NYTBR 12 | 31 martie 2008 by Editura Univers

Preţ: 11,9 lei (ziar plus carte)

Ediţia în limba română, nr. 12 – 31 martie 2008

Acţiune ofensatoare THE APPEAL de John Grisham. 358 pag. Doubleday. 27.95 $. Apare în această toamnă la Editura RAO

Grisham păstrează tiparul ticăloşilor în The Appeal (Recursul). Dar face un portret mai complex eroilor, atrăgând, totodată, atenţia asupra faptului că sistemul judiciar din peste jumătate dintre cele 50 de state americane este tot mai ameninţat de politica prin care se scurg mulţi bani şi care i-a făcut pe o mulţime de americani să fie dezgustaţi de Washington. Eroii lui Grisham din The Appeal sunt avocaţii reclamanţilor, oameni atacaţi cu un limbaj dispreţuitor, care reprezintă în instanţă victime ale unor nedreptăţi ale corporaţiilor. Scuza lor pentru faptul că iau între o treime şi 40 la Continuare în pagina 6

Thrillerele se dezvoltă pe seama ticăloşilor şi a eroilor şi, de obicei, aceste personaje nu sunt excesiv de complicate; scriitorii nu vor să creeze confuzie sau să încetinească ritmul acţiunii. În romanele lui John Grisham care te fac să întorci pagină după pagină, ticăloşii sunt reprezentaţi de titani corporatişti şi ai lor avocaţi, în timp ce eroii curajoşi şi idealişti (întruchipaţi în ecranizări de Tom Cruise în Firma şi Julia Roberts în Dosarul Pelican) sunt avocaţi renegaţi sau studenţi la Drept, împinşi spre acţiune de corupţia de care s-au lovit.

SUSANN COKAL: STONE GODS DE JEANET TE WINTERSON PAGINA 3

de Steven Brill

DAVID ORR: ELEGIILE LUI MARY JO BANG PENTRU FIUL EI PAGINA 4 PETER MENDELSUND

Editorial

31 martie 2008

Ficţiune & Poezie 1

HOME: A Memoir of My Early Years

de N S Köenings Recenzie de Nancy Kline

de Julie Andrews

THE END OF THE JEWS

de Richard Stirling Recenzii de Emma Brockes

de Adam Mansbach Recenzie de Ruth Franklin 10

MIRROR OF THE ARAB WORLD:

Lebanon in Conflict de Sandra Mackey Recenzie de Michael J Totten

A CURIOUS EARTH

THEFT: Stories

CLARK GABLE: Tormented Star

de David Bret Recenzie de Ada Calhoun

de Gerard Woodward Recenzie de Christopher Benfey 8

BASTARD TONGUES: A Trailblazing Linguist

Finds Clues to Our Common Humanity in the World’s Lowliest Languages de Derek Bickerton Recenzie de Michael Erard

ELEGY: Poems

de Mary Jo Bang Recenzie de David Orr 8

de Mary Roach Recenzie de Pamela Paul

THE STONE GODS

de Jeanette Winterson Recenzie de Susann Cokal 4

BONK: The Curious Coupling of Science and Sex

THE APPEAL

de John Grisham Recenzie de Steven Brill 3

JULIE ANDREWS: An Intimate Biography

OUR STORY BEGINS:

CRONICA DE NONFICŢIUNE BLACK GLASSES LIKE CLARK KENT

New and Selected Stories de Tobias Wolff Recenzie de Liesl Schillinger

de Terese Svoboda WINNER TAKES ALL

de Christina Binkley 16

PRAVDA THE PERFECT SCENT

de Edward Docx Recenzie de Julia Scheeres 17

de Chandler Burr IN THE RING

THE IMPORTANCE OF BEING KENNEDY

de Robert S Bennett Recenzii de Tara McKelvey

de Laurie Graham Recenzie de Sophie Fels 20

The First African American Woman Cartoonist de Nancy Goldstein Recenzie de Douglas Wolk

Nonficţiune 5

A STEP FROM DEATH: A Memoir

de Larry Woiwode Recenzie de Floyd Skloot 7

Online

Eseu

FROM HARVEY RIVER:

A Memoir of My Mother and Her Island de Lorna Goodison Recenzie de Lisa Fugard

RETRIBUTION: The Battle for Japan, 1944-1945

Articole & Bestselleruri

de Max Hastings Recenzie de Evan Thomas 12

JACKIE ORMES:

Steven Brill, fondatorul revistei The American Lawyer şi al postului Court TV, recunoaşte de îndată un thriller inteligent pe teme juridice. Este de multă vreme un admirator al lui John Grisham, al cărui nou roman, The Appeal, îl recenzează în articolul de fond din această săptămână. „Cred că modul în care scrie despre dinamica sistemului nostru legal“, ne-a spus Brill prin e-mail, „are structura şi autoritatea cuiva care a fost expus la acţiunile sale“. L-am întrebat pe Brill cum i-a influenţat experienţa media (a mai scris şi câteva cărţi şi a întemeiat revista Brill’s Content) ceea ce scrie, inclusiv modul în care abordează recenziile de carte. Ne-a răspuns: „Obişnuiam să le spun mereu reporterilor de la publicaţiile noastre şi de la Court TV că unul dintre cele mai bune moduri de a înţelege imparţialitatea, precizia şi contextul constă în a privi totul din celălalt punct de vedere, adică punându-te în locul celui despre care scrii. Aşa că primul lucru pe care îl cer studenţilor de la seminarul pe care îl ţin la Yale e să scrie fiecare un profil al unui coleg, astfel încât să vadă cum e să ţi se fragmenteze citatele sau, poate, să te trezeşti că sunt intervievaţi doar oameni care nu-ţi sunt prieteni (şi care pot fi citaţi anonim) sau măcar să simţi nervozitatea unui reporter care-şi porneşte reportofonul. În viaţa mea, cred că am dezvoltat o perspectivă mai echilibrată despre presă, pentru că s-a scris foarte mult despre mine în paginile de afaceri, în rubricile mediatice sau în recenziile de cărţi“. Editorii

THE SECOND WORLD:

Empires and Influence in the New Global Order de Parag Khanna Recenzie de Ray Bonner

Nu e din cauza ta, e din cauza cărţilor tale de Rachel Donadio

Bestselleruri ediţii cartonate

Selecţia editorilor

TBR: Din culise

Bestselleruri ediţii broşate

Raftul cu ediţii broşate

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Mihai Paraschiv, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu, Melania Sârbu; Proofreading: Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, ceciliacaragea@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ

Săptămâna aceasta urmează să apară Evan Thomas, care va vorbi despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial scrisă de Max Hastings şi intitulată „Retribution“; Mary Roach, autoarea cărţii „Bonk“; Rachel Donadio, care va vorbi despre dragoste şi gusturi literare şi Dwight Garner, cu veşti despre bestselleruri. Sam Tanenhaus, editorul Book Review, va fi moderator. READING ROOM: O discuţie online despre cartea lui Tom Wolfe, „Bonfire of the Vanities“, cu Stephen Carter, James Collins şi cu Joyce Purnick şi Katy Roberts de la The Times. PAPER CUTS: Blogul Book Review pune în discuţie cărţi şi alte materiale tipărite. FIRST CHAPTERS: Fragmente din „The Appeal“ de John Grisham; „Our Story Begins“ de Tobias Wolff, şi din alte cărţi. BOOKS UPDATE E-MAIL: Primiţi o trecere în revistă a cărţilor nou recenzate în fiecare vineri. PODCAST:

nytimes.com/books ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Ea, robotul Romanul lui Jeanette Winterson plăsmuieşte un viitor post-apocaliptic. DE SUSANN COKAL POCALIPSA se apropie. Veţi avea nevoie de ceva de citit. The Stone Gods (Zeii de piatră), noul roman al lui Jeanette Winterson, reprezintă o excelentă opţiune pentru lectura pe planeta pustie: e, în mod succesiv, o proză înspăimântătoare, frumoasă, spirituală şi melancolică, în care se analizează trecutul cunoscut şi se cercetează, totodată, viitorul potenţial. Printre posibilităţi, se regăsesc următoarele scenarii: oamenii îşi modifică genele pentru a

THE STONE GODS

de Jeanette Winterson. 207 pag. Harcourt. 24 $.

rămâne tineri şi apelează la „macrochirurgie“ plastică pentru a exagera restul aspectelor fizice. Creează agenţi de circulaţie roboţi şi îşi aleg amanţi Robo sapiens sau recurg la sex cluburi exclusiviste pentru perverşi. În mijlocul dezastrului ecologic şi al războiului iminent, se strecoară şi veşti bune: tocmai a fost descoperită o planetă nouă, pe care se poate trăi. Însă nu vă grăbiţi cu optimismul: lumea recent găsită e încă locuită de dinozauri. Winterson a mai reuşit să realizeze şi înainte asemenea tururi de forţă în calitatea sa de narator cu trăsături lipsite de amprenta apartenenţei la un sex sau altul (Written on the Body – Scris pe trup, apărut la Humanitas Fiction), a produs o perspectivă magic-realistă a războaielor napoleonice (The Passion – Pasiunea, apărut la Humanitas Fiction) şi s-a dovedit a fi o povestitoare înzestrată cu cunoştinţe informatice care estompează ficţiunea şi realitatea (The Power Book). În antologia sa de eseuri Art Objects (cel de-al doilea cuvânt din titlu e interpretat mai adecvat ca verb, adică nu Obiecte de artă, ci Arta obiectează), ea ne descrie atitudinea în faţa literaturii dificile: „O vrem şi n-o vrem, adesea concomitent, iar în acelaşi timp, aşa cum o carte funcţionează intravenos, aşa reacţionăm şi noi, devenind imuni la acţiunea ei“. Arta adevărată e ca un amant complicat: seduce, apoi distruge şi reorânduieşte psihicul, indiferent dacă ne dorim asta sau nu. The Stone Gods dezvoltă această sarcină cu brio. În capitolul de început, o Robo sapiens sexy pe nume Spike tocmai a sosit pe planeta Orbus, foarte asemănătoare cu Pământul, după o misiune de explorare a Planetei Albastre. În curând va fi reciclată pentru a i se refolosi piesele, aşa că, acum, misiunea sa este să se golească de informaţii în faţa specialistei media Billie Crusoe, care este, totodată, om de ştiinţă, e şi frumoasă, dar şi naratoarea principală din carte. Planeta Albastră oferă guvernului posibilitatea de a elimina câteva persoane supărătoare. Între acestea se află şi Billie, care se agaţă, cu încăpăţânare, de o fermă tradiţională („un mesaj într-o sticlă venit din altă vreme“) şi, drept urmare, e bănuită de terorism. Aşa că pleacă la

Susann Cokal, al cărei roman recent este „Breath and Bones“, colaborează frecvent la Book Review. FOTO: PETER PEITSCH

drum cu prima misiune disponibilă – împreună cu o altă persoană supărătoare, o femeie care s-a tot zbătut să fie operată ca să arate ca o fată de 12 ani, pentru a-i face hatârul soţului său pedofil – şi cu Spike, salvată de la reciclare de un căpitan de aeronavă spaţială, pe nume Arătos, care vrea s-o înveţe ce e dragostea. Fireşte, Spike ar prefera să înveţe de la Billie, aşa cum şi face, în ultimele pagini ale capitolului. Planeta Albastră se dovedeşte a fi un loc idilic, potrivit pentru canotaj şi pentru plimbări lungi. Însă faptul că e plină de dinozauri înseamnă că nu poate fi populată cu colonii mari de oameni, aşa că (învăţându-şi lecţia din istorie), minţile luminate de la Puterea Centrală trimit un asteroid. Consecinţele sunt previzibil de dezastruoase pentru dinozauri şi pentru restul planetei, inclusiv pentru protagoniştii noştri. Acest viitor posibil este totodată un trecut posibil. Căpitanul Arătos sugerează că oamenii au mai făcut asta înainte – au trimis versiuni umane într-o nouă lume promiţătoare şi au exterminat atât monştrii, cât şi civilizaţia, lăsând rasa să evolueze, din nou, către un stadiu complicat de auto distrugere. Modelul acesta e recapitulat şi în miniatură: într-un interludiu de la jumătatea cărţii, plasat pe Insula Paştelui, în 1774, unul dintre marinarii Căpitanului Cook priveşte cum triburile rivale taie ultimul copac de pe insulă şi doboară uriaşii idoli de piatră ai celorlalţi, demonstrând că omenirea, „oriunde s-ar afla, Civilizată sau Primitivă, nu se poate ţine de un singur scop pentru prea multă vreme, cu excepţia scopului de a se autodistruge“. Ar putea oare viitorul să fie atât de urât? Probabil că va fi mai urât de-atât. Ultimul capitol al romanului plonjează într-o eră cunoscută ca Postbelica 3, într-o lume similară, dar şi mai dură decât planeta Orbus descrisă în partea întâi. Se dovedeşte că versiunea anterioară era, în mare parte, o ficţiune – spre exemplu, nu există nici o Planetă Albastră. Într-o realitate mult mai uşor de recunoscut, personajele trăiesc într-un mediu redus: Spike e doar un cap pe care Billie îl poartă într-o faşă, iar ocupaţia lui Billie constă în programarea informaţiei astfel încât Spike, în calitatea sa de prim Robo sapiens, să poată îndruma în mod raţional puterile mondiale, într-o bună zi. Când, într-o expediţie de cercetare, cele două vor ajunge pe un teren străin cu radiaţii nucleare, păduri devastate şi proscrişi cu suflete şi trupuri vătămate, vor fi nevoite să-şi reinventeze identitatea. The Stone Gods e un ghid pentru viitorul

Pământului, punându-l pe cititor în postura de sapiens aflat într-un voiaj în jurul lumii, fiind informat şi programat să ia decizii inteligente. Stârneşte întrebarea dacă arta adevărată poate fi didactică în mod deschis: pentru a-şi susţine ideile, Winterson etalează o sumedenie de relatări, descrieri şi dezbateri filosofice, neobişnuite în romanele contemporane. Unele capitole pot părea agresiv de moralizatoare, mai ales din moment ce viitorul înfăţişat e, într-o anumită măsură, familiar. Spre exemplu, mulţi oameni chiar cred că ne îndreptăm, în mod sigur, către un război mondial cataclismic şi către devastarea mediului înconjurător sau că roboţii se află deja printre noi. Povestea lui Winterson trece dincolo de realităţile consacrate şi de fanteziile comune de abia când personajele se confruntă între ele, mai degrabă decât atunci când îşi confruntă propriile idei. În acel moment, romanul devine artă şi, astfel, îşi susţine cauza mult mai puternic. Cred că aceasta este ideea centrală a autoarei: ne dezvoltăm mai mult prin sentimente decât prin intelect. Intervine o emoţie incontestabilă în scena romantică în care prima Spike, încercând să economisească energie în timpul epocii de gheaţă, începe să-şi dezasambleze trupul şi descoperă că are şi ea o inimă, la urma urmei. Cu blândeţe, Billie încearcă să îi definească dragostea într-o ultimă lecţie: „Poate că e identificare, poate e descoperire, uneori e sacrificiu, întotdeauna e nepreţuită. E ca un drum parcurs pe jos către un alt loc“. Şi Spike ghiceşte: „Cred că e şansa de a fi om“. Winterson este, fără îndoială, o stilistă de o mare virtuozitate. Poate răsuci expresiile ca o actriţă de vodevil. Când Billie cere o singură băutură, barmanul îi răspunde: „Ăsta nu-i un bar pentru oameni singuri“. Cele mai serioase momente ale sale evocă emoţii din belşug: „Departe, prea departe ca să se poată vedea cu ochii unui om sau să se poată auzi cu urechile unui om, se află tot ce am pierdut... Uneori, în visele noastre, vedem nenorocirile şi fricile îndesate, gravitând la trei kilometri înălţime, în afara micii noastre lumi“. Cu asemenea propoziţii, e greu să nu simţi o pâlpâire de speranţă. Aşa că, indiferent dacă ştiţi deja soarta Pământului sau nu, citiţi The Stone Gods pentru revelaţiile sale noi în materie de limbaj, dragoste şi calitatea de a fi om, adică toate elementele pe care merită să le luaţi pe o insulă pustie, pe o nouă planetă h sau (mai ales) într-un viitor sumbru. 3

In Memoriam Cele mai recente poezii ale lui Mary Jo Bang se luptă cu moartea fiului ei. DE DAVID ORR

„A

RTA de a pierde nu este greu de însuşit“, ne spune Elizabeth Bishop – şi totuşi abordarea artistică poate părea deseori cea mai puţin adecvată pentru suferinţele cauzate de o pierdere. Când durerea este una primară şi individualizată, cum e cazul după moartea cuiva iubit, atunci nu ne dorim o performanţă artistică rafinată, înţesată de abstracţii înalte. Ceea ce ne dorim este să mergem dincolo de artă, din-

ELEGY

Poems de Mary Jo Bang. 92 pag. Graywolf Press. 20 $.

colo de societate şi dincolo chiar de vorbirea însăşi, precum Lear când îşi face intrarea purtând trupul neînsufleţit al fiicei sale şi strigând „Vai, vai, vai, vai!“. Ne dorim ca bolta cerului să se despice. Vrem să despicăm voalul şi să sfâşiem carnea până la os. E ceea ce Tennyson voia să spună atunci când a scris, în Cântul 54 din In Memoriam, omagiul pentru prietenul său Arthur Hallam, că suferinţa nu i-a lăsat „altă limbă, doar un strigăt“. Totuşi, In Memoriam are mai mult de 1000 de versuri şi asta înseamnă mult limbaj, indiferent cum l-ai împărţi. Acest lucru ne atrage atenţia asupra unuia din paradoxurile centrale ale elegiei personale moderne. Cu cât subiectul pe care îl elogiază îi este mai apropiat, cu atât

David Orr scrie pentru Book Review rubrica de poezie. 4

ne aşteptăm ca poetul să reacţioneze în moduri care nu sunt „poetice“ – dar e nevoie de măiestrie pentru a da unui poem aparenţa de nestilizat şi e nevoie de cuvinte pentru a arăta cât de insuficiente ne sunt cuvintele. Drept urmare, autorul elegiei este obligat să efectueze contorsiuni tot mai complicate pentru a reuşi să sune suficient de simplu. Ajunge în situaţia ciudată de a orchestra un cor de bocitoare. Ce-i drept, unii ar putea spune că multe (prea multe) poezii meditează asupra limitelor limbajului şi ar avea dreptate. Dar este de asemenea adevărat că nimeni nu citeşte un poem despre teoria lacaniană în acelaşi mod în care citeşte unul despre copilul mort al poetului. Orice autor de elegii trebuie să-şi asume acest fapt. Această asumare poate fi în mod special problematică pentru un anumit tip de poet contemporan. Stevens l-a acuzat pe Frost că scrie despre „subiecte“, la care Frost a răbufnit că Stevens scrie despre „bricabracuri“. Stilul dominant în poezia americană contemporană, cu intelectualismul său lucid, caracterul evaziv şi preocuparea pentru „limbajul în sine“, înclină evident spre partea bricabracurilor. Acest stil, ca toate celelalte, poate fi utilizat în orice scop, dar se va apropia întotdeauna de acesta pe uşa din dos, prin intermediul fentelor din cap, al dublelor simulări, al scamatoriilor cu funia şi al unui sistem elaborat de scripeţi. Este o strategie prost adaptată „subiectelor“ în general, ca să nu mai vorbim de subiectul irevocabil care bântuie o elegie. Dar cei mai buni stilişti se dezvoltă atunci când au de înfruntat o provocare. Acesta este probabil motivul pentru care lui Mary Jo Bang îi reuşeşte în mare măsură recenta sa carte de elegii închinate fiului său, auster intitulată Elegy (Elegie). Precedentele patru colecţii de poezii

ale lui Bang sunt cizelate şi deseori interesante, dar conţin de asemenea mai mult decât era necesar din extrem de elaborata şi extrem de cerebrala poezie despre poezie. Bineînţeles, un poem poate fi intitulat Open Heart Surgery, dar la versul al 14-lea descoperim că „tot timpul, fantoma lui Gertrude Stein / îmi şoptea în ureche“. Cea mai recentă carte a lui Bang, The Eye Like a Strange Balloon, constă în întregime din poezii despre alte opere de artă („Mereu mă întreb, să fie construcţie / Sau totul e un proces?“), ceea ce pentru un poet al bricabracurilor este echivalentul unui film de Wes Anderson despre o gaşcă de adolescenţi întârziaţi care colecţionează pipe din spumă-de-mare şi au probleme nerezolvate cu mamele lor – cu alte cuvinte, cam ceea ce te aştepţi de la o astfel de carte. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Elegy. Aceasta este o colecţie strict tematizată şi absolut directă de poeme scrise în cel mai sumbru ton imaginabil. Poeziile nu sunt toate excepţionale, unele nu sunt nici măcar reuşite, dar luate în ansamblu sunt copleşitoare – iar acesta este un compliment atât pentru talentul lui Bang cât şi pentru tăria mentală care i-a permis, în primul rând, să se angajeze în acest proiect atât de dificil. Ca şi In Memoriam, cartea este o relatare cronologică, în linii mari, a doliului poetei. Poeziile revin mereu la două teme înrudite: conexiunea dintre suferinţă şi perceperea timpului („Dinte după dinte, rotiţele ceasului alcătuiesc ore / Şi minute subţiri ca lama se înşiră fără oprire“) şi ideea elegiei ca reprezentaţie teatrală („Suie pe scenă şi fii tu însuţi, / Îi spuse poetul mortului“). Tehnica lui Bang din aceste elegii nu e mult diferită de cea a lucrărilor anterioare – ea preferă versuri ordonate cu rime albe, animate ostentativ de fraze întrerupte la capătul versului („Noiembrie / e mai mult decât obişnuitul / Noiembrie“), calupuri de asonanţe şi aliteraţii („Pumnalul nu se toceşte niciodată, / Nu-i aşa, Drăguţă, / pe partea ascuţită“) şi unităţi sintactice ciudate („Cât de total dus / Nimicul de după“). Dar această tehnică este acum în slujba unui scop mult mai ofertant şi mai întunecat. Să luăm de exemplu finalul poemului Three Trees, în care preferinţa lui Bang de a scrie despre artă – în acest caz, filmul de animaţie Jimmy Neutron: Boy Genius – aduce o neaşteptată notă neprelucrată: Ziua e târâtă încoace şi-ncolo dar totuşi nu poate fi salvată. BAM. Imediat următoarea secundă clipeşte pe cerul apocaliptic. În praf, o femeie de celuloid tunde o pajişte multistratificată. Pe arca de deasupra scrie, O Arta Încă Ascunde Adevărul Refugiază-te. Unde? Acolo. Acolo, acolo, spune cineva. Poeta se îndoieşte de puterea mântuitoare a propriului său dar artistic, folosindu-l însă simultan pentru a găsi un ton care – în versul final – oscilează perfect între dispreţul ei pentru consolare şi dorinţa de a-i fi acordată. Înfăptuirile artei îi revelează limitările artei şi invers. Aceasta este marea forţă a volumului Elegy. Nimeni nu va aduce morţii înapoi scriind poezie, singurul rezultat cert al scrierii unui poem fiind poemul însuşi. Dar, aşa cum Bang demonstrează în această carte tristă şi stranie, transformarea jalei în artă poate fi compensată, dacă nu răscumh părată, de transformarea artei în jeluire. ILUSTRAŢIE DE JEAN-FRANÇOIS MARTIN

Strângătorul de fân Romancierul Larry Woiwode putea să-şi piardă viaţa din cauza unui utilaj agricol. DE FLOYD SKLOOT ARRY Woiwode şi-a construit reputaţia de scriitor datorită romanelor What I’m Going to Do, I Think (1969) şi Beyond the Bedroom Wall (1975). Scria despre legăturile interumane din cadrul fami-

A STEP FROM DEATH

A Memoir de Larry Woiwode. 272 pag. Counterpoint. 24 $.

liei, de-a lungul mai multor generaţii – relaţiile dintre părinţi şi copii, soţi şi soţii. Era fascinat de puterea locului de a schimba identitatea personală. Structurile sale fluide şi stilul său sugerau permeabilitatea timpului, capturând modul în care amintirile din perioade diferite pe care oamenii le au plutesc liber printre acţiunile lor prezente şi modul în care conştiinţa se construieşte singură. De-a lungul următorului sfert de secol, Woiwode a publicat încă alte cinci opere de ficţiune, unele dintre ele reluând vechile sale naraţiuni, legăturile dintre cărţile sale oglindind preocupările sale tematice de ansamblu. A scris şi poezii, datorită cărora a fost numit „poetul laureat“ al North Dakotei. Apoi, în 2000, a revenit asupra memoriilor, cu What I Think I Did, al cărei titlu face referire la primul său roman. Scriind despre viscolul fără precedent din 1996, care i-a acoperit regiunea, şi despre lupta pe care a dus-o pentru a se asigura că familia sa şi locuinţa lor vor supravieţui, Woiwode face ca povestirea acestor memorii să fie întrepătrunsă de amintiri din copilărie şi începutul vieţii de adult. Trecutul intră şi iese din prezent, astfel încât povestea lui Woiwode ajunge într-un fel de înceţoşare temporală, dezrădăcinând limitele obişnuite ale experienţei, cu amintirile la fel de instantanee ca şi viscolul. Apar momente cheie în conturarea sensibilităţii lui Woiwode, unele dintre ele deja întâlnite în cadrul scrierilor sale de ficţiune: tinereţea petrecută în North Dakota şi Illinois; moartea timpurie a mamei sale şi greutăţile tatălui profesor; facultatea urmată în Illinois, unde a descoperit arta narativă şi actoria şi şi-a cunoscut viitoarea soţie; un stagiu de ucenicie în New York, unde au început să-i fie publicate poveştile, în The New Yorker, sub îndrumarea lui Noile memorii ale lui Floyd Skloot, „The Wink of the Zenith: The Shaping of a Writer’s Life“ vor apărea în această toamnă în Statele Unite.

