaţa sa este în pericol atunci când investighează un caz de omucidere.

1

3

LONG LOST de Harlan Coben (Dutton, 27.95 $) Myron Bolitar o ajută pe o fostă iubită care a devenit suspect în cazul morţii soţului şi, în celaşi timp, o caută împreună pe fiica ei.

1

2

3

LONG LOST de Harlan Coben (Dutton, 27.95 $) Myron Bolitar o ajută pe o fostă iubită care a devenit suspect în cazul morţii soţului şi, în celaşi timp, o caută împreună pe fiica ei.

1

2

4

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) O femeie nu capitulează în faţa extratereştrilor care au preluat controlul.

2

48

4

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) O femeie nu capitulează în faţa extratereştrilor care au preluat controlul.

2

48

5

FATALLY FLAKY de Diane Mott Davidson (William Morrow, 25.99 $) Furnizoarea Goldy Schulz încearcă să păcălească un criminal pe terenul unui centru de sănătate din Aspen.

1

5

FATALLY FLAKY de Diane Mott Davidson (William Morrow, 25.99 $) Furnizoarea Goldy Schulz încearcă să păcălească un criminal pe terenul unui centru de sănătate din Aspen.

6

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o firmă de avocatură prestigioasă, dar traumatizantă.

11

6

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o firmă de avocatură prestigioasă, dar traumatizantă.

7

BORDERLINE de Nevada Barr (Putnam, 25.95 $) În afara serviciului şi în vacanţă în Big Bend National Park, Anna Pigeon salvează un copil şi este atrasă într-o intrigă dincolo de graniţă.

1

7

BORDERLINE de Nevada Barr (Putnam, 25.95 $) În afara serviciului şi în vacanţă în Big Bend National Park, Anna Pigeon salvează un copil şi este atrasă într-o intrigă dincolo de graniţă.

8*

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Atria, 27.95 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

6

8*

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Atria, 27.95 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

9

CURSED de Carol Higgins Clark (Scribner, 25 $) Detectivul particular Regan Reilly se întoarce în Los Angeles pentru a ajuta un prieten care are ghinion.

1

9

CURSED de Carol Higgins Clark (Scribner, 25 $) Detectivul particular Regan Reilly se întoarce în Los Angeles pentru a ajuta un prieten care are ghinion.

10

TRUE DETECTIVES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 27 $) În cel de-al 24-lea roman cu Alex Delaware, fraţii vitregi de culori diferite din Bones investighează moartea unei tinere femei.

5

3

10

TRUE DETECTIVES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 27 $) În cel de-al 24-lea roman cu Alex Delaware, fraţii vitregi de culori diferite din Bones investighează moartea unei tinere femei.

5

3

11

LAVENDER MORNING de Jude Deveraux (Atria, 25.95 $) O femeie moşteneşte o casă şi un mister într-un oraş din statul Virginia; prima carte din noua serie Edilean.

7

2

11

LAVENDER MORNING de Jude Deveraux (Atria, 25.95 $) O femeie moşteneşte o casă şi un mister într-un oraş din statul Virginia; prima carte din noua serie Edilean.

7

2

12

CORSAIR de Clive Cussler şi Jack Du Brul (Putnam, 27.95 $) Juan Cabrillo şi echipajul de pe Oregon caută un secretar de stat dispărut, al cărui avion a fost doborât.

6

5

12

CORSAIR de Clive Cussler şi Jack Du Brul (Putnam, 27.95 $) Juan Cabrillo şi echipajul de pe Oregon caută un secretar de stat dispărut, al cărui avion a fost doborât.

6

5

13*

13 THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist călătoreşte pe insula Guernsey pentru a întâlni localnicii care au rezistat ocupaţiei naziste.

30

13*

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE 13 SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist călătoreşte pe insula Guernsey pentru a întâlni localnicii care au rezistat ocupaţiei naziste.

30

14

ONCE A RUNNER de John L. Parker Jr. (Scribner, 24 $) Un tânăr alergător se antrenează pentru o cursă decisivă.

1

14

ONCE A RUNNER de John L. Parker Jr. (Scribner, 24 $) Un tânăr alergător se antrenează pentru o cursă decisivă.

15

OUTCAST de Aaron Allston (Del Rey/Ballantine, 27 $) Începutul unei noi serii despre numeroasa familie Skywalker; un roman Star Wars.

11

3

15

OUTCAST de Aaron Allston (Del Rey/Ballantine, 27 $) Începutul unei noi serii despre numeroasa familie Skywalker; un roman Star Wars.

11

3

16*

MALICE de Lisa Jackson (Kensington, 24 $) Un detectiv din New Orleans este urmărit de prima sa soţie, decedată.

8

2

16*

MALICE de Lisa Jackson (Kensington, 24 $) Un detectiv din New Orleans este urmărit de prima sa soţie, decedată.

8

2

4

3

1

4

11

1

3

6

1

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 11 aprilie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul FOLLOW ME de Joanna Scott (Little, Brown, 24.99 $) O eroină cu o înclinaţie spre reinventare este în centrul acestui roman cu o ţesătură densă de iţe încurcate, care acoperă şase decenii şi o sumedenie de stiluri în evocarea unei mitologii de bază a Americii.

JEFF IN VENICE, DEATH IN VARANASI de Geoff Dyer (Pantheon, 24 $) Acest roman obsedant este un fel de ghid dur al transformării: mutându-se de la scene de decadenţă erotică la scene de mizerie, moartea pe care o descrie este cea a pasiunii, a intenţiei şi chiar a sinelui.

