50 | 4 mai 2009

Ediţia în limba română, nr. 50 – 4 mai 2009 Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Preţ: 2,5 lei

Preţ: 17,9 lei

Pachet România liberă + Book Review

Pachet România liberă + Book Review + Biblioteca Cunoașterii

Un tânăr vizibil de Touré SAG HARBOR de Colson Whitehead 273 pag. Doubleday. 24.95 $

Acum că avem un preşedinte post-negru, noi, toţi ceilalţi post-negri, putem să remodelăm fără a ne cere scuze iconografia identităţii de negru. Pentru multă vreme, definiţia acesteia a fost dominată de militantismul luptelor de stradă din anii ’60 propriu Jesse Jackson-ilor, de inteligenţa supărată, ireverenţioasă, de tip un-picior-afară-din-ghetou a Pryor-ilor şi de agresivitatea new-age nihilistă, de tip din-ghetou-fărăremuşcări a 50 Cent-ilor. Cu un deceniu în urmă, post-negrii earu numiţi „Oreos“ (negri la exterior, albi în interior, n.tr.) pentru că nu credeam că între negru şi ghetou trebuie să se pună semnul egalităţii, nu ne deranja să avem mentori albi, nu păream înverşunaţi din cauza trecutului.

Pentru noi, faptul că eram negri reprezenta mai degrabă un semn de graţie decât un sunet primar. Post-negrii nu privesc identitatea de negru drept un cod dogmatic ce necesită veneraţie la altarul frăţiei şi al luptei, ci drept un document open-source, o figură de stil cu nenumărate întrebuinţări posibile.

Termenul a apărut în lumea artei cu un grup de artişti negri care erau fermi în a nu fi catalogaţi drept artişti negri, chiar în condiţiile în care creaţiile lor redefineau noţiunea de negru. Acum, avertismentul se extinde încet în conştiinţa largă. Atâta timp am fost etichetaţi drept neautentici şi intimidaţi într-un complex de inferioritate de către surorile şi fraţii mai duri, dar acum e rândul nostru să fim în centrul atenţiei. Acum, Kanye, Questlove, Santigold, Zadie Smith şi Colson Whitehead pot interpreta această identitate cum vor, fără riscul de a fi etichetaţi pseudo-negri sau albi-negri.

Continuare în pagina 4

FOTOGRAFIE DE TODD HEISLER/THE NEW YORK TIMES

C Ă RŢ I P EN TRU C OPI I Ş I A D OL ES C EN ŢI D E L A E D ITU RILE ROMÂN EŞ TI PAGINILE 12-13

Editorial

4 mai 2009

8

9

Ficţiune & Poezie 1

19

19

WOODSBURNER

22

10

TO KEEP THE BRITISH ISLES AFLOAT:

FDR’s Men in Churchill’s London, 1941 de Thomas Parrish Recenzie de Jennet Conant

de John Pipkin Recenzie de Brenda Wineapple 8

UNDERGROUND:

My Life With SDS and the Weathermen de Mark Rudd Recenzie de Paul M. Barrett

THE SERVANTS’ QUARTERS

de Lynn Freed Recenzie de William Boyd 7

THE SOUND OF FREEDOM:

Marian Anderson, the Lincoln Memorial, and the Concert That Awakened America de Raymond Arsenault Recenzie de Jennifer Baszile

SAG HARBOR

de Colson Whitehead Recenzie de Touré 6

23

BROOKLYN

de Colm Toibin Recenzie de Liesl Schillinger

Eseu

ENDPOINT:

23

And Other Poems de John Updike Recenzie de Clive James

Daţi-i drumul. Stricaţi-mi pofta de Geoff Nicholson

Articole & Bestselleruri Nonficţiune 9

LOSING MUM AND PUP:

A Memoir de Christopher Buckley Recenzie de Thomas Mallon 15

17 17 17 20 20

Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

THE REBELLION OF RONALD REAGAN:

A History of the End of the Cold War de James Mann

Scriitorul şi criticul cultural Touré, care a adoptat acest pseudonim pentru a-l evoca pe naţionalistul african care a devenit primul preşedinte al Republicii Guineea, se ocupă de multă vreme de problemele privind identitatea negrilor. Este un reporter apropiat de scena muzicală, care a scris un articol de profil despre 50 Cent, ce a apărut în Rolling Stone, a jucat poker pe mize mari cu Jay-Z şi a jucat baschet cu Prince şi Wynton Marsalis. A fost, timp de un an, umbra rapper-ului KRSOne, luând notiţe pentru o biografie pe care, ulterior, a abandonat-o, iar căsătoria sa a fost oficiată de Reverend Run, din formaţia Run-DMC. De asemenea, Touré nu prea înghite concepte precum „autenticitatea“ negrilor. Absolvent al prestigiosului liceu privat Milton Academy din Massachusetts şi fost jucător amator de tenis, clasat în primele locuri ale topurilor, Touré crede că negrii au adoptat prea adesea o idee rigidă, ghetoizată, despre ce înseamnă să fii negru în America. „Negrii vorbesc despre eliberarea de privirea albilor, adică de concepţiile albilor“, spunea el într-un e-mail, „dar privirea negrilor poate reprezenta o încorsetare la fel de rigidă, pentru că ceea ce negrii aşteaptă sau ceea ce nu aşteaptă unii de la alţii se încadrează în limite destul de înguste“.

Acesta este unul din motivele pentru care i-a plăcut noul roman al lui Colson Whitehead, Sag Harbor, pe care îl recenzează în articolul de pe coperta numărului de faţă. „Sag Harbor nu foloseşte termenul «post-identitate-de-negru», dar este impregnat de această stare“, spune el. „Post-identitatea-de-negru înseamnă lărgirea posibilităţilor pe care le ai ca negru. Înseamnă renunţarea la ideea absurdă de Oreo, de trădător negru pe dinafară şi alb pe dinăuntru.

Oamenii de culoare sunt creativi şi inovativi când vine vorba de producţii culturale şi stil personal, dar par a strâmba din nas atunci când se pune problema negrului ca personaj. E o abordare de genul: poţi fi extravagant cu orice, cu excepţia măştii pe care o porţi. Ei bine, de ce nu şi cu masca?“ The Editors

Online

THE MAN WHO SOLD THE WORLD:

Ronald Reagan and the Betrayal of Main Street America de William Kleinknecht Recenzii de Christopher Caldwell 16

AFRICA:

Altered States, Ordinary Miracles de Richard Dowden Recenzie de Nicholas Kristof

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu, Cristiana Vişan, Irina Adrian; Proofreading: Anda Ciurte; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti Abonamente: difuzare@romanialibera.ro Comenzi albume: difuzare@romanialibera.ro, în atenţia domnului Ionuţ Cotorogea

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Colson Whitehead, autorul cărţii „Sag Harbor“, Charles McGrath, pe tema antologiei definitive de poezii ale lui John Updike, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „Woodsburner“, de John Pipkin, „Brooklyn“, de Colm Toibin, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Un tânăr vizibil Continuare din pagina 1

Aşadar, cel de-al patrulea roman memorialistic al lui Whitehead, Sag Harbor, povestea maturizării unui băiat de 15 ani pe nume Benji, care şi-ar dori ca oamenii să-i spună, pur şi simplu, Ben, apare la momentul oportun. Fan al trupei Smiths şi al hainelor de la Brooks Brothers, Ben este fiul unor negri înstăriţi, care îşi petrec vara în Long Island şi recunosc că au multe în comun cu personajele din The Cosby Show. „În ochii tuturor, eram întruchiparea ideii de paradox: băieţi negri cu case pe plajă. Un paradox pentru ceilalţi pentru că nouă nu ni s-a părut nimic ciudat niciodată. Pur şi simplu, asta eram“, scrie Whitehead. „Pentru mine, ceea ce voi numiţi paradox este doar persoana mea“. În familia lui Benji, care crede în progres, imnul naţional al negrilor este „Ain’t No Stoppin’ Us Now“.

ENJI este un adolescent cam timid, care se jenează uşor şi poartă încă aparat dentar şi ale cărui eforturi de maturizare se văd în străduinţele de a scăpa de Reggie, fratele lui mai mic şi umbra lui dintotdeauna. La fel ca mulţi alţi adolescenţi din viaţa reală şi din literatură, Benji încearcă să îşi dea seama cine este, dar nu prea ştie de unde să înceapă. Îi urmărim evoluţia de-a lungul unei veri în Sag Harbor – partea din Hamptons unde au case mulţi doctori şi avocaţi negri –, fiind alături de el de la Memorial Day (când îi aşteaptă pe ceilalţi să sosească din New York) până la Ziua Muncii (când maşinile de tuns iarba sunt oprite şi depozitate până în anul următor).

Suntem în vara anului 1985 – Lisa Lisa, un sex-simbol hip-hop, intră în magazinul de îngheţată unde lucrează şi Benji, iar compania Coca-Cola lansează New Coke spre stupoarea generală: „Era de necrezut. Ca şi când te-ai fi jucat cu legile naturii... De ce să nu creăm şi Zilele de Marţi fără Gravitaţie, dacă tot am început?“. Limbajul plastic şi vocea sarcastică şi inteligentă a lui Whitehead se potrivesc de minune acestui adolescent care se modelează pe sine însuşi încetul cu încetul. Sag Harbor nu este How I became a writer; n-avem nici un indiciu în privinţa destinului protagonistului, nimic mai mult decât ceea ce intuim din felul său scrutător de a analiza lucrurile, din vocea sa ca de scriitor şi din dorinţa de a furniza un context istoric şi sociologic pentru existenţa negrilor în Hamptons. Totuşi, cu o poveste care sare de la una la alta precum atenţia unui adolescent, cartea pare mai degrabă un volum de memorii decât un roman bazat pe o intrigă. E uşor să spui că nu se întâmplă prea multe în ea – Whitehead însuşi ne-a avertizat în această privinţă –, dar Sag Harbor reflectă viaţa, iar viaţa nu are o intrigă.

Cartea este un monolog interior, o culegere de poveşti despre o vară clasică din adolescenţă, când se întâmplă câteva lucruri tari, dar şi unele plictisitoare, în timp ce Benji se maturizează fără să perceapă acest lucru.

Benji trăieşte într-o lume întrucâtva asemănătoare cu cea a lui Charlie Brown, o lume din care adulţii lipsesc aproape cu desăvârşire. Părinţii lui lucrează în oraş în timpul săptămânii şi vin in vizită doar în weekend, astfel că viaţa socială a lui Benji atinge punctul culminant joia, când se întâmplă toate „relele“. Bineînţeles, Benji şi tovarăşii lui nu sunt foarte obraznici: cel mai rău lucru este un joc cu mici gloanţe false în care cineva – ghiciţi cine – este împuşcat în ochi. Astfel se ajunge la una dintre cele mai tensionate scene din carte, cea în care Benji se chinuie să extragă glonţul „cu vechi lame de bărbierit, dintr-acelea pe care oamenii le folosesc pentru a se sinucide“. Nu reuşeşte. Şi albii, nu numai părinţii, lipsesc aproape cu desăvârşire, dar personajele volumului, la fel ca mulţi negri din segmentul cel mai înstărit al clasei de mijloc, sunt preocupate în mod constant de percepţia albilor. „De exemplu, nu puteai să umbli pe Main Street cu un pepene sub braţ. Chiar dacă ai fi avut un bun motiv. De parcă te-ai duce la o masă la care fiecare ar trebui să aducă ceva şi produsul tău s-a întâm-

B

Touré a scris o culegere de povestiri, un roman şi, cel mai recent, un volum de non-ficţiune intitulat „Never Drank the Kool-Aid“.

4

plat să fie un pepene, ce mai noroc, şi ai scris asta pe o foaie de hârtie pentru ca toată lumea să înţeleagă contextul şi în timp ce parcurgeai Main Street, ţineai afişul într-o mână şi pepenele în cealaltă, relaxat, eventual încuviinţând din cap dinspre pepene spre afiş pentru a evidenţia şi mai mult, atunci când dădeai cu ochii de cineva. Aşa ceva n-avea să se întâmple. Eram expuşi“.

Totuşi, chiar şi în sânul familiilor post-negre de succes şi ambiţioase, copiii sunt învăţaţi fără echivoc să nu înghită orice de la albi. Abuzurile din familia lui Benji – tatăl o insultă pe mama în faţa prietenilor ei, de exemplu – escaladează în momentul în care Benji nu ripostează în faţa unui băiat care îi trăsese o linie cu degetul pe obraz şi spusese: „Uite, nu se ia“. Când tatăl află că Benji nu l-a lovit pe băiat, trage concluzia că lui Benji i-a fost frică să nu fie lovit la rândul său. Aşa că foloseşte terapia de şoc. „Mâna lui iute-iute m-a izbit peste faţă şi i-am simţit lovitura până în creştetul capului, iar obrazul mi-a pulsat fierbinte, dându-mi impresia că e de două ori mai mare din cauza umflăturii“. Tatăl i-a tras una peste faţă iar şi iar, întrebând de fiecare dată: „Te poate

lovi mai tare decât te lovesc eu acum?“. De-a lungul unei mari părţi din Sag Harbor, Benji învaţă şi se maturizează foarte puţin, dar aici, morala este clară: „Ce trebuia să reţin era: «Nu te teme să fii lovit», dar în decursul anilor, lecţia din mintea mea a devenit: «Nimeni nu te poate lovi mai tare ca mine»“. Benji se duce şi îl loveşte pe băiat peste faţă.

Genul autobiografic a reprezentat o parte integrantă a literaturii afro-americane de dinainte de Frederick Douglass.

Cele mai multe exemple – Black Boy de Richard Wright, Manchild in the Promised Land de Claude Brown, I Know Why the Caged Bird Sings de Maya Angelou, Monster de Kody Scott – ar fi putut purta acelaşi subtitlu: „Drumul meu de ieşire din iad“. Tema lor este nenorocirea de a fi negru şi aservit sau supus segregaţiei sau sărac sau închis după gratii. În schimb, personajul lui Whitehead are mari avantaje de clasă şi îşi petrece vara într-un paradis de vacanţă unde viaţa nu îl asaltează, ci mai degrabă îi dă timpul necesar pentru a-şi da seama cine vrea să fie. Benji este, probabil, un caz rar, dar nu este singurul. E timpul să auzim mai multe h poveşti post-negre ca a lui.

ILUSTRAŢIE DE RODRIGO CORRAL

Modestele speranţe Umbrele lui Jane Eyre şi Miss Havisham bântuie acest roman despre Africa de Sud postbelică.

DE WILLIAM BOYD I poate că atunci am ştiut o dată pentru totdeauna că nu voi fi niciodată normală ca ei, nici într-o sută de ani... Nu era vina mea că nu eram normali“. Cea care vorbeşte e o fetiţă (9 ani) pe nume Cressida, naratoarea noului roman al lui Lynn Freed.

Cressida simte neplăcuta diferenţă faţă de ceilalţi, propria idiosincrazie, şi regretă că

„Ş

THE SERVANTS’ QUARTERS

de Lynn Freed 216 pag. Houghton Mifflin Harcourt. 24 $

acest lucru o desparte de „ei“, tăcuta, normala majoritate care constituie societatea.

Dar punctul forte al lui Freed ca scriitoare – ca şi Anne Tyler şi Muriel Spark, ca să dăm doar două exemple – e că înţelege că „normal“ e un cuvânt care se aplică în mică măsură fiinţelor umane din viaţa reală, cu atât mai puţin celor din literatura de ficţiune serioasă. Normal e pentru stereotipuri, iar romancierii care refuză să pretindă distribuţia în roluri centrale pentru personajele lor se plasează într-o categorie diferită.

Prin acest simbol, The Servants’ Quarters (Apartamentul servitorilor) începe ca un portdrapel pentru inadaptaţi, pentru proscrişi, pentru trăsniţi şi nebuni de legat. Cressida este o tânără evreică inteligentă care creşte în Africa de Sud în anii ‘50, în suburbiile unui oraş nenumit (dar mai mult despre aceasta mai târziu). Mama ei e fiica promiscuă, fumătoare înrăită, a unui neînsemnat porNoul roman al lui William Boyd, „Ordinary Thunderstorms“, va fi publicat în acest an în Statele Unite.

Romanul lui Freed analizează modalitatea în care relaţiile sociale sunt modificate de rolurile autoasumate ca slujitori sau stăpâni.

6

nograf, iar tatăl ei zace la etaj într-o comă provocată de o încăierare cauzată de gelozie, care a scăpat serios de sub control. Aflată într-o situaţie nefericită şi fără bani, familia acceptă oferta de a se muta în apartamentul servitorilor dintr-o mare casă din apropiere, numită Harding’s Rest. Aici domneşte şi mai multă anormalitate. George Harding, un pilot oribil desfigurat în al Doilea Război Mondial, trăieşte în această casă întortocheată împreună cu mama sa, o babă trăsnită care reciteşte la nesfârşit Forsyte Saga de Galsworthy şi, o apariţie recentă, taciturnul lui tânăr nepot, Edgar (de vârsta Cressidei), fiul bastard al fratelui său mort, Charles.

Cressida – inteligentă, drăguţă, curioasă – este atrasă inexorabil în menajul de la Harding’s Rest. Dezgustată şi fascinată de proprietarul casei (poartă o pălărie şi un voal pentru a-şi acoperi diformităţile faciale), ea descoperă că invitaţia de a se muta nu a fost motivată de simpla caritate.

Harding vrea ca ea să-l facă pe retrasul său nepot „sălbatic şi îndrăzneţ“, la fel cum e ea. „Ştii, Cressida“, spune el, „că te-am urmărit în cea mai mare parte a celor zece ani ai tăi...

E ca şi cum ai privi un pui sălbatic care tulbură trufia“. Cressida acceptă provocarea şi, într-o serie de episoade pline de nesăbuinţe, reuşeşte să-i rupă braţul lui Edgar, să acopere interiorul casei unui vecin cu graffiti şi pete de vopsea şi, în general, să devină o pacoste afurisită. Totuşi, în tot acest timp, Harding se implică tot mai mult în viaţa ei – misterios, didactic, ironic, controlând.

Tonalitatea romanului se schimbă în partea a doua. Ceea ce a început ca un bildungsroman sud-african spiritual şi ciudat se transformă în ceva mai romantic şi poate mai previzibil. Sărim în viitor cu cinci ani: Cressida e în floarea adolescenţei, conştientă sexual şi tot la fel de atrăgătoare. Tatăl ei a murit şi zgomotoasa ei mamă s-a mă-

ritat cu un parvenit pilot englez de curse.

Cressida încă mai vizitează Harding’s Rest (unde Harding o plăteşte pentru a fi un soi de secretară pentru mama lui), dar atmosfera e diferită. Anostul meditator scoţian al lui Edgar tânjeşte după Cressida şi simţim că interesul lui Harding devine tot mai carnal şi posesiv. De aici înainte, totul se schimbă; raportul angajator/servitor care caracterizează relaţia lui Harding cu ea devine ceva mai periculos şi acaparator. Într-un act de sfidare, Cressida cedează în faţa avansurilor murdare ale meditatorului, dar focalizarea ei amoroasă e mereu pe Harding – care, trebuie spus, devine tot mai puţin grotesc pe măsură ce desfigurările sale sunt atenuate prin chirurgia cosmetică.

A spune că Cressida „trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi“ e, poate, prea mult, dar indică transformarea care are loc până la sfârşitul celor 200 de pagini succinte ale romanului. Freed scrie cu o mare claritate şi îndemânare, iar stăpânirea vocii Cressidei e exemplară. Chiar dacă e un roman scurt, conţine numeroase teme explorate – printre care se numără sentimentul de vinovăţie în război, Holocaustul, poziţia evreilor sud-africani într-un sistem de clase sociale fundamental britanic şi gradul până la care relaţiile sociale ne sunt determinate de rolurile autoasumate ca slujitori şi stăpâni.

Mi se pare că două romane din secolul XIX se află în spatele The Servants’ Quarters, simbolizând mutarea stilistică care are loc după prima parte. Primul, menţionat explicit în text, este Marile speranţe (acel filon uriaş de referinţe literare). Cressida poate fi uşor privită ca un Pip feminin care o vizitează pe morbida Miss Havisham a lui George Harding. O mare parte a vigorii minunate din primele capitole reflectă încântarea pură găsită în ciudăţenia acestui decor şi a excentricelor personaje. Cu partea a doua, tonalitatea se apropie mai mult de Jane Eyre, Harding fiind un Mr. Rochester invalid, iar Cressida/Jane oscilând de la repulsie şi mânie la dragoste şi îngrijorare.

Singura problemă supărătoare pentru mine este caracterul deliberat echivoc al locaţiei. Târgul sau oraşul în care trăiesc personajele nu e menţionat niciodată. Însă Freed s-a născut şi a crescut în Durban.

După câteva indicii interne, am crezut că am fixat locul de desfăşurare în Cape Town, dar la fel bine ar putea fi Durban.

