NYTBR 64 | 8 august 2009

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 64 – 10 august 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

ILUSTRAŢIE DE TAMARA SHOPSIN; FOTOGRAFIE ASSOCIATED PRESS

Naturalist de Jonathan Rosen THE WILDERNESS WARRIOR Theodore Roosevelt and the Crusade for America.

de Douglas Brinkley. Ediţie ilustrată. 940 pag. Harper/HarperCollins Publishers. 34.99 $

E greu de crezut că într-o vreme protejarea Insulei Pelican, a regiunii Yosemite şi a Marelui Canion au constituit nişte decizii controversate, denunţate ca acte federale de apropriere în contradicţie cu drepturile statelor şi impera-

G A IL C OL L IN S : PRIVIN D ÎN U RMĂ L A WOOD STOC K PAGINA 6

|

tivul creşterii economice. Fireşte, fiecare generaţie concepe în propriul său fel progresul, frumuseţea şi necesitatea. Theodore Roosevelt este un erou al conservării mediului tocmai datorită convingerii lui că pelicanii, arborii Redwood bătrâni de 2.000 de ani şi formaţiunile stâncoase străvechi aparţin nu doar trecutului, ci şi generaţiilor viitoare de americani. Punând lucrurile Continuare în pagina 8

PAU L K RU G MA N : O EVA LUA RE A PRĂBUŞ IR II EC ONOMI C E PAGINA 11

10 august 2009

9

Ficţiune 17

14

17

9

THE PHILOSOPHICAL BABY:

What Children’s Minds Tell Us About Truth, Love, and the Meaning of Life de Alison Gopnik Recenzie de Anthony Gottlieb

CRONICA DE FICŢIUNE THE BRIDGE OF THE GOLDEN HORN

de Emine Sevgi Ozdamar 10

IN FED WE TRUST:

Ben Bernanke’s War on the Great Panic de David Wessel Recenzie de Paul M. Barrett

TONGUE

de Kyung Ran Jo BONE CHINA

de Roma Tearne

11

de Mariolina Venezia

A History of Risk, Reward, and Delusion on Wall Street de Justin Fox

SHORT GIRLS

THE SAGES:

BEEN HERE A THOUSAND YEARS

Warren Buffett, George Soros, Paul Volcker, and the Maelstrom of Markets de Charles R. Morris Recenzii de Paul Krugman

de Bich Minh Nguyen Recenzii de Alison McCulloch 19

IN THE KITCHEN

de Monica Ali Recenzie de William Grimes 19

SUNNYSIDE

de Glen David Gold Recenzie de John Vernon

Nonficţiune 1

14 18

The Ambitions, Successes, and Ultimate Failures of Donald Rumsfeld de Bradley Graham Recenzie de Christopher Caldwell 6

BACK TO THE GARDEN:

The Story of Woodstock de Pete Fornatale THE ROAD TO WOODSTOCK:

de Michael Lang cu Holly George-Warren Recenzii de Gail Collins

WHERE DID YOU SLEEP LAST NIGHT?:

A Personal History de Danzy Senna Recenzie de David Matthews 18

BUILT OF BOOKS:

How Reading Defined the Life of Oscar Wilde de Thomas Wright Recenzie de Michael Shae

THE WILDERNESS WARRIOR:

BY HIS OWN RULES:

ARTE VIZUALE

Recenzii de Steven Heller

Theodore Roosevelt and the Crusade for America de Douglas Brinkley Recenzie de Jonathan Rosen 5

THE MYTH OF THE RATIONAL MARKET:

Eseu 24

Cultura pop în epoca Obama de Kurt Andersen

Articole & Bestselleruri 20 21 21 21 22 22

Bestselleruri cărţi pentru copii Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România.

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Teodor Fleşeru, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745773764; www.nytbr.ro; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro

2

Editorial

E de presupus că toţi cititorii Book Review ştiu deja că Paul Krugman contribuie la pagina de opinii de la The Times, slujbă pe care o deţine încă din 2000. Aproape toţi cititorii ştiu, de asemenea, că în 2008 i s-a decernat premiul Nobel pentru economie, iar mulţi ştiu şi că e profesor la Universitatea Princeton şi că a scris şi editat, singur sau în colaborare, numeroase cărţi – 29, ca să fim mai precişi, de la lucrări tehnice (Trade Policy and Market Structure) până la bestselleruri (The Great Unraveling).

Ceea ce probabil că majoritatea cititorilor nu ştiu este motivul care l-a determinat pe Krugman să devină economist. „M-am apucat de studiul economiei“, scria el într-un e-mail, „pentru că am citit romanele lui Isaac Asimov din seria Fundaţiei, în care savanţii specializaţi în ştiinţe sociale salvează civilizaţia galactică şi asta îmi doream şi eu să fac“. Asimov are reputaţia de a inspira oamenii de ştiinţă şi inginerii (şi nu prea pe economişti), dar merită subliniat că alt personaj american important care a fost influenţat în tinereţe de Asimov este Newt Gingrich.

La pagina 11 a numărului de faţă apare recenzia făcută de Krugman volumelor The Myth of the Rational Market de Justin Fox, şi The Sages de Charles R. Morris.

Editorii

Online

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Jonathan Rosen, pe tema volumului „Wilderness Warrior“ al lui Douglas Brinkley, Gail Collins, cu o discuţie despre două noi cărţi despre Woodstock, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“.

PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

SELECŢIUNI: Fragmente din „The Wilderness Warrior“, de Douglas Brinkley, „In the Kitchen“, de Monica Ali, şi din alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

3

Rumsfeld depunând mărturie în faţa subcomisiei Senatului pentru alocarea fondurilor de apărare, în mai 2004.

Ascensiunea şi căderea lui Donald Rumsfeld Studiul carierei unui complotist birocratic de frunte.

DE CHRISTOPHER CALDWELL

Î

NAINTEA consultărilor din ajunul războiului din Irak, scrie Bradley Graham, secretarul apărării Donald Rumsfeld stătea de vorbă cu secretarul de stat Colin Powell. „Vorbea despre ceva ce ştia că era un punct sensibil pentru Colin. Putea fi legat de drepturile de vot sau despre imigrare, ori educaţie sau avort“, îşi amintea un participant. „Iar Colin, care e de obicei un om calm, îşi pierdea controlul. Şi mă gândeam: Ah, Rumsfeld se joacă cu mintea lui.

Atunci am hotărât că era un om foarte periculos“.

By His Own Rules (Prin propriile lui reguli) a lui Graham e mai puţin o biografie a

BY HIS OWN RULES

The Ambitions, Successes, and Ultimate Failures of Donald Rumsfeld de Bradley Graham Ilustrat. 803 pag. PublicAffairs. 35 $ lui Rumsfeld cât un studiu despre Rumsfeld ca arhetip de la Washington: maşinistul, omul din interior, complotistul birocratic.

Acoperă viaţa lui Rumsfeld începând cu copilăria – pasiunea pentru wrestling şi squash, atitudinea faţă de bani, căsătoria – însă doar superficial. În centrul cărţii se află comportamentul lui Rumsfeld în şedinţele comitetelor şi în camerele de consiliu, punând accentul pe luptele ce au marcat deteriorarea treptată a războiului din Irak.

Titlul este la propriu. Rumsfeld este unul dintre acei conducători cărora le plac listele, aforismele şi regulile banale. Graham, vechi corespondent al Washington Post, identifică stilul de conducere al lui Rumsfeld în iniţiativele, regulile, directivele şi memorandumurile pe care Rumsfeld le-a trimis într-o asemenea abundenţă încât angajaţii Pentagonului au început să le spună „fulgi de zăpadă“.

Rezultatul e o carte prea lungă, dar cu autoritate şi raţională, mai ales în privinţa întrebărilor legate de identificarea responsabilităţii

Christopher Caldwell este autor al „Reflections on the Revolution in Europe: Immigration, Islam and the West“.

FOTOGRAFII DE STEPHEN CROWLEY/THE NEW YORK TIMES

pentru deciziile luate în războiul din Irak.

Ales ca membru al Congresului în 1962, la vârsta de 30 de ani, Rumsfeld, scrie Graham, a fost un reformator care „nu s-a întâlnit niciodată cu o organizaţie pe care să nu vrea s-o schimbe“. A co-iniţiat ceea ce avea să devină Legea libertăţii informaţiei şi a luptat constant pentru legislaţia privind drepturile civile. Era un preferat al acestui ziar şi atât de sceptic în legătură cu războiul din Vietnam încât atunci când Henry Kissinger îi întâlnea pe Rumsfeld şi pe soţia sa afişa ironic semnul păcii. Rumsfeld avea de asemenea ceea ce Graham numeşte „o trăsătură morală puternică“. În timp ce a condus Pentagonul, a refuzat din motive etice să se întâlnească cu directori ai industriei de armament. Şi Rumsfeld rezolva lucrurile. Şefii îl iubeau mai mult decât subordonaţii. Avea „multă energie şi zel şi puţină afectare şi complimente“. Richard Nixon l-a pus la conducerea Biroului penrtu dezvoltare economică, pe atunci controlând salariile şi preţurile, şi l-a făcut ambasador la NATO. Sub Gerald Ford a devenit şef de cabinet la Casa Albă, iar apoi secretarul apărării, cel mai tânăr din istorie.

(Mai târziu avea să devină cel mai bătrân.) Şi-a păstrat încrederea lui Ford scoţându-şi din joc în acelaşi timp rivalii, pe Kissinger şi pe vicepreşedintele Nelson Rockefeller.

Asemenea talente i-au folosit foarte bine ca director executiv al companiei de medicamente G. D. Searle, unde a transformat o pierdere de 28 de milioane $ într-un profit de 72 de milioane $, introducând pe piaţă aspartamul; a obţinut rezultate similare la începutul anilor 1990, ca CEO al General Instrument Corporation, un pionier al televiziunii de înaltă definiţie ce avea nevoie de o audiere pozitivă din partea Comisiei Federale de Comunicaţii.

Capacitatea lui Rumsfeld de a influenţa Congresul şi organismele de reglementare l-a ajutat în afaceri. Până la sfârşitul anilor 1990, avea o avere cuprinsă între 50 şi 210 milioane $.

Dar era mai mult decât un specialist consacrat în lobby. Strângea cu meticulozitate şi răbdare informaţia şi nu putea fi intimidat să acţioneze înainte de a o stăpâni. Şi nu şi-a pierdut niciodată nemiloasa punere sub semnul întrebării a structurilor păstrate prin simpla inerţie. În calitate de candidat, George W. Bush ceruse o echipă care să fie „agilă, letală, rapid de

desfăşurat şi care să necesite un suport logistic minim“. Rumsfeld părea ideal pentru această sarcină. „N-am fost niciodată într-o companie în care să nu pot economisi 15%“, spunea el în 2001. Fascinaţia lui Rumsfeld şi tragedia sa e că ocupaţia din Irak a fost aproape distrusă de genul de greşeli pentru diagnosticarea cărora îşi dedicase cariera. Până la momentul demisiei lui Rumsfeld, a doua zi după ce republicanii erau zdrobiţi în alegerile parţiale din 2006, Statele Unite se aflau pe punctul de a fi înfrânte categoric. Înlocuirea strategiei sale cu cea a aşa-numitei suplimentări de trupe a stabilizat în mare măsură Irakul.

Î

N viziunea lui Graham, Rumsfeld e înfumurat şi categoric, dar uneori eficient şi cumpănit. Rumsfeld a fost pe bună dreptate sceptic în privinţa ambiţiosului exilat irakian Ahmad Chalabi, care, câştigând încrederea altor strategi de război americani, le-a furnizat o foarte inexactă imagine a situaţiei din Irak. Planul lui Rumsfeld de invadare a Irakului era excelent, „o înaintare treptată în concordanţă cu ce Rumsfeld descoperise a fi inactiv“, iar forţele americane au cucerit Bagdadul în 21 de zile.

Opinia lui Graham despre rolul lui Rumsfeld în abuzurile asupra prizonierilor e nuanţată.

Rumsfeld se îndoia că Departamentul Apărării ar trebui să se ocupe de la bun început de interogarea suspecţilor de terorism. A autorizat tehnici dure de interogare la Guantánamo în decembrie 2002, cu o observaţie impertinentă despre obligarea deţinuţilor de a sta în picioare pe perioade lungi de timp („Eu stau în picioare 8-10 ore pe zi“), dar le-a revocat în următoarea lună. Cu toate acestea, o comisie a Pentagonului condusă de fostul secretar al apărării James Schlesinger l-a învinuit ulterior pe Rumsfeld pentru felul în care tehnicile pe care le aprobase iniţial în mediul controlat din Guantánamo „au migrat în Afganistan şi Irak, unde nu au fost nici limitate, nici securizate“.

Graham pare să fie de acord cu acest verdict.

După o carieră plină de victorii, Rumsfeld, în timpul celei de-a doua perioade ca secretar al apărării, a reuşit cumva să scoată foarte puţin de la oamenii din jurul său. Legea GoldwaterNichols din 1986 formalizase rolul directorului Joint Chiefs of Staff1 într-un fel pe care Instituţie formată din lideri militari care consiliază guvernul civil al SUA (n. tr.).

1

Rumsfeld îl considera o încălcare a controlului civil asupra armatei. În lunile următoare, s-a certat atât cu preşedintele Joint Chiefs, Hugh Shelton, cât şi cu şeful armatei, Eric Shinseki.

Un amiral de trei stele i-a spus lui Graham că ar fi fost inutil să-ţi exprimi îndoielile într-un astfel de climat „de intimidare, negativ“.

Rumsfeld a fost acuzat de ţinerea forţelor din Irak la un nivel anormal de redus ca modalitate de a arăta cât de eficient putea opera o armată reformată. Graham priveşte acest lucru doar ca pe o parte a realităţii.

E adevărat că, în timpul invaziei, Rumsfeld a căutat constant modalităţi de „deviere“ a unităţilor dacă Irakul avea să cadă mai repede decât era aşteptat. Dar, până în 2005, a început să se gândească serios la cât de mulţi soldaţi erau necesari pentru a lupta cu o insurgenţă. A ajuns la concluziile greşite.

Sunt puţine lucruri despre David Petraeus în această carte, dar sunt multe despre generalul de armată în rezervă Jack Keane, care a contribuit la dezvoltarea planului de suplimentare a trupelor. Statele Unite aveau o „strategie de război scurt“, i s-a plâns Keane lui Rumsfeld în septembrie 2006. „Nicăieri în aceasta nu e un plan de înfrângere de către noi a insurgenţei“.

Schimbarea cursului, explica el, ar necesita până la 28.000 de noi soldaţi. Keane l-a descris pe Rumsfeld ca fiind şocat la aflarea veştii, „ca şi cum ar fi auzit-o pentru prima dată“. Forţele americane, a reieşit mai apoi, erau un pic prea flexibile. Erau configurate în aşa fel încât puteau evacua şi pleca oricând, iar acest lucru n-a fost folosit în privinţa insurgenţilor sau a celor care îşi alegeau o tabără. În această lumină, Rumsfeld nu e doar un arhetip al sistemului politic american, ci unul distinct american, genul de persoană în care un scepticism sănătos pentru o practică existentă se transformă în dispreţ pentru aceasta. Filozofia sa e cea a bărbatului în costum gri2 din sala de şedinţe, dar e şi cea a vagabondului din vagonul de marfă: Nu mă întreba nimic. Ambele tipuri nu reuşesc să vadă că „agilitatea“ şi „inovaţia“ pot fi, în anumite contexte, sinonime cu frivolitatea şi lipsa de angajament sau că, urmărită excesiv, flexibih litatea poate deveni o dogmă în sine.

2 The Man in the Gray Flannel Suit, roman de Sloan Wilson, despre căutarea unui scop în America, în lumea dominată de interese financiare.

5

Trei zile de august Două noi cărţi despre Woodstock.

DE GAIL COLLINS ESTIVALUL de la Woodstock („Trei zile de pace şi muzică“) este celebrat de 40 de ani ca un moment istoric al culturii americane, deşi nu am reuşit niciodată să ne hotărâm de ce. Uneori singurul argument pare a fi acela că nu s-a petrecut nici un eveniment groaznic acolo. „A fost unic în sensul că acolo s-au aflat 500.000 de oameni care nu s-au înjunghiat în timpul unui concert, iar asta nu

F

BACK TO THE GARDEN

The Story of Woodstock de Pete Fornatale Ediţie ilustrată. 303 pag. Touchstone/ Simon & Schuster. 24.99 $ THE ROAD TO WOODSTOCK

de Michael Lang şi Holly George-Warren.

Ediţie ilustrată. 304 pag. Ecco/ HarperCollins Publishers. 29.99 $ se mai întâmplase până atunci“, spunea Grace Slick, care a cântat acolo alături de Jefferson Airplane. „Nimeni nu a omorât pe nimeni, nimeni nu a violat pe nimeni, nimeni nu a împuşcat pe cineva. În istoria umanităţii, cred că e singurul grup de oameni de o asemenea dimensiune în care astfel de lucruri nu s-au petrecut“, spunea David Crosby, din formaţia Crosby, Stills and Nash.

Aici vine momentul în care luăm o pauză pentru a contempla opinia pesimistă asupra umanităţii în general şi a admiratorilor lor în special pe care o profesau muzicienii americani de pe la 1969.

Gail Collins contribuie la pagina de opinii a The Times.

Cea mai recentă carte a sa, „When Everything Changed: The Amazing Journey of American Women From 1960 to the Present“, va apărea în octombrie.

6

Pentru a aprecia cu adevărat Woodstock-ul, trebuie să înţelegem că acesta a fost, în multe privinţe, incredibil de nereuşit – concertul de rock din mijlocul pustietăţii care a atras atât de mulţi tineri admiratori încât aceştia au constituit o naţiune de sine stătătoare, înconjurată de un inel de trafic blocat. Vremea a fost groaznică. Cozile de la chioşcuri erau interminabile. Duhoarea de la toaletele portabile era înfiorătoare. „Era cea mai oribilă putoare pe care am simţit-o în viaţa mea“, spunea o femeie. „Iar o dată ce mi-am terminat treaba acolo, a trebuit pur şi simplu să fac o plimbare pentru a-mi reveni, pentru că simţeam că nu mai am mult şi leşin“. Şi totuşi toată lumea părea fericită. Pete Fornatale, în Back to the Garden (Întoarcerea la pajişti) ne relatează opiniile lui Slick şi Crosby, dar şi cea a lui Ravi Shankar, care spunea despre enormul public: „Burniţa şi era groaznic de frig, dar ei erau atât de fericiţi acolo în noroi; normal că toţi erau drogaţi, dar se bucurau împreună de eveniment. Mi-au amintit de bivolii de apă din India, scufundaţi în nămol“.

Asta nu e tocmai cea mai flatantă descriere a acelora dintre noi care au fost acolo, dar plasează evenimentul într-o perspectivă mai adecvată. Woodstock a fost unic nu din cauză că 400.000 de oameni – cam o sută de mii în plus sau în minus – s-au abţinut de la crimă, viol şi tâlhărie. Ideea este că s-au purtat foarte frumos unul cu altul în condiţii extreme. Şi-au împărţit mâncarea – sau drogurile, care păreau să fie mult mai abundente. Pe întuneric, când se îndreptau spre corturile lor în mijlocul aglomeraţiei, s-au abţinut de la înghionteli şi îmbrânceli, iar aproape fiecare adult pe care l-au întâlnit declară că erau de o politeţe remarcabilă. „Conform standardelor adulţilor, evenimentul a fost un dezastru evident, o răsturnare revoltătoare a tuturor obiceiurilor încetăţenite“, declama un editorial din The New York Times. „Şi totuşi, comportamentul tinerilor le-a câştigat admiraţia şefului poliţiei din Monticello, ca fiind «cel mai curtenitor, respectuos şi bine-simţit grup de tineri» cu care a avut vreodată de-a face“. Acesta era al doilea verdict al paginii editoriale despre Woodstock. În ziua anterioară, într-un articol intitulat „Coşmar pe dealurile Catskills“, ziarul denunţa „tinerii înnebuniţi“ care s-au îmbulzit la concert şi voia să afle „ce fel de cultură e aceea care produce un dezastru de asemenea dimensiuni?“. În epocă acest gen de revizionism a fost foarte răspândit.

În vara lui 1969, încă mai era mult până la apariţia celularului şi a laptopului. Cu excepţia câtorva telefoane publice ultrasolicitate, puştii de la concert erau total deconectaţi de lumea exterioară. O naţiune întreagă de părinţi îngrijoraţi a privit elicopterele zburând deaspura unor interminabile şiruri de maşini abandonate şi a ascultat ştiri despre doctori care tratau cazurile de supradoză pe bandă rulantă. Pe perioada desfăşurării concertului, tot restul ţării se aştepta la tot ce e mai rău.

(Propria mea mamă, acum de 85 de ani, a obliterat practic orice amintire neplăcută despre istoria familiei, dar încă nu m-a iertat pentru că l-am luat cu mine la Woodstock pe fratele meu de 19 ani, în timp ce ea şi-a petrecut weekend-ul aşteptând o ştire înfiorătoare despre moartea lui.) De-abia după ce muzica a încetat, luni dimineaţa, iar ultimul dintre adolescenţi a ajuns în sfârşit acasă, a început să se formeze opinia comună că, până la urmă, toată afacerea a fost destul de reuşită.

