58 | 29 iunie 2009

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 58 – 29 iunie 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Nelovit de Dumnezeu de Paul Bloom

CHIP KIDD

THE EVOLUTION OF GOD de Robert Wright. 567 pag. Little, Brown & Company. 25.99 $

Dumnezeu s-a maturizat. Dumnezeul la care se închină cei mai mulţi americani are uneori motive de supărare din cauza avortului şi a căsătoriilor dintre homosexuali, dar este un mieluşel în comparaţie cu Iehova din Biblia iudaică.

Acela era un Dumnezeu războinic, sălbatic de gentilic, profund nesigur pe

statutul său şi dispus să comită crime în masă pentru a-şi etala puterile. Dar măcar Iehova avea principii morale temeinice – unele dintre ele, cu adevărat luminate – despre cum ar trebui să se comporte israeliţii. Predecesorii lui, care se ocupau cu vânătoarea şi cultivatul plantelor, erau, prin contrast, nişte zei nerozi. Fără nici un reper moral, erau adesea huiduiţi chiar de Continuare în pagina 4

D AVID G AT ES : N OI L E POVEST IRI A L E LU I A LEK S AN D A R HEMON PAGINA 5

|

CA LE B C RA IN : LA LU CRU CU AL AI N D E BOT TON PAGINA 7

Editorial

29 iunie 2009

6

11

Ficţiune 5

17

16

The Secret History of the Moguls and the Money That Made the Metropolitan Museum de Michael Gross Recenzie de Amy Finnerty

LOVE AND OBSTACLES: Stories

de Aleksandar Hemon Recenzie de David Gates 16 6

8

10

10

THE WHOLE FIVE FEET:

What the Great Books Taught Me About Life, Death, and Pretty Much Everything Else de Christopher R. Beha Recenzie de Alexander Nazaryan

THE HEYDAY OF THE INSENSITIVE BASTARDS:

Stories de Robert Boswell Recenzie de Liesl Schillinger

ROGUES’ GALLERY:

18

WANTING

CRONICA DE NONFICŢIUNE HOME GAME:

de Richard Flanagan Recenzie de William Boyd

An Accidental Guide to Fatherhood de Michael Lewis

APPASSIONATA

HOW ROME FELL:

de Eva Hoffman Recenzie de Sylvia Brownrigg

Death of a Superpower de Adrian Goldsworthy

THE LAST WAR

WAR ON THE RUN:

The Epic Story of Robert Rogers and the Conquest of America’s First Frontier de John F. Ross

de Ana Menéndez Recenzie de Gaiutra Bahadur 17

THE ANGEL’S GAME

VALKYRIE

de Carlos Ruiz Zafón Recenzie de Terrence Rafferty

Nonficţiune 1

de Philipp Freiherr von Boeselager cu Florence şi Jérôme Fehrenbach Recenzii de Marc Tracy 19

The Making of the Modern World 1776-1914 de Gavin Weightman Recenzie de Stephen Mihm

THE EVOLUTION OF GOD

de Robert Wright Recenzie de Paul Bloom 7

9

THE PLEASURES AND SORROWS OF WORK

Essay

de Alain de Botton Recenzie de Caleb Crain

24

ARTHUR MILLER: 1915-1962

de Christopher Bigsby Recenzie de Jeremy McCarter 15

Numele unei străzi londoneze care, în sec. XVIII şi XIX, a fost locuită de scriitori aspiranţi.

Online

Advise and Consent la 50 de ani de Thomas Mallon

MASTERS OF SEX: The Life and Times of William Masters and Virginia Johnson, the Couple Who Taught America How to Love de Thomas Maier Recenzie de Cristina Nehring

Articole & Bestselleruri 20 21 21 21 22 22

Bestselleruri cărţi pentru copii Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Teodor Fleşeru, Cristiana Vişan, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745773764; www.nytbr.ro; Public Relations: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro

2

1

WAR OF NECESSITY, WAR OF CHOICE:

A Memoir of Two Iraq Wars de Richard N. Haass Recenzie de Geoffrey Wheatcroft 11

THE INDUSTRIAL REVOLUTIONARIES:

Şomajul o fi el în scădere, dar luna iunie abundă în cărţi despre dificultăţile de pe piaţa forţei de muncă.

Shop Class as Soulcraft, pasionata odă închinată de Matthew Crawford meseriilor manuale, stă deja de câteva săptămâni în topul bestsellerurilor de nonficţiune, ediţii cartonate. Iar în numărul de săptămâna aceasta al Book Review, Caleb Crain recenzează The Pleasures and Sorrows of Work, o carte în care Alain de Botton examinează firme de contabilitate, fabrici de biscuiţi, bărci de pescuit şi cabinete de terapie.

Crain, jurnalist şi critic stabilit în Brooklyn, e familiarizat cu meseriile neobişnuite. „Probabil că slujba cea mai plăcută pe care am avut-o a fost atunci când am lucrat la filiala din Praga a Fundaţiei Soros, în 1991, distribuind bilete de avion cehilor şi slovacilor din administraţia locală care fuseseră invitaţi la conferinţe de specialitate din America“, declara el într-un e-mail. „Pentru că, pe vremea aceea, erau numai vreo 11 persoane în acea situaţie în toată Cehoslovacia, nu am fost nevoit să refuz pe nimeni. S-a dovedit că sunt foarte bun la împrăştiat banii fără discriminare“. A refuzat să desemneze cea mai neplăcută slujbă pe care a avut-o, dar a insistat asupra faptului că s-a simţit foarte bine pe tot parcursul angajării sale la o spălătorie auto din Houston, unde a avut de reparat un acoperiş prăbuşit. Dar ce are de spus despre prezentarea la muncă pe Grub Street1? „Nu mă pot gândi la scris ca la o slujbă, deşi acesta este modul în care îmi câştig banii acum“, spune Crain, care are rubrici la The New Yorker şi The New York Review of Books şi lucrează actualmente la un roman. „Nu simt că am de ales în această privinţă“. Recenzia lui Crain apare la pagina 7 a numărului de faţă.

Editorii

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Robert Wright, autorul vo-

lumului „The Evolution of God“, Richard N. Haass, autorul cărţii „War of Necessity, War of Choice“, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „Wanting“ de Richard Flanagan, „The Whole Five Feet“ de Christopher Beha şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Nelovit de Dumnezeu Continuare din pagina 1

oamenii lor şi tindeau să aibă obsesii stranii. Un zeu al fulgerelor, de pildă, se mânia dacă oamenii se pieptănau în timpul unei furtuni sau dacă priveau cum se împerechează câinii. În strălucita sa carte nou-apărută, The Evolution of God (Evoluţia lui Dumnezeu), Robert Wright spune povestea maturizării lui Dumnezeu. Începe cu divinităţile triburilor primitive, trece la zeii comunităţilor şi naţiunilor, iar apoi la politeismul primilor israeliţi şi la monoteismul ulterior, ajunge la Noul Testament şi la Coran şi încheie cu Dumnezeii multinaţionali moderni din mozaism, creştinism şi islam. Tonul lui Wright este cerebral şi atent, chiar ezitant, şi e plăcut să citeşti despre chestiuni precum moralitatea lui Hristos şi semnificaţia jihadului fără să ai sentimentul că cineva strigă la tine. Cu toate acestea, opiniile lui sunt provocatoare şi controversate. Toţi vom găsi măcar ceva supărător în carte.

Spre deosebire de mulţi susţinători contemporani ai secularismului, Wright este optimist în ceea ce priveşte monoteismul. În Nonzero: The Logic of Human Destiny (2000), el susţinea că există o direcţie morală a istoriei umane, că progresul tehnologic şi interconectivitatea globală în expansiune ne-au îndreptat spre relaţii interumane tot mai bune şi mai benefice reciproc. În The Evolution of God, Wright spune o poveste similară, dar dintr-o perspectivă religioasă, sugerând că bunătatea crescândă a lui Dumnezeu reflectă bunătatea crescândă a speciei noastre. „Pe măsură ce amploarea organizării sociale creşte, Dumnezeu tinde să se adapteze, luând o parte mai mare a umanităţii sub protecţia sa ori măcar în aria lui de tolerare“. Wright susţine că toate religiile abrahamice importante au fost obligate să progreseze moral când au început să interacţioneze cu alte religii la nivel multinaţional, iar această expansiune a imaginaţiei morale indică „un scop mai înalt, o ordine morală transcendentă“.

Cele de mai sus sună a pledoarie proreligie, dar să nu vă aşteptaţi ca Papa Benedict al XVI-lea să citeze prea curând din cartea lui Wright. Este clar că autorul nu urmăreşte divinul, ci felul în care oamenii concep divinul, şi descrie acest lucru ca o „glumă cu o veste bună şi una rea pentru creştinii, musulmanii şi evreii tradiţionalişti“. Vestea proastă e că Dumnezeul tău s-a născut imperfect. Vestea bună e că nu există cu adevărat.

Wright nu crede în caracterul special al unei religii în raport cu alta. În opinia sa, se produc schimbări pozitive continue de-a lungul timpului – istoria religioasă are o direcţie morală –, dar nu şi modificări ale revelaţiei morale asociate cu apariţia lui Paul Bloom, profesor de psihologie la Yale, este autorul volumului „Descartes’ Baby: How the Science of Child Development Explains What Makes Us Human“.

Următoarea sa carte, „How Pleasure Works“, va apărea la anul în Statele Unite.

4

Moise, Isus sau Mohamed. Similar, el susţine că e o pierdere de vreme să cauţi esenţa acestor religii monoteiste – de pildă, e stupid să întrebi dacă islamul este o „o religie a păcii“. La fel ca un judecător care crede într-o constituţie vie, Wright crede că ceea ce contează sunt alegerile pe care le fac oamenii, felul în care textele sunt interpretate. Sensibilităţile culturale se transformă în funcţie de schimbările din dinamica umană, iar aceasta dă formă Dumnezeului la care oamenii se închină. Potrivit lui Wright, nu Dumnezeu evoluează. Noi evoluăm, iar Dumnezeu ne însoţeşte pe acest drum.

Este un drum interesant. Wright ne dă exemplul Dumnezeului din Levitic, care a spus: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“, şi susţine că îndemnul nu este atât de luminat pe cât pare, pentru că la acea vreme „aproapele“ însemna chiar oamenii de alături, fii ai lui Israel, nu locuitorii din oraşul vecin care se închinau la idoli. Cu toate acestea, subliniază el, acest îndemn privea toate triburile israelite şi a constituit un „punct moral de cotitură“ ce a „lărgit cercul frăţietăţii“. Dezamăgirea pe care o simţim acum când aflăm ţinta restrânsă a regulii este, de fapt, un motiv să ne bucurăm pentru că ne arată cum s-a extins sensibilitatea noastră morală.

Un alt exemplu: cântecul modern de la şcoala de duminică „Isus iubeşte copiii“ („Roşii şi galbeni, negri şi albi/Pe toţi îi priveşte cu drag“). De fapt, nu există nici o dovadă că îi iubea pe toţi; dacă i-ai fi cântat asta lui Isus din Evanghelii, ar fi crezut că eşti nebun. În ochii multor credincioşi de astăzi însă, această iubire globală reprezintă chiar esenţa creştinismului – o dovadă de progres moral.

Dar Dumnezeu trebuie să se maturizeze în continuare, evidenţiază Wright în pasajele referitoare la ura religioasă de astăzi. În mod previzibil, el susţine că sursa problemei nu o reprezintă textele religioase sau învăţăturile, ci condiţiile sociale – „faptele de pe teren“ – care conturează Dumnezeul pe care alegem să-l creăm. „Când oamenii se percep în termeni de câştigători sau perdanţi în raport cu alţii – îşi evaluează avuţia comparativ cu a celorlalţi, privesc orice dinamică drept un proces de câştig sau pierdere –, ei tind să caute un temei în scriptură pentru intoleranţă sau beligeranţă“. Soluţia pentru salvare este

Vestea proastă, spune Wright, este că Dumnezeul tău s-a născut imperfect. Vestea bună este că el nu există. să aranjezi lumea astfel încât oamenii să fie (şi să se perceapă) interconectaţi: „Când nu se mai percep în termeni de câştigători sau perdanţi – îşi privesc avuţia ca fiind legată în mod pozitiv de a celorlalţi şi văd potenţialul unui rezultat benefic pentru ambele părţi –, ei tind să reţină aspectele de toleranţă şi înţelegere din scriptură“. Schimbă lumea şi îl schimbi pe Dumnezeu!

Conform lui Wright, următoarea etapă de evoluţie este ca adepţii religiilor abrahamice să înceteze să-şi susţină excepţionalitatea şi să renunţe la ideea caracterului special al monoteismului. El susţine că, în ceea ce priveşte lărgirea cercului judecăţilor morale, religii ca budismul „au luat-o uneori înaintea celor

abrahamice“. Dar asta te duce cu gândul mai degrabă la moartea lui Dumnezeu, nu la evoluţie. Şi este în contradicţie cu propria teorie a lui Wright, izvorâtă din cercetările psihologiei evoluţionare, potrivit căreia am inventat religia pentru a ne satisface anumite nevoi intelectuale şi emoţionale, precum tendinţa de a căuta cauze morale pentru evenimente naturale sau dorinţa de a ne asemăna oamenilor care ne înconjoară. Aceste nevoi nu au dispărut, iar Dumnezeul depersonalizat şi dezinteresat pe care Wright îl anticipează nu le-ar satisface. Wright pune pariu că forţele istorice vor triumfa asupra construcţiei noastre psihologice de bază. Eu nu sunt sigur că se va întâmpla aşa.

Wright explorează şi o altă convingere larg împărtăşită, aceea că istoria religiilor dovedeşte „existenţa a ceva ce poţi numi divinitate“. El subliniază că nu discută dacă ai nevoie de intervenţia divină pentru a lămuri progresul moral, care poate fi clarificat prin „explicaţii nemilos de ştiinţifice“ referitoare la evoluţia biologică a minţii umane şi teoria jocurilor din interacţiunea socială. În schimb, se întreabă de ce universul este astfel constituit încât să permită evoluţia morală. „Dacă istoria împinge în mod natural oamenii înspre progres şi adevăr moral, iar Dumnezeul lor – concepţia asupra Dumnezeului lor – evoluează proporţional, devenind mai bogat din punct de vedere moral, atunci poate această evoluţie indică un scop mai înalt şi poate sursa acestui scop merită denumirea de divinitate“.

Nu doar progresul moral aduce în atenţie asemenea chestiuni. Nu mă îndoiesc că explicaţia pentru conştienţă va veni din studii nemilos de ştiinţifice ale psihologiei şi neuroştiinţei; totuşi, nu-i frumos că universul este astfel construit încât a dus la apariţia unor fiinţe conştiente ca tine şi ca mine? Şi că aceste minţi, care au evoluat într-o lume de plante, păsări, roci şi obiecte, au capacitatea de a transcende lumea de zi cu zi şi de a da naştere la filosofie, teologie, artă şi ştiinţă? ŞADAR, împărtăşesc uimirea lui Wright că lucrurile au ieşit atât de frumos. Dar nu văd cum asta reprezintă un argument pentru existenţa divinităţii. Până la urmă, şi dacă am putea stabili cu certitudine că progresul moral există pentru că universul a fost creat de un Dumnezeu al Iubirii, acest lucru n-ar face decât să mute problema la un nivel superior. Ne-am întreba de ce există un Dumnezeu atât de iubitor.

De asemenea, ar fi un Dumnezeu teribil de minimalist. Chiar Wright îl descrie ca fiind „undeva între iluzie şi concepţie imperfectă“. Nu ar răspunde rugăciunilor noastre, nu ne-ar da sfaturi şi nu i-ar pedepsi pe duşmanii noştri. Prin urmare, şi dacă ar exista, ne-am afla în faţa unei situaţiei de genul o veste bună şi una proastă. Vestea bună ar fi că există o fiinţă divină. Vestea proastă ar fi că această fiinţă divină nu este cea pe care o h căutam.

A

FOTOGRAFIE DE BARRY MUNGER

Antologia îşi extrage titlul intenţionat stângaci dintr-o poezie de început de-a naratorului. „Între mine şi lume sunt ziduri şi trebuie să trec prin ele“, începe poemul. Din moment ce autorul n-are de gând să spargă aceste ziduri – e mai degrabă un antierou decât un supererou –, singura soluţie pentru dilema lui e să le străpungă prin intermediul imaginaţiei. Într-un sens sau altul, fiecare dintre aceste poveşti vorbeşte despre crearea unor ficţiuni personale, remodelări ale lumii menite s-o facă uşor de străbătut. Unele prezintă denaturările de sine ale naratorului, iar altele îi înfăţişează iluziile voluntare – în „Everything“, de pildă, tânărul încasează bătaie după ce, la beţie, încearcă să agaţe o femeie măritată, fiind convins că se

Într-un sens sau altul, fiecare dintre aceste poveşti vorbeşte despre crearea de ficţiuni personale, de remodelări ale lumii.

Eul meu postmodern În opt povestiri interconectate, un narator se joacă cu conceptele de sine şi de irealitate.

DE DAVID GATES LEKSANDAR HEMON începe prima poveste din noua sa antologie cu o ispravă de amăgire geografică: „Era o noapte africană ideală, scoasă parcă din Conrad:... Noaptea mirosea a carne arsă şi a fecunditate; întunericul de afară era vast şi de nepătruns.... Cel mai chinuitor era bubuitul neîncetat al tobelor.... Nu puteam să-mi dau seama dacă semnalau război, pace sau rugăciune“. Aflăm repede că nu suntem într-o colibă la marginea junglei, ci într-un apartament de la etajul şase din Kinshasa, că toboşarul nu e un indigen neliniştit, ci un vecin american suspect, obsedat de piesa Stairway to Heaven a trupei Led Zeppelin şi că naratorul nu e vreun Kurtz ratat, ci un bosniac de 16 ani, un scriitor aspirant al cărui tată e un diplomat iugoslav de rang minor.

De-a lungul celor opt poveşti interconectate din Love and Obstacles (Dragoste şi opre-

A

Cea mai recentă carte a lui David Gates este „The Wonders of the Invisible World“, o culegere de povestiri.

FOTOGRAFIE DE VELIBOR BOZOVIC

lişti), acest narator – cu porecle diferite, dar niciodată numit – adoptă o traiectorie în carieră demnă de Hemon însuşi. Tânărul e un poet aspirant din Sarajevo exilat la Chicago şi care devine – asemeni lui Conrad, a cărui prezenţă în prima propoziţie constituie o dublă provocare – un est-european renumit pentru ceea ce scrie în engleză. Îşi cultivă propria imagine de „neadaptat nobil şi versat care şi-a găsit salvarea în scris“ şi se speciali-

LOVE AND OBSTACLES

Stories de Aleksandar Hemon 210 pag. Riverhead Books. 25.95 $ zează în „acele provocări inteligente şi postmoderne care le plac tuturor fiindcă au ceva de-a face cu identitatea“. Postmodernismul inteligent al lui Hemon ia, în mare parte, forma infinit de regresivă a ficţionalizării despre ficţionalizare. Dacă asta vi se pare o opţiune extrem de preţioasă, probabil că nu v-a plăcut nici Furtuna lui Shakespeare.

simte atrasă de el. „American Commando“ îl înfăţişează la vârsta de 10 ani, când se preface că e un soldat american ca în filme (vorbeşte o păsărească inventată, pe care o dă drept engleză), dar şi la maturitate, când îi spune această poveste (într-o engleză realmente fluentă) unui student de film care îl admiră. Numai că s-ar putea să nu fie totul adevărat: „Odată ce începi să inventezi şi să monologhezi, îţi e din ce în ce mai greu să te opreşti“. Însă naratorul mai spune – sau inventează – şi poveşti ale unor ficţionalizatori mai puţin timizi. În prima povestire, acel american beat şi amator de tobe (denumit, poate prea potrivit, Spinelli), „lucra la stat şi nu putea să-mi spună ce slujbă avea, fiindcă dacă mi-ar fi spus ar fi trebuit să mă omoare“. Născocirile lui Spinelli despre cum l-a înjunghiat cu cuţitul pe un proxenet muntenegrean într-o discotecă din Germania sau cum s-a alăturat luptătorilor pentru libertate din Angola „erau impecabile în relatarea lui, dar ar fi devenit nişte minciuni sfruntate odată aşternute pe hârtie“ – aşa cum a făcut, fireşte, naratorul. În „The Bees, Part 1“, tatăl naratorului pare să fie un antifabulist, la început, atât de „devotat realităţii“ încât îşi scoate forţat familia din sălile de cinema. Totuşi, e obsedat de povestiri: împrumută o cameră Super 8 ca să facă „un film care să nu mintă“, intitulat „Viaţa mea“, cu naratorul în rolul tatălui la tinereţe. (Din scenariu: „1. M-am născut.

2. Merg. 3. Păzesc vite. 4. Plec de acasă ca să merg la şcoală. 5. Mă întorc acasă. Toată lumea e fericită“). Îşi continuă proiectul autobiografic în scrisori trimise unei verişoare de gradul doi, care se dovedeşte a fi cea mai dedicată fabulistă dintre toţi, o schizofrenică paranoică ce îi trimite pe fax o scrisoare neterminată de 65 de pagini în care îi relatează amănunţit cum „cineva schimba cuvintele în cărţile din care studia ea – zi de zi, cărţile erau pline de noi minciuni, minciuni, minciuni“.

Până şi cartoforul şi recuperatorul rapace de credite din „Szmura’s Room“ creează o lume artificială. Pentru a intimida un creditor, el apelează la un imigrant inofensiv şi nefericit, căruia îi închiriază o cămăruţă din apartamentul său, transformându-l în bătăuş psihopat. „Bogdan, aici de faţă, e din Basnia, spuse Szmura.... Acolo ciopârţesc oamenii ca... pe nişte cârnaţi.... Aşa că bietul de el e cam tulburat, dacă înţelegi ce vreau

să spun“. Când Szmura aduce femei acasă, „schimburile coitale“ pe care le aude Bogdan „păreau mereu exersate, de parcă ar fi fost o probă pentru un film porno“. Iar camera austeră a lui Bogdan, în care nu se află nici măcar o saltea, „semăna cu o instalaţie dintr-o galerie de artă lipsită de sens, în care oglindirea becului din tavan în podeaua de lemn trebuia să reprezinte suprafaţa falsă a existenţei“. În timpul uneia dintre partidele de poker pe care le găzduieşte, Szmura îşi aduce tovarăşii în camera lui Bogdan să-şi arunce o privire şi „toată lumea... a considerat că instalaţia era turbulent amuzantă: au râs până le-a venit să verse şi pe urmă s-au prăbuşit pe duşumeaua existenţială, în vreme ce Bogdan şedea în colţul lui, nedumerit de toate glumele răutăcioase“ pe seama aşazisului său interes faţă de artă.