COLUMBINE de Dave Cullen (Twelve, 26.99 $) Relatearea nuanţată a lui Cullen disecă masacrul, arătând cum adevărul simplu a fost acoperit de mit.

ANIMAL SPIRITS: How Human Psychology Drives the Economy, and Why It Matters for Global Capitalism de George A. Akerlof şi Robert J. Shiller (Princeton University, 24.95 $) Subliniind emoţiile care stăpânesc pieţele financiare, autorul pledează pentru un regulament mai larg, mai disciplinat şi mai stabil în timp.

STEALING MYSPACE: The Battle to Control the Most Popular Website in America de Julia Angwin (Random House, 27 $) Naşterea unui fenomen şi febra achiziţiei sale care a dus la o tranzacţie de 580 de milioane de dolari.

TALL MAN: The Death of Doomadgee de Chloe Hooper (Scribner, 24 $) Hooper face dreptate într-un mod remarcabil în povestea complexă a morţii unui aborigen într-o închisoare.

THE THOREAU YOU DON’T KNOW: What the Prophet of Environmentalism Really Meant de Robert Sullivan (Collins/HarperCollins, 25.99 $) Personajul lui Sullivan, Thoreau, este un petrecăreţ plin de umor şi întreprinzător.

COLLECTED POEMS de C. P. Cavafy, traducerea de Daniel Mendelsohn (Knopf, 35 $) Sub îngrijirea elegantă a lui Mendelsohn, lucrările lui Cavafy sunt evenimente pe pagină.

THE UNFINISHED POEMS de C.P. Cavafy, traducerea de Daniel Mendelsohn (Knopf, 35 $) Aceste selecţii nu au mai apărut până acum în engleză.

Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recente se află pe web: nytimes.com/books.

19

Raftul cu ediţii broşate BAD MONEY: Reckless Finance, Failed Politics, and the Global Crisis of American Capitalism de Kevin Phillips (Penguin, 16 $) Când cea de-a 14-a carte a lui Phillips a fost publicată anul trecut, unora li s-au părut exagerat de pesimiste avertizările legate de declinul poziţiei Americii în economia mondială. Acum autorul a adăugat o prefaţă şi un epilog şi a şlefuit argumentul său despre cum „finanţele speculative au dat naştere unei dominaţii economice şi politice contraproductive“. „Cea mai bună cale de a întelege ceea ce a mers greşit este de a face o autopsie acestei metastaze de 25 de ani“, scrie el.

TRAUMA de Patrick McGrath (Vintage, 14.95 $) McGrath schimbă obişnuitele sale metode gotice cu unele preponderent freudiene în această poveste a unui psihiatru din New York-ul anilor 1970 care oferă consultaţii victimelor traumatizate. Vina pe care o simte pentru consecinţele nepremeditate ale acţiunilor sale, precum şi recunoaşterea prea mult amânată a unor adevăruri despre viaţa sa îi transformă existenţa într-o spirală descendentă.

A CRIME SO MONSTROUS: Face-to-Face With Modern Day Slavery de E. Benjamin Skinner (Free Press, 16 $) „Sunt mai mulţi sclavi acum decât în oricare alt moment al istoriei“, scrie Skinner în cartea sa devastatoare. Prin sclavi el înţelege oameni obligaţi prin violenţă să muncească fără a fi plătiţi. Unele prostituate cad în această categorie, dar majoritatea sclavilor, spune el, sunt servitori casnici sau muncitori forţaţi. Skinner relatează despre centrele comerţului modern de sclavi, printre care Haiti, Sudan, România, Turcia, India, Olanda, dar şi Miami.

SNEAKER WARS: The Enemy Brothers Who Founded Adidas and Puma and the Family Feud That Forever Changed the Business of Sports de Barbara Smit (Ecco/Harper Perennial, 15.99 $) Teza lui Smit este că ruptura dintre Adi şi Rudolf Dassler, care au înfiinţat împreună o companie mică de încălţăminte în anii 1920, dar în cele din urmă şi-au despărţit drumurile şi au pus bazele unor companii rivale, a dat naştere aranjamentelor subterane şi contractelor de sponsorizare care caracterizează sportul în ziua de azi.

WOLF TOTEM de Jiang Rong. Traducerea în engleză de Howard Goldblatt (Penguin, 15 $) Acest roman, ce descrie educaţia unui intelectual de etnie Han (majoritară în China) care trăieşte cu păstorii nomazi pe câmpiile din Mongolia interioară în timpul Revoluţiei Culturale, a devenit best-seller peste noapte în China şi a câştigat marele premiu literar Man Asian la prima ediţie a acestuia. Jiang (un politolog pensionat recent şi care scrie sub pseudonim) descrie pustietatea romantică a stepelor şi slăveşte „sângele viguros şi de nestăvilit“ al mongolilor în comparaţie cu cel al chinezilor docili, pe care îi aseamănă cu nişte oi. În recenzia publicată în Book Review, Pankaj Mishra găseşte pretenţiile literare ale romanului ca fiind „fragile“, dar îl recomandă ca pe un „ghid al imaginii îndoielnice de sine“ a poporului chinez, în timp ce „se împleticeşte... spre modernitate“.

