NYTBR 11 | 24 martie 2008 by Editura Univers

Preţ: 11,9 lei (ziar plus carte)

Ediţia în limba română, nr. 11 – 24 martie 2008

Ora lor cea mai josnică de Colm Toibin HUMAN SMOKE The Beginnings of World War II, the End of Civilization de Nicholson Baker. 565 pag. Simon & Schuster. 30 $.

În 1960, după apariţia eseului său despre Convenţia Naţională Democratică – scris în obişnuitu-i stil flamboaiant –, Norman Mailer a primit o scrisoare de la Jacqueline Kennedy, care se întreba dacă modul „impresionist“ în care a tratat convenţia ar putea fi aplicat şi la scrierea istoriei. Stilul obişnuit al romancierului Nicholson Baker în cărţi precum The Mezzanine şi Room Temperature constă în observarea sârguincioasă a lumii până la cele mai mici detalii,

savurarea momentelor mărunte, delectarea cu digresiuni de dragul acurateţii, perseverenţa în a radiografia exact starea lucrurilor. Acum, el aplică acest sistem la istorie, mai precis acelor câţiva ani care au precedat declararea războiului împotriva Japoniei de către Statele Unite şi intrarea lor în cel de-Al Doilea Război Mondial ca forţă combatantă. Este evident că Baker nu face acest lucru ca exerciţiu literar, nici ca o nouă modalitate de a se simţi Continuare în pagina 7 OLIVIER KUGLER

AMY CHUA: U N S ALT P E ST E FAL IA E ST-V E ST PAGINA 10

E M I LY B A Z E LO N : E GA L I TAT E A REL I G I OASĂ Î N AM ERI CA PAGINA 11

24 martie 2008

Ficţiune 6

THE PHILOSOPHER’S APPRENTICE

de James Morrow Recenzie de Siddhartha Deb 15

THE INVENTION OF EVERYTHING ELSE

de Samantha Hunt Recenzie de Louisa Thomas 18

CRONICA DE FICŢIUNE THE LABRADOR PACT

de Matt Haig

THE SHADOW YEAR

de Jeffrey Ford

AMONG OTHER THINGS, I’VE TAKEN UP SMOKING

de Aoibheann Sweeney de Walter A. McDougall Recenzie de Maria Flook

Nonficţiune 1

HUMAN SMOKE:

The Beginnings of World War II, the End of Civilization de Nicholson Baker Recenzie de Colm Toibin

ULTIMATE BLOGS:

SOMEBODY SCREAM!

Rap Music’s Rise to Prominence in the Aftershock of Black Power de Marcus Reeves Recenzie de Baz Dreisinger

de Beth Helms

FATAL MISCONCEPTION:

Masterworks From the Wild Web Editat de Sarah Boxer Recenzie de David Kamp

de Yoko Ogawa

THE EXECUTOR: A Comedy of Letters de Michael Krüger Recenzii de Alison McCulloch

LIBERTY OF CONSCIENCE:

The Struggle to Control World Population de Matthew Connelly Recenzie de Nicholas D. Kristof

THE DIVING POOL: Three Novellas DERVISHES

WORLDS AT WAR:

In Defense of America’s Tradition of Religious Equality de Martha C. Nussbaum Recenzie de Emily Bazelon

THE PAINTER FROM SHANGHAI

de Jennifer Cody Epstein Recenzie de Sarah Towers 16

THE TEN-CENT PLAGUE:

The 2500-Year Struggle Between East and West de Anthony Pagden Recenzie de Amy Chua

KNOCKEMSTIFF

de Donald Ray Pollock Recenzie de Jonathan Miles

THROES OF DEMOCRACY:

The Great Comic-Book Scare and How It Changed America de David Hajdu Recenzie de Ron Powers

ROMANE POLIŢISTE

Recenzie de Marilyn Stasio 13

The American Civil War Era, 1829-1877 de Walter A. McDougall Recenzie de Michael Kazin

THE GHOST WAR

de Alex Berenson Recenzie de Robert D. Kaplan 9

Eseu 24

Urmaşii lui Salinger de Polly Morrice

Articole & Bestselleruri 4 19 19 19 20 20

Editorial Bestselleruri ediţii cartonate Selecţia editorilor TBR: Din culise Bestselleruri ediţii broşate Raftul cu ediţii broşate

Erată: Articolul Vizualuri din ediţia din 24 februarie s-a referit greşit la rolul artistului grafic Basil Wolverton în expoziţia Masters of American Comics, finanţată de Muzeul Hammer şi de Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, în 2005. Deşi Wolverton nu a fost unul din cei 15 artişti selectaţi pentru prezentări extinse, el a fost totuşi inclus în show; o parte din creaţiile lui au fost expuse în secţiunea dedicată lui Harvey Kurtzman. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Mihai Paraschiv, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu; Proofreading: Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, ceciliacaragea@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ

Editorial

Colm Toibin a fost jurnalist şi editor înainte să devină romancier. După cum spunea într-un e-mail, a început să scrie ficţiune ca „un mod de a supravieţui freamătului şi falsei agitaţii a gazetăriei“. Romanul său de debut, The South, aborda, în parte, războiul civil din Spania: bombardarea Barcelonei în 1938, afirma Toibin, n-a încetat să obsedeze oraşul nici măcar în anii ’70, când locuia el acolo. Îl citeşte pe Nicholson Baker de ani buni, explica el, impresionat fiind de „de mintea lui imprevizibilă şi de cantitatea de energie şi de strălucire pe care Baker o poate plăsmui din cel mai neînsemnat moment“. Referinduse la Human Smoke, noua carte a lui Baker despre Al Doilea Război Mondial, pe care o recenzează începând de pe pagina 1, Toibin adaugă: „Dacă te afli în călătorie prin Europa, în oraşe precum Gdansk, Varşovia sau Köln, care au fost complet distruse în război, e cu neputinţă să nu-ţi pui întrebări cu privire la moralitatea bombardării ţintelor civile sau măcar să te gândeşti la drama absolută a momentului în care e dat ordinul şi în care decolează avioanele“. Continuă Toibin: „M-a fascinat ideea de a citi un scriitor ca Nicholson Baker, care e atât de talentat în arta ludică şi minimalistă şi care a acceptat provocarea unui subiect atât de amplu şi de dificil“. Editorii

Online

PODCAST: Întâlnire cu Tom Wolfe. Săptămâna aceasta mai urmează să apară Nicholas D. Kristof, care vorbeşte despre latura întunecată a controlului demografic, Alex Berenson, autorul volumului „The Ghost War“, şi Dwight Garner, cu ştiri despre bestselleruri. Sam Tanenhaus, editorul Book Review, va fi moderator. READING ROOM: O discuţie online despre cartea lui Tom Wolfe „Bonfire of the Vanities“, cu Stephen Carter, James Collins şi cu Joyce Purnick şi Katy Roberts de la The Times. PAPER CUTS: Blogul Book Review pune în discuţie cărţi şi alte tipuri de materiale tipărite. FIRST CHAPTERS: Fragmente din „Human Smoke“, de Nicholson Baker; „The Invention of Everything Else“, de Samantha Hunt, şi din alte cărţi. BOOKS UPDATE E-MAIL: Primiţi o trecere în revistă a cărţilor nou recenzate în fiecare vineri. nytimes.com/books

ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Ciocnirea fanaticilor Walter A. McDougall vede epoca Războiului Civil ca pe o perioadă de decepţii personale la scară mare. DE MICHAEL KAZIN ENTRU istoricii Statelor Unite, mijlocul secolului XIX reprezintă o provocare excepţională. Cum se poate capta însemnătatea unui jumătăţi de secol în care americanii l-au ales preşedinte mai întâi pe Andrew Jackson şi mai apoi pe Abraham Lincoln, au purtat războiul cu Mexicul şi au avut Războiul Civil, s-au îngrămădit spre credinţa milenaristă, au îmbrăţişat sau s-au ciocnit cu mişcări pentru drepturile negrilor, ale femeilor şi ale muncitorilor de toate rasele, au îndurat trecerea de la o societate

THROES OF DEMOCRACY

The American Civil War Era, 1829-1877 de Walter A. McDougall. Ilustrată. 787 pag. Harper HarperCollins Publishers 34.95 $.

agrară descentralizată la o putere industrială unită şi au trăit într-o ţară care şi-a dublat teritoriul şi şi-a mărit populaţia de patru ori? Titlurile principalelor lucrări încearcă să explice semnificaţia externă a timpurilor. The Rise of American Democracy şi The Market Revolution au produs The Second American Revolution. Reconstruction: America’s Unfinished Revolution a urmat cărţii The Battle Cry of Freedom. Numărul relatărilor bogate şi captivante despre această perioadă întrece cu uşurinţă cantitatea celor dedicate oricărui altui interval din trecutul naţiunii. Walter A. McDougall nu e impresionat. Începe Throes of Democracy: The American Civil War Era, 1829-1877 (Convulsiile democraţiei: Epoca Războiului civil american, 18291877), propriul studiu amplu, cu un incendiu din 1835 care a distrus mare parte din Lower Manhattan şi îl încheie cu un portret admirativ al prolificului scriitor şi editor Orestes Brownson, care şi-a abandonat radicalismul de tinereţe pentru convingerea neclintită că Statele Unite ar pieri dacă cetăţenii lor n-ar îmbrăţişa adevărurile eterne ale Bisericii Romano-Catolice. În vreme ce McDougall, profesor de istorie la Universitatea din Pennsylvania, acoperă toate evenimentele majore şi forţele sociale ale epocii cu multă energie şi spirit, tonul său este neîndurător de ironic. Tot zgomotul şi furia înseamnă prea puţin pentru el pe lângă extraordinarul talent al americanilor de a-şi înveli vărsările de sânge şi afacerile în straturi groase de pretenţie moralizatoare. McDougall continuă să zâmbească la nesăbuinţa acelor muritori care ţâşnesc şi se bâlbâie de-a lungul paginilor sale. Daniel Webster, marele orator al partidului Whig, era „un om cu puternice principii yankee... niciodată religioase, decât în măsura în care se venera pe sine însuşi“. Aboliţioniştii, preaonoraţi

Cea mai recentă carte a lui Michael Kazin este „A Godly Hero: The Life of William Jennings Bryan“. Predă istoria la Universitatea Georgetown.

de posteritate, erau de fapt „cea mai plăpândă mişcare reformatoare“ a timpului, în parte din cauză că ideile şi comportamentul lor excentric îi îndepărtau pe „americanii de rând, aşa cum purtarea hippioţilor distrugea mişcarea pentru pace din anii 1960“. Iar gloata nesupusă şi plebeie care a dat buzna la Jackson şi i-a transformat pe democraţi în partidul învingător în deceniile dinaintea Războiului Civil? „Americani de diverse soiuri erau într-un fel sau altul într-o dispoziţie proastă între 1819 şi 1850“, comentează McDougall. „Erau contra multor lucruri şi simţeau că şi Jackson era“. Nemulţumirea lor, explică el, era „o consecinţă inevitabilă a puterii pieţelor libere, a bogăţiei şi a căutării fericirii“. Asemenea judecăţi, cum este opinia despre Brownson, dezvăluie privirea conservatoare de ansamblu a autorului, una de modă veche, mai apropiată de a lui Edmund Burke decât de cea a lui Ronald Reagan (căruia îi plăcea să citeze replica lui Thomas Paine: „Stă în puterea noastră să luăm lumea de la început“). McDougall nu neagă că îndârjita ură rasială şi sărăcia urbană au trădat idealurile trâmbiţate ad nauseam de politicieni şi predicatori evanghelişti. Dar toate eforturile grandioase de a făuri o ordine egală, mai umană, i se par supradimensionate şi mult exagerate. Rezultatul este relatarea cea mai puţin romantică a secolului XIX american pe care am citit-o vreodată. McDougall este un veteran din Vietnam,

ceea ce ar putea lămuri de ce este foarte sobru atunci când scrie despre război, atât despre cel cu Mexicul, cât şi despre cel mare, dintre Nord şi Sud. Merge mai departe de argumentul standard din prezent: conflictul iniţial a fost un act de cucerire primitivă justificată de promisiunea mesianică a Manifest Destiny (n.tr. Credinţa că SUA erau sortite să se extindă de la Oceanul Altlantic la Pacific).

McDougall ia în derâdere mitul potrivit căruia americanii erau un popor cumsecade, dornic să împartă binecuvântările democraţiei. În interpretarea caustică a lui McDougall, a fost „realizarea culminantă a republicii fondate în 1776“ pentru că a dat în vileag noţiunea de democraţie paşnică ce îşi împarte darurile cu lumea ca fiind „o înşelăciune pretenţioasă“. Armata care a revendicat ruşinoasa victorie era de asemenea o adunătură jalnică. Numeroşi recruţi „s-au revoltat, au dezertat, s-au prefăcut bolnavi, s-au răzvrătit şi au murit“. Şi de şapte ori mai mulţi soldaţi au murit departe de câmpul de luptă, mai mult din cauza bolii, decât în bătălie. Atitudinea similară a lui McDougall în legătură cu Războiul Civil şi consecinţele lui ar putea necesita mai mulţi gigabiţi de contro-

Foşti sclavi într-un oraş din sud după Războiul Civil.

verse academice. Nu are îngăduinţă pentru punctul de vedere potrivit căruia lupta pentru păstrarea Uniunii a fost justificată deoarece a dus la emanciparea a patru milioane de afro-americani. În perspectiva sa, fanatici de ambele părţi au întreţinut un infern de neîncredere, de vreme ce „măsurile raţionale de autoapărare ale fiecărei tabere le apăreau celorlalţi drept provocări furioase“. Confuza şi incompleta Reconstrucţie, care a urmat unui război în care mai bine de 600.000 de oameni au murit, a intensificat ura pe care o simţeau sudiştii albi faţă de foştii lor sclavi. McDougall îi ironizează pe cei care slăvesc Reconstrucţia ca pe un simplu „joc moralist“ dintre cruciaţii pentru egalitate rasială şi duşmanii acestora. În schimb, o compară cu invazia americană în Irak, o aventură care a început cu idealuri înalte şi s-ar putea sfârşi într-un eşec jenant. Analogia e viciată: foştii confederaţi aveau mult mai multe în comun cu unioniştii decât au irakienii cu ocupanţii americani. Dar propunând-o, McDougall îşi afirmă antipatia fundamentală pentru orice încercare de a reface propria societate sau a oricui altcuiva. Ca şi Mark Twain, o figură rară a secolului XIX pe care o admiră, McDougall ia în derâdere „în savurosul stil clasic“ mitul că americanii erau un popor de treabă, dornic să împartă binecuvântările democraţiei. Pentru că scrie extrem de bine, aceasta este o istorie a cărei lectură e înviorătoare, chiar dacă unii îi pot pune la îndoială premisele şi concluziile. Totuşi, concepţia lucrării este mult mai puţin satisfăcătoare decât părţile acesteia. Throes of Democracy este al doilea fascicul dintr-o proiectată istorie a Americii în mai multe volume, de la chinurile coloniale ale naşterii până în prezent. McDougall a început primul volum, Freedom Just Around the Corner: A New American History, 1585-1828, cu afirmaţia frapantă că Statele Unite au fost „evenimentul istoric central al ultimilor 400 de ani“. Este, declară el, „cea mai puternică, bogată şi creativă civilizaţie de pe pământ – o civilizaţie care perturbă traiectoria tuturor celorlalte prin simpla sa existenţă. Nu numai că Statele Unite s-au născut printr-o revoluţie; sunt o revoluţie“. Dar a interpreta epoca Războiului Civil ca pe o istorie a autoînşelăciunii la scară mare face ca această civilizaţie să pară mai degrabă mică. E bine să ai o critică a vederilor progresiste care aparţin majorităţii istoricilor, iar McDougall face asta cu vervă, dar nu întodeauna convingător. Totuşi, unii pot găsi suficiente suflete false şi amăgite în orice ţară, în orice epocă. Evenimentele critice care au avut loc în mijlocul secolului XIX au contribuit mult la transformarea Statelor Unite în viitoarea putere bună şi rea. Descrierea majorităţii celor responsabili pentru aceste schimbări radicale drept ipocriţi şi proşti subminează propriul argument al lui McDougall. Demitizarea a ceea ce credeau că fac americanii nu ne ajută să înţelegem semnificaţia a ceea ce au realizat. Poate că McDougall vede Statele Unite ca pe un succes revoluţionar, dar imaginea lui despre acei ani esenţiali h arată mai mult ca un eşec. FOTO: BETTMANN/CORBIS

Cartea chinezească Noul thriller al lui Alex Berenson prevede pericole din viitor. DE ROBERT D. KAPLAN N timp ce Statele Unite îşi păstrează atenţia îndreptată spre Orientul Mijlociu, China devine pe tăcute şi neobosită o provocare pentru securitatea naţională. Expansiunea sa economică este urmată de cea militară. În 2006, un submarin chinez de clasă Song, echipat cu torpile ghidate de fa-

THE GHOST WAR

de Alex Berenson. 383 pag. G. P. Putnam’s Sons. 24.95 $.

bricaţie rusească, a ţinut în şah portavionul U.S.S. Kitty Hawk în Pacific. Submarinul a ieşit la suprafaţă în distanţă de tragere înainte de a fi detectat, la o distanţă de numai cinci mile de portavion. În 2007, chinezii au distrus unul dintre sateliţii lor meteo uzaţi doar cu ajutorul unei rachete – punând efectiv capăt deceniilor de dezbateri legate de posibila militarizare a spaţiului. În The Ghost War (Războiul fantomă), reporterul New York Times Alex Berenson creează un roman de spionaj inteligent, bine scris, ce imaginează un viitor conflict cu chinezii. Este, ca atare, un roman destinat experţilor în chestiuni politice, cu o viziune extrem de sofisticată asupra modului de desfăşurare a unui conflict cu China, de tipul scenariilor tactice cu care se ocupă strategii de la Washington. Aici, o luptă pentru putere între aripa militară şi cea civilă a conducerii chineze, coroborată cu lovirea accidentală a unui trauler chinez de către un distrugător american, aprinde un conflict nedorit. Ca să complice şi mai mult lucrurile, sunt adăugate şi o nouă alianţă între China şi Iran, una secretă între China şi talibani, încercarea de trimitere în Vest a unui spion nord coreean sub acoperire, precum şi obişnuiţii spioni dubli de fiecare parte. Acţiunea se desfăşoară rapid, pe parcursul unor paragrafe succinte, eseistice, care ilustrează cunoaşterea de către Berenson a acestor lumi disparate, reprezentate de marina Statelor Unite şi de lumea imigranţilor chinezi. Am petrecut cândva o lună la bordul unui distrugător în Pacific şi pot să depun mărturie pentru corectitudinea imaginilor înfăţişate în acest sens de către autor. Descrierea unui muncitor chinez pe jumătate mort de foame care porneşte o revoltă, şi a cărui singură amintire despre casă şi părinţii decedaţi este o şapcă de baseball pe care un poliţist i-o confiscă, este vie şi impresionantă. Berenson descrie surprinzător şi o întâlnire la vârf a conducerii chineze într-o sală de bal care pe dinafară pare „mohorâtă“ însă înăuntru „pare a fi fost adusă direct de la Versailles“. Aici, puţinii oameni care conduc China dau pe gât jumătate de ladă de Château Lafitte din 1992, a câte 10.000 de yuani, sau 1.300 $ sticla.

„Li şi-a sorbit vinul“, scrie Berenson. „Tatăl său Hu muncise într-o fabrică de cauciucuri până când inima nu i-a mai rezistat, în ziua în care împlinea 52 de ani. Hu nu strânsese 10.000 de yuani în întreaga sa viaţă“. Li Ping, conducătorul Armatei Populare, este personajul cel mai studiat al lui Berenson: un militar sobru care ar bea mai degrabă suc proaspăt de portocale decât vin scump, care face sport în mod constant şi care vrea ca noua bunăstare a Chinei să fie mai bine distribuită între săraci, îndeosebi în perioadele scurte de recesiune. Puritatea lui Li se combină cu extremismul politic. El pune la cale un complot menit să atragă China într-un război limitat cu Statele Unite, în vederea eliminării membrilor decadenţi şi deschişi către economia de piaţă ai Comitetului Central. Conflictul alimentează naţionalismul şi resentimentele chinezeşti după ce traulerul este lovit în mod accidental – „Hegemonişti, cereţi-vă iertare! Nu mai vrem crime de război americane!“, strigă mulţimile din Beijing. Atunci când criza scapă de sub control, modernizarea militară a Chinei permite unei torpile lansată de pe un submarin să păcălească sistemul electronic de apărare al marinei americane şi să lovească distrugătorul care încerca să dispară. După cum spune Berenson, „până în urmă cu câţiva ani, forţele armate chineze se bazau pe vase vechi, submarine ruginite şi avioane de luptă al căror design data de la războiul din Coreea“. Totul se schimbase, continuă Berenson, acum că studenţii chinezi în inginerie şi software din universităţile de vârf americane începeau să se întoarcă acasă; unii aveau să lucreze pentru marina ţării lor, care se concentra acum pe tehnică de luptă submarină mai degrabă decât să concureze Statele Unite în dezvoltarea de portavioane şi alte vase de suprafaţă. În realitate, când vine vorba de un război

disproporţionat, sunt vizibile ambele capete ale spectrului: bombele terestre ale insurgenţilor irakieni reprezintă capătul primitiv, lipsit de tehnologie, iar chinezii, cu atenţia îndreptată către submarine, rachete balistice şi armament spaţial, se află la capătul opus, sofisticat şi dotat cu tehnologie înaltă. Obiectivul nu este războiul cu America, ci mai degrabă posibilitatea de a interzice marinei Statelor Unite accesul nelimitat la coastele asiatice. Dar chiar şi acest lucru nu este de natură să pornească un război restrâns. După cum sugerează romanul, dezvoltarea armatei chineze va crea numai condiţiile unui conflict; conflictul însuşi ar putea apărea numai din jocuri de putere care să ducă la accidente şi calcule greşite. Berenson este de asemenea conştient de aspectele geopolitice, ilustrând modul în care o singură criză poate afecta mai multe regiuni. Într-o lume fluidă, globalizată, pare logic ca un conflict declanşat în Asia să capete şi un aspect care ţine de Orientul Mijlociu, datorită legăturilor comerciale şi militare dintre Asia de Vest şi cea de Est. La fel ca multe romane de acest gen, The Ghost War are un fir epic prea mecanic şi duce lipsa dezvoltării baroce a personajelor, care l-a făcut celebru pe John le Carré. Protagonistul, un ofiţer CIA pe nume John Wells, este numai reprezentarea bidimensională a altor personaje cutezătoare din romanele de spionaj. (Mult mai bun este studiul lui Berenson despre spionul Keith Robinson, a cărui tragedie de familie îl conduce până la a-şi trăda ţara.) Mai mult, descrierile abundente ale tehnicilor militare pot fi uneori de natură să distragă atenţia de la firul epic şi de la personaje. Însă Berenson nu încearcă să fie le Carré. Mai degrabă ilustrează cunoştinţele extinse ale unui reporter despre ceea h ce se ghiceşte la orizont.