FOTOGRAFIE DE CAROL WOIWODE/ANCHOR WEST

William Maxwell, şi unde a devenit prieten apropiat cu Robert De Niro; o perioadă de căutări, după terminarea primului roman, când începe să-l cârpească pe al doilea din poveştile anterioare; întoarcerea în North Dakota, pentru a locui la fermă şi a se ocupa de familie. Acum, după opt ani, Woiwode a scris A Step From Death (La un pas de moarte), o continuare la What I Think I Did. În noul roman apar un decor şi personaje similare, incluzându-l pe Maxwell şi, în scurte apariţii, pe De Niro. De asemenea, Woiwode îşi asumă un risc, intercalând multe

dintre amintirile utilizate în prima carte de memorii. Dar descoperă noi legături şi un sens îmbogăţit în acest material care-i serveşte drept talisman, intensificat de întâlnirea

Tractorul l-a prins şi l-a zdrobit, rupându-i trei coaste şi aproape smulgându-i braţul. aproape fatală cu unul din utilajele sale agricole şi bătălia sa de a supravieţui, încă o dată, dezastrului. Într-o dimineaţă, spre sfârşitul verii, în 2005, Woiwode aduna fânul de pe câmpul său, conducând o presă de balotat veche, provizoriu echipată, „în bucle largi“. Avea 63 de ani, trecuseră mai mult de opt ani de la furtuna de zăpadă din memoriile precedente şi cinci ani de la un îngrozitor accident de maşină, a cărui descriere apare pe

scurt în A Step From Death. Adaugă, de asemenea, amintiri legate de rănile suferite de fiul său la cap, când fusese lovit periculos de un cal şi rănile care i-au mutilat mâna în urma unui accident cu maşina de tuns iarbă. Woiwode n-ar fi trebuit să fie singur în momentul în care „demarajul în forţă“ al tractorului i-a prins haina şi l-a zdrobit, rupându-i trei coaste, distrugându-i câţiva nervi, comprimându-i coloana şi aproape smulgându-i braţul. Întâmplarea, foarte expresiv descrisă, înaintarea în vârstă a lui Woiwode şi plecarea copiilor lui de la fermă, dezlănţuie o cascadă de amintiri. Simţind că fusese „salvat de la o răsucire fatală a tractorului, pentru a lăsa un ultim document“ pentru fiul său, simţind că „o persoană nouă a ieşit din acea încercare“, Woiwode îşi curăţă trecutul, pentru a-i descurca din nou firele, concentrându-se de data aceasta asupra rezistenţei, mai degrabă decât asupra creării sinelui şi artistului. Ceea ce se află în centrul memoriilor este ideea de supravieţuire, în ciuda repetatelor accidente şi ameninţărilor la adresa încrederii susţinute într-o lume dominată de durere sau pierderi neîndurătoare, la adresa practicii artistice într-o lume care rareori o răsplăteşte şi la adresa continuităţii familiei, pe măsură ce generaţiile se împrăştie. Woiwode urmăreşte să-l lase pe fiul lui să-l cunoască în totalitate: „Dau la o parte fiecare strat, ca să dezvălui ceea ce sper căţi va fi de folos“ şi „îţi arăt adevărul despre cine sunt“. E adresează direct lui Joseph, o strategie narativă care măreşte insistenţa, dar care-l forţează, într-un mod straniu, pe Woiwode să-i spună acestuia multe dintre lucrurile pe care le ştia deja („curând după naşterea surorii tale Newlyn, mai mare decât tine cu nouă ani“). Memoriile sunt scrise în proza precisă, lirică, a lui Woiwode, ca în această descriere a unor gâşte care-şi schimbă poziţia în stol: „Un asemenea atac asupra V-ului, efectul este cel al unui magician care face să apară mai multe eşarfe colorate decât pot încăpea în nişte mâneci“. Subiectul şi ideile tematice ale lui Woiwode nu s-au schimbat substanţial de la scrierile sale de debut. Cum nu s-a schimbat nici abordarea sa stilistică fundamentală. Dar el continuă să-şi adâncească pătrunderea în ceea ce înseamnă să fii om şi să ai o existenţă limitată, să ai un corp şi să tânjeşti la o legătură mai presus de limitele sale fizice, temporale, să obţii şi să păstrezi încrederea în h ceva mai presus de acel corp.

Acţiune ofensatoare Continuare din pagina 1

sută din câştigurile clientului – chiar şi atunci când aceste câştiguri se ridică la milioane sau miliarde (în cazul unor acţiuni civile în masă împotriva apărătorilor azbestului sau tutunului) – este că acesta nu are bani să plătească onorarii pe oră înaintea pronunţării verdictului, astfel că tocmai perspectiva sumelor mari încasate la sfârşit îi motivează să accepte cazuri riscante, în urma cărora sunt aspru pedepsiţi cei care altfel ar continua jihadul corporatist în diferite forme. Totuşi, acest argument este subminat, pe de o parte, de imaginea avocaţilor pledanţi care au de câştigat de pe urma unor cazuri în care inculpaţi cu buzunare adânci şi multe asigurări, care s-ar putea să fie parţial sau deloc vinovaţi, cedează de teamă că juriile se vor lăsa înduioşate, iar pe de altă parte de dezvăluirea corupţiei din practicile de recrutare a clienţilor şi împărţire a onorariilor între colegii vulturi din barou, care n-au făcut nimic altceva decât să ajungă rapid la locul unde s-au petrecut tragediile. Grisham prezintă ambele faţete. Avocaţii reclamanţilor joacă rolul de eroi în această poveste alertă şi inteligent construită, dar ei sunt înfăţişaţi şi ca persoane lacome, egocentrice şi respingătoare – nişte avocaţi care calcă pe cadavre. De altfel, la mica firmă asediată din Mississippi a celor doi eroi ai cărţii – echipa formată din Wes şi Mary Grace Payton, soţ şi soţie – un avocat stagiar întreabă într-un moment de pauză forţată de la marele caz dacă se poate apuca să calce pe cadavre, la propriu. U-I nici o îndoială, Payton & Payton urmează calea lui Dumnezeu. Şi-au petrecut ani de zile reprezentând în instanţă o femeie dintr-un orăşel din Mississippi ai cărei soţ şi fiu au murit la interval de câteva săptămâni unul de celălalt, victime ale cancerului provocat, se pare, de nişte deversări deliberate de substanţe nocive în apa potabilă a localităţii, efectuate de malefica Krane Chemical pentru a reduce costurile. Dovezile obţinute anevoios de familia Payton împotriva companiei Krane o transformă pe aceasta într-un inculpat aparent imposibil de apărat. Rata cazurilor de cancer în oraş a devenit de 15 ori mai mare decât media naţională. Apa este atât de contaminată, încât ştrandul oraşului a fost închis de mult, iar apă îmbuteliată este adusă zilnic pentru consum. Nimeni nu îndrăzneşte să bea apă de la robinet; până şi duşul este o mişcare la fel de îndrăzneaţă ca o săritură cu coarda elastică. În lumea reală, majoritatea companiilor ar ajunge la o înţelegere cu reclamanţii într-un caz ca acesta (deşi în lumea cu adevărat reală, nici o probă n-ar fi atât de zdrobitoare ca cele din cartea lui Grisham). Dar Krane este parte a unui conglomerat cu rădăcini în Manhattan, condus de Carl Trudeau. Iar Trudeau nu caută să ajungă la înţelegeri cu nimeni.

Steven Brill, care a creat Court TV şi The American Lawyer Magazine, predă jurnalism la Yale şi este director executiv la Clear. 6

Trudeau este o parodie a răului, purtând amprenta stilului lui Grisham. Nici un ton de gri nu intră în ecuaţie. El este un tranzacţionar insider din East Side Manhattan, un ucigaş corporatist şi un crai atât de lipsit de calităţi izbăvitoare, încât îi displace până şi propria fiică, în vârstă de cinci ani, pe care a avut-o cu ultima soţie-trofeu din palmaresul său. Mary Grace şi Wes Payton trebuie să îndure înaintea procesului ani de război de uzură

Grisham demonstrează cum alegerile judecătoreşti subminează integritatea oricărui sistem juridic. pe care companii precum Krane îşi permit să-i folosească împotriva reclamanţilor. După ce au renunţat la alţi clienţi pentru a se concentra pe acest caz, cei doi sunt nevoiţi să-şi vândă casa şi maşina şi să se mute, împreună cu cei doi copii mici ai lor, într-o locuinţă de închiriat de proastă calitate, unde nu-şi permit să angajeze ca bonă decât o imigrantă ilegal. Grisham începe The Appeal cu verdictul care urmează a se pronunţa, în sfârşit, după 71 de zile epuizante de proces. Într-o parte în sala de judecată a orăşelului, dominată de o atmosferă încordată, se află cei doi soţi Payton, nedormiţi; în partea cealaltă – o echipă de avocaţi corporatişti foarte aranjaţi. Grisham surprinde aroganţa liderului – „Iau 500 de dolari pe oră indiferent ce decid aceşti

cretini de juraţi şi, în plus, vom câştiga oricum recursul“ – exact aşa cum am remarcat-o şi eu când scriam despre asemenea procese. Nu stric plăcerea lecturii dacă dezvălui că, după zece pagini de introducere excesiv de detaliată, cei doi Payton câştigă 41 de milioane de dolari în urma verdictului, ceea ce, teoretic, înseamnă ceva mai mult de 13 milioane de dolari pentru ei şi circa 29 de milioane de dolari pentru clientul lor trecut prin multe suferinţe. Verdictul înseamnă şi iniţierea recursului, adică adevăratul început al poveştii. Acum că un juriu a condamnat compania Krane şi i-a transformat în posibili milionari pe soţii Payton şi pe clientul lor încă emoţionat, duzini de avocaţi îşi fac apariţia în oraş pentru a recruta alţi reclamanţi. Deja s-au înregistrat sute de alte decese provocate de cancer. Mii de oameni sunt bolnavi, iar alţii, încurajaţi de noii avocaţi, sunt dispuşi să se dea bolnavi. Grisham ne oferă un tablou viu al binelui, al răului şi al urâtului (mai ales al răului şi urâtului, cu excepţia lui Mary Grace şi Wes) cu avocaţii reclamanţilor, care încearcă să profite de victorie pentru a obţine de la Krane despăgubiri totale în valoare de miliarde de dolari. AR acţiuni şi mai interesante se întâmplă în cealaltă tabără. Trudeau, şeful care controlează Krane, află repede, prin intermediul unui senator corupt din sud, despre un om misterios din Florida care conduce o firmă secretoasă de consultanţă politică ce ar putea salva compania. Cum aşa? Pentru că recursul înaintat de Krane va ajunge la Curtea Supremă

din Mississippi în următorul an, iar compania nu va trebui să plătească nici un ban dacă instanţa va respinge cazul. Se pare că în Mississippi (ca şi în alte 30 de state), judecătorii de frunte sunt aleşi, iar un post este liber pentru alegerile din anul următor. Ce urmează este mai degrabă un thriller politic decât unul juridic. Firma de consultanţă care i-a perceput lui Trudeau un onorariu de 8 milioane de dolari (prin intermediul Bermudelor) optează pentru un avocat necunoscut din Mississippi. Acesta n-a fost niciodată judecător, şi cu atât mai puţin nu s-a gândit la un asemenea post la Curtea Supremă. Dar este un familist convins şi de acord cu temele conservatoare (chiar şi cu cele irelevante pentru jurisprudenţa din Mississippi, dar potrivite pentru reclamele TV). Este de acord mai ales cu necesitatea ca marile corporaţii cu un comportament etic să fie protejate de procese deschise de reclamanţi lacomi şi avocaţii lor îngălaţi. Specialiştii firmei de consultanţă îi spun avocatului credul că vorbesc în numele conservatorilor care vor să protejeze instanţele ţării. Astfel, pentru că el este modelul de probitate şi bun simţ de care curtea din Mississippi are nevoie, vor contribui cu milioane de dolari la o ofensivă mediatică menită să-i sprijine candidatura. Mai mult, vor găsi şi vor plăti un întreg staff de campanie. Între timp, avocaţii lui Krane depun grămezi de hârtii pentru a se asigura că recursul la Curtea Supremă nu va fi judecat până la alegeri. Urmează o campanie politică uimitor de deprimantă, în timpul căreia judecătorul titular de la Curtea Supremă, doct, moderat şi ILUSTRAŢIE DE PETER MENDELSUND

prins cu garda jos, este atacat prin reclame în care e înfăţişat ca o femeie de stânga, cu moravuri uşoare. În schimb, candidatul manciurian al consultantului companiei Krane, instruit de un pluton de specialişti care l-ar face pe Karl Rove să roşească, se mândreşte cu familia lui şi puşca sa de vânătoare în spoturi TV de 30 de secunde. Intriga, demnă de un roman de Grisham, este complicată de elemente ca dispariţia unor martori, distrugerea unor probe şi tranzacţii de acţiuni între insideri. Păcat, totuşi, că scrisul lui Grisham nu se ridică la înălţimea graţiei cu care construieşte o poveste sofisticată. Clişee şi redundanţe („splendoare abundentă“, „un tip nechibzuit cu un ego nemăsurat şi care nu suportă să piardă“) umplu cartea, iar uneori, carenţele sale de exprimare sunt dureroase. De exemplu, descrierea făcută soţiei

anorexice a lui Trudeau la o cină caritabilă dă senzaţia că un vorbitor începător de engleză şi-a pus în cap să imite Rugul vanităţilor. Totuşi, Grisham are grijă ca povestea să avanseze. Şi nu numai că ajunge la un final surprinzător, ci şi atrage atenţia asupra felului în care alegerile judiciare subminează integritatea oricărui sistem juridic. E destul de grav că cei din puterea executivă şi legislativă pot lua contribuţii de la persoane care au afaceri, pentru a finanţa alegeri orchestrate de oameni care pot răsuci datele unei situaţii defavorabile până la dezamorsarea ei, alegeri pline de reclame ofensive ipocrite. Dar şi mai gravă este ideea de judecători obscuri – meniţi să decidă în mod obiectiv asupra unor prevederi legale cruciale şi complicate – care primesc milioane de la avocaţi, de la cei aflaţi în litigiu şi de la alţi oameni care au anumite interese.

Una dintre publicaţiile pe care le-am condus, The Texas Lawyer, a publicat la un moment dat o serie de articole despre alegerile pentru cea mai înaltă curte a statului (Am făcut, de asemenea, o mică avere vânzând publicitate candidaţilor care vroiau contribuţii de la cititorii noştri avocaţi). Sondajele noastre la ieşirea de la urne arătau că alegătorii nu ştiau, în general, nimic despre oamenii pe care tocmai i-au votat şi că opţiunile lor s-au bazat, de cele mai multe ori, pe recunoaşterea numelui. Texas era, de asemenea, statul în care un avocat obscur se pare că a fost ales judecător doar pentru că numele lui semăna cu cel al unui fost politician respectat. Dacă e să fiu corect, în multe state, marile companii au început să-i sponsorizeze pe candidaţii judiciari doar după ce şi-au dat seama că avocaţii le-au depăşit în această privinţă. Astfel,

Texas şi Mississippi au devenit ceea ce publicaţia noastră a numit „paradisuri ale reclamanţilor“, locuri unde juriile ar da câştig de cauză, fără discernământ, reclamanţilor şi avocaţilor lor, iar curtea care ar judeca recursurile ar decide acelaşi lucru. Din povestea lui Grisham nu reiese clar că Mississippi ar fi devenit un paradis al reclamanţilor înainte de apariţia judecătorului manciurian sponsorizat de Krane, dar se sugerează acest lucru în felul în care este descrisă reacţia corporatistă la cazul Krane. Mai mult, Grisham se axează pe absurditatea alegerilor judiciare, indiferent de ce parte a baricadei teai afla. Spre deosebire de o mulţime de romane şi docudrame TV care blochează fapte pentru a crea o imagine falsă, The Appeal furnizează o imagine reală a unei probleme reale. Şi totul curge firesc, pentru că romanul e construit în h jurul unei poveşti captivante.

Mama Goodie În aceste complexe memorii de familie, poeta Lorna Goodison aduce un omagiu mamei sale şi Jamaicii. DE LISA FUGARD N iulie 1954, Lorna Goodison, în vârstă de şapte ani, şi-a părăsit casa din Kingston, Jamaica, pentru a-şi petrece vara cu mătuşa ei în satul Harvey River, aflat la o distanţă de 14 ore de mers cu maşina. Străbunicul ei din partea mamei, William Harvey, un englez, dăduse numele lui atât râului repede care curgea de sub Munţii Dolphin Head, cât şi oraşului care creştea de-a lungul malurilor

FROM HARVEY RIVER

A Memoir of My Mother and Her Island de Lorna Goodison. Ilustrat. 288 pag. Amistad HarperCollins Publishers. 24.95 $.

acestuia. Tânăra Lorna a alergat în libertate în acea vară – hoinărind pe plaiurile de ţară, scuturând fructele din copaci, luând prânzurile în aer liber cu verii ei, printre pietrele de mormânt ale strămoşilor. Locul aparent idilic, scrie ea, „îmi va modela imaginaţia pentru restul vieţii“. Prima jumătate a memoriilor ei captivante From Harvey River (De la râul Harvey) ne readuce la căminul mamei lui Goodison în Hanover Parish, la începutul anilor 1900 – către o lume inspirată de un melanj sublim de sensibilitate victoriană, izbucniri irlandeze

Lisa Fugard a scris frecvent pentru secţiunea de călătorii a Times şi este autoarea romanului „Skinner’s Drift“. FOTO: BERND BOHNER

şi ritmuri vest-africane. Unul dintre străbunicii lui Goodison, un marinar irlandez, şi-a abandonat familia creolă şi fiica al cărei tată era, împreună cu o „femeie din Guineea“ ai cărei semeni veniseră pe insulă ca sclavi. Această fiică, Margaret Harvey, era bunica lui Goodison. O figură dominatoare, le-a jurat propriilor fii şi fiice că „nici un copil de-al meu nu mă va conduce vreodată“. Cu opt dintre ei a trebuit să lupte – la fel ca şi cititorii lui Goodison. Nu vă îngrijoraţi. Să-ţi fie prezentată distribuţia din From Harvey River e ca şi cum ai sta la masa familiei. Rămâi în timpul zilei şi apoi până seara, în vreme ce fiecare personaj îşi trage un scaun. N-ai putea avea o companie mai bună. Poveştile pe care Goodison le introduce în aceste capitole de început se vor reverbera prin toată cartea. Istorisiri ca aceea despre pretenţioasa Cleodine, nefericit căsătorită cu un afemeiat care a botezat căminul lor Dunrovin’, va avea ecou ulterior. Până şi ocolurile de la subiect, realizate într-o singură propoziţie, transmit bogăţia istorisirilor epice. Când David, bunicul lui Goodison, salvează o femeie de la naufragiu, „ea continua să se ţină de el şi David pur şi simplu nu putea s-o lase să se înece aşa cum păţiseră ceilalţi pasageri, ci se chinui acea lungă milă de apă cu ea agăţată de el ca o remoră1 masivă, dându-i puterea lui, purtându-i greutatea mare prin întunecata mare a Caraibelor“. În relatarea complexei naraţiuni a numeroasei sale familii, Goodison se afundă de asemenea în istoria Jamaicii. Scene simple dobândesc o însemnătate mai mare, ca atunci când un grup de fete se apleacă asupra

broderiilor lor: „Din când în când, în momentul în care cultura unui popor trece printr-o tensiune puternică, firele ies din existenţă, din amintire“. Firul numit hardanga2, ne spune Goodison, a dispărut în 1832 cu execuţia luptătorului pentru libertate jamaican Sam Sharpe. „Poate“, sugerează ea, femeile care i-au făcut „îmbrăcămintea de un alb curgător i-au ascuns firele hardanga în tivuri“. Imaginaţia lui Goodison izbucneşte în timp ce-şi închipuie trecutul. Pe o corabie cu sclavi, câteva minute de linişte se aştern peste cei din cală în timp ce merg pe ritmul valurilor. „În anii ulteriori, jamaicanii aveau să numească acest ritm Rocksteady“. Şi poate exista o descriere poetică mai concisă a „descoperirii“

Jamaicii de către Columb decât „Trei corăbii care luau apă, pline cu oameni pierduţi, au venit spre ei aducând Viaţa Grea?“ În cele din urmă, Doris, mama lui Goodison, are propria întâlnire cu viaţa grea. În 1940, după ce ce criza de benzină şi piese cauzată de război l-a obligat pe soţul ei să îşi închidă garajul, el şi Doris sunt nevoiţi să se mute la Kingston. Înconjuraţi de cutii cu podoabe depozitate pe veranda celor trei camere închiriate, Doris priveşte, năucă, peste o curte în care nu e mai mult de un pom-de-pâine fără vârf şi o ţeavă comună de apă. „Cum se prăbuşesc cei puternici“, scandează unul dintre locatari când Doris intră în bucătăria comună a imobilului. Trăgându-şi puterea din rudele ei pe care le vizitează în vis, Doris lucrează desculţă la maşina ei de cusut. Cu copii de întreţinut şi o oală de umplut, ea devine o puternică femeie cunoscută ca Mama Goodie. Iubirea şi puterea ei sunt inepuizabile. Când mama lui Goodison moare, fiica îi pregăteşte un parastas bogat cu peşte proaspăt, igname3 Lucea, chifteluţe de pastă tare de cacao şi lămâi. Dar acesta e doar primul ei tribut. Cântecele de slavă ale lui Goodison pot fi regăsite în numeroasele ei volume de poezie, iar acum, în aceste memorii pline de iubire. Este o moştenire ale cărei origini sunt în copilăria ei, când mama lui Goodison şi-a înmuiat degetul în zahăr şi l-a frecat de limba fiicei sale, asiguh rându-i darul graiului dulce. 1

Peşte care se prinde de fundul vaselor

Broderie

Plantă exotică, ai cărei tuberculi sunt comestibili

Amanta lui Rembrandt

Furt de identitate

În ciuda eforturilor unui văduv de a se îndrepta, în pripă, spre mormânt, viaţa încă îi face cu ochiul.

Un roman despre achiziţii culturale şi parteneriat artistic.

DE CHRISTOPHER BENFEY ÂNDINDU-SE, în poezia sa The Old Fools, la „întreaga copilărie hidoasă şi inversată“ a înaintării în vârstă, Philip Larkin se întreba: „De ce nu urlă cu toţii?“ În A Curious Earth (Un pământ ciudat), romanul nostim şi presărat cu observaţii pătrunzătoare al lui Gerard Woodward, nerozilor bă-

A CURIOUS EARTH

de Gerard Woodward. 290 pag. W. Norton & Company. Ediţie broşată, 14.95 $.

trâni li se dă o şansă. Ca doi regi Lear ramoliţi chefuind beţi, Aldous Jones – fost profesor de artă – şi vechiul său coleg din şcoală, Cliff Ashbrittle, se pregătesc să sloboadă un ţipăt când ajung, din întâmplare, într-un întunecat Hampstead Heath, celebrul parc londonez. „O să-mi scot dinţii înainte să fac o încercare“, spune Aldous. Hibernând de unul singur în casa lui dărăpănată dintr-o suburbie din nordul Londrei, în care trăiesc „agenţi de asigurări pensionaţi“, înconjurat de rămăşiţele vieţii sale tulburate, Aldous, care se apropie de 70 de ani, îşi bea zilele. Poartă ceasul soţiei sale moarte şi păstrează o sumedenie de proteze dentare vechi într-un dulap din bucătărie: „Deschiderea acelui sertar ar putea fi ca descuierea unei racle de rânjete“. Partiturile fiului său mort sunt stivuite bine pe rafturile bibliotecii. Două romane anterioare ale lui Woodward, inclusiv cartea finalistă la Man Booker Prize, I’ll Go to Bed at Noon, prezentau „declinul şi prăbuşirea soţiei lui şi a fiului său cel mare“. Acum, e rândul lui Aldous. Dar nu chiar aşa de repede. În ciuda eforturilor lui Aldous de a se îndrepta, în pripă, spre mormânt, există semne insistente de viaţă. „Ceva iţindu-se“ din dulap se dovedeşte a fi o provizie de cartofi uitată: „o reţea noduroasă şi arcuită de excrescenţe – ochi ivindu-se din cavităţi păienjenite şi insistând prin crăpăturile înguste ale uşii săşi strecoare în faţă o frunză“. După o reprezentaţie din Poveste de iarnă la teatrul Young Vic, Aldous e mişcat până la lacrimi de spectacolul statuii lui Hermione prinzând viaţă. Se simte şi mai însufleţit la National Gallery, unde tabloul lui

Rembrandt care o înfăţişează pe fermecătoarea şi tânăra sa menajeră şi amantă, Hendrickje Stoffels, „i-a acaparat atenţia de parcă s-ar fi întins către el şi l-ar fi apucat de revere“. Dacă dragostea ar putea găsi un sprijin în „lumea stranie, decadentă, sordidă şi excentrică a văduviei lui Rembrandt“, ar putea exista oare vreo speranţă pentru Aldous Jones? Atunci când primeşte o invitaţie de la fiul său, Julian, ca să-l viziteze în Ostende, „acea staţiune de tip Bournemouth a Belgiei“, Aldous acceptă cu entuziasm. Scriitor aspirant – „Scriu un roman despre sfârşitul lumii şi o mulţime de poezii despre nisip“ –, Julian îl prezintă pe tatăl său „elitei boeme din Ostende“. Sexologul Herman Lorre, autor al volumului Priap în al Treilea Reich, îl desfată pe Aldous cu poveşti din perioada petrecută la New York, când era „vecin cu De Kooning. Auerbach, la etaj. Rivers peste drum şi Pollock în spatele meu, la fiecare două nopţi“. Apărând neinvitat la o petrecere haotică, în puterea nopţii şi jubilând de la absint, Aldous se lipeşte de Agnès Florizoone, o artistă de culoare ale cărei fotografii „duc arta erotică la un nivel cu totul nou“. În curând devine limpede că la orizont nu se conturează nici un viitor cu Agnès, cel puţin nu unul erotic. Acasă, la Londra, unde trăieşte „singur, bântuit de amintirea soţiei, urmărit de cartofi“, Aldous nu are mai mult succes cu o femeie năzuroasă pe nume Maria, cu care s-a împrietenit la cursul seral de flamandă pentru începători. Maria nu seamănă deloc cu Hendrickje, după cum descoperă Aldous când o duce la National Gallery şi o întreabă, plin de speranţă, dacă ea crede că „e uimitor cum un om de vârsta lui Rembrandt a putut să picteze o tânără cu o aseme-

nea tandreţe, cu o asemenea empatie sexuală“. „Nu şi dacă i-ai fi cunoscut pe câţiva dintre bătrânii pe care i-am întâlnit eu, la vremea mea“, îi răspunde Maria. Prozator, dar şi poet, Woodward conferă o latură lirică modului în care descrie speranţele şi dezamăgirile lui Aldous. Receptorul unui telefon de modă veche are „un model de găuri asemănător cu cel al unei stropitori“. Când dă cu aspiratorul prin casă trebuie să „călărească bestia sălbatică din Electrolux... în timp ce aceasta îşi inspiră o singură dată răsuflarea şocată“. Această proză descriptivă ne trimite cu gândul la Şcoala Marţiană de poezie din literatura britanică, numită astfel după o poezie influentă a lui Craig Raine, în care lumea e percepută din perspectiva unui extraterestru. (Titlul romanului, extras dintr-o poezie scrisă timpuriu de Emily Dickinson, subliniază această ciudăţenie: „Şi miar plăcea să mă mai uit puţin / la un pământ atât de ciudat!“). Totuşi, înstrăinarea de modernitate a lui Aldous sfidează uneori credulitatea, căci pe acesta îl miră minuni atât de non-exotice precum barurile de salate, pâinea cu usturoi şi uleiul de măsline. În momentul nostru actual de realism magic şi de stridenţă postmodernă, descoperirea acestui roman conceput cu discreţie lasă o senzaţie aparte, de parcă ai urmări un film independent după o succesiune de producţii hollywoodiene de succes, pline de efecte speciale. Unor cititori le-ar putea aminti de proza nuanţată a Barbarei Pym sau de aproape uitata romancieră britanică Elizabeth Taylor. Sau, de fapt, chiar de Philip Larkin, poetul laureat al privaţiunii, al cărui poem Old Fools capătă un decor atât de neaşteptat în Curious Earth, romanul acesta neaşteptat h de încântător.

