NYTBR 20 | 9 iunie 2008

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 20 – 9 iunie 2008

Spunând cele de nespus de Robert Pinsky WHILE THEY SLEPT. An Inquiry Into the Murder of a

Family de Kathryn Harrison. 290 pag. Random House. 25 $.

Delictele care distrug vieţi omeneşti sau le mutilează se cer spuse. Poate căutăm asemenea poveşti pentru a înţelege pierderile şi durerile noastre mai mici şi mai comune. Mitologia şi literatura (şi descendentul lor, terapia conversaţională a lui Freud) manifestă o sete profundă pentru nararea a ceea ce numim, paradoxal, de nespus. Violată, cu limba smulsă, Philomela devine privighetoarea ce cântă vina făptaşului. Când Oedip îşi face apariţia cu ochii în sânge, corul tragic povesteşte şi, în acelaşi timp, spune că nu poate vorbi despre cele întâmplate; priveşte, în timp ce spune că trebuie să-şi mute privirea: (…) Ce furie, biete, Năpădit-a asupra-ţi? Ce demon s-a Năpustit cu restrişti mai rele decât cele mai rele Pe nenorocita-ţi viaţă!

Vai, vai, nefericite, Eu nici n-am tăria să te privesc deşi Aş vrea multe să te-ntreb, multe s-ascult, Şi multe să spun: Atâta fior îmi dai mie! (traducere Dan Botta)

În Infernul lui Dante, contele Ugolino, forţat să devoreze cadavrele copiilor săi, ajunge să povestească oroarea după ce Dante îi propune s-o facă în lumea de deasupra. Geneza 19 nu spune doar povestea incestului dintre Lot şi fiicele lui, ci le numeşte pe odraslele lor: Moab şi Ben-ammi, Moabiţii şi Amoniţii fiind urmaşii acestora. Trupul lui Abel „îşi strigă“ povestea şi astfel fratricidul Cain este dezvăluit. „Terapeutic“ este un cuvânt prea blând pentru mărturiile despre fapte oribile ca incestul, paricidul, Continuare în pagina 4 TOM GAULD

DAV ID GAT E S : E NC HAN T R E S S D E S AL M A N RU S H D I E PAGINA 3

|

H A RI KU N Z RU : O A N TO LOG I E DE POVEST I RI DE NAM L E PAGINA 10

Editorial

9 iunie 2008

Ficţiune 3

de Alexandra Fuller Recenzie de Bryan Burrough 11

12

THE BOAT

13

THE GERMAN BRIDE

de Joanna Hershon Recenzie de Deborah Weisgall 16

14

MORALITY TALE

15

1

22

FRANKLIN AND LUCY:

President Roosevelt, Mrs Rutherfurd, and the Other Remarkable Women in His Life de Joseph E Persico Recenzie de David Greenberg

WHILE THEY SLEPT:

An Inquiry Into the Murder of a Family de Kathryn Harrison Recenzie de Robert Pinsky

THE MAN WHO LOVED CHINA:

The Fantastic Story of the Eccentric Scientist Who Unlocked the Mysteries of the Middle Kingdom de Simon Winchester Recenzie de Alida Becker

de Sylvia Brownrigg Recenzie de Elinor Lipman

Nonficţiune

PENNSYLVANIA AVENUE:

Profiles in Backroom Power de John Harwood şi Gerald F Seib Recenzie de Ted Widmer

ROMANE POLIŢISTE

Recenzii de Marilyn Stasio 17

DRAWING THE LINE AT THE BIG DITCH:

The Panama Canal Treaties and the Rise of the Right de Adam Clymer Recenzie de Mark Lewis

de Nam Le Recenzie de Hari Kunzru 13

A WRITER’S PEOPLE

Ways of Looking and Feeling: An Essay in Five Parts de V. S. Naipaul Recenzie de David Rieff

THE REAVERS

de George MacDonald Fraser Recenzie de Neil Genzlinger 10

BUSH’S LAW:

The Remaking of American Justice de Eric Lichtblau Recenzie de Jeff Stein

SNUFF

de Chuck Palahniuk Recenzie de Lucy Ellmann 8

THE LEGEND OF COLTON T. BRYANT

THE ENCHANTRESS OF FLORENCE

de Salman Rushdie Recenzie de David Gates 7

9

23

A WOLF AT THE TABLE:

A Memoir of My Father de Augusten Burroughs Recenzie de Hugo Lindgren

David Gates, cel care face recenzia celui mai recent roman al lui Salman Rushdie la pagina 3 a acestui număr, a scris mulţi ani critică literară – mai întâi pentru Newsweek, pentru care a fost ziarist şi editor timp de 25 de ani, până a ieşit la pensie mai devreme, luna trecută. Dar este şi el însuşi un scriitor de ficţiune renumit şi talentat; printre scrierile sale se numără romanele Jernigan şi Preston Falls şi o colecţie de povestiri intitulată The Wonders of the Invisible World.

Oare criticul şi romancierul din el intră vreodată în conflict unul cu celălalt, am întrebat noi într-o conversaţie pe e-mail. „Din câte-mi dau eu seama“, a răspuns Gates, „romancierul şi criticul abia se cunosc. Oricum, eu nu i-am văzut niciodată împreună. Dar amândoi sunt cunoscuţii unei a treia persoane, editorul, care este cel mai bun prieten al celei de-a patra persoane, profesorul. Iar criticul petrece mult timp în compania unei a cincea persoane, cititorul. E mică lumea.“ Cea mai recentă carte de beletristică a lui Gates a apărut acum aproape zece ani, în 1999. L-am întrebat: „La ce lucrezi acum?“ El ne-a răspuns: „Am început să lucrez de curând după o perioadă de repaus. Am câteva nuvele care se iau la întrecere ca să ajungă la linia de sosire, fragmente lungi dintr-un roman care nu-mi dă pace de câţiva ani şi un proiect nou, despre care nu o să spun nimic pentru că sunt prea superstiţios“.

Editorii

Online

Caietul de schiţe 24 5

THE DRUNKARD’S WALK:

How Randomness Rules Our Lives de Leonard Mlodinow Recenzie de George Johnson 6

DAWN, DUSK OR NIGHT:

A Year With Nicolas Sarkozy de Yasmina Reza Recenzie de Diane Johnson 8

Discuţii la cumpărături de Leanne Shapton

HOW TO BE USEFUL:

A Beginner’s Guide to Not Hating Work de Megan Hustad Recenzie de Alexandra Jacobs

Articole & Bestselleruri 19

Bestselleruri ediţii cartonate

19

Alegerea editorilor

19

TBR: Din culise

20

Bestselleruri ediţii broşate

20

Raftul cu ediţii broşate

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Cătălin Pruteanu, Ştefan Bodea, Stanca Radu, Melania Sârbu; Proofreading: Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ.

2

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Kathryn Harrison, au-

toarea romanului While They Slept; Augusten Burroughs, autorul romanului A Wolf at the Table; Rachel Donadio cu însemnări din teren şi Dwight Garner cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor Book Review.

PAPER CUTS: Blog-ul Books Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din The Enchantress of Florence de Salman Rushdie, A Writer’s People de V. S. Naipaul, The Boat de Nam Le şi alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

O lume a miracolelor Noul roman al lui Salman Rushdie e despre imaginaţie.

DE DAVID GATES HIAR de la începutul acestui nou roman, The Enchantress of Florence (Vrăjitoarea din Florenţa), Salman Rushdie ne aruncă într-o lume a miracolelor: „Sub ultimele raze ale zilei, lacul scânteietor de sub oraşul-palat arăta ca o mare de aur topit... Îşi spuse călătorul: poate că fântâna tinereţii fără bătrâneţe se află în interiorul zidurilor cetăţii... poate că până şi legendara intrare în Raiul pe pământ se află pe undeva pe-aproape? Dar apoi soarele scăpătă în zare, aurul se cufundă sub apă şi dispăru. Sirenele şi năpârcile îl vor păzi până la revenirea zorilor“. Şi, în mod cert, cam pe acolo a început să mă piardă şi pe mine. Probabil că eu nu fac parte din publicul standard al lui Rushdie: în literatură, cel puţin, miraculosul mi se pare plictisitor, iar plictisitorul – aşa cum e descris el de un Beckett, un Raymond Carver şi chiar de Kafka – miraculos. Însă dacă mă poate da

C

Cea mai nouă carte a lui David Gates este „The Wonders of the Invisible World“, o antologie de povestiri.

ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO

peste cap situaţia unui comis voiajor care se trezeşte într-o dimineaţă în trupul unui gândac, atunci de ce nu m-a mişcat deloc acest roman ingenios şi ambiţios (care nu e decât o apărare a imaginaţiei umane)?

Ei bine, din moment ce eu am pus întrebarea, vă răspund tot eu. Kafka nu prezintă

THE ENCHANTRESS OF FLORENCE

de Salman Rushdie.

355 pag. Random House. 26 $.

transformarea lui Gregor Samsa ca pe un miracol, ci ca pe o realitate ruşinoasă şi în nici un moment nu trădează vreo urmă de mândrie cum că ar fi visat totul – de fapt, ţi se dă impresia că n-ar fi vrut să fie un vis. Pe de altă parte, The Enchantress of Florence se lăfăie în autocongratulare literară. Călătorul din acel prim paragraf a venit de la Florenţa la curtea conducătorului mongol Akbar din Sikri (în apropiere de Agra) ca să spună o poveste tainică „pe care numai urechile împăratului pot s-o audă“, iar Rushdie îi face o reclamă de personaj-autor, un portret destul

de direct al artistului care l-ar face să roşească până şi pe Joyce. „Putea să viseze în şapte limbi... De îndată ce adormea, jumătate din lume începea să bolborosească în mintea lui, spunând poveştile unor călători pribegi. În această lume pe jumătate descoperită, fiecare zi aducea veşti despre noi farmece. Poezia onirică a cotidianului, himerică şi profetică, nu fusese încă zdrobită de realitatea obtuză şi prozaică. El însuşi un povestitor, personajul îşi părăsise sălaşul în căutarea unor poveşti miraculoase şi mai ales a uneia, care avea să-l umple de bogăţii sau să-i ia viaţa“. Şi astfel se încheie primul capitol. Este suspansul standard şi n-o să fii surprins să afli că urzitorul nostru multicultural de vise (al cărui autor cosmopolit a scris o carte, cu douăzeci de ani în urmă, care încă l-ar putea costa viaţa) are nevoie de tot restul romanului ca să-şi spună până la capăt povestea.

Această tracasare întinsă în toată cartea te împiedică să rezumi trama fără să distrugi efectul propus şi oricum nu sunt sigur că i-am urmărit tot cursul şerpuit. Călătorul cu părul bălai, din oraşul familiei de Medici, pretinde că e înrudit cu împăratul mongolilor: o manifestare literară a legăturii dintre Orient şi Occident, care constituie unul dintre firele tematice ale romanului. După cum se exprimă un personaj: „blestemul omenirii nu e că suntem atât de diferiţi între noi, ci că suntem atât de asemănători“. Povestea include o prinţesă rătăcită – nici mai mult nici mai puţin decât o urmaşă de-a lui Gingis Han –, care devine un soi de talisman vrăjit pentru Florenţa, apoi pe slujnica prinţesei, care seamănă leit cu ea şi căreia i se spune Oglinda, pe un mercenar florentin care-şi vinde serviciile Imperiului Otoman, două prostituate pe nume Scheletul şi Salteaua (ia ghici cu ce seamănă ele) şi soţia imaginară a lui Akbar, care, dintr-un motiv anume, „poate umbla, vorbi şi face dragoste cu toate că nu există“. Acest paradox mi se pare mai degrabă supărător decât încântător, dar, la urma urmei, romanul postulează o lume de „dinainte ca realul şi irealul să fie despărţite pentru totdeauna“.

Prin urmare, Rushdie depăşeşte însă sfera ficţiunii romaneşti când îşi plasează personajele imaginare printre figuri istorice precum însuşi Akbar cel Mare, Niccolò Machiavelli, diferiţi membri ai familiei Medici, Savonarola sau chiar şi îngrozitorul războinic valah Vlad Dracula.

Reconstruit de Rushdie, Akbar este un monarh absolut copleşit de impulsuri democratice, ba chiar anarhice. „Discordia putea fi înăbuşită şi tocmai pumnul său o putea înăbuşi. Dar ce să facă atunci cu vocea lăuntrică ce-i şoptea... discordia aceea, diferenţa, nesupunerea, dezacordul, necuviinţa, iconoclasmul, neruşinarea, ba chiar şi impertinenţa puteau fi izvoare nesecate ale binelui. Aceste gânduri nu erau potrivite pentru un rege“. În ciuda reputaţiei de toleranţă religioasă a adevăratului Akbar, asemenea gânduri – precum „cultura includerii“, la care se gândeşte el, şi concepţia sa că viaţa e „absurdă“ – sunt mult mai plauzibile în cazul unui romancier anti-autoritarist din secolul XXI: Rushdie l-a făcut pe Akbar să recite Crezul răzvrătitului. În mod similar, Florenţa lui Rushdie e un Rai ai senzualităţii libertare – sau libertine: „Închipuiţi-vă buzele unei femei, ţuguindu-se într-un sărut. Astfel e Florenţa... cu râul Arno curgând prin mijloc“, spune călătorul. Şi în timpul irealei Vrăjitoare, oraşul devine, pentru o scurtă vreme, Noul Ierusalim: „puterile

ei femeieşti“ creează o „ambiguitate prielnică ce umple gândurile florentinilor cu imagini de dragoste părintească, filială, trupească şi dumnezeiască.... Aerul era încărcat de parfumuri subtile de reconciliere şi armonie, oamenii lucrau mai sârguincios şi mai rodnic, calitatea vieţii de familie s-a îmbunătăţit, natalitatea a crescut, iar bisericile erau pline“.