Această scenă arată cât de atent îşi montează Hemon invenţiile literare aparent nebuneşti. Însă mai arată şi că, uneori, autorul exagerează: oare un bătăuş ca Szmura – sau fraierii care vin la partidele lui de poker – ar fi îndeajuns de rafinaţi încât să facă glume pe seama unei instalaţii artistice? Până şi cea mai nebunească invenţie ar trebui să aibă o coerenţă internă. Aceste poveşti derutante nu au mai deloc nevoie de elemente groteşti gratuite precum dinţii unui personaj „micşorându-se uniform dinspre centru spre obraji, ca tuburile unei orgi“, sau capul altui personaj, care „semăna cu un fotoliu, cu fruntea înaltă şi adâncită, cu urechile ca nişte braţe, cu bărbia proeminentă ca o şa“. Iar Hemon se poate deda cu prea multă generozitate la absurdul dintre paranteze. Când aflăm că acea cameră video cu care tatăl naratorului se joacă de-a regizorul îi aparţine unui bărbat „care avea centură neagră la karate şi o tumoare cerebrală în fază incipientă“, s-ar zice că se apelează la noi pentru a trage concluzia că viaţa e ciudată şi aleatorie, iar moartea pândeşte mereu la colţ. Bine de ştiut.

OVEŞTILE lui Hemon nu se bazează prea mult pe acea zonă haşurată din diagrama Venn în care se intersectează cercurile corespunzătoare subiectivităţilor ficţionalizate ale personajelor sale. Aceşti oameni au destule probleme cu străbaterea zidurilor care îi despart de „lume“; pătrunderea într-o relaţie importantă cu o persoană reală pare ceva de neînchipuit pentru ei. În ultima povestire din carte, naratorul lasă să-i scape o trimitere (între paranteze) la „divorţul meu“. Cum a reuşit să se însoare, la o adică? Singura lui legătură amoroasă înregistrată se produce la 16 ani, cu o tocilară care-i împărtăşeşte „pasiunea pentru imaginarea vieţilor pe care le-am putea trăi prin alţii“, un ingredient necesar în orice iubire. În „The Conductor“, o noapte de beţie cruntă cu un scriitor mai copt se termină într-o scenă de cvasi-amor cast: „Apoi m-am întins lângă el, simţind mirosul sudorii şi gingiilor lui infectate. A mormăit şi bombănit până când chipul i s-a liniştit, iar pleoapele i s-au închis de somn, cu sprâncenele pierzându-şi încruntarea.... Era o fiinţă omenească frumoasă“. Un moment de recunoaştere tandră, dar nici pe departe o legătură. În cel mai bun caz, personajele lui Hemon pot trage speranţă la o intersectare aleatorie a ficţiunilor personale. Poate că cititorii săi n-au speranţe mai bune în viaţa lor reală, dar în povestirile lui Hemon pot să observe măiestria ciudată şi singuratică a imaginaţiei individuah le de la o distanţă care pare ireală.

P

5

Inadaptaţii de lângă noi În cele mai noi povestiri ale lui Robert Boswell îşi fac apariţia nişte personaje ciudate.

DE LIESL SCHILLINGER GREU să nu-i deteşti pe oamenii care ştiu ce vrei – sau cel puţin aşa cred – nu doar când se înşală, ci când au dreptate. În povestirea Lacunae din noua antologie a lui Robert Boswell, Paul Lann traversează deşertul din Arizona, îndreptându-se spre oraşul său natal, unde trăiesc părinţii şi fosta soţie. Tatăl său tocmai a suferit un atac cerebral; „Nu veni“, îi spune mama lui (atacul n-a fost grav), dar Paul, copleşit de dorul de casă, o ignoră. În ultima vreme a făcut multe schimbări în propria viaţă şi a evitat să se gândească profund la ele: a divorţat de iubita lui din copilărie, şi-a schimbat cariera, trecând de la jurnalism la tâmplărie. Singur în Tucson, se întreţine

E

THE HEYDAY OF THE INSENSITIVE BASTARDS

Stories de Robert Boswell 258 pag. Graywolf Press. 24 $ şi se distrează prin construirea de „mostre de calitate superioară a mobilierului de fiecare zi“ în loc să-şi asume riscul creativ de a face „piese precise, unicat“. Revenit în sânul familiei, ignoră îndemnurile mamei de a o căuta pe fosta soţie şi de a-şi face un viitor pe gustul propriu. Însă când se urcă în rabla de Mercury – singurul lucru cu care s-a ales de pe urma căsniciei – ca să-l ducă

Liesl Schillinger este colaborator permanent la Book Review.

6

pe tatăl său, maşina îl poartă iarăşi şi iarăşi pe lângă „casa încăpăţânat de urâtă a fostei neveste“. Tatăl său, suferind dar încă foarte ager, îi subliniază ceea ce face. „Poftim, deşteptule“, bombăne el când trec pe lângă casă. „Nici măcar n-am observat că eram pe strada ei“, protestează Paul, la care tatăl său îi răspunde: „Nu observi zi de zi“.

Modul în care Paul îşi contestă propriile motivaţii trimite cu gândul la străinul îndărătnic din piesa lui Leonard Cohen care „pare să vrea să-i ignori visele ca şi cum acestea ar fi povara altcuiva“. Când străinul lui Cohen „vorbeşte aşa, nu ştii ce vrea să obţină“. Însă tatăl lui Paul ştie ce vrea să facă Paul – aşa cum se pare că ştie până şi maşina lui, care încetineşte „din proprie iniţiativă“ la întoarcerea spre casa părintească, în timp ce motorul inventează „o nouă emoţie auto, o jelanie slabă şi şoptită“. Numai Paul nu ştie ce-l îndeamnă acolo. „Maşina n-are stăpân“, îşi zice, uitând că tocmai el se află la volan.

Mai bine de 20 de ani, Robert Boswell a scris povestiri şi romane despre bărbaţi şi femei ciudaţi din miezul Americii, ale căror busole ar avea nevoie de recalibrare. De la Dancing in the Movies, culegerea sa de povestiri de debut din 1986, la cel mai recent roman, Century’s Son, scriitorul a dovedit o înţelegere sensibilă şi vastă a capriciilor sorţii care pot azvârli o persoană de pe propria cale: de la frică, pasivitate şi mândrie la lovituri externe şi nebunii care sunt mai uşor de depistat, dar mai greu de remediat.

Noua culegere de povestiri a lui Boswell, The Heyday of the Insensitive Bastards (Înflorirea ticăloşilor indiferenţi) reuneşte 13 povestiri despre inadaptaţii de lângă noi, surprinşi în momente în care împrejurările îi împing în

noi direcţii. În Miss Famous, Monica, o femeie de serviciu din Albuquerque, visează să scrie despre unul dintre clienţii săi, dl. Chub – un bărbat „prea înalt ca să fie un pitic, dar prea scund pentru un om normal“, care deţine o puzderie de cămăşi, „identice cu excepţia culorii, toate aşezate în aceeaşi direcţie şi chiar la intervale regulate, ca nişte bărbaţi în marş la o paradă“. Monicăi nu-i pasă cu adevărat de clientul ei spilcuit, ci adună orice ar putea s-o ajute să-şi impresioneze şi să-şi recucerească iubitul – tatăl copilului ei –, deşi are nenumărate dovezi că acesta nu-şi va părăsi niciodată nevasta gravidă ca să se însoare cu ea. În City Bus, o funcţionară publică pe nume Helen ia autobuzul în ziua în care împlineşte 35 de ani, gândindu-se detaşată la pasiunea sa pentru meteorologul din localitate şi la lucruşoarele mamei ei moarte, care zac într-o baracă vizavi de apartamentul ei. „Nu e nebună“, scrie Boswell. „Doar inteligentă, singură şi extrem de plictisită. În lumea ei personală, acţiunile au semnificaţie, iar chinul trivial al vieţii cotidiene se transformă într-o luptă enormă“.

Poţi oare să pretinzi un comportament proactiv, conştient civic şi auto-avantajant din partea cuiva ca Helen, Paul sau Monica?

Poţi să ceri aşa ceva de la cunoscuţi sau chiar de la tine însuţi? În ultima conversaţie cu fiica sa, mama lui Helen a rugat-o să dea dovadă de mai multă dorinţă de autoafirmare: „Mărită-te. Cumpără-ţi o casă. Transformăte în sclava propriei ipoteci. Lasă-ţi copiii să ţi se urce în cap“, o îndemna ea. „Fă greşeli....

Mergi înainte. Trăieşte“. Dar Helen îşi preferă fanteziile sigure cu meteorologul. Când un coleg de la Primărie se urcă în autobuz, Helen se fereşte de el ca o ploşniţă care se încolăceşte de frică. „De ce e omul ăsta aşa de fericit şi de frumos, dar totodată frivol şi lipsit de ambiţie?“, se întreabă ea. „E atrăgător, dar e totuşi singur. E inteligent, dar cariera lui a ajuns într-un punct mort.... Care-i rostul unui asemenea bărbat?“ Ar putea la fel de bine să se analizeze pe sine şi să se întrebe: „Care-i rostul unei asemenea femei?“. Dar Helen nu se cunoaşte deloc.

Citind aceste poveşti despre oameni sinceri şi aspri care se luptă neîndemânatici cu emoţiile, ai senzaţia că autoanaliza ar putea fi mai puţin populară în anumite părţi ale ţării decât pe coaste. Originar din sud-vest (scriitorul şi soţia sa, autoarea Antonya Nelson, s-au cunoscut în Arizona şi predau acum creative writing în Texas), lui Boswell îi place să externalizeze introspecţia propriilor personaje. Un preot, un părinte, un peisagist, un poliţist se apropie de protagoniştii posomorâţi, smulgându-le anumite cugetări; însă interferenţele lor sunt respinse, de obicei. În Supreme Beings, un tânăr singuratic care îşi iroseşte salariile pe interpretările confuze ale unei ghicitoare de noroc fuge de un preot care-i face o vizită să vadă cum o mai duce. În vreme ce preotul aşteaptă un whiskey, singuraticul se strecoară pe uşa din spate. „Se considera un nelegiuit, dar se purta ca orice altă persoană ale cărei pasiuni erau modelate în mare parte de televizor“, scrie Boswell. „Dorinţa de a merge la ghicitoare devenise primul eveniment excepţional din viaţa lui atât de stridentă şi totuşi atât de banală încât n-avea nici un fel de textură“.

Boswell inserează judecăţi cizelate în modelele de viaţă ale celor din clasa muncitoare şi din clasa de mijloc, desfăşurând aspecte ale structurii personajelor pe care acestea

nu pot sau nu vor să şi le dezvăluie. Atunci când Keen, naratorul fără vlagă din povestirea care dă titlul cărţii, povesteşte un episod înspăimântător din tinereţe, apelând la detalii precise, n-o face fiindcă i-ar păsa de propria psihologie, ci fiindcă un consilier anonim (probabil ofiţerul supraveghetor după eliberarea condiţionată) i-a cerut o relatare despre „nişte vremuri mai fericite“. Pe măsură ce descrie perioada depravată pe care a petrecut-o în Munţii Stâncoşi la 29 de ani – o vară de ciuperci halucinogene, infracţiuni, sex neglijent, morţi accidentale, supradoze, conversaţii incoerente cu dependenţi duşi cu pluta şi femei cu „pleoape de curve“ –, Keen nu face dovadă nici de conştiinţă şi nici de curiozitate. „În mai toate nopţile stăteam pe scaunele din bucătărie, la lumina lumânărilor, cufundaţi într-un soi de beţie, şi vorbeam“, relatează el. „Aveam senzaţia că noi contam ca grup. Era doar părerea noastră, presupun, dar mă mulţumeam cu asta“. „Sunt oare o ameninţare la adresa societăţii?“, îşi întreabă el consilierul. „Aştept decizia dvs.“ A şoferii încăpăţânaţi care refuză să se oprească şi să ceară indicaţii pe stradă, aceste personaje emană mândria perversă a autoizolării. Însă, în No River Wide, prima şi cea mai bună povestire din volum, o femeie face un efort de bună credinţă pentru a se întoarce la calea principală – căutând neîncetat genul de amestecuri la care se opun, de obicei, celelalte personaje ale lui Boswell. Rămasă văduvă la 40 de ani, Greta călătoreşte de la Chicago ca să-şi viziteze o veche prietenă, Ellen, care s-a mutat în Florida. La Chicago, cele două au fost de nedespărţit vreme de 10 ani: „Soţii lor făceau jogging şi jucau golf împreună. Copiii lor se ţineau de mână când erau preşcolari“. Greta şi Ellen se întâlneau tot timpul. „Nu avusese niciodată o asemenea prietenă.... Ce senzaţie de surpriză şi de dependenţă e să te înţeleagă cineva“, scrie Boswell.

La vremea călătoriei, Ellen a divorţat de soţ, Greta e văduvă de doi ani, iar prietenia lor stagnează. În Florida, Greta încearcă să reaprindă scânteia dintre ele, dar pe Ellen celibatul a transformat-o într-o ciudată, făcând-o invidioasă, manipulatoare şi furioasă pe bărbaţi: nu mai are pic de prietenie în ea şi cu atât mai puţin e dispusă să se lase îndrumată. Mergând pe jos la o petrecere „pe o beznă cam imponderabilă“, cele două prietene înstrăinate beau scotch din pahare de plastic, „agăţându-se curajoase de strălucirea sexualităţii coapte“ ca nişte refugiate dintr-o scenă din viaţa reală demnă de „Neveste disperate“.

Greta se simte ca o umbră printre palmieri, bântuind două locuri simultan – acel Chicago idealizat din trecut, soţii şi soţiile dansând, intacţi, şi Florida distopică din prezentul lui Ellen, cu „copacii tropicali răsuflând oxigen ca nişte cauciucuri dezumflate, cu casele ridicându-se din verdeaţa îmbelşugată ca nişte ciuperci pastelate“.

Ellen nu mai e o bună prietenă, după cum înţelege foarte repede Greta; de fapt, nu-i mai e deloc prietenă. Dacă această idee n-o face fericită, cel puţin îi dă tărie: viitorul Gretei va fi „o carieră solo“, lucru pe care e bine să-l constaţi din timp. „Îi face plăcere că a înţeles totul“, scrie Boswell. „Ar vrea să-i povestească altcuiva“. Dar cine i-a mai h rămas?

C

ILUSTRAŢIE DE JENS BONNKE

Osteneală şi dificultăţi În ce constă o meserie? Un scriitor spionează oameni care muncesc pentru a afla despre ce e vorba.

DE CALEB CRAIN UNCA este activitatea care produce bani. Cei norocoşi muncesc cu plăcere, dar nici chiar ei s-ar putea să nu o facă fără să fie plătiţi. În măsura în care îi motivează câştigurile, oamenii lucrează pentru a obţine altceva – pentru a-şi cumpăra mâncare, adăpost, haine, securitate, lux sau distracţie – şi împotriva tendinţelor lor naturale. Dar a face orice împotriva propriilor înclinaţii înseamnă a-ţi risca propria demnitate.

Fascinaţia acestui crud adevăr este cea care îi determină pe copii să încropească amestecuri greţoase din resturile din frigider, iar apoi să se provoace unul pe altul: „Eşti în stare să bei chestia asta dacă primeşti 100 de dolari? Dar pentru 1.000?“. În teorie, oricine are preţul lui; un om care munceşte este cineva care s-a declarat de acord cu o anumită sumă. Astfel, se prezintă ca cineva aflat sub constrângere, ca un prizonier după gratii. E uşor să-l iei în derâdere pentru că gândurile şi acţiunile sale nu sunt de o libertate tocmai perfectă.

Din păcate, eseistul britanic Alain de Botton se complace în astfel de glumiţe în noua sa carte, The Pleasures and Sorrows of Work (Plăcerile şi amărăciunile muncii).

De Botton se apucă de treabă cu intenţii nobile, susţinând în primul capitol că a fost inspirat să scrie despre muncă de intensul şi

M

Caleb Crain a publicat recent „The Wreck of the Henry Clay“, o antologie de eseuri şi texte de pe blogul lui, Steamboats Are Ruining Everything.

neabătutul interes al „vânătorilor“ de cargoboturi, cei al căror hobby este să urmărească sosirile şi plecările enormelor nave oceanice care contribuie la a face posibilă globalizarea. Aceştia „ştiu ce e captivant în această lume pentru un marţian sau un copil“, scrie de Botton. Dar, aclamându-le capacitatea de a se lăsa uimiţi, autorul introduce şi o nuanţă de condescendenţă: „Dar trebuie să recunoaştem că «vânătorii» de nave nu abordează cu prea multă imaginaţie obiectele care îi fascinează. Principala lor preocupare este statistica“.

Această abordare condescendentă se dovedeşte rapid a fi un laitmotiv. În capitolul 3, de Botton se întâlneşte cu „directorul de design“ al unei firme internaţionale producătoare de biscuiţi, numit Laurence – „şi nu Lawrence,

THE PLEASURES AND SORROWS OF WORK

de Alain de Botton Ediţie ilustrată. Pantheon Books. 327 pag. 26 $ o precizare pe care a făcut-o în mod repetat“, lucru pe care îl notează de Botton ca şi cum ar fi un defect personal să vrei să te asiguri că un jurnalist îţi scrie numele în mod corect.

Laurence insistă asupra sociologiei şi psihodinamicii branşei sale, explicând că el concepe designul biscuiţilor pentru ca acesta să corespundă nevoilor emoţionale ale consumatorului, precum dorinţa de a i se acorda atenţie sau înţelegere. De Botton îl recompensează

FOTOGRAFIE DE FRANK SCHERSCHEL/TIME & LIFE PICTURES – GETTY IMAGES

pentru candoarea sa descriindu-l ca „suficient de inteligent pentru a fi incapabil să creadă cu adevărat în propriile sale pretenţii de importanţă“, iar apoi dezvoltă treptat ideea că mijloacele moderne de producere a biscuiţilor şi fursecurilor sunt grandioase – impregnate de o aroganţă exacerbată de profiturile enorme realizate, dar a cărei semnificaţie este deturnată de distribuţia procesului în mâinile tehnicienilor din industria ambalajelor, a directorilor regionali de vânzări, coordonatorilor de brand şi a sute de alţi oameni.

Cu alte cuvinte, pe la capitolul 3, de Botton deja a pierdut din vedere scopul său iniţial.

Până la urmă, dacă e admirabil să ţii evidenţa cargoboturilor din pură curiozitate personală, atunci nu poate fi cu totul diferit să gândeşti până la cel mai chinuitor detaliu ce fel de fursecuri ar prefera oamenii să mănânce.

Pasiunea obsesivă ori e ruşinoasă, ori nu e. Totuşi, de Botton nu e tulburat de aceste contradicţii. El îşi expune teoriile în faţa lui Renae, o angajată a companiei care îi aminteşte de o blondă atractivă dintr-un tablou de Edward Hopper, sugerându-i că valoarea ei ca fiinţă umană e superioară celei a meseriei pe care o practică. „Pe chipul ei s-a înstăpânit o expresie terifiată şi, cu scuzele de rigoare, a ieşit din discuţie“, scrie de Botton. În acest pasaj, de Botton câştigă puncte pentru autoironie, dar le pierde rapid, pentru rea-voinţă, în timpul unei vizite în Belgia, la una din fabricile companiei. Descriind un director care tocmai îi făcea cinste cu un prânz, de Botton scrie că „anii de muncă în hale cu maşinării zgomotoase îi provocaseră o uşoară surzenie la o ureche gazdei mele şi îl lăsaseră, totodată, cu obiceiul de a se apropia inconfortabil de mult în timpul conversaţiilor, atât de aproape încât am început să detest momentele când enunţa cuvinte care conţineau un «p» sau un «g»“. Pentru a completa portretul, de Botton adaugă că omul îl plictiseşte, probabil ca urmare a „surprinzător de intensei sale mândrii privind fabrica şi lucrătorii“. Dacă de Botton ar fi fost cu adevărat preocupat de problema că muncii îi lipseşte înţelesul în zilele noastre, atunci aici tocmai dăduse peste o bună ocazie de a pune întrebări. Dar e el cu adevărat îngrijorat de lipsa de semnificaţie a muncii în epoca noastră? Sau doar de faptul că unele slujbe semnifică pentru anumite persoane mai mult decât consideră el că ar trebui? În cel mai promiţător paragraf al cărţii, un consilier de cariere îl invită pe Botton în biroul său, aflat în propria sa casă din sudul Londrei, pentru a participa la şedinţele cu un client, o avocată de 37 de ani specializată în drept fiscal. El ascultă suspinele disperate ale avocatei şi apoi întrebările consilierului despre ce îi face plăcere acesteia şi pe cine invidiază, în încercarea de a descifra ce anume ar putea-o face fericită. Dar, exact în momentul prevestitor al revelaţiei, naraţiunea lui de Botton deviază, iar autorul perorează pe mai multe pagini despre platitudini menite să sporească respectul de sine, pe care a auzit că respectivul consilier le oferă cu generozitate la un seminar, îngrijorându-se că, întrucât se simte superior clienţilor acestuia, se privează de un avantaj psihologic. În final, neliniştea privind statutul social distruge complet capitolul. După cum notează de Botton, biroul consilierului are „un puternic iz de varză proaspăt fiartă sau de tăbăcărie“, acesta fiind doar unul din semnele care evidenţiază că această întreprindere nu e ferm

poziţionată în zona de sus a clasei mijlocii, iar autorul ajunge să simtă că e „ciudat şi regretabil că, în societatea noastră, ceva cu o atât de mare potenţialitate de schimbare a destinului precum determinarea vocaţiei unei persoane a fost, în cea mai mare măsură, abandonată în mâinile unor terapeuţi marginalizaţi, care îşi practică meseria în propriile verande“.

Raţionamentul este superficial, aşa cum aproape că admite chiar şi de Botton. Mai mult, e o abdicare de la responsabilitatea jurnalistică. Dacă un scriitor dezinteresat nu e în stare să distingă între eficacitatea unei strădanii şi accesoriile mediului în care se desfăşoară, atunci cine ar putea? Oare la ce altceva se aştepta consilierul, când a căzut de acord să-şi împărtăşească experienţele cu de Botton? Ei bine, de Botton ne destăinuie că acesta spera să publice un manuscris despre „carieră ca un act individualist“ şi i-a cerut să-i recomande un agent literar. Cu cruzime şi fără ca povestea să o ceară, de Botton ne informează în concluzia capitolului, de asemenea, că, după un schimb de corespondenţe cu 12 agenţi literari, cartea a rămas nepublicată.

Un astfel de dispreţ ar fi fost mai de înţeles ca o reacţie la interviul lui de Botton cu directorul stabilit în Londra al unei mari firme de contabilitate, al cărui nume nu este menţionat, deşi unele din fotografiile care acompaniază textul, realizate de Richard Baker, sunt identificabile ca reprezentând Ernst & Young. Deşi directorul se comportă neconvenţional, trecând peste formalităţile obişnuite ale funcţiei sale, nu enunţă nimic altceva decât generalităţi pompoase, precaute şi necompromiţătoare, livrate sub privirea protectoare a directorului de relaţii publice al companiei, a cărui prezenţă supraveghetoare în cameră de Botton susţine că nu o înţelege. „După 20 de minute de astfel de discursuri“, scrie de Botton, „sunt tentat să îl întreb când a fost ultima dată chinuit de dureri de burtă în timpul unei şedinţe“.