Referinţele topografice sunt minime – Africa sudică în general ar fi concluzia celor mai mulţi cititori şi poate că Freed a vrut să evite demonul particularizării. Dacă ştii câte ceva despre societatea sud-africană din anii 1950-1960, mai există o emoţie care poate fi trăită, dar dacă nu ştii, s-ar putea ca aceasta să te ocolească. Şi mai ciudat, am observat doar o singură referinţă la apartheid. Mi-e greu să cred că o fată atât de plină de viaţă şi de curioasă din punct de vedere intelectual precum Cressida n-ar fi considerat draconicul sistem de separaţie rasială ciudat (ca să nu spunem foarte supărător) şi demn de a fi comentat. Dar poată că asta e doar mintea de pe urmă. h FOTOGRAFIE DE MARY S. PITTS

Pasiune arzătoare Ziua în care Thoreau a dat foc pădurilor constituie inspiraţia acestui roman.

DE BRENDA WINEAPPLE

„O

DATĂ am dat foc pădurilor“, mărturisea laconic Henry David Thoreau în jurnalul său, în 1850, la şase ani după ce a incendiat circa 300 de acri din pădurea Concord. Thoreau? Oare omul cunoscut atunci şi acum ca ecologist a aprins în realitate un chibrit lângă un pâlc de iarbă uscată, ca să pregătească o mână de peşti pescuiţi de curând, inconştient că primăvara lui 1844 era neobişnuit de secetoasă şi că în acea zi în special un vânt puternic bătea periculos dinspre sud?

Da. Iar fapta este atât de uluitoare, că ne zdruncină părerea despre ciudatul natura-

WOODSBURNER

de John Pipkin 366 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 24.95 $

list care saluta fiecare ac de pin pe care-l găsea şi care, la un an după incendiu, şi-a construit cabana lângă bucolicul Walden Pond „pentru a privi“, după cum spunea, „doar datele esenţiale ale vieţii“. În general, biografii lui Thoreau au minimalizat acest incident, dar John Pipkin foloseşte flacăra acelui chibrit fatal ca punct de pornire al inteligentului şi adesea liricului său prim roman, Woodsburner (Incendiatorul de păduri), o relatare a acelei bizare zile de aprilie când Thoreau, după ce a fugit după ajutor, s-a urcat în vârful Fair Haven Hill şi a privit, cu detaşare curioasă, „un splendid spectacol“ – dacă, cu alte cuvinte, „se poate despărţi arderea de ceea ce arde“.

Cea mai recentă carte a Brendei Wineapple este „White Heat: The Friendship of Emily Dickinson and Thomas Wentworth Higginson“.

ILUSTRAŢIE DE HARMEN LIEMBURG

„Incendierea pădurii de către Thoreau“.

Acesta este versul de neuitat, incandescent, din poemul lui Adrienne Rich, The Phenomenology of Anger. Căci ce este fapta lui Thoreau decât un act inconştient de furie mistuitoare? Într-adevăr, Thoreau cel istoric poseda o ferocitate şi o oblicitate care îi lipseşte acestui Thoreau ficţional, cel puţin iniţial, când proza lui Pipkin îl prinde într-un hăţiş de cuvinte: „Abilităţile neverificate ale lui Henry sunt numeroase şi rivalizează pentru atenţia lui, dar nu mai târziu de ieri credea că le-a înfrânt în sfârşit opoziţia“. Asta înseamnă că hoinăreşte prin păduri asaltat de supărătoarea problemă a ceea ce ar trebui să facă cu viaţa sa – să fie sau să nu fie învăţător de şcoală, fabricant de creioane, poet. De asemenea, suferă din cauza reprimării de tip New England care transformă emoţia în dureri fizice: când iubitul său frate, John, a murit de tetanos în 1842, după ce s-a tăiat accidental în timp ce-şi ascuţea briciul, propriul maxilar al lui Henry s-a blocat din cauza unei dureri solidare, care a dispărut la fel de misterios cum a apărut. „Un om e un compus din oase şi fapte“, Thoreau al lui Pipkin decide în ziua îngrozitorului foc. „În privinţa primelor, nu se poate face nimic, dar prin fapte cineva devine om, o creatură distinctă de anonima masă de oase ale maxilarului“. Nimic nu e mai obsedant ca arderea a 300 de acri după ce ai aprins chibritul. Şi proza lui Pipkin e captivantă. Pe măsură ce focul se răspândeşte, Thoreau al său reînvie, meditând defensiv despre accident şi intenţie – „cât de repede cauza neintenţionată produce efectul neaşteptat“ – iar când Pipkin încorporează pe ascuns secţiuni din jurnalele lui Thoreau în perspectiva personajului său, creează un Thoreau care speculează asupra picanteriei adolescentine: „Nu a luat ceea ce nu era al său. Nu a provocat distrugerea a nimic din ce un om ar putea

poseda pe drept. Nu a făcut decât să dezlănţuie o forţă naturală; flăcările, la urma urmei, îşi consumă doar hrana lor naturală“.

Pipkin invocă de asemenea încântător un grup de personaje interesante care se află în sau în apropierea pădurilor Concord în ziua când Thoreau le-a incendiat. Eliot Calvert este un dramaturg aspirant şi librar din Boston, care-şi sacrifică ambiţia literară (cea mai importantă operă dramatică a sa se va încheia cu un incendiu care mistuieşte scena) pentru o viaţă de disperare tăcută, vânzând poze pornografice pentru a se întreţine pe sine şi pe familia sa într-o manieră adecvată pentru Beacon Hill. Emma Woburn, de origine irlandeză, strânge cărţi, cărţi frumoase, pe care ea, fiind analfabetă, nu le poate citi şi descoperă într-un volum subţire de Edgar Allan Poe una din pozele pornografice ale lui Calvert, ascunsă acolo de alcoolicul ei soţ. Reverendul Caleb Ephraim Dowdy, fumător de opiu care bate cu mâna în Biblie ameninţând cu focul şi para divină, râvneşte la purificarea prin foc pentru a-şi alina îndoielile agnostice; chiar îşi supraîncălzeşte biserica la care predică, pentru ca enoriaşii să experimenteze un pic din osânda care îi aşteaptă.

Un cuplu persecutat de lesbiene din Kutna Hora, Boemia, îşi trăieşte pasiunea printre ierburile de pădure din Lumea Nouă, iar un singuratic independent, Oddmund Hus, cu remarcabilii săi dinţi albi, îşi suge singura măsea de lapte care nu i-a căzut în timp ce visează la Emma Woburn.

De vreme ce Woodsburner este, în fapt, o ingenioasă avanpremieră ficţională la Walden, personajele diverse ale lui Pipkin, luate împreună, sugerează cum a fost creat acest Thoreau vintage, un Thoreau al istoriei cât şi al fanteziei. Mai ales, el va învăţa de la Oddmund, un om de o putere aparte şi tăcut, care şi-a pierdut familia cu ani în urmă, când tatăl său a aprins un chibrit cu fosfor, voind să ardă rămăşiţele Vechii Lumi pe care le cărase tocmai din Norvegia, distrugând în schimb din neatenţie vasul pe care călătorea, tocmai când se apropia de Cape Cod: cauza neintenţionată, efectul neaşteptat.

DDMUND e primul care construieşte o cabană printre copacii protectori: „Pereţii lui erau vopsiţi cu muşchi verde, pistrui de mucegai şi ciuperci, albi ca oul, şi scobituri de un negru moale ale curmatei putreziciuni... Îşi făcuse o singură uşă şi o singură fereastră cu un oblon prins sus în balama. Nu exista nici coş şi nici vatră, de vreme ce Odd n-avea nici o intenţie de a aprinde vreodată un foc“. Ascultarea foşnetului frunzelor îi ţine companie. „Trebuia doar să păşească prin cabană pentru a se simţi ca şi cum ar fi călătorit pe întreg pământul“. În ziua îngrozitorului incendiu, Thoreau vorbeşte cu acest om tăcut, pe care îl numeşte neinspirat „Tânăra Americă“ şi, ameţit de fumul dens, se sprijină de el, strângându-i umărul pentru a-şi păstra echilibrul. Astfel se va naşte propria sa cabană din pădure, construită nu pentru ca Thoreau să ceară iertare oamenilor din Concord pentru că le-a ars pădurea pe care credeau că o posedă, ci pentru a-şi plăti datoria faţă de natură şi faţă de copacii răniţi al căror ocrotitor, Pipkin conchih de cu eleganţă, va deveni acum.

O

7

Emigranta şovăielnică În noul roman al lui Colm Toibin, o tânără din Irlanda anilor ’50 e constrânsă să se mute la New York.

DE LIESL SCHILLINGER Din când în când, cu un fior de recunoaştere, dai peste un pasaj dintr-o carte care pare să fi fost scris anticipându-ţi starea de spirit: o formulă mângâietoare şi excepţională pentru gândurile zbuciumate. Îmi amintesc că, acum multă vreme, în timpul unei călătorii de una singură la Roma – un divertisment autoimpus după o despărţire dificilă – am deschis Silas Marner de George Eliot pe când stăteam la fereastra unei camere înalte, într-un albergo friguros

BROOKLYN

de Colm Toibin 262 pag. Scribner. 25 $

(care fusese mănăstire de maici) în timp ce din curte pluteau frânturi de conversaţie.

Descriind noul început al personajului său principal într-un oraş nou, Eliot scria despre uşurarea pe care „minţile desprinse de vechea lor credinţă şi dragoste“ o simt când se găsesc pe „alte meleaguri, unde cei din jur nu ştiu nimic despre povestea vieţii lor şi nici nu le împărtăşesc ideile – unde mama natură face un alt salt“. Într-un asemenea decor, scria Eliot, „trecutul devine oniric, fiindcă toate simbolurile sale au dispărut, iar prezentul este şi el oniric pentru că nu-l mai leagă nici o amintire“.

Pentru Silas Marner, acest „exil“ era voluntar. Însă lui Eilis Lacey, supusa fiică din noul roman al lui Colm Toibin, Brooklyn, plecarea din Enniscorthy, aflat în comitatul Wexford din Irlanda, şi stabilirea la New Liesl Schillinger este colaborator permanent la Book Review.

8

York, în toamna anului 1951, îi sunt impuse de către sora ei mai mare, Rose, o femeie drastică şi bine intenţionată. Tânără, docilă şi indiferentă, neatinsă de suferinţe sfâşietoare sau de întorsături ale sorţii, Eilis n-are nici un chef şi nici nu simte nevoia de a-şi părăsi mama rămasă văduvă, prietenii şi împrejurimile familiare. „Vechea ei credinţă şi dragoste“ sunt neschimbate, iar fata nu caută să se îndepărteze de amintiri. Însă se supune planului lui Rose de a emigra, subjugată de o voinţă superioară şi vrând să le facă pe plac mamei şi surorii sale. „Eilis îşi închipuise dintotdeauna că va trăi toată viaţa în acel oraş, aşa cum făcuse mama ei, cunoscând pe toată lumea, având aceiaşi prieteni şi vecini şi văzându-şi de aceeaşi rutină pe aceleaşi străzi“, scrie Toibin. „Sperase să-şi găsească o slujbă în oraş şi apoi să se mărite, să renunţe la slujbă şi să facă copii.

Acum simţea că este aleasă să facă un lucru pentru care nu era deloc pregătită“.

Derutată de dispoziţia „aproape nefiresc de fericită“ a familiei în zilele dinaintea plecării sale, Eilis se simte uşurată când o aude pe mama ei trântindu-i unei prietene, ca răspuns la o întrebare întâmplătoare: „Ah, o să mor când pleacă“. Dar trebuie să plece, îşi închipuie Eilis, deşi „ar fi dat orice să poată spune deschis că nu voia să plece, că Rose se putea duce în locul ei“. Însă femeile din familia Lacey nu-şi pot vorbi deschis. „Puteau face orice, mai puţin să spună cu glas tare ce gândeau“, scrie Toibin. Şi astfel, prea tânără ca să înţeleagă consecinţele propriei reticenţe, prea supusă ca să fugă la debarcader şi prea modestă ca să-şi dea seama că e treaba ei ce face cu propria viaţă, Eilis se urcă la bordul vasului de linie spre America, un pas irevocabil pe care poate că nici ea şi nici mama şi sora ei nu l-ar fi dorit dacă s-ar fi gândit mai bine.

În mare parte, America e populată de urmaşii emigranţilor care au avut hotărârea, îndrăzneala şi independenţa de a lăsa în urmă locurile şi oamenii pe care îi cunoscuseră înainte. Însă Eilis nu e aşa; independenţa nu face parte din firea ei, ci i-a fost vârâtă cu forţa de către nişte femei care sunt la fel de ataşate de casă şi de familie ca şi ea. Ce era în mintea lor? Însă cele două femei nu vor sau nu pot să spună.

Născut ca Eilis, în Enniscorthy, Colm Toibin e un pescar priceput şi răbdător de emoţii adânci. Personajele şi tramele sale sunt foarte variate. În superbul şi tulburătorul său roman The Blackwater Lightship, scriitorul o convingea pe o femeie irascibilă şi singuratică să-şi reaccepte fără nici un chef mama, împăcarea lor fiind grăbită de problemele fratelui ei, care se luptă cu SIDA. În romanul său cel mai cunoscut, The Master, Toibin aducea la viaţă lumea lăuntrică a lui Henry James. Iar în culegerea de povestiri Mothers and Sons aborda legăturile ascunse şi motivaţiile controversate ale oamenilor timizi: de la hoţi, proprietari de magazine şi farmacişti la o bunicuţă care face favoritisme şi la homosexuali care se strâng în jurul unui prieten căruia i-a murit mama. Într-una dintre aceste povestiri, Famous Blue Raincoat, o femeie ascultă o piesă înregistrată de sora ei, care a murit de mult, pe un album găsit de fiul ei în garaj. Piesa „îi sugera, în cazul în care mai era nevoie de aşa ceva, că îşi redusese viaţa ca într-unul dintre negativele pe care le ţinea la etaj, totul diminuat la contururi şi umbre, şi-o făcu să vadă cu claritate chipul surorii sale“. Toibin adaugă că femeia nu-şi dorea această claritate. „Spera să nu mai asculte niciodată piesa aceea“. Într-o altă povestire, A Priest in the Family, o mamă în vârstă acceptă faptul că fiul său, care e preot, va fi judecat pentru molestarea

unor adolescenţi. „Când oamenii se opreau să stea de vorbă cu ea, nu era sigură dacă ştiau despre ruşinea păţită de fiul ei sau dacă deveniseră atât de pricepuţi la vocabularul simplu al conversaţiilor mărunte încât puteau să-i ascundă toate gândurile, toate indiciile, aşa cum făcea ea faţă de ei“. Totuşi, atunci când fiul său o îndeamnă să plece din oraş în timpul procesului, pentru a o „menaja“, femeia refuză. „Când el şi-a ridicat capul şi a cuprins-o cu privirea, avea un chip de băieţel“, observă bătrâna. Aşa că îi spune: „Vom face tot ce se poate şi niciunul din noi nu va pleca. Voi fi aici“.

Î

N toate aceste cărţi şi povestiri, sugestiile ataşamentului, abandonului şi sentimentele puternice (simţite, dar rareori rostite) cad ca un fir cu plumb. Noul roman al lui Toibin se detaşează prin faptul că protagonista are o fire atât de lipsită de spirit critic încât nu-şi dă seama că are motive să se opună şi cu atât mai puţin să dovedească vreun impuls de a lua iniţiativa sfidării. Însă încet, cumpănit şi fără răutate, Eilis trece la o răzbunare dulce-amăruie pentru expatrierea pe care nu şi-a dorit-o niciodată – sau, mai curând, se îndreaptă fără să vrea către această răzbunare.

Reconstituind, după jumătate de secol, experienţa unei fete atât de simple şi de modeste ca Eilis – o fată care nu-şi permite extreme comportamentale şi nici nu-şi dă dreptul la autoafirmare –, Toibin afişează o subtilitate susţinută şi un respect înduioşător. Nu arată pic de dispreţ faţă de pasivitatea lui Eilis, însă îi consemnează aventurile prudente într-un stil prozaic, de parcă fata le-ar descrie în propriul jurnal. Însoţind-o în groaznicul voiaj din Irlanda în America, unde valurile îi fac pe toţi călătorii să tremure şi să se înverzească de greaţă, autorul o duce în curând într-o pensiune din Brooklyn deţinută de o irlandeză respectabilă. Eilis se baricadează împotriva nostalgiei, până când scrisorile de la familie îi stârnesc dorul de casă. Apoi suferă. „Ea nu era nimeni aici“, îşi spune. „Nu numai că nu avea prieteni şi familie, ci avea şi senzaţia că ea însăşi era o fantomă în acea încăpere, pe străzi, pe drumul spre serviciu sau la magazin... Aici nimic nu făcea parte din ea. Totul era fals şi pustiu.“ Spre deosebire de Silas Marner, spre deosebire de toţi călătorii voluntari de oriunde, Eilis n-a căutat alinarea anonimatului. Astfel că, atunci când cunoaşte un bărbat, un italo-american pe nume Tony, face după cum îi dictează instinctul: îşi creează rădăcini. Când familia îi cere să se întoarcă în Enniscorthy, Tony i se pare „o parte dintr-un vis din care s-a trezit“. Totuşi, după revenirea în Irlanda, Eilis ştie că, dacă ar fi în New York, Enniscorthy ar fi locul care i s-ar părea „un vis ciudat şi ceţos“. E oare surprinzător că o sămânţă încolţeşte acolo unde ajunge, după ce a fost risipită în vânt?

Poate fi controlat procesul? În Brooklyn, Colm Toibin ne arată cu calm şi modestie că locul se poate impune, învelindu-l pe h oaspete şi cerându-şi drepturile.

ILUSTRAŢIE DE BRIAN REA

Cuvinte de rămas bun Christopher Buckley se împacă cu moartea părinţilor săi.

DE THOMAS MALLON OAMNA trecută, când şi-a declarat sprijinul pentru Barack Obama, Christopher Buckley era, mai mult sau mai puţin, excomunicat din paginile revistei National Review, întemeiată de tatăl său, William F. Buckley Jr. Noua autobiografie a lui Christopher Buckley, Losing Mum and Pup (Fără mama şi tata) – despre moartea ambilor părinţi la mai puţin de 11 luni distanţă în 2007 şi 2008 – va stârni cu siguranţă alte câteva momente de jenă în templul conservatorismului american, unde, în afară de Ronald şi Nancy Reagan, Bill şi Pat Buckley vor fi mereu Primul Cuplu.

Autorul explică în acest volum că „mă cam hotărâsem să nu scriu o carte“ despre părinţii săi faimoşi până când şi-a dat seama că „atunci când universul îţi oferă un asemenea material, să nu scrii despre el pare fie

T

Cel mai recent roman al lui Thomas Mallon este „Fellow Travelers“. În toamna aceasta va apărea volumul său de analiză literară, „Yours Ever“.

FOTOGRAFIE DIN „LOSING MUM AND PUP“

o risipă, fie un act conştient de eschivare“.

Buckley subliniază că „materialul“ principal despre care vorbeşte e trista poveste a pierderii ambilor săi părinţi într-un interval foarte scurt, dar îşi dă seama totodată că aceştia erau „materialul“, pur şi simplu.

Mă rog, oricum numai simpli nu. S-ar putea spune că fiecare dintre ei era o realiza-

LOSING MUM AND PUP

A Memoir de Christopher Buckley Ilustrată. 251 pag. Twelve. 24.99 $

re, atât în sensul shakespearian de a fi ceva nemaipomenit la care să priveşti cu mirare, cât şi în sensul mai actual de a fi, să-i spunem, o pacoste. Autobiografia inspirată de viaţa şi moartea lor e tandră, contrariată şi foarte amuzantă. În momentele sale de reală ambivalenţă, Losing Mum and Pup e un cocteil surprinzător de tare. Şic, teatrală şi neînfricată (Norman Mailer o numea „Boxeriţa“), Pat Buckley putea fi şi

copleşitor de nemiloasă. Mama şi fiul nu-şi vorbeau deloc uneori; „Christo“ o critica dur în scrisori („Dragă mamă, Scena de la cina de aseară a fost realmente îngrozitoare“), pe care ea a încetat să le mai deschidă, în cele din urmă. „Falsitatea fluentă“ îi era mai firească decât orice capacitate de a-şi cere scuze. Cele mai mari minciuni ale ei – de pildă aceea că, pe când era copil, regele George VI şi regina Elizabeth „poposeau mereu la noi când treceau prin Vancouver“ – au fost, în mod ciudat, o sursă de inspiraţie pentru scriitorul pe care-l creştea sub acoperişul ei, chiar şi atunci când îl deranjau pe cel cu care era căsătorită: „Când mama era pusă pe ambiguităţi, tata adopta o expresie care era undeva la mijloc între o privire de-a lui Jack Benny şi grimasa stoică a unui sfânt din secolul al XIII-lea care era ars pe rug“.

Ni se spune despre „multe perioade tulburi“ între Bill şi Pat, dar fiul lor ne fereşte de toate, mai puţin o critică verbală dură.