Christopher Benfey este profesor de engleză la Mount Holyoke College. Noua sa carte, „A Summer of Hummingbirds“, va apărea luna viitoare în Statele Unite. 8

DE RUTH FRANKLIN

ENII, purici, scriitori: toţi sunt în mod fundamental paraziţi, strecurându-se în spaţiile intime ale organismului gazdă şi absorbind apoi orice material considerat de valoare. Şi ce dacă unii produc deranjante efecte gastrointestinale, alţii mâncărimi înnebunitoare şi alţii dispute famili-

THE END OF THE JEWS

de Adam Mansbach. 310 pag. Spiegel & Grau. 23.95 $.

ale ireconciliabile? Universul parazitului este amoral, fără a cunoaşte alt bine decât pe cel propriu. Aceasta este viziunea din The End of Jews (Sfârşitul evreilor), cel mai recent roman al lui Adam Mansbach, un roman inteligent şi cinic, care dramatizează relaţia literară gazdă-parazit prin intermediul poveştii unei singure familii. În centrul acţiunii se găsesc doi Tristani aflaţi în duel, bunic şi nepot, ambii scriitori. Tristan Brodsky – botezat nu după opera lui Wagner, ni se spune, ci după o marcă de pulovere pe care tatăl său, negustor ambulant, le oferea spre vânzare din căruţul său – este un reprezentant al perseverentei generaţii de copii ai primilor emigranţi evrei din New York. Odată romancier de succes şi controversat, la sfârşitul anilor ´80 se apropie de bătrâneţe şi asistă la diminuarea creativităţii sale. Însă în urma unei ieşiri împreună cu nepotul său adolescent la pictat cu spray-ul maşini de transportat marfă, capătă inspiraţie şi scrie primul său succes de critică după decenii, un roman despre un artist al graffitiului îmbătrânit, inspirat fără reţineri din experienţa nepotului său. Nepotul lui Brodsky, Tristan Freedman, apelat când Tris, când RISK (semnătura sa de graffiti), scrie propriul său roman despre un artist al graffiti-ului şi este furios când bunicul său i-o ia înainte. El îşi elaborează răzbunarea sub forma unui alt roman, de data aceasta inspirat din plin de povestea vieţii bunicului său. „Te-ai înfuriat pentru că a inventat faptele sau pentru că a spus adevărul?“, întreabă nevasta lui Brodsky. „Din ambele cauze“, răspunde Brodsky. „Amândouă deodată. Până şi lucrurile pe care le-a inventat sunt adevărate“. Deşi personajele lui Mansbach sunt conturate cu fineţe, această fixaţie a sa

Ruth Franklin este senior editor la The New Republic. FOTO: CHARLES HOPKINSON

privind împrumuturile literare are ceva fad, mai ales că tema a fost tratată de multe ori până acum, uneori mult mai interesant. Într-un deznodământ dezamăgitor de superficial, climaxul emoţional al relaţiei acestei perechi şi al romanului în ansamblu este axat pe o scurtă prezentare biografică ce apare în The New York Times Magazine. The End of the Jews dă dovadă de mai multă originalitate atunci când explorează alte forme de împrumut: creativele schimburi reciproce dintre negri şi evrei şi dinamica schimburilor din cadrul parteneriatelor artistice. Povestea celor doi Tristani este întreţesută cu cea a Ninei Hricek, o tânără fotografă din Cehoslovacia pe care o

Un romancier fură povestea de viaţă a nepotului său, iar acesta îi întoarce favoarea. întâlnim chiar înainte de Revoluţia de Catifea. Când o orchestră de jazz vizitează oraşul, fotograful care îi însoţeşte este impresionat de lucrările fetei şi o aduce imediat în America, angajând-o ca asistentă. Descrierile atrăgătoare pe care Mansbach le face membrilor orchestrei şi relaţiilor lor cu Nina fac ca această intrigă secundară să fie mai puţin lipsită de noimă decât pare la prima vedere. Adoptându-le instant jargonul, Nina este flatată când i se spune că e „prea încărcată de emoţie pentru a nu avea sânge creol“, dar ulterior ea va duce lucrurile puţin cam departe atunci când pretinde că e de culoare pentru a câştiga o bursă la universitate. Care este delimitarea exactă între achiziţie şi exploatare abuzivă? FOTO: MATTHEW L. KAPLAN

Această întrebare e fundamentală pentru Tris, de asemenea, care este puternic atras, printre altele, de muzica afro-americană – în cazul lui, hip-hop-ul. O scenă de excepţie de la începutul romanului îl descrie jucând rolul de DJ împreună cu un prieten la o sărbătoare de BarMitzvah, unde includ o melodie rap pe lista de cântece, într-un moment incandescent de sfidare a gusturilor audienţei care se limitează la Oh, What a Night şi Hava Nagila. Deşi Tris crede că şi-a câştigat dreptul de a vorbi despre această lume ca un reprezentant al ei, va fi ulterior înfuriat să constate că romanul său despre graffiti este întâmpinat de cronici care îi pun la îndoială credibilitatea, punând în schimb accentul pe „culoarea pielii sale, educaţia sa, romanul de revenire al bătrânului şi sugerând că aceste aspecte îl transformă pe Tris într-un fel de turist cu picioare deformate, într-un antropolog naiv sau într-un exemplu de moştenitor bogat“. Acest criticism îl străpunge până în adâncul identităţii sale, dar Nina soseşte exact în momentul potrivit pentru a-l smulge din această stare.

ANSBACH narează întrun stil sincopat, pendulând între Tristan, Nina şi Tris până când cele trei poveşti se contopesc la finalul romanului. Scriitura sa abundă în adjective şi e uneori puţin atrăgătoare, dar are darul de a fermeca printr-o perseverenţă aproape ridicolă. La o petrecere în Harlem, „tocăniţa şi berea la sticlă şi piperul de Cayenne şi puiul fript şi whisky-ul şi ginul şi apa de colonie şi transpiraţia şi prăjitura cu migdale şi fumul de ţigară îmbâcsesc aerul fierbinte, dar mirosul e plăcut“. Romanul lui Tristan tratează vieţile evreilor imigranţi fără sentimentalisme, „rochiile informe şi farmecele discrete ale fiicelor lor casnice şi ambiţioase şi buzele strânse ale nevestelor lor acrite la vederea modului în care fiii lor timizi îşi potrivesc ochelarii pe punţile nasurilor lor transpirate şi aspiră cu perseverenţă la evaziva masculinitate a Lumii Noi“. Iar parteneriatele creative dintre artişti – în special relaţia epistolară a lui Tristan cu viitoarea sa nevastă, o poetă, cu care schimbă maldăre de schiţe înroşite de corecturi – sunt portretizate sugestiv şi fermecător. Dar dacă Mansbach, aşa cum sugerează titlul său oarecum enigmatic, a încercat să scrie un fel de declaraţie privitoare la viaţa evreilor americani, atunci nu prea a reuşit. În cea mai mare parte a romanului, Tristan Brodsky se plânge de mantia de Scriitor Evreu care i-a fost aruncată pe umeri, dar nu oferă o viziune alternativă coerentă asupra lui însuşi. Nina este cea care, cu accentul sudist corcit, exprimă cel mai bine un crez creativ: „Arta ar trebui să fie universală, frate“. h

„Lucrurile pe care ştia că le avea“ Aceste cinci povestiri abordează diferite tipuri de pierderi.

DE NANCY KLINE CEST exuberant volum de povestiri al lui N.S. Koënings seamănă cu romanul ei de debut, The Blue Taxi, prin modul nerespectuos, hilar şi adesea emoţionant în care surprinde viaţa postcolonială şi condiţia umană, în general. Despre roman, a cărui acţiune se desfăşoară în Vunjamguu, oraş fictiv

A THEFT

de N. S. Koënings. 264 pag. Back Bay Books/Little, Brown & Company. Ediţie broşată, 13.99 $.

din estul Africii, vag inspirat din Dar es Salaam, Koënings a spus: „Cred că această carte vorbeşte despre poveştile nebuneşti pe care le plăsmuim pentru a încerca să dăm un sens acestei situaţii bizare. La viaţă mă refer“. Această afirmaţie se aplică, în egală măsură, antologiei Theft (Furt), în ale cărei cinci povestiri nebuneşti descoperim o mulţime de personaje, surprinse într-o mulţime de locuri – de la Belgia şi Marea Britanie la ţărmul est-african al Oceanului Indian. Koënings, cu o descendenţă belgiano-olandeză, a crescut în estul Africii şi a locuit în Europa şi America. Este licenţiată în antropologie socioculturală şi în scriere creativă. Africa răsăriteană, scrie ea, „nu este, pentru mine, un depozit simbolic de «aminCea mai recentă carte a lui Nancy Kline este o traducere, semnată împreună cu Mary Ann Caws, după volumul lui René Char, „Furor and Mystery and Other Texts“. Va apărea în decembrie în Statele Unite. FOTO: TOMOSO NONAKA

tiri»; cu siguranţă nu este o regiune mitică, fermecată sau misterioasă din imaginaţia mea“. Din punctul ei de vedere, e „doar un loc obişnuit“. Dar dacă personajele din Theft sunt „obişnuite“, în sensul că pot fi identificate ca fiinţe umane, sunt totodată şi pitoreşti: de la naratoarea belgiană singuratică şi simandicoasă din Pearls to Swine (care îngrijeşte cu drag grădina cu plante ornamentale a soţului ei şi care se simte jignită când doi musafiri tineri se arată mai interesaţi de sex decât de tufele tăiate în formă de ponei Shetland) până la indianul est-african care e acuzat (pe nedrept, insistă el) de pedofilie şi care spune povestea din Sisters for Shama. Însă şi mai bogate decât aceste două povestiri spuse la persoana întâi sunt alte trei proze din carte, relatate la persoana a treia, care nu-i restrâng pe cititorii lui Koënings la o perspectivă unică. Povestirea care dă titlul cărţii este prezentată din două unghiuri diferite, aparţinând victimelor a două furturi foarte diferite: Lucy, o tânără albă din Philadelphia care călătoreşte prin Africa şi i se fură bagajele şi Ezra, un tânăr de culoare care „revinde biletele de autobuz“ şi care e bătut şi acuzat pe nedrept de această infracţiune. Când, în cele din urmă, Ezra reuşeşte să se întoarcă, împleticindu-se, în casa clandestină, pe jumătate construită, în care locuieşte împreună cu unchiul său, „la capătul îndepărtat al unei expansiuni urbane numite Ukilala, de-a lungul Şoselei Ujenzi“, constată că întregul cartier a fost măturat de buldozere. La fel ca Lucy, dar într-un mod mult mai periculos, s-a consolat cu „lucrurile pe care ştia că le avea“, ceea ce, în universul lui Koënings (şi într-al nostru), reprezintă o declaraţie foarte înşelătoare.

Sentimentul de pierdere e elementul care consolidează povestirile lui Koënings şi totuşi acestea debordează de bucurie. Iar acest lucru nu e nicăieri mai limpede decât în splendida nuvelă Wondrous Strange, amplasată într-un oraş de la Canalul Mânecii, unde întâlnirea săptămânală a membrilor Clubului Joi, un grup de spiritişti britanici şi discipolii lor, este întreruptă atunci când un medium „de nivelul doi“, Eva Bright, invocă brusc şi violent umbra Şeicului Abdul Aziz. Spre deosebire de spiritele britanice de nădejde cu care se obişnuiseră zi de zi, şeicul este un duh a cărui existenţă se măsoară în veacuri şi care şi-a părăsit „casa plină de peşti de pe fundul Oceanului Indian“ ca să transmită un „mesaj unei membre a clubului, veterană, serioasă, pretenţioasă şi docilă, care urmăreşte cu atenţie lacomă ştirile despre fantome, o admiratoare a spiritiştilor, care n-a primit nici un mesaj în toată viaţa ei. O anume doamnă Flora Hewett“. „Folosindu-se de coardele vocale şi buzele ferme ale Evei Bright“, şeicul îi spune Florei că, dacă vrea să-şi însănătoşească soţul muribund, trebuie să cumpere un inel de argint, să se îmbrace formal în albastru, să dea cu apă de trandafiri de jur împrejurul fântânii din curtea casei şi să sacrifice două capre în grădină. Cititorul are privilegiul de a asista la plănuirea şi desfăşurarea clandestină a acestui ritual, în ciuda acuzaţiilor de înşelătorie din partea spiritiştilor de nivelul întâi de la Clubul Joi, care nu sunt deloc dispuşi să nu mai fie singurii aflaţi în centrul atenţiei. Tânăra eroină africană a ultimei povestiri din această antologie, Setting Up Shop, trebuie să răzbească dincolo de opoziţia comunităţii: „Când Zulfa i-a spus lui Masoud Hamad că s-ar mărita cu el numai dacă acesta ar divorţa de cele trei neveste pe care le avea deja şi dacă ar renunţa la copii, n-a crezut că el ar face-o“. Zulfa formulează această cerere, aparent nerezonabilă, pentru că nu vrea să-i cedeze lui Masoud Hamad; ea vrea să călătorească. Însă pretendentul său e hotărât şi îi aduce tot timpul cadouri prinse cu „o sfoară ascunsă, un şnuruleţ al speranţei“. Până la finalul povestirii, spre consternarea Zulfei, Masoud şi-a dat afară cele două soţii secundare şi se pregăteşte să scape şi de cumplita sa soţie dintâi. În acest moment, din disperarea de a nu provoca un scandal, mama Zulfei îşi scoate pe furiş fiica din oraş, camuflată într-un „veştmânt buibui“ şi acoperită de „vălul ninja“ al mătuşii sale, Khadija. Koënings spera ca proza ei să fie „voios de sfidătoare“. Aşa cum, aseh meni Zulfei, şi este. 9

Cu ochii larg deschişi Povestirile lui Tobias Wolff te ţin în priză în aşteptarea momentelor de revelaţie. DE LIESL SCHILLINGER

În această povestire şi în altele – despre soţi şi soţii, copii bogaţi şi copii săraci, soldaţi şi mame cu slujbe, universitari compromişi şi afacerişti veroşi, toţi aduşi de întâmplare într-o dilemă morală – vocea lui Wolff are o autenticitate neştirbită, în timp ce abordează varietatea experienţei americane în cunoştinţă de cauză, plin de iertare şi fără a scăpa vreun amănunt. Cele mai multe dintre aceste zece povestiri „noi“ din această carte (una dintre ele, Awaiting Orders, a fost deja editată în antologia American Best Short Stories 2006) au apărut prima dată în The New Yorker, cu excepţia celor intitulate A White Bible, o parabolă în stilul lui O. Henry despre un profesor şi un elev lipsit de personalitate, care a apărut în The Atlantic; A Mature Student, o intrigă despre represiunea politică, publicată în Playboy; şi Her Dog, dintr-o revistă numită Walrus, despre un om care face o plimbare cu un câine care îi place mai mult decât vrea să recunoască. În aceste povestiri despre speranţă, deziluzii şi raţionalizare, Wolff demonstrează că, la mai bine de 30 de ani de la publicarea primei sale nuvele, instinctul său de scriitor rămâne energic, viguros şi în esenţă neschimbat – cu rădăcini adânci în sursele sale originare.

Ă citeşti o povestire de Tobias Wolff înseamnă să te scufunzi în scaunul moale al vechiului şi modestului Buick al bunicului şi să te laşi purtat printr-o Americă a micilor orăşele, a micilor bucurii, micilor zbateri şi micilor disperări – un peisaj atât de familiar încât devine invizibil, peisajul ţinutului natal. Pe măsură ce se înşiră povestirile, fără grabă şi fără a da verdicte,

OUR STORY BEGINS

New and Selected Stories de Tobias Wolff. 379 pag. Alfred A. Knopf. 26.95 $.

maşina încetineşte, semnalizatorul clicăie reconfortant şi maşina alunecă fără a opune rezistenţă pe alee, transportându-te, consolat şi totodată tulburat într-un mod ciudat, în locul de unde ai pornit, un loc pe care credeai că l-ai lăsat în urmă. Titlul bine ales al ultimei antologii a lui Wolff, Our Story Begins (Povestea noastră începe) este totodată titlul uneia din lucrările sale timpurii de proză scurtă, publicată în 1985 în volumul Back in the World. Această povestire (neinclusă în volumul de faţă), care se desfăşura în San Francisco în „a zecea zi consecutivă“ de ceaţă densă, anunţa cariera lungă, aparent predeterminată, a scriitorului. În ea, un ajutor de ospătar pe nume Charlie, care voia să devină scriitor stă într-o cafenea ascultând pe furiş doi bărbaţi şi o femeie a căror conversaţie evită adevăratul lor subiect comun: doi dintre aceşti oameni l-au trădat pe al treilea. La sfârşitul primului lor rând de băuturi, unul dintre bărbaţi începe o anecdotă nouă, spunând cu emfază „Povestea noastră începe“. Wolff demască minciuna chiar de la început: propria lor povestire îi precede. La plecarea din cafenea, cugetând la poveştile în ramă pe care le-a auzit, Charlie aude o sirenă de ceaţă. Revigorat, se imaginează pe un vapor în larg, ignorând sunetul „avertismentului solemn“, navigând spre port în întuneric, „prea atent ca să-i fie frică... cu ochii larg deschişi, gata pentru orice provocare în această ceaţă schimbătoare în care orice se putea ivi, în oricare moment“. Timp de decenii, Wolff a rămas în această stare de veghe autoimpusă. Pentru cititorii nefamiliarizaţi cu scrisul său (chiar dacă au văzut filmul This Boy´s Life, inspirat de autobiografia sa), această carte poate funcţiona ca un „Wolff portabil“, adunând unele din cele mai bune lucrări ale sale la un loc şi reflectând în formă prescurtată amploarea talentului său. Cititorii care au urmărit constant scrierile lui Wolff ar putea fi nemulţumiţi văzând atâtea dintre scrierile cunoscute adunate în aceste pagini, dar Wolff se găseşte în încurcătura demnă de invidiat a unei vedete pop care şi-ar dezamăgi o parte prea mare a audienţei dacă ar da un concert cu un

Liesl Schillinger este o colaboratoare frecventă a Book Review. 10

album nou şi nu ar cânta nici unul din hiturile care i-au câştigat de fapt admiratorii. Veţi găsi aici povestirea de neuitat Hunters in the Snow, în care trei bărbaţi, Tub, Frank şi Kenny – prieteni de genul pumn-în-umăr-carelasă-vânătaie – merg la vânătoare de căprioare într-o zi de iarnă extrem de geroasă, pornind la drum într-o camionetă cu un geam spart. Simplitatea limbajului şi grobianismul interacţiunilor dintre cei trei sună la fel de tulburător în 2008 ca şi în 1980, anul apariţiei povestirii. Un câine de la o fermă creează imagini mentale răscolitoare, de neşters: în timp ce bărbaţii înaintează cu greu prin zăpadă, trec pe lângă un hambar şi „un dulău mare şi negru, cu botul cărunt, ieşi în fugă şi începu să-i latre. La fiecare lătrătură aluneca puţin înapoi, ca un tun la recul. Kenny se aşeză în patru labe şi îl lătră la rândul lui, cu colţii rânjiţi, iar dulăul se strecură înapoi în hambar, cu o privire aruncată în urmă şi scăpând pe drum un strop de urină“. Păţaniile bărbaţilor (şi ale câinelui) au impactul arhetipal al unui alt clasic american al masculinităţii exacerbate condamnată la pieire de propria-i aroganţă, To Build a Fire de Jack

London (fără a uita reminiscenţe din Împăratul muştelor şi, mai recent, din South Park). Într-o manieră şi o atmosferă evident diferite, povestirea Desert Breakdown, 1968 a lui Wolff îşi extrage patosul din impulsul laş, dar de înţeles, al unui tânăr soţ de a fugi. Când Pontiacul său cedează în deşert pe drumul spre Los Angeles, bărbatul îşi lasă copilul de nici trei ani şi nevasta cu o sarcină avansată la o benzinărie din deşert şi pleacă într-un oraş învecinat să cumpere o piesă de schimb. Făcând autostopul în arşiţă, el are impulsul de a-şi părăsi familia şi de a reîncerca să-şi împlinească visele. „Ar putea să-i părăsească“, îşi spune. „În fiecare zi, cineva părăseşte pe altcineva şi cineva e părăsit. Ar fi ceva groaznic. Dar s-a mai întâmplat şi altora şi oamenii au supravieţuit, aşa cum au supravieţuit şi unor împrejurări şi mai potrivnice“. Să fie el prea laş ca să o facă sau cu prea mult bun simţ? Şi cum ar putea el să sesizeze diferenţa? E oare mai curajos să ţii pe lângă tine pe cineva pe care îl poţi învinovăţi pentru eşecurile tale sau să rişti să afli că ai putea eşua oricum şi fără ei?

