NYTBR 69 | 14 septembrie 2009 by Editura Univers

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 69 – 14 septembrie 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

D E H

M E

Y IN LE G G PA N LA W

A 11

Pentru că ei cred de Leon Wieseltier WHY ARE JEWS LIBERALS? de Norman Podhoretz. 337 pag. Doubleday. 27 $

vatoare; iar conform tradiţiei, această normă elementară şi necontroversată – numită de un învăţat în urmă cu câţiva ani „individualism posesiv“ – era acceptată de cel mai păcătos oraş din lume. Mai mult, principiul legitimităţii proprietăţii nu îi conferă acesteia şi statutul de lucru sacru: rabinii invocă posibilitatea unei distribuţii diferite a avuţiilor şi meditează prudent asupra extremelor generozităţii şi egoismului. Prin urmare, liberalii, conservatorii, dar şi socialiştii şi Clubul pentru Dezvoltare vor găsi cu toţii o întrebuinţare acestui text – prin asta vreau să spun că textul nu are nici o utilitate în stabilirea liberalismului sau conservatorismului tradiţiei evreieşti.

„Există patru tipuri de oameni“, ne învaţă un vechi text rabinic. „Primul spune: Ce-i al meu e al meu şi ce-i al tău e al tău – acesta-i cel mai des întâlnit tip, dar, potrivit unora, e şi tipul Sodomei. Al doilea: ce-i al meu e al tău şi ce-i al tău e al meu – acesta-i un mârlan. Al treilea: ce-i al meu e al tău – un sfânt. Ce-i al tău e al meu – un ticălos“. Fraţi şi surori, care-i liberal şi care-i conservator? Legimitatea proprietăţii private este, desigur, o prioritate, dar ea este deopotrivă o convingere liberală şi una conser-

Continuare în pagina 8 ILUSTRAŢIE DE CARIN GOLDBERG

CATHLEEN SCHINE: VIAŢA S E N Z ORIALĂ A CÂ I NI LOR PA GI NA 4

JONATHAN LETHEM: PO VESTIR ILE LUI J. G . BALLAR D PAG INA 24

Editorial

14 septembrie 2009

Ficţiune 7

BRODECK

THE MAGICIANS

de Lev Grossman Recenzie de Michael Agger

WHY ARE JEWS LIBERALS?

de Norman Podhoretz Recenzie de Leon Wieseltier 3

Poetul tărâmurilor părăsite de Jonathan Lethem

Articole & Bestselleruri 20

Bestselleruri cărţi pentru copii

What Dogs See, Smell, and Know de Alexandra Horowitz Recenzie de Cathleen Schine

Bestselleruri ediţii cartonate

Selecţia editorilor

TBR: Din culise

A BOOK OF SILENCE

Bestselleruri ediţii broşate

de Sara Maitland Recenzie de Dominique Browning

Raftul cu ediţii broşate

INSIDE OF A DOG:

Online

Eseu

GREEN METROPOLIS:

Why Living Smaller, Living Closer, and Driving Less Are the Keys to Sustainability de David Owen Recenzie de Elizabeth Royte

BOOK OF RHYMES:

The Poetics of Hip Hop de Adam Bradley Recenzie de Baz Dreisinger

Nonficţiune 1

THE HAWK AND THE DOVE:

Paul Nitze, George Kennan, and the History of the Cold War de Nicholas Thompson Recenzie de Mark Atwood Lawrence

de Philippe Claudel Recenzie de Caryn James 23

THE STRANGEST MAN:

The Hidden Life of Paul Dirac, Mystic of the Atom de Graham Farmelo Recenzie de Louisa Gilder

WHITE IS FOR WITCHING

de Helen Oyeyemi Recenzie de Andrew Ervin 18

WHERE MEN WIN GLORY:

The Odyssey of Pat Tillman de Jon Krakauer Recenzie de Dexter Filkins

HOMER & LANGLEY

de E. L. Doctorow Recenzie de Liesl Schillinger 18

Pentru Leon Wieseltier, care recenzează cartea lui Norman Podhoretz, Why Are Jews Liberals?, pe coperta numărului de faţă, conexiunea dintre religie şi politică e complicată. „Am urmat studii postuniversitare de istoria şi religia evreilor la Harvard, la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ’80“, scria Wieseltier într-un e-mail. Dar, în loc să-şi susţină dizertaţia, a descoperit jurnalismul – în paginile revistei The New Republic, mai precis, unde a fost redactor literar timp de mai bine de un sfert de veac. Chiar şi acum, religia şi politica rămân „întreţesute în mintea mea“, adaugă Wieseltier, „dar mă străduiesc, din convingere, să le separ. Ideile universale pe care le-am învăţat din tradiţia din care provin trebuie transpuse într-un limbaj american comun dacă vreau ca ele să influenţeze şi pe altcineva în afară de mine. Oricum, nu moralitatea e principalul motiv pentru care preţuiesc religia. Există persoane morale şi persoane imorale şi printre credincioşi, şi printre atei. Iar uniunea dintre religie şi politică le dăunează amândurora, în mod inevitabil“. Editorii

VIDEO: O conversaţie cu romancierul E.

L. Doctorow. Săptămâna aceasta vor apărea: E. L. Doctorow, autorul cărţii „Homer & Langley“, Leonard S. Marcus, pe tema volumului „Applesauce Season“, de Eden Ross Lipson, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“. PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. SELECŢIUNI: Fragmente din „Homer & Langley“, de E. L. Doctorow, „White Is for Witching“, de Helen Oyeyemi, şi din alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books PODCAST:

Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România. www.nytbr.ro. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745 773 764; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi prepress: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro.

ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

E bine să fii urban Această carte susţine că locuitorii de la oraş poluează mai puţin. DE ELIZABETH ROYTE

ONTY PYTHON aveau un scheci în care prezentatorul unei emisiuni tv pentru copii preda lecţii generale precum „cântatul la flaut“. Cu mare voioşie, prezentatorul imita suflatul printr-un capăt al instrumentului, mişcându-şi degetele ca şi cum ar fi atins găurile flautului. În Green Metropolis (Metropola verde), David Owen intră într-o pasă asemănătoare, arătându-ne că oamenii „pot reduce permanent consumul de energie şi de apă şi producţia de dioxid de carbon şi alte pagube aduse mediului“. Pe scurt, răspunsul constă în a trăi în oraşe dens populate. De parcă ar fi chiar aşa de uşor. Autor care scrie pentru The New Yorker, Owen susţine convingător că Manhattan, Hong Kong şi marile oraşe vechi europene sunt, în mod inerent, mai ecologice decât locurile mai puţin populate, fiindcă o bună parte din locuitorii lor merg pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun mai mult decât cu propria maşină; folosesc aceeaşi infrastructură şi servicii publice în mod mai eficient; trăiesc în spaţii mai mici şi folosesc mai puţină energie ca să-şi încălzească locuinţele (fiindcă aceste case au, de obicei, pereţi în comun) şi e mai puţin probabil să deţină aparatură mare, care consumă multă energie. Orăşenii folosesc cam de două ori mai puţină energie decât cei care nu locuiesc în mediul urban, afirmă Owen, iar new-yorkezul de rând produce mai puţine gaze de seră pe an decât „locuitorii din orice alt oraş american, mai puţin cu 30% decât media naţională“. Iar amprenta de carbon a locuitorului din provincie care are o maşină model hibrid, geamuri triple, containere de prelucrare a îngrăşămintelor naturale şi pompe de încălzi-

Elizabeth Royte este colaboratoare frecventă a Book Review. Cea mai recentă carte a sa este „Bottlemania: Big Business, Local Springs, and the Battle Over America’s Drinking Water“. ILUSTRAŢIE DE WES DUVALL

re geotermală? Luaţi-vă adio de la aşa ceva, aproape că strigă Owen: o asemenea persoană tot merge cu maşina la muncă, la şcoală, la magazin şi la poştă. Autorului nu-i pasă dacă respectiva maşină e alimentată cu untură de prăjit franţuzească sau cu energie produsă de panouri fotovoltaice: „Energia risipită e energie risipită, indiferent cum ar fi generată“. Mai rău decât maşina în sine e stilul de viaţă lăfăit şi ineficient din punct de vedere al consumului de energie permis: duplicarea infrastructurii, apariţia caselor mai mari cu curţi irigate şi fertilizate, navete de două ore. Împrăştierea oamenilor în zone puţin populate din ţară, deşi s-ar zice că scade impactul asupra mediului (la o adică, această viaţă arată şi miroase mai bine), de fapt creşte acel impact, „făcând totodată ca problemele să fie mai grele de observat şi de rezolvat“. Green Metropolis pune la îndoială multe ipoteze îndrăgite despre viaţa la ţară care ar

GREEN METROPOLIS

Why Living Smaller, Living Closer, and Driving Less Are the Keys to Sustainability de David Owen 357 pag. Riverhead Books. 25.95 $

afecta mai puţin mediul, deşi multe dintre revelaţiile din aceste pagini s-ar putea să nu fie aşa de revelatoare pentru ecologiştii devotaţi sau pentru orice persoană care a citit articolul lui Owen publicat în 2004 în The New Yorker, care a constituit punctul de plecare pentru această carte. Totuşi, volumul conţine câteva surprize (de pildă: e nevoie de mai puţină energie şi infrastructură pentru ca oamenii să se mişte vertical, în lifturi cu contragreutăţi, decât orizontal). Combativă şi neconformistă, cartea se amuză foarte mult pe seama pastoraliştilor sentimentali, a ecologiştilor nobili şi a bogătaşilor care încearcă să-şi cumpere o conştiinţă mai „verde“ prin aparatură „eco“

scumpă (panouri solare la McVilele lor suburbane, de pildă). Mai mult, Owen atacă înclinaţia antiurbană a mişcării ecologiste americane, de la Thomas Jefferson până la John Muir şi la Sierra Club din prezent. Descrie cum această mişcare a încurajat împrăştierea populaţiei, demonizând oraşele şi ridicând în slăvi spaţiile deschise, şi susţine că e nevoie să se pună mai mult accent pe viaţa urbană, care poate fi mai „atrăgătoare şi mai intensă“. Potrivit lui Owen, cele mai tăioase probleme ecologice din nucleele urbane dens populate nu ţin de amprentele de carbon, ci de „preocupările clasice ce ţin de calitatea vieţii“: rata infracţionalităţii, duhorile, educaţia. Cu cât mai plăcut oraşul, cu atât mai mulţi oameni pot locui acolo în loc să se retragă în suburbii în care depind de maşină, aşa cum au făcut Owen şi soţia lui, când au plecat din Manhattan ca să stea într-un oraş plin de copaci din Connecticut, cu peste 20 de ani în urmă. Fireşte, multe grupuri ecologiste lucrează pentru construirea de oraşe locuibile şi accesibile ca preţ, în vreme ce alţii preferă o strategie de genul „cumpără pentru a păstra“ (condamnată de Owen, care o consideră „creierul de la Protecţia naturii“). Autorul scrie că grupurile ecologiste ar trebui să-şi concentreze atenţia asupra „organizării inteligente a locurilor în care trăiesc oamenii“ şi nu asupra celor nepopulate de oameni. Eu aş susţine că, dacă nimeni nu apără şi locurile unde nu trăiesc încă oameni, acestea nu vor rămâne nepopulate prea mult timp de-acum. Nu numai că vom pierde orice noţiune de regiuni sălbatice – pe care unii le consideră esenţiale identităţii umane –, dar îi vom pierde şi serviciile nepreţuite, precum protejarea rezervei de apă potabilă şi consumul de dioxid de carbon (în general, preocupările în privinţa apei şi a aerului curat nu se bucură de o atenţie cuvenită aici, iar newyorkezilor li se spune să nu se mai agite atâta pentru economisirea energiei, din moment ce folosesc deja mult mai puţin decât media naţională pe cap de locuitor. Eu însă sunt uimită, din moment ce caut mereu să tot scot din priză câte ceva. Şi mă îndoiesc că e corect). Intensificându-şi iritabilitatea, Owen se leagă de energia solară, de plata consumului net (prin care cetăţenii care produc energie nepoluantă primesc bani pentru energia produsă, din care s-a scăzut consumul propriu) şi generarea distribuită: autorul susţine că aceste alternative stimulează creşterea şi consumul în suburbii, deşi nu le dă oponenţilor săi o şansă să-i combată acuzaţiile, iar multe dintre afirmaţiile sale au un iz de „uite de-aia“. Owen respinge din scurt „locavorismul“ (care înseamnă să mănânci doar ce creşte pe lângă tine), considerându-l „o înşelătorie aritmetică“. Da, fructele aduse cu camionul din California până în Connecticut produc cheltuieli mai mici de „combustibil pe bucată de fruct“ decât fructele pe care şi le cumpără Owen după ce face un drum special până la o fermă aflată la 30 de km distanţă, dar autorul ignoră valoarea sprijinului oferit fermierilor ca să nu-şi vândă fermele dezvoltatorilor de proiecte urbane, ca să nu mai vorbim de planificarea de bun simţ a rutelor. Owen aplaudă programul de Control al Energiei şi Designului Ecologic (LEED) pentru că sporeşte conştientizarea publică faţă de construcţiile responsabile ecologic, dar îl condamnă pentru că încurajează instalaţii scumpe de mare vizibilitate (ferestre cu argon) în locul unor măsuri mai puţin atrăgătoare, dar mai ieftine şi mai simple (marchize fixate manual şi izolare mai bună a caselor). Owen observă,

în mod corect, perversitatea unui sistem care răsplăteşte „maximizarea spaţiului deschis“ în cazul companiilor care construiesc la colţurile unor terenuri vaste în zone extraurbane autodependente. Ridicarea unui bloc-turn în apropierea unei staţii de autobuz din centrul oraşului ar face mai puţine daune mediului înconjurător.

UPĂ ce prezintă ce e în neregulă la modul de viaţă dependent de maşini, Owen oferă câteva reţete excelente, dar provocatoare din punct de vedere politic. Scrie că, pentru ca transportul public să funcţioneze, oraşele nu trebuie doar să atingă pragul densităţii mixte, ci şofatul trebuie să devină o alternativă extrem de neplăcută. Aduceţi şirurile de camioane Fed-Ex, pietonii, lacurile de acumulare şi schelăriile; reduceţi capacitatea străzilor, interziceţi parcarea gratuită, impuneţi taxe de poduri şi drumuri. Autorul scrie că ambuteiajele „generează, de fapt, mai multe beneficii ecologice, fiindcă îi obligă pe şoferi (şi pe cei care merg cu taxiul) să recurgă la metrou sau să devină pietoni“. Şi să nu-l stârniţi pe Owen în privinţa drumurilor pentru vehicule cu număr mare de călători: acestea facilitează traficul în mare măsură! (Autorul consideră că orice element care transform condusul într-un proces mai plăcut, indiferent dacă e vorba de celulare cu hands-free, audiobook-uri sau Starbucks cu drive-in, dăunează mediului înconjurător.) Potrivit lui Owen, adevăratul mod în care poate funcţiona un drum pentru vehicule cu număr mai mare de călători e eliminarea culoarelor auto normale, creşterea numărului de călători necesar pe un culoar destinat respectivelor vehicule şi apoi taxarea suplimentară a maşinilor cu un singur călător, impozite speciale, obligativitatea de a se deplasa pe culoare de trafic care se mişcă încet. Pentru ca apoi aceşti participanţi la trafic să se dea bătuţi şi să recurgă la împărţirea maşinii cu alţii. Oricât de multe ar avea de arătat Manhattan-ul despre sustenabilitatea adevărată zonelor extraurbane, unde vor prinde contur în cărămidă şi mortar aceste lecţii? Că doar n-o să demolăm suburbiile ca să le forţăm locuitorii să se înghesuie în zone urbane dens populate. Owen recunoaşte că „aplicarea acestui model rămâne un mister enervant“. Totuşi, înainte să se dea bătut de-a binelea, autorul se lansează într-o analiză ca să vadă dacă China sau India, care se urbanizează rapid, se descurcă mai bine (răspunsul este nu). În cele din urmă, mai toate potenţialele soluţii ale lui Owen pentru reducerea amprentei de carbon se bazează pe economie („Soluţiile ecologiste care depind doar de puterea voinţei sunt condamnate să dea greş“, remarcă el). Trebuie să ridicăm preţul acţiunii greşite şi să facem mai atrăgătoare conduita corectă. Să taxăm consumul de energie şi emisiile de carbon. Să producem măsuri reformatoare care să-i facă pe consumatori să creadă că n-au de ales decât să găsească sau să creeze alternative la folosirea individuală a maşinilor în trafic. Arată bine pe hârtie, dar acest plan se va ciocni mereu de acelaşi obstacol: natura umană. Toţi vrem să avem un spaţiu personal, puţin aer proaspăt şi loc destul. Owen nu vrea să renunţe la casa lui fermecătoare din Connecticut, care e ineficientă din punctul de vedere al consumului energetic, aşa cum nici eu n-aş vrea (dacă aş avea o asemenea casă). Aşa că face şi el ceea ce trebuie să facă orice persoană cu ceva bani în plus şi o conştiinţă: cumpără şi instalează echipamente care-i asih gură o izolare mai bună a casei. 3

Mrr, pfff, hau-hau Un specialist în ştiinţe cognitive ne face un tur al senzaţiilor şi proceselor mentale ale câinilor.

DE CATHLEEN SCHINE

ITERATURA despre câini nu seamănă deloc cu cea despre, să zicem, şobolanii norvegieni. Câinilor li se acordă respect literar: există memorii strălucite despre câini, precum My Dog Tulip a lui J. R. Ackerley sau All the Dogs of My Life a lui Elizabeth von Arnim; există apoi James Thurber, Virginia Woolf şi Jack London; există Lassie şi Clifford şi, bineînţeles, Marley. Pe de altă parte, şobolanilor albi li se acordă cea mai mare atenţie din punct de vedere ştiinţific. Volumul Inside of a Dog: What Dogs See, Smell, and Know (Cum e să fii câine: Ce văd, miros şi ştiu câinii) al Alexandrei Horowitz încearcă să corecteze această situaţie, examinând informaţiile ştiinţifice despre câini

Cel mai recent roman al lui Cathleen Schine este „The New Yorkers“. Următoarea ei carte, „The Three Weissmanns of Westport“, va fi publicată în februarie. 4

fără a-i degrada pe prietenii noştri, din punct de vedere emoţional, la nivelul şobolanilor de laborator. Ca psiholog cu un doctorat în ştiinţe cognitive, precum şi ca iubitoare înfocată a câinilor, Horowitz intenţionează „să se transpună în mod imaginar, beneficiind de informaţii ştiinţifice, în pielea unui câine – să văd cum e să fii câine, cum arată lumea din

INSIDE OF A DOG

What Dogs See, Smell, and Know de Alexandra Horowitz 353 pag. Scribner. 27 $

punctul de vedere al unui câine“. Lucrarea ei se inspiră din cea a unui biolog german de la începutul secolului al XXlea, Jakob von Uexküll, care a susţinut că „oricine vrea să înţeleagă viaţa unui animal trebuie să înceapă prin a considera ceea ce el numea umwelt-ul lui... : lumea lor subiec-

tivă sau «propria lume»“. Oricât de mult am încerca, punctul de vedere al unui câine nu ne este imediat accesibil, totuşi, pentru că rezidăm în propriul nostru umwelt, în balonul protector al lumii proprii, care ne înceţoşează vederea. Să luăm unul din exemplele lui Horowitz: un trandafir. O fiinţă umană receptează un trandafir ca pe o formă familiară şi adorabilă, o culoare frumoasă şi luminoasă, un parfum sublim. Aceasta este însăşi definiţia trandafirului. Cum e însă pentru un câine? Frumuseţea nu intră în discuţie; culoarea e irelevantă, abia vizibilă, iar parfumul floral ignorat. Doar când e ornat cu alt parfum important – poate cu un jet proaspăt de urină –, trandafirul capătă viaţă pentru un câine. Dar cu un obiect mai practic, un ciocan, de exemplu? „Pentru un câine“, evidenţiază Horowitz, „un ciocan nu există. Un câine nu manevrează sau repară cu un ciocan, aşa că acesta nu are nici o semnificaţie pentru el. Cel puţin, nu atâta vreme cât

nu se suprapune cu alt obiect care poartă sens: este ţinut de o persoană iubită, căţeaua drăguţă din josul străzii a urinat pe el, mânerul lui dens din lemn poate fi ros ca un băţ“. Aparent, câinii sunt aristotelici, dar cu propria lor teleologie câinească. Scopurile lor nu sunt doar radical diferite de ale noastre, ci ne sunt adeseori invizibile. Pentru o mai bună perspectivă, Horowitz propune ca noi, oamenii, să ne aşezăm, din punct de vedere intelectual, în patru labe şi să începem să adulmecăm. Câinii, după cum ştie oricine a întâlnit unul, adulmecă mereu. Ei sunt, după cum spune Horowitz, „creaturi ale nasului“. Pentru a ne ajuta să înţelegem amplitudinea diferenţei dintre umwelt-ul olfactiv uman şi cel canin, ea descrie în detaliu nu doar alcătuirea fizică a nasului unui câine (nasul unui beagle are 300 de milioane de celule receptoare, comparat cu al unui om, care are 6 milioane), ci şi mecanismul botului canin. Oamenii trebuie să expire înainte ILUSTRAŢIE DE WARD SCHUMAKER

să poată inhala din nou. Câinii nu. Ei inspiră, apoi nările le tremură şi aspiră aerul spre fundul nasului, împingându-l totodată afară prin nişte fante laterale. Fotografiile specializate evidenţiază cum curentul de aer generat de expiraţia unui câine ajută la inhalarea încă şi mai multor arome. În felul acesta, câinii nu doar că păstrează în nas mai multe arome decât suntem noi capabili, ci şi împrospătează încontinuu ceea ce miros, fără întrerupere, în acelaşi mod în care oamenii pot „să-şi schimbe mereu perspectiva pentru a vedea ceva nou“. Câinii nu doar că detectează mirosurile mai bine decât putem noi. Această „privire“ adulmecătoare le conferă totodată o experienţă a lumii înconjurătoare complet diferită de cea pe care o obţinem noi pe cale vizuală. Pentru mine, una din cele mai tulburătoare dezvăluiri ale lui Horowitz a fost aceea privind percepţia diferită a timpului pe care o are un câine faţă de noi. Pentru câini, „mirosul indică ora“, scrie ea. „Perspectiva, dimensiunea şi distanţa rezidă, într-o anume măsură, în miros – dar mirosul e trecător.... Izurile sunt mai slabe cu timpul, deci dacă sunt puternice sunt noi, dacă sunt vagi, sunt vechi. Viitorul e adulmecat în adierea care aduce aer din locul către care te îndrepţi“. În timp ce noi privim în principal prezentul, „fereastra olfactivă“ a câinelui în prezent este mai largă decât fereastra noastră obişnuită, „incluzând nu doar scena aflată în desfăşurare, ci şi fragmente din ceea ce tocmai s-a întâmplat şi din ceea ce tocmai urmează să se întâmple. Prezentul poartă cu el o umbră de trecut şi o anticipare a viitorului“. Ei bine, ăsta da umwelt. Şi vederea câinilor le afectează percepţia timpului. Câinii au „rata de baleiere“, adică viteza cu care celulele retinei procesează razele de lumină sau „numărul de instantanee ale lumii pe care ochiul le înregistrează în fiecare secundă“, mai ridicată decât a noastră (acesta este unul din motivele pentru care câinii reacţionează atât de prompt la mişcări faciale subtile ale oamenilor: „Ei acordă atenţie fragmentelor de timp dintre două clipiri“). De asemenea, aşa se explică acele ciudate şi precise salturi de balerin după mingile de tenis şi discurile de Frisbee, dar Horowitz ne dezvăluie implicaţiile aflate dincolo de fascinaţia noastră umano-centrică pentru animalele de casă. E vorba de mai

mult decât de jocul de-a aruncatul băţului, este o revelaţie profundă, existenţială: „S-ar putea spune că un câine vede lumea mai repede decât noi, dar ceea ce se întâmplă de fapt e că ei văd ceva mai mult din lume în fiecare secundă“. Oamenii văd bine lucrurile aflate direct în faţă, explică Horowitz, pentru că fotoreceptorii noştri sunt amplasaţi central, într-o zonă a retinei denumită fovea. Câinii nu au o astfel de zonă, deci nu văd la

Câinii urmăresc scopuri radical diferite de ale noastre şi adeseori invizibile pentru noi. fel de bine lucrurile aflate chiar în faţa lor. Rasele care, precum câinii pug, au retina mai asemănătoare cu a omului şi pot focaliza mai bine, tind să ajungă câini ţinuţi în puf care aţintesc chipul stăpânului, făcându-i să pară „mai sociabili“. Totuşi, în cazul câinilor cu nasul lung, adeseori crescuţi pentru vânătoare sau paza turmelor, fotoreceptorii sunt grupaţi într-o bandă orizontală care se întinde pe tot centrul ochiului, alcătuind aşa-numita bandă vizuală, care le permite respectivilor câini „o vedere panoramică mai bună, de înaltă calitate, şi mult mai amplă periferic decât a oamenilor“.