M

ICHAEL Lang, unul din cei patru organizatori ai Woodstock-ului, alături de Fornatale, un crainic radio din New York cu experienţă, au scris fiecare câte o carte despre festival pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a acestuia. Fornatale se preocupă mai mult de muzică, oferind poveşti din culise despre multe dintre formaţiile prezente şi analize despre cei care şi-au întrerupt prestaţia (Sly Stone, Joe Cocker) şi cei care au cântat sub aşteptări (Janis Joplin, Grateful Dead). Lang, care a scris The Road to Woodstock (Drumul către Woodstock) în colaborare cu Holly George-Warren, prezintă mult mai multe detalii despre cum s-a realizat şi menţinut întreaga punere în scenă. El este autorul care vorbeşte cu mai multă autoritate, deşi scrierea lui Fronatale e ceva mai însufleţită.

Cărţile sunt remarcabil de asemănătoare ca structură, bazându-se în principal pe amintirile altor persoane care au participat la festival, adunate de autori prin interviuri sau din lucrări publicate anterior. Mulţi dintre aceşti martori oculari apar în ambele cărţi – chiar şi Lang apare în volumul lui Fornatale. Fiecare dintre cele două cărţi conţine celebra poveste a alungării festivalului, mai întâi din Woodstock către un parc industrial abandonat din Wallkill şi apoi, ca refugiu de ultim moment, la o fermă de vaci din decrepitul oraş Bethel din Catskill; proprietarul fermei, Max Yasgur, un republican de 49 de ani suferind de inimă, a devenit un erou anti-cultural.

Există apoi o serie de descrieri ale muzicienilor fascinaţi de cum era să zbori pe deasupra imensei mulţimi în elicopterele care duceau şi aduceau oamenii importanţi în locul acţiunii. De departe, favorita mea este cea a lui David Crosby: „Ca locul de campare a armatei macedoniene pe dealurile Greciei!“.

Cel mai mare pericol nu a fost criminalitatea, ci meteorologia, care a oferit o ploaie atât de abundentă încât organizatorii se temeau că apa se va infiltra până la cablurile de curent îngropate sub picioarele mulţimii. John Roberts, principalul finanţator, spunea ulterior că fusese îngrozit de perspectiva unei electrocutări în masă şi că se hotărâse, dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, să se sinucidă mai degrabă decât să îndure remuşcările o viaţă întreagă. Totodată, vântul era atât de puternic încât producătorul-şef era îngrijorat că stâlpii de lumină fie vor cădea, fie îşi vor scăpa peste mulţime încărcătura masivă de reflectoare.

Roberts, un tânăr înstărit de 24 de ani, a fost cel care a decis continuarea festivalului după ce a devenit evident că mulţimile blocaseră complet casele de bilete, iar gardurile înconjurătoare fuseseră dărâmate, transformând marea afacere a organizatorilor într-un concert gratuit. Tot el a fost cel care l-a convins pe guvernatorul Nelson Rockefeller să nu trimită Garda Naţională pentru a anula concertul. Roberts şi-a petrecut tot weekend-ul închis în biroul managerial al concertului, încercând să menţină operaţiunile pe linia de plutire şi adunând bani grei pentru formaţii ai căror impresari refuzaseră să le lase să cânte dacă nu erau plătiţi în avans – l-a convins pe un bancher local să deschidă seiful în toiul nopţii pentru ca The Who să fie convinşi să cânte. Drept urmare, Roberts nu a

FOTOGRAFIE DIN ARHIVA THREE LIONS/GETTY IMAGES

WOODSTOCK: Three Days That Rocked the World

Ediţie îngrijită de Mike Evans şi Paul Kingsbury, ilustrată, 288 pag. Sterling. 25 $ O rememorare a Woodstock-ului prin eseuri, interviuri şi fotografii. Deasupra, mizeria rămasă în urma festivalului. „Sacii de dormit le erau plini de noroi şi nici nu-i mai puteau ridica“. Între 30.000 şi 80.000 de saci au fost abandonaţi. apucat să vadă nimic de la concert. Acest lucru mi s-a părut atât nedrept, cât şi trist, până ce i-am citit necrologul (a murit de cancer la 56 de ani) şi am aflat că gusturile sale muzicale înclinau mai degrabă spre Gershwin.

Printre figurile semi-eroice ale acestor cărţi se mai numără şi membrii comunităţii Hog Farm, de pe coasta de vest, care trăiau în localitatea lor după precepte comuniste şi s-au dovedit buni la toate, de la măturători la bucătari, şi care au asigurat într-o anumită măsură ordinea, după ce departamentul de poliţie din New York le-a interzis propriilor agenţi să mai facă ture de noapte ca forţe de securitate la concert.

Richie Havens a salvat prima zi, acceptând să cânte în deschiderea concertului, întrucât aproape toţi ceilalţi muzicieni erau blocaţi în trafic. Cum următoarea formaţie tot întârzia să apară, a sfârşit prin a cânta mai mult de două ore şi jumătate. Atunci când a apărut din nou nevoia urgentă a unei prezenţe pe scenă, organizatorii l-au convins pe Country Joe McDonald să cânte – fără formaţia sa şi fără propria chitară.

Prestaţia lui McDonald a durat o oră, iar puţin mai târziu a apărut John Sebastian, care nu era în program şi mai avea şi dezavantajul suplimentar de a fi proaspăt drogat cu LSD. „Aş dori să vă cânt un cântec“, a bălmăjit Sebastian. „De fapt, aş vrea să-l dedic lui... e vorba de o scorpie, nu prea

FOTOGRAFIE DE HENRY DILTZ/MORRISON HOTEL GALLERY

ştiu cum o cheamă, dar îmi amintesc că Chip a zis că, ha, a zis că, ha, doamna lui taman a născut. Iar asta m-a făcut să mă gândesc, Maamă! Aici chiar e un oraş întreg! Dar cântecul ăsta e pentru tine şi doamna ta, prietene. Şi, ha! Uha! Copilul ăla o să fie un ciudat!“.

Ai crede că proaspăta mamă ar fi primit cel puţin o frumoasă sumă de bani, dar pe atunci mişcarea feministă nu era încă la apogeu.

Atât Lang cât şi Fornatale încearcă să explice ce a însemnat Woodstock-ul, pe lângă lipsa violenţei, dar nici unul dintre ei nu prea spune altceva decât platitudini. „Woodstock a fost un moment de predare a ştafetei către generaţia următoare“, spune Fornatale. De asemenea, citează şi o declaraţie a lui Abbie Hoffman de la procesul celor opt din Chicago1, în care încearcă să convingă judecătorul că este un cetăţean al „naţiunii Woodstock“. Hoffman o defineşte ca pe „o naţiune de tineri alienaţi... devotaţi cooperării şi nu competiţiei, ideii că oamenii ar trebui să apeleze la mijloace de schimb mai valoroase decât proprietatea sau banul“.

Ei bine, asta nu prea le-a reuşit, iar Hoffman însuşi nu a planat ca un vultur la Woodstock. Ambele cărţi conţin câte o relatare despre momentul în care a urcat pe scenă 1

Proces intentat agitatorilor din timpul revoltelor din Chicago din 1968 (n.tr.).

în timpul concertului The Who şi a încercat să mobilizeze mulţimea în favoarea „prizonierului politic“ John Sinclair.

Pete Townshend l-a lovit pe Hoffman în cap cu o chitară, iar acesta a fugit în culise şi nici nu a mai apărut vreodată.

Lang spune că întregul weekend a fost „un test pentru a vedea dacă oamenii din generaţia noastră chiar credeau unul în celălalt şi în lumea pe care se luptau să o creeze. Cum ne-am fi descurcat dacă eram la cârma ţării?“. La Woodstock – al cărui secret peren ar putea fi acela că buna purtare a trebuit să dureze doar trei zile – Lang şi fanii s-au descurcat grozav, cu un pic de ajutor de la prieteni. Organizatorii au ţinut mulţimea mereu în priză, prelungind ultima noapte de muzică până la mijlocul dimineţii de luni, pentru a se asigura că zecile de mii de spectatori rămaşi nu încearcă să plece toţi deodată pe întuneric. Când s-a terminat mâncarea, au adus cu elicopterul donaţiile din oraşele apropiate şi cei de la Hog Farm au distribuit tuturor pahare de plastic cu cereale. „Ceea ce îmi doresc este micul dejun la pat pentru 400.000 de oameni“, a strigat conducătorul comunei, Wavy Gravy. Nu foarte pregătiţii distribuitori de alimente îşi epuizaseră rezervele rapid, iar două din chioşcurile lor fuseseră incendiate de clienţii înfuriaţi de preţurile exagerate – un moment care sugerează că până şi cel mai pacifist eveniment din h istoria muzicală a Americii îşi avea limitele sale.

7

Naturalist Continuare din pagina 1

în perspectiva miilor de ani, care erau argumentele magnaţilor mineritului, vânătorilor de păsări, afaceriştilor locali şi diferiţilor congresmeni? Din momentul în care a devenit preşedinte în 1901 şi până la sfârşitul mandatelor sale, acum o sută de ani, Roosevelt a salvat peste 95 de milioane de hectare din mediul natural american.

Cum a ajuns un copil născut la oraş şi crescut în puf să devină unul dintre reperele mişcării de conservare a mediului din America?

Acesta este subiectul masivei cărţi scrise de Douglas Brinkley, The Wilderness Warrior: Theodore Roosevelt and the Crusade for America (Războinicul sălbăticiei: Theodore Roosevelt şi cruciada sa pentru America), o sursă de inspiraţie şi de divertisment în acelaşi timp. Subtitlul este grăitor – cruciada

crustacee cubaneze: „Spre deosebire de specia de crabi din Maine, aceşti crabi roşii n-au fost prea buni la gust; dintr-o perspectivă culinară, erau neplăcuţi“.

Cartea dansează cu ideile, uneori fără să le exploreze. Brinkley face adesea referiri la darwinismul lui Roosevelt. Acesta se considera, cu siguranţă, un discipol al lui Darwin, dar Brinkley foloseşte câteodată darwinismul ca sinonim pentru ecologism, de parcă a recunoaşte interconectivitatea dintre fiinţele umane şi animale este totuna cu a ajunge la concluzia că ambele trebuie salvate împreună. Puţin explorat este caracterul specific american al darwinismului lui Roosevelt, care îmbină credinţa în selecţie naturală cu intuiţia faptului că Dumnezeu a creat lumea şi că oamenii – în special americanii – sunt un fel de administratori ai ei.

Brinkley îl citează pe Roosevelt care scria în anul anterior morţii sale: „Slavă cerului că am îngenuncheat în faţa lui Darwin şi Huxley!“ Roosevelt nu era ironic: chiar putea să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru Darwin. Aşa cum putea să fie vânător şi ecologist în aceleaşi timp; într-adevăr, cele două activităţi se sprijineau una pe cealaltă.

Pentru Roosevelt, pădurile şi păsările sunt esenţiale pentru supravieţuirea Americii ca putere morală şi militară. pentru America, nu pentru „America sălbatică“ – pentru că Roosevelt credea că pădurile vii şi cele pietrificate, speciile protejate de păsări şi cele de bivoli sunt esenţiale pentru supravieţuirea ţării ca putere morală şi militară.

La fel ca în cazul altor eforturi de conservare a mediului, totul a început cu păsările.

Pe când avea 12 ani, băiatul miop pe nume Theodore Roosevelt a primit o pereche de ochelari şi a descoperit frumuseţea şi diversitatea avifaunei. El a învăţat taxidermia de la un bărbat care călătorise împreună cu John James Audubon şi, astfel, a ajuns să simtă o legătură personală cu marele naturalist-artist. Deşi a crescut în Manhattan, departe de Despre originea speciilor şi Războiul Civil şi deşi avea numai 32 de ani când şeful recensământului Statelor Unite din 1890 a anunţat că nu mai există aşa-zisa regiune de frontieră, Roosevelt simţea o nostalgie profundă faţă de epoca vânătorilor-exploratori pentru care ştiinţa, scopul divin şi construirea naţiunii constituiau un tot.

Roosevelt a hotărât de timpuriu să devină naturalist. Tatăl său era unul dintre fondatorii Muzeului American de Istorie Naturală şi, de asemenea, un susţinător al activistului pentru drepturile animalelor Henry Bergh, excentricul creator al A.S.P.C.A. Volumul lui Brinkley abundă în portrete ale unor personaje importante, dar neglijate până acum, care au influenţat viziunea lui Roosevelt asupra conservării mediului, de la autorul de cărţi pentru copii Capt. Mayne Reid, popular pe vremuri, care îşi condimenta aventurile în natură cu denumirile în latină ale plantelor şi animalelor, până la excentricul unchi al lui Roosevelt, Robert B. Roosevelt, un iubitor de

Jonathan Rosen este directorul editorial al Nextbook. Cel mai recent volum al său se numeşte „The Life of the Skies: Birding at the End of Nature“.

8

AR această carte are o energie demnă de Roosevelt. Are inima mare, este plină de vitalitatea subiectului său şi transmite o dragoste neîndoielnică faţă de peisajele pe care le descrie. La fel ca în viaţa lui Roosevelt, personalitatea cucereşte totul – de neuitat din carte este imaginea lui Roosevelt, în 1903, aşezându-şi cortul în troienele din Yosemite, alături de John Muir. Acesta a dat foc unui pin uscat care s-a aprins ca o torţă gigantică, iar cei doi au dansat în faţa lui (Mai târziu Roosevelt avea să fie de acord să pună Valea Yosemite şi Mariposa Grove sub control federal, aşa cum dorise Muir).

Era o epocă mai uşoară pentru ecologişti.

Roosevelt vorbea despre elanul cel măreţ şi despre destinul manifest – discursul lui nu seamănă deloc cu cel al oamenilor de ştiinţă de azi, cu modelele lor complexe ale schimbărilor climatice, realizate pe calculator. A salva arbori Redwood este una, a-ţi umfla cum trebuie cauciucurile, alta. Roosevelt a făcut din conservarea mediului ambiant un scop vital, aproape violent. Se potrivea cu ideea de masculinitate, curaj şi patriotism.

Era populat cu animale ca o carte pentru copii. Era ştiinţific şi totuşi îmbibat de o semnificaţie religioasă clară. Patrician, dar şi pe placul poporului. Global, dar şi animat de o fervoare patriotardă. Era agreabil.

E dificil de evaluat utilitatea lui Roosevelt ca model politic (criticii lui au adesea dreptate: Mark Twain, care îl plăcea pe Roosevelt, avea sentimentul că era gata să „dea Constituţia la o parte de fiecare dată când îi stătea în cale“). Cartea aceasta demonstrează însă că inspiraţia, viziunea şi curajul lui erau la fel de rare în urmă cu un secol ca şi acum şi că fără ele, ţara ar fi mai urâtă şi mai săracă. Dar mai presus de toate, cartea ne aminteşte un element-cheie al mişcării de conservare a mediului, adesea trecut cu veh derea: nu poţi salva ceea ce nu iubeşti.

D Roosevelt cu ecologistul John Muir la Glacier Point, Yosemite, 1906. peşti, un ihtiolog-pionier, un militant împotriva pescuitului intensiv şi un afemeiat care dăruia cuceririlor sale mănuşi verzi (ceea ce dă un nou înţeles ideii de a fi verde).

Toată viaţa, Roosevelt i-a cultivat şi a învăţat de la naturalişti şi e minunat să vezi că sunt omagiaţi în carte John Burroughs, Frank Chapman şi George Bird Grinnell.

Ei l-au călăuzit spre locuri care aveau nevoie să fie salvate, ei au vânat şi au campat împreună cu el, ei l-au făcut să se simtă membru al unei frăţii a naturaliştilor care s-a dezvoltat în mod organic într-o frăţie a militanţilor pentru conservarea mediului.

Un punct de cotitură în viaţa lui Roosevelt, povestit aici cu emoţie, a fost deplasarea în regiunea Dakota Badlands, în 1883, pentru a vâna bizoni, deja rari la acea dată. După moartea soţiei lui în decursul anului următor, el s-a retras în Badlands pentru a se vindeca spiritual şi a se dezvolta fizic, dedicându-se muncii la fermă, vânătorii şi scrisului. Într-un fel, Badlands l-a salvat, iar eforturile perseverente ale lui Roosevelt, vizibile în anii următori, de a proteja cât mai mult din Vestul american – readucând bizonii în Oklahoma, declarând Devils Tower (Wyoming) monument naţional – au reprezentat şi o modalitate de a-şi răsplăti binefăcătorul.

La momentul preluării preşedinţiei Statelor Unite, după asasinarea lui McKinley în 1901, Roosevelt era deja hotărât asupra unor demersuri de protejare a mediului. A creat Sistemul Naţional de Rezervaţii Naturale şi a transformat Regia Pădurilor din Statele Unite şi Studiul Biologic în agenţi energici şi progresişti ai protejării speciilor şi habitatelor. Hărţile de la finalul cărţii, ilustrând pădurile naţionale, rezervaţiile federale de păsări, precum şi parcurile şi monumentele naţionale pe care Roosevelt le-a creat sau le-a extins, reprezintă o mărturie elocventă a reuşitelor sale, deşi Brinkley abordează şi eşecurile preşedintelui, provocate adesea de proiectele de „revendicare“ din Vest. Roosevelt nu a reuşit să protejeze frumoasa vale Hetch Hetchy din interiorul Parcului Naţional Yosemite, care a fost inundată pentru a deveni o sursă de apă şi energie hidroelectrică a oraşului San Francisco. În ciuda radicalismului său, Roosevelt era un om pragmatic, care credea în conservare şi dezvoltare, o ecuaţie dificilă atunci ca şi acum.

Brinkley, profesor de istorie la Rice University, a desfăşurat o enormă muncă de documentare, dar amploarea enciclopedică şi repetiţia afectează uneori fluiditatea naraţiunii, iar o carte de 940 de pagini nu are nevoie de propoziţii ca aceasta, despre

FOTOGRAFIE MPI/GETTY IMAGES

Tinerii filozofi Un profesor de psihologie sugerează că adulţii au multe de învăţat din gândirea copiilor. copiilor mici filozofi înnăscuţi. Matthews a ilustrat cât de mult curiozitatea lor intelectuală are în comun cu frământările aparent fără ţintă ale specialiştilor – astfel zugrăvind filozofia adulţilor ca o formă de dezvoltare stopată. Afirmaţia surprinzătoare a lui Gopnik despre importanţa copiilor pentru filozofie nu e că pun aceleaşi întrebări ca profesorii adulţi (în realitate, ea nu menţionează opera lui Matthews), ci că a reflecta asupra copiilor poate cumva furniza răspunsurile căutate de profesori.

DE ANTHONY GOTTLIEB

Î

NTOTDEAUNA e plăcut să auzi o nouă interpretare a unei glume vechi. În „Duck Soup“ al fraţilor Marx, lui Rufus T. Firefly, jucat de Groucho, îi este înmânat raportul trezoreriei guvernului din Freedonia: „Ei bine, un copil de patru ani ar putea să înţeleagă raportul ăsta. Fugi afară şi găseşte-mi un copil de 4 ani – nu pot să pricep nimic din el“. Alison Gopnik, profesor de psihologie la Universitatea California, Berkeley, s-a dus afară şi a

C

THE PHILOSOPHICAL BABY

What Children’s Minds Tell Us About Truth, Love, and the Meaning of Life de Alison Gopnik 288 pag. Farrar, Straus & Giroux. 25 $

găsit mulţi copii de 4 ani. În noua ei carte, anunţă că ei sunt, în anumite privinţe, „mai inteligenţi, mai plini de imaginaţie, mai plini de afecţiune şi chiar mai conştienţi decât adulţii“.

Gopnik nu merge atât de departe încât să propună să-l concediem pe Timothy Geithner şi să mărşăluim cu un grup de preşcolari pentru a rezolva criza creditelor. Însă face sugestia îndrăzneaţă de a ne gândi la copiii mici pentru a pune într-o lumină nouă străvechile probleme filozofice.

Indiferent dacă asta este sau nu adevărat, relatarea ei privind ceea ce are de spus ştiinţa din ultimele decenii despre minţile copiilor ne spune o poveste fascinantă despre cum am devenit adulţii din prezent.

Prima copilărie e atât intimă, cât şi misterioasă. Toţi am fost copii odată şi majoritatea adulţilor au petrecut destul timp vorbind cu copiii mici. Dar pur şi simplu nu ne putem aminti cum era să ai mai puţin de 5 sau 6 ani, iar conversaţia dintre un adult şi un copil preşcolar e departe de un dialog de pe poziţii egale. Dezvoltarea noastră mentală este, susţine Gopnik, mai mult o metamorfoză decât un proces gradual de creştere, astfel că noi, fluturii, ne putem lăuda cu prea puţină înţelegere pentru omizile din cărucioarele pentru copii.

Pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat în minţile lor, avem nevoie de ştiinţa adulţilor, sub forma experimentelor concepute cu abilitate şi executate riguros – suplimentate, acolo unde e posibil, cu examene cerebrale prin rezonanţă magnetică.

Mulţumită unei asemenea munci, se pare că putem acum trece peste unele idei amăgitoare sau false despre copilărie moştenite de la Sigmund Freud şi Jean Piaget, pionierul psihologiei dezvoltării intelectului. De exemplu, copiii mici, susţineau ei, nu pot face deosebirea între adevăr şi închipuire – un verdict cu care este mult prea uşor să fii de acord când tocAnthony Gottlieb este autor al „The Dream of Reason: A History of Philosophy From the Greeks to the Renaissance“.