OUĂ dintre povestirile noi din acest volum ies în evidenţă: Deep Kiss, care recreează fără urmă de zeflemea transa neprefăcută a unei obsesii adolescentine, şi Down to Bone, o poveste a unei mame şi a fiului său. În Deep Kiss, un bărbat între două vârste pe nume Joe îşi aminteşte de fata cea ciudată, Mary Claude, care i-a frânt inima în liceu. Căsătorit de 17 ani, tată a doi copii, Joe simte că întotdeauna „a trăit o altă viaţă subterană, paralelă cu cea cunoscută celor din jurul lui“, în care într-un mod sau altul „şi-a continuat viaţa fantomatică alături de Mary Claude. Era cu ea pe o pătură într-o poiană luminată de Lună sau într-o maşină parcată pe malul râului cu Ray Charles la radio... cu gura ei deschisă lipită de a lui, cu gustul ei de caramel pe buzele lui şi pe limbă şi adânc în fundul gâtului“. Trecutul lui Joe nu s-a terminat niciodată. În Down to Bone, un fiu ajuns la maturitate stă lângă patul de moarte al mamei sale. Răsfoind un album foto şi văzând poza mamei sale la prima ei comuniune, fiul recunoaşte „exact imaginea propriei sale tinere fiice. Asemănarea îi deşteaptă dorul de casă, atât de mare era“. Ştie că tatăl mamei sale era un om rău, un părinte certăreţ şi violent. Dar în ultimele ei momente, confuză, transportată de memorie către cele mai vechi şi mai pline de încredere emoţii ale copilăriei, ea îşi strânge fiul de mână şi îl cheamă pe „tati“. „Totul e în regulă“, spune fiul din reflex. „Sunt aici“. Realizând că „nu mai ştia cum să fie un fiu, dar încă mai ştia cum să fie un tată“, îi spune: „Stai liniştită, draga mea. O să fie bine“. Uşurată, ea şopteşte, „Tati.... Eşti aici“. Acesta este geniul răscolitor al scriiturii lui Tobias Wolff: de a arăta că orice ar fi reprezentat cineva pentru tine, aşa va rămâne – într-un colţ al minţii, într-un colţ al inimii, sfidând sinceritatea, raţiunea, istoria, timpul. Povestea h începe şi se termină în acelaşi loc. ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO

Moarte în Pacific Max Hastings ne arată cum nebunia japoneză a întâlnit cruzimea americană în ultimul an al celui de-Al Doilea Război Mondial. DE EVAN THOMAS

N războiul împotriva Japoniei, comandanţii marinei americane au fost puşi în faţa a ceea ce s-ar putea numi problema navelor-închisoare. Submarinele americane nu aveau cum şti care vase japoneze de transport aveau la bord prizonieri de război. Oricum ar fi fost, „marina SUA a adoptat o poziţie lipsită de scrupule“, scrie Max Hastings. „Distrugerea inamicului trebuia să fie prioritară, în faţa oricărei alte încercări de a proteja viaţa prizonierilor de război“. Drept rezultat, vieţile a aproximativ 10.000 de prizonieri aliaţi

RETRIBUTION

The Battle for Japan, 1944-1945 de Max Hastings. Ilustrată. 615 pag. Alfred A. Knopf. 35 $.

au fost pecetluite (printre ei de două ori mai mulţi americani decât cei care au pierit până în prezent în Irak). Şi, dacă nu erau americanii cei care îi omorau pe prizonierii de război, atunci o făceau oricum japonezii. La bordul cargobotului cu aburi Shinyo Maru, comandantul japonez al gărzii le-a adus la cunoştinţă prizonierilor că, în situaţia în care vasul era atacat, îi va omorî pe toţi. Aşa cum promiseseră, când vasul a fost torpilat, în septembrie 1944, japonezii i-au mitraliat pe prizonierii care încercau să abandoneze nava. Aproximativ 20 de oameni au scăpat aruncându-se în mare, pentru a fi mai apoi salvaţi de alt vas japonez. Atunci când s-a descoperit cine erau, au fost şi ei, la rândul lor, executaţi. Războiul, deşi uneori necesar, rareori înnobilează. Războiul din Pacific pare a fi fost în mod deosebit unul degradant. Japonezii au masacrat şi torturat soldaţi americani şi au comis abuzuri îngrozitoare asupra civililor; Statele Unite le-au bombardat şi incendiat oraşele. În povestirea magistrală a climaxului acestui conflict, Retribution: The Battle for Japan, 1944-1945 (Răzbunare: bătălia pentru Japonia, 1944-1945), Hastings sugerează un fel de pervertire a regulii de aur. Combatanţii care îşi brutalizează inamicul vor fi la rândul lor brutalizaţi sau, cu cuvintele mai degrabă delicate ale lui Hastings, „s-a sugerat … că puţini beligeranţi în orice conflict au concepţii morale atât de înalte încât să ofere inamicului standarde de tratament mai înalte decât cele pe care inamicul li-l oferă lor“. Alţi autori, în special John Dower, au arătat că subiectul rasial a adăugat un aspect dezgustător războiului din Pacific. Hastings citează felul memorabil în care generalul britanic Sir William Slim a surprins starea sufletească dominantă a momentului: soldatul japonez, spunea Slim, „este cea mai formidabilă insectă luptătoare din istorie“. Ura rasială a americanilor nu era cu nimic mai prejos. La întoarcerea în Hawaii din luptele de la Iwo Jima, unii soldaţi

Evan Thomas, editor colaborator al Newsweek, este autorul cărţii „Sea of Thunder: Four Commanders and the Last Great Naval Campaign, 1941-1945“. FOTOGRAFIE DE LA KEYSTONE/GETTY IMAGES

Zona industrială din Tokyo după bombardamentul aliat, 1945. au mărşăluit prin faţa imigranţilor japonezi arborând un craniu japonez şi spunându-le, „Iată-l pe unchiul vostru în vârful parului“. Însă Hastings respinge echivalenţa morală. Apărând folosirea bombei atomice susţine în principiu că, datorită logicii crude a războiului, japonezii şi-au provocat soarta. „Războiul este inerent inuman“, scrie el, „dar japonezii duceau inumanul la un nivel extraordinar de rafinament în felul de a-i trata pe cei care ajungeau la mila lor“. Sadismul, pentru japonezi, nu era ceva ocazional, ci instituţional. Prizonierii de război şi cei civili erau înfometaţi, omorâţi cu baioneta, decapitaţi, violaţi şi, în unele cazuri, supuşi vivisecţiilor. Japonezilor nu le păsa nici măcar când venea vorba de viaţa propriilor soldaţi. Marina japoneză, spre deosebire de cea americană, nu avea unitate de căutare şi salvare a echipajelor avioanelor doborâte, pierzând astfel sute de aviatori experimentaţi. Militariştii răstălmăciseră vechiul cod Bushido al samurailor, transformându-l într-un cult pervertit al morţii. Japonezii trebuiau să prefere moartea capitulării şi, pe măsură ce războiul avansa, americanii au început să le cânte în strună. După ce prizonierii japonezi au încercat să saboteze submarinele americane, acestea nu s-au mai oprit să-i culeagă şi curând majoritatea navelor americane au început să refuze salvarea combatanţilor japonezi din apele oceanelor, cu excepţia prelevării ocazionale

a câte unui „exemplar pentru serviciile speciale“. Întrucât predarea era considerată un act ruşinos, orice american care s-ar fi predat era considerat un om care şi-a pierdut onoarea şi, în consecinţă, „a renunţat la respectul uman fundamental“. În 1942, primul ministru japonez, Gen. Hideki Tojo, nu a fost informat de înfrângerea marinei în Midway decât la săptămâni întregi după ce acest lucru se petrecuse. „În faţa umilinţei“, scrie Hastings, „japonezii adesea recurg la tăcere – mokusatsu“. Până în vara lui 1944, japonezii erau deja înfrânţi însă refuzau să accepte acest lucru. Când primii piloţi kamikaze şi-au luat zborul în luna octombrie a acelui an, piloţii japonezi se întreceau pentru onoarea de a-şi lua viaţa (deşi entuziasmul s-a mai stins de-a lungul timpului). Asemenea sinucideri ritualizate îi înspăimântau pe americani. „Mă şi vedeam în mijlocul luptei, unde poate aş fi făcut ceva instinctiv care, mai mult ca sigur, m-ar fi dus la moarte“, scria Ben Bradlee, un tânăr ofiţer de pe un distrugător (ajuns mai târziu editor executiv al The Washington Post). „Nu-mi puteam imagina cum m-aş trezi într-o zi la 5 dimineaţa pentru a mă duce la biserică ştiind că în câteva ore urma să intru cu avionul intenţionat într-o navă“. Nebunia japoneză a scos la suprafaţă barbaria americană. Pe poligonul Dugway din Utah, americanii au construit în 1943 un sat japonez,

complet, până la tatami-uri, numai pentru a dovedi cât de repede şi de uşor poate fi incendiat. „Panica japonezilor e un lucru uimitor“, spunea William McGovern, analist de contrainformaţii al Office of Strategic Services, în cadrul unei întâlniri de planificare care avea loc la Washington, în septembrie 1944. Focul este „unul din lucrurile de care le e groază încă din copilărie“. Politica Gen. Curtis LeMay, aflat la comanda escadrilei 20 de bombardiere, era una simplă: „Bombardează-i şi dă-le foc până se predau“. În noaptea de 9 martie 1945, pilotul de B-29 Robert Ramer scria în jurnalul său: „Deodată, la ora două dimineaţa, am văzut o strălucire la orizont, ca şi cum ar fi răsărit soarele, sau poate luna. Întreg oraşul Tokyo, sub noi, de la o margine la alta, era cuprins de o enormă vâlvătaie, încă şi mai multe flăcări curgând spre oraş din avioanele B-29. Fumul negru se ridica la mii de metri înălţime, dând naştere unor curenţi puternici care zguduiau avionul, aducând cu ei mirosul oribil de carne arsă“. Au murit atunci aproape 100.000 de oameni şi un milion au rămas fără un acoperiş deasupra capului. LeMay a rămas în istorie ca o figură de tipul Dr. Strangelove, partizan al bombardării Vietnamului de Nord până la aducerea sa „înapoi în Epoca de Piatră“. Însă Hastings observă că responsabilitatea pentru incinerarea metodică a Japoniei o poartă comandanţii civili, pornind în jos de la Roosevelt şi Churchill, inclusiv afabilul secretar al apărării Henry Stimson, care devenea agitat numai când auzea de uciderea civililor, însă nu făcea nimic pentru a opri acest lucru. „Pagubele materiale cauzate … de către ofensiva lui LeMay erau aproape irelevante“, observă Hastings, „deoarece blocada şi lipsa de materii prime aduseseră deja economia în pragul colapsului“. Scopul adevărat al bombelor incendiare era teroarea, îngenuncherea voinţei japoneze de a rezista. Asta a cerut ceva efort; două bombe atomice în luna august de-abia au fost de ajuns. Militariştii înrăiţi au încercat să pună la cale o lovitură de stat mai degrabă decât să-i permită împăratului să declare capitularea. Hastings susţine convingător că bombele atomice erau necesare, deşi regretă că americanii nu au dat mai întâi un avertisment.

ASTINGS este un istoric militar de tradiţie veche, asemeni lui John Keegan, Alistair Horne şi Rick Atkinson. Este în egală măsură un expert în analiza aspectelor strategice şi în crearea de episoade palpitante care pun cititorul în carlinga unui avion de luptă sau în postul de comandă al unui submarin. Însă este cel mai bun la estimarea costului uman al războiului. Descrie uimirea unui soldat american la citirea unui jurnal găsit asupra unui soldat japonez mort în sângeroasa bătălie pentru Manila. Soldatul japonez scria „despre dragostea pentru familia sa, lăudând frumuseţea apusului – pentru a descrie mai apoi masacrul din Filipine, în timpul căruia a zdrobit un copil de trunchiul unui copac“. Americanii au fost şocaţi de masacrul civililor din Manila de către japonezi. După o lună de bombardament constant, armata Statelor Unite avea să lase oraşul mai mult o ruină. h 11

Ghici cine vine la putere Un tânăr specialist în politică externă afirmă că Uniunea Europeană şi China s-au alăturat Statelor Unite ca influenţe mondiale. DE RAYMOND BONNER UPĂ prăbuşirea comunismului, „noua ordine mondială“ s-a dezintegrat de îndată în noua dezordine mondială, când a izbucnit naţionalismul înăbuşit, în forma sa cea mai dramatică în Balcani. Vulcanul naţionalist s-a domolit, fiind înlocuit de temeri în privinţa „ciocnirii civilizaţiilor“, adică între Occident şi restul lumii – în primul rând, lumea islamică. După 11 septembrie, cel mai îngrijorător sufix „ism“ a devenit cel din „terorism“, iar rafturile noastre gem sub povara recomandărilor politice ale reprezentaţilor guvernului, ale teoreticienilor, ale jurnaliştilor şi chiar ale foştilor spioni. Acum, Parag Khanna, un tânăr specialist în politică externă, poliglot şi umblat prin lume, sugerează în The Second World (A doua lume) că ne aflăm pe culmile unei noi ordini mondiale – „o

THE SECOND WORLD

Empires and Influence in the New Global Order de Parag Khanna. Ediţie ilustrată. 466 pag. Random House. 29 $.

lume multipolară şi multicivilizată în care trei superputeri diferite rivalizează pe o planetă cu resurse din ce în ce mai puţine“. Cele trei superputeri sunt Statele Unite, Uniunea Europeană şi China. În momentul de faţă, competiţia dintre ele (care se va desfăşura în a doua lume a lui Khanna) vizează, în primul rând, resursele limitate ale lumii. „Din Europa de Est până în Asia Centrală, din America de Sud, traversând lumea arabă până în Asia de Sud- Est, cursa pentru cucerirea acestei a doua lumi e în desfăşurare“. Scenariul lui Khanna nu e unul apocaliptic. Într-adevăr, autorul se arată de acord cu opinia că globalizarea din ce în ce mai extinsă conduce la scăderea riscurilor de război. Şi, din moment ce toate aceste noi imperii deţin arme nucleare, „puterea economică e mai importantă decât puterea militară“. Astfel, competiţia va fi câştigată prin „putere domoală“, prin diplomaţie eficientă şi prin modele sociale atrăgătoare (democraţia liberală din Statele Unite şi din Uniunea Europeană, faţă de structurile mixte ale Chinei). Însă e oare Uniunea Europeană o superputere? Da, economia şi populaţia ei sunt mai mari decât cele ale Statelor Unite, iar alte ţări vor să i se alăture. Însă nu se poate spune încă dacă un asemenea conglomerat de naţiuni va fi în stare să cadă de acord asupra unei politici externe comune (Spania şi alţi membri ai Uniunii nu cad de acord asupra modului de a reacţiona în faţa lui Hugo Chávez), aşa cum nu putem anticipa nici dacă Parisul şi Londra sunt pregătite să-şi lase politica externă pe mâna Bruxellesului. Totuşi, nu încape îndoială că China va fi o superputere. Nu trebuie să cucerească lumea prin acţiuni militare, nu trebuie decât s-o cumpere. China este cea mai importantă sursă de inves-

Raymond Bonner, corespondent extern al publicaţiei The Times, a locuit pe toate continentele în afară de Antarctica şi a transmis ştiri din peste 80 de ţări. 12

tiţii străine în Venezuela şi s-a oferit să ridice case şi să pună bazele unei reţele de fibră optică. Refacerea economică a Argentinei depinde considerabil de exporturile agricole – către China. În Egipt, China investeşte în orice, de la Canalul Suez şi fabricile de ciment, la companii de electronice şi centre de conferinţă. În Iordania a construit patru dintre cele cinci baraje noi ale ţării, „cu o eficienţă remarcabilă“, scrie Khanna. China are anumite avantaje atunci când vine vorba de concurenţa cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană; acestea nu sunt cu toate demne de laudă, însă Khanna le trece cu vederea. Nu are nici o lege care să le interzică firmelor chinezeşti să apeleze la mită pentru a obţine contracte; circulă nenumărate istorioare anecdotice despre sumele plătite în Indonezia, Thailanda şi Vietnam, precum şi în Orientul Mijlociu şi în Africa. (Acelaşi lucru e valabil şi pentru companiile japoneze şi coreene). La fel cum în China nu există nici o formă de lobby în favoarea drepturilor omului şi nici presă liberă care să-i tragă la răspundere pe conducătorii ţării pentru că sprijină regimuri corupte şi dictatoriale, între care Zimbabwe, Sudan, Siria şi Uzbekistan. Totuşi, dacă Statele Unite vor să aibă succes în această competiţie, următoarea administraţie trebuie să-şi asume nişte probleme adânc înrădăcinate la Departamentul de Stat. În lumea arabă, observă Khanna, diplomaţii chinezi „tratează cu respect cultura autohtonă, învăţând araba şi chiar adoptând nume arăbeşti“. America nu va deveni mai competitivă la nivel diplomatic dacă va mai continua să reducă efectivele Departamentului de Stat, aşa cum şi-ar dori conservatorii. Imaginea şi

poziţia Americii în lume au fost deja slăbite considerabil prin închiderea bibliotecilor şi consulatelor americane sau prin izolarea lor în spatele unor bariere de siguranţă ameninţătoare (şi totodată, bineînţeles, prin politica de extrădări şi tortură a administraţiei). Gradele diplomatice trebuie să crească; există mai mulţi muzicieni în orchestrele militare decât ofiţeri în serviciul diplomatic, iar generalii şi amiralii care se află în diferitele posturi de conducere, precum Comandamentul Central sau Centcom din Florida, au mai mulţi asistenţi şi consilieri decât are întreaga ţară ambasadori şi secretari de stat adjuncţi. Ideea că Statele Unite nu vor fi singura superputere mondială, că vor trebui să împartă puterea cu Europa şi cu China, îi va îngrozi pe mulţi americani. Conservatorii cred că interesul naţional este deservit cel mai bine prin utilizarea puterii militare pentru a rămâne în frunte, iar liberalii sunt la fel de dedicaţi să menţină Statele Unite pe locul 1 în numele „intervenţiei umanitare“. Însă ordinea mondială tripartită ar putea aduce beneficii reale atât Statelor Unite, cât şi altor democraţii. Khanna este foarte elogios la adresa programelor de sprijin al dezvoltării derulate de Uniunea Europeană şi afirmă că acestea sunt canalizate înspre crearea unor instituţii publice, cum ar fi judecătoriile. Însă europenii, ca şi americanii, au obiceiul de a pune la fel de mult accent pe recunoaşterea meritelor asistenţei lor ca şi pe rolul lor ameliorant efectiv. Rămâne de văzut dacă programele europene vor deveni excesiv de birocratice şi dacă, asemeni proiectelor americane, vor cheltui prea mult pe consultanţi şi pe studii economice. În orice caz,

contribuabilii din Statele Unite ar trebui să fie încântaţi să lase Europa să poarte o parte mai consistentă din povara dezvoltării. Khanna e un fel de copil minune al politicii externe. Este absolvent al Şcolii de Diplomaţie din Georgetown şi urmează un doctorat la Şcoala de Ştiinţe Economice din Londra. În vârstă de doar 30 de ani, a predat deja la diferite institute de cercetare şi a lucrat pe un post de consilier la Forţele pentru Operaţiuni Speciale ale Statelor Unite în Afganistan şi Irak. Şi totuşi, în această carte încearcă să facă prea mult: un titlu mai potrivit ar fi „Ocolul lumii în 400 de pagini“. Khanna face referire la aproape 100 de ţări, unele dintre acestea fiind menţionate doar într-o propoziţie sau în câteva paragrafe, de parcă autorul ar vrea să demonstreze că chiar a vizitat atât de multe locuri. Capitolul dedicat Americii Latine este exagerat de lung; ar fi fost suficient să arunce o privire la situaţiile din Mexic, Brazilia şi, pe scurt, la cea din Venezuela. Şi e greu de înţeles de ce acordă atâta atenţiei Malaieziei, asta dacă cititorul nu ştie că Parag Khanna a fost profesor invitat la un institut de politici publice din învecinatul Singapore. Pe de altă parte, cartea merită cumpărată pentru capitole precum cele despre despre Kazahstan şi Egipt, stat pe care îl descrie drept „pregătit pentru revoluţie“. Încercând să acopere atât teren, Khanna îşi diluează cele mai importante idei. De exemplu, observă că Rusia „nu are nici un drept divin să continue în forma sa actuală“. Expresie prin care spune mult mai mult decât s-ar zice la prima vedere. Întinsa parte răsăriteană a ţării a fost înghiţită de China prin investiţii şi imigraţie. În mod evident, Khanna nu are reţineri să facă afirmaţii îndrăzneţe. Contestă opinia populară conform căreia India se va dovedi o piedică în calea Chinei. „India e mare, dar nu e importantă încă“, scrie el. „S-ar putea susţine, totodată, că China e o ţară mai liberă decât democratica Indie“. Ceea ce vrea să spună autorul prin aceste cuvinte e că, în China, indicii de alfabetizare sunt mai ridicaţi, iar gradul de sărăcie este mai redus; acest stat are mai multe conexiuni la Internet şi mai multe telefoane mobile şi e mai uşor să porneşti o afacere în China decât în India. Într-o exprimare impresionantă asemănătoare, afirmă că Iranul este, în acelaşi timp, „un regim autoritar şi poate cea mai democratică ţară din regiune“. Iar „Islamul şi democraţia sunt cu siguranţă mai compatibile decât autoritarismul şi democraţia“. Irakul va înceta să existe, declară el pe un ton categoric (deşi nu oferă nici o recomandare pentru ce ar trebui să facă acolo următoarea administraţie). Pe de altă parte, este inevitabilă formarea unui stat kurd. Apropiindu-se de casă, Khanna emite următoarea idee provocatoare: Statele Unite ar trebui să aplice Mexicului acelaşi tratament pe care vor să-l ofere europenii Turciei: incluziune, cetăţenie, imigraţie deschisă, subvenţii masive şi drepturi de a-şi folosi limba maternă. Te face să te întrebi ce vor avea de spus, în această privinţă, candidaţii la fotoh liul de preşedinte. ILUSTRAŢIE DE DANIEL BEJAR

Avansuri sexuale Mary Roach investighează exhaustiv ultimele noutăţi în cercetarea sexuală. DE PAMELA PAUL N cărţile sale precedente, Stiff şi continuarea acesteia, Spook, Mary Roach şi-a propus să prezinte nişte teme respingătoare (cadavre, viaţa de apoi) într-un mod amuzant. În Bonk (Tăvăleală), se îndreaptă asupra sexului, tratând domenii ca excreţiile animale uscate folosite ca „agenţi de usca-

BONK

The Curious Coupling of Science and Sex de Mary Roach. Ilustrată, 319 pag. W. W. Norton & Company 24.95 $

re“ vaginali; o coadă de şobolan „rătăcită“ într-un penis şi un bărbat pe nume William Harvey, deţinătorul licenţei unei cutii metalice rulante de mărimea unui prăjitor de pâine, echipată cu un „penis artificial elastic pliabil“ motorizat. Pe scurt, ia un subiect interesant şi îi expune partea cea mai respingătoare. Şi apoi transformă lucrurile respingătoare în amuzament. Destinată atât pentru amuzament cât şi pentru instruire, Bonk este incursiunea lui Roach în lumea cercetării sexuale, în principal de la Alfred Kinsey încoace, dar revenind ocazional la grecii antici şi la medievali (ignoranţi în egală măsură). Roach aparţine unui soi aparte de scriitori ştiinţifici; e interesată mai puţin de subiecte ştiinţifice decât de modalităţile în care savanţii îşi studiază subiectele – în cazul de faţă, mai puţin interesată de sex per se decât de disecţia de laborator a sexului. Încântă prin eufemismul Pamela Paul, o colaboratoare constantă a Book Review, este autoarea cărţii „Parenting, Inc.“, care va apărea luna viitoare în Statele Unite. ILUSTRAŢIE DE JOON MO KANG

medical şi jargonul ştiinţific; îi poţi auzi chicotitul în timp ce rosteşte termeni ca „sondă vaginală fotopletismografă“, „monitorizare a turgescenţei nocturne a penisului“ şi „reflex vaginocavernos“. Scriind despre un studiu din perioada anilor 1950 despre reacţia vaginală, în care subiecţii femei copulau cu o cameră de filmat sub formă de penis, Roach vrea să ştie cum opera exact „camera-dildo“, cine se oferise voluntar să se folosească de ea în mediul laboratorului şi, mai ales, unde e acum dispozitivul. Aceasta e „cea mai bună parte a ştiinţei“, scrie ea, „o etalare moderat-scandaloasă, teribil de curajoasă şi aparent eficace a rezolvării creative a problemelor, alimentată de dedicarea încăpăţânată pentru colectarea faptelor şi destrămarea miturilor într-o zonă îndelung neglijată a psihologiei umane“. În acelaşi spirit este studiul despre „tracţiunea labială ca declanşator al orgasmului femeiesc“, condus de o echipă de cercetători columbieni la mijlocul anilor 1980. Heli Alzate, un medic şi profesor de sexologie, şi Mari Ladi Londoño, psihoterapeut, au adunat 16 prostituate şi 32 de feministe în laboratorul lor, unde le-au stimulat manual pereţii vaginali. Rezultatele? Mai bine de trei sferturi dintre prostituate au avut orgasm, în comparaţie cu doar o optime dintre feministe. În vreme ce antifeminiştii vor găsi probabil un motiv de distracţie în aceste rezultate, intenţia nu a fost de a măsura frigiditatea în funcţie de vederile politice, ci de a determina dacă doar penetrarea penisului era un mod eficient de a produce orgasmul feminin (şi nu e). Reporter îndrăzneţ, tenace şi avid, Roach caută cu atenţie printre articole de revistă şi cărţi cu titluri ademenitoare ca Urological Oddities, Vacuum Cleaner Use in Autoerotic Death şi Curious Experiences With the Genital Organs of the Male, o lucrare din 1909 scrisă de obstetricianul rezident al unui harem turcesc. Vizitează o fermă daneză de porci pentru a observa un