ÂT despre auzul câinilor, în ciuda talentului pentru detectarea acelor fluiere cu ultrasunete pe care noi nu le auzim, capacitatea unui câine de a „detecta provenienţa unui sunet e imprecisă“ comparată cu a noastră. În schimb, simţul lor auditiv le permite să afle direcţia orientativă a unui sunet, moment în care mult mai precisul lor văz şi miros preiau iniţiativa. Cât despre capacitatea câinilor de a reacţiona la limbaj, ea are mai mult de-a face cu „prozodia“ enunţurilor noastre decât cu cuvintele în sine. „Sunetele înalte înseamnă altceva decât cele joase; tonurile ascendente contrastează cu cele descendente“, scrie Horowitz. Câinii reacţionează la vorbirea de alint „în parte pentru că aceasta face diferenţa între vorbirea care le este adresată şi restul pălăvrăgelii continue de deasupra capetelor lor“. Horowitz tratează, de asemenea, şi istoria naturală a câinilor, descinderea lor evolutivă din lupi, dar atenţionează cititorii să observe acele trăsături ale lupilor la care câinii au renunţat pe parcurs. „Câinii

nu formează haite adevărate“, scrie ea. „Ei pradă sau vânează animale mici individual sau în paralel“, în loc să colaboreze, cum fac lupii. Împotriva „teoriei haitei“ a câinelui alfa, la modă în dresura de câini, Horowitz notează că „în sălbăticie, haitele de lupi constă aproape în totalitate din animale înrudite sau cuplate. Ele sunt familii, nu grupuri de semeni care luptă pentru poziţia dominantă.... Comportamentele percepute ca «dominatoare» sau «supuse» sunt utilizate nu în lupta pentru putere, ci pentru a menţine unitatea socială“. Ideea că stăpânul unui câine trebuie să devină personajul dominant lovindu-l sau uzând de cuvinte dure sau alte forme de pedepsire, scrie ea, „este departe de ceea ce ştim despre realitatea dintr-o haită de lupi şi mai aproape de ficţiunea învechită a regatului animal peste care omul este împărat, exercitându-şi dominaţia asupra celorlalte animale. Lupii par a învăţa unul de la altul nu pedepsindu-se, ci observându-l pe celălalt. Şi câinii sunt observatori fini – în cazul acesta, al reacţiilor noastre“. O deosebire extrem de importantă faţă de comportamentul lupilor este că un câine ne poate privi în ochi. „Deşi au moştenit o aversiune faţă de privitul îndelung în ochi, câinii par predispuşi la a ne inspecta chipurile pentru a se informa, a se asigura, a se orienta.“ Ei privesc, plini de simţire, în propriile noastre umwelt-uri. Nu poate fi decât o reacţie normală să ne străduim mai mult să le răspundem la fel, iar cartea lui Horowitz face un pas important în această direcţie. Dar ea e uneori prea timidă şi literară în încercarea de a nu suna prea savantă, iar mare parte a materialului va părea familiar audienţei căreia îi este în mod special destinată cartea ei. În acelaşi spirit, tonul cărţii este puţin dieconcertant – o insistenţă aproape polemică asupra valorii câinilor, ca şi cum ar fi fost de multă vreme neglijaţi de opinia publică. Dar Horowitz atinge apoi nişte observaţii captivante, un studiu implauzibil sau un detaliu bizar care dă palpitaţii uimite şi recunoscătoare oricărui iubitor de câini. Atunci când cercetătorii au studiat şabloanele temporale ale câinilor care interacţionează cu oamenii, notează ea într-unul din aceste momente remarcabile, au descoperit că acestea sunt „similare cu şabloanele temporale ale necunoscuţilor de sex opus care h flirtează“. 5

Departe de lumea dezlănţuită Sara Maitland merge în locuri îndepărtate pentru a explora tărâmul liniştit al tăcerii. de fizice“, incluzând dezinhibiţie, halucinaţii auditive şi „inefabilitate şi fericire“. Mai târziu, vizitează tăcerea deşertului Sinai şi dealurile bătute de vânturi ale graniţelor scoţiene. Şi, în cele din urmă, îşi construieşte o casă într-un loc îndepărtat, departe de vechea ei viaţă. Surprinzător, călătoria lui Maitland provoacă o criză în munca sa. Romancieră de succes, a depins mult timp de capacitatea de a imagina lumi alternative. Dar, cu cât se cufunda mai mult în tăcere, cu atât imaginaţia o evita. „Acest lucru m-a făcut să mă gândesc“, explică ea, „că ar putea exista ceva profund diferit între tăcerea ermiţilor

Maitland petrece 40 de zile şi 40 de nopţi singură într-o căsuţă aşezată pe o creastă de pe Insula Skye.

DE DOMINIQUE BROWNING

RĂIM în zgomot. Lumea a fost dintotdeauna un loc bubuitor, fâşâitor, bâzâitor (cu toate că mulţi am înăbuşit vocea naturii), iar la asta am adăugat toate vibraţiile posibile de producţie proprie şi toate mijloacele de atac posibile, fie că sunt marile sisteme de aer condiţionat care duduie, din clădirile noastre etanşe, fie că sunt micuţele căşti introduse în urechi. Ce şanse are liniştea împotriva tuturor acestor lucruri? Se pare că destule. Sara Maitland a măsurat altitudinea (sau profunzimea?) a ceea ce ar putea fi singura frontieră pe care omenirea n-o va cuceri niciodată şi, în ciuda ei înşişi, nu o va distruge – tăcerea. Tăcerea infinită, insondabilă, înspăimântătoare, înălţătoare, incognoscibilă, superbă. E greu să exprimi emoţia din A Book of Silence (O carte a tăcerii), o poveste de aventuri care nu implică mulţimi zgomotoase sau titluri stridente, nu descrie o eroină care urcă pe munţi înalţi sau care navighează pe oceane întinse, care nu vorbeşte despre pulsuri rapide sau palme asudate, dar este, cu toate acestea, cât se poate de copleşitoare, temerară şi emoţională ca orice ascensiune pe

Memoriile recente ale lui Dominique Browning, „Paths of Desire. Her new one, Slow Love“, vor fi publicate în primăvara următoare. 6

Everest. Rareori am fost atât de uimită de splendoarea unui peisaj dezvăluindu-se în faţa ochilor mei şi am simţit o asemenea curiozitate încordată în privinţa a ceea ce urmează să se întâmple în timp ce scriitoarea îndrăzneaţă înaintează pe parcursul paginilor. A Book of Silence este o strălucită explorare a ceva – sau a nimic? – care, chiar de la început, e imposibil de definit cu precizie. Este tăcerea absenţa cuvintelor? Sau

A BOOK OF SILENCE

de Sara Maitland 311 pag. Counterpoint. 25 $

e absenţa sunetului cu totul? Oare există ceva numit tăcere pe care să-l putem experimenta? Oare nu există mereu un susur al sângelui prin corp? E tăcerea dependentă de condiţiile externe? Sau e o însuşire a minţii? Cum aţi numi efectul vizual a ceva asemănător unui tablou de Rothko? Pentru ea, decide Maitland, tăcerea e cea care e sfâşiată de „cuvinte şi vorbire în special“. Călătoria ei pe teritoriul tăcerii a început în jurul vârstei de 50 de ani. Căsătoria i se dezintegrase, copilul ei cel mai tânăr plecase de acasă, începuse să grădinărească (ştim unde duce asta) şi s-a trezit singură, liberă să facă orice voia: „Ceea

ce... voiam era să-mi făuresc o viaţă în care tăcerea să fie chiar în centru“. Maitland fusese o creştină practicantă timp de 30 de ani, dar, în această perioadă de schimbare, viaţa spirituală a început să i se intensifice. „Observ că rugatul e dificil, anevoios şi e o activitate foarte grea“, se confesează ea, „dar îl găsesc şi necesar, extraordinar de încântător şi de o importanţă crucială“. Maitland a pornit la drum cu numeroase întrebări despre natura tăcerii şi companioana acesteia, solitudinea. Cea mai urgentă a fost pusă ca reacţie la o scrisoare a unui bun prieten, care respingea tăcerea ca fiind „locul morţii, al nimicniciei“. Însă Maitland a devenit convinsă că tăcerea nu era o „condiţie negativă“, ci o „prezenţă pozitivă“. Aşa că şi-a propus să demonstreze această afirmaţie radicală – una care, după cum s-a dovedit, a provocat teamă şi îngrijorare printre prieteni şi familie. Oamenii care petrec o mare parte din timpul lor singuri şi tăcuţi sunt adesea consideraţi egoişti, dacă nu mizantropi, deşi nimic nu e mai fals. Maitland porneşte dintr-o poziţie a grijii afectuoase, plină de tandreţe pentru condiţia umană şi speranţă că ne-am putea îndeplini cele mai bune năzuinţe. Îşi începe aventura ce-i va schimba viaţa petrecând 40 de zile şi 40 de nopţi singură, într-o căsuţă aşezată pe înălţimea unei creste din Insula Skye. Acolo trăieşte „un ansamblu de senzaţii, majoritatea lor bizar

şi tăcerea creatorilor de artă“. Primul tip de tăcere necesită o golire a sinelui pentru a-l primi pe Dumnezeu; cealaltă fortifică sinele pentru a fi de o inventivitate dumnezeiască. „Tăcerea nu poate fi povestită“, conchide ea. „Tăcerea intensifică senzaţia, dar estompează senzaţia temporalităţii“. Construind pe această speculaţie, cartea ambiţioasă şi cuprinzătoare a lui Maitland investighează natura variată a creativităţii şi plonjează în consideraţii despre nebunie şi bucurie. Maitland îl introduce pe cititor în Marea Teroare Htonică a primelor societăţi umane – „că întunericul ar putea să înghită lumina... Că frigul ar putea să învingă; şi cu toţii vom fi morţi“. Aceasta nu era o teamă abstractă; oamenii inventau ritualuri pentru a îndemna soarele să răsară în fiecare zi. Acum, susţine ea, acea groază şi-a schimbat forma, devenind simbolică: „Suntem îngroziţi de tăcere şi astfel o izgonim din vieţile noastre“. De aceea, cred că spune ea, ne agăţăm, de exemplu, de un fel de gândire magică privind iminenta catastrofă ecologică; suntem într-o fază zgomotoasă de negare. E incontestabil că, dacă mai mulţi ar vrea să experimenteze lumea naturală nemijlocit – să stea pur şi simplu, în tăcere, deschişi către frumuseţea ei sublimă –, am putea să avem mai multă grijă de ea. Dar acea preţuire a ceea ce o înconjoară e doar una dintre multele plăceri pe care Maitland le găseşte în noua sa viaţă solitară. Aceasta nu e o carte tăcută, oricât e de intimă şi generoasă. O auzim chiar pe Maitland scăpărând chibrituri pentru a-şi aprinde ţigările sub bolta cerească plină de stele. Pentru mine, rămâne o întrebare deschisă dacă cititul poate fi parte a vreunei experienţe a tăcerii. Nici cartea lui Maitland nu m-a lăsat fără cuvinte. În schimb, m-am trezit argumentând, discutând, exclamând la fiecare pagină. Voiam să o însoţesc la fiecare pas. Şi abia aştept să văd ce va mai urma de la această minunată scriitoare, gânditoare şi căutătoare. Sper h că nu va fi... tăcere. ILUSTRAŢIE DE MAXWELL HOLYOKE-HIRSCH

Cuplul ciudat Într-un roman, fraţii Collyer sunt transformaţi în protectori ai unui secol. DE LIESL SCHILLINGER

UBIECTUL noului roman domol şi captivant al lui E. L. Doctorow Homer & Langley ar putea fi abordat cu uşurinţă de orice scriitor care stă legat de birou, petrecându-şi zilele printre mormane de cărţi, ziare şi reviste. E vorba de fraţii Collyer, Homer şi Langley – nişte bogătaşi din Manhattan, retraşi şi obsedaţi de acumularea de nimicuri, care au trăit decenii la rând în mizerie într-o casă de pe Fifth Avenue şi au murit într-un labirint de gunoaie: munţi de ziare, parapeţi de cărţi, mormane de cutii şi grămezi de candelabre şi resturi (organe umane în saramură, piane, un Ford T). După moartea lor, în 1947, an-

HOMER & LANGLEY

de E. L. Doctorow 208 pag. Random House. 26 $

chetatorii au fost siliţi să spargă o fereastră de la etaj ca să poată intra în casă. Croindu-şi drum prin harababura dinăuntru, au descoperit rapid cadavrul lui Homer, dar le-a luat săptămâni întregi ca să-l găsească pe cel al lui Langley, care se afla la mai puţin de patru metri de leşul fratelui său, strivit într-o capcană pe care o aşezase acolo pentru eventualii spărgători. După scoaterea cadavrelor fraţilor Collyers, din edificiu au mai fost scoase peste 100 de tone de deşeuri. Deşi povestea lor e absolut adevărată, fraţii Collyer au devenit sursă de inspiraţie pentru legende urbane şi, ca atare, aceasta nu prima carte bazată pe viaţa lor. Cu câţi-

Liesl Schillinger este colaborator permanent la Book Review. FOTOGRAFIE DE BETTMANN/CORBIS

va ani în urmă, Franz Lidz a scris o relatare de nonficţiune, fascinantă şi plină de amănunte, despre cei doi fraţi, intitulată Ghosty Men, împletită cu amintiri de-ale unchiului său (un strângător de deşeuri la fel de compulsiv). În 1954, năvalnica scriitoare şi critic Marcia Davenport (care şi-a intitulat autobiografia Too Strong for Fantasy) şi-a sondat biografia în căutare de melodrame în romanul My Brother’s Keeper, în care o cântăreaţă de operă îi împinge pe cei doi fraţi în pragul nebuniei obsesivo-compulsive. Fraţii Collyer şi-au făcut apariţia, cu numele sau reputaţia, în piese de teatru, emisiuni tv şi filme, precum şi în mostre de gen poliţist şi de groază, de la Salem’s Lot de Stephen King (1975) la Lethal Legacy de Linda Fairstein, publicat în luna februarie a acestui an. Însă Doctorow îi analizează pe fraţii Collyer într-o manieră mai puţin lugubră, transformându-i în personaje înduioşătoare, deşi excentrice, în drama secolului american trecut, făpturi în tonuri sepia dintr-un zootrop elegiac. Dacă alţi scriitori, stârniţi de povestea înfiorătoare a celor doi fraţi, ar fi pus întrebarea „Cum au murit?“, Doctorow propune întrebarea mai respectuoasă şi, prin urmare, mai surprinzătoare: „Cum au trăit?“. Trasându-le povestea până la începuturile lor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi urmându-le traiectoria până în anii ’80, autorul readuce la viaţă zece decenii prin experienţele imaginate ale fraţilor Collyer, făcând o paralelă între acumularea de gunoaie din casa lor şi acumularea de evenimente epocale produse în lumea de dincolo de pereţii acelei case. La sfârşitul veacului, micul Homer stă pe debarcaderul din oraş, ţinându-şi de mână bona şi făcându-le semn de rămas părinţilor durdulii care pornesc spre Europa cu transatlanticul. Primul Război Mondial îl

duce pe Langley în Franţa, unde e gazat, dar supravieţuieşte, în timp ce, acasă, părinţii săi mor de gripă spaniolă. În timpul Marii Crize, orfanii vin la baluri publice în casa Collyer (amfitrionii biciuiţi de lume „se foiesc târşâit în jur ca şi cum ar îndemna la tăcere prin mişcările lor sinuoase şi somnolente“), iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, FBI-ul le izgoneşte menajerele nipono-americane într-un lagăr – „lucru care li s-ar fi părut important şi îngrozitor oamenilor după care au venit aceştia, dar care e o simplă rutină pentru ei“, după cum meditează cu tristeţe Homer. Pe repede înainte către aselenizare şi, mai departe, când fraţii îşi deschid „bârlogul“ pentru hipioţii infantili pe care îi cunosc la un miting organizat în Central Park împotriva Războiului din Vietnam – femei în jachete cu franuri şi bentiţe cu mărgeluşe şi un caricaturist care seamănă cu R. Crumb şi desenează „benzi desenate în care picioarele bărbaţilor şi sânii şi fundurile femeilor sunt supradimensionate“. Din fericire, fraţii Collyer ai lui Doctorow nu sunt doar un cuplu gen Zelig cu tulburări obsesiv-compulsive. Povestea lor nu se desfăşoară în maniera intermitentă a jurnalelor de ştiri, ci lent, într-o povestire impunătoare şi atentă oferită de Homer Collyer, care e orb. Homer simte, dar nu vede, transformările care se petrec în jurul său. Din cauza acestui beteşug şi al dependenţei de fratele său, amintirile lui au o pondere specială, un caracter picant şi, uneori, umor. Când poliţiştii fac o razie la una dintre seratele dansate din casa Collyer, Homer se leagă instinctiv de intruşi, „pocnindu-i ca un urs cu laba, dar mai leneş“, şi se alege cu o lovitură în plexul solar care-l aruncă la podea cu respiraţia întretăiată. „E orb, idiotule“, strigă Langley. „Şi astfel s-a încheiat ceaiul dansant săptămânal“, conchide pe un ton sumbru Homer. Când bucătareasa familiei obiectează faţă de decizia lui Langley de a instala un Ford T în sufragerie, Homer o dojeneşte: „Fratele meu e genial. Există un scop inteligent pentru această idee, te asigur“, apoi îi mărturiseşte cititorului – „În acel moment, bineînţeles că n-aveam nici cea mai vagă idee care ar fi putut să fie acel scop“. Chiar dacă lumea se uită la Langley Collyer şi vede un bădăran excentric cu ochi de nebun şi freză de Einstein, Homer îl consideră un bărbat plin de idei, un îngrijitor, un frate. Langley îl îndeamnă consolator să nu-şi regrete prea mult orbirea. „Se discută neîncetat dacă ceea ce vedem e lumea adevărată sau doar lumea aşa cum se conturează ea în mintea noastră“, explică el. „Nu e doar problema ta“. Totuşi, Langley devine, din ce în ce mai mult, doar problema lui Homer. Orb şi, în cele din urmă, surd, prins între spaliere de netrecut pe care nu le poate vedea, Homer se alege doar cu „atingerea mâinii fratelui meu ca să ştiu că nu sunt singur“ şi doar cu jurnalul drept confident: „Sunt recunoscător că am această maşină de scris şi teancurile de foi de lângă scaun, căci lumea s-a închis încet, vrând să nu-mi lase decât propria-mi conştiinţă“. Când Langley începe să adune ziare, Homer îşi atrage simpatia cititorilor deoarece caută o justificare logică pentru mania fratelui său. Langley i-a prezentat o „Teorie a înlocuirilor“, explică Homer: „În viaţă totul se înlocuieşte. Noi suntem înlocuitorii părinţilor noştri, aşa

cum şi ei au fost înlocuitorii generaţiei anterioare“. Langley i-a spus că timpul, „înaintează prin noi pe când ne înlocuim reciproc pentru a umple golurile“, iar această teorie l-a făcut să conceapă un „ziar definitiv“, care conţine nişe pentru toate tipurile de evenimente umane, pentru care servesc drept back-up documentele adunate în mormane. Scopul lui Langley este să „repare viaţa americană în cele din urmă într-o singură ediţie“, să creeze „un ziar veşnic la zi şi imemorial“. Dacă Langley ar fi crescut în epoca Internetului, teancurile de documente pe care le-a strâns în timp ar fi fost înlocuite cu un laptop de un kilogram, dar astfel New York-ul ar fi rămas fără una dintre cele mai răsunătoare fabule moralizatoare pe care le-a avut vreodată. În schimb, baloturile de ziare care se ridicau de pe podea până în tavan au devenit hard disk-ul lui, care conţinea fişierul său cu „masacrul nevinovaţilor“ (atacul cu bombă în biserica din Birmingham în 1963, schimburile de focuri din Kent State din 1970, uciderea călugăriţelor din El Salvador în 1980), cel cu „asasinate politice“ (John F.

Doctorow face o paralelă între acumularea de gunoaie din casa Collyer şi evenimentele epocale produse afară. Kennedy, Martin Luther King Jr., Robert F. Kennedy) şi fişierul cu „abuzuri prezidenţiale“ (prima înregistrare e Watergate). Exemplele lui Doctorow le reamintesc cititorilor că oricare altă persoană care s-ar apuca de un asemenea proiect în prezent s-ar trezi imediat la fel de îngropat în informaţii. Pe de altă parte, cine s-ar deranja s-o facă dacă nu unul ca Langley Collyer? Atunci când Homer aude despre o fotografie din ziar în care Langley „merge târşâit pe Fifth Avenue cu pălărie de fetru, haină zdrenţuită şi lungă până la glezne, cu un şal făcut din pânză de sac şi cu papuci de casă“, îşi dă seama că sănătatea mentală a fratelui său e în picaj, dar dă vina pe insultele publice. „În apărarea fratelui meu, voi spune că are multe pe cap. În ultima vreme s-a confruntat cu comportamente umane îngrozitoare“. Fireşte, dacă titlurile incomode din ziar ar fi justificat pe deplin o asemenea reacţie, atunci pe fiecare stradă din fiecare oraş ar exista câte un „caz Collyer“, după cum l-a denumit poliţia. Când, cerând înţelegere, Homer întreabă: „Ce-ar putea fi mai îngrozitor decât să fii transformat într-o glumă mitică?“, pe cititorii prinşi în proza domoală şi splendid construită a lui Doctorow i-ar putea încerca o strângere de inimă, amintindu-şi de Teoria înlocuirilor a lui Langley şi întrebându-se ce nişă le-a rezervat istoria. Totuşi, după ce vraja romanului se va risipi, cititorii se vor întoarce probabil, cu vinovăţie, către reacţia mai instinctivă la întrebarea lui Homer. Ce e mai rău decât să fii transformat într-o glumă? Să mori în propria casă, îngropat sub 100 de tone de gunoi. Marele merit al acestui dublu portret minunat şi înduioşător pe care îl realizează Doctorow e că reuşeşte, preţ de 200 de pagini, să suprime chicotelile, ridicându-i pe fraţii Collyer dincolo de statutul de caricatură şi transformându-i în făpturi ale vremii h lor şi nu în personaje de batjocură. 7

Pentru că ei cred Continuare din pagina 1

Este doar o discuţie rabinică anostă care, din punct de vedere istoric şi conceptual, există de dinainte de şi autonom de politica modernă. Iudaismul nu este liberal şi nici conservator; este evreiesc. Dar acesta este doar începutul dezbaterii, nu sfârşitul ei. Pentru că iudaismul este vast şi variat: înglobează o pleiadă de opinii şi tendinţe, dezvoltate de-a lungul a două mii de ani de deliberare filozofică şi juridică, iar unele dintre ele nu se potrivesc cu celelalte. A spune că o anumită abordare este evreiască înseamnă a afirma o provenienţă, mai degrabă decât o esenţă. Tocmai această provenienţă este căutată de mulţi intelectuali americani evrei. Momiţi de ideologia contemporană a identităţii în capcana aspiraţiei simplificatoare conform căreia toate părţile sale pot fi reunite într-un întreg strălucitor şi omogen, ei cercetează tradiţia evreiască pentru a găsi citate decontextualizate care să le susţină opiniile sociale, economice şi politice pe care şi le-au format pe baza altor lucruri. Nu este suficient ca opiniile lor să fie pertinente; trebuie să fie şi autentice.

