NYTBR 61 | 20 iulie 2009

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 61 – 20 iulie 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Ştiinţa şi sublimul de Christopher Benfey

THE AGE OF WONDER How the Romantic Generation Discovered the Beauty and Terror of Science de Richard Holmes. Ilustrată. 552 pag. Pantheon Books. 40 $

În această carte ca un râu mare cu două braţe, energiile combinate ale curiozităţii ştiinţifice şi ale inventivităţii poetice pulsează în fiecare pagină.

Richard Holmes, excepţionalul biograf al generaţiei romantismului şi autorul unor cărţi despre vieţile personale, extrem de puţin cunoscute, ale lui Shelley şi Coleridge, îşi îndreaptă acum atenţia asupra a ceea ce Coleridge a numit „a doua revoluţie ştiinţifică“ – perioada din jurul anului 1800 când oamenii de ştiinţă britanici au făcut descoperiri radicale, de rangul celor ale lui Newton şi Galileo. În opinia lui Holmes, o serie de personalităţi animate de „mirare“, precum astronomul William Herschel, chimistul Humphry Davy şi exploratorul Joseph Banks, au insuflat „o nouă intensitate creativă şi energie cercetării ştiinţifice“ şi „au dat naştere la o nouă viziune care a fost numită, pe drept cuvânt, ştiinţă romantică“.

O temă importantă a cărţii lui Holmes – o construcţie complexă, ca o „ştafetă cu povestiri ştiinţifice“ – este promisiunea duală a ştiinţei, sublimul mix de „frumuseţe şi teroare“ prezent şi în subtitlul volumului. Ambele au jucat un rol în nebunia care a străbătut Europa după 1783, când fraţii Montgolfier au trimis o oaie, o raţă şi un cocoş într-un balon care a zburat peste acoperişurile Versailles-ului, fiind ţinut în aer de nimic mai mult decât „un nor într-o pungă de hârtie“.

Continuare în pagina 5 PETER ARKLE

MALENA WATROUS: „CĂSĂTORIA FERICITĂ“ A LUI RAFAEL YGLESIAS PAGINA 9

|

JOHN SIMON: VIAŢA CONTRADICTORIE A LENEI HORNE PAGINA 11

20 iulie 2009

7

11

Ficţiune 7

16

16

DO NOT DENY ME:

17

ROMANE POLIŢISTE

SATCHEL:

The Life and Times of an American Legend de Larry Tye Recenzie de Jonathan Eig

Stories de Jean Thompson Recenzie de Francine Prose 18

KISSINGER:

1973, the Crucial Year de Alistair Horne Recenzie de Jacob Heilbrunn

A HAPPY MARRIAGE

de Rafael Yglesias Recenzie de Malena Watrous 15

MYTHS, ILLUSIONS, AND PEACE:

Finding a New Direction for America in the Middle East de Dennis Ross şi David Makovsky Recenzie de Adam LeBor

AMATEUR BARBARIANS

de Robert Cohen Recenzie de Will Blythe 9

24

19

Recenzii de Marilyn Stasio

CRONICA DE NONFICŢIUNE THE BLUE HOUR:

A Life of Jean Rhys de Lilian Pizzichini

Nonficţiune 1

CARTWHEELS IN A SARI:

A Memoir of Growing Up Cult de Jayanti Tamm

THE AGE OF WONDER:

How the Romantic Generation Discovered the Beauty and Terror of Science de Richard Holmes Recenzie de Christopher Benfey 6

A MORE UNBENDING BATTLE:

The Harlem Hellfighters’ Struggle for Freedom in WWI and Equality at Home de Peter N. Nelson

FORDLANDIA:

The Rise and Fall of Henry Ford’s Forgotten Jungle City de Greg Grandin Recenzie de Ben Macintyre 8

CHEAP:

The High Cost of Discount Culture de Ellen Ruppel Shell Recenzie de Laura Shapiro 10

DANGEROUS GAMES:

The Uses and Abuses of History de Margaret MacMillan Recenzie de David M. Kennedy 11

STORMY WEATHER:

The Life of Lena Horne de James Gavin Recenzie de John Simon 14

DEAD SILENCE:

Fear and Terror on the Anthrax Trail de Bob Coen şi Eric Nadler Recenzii de Mick Sussman

IT’S OUR TURN TO EAT:

Eseu 24

Serviciu de escortă de Joe Queenan

Articole & Bestselleruri 20 Bestselleruri cărţi pentru copii 21 Bestselleruri ediţii cartonate 21 Selecţia editorilor 21 TBR: Din culise 22 Bestselleruri ediţii broşate 22 Raftul cu ediţii broşate

The Story of a Kenyan Whistle-Blower de Michela Wrong Recenzie de Joshua Hammer Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Teodor Fleşeru, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745773764; www.nytbr.ro; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro

2

Editorial

Cine ar putea fi mai potrivit să scrie despre ceea ce Margaret MacMillan, în subtitlul cărţii sale, numeşte „utilizările istoriei şi abuzul de istorie“, decât David M. Kennedy? Kennedy, profesor emerit de istorie la Universitatea Stanford şi beneficiar al bursei Donald J. McLachlan, este autor şi editor a mai mult de zece volume despre trecutul Americii.

A scris, de asemenea, numeroase articole ştiinţifice şi de opinie, a fost membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Istoricilor Americani şi al colegiului director de la New York Historical Society şi a fost răsplătit cu practic toate distincţiile importante decernate în domeniul său de activitate – printre care un Pulitzer şi premiile Bancroft şi Francis Parkman.

Kennedy a ţinut cursuri de istorie americană la Oxford şi în Italia, Finlanda, Germania, Turcia şi multe alte ţări.

Aceste experienţe internaţionale, spunea el într-un e-mail, „au făcut ca lectura din lucrările de o amplă deschidere ale lui Margaret MacMillan, dedicate studiului diverselor ţări şi practici istorice, să constituie o plăcere specială“. Povestirile istorice variază între culturi şi ţări diferite, dar, după cum notează Kennedy, „cu toate particularităţile pe care le găsim naraţiunilor naţionale ale diverselor popoare, toate au o trăsătură comună – toate sunt concepute, prezentate şi recepţionate ca povestiri“. Iar apoi el continuă: „Este remarcabil faptul că marii istorici, de la Tucidide şi Gibbon la Francis Parkman, Fernand Braudel sau C. Vann Woodward, au avut nu numai instincte pătrunzătoare, cercetătoare şi savante, ci au şi fost, de asemenea, extraordinari povestitori“.

Recenzia făcută de Kennedy volumului Dangerous Games al lui MacMillan apare la pagina 10 a numărului de faţă.

Editorii

Online

Un interviu cu Janet Evanovich, autoare a romanelor din seria Stephanie Plum.

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: romanciera Janet Evanovich, Rafael Yglesias, autor al volumului „A Happy Marriage“, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „Dangerous Games“, de Margaret MacMillan, „Satchel“, de Larry Tye, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii.

VIDEO:

nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

3

Ştiinţa şi sublimul Continuare din pagina 1

„La ce-i bun un balon?“, l-a întrebat cineva pe Benjamin Franklin, care privise lansarea de pe fereastra trăsurii. „La ce-i bun un nou-născut?“, a răspuns el.

Romancierul gotic Horace Walpole a fost mai puţin entuziast, temându-se că baloanele „vor fi convertite în noi motoare de distrugere a rasei umane – aşa cum se întâmplă adesea cu rafinările sau descoperirile din Ştiinţă“.

Britanicii, mai avansaţi în astronomie, îşi permiteau să ia peste picior tentativele modeste ale francezilor de a înălţa baloane. William Herschel, un imigrant german autodidact, care avea „curajul, mirarea şi imaginaţia unui refugiat“, preda muzica în Bath pentru a-şi asigura traiul şi a avea grijă de sora sa, Caroline, harnica lui asistentă.

Cei doi îşi petreceau nenumărate ore privind prin telescoapele enorme construite de Herschel, frecând între palme cepe crude pentru a-şi încălzi mâinile şi scanând cerul în căutare de stele necunoscute în aceeaşi manieră în care muzicienii pot „citi dintr-o privire“ o partitură.

Perseverenţa lor a fost răsplătită spectaculos: Herschel a descoperit o planetă, prima după peste o mie de ani.

Holmes arată cum mitul acestui „moment Evrika“ – un mit atât de important pentru noţiunea romantică de descoperire ştiinţifică – nu se prea potriveşte cu discuţiile îndelungate despre natura precisă a „cometei“ fără coadă identificate de Herschel. Într-un celebru sonet, Keats a comparat sentimentul brusc al lărgirii orizonturilor pe care l-a avut când a citit traducerea elisabetană a operei lui Homer de către Chapman cu presupusul entuziasm simţit de Herschel la vederea lui Uranus: „Apoi m-am simţit ca un observator al cerurilor / Când noua planetă a înotat în câmpul lui vizual“. Holmes remarcă alegerea „genial de sugestivă“ a verbului „a înota“, ca şi când planeta ar fi „o creatură necunoscută, luminoasă, născută dintr-un ocean misterios de stele“. Ca student la medicină familiarizat cu discursul ştiinţific, Keats ştia, poate, că telescoapele pot crea aceeaşi impresie ca atunci când priveşti obiecte „prin suprafaţa unduită a apei“.

Deşi, aşa cum spune Holmes, se presupune adesea că romantismul este „ostil ştiinţei“, poeţii romantici par să fi fost ameţiţi – uneori, în sens propriu – de entuziasm ştiinţific.

Christopher Benfey este profesor de engleză, sprijinit de fundaţia Mellon, la Mount Holyoke College. A scris, printre altele, „A Summer of Hummingbirds“ şi a îngrijit o ediţie a volumului „American Writings“ de Lafcadio Hearn pentru Biblioteca Americii.

FOTOGRAFIE DIN ARHIVA PERSONALĂ A LUI RICHARD HOLMES

Coleridge susţinea că n-a fost foarte mişcat de descoperirile lui Herschel pentru că în copilărie devenise „familiar cu Imensitatea“ prin intermediul basmelor. Celălalt mare domeniu romantic al ştiinţei i-a trezit interesul lui Coleridge. „Voi ataca Chimia ca un Rechin“, a anunţat el şi l-a invitat pe apreciatul chimist Humphry Davy, care scria şi poezie, să pună bazele unui laborator în Districtul Lacurilor.

Coleridge a scris că a luat parte la celebrele prelegeri ale lui Davy despre misterele electricităţii şi alte procese chimice pentru a-şi lărgi „resursele de metafore“. Dar, în mod previzibil, a fost atras şi de experimentele notorii ale lui Davy cu protoxid de azot/gaz ilariant. „Obiectele din jurul meu au devenit înceţoşate, iar auzul – mai ascuţit“, a relatat Davy după ce a inhalat adânc. Coleridge, un dependent de opiu care a inventat cuvântul „psihosomatic“, a comparat efectele plăcute ale inhalării cu senzaţia „întoarcerii într-o cameră încălzită după o plimbare prin zăpadă“. Davy leşina adesea când se afla sub influenţa substanţelor, dar, în mod straniu, nu a studiat posibilele întrebuinţări ale acestora în anestezie, remarcă Holmes.

Evaluând calităţile pe care poeţii şi oamenii de ştiinţă ai generaţiei romantice le au în comun, Holmes subliniază speranţa morală în transformarea oamenilor în fiinţe mai bune.

Coleridge era convins că ştiinţa resimte „patima Speranţei“ şi este astfel „poetică“. Holmes consideră că inventarea rapidă şi organizată

de către Davy a unei lămpi de siguranţă pentru mineri care să nu aprindă metanul este un exemplu concret pentru această speranţă romantică. Byron a omagiat „lanterna lui Davy, graţie căreia/în siguranţă sunt extraşi cărbunii“, dar amanta sa din Veneţia se întreba dacă Davy, aflat în vizită la cei doi, i-ar putea da ceva cu care să-şi „vopsească sprâncenele ca pana corbului“.

Totuşi, Holmes reuşeşte cel mai bine să unească „mirarea“ ştiinţifică şi pe cea poetică în pasajele sale pline de viaţă şi viscerale despre exploratorii romantici Joseph Banks şi Mungo Park, ale căror călătorii au fost deopotrivă exterioare şi interioare. Wordsworth şi-l imaginase pe Newton „călătorind singur pe mări ciudate ale Gândirii“.

După ce l-a însoţit pe căpitanul Cook în Tahiti şi a văzut practici exotice ca surfingul, tatuarea pielii şi diverse ritualuri erotice, Banks era un om schimbat la întoarcerea în Anglia; ca preşedinte al Societăţii Regale, i-a încurajat constant pe ceilalţi membri, printre care şi Park, să se aventureze în necunoscut. „Inima lui“, scrie Holmes despre Park, „era o terra incognita la fel de misterioasă ca inima Africii“. La un moment dat în timpul călătoriilor sale africane în care căuta Timbuktu, pe când se afla la 800 de km depărtare de cea mai apropiată aşezare europeană, singur şi gol, Park a observat o bucată de muşchi, „nu mai mare decât un vârf de deget“, ivindu-se din pământul uscat. „În acel moment, în ciuda gândurilor mele întristătoare, frumuseţea extraordinară a acelui mic muşchi în dezvoltare mi-a atras în mod irezistibil privirea“, a notat el, iar scriitura lui te duce cu gândul la Bătrânul Marinar al lui Coleridge. „Nu puteam să nu contemplu cu admiraţie conformaţia delicată a rădăcinilor şi a frunzuliţelor sale“.

Pentru Holmes, „epoca mirării“ se încheie odată cu călătoria lui Darwin la bordul vasului Beagle în 1831, parţial inspirată de voiaje romantice anterioare. „Cu puţin noroc, putem spera că n-am depăşit cu totul“ această perioadă, scrie Holmes melancolic.

Totuşi, e greu să nu citeşti Age of Wonder (Epoca mirării), o carte capabilă să-ţi lărgească orizonturile, fără să nu ai sentimentul unei diminuări în privinţa timpurilor noastre circumscrise imaginativ. După cum scrie în Lord Jim Joseph Conrad, un admirator al lui Park, „pentru noi, care suntem urmaşii lor mai puţin încercaţi, ei par să se afle tot timpul sub o lupă“, „aventurându-se în necunoscut pentru că au ascultat o voce din interior, au urmat un impuls ce le-a curs prin sânge, un vis cu privire la viitor. Au fost minunaţi; şi trebuie să recunoaştem că erau h pregătiţi pentru minunăţii“.

5

Dearborn de Amazon Henry Ford a întemeiat o plantaţie de arbori de cauciuc şi copia unui oraş american în junglă.

Riverside Avenue în Fordlandia, cu râul Tapajós în dreapta.

DE BEN MACINTYRE MAZONUL s-a dovedit a fi mereu un sol fertil pentru fantezia utopică extravagantă. Exploratori victorieni, industriaşi americani, ideologi şi misionari, cu toţii şi-au proiectat visurile şi ideile pe această terra incognita, în această sălbăticie neîmblânzită a posibilităţii exotice.

Pentru Europa şi America de Nord, vastitatea Americii de Sud a fost un punct central al idilei, descoperirii şi potenţialului profit, precum şi o pânză pentru zugrăvirea unei noi lumi în concordanţă cu convingerile personale. Elisabeth Nietzsche, sora filosofului, a intrat în junglele Paraguayului în 1886, cu scopul de a-şi crea propria republică ariană vegetariană, impulsionată de pornirile antisemite ale lui Richard Wagner. Theodore Roosevelt a prezis că sistemul marelui fluviu putea fi exploatat pentru a crea „comunităţi industriale dens populate“. Nelson Rockefeller se gândea că cele 4.000 de mile ale Amazonului ar putea fi împărţite în canale.

Colonelul Percy Fawcett, exploratorul britanic, a pătruns în junglă în 1925, convins că va găsi un oraş străvechi odinioară prosper, şi nu a mai fost văzut niciodată.

Numeroşi aşa-zişi salvatori au mers pe urmele lui şi au dispărut de asemenea.

Amazonul ştia să înghită visurile.

Elisabeth Nietzsche şi-a lăsat Noua Germanie, plină de larve şi pe jumătate lihnită, să putrezească şi a fugit acasă pentru a deturna moştenirea filosofică a fratelui ei. Roosevelt s-a întors din expediţia sa pe Amazon din 1914, declarând jungla „sinistră şi malefică“, un loc ostil omului. Alături de mitul oportunităţilor nelimitate ale Amazonului s-a dezvoltat un altul: jungla ca natură impenetrabilă, imună la modernitate, o lume sălbatică şi primitivă, în care fiecare următor conchistador ajunge plin de mândrie şi apoi e înfrânt.

A

Cea mai recentă carte a lui Ben Macintyre este „Agent Zigzag: A True Story of Nazi Espionage, Love, and Betrayal“.

6

Cu Fordlandia, Greg Grandin, profesor de istorie la New York University, spune o poveste obsedantă care se plasează direct în această tradiţie: încercarea eşuată a lui Henry Ford de a exporta America oraşelor mici în junglele Braziliei. Fordlandia a fost o iniţiativă comercială, cu scopul de a extrage materie primă pentru producţia de maşini, dar a fost prezentată ca misiune civilizatoare, o încercare de a construi societatea americană ideală în mijlocul Amazonului. Aşa cum e descrisă în aceas-

FORDLANDIA

The Rise and Fall of Henry Ford’s Forgotten Jungle City de Greg Grandin Ilustrată. 416 pag. Metropolitan Books/ Henry Holt & Company. 27.50 $ tă relatare fascinantă, a fost de asemenea reflexia personalităţii unui singur om – arogant, strălucit şi foarte ciudat. În 1927, Ford, cel mai bogat om din lume, avea nevoie de cauciuc pentru a face anvelope, furtunuri şi alte componente pentru maşinile sale. Arborele de cauciuc nu creşte în Michigan, iar producătorii europeni se bucurau de un monopol virtual asupra comerţului cu cauciuc datorită coloniilor asiatice.

Aşa că, în felul său caracteristic, magnatul automobilelor a decis să şi-l cultive singur.

Locul ales pentru noua plantaţie de arbori de cauciuc a lui Ford era o suprafaţă de circa 2,5 milioane de acri pe malurile râului Tapajós, un afluent al Amazonului, la aproximativ 600 de mile de Atlantic.

Agenţilor lui Ford le-a luat cam 18 ore să ajungă în acest loc cu vasul fluvial din cel mai apropiat oraş.

Viziunea lui Ford era o copie a unui oraş din Midwest, cu instalaţii de canalizare moderne, spitale, şcoli, trotuare, terenuri de tenis şi chiar unul de golf. Nu aveau să existe băutură sau alte forme de imoralita-

te, ci grădinărit pentru toţi şi dansuri cuviincioase săptămânal.

Fordlandia avea să facă mai eficientă nu numai producţia de maşini. Prin aplicarea principiilor organizării raţionale pentru producerea bunurilor într-un ritm şi mai rapid, Ford avea să îmbunătăţească şi vieţile celor care lucrau în noul oraş, aducând înflorire şi bogăţie managerilor americani şi muncitorilor brazilieni. În cuvintele lui Grandin, acest avanpost de capitalism modern trebuia să fie „un exemplu al visului său american special, despre cum capitalismul în stil Ford – salarii mari, beneficii ale civilizaţiei şi perfecţionare morală – putea aduce prosperitate unui loc înapoiat“.

Acest proiect ar fi putut funcţiona în uzina de la River Rouge a lui Ford din Dearborn, Michigan. Categoric n-a funcţionat în junglă. În schimbul unui oraş nord-american în miniatură, dar îmbunătăţit, ceea ce a creat Ford a fost un iad fierbinte şi pestilenţial, plin de boli, viciu şi violenţă, mai aproape de Dodge City decât paşnicul Dearborn.

Supraveghetorilor americani le-a venit greu să păstreze angajaţii, care aveau tendinţa de a pleca după ce câştigau suficient pentru a-şi satisface nevoile imediate. Cei care rămâneau mureau în număr mare, din cauza muşcăturilor de vipere, malariei, frigurilor galbene şi altor numeroase afecţiuni tropicale.

Se pretindea că prohibiţia era susţinută cu rigurozitate, dar, după o zi petrecută la tăiat în jungla înconjurătoare, muncitorii se îndreptau spre barurile şi bordelurile care răsăreau în jurul locului. Izbucneau lupte cu cuţitul, bolile venerice erau abundente. Pe lângă prohibiţie, şi celelalte reguli ale lui Ford erau detestate, în special dieta obligatorie cu orez brun, pâine din făină integrală şi conserve de piersici. Când o nouă cantină a fost introdusă în locul servirii cu chelneri, oamenii s-au răsculat, devastând sala de mese şi distrugând toate vehiculele de pe proprietate. Între timp, unii dintre americanii aduşi să conducă proiectul au înnebunit. Unul s-a aruncat de pe o barcă într-un loc plin de crocodili.

Soţia unui funcţionar îşi amintea gândacii zburători cu „cleşti exact ca ai homarilor“.

Grandin îi face un portret conradian lui Einar Oxholm, căpitanul norvegian de navă numit manager la Fordlandia. Îl vedem sorbind rom (sfidând politica companiei) în timp ce tânăra comunitate se dezintegra. Oxholm era onest, dar altfel total nepotrivit pentru însărcinarea sa, neştiind absolut nimic despre cultivarea arborelui de cauciuc sau despre conducerea oamenilor pe uscat. Avea să se întoarcă în cele din urmă în Statele Unite, lăsând în urmă mormintele a patru dintre copiii lui. Într-adevăr, Heart of Darkness a lui Joseph Conrad vibrează în fiecare pagină a acestei cărţi, pe măsură ce oamenii albi se chinuie şi cedează în faţa junglei. În 1929, doi angajaţi ai Ford, Johansen, un scoţian, şi Tolksdorf, un german, au pornit în amonte cu ordine de a colecta seminţe de arbore de cauciuc. În schimb, s-au dus la un chef cu alcool, şi-au părăsit bucătarul pe o insulă pustie şi s-au oprit în micul oraş Barra. Acolo, Johansen, autoproclamat „regele seminţelor de cauciuc al râurilor superioare“, a cumpărat nişte parfum de la un magazin general şi a fost văzut fugărind capre, vaci şi găini, încercând să le miruiască pe animale cu parfum, strigând: „Domnul Ford are mulţi bani; şi tu ai putea să miroşi bine“. Un beţiv stropind cu parfum în junglă este o imagine bizar de potrivită pentru întreaga întreprindere.