THE SECOND PLANE. SEPTEMBER 11: Terror and Boredom de Martin Amis (Vintage International, 14.95 $) Aceste eseuri despre Islamism, terorism şi teocraţie reprezintă „o invitaţie de a lua aminte la proză şi nu la avion“, scrie criticul nostru, Leon Wieseltier.

THE PAINTER FROM SHANGHAI de Jennifer Cody Epstein (Norton, 14.95 $) „Luminosul roman de debut“ al lui Epstein, după cum îl numeşte Sarah Towers în Book Review, spune o „poveste irezistibilă“ bazată pe viaţa lui Pan Yuliang, un copil prostituat care a devenit un artist binecunoscut atât în China cât şi la Paris.

A SUMMER OF HUMMINGBIRDS: Love, Art, and Scandal in the Intersecting Worlds of Emily Dickinson, Mark Twain, Harriet Beecher Stowe, and Martin Johnson Heade de Christopher Benfey (Penguin, 16 $) În această carte încântătoare, Benfey sugerează că vara anului 1882 a cunoscut o transformare a sensibilităţii în interiorul unui grup de oameni cultivaţi din Noua Anglie care întreţineau o reţea vagă de relaţii între ei.

THE MAYOR’S TONGUE de Nathaniel Rich (Riverhead, 16 $) Toată lumea spune poveşti în acest roman aparţinând realismului magic, primul al lui Rich, care se concentrează pe căutarea unui misterios autor care a dispărut în urmă cu 30 de ani. Rich scrie într-un mod „generos şi mişcător“, spune criticul nostru, Sophie Gee, lăudând „atmosfera de vis“ a romanului precum şi „finalul inovator“.

PHYSICS OF THE IMPOSSIBLE: A Scientific Exploration Into the World of Phasers, Force Fields, Teleportation, and Time Travel de Michio Kaku (Anchor, 15.95 $) „Studiul serios al imposibilului a deschis frecvent domenii bogate şi neaşteptate ale ştiinţei“, scrie Kaku, un fizician teoretician şi un neobosit autor de cărţi de popularizare a ştiinţei. În volumul de faţă el examinează ce „imposibilităţi“ ar putea fi realizate în secolul nostru şi care sunt cele ce trebuie să mai aştepte (din nefericire, se dovedeşte că o manta care te face invizibil, precum cea a lui Harry Potter, te-ar ascunde pe tine, dar ar face în acelaşi timp imposibil să mai vezi ceva).

A CARRION DEATH de Michael Stanley (Harper, 14.99 $) Acest roman de debut, inundat de culori locale, se concentrează pe afacerile nebuloase dintr-o mină de diamante şi pe revendicările de pământ ale triburilor native din Kalahari; romanul introduce un detectiv corpolent din Botswana, cunoscut drept Kubu, hipopotam în dialectul Setswana. „Michael Stanley“ este pseudonimul echipei formată din Michael Sears şi ELSA DIXLER Stanley Trollip, ambii născuţi în Johannesburg.

20

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

27 aprilie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

TRIBUTE de Nora Roberts (Jove, 7.99 $) Un fost star pe vremea când era copil se întoarce în Virginia pentru a reabilita ferma deţinută de bunica ei, o actriţă care a murit într-un mod misterios.

2

2

WHERE ARE YOU NOW? de Mary Higgins Clark (Pocket, 7.99 $) O femeie caută adevărul despre fratele ei, care este în viaţă, dar a dispărut.

3

3

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 2 7.99 $) După o explozie mortală din timpul unui summit al vamipirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

1

4*

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, $9.99) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

2

5

MONTANA CREEDS: TYLER de Linda Lael Miller (HQN, 2 7.99 $) Un fost star rodeo reia legătura cu o femeie pe care o cunoaşte din copilarie şi care acum este o mamă singură.

6

NOTHING TO LOSE de Lee Child (Dell, 9.99 $) Jack Reacher expune secretele unui oraş din Colorado.

7

CURSE THE DAWN de Karen Chance (Onyx, 7.99 $) O 1 fi ea un maestru clarvăzător, dar Cassandra Palmer tot este în pericol: auto-declaratul zeu Apollo o vrea moartă.

8

7

AMERICAN WIFE de Curtis Sittenfeld (Random 9 House, 15 $) O bibliotecară se mărită cu fiul alcoolic al unei familii bogate de politicieni, care ajunge preşedinte.

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Vision, 9.99 $) Un agent de contraspionaj şi un ziarist se asociază împotriva unui antreprenor care instigă la război.

9

2

9

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi 14 Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

THE CHOICE de Nicholas Sparks (Vision, 7.99 $) Despre rolul pe care îl poartă în viaţa sa deciziile unui om referitoare la dragoste şi moarte.

10

10

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ceea ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris în 1942.

TWENTY WISHES de Debbie Macomber (Mira, 7.99 $) O 2 văduvă care deţine o librărie pe Blossom Street compune o listă a lucrurilor pe care dintotdeauna a vrut să le facă.

9

11*

WINTER STUDY de Nevada Barr (Berkley, 9.99 $) Pădurarul Anna Pigeon se întoarce pe o insulă din Lacul Superior, unde un lup monstruos este in libertate.

11

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, $9.99) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

1

12

12

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 82 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

THE IMMORTAL HUNTER de Lynsay Sands (Avon/ 2 HarperCollins, 7.99 $) O doctoriţă este sedusă de bărbatul care a fost împuşcat pentru ea şi care, în mod misterios, abia sângerează; un roman din seria Rogue Hunter.