ILUSTRAŢIE DE LUTZ WIDMAIER

mai ai fost informat de un supererou de-o şchioapă cu o pelerină că în coşul de rufe se află un dinozaur care scuipă flăcări.

Dar se pare că până şi cei de 2 şi 3 ani se pricep destul de bine să deosebească amăgirea de realitate. Experimentele descrise de Gopnik sunt destul de convingătoare în această privinţă (deşi, aici şi în alte părţi din carte, ar fi fost interesant să auzim mai mult despre cum anume au reuşit Freud şi Piaget să se înşele atât de tare).

Când copiii se joacă, ştiu că doar se joacă. Însă joaca e o treabă foarte serioasă, aşa cum recunoştea Montaigne: fără luxul unei perioade foarte lungi de dependenţă de adulţi, în care ne putem permite să explorăm lumea prin fantezii neîncătuşate, n-am învăţa niciodată cum să fim cele mai informate şi mai puternice creaturi de pe planetă. O temă recurentă a lui Gopnik este ideea că imersiunea ludică în lumi ipotetice liber invocate e ceea ce ne învaţă cum să o înţelegem pe cea reală. Ea descrie, de exemplu, cum înţelegerea copiilor mici faţă de situaţiile „ipotetice“ le dă posibilitatea să calculeze probabilităţile modalităţilor de acţiune alternative. Discută de asemenea şi despre prietenii invizibili – cel mai adesea găsiţi în imaginaţia copiilor între 2 şi 6 ani – care se pare că-i ajută pe cei mici să înveţe cum să interpreteze acţiunile altora.

Copiii care au prieteni imaginari tind să se descurce mai bine la anticiparea gânduri-

lor şi sentimentelor oamenilor reali. Copiii autişti aproape niciodată nu-şi creează prieteni imaginari, nici nu se angajează în vreun fel de joc imaginar.

Se obişnuia să se afirme că copiii mici nu sunt doar iraţionali, ci şi imorali şi egoişti.

Din nou, se poate să li se fi făcut o nedreptate. Noţiunea potrivit căreia ideile morale se dezvoltă doar în adolescenţă – cum Piaget, cel puţin, susţinea – pare să fie greşită.

Chiar şi copiii de 2 ani pot înţelege diferenţa dintre regulile morale, care au intenţia să evite răul („Nu-i lovi pe ceilalţi copii“) şi regulile de pură convenienţă („Lasă-ţi încălţămintea murdară la uşă“). În mod edificator, copiii mici recunosc că n-ar fi în regulă să lovească un alt copil chiar dacă un învăţător a spus că ar fi. Aceasta, bineînţeles, nu-i împiedică pe drăcuşori să izbucnească ocazional, dar un asemenea comportament negativ pare să fie o problemă de autocontrol nedezvoltat mai degrabă decât o lipsă psihopatică de concepte morale. Într-o secţiune ce reprezintă o veste încurajatoare pentru optimiştii în privinţa speciei umane, Gopnik relatează că copiii sunt empatici în mod natural după naştere şi tind să manifeste altruism (deşi neregulat) începând cu vârsta de 1 an. În anii 1980 şi 1990, Gareth Matthews, profesor de filozofie la Universitatea Massachusetts, Amherst, a furnizat motive impresionante pentru considerarea

ÂND Socrate medita la nemurirea sufletului, susţine Gopnik, ar fi trebuit să ia în considerare genul de viaţă de apoi pe care părinţii o pot obţine prin copiii lor. În mod similar, ea crede că filozofii pe probleme de morală ar trebui să afle mai multe despre legăturile empatice dintre generaţii şi că scepticii care se întreabă cum vom putea ajunge la anumite cunoştinţe despre lumea exterioară ar face bine să ia în considerare mecanismele prin care copiii învaţă. Cât despre sensul vieţii, cititorii nu vor fi surprinşi să audă că Gopnik sugerează că o mare parte a răspunsului o constituie (dacă-i ai): copiii.

Aproape toţi marii filozofi au fost bărbaţi, iar Gopnik susţine că acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care natura minţii copiilor nu a fost aproape niciodată discutată în filozofie. Dar există o explicaţie alternativă: poate copiii au fost lăsaţi pe dinafară pur şi simplu pentru că în ansamblu nu sunt atât de relevanţi. Cu toate că mulţi filozofi nu au avut copii, nu toţi au fost în această situaţie – Descartes a dezvoltat o legătură strânsă cu fiica sa – iar Bertrand Russell a condus o şcoală. Trebuie să presupunem cu adevărat că simplul fapt de a fi bărbaţi i-a făcut pe filozofi să nu vadă aurul ce le zăcea la picioare? Expunerea de către Gopnik a problemelor filozofice e uneori sumară, iar în absenţa unor exemple mai concrete de mari idei ratate decât cele pe care le furnizează aici, nu sunt convins că istoria filozofiei ar fi găsit o sursă de inspiraţie mai utilă în studiul copiilor dacă printre celebrităţile acesteia s-ar fi numărat doamna Platon, Emmanuelle Kant, Renata Descartes şi Joan Locke.

Gopnik notează că a fi părinte în clasa de mijloc de azi din America e ceva neobişnuit, pentru că relativ mai puţini oameni sunt implicaţi în îngrijirea fiecărui copil şi astfel părinţii sunt mai puternic implicaţi în asta.

Familia extinsă, fraţii sau surorile mai mari şi vecinii joacă un rol mai mic decât în trecut şi decât în alte părţi. Interesant, ea sugerează că această schimbare ajută la explicarea motivului pentru care mulţi părinţi americani fac un mare tam-tam în privinţa fostei activităţi obişnuite de creştere a copilului. Am putea merge mai departe şi am putea privi preocuparea noastră pentru propria progenitură ca o formă de narcisism prost camuflată. Oricum ar fi, ideea potrivit căreia minţile copiilor au multe să ne spună despre sensul vieţii pare h mai degrabă o naivă exagerare.

9

În timp ce controlorii dormeau Ce-au spus şi ce-au făcut liderii de la Rezervele Federale, Trezorerie şi S.E.C. când s-au pomenit în panica din 2008.

DE PAUL M. BARRETT

U

ITAŢI de Stephen King. Pentru cititorii hotărâţi să descifreze colapsul inexplicabil de pe Wall Street, expunerea lui David Wessel a ceea ce a răzbătut dincolo de uşile închise din Washington în ultimii ani se impune ca o poveste care ne face părul măciucă.

Wessel, reporter economic la Wall Street Journal, dezvăluie în detalii înfricoşătoare cât de nepregătiţi erau politicienii şi controlorii în ajunul acestei calamităţi şi cât de aproape am

IN FED WE TRUST

Ben Bernanke’s War on the Great Panic de David Wessel 323 pag. Crown Business. 26.99 $ fost de o depresiune care ar fi rivalizat uşor cu ceea ce a văzut această naţiune în anii 1930.

Prezentată ca o carte despre Ben S. Bernanke, fostul profesor universitar de la Princeton care a avut ghinionul să-şi asume preşedinţia Rezervelor Federale chiar înainte de criză, In Fed We Trust (Credem în Rezervele Federale) ne oferă de fapt un portret de grup al personajelor responsabile cu măsurile de contracarare a dezastrului imobiliar, îngheţării creditelor, căderii bursei şi deficitului economic. Wessel – cu care am fost coleg la biroul ziarului Wall Street din Washington în anii 1990 – ne invită la şedinţele de la miezul nopţii şi la conferinţele interminabile în care se ceartă şi gesticulează Bernanke, Henry Paulson, fostul secretar al Trezoreriei, succesorul lui, Timothy Geithner şi un pluton de asistenţi. Cu o regularitate terifiantă, aceştia nu înţeleg ce se întâmplă în jurul lor sau ce măsuri pot lua în această privinţă.

Opinia judicioasă emisă de Wessel e că aceşti indivizi au luat unele decizii bune, cum a fost finanţarea absorbţiei pierderilor financiare ale băncii de investiţii Bear Stearns, letal insolvabilă, de către un competitor mai mare. Dar au luat şi unele decizii regretabile, cum a fost abandonarea unei bănci la fel de decrepite, Lehman Brothers, în zodia falimentului, ceea ce a contribuit la declanşarea isteriei financiare mondiale. În genere, autorul îl laudă pe Bernanke pentru că şi-a înfrânt natura precaută atunci când s-a confruntat cu un dezastru uriaş. Eruditul modest a ignorat regulile Rezervelor Federale, a pompat sume proaspete de cash pe piaţa economică şi a promis să facă „tot ceea ce e posibil“ pentru a stăvili căderea băncilor şi a suprima cozile la pâine. Până acum el a contribuit la prevenirea celui mai sumbru deznodământ.

Dacă istoria va taxa performanţa mixtă a lui Bernanke ca succes sau eşec, notează corect Wessel, va depinde în mare măsură de cât de mult va dura până când economia va ieşi din recesiune şi de cât de severe se vor dovedi stricăciunile, măsurate prin blocarea companiilor, reposedarea bancară a caselor ipotecate în imposibilitate de plată şi prin şomaj.

Paul M. Barrett este redactor-şef adjunct la Business Week.

10

Totodată, In Fed We Trust adaugă probe revelatoare eforturilor de rezolvare a acelui puzzle care ne-a catapultat în situaţia prezentă. Alte cărţi au explorat corupţia instituţiilor de creditare ipotecară şi iresponsabilitatea bursei. Expunerea lui Wessel demonstrează cum anii de ostilitate faţă de supervizarea guvernamentală – dusă la extrem de predecesorul lui Bernanke ca preşedinte al Rezervelor, Alan Greenspan – au condus la atât de accentuata ineficacitate a instituţiilor menite să sancţioneze iresponsabilitatea financiară.

Un exemplu: în timp ce bănci de investiţie puternice altădată se năruiau, a devenit limpede că Securities and Exchange Comission, însărcinată cu supervizarea acestor firme, nu s-a ostenit vreodată să verifice sutele de miliarde de dolari în obligaţiuni bancare ezoterice acumulate de bancheri. Când au explodat primele ipoteci imobiliare care ancorau aceste obligaţiuni, băncile au suferit pierderi grave şi n-au mai putut obţine creditele pe termen scurt de care aveau nevoie pentru a supravieţui. S.E.C., secată de fonduri şi demoralizată pe întreaga perioadă a adminis-

traţiei Bush, a rămas în mod deliberat oarbă faţă de toată situaţia. Wessel ne aduce în faţa ochilor această neglijenţă intenţionată reconstituind scene precum cea din martie 2008, când Geithner, la vremea aceea şeful sucursalei new-yorkeze a Rezervelor Federale, a convocat o conferinţă telefonică la 4:45 a.m.

Wessel îl laudă pe Bernanke pentru că şi-a depăşit natura precaută când s-a confruntat cu un dezastru uriaş. cu Bernanke, Paulson şi o serie de alţi oficiali. Subiectul era soarta băncii Bear Stearns, însă nimeni nu s-a sinchisit să-l trezească pe preşedintele S.E.C., Christopher Cox, de o ineficienţă notorie. „Oficialii de top de la Rezervele Federale şi de la Trezorerie au decis că S.E.C. şi preşedintele ei nu erau la înălţimea sarcinii de a contracara colapsul unei bănci de investiţii“, observă Wessel. Câteva

ore mai târziu, un consilier S.E.C. trimitea mesaje e-mail pline de reproş, implorând pe cei care participaseră la întrunire să-l contacteze pe Cox pentru a-l pune la curent.

La fel de alarmant de absent de la întâlnirile cruciale era şi George W. Bush. Wessel accentuează impresia că fostul preşedinte n-ar fi reuşit să se implice în criza financiară, furnizând relatări devastatoare despre întrunirile de la Casa Albă în care Bush manifesta prea puţin interes pentru catastrofă. La o şedinţă convocată din pricina celor 85 miliarde de dolari menite în prima fază salvării gigantului asigurărilor, American International Group, Bush i-a declarat într-o doară lui Paulson: „Dacă chestia asta ţi se pare în regulă, atunci e în regulă şi pentru mine“.

Dacă există vreun personaj negativ prefigurabil în explicaţia dată de Wessel situaţiei în care guvernul era atât de depăşit, acela e Greenspan, care a condus Rezervele Federale din 1987 până în 2006. Aşa cum explică Wessel, puternicele înclinaţii liberale ale lui Greenspan l-au determinat să dispreţuiască abilitatea angajaţilor guvernamentali de a ţine cont de mutările bancherilor şi dealerilor înnebuniţi de perspectiva bonusurilor substanţiale. Greenspan predica o teorie a pieţei libere conform căreia propriul interes al marilor jucători financiari îi motiva să stipuleze contracte beton unii faţă de ceilalţi, prevenind genul de inadvertenţe care ar fi putut genera crahul financiar. El a încurajat „ingineriile financiare“ care creau obligaţiuni bancare neînţelese de nimeni întrutotul, contribuind la protejarea geniilor malefice de pe Wall Street vizavi de restricţiile guvernamentale.

Apoi, în octombrie 2008, Greenspan recunoştea în faţa unei comisii a Congresului că fusese, ei bine, total eronat: „Am făcut greşeala de a presupune că propriul interes al organizaţiilor, în speţă băncile şi alte instituţii de acest gen, era în măsură să-şi protejeze proprii acţionari“.

Acum întrebarea arzătoare e dacă Bernanke va învăţa din greşelile predecesorului său. Administraţia Obama a propus restructurarea reglementărilor care vor legifera în mare măsură puterea extraordinară exersată de Bernanke şi Rezervele Federale de o manieră ad-hoc în ultimele 18 luni.

Scepticii se întreabă dacă schimbările vor fi îndeajuns de profunde pentru a ne asigura că oficialii animaţi de interesul public vor avea iscusinţa de a controla armatele de o inventivitate inepuizabilă ale speculatorilor de titluri bancare şi magicienilor schemelor derivative. Wessel subliniază că deşi Bernanke merită tot creditul pentru acţiunile curajoase în timp de criză, acesta „rămâne reticent în a-l critica public pe Greenspan“.

Poate nu e decât foarte politicos. Dar nu se poate nega faptul că Bernanke şi colegii săi n-au sesizat declanşarea crizei şi i-au ignorat mult prea mult pe cei care au semnalat-o. Wessel reuşeşte să ne convingă că dacă supervizorii noştri economici nu renunţă – tranşant şi deschis – la deferenţa apatică tipică celor de pe Wall Street caracteristică erei Greenspan, ei riscă să nu anticipeze următoarea criză şi să nu poată h determina cum s-o evite.

ILUSTRAŢIE DE SHOUT

analizând pieţele financiare pe baza presupunerii că investitorii se comportau în fapt aşa cum spunea modelul lui Markowitz că ar trebui s-o facă. Rezultatul a fost o teorie elegantă din punct de vedere intelectual privind preţurile acţiunilor – aşa-numitul model al evaluării profitului capitalului sau CAPM (pronunţat „cap-em“). CAPM este o teorie foarte seducătoare şi e greu să exagerezi când descrii influenţa covârşitoare pe care a

E greu să exagerezi când descrii influenţa covârşitoare pe care a căpătat-o în lucrările despre finanţe o teorie extrem de seducătoare.

Şcoală pentru ticăloşi Cum au promovat profesorii de finanţe teorii catastrofale.

DE PAUL KRUGMAN

Î

N octombrie, Alan Greenspan – care şi-a petrecut ani de-a rândul asigurându-i pe investitori că sistemul financiar american mergea ca uns – s-a declarat ca fiind într-o stare de „şoc incredibil“. Până la urmă, cei mai buni şi mai inteligenţi îl asiguraseră că sistemul financiar era în regulă: „În ultimele decenii, s-a dezvoltat un vast sistem de gestiune a riscului şi de evaluare a costurilor, combinând cele mai reuşite descoperiri ale matematicienilor şi experţilor financiari, cu sprijinul unor progrese majore în tehnologia de calcul şi de comunicaţii. … Şi totuşi, întreg edificiul intelectual s-a prăbuşit în vara anului trecut“.

Volumul lui Justin Fox, Myth of the Rational Market (Mitul pieţei raţionale), este o relatare strălucită a poveştii construirii acestui edificiu, precum şi o expunere a motivelor pentru care atât de puţini au fost dispuşi să accepte că era o casă cu fundaţia şubredă.

Oare chiar mai avem nevoie de încă o carte despre criza financiară? Da, mai avem nevoie – pentru că cea de faţă este diferită. În loc să se concentreze asupra erorilor şi abuzurilor bancherilor, Fox, redactorul rubricii economice şi de afaceri din revista Time, ne spune povestea profesorilor care au făcut posibile aceste abuzuri sub stindardul teoriei financiare cunoscută ca ipoteza pieţei eficiente. Cartea lui Fox nu e un exerciţiu indolent de istorie intelectuală, ceea ce o transformă într-o lectură obligatorie pentru

Paul Krugman, colaborator la rubrica de opinii a The Times, este autorul volumului „The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008“.

ILUSTRAŢIE DE SHOUT

oricine doreşte să înţeleagă amploarea dezastrului actual. Wall Street a asimilat, de multe ori literal, ideile teoreticienilor pieţei eficiente: profesorii erau plătiţi cu generozitate pentru a concepe strategii financiare complexe, iar aceste strategii au jucat un rol crucial în catastrofa care a cuprins acum economia mondială.

Această călătorie în întâmpinarea dezastrului a pornit de la o idee frumoasă. Până în

THE MYTH OF THE RATIONAL MARKET

A History of Risk, Reward, and Delusion on Wall Street de Justin Fox 382 pag. Harper Business/ HarperCollins Publishers. 27.99 $ THE SAGES

Warren Buffett, George Soros, Paul Volcker, and the Maelstrom of Markets de Charles R. Morris 199 pag. PublicAffairs. 23.95 $ 1952, teoria finanţelor, atâta câtă exista, consta dintr-un set de observaţii înţelepte şi reguli de bun-simţ, fără un cadru atotcuprinzător. Dar, în acel an, Harry Markowitz, doctorand la Universitatea Chicago, a dat teoriei finanţelor o nouă claritate implacabilă, echivalând conceptul de risc – până atunci folosit doar ca termen lax ce desemna pierderile potenţiale – cu conceptul matematic al abaterii de la medie.

Modelul lui Markowitz le-a spus investitorilor ce trebuie să facă, în loc să prezică ceea ce fac ei de fapt. Dar, la mijlocul anilor 1960, alţi teoreticieni au făcut următorul pas,

căpătat-o în studiile despre finanţe, nu doar în şcolile de economie, ci şi pe Wall Street.

Markowitz a devenit până la urmă laureat al premiului Nobel, alături de William Sharpe, care a jucat un rol crucial în dezvoltarea teoriei CAPM, şi de Merton Miller, un alt personaj central al dezvoltării teoriei financiare moderne. Însă în momentul respectiv ideea lor inovatoare căpătase deja de mult rigiditatea unei dogme.

Unul din aspectele foarte reuşite ale scriiturii lui Fox este acela că reuşeşte să facă inteligibilă cu adevărat sociologia lumii academice. Mai presus de toate, el surprinde modul în care cariera, reputaţia sau chiar respectul de sine al unei persoane poate ajunge să fie definit de o anumită abordare intelectuală, astfel încât susţinătorii acesteia ajung să semene cu nişte activişti politici înfocaţi sau cu membrii unui cult religios. În cazul teoriei finanţelor, toate astea s-au întâmplat cu o viteză sporită: la începutul anilor ’60 Miller a inaugurat un curs la facultatea de economie a Universităţii Chicago desenând o linie pe mijlocul tablei. Într-o parte a scris M&M, pentru „Modigliani-Miller“, adică noua abordare matematicizată a finanţelor, promovată de CAPM. Pe cealaltă parte a scris T – pentru „Them“ („Ei“), adică vechea abordare informală. În această privinţă, adepţii teoriei pieţei eficiente se manifestau ca orice altă mişcare academică. Dar spre deosebire de, să zicem, teoreticienii literari ai deconstructivismului, profesorii de finanţe au avut un impact enorm în lumea afacerilor şi, deloc întâmplător, unii dintre ei au făcut o căruţă de bani în acest fel.

Acest lucru poate părea ciudat, din moment ce CAPM şi cercetările mai extinse inspirate de acesta se bazau pe presupunerea că investitorii iau decizii financiare optime din punct de vedere matematic, analizând informaţia pe care o au la dispoziţie. Drept urmare, Eugene Fama, de la facultatea de economie din Chicago, a scris că „preţurile reale ale pieţei sunt, pe baza tuturor informaţiilor disponibile, cele mai bune estimări ale valorilor intrinseci“. Fama a numit o piaţă cu această calitate o „piaţă eficientă“ şi a susţinut că statisticile arată că pieţele financiare din lumea reală sunt, de fapt, pieţe eficiente sau foarte bune aproximări ale acestora. Dar dacă pieţele deja îşi fac treaba ca la carte, cine mai are nevoie de profesori de finanţe?

