NYTBR 62 | 27 iulie 2009

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 62 – 27 iulie 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

Sub zero grade de Mary Roach COLD Adventures in the World’s Frozen Places de Bill Streever.

Ilustrată. 292 pag. Little, Brown & Company. 24.99 $

Să înţelegi frigul înseamnă să înţelegi lumea. Gheţarii au modelat peisajele actuale, măcinând rocile până la o „făină glaciară“ în alunecarea lor şi apoi lăsând-o să cadă de la mari înălţimi când s-au retras. Frigul a direcţionat istoria şi căile migraţiei şi industriei. Aerul condiţionat a făcut Florida locuibilă. Refrigerarea a făcut profitabile marile ferme producătoare de lactate. Temperatura determină fauna unei regiuni şi comportamentul acesteia.

Subtitlul cărţii Cold (Frigul) sugerează un marş pe binecunoscutul tărâm al explorării polare, cu disperarea, degetele învineţite şi cel mai bun prieten al omului servit încă o dată la cină. Dar nu asta ne e destinaţia. Bill Streever menţionează şi câteva poveşti Continuarea în pagina 5

TODD ST. JOHN

TONY HORWITZ: O ISTORIE IREVERENŢIOASĂ A ISRAELULUI PAGINA 10

|

DOUGLAS WOLK: UN ROMAN MODERNIST DE IDEI ÎN IMAGINI PAGINA 11

27 iulie 2009

11

7

24

AMERICAN ICON:

Ficţiune 7

The Fall of Roger Clemens and the Rise of Steroids in America’s Pastime de Teri Thompson, Nathaniel Vinton, Michael O’Keeffe şi Christian Red Recenzii de Touré

IN THE HEART OF THE CANYON

de Elisabeth Hyde Recenzie de Liesl Schillinger 11

ASTERIOS POLYP

10

18

CRONICA DE FICŢIUNE APRIL & OLIVER

ISRAEL IS REAL

de Rich Cohen Recenzie de Tony Horwitz

Scrisă şi ilustrată de David Mazzucchelli Recenzie de Douglas Wolk 14

A SAFE HAVEN:

Harry S Truman and the Founding of Israel de Allis Radosh şi Ronald Radosh Recenzie de Jonathan Tepperman

de Tess Callahan ALL THE LIVING

de C E Morgan

14

Appeasing Islam, Sacrificing Freedom de Bruce Bawer Recenzie de Stephen Pollard

THE WISH MAKER

de Ali Sethi YOU OR SOMEONE LIKE YOU

SURRENDER:

15

PACKING THE COURT:

The Rise of Judicial Power and the Coming Crisis of the Supreme Court de James MacGregor Burns Recenzie de Adam Liptak

de Chandler Burr Recenzii de Mike Peed

Nonficţiune 1

8

COLD:

Eseu

Adventures in the World’s Frozen Places de Bill Streever Recenzie de Mary Roach

24

A-ROD:

Articole & Bestselleruri

The Many Lives of Alex Rodriguez de Selena Roberts

Titluri din poveste de Ed Park

20 Bestselleruri cărţi pentru copii

THE YANKEE YEARS

21 Bestselleruri ediţii cartonate

de Joe Torre şi Tom Verducci

21 Selecţia editorilor 21 TBR: Din culise 22 Bestselleruri ediţii broşate 22 Raftul cu ediţii broşate

Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Teodor Fleşeru, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745773764; www.nytbr.ro; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications. ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro

2

Editorial

Înainte de a lucra la The Wall Street Journal (unde a câştigat un Pulitzer în 1995) şi la New Yorker, ca redactor, Tony Horwitz a devenit cunoscut scriind despre Orientul Mijlociu. Pentru Baghdad Without a Map, ne-a spus el într-un e-mail recent, „am mestecat quat1, am luat-o la picior prin deşert, mi-am făcut rost de un loc pe vapor până la Beirut şi până la Strâmtoarea Ormuz. După câţiva ani, am adunat destule aventuri cât să umplu o carte“.

Horwitz se întoarce în zonă cu o recenzie a cărţii Israel Is Real a lui Rich Cohen, la pagina 10 a numărului de faţă. La scurtă vreme după bar-mitzvah-ul fiului său, Horwitz ne-a spus că „rabinul era un povestitor captivant, ca şi Cohen, iar ceremonia oficiată de ea era caldă, prietenoasă şi inteligentă. Nu m-am reîntors la credinţă, dar cel puţin m-am vindecat de tulburarea post-traumatică provocată de propriul meu bar-mitzvah de acum 38 de ani“.

Există asemănări între propria sa abordare şi cea a lui Cohen? „În ţara noastră, oricine îşi exprimă dubiile privind Israelul va fi apostrofat (eu voi primi o atenţionare prin e-mail de la unchiul meu, doar pentru propoziţia anterioară). Îl admir pe Cohen pentru că nu doar că pune întrebări, ci dezumflă fără cruţare toate ipocriziile sioniste. Sigur o să-l caute propriul său unchi Mort2, precum şi Aipac şi alţi susţinători ai corectitudinii evreieşti despre Israel“. În viitoarea sa carte, Horwitz, care şi-a povestit aventurile sale alături de cei care reconstituiau Războiul Civil în Confederates in the Attic, se va ocupa tot de acest război. Dar, de data aceasta, „vreau să încerc o lucrare pur istorică“, spune el. „De asemenea, ca să fiu sincer, nu mi se mai pare la fel de atrăgător să mă cuibăresc prin şanţuri alături de rebeli jegoşi ca atunci când eram mult mai tânăr“.

The Editors 1 Plantă specifică Africii de Est şi Peninsulei Arabice, consumată ca stimulant nervos. (n.trad.).

2 Personaj din comedia I Didn’t Know You Cared. (n. trad.)

Online

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Touré, pe tema celor trei noi cărţi despre echipa New York Yankees, Ed Park, despre biblioteca invizibilă a literaturii, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din „A-Rod“, de Selena Roberts, „The Yankee Years“, de Joe Torre şi Tom Verducci, „American Icon“, de Teri Thompson, Nathaniel Vinton, Michael O’Keeffe şi Christian Red, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

3

Sub zero grade Continuare din pagina 1

să mănânce încontinuu, ci afirmă: „O forfecuţă trebuie să găsească o sămânţă de brad la fiecare şapte secunde“. Nu informează că stratul adipos al cetaceelor este un bun izolator, ci ne spune că are conductivitatea termică a azbestului. Sau ne zice că un urs polar „intră în sezonul rece rotund, purtând pe sub blană echivalentul a 8 sau 10 pulovere de lână“.

Oamenii care au studiat frigul sunt la fel de pitoreşti şi, ocazional, la fel de curajoşi ca exploratorii polari care l-au înfruntat.

Cercetătorul Lynn Rogers, care a studiat hibernarea, s-a târât odată într-un bârlog şi şi-a lipit urechea de pieptul unui urs pentru a-i asculta bătăile inimii. Naturalistul Bernd Heinrich a mers în pădure la –13°C, a alungat o veveriţă zburătoare din cuib şi a înlocuit-o cu un cartof fierbinte (cuibul era atât de bine izolat, încât cartoful a rămas cald timp de jumătate de oră). Pentru a vedea cât de repede îşi pierd căldura corporală păsările mici, Heinrich „a încălzit pentru un experiment un auşel mort“ (cu un uscător de păr sau în cuptor?) şi apoi a ieşit din casă la –35°C pentru a-i măsura viteza de răcire (au rezultat 2,8°C pe minut, de unde şi nevoia de a ciuguli în permanenţă).

Streever este el însuşi om de ştiinţă, atât ca formaţie cât şi ca meserie, dar şi-a păstrat calitatea stilului în ciuda articolelor de gazetă scrise. Notăriţele, consemnează el, „înoată în cercuri strânse, cu capetele zvâcnind de parcă ar fi lipite

„La –40°C, uleiul de motor are consistenţa smoalei fierbinţi.... Firele de cupru devin casante şi se rup“.

despre epoca respectivă, dar standardele sale sunt ridicate.

Pierderea unui membru degerat nu garantează menţionarea în cartea de faţă. Trebuie să fii găsit mort cu o lingură legată de ciotul amputat. Aventurile de aici se desfăşoară pe tărâmuri mai ciudate şi mai reci decât zona arctică.

Decorul complet diferit al acţiunii este Frigor. „Frigor“ este unul dintre numele date de savanţii din secolul al XIX-lea domeniului lui zero absolut, limita inferioară a frigului. Acesta este un loc atât de rece, îşi imaginează chimistul şi fizicianul James Dewar, încât mişcarea moleculară încetează şi survine „moartea materiei“. „Regiunile arctice ale fizicii îl incită pe experimentator în aceeaşi măsură în care extremul nord sau sud îi incită pe exploratori“, scria Heike Kamerlingh Onnes, chimistul care a reuşit primul lichefierea heliului. Asta înseamnă că obsesia se substituie bunului-simţ. „Şi-au asumat riscuri“, scrie Streever. „Lucrau la temperaturi la care sticla şi metalele se fisurau. Obiectele explodau.... Charles SaintAnge Thilorier, primul care a reuşit solidificarea dioxidului de carbon, obţinând gheaţă uscată, a condus un experiment în urma căruia unul din asistenţi şi-a pierdut ambele picioare. În 1886, laboratorul lui James Dewar a explodat. Dewar însuşi... aproape că a fost ucis“. Degerăturile sunt joacă de copii.

Ca şi viteza luminii, zero absolut s-a dovedit intangibil. Cu cât te apropii mai mult, cu atât e mai greu să mergi mai departe.

Dar chiar şi la numai o fracţiune de grad distanţă, e o lume tare ciudată. Practic e vorba de alchimie. „Cauciucul, fildeşul, penele şi bureţii emană propria strălucire albastru fosforescent“, scrie Streever. Dacă temperatura scade suficient, apare o nouă formă de materie, nici gaz, nici lichid, nici solid, ci bizarul condensat Bose-Einstein: „o masă compactă de aproximativ 2.000 Cel mai recent volum al lui Mary Roach, care a scris cărţile „Stiff“ şi „Spook“, este „Bonk: The Curious Coupling of Science and Sex“.

FOTOGRAFIE DE OLAF OTTO BECKER/AMADOR GALLERY, NEW YORK

de atomi condensaţi într-un singur super-atom înconjurat de atomi mai calzi, care, se spune, arată ca sâmburele dintr-o cireaşă translucidă formată dintr-un nor strălucitor de rubidiu extrem de rece“. La Harvard, în 1999, un fascicul de lumină direcţionat către un condensat Bose-Einstein a încetinit de la 1.079.250.165 km/h la 61 km/h. Într-un experiment ulterior, fasciculul a ajuns la repaus complet. Cool.

UĂM de bună transformarea cotidiană a materiei din vapori în lichide şi solide. Streever ne reaminteşte că totul e compus din molecule, care ricoşează energic una din alta la căldură şi se adună laolaltă, mişcându-se lent, când temperatura scade. După cum ne evidenţiază el, lentoarea aceasta poate fi problematică, indiferent că îţi afectează nervii (degetele degerate devin insensibile pentru că sinapsele sunt prea reci pentru a mai transmite impulsuri), sângele sau automobilul: „La –40°C, uleiul de motor are consistenţa smoalei fierbinţi.... Firele de cupru devin casante şi se rup. Parbrizele se sparg de la pietricelele din pavaj“ (acesta e motivul pentru care oamenii din Alaska circulă iarna pe biciclete).

Crescut în New Hampshire, obişnuiam să privesc ţiclenii şi piţigoii zburând din creangă în creangă şi mă întrebam: Ce e cu voi? Nu vă odihniţi niciodată? Acum am înţeles că de fapt nu pot. Animalele de talie mică nu au destulă masă internă, raportată la suprafaţa prin care pierd căldură, pentru a păstra temperatura interioară generată de digestie. Trebuie să înteţească permanent focul în furnal.

Animalele din climate mult mai nordice – elanul, ursul, boul moscat – au în general o talie mare. Masa lor considerabilă le ajută să-şi păstreze căldura.

Sigur am mai citit unele din aceste lucruri şi altundeva, dar Streever le explică într-un fel care le face să-ţi rămână în memorie. Nu îţi spune pur şi simplu că păsările mici au nevoie

L

de picioare“. Într-un capitol despre fauna de sub zăpadă – o altă lume bizară şi rar vizitată –, Streever scrie memorabil despre lemingi. Deşi sunt prea mici pentru a acumula grăsimea necesară hibernării, acestora le cresc ghearele în timpul iernii şi cu ele îşi sapă tunele pe sub frunze, unde se împerechează şi îşi cresc puii. „Unii dintre ei se nasc şi ating maturitatea înainte de dezgheţul de primăvară, când văd pentru prima dată lumina soarelui şi simt pentru prima dată căldura unei zile de vară“, scrie Streever. El întocmeşte explicaţii lucide şi migăloase, pe care le expune într-un stil desăvârşit. Nu am crezut că voi înţelege vreodată de ce lâna şi Gore-Tex-ul ţin de cald, iar acum sunt în stare să dau şi un citat despre acest subiect: „Hainele îl fac pe om sau, cel puţin, hainele îl fac pe om să-i fie cald“.

Avertisment: aceasta este o carte doar pentru că e un obiect cu coperţi. După structurare, aduce mai degrabă a blog. Este împărţită în capitole, dar acestea nu sunt unite prin teme uşor de distins. Unul din ele începe cu câteva pagini despre El Niño, urmate de o pauză şi apoi de fraza „Elanul are o izolaţie termică atât de bună încât...“. M-am luptat cu această problemă timp de vreo două capitole, apoi am renunţat. Cartea este atât de interesantă încât chiar nu contează cum e organizată. Încălzirea globală îşi face şi ea inevitabila apariţie, dar nu-i stă în fire lui Streever să predice de la amvon. Aici îi lipseşte obişnuita strălucire. Moleculele sale s-au răcit. El e un om fascinat de complexitatea naturii şi ştie prea multe pentru a participa la disputele simplificate ale lui Gore şi opozanţilor săi. „Vestea cea bună e următoarea: planeta nu se încălzeşte uniform. Odată cu schimbarea curenţilor oceanici, Europa temperată ar putea deveni plăcut de friguroasă, iar interiorul Antarcticii, înconjurat de vânturi circulare despre care se crede că sunt parţial generate de gaura din stratul de ozon, s-a răcit“, scrie el. Maliţios, notează că primii doi savanţi care au scris despre efectul de seră erau încântaţi de perspectiva unei planete mai calde.

Cold este un cântec de dragoste dedicat ştiinţei şi cercetătorilor, Pământului şi tuturor fiinţelor care trăiesc pe el, zboară deasupra lui şi sapă tunele în el. E imposibil să citeşti cartea şi să nu înţelegi cu adevărat că planeta noastră h trebuie protejată.

5

Ape vii O călătorie de rafting fictivă se transformă într-un divan de psihoterapeut, însă într-unul plutitor, rotitor şi ud, printre altele.

125-a nu înseamnă deja prea mult. Căutând preţioasa rezervă de antibiotice pentru un tovarăş de drum rănit (câinele a transformat cutia cu pastile într-o jucărie bună de ronţăit), aproape că îl podideşte plânsul de frustrare. „Avea senzaţia că era la un pas de a lovi ceva, aşa cum nu mai fusese de mult“, scrie Hyde.

Abo, un băiat de treabă de la o fermă, transformat în vâslaş-şef, reuşeşte în mare parte să atenueze disfuncţionalitatea grupului, în vreme ce zvelta şi mlădioasa Dixie Ann Gillis contribuie la sporirea ei, purtând pantaloni scurţi de un roşu spălăcit şi un tricou roz uzat (înnodat ademenitor deasupra mijlocului dezgolit) care-i dă băiatului alintat nişte frisoane care n-au nimic de-a face cu canicula de 45 de grade din iulie. Treaba ghizilor nu e doar să-i conducă în siguranţă pe călători prin „cei mai puternici curenţi de pe continent“, ci şi să gătească, să domolească accesele de furie şi certurile şi să aibă grijă de tâmpitul incredibil de incomod – iar pe lângă toate acestea, să mai şi producă destule momente Kodak ca nu cumva clienţii să-şi ceară pe urmă banii înapoi. Un ghid pe râu nu se odihneşte niciodată.

DE LIESL SCHILLINGER H, cât de bine e sub propriul acoperiş!

Când îţi auzi prietenii vorbind cu entuziasm despre cum au fost la un pas de moarte la rafting, nu te poţi abţine să te întrebi: de ce n-au rămas mai bine acasă?

Poate răspunsul e că nimic nu te ajută mai mult (sau pe ei) să apreciezi viaţa decât să ţi-o rişti nebuneşte. Însă în noul ei roman, In the Heart of the Canyon (În inima canionului) – o relatare a incredibilei călătorii cu trei plute pline de amatori de natură în căutare

A

IN THE HEART OF THE CANYON

de Elisabeth Hyde 316 pag. Alfred A. Knopf. 25.95 $ de senzaţii tari care pleacă, împreună cu ghizii lor, să petreacă două săptămâni pe curenţii puternici din Marele Canion –, Elisabeth Hyde ne arată că mai există şi alte motive.

Pe vremea când Munţii Stâncoşi erau în mare parte neexploraţi, simpla prezenţă acolo era o experienţă care îţi transforma viaţa. În 1873, când o englezoaică neastâmpărată, dar foarte decentă, pe nume Isabella Bird, a traversat călare pustietatea din Colorado, a trebuit să se mulţumească cu mâncare proastă, găzduire în condiţii dure, colonişti neciopliţi, cai nărăvaşi, urşi grizzly, fiare vorace, şerpi cu clopoţei, cactuşi, viroage sălbatice şi torenţi „îngrozitori“. Autobiografia ei, A Lady’s Life in the Rocky Mountains, i-a captivat pe visătorii din Marea Britanie şi America. Un recenzent de la The Nation scria pe atunci că voiajul domnişoarei Bird a fost „una dintre cele mai dure călătorii care au fost începute şi continuate vreodată... de dragul plăcerii“. N-avea de unde să ştie că ea de abia pusese degetul pe torentul care avea să vină odată cu turismul de aventuri extreme. „Primele mele experienţe din călătoria în Colorado au fost mai curând crunte“, recunoştea cu modestie domnişoara Bird. Totuşi, când a zărit „abisurile de o profunzime imensă, întunecate de la umbra indigo a pinilor, şi munţii cu creştete îmbrăcate în zăpadă scânteietoare“ sau când a auzit „mugetul îndepărtat şi misterios al unui râu în canionul adânc“, a jubilat la gândul norocului său. Pe când se afla în siguranţa civilizatului Albion, suferea de boli cronice. În sălbaticii Munţi Stâncoşi, unde cădea de pe caii care săreau în două picioare şi tremura în cabane pline de crăpături, cu lupii urlând afară, i-au dispărut ca prin minune văicărelile. „În aerul elastic, oboseala m-a părăsit“, scria ea.

Astăzi, într-o perioadă când Google Earth poate face zoom pe un pisc şi Estes Park (care era un loc sălbatic pe vremea domnişoarei Bird) e trasat la fel de atent ca orice subdiviziune, e greu să mai treci prin experienţe noi şi încă şi mai greu să descoperi o terra care să fie realmente nova. În bună parte, singurul nou teritoriu care se poate cuceri în aventurile contemporane este cel din interior.

Liesl Schillinger este colaborator permanent la Book Review.

ILUSTRAŢIE DE JOON MO KANG

D

Hyde e extrem de calificată să-şi călăuzească cititorii prin această poveste care cuprinde două călătorii într-una. Ca autoare, a mai scris patru romane (dintre care două pentru adolescenţi) care trasează cu precizie tensiunile intergeneraţionale. (Cea mai recentă, The Abortionist’s Daughter, o poveste poliţistă cu mare încărcătură psihologică despre uciderea unui doctor care făcea avorturi, e, din păcate, foarte relevantă în vara aceasta.) Hyde e totodată pasionată de rafting şi e versată de curenţii care te absorb ca pe o şosetă în maşina de spălat. Proza ei e viguroasă şi naturală, percepţia ei subtilă, iar vocea ei narativă şi cele ale personajelor sale sunt panamericane. Îşi prezintă adunătura de protagonişti cu rapiditate, pragmatism şi entuziasm.