Marele fabricant de maşini însuşi nu a asistat la nici unul dintre aceste lucruri. Nu a pus niciodată piciorul în oraşul care-i purta numele, însă personalitatea sa puternică şi contradictorie a influenţat fiecare aspect al proiectului. Povestea Fordlandia este o biografie a lui Ford în relief, omul care susţinut America oraşelor mici, dar a făcut mai mult decât oricare altul pentru a o distruge, pionierul care năzuia să scoată muncitorii din robie, dar a iniţiat o metodă de producţie în masă distrugătoare, care i-a transformat în simple rotiţe.

Printre altele, Ford era obsedat de Thomas Edison, soia, antichităţi şi ordine. Ura sindicatele, vacile, Wall Street, pe Franklin Roosevelt şi evreii. De asemenea, fatalmente, dispreţuia experţii. Echipa de pe Amazon a lui Ford avea destui oameni capabili, dar, cum observă Grandin, „ce nu avea erau un horticultor, un agronom, un botanist, un microbiolog, un entomolog sau orice altă persoană care putea şti ceva despre arborele de cauciuc din junglă şi dăunătorii lui“ – păduchii de plante şi mălura care asediau arborii de cauciuc, mulţimile de omizi care au lăsat zone din plantaţie „goale ca nişte araci“.

Date fiind obstacolele, este uimitor cât de mult au realizat creatorii Fordlandiei. În decursul scurtei sale perioade de înflorire, Fordlandia se fălea cu hidranţi roşii de incendiu pe străzile îngrijite, apă curentă, un gater, un castel de apă şi dansuri săptămânale. Dar neînduplecarea junglei, schimbările din economia mondială şi războiul i-au asigurat umilitorul sfârşit. Compania Ford Motor a investit 20 de milioane de dolari în Fordlandia. În 1945, a fost vândută guvernului brazilian pentru 244.200 de dolari. h FOTO DE LA „FORDLANDIA“

Bărbaţi cu un comportament ciudat Un bărbat de vârsta a doua din Noua Anglie pleacă în Africa, lăsându-şi nevasta în braţele unui rival mai tânăr. atacă, parează şi se eschivează prin intermediul limbajului este remarcabil, iar proza sa, totodată voluptuoasă şi echivocă, înregistrează ambivalenţa celor de vârsta a doua, incapabili să se bucure de un moment lipsit de constrângeri.

Personajele par mereu să-şi contrazică propria gândire. Iată-l pe Teddy la închisoare, după sesiunea de exerciţii fizice: „După aceea stătea întins pe patul său îngust, suflând greu, cu nervii bâzâind şi murmurând ca un tren. E adevărat, trenul intrase într-un tunel lung şi întunecat....

Dar ce ar fi putut face?“.

Cu mariajul lor abia trăgându-şi răsuflarea, odată ajuns în faza vârstei a doua, prins între intimitatea deceniilor cumulate şi iritările inerente aceloraşi decenii, Teddy şi Gail par totuşi a avea o relaţie mai bună decât majo-

DE WILL BLYTHE ARTEA lui Robert Cohen, Amateur Barbarians (Barbari neprofesionişti), ridică întrebarea dacă nu cumva romanul despre criza masculină a vârstei a doua nu suferă el însuşi de o criză a vârstei.

Oare acest gen literar să fi devenit la fel de uzat ca o saltea veche? Sau rămâne cea mai bună formă narativă pentru a înfăţişa modul specific american, de provenienţă relativ recentă, în care bărbaţii ajunşi la vârsta a doua se trezesc dintr-o dată în faţa deziluziei şi descoperă viaţa pe care nu au trăit-o niciodată asemeni felului în care generaţiile mai vechi îşi descopereau natura păcătoasă şi îl descopereau pe Dumnezeu? Iar dacă aşa stă

C

AMATEUR BARBARIANS

de Robert Cohen 401 pag. Scribner. 27 $ treaba, cât de bine reuşeşte Cohen să gestioneze limitările unei forme literare care, la fel ca oricare alta dacă este respectată orbeşte, îşi împinge personajele cu sila într-o direcţie în care probabil că viaţa – ca, de altfel, nici un roman bun – nu ar face-o? Într-o formulare mai simplă, romancierul trebuie să devoreze genul său literar sau să se lase devorat de el? În primul capitol din Amateur Barbarians, Cohen lansează o provocare asemănătoare scriind despre unul din personajele sale principale: „Viaţa sa adultă nu abundase până atunci în aventuri. Căsătoria, copiii, 10 ani de predat matematica la gimnaziul din localitate,... 14 ani de încercări, ca director, de a-l ridica de la o instituţie de rangul al treilea la una de rangul al doilea. Cum ai putea scoate o carte dintr-o astfel de biografie?“. Dar Cohen o va face, bineînţeles!

Personajul său i-a făcut o ofertă de nerefuzat.

Dacă nu luăm în considerare pe Dante din Divina Comedie, care se trezeşte rătăcit în păduri întunecate şi, la scurtă vreme după aceea, intră în Infern (ceea ce încă e de preferat înscrierii într-un grup masculin de autoperfecţionare), scriitorii au început să creeze naraţiuni despre criza vârstei a doua din anii ‘60, când un nivel tot mai crescut al prosperităţii economice şi un nivel tot mai relaxat al moralităţii au eliberat bărbaţii, permiţându-le să îşi contemple în profunzime miezul. Romancierii (şi acei bărbaţi care se autoanalizează) au devenit interesaţi de întrebarea „Ce urmează după ce un bărbat a acumulat lucruri (bani, dragoste, statut)?“, procurarea acestora fiind până atunci motorul naraţiunilor. Au inventat un nou gen de roman care începe unde povestirile anterioare probabil s-ar fi încheiat –când, să zicem, Ahab se întoarce acasă după ce a ucis balena, cu o grămadă de timp liber la dispoziţie.

Traiectoria standard a unor astfel de naraţiuni e bine stabilită: după ce a muncit din greu, căsătorindu-se şi progresând de la un nivel la altul, un tip începe să se întrebe ce înseamnă toate astea. Relativa sa prosperitate îi permite

Will Blythe este autorul cărţii „To Hate Like This Is to Be Happy Forever“.

ILUSTRAŢIE DE BRYAN ISCHE

răgazuri de reflecţie profundă despre trecut şi moarte, inducând în mod inevitabil nopţi negre ale sufletului (prin opoziţie, personajele dintr-o generaţie anterioară ale lui Theodore Dreiser nu aveau timp pentru o criză a vârstei a doua; viaţa lor era un chin neîntrerupt, de la început până la sfârşit, trecând şi prin vârsta a doua).

Dacă viaţa americană contemporană oferă la fel de multe opţiuni ca un supermarket, atunci la o anumită vârstă e inevitabil ca orice bărbat să trăiască cu gândul neliniştitor că, în ciuda tuturor satisfacţiilor sale, a ratat probabil ceva de pe culoarul numărul 12. Dacă Sfântul Graal al aşa-numitei chick lit îl constituie cuplul şi căsătoria, recompensa promisă protagonistului romanului despre criza masculină a vârstei a doua este evadarea din ele, alături de intrarea întârziată în ameţitorul nou teritoriu al satisfacerii propriilor dorinţe. Fugi, Rabbit!1 Ceea ce ne readuce la Amateur Barbarians şi la modul în care romanul redă acest arhetip recent. La 53 de ani, Teddy Hastings se trezeşte deodată cu treburile lăsate în suspensie, după ce tocmai a fost obligat să ia un an de pauză de la slujba sa din orăşelul Carthage din Noua Anglie. În viziunea consiliului director al şcolii, are nevoie de o perioadă de repaus după ce a fost pentru scurtă vreme întemniţat pentru că a făcut fotografii fiicei sale adormite şi parţial dezbrăcate, ca temă pentru un curs de artă.

Aşadar, ce e de făcut în acest accidental an sabatic? La început, umblă fără rost, bodogănind prin casă şi prin curte, chinuind în beci o bandă de alergare în fiecare dimineaţă înainte de răsărit, în timp ce soţia sa, Gail, doarme la etaj, şi apoi năvălind afară pentru a-şi „încăleca zgomotosul tractoraş de tuns iarba, ca un general.... Grădina nu era un loc destinat pacifismului“.

Adevăraţii lui duşmani nu sunt, evident, limacşii şi buruienile, ci senzaţia că opţiunile sale de viaţă s-au rigidizat precum arterele afectate de ateroscleroză. Deplânge faptul că Aluzie la un celebru roman de John Updike, scris ca replică la Pe drum al lui Jack Kerouac, înfăţişând efectele devastatoare ale unui gest de rebeliune şi independenţă individuală de genul celor glorificate de literatura beatnicilor. (n.trad.).

1

nu s-a apropiat de Cornul Africii decât prin cărţile exploratorilor care îi ticsesc noptiera (dat fiind că fiica sa rătăceşte pe undeva pe acel continent şi ţinând cont de regulile genului literar, cititorii vor deduce imediat că el va ajunge în mod inevitabil acolo).

Romanul pendulează între Teddy şi mai tânărul său coleg, Oren Pierce, care, în cele din urmă, se îndrăgosteşte de nevasta lui Teddy.

Puţin trecut de 30 de ani, Oren este tipul clasic de indecis din punct de vedere academic, incapabil să-şi dea seama ce ar trebui să facă în privinţa talentelor sale. La Stanford „a sărit de la un departament la altul, alegând mereu alte cursuri în timp ce renunţa la precedentele, probând specializările în aceeaşi manieră cercetătoare şi scrupuloasă în care îşi proba îmbrăcămintea“. După facultate, lâncezeşte prin cafenele, citind poezie şi critică de artă teoretică. „Era de fapt un specialist al fumatului de haşiş.... Un adevărat maestru în domeniu“. Se înscrie la cursuri post-universitare de drept, film, studii rabinice şi asistenţă socială.

Ambivalenţa îl caracterizează până în cele mai mici detalii ale fiinţei sale.

El vine la Carthage urmându-şi prietena căreia i-a adresat o ambivalentă cerere în căsătorie („Asta e un fel de propunere de căsătorie sau ce?“, îl întreabă ea), doar pentru a fi părăsit când ei i se oferă şansa unei slujbe la Universitatea Wesleyan, cu perspective de definitivat. Pentru că nu are nici o idee de altceva mai bun de făcut, decide să se stabilească în această localitate atât de inadecvată. Locuieşte în apartamentul închiriat de fosta sa iubită, doarme în patul ei, îi termină resturile de mâncare şi priveşte apusul de pe veranda ei. În cele din urmă, ajunge în slujba de profesor la gimnaziul local şi este desemnat director adjunct atunci când Teddy dă de belea. Se plimbă prin săli, supraveghind elevii şi urmărindu-se cum face asta, ca şi cum ar fi blocat într-un vis ciudat care se dovedeşte a fi propria lui viaţă.

Bărbaţii din romanul lui Cohen îşi disecă existenţa în felii mai subţiri decât cele dintr-un prosciutto fin pe care le-ar mânca la un dineu la care ar fi preferat să nu ia parte. Simţul romancierului pentru modul în care oamenii inteligenţi

Dacă Sfântul Graal al chick lit este căsătoria, recompensa din romanele despre criza masculină a vârstei a doua este evadarea din căsătorie. ritatea celor cu o lungă căsătorie la activ. De exemplu, încă le mai place să facă sex (unul cu altul). Dar, de îndată ce Teddy zboară în Africa, cu intenţia de a urma paşii eroilor săi de pe noptieră, Oren şi Gail încep în mod stângaci să flirteze, îndreptându-se spre o relaţie amoroasă. Ce se va întâmpla când se va întoarce Teddy – dacă o va mai face vreodată?

Finalul unui roman poliţist aduce cu sine rezolvarea unei crime. Într-un roman despre criza masculină a vârstei a doua, e de aşteptat ca unii bărbaţi să o fi luat-o deja razna. Aceste lucruri se întâmplă şi în Amateur Barbarians.

Cohen nu îşi devorează genul literar.

Cel puţin nu în felul în care, de exemplu, Richard Ford o face în trilogia despre Frank Bascombe, care reuşeşte fără ca lucruri normale de importanţă dramatică să i se întâmple eroului său ajuns la vârsta a doua, ceea ce face ca banalitatea întâmplărilor care totuşi au loc să capete aura miraculoasă a unora nemaivăzute până atunci.

Romanul lui Cohen nu face ceva atât de inovator, dar nici nu permite canoanelor genului să îi terorizeze personajele. Teddy şi Oren au acţiuni excentrice, dar nu nebuneşti. Ei doar se joacă de-a barbarii. Romanul constituie o pledoarie sentimentală, dar rezonabilă, pentru acasă ca fiind locul în care ar trebui să te afli – sau să te întorci, după ce ţi-ai revenit din sminteală.

Singurul fapt care i se poate imputa lui Cohen în modul în care gestionează naraţiunea este că e probabil prea blând cu eroii săi, apărându-i de calamităţile care de obicei îi lovesc pe expediţionarii de vârsta a doua. Atunci când lumea auctorială este mai plină de compasiune decât cea reală, există riscul ca mai degrabă să ne fie satisfăcute visele decât să ni se acutizeze simţul realităţii. În cazul de faţă, asta înseamnă că Amateur Barbarians nu este doar un roman al crizei vârstei a doua, acel gen căruia a cam început să îi crească burtă, ci şi, totodată, o povestire h romantică de modă veche.

7

Nimic pentru nimic Preţurile mai mici nu înseamnă neapărat chilipiruri în lanţurile de magazine sau în lanţul trofic. dacă nu de persoana care le duce acasă. Mai mult de o treime a celor săraci care muncesc, observă Ruppel Shell, deţine slujbe în sectorul comercial, unde salariul anual de bază pentru un vânzător „asociat“ dintr-un magazin e de 18.280 $. E unul din motivele pentru care plătim atât de puţin pentru cămăşile şi tenişii aceia. De asemenea, suntem subvenţionaţi de o forţă de muncă distantă pe care n-o vedem niciodată, chinezii şi mexicanii şi vietnamezii care muncesc în condiţii dickensiene demonstrate. După cum recunoaşte

E posibil ca la marile magazine de reduceri aparatura şi confecţiile de firmă să nu fie deloc chilipiruri.

DE LAURA SHAPIRO LLEN Ruppel Shell a studiat preţul, valoarea şi costul lucrurilor – toate soiurile de lucruri, biblioteci şi rochii de vară şi folie de plastic şi lanţuri de chei şi şosete şi ciocane. Şi creveţii, subiectul unei povestiri scurte şi înspăimântătoare, care ilustrează ceea ce vrea ea să spună în această carte importantă. Până prin ‘70, creveţii erau un lux pentru majoritatea americanilor. Graţie unui boom uriaş al producţiei de creveţi, în special în Thailanda, furnizorii au crescut

E

CHEAP

The High Cost of Discount Culture de Ellen Ruppel Shell 296 pag. The Penguin Press. 25.95 $ formidabil în anii ’80, iar preţurile au început să scadă. Acum, Ruppel Shell ne spune în Cheap: The High Cost of Discount Culture (Ieftin: Costul ridicat al culturii discount) că mâncăm creveţi în mod la fel de obişnuit ca tonul la conservă – mai obişnuit, de fapt, din moment ce consumul de crevete îl depăşeşte pe cel al tonului la conservă. Dacă veţi comanda creveţi la un restaurant mediu ca Red Lobster, primiţi o porţie copioasă pentru

Laura Shapiro e autoarea a trei cărţi, incluzând „Something From the Oven: Reinventing Dinner in 1950s America“.

8

aproximativ 16 $ – iar dacă vă aflaţi acolo în timpul promoţiei anuale „Endless Shrimp“, puteţi comanda până vă rostogoliţi în untul cu usturoi. Tot numai 16 $ costă.

Dezavantajul? Conform lui Ruppel Shel, redactor colaborator pentru The Atlantic, există numai dezavantaje, iar miliardele de exemplare de crevete gumos nu reprezintă decât o porţiune infimă. Pentru o vreme, au existat câteva noi ferme prospere de creveţi de-a lungul ţărmului Thailandei, unităţile tradiţionale fiind transformate în fabrici uriaşe cu ajutorul investitorilor şi băncilor internaţionale.

Ofensiva masivă a chimicalelor a sporit productivitatea fabricilor, dar peştii – asemenea vacilor, porcilor, găinilor – nu se dezvoltă bine pe termen lung în astfel de condiţii extreme şi artificiale. Se îmbolnăvesc, iar bazinele lor devin nişte găuri negre ale poluării şi reziduurilor toxice. „Ceea ce a urmat au fost datoriile ce au dus la faliment, degradarea mediului, îngrozitoarele abuzuri asupra drepturilor omului şi violenţa, lăsând milioane de oameni săraci“, scrie Ruppel Shell. Morala: în ciuda a ceea ce e marcat pe nota de plată a unui restaurant, creveţii sunt plătiţi scump. Şi aşa cum ne explică foarte limpede Ruppel Shell, într-un set de exemple vii şi convingătoare, multe alte etichete cu preţuri sunt la fel de înşelătoare. La marile magazine de reduceri, majoritatea ieftinirilor sunt pentru necesităţi zilnice, ca pasta de dinţi şi salata verde. Aparatura şi confecţiile de firmă nu prea sunt chilipiruri. „Wal-Mart1 are 1

Lanţ american de magazine universale. (n. trad.)

de fapt preţuri peste medie pentru o treime din stoc“, scrie Ruppel Shell. „Pentru acele articole ale căror preţuri sunt mai mici, economiile medii sunt de 37 de cenţi, iar o treime din articole nu oferă o reducere mai mare de 2 cenţi. Însă preţurile mai mici la mâncare impresionează mulţi economişti, care sunt de părere că ieftinirile sunt benefice tuturor, forţând o reducere a preţurilor la mâncare în întreaga comunitate. „Chiar dacă nu faceţi cumpărături niciodată la Wal-Mart, tot vă e mai bine unul în apropiere“, i-a declarat lui Ruppel Shell economistul Jerry Hausman de la M.I.T., calculând că efectul ar putea reprezenta „echivalentul a 25% din cheltuielile pentru hrană“. Totuşi, analiza lui compară doar costul – nu şi calitatea – unor articole generice în mare măsură. „Cum pot şti consumatorii dacă preţul mai mic pentru pieptul de pui la Wal-Mart“ înseamnă „o tranzacţie bună pentru un produs superior sau o tranzacţie proastă pentru un produs inferior?“, se întreabă Ruppel Shell. E clar că ar fi jenant să sfătuieşti o mamă necăjită că ar trebui să cheltuiască mai mult pentru noua pereche de încălţăminte a fiicei, dar Ruppel Shell nu merge atât de departe. Însă ea demonstrează că impactul preţurilor drastic reduse asupra unui buget de familie neîndestulător e într-o anumită măsură iluzoriu. „Reducerile nu compensează costul incredibil şi din ce în ce mai mare al aspectelor de bază – casă, educaţie şi sănătate“, subliniază ea.

Pui ieftin, cămăşi ieftine, pantofi sport ieftini – toate acestea sunt plătite de cineva, chiar

Ruppel Shell, atelierele mizere reprezintă un pas înainte faţă de sărăcia rurală groaznică pe care aceşti tineri bărbaţi şi femei au lăsat-o în urmă. Dar muncitorii n-au nici o putere să ceară salarii mai mari sau tratament mai uman din moment ce fabricanţii pot merge aproape oriunde în lume pentru a găsi o forţă de muncă mai docilă. Desigur, companiile americane pretind că îşi investighează şi auditează fabricile din alte ţări, dar majoritatea abuzurilor nu ies niciodată la lumină. Boşii locali sunt foarte buni la a eluda nereguli şi la a falsifica documente. „Ţinem predici copiilor noştri despre responsabilitatea socială, apoi le cumpărăm jucării asamblate de nişte copii săraci lipiţi, exploataţi pe un ţărm străin îndepărtat“, scrie Ruppel Shell. „Cumva, Epoca Ieftinirilor a ridicat disonanţa cognitivă la rangul de normă societală“.

Robert Pollin, un economist de la Universitatea Massachusetts, i-a declarat lui Ruppel Shell că mărirea cu 30% a salariului unui muncitor din Mexic ar adăuga doar 1,2% la preţul unei cămăşi – adică 24 de cenţi pentru o cămaşă de 20 $. Majoritatea companiilor nici nu vor să audă de aşa ceva.

Tăierea costurilor e singura valoare pe care o recunosc, în parte pentru că marja profitului e atât de mică, încât companiile nu-şi permit să concureze pe altă bază decât pe cea a preţurilor mereu mai mici. Un vis american stimulat altădată de idei şi spirit întreprinzător a fost redus la concedierea muncitorilor şi reducerea riscurilor. „Când preţurile sunt menţinute mult prea mici, inovaţia e aproape imposibilă“, i-a declarat lui Ruppel Shell economistul Robert Lawrence de la Harvard. Se pare că nu nici măcar nu mai producem capcane de şoareci mai bune – doar mai ieftine.

Ruppel Shell nu conchide cu idei grandioase pentru restructurarea economiei mondiale, deşi laudă companii ca Wegmans şi Costco, susţinând că reuşesc să prospere fără să facă prea multe stricăciuni. Dar nici nu e nevoie să formuleze idei grandioase în această privinţă. A furnizat ceva mult mai valoros: o prezentare şi o analiză de cea mai bună calitate. Plătiţi preţul integral pentru această carte dacă vă permiteţi. Merită. h FOTOGRAFIE DE BETH HALL/BLOOMBERG NEWS

Fericire finală Cu o soţie bolnavă, protagonistul acestui roman se minunează de trăinicia uniunii lor de aproape 30 de ani.

DE MALENA WATROUS Ă ne înţelegem: fericirea e banală.

Poate că ne dorim relaţii iubitoare în viaţa reală – cel puţin dacă ne încredem în reviste –, dar în literatură acestea produc o proză statică şi anostă. Aşadar, dacă un roman începe cu un cuplu fericit, lucrurile de regulă se strică spre sfârşit.

A Happy Marriage (O căsătorie fericită), de Rafael Yglesias, debutează în anii 1970, în seara în care Enrique Sabas, de 21 de ani, o întâlneşte pe Margaret Cohen în apartamentul său din Greenwich Village. „O comandase la domiciliu“, ne provoacă propoziţia de început, aşa cum „comandăm mâncare chinezească“.

Un prieten comun l-a înnebunit pe Enrique vorbindu-i necontenit despre această „extraordinară“ femeie, dar nereuşind să definească ceea ce o face atât de specială. Enrique – care şi-a vândut primul roman la o vârstă incredibil de precoce, 16 ani, apoi a renunţat la liceu pentru a putea scrie tot timpul – preţuieşte limbajul precis, convins că nimic nu e într-atât de efemer încât să nu poată fi definit în cuvinte. Îşi provoacă prietenul să-i prezinte misterioasa femeie, declarând că ea nu poate exista cu adevărat. Miza e mare, dar după o noapte cu vin ieftin, Camel fără filtru şi tachinări amuzante, „Margaret, sau cel puţin ochii ei albaştri şi strălucitori… i-au atins inima sensibilă“.