Robert D. Kaplan este corespondent naţional pentru The Atlantic şi membru senior al Center for a New American Security. 6

ILUSTRAŢIE DE TOMER HANUKA

Ora lor cea mai josnică Continuare din pagina 1

bine şi de a-şi distra cititorii, ci datorită unei viziuni pătimaşe asupra felului în care războiul împotriva Germaniei a fost condus de Marea Britanie, în timpul lui Winston Churchill. Iniţial, metoda lui pare o nebunie. El nu oferă o naraţiune directă, aşa cum ar face un istoric sau un polemist; cartea sa o colecţie de viniete, fiecare conţinând un fapt sau un citat dintr-un participant important sau din jurnalul cuiva. Cele mai multe viniete au o dată. Uneori, o pagină cuprinde trei asemenea intrări, alteori, acestea sunt ceva mai lungi. Încetul cu încetul, pe măsură ce citeşti, graţie varietăţii tonului şi caracterului şocant sau tragic al citatelor, dar şi datorită faptului că acestea sunt bine alese, Human Smoke: The Beginnings of World War II, the End of Civilization (Fum uman: Începuturile celui de-Al Doilea Război Mondial, sfârşitul civilizaţiei) devine o lectură fascinantă. Este ca şi cum un autor genial de montaj de film, care vrea urgent să demonstreze ceva, ar începe să lucreze cu jurnale de ştiri captivante. Personajele principale ale cărţii sunt Churchill şi Franklin Roosevelt, membri ai mişcării pacifiste, inclusiv Ghandi, Hitler şi anturajul său, dar şi autori de jurnale ca Victor Klemperer în Dresda şi Mihail Sebastian la Bucureşti. Dar uneori, faptele nude sunt cele care te fac să te încordezi – de pildă, la începutul cărţii: „Aviaţia Regală a lansat peste 150 de tone de bombe asupra Indiei. Se întâmpla în 1925“. Acest moment, care vine imediat după relatarea unei bombardări propuse asupra ţintelor civile din Irak în 1920 (Churchill a scris: „Sunt total de acord cu folosirea gazului otrăvitor asupra triburilor necivilizate“), trasează o temă pentru volum, pe care Baker se pricepe să o întreţeasă în materialul evenimentelor, în principal între 1920 şi 1942: bombardarea satelor şi oraşelor din avion reprezintă „sfârşitul civilizaţiei“. Baker crede în gestionarea emoţiilor cititorului. Vinietele despre tratamentul aplicat evreilor, deportările şi crimele în masă, sunt bine alese, conţinând aceeaşi cantitate de mânie abia stăpânită ca notele lui despre consecinţele atacului din bombardiere asupra civililor din Germania şi a celor din Marea Britanie. Se pare că vrea mai degrabă să incite o confruntare decât să aplaneze una. În postfaţă, spune despre pacifişti: „Au eşuat, dar au avut dreptate“. Acesta este un aspect al subtilităţii cărţii a cărui veridicitate cititorul este îndreptăţit s-o pună sub semnul întrebării. Churchill reiese ca fiind o persoană fascinantă: impetuoasă, copilăroasă, însetată de sânge, neînfricată, insomniacă, erudită, dictatorială, hotărâtă, acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile lui. Baker scrie: „Nu era un alcoolic, a spus cineva mai târziu – nici un alcoolic n-ar fi putut să bea atât de mult“. Premierul Australiei a remarcat: „În orice conversaţie, ajunge, până la urmă, la un punct în care savurează războiul“. După bombardarea oraşelor Cea mai recentă carte a lui Colm Toibin este o culegere de povestiri, „Mothers and Sons“. ILUSTRAŢIE DE OLIVIER KUGLER

britanice, B Baker britanice ak ker er îîll citează: „Acest Acest calvar al focului i-a însufleţit, într-un fel, pe bărbaţii şi femeile din Marea Britanie“. „Unul dintre ţelurile noastre principale“, a scris Churchill în iulie 1941, „este atacarea oraşelor germane cu cel mai mare număr posibil de bombe pe noapte“. Curând după aceea, el a declarat în mod public: „E timpul ca germanii să fie făcuţi să treacă, la ei acasă, prin unele dintre chinurile la care i-au supus pe vecini şi pe ceilalţi locuitori ai planetei“. Baker citează mulţi oameni care par să fi gândit atunci că întreaga populaţie germană, inclusiv femeile şi copiii, trebuie învinovăţită pentru faptele naziştilor şi trebuie să fie pedepsită în consecinţă. De exemplu, scriitorul Gerald Brenan: „Fiecare femeie şi fiecare copil german ucis reprezintă o contribuţie la viitoarea siguranţă şi fericire a Europei“. Sau David Garnett (autorul romanului Aspects of Love, care a stat la baza musicalului omonim), care a scris în 1941: „Prin măcelărirea de-a valma a populaţiei germane ar fi posibil să-i împingem spre o revoltă disperată în care li s-ar tăia gâtul tuturor membrilor Partidului Nazist“. Problema, după cum subliniază Baker, este că bombardamentele au omorât sau au mutilat civili, dar supravieţuitorii nu i-au învinovăţit pe liderii nazişti, care le-au folosit ca un nou pretext pentru a-i maltrata pe evrei, susţinând, de pildă, că

aceştia sunt daţi afară din case pentru că „arienii ale căror locuinţe au fost distruse de bombardamente au nevoie de un cămin“. Nu mai târziu de 1941, un membru al cabinetului Churchill putea să scrie: „Bombardamentele NU afectează moralul poporului german: să acceptăm asta şi să nu ne irosim bombele în asemenea raiduri“. Argumentele Churchill pentru bombarda-

Portretul făcut de Baker lui Churchill i-ar putea înfuria pe cei care-l consideră pe acesta un erou. mente, scrie Baker, izvorau din credinţa lui că ele reprezintă „o formă de pedagogie – un mod de a-i lumina pe orăşeni în privinţa naturii infernale a câmpurilor de bătălie îndepărtate, prin omorârea lor“. În aprilie 1941, câteva oraşe germane au fost declarate ţinte potrivite pentru că erau „localităţi industriale aglomerate, în care efectul psihologic ar fi mare“; acelaşi raport recomanda folosirea unor bombe cu explozie întârziată „pentru a bloca sau a afecta serios intervenţia pompierilor şi organizarea generală a traficului“. Luna următoare, Lord Trenchard, care fusese implicat în crearea Aviaţiei Regale, a

recunoscut că „nu nu mai mult de 1% din bombe au lovit ţintele militare stabilite“. Iar când Baker îşi îndreaptă atenţia spre Washington, un lucru pe care-l face în mod constant, oferă viniete pentru a sugera că Roosevelt era ocupat cu îndemnarea japonezilor să bombardeze Pearl Harbor, pentru ca America să poată intra în război. Baker ştie că ţine predici cititorilor care deja cred că naziştii au fost malefici, că maşina de război germană a fost condusă – dacă e să fim blânzi – cu o crudă nepăsare faţă de viaţa omului şi că mulţi germani de rând au fost implicaţi în Holocaust. E posibil ca Human Smoke să-i înfurie pe cei care cred că Churchill a fost un erou şi că războiul, cu tot răul pe care-l presupune, este adesea singura modalitate prin care pot fi învinşi cei care declară sau ameninţă cu războiul. Human Smoke nu va fi admirată de cei care susţin că metodele folosite pentru a câştiga un război pot părea, mai ales unor romancieri care scriu despre asta după 60 de ani, imposibil de justificat. Cu toate acestea, problemele pe care Baker vrea să le ridice şi sistemul folosit pentru a-şi exprima punctul de vedere fac din cartea sa o contribuţie serioasă şi conştiincioasă la dezbaterea despre pacifism. El combate elocvent şi pătimaş ideea că ţintirea deliberată a civililor poate fi justih ficată în vreun fel.

America să-şi arunce la gunoi idealurile definitorii în numele americanismului – de parcă am avea nevoie să ne amintim de asta. Influenţa benzilor desenate asupra vieţii americane e un subiect nespus de fascinant, acesta fiind, probabil, şi motivul pentru care a fost aproape epuizat. Hajdu, autor al volumului Positively 4th Street, care s-a bucurat de o primire bună, reuşeşte doar parţial să împrospăteze această tematică. După cum sugerează subtitlul său (Marea spaimă a cărţilor de benzi desenate şi cum a schimbat aceasta America), Hajdu intenţionează să determine influenţa transformatoare a benzilor desenate asupra societăţii. Aceasta e cale bătută, ale cărei dovezi demonstrează cu încăpăţânare că te îndrepţi în direcţia diametral opusă. Societatea a fost cea care a modificat, iar şi În 1954, o asociaţie a vânzătorilor de benzi desenate l-a însărcinat pe Charles F. Murphy să pună în aplicare noul cod etic. iar, benzile desenate. Societatea a fost cea care, prin biserici, reformatori şi prin Congresul Statelor Unite, a încercat să elimine benzile desenate din peisajul cultural. Tineretul exploziv din O istorie a războiului de la jumătatea secolului din America împotriva industriei benzilor desenate. America era avid după un reper cultural propriu atunci când au apărut benzile deDE RON POWERS eu seama ameţit. Stai! Voiam să intru! senate (în 1933, 1934 sau 1937, în funcţie de Acest botez şocant al intrării mele, în timcum defineşti forma). Copiii – şi nu autorii RIMA mea experienţă halucinantă n-a pul şcolii generale, în noua revistă ca o casă sau desenatorii luaţi prin surprindere – au avut nimic de-a face cu drogurile, decât a oglinzilor care era Mad (tocmai aruncasem fost cei care au decis că benzile desenate dacă vreţi să consideraţi cărţile de benzi o privire la cel de-al patrulea număr al publise adresau sufletelor lor de nelegiuţi repridesenate un fel de drog. Într-o dimineaţă de caţiei) întăreşte mai multe subiecte din cartea maţi. (Doar în 1948 s-au vândut, lunar, între primăvară din 1953, am intrat agale în sala de lui David Hajdu Ten-Cent Plague (Năpasta 80 şi 100 de milioane de reviste de benzi declasă a VI-a a doamnei Shelburne la Şcoala de zece cenţi). Sugerează cât de profund s-au senate). Mark Twain şi am dat cu ochii de un coleg strecurat benzile desenate în conştiinţa infanMai mult chiar, după cum evidenţiază amplul care frunzărea pe ascuns o bandă desenată cu tilă deja din cel de-al doilea deceniu al lor, ca un reportaj al lui Hajdu, „benzile desenate“ au fost Superman. Numai că nu era chiar Superman. univers pop-cultural normativ, cât de şocante transformate, în repetate rânduri, de către preNu era nici Man of Steel pe care-l idolatrizam, şi totuşi irezistibile ni se păreau nouă toate ocupările (şi neliniştile) schimbătoare ale patrici un bătăuş impostor cu rânjetul pe faţă, într-o aceste permutaţii noi şi mai subversive şi cât ei lor gazdă. Chiar în timp ce autorităţile severe mantie roşie cu coapse albastre, lovindu-l în de nesăbuit de indiferenţi faţă de duşmănia lucrau ca să le facă pînă şi numele sinonim cu pântece pe un bătrân neajutorat în cârje, în timp tot mai înăsprită a Americii adulte se arătau anormalitatea şi cu gunoaiele macabre, cărţile artiştii nebunatici şi inadaptaţi care dansau de benzi desenate proliferau în nenumărate în flăcările autodistrugerii, chiar pe când eu genuri, de la bufonii caraghioşi şi fantomele THE TEN-CENT PLAGUE mă încovoiam sub poznele răzvrătite ale lui drăguţe până la personajele biblice, la înfiorăThe Great Comic-Book Scare Superduperman (şi ale lui Lois). torul Crypt-Keeper şi la Vault-Keeper, în vreand How It Changed America Flăcări, la propriu. Adică arderea cărţilor şi me ce creatorii lor căutau corzile sensibile ale de David Hajdu. a revistelor de benzi desenate. Nici eu şi nici prosperei pieţe de tineret. Până şi motivele lor Ilustrată. 434 pag. prietenii nu aveam nici cea mai vagă idee că dominante s-au modificat conform tendinţelor Farrar, Straus & Giroux. 26 $. monedele noastre de zece cenţi sprijineau o predominante: de la desenele primitive ale geindustrie care, efectiv de la începuturile sale, îi nului noir din anii ’30, la supereroii care luptau adusese la isterie pe apărătorii din realitate ai ca nişte superpatrioţi împotriva puterilor Axei ce dinţii falşi ai acestuia îi zburau din gură, iar o modului de viaţă american. Benzile desenate în anii de război, apoi la eroii care luptau congloată de cetăţeni ovaţiona şi o tipă cu picioare „ofereau un model prefascist pentru tineretul tra criminalilor violenţi la sfârşitul anilor ’40, mai lungi şi piept mult mai generos decât Lois american“, spumega un critic în 1941. Altul, în după care eroinele plângăcioase din poveştile Lane le urmărea lascivă manifestarea aprobatimp ce Al Doilea Război Mondial se apropia siropoase care i-au înlocuit pe tipii duri, căzuţi toare. Numele monstrului se contura umflat, de final, a declarat că, în cutezanţa nesăbuită în dezgraţie, pe urmă la monştrii SF şi de groacu litere groase şi roşii, în partea de sus a foii: a acestor aşa-zişi supereroi „abundă spiritul ză, pe măsură ce paranoia postbelică americaSuperduperman. Stomacul meu de om bun s-a justiţiar... şi metoda Gestapoului e proslăvită“. nă se acutiza, ca să se ajungă apoi la Mad şi la întors pe dos. Totul s-a întins şi s-a aşezat pieCombaterea fascismului pe frontul intern prin imitatorii săi, în timp ce subcultura hipsterilor ziş: un univers paralel se deschidea alături, ca arderea cărţilor în aer liber se află printre paîncepea să clocotească din adâncurile reprimanişte fălci, şi ameninţa să mă absoarbă înăunrodiile pe jumătate uitate ale stilului nostru ţilor ani ’50. Şi hai nici măcar să nu ne apucăm tru. Apoi doamna Shelburne a intrat în clasă cu american, turbulent şi paranoic. O ironie care de subiectul Donald Duck. mersu-i legănat. Puştiul a pus bine revista, iar depăşeşte limitele călduţe ale acelor umorişti E evident că Hajdu apreciază „marea fălcile s-au evaporat. Prea repede, mi-am dat obraznici de la Mad. prigoană a cărţilor de benzi desenate“. Printre principalele atracţii ale cărţii lui Venerează expresivitatea aspră a imigranRon Powers colaborează frecvent la Hajdu se numără dovezile documentate meţilor, a evreilor urbani din categoriile sărace Book Review. ticulos despre cât de uşor poate fi păcălită şi a altor fugari sociali care îşi revărsau pa-

Foiletoane periculoase

siunile brute în noua lor limbă gălăgioasă. Şi respectă, de asemenea, aspiraţiile neglijate ale acelei limbi de a deveni o artă elevată. Pune în lumină idealişti precum Arnold Drake şi Leslie Waller, doi prozatori aspiranţi care concepeau benzile desenate ca pe nişte „romane în imagini“ cu un sfert de secol înainte ca această idee să devină o modă. „Se considera că un adult care citea o carte de benzi desenate dădea dovadă de ignoranţă“, îi spune Drake. „Însă eu şi Less ştiam că eram nişte genii, aşa că ne-am gândit că vom schimba lumea pur şi simplu“. Artistul/ editorul deschizător de drumuri Will Eisner a folosit un limbaj asemănător în 1941. N-a fost să fie. Forţele decenţei jignite planau asupra cărţilor de benzi desenate practic încă de la începuturile lor. Un jurnalist literar pedant din Chicago, care purta minunatul nume de Sterling North, a lansat un atac asupra genului în mai 1940, în eseul A National Disgrace (And a Challenge to American Parents). North condamna „creşterea ca de ciuperci otrăvitoare“ a „revistelor color de benzi desenate“ din ultimii doi ani. Nu era scutită nici măcar nebuloasa supereroilor; de fapt, Superman şi colegii săi cu mantii nu erau decât nişte justiţiari sadici şi intimidanţi. Al Doilea Război Mondial a absorbit o bună parte din energia şi atenţia referomatorilor. Însă, la începutul neastâmpăraţilor ani ’50, pe când vânzările de benzi desenate îşi atinseseră apogeul (conform unei estimări), ajungând la un miliard de exemplare pe an, reformatorii s-au remobilizat şi şi-au reluat atacul. În 1954, un nou profet al sfârşitului lumii, psihiatrul independent Fredric Wertham, a publicat Seduction of the Innocent: The Influence of Comic Books on Today’s Youth. Sincronizându-se cu valul antifascist/profascist de incendieri ale cărţilor de benzi desenate în toată ţara şi cu răspândirea comitetelor de cenzură şi a arestărilor vânzătorilor de ziare în mediul urban, cartea lui Wertham, inferioară din punct de vedere intelectual, a depăşit cu mult influenţa eseului A National Disgrace. „Cred că Hitler a fost un începător în comparaţie cu industria benzilor desenate“, observa cu amabilitate Wertham, tocmai când şovinismul lui îndemna poliţia urbană, bisericile şi, în cele din urmă, Congresul să se alăture incendiatorilor şi lozincilor lor şi să mutileze o industrie prosperă, să distrugă mijloacele de trai ale unor sute de artişti şi să demonstreze (nu pentru ultima oară) cât de fragile sunt învelişurile democraţiei americane. Afecţiunea altminteri emoţionantă a lui Hajdu faţă de bărbaţii şi femeile care au scris şi desenat cărţile de benzi desenate devine un obstacol frustrant în calea captivării totale a cititorilor în The Ten-Cent Plague. Autorul încearcă să-i comemoreze – din câte se pare, pe toţi o mie şi ceva, golindu-şi caietul de numele lor, de citate scurte şi de mici descrieri: le creionează mustăţile, trabucurile, pălăriile de fetru, tunsorile scurte şi maimuţele pe care le aveau drept animale de companie. Ceea ce e drăguţ din partea lui, dar împovărează curgerea poveştii şi risipeşte atenţia datorată unor giganţi precum Eisner, Jerry Iger, M. C. Gaines şi fiul său, Bill şi ghinioniştii săi colegi creatori ai lui Superman, Jerry Siegel şi Joe Shuster, care şi-au vândut prematur drepturile de autor asupra celui mai important personaj de bandă desenată. Acestea fiind spuse, The Ten-Cent Plague e un adaos valoros la canonul literaturii de benzi desenate: un efort fenomenal, dacă nu chiar unul supraoh menesc. FOTO: ASSOCIATED PRESS

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

Moarte printre notabilităţi BUCKINGHAM PALACE GARDENS (Ballantine, 26 $) este al 25-lea roman

al lui Anne Perry care îl are ca personaj principal pe inspectorul de poliţie Thomas Pitt, din secolul XIX. Dar, spre deosebire de atâtea serii poliţiste care alunecă treptat în rutină, această operă de maturitate oferă o prezentare cizelată a atractivei lumi a crimelor şi intrigilor din epoca victoriană pe care Perry a creat-o. Ca întotdeauna maestră printre scriitorii cu aceleaşi preocupări, ea ne oferă descrieri somptuoase ale vieţii duse de mica nobilime în epoca în care Anglia încă se delecta cu gloria sa imperială. Iar într-o intrigă complicată din jurul unei crime care are loc la palat în timp ce Prinţul şi Prinţesa de Wales se află în clădire, ea întreţese şi temele centrale ale seriei: modul în care crima se propagă indiferent de clasa socială, statutul precar al femeilor indiferent de rangul lor şi nevoia de eroi onorabili care să salveze şi să apere Imperiul, uneori chiar de el însuşi. Strălucitorul element central al celei mai recente aventuri a lui Pitt este o cină protocolară, la care asistă perechea regală şi oaspeţii lor, inclusiv patru antreprenori care intenţionează să construiască o cale ferată de la Cape Town la Cairo. Atunci când Perry încheie prezentarea meniului, a rochiilor nevestelor şi a conversaţiilor ironice, avem deja imagini subtil conturate despre fiecare personaj. Personajul care ne atrage cel mai mult atenţia este Elsa Dunkeld, soţia persecutată dar credincioasă a celui mai lipsit de scrupule antreprenor dintre cei care încearcă să obţină sprijinul prinţului. Elsa are o gândire independentă dar, deoarece nu e o răzvrătită şi nu face paradă de inteligenţa sa, părerile sale despre politicile palatului par mai autentice decât cele ale extraordinarelor proto-feministe care tind să domine romanele lui Perry. Pentru a argumenta că şi cea mai nesemnificativă viaţă contează, chiar şi într-o societate dominată de structura de clasă, Perry apelează la perspectiva irezistibilă a „Apartamentului stăpânilor“ şi a „dependinţelor pentru slujitori“. În timp ce prinţul şi oaspeţii săi încearcă să-i explice inspectorului Pitt cum a ajuns cadavrul dezbrăcat al unei prostituate în dulapul cu lenjerie, sângerând peste aşternuturile înseşi reginei Victoria, inteligenta cameristă a lui Pitt, Gracie Phipps, se infiltrează în sala servitorilor, atentă la orice indicii pe care cei dintr-o clasă socială superioară le-ar ignora. Dar nu tânăra Gracie este cea mai schimbată de această expunere la elita celor puternici. Este chiar idealistul Pitt: „Încă îşi imagina că ei împărtăşeau admiraţia pentru aceleaşi valori cu cei mai buni dintre supuşii lor“. ILUSTRAŢIE DE WES DUVALL

Deziluzionat de realitatea familiei regale, el este mai înţelept acum, dar în continuare dedicat scopului de a restaura ordinea în lumea imperfectă în care trăieşte“. Miza emoţională trebuie să fie una mare, extrem de dureroasă, pentru ca un roman de suspans să te ţină mereu în priză, fapt pe care David Levien evident l-a înţeles când a scris CITY OF THE SUN (Doubleday, 24,95 $). Deşi tratează mecanismele concrete ale căutărilor detectivilor particulari care încearcă să găsească un băiat care e dispărut de mai bine de un an, acest roman care nu oferă nici un moment

În cel mai recent roman poliţist victorian al lui Anne Perry, o prostituată asasinată este găsită într-un dulap cu lenjerie din Palatul Buckingham. de respiro este de fapt despre cum suportă părinţii pierderea unui copil. Din acest punct de vedere, povestea emană o onestitate dureroasă, chiar şi în momentele când investigaţia în sine pare implauzibil de lipsită de complicaţii. Jamie Gabriel, un băiat de 12 ani, a fost înşfăcat de pe bicicleta sa în timp ce distribuia ziare în zonele rezidenţiale din Indianapolis. Dar la mai mult de un an după răpire, indiciile sunt tot „reci ca gheaţa“ şi, în plus, poliţia a suspectat tot timpul că de fapt el a fugit. Toate acestea îi îngheaţă pe părinţii lui, Carol şi Paul Gabriel, într-o stare de doliu care începe să se atenueze doar atunci când angajează un fost poliţist, Frank Behr, care şi-a pierdut tânărul fiu întrun tragic accident. Scenele sunt scurte şi pătrunzătoare, iar desfăşurarea cursivă a investigaţiei nu întâmpină rateuri, încheindu-se cu o sinistră călătorie în Mexic, care e presărată cu remarcabil de puţine piedici. Dar în ciuda

tuturor lacunelor tramei, veridicitatea personajelor şi intensitatea durerii lor sunt aproape insuportabil de reale. Anumite cărţi îţi revin în amintire de fiecare dată când auzi acea şoaptă în ureche: „Hai, fruntea sus!“. Misterele comportamentale pe care M. C. Beaton le regizează în Cotswolds, însăilându-le cu inteligenţa acidă a detectivei sale rurale, Agatha Raisin, sunt oricând o sursă bună de râs răutăcios. Puţin mai indulgentă, dar reconfortantă de asemenea, este seria de romane poliţiste Morgue Mama de C. R. Corwin, al cărui spion de oraş provincial, de mult timp bibliotecar al unui ziar din Midwest, mai are de învăţat câteva şmecherii neortodoxe. Seria lui Louise Penny despre excentricii locuitori ai unui orăşel perfect, de ilustrată poştală, din Canada, poate fi de asemenea destul de amuzantă. Două serii relativ noi revigorează acest impuls de a râde în faţa morţii. The Spellman Files, de Lisa Lutz, a fost imprevizibila prezentare a lui Isabel (Izzy) Spellman, constrânsă să se alăture afacerii de familie de părinţii ei care conduceau investigaţii din casa lor din San Francisco. Izzy se întoarce în CURSE OF THE SPELLMANS (Simon&Schuster, 25 $) cu o altă povestire, ce te ţine cu sufletul la gură, a unui dezastru amuzant, relatat prin intermediul unor rapoarte de investigaţii („Subiectul este observat în timp ce sapă o groapă“), transcrieri de pe banda casetofonului („Show-ul Stone and Spellman – episodul 48“) şi relatări adnotate ale tuturor amănuntelor, de la foştii iubiţi ai lui Izzy până la povestea arestării sale. E plăcut să auzi o voce atât de originală. AVALANCHE (Simon&Schuster, broşată, 14 $) este a doua povestie amuzantă a lui Patrick McManus (după The Blight Way) despre Bo Tully, şerif în Blight County, Idaho şi de asemenea un însoţitor pe care ţi l-ai dori la o vânătoare de elani. Cazul de care se ocupă Bo în prezent, de a-l găsi pe proprietarul dispărut al unei staţiuni de ski exclusiviste, devine dificil când o avalanşă îl face prizonier în cabana din staţiune, împreună cu tatăl său, un hodorog nebun, cu o adunătură de turişti scandalagii şi posibil cu un criminal. McManus are rubrici la revistele Outdoor Life şi Field & Stream, astfel încât nu e deloc surprinzător să desoperim că ştie să înfăţişeze peisaje din natură într-un mod plăcut. Dar personajele sale idiosincrasice şi comportamentele lor nebuneşti sunt ingredientele care fac acest roman poliţist nepretenţios să fie o lectură atât h de amuzantă şi îmbietoare.