cărţii, care povesteşte „cum au devenit evreii liberali“, este narată în „tonul impersonal al unui istoric – un istoric amator, desigur, care a apelat însă la ajutorul mai multor autorităţi din domeniu“. Aceste capitole sunt, de fapt, nişte antologii de citate care îi susţin cauza. E uşor rizibilă această solemnitate cu care Podhoretz prezintă articolele de enciclopedie ca dovadă a erudiţiei sale („M-am bazat în principal pe una dintre marile opere ale savanţilor evrei din secolul al XX-lea, Encyclopaedia Judaica“); există chiar şi o referire, uşor stânjenită, la Wikipedia. Din notele lui de subsol ai putea crede că cel mai important istoric evreu al vremurilor noastre este Paul Johnson. Iar Commentary, revista pe care el a editat-o timp de 35 de ani, este o sursă de bază pentru această carte. Provincialismul său poate fi deconcertant: Samuel ha-Nagid, renumitul poet, luptător,

chiar atât de greu de înţeles înstrăinarea de tradiţie? Este o viaţă trăită „cu kippah pe cap“ singurul lucru la care visează evreii? (cartea lui Podhoretz denotă o admiraţie voyeuristică faţă de ortodocşi). A existat o perioadă – într-adevăr, nu foarte lungă – în care speranţa evreilor de a trăi într-o societate liberalizantă şi o cultură secularizantă avea un fundament în realitate. Ce altceva ar fi putut să facă evreii modernităţii? Să cânte Psalmii şi să-l aştepte pe Reagan? E straniu că Podhoretz nu vorbeşte despre sionism atunci când se referă la afirmarea liberalismului evreiesc, de vreme ce primul s-a născut din aceeaşi repudiere a circumstanţelor moştenite şi aceeaşi recuperare a rolului de agent al istoriei şi a ajuns să creeze o societate evreiască în Orientul Mijlociu menită să dea viaţă idealurilor progresiste ale Europei. Podhoretz înţelege

om de stat şi învăţat din Granada secolului al XI-lea, îi aduce aminte de Henry Kissinger! Podhoretz pare să trăiască în adagiul lui Vilna Gaon – poate îl va găsi printr-o enciclopedie – conform căruia cea mai bună modalitate prin care un om îşi poate păstra puritatea este de a nu ieşi din casă. Naraţiunea istorică a lui Podhoretz este o recapitulare – banală, dar mai mult sau mai puţin corectă – a dovezilor de lipsă de ospitalitate a Europei faţă de evrei, în secolele religioase şi seculare deopotrivă. El înţelege că dreapta europeană nu le-a oferit o casă evreilor Europei moderne şi are dreptate când afirmă că acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul stângii europene, dar este ciudat de lipsit de imaginaţie istorică, este rău când reduce luminarea, asimilaţionismul şi socialismul evreilor la o chestiune de detestare dezonorantă a originilor. Este

tragedia europeană, dar fără dimensiunea tragică. Pe el nu-l interesează decât cine a greşit sau nu a avut dreptate. Când şi-au pierdut speranţele de egalitate şi decenţă în Europa şi Rusia, mulţi dintre evreii care au stimulat mobilitatea istoriei au răspuns prin propria lor mobilitate. Unii dintre ei s-au îndreptat spre pământul lui Israel, iar majoritatea spre America. Fireşte, în America au beneficiat – atât individual, cât şi ca grup – de pe urma liberalismului din secolul al XX-lea. Şi astfel au devenit susţinători ai Partidului Democrat. „Motivul pentru care evreii au fost atraşi de democraţi este că aceştia întruchipau cel mai bun echivalent posibil în America la forţele de stânga ce favorizaseră emanciparea evreilor în Europa“. Ce îl deranjează şi îl îndurerează pe Podhoretz este că atracţia lor faţă de democraţi nu s-a diminuat niciodată. „La toate

PECTACOLUL acestei tendenţiozităţi este uneori comic. În noua sa carte, Norman Podhoretz se amuză copios pe tema interpretărilor denaturate ale stângii evreieşti şi, desigură, cruţă dreapta evreiască de aceeaşi culpabilitate. Aşadar merită să ne amintim că în urmă cu câţiva ani, el a publicat o carte despre profeţi în care aceştia erau înfăţişaţi ca nişte neoconservatori ai vechiului Israel. Criticile lor pe tema sacrificiului copiilor reprezentau punctul de plecare pentru o meditaţie asupra „practicii păgâne“ de pătrundere a femeilor în câmpul muncii. Norman Podhoretz îşi iubeşte poporul şi îşi iubeşte ţara, şi îl apreciez pentru asta, pentru că şi eu iubesc acelaşi popor şi aceeaşi ţară. Dar cartea lui este searbădă. Autorul îşi întemeiază textul doar pe evidenţe şi se mulţumeşte să se menţină într-o stare de surescitare apocaliptică. Perspectiva lui este atât de ferm aşezată şi de confirmată, încât e o minune că nu e prea plictisit de ea pentru a o pune pe hârtie. Acurateţea convingerilor sale este atât de evidentă pentru el, încât nu se mai oboseşte să le argumenteze. În schimb, este extrem de uimit că ceilalţi nu îi împărtăşesc opiniile cu aceeaşi siguranţă. Why Are Jews Liberals? (De ce sunt evreii liberali?) este înregistrarea acestei uimiri, iar revelaţia că fraţii săi nu i se aseamănă pe cât ar vrea are o intensitate à la Henry Higgins. Dar refuzul celorlalţi de a-i îmbrăţişa convingerile este prezentat de Podhoretz nu ca pe un dezacord principial ce merită respect, ci ca pe un eşec individual. Evreii sunt liberali, conchide el, ca urmare a unui „refuz asumat de a vedea evidenţa şi a negării acesteia“. El are o filozofie. Ei au o psihologie. Why Are Jews Liberals? este o carte de istorie prescurtată, urmată de un volum memorialistic reambalat. Prima jumătate a

Leon Wieseltier este editorul literar al The New Republic. 8

ILUSTRAŢIE DE CARIN GOLDBERG

alegerile prezidenţiale din 1928 încoace, cu excepţia celor câştigate de Jimmy Carter în 1980, candidatul democraţilor a înregistrat o victorie zdrobitoare în rândul electoratului evreu, chiar şi atunci când în ansamblul electoratului candidatul republican a fost cel care a învins de la distanţă (cazul lui George McGovern în 1972). Nici un candidat democrat nu a înregistrat mai puţin de 60% din voturile evreilor, iar media pentru întregul interval de după 1928 este de 75%“. Această susţinere constantă a Partidului Democrat se răsfrânge acum negativ asupra intereselor evreieşti, insistă Podhoretz. Interesele evreieşti şi mai puţin ideile evreieşti îl fac pe Podhoretz să deplângă respingerea republicanilor de către evrei. Dar nicăieri în carte el nu explică exact cum interesele evreilor sunt mai bine servite de abordarea republicană a unor chestiuni precum guvernarea, sistemul medical, politica fiscală, controlul armelor, avort, drepturilor homosexualilor, mediu ş.a.m.d. Problema politicilor care iau în considerare etnia pentru a promova diversitatea sau a asigura şanse egale este una extrem de complicată, iar idealul ignorării rasei unei persoane a fost tratat prea dur şi prea neglijent în ultimele decenii. Dar aceasta este o problemă în privinţa căreia mulţi oameni de bine pot avea opinii divergente. Este, în orice caz, nu numai o chestiune asupra căreia liberalii şi conservatorii sunt în dezacord, ci şi una care stârneşte divergenţe în rândul liberalilor. La fel ca evreii şi conservatorii, liberalii se ceartă. Sunt la fel de îngrijorat ca Podhoretz că atitudinea evreilor americani faţă de conservatorii creştini pare adesea dispreţuitoare, dar convingerea lui că din spaţiul public american a dispărut exprimarea de natură religioasă mi se pare strigătoare la cer. Eu unul dau peste Isus tot timpul. Şi mi-e milă de religia care are nevoie de politică şi politicieni pentru validare. Interesul evreiesc care îl face pe Podhoretz să-şi dorească cu disperare reprofilarea electoratului evreu spre republicani, în locul democraţilor, este reprezentat de Israel. Dacă abandonarea Israelului de către guvernul american mi se pare de neimaginat, şi nu numai din raţiuni de politică, Podhoretz nu se înşală când declară că entuziasmul faţă de Israel printre conservatori este real, nou şi profund. Are dreptate şi când afirmă că, dacă există vreo simpatie faţă de palestinieni în politica americană, ea se găseşte mai ales în cercurile democrate. Problema e că el nu îşi poate imagina că simpatia faţă de palestinieni poate coexista cu simpatia sau chiar dragostea faţă de Israel. Dacă sunteţi de părere că supravieţuirea Israelului presupune formarea Palestinei, pentru că o eventuală absorbţie a milioanelor de palestinieni în Israel, printr-o anexare sau prin ocupaţie, va distruge natura evreiască sau cea democratică a statului, atunci dispreţul lui Podhoretz faţă de procesul de pace nu vi se va părea suficient pentru a descrie situaţia Israelului. Dacă sunteţi de părere că formarea Palestinei ameninţă supravieţuirea Israelului, pentru că pales-

tinienii doresc abolirea statului evreu şi nimic altceva, astfel că nu vor fi mulţumiţi cu un compromis teritorial, atunci suspiciunile lui Podhoretz faţă de orice preşedinte american care nu se supune, pur şi simplu, guvernului israelian vi se vor părea o apoteoză a fidelităţii. Ce contează este felul în care analizaţi dumneavoastră subiectele – siguranţa şi moralitatea, israelienii şi palestinienii. Podhoretz nu furnizează nici o analiză; el presupune că există una, ca o doctrină. Este îndreptăţit să susţină că stânga – sau cea mi mare parte din ea – priveşte cu răceală Israelul. Într-adevăr, ea este implicată în multiple privinţe în reafirmarea „soluţiei unui singur stat“, care din motive demografice nu înseamnă altceva decât Palestina Mare. Dar confruntarea intelectuală cu aceste otrăvuri a fost adesea opera liberalilor. Până la urmă, nu poţi de-

Susţinerea constantă a Partidului Democrat de către evrei se întoarce împotriva acestora, susţine Podhoretz. nunţa soluţia unui singur stat dacă nu crezi în soluţia existenţei a două state. În loc de argumente, Podhoretz ne oferă amintiri. Why Are Jewish Liberals? este încă una dintre autobiografiile sale; viaţa sa este un sac fără fund. Este o plăcere să citeşti din nou despre blestemăţiile antievreieşti ale lui Gore Vidal şi Pat Buchanan, deşi ar trebui remarcat că doar Buchanan mai este ascultat astăzi în calitate de comentator al politicii americane. Când termină de exprimat propriile opinii, Podhoretz abordează, în sfârşit, întrebarea „De ce?“. Cum se explică afinitatea încăpăţânată a evreilor americani faţă de liberalism şi Partidul Democrat? Nu prin „valorile evreieşti“, ne instruieşte el. Sunt de acord: sunt multe valori în iudaism şi nu toate se regăsesc la democraţi şi nici chiar în democraţie. Podhoretz ia în calcul şi influenţa „chiar şi până la a patra generaţie“ a evreilor menşevici care au imigrat în America, precum şi atenuarea treptată a marxismului în democraţie socială şi a social democraţiei în liberalism; dar nici nu este convins că vina pentru succesul lui Barack Obama în rândul evreilor americani o poartă Martov. În schimb, el decide că evreii americani cred în liberalism pentru că ei cred în liberalism. Vorbesc serios, asta-i descoperirea lui. „Pentru cei mai mulţi evrei americani, liberalismul nu este aşadar doar o component necesară a evreităţii, aşa cum s-a spus. Este chiar esenţa identităţii de evreu. Nici nu este un «substitut pentru religie»: este o religie de sine stătătoare, având propriul său catehism şi propriile dogme, o religie obtuză la faptele care îi subminează teoriile şi promisiunile, la fel ca Tertullian“. Tertullian a fost apologetul creştin de la începutul secolului al III-lea care a afirmat la un moment dat că el crede ceea ce crede tocmai

pentru că este lipsit de sens şi imposibil. În succesiunea acestei ranchiune anti-intelectuale, Podhoretz inventează „Tora liberalismului“: dacă n-ar fi absurd, n-ar crede. Iar dacă el însuşi nu crede, atunci este absurd. De parcă ar vorbi de la amvon, el declară că „atunci când Tora liberalismului contemporan intră în conflict cu Tora iudaismului, cea dintâi este precumpănitoare“. Prin urmare, evreii americani liberali nu sunt doar nişte americani de soi rău, ci şi evrei de soi rău. Iar încăpăţânarea lor este consecinţa încăpăţânării lor. Sunt aroganţi. Puterea explicativă a acestei noţiuni este evident foarte limitată. Este, de fapt, tot praf în ochi. Alternativa pentru Podhoretz ar fi, fireşte, aceea de a lua în calcul posibilitatea ca liberalismul să nu fie un întuneric omogen, ca ceea ce liberalii cred despre anumite principii şi politici să aibă o oarecare substanţă. Dar aceasta ar fi o erezie, greu de conceput din partea unui vânător de erezii. El ştie exact ce este „Tora iudasimului“ şi ce nu este. Pentru că Tora conservatorismului contemporan nu intră niciodată în conflict cu Tora iudaismului, iar conservatorismul nu are niciodată accente dogmatice sau necugetate. Cartea lui Podhoretz a fost gândită ca o soluţie la cugetarea pe care Milton Himmelfarb l-a formulat cu umor în urmă cu mulţi ani: „Evreii câştigă la fel de mult ca episcopalii şi votează ca portoricanii“. N-am înţeles niciodată faima acestei maxime. De ce ar vota evreii ca episcopalii? Nu suntem episcopali. Subtextul glumei este că afilierea politică ar trebui să fie determinată de poziţia socială. Trăind pe picior mare, dar votând ca amărâţii, evreii Americii nu au reuşit să demonstreze solidaritate de clasă. Nu contează că partidele de dreapta din multe ţări occidentale au avut întotdeauna de câştigat de pe urma aceleiaşi trădări a săracilor, care au susţinut cauze şi candidaţi care n-au făcut nimic pentru a le îmbunătăţi situaţia economică, dar care i-au încântat din punct de vedere cultural, religios sau naţional.

U este o nebunie sau o trădare să votezi împotriva propriului interes economic. Este o recunoaştere a existenţei unor multiple interese, a unor multiple scopuri, în viaţa unui cetăţean. Când Moise le cere evreilor, în Tora iudaismului, să aibă în vedere bunăstarea socială, el adaugă uneori avertizarea că ei înşişi sunt străini şi sclavi. Scopul acestei reîmprospătări a memoriei este simplu. Nu e suficient să ştim că nu mai suntem străini şi sclavi. Nu putem privi lumea exclusiv din perspectiva propriei noastre prosperităţi, a propriei noastre siguranţe, a propriei noastre mulţumiri. Confirmările vin de la alţii, nu de la noi înşine. La întrebarea „Care face mai multe pentru cei neajutoraţi şi sărmani: liberalismul sau conservatorismul?“ se vor da nenumărate răspunsuri şi de acum înainte. Nu vor răspunde numai evreii. Dar dacă răspunsul este liberalismul, atunci istoria politică a evreimii americane nu este nici un mister şi nici un scandal. h 9

Soldatul cel bun Viaţa lui Pat Tillman: cariera lui din NFL, serviciul militar şi povestea falsă avansată de Armată despre moartea sa. DE DEXTER FILKINS

OVESTEA lui Pat Tillman, fotbalistul profesionist ucis în Afganistan în 2004, a fost înspăimântătoare şi totodată înălţătoare – ceea ce şi explică fascinaţia hipnotică pe care a exercitat-o în Statele Unite. Prin povestea lui Tillman, America şi-a arătat cea mai bună şi cea mai rea faţă, într-o vreme

WHERE MEN WIN GLORY

The Odyssey of Pat Tillman de Jon Krakauer 383 pag. Doubleday. 27.95 $

când ţara era prinsă într-un război extrem de controversat. Cel puţin a avut ingredientele necesare unei cărţi foarte bune. Mai toată lumea – în Statele Unite, cel puţin – e la curent cu elementele de bază: Tillman, un fundaş cu gândire independentă şi placaje puternice care juca în echipa Arizona Cardinals, a renunţat la un contract de mai multe milioane de dolari după atentatele de la 11 septembrie ca să se înroleze în armată. A intrat într-un detaşament de elită, al trupelor de comando, şi a murit pe 22 aprilie 2004, întrun defileu din estul Afganistanului. Povestea nu s-a terminat acolo: comandanţii lui Tillman şi, pesemne, unii demnitari din administraţia Bush au muşamalizat faptul că tânărul a fost ucis, din greşeală, de propriii săi camarazi. În public, Tillman a fost glorificat ca erou care a murit luptând cu inamicul, iar falsa poveste a fost servită chiar şi familiei îndoliate a fostului fotbalist. Adevărul sordid – sau o bună parte din el – a ieşit la iveală mai târziu. Autorul de bestseller-uri Jon Krakauer spune acum întreaga poveste în Where Men Win Glory (Când oamenii ating gloria). Combinaţia dintre Krakauer şi Tillman pare irezistibilă: Krakauer este un scriitor şi un reporter desăvârşit; Into Thin Air, relatarea sa despre o dezastruoasă expediţie de alpinism pe Everest, e una dintre cele mai fascinante şi mai tulburătoare cărţi pe care le-am citit vreodată. Cu Tillman, ai crede că avea tot ce-i trebuia ca să construiască o poveste eroică. Din păcate, nu reuşeşte s-o scoată la capăt. Cea mai mare problemă din Where Men Win Glory e că aproape toată trama şi semnificaţia – moartea lui Tillman şi muşamalizarea ei – sunt lăsate la urmă, în ultimele 100 de pagini. Primele două treimi ale cărţii abordează viaţa lui Tillman dinainte, evoluţia lui în Liga Naţională de Fotbal şi decizia de a renunţa şi de a se înrola în armată. Tillman ajunge în Afganistan de-abia la pagina 230. Nu că viaţa lui ar fi fost plictisitoare – protagonistul e conturat ca un om cu un caracter excepţional, care a trăit după o serie de principii ce reprezintă rodul unei gândiri şi al unor lecturi profunde. Totuşi, acea viaţă, aşa cum e descrisă ea în aceste pagini, nu e destul de monumentală încât să-l poarte pe

cititor către evenimentele spectaculoase la care deja ştim că trebuie să ne aşteptăm. Krakauer trasează cu pricepere contururile personalităţii aparte a lui Tillman, aşezând temelia pe care se va ridica ulterior remarcabila sa decizie de a alege armata în locul Ligii Naţionale de Fotbal. Tillman era aparte: îşi lăsa părul lung să-i cadă peste umeri, mergea cu bicicleta până la terenul de antrenamente în fiecare dimineaţă şi „nu se ducea nicăieri fără o carte la el“. Însă, după atacurile de la 11 septembrie, Tillman a ajuns la concluzia că viaţa lui profesională era dintr-odată lipsită de sens. „Sportul întruchipa multe calităţi pe care le consider semnificative“, scria el în luna mai a anului 2002. Totuşi, în ultimii ani – şi mai ales după ceea ce s-a întâmplat de curând –, am ajuns să-mi dau seama cât de superficial şi de neînsemnat e rolul meu.... Nu mai e important de-acum“. Aşa că Tillman şi-a luat adio de la NFL, de la celebritate şi de la contractul pe trei ani, în valoare de 3,6 milioane de dolari, oferit de Cardinals ca să rămână. Hotărându-se să se înroleze, a acţionat împotriva opţiunilor Americii războinice contemporane, care pretinde sacrificii extraordinare de la câţiva oameni, în timp ce nu cere aproape nimic de la toţi ceilalţi. Din păcate, prea multe detalii din viaţa lui Tillman povestite aici sunt, în mare măsură, banale şi lipsite de importanţă. Chiar trebuie să ni se descrie, cu lux de amănunte, cum a

Dexter Filkins, corespondent în străinătate pentru The Times, a scris cartea „The Forever War“. FOTOGRAFIE DE LA LIGA NAŢIONALĂ DE FOTBAL, VIA ASSOCIATED PRESS (2001)

sărit Tillman (sau „Pat“, după cum îi spune, pe un ton siropos, Krakauer) de pe o stâncă de granit din Sedona, Arizona? Cum s-a îmbătat şi a vomitat cu prietenii lui în Paris? Cum l-a bătut pe un tip dintr-o pizzerie în liceu? Pare material de umplutură, la fel ca lungile digresiuni ale lui Krakauer despre Afganistan, Irak şi administraţia Bush, dintre care o bună parte au o legătură pur tangenţială cu viaţa protagonistului (unele fiind chiar incorecte: Hamid Karzai, preşedintele Afganistanului, nu a fost un lider mujahedin important în timpul răz-

Tillman bănuia că, dacă ar fi murit, armata ar fi încercat să-l transforme într-un model ideal. boiului cu Uniunea Sovietică; Ismail Khan nu e un lider al populaţiei Hazara). Cartea lui Krakauer ar fi fost mai bună dacă ar fi avut cu vreo 100 de pagini mai puţin. Totuşi, după sosirea lui Tillman în Afganistan, proza lui Krakauer prinde avânt. Moartea tânărului e descrisă cu pricepere şi e, într-adevăr, tristul sfârşit al unei serii de erori şi socoteli greşite, dintre care unele frizează nelegiuirea. În timpul unei misiuni de recunoaştere prin sate, se strică unul dintre Humvee-urile din plutonul lui Tillman. Un ofiţer aflat în cartierul general

ordonă plutonului să se despartă: jumătate să tracteze maşina până la bază, iar ceilalţi să-şi continue căutările prin sate. Liderul plutonului a ridicat obiecţii – divizarea plutonului într-o zonă ostilă îi făcea oamenii vulnerabili –, dar i s-a ordonat să se execute. Începând din acest moment, s-a dezlănţuit dezastrul. Unităţile de recunoaştere au plecat în direcţii diferite, dar apoi, cea care ducea Humvee-ul la bază s-a gândit că a găsit un drum mai uşor şi a luat-o înapoi, doar ca să fie surprinsă de atacul unor insurgenţi talibani. Tillman şi alţi soldaţi din prima unitate au dat fuga să-i salveze şi s-au trezit că tovarăşii lor din cea de-a doua unitate au deschis focul asupra lor, luându-i drept inamici. Tillman a fost împuşcat de trei ori în cap cu o mitralieră; a mai murit un soldat din armata afgană, iar alţi doi americani au fost răniţi. Kevin, fratele lui Tillman (cei doi fraţi s-au înrolat împreună) se afla în unitatea care l-a ucis pe Pat, însă arma lui, un lansator de grenade, se blocase. N-a apucat să tragă deloc. Deşi mai toate detaliile confruntării au fost descrise înainte, Krakauer ne face un serviciu preţios tuturor punându-le cap la cap – mai ales amănuntele despre muşamalizare. Chiar şi după cinci ani, lectura acestor detalii îţi face scârbă: după moartea lui Tillman, comandanţii din armată, ajutaţi şi instigaţi de unii membri ai administraţiei Bush, şi-au încălcat multe reguli proprii, ca să nu mai vorbim despre standardele elementare de decenţă, transformând moartea soldatului într-o mişcare de propagandă pentru tabăra americană. Hainele şi carnetele de însemnări ale lui Tillman au fost arse – o sfidare a regulamentului militar –, iar el a fost rapid decorat postum cu Stea de Argint, ceea ce, după cum arată Krakauer, a fost o înşelătorie. Membrilor unităţii lui Tillman li s-a ordonat să-şi ţină gura în privinţa circumstanţelor morţii lui. Au dispărut până şi bucăţi din cadavrul tânărului. Cel mai important lucru e însă că liderii militari s-au străduit extrem de mult să păstreze secretul împrejurărilor în care a murit Tillman şi au permis să circule povestea despre cum a murit el de mâna talibanilor. Momentul cel mai josnic s-a produs la ceremonia funerară, unde fostul fotbalist a fost glorificat în faţa camerelor de televiziune, în vreme ce demnitarii care ştiau adevărul n-au scos o vorbă. Krakauer nu indică exact cine a dat ordinul iniţial să se muşamalizeze circumstanţele morţii lui Tillman, însă demonstrează categoric că cei de la Casa Albă au fost mai mult decât fericiţi să răspândească povestea că tânărul a murit de gloanţele duşmanilor. Are şi sens: la vremea morţii lui, scandalul cu închisoarea Abu Ghraib din Irak domina ştirile. În orice caz, modul neglijent în care armata a investigat moartea lui Tillman face parte din povestea lui Krakauer. Mai ciudat e că până şi Tillman bănuia că, dacă ar fi murit pe front, armata ar fi încercat să-l transforme într-un model ideal. Şi nici nu voia să audă de aşa ceva, după cum i-a şi spus unui prieten din armată: „Nu vreau să defileze cu mine pe stradă“. Mare păcat că nu i-a fost îndeplinită doh rinţa. 11