De Botton conchide că îi este milă de personaj pentru superficialitatea sa. Dar este evident că, în acest caz, a fost depăşit de situaţie – nu s-a pregătit cu întrebări suficient de detaliate sau de pătrunzătoare pentru a-l obliga pe director să îl ia în serios. Nu ar fi trebuit să-l surprindă faptul că şeful unei firme de contabilitate ştie foarte bine cum să-şi ascundă cărţile în timp ce se declară de acord cu un discurs transparent.

Oarecum nemulţumit, deşi având, fără îndoială, ceva dreptate, de Botton conchide că succesul directorului general va depinde în principal de noroc. El atribuie această concluzie unui acţionar la firmă, care declară că este „partener la 15 ani de şantaj“, fără a explica ce înseamnă acest cuvânt plin de conotaţii.

The Pleasures and Sorrows of Work este o carte reuşită ca divertisment, nu şi ca analiză, atunci când de Botton îşi îngăduie să se pasioneze de un subiect, ca în cazul zborului său în Maldive pentru a urma drumul unui ton până la farfuria dintr-un restaurant din Bristol, al rătăcirilor în căutarea unui pictor care şi-a dedicat ani întregi unui stejar din estul Angliei sau al peregrinărilor printr-un cimitir de avioane puse la naftalină în deşertul Mojave.

Rateurile par să apară atunci când pune piciorul într-un birou. Dacă asta înseamnă că îşi doreşte cu disperare să lucreze într-un birou sau că nu poate suporta această idee, doar el şi un consilier de carieră pot decide. Cartea de bucate The Oxford Companion to Food recomandă să rumeniţi varza la foc scăzut pentru h a diminua mirosurile.

7

Sfinţi şi barbari Foamea, răbdată şi reprimată, e prisma prin care se defineşte civilizaţia într-un roman despre un crâmpei din viaţa lui Dickens.

DE WILLIAM BOYD

Î

N 1854, Lady Jane Franklin, văduva exploratorului polar Sir John Franklin, i-a făcut o vizită lui Charles Dickens ca să-i ceară un serviciu. Dickens tocmai terminase de scris romanul Timpuri grele şi se pregătea să înceapă lucrul la Mica Dorrit; era cel mai renumit scriitor din Anglia, aflat pe culmile fai-

WANTING

de Richard Flanagan 256 pag. Atlantic Monthly Press. 24 $

mei şi popularităţii sale. Lady Jane voia să-l roage să combată un articol recent despre dispariţia soţului său în regiunea arctică, survenită cu nouă ani înainte, în care se dădea de înţeles că echipajul lui Franklin recursese la canibalism pentru a supravieţui. Dickens – scandalizat de defăimarea acestui erou al Imperiului Britanic – a publicat un contraatac furios în propria revistă, Household Words, un text care e, probabil, cea mai ciudată şi mai necumpătată mostră de jurnalism semnată vreodată de marele scriitor: un pamNoul roman al lui William Boyd, „Ordinary Thunderstorms“, va fi publicat în primăvara anului viitor în Statele Unite.

8

flet cvasi-rasist în care autorul susţinea că e imposibil, fizic şi moral, ca nişte albi hotărâţi şi civilizaţi să se înjosească la un asemenea nivel de „barbarie“. În biografiile lui Dickens, episodul e abordat, de obicei, într-un singur paragraf sau într-o pagină. Însă romancierului Richard Flanagan, scurtul contact dintre Dickens şi Lady Jane i-a oferit catalizatorul pentru cea de-a cincea operă de ficţiune a sa, Wanting (Lipsuri) – un joc literaristoric al celor şase grade de separaţie, explorând afinităţile întunecate dintre diferitele părţi implicate şi efectul de domino al întâlnirii prin intermediul vieţilor trăite şi al generaţiilor reale.

Flanagan s-a născut în Tasmania, unde trăieşte şi acum – şi unde, din întâmplare, Sir John Franklin a fost guvernator din 1837 până în 1843 (când insula era cunoscută încă sub numele „Pământul lui Van Diemen“). Întâlnirea dintre Lady Jane şi Dickens îi oferă astfel o şansă dublă lui Flanagan: să cerceteze istoria brutală a ţării sale şi să analizeze un moment crucial din viaţa afectivă a unuia dintre cei mai mari romancieri din istorie.

Autorul abordează ambele aspecte prin vechiul truc al naraţiunii împletite. Un fir narativ urmăreşte povestea vieţii lui Dickens între 1854 şi 1858, iar celălalt, pe o tânără aborigenă pe nume Mathinna, care

supravieţuieşte genocidului britanic din Tasmania şi e adoptată în timpul mandatului lui Franklin de către guvernator şi Lady Jane.

Viaţa scurtă şi nefericită a Mathinnei devine emblematică pentru suferinţa poporului aborigen din Tasmania şi pentru colonizarea britanică din secolul al XIX-lea, care s-a sprijinit pe o varietate egoistă de idei socioculturale şi valori morale. Fata e luată de pe Insula Flinders, unde erau ţinuţi puţinii aborigeni tasmanieni, iar pentru o scurtă vreme devine favorita curţii provinciale a guvernatorului. În relatarea lui Flanagan, Franklin ajunge să fie atât de obsedat de fată încât, într-o noapte, pe când se afla singur cu copila adormită, o violează. Când i se termină, în cele din urmă, mandatul şi e chemat în Anglia, Franklin şi soţia lui o lasă pe Mathinna într-un orfelinat înfiorător din Hobart. Lipsurile, sărăcia, beţiile şi prostituţia cea mai josnică o conduc pe tânără spre o pieire rapidă. Între timp, în Londra anilor 1850, Dickens trece printr-o perioadă care acum ar fi definită drept un soi de criză nevrotică a vârstei mijlocii. Trecut de 40 de ani, nefericit şi neliniştit în ciuda renumelui şi bogăţiei sale din ce în ce mai mari, muncind neîncetat, dându-şi seama că mariajul său e, din toate punctele de vedere, stins, Dickens se apucă de un proiect de teatru împreună cu prietenul său Wilkie Collins. Inspiraţi de soarta lui Franklin, cei doi scriu o piesă despre o expediţie polară intitulată The Frozen Deep, cu Dickens în rolul principal. Piesa are un asemenea succes încât Dickens (căruia îi făcea o imensă plăcere să joace pe scenă) o duce în turneu, cu actori profesionişti. Şi cu actriţe – între care şi Ellen Ternan, de 18 ani. La scurtă vreme, scriitorul avea să-şi părăsească nevasta de dragul lui Ternan şi să ducă, până la moartea sa, în 1870, o viaţă casnică secretă cu Ternan ca amantă.

Un rezumat atât de scurt nu prea face dreptate complexităţilor şi nuanţelor acestui roman compact şi fascinant. Prin trasarea tangentelor în care se intersectează şi se influenţează reciproc aceste vieţi contrastante şi diferite, prin analizarea modului în care o întâlnire întâmplătoare, odată pusă sub lupă, poate dezvălui o sumedenie de legături şi adiacenţe neaşteptate, Flanagan explorează deopotrivă istoria omenirii şi natura omenească. Tonul auctorial al naraţiunii e dominant şi omniscient, ca într-un roman victorian. Pătrundem după placul inimii în mintea personajelor-cheie şi le aflăm cele mai intime gânduri; ironiile şi urmările istorice neprevăzute sunt evitate cu toată înţelepciunea unei retrospective.

Wanting e, în felul său, un exerciţiu de ficţiune la fel de interesant ca cel de-al treilea roman – renumit şi imposibil de clasificat – al lui Flanagan, Gould’s Book of Fish (2001).

Flanagan adoptă o formă literară – în Gould’s, metaficţiunea şi o naraţiune inconstantă; în Wanting, stilul omniscient victorian – şi le pliază cu forţă la temele esenţiale pe care se bazează ficţiunea sa: „tăcerile“ secrete din Tasmania, după cum le spune el, şi nevoi-

le esenţiale care motivează orice existenţă umană de-a lungul istoriei, culturii şi rasei.

Wanting are momente de mare forţă şi lirism, nu doar în sălbăticia Tasmaniei, ci şi în otrăvitoarea Londră. Aici Dickens urmează să se întâlnească pentru prima oară cu Ellen Ternan: „Intrarea actorilor de la Teatrul Haymarket era o uşă ascunsă, care dădea într-o alee lăturalnică, de unde dogoarea dimineţii de vară ridica valuri de mirosuri. Cu vârful cizmei, Dickens aruncă la o parte cochiliile de stridii amestecate cu găinaţ care se adunaseră pe treptele de la intrare“.

Londra de la jumătatea secolului al XIXlea prinde viaţă, la fel ca Dickens însuşi.

Flanagan îi face marelui autor un portret veridic, surprinzându-i perfect demonii şi energiile uluitoare.

După cum sugerează titlul (şi după cum

Povestea ruinei unei orfane dickensiene se intersectează cu povestea lui Dickens însuşi, la vârsta a doua. confirmă Flanagan într-un scurt comentariu auctorial), Wanting e, printre altele, o cugetare despre dorinţă. Dorinţele lui Dickens şi Mathinna – şi refuzul acestora, autoimpus sau forţat – le influenţează vieţile în moduri inimaginabile, în sens pozitiv sau negativ. Totuşi, luând în considerare uriaşele ambiţii ale cărţii, Wanting e totodată un roman de dimensiuni modeste, iar uneori îţi doreşti ca Flanagan să fi avut tihna şi spaţiul unei corăbii victoriene cu trei punţi ca să încorporeze naraţiunea complexă şi aparatul tematic pe care şi le impune.

Autorul trebuie să comprime şi să rezume ca să poată realiza expunerea istorică necesară, iar efortul de a îndesa de două ori mai mult e vizibil uneori: „Ceva scăpăra înăuntrul lui, indiferent cum ar fi alimentat flacăra. A ales să întruchipeze veselia în societate; prefera singurătatea. Vorbea aici, vorbea acolo, vorbea peste tot; se simţea din ce în ce mai puţin legat de toate acestea“.

Totuşi, romanul demonstrează din nou – cu o forţă şi un aplomb minunate – că ficţionalizarea istoriei şi a oamenilor care au trăit cu adevărat poate da roade. Spre deosebire de biografi sau de istorici, romancierul nu e constrâns de datele documentate sau de absenţa lor frustrantă şi e liber să rătăcească – având grijă să menţină nota de autenticitate şi plauzibilitate, prin personaje şi motivaţie, prin ipoteze şi posibilităţi. În nişte mâini sigure şi pricepute, ficţiunea poate elibera trecutul şi totodată percepţia noastră despre personalităţile istorice importante (sau mai puţin importante) în moduri pe care specialiştii sau jurnaliştii le invidiază profund. Richard Flanagan e un exemplu tipic pentru acest gen de romancieri. Prin ficţiunea sa, portretele plate şi conformiste ale unor personaje devin tridimensionale şi bogate, în timp ce noi mărturii oferă informaţii proaspete despre trecut, iar tăcerile h Tasmaniei răsună de voci.

ILUSTRAŢIE DE GEOFF GRANDFIELD

Secretarul de stat Dick Cheney, stânga, şi Colin Powell, preşedintele Joint Chiefs of Staff, la un briefing de la Pentagon în august 1990.

Am purtat două războaie Richard N. Haass analizează invaziile din Irak.

DE GEOFFREY WHEATCROFT

„T

OATE războaiele sunt purtate de trei ori“, scrie Richard N. Haass. „Există lupta politică în privinţa purtării sau nu a războiului. Există războiul fizic în sine. Şi apoi există lupta privind diferitele interpretări a ceea ce s-a dobândit şi a învăţămintelor care au fost trase“. În cazul Irakului, conflictul fizic, deşi mai calm momentan, nu s-a terminat încă în sensul în care s-au încheiat războaiele împotriva Germaniei în noiembrie 1918 şi mai 1945. Între timp, cea de a treia luptă e dusă mai puternic ca niciodată şi uneori pare că volumele care tratează Irakul le vor depăşi numeric pe cele scrise despre ambele războaie mondiale. Dar dacă trebuie să mai apară unul, puţini sunt mai bine dotaţi pentru a-l scrie ca Haass şi în special pentru a „compara şi diferenţia“, după cum spun lucrările de examen, războiul din Golful Persic din 1991 şi războiul din Irak început în 2003.

După ce a lucrat la Departamentul de Stat sub preşedintele Reagan, Haass a revenit la Consiliul de Securitate Naţională sub preşedintele Bush cel Bătrân, a fost apoi destituit la formarea administraţiei Clinton, dar a revenit la Departamentul de Stat sub preşedintele Bush cel Tânăr ca director de planificare a politicilor. Este acum preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe. Pe parcurs a dobândit reputaţia unuia dintre cei mai profunzi „realişti“ republicani şi un critic inteligent al schimbării de politică în timpul preşedintelui Bush cel Tânăr şi a dominaţiei neoconservatorilor. Haass şi-a expus argumentul în titlu.

Printre cărţile lui Geoffrey Wheatcroft se numără „The Controversy of Zion“ şi „Yo, Blair!“. Lucrează la un studiu despre renumele şi influenţa lui Winston Churchill.

FOTOGRAFIE DE TANNEN MAURY/ASSOCIATED PRESS

War of Necessity, War of Choice (Războiul din necesitate, războiul la alegere) distinge între cele două războaie împotriva lui Saddam Hussein, deşi naşte întrebarea de ce a rămas Haass la Departamentul de Stat după ce a început cel de-al doilea război.

El identifică originea noii ere a implicării americane în Orientul Mijlociu extins în anii 1960 şi în decizia britanică de retragere de „la est de Suez“. Statele Unite au intervenit pentru a umple acest vid. Poate că nu a fost „povara omului alb“ pe care Kipling îi îndemna pe americani să şi-o asume în 1899, dar s-a dovedit a fi o povară, de la de nerezolvatul conflict israeliano-palestinian la grava problemă a Pakistanului. Între acestea se aflau Iranul şi Irakul şi îngro-

WAR OF NECESSITY, WAR OF CHOICE

A Memoir of Two Iraq Wars de Richard N. Haass 336 pag. Simon & Schuster. 27 $ zitorul război de opt ani dintre ele din anii 1980. Erau zilele dinainte ca Irakul să preia statutul de duşman, când Washingtonul îl susţinea pe Hussein, iar Donald Rumsfeld era un oaspete de onoare în Bagdad. În timpul războiului din golf din 1991, unul dintre rolurile lui Haass a fost să susţină punctul de vedere al administraţiei, ceea ce el a făcut foarte bine, dar era ceva foarte uşor de făcut. La urma urmei, Hussein atacase o ţară vecină, utilizarea forţei fusese autorizată de Consiliul de Securitate şi exista o coaliţie reală de ţări diverse opusă agresiunii irakiene. Nici unul din aceste lucruri nu mai era valabil 12 ani mai târziu.

Multe dintre temele abordate de Haass sunt foarte cunoscute acum. Trece în revis-

tă argumentele potrivit cărora America ar fi trebuit să grăbească „eliberarea Irakului“ şi distrugerea lui Hussein în prima rundă.

După cum spune el, adevărul e că „nu exista nici un interes pentru a se merge la Bagdad“.

Bush cel Bătrân credea că avea o înţelegere cu restul lumii pe care ar fi încălcat-o dacă ar fi prelungit războiul; soldaţii americani s-ar fi trezit angrenaţi în lupte urbane periculoase şi dificile; şi „am fi devenit o forţă de ocupaţie pe un teritoriu ostil fără vreo strategie de retragere“. Ar fi de prisos pentru Haass să adauge: „aşa cum s-a întâmplat ulterior sub conducerea fiului acelui preşedinte“. Într-o utilă carte precedentă, The Reluctant Sheriff, Haass îşi îndrepta atenţia asupra eşecului, mai ales în timpul perioadei Clinton, de a stabili corespunzător rolul Americii în lumea de după războiul rece. În orice caz, este prea blând cu Clinton, acceptând opinia foarte îndoielnică potrivit căruia a făcut tot ce a putut pentru a face posibilă o soluţie justă în conflictul israeliano-palestinian.

Când ajungem la a doua administraţie Bush, cu Haass din nou în funcţie şi cu războiul apropiindu-se, apar câteva observaţii valoroase, comunicate de un iniţiat. Detaliază dispreţul total pe care susţinătorii lui Bush îl aveau pentru Departamentul de Stat (şi pentru Colin Powell), marea extindere a puterii vicepreşedintelui şi felul eficient în care Donald Rumsfeld i-a redus la tăcere pe membrii Joint Chiefs of Staff1. Lăsând la o parte Irakul în sine, această serie de evenimente a determinat cu adevărat un episod extraordinar din istoria americană, un fel de puci intern la Washington împotriva constituţiei.

Una peste alta, Haass apare ca un om inteligent şi onest, dar un pic cam idealist şi poate indecis. Le acordă prea multora prezumţia 1 Grup de lideri din forţele militare ale SUA care consiliază guvernul. (n.tr.).

de nevinovăţie şi are puţine cuvinte aspre pentru oricine, cu toate că are o frază în care aproape îşi arată colţii: „Trebuie să adaug că Dick Cheney şi cu mine ne-am înţeles mereu bine, sau cel puţin aşa am crezut până ce am aflat că echipa lui citea rapoarte despre conversaţiile mele în străinătate, furnizate de serviciile de informaţii ale SUA“. În ciuda a ceea ce au susţinut alţii, Haass spune că nu a existat nici o decizie de a merge la război înainte de vara lui 2002, ci că mai degrabă „preşedintele a ajuns la concluzia că era atât necesar cât şi de dorit ca Saddam să fie înlăturat“ şi că „acest lucru avea aproape cu siguranţă să necesite folosirea forţei militare“. Asta nu cumva se numeşte a face diferenţa numai la suprafaţă?

El propune de asemenea şi o explicaţie psihiatrică. Deşi mai justificabilă, operaţiunea din Afganistan nu „a avut efectul dorit“, iar Bush cel Tânăr a vrut să facă ceva mai îndrăzneţ. Invadarea Irakului avea mai presus de toate să fie în sprijinul nevoii sale „de a se distanţa de tatăl său“. Ei drăcie, Oedip, deci de-asta am pornit războiul.

Un fragment l-a făcut pe subsemnatul să se tempereze. Haass a fost implicat în „procesul de pace“ din Irlanda de Nord, iar la 11 septembrie 2001 era în Dublin. A urmărit ororile de la distanţă, neputând să se întoarcă timp de câteva zile, dar s-a dus la Belfast pentru a-l vedea pe responsabilul ministru britanic John Reid, iar apoi pe Gerry Adams şi Martin McGuinness, recalcitranţii lideri ai mişcării republicane irlandeze Sinn Fein şi ai „aripii ei armate“, I.R.A. Haass scrie că de ani de zile I.R.A. „dusese la îndeplinire atacuri teroriste împotriva guvernului britanic şi a serviciilor de securitate“, ceea ce e ca şi cum ai spune că o bombă sinucigaşă la o masă închinată paştelui evreiesc e un atac împotriva guvernului israelian. Cei doi oameni erau de fapt reprezentanţii autoproclamaţi ai unui grup angajat în asasinarea în grup a protestanţilor de rând. Şi o făcuseră cu susţinerea unui număr mare de americani. Într-un fel uşor vinovat, Haass se întreabă de ce nu a demisionat din cauza Irakului.

A făcut „un ultim efort de a încetini lucrurile“ şi, deşi nu a fost de acord cu invazia atunci când s-a produs, „dezacordul meu nu a fost fundamental“. Era „60 de procente la 40“ împotriva războiului şi, spune el, nici o organizaţie nu poate funcţiona dacă oamenii abandonează când pierd pe baza unei decizii de 60 la 40. Dar cu siguranţă e o diferenţă între a accepta o decizie a majorităţii în privinţa strategiei de marketing a unei corporaţii şi cea în privinţa unui război care înseamnă cu siguranţă multă vărsare de sânge şi care are consecinţe incalculabile.

Poate că acest lucru e de la sine înţeles. Imediat după căsătoria din 1990 a lui Haass, a fost trimis în Arabia de către preşedinte, deşi ar fi trebuit să fie în luna de miere. Proaspăta lui soţie a primit o notă fermecătoare: „Dragă Susan: Richard a fost împreună cu mine în deşert astăzi – pe cuvânt. Te rog, iartă-ne pe amândoi. Multă fericire. George Bush“. După ani, după cel de-al doilea război, a fost nedumerit auzind că e descris cu sarcasm drept „figura raţională a politicii externe americane“ de către ministrul de externe francez – şi, mai ironic, ca un „complice“ de către soţia sa. Să-i lăsăm singuri să-şi rezolve aceste probleh me, în armonie familială, să sperăm.

9

Pianista Romanul Evei Hoffman examinează relaţia muzicianului cu arta şi lumea din jur.

DE SYLVIA BROWNRIGG

C

UM înţeleg şi cum reacţionează cetăţenii educaţi din Occident la războaiele sordide de la graniţele lor? E preferabil să fii raţional şi detaşat în legătură cu subiectele politice sau mânat de pasiune pură – chiar dacă pasiunea respectivă este ură? Noul roman elocvent al Evei Hoffman lansează aceste întrebări şi altele înrudite, prezentând totodată portretul nuanţat al unei muziciene profund angajată în complexitatea artei ei.

Isabel Merton este o pianistă recunoscută, care locuieşte în New York. O femeie atractivă şi independentă – divorţată, fără copii, bântuită de amintiri ale fratelui mort –, facem cunoştinţă cu ea hălăduind în primul dintre multele aeroporturi, pe punctul de a întreprinde un turneu de concerte în Europa. Imagini ale călătoriilor aeriene („mulţimea perpetuă“, „uimitorul artificiu al decolării“) vor reapărea pe parcursul unui roman care explorează semnificaţia apartenenţei pe măsură ce descrie populaSylvia Brownrigg e autoarea romanelor „Morality Tale“ şi „The Delivery Room“.

ţia mobilă a unei anumite elite, a celor care îşi fac un cămin oriunde îl pot găsi. Pentru autoarea cel mai bine cunoscută graţie unei cronici viguroase a dezrădăcinării, Lost in Translation, aceste teme sunt menite să capete o rezonanţă specială.

Primul popas din periplul lui Isabel e Parisul. Acolo, ca în multe oraşe vizitate de ea, are un grup de prieteni, vechi şi noi – iar printre cei noi se va număra un bărbat din Cecenia, Anzor Islikhanov, prezentat ei în camera verde după un concert.

APPASSIONATA

de Eva Hoffman 265 pag. Other Press. 25$

El reapare câteva zile mai târziu la Sofia şi curând vor deveni iubiţi. Romanul consemnează relaţia pasională, dar conflictuală, a celor doi indivizi itineranţi, care îşi modelează viaţa în jurul a două angajamente vaste, dar foarte diferite.

Anzor pare a fi un soi de negociator, reprezentându-şi ţara în relaţia cu Uniunea Europeană. Dar, în timp ce voiajul lor romantic continuă, asocierea lui cu un grup

minoritar suspect tinde să se adâncească, la fel ca şi scepticismul lui în privinţa eficacităţii – sau chiar a moralităţii – relaţiilor diplomatice ale Ceceniei cu Rusia.