Plan de Stimulare în Cinci Puncte menit să mărească plăcerea scroafei în timpul inseminării artificiale şi îl urmăreşte în acţiune pe doctorul Geng-Long Hsu, directorul Centrului de Reconstrucţie Microchirurgicală a Potenţei şi Cercetare din Taipei, în sala de operaţie. Deşi cartea îşi are doza de fapte diverse alarmiste – vrea cineva să testeze o „syngina“? – scena în care Dr. Hsu oficiază este complet terifiantă (cititorii sensibili de sex masculin şi-ar putea dori să se oprească din lectură aici). Roach flecăreşte cu bunul doctor în timp ce acesta înfige bisturiul pentru a executa ceea ce se numeşte „manevra de întoarcere pe dos“ a penisului unui bărbat de 47 de ani. Aţi putea crede că a asista la asemenea proceduri ar putea s-o stăvilească pentru o clipă pe Roach. Deşi nu e deloc încântată, conform propriilor spuse, de „utilizarea excesivă a persoanei întâi“ – se aruncă pe sine în poveste. Când Jing Deng, un conferenţiar în fizică medicală la University College London Medical School, menţionează, într-o lucrare despre folosirea ultrasunetelor 4D pe organele genitale bărbăteşti, că speră că într-o zi vor capta imaginea în timp real a raportului sexual omenesc, Roach cere permisiunea de a asista la prima scanare. I se spune că, dacă „organizaţia“ ei ar putea furniza primul cuplu, Deng ar fi fericit să o servească. „Organizaţia mea a analizat problema“, scrie ea. Mereu neastâmpărata Roach şi soţul ei spectaculos de elegant pleacă în curând spre destinaţia Londra, unde vor avea raporturi sexuale într-o cameră de spital, în timp ce Deng manevrează o baghetă cu ultrasunete peste părţile semnificative ale corpurilor lor, oprindu-se doar pentru a-şi restarta computerul. Totuşi, Roach este uneori obstrucţionată. Virginia Johnson de la Masters and Johnson i-a refuzat toate solicitările de interviu; Scott, fiul lui Johnson şi purtător de cuvânt, o expediază pe Roach cu un răspuns repezit: „Chiar

nu ne interesează să ne implicăm. Înţeles?“. De înţeles, probabil. Roach se pricepe să pună întrebările stânjenitoare, neconvenţionale şi prea evidente pe care ceilalţi se tem întotdeauna să le pună. Când întreabă un specialist în sterilitate dacă orgasmul feminin creşte şansele concepţiei, el oftează şi spune: „Cred că până acum ştiţi cum e ştiinţa... Ştiu multe despre inseminarea artificială, dar habar n-am de răspunsul la întrebarea dumnevoastră foarte simplă“. Una dintre cele mai serioase şi mai deranjante teme din Bonk este dificultatea de a desfăşura cercetări sexuale într-o epocă a ştiinţei medicale corporatizate şi politizate. Dacă studiul plăcerii sexuale a femeii nu duce în mod evident în direcţia descoperirii unei Viagra pentru femei, sunt şanse ca acest lucru să nu fie studiat niciodată. Trecerea timpului poate fi simţită cu dr. Ahmed Shafik, un sexolog din Cairo care studiază reflexele sexuale, de multe ori în secret. El este, îi spune lui Roach şeful său de birou, o relicvă din secolul XIX, „când ştiinţa era făcută doar de dragul înţelegerii lumii“. În situaţiile în care comunitatea medicală se dovedeşte slab dotată pentru a-i răspunde la întrebările necruţătoare, Roach abordează curajoasă lumea corporatistă. Pentru a afla dacă autostimularea are vreun beneficiu medical (răspuns: da!), face o vizită la Topco, un producător de jucării sexuale. Un tur al fabricii aduce imaginea neverosimilă a unui bărbat într-o salopetă albastră şi cu plasă de păr, împovărat sub greutatea vibratoarelor marociocolatii şi o echipă de muncitori hispanici care lipesc manual cu grijă instrucţiuni pentru vibrator. „Am întrebat o fată într-o zi «Părinţii tăi ştiu cu ce te ocupi?»“, îi spune lui Roach preşedintele Topco. „Ea îmi spune: «Nu, le spun doar că lucrez cu mase plastice»“. OATE că e meschin să critici un scriitor pentru că e prea curios, dar ocazional entuziasmul lui Roach o ia razna. Într-o carte cel mai bine caracterizată de structurarea lejeră, utilizarea promiscuă de către Roach a notelor de subsol produce uneori confuzie. Da, a afla cum o erecţie poate fi comparată cu o congestie nazală e interesant, dar nu în toiul unei importante operaţii pe penis. Da, e probabil de interes că numele Dorcus a fost odinioară îndeajuns de cunoscut pentru a fi acordat unei populare reviste de broderii, dar trebuie ca asta să întrerupă o discuţie despre „electroejaculatori rectali“? (Nu vă agitaţi – sunt pentru vite). Divagaţiile îi abat de asemenea atenţia de la a pune unele întrebări esenţiale, ca, de exemplu, când a devenit cercetarea sexuală din pudică lipsită de restricţii şi în cele din urmă controlat-corporatistă. Cum s-a întâmplat asta şi de ce? În cele din urmă, în ciuda marelui simţ al umorului lui Roach, zâmbetul ei de superioritate îi poate sta uneori în cale. Ar fi putut probabil evita comparaţia fistulelor vaginale cu cei trei tenori şi s-ar putea să fi fost o speculaţie excesivă bănuiala că modelul masculin dintr-un film educativ despre exerciţii de gimnastică pelviană e autorul unui studiu despre acel subiect. Dar acestea sunt amănunte irelevante ale unei lucrări în ansamblu foarte satisfăcătoare. Şi, ca o femeie care a putut face ca eviscerarea unei râme să pară fascinantă şi o emisferosectomie să pară pur şi simplu veselă, Roach nu poate fi acuzată că se distrează pe seama sexului. Chiar dacă numai h din raţiuni care ţin de cercetare.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8)

DIRT ON MY SHIRT de Jeff Foxworthy, ilustrată de 2 Steve Bjorkman (HarperCollins, 16.99 $) Poeziile copilăriei scrise de actorul şi realizatorul TV. (Vârsta: 4 – 7)

THE JELLYBEANS AND THE BIG DANCE scrisă 3 de Laura Numeroff şi Nate Evans, ilustrată de Lynn Munsinger (Abrams, 15.95 $) Patru pisicuţe se pregătesc împreună pentru un recital. (Vârsta: 4 – 8)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

31 martie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Despre cum s-a făcut Greg de ruşine în vacanţă (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); urmarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 48 Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

THE BIG FIELD de Mike Lupica (Philomel, 17.99 $) Înaintea campionatului, un candidat hot îl înlocuieşte pe Hutch în echipă. (Vârsta: de la 10 ani)

TWEAK de Nic Sheff (Ginee Seo/Atheneum, 16.99 $) Amintirile unui adolescent despre dependenţa de metamfetamine. (Vârsta: de la 15 ani)

SMASH! CRASH! de Jon Scieszka, ilustrată de David 10 Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster, 16.99 $) Camionul Jack şi maşina de gunoi Dan adoră să se izbească de lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth (Scholastic, 9 17.99 $) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

THE NIXIE’S SONG de Tony DiTerlizzi şi Holly Black 22 (Simon & Schuster, 10.99 $) Uriaşi care scuipă flăcări fac ravagii în Florida. (Vârsta: 9 – 12)

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilustra- 50 tă de Brian Selznick (Scholastic, 22.99 $) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

PURPLICIOUS de Elizabeth Kann şi Victoria Kann, 11 ilustrată de Victoria Kann (HarperCollins, 16.99 $) O fată îşi apără culoarea favorită în faţa colegelor de clasă, care preferă doar negrul. (Vârsta: 4 – 8)

GOOD MASTERS! SWEET LADIES! de Laura Amy Schlitz, ilustrată de Robert Byrd (Candlewick, 19.99 $) Voci dintr-un sat medieval. (Vârsta: de la 12 ani)

STAR WARS POP-UP GUIDE TO THE GALAXY 20 de Matthew Reinhart (Orchard, 32.99 $) Imagini pop-up ale lui Luke, Leia, Lord Vader şi alţii (Vârsta: de la 7 ani)

GLASS de Ellen Hopkins (McElderry, 16.99 $) O poveste despre dependenţă, spusă în versuri; urmarea la Crank. (Vârsta: de la 12 ani)

DUCK SOUP scrisă şi ilustrată de Jackie Urbanovic (HarperCollins, 16.99 $) Prietenii lui Max cred că el a căzut în oala cu supă. (Vârsta: 4 – 8)

MOVING DAY de Meg Cabot (Scholastic, 15.99 $) Allie nu este 4 fericită în noua casă a familiei, departe de prietenii ei; cartea 1 din seria Allie Finkle’s Rules for Girls. (Vârsta: de la 12 ani)

GRACE FOR PRESIDENT scrisă de Kelly DiPucchio, ilustrată de LeUyen Pham (Hyperion, 15.99 $) O fată decide să candideze în alegerile simulate din şcoala ei. (Vârsta: 5 – 9)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 1 16.99 $) Ultimul lucru pe care îl face o fată înainte de a se sinucide e să trimită înregistrări audio explicative către 13 persoane pe care le consideră responsabile. (Vârsta: de la 14 ani)

CĂRŢI BROŞATE

SERII

BRATFEST AT TIFFANY’S de Lisi Harrison (Poppy/ 6 Little, Brown, 9.99 $) Îndrăgosteala sparge gaşca de fete din Pretty Committee; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan Tingley/Little Brown, ed. cartonată şi broşată) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 27 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

THE SPIDERWICK CHRONICLES de Tony DiTerlizzi 61 şi Holly Black (Simon & Schuster, doar ed. cartonată) Fraţi care descoperă o lume secretă. (Vârsta: 6 – 10)

CHOSEN de P. C. Cast şi Kristin Cast (St. Martin’s, 8.95 $) O vampiriţă află care îi sunt prietenii adevăraţi la şcoală. (Vârsta: 9 – 12)

FANCY NANCY de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins, ed. cartonată şi broşată) Viaţa idilică a unei fete glam cu un limbaj preţios. (Vârsta: 4 – 8)

JUST LISTEN de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fată trece în sfârşit peste incidentul care a separat-o de cea mai bună fostă prietenă. (Vârsta: de la 12 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Miramax, ed. cartonată şi broşată) Bătălia contra unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

NEVER UNDERESTIMATE YOUR DUMBNESS de Jim Benton (Scholastic, 4.99 $) Mătuşa lui Jamie şi unchiul Angelinei se vor căsători; un roman Dear Dumb Diary. (Vârsta: 9 – 12 ani)

JUNIE B. JONES de Barbara Park, ilustrată de Denise 172 Brunkus (Stepping Stone/Random House, ed. cartonată şi broşată) Farse în clasă. (Vârsta: 4 – 8)

LEGACY de Kate Brian (Simon Pulse, 9.99 $) Depinde de 4 Reed dacă Easton Academy este invitată la o petrecere exclusivistă; un roman Private. (Vârsta: de la 12 ani)

HARRY POTTER de J.K. Rowling (Arthur A. Levine/ 181 Scholastic, ed. cartonată şi broşată) Un băiat vrăjitor îşi perfecţionează aptitudinile şi luptă contra Răului. (Vârsta: de la 10 ani)

THE BIGGEST EASTER BASKET EVER de Steven Kroll, ilustrată de Jeni Bassett (Cartwheel, 4.99 $) În Mouseville are loc un concurs de Paşte. (Vârsta: 4 – 8)

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little, Brown, 30 ed. cartonată şi broşată) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

CLEMENTINE de Sara Pennypacker, ilustrată de Marla 4 Frazee (Hyperion, 4.99 $) Un elev iresponsabil dintr-a treia are talent la belele. (Vârsta: 7 – 9)

THE GEMMA DOYLE TRILOGY de Libba Bray (Delacorte, ed. cartonată şi broşată) O elevă trece din lumea ei într-un tărâm magic. (Vârsta: de la 12 ani)

THE MIRACULOUS JOURNEY OF EDWARD TULANE de Kate DiCamillo, ilustrată de Bagram Ibatoulline (Candlewick, 9.99 $) Un iepure de porţelan învaţă ce înseamnă să pierzi. (Vârsta: 8 – 12)

HIS DARK MATERIALS de Philip Pullman (Knopf/ 16 Yearling, ed. cartonată şi broşată) O fată descoperă o conspiraţie care uneşte lumi diferite. (Vârsta: de la 10 ani)

BARACK OBAMA de Roberta Edwards, ilustrată de Ken 6 Call (Grosset & Dunlap, 3.99 $) O biografie a „puştiului slăbănog“ care candidează la preşedinţie. (Vârsta: 7 – 9)

THE ALEX RIDER ADVENTURES de Anthony 53 Horowitz (Philomel/Speak, ed. cartonată şi broşată) Un băiat spionează pe urmele tatălui său. (Vârsta: de la 10 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 15 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

Ducând vorba Un lingvist globetrotter spune poveşti despre locurile unde limbile se ciocnesc. DE MICHAEL ERARD AJORITATEA lingviştilor privesc limba ca pe un alt dat al naturii, precum celulele sau rocile. Majoritatea acţiunii intelectuale are loc pe scaune şi se încheie mult mai rar cu descoperiri triumfale decât cu revelaţii tăcute. Aici apare Derek Bickerton. Unul din lupii singuratici ai domeniului, a petrecut ultimele patru decenii stu-

BASTARD TONGUES

A Trailblazing Linguist Finds Clues to Our Common Humanity in the World’s Lowliest Languages de Derek Bickerton. 270 pag. Hill & Wang. 26 $.

diind dialecte pidgin şi creole şi scriind câteva romane între timp. După propria apreciere un „lingvist de stradă“ macho pentru care munca de teren e în parte mers prin baruri, Bickerton are o înclinaţie pentru idei măreţe şi „o totală lipsă de respect pentru respectabil“ care, judecând după recentele sale memorii, l-a pus în contradicţie cu colegii şi birocraţii. Bastard Tongues (Limbi corcite) este o carte bârfitoare, orgolioasă şi bătăioasă – cu alte cuvinte, are toate calităţile interesante care ar trebui să se regăsească într-o autobiografie academică, dar care apar foarte rar. Cartea începe cu Bickerton plimbându-se pe ţărmul unei îndepărtate insule din Pacific. Dacă nu punem la socoteală scaunele de bar, prea puţin din ceea ce urmează se petrece pe scaune. De fapt, Bickerton întotdeauna pare a se ridica grăbit din scaun. După terminarea doctoratului, scrie el, a renunţat la toate nonsensurile şi „a putut în sfârşit să se ocupe de lucrurile serioase din viaţă. Care sunt reprezentate, desigur, de descoperirea unor chestii noi“. Cu acelaşi irezistibil ton impetuos descrie călătoriile din Guyana, Hawaii, Mauritius, Surinam şi altele, pentru a-şi examina ideile despre limbile fără pedigree. Pidginurile sunt limbi de contact inventate de către oameni care nu au o limbă comună. Vorbitorii lor, explică Bickerton, vor „folosi cuvinte din limba ta dacă le cunosc; dacă nu, vor folosi cuvinte din limba lor, sperând ca tu să le cunoşti şi, dacă nu se întâmplă aşa, cuvinte din orice altă limbă care le vine la îndemână“. Unele pidginuri, precum Chinese

Michael Erard este autor al „Um … : Slips, Stumbles, and Verbal Blunders, and What They Mean“. FOTOGRAFIE DE YVONNE BICKERTON

Pidgin English (vorbită cândva de-a lungul coastei Chinei) sau jargonul Chinook din nord-vestul american, au avut origini în contextul unui comerţ liber consimţit. Altele au apărut în urma comerţului cu sclavi şi a economiei de plantaţie. Comparativ cu pidginurile, limbile creole au vocabulare mai ample şi gramatici mai extinse; viziunea convenţională este că sunt pidginuri care au devenit limba nativă a unei populaţii (deşi unii lingvişti nu sunt de acord cu asta). Multe limbi creole – precum Saramaccan, dialect creol englez/portughez vorbit în Surinam, sau Seselwa, creolă franceză vorbită în Seychelles – au mai multe caracteristici comune (ca de exemplu verbele) decât v-aţi aştepta de la limbi care nu au venit niciodată în contact. Aceasta se datorează oare faptului că au

Bickerton are o înclinaţie pentru idei măreţe şi „o totală lipsă de respect pentru respectabil“. fost create atunci când cuvintele engleze, franceze sau portugheze au fost aşezate în aceeaşi gramatică alături de limbile africane? Sau faptului că generaţiile ulterioare au deprins atât pidginul cât şi limbile părinţilor, amestecându-le? Sau să fie din cauză că un pidgin a fost creat cândva, poate într-un avanpost vest-african al comerţului cu sclavi, şi apoi transmis în altă parte? Bickerton nimiceşte toate aceste teorii şi explică modul în care a ajuns la propria soluţie, ipoteza bioprogramului lingvistic, pe care a elaborat-o în cartea Roots of Language (1981). Conform acestei idei, un dialect pidgin devine

limbă creolă când este deprins de copii, care umplu lacunele gramaticale cu modele şi cuvinte care nu vin dintr-o limbă anume, ci dintrun model lingvistic universal, pe care cu toţii îl au în minte. Aceasta este o extensie a ipotezei influente a lui Noam Chomsky în legătură cu o gramatică universală înnăscută posedată exclusiv de către oameni. O astfel de idee, precum ipoteza bioprogramului, e de aşteptat să vină de la cineva care are obiceiul să sară din scaun. Punerea ei la punct, totuşi, necesită mai mult „sitzfleisch“ (literal, muşchi pentru a sta jos) decât Bickerton admite că ar avea. Printre toate povestirile despre petrecerile cu frumoase masterande braziliene şi despre călătoriile în munţii Columbiei, zguduit în remorci de camioane, uită să menţioneze că alţi savanţi (inclusiv unii din propriii săi studenţi) au dat lovituri grele ideii de bioprogram pe parcursul ultimului deceniu. De la aceştia însă nu ne putem aştepta să publice nişte memorii, mai ales unele la fel de antrenante ca Bastard Tongues. Bickerton invocă istorisiri locale, factori sociali şi alte variabile pentru a-şi apăra bioprogramul în faţa argumentului că toţi acei bricoleuri gramaticali în scutece nu şi-au împins dialectele creole în aceeaşi direcţie. Aici iese în evidenţă o ciudăţenie a studiilor dialectelor creole, aflată până atunci numai în fundalul cărţii: evaluarea oricărei afirmaţii înseamnă să răzbaţi printr-o junglă de detalii în care argumentele despre, să zicem, verbele dintr-un dialect creol olandez depind de datele despre dezastrul demografic de la sfârşitul secolului XVII. S-ar putea ca teoriile lui Bickerton să fie însă confirmate, în special dacă vreun producător de reality show sau filantrop miliardar finanţează un experiment pe care el l-a scornit în anii 1970. Bickerton a propus izolarea a şase cupluri vorbind limbi diferite, împreună cu copii prea mici să fi putut învăţa limba maternă, pe o insulă din Pacific, timp de un an de zile, pentru a observa ce limbă pot inventa adulţii şi cum ar putea-o altera copiii. The National Science Foundation a contestat proiectul pe motive etice, iar experimentul nu a obţinut finanţare. Bickerton ar fi fericit să-i preia altcineva ideea şi să pună capăt „risipei de cuvinte“ în certuri despre „cât de multă structură lingvistică poate crea creierul“. „Nu mă bag“, scrie Bickerton – deşi cititorul cu greu îi crede modestia. „Pot oferi consultanţă, dacă sunt solicitat. … Nu-mi pasă decât de rezultate“. h 15

Sincer, draga mea… O biografie a lui Clark Gable care nu dă dovadă de zgârcenie cu aspectele sordide. DE ADA CALHOUN ERSPECTIVA lui David Bret asupra lui Clark Gable e următoarea: Gable era „gay de faţadă“ şi „curvă masculină“ şi îi plăcea să facă sex „pe bani“. În plus, „uneori îşi freca penisul până sângera“ şi folosea un dispozitiv pentru prelungirea erecţiilor. Dacă aceste pasaje picante extrase din primele pagini ale cărţii nu vă copleşesc, aveţi noroc. Această biografie uimitor de infamă nu se zgârceşte cu istorioarele sordide. Cum se face că Bret, autor a numeroase

CLARK GABLE

Tormented Star de David Bret. Ediţie ilustrată. 287 pag. Carroll & Graf Publishers. 26 $.

biografii ale celebrităţilor, ştie atât de multe despre vieţile sexuale ale vedetelor de la Hollywood? Dacă e să ne luăm după frazarea răsucită a noii sale cărţi, de fapt nu ştie mare lucru. Clark Gable: Tormented Star (Clark Gable: Vedetă zbuciumată) o dă cotită prin fraze precum: „Într-adevăr, oricât de neplauzibil ar părea, se poate ca cei doi să fi fost amanţi“ şi „S-a spus că a avut loc o partidă de sex în trei“. Efectul e o „babilonie hollywoodiană“ simplificată. În ciuda obscenităţilor sale, cartea e dureros de non-erotică. Bret îl acuză pe Gable că îi mirosea gura, că avea hepatită, dinţii stricaţi şi mâinile „ca nişte lopeţi“. Cu un dispreţ făţiş, îl şi etichetează drept ipocrit pentru că şi-a păstrat o imagine de sex-simbol macho şi pentru că se deda la „discursuri homofobe“, asta deşi se culcase cu alţi bărbaţi. Şi totuşi, Bret îşi discreditează propriile

Ada Calhoun este redactor-şef la Babble. com, scrie pe blog pentru AOL News şi colaborează frecvent la Book Review.

argumente. De ce ar trebui să se simtă „zbuciumat“ Gable din cauza trecutului său bisexual dacă Hollywoodul era atât de invadat de homosexuali pe cât dă de înţeles cartea? Dacă Gable s-a folosit de sexul cu alţi bărbaţi pentru a promova în carieră, de ce s-ar fi culcat cu indivizi precum actorul aspirant Earle Larimore, care nu avea trecere decât la mătuşa lui de pe Broadway, şi cu „bucata de musculos“ Rod La Rocque, care nu prea era un grangur de la studiouri? Dacă lacomul Gable ar fi avut nişte „organe genitale atât de exploatate“, de ce ar trebui să fie aşa de şocant faptul că se aflau şi câţiva bărbaţi printre nenumăratele sale cuceriri? Clark Gable colcăie de aluzii şi semne de exclamare, dar totuşi prezintă o perspectivă profund lipsită de bucurie a vechiului Hollywood. Când Bret se uită la Fred Astaire, vede „picioare lungi şi osoase“. Când scrie despre Marilyn Monroe, e ca să spună că ea „n-a purtat niciodată chiloţi, nici măcar în timpul ciclului menstrual“. Iar când îl analizează pe Gable, o face doar considerându-l „arhetipul bisexualului reprimat“, un „armăsar plin de testosteron“ sau, după cum afirmă titlul stângaci al introducerii, „O bunătate de curvă masculină“. Bret nu-şi exprimă dezaprobarea faţă de Gable doar ca bărbat, ci îl consideră şi un actor destul de slab, ba chiar emite următoarea observaţie arogantă asupra stilului lui Gable: „Avea obiceiul să-şi exagereze, fără nici un rost, machismul şi făcea eforturi colosale pentru a ascunde o latură feminină care, o dată ieşită la lumină, l-ar fi transformat într-un mare actor, în loc de unul bun, dar inconstant“. Însă Bret are şi mai puţin respect faţă de fanii lui Gable. Care dintre noi chiar are nevoie de un rezumat de opt pagini al acţiunii din Pe aripile vântului? (Spre exemplu: „O dată când e şi Scarlett nevinovată, Rhett insistă ca ea să poarte o rochie stacojie – cu alte cuvinte, una de târfă – atunci când merg la petrecerea de la Cei Doisprezece Stejari“). Şi care dintre noi l-ar putea iubi pe Clark Gable numai dacă acesta n-ar fi sărutat niciodată un bărbat? h

Clark Gable şi Claudette Colbert în „It Happened One Night“. 16

Mama Rusia În acest roman, un bărbat se foloseşte de suferinţa unor rude după pierderea mamei familiei. DE JULIA SCHEERES EL de-al doilea roman al lui Edward Docx, Pravda (n.tr. – „adevăr“, rusă), începe cu Gabriel Glover, un redactor la o revistă londoneză, în vârstă de 32 de ani, care primeşte un telefon în puterea nopţii, de la mama lui suferindă. După mulţi ani petrecuţi în exil, aceasta s-a întors în Rusia natală, iar acum insistă ca fiul ei să ia de urgenţă avionul şi să o viziteze în Sankt Petersburg. „Sunt atâtea lucruri

PRAVDA

de Edward Docx. 395 pag. Houghton Mifflin Company. Ediţie broşată, 13.95 $.

pe care trebuie să ţi le spun“, se vaită ea. Însă Gabriel soseşte prea târziu. Ajunge la apartamentul ei doar ca să-i găsească trupul neînsufleţit prăbuşit pe podea. Nu, nu e un joc de-a detectivii: devine clar de îndată că Maria Glover a avut o moarte naturală. Mai degrabă, misterul constă în ceea ce voia ea să-i spună, atât de urgent, fiului său – o întrebare descâlcită în cuprinsul acestui roman ambiţios şi lent. Pravda e relatat, alternativ, din punctul de vedere al lui Gabriel, apoi al surorii lui gemene, Isabella, care locuieşte la New York şi e psihoterapeut specializat pe cei care lucrează în mass media, al tatălui lor înstrăinat, Nicholas, care trăieşte la Paris împreună cu iubitul său, şi al lui Arkady Artamenkov, fiul ilegitim pe care Maria l-a părăsit, în tinereţe, şi a cărui existenţă va fi o surpriză extraordinară pentru fraţii săi din străinătate. La sfârşitul vieţii, Maria a angajat un detectiv particular ca să dea de urma lui Arkady, însă acesta nu se arată deloc recunoscător s-o cunoască. Pianist de jazz ranchiunos şi nevoiaş, el n-a vrut să-i povestească nimic despre viaţa sa în timpul singurei lor întâlniri – deşi, profitând de sentimentul de vină pe care fe-

Julia Scheeres, autoarea biografiei „Jesus Land“, lucrează în prezent la un roman şi la o carte de nonficţiune despre sinuciderile din Jonestown.

meia îl avea de o viaţă întreagă, i-a permis să-i plătească studiile la Conservatorul de Stat din Sankt Petersburg, instituţie unde au studiat Ceaikovski şi Prokofiev. Moartea Mariei are loc înainte ca el să-şi încheie studiile, aşa că Arkady porneşte în căutarea celorlalţi membri ai familiei, cu intenţia ranchiunoasă de a stoarce şi mai mulţi bani de la restul clanului Glover. Docx a spus că dezvăluirea unei legături secrete cu Rusia în familia mamei sale i-a inspirat povestea din acest roman. În esenţă, Pravda chiar este o reflecţie asupra ideii de familie: pe cine şi ce cuprinde această noţiune şi cum legăturile sale stranii ne pot face să ne simţim captivi şi totodată captivaţi. Moartea mamei familiei Glover îi face pe supravieţuitori să-şi piardă echilibrul afectiv: Isabella şi Gabriel trec printr-o stare de purificare spirituală, lăsânduşi slujbele nesatisfăcătoare şi iubiţii, pe măsură ce meditează asupra nenorocirii familiei. Prinşi într-un spaţiu psihic al nesiguranţei, aceştia nu pot să-şi vadă de viaţă până nu descifrează trecutul. Între timp, tatăl lor, doborât de un atac cerebral, ia legătura cu ei după ani întregi de tăcere. Gândurile sale se întorc, iarăşi şi iarăşi, la nereuşitele lui de părinte şi la promiscuitatea sexuală care i-a conturat – sau poate i-a deformat – viaţa. Şi totuşi moartea Mariei ar putea să-i reunească familia într-un fel în care prilejurile mai fericite n-ar reuşi. Caracterul ei definitiv răzbeşte împotriva orgoliului, a ranchiunii şi a meschinăriei. Nicholas Glover ne trimite cu gândul la protagonistul romanului de debut al lui Docx, The Calligrapher, care era un nemernic introspectiv, dar care totuşi nu se căia pentru nimic. La fel ca în acea carte, personajele feminine din Pravda pălesc în comparaţie cu contrapartidele lor masculine, mai fin creionate. Maria Glover este centrul în jurul căruia se desfăşoară toată acţiunea romanului, deşi nu ajungem să-i pătrundem, în mod clar, personalitatea. Docx se străduieşte să aducă prospeţime şi inovaţie prozei sale, însă eforturile lui sunt mult mai reuşite atunci când descrie locuri, mai degrabă decât oameni. Astfel, Sankt Petersburgul prinde viaţă noaptea, într-o singură propoziţie, când îşi „dezbracă veşmintele europene catifelate şi se dezvăluie, din nou, în postura sa de ţăran h răutăcios şi oacheş“.