13

13

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 2 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombi“

HOLD TIGHT de Harlan Coben (Signet, 9.99 $) Consecinţele sinuciderii unui elev dintr-un liceu din New Jersey.

14*

14

CERTAIN GIRLS de Jennifer Weiner (Washington Square, 15 $) O fată descoperă romanul sexy şi întrucâtva autobiografic pe care mama sa l-a scris cu ani în urmă.

THE SECRET WEDDING de Jo Beverley (Signet, 1 7.99 $) În această poveste de dragoste englezească din secolul al XVIII-lea, o femeie care credea că soţul ei a fost ucis în bătălie află că acesta este încă în viaţă şi că o caută.

15

THE INN AT EAGLE POINT de Sherryl Woods (Mira, 2 7.99 $) Când o femeie se întoarce în oraşul său natal din Maryland pentru a salva un motel de la a fi rechiziţionat ca urmare a unei ipoteci neplătite, o veche pasiune se reaprinde; un roman din seria Chesapeake Shores.

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 47 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

2

7TH HEAVEN de James Patterson si Maxine Paetro (Grand Central, 14.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi Clubul Femeilor Criminaliste vânează un incendiator.

1

3

CITY OF THIEVES de David Benioff (Plume, 15 $) Doi bărbaţi arestaţi în Rusia celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ducă la îndeplinire o misiune aparent imposibilă pentru a-şi salva vieţile.

2

4

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

5*

NAUTI INTENTIONS de Lora Leigh (Berkley Sensation, 15 $) Maiorul Alex Jansen pune ochii pe o femeie frumoasă, dar fratele ei exagerat de protector ameninţă să îi stea în cale.

6

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 14 Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

7*

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

8

19

1

9

3

1

6

15

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

16

THE SECRET de Beverly Lewis (Bethany House, 13.99 $) 2 Când mama ei dispare, o femeie din secta Amish începe să pună la îndoială tot ceea ce credea că ştie despre viaţă.

16

UP CLOSE AND PERSONAL de Fern Michaels (Zebra, 7.99 $) O femeie care a fugit la 15 ani din casa ei situată în Carolina de Sud ajunge să fie tentată să se întoarcă.

1

17

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr şi un elefant salvează un circ în perioada Marii Crize.

84

17

SHADOW OF POWER de Steve Martini (Harper, 7.99 $) Avocatul Paul Madriani caută o scrisoare pierdută a lui Thomas Jefferson care ar putea explica uciderea unui savant.

1

18

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

26

18*

THEN COMES SEDUCTION de Mary Balogh (Dell, 6.99 $) Cel mai celebru depravat din Londra pune pariu că o va seduce pe virtuoasa Katherine Huxtable în cel mult două săptămâni.

3

19*

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled 20 Hosseini (Riverhead, 16 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

19

ACHERON de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 7.99 $) Al 12-lea roman al seriei paranormale Dark-Hunter.

2

BELONG TO ME de Marisa de los Santos (Harper, 14.99 $) Atunci când se mută în suburbii, o femeie este prinsă într-o plasă de complicaţii şi secrete.

20

SECRET LIFE OF A VAMPIRE de Kerrelyn Sparks (Avon/HarperCollins, 7.99 $) Fiul vampir nelegitim al lui Casanova devine captivat de un frumos ofiţer de poliţie care apare la zgomotoasa sa petrecere a burlacilor.

2

20

15

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 11 aprilie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

27 aprilie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 115 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

11

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 129 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

2

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

16

12

THE FORGOTTEN MAN deAmity Shlaes (Harper 22 Perennial, 15.95$) O reinterpretare a Noii Înţelegeri şi a marii crize.

3

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat alcoolic şi egoist.

80

13

A WOLF AT THE TABLE de Augusten Burroughs 2 (Picador, 14 $) O biografie a vieţii alături de un tată crud.

4

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick 23 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni a Navy Seals în Afganistan.

14

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 78 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

15*

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron 26 Hall, Denver Moore şi Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

16

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 68 Rivers, 14.95 $; Vintage, 7.99 $) Preşedintele propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

5

GOD IS NOT GREAT de Christopher Hitchens (Twelve, 14.99 $) Religia ca o forţă malefică în lume.

1

6

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

116

7

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 236 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

17

8*

THE SOLOIST de Steve Lopez (Berkley, 15 $) Un colaborator al The Los Angeles Times întâlneşte, într-un cartier sărac, un muzician fără adăpost şi îşi propune să-i schimbe viaţa.

STANDING UP TO THE MADNESS de Amy Goodman şi David Goodman (Hyperion, 13.99 $) Portrete ale unor americani obişnuiţi care se străduiesc să facă diferenţa în lume.

18

82 THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan (Penguin, 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $ şi 7.99 $) Lecţii de la un câine nevrotic.

5

9

143 DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama (Three Rivers, 13.95 $) Obama povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

19

10

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 26 (Bloomsbury, 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

EMERGENCY de Neil Strauss (Harper, 16.99 $) Viaţa 20* într-o lume ce ar putea fi în pragul apocalipsei.

1

57

5

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comicul gazdă a emisiunii „The Steve Harvey Morning Show“.

11

1

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

2

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 1 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de a înlătura toxinele şi de a reechilibra hormonii pentru a pierde din greutate, scrisă de un antrenor de la emisiunea „The Biggest Loser“ difuzată pe NBC.