Divergenţele cuplului relative la itinerarul ales în viaţă dau naştere unei intensităţi atât politice, cât şi erotice. Pentru o vreme, convingerile severe ale lui Anzor îi apar atrăgătoare lui Isabel, dar ea devine treptat mai tulburată – până ce un incident violent întrerupe un concert al ei, alterându-i dramatic nu numai imaginea despre Anzor, dar şi abilitatea proprie de a se regăsi în muzică şi de a se susţine prin muzică.

Fără îndoială, Hoffman cunoaşte povestea lui Lenin şi a slăbiciunii acestuia pentru „Appassionata“ lui Beethoven, o sonată pentru pian în legătură cu care se temea că l-ar putea distrage de la revoluţie. Dar dacă disputa dintre Isabel şi Anzon îşi pierde încet din interes, e mai puţin din cauza familiarităţii ei şi mai mult pentru că cititorul ajunge să se întrebe de ce e Isabel atât de tolerantă cu răbufnirile dispreţuitoare ale iubitului.

Ea nu reuşeşte să disipeze impresia amicilor că atracţia exercitată de Anzor asupra ei rezidă atât în şarmul, cât şi în periculozitatea lui. („Problema cu fanaticii“, remarcă Peter, fostul soţ al lui Isabel, un raţional pro-

fesor de drept, „e că au carismă“.) Decizia lui Hoffman de a nu ancora romanul în date sau evenimente istorice specifice ajunge să disemineze teza politică a romanului.

Î

NSĂ contrapunctul important al acestui roman inteligent şi emoţionant este liantul minunat care marchează relaţia lui Isabel cu arta ei. Hoffman, a cărei pregătire timpurie a fost cea de pianistă, scrie despre muzică şi condiţia muzicianului cu poezie şi precizie, cu inteligenţă şi melancolie.

Ea descrie „nostalgia şi singurătatea“ lui Isabel după dramatismul concertului şi e perceptivă în privinţa temerilor acesteia că porozitatea emoţională a unei femei muzician o face mai vulnerabilă în situaţii cu care bărbaţii muzicieni poate nici nu se confruntă. Romanul e presărat cu extrasele din jurnalul publicat postum al mentorului lui Isabel, un strălucit compozitor german, care credea că ea ar trebui să se „de-feminizeze“ pentru a avea tăria şi rigoarea necesare unui mare pianist. Appassionata atacă tema conflictului politic intens, dar aduce şi un argument mai subtil: că o femeie se poate transforma într-un muzician genial numai atunci când învaţă să transh forme tragedia în artă.

În pat cu duşmanul În acest roman, căsătoria a doi jurnalişti e susţinută, dar şi compromisă de dorul de a fi pe câmpul de bătălie.

DE GAIUTRA BAHADUR

N

ARATOAREA din The Last War (Ultimul război) primeşte o scrisoare anonimă care îl acuză pe soţul ei, corespondent de război, de infidelitate. Tot aşa face, din nefericire, şi autoarea cărţii. Faptul că romanul ei nu ajunge acolo unde ar fi putut-o face spune multe

THE LAST WAR

de Ana Menéndez 225 pag. Harper/HarperCollins Publishers.

24.99 $

despre maturitatea Anei Menéndez – ca femeie şi ca scriitoare. Volumul nu reprezintă o răzbunare literară.

Sigur, e limpede pentru un cerc mic de cunoscători că Brando, personajul distribuit în rolul celui care înşală, e un avatar al fostului soţ al lui Menéndez, Dexter Filkins, un reporter de la New York Times staţionat la un moment dat în Irak. Şi da, Gaiutra Bahadur a fost corespondent la Bagdad pentru publicaţiile Knight Ridder, în 2005.

10

îl ucide pe Brando într-un atac rutier cu bombe. Dar, aruncându-l în aer, face din el un martir al cauzei jurnalismului, iar Menéndez îl răzbună pe Brando cu ajutorul unei femei, pe care Brando avusese şansa de o seduce şi care îi spune soţiei: „Ţi-a fost loial“. Cartea include chiar o dedicaţie proeminentă: „Lui Dexter Filkins, cel care mi-a arătat lumea largă, recunoştinţa şi afecţiunea mea nepieritoare“.

Detaliile despre scrisoarea adresată lui Menéndez au devenit publice în 2005, dar n-au răzbătut cu mult dincolo de comunitatea mică a jurnaliştilor activi.

Aşadar, interesul extraliterar nu subzistă decât ca justificare a unui interes sporit în roman, a treia operă de ficţiune a lui Menéndez, fostă editorialistă pentru The Miami Herald. Iar înţelegerea banalei drame a posibilului adulter nu e semnificativ de pătrunzătoare. Naratoarea,

Flash, e o foto-jurnalistă. Ea şi soţul ei formează o echipă de veterani ai unor misiuni peste ocean. Sosirea scrisorii la casa lor din Istanbul, unde ea aşteaptă înainte de a se alătura lui Brando în Bagdad, o face să bântuie prin oraş în aburul lacrimogen al îndoielii, interogând trecutul.

The Last War funcţionează cel mai bine cât iese din acest nor în aerul limpede în care plutea Menéndez înainte de primirea acelei scrisori încărcate emoţional. Ea afirmă că sosirea scrisorii când se găsea în plin proces de creaţie i-a alterat radical scriitura. Iniţial, romanul trebuia să evoce caruselul reporterilor care fac naveta înspre şi din Irak – şi, din fericire, până la urmă face asta. Rămâne un studiu al caracterului celor care şi-au găsit menirea în a depune mărturie despre vărsarea de sânge. Adevărul unei cărţi ca War Is a Force That Gives Us Meaning, a jurnalistului Chris Hedges, despre amprenta perversă a războiului asupra întregii societăţi, rezonează pentru ei la modul cel mai imediat. După cum vom vedea, Flash împărtăşeşte

acest chin cu Brando. Şi nu e vorba doar de un caz de dependenţă de adrenalină.

Amintirile lui Flash se întorc mereu la un episod care a avut loc în Afganistan, unde era în misiune cu Brando. După ce asistase la o execuţie pe un stadion, a văzut doi băieţi înţepând ţărâna cu un băţ. Când şi-a dat seama că aceştia chinuiau o şopârlă, le-a smuls băţul, ciomăgindu-l pe unul dintre băieţi, fără să se poată opri. Colapsul eroinei complică binevenit romanul. Îl face pe translatorul ei afgan – şi pe alţii din grupul ei – să o antipatizeze. Ceea ce face ca sentimentele cititorului faţă de ea să devină conflictuale. Şi duce la o întâlnire care îi va testa propria loialitate.

Episodul ţinteşte şi la acele conştiinţe fracturate care împing anumite persoane spre spectacole de violenţă – inclusiv pe câţiva care şi-au riscat vieţile pentru a scrie despre conflictul din Irak. „Eram drogaţii războiului“, spune Flash, „atraşi în continuu de limitele maligne, unde alţii urau şi mureau. Era ca şi cum am fi crezut că mişcarea constantă ne va mântui dezamăgirile unei vieţi de rând“. The Last War ne înfăţişează cum acel instinct poate genera depeşe despre iatac, dar şi despre h teatrul de război.

FOTOGRAFIE DE PETER POLAK

Plăcut, dar nu prea tare O biografie a lui Arthur Miller, un om complicat.

DE JEREMY MCCARTER HRISTOPHER BIGSBY a scris o carte mare despre un om pe m sură. Arthur Miller avea 1,88 m înălţime şi a fost, pentru un timp, soţul uneia dintre cele mai mari vedete din lume, Marilyn Monroe. A lăsat în urmă un volum impresionant de scrieri: peste 25 de piese de teatru – printre care Moartea unui comis-voiajor, una dintre operele de referinţă ale dramaturgiei americane – dar şi un roman, o autobiografie, scenarii, precum şi multe semnături pe tot atât de multe petiţii, cărora până şi el le pierduse numărul. Miller a trăit destul cât să prindă o primă slujbă la Proiectul federal de teatru1, iar, zeci de

C

ARTHUR MILLER

1915-1962 de Christopher Bigsby Ilustrată. 739 pag.

Harvard University Press. 35 $ ani mai târziu, să militeze împotriva războiului din Irak al lui George W. Bush. Bigsby întinde isprăvile lui Miller pe 700 de pagini, iar când cartea ajunge la sfârşit personajul său încă mai are patru decenii bune de trăit.

Desigur, America a mai produs şi alţi dramaturgi importanţi, iar despre Monroe nu se poate spune că a dus vreodată lipsă de amorezi celebri. Şi totuşi, Miller încă răspândeşte o umbră lungă şi unică asupra literaturii noastre naţionale. Puneţi-o pe seama principiilor sale morale. Până la moartea sa, în 2005, mulţi l-au perceput ca pe un arhanghel al mişcării de stânga. El era intelectualul care scria pentru clasa muncitoare, vedeta a cărei reacţie la succesul propriului debut pe Broadway a fost să-şi ia o slujbă cu salariu minim într-o fabrică de cutii, patriotul care nu doar că a refuzat să dea nume în faţa Comitetul de investigare a activităţilor non-americane2, dar care a respins până şi cea mai uşoară cale de ieşire: oferta preşedintelui de a-i da drumul în schimbul unei fotografii alături de Marilyn Monroe. În opera lui Miller, neliniştile publice şi cele personale se întrepătrund într-o urzeală de obligaţii morale şi responsabilităţi reciproce.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu această carte. În Arthur Miller, Bigsby, erudit şi romancier britanic, îşi amplasează personajul în contextul răbufnirilor politice şi sociale ale vremurilor sale. „Aceasta este povestea unui scriitor, dar şi a Americii“, spune el la început. Ei bine, nu tocmai. Descrisă cum se cuvine, aceasta este de fapt povestea primelor opere şi a celor mai mari triumfuri ale unui scriitor, pe fundalul unor crize care au avut loc între naşterea sa în 1915 şi Jeremy McCarter scrie pentru Newsweek şi este editorul unei compilaţii de lucrări ale lui Henry Fairlie, „Bite the Hand That Feeds You: Essays and Provocations“, publicată recent.

1 Proiectul Federal de Teatru a fost activ în anii 1935-1939, ca urmare a promulgării seriei de programe economice cunoscute sub numele de New Deal (1933) (n. trad.).

2 Comitet care îi investiga pe cei cu simpatii comuniste (n. trad.).

FOTO: ASSSOCIATED PRESS

cel de-al treilea său mariaj de la începutul anilor ’60. Graţie unei documentării – care atestă ca surse o serie de materiale nemaivăzute până atunci –, relatările lui Bigsby ne dezvăluie un Miller care, în America celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, încearcă să nu-şi piardă capul şi demonstrează că, până şi în privinţa contradicţiilor, era mare. Încă de la început, Miller a scris plecând de la premiza că dramaturgii trebuie să îmbrăţişeze lumea, doar că lumea nu i-a întors această afecţiune. Fiul şi nepotul unor imigranţi est-europeni, şi-a văzut familia pierzându-şi averea în Marii Crize. El nu a simţit prăbuşirea doar ca un colaps financiar, ci ca „o catastrofă morală, o revelaţie violentă a ipocriziilor din spatele faţadei societăţii americane“. Marxismul i-a oferit acestui tânăr şi nefericit locuitor din Brooklyn o cale de a desluşi sensul rămăşiţelor acelei catastrofe, iar teatrul – o unealtă pentru a le pune în ordine. Inspirat de Clifford Odets, a început să scrie piese care îşi propuneau cu francheţe să schimbe lumea. După cum spunea: „aici erau actorii, iar acolo publicul, căruia puteai să i te adresezi direct şi să-l radicalizezi“.

Dacă aţi văzut Toţi erau fiii mei, despre un tată care vinde componente aeronautice defecte ce curmă vieţile unor piloţi ai armatei, sau Moartea unui comis-voiajor, în care Willy Loman se cufundă în abisul dintre promisiunile capitalismului american şi cruda realitate a acestuia, nu e nevoie ca un academician britanic care să vă spună că piesele lui Miller au un caracter polemic. Această carte arată, însă, clarifică în mod inedit cât de multe dintre frământările personale ale lui Miller se reflectă în opera lui. Cu o frecvenţă aproape comică – de peste douăsprezece ori – Bigsby descoperă o legătură între momentele de criză din viaţa lui Miller şi o abordare literară ulterioară. Câteva din aceste exemple sunt cunoscute, ca atunci când şi-a dramatizat problemele cu Monroe în După cădere. Altele sunt neclare, precum poveştile, memoriile şi poeziile nepublicate, în care Miller cel atât de discret încearcă să găsească o explicaţie pentru problemele sale conjugale sau îşi aminteşte de cum a fost expus din tinereţe la rasismul sudist virulent.

Bigsby şi-a câştigat accesul la aceste materiale noi după ce a petrecut ani buni scriind despre dramaturg şi ocupând poziţia de director al Centrului Arthur Miller la Universitatea din Anglia de Est. Avantajele acestei pregătiri nu se rezumă doar la faptul că ştie cum să interpreteze Schleifer, Albert: 49, o scriere bizară de început, ci şi că l-a cunoscut îndeajuns de bine pe Miller încât să îl întrebe direct. Acest „cântec de jale sub forma fluxului conştiinţei“ despre un comis-voiajor epuizat, i-a spus Miller, a fost inspirat din scrierile lui Gertrude Stein – iată genul de legătură pe care nu am putea-o face decât dacă ar fi semnalată de autor. Şi totuşi, oricât de valoroase sunt accesul şi informaţiile din interior deţinute de Bigsby, felul în care şi-a conceput cartea lasă de dorit.

Ea alocă un spaţiu imens experienţelor lui Miller din anii ’50, atât mariajului cu Monroe, cât şi persecuţiilor îndurate de la conservatori pentru convingerile sale pro-sovietice.

(Deşi nu a fost niciodată membru al parti-

Marilyn Monroe şi Arthur Miller, cu câteva ore înainte de nunta lor din iunie 1956.

dului comunist, el s-a considerat marxist până în 1950, relatează Bigsby.) Cartea spune însă foarte puţine despre ultimii 40 de ani din viaţa sa. Bigsby îşi explică alegerea astfel: „Această carte tratează în principal prima jumătatea din viaţa lui pentru că aceasta este perioada în care el s-a format, în care şi-a început conversaţiile cu America, în care, indiferent de îndoielile pe care le-a avut mai târziu, el a schimbat într-adevăr lumea şi continuă să o facă“.

Fără îndoială, este adevărat că Miller, după 1960, nu a mai avut aceeaşi influenţă asupra culturii ca înainte. Deşi va beneficia de aprecieri ca preşedinte al International PEN, calitatea pieselor sale avea să scadă într-atât de mult încât, în 1984, The Oxford Companion to American Theatre se referea la el la timpul trecut. Ceea ce nu ar fi fost confortabil de scris pentru cineva cu o predispoziţie de a-l favoriza pe Miller, aşa cum Bigsby este în mod evident. Dar aceasta este şi perioada din viaţa lui care are cea mai mare nevoie de un studiu. Atât memoriile lui Miller, Timebends, cât şi biografia lui Martin Gottfried din 2003 se încheie subit. Încă nu avem tabloul întreg al acestei măreţe vieţi. În abordarea lui Bigsby există însă o lacună greu de trecut cu vederea. În 1967, Inge Morath, cea de-a treia soţie a lui Miller, l-a adus pe lume pe Daniel, un băieţel cu sindromul Down. Bigsby se descotoroseşte de subiect într-o singură frază, lungă şi stânjenitoare, notând că „urmând sfatul medicului său“, Miller decide că băiatul „va fi mai bine îngrijit într-o instituţie specializată, alături de alţii asemeni lui, decât în casa părintească“. Ce nu menţioneză Bigsby e că Miller nu a făcut nici o referire la băiat în memoriile lui, că nu l-a recunoscut public, şi că, potrivit unui articol amplu publicat de Vanity Fair în urmă cu doi ani, nu l-a vizitat în instituţia de coşmar în care acesta a fost plasat.

Acesta este un subiect delicat şi dureros, dar nu toate informaţiile se reflectă rău asupra lui Miller: potrivit articolului din Vanity Fair, el i-a lăsat lui Daniel un sfert din avere. Totuşi, în lumina a ceea ce cunoaştem, viaţa şi opera lui Miller – bardul îndatoririlor familiale şi sensibilul cronicar al relaţiilor tată-fiu – sunt imposibil de descifrat fără să pui la socoteală felul în care el şi-a tratat propriul fiu. Gottfried, care a avut mult mai puţin acces la Miller decât Bigsby, măcar a acordat subiectului o pagină întreagă.

Acel Miller care se conturează din biografiile lor nu e un om uşor de plăcut. În ciuda a tot ce a scris şi a obţinut în lunga sa viaţă are, într-un mod straniu, ceva rece şi impasibil. Şi totuşi, nu e ceva de admirat în această dificultate de a se face plăcut? O virtute pe care o biografie care ar merge până la moartea sa ar avea-o ar fi aceea de a ne arăta cum un om cu sensibilitatea lui tragică a putut străbate ultra-ironicul secol XXI. Mi-l pot imagina agăţându-se încăpăţânat de meşteşugul său şi repetându-le oamenilor din epoca noastră, obsedată de celebritate, ceea ce a scris după ce Departamentul de Stat i-a retras paşaportul: vroia să fie „lăsat în pace să-mi termin noua piesă, despre care îmi permit h să spun că, de asemenea, nu le va plăcea“.

11

O carte, un mic, o bere?

Bookfest 2009: shopping, tendin e, mo!tenirea grea.

DE VIRGINIA COSTESCHI Ce te determină să te duci la un târg de carte? Dragostea de lectură, interesul pentru publishing, bifarea unui eveniment important, preţurile mai mici, pliantele colorate, micii, berea….fiecare dintre acestea este un motiv la fel de bun pentru români. Anul acesta, am avut ocazia să văd cu alţi ochi un târg de carte, pentru că Book Review a avut un stand de socializare şi bune maniere la Bookfest . Şi aşa mi-am dat seama că sunt o groază de soiuri de vizitatori, de la cititorii avizi de tot ce se poate cumpăra cu un buget restrâns de criză la musafirii care văd într-un târg de orice fel un prilej de a primi gratis diverse chestii, de la semne de carte la pliante şi cărţi deteriorate.

Scena : prima zi de târg, vizitatori mai timizi, dar totuşi dispuşi la mici dialoguri cu miez – mai ales cei trecuţi de a doua şi a treia tinereţe. „Bună ziua, ce vindeţi aici?“ „Nimic, este standul publicaţiei New York Times Book Review, care apare în fiecare luni împreună cu ziarul România liberă“. Răsuflu uşurată după ce am spus toată poezia. „Şi n-aveţi nimic de dat?“ „Puteţi lua exemplare gratuite“. Le răsfoieşte atent: „Nu, n-aş putea să le iau, sunt cam serioase. Dar o lumânare de dé-

12

cor puteţi să îmi daţi?“ Scena : cam ca prima, doar că mi s-au cerut cataloage, pliante, semne de carte şi alte efecte promoţionale. Alţi vizitatori au ţinut să se pozeze în stand, impresionaţi de look-ul spectaculos (îl vedeţi în imaginile alăturate) sau veneau pur si simplu şi îşi împrăştiau sacoşele, genţile şi copiii pe parchet şi se relaxau pe canapea. Zi după zi, astfel de musafiri veneau, plecau, reveneau… Am început să am fobia moşului cu pungă reciclabilă sau a babei afectate, cu pălărie şi poşetă asortate.

Cititorul de carte, cel care trece de la stand la stand şi îşi alege atent titlurile pe care le va lua acasă e o figură din ce în ce mai rară. Mai mulţi sunt ciudaţii care pun întrebări aiuritoare, elevii care vin cu lista de lecturi care trebuie parcurse peste vară şi pensionarii care au bani puţini şi vor să îşi cumpere anumite titluri.

Cei mai dragi mi-au fost aceia care veneau în familie să cumpere cărţi.

Era frumos să îi priveşti cum discută, cum se contrazic, cum învinge totdeauna copilul .

Apoi, mai era şi atmosfera târgului, un adevărat bâlci colorat şi pe alocuri vulgar. Lansările patetice şi zgomotoase, pe modelul „editura care zbiară mai tare are publicul cel mai numeros“, s-au succedat într-un ritm infernal, în ultimele două zile.

„Bine aţi venit în spaţiul (îngust) de lansare al editurii Ţ, unde magnificul om de cultură Ş vă va prezenta cartea …..“. Magnificul de aici era peste câteva ore spiritul pătrunzător pentru o editură cu stand alăturat şi specialistul reputat într-o arie de competenţă tratată cu scrupulozitate de o carte lansată de un publisher din pavilionul celălalt. Nu ştiu dacă cineva a primit vreun mesaj coerent în timpul vreunei astfel de lansări. Şi nu ştiu când editurile – deşi îmi doresc asta de ani întregi şi am mai scris-o aici – vor îndrăzni să fie mai creative în promovare, mai profesioniste în abordarea cărţii ca produs pentru minte şi suflet, nu ca produs ordinar, pe care îl scoţi într-o anumită cantitate şi îl arunci pe piaţă.

O carte nu e un pachet de detergent sau o napolitană ieftină. În ultimul an cartea a devenit în România un produs de lux, nu pentru că aceasta e tendinţa mondială, ci pentru că nu are strategie, nu are marketing şi nu are o politică de preţ care să fie mai blândă cu publicul. Preţurile cărţilor cresc mai puţin din cauza crizei economice şi a scumpirii materiilor prime şi mai mult din cauza lăcomiei celor care le scot sau le menţin pe piaţă. Între Gaudeamus şi Bookfest preţul unei cărţi a crescut aberant, cu un procent semnificativ, situat între  şi  . De ce? Pentru că e

criză economică şi ţara noastră, ca multe altele din lumea asta, suferă de sindromul pietrei stoarse pentru nectar. Patronii încearcă să scoată de la angajaţi mai mult cu salarii mai mici, oamenii încearcă permanent să găsescă nişte chilipiruri, tuturor ni se pare că trebuie să economisim, să salvăm ce se mai poate, dar cădem într-o meschinărie patetică. ********* S-a încheiat un târg de carte de la care editorii aveau mari speranţe financiare. Le-au fost îndeplinite, chiar dacă nu la nivelul pe care îl aşteptau ei. La încasări, au stat cam ca anul trecut, la volum au depăşit cu mult. Criza a determinat ajustarea preţurilor, oferte promoţionale, mai multă flexibilitate în negociere, dar mai puţini scriitori străini invitaţi să îşi lanseze cărţile la noi şi un efort de marketing tradus doar în stivuirea inovativă a cărţilor în stand. În oferta Bookfest , cărţi mari au stat alături de pastişe poleite, iar cumpărătorii au avut de ales între oferte ca la supermarket – cumperi , plăteşti doar  – şi promisiuni decente de cultură. De toate pentru toţi…

Litera International a vândut cel mai bine, cum era de aşteptat, Gabriel Garcia Marquez. O viaţă de Gerald Martin – o carte extraordinară despre un scriitor fantastic.