Nout i de septembrie DE VIRGINIA COSTESCHI

REGINA ŞI CU MINE

de Sue Townsend 336 pag. Editura Leda. 39.9 lei „Nu am bani, British Telecom mă ameninţă cu deconectarea, mama mea crede că trăieşte în anul 1953, soţul meu e pe cale să moară de inaniţie, fiica mea a început o relaţie cu ajustorul de covoare, fiul meu trebuie să se prezinte joi la tribunal şi câinele meu are purici...“ Iată cum îşi descrie situaţia Elizabeth Windsor, fosta Regină a Angliei. După alegerile generale, „revoluţia republicană“ forţează Familia Regală să părăsească Palatul Buckingham şi să se mute într-o sărmană locuinţă socială, în mijlocul oamenilor de rând. Dar stoica Regină, pretenţiosul Prinţ Philip, timida Diana, seriosul Charles, vajnica Anne, eleganta Margaret şi blânda Regină Mamă se vor descurca şi vor ieşi cu demnitatea intactă din această poveste incredibilă, plină de umor englezesc sută la sută. Sue Townsend şi-a început cariera de scriitoare după ce în 1981 a câştigat Thames Television Playwright Award, pentru piesa Womberang. Este autoarea mai multor romane, piese de teatru şi scenarii, devenind celebră pentru cărţile din seria Adrian Mole, care au fost adaptate pentru radio, televiziune şi teatru şi care i-au adus titlul de cel mai vândut autor britanic al anilor ’80. Romanul Regina şi cu mine este continuat de Regina Camilla, în pregătire la Editura Leda. TRECUTUL E UN PĂMÂNT STRĂIN

de Gianrico Carofiglio 256 pag. Editura Leda. 35.9 lei Un thriller puternic, provocator şi sexy despre atracţia irezistibilă a răului exercitată asupra cuiva fundamental bun. Vara anului 1989, oraşul Bari din sudul Italiei. În timp ce locotenentul Chiti îşi petrece nopţile încercând să-l prindă pe violatorul în serie care-i terorizează oraşul, Giorgio, un tânăr de 22 de ani, exemplar student la drept, se împrieteneşte cu periculosul şi carismaticul Francesco. Ca într-un pact fausti12

an, inocentul Giorgio este ademenit într-o lume coruptă, cu femei de lux, vile somptuoase şi trişări la jocurile de cărţi. Devine astfel un alt om, care-l sperie, dar îl şi atrage. Până într-o noapte când e obligat să privească în urmă şi îşi dă seama cât de departe a lăsat trecutul… Povestea unei prietenii, dar şi a drumului anevoios şi tulburător din perioada fragilă şi misterioasă de la graniţa dintre tinereţe şi maturitate, când ceea ce ni se întâmplă ne schimbă iremediabil viaţa. După romanul Trecutul e un pământ străin (2004), câştigător al premiului Bancarella, a fost realizat filmul omonim, în regia lui Daniele Vicari. ALCATRAZ ŞI BIBLIOTECARII MALEFICI

320 pag. Corint Junior. 54.9 lei Alcatraz Smedry e un băiat ce pare predestinat să producă numai stricăciuni. Când primeşte o punguţă cu nisip, la cea de-a treisprezecea aniversare, întreaga sa viaţă ia o întorsătură stranie. Cum nu conţine un nisip oarecare, punguţa este... şterpelită de cultul librarilor malefici care urmăresc să cucerească întreaga lume, prin răspândirea dezinformărilor şi suprimarea adevărului. Nisipul le oferă librarilor malefici avantajul necesar dominaţiei planetare. Alcatraz trebuie să-i oprească... infiltrându-se în biblioteca locală, înarmat doar cu nişte ochelari şi cu o stângăcie nemaiîntâlnită. Brandon Sanderson este pseudonimul pentru Alcatraz Smedry. Editorul său din Tărâmurile Tăcerii este cel care l-a obligat să folosească un nume de împrumut, deoarece memoriile de faţă sunt publicate ca o lucrare de ficţiune. În realitate, Alcatraz chiar cunoaşte o persoană cu numele de Brandon Sanderson, dar respectivul este scriitor de literatură fantastică şi, prin urmare, este predispus la fel şi fel de accese şi răbufniri himerice în forme literare. Alcatraz ştie însă din surse demne de încredere că Brandon Sanderson este de fapt analfabet şi îşi dictează romanele fluviu, excesiv de greoaie şi de lungi, plantei sale, Contele Duku. În general, se presupune că Brandon a înnebunit cu mai mulţi ani în urmă, dar, datorită stilului său literar foarte ciudat, puţini sunt cei care ştiu cu adevărat ce s-a întâmplat cu el. Ceea

ce se cunoaşte este că îşi petrece timpul vizionând filme ştiinţifico-fantastice, când mănâncă floricele de porumb şi brânză de capră (separat, nu deodată), încercând să-i avertizeze pe oameni despre primejdiile pe care le reprezintă Marea Conspiraţie Pisicească. În plus, se ştie că i-a fost anulată legitimaţia de bibliotecă, în şaptesprezece ocazii diferite. PRIBEAGUL (ZEII PĂMÂNTULUI, FURTUNILE, PRIBEAGUL)

de Kahlil Gibran 224 pag. Editura Herald Preţ catalog: 25 lei Preţ librărie: 20 lei Personalitate deosebit de complexă, Kahlil Gibran s-a exersat cu incredibil talent ca prozator, poet, filosof, teolog, fotograf, pictor şi sculptor, fiind unul dintre artizanii renaşterii spiritualităţii în modernitate a limbii arabe. Pentru el, credinţa religioasă este o expresie elevată a sentimentului de iubire faţă de Cosmos ca atare. Gânditor sincretic, pe Khalil Gibran l-a preocupat nu atât rigoarea unei demonstraţii filosofice sau teologice, cât celebrarea prin stil a frumuseţii tuturor creaţiilor mundane. ŞTIINŢA NUMERELOR

de Papus (dr. Gerard Encausse) 240 pag. Editura Herald Preţ catalog: 27 lei Preţ librărie: 21.6 lei Pitagoricienii, pe urmele magistrului lor legendar, identificau principiul suprem (sau arché-ul) cu numărul. De aici şi pînă la ştiinţa numerelor din modernitate, o întreagă tradiţie esoterică şi-a consumat lucrarea. Papus (i.e. dr. Gérard Encausse) este autorul care şi-a dedicat viaţa şi puterile speculative clădirii unei numerologii cît mai sistematice şi cuprinzătoare. În această lucrare postumă celebrul Papus încearcă să ordoneze studiul complex şi în bună măsură obscur al numerelor, să provoace minţile curioase în a se iniţia în

această ştiinţă pe care el o consideră sacră şi, eventual, să încurajeze pe cei cu vocaţia discipolatului să pătrundă cât mai adânc în abisul esoteric şi iniţiatic al numerologiei. Pentru autor, „[...] numărul este o fiinţă din planul spiritual. El are propriile sale legi particulare de structură şi evoluţie, iar studiul său este unul dintre cele mai importante pe care ar putea să le urmeze cel interesat să pătrundă misterele lumii“. Cât îl priveşte pe cititorul contemporan, este evident că o asemenea nobilă pasiune dedicată aflării subtilelor relaţii, reale sau doar imaginare, dintre numere nu poate fi decât o provocare ce şlefuieşte disponibilitatea minţii de a pătrunde secretele universului. O MANDALA ASTROLOGICĂ

Ciclul transformărilor şi cele 360 de faze simbolice ale sale de Dane Rudhyar 320 pag. Editura Herald Preţ catalog: 36 lei Preţ librărie: 28.8 lei Agitata viaţă postmodernă şi intrarea în noua paradigmă a erei informaţionale ne-a destabilizat credinţele, ne-a văduvit de repere spirituale stabile. Nu e surprinzător că avem nevoie de o anumită ordine raţională, de o „hartă“ a întâmplărilor ce ne guvernează destinul. Ştiinţa astrologică pare să fie un astfel de instrument, iar cartea lui Dane Rudhyar, O mandala astrologică, constituie un argument în favoarea credinţei în clarviziunea unei asemenea cunoaşteri. Pornind de la simbolurile sabiene, inventate în 1925 de Marc Edmund Jones şi vizionara Elsie Wheeler, autorul ne oferă o interpretare plauzibilă a acestui veritabil plan cosmic. Dane Rudhyar subliniază, într-o logică similară, caracterul de serie ciclică şi structurată ce conferă formă şi revelează noima arhetipală a celor 360 de faze fundamentale ale experienţei omeneşti. Astfel, printr-o hermeneutică particulară, autorul, într-o modalitate asemănătoare celei oferită de cărţile de Tarot sau hexagramelor din Yi Jing (Cartea prefacerilor), ne oferă strategii eficiente pentru a putea lupta contra stărilor de anxietate, depresie şi angoasă care ne terorizează existenţa.

RELIGIE ŞI STAT ÎN ISLAM

De la teocraţia medineză instituită de Muhammad la Frăţia musulmană din perioada interbelică de Paul Brusanowski 352 pag. Editura Herald Preţ catalog: 34 lei Preţ librărie: 27.2 lei Islamul fascinează şi îngrozeşte. Altădată în avanpostul progresului uman, Islamul şi instituţiile sale par să fi îngheţat într-un Ev Mediu năucitor. Iar violenţa de factură teroristă, ce a izbucnit odată cu atentatul din Satul olimpic de la München şi proliferează necontenit, face şi mai incomprehensibilă societatea musulmană. Prăbuşirea, la 11 septembrie 2001, a Turnurilor Gemene din inima Manhattanului, a radicalizat percepţia occidentalilor în raport cu religia şi civilizaţia mahomedană. De unde şi nenumărate, grave şi primejdioase neînţelegeri, interpretări riscante şi erori care se pot dovedi fatale. Dar şi nevoia de a înţelege just, riguros şi denotativ fenomenul reprezentat de cultura islamică. În întîmpinarea unei astfel de reale necesităţi vine eruditul studiu semnat de Paul Brusanowski, Religie şi stat în Islam. De la teocraţia medineză instituită de Muhammad la Frăţia musulmană din perioada interbelică. Perspectiva istorică este una strânsă, abordarea propusă de autor acoperind cronologia evoluţiei culturii şi civilizaţiei islamice de la origini până după Al Doilea Război Mondial. Fără acest background necesar, înfăţişarea actuală a universului musulman ne-ar rămâne de neînţeles. Echilibrată şi raţională, beneficiind de o informaţie exhaustivă şi precisă, cartea istoricului Paul Brusanowski dezbate asupra validităţii pretenţiei unor teoreticieni dacă Islamul este deopotrivă religie şi stat. Acesta, în urma analizei factuale aprofundate, demonstrează că baza unei asemenea pretenţii este strict ideologică, nu şi istorică – de unde şi imensul fals logic pus în operă de islamiştii radicali. ANATOMIA UNUI CORP PRFECT

Ghid pentru dezvoltarea musculaturii de Frédéric Delavier Editura Litera Descoperă Anatomia unui corp perfect, una dintre cele mai bine vândute cărţi de bodybuilding pe plan mondial! Vei pu-

tea studia corpul omenesc în mişcare cu ajutorul a mai mult de 400 de ilustraţii color. Imaginile înfăţişează muşchii solicitaţi în timpul fiecărui exerciţiu şi modul în care interacţionează grupele musculare între ele, dar şi cu tendoanele şi cu structurile osoare. Este ca şi cum am fi radiografiat corpul omenesc în timpul exerciţiilor pentru a-ţi oferi imagini sugestive, de profunzime, ale masei musculare. Vei găsi descrise amănunţit 115 exerciţii pentru braţe, piept, spate, picioare, fese şi abdomen, adică pentru cele mai importante grupele musculare. Autorul cărţii este Frédéric Delavier,vicecampion al Franţei la ridicări de greutăţi în 1990. A făcut cercetări de anatomie comparată la Muzeul de istorie naturală din Paris şi a realizat reconstituiri ştiinţifice în cadrul unor programe de paleontologie. GHIDUL CĂLĂTORULUI. EUROPA

de Mike Gerrard Editura Litera Ghidul călătorului. Europa vă poartă prin cele mai frumoase locuri ale continentului nostru: oraşe, castele, catedrale, munţi, lacuri, păduri, zone de coastă. Fiecare capitol prezintă o destinaţie, cu atracţiile ei speciale şi sfaturi utile pentru călătorie. Hărţile vă ajută să găsiţi obiectivele principale, iar fotografiile extraordinare vă vor convinge că merită vizitate. Barcelona lui Gaudí, gheţarii Islandei, fiordurile din Norvegia, castelele din Boemia, pădurile Poloniei... toate vă aşteaptă să le descoperiţi. „Europa nu înseamnă numai contraste sau aventură, înseamnă şi secole întregi de cultură a unor mari oraşe: Paris, Roma, Budapesta, Atena şi Istanbul. Cartea aceasta vă invită în cincizeci de locuri pe care le consider speciale. Ar fi putut fi cu uşurinţă cinci sute. Europa este o poveste care nu se termină niciodată“, spune Mike Gerrard. ORACOL

Editura Mladinska O carte-jurnal cu ilustraţii foarte frumoase, dedicată fetiţelor ce vor să păstreze amintiri legate de prietenii lor. Peste ani îşi vor aduce aminte cum erau

ele şi prieteniile lor când erau mici. EXPERT ÎN MATEMATICĂ

Editura Mladinska Teste de inteligenţă matematică, probleme amuzante, rime şi rezolvări inedite pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 9 ani. Părinţii pot petrece timp cu copiii lor ajutându-i în rezolvarea lor. LUCRURI TRANSPARENTE

de Vladimir Nabokov Biblioteca Polirom Lucruri transparente (1972) este penultimul roman al lui Nabokov, dedicat, o dată în plus, puterii evocatoare a memoriei. „Lucrurile transparente“ la care se referă titlul sunt, de fapt, oglinzi ale trecutului, mai mult decât ferestre spre acesta, căci ceea ce caută eroul romanului, „Hugh [Person], un tip nu prea rafinat din punct de vedere sentimental şi nici un Person-aj foarte bun“, este doar o iluzorie epifanie. Centrată în jurul a patru călătorii, toate având efecte dramatice, ale protagonistului din America sa natală în Elveţia, acţiunea romanului, cu amestecul de intrigă poliţistă şi aparentul interes pentru senzaţional cunoscute din alte cărţi ale lui Nabokov, este doar un pretext pentru o ţesătură densă de aluzii literare şi culturale, polemici deghizate şi acrobaţii lingvistice. SĂ VĂ TRĂIASCĂ ASPIDISTRA!

de George Orwell Biblioteca Polirom Personajul principal al romanului, Gordon Comstock, urăşte respectabilitatea burgheziei şi eterna ei goanădupăbani, aşa că-şi părăseşte slujba bine plătită dintr-o agenţie de publicitate, pentru a se angaja part-time într-o librărie, lucru ce i-ar oferi mai mult timp pentru

scrie. Dar schimbarea se dovedeşte nefericită: sărăcia este un duşman al creativităţii la fel de mare precum „respectabilitatea“ burgheză. Romanul reflectă nemulţumirea scriitorului faţă de societatea la care, în realitate, a renunţat chiar el. MAGUL

de W. Somerset Maugham Biblioteca Polirom Poveste despre secrete şi seducerea fatală, Magul lui Maugham, scrisă în 1908 şi adaptată într-un film din 1926, este una dintre cele mai complexe şi mai intuitive cărţi ale autorului. Romanul tratează tema răului, în cadrul unei istorisiri memorabile, atât prin acţiune, cât şi prin personajele sale uimitor de vivace. Acţiunea se petrece la sfârşitul secolului al XX-lea, în Paris, unde doi tineri îndrăgostiţi, Arthur şi Margaret, se pregătesc să se căsătorească. Nimeni nu are nimic împotrivă şi totul pare să asculte de cursul firesc al lucrurilor, până când apare în scenă Oliver Haddo, un personaj ignobil şi sinistru, caricatural, inspirat de celebrul şi controversatul autor de cărţi oculte, Aleister Crowley. JUMĂTATE DE SOARE GALBEN

de Chimamanda Ngozi Adichie 512 pag. Editura RAO. 45.99 lei Mult aşteptatul roman al Chimamandei Ngozi Adichie îşi plasează acţiunea în Nigeria anilor 1960, în perioada nefastului război dintre Nigeria şi Biafra în care mii de oameni au fost masacraţi cu sânge rece şi care a costat ţara peste un milion de vieţi. Trei personaje sunt prinse în iureşul evenimentelor politice din acest deceniu tumultuos. Primul este Ugwu, un băiat sărac de la ţară angajat ca servitor în casa unui profesor universitar. Al doilea este o tânără din clasa de mijloc. Olanna, care decide să trăiască împreună

cu profesorul, abandonând privilegiile unei vieţi de lux în Lagos pentru orăşelul universitar prăfuit şi pentru idealismul şi charisma noului ei iubit. Iar cel de al treilea este Richard, un englez înalt şi timid, fascinat de sora geamănă a Olannei, figură enigmatică şi distantă care refuză să apraţină cuiva. Odată cu începerea războiului, toate aceste personaje sunt aruncate în vâltoarea unor evenimente care îi vor despărţi şi apropia în cele mai neaşteptate feluri. Acest roman extraordinar vorbeşte despre Africa însăşi, despre responsabilitate morală, sfârşitul colonialismului, apartenenţa etnică, despre clase şi rase; şi despre felul în care dragostea poate complica toate aceste lucruri.

afacerea eşuează şi lumea lui Jon se prăbuşeşte. În vreme ce ruşii încearcă cu disperare să-şi recupereze milioanele pierdute, Jon este aruncat într-un joc mortal de-a şoarecele şi pisica. Din localurile dubioase din New York în cluburile luxoase din Hamptons şi pe nesfârşitele plaje australiene, iubiri trecute, ameninţări noi şi un număr de morţi aparent accidentale urmăresc drumul lui Jon. Acum, supravieţuirea lui depinde de abilitatea de a lăsa în urmă trecutul şi a se transforma dintr-o pradă vulnerabilă într-un prădător calculat.

ADÂNCURI

de Franck Shatzing 804 pag. Editura RAO. 69.99 lei În largul coastelor statului Peru dispare un pescar. Fără urmă. Petroliştii descoperă pe fundul mării organisme ciudate. Balenele din apele Columbiei britanice trec prin schimbări înfricoşătoare şi încep să atace a m b a rc a ţ i u nile. Biologul norvegian Sigur Johanson nu crede în co i n c i d e nţe. Cercetătorul Leon Anawak, specialist în comportamentul balenelor, presimte o catastrofă. Din adâncul oceanelor natura ameninţă… Frank Schatzing pune în scenă batalia naturii împotriva omului într-un scenariu care îţi taie răsuflarea, alert şi profund. CAMELEONUL DE PE WALL STREET

de Richard Hains 352 pag. Editura RAO. 39.99 lei Jon Phillips, un aventurier pe pieţele financiare, şi-a croit drum până în vârful ierarhiei uneia dintre cele mai mari bănci de investiţii de pe Wall Street. Însă după ani de egoism şi extravaganţă, Jon îşi doreşte să facă o schimbare radicală în viaţă şi plănuieşte să-şi facă ieşirea în stil mare, printr-o afacere spectaculoasă şi frauduloasă pe piaţa acţiunilor. Fără ca Jon să ştie, un finanţist rus se implică financiar pentru succesul acestei scheme riscante. Însă

PROMOŢIE ANIVERSARĂ Nu pierdeţi cel mai aşteptat eveniment editorial al anului: Editurea UNIVERS sărbătoreşte în această toamnă 40 de ani de existenţă, prilej cu care le face cadouri tuturor cititorilor. Comandaţi în prima săptămâna a fiecărei luni titlurile preferate apărute în 2009 şi primiţi un discount de 40 pentru fiecare comandă (în limita stocurilor disponibile). Alexandr Soljeniţîn – Arhipelagul Gulag, Pavilionul canceroşilor, Două secole împreună. Evreii şi ruşii înainte de revoluţie (1875-1917), Două secole împreună. Evreii şi ruşii în epoca sovietică (1917-1972); Roberto Saviano – Gomora; J.M.G. LeClezio – Căutătorul de aur şi Procesul verbal; Junikiro Tanizaki – Cheia; Josteein Gaarder – Lumea Sofiei; Javier Marias – Bărbatul sentimental, Când eram muritor; Schichiro Fukazawa – Balada de la Narayama; Boris Vian – Blues pentru o pisică neagră. Trimiteţi-ne comanda dumneavoastră pe adresa office@edituraunivers.ro în prima săptămână a fiecărei luni. ÎN CURÂND ÎN LIBRĂRII – NOUTĂŢILE TOAMNEI LA EDITURA UNIVERS 13

Salt cuantic Biografia unui fizician cu o afinitate aproape supranaturală pentru domeniul său şi o ciudată lipsă de sociabilitate.

DE LOUISA GILDER

CEASTĂ biografie e un regal. Este totodată o scriitură minunată (ceea ce nu e tocmai trăsătura definitorie a cărţilor din categoria „Biografii accesibile ale fizicienilor-matematicieni“) şi o meditaţie care te pune pe gânduri, despre realizări şi limitări omeneşti şi relaţiile dintre ele. Găsim aici un

THE STRANGEST MAN

The Hidden Life of Paul Dirac, Mystic of the Atom de Graham Farmelo Ediţie ilustrată. 539 pag. Basic Books. 29.95 $

om cu o înţelegere aproape miraculoasă a structurii lumii fizice cuplată cu o blândă neînţelegere a acelei lumi mai puţin logice şi mai impure, cea a oamenilor din jur. În 1930, la Universitatea Cambridge, Subrahmanyan Chandrasekhar s-a înscris la un curs de mecanică cuantică ţinut de Paul Dirac, pe atunci în vârstă de 28 de ani. Trei ani mai târziu, Dirac avea să devină cel mai tânăr teoretician de până atunci care a primit premiul Nobel pentru fizică (50 de ani după aceea, Chandrasekhar avea să devină unul din cei mai bătrâni). Chandrasekhar îl descrie pe Dirac astfel: un „membru1“ (al Royal Society) „adus de spate, umil şi timid, care se strecoară neobservat pe străzi. Merge foarte aproape de ziduri (ca un hoţ!) şi are o sănătate foarte precară“. Cursul lui Dirac – pe care Chandrasekhar l-a urmat, de la cap la coadă, de patru ori, deşi Dirac preda repetând cuvânt cu cuvânt materialul din recent publicatul său manual – era „exact ca o piesă muzicală pe care vrei să o asculţi mereu şi mereu“. Dirac este personajul principal în mii de anecdote spuse printre fizicieni datorită stilului său monosilabic de a conversa şi modului inocent şi neobosit în care aplica logica la absolut orice. Să asculţi o povestire despre Dirac e ca şi cum ai glisa într-un univers paralel: Dirac citeşte Crimă şi pedeapsă şi o găseşte „drăguţă“, dar notează că într-un pasaj soarele răsare de două ori într-o singură zi; Dirac îşi mănâncă cina în tăcere, până ce comeseanul îl întreabă: „Ai fost la film sau la teatru săptămâna asta?“, la care Dirac răspunde cu: „De ce vrei să ştii?“. Opera sa e la fel de ieşită din comun ca şi aptitudinile sale sociale. „Marile lucrări ale altor pionieri ai fizicii cuantice erau mai neîngrijite, nu atingeau perfecţiunea celor ale lui Dirac“, explica Freeman Dyson, care a urmat cursul lui Dirac la precocea vârstă de 19 ani. Descoperirile lui Dirac „erau ca nişte statui de marmură desăvârşit sculptate şi

Louisa Gilder este autoarea volumului „The Age of Entanglement: When Quantum Physics Was Reborn“, care va fi publicat în noiembrie, în ediţie broşată. 1 Joc de cuvinte intraductibil în original: „Fellow” = „tip”, „individ”, dar şi „membru al unei societăţi” (în general ştiinţifice). (n. trad.).