S

Romanul de debut al Malenei Watrous, „If You Follow Me“, va fi publicat anul viitor în Statele Unite.

FOTO: JAMES SALZANO

Al doilea capitol începe într-o noapte sumbră, 30 de ani mai târziu. Margaret, acum soţia lui Enrique şi abia trecută de 50 de ani, se află la finalul unei bătălii agonizante, timp de trei ani, cu cancerul. „Trebuie să mă ajuţi să mor“, îşi imploră ea soţul. E un ordin dificil. Are nevoie de el s-o îngrijească; să împiedice pe oricine s-o susţină în viaţă după ce va intra în comă şi să le spună părinţilor ei că nu va fi înmormântată în locul de veci al familiei – sarcini dure, dar şi modalităţi concrete de a o ajuta. Mai greu e să accepte

A HAPPY MARRIAGE

de Rafael Yglesias 371 pag. Scribner. 26 $ că viaţa ei e pe sfârşite, iar „căsătoria lor un mister pe cale să-l piardă, în pofida celor 27 de ani petrecuţi în interiorul ei, înainte ca el să înţeleagă cine erau ei“.

Acest mister împinge cartea înainte, în timp ce Enrique schiţează şi revizuieşte în minte cuvintele de rămas bun pentru soţia sa, hotărât să le găsească pe cele potrivite.

Vrea ca acestea să exprime exact ceea ce a însemnat ea pentru el, astfel încât ea să înţeleagă fără echivoc cât de mult îi va lipsi. Titlul romanului nu e ironic. Este, în esenţă, povestea unei căsătorii fericite. Dar nu e simplu, deoarece căsătoria – asemenea iubirii – nu e statică. Iar Enrique e nemilos de onest în încercarea de a înţelege cum de a lui a rezistat.

Susţinând ideea banalităţii fericirii, unele dintre cele mai puternice secţiuni ale cărţii descriu cele mai dificile perioade ale relaţiei lor. În primii ani petrecuţi împreună, Enrique e copleşit de pasiunea pentru Margaret. Însă caracterele lor se deosebesc în moduri fundamentale, dând naştere la fricţiuni. Enrique e capricios, nesigur în dorinţa lui de a deveni un autor de succes. Prin contrast, Margaret îi pare neambiţioasă. E o artistă talentată, iar el nu înţelege de ce se dă bătută după primele refuzuri din partea unor galerii. Un capitol e dedicat prezentării cadourilor pe care el i le-a făcut de-a lungul anilor de ziua ei de naştere: cerceii cu diamante care nu erau pe gustul ei, aparat de fotografiat vintage şi prea voluminos, mixerul lipsit de romantism. La suprafaţă, avem de-a face cu clasicul raport MarteVenus, soţul greu de cap care nu-şi înţelege soţia năzuroasă. Însă Enrique se mândreşte cu observaţiile sale pătrunzătoare asupra caracterului uman. Îl deranjează că n-o poate mulţumi pe Margaret. În timp ce el e permanent expresiv, ea e reţinută, atât verbal cât şi în dormitor, întotdeauna abţinându-se cumva.

Căsătoria lor atinge punctul inferior după naşterea primului lor copil, când libidoul ei se atenuează şi el se cuplează cu o altă femeie, ambiţioasă şi gregară, aparent mult mai potrivită pentru el. Şi se gândeşte să se despartă de Margaret, până când un consilier matrimonial o întreabă pe ea ce îşi doreşte. În pauza care urmează, Enrique realizează că n-are nici cea mai mică idee ce va spune ea. Ceea ce îl deranjează la ea – autocontrolul

ei – e şi ceea ce îl aduce înapoi. Încă o dată, este captivat de misterul lui Margaret. Într-o altă carte, o epifanie survenită în urma unei şedinţe de consiliere ar putea părea o găselniţă ieftină pentru evoluţia personajului. Dar pentru volubilul Enrique, în New York-ul anilor 1980, pare aproape jenant de realist.

A Happy Marriage e transparent de autobiografic. Yglesias, la fel ca Enrique, şi-a vândut primul roman la 16 ani, a renunţat la liceu, apoi a publicat alte şapte romane. Yglesias, la fel ca Enrique, a avut părinţi scriitori, iar fiul său cel mare a devenit un blogger politic proeminent. Aşa cum ne informează supracoperta cărţii, Yglesias a scris scenariile filmelor horror „From Hell“ şi „Dark Water“. Şi Enrique are succes la Hollywood ca scenarist, ceea ce-l face să se simtă nerealizat ca scriitor serios. Şi, cel mai important, biografia autorului consemnează faptul că Yglesias a fost căsătorit aproape 30 de ani cu soţia sa, Margaret, până la moartea ei în 2004. Într-adevăr, există atât de multe puncte comune între autor şi protagonist încât eşti tentat să citeşti cartea ca pe una de memorii scrisă la persoana a treia. Însă romanul ca formă literară îi permite lui Yglesias distanţarea de a privi aceste personaje cu obiectivitate, de a căuta adevărul chiar şi atunci când acesta nu e flatant sau pitoresc. Asistăm repetat la scene explicite în care tânărul Enrique nu reuşeşte să-şi menţină erecţia când încearcă să se culce cu Margaret pentru prima oară, insistând tragicomic că eşuează fiindcă e deja îndrăgostit de ea. Scenele în care are grijă de ea când e pe moarte sunt la fel de viscerale, dar surprinzător de emoţionante. După ce cancerul lui Margaret se generalizează, stomacul ei nu mai funcţionează normal, aşa încât mâncarea nedigerată e deşertată într-o pungă, odată cu fierea neagră. Pentru ultima masă de familie, cere să i se aducă hot dogs şi pateuri de la Second Avenue Deli. Mai târziu, când ea şi Enrique trebuie să activeze tubul de drenaj, ea glumeşte: „E ca şi cum fiecare hot dog pe care l-am mâncat vreodată ar ieşi acum din mine“, pufnind amândoi în râs. E o intimitate reală, genul acela câştigat cu greu între doi oameni care au ales să meargă până la capăt, dovedind că te poţi reîndrăgosti.

Yglesias, plin de simţire, dar lipsit de sentimentalism ieftin, nu cataloghează niciodată cancerul ca pe un dar. Însă ambele personaje recunosc că i-a apropiat mai tare. „Te iubesc atât de mult, te iubesc atât de mult“, îi spune Margaret lui Enrique, ca şi cum ar fi fost vorba de o „evoluţie semnificativă, o adâncire a iubirii ei pentru el, pe care numai recent a înţeles-o“. Yglesias se apropie de sentimentalism, dar ceea ce salvează din nou această revelaţie de la a fi siropoasă e adevărul ei. Bolnavă fiind, Margaret a devenit conştientă de tăria soţului ei şi de tăria sentimentelor ei pentru el. Prietenii şi rudele afirmă că Enrique e un sfânt pentru că se îngrijeşte atât de bine de Margaret. Dar Yglesias ne face să înţelegem că a avea grijă de soţia pe moarte nu e cu nimic mai sfânt decât schimbarea scutecelor pruncului tău. Trupul uman e un container pentru hrană şi dejecţii, un medium al căldurii şi iubirii, animând tot ceea ce există înăuntru. Misterul a ceea ce se află în inima unei căsnicii nu poate fi descifrat şi nici captat complet în cuvinte. Dar Enrique şi Margaret nu sunt deloc banali, ci distincţi atât ca personaje, cât şi prin h trăinicia iubirii lor.

9

La ce foloseşte istoria Conform istoricului Margaret MacMillan, pentru a ne da lecţii de umilinţă şi scepticism.

DE DAVID M. KENNEDY OŢI trăim în istorie. Unii dintre noi fac istorie, alţii sunt făcuţi oameni sau sunt distruşi de către întorsăturile istoriei. Mulţi citesc despre istorie. Câţiva dintre noi scriu despre ea. Majoritatea oamenilor încearcă, cel puţin din când în când, să se folosească de ea, de obicei scotocind prin trecut după analogii care să explice prezentul şi să prezică viitorul.

Iar conform opiniei amplu documentate a lui Margaret MacMillan, nu puţini dintre noi fac un talmeş-balmeş din istorie.

MacMillan, conducătorul St. Antony’s College din Oxford, educată în Canada, este un istoric consacrat care a scris despre dominaţia britanică asupra Indiei, tratatul de pace de la Paris din 1919 şi relaţiile lui Richard Nixon cu China. Dangerous Games (Jocuri periculoase) este o carte acuzatoare, adeseori muşcătoare şi mereu provocatoare, care tratează despre miliardele de modalităţi în care istoria, ca mijloc de înţelegere a lumii, este mult prea des distorsionată, politizată şi mânuită cu o stângăcie grosolană.

MacMillan împarte loviturile în toate direcţiile cu paloşul retoricii şi cu o pasiune neînfricată. Ea protestează vehement împotriva eclipsării „istoricilor profesionişti“ de

T

David M. Kennedy, care predă la Universitatea Stanford, lucrează la o carte despre factorii istorici determinanţi ai caracterului naţional american.

În epoca noastră secularizată, scrie MacMillan, istoria s-a substituit religiei ca modalitate de transmitere a valorilor.

10

către „amatori“. Deplânge demodarea istoriei politice în favoarea sociologiei şi a studiilor culturale. Denunţă toate studiile despre identitate, mai ales când se coboară până la ceea ce ea numeşte „neadecvata competiţie pentru victimizare“ (enumeră câteva variante de istorie centrate pe problema negrilor ca exemple extrem de dăunătoare, având „o relaţie cu trecutul similară cu cea pe care Codul lui Da Vinci o are cu teologia

DANGEROUS GAMES

The Uses and Abuses of History de Margaret MacMillan 188 pag. A Modern Library Chronicles Book/The Modern Library. 22 $ creştină“). Dar cele mai convingătoare critici le adresează tipului special de identitate construită istoric care este naţionalismul.

MacMillan ne reaminteşte că studiul istoriei are el însuşi o istorie – subiect desemnat de lumea academică ca istoriografie. Paradoxal, acei istorici profesionişti pe care îi admiră au crescut odată cu statul-naţiune modern, în privinţa căruia este atât de precaută. Studiul formal al trecutului, consacrat de programa universităţilor, guvernat de propriile regulamente ştiinţifice şi sprijinit de un impresionant aparat de instituţii girate de stat, precum Public Record Office în Marea Britanie, Les Archives de France şi National Archives and Records

Administration din Statele Unite (fără a mai menţiona cursurile obligatorii de istorie naţională şi manualele aprobate oficial), a apărut de-abia în secolul al XIX-lea. Tot atunci au apărut societăţile extinse create de guvernele centrale, proaspăt învestite cu mai multă putere, care conduceau populaţii dispersate şi autonome ai căror membri au trebuit cumva să fie convinşi că datorau loialitate nu parohiei, satului sau provinciei, ci acelui lucru pe care savantul Benedict Anderson l-a numit „comunitatea imaginată“ a unui popor distinct şi unitar: naţiunea. Japonia perioadei Meiji, Germania lui Bismarck, Italia lui Cavour şi Statele re-Unite ale lui Lincoln au fost toate produse de valul de construire de naţiuni care a măturat mare parte a lumii occidentale la mijlocul secolului al XIX-lea şi a produs modele pentru restul lumii în secolul al XX-lea, de obicei sub stindardul „auto-determinării“. Dar, „cu toată vorbăria despre naţiuni eterne“, scrie MacMillan, „ele au fost create nu de soartă sau de Dumnezeu, ci de activităţile fiinţelor umane şi nu în ultimul rând de istorici“. În epoca noastră secularizată, adaugă MacMillan, istoria a reuşit totodată să se substituie religiei ca modalitate „de stabilire a standardelor morale şi de transmitere a valorilor“.

Acum ne aşteptăm ca „judecata istoriei“ să fie nu doar obiectivă şi cinstită – criteriul obişnuit al istoricului profesionist –, ci şi proclamatoare de identităţi, creatoare de naţiuni, insuflătoare de virtuţi şi liant al generaţiilor. Nu e de mirare că istoria a devenit un câmp de bătălie atât de aprig disputat sau că profesori altminteri foarte paşnici sunt adesea obligaţi să ia poziţie în linia întâi a războaielor culturale.

RINTRE numeroasele calităţi ale succintei şi totuşi cuprinzătoarei cărţi ale lui MacMillan se numără şi demonstraţia reuşită a faptului că fiecare ţară se ia la trântă cu istoria într-o manieră proprie.

Popoarele din Balcani, nota odată Winston Churchill, „produc mai multă istorie decât pot consuma“, iar greutatea trecutului lor apasă oprimant pe umerii prezentului. Un lucru similar poate fi spus şi despre Germania postbelică, ţară în continuare bântuită de amintirile ruşinoase ale nazismului şi holocaustului.

Despre Japonia s-a susţinut exact contrariul, şi anume că îşi aminteşte prea puţine despre propriul său comportament agresiv din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, spre disconfortul cronic al vecinilor săi, în special China. Australia se luptă cu ceea ce un exasperat fost prim-ministru, John Howard, a numit „purtare de doliu“ pentru tratamentul aplicat de compatrioţii săi aborigenilor.

Franţa şi Germania experimentează un manual de „istorie comună“ pentru a calma animozităţile din trecut şi a nutri ataşamentul pentru noul proiect supra-naţional al Uniunii Europene. Un efort similar de creare a unei „naraţiuni continentale“ care să integreze istoriile celor trei membri ai Nafta – Canada, Mexicul şi Statele Unite – a fost pus la naftalină de mai bine de un deceniu şi pare mai mult decât probabil să nu fie definitivat niciodată.

Despre americani se poate spune că au prea puţin trecut istoric pentru a putea tre-

P

ce vreun capitol sub tăcere – sau pentru a înceta disputele în privinţa vreunui capitol.

MacMillan rememorează furtuna declanşată de adoptarea Standardelor de Istorie Naţională în 1994. Concepute pentru a pune de acord materia predată în şcolile elementare şi gimnazii cu produsele unei generaţii întregi de cercetări istorice inovatoare, inclusiv o abundentă bibliografie pe tema sclaviei, imigraţiei, statutului femeilor şi indienilor nord-americani, standardele au fost calificate de Rush Limbaugh ca fiind o încercare de a preda în şcoli teoria că „ţara noastră este în mod inerent malefică“. Senatorul Bob Dole a declarat că aceste standarde sunt „mai rele decât duşmanii externi“.

MacMillan ne oferă, de asemenea, o revigorant de onestă discuţie despre tulburările generate de tentativa Institutului Smithsonian de a folosi un exponat Enola Gay – avionul care a aruncat prima bombă atomică din istorie, pe 6 august 1945 – pentru a ridica întrebări despre armele de distrugere în masă şi natura conflictelor armate moderne. Organizaţiile veteranilor au turbat de indignare. Ei credeau, scrie MacMillan, „că Muzeul Naţional al Aviaţiei şi Spaţiului exista nu pentru a încuraja dezbaterile publice, ci pentru a comemora eroii zborului şi ai forţelor aeriene şi pentru a consolida patriotismul american“.

Ea sugerează că opinia veteranilor nu era decât un caz particular al unui fenomen generalizat: credinţa că „cei care au participat direct la marile evenimente ale istoriei sau care au trăit în anumite perioade istorice înţeleg mai bine ce s-a întâmplat decât generaţiile care le urmează“. De fapt e exact invers, spune ea în alt pasaj, citându-l pe scriitorul britanic John Carey, „una din cele mai utile sarcini ale istoriei este să ne aducă în faţa ochilor ardoarea, buna-credinţă şi sacrificiile cu care generaţiile trecute au urmărit nişte scopuri care acum ni se par greşite sau respingătoare“. Şi putem la fel de bine să ne întrebăm care va fi judecata istoriei despre propria noastră epocă.

MacMillan încheie întrebându-se dacă nu cumva ne-ar fi mai rău dacă nu am cunoaşte deloc istoria. După atâtea pagini de comentarii necruţătoare despre greşelile atâtor şi atâtor istorici, profesionişti şi amatori deopotrivă, e o surpriză să dai cu ochii de opinia ei mai degrabă umilă, cum că „am impresia că răspunsul probabil că ar fi da“, o sentinţă care are puţine şanse de a servi ca manifest al istoricului.

Dar acest sentiment e în consonanţă cu o altă concluzie a lui MacMillan: aceea că utilitatea fundamentală a istoriei nu se află în valoarea ei predictivă şi nici măcar în cea explicativă, ci în capacitatea ei de a ne învăţa umilinţa, de a ne insufla evaluarea limitelor capacităţii noastre de a avea o imagine clară a trecutului sau de a cunoaşte în detaliu factorii istorici determinanţi ai propriei noastre scurte treceri prin timp. „Dacă studiul istoriei nu face altceva decât să ne înveţe umilinţa, scepticismul şi conştiinţa de sine, atunci reuşeşte să facă ceva util“, scrie ea. După cum scria marele istoric Jacob Burckhardt, specialist în Renaştere, cunoaşterea istoriei nu ne face mai inteligenţi pentru data viitoare când ea se va repeta, ci h mai înţelepţi pentru totdeauna.

FOTO: GREG SMOLONSKI

Niciodată prizoniera dragostei Atitudinea Lenei Horne faţă de muncă, dragoste, prietenie şi căsnicie a fost caracterizată de răzgândiri bruşte.

DE JOHN SIMON

Î

N ea trăiau două Lena Hornes: cea care se impunea vehement şi cea care se subaprecia şi se mustra aspru. Din afară se vedeau încă două: cea care avea o carieră impresionantă şi era, în aparenţă, o luptătoare-model pentru libertate, dar şi cea care ar fi putut să facă mult mai mult, dar care, folosindu-se de culoarea deschisă a pielii şi de frumuseţe, s-a ploconit în faţa societăţii albilor.

Pe bună dreptate volumul Stormy Weather: The Life of Lena Horne (Vreme furtunoasă: viaţa Lenei Horne) de James Gavin are aproape 600 de pagini, dacă punem la socoteală notele, bibliografia, discografia, filmografia şi indexul. Această Lena (sau aces-

STORMY WEATHER

The Life of Lena Horne de James Gavin Ilustrată. 598 pag. Atria Books. 27 $ te Lene), născută în 1917 şi care se ţine încă bine, a avut o viaţă atât de plină de bucurii şi necazuri încât fiecare pagină se poate umple cu evenimente şi suspans. Cu atât mai mult cu cât cartea e totodată alcătuită parcă din două cărţi: o biografie detaliată şi fluentă şi o istorie a ascensiunii sociale lente a negrilor, în ciuda discriminării paralizante şi a umilinţelor dureroase – o istorie în care e incrustată propria poveste a lui Horne, fără a ţine seama de câteva salturi personale înainte.

Dra Lena Horne, după cum i se spunea de obicei, era o contradicţie ambulantă care mai şi cânta. Deşi era, după cum s-a subliniat mereu, frumoasă – cu excepţia picioarelor cam slabe –, ea îşi găsea defecte în orice parte a trupului. Ceva sânge amerindian de la ambii părinţi, dar şi câţiva strămoşi albi au contribuit la culoarea deschisă a pielii şi la frumuseţea ei exotică. Era o cântăreaţă care evolua fascinant; n-a fost stil vocal la care să nu renunţe sau la care să nu se întoarcă uneori. Ambiguitatea făcea parte din firea ei; atitudinea faţă de relaţiile profesionale şi amoroase, faţă de prieteni şi domicilii, ba chiar căsnicii (deşi cea de-a doua a durat 23 de ani, până la moartea soţului său) a fost caracterizată de schimbări bruşte.

Copilăria ei burgheză, petrecută mai ales în Brooklyn, ar fi putut fi mai bună: dragul ei tată, Teddy, şi-a luat tălpăşiţa destul de repede; mama ei, Edna, actriţă, a târât-o pe Lena după ea aproape la toate spectacolele în care apărea. Cora Calhoun Horne, bunica puternică şi respectată a Lenei, a insuflat o demnitate de doamnă în exprimarea şi comportamentul fetei, dar şi neîncrederea şi tendinţa de a evita compania bărbaţilor albi.

Lena a fost dată adesea în grija altora şi a trebuit să îndure, uneori, ofense rasiste, bătăi pentru greşeli minore şi batjocură în şcoală: i se spunea „mica bastardă galbenă“ din cauza „tăticului alb“. La 16 ani, spre ne-

John Simon este critic de teatru şi scrie pentru Bloomberg News.

FOTOGRAFIE DIN ARHIVELE MICHAEL OCHS /GETTY IMAGES (1942)

mulţumirea mai multor membri ai familiei, a intrat în corul de la faimosul Cotton Club, unde a impresionat-o pentru totdeauna pe Ethel Waters cântând „Stormy Weather“.

Clubul era un local şi mai dubios decât se spunea: până şi majoritatea vedetelor trebuia să folosească intrarea de serviciu şi nu avea voie la baia clienţilor; coristele aveau doar un lighean în care să-şi facă nevoile. Însă Horne l-a impresionat pe coregraful Clarence Robinson, precum şi pe fraţii Nicholas, Avon Long şi Cab Calloway. Când a apărut posibilitatea de a cânta cu trupa Noble Sissle, părinţii ei (Edna se măritase între timp cu un alb străin, lipsit de importanţă) au trebuit s-o răpească de la Cotton Club. Cel puţin asta a fost versiunea lui Horne. Gavin, autorul cărţilor despre Chet Baker şi cabaretul newyorkez, spune că „nu prea existau dovezi care să-i susţină relatarea“.

Horne a dezvoltat un dispreţ nepieritor faţă de cluburile de noapte unde a lucrat cel mai des.

Teddy Horne i-a prezentat-o lui Louis Jones, publicist cu aspiraţii politice; după o curte de o lună întreagă, acesta s-a însurat cu Lena, care pe atunci avea 19 ani. După un an, fata îşi făcea apariţia în primul său film, altminteri neînsemnată, apoi a jucat, pe Broadway, în „Blackbirds of 1939“, în care a avut trei numere mizerabile, însă Brooks Atkinson, faimosul critic de la The New York Times, a atras atenţia asupra ei. În scurtă vreme a fost angajată de renumitul Charlie Barnet, lider de trupă şi Casanova alb, dar în multe săli de dans Lena nu avea voie să stea pe estrada formaţiei între numere.

Apoi a avut loc spectacolul de la popularul Café Society Downtown, de unde i s-a tras şi saltul la Hollywood. A urmat procesul de divorţ şi contraprocedura, care au durat câţiva ani. Şeful de la MGM, Louis B. Mayer, o plăcea, dar rolurile ei din film erau destul de mărunte încât să poată fi tăiate atunci când

filmele rulau în sud. Vincente Minnelli, cu care se spune că Lena a avut o aventură, a fost regizorul care a şi promovat-o.