Printre bestselleruri s-au numărat Marele dicţionar vizual în  limbi, seria de ghiduri turistice vizuale Top , Noul dicţionar universal al limbii române şi Istoria ilustrată a lumii. „Vânzările la Bookfest  au fost constante, dacă ne gândim la perioada similară a anului trecut.

Rezultatele bune au fost susţinute de politica de reduceri la toate titlurile oferite, de discounturile substanţiale de până la   la foarte multe dintre volume. Oferim lucrări esenţiale care nu pot lipsi din biblioteca nimănui (dicţionare, enciclopedii) şi am pus la dispoziţia cititorilor o gamă variată de cărţi (pentru copii, cărţi practice, educaţionale, cărţi de sănătate şi nutriţie ş. a.), iar aceasta a fost pentru noi o reţetă de succes.

Criza economică şi-a făcut simţită prezenţa, fiind reflectată în bugetul de carte al majorităţii clienţilor, care a fost redus. Ca atare, putem vorbi de o compensare a bugetului restrâns cu reducerile substanţiale“, au declarat reprezentanţii editurii. Şi Nemira a înregistrat vânzări bune la Bookfest , în to-

pul preferinţelor cititorilor fiind: Iureşul săbiilor de George R.R. Martin, Pistolarul lui Stephen King, Evanghelia după Satana de Patrick Graham, Suspiciuni de Anna Godbersen şi Istoria cuceririi amoroase de Jean Claude Bologne.

Rao a continuat şi la târgul de carte succesul repurtat cu seria Amurg de Stephenie Meyer şi a vândut numeroase exemplare din Atlasul Terrei, Ingeri şi demoni de Dan Brown, Atlasul universului pentru copii şi Hotel Pastis de Peter Mayle.

Editura Cartier a avut succes la un public elevat, cu titluri precum O istorie a miracolelor de Joachim Bouflet, Jurnal de doliu de Roland Barthes, Geopolitica Uniunii Europene de Sylvian Kahn, Cele mai frumoase mituri ale Greciei/ Cele mai frumoase mituri ale Romei şi Imperiul semnelor de Roland Barthes.

Grupul editorial Corint a avut peste  de exemplare vândute din Sacrificiul vraciului (cartea a şasea din Cronicile Wardstone) de Joseph Delaney şi încasări bune din titluri precum Cercul de aur de Guillaume Prevost, Enigma portalului blestemat de P.B. Kerr, Numele acestei cărţi este secret de Pseudonymous Bosch, Codul bunelor maniere la masă pentru copii de Peggy Post & Cindy Post Senning, toate de la Corint Junior. Leda a cucerit cititorii cu romanele Morţi cu toţii de Charlaine Harris (vol. din seria Trueblood/ Vampirii sudului), Stâlpi de sare de Fadia Faqir, Umbra torţionarului de Gene Wolfe, În absenţa tatălui de Stelian Ţurlea şi Miss Perfumado şi alte femei de Bedros Horasangian.

Iar Corint a mizat pe Învaţă să trăieşti sănătos de Valentín Fuster, Istoria lumii pentru copii, Viaţa pe un peron de Octavian Paler, Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel CristeaEnache şi Ghid de călătorie – Paris.

Editura Trei a vândut peste  de exemplare din Semnele trupului de Joan Liebman-Smith & Jacqueline Nardi Egan şi s-a apropiat de această cifră cu titlurile Fata care s-a jucat cu focul de Stieg Larsson (din trilogia Millennium) şi Bărbatul de azi explicat femeilor de Gerard Leleu.

Iar Pandora M a cucerit cu Jakuza Moon. Memoriile unei fiice de gangster de Shoko Tendo –  exemplare vândute şi De ce mint copiii? de Paul Ekman.

Editura Herald, stăpâna nişei cărţilor de spiritualitate, a înregistrat vânzări bune la titlurile Dao de Jing (Cartea despre Dao şi Virtute) de Lao Zi, Scrieri sacre ale Japoniei,

Coranul, Dogmatica Bisericii de Karl Barth şi Mintea fără margini de Jiddu Krishnamurti.

La standul editurii Univers de la această ediţie a Bookfest, cel mai mare succes (atât ca interes manifestat de către vizitatori, cât şi ca procent din cifra totală de vânzări) l-au avut doi autori: Alexandr Soljeniţîn şi Roberto Saviano. „Am reeditat trei cărţi din opera scriitorului rus (Arhipelagul Gulag – ediţie în  volume, Pavilionul canceroşilor – ediţie în  volume şi Două secole împreună – evreii şi ruşii înainte de revoluţie, primele  volume şi Două secole împreună – evreii şi ruşii în epoca sovietică, ultimele  volume), care s-au vândut atât separat, cât şi sub forma unei oferte speciale:  de lei toate titlurile. Numărul mare de cumpărători ai pachetului Soljeniţîn ne-a determinat să regândim şi să prelungim această ofertă şi pentru alţi cititori fideli, într-o promoţie în perioada imediat următoare“, spune Mihaela Pandele de la Univers. Lansată pe piaţă la Bookfest, Gomora lui Saviano a atras atenţia celor care fie auziseră deja despre cartea care a făcut valuri în străinătate, fie văzuseră ecranizarea, o peliculă laureată anul trecut la

Cannes şi care a avut premiera în România în luna mai. Povestea ziaristului italian care denunţă tenebroasele afaceri ale Camorrei într-un demers jurnalistic transformat într-o carte puternică va suscita în mod cert şi în România comentarii, iar aşteptările Univers în privinţa vânzărilor sunt optimiste.

La standul Mladinska, de cel mai mare succes s-au bucurat cărţile pentru copii, atât cele pentru preşcolari, gen cărţi de colorat, exerciţii creative cu stickere, cât şi enciclopediile pentru adolescenţi. În topul vânzărilor au intrat: Aventurile Căpitanului Chiloţilă, Zâne şi spiriduşi, Micii năzdrăvani, Infopedia, Enciclopedia naturii europene.

Editura Art şi-a impresionat cititorii cu Atlas de mitocănie urbană, Urania de J.M.G. Le Clézio, Ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze de Ilina Gregori, Ucide arbitrul! de Fraţii Presniakov şi Rolul familiei mele în revoluţia mondială de Bora Ćosić.

La Humanitas s-au vândut cel mai bine Jurnal de Oana Pellea –  ex., Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa de Lucia Hossu Longin, Întoarcere în secolul  de Ioana Pârvulescu, Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu şi Balul fantomelor de Radu

Paraschivescu. Humanitas Fiction a vândut bine volumele Cu mănuşi de Mihaela Nicola, Vechiul oraş imperial de Yasunari Kawabata, Casa de la Riverton de Kate

Morton, iar Humanitas Multimedia audiobook-urile Jurnal de Mircea Eliade, în lectura lui Marcel Iureş, În sfârşit, nefumător de Allen Carr, în lectura lui Marius Vintilă şi Metamorfoza de Franz Kafka, în lectura lui Răzvan Vasilescu.

Cărţile-vedetă ale editurii Publica au fost: Confesiunile unui bancher toxic de Cresus, Funky Business Forever de Kjell Nordstrom şi Jonas Ridderstrale, Întoarcerea economiei declinului şi criza din  de Paul Krugman.„Tot la Bookfest s-a epuizat şi primul tiraj al cărţii Screw it, Let`s do it! de Richard Branson. Privesc cu optimism către cei care vor citi aceste cărţi. Procesul de schimbare prin care trec astăzi companiile şi regândirea întregului sistem vor fi mai uşor de înţeles“, a declarat Bogdan Ungureanu.

La Polirom, cele mai căutate titluri au fost Mărturisirile unui disident convertit de Adam Michnik, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian de Marta Petreu, Dicţionarul ideilor fixe. După  de ani de Eugen Istodor, Seducătoarea din Florenţa de Salman Rushdie, Simetria de temut de Tracy Chevalier, Ritornela foamei de J.M.G. Le Clezio,

dar şi Cartea şoaptelor de Varujan Vosaganian, Raport asupra singurătăţii de Augustin Buzura şi Cum să uiţi o femeie de Dan Lungu. La Cartea Românească s-au vândut bine Proorocii Ierusalimului de Radu Aldulescu, Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen de Serban Anghene şi Coada de Dragoş Voicu.

Pentru Curtea Veche Publishing, la Bookfest  a fost puţin mai bine decât anul trecut. Au fost mai multe cărţi vândute, dar valoarea nu o depăşeşte cu mult pe cea de anul trecut pentru că au fost reduceri mari şi per titlu (între  şi ) şi per pachet (între  şi ) pentru autorii Jamie Oliver, Orhan Pamuk, Robert Kiyosaki, dar şi pe domenii. S-au vândut cu succes Kremlinul de zahăr de Vladimir Sorokin, Un pământ nou de Eckhart Tolle, Pe scurt, vă rog! de Vaclav Havel, Era supărăcioşilor de Toader Paleologu, Geopolitica Matrioşkăi de Adrian Cioroianu, audiobookul Basme fermecate în lectura Margaretei Pâslaru, Fii Fericit de Tal Ben-Shahar (cel mai audiat curs la Harvard), pachetul Jamie Oliver, pachetul Orhan Pamuk.

La editura Aquila au intrat în topul bestsellerurilor mai ales ghidurile + de toate felurile, gastronomia şi poveştile clasice: Ghid complet Bulgaria, Ghid de buzunar Veneţia, Ghidul simptomelor,  reţete. Preparate rapide şi O mie şi una de nopţi.

13

Exersaţi, exersaţi, exersaţi Această relatare biografică arată că Masters şi Johnson şi-au dedicat viaţa sexului, dar dragostea era un cuvânt interzis.

DE CRISTINA NEHRING

„N

U-MI pot închipui o lectură mai plictisitoare“, a răspuns cercetătorul în domeniul sexului William Masters când a fost întrebat, la 60 şi ceva de ani, dacă nu voia să-şi scrie memoriile. Această carte există acum – şi e senzaţională. Totodată, nu e deloc seducătoare sau generatoare de invidie. Şi în asta, probabil, se află şi importanţa ei crucială.

Poate cumva să fie tristă viaţa unui om care, în afara orelor de somn, şi-a petrecut aproape toţi anii de maturitate fie făcând sex, fie uitându-se la sex sau vorbind despre sex?

MASTERS OF SEX

The Life and Times of William Masters and Virginia Johnson, the Couple Who Taught America How to Love de Thomas Maier Ilustrată. 411 pag. Basic Books. 27.50 $ Răspunsul, după cum aflăm din revelatorul volum Masters of Sex (Masters şi sexul) al lui Thomas Maier, e un „da“ răspicat.

Născut în 1915 în Cleveland şi trimis 15 ani mai târziu la internat de către un tată abuziv care i-a spus să nu se mai aştepte la sprijin pe viitor, Masters a muncit cu sârguinţă, în ciuda limitărilor şcolare. În timpul studiilor medicale i-a dat prin cap că ar putea deveni un excelent cercetător într-ale sexului. Doctorii nu ştiau nimic despre sexualitatea umană, în afara studiilor lui Alfred Kinsey din anii ’40 şi ’50, cam cu zece ani înainte să-şi înceapă treaba Masters şi Johnson. Însă Raportul lui Kinsey era bazat în mare parte pe informaţii indirecte – interviuri cu pacienţi. William Masters nu voia să vorbească; el voia să vadă, să măsoare, să filmeze, să atingă.

Nu numai că a pus mâna pe un post foarte bun la catedra de obstetrică-ginecologie de la Universitatea Washington din St. Louis, dar în 1955 a căpătat şi binecuvântarea înaltului comisar al poliţiei oraşului şi a arhiepiscopului pentru un studiu revoluţionar despre sexualitatea feminină realizat în bordeluri.

Maier scrie că, în numele ştiinţei, Masters s-a uitat prin gaura cheii şi prin oglinzi semitransparente observând „durata unui act sexual, punctele de intrare şi de plecare, ba chiar şi gradul de zgâlţâire a patului“.

Problema cu această metodă nu era doar disconfortul (încercaţi să vă puneţi halat de laborator şi papion, aşa cum făcea întotdeauna Masters, în vreme ce vă ghemuiţi prin ungherele umede ale unui bordel), ci faptul că reacţiile sexuale ale prostituatelor nu erau mai deloc reprezentative pentru toate femeile. Masters însuşi şi-a dat seama de asta, dar n-a schimbat abordarea până în ziua în care un tânăr student încrezător în sine şi familiarizat cu industria sexului (care i-a şi dat vestea uluitoare

Cristina Nehring a scris cartea „A Vindication of Love: Reclaiming Romance for the Twenty-First Century“.

FOTOGRAFIE DE GEORGE TAMES/THE NEW YORK TIMES

William Masters şi Virginia Johnson luând interviu unui cuplu în 1969. că femeile simulează uneori orgasmul) i-a spus că nu înţelegea o iotă din sexualitatea feminină. Masters avea aşadar nevoie de un partener de cercetare de sex opus.

Virginia Johnson era o secretară dintr-o clinică de obstetrică-ginecologie, de două ori divorţată, cu doi copii şi fără diplomă. Era atrăgătoare, versată sexual şi, aspect mai important, imorală. Nu-i păsa nici cât negru sub unghie de agitaţia pe tema dragostei şi romantismului. Sexul fusese dintotdeauna o activitate plăcută căreia i se dedicase, pe rând, cu diferiţi parteneri: unii se îndrăgostiseră de ea, dar pe majoritatea îi părăsise fără nici o jenă. „Doamne fereşte, chiar am fost aşa de insensibilă?“, exclamă ea când i se aminteşte de modul stângaci în care s-a descotorosit de iubitul ei din liceu. Cu aceeaşi răceală s-a descotorosit şi de cei doi soţi. Dar, pe de altă parte, i-a spus odată unui reporter că „nu m-am măritat niciodată cu cineva la care să ţin cu adevărat“, o posibilă reacţie la o idilă cu un arătos căpitan din armată, cu care avusese o legătură în tinereţe şi care o părăsise ca să se întoarcă la logodnică. „Am avut un interes activ faţă de sex“, recunoştea Johnson, „dar niciodată un interes deosebit faţă de bărbaţii cu care am avut legături“.

Această femeie a fost mană cerească pentru Masters. La început, ea a fost de acord să privească şi, în scurtă vreme, să facă sex cu el. Relaţiile sexuale au devenit repede o parte din contractul lor de muncă: când ea n-ar mai fi „vrut s-o facă, ar fi fost înlocuită“,

după cum atesta asistentul lui Masters, dr.

Robert Kolodny.

Masters era însurat pe atunci, iar Johnson avea o relaţie cu un judecător. Şi ce dacă?

Faptul că întreţineau relaţii sexuale aproape în fiecare noapte făcea parte din etica muncii lor. Dezbrăcat la pielea goală, Masters „îi dădea instrucţiuni lui Gini să rămână pe cât de profesională cu putinţă“ şi i-a spus că „aceste întâlniri n-ar trebui să depăşească nivelul investigaţiei ştiinţifice“, scrie Maier. Într-adevăr, după cum îşi amintea Johnson, „nu-l doream deloc şi n-aveam nici un interes pentru el“.

Asta nu i-a împiedicat să facă „sport sexual“ vreme de 13 ani, până când Johnson a dat peste un milionar din industria parfumurilor care voia să se însoare cu ea. Masters s-a temut că astfel se termina şi parteneriatul lor medical, deja faimos în toată lumea, aşa că a divorţat în grabă şi s-a căsătorit cu Johnson, iar viaţa lor sexuală a scăzut treptat. ĂSĂTORIA lor a durat 20 de ani, timp în care au susţinut, în faţa publicului american, că erau perechea ideală de iubiţi.

Pe de altă parte, n-au folosit niciodată cuvântul „iubire“, pe care Masters îl considera imprecis şi nepotrivit. Amândoi ştiau în ce consta relaţia lor: în succesul produsului lor, care, cu timpul, a devenit ştiinţa sexuală revoluţionară a mărcii Masters şi Johnson. Johnson se lăuda că erau la fel de renumiţi ca şi Kleenex.

Dar la ce bun? Ce-au aflat din cele peste 10.000 de orgasme pe care le-au observat în

C

laborator? Admiratorii precum Maier indică faptul că cei doi l-au detronat pe Freud, dezvăluind că nu există nici o diferenţă calitativă între un orgasm vaginal şi unul clitoridian, şi că au făcut descoperiri importante în privinţa lubrifierii vaginale şi a contracţiilor în timpul excitaţiei.

Dar eu aş zice că, pentru fiecare mit demitizat, cei doi au introdus un alt mit, la fel de nociv.

Exemplu: dacă înainte se credea că femeile erau mai puţin interesate de sex decât bărbaţii, Masters şi Johnson au susţinut că, dimpotrivă, femeile sunt mult mai dotate sexual, trecând cu uşurinţă de la un orgasm la altul. Se înţelege de la sine că o asemenea idee face multe valuri. În cazul în care femeia nu-şi ia zborul pe geam ca o vrăjitoare pe mătură – ca să rămână afară ore în şir – partenerul ei e înclinat să se încrunte şi să se întrebe dacă el e un amant prost sau dacă ea are o „disfuncţie sexuală“.

Autor al unei biografii anterioare a lui Benjamin Spock, Maier are o excelentă părere despre realizările subiecţilor săi. Le trece cu vederea gafele din carieră, precum cercetarea lor dubioasă în privinţa „conversiunii homosexuale“. Le minimalizează lipsa de sinceritate personală, automitizarea şi miile de contradicţii. Are o abordare banală, nu scrutătoare: cuplurile „îşi pierd inocenţa“ când fac dragoste, iar în noaptea în care adolescenta Virginia face sex pentru prima oară, autorul ne spune că e „destul de plăcut pentru ea, deşi cu totul inedit“. Aşadar, nu e deloc surprinzător că nu înţelege mare lucru din stilul literar stângaci şi incomprehensibil al lui Masters şi Johnson.

Poate că adevărata revelaţie o constituie viaţa lui Masters şi Johnson şi nu cercetările lor. La finalul căsniciei lor de faţadă şi a circului medical pe care l-au făcut, Masters a părăsit-o pe Johnson aşa cum şi-a părăsit şi prima nevastă (şi aşa cum şi-a abandonat şi Johnson foştii soţi): cu sânge rece. Un bilet de patru cuvinte şi şi-a luat tălpăşiţa.

A fost vreodată fericit cu ea? În autobiografia sa nepublicată, Masters, care a murit în 2001, dedică mai mult timp dobermanilor lui. În prezent, Johnson trăieşte singură într-un apartament din apropierea fostului laborator de sex: a distrus casetele din perioada cercetărilor desfăşurate cu Masters, regretă diploma pe care el n-a lăsat-o s-o obţină şi suspină după bărbaţii cu situaţii mai avantajoase cu care nu s-a măritat niciodată. Maier, care i-a luat ample interviuri şi care a impus Universităţii Washington să-i confere lui Johnson un titlu de doctor honoris causa, o compătimeşte.

Masters s-a însurat ulterior cu o femeie pe care o cunoscuse în tinereţe şi căreia îi dusese odinioară două duzini de trandafiri şi un bilet de dragoste la care nu primise răspuns.

La vârsta de 79 de ani, când a aflat că ea nu primise acei trandafiri, a cerut-o în căsătorie. După nuntă, Masters arăta mai fericit ca oricând şi a declarat presei că se verificau descoperirile sale în privinţa vitalităţii sexuale la vârsta a treia: „Dar ceea ce mi se pare romantic e să stăm faţă în faţă la masa de mic dejun şi să mă uit la ea – e o femeie frumoasă“. Tehnicianul sexului devenise romantic.

Poate că e vremea să-i urmăm exemplul. h 15

Exhibiţioniştii

Citind pentru a supravieţui

Arta Muzeului Metropolitan e eclipsată de personalităţi în această cronică.

Un om, 51 de volume clasice şi un an tumultuos.

DE AMY FINNERTY

M

ICHAEL Gross, jurnalist şi autor de succes, organizează Rogue’s Gallery (Galeria potlogarilor), istorisire neobosit de detaliată şi istorie plină de bârfe a Muzeului Metropolitan de Artă din New York, nu în jurul celor peste două milioane de opere de artă – multe sustrase

ROGUES’ GALLERY

The Secret History of the Moguls and the Money That Made the Metropolitan Museum de Michael Gross 545 pag. Broadway Books. 29.95 $ din morminte, multe donate cu generozitate; multe venerate de umanitate, multe apreciate de curatori geloşi –, ci în jurul câtorva bărbaţi (şi rareori femei) care au condus probabil cea mai importantă instituţie culturală a Americii. Custozii de la Met sunt „potlogarii“ din titlul cărţii.

Directorii muzeului (au fost nouă de la inaugurare încoace), curatorii şi membrii

Proximitatea faţă de comori, spune autorul, e un narcotic puternic, iar muzeul a atras dintotdeauna marile orgolii. consiliului administrativ, plus avuţii care au donat colecţii importante, asigură împreună un succes eclatant al galeriei de realizări şi erori umane. Gross susţine că locul acesta a inoculat străjerilor săi „aroganţă, elitism, condescendenţă, vanitate şi chiar demenţă“.

Planificatorul urban Robert Moses – „ţarul oraşului din secolul 20“, conform lui Gross – era conştient de această problemă.

Spre sfârşitul anilor 1930 a forţat muzeele elitiste să fie mai democratice, mai distractive şi mai deschise spre comunitate.

Dar proximitatea comorii, susţine autorul, e un narcotic puternic, iar Met a atras dintotdeauna – şi a exaltat – marile orgolii (mulţi dintre angajaţi locuind într-o zonă restrânsă din Upper East Side).

Luigi Palma di Cesnola a devenit primul director la Met în 1879. Acest fost merce-

Amy Finnerty e editor la World Affairs Journal.

16

nar avea origini la fel de dubioase ca unele dintre colecţiile peste care prezida. În 1865, speculând o relaţie vagă cu recent asasinatul Abraham Lincoln, a reuşit să fie numit ambasadorul Statelor Unite în Cipru, iar acolo, mirosind oportunitatea, a început să foreze morminte. În câţiva ani a colectat 12.000 de obiecte, pe multe dintre acestea instalându-le mai târziu la Met. Cesnola şi-a revelat dispreţul pentru public în timpul unei dezbateri privitoare la deschiderea tânărului muzeu duminica, pentru a fi accesibil mulţimii de lucrători din oraş. Numindu-i „rataţi“ şi „mizerabili“, a decretat ideea ca irealizabilă, imaginânduşi vizitatorii care „ar coji banane, ar înfuleca prânzul“ sau „chiar ar scuipa“ în muzeu.