Imaginea loialităţii lui Pat Buckley – întotdeauna faţă de soţul ei şi faţă de fiul ei în momentele de ananghie – e mult mai frapantă. Ea îşi păstrează doza de glamour chiar şi atunci când devine imposibilă, iar cartea e mai degrabă un omagiu adus ei decât o demontare, căci se vor găsi destui care s-o considere astfel. Când mama lui e pe patul de moarte, autorul îi spune „Te iert“, mângâind-o pe păr: „În acel moment, până şi mie mi s-a părut o afirmaţie îngrozitor de obraznică, dar trebuia s-o spun“.

Lucrurile erau şi mai complicate între Bill Buckley şi fiul său. Inventarele de „afecţiune abundentă“ şi de „ciocniri în coarne“ duc la un rezultat aproape egal: „Din cele aproape 7.000 (e o estimare) de scrisori şi e-mail-uri pe care ni le-am trimis, aş zice că jumătate au fost arţăgoase“, scrie Christopher. Autorul e generos când elogiază realizările şi curajul tatălui său, dar îşi susţine şi cauza proprie în scurtele propoziţii din paranteze, care nu sunt niciodată vindicative, dar reuşesc să fie edificatoare.

De pildă, spune că e greu să refuzi să acorzi ajutor „cuiva care te-a crescut, te-a îmbrăcat şi te-a hrănit din prima zi – mă rog, chiar dacă, în cazul tatei, aceste îndatoriri au fost lăsate în seama mai multor angajaţi“. Dincolo de evidenta afecţiune dintre ei, cititorul îşi va aduce aminte mai puţin că Bill Buckley l-a învăţat pe Christopher să navigheze cu un sextant şi mai degrabă îşi va aminti de emailul trimis de Buckley Sr. despre ultima carte a fiului său: „De data asta n-a avut efect asupra mea. Îmi pare rău“. Ni se spune că tatăl a demonstrat, o dată, o recunoştinţă înduioşătoare faţă de dorinţa fiului său de a-şi da peste cap propria viaţă ca să aibă grijă de el, înainte să se adune şi să-i spună: „Mă rog, şi eu aş face la fel pentru tine“. Răspunsul fiului? „Am zâmbit şi mi-am zis în sinea mea: ba nu, n-ai face-o“.

Decăderea fizică a lui William F. Buckley pare să fi fost, în felul său, la fel de extraordinară ca toate activităţile şi realizările anterioare. Emfizemul a fost principala problemă, iar Christopher Buckley, autorul romanului satiric Fumatul strict permis (1994), nu e deloc zgârcit cu ravagiile făcute de toate suferinţele tatălui său. Îi vedem „privirea ca de profesor nebun“, asistăm la îngurgitarea de pastile şi la obiceiul de incotinenţă urinară la deschiderea uşii maşinii. În timpul unei spitalizări, „cel mai elocvent bărbat din America de-abia bolborosea“, iar la întoarcerea acasă a confundat DVD player-ul cu un termostat.

În asemenea circumstanţe, întrebarea nu mai e dacă cititorul ar trebui scutit de toate aceste detalii, ci dacă subiectul în cauză ar putea fi cruţat de ele. Chiar e necesară umilirea din aceste imagini în cămaşă de spital?

Christopher Buckley însuşi recunoaşte că, în necrologul pe care l-a compus pentru eleganta sa mamă, preferă cuvintele „cauze naturale“ şi „după o lungă suferinţă“ în locul mult mai brutalei „infecţii“. Şi totuşi, răspunsul dezolant – pe care-l înţelege oricine a trecut prin lungi scene de rămas bun la spital aşa ca Buckley – e „da“: toate acestea – sau cel puţin o bună parte – sunt necesare în orice relatare, chiar şi într-una cinică şi cizelată, asta înseamnă să păstrezi adevărul emoţional al respectivei experienţe. Autorul ştie că anumite părţi din această nouă carte „i-ar îngrozi fără doar şi poate“ pe părinţii lui. Însă cei rămaşi orfani la maturitate, ca şi el, află că „de-acum tu decizi“ şi cititorul ar trebui să se gândească de două ori înainte să dea vina pe Buckley.

EA mai grea decizie pe care trebuie s-o ia Christopher Buckley se referă tocmai la modul în care să dezvăluie interesul activ al tatălui său faţă de sinucidere ca posibilitate de a pune capăt propriei suferinţe.

Catolic extrem de fervent, William F. Buckley a abordat subiectul cu fiul său agnostic, dar a recunoscut că „latura religioasă“ a problemei era prohibitivă. Chiar şi aşa, a discutat posibilitatea cu un doctor, precum şi cu biograful său, Sam Tanenhaus, care, trebuie zis, e totodată editorul Book Review. După moartea lui Bill Buckley, când Tanenhaus a menţionat că ar putea scrie despre respectiva conversaţie în The Times, Christopher Buckley, temându-se de presupunerile greşite care s-ar fi putut forma, mai ales pe Internet, s-a trezit „spumegând de furie“. L-a şi ameninţat pe Tanenhaus că-i va interzice accesul la materiale esenţiale pentru biografie. Disputa – o versiune elitistă a controverselor ce izbucnesc adesea la un priveghi – a fost rezolvată cu „cordialitate reciprocă“ şi n-a mai apărut nici un articol. (Înainte să părăsim incinta dezvăluirilor complete, trebuie să recunosc că William F. Buckley şi National Review m-au ajutat să-mi încep cariera scriind pentru reviste în urmă cu aproape 30 de ani.)

Losing Mum and Pup are câteva cocoloaşe în căptuşeală şi câteva superlative incredibile, precum „cel mai cool spaţiu de pe planetă“ de care s-ar putea lipsi. (Nu pot decât să presupun că spiritul tatălui autorului îmi scoate cu forţa această ultimă remarcă.) Dar proza, ca şi subiectele cărţii, e de categoria întâi. Să luăm doar un exemplu: George Bush Sr. „o avea sânge albastru de yankeu din Noua Anglie, dar şi canalele lacrimale ale unei bunici siciliene“. Eficienţa unor asemenea afirmaţii e excepţional de ridicată şi, la drept vorbind, talentul necesar pentru a le produce e unul dintre puţinele care-i lipseau lui William F. Buckley.

Christopher Buckley l-a îngropat cu un borcan din untul său preferat de arahide şi cu cenuşa soţiei sale, la mai puţin de un an după ce autorul a primit rămăşiţele mamei sale într-o pungă de cumpărături.

Fiului nu-i scapă nici adecvarea acestui mijloc de transport pentru o femeie care şi-a petrecut o bună parte din viaţă cumpărând haine din magazine de firmă.

Reuşita lui Buckley e că s-a desprins de două umbre uriaşe şi pitoreşti, devenind h un scriitor şi un om independent.

C

9

Actul final Pentru a-şi lua rămas bun, John Updike alege poeziile scrise în ultimii ani de viaţă.

DE CLIVE JAMES OHN Updike a fost mereu atât de atent să nu se dea mare ca poet încât le-a dat criticilor săi mai îmbufnaţi ocazia de a afirma că nu era deloc poet. Ar fi trebuit să fie mai atenţi. Majoritatea poeziilor publicate de-a lungul vieţii sale între coperte au trecut drept versuri uşoare, însă versurile lui uşoare erau intimidant de reuşite. Foarte puţini poeţi de renume ar putea manevra atât de bine elementul formal, iar uneori

J

ENDPOINT

And Other Poems de John Updike 97 pag. Alfred A. Knopf. 25 $ apărea câte o poezie serioasă cu toată forţa lingvistică a prozei care i-a transformat romanele în lecturi obligatorii.

Cu toate acestea şi în ciuda unei opere poetice destul de vaste, Updike a fost elogiat ca romancier. Ca scriitor, avea cu siguranţă calităţi de poet: avea imaginaţia, spiritul de observaţie, ritmul şi desfătarea de a face cuvintele să se potrivească în ordinea lor ideală de funcţionare. Dar şi-a pus în aplicare aceste calităţi tocmai în proză, nu-i aşa? Nimeni – şi în nici un caz alţi poeţi – n-a vrut să-l considere şi poet, nu doar romancier. Norocul lor că şi el, din câte se pare, gândea la fel. Însă volumul său postum, Endpoint: And Other Poems (Punctul final: şi alte poeme) spune o altă poveste. Alcătuită în întregime din poezii scrise în ultimii ani de viaţă, această carte e într-adevăr serioasă. Subiectul e moartea care se apropie şi se dovedeşte că Updike a început s-o trateze ca pe un subiect poetic special încă de acum câţiva ani.

Poeziile din Endpoint, scrise într-un ritm cam de una pe an începând din 2002, nu abordează nici o altă temă decât moartea, iar cele din seria Other sunt culese şi grupate astfel încât să consolideze acelaşi subiect din toate direcţiile, mai ales din cea a trecutului.

Peluza a început să înverzească. Dincolo de golful de unde am privit, în aceşti douăzeci de ani vapoare neclare năpădind orizontul, aducând petrol în Boston şi scăpătarea luminilor pâlpâitoare, noapte după noapte, ca să ajungă nevăzute la Logan – câmpiile presupun o prelungire a altor vieţi, sub nori zdrenţuiţi. În aceste rezumate din Endpoint, autorul îşi facilitează experienţa din perspectiva mecanică: formele sunt dezlegate şi lipsite de rimă, unite doar prin ritmul pentametrului iambic. Însă, din perspectivă tematică, există o disciplină strictă în aceste versuri: fiecare amintire trebuie să fie precisă. Dacă Cele mai recente cărţi ale lui Clive James sunt „Cultural Amnesia“, o culegere de eseuri, şi „Opal Sunset: Selected Poems, 1958-2008“.

10

trece testul, poate proveni tocmai din prima copilărie.

Modul în care aceste poezii caută mintea de odinioară a autorului lor sugerează că acesta a descoperit tardiv un modus operandi pe care l-ar fi putut folosi de la bun început. În schimb, a utilizat romanul, cu rezultatele pe care le cunoaştem cu toţii.

Romanele cu Rabbit şi cu Bech l-au plasat fără doar şi poate printre premianţii literaturii americane, în rând cu Roth şi cu Bellow, făcând din el un scriitor mult mai renumit decât Mailer, Vidal şi Salinger.

Totuşi, pe ultima sută de metri a ales o altă formă literară. În versurile de la începutul carierei sale, Updike se arăta uneori lăudăros în privinţa aptitudinilor lui sexuale. Aici, în al unsprezecelea ceas, e mai plin de regret faţă de poftele trupeşti din tinereţe – copleşitoare, deşi evident remarcabile.

Am sorbit lacrimile femeilor şi le-am expectorat în litere cursive de dimensiunea zece în font Janson sau Roman Vocabularul legat de stilurile tipografice e semnalul care atrage atenţia asupra originii acelor sentimente timpurii de nemurire virilă. Tocmai faptul că a devenit un autor publicat l-a transformat în Errol Flynn. (Actorul priapic e invocat, în mod semnificativ, împreună cu Jack Benny, Fred Astaire şi Lucian Freud, pomeniţi pentru alte calităţi. Cartea e o galerıe de modele exemplare). În lumea editorială newyorkeză, cămin firesc pentru autorii evrei de elită, Updike s-a considerat nonevreul care putea scrie orice. Se delecta cu reputaţia sa de cuceritor.

Detaliile despre viaţa sa dinainte sunt bogate în această secvenţă, oferindu-ne un contrapunct emoţionant la detaliile despre apropierea sfârşitului. În această privinţă, nici un detaliu nu e atât de sumbru încât să nu fie menţionat. Updike a fost dintotdeauna un observator clinic al propriului corp, înregistrându-şi problemele şi afecţiunile; avea mintea unui timonier de regiment. Iată-l punând la punct lista de invitaţi pentru ultimele ceasuri: „Oaspeţii mei, rudele mele“.

Celebrităţile din poeziile seriei Other ar fi şi ele invitate dacă nu şi-ar fi văzut deja de viaţă. Pentru tânărul Updike, Frankie Laine era de rangul lui Flynn, Benny şi Astaire ca materializări ale posibilităţilor masculine.

Asemeni unui poet clasic care invocă o umbră de pe culoarele din Dis, Updike se adresează fantomei lui Laine prin pâcla hormonilor adolescentini din Sweet Shop în 1949: Vocea ta alunecoasă, nazală şi totuşi operatică Spinteca şi se avânta, asigurându-se că ne vom găsi dorinţa la vechiul nostru loc de întâlnire.

Chipurile şi vocile faimoase prezintă termenii dramei sexuale care va fi viaţa scriitorului. Doris Day se conturează în toată

măreţia ei, mai ales cea a pieptului, pe care Updike, la începutul cercetării sale sociale factuale, s-a bucurat să-l constate la fel de mare ca cel al lui Marilyn Monroe, însă mai discret strunit. Ca adolescent prodigios, Updike era nebun după Doris Day, la fel ca şi pe patul morţii. Philip Roth şi Nicholson Baker ar recunoaşte tonul pe care Updike i se adresează umbrei ei: Lasă-mă să mă vindec de tine de vocea ta ca un clinchet tulburător de ecranul uriaş de cinema. Ia-mă cu binişorul. Cara, hai s-o luăm încet.

Expresia „ecran uriaş de cinema“ e neobişnuit de automatică: într-un roman, Updike nu şi-ar fi permis să fie atât de uzual. Însă poezia era recreaţia lui. Păcat, poate – deşi ar fi fost nevoit să trăiască într-o casă mai mică, ar fi putut scrie poezia care să descrie chipul Americii. Ne-ar fi oferit mai multe despre Doris Day. Frank O’Hara s-a făcut cunoscut în special printr-o singură menţionare a Lanei Turner.

Relatările poetice despre America au început dinainte de Whitman, iar în secolul XX până şi romancierii au intrat în acest joc. Puţini poeţi recunoscuţi au scris la fel de bine despre evenimentele de actualitate precum John Dos Passos în pasajele montate în trilogia U.S.A., opera care le-a clarificat misiunea viitoarelor vedete americane. Însă Updike a fost deosebit de bine calificat să scrie genul de versuri care conferă dimensiunea istorică unei ştiri. Iată o poezie înfricoşătoare despre moartea jucătorului de golf Payne Stewart cu avionul personal care s-a plimbat încolo şi încoace cu pilotul automat

ca un orb făcând bras ore în şir la doişpe mii de metri, ore întregi.

Updike ar fi putut să relateze astfel starea naţiuniitoată viaţa, dar a preferat o altă metodă. Totuşi, nu mai încape nici o îndoială în privinţa calităţii deosebite a operei pe care ar fi putut s-o realizeze. Într-un singur poem a făcut îndeajuns pentru a demonstra că nu deţinea doar întreaga tradiţie a poeziei în engleză, ci şi posibilitatea de a contribui la dezvoltarea ei. Bird Caught in My Deer Netting face o trimitere intenţionată şi justificabilă la Frost în titlu, iar în versuri răsună stilurile lui Gerard Manley Hopkins, John Crowe Ransom şi – ei bine, cam toţi ceilalţi, inclusiv Jack Benny.

Câte ore înfometate de luptă adunate în accesele vieţii au fost necesare ca să pecetluiască şi să închidă ochii cu străluciri de fructe şi să dezlege micuţul nod sălbatic al unei inimi?

N-am cum să ştiu, descoperind această grămadă de stuf moale, imponderabil şi amuţit în colţul ei de plasă cerbul nu-l poate mesteca şi nici pasărea nu-şi frânge oasele sfidând gravitaţia.

E o poezie minunată, dar n-ar trebui să ne amăgim. A scris puţine versuri de acest gen şi, de obicei, chiar şi în destul de rarele momente când a încercat să investească totul în poezie, s-a lăsat purtat spre frivolitate de către înclinaţia sa fatală de a face un spectacol de măiestrie. Însă acest ultim volum al său, volum de versuri, demonstrează că a h avut mereu stofă de poet.

FOTOGRAFIE DIN ARHIVA ALFRED A. KNOPF/REUTERS (CIRCA 1960)

Îndr gosti!ii care viseaz la evadare din lumi diferite Cine aga ! pe cine? Care e scânteia ini ial! pentru idila dintre Julie "i Abdu, dincolo de evidenta atrac ie sexual!?

DE MICHIKO KAKUTANI CENA de agăţat la care face trimitere titlul acestui roman al lui Nadine Gordimer se produce într-o zi, într-o mahala dintr-un mare oraş sud-african: o tânără albă bogată face o pană de maşină şi apelează la ajutorul unui mecanic de la un service din apropiere. Pe fată o cheamă Julie, iar el

S

LA AGĂŢAT

de Nadine Gordimer 304 pag. Editura All. 24.90 lei spune că se numeşte Abdu. Între cei doi se înfiripă o atracţie imediată, un fel de conexiune emoţională.

Sexul conduce la o aventură, aventura la mariaj şi, la fel ca în multe dintre romanele anterioare ale lui Gordimer, la tot soiul de complicaţii, forjate prin prisma politicii, a convenţiilor sociale şi a diferenţei ameţitoare de clasă socială dintre cei doi îndrăgostiţi. De această dată, rezultatul e o poveste fascinantă care reuşeşte să-i captiveze atenţia cititorului în ciuda nenumăratelor cusururi evidente.

Pentru personajele lui Gordimer care trăiesc în Africa de Sud, unde diferenţele rasiale fac parte inevitabil din viaţa cotidiană în timpul apartheidului şi continuă să inspire schimbări sociale cotidiene, nu există nici o linie de demarcaţie între public şi privat, între sfera politică şi cea personală. Iar dacă Julie şi Abdu pleacă în curând din Africa de Sud, îndreptându-se spre ţara lui natală – un stat anonim din Orientul Mijlociu –, până şi ei descoperă că realităţile politice pe care nu le pot controla le modelează relaţia, că diferenţele de clasă, rasă şi ideologie se strecoară în

comportamentul faţă de celălalt şi faţă de familiile lor.

Cine agaţă pe cine? Care e scânteia iniţială pentru idila dintre Julie şi Abdu, dincolo de evidenta atracţie sexuală? În cazul lui Julie, o tânără rebelă care detestă lumea privilegiată a tatălui ei bogat, Abdu reprezintă, la început, un flirt cu Celălalt, un act de curaj şi sfidare, un prilej de a scăpa de sentimentul de vină pe care i-l pricinuieşte educaţia sa îmbelşugată, o oportunitate de a-şi schimba existenţa boemă pe care o duce acum cu un grup de amici artişti pe o viaţă pe care tatăl ei ar considera-o chiar şi mai imorală şi subversivă.

Pentru Abdu, un imigrant cu studii universitare care se află ilegal în Africa de Sud, Julie reprezintă accesul la putere, influenţă şi bani; speră că ea îi oferă şansa de a-şi obţine permisul de şedere permanentă, poate chiar şi posibilitatea de a-şi schimba situaţia în viaţă.

La început, Abdu – sau, pe numele său adevărat, Ibrahim ibn Musa – în-

cearcă să-şi reprime sentimentele faţă de Julie, care pare să se fi îndrăgostit de el. Crede că dragostea e un lux pe care nu şi-l poate permite cineva în situaţia lui. Însă când dau greş eforturile sale de a obţine permisul de şedere în Africa de Sud, iar Julie insistă să-l însoţească acasă, sentimentele încep să i se schimbe. E înduioşat de devotamentul şi de dorinţa ei de a renunţa, de dragul lui, la viaţa privilegiată – precum şi la ţară, familie şi prieteni. „În noaptea aceea, a făcut dragoste cu ea cu tandreţea reciprocă – spuneţi-i cum vreţi – de care se ferise, cu câteva excepţii, căci un bărbat cu situaţia lui, care nu-şi permitea să se implice astfel, trebuia să profite tot ce-i oferea următorul punct de sprijin“, scrie Gordimer.

Aşa că cei doi se căsătoresc degrabă şi pleacă spre ţara natală a lui Ibrahim, fără binecuvântarea tatălui lui Julie, care îi spune că a luat-o razna dacă pleacă împreună cu un bărbat „despre care nimeni nu ştie nimic“ către o ţară

cunoscută pentru sărăcie, politică volatilă şi „abominabilă lipsă de asistenţă medicală“.

Nu mai încape nici o îndoială că pe Julie o aşteaptă un adevărat şoc cultural, aşa că schimbă rolurile cu Ibrahim: în sătucul dependent de tradiţii al familiei lui, aflat la marginea deşertului, ea devine outsider-ul care nu cunoaşte limba celorlalţi şi nici tradiţiile musulmane. Fata află că n-are voie să plece de una singură, că independenţa pe care n-a apreciat-o înainte nu există în acest loc.

Aici, femeile trebuie să le dea ascultare soţilor şi să ducă vieţi discrete şi limitate. Însă Julie, care s-a înstrăinat demult de propriii părinţi, găseşte ceva profund satisfăcător în ritualurile casnice din casa mamei lui Ibrahim.