Această evocare este în sine prielnic ambiguă – aşa cum tind să fie reprezentările lui Dumnezeu în ficţiune –, iar epoca de aur a Florenţei nu rezistă unei violente reacţii antifeministe. „Diferenţa dintre vrăjitoarele bune şi cele rele nu era atât de mare. Încă mai existau voci care sugerau că această

„Putea să viseze în şapte limbi... De îndată ce adormea, jumătate din lume începea să bolborosească în mintea lui“. nouă întruchipare a Femeii-vrăjitor prin care prindeau viaţă puterile oculte ale tuturor femeilor era o prefăcătorie, iar adevăratele chipuri ale acestor femei erau încă reprezentate de faţa fioroasă a unei babe, a unei zgripţuroaice, a unei cotoroanţe“.

(Puterile oculte ale tuturor femeilor? Mă rog, e cartea lui). Iar profeţia cumplită a tolerantului Akbar se dovedeşte a fi corectă: „Oamenii vor supravieţui atât cât vor putea şi-şi vor urî semenii şi le vor sfărâma lăcaşurile de cult şi se vor omorî unii pe alţii iarăşi, în febra renăscută a marii sfade pe care el încercase s-o sfârşească o dată pentru totdeauna: sfada pe Dumnezeu“.

Acum, de unde putea să ştie el asta?

NSĂ, în ciuda colportării unui mesaj atât de cutezător, acesta nu e, mai presus de toate, un roman politic, ci o operă a imaginaţiei despre imaginaţie. Miracolele produse în carte, precum miresmele magice care-l ajută pe călătorul florentin să treacă de gărzile regale şi de slugi ca să ajungă la împărat, sunt fie fantezii extatice, fie fraze mari, care te fac să-ţi pierzi timpul – cele două posibilităţi depinzând de gustul sau de dispoziţia pe care le aveţi. Însă vraja, în cele din urmă, nu e decât o metaforă: „Vrăjitoriei nu-i trebuie poţiuni, duhuri familiare sau baghete magice. Exprimarea elocventă îngăduie destulă vrajă“. Mă îndoiesc că un scriitor cu adevărat elocvent ar folosi sintagma „exprimare elocventă“, dar cine n-ar fi de acord cu ideea lui? Nici un scriitor – şi nici un cititor – nu se îndoieşte de puterea transformatoare a limbii. Dar putem s-o terminăm odată cu asta?

The Enchantress of Florence este un roman atât de pios – mai ales în necuviinţa lui –, atât de mulţumit de sine şi de abrutizat de sunetul propriului glas încât până şi cele mai răsuflate fantezii îşi fac loc în paginile sale. „Însă închipuie-ţi, Jodha“, îi spune Akbar soţiei sale imaginare, „ce-ar fi dacă ne-am putea trezi în visele altor oameni şi le-am schimba, cum ar fi dacă am avea curajul să-i invităm în visele noastre. Ce-ar fi dacă întreaga lume ar deveni un singur vis în stare de trezie?“ Nu asta din nou – n-a zdrobit cumva Samuel Johnson aceste fantezii à la Berkeley în secolul XVII lovind o piatră? Poate că de vină o fi doar îndărătnicia mea filistină, dar chiar cred că h viaţa e prea scurtă.

Î

3

Spunând cele de nespus Continuare din pagina 1

fraticidul: un termen precum „reconstructiv“ – ca în chirurgia facială post-traumatică – s-ar putea să fie mai adecvat.

Un straniu impuls imperios de a povesti caracterizează gândurile unei fete îngrozite în vârstă de 16 ani, Jody Gilley, aflată sus, în dormitorul ei, într-o noapte din 1984, în Medford, Oregon. Jody este conştientă că fratele ei Billy i-a ucis în bătaie cu o bâtă de baseball din aluminiu pe părinţii lor şi pe sora lor mai mică, de 11 ani (de fapt, aceasta mai respiră încă).

Ani mai târziu, Jody îi spune lui Kathryn Harrison la ce se gândea în acel moment: „Îmi povesteşte că îşi aminteşte că ştia ceea ce ştia şi că îşi spunea că totul se întâmplă într-o carte. Câte cărţi citise despre lucruri îngrozitoare, împrejurări aparent fără ieşire, cu o eroină a cărei soartă pare pecetluită, dar care, totuşi, este salvată?

Acum, îşi spunea Jody, era un personaj dintr-o carte, era fata pentru care situaţia părea disperată, dar care scapă. Tot timpul scapă, până la urmă... Cum s-a întâmplat asta? se întreabă Jody. A sărit eroina pe fereastră?“.

Aceste propoziţii curg fără nici o emfază, esenţial pentru înţelesul poveştilor din interiorul poveştilor: naraţiunea lui Harrison despre felul în care o femeie matură povesteşte acest moment din trecut ce a marcat recursul disperat la naraţiunile pe care le citise. Lipsa de înflorituri nu este doar o calitate stilistică – dincolo de elocvenţa simplităţii se află adevărul psihologic al austerităţii.

Această sobrietate exprimă natura unei vieţi fracturate între un înainte şi un după.

Jody Gilley este, în multe privinţe, o supravieţuitoare: este căsătorită şi are un job sofisticat de „strateg de comunicare“ pentru organizaţii non-profit precum Kennedy Center şi Sundance Institute. Pentru a folosi o expresie pe care ea însăşi o utilizează cu o oarecare ironie, Jody „a sărit dintr-o clasă în alta“. Dar supravieţuirea este parţială – o convingere pe care autorul şi subiectul o împărtăşesc. Acordul lui Jody Gilley de a coopera la cercetarea lui Harrison se bazează pe faptul că cea din urmă a fost violată de tatăl ei, o lungă perioadă de timp (experienţă povestită într-o carte apărută anterior, The Kiss): cu alte cuvinte, ştie ce înseamnă recupererea sufletească după o rană extrem de profundă.

Povestirea supravieţuirii poate avea trăsături ce îndepărtează şi nedumeresc alţi oameni: „Cei care trec pragul dintre lumea cunoscută şi locul în care imposibilul se întâmplă se confruntă cu problema modalităţii de a comunica celorlalţi experienţa trăită. Unii dintre noi nu vorbim în familie despre crime sau sex între persoane din generaţii diferite.

Nu găsim cuvintele potrivite sau rămânem, pur şi simplu, fără grai. Aceia dintre noi care insistă să vorbească despre cele de nespus descoperă că nu există un ton anume pentru dezastrele nenaturale, aşa că nu mai folosesc nici unul. Suntem lineari; relatăm Cea mai recentă carte de poezii a lui Robert Pinsky este „Gulf Music“.

4

de fapte şi frânturi din viaţa normală, este emoţionantă în sine. Într-un fel, cea mai supărătoare istorie din carte este povestea mult prea familiară a eşecurilor agenţiilor şi asistenţilor sociali nepotriviţi. La 13 ani, după ce este prins furând ţigări, Billy Gilley ajunge la Divizia de Servicii pentru Copii, unde băiatul îi povesteşte fără ascunzişuri unei asistente sociale despre familia sa: despre consumul de alcool, bătăile, abuzul verbal extrem dintr-o familie în care, în mod obişnuit, în urma deciziei mamei lui, tatăl l-ar lega de un cauciuc de tractor pentru a-l imobiliza în timp ce l-ar bate cu un furtun de cauciuc. În faţa asistentei sociale îşi descrie părinţii ca fiind „nebuni şi incapabili“.

Băiatul îi spune povestea angajatei diviziei, iar răspunsul acesteia este să o repete într-o întâlnire cu părinţii abuzivi. Furioşi, aceştia cer să stea de vorbă singuri cu băiatul, aşa că el ajunge să retragă cele spuse şi să susţină că a minţit. Părinţii ameninţă să dea în judecată agenţia, care o concediază pe respectiva angajată şi distruge dosarul despre conversaţia ei cu Billy, păstrând doar adnotarea potrivit căreia copilul este un mincinos. Tentativa lui Jody de a provoca, în paralel, o intervenţie din partea şcolii nu duce nici ea la vreun rezultat.

La vârsta de 6-7 ani, într-o plăsmuire care prevesteşte reuşita ei de a supravieţui, Jody Gilley creează familii de stafii cu care ar vorbi, în copacii de lângă casa ei. Harrison sugerează că aceste fantome – creaturi care continuă să existe, deşi sunt moarte – reprezintă modul copilei de a se jeli pe sine însăşi sau fostele euri şi familia care ar fi putut exista. Proiectul lui Jody de absolvire a Universităţii Georgetown, o mărturisire a poveştii teribile a familiei sale (utilă lui Harrison, care citează din ea), este, prin urmare, o altă versiune a acelei închipuiri din copilărie. Povestea cu fantome nu este doar expresia fricii, ci şi a actului necesar pentru un supravieţuitor de a jeli.

Billy Gilley în 1984, când a fost condamnat pentru omorârea părinţilor şi a surorii sale. faptele; asta ne îndepărtează ascultătorii“.

Povestirea, se pare, nu evocă şi nu pune în scenă întotdeauna emoţiile; uneori, din contră, le înlocuieşte.

Cărţile citite de Jody Gilley, lumile ficţionale la care recurge în momentul înfioră-

„Îmi povesteşte că îşi aminteşte că ştia ceea ce ştia şi că îşi spunea că totul se întâmplă într-o carte“. tor de ruptură, sunt „romane siropoase de amor“. Mama lui Jody, Linda, o obişnuită a târgurilor de vechituri şi o femeie strângătoare, a cumpărat aceste cărţi pe când Jody avea 12 sau 13 ani. Baptistă rigidă, membră devotată a Harvest Baptist Temple, cea care-i condamnă pe copii la bătăi administrate de soţul ei pe nume Bill, Linda nu lear fi permis să citească volumele dacă ar

fi ştiut despre ce-i vorba în ele. În timpul unui interviu pe care i-l ia lui Jody mulţi ani mai târziu, pe când aceasta obişnuieşte să citească Primo Levi şi Albert Camus, Harrison descoperă cu surpriză motivele pentru care o adolescentă inteligentă era interesată de poveştile banale, pline de clişee: Jody le descrie ca fiind „instrumente educative“: „Le vroiam pentru informaţiile pe care le puteam extrage din ele!“, îi spune lui Harrison: „Ca de exemplu?“, insist eu sceptică. „Faptul că Bosfor este numele strâmtorii dintre Europa şi Asia“, dă ea ca prim exemplu. „Sau ce înseamnă să bei un ceai bun în Londra, Anglia“, continuă ea...

Romanele din colecţia Harlequin conţineau informaţii pe care Jody le-ar fi obţinut dintr-o enciclopedie, dacă ar fi avut una acasă, şi, după cum subliniază ea, îi arătau „cum se comportă şi cum se poartă unul cu celălalt oamenii «normali»“.

Această poveste despre cărţi, surse de Valoare Nutriţională Minimă sub formă

EL puţin la fel de mult întristează informaţia că Billy Gilley – acum un puşcăriaş de 40 şi ceva de ani, care a pierdut orice contact cu sora lui şi care se străduieşte să facă apel la decizia instanţei, bazându-se pe argumentul că a avut un avocat incompetent şi pe conceptul de „victimă-delincvent“, practic necunoscut la vremea procesului său – scrie poveşti. După ce a învăţat alfabetul în închisoare, s-a apucat să scrie şi să ilustreze cărţi pentru copii. În acestea, animale cu ochi mari joacă un rol important: copiii au intrat în bucluc, iar adulţii nu-i pot înţelege sau ajuta. Animalele, în schimb, îi înţeleg şi le redau siguranţa.

La fel ca exemplul lui Jody Gilley legat de Bosfor – o strâmtoare ce leagă două întinderi de pământ –, viziunea fratelui ei despre nefericiţii salvaţi de necuvântătoare sugerează izolarea indescriptibilă a vieţilor fracturate şi nevoia reparatorie de a vorbi despre această izolare, aşa cum Kathryn Harrison o face aici. Mărturia ei aduce claritate morală în destinul întunecat al unei familii: razele de lumină ale nah raţiunii înseşi ca formă de empatie.

C

FOTO: MAIL TRIBUNE, 1984

Jocul probabilistic Un curs intensiv şi şocant despre probabilităţi şi statistică.

DE GEORGE JOHNSON E spune uneori că loteriile reprezintă un impozit pentru oamenii care nu înţeleg matematica. Însă acesta nu-i un motiv de îngâmfare. Indiferent cât de bine şcolită ar fi, mintea e pur şi simplu slabă atunci când are de-a face cu probabilităţi şi caracter aleatoriu. Confruntaţi cu situaţii care necesită o înţelegere intuitivă a sorţilor, până şi cei mai buni matematicieni şi oameni de ştiinţă se pot trezi într-o încurcătură.