De fapt, Wall Street a fost foarte doritor să angajeze „savanţi minune“, mai ales după ce Fischer Black şi Myron Scholes, profesori la Sloan School din cadrul M.I.T., au născocit o formulă care aparent rezolva problema evaluării opţiunilor de vânzare – contracte care con-

feră investitorilor dreptul de a cumpăra şi de a vinde acţiuni la preţuri prestabilite. Rezultatul cel mai important al colaborării dintre marile finanţe şi superstarurile academice a fost fondul de investiţii Long-Term Capital Management, printre ai cărui asociaţi se numărau Scholes şi Robert Merton, care au şi primit un premiu Nobel pentru economie. L.T.C.M. s-a prăbuşit în cele din urmă şi a fost cât pe ce să tragă economia mondială în prăpastie pe urmele lui, dar teoria pieţelor eficiente şi-a păstrat atractivitatea pentru gândirea finanţiştilor.

Tot acest parcurs a fost punctat şi de voci critice. Robert Shiller, care a devenit celebru pentru că a prezis atât prăbuşirea firmelor informatice la bursă, cât şi explozia preţurilor imobiliare, şi-a pronunţat verdictul iniţial enumerând dubiile sale statistice privind argumentele în favoarea pieţelor eficiente. Lawrence Summers, în prezent un oficial important al administraţiei Obama, şi-a început un articol despre pieţele financiare astfel: „LUMEA E BÂNTUITĂ DE IDIOŢI. Fiţi cu ochii în patru“.

Iar un întreg curent cultural antagonist a apărut sub forma „finanţelor comportamentale“, care susţineau că investitorii sunt iraţionali, dar în moduri previzibile. Dar simplul impact şi amploarea a ipotezei pieţelor eficiente – fără a mai menţiona faptul că atât de mulţi oameni şi-au dedicat carierele acestei ipoteze – i-au permis să-şi înlăture aproape toţi oponenţii.

Bineînţeles, au existat mereu oameni de afaceri destul de înţelepţi încât să gândească şi dincolo de tiparele dogmei. În The Sages (Înţelepţii), Charles R. Morris îi portretizează pe trei dintre aceştia: George Soros, Warren Buffett şi Paul Volcker.

Morris, autorul volumului The Trillion Dollar Meltdown, nu are prea multă răbdare pentru teoriile economice şi asta se vede; aproape că am lăsat cartea din mână în momentul în care Morris a reuşit, în doar câteva pagini, să prezinte în mod exhaustiv şi complet eronat ideile lui John Maynard Keynes şi Milton Friedman. Dar cartea se însufleţeşte odată cu profilele personale pe care le întocmeşte, în special cu portretul surprinzător de emoţionant al lui Warren Buffett în tinereţe.

Oare vieţile înţelepţilor ne transmit lecţii utile nouă celorlalţi? Soros nu pare a avea cu adevărat o metodă, cu excepţia faptului că e mai deştept decât toţi. Buffett are o metodă – aflarea valorii reale a unei companii şi apoi cumpărarea ei dacă o poţi obţine ieftin –, dar nu e una care ar funcţiona pentru cineva lipsit de talentele sale. Iar principalul atu al lui Volcker este implacabila sa integritate, care ar părea greu de atins de majoritatea muritorilor.

Până la urmă, am încheiat lectura celor două cărţi întrebându-mă dacă premisa lor comună subînţeleasă este corectă – aceea că actuala criză va reprezenta sfârşitul viziunilor naiv-optimiste asupra pieţelor financiare. Fox subliniază că încrederea mediului academic în perfecţiunea pieţelor financiare a supravieţuit căderii bursei din 1987 şi exploziei bulei financiare a internetului. De ce ar fi diferită în vreun fel reacţia la cea mai recentă catastrofă? De fapt, ceea ce aud de la prietenii mei profesori finanţişti este că mult mai puţini oameni decât v-aţi aştepta îşi reevaluează poziţia. Iar apetitul Wall Street-ului pentru strategii complexe care par savante – şi pot fi vândute investitorilor creduli – a supravieţuit prăbuşirii fondului L.T.C.M.; de ce nu ar supravieţui atunci şi crizei actuale?

Părerea mea este că mitul pieţei raţionale – un mit frumos, reconfortant şi, mai ales, profih tabil – nu va fi abandonat prea curând.

11

Enciclopedia de mitocþnie urbanþ E un act de curaj sþ scoĄi un atlas de mitocþnie, când eāti în minoritate.

DE VIRGINIA COSTESCHI Nu poţi să citeşti Atlasul de mitocănie urbană scos de Editura Art şi Radio Guerilla fără să zâmbeşti aprobator pentru că recunoşti prin-

tre personajele descrise acolo vecini, cunoştinţe, colegi de la serviciu sau chiar prieteni. Dat fiind conţinutul său, este mai degrabă o carte de nişă, pentru un public din ce în ce mai restrâns, care încă mai apreci-

BĂTRÂNELUL DE DISCOTECĂ

12

ază manierele elegante şi politeţea ce le pare atât de aberantă figurilor locuitoare în Atlas. E un act de curaj să scoţi un atlas de mitocănie, când eşti în minoritate. Părerea mea este că ar fi trebuit scoasă o enciclope-

die, mitocănia are mult mai multe întrupări decât cele artistic prezentate aici. Lipsesc din Atlas şmecherii care îşi exhibă vara formele greţoase şi burţile revărsate, cu o infatuare ţanţoşă, care ar putea fi catalogaţi drept Ghiolbanus Pereniae. Nu sunt acolo nici consoartele lor, surse nesecate de plozi numeroşi şi nemiloşi cu mediul înconjurător sau cu cei din preajmă. Pot fi întâlniţi în trenurile către mare sau munte, zgomotoşi şi turbulenţi, părinţii urlând unul la altul vorbe de dragoste care încep cu „să-ţi...“,

golind peturi de bere ieftină şi râzând zgomotos, în timp ce copiii lor îi terorizează imperturbabili pe ceilalţi călători. O specie pe cale de extindere masivă este şi cea a nesimţitului de birou, Indolentus Maximus. Orice ar fi, criză mondială, restructurare în funcţie de competenţe sau falimentul firmei, el se strecoară, rezistă şi o duce bine. Îşi onorează cu maximă grijă tabieturile şi interesele personale, ignoră suveran cerinţele postului şi priveşte cu detaşare relaţiile de serviciu cu alţii. Nu poţi să scoţi de la el nici o informaţie, nu pentru că nu vrea să ţi-o comunice, ci pentru că e prea mult pentru el să reţină lucruri care nu îi aduc nici un folos imediat.

Poate să fie slab sau gras, scund sau înalt, îl veţi recunoaşte întotdeauna după mina afişat obosită şi sătulă de câte a văzut în meseria lui. Dintr-o specie aparte, exotică şi frumos colorată face parte Starleta Agramata, vedeta TV care n-a citit în viaţa ei altceva decât prompterul, dar e invitată să lanseze cărţi şi să poarte dialoguri savante, ori figura publică livrată înainte de alegeri de vreun partid care crede în eternul feminin. Gafele îi sunt gustate de toată lumea, dar nimeni nu îndrăzneşte să o corecteze, fiindcă prezenţa sa eteric-senzuală anulează orice urmă de prostie de pe chipu-i; degeaba încerci să îi spui că silicoanele ei nu conţin neuroni...când prinde gustul discursului public e greu de oprit. În acelaşi cerc se-nvârte şi Virilus Gablontzum, accesoriul masculin al doamnelor potente din politică, showbiz sau afaceri. Nu iese în evidenţă foarte mult, pentru că rolul său este acela de însoţitor discret al partenerei care îi asigură bunăstarea. E o specie care s-a extins recent datorită mediului prielnic, aşa cum se întinde igrasia la umezeală; poate că zilele astea suferă puţin, fiindcă pe vreme de criză nu trebuie să epatezi, iar doamna care îi e stăpână ştie cu siguranţă acest lucru. Ultimul dintre cei descoperiţi de mine ar fi Condominium mitocanus maximus. E vecinul certăreţ şi zgomotos, care e mândru de meseria lui sau de relaţiile pe care le are şi de nimic altceva. Prin urmare, în orice discuţie vei auzi „... cine sunt eu, ce cunoştinţe am...“.

Nu se implică deloc în deciziile comune ale locatarilor, tocmai pentru a avea mai târziu şansa să arate că ştia el că lucrurile vor merge prost.

Nevasta lui e agresivă şi stridentă pe de-a-ntregul, de la haine la voce

BĂIATUL DE BANI GATA

la stilul în care şi-a decorat casa. La polul opus, dar din aceeaşi specie, este cuplul care ignoră cu totul vecinătatea: nu salută, nu zâmbesc, nu răspund niciunei întrebări. În caz că provoacă vreun neajuns – îşi setează alarma de apartament aiurea şi ea sună jumătate de zi – nici nu se gândesc să îşi ceară scuze sau să explice incidentul. Pentru că ei sunt deasupra tuturor şi nu datorează respect nimănui; faptul că stau la bloc e o glumă a destinului.

Tot glumă a destinului e şi mitocănia. Poate că e un semn de trecere la alt nivel: mitocănia combinată cu

PIŢIPOANCA DE COMPANIE

criza mondială reprezintă un cocktail letal căruia îi vor supravieţui doar cele mai puternice exemplare umane. Păcat că nu avem nici un indiciu despre data recensământului final.

Pentru că am putea să învingem mitocănia până atunci: nu cred că există vreo strategie anume, orice metodă de reducere la tăcere a unui mitocan trebuie să fie considerată de succes.

O replică acidă sau Codul bunelor maniere în dar, izolarea mitocanilor ordinari şi boicotarea mass media care le hrăneşte orgoliul – nu contează, câtă vreme funcţionează. Aşadar, vă invit la pogromul mitocăniei!

Lecturi de august

SIMBOLURI SACRE. POPOARE, RELIGII, MISTERE

Coordonator: Robert Adkinson Traducere de Oana Zamfirache 792 pag. Editura Art. 97 lei

Simbolurile sacre ale tradiţiei antice ne conduc spre esenţa a ceea ce înseamnă să fii om. Această carte este un compendiu vizual al eforturilor fără sfârşit ale oamenilor de a explica şi de a stăpâni universul înconjurător.

Lucrarea îmbrăţişează atât tradiţia orientală, cât şi pe cea occidentală, străveche şi actuală, şi se inspiră din artă, ritualuri, mituri şi spiritualitate.

Ea pune laolaltă unele dintre cele mai puternice semne şi imagini sacre ale lumii, grupându-le în trei categorii: popoare, religii şi mistere.

Popoare: Egiptul Antic • Celţii • Amerindienii • Maiaşii Religii: Budismul • Taoismul • Creştinismul Mistere: Mandala • Sexul sacru • Tarotul ROLUL FAMILIEI MELE ÎN REVOLUŢIA MONDIALĂ

de Bora Ćosić Traducere de Georgina Ecovoiu 115 pag. Editura Art. 19.5 lei Romanul, devenit un clasic al subversiunii, este cronica unei familii „bizare”, dar tipice, trăind în Belgradul celui de-al Doilea Război Mondial şi din perioada imediat următoare. Într-un stil alert, de colaj cinematografic, mustind de un umor nebun, ni se derulează în faţă o lume pestriţă, agitată, văzută prin ochii unui copil, îndeajuns de naiv, încât să pară mai inteligent şi mai înţelept decât oamenii mari din jurul său: un tată beţiv, o m a m ă isterică, mătuşi îndrăgostite de vedete de cinema şi un unchi playboy.

LIBERTATEA DE A ALEGE O DECLARAŢIE PERSONALĂ

de Milton Friedman şi Rose Friedman Ediţia I 2009 - hardcover Traducător: Laura Sibinescu şi Monica Sibinescu 424 pag. Editura Publica. 75 lei Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce plătiţi pensia altcuiva în loc să economisiţi pentru propria pensie, sau de ce banca centrală nu ţine sub control inflaţia şi recesiunea, conform obiectivelor pentru care a fost creată, sau de ce unii angajaţi au parte de un tratament mai bun decât alţii, citiţi Libertatea de a alege. În această carte clasică despre economie, libertate şi relaţiile dintre cele două, Milton şi Rose Friedman explică modul în care explozia legilor şi a reglementărilor a erodat libertatea fiecăruia dintre noi şi ne-a afectat prosperitatea. Pornind de la exemplul Statelor Unite, autorii propun spre analiză capitalismul competitiv ca sistem al libertăţii economice şi politice, cu implicaţii pozitive pentru funcţionarea internă a societăţii. Puternică şi convingătoare, Libertatea de a alege ne explică ce trebuie să schimbăm ca să fim din nou sănătoşi economic şi liberi. „Aş vrea ca lumea să îşi amintească de mine ca de un prieten al libertăţii. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creştere economică şi unde capitalismul înfloreşte, oamenii trăiesc mai mult şi mai bine“, spune Milton Friedman. Autorul readuce în atenţie adevărul şi ne aminteşte cât de liber şi îmbelşugat poate funcţiona societatea – dacă îi permitem. „O carte remarcabilă pentru claritate, candoare, logică şi părerea explicită despre implicaţiile politice“, spune recenzia din The New York Times Book Review. Iar Alan Greenspan adaugă că „de-a lungul generaţiilor, există foarte puţini oameni cu idei suficient de originale ca să modifice vizibil direcţia civilizaţiei. Milton este unul dintre aceşti câţiva oameni“.

Milton Friedman ( – ) a influenţat decisiv politicile economice din secolul  nu numai în Statele Unite, ci şi în America de Sud, Orientul Îndepărtat sau Europa de Est. Din a doua jumătate a anilor

‘, Friedman începe să publice studii şi ipoteze despre monetarism.

Numele său este legat de schimbarea fundamentală a rolului acordat politicii monetare şi puterii băncii centrale, care se produce odata cu apariţia cărţii O istorie monetară a Statelor Unite,  – , scrisă în colaborare cu Anna Schwartz. În această carte susţine teza conform căreia „Inflaţia este, oriunde şi oricând, un fenomen monetar“. În  este răsplătit cu premiul Nobel pentru economie pentru realizările sale în analiza consumului, istoria şi teoria monetară şi demonstrarea complexităţii politicii de stabilizare.

După , Milton Friedman îşi petrece din ce în ce mai mult timp militând pentru libertatea de asociere, comerţul liber sau responsabilitatea individuală printr-o serie de apariţii televizate, interviuri şi dezbateri. În  pregăteşte alături de Rose Friedman, soţia sa, o serie de documentare, Free to Choose, în care abordează direct principalele teme ale economiei de piaţă. Aceste documentare şi ideile expuse anterior în cartea Capitalism şi libertate sunt reluate într-un stil mai puţin abstract în Libertatea de a alege, care devine un bestseller şi o carte de referinţă pentru valorile capitalismului.

Acest volum a apărut în Co-lecţia de economie, care însumează teorii și analize care au modelat știinţa economiei și, implicit, vieţile noastre.

Este o selecţie de cărţi„clasice“ despre principiile de funcţionare a economiei. Ele sunt o cale de a înţelege prezentul și de a vă pregăti pentru viitor. ÎNTÂMPLĂRI ÎN IREALITATEA IMEDIATĂ

de Max Blecher 208 pag. Editura Art. 24.9 lei

Desfăşurându-şi existenţa într-o lume a obiectelor, transformând realitatea în irealitate prin contorsionarea simţurilor şi exacerbarea detaliilor, eroul lui Blecher pare un acrobat care încearcă să găsească un echilibru între solid şi friabil, între ceea ce el numeşte certitudinile şi incertitudinile vieţii, pentru a cădea, în cele din urmă, în plasa solitudinii.

Un imediat lucid şi selectiv în care viaţa şi carnalul lipsesc, un decor ieftin şi indiferent, melancolia de a fi unic şi limitat într-o existenţă în care câteva lucruri contează: un panoptic, o mansardă părăsită, un bâlci al noroiului, mirosul de mucegai şi de cloroform, toate transcrise prin oglinda miopiei şi a stării febrile.

Cartea ne vorbeşte despre iubirea văzută ca dezarticulare fiziologică, despre povara existenţială de a fi ucrainean şi despre alegerea femeilor de a trăi pentru creaţie ca spaţiu al libertăţii, în contrast cu lumea politică a bărbaţilor, condamnată ireversibil la totalitarism.

CRIME EXEMPLARE

DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL

de Max Aub Traducere şi postfaţă de Melania Stancu 96 pag. Editura Art. 19.5 lei Publicat în  şi considerat astăzi clasic, volumul Crime exemplare este un catalog ce inventariază  de crime comise la nervi, din nerăbdare, din principiu sau din bunătate. De la prima la ultima pagină, cartea scoate în evidenţă ideea de farsă, de glumă.Pentru o clipă, parcă îl auzi pe Max Aub rânjind în spatele fiecărei fraze şi sfătuind sufletele îndurerate să citească una în fiecare dimineaţă.

Unde mai găseşti  de motive să comiţi o crimă?

STUDII ÎN TEREN DESPRE SEXUL UCRAINEAN

de Oksana Zabuşko Traducere de Ovidiu Hanceriuc 168 pag. Editura Art. 19.5 lei

Studii în teren despre sexul ucrainean este mai mult decât o poveste de dragoste văzută prin ochii unei i nte l e c t u a le puternice şi moderne.

E în primul rând un roman confesiv despre imposibilitatea femeilor şi a naţiunii înseşi de a se realiza în contextul Ucrainei postsovietice.

De două ori marginalizată, Oksana suferă în „exil“ ca femeie şi ca ucraineană, purtând stigmatul de a aparţine unei naţiuni ce eşuează în toate încercările sale de împlinire.

de Vintilă Horia Traducere de Ileana Cantuniari Prefaţă de Daniel Rops Dosarul Premiului Goncourt 1960, alcătuit de Marilena Rotaru Despre degradare şi risc, un text testamentar al autorului 272 pag. Editura Art. 37 lei Acuzat de a fi corupt tineretul roman prin reţetele oferite în Arta iubirii şi exilat de Augustus la marginea lumii, Ovidiu îşi petrece ultimii opt ani din viaţă la Tomis, o cetate cosmopolită, atacată de geţi şi izolată în timpul iernilor crunte. Aici, poetul latin, deziluzionat şi trist, ia contact cu barbarii, le învaţă obiceiurile şi limba, căutând răspunsuri la întrebările vieţii. Roma şi orgiile, civilizaţia şi iubirile din tinereţe devin tot mai îndepărtate, zeităţile latine îngheaţă şi ele sub gerul teribil al iernilor dace. Un nou zeu se naşte sub cerul iudaic, aducând cu sine pacea şi nemurirea. E Fiul Omului, întrupat pentru a lua asupră-şi durerile şi speranţele omenirii. Sensurile devin atunci limpezi.

Bătrân şi bolnav, Ovidiu găseşte alinare între geţii creştini, înţelegând că, asemenea lui, Dumnezeu s-a născut în exil.

Vintilă Horia (–) este singurul scriitor român distins cu Premiul Goncourt. A scris enorm, în diverse genuri, în română, franceză, spaniolă şi italiană. A fost tradus în peste douăzeci de ţări.

Cititorii vor descoperi o extraordinară forţă morală în fiinţa acestui scriitor care n-a încetat nici o clipă să-şi mărturisească iubirea pentru ţara în care s-a născut: „Mai devreme sau mai târziu, fiecare lucru şi fiecare fiinţă se vor întoarce la locul lor pentru ca ordinea divină să nu aibă de suferit“.

13

Arte Vizuale

Steven Heller

Arta răzvrătirii Dacă nu ar fi existat revista Mad, e posibil să nu fi avut (le menţionez aleator) cultura tinerilor din anii ’60, benzile desenate underground, stickerele de colecţie Wacky Packs, show-urile de televiziune „Laugh-In“ şi „Saturday Night Live“, R. Crumb, Art Spiegelman sau, pur şi simplu, o epocă a ironiei. Mad – care a debutat în 1952 ca o culegere de benzi desenate ce parodia benzile „serioase“, precum şi cultura populară americană, cu un accent special pe televiziune, cinema şi publicitate – a fost concepută şi editată iniţial de Harvey Kurtzman (1924-1993), artist de benzi desenate, scriitor şi redactor născut în Brooklyn. Kurtzman a fost părintele spiritual al satirei americane postbelice şi naşul umorului alternativ de la sfârşitul secolului al XX-lea. Dacă această descriere vi se pare o hiperbolă, trebuie doar să citiţi monografia scrisă de Denis Kitchen şi Paul Buhle, THE ART OF

constituit o piatră de hotar pentru unele dintre cele mai semnificative contribuţii ale sale la arta benzilor desenate.

La sfârşitul anilor ’40, Kurtzman a vândut o serie experimentală, care a avut o viaţă scurtă – „Silver Linings“ – publicaţiei The New York Herald Tribune, dar momentul decisiv pentru cariera sa a fost colaborarea cu legendara E.C. Comics.

HARVEY KURTZMAN: The Mad Genius of Comics (Abrams ComicArts, 40 $), o carte bine documentată, amuzantă şi

pe larg ilustrată (cu imagini rare ale unor creaţii originale) care prezintă aproape tot ceea ce a realizat Kurtzman – adică foarte multe lucruri. „În Mad şi în toate aventurile ulterioare, Kurtzman a ţintit artificialitatea şi idiosincraziile culturii comerciale moderne“, scriu cei doi autori. „S-a luat de senatorul Joseph McCarthy în paginile revistei la fel de serios şi de ferm pe cât a făcut-o Edward R. Murrow la televizor“. De asemenea, a luptat împotriva valului de cenzură în arta benzilor desenate care a cuprins ţara în anii ’50 şi a năşit restrictivul Cod al Benzilor Desenate (asumându-şi acelaşi rol ca Hays în cinematografie).