Avem de-a face cu patru grupuri familiale: Susan, o divorţată cochetă şi autocritică din Wisconsin, care e însoţită de fiica sa adolescentă şi obeză, Amy (o fată căreia braţele îi ies din vesta de salvare „ca nişte aripi de pinguin“); un cuplu certăreţ din Utah şi fiii lor adolescenţi foarte competitivi; un istoric îndărătnic care îşi ia la zor şi soţia, dar şi ghizii din canion; şi familia Frankel, un cuplu de septuagenari care-şi face îndrăgita călătorie

anuală pe râu pentru ultima oară. Grupul e completat de câţiva călători neînsoţiţi: un băiat arogant şi foarte ataşat de mamă, originar din Cincinnati şi a cărui prietenă, fostă Miss Ohio, l-a părăsit de curând, şi o profesoară de biologie de la Harvard care are 50 de ani – construită după modelul Isabellei Bird – care îşi rezervă cel mai pitoresc loc de fiecare dată când se aşează tabăra, orbită de egoismul ei, conştientă doar de propria singurătate, de setea ei de frumuseţe şi de dorinţa de un mod de petrecere a timpului care să fie mai stimulant decât „studierea cataloagelor şi consumarea de salată ambalată“. Ultimul membru (nepoftit) al acestui grup dezordonat călătoreşte pe patru picioare – un câine vagabond cu un instinct pentru haos care-şi câştigă numele de Blender, după ce alunecă la un moment dat din plută şi cade într-o vâltoare ameţitoare.

Tineri sau bătrâni, căsătoriţi sau burlaci, capricioşi sau docili, toţi membrii acestui convoi plutitor trebuie să se supună autorităţii celor trei ghizi – lucru care pe aceştia îi pune, vrând-nevrând, în postura de a fi nişte părinţi de facto. JT, şeful expediţiei, un bărbat solid şi calm, foarte patern, a făcut deja călătoria pe râu de 124 de ori şi se întreabă dacă cea de-a

EŞI Hyde are grijă să descrie excelent decorul – „belşugul de verde-smarald“ al apei, „hăţişurile de fructe de pădure“ şi pereţii impunători ai canionului cu „şisturi negre care aruncă scântei prin furci fulgerătoare de granit trandafiriu“, adevărata ei măiestrie nu se arată în peisaje, ci în portrete. Toţi drumeţii sunt surprinşi într-o călătorie de autodescoperire. Nemaiputând fugi de interacţiunea socială, lipsiţi de intimitate şi de distragerile lumii moderne – „motoare şi asfalt, ceasuri, carduri de credit şi ştiri care nu contau cu adevărat“, călătorii sunt nevoiţi să se confrunte cu propriile firi spinoase. Disperată de incapacitatea de a comunica cu fiica sa de 110 kg, Susan ajunge treptat să-şi înţeleagă propria contribuţie la acest impas – egoismul său şi tendinţa de a găsi cusururi. Soţia din Utah, „austeră şi cu buzele strânse“, îşi lasă resentimentele conjugale să izbucnească în canion, în timp ce se ceartă cu soţul său din cauza proastei purtări a fiilor lor. Furia se domoleşte odată cu această criză, din câte îşi dau ei seama, iar amândoi se alină cu gândul că JT ştie mai bine decât ei cum să se certe pe râu cu fiii lor. Fraza magică „Nu ştiu, întreabă-i pe ghizi“ le poate salva căsnicia. Toţi călătorii parcurg acelaşi drum în canion, dar fiecare merge pe un traseu lăuntric propriu. Hyde ne călăuzeşte prin ocolurile individuale, permiţându-ne să asistăm la tête-à-tête-uri în tabără şi să auzim gândurile în care personajele sale se deschid faţă de sine şi faţă de ceilalţi. În noaptea dinaintea ultimei aventuri, pe înşelătoarele ape de la Cascada Lava, JT îşi îngrozeşte voios clienţii epuizaţi cu poveşti despre „salvări de la înec, membre fracturate, bărci de lemn transformate în aşchii“. Vor supravieţui rafterii încercării la care sunt supuşi? Probabil că da. Însă când citeşti In the Heart of the Canyon, îţi dai seama că obstacolele cotidiene întâlnite pe uscat sunt de fapt cele la care mai toţi avem nevoie de ajutor ca să le depăşim. Ghizii riverani fac cumva şi vizite la domiciliu? h 7

Afurisiţii de Yankees Trei cărţi despre problemele din baseball, mai ales cele din Bronx.

DE TOURÉ E ce fanii Yankees îi mai iubesc încă pe yankei? Echipa şi-a făcut de ruşine suporterii implicând liga în scandaluri legate de steroizi – cu ajutorul lui Jason Giambi, Andy Pettitte, Roger Clemens şi Alex Rodriguez. I-a făcut de asemenea să se umilească forţând New York City să dea echipei fonduri publice pentru a-şi subvenţiona noul stadion de 1,5 miliarde $, încordându-şi în acelaşi timp puternicii muşchi financiari pentru a pune mâna pe jucători profesionişti scumpi, ca un moştenitor răsfăţat care strânge maşini sport rare. În ultimul extrasezon, yankeii au alocat 423 milioane $ pentru trei jucători, primind în acelaşi timp mai bine de 1 miliard $ în obligaţiuni neimpozabile din partea municipalităţii, care-i costă milioane pe contribuabili.

Poate fi pasionant să-i vezi pe Bombers câştigând an după an bătălii pentru jucători profesionişti – şi de ce n-ar face-o, dacă pot face mai mulţi bani decât alte echipe vânzând multe bilete la preţ ridicat şi atrăgând chiar şi mai mulţi fani la YES, reţeaua lor de televiziune în valoare de multe miliarde? Însă de ce echipa cea mai bogată din sportul american are nevoie de ajutorul contribuabililor?

Aceasta este latura yankeilor întruchipată de Rodriguez, cu biografia sa mânjită de steroizi şi cel mai mare contract din baseball în ciuda lipsei vreunui succes în finale. A-Rod1 pare uneori precedat în istoria Yankee de Reggie Jackson şi Babe Ruth, cu loviturile lor de home run, numele lor de marcă pentru club, personalităţile accentuate şi tendinţa de a provoca controverse, dar – o diferenţă decisivă – Mr. October2 şi Bambino3 au strălucit în momente importante. Rodriguez eşuează sistematic în momente cruciale din sezonul regulat. Şi astfel, ştacheta rămâne coborâtă.

Ce-i face pe fani să fie mândri de dungaţi este latura jeteriană a Yankees. Derek Jeter, cu cele patru inele de campion World Series şi respectul tuturor din baseball pentru că e un tip vertical şi că joacă aşa cum trebuie, este cel mai recent dintr-o lungă serie de jucători ai Bronx Bombers4 plini de demnitate, caracter şi clasă – amintiţi-vă de Bernie Williams, Thurman Munson, Joe DiMaggio, Whitey

D

Touré este comentator al NBC şi autorul „Never Drank the Kool-Aid“, o colecţie de eseuri.

Poreclă dată jucătorului Alex Rodriguez. (n. trad.)

Reggie Jackson. (n. trad.)

3 Babe Ruth. (n. trad.)

4 Poreclă dată echipei New York Yankees. (n. trad.)

1

2

8

Alex Rodriguez se întoarce pe banca tehnică a Yankees după ce înscrie un home run, în iulie 2009.

A-ROD

The Many Lives of Alex Rodriguez de Selena Roberts Ilustrată. 255 pag. Harper/HarperCollins Publishers. 26.99 $ THE YANKEE YEARS

de Joe Torre şi Tom Verducci Ilustrată. 502 pag. Doubleday. 26.95 $ AMERICAN ICON

The Fall of Roger Clemens and the Rise of Steroids in America’s Pastime de Teri Thompson, Nathaniel Vinton, Michael O’Keeffe şi Christian Red 454 pag. Alfred A. Knopf. 26.95 $

Ford şi Lou Gehrig. Aceşti oameni sunt motivul pentru care newyorkezii simt că yankeii sunt prelungirea sportivă a eului unui oraş care se consideră plin de învingători ce se ţin tare în momente grele. Latura Rodriguez este, poate, ceea ce restul ţării crede despre noi: exageraţi, ostentativi financiar şi mereu înclinaţi către controversă. Dar vai!, în anii din urmă se pare că latura A-Rod e dominan-

tă. Yankeii anului 2009 sunt neomogeni şi, deşi câteodată foarte buni, au stat mare parte din prima jumătate pe locul al doilea în American League East, în urma încă detestaţilor Red Sox, care i-au învins pe yankei în toate cele opt meciuri jucate în acest an.

Personalitatea dublă Rodriguez/Jeter duce la un baseball lipsit de consistenţă, însă să citeşti despre aceasta e fascinant. Trei cărţi ne furnizează o perspectivă tulburătoare asupra problemelor interne ale echipei: A-Rod, de Selena Roberts, redactor la Sports Illustrated (şi fost reporter şi comentator la New York Times); The Yankee Years (Epoca Yankee), de Joe Torre şi Tom Verducci; şi American Icon (Idol american), care îşi îndreaptă atenţia asupra lui Roger Clemens, de Teri Thompson, Nathaniel Vinton, Michael O’Keeffe şi Christian Red, echipa de investigaţii sportive a The Daily News din New York. Pentru că mulţi dintre jucători sunt încă la Yankees, aceste cărţi au aproape un caracter actual ca al unei reviste, în timp ce prezintă o echipă bolnavă, care nu pare a avea compoziţia necesară de a ieşi învingătoare prea curând. Johnny Damon s-a luptat cu crize existenţiale care-l fac să nu ştie sigur dacă vrea cu adevărat să joace baseball.

Robinson Cano are pierderi de concentrare şi trebuie împins de la spate să facă ce trebuie pentru a fi un bun membru de ligă majoră.

Iar lucrurile s-au înrăutăţit atât de mult între Rodriguez şi Jeter că toată lumea simte răceala, obligând jucătorii şi conducerea să ia partea unuia sau altuia. Conducerea e de parte lui Rodriguez, iar clubul de cea a lui Jeter. „Oraşul i-a salutat venirea“, scrie Roberts despre Rodriguez. „Echipa, însă, l-a respins.

Nu le-a plăcut stilul său elitist, necesităţile costisitoare de întreţinere şi declaraţiile sale îngrijite din presă. Ştiau şi că e un ipocrit, făcând pe nevinovatul ziua şi pe băiatul rău noaptea“. Bronx Zoo5 se întoarce.

Aflăm multe secrete de-ale lui Rodriguez în profilul psihologic meticulos redactat al lui Roberts, dar care le va oferi o slabă consolare fanilor în privinţa omului care a fost contractat de echipa Yankee până în sezonul din 2017. Ea descoperă că Rodriguez e un naiv dependent de atenţia celorlalţi, extrem de nesigur, ultraorgolios, egocentric, nedezvoltat emoţional, fără identitate personală, căutând constant confirmarea şi neavând prieteni adevăraţi.

La un moment dat în cartea sa, Torre imploTitlul unei cărţi de Sparky Lyle, despre New York Yankees. (n. trad.)

5

FOTOGRAFIE DE BARTON SILVERMAN/THE NEW YORK TIMES

ră mai mulţi jucători să-l ajute cu Rodriguez. „Îmi amintesc că i-am chemat pe Sheff, Jeter, Giambi, Georgie“ – prin care se referă la prinzătorul Jorge Posada – „şi le-am spus pur şi simplu: «Trebuie să se simtă important»“.

Dar el nu poate fi niciodată unul dintre băieţi şi e obsedat bizar de Jeter. Rodriguez e superior în privinţa oricărui criteriu de baseball posibil (cu excepţia loviturilor decisive), dar Jeter e mai iubit, mai respectat şi adorat de fani şi jucători. „Jeet ştie cine e“, îi spune Giambi lui Roberts. „Nu se laudă singur... Nu face ceva şi apoi spune presei: «Hei, ia uite cum sunt eu în frunte», pentru a fi confirmat“.

Chestiunea Jeter îl scoate din minţi pe Rodriguez. Chiar în afara stadionului, spune Roberts, când se află în cluburi de noapte, dându-se la femei care nu ştiu nimic despre baseball, rămâne obsedat, întrebându-le: „Cine e mai atrăgător, eu sau Derek Jeter?“.

Roberts descoperă că e destul de penibil în privinţa femeilor în general. O agaţă pe viitoarea sa soţie, Cynthia, pretextând că a rămas fără benzină. Iar după naşterea fiicei lor, Natasha, Rodriguez se simte dat la o parte: „Alex o adora pe Natasha, dar era şi surprins de cât de multă atenţie a Cynthiei era îndreptată către noua lor născută, nu către el. Alex ştia că era greşit să simtă aşa ceva“.

Rodriguez, potrivit lui Roberts, e în adâncul său încă un băieţel lăsat în voia soartei, ce a fost rănit de tatăl său, Victor, care şi-a părăsit familia când Alex avea 10 ani. „A fost întotdeauna un băiat sensibil, plecarea lui Victor l-a fragilizat emoţionat şi mai mult. Vecinii îşi amintesc ochii lui Alex umplându-se de lacrimi la cea mai mică critică“. Absenţa tatălui său a devenit o parte din identitatea lui, iar succesul în baseball a umplut golul care fusese creat.

Dar respectul său de sine rămâne atât de fragil încât îi e teamă de eşec şi e atât de dureros de conştient încât e cuprins de un trac care face momentele foarte tensionate aproape imposibile. Motiv pentru care de obicei ratează în aceste momente. Jucătorii Yankee îi spun lui Roberts că e „cel mai vanitos lovitor pe care l-au văzut vreodată“.

Torre insistă şi mai mult în cartea sa pe acest sentiment. „Când se ajunge la o situaţie decisivă, nu poate reuşi să fie interesat de a face treaba până la capăt, ci de cum arată aceasta“, spune el. „Permite-ţi să te faci de ruşine. Permite-ţi să fii vulnerabil. Şi uneori jucătorii nu sunt dispuşi să facă asta. Au o reputaţie de apărat“. Dar timp de cinci ani la Yankees, Rodriguez îşi construieşte reputaţia unuia care înscrie home run-uri uriaşe în primele runde şi driblări până la shortstop6, riscând meciul.

ARTEA lui Torre arată că Rodriguez este un exemplu decisiv al motivului pentru care yankeii au căzut de la înălţimea lor dinastică la nivelul unei echipe care s-a luptat să iasă din seriile divizionare, în ciuda adăugării unui număr mare de jucători scumpi. Achiziţiile scumpe – Giambi, Randy Johnson, José Contreras, Kevin Brown, Carl Pavano şi alţii – sunt victorii à la Pyrrhus, pentru că noii veniţi au tendinţa de a eroda formula echipei. „Toţi jucătorii îl urau“, spune Torre despre Pavano. „Nu era nici un secret.“ Aruncătorul Mike Mussina numea lista accidentaţilor „Pavano“, adău-

C

6

Poziţia jucătorilor între baza a doua şi a treia. (n. trad.)

gând: „Timp de şase săptămâni, corpul lui s-a decuplat pur şi simplu de la aruncare. E ca atunci când faci un transplant de organ şi corpul tău îl respinge. Corpul lui a respins aruncarea“. Torre spune că i-a văzut pe yankei trecând de la formaţia altruistă şi abilă a dinastiei de la sfârşitul anilor ’90 la o colecţie inegală de vedete egocentrice, obsedate de statistici. „Pur şi simplu nu era o echipă altruistă“, spune el despre sezonul 2002. „Toţi eram răsfăţaţi“. Şi continuă: „Un număr de jucători de pe teren încearcă să-şi facă treaba pentru propria satisfacţie, în loc să facă treaba cum se cuvine. Mulţi dintre acei jucători sunt mai preocupaţi de imagine, în loc să se implice şi să ducă pur şi simplu treaba până la capăt“. Unele din lucrurile pe care jucătorii trebuie să le facă pentru a-şi mişca coechipierii în jurul bazelor şi a câştiga meciuri le aduc statistici negative. Yankeii dinastici erau dispuşi să facă acele lucruri, în timp ce mulţi yankei post-dinastici îşi au propriile agende. „Alex a monopolizat toată atenţia“, spune Torre. „N-am avut niciodată cu adevărat pe cineva care să tânjească după atenţie... Cu siguranţă, a schimbat spiritul clubului... El se concentra pe aspectele individuale. Dar cum să te aştepţi ca el să fie un om de echipă după perioada sa la Texas Rangers? Se spune că Rodriguez i-a spus proprietarului lor, Tom Hicks, care jucători din ligă foloseau steroizi – în vreme ce el însuşi îi folosea. Şi-a primit pedeapsa prin faptul că steroizii au ajuns să fie amestecaţi în povestea lui Rodriguez: el e o figură centrală a ultimelor două decenii, când steroizii au fost chestiune centrală în baseball. Poate că Rodriguez nu ar fi fost dat în vileag niciodată dacă nu era Roberts, ale cărui articole l-au obligat să recunoască faptul că luase steroizi în prima jumătate a acestui deceniu, când era la Rangers. Dar Roberts are surse care sugerează că Rodriguez a folosit steroizi şi/ sau hormoni umani de creştere şi în liceu, când a câştigat o greutate neverosimilă de 11 kilograme de masă musculară între primul an şi anul doi; la prima echipă din liga majoră, Seattle Mariners; şi, potrivit jucătorilor anonimi, la Yankees cel puţin până în 2007. „Bazându-se pe efectele secundare pe care le-au observat, doi jucători apropiaţi de A-Rod spun că a folosit H.G.H.7 în timp ce era la Yankees“, scrie Roberts. Este un istoric al drogurilor mult mai lung de cel recunoscut de Rodriguez. Nu există cale de mijloc între poziţia lui Rodriguez, potrivit căreia a luat droguri de stimulare a performanţei pentru scurt timp, şi poziţia lui Roberts, potrivit căreia le-a luat din liceu până în perioada de la Yankees. Istoria îi va da dreptate unuia dintre ei, iar reputaţia celuilalt va suferi mult. Locul lui Rodriguez în Hall of Fame ar putea depinde de credibilitatea relatării lui Roberts. Într-o manieră foarte potrivită, pentru că este numit uneori Johnny Appleseed al mişcării pentru folosirea steroizilor, José Canseco are legătură cu toate cele trei cărţi.

A fost înlocuitor de tată pentru Rodriguez în liceu, jucător la Yankees în timpul lui Torre şi coechipier al lui Clemens în Toronto. A mers din echipă în echipă, propovăduind evanghelia steroizilor ca un pionier, predicând eficacitatea lor şi făcându-le cunoştinţă jucătorilor cu dealerii. Canseco este Kevin 7

Abreviere pentru hormonul uman de creştere. (n. trad.)

FOTOGRAFIE A LUI ROGER CLEMENS DE RICHARD PERRY/THE NEW YORK TIMES (2007)

Bacon al steroizilor: pe lângă faptul că a jucat cu Clemens, a fost şi coechipier cu Mark McGwire şi Miguel Tejada în Oakland şi cu Rafael Palmeiro, Juan Gonzalez şi Kevin Brown în Texas. Într-o scenă din American Icon, Clemens stă în vestiar într-una din zile uitându-se la steroizii cu administrare orală din mâna lui Brian McNamee, antrenorul care va deveni acuzatorul lui, când Canseco se apropie, ia câteva pilule şi le vâră în gură.

American Icon tratează mai mult subiecte cunoscute deja de fanii serioşi de baseball, dar ar putea răspunde unor întrebări persistente în privinţa Yankees. De ce şi-a pierdut brusc şi misterios Chuck Knoblauch, jucător la baza a doua în timpul dinastiei, abilitatea de a arunca la prima bază? Posibil pentru că folosea G.H.B, drogul celor care ţin dietă (cunoscut şi ca drogul violului), care pătrunde în sistemul nervos central şi poate provoca convulsii, ticuri sau incapacitatea de a juca.

De asemenea, ce i s-a întâmplat în realitate lui Clemens în acel bizar moment din timpul World Series din 2000, când a înşfăcat jumătate din bâta sfărâmată a lui Mike Piazza şi a aruncat-o spre el? Cel mai probabil, furie provocată de steroizi.

Autorii American Icon susţin de asemenea că, din cauză că atâţia jucători din ligile mari şi mici iau steroizi – estimările făcute din interior variază între 50 şi 80% –, să nu

Players Association, cel mai puternic sindicat sportiv, a fost un complice în scandalul steroizilor. te dezvolţi cu ajutorul substanţelor chimice înseamnă să te afli afla în dezavantaj competiţional. Aşadar, alegerea e adesea între a folosi steroizi şi a deveni multimilionar sau a nu-i folosi, a-ţi pierde slujba în faţa cuiva care o face şi a ajunge în ligile mici, a câştiga sume de cinci cifre sau a ieşi de tot din baseball. Cu mize ca acestea, devine foarte greu să-ţi păstrezi principiile.