Să presupunem că vreţi să calculaţi şansele de a arunca două monede care să cadă

S

THE DRUNKARD’S WALK

How Randomness Rules Our Lives de Leonard Mlodinow.

252 pag. Pantheon Books. 24.95 $.

pe aceeaşi parte – pajura. Marele matematician din secolul XVIII, Jean Le Rond d’Alembert şi-a spus că răspunsul era evident: există trei posibilităţi – să nu pice pajura, să pice una sau să pice amândouă.

Astfel încât probabilitatea pentru oricare dintre acestea ar trebui dată pe din trei. Însă, după cum explică Leonard Mlodinow în The Drunkard’s Walk: How Randomness Rules Our Lives (Mersul beţivanului: cât de guvernate de hazard sunt vieţile noastre), există de fapt patru posibilităţi: pajură-pajură, cappajură, pajură-cap şi cap-cap. Astfel încât apare o şansă de 25% de a nimeri zero sau două pajuri şi una de 50% de a nimeri doar o pajură.

Până la urmă, cel care ar merge pe mâna probabilităţii lui d’Alembert într-un joc de dat cu banul şi-ar pierde şi cămaşa de pe el.

Soluţia unor asemenea dileme – scrie Mlodinow – e metoda lui Cardano, numită astfel după Gerolamo Cardano, autor al volumului din secolul XVI Cartea jocurilor sorţii. Pentru a calcula şansele chiar şi la evenimentul cel mai simplu în aparenţă, trebuie Cea mai nouă carte a lui George Johnson este „The Ten Most Beautiful Experiments“.

ILUSTRAŢIE DE JESSICA HAGY

construit un tabel sau un „spaţiu de mostră“ care să cuprindă toate posibilităţile în care ar putea cădea zarurile sorţii. Dacă preferaţi să aveţi încredere în propriul instinct, mai mult ca sigur veţi alege greşit.

Dacă o femeie are doi copii, iar unul e fată, probabilitatea ca celălalt să fie tot fată trebuie să fie 50-50, nu-i aşa? Ei bine, nu. Revenim la Cardano: posibilităţile sunt fată-fată, fatăbăiat şi băiat-fată. Astfel încât probabilitatea ca amândoi copiii să fie fete e de doar 33%.

Din moment ce ni se spune că unul dintre copii e fată, această informaţie suplimentară restrânge posibilităţile. (Chiar şi mai ciudat e faptul că – şi nu sunt sigur că îi dau crezare – autorul demonstrează că probabilitatea se schimbă iarăşi dacă ţi se spune că pe una dintre fete o cheamă Florida).

Mlodinow – autor al volumelor Feynman’s Rainbow, Euclid’s Window şi, împreună cu Stephen Hawking, al cărţii A Briefer History of Time – scrie într-un stil degajat, amestecând probleme probabilistice cu portrete ale unor teoreticieni precum Jakob Bernoulli, Blaise Pascal, Carl Friedrich Gauss, Pierre-Simon de Laplace şi Thomas Bayes. Rezultatul e un curs intensiv despre statistică şi hazard, care cuprinde cea mai clară explicaţie pe care am găsit-o vreodată cu privire la problema

Monty Hall (numită astfel după moderatorul emisiunii TV Let’s Make a Deal). Ţi se arată trei uşi, în spatele uneia aflându-se o maşină nouă. Tu alegi, dar înainte să ţi se dezvăluie soarta, moderatorul deschide una dintre celelalte uşi, dezvăluind un premiu prostesc.

Toate bune şi frumoase, dar acum vine marea decizie: îţi păstrezi opţiunea iniţială sau alegi cealaltă uşă închisă? Până şi marele matematician Paul Erdos a rămas consternat când şi-a dat seama că aceasta nu e o probabilitate de 50%. Dacă estimezi posibilităţile cu grila lui Cardano, vei vedea că şansele tale cresc tocmai dacă îţi schimbi opţiunea.

Soluţia la această problemă e că uşa pe care o deschide moderatorul nu e aleasă la întâmplare. (Doar n-o să strice jocul dezvăluind, prea devreme, maşina). La fel ca în problema cu cele două fiice, informaţia suplimentară denaturează probabilităţile, iar metoda lui Cardano oferă posibilitatea de a lua o decizie raţională, deşi contraintuitivă. În toate aceste cazuri, oamenii greşesc presupunând că o situaţie e mai aleatorie şi mai neîngrădită decât este în realitate. Cel mai adesea, facem greşeala contrară: supraapreciem nivelul de control pe care îl avem asupra vieţii. Mlodinow spune povestea unei directoare de la studiourile Paramount, Sherry Lansing, care a condus echipa companiei în timpul unei serii de superproducţii: Forrest Gump, Braveheart şi Titanic. A fost elogiată în presa de la Hollywood drept un

Dacă o femeie are doi copii, iar unul e fată, probabilitatea ca celălalt să fie tot fată trebuie să fie 50-50, nu-i aşa? Ei bine, nu. adevărat geniu, până când şi-a pierdut, pe neaşteptate, flerul. După câteva dezastre la box-office, Lansing a fost înlocuită. Decizia studiourilor a părut justificată, mai ales că vara următoare s-a dovedit a fi cea mai profitabilă din ultimii zece ani. Însă nu vă grăbiţi, avertizează Mlodinow.

Cele mai recente bombe de box-office, Războiul lumilor şi Echipa Sfarmă-Tot erau deja în producţie când Lansing se mai afla încă în funcţie.

La fel ca multe alte lucruri din viaţă, succesul sau eşecul unui film sunt puternic influenţate de factori care scapă de sub controlul uman.

Evenimentele favorabile, precum o serie de filme de succes, au toate şansele să fie urmate de evenimente mediocre. Lansing – spune

Mlodinow – a fost o victimă a ceea ce statisticienii numesc regresul la mediocritate.

Oricine a cumpărat vreodată acţiuni dintr-un fond de investiţii comun pentru că acesta se afla pe val sau oricine a pariat vreodată că un cal de curse îşi va prelungi vâna victorioasă a căzut în aceeaşi capcană derutantă. Probabilitatea spune că un campion va decădea în mediocritate şi altul îi va lua locul de frunte. În toate jocurile vieţii, unii jucători sunt mai buni decât alţii, însă caracterul aleatoriu e prioritar.

Pentru minţile noastre înguste, cele mai dificile sunt cazurile care implică statistici bayesiene, unde trebuie să măsori probabilitatea unui eveniment care depinde de altul. Mlodinow a aflat pe propria piele cât de grea e această situaţie, cu aproape 20 de ani în urmă, când un doctor i-a zis, din senin, că avea 99% şanse să fie seropozitiv. Mlodinow nu prezenta nici unul dintre factorii de risc (în afară de faptul că era om), dar primise un rezultat pozitiv la un test HIV care avea o rată de falsuri pozitive de 1 la 1000.

Dacă doctorul său ar fi studiat probabilistica la facultate, ar fi văzut situaţia cu alţi ochi.

Statisticile de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au arătat că, în grupul demografic al lui Mlodinow, 1 din 10.000 de oameni a ieşit pozitiv la teste şi a fost confirmat, în cele din urmă, ca seropozitiv. În plus, apăreau şi coincidenţe statistice – cele 10 cazuri (1 la 1000) de fals pozitiv. Comparând aceste cifre, probabilitatea ca Mlodinow să fi fost infectat (era sănătos) era de 1 din 11.

Atunci când statisticile sunt folosite întrun tribunal, efectul poate fi la fel de înşelător. Mlodinow îşi aminteşte de procesul lui O. J. Simpson, în care acuzarea l-a descris pe învinuit drept un bărbat care îşi abuzase în mod constant soţia. Unul dintre avocaţii lui Simpson, Alan Dershowitz, a replicat cu statistici: în Statele Unite, patru milioane de femei sunt bătute în fiecare an de partenerii lor, şi totuşi doar una din 2.500 e ucisă, în cele din urmă, de partener.

Chiar dacă juriului această idee i s-o fi părut convingătoare, ea reprezintă un argument fals. Nicole Brown Simpson era deja moartă. Chestiunea relevantă era câte dintre toate femeilor maltratate şi decedate sunt ucise de parteneri. Răspunsul, după cum observă Mlodinow, n-a fost pronunţat la tribunal. Acel procentaj era de 90%.

Se pare că nici avocaţii nu se pricep mai mult decât doctorii la acest gen de mateh matică. Însă juriile stau şi mai prost.

5

Preşedintele şi scenarista de teatru Yasmina Reza a petrecut un an cu candidatul Nicolas Sarkozy.

DE DIANE JOHNSON A televiziunea franceză a apărut de curând un Nicolas Sarkozy defensiv, care-şi explica primul an de mandat pe fondul unor critici din ce în ce mai intense.

Un sondaj recent arăta că popularitatea lui scăzuse până la 32%, reprezentând un declin considerabil de la nivelul de 67% înregistrat în primăvara anului trecut, când Franţa îşi punea mari speranţe în el. Înainte să facă atâţia paşi greşiţi, Sarkozy părea un fel de personaj foarte popular: carismatic şi dinamic, deşi întotdeauna controversat. Era văzut de stânga franceză ca un pericol protofascist la adresa

L

DAWN, DUSK OR NIGHT

A Year With Nicolas Sarkozy de Yasmina Reza.

Traducere de Yasmina Reza şi Pierre Guglielmina.

188 pag. Alfred A. Knopf. 23 $.

Republicii – până la alegerea lui, întâmpinată cu un oftat de uşurare aproape universal, atât din aripa dreaptă, cât şi din cea stângă, reunite într-o dispoziţie spre colaborare, optimistă şi generală. Probabil datorită încurajării primite astfel, cum că ţara nu voia să aibă, la urma urmei, o femeie preşedinte, indiferent de nivelul de corectitudine politică.

Tocmai această figură potenţial transformatoare a atras-o pe Yasmina Reza, cea mai de succes autoare din Franţa (şi una dintre cele mai bune pe plan mondial) de piese satirice amuzante, inteligente şi bine construite, despre pretenţiile clasei medii şi despre alte aspecte ale vieţii burgheze. (Art şi, acum pe scena londoneză, The God of Carnage, despre două cupluri care se întâlnesc să-şi ceară scuze după ce fiul unui cuplu l-a bătut pe cel al celuilalt cuplu).

Pentru cea mai nouă carte a sa, Reza şi-a propus să-l urmărească pe Sarkozy în timpul anului de campanie electorală, luând notiţe, avertizându-l că va fi sinceră cu privire la ce vedea şi auzea. El s-a arătat de acord, cu nepăsătoarea încredere în sine a cuiva care n-are nimic de pierdut. Sarkozy e tânăr (53 de ani) şi atrăgător. Autoarea avea materie primă de calitate: natura afrodiziacă a puterii politice, asemănarea dintre politicieni şi actori – pe care Reza, cu experienţa ei în lumea teatrului, o observă numaidecât. Era o combinaţie promiţătoare, o alăturare precum cea dintre o vedetă rock şi un fan, numai că de această dată era vorba despre un fan talentat şi dotat cu un carneţel de notiţe.

(Gândiţi-vă, să zicem, la Marsha Norman mergând pe urmele lui Obama sau McCain). Unul dintre prieteni îi spune lui Reza: „Oricum, o să-l reinventezi“, însă ea n-are de gând s-o facă. La urma urmei, are fler când vine vorba de captarea dialogurilor, iar orice scriitor bun ştie că nu trebuie să inventezi nimic.

Reza are o nemaipomenită capacitate de observare: nu-i scapă nimic. În Book Review,

Noul roman al Dianei Johnson, „Lulu in Marrakech“, va apărea în octombrie.

Autoarea trăieşte la Paris.

6

Yasmina Reza şi Nicolas Sarkozy în Guadelupe, martie 2007.

Caryn James a definit-o drept un „mini-Proust“.

Reza îşi aminteşte de şchiopătatul lui Sarkozy, de vanitatea şi de neputinţa lui de a rămâne singur. Îi observă îmbrăcămintea şi efectul pe care-l are asupra oamenilor. Îi observă vulgaritatea şi neghiobiile accidentale, dar renunţă la „accesele lui de furie, la izbucnirile în stânga şi-n dreapta... izbucniri furioase, privilegii ale apropierii“ şi care, scrie ea, „îmi sunt încă inaccesibile“. Lui Reza îi cam place naivitatea lui. Unul dintre oamenii lui Sarkozy îi spune autoarei că „în adâncul sufletului, lui îi plac şmecherii şi cei cu impulsuri anarhice – e american în cel mai urât sens al cuvântului“.

Când ea îi citeşte câteva pasaje unui prieten, acesta răspunde: „E cu adevărat unul dintre personajele tale“. Asta-i convine autoarei.

Textul şlefuit şi epigramatic reflectă fascinaţia şi nu pasiunea ei. Mai ţineţi minte cum obţinea Henry Kissinger toate întâlnirile acelea elegante? Autoarea observă lucrurile pe care orice femeie le remarcă la un bărbat: garderoba („îşi pune un tricou polo de la Ralph Lauren“), efectul asupra femeilor, alura de băieţandru: „Surâde ca un copil care se minunează. Cea mai bună faţă a lui, în cartea mea“. Între ei nu pare să se fi întâmplat nimic – o dezamăgire, poate, pentru unul dintre ei sau pentru amândoi. Reza e pe culmile agerimii sale când vine vorba de politicieni, în general.