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, caporalul Kurtzman desena pentru Yank, revista săptămânală a armatei. Dar talentul său a devenit cu adevărat vizibil când a început să facă benzi desenate; primele au umplut paginile intitulate „Hey Look!“ şi au reprezentat o colecţie de secvenţe cu tentă absurdă produse între 1946 şi 1949 pentru Timely Comics (devenită ulterior Marvel Comics), firma lui Stan Lee. După cum arată Kitchen şi Buhle, Kurtzman a scăpat acolo de sub controlul superiorilor şi a „avut mână liberă“. Minimalismul frenetic, o marcă distinctivă a sa, precum şi notaţiile condensate şi semnătura ca de rebus (H. Kurtz, urmată de miniatura unui om) au apărut de-a lungul acestei serii de benzi. Ea a 14

Harvey Kurtzman la Camp Sutton, N.C., 1944.

Fondată de M.C. Gaines, un pionier al benzilor desenate, şi moştenită de fiul său, Bill, compania Educational Comics a evoluat de la un publisher convenţional la unul inovator, schimbându-şi şi numele în Entertaining Comics. Kurtzman a reprezentat un motor al schimbării. În 1950, el a început să deseneze benzi horror şi science-fiction, precum „Tales From the Crypt“ şi „Weird Science“, şi astfel s-a născut un nou tip de bandă desenată, mai plină de viaţă şi cu un stil mai dur.

Potrivit autorilor, benzile SF de la E.C. au devenit cunoscute pentru „aluziile antirasiste“ şi „avertismentele referitoare la ziua apocalipsei atomice“, precum şi pentru „femeile fantastic de planturoase îmbrăcate în costume spaţiale“. Iar „în 1953, titlurile din genul horror de la E.C. aveau fiecare un tiraj vândut de circa 400.000 de exemplare“. (Astăzi, aceste benzi sunt considerate precursoarele filmelor de groază.)

Printre cele mai populare benzi desenate din portofoliul E.C. se numărau două serii de război ale lui Kurtzman, „Frontline Combat“ şi „Two-Fisted Tales“, care dovedeau un realism nemaiîntâlnit în asemenea desene. Deşi credea sincer că sângele nu este o imagine potrivită pentru copii, Kurtzman se simţea nevoit ca povestitor să fie credibil şi să nu cosmetizeze ororile. În poveştile de război ale lui Kurtzman, „ticăloşii şi moraliştii îşi găsesc sfârşitul... Izbăvirea, dacă există, presupune înţelegerea lucidă a realităţilor înfricoşătoare“, scriu Kitchen şi Buhle.

Deşi Kurtzman este lăudat pentru prima perioadă din existenţa Mad, poveştile sale despre Războiul din Coreea sunt adesea trecute cu vederea. Ele prefigurează recentele romane şi filme care au demitizat războiul. În „Corpse on the Imjin!“, o poveste de şase pagini pe care a creat-o pentru „Two-Fisted Tales“, războiul este întruchipat de un soldat solitar care priveşte cadavrul unui militar inamic plutind pe râu – desenul care înfăţişează trupul neînsufleţit pe jumătate cufundat în apă este sfâşietor. În timp ce recrutul face în gând scenarii referitoare la moartea bărbatului, este atacat de un nord-coreean, iar lupta lor corp la corp este realist înfăţişată. După ce coreeanul este ucis, americanul începe să-şi cerceteze propria conştiinţă. „Felul atent, uman şi mai realist al lui Kurtzman de a descrie războiul era total diferit de benzile desenate extrem de entuziaste care glorificau războiul, nu făceau aproape niciodată trimiteri la incertitudini morale şi îi ILUSTRAŢIE ŞI FOTOGRAFIE DIN „THE ART OF HARVEY KURTZMAN“

prezentau frecvent pe coreeni ca pe nişte «gălbejiţi» cu dinţi de iepure“, scriu cei doi autori.

După perioada în care s-a concentrat asupra războiului, Kurtzman a optat pentru umor, iar Mad a fost „copilul lui din primul moment al concepţiei“. Judecând după primele 23 de numere, era o revistă de benzi desenate, dar Kurtzman îşi dorea de mult să editeze o revistă „rafinată“ pentru a da legitimitate acestei arte. Bill Gaines s-a opus o vreme, dar numărul din iulie 1955 a marcat o schimbare radicală a formatului. (Kurtzman a creat logo-ul ce a rămas un element de identificare al Mad timp de decenii.) A avut atât de mare succes, încât s-a scos un nou tiraj. De fapt, formatul modificat a fost avantajos: de vreme ce Mad nu mai era o revistă de benzi desenate, nu se mai supunea Codului din domeniu, ceea ce a avut consecinţe majore asupra E.C. Kitchen, autor de benzi desenate underground şi publisher, şi Buhle, istoric al benzilor desenate, prezintă minunat ascensiunea companiei E.C. şi decăderea sa în urma unor anchete restrictive ale Congresului – în 1954, senatorul Estes Kefauver a deschis audierile la New York într-o investigaţie axată pe sadismul şi rasismul din benzile desenate, cu Bill Gaines în rolul „principalului său martor (ostil)“ – şi a unei industrii a benzilor desenate ce se autoreglementa într-un mod laş. Psihologul liberal Fredric Wertham susţinuse în cartea sa Seduction of the Innocent că benzile desenate sunt dăunătoare pentru copii.

Mad ar fi putut fi condamnată din acest motiv, dar faptul că nu mai era o revistă de benzi desenate a salvat-o de la o moarte sigură.

Kurtzman a plecat, în cele din urmă, de la Mad pentru a lucra pentru diverse alte reviste de umor, mai puţin cunoscute: Trump (publicată de Hugh Hefner), Humbug şi Help! (precursoarea publicaţiei National Lampoon). Pentru generaţia baby-boom care a crescut răsfoind Playboy, colaborarea lui cu artistul Will Elder la o bandă despre plinuţa Little Annie Fanny – un contraexemplu pentru Betty şi Veronica – a reprezentat un fel de rit de trecere pentru adolescenţi.

Mai am o amintire despre Kurtzman. Cu câţiva ani înainte să moară, mă aflam cu el la un restaurant unde stabilise o scurtă întâlnire cu un art director de la o agenţie de publicitate. Kurtzman acceptase să lucreze în publicitate pentru că avea mare nevoie de bani. Am stat acolo şi am văzut cum acest umorist iconoclast consimţea ca art directorul să-i modifice toate creaţia, scoţând tot umorul şi lăsând doar stilul. Poate e mai bine că cei doi autori ai cărţii nu cunoşteau această întâmplare; cartea lor se descurcă mai bine fără ea.

Autorii underground de benzi desenate din anii ’60 – ’70 se închinau la doi zei: Harvey Kurtzman şi Paul Krassner. În privinţa lui Kurtzman ştiţi cum stau lucrurile. Krassner era redactor-şef şi publisher al The Realist, considerată prima publicaţie periodică a presei underground, un produs al mişcărilor Beat şi anti-McCarthy. Deşi avea un design mai degrabă convenţional în comparaţie cu ziarele psihedelice underground ce îşi începeau apariţia la mijlocul sau la sfârşitul anilor ’60, The Realist era mai neruşinată şi deranja mai mult ordinea publică decât orice altă publicaţie – scandaloasă, la limita calomniei şi

chiar pornografică. Era pasul următor firesc în evoluţia satirei alternative, după Mad. Şi este menţionată de Jay Lynch, un autor underground cunoscut pentru banda „Nard ’n Pat“, în introducerea volumului UNDERGROUND CLASSICS: The Transformation of Comics Into Comix (Abrams ComicArts/Chazen Museum of Art, 29.95 $) de James Danky şi Denis Kitchen. După cum spune

Lynch, The Realist a atacat muşcător „falsitatea şi ipocrizia societăţii în ansamblu“ şi a fost una dintre puţinele reviste care au contribuit la afirmarea sensibilităţii underground comix.

Această culegere de eseuri, reproduceri ale unor opere originale şi machete ale unor pagini şi coperte cu benzi desenate este o lectură complementară plăcută pentru cartea despre Kurtzman. La origine un catalog pentru o expoziţie itinerantă, volumul include imagini ce vor fi familiare oricui a crescut cu benzi underground şi captivante pentru toţi ceilalţi – un substitut rezonabil dacă nu ajungi să vezi expoziţia.

M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu Dope Comix, cu personajul Trashman al lui Spain Rodriguez – unul dintre antieroii mei preferaţi –, cu „Fabulous Furry Freak Brothers“ de Gilbert Shelton (pentru generaţia marijuana, un echivalent al perechii Abbott şi Costello) şi cu „Billy Graham Reaches the Dope Mystics“. Dar cartea ar merita banii şi dacă ar conţine doar superba reproducere a lucrării „Fighting Eyeballs“ a lui Rick Griffin. Autor al logo-ului original al revistei Rolling Stone în anii ’60, Griffin era un Hieronymus Bosch consumator de ciuperci halucinogene, după cum demonstrează compoziţia sa suprarealistă, uluitor de precisă, cu ochi care se luptă cu alţi ochi într-o distopie SF. Griffin a murit într-un accident de motocicletă.

Mulţi alţi artişti, acum la vârsta de 60 sau 70 de ani, sunt încă destul de activi. Volumul nu este (aşa cum ar putea sugera titlul) o culegere completă a lucrărilor lor clasice, ci o prezentare satisfăcătoare a unora dintre cele mai bune opere ale lor.

Limbajul vizual al răzvrătirii are câteva repere ce sunt adaptate culturii individuale şi ţării autorului. Imaginile din OFF THE WALL: Political

Posters of the Lebanese Civil War de Zeina Maasri (I. B. Tauris/Palgrave Macmillan, 29,95 $) sunt

De sus în jos, de la stânga la dreapta: Un poster educativ pentru Armată, realizat de Harvey Kurtzman în 1944; „Towards Independence“, un poster politic libanez din 1980; şi „Trashman“ de Spain Rodriguez, 1970.

ILUSTRAŢII, DE SUS ÎN JOS ŞI DE LA STÂNGA LA DREAPTA, DIN „THE ART OF HARVEY KURTZMAN“, „OFF THE WALL“ ŞI „UNDERGROUND CLASSICS“

similare din punct de vedere stilistic cu unele benzi desenate underground din anii ’60. Dar mesajele din Liban din anii ’70 până la începutul anilor ’90 erau categoric mai serioase decât cele din Statele Unite. Benzile desenate underground se refereau la sex şi droguri, printre altele; activiştii libanezi erau preocupaţi de supravieţuire şi victorie. Artiştii underground americani au avut de înfruntat bastoane de cauciuc şi spreiuri paralizante când au demonstrat împotriva politicii autorităţilor; facţiunile libaneze foloseau arme letale.

Aceasta nu este o carte cu poze per se, deşi este amplu ilustrată alb-negru şi color. Maasri, profesor asociat de design grafic la Universitatea Americană din Beirut, face o analiză aprofundată a naturii propagandei grafice şi a leitmotivelor războiului civil din Liban, adăugând explicaţii pentru diverse simboluri şi motive. Cartea include, de asemenea, un capitol provocator despre martiriu. Multe dintre imaginile reproduse aici nu au înnoit limbajul grafic şi e firesc să fie aşa.

Continuare în pagina 16 15

Arte vizuale

Steven Heller

Continuare din pagina 15 Erau gândite pentru a funcţiona într-un mediu vizual aglomerat, printre multe alte mesaje. Se găsesc în carte portretele obligatorii ale martirilor şi câteva proteste anti-israeliene (inclusiv o svastică înglobată în Steaua lui David).

Un poster mi-a atras atenţia prin caracterul său inedit la nivel conceptual. Autorul este anonim, iar posterul se intitulează „Towards Independence“. Pare pixelat, ca o cutie de bomboane Whitman’s Sampler, şi înfăţişează o siluetă alergând cu o torţă în mână. În plin război civil, o asemenea compoziţie bine concepută sugerează că, în esenţă, conflictul era echivalent cu Jocurile Olimpice.

Unul dintre cele mai des întâlnite genuri vizuale ale perioadei moderne este fotografia antropometrică. Fotografiile din faţă şi din profil cu acuzatul, adevărate arhive de imagini ale arestărilor, sunt folosite de poliţie peste tot în lume şi şi-au schimbat foarte puţin formatul de bază de la momentul introducerii lor, în secolul al XIX-lea. E de la sine înţeles că asemenea fotografii nu sunt măgulitoare. Luminile puternice sunt menite să sublinieze fiecare trăsătură facială şi nu se permit ajustările din raţiuni estetice.

Totuşi, aceste fotografii pot fi fascinante, mai ales dacă înfăţişează aceeaşi persoană în perioade diferite sau celebrităţi la tinereţe.

Volumul MUG SHOTS: An Archive of the Famous, Infamous, and Most Wanted (Abrams, 35 $) de Raynal Pellicer include multe fotografii

interesante de acest fel. Aşa cum

Lee Harvey Oswald în Dallas, pe 23 noiembrie 1963.

16

Primele 23 de numere din Mad au fost integral opera lui Harvey Kurtzman. sugerează supracoperta, constând în imagini cu Jimi Hendrix şi Jim Morrison, cartea cuprinde fotografii de la momentul arestării cu staruri rock al căror pedigree depindea de faptul că erau certate cu legea. Unii muzicieni, ca David Bowie şi Johnny Cash, arată destul de cool în aceste fotografii. Apoi, sunt figurile politice detestate: Stalin, Lenin, Troţki şi Mussolini (cu părul vâlvoi), cu toţii arestaţi înainte să ajungă la putere, bineînţeles. Anarhista Emma Goldman apare în trei fotografii: din 1893, 1901 şi din timpul deportării sale în Rusia în 1919; urmele lăsate de ani pe faţa ei sunt evidente.

De fapt, anarhiştii au propria lor secţiune în carte. Fotografiile cu Santo Caserio, care l-a înjunghiat fatal pe preşedintele Franţei în 1894, şi Leon Czolgosz, care l-a împuşcat pe preşedintele William McKinley în 1901, arată de parcă ar fi fost făcute ieri. Alte secţiuni sunt dedicate criminalilor de război (printre care Hermann Göring, într-o ipos-

FOTOGRAFIE DIN „MUG SHOTS“; ILUSTRAŢIE DIN „THE ART OF HARVEY KURTZMAN“

tază sfidătoare) şi liderilor mişcărilor pentru drepturi civile (inclusiv Martin Luther King şi Malcolm X).

Există, de asemenea, o imagine color ciudată, cu Lee Harvey Oswald, fotografiile cu acesta fiind, de obicei, alb-negru. Cea mai lungă secţiune se referă la mafioţi celebri, în frunte cu Al Capone (care nu arată aşa sinistru).

Această carte atent gândită îşi are originea în descoperirile făcute de Pellicer, un producător şi regizor francez de documentare.

El a găsit magazii cu asemenea fotografii păstrate pe suport de sticlă, negative de film sau pe hârtie la Muzeul Poliţiei din Paris şi la Arhivele Naţionale din Franţa şi din Statele Unite. Comentarii scurte, dar lămuritoare însoţesc imaginile, cu scopul de a „reflecta realitatea şi de a prezenta faptele fără a le interpreta“, scrie Pellicer. „Aceasta este, în primul rând, o carte de povestiri, nu una de istorie“. Într-adevăr, portretele din carte spun nişte poveşti increh dibile.

Cronica de ficţiune

Alison McCulloch

THE BRIDGE OF THE GOLDEN HORN

Marea Britanie la 10 ani, conferă diasporei Tamil un profil recognoscibil în această povestire relatată simplu, dar emoţionant.

de Emine Sevgi Ozdamar Serpent’s Tail. Broşată. 15.95 $ Probabil că descendenţa complicată a prozei lui Ozdamar – scrisă în germană de un vorbitor nativ de limbă turcă şi tradusă în engleză (de Martin Chalmers) – joacă un rol în ritmul şi stilul distinctiv ale acestui roman uimitor. Protagonista (fără nume, dar o voi menţiona cu unul din poreclele ei, Sugar) e o turcoaică de 16 ani din clasa de mijloc, pe cale de a primi un job ca muncitoare-oaspete într-o fabrică de radiouri din Berlinul de Vest pe la mijlocul anilor 1960. „Voi merge în Germania pentru un an de zile, apoi la o şcoală de teatru“. Ceea ce şi face, mai mult sau mai puţin. Asemenea scrierii lui Ozdamar, drumul lui Sugar traversează o serie de prăpăstii – culturale, lingvistice, politice şi chiar sexuale. Atrasă în politica de stânga de responsabilul unui hostel comunist din Berlin, care îi procură texte de Engels şi Gorki, Sugar pendulează între Est şi Vest aidoma cauzelor stângiste ale anilor ‘60 şi ’70 – protestele împotriva războiului din Vietnam, Şahul, conducerea pro-americană a Partidului Turcesc Justiţiar aflat la guvernare şi junta militară din Grecia. Sugar, spre nefericirea părinţilor, e îndrăzneaţă şi hotărâtă, asemenea acestei cărţi. „Să te fac să înveţi ceva“, îi spune tatăl, „e mai greu decât să faci o cămilă să sară“.

BEEN HERE A THOUSAND YEARS

de Mariolina Venezia Farrar, Straus & Giroux. 24 $

În 1861, în orăşelul Grottole, din apropierea călcâiului cizmei Italiei, Concetta dă naştere celui de-al şaptelea copil ilegitim, unul de care depind foarte multe. Dacă e băiat, Don Francesco Falcone, un latifundiar bogat şi tatăl copiilor, a promis să se însoare cu Concetta, care până acum n-a produs decât fete. După un travaliu dificil (şi un accident cu nişte ulei de măsline) se naşte mult-aşteptatul copil de parte bărbătească. Dar nu urmează nici o căsătorie. În schimb, trădarea celei mari dintre fiicele Concettei, care fură de la tată şi fuge în lume cu un preot, îi lasă lui Don Francesco senzaţia că „a fost înjunghiat în inimă“. Turbulenţele de un gen sau altul nu părăsesc niciodată această familie, Venezia urmărindu-i soarta de-a lungul a mai bine de 120 de ani, culminând cu viaţa dezordonată a stră-stră-strănepoatei Concettei, Gioia, o rebelă şi o suporteră a Brigăzilor Roşii care fuge la Paris. Deşi e uşor să te rătăceşti printre ramurile voluminosului arbore genealogic (din fericire, Venezia ne furnizează o diagramă), naraţiunea, aşa cum e tradusă de Marina Harss, e delicioasă – îmbibată de sentiment fără să fie sentimentală.

TONGUE

de Kyung Ran Jo Bloomsbury. Broşată. 14 $

Jeong Ji-won l-a pierdut pe primul bărbat pe care l-a iubit vreodată, iar odată cu el şi apetitul pentru mâncare. Ceea ce e o problemă, pentru că Ji-won conduce un institut culinar – sau a făcut-o până când iubitul ei a devenit înfometat după una dintre eleve, părăsind-o şi lăsând-o distrusă şi singură în bucătăria ei de vis. Ji-won închide şcoala şi se întoarce să lucreze într-unul dintre restaurantele italieneşti de top din Seul, unde s-a format în mare măsură ca bucătar. „Am nevoie de o bucătărie, chiar dacă nu e asta, şi e crucial să continuu să lucrez“, îşi spune ea.

Mâncarea e o metaforă literară internaţională, dar aici, într-o traducere de Chi-Young Kim, Jo reuşeşte unele momente minunate şi tulburătoare, servind mâncăruri bogate cu o varietate de sentimente. Asemenea agoniei de a fi părăsit: „Singurele lucruri care pot să le ingerez sunt apa, cafeaua şi aerul. Am încetat să mai număr zilele de după a treia zi… Când realizez că e iarăşi noapte, mă simt anemică, de parcă trupul meu obosit ar fi depus într-o tigaie mare şi fierbinte de cupru. Oare am început să dispar încet, fără să atrag atenţia, ca un punct minuscul?“. Şi, fireşte, mai e şi cel mai potent fel de mâncare, cel despre care toate reţetele spun că în mod ideal trebuie servit rece. Ji-won îl preferă pe-al ei la cuptor, 15 minute la 200 grade, Alison McCulloch, fost redactor la Book Review, trăieşte în Noua Zeelandă.

SHORT GIRLS

de Bich Minh Nguyen Viking. 25.95 $

BLAST 1

Editată de Wyndham Lewis. Ilustrată. 160 pag. Gingko Paper. 24.95 $ Lewis (1882-1957) a publicat două numere ale revistei cu un concept modernist superior, Blast – primul editat în 1914, retipărit aici integral.

Printre colaboratori se găseau Rebecca West şi Ezra Pound. Deasupra, „Newscastle-on-Tyne“, gravură în lemn de Edward Wadsworth.

dar e de părere că poate fi şi prăjit în ulei de măsline. Buon appetito.

BONE CHINA

de Roma Tearne Europa. Broşată. 16 $

Pentru Grace de Silva, frumoasa fiică a unui cultivator ceylonez, 1 septembrie 1939 n-a reprezentat doar ziua în care războiul a devenit oficial în Europa. A fost şi ziua în care a aflat că soţul ei beţiv a pierdut domeniul părintesc de plantaţii cu ceai la un joc de pocher.