Cum de am ajuns aici? Problema steroizilor în baseball datează de la sfârşitul anilor 1980, dar nu s-a luat nici o măsură până la jumătatea acestui deceniu, în mare parte din cauza Major League Baseball Players Association8, de departe cel mai puternic sindicat sportiv şi un complice în scandalul steroizilor. Pe parcursul American Icon şi A-Rod, observăm un sindicat obstrucţionist care în mod repetat blochează testările, e acuzat de 8

Asociaţia jucătorilor de baseball de ligă majoră.

intimidarea oamenilor care vorbesc deschis despre cât de mare a devenit problema, trimite doctori pentru a le spune jucătorilor cum să folosească steroizii fără riscuri, iar apoi, după ce jucătorii sunt obligaţi să accepte testarea, îi avertizează în legătură cu momentul venirii examinatorilor. Trei jucători îi spun lui Roberts că Rodriguez a fost prevenit în legătură cu examinatorii de către sindicat. „Sindicatul avea să se îngrijească de superstaruri“, spune unul dintre jucători. „Băieţii cei mari făceau banii serioşi, iar asta reprezenta mijlocul de existenţă al sindicatului“.

AR, pe termen scurt, poziţia sindicatului era logică: steroizii ajutau performanţa atât de mult încât au declanşat o explozie de contracte – salariul jucătorului mediu a sărit de la sub 300.000 $ la începutul anilor ’80 la peste 3 milioane $ acum, umflând buzunarele sindicatului. Iar când adevărul a ieşit la iveală în legătură cu cât de complexă devenise problema steroizilor, publicul nu a scăzut. Aşadar, dacă jucătorii, proprietarii şi fanii sunt fericiţi, de ce s-ar aşeza sindicatul de-a curmezişul? Dar Asociaţia jucătorilor a acţionat numai în interesul utilizatorilor de steroizi. Nu i-a protejat pe cei care se abţineau, iar acum cea mai mare parte a Americii îi consideră vinovaţi pe toţi jucătorii de baseball. Sindicatul l-a sprijinit pe Rodriguez, ajutându-l să trişeze, dar l-a abandonat, să zicem, pe Jeter, care, presupun liniştit, nu ia steroizi – deşi pare naiv să presupui că vreun jucător de liga majoră nu ia în ziua de azi.

Atât de departe a ajuns sindicatul permiţând ca îndoiala în privinţa clienţilor săi să fie sădită în mintea fanilor şi atât de mult a permis ca reputaţia jocului să sufere.

Unii au spus că steroizii sunt doar cel mai recent drog pe care jucătorii l-au folosit pentru a merge mai departe şi, de vreme ce stimularea chimică a făcut dintotdeauna parte din joc, de ce să nu-i laşi pe jucătorii moderni să facă ce vor? Acest argument este înfricoşător de absurd.

Să lăsăm la o parte faptul că explozia steroizilor a redus baseballul de la o încercate nuanţată de a mişca oamenii în jurul bazelor la o versiune a unui derbi home run, pentru că celor mai mulţi fani pare să le placă această schimbare fundamentală. Adevărata problemă, imposibil de ignorat, principalul motiv pentru care steroizii nu pot fi lăsaţi să prolifereze, e că ucid. Steroizii pot duce la mai multe forme de cancer, atac de cord, boli hepatice, chiar omucidere sau sinucidere. Vedeta de fotbal Lyle Alzado a murit la 43 de ani din cauza unei tumori cerebrale de care era convins că sunt responsabili steroizii. Vedeta baseballului de liceu Taylor Hooton s-a sinucis, poate din cauza depresiei provocată de steroizi. Ken Caminiti, cel mai valoros jucător al National League în 1996 şi un declarat consumator de steroizi, a murit în urma unei supradoze accidentale la 41 de ani. O autopsie a arătat că afecţiunea arterei coronariene şi inima mărită au contribuit la moartea sa.

Prea mulţi jucători de baseball au mers deja prea departe şi au luat prea multe droguri. Pare inevitabil faptul că în următorul deceniu mai multe vedete în retragere vor muri de tinere, lăsând întreaga familie a baseballului îndurerată, frământându-se în h căutarea răspunsurilor.

D

9

O ţară şi un popor Istoria Israelului este plină de fragmente cu învăţături, temperate de absurdităţi.

DE TONY HORWITZ M citit Israel is Real (Israelul este real) în timp ce mă pregăteam pentru bar-mitzvah-ul fiului meu. Prin „pregătire“ înţeleg discuţii cu cei care montau cortul şi expedierea de invitaţii. Cât despre latura spirituală, m-am eschivat ca de obicei: am lipsit de la slujbe, am mâzgălit în caiet în timpul discuţiilor cu rabinul şi am evitat în-

A

ISRAEL IS REAL

An Obsessive Quest to Understand the Jewish Nation and Its History de Rich Cohen 383 pag. Farrar, Straus & Giroux. 27 $ trebările despre propriul meu bar-mitzvah de tristă amintire, desfăşurat într-un templu întunecos şi plin de bătrâni care de-abia aşteptau să mă vadă făcând o greşeală.

Menţionez acest fapt în introducere pentru că volumul lui Rich Cohen a reuşit un miracol.

A transformat un subiect care mă vexează încă din fragedă copilărie într-o poveste captivantă, şi asta nu explorând noi teritorii sau

Tony Horwitz este fost corespondent în străinătate pentru The Wall Street Journal, iar cea mai recentă carte a sa este „A Voyage Long and Strange“.

10

propunând un curajos plan de pacificare, ci doar povestind mereu repetata sagă a evreilor într-o manieră antrenantă şi proaspătă. „David Alroy a fost primul super-erou“, scrie Cohen despre un fals Mesia, cunoscut ca „regele evreilor“ în Persia secolului al XII-lea. „El şi-a prezentat imaginea propriei forţe unui popor de o slăbiciune jalnică“.

Cohen îl priveşte pe Alroy ca pe un model pentru personajul creat în 1938 – „o altă epocă întunecată pentru evrei“ – de doi adolescenţi evrei din Cleveland. „Superman este scriitor; Superman e inteligent, în spatele ochelarilor săi; Superman e un exilat provenit dintr-o naţiune străveche distrusă de foc; Superman are două nume, un nume fals de WASP (Clark Kent) şi un nume secret într-o limbă străveche (Kal-El);...Superman, a cărui capă este un şal ritual; Superman, al cărui logo în formă de «S», pe care îl poartă pe piept ca pe un blazon, îl marchează ca pe un străin ciudat, aşa cum steaua lui David îi marca pe evreii din ghetou“.

Cohen divaghează astfel adesea, pendulând între secole şi continente pentru a conecta fragmente disparate ale istoriei evreilor.

Rezultatele nu sunt totdeauna convingătoare (chiar este capa lui Superman un şal evreiesc de rugăciune?), dar sunt aproape mereu provocatoare şi amuzante. Această ireverenţă revigorantă face digerabile secole întregi de Talmud şi exil. Iată, de exemplu, cum descrie Cohen schimbarea la faţă a refugiaţilor euro-

peni, din palizi locuitori ai ştetl-ului în războinici ebraici bronzaţi: „Când Samuel Goldfein – numele înseamnă ceva de genul Sam Hrăpăreţul (în Europa, vecinii lor creştini le dădeau evreilor porecle) – a imigrat în Israel din Plotsk, şi-a schimbat numele de familie în Barak (Fulger) şi şi-a numit fiul Ehud, ceea ce se traduce aproximativ prin «popular». Sam Hrăpăreţul a dat naştere Fulgerului Popular“.

Cohen, care a scris, printre altele, Tough Jews, abordează iudaismul şi Israelul modern cu o iubire severă. Eroul său este un rabin din secolul I, Jonathan ben Zakkai, care spunea: „Dacă ai un lăstar în mână şi eşti anunţat că a sosit Mesia, termină de plantat lăstarul şi apoi du-te să-l întâmpini“. Cohen îi atribuie lui ben Zakkai transformarea iudaismului

Cohen divaghează adesea, pendulând între secole şi continente pentru a conecta fragmente disparate ale istoriei evreilor. într-o credinţă a cărţii, abstractă şi portabilă, care putea supravieţui în exil. Două milenii mai tîrziu, susţine el, sionismul a inversat calea lui ben Zakkai, punând iudaismul în primejdie prin crearea unui stat evreiesc concret, care poate fi atacat şi distrus.

Pentru a ilustra această teză, Cohen trece în revistă istoria evreiască, într-o ordine cronologică aproximativă, rezultatul fiind în mare măsură un album cu personaje însufleţite.

Multe dintre cele mai reuşite portrete ilustrează figuri mai puţin cunoscute, precum „Sam Omul Bananelor“, un magnat al fructelor din Alabama care a donat un vapor de transportat banane, devenit nava Exodus a refugiaţilor.

Cohen excelează, de asemenea, în redarea emblemelor familiare. Îi descrie pe primii sionişti care au colonizat Palestina în secolul al XIX-lea ca pe „hippioţi“, atât de îmbătaţi de Tolstoi încât tânjeau după caznele ţăranului care le erau interzise în Rusia, unde evreii nu aveau dreptul de a stăpâni pământ. „Şi-au construit ideologia în jurul câtorva paragrafe din Anna Karenina“.

Din cei 300 de evrei din Rusia care s-au înscris pentru prima călătorie în Palestina, doar 15 au ajuns la destinaţie. „Ceilalţi au fost deturnaţi.

Au întâlnit o fată – s-a terminat. Au fost mişcaţi de un vers dintr-o poezie – gata cu ei“. În mâinile lui Cohen, chiar şi liderii cu chipuri statuare care au transformat Israelul într-un stat pot părea vulnerabili. În ajunul Războiului de Şase Zile din 1967, Yitzhak Rabin a suferit o cădere nervoasă, i s-a dat o pastilă şi a fost băgat în pat. Războiul de Yom Kippur din 1973 l-a panicat într-atât pe Moshe Dayan, încât s-a ascuns în „Groapă“, un buncăr militar subteran din Tel Aviv. Şi Golda Meir a cedat în timpul conflictului din 1973 – „Ochii ei erau sălbatici şi plânşi şi vorbea despre sinucidere“.

Iată şi portretul făcut de Cohen lui Menachem Begin, prim-ministrul ales în 1977, bătăios, dar neîngrijit: „Arăta ca al doilea soţ al bunicii mele Esther, Izzy Greenspun, din

Skokie, Illinois, care se bâlbâia şi se repeta, a intrat într-o stare de agitaţie şi a murit în timp ce ştergea vasele – «credeam că lui Izzy i-a căzut farfuria», spunea Esther, «dar de fapt a căzut el însuşi, mort»“.

Cohen are talentul de găsi absurdul chiar şi în cazul unor subiecte precum crematoriile; o digresiune despre conceptul „celor şase milioane“ conduce spre un ciudat fapt divers implicând un „holocaust al şoarecilor“ petrecut în Maine în anii 1940, pe care îl numeşte „o ultimă privire fugitivă asupra lumii aşa cum era ea“ înainte să devină proprietatea exclusivă a evreilor. „Nu e holocaustul vostru. E al nostru. E ceea ce ni s-a întâmplat nouă“.

Cohen se lasă uneori purtat de valul propriilor subterfugii, diluându-şi umorul cu pasaje deja depăşite sau pur şi simplu inepte. Şi cam abuzează de sentinţe măreţe şi concise, nu toate rezistând unei examinări mai atente. „Nu există personaje noi în istoria evreilor“ (spuneţi-i asta lui Paul Newman) sau înălţimile Golan „sunt frumoase pentru că sunt teribile şi străvechi“.

Personal, preferam livezile de acolo. În plus, Cohen nu reuşeşte să-şi mobilizeze talentul pentru a portretiza şi inamicii Israelului. Este genial atunci când umanizează o persoană ca Ariel Sharon, „grăsanul bătrân măcelar cuşer, cu şorţul însângerat şi un rânjet viclean“, care este totodată şi un general iubit, tată îndoliat şi bătrân tragic, pocăindu-se prea târziu pentru acţiunile sale violente. Dar nu există o nuanţă asemănătoare când Cohen portretizează arabii care sunt cruciali pentru a doua jumătate a cărţii.

Majoritatea sunt doar ceva mai mult decât figuranţi care joacă roluri familiare: marele muftiu din Ierusalim, care-i aprecia pe nazişti; Arafat, cu nelipsita sa basma; liderul Hezbollah cu declaraţia sa înfiorătoare: „Ei iubesc viaţa, iar noi iubim moartea“.

Deşi nu reuşeşte să-i portretizeze pe palestinieni ca indivizi, Cohen îi compătimeşte fără ezitare pentru suferinţele lor ca popor. El învinovăţeşte Israelul pentru masacrele din timpul războaielor, îi critică pe coloniştii religioşi de pe malul vestic al Iordanului, precum şi pe patronul lor spiritual, „rabinul Abraham Kook, cu numele său predestinat“, şi vede în sionism o ideologie eronată din start, din moment ce susţine „ideea ciudată că în Palestina nu locuia nici o naţiune“. Cohen animă această dispută familiară, punându-i pe evreii din America în pielea arabilor. Imaginaţi-vă că un trib de irochezi „începe dintr-o dată să colonizeze Westchester-ul, forţând familiile din Scarsdale şi Armonk să plece, în efortul de a-şi revendica teritoriile ancestrale“.

Cohen nu oferă nici un ghid de conduită pentru ieşirea din această problemă, ci îşi încheie încercarea de înţelegere a istoriei evreilor pe un deal din Ierusalim, întrebându-se melancolic dacă Israelul modern va fi distrus la fel ca templele antice. Există multe motive de pesimism în privinţa păcii din Orientul Mijlociu. Unul dintre ele este acela că Rich Cohen, un scriitor care poate stoarce umor negru chiar şi din povestea Holocaustului, nu găseşte nimic amuzant în ceea ce priveşte viitorul statului evreu. h FOTOGRAFIE DE JEREMY MEDOFF

Umbre de sens În acest roman grafic, foarte multe depind de casetele desenate, încărcate cu aluzii multiple.

DE DOUGLAS WOLK ODERNISMUL a apărut târziu în benzile desenate. Stilistic, desenatorii sunt cameleoni, selectând şi modificând tehnici vizuale în folosul propriilor subiecte. Dar ce e cu prezentarea explicită a stilului drept conţinut? Acest aspect e mai complicat. A fost nevoie de creatori monumentali ca să aplice acest lucru în literatură, muzică şi arte plastice, iar mulţi

M

ASTERIOS POLYP

Scris şi ilustrat de David Mazzucchelli Pagini nenumerotate. Pantheon Books. 29.95 $ artişti de BD-uri din ultimele câteva decenii care s-au concentrat asupra explorării formale şi stilistice au fost nevoiţi să neglijeze plăcerile – şi publicul – naraţiunii.

Deschideţi Asterios Polyp: un roman grafic mare, mândru şi ambiţios, cu modernismul în minte şi cu capsa bine pusă.

Tensiunea dintre rigoarea formalistă şi subtilitatea emoţională nu constituie doar subiectul (şi metoda) operei din actuala decadă a desenatorului David Mazzucchelli, ci de-a dreptul trama sa. Cartea e o comedie satirică despre recăsătorie, un tratat despre estetică şi design şi ontologie, un Künstlerroman tardiv, un Roman de Idei cu

Douglas Wolk, autorul „Reading Comics: How Graphic Novels Work and What They Mean“, scrie adesea despre benzi desenate în The Times.

ILUSTRAŢII DIN „ASTERIOS POLYP“

majuscule şi cam cea mai schematică operă de ficţiune de după acea mare carte care face constant trimitere la Odiseea.

Asterios Polyp este un arhitect prea avangardist, adorabil de antipatic, egocentric, arogant şi irascibil care judecă totul dihotomic. („Tot ceea ce nu e funcţional e pur şi simplu decorativ“, susţine el.) Când tatăl lui Polyp a ajuns în America, un „funcţionar exasperat de pe Ellis Island i-a tăiat numele de familie în jumătate“. Acel nume ar fi trebuit să fie Polyphemus (Polifem), ca al celui mai faimos dintre ciclopi. Asterios însuşi e un ciclop metaforic, lipsit de capacitatea de a percepe emoţii profunde. Are până şi capul desenat ca o imagine bidimensională: o jumătate de cerc perfect, întrerupt de două curbe la fel de proporţionate.

La începutul cărţii, viaţa lui Asterios e un infern. Hana, soţia lui, l-a părăsit, casa i-a fost lovită de trăznet şi a ars din temelii, iar el a ales să plece la dracu-n praznic ca să încerce să înţeleagă cum să trăiască într-o lume în care forma nu respectă întotdeauna funcţionalitatea. În orăşelul Apogee, se împrieteneşte cu mecanicul auto, exemplu de malapropism, Stiff Major şi cu soţia lui hipioată şi holistă Ursula, precum şi cu o trupă de country-punk numită Radniks (ca să sune ca rednecks şi să trimită la tipologia grobianului provincial american) şi şi-a pus în practică pentru prima oară cunoştinţele în lumea reală. Nu e de mirare că personalitatea sa ajunge să fie puţin mai 3-D. Dar asta e doar partea din poveste care se desfăşoară în prezent. O bună parte din Asterios Polyp constă în flashback-uri digresive care trimit la relaţia protagonistului cu Hana cea blajină, o sculptoriţă

resemnată care face forme organice din materiale reciclate. (În carte îşi mai fac apariţia şi alţi artişti, cu mijloacele şi filosofiile estetice proprii, deşi unii se bucură de mai mult respect decât alţii: Mazzucchelli îi poartă pică lui Willy Ilium, un coregraf îngâmfat, mic şi priapic, a cărui operă constă în însuşiri postmoderne şi recontextualizări.) Personajele fac tot timpul digresiuni către discuţii despre religie, istorie politică, mecanisme de ceasornic şi cam spre toată curricula. Pe deasupra, mai există şi câteva scene fanteziste cu naratorul cărţii, Ignazio, fratele geamăn al lui Asterios, care a murit în uter, dar care tot apare în carte. Şi dincolo de toate acestea, mai avem de-a face şi cu grafica atent controlată, aranjată şi gestuală a lui Mazzucchelli. Toate capitolele debutează cu un mic tablou lipsit de cuvinte, care face prezentarea tematicii şi de obicei serveşte drept punct de plecare

al naraţiunii. Într-un capitol de la început, imaginea introductorie e o reţea de 16 schiţe ale unui măr. Primul lucru interesant la aceste mere e că sunt conturate în 16 stiluri vizuale diferite (din nenumăratele stiluri care-i sunt la îndemână lui Mazzucchelli).

Cel de-al doilea e că pe pagină se regăsesc două culori: purpuriu mat (pe care autorul îl foloseşte în loc de negru în mai toată cartea) şi turcoaz, însă nici una dintre aceste nuanţe nu reprezintă culoarea adevărată a merelor. Scopul e clar: chiar şi atunci când ne spune o poveste prin reprezentări, Mazzucchelli apelează la linii foarte încărcate simbolic, iar valoarea lor imagistică ar putea depăşi semnificaţia literară.

Spre exemplu, cerneala albăstrie devine totodată un motiv recurent care simbolizează rigiditatea intelectuală şi estetică a lui Asterios. De fapt, toate personajele din carte au parte de o tehnică de ilustrare proprie, de un design aparte al literelor şi de o gamă coloristică dominantă. Culoarea Hanei e roşul; scena în care Asterios se află în atelierul ei, admirându-i lucrările, e colorată în nuanţe de purpuriu trandafiriu până devine limpede că el vorbeşte ca să se audă vorbind, iar apoi desenele sunt scăldate în turcoaz pe măsură ce Hana trece în background, iar atenţia se concentrează asupra lui Asterios. Nu există nici măcar un concept sau un obiect care să apară doar o singură dată în carte, chiar şi în trecere.

Cartea e plină de aluzii la istoria dihotomiei reprezentare/abstract în artă. Asterios face trimitere la Narcis şi Gură-de-Aur şi la Vicontele tăiat în două. („Unii ar putea susţine că o asemenea simplificare e cel mai potrivită în poveştile pentru copii şi în benzile desenate“, i-o întoarce naratorul.) O descindere orfică în subteran este desenată într-un stil care aminteşte de cubismul orfic. Apare o pisică pe nume Noguchi. Mazzucchelli apelează la aluzii vizuale la alţi desenatori şi cvasi-desenatori, de la Lynd Ward la Dan Clowes şi John Porcellino, care au abordat aceleaşi probleme în opera lor. Şi nu se poate abţine să facă paralele implicite între benzile desenate şi toate celelalte mijloace pe care le descoperă personajele sale: secvenţa în care un compozitor vorbeşte despre simultaneitate şi polifonie în muzică e prezentată ca o singură imagine cu chenarele casetelor suprapuse, astfel încât privitorii să poată parcurge mai bine „cacofonia de informaţii“.

Ultima carte a lui Mazzucchelli înainte de aceasta a fost o adaptare după Oraşul de sticlă a lui Paul Auster şi a apărut în 1994. În acel volum, el şi Paul Karasik nu s-au concentrat atât de mult asupra ilustrării tramei cât asupra traducerii ideilor sale metaficţionale în metadesene. De această dată, autorul a trecut direct la meta-artă. Rezultatul e cât se poate de supradeterminat pentru un roman grafic – profund formalist. Iar dacă această profunzime poate părea goală, Mazzucchelli a anticipat şi asta: în mijlocul cărţii se află o imagine pe două pagini cu un crater imens, în faţa căruia protagonistul nostru observă sarcastic: „Asta da, groapă“.