FOTOGRAFII COLUMBIA PICTURES/PHOTOFEST (1934); ILUSTRAŢIE DE JESSE LEFKOWIT

Dădaca din Camelot

Între Occident şi Orient

Naratoarea acestui roman are grijă de copiii familiei Kennedy.

O explorare a Libanului, ţară variată a contrastelor.

BY SOPHIE FELS ÂND vine vorba de mediatizarea celebrităţilor şi a politicienilor, prea puţine standarde de respectare a vieţii private rămân neterfelite. Dar acolo unde se sfârşeşte domeniul tabloidelor şi începe cel al ficţiunii, prosperă autorii de istorii alternative, printr-un melanj de rufe murdare reale şi închipuite, expunând un personaj numit, să zicem, „Prinţesa de Wales“ la înjosiri care includ curăţarea toaletelor publice (în cartea

THE IMPORTANCE OF BEING KENNEDY

de Laurie Graham. 353 pag. Harper/HarperCollins Publishers 24.95 $.

lui Mark Helprin, Freddy şi Fredericka) şi posturi de conducere la un McDonald’s (în Di and I, de Peter Lefcourt). Literatura speculativă despre viaţa celebrităţilor s-a dezvoltat odată cu complexul industrial al bârfei: aceste cărţi, asemeni contrapartidelor lor – revistele glossy –, le dau cititorilor o mică doză de glamour şi mai taie din ifosele acestor vedete pline de strălucire. (Printre speculaţiile literare recente despre familia Kennedy se numără The Secret Memoirs of Jacqueline Kennedy Onassis şi The Secret Letters of Marilyn Monroe and Jacqueline Kennedy). Cea de-a douăsprezecea carte a lui Laurie Graham, publicată după Gone With the Windsors, urmăreşte o dădacă irlandeză foarte respectabilă (poate cam exagerat de respectabilă) de-a lungul a 30 de ani în serviciul lui Joe şi Rose Kennedy. Povestea familiei, observată din camera copiilor, e proiectată cu un anume farmec, dar fără prea multă vigoare narativă. Nora Brennan, a cărei călătorie transoceanică din bătrâna ţară până la Boston n-a convins-o că lumea e rotundă, soseşte în casa familiei Kennedy în 1917, cu puţin înainte de naşterea celui de-al doilea fiu al cuplului, John Fitzgerald. Dacă cei nouă copii de care ajunge să aibă grijă sunt „o ceată de băieţoi“, mama lor e o caricatură a vechii Noi Anglii, zgârcită şi singuratică, lipsită de afecţiune. Tendinţele ei avare şi autocratice sunt puse în contrast cu fiica ei mocăită şi tiză, Rosie, şi cu populara şi rebela Kick (Kathleen). Însă figura care i se opune cu adevărat lui Rose este cea a Norei, stăruitor de blândă şi de înţeleaptă. Graham se foloseşte de acest contrast pentru a surprinde primejdiile bogăţiei: „Dacă Rose Kennedy este un exemplu pentru ceea ce înseamnă să ai bani, sper să rămân săracă“. Viaţa în odaia de sub scări e un mijloc prin care se pot pune în opoziţie, pe de o parte, caracterul, culoarea şi inima, iar pe de cealaltă parte, belşugul şi puterea. Uneori, toate nuanţele de culoare ajung să distragă atenţia – „băieţoi“ e doar un exemplu al vocabularului de dialect ezoteric al lui Graham. Nora foloseşte „toană“ ca să spună „acces de mânie“, „aerodrom“ în loc

de aeroport, iar la Rose se referă prin titlul sarcastic „Dumneaei“. În dimineaţa controversatei nunţi organizate în vreme de război a lui Kick, Dumneaei trimite o telegramă: „Inima-mi frântă. Ai fost rău influenţată. Mama“. O versiune a acelei săgeţi otrăvite apare şi în jurnalele lui Rose Kennedy, deşi acolo misiva pare să fi fost trimisă mai devreme, pe când doamna Kennedy mai căuta încă „o modalitate practică“ de a-şi „elibera“ fiica, recrutând prieteni de familie care să stea de vorbă cu ea. În orice caz, sunt cuvinte aspre, dar mai puţin biciuitoare în contextul lor original. Amestecarea istoriei cu ficţiunea o aşează pe Graham într-o companie literară bună, dar totul se complică prin importanţa continuă a personajelor ei. Ted Kennedy şi Jean Kennedy Smith rămân activi la Washington, umbrele lui John şi Bobby Kennedy au planat asupra perioadei electorale actuale, iar caracterul familiei lor rămâne o chestiune de interes. Familia Kennedy e reală, pe când Nora nu e, Debo Mitford e reală, dar nu şi felia din tortul ei de nuntă adusă în bucătăria Norei. Dacă poate părea drept înşelătorie demersul lui Graham (care, ca romancieră, scormoneşte vieţile actuale ale unor personalităţi politice) de a modifica date şi de a încasa şi potul, adevărata întrebare devine: e înşelătoria reuşită? Foloseşte ea istoria cu urmări pozitive? Istoria aici nu e nici palpitantă, nici plictisitoare ca un text de manual şcolar. E un melanj uneori ciudat, care poate părea un amuzament educativ pentru tineri. Când în locul elementelor de intrigă apar semne de rău augur şi puncte de cotitură – Jack scrie o carte, familia îi prezice succesul „cu electoratul feminin“ – poate părea ispititoare ideea de a trece repede mai departe. Însă dragostea şi umorul sec menţin o acţiune alertă. După ce-şi scoate pantalonaşii uzi după un raid aerian în Londra, Nora îşi închipuie speculaţiile pe care le vor stârni aceştia: „Izmenuţe tragice şi misterioase“. Unui prieten care îşi exprima îngrijorarea faţă de exigenţele căsătoriei ei târzii, îi răspunde: „N-am spus niciodată că eram virgină“. Prilejul de a-i urmări pe angajatorii Norei care intră şi ies ţanţoşi din paginile cărţii îi va atrage pe cititori, din rândul cărora Graham va păstra atât de mulţi h câţi poate fermeca.

Sophie Fels a colaborat la volumul „Don’t Forget to Write“ şi la antologia în curs de Rose Kennedy împreună cu: de la stânga – Joseph Jr., Rosemary şi Jack. apariţie „The New York Book“.

O privire asupra distrugerilor din sudul Beirutului, în august 2006. DE MICHAEL J. TOTTEN EI care vizitează pentru prima dată Libanul sunt adesea uimiţi de cât de diferită pare această ţară de restul lumii arabe. De pe ţărmurile Mediteranei se înalţă munţi cu vârfurile înzăpezite. Beirutul lipsit

MIRROR OF THE ARAB WORLD

Lebanon in Conflict. de Sandra Mackey. 303 pag. W.W. Norton & Company. 25.95 $.

de griji, în care e permis aproape orice în afară de crimă şi viol, seamănă mai degrabă cu Hong Kongul sau cu Amsterdamul decât cu sumbrele Damasc sau Cairo. Femei elegante, atât musulmane, cât şi creştine, se îmbracă la fel de cochet ca semenele lor din Milano sau Manhattan. Chirurgii plasticieni sunt la fel de omniprezenţi ca şi decadentele baruri de noapte erotice. Democraţia nu le e impusă libanezilor prin diplomaţi sau soldaţi străini, ci li se predă la şcoală, încă de acum jumătate de secol. Însă Libanul este, totodată, ţara în care gherilele palestiniene, instalate în tabere mizere, au purtat un război intens cu armata naţională, anul trecut. Turnurile ciuruite de gloanţe sau năruite de mortiere reamintesc, prin aspectul lor macabru, că la Beirut încă se mai face istorie, că Parisul Orientului Mijlociu joacă totodată rolul de Bagdad al Levantului. „Înainte ca Irakul să-şi asume o parte din acest titlu, în 2003, cea mai zbuciumată dintre toate ţările arabe era Libanul“, scrie Sandra Mackey în Mirror of the Arab World: Lebanon in Conflict (Oglinda lumii arabe: Libanul în conflict). Deşi e de departe cea mai liberală, democratică şi sofisticată dintre ţările vorbitoare de arabă, Libanul tot nu a reuşit să depăşească tulburările lumii arabe, după cum ne arată Mackey, în mod convingător. Identitatea e înrădăcinată în familie, în clan, în sectă şi în ideologie, mai degrabă decât în naţiune. Guvernul central slăbit

Michael J. Totten este corespondent străin independent, specializat pe Orientul Mijlociu. A trăit o perioadă la Beirut.

nu-i poate administra sau supraveghea teritoriul. Anumiţi străini băgăreţi folosesc ţara pentru războaie duse prin intermediari, ajungând să ocupe, uneori, fâşii întregi de pământ libanez pentru staţionarea propriilor soldaţi. Graniţele sunt doar vag definite în anumite locuri, iar în rest, au fost trasate de imperialiştii occidentali, în colaborare cu clientela locală. Conflictul dintre musulmanii şiiţi şi suniţi şi dintre musulmani şi creştini a cufundat Libanul în război civil şi ar putea s-o facă din nou. Miliţia radicală islamistă a grupării Hezbollah îşi administrează zona proprie, fiind mai bine înarmată şi instruită decât armata naţională libaneză. În 2006, Libanul s-a aflat, din nou, în linia întâi a inflexibilului conflict arabo-israelian. Mirror of the Arab World conţine, de fapt, două cărţi într-una singură. Relatarea lui Mackey leagă, cu abilitate, istoria tragică a Libanului de cea a Orientului Mijlociu arab, văzut ca un ansamblu. Autoare a unor cărţi despre Irak, Iran şi Arabia Saudită, Mackey urmăreşte Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat încă de la revolta sa împotriva regelui Hussein al Iordaniei, trecând prin formarea sa ca stat în stat în Liban şi până la exilul impus de soldaţii israelieni. Autoarea reface evoluţia puterii politice crescânde a şiiţilor, pe măsură ce aceasta s-a dezvoltat în Republica Islamică a Iranului şi după înfrângerea lui Saddam Hussein în Irak, până la apariţia protostatului grupării Hezbollah, în sudul Libanului. În loc să privească Irakul ca pe un ecou al Vietnamului, autoarea face o paralelă cu un eveniment mai recent: cumplitul război civil dintre secte şi totodată dintre localnici şi străini, în Libanul anilor ’70 – ’80. Mackey face un exerciţiu abil de echilibristică, demonstrând că Libanul e unic, şi totuşi încă reprezintă o anumită imagine în oglindă a tuturor ţărilor arabe. „Lumea arabilor nu mai e o regiune misterioasă şi romanţată, care se întinde undeva între Europa şi Asia“, scrie ea. „E aici. E acum. Şi e dificilă“. Iar Libanul, mai ales, este o zonă dificilă. Beirutul a fost considerat de multă vreme o poartă între Occident şi Orient. Este, totodată, o poartă către înţelegere, căci cine cunoaşte Libanul îi cunoaşte pe arabi. Mirror of the Arab World este descriere versată a h ambelor lumi.

FOTOGRAFII DE BETTMANN/CORBIS (STÂNGA) ŞI SPENCER PLATT/GETTY IMAGES

Depăşind orice obstacol După cum e înfăţişată într-o autobiografie şi într-o biografie, viaţa lui Julie Andrews n-a fost întotdeauna senină. DE EMMA BROCKES

păsat măcar să încerce“. Şi când începe să vorbească despre cât de minunată e familia regală, parcă ar fi o reprezentantă a Oficiului de Turism englez. Însă cea mai mare parte a cărţii e dureros de pătrunzătoare şi scrisă cu adevărată delicateţe şi patos. Autobiografiile celebrităţilor au tendinţa de a deveni mult mai puţin interesante după momentul în care subiectul lor şi-a câştigat faima. După succesul de pe Broadway în The Boy Friend şi în My Fair Lady, Andrews îşi încheie cu abilitate relatarea odată cu plecarea ei din Marea Britanie la Los Angeles, pentru a filma Mary Poppins, împreună cu primul ei soţ, scenograful şi costumierul Tony Walton, şi cu bebeluşul lor, Emma. Pentru a continua povestea, puteţi sări direct la pagina 118 din cartea lui Richard Stirling,

UTOBIOGRAFIA lui Julie Andrews e plină de expresii directe precum „biata nenorocoasă“, „izgonită la spălat vase“ şi „pirostrie“, termen tipic de precis pe care dicţionarul îl defineşte ca „triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun la foc ceaunul sau oala“. Relatarea debutează cu o poezie sentimentală pe care a scris-o Andrews despre Anglia, dar ceea ce urmează este o po-

A HOME

A Memoir of My Early Years de Julie Andrews. Ediţie ilustrată. 339 pag. Hyperion. 26.95 $. JULIE ANDREWS

An Intimate Biography de Richard Stirling. Ediţie ilustrată. 376 pag. St. Martin’s Press. 27.95 $.

vestire categoric nesentimentală despre o copilărie englezească, tipic posomorâtă, completată cu odăi înghesuite luate cu chirie şi rude grosolane, aspecte descrise de autoare într-un stil vioi şi fără milă faţă de sine însăşi. Se ajunge la pirostrii pentru că, aşa cum se întâmplă adesea în cazul celor care s-au îmbogăţit spectaculos, Andrews s-a refasonat pornind de la originile sale nevoiaşe şi caracterizate de pirostrii. Povestea începe în Waltonon-Thames, un sat din sudul Angliei, unde a crescut autoarea. Străbunica ei a fost slujnică, iar străbunicul ei, grădinar, în vreme ce ambii bunici materni au murit de sifilis. Faţă de această situaţie, singura reacţie e următoarea: la naiba, nu scria aşa ceva în comunicatul de presă de la Mary Poppins. (Stilul cărţii se referă tocmai la acest gen de glume şi pare să implore, cu o fermitate epuizată: Gata, ajunge). Multe autobiografii de-ale vedetelor exagerează aspectele mizerabile ale copilăriei pentru a măguli realizările ulterioare, însă Andrews nu se pliază acestei tendinţe. Abordarea ei este cumpătată, iar calitatea prozei e de o asemenea factură încât reaminteşte că ea e deja o autoare consacrată de cărţi pentru copii. Bunicul ei matern a fost un potlogar care a petrecut o vreme după gratii după ce a lipsit fără permisie în timpul serviciului militar, iar flirturile lui au ucis-o, de fapt, pe soţia sa, care a murit la scurt timp după el, pe când mama lui Andrews era încă tânără. Portretul Barbarei Morris, aşa cum îl realizează fiica sa, e emoţionant: a fost o talentată pianistă de muzică clasică şi, în ciuda propriilor eforturi, a căzut în cele din urmă în patima alcoolului, la fel ca tatăl ei. „Mama era foarte importantă pentru mine şi ştiu cât de mult tânjeam după ea în tinereţe“, scrie Andrews, „dar nu cred că am avut cu adevărat încredere în ea“. Tatăl ei, Ted Wells, era profesor: un bărbat bun şi blajin, pe care Andrews îl descrie în tandră opoziţie faţă de tatăl ei vitreg, Ted Andrews, un

Emma Brockes scrie pentru The Guardian şi este autoarea cărţii „What Would Barbra Do? How Musicals Changed My Life“. 18

La începuturile sale, Andrews dat o probă pentru MGM, iar răspunsul a fost: „Nu e destul de fotogenică pentru marele ecran“.

actor de vodevil al cărui nume a fost nevoită să-l adopte după ce părinţii săi au divorţat, iar mama ei s-a căsătorit cu el. În Home (Acasă) apar două dezvăluiri importante. Prima e că alcoolismul bine-documentat al lui Ted Andrews şi violenţa lui au degenerat în delicte înfiorătoare, din cauza cărora fiica sa vitregă a fost nevoită să-şi încuie uşa după ce el, beat fiind, a încercat de două ori să se culce cu ea. A doua constă într-o întâmplare pe care Andrews, înainte să se apuce să scrie cartea, n-o dezvăluise nici măcar fraţilor săi: într-o seară, pe când avea 14 ani şi-şi conducea cu maşina acasă mama aflată în stare de ebrietate, după o petrecere, Barbara i-a spus că tatăl ei nu era, de fapt, Ted Wells, ci bărbatul la a cărui petrecere tocmai fuseseră, faţă de care Julie şi-a amintit că a „simţit o electricitate... pe care nu mi-o puteam explica“. Frazarea abruptă a lui Andrews împiedică orice introspecţie; autoarea lasă evenimentele să vorbească de la sine. În lumina lor, celebra sa prudenţă aduce mai degrabă a alegere morală decât a opţiune stilistică. Strategia ei cu Ted Andrews era să se prefacă, în mod surprinzător, că acesta nu exista. (Îl trata ca pe un „musafir temporar“ în casă). După ce s-a gândit îndelung la această chestiune, a refuzat oferta tatălui său biologic de a-l cunoaşte şi s-a simţit jignită când, la apogeul celebrităţii sale cu rolul din My Fair Lady, el şi-a făcut apariţia la o petrecere: „Nu mi-a plăcut atitudinea lui şi în mod sigur nu mi-a plăcut deloc să-l văd intrând nepoftit pe un teritoriu care

ar fi trebuit să fie al tatălui meu“. Spre binele lui, spune autoarea, acesta nu şi-a extins insistenţele dincolo de trimiterea unei felicitări de Crăciun în fiecare an, iar mai târziu Julie a auzit că tatăl său biologic a murit. Nu ni se spune în nici un moment numele lui. Restul cărţii e o zbenguială veselă printr-o Anglie care nu mai există, plină de mătuşi corpolente şi de unchi alcoolici cu porecle precum Hadge, adică fundalul pe care se proiectează faima înfloritoare a lui Andrews în radio şi în varieteuri. După ce a făcut lecţii de canto, Julie a ajuns să facă parte din spectacolul de vodevil al mamei şi al tatălui său vitreg, iar la vârsta de 15 ani avea deja atâta succes încât plătea ratele ipotecare ale casei familiei sale. Micul ei număr era poloneza din Mignon, cu a sa notă fa într-un registru imposibil de acut, pe care ea îl atingea de la vârsta de 12 ani – avea o „voce tânără excepţională“. După cum ea însăşi scrie, era „sensibilă, speriată, nesăbuită“ şi o „bleagă absolută“. Era totodată timidă şi îngrozitor de singuratică. La începuturile sale, a dat o probă pentru MGM, iar răspunsul a fost: „Nu e destul de fotogenică pentru marele ecran“. Cartea conţine şi exemple din evlavia care avea să fie considerată, ulterior, atât de enervantă de către unii. Andrews povesteşte cum îşi dorea, în adolescenţă, ca mama ei să-şi revină şi să încerce mai mult: „Tânjeam s-o văd devenind la fel de disciplinată cum încercam să fiu eu. Aveam senzaţia că numărul nostru ar fi fost mult mai bun dacă ei i-ar fi

Julie Andrews: An Intimate Biography (Julie Andrews: o biografie intimă). Volumul e rezultatul unei munci de copiere şi inserare de informaţii şi îşi întrerupe tonul reverenţios doar când autorul descoperă, alarmat, că subiectul biografiei sale ar putea termina, în curând, o carte rivală: „M-am gândit serios la motivul ei de a scrie o asemenea carte deşi, după cum bănuiam, avea să fie atât de selectivă. Categoric n-avea nevoie de bani“. Bietul Richard! În afară de câteva interviuri care nu dezvăluie nimic, Stirling – actor şi scriitor, totodată – se bazează doar pe date deja existente. Reîncălzeşte câteva frecuşuri distractive de pe platourile de filmare ale peliculei Hawaii, desfăşurate între Julie Andrews şi Richard Harris, care a zis despre ea că era „cu nasul pe sus şi răutăcioasă“. Şi mai apare şi concluzia incriminatoare a romancierei Penelope Mortimer: „Domnişoara Andrews mă deprimă... Dacă vocalele ei n-ar fi atât de curate şi dacă expresia ei ar fi mai puţin categoric de sigură pe sine, probabil că aş putea să simt o tresărire de simpatie faţă de ea“. E interesantă recitirea reacţiilor iniţiale ale criticilor în faţa filmelor ei. Pauline Kael credea că Sunetul muzicii avea să fie, probabil, „marea şi singura influenţă reprimatoare asupra libertăţii artistice cinematografice din următorii câţiva ani“. Restul e o înaintare greoaie printre articole din presă, mai ales despre cea de-a doua căsătorie a sa, cu Blake Edwards, şi despre cei cinci copii ai ei. Se pune un accent bizar pe importanţa zodiei ei şi apar nenumărate rânduri oftate precum: „Julie Andrews, călugăriţa cântăreaţă, nu avea să mai cânte“. Găsim şi observaţii de un umor involuntar, ca „Nasul cârn încă surprinde“, care conduc la întrebarea: când aţi rămas ultima oară surprinşi de nasul lui Julie Andrews? Nici una dintre cele două cărţi nu spune întreaga poveste, dar cel puţin autobiografia lui Andrews e la fel de revelatoare în privinţa lucrurilor pe care le spune, cât şi a celor pe care le trece sub tăcere. h FOTOGRAFIE DE LA ARGYLE ENTERPRISES ŞI 20TH CENTURY FOX

TBR: Din culise SĂPTĂMÂNA ACEASTA se împlinesc 20 de ani de când Robert Ludlum încă trăia şi îşi scria bestsellerurile – acum o fac alţii pentru el – şi primele romane de Tom Wolfe şi Scott Turow erau în culmea succesului. În ceea ce priveşte nonficţiunea, Donald Trump avea parte de primul său bestseller, în vreme ce o carte apărută la o editură universitară a intrat, atipic, în listă (Battle Cry of Freedom) şi o biografie finală, publicată postum, de marele Richard Ellmann (în medalion) se afla pe locul 9. Iată lista de bestselleruri ale New York Times din 27 martie 1988: FICŢIUNE 1) The Icarus Agenda de Robert Ludlum (Random House, 19.95 $) 2) The Bonfire of the Vanities de Tom Wolfe (Farrar, Straus & Giroux, 19.95 $) 3) Hot Money de Dick Francis (Putnam, 17.95 $) 4) Treasure de Clive Cussler (Simon & Schuster, 18.95 $) 5) Presumed Innocent de Scott Turow (Farrar, Straus & Giroux, 18.95 $) 6) The Tommyknockers de Stephen King (Putnam, 19.95 $) 7) Inheritance de Judith Michael (Poseidon, 18.95 $) 8) The Shell Seekers de Rosamunde Pilcher (St. Martin’s, 19.95 $) 9) Patriot Games de Tom Clancy (Putnam, 19.95 $) 10) 2061: Odyssey Three de Arthur C. Clarke (Del Rey/Ballantine, 17.95 $) 11) Kaleidoscope de Danielle Steel (Delacorte, 18.95 $) 12) The Tenants of Time de Thomas Flanagan (Abrahams/Dutton, 22.95 $) 13) S. de John Updike (Knopf, 17.95 $) 14) Mortal Fear de Robin Cook (Putnam, 17.95 $) 15) Lightning de Dean R. Koontz (Putnam, 18.95 $) 16) Winters’ Tales de Jonathan Winters (Random House, 13.95 $) NONFICŢIUNE 1) Trump: The Art of the Deal de Donald J. Trump şi Tony Schwartz (Random House, 19.95 $) 2) The Rise and Fall of the Great Powers de Paul Kennedy (Random House, 24.95 $) 3) Thriving on Chaos de Tom Peters (Knopf, 19.95 $) 4) The Prize Pulitzer de Roxanne Pulitzer şi Kathleen Maxa (Villard, 17.95 $) 5) Love, Medicine & Miracles de Bernie S. Siegel (Harper & Row, 17.95 $) 6) Keeping Secrets de Suzanne Somers (Warner, 17.95 $) 7) Chaos de James Gleick (Viking, 19.95 $) 8) Battle Cry of Freedom de James M. McPherson (Oxford University, 30 $) 9) Oscar Wilde de Richard Ellmann (Knopf, 24.95 $) 10) Detour de Cheryl Crane şi Cliff Jahr (Arbor House/Morrow, 18.95 $) 11) The Great Depression of 1990 de Ravi Batra (Simon & Schuster, 17.95 $) 12) The Closing of the American Mind de Allan Bloom (Simon & Schuster, 18.95 $) 13) The Cat Who Came for Christmas de Cleveland Amory (Little, Brown, 15.95 $) 14) Spycatcher de Peter Wright şi Paul Greengrass (Viking, 19.95 $) 15) Donnie Brasco de Joseph D. Pistone şi Richard Woodley (New American Library, 18.95 $) DWIGHT GARNER

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

Săpt. în top

CHANGE OF HEART de Jodi Picoult (Atria, 26.95 $) Un condamnat la moarte începe să facă miracole.