H

ORNE a avut relaţii cu Artie Shaw, Orson Welles, Joe Louis şi mulţi alţii, majoritatea albi. Însă marea prietenie, durabilă şi platonică, a vieţii ei a fost cu homosexualul Billy Strayhorn, pianistul şi orchestratorul lui Duke Ellington, care a murit înainte de vreme. Se ştie că o scenă în care Lena cânta într-o cadă cu spumă a fost tăiată din filmul de negri „Cabin in the Sky“ (şi n-a fost văzută până în 1994, în „That’s Entertainment! III“); chiar şi aşa, filmul a fost marele ei succes. Pentru rolul pe care şi-l dorea cel mai mult, Julie din „Show Boat“, n-a fost nici măcar luată în considerare, revenindu-i bunei sale prietene Ava Gardner.

La început, lui Horne nu i-a plăcut Lennie Hayton, un orchestrator şi dirijor care se bucura de mare succes la Hollywood, însă negresa şi evreul alb s-au apropiat în timp şi au devenit iubiţi. S-a terminat şi divorţul Lenei: Jones a rămas cu fiul lor, Ted, iar Horne, cu fiica, Gail. Pentru căsătoria interrasială a cuplului Horne-Hayton, respinsă de ambele familii, cei doi au fugit la Paris în 1947 şi au păstrat o bună vreme secretul.

Nefericirea lui Horne la Hollywood a făcut-o să-şi schimbe adesea casa, împreună cu Hayton, mutări care au pus capăt discriminării din câteva cartiere. În 1942, MGM a început s-o trimită să facă spectacole în taberele militare de culoare. După ce lui Horne, ruptă de oboseală, i s-a refuzat o ceaşcă de cafea la ora 3 dimineaţa la un restaurant din Alabama şi a fost tratată oribil într-o tabără militară majoritar albă, Lena s-a transformat într-o activistă.

Deşi simpatiza mai mult cu liderul militant negru Malcolm X, s-a dus la înrmomântarea lui Martin Luther King în Atlanta, iar înainte

a cântat la un concert într-o biserică, unde a participat activistul Medgar Evers, cu câteva zile înainte să fie asasinat. Între timp, tehnica de interpretare a lui Horne a evoluat, iar ea a început să fie angajată să cânte la cele mai bune hoteluri, unde înainte i s-ar fi refuzat cazarea. Stilul ei era un melanj de seducţie şi inteligenţă (deşi n-a luat niciodată în serios seducţia), dar conţinea şi o furie de-abia înăbuşită în timp ce pronunţa cuvinte precum „dragoste“. A lucrat cu multe nume mari ale jazzului, deşi jazzul nu era specialitatea ei. Avea să apară pe scenă alături de vedete ca Bing Crosby şi Tony Bennett, deşi niciodată în colaborări fericite, şi cu Frank Sinatra, în ciuda antipatiei reciproce. A continuat să scoată multe înregistrări, unele de succes, altele, nu.

Horne le permitea creatorilor să lucreze intens piese concepute pentru ea, doar pentru ca ulterior să se retragă. Cei cu care a colaborat vreme îndelungată, precum dirijorul-orchestrator Ray Ellis şi managerul său Ralph Harris (amândoi erau albi, iar Ellis a fost şi amantul ei) au fost concediaţi brusc. Alţi câţiva au durat mai puţin, dar au avut parte de finaluri asemănătoare. Lena s-a îmbogăţit – a devenit milionară – şi le oferea cadouri exagerate prietenilor pe care avea să-i respingă ulterior, ignorându-i, pe unii dintre ei, chiar şi pe patul morţii, după cum spune Gavin. În cele din urmă, şi-a alungat până şi soţul, în cinstea căruia purtase odinioară steaua lui David, dar pe care ajunsese să-l considere un „alb“ care „nu înţelegea ideea conflictului“ pe marginea drepturilor civile. Claude Thompson, principalul ei coregraf, Jeanne Noble, mentorul ei în activism; Richard Schickel, coautorul celei de-a doua biografii publicate de Lena; cântăreţul Bobby Short şi mulţi alţii au fost „daţi la o parte“.

Dintre numeroasele sale regrete, se pare că cel mai pregnant rămâne acela de a fi fost o mamă nedrăgăstoasă. Ted, care părea foarte talentat, a murit de tânăr. Gail, deşi s-a măritat cu Sidney Lumet (idee neagreată la început de Horne), a avut parte de un tratament mai bun, la fel ca nepoţii lui Horne. În mod tipic, ori de câte ori îi murea câte un prieten, mai ales unul de sex masculin, Lena pare să fi considerat respectiva dispariţie ca pe un abandon şi o trădare.

Una dintre cele mai importante apariţii publice ale sale a fost cea de acum 25 de ani, de la Kennedy Center Honors, unde şi-a câştigat locul mai ales prin ultimul său spectacol de scenă, o producţie solo de pe Broadway, „The Lady and Her Music“, lansată în 1981, în timpul căreia îşi recita autobiografia ficţionalizată de victimă martirizată. Acela a fost modul său de a-şi lua rămas bun de la teatru, căci, după cum remarca prietenul ei Arthur Laurents, „îi era teamă că nu era destul de bună. Ştia că se putea descurca cu cabaretul“. Totuşi, înainte de asta, avusese un mare succes în musicalul de pe Broadway „Jamaica“.

Concertele şi înregistrările au apărut mai târziu în viaţa lui Horne, iar elogiile unanime i-au smuls replica: „Prea puţin, prea târziu“. Acum, după cum scrie Gavin, „ultimul h ei rol“ este „acela de solitară“.

11

Lecturi secrete, vechi Ăi acceptate DE VIRGINIA COSTESCHI În plină criză, nevoia de teorii ale conspiraţiei creşte proporţional cu nivelul panicii economice. Dăm vina pe americani, Clubul de la Roma, Uniunea Europeană, evrei, franc-

tesc cu cele ale trecutului pentru a crea progresul umanităţii. Lucrarea lui Papus oferă explicaţii detaliate asupra ştiinţei străvechi a Kabbalei, descrie originea, structura, filozofia şi teozofia kabbalistă într-o manieră accesibilă. Am ales apoi mai multe cărţi despre francmasonerie pentru că este una dintre organizaţiile cele mai răspândite la nivel mondial, care a generat în aceeaşi măsură admiraţie şi controversă.

MORALA ŞI DOGMA RITULUI SCOŢIAN VECHI ŞI ACCEPTAT AL FRANCMASONERIEI

de Albert Pike 224 pag. Editura Herald. 22 lei

Morala şi Dogma Ritului scoţian vechi şi acceptat al francmasoneriei a fost vreme de un secol cartea cea mai respectată în masonerie. Si aceasta pentru că autorul, cu o erudiţie remarcabilă şi o profundă experienţă în ordin, a căutat să sistematizeze ritualul punându-l în acord cu vechile

masonerie, Opus Dei şi Kabbala mondială, alimentaţi de bombardamentul cu scenarii care se transformă în filme de succes la Hollywood.

E mai uşor să ne acomodăm cu ideea că toate relele pe care le păţim ne vin de la alţii. E mai...comercial şi mai agreabil să ne imaginăm parte a unui complot în genul celor create de Dan Brown sau John Grisham.

Pasul următor este să ne dezmeticim şi să privim mai atent la produsul minţii noastre. Teoriile conspiraţiei din showbiz, media, cărţi sunt create de oameni relaxaţi, fără probleme financiare. Trimiterile pe care le fac la lumea reală şi la eventuale organizaţii misterioase din prezent sunt ingredientul menit să dea credibilitate poveştii lor. Aşa ajungem la speculaţii conform cărora masonii conduc lumea, evreii ne controlează portofelele şi alte societăţi secrete ne manipulează minţile. Amuzant, ar spune un istoric al acestui gen de organizaţii. Care nu sunt deloc create pentru a furniza subiecte cu succes la public, ci au scopuri înalte şi ţeluri importante. Iată câteva repere solide, lecturi care vă vor convinge că misterele prezentului se împle-

12

Ritului scoţian. Pentru ediţia prezentă au fost reţinute numai primele trei grade (Ucenic, Calfă, Maistru).

Acestora Pike le-a dedicat cel mai larg spaţiu în lucrarea sa, socotind pe bună dreptate că ele recompun istoria simbolică a omului.

CONSTRUCTORII

O cercetare a istoriei şi filozofiei Masoneriei de Joseph Fort Newton de Albert Pike 258 pag. Editura Herald. 19.50 lei Realizată în urma unui mandat dat de Marea Lojă din Iowa, o copie a cărţii Constructorii (O cercetare a istoriei şi filozofiei Masoneriei) este dat fiecărui mason căruia îi este conferit gradul de Mare Maestru în interiorul acestei Mari Jurisdicţii.

Evident că intenţia aceasta a determinat metoda şi organizarea cărţii, ca şi conţinutul acesteia, ţinta fiind de a informa tânărul care intră în Ordin de antecedentele Masoneriei, dezvoltarea, filozofia, misiunea şi idealul ei. Păstrând mereu în minte acest scop, efortul a fost de a pregăti o scurtă, simplă şi vie relatare a originii, dezvoltării şi învăţăturii Ordinului, scrisă astfel încât să stârnească un profund interes şi un stu-

Cartea se întemeiază de la început până la sfârşit pe convingerea că tot ceea ce trebuie să facem este să mutăm schelăria de pe templul istoric al Masoneriei şi să îl lăsăm în bătăia soarelui, acolo unde orice om poate vedea frumuseţea şi simetria sa.

Această carte este alcătuită din trei părţi: Profeţia, Istoria şi Interpretarea. Prima parte se va ocupa de indiciile şi primele semne ale Masoneriei în istoria, tradiţia, mitologia şi simbolismul timpuriu al neamului omenesc – găsindu-şi temeiul în natura şi nevoile omului, şi arătând cum pietrele şlefuite de timp şi conflicte au fost aduse de departe pentru a clădi Masoneria aşa cum o cunoaştem astăzi. A doua parte este o poveste a Ordinului Constructorilor de-a lungul secolelor, de la zidirea Templului lui Solomon până la organizarea Marii Loje a Angliei, şi răspândirea Ordinului pe întreg cuprinsul lumii civilizate. A treia parte este o prezentare a crezului, filozofiei, înţelesului religios şi geniului său, precum şi a muncii sale de slujire a individului, şi, prin individ, a societăţii şi statului.

LEGENDELE, MITURILE ŞI SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

de Albert Mackey 272 pag. Editura Herald. 25 lei

Albert Mackey, cea mai respectată voce în masoneria americană de la sfârşitul secolului al XIX-lea, realizează în prezentul volum o sinteză a principalelor mituri, simboluri şi legende ale francmasoneriei.

După părerea sa, obiectul legen-

mistere şi să redea simbolurilor înţelesurile primare, dezbărându-le de adaosurile moderne.

Remarcabile pentru epoca în care a fost redactată lucrarea sunt concepţiile lui Albert Pike asupra relaţiilor individului cu organizaţiile (statul, biserica), precum şi modernitatea teoriilor referitoare la actul de guvernare şi la drepturile cetăţeneşti într-o societate bazată pe principiile legii. Autorul analizează toate aceste aspecte la nivelul celor treizeci şi două de grade aparţinând

diu mai serios al istoriei lui şi al serviciului adus de acesta umanităţii.

Fiecare rând al acestei cărţi a fost aşternut cu convingerea că istoria reală a Masoneriei este suficientă, şi că simpla învăţătură ajunge, fără înfrumuseţarea prin legendă, şi, cu atât mai puţin, prin ocultism.

delor masonice nu este stabilirea unor fapte istorice, ci transmiterea unor doctrine filozofice. Ele sunt o metodă prin care se comunică învăţăturile ezoterice, iar studentul le acceptă fără referire la altceva decât utilitatea şi semnificaţia lor în dezvoltarea dogmelor masonice.

Să luăm, de exemplu, legenda hiramică a celui de-al treilea grad. Ce importanţă are pentru discipolul în masonerie dacă ea este adevărată sau falsă? Tot ce vrea el să cunoască este semnificaţia sa internă; iar atunci când află că scopul ei este să ilustreze doctrina nemuririi sufletului, el este satisfăcut de acea interpretare şi nu consideră necesar să-i investigheze acurateţea istorică sau să-i reconcilieze contradicţiile aparente. La fel cu legenda pietrei unghiulare pierdute sau a celui deal doilea templu, ori a arcei ascunse – toate acestea sunt pentru el naraţiuni legendare care au valoare doar pentru nestemata pe care o conţin.

Fiecare din aceste legende este expresia unei idei filozofice.

Dar mai există şi o altă metodă de instruire masonică, cea prin simboluri. Nici o ştiinţă nu este mai veche decât cea a simbolismului. Cândva, aproape toate învăţăturile din lume erau transmise prin simboluri. Şi chiar dacă filozofia modernă se exprimă acum exclusiv în propoziţii abstracte, Francmasoneria rămâne credincioasă vechii metode, pe care a păstrat-o în toată importanţa sa originară ca pe o metodă de comunicare a cunoaşterii. Dar, deşi în Francmasonerie există două moduri de instrucţie – prin legende şi prin simboluri – în fapt, între ele nu există nici o deosebire esenţială.

Simbolul este o reprezentare vizibilă, iar legenda o reprezentare audibilă a unei idei ce se vrea pusă în evidenţă – a unei concepţii morale produse printr-o comparaţie. Atât legenda cât şi simbolul sunt legate de dogme având un profund caracter religios; ambele sunt purtătoare de sentimente morale şi ambele sunt menite ca prin această metodă să ilustreze filozofia Masoneriei speculative.

RITUALURILE SECRETE ALE FRANCMASONERIEI

de Jean Marques Riviere 256 pag. Editura Herald. 22 lei Dacă există un mare număr de lucrări privind istoria Francmasoneriei, sunt foarte puţine

a o răspândi în lume şi de a deveni cu adevărat colaboratori ai Marelui Arhitect al Universului“.

MASONERIA ŞI ÎNŢELESUL EI TAINIC

de W.L. Wilmshurst 208 pag. Editura Herald. 16 lei Concepută special pentru folosinţa celor care aparţin deja ordinelor masonice, Masoneria şi înţelesul ei tainic este una dintre puţinele scrieri care trece peste acţiunile şi ritualurile masonice, ca să se poată ocupa cu dezvăluirea adevăratelor sensuri ale masoneriei.

cele care tratează despre Ritualurile folosite de Loji. Secolul al XVIIIlea a cunoscut o creştere a numărului diferitelor grade masonice, a acestor uluitoare ritualuri care

FOTO: BIBLIOTECA MASONICĂ Y.L.

au dispărut, apoi, odată cu autorii lor. Mai târziu, o oarecare disciplină s-a impus în lumea masonică şi nu s-au mai păstrat decât unele Rituri importante, care au continuat să fie practicate în anumite ţări.

După părerea noastră, cunoaşterea şi studiul acestor ritualuri prezintă o mare importanţă. Studiul lor ne permite să ne dăm seama de viaţa profundă, mistică şi interioară a Ordinului şi a cauzelor care au făcut ca spiritele cultivate să se simtă atrase; aceste ceremonii ciudate, aceste legende mimate în Loji explică atmosfera atât de tulbure din unele Loji, despre care aflăm chiar din corespondenţa masonică.

Studiul ritualului Lojilor face să fie înţeles spiritul Francmasoneriei şi considerăm că ansamblul problemei masonice nu poate fi pătruns dacă nu vom cunoaşte riturile care au susţinut ansamblul corpului masonic. Cartea aceasta descrie în detaliu, pentru prima oară, principalele Ritualuri care sunt practicate în Loji, înlăturând vălul care le acoperea până acum misterios.

FRANCMASONERIA: RITURI ŞI INIŢIERI

de Charles W. Leadbeater 272 pag. Editura Herald. 27 lei A căuta Lumina, a contempla Lumina, a urma Lumina sunt tot atâtea îndatoriri familiare tuturor masonilor egipteni, cu toate că în Egiptul antic întunericul n-a fost nicicând atât de dens precum cel cu care, astăzi, este înconjurat Occidentul.

Această carte va fi bine primită de toţi cei care sunt sensibili la frumuseţea ritualurilor masonice străvechi şi care sunt doritori să adauge la ţelul lor cunoaşterea. Pentru moment, istoria interioară a Masoneriei este lăsată de-o parte. Un ghid de toată încrederea conduce ucenicul prin labirintul ce pune la adăpost sanctuarul central de privirea curioşilor şi a ignoranţilor. Colţuri obscure se luminează; aluzii enigmatice capătă o claritate de cristal; ziduri care păreau masive se reduc la nimic; încrederea înlocuieşte îndoiala şi printre nori se întrezăreşte un rost. În locul tradiţi-

ilor fragmentare şi înţelese pe jumătate descoperim o ştiinţă minunată şi un rezervor de putere. Înţelegem că Marea Operă înseamnă „a împlini printr-un efort concertat îndatorirea impusă celor care posedă Lumina, de

W.L. Wilmshurst ne oferă cheia descifrării secretelor ascunse în spatele simbolurilor masonice, împreună cu explicaţii amănunţite ale sensurilor profunde pe care acestea le conţin.

Dezvăluind cititorului o adevărată antologie a limbajului specific masoneriei, cartea transmite un mesaj puternic, care rezistă probei timpului şi al cărui scop este să facă accesibile celor aleşi constructele şi străvechile valori ale masoneriei. Wilmshurst pune accent pe faptul că mesajul masoneriei este unul profund spiritual, arătând cum principiile şi adevărurile acesteia se ascund dedesubtul simbolismului obişnuit. Pe lângă descifrarea în cheie spirituală a tainelor masoneriei, unul dintre cele mai importante subiecte tratate de W.L. Wilmshurst este descendenţa masoneriei moderne din străvechile ordine iniţiatice şi şcoli ale misteriilor, a căror tradiţie ezoterică o perpetuează.

13

Extirparea răului Kenya: ţara unde semnalezi corupţia şi nu te aude nimeni.

DE JOSHUA HAMMER ICHELA Wrong şi-a construit o carieră literară remarcabilă spunând poveşti despre corupţia Africii şi complicitatea Occidentului. Fostă corespondentă în Africa a agenţiei Reuters şi a publicaţiei The Financial Times, Wrong s-a impus internaţional prin cartea sa de debut In the Footsteps of Mr. Kurtz: Living on the Brink of Disaster in Mobutu’s Congo, o cronică a prăbuşirii sociale din ţara numită pe atunci Zair.

Autoarea a revenit apoi cu I Didn’t Do It for You: How the World Betrayed a Small African Nation, în care relata cum o facţiune rebelă din Eritreea, ignorată de Occident, a învins o armată etiopiană mult mai puternică, după care s-a transformat într-un stat autocratic şi falimentar. În It’s Our Turn to Eat: The Story of a Kenyan Whistle-Blower (E rândul nostru la ciolan: povestea unui informator kenyan), cea de-a treia carte a autoarei, protagonistul lui Wrong e John Githongo, un ziarist care a devenit primul rege anticorupţie al Kenyei.

Doi ani mai târziu, şi-a depus demisia şi a fugit din ţară după dezvăluirea unor dovezi de mită la cel mai înalt nivel guvernamental.

Vechi prieten de-al lui Wrong, Githongo s-a refugiat în apartamentul ei din Londra şi s-a ascuns acolo săptămâni la rând, în timp ce jurnaliştii, împreună cu agenţii secreţi kenyeni, răscoleau oraşul în zadar în căutarea lui. Şederea lui Githongo la Wrong constituie punctul de pornire al unui thriller politic alert,

M

Joshua Hammer, corespondent străin independent, lucrează la o carte despre colonialismul german în sudul Africii.

cu iz de Graham Greene şi John le Carré.

Povestea lui Wrong începe pe 30 decembrie 2002, odată cu instalarea lui Mwai Kibaki, primul preşedinte ales democratic al ţării. Zeci de mii de kenyeni fericiţi se adună într-un parc din Nairobi ca să asiste la depunerea jurământului şi să arunce cu pietre în limuzina cu care pleacă fostul preşedinte, Daniel arap Moi, care a condus ţara vreme de 24 de ani în sistem monopartid. (Moi a uimit întreaga lume părăsind elegant func-

IT’S OUR TURN TO EAT

The Story of a Kenyan Whistle-Blower de Michela Wrong 354 pag. Harper/HarperCollins Publishers 25.99 $ ţia şi retrăgându-se la ferma sa din munţii Kenyei.) Sub conducerea lui Moi, ţara a dezvoltat două identităţi: o insulă de stabilitate politică cu o industrie turistică înfloritoare şi o cleptocraţie condusă de un dictator a cărui deviză era „L’état c’est Moi“, după cum glumeau mulţi kenyeni. (Ca şef al reprezentanţei Newsweek la Nairobi în anii ’90, am fost ameninţat de două ori cu expulzarea după ce am scris articole despre corupţia şi represiunea din Kenya lui Moi.) Ca autocrat tipic, Moi şi-a pus chipul pe bancnote, a dat ordin să-i fie agăţat portretul în birouri şi magazine, şi-a îmbogăţit amicii din triburi şi, din câte se spune, a ascuns miliarde de dolari în conturi din străinătate. Între timp, ţara a stagnat. La câştigarea independenţei, în 1963, venitul mediu din Kenya era identic

John Githongo în exil în Marea Britanie, 2006.

14

cu cel din Malaezia; după 40 de ani, cel din Malaezia era de zece ori mai mare.