2

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 406 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

3

NATURALLY THIN de Bethenny Frankel şi Eve Adamson (Fireside, 16 $) Reguli şi reţete pentru a scăpa din capcana dietei, de la un star din „The Real Housewives of New York City“.

4

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 92 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană, date într-o manieră impertinentă şi directă (de exemplu „Sifonul este Satan în formă lichidă“).

5

89 THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

29

5

3

IN PRAISE OF STAY-AT-HOME MOMS de Laura Schlessinger (Harper/HarperCollins, 25.99 $) Sfaturi, încurajări şi compasiune pentru mame.

1

4

THE DEEN FAMILY COOKBOOK de Paula Deen şi Melissa Clark (Simon & Schuster, 26 $) Reţete culinare din partea clanului extins Deen.

1

5

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey Zaslow 53 (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

6

PEAKS AND VALLEYS de Spencer Johnson (Atria, 19.95 $) Cum să valorifici personal şi profesional atât perioadele bune, cât şi cele rele.

5

6

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) 26 O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri a lui Stephenie Meyer, destinată adolescenţilor.

7*

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 118 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei

7

SUZE ORMAN’S 2009 ACTION PLAN de Suze Orman (Spiegel & Grau, 9.99 $) Cum să-ţi administrezi banii în vremuri grele.

15

8

MARTHA STEWART’S ENCYCLOPEDIA OF CRAFTS de Martha Stewart şi editori de la Martha Stewart Living (Potter Craft, 35 $) De la confecţionarea mătăniilor la cea a ghirlandelor, mai mult de 30 de tehnici.

2

8

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre cum să-ţi găseşti prin Dumnezeu scopul în viaţă.

45

9

WWE ENCYCLOPEDIA de Brian Shields şi Kevin Sullivan (DK, 45 $) Un ghid de referinţă pentru World Wrestling Entertainment.

4

9

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 65 Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

10

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello şi Cynthia Sass 21 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi pentru nutriţie şi exerciţii fizice de la redactorii revistei Prevention.

10*

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un 53 învăţător spiritual recomandă renunţarea la ego pentru a pune capăt conflictelor şi suferinţei.

21

Musicaluri şi melodrame Această biografie a lui Vincente Minnelli oferă pasiune şi farsă: filmele, idilele, atacul lebedei din Paris...

DE DANA STEVENS HIAR şi relatată în cei mai reali şi clari termeni cu putinţă, viaţa lui Vincente Minnelli, regizorul unor musicaluri clasice de la studiourile MGM precum Ne vedem în St. Louis, Gigi şi Un american la Paris, e la fel de plină de culoare şi întâmplări ca unul dintre baletele de vis care au devenit emblema

C

VINCENTE MINNELLI

Hollywood’s Dark Dreamer de Emanuel Levy Ediţie ilustrată. 448 pag. St. Martin’s Press. 37.95 $ sa. Născut în 1903, Lester Anthony Minnelli a crescut singur la părinţi, într-o familie de artişti itineranţi din Midwest (mama lui, Mina Mary LaLouche LeBeau juca roluri de ingenuă în melodrame de duzină, iar tatăl său, Vincent, dirija orchestra Minnelli Brothers Tent Theater). În adolescenţă, fiind un băiat extrem de timid şi bâlbâit, care se pare că avea înclinaţia de a proba hainele mamei sale, Lester a citit o biografie a sclipitorului pictor James McNeill Whistler şi s-a hotărât să se reinventeze ca estet monden, începând să lucreze decorator de vitrine într-un magazin universal din Chicago înainte să-şi facă un nume pentru luxuriantele scenografii de teatru realizate la New York.

Acolo a şi devenit „Vincente“.

După ce s-a mutat la Hollywood, ca regizor din catalogul studiourilor MGM, Minnelli şi-a clădit repede o reputaţie de perfecţionist de temut, în ciuda personalităţii sale pasive şi retrase. Un homosexual nedeclarat, Minnelli era cunoscut pentru faptul că se machia uşor şi frecventa localuri precum salonul newyorkez al fraţilor Gershwin în anii ’30. Totuşi, s-a însurat de patru ori, cea dintâi căsnicie – şi cea mai renumită dintre toate – fiind cu angoasata vedetă de la MGM Judy Garland. A avut două fiice, iar cea mai mare dintre ele este Liza Minnelli, un personaj care se reinventează neîncetat. În Vincente Minnelli: Hollywood’s Dark Dreamer (Vincente Minnelli: Visătorul misterios al Hollywoodului), Emanuel Levy, critic de film şi profesor la Universitatea California din Los Angeles, susţine ideea că Minnelli s-a făcut răspunzător, în mare măsură, pentru ridicarea musicalurilor filmate de la rangul anterior de vodeviluri pe peliculă la cel de spectacole complicate, pseudo-intelectuale, prin integrarea de numere muzicale în tramă.

Autor al unei biografii a lui George Cukor şi al multor cărţi despre istoria Hollywoodului, Levy e un cinefil neobosit şi un cercetător extraordinar. A căutat multă vreme prin arhive – inclusiv prin multe documente inedite, lăsate moştenire celei de-a patra soţii a lui Minnelli, Lee Anderson Minnelli, după moartea regizorului, în 1986 –, de unde s-a întors încărcat cu informaţii. Unele dintre anecdotele care apar aici îşi au locul într-o melodramă regizată de Minnelli (câinelui pe care l-a avut când era cu Garland i-a pus

Dana Stevens este critic de film şi scrie la Slate.