Dezbinaţi şi cuceriţi Anthony Pagden trasează istoria îndelungatei lupte dintre Orient şi Occident, dintre Islam şi creştinism. DE AMY CHUA N 1798, când Napoleon Bonaparte şi-a condus armata în Egipt, nu se gândea doar la o cucerire militară. Pe lângă cei 30.000 de soldaţi, alaiul său cuprindea echivalentul unei universităţi mobile, completată cu economişti şi poeţi, arhitecţi şi astronomi, un navigator de balon şi un bariton de la Opera din Paris.

WORLDS AT WAR:

The 2,500-Year Struggle Between East and West. de Anthony Pagden. 625 pag. Random House. 35 $.

Aceştia duceau cu ei o bibliotecă formată din mii de cărţi, între care volume de Montesquieu şi Rousseau, Montaigne şi Voltaire, precum şi alţi clasici ai canonului occidental. După aproape două secole, în 1971, Mohammed Reza Pahlavi, şahul Iranului, a organizat, într-un străvechi palat persan, o petrecere îmbelşugată în cinstea demnitarilor străini, care a durat o săptămână întreagă. În faţa mesei bogate, cu păun umplut cu foie gras şi 25.000 de sticle de şampanie, s-a declarat succesor al marilor regi ahemenizi Darius şi Xerxes. Preţul pretins: 200 de milioane de dolari. Pentru Anthony Pagden, profesor de is-

torie şi de ştiinţe politice la Universitatea California din Los Angeles, şahul şi Napoleon reprezintă arhetipuri ale Orientului şi Occidentului, fiecare considerându-se succesorul unei civilizaţii magnifice. Însă, aşa cum subliniază Pagden, fiecare a avut propriile ambiguităţi fascinante. Şahul şcolit în Elveţia era un susţinător cu pronunţat caracter laic al modernizării (iar şampania de la petrecerea sa provenea din rezervele celebrului restaurant Maxim’s din Paris). Napoleon a declarat în faţa egiptenilor că îl venera pe profetul Mohamed şi „măreţul Coran“, chiar dacă o făcea doar pentru a-şi atrage sprijinul clerului local. Pagden dovedeşte o atenţie deosebită faţă de detaliile remarcabile (o trăsătură utilă cuiva care răzbeşte prin 2.500 de ani de istorie în 12 capitole), iar Worlds at War (Lumi în război), asemeni lucrării anterioare a lui Pagden – Peoples and Empires –, e o operă îndrăzneaţă, panoramică şi foarte uşor de citit, pe alocuri o carte extrem de captivantă. Printr-o îmbinare de legende, anecdote şi scriitură evocatoare, Pagden aduce la viaţă străvechile războaie dintre greci şi perşi, ascensiunea Islamului şi cucerirea Constantinopolului de către sultanul otoman Mehmet al II-lea. Autorul transformă istoria altminteri seacă a luptei împotriva învestiturii din secolul al XI-lea aproape într-o poveste de suspans, cu un Henric al IV-lea „cu planurile dejucate“, stând în faţa castelului lui

Arhetipurile Occidentului şi ale Orientului: Napoleon şi Mohamed Reza Pahlavi, fostul şah al Iranului.

Canossa „într-o cămaşă aspră din păr de cal, cu straiele unui pocăit, în picioarele goale pe gheaţă, vreme de trei zile“, încercând să obţină o audienţă la Papa Grigore al VII-lea, care îl excomunicase. După ce a obţinut iertarea papei, Henric „s-a pogorât de îndată asupra Romei cu o armată“. Grigore i-a chemat pe normanzi în apărarea sa, iar aceştia l-au înfrânt pe Henric. Însă, din nefericire, „ei înşişi au prădat oraşul“, făcându-l pe papă să „fugă în sud, unde a şi murit de friguri, la Salerno“. Însă dacă Worlds at War e greu de lăsat din mână, e totodată şi greu de definit precis – aproape până la sfârşit, principala sa idee se transformă într-un soi de ţintă în mişcare. Din capul locului, Pagden îşi concepe cartea ca o explorare a „vrăjmăşiei veşnice“ dintre Orient şi Occident, după cum a numit-o Herodot. Şi totuşi, în această relatare nu ia în considerare China, Japonia şi restul Orientului Îndepărtat, aşa cum ignoră, în mare parte, şi India. Aşadar, „Orientul“ său e compus aproape în întregime din societăţi islamice: Persia/Iran, Imperiul Otoman/ Turcia, Egiptul şi lumea arabă actuală. Mai mult chiar, Pagden e adesea evaziv în privinţa opiniilor sale despre existenţa unor diferenţe fundamentale între Orient şi Occident. În prefaţa sa, afirmă că demarcaţia dintre est şi vest e „adesea iluzorie, întotdeauna metaforică“. În altă parte, sugerează că Occidentul are, în multe feluri, rădăcini puternice în Orient. („Asemeni multor aspecte care au devenit o parte definitorie a lumii occidentale“, şi creştinismul „a început în Orient“ – Christos era „un sfânt răsăritean tipic“, iar „zeul ucis, naşterea neprihănită şi întruparea“ din creştinism erau „încă şi mai asiatice“). Atunci când trasează diferenţe culturale – unele dintre ele, stereotipice –, Pagden are tendinţa să se distanţeze prin referinţe. Îl citează pe Herodot pentru contrastul dintre slugărnicia asiaticilor şi individualismul şi dragostea de libertate a apusenilor, recurge la Ernest Renan pentru vrăjmăşia Islamului faţă de ştiinţă, iar la Montesquieu şi Hegel pentru „despotismul oriental“. Totuşi, în cele din urmă, Worlds at War e o altă carte despre ciocnirea dintre Iluminism şi religie, iar ţinta sa principală e Islamul care, în opinia lui Pagden, e incompatibil cu principiul occidental al separării puterii Bisericii de cea a statului. „Diferenţa teologică fundamentală dintre Islam şi creştinism“, ne spune el, constă în „asocierea dintre religie şi lege“. Spre deosebire de creştinism, Islamul susţine „identificarea totală a domeniului secular cu cel sacru şi înnobilarea corespunzătoare a conducătorului“. Creştinismul recunoaşte şi Împărăţia Cerurilor şi guvernele laice. În opoziţie, pentru Islam „nu poate exista decât o singură lege“: Shariah, care e legea lui Dumnezeu şi, prin urmare, e „veşnică“ şi „neschimbătoare“. Conform lui Pagden, istoria Islamului e unificată printr-o „relatare Amy Chua, profesor de drept la Universitatea Yale, a scris „World on Fire“ şi „Day of Empire: How Hyperpowers Rise to Global Dominance – and Why They Fall“.

continuă şi totuşi incompletă, prin povestea luptei împotriva «necredincioşilor» pentru momentul în care musulmanii vor cuceri definitiv întreaga lume“. În Islamul lui Pagden există un ecou ciudat al Islamului prezentat de mullahii bărboşi care sprijină violenţa din moscheile sau grotele lor. Într-adevăr, Pagden îl citează la nesfârşit pe Osama bin Laden cu opinia că cea mai mare crimă a Statelor Unite – pentru care au fost pedepsite la 11 septembrie – a fost că „aţi despărţit religia de politică, astfel contrazicând însăşi natura care afirmă Autoritatea Absolută a Domnului, Creatorul vostru“. Pagden adaugă că „majoritatea teologilor şi juriştilor musulmani ar trebui să se recunoască de acord“ cu bin Laden. Asemenea pasaje sunt de natură să-i înfurie pe mulţi cititori, inclusiv pe acei musulmani care consideră că întăresc o tradiţie islamică bine înrădăcinată a diversităţii de opinie, împotriva unei tendinţe ascendente de fanatism rigid. Pagden are tendinţa de a trata Islamul ca pe un monolit; la un moment dat îl descrie ca fiind „simplu“ din punct de vedere intelectual. Dată fiind istoria îndelungată şi pestriţă a Islamului, ca să nu mai vorbim de obscura sa jurisprudenţă, mulţi nu vor fi de acord. E foarte probabil ca Worlds at War să aibă mai multă priză la admiratorii ideii lui Samuel Huntington despre ciocnirea civilizaţiilor, pe care Pagden o numeşte „o expresie brută, dar utilă“, decât fanilor cărţii lui Edward Said, Orientalism. La drept vorbind, Pagden are tendinţa de a trata şi creştinismul ca pe un monolit, deşi într-un mod mai favorabil. De pildă, unii istorici ai Bisericii nu vor fi de acord cu afirmaţia lui Pagden cum că creştinismul a separat laicul de sacru, subliniind „libertatea fundamentală a individului“. Cum anume se potrivesc aici cruciadele şi Inchiziţia, ca să nu mai vorbim de nenumăratele doctrine creştine ale predestinării? DEVĂRATA valoare a volumului Worlds at War ar putea consta într-un subiect secundar: încercarea îndelungată şi tragicomică a Occidentului de a civiliza şi moderniza Orientul. În secolul I înainte de Christos, victoria lui Octavian asupra lui Marc Antoniu şi a Egiptului a fost zugrăvită de către romani drept triumful unui „Occident liber şi moral“ asupra „unui Orient tiranic şi corupt“. După aproape 2.000 de ani, în 1920, şiiţii şi suniţii se omorau între ei în Mesopotamia, ofiţerii britanici mureau, iar publicaţia londoneză The Times scria: „Câtă vreme se vor mai sacrifica vieţi valoroase în zadarnica strădanie de a impune arabilor o administraţie complicată şi costisitoare pe care n-au cerut-o niciodată şi pe care n-o vor?“. Pe de altă parte, a existat Napoleon. Cel mai ambiţios dintre cuceritorii occidentali ai acelei regiuni, el şi-a propus să-i impresioneze pe egipteni cu o demonstraţie de tehnologie franceză: o lansare complexă a balonului său cu aer cald, vopsit în roşu, alb şi albastru. Din păcate, s-a prăbuşit şi a fost mistuit de flăcări. Fără îndoială că h egiptenii au fost şocaţi şi copleşiţi.

ILUSTRAŢIE DE LA MUZEUL VICTORIA AND ALBERT (STÂNGA); FOTOGRAFIE DE LA AGENŢIA FRANCE-PRESSE – GETTY IMAGES (1961)

Bunăcredinţă Un filozof al dreptului salută istoria americană a toleranţei religioase. DE EMILY BAZELON N tragedia lui Sofocle, Antigona este prinsă la mijloc între propria religie şi ţara sa. După ce fratele îi este ucis în atacul asupra oraşului, unchiul ei Creon îi interzice să-l înmormânteze. Dar, potrivit principiilor credinţei sale, dacă Antigona nu-şi îngroapă fratele, va nesocoti zeii şi îşi va compromite viaţa de apoi. În cele din urmă, se sinucide. Martha Nussbaum relatează vechea poveste grecească în Liberty of Conscience (Libertatea de conştiinţă), marele şi penetrantul său discurs despre religie şi dreptul american, pentru a ilustra cum un stat inflexibil poate impune o „tragică povară“ unui membru al unei minorităţi religioase. Aceasta demon-

religios pentru unii şi nereligios pentru alţii. Nussbaum consideră că acest „consens suprapus“ este „o idee mult mai utilă pentru gândire decât simpla idee de «separaţie»“ între biserică şi stat. Îl slăveşte pe Madison care vede în taxele de susţinere a religiei o sursă inevitabilă de guvernare autoritară şi favoritism. Dar nu interpretează clauza de neinstituire ca pe ridicarea unui zid ce nu ia în calcul contribuţiile religiei; o vede ca pe un alt „tip de incorectitudine“. Cum aplică Nussbaum principiul egalităţii la jurisprudenţa Curţii Supreme? E de părere că instanţa a evitat capcana Antigonei cu hotărârea din 1963 în favoarea lui Adell

principiul egalităţii într-o speţă care respingea pretenţia lui Al Smith, ce lupta împotriva refuzului de a i se acorda indemnizaţie de şomaj după ce fusese concediat din cauză că folosise mezcal în timpul unei ceremonii divine a americanilor nativi. Punând semnul de egalitate între compromis şi anarhie, motivarea judecătorului Antonin Scalia a susţinut ideea conform căreia credinţele religioase n-au servit niciodată drept scuză pentru nerespectarea unui legi în vigoare. Nussbaum se întoarce spre un alt conservator, judecătorul şi cercetătorul Michael McConnell, pentru a respinge argumentul lui Scalia despre istorie şi valori. Notează aprobator că, la îndemnul

Sherbert, o adventistă de ziua a şaptea, dată afară de la fabrică pentru că a refuzat să muncească sâmbăta. Potrivit deciziei judecătorului William Brennan, îndatoririle unui loc de muncă violează dreptul la liberă exercitare atunci când impun o „povară considerabilă“ fără a se justifica printr-un „interes cauzat de o situaţie coercitivă“ sau atunci când sunt prea restrictive, chiar dacă există un astfel de interes. Acesta este etalonul corect, afirmă Nussbaum, pentru că îi tratează pe cei din religii minoritare ca pe egalii majorităţii, cărora nu li s-a cerut să muncească duminica, ziua lor de odihnă. În 1990, Curtea Supremă s-a depărtat de

Congresului, curtea pare să se întoarcă spre a recunoaşte, aşa cum a spus mai târziu Scalia, că „poţi să faci o excepţie fără ca cerul să se prăbuşească“. Până acum, principiul egalităţii al lui Nussbaum a servit ca perspectivă utilă pentru un punct de vedere familiar. Cartea ia o turnură mai surprinzătoare atunci când Nussbaum examinează o hotărâre din 1874 în care Curtea Supremă a respins poligamia ca expresie a practicii mormone. Nussbaum e de partea mormonilor, în primul rând, se pare, pentru că oponenţii acestora şi-au menţinut cu ipocrizie soţiile subjugate prin legi inegale de căsătorie. Poligamia părea destul

LIBERTY OF CONSCIENCE

In Defense of America’s Tradition of Religious Equality de Martha C. Nussbaum 406 pag. Basic Books 28,95 $

strează două dintre uriaşele puncte forte ale lui Nussbaum. Ca profesor şi cercetător în drept, filozofie şi religie la Universitatea din Chicago, sprijină una pe cealaltă cunoştinţele fiecărei discipline. Şi pentru că este deprinsă cu „izvoarele conştiinţei“ care ţâşnesc din credinţă – Nussbaum a abandonat Biserica Episcopală pentru iudaismul reformat când s-a căsătorit – poate analiza o parte din jurisprudenţa recentă a Curţii Supreme în privinţa religiei, mai degrabă cu simpatie decât cu dispreţ pentru încercarea de compromis. Nu este atee, nu este evanghelistă, şi totuşi e îngrijorată. Pe măsură ce Nussbaum relevă interpretarea curţii cu privire la clauzele constituţionale de liberă exercitare a religiei şi de neinstituire a unei religii privilegiate, premisa ei este că „egalitatea e adezivul care ţine împreună cele două clauze“. Duşman vechi al elitismului în diferitele forme ale acestuia, se opune cu înverşunare puterii unei religii majoritare ajutată şi încurajată de către stat pentru a crea o grupare exclusivistă, în vreme ce grupările exterioare sunt subordonate. Nussbaum sprijină tradiţia militantă a egalităţii pe scrierile lui Roger Williams şi James Madison. Williams, care a avut importante relaţii de prietenie cu indienii Narragansett, a înscris în carta pentru colonia din Rhode Island dreptul la libertatea de conştiinţă care i-a şocat pe britanici. El a inventat expresia de „viol spiritual“ pentru limitarea exprimării religioase care nu încalcă legea civilă şi nici nu le aduce atingere celorlalţi. Nussbaum identifică o conexiune directă între amestecul de respect şi fair play al lui Williams pentru grupările religioase şi viziunea lui John Rawls, că oamenii îşi aleg bazele guvernării lor comune fără a şti unde se vor situa în societatea rezultată. Williams şi Rawls sunt de asemenea de acord că statul are un fundament moral care este Emily Bazelon este senior editor la Slate. ILUSTRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN

de bună în comparaţie cu alte căsătorii ale vremii şi asta e suficient, susţine Nussbaum; o perspectivă mai evidentă ar putea fi că nici unul dintre tipurile de căsătorie nu merita protecţie constituţională. Ea acordă câteva fraze argumentului contemporan a egalităţii între sexe împotriva poligamiei şi respinge ca panicardă cartea din 2003 a lui Jon Krakauer, Under the Banner of Heaven, despre femei şi fete exploatate de secte mormone extremiste („Krakauer este cunoscut pentru scrierile despre alpinism şi nu pare să aibă acreditări în domeniul religiei“, mustăceşte Nussbaum într-o notă de subsol – o notă care sună ciudat pentru o antielitistă). Dar dacă Nussbaum este un pic suspectă în apărarea pentru mormoni, limpezimea ei morală revine în prim plan când se ocupă de dezacordurile din ultima jumătate de secol ale clauzei de neinstituire. Curtea Supremă a transformat treptat această zonă a dreptului într-o învălmăşeală de experimente constituţionale deloc abandonate. Nussbaum este pricepută mai ales să arate cum atât liberalii cât şi conservatorii au contribuit la încurcătură. În 1984, o motivare a judecătorului Brennan a pus la pământ un program din New York care aducea profesori ajutători în şcolile sectante pentru a-i învăţa pe copiii săraci. Nussbaum o susţine pe judecătoarea Sandra Day O’Connor, înfăţişând cazul din New York ca pe un revers al tragediei Antigonei. Elevii îşi puteau exprima credinţa dar, făcând-o, se lipseau de un beneficiu public aflat la dispoziţia tuturor celorlalţi. Curtea a revenit asupra precedentului din 1984, iar principiul egalităţii al lui Nussbaum lămureşte de ce aceasta a fost o decizie mai bună. Nussbaum analizează atent şi două hotărâri dificile din 2005, în care Curtea Supremă a spus nu afişării celor zece porunci într-o judecătorie din Kentucky, dar a permis unui exemplar mai puţin impunător din Texas să rămână. În votul majoritar pentru cazul din Kentucky, judecătorii O’Connor şi David Souter au subliniat egalitatea interumană în şi în afara tradiţiei iudeo-creştină, cât şi între credincioşi şi necredincioşi. Dar în decizia referitoare la Texas, judecătorul Stephen Breyer s-a pronunţat în favoarea menţinerii în loc a celor zece porunci prin introducerea unei noi explicaţii – oportunitatea prevenirii conflictului social. Nussbaum crede că în cazul Texas s-ar fi putut ajunge foarte uşor în ambele direcţii, dar face bucăţi metodologia lui Breyer. „Să spunem că un însemn care e pe placul tuturor şi care nu iscă probleme, pentru că minorităţile ofensate sunt prea neputincioase să facă probleme, este constituţional din această cauză?“, întreabă ea. „Pare o teorie prea proastă pentru a fi adoptată de o naţiune egalitară“. Mai rău, Breyer nu a „lămurit dacă teoria egalităţii este sprijinită sistematic în cazurile dificile“.Contribuţia lui Nussbaum e de a arăta în culori vii cum tradiţia egalitară influenţează instanţa, dar şi pe noi ceilalţi, pentru a ne pune întrebările corecte. Din punctul ei de vedere, acesta este lucrul pe h care îl putem pretinde din partea legii. 11

Contracepţie pentru alţii Un istoric analizează un secol de socoteli greşite şi aroganţă a specialiştilor în dezvoltare demografică. DE NICHOLAS D. KRISTOF RIMUL test ştiinţific de planificare familială realizat la scară largă a fost demarat în Khanna, India, la începutul anilor ’50. Cu sprijinul Fundaţiei Rockefeller şi al Şcolii de Sănătate Publică de la Harvard, cercetătorii au întrebat 8.000 de săteni cât de des făceau sex, dacă voiau sau nu să conceapă un copil, precum şi detalii despre ciclurile menstruale ale femeilor. Cercetătorii s-au întâlnit lunar cu sătenii şi le-au oferit anticoncepţionale, în timp ce monitorizau îndeaproape un alt grup, căruia nu i se dădeau contraceptive. După cinci ani, femeile care primiseră anticoncepţionale avuseseră mai mulţi copii decât cele care nu primiseră nici un sprijin. Acea iniţiativă a reprezentat un semnal de alarmă timpuriu cu privire la dificultatea realizării unei politici demografice. În Fatal Misconception (Concepţii greşite şi fatale), Matthew Connelly, profesor de istorie asociat la Universitatea Columbia, adună cu grijă date despre un secol întreg de erori, aroganţă, rasism, sexism şi incompetenţă în privinţa a ceea ce supracoperta numeşte „o critică nimicitoare“ a „mişcării umanitare care a deviat pe o cale foarte greşită“. Eforturile de a controla natalitatea au fost, de multă vreme, cumplit de controversate, iar Statele Unite, sub conducerea lui George W. Bush, refuză să ofere vreo finanţare Fondului Demografic al Naţiunilor Unite, din cauza presupuselor (dar, de fapt, inexistentelor) sale legături cu avorturile silite din China. Criticii programelor de planificare familială vor profita cu bucurie de pe urma acestei cărţi, ceea ce poate fi o consecinţă nefericită, fiindcă ambele afirmaţii sunt corecte: în primul rând, specialiştii în dezvoltare demografică au făcut greşeli

Nicholas D. Kristof este editorialist la The Times. În prezent scrie o carte împreună cu soţia sa, Sheryl WuDunn, despre femeile din ţările aflate în curs de dezvoltare. 12

enorme şi au păstrat tăcerea, în mod nejustificat, prea multă vreme, în privinţa sterilizării silite în ţări precum India şi China, iar, în al doilea rând, aceiaşi specialişti au învăţat din greşelile trecutului, iar în prezent luptă împotriva sărăciei şi salvează nenumărate vieţi în ţările aflate în curs de dezvoltare. Fatal Misconception reprezintă pentru politica demografică ceea ce a reprezentat, pentru ajutorul oferit altor state, volumul lui William Easterly White Man’s Burden: Why the West’s Efforts to Aid the Rest Have

FATAL MISCONCEPTION

The Struggle to Control World Population de Matthew Connelly. Ilustrată. 521 pag. Harvard University Press. 35 $.