Paul Dirac, 1907. căzute parcă din cer, una după alta. Părea capabil să conjure legile naturii prin pură gândire“ (cea mai notabilă este prezicerea existenţei antimateriei, lucru realizat de Dirac în 1928, deoarece tocmai descoperise că era necesară în ecuaţia relativistă a electronului). „Această puritate l-a făcut unic“. În 1990, Helge Kragh a scris Dirac: A Scientific Biography, o utilă lucrare de referinţă constând din fizică, puţină istorie şi un supliment de anecdote cu Dirac într-un capitol intitulat „The Purest Soul“. Şi, până la urmă, ce altceva în afară de mecanică cuantică şi anecdote amuzante a conţinut viaţa acestui mare fizician obsedat de o singură idee? „The purest soul“ este un citat din Niels Bohr, care îl caracteriza astfel pe Dirac. La fel şi titlul lui Graham Farmelo („Dirac este cel mai ciudat om dintre toţi cei care mi-au vizitat institutul“, a spus Bohr). Dar puritatea şi ciudăţenia nu erau totul. Cartea lui Kragh furnizează un colaj reprezentând un om genial şi bizar, văzut din exterior. Cea a lui Farmelo este o tapiserie în care se strecoară şi imagini fugitive ale interiorului. Cercetător principal la Science Museum din Londra, Farmelo ne oferă textura vieţii lui Dirac, în mare parte petrecută în natură – de la lungi plimbări duminicale în tinereţe, când arăta ca „mirele dintr-o fotografie a unei nunţi italiene“, „îmbrăcat în costumul pe care îl purta toată săptămâna, cu mâinile împreunate la spate, cu ambele picioare răsucite spre exterior, în timp ce-şi croia drum prin peisajul rural cu paşi mari şi ritm de metronom“, până la excursiile în canoe, pe care le întreprindea, spre sfârşitul vieţii, alături de Leopold Halpern, un fizician încă şi mai bizar decât el, „prin păduri de sasafras şi fagi americani, drapaţi cu muşchi spaniol. Aligatorii abia dacă scoteau vreun sunet: tăcerea era

ruptă doar de fâşâitul ritmic al vâslelor, de ţipătul unui şoim care plana în cerc deasupra, de ocazionala adiere de vânt care trecea prin luminişurile de coastă ale pădurii“ (după ce luau prânzul, făceau o baie şi vâsleau înapoi, „arareori schimbând vreun cuvânt“). Îl urmăm pe Dirac de la copilăria lui nevoiaşă şi înfrigurată din Bristol (la doar câteva străzi distanţă de Archie Leach, alias Cary Grant, care era cu doi ani mai tânăr) la momentul în care, vizitând familia Bohr la Copenhaga, a descoperit ce înseamnă o fa-

Paul Dirac a prezis în 1928 existenţa antimateriei deoarece îi era necesară într-una din ecuaţiile sale. milie fericită, apoi la prietenia sa de o loialitate aprigă cu Werner Heisenberg, la fericita sa lună de miere, petrecută pe plajă, dar tot într-un costum din trei piese, până la paternitatea sa grijulie (i-a construit pisicii fiicei sale o uşiţă exact atât de largă cât să îi intre mustăţile) şi până la moartea sa, în 1984, în Florida – „un loc în care cei care se plimbă de plăcere sunt percepuţi ca perverşi“. Partea ştiinţifică din The Strangest Man (Cel mai ciudat om) nu este facilă, dar nici nu cere cititorului să rezolve probleme. În cele mai multe cazuri, Farmelo prezintă chestiunile tehnice într-o manieră clară şi eficientă, iar în absolut toate cazurile – asta e una din marile bucurii date de carte – descoperirile ştiinţifice ale lui Dirac sunt prezentate în contextul în care s-au produs: de exemplu, „sufocantul iulie“ din 1926, când Dirac, aşezat la biroul său de doctorand, a produs lu-

crarea despre ceea ce avea să fie cunoscut sub denumirea de statistică Fermi-Dirac. În prolog, Farmelo descrie o vizită făcută la un Dirac acum în vârstă de către colegul său, biologul britanic Kurt Hofer. Prin ochii lui Hofer, îl vedem pe Dirac renunţând brusc la dialogurile monosilabice pentru a vorbi timp de două ore, cu o vehemenţă crescândă, despre monstruosul său tată. Pasajul reprezintă decizia prevăzătoare a autorului de a separa povestirea lui Dirac despre propria copilărie de restul cărţii – chiar dacă îşi aruncă umbra asupra ei – şi se încheie cu gândurile lui Hofer, nu ale lui Dirac: „«Pur şi simplu nu puteam concepe o copilărie mai groaznică decât a lui Dirac.» … Să fi fost oare o exagerare din partea lui Dirac – cu toată gândirea lui la fel de directă ca a unui calculator? Hofer nu se putea abţine să se întrebe, mereu şi mereu: «Ce îl amăra şi îl obseda atât pe Paul în privinţa tatălui său?»“. Conflictul dintre acest prolog (care oferă motive destule pentru ca Dirac să fie scârbit de tatăl său) şi aparent calda viaţă de familie care reiese din paginile primului capitol aruncă asupra restului cărţii o tensiune foarte similară cu cea resimţită la citirea unui roman poliţist. Şi, la fel ca într-un roman poliţist, penultimul capitol pune faptele într-o nouă lumină. Acolo, Farmelo se angajează într-o explorare sensibilă a posibilităţii ca Dirac să fi fost autist şi a modului în care incapacitatea sa de a înţelege emoţiile celorlalţi a afectat percepţia acestora despre el şi a lui despre ei. Prezentarea copilăriei lui Dirac ca pe o simplă povestire – despre care Farmelo (alături de mine) crede că e adevărată – subliniază în mod util importanţa punctului de vedere. Într-un episod memorabil, Dirac şi soţia lui îi vizitează în Rusia pe prietenii lor apropiaţi, Peter şi Anna Kapitza. În 1934, braţul lung al statului sovietic îl smulsese pe Kapitza, în ciuda devotatei sale navete la mare distanţă, din laboratorul de la Cambridge, unde lucra sub îndrumarea lui Ernest Rutherford, aducându-l înapoi în Uniunea Sovietică. În 1937, grupul de prieteni s-a reîntâlnit în casa de vacanţă a familiei Kapitza din pădurile de pini de la Bolşevo, „cu fragii copţi, numai buni de cules, şi cu un râu năvalnic prin apropiere“. Au ajuns acolo cu doar „câteva zile înainte ca Stalin să autorizeze torturarea celor bănuiţi a fi inamici ai poporului“, scrie Farmelo. „Pe drumurile din jurul oraşului Bolşevo, unele din camioanele pe care scria «Carne» sau «Legume» ascundeau prizonieri care erau duşi către plutonul de execuţie şi urmau a fi îngropaţi în pădurile din nordul localităţii pe care Dirac o admira prin binoclu“. Farmelo tratează astfel de scene cu o înţelegere lucidă şi reconfortantă a complexităţii lumii reale. Dirac nu ştia – poate nici nu putea şti – ce era cu adevărat Uniunea Sovietică; de asemenea, nu a putut şti cine era cu adevărat tatăl său, iar acesta nu a putut, la rândul lui, să-l înţeleagă cu adevărat. Aceste complexităţi şi perspective cubiste nerezolvabile alcătuiesc, în mod paradoxal, cea mai satisfăcătoare şi memorabilă bioh grafie pe care am citit-o în ultimii ani. FOTOGRAFIE DIN „THE STRANGEST MAN“

Prieteni, nu aliaţi O perspectivă a două mari personalităţi din Războiul Rece care au stat cu fermitate în puncte diametral opuse ale spectrului politicii externe. DE MARK ATWOOD LAWRENCE

FÂRŞITUL Războiului Rece a adus multă uşurare, ba chiar bucurie, majorităţii americanilor. În 1989, odată cu prăbuşirea Blocului comunist, păreau să se încheie peste patru decenii de nelinişti. Printre puţinele voci care susţineau contrariul s-a aflat, în mod surprinzător, şi George Kennan, fostul diplomat american care a

THE HAWK AND THE DOVE

Paul Nitze, George Kennan, and the History of the Cold War de Nicholas Thompson Ediţie ilustrată. 403 pag. Henry Holt & Company. 27.50 $

plăsmuit politica „de îndiguire“, considerată aproape unanim ca responsabilă pentru triumful Occidentului. „Cred că s-ar fi întâmplat mai devreme, dacă n-am fi insistat asupra militarizării rivalităţii“, se plângea Kennan la mai puţin de o lună după ce nemţii au început să năruie Zidul Berlinului. Kennan nu a precizat cine s-a făcut responsabil pentru prelungirea Războiului Rece şi pentru transformarea sa într-un conflict mai periculos decât ar fi trebuit. Însă Paul Nitze, fost coleg de la Departamentul de Stat care contribuise la modelarea politicii externe în timpul mandatelor tuturor preşedinţilor de la Roosevelt la primul Bush, se afla în mod sigur destul de sus pe lista lui de vinovaţi. La urma urmei, Nitze a fost cel care a susţinut cel mai aprins înarmarea masivă a Americii. Şi tot Nitze a fost cel care a condus frecvent atacul, pentru a se asigura că Washington-ul continua să-şi sporească arsenalul. În 1995, modul retrospectiv în care Nitze analiza gestionarea Războiului Rece de către americani nici că ar fi putut să fie mai diferit de cel al lui Kennan. „Am ajuns la concluzia că ne-am descurcat al dracului de bine“, se lăuda el. Cine avea dreptate? Au investit prea mult Statele Unite în pregătirea militară, opunându-se fără să fie nevoie Uniunii Sovietice, dar garantând totodată că rivalitatea dintre Est şi Vest avea să se desfăşoare pe singurul teren unde putea concura Moscova? Sau au reacţionat rezonabil americanii la pericolul limpede şi prezent al agresiunii sovietice? În The Hawk and the Dove (Şoimul şi porumbelul), o biografie duală a lui Nitze şi Kennan care e extrem de captivantă, deşi nu satisfăcătoare în totalitate, Nicholas Thompson insistă că ambele personalităţi aveau argumente valide. „Fiecare a avut dreptate, în anumite momente, înşelându-se la fel de profund în alte momente“, afirmă Thompson despre carierele lungi şi împletite ale celor doi politicieni, strategi politici şi intelectuali publici. Cei doi „au tras în direcţii diferite“,

Mark Atwood Lawrence predă istorie la Universitatea statului Texas din Austin. Cea mai recentă carte a sa este „The Vietnam War: A Concise International History“. FOTOGRAFIE DE BETTMANN/CORBIS

George Kennan în 1952. dar „s-au completat reciproc“ şi, sugerează Thompson, au contribuit în moduri diferite la victoria Americii în Războiul Rece. Ba chiar au reuşit să rămână prieteni, în ciuda deosebirilor dintre ei. Redactor la revista Wired, Thompson s-a apucat de această carte în parte din motive personale. Fiind unul dintre cei 11 nepoţi ai lui Nitze, s-a bucurat de acces privilegiat la documentele bunicului său, ca să nu mai vorbim de accesul la Nitze însuşi, înainte de moartea acestuia în 2004. Thompson avea un motiv evident pentru a pune reflectoarele pe o personalitate influentă, care nu a devenit niciodată o celebritate în afara cercurilor de strategi politici. Totuşi, cartea nu e doar un omagiu adus unui înaintaş venerabil. Din contră, Thompson îşi tratează ambii subiecţi în mod critic, uneori chiar aspru, şi le relatează viaţa cu scopul mai amplu de a face lumină în cazul dezbaterilor esenţiale care au modelat strategia politică americană. Reuşeşte admirabil să îmbine elementele biografice cu cele de istorie intelectuală, realizând nişte portrete pline de culoare ale unor oameni complicaţi, care au întruchipat tendinţe opuse ale gândirii americane în privinţa politicii externe. Kennan s-a făcut remarcat în 1946, când administraţia Truman a vrut neapărat şi urgent să înţeleagă motivele ostilităţii sovietice faţă de Occident. Fiind cel mai important diplomat al ambasadei americane din Moscova, Kennan a oferit răspunsuri elocvente şi convingător argumentate. Beligeranţa sovietică izvora dintr-un amestec de ideologie marxistă şi luptă pentru putere de modă veche, afirma el. După care a propus ca Washington-ul să adopte o politică prin care nu confrunta direct Moscova, ci îi dejuca planurile, opunându-se comuniştilor oriunde aceştia tindeau să-şi extindă influenţa dincolo de graniţele proprii. Kennan a prezis că, pe termen lung, această

zădărnicire a expansiunii comuniste avea să conducă la slăbirea şi apoi prăbuşirea sistemului sovietic.

STFEL s-a născut politica de îndiguire, care a devenit principiul de bază al siguranţei naţionale pentru tot restul Războiului Rece. Entuziasmul faţă de ideile lui Kennan l-au catapultat pe acesta în atenţia publică şi i-au adus o slujbă de şef al Corpului de Planificare Politică de la Departamentul de Stat, grup responsabil pentru brainstorming-urile legate de contururile generale ale diplomaţiei americane. De fapt, realizările lui Kennan i-au deschis calea către o carieră variată ca ambasador la Moscova şi Belgrad, consilier guvernamental, memorialist şi cercetător al istoriei Rusiei recompensat cu un Premiu Pulitzer. Totuşi, după cum subliniază Thompson, acceptarea îndiguirii i-a adus lui Kennan şi dezamăgiri care l-au obsedat până la moartea sa, în 2005. Kennan credea că Uniunea Sovietică, oricât de respingătoare ar fi fost ea, reprezenta o ameninţare militară minoră faţă de Occident şi a propus ca Statele Unite să se bazeze mai ales pe mijloace economice şi politice pentru a se împotrivi expansiunii comuniste. Alţi demnitari, printre care un loc de seamă îl ocupă Nitze, care i-a urmat lui Kennan în postul de şef al Corpului de Planificare Politică, vedeau situaţia cu totul altfel, mai ales după izbucnirea războiului din Coreea, în 1950. Kennan a privit cu regret în timp ce Statele Unite au investit ulterior resurse uriaşe în armament şi baze militare. Adoptând o perspectivă mai sumbră asupra intenţiilor sovietice, Nitze a susţinut neîncetat că SUA trebuie să menţină un avantaj suficient în echipament militar pentru a împiedica un eventual atac sau, în cel mai rău caz, pentru a câştiga un eventual război. „Nitze a devenit un fel de antrenor pe marginea terenului la o cursă eternă, îndemnânduşi sportivul să alerge mai repede de fiecare

dată când acesta mai termina o tură de stadion, indiferent dacă era condus sau conducea cursa“, scrie Thompson. La începutul anilor 1950, asta a însemnat să sprijine crearea bombei cu hidrogen. În anii 1960, atât de dominaţi de crize, a însemnat extinderea arsenalului american pentru a contracara progresul înregistrat de sovietici la capitolul armament. După războiul din Vietnam, a însemnat tragerea unui semnal de alarmă în privinţa aşa-zisei pasivităţi americane. Thompson se descurcă cel mai bine atunci când face legătura între aceste poziţii şi personalităţile celor doi subiecţi ai cărţii sale. Precauţia lui Kennan faţă de opţiunile militare izvora dintr-un adânc pesimism faţă de capacitatea tehnologiei de a rezolva probleme umane şi faţă de capacitatea compatrioţilor săi de a folosi puterea cu înţelepciune. Preferinţele politice ale lui Nitze decurgeau dintr-o perspectivă mult mai optimistă, caracteristică pe care Thompson o pune parţial pe seama unei copilării mult mai fericite decât cea a lui Kennan. Nitze avea o încredere nemărginită în progresul material şi în capacitatea americanilor de a produce schimbări constructive peste hotare. Thompson nu ezită decât în câteva dintre încercările sale de a se desprinde de această bogăţie de detalii şi de a pune totul cap la cap. În mod ciudat, etichetele de „şoim“ şi „porumbel“ nu cuprind prea bine diferenţele-cheie dintre Nitze şi Kennan. Deşi Kennan s-a temut de armele nucleare, n-a fost nici pe departe un porumbel când a venit vorba de evaluarea Rusiei staliniste în anii 1940. În ceea ce-l priveşte, Nitze s-a comportat uneori cât se poate de diferit de un şoim. Asemeni lui Kennan, s-a opus intervenţiei americane în Vietnam, iar în 1982 şi-a şocat colegii după ce s-a declarat de acord, în principiu, cu un omolog sovietic în privinţa eliminării unei întregi categorii de arme nucleare, acord atât de demn de un porumbel pe vremea aceea încât a fost respins imediat atât de Washington, cât şi de Moscova. Nişte etichete mai bune ar fi fost „realist“ şi „internaţionalist liberal“, care, deşi nu alcătuiesc un titlu atrăgător, surprind deosebirea esenţială dintre insistenţa lui Kennan asupra mărginirii capacităţii americane şi perspectiva mult mai optimistă a lui Nitze. Totodată, e greu de acceptat argumentul mult prea facil al lui Thompson cum că rivalii au ajuns la o simbioză productivă care a contribuit la încetarea Războiului Rece: Kennan, prin oferirea strategiei de bază, iar Nitze, prin contribuţia la luarea deciziilor tactice care au adus victoria. Un asemenea raţionament necesită, fireşte, o dezbatere a procesului decizional din tabăra sovietică. Oare acumularea militară americană a provocat Moscova, după cum îşi făcea griji Kennan, sau i-a pus frână, după cum susţinea Nitze? Oare sovieticii ar fi putut reacţiona pozitiv la o altă combinaţie de politici americane? În lipsa unor răspunsuri la aceste întrebări, toate afirmaţiile despre influenţa lui Kennan şi a lui Nitze vor rămâne h pur speculative. 15

Cărţi pentru copii

Merele din ochii ei DE LEONARD S. MARCUS

manieră fermecătoare, ca pentru a arăta al cui nepot este, îşi încadrează întrebarea într-un limbaj al merelor: „Plăcinta de mere e bună“, recunoaşte el, „dar tot îmi place mai mult gemul de mere. Poate o să mă răzgândesc când voi creşte. Sau poate nu“.

OLSTOI s-a înşelat: familiile fericite nu sunt toate la fel. Unele fac gem de mere, iar cele care îl fac, sugerează autoarea acestei poveşti inteligent construite, plină de afecţiune, sunt aproape cu siguranţă mai fericite. Povestită de un băiat, Applesauce Season (Anotimpul gemului de mere), de Eden Ross Lipson, se desfăşoară ca un abil amestec de ritual familial şi reţetă gastronomică, cu membri a trei generaţii de sedentari urbani şi

APPLESAUCE SEASON

de Eden Ross Lipson Ilustrată de Mordicai Gerstein Pagini nenumerotate Roaring Brook Press. $17.99. (Vârsta: 4 - 8 ani)

pasionaţi de mere luând parte la un ritual sezonier care începe la piaţa în aer liber şi ajunge pe plita sobei şi la masa din sufragerie. În mijlocul tuturor acestora se află neînfricata şi agera bunică a naratorului, vârstnica familiei a cărei veneraţie neaferată pentru o treabă bine făcută transformă o aventură demodată de căutare a gustului fructelor din recolta de toamnă în ceva mai mult decât atât: o privire succintă asupra vieţii examinate. Bunica în chestiune este o femeie sprintenă, energică – un organizator înţelept, care nu vede „niciun motiv de a începe să mănânce mere când piersicile sunt numai bune“ şi, odată ce este timpul lor, nici un motiv de a nu le mânca, fie sub formă de gem sau, mai sim-

Leonard S. Marcus este autorul cărţii „Minders of Make-Believe“ şi coordonator al volumului „Funny Business: Conversations With Writers of Comedy“, ce va fi publicat în octombrie.

plu, „muşcând din ele“. O femeie maternă şi urbană cu pălărie moale, ea e o prezenţă blândă, plină de viaţă, o persoană responsabilă cu pelerină de ploaie, a cărei desăvârşită reţetă de preparare a gemului sugerează o viaţă petrecută cântărind cu nonşalanţă lucrurile, atât în interiorul, cât şi în afara bucătăriei. Aflăm aceste lucruri de la nepotul ei, care, cu mândria emfatică a elevului de gimnaziu pentru propria-i competenţă descoperită de curând, conduce abil cititorul prin procedurile de bază ale preparării gemului (în postfaţă e furnizată de asemenea o reţetă detaliată),

privindu-i critic pe vârstnici. Acest băiat inteligent a moştenit mai mult de la bătrână decât slăbiciunea pentru merele verzui. Lipson, care a fost redactorul rubricii de cărţi pentru copii a New York Times între 1984 şi 2005 şi care a murit anul acesta, a făcut din volumul de faţă, prima ei carte pentru copii, o poveste de familie care arată inexorabil către viitor. Făcându-i cu ochiul cititorului în scena finală, atât autoarea, cât şi ilustratorul se concentrează asupra băiatului care se întreabă cu voce tare cum va arăta viaţa lui când va creşte mare. Într-o

ENTRU a sublinia legătura între generaţii, Mordicai Gerstein îi zugrăveşte pe nepot şi pe bunică cu obraji rotunzi identici şi ochelari de tip Harry Potter, de un roşu aprins (îi dă singurului membru al familiei care preferă să nu ia parte la prepararea gemului – tatăl băiatului – o înfăţişare contrastant de uscăţivă, ba chiar înfometată). Gerstein, care a câştigat Medalia Caldecott în 2004 pentru The Man Who Walked Between the Towers, desenează într-o manieră flexibilă, cinetică, care se aşază delicat în pagină pentru a ne aduce faţă în faţă cu un personaj memorabil şi cu oamenii din mijlocul lumii ei. Ilustraţiile sale sugerează imagini dintr-un album de familie, chiar dacă imagini care au fost realizate cu un obiectiv care deformează. Folosind o perspectivă în racursi, Gerstein înclină către privitor tăbliile de bucătărie, oalele şi altele asemenea, pentru ca noi să vedem mai bine (aşa cum cititorul curios e predispus să vrea) cum se desfăşoară fiecare etapă în prepararea gemului. Lăsând la o parte utilitatea lor ca instrument didactic, aceste imagini ce sfidează gravitatea, ireale, par să aprobe spiritul neîmblânzit care alimentează urmărirea oricărei obsesii minunate. Celălalt ingredient esenţial e culoarea: tuşe de pasteluri palide pentru a indica subtil o linie a orizontului pe fundal sau un zid interior; combinaţii intense de culori tomnatice à la Bonnard pentru a îndrepta atenţia asupra diverselor centre de interes dramatic. Culoarea e pentru a stârni apetitul şi a stimula sensibilitatea. Privim o dată şi ne gândim să mai privim iar şi din fericire e mai mult decât h suficient pentru o a doua privire.