Se împrieteneşte cu surorile lui, învaţă să gătească de la mama lui şi începe să predea engleză membrilor familiei şi prietenilor. În timp ce Ibrahim continuă să cutreiere lumea în căutare de vize – face cerere pentru vize de Statele Unite, Canada şi Australia, între nenumărate alte ţări –, ea se hotărăşte să devină un membru folositor al casei, pentru prima oară în viaţă. Îl avertizează pe Ibrahim că planurile sale de a se muta în America, de a găsi o slujbă umilă şi de a studia informatică noaptea îi vor aduce şi mai multă umilire. El o imploră să-i ceară ajutorul tatălui ei pentru a ajunge în SUA. Ea îi cere să se gândească la consecinţele afective ale părăsirii mamei lui iubitoare (deşi a făcut şi ea acelaşi lucru, cu tatăl ei). El îi răspunde că nu vrea să-şi crească copiii în acel cătun mohorât şi să-i condamne la un viitor ca al lui.

Cum Gordimer refuză cu sfială să pomenească numele şi poziţia ţării lui Ibrahim, şederea celor doi pe aceste meleaguri pare cam abstractă şi dematerializată. Situaţia politică a ţării e vagă şi nu înţelegem în nici un moment de ce Ibrahim, care are un titlu universitar în economie, n-a reuşit să-şi găsească altă slujbă decât cea de la service-ul auto al unchiului ori sau de ce n-a reuşit să înregistreze vreun progres în încercările sale de a emigra.

Pe lângă structura specială a cărţii – uneori naraţiunea omniscientă face loc, neîntemeiat, punctului de vedere al lui Ibrahim – şi produce dificultăţi inutile: proza pare uneori intenţionat stângace (poate pentru a imita gradul de stăpânire nesigură a englezei în cazul lui Ibrahim), iar multe personaje secundare (între care şi prietenii nemulţumiţi ai lui Ibrahim şi colegii tatălui lui Julie, nişte oamenii de afaceri îngâmfaţi) se apropie periculos de stadiul de caricaturi.

Din fericire, capacitatea lui Gordimer – demonstrată în multe romane anterioare – de a descrie consecinţele psihologice ale exilului, ostilităţii de clasă şi prejudecăţilor rasiale îi permite să confere relaţiei dintre Julie şi Ibrahim o neobişnuită profunzime. Ajungem să înţelegem modurile în care cei doi se reinventează reciproc în propriul spaţiu mental, reacţionând nu doar la calităţile care-l individualizează pe celălalt, ci şi la acelea care fac din celălalt un membru al unei culturi străine. În acest roman adesea stângaci, ajungem să înţelegem cum visurile diferite de evadare ale celor doi îndrăgostiţi îi apropie, creând totodată un punct de cotitură în viitorul lor.

Această recenzie a apărut iniţial în numărul din  octombrie  al The New York Times Book Review.

11

C r!i pentru copii "i adolescen!i DE VIRGINIA COSTESCHI Nici în acest sezon nu scăpăm de romanele fantastice pentru adolescenţi sau de cărţile multicolore petru pitici.

Nu o spun pe un ton cinic, însă cred că se simte nevoia de ingrediente proaspete pentru hrana juniorilor noştri. Iată cele mai interesante apariţii culese de la edituri româneşti de prestigiu. Un new entry pe listă, dar cu potenţial bun pentru a atrage tineri clienţi este editura Cartier din Moldova, care abordează uşor diferit publicistica pentru copii.

Îngrijorată dar hotărâtă, moştenitoarea imperială se îndreaptă spre Anglia şi spre situl megalitic de la Stonehenge. Ajutată de străbunicul ei, câinele Manitou, de semielful Robin, de Fafnir, de Moineau Bestia şi de Cal, isteţul Hoţ, va reuşi oare Tara să apere Pământul şi să elucideze taina naşterii ei?

Din aceeaşi serie au mai apărut volu-

prietenul înainte de a distruge totul?

Aventura începe cu o dorinţă… În seria Copiii lămpii fermecate au mai apărut: Akhnaton şi djinnii captivi, Babilonul djinnului albastru, Cobra, regele din Katmandu şi Djinnii războinici.

Enciclopedia Ştiinţelor pentru copii le oferă cititorilor informaţii esenţiale despre lumea în care trăim. Sunt prezentate stelele şi galaxiile, sistemul solar, Pământul şi Luna, fenomenele

naturale, corpul uman, animalele şi vegetaţia, climatele, continentele şi naţiunile lumii, religia, limbile şi scrierea, măsurarea timpului, cinematograful şi instrumentele muzicale, transporturile de-a lungul timpului, istoria omenirii şi multe altele, împreună cu numeroase fotografii şi hărţi care înlesnesc înţelegerea textelor.

CERCUL DE AUR

Volumul  din seria Cartea Timpului de Guillaume Prévost Corint Junior Vârsta:  –  ani Ultimul volum din palpitanta odisee a lui Sam Faulkner în timp şi în istorie. Din Roma medievală asediată până în China legendară a împăratului Qin, Sam se vede antrenat într-o aventură mai primejdioasă ca niciodată. Trebuie să dea piept cu duşmanul său personal, Tatauatul, şi să găsească mijlocul 12

de a schimba cursul trecutului. Dar poate oare drege cu adevărat timpul?

Cu speranţa de a-şi revedea într-o zi mama? Şi dacă da, cu ce preţ?

Volumele precedente, Piatra sculptată şi Cele şapte monede, relatează începuturile aventurii lui Sam Faulkner, pornit în căutarea tatălui său, dispărut pur şi simplu. În vreme ce căuta cu disperare un indiciu, adolescentul descoperă o cameră secretă, apoi o carte veche, roşie, şi o stranie piatră sculptată. Atingând-o, Sam este proiectat pe neaşteptate... cu secole în urmă, pe o insuliţă ameninţată de vikingi! Apoi, după mai multe călătorii în timp cu ajutorul pietrei sculptate, Sam a descoperit în sfârşit locul unde se afla tatăl său: în Valahia medievală, prizonier al unui sângeros tiran, Dracula! Pentru a-l salva, Sam trebuie să strângă laolaltă cele şapte monede care fac posibilă orientarea pe culoarele timpului. Dar la miile de primejdii ale trecutului se adăugau acum capcanele întinse de un misterios duşman. Iar Cercul de aur are toate răspunsurile.

mele Magicienii sorţitori, Cartea interzisă şi Sceptrul blestemat. Autoarea, Prinţesa Sophie Audouin-Mamikonian, a moştenit umorul devastator de la o lungă spiţă de umorişti. De la Tristan Bernard la Francis Veber, cincisprezece scriitori au distilat în venele sale această uimitoare combinaţie care este Tara Duncan. În curând va apărea volumul al V-lea: Tara Duncan – Continentul interzis.

MACHO PE ÎNŢELESUL FRATELUI MEU

DRAGONUL RENEGAT

Volumul  din seria Tara Duncan de Sophie Audouin-Mamikonian  pag. Corint Junior. . lei Vârsta:  –  ani Într-un laborator din imperiul Omois, pe planeta AltăLume, are loc o confruntare între două fiinţe. De sfârşitul luptei dintre ele vor depinde viitorul Pământului şi soarta unor adolescenţi cu puteri ciudate. Dar singurul martor al acestei întrevederi este un trup fără viaţă.

Cine îl va face pe acesta să vorbească?

Cu siguranţă, nu Tara Duncan. Tânăra sorţitoare, prinţesa moştenitoare din Omois, are destule de făcut pe Pământ.

Magia sa, devenită prea puternică pentru ea, s-ar datora unei manipulări genetice care ar pune-o în pericol de moarte. Mai mult, duşmani monstruoşi ameninţă planeta şi o silesc pe Tara să vină în ajutorul unui Pământean cu puteri neobişnuite.

ENIGMA PORTALULUI BLESTEMAT

Volumul  din seria Copiii lămpii fermecate de P.B. KERR  pag. Corint Junior.

Vârsta:  –  ani În ultima lor aventură, John şi Philippa Gaunt se trezesc în mijlocul unui mister fermecat, care-i duce adânc în inima junglei amazoniene, în cartea a cincea a seriei bestseller Copiii lămpii fermecate. Când o colecţie de vestigii incaşe dispare, Djinnul Albastru din Babilon îi trimite pe gemeni şi pe unchiul Nimrod să o recupereze. Pe drum însă, John şi Philippa îl întâlnesc pe prietenul lor Dybbuk, căruia i-au fost răpite puterile de djinn şi care e hotărât să le redobândească. Acesta se îndreaptă înfuriat spre un Imperiu Incaş străvechi, unde crede că-şi poate recăpăta puterile. Dybbuk nu se va da în lături de la nimic… chiar dacă asta înseamnă să distrugă pădurea tropicală, să deschidă un portal blestemat şi să tulbure regatul fermecat al incaşilor, adormit de mii de ani. Vor reuşi gemenii să-şi oprească

de Roger-Pol Droit  pag. Editura Cartier.  lei Vârsta: de la  ani A face filosofie nu înseamnă pur şi simplu a gândi, a avea idei. Înseamnă a începe să observi propriile tale idei ca şi cum le-ai privi dintr-o parte, ca şi cum ai vrea să-ţi faci curăţenie în cap. „Filosofia nu este nici bătaie de cap, nici activitate naturală şi spontană. Putem s-o practicăm la diferite niveluri, aşa cum facem muzică, sport sau matematici, ca debutant sau ca practician confirmat, ca amator sau ca profesionist“. Oricum ar sta

ENCICLOPEDIA ŞTIINŢELOR PENTRU COPII

 pag. Corint Junior. . lei Vârsta: de la  ani

FILOSOFIA PE ÎNŢELESUL FIICEI MELE

de Clementine Autain  pag. Editura Cartier.  lei Vârsta: de la  ani Egalitatea dintre bărbaţi şi femei este ea, oare, cu adevărat dobândită? Suntem încă departe de ea… Comportamentele de «macho» stă mărturie în acest sens.

Ce forme îmbracă dominaţia masculină?

De ce femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii? Cum să ne eliberăm de stereotipuri? De-a lungul timpului, a trebuit ca femeile să lupte pentru a-şi cuceri drepturile fundamentale. Care sunt acele mari bătălii câştigate de feministe?

Care sunt bătăliile pe care trebuie să le mai poarte încă? Această carte îşi propune să răspundă cu claritate şi umor la astfel de întrebări posibile.

lucrurile, cel care se apucă de filosofie va fi fascinat de diversitatea concepţiilor, de ideile neaşteptate şi curioase, incredibile, pe care le produce creierul uman.

RELIGIILE PE ÎNŢELESUL FIICEI MELE

de Roger-Pol Droit  pag. Editura Cartier.  lei Vârsta: de la  ani „Când fiica mea a împlinit treisprezece ani, mi-am dat seama că ea nu a avut parte deloc de educaţie religioa-

să. Am fost surprins de reperele care îi lipseau: Biblia, Dumnezeu, Coranul, semnificaţia sacrului... Nimeni nu îi vorbise cu claritate despre unitatea şi diversitatea religiilor“. Totuşi este indispensabil să ai, în legătură cu aceste probleme, puncte de reper, chiar şi pentru simpla alegere a uneia dintre numeroasele confesiuni religioase. În toate ţările se învecinează, acum, oameni de credinţe diferite, care trebuie să înveţe să se cunoască. Religiile sunt un element esenţial al experienţei umane. Dacă nu le vorbim copiilor noştri despre ele, comori ale omenirii riscă să le scape.

CELE MAI FRUMOASE MITURI…

de Viviane Koenig Editura Cartier.  lei/volum

Cele mai frumoase mituri ale Asiei – Biblia, Orientul, Extremul Orient. Un volum făcut pentru a descoperi şi a împărtăşi poveştirile milenare ale acestui mare continent. De la înţeleptul Noe salvat de la Potop şi până la dragonul cu opt capete care devorează fecioare, iată  poveşti în care apar laolaltă zei, oameni şi animale.

mai ştiut până acum! Fraţii Grimm şi Charles Perrault nu au fost chiar primii care le-au istorisit.... De veacuri întregi, sute de versiuni încântă oamenii din întreaga lume, pentru că aproape fiecare naţie are miturile sale originale despre dragoste, rătăcire, regăsire şi absolut toate popoarele îşi doresc finaluri extraordinare pentru poveştile lor.

Poveştile Albei-ca-Zăpada, aşa cum sunt istorisite în toată lumea: Micuţa Frumuşică-Foc (Bretagne), Frumoasa fată şi pocalele de cristal (Danemarca), Fata vrăjitoarei (Niger), Ramurăde-Aur şi Ramură-de argint (Scoţia), Regele Păun (Louisiana), Luna-de-Aur (Grecia), Albă-ca-Zăpada (Germania, textul original).

Poveştile Cenuşăresei, aşa cum sunt istorisite în toată lumea: Genderella (Corsica), Mesteacănul fermecat (Rusia), Fata ce păzea curcani (Indienii Zuni/Mexic), Fata şi diavoliţele (Tibet), Fata, împăratul broaştelor şi fiul căpeteniei (Hausa/Nigeria), Cenuşăreasa (Germania/ textul original de Fraţii Grimm).

Poveştile lui Tom Degeţel, culese din toată lumea: Copiii izgoniţi (Polonia), Căsuţa căpcăunilor cu acoperişul de cârnaţi (Suedia), Roza-Pădurii (Canada), Magul (Corsica), Jack şi canibalul (America de Nord), Tom Degeţel (Franţa/versiunea lui Charles Perrault).

lui Helios şi faeton la peregrinările lui Odiseu, trecând prin celebrul război troian, iată  istorii despre veşnicele înfruntări dintre oameni şi zei.

Cele mai frumoase mituri ale Romei: de la lungul periplu al lui Eneas, care fuge din Troia în flăcări, până la lupta dintre Caesar şi Vercingetorix, trecând prin episodul zidirii Cetăţii de către Romulus şi Remus şi prin cel al răpirii sabinelor, iată minunata istorie de la întemeiere până la apogeul cetăţii eterne.

Cele mai frumoase mituri ale Greciei… antice, adunate într-un singur volum, pentru a redescoperi şi a savura cele mai vestite poveşti mitologice. De la carul

POVEŞTILE …

ISTORISITE ÎN LUMEA ÎNTREAGĂ

de Fabienne Morel, Gilles Bizouerne cu ilustraţii de Peggy Nille, Emilie Harel Editura Cartier.  lei/volum Cu ajutorul colecţiei Înconjurul lumii cu o poveste descoperiţi cele mai cunoscute şi îndrăgite basme aşa cum nu le-aţi

Spune lumii povestea ta Atemporal! "i universal!, aceast! carte le reaminte"te femeilor c! stilul etern este cel l!untric "i c! orice se poate descoperi prin paleta colorat! a modei.

DE VIRGINIA COSTESCHI

de Nina Garcia 144 pag. Editura Nemira. 49.90 lei

celebri. Cu Nina Garcia a mai colaborat şi la cea mai recentă carte a acesteia, The One Hundred. A Guide to the Pieces Every Stylish Woman Must Own, iar cu Laren Stover la Bohemian Manifesto şi la The Bombshell Manual of Style. Toledo a lansat şi propriul Style Dictionary.

Dar să revenim la stil. Nina Garcia spune că ori de câte ori te îmbraci, îţi afirmi identitatea. Prin modă, spui lumii povestea ta, iar astfel ai posibilitatea să te gândeşti la

sau pe oricine. O specialistă foarte respectată, care a contribuit la transformarea reality show-ului Project Runway într-un fenomen naţional american, Garcia disecă stilul şi moda, ajutându-le pe femei să înveţe să facă diferenţa dintre trendy şi eternul clasic. Cu ilustraţii color peste tot, semnate de celebrul Ruben Toledo, un artist complet a cărui simplă prezenţă pe coperta unei cărţi creează vânzări instant.

Stilul său grafic inconfundabil i-a adus colaborări fantastice cu artişti edgy şi stilişti

Ilustraţie de Ruben Toledo din cartea One Hundred: A Guide to the Pieces Every Stylish Woman Must Own

INA Garcia a fost ani la rând guru al modei americane, fashion editorul revistei Elle care dicta stilul citadin şi scotea în afara trendului orice

N

TOTUL DESPRE STIL: FASHION, LIFESTYLE, GLAMOUR

propria înfăţişare ca la o calitate a caracterului tău creator. Totul despre stil: fashion, lifestyle, glamour (Black Book of Style) te ajută să-ţi exploreze propria voce a modei: acea parte din tine care se delectează cu experienţa plină de glamour de a-ţi construi cea mai bună înfăţişare. De la cultivarea bunului gust până la apărarea de gafe într-ale modei, Nina Garcia le oferă cititoarelor un ghid fundamental care le învaţă cum să se îmbrace mai bine, incluzând sfaturi despre când şi cum să porţi anumite haine, cum să te adaptezi la ocazie, precum şi îndrumări despre cum să combini culorile şi materialele şi cum să-ţi creezi un look propriu.

Astfel înveţi să experimentezi, să-ţi concepi stilul, să-l încadrezi într-un trend şi să-l pui în aplicare. Nu e un manual obişnuit de stil, care să te înveţe când să porţi pantaloni albi şi când să renunţi la sandale.

Nu e o carte care să îţi spună că o bluză albă transparentă se vede vulgar peste un sutien prăzuliu. E o carte care îţi o oferă o listă de surse din care să iei ingrediente

pentru imaginea ta personală, ca şi când ai găti o preţioasă reţetă de haute cuisine. Nu va fi pe placul femeilor pentru care modă înseamnă copierea modelelor din vitrina unui magazin sau din paginile unei reviste glossy, nici pe placul acelora care au migrene după ce termină de citit avertismentele

de pe ambalajele de cosmetice. Dar le va delecta pe cele care vor să se reinventeze şi care îşi acordă timp pentru o transformare care va însemna, de fapt, lunga călătorie stilată a vieţii. Atemporală şi universală, această carte vrea să le reamintească femeilor că moda eternă e mai mult lăuntrică şi că orice poate să se descopere prin paleta colorată a modei.

Cu ochiul bine format într-ale modei, Nina Garcia e cunoscută cel mai mult pentru rolul de formidabil şi infailibil arbitru al modei în emisiunea Project Runway. Garcia a lucrat la case de modă şi în presa de profil, colaborând cu mai toată lumea, de la Marc Jacobs la revistele Elle şi Marie Claire. Originară din Columbia, acum trăieşte la New York. În  a apărut cea de-a doua carte a lui Garcia, The One Hundred: A Guide to the Pieces Every Stylish Woman Must Own, cu opt tiraje încă de la lansare. Nina Garcia pregăteşte o a treia carte pentru septembrie .

13

Lecturi de metrou Ce cite"te o femeie sau un b!rbat diminea a, în metrou, în drum spre serviciu...

DE VIRGINIA COSTESCHI E important că o face, în primul rând. În America, unde altundeva decât în ţinutul ideilor de tot felul, a pornit un fel de leapşă vizuală şi de aici au crescut nişte bloguri cu imagini având aceeaşi temă: orăşeni citind.

Orice, oriunde – în metrou, pe stradă,

la o terasă, pe treptele universităţii, la coafor, pe stadion sau în sala de aşteptare a unui cabinet medical. Inaugurez o nouă rubrică de recomandări de lectură pentru citadinii care au învăţat de-acum pe de rost feţele celor cu care călătoresc dimineaţa spre birou.

Dedicată celor care s-au săturat să privească în gol, meditând la ştirile dimineţii sau la deadline-urile de la serviciu. Celor pentru care lectura unui cotidian are gustul nesuferit al unturii de peşte luate cu forţa în copilărie. Şi celor care vor să facă dintr-o zi obişnuită un şir de evenimente plăcute întrerupte de rutina prăfuită şi nu invers... Şi pentru că întotdeauna doamnele sunt, din politeţe, primele invitate, prima recomandare le este adresată. Nu fac trimitere la titluri, ci la autori. E ca atunci când o prietenă te trimite la piaţa de flori cu cei mai frumoşi trandafiri şi tu alegi culoarea.

Cecelia Ahern Adică chicklit. Nu poţi lectura Cehov în metrou, nici memorialistică, nici nonficţiune grea – părerea mea. Rămân beletristica uşoară şi literatura motivaţională. Şi una şi cealaltă te fac să zâmbeşti tâmp, din când în când. Nu pentru că n-ai înţeles ce citeşti, ci pentru că uneori stângăciile autorului sau ale traducătorului sunt amuzante până la gradul la care le poţi împărtăşi cu ceilalţi.

Iar la o lectură de chicklit, o femeie zâmbeşte la scenele romantice şi la pasajele în care se identifică oarecum cu eroina.

14

Prin urmare, autoarea pe care v-o recomand e tocmai bună pentru o astfel de experienţă.

Irlandeza Cecelia Ahern scrie o proză sensibilă şi reuşeşte de cele mai multe ori să impresioneze nu atât prin intriga elaborată sau personajele lucrate, ci prin pasaje descriptive emoţionante. La  de ani a scris primul roman, P.S. Te iubesc (P.S. I Love You), care s-a vândut în peste  de ţări.