THE APPEAL de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Intrigi politice şi juridice generate de decizia unei instanţe din Mississippi contra unei firme de chimicale care elibera deşeuri toxice.

REMEMBER ME? de Sophie Kinsella (Dial, 25 $) O femeie se trezeşte într-un spital londonez după un accident şi nu-şi mai aminteşte de schimbările din ultimii trei ani din viaţa ei.

7TH HEAVEN de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) În San Francisco, detectivul Lindsay Boxer şi Women’s Murder Club caută un piroman şi o adolescentă dispărută.

KILLER HEAT de Linda Fairstein (Doubleday, 26 $) Întrun august, Alexandra Cooper, un procuror adjunct din Manhattan, ia urma unui asasin în serie.

A PRISONER OF BIRTH de Jeffrey Archer (St. Martin’s, 27.95 $) Un londonez sărac, învinuit de crimă de 4 prieteni de la Cambridge, scapă din închisoare şi pregăteşte răzbunarea.

LUSH LIFE de Richard Price (Farrar, Straus & Giroux, 26 $) Un scriitor aspirant suspect în asasinarea prietenului său din Lower East Side.

CHRIST THE LORD: THE ROAD TO CANA de Anne Rice (Knopf, 25.95 $) În a doua carte a lui Rice despre viaţa lui Hristos, Iisus îşi află destinul profetic.

STRANGERS IN DEATH de J. D. Robb (Putnam, 25.95 $) Lt. Eve Dallas investighează moartea scandaloasă a unui afacerist; de Nora Roberts, scris sub pseudonim.

10*

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini (Riverhead, 25.95 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul celor 30 de ani de război.

HONOR THYSELF de Danielle Steel (Delacorte, 27 $) O actriţă de 50 de ani, rănită într-un atac terorist la Paris, trebuie să îşi reclădească viaţa.

Săpt. aceasta

31 martie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

LOSING IT de Valerie Bertinelli (Free Press, 26 $) Memoriile actriţei şi fostei neveste a lui Eddie Van Halen despre depresie şi eforturile de a slăbi.

BEAUTIFUL BOY de David Sheff (Houghton Mifflin, 24 $) Un tată se luptă cu dependenţa fiului său de metamfetamine.

STORI TELLING de Tori Spelling cu Hilary Liftin (Simon Spotlight, 24.95 $) Memoriile actriţei, de la copilăria la Hollywood şi serialul „Beverly Hills, 90210“ până la naşterea fiului ei.

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin Press, 21.95 $) O carte-manifest care ne îndeamnă „Mâncaţi. Nu prea mult. Mai ales vegetale“.

LIBERAL FASCISM de Jonah Goldberg (Doubleday, 27.95 $) Această „istorie alternativă a liberalismului american... dezvăluie rădăcinile acestuia şi asemănările cu fascismul clasic“.

PREDICTABLY IRRATIONAL de Dan Ariely (Harper, 25.95 $) Un economist comportamental de la M.I.T. arată cum normele emoţionale şi sociale ne formează sistematic comportamentul.

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Dutton, 24.95 $) Un preot vorbeşte despre îndoielile comune şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

I AM AMERICA (AND SO CAN YOU!) de Stephen Colbert, Richard Dahm, Paul Dinello, Allison Silverman şi alţii (Grand Central, 26.99 $) Despre spiritul şi înţelepciunea unui fals învăţat din serialul Colbert Report al postului TV Comedy Central.

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Dutton, 24.95 $) Un preot vorbeşte despre îndoielile comune şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

REAL CHANGE de Newt Gingrich cu Vince Haley şi Rick Tyler (Regnery, 27.95 $) Cum să construim o Americă mai bună, în viziunea fostului purtător de cuvânt al Casei Albe.

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson (Little, Brown, 24.99 $) Singurul supravieţuitor al unei operaţiuni a Marinei în nordul Afganistanului descrie bătălia, pe camarazii săi şi cum au reuşit să scape de acolo.

WORLD WITHOUT END de Ken Follett (Dutton, 35 $) Dragoste 15 şi intrigă în oraşul medieval englez Kingsbridge şi catedrala sa, aflate în centrul romanului precedent al lui Follett, Pillars of the Earth.

12 13*

THE OUTLAW DEMON WAILS de Kim Harrison (Eos, 24.95 $) O vrăjitoare care e şi vânătoare de recompense trebuie să intre pe tărâmul demonilor; a şasea carte din seria Hollows.

DUMA KEY de Stephen King (Scribner, 28 $) Un freelancer din Minnesota se mută în Florida pentru a se recupera după un accident şi începe să creeze tablouri cu puteri misterioase.

THE HEROIN DIARIES de Nikki Sixx cu Ian Gittins (Pocket, 32.50 $) Basistul de la Mötley Crüe îşi aminteşte anii de dependenţă de droguri.

LADY KILLER de Lisa Scottoline (Harper, 25.95 $) Când rivala ei din liceu dispare, posibil ca urmare a unui joc murdar, o avocată din Philadelphia trebuie să îşi înfrunte trecutul.

MANIC de Terri Cheney (Morrow, 24.95 $) Amintirile unei vieţi cu tulburare bipolară.

16*

ANOTHER THING TO FALL de Laura Lippman (Morrow, 24.95 $) Un detectiv particular din Baltimore devine garda de corp a unui star dificil pe platourile unui serial TV.

INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck şi Kevin Balfe 12* AN (Threshold Editions, 26 $) Beck oferă soluţii pentru proble-

me ca încălzirea globală şi corectitudinea politică.

SMOKE de Nicholson Baker (Simon & Schuster, 15* 30HUMAN $) Protestul unui pacifist contra bombardamentelor aeri-

ene asupra civililor sugerează egalitatea morală a ambelor tabere în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 15 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Alegerea editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul HUMAN SMOKE: The Beginnings of World War II, the End of Civilization de Nicholson Baker (Simon & Schuster, 30 $). Abordând istoria dintr-o perspectivă neortodoxă, Baker atacă ideea potrivit căreia folosirea intenţionată a civililor drept ţinte poate fi justificată vreodată.

WORLDS AT WAR: The 2.500-Year Struggle Between East and West de Anthony Pagden (Random House, 35 $). Ciocnirile descrise aici din perspectivă panoramică se reduc în ultimă instanţă la atitudinile divergente referitoare la religie, iar ţinta centrală a bilanţului este islamul.

FATAL MISCONCEPTION: The Struggle to Control World Population de Matthew Connelly (Harvard University, 35 $). Un istoric face cronica unui secol de erori, aroganţă şi rasism ale planificatorilor demografici.

THE TEN-CENT PLAGUE: The Great Comic-Book Scare and How It Changed America de David Hajdu (Farrar, Straus & Giroux, 26 $). O istorie lăudabilă a războiului împotriva industriei benzilor desenate de la jumătatea secolului trecut.

LIBERTY OF CONSCIENCE: In Defense of America’s Tradition of Religious Equality de Martha C. Nussbaum (Basic Books, 28.95 $). Un discurs grandios şi penetrant despre religie şi drept american.

THE PAINTER FROM SHANGHAI de Jennifer Cody Epstein (Norton, 24.95 $). Romanul se bazează pe viaţa lui Pan Yuliang, o copilă prostituată care a devenit o artistă celebră şi a murit la Paris în 1977.

THE GHOST WAR de Alex Berenson (Putnam, 24.95 $). Romanul de spionaj, cu o scriitură simplă, al unui reporter al New York Times prezintă o viziune sofisticată despre cum ar putea izbucni un conflict militar cu China. THE INVENTION OF EVERYTHING ELSE de Samantha Hunt (Houghton Mifflin, 24 $). Excentrici şi trăsniţi populează acest roman despre Nikola Tesla. KNOCKEMSTIFF de Donald Ray Pollock (Doubleday, 22.95 $). Oraşul din inima acestor povestiri este un loc malefic, plin de inadaptaţi depravaţi şi groteşti. Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recent apărute se găsesc pe site-ul nytimes.com/books.

Cronică de nonficţiune

Tara McKelvey

are originea în două articole, unul în The New Yorker şi altul în The New York Times – autorul oferă o relatare din interior, hollywoodiană, pentru crearea a două parfumuri: Jardin sur le Nil de la Hermès şi Sarah Jessica Parker Lovely de la Coty. Pe parcurs, Burr este curajos de onest în legătură cu munca lui de critic de parfumuri pentru The Times: descrie că este atacat de Azzaro („un miros stricat, de parcă ar fi un foc de chimicale“), pe care îl purta un ofiţer de securitate din aeroportul Charles de Gaulle; suferind de sindromul mâncărimii de ochi şi din cauza unui scaun incomod de pe un zbor transatlantic („Zbori numai la clasa economică cu The Times“); şi făcând aranjamente cu surse anonime, odată domeniul reporterilor care se ocupau de subiecte de securitate naţională şi acum, descoperim, parte din industria parfumurilor. Nu ţine cont aici de unele reguli – de exemplu, publicarea formulei unui parfum (33 de ingrediente, inclusiv grapefruit) –, deşi păstrează confidenţialitatea când e nevoie (de exemplu, discutând politică cu Parker, care este, spune ea, „atââât de intimidată!“ de el). Dar în ciuda sensibilităţii adânci a autorului, a accesului deosebit pe care îl are în acest univers şi a adulării din partea lui Parker, el nu reuşeşte să-l facă pe cititor (cel puţin pe subsemnatul) să-i pese de lumea lui.

BLACK GLASSES LIKE CLARK KENT

A GI’s Secret From Postwar Japan de Terese Svoboda. Graywolf, broşată, 14 $. Când a murit unchiul lui Svoboda, Don, care slujise în amată ca poliţist militar într-o închisoare din Japonia postbelică, a lăsat în urmă un mister. În amintiri înregistrate pe bandă, vorbise despre execuţia la scară largă a prizonierilor americani. „Închisoarea se aglomera“, spusese el, şi un căpitan „a spus că va trebui să înceapă să execute prizonierii, cei din celulele morţii“. Sau Don ar fi putut ucide accidental un prizonier; nu a amintit niciodată moartea pe benzile înregistrate, dar fratele său crede că s-a întâmplat cu adevărat. După scandalul Abu Ghraib din 2004, a suferit de depresie şi de simptom de stres post-traumatic. „Cum se petrece stresul post-traumatic?“, îl întreabă Svoboda pe psihiatrul şi istoricul Robert Jay Lifton de la Harvard. „Cu siguranţă nu este fixat în timp“, spune el. „Şaizeci de ani? A fost confirmat“. Pe parcursul cărţii, Svoboda, poetă şi scriitoare de ficţiune, pare absorbită de sine, descriind nişte şedinţe de ridicare de greutăţi la sală („Răsucesc un biceps“) şi scene domestice. Totuşi, Black Glasses Like Clark Kent (Ochelari negri ca ai lui Clark Kent) e plină de suspans şi conţine un mesaj despre război care face să merite lectura. Autoarea intervievează oameni aici şi în Japonia, dar nu stabileşte niciodată dacă unchiul ei avea cunoştinţă în mod direct de crime de război sau şi le-a imaginat. Aproape că nu contează: depresia lui era istovitoare; a încercat antidepresive şi electroşocuri. Ceea ce l-a ajutat a fost vorbitul în reportofon, descriindu-şi coşmarul. Când a terminat, s-a sinucis, o altă victimă de război.

IN THE RING

The Trials of a Washington Lawyer de Robert S. Bennett. Crown, 27.50 $.

WINNER TAKES ALL

Steve Wynn, Kirk Kerkorian, Gary Loveman, and the Race to Own Las Vegas. de Christina Binkley. Hyperion, 25.95 $. Binkley, o editorialistă la Wall Street Journal, urmăreşte industria jocurilor de noroc şi centrul acestora, Las Vegas, într-o perioadă în care Vegas a ajuns din Oraşul păcatelor (înainte de 1989) într-un Loc potrivit pentru copii (începutul anilor 1990) şi a revenit, vesel, la „cărţi, sex şi distracţie cât e noaptea de lungă“. În plus, autoarea zugrăveşte portretele unor personaje ca Steve Wynn, cu freza sa în „stil Vegas“; volumele lui vechi de Dante cu paginile suprimate şi înlocuite cu polistiren (o metaforă perfectă pentru noul Vegas şi surogatele tematice Paris/New York); şi pe familia lui, cu o înclinaţie spre dramatizare. Soţia lui, de exemplu, descrie trauma de a fi obligată să vândă Mirage Resorts, celebrele hoteluri şi cazinouri: „A fost precum 11 septembrie“. Binkley analizează decorul care include

Tara McKelvey, senior editor la The American Prospect, este colaboratoare constantă a Book Review şi autoarea „Monstering: Inside America’s Policy of Secret Interrogations and Torture in the Terror War“. 20

AMERICA IN SPACE

NASA’s First Fifty Years. Editată de Steven J. Dick, Robert Jacobs, Constance Moore, Anthony M. Springer şi Bertram Ulrich (Abrams, 50 $). Imagini ale ultimei frontiere. Mai sus, într-o fotografie făcută de o navă aeriană de recuperare, modulul de comandă al Apollo 16 e la câteva secunde distanţă de amerizarea în siguranţă care i-a încheiat misiunea de aselenizare, în 1972. lanţ-la-gât-şi-inel-pentru-degetul-mic şi scoate un material excelent (Wynn, un colecţionar de artă de clasă mondială care supralicitează împotriva lui Ronald Lauder şi S.I. Newhouse, suferă de degenerarea retinei şi este pe jumătate orb). Totuşi, autoarea nu furnizează un punct de vedere coerent – nici chiar un argument interesant. În mare parte prezintă Las Vegas ca pe un spectacol de curiozităţi, „teatrul bizarului“, aşa cum descrie cineva întâlnirea cu Wynn. Adevărul e că mentalitatea şi estetica de cazino fac parte din mainstream, trâmbiţate în toată ţara ca „dezvoltare economică“. Chiar şi New Yorkul, se plânge Anthony Bourdain în Winner Takes All (Câştigătorul ia totul), arată din ce în ce mai mult „ca Las Vegas“. Cartea se deapănă în continuare, pagină

după pagină de descriere pitorească, dar nu se încheagă niciodată ca o naraţiune. THE PERFECT SCENT

A Year Inside the Perfume Industry in Paris and New York de Chandler Burr. Holt, 25 $. Lumea parfumurilor, spune Burr, e ca Hollywood: un parfum de succes are acelaşi profit ca un film de succes, „iar sumele pierdute cu cele care nu au succes sunt identice“. De asemenea, „industria parfumurilor este tot la fel de obsedată de clasamentul bestsellerurilor cum este Hollywoodul de cifrele de box-office“. În The Perfect Scent (Aroma perfectă) – care îşi

Timp de decenii, Bennett a avut un loc în primul rând la cele mai captivante drame judiciare din Washington. L-a apărat pe fostul secretar al Apărării, Caspar Weinberger; pe fostul preşedinte Bill Clinton; pe Paul Wolfowitz, când era preşedinte al Băncii Mondiale; şi pe Judith Miller, când era reporter al The New York Times. În cel mai „provocator din punct de vede profesional“ caz al său, susţine el, a acţionat în calitate de consultant special, numit în 1989, pentru o investigaţie a Senatului asupra Charles Keating’s Lincoln Savings and Loan, care a oferit mari cotizaţii politicienilor ca John McCain înainte de a-şi „da duhul“. A fost descris, scrie Bennett, drept „cel mai mare scandal financiar din istoria Statelor Unite“. A recomandat ca McCain „să fie exonerat“, explicând că „se oprise energic de la a urma ordinele venite din partea Keating“. Foarte probabil, Bennett a avut destule motive pentru a-l exonera pe McCain, dar nu sunt pronunţate clar aici. (Bennett s-a comportat recent ca apărător al lui McCain, în legătură cu un articol din The Times care discuta relaţia senatorului cu un lobby-ist). Avocat până la capăt, Bennett este zgârcit cu informaţiile din interior şi spune puţine despre cazul Keating şi altele dincolo de ce s-a relatat sau a apărut în documentele publice, făcând din In the Ring (În ring) o lectură mai puţin decât satisfăcătoare. Dar este generos într-o singură privinţă. După câştigarea unei victorii în instanţă, ia cina cu prietenii şi furnizează „o descriere cap-coadă a chestiunii cu un rânjet pe faţă care mergea de la o ureche la alta“. În unele privinţe, acest rânjet caracterizează cartea. Nota, vă rog. FOTOGRAFIE DE LA „AMERICA IN SPACE“

Povestea despre origini Viaţa lui Jackie Ormes, artistă americană de culoare, activistă şi model.

DE DOUGLAS WOLK ACKIE Ormes, născută Zelda Mavin Jackson, a fost jurnalistă, artistă, membră al înaltei societăţi şi activist politic progresist, figură foarte cunoscută a comunităţii de culoare din Chicagoul anilor ’50 – ’60. A fost, de asemenea, aşa cum

JACKIE ORMES

The First African American Woman Cartoonist de Nancy Goldstein. Ilustrată. 225 pag. The University of Michigan Press. 35 $.

indică subtitlul biografiei lui Nancy Goldstein, prima femeie americană de culoare care a creat benzi desenate amplu distribuite: patru serii diferite, publicate între anii 1937 şi 1956 în ziare pentru afro-americani, incluzând The Pittsburgh Courier şi The Chicago Defender. Ormes era cu mult înaintea timpului său; prima femeie de culoare care a creat un serial de benzi desenate pentru ziare de largă circulaţie a fost Barbara Brandon-Croft, al cărei Where I’m Coming From nu avea să apară decât în 1989. Prima serie care avea să poarte titlul lui Ormes, Torchy Brown in „Dixie to Harlem“ (1937-1938), era o poveste savuroasă, desenată brut, despre călătoria unei fete de la ţară în marele oraş; mult mai graţioasa Candy (1945) era o comedie scurtă despre o servitoare inteligentă în serviciul niciodată vizibilei „Mrs. Goldrocks“. Torchy in Heartbeats (1950-1954) era un serial de aventuri şi romantic, cu o altă versiune a lui Torchy Brown în prim-plan, uneori însoţită în aceeaşi pagină de un set bonus de „Torchy Togs“ – o păpuşă

Douglas Wolk este autor al „Reading Comics: How Graphic Novels Work and What They Mean“. FOTOGRAFIE DIN COLECŢIA JUDIE MILES

de hârtie ce reprezenta eroina, cu ţinute la modă care îi puteau fi ataşate. Puţini autori de benzi desenate au fost atât de interesaţi de modă ca Ormes, care şi-a modelat protagoniştii după propria înfăţişare. Creaţia lui Ormes care atrage cel mai tare atenţia lui Goldstein este, totuşi, Patty-Jo ’n’ Ginger, serie publicată între 1945 şi 1956 în ediţiile naţionale ale The Pittsburgh Courier. Goldstein dedică mai bine de 40 de pagini benzilor Patty-Jo adnotate, unele reproduse cu greu, dar migălos, după originale – celelalte desene ale lui Ormes din carte provenind în majoritate din ziare de slabă calitate sau de pe microfilme, singurele forme în care mai există. Premisa a fost una simplă: copilul precoce Patty-Jo face o glumă, iar sora ei mai mare, Ginger, în a cărei grijă se află, un alt personaj semnat Ormes, apare în ipostaze de manechin şi îmbrăcată glamorous după cele mai noi tendinţe din modă. „Ehh … trebuie să fie groaznic ca tipul ăla Dior să schimbe regulile pe socoteala ta în timpul jocului“, spune Patty-Jo într-o bandă desenată din 1954, în timp ce Ginger citeşte despre apariţia unei noi linii vestimentare Christian Dior. În contrast cu imaginile afro-americanilor prevalente în alte medii ale culturii pop din acea vreme, surorile sunt vizibil parte din clasa socială superioară; locuiesc într-o casă decorată frumos, în care pot fi găsite produse noi şi la modă precum cizmele de cauciuc şi televizorul. Patty-Jo comentează evenimentele curente şi din când în când donează la March of Dimes, uneori în acelaşi timp. („MAO – ???“, o întreabă ea pe Ginger, care stă concentrată în pantaloni în stil toreador. „La naiba, surioară, crezi că e rudă cu POLIOMIE-LITA? Atacă copiii la ei acasă, şi tot ce putem face să luptăm e să ne ducem voluntari pentru DIMES!“.) Patty-Jo a devenit pentru scurtă vreme un simbol al mobilităţii ascendente: în 1947, Ormes a semnat

un contract cu firma producătoare de păpuşi Terri Lee pentru fabricarea unei păpuşi luxoase cu caracteristicile faciale ale personajului ei şi cu păr ce putea fi spălat şi ondulat. (I-a făcut publicitate drept „Singura păpuşă neagră din America“; aşa cum arată Goldstein, nu era chiar adevărat.) Ormes a pictat ea însăşi unele păpuşi şi le-a vândut prin poştă. În următorii doi ani, personajul de bandă desenată Patty-Jo a purtat peste tot micile păpuşi Patty-Jo, a fost îmbrăcată în haine Terri Lee şi uneori a fost un instrument de publicitate făţiş pentru activităţile auxiliare ale creatoarei sale. Ormes era devotată cauzelor de stânga – F.B.I. i-a dedicat un dosar de 287 de pagini, care nu menţiona deloc benzile sale desenate – şi, pe măsură ce vânătoarea de comunişti a lui McCarthy şi mişcarea pentru drepturi civile prindeau putere în anii ’50, cele mai bune glume din Patty-Jo’n’Ginger erau adeseori cele cu substrat politic. Într-o bandă desenată din 1955, publicată la scurt timp după ce adolescentul de culoare Emmett Till în vârstă de 14 ani fusese ucis pentru că fluierase după o femeie albă, Patty-Jo îi spune surorii sale: „Nu vreau să răscolesc subiectul, … dar ibricul ăla alb tocmai a fluierat după mine!“. Câteva luni mai târziu, stilul de desen al lui Ormes se schimbă dramatic, devenind mai lăbărţat şi mai stângaci, şi, până la sfârşitul anului 1956, ea avea să dispară definitiv din paginile de benzi desenate şi nimeni nu avea să afle de ce. Ormes, care a murit în 1985, la 74 de ani, nu reprezintă chiar un mare nume uitat al benzilor desenate; ce e interesant în legătură cu ea e semnificaţia istorică. Numai primele două capitole din acest volum se ocupă de viaţa ei – restul fiind dedicate reproducerii şi discutării lucrărilor sale, cu digresiuni utile despre ierarhiile ziarelor dedicate americanilor de culoare, istoria materialelor pentru păpuşi şi aluziile autorilor de benzi desenate la cultura pop şi la modă. (Cum a reuşit să spargă barierele lumii benzilor desenate? Goldstein nu ne explică, deşi citează un coleg de ziar care declară că Ormes era talentată, drăguţă şi îşi respecta termenele limită.) Extrem de puţine alte femei de culoare au trecut de atunci prin uşile profesionale deschise de ea, chiar dacă Ormes Society, fondată anul trecut, este dedicată creşterii gradului de conştientizare a prezenţei femeilor de culoare în această industrie. Ormes poate că şi-a realizat visul, însă e totuşi h vorba despre un vis amânat. 21

Raftul cu ediţii broşate THE SAVAGE DETECTIVES de Roberto Bolaño. Traducere de Natasha Wimmer (Farrar, Straus & Giroux, 15 $). Acest roman „autobiografic foarte reuşit“ (cum a spus criticul nostru, James Wood) a fost publicat iniţial în Spania, în 1998, cu cinci ani înainte ca Bolaño să moară de insuficienţă hepatică, la 50 de ani. Scris în propoziţii lungi, muzicale, care aşează imagini peste imagini, acest roman este despre doi poeţi, unul o versiune uşor deghizată a autorului, care caută un înaintaş din anii 1920, ce a dispărut. „Cartea nu este doar un joc postmodern“, spunea Wood. „The Savage Detectives... este în mică parte despre poezie, dar şi, în linii mari, despre dificultatea de a susţine speranţele tinereţii“. A fost una dintre cele mai bune zece cărţi ale Book Review din 2007. ALICE WATERS AND CHEZ PANISSE: THE ROMANTIC, IMPRACTICAL, OFTEN ECCENTRIC, ULTIMATELY BRILLIANT MAKING OF A FOOD REVOLUTION de Thomas McNamee (Penguin, 15 $). 28 august 1971, ziua în care

Alice Waters şi-a deschis restaurantul Chez Panisse în Berkeley, a fost un moment de cumpănă în transformarea gastronomiei americane. McNamee, care a beneficiat de o deschidere deosebită din partea lui Waters, o prezintă pe aceasta drept „capricioasă şi pasionată, alternativ exasperantă şi provocatoare“, scria Patric Kuh în Book Review. Reţetele pe care le include ajută la a explica „cum îi poate influenţa pe ceilalţi cineva care personal n-a pretins niciodată că este un mare bucătar“ şi „cum bucătăria poate reflecta viaţa şi credinţele cuiva“. Când un alt restaurant influent, Union Square Cafe, s-a deschis în New York în 1985, inovaţia acestuia era să ofere mâncare deosebită fără formalităţi sau elitism. În IN SETTING THE TABLE: The Transforming Power of Hospitality in Business (Harper/HarperCollins, 14.95 $), creatorul acestuia, Danny Meyer, care a mai deschis jumătate de duzină de alte restaurante bine văzute, oferă un manual-de-memorii-şi-afaceri. NADA de Carmen Laforet. Traducere de Edith Grossman (Modern Library, 14 $).