Asterios Polyp e un spectacol uluitor şi extrem de bine construit, deşi totodată te scoate din sărite şi chiar te sufocă pe alocuri. Cere publicului să se lupte cu el, să dezbată, să-l recitească şi să-l reanalizeze.

Dar oare nu acesta e şi scopul decisiv al stih lului?

11

VIRGINIA COSTESCHI

NEWS Premiul Harold Pinter Filiala britanică a organizaţiei internaţionale PEN a înfiinţat un nou premiu literar, în onoarea dramaturgului Harold Pinter. Premiul PEN/Pinter va fi acordat anual unui scriitor britanic sau rezident în Marea Britanie, ale cărui merite literare sunt incontestabile şi care „priveşte lumea scrutător şi pătrunzător, dovedind o hotărâre intelectuală puternică în a defini adevărul vieţii noastre şi al societăţii noastre“, cum spunea însuşi Pinter în discursul de acceptare a Premiului Nobel.

Premiul va consta într-un cec în valoare de  de lire sterline şi o ediţie limitată a discursurilor, legată în piele, sponsorizată de Faber & Faber. Premiul va fi prezentat pe  octombrie la British Library.

Succesul britanic al lui Stephenie Meyer Cărţile lui Stephenie Meyer au atins o cifră de vânzări de peste  milioane de lire sterline în prima jumătate a anului, în Marea Britanie, conform Nielsen BookScan, citat de The Bookseller. Succesul cărţilor din seria Amurg (tradusă în România la editura RAO) a propulsat ficţiunea pentru adolescenţi printre genurile literare cu vânzări record. La cealaltă extremă, cu încasări foarte mici, se află cărţile de

12

fitness, dietă, gastronomie şi cele de memorialistică. După ce s-a vândut volumul cu numărul .., studiile au arătat că seria Amurg a ajutat publisherul Little, Brown să aibă o creştere cu . (. milioane de lire sterline), iar categoria de ficţiune pentru adolescenţi a avut o creştere a încasărilor cu  (. milioane de lire sterline). O creştere mai mare decât a oricărui alt gen.

Studiul Nielsen BookScan Total Consumer Market a arătat că şi clasamentul editurilor s-a schimbat de anul trecut încoace. Hachette are o cotă de piaţă mai mare, de ., fiind urmat de Random House, cu .. Dar nu acestea sunt editurile care au avut cea mai mare creştere în ultimul an: Canongate şi-a dublat profitul, iar Grove Atlantic, cu o creştere de , conduce în top . Titan Books, Sweet & Maxwell şi John Blake au avut creşteri de peste . Philip Stone de la The Bookseller arată că în ciuda scăderii totale a pieţei de carte cu ., sunt genuri care se descurcă mai bine pe timp de criză: volumele cu specific economic, poezia (surprinzător!) şi… memoriile animalelor de companie (aşa-zisele petmorii).

Canal video dedicat cărţii, lansat de ITN ITN On, divizia multimedia a ITN, lansează un canal video dedicat cărţii pe YouTube.

Beyond Books va include înregistrări video existente ale editorilor şi un program propriu, pentru susţinerea cărţilor al căror conţinut apare şi în variantă electronică, pe web.

ITN a anunţat că deja lucrează cu publisheri precum Penguin, Faber şi Random House.

Website-ul va fi susţinut de publicitate şi cross-promotion cu celelalte canale YouTube: Entertainment, News, Music, Game On şi Extreme, care împreună atrag peste  milioane de vizionări lunar.

Editorii vor putea adăuga filmuleţe gratis, via ITN On, sau vor putea comanda realizarea unor producţii video.

nas în nas cu Tristan Tzara, Hugo Ball, Richard Huelsenbeck şi alţi întemeietori ai mişcării Dada, care susţinea negarea artei, vieţii şi a tuturor standardelor acceptate. Cu  de pagini de referinţe pentru a-şi susţine teoria, Noguez îşi pune o întrebare fascinantă: ar fi putut fi Lenin influenţat de mişcarea Dada?

Sunt la modă şi mamoriile

Conţinutul actual include interviuri cu Audrey Niffenegger şi Terry Pratchett, filmuleţe cu celebrităţi discutând despre cărţile pe care şiar fi dorit să le scrie şi comentarii ale cititorilor.

Encyclopaedia Britannica, Superbrand Encyclopædia Britannica se află printre primele zece superbranduri ale Marii Britanii pentru -.

Este singurul brand editorial din Top  şi a urcat  locuri, de la nr.  în -. Encyclopædia Britannica a fost publicată în urmă cu aproape  de ani şi este cea mai veche enciclopedie tipărită. La realizarea unei ediţii de  de volume contribuie aproape  de persoane, multe dintre ele celebrităţi în diverse domenii. Encyclopædia Britannica are şi versiuni online şi în format electronic.

De citit: Lenin dadaistul Lénine dada de Dominique Noguez este o carte remarcabilă despre posibila întâlnire a lui Lenin cu reprezentanţii mişcării Dada, la Zurich, în  – anul naşterii acestui curent – şi despre eventuala inflenţare a convingerilor sale de către aceştia. Romancierul Dominique Noguez pleacă de la ideea că în perioada şederii sale în Elveţia, Lenin a locuit la câţiva paşi de faimosul

Cabaret Voltaire, unde viitorii suprarealişti se întâlneau frecvent.

Prin urmare, este posibil să fi dat

Veţi găsi în topul de vânzări de nonficţiune al The New York Times câteva cărţi scrise de mame celebre de la Hollywood: Tory Spelling, soţia lui Jerry Seinfeld ş.a. Nici britanicii nu se lasă mai prejos şi anunţă că imprintul Vermilion al Random House va publica un volum de mamorii ale lui Tess Daly, coprezentatoarea emisiunii Strictly Come Dancing şi soţia teleastului Vernon Kay. The Baby Diaries, care va apă-

rea în martie , relatează experienţa lui Daly ca mamă singură, apoi cea de-a doua sarcină a sa şi discută efectele pe care le are maternitatea asupra vieţii unei femei.

Yann Martel, o carte nouă Editura Canongate din Marea Britanie a semnat un acord cu scriitorul Yann Martel, autorul cărţii Life of Pi (Viaţa lui Pi), pentru o poveste alegorică despre Holocaust, a anunţat Sunday Times. Yann Martel este laureat al premiului Man Booker în . „Am observat de-a lungul anilor, lecturând cărţi

ră. Spunea despre Angela’s Ashes că este „o carte modestă, scrisă nepretenţios“, dar opera lui a impresionat milioane de cititori. „Când îmi rememorez copilăria, mă întreb cum de am reuşit să supravieţuiesc. A fost, desigur, o copilărie mizerabilă: copilăria fericită e greu de găsit.

Mai rău decât copilăria mizerabilă obişnuită este copilăria mizerabilă irlandeză şi chiar mai rea este copilăria mizerabilă a irlandezilor catolici“. Angela’s Ashes, publicată de Scribner în , a stat în topurile de vânzări mai bine de doi ani, fiind vândută în peste patru milioane de exemplare. În , McCourt a primit premiul Pulitzer pentru biografie şi premiul National Book Critics

Album muzical dedicat lui Boris Vian La Paris a fost lansat recent un album omagial, pentru a marca cea de-a -a aniversare a morţii scriitorului muzician Boris Vian. Swing, vals, muzică vibrantă, ironică, sensibilă, intepretată de numeroşi artişti francezi de marcă, printre care Carla Bruni, Juliette, Mathieu Boogaerts, Olivia Ruiz, Jean-Louis Trintignant, Juliette Gréco, Thomas Fersen, Jeanne Moreau…  de artişti îndrăgostiţi de scriitura şi muzica lui Boris Vian.„Este un album închegat, în ciuda eclectismului interpretativ. Cele mai multe albume omagiale sunt personale, dar aici s-au întâlnit mai multe talente pentru a reînvia spiritul genial al lui Vian“, a declarat producătorul albumului, Jean-Christophe Le Guennan, managerul studiourilor Ferber.

Hemingway, spion pentru KGB?

despre Holocaust, că este reprezentat aproape identic: istoric sau cu realism social. Cred că scriitorii s-au temut să dea frâu liber imaginaţiei pe această temă. Romanul meu este o încercare de a vedea dacă se poate vorbi despre Holocaust şi altfel“.

Scriitorul Frank McCourt a încetat din viaţă Fost profesor de şcoală în New York, Frank McCourt şi-a transformat amintirile din copilăria mizeră petrecută în Limerick, Irlanda, într-o carte care a devenit un fenomen popular, Angela’s Ashes, laureată cu Pulitzer. McCourt, profesor de literatură mai bine de  de ani, le-a spus întotdeauna elevilor săi că fiecare dintre ei este cel bun material de scris, însă abia după ce a împlinit  de ani a decis să îşi aplice propria teorie şi să pună pe hârtie memoriile care i-au adus consacrarea litera-

Circle. Acest prim volum a fost urmat de încă două: ’Tis (), care descrie lupta sa pentru stabilitate în New York, şi Teacher Man (), relatarea victoriilor şi eşecurilor de profesor la o şcoală publică. Ambele au avut succes la public, deşi nu au egalat Angela’s Ashes, care a şi fost ecranizat în  de regizorul britanic Robert Parker.

Ernest Hemingwaz ar fi fost recrutat de serviciile de spionaj ruseşti în , înainte de a face o călătorie în China. Este descoperirea încă nedisputată a autorilor cărţii Spies: The Rise and Fall of the KGB in America (Spioni: Măreţia şi decadenţa KGB în Statele Unite), publicată de Universitatea Yale şi citată de site-ul bibliobs.nouvelobs.com. În anii , Alexandre Vassiliev, fost ofiţer KGB şi coautor al volumului, a avut acces la arhivele serviciului secret sovietic şi a adunat mai mult de  de pagini de documente care au servit ca punct de pornire pentru această carte. Aflăm, astfel, că Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, a refuzat orice colaborare cu ruşii, în timp ce Hemingway s-a arătat mai prietenos.

S-a întâlnit de mai multe ori cu agenţi sovietici la Havana şi la Londra, manifestându-şi dorinţa de a-i ajuta, dar era un spion dilentant, spun documentele. Un eufemism care ne arată că nu le-a fost de mare ajutor, fiind incapabil să dea măcar o informaţie politică. De aceea, la sfârşitul anilor , KGB a încetat să îl mai contacteze. John Dugdale de la Guardian se întreabă: să fi fost un spion de mucava, urmărind ca această experienţă clandestină să servească scopurilor sale literare, ori a fost un spion adevărat, dar înfiorător de ineficient? Nu vom şti…până la apariţia unui film de Hollywood pe această temă.

FOTO GRAMEDIA, ELENA TORRE

13

Sionistul de la Casa Albă Harry Truman a contribuit la stimularea sprijinului american oferit Israelului.

DE JONATHAN TEPPERMAN EŞI, când a ieşit de la putere, în urmă cu aproape jumătate de secol, Harry Truman căzuse în dizgraţie publică, efortul de a-i reînvia reputaţia e de-acum o industrie înfloritoare, cu politicieni şi intelectuali de toate culorile încercând să se lege de imaginea acestui luptător dur şi tăios din Războiul Rece. În acest efort se înscrie şi A Safe Heaven (Un paradis sigur), povestea rolului integral

D

A SAFE HAVEN

Harry S. Truman and the Founding of Israel de Allis Radosh and Ronald Radosh Ilustrată. 428 pag. Harper/ HarperCollins Publishers. 27.99 $ al lui Truman în naşterea Israelului, scrisă de echipa soţ-soţie Allis şi Ronald Radosh.

Cei doi autori afirmă că, deşi unele dintre realizările de politică externă ale lui Truman au fost recunoscute ca atare – crearea Planului Marshall, a ONU şi NATO, dar şi sfidarea URSS –, implicarea sa în întemeierea statului Israel rămâne încă ignorată, spun soţii

Jonathan Tepperman este redactor-şef adjunct la Newsweek International.

Radosh. Cred că nu e chiar aşa. Majoritatea istoricilor moderni recunosc deja sprijinul timpuriu al lui Truman faţă de statul evreiesc; e greu să ignori faptul că el a recunoscut Israelul nou-născut la numai 10 minute după înfiinţare.

Acestea fiind spuse, ceea ce nu recunosc aceşti istorici – şi aici intervine contribuţia cuplului Radosh – e cât de mult a lucrat Truman ca să facă asta, luptându-se cu inamici, cu aliaţi şi cu membri ai propriei administraţii ca să se asigure că Israelul îşi declara independenţa cu sprijin american.

După cum subliniază autorii, a fost o muncă istovitoare, dură şi îndelungată. Truman, care şi-a început mandatul prezidenţial nepregătit, după moartea lui Franklin Roosevelt, a moştenit un haos în Orientul Mijlociu. Roosevelt cel afabil şi urban (personaj negativ în accepţiunea soţilor Radosh) dusese o politică de „confuzie“ în Palestina, asigurându-i deopotrivă pe evrei şi pe arabi că era atent la interesele lor. Asta a însemnat că, la preluarea puterii, Truman a trebuit să facă faţă unei încurcături de angajamente contradictorii. A trebuit să se mai confrunte şi cu doi oponenţi implacabili ai creării unui stat evreiesc: Marea Britanie, puterea colonială din Palestina, şi propriul Departament de Stat, care s-a opus înverşunat ideii de înfiinţare a unei patrii a evreilor.

Totuşi, Truman – sionist creştin, care lua Biblia ad literam – a crezut vreme îndelungată cu putere în statul evreiesc, atât din motive religioase, cât şi morale.

Vechiul Testament spune că locul evreilor e în Israel. Iar pe Truman l-a îngrozit Holocaustul (care îi dădea coşmaruri), precum şi tratamentul scandalos de prost care le-a fost aplicat evreilor în perioada postbelică, în taberele europene de refugiaţi. Aşa că acest „om simplu“ a dus o campanie lungă şi adesea amară pentru a se asigura că evreii obţin o ţară proprie.

Remarcabila perseverenţă a lui Truman e relatată de soţii Radosh într-o proză uşor de citit, cu bune nuanţe anecdotice, cu o doză generală de imparţialitate (poate cu excepţia atitudinii faţă de arabi) şi cu impresionante detalii. În ce măsură acestea sunt interesante pentru publicul larg rămâne de văzut. Uneori, detaliile trec de la impresionante la apăsătoare. Iar autorii nu se salvează deloc atunci când nu reuşesc să-şi marcheze proza cu indicaţii adecvate, oprindu-şi relatarea evenimentelor ca să explice de ce anumite momente au fost deosebit de importante.

Aşa cum nici nu fac destul pentru a-şi în-

tări argumentul că, fără ajutorul lui Truman, Israelul poate că n-ar mai fi luat fiinţă sau n-ar fi supravieţuit mai mult de câţiva ani.

La urma urmei, adevărata muncă a creării statului n-a fost făcută în sălile de conferinţă de la Washington, ci pe pământul stâncos al Palestinei, unde o grămadă dezordonată de imigranţi europeni a luptat să întemeieze o nouă ţară. Cuplul Radosh nici nu explică suficient faptul că sprijinul iniţial al Americii faţă de Israel a fost, de fapt, destul de limitat – de pildă, Israelul şi-a obţinut armele, la început, din blocul sovietic.

Pe urmă mai e şi imaginea lui Truman însuşi, care se dovedeşte a fi un erou uşor bizar. Problema constă în filosemitismul său, încadrat în acel gen ciudat care se bazează mai ales pe stereotipuri evreieşti şi care ar fi putut trece foarte uşor în extrema opusă atunci când preşedintele s-a enervat din cauza sâcâielilor nesfârşite ale sioniştilor, rezultatul fiind nişte tirade antisemite.

Totuşi, crearea Israelului rămâne o poveste remarcabilă, o pildă de sfidare a tuturor sorţilor care merită relatată din unghiuri diferite. Iar într-o vreme când Washingtonul şi Ierusalimul se plasează pe poziţii contrare, iar unii pun la îndoială viitorul alianţei, merită să ne reamintim cum a început această relaţie şi care a fost rolul jucat de negustorul cu grai simplu din Missouri care a muncit enorm penh tru a transforma totul în realitate.

Pacificatorii Europenii nu sunt deplin conştienţi de ameninţarea musulmană, afirmă Bruce Bawer.

DE STEPHEN POLLARD EA mai mare problemă cu care se confruntă Occidentul e islamismul, islamofascismul sau – ca să folosim alt termen – islamul radical. Iar cea mai necesară precondiţie a contracarării acestei ameninţări este înţelegerea ei: de unde provine, cum se exprimă şi cum se propagă. Însă, înainte să facem toate acesta, trebuie să cădem de acord că ameninţarea există.

Pentru Statele Unite, pericolul a luat până acum forma terorismului, după cum au demonstrat cu limpezime atentatele de la 11 septembrie. Teroarea e reală şi în Europa, dar aici atenţia a fost acaparată de o problemă mai subtilă: mulţi liberali şi alţi membri ai stângii europene fac front comun cu Islamul radical şi apoi, în mod ciudat, neagă cu neruşinare atât existenţa acestei alianţe cât şi pe cea a oricărei ameninţări islamiste.

Bruce Bawer se concentrează asupra acestui fenomen în Surrender: Appeasing Islam, Sacrificing Freedom (Capitulare: Concilierea

C

Stephen Pollard, editor la The Jewish Chronicle, a scris volumul „Ten Days That Changed the Nation: The Making of Modern Britain“.

14

Islamului, sacrificarea libertăţii). Scriitor american stabilit în Norvegia (arhetip, chiar caricaturesc, al gândirii europene liberale), Bawer încearcă să arate, printre altele, că Statele Unite devin la fel de vinovate ca şi Europa, din moment ce presa de ştiri liberală din America şi mediul universitar refuză cu încăpăţânare

SURRENDER

Appeasing Islam, Sacrificing Freedom de Bruce Bawer 321 pag. Doubleday. 24.95 $

să recunoască pericolul reprezentat de islamismul radical şi-şi deschid paginile şi seminarele către aceia care încearcă să anuleze tocmai principiile care le permit liberalilor – şi tuturor celorlalţi – să se bucure de libertate. Bawer dedică o bună parte din cartea sa unui atac asupra The New York Times, care a refuzat să atragă atenţia asupra ameninţării islamiste, acceptând totodată argumentele unor personaje precum Tariq Ramadan, un aşa-zis moderat care, după cum spune Bawer, „practică adesea arta islamică taqiyya – care înseamnă să spui una în arabă şi alta în engleză sau franceză“.

Însă de abia când Bawer îşi îndreaptă atenţia asupra Europei reuşeşte să ofere exemplu după exemplu al modului în care Occidentul se transformă în propriul duşman. Autorul citează, de pildă, mesajul de bunvenit oferit de fostul primar al Londrei, Ken Livingstone, clericului musulman şeicul Yusuf al-Qaradawi, care sprijină atacurile sinucigaşe cu bombe şi executarea homosexualilor. Livingstone l-a îmbrăţişat cu mândrie pe Qaradawi în public, la Primărie.

Acea alianţă dintre un om care se declară mândru să fie liberal – Livingstone făcea parte din acelaşi Partid Laburist ca şi premierul de pe atunci, Tony Blair – şi un cleric musulman care ar readuce Occidentul la barbarism n-a fost deloc unică. Însă Livingstone e politician. Trebuie să-şi justifice comportamentul în faţa alegătorilor şi, prin vot, a fost îndepărtat de la putere.

OATE că şi mai dăunător este refuzul instituţiilor care-şi bazează existenţa pe libertatea de exprimare să sară în apărarea libertăţii. Bawer analizează povestea celor 12 caricaturi ale lui Mahomed publicate în ziarul danez Jyllands-Posten în septembrie 2005, care e reprezentativă pentru „capitularea“ din titlu. Când zia-

P

rul a fost atacat de musulmanii radicali pentru că a îndrăznit să-l ridiculizeze pe Mahomed, solidaritatea internaţională din partea celorlalte ziare din ţări aşa-zis libere a fost foarte slabă. Reacţia liderilor politici a fost şi mai proastă. În loc să înfrunte o tentativă flagrantă, realmente autoproclamată, de a se asigura că Islamul nu poate fi tratat ca orice alt subiect într-o ţară liberă – adică ridiculizat, criticat sau satirizat –, politicienii şi gazetarii s-au făcut mici de teama represaliilor. Până şi ziarele care au dat mesaje de sprijin faţă de Jyllands-Posten au refuzat să retipărească acele caricaturi.

Aproape singurul lider care a arătat că are coloană vertebrală a fost premierul danez, Anders Fogh Rasmussen. Reacţia sa la cererea liderilor musulmani de a se întâlni a fost să le spună „că e atât de limpede pe ce principii se bazează societatea daneză încât o asemenea întâlnire nu şi-ar avea rostul“.