Gross, printre ale cărui volume anterioare se numără Model şi 740 Park, furnizează o serie de informaţii compromiţătoare despre personajele respective. Un preşedinte al muzeului, J. P. Morgan, a devenit paranoic şi psihotic spre sfârşitul vieţii; William Ivins, directorul muzeului în 1938, avea un temperament „absolut intempestiv“, conform asistentului său, fiind supranumit Ivins cel Groaznic; Arthur Houghton, preşedinte din 1964 până în 1969, era „un soţ în serie, a cărui cea mai recentă nevastă era întotdeauna mai tânără decât cea anterioară“. Într-o dezvăluire tipică, Thomas Hoving, directorul carismatic al muzeului din 1967 până în 1977, îşi aminteşte conversaţia pe care o avusese cu Robert Lehman, cel care va deveni primul preşedinte al consiliului administrativ. Hoving afirmă că atunci când a propus un finanţist evreu pentru consiliu, Lehman, care era şi el evreu, a obiectat la nominalizarea acestuia, explicându-i lui Hoving diferenţa dintre „evreii episcopali“ şi cei pe care îi desemna cu generozitate ca fiind o varietate mai puţin dezirabilă (autorul menţionează că fiul lui Lehman se îndoieşte de credibilitatea lui Hoving în această chestiune.)

Hoving – spre deosebire de cei care conduseseră recent muzeul, el a cooperat cu Gross – e esenţial pentru multe dintre cele mai spumoase pasaje. Într-unul din ele îl numeşte pe Nelson Rockefeller „un şarlatan meschin“. În altul îşi aminteşte de relaţiile delicate cu ceea ce era numit Culture Gulch (prăpastia culturală), biroul cultural de la New York Times (Arthur Ochs Sulzberger, preşedinte onorific al companiei The New York Times, a funcţionat ca preşedinte al consiliului director al muzeului din 1987 până în 1998.)

Charlie şi Jayne Wrightsman, filantropi şi foşti membri ai consiliului administrativ de la Met, reprezintă o sursă bogată de material zvonistic, incluzând nume celebre ale protipendadei şi parvenitismului social. Într-un pasaj probabil la fel de snob cum se presupune că e muzeul, Gross afirmă că Charlie Wrightsman a angajat un meditator care să-i educe soţia nu doar în ceea ce priveşte manierele mondene şi franceza, ci şi într-o „engleză corectă“. În mod cert Met a fost folosit să spele reputaţii şi averi, iar la rândul lui se foloseşte de susţinători. Însă în această prezentare, din păcate, arta lui magnifică e h îngropată în detalii oripilante.

DE ALEXANDER NAZARYAN

„Î

N multă înţelepciune e şi multă nefericire“, ne învaţă Ecleziastul, iar în afectuoasa carte de memorii intelectuale a lui Christopher R. Beha găsim berechet din ambele. Când se apuca să citească toate cele 51 de volume din Harvard Classics – cunoscute ca Raftul de un metru şi jumătate – Beha supravieţuise unui cancer sanguin şi îşi văzuse fratele geamăn aproape de moarte în urma unui accident de maşină.

Iar în anul care avea să îl poarte pe Beha din

THE WHOLE FIVE FEET

What the Great Books Taught Me About Life, Death, and Pretty Much Everything Else de Christopher R. Beha Ediţie ilustrată. 258 pag. Grove Press. 24 $

Grecia antică în secolul al XX-lea, boala şi moartea se întorceau încă o dată, reamintindu-i că învăţătura, oricât ar fi de multă, nu poate oblitera ceea ce Pascal numea „eterna tăcere a acestor spaţii infinite“.

Publicat întâia oară în 1909, Raftul de un metru şi jumătate a fost conceput de preşedintele Charles W. Eliot de la Harvard ca „un bun suplinitor al educaţiei liberale“ pentru clasa de mijloc în creştere şi însetată de cunoaştere. Toate numele mari şi ideile importante se găseau aici: Sofocle, Chaucer, Constituţia sau trei tratate despre scarlatină, pentru varietate. Bărbaţi şi femei de rând care nu puseseră niciodată piciorul în campusul Harvard puteau acum să aspire la culmile civilizaţiei occidentale.

Alexander Nazaryan scrie un roman despre crima organizată rusească.

Produs al şcolilor private din Manhattan şi al Princetonului, Beha pare un candidat improbabil pentru acest gen de auto-perfecţionare onestă. Dar, asemenea maselor proletare care reprezentau audienţa dorită a lui Eliot, Beha căuta cu disperare o despărţire de mundan. La 27 de ani era încarnarea tânărului dezorientat: scriitor nevoiaş, cu o slujbă marginală şi serios îndatorat. Căutându-şi mântuirea sau cel puţin ceva de făcut, el s-a jurat într-un ajun de An Nou singuratic să-şi petreacă următoarele 12 luni citind Harvard Classics, colecţia care acumulase deja mult praf în biblioteca părinţilor.

Un tânăr înstărit cuibărit cu Platon şi Goethe sună ca un truc literar, ba chiar unul banalizat. Dar viaţa a încălcat brutal tihna studioasă a lui Beha, iar el s-a ridicat la înălţimea provocării, aşternând o naraţiune neaşteptată care reconciliază abil gândurile măreţe cu suferinţa telurică. Prin această realizare, el devine un exemplu elegant pentru literatură ca tovarăş zilnic, cu nimic mai puţin valoros decât un iPod.

A

NUL său petrecut alături de Harvard Classics – pe care Beha le citeşte consecutiv, fără să sară şirul – debutează nepromiţător când o mătuşă dragă lui descoperă că are cancer de piele. Beha citeşte lângă patul ei de suferinţă cu o însufleţire sporită în timp ce cancerul trece din sistemul sanguin în creierul ei.

Harvard Classics nu mai reprezintă o evadare, ci modalitatea de a cunoaşte această lume mai plenar înainte ca şi el să fie nevoit s-o părăsească. Sfatul grav oferit de Marc Aureliu (volumul II) reverberează în aceste luni de iarnă mohorâte: „o limită a timpului e fixată pentru tine, pe care dacă nu-l vei folosi pentru a alunga norii minţii tale îl vei pierde, iar tu te vei duce de asemenea, fără putinţa de a te întoarce vreodată“.

Totuşi, nici cea mai mare înţelepciune nu va explica straniile căi ale acestei lumi. În timp ce jeleşte moartea mătuşii în primăvara care urmează, Beha află că suferă de maladia Lyme. Secătuit din nou de boală, visează la consolarea „altor imaginaţii capabile să mă scoată afară din mine“. Eliberarea soseşte, neaşteptat, sub forma autobiografiei uimitor de sincere a lui John Stuart Mill (volumul XXV), filosoful sobru care a suferit o cădere nervoasă după şi-a dat seama că devenise o „simplă maşinărie gânditoare“.

Galeria pe care o face Beha clasicilor are limite: „Pot spune cu încredere că ochii mei au trecut peste fiecare cuvânt“, e cam tot ce poate rezuma din Originea speciilor a lui Darwin (volumul XI). Totuşi, el abordează clasicii fără viziunea apocaliptică a războinicului cultural sau cu genul de sentiment popularizator care îl reduce convingător pe Aristotel la rolul unui guru al auto-perfecţionării. Clasicii umilesc, cum e de datoria lor.

Reflectând asupra miilor de pagini pe care le-a citit în ceea ce poate fi numit fără greş annus horribilis, Beha realizează că „toată înţelepciunea din lume e o mică recompensă pentru lucrurile imposibil de cunoscut“. h

FOTOGRAFII DE LIBRADO ROMERO/THE NEW YORK TIMES (STÂNGA) ŞI JOSEPHINE SITTENFELD

Scriind pentru diavol Naratorul acestui roman, un suflet chinuit din Barcelona, acceptă o sarcină sinistră. of the Damned şi a scris un roman „serios“ cu numele său adevărat – care are un eşec umilitor –, observă că „poate ar fi fost mai bine pentru toată lumea, mai ales pentru mine, dacă Ignatius B. Samson nu s-ar fi sinucis niciodată, iar David Martín nu i-ar fi luat locul“. E posibil să vedem în The Angel’s Game gestul întâmplător al lui Ruiz Zafón de a uita de propriul Ignatius B. Samson şi a scrie ceva mai puţin frivol şi mai important.

Personajele din acest roman sunt un pic mai complexe decât cele din The Shadow of the Wind, ritmul narativ întrucâtva mai contemplativ şi există o sugestie în epilog că diavolul (ajutat de David) este oare-

DE TERRENCE RAFFERTY AVID MARTÍN, tânărul erou şi narator al noului roman sumbru şi seducător de Carlos Ruiz Zafón, The Angel’s Game (Jocul îngerului), este unul din acei scriitori care suferă chinurile celor osândiţi în practicarea propriului meşteşug.

Nu că ar avea mult de furcă în a imagina poveşti sau că se agită mult pentru a găsi le mot juste. De fapt, scoate pe bandă ceea

D

THE ANGEL’S GAME

de Carlos Ruiz Zafón Traducere de Lucia Graves 531 pag. Doubleday. 26.95 $

ce numeşte proză „de duzină“ cu o uşurinţă de invidiat, mai întâi sub forma unui serial săptămânal de ziar numit The Mysteries of Barcelona – oraşul său natal – şi mai târziu, sub pseudonimul Ignatius B. Samson, într-o serie lunară de cărţi intitulată City of the Damned, care necesită, spune el, un ritm constant de 6,66 pagini pe zi.

Acest ritm ciudat de precis este un indiciu pentru sursa agoniilor altfel inexplicabile ale lui David. A acceptat un angajament profitabil de la un editor misterios din Paris, un tip volubil şi abil ce pretinde că reprezintă ceva cunoscut drept Éditions de la Lumière – care, David a început să bănuiască, înseamnă că s-ar putea să fi făcut în realitate un pact cu diavolul.

N-ar fi primul scriitor care ar nutri acest gând sumbru. În primul paragraf al acestei lungi şi bizare naraţiuni, el afirmă că fiecare scriitor porneşte pe o pantă instabilă din momentul în care primeşte plata sau măcar un cuvânt de laudă pentru opera lui. „De atunci înainte“, declară David, „este damnat, iar sufletul său are un preţ“.

Solemna hiperbolă a declaraţiei te face să râzi, dar sentimentul nu e, poate, în totalitate necunoscut acelora dintre noi care îşi câştigă existenţa aşternând cuvinte pe hârtie. Majoritatea scriitorilor, desigur, n-ar exprima sentimentul atât de melodramatic, dar acesta e stilul lui David – şi al lui Ruiz Zafón. În The Angel’s Game, ca şi în romanul său anterior, The Shadow of the Wind, el urzeşte o intrigă fantastic de amănunţită dintr-o idee redusă şi ciudată. Aici avem de-a face cu noţiunea că un scriitor ar putea, într-o zi proastă, să cedeze unui sentiment de zădărnicie a valorii vocaţiei sale, ar putea începe să creadă că acţiunea spunerii unei poveşti nu e doar deşartă, ci indiscutabil diabolică.

Nu e vorba de Faust. Flamboaianta naraţiune crudă a lui Ruiz Zafón e ceva în întregime absurd, o poveste a pactuluicu-diavolul al cărei unic scop e să le ofere cititorilor o mică aluzie despre plăcerile tainice ale artei literare, despre bizarul fior de a spune poveşti ignorând propria Terrence Rafferty realizează rubrica de Horror pentru Book Review.

ILUSTRAŢIE DE PATRICK THOMAS

E o mică satisfacţie sadică în a privi cum un scriitor de literatură horror cedează în faţa răului violent care i-a furnizat materia primă.

conştiinţă. Saga lui Davis începe în ultimele zile ale Primului Război Mondial şi se încheie cu un epilog straniu în 1945. Cea mai mare parte a acţiunii se desfăşoară în anii 1920, când, după succesul timpuriu al seriilor The Mysteries of Barcelona şi City of the Damned (din care produce 27 de volume), tânărul romancier e lovit de o boală letală şi i se dă de înţeles că a lucra pentru acel elegant parizian, Andreas Corelli, ar putea să-l salveze. Tot ce trebuie să facă e să scrie şi oricum la asta se pricepe cel mai bine.

Proiectul literar în care Corelli l-a introdus pe David îl angrenează în tot felul de înşelătorii şi infracţiuni făţişe, inclusiv un mare număr de morţi violente. (Expoziţia romanului e lentă, dar în cea de a doua jumătate cadavrele se strâng într-un ritm impresionant.) David, a cărui sensibilitate

are un aer gotic evident, s-a mutat într-o casă demult părăsită, cu un turn, unde, află mai târziu, un fost angajat al sinistrului Corelli a trăit odinioară şi a avut un sfârşit nefericit. Evident, semnele sunt de rău-augur. Dar, într-un fel, David se simte ca acasă în centrul acestor macabre întâmplări. Când, în cele din urmă, povesteşte totul unui poliţist, scepticul sticlete observă că „seamănă cu ceva din City of the Damned“.

E o mică satisfacţie sadică să fii martorul cumplitei proiecţii a soartei lui David, să-l priveşti cum devine victimă îngrozită a exact genului de rău violent care i-a constituit materia primă şi e greu să nu bănuieşti că Ruiz Zafón nu exprimă cel puţin o urmă de ambivalenţă în privinţa propriei imaginaţii destul de bogate. La un moment dat, după ce David a abandonat seria City

cum responsabil pentru ororile reale din al Doilea Război Mondial.

Dar seriozitatea şi scopul înaltei moralităţi nu sunt uşoare pentru scriitorii ca Ruiz Zafón. El este în esenţă un hedonist al cărui temperament se îndreaptă spre emoţii puternice şi către proza purpurie care le intensifică (superba traducere în engleză de Lucia Graves surprinde excesul ciudat de senin al stilului său.) Ruiz Zafón se joacă cu ambiguitatea fără, se pare, a crede cu adevărat în ea. Când plasează acţiunea în ceaţă şi umbre, aşa cum face adesea, e pentru că iubeşte întunericul şi misterul acestora. Contrastul dintre lumină şi întuneric e întotdeauna puternic, ca o imagine alb-negru dintr-un film expresionist german al epocii cinematografului mut.

Precum binele şi răul.

Plăcerile din The Angel’s Game sunt unele vinovate. Aşa cum a făcut în The Shadow of the Wind, Ruiz Zafón furnizează, alături de sex şi moarte, o frumoasă proiecţie de imagini ale vechii Barcelone, câteva digresiuni afectuoase despre cărţile preferate (printre care povestea cealaltă, foarte diferită, cu un binefăcător misterios, Marile speranţe) şi o atotpătrunzătoare senzaţie a bucuriei copilăreşti a candorii – de a capitula în faţa unei poveşti şi a o lăsa să te poarte unde vrea, oricare ar fi consecinţele. „Totul este o poveste“, spune Corelli.

Iar David împărtăşeşte acest cinism. „Adevărul emoţional nu e o calitate morală“, îi spune unui scriitor mai tânăr, „e o tehnică“. The Angel’s Game furnizează adevăr emoţional deoarece Carlos Ruiz Zafón foloseşte în carte toate tehnicile narative, elevate şi (mai ales) modeste.

Oricare alte idei i-ar influenţa conştiinţa din când în când, se întoarce întotdeauna la povestire. E stăpânul pe care îl slujeşte h şi diavolul pe care îl recunoaşte.

17

Cronica de nonficţiune

Marc Tracy

HOME GAME

pentru fascinanta ei poveste, relatată simplu dar clar, a unui individ aflat într-o situaţie extraordinară. Personajele secundare sunt zugrăvite la fel de atent ca şi Boeselager: tatăl său, care „considera nobilimea europeană un corp unitar“; fratele său, Georg, un lider carismatic ucis în luptă; Hitler însuşi, pe care Boeselager îl percepea în priviri pasagere ca fiind „micul ex-caporal din 1918“, disperat să fie mai inteligent decât generalii săi şi total dependent de priceperea lor. Mai memorabilă chiar decât relatarea lui Boeselager despre atentatul din 20 iulie este amintirea sa despre ziua din martie 1943 când o plănuită asasinare al Führerului, care vizita frontul de est, a fost anulată în ultimul moment. „Ziua a fost insuportabilă“, îşi aminteşte Boeselager. „La fiecare etapă a vizitei, urmăream mental desfăşurarea scenariului pe care îl plănuisem, îl cronometrasem şi pentru care ne pregătisem îndelung“. Luând prânzul în tăcere, Hitler „era o imagine respingătoare“.

An Accidental Guide to Fatherhood de Michael Lewis Norton. 23.95 $ Fie că e vorba de debutul culturii Silicon Valley sau de evoluţia interceptării pe flancul stâng în fotbal, Lewis a făcut o carieră de invidiat din detectarea „noii noutăţi“ (ca să împrumutăm titlul cărţii sale despre Silicon Valley). Însă Home Game (Meci pe teren propriu), în mare parte o colecţie de texte publicate prima dată în Slate, este despre deja descoperitul tărâm al paternităţii. Aşadar, ce speră Lewis să aducă nou? El spune că a căutat să pună bazele a ceva asemănător unei arhive publice a „acestei persistente şi tulburătoare prăpăstii dintre ceea ce ar fi trebuit să simt şi ceea ce simţeam de fapt“, ca o alinare pentru toţi ceilalţi taţi care au experimentat aceeaşi prăpastie. Lewis, însă, nu poate „relata“ despre acest subiect mai mult decât poate face oricine altcineva, aşa că întrebărilor incisive şi reportofonului le substituie dispoziţia de a scrie despre lucruri despre care alţii n-ar face-o. Printre acestea se numără panica postnatală a soţiei sale; distrugerea albumului de fotografii al familiei de către fiica sa cea mare după naşterea surorii ei; şi „ciudatul Impuls Criminal“ pe care-l simte faţă de copiii săi. Toate îşi produc efectul pentru că Lewis scrie memorabil, cu profunzime, însă în propoziţiile simple şi proaspete pe care le folosim cu toţii în limbajul cotidian.

HOW ROME FELL

Death of a Superpower de Adrian Goldsworthy Yale University. 32.50 $

WAR ON THE RUN

The Epic Story of Robert Rogers and the Conquest of America’s First Frontier de John F. Ross Bantam, 30 $ Robert Rogers a fost „prima celebritate a Americii de Nord“, dar dacă ai auzit măcar despre el, îl cunoşti probabil ca tipul care l-a desconspirat pentru uniformele roşii1 pe Nathan Hale, spionul cel mai bun al generalului George Washington. War on the Run (Război ascuns) încearcă să-l reconstituie pe Rogers ca patriot al viitoarelor State Unite, descriind în amănunt serviciul său curajos în Războiul Franco-Indian.

Ross, editorul-şef al revistei American Heritage, doreşte de asemenea să popularizeze importanţa lui Rogers ca părinte al operaţiunilor militare speciale. „Priceperea agentului special din perioada modernă, paraşutându-se în Hindu Kush după talibani“, readuce în memorie „eforturile bărbaţilor din societatea preindustrială chinuindu-se în iernile din Noua Anglie pe rachete de zăpadă din lemn de stejar, cu racordaj din măruntaie de căprioară“, scrie Ross. În timp ce descrie raidurile lui Rogers în valea râului Hudson şi mai departe, Ross îşi trădează nostalgia pentru zilele când oamenii îşi procurau încălţăminte mai degrabă prin căsăpirea lui Bambi decât prin mersul la magazin. Scriitura dinadins arhaică – în care sângele e „puterea vieţii“, un comandant posedă un „genial spirit irlan-

Marc Tracy a publicat cronici de carte în Slate, New York Observer şi alte publicaţii.

1

Soldat britanic în timpul Revolu iei Americane

18

THE PICTURES GENERATION, 1974-1984

de Douglas Eklund. Ediţie ilustrată. 350 pag. Metropolitan Museum of Art/Yale University Press. 60 $ Acest catalog al unei expoziţii actuale de la Met3 examinează grupul răzleţ al artiştilor printre care se numără Cindy Sherman şi Richard Prince. Mai sus, un desen din seria lui Robert Longo Men in the Cities, 1981.

3

Muzeul Metropolitan de Artă din New York

dez“ şi oricare două cuvinte se pot trezi aruncate împreună în adjective compuse („departecălătorit“, „încă-nedezvoltat“) – devine confuză.

Chiar şi aşa, excentricitatea lui Ross nu-i poate ascunde cu totul impresionanta erudiţie – vorbeşte la fel de fluent despre geologie şi cafenelele din Londra epocii lui Samuel Johnson, precum o face şi despre inovatorul mod de a duce război al lui Rogers.

VALKYRIE

de Philipp Freiherr von Boeselager cu Florence şi Jérôme Fehrenbach Knopf. 24.95 $ N-ar trebui să citiţi Valkyrie dacă vă doriţi versiunea din viaţa reală a filmului omo-

nim din decembrie anul trecut. Rolul lui Philipp Freiherr von Boeselager în complotul dejucat de a-l ucide pe Hitler la 20 iulie 1944 a fost relativ periferic, astfel că nu a avut privilegiul de a fi întruchipat de unul dintre cei mai buni actori britanici, iar memoriile sale despre război şi conspiraţie conţin puţine puncte comune cu filmul. Valkyrie n-ar trebui citit nici privindu-l pe Boeselager ca reprezentant al tuturor „germanilor buni“. Această abordare ar trece cu vederea neobişnuitul amestec de elemente – catolicism, patriotism, repulsie, idolatrizare a fratelui său – conţinut de creuzetul din care s-au născut acţiunile lui Boeselager. Mai degrabă, această carte, tradusă de Steven Rendall, merită timpul dumnevoastră (şi nu va solicita prea mult din el)

„Poate că“ Imperiul Roman „a fost «ucis» de năvălitorii barbari, dar aceştia au lovit un trup vulnerabilizat de descompunerea prelungită“, susţine Goldsworthy. Supravieţuind aproximativ 300 de ani (începe ca în cazul lui Gibbon2 şi al Gladiatorului, cu moartea lui Marc Aureliu în 180 d.H.), el conchide că frica de uzurpare a transformat tot mai militarizatul imperiu într-un vast vehicul pentru autoconservarea fiecărui domnitor roman – şi că această slăbiciune internă, mai mult decât ameninţările externe, merită vina principală pentru declin şi prăbuşire. Pentru a-şi promova teza, narează cu atenţie aproape fiecare caz al aproape nenumăratelor succesiuni, o abordare meticuloasă care are dezavantajul de a te face să citeşti până la plictis uşoare variaţiuni ale aceleiaşi poveşti. Din fericire, anumiţi împăraţi – înţeleptul Diocleţian, hotărâtul Constantin, surprinzător de modernul Iulian – ies în evidenţă, reprezentând un răgaz înviorător de la monotonie.

Chiar şi fără subtitlu, Death of a Superpower (Moartea unei super-puteri), o carte contemporană cu acest subiect ridică inevitabil întrebarea: sunt Statele Unite noua Romă şi vor avea soarta acesteia? Goldsworthy spune că a întreba aşa ceva înseamnă a compara merele cu căzile de baie: „Cu cât priveşti Roma mai atent, cu atât e mai evident cât de diferită a fost faţă de orice stat modern, cu atât mai mult faţă de Statele Unite“. Dar dacă este aşa, de ce este atât de esenţial – după cum pare să creadă Goldsworthy – să proclami o singură, copleşitoare cauză a decesului Romei? Când Goldsworthy notează „prăbuşirea puterii romane are ceva foarte trist“, cădem de acord şi ne-am dori ca el să fi folosit mai mult timp pentru a cerceta de ce în totalitate neasemănătoarea Romă încă ne h stârneşte interesul.