Done So Much Ill and So Little Good (2006): o rectificare utilă, importantă, dar, în cele din urmă, dezechilibrată, pentru a da filantropilor un sentiment de autosatisfacţie. Connelly etalează cu meticulozitate o sută de ani de rufe murdare ale specialiştilor în dezvoltare demografică, însă fără să sublinieze, în mod corespunzător, că ne descurcăm mult mai bine datorită ajutorului lor. S-ar putea scrie o istorie nimicitoare a medicinei, concentrată asupra doctorilor care infectează pacienţi sau care le iau prea mult sânge, însă medicii sunt destul de folositori oamenilor în zilele noastre. Aşa cum sunt şi cei care lucrează în domeniul planificării familiale. Unul dintre primele păcate ale mişcării a fost ataşamentul faţă de eugenie, adică faţă de ideea că contracepţia era perfectă pentru „indigenii slabi la minte“, după cum a spus-o un entuziast, sau pentru a înfrâna proporţia de melanină din amestecul omenirii. Uneori, activiştii parcă ar fi avut antigel în vene. Connelly îl citează pe un militant numit William Vogt, autor al diatribei ecologiste devenite bestseller Road to Survival,

care descria în 1948 boli tropicale precum boala somnului, ca „avantaje“ pentru că aceste maladii contribuiau la reducerea creşterii demografice. Vogt critica, totodată, profesia de medic deoarece credea că aceasta „continuă să aibă datoria de a menţine în viaţă atâţia oameni cât e cu putinţă“ (a se citi – negri şi mulatri). Margaret Sanger, care a deschis cu curaj drumul pentru cauza controlului natalităţii, a promovat cu răceală folosirea contracepţiei „în mahalale sărace, în jungle şi în rândul celor mai ignoranţi oameni“. În anii ’60, Statele Unite au început să investească în politici demografice, silind alte state să adopte planificarea familială ca o condiţie pentru oferirea unui sprijin financiar. O urmare a constat în campaniile ample pentru introducerea dispozitivelor contraceptive intrauterine, fără aproape nici o asistenţă medicală ulterioară pentru femeile care au dezvoltat boli inflamatorii pelviene sau alte afecţiuni. Când producătorul dispozitivului Dalkon Shield a fost copleşit de procese datorate unor complicaţii periculoase, a oferit dispozitivul la un preţ foarte redus (şi nesterilizat) Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID), care s-a grăbit să-l trimită, bucuroasă, în străinătate, pentru a fi folosit de femei de culoare mai puţin puse pe dat în judecată. După cum scrie Connelly, „oamenii de ştiinţă şi activiştii din toată lumea căzuseră de acord că fertilitatea crescută avea să fie tratată ca o boală şi că, la nivel statal, contracepţia îi facea pe indivizi neesenţiali“. La drept vorbind, dacă dispozitivele intrauterine erau periculoase, la fel era şi sarcina. Specialiştii au socotit că, în vreme ce multe persoane mor din cauza sterilizărilor făcute de mântuială sau a contracepţiei, femeile mor, cu zeci de mii mai puţin, la naştere. Din păcate, ei au dovedit un mare dezinteres faţă de îngrijirea medicală maternală şi au amestecat adesea admirabilul impuls de a servi omenirea cu dispreţul nepăsător faţă de indivizi. A fost grav că aproape toţi specialiştii erau occidentali care nu înţelegeau mai deloc viaţa rurală. La Conferinţa Demografică Mondială

din 1974, 127 din 130 de delegaţii naţionale erau conduse de bărbaţi. Specialiştii aveau prea multă încredere în propria lor înţelepciune. Bestsellerul lui Paul Ehrlich, The Population Bomb, avertizase că lumea se afla la un pas de o foamete îngrozitoare şi ceruse Statelor Unite să întrerupă livrarea de ajutoare alimentare zonelor care reprezentau nişte cauze pierdute. La Banca Mondială, Robert McNamara a descurajat finanţarea asistenţei medicale „decât dacă era strict legată de controlul demografic, întrucât, în general, instituţiile medicale contribuiau la reducerea ratei mortalităţii şi, prin urmare, la explozii demografice“. Planificatorii demografici au presupus dintotdeauna că programele lor vor conduce la scăderea fertilităţii. Totuşi, realitatea era mult mai nuanţată. Datele oferite de studii atente şi aleatorii sugerează că programele de contracepţie bine planificate şi intensive pot reduce întrucâtva fertilitatea, dar că simpla bombardare a ţăranilor cu pilule anticoncepţionale şi prezervative nu are aproape nici un efect. Oamenii săraci şi fără acces la educaţie îşi doresc, adesea, o grămadă de copii, astfel încât, pentru a avea succes, planificarea familială trebuie să se concentreze la fel de mult asupra reducerii dorinţei de a avea o familie mare precum şi asupra frânării ovulaţiei. „Conform până şi celor mai optimiste studii contemporane“, scrie Connelly, „eforturile de planificare familială explică mai puţin de 5% din nivelurile de fertilitate din ţările în curs de dezvoltare“. În 1983, Naţiunile Unite s-au făcut de ruşine, oferindu-i medalia de aur – Premiul pentru Politici Demografice, lui Qian Xinzhong, conducătorul campaniei brutale şi aproape militare a guvernului chinez de sterilizări şi avorturi forţate, desfăşurată ca parte a măsurilor energice de a îndeplini politica de un copil pe familie. Şi totuşi, mişcarea demografică a devenit conştientă, treptat, că femeile, pe lângă utere, mai au şi drepturi. Această conştientizare a coincis cu ascensiunea femeilor în cadrul mişcării, în Statele Unite şi în străinătate, incluzând numirea lui Nafis Sadik la conducerea Fondului Demografic al ONU, în 1987. În timpul mandatului lui Sadik, medic ginecolog de origine pakistaneză şi cunoscută pentru promovarea drepturilor femeilor, fondul şi-a extins orizonturile, abordând probleme precum mortalitatea la naştere şi răspândirea SIDA. A devenit totodată o enormă forţă pozitivă în China, atenuând politicile coercitive şi cerând cu insistenţă înlocuirea tradiţionalelor dispozitive intrauterine chinezeşti, care erau ineficiente şi dureroase (dar pe care guvernul le prefera pentru că erau ieftine). La un nivel mai amplu, specialiştii în dezvoltare demografică au acceptat educarea fetelor – recunoscută acum drept cea mai eficientă metodă de contracepţie în ţările sărace –, precum şi programele de tipul microcreditelor care le ofereau mai multă putere femeilor şi care, totodată, reduceau fertilitatea. Ei conduc, de asemenea, lupta pentru reducerea mortalităţii la naştere, care continuă să ia peste jumătate de milion de vieţi pe an. E, cu siguranţă, corect din partea lui Connelly să scoată la iveală problema sterilizărilor silite, neglijenţa delăsătoare faţă de leziunile provocate de dispozitivele intrauterine, rasismul, sexismul şi aşa mai departe, însă trebuie să ne amintim, totodată, că toate aceste chestiuni ţin de trecut. Mişcarea de planificare familială s-a redresat, iar astăzi salvează vieţile femeilor din ţările sărace şi are un rol esenţial în eforturile de reducere a sărăciei în toată lumea. Dacă permitem trecutului să mânjească strădaniile actuale ale organizaţiilor de planificare familială, femeile din ţările sărace vor avea de suferit de două ori mai mult. h ILUSTRAŢIE DE PATRICK THOMAS

Profesorul de etică Un absolvent de post-universitară fără perspective este angajat să modeleze de la zero conştiinţa morală a unei tinere femei. DE SIDDHARTHA DEB

Ă facem un experiment mental. Să ne imaginăm un absolvent de studii post-universitare, sărac, cu doar câteva clipe înainte de a i se înmâna diploma de doctorat şi care renunţă la ea din cauză că ar trebui să facă unele compromisuri. Să ne imaginăm apoi că acestui bărbat, lipsit de perspectiva unei cariere academice, i se oferă o slujbă lucrativă care constă în a preda lecţii de etică unei tinere femei pe o insulă tropicală. Ar trebui să accepte oferta? Aceasta nu este o întrebare filosofică încurcată, nici o situaţie deosebit de convingătoare, dar e premisa de la care porneşte al zecelea roman al lui James Morrow, The Philosopher’s Apprentice (Ucenica filosofului), un roman inventiv şi antrenant, dar surpinzător de superficial. Mason Ambrose este autorul unei dizertaţii darwiniste idiosincrasice intitulată Ethics From the Earth; eleva lui, Londa, e o adolescentă a cărei mamă este un specialist strălucit în genetică moleculară, incredibil de bogată. Londa îşi aşteaptă noul profesor pe Isla de Sangre, în colţul cel mai îndepărtat al recifului Florida Keys. Pe această versiune modernizată a insulei doctorului Moreau, pe care un copac

Siddhartha Deb este autorul romanelor „The Point of Return“ şi „An Outline of the Republic“.

gigantic produce fructe toxice şi un laborator este înţesat de maşinării ciudate, Mason începe procesul de implantare a unui „centru moral“ în conştiinţa Londei prin experimente mentale, menite s-o îmblânzească. Ar trebui oare cineva să înapoieze un topor împrumutat atunci când proprietarul este evident foarte nervos şi în postura de a produce răni groaznice unei persoane? Ar trebui oare un poliţist să aresteze o femeie care

THE PHILOSOPHER’S APPRENTICE

de James Morrow. 411 pag. William Morrow/ HarperCollins Publishers, 25,95 $.

a furat un medicament scump pentru a-i salva viaţa soţului său? Pornind de la aceste dileme, e doar o chestiune de timp până când Londa întâlneşte ceea ce Morrow consideră experimentul mental cel mai ofensator: cum poate cineva vorbi de justiţie în lumea modernă, unde capitalismul generează sărăcie şi devastează mediul şi unde fundamentaliştii se înveşmântează în afirmaţii încărcate de pioşenie creştină, nesocotind în acelaşi timp preceptele etice ale lui Iisus? Aceasta este în mod evident o întrebare cu implicaţii enorme, dar este una pe care mintea fertilă şi moştenirea consistentă a Londei o

transformă într-un proiect concret, chiar dacă idiosincrasic, de justiţie socială. Naraţiunea care urmează ne oferă o sumă de imagini şi idei fantastice: Themisopolis, un oraş strălucitor ridicat pe un deal, clădit de Londa, cu uşile deschise celor abuzaţi, celor abandonaţi şi celor persecutaţi; clone numite imaculoizi, create din fetuşi avortaţi de un grup de extremă dreapta şi trimişi să-şi hăituiască părinţii; un Titanic reconstruit în care noii îmbogăţiţi navighează de-a curmezişul Atlanticului pentru a evidenţia victoria capitalismului asupra naturii. Inventivitatea lui Morrow este deconcertantă, la fel ca atracţia pentru filosofia occidentală şi preocuparea pentru starea deplorabilă a lumii. Dar romanul mai are şi un aspect care aminteşte de benzile desenate, cu succesiunile rapide de momente culminante, referinţele abundente la cultura pop, ponderea majoră a reprezentărilor intens vizuale şi naraţiunea la persoana întâi, care are inflexiuni specifice nu unui absolvent ratat de post-universitară, ci unui detectiv din Los Angeles: „Imediat după micul dejun, în faţa căsuţei cu acoperişul în două ape a lui Charnock a oprit un Jeep condus de un latino-american vulgar, îmbrăcat cu o jachetă de camuflaj, cu o mustaţă neagră pe oală şi pielea măslinie şi cu faţa umbrită de chintesenţa caschetei de aventurier a unui Ramar of the Jungle. S-a prezentat cu

numele de Javier Cotrino, asistentul personal al doamnei doctor Sabacthani, trimis să mă conducă până la reşedinţa ei. În următoarele 20 de minute, Javier şi cu mine ne-am rostogolit şi ne-am hurducat pe un drum nepavat care cobora într-o vale înverzită, plină de hibiscuşi şi bougainvillea, până când am ajuns în sfârşit la un gard înalt din plasă, încununat de spirale de sârmă ghimpată. Maşina a trecut pe sub o barieră ridicată sub un unghi ce amintea erecţia incurabilă a unui satir, apoi a mers mai departe pe lângă tufe de acacia şi pâlcuri de chiparoşi, îndreptându-se spre soarele care răsărea.“ CEST stil pompos evidenţiază cu prisosinţă talentul imaginativ al lui Morrow. Pe de altă parte însă, face ca tot ce se întâmplă în roman să pară o joacă. Chiar şi atunci când Morrow ridică întrebări serioase despre sărăcie, injustiţie, biotehnologie şi schimbări climatice, aceste idei nu capătă o prezenţă concretă, exact la fel cum personajele, cu toată apariţia lor colorată şi plină de vivacitate, nu par niciodată să devină prea profunde. Cititorul ajunge la sfârşitul romanului cu senzaţia că scenele provocatoare şi antrenante nu au fost mai mult decât simple experimente mentale. E ca şi cum filosoful şi ucenica sa se află în continuare în mijlocul lecţiilor, incapabili să se desprindă şi să se h implice în experienţa reală a vieţii.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8)

DIRT ON MY SHIRT de Jeff Foxworthy, ilustrată de Steve Bjorkman (HarperCollins, 16.99 $) Poeziile copilăriei scrise de actorul şi realizatorul TV. (Vârsta: 4 – 7)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

24 martie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Despre cum s-a făcut Greg de ruşine în vacanţă (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); urmarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 47 Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

THE JELLYBEANS AND THE BIG DANCE scrisă 2 de Laura Numeroff şi Nate Evans, ilustrată de Lynn Munsinger (Abrams, 15.95 $) Patru pisicuţe se pregătesc împreună pentru un recital. (Vârsta: 4 – 8)

TWEAK de Nic Sheff (Ginee Seo/Atheneum, 16.99 $) Amintirile unui adolescent despre dependenţa de metamfetamine. (Vârsta: de la 15 ani)

THE BIG FIELD de Mike Lupica (Philomel, 17.99 $) Înaintea campionatului, un candidat hot îl înlocuieşte pe Hutch în echipă. (Vârsta: de la 10 ani)

A KITTEN TALE scrisă şi ilustrată de Eric Rohmann 1 (Knopf, 15.99 $) Patru pisicuţe aşteaptă prima ninsoare – trei supărate şi una bucuroasă. (Vârsta: 4 – 8)

THE NIXIE’S SONG de Tony DiTerlizzi şi Holly Black 21 (Simon & Schuster, 10.99 $) Uriaşi care scuipă flăcări fac ravagii în Florida. (Vârsta: 9 – 12)

SMASH! CRASH! de Jon Scieszka, ilustrată de David 9 Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster, 16.99 $) Camionul Jack şi maşina de gunoi Dan adoră să se izbească de lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilus- 49 trată de Brian Selznick (Scholastic, 22.99 $) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth (Scholastic, 8 17.99 $) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

GOOD MASTERS! SWEET LADIES! de Laura Amy Schlitz, ilustrată de Robert Byrd (Candlewick, 19.99 $) Voci dintr-un sat medieval. (Vârsta: de la 12 ani)

PURPLICIOUS de Elizabeth Kann şi Victoria Kann, 10 ilustrată de Victoria Kann (HarperCollins, 16.99 $) O fată îşi apără culoarea favorită în faţa colegelor de clasă, care preferă doar negrul. (Vârsta: 4 – 8)

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME 24 INDIAN de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţie pentru a merge la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

NOT A STICK scrisă şi ilustrată de Antoinette Portis 2 (HarperCollins, 12.99 $) Un porc transformă, cu ajutorul imaginaţiei, un băţ în diverse alte obiecte. (Vârsta: 4 – 8)

GLASS de Ellen Hopkins (McElderry, 16.99 $) O poveste despre dependenţă, spusă în versuri; urmarea la Crank. (Vârsta: de la 12 ani)

STAR WARS POP-UP GUIDE TO THE GALAXY 19 de Matthew Reinhart (Orchard, 32.99 $) Imagini pop-up ale lui Luke, Leia, Lord Vader şi alţii (Vârsta: de la 7 ani)

MOVING DAY de Meg Cabot (Scholastic, 15.99 $) Allie nu este 3 fericită în noua casă a familiei sale, departe de prietenii ei; cartea 1 din seria Allie Finkle’s Rules for Girls. (Vârsta: de la 12 ani)

3 4

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

CĂRŢI BROŞATE

SERII

BRATFEST AT TIFFANY’S de Lisi Harrison (Poppy/ 5 Little, Brown, 9.99 $) Îndrăgosteala sparge gaşca de fete din Pretty Committee; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan Tingley/Little Brown, ed. cartonată şi broşată) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

CHOSEN de P. C. Cast şi Kristin Cast (St. Martin’s, 8.95 $) O vampiriţă află care îi sunt prietenii adevăraţi la şcoală. (Vârsta: 9 – 12)

THE SPIDERWICK CHRONICLES de Tony DiTerlizzi 60 şi Holly Black (Simon & Schuster, doar ed. cartonată) Fraţi care descoperă o lume secretă. (Vârsta: 6 – 10)

JUST LISTEN de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fată trece în sfârşit peste incidentul care a separat-o de cea mai bună fostă prietenă. (Vârsta: de la 12 ani)

FANCY NANCY de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins, ed. cartonată şi broşată) Viaţa paradisiacă a unei fete glamour cu un vocabular preţios. (Vârsta: 4 – 8)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 26 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Miramax, ed. cartonată şi broşată) Bătălia contra unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

LEGACY de Kate Brian (Simon Pulse, 9.99 $) Depinde 3 de Reed dacă Easton Academy este invitată la o petrecere exclusivistă; un roman Private. (Vârsta: de la 12 ani)

HARRY POTTER de J.K. Rowling (Arthur A. Levine/ 180 Scholastic, ed. cartonată şi broşată) Un băiat vrăjitor îşi perfecţionează aptitudinile şi luptă contra Răului. (Vârsta: de la 10 ani)

NEVER UNDERESTIMATE YOUR DUMBNESS de Jim Benton (Scholastic, 4.99 $) Mătuşa lui Jamie şi unchiul Angelinei sunt pe cale să se căsătorească; un roman Dear Dumb Diary. (Vârsta: 9 – 12 ani)

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little, Brown, 29 ed. cartonată şi broşată) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

BARACK OBAMA de Roberta Edwards, ilustrată de Ken Call (Grosset & Dunlap, 3.99 $) O biografie a „puştiului slăbănog“ care candidează la preşedinţie. (Vârsta: 7 – 9)

JUNIE B. JONES de Barbara Park, ilustrată de Denise 171 Brunkus (Stepping Stone/Random House, ed. cartonată şi broşată) Farse în clasă. (Vârsta: 4 – 8)

THE VAMPIRE DIARIES: THE FURY AND DARK REUNION de L.J. Smith (HarperTeen, 8.99 $) O fată ezită între doi fraţi vampiri. (Vârsta: de la 12 ani)

THE GEMMA DOYLE TRILOGY de Libba Bray (Delacorte, ed. cartonată şi broşată) O elevă trece din lumea ei într-un tărâm magic. (Vârsta: de la 12 ani)

THE MIRACULOUS JOURNEY OF EDWARD TULANE de Kate DiCamillo, ilustrată de Bagram Ibatoulline (Candlewick, 9.99 $) Un iepure de porţelan învaţă ce înseamnă să pierzi. (Vârsta: 8 – 12)

HIS DARK MATERIALS de Philip Pullman (Knopf/ 15 Yearling, ed. cartonată şi broşată) O fată descoperă o conspiraţie care uneşte lumi diferite. (Vârsta: de la 10 ani)

ELDEST de Christopher Paolini (Knopf, 12.99 $) Eragon în ţara 49 elfilor; cartea 2 din trilogia Inheritance. (Vârsta: de la 12 ani)

THE ALEX RIDER ADVENTURES de Anthony 52 Horowitz (Philomel/Speak, ed. cartonată şi broşată) Un băiat spionează pe urmele tatălui său. (Vârsta: de la 10 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 8 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

Oraşul beţivanilor, Ohio O antologie de povestiri interconectate, concentrate asupra unui oraş de provincie şi a inadaptaţilor depravaţi care locuiesc acolo. DE JONATHAN MILES INGURA demonstraţie de mândrie civică vizibilă în volumul de debut al lui Donald Ray Pollock este un tatuaj albastru – cuvintele „Knockemstiff, Ohio“ – gravate „ca un semn de circulaţie“ pe spatele alb şi osos al unei dependente de cocaină pe nume Sandy. Şi până şi asta e ceva suspect, din moment ce tatuajul pare în mai mică măsură un gest mândru de indicare a oraşului său şi mai degrabă o plăcuţă de identificare agăţată de

KNOCKEMSTIFF

de Donald Ray Pollock. 206 pag. Doubleday. 22.95 $.