Totuşi, ca agent al salvării ţării sale, Kibaki n-a prea fost un model de urmat. Primul african absolvent al prestigioasei London School of Economics, adesea descris de semenii săi drept „genial“, Kibaki devenise, în ultimii ani, „un bărbat renumit pentru traiul comod şi beţii.... Aşa cum avea să se întâmple ulterior cu Ronald Reagan la începutul luptei cu maladia Alzeihmer, Kibaki şi-a creat o imagine de idiot bătrân, urban şi fermecător, dar nu genul de persoană în stare să conducă o ţară“, scrie Wrong. Mai era şi membru al tribului Kikuyu, cel mai mare trib din ţară, care a beneficiat de pe urma sprijinului, concesiilor de terenuri şi a altor cadouri din partea preşedintelui fondator al ţării, Jomo Kenyatta, dar care fusese marginalizat de Moi, membru al tribului rival Kalenjin. Foarte repede, Kibaki şi-a umplut cabinetul cu confraţi kikuyu, guvernul său devenind cunoscut sub numele de „Mafia de pe Muntele Kenya“, care erau foarte dornici să împartă ciolanul puterii după ani petrecuţi în pustietate. Asemeni celor din tribul Kalenjin dinaintea lor, ariviştii Kikuyu se ghidau după o filosofie extrem de lacomă: „E rândul nostru la ciolan“. În acel moment şi-a făcut apariţia Githongo, un bărbat masiv, energic şi principial, priceput la detectarea şpăgilor şi corupţiei, călit după anii în care lucrase ca reporter de investigaţii la Transparency International, ONG-ul cu sediul în Berlin care luptă împotriva corupţiei guvernamentale. Tatăl lui Githongo era un contabil prosper care avea probleme în timpul guvernării dominate de kalenjinii lui Moi, aşa că s-a mutat cu familia la Londra pe când fiul său era mic. Mama lui Githongo era o femeie foarte evlavioasă, care l-a crescut după preceptele organizaţiei romano-catolice Opus Dei. Ambii părinţi i-au cultivat scepticismul faţă de politicieni şi de putere şi l-au ajutat să depăşească loialitatăţile tribale. Angajat să conducă noua autoritate kenyană anticorupţie de către apropiaţii lui Kibaki, Githongo s-a instalat în funcţie ca admirator al noului preşedinte şi, în primele luni, era oarecum uluit şi impresionat de proximitatea faţă de putere. Însă această situaţie s-a schimbat după ce, printr-o reţea de informatori, Githongo a dezvăluit o înşelăciune atent construită de partenerii lui Kibaki pentru a delapida sute de milioane de dolari din vistieria kenyană prin contracte pe sume umflate, acordate fără licitaţie unei corporaţii-fantomă pe nume Anglo Leasing & Finance Company. După ce apropiaţii lui Kibaki i-au spus în repetate rânduri să o lase mai moale, a devenit informator. Într-o scenă plină de suspans, Githongo a purtat pe ascuns reportofon în vreme ce colegii săi discutau amănuntele înşelătoriei prin Anglo Leasing, însă aparatul s-a stricat şi a început să redea conversaţia acuzatoare.

Wrong oferă o relatare irecuzabilă a rolului jucat de marii binefăcători în Kenya, între care Banca Mondială şi Ministerul pentru Dezvoltare Internaţională din Marea Britanie, ai căror oficiali de vârf au reacţionat cu indiferenţă după ce Githongo şi-a prezentat dovezile. Creşterea economică impresio-

nantă a Kenyei în timpul regimului lui Kibaki şi sprijinul acordat de acesta războiului contra terorismului au contribuit la ezitarea lor de a modifica starea de fapt. (Wrong atrage atenţia că rata de creştere anuală de 6% n-a îmbunătăţit mai deloc nivelul de trai al majorităţii sărace din Kenya.) Acelaşi efect l-au avut şi relaţiile comode ale oficialilor cu elita politică a ţării. Reprezentantul Băncii Mondiale a închiriat o vilă de la Kibaki în cartierul de lux Muthaiga, dar acest conflict de interese n-a fost remarcat nici măcar de echipa de audit a organizaţiei. După cum i-a spus autoarei Stephen Brown, profesor asociat de studii politice la Universitatea din Ottawa, „prima preocupare a donatorilor părea să fie evitarea tuturor căilor care ar fi condus la o prăbuşire a ordinii politice şi economice.... De fapt, donatorii au zădărnicit schimbarea fundamentală“.

ARTEA lui Wrong are şi câteva defecte.

Aş fi preferat să ofere mai multe detalii despre configuraţia internă a fraudei de la Anglo Leasing, care rămâne frustrant de imprecisă. Wrong nu elucidează rolul lui Kibaki în această înşelătorie, nu explică dacă preşedintele s-a implicat activ sau dacă a fost un martor schilodit de un atac cerebral care a preferat calea pasivă. Iar intrigile din jurul preşedintelui ar fi putut să fie prezentate mai detaliat şi nu sub forma unui grup sinistru de hoţi, altminteri interşanjabil. Însă aceste neajunsuri minore pălesc în faţa ritmului sigur al lui Wrong şi a profunzimii relatării ei. Autoarea ne oferă discursuri incisive despre istoria tribului Kikuyu, despre ţările în curs de dezvoltare, despre vocabularul tinerilor cosmopoliţi din Nairobi, şi ne descrie protagonistul drept un om curajos şi divergent. Githongo e un om obişnuit, împins într-o situaţie extraordinară şi silit să facă alegeri morale chinuitoare.

Repercusiunile dezvăluirilor lui Githongo au fost descurajante. Câţiva oficiali de marcă şi-au pierdut slujbele, Kibaki a fost exonerat şi apoi s-a revenit la cursul normal. It’s Our Turn to Eat se sfârşeşte cu încercarea flagrantă a lui Kibaki de a fura alegerile prezidenţiale din decembrie 2007 pentru a-şi înfrânge contracandidatul – Raila Odinga, un lider al opoziţiei provenit din tribul Luo – şi cu deznodământul tragic de care se temuse Githongo.

Resentimentele înăbuşite ale triburilor, exacerbate de îndelungata practică a corupţiei, au explodat când Kibaki s-a reinstalat la putere cu o grabă scandaloasă şi a respins cererile de a reorganiza alegeri sau negocierile cu oponentul său. Frauda electorală a provocat un val de masacre şi strămutări etnice, a falimentat multe afaceri şi i-a pus pe fugă pe turiştii occidentali. „Cinci ani de regenerare economică au fost sabotaţi în doar câteva săptămâni“, observă Wrong. Odinga a fost instalat, în cele din urmă, ca prim ministru, iar Kenya s-a repus, încetişor, pe picioare. Githongo şi-a păstrat teama de răzbunare din partea oficialilor cărora le dezvăluise înşelătoriile. Cartea captivantă şi profundă a lui Wrong reprezintă un omagiu adus curajului lui Githongo şi totodată o poveste moralizatoare despre riscurile contestării h unui sistem profund corupt.

C

FOTOGRAFIE DE JONATHAN PLAYER PENTRU THE NEW YORK TIMES

Delicte cotidiene Personajele din această culegere de povestiri se confruntă cu necazuri binecunoscute: ipoteci, căsnicii, concedieri, situaţii în care văd moartea cu ochii.

DE FRANCINE PROSE CUM câţiva ani am intrat într-o polemică aprinsă cu un editor care compila un volum de eseuri despre scris şi citit, la care colaborasem şi eu cu un capitol. Din câte se pare, uitasem să menţionez cea mai importantă regulă a ficţiunii: toate povestirile trebuie să aibă un moment de revelaţie, un punct culminant în care un personaj înţelege şi e

A

DO NOT DENY ME

Stories de Jean Thompson 292 pag. Simon & Schuster Paperbacks. 14 $

schimbat de un adevăr transformator. Eu am zis că nu cred în existenţa unei asemenea reguli. M-am oferit să enumăr zeci de capodopere în care nimeni nu află nimic despre nimic, în care, la final, protagoniştii sunt absolut la fel de nedumeriţi ca la început. Nu-mi aduc aminte cum (sau dacă) s-a încheiat controversa noastră, dar problemele pe care le-a ridicat mi-au rămas întipărite în minte. Aşa că, atunci când m-am apucat să citesc Do Not Deny Me (Nu mă respinge), de Jean Thompson, m-am tot gândit la cât de mult i-ar fi plăcut acelui editor aceste povestiri, care, în mare parte, cuprind scântei de revelaţie sau de înţelegere, după care viaţa protagoniştilor se schimbă complet.

Ca în antologia sa anterioară, Who Do You Love, intrată în finala pentru National Book Award, Thompson îşi populează ficţiunea cu personaje care, la suprafaţă, nici c-ar putea fi mai obişnuite, ca oamenii de pe stradă. Femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni, protagoniştii lui Thompson predau în şcoli, cos plăpumi, lucrează în birouri şi magazine de echipamente, au slujbe atât de puţin legate de identitatea lor încât nu aflăm niciodată exact ce fac. Când cad în dizgraţie, fărădelegile lor – fac negrese şi mănâncă toată tava, îşi spionează vecinii, se implică în fraude neînsemnate ca să scape de statutul de oameni fără adăpost – sunt genul de delicte minore pe care poate că şi noi le-am comis sau cel puţin ne-am gândit s-o facem. Problemele cu care se confruntă – bătrâneţe, boală, doliu, divorţ, eşecuri profesionale şi amoroase – nu sunt mai puţin dureroase doar pentru că sunt obişnuite. De fapt, naratoarea din Liberty Tax îşi vede speranţele de viitor dispărând aşa cum se întâmplă unei mari părţi din populaţie: casa ei valorează mai puţin decât ipoteca, iar soţul său, proaspăt şomer, a primit patru salarii compensatorii la concediere şi posibilitatea de a cumpăra asigurare de sănătate pe un an cu banii pe care nu-i mai au.

Aceste suflete raţionale se mândresc atât de mult cu refuzul lor de a trăi altfel decât Cel mai recent roman al lui Francine Prose este „Goldengrove“.

ILUSTRAŢIE DE KATHERINE STREETER

cinstit încât sunt puternic dezechilibrate atunci când norocul începe să le părăsească brusc. Eroina din povestirea care dă titlul volumului, cea mai puternică şi mai bine scrisă din toată antologia, e dată peste cap de moartea neaşteptată a iubitului său, cu care avea o relaţie de patru luni: „Se considerase dintotdeauna practică, stabilă, constantă până la limita monotoniei.

Alţi oameni pe care îi cunoştea se mai aruncaseră în direcţii ciudate, stătuseră prin cooperative agricole budiste sau creştine, se

Problemele de care se lovesc protagoniştii lui Thompson nu sunt mai puţin dureroase doar pentru că sunt obişnuite. dedicaseră drepturilor animalelor sau intraseră la Alcoolicii Anonimi, îşi schimbaseră sexul, adoptaseră fetiţe din China şi multe alte transformări dramatice. Însă Julia îşi văzuse de afacerea ei, băgase bani în fondul de pensii, îşi schimbase uleiul şi antigelul la timp, îşi adusese aminte de zilele de naştere ale cunoscuţilor. Uneori fusese nefericită, din cauzele obişnuite în cursul maturizării: singurătate, autodetestare, băieţi care n-o iubiseră, neîncetatele critici ale mamei sale.

Apoi au venit dezamăgirile maturităţii: îndoieli, oboseală, conştientizarea faptului că unele eforturi durează întreaga viaţă.

Credea că-şi luase porţia de suferinţă, că se calificase deja. Dar nimic n-o răsturnase atât de puternic, nimic nu-i distrusese sufletul până într-acolo încât să nu mai ştie de sine şi de lumea derutantă din jur“.

Cel mai admirabil aspect al ficţiunii lui Thompson e răbdarea necontenită a autoarei cu defectele şi limitările acestor oameni decenţi; chiar şi naratorul textului excelent intitulat Mr. Rat, un tip atât de egocentrist încât discreditează narcisismul, îşi dezvăluie, în cele din urmă, nesiguranţa şi teama ascunse sub masca nepăsării şi a respectului de sine superficial. În repetate rânduri, personajele sale au parte de păsuiri temporare sau permanente de la tristeţea rutinară a vieţii cotidiene, deşi e mai puţin probabil să li se îmbunătăţească perspectivele, ci mai degrabă atitudinile, dorinţa de a face faţă necazurilor cu resemnare sau înţelegere. În unele cazuri, un eveniment dureros duce la o perspectivă mai optimistă; în Smash, un accident auto grav îl face pe un bărbat cu o căsnicie nefericită să se simtă „mai mult decât bine“ în privinţa existenţei sale înghesuite. Mai des, consolarea se regăseşte în posibilitatea de a observa suferinţa altora şi de o compara cu propriile necazuri. Femeia singuratică şi nemăritată din Wilderness îşi

găseşte alinarea într-o vizită la o prietenă din facultate a cărei idilă domestică suburbană se dovedeşte a fi un iad de infidelitate şi trădare. Citind această povestire – şi altele cu structură asemănătoare –, mi-am dat seama că mă gândeam, cu o anumită doză de nefericire, la zicala cu omul fără pantofi care s-a lecuit de văicăreli după o întâlnire neaşteptată cu un om fără picioare. Ţinând cont de cât de înduioşătoare sunt personajele lui Thompson şi de blândeţea cu care îi tratează autoarea, m-a nedumerit faptul că, după o vreme, anticipam deja întorsături revelatoare şi izbăvitoare ale tramei, mai apropiate de anxietate decât de uşurarea şi satisfacţia pe care îmi închipuiam că trebuia s-o simt. Totodată, aceleaşi calităţi care ne-au stârnit compasiunea şi i-au făcut atât de atrăgători pe aceşti protagonişti – modestia şi smerenia lor, curajul şi optimismul în faţa adversităţii nemeritate – au început să pară uşor mai apăsătoare. Tot lăsam cartea din mână ca să mă gândesc la modul în care cei mai mari scriitori, ca Cehov şi Alice Munro, pot transforma rutina zilnică în ceva transcendent, în vreme ce alţii (nu că Thompson s-ar afla neapărat printre ei) nu reuşesc decât să ne reamintească de banalitatea claustrofobică a cotidianului. În parte, problema cu Do Not Deny Me poate fi că structura acestor povestiri ar putea părea mai degrabă stereotipică decât organică. Uneori, Thompson pare atât de hotărâtă să spargă norii şi să lase să treacă o rază de lumină, încât, oricât de subtilă, schimbarea binevenită a vremii psihice poate friza implauzibilul. Într-una dintre cele mai puţin reuşite ficţiuni, The Woman at the Well, un deţinut epuizat care-şi priveşte un tovarăş din închisoare posedat de Sfântul Duh în timpul unei şedinţe de studiu al Bibliei e convins că „dragostea e singura cale de întoarcere în paradis“. Indiferent cât de mult ar respecta francheţea simplă a personajelor cărora le sondează profunzimile, Thompson abordează un limbaj care rareori trece de hotarul amabilităţii şi competenţei ca să ne impresioneze prin detalii atent observate, prin percepţii originale, prin întorsături de frază elegante sau neaşteptate.

Mult prea des, autoarea pare mai interesată să găsească ceva cu care cititorul se poate identifica mai uşor (ah, da, uite că mi-aduc aminte cum am mâncat toate negresele alea după divorţ) decât să rişte onestitatea mistuitoare şi tulburătoare care ne face să vedem şi să recunoaştem (ca la Munro) aspecte secrete şi ascunse din noi, din comportamentul nostru şi din lumea în care trăim. Revelaţia cititorului – şi nu a personajului – e cea care poate face o povestire să fie memorabilă.

Când am închis cartea ca să mă gândesc la toate astea, m-am trezit meditând la titlu. Prea bine, mi-am zis, n-o să te resping.

Dar în schimb, surprinde-mă. Încântă-mă.

Spune-mi ceva, oricât de neînsemnat, h ceva ce nu ştiu deja.

15

Neoconservatori vs. realişti

Pe cine te bazezi

Doi analişti demitizează politica externă americană.

O analiză a anului în care Henry Kissinger a devenit secretar de stat.

DE ADAM LEBOR HIAR şi cu Twitter şi Facebook de partea sa, „Revoluţia verde“ a tinerilor iranieni internauţi se pare că n-a fost menită să se impună. Mesajele de 140 de semne şi videoclipurile neclare postate de pe celulare s-au dovedit a fi o apărare slabă în faţa armelor miliţiilor voluntare Basij şi a batalioanelor de bătăuşi pe motociclete ai regimului. Totuşi, cei

C

MYTHS, ILLUSIONS, AND PEACE

Finding a New Direction for America in The Middle East de Dennis Ross şi David Makovsky 366 pag. Viking. 27.95 $

mai conservatori ayatollahi înţeleg deja că Iranul s-a zguduit din străfunduri.

Lupta ezitantă a Iranului între modernitate şi teocraţie va continua şi va ocupa o bună parte din timpul strategilor politici americani, în special al lui Dennis Ross, actualul şef al Consiliului pentru Siguranţă Naţională al administraţiei Obama. Ross e un diplomat cu experienţă şi expert regional respectat pretutindeni. A lucrat ca negociator şef în tratativele de pace din

Autorii cer crearea unui fir roşu cu Teheranul, mai precis cu liderul suprem al Iranului. conflictul israeliano-palestinian în timpul mandatelor lui George H. W. Bush şi Bill Clinton, iar recent a fost consilier special al secretarului de stat Hillary Clinton pentru zonele Golfului Persic şi Asiei de Sud-est. Îşi semnează noua carte, Myths, Illusions, and Peace (Mituri, iluzii şi pace), împreună cu David Makovsky, coleg la Institutul Washington pentru Politici în Orientul Apropiat şi autor al volumului Making Peace with the PLO. Ross şi Makovsky şi-au folosit deceniile de experienţă şi cunoştinţele din interior pentru a scrie un text tranşant şi combativ, care pe alocuri demolează numeroase concepţii eronate despre gândirea strategică în Orientul Mijlociu. Cei doi scriu că „mitul tuturor miturilor“ este legătura, ideea ciudat de flexibilă că, odată soluţionat conflictul israeliano-palestinian, dictaturile şi monarhiile improvizate care guvernează regiunea se vor transforma în democraţii liberale prietenoase şi că teroriştii vor renunţa la bombe.

Potrivit lui Ross şi Makovsky, acestea sunt aberaţii (după cum demonstrează recentele dezordini din Iran). Pentru a-şi argumenta teoria, cei doi enumeră zece conflicte regionale, precum războiul dintre Irak şi Iran Adam LeBor a scris cartea „City of Oranges: An Intimate History of Arabs and Jews in Jaffa“.

16

din perioada 1980-1988, care n-au avut nici o legătură cu Israelul.

Myths, Illusions, and Peace e o carte deopotrivă analitică şi prescriptivă. Deşi autorii se concentrează mai ales asupra Israelului/Palestinei şi Iranului, ei examinează totodată eforturile americane de a promova democraţia în diferite părţi ale Orientului Mijlociu. Ross şi Makovsky analizează măsurile aplicate anterior, catalogându-le adesea drept „neoconservatoare“ sau „realiste“, şi propun altele noi, din categoria „implicare fără amăgiri“.

Această abordare poate fi avantajoasă, de pildă, în refutarea mitului neoconservator conform căruia interesele Americii sunt cel mai bine deservite prin desprinderea din negocierile de pace israeliano-palestiniene. Discursul recent al preşedintelui Obama la Cairo a arătat cum, în numai câteva zile, presiunile americane pot readuce la viaţă un proces muribund.

Totuşi, folosirea celor două etichete poate deveni simplistă. În plus, cartea cuprinde prea multe afirmaţii impetuoase, prea multe declaraţii evidente de la sine. La un moment dat, aflăm că „Hamas e în continuare o provocare reală şi acea provocare nu poate fi făcută să dispară ca prin farmec“, iar apoi ni se spune că „modelarea abordării corecte faţă de Iran nu e ceva simplu“.

Niciuna dintre aceste afirmaţii nu reprezintă vreo noutate. Mai mult chiar, cartea e scrisă atât de dens încât uneori seamănă mai degrabă cu un memo din Washington decât cu un volum destinat publicului larg.

Atuul autorilor e gândirea inovatoare.

De pildă, cei doi susţin că abordarea potrivită pentru a împiedica Iranul să deţină arme nucleare e să se creeze un fir roşu cu Teheranul, mai precis cu liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei. Ross şi Makovsky

Cu ochii pe preşedintele Obama într-o cafenea din Bagdad, pe 4 iunie 2009. susţin că pe acest canal de legătură ar curge o combinaţie de presiuni şi stimulente convingătoare. Dacă acest demers de diplomaţie secretă ar da greş, iar Iranul şi-ar continua eforturile de a deţine arme nucleare, atunci diplomaţia secretă ar putea fi dată în vileag. Astfel, lumea ar ajunge să afle ce i-au oferit SUA Iranului înainte să se treacă la „măsuri mai dure“, inclusiv agresive la o adică, astfel reducând riscul repercusiunilor negative mondiale. Ross are puterea de a implementa această idee interesantă. Singura problemă e că nu doar noi i-am aflat acum planurile de diplomaţie h secretă, ci şi Teheranul.

DE JACOB HEILBRUNN IR Alistair Horne s-a născut în 1925, la doi ani după Henry Kissinger, dar, asemeni marelui său contemporan, nu dă semne de oboseală. În ultimii zece ani, a scris patru cărţi despre draga sa Franţă. Acum, în Kissinger: 1973, the Crucial Year (Kissinger: 1973, anul crucial),

S

KISSINGER

1973, the Crucial Year de Alistair Horne Ilustrată. 457 pag. Simon & Schuster. 30 $

cea de-a 25-a carte a sa, intră pe un teritoriu diferit. Acest portret autorizat oferă o relatare amplă, fină şi în mare parte de încredere, demnă de subiectul său. (Dezvăluire: Kissinger este preşedintele onorific al publicaţiei The National Interest, unde lucrez şi eu ca senior editor, deşi n-am vorbit şi nici n-am corespondat vreodată cu el.)

Kissinger a fost dintotdeauna foarte sensibil la critici şi a greşit când i-a oferit lui Walter Isaacson acces complet pentru biografia sa din 1992, care trebuia să compenseze relatarea nimicitoare a lui Seymour Hersh din 1983, The Price of Power. Nu s-a întâmplat aşa. Apoi a apărut Trial of Henry Kissinger (2001), de Christopher Hitchens.

Probabil i s-a părut că modul prudent de a restabili situaţia era să recurgă la doi istorici britanici cu pedigree conservator: Horne spune că s-a întâlnit în 2004 cu Kissinger, pe care îl cunoaşte de aproape trei decenii, şi i-a propus să se limiteze la anul 1973, permiţându-i, prin urmare, lui Niall Ferguson (un autor la fel de prolific, care l-a elogiat anul trecut pe Kissinger în suplimentul literar al publicaţiei The Times) să lucreze liniştit la textul oficial despre viaţa politicianului. În ciuda legăturilor sale cu Kissinger, Horne nu ne-a oferit o hagiografie. Autorul îşi exprimă perplexitatea în faţa a ceea ce el consideră a fi o „anumită nesiguranţă extraordinară“ din partea lui Kissinger, pe care o urmăreşte până la începuturile lui Kissinger ca tânăr evreu fugit de nazism.

Horne nici nu minimalizează contribuţia lui Nixon în politica externă. Observă că „din analiza documentelor subiacente, e cât se poate de clar că gândirea originală, iniţiativele, în special deschiderea faţă de China şi relaxarea relaţiilor cu Rusia, au provenit din mintea neîncetat agitată a lui Richard Nixon şi nu de la Henry Kissinger“. Însă afacerea Watergate însemna că Nixon trebuia să se retragă. Potrivit lui Kissinger, „eu am fost lipiciul care a păstrat totul închegat în 1973 – şi nu o spun ca să mă laud“. Avea dreptate. Oricât de mult l-ar fi deranjat pe Nixon celebritatea şi influenţa lui Kissinger, s-a văzut nevoit să-l numească secretar de stat şi să-i permită să-şi păstreze funcţia de consilier pe teme de siguranţă naţională. Kissinger îşi Jacob Heilbrunn este colaborator permanent la Book Review.