2

Istoric englez al Imperiului Roman IMAGINE OFERITĂ DE ROBERT LONGO ŞI METRO PICTURES

Modernizatorii Personajele din spatele propăşirii industrialismului global.

DE STEPHEN MIHM BRAHAM Gesner e departe de a fi astăzi un nume celebru, dar acest doctor de ţară din Nova Scotia, devenit geolog, a fost prima persoană care s-a gândit cum să transforme sedimentele brute provenite din fosile în petrol lampant şi alte varietăţi de combus-

A

THE INDUSTRIAL REVOLUTIONARIES

The Making of the Modern World 1776-1914 de Gavin Weightman Ilustrată. 422 pag.

Grove Press. 27.50 $ tibil. Practic, el a pus bazele pentru crearea industriei petroliere moderne, dar a refuzat fără să clipească să-şi asume meritul exclusiv pentru descoperirile lui, scriind în 1861 că „progresul descoperirii în acest caz, ca şi în altele, a fost lent şi gradual.

A fost efectuat de muncitori, nu de o singură minte, ci de mai multe, aşa încât e dificil de descoperit cui i se cuvine meritul cel mai mare“.

Gesner nu e decât unul dintre personajele fascinante pe care Gavin Weightman le aduce la viaţă în The Industrial Revolutionaries (Revoluţionarii industriali), într-un studiu impresionant, împreună cu nenumăraţi bărbaţi şi femei care au cuplat inovaţia tehnologică cu profitul capitalist sau agenda naţionalistă, iar în decursul acestui proces au contribuit la păstorirea epocii moderne.

Asemenea lui Gesner, Weightman crede că revoluţia industrială a fost un proces incremental în care creditul pentru orice inovaţie sau invenţie aparţine legitim unui număr incalculabil de indivizi răspândiţi în întreaga lume. El e remarcabil de eficient în a capta esenţa acestui proces, însăilând dibaci crochiurile realizate cu tuşe laconice ale unui mare număr de inventatori, arhitecţi, ingineri şi vizionari inerenţi „răspândirii globale a industrializării“ din secolul al XVIII-lea până în ajunul Primului Război Mondial.

Aşa cum procedează mulţi scriitori în cazul revoluţiei industriale, Weightman, autorul volumului London River şi a altor istorisiri, abordează mai întâi progresul industriei textile şi a turnătoriilor de oţel din Marea Britanie. Dar nu zăboveşte acolo prea mult. Vrea să expună

Stephen Mihm e autorul volumului „A Nation of Counterfeiters: Capitalists, Con Men, and the Making of the United States“.

povestea globală, expansivă, şi în cea mai mare parte reuşeşte concentrându-se asupra inventatorilor itineranţi şi a industriaşilor a căror viaţă nomadă i-a purtat în toată lumea. Printre ei se numără spioni industriali ca John Holker, care a făcut contrabandă cu tehnologie şi muncitori din Marea Britanie în Franţa pentru a declanşa revoluţia industrială a acestei ţări; flamboaiantul Richard Trevithick, a cărui activitate de pionierat în domeniul motoarelor cu aburi de mare presiune a fost întreruptă de un stagiu în armata lui Simón Bolívar şi de alte aventuri picareşti; şi inventatorul mercenar american şi antreprenorul Robert Fulton, ale cărui experimente timpurii cu torpile i-au adus puţine venituri, însă modificările pline de rafinament implementate designului vapoarelor cu aburi, deşi mai puţin explozive, l-au îmbogăţit enorm.

Asemenea lui Fulton, multe dintre personajele lui Weightman erau mai pricepute la îmbunătăţirea sau implementarea ideii altcuiva decât în propunerea a ceva absolut original. Dar acesta e şi conceptul de ansamblu al lui Weightman: adevăraţii revoluţionari industriali au fost cei care au reuşit să pună ideile – ale lor sau ale altora – în practică. Cu alte cuvinte, n-avem de-a face cu o carte populată de portretele inventatorilor geniali, dar ineficienţi; în schimb, promotorii căilor ferate, ca William James în Marea Britanie, sunt prezentaţi proeminent, asemenea celor Cinci Choshu, o coterie de modernizatori care au plecat din Japonia în anii 1860 pentru a se familiariza cu industria occidentală şi a ajuta la propăşirea ţării lor în epoca modernă; ei au pus bazele „plagierii tehnologice la o scară cu adevărat eroică“ în Japonia. Există şi omisiuni curioase – Andrew Carnegie, spre exemplu, merită doar câteva propoziţii –, însă naraţiunea lui Weightman rareori se poticneşte.

Mai puţin reuşită e încercarea lui Weightman de a desprinde lecţii de anvergură din istoria pe care o relatează. Spre final el rezumă succint unele teorii celebre care explică de ce anumite ţări au adoptat mult mai rapid decât altele inovaţiile industriale. Asta sună ca o concluzie forţată şi răsună fals, la fel ca încercarea de a explica declinul industrial britanic (blamează miopia adoptării comerţului liber). Însă, în cea mai mare parte, Weightman îşi dirijează magistral distribuţia de personaje în traversarea continentelor şi secolelor, elaborând o istorie globală cu adevărat, care face din chestiunea inovaţiei industriale cooperante, chiar compeh titive, un subiect plin de viaţă.

19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 3 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

2

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul des vizitaţi de autor acceptă o nouă provocare şi îşi şlefuiesc cunoaşterea de sine. (Vârsta: 4 – 8 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

29 iunie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

THE AWAKENING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 17.99 $) O fată cu modificări genetice,care vede fantome, jonglează cu un set complicat de încercări ale adolescenţei.

(Vârsta: de la 12 ani)

2

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 37 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

3

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de Catherine 13 Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 40 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

1

7

3

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins, 12.99 $) Fancy Nancy în natură, în cea mai bună tradiţie a marilor exploratori. (Vârsta: 4 – 7 ani)

7

5

GALLOP! scris !i ilustrat de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

83

5

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 34 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.(Vârsta: de la 14 ani)

6

LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

7

6

WINGS de Aprilynne Pike (HarperCollins, 16.99 $) Educaţie la domiciliu şi dragoste supranaturală, cu surprise ştiinţifice la nivelul celular. (Vârsta: de la 12 ani)

7

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

35

7

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa interpretului Miley Cyrus.

(Vârsta: 9-12 ani)

DUCK! RABBIT! de Amy Krouse Rosenthal, ilustrată Tom Lichtenheld (Chronicle, 16.99 $) Care este? Totul depinde de cum priveşti. (Vârsta: de la 3 ani)

6

8

DORK DIARIES scrisă şi ilustrată de Rachel Renée Russell (Aladdin, 12.99 $) Gândurile unui Samuel Pepys junior de genul feminin. (Vârsta: 9-13 ani)

1

8

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David 13 Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta: 3 – 5 ani)

9

10

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat, Liam, îngrijeşte o grădină părăsită, transformând-o într-una roditoare.

(Vârsta 4 – 8 ani)

BLOODHOUND de Tamora Pierce (Random House, 18.99 $) Următoarele aventuri ale lui Beka Cooper, care îşi dezvoltă „natura de terrier“ într-o direcţie mai senzitivă în această carte de gen procedural poliţist. (Vârsta: de la 12 ani)

8

9

10

15 SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

21

6

15

9

CĂRŢI BROŞATE

SERII

1

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O 92 fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un fugar evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 97 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) Pierderile şi schimbările fisurează cinismul unei fete.

(Vârsta: de la 12 ani)

5

2

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 101 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

43

3

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ediţie cartonată) Despre pericolele adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

19

4

5

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar 11 ed. broşată) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

21

5

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 42 Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

6

32 THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

6

GALLAGHER GIRLS de Ally Carter (DisneyHyperion, ed. cart. şi broş.) Despre o şcoală pentru spioni. (Vârsta: de la 12 ani)

7

TWEAK de Nic Sheff (Atheneum, 9.99 $) Biografia des- 18 pre dependenţa de droguri a băiatului din Beautiful Boy. (Vârsta: de la 14 ani)

7

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 12 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

8

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME 12 INDIAN scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

8

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

9

UP de Jasmine Jones (Random House, 4.99 $) 4 Transpunerea filmului într-un roman. (Vârsta: 8 – 12 ani)

9

WARRIORS de Erin Hunter (HarperCollins, ed. cart. şi 74 broş.) Patru clanuri de pisici războinice doresc să întâlnească StarClan. (Vârsta: 10 – 14 ani)

10

BEAUTIFUL DISASTER de Kate Brian (Simon & Schuster, 9.99 $) Dintr-o instituţie de boli mintale înapoi într-o viaţă fermecată. (Vârsta: de la 14 ani)

10

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed.

7 cart. şi broş.) Vamipri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

2

22

1

27

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 13 iunie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

20

TBR: Din culise SCRIITORUL FANTOMĂ: The Physick Book of Deliverance Dane, un thriller supranatural istoric scris de Katherine Howe, intră în topul de ficţiune, ediţii cartonate, pe locul 2, ajutată de curentul creat în librăriile independente şi de apariţia în cadrul emisiunii Good Morning America.

Romanul are ca protagonistă o absolventă a secţiei de istorie de la Harvard care se trezeşte că are puteri vrăjitoreşti în timp ce investiga viaţa unei strămoaşe implicate în procesul de vrăjitorie din Salem. Howe, ea însăşi o absolventă a Facultăţii de Istorie, şi care are două strămoaşe acuzate în procesul de vrăjitorie din Salem (dintre care una singură a supravieţuit), a primit aprecieri în plus de la unii critici deoarece foloseşte Wayback Machine pentru a-şi plasa acţiunea principală în 1991, înainte să fi avut loc computerizarea înregistrărilor. Pe vremea aceea, după cum a scris Carolyn See într-o recenzie admirativă din The Washington Post, „dacă erai un cercetător universitar, destinul tău era să îţi petreci tot timpul din lume aplecat peste cataloage cu fişe pentru a găsi volumele de care aveai nevoie în bibliotecă. Îţi lua o veşnicie şi îţi ruina ţinuta şi dispoziţia... Era o vreme când oscilam între diferite tehnologii. Într-un fel, asemănător anilor 1690, când depăşisem cu siguranţă Evul Mediu, dar metodele ştiinţifice nu erau încă larg răspândite“.

PENIŢE CU OTRAVĂ: Relentless, ultimul thriller paranoid scris de Dean Koontz, sare direct pe locul 1 în prima săptămână petrecută în top. Cei plini de ură, atenţie! Subiectul este despre un romancier prostuţ, iubitor de câini, asemenea lui Koontz, care se apropie de criticul „foarte temut şi o apariţie rară“ de la „principalul ziar al naţiunii“ după o recenzie negativă, doar pentru a se pomeni prins într-o „luptă disperată cu un sociopat tenace“ (Sociopaţi, noi?) În curând, criticul intră prin efracţie în casa autorului, le aplică şocuri electrice în timp ce acesta şi soţia se aflau în pat şi aruncă locul în aer – şi asta este doar începutul. Luaţi notă: iată ce spunea Janet Maslin (o femeie drăguţă – din câte ştiu eu) despre The Darkest Evening of the Year (2007), ultimul roman al lui Koontz care a primit o recenzie în The New York Times: „Întorsăturile acţiunii care în cele din urmă unesc cele două cupluri sunt atât de neverosimile încât alterează valoarea de divertisment a romanului. Iar domnul Koontz este un om de divertisment talentat, oricât de condescendent s-ar putea el simţi în ceea ce priveşte această descriere“.

TOŢI OAMENII SENATULUI: Se împlinesc

50 de ani în această vară de când a fost publicat deja clasicul roman al lui Allen Drury, Advise and Consent, a cărui acţiune este plasată în Washington. A petrecut 102 săptămâni în topul bestsellerurilor, a câştigat Premiul Pulitzer şi a primit recenzii bune chiar şi din partea unor senatori din viaţa reală. „Frauda descrisă a făcut o mulţime de oameni să arate rău şi o mulţime de oameni care ar fi trebuit să se simtă astfel ruşinaţi s-au repezit să declare public cât de grozavă era cartea“, a spus Chalmers Roberts de la vechiul Washington Star la moartea lui Drury, în 1998. Dar multele continuări ale romanului nu au avut acelaşi succes. „Să preiei o melodramă politică a lui Drury este ca şi cum ai trage cu harponul într-un balon uriaş de la un metru distanţă“, scria revista Time într-o recenzie a romanului Preserve and Protect (1968). „Nu este doar imposibil să ratezi, dar fiecare lovitură este probabil să fie fatală“. Reevaluarea făcută de Thomas Mallon pentru Advise and Consent apare la pagina 24 în acest număr al Book JENNIFER SCHUESSLER Review.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

Săpt. trecută

Săpt. în top

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

2

HORSE SOLDIERS de Doug Stanton (Scribner, 28 $) Un mic grup de soldaţi ai Forţelor Speciale au luptat călare cu talibanii la scurt timp după 11 septembrie.

3

5

3

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes – de la autorul volumului Blink.

2

30

4

RENEGADE de Richard Wolffe. (Crown, 26 $) Descrierea ascensiunii lui Barack Obama, bazată pe expunerea realizată de autor a campaniei acestuia şi pe un număr mare de interviuri.

4

2

2

5*

PRAIRIE TALE de Melissa Gilbert (Simon Spotlight Entertainment, 26 $) Despre cum să depăşeşti dependenţa de calmante şi relaţiile eşuate, de starul din Little House on the Prairie.

1

2

6

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

4

3

7

THE LAST BEST HOPE de Joe Scarborough (Crown Forum, 26 $) Sfaturi pentru republicani şi pentru America, de la gazda emisiunii Morning Joe de pe MSNBC, un fost congresman.

8

HOME GAME de Michael Lewis (Norton, 23.95 $) Un tată ambivalent are o relaţie bună cu copilul său.

9

2

9*

ALWAYS LOOKING UP de Michael J. Fox. (Hyperion, 25.99 $) Despre ultimii 10 ani ai lui Fox; lupta cu boala Parkinson şi munca sa ca activist în cadrul fundaţiei sale.

7

11

4

10

THE GIRLS FROM AMES de Jeffrey Zaslow (Gotham, 26 $) O prietenie de durată într-un grup de femei din Midwest.

6

8

2

11

SOUL SURVIVOR de Andrea Leininger şi Bruce Leininger cu Ken Gross (Grand Central, 24.99 $) Autorii descoperă că tânărul lor fiu retrăieşte viaţa unui pilot de luptă mort în al Doilea Război Mondial.

12

HOW THE MIGHTY FALL de Jim Collins (Jim Collins/HarperCollins, 23.99 $) Procesul de prăbuşire a companiilor are mai multe stadii, iar declinul lor poate fi detectat şi stopat. (†)

57

13

10

5

12

8

15

11

RELENTLESS de Dean Koontz (Bantam, 27 $) Un scriitor este urmărit de un critic sociopat.

1

2

THE PHYSICK BOOK OF DELIVERANCE DANE de Katherine Howe (Voice, 25.99 $) O absolventă este prinsă în cercetarea sa despre un vindecătoare ce fusese acuzată de vrăjitorie în Salem.

1

3

THE BOURNE DECEPTION de Eric Van Lustbader (Grand Central, 27.99 $) Personajul lui Robert Ludlum, Jason Bourne, ajută la prevenirea unui război mondial.

1

4

THE SCARECROW de Michael Connelly (Little, Brown, 27.99 $) Un reporter de la Los Angeles Times urmăreşte un criminal deviant.

3

3

5

MEDUSA de Clive Cussler şi Paul Kemprecos (Putnam, 27.95 $) În cel de-al 8-lea roman din seria NUMA Files, Kurt Austin şi echipa sa se confruntă cu o meduză rară, cu un sindicat al crimei chinezeşti şi cu un virus mortal.

2

6

SKIN TRADE de Laurell K. Hamilton (Berkley, 26.95 $) În timp ce investighează nişte crime din Las Vegas, vânătorul de vampiri Anita Blake trebuie să se confrunte cu puterea vârcolacilor-tigri.

7

SHANGHAI GIRLS de Lisa See (Random House, 25 $) În 1930, două surori chineze sunt vândute ca soţii unor californieni, părăsindu-şi ţara sfâşiată de război pentru a li se alătura.

8

ROADSIDE CROSSES de Jeffery Deaver (Simon & Schuster, 26.95 $) Un expert din California, specialist în interpretarea gesturilor umane, urmăreşte un criminal care îşi pândeşte victimele folosind informaţii pe care acestea le postaseră online.

9

GONE TOMORROW de Lee Child (Delacorte, 27 $) Jack Reacher descoperă o conspiraţie veche din timpul războiului sovietic din Afganistan.

6

10

MATTERS OF THE HEART de Danielle Steel (Delacorte, 27 $) O fotografă din New York se îndrăgosteşte de un romancier sociopat care o atrage pe domeniul său izolat din Irlanda.

5

11

THE 8TH CONFESSION de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi Clubul Femeilor Criminaliste investighează două omoruri.

8

7

12

DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

7

6

13

Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) O THE HOST femeie nu capitulează în faţa extratereştrilor care au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor majorităţii oamenilor.

11

14

WICKED PREY de John Sandford (Putnam, 27.95 $) Lucas Davenport, un detectiv din Minneapolis, se confruntă cu haosul produs la Convenţia Republicană.

15

FIRST FAMILY de David Baldacci (Grand Central, 27.99 $) Foşti agenţi ai serviciilor secrete, acum detectivi particulari, caută un copil răpit în timpul unei petreceri la Camp David.

HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O 16* THE tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

NONFICŢIUNE

1

1

de

Săpt. aceasta

29 iunie 2009

12

1

5

35

1

1

1

12

4

RESILIENCE Elizabeth Edwards (Broadway, 22.95 $) Lupta cu provocările vieţii, printre care cancerul şi infidelitatea soţului.

8

6

14

MY REMARKABLE JOURNEY de Larry King cu Cal Fussman (Weinstein, 27.95 $) De la Brooklynul din perioada crizei la Larry King Live.

10

4

15

SATCHEL de Larry Tye (Random House, 26 $) O biografie a marelui aruncător din liga de baseball.

1

16*

PERFECTION de Julie Metz. (Voice, 23.99 $) Autoarea descoperă infidelităţile repetate ale soţului său după moartea acestuia.

1

de

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 13 iunie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul A Vindication of Love: Reclaiming Romance for the Twenty-First Century de Cristina Nehring (Harper/ HarperCollins, 24.99 $) Cercetarea literară şi istorică scrisă cu dăruire de Nehring e o polemică pentru o imagine a pasiunii mai dificilă şi vitală, pe care ea simte că am pierdut-o.

THE EAST, THE WEST, AND SEX: A History of Erotic Encounters de Richard Bernstein (Knopf, 27.95 $) Cu ajutorul istoriei, interviurilor şi anecdotelor, Bernstein acoperă un domeniu vast, de la manualele chinezeşti de sex la Flaubert în Egipt şi la Bangkokul de azi.

THE SECRET SPEECH de Tom Rob Smith (Grand Central, 24.99 $) În zorii de-stalinizării, niveluri uriaşe de vină îl copleşesc pe un fost ofiţer al poliţiei secrete, eroul torturat al precedentului roman al lui Smith, Child 44.

Digital Barbarism: A Writer’s Manifesto de Mark Helprin (Harper/HarperCollins, 24.99 $) Romancierul apără bătăios drepturile creatorilor individuali contra culturii web.

WE TWO: Victoria and Albert: Rulers, Partners, Rivals de Gillian Gill (Ballantine, 35 $) Această relatare plină de viaţă despre mariajul Reginei Victoria analizează suferinţa sa sub ceea ce ea a numit „jugul“ căsniciei.

LAKE OVERTURN de Vestal McIntyre (Harper/ HarperCollins, 24.99 $) Personajele din romanul lui McIntyre – locuitori ai oraşului Eula din Idaho în perioada serialului Dallas – se maturizează făcând diverse erori în timp ce vieţile lor se intersectează.

The Selected Works of T. S. Spivet de Reif Larsen (Penguin Press, 27.95 $) Băiatul precoce de 12 ani este bântuit de moartea fratelui său şi de mariajul muribund al părinţilor.

ATLAS OF UNKNOWNS de Tania James (Knopf, 24.95 $) Dragostea reciprocă a membrilor unei familii indiene radiază din paginile superbului roman de debut al lui James.

ALL OTHER NIGHTS de Dara Horn (Norton, 24.95 $) Mai mult decât dragostea şi spionajul, romanul captivant al lui Horn, plasat în timpul Războiului Civil, explorează viaţa evreilor din acea vreme.

Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute sunt pe web: nytimes.com/books

21

Raftul cu ediţii broşate Beijing Coma de Ma Jian, tradusă de Flora Drew (Picador, 18 $) Protagonistul lui Ma, aflat în comă de când a fost împuşcat în cap în piaţa Tienanmen, îşi aminteşte copilăria din timpul Revoluţiei Culturale şi implicarea sa în mişcarea studenţească.

Imobilizat în casa mamei sale, aude discuţii despre transformarea Chinei din anii 1990.

Criticul nostru, Jess Row, a numit cartea „un roman extraordinar de eficient“ şi „o importantă declaraţie politică“. Ma (în poză) trăieşte acum la Londra. „Socialism Is Great!“ A Worker’s Memoir of the New China de Lijia Zhang (Anchor, 15 $) Această biografie despre maturizare, scrisă într-o engleză fluentă (Zhang a învăţat singură citind Jane Eyre în timpul sesiunilor de studii politice), urmăreşte o viaţă marcată de rezistenţă şi de luptă personală.

Zhang – odinioară muncitoare într-o fabrică, acum jurnalistă în Beijing – acordă mai multă atenţie iubiţilor săi decât politicii.

The Last Days of Old Beijing: Life in the Vanishing Backstreets of a City Transformed de Michael Meyer (Walker, 16 $) Potrivit UNESCO, mai mult de 88% din vechile cartiere rezidenţiale ale Beijingului au dispărut. Meyer, care a predat acolo şi a trăit timp de doi ani într-o casă cu o curte tradiţională într-un hutong – sau străduţă lăturalnică – din districtul Qianmen aflat chiar la sud de piaţa Tiananmen, relatează activităţile casnice ale vecinilor săi. „Relatările sale despre străzile muribunde ale unui oraş reprezintă o realizare impresionantă“, scria Kate Sekules în Book Review. Lost on Planet China: One Man’s Attempt to Understand the World’s Most Mystifying Nation de J. Maarten Troost (Broadway, 14.95 $) Troost, un scriitor despre călătorii veteran, merge la mormântul lui Mao, la Marele Zid şi în cazinourile din Macao, însufleţind turul familiar cu umor şi incisivitate. The Man Who Loved China: The Fantastic Story of the Eccentric Scientist Who Unlocked the Mysteries of the Middle Kingdom de Simon Winchester (Harper Perennial, 15.99 $) Winchester, autorul cărţii The Professor and the Madman, oferă o biografie captivantă a unui alt geniu original – Joseph Needham, cel care a devenit unul dintre cei mai de seamă specialişti occidentali în ceea ce priveşte China. (Primul volum al seriei sale Science and Civilisation in China a fost publicat în 1954; acum sunt în total 24 de volume şi mai urmează a fi publicate şi altele.)