zgarda câinelui care-i aminteşte unde trebuie să se întoarcă sau unde să fie trimis. Aflat la vreo 100 de kilometri la sud de Columbus, Knockemstiff, al cărui nume provine de la o încăierare petrecută cu multă vreme în urmă între două femei, e un mănunchi dărăpănat de „case vagon şi rulote brăzdate de rugină“, în care aerul e plin de smog cu miros de ouă stricate, provenit de la fabrica de hârtie din localitate. Pe vremuri exista un magazin care vindea benzină, pastile pentru ficat, ţigări şi ulei pentru fierăstraie cu lanţ. Mai era şi o cârciumă, Hap’s, al cărei barman lua amfetamine pe furiş. Un careu de baseball, construit în anii ’60 de cineva de la divizia Voluntari în Slujba Americii din cadrul Americorps, apoi năpădit rapid de mărăcini, şi, de asemenea, mai exista o biserică – însă şi aceasta „a ajuns să cunoască vremuri grele“, după cum remarcă iubitul lui Sandy. E un locşor meschin, în perspectiva lui Pollock, unde ocupaţiile predominante par să fie delictele mărunte, unde bădăranii care-şi bat nevestele beau whiskey marca Old Grand Dad direct din scrumierele din maşină şi unde adolescenţii nesăbuiţi îşi petrec nopţile de weekend aruncând cu săgeţi de darts în puştanul cel gras şi apoi recompensându-l cu câteva fumuri de cannabis. Acest oraş e totodată personajul principal din antologia de povestiri interconectate a lui Pollock, cam în acelaşi fel în care localitatea învecinată, din nord, Winesburg, a jucat rolul central în celebrul ciclu de povestiri al lui Sherwood Anderson. Pe lângă proximitatea lor geografică şi pe lângă arhitectura formalistă, cele două cărţi mai au ceva în comun: concentrarea asupra singuraticilor, a depravaţilor, a celor neglijaţi – „merele sucite“, în exprimarea lui Anderson, sau, în cea a lui Pollock, ciuperci otrăvitoare „prinse pe un buştean putred“ – care l-a făcut pe Anderson să aleagă un titlu original pentru opera sa, The Book of the Grotesque. Însă, pe câtă vreme Anderson şi-a îndesat grotescul sub vieţile publice cumpătate şi stabile ale personajelor sale (doctori şi alţi profesionişti), personajele

Jonathan Miles scrie rubrica „Shaken and Stirred“ din secţiunea Sunday Styles de la The Times. Romanul său „Dear American Airlines“ va fi publicat în iunie în Statele Unite. FOTO: VICKERS STUDIO

lui Pollock – dependenţi, fugari, locatari ilegali, violatori, agresori aspiranţi, unii dintre ei la un pas de internare într-un azil pentru persoane care au nevoie de îngrijire şi de supraveghere – îşi poartă caracterul grotesc la vedere. În timp ce constructele sociale din Winesburg ţineau sub control, deşi unul vag, lăcomiile de nedescris ale cetăţenilor lor, în Knockemstiff nici nu există asemenea constructe. Roma a căzut şi acum e o încăierare generală ca în Evul Mediu. N-au nimic de făcut decât să tragă pe nas nişte soluţie de benzalconiu cu lidocaină şi să se îndrepte spre Crispie Creme la ora 3 dimineaţa ca să se uite la chelneriţa saşie care moţăie în spatele unei vitrine cu gogoşi rămase din ziua anterioară. Ultima parte formează intriga uneia dintre cele 18 povestiri ale lui Pollock, care variază în timp, diafan, din anii ’60 până în ’90. În alt text, doi băieţi dau foc unui muşuroi de furnici în vreme ce tatăl unuia dintre ei o bate pe nevastă-sa iar celălalt băiat se pregăteşte, la cererea mamei lui, să pretindă că e un criminal în serie şi să se strecoare în patul ei cu un cuţit de bucătărie. În Blessed, un hoţ mărunt şi dependent de un analgezic opioid descoperă că fiul său nu e nici surd, nici mut, aşa cum îl credea – băiatul doar se poartă astfel atunci când tatăl lui se află prin preajmă. În Assailants şi în I Start Over, doi bărbaţi sar în apărarea unor „persoane iubite“ pe care ei înşişi le consideră antipatice – unul dintre ei (în parte) ofticându-se în locul nevestei lui handicapate mental atunci când o vânzătoare tinerică spune despre aceasta că e „cam absolut scârboasă“, iar celălalt, care visează cu ochii deschişi că dă foc propriei case, cu soţia şi fiul lui ameţit de la clenbuterol înăuntru, îi bate măr pe nişte adolescenţi care îşi băteau joc de fiul lui cu privirea sticloasă în zona drive-in de la un restaurant Dairy Queen. În mod vizibil, paternitatea nu e o îndeletnicire de performanţă în Knockemstiff. Doar

În Knockemstiff, femeile singure fac „chestii perverse cu batoanele de ciocolată şi se trezesc cu clătite cu mere în păr“. citind operele complete ale lui Pat Conroy am putea să mai dăm peste atât de mulţi taţi negri la inimă şi duhnind a whiskey care merg cu paşi apăsaţi pe fiecare pagină. „Al meu a părăsit-o pe mama înainte să mă nasc eu“, spune un personaj, „şi mie mi-a fost mereu ruşine cu asta“. „Dar poate“, adaugă el cu înţelepciune, „am avut baftă, la urma urmei“. Pollock nu îndulceşte nici actul care conduce la paternitate. Există o grămadă de sex în Knockemstiff, dar nu prea multă dragoste. E sex cu fete şi femei handicapate mental – „retardate“, în limbajul obişnuit al cărţii – şi schimburi brutale de sexcontra-droguri pe banchetele maşinilor parcate. Coborând şi mai mult, apare sexul între fraţi, sexul cu păpuşile unei surori şi diferite trimiteri la sexul cu un cuib de viespi, cu o şosetă asudată şi cu o halbă de creieri de porc. În Knockemstiff locuieşte „genul de femei care,

din simplă singurătate, ajung să facă chestii perverse cu batoane de ciocolată, trezindu-se cu clătite cu mere în păr“. Nu-i mare mirare, aşadar, că atunci când, într-o povestire, un tânăr începe să cureţe un pui mort, primul impuls al tovarăşului său e să-l întrebe dacă are de gând să facă sex cu puiul. Pollock, care a crescut în adevăratul Knockemstiff, din statul Ohio (care ar putea să semene cu oraşul descris sau nu), şi care a lucrat într-o fabrică de hârtie mai bine de 30 de ani, înainte să se înscrie la programul de Master in Fine Arts de la Universitatea de Stat din Ohio, redă toate acestea într-o proză dură şi zimţată care – împreună cu personajele sale schiloade, desfigurate sau altfel vătămate, precum şi cu scânteile sale de umor – ne trimite cu gândul la Harry Crews. Iată câteva propoziţii de deschidere: „O tot frecam pe lângă Massieville cu unchiul meu schilod pentru că eram lefter şi nedorit oriunde altundeva, şi-mi petreceam cea mai mare parte a zilelor schimbându-i hârdăul de zoaie şi înfigând ţigări proaspete în gaura lui pentru fumat“. Sau: „Stând în chiloţi în faţa duplexului de un roz şters pe care îl închiriau el şi Geraldine, Del îşi reveni din leşin în timp ce se uşura pe iarba moartă de august“. Sau: „Era ora 1 noaptea, într-o duminică ploioasă, iar Sharon stătea la masa din bucătărie, gândindu-se dacă săşi vâre în gură o altă bucată de brânză pasteurizată, când sună mătuşa Joan“. Observaţi totuşi alegerea verbului „a vârî“, în ultima frază: apare o notă ştearsă de

dispreţ aici, pe care Crews, faimos de îngăduitor cu personajele lui, n-ar permite-o în mod normal. Nu, această alegere aduce mai mult a Chuck Palahniuk, a cărui influenţă pare să fi pătruns şi în spiritul acestor povestiri (vezi creierii de porc de mai sus), punând piedici celor mai neînsemnate dintre ele. Şi totuşi, Pollock îşi cunoaşte prea bine terenul – atât la nivel geografic, cât şi uman – pentru a-şi reduce producţiile la mormanele monotone de lichide şi secreţii corporale traficate de Palahniuk. Notele false sunt rare, vocea lui Pollock e proaspătă şi puternică, iar dacă aceste povestiri parcurg distanţe neglijabile, chiar şi de la una la alta, cele mai bune dintre ele lasă în urmă o pată de neşters. „Mi-am dat seama că mă aflam în toiul unuia dintre acele momente ale vieţii când lucrurile măreţe sunt posibile, dacă eşti dispus să faci alegerea corectă“, spune naratorul din Blessed, după ce-şi spionează fiul pe care-l crezuse mut şi-l vede „formând cuvinte, deşi niciodată nu l-am mai auzit pronunţându-le“ şi după ce ascultă, prin uşa rulotei, „vocea lui tulburată şi bâlbâită“. La acest abis se gândea Flannery O’Conner când a scris despre „clipa din orice mare poveste în care se poate simţi prezenţa harului care aşteaptă să fie acceptat sau respins“. Harul nu sclipeşte mai deloc în aceste pagini, dar atunci când e simţit, personajele lui Pollock îl resping aproape fără excepţie, lăsându-se pradă nihilismului şi încercând să uite că au avut o şansă vreodată. Dacă vreţi, puneţi-o pe seama mândriei h civice. Aşa se face în Knockemstiff. 15

Clubul împăratului Acest roman se concentrează pe tinereţea de bordel a unei chinezoaice ajunse pictoriţă în Paris. DE SARAH TOWERS N această epocă a memoriilor şi ficţiunii autobiografice camuflate sub voaluri subţiri, scriitorii care plonjează de la înălţime în adânci ape imaginare au devenit din ce în ce mai rari – şi mai valoroşi. Ce plăcere, aşadar, să descoperi că Jennifer Cody Epstein – al cărei luminos prim roman, The Painter From Shanghai (Pictoriţa din Shanghai) se bazează pe viaţa reală a lui Pan Yuliang, o fostă copilă prostituată devenită pictoriţă celebră – se întâmplă să fie un astfel de scriitor. Nu e rău că viaţa lui Yuliang – lovită de schimbările seismice culturale şi politice din China în timpul primei jumătăţi a secolului XX – este o poveste irezistibilă: născută în 1895 şi rămasă orfană în copilărie, Yuliang a fost vândută ca sclavă sexuală la 14 ani, de către unchiul ei dependent de opiu. După

Sarah Towers predă tehnici de scriere creativă în cadrul Bard Prison Initiative.

şapte ani în bordel, a fost răscumpărată de către Pan Zanhua, un demnitar progresist care a făcut-o concubina sa, apoi ce-a de a doua lui soţie şi a încurajat-o să picteze. Una dintre puţinele femei acceptate în Şcoala de Artă din Shanghai, a reuşit să câştige burse de studiu la Paris şi Roma. După mai mulţi

THE PAINTER FROM SHANGHAI

de Jennifer Cody Epstein. 416 pag. W. W. Norton & Company 24,95 $.

ani în străinătate, s-a întors în China, unde au urmat succesul şi scandalul, graţie autoportretelor nud de influenţă occidentală. În 1937, cu Shanghai şi Nanjing sub asediul însângerat al japonezilor, Yuliang a fugit din China pentru totdeauna, stabilindu-se singură la Paris, unde a murit săracă, în 1977. În The Painter From Shanghai, Epstein se concentrează pe timpul petrecut de Yuliang în bordel – înfiorător botezat Sala Splendorii

Eterne – şi pe primii ei ani împreună cu devotatul Pan Zanhua, când, cum îşi imaginează Epstein, conştiinţa de sine a lui Yuliang ca femeie (relativ) liberă şi ca artistă începe să se ivească. Secţiunile despre bordel sunt sfâşietoare. Epstein, care a făcut evident investigaţii foarte consistente, aduce realist la viaţă degradarea la care sunt supuse aceste tinere femei: parodia de nuntă a noilor „petale“ (sau virgine) cu cei care oferă cel mai mult; dietele forţate cu oţet, pentru a slăbi; „mâinile durdulii, pline de inele“ ale Naşei, care le controlează pe fete de semne de „boli sexuale“. Cel mai intens este portetul făcut de Epstein încântătoarei Jinling, „purtându-şi parfumul ca pe o eşarfă elegantă, un amestec exotic de gardenie şi mosc“. Cea mai bună fată a stabilimentului, ea mănâncă perle mici, zdrobite cu zahăr, pentru a-şi înfrumuseţa tenul. Jinling e cea mai bună prietenă a lui Yuliang şi o protejează, aducând o indiferenţă luminoasă pe holurile întunecoase ale bordelului – până când este ucisă, gâtul fiindu-i tăiat de unul din clienţi. Moartea ei se răsfrânge asu-

pra întregului roman. Într-adevăr, Epstein sugerează că dorinţa lui Yuliang de a-i reda lui Jinling tânărul, frumosul şi palidul ei trup – prin urmare, propriul ei trup – inspiră nudurile care îi vor aduce mai târziu o asemenea notorietate. Într-un motto, Epstein îl citează pe pictorul englez John Sloane, care a scris că „deşi o viaţă nu poate fi făcută din artă, arta face ca viaţa să merite a fi trăită. Face ca moartea prin înfometare să devină viaţă“. În final, este exact ceea ce ilustrează Epstein în caracterizarea emoţionantă a lui Pan Yuliang, care, chiar şi ca tânără abuzată, observă cum „o urmă de palmă străluceşte roşie la început, apoi păleşte încet în roz de piersică“, iar ca adult, sfâşiată între iubirea pentru soţul ei şi dorinţa de a fi neîngrădită ca artist, alege hrana propriei munci: „Îndreaptă capul... şi începe iarăşi. Pictează până ce lumina de afară s-a scurs înapoi în cerul negru; până ce călugării pleacă acasă şi jelitorii pleacă şi tot ce rămâne e doar păh cănitul moale al zarurilor jucătorilor“.

La hotelul New Yorker În acest roman, o cameristă leagă o prietenie cu un oaspete, inventatorul muribund Nikola Tesla. DE LOUISA THOMAS NVENTATORUL Nikola Tesla e visul oricărui romancier istoric. El a fost creierul din spatele curentului alternativ, radioului, comunicaţiilor fără fir şi al telecomenzii. A fost prieten cu Mark Twain şi duşmanul lui Thomas Edison. Ca şi Alfred Nobel, avea orgoliul să creadă că poate inventa o armă care ar putea asigura pacea eternă. A rupt în bucăţi un contract de milioane cu Westinghouse. După ce a

THE INVENTION OF EVERYTHING ELSE

de Samantha Hunt. 257 pag. Houghton Mifflin Company, 24 $.

murit sărac şi uitat, un agent FBI scria că guvernul este „interesat în mod vital“ de hârtiile sale. Tesla credea că obţinuse comunicarea cu Marte. Era foarte ataşat de porumbei. În orice acţiune a sa străluceşte un fel de garanţie: ciudat, dar adevărat. Cel de-al doilea roman al Samanthei Hunt, The Invention Of Everything Else (Inventarea a orice altceva), urmăreşte povestea lui Tesla cu toate implicaţiile. Cartea începe în Manhattan, de revelionul Louisa Thomas a scris pentru Los Angeles Times, New Yorker şi Washington Post. 16

anului 1942, cu Tesla bătrân, falit şi distrus. Mergând în parcul Bryant pentru o întâlnire cu pasărea sa preferată (la care îi place să se gândească precum la „soţia“ lui), este năpădit de gânduri despre Guglielmo Marconi, care a exploatat tehnologiile lui Tesla şi ulterior a câştigat premiul Nobel. „Da, eu am inventat radioul“, îşi spune ursuz Tesla, „dar la ce bun o invenţie care există doar în capul cuiva?“ În cele ce se vor dovedi a fi ultimele sale zile de viaţă, Tesla îşi petrece timpul încercând să se asigure că cea mai spectaculoasă idee a sa – raza morţii – nu va avea aceeaşi soartă. În timp ce se preocupă fără rezultat de maşinăria lui şi se întâlneşte cu porumbeii, îşi aminteşte evenimentele fantasticului său trecut, amintiri care îl poartă din copilăria într-un sătuc croat la ezitanta retragere la hotelul New Yorker. Tesla nu e singurul trăsnit aici. Într-adevăr, povestirea lui Hunt despre New York pare populată exclusiv de excentrici. Perspectiva ei oscilează între Tesla şi o cameristă bizară de la New Yorker, Louisa, care se poartă prietenos cu vârstnicul inventator. Slăbit de inima lui şubredă, are nevoie de un braţ pe care să se sprijine pentru a reuşi să ajungă în parcul Bryant, pentru vizita zilnică făcută porumbeilor. Louisa e fericită să fie îndatoritoare: poveştile lui i se par minunate şi, pe deasupra, e obişnuită cu bărbaţii ciudaţi. Tatăl ei, Walter, un paznic de noapte de la biblioteca publică din New York, prietenos,

dar nenorocos, este obsedat de defuncta sa soţie („Arăţi ca mama ta când stai acolo“, îi spune fiicei sale. Dar ea s-a săturat să arate ca mama ei). Tesla şi Walter sunt amândoi visători. Când cel mai bun prieten al lui Walter, Azor, pretinde că a in-

ventat o maşină a timpului, Walter crede că rugăciunile i-au fost ascultate. Tot ce a vrut vreodată e să se întoarcă în 1918, să-şi revadă soţia. Creaţia lui Azor este stângace dar înşelătoare – o maşină a timpului pentru că „e prea minunat să fie orice altceva. Fabricată din ceea ce pare a fi fier vechi, suprafaţa navei e încropită într-un ciudat model de tablă de şah, pătrăţele de metal de toate mărimile şi nuanţele, unele strălucitoare, altele mate, piese ţinute la un loc cu nituri“. Aceasta ar putea fi dublura descrierii romanului lui Hunt, un amalgam fantastic de intrigi cu îmbinări greoaie şi fragile. Unele, ca de exemplu un ocol narativ despre fratele lui Tesla, nu par să aibă vreun scop. Câteva metafore sună spart („cheia franceză a întrebării nu înseamnă mai mult pentru el ca o enervantă muscă neagră care poate fi alungată cu mâna“), iar „minune“ apare într-o formă sau alta de mult prea multe ori. Dar în acelaşi timp, cartea, ca acea maşină a timpului, „se simte caldă la pipăit“. Pulsează sincer de viaţă. Fără a confunda idiosincrasia cu vitalitatea, Hunt arată cum e să ai o inimă. Walter e ciudat, dar suferinţa lui e reală. Tesla – real sau nu – e absurd, dar e de asemenea amuzant, iar intensitatea ambiţiei sale e palpabilă. Când aceste personaje vorbesc, s-ar putea să nu le dai crezare. h Dar atunci când ele simt, o vei face. FOTOGRAFIE DE NINA SUBIN

Permalink-uri În rolul de curator de bloguri, Sarah Boxer surprinde o clipă suspendată pe Internet.

De la stânga: desenul „Ramayana“ de pe NinaPaley.com; Click Opera, a muzicianului scoţian Momus; blogul anonim El Guapo in D.C. şi blogul The Diary of Samuel Pepys. DE DAVID KAMP ESTE 10 ani, vom fi cu toţii obişnuiţi cu blogurile. O întreagă generaţie va fi crescut fără să cunoască vremurile când nu existau milioane de Barney Blogspots şi Tina TypePads care improvizau la tastaturile lor, iar noi, adulţii momentului, nu ne vom mai bate capul cu cât de zburdalnice, indecente, incendiare, prea confesive sau alarmant de ameninţătoare la adresa paradigmei sunt blogurile astea. Însă acum ne aflăm încă în era „Internetului sălbatic“, după cum îi spune Sarah Boxer în subtitlul noii antologii pe care a editat-o,

ULTIMATE BLOGS

Masterworks From the Wild Web Editat de Sarah Boxer. Ilustrată. 343 pag. Vintage Books. Ediţie broşată, 14.95 $.

Ultimate Blogs (Bloguri desăvârşite). Termenul „blog“ nu datează nici măcar de zece ani, iar forma însăşi e încă ceva cu care mulţi americani (cei mai mulţi, în vârstă de peste 30 de ani) de abia se obişnuiesc, în postura de cititori, autori sau ambele. Ultimate Blogs e o colecţie reprezentativă, bine examinată şi analizată, a ceea ce se află în blogosfera neîmblânzită, un fel de abecedar pentru neiniţiaţi. Sau cel puţin aşa cred eu. Boxer nu explică niciodată prea clar de ce s-a străduit să-şi asume acest proiect, iar într-un eseu publicat luna trecută în The New York Review of Books, ea arată că a fost îndemnată de un editor. „Acum doi ani“, scrie ea în acel articol, „mi s-a dat o idee groaznică pentru o carte: să creez o antologie de bloguri“ – precauţia ei izvorând dintr-o intuiţie că cele două medii, cărţile şi blogurile, erau absolut incompatibile. M-aş hazarda să ghicesc că ceea ce a făcut-o pe Boxer să-şi depăşească îndoielile iniţiale a fost şansa de a juca rolul de curator – de a arăta, aşa cum se exprimă ea în prefaţa de la Ultimate Blogs, că „anumiţi bloggeri chiar scriu proză bună, pe care o pot consuma cititorii din afara sferei blogurilor“. Acestea fiind spuse, montarea unei antologii tipărite de „proză de blog bună“ a făcut-o pe Boxer să se confrunte cu anumite probleme.

David Kamp, editor colaborator la Vanity Fair, a scris „The United States of Arugula“.

Selecţiile ei nu puteau fi exagerat de „pline de link-uri“, spune ea, pentru că „nu poţi face click pe un link într-o carte tipărită“. Aşa cum nu puteau să fie nici strict condiţionate temporal, căci majoritatea textelor postate pe bloguri sunt legate de întâmplările de peste zi şi, prin urmare, îşi pierd actualitatea foarte repede. Aşa încât Boxer a ales 27 de bloguri ale căror texte sunt (relativ) perene şi fără linkuri, dar care totuşi îşi păstrează cumva „calitatea de a fi bloguri până în străfunduri“: „vorbăreţe şi nechibzuite, compuse din zbor, pentru confidenţi anonimi... publice şi private, măreţe şi mărunte“. Este o antologie potrivit de eclectică. Avem parte şi de bloguri neînsemnate, precum cel zaharisit de drăgălaş al singaporezei de 19 ani care şi-l intitulează It’s Raining Noodles şi cel al guatemalezului-american de o delicateţe prefăcută care scrie din capitala noastră sub numele de El Guapo in D.C.; apoi câţiva tipi din zona mediatică mainstream, care şi-au descoperit nişte cariere secundare edificatoare ca bloggeri, precum Matthew Yglesias, editor la The Atlantic, şi Alex Ross, criticul de muzică clasică de la New Yorker; nişte persoane care admonestează, calculat de histrionice, precum londoneza care-şi numeşte blogul Eurotrash şi texana care şi-l botează pe al ei I Blame the Patriarchy; apoi câţiva amatori, precum laureatul Nobel pentru economie Gary S. Becker şi judecătorul federal Richard Posner, care menţin împreună un blog în care dezbat pe toate părţile chestiuni serioase; nişte bloguri de tip comics ale căror post-uri sunt dispuse ca un forum de discuţii; şi cel puţin un website cu mult trafic, Smoking Gun, care s-a făcut cunoscut cel mai mult pentru documentele pe care le scoate la iveală prin Legea Accesului Liber la Informaţie şi care, din câte mi se pare mie, nu poate fi considerat un blog. Unele dintre lucrurile adunate în Ultimate Blogs fac tocmai ceea ce se presupune că ar trebui să facă: atrag atenţia cititorilor asupra unor voci captivante pe care altminteri nu le-ar cunoaşte. Mi-a făcut plăcere s-o descopăr pe AngryBlackBitch, care nu e într-atât furioasă pe cât e de comic (chiar dacă sincer) de neliniştită în privinţa problemelor legate de rasă şi care se abţine pe cât posibil să folosească pronumele personal la persoana I singular („eu“), preferând în schimb să se refere la sine ca la „o scorpie“ – de exemplu: „O scorpie a trecut prin toată gama de emoţii faţă de noua şcoală a lui Oprah“. Bloggeriţa din spatele site-ului este, de fapt, o femeie de 34 de ani pe nume Pamela Merritt, care lucrează în vânzări şi marketing, la un ziar din St. Louis.