Invadatorii Pământului pierdut DE REGINA MARLER

ATA viitoare când vei fi atacat de un gargui uriaş, ale cărui membre retezate se regenerează repede, adu-ţi aminte să-i cauterizezi cioturile cu iataganul cu laser. Acesta şi alte sfaturi practice pentru uciderea monştrilor pot fi găsite în Timelock (Lacătul timpului), volumul final din Caretaker Trilogy de David Klass, o poveste a crizei ecologice

Regina Marler este autoarea istoriei literare „Bloomsbury Pie“. În prezent lucrează la un roman. 16

desfăşurată între nepăsătorul prezent şi un sterp viitor al secolului 31. Dacă, pe de altă parte, imaginea pe care o aveţi despre un monstru e Cadillac Esplanade, alăturaţi-vă protagoniştilor adolescenţi din inteligenta şi distractiva Destroy All Cars (Distrugeţi toate maşinile) de Blake Nelson şi din spiritualul roman de debut al lui Jennifer Cowan, Earthgirl (Fata pământului). Poveste a unei convertiri, Earthgirl descrie eco-odiseea lui Sabine Solomon, de 16 ani, victimă biciclistă a furiei unui şofer de SUV (şi a unui bombardament cu gem de prune venit dinspre geamul din partea şoferului). James Hoff, liceanul inadap-

tat care e personajul central în Destroy All Cars, face o artă din atitudinea sa negativă. Atunci când nu critică maşinile sau „Imperfecţiunea oamenilor în general“, atenţia îi e îndreptată asupra fostei lui prietene, Sadie: „Alte fete sunt AMERICANCE CONSUMATOARE. Sunt anoste şi superficiale şi, la un moment dat, vor vrea să ştie care e problema mea“. Un avantaj al temei ecologice din aceste romane e acela că se creionează adversarii din ambele tabere. Inamicii, precum Big Oil sau părinţii, sunt uşor de depistat. Dar eroii noştri trebuie să se lupte şi cu colegi indiferenţi sau cu aliaţi politici care au filozofii

diferite, chiar periculoase – totodată încercând să nu pară tocilari sau fraieri. Dincolo de aceasta, ambianţa, oricât ar fi de şic, se dovedeşte foarte asemănătoare oricărei alte teme. Poate furniza un eşafodaj pentru intrigă şi personaje sau poate fi ţesută în fiecare aspect al cărţii. Destroy All Cars ar fi putut avea în centru un protagonist pasionat de maşini, profund dedicat încălzirii globale, fără a schimba fundamental povestirea. Similar, eroul adolescent din Timelock s-ar fi putut tot atât de bine lupta cu o Maşină a Judecăţii de Apoi sau cu un Superreactor Telepatic de Sfârtecare a Spaţiului. ILUSTRAŢIE DIN APPLESAUCE SEASON

Raftul cu cărţi Earthgirl e diferită. Îmi aduc aminte de prietenii din colegiu descoperind mişcarea pentru drepturile animalelor; descriau perceperea bruscă a unui strat de cruzime sub tot ce-i înconjura. Aceasta e trezirea lui Sabine, explorată subtil şi temeinic de autoare. Sabine începe să conştientizeze efectele care fac valuri sociale şi ecologice ale celor mai neînsemnate alegeri ale ei: un proces amuzant dar epuizant, în timpul căruia îşi pierde cele mai bune două prietene. Mai întâi, descoperă că şi-a pierdut apetitul pentru imitaţiile de haine Prada, „pentru a avea ceva doar de dragul de... a-l avea pur şi simplu. Pac, s-a dus, exact ca pofta mea pentru baghete de pui înecate în sos de prune după ce m-am trezit că le am pe haine“. Curând, nu poate purta

TIMELOCK

The Caretaker Trilogy: Book 3. de David Klass 246 pag. Frances Foster Books/ Farrar, Straus & Giroux. 17.99 $ (Vârsta: de la 14 ani) DESTROY ALL CARS

de Blake Nelson 218 pag. Scholastic Press. 17.99 $ (Vârsta: de la 14 ani) EARTHGIRL

de Jennifer Cowan 232 pag. Groundwood Books/House of Anansi Press. 17.95 $ (Vârsta: de la 14 ani)

o conversaţie fără a menţiona conţinutul în mercur al tonului sau toxicitatea vopselei de păr. Deşi Sabine îşi face noi prieteni prin intermediul blogului ei „Earthgirl“ – naraţiunea e parţial compusă din însemnări de blog – evenimentul „Fii verde“, organizat de ea la şcoală, e un dezastru: „Sunt oricând în stare să cheltuie 20 de dolari ca să meargă la un curs de yoga unde să se aplece ca nişte căţei, dar nici unul nu s-ar lăsa deranjat pentru a se apleca să adune ambalaje de pe jos“. Desigur, avem şi o poveste de dragoste cu un prieten activist, dar seamănă cu o poveste de dragoste nefericită pe timp de război. Când alianţa ameninţă noile ei valori, Sabine se debarasează de ea ca de o poşetă din plastic cusută de copii indonezieni de 8 ani. E ispititor să citeşti Destroy All Cars ca versiune pentru băieţi a Earthgirl. Aflăm povestea lui James atât prin intermediul cinicelor însemnări de blog şi a peroraţiilor pe care le susţine ca teze la engleză, alături de prelucrările temperate cerute de profesorul lui. Atunci când nu atacă umanitatea, poate avea un umor negru. Observând că semiîntunericul de ianuarie îl deprimă, îşi aminteşte că a învăţat la biologie despre efectele luminii solare scăzute ce alterează starea sufletească: „Iar Portland, Oregon, e unul dintre locurile cele mai întunecate. E de mirare că nu ne sinucidem cu toţii. Ah, stai, deja o facem“. James o critică pe fosta lui prietenă, o activistă universitară devotată aleilor de biciclete şi

campaniilor de donare a conservelor cu mâncare, pentru că „lucrează în interiorul sistemului“ – această dezbatere între şcoli de gândire politică apare şi în Earthgirl, marcată de aceleaşi conflicte între sexe – dar izbucnirea lui rareori depăşeşte ceea ce pofesorul lui de engleză identifică cu perspicacitate ca fiind „poză dramatică“ (pentru a protesta împotriva consumerismului, de exemplu, James nu-şi mai spală părul.). Doar atunci când Sadie îl implică într-o campanie pentru strângerea de petiţii – „care oricum nu va schimba nimic“, mormăie el nemulţumit – începe să-şi pună principiile în acţiune. În maniera seriilor ştiinţifico-fantastice şi a benzilor desenate cu super-eroi, protagonistul din Timelock nu e adolescentul american tipic care ar vrea să fie – Jack Danielson, după terminarea liceului şi lucrând în construcţii în Manhattan –, ci Prinţul din Dann, întors cu o mie de ani în trecut, ca copil, pentru a-l proteja de forţele întunecate din timpul său. În acest volum, Jack se întoarce în viitor pentru o bătălie finală de salvare a planetei. Nu se ştie cum, coordonatele sale de sosire sunt încurcate şi se materializează într-un deşert pârjolit, la 700 de mile distanţă de ţintă. După extincţii în masă şi schimbări climaterice, singurul aliment disponibil e „excrement de wurfle“, puturoasa materie fecală a unui carnivor mare şi versiunea viitorului pentru mişcarea slow food. Împlinind o străveche profeţie, Jack începe să traverseze crusta fierbinte, „un pârjolit şi pustiu câmp al morţii“. În cele din urmă, ajunge cu greu în teritoriul Dann, pentru a afla că tatăl său e prizonier al Armatei Întunecate. O plimbare banală, nu-i aşa? Stilul autorului se adaptează perfect genului: ritm rapid şi plin de suspans, o încântare palpabilă în descrierea repulsiei. E clar că-i place să inventeze monştrii care-i torturează eroul, de la computere conştiente care aruncă flăcări, la un fel de poluare însufleţită, cunoscută ca glagour, un fel de animal de pradă (metoda de a ucide un glagour? Nu vreţi să ştiţi). „Urcăm pe dealuri care nu oferă adăpost, doar noi orori“, scrie el, descriind călătoria lui Jack pe teritoriul inamic împreună cu mama lui. „Şerpi zburători abia ieşiţi din găoace ne întâmpină, lacomi să mănânce prima lor masă bună. Sunt atât veninoşi, cât şi constrictori, şi îşi pot aplatiza corpurile pentru a aluneca pe curenţii de aer. Privim neajutoraţi cum o gardă de corp e prinsă întrun nod solzos aerian şi e stoarsă şi muşcată până devine o pastă roşie şi osoasă“. În ciuda tristeţii lui Jack în faţa distrugerii planetei, Caretaker Trilogy are doar o vagă nuanţă ecologistă. Accentul e pus cu adevărat pe lucrurile asemănătoare şerpilor zburători abia ieşiţi din găoace şi pe eroismul necesar pentru a lupta împotriva lor. I-am putea spune „Invadatorii pământului pierdut“. Nimic în Timelock nu-i inspiră pe cititori să protesteze împotriva forajului petrolier maritim sau să închidă robinetul în timp ce se spală pe dinţi. Topirea catastrofală a calotelor polare e evitată, în final, prin duelul săbiilor şi prin magie. Aşa că relaxaţi-vă! Cineva o să rezolve problema. Destindeţi-vă şi mergeţi h cu maşina la mall.

MOONSHOT

The Flight of Apollo 11 Scrisă şi ilustrată de Brian Floca Richard Jackson/Atheneum. 17.99 $ (Vârsta: 4 – 7 ani)

DIN MOONSHOT

În acuarele, tuş şi culori acrilice, Floca prezintă pitoresc şi succint desfăşurarea misiunii Apollo 11. Echipajul şi mecanismele sunt însufleţite în egală măsură. Cu o secundă înainte de lansare, un astronaut aruncă o privire piezişă, plină de suspans, iar apoi... o nouă pagină: desprinderea de pământ a rachetei umple două pagini alăturate (părând să redea fiecare părticică din cele trei mii de tone ale sale). În interior, capsula aeropurtată e confortabilă, cu lucruri plutind peste tot, în contrast cu tuşul negru al spaţiului.

CAT BURGLAR BLACK

THE FASTEST GAME ON TWO FEET

Scrisă şi ilustrată de Richard Sala First Second. 16.99 $ (Vârsta: de la 11 ani)

And Other Poems About How Sports Began de Alice Low Ilustraţii de John O’Brien Holiday House. 17.95 $ (Vârsta: 6 – 10 ani)

De la începutul ei dinamic – un episod din secvenţe rapide care se termină în suspans, despre o fată care e urmărită de un porc mistreţ – această bandă desenată de un umor negru construieşte un mister de o bizarerie apetisantă. K. Westree soseşte la îndepărtata Academie de fete Bellsong pentru a descoperi că şcoala nu a început. În schimb, o crudă directoare de şcoală le antrenează pe celelalte trei „studente“ pentru furt, ca parte dintr-un mare plan, iar lui K. i s-a cerut să li se alăture. Stilul lui Sala e extraordinar de vesel, iar intriga bine construită, care abundă de energie feminină, precum şi personajele bine zugrăvite vor cuceri cititorii.

„Cu mult timp în urmă, oameni din toată lumea jucau jocuri cu pietre sau obiecte în formă de minge“. Este o idee bună pentru o carte, iar veselele poeme ale lui Low sunt atât informative cât şi amuzante. În „They Ran for Their Lives“ ni se spune: „Nu era doar o formă de joc, / Căci, când fugeau, / Fugeau departe“ (de animalele sălbatice). Sunt abordate şi patinajul cu oase de animale, primele jocuri cu popice – în biserică, în jurul anului 300 d. Hr. – şi „lovirea capului danezului“, sau fotbalul.

FIRST COME THE ZEBRA

Scrisă şi ilustrată de Lynne Barasch Lee & Low. 18.95 $ (Vârsta: 6 – 11 ani) Barasch dramatizează cu succes un conflict real dintre populaţiile kikuyu şi masai din Kenia, relatând povestea a doi băieţi. Abaani, un păstor masai, şi Haki, un kikuyu, dintr-o familie de fermieri, încep imediat să se bată când se întâlnesc prima dată. Lucrurile se încing până ce un copil se rătăceşte, fiind în pericol, şi amândoi ajută la salvare. Scenele sunt desenate simplu, iar deznodământul pare optimist şi realist; notele de final furnizează informaţii contextuale utile.

DIN „FIRST COME THE ZEBRA“

I DON’T WANT A POSH DOG! MULE TRAIN MAIL

Scrisă şi ilustrată de Craig Brown Charlesbridge. 16.95 $ (Vârsta: 4 – 7 ani) În Statele Unite mai există un singur loc în care corespondenţa e livrată cu ajutorul catârilor: de pe marginea Marelui Canion, o milă în jos spre Supai, în rezervaţia indiană Havasupai. „Catârii cară scrisori şi colete, împreună cu alimente, apă, haine şi chiar calculatoare“, scrie Brown, şi nici căldura de 38 de grade, nici gheaţa n-au oprit vreodată călătoria. În sat, nu sunt maşini: doar catâri şi cai. Autorul desenează, în culori de pastel cafenii şi prăfuite, o imagine fascinant de calmă a unui mod rar de viaţă.

Scrisă şi ilustrată de Emma Dodd Little, Brown. 15.99 $ (Vârsta: 4 – 8 ani) Ispititorul text şi ilustraţia elegantă a lui Dodd alcătuiesc o fermecătoare carte în imagini pentru iubitorii de câini (şi pentru cei care-şi doresc să aibă un animal de companie). „Nu vreau un câine de lux. Un câine a-seusca-după-spălare“, spune o fetiţă îmbrăcată în roz, care apoi trece în revistă şi alte lucruri pe care nu le vrea: „un câine care mârâie, mereu nemulţumit“, „un câine posac, răguşit, încăpăţânat“ – în timp ce întinde o batistă unui buldog cu figură dubioasă, având ţinte pe zgardă. Conceptul e simplu şi realizarea încântătoare. JULIE JUST 17

Foamea lui Miri Tulburarea alimentară neobişnuită a unei fete şi o casă îndărătnică bântuie romanul lui Helen Oyeyemi. DE ANDREW ERVIN

EL de-al treilea roman al lui Helen Oyeyemi, straniul White Is for Witching (Albul e pentru vrăjitorie), are în prim plan o tânără femeie cu o tulburare alimentară ciudată, care locuieşte împreună cu fratele geamăn şi tatăl lor văduv într-o casă bântuită, vi-

WHITE IS FOR WITCHING

de Helen Oyeyemi 227 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 25 $

zavi de un cimitir plin de morminte nemarcate. La prima vedere, această structură ar părea că s-ar potrivi cel mai bine pieţei de ficţiune pentru adolescenţi, dar Oyeyemi (născută în Nigeria şi educată în Anglia) ştie că poveştile cu fantome nu sunt doar pentru copii. Iar acest roman se

Prima carte a lui Andrew Ervin, „Extraordinary Renditions: 3 Novellas“, va fi publicată anul viitor.

dovedeşte a fi o poveste încântătoare şi neconvenţională despre atingerea maturităţii. Miranda – sau Miri, aşa cum i se spune – suferă de pica, o tulburare alimentară care o determină să mănânce obiecte ciudate. „Îşi umplea gura cu cretă“, explică fratele ei. „Ascundea pachetul la fundul genţii şi îl arunca atunci când ajungeam la şcoală. Iar apoi urmau crampele care îi sugrumau corpul de durere, o dărâmau de pe scaun şi o culcau la podea, unde dădea din picioare neajutorată“. Romanul a fost publicat în Marea Britanie sub titlul Pie-kah (transcrierea fonetică pentru afecţiunea lui Miri), un titlu mai puţin senzaţional, care ancorează naraţiunea mai curând în starea psihică proastă a fetei, decât în elementele ei supranaturale. După ce soţia lui, care lucrează ca fotojurnalist, este ucisă în timpul unei deplasări în Haiti, tatăl lui Miri ia în propriile mâini casa strămoşească a familiei din Dover, oraş de pe coasta de sud-est, pe care cuplul o transformase într-o pensiune. Dar casa – care are la rândul ei o personalitate puternică – are alte planuri. Pune pe fugă personalul şi chiar in-

sistă să nareze o parte din poveste („Într-una din seri s-a plimbat cu paşi repezi înăuntrul meu... şi mi-a deschis cu forţa toate ferestrele, punându-şi jos paharul pentru a se lupta cu zăvoarele înţepenite. Am plâns şi am tot plâns timp de vreo oră“). O altă prezenţă spectrală, cunoscută sub numele de Doamna-cea-Bună, ar putea fi rodul imaginaţiei bogate a lui Miri. Totul se schimbă când noua menajeră, o femeie Yoruba pe nume Sade, care are faţa brăzdată de „însemne tribale“ şi practică juju1 în bucătărie, devine singura care nu e băgată în sperieţi. Mai mult, ea rămâne chiar şi când Miri pleacă la colegiu iar fratele ei acceptă un post de stagiar în Africa de Sud. La Cambridge, Miri se împrieteneşte cu un tânăr adoptat din Africa pe nume Ore, iar din acel moment romanul începe să se dilueze. Pentru un timp, povestea lui Ore trece în prim plan. Intrigile secundare abundă (printre care atacuri împotriva refugiaţilor din Kosovo şi întâmplări violente la un Centru de Deportare a Imigranţilor), dar rareori contribuie la intriga principală sau fac referire la via1

Practici magice originare din Africa de Vest. (n.tr.).

ţa lui Miri într-o manieră semnificativă. În orice caz, pe tot parcursul romanului apare tema strămutării, atât culturale cât şi personale. Boala lui Miri – „pie-kah“ din titlul britanic – ne oferă un indiciu asupra felului în care se leagă elementele aparent disparate ale poveştii. Se poate spune oare că Anglia, ca organism, îşi respinge sistematic populaţia străină? Poate că avem de-a face cu o declaraţie privind xenofobia englezească. Ce e foarte probabil însă e că povestea lui Oyeyemi e din ce în ce mai subţire sub greutatea unei agende politice. Ca şi în Beloved al lui Toni Morrison sau în Song for Night al lui Chris Abani, elementele supranaturale din White Is for Witching sunt acolo ca să le reamintească personajelor – şi cititorilor lui Oyeyemi – despre nişte circumstanţe istorice înspăimântătoare. Deşi se bazează pe nişte tehnici narative prea familiare, Oyeyemi e în mod clar perfect conştientă că unele delicte (precum sclavia, genocidul, sau, în cazul de faţă, rasismul instituţionalizat) sunt atât de crunte încât convenţiile ficţiunii realiste par teribil de inadecvate să le descrie şi ne face h să renunţăm de bunăvoie la suspiciuni.

Curăţătoriile etnice În romanul despre Holocaust al lui Philippe Claudel, un sat izolat se întoarce împotriva unui străin. DE CARYN JAMES

„Î

MI scriu romanele ca un regizor, iar filmele ca un romancier“, spunea Philippe Claudel anul trecut, la apariţia lui Il y a longtemps que je t’aime, primul film pe care îl regiza. Comentariul nu avea cum să însemne mare lucru pentru publicul american. Pentru noi, însă, acel film remarcabil şi elocvent, cu Kristin Scott Thomas în rolul unei

BRODECK

de Philippe Claudel Traducere în engleză de John Cullen 313 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 26 $

doctoriţe tocmai eliberată din închisoare, a întrecut orice aşteptare. Deşi Claudel e de mult timp un romancier respectat în Franţa, doar una dintre cărţile lui anterioare, Les Âmes grises, a fost tradusă în limba engleză. Acum, ultimul său roman, Brodeck, îşi face apariţia ca o descoperire inedită, din seria „cum de n-am ştiut de el“, care ni-l înfăţişează la fel de impresionant în scris cum e şi pe ecran. În ambele lucrări, personajul central suferă de vina supravieţuitorului în urma unui

Caryn James, critic de film pentru Marie Claire şi critic cultural pentru The Daily Beast, este autoarea romanelor „Glorie“ şi „What Caroline Knew“. 18

delict îngrozitor, dar în acelaşi timp justificabil. Dar stilul mitic al romanului e cât se poate de diferit de spilcuitul realism psihologic din film. Brodeck e Fraţii Grimm în varianta lui Kafka. Amplasată într-un sat izolat şi al cărui nume este omis, unde locuitorii vorbesc într-un dialect german nemaiauzit, povestea este în mod evident despre Holocaust, deşi nu ne sunt niciodată menţionate cu exactitate timpul şi spaţiul în care se desfăşoară. Cu toate că personajele au o vitalitate cinematografică, ce transcende chenarul paginii, ele sunt schiţate în linii mari, ca într-o parabolă (cu ajutorul traducerii fidele a lui John Cullen). Naratorul, Brodeck, este silit de către săteni să scrie un raport despre o întâmplare la care taman el, dintre toţi, nu a luat parte, şi anume uciderea unui străin misterios. Ceea ce noi citim nu e raportul oficial al lui Brodeck, ci o versiune din umbră, o relatare personală care începe cu el luând la cunoştinţă faptul că bărbaţii din oraş s-au adunat la un han pentru a-l ucide pe străin. Brodeck ne poartă înapoi în timp, la lunile de tortură petrecute într-un lagăr de concentrare şi la întoarcerea sa într-o comunitate în care se trăieşte într-un veac anterior, unde căldura vine de la şemineuri iar agricultura se face cu pluguri, ca şi cum o asemenea abruptă întoarcere în timp ar putea şterge relele din trecutul recent. Brodeck descrie cum străinul – un bărbat de statura unui uriaş, cu un zâmbet ciudat, care purta un frac demodat, cu broderii, şi

trăgea după el un măgar – a intrat într-o bună zi în sat. Nimeni nou nu mai venise de ani de zile. Sătenii nu au ştiut niciodată cum îl cheamă, dar pentru Brodeck el era „De Anderer“ sau „Celălalt“. Brodeck încearcă speriat să îşi scrie raportul, menit în mod clar să fie o acoperire şi un test de loialitate, iar noi constatăm că el însuşi este un Celălalt. Venise în localitate când era copil, împreună cu bătrâna care îl adoptase, o bunicuţă ca o cotoroanţă desprinsă dintr-o carte de poveşti. În timpul războiului, a fost trădat de către săteni şi trimis în lagăr, unde, ţinut în lesă, era cunoscut ca Brodeck-câinele. Deşi nenumită, aşezarea e încadrată cu precizie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la Noaptea de Cristal la scenele brutale din lagăr, printre care execuţiile zilnice la care asista cu o seninătate tulburătoare soţia comandantului. Brodeck se întoarce acasă –

numele lui se afla deja pe lista decedaţilor – într-un sat care, lăsându-le la o parte pe cele ale războiului, şi-a comis propriile păcate de negrăit. Când de Anderer devine conştient de întunericul din inimile sătenilor şi e văzut scriind într-un caiet, locuitorii hotărăsc că acest jurnal „nu trebuie să părăsească vreodată satul“ şi îl vânează ca pe monstrul lui Frankenstein în filmele horror de altădată. Intriga nu e punctul forte al lui Claudel, iar secretul întunecat al satului nu va fi tocmai o surpriză. Dar el abordează cu îndrăzneală un subiect care pare acoperit în întregime, împrospătându-l. Basmul lui de coşmar redă răul esenţial şi inevitabil care a stat la baza Holocaustului: nevoia umană de a-i distruge pe Ceilalţi – fie ei de Anderer, fie oamenii de alte etnii sau religii –, o compulsie care există de când e lumea, h indiferent de loc sau politică. ILUSTRAŢIE DE DANIEL HOROWITZ

Poezie mişto O pledoarie în favoarea aşezării artiştilor hip-hop alături de titanii versurilor clasice.