22

numele Gobo, un joc de cuvinte pornind de la numele lui Lester Gaba, un apropiat de-al lui Minnelli, care aproape că-i fusese iubit şi care s-a ales cu inima frântă după căsătoria lui Vincente cu Garland). Alte detalii par create anume pentru una dintre farsele sale (în timp ce filma Gigi la Paris, „pe Minnelli l-a muşcat o lebădă în Jardin de Bagatelle“).

Nici o carte care combină pasiunea frustrată de o viaţă întreagă şi atacul unei lebede pariziene nu poate fi prea proastă. Însă energia depusă de Levy în asamblarea datelor biografice pare să-l fi părăsit când a venit momentul să modeleze acele date în povestea vieţii artistului. Vincente Minnelli e o lectură care-ţi poate lăsa senzaţia escaladării unui munte uriaş şi alunecos de circulare interne ale studiourilor, tăieturi din ziar şi telegrame.

Ce analiză a melodramei Urâtul şi frumosul, din 1952, cu Lana Turner în rolul principal, ar fi oare completă fără observaţia că „filmările... au început cu exteriorul unui cimitir, Scena 7, apoi poarta cimitirului, Scena 8, apoi un exte-

Relatarea scurtei şi cumplitei căsnicii a lui Minnelli cu Garland exercită o fascinaţie macabră asupra cititorului. rior al domeniului lui Jonathan, Scena 10, şi un exterior al unui club din Hollywood, Scena 25“? Detalii similare apar prin toată cartea, în pâlcuri neaşteptate şi de nepătruns. Totuşi, în alte locuri, informaţiile care ar fi fost esenţiale pentru a înţelege semnificaţia unei poveşti lipsesc în mod misterios. De pildă, Levy menţionează că Minnelli l-a convins pe vechiul său producător Arthur Freed să renunţe la titlul

provizoriu pentru Orchestra ambulantă, fără să ne spună măcar care a fost acel titlu. Lipsa unei filmografii complete a lui Minnelli sporeşte senzaţia frustrantă că rătăceşti printr-o pădure fără să ai vreo hartă.

Proza lui Levy are totuşi pasaje intense, mai ales când autorul deplânge anumite momente de decădere din opera lui Minnelli, precum gafa Fluierarul, cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton. Am râs în hohote citind cum o descrie Levy pe Taylor „defilând într-un mov sinistru... cu o orătanie rănită cuibărită în cosiţele ei negre ca pana corbului“ (neputând să-şi înfrâneze veselia, Levy o descrie în continuare pe Taylor purtând „un sutien albastru-violet în timp ce-l respinge pe un fost iubit grosolan învârtind în faţa lui o secure elegantă“).

De fapt, măsura în care vocabularul autorului capătă tot mai multă veselie când critică opera subiectului său ne face să ne întrebăm: de ce crede Levy că Minnelli merită, pentru cariera sa, aşa ceva – prima biografie completă? Fireşte, nici un artist n-ar trebui să producă un şirag imaculat de capodopere ca să merite atenţia criticii, însă lui Levy pare să-i vină foarte greu să găsească un film de Minnelli care să-i şi placă. Kismet e „stângaci, sinistru şi apatic“. Brigadoon e „ciudat de anost şi incoerent, lipsit de căldură şi de farmec“. The Long, Long Trailer e „vulgar“ şi „banal“. După vreo şase asemenea evaluări, rămânem uimiţi să aflăm, la pagina 308, că Gigi poate fi considerat „unul dintre puţinele filme ale lui Minnelli care dă pe alocuri impresia unei lucrări prea studiate“.

Relatarea scurtei şi cumplitei căsnicii a lui Minnelli cu Garland exercită o fascinaţie macabră asupra cititorului, însă autorul omite atâtea detalii încât portretul rezultant e extrem de vag. După aproape 100 de pagini de la despărţirea lor, Levy menţionează cu

Vincente Minnelli (stânga) în timpul unei vizionări a filmului „Urâtul şi frumosul“.

stângăcie că „Judy l-a prins în poziţii compromiţătoare de cel puţin două ori, o dată cu un actor de roluri mărunte şi altă dată cu grădinarul lor“. Acum ne spui? Una e ca un biograf să minimalizeze amănuntele intime din viaţa subiectului său pentru a pune accentul pe opera sa, însă din moment ce Levy ne-a dezvăluit deja nemulţumirile uluitor de explicite manifestate de Garland faţă de prietenii ei în privinţa calităţilor de amant ale lui Minnelli, n-ar trebui să ni se furnizeze detalii şi despre măsura şi natura flirturilor lui?

M

ANTIA străvezie a confidenţialităţii pe care o aruncă Levy peste viaţa sexuală a lui Minnelli este un indiciu al ambivalenţei autorului în privinţa rolului pe care ar trebui să-l joace în carte sexualitatea subiectului său. În introducere, Levy se referă la „sensibilitatea homosexuală“ ca la un „concept care nu-mi place“, însă tot el scrie că Minnelli şi-a „canalizat neliniştile sexuale şi de altă natură în opera sa, în moduri deopotrivă evidente şi latente“. Deşi Levy revine doar arareori la această idee în cuprinsul cărţii, recunoaşte în ultimul capitol, dedicat moştenirii lui Minnelli, că anumiţi regizori gay şi bisexuali – între care Minnelli, Cukor, James Whale şi, în prezent, Todd Haynes şi Gus Van Sant – „îşi impregnează opera cu o sensibilitate gay, indiferent de genul specific sau de povestea la care lucrează“.