Surrender este, pe alocuri, o lectură mai dificilă. În parte din cauza cantităţii de detalii oferite de Bawer pentru a-şi susţine argumentele. Însă Surrender mai e dificilă într-o privinţă. Bawer are, fără nici o îndoială, dreptate, iar acest lucru este pur şi h simplu înfricoşător.

FOTOGRAFIE DIN „A SAFE HAVEN“

Ruleta justiţiei Şansa de a numi judecători la Curtea Supremă se iveşte aleatoriu.

DE ADAM LIPTAK

D

OUĂ mari idei animă relatarea din Packing the Court (Îngroşarea Curţii Supreme). Una conform căreia Curtea Supremă pretinde ilegitim, de peste 200 de ani, o putere care nu i se acordă prin Constituţie. Cealaltă e că şi-a folosit puterea, per ansamblu, pentru a-i apăra pe cei puternici şi pentru a împiedica progresul.

James MacGregor Burns este

PACKING THE COURT

The Rise of Judicial Power and the Coming Crisis of the Supreme Court de James MacGregor Burns 326 pag. The Penguin Press. 27.95 $ un istoric renumit mai ales pentru studiul dedicat lui Franklin Delano Roosevelt, iar titlul cărţii este, fireşte, o trimitere la tentativa eşuată a lui Roosevelt de a spori numărul de judecători după ce Curtea Supremă a respins în repetate rânduri legislaţia din pachetul de reforme New Deal.

Acel episod, înfăţişat în detalii grăitoare, ocupă doar două din cele 12 capitole ale cărţii, dar exprimă perspectiva lui Burns asupra Curţii Supreme de la început până la sfârşit.

Burns e extrem de ostil faţă de argumentul judecătorului John Marshall, în cazul Marbury contra Madison din 1803, potrivit căruia Curtea Supremă are ultimul cuvânt faţă de constituţionalitatea uneia sau celeilalte sfere. „Vetourile pronunţate de Curte în privinţa unor hotărâri ale Congresului se bazează pe o tactică de-a lui John Marshall aplicată şi extinsă mai târziu de conservatori până la momentul prezent, când Curtea rămâne supremă şi imposibil de tras la răspundere“, scrie Burns.

Autorul propune un contraatac. În cazul în care Curtea Supremă respinge în repetate rânduri „legi vitale pentru progres“, atunci preşedintele ar trebui „să anunţe răspicat că nu acceptă verdictele Curţii Supreme“.

Pledoaria împotriva revizuirii juridice a fost argumentată mai pe deplin şi mai riguros în alte cărţi, însă, indiferent de meritele sale, e greu să o iei în serios ca problemă practică într-un moment atât de tardiv din viaţa Statelor Unite.

Burns e mai convingător când scrie că Curtea Supremă „a fost mult mai des un instrument de reacţie, nu de progres“. La urma urmei, judecătorii sunt adesea un soi de macroindi-

Adam Liptak scrie despre Curtea Supremă în The Times.

catori lenţi, moşteniţi de la preşedinţi care i-au numit în funcţie cu decenii în urmă. Există însă şi o doză de hazard.

Preşedintele William H. Taft a numit şase judecători în trei ani. Anteriorul preşedinte democrat, Bill Clinton, a numit doi judecători în opt ani de mandat, iar cel dinaintea sa, Jimmy Carter, n-a numit nici unul în singurul său mandat. Burns consideră că această realitate contribuie la „roata ruletei judiciare“. În relatarea lui Burns, istoria Curţii nu e deloc lipsită de defecte. Cu primul prilej de folosire a puterii reviziei judiciare stabilit prin hotărârea Marbury, Curtea a declarat, în cazul Dred Scott din 1857, că negrii puteau fi proprietatea cuiva, dar nu cetăţeni. Burns scrie că, în epocia Reconstrucţiei, Curtea a extins libertatea antreprenorilor şi corporaţiilor, totodată zădărnicind eforturile Congresului de a-i proteja de rasismul şi violenţa din sud pe sclavii negri eliberaţi. În anii următori, continuă el, Curtea a fost de partea capitaliştilor şi împotriva proletarilor, a respins peste 12 legi din epoca New Deal într-o perioadă de numai 18 luni, a tolerat înăbuşirea nemulţumirilor şi a sprijinit închiderea în lagăre a peste 100.000 de nipono-americani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Î

NSĂ controversa creşterii numărului de judecători care constituie nucleul cărţii e mai instructivă decât lasă să se înţeleagă Burns.

Roosevelt a pierdut bătălia, dar a câştigat un război mai important când judecătorul Owen Roberts şi-a schimbat opinia într-un caz despre salariul minim – o răzgândire venită la timp. Soluţionarea luptei de la Curtea Supremă indică faptul că această instituţie are tendinţa de a atinge un echilibru politic, iar asta ar putea sublicita unele dintre argumentele mai importante ale lui Burns.

Deloc surprinzători, deşi cu o anumită inconsistenţă, Burns este un mare admirator al judecătorului suprem Earl Warren, care „ar plăsmui o excepţie luminoasă în privinţa rolului istoric al Curţii Supreme de bastion al conservatorismului antidemocratic şi antiegalitarist“. Este mai puţin mulţumit de activităţile lui Rehnquist şi Roberts, despre care spune că „au pus temelia pentru confruntarea cu un preşedinte sau un congres ales după o platformă a schimbării“. Mă rog, e posibil. Sau poate că, la fel ca în epoca lui Roosevelt, administraţia Obama şi Curtea Supremă vor învăţa să convieţuiască prin schimbări de personal, prin atenţia acordată tendinţelor politice schimbătoare şi printr-o aversiune faţă de genul de conflict care diminuează autoritatea h ambelor sfere.

15

Cine e Thabo Mbeki?

Cel de-al doilea preşedinte al Africii de Sud, studiat în această carte, a fost o enigmă pentru mulţi analişti.

DE SUZANNE DALEY A începutul preşedinţiei lui Nelson Mandela, s-a răspândit un zvon cum că liderul era pe moarte. Investitorii s-au retras, iar moneda sud-africană s-a prăbuşit.

Apoi toţi experţii s-au apucat să dezbată dacă moştenitorul evident al lui Mandela, distantul şi cerebralul Thabo Mbeki, avea ce-i trebuia ca să conducă un popor tânăr şi bătut de soartă. Evaluările au fost dure. „E Mbeki potrivit să conducă ţara?“, titra un ziar. Întrebarea a fost repetată la nesfârşit în cei 14 ani ai lui Mbeki la putere, mai întâi în timpul mandatului său de secund al lui Mandela, din 1994 până în 1999 – când toată lumea, inclusiv Mandela, a recunoscut că

L

A LEGACY OF LIBERATION

Thabo Mbeki and the Future of the South African Dream. de Mark Gevisser 376 pag. Palgrave Macmillan. 29.95 $ ţara era în realitate condusă de Mbeki – şi apoi în timpul celor două mandate de preşedinte ale lui Mbeki, care s-au încheiat brusc în septembrie anul trecut, când liderul a fost silit să renunţe la putere înainte de vreme.

Nimeni nu s-a îndoit de formidabila inteligenţă a lui Mbeki, dar acesta părea lipsit de apropierea de oameni care l-a impus pe Mandela în istorie. Şi apoi mai erau şi politicile sale controversate. Noul lider a pus la îndoială faptul că HIV produce SIDA şi a refuzat să distribuie medicamente antiretrovirale, poziţie pe care activiştii au considerat-o responsabilă pentru sute de mii de morţi inutile. În plus, Mbeki l-a apărat cu încăpăţânare pe Robert Mugabe, chiar şi când politicile lui Mugabe au distrus economia statului Zimbabwe şi au lăsat populaţia să moară de foame. În ochii celei mai mari părţi a lumii, Mbeki e o enigmă – ba chiar una nu prea simpatică.

Acum apare biografia scrisă de Mark Gevisser, publicată după opt ani de cercetare şi documentare. O ediţie anterioară, Thabo Mbeki: A Dream Deferred, a apărut în Africa de Sud în 2007, într-un impresionant volum de peste 900 de pagini. Noua ediţie abreviată şi revizuită, A Legacy of Liberation: Thabo Mbeki and the Future of the South African Dream (O moştenire a eliberării: Thabo Mbeki şi viitorul visului sud-african) e de peste două ori mai scurtă şi ia în considerare şi evenimentele recente, anticipând totodată alegerile prezidenţiale care s-au desfăşurat în mai şi unde a câştigat rivalul lui Mbeki, Jacob Zuma.

Chiar şi în această versiune scurtată, cartea este o ispravă jurnalistică impresionantă. Ziarist sud-african de renume, care a scris pentru The New York Times, The Nation şi alte publicaţii americane, Gevisser reconstituie povestea familiei lui Mbeki de-a lungul câtorva generaţii, de la exproprierea

colonială la lupta pentru independenţă. Le ia interviuri martorilor care au asistat până şi la cele mai neinteresante şedinţe dinaintea negocierilor cu liderii albi ai Africii de Sud. Nu mai încape nici o îndoială că viaţa lui Mbeki are toate ingredientele unei poveşti captivante. Născut în 1942, şi-a petrecut copilăria în Transkei, în provincia de Est a Capului Bunei-Speranţe, unde mama lui avea un magazin universal, fiind adesea înglodată în datorii şi hărţuită de autorităţi. Când era mic, Mbeki scria şi citea scrisori pentru clienţii analfabeţi, modelând comunicarea dintre neveste şi soţii lor care munceau la oraş şi împărtăşindule speranţele, mărturisirile şi greutăţile. La vârsta de 8 ani a fost trimis la şcoală. Mbeki a intrat în Congresul Naţional African la 14 ani şi, după alţi şase ani, în 1962, a ales calea exilului. (Tatăl său, Govan, care nu prea stătuse pe acasă, a fost arestat şi întemniţat pe Robben Island în 1964, împreună cu Mandela şi cu alţi lideri ai Congresului Naţional African). Mbeki a trăit zeci de ani departe de casă şi de familie – în mare parte, pe drum. Singurul său copil, rod al unei idile din adolescenţă, a dispărut.

Tânărul Mbeki a obţinut o diplomă în economie la Universitatea Sussex din Anglia, unde a avut mai multe iubite englezoaice (Gevisser le-a intervievat pe câteva dintre ele). Apoi s-a dus în URSS ca să-şi facă pregătirea militară şi a trăit pentru scurtă vreme în ţări precum Nigeria, Botswana, Swaziland şi în suburbiile prăfuite din capitala Zambiei, Lusaka, unde a jucat un rol esenţial în primele negocieri cu albii aflaţi la putere în Africa de Sud. În tranziţia care a dus, în 1994, la primele alegeri sud-africane cu participarea votanţilor de culoare, Mbeki s-a implicat în lupta pentru putere împotriva câtorva dintre cei mai carismatici reprezentanţi ai Congresului Naţional African, între care şi Cyril Ramaphosa şi Chris Hani (care a fost împuşcat în faţa casei de nişte extremişti de dreapta înainte de alegeri).

Totuşi, Mbeki a reuşit să-i depăşească pe toţi şi a devenit secundul lui Mandela. Tot el a fost cel care (deşi era un membru relativ tânăr într-o

organizaţie care respecta vârsta şi experienţa) i-a convins pe şefii grizonaţi din Congresul Naţional African, între care şi Mandela, să renunţe la convingerile lor comuniste în 1990 şi să accepte principiile pieţei libere.

Gevisser scrie bine, mai ales atunci când descrie evenimente la care a luat parte, moment în care proza lui e uluitoare. Un exemplu ar fi descrierea înmormântării tatălui lui Mbeki, în 2001. Govan Mbeki, care fusese mai degrabă activist decât tată, a insistat să fie înmormântat într-un cimitir părăginit şi plin de gunoaie din apropiere de Port Elizabeth, ceea ce a produs, după cum probabil şi anticipase, un tablou dureros pentru fiul său, preşedintele care nu reuşise să-şi ridice majoritatea concetăţenilor de la limita sărăciei. „Atmosfera avea ceva festiv, sărbătoresc – nu doar fiindcă Govan Mbeki era cu adevărat un erou în aceste zone neglijate, ci deoarece îşi făcuse apariţia carnavalul puterii – iar majoritatea spectatorilor îi aclamau pe demnitarii pe care-i recunoşteau“, scrie Gevisser. „Totuşi, unii îşi exprimau pe faţă sentimentele. «Ia te uită ce maşini scumpe aveţi!», a strigat o femeie către un om de afaceri negru care tocmai se dădea jos din BMW-ul său“. Însă, alteori, minuţiozitatea lui Gevisser îi copleşeşte proza, iar, în cele din urmă, cartea e, în mod ciudat, nesatisfăcătoare, constituind mai degrabă o istorie a mişcării de eliberare decât o prezentare a acestui bărbat ciudat şi evaziv. Frustrarea lui Gevisser faţă de subiectul său devine limpede încă din introducere.

Autorul observă că, deşi aceasta nu e o biografie autorizată, Mbeki a cooperat, acceptând şapte interviuri, care în total reprezintă 20 de ore. În timpul interviurilor, Mbeki nu i-a pus nici o întrebare lui Gevisser, s-a abţinut de la discuţii neînsemnate şi nu a mâncat şi nici n-a băut nimic. Şi-a ţinut mâinile ocupate cu pipa, pe care Gevisser o consideră „mai mult decât un simplu mijloc de concentrare mentală: creează un ecran între el şi interlocutor, permiţându-i să lucreze cu idei, nestingherit de haosul interacţiunii umane“.

EVISSER spune că a încercat să nu transforme cartea în propria sa interpretare a comportamentului lui Mbeki, preferând să ofere, în schimb, mai multe perspective. Prin urmare, Mbeki e descris uneori, pagini la rând, ca fiind răbdător, harnic şi modest. Ulterior, Gevisser ne va spune însă că toţi cei din jurul lui Mbeki îl considerau antipatic, ambiţios şi uneltitor. Nu prea ai cum să pui cap la cap aceste imagini.

Totuşi, A Legacy of Liberation oferă câteva perspective interesante. Gevisser susţine că Mbeki suferă de „decuplare“ din cauza vieţii sale de familie disfuncţionale şi a anilor petrecuţi în exil.

Iar când vine vorba de celebra sa atitudine faţă de SIDA, Gevisser mai produce un argument interesant. Din exil, Mbeki a susţinut negocierile cu guvernul sud-african, în vreme ce mulţi dintre camarazii săi promovau ideea războiului. Iar îndemnul adresat Congresului Naţional African de a adopta principiile pieţei libere ar fi fost un soi de erezie. Potrivit lui Gevisser, cu un asemenea palmares de provocări la adresa instituţionalismului şi având dreptate de atâtea ori, a fost ceva normal ca Mbeki să pună la îndoială originile maladiei SIDA declarate de comunitatea ştiinţifică. Liderul sud-african a renunţat să mai militeze public pentru această poziţie cu ceva vreme în urmă, dar Gevisser afirmă că nu şi-a schimbat punctul de vedere. În exil, Mbeki era cunoscut ca reprezentantul fermecător al Congresului Naţional African. Îi plăcea să bea whiskey, să fumeze o pipă şi să discute politică până în toiul nopţii. Era „englezul negru“ care i-a sedus pe liderii albi din Africa de Sud prin cumpătarea şi chibzuinţa lui. În perioada 1995-1999, când am scris despre Africa de Sud, Mbeki nu era de găsit. Era înţepat, distant, grăbit să-şi expedieze duşmanii şi să se înconjoare de aplaudaci. Jurnaliştii care îl cunoscuseră în exil dădeau din cap şi întrebau: „Cine e adevăratul Thabo Mbeki?“ În ciuda relatărilor meticuloase, A Legacy of Liberation nu reuşeşte să ofere cu adevărat h un răspuns la această întrebare.

G

Thabo Mbeki părea lipsit de apropierea de oameni care l-a impus pe Nelson Mandela în istorie.

Suzanne Daley este editor naţional la The Times. A scris despre Africa de Sud din 1995 până în 1999.

16

FOTOGRAFIE CU THABO MBEKI DE OBED ZILWA/ASSOCIATED PRESS (2002)

Vrăjmăşii de familie O traducere nouă şi revizuită a trei tragedii ne readuce în dinastia lui Atreu.

DE BRAD LEITHAUSER

Î

N timpul asediului de zece ani al Troiei, probabil că au existat şi perioade în care pe comandantul grecilor, Agamemnon, l-a lovit mila de sine. Însă, retrospectiv vorbind, pentru Agamemnon, războiul troian (care, chiar şi după atâtea milenii, rămâne cel mai puternic simbol al conflictului aparent interminabil) a fost o joacă de copii.

AN ORESTEIA

Traducere de Anne Carson 255 pag. Faber & Faber. 27 $ Adevăratele sale probleme au început după ce s-a întors acasă, la soţia lui Clitemnestra, care l-a trimis pe lumea cealaltă înainte ca el să apuce măcar să-şi schimbe sandalele.

Dacă aceasta pare o relatare cam frivolă a tragediei lui Agamemnon, aşa cum e ea imortalizată de Eschil în trilogia Oresteia (458 î.Hr.), e pentru că respectă abordarea noii traduceri a lui Anne Carson. În viziunea ei, Agamemnon e ambiţios şi vorbeşte argotic.

Pe când eram în facultate, în anii ’70, traducerea standard era cea a lui Richmond Lattimore, publicată în 1953. Lattimore lucrase foarte mult – poate chiar prea mult – ca să capete un registru de grandoare, atins mai ales prin dicţie şi printr-o reconstituire pedantă, în engleză, a metrilor greceşti. Iată, într-un pasaj tipic, cum o întreabă corul pe Clitemnestra despre posibila întoarcere a soţului ei: Primit-ai cuvânt bun – sau altfel ce-ai auzit de te-a făcut să renunţi la mesajele de speranţă?

Mare plăcere mi-ar face să aud, dar nu-ţi voi mustra tăcerea. Şi iată cum traduce Carson acelaşi pasaj: Deci ai primit veşti bune?

Eşti optimistă?

Spune-mi, dacă n-ai nimic împotrivă.

Susţinătorii abordării lui Carson ar putea sublinia că traducerea ei sinceră are avantajul că pare a fi ceva ce ar spune cu adevărat cineva. Cu siguranţă e greu să ne imaginăm că cineva (adică orice persoană a cărei existenţă depăşeşte cercurile concentrice şi fermecate ale unui teatru antic) vorbeşte precum personajele lui Lattimore. Piesa se deschide cu un paznic de noapte care-şi deplânge monotonia misiunii. Iată traducerea lui Lattimore: Le cer zeilor un răgaz de la această sfârşeală de la această pază de noapte măsurată în ani de veghe

Brad Leithauser a fost critic de teatru pentru Time. Noul său roman, „The Art Student’s War“, va fi publicat în noiembrie în Statele Unite.

BUSTUL LUI ESCHIL DIN ARHIVA HULTON /GETTY IMAGES

pe coate pe acoperişul lui Atreidae ca un câine de pază observând procesiunile măreţe ale tuturor stelelor nopţii... În această combinaţie de suavitate metrică şi stângăcie (câinele pe coate?) se pierde orice nuanţă de exasperare adevărată. Iată traducerea lui Carson, în care nerăbdarea ţâşneşte ca un junghi în coaste: Zeilor! Eliberaţi-mă de această corvoadă!

Lung a fost anul de când zac aici veghind, aşteptând, veghind aşteptând.... sprijinit pe acoperişul lui Atreu, cu bărbia pe labe ca un câine. m-am uitat la adunarea de stele ale nopţii.. . .

Orice tentativă, precum cea a lui Lattimore, de a produce o dicţie constant elevată, comportă riscul unui stil bombastic şi gol de conţinut. Însă şi abordarea lui Carson e hazardată prin posibilitatea simplificării fatale. De îndată ce personajele dintr-o tragedie greacă încep să pară nişte portrete în mărime naturală, există riscul să dispară orice distincţie dintre zbor avântat şi cădere în sordid. Agamemnon e un personaj principal în povestea mai amplă a dinastiei lui Atreu, care cuprinde adulter, crimă lăudăroasă, nebunie, copii canibalizaţi, matricid – elemente sinistre numai bune pentru tabloide, dacă n-ar face obiectul literaturii nemuritoare.

Confruntând aceste două versiuni extreme ale lui Agamemnon, cititorul s-ar putea trezi cercetând un teren de mijloc, precum cel prezentat de Robert Lowell, care l-a modernizat cu respect pe Lattimore într-o versiune publicată în 1978. Iată cum traducea Lowell începutul trilogiei lui Eschil:

senzaţia de întreg compus din nenumărate părţi. Pe alocuri, dicţia ei se coboară atât de mult la nivelul actualităţii încât mi-a fost greu să-mi aduc aminte că citeam despre nişte oameni care seamănă cu zeii în splendoarea lor, ca atunci când Agamemnon spune: „Nu consideraţi că vreun om e fericit până nu moare fericit/ Dacă mă ţin de această regulă, va fi totul în ordine“. (Regele impunător al lui Lattimore pare mult mai satisfăcător: „Numiţi-l binecuvântat doar pe acela / care în dulce linişte şi-a dus viaţa la capăt“).