Melle Mel (stânga) şi Grandmaster Flash, 1983. DE BAZ DREISINGER

ŞTI cumva un fan al hip hopului care nu poate face diferenţa dintre asonanţă şi aliteraţie? Sau eşti un student la litere care nu-l deosebeşte pe Notorious B.I.G. de Tupac? Book of Rhymes (Carte de versuri) a lui Adam Bradley este cursul intensiv ideal pentru tine. Cartea, care, în principiu, alătură fundamentele elementare ale scrierii literare cu cele ale textelor hiphop, e o analiză a „celei mai larg diseminate poezii din istoria lumii“, după cum spune Bradley, adică a rap-ului, pe care autorul îl defineşte,

BOOK OF RHYMES

The Poetics of Hip Hop de Adam Bradley 248 pag. Basic Civitas Books Ediţie broşată, 16.95 $ pe bună dreptate, ca „poezie, dar a cărui popularitate se bazează, în parte, pe faptul că oamenii nu-l consideră poezie“. Bradley, care predă literatură la Colegiul Claremont McKenna din California, se deosebeşte de tagma tot mai numeroasă de universitari care analizează hip-hop-ul, scriind despre rap ca fenomen diferit de hip-hop: nu oferă un studiu al acestei culturi sau o istorie a fenomenului, ci o critică formalistă a versurilor – efort aproape anacronic în epoca studiilor culturale. Totuşi, ca în cazul multor alte lucrări de gen, e scrisă de şi pentru cei destul de interesaţi deja ca să le pese dacă

Baz Dreisinger, profesor asistent de engleză la Colegiul de Drept Penal John Jay, este autoarea volumului „Near Black: Whiteto-Black Passing in American Culture“. FOTOGRAFIE DE EBET ROBERTS/REDFERNS

versurile lui 50 Cent sunt monosilabice sau bisilabice, cei care ştiu destule încât să se întrebe de ce rapperii preferă comparaţiile în locul metaforelor (deoarece comparaţiile „îşi luminează subiectul ca un reflector, mai direct decât metaforele“, spune Bradley). Acesta fiind scopul lucrării, prima jumătate a cărţii reprezintă un triumf al analizei lipsite de jargon. Bradley se leagă de ritm – din grecescul „rheo“, care desemnează o curgere, ceea ce e foarte potrivit, din moment ce curgerea e tocmai ceea ce posedă rapperii – şi analizează „relaţia dual ritmică“ a rap-ului, împletirea sa de ritmuri şi măsuri (definite ca „metrul poetic în formă acustică“). Apoi urmează rima: „muzica pe care o face un MC cu gura“. „O rimă atent produsă atinge echilibrul dintre aşteptare şi noutate“ – precum în „Mă scot bine cu gramatica / Ca şi Carlos Santana cu muzica“, de Lauryn Hill –, iar pentru rapperi, rima „oferă constrângerile formale necesare pentru libertatea lor poetică potenţial dezlănţuită“. Capitolul intitulat „Joc de cuvinte“ este cel mai puternic din carte, din moment ce jocurile de cuvinte sunt partea cea mai reuşită a hip hop-ului. Avem parte de versuri spumoase peste versuri spumoase – nu numai de la suspecţii obişnuiţi, iar acesta e meritul lui Bradley –, pline de comparaţii, vorbe de duh, personificări, chiar şi onomatopee („Uup! Uup! Ăsta-i sunetul maşinii de poliţie“, cântă KRS-One). Însă, în rest, cartea e dezamăgitoare. Găsim discuţii complicate despre stil, acel melanj de voce, tehnică şi conţinut, despre povestire (rap-ul are propriii scenarişti, reporteri de investigaţii, memorialişti, autori de cărţi pentru copii şi spiritualişti, după cum consemnează Bradley) şi despre semnificaţii, cunoscute şi ca „fanfaronade“, care derivă din tradiţiile orale afro-americane precum cea a com-

petiţiei de injurii sau a povestirii de fapte eroice. Autorul ne oferă revelaţii nerevelatoare: „Toţii rapperii sunt poeţi; singura întrebare care rămâne în picioare e dacă sunt poeţi buni sau proşti“. Iar Bradley pune multe întrebări: „Oare rap-ul poate însemna deopotrivă poezii bune şi afaceri bănoase?“, „De ce este fanfaronada atât de importantă pentru forma artistică?“, însă alţii au dat de mult răspunsul la aceste întrebări. De-a lungul cărţii, Bradley face legături surprinzătoare. Poemul lui Langston Hughes din 1931 Sylvester’s Dying Bed e aşezat lângă piesa gangsta clasică a lui Ice-T 6 ’n the Mornin’; ambii autori folosesc aceeaşi formă şi amândoi apelează din greu la argou. Coleridge şi a sa Rime of the Ancient Mariner e analogă în structură şi stil narativ cu piesa de referinţă Rapper’s Delight, a lui Sugarhill Gang. Uluitoarele monoloage dramatice ale lui Robert Browning sunt asemănate cu cele ale lui Eminem. Iar stilul răstit al rapperului Fabolous, din Brooklyn, este comparat cu rimele înlănţuite ale lui John Skelton, care ar putea foarte bine să reprezinte un fel de hip-hop din secolul al XVI-lea: „Pe bune că

Făcând legătura între Langston Hughes şi Ice-T, între Robert Browning şi Eminem. stau, / Ca tine eu vreau / O clipă s-o am, / Gagica cu-appeal / Care stă pe deal“. Argumentul central al cărţii lui Bradley se construieşte tocmai pe asemenea paralelisme: „Cei mai buni MC... merită tot respectul, alături de titanii poeziei americane. Îi ignorăm pe răspunderea noastră“. Dar cine să fie acest „noi“ din afirmaţia autorului? Bradley vrea să legitimizeze rap-ul, plasându-l într-un context canonic, dar oare n-am depăşit deja momentul justificării acestui fenomen? E adevărat, CNN s-a făcut de râs când a titrat, într-o emisiune din 2007: „Hip hop-ul: artă sau otravă?“. Însă, în realitate, nimeni nu mai discută acum dacă hip hop-ul e o formă de artă adevărată. „Versurile rap sunt adesea caracterizate drept simpliste“, scrie Bradley, care recunoaşte că s-a trezit „silit să sprijine ceva imposibil de sprijinit, să pledeze pentru scuzarea limbajului dur şi a mesajelor misogine“. Nu trebuie să se chinuie atât de mult: prin abordarea sa de protecţie gratuită, pare să uite că hip hop-ul îşi câştigă de-acum puncte de sprijin în rândul intelectualilor din toată lumea. După treizeci de ani, nu mai are nevoie de un avocat al h apărării. 19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 94 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

14 septembrie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

TRICKS de Ellen Hopkins (McElderry/Simon & 1 Schuster, 18.99 $) Un roman în versuri despre cinci adolescente provenite din medii diferite, care devin prostituate. (Vârsta: de la 14 ani)

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 14 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 51 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

MARLEY GOES TO SCHOOL de John Grogan, ilustra- 5 tă de Richard Cowdrey (HarperCollins, 17.99 $) Un căţeluş loial aduce haos într-o sală de clasă. (Vârsta: 3 – 8 ani)

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, 18 ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins,12.99 $) Fancy Nancy în natură. (Vârsta: 4 – 7 ani)

SENT de Margaret Peterson Haddix (Simon & Schuster Books for Young Readers, 15.99 $) Mai mulţi copii sunt transportaţi în secolul al XV-lea, ca membri ai familiei regale britanice. (Vârsta 8 – 12 ani)

TRUCKERY RHYMES de Jon Scieszka, ilustrată de David Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster Books for Young Readers, 17.99 $) Poveşti şi cântecele gălăgioase. (Vârsta: 3 – 8 ani)

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/HarperCollins, 11 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen. (Vârsta: de la 14 ani)

LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

DANIEL X: WATCH THE SKIES de James Patterson şi Ned Rust (Little, Brown, 19.99 $) Un tânăr erou se luptă cu un răufăcător ieşit din comun. (Vârsta: de la 12 ani)

AMELIA BEDELIA’S FIRST DAY OF SCHOOL de Herman Parish, ilustrată de Lynne Avril (Greenwillow, 16.99 $) Amelia intră în clasa întâi. (Vârsta: 4 – 8 ani)

SHIVER de Maggie Stiefvater (Scholastic Press/ Scholastic, 17.99 $) Despre dragostea pentru un lup. (Vârsta: de la 12 ani)

THE HAIR OF ZOE FLEEFENBACHER GOES TO SCHOOL de Laurie Halse Anderson, ilustrată de Ard Hoyt (Simon & Schuster Books for Young Readers, 16.99 $) Învăţătoarea de clasa întâi a lui Zoe urăşte părul ei nearanjat. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 48 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 45 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane. (Vârsta: de la 14 ani)

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

ALONG FOR THE RIDE de Sarah Dessen (Viking, 11 19.99 $) O vară pe două roţi în care o fată se maturizează prin învăţarea de lucruri noi despre sine şi despre cei apropiaţi. (Vârsta: de la 14 ani)

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată 11 de Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul des vizitaţi de autor acceptă o nouă provocare şi învaţă din ea. (Vârsta: 4 – 8 ani)

MILES TO GO de Miley Cyrus (Disney-Hyperion, 24.95 $) Despre viaţa artistei Miley Cyrus. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6 7

CĂRŢI BROŞATE

SERII

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf) O fată 103 salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 108 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

ALPHAS de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 9.99 $) 1 Despre competiţia dintre fete la o şcoală exclusivistă cu internat. (Vârsta: de la 12 ani)

VAMPIRE ACADEMY de Richelle Mead (Razorbill, doar ed. broş.) O şcoală cu internat pentru nemuritori. (Vârsta: de la 12 ani)

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 112 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştrii mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDI- 32 TION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta: 9 – 12 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 53 Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 18 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar 17 ed. broş.) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor. (Vârsta: 9 – 12 ani)

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/ 227 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 43 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART22 TIME INDIAN de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

THIRST NO. 1 de Christopher Pike (Simon Pulse, 4 9.99 $) O reeditare a trei romane: The Last Vampire (1994), Black Blood (1994) şi Red Dice (1995). (Vârsta: de la 14 ani)

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 23 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

IMPOSSIBLE de Nancy Werlin (Speak/Penguin, 9.99 $) Melodia Scarborough Fair însoţeşte această poveste de dragoste. (Vârsta: de la 12 ani)

RANGER’S APPRENTICE de John Flanagan (Philo- 32 mel, ed. cart. şi broş.) Un băiat se luptă cu răul. (Vârsta: 9 – 12 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 29 august, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

TBR: Din culise ÎNAPOI LA ŞCOALĂ: aerul rece de sfârşit de

vară pare să fi adus cu sine câteva cărţi pentru minţile limpezi în topul de nonficţiune în ediţie cartonată. În The Healing of America (locul 6), T.R. Reid străbate lumea în căutare de remedii pentru starea dezastruoasă în care se află sistemul naţional american de sănătate. În Strength in What Remains (locul 12), Tracy Kidder (medalion) relatează evadarea unui student la medicină de pe câmpurile masacrului din Burundi. Iar pe locul 14, Odiseea lui Homer îşi face prima apariţie în top din ultimii 2720 de ani, într-o traducere nouă şi melodioasă semnată de... Dar staţi puţin! De fapt, cartea lui Gwen Cooper e o poveste despre un „motan-minune orb“ de un kilogram şi jumătate care a ajutat-o să treacă peste evenimentele de la 11 septembrie, un jaf, mai multe necazuri sentimentale şi alte probleme. Cooper nu e singura autoare din top înnebunită după animale de companie: Dean Koontz debutează în listă pe locul 7 cu A Big Little Life, o elegie dedicată labradorului său auriu, Trixie. Nu e, de semenea, nici prima care să exploateze posibilităţile unei sugestii înşelătoare la titlurile faimoaselor volume homerice. În Pale Fire al lui Nabokov, poemul amplu cu acelaşi nume al lui John Shade cuprinde următoarele versuri ce descriu nişte obiecte găsite în camera excentricei sale mătuşi răposate: „... chitara părăsită, / Craniul de om; şi din ediţia locală a revistei Star / O curiozitate: «Red Sox îi bate pe Yankeys cu 5 la 4 / Pe ritmul lui Homer tradus de Chapman», ţintuit la uşă“. NU EXISTĂ ŢARĂ PENTRU PENIŢE NOI1:

Sunt cinci titluri noi în topul de ficţiune în ediţie cartonată din această săptămână, dar nu căutaţi chipuri noi. Doar doi autori din top, Kathryn Stockett (The Help, locul 3 în cea de-a douăzeci şi doua săptămână de prezenţă) şi S. M. Stirling (The Sword of the Lady, locul 13), sunt pentru prima dată recunoscuţi ca autori de bestseller-uri. Ca de obicei, clasamentul e dominat de deţinători înveteraţi ai acestui titlu, de la Eric Jerome Dickey, care reuşeşte cea de-a şasea apariţie cu Resurrecting Midnight (locul 16), până la James Patterson, care intră pe locul 1 cu Alex Cross’s „Trial“, cel de-al patruzeci şi şaptelea său bestseller. Topul era la fel de plin de nume grele şi în 1993, când în listă a apărut primul roman din seria Alex Cross a lui Patterson, Along Came a Spider, iar multe dintre aceste nume grele încă mai vând. Din primele zece poziţii ale clasamentului de ficţiune publicat pe 31 ianuarie 1993, opt erau ocupate de autori care avuseseră bestseller-uri în anul anterior (Robert James Waller şi Terry McMillan, unde sunteţi?). Iată primele zece cărţi din acea săptămână: 1) The Bridges of Madison County de Robert James Waller 2) Dragon Tears de Dean Koontz 3) Degree of Guilt de Richard North Patterson 4) Close Combat de W. E. B. Griffin 5) Devil’s Waltz de Jonathan Kellerman 6) Dolores Claiborne de Stephen King 7) The Pelican Brief de John Grisham 8) Terminal de Robin Cook 9) Along Came a Spider de James Patterson 10) Waiting to Exhale de Terry McMillan MENŢIUNI: Born Round: The Secret History

of a Full-Time Eater al lui Frank Bruni intră pe locul 15 în topul de nonficţiune, împingându-l pe David Kessler şi al lui End of Overeating pe locul 18, în clasamentul extins. JENNIFER SCHUESSLER 1

Referire la titlul filmului fraţilor Coen, No Country For Old Men (2007). (n.tr.).

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

ALEX CROSS’S „TRIAL“ de James Patterson şi Richard DiLallo (Little, Brown, 27.99 $) Detectivul Alex Cross scrie o carte despre unchiul său, care a luptat împotriva Ku Klux Klan-ului.

SOUTH OF BROAD de Pat Conroy (Nan A. Talese/ Doubleday, 29.95 $) Despre prietenia improbabilă a unui grup, din anii ’60 până în anii ’80, din Carolina de Sud până în San Francisco; volum de autorul The Prince of Tides.

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

206 BONES de Kathy Reichs (Scribner, 26.99 $) Temperance Brennan este acuzată că a interpretat greşit rezultatele unei autopsii.

THE WHITE QUEEN de Philippa Gregory (Touchstone/ Simon & Schuster, 25.99 $) Intrigi la palat în timpul Războiului Rozelor, de autoarea cărţii The Other Boleyn Girl.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

14 septembrie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

CULTURE OF CORRUPTION de de Michelle Malkin (Regnery, 27.95 $) Despre preşedintele Obama şi echipa sa, prezentaţi ca evazionişti, mici pungaşi, traficanţi de influenţă şi acoliţi de pe Wall Street.

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes–ţine în aceeaşi măsură de noroc şi oportunitate precum şi de talent – de la autorul volumului Blink.

IN THE PRESIDENT’S SECRET SERVICE de Ronald Kessler (Crown, 26 $) Despre agenţi de securitate şi despre preşedinţii pe care îi păzesc.

BORN TO RUN de Christopher McDougall (Knopf, 24.95 $) Secretele alergării pe distanţe mari dezvăluite de un trib indian din Mexic.

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia primită în copilărie şi despre cariera sa.

THE HEALING OF AMERICA de T. R. Reid (Penguin Press, 25.95 $) Despre modul în care alte ţări democratice industrializate asigură îngrijire medicală pentru toată lumea şi la preţuri rezonabile.

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE de Stieg Larsson (Knopf, 25.95 $) O hackeriţă suedeză devine suspecta unei crime. THAT OLD CAPE MAGIC de Richard Russo (Knopf, 25.95 $) Un cuplu căsătorit demult se luptă cu insatisfacţiile în timpul unui weekend la Cape Cod; de la autorul romanului Empire Falls.

A BIG LITTLE LIFE de Dean Koontz (Hyperion, 24.99 $) Autorul adoptă un câine.

CATASTROPHE de Dick Morris şi Eileen McGann (Harper/ HarperCollins, 26.99 $) Despre cum poate fi împiedicat preşedintele Obama să transforme America într-un stat socialist.

THE ELEVENTH VICTIM de Nancy Grace (Hyperion, 25.99 $) O fostă procuroare, în prezent terapeută, este târâtă înapoi în lupta împotriva crimelor când clienţii săi încep să fie omorâţi unul câte unul.

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

10*

ZEITOUN de Dave Eggers (McSweeney’s, 24 $) Travaliul prin care trec un bărbat sirian-american şi familia sa după uraganul Katrina.

THE SECRET LIFE OF MARILYN MONROE de J. Randy Taraborrelli (Grand Central, 26.99 $) Detalii despre mama vitregă a lui Monroe, despre tatăl ei şi despre mama sa bolnavă psihic, ca şi despre relaţia ei cu fraţii Kennedy.

STRENGTH IN WHAT REMAINS de Tracy Kidder (Random House, 26 $) Un student la medicină supravieţuieşte războiului civil şi genocidului din Burundi, pentru a prospera în Statele Unite.

THE EVOLUTION OF GOD de Robert Wright (Little, Brown, 25.99 $) Despre cum religiile vestice au devenit mai tolerante de-a lungul timpului, creând o perspectivă care lasă loc şi pentru ştiinţă şi pentru divinitate.

HOMER’S ODYSSEY de Gwen Cooper (Delacorte, 20 $.) O femeie adoptă o pisică oarbă.

BORN ROUND de Frank Bruni (Penguin Press, 25.95 $) O biografie scrisă de fostul critic de restaurante de la Times ce se concentrează pe lupta pe care acesta a dus-o cu greutatea şi cu imaginea sa fizică.

WILDERNESS WARRIOR de Douglas Brinkley 16* THE (Harper/HarperCollins, 34.99 $) Cruciada lui Theodore

EVEN MONEY de Dick Francis şi Felix Francis (Putnam, $26.95 $) Un agent de pariuri află că tatăl său, pe care el îl credea decedat de mult timp, a fost principalul suspect în cazul morţii mamei sale.

DEAD AND GONE Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

SMASH CUT de Sandra Brown (Simon & Schuster, 26.99 $) Un avocat aflat în căutare de publicitate încearcă să descopere cine l-a omorât pe un director prosper.

DREAMFEVER de Karen Marie Moning (Delacorte, 26 $) MacKlaya se află sub vraja erotică a unui maestru Fae.

THE SWORD OF THE LADY de S. M. Stirling (Roc, 25.95 $) Aventuri într-o Americă post-apocaliptică.

ABYSS de Troy Denning (Del Rey/Ballantine/Lucas, 27 $) Într-o carte din seria Star Wars, Luke Skywalker călătoreşte în lumea Mind Walkers pentru a încerca să elibereze Ordinul Jedi.

BEST FRIENDS FOREVER de Jennifer Weiner (Atria, 26.99 $) Prietene în copilărie, înstrăinate la liceu, se reunesc după ani, când cea populară are nevoie de ajutorul tocilarei.

16*

RESURRECTING MIDNIGHT de Eric Jerome Dickey (Dutton, 26.95 $) Gideon, un asasin internaţional, călătoreşte în Argentina pentru îndeplinirea unei sarcini periculoase.

Roosevelt pentru conservarea naturii.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 29 august, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul THE HEART OF POWER: Health and Politics in the Oval Office de David Blumenthal şi James A. Morone (University of California, 26.95 $) Preşedinţii care au făcut demersuri de succes în direcţia asigurărilor de sănătate universale au acţionat în pofida consilierilor lor economici.

THE SISTERS OF SINAI: How Two Lady Adventurers Discovered the Hidden Gospels de Janet Soskice (Knopf, 27.95 $) Soskice aplasează cu pricepere povestea gemenelor scoţiene, care sunt remarcabile atât ca savanţi cât şi în calitate de călători, în contextul mai amplu al epocii victoriene.

THE ANTHOLOGIST de Nicholson Baker (Simon & Schuster, 25 $) Romanul înflăcărat al lui Baker despre poezie – al cărui erou încearcă, în mare măsură fără a reuşi, să scrie prefaţa unei antologii – nu face decât să onoreze poezia.

THE AGE OF REAGAN: The Conservative Counterrevolution, 1980-1989 de Steven F. Hayward (Crown Forum, 35 $) Volumul al doilea al unei istorii scrise exact din punctul de vedere ideologic al omului pe care îl celebrează.

A PARADISE BUILT IN HELL: The Extraordinary Communities That Arise in Disaster de Rebecca Solnit (Viking, 27.95 $) O operă impresionantă care oferă o abordare pasională şi revoluţionară a semnificaţiei sociale a dezastrelor.

THE SECRET WIFE OF LOUIS XIV: Françoise d’Aubigné, Madame de Maintenon de Veronica Buckley (Farrar, Straus & Giroux, 35 $) Evlavioasa d’Aubigné a exercitat o influenţă enormă în ultimii ani ai regelui.

AN EXPENSIVE EDUCATION de Nick McDonell (Atlantic Monthly, 24 $) Eroul romanului studenţesc, geopolitic şi de suspans al lui McDonell, educat la Harvard, e mai degrabă un Holden Caulfield decât un James Bond. ANNA IN-BETWEEN de Elizabeth Nunez (Akashic Books, 22.95 $) O editoare new-yorkeză se întoarce în casa părintească din Caraibe în acest emoţionant şi reuşit roman de familie. SWIMMING de Nicola Keegan (Knopf, 25.95 $) Keegan e mai puţin interesată de înotul de performanţă şi mai mult de peisajul emoţional al eroinei sale unice. Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute pot fi găsite pe internet la adresa: nytimes.com/books.

Raftul cu ediţii broşate A MERCY de Toni Morrison (Vintage International, 15 $) În acest roman – una dintre „cele mai obsedante lucrări“ ale lui Morrison, aşa cum l-a numit Michiko Kakutani în The Times – un fermier american din secolul al XVII-lea, cu investiţii în comerţul de sclavi din Caraibe, încearcă să-şi construiască o casă fastuoasă în sălbăticie, cu ajutorul sclavilor, al zilierilor şi al soţiei sale. Morrison, care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1993, a „redescoperit o voce poetică imperioasă“ care îi permite „să se plimbe înainte şi înapoi … prin lumea istoriei şi cea a miturilor“ într-o relatare impresionantă a „inocenţei pierdute şi a viselor spulberate“, scrie Kakutani.

Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffeneg11 ger (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg Larsson (Vintage, 14.95 $) O hackeriţă şi un ziarist investigheză dispariţia unei moştenitoare suedeze.

THE WEIGHT OF SILENCE de Heather Gudenkauf (Mira, 3.95 $) Când o fată care suferă de muţenie selectivă şi cea mai bună prietenă a sa dispar, secrete de familie ies la iveală.

FACTORY GIRLS: From Village to City in a Changing China

de Leslie T. Chang (Spiegel & Grau, 16 $) „Cea mai mare migraţie din istoria omenirii“, spune Chang, este fluxul de muncitori din zonele rurale ale Chinei către oraşele industrializate care a început în anii 1970. Concentrându-se asupra înfloritorului oraş Dongguan, care produce 30% din drive-disk-urile computerelor, Chang, o americancă de origine chineză, a reuşit să lege o prietenie cu mai multe dintre fetele din fabrică; într-un text de o intimitate extraordinară, ea expune vieţile acestora într-un „prezent perpetuu“. Deşi fetele sunt exploatate, Chang ne arată că ele găsesc viaţa în Dongguan ca fiind o aventură.

4 5

$) Aceste eseuri fermecătoare şi rafinate ale lui Styron, care s-a stins în 2006, evocă New York-ul anilor 1940, când Styron lucra la romanul său de debut, Parisul anilor 1950, când scriitorii americani profitau de pe urma dolarului puternic, şi prietenia lui cu Truman Capote, Terry Southern şi James Baldwin. Eseul care dă titlul cărţii descrie întâlnirea lui Styron cu John F. Kennedy, iniţiatorul embargoului comercial împotriva Cubei, care l-a întâmpinat cu un trabuc cubanez.

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL 17 PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random House, 14 $) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 povestiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009.

THE ANATOMIST: A True Story of Gray’s Anatomy de Bill Hayes (Bellevue

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, corcitură de labrador cu terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

THE LUCKY ONE de Nicholas Sparks (Grand Central, 13.99 $) Un soldat din marina americană se întoarce acasă şi se hotărăşte să o caute pe femeia a cărei poză o găsise în Irak.

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, rescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s Griffin, 13.95 $) O jurnalistă americană contemporană investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942.

HAVANAS IN CAMELOT: Personal Essays de William Styron (Random House, 15

Literary Press, 16.95 $) Harry Gray, omul din spatele Anatomiei lui Gray (a avut parte de ajutorul unui alt doctor, care a creat desenele), a devenit obsesia lui Hayes. El află cât de multe poate despre viaţa acestuia – ceea ce nu e tocmai uşor pentru că Gray a murit la 34 de ani şi nu a lăsat în urmă nici un jurnal şi nici corespondenţă – şi intră el însuşi în laboratorul de disecţie, unde prima lui incizie îl face să se simtă ca şi cum ar tăia „o bucată fină de piele“. TRAFFIC: Why We Drive the Way We Do (and What It Says About Us) de Tom Vanderbilt (Vintage, 16 $) Această

„perspectivă surprinzătoare şi revelatoare asupra psihologiei fiinţelor umane aflate la volan“, aşa cum Mary Roach o descria în Book Review, este plină de informaţii fascinante. Vanderbilt afirmă că cel mai periculos lucru pentru un şofer e ca acesta să se simtă în siguranţă: „Cele mai multe accidente au loc pe carosabile uscate, în zile senine şi însorite şi implică şoferi treji“, spune el. El pledează pentru stabilirea unei taxe de congestionare, având în vedere că inaugurarea unor benzi şi şosele noi nu îmbunătăţeşte decât pe termen scurt fluenţa traficului, precum şi pentru scumpirea locurilor de parcare publice, încurajând astfel folosirea locurilor private. Cartea ar trebui „să fie citită de oricine vrea să obţină un permis de conducere“, spune Roach. DECEMBER de Elizabeth Hartley Winthrop (Vintage Contemporaries, 15 $) Fata de 11 ani din centrul celui de-al doilea roman al lui Winthrop nu a mai vorbit de aproape un an. Printr-o serie de scene scrise minunat, unele dintre ele din punctul de vedere al copilei, Winthrop insistă că dragostea celor apropiaţi poate reuşi acolo unde terapia eşuează. THE CONDITION, de Jennifer Haigh (Harper Perennial, 14.99$) Afecţiunea care dă titlul celui de-al treilea roman al lui Haigh este o anormalitate cromozomială care o face pe fiica unei familii numeroase din Massachusetts să rămână mică. Împletind mai multe poveşti de familie, Haigh evidenţiază însăşi condiţia umană. ALL SOULS de Christine Schutt (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt, 13.95 $) Romanul „reconfortant de straniu“ al lui Schutt, aşa cum l-a numit criticul nostru Maud Casey, urmăreşte o clasă în an terminal a unei şcoli de fete de elită din Manhattan, una dintre eleve fiind afectată de o formă rară de cancer. THE ROMANTICS de Galt Niederhoffer (Picador, 14 $) Un grup de

prieteni se reuneşte în casa de vacanţă a unei familii de albi înstăriţi la şase ani de la terminarea colegiului, pentru a asista la o nuntă şi a diseca succesele şi eşecurile fiecăruia dintre ei. Acest roman, al doilea pentru Niederhoffer, demonstrează „cum cinismul rafinat nu se demodează niciodată“, scria Janet Maslin în The Times. IN SEARCH OF THE BLUES de Marybeth Hamilton (Basic Books, 15.95 $) Hamilton insistă că blues-ul ar fi un concept dezvoltat de intelectualii şi colecţionarii de discuri albi aflaţi în căutarea unei estetici pure exprimate de afro-americanii primitivi. Totul spre disperarea criticului nostru, Dave Marsh, care găseşte cartea ca fiind „frustrantă şi uneori exasperantă“. BETRAYING SPINOZA: The Renegade Jew Who Gave Us Modernity de Rebecca Goldstein (Nextbook/Schocken, 13.95 $) Această scurtă biografie scrisă de Goldstein, romancieră şi filosoafă, se concentrează pe Spinoza-omul, inistând pe influenţa provenienţei iudaice a acestuia asupra pledoariei lui în favoarea concepţiilor laice şi a obiectivităţii. BRINGING HOME THE BIRKIN: My Life in Hot Pursuit of the World’s Most Coveted Handbag de Michael Tonello (Harper, 14.99 $) Un fost make-

up artist explică într-un stil nonconformist cum a învăţat să-i păcălească pe cei de la Hermès, compania franţuzească de lux, şi să obţină genţile lor Birkin, ELSA DIXLER greu-accesibile, în scopul unei revânzări profitabile pe eBay.