The Road Home de Rose Tremain (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $) Al zecelea roman al lui Tremain, care a câştigat Premiul Orange Broadband pentru cel mai bun roman scris de o femeie şi publicat în Marea Britanie, prezintă o experienţă care este în mare măsură parte a realităţii prezente a ţării respective – disonanţa diasporei imigrante. Protagonistul său, un văduv rus de vârstă mijlocie, vine la Londra în căutarea unui serviciu şi începe să îşi reconstruiască viaţa.

The Outcast de Sadie Jones (Harper Perennial, 13.99 $) Acest roman de debut iluminează, într-un mod simplu, proza economică, claustrofobia şi conformismul Angliei anilor 1950, ilustrate de protagonistul care, redus la tăcere, reacţionează cu o mânie disperată care în cele din urmă îl va trimite la închisoare. Când se întoarce acasă, el recunoaşte că „toţi oamenii trăiau într-o lume stricată, rea, care li se potrivea perfect“.

Edward M. Kennedy: A Biography de Adam Clymer (Harper Perennial, 16.99 $) Clymer, care a fost corespondent în Washington pentru The Times şi care acum contribuie ocazional la ziar, a scris această „relatare sistematică şi atentă despre un bărbat politician pasionat şi interesant“, cum l-a numit criticul nostru Geoffrey Hodgson în urmă cu 10 ani. În această ediţie îmbunătăţită, două noi capitole aduc povestea lui Kennedy în prezent. Clymer crede în continuare că Kennedy nu este doar „principalul senator din vremea sa“, dar şi „unul dintre cei mai mari din istorie“.

The Bishop’s Daughter: A Memoir de Honor Moore (Norton, 16.95 $) Paul Moore, care s-a retras în 1989 ca Episcop al Bisericii Episcopale din Dioceza din New York şi a murit în 2003, a atras atenţia întregii naţiuni ca un predicator talentat şi ca un campion al celor săraci. Honor Moore, poetă şi biografă şi cea mai mare dintre cei nouă copii ai lui, descrie viaţa lor, dezvăluind bisexualitatea sa nefericită şi nemărturisită. „În descrierea lui Paul Moore aşa cum el nu s-a putut deconspira niciodată... Honor Moore nu îi diminuează, ci îi extinde personalitatea“, a scris Kathryn Harrison în Book Review.

For the Thrill of It: Leopold, Loeb, and the Murder That Shocked Jazz Age Chicago de Simon Baatz (Harper Perennial, 15.99 $) Uciderea lui Bobby Franks, în vârstă de 14 ani la Chicago în anul 1924, nu a fost o problemă a descoperirii făptaşilor, ci a motivului lor. Ucigaşii, Nathan Leopold şi prietenul său, Richard Loeb, erau bogaţi, inteligenţi şi arătoşi şi vroiau să devedească faptul că pot scăpa nedescoperiţi. Relatarea cazului de către Baatz, bine scrisă şi meticulos documentată, este „cea mai bună pe care am avut-o de o lungă, lungă vreme“, a scris John Steele Gordon în The Times.

The Likeness de Tana French (Penguin, 15 $) Cassie Maddox, poliţista începătoare din romanul precedent al lui French, câştigător al premiului Edgar, In the Woods, are o nouă misiune – să se infiltreze în casa unui grup ciudat de studenţi. Unul din locuitorii casei, care purta acelaşi nume pe care Cassie l-a folosit când lucra sub acoperire şi care semăna foarte bine cu ea, a fost găsită moartă. Cassie întruchipează întruchipatorul propriei sale întruchipări în această carte confuză, dar plină de suspans.

Students for a Democratic Society: A Graphic History de Harvey Pekar cu ilustraţie de Gary Dumm. Editată de Paul Buhle (Hill & Wang, 16 $) Ridicarea şi decăderea S.D.S. (Societatea Democratică a Studenţilor), într-o scurtă biografie cu ELSA DIXLER imagini.

22

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

1

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei anti-naziste de pe insulă.

2

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 56 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o caban izolat . (†)

6

29 iunie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Pocket, 7.99 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei intenţionează ca ea să îşi doneze un rinichi..

2

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 29 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

3

ROGUE de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O doctoriţă divorţată pe cale să se recăsătorească se confruntă cu o dilemă atunci când fostul soţ îi cere să lucreze cu el la un proiect umanitar.

4

7 SAIL de James Patterson şi Howard Roughan (Vision, 9.99 $) O vacanţă pe mare se transformă într-un dezastru.

5

SALVATION IN DEATH de J. D. Robb (Berkley, 7.99 $) 2 Locotenentul Eve Dallas investighează uciderea unui preot; de Nora Roberts, scris sub pseudonim.

6

RIGHT NEXT DOOR de Debbie Macomber (Mira, 3 7.99 $) O reeditare a două romane, Father’s Day (1991) şi The Courtship of Carol Sommars (1990).

7*

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, 18 9.99 $) Un savant încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi secrete.

8

THE LAST ORACLE de James Rollins (Harper, 7.99 $) 3 Membri ai unităţilor Sigma Force se luptă cu un grup de oameni de ştiinţă hoţi.

9

THE FRONT de Patricia Cornwell (Berkley, 7.99 $) Un anchetator din Massachusetts şi echipa lui din At Risk se confruntă cu o asociaţie criminală din interiorul departamentelor de poliţie.

3

4

4

1

3

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 38 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei intenţionează ca ea să îşi doneze un rinichi.

4

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 11 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

5

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random House, 14 $.) O profesoară de matematică de a şaptea leagă cele 13 poveştiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009 pentru ficţiune.

8

6

VISION IN WHITE de Nora Roberts (Berkley, 16 $) O fotografă de nunţi se îndrăgosteşte de fratele viitoarei mirese; prima carte din seria Bride Quartet.

7

7

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, parte labrador, parte terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse care are probleme.

1

8

91 THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

9

18 SARAH’S KEY de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942.

10

THE LAST PATRIOT de Brad Thor (Pocket, 9.99 $) Scot Harvath, un super-agent de la Securitatea Naţională, caută un secret străvechi ce ar putea înfrânge militanţii islamici.

10*

A SUMMER AFFAIR de Elin Hilderbrand (Back Bay/ 1 Little, Brown, 14.99 $) O artistă de suces, căsătorită, este atrasă de un miliardar în Nantucket.

11

11

TESTIMONY de Anita Shreve (Back Bay, 14.99 $) Actele sexuale filmate pe o casetă declanşează un scandal la o şcoală preparatorie din Vermont.

6

THE BOOK OF LIES de Brad Meltzer (Grand Central, 2 7.99 $) Ucigaşul tatălui creatorului seriei Superman, Jerry Siegel, este asociat poveştii biblice despre Cain şi Abel.

12

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s Griffin, 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde peste trei decenii şi multe alegeri de viaţă.

23

13

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 12* 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampi-

10

rilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

13

LIVING DEAD IN DALLAS de Charlaine Harris (Ace, 23 7.99 $) Un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-l găsească pe tovarăşul său dispărut.

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel 22 Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

14

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi 1 Gabrielle Charbonnet (Vision, 7.99 $) O femeie găseşte o dragoste neaşteptată.

14

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage 10 Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

15

15

THE BEACH HOUSE de Jane Green (Plume, 15 $) Când 3 o văduvă din Nantucket află că poate să-şi piardă casa, o transformă într-o pensiune ce oferă cazare şi micul dejun.

HARBOR LIGHTS de Sherryl Woods (Mira, 7.99 $) Un tată singur şi o femeie ce lucrează într-o librărie de pe Main Street se găsesc irezistibili reciproc; un roman Chesapeake Shores.

16

16

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 79 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

6 PHANTOM PREY de John Sandford (Berkley, 9.99 $) Detectivul din Minneapolis Lucas Davenport investighează o serie de crime ale căror victime sunt tineri goth.

17

SAY GOODBYE de Lisa Gardner (Bantam, 7.99 $) Un 4 agent FBI urmăreşte un criminal care foloseşte păianjenii drept arme.

18

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Atunci când iubitul lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

CITY OF THIEVES de David Benioff (Plume, 15 $) Doi bărbaţi 11 17* arestaţi în Rusia celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să înde-

plinească o misiune aparent imposibilă pentru a-şi salva vieţile.

18

LOVE THE ONE YOU’RE WITH de Emily Giffin (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Mariajul fericit al unei femei este tulburat când ea întâlneşte un fost iubit..

8

19*

THE LIKENESS de Tana French (Penguin, 15 $) Cassie Maddox, detectiv, este atrasă într-un caz de crimă, în care victima arată exact ca ea.

3

UNDER THE RADAR de Fern Michaels (Zebra, 6.99 $) 19* Sororitatea este solicitată să protejeze 14 adolescente

20

ONE FIFTH AVENUE de Candace Bushnell (Voice/ Hyperion, 15.99 $) Lumea bârfei, cea a teatrului şi cea a fondurilor de investiţii au în comun o adresă.

1

20

3

15

3

însărcinate, recent evadate dintr-o sectă poligamă.

LIP SERVICE de Susan Mallery (HQN, 7.99 $) Un vete- 3 ran de război întors la ferma lui din Texas încă o doreşte pe femeia – acum văduvă şi mamă singură – care l-a trădat.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 6 iunie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 124 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

2

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de 2 David Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

3

1 GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine (†)

Ediţii broşate

29 iunie 2009 Săpt. în top

Săpt. aceasta

11*

PUBLIC ENEMIES de Bryan Burrough (Penguin, 16 $) O istorie a primelor zile ale F.B.I.-ului.

12

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 125 15 $) Călătoria de un an a scriitoarei în căutarea sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

13

AN INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck 5 (Threshold Editions, 19.99 $) Gazda conservatoare de talkshow-uri despre „cele mai mari probleme ale lumii“.

14

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 138 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

1

4

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 87 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

5

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

7

15

MY STROKE OF INSIGHT de Jill Bolte Taylor (Plume, 15 $) O cercetătoare a creierului uman împărtăşeşte ceea ce a învăţat din accidentul cerebral suferit în 1996.

6

LIBERAL FASCISM de Jonah Goldberg (Broadway, 17 $) Această „istorie alternativă“ a liberalismului american îi găseşte rădăcinile în fascismul clasic.

2

16

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick 32 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni Navy Seals.

7

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

89

17

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

8

AMERICAN LION de Jon Meacham (Random House, 18 $) Andrew Jackson la Casa Albă.

6

9*

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 245 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

19

10

TOO FAT TO FISH de Artie Lange cu Anthony Bozza (Spiegel & Grau, 16 $) Memorii scrise de un comedian din echipa emisiunii The Howard Stern Show.

152 DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama (Three Rivers, 13.95 $) Preşedintele povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

20

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 91 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

3

25

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall, 35 18* Denver Moore şi Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia

neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

2

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

1

DIVINE SOUL SONGS de Zhi Gang Sha (Simon & Schuster, 26.95 $) Autovindecare spirituală, cu sublinierea importanţei practicii. (†)

1

2

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. (†)

3

3

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 20 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comicul gazdă a emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

COOK YOURSELF THIN de personalul de la Lifetime Television (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduci consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifica mâncarea pe care o iubeşti.

2

MARTHA STEWART’S CUPCAKES de editorii de la 2 Martha Stewart Living (Clarkson Potter, 24.99 $) Reţete şi idei,de la cele simple la cele ornate într-un mod elaborat.

3

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick 38 şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat.(†)

4

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 415 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

5

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 98 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

6

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru micul dejun, prânz, cină şi gustări.

6

4

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey 62 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

5

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 10 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de a înlătura toxinele şi de a reechilibra hormonii pentru a slăbi, de un antrenor de la emisiunea NBC The Biggest Loser.

6

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 127 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

7

THE G-FREE DIET de Elisabeth Hasselbeck (Center Street, 6 24.99 $) Sfaturi despre evitarea consumului de gluten,din partea unei realizatoare TV care suferă de boala celiacă.

7

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 101 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

8

GOT FIGHT? de Forrest Griffin cu Erich Krauss (HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi şi cunoştinţe oferite de Griffin, expert în arte marţiale mixte.

1

8

9

THE NOTICER de Andy Andrews (Thomas Nelson, 17.99 $) Andrews foloseşte ficţiunea, alegoria şi sfaturile pentru a descrie cum o schimbare de perspectivă poate modifica viaţa cuiva.

NATURALLY THIN de Bethenny Frankel şi Eve Adamson (Fireside, 16 $) Reguli şi reţete pentru a scăpa din capcana dietei, de la un star din The Real Housewives of New York City.

5

9

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 68 Library, 14 $).) Un ghid despre dezvoltarea personală şi iluminarea spirituală.

10

DOWN HOME WITH THE NEELYS de Patrick Neely şi 2 Gina Neely cu Paula Disbrowe (Knopf, 27.95 $) Mai mult de 120 de reţete scrise de gazdele de la Food Network

10

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre cum să găseşti sensul în viaţa cuiva prin Dumnezeu.

9

14

51

23

Eseu

Thomas Mallon

Advise and Consent la 50 de ani intre toţi senatorii din viaţa reală aflaţi în funcţie în urmă cu 50 de ani, când s-a publicat Advise and Consent al lui Allen Drury, doar Robert C. Byrd mai e în funcţie. După atâta vreme, ai fi tentat să-l consideri modelul lui Drury pentru senatorul de Carolina de Sud, Seabright Cooley, a cărui retorică înflorită şi plină de tremolouri a devenit aşa de memorabilă atât în romanul recompensat cu Premiul Pulitzer, cât şi prin interpretarea lui Charles Laughton în varianta ecranizată. Dar, pe de altă parte, ne amintim că Byrd, care avea doar 41 de ani în 1959, nu a intrat în rolul lui Cooley decât după alte câteva zeci de ani.

Senatul lui Drury e un loc atât de intens şi alert încât în Advise and Consent nu se prezintă niciodată ocazia de a cita faimoasa dorinţă a lui George Washington ca Senatul să aibă efectul de răcire necesar legislaţiei care dă în clocot la mult mai populara Cameră a Deputaţilor. Senatorii lui de la jumătatea

D

La petrecerile de la Washington din roman, invitaţii stau de două ori mai mult şi beau de trei ori mai mult decât ar face astăzi. secolului al XX-lea vorbesc cu siguranţă mai bine decât cei aflaţi în funcţie astăzi, a căror majoritate, în timpul dezbaterilor, de-abia ar putea să-şi pronunţe, ca să nu mai vorbim de o desfăşurare de forţe, reverenţele pompoase şi observaţiile tăioase.

De fapt, o bună parte din ambianţa în care lucrează şi se dichisesc aceşti senatori de ficţiune a dispărut. În capitala lui Drury, editorialele din ziare încă mai reprezintă apeluri la acţiune, iar şeful de la General Motors îi sună pe senatorii din Michigan nu ca să flecărească, ci ca să ordone şi să ameninţe. La petrecerile date de Dolly Harrison (o versiune mai rafinată a Perlei Mesta cea din realitate), invitaţii stau de două ori mai mult şi beau de trei ori mai mult decât şi-ar permite să facă în prezent, la orice petrecere de la Washington.

Totuşi, după 50 de ani, o bună parte din subiectul de fond rămâne uşor de recunoscut. Cei 99 de bărbaţi şi o singură femeie ai lui Drury încă se mai luptă cu problema războiului preventiv, cu gradul de seriozitate cu care trebuie privit sperjurul şi cu modul în care tăinuirea faptelor e, invariabil, mai rea decât infracţiunea în sine. O parte din elementele care au menţinut cartea pe lista de bestselleruri timp de 102 săptămâni e ipoteza încurajatoare că mulţi politicieni vin la Washington cu speranţa de a face bine.

Fireşte, romanul nu a fost complet credibil nici măcar la vremea sa. Când spiritele se încing la dezbateri, Drury are tendinţa să forţeze limitele convenţiei aproape la fel de cum cum serialul „Lege şi ordine“ încalcă regulile interogatoriului. Însă autorul creează o textură atât de densă, de plină de detalii procedurale şi biografice, încât cititorul e înclinat să ignore elementele foarte improbabile, precum întrebarea dacă un nou candidat la funcţia de secretar de stat, oricât de controversat ar fi el, poate zdruncina în asemenea hal o ţară în al şaptelea an al unei administraţii. Pe de altă parte, te mai îndoieşti şi dacă liderul majorităţii ar sta la taclale despre numirea acelui candidat cu ambasadorii Marii Britanii, Franţei, Rusiei şi Indiei, toţi în acelaşi timp, într-o cameră de la etaj în timpul unei petreceri organizate de Dolly. Şi te mai întrebi şi dacă Harley Hudson, aşa temperat şi greşit subestimat ca

Thomas Mallon a scris trei romane plasate în Washington, cel mai recent fiind „Fellow Travelers“.

Cartea sa „Yours Ever: People and Their Letters“ apare la toamnă în Statele Unite.

24

vicepreşedinte, mai asemănător ca temperament cu Gerald Ford decât cu Richard Nixon, şi-ar petrece atât de mult din timpul disponibil prezidând întrunirile Senatului.

După ce a lucrat ca reporter şi editorialist pentru ziare din California şi Washington, Drury s-a angajat la The New York Times în 1954, ca reporter la sediul din Washington. Avea doar 40 de ani când şi-a împlinit visul oricărui jurnalist de a da lovitura cu romanul pe care îl dactilografiase între termene limită pentru articole. Prin atenţia faţă de reţeaua personalităţilor şi procedurilor, cartea lui Drury nu seamănă prea mult cu orice roman despre Washington scris de Henry Adams, de Gore Vidal sau de Ward Just, ci mai degrabă cu relatările schematice ale lui C.P. Snow despre dramele intense din holul facultăţii şi din vestiarul parlamentului. Drury îi cunoştea destul de bine pe politicieni încât să le dea personajelor principale din Advise and Consent biografii substanţiale şi plauzibile; mai mult chiar, autorul le înzestrează cu istorii afective complicate.

Pe Drury îl făceau curios oamenii sensibili, cei ale căror ambiţii şi convingeri politice izvorăsc din alte pasiuni, adesea din idile anterioare. Până şi pe implacabilul şi ranchiunosul Seab Cooley, care a venit la Washington împreună cu Woodrow Wilson şi şi-a petrecut lungile decenii de burlăcie în ipostaza de tiran al Comisiei Bugetare a Senatului, tot dragostea l-a modelat şi marcat în tinereţe. Trama romanului e legată de şantajarea lui Brigham Anderson, un tânăr senator din Utah a cărui aventură homosexuală din timpul războiului, după ce e dată în vileag de nişte susţinători extremişti ai candidatului pentru funcţia de secretar de stat, îl face pe senator să se împuşte în biroul său, într-o duminică după-amiază. Episodul e bazat pe

cazul real al sinuciderii senatorului de Wyoming Lester Hunt în 1954, iar abordarea e, probabil, condiţionată de homosexualitatea lui Drury, despre care au circulat numeroase zvonuri.

Din păcate, Drury era genul de scriitor de nonficţiune devenit romancier care se pricepe mai degrabă să relateze decât să înfăţişeze. Poveştile personajelor, pline de informaţii exacte, sunt atât de simplu şi de bine prezentate încât acestea par adesea mai pline de viaţă când sunt descrise decât atunci când se află în acţiune. Fireşte, romanul mai oferă şi destule asemănări care te fac să te întrebi cine e modelul real pentru un personaj sau altul. E oare tânărul afemeiat Lafe Smith, senatorul de Iowa, conceput ca o versiune rotofeie a laureatului Pulitzer al Senatului, John F. Kennedy? (Cumnatul lui Kennedy, Peter Lawford, avea să joace rolul lui Smith în film.) Preşedintele extrem de veridic din carte, deşi merge în vacanţă în Florida ca Harry Truman, seamănă leit cu Franklin Roosevelt: e fermecător, teatral, înşelător, un şef de stat pe care nu poţi decât să-l iubeşti sau să-l urăşi şi care e numit „seducătorul de la Casa Albă“ – după cum îi spunea De Gaulle lui Roosevelt.

Oamenii lui Drury se pricep mai bine la discursuri decât la conversaţie. Dialogurile par să se încovoaie nu atât sub povara expunerii – principalul risc la scriitorii de ficţiune politică şi istorică –, ci sub apăsarea emoţiei, a acelor sentimente pe care autorul le respectă, dar nu le prea poate articula în mod credibil. Încercările sale de a livra replici de salon sunt rareori reuşite, iar eforturile de a produce tachinări sexuale ca în comediile romantice cu Rock şi Doris îi pun pe fugă pe cititori.

Anticomunismul din Advise and Consent, la care Drury a început să lucreze neîncetat în luna lansării Sputnicului, pare serios şi complet raţional. Nemulţumirile din roman, referitoare la o „epocă neputincioasă şi fără vlagă“ a declinului american – Drury chiar face aluzie la o fisură într-o rachetă – îţi lasă uneori senzaţia unui omagiu adus epocii lui Eisenhower de către cineva din epoca lui J.F. Kennedy. Dar Vasily Tashikov, ambasadorul rus caricatural al lui Drury („O să vă înecaţi cu cuvintele, voi, blegii din Occident“) prevesteşte romanele foarte tăioase care aveau să urmeze. La fel de memorabil e senatorul Fred Van Ackerman, pionul de la Comfort (Comitetul pentru viitoare încercări de a încheia un armistiţiu cu Rusia), şi şantajistul care îl împinge la sinucidere pe Brigham Anderson.

Extremismul tot mai mare al lui Drury – predilecţia lui pentru scenarii apocaliptice şi convingerea că liberalismul american sprijinea în mod activ comunismul internaţional – avea să-i influenţeze mai ales descrierea foştilor colegi din presă. Gazetarii din Advise and Consent sunt deja un grup disproporţionat de înfumurat, stângist şi dispreţuitor. În cărţile ulterioare, aceşti analişti anonimi şi aroganţi vor prinde contururi excentrice în personajele Walter Dobius şi Frankly Unctuous.

Până şi criticii impresionaţi de trama şi informaţiile din interior incluse în Advise and Consent au avut îndoieli în privinţa meritelor literare ale cărţii, iar proza autorului n-a devenit mai subtilă pe măsură ce s-au adunat continuările, iar febra sa ideologică a prins avânt. În 1968, când s-a publicat Preserve and Protect, un critic se întreba când „va înceta şi se va opri“ Drury. De-a lungul deceniilor, înainte de moartea survenită în 1998, Drury a evoluat de la un candidat cu puţini susţinători care s-a bucurat de un succes spectaculos la imaginea unui Harold Stassen, guvernatorul de Minnesota care a încercat în zadar să se ţină de vechea promisiune făcută la urne de a candida de cel puţin nouă ori la preşedinţie. Însă e greu să spui unui laureat Pulitzer că ar trebui să se oprească din scris şi nu e uşor de ignorat faptul că Drury a produs cel puţin o carte ale cărei personaje retorice şi conflictuale, conturate cu 50 de ani h în urmă, încă mai pot acapara atenţia.

FOTOGRAFIE DIN BETTMANN/CORBIS (1959)