Filmul omonim, realizat de Richard LaGravenese şi produs de Wendy Finerman, e de-acum o peliculă de referinţă cu Hilary Swank, Lisa Kudrow, Kathy Bates, Gerry Butler, Harry Connick Jr., Gina Gershon şi Jeffrey Dean Morgan. P.S. Te iubesc a fost unul dintre cel mai bine vândute romane de debut din , ajungând pe locul  pe lista de bestselleruri Sunday Times în Irlanda şi Marea Britanie. A fost bestseller şi în SUA şi Europa, menţinându-se în topurile din Germania pentru mai bine de  de săptămâni. În noiembrie , cea de-a doua carte a ei, Suflete pereche (Where Rainbows End) a ajuns şi ea pe prima poziţie în topurile din Irlanda

şi Marea Britanie, apoi căpătând statut de bestseller internaţional. Cea de-a treia carte a lui Ahern, Prietenul nevăzut (If You Could See Me Now) a fost publicată un an mai târziu şi a repetat succesul romanelor anterioare, fiind aleasă de producătorul Simon Brooks pentru casele de producţie SB Films şi Gold Circle. Cecelia Ahern a fost nominalizată la secţiunea debut - a British Book Awards, pentru romanul P.S. Te iubesc. În  a câştigat distincţia Irish Post Award for Literature şi un premiu Corine pentru cea de-a doua carte Suflete pereche, care a fost preferata cititorilor din Germania. În , a ajuns pe lista lungă la premiul IMPAC cu romanul de debut, iar în mai  varianta americană a revistei Cosmopolitan a omagiat-o cu Fun Fearless Fiction Award pentru romanul Prietenul nevăzut. Cel de-al patrulea roman al Ceceliei Ahern, bestseller internaţional plasat pe locul  în topuri, Dispăruţi fără urmă (A Place Called Here) a fost ales de studiourile Touchstone şi Warren Littlefield pentru a sta la baza unui serial dramatic de televiziune. Cel

de-al cincilea roman al Ceceliei Ahern este Thanks for the Memories. În prezent, lucrează la cel de-al şaselea roman. Găsiţi cărţile semnate de Cecelia Ahern la editura All – preţ . lei/volum.

James Patterson La fel ca şi pentru femei, nu recomand un gen greu digerabil.

Literatura poate fi de consum sau de colecţie. Însă trăim vremuri în care ne bucurăm că putem citi măcar puţin, orice. Înseamnă că mai avem puţină consideraţie pentru minţile noastre acaparate de slujbe stresante. Aţi mai auzit cu siguranţă de uzina de scris James Patterson, un reprezentant important al curentului detlit al ultimelor patru decenii. Sau poate aţi văzut vreun film cu detectivul Alex Cross, interpretat de Morgan Freeman.

Deşi e privit ca un Danielle Steel masculin, pentru că scrie pe bandă cărţi poliţiste care se citesc în trei ore, Patterson a reuşit să intre şi chiar să reziste săptămâni bune în topurile The New York Times Book Review cu titlurile cele mai remarcabile. Nu întâmplător, două dintre ele, Along Came a Spider şi Kiss the Girls au fost ecranizate cu succes. Pentru un cititor preţios de literatură filosofică, James Patterson poate fi calificat drept „bolnav, sexist, sadic şi deloc subtil“. Iar jurnalis-

tul Patrick Anderson de la Washington Post, care s-a specializat în recenzia de thriller, nu are prea multe cuvinte de laudă la adresa lui Patterson. Însă acesta este un megascriitor care stă alături de Stephen King, Michael Crichton, Robert Ludlum şi Tom Clancy, nu în panteonul marilor genii literare, ci în amfiteatrul scriitorilor care ne relaxează minţile şi ne duc, pentru scurt timp, în lumi cu peisaje familiare, dar în care se petrec lucruri surprinzătoare. Şi uneori, pentru contemporanii noştri acest fapt e mai important decât omagiul istoric.

Cum v-am mai spus recent, Patterson mi se pare admirabil nu doar prin succesul pe care îl are cu literatura de consum, ci prin iniţiativele sale umanitare şi sociale. Vizitaţi readkiddoread.com şi veţi înţelege despre ce vorbesc.

Prin urmare, pentru o lectură energizantă de dimineaţă, vă recomand una dintre cele  cărţi de James Patterson traduse în România, la editurile Rao – Casa de pe plajă, -ul pe lista morţii, A -a şansă, Al -lea caz,  Iulie, Al -lea călăreţ, Salvamarul – şi Lider: Violetele sunt albastre, Şoarecele şi pisica, Trandafirii sunt roşii, Alertă de gradul zero, Marea ratare, Bufonul, Înscenarea, Jack & Jill, Lista neagră. Pe  aprilie a apărut în Statele Unite romanul The -th Confession. În iunie la Rao va apărea cel mai recent thriller al lui Patterson, Bikini.

Marea enigmă Răspunsuri la întrebări persistente referitoare la Reagan, Gorbaciov, războiul rece şi motivele care au dus la demolarea Zidului Berlinului.

DE CHRISTOPHER CALDWELL HIAR şi cei care văd în Reagan pe unul din grupul de mari preşedinţi americani, care poate fi numărat pe degetele de la o mână, au avut dificultăţi în a spune în ce anume constă măreţia lui sau cum s-a manifestat ea. Reagan a fost o enigmă: afabil, dar lipsit de prieteni, un om al ideilor lipsit de preocupări intelectuale, un politician ingenios, dar şi de forţă.

C

THE REBELLION OF RONALD REAGAN

A History of the End of the Cold War de James Mann Ilustrată. 396 pag. Viking. 27.95 $ THE MAN WHO SOLD THE WORLD

Ronald Reagan and the Betrayal of Main Street America de William Kleinknecht 317 pag. Nation Books/ Perseus Books Group. 26.95 $ Mandatul său a părut un succes până în 1986 şi un eşec începând de atunci, dar cea mai importantă moştenire pe care ne-a lăsat-o – sfârşitul războiului rece – datează din acei ultimi doi ani lamentabili dinaintea încheierii mandatului.

Enigma centrală este dacă Reagan chiar a „câştigat“ războiul rece până la urmă. A reuşit el să pună în genunchi, prin manevre subtile, Uniunea Sovietică, justificând decenii de activism ale anti-comuniştilor americani? Sau a fost pur şi simplu destul de norocos încât să se afle de faţă atunci când adevăratul revoluţionar – Mihail Gorbaciov – a ajuns la putere?

James Mann răspunde cu subtilitate şi în detaliu la aceste întrebări în The Rebellion of Ronald Reagan (Revolta lui Ronald Reagan).

El abordează acest subiect prin intermediul a patru eseuri interconectate – despre relaţia lui Reagan cu Richard Nixon, despre lecţiile informale despre Rusia pe care le-a luat de la scriitoarea Suzanne Massie, despre discursul pe care l-a ţinut în 1987 la Zidul Berlinului şi despre întâlnirile sale la vârf cu Gorbaciov.

Mann, autorul unei relatări detaliate despre echipa de politică externă a lui George W. Bush, Rise of the Vulcans, susţine că rolul lui Reagan în terminarea războiului rece a fost unul fundamental. Dar nu a fost cel pe care susţinătorii săi îl proclamă şi nici cel pe care şi-l doreau aliaţii săi la momentul respectiv.

Anti-comunismul lui Reagan, observă Mann, era „de natură personală şi morală, inspirat de experienţele sale cu persoane pe care le considera sofisticate şi deviante“ – în speţă membrii de partid şi simpatizanţii pe care i-a întâlnit ca preşedinte al Sindicatului Actorilor de Film în anii ‘40 şi ‘50. A lipsit de la funeraliile conducătorului sovietic Iuri Andropov din 1984, spunându-i unui consilier că nu dorea să-l onoreze pe acest om.

Dar Reagan era un adept idiosincrasic al poli-

Cartea lui Christopher Caldwell, „Reflections on the Revolution in Europe: Immigration, Islam and the West“, va fi publicată vara aceasta în Statele Unite.

FOTOGRAFIE DE DENNIS PAQUIN/REUTERS

ticii de forţă – cinic în privinţa păcii ca mijloc de rezolvare a situaţiei, dar devotat ţelului stabilirii păcii. „Inima mea e alături de voi“, a spus el în timpul vizitei sale la Bonn din 1982, referindu-se la cei 300.000 de manifestanţi care s-au adunat ca să protesteze împotriva instalării de către NATO a rachetelor cu rază medie de acţiune. „Aş fi înainte-mergătorul paradei voastre dacă aş crede că doar manifestând am putea obţine o lume mai sigură“. O parte din Reagan respingea armele nucleare, la modul la care o face, de exemplu, Jonathan Schell. La Reykjavik, în 1986, Reagan cocheta cu ideea înlăturării tuturor armelor nucleare. Henry Kissinger s-a plâns că Reagan „stigmatiza armele nucleare cu argumente aproape indiscernabile de cele ale Comitetului pentru Dezarmare Nucleară“.

Reagan credea că economia sovietică se va prăbuşi în cele din urmă din cauza propriei ineficienţe şi a expansiunii sale imperialiste exagerate. Această analiză l-a pus în contradicţie cu Nixon, Kissinger, C.I.A., aripa dreaptă a propriului său partid şi susţinătorii lui Nixon din cercul său de apropiaţi, conduşi de Brent Scowcroft, Alexander Haig şi vice-preşedintele George H. W. Bush. De asemenea, după cum arată Mann, poziţia sa a condus la reacţii divergente atunci când Gorbaciov a venit la putere. „Oricine ajunge în fruntea ierarhiei sovietice nu are cum să fie altfel decât un comunist devotat“, a avertizat Nixon, iar Bush era deranjat de „sentimentalismul“ lui Reagan în ceea ce-l privea pe Gorbaciov.

Dar Reagan a văzut un om care a reacţionat la o previzibilă urgenţă economică pe care comunismul, în mod previzibil, nu avea cum să o trateze. Atunci când Gorbaciov a redus puterile constituţionale ale Partidului Comunist, a reuşit să-l înlăture pe Andrei Gromîko, eminenţa politicii externe a sovieticilor, apoi a pus în mare măsură capăt bruierii emisiunilor străine de radio şi a renunţat la intervenţiile militare în Europa de Est, a devenit evident, susţine Mann, că Reagan avea dreptate, iar adepţii lui Nixon se înşelau.

Detaliile tehnice ale controlului proliferării armelor nu l-au interesat niciodată pe Reagan. În timpul summit-ului de la Washington, din 1987, îl întreba mereu pe consilierul său pe probleme de securitate naţională, Colin Powell, care încerca să îl informeze despre mişcările lui Gorbaciov: „Care crezi că ar fi momentul potrivit să-i fac cadou butonii de cămaşă?“ Ceea ce îl interesa cu adevărat pe Reagan era cultura rusă. Îşi formase o idee simplistă şi romantică despre ea în urma unei serii de întâlniri particulare cu Suzanne Massie. Reagan a ajuns să accepte punctul ei de vedere cum că ar fi existat o foame de credinţă religioasă în Rusia. A încercat chiar şi să îl convingă pe Gorbaciov de existenţa lui Dumnezeu.

Secretarul de Stat George Shultz se ocupa cu disputele intelectuale. Din prezentarea lui Mann, el reiese a fi cel mai important diplomat al administraţiei Reagan. „În special Shultz pusese la punct un set nou de subiecte de discuţie pe care să i le ofere lui Gorbaciov, unele

Reagan era un adept idiosincrasic al politicii de forţă – cinic în privinţa păcii ca mijloc de rezolvare a situaţiei, dar devotat ţelului stabilirii păcii. care erau bine adaptate atât la interesele liderului sovietic, cât şi la vulnerabilităţile sale de moment“, scrie Mann. Înarmat cu informaţii furnizate de prietenul său Walter Wriston, fost preşedinte la Citibank, el şi-a asumat sarcina de a-i explica globalizarea lui Gorbaciov. Shultz era un economist din eşalonul de top, iar Gorbaciov nu era prea sigur pe cunoştinţele sale economice şi era uşor de impresionat. Shultz i-a ţinut lui Gorbaciov o prelegere despre viteza fluxurilor de capital şi de informaţie şi i-a prezentat o teorie despre ce reprezintă fiecare din acestea.

De exemplu, cenzura de care depindea regimul comunist nu mai era practicabilă. Un diplomat a

Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan la prima lor întâlnire, la Geneva, în 1985.

caracterizat seminariile lui Shultz ca fiind „un război psihologic“, dar, într-o anumită măsură, erau chiar contrariul. Cu o înţelegere împărtăşită a globalizării, nici una din cele două ţări nu ar fi trebuit să se plece în faţa manifestărilor de forţă ale celeilalte. Ambele s-ar fi supus realităţilor în continuă schimbare.

Mann este un tenace căutător de dovezi şi ştie să le filtreze cu judiciozitate. Verdictul său este convingător. Unii l-au descris pe Reagan ca fiind cel care, cu genială ingeniozitate, a falimentat Uniunea Sovietică prin planurile sale de apărare cu rachete nucleare, poreclite „Războiul Stelelor“, care au declanşat o cursă a înarmărilor căreia Gorbaciov nu i-a putut face faţă. Mann nu e de acord cu această abordare.

Rolul principal i-a aparţinut lui Gorbaciov. Deşi Războiul Stelelor a acutizat contradicţiile economice ale comunismului, scrie Mann, el „nu l-a convins pe Gorbaciov să asiste indiferent la demolarea Zidului Berlinului din 1989“. Încheierea războiului rece nu a ţinut de o simplă atitudine dură faţă de Uniunea Sovietică şi nici de o simplă relaţie de încredere. A fost nevoie de o combinaţie subtilă a ambelor abordări, iar Reagan a fost cel care a găsit tonul potrivit.

The Man Who Sold America (Omul care a vândut America), de William Kleinknecht, corespondent pe teme criminalistice la ziarul The Newark Star-Ledger, e un alt fel de carte.

Pentru Kleinknecht, Reagan este „un duşman evident al omului de rând“, „poate chiar cel mai puţin patriotic preşedinte din istoria Americii“. Alături de „zeloţii religioşi cu vederi înguste, rasiştii de-abia camuflaţi, extremişti ai legii şi ordinii“ şi „predicatori ai războiului“ pe care alegerea sa ca preşedinte i-a adus la putere, el trebuie învinuit pentru aproape toate relele care au lovit Statele Unite în ultimele trei decenii. Printre ele se numără atât actuala criză a creditelor subprime, cât şi prea lenta creştere a venitului mediu al familiilor în anii ‘90 şi chiar şi o percheziţie în căutare de droguri, comandată de un director de şcoală prea zelos din zona rurală a Dakotei de Sud în 2002. „Imaginea unor copii de grădiniţă ţinuţi în clasă sub ameninţarea colţilor rânjiţi ai câinilor poliţişti poate părea abominabilă“, scrie Kleinknecht, „dar este parte integrantă din viziunea despre America a lui Ronald Reagan“.

Alţii au declarat că programul lui Reagan a fost un eşec sau o greşeală. Kleinknecht, dimpotrivă, îl vede ca fiind manifestarea naturală a unei personalităţi deformate. „Ca tată, soţ, prieten sau vecin, Ronald Reagan avea puţine trăsături ale personalităţii care să se evidenţieze din punct de vedere moral“, scrie el.

Este uimit că Reagan a fost „privit de o mare parte a publicului ca fiind un om al valorilor fundamentale“. „Imoralitatea“ administraţiei îşi are originea în însăşi imoralitatea lui Reagan, insistă Kleinknecht, iar consecinţele au fost ca o avalanşă, „înlăturând toate barierele şi facilitând izbânda definitivă a corporaţiei asupra sufletului omenesc“. Aceasta este o viziune personală şi neargumentată asupra politicii, în care diferenţele nu sunt niciodată rezultatul dezacordurilor sau neînţelegerii, ci sunt întotdeauna produse de răutate şi necinste. Cartea îi va atrage doar pe cei care deja h suferă de o acută febră a partizanatului.

15

Continentul luminos O carte care susţine că Africa nu se reduce la programe umanitare şi la informaţiile din mass media.

DE NICHOLAS KRISTOF DUCEŢI vorba despre Africa într-o conversaţie aleasă şi-i veţi vedea pe cei din jur strâmbându-se, dând din cap cu tristeţe şi declarându-şi compasiunea. Ah, toate războaiele de acolo! Bolile! Dictatorii!

Fireşte, compasiunea îi scoate din sărite chiar pe africani, căci perspectiva convenţională asupra Africii ca genocid într-un stat eşuat într-o dictatură e, de fapt, greşită. În ultimii câţiva ani, toată Africa a înregistrat o rată de creştere economică de aproape 5%, mai mult decât Statele Unite (deşi şi creşterea demografică e mai mare). Africa a produs chiar şi câteva economii emergente, precum Botswana şi Ruanda, care demonstrează potenţialul continentului. (Un nou site web, See Africa Differently, a fost creat tocmai cu scopul de a prezenta o imagine mai pozitivă a continentului.)

Blestemul Africii e războiul, însă numărul de conflicte care sfâşie continentul s-a redus. Bufonii criminali ca Idi Amin au dispărut şi am început să asistăm la ascensiunea constantă a unor tehnocraţi foarte competenţi, care acceptă controale externe şi nu consideră că trezoreria e puşculiţa lor personală. Sala de şedinţe a guvernului ruandez e mai high-tech decât cea de la Casa Albă, iar când vorbeşti cu lideri noi, precum Ellen Johnson Sirleaf din Liberia, nu te poţi abţine să te întrebi dacă n-ai putea să-ţi investeşti economiile în acţiuni liberiene. În Africa: Altered States, Ordinary Miracles (Africa: state schimbate, miracole obişnuite), Richard Dowden încearcă, în parte, să corecteze stereotipurile negative. Jurnalist britanic cu vechime, care conduce acum Royal

A

Nicholas Kristof este editorialist la The Times şi coautor, împreună cu Sheryl WuDunn, al cărţii în curs de apariţie „Half the Sky: Turning Oppression Into Opportunity for Women Worldwide“.

16

African Society, Dowden s-a tot plimbat pe continent începând din 1971 şi a scris despre foarte multe subiecte. O bună parte din carte e concepută sub formă de documentar de călătorii, care mi s-a părut plictisitor. Însă Dowden se întrece pe sine când abordează marile subiecte, precum gradul în care Africa e mai promiţătoare decât recunosc jurnaliştii şi activiştii din organizaţiile umanitare. „Problema presei e că, abordând numai subiecte ce ţin de dezastre şi războaie, ne prezintă doar acea imagine a continentului“, scrie Dowden – şi 90% dintre africanii care citesc aceste rânduri acum dau aprobator din cap la această afirmaţie. „Imaginile repetate cu copii înfometaţi şi bărbaţi înarmaţi s-au acumulat în relatările noastre despre continent“.

AFRICA

Altered States, Ordinary Miracles de Richard Dowden 576 pag. PublicAffairs. 29.95 $ „Chiar şi industria umanitară e interesată să menţină această imagine a Africii de victimă incurabilă a războaielor nesfârşite şi a foametei persistente“, continuă Dowden. „Oricât de bine intenţionate le-ar fi fost odinioară motivele, agenţiile umanitare au contribuit la crearea acelei imagini unice şi tulburătoare a Africii. Industria umanitară şi presa trăiesc fiecare de pe urma celeilalte“.

Dowden se dezlănţuie şi asupra unor celebrităţi ca Bob Geldof şi a unor politicieni precum Tony Blair, cu „misiunea lor mesianică de a salva Africa“. Scrie Dowden: „Asta a încins spiritele. Era ca şi cum ai spune că vrei să scapi Africa de africani“.

M-am gândit destul de mult la aceste probleme, în parte fiindcă sunt furnizor de editoriale despre război şi calamităţi africane, din Darfur până în Congo şi până la SIDA în

sudul Africii. Sincer să fiu, mi se pare deranjant să cred că ajut Africa prin dezvăluirea acestor catastrofe şi apoi să-i aud pe liderii africani plângându-se – aşa cum fac mereu – că aceste relatări le subminează accesul la investiţii străine şi capacitatea de a-şi dezvolta economiile şi de a învinge sărăcia.

Părerea mea e că noi, cei din industria mediatică şi din cea umanitară, putem şi ar trebui să facem o treabă mult mai bună, prezentând şi contextul şi recunoscând reuşitele. Totuşi, problema nu constă cu siguranţă în faptul că presa de ştiri a exagerat în relatarea dezastrelor. În Congo s-a desfăşurat cel mai letal conflict de după al Doilea Război Mondial, cu peste cinci milioane de vieţi pierdute din 1998, un conflict care a trenat în parte fiindcă jurnaliştii n-au făcut o treabă mai bună, propulsând subiectul pe agenda internaţională. N-o să mă convingă nimeni că am relatat prea mult despre măcelul din Congo: păcatul nostru e că n-am strigat destul, nu că am strigat prea mult.