Dicţia aleasă de Carson e încă şi mai derutantă. De ce amantul Clitemnestrei pare să citeze din Sfânta Scriptură? Dacă scopul ei e ca vorbirea să pară autentică, de ce, în traducerea lui Caron, unul dintre personaje afirmă: „Uită-te la el, uită-te cum emană boală – obstacol înfiorat!“ La ce se referă cei care pronunţă, pe un ton discordant şi distras, că Elena este o „armă de distrugere în masă“?

Fluctuaţii similare de ton se observă şi în decizia lui Carson de a copia invenţiile neologice ale lui Eschil care constau în alipirea a două cuvinte. Unele dintre acestea sunt foarte frapante („o anumită femeie cu mintea-la-bărbaţi“, „Timpul se oprise deasupra mea ca stăpânul-morţii“), dar altele sună bizar şi par stânjenitoare („amintitor de durere“, „atotînvăluitor“). Din nefericire, în vremea noastră (grecii antici au fost scutiţi de anumite infamii), asemenea neologisme se produc deopotrivă pe Madison Avenue şi în ciberspaţiul plin de bloguri, în care mai toată punctuaţia a fost absorbită într-o gaură neagră. Când Carson o pune pe Clitemnestra să afirme „Împurpurează-i calea! Cu roşu îmbibă-i-o! Cu stacojiu pavează-i-o!“, cititorul replică, fireşte: „Mă lashi?“ Carson îşi intitulează cartea An Oresteia (O Oresteia) şi nu Oresteia. Aceasta nu e trilogia

lui Eschil, ci mai degrabă o culegere de piese semnate de trei autori diferiţi: Agamemnon de Eschil, Electra de Sofocle şi Oreste de Euripide. Fiecare preia câte un aspect din dinastia lui Atreu, ai cărui membri, rude şi slugi îi includ nu doar pe Agamemnon, Clitemnestra şi Elena, ci şi pe Oreste, Electra, Menelau, Casandra... În mod previzibil, mulţi dintre ei au parte de un sfârşit nefast.

Jumătate de secol desparte Agamemnon de Oreste, iar Carson, care adaugă câte o prefaţă înaintea fiecărei piese, oferă idei interesante despre cum schimbările de ton şi perspectivă pot oglindi evoluţia istoriei ateniene. Totuşi, poate că la fel de frapantă e şi continuitatea din trilogia ei. Oricum, în poezia americană, 50 de ani e o perioadă lungă (care ar putea acoperi prăpastia dintre Robert Frost şi John Ashbery, de pildă), iar compilaţia inteligentă a lui Carson – An Oresteia – e o dovadă a fascinaţiei noastre durabile faţă de urmărirea distrugerii familiilor de viţă nobilă.

Când am terminat trilogia lui Carson, îmi doream să fi văzut-o pusă în scenă; unele dintre incompatibilităţile ei de dicţie ar putea fi rezolvate în teatru, poate cu ajutorul mai multor mecanisme despre care Eschil, Sofocle şi Euripide nu ştiau nimic: lumini electrice, muzică înregistrată, scenografie automatizată. Pe scenă, caracterul direct al limbajului ei s-ar putea dovedi extrem de potrivit pentru momentele sfâşietoare – destul de multe în această sau în orice Oresteia. De obicei, ne consolează descoperirea legăturilor cu oamenii din antichitate, ca şi cum near linişti gândul: uite, nu s-a schimbat nimic. Însă, când legătura e cu dinastia lui Atreu, după cum ne reaminteşte Carson, intrăm pe un teren unde violenţa generează violenţă, inevitabil şi la nesfârşit. Şi observăm cu amărăciune: uite, nimic nu s-a schimbat. h

De-un an întreg zac aici ghemuit ca un câine pe coate implorându-i pe zei să-mi încheie veghea.

Am privit stelele... Şi iată şi întrebarea corului la întoarcerea lui Agamemnon: Ai auzit veşti bune sau nu cumva speranţa te face să aprinzi focul în altare?

Te-am asculta cu dragă inimă, dar îţi acceptăm tăcerea.

Lowell îl vede pe Agamemnon-omul (descris într-o notă de scenă ca „bun, dar totuşi îngrozitor, un conducător înnăscut, experimentat şi prevăzător, însă totuşi invincibil şi foarte decis să rămână orb la pericolul ce-l înconjoară“) şi pare să păstreze consistenţa cu cadenţele întrerupte, dar mlădioase şi spumoase, ale traducerii sale. Fiecare personaj e împrejmuit de două ori cu o reţea de cuvinte şi cu pânza mai vastă a sorţii. Totuşi, limbajul şi destinul par nişte aspecte complementare ale unei realităţi unice.

Tocmai asta n-am reuşit să găsesc, spre frustrarea mea, în traducerile lui Carson: 17

Cronica de ficţiune

Mike Peed

APRIL & OLIVER

mice din romanele lui Jonathan Safran Foer şi mania vertiginoasă a lui Zadie Smith. Însă autorul e adesea mai interesat de interpretarea tinereţii decât de crearea unei critici sociale, iar tinereţea nu pare prea diferită pe subcontinentul indian decât aici. Zaki Shirazi, naratorul cărţii, creşte într-o casă plină de femei – cu bunica conservatoare, lipsită de drepturi civile, cu mama încăpăţânată care susţine extinderea schimbării sociale prin revista pe care o publică şi cu verişoara lui adolescentă, care ţine post din cel mai simplu motiv: ca să cucerească un băiat. Zaki prezintă poveştile captivante ale acestor personaje împreună cu propriile căutări juvenile ale acceptării sociale şi cu valurile vieţii lor care le reflectă pe cele din societatea pakistaneză. Juxtapunând trimiterile la cultura pop americană („The Wonder Years“, Mariah Carey) cu intrigile căsătoriilor aranjate, Sethi dezvăluie divergenţa esenţială a vieţii în Pakistanul modern. Până şi barurile de karaoke locale reflectă compromisul incomod al ţării, oferind cântece „prea noi pentru nostalgie şi nu destul de noi pentru a stârni emoţiile prezentului“.

de Tess Callahan Grand Central, 23.99 $ Misterul pluteşte pretutindeni în romanul de debut al lui Callahan, pe alocuri tulburător, dar altminteri populat cu motive prozaice – interioare de cârciumi pline de fum, huruitul trenurilor de navetă din Long Island, interacţiunile nesigure din adunările periodice de familie. Moartea neaşteptată a fratelui mai mic al lui April Simone îl readuce în viaţa acestei tinere de 27 de ani pe Oliver Night, un prieten din copilărie.

April şi Oliver au o legătură inexplicabilă, dar de netăgăduit. „În copilărie, n-avea rost să se joace de-a v-aţi ascunselea“, scrie Callahan. „El şi April ştiau mereu unde se afla celălalt“. Însă acum amândoi se află pe drumuri complet divergente.

Când nu serveşte la bar, April face sex cu iubitul său abuziv, pe care nu-l iubeşte, şi citeşte Flannery O’Connor ca să şteargă imaginea realităţii aspre din viaţa ei dispensabilă. Fost cercetaş de frunte, Oliver face Dreptul şi-şi pregăteşte nunta cu o ireproşabilă consilieră în domeniul educaţiei speciale. Callahan alternează scenele cu April şi Oliver mustrându-se pentru şansele ratate – April nu încearcă să-şi îmbunătăţească viaţa, deşi îi înţelege neajunsurile; Oliver a renunţat la o carieră promiţătoare de pianist, în favoarea siguranţei oferite de avocatură – cu descrieri ale tinereţii mai liniştite a celor doi. Romanul se luptă cu probleme legate de pierdere şi regret, dar Callahan nu prea are încredere în cititori, cărora le furnizează teme şi motive prin metafore greoaie, introduse ca nişte exerciţii literare studenţeşti. E greu să iei în serios întrebarea despre cum ar putea fi afectate relaţiile interumane de nişte forţe supranaturale, când multe dintre problemele lui April se rezolvă cu un drum brusc până la adăpostul de animale.

ALL THE LIVING

de C. E. Morgan Farrar, Straus & Giroux, 23 $ Plasat pe o plantaţie de tutun din Kentucky în anii ’80, romanul lui Morgan e un murmur de carte, cu izbitoare perenitate alegorică – printre puţinele indicatoare culturale se numără un poster cu „Unde-i carnea de vită?“ – şi o tematică bazată pe moarte şi suferinţă excelent construită să-i irite pe tinerii pasionaţi de dragoste şi explorare. Aloma Earle, care „nu ştia nimic despre nimic“, îşi dă demisia din slujba de pianistă într-o şcoală religioasă, ca să trăiască la ferma iubitului ei, Orren Fenton, care tocmai şi-a pierdut familia într-un accident de maşină.

Pe un fundal alcătuit din Spar Mountain şi Slaughter Creek, Aloma se simte sufocată de peisaj – „în care totul topea carnea de pe oase“ – şi, pe măsură ce Orren se retrage în suferinţa lui, ea îşi caută alinare într-o bi-

Mike Peed este membru al echipei editoriale de la The New Yorker.

18

YOU OR SOMEONE LIKE YOU

de Chandler Burr Ecco/HarperCollins, 25.99 $

SITES OF IMPACT: Meteorite Craters Around The World

Fotografii de Stan Gaz. 145 pag. Princeton Architectural Press. 60 $ Pe când căuta un nou subiect de inspiraţie pentru arta sa, după o serie intensă de desene şi sculpturi dedicate evenimentelor de la 11 septembrie şi World Trace Center, Gaz s-a întors la o pasiune mai veche: geologia. Fotografiile sale alb-negru panoramice, stranii şi parcă din altă lume, înfăţişează violentele transformări produse pe suprafaţa pământului prin ciocnirea cu proiectile din spaţiu. Deasupra: craterul Barringer din Arizona.

serică dotată cu voioşia unui preot afabil şi a unui pian funcţional. Autoarea prezintă un stil baroc adesea remarcabil, dar poza ei literară se subţiază, mai ales prin refuzul de a scrie dialogurile cu cratimă. Iar experimentele pe care le face cu dicţia dau rateuri uneori – în cazuri precum chipul lui Orren care se „ridică de pe gânduri“ sau cu „pedeapsa judiciară“ autoimpusă a Alomei. Totuşi, reuşita lui Morgan constă în articularea vorbirii rurale sudiste şi a intensificării perseverente a tensiunii poveştii. În septembrie, după măcinarea recoltei, Aloma – hotărâtă, chiar dacă nu copleşită de iubirea pentru Orren – se mustră pentru că „a crezut că lucrul cel mai simplu era şi cel pe care merita să-l doreşti“.

THE WISH MAKER

de Ali Sethi Riverhead, 25.95 $ Cu acest roman de mâna întâi, Sethi se alătură unei liste tot mai mari de tineri scriitori talentaţi din Pakistan, care, după absolvirea universităţilor din Occident, s-au întors acasă cu o dorinţă puternică de a-şi explica ţara greşit înţeleasă în faţa unui public global. Prin trei generaţii ale unei familii din Lahore, Sethi trasează povestea tumulturilor din viaţa politică şi socială pakistaneză de la separarea din 1947, inclusiv oscilaţiile periodice între conducerea militară şi slabele tentative de democraţie. Deşi evident reţinută, proza lui Sethi evocă exprimările co-

Acest roman de idei, învelit în ambalajul scânteietor al trimiterilor la nume mari din industria cinematografică şi literară, trasează povestea ascensiunii şi declinului rapid al lui Anne Rosenbaum, al cărui soţ, Howard, e un director de la Hollywood cu relaţii de primă mână în media. Îndelung eclipsată de soţul ei realizat, Anne e recrutată să conducă un club literar printre ai cărui membri ajung să se numere foarte repede staruri precum J. J. Abrams şi Noah Baumbach. Între timp, Howard trece printr-o criză de convingeri: şi-a trădat oare moştenirea îndrăgostinduse de Anne, o britanică deloc evreică? Iniţial, Anne foloseşte clubul literar ca pe un forum în care prezintă poveşti moralizatoare inspirate din propria viaţă, dar când Howard o dă la o parte ca să revină la iudaismul ortodox, prelegerile ei devin dezbateri aprinse care pun în opoziţie credinţa şi raţiunea. Critic de parfumuri la The New York Times, Burr oferă multe reflecţii în privinţa problemelor de rasă, clasă socială şi religie, dar e greu să te laşi prins în ele fiindcă Anne, concepută cu rolul de nucleu intelectual formidabil al romanului, emană atât autosuficienţă cât şi mulţumire de sine. O bună parte din materialul hiperintelectualizat provine din vechi articole din The New Yorker, ai căror autori figurează ca personaje în roman; de fapt, dialogurile lor sunt livrate, parţial, ca citate directe din opera lor, făcându-i să pară nişte roboţi erudiţi. Oare Alex Ross, deşi a scris odinioară această propoziţie, ar remarca într-o conversaţie că Festivalul de la Salzburg e „versiunea muzicală a celui de la Cannes, o adăpătoare plină de strălucire pentru superstarurile muzicii clasice, magnaţii sofish ticaţi şi turiştii atraşi de aceştia?“

Genealogiile moralei Un teolog catolic se leagă de textele unui gânditor rival despre natura percepţiei umane în privinţa binelui şi răului.

DE CHARLES R. MORRIS AMENII de ştiinţă germani au descifrat în mare parte genomul neanderthalienilor. George Church, un cercetător specializat în genom de la Harvard Medical School, a declarat recent pentru The New York Times că, din moment ce genele oamenilor de azi şi cele ale neanderthalienilor sunt aproape identice, ar trebui să fie destul

O

AMERICAN BABYLON

Notes of a Christian Exile de Richard John Neuhaus 270 pag. Basic Books. 26.95 $ de simplu să creăm un neaderthalian astăzi.

A sugerat combinarea unicelor gene neanderthaliene într-un genom uman şi folosirea unui cimpanzeu pe post de mamă-surogat.

Deşi ideea lui a stârnit unele controverse, Church a sugerat că, dacă ar exista fondurile necesare, „am putea realiza proiectul“. Totuşi, un alt specialist în genomi a întrebat dacă ar trebui să ducem clonele „la Harvard sau la grădina zoologică“.

Pentru regretatul Richard John Neuhaus – a murit de cancer la începutul acestui an –

problema aceasta n-ar fi fost controversată.

Ca gânditor după legile naturii, nici n-ar fi luat în considerare o asemenea posibilitate.

American Babylon (Babilonul american) susţine o abordare prin prisma legii naturale a politicii şi moralei – Neuhaus insistă că acestea sunt legate inextricabil – şi o face cât se poate de bine.

Neuhaus a fost preot romano-catolic, fondator şi editor al publicaţiei conservatoare First Things. Şi-a început cariera ca preot luteran, pe urmă a devenit faimos ca activist promotor al drepturilor civile în Brooklyn şi mai târziu s-a convertit la catolicism. A devenit preot în 1991 şi a fost un important purtător de cuvânt pentru conservatorismul religios tradiţional. (I-am luat un interviu de vreo oră pe la jumătatea anilor ’90.)

Comprimate la maximum, teoriile lui Neuhaus ar fi următoarele: entităţile politice au o poveste a lor şi, de obicei, un scop.

Povestea originală şi impregnată de religie a Americii – „noul Israel“ – a fost secularizată ulterior de oameni precum Walt Whitman şi John Dewey. Însă, după cum scrie Neuhaus, Dewey s-a aflat „la un pas de amvonul protestant“ şi a urmat în mare parte tradiţia „excepţionalismului american“. America nu a fost doar un loc geografic, ci o entitate cu scopuri spre care se îndrepta, iar aceste scopuri

În American Babylon, Neuhaus insistă asupra faptului că politica şi etica sunt legate inextricabil.

sunt pătrunse de valoarea obligaţiei morale.

Tipul de lege naturală a lui Neuhaus provine de la greci, mai ales de la Aristotel. A fost importat în Europa creştină în secolul al XII-lea şi reprezintă încă fundaţia învăţăturilor morale catolice. Firul comun al modelelor de legi naturale e acela că obligaţiile morale provin de „acolo“. Thomas Jefferson a surprins foarte bine această idee în afirmaţia sa „Credem că acest adevăruri sunt axiomatice, că toţi oamenii sunt creaţi egali...“.

Majoritatea oamenilor încă mai gândeşte aşa: moralitatea nu e ceva cu care te trezeşti pur şi simplu. Când americanii aud despre abuzurile comise asupra deţinuţilor din Abu Ghraib sau despre copiii ţinuţi în sclavie nu trebuie să se oprească şi să judece dacă acestea sunt realităţi inacceptabile. Dialogul politic se bazează pe noţiunile comune ale binelui şi răului. Deşi există dezacorduri profunde în privinţa rezolvării crizei din sistemul sanitar, de pildă, foarte puţini oficiali ar susţine că nu-i nici o problemă că 50 de milioane de americani nu au asigurare de sănătate.

Punctul de sprijin al volumului American Babylon e, de fapt, o dezbatere simulată între Neuhaus şi filosoful american Richard Rorty (care a murit în 2007). Rorty susţine tocmai că oamenii creează etica şi că sub nici o formă nu pot fi privilegiate principiile de căpătâi ale unui cetăţean în defavoarea celorlalţi. (Pentru a fi siguri că Neuhaus nu l-a „răsucit“ necugetat pe Rorty, toate citatele din Rorty de mai jos provin direct din textele asupra cărora s-a concentrat Neuhaus.)

Rorty susţine că, aşa cum s-a întâmplat în Oakland, California, nu există nici un „acolo“.

Oamenii cei mai inteligenţi sunt aşadar „ironişti“. Ironistul crede că nu cunoaştem nimic în afara propriilor vocabulare, că „nimic nu are o natură intrinsecă, o esenţă reală“, că noţiunile precum „drept“ şi „raţional“ sunt pur şi simplu „jocuri de limbaj ale epocii“.

Un ironist şi-a putea face griji că „a învăţat jocurile de limbaj greşite“, dar „nu poate oferi un criteriu al nepotrivirii lor“. E mai puţin probabil ca presupunerile culturale pe care le împărtăşim cu Platon şi cu Kant să fie „o alertă în privinţa modului în care există lumea“ şi mai degrabă „un semn al discursului oamenilor care există într-un anumit fragment din spaţiu şi timp“. Şcolile filosofice sau ştiinţifice sunt pur şi simplu vocabulare diferite. Când un ironist lucrează la dezvoltarea vocabularului propriu, îşi construieşte propria identitate, fără a se apropia mai mult de realitatea subiacentă – căci, dacă există aşa ceva, nu poate fi cunoscută.

Rorty recunoaşte problemele practice din argumentarea sa. Nici o societate n-ar vrea să-şi educe copiii astfel încât să-i „facă să se îndoiască neîncetat“ în privinţa educaţiei lor.

Aşa că sugerează că ironiştii îşi separă în mod conştient vocabularul public de cel privat.

Neuhaus e extrem de sceptic, căci valorile de elită au un mod propriu de a coloniza restul societăţii. „Nenumăraţi contemporani, dintre

Printre cărţile lui Charles R. Morris se numără „American Catholic“ şi „The Sages“, care a apărut în iunie în Statele Unite.

FOTOGRAFIE DE ALEX WONG/GETTY IMAGES PENTRU „MEET THE PRESS“

care cei mai mulţi nici n-au auzit de Richard Rorty vreodată, îşi duc vieţile în spiritul acelui... ironism pe care el l-a descris cu o asemenea rară şi înfiorătoare candoare“, scrie el.

Neuhaus notează în trecere că bioeticianului Peter Singer de la Princeton i-a fost interzis să conferenţieze la universităţile germane în 1989 din cauza sugestiei sale că copiii „imperfecţi“ ar trebui să fie distruşi în timpul unei perioade de probă după naştere.

Conferinţele fuseseră programate de filosofi ai moralei, probabil cu toţii ironişti, iar aceştia şi multe publicaţii s-au indignat în faţa respectivei intruziuni în libertatea academică.

Pe Singer l-a deranjat mai ales aluzia că propunerile sale aveau parfum de nazism (el şi-a pierdut rude în lagăre). Totuşi, după câţiva ani, Michael Burleigh, istoricul celui de-al Treilea Reich, a subliniat, într-o analiză a evenimentului, că examinarea „imperfecţilor“ din populaţia germană a fost tocmai modul în care a început programul de asasinate al Reichului.