Deşi sunt forţaţi să renunţe la splendida lor casă de pe coline pentru una mult mai mo-

destă din Colombo, soţii de Silva, o familie din Tamil, continuă să trăiască pe picior mare.

Dar necazurile nu se sfârşesc. Independenţa e urmată de războiul civil, care îi afectează pe fiecare dintre cei cinci copii ai lui Grace, patru refugiindu-se în cele din urmă în Anglia, unde povestea celor din clanul Silva se transmite de-a lungul generaţiilor. În 1966, nepoata lui Grace, Anna-Meeka, e ca orice alt adolescent britanic, colindând Londra cu prietenii, neluând în seamă sentimentul de dezrădăcinare al părinţilor. „Sri Lanka n-avea nimic de-a face cu ea“, îşi spune Anna-Meeka. „Aparţinea unei alte vieţi“. Tearne, scriitoare şi artistă născută ea însăşi în Sri Lanka şi venită în

Van şi Linny, fiicele unor refugiaţi vietnamezi, au crescut scunde într-o ţară de oameni înalţi. Linny n-a ajuns decât la 1,45 m şi a devenit, după cum se exprimă ea, „fiica asiatică cea rea“, care nu termină facultatea şi are o aventură cu un bărbat căsătorit, în timp ce Van, mai în vârstă şi puţin mai înaltă, a studiat dreptul şi e la casa ei cu bărbatul ideal. Acesta e primul roman de Nguyen, autoarea unui volum de memorii, Stealing Buddha’s Dinner, despre copilăria ca vietnamez în Midwest. Short Girls (Fete scunde) are de-a face în aceeaşi măsură cu ceea ce înseamnă să fii femeie şi vietnamez, deşi originea lui Van şi Linny dă naştere şi altor provocări, cum ar fi confundarea lor cu nişte manichiuriste şi nevoia de a se apăra continuu de bărbaţii albi cu un fetiş pentru asiatice. Într-adevăr, se pare că bărbaţii sunt cauza majorităţii necazurilor acestor surori.

Bărbatul ideal al lui Van o părăseşte inexplicabil, în timp ce iubitul căsătorit al lui Linny anunţă că soţia lui, tocmai demisă, vrea să stea acasă şi să aibă alt copil. Deasupra tuturor încercărilor prin care trec surorile, pluteşte tatăl lor necomunicativ, încordat şi sever, un inventator ratat de dispozitive menite să facă viaţa mai uşoară pentru cei scunzi. Personajele lui Nguyen sunt unele obişnuite, la a căror viaţă şi probleme ne vine uşor să ne raportăm. Poate prea uşor, h fiind uşor de uitat.

17

În căutarea tatălui

tări proprii ale lui Wilde şi a mâzgăliturilor, petelor de vin şi cotoarelor rupte, analizând ceea ce ar putea dezvălui acestea. Thomas Wright merge mai departe în Built of Books: How Reading Defined the Life of Oscar Wilde (Clădit din cărţi: Cum a definit lectura viaţa lui Oscar Wilde). Decizia de a scrie ceea ce e anunţat drept „un gen de biografie în totalitate nou“, bazat pe lecturile lui Wilde, a venit într-un moment de imitatio Oscari. Wright

Danzy Senna cercetează trecutul părinţilor ei.

DE DAVID MATTHEWS

W

HERE Did You Sleep Last Night?

(Unde ai dormit azi-noapte?) de Danzy Senna îşi propune în aparenţă să răspundă la o altă întrebare – „Nu ştii cine sunt eu?“ – pusă de tatăl autoarei, Carl Senna, la începutul cărţii, când vine în vizită după o perioadă lungă de înstrăi-

WHERE DID YOU SLEEP LAST NIGHT?

A Personal History de Danzy Senna 200 pag. Farrar, Straus & Giroux. 23 $ nare, descoperind că fiica sa de 5 ani nu-l recunoaşte. După vreo 30 de ani, Danzy Senna înfruntă realitatea în care încă răsună ecoul întrebării tatălui ei şi care încă doare. În vreme ce mama autoarei, poeta şi romanciera Fanny Howe, este produsul unei familii de aristocraţi albi din Boston, cu documente de familie complete – „Îşi poate urmări genealogia până la Mayflower“ – tatăl ei este fiul unei negrese care l-a lăsat într-un orfelinat mare parte din copi-

Mama albă a autoarei provenea dintr-o familie aristocratică; trecutul tatălui ei negru era un mister. lărie şi al unui boxer „mexican alb“ care a dispărut la scurt timp după naşterea lui Carl. Tot ce a rămas e săraca istorie orală pe care necomunicativa mamă a lui Carl i-a transmis-o acestuia şi tăietura de ziar decolorată despre „Cisco Kid“.

Senna, autoarea romanelor Caucasia şi Symptomatic, se întreabă dacă decăderea tatălui ei, alimentată de alcool, de la nivelul de tânără celebritate literară a anilor 1960 (a fost cel mai tânăr editor la Beacon Press, precum şi un autor şi poet publicat) la cel de soţ violent şi părinte neglijent are legătură cu golul lăsat de tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Identitatea tatălui ei, spune ea, e „la fel de necunoscută ca mlaştina din Louisiana unde se născuse. Nu e nici un sudist adevărat, nici un yancheu autentic. Nu e nici complet negru, nici în totalitate mexican, nici alb de tot... E jumătate din toate şi nu e sigur de nimic“.

Where Did You Sleep Last Night? o surprinde pe Danzy Senna pătrunsă în totalitate de o dispoziţie detectivistică, gata să înceapă rezolvarea cazului. Sinuoasa ei călătorie prin Sudul extrem, analizând minciunile, spaimele şi mistificările din trecutul familiei sale, în căutarea originii

David Matthews este autorul volumului „Ace of Spades: A Memoir“.

18

tatălui ei, constituie cea mai captivantă parte a cărţii. E maestră în a comunica – şi, mai ales, în a ascunde – informaţia, astfel că fiecare indiciu, fiecare răsturnare de situaţie te face să dai repede pagina. Este mama tatălui ei cu adevărat fiica femeii pe care o ştia ca fiind sora ei? E Carl Senna cu adevărat fiul unui misterios pugilist mexican pe care nimeni nu-şi aminteşte să-l fi cunoscut vreodată, sau e urmaşul nelegitim al preotului catolic irlandez pe care mama lui îl urma din parohie în parohie? Autoarea alimentează aceste prime capitole cu genul de proză vioaie şi puternică pe care ar fi folosit-o Ross Macdonald dacă ar fi fost înclinat spre lungile meditaţii asupra rasei şi identităţii în cultura americană.

Acesta e motivul pentru care e atât de supărător când, după circa trei sferturi din poveste, ea se opreşte.

Î

N capitolele de început, tendinţele oarecum digresive ale lui Senna adaugă greutate şi context poveştii. Ea extinde efectiv cercetarea istoriei familiei într-o meditaţie mai vastă despre efectele arbitrare, mutilante şi îndelungate ale monomaniei rasiale prelungite a Americii.

Observaţiile ei sunt adesea strălucit de convingătoare. Descriindu-şi încercarea de a explica preocuparea americană pentru rasă unui grup de negri neîncrezători din străinătate, scrie: „Aveau dreptate: precum acei fanatici religioşi care văd faţa lui Iisus în nori, în aburul de pe fereastră şi în formaţiuni de roci, noi o vedeam pretutindeni“.

Dar pe măsură ce povestea înaintează, cercetarea lui Senna – esenţa cărţii – se transformă tot mai clar într-o căutare a celei mai bune încheieri a naraţiunii. Odată ce a rezolvat cazul, nu îl mai poate (sau nu vrea) să îl închidă. Prefăcând ceea ce trebuiau să fie ultimele trei capitole în şapte sau opt (din fericire, nu sunt prea lungi), Senna transformă un potenţial finiş spre un binemeritat punct culminant într-un interminabil maraton de genul „Dar stai!

Mai e!“. Numai datorită inerţiei, purtaţi de structura şi frumuseţea a ceea ce a fost înainte, mai parcurgem aceste pagini. h

Wright analizează adnotările, măzgălelile, petele de vin şi cotoarele rupte ale cărţilor.

Biblioteca lui Wilde Ce spun despre el obiceiurile de lectură ale marelui spirit.

DE MICHAEL SHAE

B

IBLIOTECA lui Oscar Wilde a fost împrăştiată la 24 aprilie 1895, când el se afla în închisoare aşteptând procesul în care era acuzat de sodomie şi atentat la moralitatea publică. A fost vândută pe mai nimic, în colecţii neglijent alcătuite, majoritatea fiind luate la preţ de nimic de negustori în cadrul unei licitaţii zgomotoase, organizată pentru a-i plăti pe creditorii săi,

BUILT OF BOOKS

How Reading Defined the Life of Oscar Wilde de Thomas Wright Ediţie ilustrată. 370 pag. A John Macrae Book/Henry Holt & Company. 27 $ mai ales pe Machizul de Queensberry căruia i-au fost acordate 600 de lire cheltuieli de judecată, după ce Wilde l-a dat în judecată în mod nefericit şi fără succes pentru calomnie. Reconstruirea colecţiei de circa 2.000 de cărţi a lui Wilde e posibilă doar parţial, prin catalogul de licitaţie incomplet, chitanţele librarilor, lista volumelor pe care le ceruse în închisoare şi referirile din corespondenţa şi scrierile sale. Câteva cărţi au fost cumpărate de prietenii săi în prăvăliile de mâna a doua şi i-au fost înapoiate, dar numai despre vreo 50 se ştie sigur că au supravieţuit.

Astfel că cercetătorul stăruitor ar mai putea încă da de urma a cel puţin câtorva adno-

Carl Senna şi Fanny Howe, părinţii lui Danzy Senna.

Michael Shae face parte din redacţia New York Review of Books.

declară că a fost atât de uluit la vârsta de 16 ani de Portretul lui Dorian Gray, încât a decis să-şi compenseze lipsurile din educaţie citind tot ceea ce citise Wilde. Recunoaşte că se aştepta să găsească în Wilde nu doar un ghid vergilic în lumea ideilor, ci „un fel de mentor socratic, care avea să mă ajute să mă nasc într-un nou sine“.

Dacă acest „nou sine“ e doar un admirator al lui Wilde, cartea nu ne spune. Dar a-ţi asuma o astfel de listă de lecturi este un ţel personal nobil, deşi viaţa şi opera lui Wilde mai au puţine secrete de oferit.

Wright amestecă aspectele intelectuale – cărţile ca depozitari ai ideilor, fie ele măreţe, stupide sau pornografice (şi adeseori franţuzeşti) – cu cele materiale ale cititului, dezvăluind nu numai dragostea lui Wilde pentru ediţii frumos legate şi obiceiul său de a trimite volume arătoase tinerilor chipeşi, ci şi fapte ciudate precum obiceiul său de a rupe şi a mânca colţul de sus al paginii în timp ce o citea. Rezultatul abordează mai detaliat anii de şcoală şi de închisoare ai lui Wilde – cu ce altceva în afară de citit te poţi ocupa în aceste locuri? – decât triumfătorul deceniu şi jumătate dintre plecarea sa de la Oxford şi intrarea în Reading Gaol, despre care avem parte de mai mult studiu caracteriologic, istorie literară informală şi speculaţie decât de o biografie serioasă. Dacă dorim o imagine mai completă a celebrităţii care scria genial, conversa spiritual, tachina apatia culturii britanice şi se lăsa în voia iubirii greceşti cu efebi dubioşi, indiferenţi la declamaţiile sale despre idealul grecesc, ar trebui să căutăm în altă parte.

Ceea ce devine clar pentru Wright în încercarea sa de a citi tot ce a citit Wilde e cât de precauţi ar trebui să fim în privinţa identificării cu el astăzi. „Răzvrătirea sa sexuală“, cum spune cu decenţă Wright, îl poate face să pară modern, dar, „în termeni intelectuali şi existenţiali“, ne este „total străin“. Nu doar „încâlcitele comentarii la Hegel“ stau în calea lui Wright, ci toată educaţia clasică scrupuloasă a lui Wilde. Înainte să le cunoască intim pe prostituatele masculine, i-a cunoscut pe autorii greci intim şi pe mulţi alţii pe lângă aceştia, de la Augustin la Shakespeare şi Pater. „Viaţa imită Arta mult mai mult decât Arta imită Viaţa“, scria Wilde în The Decay of Lying, iar acesta poate fi în mai mică măsură un paradox estetic, cât o recunoaştere a măsurii în care, aşa cu spune mai prozaic Wright, „el revenea la viaţă întotdeauna prin cărţi, văzând la propriu realitatea prin ele“. Atenţie, imitatorilor: a fost cea mai h mare tărie a sa, până ce n-a mai fost.

FOTOGRAFIE DIN „WHERE DID YOU SLEEP LAST NIGHT?“; ILUSTRAŢII DE OSCAR WILDE DIN „BUILT OF BOOKS“

Londonstan Cel de-al treilea roman de Monica Ali abordează Anglia postmodernă şi multiculturală.

DE WILLIAM GRIMES

D

EŞI se află la începutul carierei, temele Monicăi Ali reuşesc deja să se contureze. In the Kitchen (În bucătărie), asemenea uriaşului succes al romanului ei de debut, Brick Lane, ne transportă într-o Mare Britanie multiculturală, post-colonială. Cum arată şi cum sună? Cine e inclus? Care sunt şansele sale? În epoca victoriană, scriitori ca Benjamin Disraeli şi Elizabeth Gaskell s-au luptat cu acest gen de întrebări în romanul „condiţiei

IN THE KITCHEN

de Monica Ali 436 pag. Scribner. 26.99 $ englezeşti“. Ali, o tradiţionalistă eclectică, calcă pe urmele lor. În Brick Lane explorează cu patos şi vervă comică viaţa imigranţilor din Bangladesh şi a britanicilor deznădăjduiţi ce locuiesc în Tower Hamlets, un proiect imobiliar din East London. De data aceasta, ea conectează povestea la două structuri sociale autonome, care îi permit

William Grimes e colaborator pentru The Times. Cea mai recentă carte a sa, „Appetite City: A Culinary History of New York“, va fi publicată în octombrie în Statele Unite.

să identifice faliile britanice: bucătăria aglomerată a unui restaurant de hotel din centrul Londrei, unde Gabriel Lightfoot, personajul principal, e bucătar şef, şi un vechi oraş de morărit din nordul Angliei, unde tatăl lui Gabriel a muncit toată viaţa, fiind acum pe moarte.

Bucătăria lui Gabriel e o oglindă a imigraţiei britanice. „Fiecare colţ de lume era reprezentat aici“, gândeşte el la un moment dat. „Spaniol, asiatic, african, baltic şi majoritatea celor dintre ele“. Sunt salahorii nevăzuţi ai sclipitoarei Londre, truditori disperaţi, mulţi dintre ei cu poveşti îngrozitoare de spus sau de uitat. În debutul romanului, un ajutor de bucătar ucrainean e găsit mort într-un pasaj subteran al hotelului. Fosta lui iubită, Lena, o spălătoare de vase slăbuţă şi taciturnă, devine proiectul personal de recuperare al lui Gabriel şi calea lui de acces în economia subterană, lumea dubioasă a aranjamentelor imigraţiei ilegale, a muncii de sclavi şi a prostituţiei forţate. Aceasta e noua Britanie.

Vechea Britanie nu arată mult mai bine.

Furnalele dogoritoare şi morile satanice care i-au terorizat pe Carlyle şi pe Dickens de-abia dacă mai există. „Marea Britanie“, remarcă tatăl lui Gabriel, „nimeni nu mai spune asta… Am pierdut «Marea». Ştii ce altceva am pierdut? Spiritul britanic. Se vorbeşte continuu despre el. Aşa ne dăm seama că s-a dus“.

Ali, care are o ureche fină pentru noile expresii argotice, îşi etalează cele mai subtile opinii dând frâu liber personajelor în a argumenta pro şi contra chestiunilor complicate ale rasei, culturii şi progresului. Un politician laburist agasant de flexibil, unul dintre sponsorii noului proiect de restaurant al lui Gabriel, ţine un discurs splendid prin care demonstrează că Marea Britanie fie a năpârlit vechea piele industrială devenind o economie dinamică bazată pe

cunoaştere, fie a recurs la fraude colosale.

Ignoraţi New Labour, ne spune el, şi veţi vedea o naţiune care nu mai produce nimic, un „cazinou gigantic rulând banii speculanţilor, în timp ce vulturii dezmembrării bunurilor distrug fondurile de pensionare ale companiilor, transformând fabricile rămase în apartamente de lux şi malluri“.

Dezbaterile sclipitoare animă o naraţiune altfel sufocant de întortocheată, care, pe parcursul unor lungi fragmente, nu duce nicăieri anume. Cu o meticulozitate à la Zola, Ali îl iniţiază pe cititor în rostul unei bucătării profesioniste şi în dedesubturile meşteşugului ţesătoriilor. Aceste seminarii devin obositoare, asemenea lui Gabriel, ale cărui probleme personale sunt în mare parte nerelevante vizavi de interesele mai grave ale romanului. Obsesiv, narcisist şi ezitant, el ne oferă o variaţiune pe tema reţinerii faţă de angajamente a masculului modern. Despre crema de zahăr ars are opinii ferme. Orice altceva îl derutează. Prietena lui suferindă, o cântăreaţă de club relativ talentată, care ar dori foarte mult să se dedice unei vieţi aşezate, atârnă de capătul firului lui, iar el îşi cercetează micul început de chelie cu un arătător nevrotic. Ezitări, ezitări. Gabriel e un om mic pe o scenă mare. Spre finalul romanului, arată minuscul, un tiran miniatural, implorând atenţia scriitorului. Te tentează enorm să trânteşti cartea şi să-l strih veşti ca pe-un gândac.

Reîntoarcerea vagabondului Charlie Chaplin, imitatorii lui şi imitările făcute de el imitatorilor sunt câteva dintre ingredientele unui roman plin de artişti.

DE JOHN VERNON

Î

N cel de-al doilea roman al lui Glen David Gold, tancurile care animă o paradă militară cu fervoare patriotică sunt confecţionate din placaj. Tânărul autor al unor fapte eroice îşi imaginează că e star de film. Chiar şi în 1916, viaţa era un film. Situat pe fundalul Primului Război Mondial, Sunnyside (Faţa însorită) alege ca subiecte pe Charlie Chaplin şi o Americă deja infantilizată de setea pentru show business. Însă cel care ne încântă e chiar Gold. Prinde doi iepuri: noua lume creată de filme e pe cât de imaginară, pe atât de reală. Într-una din secvenţe, confruntat cu un imitator, adevăratul Chaplin nu se lansează într-o imitaţie a lui însuşi ci a imitatorului, reuşind performanţa de a semăna foarte mult cu Charlie Chaplin, fără a fi el însuşi.

Dat fiind un roman în care aproape toţi sunt nişte actori, inclusiv autorul, e tentant

Ultimul roman de John Vernon e „Lucky Billy“. Predă scrisul creativ la Binghamton University.

FOTOGRAFIE DE JOHN FOLEY/OPALE

să întrebăm cine e „adevăratul“ Chaplin.

Oare există aşa ceva? Chaplinul lui Gold îi va fascina pe cititori din mai multe motive: şarmul, inteligenţa, nesiguranţa şi ezitările lui capricioase între generozitate şi egoism. Însă, mai presus de orice, atractivitatea lui pentru cultura noastră obsedată de celebritate îşi are rădăcinile în prezenţa lui la naşterea acesteia. Dacă există un ax central al acestui roman mamut, atunci e drama lui

SUNNYSIDE

de Glen David Gold 559 pag. Alfred A. Knopf. 26.95 $ Chaplin negociind o percepţie de sine generată de aşteptările publicului şi demontată de permanentele sale dubii autocritice.

Sunnyside abundă în secvenţe brute, superbe şi neterminate, aparent culese de pe podeaua sălii de montaj. Aproape că vedem becul care se aprinde în mintea lui Gold când realizează că îşi poate organiza mate-

rialul – da! – ca pe un film. Astfel, cuprinsul romanului, intitulat „Programul spectacolului din această seară“, ne oferă un jurnal de ştiri, un jurnal de călătorie, o comedie în două acte, un serial şi „Spectacolul de gală“, urmat de un cor de final şi un generic. Povestea lui Gold se desfăşoară fără întrerupere pe parcursul acestor capitole ale căror titluri deliberat ironice ar fi doar edulcorate dacă romanul nu ar fi atât de reuşit. Dar cititorii sunt sfătuiţi să aibă răbdare: această naraţiune substanţială, cu multiple începuturi, are nevoie de o lungă pistă de decolare.

Chaplin, ni se spune, a făcut filme care contraziceau exemplul reprezentat de producţiile măreţe ale lui D.W. Griffith: „Griffith ştia cum să creeze cele mai somptuoase spectacole, ca Intoleranţă, ore întregi de alămari ciocănind la nicovală, de sclavi bătând gonguri şi de care de război trase de fluturi, iar audienţa era păcălită să accepte totul doar de dragul amplorii acestora. Unde era momentul efemer, zâmbetul unui flirt neîmpărtăşit, încornoratul descoperind un buton al

altcuiva fără să scoată un cuvânt, zâmbetul unui bebeluş care, cumva, ne îngheaţă sângele în vene?“ Totuşi, Chaplin face echipă cu Griffith pentru a rezista baronilor filmului care vor să-i distrugă. Gold tratează acest fir epic exact drept ceea ce e, o melodramă sentimentală, majoritatea secvenţelor hollywoodiene din Sunnyside luându-ne în culise şi devoalând miza showului. Combinat cu scene ale războiului din Europa, acest montaj de amploarea Americii creează un imens teatru al absurdului a cărui recuzită se prăbuşeşte la fel de rapid pe cât a fost ridicată.