Totuşi, printre cele mai puternice pasaje din carte se numără şi cele câteva în care Levy interpretează opera regizorului prin prisma personalităţii lui de homosexual nedeclarat. În 1956, când Minnelli a ecranizat piesa Tea and Sympathy, biroul de cenzură din industrie, cunoscut sub numele de biroul Breen, a obligat studiourile MGM să dezinfecteze povestea: protagonistul, iniţial un şcolar derutat sexual şi terorizat de alţii din cauza lipsei sale de interes faţă de preocupările masculine, a devenit un băiat heterosexual sensibil, de care ceilalţi îşi bat joc din pricina „nonconformismului“ său vag. În ciuda părerii sale proaste despre imaginea rezultată, Levy oferă o interpretare elocventă a folosirii culorii în film: tentele de galben purtate de Deborah Kerr şi diferitele nuanţe de albastru ale personajelor masculine (închis în cazul personajelor „virile“ şi deschis în cazul „molâilor“) se combină în rochia verde pe care o poartă Kerr în scena culminantă a seducţiei. Iar în evaluarea peliculei Gigi, Levy face o paralelă inteligentă între neliniştile protagonistei, o curtezană în formare, interpretată de Leslie Caron, cu propria angoasă a lui Minnelli ca homosexual clandestin în Hollywoodul anilor 1950 şi totodată bărbat „întreţinut“ al sistemului promovat de studiourile MGM. E datoria delicată, poate chiar imposibilă, a biografului de a găsi echilibrul dintre minuţiozitatea informaţiilor şi caracterul tranşant al relatării, între rolurile de arhivar şi cel de critic. În această carte, Levy păcătuieşte pe partea minuţiozităţii, cu rezultatul paradoxal că cititorii află mai multe decât şi-ar fi dorit să ştie despre viaţa lui Vincente Minnelli, însă nu destul de multe despre h Vincente Minnelli însuşi.

FOTOGRAFIE DE JOHN SWOPE/TIME & LIFE PICTURES – GETTY IMAGES

Eseu

Tom Bissell

Adevăruri esenţiale şi îngrozitoare să-mi ofere o imagine vagă şi analgezică despre decizia lui (pe atunci) insondabilă. Mulţi alţii făceau la fel ca mine, iar mai mulţi analişti au indicat un pasaj din discursul de absolvire de la Colegiul Kenyon, unde Wallace se referă la „vechiul clişeu al minţii care e «un slujitor excelent, dar un stăpân groaznic»“. Wallace continuă spunând: „Nu e deloc o coincidenţă că adulţii care se sinucid cu arme de foc se împuşcă aproape mereu în cap. Îl împuşcă pe stăpânul cel groaznic“. „Transcrierea discursului în faţa absolvenţilor la Colegiul Kenyon – 21 mai 2005“ are de-acum un titlu potrivit şi o casetă tehnică pe măsură – This Is Water (Iată apa – Little Brown, 14.99 $). În carte, pasajul de mai sus a fost ocolit cu grijă şi e lesne de înţeles de ce. Orice menţionare a sinuciderii în opera lui Wallace (şi există nenumărate exemple: patriarhul din Infinite Jest e un sinucigaş, povestirea Good Old Neon e narată de un sinu-

Discursul lui David Foster Wallace în faţa absolvenţilor de la Colegiul Kenyon a fost amuzant, călduros şi evident misterios.

Î

n toamna lui 2005, mi-a ajuns în căsuţa de mail un mesaj cu titlul deloc promiţător: „M-am gândit că ţi-ar plăcea asta!!!“. Expeditorul, o prietenă de familie, era înnebunită să trimită mai departe glumiţe cu John Kerry la doi ani, alerte referitoare la viruşi inexistenţi şi poezii despre străini care se dovedesc a fi Iisus. Această ultimă ofertă nu conţinea linkul obişnuit la un videoclip de pe YouTube cu pisoi adormiţi, ci câteva zeci de paragrafe de text nesemnat, într-o formatare haotică. Avea următorul titlu: „Transcrierea discursului în faţa absolvenţilor la Colegiul Kenyon – 21 mai 2005“. Înainte să ajung la capătul ultimului paragraf, mi s-a părut că-l recunosc pe autor. La o căutare rapidă, s-a dovedit că aveam dreptate: vorbitorul de la ceremonia de absolvire din 2005 de la Colegiul Kenyon a fost, într-adevăr, David Foster Wallace.

Romancierul Richard Ford a vorbit când am absolvit eu facultatea; după 13 ani, nu-mi mai aduc aminte nimic din ce a spus. Ceea ce nu înseamnă că a fost un discurs prost. Discursurile de la absolvire – deşi nu sunt chiar nişte eseuri, ci un gen mai intim decât un discurs – reprezintă o formă literară aparte. Sunt totodată o formă efemeră. Imaginaţi-vă că aţi scris cel mai bun discurs de absolvire din istorie. Ce faceţi cu el, după ce l-aţi rostit?

Răspunsul: nimic. Am scris un discurs destul de bun în urmă cu câţiva ani pentru absolvenţii colegiului din oraşul meu natal. I-ar plăcea cuiva să-l citească? Mda, aşa ziceam şi eu. Când absolvenţii îşi azvârl în aer tocile, odată cu ele zboară şi singurul rost evident al discursului.