Subscriu mai mult la ideea lui Dowden că africanii trebuie să aibă un rol mai important în această poveste. Scrie Dowden: „Agenţiile umanitare, vedetele occidentale, starurile rock şi politicienii nu pot salva Africa. Doar africanii pot contribui la dezvoltarea Africii.

Străinii pot ajuta, dar numai dacă înţeleg asta şi colaborează“. E adevărat că intervenţiile cele mai reuşite şi mai rentabile nu sunt de obicei cele demarate la o conferinţă importantă într-o capitală; mai degrabă sunt rezultatul eforturilor unor localnici, oameni cu cunoştinţe locale hotărâţi să rezolve probleme locale.

Am putea face mult mai mult ca să sprijinim asemenea eforturi, pentru care noi, occidentalii, am putea fi consilierii şi finanţatorii întreprinzătorilor sociali africani.

După ce dezbate aceste subiecte la începutul cărţii sale, Dowden ne poartă printr-o excursie obositoare prin Somalia, Sudan, Zimbabwe, Uganda, Burundi şi Ruanda. Dar apoi călătoria se animează brusc, odată cu o discuţie pro-

fundă despre motivele sărăciei din Africa, ascunsă într-un capitol despre Senegal. Dowden descrie problemele care ţin de geografie şi de colonialism, dar mai şi arată fără ocolişuri cu degetul către liderii execrabili. Îl citează pe Jerry Rawlings, fostul conducător al Ghanei, care recunoaşte că nu străinii sunt de vină şi adaugă: „Noi am spart oala“.

Una dintre problemele Africii chiar şi în prezent e că există prea puţine fabrici precum cele care stimulează revoluţia industrială asiatică. Atelierele din Asia, în care munceşte în condiţii grele şi pentru bani puţini, le-or părea indigeste occidentalilor, dar uneori se spune că, într-o ţară săracă, singurul lucru mai rău decât a fi exploatat e să nu fii exploatat. Şansele de a găsi de lucru în Africa sunt mai mici şi rareori implică acumularea de averi. „Mulţi prieteni africani care au încercat să-şi pună pe picioare o afacere s-au plâns de aceleaşi probleme: muncitorii nu veneau la timp, lucrau încet şi de mântuială.

Adesea, aceşti prieteni s-au trezit blocaţi de concurenţă. Elitele care făceau bani din afaceri de import/export aveau tot interesul să împiedice dezvoltarea producţiei sau procesării locale“, scrie Dowden.

Unul dintre cele mai bune programe de ajutorare americane e aproape necunoscut, însă e conceput tocmai pentru această problemă. Se numeşte AGOA – African Growth and Opportunity Act – şi oferă importuri scutite de taxe pentru produsele africane aduse în America, pentru a încuraja înflorirea sectorului de afaceri din Africa.

Dowden are tendinţa de a fi sceptic în privinţa beneficiilor ajutorului extern. „E semnificativ faptul că nici unul dintre aceşti susţinători împătimiţi ai ajutorului pentru Africa nu este african“, spune el.

Recunoaşte că ajutorul umanitar poate fi util sub forma programelor de vaccinare şi a asistenţei de urgenţă şi în anumite tipuri de dezvoltare, însă adaugă că „ajutorul extern nu poate transforma societăţi întregi“.

Acesta e totodată subiectul unei noi cărţi controversate scrise de o zambiană şcolită la Oxford, Dambisa Moyo, intitulată DEAD AID: WHY AID IS NOT WORKING AND HOW THERE IS A BETTER WAY FOR AFRICA (FARRAR, STRAUS & GIROUX, 24 $).

Dowden ar vrea să vadă ţările din Occident oferindu-şi ajutorul în alte feluri, nu doar prin simpla oferire a ajutorului. Dacă s-ar pune capăt subvenţiilor agricole din Occident, de pildă, mulţi fermieri africani, care acum se confruntă cu o concurenţă puternică, ar avea de câştigat. Plantatorii de bumbac din vestul Africii nu sunt afectaţi doar de secete, de corupţie şi de starea proastă a drumurilor, ci şi de subvenţiile acordate pentru plantarea de bumbac în America.

Eu susţin ajutorul extern mai mult decât Dowden (deşi îi recunosc nenumăratele cusururi), însă Dowden are dreptate în mai multe privinţe. Personal, cred că optimismul lui fundamental e foarte întemeiat, cu avertismentul că schimbările climatice ar putea face ravagii extreme în Africa.

Noi, jurnaliştii, avem tendinţa de a descrie Africa prin contraste puternice şi simple, însă ţările trăiesc, cresc şi se clatină în nuanţe de gri. Prin urmare e de bun augur să descoperim nu numai optimismul lui Dowden, ci şi încrederea sa în umbre şi nuanţe, în recunoaşterea faptului că lumea nu trebuie să-i plângă de milă Africii ca să h arate că-i pasă de acest continent.

FOTOGRAFIE DE CANDACE FEIT PENTRU THE NEW YORK TIMES

TBR: Din culise TORI! TORI! TORI!: Valul roşu de cele-

britate continuă să se reverse în această săptămână peste topul ediţiilor cartonate, la secţiunea nonficţiune. Să fie încă un semn al încălzirii globale? Growing Up Again al lui Mary Tyler Moore s-ar putea să fi navigat norocos în mare, dar iată că vin Priceless Memories de Bob Barker (locul 15), A Little Bit Wicked de Kristin Chenoweth (locul 12), Just When I Thought I’d Dropped My Last Egg de Kathie Lee Gifford (locul 8) şi Mommywood al lui Tori Spelling (locul 4). Atenţie la această Tori (în poză): prima sa carte, Stori Telling, a petrecut 19 săptămâni în top anul trecut, două dintre ele pe locul 1.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

JUST TAKE MY HEART de Mary Higgins Clark (Simon & Schuster, 25.95 $) Un detectiv care trecuse printr-un transplant de inimă descoperă că viaţa sa este în pericol atunci când investighează un caz de omucidere.

2

2

LOOK AGAIN de Lisa Scottoline (St. Martin’s, 26.95 $) Un reporter află că fiul său adoptiv s-ar putea să fi fost răpit de la mama sa naturală.

1

3

TURN COAT de Jim Butcher (Roc, 25.95 $) A 11-a carte a seriei Dresden Files despre un detectiv vrăjitor din Chicago.

1

4

LONG LOST de Harlan Coben (Dutton, 27.95 $) Myron Bolitar o ajută pe o fostă iubită care a devenit suspect în cazul morţii soţului şi, în celaşi timp, o caută împreună pe fiica ei.

5

Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

4 mai 2009 Săpt. trecută

Săpt. în top

1

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talk-show, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

2

ALWAYS LOOKING UP de Michael J. Fox (Hyperion, 25.99 $) Despre cei mai recenţi 10 ani din viaţa lui Fox, din momentul în care s-a retras din Spin City; despre lupta sa cu boala Parkinson şi despre munca de activist prin intermediul fundaţiei sale.

2

3

2

3

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes – de la autorul volumului Blink.

3

22

3

3

4

MOMMYWOOD de Tori Spelling cu Hilary Liftin (Simon Spotlight Entertainment, 25 $) Povestiri amuzante despre matriarhatul de la Hollywood.

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) O femeie nu capitulează în faţa extratereştrilor care au preluat controlul.

4

49

5

COLUMBINE de Dave Cullen (Twelve, 26.99 $) O relatare completă a masacrului de la Columbine, 10 ani mai tarziu.

7

2

6

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o firmă de avocatură prestigioasă, dar traumatizantă.

6

12

6

HOUSE OF CARDS de William D. Cohan (Doubleday, 27.95 $) Căderea Bear Stearns şi începutul colapsului pe Wall Street.

4

6

urmă, topul bestsellerurilor arăta ceva mai puţin vopsit în blond. Iată titlurile de pe primele locuri ale topului din 3 mai 1959:

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Atria, 27.95 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

8

7

7

MIGHT AS WELL LAUGH ABOUT IT NOW de Marie 15 Osmond cu Marcia Wilkie (New American Library, 24.95 $) Actriţa şi cântăreaţa îşi împărtăşeşte propria perspectivă asupra vieţii.

3

7 8

FATALLY FLAKY de Diane Mott Davidson (William Morrow, 25.99 $) Furnizoarea Goldy Schulz încearcă să păcălească un criminal pe terenul unui centru de sănătate din Aspen.

5

2

8

JUST WHEN I THOUGHT I’D DROPPED MY LAST EGG de Kathie Lee Gifford (Ballantine, 22 $) Observaţii şi lecţii de viaţă spuse de gazda de emisiuni TV.

1

Ficţiune: 1) Doctor Jivago de Boris Pasternak 2) Exodus de Leon Uris 3) The Ugly American de William J. Lederer şi Eugene Burdick 4) Lolita de Vladimir Nabokov 5) Dear and Glorious Physician de Taylor Caldwell

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist îi întâlneşte pe vechii partizani ai rezistenţei anti-naziste de pe insulă.

31

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

27

13

9

8

9

10*

THE YANKEE YEARS de Joe Torre şi Tom Verducci (Doubleday, 26.95 $) Fostul manager al echipei Yankee (19962007) despre anii petrecuţi cu echipa.

6

11

11

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

12

37

12*

A LITTLE BIT WICKED de Kristin Chenoweth cu Joni Rodgers (Touchstone, 25 $) De la regina frumuseţii din Oklahoma la starul de pe Broadway, câştigătoare a premiului Tony.

13

THE LOST CITY OF Z de David Grann (Doubleday, 27.50 $) Un redactor de la New Yorker caută un explorator britanic dispărut cu 80 de ani în urmă în Amazon.

VECHI, DAR DE PREŢ: Cu 50 de ani în

Nonficţiune: 1) Mine Enemy Grows Older de Alexander King 2) Only in America de Harry Golden 3) What We Must Know About Communism de Harry i Bonaro Overstreet 4) ’Twixt Twelve and Twenty de Pat Boone 5) Elizabeth the Great de Elizabeth Jenkins Până aici totul este foarte sobru (mai ales tu, Pat Boone). Dar, după cum s-a dovedit, Mine Enemy Grows Older a lui Alexander King – o biografie despre viaţa indecentă şi dependentă de droguri scrisă de fostul art editor de la revistele Vanity Fair şi Life – a cucerit topul datorită unui sprijin binecunoscut acum: o apariţie memorabilă la televiziune.

Potrivit site-ului The Neglected Books Page (neglectedbooks.com), cartea a ajuns pe locul 1 după ce King cel „cinic şi scandalos“ a apărut în emisiunea The Tonight Show, a cărui gazdă era atunci Jack Paar. „Era exact tipul de distrugător de tabuuri pe care audienţa lui Paar îl căuta: amuzant, doctrinar, neconvenţional, urban“, scrie Brad Bigelow. „Frank şi April Wheeler din Revolutionary Road a lui Richard Yates l-ar fi iubit“. ÎNCĂ O DATĂ, CU SENTIMENT:

Perfect Fifths de Megan McCafferty intră în topul ediţiilor cartonate de ficţiune pe locul 13. McCafferty a fost în atenţia ştirilor cu câţiva ani în urmă, atunci când s-a descoperit că are porţiuni largi introduse fără ştiinţa sa în How Opal Mehta Got Kissed, Got Wild, and Got a Life a lui Kaavya Viswanathan, carte care conţine pasaje aparent furate în masă din Sloppy Firsts şi Second Helpings, scrise de McCafferty. Sue Grafton şi-a continuat seria alfabetică detectivă cu U Is for Undertow (care va ieşi în decembrie), dar Perfect Fifths este consemnată ca fiind ultima incursiune în literatura uşoară scrisă în baza 10. Cum? Fără Suburban Sevenths? Fără Ovular Eighths? Fără Nanny Ninths? Vom vedea.

JENNIFER SCHUESSLER

BONEMAN’S DAUGHTERS de Ted Dekker (Center Street, 24.99 $) Vânătoarea unui criminal în serie ale cărui victime sunt tinere femei.

1

ONE SECOND AFTER de William R. Forstchen (Forge, 24.95 $) Un colonel în rezervă din Carolina de Nord îşi protejează familia atunci când o explozie nucleară dezactivează reţeaua de curent electric.

1

PRAYERS FOR SALE de Sandra Dallas (St. Martin’s, 24.95 $) Prietenia dintre două femei dintr-un oraş situat în Munţii Colorado, în anii 1930.

1

13*

PERFECT FIFTHS de Megan McCafferty (Crown, 22 $) Ultima carte din seria Jessica Darling.

1

14

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) Despre o tânără femeie albă şi doi servitori negri în Mississippi anilor 1960.

4

14

JESUS, INTERRUPTED de Bart D. Ehrman (HarperOne, 25.99 $) Ceea ce au descoperit cercetătorii despre Noul Testament.

15

TRUE DETECTIVES de Jonathan Kellerman (Ballantine, 27 $) 10 În cel de-al 24-lea roman cu Alex Delaware, fraţii vitregi de culori diferite din Bones investighează moartea unei tinere femei.

4

15

PRICELESS MEMORIES de Bob Barker cu Digby Diehl (Center Street, 24.99 $) Despre viaţa prezentatorului emisunii concurs.

16*

CURSED de Carol Higgins Clark (Scribner, 25 $) Detectivul particular Regan Reilly se întoarce în Los Angeles pentru a ajuta un prieten care are ghinion.

2

A LION CALLED CHRISTIAN de Anthony Bourke şi John Rendall (Broadway, 21.95 $) Doi bărbaţi cumpără ca animal de companie un pui de leu în Londra, îl duc în Africa unde este crescut, iar apoi se reîntâlnesc într-un mod emoţionant; o reactualizare a cărţii din 1971.

10* 11 12

16*

9

4

1

1

9

8

13

7

1

5

6

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 18 aprilie în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul HOW IT ENDED: New and Collected Stories de Jay McInerney (Knopf, 25.95 $) Această colecţie, adunată într-o carieră care acum atinge aproape 3 decenii, ne aminteşte cât de vast a fost orizontul lui McInerney şi cu câtă încredere a acoperit experienţa naţională americană.

THE ACCIDENTAL GUERRILLA: Fighting Small Wars in the Midst of a Big One de David Kilcullen (Oxford University, 27.95 $) Ilustrând din vasta sa experienţă ca cercetător pe teren şi ca soldat, un expert în contra-insurgenţă subliniază importanţa protecţiei populaţiilor locale.

CLOSING TIME: A Memoir de Joe Queenan (Viking, 26.95 $) În relatarea vieţii lui Queenan, preoţii beligeranţi, sărăcia, fetele şi muzica, toate pălesc în faţa furiilor tatălui său beţiv şi abuziv în mod violent.

THE POSSESSION OF MR. CAVE de Matt Haig (Viking, 24.95 $) După moartea fiului său, protagonistul văduv al cărţii lui Haig, un roman înspăimântător prin avertismente, începe să se agaţe prea brutal de frumoasa sa fiică adolescentă.

THE HINDUS: An Alternative History de Wendy Doniger (Penguin Press, 35 $) Doniger încearcă să remedieze impresia de durată a“hinduismului unificat“, creată în mare parte de primii academicieni britanici ai Indiei.

BLOOD AND RAGE: A Cultural History of Terrorism de Michael Burleigh (Harper/ HarperCollins, 29.99 $) Burleigh este înfuriat, dar încheie cu o analiză raţională şi recomandări moderate.

A KIND OF GENIUS: Herb Sturz and Society’s Toughest Problems de Sam Roberts (PublicAffairs, 27.95 $) Un reporter veteran de la Times analizează cariera unui angajat guvernamental puţin cunoscut, dar remarcabil.

OUR SAVAGE ART: Poetry and the Civil Tongue de William Logan (Columbia University, 29.50 $) Logan îşi continuă atacul asupra condiţiei poeziei americane.

ONCE THE SHORE: Stories de Paul Yoon (Sarabande, paper, 15.95 $) Poveşti elementare despre viaţa pe o insulă sud-coreeană, scrise în proză uşoară şi frumoasă.

Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recente se află pe web: nytimes.com/books.

17

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG 13 AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan.

(Vârsta: 4 – 8 ani)

2

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

75

3

THE VERY HUNGRY CATERPILLAR scrisă şi ilustrată de Eric Carle (Philomel, 29.99 $) Încă înfometat după 40 de ani. O carte cu pop-up. (Vârsta: de la 3 ani)

5

4

THE COMPOSER IS DEAD de Lemony Snicket, ilustrată de Carson Ellis, muzica de Nathaniel Stookey (HarperCollins, 17.99 $) Un tur detectivistic al orchestrei, cu parte audio. (Vârsta: 9 – 12 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

4 mai 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

BLOODHOUND de Tamora Pierce (Random House, 18.99 $) Aventurile următoare ale lui Beka Cooper care îşi dezvoltă“natura de terrier“ într-o direcţie mai sensibilă în această carte de procedură poliţistă.

(Vârsta: de la 12 ani)

1

2

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

3

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa lui Miley Cyrus. (Vârsta: 9-12 ani)

7

7

4

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată de 29 Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir.

(Vârsta: de la 10 ani)

5

10 CAT scrisă de Matthew Van Fleet, fotografii de Brian Stanton (Wiseman/Simon & Schuster, 16.99 $) Toate tipurile de pisici, în mişcare şi rimă. (Vârsta: peste 2 ani)

5

6

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta 3- 5 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.

(Vârsta: de la 14 ani)

7

6

7

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat pe nume Liam îngrijeşte o grădină aflată în paragină, transformând-o într-una plină de viaţă şi roditoare. (Vârsta 4-8 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 32 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

1

7

IF I STAY de Gayle Forman (Dutton, 16.99 $) Un tânăr violoncelist intră în comă în urma unui accident.

(Vârsta: de la 14 ani)

1

8

TEN LITTLE FINGERS AND TEN LITTLE TOES de 16 Mem Fox, ilustrată de Helen Oxenbury (Harcourt, 16 $) O celebrare a degetelor de la mâini, a celor de la picioare şi a dragostei. (Vârsta 4-8 ani)

8

WINTERGIRLS de Laurie Halse Anderson (Viking, 17.99 $) O poveste de viaţă şi moarte pe tema anorexiei.

(Vârsta: de la 12 ani)

5

THE HOUSE IN THE NIGHT de Susan Marie Swanson, 10 ilustrată de Beth Krommes (Houghton Mifflin, 17 $) O cheie, un pat, o carte, o lumină, luna. (Vârsta 4-8 ani)

9

BASEBALL GREAT de Tim Green (HarperCollins, 16.99 $) Doi prieteni, un reporter şi un atlet, fac săpături în buncăr pentru a găsi indicii în acest „thiller pentru copii“. (Vârsta: 8 – 12 ani)

3

9 10

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 27 (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

10

FADE de Lisa McMann (Simon Pulse/Simon & Schuster, 10 15.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie cea visătoare.

(Vârsta: de la 14 ani)

CĂRŢI BROŞATE

26

SERII

1

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

2

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION 13 de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

3

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 89 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ediţie cartonată) Despre travaliul adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

14

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John Boyne 24 (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

3

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 14 ani)

34

4

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O fată 84 salvează cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu, care se ascunde. (Vârsta: de la 14 ani)

4

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart.şi broş.) O fată se luptă cu forţele întunericului. (Vârsta: de la 14 ani)

4

5

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME INDIAN scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat părăseşte rezervaţia de indieni pentru a merge la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

4

5

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

19

GLASS de Ellen Hopkins (Simon Pulse, 9.99 $) Un roman captivant în versuri (Vârsta: de la 14 ani)

2

6

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea.

(Vârsta: de la 10 ani)

50

6 7

TWEAK de Nic Sheff (Atheneum, 9.99 $) Biografia despre dependenţa de droguri a băiatului din Beautiful Boy, cel care a fost şi subiectul relatării tatălui său.

(Vârsta: de la 14 ani)

12

7

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

93

8

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton 35 Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

8

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilustrată 207 de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cart. şi broş.) Copii călătoresc în timp. (Vârsta: 6 – 9 ani)

THE SUMMONING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 8.99 $) O fată care vede fantome este închisă.

(Vârsta: de la 12 ani)

3

9

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar ed. cartonată) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

9

WAKE de Lisa McMann (Simon Pulse, 8.99 $) Coşmarurile o bântuie pe Janie, cea care colindă prin vise.

(Vârsta: de la 14 ani)

1

10

FABLEHAVEN de Brandon Mull (Shadow Mountain/ Aladdin, ed. cart. şi broş.) Răul îşi face simţită prezenţa într-un sanctuar pentru creaturi magice.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

7

10

11

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 18 aprilie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

18

Vocea Americii Celebrul concert din 1939 al lui Marian Anderson la Lincoln Memorial.