Există însă anumite contradicţii aparente în argumentul lui Rorty, iar Neuhaus se leagă de cele mai multe dintre ele. Într-una dintre cele mai evidente teorii ale sale, Rorty favorizează un anumit tip de societate „ironist liberală“ – un fel de imagine paradisiacă a filosofului, ceva cam ca Universitatea Cambridge înainte de Primul Război Mondial. Dar chiar dacă aceasta e opţiunea lui în materie de construcţie de sine, nu are nici o bază reală ca să i-o impună altcuiva.

ISCUŢIILE despre etica politică fac parte dintr-un proces democratic, fiind nişte dispute care nu pot fi „câştigate“ niciodată, dar care este important să fie continuate. Deşi e bună în această formă, cartea lui Neuhaus ar fi putut să fie şi mai bună. Autorul nu acceptă faptul că, în haosul care a urmat după controversatul caz Roe – Wade prin care s-a recunoscut dreptul la avort în SUA, ţara chiar s-a lansat într-o dezbatere despre etica politică, aşa cum nu acceptă nici faptul că problema a fost soluţionată, după cum indică un referendum din Dakota de Sud din 2008, în favoarea accesului la avort pe baza legii. Multe denominări religioase din aceleaşi tradiţii precum a lui Neuhaus au susţinut acea poziţie. Autorul mai alunecă uneori în analize prea înguste şi „catolice“, care îi vor reduce publicul. Cartea cuprinde un capitol despre relaţiile dintre creştini şi evrei care e atât de tehnic, încât puţini credincioşi vor fi interesaţi, în afara celor implicaţi profesional în asemenea chestiuni. În fine, autorul ia un scurt articol scris de Rorty cu puţină vreme înainte să moară şi-l interpretează ca un soi de retractare – şi o face cu îngâmfare, îmi pare rău s-o spun. Nu pot găsi nimic în acel articol care să susţină interpretarea lui Neuhaus.

Acestea fiind spuse, American Babylon îi etalează toate calităţile lui Neuhaus: e elegant dezbătută şi scrisă, destul de imparţială şi cu o gamă amplă de referinţe care susţin argumentul important că politica fără o ancoră în etica publică poate aluneca h foarte repede în direcţii întunecate.

D

19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

27 iulie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 7 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

1

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

1

2

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

87

2

THE DANGEROUS DAYS OF DANIEL X de James Patterson şi Michael Ledwidge (Vision/Grand Central, 7.99 $) Vânătorul extraterestru vs mantis. (Vârsta: de la 12 ani)

1

3

TEA PARTIES de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser. (Harper/HarperCollins, 12.99 $) Fancy Nancy, cu degetul mic mărit. (Vârsta: 4 – 7 ani)

2

3

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

4

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, 11 ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins,12.99 $) Fancy Nancy în natură, în cea mai bună tradiţie a marilor exploratori. (Vârsta: 4 – 7 ani)

4

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 96 O fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

5

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) Despre fisura care apare în cinismul unei fete. (Vârsta: de la 12 ani)

6

47 THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Tren- ton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/ Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 36 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

8

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin,8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

25

9

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PARTTIME INDIAN de scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi.

(Vârsta: de la 12 ani)

16

10

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY AND THE PERILOUS JOURNEY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Diana Sudyka (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Un geamăn rău produce pagube. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5 6 7 8

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter 13 Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat, Liam, îngrijeşte o grădină părăsită, transformând-o într-una roditoare.

(Vârsta: 4 – 8 ani) LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

11

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

39

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

25

9

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David 17 Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta: 3 – 5 ani)

10

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul acceptă o nouă provocare şi învaţă din aceasta. (Vârsta: 4 – 8 ani)

5

CĂRŢI BROŞATE

23

9

7

SERII

1

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/ HarperCollins, 4 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen. (Vârsta: de la 14 ani)

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 101 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

ALONG FOR THE RIDE de Sarah Dessen (Viking, 19.99 $) O vară pe două roţi petrecută de o fată care se maturizează prin învăţarea de lucruri noi despre sine şi despre cei apropiaţi. (Vârsta: de la 14 ani)

2

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 105 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştrii mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

3

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 44 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

3

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 220 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 38 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.(Vârsta: de la 14 ani)

4

THE CLIQUE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, doar ed. broş.) Vieţile şi iubirile unor copii populari la o şcoală preparatorie de elită (Vârsta: de la 12 ani)

10

4

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $.) Despre modul în care a fost filmat Twilight. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală.

(Vârsta: de la 14 ani)

46

5

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 41 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

6

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

26

6 7

THE AWAKENING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 17.99 $) O fată cu modificări genetice, care vede fantome, jonglează cu un set complicat de încercări ale adolescenţei. (Vârsta: de la 12 ani)

7

WICKED de Nancy Holder şi Debbie Viguié (Simon Pulse, doar ed. broş.) Vrăjitorii în stil de familie.

(Vârsta: de la 12 ani)

8

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 16 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor.

(Vârsta: de la 14 ani)

4

17

11

1

8

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 19 24.95 $) Viaţa interpretei Miley Cyrus.(Vârsta: 9-12 ani)

9

WINGS de Aprilynne Pike (HarperCollins, 16.99 $) Educaţie la domiciliu şi dragoste supranaturală, cu surprize ştiinţifice la nivelul celular. (Vârsta: de la 12 ani)

9

9

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed.

11 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

10

DORK DIARIES scrisă şi ilustrată de Rachel Renée Russell (Aladdin, 12.99 $) Gândurile unui Samuel Pepys jr. de gen feminin. (Vârsta: 9-13 ani)

5

10

PRETTY LITTLE LIARS de Sara Shepard (HarperTeen, ed. cart. şi broş.) Patru fete, nu chiar atât de perfecte pe cât par. (Vârsta: de la 14 ani)

11

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 11 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

20

TBR: Din culise NORA! NORA! NORA!: Aşa cum era de aşteptat, Nora Roberts intră cu Black Hills

pe locul 1 în topul de ficţiune – ediţii broşate, aruncându-i pe locul 2 pe James Patterson şi Maxine Paetro cu al lor Swimsuit. Cele peste 180 de cărţi ale lui Roberts au petrecut 700 şi ceva de săptămâni în top. Pentru o cifră exactă, reveniţi după următorul refresh. Într-un articol recent şi foarte distractiv, Lauren Collins de la The New Yorker înşiruie alte statistici impresionante: Roberts vinde peste 20 de cărţi pe minut. Cumulând tirajele apărute de-a lungul timpului, am putea umple Giants Stadium de 4.000 de ori, dat fiind că doar anul trecut editorii ei au publicat 17 milioane de exemplare.

Dacă agentul ei ţine evidenţa vânzărilor pe o tablă magnetică, autoarea refuză să apeleze la asistenţi şi niciodată nu–şi face astfel de socoteli. Roberts, de 58 de ani, declara la un moment dat într-un interviu: „vreau să mor la 120 de ani, în faţa tastaturii, după o partidă extraordinară de sex“. Extrapolând, asta ar însemna încasări suficient de mari cât să salveze Sistemul de Asigurări Sociale. Între timp, administratorul site-ului Adwoff (botezat după maxima lui Roberts, „A day without fries is like a day without an orgasm“) le-a cerut „Noraholicilor“ să nu mai posteze întrebări despre vreme pe forumul Ask Nora de pe site-ul oficial al autoarei: „Dacă sunteţi curioşi, accesaţi weather.com şi tastaţi Keedysville, Maryland, şi astfel veţi afla care sunt prognozele de care are parte Nora!“.

SUB ASEDIUL LUI DAN BROWN: Personal, am fost dezamăgită să aflu că By

Heresies Distressed al lui David Weber – care în această săptămână intră în topul de ficţiune la numărul 11 – nu este de fapt o continuare a lui By Love Possessed al lui James Gould Cozzens, care, în 1957-1958, a petrecut 41 de săptămâni în top, dintre care 24 pe locul 1, primind de la Dwight Macdonald una dintre cele mai bune cronici din istoria literaturii. (Macdonald, care scria pentru Commentary, spunea despre succesul cărţii că e „cea mai de impact ştire literară din ultimii ani“.) By Heresies Distressed este o continuare a By Schism Rent Asunder, care transpune sângeroasele războaie religioase din Europa secolului al XVII-lea într-o civilizaţie din viitor, de pe planeta Safehold. Spaţiul cosmic va fi probabil singurul loc în care vă veţi putea ascunde pe 15 septembrie, când cea mai anticipată poveste a anului despre uneltiri bisericeşti, The Lost Symbol a lui Dan Brown, va ateriza în librării.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

1

BLACK HILLS de Nora Roberts (Putnam, 26.95 $) O biologă din Dakota de Sud care studiază viaţa sălbatică şi un fost poliţist, foşti iubiţi în tinereţe, se reunesc pentru a urmări un ucigaş în serie.

2

SWIMSUIT de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) Un fost poliţist, acum reporter la The Los Angeles Times, investighează dispariţia unui supermodel.

1

3

FINGER LICKIN’ FIFTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătorul de recompense Stephanie Plum îl urmăreşte pe ucigaşul unui bucătar celebru.

2

4

THE DEVIL’S PUNCHBOWL de Greg Iles (Scribner, 26.99 $) Primarul oraşului Natchez, Mississippi urmăreşte un criminal care se opune încercării sale de a desfiinţa jocurile de noroc practicate pe navele de pe fluviu.

5

THE APOSTLE de Brad Thor (Atria, 26.99 $) Lui Scot Harvath, superagent al Homeland Security, i se cere să elibereze un conducător Al Qaeda dintr-o închisoare pakistaneză ca parte a unui aranjament de răscumpărare.

BURN de Linda Howard (Ballantine, 26 $) O câştigătoare la loterie, ce se află într-o croazieră de lux, este luată ostatică în mod misterios.

7

THE DOOMSDAY KEY de James Rollins (Morrow/ HarperCollins, 27.99 $) Detectivii Sigma Force încearcă să rezolve un mister străvechi cu consecinţe fatale.

5

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

9

2

2

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

2

16

3

3

CATASTROPHE de Dick Morris şi Eileen McGann (Harper/ HarperCollins, 26.99 $) Despre împiedicarea preşedintelui Obama să transforme America într-un stat socialist şi să distrugă sistemul de îngrijire a sănătăţii. (†)

1

3

4

HORSE SOLDIERS de Doug Stanton (Scribner, 28 $) Un mic grup de soldaţi ai Forţelor Speciale a luptat călare cu talibanii la scurt timp după 11 septembrie.

4

9

5

THE END OF OVEREATING de David A. Kessler (Rodale, 25.95 $) Despre cum consumul grăsimilor, zaharurilor şi sării ne afectează mintea şi corpul şi încurajează exagerările.

5

10

6

THE GIRLS FROM AMES de Jeffrey Zaslow (Gotham, 26 $) O prietenie de durată într-un grup de femei din Midwest.

7

11

7

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

9

46

8

TEARS IN THE DARKNESS de Michael Norman şi Elizabeth M. Norman (Farrar, Straus & Giroux, 30 $) Despre nimicitorul marş forţat al prizonierilor de la Bataan şi despre urmările sale.

3

9

MOMMYWOOD de Tori Spelling cu Hilary Liftin (Simon Spotlight Entertainment, 25 $) Poveşti amuzante despre mamele de la Hollywood.

5

10

FIRST THINGS FIRST de Kurt Warner şi Brenda Warner cu Jennifer Schuchmann (Tyndale House, 24.99 $) Jucătorul de fotbal american şi soţia sa discută despre regulile şi valorile unei familii.

1

11

HOW THE MIGHTY FALL de Jim Collins (Jim Collins/ HarperCollins, 23.99 $) Eşecul companiilor are mai multe etape şi declinul lor poate fi detectat şi combătut. (†)

5

2

1 3

15

THE CASTAWAYS de Elin Hilderbrand (Little, Brown, 24.99 $) Un cuplu din Nantucket se îneacă, ridicând întrebări şi precipitând conflicte în rândul grupului lor de prieteni.

1

11

BY HERESIES DISTRESSED de David Weber (Tor/Tom Doherty, 27.99 $) Intriga se desfăşoară pe planeta Safehold.

1

12

SHANGHAI GIRLS de Lisa See (Random House, 25 $) În 1930, două surori chineze sunt vândute ca soţii unor californieni, părăsindu-şi ţara sfâşiată de război pentru a li se alătura.

6

13

THE ANGEL’S GAME de Carlos Ruiz Zafón (Doubleday, 26.95 $) Un scriitor din Barcelona acceptă un contract sinistru.

8

4

14

KNOCKOUT de Catherine Coulter (Putnam, 26.95 $) Agenţii FBI Dillon Savich şi Lacey Sherlock, soţ şi soţie, încearcă să protejeze o fată de 7 ani cu puteri paranormale de unchiul criminal şi profitor.

4

15

THE PHYSICK BOOK OF DELIVERANCE DANE de 10 Katherine Howe (Voice, 25.99 $) O absolventă este prinsă în cercetarea sa despre o vindecătoare ce fusese acuzată de vrăjitorie în Salem.

DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) 16* Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

13

Săpt. în top

34

2

10

Săpt. trecută

3

RETURN TO SULLIVANS ISLAND de Dorothea Benton 14 Frank (Morrow/HarperCollins, 25.99 $) O absolventă a unui colegiu se întoarce la casa familiei pe o insulă din Carolina de Sud.

9

NONFICŢIUNE OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes – de la autorul volumului Blink.

1

3

Săpt. aceasta

1

1

6

8

Săpt. în top

27 iulie 2009

7

de Chris Anderson (Hyperion, 26.99 $) Oferind pe gra12* FREE tis, afacerile pot produce profit. (†)

1

13

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly 11 (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

39

4

14

CRAZY FOR THE STORM de Norman Ollestad (Ecco, 10 25.99 $) Un băiat de 11 ani supravieţuieşte accidentului aviatic care i-a ucis tatăl şi coboară singur de pe munte, pe viscol.

4

5

15

RENEGADE de Richard Wolffe (Crown, 26 $) Descrierea ascensiunii lui Barack Obama, bazată pe expunerea campaniei lui şi pe un număr mare de interviuri.

6

6

15

5

10

TALE de Melissa Gilbert (Simon Spotlight 16* PRAIRIE Entertainment, 26 $) Despre cum să depăşeşti dependenţa de calmante şi relaţiile eşuate, de starul din Little House on the Prairie.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 11 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

MAI BINE CEVA DECÂT NIMIC: Free:

The Future of a Radical Price al lui Chris Anderson intră pe locul 12 în topul de ediţii broşate, nonficţiune, însoţită de apropouri şi acuzaţii de plagiat din partea reprezentanţilor mass-media de odinioară, nemulţumiţi de sugestia lui Anderson că ei ar putea câştiga o grămadă de bani din vânzarea drepturilor de autor. Scriind în The New Yorker, Malcolm Gladwell – a cărui carte, Outliers, şi-a alocat în această săptămână poziţia fruntaşă în topul ediţiilor broşate de nonficţiune – atacă exuberanta galerie pe care Anderson o face echipei „informaţiile vor să fie gratuite“. Amazon, de pildă, vrea ca informaţiile din ziare şi din cărţi să fie gratuite, scrie Gladwell, „pentru că în felul acesta câştigă mai mulţi bani. De ce sunt motivele egocentrice invocate de marile companii ridicate la rangul de principii filozofice?“.

JENNIFER SCHUESSLER

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul THE AGE OF WONDER: How the Romantic Generation Discovered the Beauty and Terror of Science de Richard Holmes (Pantheon, 40 $) Curiozitatea ştiinţifică şi inovaţia poetică îşi îngemănează energiile, pulsând în acest studiu dedicat „celei de-a doua revoluţii ştiinţifice“.

DANGEROUS GAMES: The Uses and Abuses of History de Margaret MacMillan (Modern Library Chronicles/Modern Library, 22 $) MacMillan îşi îndreaptă cele mai acerbe critici către acea identitate construită istoric care este naţionalismul.

A HAPPY MARRIAGE de Rafael Yglesias (Scribner, 26 $) Cuplul longeviv din romanul în mod evident autobiografic al lui Yglesias se distinge atât ca personaje, cât şi prin trăinicia dragostei.

IT’S OUR TURN TO EAT: The Story of a Kenyan Whistle-Blower de Michela Wrong (Harper/HarperCollins, 25.99 $) Un omagiu adus curajului unui om şi o poveste moralizatoare despre riscurile înfruntării corupţiei.

SATCHEL: The Life and Times of an American Legend de Larry Tye (Random House, 26 $) Priza la public a fost, alături de abilităţile sale sportive, cea care l-a ajutat pe Satchel Paige să devină cel mai longeviv simbol al baseballului negru.

FORDLANDIA: The Rise and Fall of Henry Ford’s Forgotten Jungle City de Greg Grandin (Metropolitan/Holt 27.50 $) Ford a încercat fără succes să ridice o societate americană ideală pe o plantaţie amazoniană de cauciuc.

CHEAP: The High Cost of Discount Culture de Ellen Ruppel Shell (Penguin Press, 25.95 $) La nivel social, de mediu şi chiar şi economic, magazinele cu preţuri mici nu sunt tocmai chilipiruri, conchide Ruppell Shell.

DO NOT DENY ME: Stories de Jean Thompson (Simon & Schuster Paperbacks, 14 $) Jurămintele dramatizate aici, deşi nu inedite, nu sunt deloc mai puţin dureroase.

AMATEUR BARBARIANS de Robert Cohen (Scribner, 27 $) Protagonistul lui Cohen, un bărbat de vârstă mijlocie, porneşte către Africa, lăsându-şi soţia în braţele unui rival mai tânăr.

Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute sunt pe web: nytimes.com/books.

21

Raftul cu ediţii broşate PALACE COUNCIL de Stephen L. Carter (Vintage Contemporaries, 15 $) Acest thriller deloc plauzibil, dar antrenant, amplasat între 1962 şi 1975, e construit în jurul unei frăţii clandestine formate din bărbaţi albi şi influenţi care încearcă să răstoarne procesele democratice din Statele Unite cu ajutorul unor remarcabili aliaţi de culoare. Două personaje principale complicate şi interesante caută adevărul despre cei dragi, ajungând să se îndrăgostească unul de celălalt, totul în societatea bogată, fascinant descrisă, a Harlemului. „Un roman bun, care abia aşteaptă să iasă la suprafaţă“, spunea criticul nostru Thomas Mallon, lăudându-l pe Carter pentru „deprinderile sale scriitoriceşti“.

HOUSE OF WITS: An Intimate Portrait of the James Family de Paul Fisher

(Holt, 20 $) Povestea familiei James a fost spusă de multe ori, în biografii individuale sau de grup, dar Fisher insistă că nici o altă lucrare nu a ţinut seama de câteva teme de căpătâi ale sfârşitului de secol XX, precum dreagostea între persoane de acelaşi sex, problemele de gen, boala, reprimarea sau alcoolismul. Fisher contribuie cu o mulţime de cercetări la portretul acestei familii complicate, şocat, aşa cum spune el, de cât de „ciudat de contemporană“ poate fi aceasta.

THE SPIES OF WARSAW de Alan Furst (Random House, 15 $) Thrillerurile de

spionaj ale lui Furst emană un romantism melancolic, concentrându-se asupra ambiguităţilor de ordin moral pe care le au de înfruntat personajele. Această carte spune povestea unui aristocrat francez, à la de Gaulle, care studiază pregătirile pentru război ale nemţilor în Varşovia anului 1939.

THE STONE GODS de Jeanette Winterson (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt, 13.95 $) Acest roman frumos şi înspăimântător dezvăluie un viitor post-apocaliptic – de fapt, nu doar unul, ci mai multe. În plin dezastru ecologic şi sub ameninţarea unui nou război, oameni de ştiinţă, căpetenii spaţiale şi Robo Sapiens se luptă cu dragostea şi cu destinul. The Stone Gods este „un ghid al Pământului viitor“, a scris Susann Cokal în Book Review.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

27 iulie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 60 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

1

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

8

2

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg 3 Larsson (Vintage, 14.95 $) Un hacker şi un ziarist investigheză dispariţia unei moştenitoare suedeze.

2

TAILSPIN de Catherine Coulter (Jove, 7.99 $) Agenţii F.B.I. Dillon Savich şi Lacey Sherlock încearcă să ajute un coleg care s-a prăbuşit cu avionul în Munţii Apalaşi.

1

3

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO 10 PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

3

HIDDEN CURRENTS de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Cea mai tânără dintre surorile telepate Drake dispare în timp ce se întorcea acasă.

2

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffenegger 4 (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

4

FEARLESS FOURTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 7.99 $) Stephanie Plum şi iubitul ei au probleme când vărul lui eşuează în jefuirea unei bănci.

3

4 5

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 42 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

5

WHAT HAPPENS IN LONDON de Julia Quinn 2 (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O tânără îşi spionează vecinul care o intrigă, un angajat al War Office, şi este la rândul ei spionată.

6

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random 12 House, 14 $.) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 poveştiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009 pentru ficţiune.