În acest roman, publicat iniţial în 1945, o femeie de 18 ani pleacă să trăiască cu familia în Barcelona în timp ce urmează universitatea. În timp ce rudele ei se atacă unele pe altele cu o ură ale cărei rădăcini se află în Războiul Civil, tânăra protagonistă, care narează într-un mod discret la persoana întâi, încearcă să-şi dobândească libertatea. A WORLDLY COUNTRY: NEW POEMS de John Ashbery (Ecco/ HarperCollins, 13.95 $). Cele 58 de poezii ale celei de-a douăzeci şi şasea cărţi de lirică a lui Ashbery îi prezintă obişnuita inteligenţă, empatie şi spirit ludic. THE OCCUPATION OF IRAQ: WINNING THE WAR, LOSING THE PEACE de Ali A. Allawi (Yale University, 20 $). Allawi,

nepotul lui Ahmad Chalabi şi unui dintre exilaţii care s-au întors să conducă Irakul, mai întâi ca ministru al apărării, apoi ca ministru de finanţe, este primul oficial irakian de rang înalt care scrie o carte despre război. Allawi critică incompetenţa şi corupţia americanilor, dar se concentrează pe noua clasă politică irakiană şi pe incapacitatea acesteia de a merge dincolo de propriul interes şi de valorile tribale. „Nu a existat nici o viziune naţională pentru nimic... nici un plan guvernamental“, scrie Allawi. Şi avertizează: „Timpul nu mai are răbdare“. MELLON: AN AMERICAN LIFE de David Cannadine (Vintage, 19.95 $). Andrew Mellon a moştenit o afacere bancară şi apoi a făcut avere cu fier şi oţel. Mai târziu în viaţă, severul finanţist a devenit secretar al trezoreriei din anii 1920 până la începutul Marii Depresiuni; un colecţionar de artă, el a fost donatorul fondator al National Gallery. „Unora le va părea o viaţă exemplară, altora o poveste plină de învăţăminte“, scrie Cannadine în această biografie, comandată de fiul lui Mellon, Paul. MUSES, MADMEN, AND PROPHETS: HEARING VOICES AND THE BORDERS OF SANITY de Daniel B. Smith (Penguin, 16 $). Halucinaţiile

auditive sunt ceva obişnuit – 39% dintre voluntarii sănătoşi ai unui studiu au declarat că şi-au auzit propriile gânduri rostite cu voce tare. Smith explorează neurobiologia auzului, dar adevăratul său interes sunt generaţiile de figuri religioase care au auzit voci şi le-au crezut divine.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

FLOWER CONFIDENTIAL de Amy Stewart (Algonquin, 13.95 $). Trei pătrimi din florile cumpărate de americani sunt importate, în cea mai mare parte din America Latină, subliniază Stewart în investigaţia ei asupra afacerii mondiale de 40 de miliarde de dolari a floriculturii. Florile sunt „cultivate acum mai mult pentru rentabilitatea lor ca marfă decât pentru... delicateţe, graţie şi parfum“, scrie ea. ELSA DIXLER

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

I HEARD THAT SONG BEFORE de Mary Higgins Clark (Pocket, 7.99 $) O femeie se mărită cu un amic din copilărie suspectat de mai multe crime.

OBSESSION de Jonathan Kellerman (Ballantine, 9.99 $) Psihologul detectiv Alex Delaware cercetează o presupusă mărturisire pe patul morţii despre o crimă.

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

NAUGHTY NEIGHBOR de Janet Evanovich (Harper/ 3 HarperCollins, 7.99 $) În această reeditare, vecinul o implică pe Louisa Brannigan, secretar de presă zelos, în dispariţia unui porc.

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

THE 5TH HORSEMAN de James Patterson şi Maxine 3 Paetro (Vision, 9.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi Women’s Murder Club investighează morţi inexplicabile la un spital din San Francisco.

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett (New 18 American Library, 24.95 $ şi 20 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale. Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale.

SACRED STONE de Clive Cussler şi Craig Dirgo (Berkley, 9.99 $) În această reeditare a unei cărţi din 2004, Juan Cabrillo învinge teroriştii care vor să controleze un vechi meteorit radioactiv.

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 28 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

REVELATION de Karen Traviss (Del Rey/Ballantine, 7.99 $) În acest roman din seria Star Wars galaxia devine un câmp de luptă când puterile întunecate ale lui Jacen Solo cresc.

NO COUNTRY FOR OLD MEN de Cormac McCarthy 19 (Vintage, 14 $) În acest roman reeditat, necazurile se abat asupra unui bărbat din vestul Texasului, care găseşte 2 milioane de dolari obţinuţi din droguri – şi decide să-i păstreze.

HIGH PROFILE de Robert B. Parker (Berkley, 9.99 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., investighează moartea gazdei unui talk-show controversat şi pe cea a unei tinere.

ATONEMENT de Ian McEwan (Anchor, 14.95 $) O cro- 18 nică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

THE ALIBI MAN de Tami Hoag (Bantam, 7.99 $) O fostă poliţistă căzută în dizgraţie cercetează o crimă legată de un grup de bărbaţi bogaţi din Palm Beach.

THEN WE CAME TO THE END de Joshua Ferris 2 (Back Bay, 13.99 $) Anunţuril de concediere abundă întrun birou la începutul dezastrului dot-com.

DEEP STORM de Lincoln Child (Anchor, 7.99 $) Un medic investighează bolile dintr-un centru de cercetare oceanică, posibil descoperitor al ruinelor Atlantidei.

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

10*

PREDATORY GAME de Christine Feehan (Jove, 7.99 $) Un GhostWalker şi fost membru al trupelor Seals oferă adăpost unei femei care vrea să scape de trecutul ei.

11*

THE GATHERING de Anne Enright (Black Cat/Grove, 20 14 $) O femeie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

SISTERS de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) După o tragedie în familie, patru surori cu vieţi foarte diferite decid să împartă o reşedinţă în Manhattan.

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim Edwards (Penguin, 14 $) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

THIGH HIGH de Christina Dodd (Signet, 7.99 $) Doi amorezi neobişnuiţi cercetează un şir de jafuri în New Orleans.

THE ROAD de Cormac McCarthy (Vintage, 14.95 $) Un 28 tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

DRY ICE de Stephen White (Signet, 9.99 $) Un asasin scapă dintr-un spital de nebuni şi caută să se răzbune pe psihologul care a contribuit la internarea lui.

THE BOLEYN INHERITANCE de Philippa Gregory 15 (Touchstone, 16 $) Politică şi trădare la curtea lui Henric al VIII-lea.

SHIFTER de Alyssa Day, Virginia Kantra, Angela Knight şi Lora Leigh (Berkley, 7.99 $) O antologie de proză romance şi paranormal.

15*

THE 6TH TARGET de James Patterson şi Maxine 10 Paetro (Grand Central, 14.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi clubul Women’s Murder investighează dispariţia câtorva copii în San Francisco.

KILLER SECRETS de Lora Leigh (St. Martin’s, 6.99 $) 2 Un agent sub acoperire de la Dep. Securităţii Naţionale se încurcă cu un membru al trupelor Seals din marină.

THE GOOD HUSBAND OF ZEBRA DRIVE de Alexander McCall Smith (Anchor, 12.95 $) Al optulea volum din seria Agenţia de Detective Nr. 1.

ABSOLUTE FEAR de Lisa Jackson (Zebra, 7.99 $) Un detectiv din New Orleans urmăreşte un asasin în serie care are o legătură cu un azil abandonat.

PEONY IN LOVE de Lisa See (Random House, 14 $) Dragoste, moarte şi fantome în China sec. XVII.

17*

LOVE IN THE TIME OF CHOLERA de Gabriel García 24 Márquez (Vintage International, 14.95 $) Dragostea unui poet columbian faţă de o femeie este greu încercată.

TOM CLANCY’S ENDWAR de David Michaels 5 (Berkley, 9.99 $) După ce Arabia Saudită şi Iranul se distrug reciproc într-un conflict nuclear, Rusia începe să-şi reclădească puterea militară.

WITHOUT FAIL de Lee Child (Jove, 7.99 $) Un agent secret îl angajează pe Jack Reacher să plănuiască, teoretic, asasinarea vicepreşedintelui, înainte ca un grup secret să atace.

HUNTER’S MOON de Randy Wayne White (Berkley, 9.99 $) Doc Ford ajută un fost preşedinte să cerceteze în secret moartea soţiei sale într-un accident suspect.

NINETEEN MINUTES de Jodi Picoult (Washington Square, 15 $) Urmările unui atac armat la un liceu dezvăluie lanţul slăbiciunilor dintr-un orăşel din New Hampshire.

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

SWEET: AN EIGHT-BALL ODYSSEY de Heather Byer (Riverhead, 15 $). Byer

s-a apucat de biliard ca un refugiu din faţa dramei şi trudei propriei cariere; aceste memorii îi urmăresc încercarea de a stăpâni jocul. „În timp ce-şi negociază calea printre rechini de biliard... şi idile de bar, ea oferă o perspectivă ironică şi inteligentă asupra dorinţei, ambiţiei şi dezavantajului supărător de a fi o femeie hotărâtă să joace un joc al bărbaţilor“, spunea criticul nostru, Danielle Trussoni.

31 martie 2008

THE SECRET OF LOST THINGS de Sheridan Hay

(Anchor, 14.95 $). Emoţionantul prim roman al lui Hay este plasat într-un anticariat asemănător cu Strand, unde autoarea a lucrat odinioară. Tânăra povestitoare a romanului, proaspăt sosită în New York, îşi găseşte o familie printre excentricii angajaţi de la Arcade, unde dragostea neîmpărtăşită este sentimentul predominant. Apare şi o intrigă secundară în legătură cu un roman dispărut de Herman Melville, care a fost redescoperit şi oferit la vânzare.

Ediţii broşate

THE YEAR OF FOG de Michelle Richmond (Bantam Discovery, 12 $) După ce copilul pe care îl supraveghea dispare pe o plajă din San Francisco, o femeie petrece un an chinuitor căutând răspunsuri.

THOSE WHO SAVE US de Jenna Blum (Harvest, 14 $) O profesoară de istorie germană cercetează ce s-a întâmplat cu adevărat în viaţa mamei sale în Germania din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

INN de Sherryl Woods (Mira, 6.99 $) Un 20* SEAVIEW bărbat şi o femeie se îndrăgostesc în oraşul lor natal.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 15 martie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

31 martie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în top

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) 60 Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi o poartă prin Italia, India şi Indonezia.

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 114 15 $) Autoarea îşi aminteşte o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei s-au mutat de nenumărate ori.

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

187

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 12 Rivers, 14.95 $) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 13* THE (Penguin, 16 $) Urmărind hrana de la sursă până în

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama (Three Rivers, 13.95 $) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americane albe.

farfurie, un jurnalist vorbeşte despre apetit şi conştiinţă.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel, 12.95 $) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

INTO THE WILD de Jon Krakauer (Anchor, 12.95 $) 147 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 15.95 $) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 73 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

GRACE (EVENTUALLY) de Anne Lamott (Riverhead, 14 $) Eseuri despre credinţă şi iertare.

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $) Un editorialist şi soţia lui primesc lecţii de viaţă de la câinele lor nevrotic.

FAIRTAX: THE TRUTH de Neal Boortz şi John Linder 5 cu Rob Woodall (Harper, 14.95 $) Un realizator radio şi un congresman american apără planul lor din 2005 pentru desfiinţarea taxelor federale pe venit şi a I.R.S.

THE INNOCENT MAN de John Grisham (Delta, 16 $; 17 Dell, 7.99 $) Prima carte de non-ficţiune a lui Grisham are ca personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

18*

A WHOLE NEW MIND de Daniel H. Pink (Riverhead, 12 15 $) De ce persoanele cu imaginaţie bogată vor conduce viitorul.

JOHN ADAMS de David McCullough (Simon & Schuster, 20 $) O biografie a primului vicepreşedinte şi al doilea preşedinte al Statelor Unite.

THE BRAIN THAT CHANGES ITSELF de Norman Doidge (Penguin, 16 $) Un psihiatru despre abilitatea creierului de a se adapta, chiar şi după traume majore.

21: BRINGING DOWN THE HOUSE de Ben 57 Mezrich (Free Press, 15 $; Pocket Star, 7.99 $) Cum 6 studenţi la M.I.T. au câştigat peste 3.000.000 $ în cazinourile din Las Vegas; reeditare a unei cărţi din 2002.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 50 15.99 $) Importanţa instinctului pentru funcţionarea minţii.

30 2

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Dutton, 24.95 $) Un 7 maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

STOP WHINING, START LIVING de Dr. Laura Schlessinger (Harper/HarperCollins, 24.95 $) Cum să-ţi schimbi perspectiva ca să scapi de negativism.

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 22 Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

THE THIRD JESUS de Deepak Chopra (Harmony, 24 $) Ce ne poate învăţa „Hristos cel cosmic“ despre trecutul religios al cuiva.

MARTHA STEWART’S COOKIES de Martha Stewart Living Magazine (Clarkson Potter, 24.95 $) Editorii revistei împărtăşesc 175 de reţete şi variante.

THE AGE OF MIRACLES de Marianne Williamson (Hay House, 22.95 $) O reaşezare psihologică şi spirituală a mijlocului vieţii, pentru ca acesta să fie o perioadă de reîntinerire şi nu o criză. (†)

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 36 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

WOMEN AND MONEY de Suze Orman (Spiegel & 14 Grau, 24.95 $) Sfaturi pentru a evita o relaţie nesănătoasă cu banii, inclusiv un plan pe 5 luni pentru redresare financiară. (†)

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 353 de Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg şi Sandee Hathaway (Workman, 13.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen (Free Press, 25 $) Şapte secrete pentru a te bucura de viaţă.

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 38 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

YOU: STAYING YOUNG de Michael F. Roizen şi 20 Mehmet C. Oz şi alţii (Free Press, 26 $) Principiile longevităţii şi cum să combaţi efectele îmbătrânirii.

GETTING THINGS DONE de David Allen (Penguin, 18 15 $) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă organizându-ţi timpul mai bine.

THE PERFECT RECIPE FOR LOSING WEIGHT AND EATING GREAT de Pam Anderson (Houghton Mifflin, 27 $) O jurnalistă pe teme gourmet – fostă obeză, acum cu 25 de kg mai slabă – împărtăşeşte secretele ei de slăbit.

YOU CAN HEAL YOUR LIFE de Louise L. Hay (Hay 20 House, 17.95 $ şi 14.95 $) Recomandările unui psiholog pentru recâştigarea încrederii şi a respectului de sine, prin autovindecare minte-trup.

INTELLIGENCE FOR YOUR LIFE de John Tesh (Thomas Nelson, 19.99 $) Lecţiile realizatorului radio despre muncă, sănătate, bani, relaţii şi altele. (†)

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 18 (Zondervan, 14.99 $) Găsirea căii în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

WHY GOOD PEOPLE DO BAD THINGS de Debbie Ford (HarperOne/HarperCollins, 24.95 $) Înţelegerea comportamentului autodestructiv şi reconectarea la sinele benefic.

THE SPEED OF TRUST de Stephen M. R. Covey în 5 colaborare cu Rebecca R. Merrill (Free Press, 15 $) Cum să cultivăm încrederea în politică, afaceri şi în relaţiile personale. (†)

Eseu

Rachel Donadio

Nu e din cauza ta, e din cauza cărţilor tale cum câţiva ani, am fost trezită dimineaţa devreme de un telefon de la o prietenă. Tocmai se despărţise de prietenul ei pe care încă îl iubea şi era disperată să îşi justifice decizia. „Poţi să crezi aşa ceva!“, striga în receptor, „Nici măcar nu a auzit de Puşkin!“. Toţi am trecut prin aşa ceva. Sau cel puţin unii dintre noi. Orice om căruia îi pasă de cărţi a fost la un moment dat confruntat cu problema Puşkin: momentul în care o referinţă literară greşită sau prost gândită dă senzaţia clară, care te umple de fiori, că o idilă se îndreaptă rapid spre un final deloc fericit. Cel puţin de când Paolo şi Francesca ai lui Dante s-au îndrăgostit citind împreună povestea lui Lancelot, gustul literar reprezintă un etalon de măsurare rapidă a compatibilităţii. În zilele noastre, mulţumită site-urilor de socializare ca Facebook şi MySpace, enumerarea cărţilor şi autorilor favoriţi este o parte fundamentală, chiar dacă uneori riscantă, a alcătuirii propriei imagini. Când vine vorba de întâlniri online, chiar şi unele referiri banale se pot trans-

Printre literaţi, chiar şi referinţele ocazionale de lectură pot rupe o relaţie amoroasă. forma în motive de despărţire. Să-ţi faci o imagine despre gusturile literare ale unui potenţial partener este „de fapt o metodă destul de bună – un fel de primă trecere în revistă – de a-ţi face o imagine despre acea persoană“, spunea Anna Fels, un psihiatru din Manhattan, autor al cărţii Necessary Dreams: Ambition in Women´s Changing Lives. „E un fel de test Rorschach“. Pentru Fels (care, întâmplător, e căsătorită cu editorul literar şi scriitorul James Atlas), obiceiurile de lectură pot fi un indicator brut al altor calităţi. „Ne spun ceva despre... nivelul de curiozitate intelectuală, despre stilul persoanei“, spune Fels. „Ne vorbesc despre clasa socială şi nivelul de educaţie“. Vai de amorezul aspirant care mărturiseşte cu sinceritate gusturi modeste: uneori poate fi vorba de problema Howard Roark în egală măsură cu problema Puşkin. „A trebuit să mă despart de un tip pentru că era foarte încântat de Ayn Rand“, spunea Laura Miller, critic literar al revistei online Salon. „Era drăguţ şi de un bun-simţ incredibil, în ciuda grandioasei «filosofii» nemiloase pe care o afişa, dar nu din cauze ideologice ne-am despărţit. Pur şi simplu consider că Rand este un scriitor ridicol de slab, iar dincolo de un anume punct nu mi-am mai putut disimula amuzamentul“. (Membrii siteului theatlasphere.com, un site de socializare şi forumuri ale fanilor destinat împătimiţilor de romanele Atlas Shrugged şi The Fountainhead, s-ar putea să nu fie de acord). Judy Heiblum, agent literar la Sterling Lord Literistic, se înfioară la amintirea unei tentative de discuţie a unui fost partener pe tema clasicului roman-cult din 1974 al lui Robert Pirsig, Zen and the Art of Motorcycle Maintenance, adorat de tinerii bărbaţi aflaţi într-o perioadă de căutări. „Când un tip îmi spune că i-a schimbat viaţa, îmi doresc ca el să ne fi scutit pe amândoi de acest moment jenant“, spune Heiblum, adăugând că „experienţele care îţi schimbă viaţa“ sunt „în cel mai bun caz, un subiect plictisitor de conversaţie“. Să fim oneşti – aceasta ar putea fi şi o problemă de sex. Femeile inteligente sunt probabil mai sensibile la motive literare de despărţire decât sunt bărbaţii inteligenţi. (Rar este bărbatul care ar da jos din pat o fată drăguţă pentru că şi-a dezvăluit gusturile literare imperfecte). La urma urmei, femeile citesc mai mult, mai ales când e vorba de ficţiune. „E

Rachel Donadio este scriitoare şi editor la Book Review. 24

cu adevărat minunat dacă găseşti un tip care citeşte, punct“, spune Beverly West, coautoare a cărţii Bibliotherapy: The Girl’s Guide to Books for Every Phase of Our Lives. Jessa Crispin, blogger pe site-ul literar Bookslut.com, se declară de acord. „Majoritatea prietenilor mei şi a bărbaţilor din viaţa mea sunt non-cititori“, spune ea, dar „acum, că veni vorba, dacă aş fi mers cu un bărbat la el acasă şi aş fi găsit acolo cărţile alea cu lecţii despre viaţă învăţate de la căţei, probabil ca mi-aş fi păstrat hainele pe mine“. Totuşi, pentru unii dintre bărbaţii care citesc, gustul literar contează. „Mi s-a întâmplat să mă despart de fete spunând «nu citeşte, nu avem despre ce să discutăm»“, spune Christian Lorentzen, editor la Harper’s. Lorentzen îşi aminteşte cum i-a dat unei prietene Ada lui Nabokov – pentru că e „amuzantă şi lungă şi foarte heterosexuală, chiar dacă am impresia că incestul ocupă un loc central“. Relaţia nu a durat, dar acum, adaugă el, „am impresia că e trecută pe profilul ei de pe site-ul Friendster drept cartea ei favorită“. James Collins, al cărui recent roman, Beginner´s Greek, este despre un bărbat care se îndrăgosteşte de o femeie pe care o vede citind Muntele vrăjit în avion, îşi aminteşte că, după facultate, era „înnebunit“ după o femeie care avea un exemplar din Insuportabila uşurătate a fiinţei pe noptieră. „Nu ştiam practic nimic despre Kundera, dar îmi amintesc că mă gândeam «Ah, oh; modern, metafizică fictivă, sex implicând o pălărie de fetru» şi nu m-am gândit niciodată în acelaşi fel la persoana însăşi (şi, drept urmare, nimic nu s-a întâmplat)“, scria el într-un e-mail. „Ştiu că au fost ocazii când am renunţat complet la a mă mai întâlni cu cineva din cauza lecturilor cu mult înainte de a fi vorba de a mă îndrăgosti sau de a nu mai fi îndrăgostit: Baudrillard (mult prea pretenţios), John Irving (mult prea convenţional), Virginia Woolf (mult prea Virginia Woolf )“. Dacă tot veni vorba, adaugă Collins, „cunosc oameni care aproape s-au despărţit“ din cauza romanului The

Corrections al lui Jonathan Franzen: „«Supraevaluat!», «Genial!», «Supraevaluat!», «Genial!»“. Să numeşti o carte sau un autor favorit poate fi o corvoadă. Cobori prea mult nivelul, rişti să pari prost. Îl ridici prea mult, rişti să pari plicticos sau infatuat. „Să ai întâlniri amoroase în Manhattan înseamnă să practici un sport competitiv, cu o selecţie nemiloasă“, spunea Augusten Burroughs, autorul cărţii Running With Scissors şi al altor memorii pline de vitalitate. „În general, dacă un tip a citit o carte în ultimul an sau măcar o dată în viaţa sa, acest lucru este considerat suficient“. Autorul îşi aminteşte o întâlnire cu un tip numit Michael, un „blond robust din Germania“. Apropiindu-se de locul întâlnirii, în faţa unui magazin Dean & DeLuca, „am văzut, spre oroarea mea, un exemplar uzat în mod artistic, maibătrân-decât-mine, din Proust, de Samuel Beckett“. Acesta a fost, susţine Burroughs, motiv de despărţire. „Dacă există un mod mai banal, mai dureros de ostentativ de a îţi trâmbiţa nivelul de educaţie, standardele literare şi inteligenţa în general, nu sunt în stare să mi-l imaginez“. Dar cât de mult din toată această tortură e de fapt din cauza cărţilor? Deseori, gusturile literare divergente sunt un expedient pentru alte probleme sau refulări. „Am avut un prieten după care eram înnebunită şi totuşi relaţia nu a mers“, spune Nora Ephron. „Douăzeci şi cinci de ani mai târziu m-a acuzat că nu am râs în timp ce citeam Candy, de Terry Southern. Nu ăsta a fost motivul pentru care nu a mers, vă garantez“. Sloane Crosley, publicist la Vintage/ Anchor Books şi autoare a cărţii I Was Told There´d Be Cake, o culegere de eseuri despre viaţa de celibatar în New York, formulează problema astfel: „Dacă eşti o persoană căreia îi place Alice Munro şi ieşi cu cineva a cărui carte favorită este Codul lui Da Vinci, poate că semnele incompatibiltăţii erau deja evidente înaintea acestei mari revelaţii“. Unii oameni preferă pur şi simplu să împartă totul în categorii. „Ca scriitor, ultimul lucru pe care mi-l doresc în viaţa personală este cineva care este excesiv de preocupat de întreaga lume literară în general“, spune Ariel Levy, autoarea cărţii Female Chauvinist Pigs şi colaboratoare la The New Yorker. Partenerul ei, consultant pentru locuinţe ecologice, „nu e amator de lecturi“, spune Levy. Când vrea să vorbească despre cărţi, se întâlneşte cu grupul ei de prieteni care citesc. Compatibilitatea în gusturile literare e un „lux“ şi oarecum irelevantă, spune Levy. Scopul, adaugă ea, este „să găseşti pe cineva cu care perversiunile tale se potrivesc şi pe care îl poţi suporta“. Marco Roth, editor la revista n+1, spune: „Cred că uneori cărţile fac mai bine rămânând simple cărţi. Faptul că partenerii trebuie văzuţi ca fiind compatibili pe orice plan face parte din tragedia romantică a timpurilor noastre“. În plus, adaugă el, „uneori oamenii pot ajunge să le placă aceleaşi lucruri pentru motive complet diferite, iar apoi îşi construiesc în întregime vieţile private imaginare în jurul înţelesului acestor cărţi presupus împărtăşite, pentru a descoperi prea târziu că celălalt avea o fantezie complet diferită“. De fapt, unui cuplu poate să îi placă Portretul unei doamne, dar dacă una din jumătăţi se identifică cu Gilbert Osmond şi cealaltă cu Isabel Archer, s-ar putea ca cei doi să aibă păreri radical opuse în ceea ce priveşte relaţia lor. Pentru majoritatea oamenilor, dragostea învinge gusturile literare. „Majoritatea prietenilor mei sunt într-adevăr destul de superficiali, dar nu atât de superficiali încât să rupă o relaţie din cauza unei controverse literare“, spune Ben Karlin, fost producător executiv la emisiunea The Daily Show şi editor al recentei antologii Things I’ve Learned From Women Who’ve Dumped Me. „Dacă persoana respectivă s-ar culca cu romancierul în cauză, atunci ar avea probabil un motiv de despărţire – unul mai consistent decât «Nu-mi place Don h DeLillo, deci nu o să ne mai vedem».“ ILUSTRAŢIE DE PETER ARKLE