Din când în când, face aluzie la un altul, „G.“, care s-ar zice că e un prieten apropiat sau un amant. Însă jocul politic în sine îi trezeşte neîncrederea. „La ce bun?“, întreabă ea. Sau nu cumva ea e cea care „nu pricepe nimic? Care

nu reuşeşte să recunoască valorea codului invizibil şi imperios al diplomaţiei sau, în toate privinţele, nimicurile necesare?“ Urmărirea lui Sarkozy peste tot i-o fi impus rezistenţă, dar i-a şi oferit clipe de amuzament. Iată-i în Martinica, apoi la New York, pe urmă în Vaucluse, după care în Marsilia sau în Mexic. La prânz cu Tony Blair, la întâlniri cu Shimon Peres şi Angela Merkel. Cartea lui Reza e un carnet de însemnări poantiliste care acordă prea puţină atenţie cronologiei stricte

Nu-i scapă nimic. Reza îşi aminteşte şchiopătatul lui Sarkozy, vanitatea şi neputinţa lui de a rămâne singur. sau reţetei jurnalistice „De ce, Unde, Când, Cine“: doar notiţe enigmatice, amuzante, citate şi amintiri care au impresionat-o. Adesea e genial de concisă, ca atunci când Sarkozy o face pe o femeie să izbucnească în plâns: „El e izvorul acestor lacrimi neruşinate. El, a cărui importanţă şi putere învestită precipită acest catharsis inoportun“.

Cartea e împovărată, în mod ciudat, de afectări stilistice mai degrabă franţuzeşti, precum lipsa ghilimelelor care să facă distincţia între ceea ce spune el şi ceea ce crede ea sau orice al vorbitor, într-un paragraf care are trei voci. Acest procedeu e adesea derutant, mai ales trecut printr-o traducere.

Pare un moft să te plângi, mai ales că ea însăşi a făcut traducerea, împreună cu Pierre Guglielmina, un renumit traducător de limbă franceză. Însă „grozăvirea“ pe o temă (aici, eutanasia) nu e acelaşi lucru cu „discursul liber“, iar „faţă în faţă“ nu înseamnă „de ambele părţi“. Rezultatul este bizar şi derutant, ca atunci când un consilier spune despre discuţia cu Shimon Peres în franceză: „Nu ştiam dacă întrebările mele îl destabilizau complet sau dacă vorbeam cu un lider creol“.

Sau, atunci când ea descrie o traducătoare – „o femeie înaltă şi elegantă“, care se „aşează cu o reţinere minimă“, fraza sugerează că respectiva doamnă stă prost pe scaunul său. În altă parte, Reza scrie că „în spaţiul în care se încrucişează spadele, fentarea e o soartă invizibilă“, ceea ce nu spune mai nimic, cel puţin nu în traducere. Exemple de nonsensuri sunt numeroase: traducerile în engleză sunt mai bune de obicei, din câte se pare, atunci când se apelează la un vorbitor nativ. Iar calitatea traducerii chiar contează. La fel cum contează şi alte concesii făcute caracterului inteligibil al textului. Dacă ar fi amplificat fragmentele impresioniste, ne-am fi făcut o idee mai clară despre Sarkozy. În loc de: Sils Maria.

Oameni mergând prin natură. Ninge cu fulgi mici. Un măgar într-un padoc. Tristeţe infinită pentru că trebuie să plec. Să părăsesc brazii, zadele... Şansele lui Sarkozy s-au diminuat considerabil de la publicarea acestei cărţi în Franţa, la scurtă vreme după alegerea lui, când volumul a fost un mare bestseller. În Franţa, cercetarea atentă, ireverenţioasă şi îndeaproape a politicienilor e aproape o noutate. Noi, americanii, probabil că am acordat mai multă atenţie problemelor conjugale ale lui Sarkozy decât traiectoriei sale politice. A divorţat de soţia sa, Cécilia (cea pe care o durea gâtul şi a anulat prânzul cu soţii Bush vara trecută) şi a început să fie văzut, în curând, alături de cântăreaţa şi fotomodelul italian Carla Bruni, cu care s-a şi însurat în februarie – a treia căsătorie a lui. Acest stil al său demn de revista People – al cărei nume e pronunţat ridicol de către francezi ca „Pipol“ – le-a displăcut mai mult compatrioţilor săi decât faptele propriuzise. Acum când cota de popularitate a lui Sarkozy a căzut în picaj până la un nivel tipic pentru Bush, cartea a fost publicată într-un moment cât se poate de inoportun: e prea târziu pentru perspective politice, e prea uşurică pentru a se baza doar pe meritele sale literare şi poate că e niţel cam prea obscură şi criptică pentru gusturile noastre. Va avea parte de destul interes? Cititorii vor decide asta.

Acest bărbat s-ar putea numi George sau Bill sau John şi ar putea părea credibil ca politician, cinic şi energic. „Nici că-i păsa lui de prânzul cu parlamentarii“, scrie Reza. „Azi am nevoie de o pauză“, îi spune el. „Sunt dispus să particip la dezbateri, dar nu mă bombardaţi cu cereri“. „Solidaritatea: ce fel de... subiect e ăsta?“ Sarkozy meditează la un moment dat, adăugând un adjectiv care nu poate fi tipărit. Cu siguranţă că pe cititori nu-i va surprinde nimic la Sarkozy, decât poate h limbajul său demn de Nixon.

FOTO: PHILIPPE WOJAZER/REUTERS

Iubeşte-i pe cei de lângă tine În cea mai nouă carte a lui Chuck Palahniuk, o vedetă porno vrea să dovedească 600 de bărbaţi.

DE LUCY ELLMANN

C

E naiba se întâmplă? Ţara care i-a dat pe Melville, Twain şi James îi venerează acum pe King, Crichton, Grisham, Sebold şi Palahniuk. Subiectele lor? Pornografie, infracţiuni, cultură populară şi o nesfârşită paradă de experienţe extracorporale.

Metodele lor? Clişeul, caricatura şi morala protocreştină. Recuzita?

Chipsuri de porumb, cadavre, crucifixe. Planul? Înşelătoria: o azvârlire necinstită a cititorilor în cuşca leilor. Şi rezultatul? Scenarii de Hollywood de-a gata.

Aşadar, nu numai că America a încercat să distrugă restul lumii prin războaiele sale, prin problemele sale financiare şi cu mâncarea ei imbecilă, ci i-a şi permis propriei culturi literare să facă implozie. Jazzul şi păturile din petice o duc încă binişor, dar cărţile au căzut în domeniul kitschului. Eu una dau vina pe capitalism,

SNUFF

de Chuck Palahniuk.

197 pag. Doubleday. 24.95 $.

puritanism, filistinism, televiziune şi computer.

Chuck Palahniuk îşi are utilitatea lui ca agent provocator: dacă e să ne luăm după el, 73 de oameni au leşinat în timpul lecturilor sale publice din nuvela Guts. Relatare turbulentă a unui onanism subacvatic catastrofal (care implica gura de scurgere a unei piscine), acea nuvelă trasează, cât se poate de bine, superficialitatea vieţii americane. Însă cel mai nou roman al său, Snuff, o poveste plictisitoare la culme cu nişte oameni care fac un documentar despre o femeie ce vrea să atingă „recordul mondial pentru copulaţie în serie“ (exprimat atât de delicat în exemplarul promoţional al cărţii), e mai degrabă aspru decât superficial. Indiferent ce ar fi vrut să demonstreze Palahniuk, totul s-a pierdut într-o duhoare autoindusă a lipsei de noimă, adică un onanism de o factură mai deprimantă.

Relatată mai ales din perspectiva a trei participanţi, domnii 72, 137 şi 600, acţiunea se petrece, în mare parte, într-o sală enormă, în care sute de bărbaţi în chiloţi îşi croiesc drum prin junk food şi Viagra. Toţi cei 600 s-au oferit voluntari să-şi petreacă ziua împărţind o femeie şi o toaletă.

Parc-ar fi tezaurul cu ciuperca piciorului! Dar aşa e în showbiz.

Pe partea pozitivă, bărbaţii au fost

Cel mai recent roman al lui Lucy Ellmann este „Doctors & Nurses“.

FOTO: SHAWN GRANT

supuşi unor teste şi s-a dovedit că nu sufereau de boli venerice. Aşadar, nici un motiv de îngrijorare – numai că acestea sunt scursurile la care s-a hotărât să apeleze Palahniuk. Autorul îndrăzneşte chiar şi să glumească pe seama lui Melville (inevitabil, presupun), legându-se de numele balenei.

Imprudent: banalitatea lui Palahniuk face ca mirosul de pe corabia Pequod să pară chiar suav.

Acest roman nu duhneşte a poftă trupească, ci a veioză de studiu, fiind presărat cu abundente informaţii tocilăreşti despre orice: de la otrăvirea cu cianură, la Mesalina – soţia lui Claudiu, vibratoare, defibrilatoare, tatuaje de gangsteri şi păpuşa gonflabilă ariană a lui Hitler, până la angajaţii din producţiile porno care-i pregătesc pe actori înainte de filmări (stimulându-i sexual) şi până la embolii provocate de partidele de sex: lucruri pe care le ştiu până şi copii de 10 ani – sau pe care le-ar putea căuta pe Google.

Circulă o glumă pe seama titlurilor filmelor porno, dintre care numai câteva pot fi menţionate aici: Gropes of Wrath, Beat Me in St. Louis, Lady Windermere’s Fanny.

Unele dintre ele nici măcar nu încearcă să fie inteligente. Inside Miss Jean Brody pare un titlu sugerat de un marţian proaspăt sosit.

Astea sunt lucrurile care trec drept invenţii în zilele noastre? Cititorii lui Palahniuk chiar chicotesc la aşa ceva? Oare n-au pic de mândrie?

Avem de-a face cu o izbitoare lipsă de subtilitate. Drept analogie pentru o zi proastă, un „tip“ face o descriere lungă de un paragraf despre dificultăţile sale cu igiena excretoare, pasaj care e repetat, aproape cuvânt cu cuvânt, la sfârşitul cărţii. Şi nu e o analogie aşa de nemaipomenită.

Deznodământul telegrafic e şi el scăpat de sub control, cu aluzii peste aluzii la legăturile genetice dintre

vedetă şi cei care o slujesc: cu mulţi ani în urmă, a fost dat spre adopţie un bebeluş. Posibilul „fiu“ – derutatul domn 72 – s-a tot zgâit, ani de zile, la o reproducere din cauciuc a vulvei ei, făcută în format de buzunar.

Repulsia e exprimată nediscriminator: Palahniuk dispreţuieşte totul şi pe toţi! Inclusiv pe noi, bănuiesc eu. Oamenii din acest roman nu doar că vorbesc în clişee – întreaga lor acţiune e un clişeu. Ca şi cum Palahniuk, ca o marmotă ţâfnoasă, a ieşit din vizuină ca să ne spună că n-are nimic de zis – decât dacă ce are el de zis e că pornografia a distrus sexul. Dar asta e ceva ce ştiam deja.

Trama neglijentă caută să se salveze prin sfaturi cosmetice şi detalii minore din filme, cu un accent destul de obscen pe actorii care suferă accidente – sau mor de-a dreptul – în timpul filmărilor la o producţie sau alta. Dacă ideea era ca acest catalog de catastrofe trupeşti să justifice filmele snuff, a eşuat. Necazul cu filmele snuff e că în ele mor tocmai cei care nu trebuie.

Riscul în a ridica asemenea obiecţii e că ajungi să pari un cârcotaş desuet. Însă problema nu e ticăloşia morală pe care Palahniuk pretinde că o promovează sau tolerează; problema e lipsa lui de măiestrie artistică. A permis ca propria operă să fie infectată tocmai de defectele culturii pe care o critică.

Uşoara ironie folosită aici nu reuşeşte să proceseze toate rebuturile pe care autorul ni le aruncă în faţă. Cine ne va mai salva acum de banalitate? În locul vreunui efort creativ real, Palahniuk ne împroaşcă cu fiecare dialog porno pe care-l poate compune. Dar nu în sensul bun. Aceasta nu e celebrarea unui domeniu în care America excelează – crearea unui nou vocabular – ci un exerciţiu de asasinare a limbii engleze. Scrisă într-o singură cheie, această carte dă rateuri. Alienarea e h atât de tipică secolului XX. 7

Nebunii elisabetane Ultima salvă a lui George MacDonald Fraser, cu înflorituri anacronice şi propoziţii uşurele.

DE NEIL GENZLINGER ÂT de voioasă şi de insolentă e The Reavers (Tâlharii), ultima carte a lui George MacDonald Fraser? Spaţiul rezervat acestei recenzii este de 600 de cuvinte. Dacă aş fi început pur şi simplu prin citarea primei propoziţii din carte, treaba mea ar fi deja pe jumătate făcută.

Dar staţi! N-am terminat. Monstrul de peste 300 de cuvinte începe cu ce altceva decât „Era o noapte întunecată şi furtunoasă....“. Fraser, care a murit în ianuarie, probabil că era destul de mulţumit de sine.