(După fiecare fragment din Ultimate Blogs, urmează o pagină în care Boxer îi invită pe autori să-şi dezvăluie identitatea şi să stea puţin de vorbă – ca atunci când Johnny Carson îi chema pe comedienii de stand-up pe canapeaua lui, după ce-şi încheiau numerele). Mi-a mai plăcut şi să fiu scos de pe cărările bătătorite şi purtat în zona de interes obsesiv şi ezoteric a unui blogger. În cazul bloggeriţeidesenatoare Nina Paley, e vorba de poemul epic sanscrit Ramayana, care a vrăjit-o pe când căsnicia ei s-a destrămat în Trivandrum, India, unde se mutase, în primul rând, pentru că soţul ei acceptase o slujbă acolo. (Mesajele şi desenele de pe blogul ei îi documentează încercarea de a crea un film de animaţie bazat pe Ramayana, dar spus din perspectiva Sitei, soţia subjugată a protagonistului poemului, Rama). În cazul bloggerului Benjamin

„Anumiţi bloggeri“, spune Boxer, „chiar scriu proză bună, pe care o pot consuma cititorii din afara sferei blogurilor“. Zimmer, specialist în antropologie lingvistică, limbajul e cel care-l atrage. Ştirile despre astronauta de la NASA Lisa Nowak, părăsită de iubit în mod scandalos, l-au inspirat pe Zimmer să scrie o exegeză lungă, în mai multe mesaje, a abordării de tip singular vs. plural a cuvântului „scutec“, precum: „purtând scutec“ vs. „purtând scutece“. Însă foarte multe lucruri din această carte sunt, ei bine, plicticoase. Mi s-a părut o corvoadă să străbat pasajele din Click Opera, plictisitorul blog al muzicianului emblematic Momus (pe numele lui adevărat Nick Currie). Ceea ce face el – peisajul politicocultural văzut prin ochii unui pretins artist, obtuz şi născut în Scoţia – e făcut de o mie de ori mai bine de David Byrne, fostul membru al trupei Talking Head, pe blogul său. Iar în ceea ce priveşte parteneriatul de blog Becker-Posner, mostra oferită în Ultimate Blogs reuşeşte să abordeze un subiect controversat (relativa valoare a alegerii sexului, prin care părinţii aleg să avorteze un fetus dacă nu are sexul dorit de ei) şi să-şi prindă urechile într-o poliloghie soporifică. Frunzărind o bună parte din materialul din această carte, atât de diferit şi adunat cu migală – versuri uşurele, eseuri serioase, gânduri cotidiene, relatări ale unor trude personale, din

când în când cu desene şi fotografii, mi-am dat seama că-mi amintesc mai degrabă de o revistă literară de liceu, plictisitoare la culme, decât de blogosferă. Volumul Ultimate Blogs se chinuie din greu să includă nenumărate voci, dar nu stârneşte. Aş îndrăzni să spun că e prea absorbit să fie respectabil de livresc şi nu dezlănţuit de specific blogurilor. Iar asta nu e bine: o carte care promite Masterworks From the Wild Web (Capodopere de pe Internetul sălbatic) trebuie să se ridice la nivelul acestei promisiuni. Bănuiesc că ambivalenţa iniţială a lui Boxer în privinţa realizării acestei antologii n-a dispărut cu totul în nici un moment. Deşi autoarea declară, despre produsul final – „Ador tot ce cuprinde“ – şi deşi a scris enorm despre bloguri (a fost primul critic de conţinuturi web al acestui ziar), prefaţa ei tot mai are o anumită tendinţă de a se ţine deoparte. „N-am pic de spirit de blogging în mine“, scrie ea. „Nu sunt o exhibiţionistă. Nu tânjesc după prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată. Detest bârfa.... Chat-ul mă face să mă simt ca şi cum aş fi încolţită la o petrecere fără băutură. Şi totuşi, iată-mă aici“. N-ar trebui oare ca o persoană care editează o antologie despre bloguri să fie mai heirupistă de la bun început? N-ar trebui oare ca această persoană să fie de-a dreptul intoxicată cu bloguri şi bloggeri, gata să se arunce cu capul înainte, să se murdărească şi să jubileze din mijlocul întregii dezordini şi vremelnicii a blogosferei, fără să-i pese deloc de linkuri şi de perenitate? NCĂ o obiecţie: aproape toate mesajele de pe bloguri care apar în Ultimate Blogs au fost postate, iniţial, în perioada 2005-2007, când Boxer îşi făcea documentarea pentru carte. Deşi această limitare a timpului e utilă pentru că oferă o imagine a blogosferei la un anumit moment din evoluţia sa, Ultimate Blogs ar fi fost mai distractiv dacă ar fi cuprins mai mult, dacă s-ar fi întins până acolo când a demarat scrisul pe bloguri, la intrarea în secolul XXI. Există un program uimitor, în cadrul proiectului Internet Archive, numit Wayback Machine (www.archive.org/web/ web.php) care-ţi permite să călătoreşti în trecut şi să vezi anumite site-uri şi bloguri, până şi unele deja dispărute, exact aşa cum arătau înainte. Un asemenea demers ar fi servit de minune scopurilor lui Boxer. O antologie de texte de pe bloguri nu e, în nici un caz, o idee groaznică pentru o carte. Dar această carte, în particular, reprezintă h o şansă ratată.

Cronica de ficţiune

Alison McCulloch

dată, în toate privinţele, dezrădăcinate, slab echipate, complet dezgolite“.

THE LABRADOR PACT

de Matt Haig. (Viking, 23,95 $)

THE SHADOW YEAR

În Henric al IV-lea, Actul 1, Falstaff preferă în mod clar supravieţuirea (şi un mic dejun copios) onoarei şi datoriei: „Ce cuvânt e acesta, onoare?...Şi cui i se conferă? Celui care a murit miercurea trecută. O simte el oare? Nu.“ Cerinţele virtuţii sunt de asemenea o problemă pentru Prince, naratorul canin al ciudatului şi impresionantului Henric în versiunea personală a lui Haig, care spune povestea eforturilor unui labrador loial de a menţine unită familia umană din care face parte. Nu trebuie decât să respecte datoria speciei sale, îşi spune Prince, pentru a-i proteja pe aceşti oameni de ei înşişi, de „toate minciunile şi tensiunile şi trădările şi injustiţiile lor“. Prietenul său, Falstaff, o corcitură rotofeie pe care a întâlnit-o în parc, îşi permite să nu fie de acord. Pus în faţa insistenţei cu care Prince proclamă „datoria mai presus de toate“, el latră (sau care o fi modul în care câinii fictivi îşi enunţă liniile de dialog), „datoria-i o prostie“. Sumbre, comice şi chiar strălucitor de mature, animalele cugetătoare ale lui Haig nu deviază niciodată în zona dulcegăriilor exagerate. În timp ce duplicităţile se înmulţesc (în rândul ambelor specii), dogma labradorului Prince se dovedeşte inadecvată pentru sarcina pe care şi-a propus-o: „În timp ce câinii pot învăţa să-şi reprime instinctele“, realizează el, „pentru oameni nu e nici o şansă“.

de Jeffrey Ford. (Morrow/HarperCollins, 25,95 $) Ford călătoreşte până în adâncurile ţinutului sălbatic care este copilăria în acest roman – parte poliţist, parte fantasy – despre o familie care se străduie să se descurce în Long Islandul anilor ’60. „Ciudatul an al substituirilor“ din roman începe în ultimele zile ale lunii august, când un individ este văzut furişându-se sub fereastra unui vecin. Naratorul, căruia nu i se spune numele, un băiat de clasa a şasea, împreună cu fratele lui, Jim, decid să investigheze incidentul, apelând şi la puterile misterioase ale surorii lor ciudate, Mary, care prezice fapte viitoare mişcând piesele unei machete a cartierului, pe care o ţin în pivniţă. Jim a construit această lume miniaturală, Botch Town, din „nasturi, pahare de hârtie, beţe de la îngheţată, sticle şi alte obiecte aruncate“ pe o masă pe care tatăl lor o amenajase pentru trenuleţul electric – un proiect zădărnicit de „probleme băneşti“. Atenţia lui Ford este mereu concentrată asupra copiilor, păstrând o distanţă considerabilă faţă de mama lor alcoolică şi tatăl lor obsedat de muncă. Dar observaţiile şi aventurile acestor copii inteligenţi şi neascultători sunt mai mult decât satisfăcătoare prin profunzimea lor. Şi, bineînţeles, există şi trama poliţistă: ce s-a întâmplat cu tânărul Charlie Edison? Cine e cel care se furişa? Răspunsurile la aceste întrebări îl implică oare pe omul care străbate alene străzile la volanul unei maşini albe?

THE DIVING POOL

Three Novellas de Yoko Ogawa. (Picador, broşată, 13 $) Apele liniştite sunt adânci în aceste nuvele luminoase şi totuşi bizare, a căror proză revigorantă şi aproape lipsită de subtilităţi ascunde ameninţări neaşteptate. În nuvela care dă titlul volumului, Aya, un elev de liceu, este obsedat de corpul graţios al unei pasionate de scufundări şi de suferinţa unui copil asupra căruia ea dezlănţuie o cruzime de un calm straniu: „Voiam să savurez fiecare din lacrimile lui Rie, să-mi trec limba peste locurile umede, supurante, vulnerabile ale inimii sale şi să lărgesc şi mai mult rănile“. O altă nuvelă este năucitoarea povestire a două surori dintre care una ţine în aparenţă un jurnal al sarcinii celeilalte. La început, viitoarea mamă pare a fi cea mai tulburată, cu poftele ei bizare şi vizitele la psihiatru. Dar, de fapt, s-ar putea ca cea care ţine jurnalul să ne solicite un plus de atenţie. În ultima nuvelă, o femeie singură îşi ajută tânăra verişoară să se instaleze în fostul ei cămin din studenţie, care a căzut în paragină de la dispariţia inexplicabilă a unui student. Naratoarea, nenumită, nu se poate ţine departe de căminul studenţesc şi de fantomaticul lui administrator, care are un picior şi ambele mâini lipsă şi susţine că e pe moarte. Ea începe să vină zilnic în vizită, întrebându-se numai cu mare întârziere de ce verişoara ei nu e de văzut nici-

Alison McCulloch, fost editor la Book Review, locuieşte în Noua Zeelandă. 18

THE EXECUTOR

A Comedy of Letters de Michael Krüger. (Harcourt, 23 $) INTERPRETÂND SCHIMBĂRILE

Milt Hinton’s Life in Stories and Photographs de Milt Hinton, David G. Berger şi Holly Maxson. (Vanderbilt University, 75 $) Basistul Milt Hinton a făcut de asemenea şi fotografii, începând din anii ’20 şi până la moartea sa, survenită la 90 de ani, în anul 2000. Printre subiectele sale celebre: Billie Holiday, sus, în timpul ultimei sale sesiuni de înregistrări, la New York, în 1959.

odată. Traducerile elegante din japoneză ale lui Stephen Snyder stimulează apetitul pentru mai multe astfel de lecturi. DERVISHES

de Beth Helms. (Picador, broşată, 14 $) Secrete şi minciuni înconjoară personajele din acest roman de debut la fel ca şi căldura şi praful din Ankara anilor ’70, pe care Helms o evocă atât de bine. Grace şi fiica ei de 12 ani, Canada, fac parte din personalul ambasadei, eşuate într-o ţară cu care nu comunică de fapt niciodată. Acest sentiment al dislocării pare a se înrădăcina în slujba misterioasă a soţului lui Grace, care e chemat frecvent în misiuni clan-

destine cu destinaţii necunoscute. Romanul debutează exact cu o astfel de convocare, dar aceasta este cea din care tatăl Canadei nu se va mai întoarce. Helms se întoarce apoi în timp pentru a rememora perioada care a condus la acel telefon târziu din noapte. Pentru mamă şi fiică, este o perioadă de destrămări: Grace ia decizii greşite şi are o aventură cu antrenorul de călărie al Canadei, în timp ce fiica ei, care este totodată un copil corupător şi unul coruptibil, încearcă să-şi poarte singură grijă. În timp ce Helms creionează cu măiestrie pagubele pe care cele două şi le-au produs lor însele şi celor din jur, Canada se întreabă cum se vor descurca: „Cum am putea trăi în afara lumii închise şi adăpostite căreia ne-am opus tot timpul, dar care ne-a fost mereu familiară? Am fi dintr-o

Rudolf, un faimos şi temperamental scriitor german care trăia în Italia, s-a sinucis, lăsându-l pe prietenul său vechi, naratorul acestui tensionat mic roman, să-i pună în ordine moştenirea literară şi să dezlege secretele ultimei sale măreţe capodopere, un roman „care este menit să revoluţioneze însuşi genul literar al romanului“. Iată un pretext perfect pentru ca un autor cu autoritatea lui Michael Krüger (poet, romancier, editor şi de multă vreme director al unei mari edituri din Germania) să examineze scriitorii şi scrisul. El o face prin intermediul celui decedat, care, aşa cum îşi aminteşte naratorul, nu avea aproape nimic bun de zis despre arta lui sau despre practicanţii ei: „În privinţa literaturii contemporane era dispreţuitor, calificând-o ca «proză a clasei de mijloc»“; „pentru el, imaginaţia era un capriciu mic-burghez“; „nimic nu-i repugna mai mult decât o adunare de scriitori“. De-a lungul povestirii, Krüger împrăştie nume ca pe firimituri de pâine – Pavese, Valéry, Lucentini, Proust, Kierkegaard, Levi şi mulţi alţii – sporind tonul destul de bombastic al cărţii, tradusă de John Hargraves. Misterul capodoperei este provocator, dar Rudolf nu e Céline – nu are destul geniu pentru ca mizantropia sa (şi misoginismul, dacă tot veni vorba) h să merite interesul.

FOTOGRAFIE DE MILT HILTON/COLECŢIA FOTOGRAFICĂ MILTON J. HINTON

TBR: Din culise OY VOX: Nicholson Baker are numai o carte

pe lista de bestselleruri a Times. Vox, romanul său despre sexul prin telefon, a figurat la această rubrică în 1992 timp de 12 săptămâni, în anul în care Bill Clinton a fost ales preşedinte. Vox a ajuns până pe locul 3 pe lista romanelor de ficţiune cartonate. (În recenzia din această rubrică, Randall Short scria că „chiar şi cei care nu cumpără Playboy pentru articolele bine scrise despre maşinile sport vor considera probabil că au dat banii cu folos, întrucât Vox poate fi cu siguranţă citit – superficial – şi drept catalog al tendinţelor îndrăzneţe din pornografia modernă“.) Vox avea să-şi găsească o faimă de cu totul altă natură câţiva ani mai târziu, când avea să figureze, surprinzător, în Raportul Starr. În acel document, Monica Lewinsky este descrisă furişându-se în cabinetul de lângă Biroul Oval cu ajutorul lui Betty Currie, secretara lui Clinton. Raportul Starr continuă: „În cabinet, domnişoara Lewinsky a observat mai multe cadouri pe care i le oferise preşedintelui, inclusiv Oy Vey! The Things They Say: A Guide to Jewish Wit, romanul lui Nicholson Baker, Vox, şi un deschizător de scrisori decorat cu o broască“. Noua carte a lui Baker, Human Smoke: The Beginnings of World War II, the End of Civilization, este recenzată în ediţia din această săptămână de către Colm Toibin. NOTE: Romanul lui Jodi Picoult, Change of

Heart, este noul nr. 1 pe lista de ficţiune, detronând The Appeal, cea mai recentă carte a lui John Grisham. … Excelent primitul Lush Life al lui Richard Price îşi face prima apariţie pe aceeaşi listă, ca nr. 6, împreună cu Christ the Lord al lui Anne Rice, de pe locul 9. … La secţiunea de nonficţiune, nr. 1 este, pentru a doua săptămână, Losing It de Valerie Bertinelli, iar The Bush Tragedy de Jacob Weisberg intră pe lista tipărită pentru prima dată, la nr. 13. … Ficţiunea istorică The Perfect Wife a Victoriei Alexander este în fruntea listei de ficţiune mass market. … Romanul lui Philippa Gregory, The Other Boleyn Girl, acum şi pe ecrane, figurează în ambele liste de ficţiune – nr. 1 în topul de ficţiune format clasic şi nr. 10 la ficţiune format de buzunar. CARTE ŞI BLOG: Mai există scriitori care nu

îşi alimentează blogurile? Câţiva cu siguranţă. Însă mulţi dintre scriitorii din listele Times au un blog, dedicat cel mai adesea activităţii mărunte de vânzare a produselor lor. Să-l luăm, de exemplu, pe romancierul britanic Jeffrey Archer, a cărui A Prisoner of Birth este nr. 7 pe lista de ficţiune. Pe blogul său, Archer oferă o perspectivă care dovedeşte o bună cunoaştere a modului în care poţi vinde o carte în America fără să pleci din ţara ta. („Marţi: American Publication Day. În cazul în care vă gândiţi că a publica o carte nouă înseamnă mai ales distracţie, m-am dus în dimineaţa asta la Broadcasting House, sediul BBC, am intrat într-o cămăruţă mică unde nu era decât un microfon şi am făcut 18 emisii regionale de câte 10 minute, una după alta. Trebuie să încerci să fii în cea mai bună formă pentru fiecare din ele, ceea ce înseamnă că, atunci când s-a făcut ora 1, eram deja epuizat“.) Şi mai e Mary Kay Andrews, a cărei carte cu mistere, Deep Dish, ajunge săptămâna aceasta pe locul 18 al listei extinse. Revizuirea propriei publicităţi uneori o sperie. („Priviţi-mă în spotul de pe CNN de săptămâna trecută. Câh! Amintiţi-mi să nu mă mai privesc la televizor. Niciodată. Arăt cât un autobuz de şcoală enorm în jacheta mea galbenă, despre care credeam că e atât de frumoasă şi primăvăratică“.) Bine aţi venit în mijlocul pericolelor lumii online. DWIGHT GARNER

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

CHANGE OF HEART de Jodi Picoult (Atria, 26.95 $) Întrebări despre iertare şi credinţă apar când un condamnat la moarte începe să facă miracole.

THE APPEAL de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Intrigi politice şi juridice generate de decizia unei instanţe din Mississippi contra unei firme de chimicale care elibera deşeuri toxice.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

24 martie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

LOSING IT de Valerie Bertinelli (Free Press, 26 $) Memoriile actriţei şi fostei neveste a lui Eddie Van Halen despre depresie şi eforturile de a slăbi.

BEAUTIFUL BOY de David Sheff (Houghton Mifflin, 24 $) Un tată se luptă cu dependenţa fiului său de metamfetamine.

LIBERAL FASCISM de Jonah Goldberg (Doubleday, 27.95 $) Această „istorie alternativă a liberalismului american... dezvăluie rădăcinile acestuia şi asemănările cu fascismul clasic“.

REMEMBER ME? de Sophie Kinsella (Dial, 25 $) O femeie se trezeşte într-un spital londonez după un accident şi nu-şi mai aminteşte de schimbările din ultimii trei ani din viaţa ei.

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin Press, 21.95 $) O carte-manifest care ne îndeamnă „Mâncaţi. Nu prea mult. Mai ales vegetale“.

7TH HEAVEN de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) În San Francisco, detectivul Lindsay Boxer şi Women’s Murder Club caută un piroman şi o adolescentă dispărută.

PREDICTABLY IRRATIONAL de Dan Ariely (Harper, 25.95 $) Un economist comportamental de la M.I.T. arată cum normele emoţionale şi sociale ne formează sistematic comportamentul.

HONOR THYSELF de Danielle Steel (Delacorte, 27 $) O actriţă de 50 de ani, rănită într-un atac terorist la Paris, trebuie să îşi reclădească viaţa.

5 6*

LUSH LIFE de Richard Price (Farrar, Straus & Giroux, 26 $) Un scriitor aspirant devine suspect în asasinarea prietenului său din Lower East Side.

I AM AMERICA (AND SO CAN YOU!) de Stephen Colbert, Richard Dahm, Paul Dinello, Allison Silverman şi alţii (Grand Central, 26.99 $) Despre spiritul şi înţelepciunea unui fals învăţat din serialul Colbert Report al postului TV Comedy Central.

A PRISONER OF BIRTH de Jeffrey Archer (St. Martin’s, 27.95 $) Un londonez sărac, învinuit de crimă de 4 prieteni de la Cambridge, scapă din închisoare şi pregăteşte răzbunarea.

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Dutton, 24.95 $) Un preot vorbeşte despre îndoielile comune şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

STRANGERS IN DEATH de J. D. Robb (Putnam, 25.95 $) Lt. Eve Dallas investighează moartea scandaloasă a unui afacerist; de Nora Roberts, scris sub pseudonim.

REAL CHANGE de Newt Gingrich cu Vince Haley şi Rick Tyler (Regnery, 27.95 $) Cum să construim o Americă mai bună, în viziunea fostului purtător de cuvânt al Casei Albe.

CHRIST THE LORD: THE ROAD TO CANA de Anne Rice (Knopf, 25.95 $) În a doua carte a lui Rice despre viaţa lui Hristos, Iisus îşi află destinul profetic.

THE AGE OF AMERICAN UNREASON de Susan Jacoby (Pantheon, 26 $) Ultimii 20 de ani au însemnat reînvierea antiintelectualismului american.

THE OUTLAW DEMON WAILS de Kim Harrison (Eos, 24.95 $) O vrăjitoare care e şi vânătoare de recompense trebuie să intre pe tărâmul demonilor; a şasea carte din seria Hollows.

10*

AN INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck şi Kevin Balfe (Threshold Editions, 26 $) Beck oferă soluţii pentru probleme ca încălzirea globală şi corectitudinea politică.

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini (Riverhead, 25.95 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul celor 30 de ani de război.

LADY KILLER de Lisa Scottoline (Harper, 25.95 $) Când rivala ei din liceu dispare, posibil ca urmare a unui joc murdar, o avocată din Philadelphia trebuie să îşi înfrunte trecutul.

RECONCILIATION de Benazir Bhutto (Harper/ HarperCollins, 27.95 $) O privire postumă a fostului premier pakistanez – şi lider al opoziţiei recent asasinat –, asupra Islamului, a democraţiei şi a Occidentului.