Kissinger în biroul său – ianuarie 1973. amintea ulterior că, la ceremonia de învestitură, remarcile lui Nixon „variau de la superficiale la bizare“, concentrându-se asupra faptului că el era „primul secretar de stat de după al Doilea Război Mondial care nu-şi pieptăna părul cu cărare“.

Kissinger s-a descurcat de minune în încheierea războiului israeliano-arab din 1973 prin câteva săptămâni de diplomaţie „navetistă“. Spre deosebire de acest caz, Chile a constituit un capitol mai puţin propice.

Horne, care a petrecut o vreme în Chile la începutul anilor ’70, îi exonerează pe Nixon şi pe Kissinger de orice vinovăţie pentru lovitura de stat militară care l-a eliminat pe Salvador Allende. Ba chiar se apucă să-l reabiliteze pe dictatorul de dreapta Augusto Pinochet: „Orice s-ar spune despre palmaresul său în privinţa drepturilor omului“, Chile „a căpătat o prosperitate economică nouă şi bine întemeiată“. Să sperăm că Horne nu vrea să dea de înţeles că torturarea şi uciderea a mii de chilieni ar fi precondiţiile acelei prosperităţi.

Horne o mai ia pe un drum greşit atunci când denunţă audierile Comisiei Church din Senat care au oferit detalii despre fărădelegile comise de CIA, pe care autorul le consideră „o campanie de denigrare aproape demnă de McCarthy împotriva tuturor formelor de «informaţii secrete» – şi un exerciţiu de ură de sine şi de automutilare“. De fapt, audierile au oferit o analiză tardivă a încercărilor inepte ale SUA de a interveni sub acoperire în străinătate.

Mult mai convingător este Horne în pătrunzătoarea descriere a revoltei stârnite la politicienii de dreapta de accentul pus de Kissinger pe bunele relaţii cu Kremlinul.

Toată lumea, de la neoconservatori precum senatorul Henry M. Jackson la Ronald Reagan, l-a acuzat pe Kissinger că încearcă să relaxeze situaţia cu Uniunea Sovietică.

Iar aceasta nu e doar o controversă din trecut. Deşi cariera guvernamentală a lui Kissinger s-a sfârşit brusc în urmă cu mulţi ani, nu se poate spune acelaşi lucru despre divergenţele pe marginea ideii de a cădea h la înţelegere cu adversarii străini.

FOTOGRAFII: MOISES SAMAN PENTRU THE NEW YORK TIMES, STÂNGA; ASSOCIATED PRESS

O minge rapidă, învăluită în mister Trecerea în revistă a talentului uriaş, a frustrărilor amare şi a mitologiei durabile ale lui Satchel Paige. Însă, chiar dacă analiza este exactă, scriitura lui Tye se scârţâie uneori. „Novicele aruncător secera lovitori ca pe nişte popice“, scrie la un moment dat. E înclinat să folosească clişee. Scrie de „un foc în pântecul lui Satchel“, lovitori „încrucişând săbii“ cu aruncătorul şi Paige „aruncându-şi inima din piept“ pentru a împiedica un „insolent aruncător din Philadelphia să-i fure elanul“.

Uneori cade în capcana unora dintre hiperbolele care au marcat propriile scrieri ale lui Paige. Tye afirmă, de exemplu, că cel mai bun prieten al lui Paige la Pittsburgh Crawfords a fost lovitorul Josh Gibson. Însă sunt puţine detalii care să susţină această afirmaţie. Dacă a existat o legătură puternică între cei doi, mi-ar fi plăcut să citesc mai mult despre aceasta, pentru că Paige apare în această carte ca aproape lipsit de prieteni şi deloc agreabil.

Editorul lui Tye promovează această carte ca fiind o biografie a lui Paige care e „pe măsura lui“. Pretenţia nu e doar inexactă, ci şi incorectă pentru Mark Ribowsky, a cărui biografie reuşită, Don’t

DE JONATHAN EIG ACĂ aş putea călători înapoi în timp pentru a vedea un jucător de baseball în perioada sa de glorie, l-aş alege pe Satchel Paige, care a fost foarte probabil cel mai mare aruncător.

Leroy Robert Paige (1906-1982) este unul dintre acele personaje fascinante şi complicate care ar fi putut fi inventate de un ro-

D

SATCHEL

The Life and Times of an American Legend de Larry Tye Ilustrată. 392 pag. Random House. 26 $

mancier dacă n-ar fi existat în realitate. Era „o minge rapidă, învăluită în mister“, ca să folosim expresia utilizată de Larry Tye, autorul unei noi biografii, Satchel: The Life and Times of an American Legend (Satchel: viaţa şi epoca unei legende americane).

Misterul a fost o parte esenţială a moştenirii lui Paige. Deşi a devenit celebru ca aruncător extraordinar de îndemânatic al ligii negrilor în anii ’20 şi ’30, în timpul perioadei de segregare, a continuat să joace în marile ligi, în circuitul itinerant şi oriunde oamenii plăteau pentru apariţia sa, până în anii 1960. Iar şi iar, de-a lungul acelor ani, şi-a spus propria poveste, adăugând o exagerare peste alta până ce mitul s-a consolidat în ceva suficient de solid pentru a trece drept adevăr. Până la finalul carierei sale demne de Hall of Fame, tinerii fani se puteau doar întreba ce fel de talent uriaş a inspirat o asemenea legendă.

O poveste transmisă prin viu grai spunea că le ordona coechipierilor să-şi abandoneze poziţiile sau să stea aiurea în iarbă în timp ce el îşi elimina – şi îşi umilea metodic – adversarii care loveau mingea. Un alt element de folclor spune că mingea aruncată de el era atât de rapidă că dispărea în zbor, iar controlul său atât de precis că putea da jos scrumul ţigării unui coechipier cu o minge bine ţintită. Într-o altă istorisire, se spune că Paige a intrat în joc ca înlocuitor cu o bâtă de rezervă ascunsă în buzunar, s-a pregătit să lovească şi, cumva, a reuşit să elimine doi alergători de bază şi să-l scoată din joc pe prinzător înainte ca cineva să-şi dea seama ce s-a întâmplat. Mai spune ceva de reprizele tale 1-2-3!

Fiind unul dintre cei mai mari showmani din istoria americană, Paige a înţeles că cele mai bune poveşti trebuiau savurate, nu neapărat crezute. Petrecându-şi cea mai mare parte a carierei în liga negrilor, trebuia să vândă, să vândă, să vândă, şi a făcut acest lucru cel puţin la fel de bine cum a aruncat. Prin urmare, a devenit cel mai mare şi mai rezistent simbol al baseballului jucat de negri din America, Jonathan Eig este autorul „Opening Day: The Story of Jackie Robinson’s First Season“ şi „Luckiest Man: The Life and Death of Lou Gehrig“. Cartea sa „Get Capone“ va fi publicată primăvara viitoare în Statele Unite.

FOTOGRAFIE BETTMANN/CORBIS

Paige a aşezat o exagerare peste o alta până ce mitul său s-a consolidat în ceva ce a putut trece drept adevăr.

Satchel Paige, jucând cu New York Black Yankees, la Stadionul Yankee, cu aruncătorul din Hall of Fame Grover Cleveland Alexander, în 1941. un erou la fel de mare ca Babe Ruth, Joe DiMaggio sau Jackie Robinson. În multe privinţe, Paige a fost un avangardist, aşa cum bine demonstrează Tye în această captivantă şi instructivă, dar inegală, carte. Precum sportivii de azi, Paige sărea de la o echipă la alta, încheindu-şi contractele ori de câte ori era nevoie, dovedind puţină loialitate pentru orice în afară de dolari (sau pesos, în anumite cazuri). De asemenea, precum mulţi sportivi din prezent, era egocentric şi grosolan. Şi-a neglijat mama, şi-a înşelat soţiile, şi-a abandonat coechipierii şi şi-a jignit fanii nefăcându-şi apariţia la meciuri.

A devenit celebru pentru expresia „Nu te uita în spate. S-ar putea să te ajungă ceva din urmă“. Unii au crezut că Paige se referea la vârsta care-l ajungea din urmă, pe măsură ce continua să arunce cu o surprinzătoare îndemânare la 40 şi 50 de ani. Dar, în cazul său, probabil că era cel mai îngrijorat de o fostă iubită sau de un creditor.

Toate acestea fac din Paige un subiect complicat pentru un biograf. În literatură, la fel ca şi în viaţă, e greu să-i faci faţă.

Paige a susţinut că a jucat în peste 2.500 de meciuri şi a câştigat cam 2.000 dintre

ele, inclusiv 250 de victorii la zero. Dar statisticile pentru baseballul jucat de negri sunt nesigure, după cum notează Tye. „Imaginaţi-vă cum e să spui povestea lui Lou Gehrig sau a lui Mickey Mantle“, scrie el, „bazându-te în principal pe memoriile lor şi a poveştilor transmise prin viu grai“.

Tye, autorul mai multor cărţi şi fost jurnalist la The Boston Globe, i-a intervievat pe mulţi dintre cei care au jucat cu Paige şi foloseşte aceste interviuri pentru completa această poveste cu genul de date obiective ce lipsesc din amintirile aruncătorului despre viaţa sa aventuroasă. Tye evocă sărăcia lucie şi statutul de cetăţean de mâna a doua îndurat chiar şi de vedetele ligii negrilor. Zugrăveşte amestecul de frustrare şi mândrie simţit de Paige şi de atâţia alţi jucători negri când Jackie Robinson – un sportiv de colegiu care a jucat doar un scurt timp în liga negrilor – a fost ales să doboare bariera de culoare a ligii mari. Şi descrie cu mare atenţie dispariţia dulce-amară a ligilor de negri, petrecută ca rezultat al succesului lui Robinson. „Dacă Jackie Robinson a fost tatăl egalităţii de şanse în baseball“, scrie Tye, „cu siguranţă că Satchel Paige a fost bunicul ei“.

Look Back: Satchel Paige in the Shadows of Baseball, a fost publicată în 1994. Cartea lui Tye e mai bine organizată şi mai meticulos documentată, dar a lui Ribowsky are mai multă personalitate.

Când Ribowsky îi numeşte pe Josh Gibson şi pe Satchel Paige un Charlie Parker şi un Miles Davis ai baseballului, nimereşte la fix. Demonii l-au distrus pe Gibson, care a murit la 35 de ani, dar Paige a fost prea arţăgos şi prea viclean pentru a fi înfrânt. Ca şi Miles şi ca mulţi dintre marii muzicieni de jazz şi blues care au fost contemporanii lui Paige, nu numai că a supravieţuit, dar a găsit o modalitate de a-şi folosi demonii în favoarea artei sale.

Viaţa lui Satchel Paige a fost una dintre marile improvizaţii ale Americii. Demonii l-au hăituit pe toată durata ei – şi fără îndoială că l-au ajuns din urmă din când în când.

Dar chiar şi în final, când aruncătorul îşi arată urmele lăsate de vârstă şi amarul unei vieţi grele, Tye îşi ţine subiectul – şi cititorii – la distanţă emoţională. „Li se întâmplă multor oameni de frunte atunci când dispar în roluri secundare“, scrie el. „Singurătatea se instalează, împreună cu tristeţea. Ai mai mult timp să-ţi aminteşti tot ce ai realizat şi să te întrebi de ce alţii au uitat“.

Paige însuşi a rezumat asta mult mai expresiv după ce a fost inclus în Hall of Fame, în 1971. „Singura schimbare“, spunea el, „e că baseballul l-a făcut pe Paige dintr-un cetăţean de categoria a doua un nemuritor de categoria a doua“.

Chiar şi atunci, la vârsta de 65 de ani, h omul încă mai putea lovi cu forţă.

17

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Moarte în deşert Dacă James Lee Burke are cel mai profund limbaj regionalist al acestui gen – şi cred că aşa şi este – e pentru că înţelege acele sentimente care-i ţin pe oameni legaţi de locurile în care îşi au sau au avut odată rădăcinile. Când Uraganul Katrina a devastat New Orleans, a dislocat toate genurile de oameni, între care şi criminali, din mediul lor natural, ducându-i în straniul teritoriu străin numit Texas. RAIN GODS (SIMON & SCHUSTER, 25.99 $) e versiunea lui Burke a unui război teritorial din Texasul de sud-vest – o confruntare totală între găşti de răufăcători strămutaţi, luptându-se între ei pentru noul teritoriu împotriva localnicilor aflaţi în inferioritate.

Unii dintre aceşti nou-veniţi zugrăviţi cu claritate, precum fostul proprietar al unui cazinou plutitor care s-a mutat într-o comunitate exclusivistă din San Antonio şi conduce acum un sordid club de striptease pe autostradă, trăiesc precum „coloniştii în propria lor ţară“. Alţii stau în locuri mizerabile precum Chapala Crossing, un oraş dărăpănat la graniţa mexicană, a cărui definiţie elocventă e o benzinărie părăsită şi o biserică dărâmată.

Hackberry Holland, şeriful taciturn şi înalt – şi văr al lui Billy Bob Holland, avocatul-apărător al legii dintr-o serie de romane poliţiste a lui Burke – descoperă cadavrele în descompunere a nouă femei asiatice îngropate în câmpul din spatele bisericii, secerate în comun de o mitralieră din al Doilea Război Mondial şi îngropate de un buldozer. Femeile fuseseră prostituate şi folosite pentru trafic de droguri de către o bandă de crimă organizată condusă de un obscur mafiot rus din Phoenix. Indiferent cine, dintre mulţii rivali ai banditului, a comandat uciderea în masă, aceasta a fost executată de legendarul ucigaş plătit Jack Collins, cunoscut ca Predicatorul şi temut şi respectat în egală măsură pentru că e „un nemernic afurisit şi nebun pe deasupra“.

Oricât de nebun ar fi, Predicatorul e unul dintre cei mai inspiraţi răufăcători ai lui Burke – violent şi crud, dar şi profund moralist şi dezgustat de sine, calităţi pe care le împărtăşeşte cu Hackberry Holland, după cum îl informează pe şeriful chinuit de sentimentul de vinovăţie, când se întâlnesc în cele din urmă.

Predicatorul ucide mulţi oameni în modalităţi inventive, dar îi cruţă pe bărbaţii nesăbuiţi şi pe femeile 18

furioase care-i sunt oferite ca victime sacrificiale. Dar, în vreme ce Predicatorul e un deliciu, campat în deşert şi urlând către zei străvechi fără nume, nu trebuie subestimaţi localnicii, care au de dat socoteală propriilor zeităţi. Până şi Predicatorul înţelege aceasta. „Aceştia sunt oameni religioşi“, spune el. „Dacă nu le respecţi totemurile, le vei simţi mânia“. Acum, zeii indigeni le refuză binecuvântările din cauza ucigaşilor şi ticăloşilor care au adus năpasta.

Dar cu tipi buni precum Holland la treabă, s-ar putea ca ploaia să cadă iar pe acest pământ arid.

Taciturnul şerif texan al lui James Lee Burke descoperă îngropate într-un câmp cadavrele în descompunere a nouă femei.

Există întotdeauna un şarpe întrun roman poliţist desfăşurat într-un sat englez pentru că întregul gen e o metaforă a primordialei grădini a Edenului, care-şi pierde inocenţa atunci când ceva rău se târăşte pe poarta acesteia. În romanul AWAKENING (MINOTAUR, 25.95 $), S. J. Bolton transformă mitul în ceva mai literal atunci când pune un şarpe veninos în pătuţul unui copil adormit, determinând un medic veterinar pe nume Clara Benning să salveze bebeluşul, să prindă şarpele şi să-l identifice pe răufăcătorul care răspândeşte reptile otrăvitoare în mijlocul populaţiei „satului ei tăcut, aproape uitat“, la graniţa dintre Dorset şi Devon.

E o provocare redutabilă pentru această eroină solitară. Dar, deşi trece drept un simplu veterinar de ţară, dedicată credinţei că „toate vieţile, chiar şi cele minuscule, secrete

şi scurte, au o valoare şi un scop“, Clara e de fapt un expert în reptile şi foarte calificată pentru dezlegarea misterului invaziei cu şerpi. În ciuda tuturor elementelor gotice cu care Bolton şi-a învăluit povestea pentru crearea suspansului, ai mai multă satisfacţie când o asculţi pe Clara vorbind despre şerpi şi când o priveşti cum îi mânuieşte... cu grijă. În Siren of the Waters, Michael Genelin ne-a prezentat-o pe Jana Matinova, un ofiţer de poliţie inteligent, cu principii, care a luptat împotriva infracţiunilor în Cehoslovacia natală. Acum comandant în poliţia slovacă şi aflată în capitala Bratislava, Jana revine în DARK DREAMS (SOHO, 24 $) pentru a ajuta o prietenă din copilărie, ale cărei înflăcărate aspiraţii politice sunt năruite după ce are o aventură cu un parlamentar însurat şi devine un pion într-o bandă internaţională de contrabandă. Cu excepţia unei tendinţe de a pălăvrăgi ca fetele în momentele private, ingenioasa şi extraordinar de subtila Jana nu pare a avea defecte. Dar nu faptele ei de supereroism sunt cele care dau poveştii senzaţia înfricoşătoare de realism; este acceptarea ei firească a corupţiei aproape universale a oricărei persoane ce-i populează lumea.

THE CHALK CIRCLE MAN (PENGUIN, BROŞAT, 14 $) apare

la ţanc, înainte să ne pierdem cu totul în continuarea tot mai complicatelor aventuri ale nonconformistului detectiv francez al lui Fred Vargas, Commissaire Jean-Baptiste Adamsberg. Publicată iniţial în 1996, dar abia acum disponibilă într-o foarte bună traducere din franceză a lui Sian Reynolds, această carte e prima din seria lui Vargas şi răspunde la câteva întrebări despre detectivul ei excentric şi dragostea pierdută care-l obsedează. Romanul poliţist funcţionează de asemenea şi pe baza propriilor termeni excentrici, năucindu-ne cu imagini ale cercurilor de cretă albastră desenate în jurul obiectelor inofensive – până când apare un cadavru întrunul din ele şi Adamsberg e obligat să folosească puţin spirit practic pentru imprecisele sale cercetări.

Chiar şi aici, la început, Vargas scrie cu surprinzătoarele figuri de stil şi inteligenţa absurdă a unui Anouilh modern, despre personaje supranaturale care trăiesc într-o minunată lume boemă ce n-a existat niciodată, h dar care ar fi trebuit să existe.

ILUSTRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN

Cronica de nonficţiune

Mick Sussman

celebri ca Spottswood Poles, „un Ty Cobb negru“, regimentul a strâns 2.000 de recruţi. Unitatea a fost tratată cu scepticism de Departamentul de Război; un consilier al secretarului de război avertiza că „înapoiaţilor“ afro-americani le lipsea „energia mentală şi robusteţea morală“ pentru a fi soldaţi responsabili. Dar Hayward a persistat şi regimentul a primit aprobarea de a intra în luptă, alăturându-se armatei franceze în aprilie 1918, pe linia frontului, unde politica rasială pălea, iar experienţa unităţii a devenit una groaznică, în mod tipic.

Cea mai mare parte cărţii lui Nelson, jurnalist, este o prezentare obişnuită a luptei din tranşee, bazându-se mai ales pe jurnalele unor soldaţi. Nelson e înclinat spre istoria de conservă şi spre evocarea generică a bătăliilor („Soldaţii se temeau că moartea putea veni fără ştire“). Dar face un serviciu util compilând faptele de eroism ale acestor soldaţi pentru cauza democraţiei americane pe care şi-au asumat-o, cu îndrăzneală şi încredere, ca pe una proprie lor.

THE BLUE HOUR

A Life of Jean Rhys de Lilian Pizzichini Norton, 29.99 $

Wide Sargasso Sea, un preambul la Jane Eyre care i-a adus faimă lui Jean Rhys când avea peste 70 de ani, a fost produsul unei înţelepciuni greu dobândite despre cum poate fi zdrobit un psihic fragil de către obiceiurile de dominaţie şi supunere dintre bărbaţi şi femei şi dintre Europa şi coloniile ei. La fel ca celelalte patru romane ale lui Rhys, acesta a fost scris pe parcursul unor secvenţe trudnice între episoadele de deprimare paralizantă şi furie alcoolică. Biografia lui Rhys e una sumbră, în ciuda eforturilor lui Pizzichini, autoare britanică, de a fi înţelegătoare. Rhys s-a născut în 1890 în Dominica, o insulă superbă şi luxuriantă din Caraibe, dar izolată şi plină de tensiuni rasiale. După ce tatăl cheltuitor şi mama reprobatoare au trimis-o într-un pension britanic, ea a hălăduit prin Europa tot restul vieţii. A avut perioade în care a fost dansatoare şi model pentru artişti. Pe parcursul uceniciei şi relaţiei amoroase cu Ford Madox Ford în Paris, în anii 1920, scrisul ei ca hobby s-a transformat într-o vocaţie serioasă şi o „cură pentru deziluzie“, spune Pizzichini. Însă Rhys a fost deseori distrasă de la pasiunea ei. Cele trei căsătorii ale sale au fost zdruncinate de convulsii financiare şi de instabilitatea ei psihologică. Cartea lui Pizzichini, deşi necritică, pare mai degrabă o patografie, pentru că sondarea operei lui Rhys e foarte sumară. Pizzichini dedică doar câteva paragrafe romanului din 1931, After Leaving Mr. Mackenzie, însă mai mult de 10 pagini unui conflict cu vecinii în urma căruia Rhys a ajuns la închisoare. Lipsindu-i valenţele critice, The Blue Hour suferă din cauza dezechilibrului dintre viaţa confuză a lui Rhys şi ficţiunea riguroasă care, în mod remarcabil, a izvorât din ea.

CARTWHEELS IN A SARI

A Memoir of Growing Up Cult de Jayanti Tamm Harmony, 22.99 $

Sri Chinmoy, cel care a părăsit un ashram indian în 1964 şi a creat în New York bazele a ceea ce va deveni o mişcare spirituală mondială, a proclamat o doctrină a abnegaţiei. Însă, în cartea de memorii a lui Tamm, acest guru apare de un nivel al narcisismului ce se potriveşte cuiva care se proclamă un avatar al lui Dumnezeu. Chinmoy a tratat-o pe Tamm ca pe un „copil miracol“, după ce s-a născut, zămislită în 1970 de unii dintre primii săi discipoli, trecând peste faptul că ea a fost concepută printr-o încălcare a interdicţiei lui împotriva sexului. Părinţii ei au rămas printre membrii preferaţi ai unui grup intim portretizat de Tamm ca fiind de un devotament servil pentru a-i satisface egoul lui Chinmoy, cedându-i acestuia toţi banii şi vieţile lor emoţionale, concurând pentru sclipirile sale Mick Sussman este responsabil de realizarea home page pentru NYTimes.com.