A făcut abuz de bravură, mai ales în romanele despre năzdrăvanul Harry Flashman, a căror acţiune era plasată în secolul XIX. Pentru această lucrare ceva mai mică a trecut la sfârşitul secolului XVI şi a ridicat nivelul absurdului. Le promite cititorilor, încă de la început, că „deşi veţi avea parte de situaţii dificile, de oferte pasionale şi de costume strălucitoare şi splendide, decoruri în culori aprinse şi meniuri de patru pagini, nu vom neglija materialul social mizer pentru cei interesaţi de un doctorat“ şi se ţine de cuvânt. Şi apropo, mai sus aţi citit un fragment dintr-o propoziţie de 130 de

C

Neil Genzlinger este staff editor la The Times.

cuvinte. Din câte se pare, e mare penurie de puncte pe Insula Man, unde a trăit Fraser.

Trama îi include pe minunata Lady Godiva Dacre, doi pretendenţi eleganţi – Archie Noble şi Gilderoy şi alte personaje pitoreşti cu nume precum Will Fără Pantaloni şi La Infamosa, dar şi un complot pentru a-l răpi pe regele James al VI-lea al Scoţiei pentru a-l înlocui cu un impostor. Însă povestea nu THE REAVERS

de George MacDonald Fraser.

268 pag. Alfred A. Knopf. 24 $. contează mai deloc aici: cu adevărat important e modul în care se povesteşte, cu un melanj bizar de exagerare, adresare directă, date istorice, lucruri imposibile istoric, digresiuni irelevante şi accente puternice.

Iată, de pildă, un citat în care un vrăjitor răuvoitor se holbează într-un caz în care i se înfăţişează, ca prin farmec, evenimentele care au loc la mare depărtare: „«Nici un zgomot nu se-aude din drăcia blestemată!», strigă el, iar vrăjitorul şef oftă, îşi lăsă din mână cana, se ridică, se uită în cazan, apoi îl fulgeră cu privirea pe vrăjitor şi spuse: «Pentru că ai pus-o să funcţioneze în mod silenţios»“.

Povestea continuă cu o scenă hilară în care bandiţii sunt gata să se năpustească şi să jefuiască trăsura lui Lady Godiva, în timp ce aceasta, împreună cu grupul ei, încearcă să-şi croiască drum prin viscol. Bandiţii se iau la ceartă dacă această infracţiune ar contraveni codului lor de hoţi, care permite furtul din diferite structuri, însă nu acceptă nimic ce le-ar putea aduce numele nedorit de „hoţi la drumul mare“. „Dacă are acoperiş şi nu e în mişcare, atunci e o casă!“, susţine unul dintre ei în timp ce se uită cu toţii să vadă dacă trăsura se va împotmoli atât de tare în zăpadă încăt să nu se mai urnească. Însă alţii îl contrazic („Drăcia aia are roate“) şi, în cele din urmă, bandiţii sunt nevoiţi să consulte manualul. Da, în Anglia lui Fraser, hoţii mărunţi au un manual. În mod ridicol, unele dintre cele mai bune momente din această carte frenetică sunt acelea în care Fraser îşi menţine umorul la un nivel subtil. Apare, spre exemplu, o scenă în care Archie şi Godiva – amândoi posesori de centuri negre la karate – se trezesc la un moment dat prinşi într-o scărmăneală serioasă. Dând nas în nas în cele din urmă, cei doi se recunosc şi iată descrierea hâtră a lui Fraser: „– Tu!, strigă el.

– Dumneata!, exclamă Lady Godiva, subliniind astfel prăpastia socială dintre ei“.

Alteori, mai ales spre finalul poveştii, ai sen-

zaţia că Fraser se străduieşte prea tare. Până şi într-o carte absolut frivolă există o limită a digresiunilor şi divagărilor pe care le poate tolera un cititor. Totodată, şi dialogul încărcat de vorbire în dialect cam dă bătăi de cap. Însă cititorul perseverent e recompensat cu un final cât de cât fericit şi cu o imagine memorabilă a impostorului regelui James, care are parte de acţiunea unor paparazzi ai acelor vremuri: „Experţii în gravură pe lemn alergau pe lângă el ca să apuce să facă o ultimă cioplitură, iar h rapsozii cereau un ultim citat“.

Usucă-ţi părul; poartă pantofi Manual de autoajutor pentru începătorii încrezuţi.

DE ALEXANDRA JACOBS

P

E la sfârşitul anilor ’90, a apărut un potop neaşteptat de reclame ce prezentau nişte bărbaţi care arătau ca nişte surferi patagonezi şi care se urcau în SUV-urile lor cu labradorul alături şi cu pahare uriaşe de caffe latte, ca să meargă cu maşina până pe vreo faleză din San Francisco, aruncând câteva vorbe de duh în laptopuri în timp ce pri-

HOW TO BE USEFUL

A Beginner’s Guide to Not Hating Work de Megan Hustad.

232 pag. Houghton Mifflin Company.

19.95 $. veau transcendental spre orizont. Acesta cică era noul ideal al celor care lucrau în birouri: tehnologia broadband care îi elibera pe angajaţi de cultura organizaţională, cu costumele ei în dungi, cu filtre de apă rece şi cu întruniri în săli de şedinţă mochetate. Pentru mulţi, acest

Alexandra Jacobs este redactor la The New York Observer.

8

ideal a devenit realitate: nu e nevoie decât să intraţi într-o cafenea şi să vă uitaţi la grupurile de oameni în trening cu privirile fixate asupra aurei profane şi reci a MacBook-urilor. Însă acest mediu de lucru – portabil şi atomizat – este o eliberare sau o întemniţare? Nu e cumva doar o limitare îngrozitor de singuratică, cu haine de yoga în loc de uniforme de puşcăriaş?

Cartea How to Be Useful (Cum să fii util) a lui Megan Hustad porneşte de la premisa că viaţa celor care lucrează într-un birou e plictisitoare, în esenţă. Mi-a fost greu să intru în acest spirit office, ca să folosesc o doză de dialect specific. Nici unul dintre părinţii mei n-a muncit vreodată în vreun mediu corporativ, aşa că aceste locuri au avut întotdeauna un farmec teribil pentru mine: birourile pe colţ, oportunitatea de a lucra (şi de a merge la cumpărături pentru asta) îmbrăcat în haine profesionale dure şi de a tropăi cu importanţă pe holuri în pantofi cu toc cui sau cantităţile inepuizabile de cafea gratis. Rapoarte de cheltuieli? Tastaturi ergonomice? Colete importante ajunse cu poşta de noapte? Nu înţeleg de ce vă plângeţi, oameni buni – acesta-i paradisul!

Totuşi, după ce a analizat un veac întreg de „literatură a succesului“ prăfuită, de la volume căzute în uitare precum Hints on Life, scris

Un veac de gândire pozitivă, de la cursurile lui Dale Carnegie la bestsellerurile lui Stephen Covey. de C. B. C. la jumătatea secolului XIX până la grosolanele cursuri prin corespondenţă ale lui Dale Carnegie şi la banalităţile de succes ale lui Stephen Covey, Hustad – originară din Minneapolis, dar stabilită la New York – poate fi iertată pentru că adoptă tocmai atitudinea opusă. Dacă e să ne luăm după explicaţiile ei supuse, aceste proclamaţii prezintă mediul de lucru contemporan – în cel mai bun caz – ca pe un puzzle plictisitor ce trebuie descifrat; în cel mai rău caz, e o junglă în care feline mari şi fioroase stau la pândă în copaci, aşteptând să sară la nou-veniţii speriaţi şi să-i sfâşie pe loc.

Pe de o parte, How to Be Useful este o excursie relaxată prin istoria genului, o prelucrare crispată a unor ani buni de gândire pozitivă. Pe de altă parte – poate la îndemnul unui editor cu o puternică orientare comercială – volumul însuşi e promovat ca manual de autoajutor şi vândut direct tinerilor înfumuraţi care-şi fac intrarea pe poziţii de înce-

pători, cu stilul lor artificial ciufulit. „Să nu vă faceţi apariţia la birou cu părul dat cu gel“ – acesta e genul de sfaturi superficiale pe care li-l oferă Hustad. Totuşi, „fiţi fermecători“.

Această reţetă cuprinde însă şi o urmă de autobiografie. Hustad nu se dă la o parte de la a-şi analiza prietenii şi cunoscuţii ca să obţină material pentru carte şi, după cum le reaminteşte în repetate rânduri cititorilor, ea însăşi a lucrat la mai multe edituri renumite din Manhattan.

Aşa se face că ajungem să cunoaştem o serie de personaje, de la „editorul care declară neîncetat «Ah, sunt atât de fericit!»“ la agresivul asistent de marketing care i-a îndesat plicuri la grămadă în camera de corespondenţă agentului care a avut tupeul să vorbească la telefon în timpul unei şedinţe. Însă autoarea sugerează doar că aceste comportamente sunt – mă înţelegeţi – cam prosteşti şi grosolane. Hustad nu oferă nici o dovadă în favoarea ideii că evitarea lor te-ar catapulta direct pe calea către un birou de director căptuşit cu piele. Într-adevăr, nu-ţi poţi abţine întrebarea delicată: de ce să acceptăm câtuşi de puţin sfaturile pe care ni le dă autoarea în privinţa mediului de lucru într-un birou când, din câte se pare, ea însăşi a renunţat la o asemenea viaţă în favoarea unei trude solitare de scriitor independent? h FOTO: CAROLINE FORBES

Moarte în Wyoming Un loc, oamenii lui şi povestea unei vieţi întrerupte.

DE BRYAN BURROUGH

L

A compararea unei cărţi cu o casă, diferenţa esenţială dintre romancier şi autorul de nonficţiune constă în faptul că romancierul poate construi cel mai splendid palat folosindu-se doar de propria minte. Cu scuzele de rigoare faţă de scriitori precum Tom Clancy şi Tom Wolfe, care îşi documentează serios cărţile, un roman – în cea mai mare parte – e doar un vis aşternut pe pagină. Totuşi, autorul de nonficţiune trebuie să construiască acea casă străbătând zi de zi pădurile societăţii, scotocind prin desişuri după lemnul potrivit, după care trebuie să taie copacii, să-i care până la locul construcţiei şi să-şi ridice sălaşul grindă cu grindă, cui după cui, în tot acest timp ţinând cont că dacă o singură scândură e pusă prost, cineva va urla.

Ficţiunea este artă. Nonficţiunea este construcţie.

Tocmai de aceea, ca autor de nonficţiune, devin irascibil ori de câte ori un romancier – sau, în acest caz, cineva care scrie la fel de bine ca un romancier – se aventurează în lumea datelor obţinute cu multă trudă.

Pentru că – fir-ar să fie – Alexandra Fuller ştie să scrie. În The Legend of Colton T. Bryant (Legenda lui Colton T. Bryant), un volum subţirel ce spune povestea unui puştan din Wyoming care a murit într-un accident pe un câmp petrolier, Fuller înlănţuieşte fraze care se află printre cele mai frumoase pe care le veţi citi în ficţiunea contemporană. Nu e o exagerare să le numim de-a dreptul

Bryan Burrough este corespondent special la Vanity Fair. Noua sa carte, „The Big Rich: Four Texas Families and the American Century“, va fi publicată anul viitor în Statele Unite.

FOTO: JEFF HUTCHENS/GETTY IMAGES

poezie. Însă, cu cât citesc mai mult din această carte şi cu cât sunt mai uimit de descrierile expresive ale lui Fuller despre răsărituri de soare, lacuri de munte şi rodeouri turbulente, cu atât mai mult mă sâcâie următoarea întrebare: oare această proză poate să fie considerată nonficţiune?

Semnalul de alarmă porneşte chiar de la începutul cărţii, care e de fapt o serie de episoade pline de dialoguri construite în jurul lui Bryant, un tânăr din Evaston, foarte plin de

THE LEGEND OF COLTON T. BRYANT

de Alexandra Fuller.

202 pag. The Penguin Press. 23.95 $.

viaţă. Mai întâi de toate, ar trebui spus că nu există nici o legendă a lui Colton T. Bryant. E doar o tentativă de a promova o poveste altminteri banală. Bryant e un băiat oarecare din Wyoming şi, din păcate, nici măcar nu e vreunul răsărit. Hiperactiv şi împrăştiat, poate că e cu patru trepte mai sus pe scara evoluţiei decât Leo DiCaprio în versiunea lui de înapoiat mintal din Arnie. Aproape toată lumea îl tachinează, făcându-l „retardat“. Începi să bănuieşti că tocmai banalitatea lui Bryant a atras-o pe Fuller, care a scris două cărţi despre poveşti din Africa, unde a crescut ea (Don’t Let’s Go to the Dogs Tonight şi Scribbling the Cat) şi care acum probabil că încearcă să-şi înţeleagă împrejurimile din Wyoming. În viziunea lui Fuller, Bryant pare ieşit direct din noul Vest american din Brokeback Mountain, numai că – mă înţelegeţi – fără partea gay, fără povestea de dragoste şi fără dramă. Vestul lui Fuller şi al lui Bryant e mohorât, friguros şi foar-

te măturat de vânturi, cu razele de dimineaţă împestriţând suprafaţa iazurilor îngheţate, cu cizme de cowboy spărgând crusta zăpezii de primăvară. Iat-o pe Fuller într-o dimineaţă de demult, la un lac din Wyoming: „Din lac se ridica o pânză dantelată de ceaţă, păstrând taina asupra a ceea ce ştia ea despre apă, aer şi diferenţa dintre acestea două... Un corb făcea atâta gălăgie de parcă ar fi avut doi bolovani azvârliţi în gâtlej“.