DE JENNIFER BASZILE INCOLN Memorial a fost locul de desfăşurare a unora din cele mai importante momente din istoria americană recentă: într-o caldă zi de august din 1963, Martin Luther King Jr. şi-a rostit celebrul său discurs „I Have a Dream“ şi, după aproape o jumătate de secol, într-o friguroasă diminea-

L

THE SOUND OF FREEDOM

Marian Anderson, the Lincoln Memorial, and the Concert That Awakened America de Raymond Arsenault Ilustrată. 310 pag. Bloomsbury Press. 25 $ ţă de ianuarie, mulţimile s-au adunat pentru a sărbători învestirea ca preşedinte a lui Barack Obama. Asocierea monumentului cu drepturile civile pare la fel de involuntară pe cât e de nemuritoare. Însă, în 1939, Lincoln Memorial, ce avea atunci 17 ani, se afla în mijlocul unui oraş segregat şi îi aducea oma-

ce 75.000 de oameni s-au strâns în Mall şi alte milioane au ascultat la radio. Concertul, susţine Arsenault, a făcut din Anderson „o figură iconică“ şi a însemnat „un moment de răscruce al democraţiei americane“.

Arsenault analizează primii ani de viaţă ai lui Anderson în detalii riguroase, uneori dificile. Nici iubitoarea ei familie, nici săritoarea comunitate a negrilor din South Philadelphia, n-au putut împiedica contactele timpurii ale acestui geniu al cântecului cu tot mai puternica ostilitate şi discriminare radicală. În ciuda câtorva concerte însemnate la începutul anilor 1920, Anderson, ca mulţi alţi artişti negri, a fost dezamăgită de limitele pe care segregarea le impunea educaţiei ei muzicale şi oportunităţilor în carieră. A petrecut prima parte a anilor 1930 în Europa, unde şi-a perfecţionat arta şi a realizat un program de cântece religioase ale negrilor, cântece folclorice europene şi selecţii clasice care au vrăjit atât publicul, cât şi criticii. Până în 1938, mii de americani, inclusiv prima doamnă Eleanor Roosevelt, ajunseseră să-i admire vocea fermecătoare. Anderson umplea sălile de concerte din toată ţara. Când susţinătorii ei au început să pregătească apariţii în Washington, nu au putut găsi „un loc de desfăşurare nesegregat rasial suficient de mare pentru a satisface“ cererea de bilete. Anderson era tot neagră, iar aceasta era tot America.

RSENAULT evocă marile interese care s-au ciocnit când Daughters of the American Revolution1, care administrau Constitution Hall, au refuzat să suspende politica „exclusiv artişti albi“ pentru Anderson. Acest refuz de a primi femeia care era cunoscută drept „vocea secolului“ a determinat-o pe doamna Roosevelt să demisioneze din D.A.R., stârnind o dispută naţională.

Arsenault analizează acţiunile personajelor principale din ambele tabere, însă această relatare oferă puţine informaţii noi.

Pe parcursul cărţii, o singură persoană eludează caraterizarea satisfăcătoare: Marian Anderson. Arsenault ascunde această fascinantă figură în vălul de demnitate care înconjoară vieţile interioare ale prea multor femei afro-americane de elită. E greu de crezut că Anderson nu şi-a împărtăşit niciodată impresiile despre un incident atât de dramatic nici unuia dintre jurnaliştii, admiratorii sau prietenii care au înconjurat-o până la moartea ei, în 1993. Dată fiind sfera de întindere a activismului ei pentru drepturile civile înaintea concertului la Lincoln Memorial şi chiar mai mult în lumina posibilelor concerte la Constitution Hall şi Metropolitan Opera, acţiunile lui Anderson merită comentarii şi speculaţii mai ample.

La cea de a 70-a aniversare a acelui concert decisiv, The Sound of Freedom le aminteşte cititorilor de un moment de cotitură al vieţii americane. Dar cartea este frustrantă şi amăgitoare, deoarece Anderson h rămâne o enigmă.

A

Anderson a cântat în faţa a 75.000 de oameni adunaţi în Mall, alte milioane ascultând la radio. giu preşedintelui pe care mulţi americani albi îl cinsteau pentru păstrarea unităţii mai mult decât pentru desfiinţarea sclaviei. În The Sound of Freedom (Sunetul libertăţii), Raymond Arsenault, profesor de istorie a sudului la catedra John Hope Franklin a Universităţii South Florida, povesteşte un moment mai puţin cunoscut, dar totuşi definitoriu, care s-a petrecut la Lincoln Memorial. În duminica Paştelui din 1939, afro-americana contralto Marian Anderson, descendentă a foştilor sclavi, a cântat la monument, în timp

Jennifer Baszile este autoarea „The Black Girl Next Door: A Memoir“.

1

Fiicele Revoluţiei Americane

FOTOGRAFII: MARIAN ANDERSON (1939) DIN ARHIVA HULTON /GETTY IMAGES; F.B.I. WANTED POSTER (1970) DIN“UNDERGROUND“

Ani de furie Mark Rudd rememorează anii petrecuţi împreună cu membrii Weathermen.

DE PAUL M. BARRETT Ar fi uşor de trecut cu vederea memoriile lui Mark Rudd despre cum a contribuit la distrugerea Students for a Democratic Society prin împingerea facţiunii Weatherman în direcţia violenţei şi nebuniei. Rudd şi colegii de-ai săi ca faimosul fost vecin al lui Barack Obama, William Ayers, au contaminat mişcarea împotriva războiului din anii 1960 cu ambiţia lor nihilistă de a demola „America albilor“. De

UNDERGROUND

My Life With SDS and the Weathermen de Mark Rudd Ilustrată. 324 pag. William Morrow/ HarperCollins Publishers. 25.99 $ asemenea, i-au oferit lui J. Edgar Hoover muniţie din plin pentru a ataca în totalitate Noua Stângă.

Rudd, un instructor pensionar de şcoală postliceală din New Mexico, cu înclinaţie pentru afirmaţii reţinute, recunoaşte că a făcut unele greşeli. Dar nu se poate abţine să pretindă că isprăvile sale oferă o sursă de inspiraţie pentru tinerii a căror imaginaţie a fost înfierbântată de alegerea lui Obama: „Sper că povestea mea îi ajută să-şi dea seama ce pot face pentru a construi o lume mai dreaptă şi mai paşnică“. Să fim serioşi! Aruncând o cărămidă prin fereastra unui oficiu poştal? Prin jaf armat? Punând o bombă în toaleta bărbaţilor dintr-un tribunal? În ciuda părţilor ridicole şi uneori enervante, cartea lui Rudd e valoroasă. Se pricepe la reproducerea detaliilor şi la conversaţie, chiar dacă nu prea are logică în contactul său haotic cu celebritatea. „Mama mea“ sunt primele două cuvinte ale primului capitol, şi sunt foarte potrivite. Schiţele chinuitei sale relaţii cu părinţii, muncitori din suburbiile New Jersey, formează cel mai captivant fir narativ din Underground (În ilegalitate). Primul lucru făcut de Rudd cu ocazia ocupării biroului preşedintelui Columbia University, în aprilie 1968, ca parte a unui protest turbulent ce a adus S.D.S. în atenţia presei naţionale şi internaţionale, a fost să

Paul M. Barrett este jurnalist şi autorul recent apărutei „American Islam: The Struggle for the Soul of a Religion“.

telefoneze acasă. „Am ocupat o clădire“, i-a spus tatălui său. „Păi, elibereaz-o“, a răspuns Jacob Rudd, locotenent-colonel la pensie al Army Reserve şi investitor în imobiliare.

Răzvrătirea împotriva părinţilor conştienţi de statutul social a contribuit la încurajarea tulburărilor din campus la fel de mult ca opoziţia la războiul din Vietnam şi ca dorinţa de a evita recrutarea. Dar amintirile lui Rudd arată că, cel puţin pentru unul din liderii S.D.S., câştigarea unui soi de aprobare a părinţilor a constituit o altă motivaţie. După ce tatăl său l-a scos o dată din închisoare, Rudd i-a spus acestuia: „Întotdeauna ai muncit din greu... Ai făcut ce trebuia făcut...

Ei bine, sunt ca tine, în felul meu: fac ce trebuie făcut“.

Deşi nedumeriţi de atitudinea orgolioasă a lui Mark, părinţii lui n-au şovăit niciodată. Când a fost dat afară de la Columbia, au venit cu parmigiana de vită gătit în casă.

Toţi trei au făcut un picnic în maşina familiei, parcă pe Amsterdam Avenue. Mai târziu, după ce a fost acuzat pentru rolul jucat în distrugerile provocate de Weatherman şi se ascundea ca fugar, au aranjat întâlniri secrete şi i-au dat bani.

Rudd a condus odată un grup de protestatari care se luptau cu paznicii de la Columbia. Printre ghionturi şi îmbrânceli, un paznic, un negru în vârstă cu care era în relaţii amicale, „mi-a atins uşor braţul“, îşi aminteşte autorul. „«Mark, Mark, ce faci?» Atingerea lui blândă a rupt ceva în mine şi mi-am lăsat imediat mâinile jos, m-am dat înapoi şi le-am spus celorlalţi din primul rând să facă la fel. Confruntarea s-a încheiat“.

Dar „revoluţia“ nu s-a terminat. Rudd a continuat să ajute la organizarea violentelor Zile ale Mâniei din Chicago, în 1969.

S.D.S. s-a dezintegrat ca rezultat al acelor revolte inutile, deşi facţiunea Weatherman a mai rezistat câţiva ani. În 1970, trei dintre prietenii lui Rudd au murit în explozia unei case din Greenwich Village. Pregăteau bombe cu şrapnel – dinamită învelită în cuie – pe care plănuiau să le detoneze la o petrecere dansantă a subofiţerilor de la Fort Dix în New Jersey.

Rudd fusese de acord cu operaţiunea de la Fort Dix. Dacă părinţii lui sau binevoitorul paznic de la colegiu ar fi fost acolo să întrebe ce credeau că realizează pretinşii terorişti, poate că acele trei vieţi n-ar fi fost h pierdute.

19

Raftul cu ediţii broşate THE DARK SIDE: The Inside Story of How the War on Terror Turned Into a War on American Ideals de Jane Mayer (Anchor, 15.95 $) Această „carte puternică,

minunat documentată şi profund tulburătoare“, după cum a descris-o Alan Brinkley, s-a aflat în topul Book Review al celor mai bune 10 cărţi de anul trecut. În această carte, Mayer, o scriitoare din New York (în imagine), documentează apariţia utilizării în masă a torturii ca instrument central în lupta împotriva terorismului şi apărarea torturii împotriva oponenţilor ei, atât cei din interiorul cât şi cei din exteriorul administraţiei.

Unul dintre eroii lui Mayer este Jack Goldsmith, un conservator, specialist în Drept, angajat să conducă Oficiul de consiliere legală a departamentului de Justiţie în octombrie 2003 şi autorul cărţii THE TERROR PRESIDENCY: Law and Judgment Inside the Bush Administration (Norton, 16.95 $). Îngrijorat să descopere că multe dintre ope-

raţiunile anti-terorism ale administraţiei Bush au fost bazate pe opinii legale care erau „neglijent motivate, exagerate şi impulsive în a numi autorităţi constituţionale extraordinare în numele preşedintelui“, el a extras mai multe dintre acestea, incluzând două „documente despre tortură“ celebre. Eric Lichtblau, un reporter la The Times, a fost unul dintre laureaţii Premiului Pulitzer din 2006 pentru descoperirea unui program de supraveghere secret al administraţiei. Cartea sa, BUSH’S LAW: The Remaking of American Justice (Anchor, 16 $), descrie câteva din poveştile umane din spatele exceselor administraţiei – inclusiv cele ale câtorva dintre cei 2.700 de oameni închişi după 11 septembrie şi cea a lui Brandon Mayfield, avocatul acuzat în mod fals, de către un FBI neîndemânatic, cu atentatul cu bombe asupra trenurilor din Madrid, în 2004 – ca şi eforturile nixon-iene de a se riposta împotriva sa. În The Times, Jeffrey Rosen a numit cartea „un Toţi oamenii preşedintelui pentru o epocă a terorii“. În THE BIN LADENS: An Arabian Family in the American Century (Penguin, 18 $), Steve Coll, un scriitor newyorkez câştigător al Premiului Pulitzer, oferă o „imagine judicioasă, atent îngrijită şi viu colorată a unei familii exotice“, a spus criticul nostru, Christopher Caldwell. Coll concluzionează, după cum spune Caldwell, că „atât pentru familia sa, cât şi pentru ţara sa, atacurile lui Osama bin Laden s-au dovedit a fi profitabile“. O altă viziune asupra „luptei cu terorismul“ vine din partea lui Frances Richey. THE WARRIOR: A Mother’s Story of a Son at War (Penguin, 14 $) adună poeziile lui Richey despre relaţia cu fiul ei, un membru al Beretelor Verzi care a fost trimis în două rânduri în Irak. „Fiul meu este întotdeauna pe picior de plecare“, scrie ea.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

4 mai 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 48 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

1

TRIBUTE de Nora Roberts (Jove, 7.99 $) Un fost star pe vremea când era copil se întoarce în Virginia pentru a reabilita ferma deţinută de bunica ei, o actriţă care a murit într-un mod misterios.

3

2

7TH HEAVEN de James Patterson si Maxine Paetro (Grand Central, 14.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi Clubul Femeilor Criminaliste vânează un incendiator.

2

2

WHERE ARE YOU NOW? de Mary Higgins Clark (Pocket, 7.99 $) O femeie caută adevărul despre fratele ei, care este în viaţă, dar a dispărut.

4

3

CITY OF THIEVES de David Benioff (Plume, 15 $) Doi bărbaţi arestaţi în Rusia celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ducă la îndeplinire o misiune aparent imposibilă pentru a-şi salva vieţile.

3

3

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown 10 (Pocket, $9.99) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

4

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

2

4

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 3 7.99 $) După o explozie mortală din timpul unui summit al vamipirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

5

NOTHING TO LOSE de Lee Child (Dell, 9.99 $) Jack Reacher expune secretele unui oraş din Colorado.

6

MONTANA CREEDS: TYLER de Linda Lael Miller (HQN, 3 7.99 $) Un fost star rodeo reia legătura cu o femeie pe care o cunoaşte din copilărie şi care acum este o mamă singură.

7

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Vision, 8 9.99 $) Un agent de contraspionaj şi un ziarist se asociază împotriva unui antreprenor care instigă la război.

8

SHADOW OF POWER de Steve Martini (Harper, 7.99 $) Avocatul Paul Madriani caută o scrisoare pierdută a lui Thomas Jefferson, care ar putea explica uciderea unui savant.

9

TWENTY WISHES de Debbie Macomber (Mira, 3 7.99 $) O văduvă care deţine o librărie pe Blossom Street compune o listă a lucrurilor pe care dintotdeauna a vrut să le facă.

4

5

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 15 Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

6

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s 10 Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ceea ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris în 1942.

7*

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

8

AMERICAN WIFE de Curtis Sittenfeld (Random 10 House, 15 $) O bibliotecară se mărită cu fiul alcoolic al unei familii bogate de politicieni, care ajunge preşedinte.

9

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, $9.99) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

2

10

THE CHOICE de Nicholas Sparks (Vision, 7.99 $) Despre rolul pe care îl poartă în viaţa sa deciziile unui om referitoare la dragoste şi moarte.

3

10*

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) 20 Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

11*

UP CLOSE AND PERSONAL de Fern Michaels (Zebra, 7.99 $) O femeie care a fugit la 15 ani din casa ei situată în Carolina de Sud ajunge să fie tentată să se întoarcă.

2

11

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 83 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

12

12

CERTAIN GIRLS de Jennifer Weiner (Washington 2 Square, 15 $) O fată descoperă romanul sexy şi întrucâtva autobiografic pe care mama sa l-a scris cu ani în urmă.

THE IMMORTAL HUNTER de Lynsay Sands (Avon/ 3 HarperCollins, 7.99 $) O doctoriţă este sedusă de bărbatul care a fost împuşcat pentru ea şi care, în mod misterios, abia sângerează; un roman din seria Rogue Hunter.

13*

HOLD TIGHT de Harlan Coben (Signet, 9.99 $) Consecinţele sinuciderii unui elev dintr-un liceu din New Jersey.

7

13

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi 15 Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

14

4

14

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 16 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

THEN COMES SEDUCTION de Mary Balogh (Dell, 6.99 $) Cel mai celebru depravat din Londra pune pariu că o va seduce pe virtuoasa Katherine Huxtable în cel mult două săptămâni.

15

2

15

COMFORT FOOD de Kate Jacobs (Berkley, 15 $) În preajma împlinirii vârstei de 50 de ani, gazda unei emisuni culinare jonglează cu provocările date de audienţe, gelozie, griji materne şi dragoste.

1

WINTER STUDY de Nevada Barr (Berkley, 9.99 $) Pădurarul Anna Pigeon se întoarce pe o insulă din Lacul Superior, unde un lup monstruos este în libertate.

16

16

BELONG TO ME de Marisa de los Santos (Harper, 14.99 $) Atunci când se mută în suburbii, o femeie este prinsă într-o plasă de complicaţii şi secrete.

2

THE INN AT EAGLE POINT de Sherryl Woods (Mira, 3 7.99 $) Când o femeie se întoarce în oraşul său natal din Maryland pentru a salva un motel de la a fi rechiziţionat ca urmare a unei ipoteci neplătite, o veche pasiune se reaprinde; un roman din seria Chesapeake Shores.

BONK: The Curious Coupling of Science and Sex de Mary Roach (Norton, 14.95 $) Prezentarea impudică a incursiunii în lumea cercetărilor sexuale făcută de Roach reprezintă o „zbenguială pe deplin satisfăcătoare“, spune criticul nostru, Pamela Paul.“Ea este interesată … de modurile în care oamenii de ştiinţă îşi studiază subiecţii. … Ea încântă prin eufemism medical şi jargon academic“.

17

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

27

17

23 DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Sookie Stackhouse, o barmaniţă telepată în Louisiana rurală, se îndrăgosteşte de un băiat periculos, care este vampir.

18

1

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se înzâlnesc săptămânal într-o mercerie din New York.

55

CHILD 44 de Tom Rob Smith (Grand Central, 7.99 $) Despre un criminal în serie din Rusia stalinistă, care nu exista în mod oficial.

19

19*

THE SECRET de Beverly Lewis (Bethany House, 13.99 $) 3 Când mama ei dispare, o femeie din secta Amish începe să pună la îndoială tot ceea ce credea că ştie despre viaţă.

THE THIRD CIRCLE de Amanda Quick (Jove, 9.99 $) În Anglia din perioada victoriană, un cititor în cristale îşi uneşte forţele cu un hipnotizator pentru a fura o piatră misterioasă; un roman din seria Arcane Society.

1

THE GIRL OF HIS DREAMS de Donna Leon (Penguin, 14 $) În al 17-lea roman din această serie, Comisarul Guido Brunetti din Veneţia este bântuit de faţa angelică a unei fete pescuite dintr-un canal. Investigaţia îl aduce în contact cu bandele de ţigani care au tabăra în Treviso şi care îşi trimit copiii în Veneţia să lucreze ca hoţi.

20

THE BRIEF WONDROUS LIFE OF OSCAR WAO 32 de Junot Díaz (Riverhead, 14 $) Un tip ciudat americano-dominican se luptă să scape de un blestem al familiei.

THE STORY OF A MARRIAGE de Andrew Sean Greer (Picador, 14 $) În acest roman liric şi tulburător, mariajul unor afro-americani, îndrăgostiţi încă de pe vremea liceului şi care trăiesc în San Francisco în 1953, este zguduit atunci când fostul iubit al soţului îşi face apariţia. „Sunt sigură că amândoi am iubit un bărbat diferit“, crede soţia. „Ceea ce creem fiecare din noi este persoana pe care am dori-o ca el să fie“.

TWENTY CHICKENS FOR A SADDLE: The Story of an African Childhood de Robyn Scott (Penguin, 15 $) Biografia lui Scott despre cei 15 ani petrecuţi în Botswana de către familia sa se remarcă prin modul în care îi descrie cu dragoste pe părinţii ei excentrici. Ea evocă atmosfera „magică şi ridicolă“ a copilăriei aparte într-o Africă splendid descrisă, ca şi lupta tatălui ei, un doctor, de a dezvolta tratamente ieftine pentru a încetini progresul maladiei SIDA în stadiul timpuriu.

THE GERMAN BRIDE de Joanna Hershon (Ballantine, 14 $) Acest roman îşi situează acţiunea printre negustorii şi comercianţii evrei născuţi în Germania, care s-au stabilit în Vestul american în secolul al XIX-lea. Protagonista, fiica unui bancher din Berlin, călătoreşte spre Santa Fe pentru a se mărita cu un bărbat care deţine o afacere cu articole textile. Hershon îşi consideră caracterele ca fiind nişte exilaţi, unii bântuiţi de amintiri, alţii orbiţi de false aşteptări.

THE FORTUNE COOKIE CHRONICLES: Adventures in the World of Chinese Food de Jennifer 8. Lee (Twelve, 13 $) Lee, o americancă de origine chineză (şi reporter la New York Times), investighează industria restaurantelor chinezeşti – originea prăjiturilor cu răvaş (Japonia), începutul livrării la domiciliu în New York, legătura dintre Generalul Tso şi felul de mâncare care îi poartă numele. De asemenea, ea observă viaţa dificilă a celor care lucrează în restaurantele chinezeşti.