Discursul lui Wallace a reuşit să evite această soartă nu fiindcă a fost nemaipomenit (deşi a fost). Nu l-a publicat Tom Bissell a scris, cel mai recent, cartea „The Father of All Things: A Marine, His Son, and the Legacy of Vietnam“.

FOTOGRAFIE REALIZATĂ DE SUZY ALLMAN PENTRU THE NEW YORK TIMES (2006)

şi probabil că nici n-ar fi făcut-o vreodată. Textul a fost salvat mai degrabă datorită unui spirit întreprinzător care l-a transcris de pe filmare şi l-a postat pe Internet, unde, cumva, a ajuns în atenţia prietenei mele de familie, care n-ar fi ştiut cine e David Foster Wallace nici dacă acesta i-a fi căzut direct în cap. Datorită entuziasmului unor oameni ca ea şi magiei funcţiei copy-paste, discursul a făcut senzaţie pe net şi acum sigur se află printre cele mai citite texte pe care le-a scris Wallace vreodată.

Wallace a fost acuzat adesea, chiar şi de admiratorii săi, că are o slăbiciune pentru ceea ce Nabokov numea odinioară „splendorile îndoielnice ale virtuozităţii“. În faţa absolvenţilor de la Kenyon College, Wallace a preferat un ton simplu evidenţiat doar pe alocuri în labirinturile din gard viu ale ficţiunii sale. A vorbit despre dificultatea empatiei („Numai gândiţi-vă: nu există nici o experienţă pe care aţi trăit-o fără să vă aflaţi în centrul ei absolut“), despre importanţa de a se adapta bine („nu vă sugerez un termen întâmplător“) şi despre singurătatea esenţială a vieţii adulte („lorzi ai regatelor noastre mentale, singuri în centrul întregii creaţii“). Sincer, amuzant şi cu neîncetată căldură, discursul era, fără îndoială, opera unui om înţelept şi foarte amabil. Printre rânduri, totuşi, se mai observa ceva – senzaţia ştearsă, dar inconfundabilă, că Wallace a trecut printr-o beznă profundă, care încă îl mai marchează pe alocuri, dar iată-l, în acea zi, biruitor, ieşit din întuneric. Îl ştiam destul de bine pe Dave Wallace ca să reacţionez la vestea sinuciderii lui, în septembrie 2008, cu o durere copleşitoare, deşi nu-l cunoşteam suficient de mult încât să fi avut idee despre deceniile lui de depresie.

După acest şoc, m-am refugiat în singura oază pe care o puteam găsi: opera lui. Deşi ştiam că n-aveam să găsesc răspunsuri acolo, speram că recitirea lui Wallace avea

cigaş) are de-acum o rază de acţiune care întunecă totul în jur. Acestea sunt cratere care nu mai pot fi umplute.

Gloria operei şi tragedia vieţii sunt rude, însă nu prieteni, informatori, dar nu apropiaţi intimi. Ne bucurăm de una şi o deplângem pe cealaltă.

Asta mi-am tot spus în ultimele şase luni, cel puţin.

Din toate motivele extraliterare evidente, This Is Water e adesea o experienţă de lectură extrem de dureroasă şi-mi închipui că nu sunt singurul de această părere. Când Wallace defineşte gândirea ca „învăţare a modului de a exercita o formă de control asupra a cum şi ce gândim“, când îşi descrie „configuraţia implicită“ a propriei minţi ca pe una determinată de egoism, solipsism şi disperare, iar apoi explică faptul că o parte din viaţa de adult constă în dezvoltarea disciplinei „pentru a-ţi păsa de alţi oameni şi a te sacrifica pentru ei, iarăşi şi iarăşi“ şi când sugerează că „Adevărul cu majusculă“ din viaţă „înseamnă să ajungi la 30 de ani sau poate la 50, fără să vrei să te împuşti în cap“, publicul său iniţial, format din absolvenţi de facultate, se risipeşte, făcând loc unor întrebări obsedante, sufocante şi fără răspuns. Te întrebi: cui i se adresa, de fapt?

Dacă unii ar putea pune sub semnul întrebării hotărârea de a publica discursul lui Wallace în paginile unei cărţi – al cărui design interior de o singură propoziţie pe pagină nu prea reprezintă o combatere a acelei întrebări – ar trebui să ai o inimă meschină şi calcinată ca să găseşti în această iniţiativă vreo motivaţie murdară. Viitorilor cititori ai volumului This Is Water le va fi mai uşor să împace textul cu fapta de pe urmă a autorului şi, cred eu, acela este publicul căruia i se adresează această carte.

Stăpânul cel groaznic l-a înfrânt, în cele din urmă, pe David Foster Wallace, iar asta ne poate face să uităm cu uşurinţă că toate lucrurile raţionale şi adevărate pe care le-a spus despre viaţă în 2005 sunt la fel de adevărate şi de raţionale astăzi, oricât de tragic ar părea acum adevărul din ele. This Is Water nu face nimic pentru a atenua durerea înfrângerii lui Wallace, însă ne reaminteşte de puterea, bunătatea şi decenţa lui – acele trăsături ale sale pe care stăpânul cel groaznic n-a reuşit să le înfrânh gă – şi nici nu va reuşi vreodată.

23