Zău aşa? Acest gen de descriere m-a oprit de câteva ori. Oare aşa l-ar fi descris unul dintre amicii dobitoci ai lui Bryant? Sau astfel arăta totul în închipuirea lui Fuller?

Cartea abundă în asemenea rânduri, în observaţii receptive ale unor detalii din trecutul lui Bryant.

Toate sunt imagini superbe construite din cuvinte, însă cititorul e silit, de nenumărate ori, să întrebe: de unde putea să ştie ea asta? În acest fel, urmărim povestea sinuoasă a lui Bryant printr-o puzderie de sticle uriaşe de Mountain Dew şi printre suluri de tutun de mestecat, până la o căsătorie pripită şi improvizată şi, în cele din urmă, la câmpurile petroliere din Wyoming, unde tânărul îşi găseşte moartea într-un accident pe care Fuller, în mod ciudat, nu-l descrie mai deloc. Acest final al poveştii e dezamăgitor şi frustrant, venind după pagini întregi de tachinări adolescentine între Bryant şi amicii lui. Senzaţia de uşoară consternare a cititorului e intensificată de nota pe care o introduce, în continuare, autoarea. În respectiva însemnare, Fuller scrie: „Aceasta e o operă de nonficţiune, însă mi-am acordat anumite libertăţi în privinţa textului.

Am accentuat anumite aspecte ale vieţii lui Colton şi ale personalităţii lui, neglijând altele. Am reconstruit dialogurile şi, pe alocuri, am jonglat cu timpul pentru a crea un fir narativ mai lin“. Aceste trei propoziţii cer o explicaţie. A ignorat aspecte ale personalităţii lui? A „jonglat cu timpul pentru a crea un fir narativ mai lin“? Ce înseamnă asta? Ce s-a făcut aici? Cartea e plină de dialoguri. Toate sunt pură închipuire?

Sau doar o parte dintre ele?

N-aveţi decât să-mi spuneţi că sunt un constructivist pretenţios, dar mie mi-a venit să ţip: Nu, nu, nu, nu poţi face aşa ceva! Nu dacă vrei să-i zici carte de nonficţiune.

Asta nu-i o licenţă poetică. E înşelătorie. Nu înşelătorie în sensul unui plagiat. Nu cred că Fuller a comis vreo infracţiune literară aici, însă e fără doar şi poate o fărădelege, chiar dacă autoarea o recunoaşte.

Iar asta-i mare păcat. Nu încape nici o îndoială că Fuller e o scriitoare talentată. Evocarea Wyomingului şi a oamenilor săi îi iese de minune. Face din Bryant un personaj foarte real, chiar dacă mai puţin atrăgător. Ce nevoie a avut s-o ia h pe scurtătură?

9

Dincolo de etnicitate În antologia sa de povestiri cu care debutează, Nam Le îşi susţine dreptul de a se aventura dincolo de „chestiunea vietnameză“.

DE HARI KUNZRU

Î

N prima povestire din antologia de debut a lui Nam Le, întâlnim un scriitor pe nume Nam, care are un termen de predare foarte strict, fiind în „ultimul său an de bursă în cadrul programului Iowa Writers’ Workshop“. Le se luptă cu blocajul scriitorului, chin pe care co-

THE BOAT

de Nam Le. 272 pag. Alfred A. Knopf. 22.95 $.

legii săi de grupă îl găsesc bulversant. „Pune mâna şi scrie o povestire despre Vietnam“, îl sfătuieşte unul din ei. Seminariştii şi „agenţii literari veniţi în vizită“ ţin să o repete şi ei. „Literatura cu tentă etnică e foarte la modă. Şi mai e şi importantă“. „Trebuie să te întrebi «ce mă face să ies în evidenţă?»... Pregătirea ta şi experienţa ta de viaţă“. Din păcate pentru personajul Le, chiar şi în această lume atât de profesionalizată, în care ultimul succès d’estime este cel „al unei chinezoaice care încearcă să emigreze în America şi care a scris o carte de povestiri ale căror personaje sunt chinezi în diferite stadii de pregătire a emigrării în America“, s-a instaurat o anume blazare. „M-am săturat de literatură etnică“, spune unul din interlocutorii anonimi ai lui Le. „E garanţia plictiselii“. Acest prieten îl felicită mai apoi pe alter ego-ul ficţional al scriitorului: „E evident că ai putea exploata chestiunea vietnameză. Dar, în schimb, ai ales să scrii despre vampiriţe lesbiene şi asasini columbieni şi orfani de la Hiroshima – ah, şi despre pictori newyorkezi chinuiţi de hemoroizi“.

E adevărat, The Boat (Barca) conţine toate aceste povestiri, mai puţin cea cu vampiriţele lesbiene, care probabil că s-a pierdut pe la editură. În timp ce personajul Le se luptă cu problemele iscate de transformarea sa într-un lucrător cultural minoritar (să accepţi sau să nu accepţi compromisurile comerciale, asta e întrebarea), tatăl său soseşte din Australia, o încarnare a autenticului vietnamez, vorbind în proverbe concise, „mai mic şi mai tras la faţă“ decât şi-l amintea fiul său de la ultima lor întâlnire, în urmă cu trei ani. Această vizită îl convinge pe Le să renunţe la scrupule şi să înceapă o povestire pe care o subintitulează, autoironic, „Povestire etnică“. În mod uimitor, tatăl se dovedeşte a fi originar chiar din My Lai, un supravieţuitor al masacrului de trist renume – exact genul de subiect care e pulbere de aur pentru hoitarii de experienţe din Iowa. Le e conştient de asta şi cedează tentaţiei. „Era un subiect bun. Era un subiect... grozav“. Şi astfel se ajunge la pornografie de război: „L-am văzut comutându-şi arma de pe foc automat pe

Cel mai recent roman al lui Hari Kunzru este „My Revolutions“.

10

foc secvenţial, înainte de a o împuşca pe bunica Long... cadavre pe drum, un bebeluş căruia îi mai rămăsese numai jumătatea de jos a capului“. Cu toate acestea, acum suntem pregătiţi să întrebăm ce funcţie are povestea asta însângerată. Să fie ea oare doar „material“ pentru o altă felie de „literatură etnică“? Nu cumva această naraţiune hiper-autentică a victimizării vietnamezilor este doar genul de lucruri calculate să atingă coarda sensibilă – şi portofelul – cititorilor americani liberali? Nu există cumva, teoretic, şansa ca autorul să mintă?

Pentru bani?

Aceste interogări sunt dureros de conştiente de sine, dar cel puţin îi permit lui Le să pună pe tapet o parte din problemele reale şi perfide cu care se confruntă un scriitor cu o altă culoare a pielii decât cea albă care încearcă să se descurce în lumea contemporană a producătorilor de ficţiune. Ele pot fi interpretate ca un fel de manifest, o modalitate prin care scriitorul îşi afirmă dreptul de a se aventura dincolo de stereotipul etnicităţii sale şi prin care justifică restul antologiei,

prin lentila „literaturii etnice“ efectul principal al unor cuvinte atât de atent alese este de un fel de virtuozitate seacă, un mod de a ne aminti că suntem foarte departe atât de Iowa, cât şi de Vietnam. E păcat că se întâmplă aşa, căci Le are talentul de a atinge note de reală intensitate emoţională, de obicei atunci când nu e încâlcit în genul de scriitură care oscilează între reportaj (conflict, crimă, arme şi droguri) şi un pitoresc jurnalism de călătorie. În povestirea „La telefon Teheranul“, una din cele mai închegate ale antologiei, pe lângă munţii „încununaţi de zăpadă“ şi reamintiri ale atrocităţilor din războiul iraniano-irakian, ni se oferă această descriere a fostului iubit al naratoarei: „Când gătea pentru amândoi, îşi sufleca mânecile şi începea să o încline înainte şi înapoi, imitând stilul elegant al marilor şefi bucătari într-o manieră care o încânta de fiecare dată. Când făcea patul pentru amândoi, avea ambiţia să împăturească cearceaful peste saltea dintr-o singură mişcare ondulată. Ea adora striaţiile caracterului lui – felul în care, aflat la muncă, devenea serios şi taciturn“. În pasaje ca acesta Le îşi leapădă exagerata conştiinţă a propriei scriituri şi începe să scrie – nu în scopul de a se îndrepta spre un ţel sau de a fugi de ceva – ci pur şi simplu să scrie, şi să o facă bine.

„Literatura etnică“ este, din nefericire, ceea ce rezultă din apariţia politicilor identitare în întrunirile de marketing.

care evită obsesiv „chestiunea vietnameză“, purtând cititorul într-un ocol al pământului în 80 de zile, cu naratori de toate vârstele şi sexele, până când cercul se închide, în povestirea care dă titlul volumului – 40 de pagini de realism complet non-postmodernist despre suferinţa unor oameni care încearcă să scape într-o barcă din nou creatul stat comunist.

Această străduinţă pentru a se diferenţia are o încărcătură imaterială, ce aminteşte de cineva care pluteşte într-un spaţiu lipsit de gravitaţie. Povestirile despre infractorii adolescenţi din Medellin şi despre Japonia din timpul celui de-al II-lea război mondial sunt condimentate cu dovezi ale eforturilor de documentare. Citim despre basuco1 şi kami2, dar 1

Termen argotic din America Latină pentru cocaină (n.tr.).

Personaj din galeria spiritelor care populează lumea materială, specifice credinţei şintoiste (n.tr.).

2

The Boat este în mod evident rezultatul mediului tot mai formalizat în care cresc scriitorii americani – un ansamblu bine închegat care, în faza sa de acută conştientizare de sine, lasă o dără fină edificatoare a parfumului „industriei“ care reprezintă preocuparea sa iniţială, a „maldărului de formulare pentru candidaturi la burse şi la locuri de muncă“ pe care fictivul Le trebuie „să le completeze şi să le expedieze“ în momentul în care este întrerupt de sosirea tatălui său. „Literatura etnică“ este, din nefericire, ceea ce rezultă atunci când politicile identitare îşi fac apariţia în întrunirile de marketing, iar pentru orice scriitor al cărui nume nu se încadrează în categoria „alb, anglo-saxon, protestant“, e mult prea uşor să se simtă că i se cere să se prostitueze din cauza „pregătirii şi experienţei sale de viaţă“ (reale sau imaginare) şi că e într-un fel complice la producerea unei versiuni brute, esenţializate, a propriei personalităţi, în schimbul avantajelor asupra categoriilor sociale neinteresante din punct de vedere etnic. Le debutează cu o încleştare cu subtilităţile autenticităţii, dar la sfârşitul lecturii ai senzaţia că nu acesta este cu adevărat subiectul care i se potriveşte, că h are un viitor ca scriitor cu totul diferit.

FOTO: JOANNE CHAN

Pierderi colaterale După 11 septembrie, Departamentul de Justiţie a arestat mii de oameni nevinovaţi.

DE JEFF STEIN

ca fiind a acestuia o amprentă digitală găsită la faţa locului. A fost o greşeală îngrozitoare.

Ceea ce a dus investigaţia mai departe a fost faptul că Mayfield, veteran al armatei, se căsătorise cu o femeie născută în Egipt care venise în Statele Unite la vârsta de 5 ani. Convertit încet la islam, mersese în aceeaşi moschee din Portland cu imigranţii arabi care fuseseră anterior arestaţi ca terorişti.

Lichtblau, jurnalist la New York Times premiat cu Pulitzer, adaugă noi detalii înfiorătoare la articolele anterioare despre caz.

Simţi neliniştea crescândă, apoi frica, atunci când Mayfield, soţia lui şi copiii observă că, timp de mai multe săptămâni, cineva a intrat pe ascuns în casa lor. Într-o zi, unul dintre copii e acasă când clanţa uşii începe să se mişte. Fuge în pod, îngrozit.

E Cujo2, nu securitate naţională.

Mayfield a fost reţinut şi, potrivit avocaţilor săi, ameninţat cu pedeapsa capitală.

Doar arestarea ulterioară de către spanioli a adevăratului posesor al amprentei, un algerian, l-a salvat.

Dar dacă nu s-ar fi întâmplat aşa? „FBI-ul a reuşit să rasolească destule lucruri de-a lungul anilor – traduceri, programe de calculator, analize de identificare a plumbului de glonţ, ADN“, scrie Lichtblau, „dar

identificarea amprentelor era cât se poate de simplă şi inofensivă“. Şi au greşit-o. În cele din urmă, guvernul a plătit două milioane de dolari familiei Mayfield pentru suferinţa acesteia, deşi FBI a continuat să apere modul în care s-a ocupat de caz.