DEAD SILENCE

Fear and Terror on the Anthrax Trail de Bob Coen şi Eric Nadler Counterpoint. 25 $

PRAYER REQUESTED

de Christian Northeast. Ilustrată. Nenumerotată.

Drawn & Quarterly. Ediţie de buzunar. 15.95 $ „Am ilustrat rugăminţi adevărate pe care le-am găsit pe internet“, explică Northeast, un grafician care trăieşte în Canada. Deasupra, un dentist tocmai îşi începe practica, rugându-se pentru curaj. de atenţie, denunţându-i pe eretici şi extaziindu-se de momentele lui poetice, artistice şi muzicale. Discipolii îi permiteau şi un entuziasm din ce în ce mai excentric. Tamm evolua printre maimuţe şi păsări exotice în „menajeria“ sa ilegală din subsolul murdar al apartamentului din Queens. Chinmoy era un fan al fitnessului, iar discipolii lui au încropit un dispozitiv care-i permitea să ridice un elefant (sau pe Nelson Mandela şi Susan Sarandon – Chinmoy cultiva fără jenă celebrităţile). Ne apare ca un negustor spiritual, şi ridicol, şi opresiv, iar acuzaţiile lui Tamm sunt mai eficiente datorită faptului că sunt transmise, fără multă ranchiună, din punctul de vedere al unui copil credul care îl adora cu devoţiune pe guru şi numai cu greu, ca tânăr adult, a devenit deziluzionat.

A MORE UNBENDING BATTLE

The Harlem Hellfighters’ Struggle for Freedom in WWI and Equality at Home de Peter N. Nelson Basic Civitas, 27.50 $

În 1916, anul în care aparent imuabilul sistem rasist se manifesta prin linşarea a 51 de bărbaţi negri, un colonel alb din Garda Naţională, William Hayward, organiza o acţiune de recrutare în New York pentru o unitate formată din afro-americani, ulterior regimentul 369 infanterie. Cu sprijinul circumspect al unor intelectuali de culoare ca W. E. B. Du Bois („Permiteţi-ne, cât va dura acest război, să uităm de obiecţiile noastre speciale şi să strângem rândurile“) şi cu încurajarea unor voluntari

Pentru Coen şi Nadler, critici de film şi TV cu o înclinaţie pentru „vânarea conspiraţiilor“, rezultatul anchetei atacurilor cu antrax din 2001 este unul dubios. FBI, după ce s-a concentrat ani în şir asupra unui suspect care va fi în cele din urmă exonerat, anunţa în 2008 că Bruce Ivins, un savant militar cu probleme de sănătate mintală, s-a sinucis cu câteva zile înainte de a fi acuzat pentru expedierea pachetelor letale.

Coen şi Nadler insinuează că adevăratul vinovat putea fi cineva care ar fi avut un „mobil pentru profit“ în urma afacerii cu arme biologice. Autorii scriu că reportajul lor pentru un documentar i-a condus împreună cu „aparatele de filmat, contactele şi suspiciunile tot mai mari către Siberia, Africa de Sud şi Londra“, pe o rută care întotdeauna părea să ajungă la „o locaţie comună – trupul unui savant mort“. Coen şi Nadler se desfată în convenţiile senzaţionale ale genului teoriilor conspiraţiei. Dead Silence, scrisă în ritmul alert al prozei de spionaj-thriller, abundă cu insinuări tainice (cum ar fi sugestia că antraxul „ar fi putut fi folosit de asasini asociaţi cu“ preşedintele Bill Clinton) şi cu o distribuţie de obsedaţi de războiului biologic. Autorii se numesc pe bună dreptate vânători ai conspiraţiei şi nu teoreticieni, pentru că ei nu conectează niciodată însăilările lor speculative. Cartea nu se sfârşeşte cu demascarea conspiratorilor, ci cu o pledoarie pentru o reformă a procedurii: pentru a reduce şansele de dezastru datorat neglijenţei sau relelor intenţii, programul american de apărare cu arme biologice ar trebui să fie diminuat şi mai puţin secret, cred Coen şi Nadler. Ceea ce e perfect rezonabil, dar dezamăgitor – şi nici foarte convingător – după construcţia h senzaţionalistă care o precede.

19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 6 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

2 3

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

20 iulie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

86 GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/ 3 HarperCollins, 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen.

(Vârsta: de la 14 ani)

2

3

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, 10 ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins,12.99 $) Fancy Nancy în natură, în cea mai bună tradiţie a marilor exploratori. (Vârsta: 4 – 7 ani)

ALONG FOR THE RIDE de Sarah Dessen (Viking, 19.99 $) O vară pe două roţi petrecută de o fată care se maturizează prin învăţarea de lucruri noi despre sine şi despre cei apropiaţi. (Vârsta: de la 14 ani)

3

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

16

4

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

43

5

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 37 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.(Vârsta: de la 14 ani)

6

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 40 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

7

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 18 24.95 $) Viaţa interpretei Miley Cyrus.(Vârsta: 9-12 ani)

8

THE AWAKENING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 17.99 $) O fată cu modificări genetice, care vede fantome, jonglează cu un set complicat de încercări ale adolescenţei. (Vârsta: de la 12 ani)

10

4

4

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

24

5

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

38

6

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter 12 Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat, Liam, îngrijeşte o grădină părăsită, transformând-o într-una roditoare.

(Vârsta: 4 – 8 ani)

7

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul acceptă o nouă provocare şi îşi şlefuiesc cunoaşterea de sine. (Vârsta: 4 – 8 ani)

4

8

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta: 3 – 5 ani)

16

9

LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

10

9

DORK DIARIES scrisă şi ilustrată de Rachel Renée Russell (Aladdin, 12.99 $) Gândurile unui Samuel Pepys jr. de gen feminin. (Vârsta: 9-13 ani)

10

DUCK! RABBIT! de Amy Krouse Rosenthal, ilustrată de Tom Lichtenheld (Chronicle, 16.99 $) Care credeţi că este?

Depinde de modul în care priveşti. (Vârsta: de la 2 ani)

7

10

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un mister ecologic, cu o mlaştină mizerabilă şi personaje sălbatice care nu sunt totdeauna ceea ce par. (Vârsta: de la 12 ani)

CĂRŢI BROŞATE

16

SERII

1

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă.

(Vârsta: de la 14 ani)

95

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 100 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) Despre 8 fisura care apare în cinismul unei fete. (Vârsta: de la 12 ani)

2

3

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Tren- 46 ton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 104 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştrii mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

4

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

4

5

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 35 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 45 Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 14 ani)

5

6

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 219 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDI- 24 TION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6

7

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar ed. broş.) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor.

(Vârsta: 9 – 12 ani)

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PARTTIME INDIAN scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi.

(Vârsta: de la 12 ani)

7

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 15 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

8

THE SUMMONING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 8.99 $) O fată care vede fantome este închisă.

(Vârsta: de la 12 ani)

8

PRETTY LITTLE LIARS de Sara Shepard (HarperTeen, ed. cart. şi broş.) Patru fete, nu chiar atât de perfecte pe cât par. (Vârsta: de la 14 ani)

9

JUST LISTEN de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fată se 28 împacă în sfârşit cu ideea incidentului care a despărţit-o de cea mai bună prietenă. (Vârsta: de la 12 ani)

9

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. 30 broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

10

GONE de Michael Grant (HarperTeen, 9.99 $) Adulţii dispar; la fel şi reţelele de comunicaţii. (Vârsta: de la 12 ani)

10

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 10 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

22

25

14

15

7

1

10

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 4 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

20

TBR: Din culise LA DRUM I: Shop Class as Soulcraft al lui

Matthew Crawford, o pledoarie pasionantă pentru valoarea meşteşugurilor manuale, ocupă locul 13 în cea de-a doua săptămână petrecută în topul de nonficţiune, ediţii broşate. Deloc rău pentru o lucrare care dezbate teme de interes politic, care le datorează mai mult lui Hannah Arendt şi lui Martin Heidegger decât lui Bill O’Reilly şi lui Mark R. Levin. Crawford, doctor în filosofie la Universitatea din Chicago şi deţinător al unui atelier de reparat motociclete în Richmond, Virginia, spune că a avut destul de câştigat de pe urma cărţii. „Am primit la reparat ceva motociclete, una din afara statului, câteva locale. Unele din ele sunt proiecte foarte interesante“, spunea el într-un interviu acordat prin telefon. Îi citesc clienţii lui de zi cu zi şi prietenii lui motociclişti cartea? „Abia a început să se audă de ea. A fost interesant ca în sfârşit să îmi fac publice aptitudinile de scriitor. Aceste două părţi ale vieţii mele au fost destul de separate“.

LA DRUM II: Cartea lui Crawford nu sporeşte

doar vânzările propriului atelier. Francis Fukuyama, şi el filosof politic, tâmplar şi odinioară motociclist, şi-a încheiat recenta recenzie admirativă la Shop Class as Soulcraft, lamentânduse: „Mi-am abandonat uneltele electrice în urmă cu câţiva ani, iar acum aflu că nici măcar pe gratis nu le-aş putea da, pentru că oamenii sunt prea ocupaţi să-şi updateze iPhone-urile“. După ce recenzia i-a fost publicată, Fukuyama a primit două oferte în privinţa uneltelor. Cine a fi zis că mica publicitate din ziare nu mai dă roade?

Săpt. aceasta

LA DRUM IV: Că tot vorbeam de starea naturală, Born to Run a lui Christopher McDougall – despre aventura la care s-a înhămat pentru a descoperi secretele legendarilor alergători de cursă lungă Tarahumara, originari din canionul mexican Barraca del Cobre – se ţine strâns de locul 14 în cea de-a cincea săptămână în top. Cartea e pe de-o parte o exuberantă poveste de aventură, iar pe de alta un manual de antrenament, deşi până şi cel mai rudimentar dintre alergătorii de maraton ar vedea în dieta de antrenament Tarahumara – porumb asezonat cu şoareci la rotisor – o provocare. McDougall îi dă însă note mai bune băuturii energizante locale, chia fresca. „O lingură de chia e ca un smoothie făcut din somon, spanac şi hormoni umani de creştere“, scrie el. „Şi o băutură a naibii de gustoasă“.

PESTE AŞTEPTĂRI: James Patterson, cel mai prolific autor de bestselleruri, intră pe locul 1 în topul de ficţiune, cu Swimsuit, scris împeună cu Maxine Paetro. E cel de-al treilea său bestseller în ediţie broşată din acest an.

JENNIFER SCHUESSLER Termen de filosofie politică utilizat în teoriile contractului social pentru a descrie condiţia ipotetică a umanităţii înainte de fondarea guvernării statale. (n.trad)

1

FICŢIUNE

Săpt. trecută

1

SWIMSUIT de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) Un fost poliţist, acum reporter la The Los Angeles Times, investighează dispariţia unui supermodel dintr-un hotel din Hawaii.

2

FINGER LICKIN’ FIFTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătorul de recompense Stephanie Plum îl urmăreşte pe ucigaşul unui bucătar celebru.

3

THE APOSTLE de Brad Thor (Atria, 26.99 $) Lui Scot Harvath, superagent al Homeland Security, i se cere să elibereze un conducător Al Qaeda dintr-o închisoare pakistaneză ca parte a unui aranjament pentru o răscumpărare.

Săpt. în top

1

2

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

2

15

1

3

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes – de la autorul volumului Blink.

3

33

4

HORSE SOLDIERS de Doug Stanton (Scribner, 28 $) Un mic grup de soldaţi ai Forţelor Speciale a luptat călare cu talibanii la scurt timp după 11 septembrie.

4

8

5

THE END OF OVEREATING de David A. Kessler (Rodale, 25.95 $) Despre modul în care consumul grăsimilor, zaharurilor şi sării ne afectează mintea şi corpul şi încurajează exagerările.

5

9

6

RENEGADE de Richard Wolffe (Crown, 26 $) Descrierea ascensiunii lui Barack Obama, bazată pe expunerea campaniei acestuia şi pe un număr mare de interviuri.

7

5

7*

12 THE GIRLS FROM AMES de Jeffrey Zaslow (Gotham, 26 $) O prietenie de durată într-un grup de femei din Midwest.

10

8

THE EVOLUTION OF GOD de Robert Wright (Little, Brown, 25.99 $) Despre cum religiile vestice au devenit mai tolerante de-a lungul timpului, creând o perspectivă care lasă loc şi pentru ştiinţă şi pentru divinitate.

1

9

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

45

2

6

SHANGHAI GIRLS de Lisa See (Random House, 25 $) În 1930, două surori chineze sunt vândute ca soţii unor californieni, părăsindu-şi ţara sfâşiată de război pentru a li se alătura.

9

7

THE BOURNE DECEPTION de Eric Van Lustbader (Grand Central, 27.99 $) Personajul lui Robert Ludlum, Jason Bourne, ajută la prevenirea unui război mondial.

6

4

8*

THE ANGEL’S GAME de Carlos Ruiz Zafón (Doubleday, 26.95 $) Un scriitor din Barcelona acceptă un contract sinistru.

5

3

9

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

8

11*

RELENTLESS de Dean Koontz (Bantam, 27 $) Un scriitor este urmărit de un critic sociopat.

7

12

A PLAGUE OF SECRETS de John Lescroart (Dutton, 26.95 $) Avocatul apărării Dismas Hardy, din San Francisco, trebuie să protejeze secretele clientului său.

AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) 13* DEAD Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

14 15

3

2

6

14

RETURN TO SULLIVANS ISLAND de Dorothea Benton Frank (Morrow/HarperCollins, 25.99 $) O absolventă a unui colegiu se întoarce la casa familiei pe o insulă din Carolina de Sud şi se luptă cu tragedia şi trădarea în compania rudelor sale încântătoare.

THE SCARECROW de Michael Connelly (Little, Brown, 27.99 $) Un reporter de la Los Angeles Times urmăreşte un criminal deviant.

13

3

11

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

6

38

12

AND THEN THE ROOF CAVED IN de David Faber (Wiley, 26.95 $) Un reporter de la CNBC urmăreşte originile colapsului economic.

10

2

13

SHOP CLASS AS SOULCRAFT de Matthew B. Crawford (Penguin Press, 25.95 $) Autorul, filosof şi mecanic, aduce argumente în favoarea satisfacţiei şi provocărilor oferite de munca manuală.

15

2

TO RUN de Christopher McDougall (Knopf, 24.95 $) 14* BORN Secretele alergării pe distanţe mari dezvăluite de un trib indi-

14

5

PRAIRIE TALE de Melissa Gilbert (Simon Spotlight Entertainment, 26 $) Despre cum să depăşeşti dependenţa de calmante şi relaţiile eşuate, de starul din Little House on the Prairie.

11

4

care i-a ucis tatăl şi coboară singur de pe munte, pe viscol.

4

4

9

1

2

FOR THE STORM de Norman Ollestad (Ecco, 10* CRAZY 25.99 $) Un băiat de 11 ani supravieţuieşte accidentului aviatic

1

14

Săpt. în top

2

THE DOOMSDAY KEY de James Rollins (Morrow/ HarperCollins, 27.99 $) Detectivii Sigma Force încearcă să rezolve un mister străvechi cu consecinţe fatale.

THE PHYSICK BOOK OF DELIVERANCE DANE de Katherine Howe (Voice, 25.99 $) O absolventă este prinsă în cercetarea sa despre o vindecătoare ce fusese acuzată de vrăjitorie în Salem.

Săpt. trecută

CATASTROPHE de Dick Morris şi Eileen McGann (Harper/ HarperCollins, 26.99 $) Despre împiedicarea preşedintelui Obama să transforme America într-un stat socialist şi să distrugă sistemul de îngrijire a sănătăţii. (†)

5

10

NONFICŢIUNE

1

3

12

Săpt. aceasta

20 iulie 2009

1

KNOCKOUT de Catherine Coulter (Putnam, 26.95 $) Agenţii FBI Dillon Savich şi Lacey Sherlock, soţ şi soţie, încearcă să protejeze o fată de 7 ani cu puteri paranormale de unchiul său criminal şi profitor.

4

LA DRUM III: În cartea sa, Crawford face o

scurtă referire la clasicul Zen and the Art of Motorcycle Maintenance din 1974, al lui Robert M. Pirsig. Doar că Pirsig, care a absolvit şi a predat la Universitatea din Chicago, nu e tocmai singurul filosof cu pregătire academică care să zăbovească asupra semnificaţiei vieţii, a libertăţii şi a lubrifianţilor de lanţ. În Harley-Davidson and Philosophy, publicată în urmă cu trei ani ca parte din seria Open Court’s Popular Culture and Philosophy, o mână de războinici incorigibili ai şoselelor îşi pun întrebări de genul „Există oare vreo ontologie a maşinăriilor sinucigaşe şi, dacă da, la ce ne-ar folosi?“, „Ce ar fi crezut John Stuart Mill despre legile care te obligă să porţi cască de protecţie?“ şi „Ne-am putea întoarce cu amuletele noastre confecţionate din metal înapoi la starea naturală1?“.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review

an din Mexic.

11

6

15

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 4 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul BOTH WAYS IS THE ONLY WAY I WANT IT de Maile Meloy (Riverhead, 25.95 $) Scriitura calmă şi inteligentă a lui Meloy face ca până şi cele mai autodistructive personaje ale sale – avocaţi, neveste infidele, bătrâne excentrice, locuitori a statului Montana – să pară de înţeles.

HOW THE BEATLES DESTROYED ROCK ‘N’ ROLL: AN ALTERNATIVE HISTORY OF AMERICAN POPULAR MUSIC de Elijah Wald (Oxford University, 24.95 $) Titlul principal, deşi o momeală, reflectă opiniile bine documentate şi provocatoare ale lui Wald.

TO LIVE OR TO PERISH FOREVER: TWO TUMULTUOUS YEARS IN PAKISTAN de Nicholas Schmidle (Holt, 25 $) Această îndrăzneaţă relatare de la faţa locului e o bogăţie de povestiri şi portrete provenite dintr-o lume în haos.

THE LAST BEST HOPE: RESTORING CONSERVATISM AND AMERICA’S PROMISE de Joe Scarborough (Crown Forum, 26 $) Lupta pentru salvarea mediului şi o politică externă umilă sunt pe lista de prescripţii a gazdei de talk-show.

A BRIGHT AND GUILTY PLACE: MURDER, CORRUPTION, AND L.A.’S SCANDALOUS COMING OF AGE de Richard Rayner (Doubleday, 25 $) Unul dintre personajele cruciale din studiul criminalistic al lui Rayner, bazat pe fapte reale, e chiar Los Angelesul anilor ‘30.

GIRL IN A BLUE DRESS: A NOVEL INSPIRED

BY THE LIFE AND MARRIAGE OF CHARLES DICKENS de Gaynor Arnold (Crown, 25.99 $) Eroina lui Arnold, o soţie din literatură, meditează asupra căsătoriei, a feminităţii, a geniului şi a durerii.

T-MINUS: THE RACE TO THE Moon de Jim Ottaviani, ilustrată de Zander Cannon şi Kevin Cannon (Aladdin, 21.99$; între 8 şi 12 ani) Victorioasa revanşă americană, dramatizată sub forma unei benzi desenate.

THE VAST FIELDS OF ORDINARY de Nick Burd (Dial, 16.99 $; de la 14 ani) Eroul fascinantului şi visătorului roman de debut al lui Burd este un adolescent homosexual din Iowa.

THOM GUNN: SELECTED POEMS editată de August Kleinzahler (Farrar, Straus & Giroux, broşată, 14 $) Evoluţia lui Gunn a fost adesea mai constantă decât s-a crezut.

Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute sunt pe web: nytimes.com/books.

21

Raftul cu ediţii broşate THE WIDOWS OF EASTWICK de John Updike (Ballantine, 16 $) Această continuare a romanului Vrăjitoarele din Eastwick (1984) le readuce pe cele trei personaje principale în orăşelul maritim din Rhode Island, unde se ţineau de vrăji în urmă cu vreo 30 de ani, pe când erau sexy şi proaspăt divorţate.

Acum, aproape septuagenare şi lăsate văduve de cel de-al doilea rând de soţi, trăiesc cu frica morţii şi îşi folosesc ce le-a mai rămas din puteri revanşându-se pentru ticăloşiile făcute. Înstăritul orăşel devine el însuşi un personaj, descris de Updike cu obişnuita sa precizie („mame tinere şi tonifiate îşi plimbă băieţeii supraponderali în maşini de teren supradimensionate, ducându-i la antrenamente de hockey care au loc la o distanţă de 30 de kilometri“). „Vrăjitoriile lui sunt surprinzător de actuale“, spune Sam Tanenhaus în Book Review. Updike s-a stins în ianuarie anul acesta, la câteva luni de la publicarea acestui roman.

GRAND NEW PARTY: How Republicans Can Win the Working Class and Save the American Dream de Ross Douthat şi Reihan Salam (Anchor, 15 $) Douthat, edito-

rialist la The New York Times, şi Salam, redactor la Atlantic Monthly, sunt de părere că Partidul Republican şi-ar putea recâştiga credibilitatea făcând apel la clasa muncitoare americană. E puţin probabil ca propunerile lor obşnuite – subvenţii salariale pentru munciorii cu venituri mici, declaraţii de avere pentru serviciile sociale – să fie pe placul conservatorilor, scrie criticul nostru Norman Ornstein. Dar, adaugă el, Douthat şi Salam „aduc argumente solide că un conservatorism cu reduceri de impozite şi o economie de tipul ori-ori nu va rezona niciodată cu alegătorii rămaşi în urmă“.

THE HOUSE ON FORTUNE STREET de Margot Livesey (Harper Perennial, 13.99 $)

Două prietene în jur de 30 de ani împart o casă pe Fortune Street, una dintre ele fiind chiriaşa, iar cealaltă proprietara. Livesey, o scriitoare atentă şi un bun observator, studiază vieţile celor două, dar şi pe cele ale iubiţilor şi ale taţilor lor absenţi, explorând ce înseamnă să fii o femeie nemăritată.