MANIC de Terri Cheney (Morrow, 24.95 $) Amintirile unei vieţi cu tulburare bipolară.

13*

DUMA KEY de Stephen King (Scribner, 28 $) Un freelancer din Minnesota se mută în Florida pentru a se recupera după un accident şi începe să creeze tablouri cu puteri misterioase.

THE BUSH TRAGEDY de Jacob Weisberg (Random House, 26 $) „Cutia neagră a prăbuşirii politice“ a preşedinţiei Bush este „plină cu o serie de relaţii – familiale, personale, religioase“.

BETRAYAL de John Lescroart (Dutton, 26.95 $) Cuplul de detectivi Dismas Hardy şi Abe Glitsky revine şi preia un caz generat de un conflict între un rezervist din Garda Naţională şi un întreprinzător din Irak.

14*

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson (Little, Brown, 24.99 $) Singurul supravieţuitor al unei operaţiuni a Marinei în nordul Afganistanului descrie bătălia, pe camarazii săi şi cum au reuşit să scape de acolo.

WORLD WITHOUT END de Ken Follett (Dutton, 35 $) Dragoste 11 şi intrigă în oraşul medieval englez Kingsbridge şi catedrala sa, aflate în centrul romanului precedent al lui Follett, Pillars of the Earth.

THE HEROIN DIARIES de Nikki Sixx cu Ian Gittins (Pocket, 32.50 $) Basistul de la Mötley Crüe îşi aminteşte anii de dependenţă de droguri.

7 1

2 36

22 15

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 8 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor

Cărţi recente care ne-au stârnit interesul

LUSH LIFE, de Richard Price. (Farrar, Straus & Giroux, 26 $) Chandler – şi Bellow, de asemenea – se iveşte din romanul lui Price, în care un scriitor în devenire şi manager de restaurant, atacat în zona cu pretenţii Lower East Side din Manhattan, devine el însuşi suspect.

PREDICTABLY IRRATIONAL: The Hidden Forces That Shape Our Decisions de Dan Ariely. (Harper/HarperCollins, 25.95 $) Trecând lejer de la propriul laborator la întrebări despre mediul social şi la propria viaţă, un economist de la M.I.T. demontează teoria convenţională a pieţei.

THE MAN WHO MADE LISTS: Love, Death, Madness, and the Creation of Roget’s Thesaurus de Joshua Kendall. (Putnam, 25.95 $) Dorinţele ciudate şi nebunia familială îşi fac loc în viaţa lui Peter Roget.

COMEDY AT THE EDGE: How Stand-Up in the 1970s Changed America de Richard Zoglin. (Bloomsbury, 24.95 $) Profiluri ale lui George Carlin, Richard Pryor, Robin Williams, Andy Kaufman, Steve Martin şi alţii.

ON DEEP HISTORY AND THE BRAIN de Daniel Lord Smail. (University of California, 21.95 $) Un istoric examinează evoluţia omenirii şi cea culturală prin prisma substanţelor psihotrope.

ADAM CANFIELD, WATCH YOUR BACK! de Michael Winerip. (Candlewick, 15.99 $; pentru 8 – 12 ani) Continuarea aventurilor tinerilor jurnalişti de la The Slash; partea a doua a seriei de ficţiune scrise de un reporter al Times.

THE FLOWERS de Dagoberto Gilb. (Grove, 24 $.) În săptămânile dinaintea revoltei din 1992 din Los Angeles, naratorul precoce, Holden Caulfield-esc al lui Gilb, face greşeala de a se crede mai înţelept decât vârsta pe care o are. WHY WE’RE LIBERALS: A Political Handbook for Post-Bush America de Eric Alterman. (Viking, 24.95 $.) Vitamine intelectuale pentru liberalii deznădăjduiţi. THE PRINCE OF BAGRAM PRISON de Alex Carr. (Random House, hârtie, 14 $.) Anchetatorul militar al lui Carr îşi cunoaşte meseria şi ştie ce înseamnă ghinionul. Recenziile complete ale acestor cărţi şi ale altora pot fi citite pe site-ul nytimes.com/books.

Raftul cu ediţii broşate HOW DOCTORS THINK de Jerome Groopman. (Mariner/Houghton Mifflin, 15.95 $.) Eseuri scrise cu eleganţă de către Groopman – profesor de medicină la Harvard şi editor la The New Yorker – care explorează modul de interacţiune dintre medici şi pacienţi, revelând „ce se petrece în mintea unui doctor atunci când tratează un pacient“. Punerea unui diagnostic este în egală măsură o artă şi o ştiinţă, susţine Groopman, mulţi factori putând conduce la o diagnosticare greşită. Episoadele clinice descrise sunt în egală măsură pasionante şi tulburătoare. THE TRANSLATION OF DR APELLES: A Love Story de David Treuer. (Vintage Contemporaries, 14.95 $) Cel de-al treilea roman plină de măiestrie al lui Treuer are în centru un lingvist amerindian care duce o existenţă urbană izolată, iar zilele de vineri şi le petrece traducând o veche pastorală indiană a cărei acţiune se petrece în pădurile din Nord, în secolul XIX. Această povestire senzuală are drept personaje doi copii părăsiţi care cresc împreună şi se îndrăgostesc unul de celălalt; în povestirea – cadru, singuraticul traducător se îndrăgosteşte de o colegă. Treuer, membru al trupei Leech Lake din Ojibwe, presară firul epic cu referinţe clasice. DEEP ECONOMY: The Wealth of Communities and the Durable Future de Bill McKibben. (Holt, 14 $.) Crizele politice şi ecologice ale secolului XXI, susţine McKibben, oferă oportunitatea reconsiderării idealului producţiei economice maxime şi a focalizării asupra reconstruirii economiilor locale. „Cu siguranţă că vor rezulta în mai puţine materiale, însă vor produce relaţii mult mai bogate“, scrie McKibben. „Poate că nu vor evolua la fel de rapid, poate chiar deloc, dar recuperează din punct de vedere al durabilităţii“. READING JUDAS: The Gospel of Judas and the Shaping of Christianity de Elaine Pagels şi Karen L. King. (Penguin, 15 $) Evanghelia lui Iuda, textul din secolul al II-lea declarat eretic în anul 180, răstoarnă versiunea morţii lui Iisus din Noul Testament, înfăţişându-l pe Iuda drept un erou, iar pe ceilalţi discipoli ca ucigaşi şi nesăbuiţi. Acum, Pagels, profesor la Princeton, cunoscută drept autor al The Gnostic Gospels, şi King, profesor la Harvard, creează un eseu asupra temelor principale ale evangheliei, oferă o traducere în engleză şi comentarii extensive. WRITING NEW YORK: A Literary Anthology editată de

Phillip Lopate. (Library of America, 19.95 $) Această antologie extraordinară are la bază premisa că, aşa cum spune Lopate, „New York-ul este prea mare pentru ca un singur scriitor să-i poată spune povestea“. Presupunând că „într-adevăr există ceva ce se poate numi «stil newyorkez»“ şi că „tonul caracteristic“ este „umorul sceptic, vorbele de duh sardonice, realismul dezamăgit“, Lopate adună la un loc poezie, eseuri, ficţiune, memorii, jurnale, scrisori şi mostre de jurnalism într-o ediţie extinsă, la 10 ani după publicarea celei originale. ANGELICA de Arthur Phillips. (Random House, 14 $) În această poveste cu

fantome, în stil victorian, vesela se sparge şi spectre apar în camera unui copil. Cronicarul nostru, Andrew Sean Greer, a numit-o „un roman fermecător în care fantome de modă veche lasă loc în mod inteligent coşmarurilor freudiene“ şi a lăudat „imaginile fascinante pe care le invocă“. IN MY BLOOD: Six Generations of Madness and Desire in an American Family de John Sedgwick. (Harper Perennial, 15.95 $) Sedgwick se trage dintr-o venerabilă familie din Massachusetts care include politicieni (un străbun în Congresul lui George Washington), romancieri (Catharine Maria) şi pe faimoasa Edie, o obişnuită a atelierului lui Warhol, Factory. Prezentându-le istoria, Sedgwick îşi vizualizează propriile probleme în lumina înclinaţiei familiale către depresie maniacală. Avem de-a face cu o lucrare „clară, pătrunzătoare“, aşa cum scrie Janet Maslin în The Times.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

THE PERFECT WIFE de Victoria Alexander (Avon, 7.99 $) Soţia unui conte e mai mult decât s-a aşteptat el în acest roman din 1996, reeditat.

NINETEEN MINUTES de Jodi Picoult (Washington 5 Square, 15 $) Urmările unui atac armat la un liceu dezvăluie lanţul slăbiciunilor dintr-un orăşel din New Hampshire.

I HEARD THAT SONG BEFORE de Mary Higgins Clark (Pocket, 7.99 $) O femeie se mărită cu un amic din copilărie suspectat de mai multe crime.

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

OBSESSION de Jonathan Kellerman (Ballantine, 9.99 $) Psihologul detectiv Alex Delaware cercetează o presupusă mărturisire pe patul morţii despre o crimă.

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett (New American Library, 24.95 $ şi 20 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale.

NAUGHTY NEIGHBOR de Janet Evanovich (Harper/ 2 HarperCollins, 7.99 $) În această reeditare, vecinul o implică pe Louisa Brannigan, secretar de presă zelos, în dispariţia unui porc.

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

THE 5TH HORSEMAN de James Patterson şi Maxine Paetro (Vision, 9.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi Women’s Murder Club investighează morţi inexplicabile la un spital din San Francisco.

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 27 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

REVELATION de Karen Traviss (Del Rey/Ballantine, 7.99 $) În acest roman din seria Star Wars galaxia devine un câmp de luptă când puterile întunecate ale lui Jacen Solo cresc.

ATONEMENT de Ian McEwan (Anchor, 14.95 $) O cro- 17 nică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

NO COUNTRY FOR OLD MEN de Cormac McCarthy 18 (Vintage, 14 $) În acest roman reeditat, necazurile se abat asupra unui bărbat din vestul Texasului, care găseşte 2 milioane de dolari obţinuţi din droguri – şi decide să-i păstreze.

THE ALIBI MAN de Tami Hoag (Bantam, 7.99 $) O fostă poliţistă căzută în dizgraţie cercetează o crimă legată de un grup de bărbaţi bogaţi din Palm Beach.

PREDATORY GAME de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Un GhostWalker şi fost membru al trupelor Seals oferă adăpost unei femei care vrea să scape de trecutul ei.

DEEP STORM de Lincoln Child (Anchor, 7.99 $) Un medic investighează bolile dintr-un centru de cercetare oceanică, posibil descoperitor al ruinelor Atlantidei.

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

KILLER SECRETS de Lora Leigh (St. Martin’s, 6.99 $) 1 Un agent sub acoperire de la Dep. Securităţii Naţionale se încurcă cu un membru al trupelor Seals din marină.

VAMPIRE, INTERRUPTED de Lynsay Sands (Avon, 6.99 $) Un vampir de 700 de ani, instruit să fie detectiv particular, descoperă că aceasta e o slujbă periculoasă.

MYSTERIOUS de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Colecţie de trei romane retipărite: This Magic Moment, Search for Love, The Right Path.

SHIFTER de Alyssa Day, Virginia Kantra, Angela Knight şi Lora Leigh (Berkley, 7.99 $) O antologie de proză romance şi paranormal.

15*

SISTERS de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) După o tragedie în familie, patru surori cu vieţi foarte diferite decid să împartă o reşedinţă în Manhattan.

SACRED STONE de Clive Cussler şi Craig Dirgo (Ber- 8 kley, 9.99 $) În această reeditare a unei cărţi din 2004, Juan Cabrillo învinge teroriştii care vor să controleze un vechi meteorit radioactiv.

THIGH HIGH de Christina Dodd (Signet, 7.99 $) Doi amorezi neobişnuiţi cercetează un şir de jafuri în New Orleans.

LACED de Carol Higgins Clark (Pocket Star, 7.99 $) Poliţista Regan Reilly şi noul ei soţ dau de o poveste cu stafii în timpul lunii de miere din Irlanda.

WHAT THE DEAD KNOW de Laura Lippman (Harper/HarperCollins, 7.99 $) O femeie susţine că este una dintre cele două surori dispărute misterios în urmă cu 30 de ani.

HIGH PROFILE de Robert B. Parker (Berkley, 9.99 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., investighează moartea gazdei unui talk-show controversat şi pe cea a unei tinere.

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim Edwards (Penguin, 14 $) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

THE GATHERING de Anne Enright (Black Cat/Grove, 19 14 $) O femeie de vârstă mijlocie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

11 12*

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

THE 6TH TARGET de James Patterson şi Maxine 9 Paetro (Grand Central, 14.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi clubul Women’s Murder investighează dispariţia câtorva copii în San Francisco.

THEN WE CAME TO THE END de Joshua Ferris (Back Bay, 13.99 $) Anunţuril de concediere abundă într-un birou la începutul dezastrului dot-com.

PEONY IN LOVE de Lisa See (Random House, 14 $) Dragoste, moarte şi fantome în China secolului al XVII-lea.

THE BOLEYN INHERITANCE de Philippa Gregory 14 (Touchstone, 16 $) Politică şi trădare la curtea lui Henric al VIII-lea.

ADAM HABERBERG de Yasmina Reza. Tradus de Geoffrey

Strachan. (Vintage International, 14.95 $) Acest al doilea roman al lui Reza, cunoscută mai ales pentru piesa sa, Art, este un portret amuzant al unui scriitor plin de regrete, la o cină cu o cunoştinţă din liceu.

BODY SURFING de Anita Shreve (Back Bay, 14.99 $) O 8 femeie acceptă un job de educatoare şi ajunge să fie implicată în tensiunile şi rivalităţile dintr-o familie bogată.

LOVE IN THE TIME OF CHOLERA de Gabriel García Márquez (Vintage International, 14.95 $) Dragostea unui poet columbian faţă de o femeie este greu încercată.

19*

SUITE FRANÇAISE de Irène Némirovsky (Vintage, 14.95 $) Două nuvele, care au fost descoperite la peste 50 de ani după moartea autoarei lor la Auschwitz.

BUDDHA de Deepak Chopra (HarperOne/ HarperCollins, 14.95 $) O reimaginare a vieţii liderului spiritual.

PISTOL: The Life of Pete Maravich de Mark Kriegel. (Free

THE UNKNOWN TERRORIST de Richard Flanagan. (Grove, 14 $) După o aven-

tură de o noapte cu un necunoscut pe nume Tariq, o dansatoare la bară australiană se vede descrisă la televizor drept teroristă. În cronica sa din The Times, Michiko Kakutani numeşte romanul „o strălucită meditaţie asupra lumii post-9/11“, în care „frica este un bun de preţ pentru terorişti şi guverne în egală măsură“. RED CAT de Peter Spiegelman (Vintage Crime/Black Lizard, 12.95 $) O

artistă video, care spre îşi înregistra aventurile sexuale, este găsită moartă în această poveste cu mistere, plină de stil, a cărei acţiune are loc în zona NoLIta (n.tr. Nordul cartierului Little Italy) din Manhattan.

Săpt. în top

Press, 15 $) Biografia scrisă de Kriegel a lui „Pistol Pete“, membru în N.B.A. Hall of Fame, al cărui record la baschet este încă în picioare, încearcă amplasarea acestuia în context temporal ca atlet alb care performează într-un sport identificat cu suburbiile.

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

THE ROAD de Cormac McCarthy (Vintage, 14.95 $) Un 27 tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

1789-1989, de Michael Beschloss. (Simon & Schuster, 15.95 $) Pe parcursul a 36 de capitole scurte, Beschloss, istoric prezidenţial, descrie succint nouă episoade care exemplifică un mod de conducere exemplar al unui preşedinte. Unele poveşti, precum cele despre John Adams şi Franklin Roosevelt, sunt mai familiare cititorilor, altele mai puţin.

24 martie 2008

PRESIDENTIAL COURAGE: Brave Leaders and How They Changed America,

Ediţii broşate

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 8 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

24 martie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în top

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) 59 Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi o poartă prin Italia, India şi Indonezia.

JOHN ADAMS de David McCullough (Simon & Schuster, 20 $) O biografie a primului vicepreşedinte şi al doilea preşedinte al Statelor Unite.

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

FAIRTAX: THE TRUTH de Neal Boortz şi John Linder 4 cu Rob Woodall (Harper, 14.95 $) Un realizator radio şi un congresman american apără planul lor din 2005 pentru desfiinţarea taxelor federale pe venit şi a I.R.S.

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 11 Rivers, 14.95 $) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

13*

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 10 15.95 $) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 86 (Three Rivers, 13.95 $) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americane albe.

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 72 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

21: BRINGING DOWN THE HOUSE de Ben Mezrich 56 (Free Press, 15 $; Pocket Star, 7.99 $) Despre cum 6 studenţi la M.I.T. au câştigat peste 3 milioane de dolari în cazinourile din Las Vegas; reeditare a unei cărţi din 2002.

GRACE (EVENTUALLY) de Anne Lamott (Riverhead, 2 14 $) Eseuri despre credinţă şi iertare.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker 23 Max (Citadel, 12.95 $) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

A WHOLE NEW MIND de Daniel H. Pink (Riverhead, 15 $) 11 De ce persoanele cu imaginaţie bogată vor conduce viitorul.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 49 15.99 $) Importanţa instinctului.

THE BRAIN THAT CHANGES ITSELF de Norman Doidge (Penguin, 16 $) Un psihiatru despre abilitatea creierului de a se adapta, chiar şi după traume majore.

THE PORTABLE ATHEIST editată de Christopher Hitchens (Da Capo, 17.50 $) Zeci de lecturi pentru atei, de la autori din trecut şi present.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

INTO THE WILD de Jon Krakauer (Anchor, 12.95 $) 146 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

THE INNOCENT MAN de John Grisham (Delta, 16 $; 16 Dell, 7.99 $) Prima carte de non-ficţiune a lui Grisham are ca personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 113 15 $) Autoarea îşi aminteşte o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei s-au mutat de nenumărate ori.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 186 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 10* THE (Penguin, 16 $) Urmărind hrana de la sursă până în far-

furie, un jurnalist vorbeşte despre apetit şi conştiinţă.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 61 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un 6 maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

THE AGE OF MIRACLES de Marianne Williamson (Hay House, 22.95 $) O reaşezare psihologică şi spirituală a mijlocului vieţii, pentru ca acesta să fie o perioadă de reîntinerire şi nu o criză. (†)

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 21 Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

WOMEN AND MONEY de Suze Orman (Spiegel & 13 Grau, 24.95 $) Sfaturi pentru a evita o relaţie nesănătoasă cu banii, inclusiv un plan pe 5 luni pentru redresare financiară. (†)

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 35 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 352 de Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg şi Sandee Hathaway (Workman, 13.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

YOU CAN HEAL YOUR LIFE de Louise L. Hay (Hay 19 House, 17.95 $ şi 14.95 $) Recomandările unui psiholog pentru recâştigarea încrederii şi a respectului de sine, prin autovindecare minte-trup.

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 37 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

THE THIRD JESUS de Deepak Chopra (Harmony, 3 24 $) Ce ne poate învăţa „Hristos cel cosmic“ în privinţa trecutului religios al cuiva.

YOU: STAYING YOUNG de Michael F. Roizen şi 19 Mehmet C. Oz şi alţii (Free Press, 26 $) Principiile longevităţii şi cum să combaţi efectele îmbătrânirii.

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen (Free Press, 25 $) Şapte secrete pentru a te bucura de viaţă.

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Dutton, 24.95 $) Un 2 maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

GETTING THINGS DONE de David Allen (Penguin, 17 15 $) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă organizându-ţi timpul mai bine.

HOW NOT TO LOOK OLD de Charla Krupp 10 (Springboard, 25.99 $) Sfaturi de la un fost beauty editor.

SKINNY BITCH IN THE KITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin (Running Press, 14.95 $) Reţete vegan de la autorii Skinny Bitch.

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi restructurezi viaţa ca să nu fie totul legat doar de muncă.

MAKING THE CUT de Jillian Michaels (Three Rivers, 4 14.95 $) Fitness şi sfaturi pentru dietă de la un antrenor din „The Biggest Loser“ de pe NBC.

10*

THE DANGEROUS BOOK FOR BOYS de Conn 44 şi Hal Iggulden (Collins / HarperCollins, 24.95 $) Aruncatul pietrelor la suprafaţa apei, legatul profesionist al unui nod şi alte activităţi esenţiale care nu includ jocuri video.

THE SPEED OF TRUST de Stephen M. R. Covey în 4 colaborare cu Rebecca R. Merrill (Free Press, 15 $) Cum să cultivăm încrederea în politică, afaceri şi în relaţiile personale. (†)

B-Boys şi B-Girls O istorie a generaţiei hip-hop. DE BAZ DREISINGER NDE se duc genurile muzicale când îmbătrânesc? În limanul academicului. Şi aşa hip-hop-ul, care împlineşte 30 de ani, stă confortabil alături de jazz şi de rock’n’roll în academie, devenit subiect de cursuri şi de studii. De la început a fost un gen care solicita muşchii stomacului, vorbit şi disecat încă din tinereţile sale din anii ‘80. Însă, recent, pe măsură ce industria istoriei hip-hop a înflorit ca niciodată, cuvintele pretenţioase folosite pentru a descrie cultura au părut la fel de abundente ca şi cantitatea de platină de la încheieturile lui P. Diddy. Poate că acest lucru se întâmplă deoarece a scrie despre hip-hop dă criticilor şi specialiştilor posibilitatea să abordeze un subiect generos; acest gen capitalist cu conştiinţă de sine reprezintă cultura americană în largul ei – ediţia mai insolentă, îndrăzneaţă şi nepoliticoasă a mitului lui Horatio Alger. Perceperea drept parte integrantă a istoriei sociale şi politice americane este o cale de a legitimiza o cultură de mult luată în râs, iar ştacheta acestui tip de analiză a fost stabilită sus de la bun început de către Jeff Chang, cu Can’t Stop Won’t Stop (2005), o istorie exhaustivă a generaţiei hiphop. Puternic pe urmele lui Chang (şi urmând multe din căile deschise de el) vine jurnalistul Marcus Reeves cu o istorie cuprinzătoare, minuţioasă, dar nu neapărat originală, a hip-hop-

SOMEBODY SCREAM!