James Ziglar, relativ necunoscutul şef al Serviciului de Imigraţie şi Naturalizare în momentul atacurilor teroriste din 11 septembrie, era îngrijorat de asemenea erori şi reacţii exagerate. La câteva ore după atacuri, s-a alăturat altor oficiali de vârf din serviciile de informaţii şi de aplicare a legii în Centrul secret al Operaţiunilor de Informaţii Strategice al FBI, comandament al guvernului pentru reacţia pe plan intern. Când Ziglar a auzit propuneri de reţineri în masă în comunităţi musulmane ca Dearborn, Michigan, s-a îngrijorat. „Ştiu că nu eşti avocat“, a remarcat către şeful echipei lui John Ashcroft, „dar avem chestia asta numită Constituţia“. „Masa a fost învăluită de tăcere, feţele s-au încordat în jur“, spune Lichtblau, în timp ce Ziglar îşi dezvolta lecţia. În cele din urmă, a declarat, „INS3-ul nu va fi implicat“. Ziglar a fost scos pe tuşă în curând, dar nu înainte de a îndura câteva clipe umilitoare.

Apoi este povestea melancolică a lui Larry Thompson, adjunctul procurorului general al Departamentului de Justiţie. Ca mulţi oficiali de rang înalt, i-a fost ascunsă urmărirea convorbirilor telefonice ale americanilor şi a e-mailurilor de către Agenţia de Securitate Naţională, violând legile care îi interzic strângerea de informaţii pe plan intern. „Operaţiunea NSA a luat amploare, aşa cum au făcut-o multe dintre iniţiativele centrare împotriva terorismului din Casa Albă a lui Bush, din cauza unei seminţe plantate de Cheney“, explică Lichtblau.

Thompson şi alţi avocaţi de carieră de la Departamentul de Justiţie au încercat să oprească programul ilegal, dar n-au reuşit niciodată. Ashcroft i-a eliminat. „Thompson a lăsat-o baltă. N-avea să mai aducă iar subiectul în faţa lui Ashcroft“, scrie Lichtblau. „Dar nici nu avea să aprobe vreodată vreo ascultare misterioasă... adusă în faţa lui“. În curând, avocaţii secţiunii de servicii de informaţii au început pur şi simplu să-l ignore. „Orice se petrecea, se petrecea fără semnătura mea“.

Lichtblau relatează cu multă vervă şi pasiune astfel de întâmplări cu eroi şi răufăcători, supravieţuitori şi victime, mult prea mulţi pentru a-i aminti în acest spaţiu restrâns. Neam putea imagina că a fost motivat parţial de nedreptăţile grosolane la care a fost supus el însuşi de oficialii administraţiei, înfuriaţi de dezvăluirile fărădelegilor lor în paginile Los Angeles Times şi New York Times.

Ei bine, asta merită, şi pe bună dreptate. h

2

3

ICI să nu vă gândiţi că Bush’s Law (Legea lui Bush) e încă un elogiu elevat, foarte suspicios, în spiritul A.C.L.U.1 pentru constituţia Statelor Unite, care a murit pe masă în mâinile chirurgilor din administraţia Bush. Nu, e ţara lui Stephen King, o colecţie de povestiri de groază la fel de captivante şi de înfricoşătoare precum scena în care Kathy Bates ridică ciomagul spre James Caan, în „Misery“.

Chiar şi cititorii care au urmărit contorsiunile legale ale administraţiei legate de as-

N

BUSH’S LAW

The Remaking of American Justice de Eric Lichtblau.

349 pag. Pantheon Books. 26.95 $.

cultarea telefoanelor şi de tortură începând cu 11 septembrie ar putea fi descurajaţi de relatarea lui Lichtblau privind dramele omeneşti din spatele legilor încălcate şi ignorate.

Unele dintre aceste poveşti implică oficiali care au înfruntat Casa Albă şi acoliţii acesteia din FBI şi Departamentul de Justiţie cu preţul propriilor lor poziţii. Altele sunt relatări emoţionante despre profesionişti care şi-au pierdut integritatea sau cel puţin demnitatea, din cauză că s-au făcut că nu văd.

Apoi sunt victimele hăituielilor frenetice de după 11 septembrie ale administraţiei, care a arestat sute de oameni şi i-a ţinut izolaţi, mare parte fără a fi acuzaţi şi ocazional acuzându-i doar pentru că erau în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, aveau numele şi religiile nepotrivite, au fost identificaţi greşit sau au fost atraşi în conspiraţii create în întregime de către FBI. Nu afgani şi pakistanezi, atenţie, care au fost culeşi de pe câmpul de luptă sau răpiţi de pe străzi şi aruncaţi în Guantánamo sau închisori secrete, pentru a fi eliberaţi în tăcere ani mai târziu fără să fi făcut vreo greşeală măcar. De prea multe ori a fost cel

Unele cazuri au implicat oficiali care au înfruntat Casa Albă; alţii sunt cei care şi-au pierdut integritatea. de lângă noi, oameni ca Brandon Mayfield, care a făcut parte din pierderile colaterale ale „războiului împotriva terorii“. În 2004, un avocat de 37 de ani din Oregon, Mayfield, a fost asociat în mod eronat cu bombele din trenurile din Madrid de către agenţi FBI aroganţi, care au dat la o parte precauţiile investigatorilor spanioli şi au identificat Jeff Stein este editorul pe probleme de securitate naţională şi autorul rubricii „SpyTalk“ a Congressional Quarterly.

1 Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, organizaţie care luptă pentru drepturile individuale

ILUSTRAŢIE DE JOSH COCHRAN

Roman de groază de Steven King

Iniţiale pentru Serviciul de Imigraţie și Naturalizare

11

aceasta, opiniile sale bizar-piezişe şi mai mult decât autorefenţiale ocupă prea mult spaţiu, opera sa din ultima jumătate de secol îi dă dreptul de a avea aceste opinii, mai ales dacă ar fi putut reprezenta eroarea fertilă din care a ieşit cea mai bună scriitură a sa.

Totuşi, A Writer’s People înseamnă în egală măsură argument şi memorii. Iar argumentul pare extrem de dubios. Pentru început, viaţa literară britanică în anii 1950 era mult mai bogată şi mai variată decât lumea instituţionalizată închisă pe care o descrie Naipaul. Greene, Waugh, Anthony Powell şi alţii se situau de-a lungul benzii înguste care se întindea de la comentariul social realist la

Naipaul nu se consideră doar un scriitor, ci ceva mai mare şi mai ambiţios.

Busola lui Naipaul Autorul meditează asupra vieţii sale literare în Londra şi dincolo de aceasta.

DE DAVID RIEFF

„T

OATĂ viaţa mea“, scrie V.S. Naipaul în introducerea la A Writer’s People (Oamenii unui scriitor), noile sale memorii dense, seci, frustrante, „a trebuit să mă gândesc la modalităţi de abordare şi cum schimbă acestea configuraţia lumii“.

De ce acest punct este atât de crucial pentru Naipaul – într-adevăr, de ce pare să-l interpreteze ca pe una din marile provocări ale lungii şi distinsei sale cariere – e câtuşi de puţin evident. Cu siguranţă, aproape fiecare scriitor serios ar avea o pretenţie identică.

Pe ce alte baze poate inventa un romancier personaje convingătoare sau un scriitor de nonficţiune ar putea reprezenta corect opinii divergente şi puncte de vedere?

Totuşi, Naipaul nu se consideră doar un scriitor, ci ceva mai mare şi mai ambiţios.

Proiectul său declarat e „potrivirea unei civilizaţii cu alta“. Şi ţinteşte departe. Subiectele din noua sa carte includ relaţia lui Flaubert cu antichitatea în romanul său istoric Salammbô, istoricii romani clasici, budismul şi istoria imperiului britanic, dar şi memorii ale scriitorilor care l-au influenţat, cum este prietenul său trinidadian (şi prieten câştigător al Premiului

Cea mai recentă carte a lui David Rieff este „Swimming in a Sea of Death: A Son’s Memoir“.

12

Nobel) Derek Walcott; romancierul britanic Anthony Powell, care a fost prieten cu Naipaul câţiva ani după ce, aşa cum spune el sarcastic, „bursa mea de băiat deştept“ l-a adus la Oxford şi pe care Naipaul îl răsplăteşte cu un portret extrem de nefavorabil; şi marele autor indian de memorii Nirad Chaudhuri.

Rezultatul e o călătorie înviorătoare, erudită, dar, de asemenea, plină de hopuri.

Grandilocvenţa a fost întotdeauna călcâ-

A WRITER’S PEOPLE

Ways of Looking and Feeling: An Essay in Five Parts de V. S. Naipaul.

189 pag. Alfred A. Knopf. 24.95 $.

iul lui Ahile pentru scriitura lui Naipaul, atât pentru ficţiune, cât şi pentru nonficţiune, în ciuda miilor de puncte forte. Dar, cu toate pretenţiile grandioase ale lui Naipaul referitoare la scopul cărţii sale, A Writer’s People este de fapt înţeleasă mai bine drept cronica tânărului Naipaul care ajunge în Londra şi descoperă, cum spune el, că „oricât de romantică şi de frumoasă e ideea, nu există o republică a literelor unde... toţi îşi aduc opera şi toţi sunt egali“. Surpriza lui în legătură cu acest lucru este, după toţi aceşti ani, ei bine, surprinzătoare.

Deşi Naipaul nu abordează prea des subiectul direct, spune suficient pentru a da impresia că lipsa de interes cu care i-a fost întâmpinată opera de început în Marea Britanie încă îl roade. După spusele sale, principalii scriitori englezi nu-l înţelegeau, iar el îi aprecia prea puţin (cartea e înţesată de comentarii pline de indiferenţă despre Graham Greene, Evelyn Waugh, Philip Larkin şi mulţi alţii). „E uimitor pentru mine“, scrie el, „de câte ori am rămas nedumerit de romane faimoase ale timpului“. Înstrăinarea sa nu era completă. „Încercam să-mi croiesc drum“, notează el, „ca scriitor într-un loc în care, de fapt, nu era loc pentru mine, care avea propriile idei despre ce înseamnă scrisul“.

Acest lucru e minunat scris şi fără îndoială că Naipaul simţea aşa. Dar e adevărat ce spune el? Există cu adevărat un fel esenţial englezesc de a vedea şi un fel indian cu totul diferit de a privi, aşa cum susţine Naipaul în Looking and Not Seeing: The Indian Way, primul dintre cele două capitole ale cărţii despre India, în parte amintiri despre rădăcinile familiei sale, parţial portretul lui Gandhi? Şi există, de asemenea, aşa cum sugerează Naipaul în paginile despre Trinidadul său natal, şi alte feluri, unul negru, celălalt de indian imigrant?

Ne-am putea îndoi de premisa lui Naipaul, dar asta nu neagă în nici un fel faptul că e un scriitor foarte mare. Şi chiar dacă, în cartea

satira socială realistă, acestea fiind un element în această „conversaţie“ literară, dar sub nici o formă sigurul sau chiar elementul cel mai interesant. Am putea căuta în zadar o menţiune în relatarea lui Naipaul despre piesele nervoase pe tema clasei muncitoare ale lui John Osborne şi Arnold Wesker şi despre experimentarea teatrală a lui Pinter şi N.F. Simpson. Şi nu spune nimic despre ficţiunea avangardistă a lui Flann O’Brien, B. S. Johnson sau a tânărului J. G. Ballard.

Să ne amintim că Naipaul a fost întotdeauna un „esenţialist“. Detaliile frapante ale vieţii sale – plecarea din Trinidad spre Marea Britanie, schimbarea unei vieţi provinciale pentru una metropolitană şi, în consecinţă, a ajunge un călător înrăit – l-au făcut un fel de intrus profesionist, rezultatul fiind că e mult mai puţin convins de existenţa identităţilor neschimbate; rămâne neconvins de ideea că identitatea naţională şi culturală ar putea fi o întâmplare.

Aceasta, în schimb, îl conduce la generalizări largi care, din nou, i-ar putea servi ca artist (deşi probabil mai puţin bine ca scriitor de călătorii), dar care sunt greu de luate în serios. Aşadar, baza semnificaţiei în literatura modernă este că „aprecierea acesteia asupra lumii aduce toate simţurile în scenă şi face aceasta în interiorul unui cadru al raţiunii“ (Serios? Cum rămâne cu Beckett?). Un poet ca Walcott, cu Trinidadul negru „adânc în minte şi în inimă, va privi restul lumii în felul său propriu“, susţine Naipaul. „Nu va (pentru a da un exemplu extrem) fi interesat de Anglia lui Tony Powell sau se va simţi suficient de legat de ea, pentru a fi în stare să judece scrierea care se naşte din aceasta“ (Dar de ce? Interesele lui Walcott merg de la muzicalurile de Broadway la poezia lui Joseph Brodsky). În total, e prea mult din Naipaul Legiuitorul în A Writer’s People.

Dar ce rămâne impresionant, chiar şi în această carte dezamăgitoare, e sentimentul mirării lui Naipaul în legătură cu lumile pe care le descoperă. Cu toată aroganţa sa, ceva inocent şi proaspăt îi infuzează memoriile timpurii şi amintirile despre alienarea şi singurătatea pe care le-a simţit în acei ani de început în Londra. Puţini scriitori s-au depărtat atât de mult de originile lor cum a făcut-o Naipaul şi au făcut-o cu atâta bucurie şi cu atâta onestitate şi puţini au regretat atât de mult acea înstrăinare. h FOTO: NEAL BOENZI/THE NEW YORK TIMES (1991)

Panamania Acordul pentru canal care le-a dat republicanilor avantajul decisiv în 1980.