THE SUSPICIONS OF MR. WHICHER: A Shocking Murder and the Undoing of a Great Victorian Detective de Kate Summerscale (Walker, 16 $) Uciderea unui copil de 3 ani în sudul Angliei în vara anului 1860 a aprins imaginaţia oamenilor şi pe cea literară (Dickens şi Wilkie Collins au folosit amândoi acest caz).

Summerscale afirmă că a „stabilit linia ficţiunii detectivistice“. În Book Review, Marilyn Stasio laudă „vocea energică narativă“ a lui Summerscale şi „ritmul plin de suspans“, precum şi folosirea unei „investigaţiii a unei crime ca un portal către o ELSA DIXLER lume mai largă“.

20

18

3

SECRET WEDDING de Jo Beverley (Signet, 7.99 $) 20* THE În această poveste de dragoste englezească din secolul

2

2

al XVIII-lea, o femeie care credea că soţul ei a fost ucis în bătălie află că acesta este încă în viaţă şi că o caută.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 18 aprilie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 116 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

2

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

3

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat alcoolic şi egoist.

Ediţii broşate

4 mai 2009 Săpt. în top

Săpt. aceasta

11

A WOLF AT THE TABLE de Augusten Burroughs 3 (Picador, 14 $) O biografie a vieţii alături de un tată crud.

17

12*

THE FORGOTTEN MAN deAmity Shlaes (Harper 23 Perennial, 15.95$) O reinterpretare a Noii Înţelegeri şi a marii crize.

81

13

4

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick 24 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni a Navy Seals în Afganistan.

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron 27 Hall, Denver Moore şi Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

14

5

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 237 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 69 Rivers, 14.95 $; Vintage, 7.99 $) Preşedintele propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

15*

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 79 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

6

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

16

GOD IS NOT GREAT de Christopher Hitchens (Twelve, 14.99 $) Religia ca o forţă malefică în lume.

7

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 27 (Bloomsbury, 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

17

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 83 (Penguin, 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

8

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 130 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

18

EMERGENCY de Neil Strauss (Harper, 16.99 $) Viaţa într-o lume ce ar putea fi în pragul apocalipsei.

9

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 144 (Three Rivers, 13.95 $) Presedintele povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

19*

ARMAGEDDON IN RETROSPECT de Kurt 1 Vonnegut (Berkley, 15 $) Douăsprezece lucrări, nepublicate până acum, despre război şi pace, scrise de romancierul care a murit în 2007.

10*

PHYSICS OF THE IMPOSSIBLE de Michio Kaku (Anchor, 15.95 $) Un fizician teoretician discută despre posibilitatea unor fenomene precum câmpuri de forţă, teleportare şi călătorie în timp.

20

25 THE ZOOKEEPER’S WIFE de Diane Ackerman (Norton, 14.95 $) Despre modul în care un cuplu din Varşovia a oferit protecţie evreilor şi membrilor Rezistenţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

117

1

2

6

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comicul gazdă a emisiunii „The Steve Harvey Morning Show“.

12

1

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. Martin’s Griffin, 19.95 $) Două sute de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru micul dejun, prânz, cină şi gustări.

2

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 2 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de a înlătura toxinele şi de a reechilibra hormonii pentru a pierde din greutate, scrisă de un antrenor de la emisiunea „The Biggest Loser“ difuzată pe NBC.

2

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

30

1

3

NATURALLY THIN de Bethenny Frankel şi Eve Adamson (Fireside, 16 $) Reguli şi reţete pentru a scăpa din capcana dietei, de la un star din „The Real Housewives of New York City“.

6

3

THE CARROT PRINCIPLE de Adrian Gostick si Chester Elton (Free Press, 22.95 $) Despre modul în care aprecierea şi stimulările îi fac pe angajaţi să exceleze. (†)

4

THE ULTIMATE DEPRESSION SURVIVAL GUIDE de Martin D. Weiss (Wiley, 27.95 $) Strategii pentru a-ţi proteja banii în cele mai grele timpuri. (†)

1

4

407

5

EIGHT LITTLE FACES de Kate Gosselin (Zondervan, 1 14.99 $) Mama a opt copii născuţi cu ajutorul tratamentelor medicale de fertilitate îşi împărtăşeşte opiniile sale despre familie şi încrederea în Dumnezeu.

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

5

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

90

6

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey Zaslow 54 (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

6

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 93 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

7

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 119 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

7

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre cum să-ţi găseşti prin Dumnezeu scopul în viaţă.

8

IN PRAISE OF STAY-AT-HOME MOMS de Laura Schlessinger (Harper/HarperCollins, 25.99 $) Sfaturi, încurajări şi compasiune pentru mame.

2

8

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) 27 O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri a lui Stephenie Meyer, destinată adolescenţilor.

9*

THE DEEN FAMILY COOKBOOK de Paula Deen şi Melissa Clark (Simon & Schuster, 26 $) Reţete culinare din partea clanului extins Deen.

2

9

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New 66 World Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

10

10-10-10 de Suzy Welch (Scribner, 24 $) Despre evaluarea deciziilor bazate pe modul în care ele îţi vor afecta viaţa în 10 minute, 10 luni şi 10 ani. (†)

1

10

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un în- 54 văţător spiritual recomandă renunţarea la ego pentru a pune capăt conflictelor şi suferinţei.

1

46

21

Secretele Lend-Lease1 Cum a susţinut administraţia Roosevelt Marea Britanie înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

DE JENNET CONANT

Î

N februarie 1940, Clare Boothe, dramaturg american şi persoană influentă, a sosit în Europa ca observator acreditat pentru revista Life, un statut de invidiat, dobândit mai mult prin mariajul ei cu editorul revistei, Henry Luce, decât datorită experienţei anterioare în calitate de corespondent de război. „Chiar dacă părea nepotrivită pentru rolul

TO KEEP THE BRITISH ISLES AFLOAT

FDR’s Men in Churchill’s London, 1941 de Thomas Parrish Ilustrată. 324 pag.

Smithsonian Books/Collins/ HarperCollins Publishers. 26.99 $

de investigator politic şi militar“, scrie Thomas Parrish, „eleganta şi spirituala Boothe se bucura de anumite avantaje,... în special un vast cerc de cunoştinţe din zonele sociale şi diplomatice; într-un fel sau altul, avea acces la oricine“.

Boothe era informată cu privire la opiniile a nenumăraţi lideri europeni care lăudau superioritatea Aliaţilor şi „respingeau cu dispreţ“ ofensiva germană aflată în desfăşurare. Era ora 5:20 în dimineaţa zilei de 10 mai, la o lună de la începerea turneului de documentare, când s-a trezit în camera ei de la ambasada americană din Bruxelles în zgomotul produs de căderea bombelor.

Boothe plecase în Europa ca observator şi s-a întors ca susţinătoare pasionată, hotărâtă să avertizeze America că ignoranţa şi inerţia se combinaseră „cauzând căderea Franţei şi lăsarea Angliei descoperită în faţa invaziei“. Avea motive reale de îngrijorare (în afara supărării colegilor reporteri, pe care îi dăduse jos din avioane). „Se întorcea din mijlocul blitzkrieg-ului şi catastrofei într-o ţară în care, duminica, centrala telefonică de la reşedinţa oficială a preşedintelui nu era deschisă înainte de ora 1 după-amiaza. Dacă voiai să-l găseşti pe preşedintele Statelor Unite dimineaţa, trebuia să trimiţi un mesager“.

Parrish, autorul mai multor cărţi despre al Doilea Război Mondial, o

foloseşte pe Boothe pentru a-şi susţine teza potrivit căreia o Americă adormită şi izolaţionistă avea nevoie să fie stimulată şi că Roosevelt se baza pe doi oameni remarcabili – Harry Hopkins şi Averell Harriman – pentru a da alarma şi a asigura ajutor pentru Marea Britanie. În To Keep the British Isles Afloat (Păstrarea insulelor britanice pe linia de plutire), povestea acordului distrugătoare-în-schimbul-bazelornavale văzută, aşa cum spune el, „din interior“, Parrish povesteşte cum mereu pragmaticul Roosevelt l-a trimis pe Hopkins la Londra ca „reprezentant personal“ al său, pentru a face cercetări despre beţivanul de Churchill şi a evalua şansele Marii Britanii împotriva Germaniei.

Apoi, liniştit de raportul favorabil al lui Hopkins, l-a trimis pe Harriman, un finanţist cu relaţii, să facă „tot ce putem face, fără a ajunge la război, pentru a ţine insulele britanice pe linia de plutire“. Făcând manevre de culise în cercuri mai elitiste decât ale lui Boothe, Hopkins şi Harriman nu numai că au supravegheat programul lend-lease – ducând la bun sfârşit transferul avioanelor, muniţiei şi navelor de război – dar au jucat şi un rol crucial în organizarea relaţiei tot mai apropiate dintre preşedinte şi prim-ministru.

E greu de imaginat doi oameni mai diferiţi conspirând cu Roosevelt.

Hopkins era fiul ironic şi inteligent al unui fabricant de hamuri dintr-un mic oraş din Iowa, care petrecuse primii ani ai administraţiei New Deal conducând organizaţii de ajutorare. Era, după propria mărturie, „la fel de ocupat ca o infirmieră după un cutremur“. Prin contrast, Harriman era moştenitorul unei averi realizate din exploarea căilor ferate, un produs al Groton şi Yale, a cărui singură grijă în viaţă era hotărârea de a egala cariera strălucită, chiar dacă dură, a tatălui

său. Improbabila lor prietenie s-a format pe terenurile de crochet din Long Island, unde Hopkins, care se bucura de societatea şi distracţiile claselor privilegiate, a zărit pentru prima dată „strategia perfectă“ a înaltului şi chipeşului Harriman.

Nemulţumindu-se cu conducerea afacerilor sale, Harriman, „un om care voia să cucerească lumea“, dorea un rol în guvern şi a acţionat pentru cultivarea consilierului carismatic şi abil al lui Roosevelt.

La începutul anului 1941, după ce călătoria sa de informare în Anglia l-a convins pe Roosevelt să-l facă de facto şeful programului lend-lease, Hopkins l-a recrutat imediat pe ve-

O prietenie improbabilă a luat naştere pe terenurile de crochet din Long Island. chiul său tovarăş de crochet pentru a rezolva fără întârziere operaţiunea de mobilizare. Harriman era reprezentantul lui Hopkins la Londra şi, prin stilul lor direct şi decisiv, aceşti „doi bărbaţi nerăbdători, despărţiţi de un ocean“, au reuşit să treacă de birocraţia departamentului de stat pentru a grăbi livrarea transporturilor de care era disperată nevoie.

O problemă a naraţiunii anecdotice a lui Parrish este că aceasta nu a fost în nici un caz opera a doi oameni. Însă, chiar şi după ce înlătură atâţia participanţi importanţi, Parrish nu furnizează o compoziţie de mare dramatism. Pentru aceasta, ar trebui să ne îndreptăm atenţia spre cei doi bărbaţi, cum ar fi atunci când Harriman mărturiseşte într-o scrisoare către soţia sa: „A fost ca şi cum ai trăi într-un coşmar, ca o năpastă atârnând conh stant deasupra capului“.

Cea mai recentă carte a lui Jennet Conant este „The Irregulars: Roald Dahl and the British Spy Ring in Wartime Washington“.

1 Program iniţiat în 1941 prin care Statele Unite le-au furnizat Aliaţilor materiale de război.

22

FOTOGRAFIE DE KEYSTONE/GETTY IMAGES (1943)

Eseu

Geoff Nicholson

Daţi-i drumul. Stricaţi-mi pofta.

A mulţi alţi oameni, în ultima vreme m-am întreţinut şi eu cu 2666, uriaşul roman postum al lui Roberto Bolaño.

Cartea e bizară şi minunată în nenumărate feluri, nu în ultimul rând pentru că nu-mi vine în minte vreun alt roman în care să se consume atâtea mese fără prea multe descrieri. În capitolul de 150 de pagini de la început, patru literaţi părăsiţi de persoana iubită dau iama prin lume, încercând să dea de urma unui autor fugar şi, cred că trebuie spus, să se regăsească şi pe ei înşişi. Se află mereu departe de casă, ies să mănânce prin baruri, restaurante, trattorii, taverne şi, într-un caz, într-o cantină „liliputană“. Dar ce mănâncă?

Nu prea am habar.

Autorul nu descrie mai nici una dintre aceste mese şi chiar şi atunci când menţionează anumite elemente – un taco aici, nişte cârnăciori cu cartofi dincolo – nu face nici o încercare de a evoca în vreun fel aspectul mâncării, gustul sau aroma. Ceea ce mi se pare ciudat. Mi se mai pare şi o nemaipomenită uşurare. N-am citit deja cu toţii prea multe romane în care autorii se apucă să descrie mesele cu lux de amănunte, în anumite cazuri oferindu-ne chiar reţete culinare?

Foarte bine pentru Bob Cratchit şi familia lui că se aşază să consume o gâscă de Crăciun a cărei „frăgezime şi aromă, dimensiune şi ieftinătate“ sunt „subiecte de admiraţie universală“. Însă, din moment ce eu probabil voi citi această carte stând singur pe canapea, alimentându-mă doar cu o cafea instant, sunt înclinat să dezvolt o puternică invidie culinară.

Cred că seamănă destul de mult cu sexul. Nu vreau ca personajele din romane să mănânce mai bine ca mine, aşa cum nu vreau să aibă vieţi sexuale mai bune decât a mea.

Mi-am dat seama că momentele de îngurgitare literară care-mi plac cel mai mult sunt acelea în care personajele suferă din cauza mâncării. În Gravity’s Rainbow, de pildă, există o scenă la început în care locuitorii unui duplex din Londra se delectează, în timpul războiului, cu banane servite în mii de feluri, inclusiv banane pasate şi „modelate în forma unui leu britanic turbat“. Imaginile sunt minunate, dar scena realmente magnifică din carte ni-l prezintă pe Tyrone Slothrop împărţind nişte bomboane englezeşti oribile, cu arome gen chinină, pepsină, eucalipt, tapioca, până când, înecându-se, i se oferă un Meggezone, „cel mai puţin credibil dintre toate dropsurile de tuse englezeşti“. Acesta e un produs real, o pastiluţă neagră şi nasoală care se mai găseşte încă pe piaţă şi, dacă îmi aduc bine aminte din copilărie, Pynchon îi descrie de minune efectele: „Urşi polari se prind de degetele de la picioare, ridicând ciorchinii alveolari de struguri îngheţaţi din plămânii lui“.

Fireşte, nimeni nu se simte vinovat dacă ridiculizează gusturile englezeşti – şi cu atât mai puţin englezii. În 1984, George Orwell descrie amănunţit mâncarea îngrozitoare

C

Cea mai recentă carte a lui Geoff Nicholson este „The Lost Art of Walking: The History, Science, Philosophy, and Literature of Pedestrianism“. Nicholson scrie şi blogul Psycho-Gourmet.

ILUSTRAŢIE DE CARIN GOLDBERG

De la Moby-Dick la Naked Lunch şi la Gravity’s Rainbow, mâncarea proastă înseamnă lectură bună. servită la bufetul de la Ministerul Adevărului, în primul rând o „tocană roz-cenuşie“ despre care spune, la un moment dat, că are un „miros acru-metalic“, iar apoi că are „gust de cositor“ şi în altă parte că e „o mâzgă lichidă care seamănă cu voma“. Gata, George. Am prins ideea.

La fel ca şi cu Meggezone-ul, nu cred că Orwell inventează prea mult aici, ci doar îşi aminteşte mâncarea îngrozitoare pe care a consumat-o la şcoală, în armată şi la cantina de la BBC. Cu câţiva ani înainte scrisese un articol intitulat „În apărarea gastronomiei englezeşti“, dar din moment ce argumentele sale se bazau pe calităţile sosului cu lapte şi crutoane, ale pastei de măduvă, seului şi stomacului de miel umplut cu măruntaie, mă întreb dacă o fi ajutat la ceva textul lui.

Recent am recitit Moby Dick şi mi s-a părut un uriaş bouillabaisse de mâncăruri proaste: Hanul Try Pots, unde până şi laptele are gust de peşte; tristele mese formale de pe Pequod şi faimoasa scenă a cinei la Stubb, în care secundului i se face poftă de friptură de balenă şi-l trimite pe un membru al echipajului să taie nişte carne de pe o biată bestie moartă, prinsă de o latură a corabiei. Friptura e „tăiată şi gătită“ şi, deşi nu se înţelege clar prin ce metodă, Stubb nu e mulţumit de rezultat şi-l ocărăşte pe bătrânul bucătar. Devorează totuşi friptura, iar în timp ce mănâncă aude rechinii din adâncurile apei sfâşiind rămăşiţele scheletului balenei. Toate astea îl fac pe Ishmael să se gândească la canibalism – desigur, unii membri ai echipajului chiar sunt canibali – şi să ajungă la concluzia: „Canibali?

Cine nu e canibal?“.

Sincer, eu nu. Dar recunosc că, în literatură, mulţi sunt canibali; de la Tamora din Titus Andronicus la specia de Morlocks din Maşina Timpului a lui H.G. Wells şi de la Hannibal Lecter la Patrick Bateman. Presupun că ideea de a consuma carne

de om e mai respingătoare decât carnea în sine (pun pariu că seamănă la gust cu carnea de pui).

Nu ştiu nimic despre obiceiurile alimentare ale lui Thomas Harris sau Bret Easton Ellis, dar aş înclina să cred că autorii care se delectează inventând scene alimentare de coşmar probabil se delectează consumând mâncare foarte bună.

Nu şi Franz Kafka, în orice caz. Acesta era excentric în privinţa mâncării, uneori vegetarian pătimaş, băutor de mari cantităţi de lapte nepasteurizat şi, conform analizelor recente, chiar şi anorexic. Unii specialişti susţin că povestirea sa, Un artist al foamei, e autobiografică – povestea unui om care poate ţine post la nesfârşit fiindcă n-a găsit niciodată o mâncare care să-i placă.

Potrivit lui Max Brod, bun prieten şi biograf al lui Kafka, a fost o vreme în anii ’20 când Kafka s-a gândit – sau cel puţin a cochetat cu ideea – să deschidă un restaurant împreună cu amanta sa Dora Diamant, care era, din câte se pare, o bucătăreasă excelentă. Kafka urma să fie chelner. Îţi stă mintea-n loc. Cât de diferită ar fi fost istoria literaturii secolului XX dacă Dora ar fi reuşit să pună nişte cărniţă pe oasele uscăţive ale celebrului scriitor ceh. Am avea încă Procesul, dar poate că am avea şi Cartea de bucate a lui Franz Kafka.

S-ar afla într-o excelentă companie. În prezent, n-avem doar The Alice B. Toklas Cokbook, o autobiografie literară şi totodată carte de bucate şi sursă de inspiraţie pentru scandalosul desert tocat al lui Brion Gysin (care nu e brownie, aşa cum s-a presupus adesea), ci şi Dining with Marcel Proust, Tea with Jane Austen şi încă cel puţin patru cărţi de bucate inspirate de Sherlock Holmes; mai există şi o carte intitulată The Joyce of Cooking (adică James Joyce), un titlu atât de minunat încât dacă ţi-ar fi dat prin cap, ai fi fost nevoit să scrii cartea.

Am încercat, pe scurt, să produc câteva titluri absurd de improbabile – La o frunză de salată cu Joan Didion, Rabbit Reflux de John Updike, Venus cu lapte bătut: în bucătărie cu Sacher-Masoch sau Tovarăşul de plită al lui James Frey, în care toate reţetele par foarte bune, dar nu poţi avea încredere în ele. Apoi am descoperit că chiar există o carte intitulată Supa lui Kafka, deşi, sincer să fiu, e un proiect ironic care oferă „o istorie completă a literaturii mondiale“ în reţete concepute în stilurile mai multor scriitori, între care „Brânză cu pâine prăjită Harold Pinter“, „Miel cu sos de mărar à la Raymond Chandler“ şi „Supă miso instant“ à la Kafka.

Totuşi, cred că putem presupune fără nici o grijă că nimeni nu va publica prea curând Cartea de bucate a lui William Burroughs şi ăsta-i un mare păcat, din moment ce Naked Lunch (Prânzul dezgolit) conţine descrierea mea preferată a unei mâncări dezgustătoare. Scrie Burroughs: „În Egipt există un vierme care-ţi intră în rinichi şi se face uriaş. În cele din urmă, rinichiul e doar o coajă subţire în jurul viermelui. Gurmanzii îndrăzneţi apreciază carnea Viermelui mai mult decât orice delicatesă. Se spune că e nespus de suculentă“. Aceasta e cu siguranţă o halucinaţie de-a lui Burroughs, dar tot aş vrea reţeta. Nu sunt sigur că h am mâncat vreodată ceva nespus de suculent.

23