6

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 33 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

7

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 14 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

8*

THE MACKADE BROTHERS: DEVIN & SHANE de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) O reeditare a două romane din anul 1996.

9

2 MOSCOW RULES de Daniel Silva (Signet, 9.99 $) Gabriel Allon, colecţionar de artă şi spion ocazional pentru serviciile secrete israeliene, descoperă un plan de vânzare a unor arme ruseşti.

10

TSAR de Ted Bell (Pocket Star, 9.99 $) Frumoasa Alex 2 Hawke este păcălită că este fiica unui cap al crimei din Rusia.

DAMAGE CONTROL de J. A. Jance (Harper/ 1 HarperCollins, 9.99 $) Sinuciderea unui cuplu în vârstă într-un accident de maşină în munţi nu este ceea ce pare.

7

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 15 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

ORIGINS de Amin Maalouf, traducere de Catherine Temerson (Farrar, Straus & Giroux, 15 $) Maalouf este un romancier istoric care a abordat şi capriciile identităţii. În aceste memorii încântătoare, el cercetează trecutul familiei sale libaneze, „hoinari care s-au rătăcit“. În Paris, unde trăieşte de 30 de ani, el se încălzeşte cu un fular alb, lung, pe care îl împletise bunica sa. Călătoria unui tânăr din Los Angeles către patul de moarte al tatălui său din Beirut este povestirea cadru din THE HAKAWATI de Rabih Alameddine (Anchor, 16 $). Naratorul şi rudele sale îşi spun unii altora poveşti (hakawati înseamnă povestitor în limba arabă), unele despre evenimentele contemporane, altele desprinse din literatura de demult, toate născocite de spiritul comic al lui Alameddine. „Linişte“, începe el. „Am să vă spun o poveste“.

8

10

A SUMMER AFFAIR de Elin Hilderbrand (Back Bay/ 5 Little, Brown, 14.99 $) O artistă de succes, căsătorită, este atrasă de un miliardar în Nantucket.

11

HEAD CASES: Stories of Brain Injury and Its Aftermath de Michael Paul Mason (Farrar, Straus & Giroux, 15 $) Mason, specialist în leziuni cerebrale, descrie viaţa de zi cu zi într-o astfel de secţie şi lupta pe care o duc pacienţii săi. „Există vreo parte din mine care, în urma unei leziuni cerebrale, ar rămâne intactă?“, întreabă Mason.

Răspunsul pare a fi nu. (În mod curios, cel mai bun loc unde un american ar putea suferi o leziune cerebrală e Irakul, unde Spitalul Bazei Aeriene din Balad oferă o „poartă de intrare“ către „cel mai agresiv sistem medical din lume“). În CAN’T REMEMBER WHAT I FORGOT: Your Memory, Your Mind, Your Future (Three Rivers, 14.95 $), Sue Halpern, supunându-se ea însăşi la mai multe scanări cerebrale pentru a înţelege, îşi propune să afle ce ştiu cu adevărat oamenii de ştiinţă despre demenţă.

Din păcate, raportează ea, nu există nici o dovadă palpabilă că ceva poate împiedica pierderile de memorie, cu excepţia sportului. (Dar şi consumul de afine face bine.) Jill Bolte Taylor lucra ca neurolog la centrul de cercetări cerebrale de la Harvard când, în 1996, a suferit un atac. În mod ciudat, ceea ce a simţit a fost extraordinar – slăbirea lobului cerebral stâng, lăcaşul eului, al analizei şi al raţiunii, a făcut-o să se simtă „ca un duh eliberat din propria-i sticlă“, scrie ea în MY STROKE OF INSIGHT: A Brain Scientist’s Personal Journey (Plume, 15 $). Acum, după ce şi-a revenit, îi îndeamnă pe oameni să trăiască vieţi mai spirituale, ignorându-şi partea stângă a creierului.

11

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 22 13.95 $) Un jurnalist american contemporan află ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în arestarea evreilor din Paris, în 1942.

DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când 12* CLUB iubitul lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte

A VENGEFUL LONGING de R.N. Morris (Penguin, 15 $) Această poveste despre corupţia şi sărăcia din Rusia anilor 1860 – criticul nostru, Liesl Schillinger, a numit-o „CSI: St. Petersburg“– îl împrumută ca personaj pe Porfiri Petrovici al lui Dostoievski, cel care a desluşit misterul crimei lui Raskolnikov în Crimă şi pedeapsă.

Cartea, o „născocire satisfăcător de înfricoşătoare“, se citeşte ca „o traducere a unui roman obscur“ al unuia dintre imitatorii contemporani ai lui Dostoievski, spunea Schillinger.

SOLDIERS OF REASON: The RAND Corporation and the Rise of the American Empire de Alex Abella (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt,

15.95 $) „Toţi suntem copiii nelegitimi ai RAND “, scrie Abella în această istorie cuprinzătoare, prima dedicată acestui think tank2. RAND a ajutat la conturarea strategiei nucleare, a sistemului de sănătate (a introdus principiul medicamentelor deductibile şi compensate) şi, prin promovarea teoriei alegerii raţionale, a revoluţiei lui Reagan şi a actualei crize economice. Ca să nu mai vorbim de Războiul din Vietnam.

1

NOT IN THE FLESH de Ruth Rendell (Vintage Crime/Black Lizard, 15 $) Cel de-al

21-lea caz al inspectorului Wexford începe cu o mână putrezită găsită de un câine care săpa în căutarea unor trufe. Continuă, plin de surprize, cu o investigaţie eronat direcţionată către numeroasele personaje excentrice, ale căror case împrejmuiesc câmpul pe care sunt găsite rămăşiţele şi apoi un cadavru ceva mai proaspăt.

ELSA DIXLER Research and Development Corporation. (n. trad.)

Asociaţie sau persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informaţii necesare pentru a crea, optimiza sau înlătura un anume compartiment funcţional al societăţii. (n. trad.)

1

2

22

9

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, parte labrador, parte terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

5

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 95 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

13

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 83 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

14

14 UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

15

THE SHADOW OF THE WIND de Carlos Ruiz Zafón 3 (Penguin, 16 $) În Barcelona anului 1945, un băiat află că cineva încearcă să distrugă toată opera scrisă de autorul unei cărţi pe care el o iubeşte.

16

NETHERLAND de Joseph O’Neill (Vintage Contemporaries, 14.95 $) Un olandez părăsit de soţie după 11 septembrie 2001 se consolează în mijlocul jucătorilor imigranţi de cricket din New York.

17

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s Griffin, 27 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde peste trei decenii şi multe alegeri de viaţă.

IN WHITE de Nora Roberts (Berkley, 16 $) O 18* VISION fotografă de nunţi se îndrăgosteşte de fratele viitoarei

3

11

19

în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel 26 12* THE Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

2

13

LIVING DEAD IN DALLAS de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-l găsească pe tovarăşul său dispărut.

14

BRANDED BY FIRE de Nalini Singh (Berkley, 7.99 $) O santinelă DarkRiver şi un locotenent SnowDancer sunt în căutarea unui cercetător de fiinţe care copiază înfăţişarea altora, după ce acesta a fost răpit.

1

15

DEVIL BONES de Kathy Reichs (Pocket Star, 7.99 $) În cel de-al 11-lea roman mistery Temperance Brennan, Brennan trebuie să identifice două victime ale practicilor voodoo şi sataniste.

3

16

DEAD TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse a plecat în Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful lui amnezic.

13

FROM THE HIP de Susan Mallery 17* STRAIGHT (HQN, 7.99 $) O fată aproape îşi pierde vederea în urma

27

2

exploziei unei platforme petroliere, care ar putea să nu fi fost un accident.

18

SAIL de James Patterson şi Howard Roughan (Vision, 11 9.99 $) O vacanţă pe mare se transformă într-un dezastru.

mirese; prima carte din seria Bride Quartet.

THE LIKENESS de Tana French (Penguin, 15 $) Detectivul Cassie Maddox este atrasă într-un caz de crimă în care victima seamănă perfect cu ea.

5

19

THE LAST PATRIOT de Brad Thor (Pocket, 9.99 $) Scot Harvath, superagent de la Securitatea Naţională, caută un secret străvechi ce ar putea înfrânge militanţii islamici.

8

19

TAKE TWO de Karen Kingsbury (Zondervan, 14.99 $) Doi producători de filme independente află că succesul la Hollywood se plăteşte scump.

3

20

FRACTURED de Karin Slaughter (Dell, 7.99 $) Moartea brutală a unei adolescente şi uciderea fiicei atacatorului de către mama tinerei perturbă liniştea unui cartier bogat din Atlanta.

2

20

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 11 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

27 iulie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck 5 (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

11

A LONG WAY GONE de Ishmael Beah (Sarah Crichton/ 25 Farrar, Straus & Giroux, 12 $) Un fost copil soldat descrie un masacru şi apoi întoarcerea sa la umanitate.

2

MICHAEL JACKSON editată de Joe Funk (Triumph, 14.95 $) O biografie-tribut în imagini a Regelui Pop.

12

3

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 128 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

STUPID AMERICAN HISTORY de Leland Gregory (Andrews McMeel, 9.99 $) De la Columb la George W. Bush, această satiră subliniază nonsensul şi ridicolul.

13

4

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

142 90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

14

5*

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea lui Julia Child, Mastering the Art of French Cooking.

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex Prud’homme 2 (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) O biografie a modului în care Julia Child a ajuns să stăpânească arta bucătăriei franceze.

15

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 95 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

6

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 91 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

7

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de 6 David Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

17

8

PUBLIC ENEMIES de Bryan Burrough (Penguin, 16 $) O istorie a primelor zile ale F.B.I.

INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck 18* AN (Threshold Editions, 19.99 $) Gazda conservatoare de

9

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 249 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

10

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 11 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

1

93

2

5

1

KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall, 39 16* SAME Denver Moore şi Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

36 LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni Navy Seals.

9

talk-show-uri despre „cele mai mari probleme ale lumii“.

19

37 MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

20

THE MONSTER OF FLORENCE de Douglas Preston 3 cu Mario Spezi (Grand Central, 14.99 $) Un american şi un italian urmăresc un criminal în serie local.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de 24 Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda a emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

2

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey 66 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor emerit la Carnegie, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

3

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 14 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de detoxifiere şi reechilibrare hormonală pentru a slăbi, de un antrenor din emisiunea NBC The Biggest Loser.

4

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 7 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. (†)

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 419 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

2

10 COOK YOURSELF THIN de personalul de la Lifetime Television (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduce consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifica mâncarea pe care o iubeşti.

3

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick 42 şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat.(†)

4

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 102 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

5*

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 104 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

6

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. 10 Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru mic dejun, prânz, cină şi gustări.

7

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 54 (Zondervan, 14.99 $) Despre modul în care poţi găsi un sens în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

5

131 THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

6

THE NOTICER de Andy Andrews (Thomas Nelson, 17.99 $) Ficţiunea, alegoria şi sfaturile descriu cum o schimbare de perspectivă poate modifica viaţa cuiva.

7

THE TOTAL MONEY MAKEOVER de Dave 15 Ramsey. (Nelson, 24.99 $) Cum să dobândeşti bunăstare financiară, nu prin improvizaţii rapide ci printr-o abordare cinstită a modului în care gestionezi banii.

8

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi reconstruieşti viaţa astfel încât să nu se mai reducă doar la muncă.

50

8

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 72 Library, 14 $).) Un ghid despre dezvoltarea personală şi iluminarea spirituală.

4

9

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un mentor spiritual vă recomandă să renunţaţi la a mai pune propriul ego pe primul plan pentru a curma conflictele şi suferinţa.

56

9

GOT FIGHT? de Forrest Griffin cu Erich Krauss (Morrow/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi şi învăţături predate de Griffin, expert în mai multe arte marţiale.

10

KITCHEN EXPRESS de Mark Bittman (Simon & Schuster, 26 $) Mai mult de 400 de reţete de sezon care pot fi preparate în 20 de minute sau chiar mai puţin.

1

10

MARTHA STEWART’S CUPCAKES de editorii de la Martha Stewart Living (Clarkson Potter, 24.99 $) Reţete şi idei, de la cele simple la cele ornate elaborat.

6

9

13

23

Eseu

Ed Park

Titluri din poveste OATE că n-aţi citit opera din tinereţe a lui Margery McIntyre Flood, care cuprinde titluri precum You Can’t Do Anything Right, Mom’s Coffee Smells Like Gin şi You Would if You Loved Me, căruia i se mai spune „cel cu contracepţia“. Cumva aţi ratat Protracted, de Jean Fung („despre agăţat şi inginerie la o universitate de renume, scris de fostul editorialist de sex de la The California Tech“) şi Strip Tease de Pamela McLaughlin (unul dintre popularele ei romane poliţiste cu Trang Martinez), One O’Clock Jump, de Cubby Greenwich, şi Mr. Bluebird, de John Clitherow.

Deşi toate aceste titluri au apărut în cursul acestui an, nu le veţi găsi la librărie fiindcă locul lor e în aşa-zisa bibliotecă invizibilă. Această bibliotecă cuprinde cărţi care există numai între copertele altor cărţi – ca descrieri, uneori ca scurte extrase, adesea pur şi simplu ca titluri.

Cărţile enumerate mai sus provin din trei surse foarte diferite. Flood apare în povestirea Bad Ghost a lui Caitlin Macy (din antologia Spoiled), un text inteligent şi viclean în care o tânără îşi aminteşte perioada îngrozitoare în care a lucrat ca babysitter, având grijă de fiica autoarei.

Rezumatul din Protracted şi un pasaj dur din Strip Tease se află printre nenumăratele ficţiuni false din How I Became a Famous Novelist, de Steve Hely, o combinaţie veselă între industria editorială şi toate clişeele vieţii de scriitor. Iar Greenwich şi Clitherow (precum şi soţia autoare de cărţi pentru copii a lui Greenwich, Penny Boom, care a scris The Other Side of the Woods) devin personaje în Relentless, de Dean Koontz, cu o tramă care porneşte de la duşmănia de moarte a unui autor de bestselleruri cu un critic sinistru pentru a ajunge să descrie o amplă conspiraţie culturală. (În mod foarte oportun, a ajuns pe prima poziţie din topul real de bestselleruri din Times.) În 2009, biblioteca invizibilă e cât se poate de bogată, cu noi achiziţii la fiecare gen literar.

Romancierii au început de mult să insereze ficţiuni artificiale în poveştile lor reale. Uneori, aceste texte interioare dau informaţii despre tramă sau amplifică subiectul, alteori sunt doar nişte răbufniri vii de culoare, scântei care au sărit în timpul procesului auctorial. E uşor de înţeles în ce constă farmecul creării acestor miniaturi. Câteva rânduri construite cu pricepere pot evoca mostre perfecte de neîndemânare grosolană (Mattie Ross, eroina de 14 ani din True Grit, de Chales Portis, are un manuscris intitulat Acum ia aminte la cuvântul legii, Odus Wharton, care zice să fii spânzurat până mori, mori, mori! Aibă milă de sufletul tău Domnul, căruia i-ai încălcat legile, aşa că va trebui să apari în faţa tribunalului său înfiorător. O amintire personală a lui Isaac C. Parker, vestitul judecător), monotonie sublimă (Scopul hainelor e să ne ţină de cald, în Cronicile lui Bustos Domecq, de Jorge Luis Borges şi Adolfo Bioy Casares) sau ceva la mijloc. De ce să scrii toată cartea când poţi parcurge atât de mult numai din titlu?

P

Ed Park este cofondator al blogului The Invisible Library şi autor al romanului „Personal Days“.

24 ILUSTRAŢIE DE STEPHEN DOYLE ŞI DREW HEFFRON

Mai toate aceste invenţii sunt cu un picior în zona comicului. Ni-l putem imagina pe Nabokov chicotind la scrierea unor texte precum Memoirs of a Forgetful Man (din Laughter in the Dark) de Udo Conrad şi Fatherly Love a lui Clare Quilty (în Lolita) – ca să nu mai vorbim de bibliografia nabokoviană alternativă cu care debutează ultima sa carte completă, Look at the Harlequins!, în care The Gift (Dar pe ruseşte) devine The Dare şi aşa mai departe.

Crome Yellow (1921), romanul de debut foarte amuzant

Poate că romancierii care inventează romane fictive – cu propriii lor cititori obsedaţi – ridică un obstacol în calea uitării. al lui Aldous Huxley, nu cuprinde doar o spoială variată de cărţi invizibile şi cărţi-în-lucru (Pipe-Lines to the Infinite, a domnului Barbecue-Smith, istoria oraşului Crome scrisă de Henry Wimbush), ci şi un fel de invizibile de gradul doi: un cufăr cu coperte fără pagini – 10 volume din Thom’s Works and Wanderings, şapte din Tales of Knockespotch – care maschează o uşă secretă. Aceste cărţi sunt false până şi în lumea fictivă unde apar. În carnetele postume ale lui Raymond Chandler, găsim 36 de titluri nefolosite, de la The Man With the Shredded Ear la The Black-Eyed Blonde, precum şi trimiteri la Aaron Klopstein, autor al unor cărţi precum Cat Hairs in the Custard şi Twenty Inches of Monkey (titlu derivat dintr-o listare de catalog cu preţurile maimuţelor oferite pentru vivisecţie, exprimate în dolari pe centimetri). În ciuda umorului lor stupid, aceste jeux d’esprit mai sugerează şi o obsesie: toate cărţile pe care un scriitor nu va avea niciodată timp să le scrie.

De fapt, cărţile invizibile sunt pline de nefiresc. Nimeni nu poate să fi citit – sau să fi auzit de – toate cărţile scrise vreodată, iar atunci cum putem deosebi ce e fals de ce e real? H. P. Lovecraft obţine un excelent efect prin aplicarea acestei ambiguităţi în povestirile sale. În The Haunter of the Dark (1936), nefericitul protagonist dă peste rafturi întregi de „cărţi mucegăite, descompuse“ – „depozite interzise şi îngrozitoare de secrete vagi şi formule imemoriale“. Printre ele se află „o versiune în latină a detestatului Necronomicon, sinistra Liber Ivonis, infama Cultes des Goules a contelui d’Erlette, Unaussprechlichen Kulten de von Junzt şi infernala De Vermis Mysteriis a bătrânului Ludvig Prinn. Detaliile titlurilor – cei doi de „i“ siniştri din Mysteriis, respingătorul nume german al operei lui von Junzt – sunt la fel de înfiorătoare ca proza elaborată pe care o produce uneori Lovecraft.

La o privire prin biblioteca invizibilă, ne putem imagina nesfârşitele clasificări, un sistem decimal Dewey pentru cărţi invizibile ale căror titluri se dublează cu cele ale cărţilor care le conţin (Istoria iubirii de Nicole Krauss, Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams); cărţi-fantomă în filme (cărţile de dezvoltare personală din „Synecdoche, New York“) şi de la tv (Tapping a Maple on a Cold Vermont Morning, publicată în The Atlantic Monthly de unul dintre account executivii din „Mad Men“), cărţi născocite care fac subiectul unor recenzii fictive (Idiota, Being Inc. şi alte 13 în Perfect Vacuum de Stanislaw Lem). Apoi mai sunt cărţi invizibile care ulterior dau titluri unor cărţi adevărate: antologia de povestiri The Secret Goldfish a lui David Means îşi preia numele din antologia scrisă de fratele lui Holden Caulfield, D.B., iar Martin Amis, un nabokovofil declarat, a scris un roman intitulat Success, după titlul unei cărţi invizibile menţionate în romanul The Real Life of Sebastian Knight al lui Nabokov.

Dincolo de aceste cărţi inventate se ascunde neliniştea. Orice scriitor care merge pe un rând prăfuit de rafturi de bibliotecă sau se uită la un titlu de pe Amazon cu vânzări de jumătate de milion îşi simte nonsensul propriilor eforturi. De ce să mai scrii? Cum ai putea spera că vei lăsa o urmă în cultură sau că vei fi citit de altcineva în afară de propria familie?

Generarea titlurilor pentru o bibliotecă invizibilă e, pesemne, recunoaşterea inconştientă a acestei realităţi deprimante. Faptul că personajele proprii se pot emoţiona în faţa unui volum neverosimil – modul în care Eliot Rosewater al lui Kurt Vonnegut proslăveşte volumul distopic 2BRO2B al autorului SF invizibil Kilgore Trout în Fii binecuvântat, domnule Rosewater – ar putea reprezenta o dorinţă secretă ca acea carte scrisă în realitate să-şi găsească propriii susţinători. E un mic obstacol în calea uitării. Iar la sfârşit, după cum sugerează până şi noţiunile noastre neclare de istorie literară, te poţi întreba dacă aceste cărţi inventate sunt mai puţin reale decât titlurile pierdute pe veci în Alexandria – sau cele h lecturate pe Kindle atunci când ecranul se închide.

24