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review

102

THE LOVELY BONES de Alice Sebold (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $) O fată relatează din Rai urmările uciderii sale.

ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de de Muriel 13* THE Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă,

ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 90 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

HOUR I FIRST BELIEVED de Wally Lamb (Harp15* THE er Perennial, 15.99 $) Un cuplu se refugiază într-o fermă

din Connecticut după tragedia împuşcăturilor din liceul Columbine.

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage Con- 21 temporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani

IN THE WOODS de Tana French (Penguin, $14) Un detectiv 25 irlandez care investighează uciderea unei fetiţe în vârstă de 12 ani se întoarce la locul propriului său coşmar teribil.

THE LIKENESS de Tana French (Penguin, 15 $) Detec- 12 tivul Cassie Maddox este atrasă într-un caz de crimă în care victima seamănă perfect cu ea.

OTHER QUEEN de Philippa Gregory (Touch19* THE stone/Simon & Schuster, 16 $) Mary, regina Scoţiei, pri-

A MERCY de Toni Morrison (Vintage International, 3 15 $) În America de secol XVII, o sclavă imploră un fermier din nord să o cumpere pe fiica ei pentru ca aceasta să aibă o viaţă mai bună.

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

92 PACIFIC BOULEVARD de Debbie Macomber 1 (Mira, 7.99 $) Un şerif din Cedar Cove se confruntă cu mai multe probleme – nişte rămăşiţe misterioase, un prieten care suferă de cancer şi propria inimă frântă.

HUNTING GROUND de Patricia Briggs (Ace, 7.99 $) Un cuplu de vârcolaci dezbate ideea dacă vârcolacii ar trebui să îşi dezvăluie identitatea în faţa oamenilor; un roman din seria Alpha and Omega.

THE BRASS VERDICT de Michael Connelly (Grand Central, 9.99 $) Harry Bosch şi Mickey Haller (personajul din The Lincoln Lawyer) formează o echipă în încercarea de a găsi un criminal.

EXTREME MEASURES de Vince Flynn (Pocket, 9.99 $) 1 Mitch Rapp şi un coleg de la C.I.A. luptă împotriva unei celule teroriste şi a politicienilor care ar încerca să îi oprească.

SCARPETTA de Patricia Cornwell (Berkley, 9.99 $) Specialistul în patologie criminalistică Kay Scarpetta primeşte un nou caz în New York.

OBSIDIAN PREY de Jayne Castle (Jove, 7.99 $) În lumea planetei Harmony, ruine de ametist cu puteri misterioase pun în primejdie personajele; scrisă sub pseudonim de Jayne Ann Krentz.

DIVINE JUSTICE de David Baldacci (Vision, 9.99 $) Membrii clubului Washington’s Camel îşi unesc forţele pentru a-şi salva conducătorul, care se ascunde în Divine, Virginia.

THE DARKEST WHISPER de Gena Showalter (HQN, 7.99 $) Sabin, legat de demonul Suspiciunii, tânjeşte după timpul petrecut alături de Gwendolyn Timida; un roman din seria Lords of the Underworld.

THE BODIES LEFT BEHIND de Jeffery Deaver (Pocket Star, 9.99 $) Adjuncta unui şerif este vânată în pădurile din Wisconsin de către ucigaşi profesionişti, după ce descoperise locul unei crime a lor.

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 40 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

THE QUICKIE de James Patterson şi Michael Ledwidge 5 (Vision, 7.99 $) Încercarea unei poliţiste de a se răzbuna pe soţul ei ia o turnură periculos de greşită.

PLEASURE de Jacquelyn Frank (Zebra, 6.99 $) Un preot rătăcit în Alaska întâlneşte o femeie care îi pune la încercare credinţa; un roman din seria Shadowdwellers.

DEAN KOONTZ’S FRANKENSTEIN: DEAD AND ALIVE de Dean Koontz (Bantam, 9.99 $) Al treilea volum din seria ce reimaginează povestea clasică.

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când iubitul lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

DEAD TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse a plecat în Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful lui amnezic.

17*

SILENT KILLER de Beverly Barton (Zebra, 6.99 $) După ce soţul său este ucis, o femeie încearcă să îşi reconstruiască viaţa în Alabama, acolo unde un criminal în serie este în libertate.

A GOOD WOMAN de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O fată din înalta societate din America, care îşi construise o nouă viaţă ca doctor în Franţa Primului Război Mondial, se întoarce la New York.

DEFINITELY DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) O regină a vampirilor din New Orleans încearcă să o împiedice pe Sookie Stackhouse să cerceteze trecutul consortului său, care este totodată vărul lui Sookie.

SHUTTER ISLAND de Dennis Lehane (Harper, 7.99 $) Un ajutor de şerif din Statele Unite urmăreşte o frumoasă pacientă care evadase dintr-un spital de boli mentale cu pacienţi consideraţi extrem de periculoşi, aflat pe o insulă din portul Bostonului.

zoniera reginei Elizabeta I.

14 septembrie 2009

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

14 septembrie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck 12 (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

11*

A LONG WAY GONE de Ishmael Beah (Sarah 28 Crichton/Farrar, Straus & Giroux, 12 $) Un fost copil soldat descrie un masacru şi revenirea sa la umanitate.

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex Prud’homme 9 (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) O biografie a modului în care Julia Child a ajuns să stăpânească arta bucătăriei franceze.

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 44 (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea Juliei Child, Mastering the Art of French Cooking.

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 102 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 18 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Riverhead, 16 $) Un preot abordează teme legate de îndoielile de zi cu zi şi apară credinţa în Dumnezeul creştin.

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 135 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

FREAKONOMICS de Steven D. Levitt şi Stephen J. Dubner (Harper Perennial, 15.99 $) Un savant neconvenţional şi un jurnalist aplică teorii economice în toate domeniile, de la luptătorii de sumo care trişează până la rata în scădere a criminalităţii.

THE FAMILY de Jeff Sharlet (Harper Perennial, 15.99 $) Istoria Frăţiei, un grup secret evanghelic activ în politica americană.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 256 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall 16* SAME şi Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $)

Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de David 13 Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) 135 Călătoria unei scriitoare în căutarea sinelui, timp de un an.

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 149 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

THE POST-AMERICAN WORLD de Fareed Zakaria (Norton, 15.95 $) Despre progresul Chinei şi Indiei şi despre distribuţia puterii la nivel global.

MY STROKE OF INSIGHT de Jill Bolte Taylor (Plume, 9 15 $) O cercetătoare a creierului uman împărtăşeşte ceea ce a învăţat din accidentul cerebral suferit în 1996.

100

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

MASTERING THE ART OF FRENCH COOKING, 3 VOL. 1 de Julia Child, Simone Beck şi Louisette Bertholle (Knopf, 40 $) O reeditare a cărţii care a consemnat începutul carierei Juliei Child.

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 31 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey 73 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ de la un profesor care a murit de cancer la 47 de ani.

FLAT BELLY DIET! COOKBOOK de Liz Vaccariello cu Cynthia Sass (Rodale, 27.99 $.) Reţete care însoţesc volumui Flat Belly Diet!, scrise de redactorii revistei Prevention.

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels şi 21 Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de slăbire de la un antrenor din emisiunea The Biggest Loser de la NBC.

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 138 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello şi Cynthia Sass 23 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi pentru nutriţie şi ponturi pentru exerciţii fizice de la redactorii revistei Prevention.

DEBBIE MACOMBER’S CEDAR COVE 1 COOKBOOK de Debbie Macomber (Harlequin, 29.95 $) Autoarea pune laolaltă reţete reale şi sfaturi din experienţa fictivă în vocea personajelor sale din Cedar Cove.

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. (†)

HOW TO SMELL A RAT de Ken Fisher cu Lara Hoffmans (Wiley, 24.95 $) Cinci semne cu ajutorul cărora se poate detecta şi evita frauda financiară. (†)

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 426 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 109 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex 49 Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

JULIA’S KITCHEN WISDOM de Julia Child (Knopf, 3 14.95 $) Un ghid de referinţă ce conţine reţete şi tehnici de a găti esenţiale, bazat pe însemnările lui Child.

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

DINERS, DRIVE-INS AND DIVES de Guy Fieri cu 10 Ann Volkwein (Morrow, 19.95 $) O călătorie de-a lungul căreia sunt prezentate reţete de către starul de la Food Network: burgeri din Sacramento, plăcintă cu alune din Virginia şi altele.

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen (Free Press, 4 15 $) Şapte secrete pentru a trăi cu bucurie.

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. 10 Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru micul dejun, prânz, cină şi gustare.

COOK YOURSELF THIN de echipa Lifetime Television 17 (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduci consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifica mâncarea pe care o iubeşti.

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltarea personală şi pentru iluminarea spirituală.

111

Angoasă cu abracadabra Un roman cu vrăjitori adolescenţi, hormoni şi tot tacâmul. DE MICHAEL AGGER

OMANELE fantastice implică magia şi au ceva magic ele însele. Pentru a funcţiona, ele au nevoie de consimţământul cititorilor de a fi păcăliţi şi duşi de nas către o lume a copacilor umblători şi a leilor vorbitori. Ne afectează mai ales în adolescenţă, căci mai târziu ne orientăm către cărţi mai serioase

THE MAGICIANS

de Lev Grossman 402 pag. Viking. 26.95 $ şi mai protocolare. Totuşi, păstrăm amintirea primei lecturi care ne-a captivat şi nici o altă carte nu ne mai atrage cu acea imperiozitate a lecturii cu lanterna sub plapumă. Cel de-al treilea roman al lui Lev Grossman este un omagiu adus acelei acaparatoare experienţe de tinereţe. Personajul principal, Quentin Coldwater, este un adolescent din Brooklyn obsedat de Fillory and Further, o pentalogie similară Cronicilor din Narnia „publicată în Anglia în anii 1930“. Într-o zi, după ce interviul său pentru admiterea la Princeton a fost anulat, este în mod misterios transportat la Brakebills College, care este un fel de M.I.T. al magiei. Deşi Quentin descoperă că magia e cât se poate de reală şi că are talent pentru ea, încă tânjeşte după imaginarul tărâm Fillory. Există chiar indicii ale existenţei acestui tărâm. Lumi în interiorul unor meta-lumi. Vă surprinde cumva că biografia lui Grossman afirmă că „este licenţiat la Harvard şi Yale în literatură comparată“? Brakebills le va aminti cititorilor de Hogwarts, dar cu o tandreţe ceva mai vinovată. Grossman a scris ceea ce ar putea fi grosolan etichetat ca un Harry Potter pentru adulţi. El ia eşafodajul acelei poveşti – o societate alternativă de magicieni care coexistă în imediată vecinătate cu cea obişnuită – şi îl completează cu teme serioase. Quentin şi anturajul lui au o viaţă sexuală bogată. Gătesc mâncăruri grozave şi împrăştie vinul. Totodată, meditează profund şi interoghează finalităţile vieţii magice. Se dovedeşte că aceasta poate fi destul de plicticoasă. Ai mari puteri, dar nici un mod de aplicare care să le confere semnificaţie. Cam ca studenţii la literatură comparată sau starurile rock decăzute. Cele mai antrenante pasaje ale poveştii lui Grossman sunt cele care descriu viaţa la Brakebills. Şcoala are un decan arţăgos care

Michael Agger este senior editor la Slate. ILUSTRAŢIE DE JARED ANDREW SCHORR

mi-a plăcut în mod special. „Poate un om care e în stare să facă o vrajă să se maturizeze vreodată cu adevărat?“, întreabă el, destul de pertinent. Grossman, critic literar la revista Time, este de asemenea foarte iscusit în a imagina cum simţi magia când o încerci pentru prima dată. Există un interludiu amuzant – atenţie, vă dezvălui un pasaj din carte! – în care jumătate din clasă este transformată într-un cârd de gâşte care zboară în zona arctică. După ce revin la forma umană, toţi fac bancuri cu gâgâituri. Magia iniţială – arta povestirii – este cea care îl prinde uneori pe Grossman pe picior greşit. Deşi cu fiecare capitol apar noi întorsături ale intrigii, personajele sunt şablonizate pe tipicul tuturor filmelor cu adolescenţi. Îi avem pe rebel, pe estet, pe fata petrecăreaţă, pe grăsanul leneş, pe tocilarul care va deveni în curând un seducător, pe timidul, furiosul şi totuşi inexplicabil

de irezistibilul narator. Personaje credibile formează fundaţia pentru zborurile fanteziei. Înainte ca Grossman să ne facă să ne pese de universurile multiple, de exemplu, trebuie să intuim mai multe despre universul interior al lui Quentin. Cărţile despre Narnia şi seria Harry Potter captivează tinerii amplasând tineri într-o lume unde adulţii sunt o prezenţă distantă şi fluctuantă. The Magicians (Magicienii) este o tentativă disonantă de a explora lucruri pe care romanele menţionate le ignoră: drogurile, dezamăgirea, anomia, locul şi momentul în care viaţa îşi pierde magia. Probabil că un roman fantastic destinat adulţilor nu poate fi decât o ciudată amestecătură de efecte. E ca şi cum ai invita pe toată lumea la o petrecere destrăbălată pentru aniversarea ta de 40 de ani. Sună mişto, dar nu suntem puţin h cam bătrâni pentru asta? 23

Eseu

Jonathan Lethem

Poetul tărâmurilor părăsite

n ciuda faptului că s-a vorbit mult despre îndelungata sa luptă cu cancerul, vestea morţii lui J. G. Ballard, în luna aprilie a acestui an, a fost un şoc pentru adepţii săi („fani“ este un cuvânt prea slab pentru a descrie devoţiunea stârnită de scriitor). Ballard a fost, fără îndoială, un futurist literar, care s-a adaptat mult mai devreme decât noi ceilalţi ruinelor reci ale mileniului; moartea sa pare o revendicare derutantă a timpului asupra atemporalului. Faptul că acceptaţi sau respingeţi în numele lui eticheta „scriitor de science-fiction“ arată dacă o consideraţi o laudă sau o critică, dar nici unul dintre cititorii lui Ballard nu poate pune sub semnul îndoielii profunzimea inteligenţei sale şi vizionarismul izbitor al motivelor literare care i-au adus cel mai frumos premiu posibil pentru un scriitor: un adjectiv construit după numele său, „ballardian“. În acest context apare THE COMPLETE STORIES OF J. G. BALLARD/INTEGRALA PROZEI SCURTE de J. G. Ballard (Norton, 35 $), un volum uimitor de 1.200 de pagini, ce

reuneşte toate povestirile acestui scriitor pentru care proza scurtă era, probabil, genul preferat. Fiecare dintre cele 98 de povestiri seamănă cu un vis mai desăvârşit decât am fi putut avea noi vreodată. Vocabularul scenariilor sale ni se întipăreşte în minte de la bun început, fiecare imagine având calitatea unui arhetip inedit. Ballard a fost poetul tărâmurilor părăsite, marcate de semnele unei prezenţe umane retrase: piscine golite de apă, terenuri pustiite pe care au rămas doar grămezi de ambalaje, staţii spaţiale abandonate, locuri ale unor nenorociri militare sau auto. Având el însuşi studii medicale, Ballard a ales adesea ca protagoniştii şi naratorii scrierilor sale să fie doctori sau oameni de ştiinţă, dar cunoştinţele pe care le au nu îi apără de a vedea cum alţii sunt victimele sorţii. Perspectiva lui Ballard asupra prezenţei umane în diverse cadre spaţiale reprezintă un diagnostic sumbru, dar tot el mânuieşte cu grijă bisturiul, iar în timpul tratamentului ulterior este imperturbabil şi neşovăielnic. Iată panorama pe care o are un observator citind The Day of Forever (1966): „În ciuda luminii aproape statice, fixate în acest apus fără sfârşit, albia secată a râului părea să se reverse în culori. Nisipul se risipea de pe maluri, dezvăluind venele de cuarţ şi tunelul de ciment al digului, iar seara avea să erupă, luminată din interior ca o mare de lavă. Dincolo de dune, din întuneric se iveau vârfurile vechilor turnuri de apă şi blocurile de apartamente pe jumătate terminate de lângă ruinele romane de la Leptis Magna. Spre sud, unde Halliday urma cursul şerpuitor al râului, întunericul lăsa să se vadă sistemul indigo închis al proiectului de irigaţii, liniile de canale formând o reţea impecabilă“. Ballard într-un fir de nisip – lirismul vizual al ruinei; o sintaxă precisă, ca o ştiinţă, şi totuşi saturată într-un mod suprarealist; convergenţa universului natural cu cel tehnologic pe o scenă pe care viaţa umană trece ca o umbră temporară şi violentă. Totuşi, Ballard nu pare să pună niciodată umanitatea într-o poziţie dezavantajoasă. El doar ne-o înfăţişează. La fel de izbitor ca simţul entropiei la Ballard este interesul său pentru artele faţă de care literatura pare prea des izolată: muzica, sculptura, pictura şi arhitectura. Evocarea creaţiei artistice în scrierile lui are ceva din pasiunea unui exil pentru un rege detronat. La fel ca personajele lui ştiinţifice, artiştii lui

Noul roman al lui Jonathan Lethem, „Chronic City”, va fi publicat în octombrie. 24

Ballard întrezăresc seminţe ale pieirii în miezul acţiunilor lor. Iar în Crash, care reprezintă, probabil, cea mai celebră operă a sa, tehnologia, sculptura, sexul şi moartea alunecă în acelaşi punct efemer: locul unui accident de maşină. La rândul lor, artiştii l-au venerat pe Ballard, de la Comsat Angels, o trupă rock al cărei nume provine dintr-o povestire din 1968, până la Radiohead, David Cronenberg, Wim Wenders, Alexis Rockman, John Gray, Joy Division, Gary Panter şi mulţi alţii. Ballard a constituit o sursă de inspiraţie pentru mai mulţi rockeri, filozofi, pictori şi cineaşti

Fiecare dintre cele 98 de povestiri ale lui J. G. Ballard este ca un vis mai desăvârşit decât orice vis am fi putut noi avea. decât scriitorii de beletristică mainstream şi are admiratori mai puţin entuziaşti în sfera literelor decât în domeniul larg al culturii. De asemenea, prezenţa sa este mult mai puternică în Marea Britanie decât în Statele Unite. The Complete Stories ar trebui să îndrepte toate aceste dezechilibre. Povestirea mea preferată din opera lui Ballard este The Drowned Giant (1964). Această poveste despre un cadavru enorm pe care apele îl aduc pe o plajă obişnuită este la fel de elegantă şi de impresionantă ca oricare dintre scrierile lui Kafka sau Calvino, întrebarea aparent simplă pe care o pune fiind: Ce se întâmplă când Gulliver naufragiază acasă? La fel de desăvârşită, The Secret Autobiography of J. G. B, care reprezintă penultima povestire din volum şi care a fost publicată postum în The New Yorker, îl înfăţişează pe scriitorul însuşi într-o versiune nepopulată a Shepperton-ului, multîndrăgita sa suburbie londoneză, unde acesta se descoperă într-un punct terminus ce reprezintă însă şi un nou început. Un

critic social al modernităţii – un rol pentru care a fost foarte apreciat –, Ballard a fost, totodată, un poet al regresiunii nesfârşite (profilul său asemănându-se cu portretul făcut de Borges lui Kafka în Kafka and His Precursors), atacând paradoxul lui Zeno despre locul nostru în cosmos cu rigoarea lui Escher sau Bach. Să nu subapreciem verdictul pe care el l-a dat secolului al XX-lea: Ballard este un bard al tehno-anomiei, al alienării specifice capitalismului recent, iar scrierile sale sunt băutura energizantă de care ai nevoie dacă ambuteiajele de pe autostradă sau semnele încălzirii globale te fac să te simţi uşor rău. Dar tocmai pentru că perspectiva lui Ballard este înrădăcinată în mirarea cosmic-existenţialistă, această băutură are un efect atât de tonic. Ballard este vocea care îţi aminteşte să nu iei în nume personal mahmureala postmodernă: avea să se întâmple aşa oricum. Un scriitor considerat atât de radical este rareori la fel de loial rezervei formale ca Ballard. Energia ficţiunii sale derivă în bună măsură din suprapunerea forţei lui profetice pe politeţea specifică clasei de mijloc englezeşti a personajelor sale, pe lipsa de radicalism a atitudinilor faţă de ceilalţi şi faţă de ele însele. Citind povestirile Vermilion Sands, datând din primele două decenii ale carierei sale, ai putea crede că o mare parte din dialog este preluată dintr-un roman de Barbara Pym, dacă mediul din acesta nu ar fi fost casele parohiale din micile oraşe, ci o staţiune decăzută din deşert, ai cărei singuri locuitori sunt nişte vedete în vârstă. În cele din urmă, Ballard este, pur şi simplu, un povestitor extrem de înzestrat – artizanul unor artefacte memorabile din cuvinte, fiecare dintre ele la fel de captivante ca o sculptură ce nu poate fi privită dintr-o singură perspectivă. Dintre cele 98 de povestiri incluse în volum, la cel puţin 30 te poţi întoarce de-a lungul vieţii pentru a le reciti şi recerceta. Chiar şi restul povestirilor sunt valoroase pentru că sprijină, nu afectează forţa capodoperelor, şi pentru că Ballard este un bun mânuitor de condei. A parcurge opera de-o viaţă a unui scriitor poate fi intimidant la început, dar sper că această carte nu va fi doar cumpărată, ci şi citită. Sensibilitatea lui Ballard răsplăteşte orice cititor şi îşi dă măsura exactă în proza scurtă. Ballard a scris şi două romane autobiografice (Empire of the Sun şi The Kindness of Women) şi o autobiografie propriu-zisă, dar aceste povestiri compun un alt tip de autobiografie: una neprevăzută, profetică şi extrem de grăitoare. Ar trebui să adaug că nu sunt un „expert“ în opera lui Ballard. Am renunţat să-i mai citesc romanele după Running Wild (1988) şi deşi credeam că sunt un cunoscător al prozei sale scurte, câteva zeci de povestiri din această integrală mi-erau străine; de fapt, a trecut un sfert de secol de când îl citeam pe Ballard. Cu toate acestea, puţini dintre scriitorii pe care i-am citit – chiar şi dintre cei cărora le-am dedicat mult din timpul meu – mi-au marcat viziunea într-un mod la fel de profund ca Ballard, acest lucru fiind valabil şi pentru scrierile mele, în care revin asupra unor tipare ballardiene nu atât pentru frumuseţea lor (deşi sunt frumoase), ci pentru capacitatea lor remarcabilă de a mă ajuta să fac faţă lumii în agonie din faţa mea şi din interiorul meu. Aşadar, luaţi acest text drept o elegie întârziată pentru cel care a fost, poate, cel mai elegiac scriitor al cosmosului – şi la fel ca toţi cei care deplâng o dispariţie, Ballard trebuie h să fi iubit întâi de toate. FOTOGRAFIE DE DAVID MONTGOMERY/GETTY IMAGES (1989)