DEAR AMERICAN AIRLINES de Jonathan Miles (Mariner/ Houghton Mifflin Harcourt, 13.95 $) Aflat în drum spre nunta fiicei sale înstrăinate şi forţat să aştepte ore în şir pe aeroportul O’Hare, astfel ratând evenimentul, protagonistul acestui reuşit roman de debut începe o scrisoare către compania aeriană, cerând să fie despăgubit. Doar că aceasta, abătându-se de la subiectul iniţial, devine, în scurt timp, o meditaţie melancolică asupra întregii sale vieţi. („Dar, la naiba, îmi doream o ţigară. O băutură. O şansă în plus. Un suflet curat ca lacrima“.)

BOTTLEMANIA: Big Business, Local Springs, and the Battle Over America’s Drinking Water de Elizabeth Royte (Bloomsbury, 15 $) „Ceea ce cândva părea atât de

simplu şi natural, o înghiţitură de apă, nu e nici una dintre acestea“, scrie Royte în antrenanta sa investigaţie asupra războaielor apei1. Ilustrând mania americanilor pentru apa îmbuteliată şi consecinţele viitoare (oh, nu, toate sticlele astea de plastic!), ea se concentrează asupra nevoii de investiţii, care să consolideze infrasctructura apelor, dar şi asupra posibilei creşteri a deficitului de apă mondial.

EVENING IS THE WHOLE DAY de Preeta Samarasan (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt, 13.95 $) În acest roman de debut, amplasat în Malaezia anului 1980, secretele membrilor familiei unui avocat indian sunt dezvăluite unul după altul, scoţând în evidenţă atât personajele, cât şi complexa lor societate postcolonială. În Book Review, Allegra Goodman a lăudat „ambiţioasa intrigă în spirală, scriitura bogat ornamentată, autenticitatea şi acurateţea psihologică“ ale autoarei.

THE POLITICAL MIND: A Cognitive Scientist’s Guide to Your Brain and Its Politics de George Lakoff (Penguin, 16 $) Lakoff susţine că ştiinţa arată că raţiunea

e predominant subconştientă şi îi îndeamnă pe progresişti să le arate alegătorilor „cadre“, aşa cum republicanii au făcut cu succes timp de ani de zile, şi nu fapte brute. „Naraţiunile sunt structuri cerebrale“, sugerează el.

THE IMPORTANCE OF MUSIC TO GIRLS de Lavinia Greenlaw

(Picador, 15 $) Muzica însufleţeşte aceste memorii despre maturizare ale lui Greenlaw, scriitoare şi poetă britanică. Într-o manieră ingenioasă şi încântătoare, ea îşi începe povestea cu mama ei cântând, pentru ca mai apoi să se îndrepte către loialitatea pentru disco, punk şi new wave, ilustrându-şi propria tinereţe.

LAVINIA de Ursula K. Le Guin (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt,

14.95 $) Pentru a-şi scrie romanul, a cărui acţiune derivă din cea a Eneidei lui Vergilius şi se petrece la scurt timp după războiul troian, Le Guin a învăţat latina. În Eneida, Lavinia, cea care devine cea de-a doua soţie a lui Aeneas, abia dacă spune două vorbe.

Aici, printr-o scriitură proaspătă şi simplă, Le Guin îi dă voce şi îi creează o lume.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FAR AFIELD: A Sportswriting Odyssey de S. L. Price (Harper Perennial, 13.99 $)

Price, care scrie pentru Sports Illustrated, a petrecut un an peste hotare. De aici a realizat reportaje captivante despre schiul din Austria, cricketul în Pakistan, Turul Franţei şi Jocurile Olimpice de vară din 2004. Aşa cum spunea criticul notru, Gordon Marino, „înscrie punctaj maxim“.

ELSA DIXLER Probleme de mediu ce ţin de ape și resursele de apă, dezbătute la nivel local, naţional sau mondial sub numele de hidropolitică. (n. trad.)

1

22

Săpt. în top

Săpt. aceasta

20 iulie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 41 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

1

HIDDEN CURRENTS de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Cea mai tânără dintre surorile telepate Drake dispare în timp ce se întorcea acasă.

1

2

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 59 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

2

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Pocket, 7.99 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

7

3

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

3

2 FEARLESS FOURTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 7.99 $) Stephanie Plum şi iubitul ei au probleme când jefuirea unei bănci comisă de către vărul lui eşuează.

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg 2 Larsson (Vintage, 14.95 $) Un hacker şi un ziarist investigheză dispariţia unei moştenitoare suedeze.

4

WHAT HAPPENS IN LONDON de Julia Quinn (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O tânără femeie îşi spionează vecinul care o intrigă, un angajat al War Office, şi este la rândul ei spionată.

1

4 5

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random 11 House, 14 $.) O profesoară de matematică de clasa a şaptea este legătura între cele 13 poveştiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009 pentru ficţiune.

5

THE MACKADE BROTHERS: DEVIN & SHANE de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) O reeditare a două romane din anul 1996.

1

6

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffenegger 3 (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

6*

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 32 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

7

STRAIGHT FROM THE HIP de Susan Mallery (HQN, 7.99 $) O fată este aproape să îşi piardă vederea în urma exploziei unei platforme petroliere, care ar putea să nu fi fost un accident.

8

RAPTURE de Jacquelyn Frank (Zebra/Kensington, 1 6.99 $) Trădarea este pretutindeni în jurul Marelui Preot al Sanctuarului şi al scepticelor sale servitoare.

9

DEVIL BONES de Kathy Reichs (Pocket Star, 7.99 $) În cel de-al 11-lea roman mistery Temperance Brennan, Brennan trebuie să identifice două victime ale practicilor voodoo şi sataniste.

10

FROM DEAD TO WORSE deCharlaine Harris (Ace, 13 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol..

11

MOSCOW RULES de Daniel Silva (Signet, 9.99 $) Gabriel Allon, un colecţionar de artă şi un spion ocazional pentru serviciile secrete israeliene, descoperă un plan de vânzare a unor arme ruseşti.

12

LIVING DEAD IN DALLAS de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-l găsească pe tovarăşul său dispărut.

13*

FRACTURED de Karin Slaughter (Dell, 7.99 $) 1 Moartea brutală a unei adolescente şi uciderea fiicei atacatorului de către mama adolescentei, perturbă liniştea unui cartier bogat din Atlanta.

14

BENDING THE RULES de Susan Andersen (HQN, 7.99 $) Apar scântei între un detectiv tipicar şi un artist cu spirit liber, cad peste trei adolescenţi prinşi într-un incident legat de graffiti.

9

7

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 14 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

8

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, parte labrador, parte terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

4

9

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 94 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

10

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s 21 Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942.

11

A SUMMER AFFAIR de Elin Hilderbrand (Back Bay/ Little, Brown, 14.99 $) O artistă de succes, căsătorită, este atrasă de un miliardar în Nantucket.

12

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 82 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

4

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel 25 13* Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

14

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri 13 (Vintage Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

IN WHITE de Nora Roberts (Berkley, 16 $) O 15* VISION fotografă de nunţi se îndrăgosteşte de fratele viitoarei

10

mirese; prima carte din seria Bride Quartet.

16

THE SHADOW OF THE WIND de Carlos Ruiz Zafón 2 (Penguin, 16 $) În Barcelona anului 1945, un băiat află că cineva încearcă să distrugă toată opera scrisă de autorul unei cărţi pe care el o iubeşte.

26 LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s Griffin, 17* FIREFLY 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului

1

2

1

26

1

de James Patterson şi Howard Roughan (Vision, 10 15* SAIL 9.99 $) O vacanţă pe mare se transformă într-un dezastru.

16

THE LAST PATRIOT de Brad Thor (Pocket, 9.99 $) Scot Harvath, un superagent de la Securitatea Naţională, caută un secret străvechi ce ar putea înfrânge militanţii islamici.

17

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când iubitul lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

se întinde peste trei decenii şi multe alegeri de viaţă.

7

18

18

TAKE TWO de Karen Kingsbury (Zondervan, 14.99 $) Doi producători de filme independente află că succesul la Hollywood se plăteşte scump.

2

18

TSAR de Ted Bell (Pocket Star, 9.99 $) Frumoasa Alex 1 Hawke este păcălită că este fiica unui cap al crimei din Rusia.

19

THE BEACH HOUSE de Jane Green (Plume, 15 $) Când o văduvă din Nantucket află că poate să-şi piardă casa, o transformă într-o pensiune B&B.

6

19

THE LAST ORACLE de James Rollins (Harper, 7.99 $) Membri ai unităţilor Sigma Force se luptă cu un grup de oameni de ştiinţă hoţi.

20

MIDNIGHT SONS VOLUME 2 de Debbie Macomber 1 (Mira, 14.95 $) O reeditare a cărţilor Daddy’s Little Helper (1995) şi Because of the Baby (1996).

20

DEAD TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 12 7.99 $) Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse’s a plecat în Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful amnezic.

INSOMNIAC de Gayle Greene (University of California, 13.95 $) Aproape o treime din ameri-

cani suferă de insomnie suficient de tare cât să se plângă de ea, dar oamenii de ştiinţă ştiu foarte puţine despre cauze sau eficacitatea tratamentelor. Green, insomniacă de-o viaţă, explorează suferinţa celor ca ea şi lumea cercetărilor privind somnul. „Am obosit să mi se tot spună cum e să trăiesc în propriul corp de către oameni care n-au nici cea mai mică idee“, scrie ea.

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Ediţii broşate

6

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 4 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu.

Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

20 iulie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck 4 (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

11*

AN INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck 8 (Threshold Editions, 19.99 $) Gazda conservatoare de talk-show-uri despre „cele mai mari probleme ale lumii“.

2

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 127 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

12

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 128 15 $) Călătoria de un an a scriitoarei în căutarea sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

3

5 WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de David Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

13

141 90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

4

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea lui Julia Child, Mastering the Art of French Cooking.

14

94 THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

15

38 SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall, Denver Moore şi Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

16

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick 35 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni Navy Seals.

5

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

1

92

6

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 90 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

7

PUBLIC ENEMIES de Bryan Burrough (Penguin, 16 $) O istorie a primelor zile ale F.B.I.

8

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 10 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

9* 10

4

HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 17* MY (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

36

18

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex Prud’homme (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) O biografie a modului în care Julia Child a ajuns să stăpânească arta bucătăriei franceze.

1

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 248 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

19

SWAY de Ori şi Rom Brafman (Broadway, 14 $) Despre forţele adânc înrădăcinate care ne influenţează comportamentul şi care determină oamenii să facă alegeri iraţionale.

1

THE MONSTER OF FLORENCE de Douglas Preston 2 cu Mario Spezi (Grand Central, 14.99 $) Un american şi un italian urmăresc un criminal în serie local.

20

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 155 (Three Rivers, 13.95 $) Preşedintele povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de 23 Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda a emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

1

COOK YOURSELF THIN de personalul de la 9 Lifetime Television (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduci consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifice mâncarea pe care o iubeşti.

2

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey 65 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor emerit la Carnegie, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

2

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

3

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 6 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. ( )

3

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex 41 Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat.(†)

4

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 13 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de detoxifiere şi reechilibrare hormonală pentru a slăbi, de un antrenor din emisiunea NBC The Biggest Loser.

4

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 101 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

5

130 THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

5

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 103 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

6

GOT FIGHT? de Forrest Griffin cu Erich Krauss (Morrow/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi şi învăţături predate de Griffin, expert în mai multe arte marţiale.

3

6

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. 10 Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru mic dejun, prânz, cină şi gustări.

7

THE NOTICER de Andy Andrews (Thomas Nelson, 17.99 $) Ficţiunea, alegoria şi sfaturile descriu cum o schimbare de perspectivă poate modifica viaţa cuiva.

8

7

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 71 Library, 14 $).) Un ghid despre dezvoltarea personală şi iluminarea spirituală.

8

THE TOTAL MONEY MAKEOVER de Dave Ramsey. 14 (Nelson, 24.99 $) Cum să dobândeşti bunăstare financiară, nu prin improvizaţii rapide ci printr-o abordare cinstită a modului în care gestionezi banii.

8

53 THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre modul în care poţi găsi un sens în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

9

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi reconstruieşti viaţa astfel încât să nu se mai reducă doar la muncă.

9

MARTHA STEWART’S CUPCAKES de editorii 5 de la Martha Stewart Living (Clarkson Potter, 24.99 $) Reţete şi idei, de la cele simple la cele ornate elaborat.

10

THE G-FREE DIET de Elisabeth Hasselbeck (Center Street, 24.99 $) Sfaturi despre evitarea consumului de gluten, din partea unei realizatoare TV care suferă de boala celiacă.

10

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un mentor spiritual vă recomandă să renunţaţi la a mai pune propriul ego pe primul plan pentru a curma conflictele şi suferinţa.

†

49

9

418

12

55

23

Eseu

Joe Queenan

Serviciu de escortă CRIITORII, în special cei care nu sunt de ieri, de azi pe Pământ, se vaită întotdeauna de bătăile de cap pe care le au din cauza turneelor de promovare a cărţilor. Zboruri întârziate. Interviuri cu DJ-i aerieni. Ambuteiaje. Timp irosit cu imitaţii de Howard Stern din nord-estul Statelor Unite. Alte întârzieri. Interviuri cu un prezentator de ştiri care crede în mod eronat că ai scris o carte despre frumuseţile ascunse din Cleveland. Din Indianapolis direct în Detroit. Dacă avionul este obligat să urmeze o altă rută, va trebui să-ţi petreci noaptea în Fort Wayne.

N-ar fi o experienţă prea plăcută.

Sau cel puţin aşa spun autorii de succes. În schimb, scriitorii obişnuiţi – mai ales autorii de ficţiune literară – şi-ar dona un rinichi pentru a avea şansa de a face un turneu de promovare prin întreaga ţară. Le-ar plăcea la nebunie să stea în hoteluri elegante, să comande mâncare în cameră şi să-şi promoveze marfa la câte un eveniment cu mulţi participanţi în fiecare seară. Nu s-ar plânge dacă s-ar anula vreun interviu sau dacă moderatorul emisiunii TV ar spune: „Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, dar acum e timpul să ascultăm o trupă care cântă piesele celor de la Foghat“. Totul rămâne însă la stadiul de vis. În condiţiile în care turneele de promovare sunt aproape de domeniul trecutului ca urmare a faptului că editurile reduc costurile, singurii care vor mai face, totuşi, asemenea turnee sunt autorii celebri. Cei care le urăsc.

Mie mi-au plăcut întotdeauna turneele. Am devenit scriitor de dragul lor. Am făcut diverse turnee, de la unele cuprinzând patru oraşe până la circuite de 16 localităţi. Am ajuns, astfel, în locuri în care n-aş fi crezut că voi ajunge – Iowa City, Coconut Grove, Hay-on-Wye – şi am făcut cunoştinţă cu cititori împătimiţi de care îmi voi aduce aminte întotdeauna. Dintre aceşti cititori, de neuitat sunt „escortele literare“, călăuzele scriitorilor prin oraş. În marea lor majoritate, aceste escorte sunt femei de vârstă mijlocie care îşi câştigă traiul astfel: aşteaptă scriitorii la aeroport, îi transportă de la o redacţie la alta, spunându-le pe drum câteva informaţii despre următorul jurnalist care le va lua un interviu, le cumpără ceva de mâncare la prânz, le spun unde se află magazinul de băuturi alcoolice şi îi împiedică să aibă căderi nervoase. Pentru cele mai multe, este o slujbă. Pentru altele – un hobby. Escortele sunt întotdeauna inteligente şi, fără excepţie, haioase. Majoritatea fumează.

Escortele te fac imediat să ai impresia că le cunoşti de zeci de ani. Printre îndatoririle lor se numără să evite accidentele în lanţ de pe autostrada 95, să cumpere cafele duble cu lapte de soia şi să explice de ce o singură persoană a fost prezentă la lectura ta publică din Winnetka. În Los Angeles, unde e posibil ca un prim interviu să aibă loc în Malibu şi un al doilea în Pasadena, nici un scriitor nu s-ar putea descurca fără ele.

Acelaşi lucru este valabil în Kansas City, un burg de mărimea Asiei. Dar escortele literare nu sunt doar şoferiţe; sunt şi antrenoare, experte în misiuni de recunoaştere, agenţi secreţi, psihologi, tovarăşi de luptă. Cu puţine excepţii, adoră scriitorii şi se consideră norocoase că îi servesc în chip misterios.

Escortele literare întruchipează valorile oraşelor în care locuiesc. În Boston şi Milwaukee, au nume precum Sally şi Mary; în Los Angeles – Kim. În Seattle, vorbesc mult despre cafea. Prima mea escortă din Los Angeles conducea

S

Cea mai recentă carte a lui Joe Queenan este volumul de memorii „Closing Time“.

24

Escortele literare le spun scriitorilor unde se află magazinul cu băuturi alcoolice din oraş şi îi împiedică să aibă căderi nervoase. un Porsche negru, era îmbrăcată într-o rochie scurtă neagră, era o cunoscătoare într-ale bijuteriilor şi se strecura afară în timpul interviurilor pentru a bate magazinele de pe Rodeo Drive. Îţi împărtăşea cu exuberanţă detalii intime din viaţa ei şi m-a luat drept psihoterapeutul său personal în timpul şederii mele de trei zile în oraş. Mi-a plăcut atât de mult de ea, încât îmi scurtam pe cât posibil interviurile ca să mă aflu din nou în Porsche, în dreapta ei şi s-o ascult povestind despre căsnicia sa fascinantă.

Prin comparaţie, prima escortă din Philadelphia, oraşul meu natal, era o profesoară ieşită la pensie, care avea o maşină hatchback şi care m-a întrebat de două ori: „Deci, ţi-ai sunat mama?“. Escorta din Portland m-a dus într-o cafenea desprinsă parcă din opera lui Kerouac, în care se auzea cea mai posomorâtă muzică la magnetofon din toată zona de nord-vest a Statelor Unite şi în care chelneriţele erau la fel de împopoţonate ca valeţii Majestăţii Sale. Mi-a spus că oamenii din Oregon nu pot să-i sufere pe bărbaţii care poartă mocasini cu ciucuri – o informaţie măruntă pe care am făcut bine s-o ţin minte. Escorta din Seattle m-a avertizat că un bufon al oraşului participă la toate sesiunile de autografe şi îmi va înmâna un poem personalizat la sfârşit. Nu era exclus ca poemul să fie puţin înfricoşător. Escorta din Miami m-a sfătuit să evit să fac conversaţie cu bărbaţii păroşi care fumează trabucuri uriaşe pe marginea piscinei, ca să nu fiu considerat de o altă orientare decât sunt.

Escortele literare se preocupă să-i avertizeze pe scriitori asupra pericolelor ascunse. Îţi spun care jurnalist îi urăşte pe new-yorkezi, care stă de vorbă cu tine numai pentru că producătorul emisiunii este un mare fan al tău, care a divorţat

recent de a patra soţie şi n-are chef să audă problemele tale. Escortele se descurcă foarte bine în situaţii neplăcute. Într-o noapte, o escortă din Washington s-a plâns conducerii hotelului în care stăteam că un şobolan tot apare la uşa camerei mele. În Cleveland, escorta mi-a explicat plină de tact raţiunile comportamentului unui bărbat care a ieşit nervos de la o lectură de-a mea întrucât credea că îi iau peste picior pe catolici. Bărbatul era soţul ei. Sally, escorta isteaţă pe care am avut-o în Beantown şi preferata mea dintre toate, mă aproviziona constant cu noi cartele de telefon. Escorta din Seattle şi-a cerut scuze că nu a mai găsit nici o cameră de hotel liberă (venise Garth Brooks în oraş), aşa că m-a îmbarcat în ultimul zbor spre San Francisco. Când m-am întors de la un interviu dezastruos cu o regină a frumuseţii de vârstă mijlocie de undeva de lângă Los Angeles, escorta m-a delectat cu o poveste încântătoare despre un concert susţinut de Billy Idol la un eveniment de strângere de fonduri pentru şcoala privată la care învăţau fetele ei.

Escortele literare îi cunosc pe toţi şi ştiu totul. În Las Vegas, am descoperit că David Cassidy este un prinţ. În Minneapolis, am fost informat că Depeche Mode se află în holul hotelului, în caz că această informaţie m-ar interesa. În Milwaukee, escorta m-a prevenit că jucătorii din echipa Cleveland Indians sunt cazaţi la acelaşi hotel ca mine, aşa că barul s-ar putea să devină cam zgomotos. Iar în Los Angeles, am aflat răspunsul la un mister pe care-l cercetam de ani de zile, întrebându-mi escorta: „Care e cea mai simpatică persoană pe care ai dus-o vreodată cu maşina?“. „Marvin Hamlisch“, a răspuns ea. „Restul nici nu se compară cu el. Ce dulceaţă de om!“ Astăzi mai există, probabil, câteva zeci de escorte literare în Statele Unite. În curând nu vor mai rămâne decât în oraşele foarte mari. Sunt o specie pe cale de dispariţie – deşi cei mai mulţi oameni nici nu ştiu de existenţa lor –, o mărturie vie a capacităţii uluitoare a americanilor de a crea cariere de nişă unde n-ar trebui să existe asemenea cariere. Mi-am petrecut unele dintre cele mai frumoase clipe din viaţă în compania lor, parţial pentru că escortele îşi iubesc oraşul şi le place să-ţi arate comorile locale. În Kansas City, escorta a insistat să văd giganticul Buddha de la Muzeul Nelson-Atkins. În San Francisco, m-a introdus în lumea minunată a polcăi alternative. În Detroit, unde două escorte concurente au avut o mică ceartă pentru că am făcut nişte aluzii necugetate la Monica Ali în timpul unui discurs, am fost dus să văd Eight Mile, fostul teren de joacă al lui Eminem. Fireşte, a fost ca şi când un vis al meu ar fi devenit realitate.

Escorta din Houston, o femeie graţioasă şi elegantă, de o anumită vârstă, m-a dus la Menil Collection, Rothko Chapel şi Cy Twombly Gallery, iar apoi m-a tratat cu cel mai bun sandviş cu porc din oraş. N-am mai văzut-o niciodată de atunci, dar ziua respectivă rămâne la fel de memorabilă; dacă aş revedea-o astăzi, aş întâmpina-o ca pe un vechi prieten. Dacă ar trebui să aleg între a-mi petrece ziua cu Sally, Cheryl, Mary sau Jackie – şi, din când în când, cu Bill ori Cormac – şi a mi-o petrece cu un scriitor, în cele mai multe cazuri aş alege prima variantă fără nici o ezitare.

Oricine a fost vreodată într-un turneu de promovare a cărţii împreună cu aceste fiinţe calde, sofisticate şi prietenoase, iar apoi s-a plâns din această cauză este un h necioplit, un mincinos sau un idiot.

ILUSTRAŢIE DE STEPHEN SAVAGE