Gold, al cărui roman de debut a fost bineprimitul Carter Beats the Devil, foloseşte o voce care variază de la omniscienţa ironică la naraţiunea intimă la persoana a treia.

Cea mai mare forţă a lui rezidă în abilitatea de a-şi tensiona povestirea printr-un monolog interior nemilos, generat de ceva mult mai profund şi mai incriminant decât simpatia, despuind fiecare faţetă a gândurilor şi sentimentelor personajelor sale.

Reuşeşte acest lucru cu o scriere proteică, h inteligentă şi adecvat chaplinescă.

19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

10 august 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

27

1

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/ HarperCollins, 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen.

(Vârsta: de la 14 ani)

2

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 89 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

2

3

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 9 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

ALONG FOR THE RIDE de Sarah Dessen (Viking, 6 19.99 $) O vară pe două roţi în care o fată se maturizează prin învăţarea de lucruri noi despre sine şi despre cei apropiaţi. (Vârsta: de la 14 ani)

3

4

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

4

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 40 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.(Vârsta: de la 14 ani)

5

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 43 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

6

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de 19 Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $) Despre modul în care a fost filmat „Twilight“. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

41

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, 13 ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins,12.99 $) Fancy Nancy în natură, în cea mai bună tradiţie a marilor exploratori. (Vârsta: 4 – 7 ani)

6

46

6

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul acceptă o nouă provocare şi învaţă din aceasta. (Vârsta: 4 – 8 ani)

7

7

TEA PARTIES de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (Harper/HarperCollins, 12.99 $) Fancy Nancy, cu degetul mic mărit. (Vârsta: 4 – 7 ani)

4

7

13

8

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter 14 Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat, Liam, îngrijeşte o grădină părăsită, transformând-o într-una roditoare.

(Vârsta 4 – 8 ani)

THE AWAKENING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 17.99 $) O fată cu modificări genetice, care vede fantome, jonglează cu un set complicat de încercări ale adolescenţei. (Vârsta: de la 12 ani)

8

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Viaţa artistei Miley Cyrus. (Vârsta: 9-12 ani)

20

LADYBUG GIRL AND BUMBLEBEE BOY de David 19 Soman şi Jacky Davis (Dial, 16.99 $) Întâlnirea unui duo dinamic la locul de joacă. (Vârsta: 3 – 5 ani)

9

WHEN YOU REACH ME de Rebecca Stead (Wendy Lamb, 15.99 $) O fată de-a şasea din New York începe să primească bilete misterioase. (Vârsta: 9 – 12 ani)

2

9

LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

10

WINGS de Aprilynne Pike (HarperCollins, 16.99 $) Educaţie la domiciliu şi dragoste supranaturală, cu surprize ştiinţifice la nivelul celular.

(Vârsta: de la 12 ani)

11

10

13

CĂRŢI BROŞATE

SERII

1

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) 3 Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

1

2

THE DANGEROUS DAYS OF DANIEL X de James 3 Patterson şi Michael Ledwidge (Vision/Grand Central, 7.99 $) Un vânător extraterestru îl caută pe Cel ce se roagă, un călugăr ucigaş. (Vârsta: de la 12 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 103 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

3

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) O fată 98 salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul.

(Vârsta: de la 10 ani)

4

3

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

25

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 107 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştrii mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fisură apare în cinismul unei fete. (Vârsta: de la 12 ani)

11

4

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6

49 THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/ Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

5

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 48 Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

7

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 38 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

6

THE CLIQUE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, doar ed. broş.) Vieţile şi iubirile unor copii populari la o şcoală preparatorie de elită (Vârsta: de la 12 ani)

8

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 18 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

8

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 13 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

9

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete.

(Vârsta: de la 14 ani)

10

3 WICKED de Nancy Holder şi Debbie Viguié (Simon Pulse, doar ed. broş.) Vrăjitorii în stil de familie. (Vârsta: de la 12 ani)

9 10

27

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME 18 INDIAN scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani) THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY AND THE 9 PERILOUS JOURNEY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Diana Sudyka (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Un geamăn rău produce pagube. (Vârsta: 9 – 12 ani)

222

28

12

32

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 25 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

20

TBR: Din culise TALENTATUL DOMN JACKSON:

Unmasked: The Final Years of Michael Jackson al lui Ian Halperin coboară la nr. 3 în cea de-a doua sa săptămână petrecută în listă. Iată însă un mic amănunt care i-a scăpat lui Halperin: Patricia Highsmith (foto) fusese, din câte se pare, un mare fan al lui Jackson, în felul ei.

Autoarea Străinilor în tren şi a Talentatului domn Ripley poate că prefera să asculte Mozart şi alte bucăţi clasice în locul hiturilor marca Motown şi dueturilor siropoase cu Paul McCartney, dar a cochetat o vreme cu ideea de a scrie o poveste despre „cineva ca Michael Jackson“, după cum scria luna trecută pe website-ul Head Butler Joan Schenkar, autoarea biografiei The Talented Miss Highsmith, aflată în curs de apariţie. În decembrie 1984, imediat după ce a izbucnit Thriller-mania (şi înainte să înceapă lungul declin al lui Jackson), Highsmith ar fi stat la biroul ei dintr-un mohorât sătuc elveţian, scriind următoarele rânduri: „Un personaj ca Michael Jackson, îndrăgostit de el însuşi. O imagine valoroasă pentru public. În cele din urmă schizofrenic.

Vorbeşte de unul singur... Prietenii săi ştiu asta, dar băiatul e o mină de aur“.

Săpt. aceasta

HOŢI ISCUSIŢI: E o perioadă numai bună să

stăm cu ochii pe experţii în artă. Săptămâna aceasta, Gabriel Allon, un fanatic al Marilor Maeştri şi ocazional spion israelit, se luptă cu oligarhii ruşi şi cu nişte agenţi de la serviciile secrete în thriller-ul lui Daniel Silva, The Defector, care intră pe listă la nr. 1. Iar luna viitoare, Robert Langdon, vestitul simbologist de la Harvard, porneşte pe urmele şi mai multor răufăcători (salvând şi industria cărţilor) în The Lost Symbol, continuarea Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown.

Dar oare sunt istoricii de artă la fel de pitoreşti şi în realitate? Rebecca Zorach, specialist în artă medievală şi renascentistă la Universitatea din Chicago, spunea într-un e-mail că, deşi nu a aplicat ea însăşi lovituri de karate nici unui membru al vreunui cult criminal, istoria artei necesită multe dintre talentele practicanţilor ei: „trebuie să fii psiholog, antropolog, lingvist, critic literar, filozof şi uneori chimist, aşadar, de ce nu şi aventurier sau erou/eroină de roman poliţist?“ JENNIFER SCHUESSLER

FICŢIUNE

Săpt. trecută

1

THE DEFECTOR de Daniel Silva (Putnam, 26.95 $) Când un dezertor rus care i-a salvat cândva viaţa dispare, Gabriel Allon, un restaurator de artă şi ocazional spion pentru Serviciile Secrete israeliene, încearcă să îl salveze.

2

BEST FRIENDS FOREVER de Jennifer Weiner (Atria, 26.99 $) Prietene în copilărie, înstrăinate la liceu, se reunesc după ani, când cea populară are nevoie de ajutorul tocilarei.

1

3

SWIMSUIT de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) Un fost poliţist, acum reporter la The Los Angeles Times, investighează dispariţia unui supermodel.

2

Săpt. în top

Săpt. aceasta

10 august 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes– are de a face cu norocul şi oportunitatea la fel de mult ca şi cu talentul – de la autorul volumului Blink.

2

36

2

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

3

18

2

3

UNMASKED de Ian Halperin (Simon Spotlight Entertainment, 25 $) Ultimii ani ai lui Michael Jackson.

1

2

4

4

CATASTROPHE de Dick Morris şi Eileen McGann (Harper/HarperCollins, 26.99 $) Despre cum poate fi impiedicat preşedintele Obama să transforme America într-un stat socialist şi să distrugă sistemul de sănătate. (†)

4

5

5

BOBBY AND JACKIE de C. David Heymann (Atria, 26 $) Legătura dintre Bobby şi Jackie Kennedy.

8

2

6

THE ACCIDENTAL BILLIONAIRES de Ben Mezrich (Doubleday, 25 $) Cum doi studenţi de la Harvard au creat Facebook.

5

2

7

A COLOSSAL FAILURE OF COMMON SENSE de Lawrence G. McDonald şi Patrick Robinson (Crown Business, 27 $) Povestea din interior a colapsului Lehman Brothers, relatată de un fost vicepreşedinte al firmei.

1

8

THE EVOLUTION OF GOD de Robert Wright (Little, Brown, 15 25.99 $) Cum au devenit religiile occidentale mai tolerante în timp, creând impresia generală că acceptă şi divinul şi ştiinţa.

3

1

9

MAGNIFICENT DESOLATION de Buzz Aldrin cu Ken Abraham (Harmony, 27 $) Relatarea la persoana întâi a fostului astronaut despre aselenizare şi descrierea provocărilor personale la întoarcerea pe Terra.

14

3

1

4*

TWENTIES GIRL de Sophie Kinsella (Dial, 26 $) O tânără femeie este bântuită de spiritul mătuşii sale, care vrea ca ea să găsească un colier pierdut.

5

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

5

BLACK HILLS de Nora Roberts (Putnam, 26.95 $) O biologă din Dakota de Sud, care studiază viaţa sălbatică, şi un fost poliţist, foşti iubiţi în tinereţe, se reunesc pentru a urmări un ucigaş în serie.

3

7

FINGER LICKIN’ FIFTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătorul de recompense Stephanie Plum îl urmăreşte pe ucigaşul unui bucătar celebru.

4

8

FIRE AND ICE de J. A. Jance (Morrow/HarperCollins, 25.99 $) J. P. Beaumont, un detectiv din Seattle, află că urmărirea unui criminal îl conduce pe teritoriul lui Joanna Brady, şerif din Arizona.

9

THE DEVIL’S PUNCHBOWL de Greg Iles (Scribner, 26.99 $) Primarul oraşului Natchez, Mississippi, urmăreşte un criminal care se opune desfiinţării jocurilor de noroc de pe navele fluviale.

8

3

10

RAIN GODS de James Lee Burke (Simon & Schuster, 25.99 $) Un şerif texan cercetează uciderea în masă a unor imigranţi şi încearcă să îl găsească, înaintea FBI, pe un tânăr veteran al războiului din Irak ce ar putea fi implicat în caz.

6

2

10

MOMMYWOOD de Tori Spelling cu Hilary Liftin (Simon Spotlight Entertainment, 25 $) Poveşti amuzante despre mamele de la Hollywood, scrise de autoarea cărţii Stori Telling şi starul din“Tori & Dean: Home Sweet Hollywood.“

10

7

11

12 DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

12

11*

6

11

12*

THE APOSTLE de Brad Thor (Atria, 26.99 $) Lui Scot Harvath, superagent al Homeland Security, i se cere să elibereze un conducător Al Qaeda dintr-o închisoare pakistaneză ca parte a unui aranjament de răscumpărare.

HORSE SOLDIERS de Doug Stanton (Scribner, 28 $) Un mic grup de soldaţi ai Forţelor Speciale a luptat călare cu talibanii la scurt timp după 11 septembrie.

9

12

THE END OF OVEREATING de David A. Kessler (Rodale, 25.95 $) Despre cum consumul grăsimilor, zaharurilor şi sării ne afectează mintea şi corpul şi încurajează exagerările.

7

12

13

THE DOOMSDAY KEY de James Rollins (Morrow/ HarperCollins, 27.99 $) Detectivii Sigma Force încearcă să rezolve un mister străvechi cu consecinţe fatale.

7

13

ROCKET MEN de Craig Nelson (Viking, 27.95 $) Misiunea Apollo 11 şi prima aselenizare.

16

2

14

THE ANGEL’S GAME de Carlos Ruiz Zafón (Doubleday, 26.95 $) Un scriitor din Barcelona acceptă un comision sinistru.

14

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

15

SHANGHAI GIRLS de Lisa See (Random House, 25 $) În 1930, două surori chineze sunt vândute ca soţii unor californieni, părăsindu-şi ţara sfâşiată de război pentru a li se alătura.

15*

BORN TO RUN de Christopher McDougall (Knopf, 24.95 $) 13 Secretele alergării pe distanţe mari de la un trib de indieni din Mexic.

6

MĂNÂNCĂ, ROAGĂ-TE, RĂZBUNĂ-TE:

Elizabeth Gilbert şi a ei Mănâncă, roagă-te, iubeşte, nr. 12 în cea de-a o sută treizecea săptămână petrecută în lista de ediţii broşate-nonficţiune, a câştigat de partea ei milioane de femei, demostrând că să călătoreşti, să mănânci şi să te reculegi bine e cea mai bună răzbunare. Ochi pentru ochi, dintre pentru dinte face parte din regula jocului, iar acum fostul soţ al lui Gilbert, Michael Cooper, a semnat deja un contract pentru a scrie o carte în care să spună cum a văzut el despărţirea şi în care să-şi relateze propria „căutare de sine“ în Orientul Mjlociu şi pe alte meleaguri îndepărtate. Aceasta se va numi Displaced şi va apărea în 2010, probabil cam devreme pentru a include şi critici ale distribuţiei de care va avea parte ecranizărea Mănâncă, roagă-te, iubeşte, despre care se spune că îl va avea pe Javier Bardem în rolul latino-loverului pe care Gilbert îl întâlneşte în Bali. Într-o cronică plină de entuziasm realizată pentru The Washington Post, Grace Lichtenstein şi-a imaginat eventuala ecranizare ca pe un vehicul perfect pentru Jennifer Aniston, o altă „americancă trecută de 30, blondă, fâşneaţă, fără copii şi fără cine ştie ce griji financiare“ care reintră în circuit după un divorţ urât. Oops, dar ca să vezi: se pare că filmul va fi produs chiar de Brad Pitt, fostul lui Aniston, iar rolul lui Gilbert îi va reveni Juliei Roberts.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review

1

17

3

5

4

5

5

13

9

47

7

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 25 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul REFLECTIONS ON THE REVOLUTION IN EUROPE: Immigration, Islam, and the West de Christopher Caldwell (Doubleday, 30$) Caldwell, un jurnalist meticulous, semnează cea mai bine documentată şi serioasă abordare de până acum a acestui subiect.

CONQUEST OF THE USELESS: Reflections From the Making of „Fitzcarraldo“ de Werner Herzog.

Tradusă de Krishna Winston (Ecco/HarperCollins, 24.99$) Herzog anunţă din capul locului că însemnările sale brute din jurnale sunt „peisaje interioare“, nu documentaţie pentru filme.

LET THE GREAT WORLD SPIN de Colum McCann (Random House, 25$) Distanţa dintre cele două turnuri gemene pe care Philippe Petit a parcurs-o pe sârmă suspendată în 1974 leagă toate destinele din tulburătorul roman new-yorkez al lui McCann.

DANCING TO THE PRECIPICE: The Life of Lucie de la Tour du Pin, Eyewitness to an Era de Caroline Moorehead (Harper/HarperCollins, 27.99$) O femeie de viţă nobilă în timpul şi după Revoluţia Franceză.

IMPERIAL de William T. Vollmann (Viking, 55$) Cum de a ajuns atât de rău Districtul Imperial din California?

Vollmann şi-a propus să treacă prin toate, de la indieni la spanioli, de la coloniştii albi până la imigranţi, de la crescătorii de vite până la culegătorii de tutun.

REASONS FOR AND ADVANTAGES OF BREATHING de Lydia Peelle (Harper Perennial, ediţie broşată, 13.99$) Impresionantele poveşti ale lui Peelle ne dezvăluie un Sud care a pierdut legătura cu natura, pământul şi trecutul.

THE SIGNAL de Ron Carlson (Viking, 25.95$) Romanul lui Carlson, despre un cuplu din Wyoming care face o ultimă excursie în sălbăticie, nu este doar o elegie despre o căsnicie ratată, ci şi un thriller care îţi taie respiraţia.

EXILES IN THE GARDEN de Ward Just (Houghton Mifflin Harcourt, 25$) Protagonistul lui Just ocoleşte puterea politică şi renunţă la succesul profesional.

FLOODMARKERS de Nic Brown (Counterpoint, ediţie broşată, 14.95$) Uraganul Hugo se năpusteşte în vieţile personajelor micului oraş în care se petrece acţiunea acestui roman alcătuit din povestiri.

Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute pot fi găsite pe internet la adresa nytimes.com/books.

21

Raftul cu ediţii broşate BUMPING INTO GENIUSES: My Life Inside the Rock and Roll Business de Danny Goldberg (Gotham, 15 $) În această „perspectivă captivantă, amuzantă şi... elucidantă privind evoluţia scenei rock, de la Woodstock la grunge“, după cum spunea criticul nostru, Jody Rosen, Goldberg (foto), veteran al industriei muzicale şi fan înfocat, priveşte în urmă la cariera sa. Potrivit autorului, „cel mai mare artist rock“ cu care a lucrat a fost Kurt Cobain de la Nirvana. Un alt fan, Elliot Tiber, deţinea, împreună cu părinţii săi, un motel în Munţii Catskill. În vara lui 1969, când Tiber a aflat că nişte organizatori de concerte tocmai îşi pierduseră locaţia, i-a pus în legătură cu vecinul său, Max Yasgur, ajutându-i să facă rost de autorizaţii şi găzduindu-i la propriul motel. Povestea e spusă în TAKING WOODSTOCK (Square One, 15.95 $), scrisă împreună cu Tom Monte.

THE WHISKEY REBELS de David Liss (Ballantine, 15 $) În acest roman istoric nu e vorba atât despre Revolta Whiskey-ului din 1794, cât despre mişmaşurile financiare care au însoţit-o. Acţiune este din belşug, iar deznodământul e de senzaţie, întrucât cei doi naratori, o văduvă din Pennsylvania care şi-a pierdut averea din cauza escrocilor imobiliari şi un beţiv mucalit care a servit ca spion în timpul Revoluţiei, ajung să scoată la lumină un scandal financiar şi să elucideze argumentele în favoarea şi împotriva lui Alexander Hamilton şi a tacticilor sale controversate.

DAWN DUSK OR NIGHT: A YEAR WITH NICOLAS SARKOZY de Yasmina Reza, tradusă de Yasmina Reza şi Pierre Guglielmina (Vintage International, 15 $) Reza, al cărei God of Carnage a câştigat anul acesta premiul Tony pentru cea mai bună piesă de teatru, a călătorit împreună cu Sarkozy înainte ca acesta să fie ales preşedintele Franţei, în mai 2007. În Franţa, aceste consemnări au fost bestseller.

Făcând din Reza un „observator splendid“, criticul nostru, Diane Johnson, remarca că „acest bărbat s-ar fi putut numi George, Bill sau John şi tot ar fi părut verosimil ca politician, cinic şi energic“.

BREATH de Tim Winton (Picador, 14 $) În acest roman minunat, scris de unul dintre cei mai apreciaţi scriitori australieni, doi surferi adolescenţi sunt luaţi sub aripile protectoare ale unui zeu internaţional al surfului şi ale soţiei acestuia. Pentru narator, surful înseamnă „sentimentul de rebeliune când faci ceva graţios, ca şi cum dansul pe apă ar fi cel mai bun şi cel mai curajos lucru pe care l-ar putea face cineva“.

THE WORLD BEFORE HER de Deborah Weisgall (Mariner/ Houghton Mifflin Harcourt, 13.95$) La un secol distanţă una de cealaltă, două artiste – Marian Evans, alias George Eliot, în 1880, şi o sculptoriţă americană, în 1980 – vizitează Veneţia împreună cu soţii lor, amintindu-şi de iubirile mult mai pasionale din trecut. Amândouă speră să regăsească vremurile apuse prin artă, într-un oraş care aproape că este el însuşi un personaj. În THE CONVERSION de Joseph Olshan (St. Martin’s Griffin, 14.95$), un tânăr traducător american stabilit în vila din Toscana a unui romancier italian, îşi aminteşte atât de iubitul său, decedat de curând, cât şi de mult-iubitul predecesor al acestuia. Ca un personaj al lui Henry James, americanul încearcă să navigheze prin intrigile politice şi literare europene.

THE POPULIST VISION de Charles Postel (Oxford University, 22.95 $) Respingând punctele de vedere convenţionale ale populiştilor drept reacţionare, rurale sau utopist radicale, Postel insistă că populismul a fost o mişcare socială modernă care preţuia „metodele de afaceri, educaţia şi tehnologia“. Vasta lui teorie îi include pe fermierii negri, cât şi pe cei albi, pe mineri şi pe muncitorii din căile ferate, dar şi pe femei. Studiul său, bazat pe cercetări amănunţite, a câştigat premiul Bancroft în 2008. Bob Moser, editorul The Texas Observer, e de părere că democraţii ar putea recâştiga sudul făcând apel la populismul economic. BLUE DIXIE: Awakening the South’s Democratic Majority (Times/Holt, 15 $) a fost actualizată cu un capitol dedicat alegerilor din 2008. În A TIME TO FIGHT: Reclaiming a Fair and Just America (Broadway, 14.95 $), Jim Webb, senator de Virginia, susţine că „corectitudinea economică“ este „cea mai mare provocare pe plan intern“.