Rap Music’s Rise to Prominence in the Aftershock of Black Power de Marcus Reeves. 320 pag. Faber & Faber. 25 $.

ului, spusă prin poveştile unei duzini de acte celebrate şi a contextelor lor sociopolitice. Somebody Scream! Rap Music’s Rise to Prominence in the Aftershock of Black Power (Strigaţi cu mine! Ascensiunea muzicii rap în urma mişcării Black Power) se cere citită şi stabileşte jaloane. Selecţia artiştilor este solidă, totuşi previzibilă. (În loc să pună pe listă suspecţii de serviciu precum Tupac Shakur, Notorious B.I.G. şi restul – de ce nu ar examina starurile pentru care s-a vărsat mai puţină cerneală erudită?). Cartea, care se încheie cu Eminem, începe în 1971, când puterea negrilor era în declin în realitate, însă renăştea la televizor. Debutul „Soul Train“, susţine Reeves, „a oferit o scenă de amploare naţională pentru cultura urbană tânără a negrilor“, sădind seminţele culturii hip-hop: „o corabie solidă în care se aflau speranţele, furia, dezamăgirile, atitudinea şi istoria Americii post-Black Power“. Istoriile hip-hop au avut întotdeauna aceeaşi traiectorie: de la sărmani la bogaţi, de la bastardul Americii la, aşa cum spune Reeves, „noul rock’n’roll american“. Această traiecto-

Baz Dreisinger, profesor asistent de engleză la John Jay College of Criminal Justice, este autorul viitoarei lucrări „Near Black: White-to-Black Passing in American Culture“. 22

Zilele boogie: „Soul Train“ în 1976. rie permite scriitorilor să devină nostalgici în legătură cu „vremurile acelea“, când hip-hopul era umil, zâmbind cu mândră afectare la cât de departe a ajuns copilul. Reeves face acest lucru la rândul lui, aşa încât această carte pare uneori o litanie de „premiere“ într-ale hip-hopului mereu în expansiune – primul single comercial (Sugarhill Gang, „Rapper’s Delight“); primul album („Kurtis Blow“); primul dublu album (Tupac, „All Eyez on Me“); primul contract de imagine cu o firmă (Run-D.M.C., cu Adidas); primii câştigători Grammy (D.J. Jazzy Jeff and the Fresh Prince); primul desen animat de sâmbăta dimineaţă (M.C. Hammer, „Hammerman“). Aici sunt de găsit şi premierele mai puţin lăudabile: primul album declarat obscen de către un tribunal federal (Tribunalul Federal Districtual din Fort Lauderdale, sentinţa referitoare la 2 Live Crew, „As Nasty as They Wanna Be“ din 1990); prima controversă, în stilul DJ Imus, asupra versurilor rap (Tipper Gore versus Russell Simmons, la mijlocul anilor ’80) – afirmând că toate dezbaterile curente despre hip-hop şi tineretul american sunt numai reeditări. Lui Reeves îi place să plaseze în context. Istorisirile sale sunt meticuloase şi documentate în cazul începuturilor hip-hop-ului de la mijlocul anilor ’70: sărăcia şi decadenţa urbană în locuri precum Bronxul au produs „un mediu care a devenit comparabil cu cel din Împăratul muştelor, unde copiii părăsiţi pe o insulă fără îndrumarea părinţilor creează o ordine socială nouă, proprie“. Hip-hop-ul a fost, laolaltă, terapia, programul de după ore şi slujba cu jumătate de normă. Modul de a scrie istorie al lui Reeves funcţionează de asemenea şi în cazul gangsta rap, un produs al Americii lui Reagan: reducerea ajutoarelor sociale a dus la creşteri bruşte ale nivelului de sărăcie în rândurile negrilor, fapt care a dus la dezvoltarea economiei subterane – şi a N.W.A., gangsta rapperi

superstaruri ieşiţi direct din Compton. Aşa că cel mai brut hip-hop a devenit cel mai comercial: „Cuvintele şi jargonul străzii, de obicei rezervate trotuarelor, frizeriilor sau barurilor din suburbii – aşezate în spaţii confortabile în cadrul stilului de viaţă al negrilor – aveau o sonoritate pop şi au devenit faimoase“. Însă Reeves îşi poate aminti că o corelare nu înseamnă cauzalitate – şi nici relaţionare. Spre exemplu, Jay-Z: în zilele dinaintea perioadei în care a deţine propria linie de îmbrăcăminte sau casă de înregistrări a devenit de rigueur pentru un rapper, acest M.C. şi antreprenor născut în Brooklyn reprezenta într-adevăr „chipul în schimbare al paradigmei corporaţie/cultură“. Dar el chiar are ceva de-a face cu mişcarea pentru compensarea nedreptăţilor sclaviei? Şi de asemenea, este insultător pentru victimele de la 11 septembrie şi pentru Amadou Diallo să citim despre ei în umbra rapperului DMX. Este single-ul „Party Up“ („Y’all gonna make me lose my mind up in here – up in here!“) chiar „imnul universal pentru tineri sau bătrâni sătui de ignoranţă sau abuz“? Uneori un ritm bun nu e nimic altceva decât un ritm bun. La urma urmei, Reeves merită credit pentru amploare, deşi uneori aceasta este făcută în detrimentul adâncimii. Printre subiectele bogate care scapă explorării este şi cea la care face aluzie în subtitlu, care implică faptul că hip-hop-ul reverberează cu ecourile mişcării pentru drepturile negrilor. Această afirmaţie are un rol polemic. Este hip-hop-ul un deschizător de drumuri pentru drepturile civile sau pentru mişcarea celor de culoare – şi ar trebui să fie? „Dezastrul se va abate pe capul comunităţii care se bazează pe rapperi pentru conducere politică“, a declarat producătorul Bill Stephney într-un forum din 1987 la Howard University. Care este criteriul după care un rapper „s-a ridicat la putere? Poate zbura?“. O h întrebare care merită ea însăşi o carte. FOTOGRAFIE DE LA ARHIVELE MICHAEL OCHS/CORBIS

Sărind de pe o insulă pe alta Acest roman urmăreşte călătoria unei fiice în căutarea părinţilor săi, sărind de pe o insulă pe alta între tată şi mamă, până când, în cele din urmă, acceptă motivul care i-a despărţit pe cei doi.

DE MARIA FLOOK

„M

AMA a dispărut în ceaţă şi nu s-a mai întors“, spune Miranda, naratoarea ferme-

AMONG OTHER THINGS, I’VE TAKEN UP SMOKING

de Aoibheann Shweeney. 257 pag. The Penguin Press. 23.95 $.

cătoare a captivantului roman de debut al lui Aoibheann Sweeney. În poze, mama ei arată de parcă „ar fi intrat să se piardă în ceaţă înainte să se trântească toate obloanele“. Miranda încearcă să descopere detalii despre scurta legătură a părinţilor ei şi să afle de ce mama sa a pornit vâslind, într-o dimineaţă, în „ceaţa din Noua Anglie“. În această poveste tăcută, ceaţa se dispersează foarte greu. Miranda creşte cu tatăl ei solitar, pe o insuliţă îndepărtată din Maine, unde acesta s-a retras ca să se apuce de o nouă traducere a Metamorfozelor lui Ovidiu. După copilăria ei izolată pe Crab Island, fata va călători spre tărâmul îndepărtat al altei insule – Manhattan. Autoarea nu oferă nici o explicaţie directă a dispariţiei mamei. Descrie câteva indicii bătătoare la ochi din fotografiile pe care le cercetează atent Miranda, însă cititorul trebuie să pună cap la cap problema care a condus la comportamentul posac al tatălui ei. De fapt, mama fetei s-a înecat în apa îngheţată. Lăsat să-şi crească singur fiica, Peter Donnal e distant şi tulburat. Profesor de greacă şi latină care poartă pulovere deşirate, îşi şterge „sudoarea de pe ochelari“ şi care ar putea răsturna o barcă cu vâsle datorită „creierului său enorm“, Donnal a fondat, pe vremuri, Institutul de Studii Clasice din New York, împreună cu Arthur Mitchell, care, mai târziu, i-a lăsat prin testament casa de pe Crab Island. Nu aflăm niciodată dacă vreo editură aşteaptă traducerea din Ovidiu sau dacă scrisul e doar o obsesie pentru Peter. Însă, în copilărie, Miranda îşi găseşte sprijinul în dactilografierea revizuirilor zilnice ale tatălui său. Lectura miturilor lui Ovidiu despre forţele „schimbării“ o obligă să-şi cerceteze propriile sentimente. „Scopul meu e să vorbesc despre trupuri preschimbate în alte trupuri“, zice Ovidiu. Miranda îşi spune: „procesul

Cele mai recente cărţi ale Mariei Flook sunt romanul „Lux“ şi „Invisible Eden: A Story of Love and Murder on Cape Cod“.

transformării... a fost uneori o pedeapsă“, însă când îi descrie unei prietene dorinţa lui Faeton de a împrumuta carul de foc al tatălui său, ea justifică asta prin faptul că „băieţilor le place să conducă diverse chestii“. Există momente de un lirism încântător când Sweeney descrie viaţa Mirandei în căminul lipsit de prezenţa mamei. Ea vede „detergentul de vase ca pe silueta unei femei, în spatele perdelelor de la bucătărie“. Simte „fericirea străbătând camera ca o rază de lumină de la far“. Un iaht cu toate pânzele sus, aflat departe, în golf, arată ca „un musafir la cină care e prea împopoţonat şi prea timid ca să ia loc“. În Maine, Miranda îşi trăieşte primul sărut şi îşi pierde virginitatea cu un marinar în tranzit. Când chiuleşte de la testul de admitere la facultate, tatăl său o trimite în Manhattan ca să muncească la îndrăgitul său Institut de Studii Clasice, unde ea trebuie să treacă în calculator învechitul catalog de fişe. Dădacele ei

Miranda creşte cu tatăl ei solitar, pe o insuliţă îndepărtată din Maine, unde acesta s-a retras ca să se apuce de o nouă traducere a Metamorfozelor lui Ovidiu. După copilăria ei izolată pe Crab Island, fata va călători spre tărâmul îndepărtat al altei insule – Manhattan. sunt doi homosexuali rezidenţi, Walter şi Robert. Aici Miranda intră în noua fază a metamorfozei sale, transformându-se din spiriduş în sirenă, însă, la Sweeney, descrierea oraşului e lipsită de spiritul de observaţie pătrunzător care se regăseşte în prezentările vieţii urbane, precum în celebrul eseu al lui Joan Didion despre prima vizită în oraş. Mirandei i se explică, totuşi, cum să mănânce falafel fără să-i picure stropi de grăsime, iar când e copleşită de noile împrejurimi, spune: „aproape că simt cum se intensifică petele de pe fusta mea“. Reacţiile Mirandei faţă de străzile din New York sunt adesea previzibile. E prea impresionată de Chinatown şi se simte stânjenită în muzeele de artă, unde e şocată de tablourile lui Franz Kline. Face ochii mari în faţa artei, e o „inocentă fără speranţă“. Totuşi, după o noapte petrecută cu un iubit, spune că turnurile gemene „sclipeau“ ca „cele două femei în rochii de seară de noaptea trecută“.

Prietenul ei e fiul unor bogătaşi din Connecticut, iar Miranda le face o vizită dezastruoasă părinţilor lui, în vila lor de la ţară, unde observă cum membrilor familiei „le place să se umilească între ei“. În schimb, umblă după Ana, o tânără hispanică ce vinde cafea într-o tonetă ambulantă. Deşi titlul romanului face trimitere la fumat, personajele beau cafea în aproape orice decor şi situaţie: e ca şi cum Sweeney n-ar putea concepe o altă activitate pentru ele. Tatăl Mirandei a dus o viaţă tainică înainte de căsătorie, iar relaţia lui cu un pescar căruia fata îi spune întotdeauna domnul Blackwell e o aluzie prematură la un secret profund, când Miranda îl găseşte pe acesta dormind pe canapea „cu picioarele lui mari, goale“. Însă relaţia tatălui său cu domnul Blackwell nu e dezvăluită în nici un moment. Sweeney ne ţine prinşi în mrejele naivităţii personajului său, însă un mister e evocat mai bine printr-o acumulare de amănunte tulburătoare, decât prin ochii pe jumătate neştiutori ai unui copil. Opoziţia lui Sweeney faţă de analiza explicită a evenimentelor conferă cărţii propria sa ceaţă ocrotitoare şi o face pe Miranda să pară prea mulţumită de sine. În cele din urmă, cei doi homosexuali de la Institut, Robert cel tăios şi Walter cel politicos, dezvăluie aspecte ale relaţiei tatălui ei cu Arthur, care se pare că a murit de SIDA. Walter îi spune: „Arthur s-a îmbolnăvit şi, când a murit, i-a lăsat insula aia tatălui tău“. Miranda începe să priceapă că tatăl ei ar putea fi gay. Înţelege că poate de aceea mama ei „m-a lăsat în urmă“, însă spune: „Învăţasem să conduc prin ceaţă“ şi „oricum, n-am dat niciodată vina pe ea“. (Recenzie din Book Review 29 iulie 2007) h

Eseu

Polly Morrice

Urmaşii lui Salinger n luna martie a anului trecut am citit un articol incisiv în The New Yorker, Playdate, de Kate Walbert, în care două mame îngrijorate din Manhattan se cherchelesc şi încep să toarne secrete în timpul unei întâlniri de joacă a fetiţelor lor. Când una dintre fetiţe îşi dojenea sora imaginară, am simţit o tresărire de déjà vu. Copil singuratic, prieten transparent: imaginea era o replică a altui articol clasic din New Yorker, Uncle Wiggily in Connecticut, de J.D. Salinger, publicat acum 60 de ani, în aceeaşi lună. Deşi Uncle Wiggily şi Playdate abordează amintiri idealizate – ale unui iubit mort, ale unei vremi pierdute când viaţa de familie părea uşoară –, ingredientele fundamentale ale articolelor sunt doi copii care, deşi nu se simt chiar în largul lor în lume, cel puţin pot înfrunta viaţa cu mai mult curaj decât părinţii lor. Pe măsură ce după-amiaza aurie din Uncle Wiggily se întunecă, o mamă refractară încearcă să găsească alinare la o veche pri-

Copiii precoce pe care J. D. Salinger i-a adus în peisajul literar cu 60 de ani în urmă se află încă alături de noi. etenă din facultate, stăruind: „Eram o fată draguţă... nu-i aşa?“. Playdate duce şi mai departe marota nesiguranţei materne, descriind o mămică pilită care se agaţă de „umerii subţiri“ ai fiicei sale de 6 ani ca să-şi găsească reazemul, apoi întreabă: „Dar a fost o zi minunată, scumpo. Nu-i aşa?“. Fetiţele excentrice din Playdate, ale căror mame se împleticesc în menirea lor maternă, nu sunt primele personaje care se simt ca nişte urmaşi culturali ai copiilor lui Salinger, acei mucoşi savanţi, miopi şi inocenţi, care încearcă s-o facă pe beţivii şi care parcă strălucesc pe pagină, subliniind superficialitatea adulţilor. Când Seymour Glass, magicianul blestemat al lui Salinger, afirmă că „un copil e un musafir în casă – trebuie să fie iubit şi respectat, niciodată stăpânit, din moment ce-i aparţine lui Dumnezeu“, e de înţeles dacă cititorii vor vedea în asta crezul autorului în privinţa creşterii copiilor (deşi Margaret, fiica lui Salinger, autoare a unei autobiografii despre viaţa alături de un tată care o respingea, poate că n-ar fi de acord). Într-adevăr, s-ar zice că primii cititori ai lui Salinger i-au luat personal reţeta, creând genul de familii pe care şi le-ar fi dorit copiii lui imaginari. În schimb, odrasla acestor cititori, o generaţie de „tineri sensibili, literari şi sofisticaţi“, după cum s-ar fi exprimat Alfred Kazin, s-au regăsit în imaginea fraţilor precoce ai lui Glass – până când, ca părinţi, vor fi nevoiţi să decidă momentul în care atenţia acordată copiilor lor s-a transformat în presiune, pentru a-i împinge spre reuşită. „Copiii lui Dumnezeu... meniţi să fie adoraţi“, după cum a descris Eudora Welty tineretul lui Salinger într-o încântătoare recenzie din New York Times a volumului Nine Stories (care includea Uncle Wiggily), nu numai că reflectau, dar poate că au şi contribuit la modelarea unui nou loc şi a unei noi puteri a copiilor în America postbelică. Imaginea tulburării suburbane zugrăvite în Uncle Wiggily a fost doar o reuşită într-un întreg an de succese pentru Salinger. În ianuarie 1948, The New Yorker tipărea A Perfect Day for Bananafish, o poveste impecabilă despre un veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial care e într-o stare psihică tulbure şi care se sinucide în luna de miere. Bananafish i-a adus lui Salinger, pe atunci în vârstă de 29 de ani, o izbucnire de atenţie pe scena literară şi a condus la celebra sa asociere cu The New Yorker, care a achiziţionat dreptul de preempţiune asupra întregii lui opere şi care a publicat încă două poves-

Polly Morrice este colaboratoare permanentă la Book Review. 24

tiri de-ale lui, în acel an. În 1951, Little, Brown & Company a publicat De veghe în lanul de secară, care a stat peste şapte luni pe lista de bestselleruri de la New York Times. În 10 ani, s-a vândut în mai bine de zece milioane de exemplare. Deşi acum face deja parte din programa şcolară de liceu, povestirea lui Salinger despre „un puştan din New York în timpul vacanţei de Crăciun“ (după cum s-a exprimat odată autorul) a fost iniţial o carte pentru adulţi, mulţi dintre ei reprezentând genul de părinţi postbelici suburbani care aveau timpul şi banii necesari ca să fie darnici cu odraslele lor aşa cum părinţii lor (ca cei mai mulţi părinţi din istorie) nu putuseră. Asemeni lui Boo Boo Glass, cel mai aranjat dintre fraţii Glass, aceşti părinţi aveau garaje „de două maşini, pline“ şi se numărau printre primii cititori ai ghidului scris de Dr. Spock pentru viitoarele mămici. Copiii lor au reprezentat una dintre primele generaţii care au devenit „adolescenţi“ (cuvântul a intrat în vocabularul comun cândva pe la sfârşitul anilor ’30). La rândul lor, aceşti copii cumpărau volumele subţiri ale lui Salinger despre familia Glass, ridicând Franny and Zooey (1961) şi ediţia compilată Raise High the Roof Beam, Carpenters şi Seymour: An Introduction (1963) pe listele de bestselleruri. Pentru un public format din părinţi implicaţi şi din odrasle adorate, ideea lui Seymour Glass cum că un copil nu merită doar dragoste, ci şi respect, probabil că a părut foarte potrivită. Pe măsură ce cititorii din afara micii sfere a abonaţilor la New Yorker au început să-l citească pe Salinger, pesemne că au savurat vieţile oarecum exotice ale celor şapte fraţi Glass – probabil primii copii înzestraţi şi talentaţi din literatură, care fac cu schimbul în privinţa participării la concursuri radiofonice şi care-l găsesc pe Isus în cel mai puţin simpatic fan al lor – Doamna Grasă. Cu siguranţă că adolescenţii din Midwest – am fost şi eu una dintre ei – au fost şocaţi de îndemânarea lui Holden Caulfield de a bea în cluburi de noapte, interpretându-l în mod greşit (cu ajutorul profesorilor de engleză) drept

un adolescent rebel, când el este, de fapt, un Peter Pan optimist ale cărui amintiri despre excursiile şcolare la Muzeul de Ştiinţele Naturii în copilărie stârnesc o elegie retrospectivă: „Anumite lucruri ar trebui să rămână aşa cum sunt“. Însă nu toată lumea i-a considerat adorabili pe copiii lui Salinger. În anii ’60, criticii le reproşau aceleaşi calităţi care plăcuseră unui popor din ce în ce mai concentrat asupra copiilor: bunătatea lor incoruptibilă, egocentrismul lor (Mary McCarthy a etichetat familia Glass drept „un înspăimântător iaz al lui Narcis“) şi, poate în mod inevitabil, popularitatea lor. Salinger însuşi a fost acuzat că era un părinte literar prea indulgent: într-o recenzie la Franny and Zooey în Book Review în 1961, John Updike observa că „Salinger îi iubeşte pe fraţii Glass mai mult decât îi iubeşte Dumnezeu“. Până şi revista Time, într-o recenzie din 1963 a volumului Raise High the Roof Beam, a oferit o parodie naturală a naratorilor stilizaţi, care povestesc la persoana întâi, ai lui Salinger: „E foarte, foarte, foarte adevărat că un segment important al tineretului american se agaţă de Buddy şi de cei şase fraţi ciudaţi ai lui“. Copiii bizari ai lui Salinger au contribuit, cu siguranţă, la deschiderea drumului pentru alţi tineri creionaţi mai puţin subtil, a căror specialitate era să-i ducă de nas pe adulţi. (Proba A: Hayley Mills, păcălindu-i pe părinţii săi divorţaţi să se împace, în versiunea iniţială din 1961 din The Parent Trap). Şi totuşi, criticile îndreptate asupra presupusului narcisism al neamului Glass nu au împiedicat această trăsătură să se răspândească în rândul studenţilor admiratori ai lui Salinger. Asemenea favoriţilor săi literari, generaţia modelată în anii ’60 era interminabil de auto-referenţială, convinsă că experienţele sale comune – de la asasinarea lui Kennedy la seria de desene animate Rocky and Bullwinkle – contau enorm. De fapt, „tineretul american“ semăna cu o familie Glass extinsă. În ziua de azi, copiii nu mai seamănă atât de mult cu micuţii Glass, cât cu nişte Sammy Glicks, care se pun pe alergat şi mai devreme, şi mai tare, iar atenţia s-a mutat de la narcisismul tinerilor la egocentrismul părinţilor. Copilăria la modă în prezent – în care isprăvile copiilor sunt etalate pe autocolante lipite pe maşina de teren a familiei, realizările lor dând măsura validităţii vieţii părinţilor lor – nu seamănă mai deloc cu sfera plăcerilor simple, în mare parte nesupravegheate, precum jocurile de stoopball şi cele cu bile, pe care Buddy Glass le preamăreşte în Seymour: An Introduction. It’s a Wise Child, cuviinciosul concurs radiofonic ce i-a făcut faimoşi pe fraţii Glass, s-a transformat în Kid Nation, un reality show în care copiii părăsiţi în deşertul din New Mexico concurează înverşunat ca să devină adevărate vedete. Totuşi, versiunile actualizate ale copiilor excentrici şi aproape sfinţi ai lui Salinger continuă să apară, nu doar în The New Yorker, ci şi în alte zone ale ficţiunii contemporane. Iubiţii adulterini din romanul lui Tom Perrotta, Little Children (2004), au odrasle aproape magice – o fată „delicată ca o zână“ şi un băiat frumos căruia îi place să poarte tichie şi clopoţei ca un bufon – care îi ajută să revină la calea cea dreaptă. Apoi mai există băieţelul de 12 ani, care a dispărut şi care se află în centrul poveştii din Beautiful Children, noul roman al lui Charles Bock, elogiat pe bună dreptate. Newell Ewing, pe atât de posac pe cât e numele său de eufonic, nu se înscrie la început în modelul „copii ai lui Dumnezeu“, dar, până la sfârşitul romanului, pentru a evita să le mai provoace suferinţă altora, el ia o hotărâre care îl aşează pentru totdeauna în această categorie. Poate că aceşti noi copii înţelepţi evoluează pe fundalul altor reguli decât în cazul copiilor lui Salinger, dar, ca versiuni inocente ale noastre, ei ne h conduc pe acelaşi teren strălucitor şi sălbatic. FOTOGRAFIE DIN COLECŢIA LOTTE JACOBI, UNIVERSITATEA NEW HAMPSHIRE