KYRA de Carol Gilligan (Random House, 15 $) Eroina acestui roman de debut al lui Gilligan, autoarea clasicului feminist In a Different Voice – care susţineaa că deciziile pe care femeile le iau în probleme morale sunt diferite de cele ale bărbaţilor –, e o arhitectă care proiectează un nou oraş pe o insulă din Massachusetts. Ea trebuie să facă faţă muncii, dragostei, pierderii cuiva drag şi terapiei, într-o carte care, după cum spunea Louisa Thomas în Book Review, e atât „o polemică incitantă, cât şi o poveste de dragoste“.

IRRELIGION: A MATHEMATICIAN EXPLAINS WHY THE ARGUMENTS FOR GOD JUST DON’T ADD UP de John Allen Paulos (Hill & Wang, 14 $) Paulos îşi propune să expună „lipsa inerentă de logică“ pe care se bazează afirmaţiile cu privire la existenţa lui Dumnezeu. „O abordare umanistă, de bun simţ şi curajoasă ar putea ajuta această lume să se apropie tot mai mult de raiul pe pământ“, conchide el.

DOWNTOWN OWL de Chuck Klosterman (Scribner, 15 $) Acest antrenant roman de debut, amplasat la începutul anilor ‘80 în fictivul orăşel Owl din Dakota de Nord, cade oarecum victimă umorului straniu, foarte gustat de altfel, din vocea autorului, pe care cititorii îl vor recunoaşte din critica sa culturală.

LAST RITUALS de Yrsa Sigurdardottir, tradusă de Bernard Scudder (Harper, 13.99 $) În această poveste poliţistă, a cărei acţiune se petrece într-un mediu academic, un avocat din Reykjavik investighează ritualul de sacrificare căruia i-a căzut victimă un student german venit cu o bursă de studiu, a cărui teză de licenţă avea ca temă execuţia copiilor suspectaţi de vrăjitorie.

ELSA DIXLER

22

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Ediţii broşate Săpt. aceasta

10 august 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffenegger 6 (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

1

SMOKE SCREEN de Sandra Brown (Pocket, 9.99 $) 1 Decese scandaloase împiedică investigarea unui incendiu fatal la sediul poliţiei din Charleston, South Carolina.

2

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 62 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

2

3

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg 5 Larsson (Vintage, 14.95 $) Un hacker şi un ziarist investigheză dispariţia unei moştenitoare suedeze.

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 10 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

3

TAILSPIN de Catherine Coulter (Jove, 7.99 $) Agenţii F.B.I. Dillon Savich şi Lacey Sherlock încearcă să ajute un coleg care s-a prăbuşit cu avionul în Munţii Apalaşi.

4

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO 12 PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

4

5

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, parte labrador, parte terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

MOSCOW RULES de Daniel Silva (Signet, 9.99 $) 4 Gabriel Allon, colecţionar de artă şi spion ocazional pentru serviciile secrete israeliene, descoperă un plan de vânzare a unor arme ruseşti.

5

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 35 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

6

14 OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random House, 14 $) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 poveştiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009.

6

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 16 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

7

FEARLESS FOURTEEN de Janet Evanovich (St. 5 Martin’s, 7.99 $) Stephanie Plum şi iubitul ei au problem când vărul lui eşuează în jefuirea unei bănci.

8*

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când iubitul lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

21

9

LIVING DEAD IN DALLAS de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-l găsească pe tovarăşul său dispărut.

29

10

TSAR de Ted Bell (Pocket Star, 9.99 $) Frumoasa Alex Hawke este păcălită că este fiica unui cap al crimei din Rusia.

4

11*

DEAD TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse a plecat în Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful lui amnezic.

15

12

DEAD AS A DOORNAIL de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Sookie Stackhouse e atrasă în lumea vîrcolacilor politicieni când tatăl unui amic încearcă să ţi ia locul unui vârcolac lider local.

9

13

DEFINITELY DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) O regină a vampirilor din New Orleans încearcă să o oprească pe Sookie Stackhouse să se uite în trecutul soţului ei, care e vărul lui Sookie.

9

4

7

7

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 17 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

3

8

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 44 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

9

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel 28 Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

10

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 97 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

11

24 SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942.

12

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri 16 (Vintage Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

13

THE OTHER QUEEN de Philippa Gregory (Touchstone/Simon & Schuster, 16 $) Mary, regina Scoţiei, prizoniera reginei Elizabeth I.

14*

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 85 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

14

THE MACKADE BROTHERS: DEVIN & SHANE de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) O reeditare a două romane din 1996.

15

THE SHADOW OF THE WIND de Carlos Ruiz Zafón 5 (Penguin, 16 $) În Barcelona anului 1945, un băiat află că cineva încearcă să distrugă toată opera scrisă de autorul unei cărţi pe care el o iubeşte.

15

ALL TOGETHER DEAD de Charlaine Harris (Ace, 5 7.99 $) Sookie Stackhouse este atrasă în intrigile stârnite de un summit al vampirilor.

16

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s Griffin, 28 14.95 $) O prietenie între două femei în nord-vestul Pacificului se întinde peste trei decenii şi multe alegeri de viaţă.

16

SAIL de James Patterson şi Howard Roughan (Vision, 13 9.99 $) O vacanţă pe mare se transformă într-un dezastru.

17

HIDDEN CURRENTS de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Cea mai tânără dintre surorile telepate Drake dispare în timp ce se întorcea acasă.

18

4 WHAT HAPPENS IN LONDON de Julia Quinn (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O tânără îşi spionează vecinul care o intrigă, un angajat al War Office, şi este la rândul ei spionată.

19

DEVIL BONES de Kathy Reichs (Pocket Star, 7.99 $) În cel de-al 11-lea roman mistery Temperance Brennan, Brennan trebuie să identifice două victime ale practicilor voodoo şi sataniste.

20

DAMAGE CONTROL de J. A. Jance (Harper/ 3 HarperCollins, 9.99 $) Sinuciderea unui cuplu în vârstă într-un accident de maşină în munţi nu este ceea ce pare.

17*

2

A SUMMER AFFAIR de Elin Hilderbrand (Back Bay/ 7 Little, Brown, 14.99 $) O artistă de succes, căsătorită, este atrasă de un miliardar în Nantucket.

18

THE LIKENESS de Tana French (Penguin, 15 $) Detectivul Cassie Maddox este atrasă într-un caz de crimă în care victima seamănă perfect cu ea.

19*

TESTIMONY de Anita Shreve (Back Bay/Little, 9 Brown, 14.99 $) Partide de sex filmate iscă un scandal la o şcoală preparatorie din Vermont.

20

1 I SEE YOU EVERYWHERE de Julia Glass (Anchor, 15 $) Urmăreşte relaţia dintre două surori foarte diferite de-a lungul unei perioade de 25 de ani.

7

4

5

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 25 iulie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

10 august 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

7

11

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 13 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

2

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $; 4 Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea Juliei Child, Mastering the Art of French Cooking.

12

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 130 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutare sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

3

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 130 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

13

38 LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni Navy Seals.

4

THE FAMILY de Jeff Sharlet (Harper Perennial, 15.99 $) Istoria Frăţiei, un grup secret evanghelic activ în politica americană.

14*

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 144 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

5

ANGELA’S ASHES de Frank McCourt (Scribner, 16 $) 74 McCourt, scriitorul irlandez-american care a murit luna trecută, rememorează copilăria sa petrecută în Limerick.

15

6*

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker 95 Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 41 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

16

7

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 93 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

97 THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

17

39

8

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex Prud’homme (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) O biografie a modului în care Julia Child a ajuns să stăpânească arta bucătăriei franceze.

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

18

PUBLIC ENEMIES de Bryan Burrough (Penguin, 16 $) O istorie a primelor zile ale F.B.I.

7

2

4

9

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de David 8 Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

19

SWAY de Ori Brafman şi Rom Brafman (Broadway, 14 $) 2 Despre forţele adînc înrădăcinate care ne influenţează comportamentul şi determină oamenii să ia decizii iraţionale.

10

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 251 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

20

MY STROKE OF INSIGHT de Jill Bolte Taylor (Plume, 6 15 $) O cercetătoare a creierului uman împărtăşeşte ceea ce a învăţat din accidentul cerebral suferit în 1996.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de 26 Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda a emisiunii“The Steve Harvey Morning Show“.

2

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels 16 şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de detoxifiere şi reechilibrare hormonală pentru a slăbi, de un antrenor din emisiunea“The Biggest Loser“ de la NBC.

3

68 THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor emerit la Carnegie, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

2

44 THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat.(†)

3

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin106 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

4

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. 10 Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru mic dejun, prânz, cină şi gustări.

421

15

4

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 133 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

5

GOT FIGHT? de Forrest Griffin cu Erich Krauss (Morrow/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi şi învăţături predate de Griffin, expert în mai multe arte marţiale.

6

5

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 104 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

6

GAME PLAN FOR LIFE de Joe Gibbs cu Jerry B. Jenkins (Tyndale House, 24.99 $) O carte sportivă de dimensiuni biblice, scrisă de fostul antrenor al echipei Washington Redskins.

1

6

AMERICA’S MOST WANTED RECIPES de Ron Douglas (Atria, 15 $) Mâncăruri favorite, care folosesc reţete“copiate la indigo“ de la Arby’s, KFC, T.G.I. Friday’s şi multe altele.

7

COOK YOURSELF THIN de personalul de la 12 Lifetime Television (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduci consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifica mâncarea pe care o iubeşti.

8

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 74 Library, 14 $).) Un ghid despre dezvoltarea personală şi iluminarea spirituală.

9

56 THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre modul în care poţi găsi un sens în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

10

MARTHA STEWART’S CUPCAKES de editorii 8 de la Martha Stewart Living (Clarkson Potter, 24.99 $) Reţete şi idei, de la cele simple la cele ornate elaborat.

*

7

THE TOTAL MONEY MAKEOVER de Dave 17 Ramsey. (Nelson, 24.99 $) Cum să dobândeşti bunăstare financiară, nu prin improvizaţii rapide ci printr-o abordare cinstită a modului în care gestionezi banii.

8

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 9 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. (†)

9

THE VIXEN MANUAL de Karrine Steffans (Grand Central, 25.99 $) Cum să găseşti, să seduci şi să păstrezi bărbatul dorit.

10

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi reconstruieşti viaţa astfel încât să nu se mai reducă doar la muncă.

2

52

1

23

CONFLUENŢE

KURT ANDERSEN

Cultura pop în epoca Obama Este al doilea eseu dintr-o serie ce va apărea în acest spaţiu pe parcursul lunilor următoare.

Fiecare eseist va analiza temele şi curentele dominante de gândire dintr-un anumit domeniu al vieţii americane.

Termenul de „cultură pop“ a apărut în jur de 1960, în acelaşi timp în care semnificaţia sa se dezagrega. Promotorii culturii dominante adoptau imagistica şi figurile de stil pop cu intensitate, iar cei mai buni şi mai străluciţi creatori ai divertismentului produceau dintr-o dată opere de un rafinament şi o complexitate pasionante. Era de asemenea momentul de maturitate a primilor membri ai generaţiei „baby-boom“, un grup definit prin educaţia saturată de televiziune şi un nivel neegalat de educaţie superioară – cu alte cuvinte, o generaţie fără remuşcări în privinţa dragostei sale pentru muzica pop comercială, chiar şi când aceasta îşi dădea aere de artă. În timpul anilor ‘60 şi ’70, romancierii serioşi puteau fi atât figuri culturale centrale, cât şi potenţiale celebrităţi de masă.

Oameni care nu citiseră nici un rând dintr-un roman contemporan de primă mână – nimic din Cheever, ori Bellow, ori Salinger, Heller, Styron, Doctorow, Updike sau Roth – cunoşteau, cu toate acestea, numele romancierilor. Pe atunci, romanele fiecăruia dintre aceşti autori au devenit bestsellerurile nr. 1 ale New York Times, iar Updike, Norman Mailer şi Gore Vidal erau de asemenea subiecte pe coperta revistei Time – ca şi Alexandr Soljeniţîn şi Günter Grass.

Iar apoi, totul s-a schimbat. Trecuse aproape un deceniu de când Time pusese un romancier în viaţă (Stephen King) pe copertă. Doar câţiva romancieri născuţi după al Doilea Război Mondial publicaseră o carte ce ajunsese în vârful topului Times, iar două dintre acele bestselleruri fuseseră rezultatul declaraţiilor publice şocante ale unor lideri cult – fatwa ayatolahului Khomeini din 1989 împotriva lui Salman Rushdie şi sprijinul lui Oprah Winfrey în 2001 pentru Jonathan Franzen.

Dar, ironia ironiilor, după ce literatura a fost izgonită din cultura de masă, cultura pop însăşi a început să se fragmenteze şi să-şi piardă calitatea definitorie până atunci, aceea de a fi materialul atotprezent consumat de toată lumea. Într-o săptămână obişnuită de acum, mai puţin de 6% din americani urmăresc la televiziune cele mai populare seriale bazate pe scenarii. Aşadar, am ajuns într-un nou şi bizar moment istoric. Literatura e doar un alt sector (minor) al industriei culturale, dar acum până şi membrii elitei sunt de acord că anumite vestigii ale culturii pop – „The Sopranos“, „The Simpsons“, Radiohead – sunt creaţii culturale de prim rang. Între timp, cultura populară şi mass media nu mai sunt foarte populare sau de masă. În general vorbind, atât divertismentul cât şi arta se adresează nişelor, triburilor culturale care variază ca mărime de la foarte mici la mici.

Dar apetitul nostru pentru momente culturale de larg consum nu a dispărut. De aici uimitoarea frenezie globală întinsă pe un deceniu pentru romanele cu Harry Potter şi recenta obsesie de două săptămâni pentru Michael Jackson ca relicvă a nostalgiei pentru epoca târzie a super-popului. Şi, de asemenea, uimitoarea ascensiune a lui Barack Obama. Preşedinţia lui Obama va influenţa fără îndoială tonul şi substanţa culturii pop. Dar ce e mai interesant din punct de vedere al culturii pop în privinţa lui nu e atât de mult cauza Obama, cât efectul Obama. El a exploatat strategic cultura pop, a produs-o cu două cărţi bestseller, o consumă cu aviditate. În epoca noastră balcanizată, Barack Obama e pur şi simplu colosul cultural pop.

Trei mari trenduri i-au făcut ascensiunea posibilă. La început a fost „înnegrirea“ constantă a culturii populare americane. Avea 4 ani când „I Spy“, cu Bill Cosby ca protagonist, a fost difuzat pentru prima dată, şi avea 6 ani când Sidney Poitier a jucat în „Guess Who’s Coming to Dinner?“. La începutul anilor ‘80, tocmai când Obama îşi începea maturitatea, Jackson a lansat cel mai bine vândut vreodată album, Bryant Gumbel era noul prezentator al „Today“, Michael Jordan devenea cel mai mare atlet american, „The Cosby Show“ era cea mai populară emisiune de televiziune, iar Oprah era difuzată la nivel naţional. Apoi au urmat Tiger Woods şi adoptarea

Kurt Andersen este autor al romanelor „Heyday“ şi „Turn of the Century“.

Noua sa carte este „Reset: How This Crisis Can Restore Our Values and Renew America“.

24

hip-hop-ului de către tinerii albi. Această transformare se petrecea treptat de mai bine de un secol, după cum a explicat Leon Wynter în importanta sa carte, American Skin. „Viitorul“, scria Wynter profetic în 2002, „nu e despre negri care conduc negri“, ci, „despre oameni negri care-i conduc pe toţi americanii“.

Apoi urmează zeitgeist-ul pop-intelectual din perioada de trecere către secolul XXI. Cu toate că majoritatea romancierilor importanţi îşi pierduseră locurile pe piaţa de larg consum, cărţile de non-ficţiune în stilul prezentărilor în PowerPoint şi-au păstrat capacitatea de a modela discursul pop. Cărţile lui Malcolm Gladwell şi ale lui Thomas Friedman, începând cu The Tipping Point (2000) şi The World Is Flat (2005), Freakonomics (2005) de Steven Levitt şi Stephen Dubner şi In Defense of Food (2008) de Michael Pollan au devenit extraordinar de populare, întruchipând o rigoare optimistă, înviorătoare şi empiristă fără a înclina prea mult către stânga sau dreapta.

Sunt lucide şi accesibile, atent documentate, dar nu plictisitoare, pop, dar nu prea pop. Şi au prosperat în opoziţie cu manifestele ideologice severe şi previzibile – de la Way Things Ought to Be (1992) a lui Rush Limbaugh, la Stupid White Men (2001) de Michael Moore – ce au dominat discursul politic pop pe parcursul deceniului precedent. Cu alte cuvinte, noile specii de bestseller pop-intelectual seamănă cu însuşi Barack Obama.

Cel de-al treilea mare trend care a contribuit la inaugurarea Epocii lui Obama a fost transformarea ştirilor în divertisment. În ultimul deceniu, cu înmulţirea ştirilor pe Internet şi a flecărelilor prin cablu 24 de ore din 24 şi 7 zile pe săptămână, vechiul raport de ştiri-cerere a fost răsturnat. Noua gură uriaşă avea nevoie de hrană, iar un candidat, şi mai apoi un preşedinte, carismatic tânăr şi negru a reprezentat o mană cerească. „The Daily Show“ şi „The Colbert Report“ au dizolvat în cele din urmă ultima diferenţă dintre ştiri şi cultura pop. Mai mult, hibrizii Comedy Central sunt (ca şi Obama) de centru-stânga şi fără prejudecăţi, în mod clar mai inteligenţi (ca şi Obama) decât corespondenţii lor convenţionali şi prezentaţi de bărbaţi (ca şi Obama) născuţi la începutul anilor 1960.

Politicienii naţionali anteriori şi-au sprijinit celebritatea politică prin succesul editorial. Dar Obama a devenit autor de bestselleruri înainte să-şi anunţe candidatura. Şi de ce a obţinut un contract de publicare? Datorită unei uimitoare prestaţii televizate la ora de maximă audienţă, a discursului său tonic în calitate de candidat senatorial puţin cunoscut la convenţia democratică din 2004. Astfel, sa pop-culturală atent structurată i-a făcut Divertismentul şi credibilitatea posibilă preşedinţia. Când campania lui McCain şi-a imaarta se adresează ginat în vara trecută că îl putea lovi pe Obama numindu-l „cea mai mare celebritate a lumii“, devenise clar cine acum triburilor n-avea habar şi cine avea despre avantajele culturale. culturale variind Echipa lui Obama a exploatat reţelele sociale digitale pentru a organiza adunări de genul concertelor rock. A foca mărime de losit muzica pop şi videoclipurile muzicale mai bine decât la foarte mici la orice altă campanie prezidenţială. Posterul puternic contrastant „Hope“ al lui Shepard Fairey a fost imaginea pop mici. perfectă a momentului, atât o cvasi-parodie a propagandei tradiţionale, cât şi ceva autentic şi lipsit de cinism.

Iar apoi îl avem pe Obama drept americanul cu gust consumator de cultură pop, redefinind tiparele prezidenţiale obişnuite. Pe iPod-ul său, spune Obama, sunt „probabil 30 de cântece de Dylan“, „muzică de dans africană“, „muzică javaneză la flaut“, Yo-Yo Ma, Howlin’ Wolf, John Coltrane, Jay-Z, Frank Sinatra şi Sheryl Crow.

Recunoscând că s-a drogat în tinereţe, s-a întâlnit cu Grateful Dead în calitate de preşedinte. Primul film pe care l-a văzut la Casa Albă a fost „Slumdog Millionaire“.

Nu numai că bifează nume, ci şi declamă în mod convingător – îi preferă pe SpiderMan şi pe Batman lui Superman pentru că „au un fel de frământare interioară“. Şi – în mod decisiv – e chiar incisiv şi suficient de lipsit de tact pentru a distinge între calitate şi duzină: filmele sale preferate sunt primele două din seria „Naşul“, dar recunoaşte inferioritatea „Naşului III“ şi spune că soţiei lui „îi place «American Idol», ei şi fetelor, într-un fel în care nu-l înţeleg întru totul“. Însă spectacolul democratic din „American Idol“ e de acelaşi tip cu obamaismul, desigur, dat fiind că emisiunea este în întregime despre emoţia urmăririi felului în care un nimeni telegenic şi talentat e transformat în celebritate de referendumul naţional.

Aici e o lecţie despre felul în care privim cultura de consum. Poate că, odată pentru totdeauna, putem renunţa să recurgem la graniţe categorice facile între superior şi inferior şi, în loc de asta, să deosebim între bine făcut şi calitate proastă. La urma urmei, alegerea lui Obama nu a dovedit că oamenii reacţionează la viziune şi inteligenţă, că obişnuitele categorii binare (rasiale şi ideologice) nu se mai aplică h neapărat şi că cei foarte buni pot deveni ocazional foarte, foarte populari?

ILUSTRAŢIE DE CARIN GOLDBERG