DE MARK LEWIS LUPTĂ pentru nominalizare care pare nesfârşită; un candidat favorit incapabil să-şi termine treaba; un candidat rămas în urmă care refuză cu încăpăţânare să-şi recunoască înfrângerea. Da, suntem în anul 1976, când Gerald Ford îl încolţise pe Ronald Reagan până ce acesta s-a fixat pe o problemă cu slabe şanse de izbândă – Canalul Panama – pentru a-şi menţine candidatura stabilă până la congresul republicanilor.

Cartea lui Adam Clymer Drawing the Line at the Big Ditch (Trăgând linie la Marele Canal) e un studiu de caz despre cum s-a desfăşurat o situaţie în timpul campaniilor electorale aspre din 1976-1980, când Noua Dreaptă se ridica la putere. Administraţia Ford negociase transferul dreptului de proprietate a canalului către Panama, pentru a evita un conflict care ar fi

O

DRAWING THE LINE AT THE BIG DITCH

The Panama Canal Treaties and the Rise of the Right. de Adam Clymer.

Ediţie ilustrată. 286 pag.

University Press of Kansas. 29.95 $.

închis canalul navigabil şi ar fi înrăutăţit relaţiile Statelor Unite cu America Latină. Ford n-a supus niciodată un tratat atenţiei Senatului, însă mulţi alegători au fost scandalizaţi de ideea că cineva ar putea lua măcar în considerare posibilitatea „cedării“ canalului.

Având încă proaspătă în memorie experienţa umilitoare din Vietnam, foarte mulţi americani nu erau dispuşi să fie intimidaţi de Panama.

Canalul era o moştenire valoroasă din anii de glorie ai ţării. Cedarea lui ar fi echivalat cu ştergerea chipului lui Theodore Roosevelt de pe Mount Rushmore. „Noi l-am construit. Noi l-am plătit. E al nostru“, a declarat Reagan, care a fost recompensat cu o serie de victorii în cursa nominalizării care i-au relansat campania. În cele din urmă, această metodă nu s-a dovedit de ajuns, însă revenirea sa l-a poziţionat drept candidat favorit din partea republicanilor în campania din 1980, după ce Ford pierduse mandatul anterior în favoarea lui Jimmy Carter.

Mark Lewis scrie, în prezent, o carte despre experienţa colonială americană în Filipine.

Toate aceste elemente fac parte din orice biografie standard a lui Reagan. Clymer, fost corespondent al The New York Times la Washington, e mai interesat de modul în care problema canalului a galvanizat dreapta politică. Atunci când Reagan şi-a îndreptat atenţia asupra Canalului Panama, activiştii precum Richard Viguerie şi Terry Dolan au schimbat priviri pline de ipoteze nebuneşti. După ce Carter a forţat în Senat, în 1978, un tratat în problema canalului, aceşti activişti au indicat înfrângerea senatorilor care susţineau tratatul. Clymer estimează că „cel puţin“ cinci membri ai noii majorităţi republicane din Senat îşi datorau fotoliile, în 1981, parţial problemei canalului. Însă alţi candidaţi din Senatul republican au tras foloase mai mari pe seama altor probleme, precum avortul şi invazia sovietică din Afganistan.

Mai mult chiar, toţi câştigătorii din 1980 ai partidului au fost propulsaţi de ascensiunea lui Reagan, care s-a referit doar în mică măsură la canal în acel an. Întreaga polemică s-a evaporat după victoria sa. Aşa că de ce să izolăm acest subiect şi să-i dedicăm o carte întreagă? Pentru că problema canalului „a lăsat urme asupra politicii americane“, susţine Clymer. „Tumultul iscat pe această temă a prefigurat atacurile provocate de chestiuni mai intense şi mai emoţionale, mergând de la avort până la controlul armelor şi la căsătoriile homosexualilor care au devenit pretutindeni un refren constant în alegeri“.

Ar fi putut vreo altă problemă fierbinte să servească acestui scop? Poate că da. Însă reacţia faţă de propusa cedare a canalului a avut în ea ceva atavic. Poate că ceva asemănător se întâmplă în prezent în China, unde cetăţenii furioşi resping ideea independenţei Tibetului. Există curenţi subterani în psihicul unei naţiuni pe care politicienii îi pot folosi, deşi n-au cum să-i stăpânească.

Senatul a reluat recent problema canalului, atunci când John McCain a fost declarat eligibil să candideze pentru fotoliul prezidenţial, deşi s-a născut în zona Canalului, în 1936. (Tatăl său, ofiţer de marină, era detaşat la o bază de acolo în acea perioadă. Constituţia restrânge dreptul de a candida la preşedinţie, care este oferit doar cetăţenilor „născuţi americani“, însă nu defineşte termenul). McCain nu a câştigat însă încrederea mai multor mişcări conservatoare, care se tem că ascensiunea lui ar putea indica sfârşitul îndelungatei lor dominaţii în Partidul Republican.

Ar fi o întorsătură ciudată dacă, într-adevăr, un om născut în Panama s-ar dovedi a fi candidatul care reglează conturile în epoca Noii Drepte. h

Ah, coloniştii!

Acest roman merge pe urmele emigranţilor evrei în Vestul Sălbatic american.

DE DEBORAH WEISGALL HE German Bride (Mireasa din Germania) e un western şi totodată o poveste despre colonişti evrei. Însă nu este Şei în flăcări, deşi are caravane, nelegiuiţi, atacuri ale indienilor, cowboy beţi şi o matroană spaniolă vicleană şi nemiloasă. Joanna Hershon a avut ideea inspirată de a-şi plasa povestea din acest roman printre negustorii de origine germană şi printre afaceriştii care au părăsit Europa, la jumătatea secolului XIX, pentru perspectiva brută din Vestul american.

Eroina lui Hershon, Eva Frank, este fiica

T

THE GERMAN BRIDE

de Joanna Hershon.

304 pp. Ballantine Books. $25.

răsfăţată şi rebelă a unui bancher evreu din Berlin, o fată pusă între ortodoxia tatălui şi veneraţia mamei sale pentru muzică, o tânără intrigată de ideile revoluţionare ale unchiului său. Aproape distrusă de o idilă secretă cu un ne-evreu, Eva scapă de familie măritându-se cu Abraham Shein, care şi-a întemeiat, împreună cu fratele său mai mare – Meyer, o prăvălie în Santa Fe. Veteran înalt şi ţanţoş din Armata Uniunii, Abraham vorbeşte ca un pistolar dintr-un film de serie B. Când cei doi se întâlnesc, „lui i-a dat prin cap că poate ea era simplă, iar gândul acesta nu i-a displăcut“.

El şi soţia lui, cu cuferele ei pline de olandă delicată, cu geanta grea de la cutia cu bijuterii, se îmbarcă la clasa întâi cu destinaţia America. Călătoria pe uscat până la Santa Fe e un coşmar, iar viaţa în Santa Fe e iadul pe pământ. Abraham bea şi se dedă la jocuri de noroc, întovărăşindu-se cu târfele Doñei Cuca: cea mai mare încredere şi-o pune în amăgirile sale. Pentru a-şi plăti datoriile, fură de la fratele său decent şi harnic.

Noul roman al lui Deborah Weisgall este „The World Before Her“.

FOTO: AGENŢIA EUROPEAN PRESSPHOTO (1914); ILUSTRAŢIE CORBIS

În descrierea lui Hershon, Santa Fe e antiteza oraşului zugrăvit de Willa Cather în Death Comes for the Archbishop. Episcopul lui Cather ajunge să se îndrăgostească de peisajul încercuit de dealuri arămii, vede în el un Rai aspru şi frumos. Însă la Hershon, Santa Fe e oricum, numai neprihănit nu. Pentru a-şi demonstra punctul de vedere, autoarea îl împrumută pe episcopul lui Cather şi îl pune în mijlocul acţiunii, oferindu-ne un Vest revizionist, pe care îl vedem, alternativ, prin sensibilitatea denaturată a Evei şi prin prisma aşteptărilor nejustificate ale lui Abraham. În ochii Evei, acest ţinut are munţi noroioşi, cu un cer şters, aspru şi orbitor, veri sufocante şi ierni ucigător de friguroase. E decuplată, pasivă, „îngrozită să nu fie îngropată de vie“.

Povestea Evei devine claustrofobică: eroina se închide în sine datorită pierderilor de sarcini şi neîncetatelor văicăreli. Hershon aşează în straturi, nu întotdeauna dintr-o singură bucată, o proză psihologică modernă – Eva face faţă sentimentului de vină şi apoi celui de încurajare – contrapunctată de probleme din secolul XIX legate de identitatea socială şi naţională.

Hershon vede în aceşti colonişti – evrei şi ne-evrei, negustor şi episcop deopotrivă – nişte exilaţi. Soţiile comercianţilor evrei, în afară de Eva, trăiesc în case lucrate migălos în lemn, genul de construcţii pe care arhiepiscopul lui Cather le deplângea ca fiind străine locului. Episcopul ei Latour şi-a construit biserica precum şi credinţa în America cu piatră autohtonă. Pe de altă parte, replica lui, cinică în viziunea lui Hershon, crede doar în miracole. „Nu sunt un om simplu“, îi spune el Evei. „Şi de obicei mă aştept la ce e mai rău“. În acest Santa Fe, vecinii sunt duşmani. În plan etic, credinţa lipseşte, iar în cazul Evei, s-a transformat deja în nostalgie.

Hershon i-a eradicat caracterul ideal: promisiunea căpătării pământului. Identitatea Evei se erodează până în străfunduri, până ce femeia se curăţă de orice rămăşiţă de romantism. The German Bride plăsmuieşte un trecut mohorât al Vestului Sălbatic, porh nind de la prezentul Americii.

13

Insiderii John Harwood şi Gerald F. Seib îi descriu pe lobbyiştii, negociatorii şi strategii de la Washington.

DE TED WIDMER ULEVARDUL Pennsylvania a început ca o arteră într-una dintre schiţele radiale ale lui L’Enfant a noului oraş federal, făcând legătura dintre viitorul Capitol şi viitoarea Casă Albă. Astăzi este printre artere principale celebre, împreună cu Madison Avenue, Wall Street

B

PENNSYLVANIA AVENUE

Profiles in Backroom Power. de John Harwood şi Gerald F. Seib Ilustrată. 260 pag. Random House. 26 $.

şi Route 66. Nu exagerăm dacă o numim, aşa cum o face cartea „Strada principală a Americii“.

Dar e şi o stradă care s-a schimbat radical în ultima generaţie, nu numai din cauza retuşărilor pe care le-a primit, ci şi din cauză că vechile modalităţi de a face afaceri în capitală au fost înlocuite abrupt de către o şcoală a greutăţilor cu care încă trăim. În unele situaţii, Pennsylvania Avenue a devenit opusul unei autostrăzi din prezent, când guvernul a părut mai mult în ambuteiaj decât în mişcare. Lobbyiştii au descins ca lăcustele (numărul lor s-a dublat din anul 2000, la 34.000). Mari cantităţi de bani ung acum maşinăriile ambelor partide. Internetul şi ştirile de 24 de ore acoperă conversaţia. Reprezentanţii zboară acasă la sfârşitul săptămânii, pierzând legătura unul cu celălalt. Cu toată această viteză şi cu tot acest volum, se întâmplă mai puţine lucruri. John F. Kennedy glumea odată spunând că Washington e un oraş cu eficienţă sudistă şi farmec nordic, dar era modul în care vechiul sistem funcţiona, prin prietenii colegiale, scărpinături reciproce pe spate şi pahare de bourbon în birouri private.

Acele zile au apus de mult.

Printr-o serie de viniete pătrunzătoare şi schiţe de caracter, autorii Pennsylvania Avenue (Bulevardul Pennsylvania), John Harwood şi Gerald F. Seib îl duc pe cititor în spatele unora dintre cele mai impozante faţade, de-a lungul drumului refăcut, prezentându-i pe cei faimoşi şi pe cei mai puţin faimoşi şi explicând cum se fac afacerile în noul Washington. Cu toate că ei acceptă părerea generală potrivit căreia vechile reguli s-au schimbat, analiza lor este proaspătă şi stimulantă. Fiecare dintre ei e un reporter bine ancorat: Harwood vorbeşte pentru CNBC şi scrie pentru New York Times, Seib este editor executiv în Washington al Wall Street Journal şi li s-a acordat uşor accesul într-o multitudine de domenii din D.C. Subiectele lor se întind de la magnaţi din Congres şi traficanţi de influenţă – nu chiar de tip nou – la operatori de Internet şi PR-i în ascensiune, care schimbă felul în

care informaţia circulă ca un ecou în interiorul Beltway1.

Cartea începe cu o relatare foarte bună, povestea din interior a afacerii Dubai Ports din 2006 şi succesiunea rapidă de evenimente care a provocat ceea ce părea a fi o preluare corporatistă transparentă într-un dezastru pentru administraţia Bush (abia reuşind să înăbuşească o revoltă a republicanilor). De la acel episod, care a înfăţişat disfuncţii de ambele părţi, Pennsylvania Avenue se apleacă asupra unui număr de operatori atât din interior cât şi din afara sistemului. Întâlnim persoane influente precum Ken Duberstein, un fost ajutor al lui Reagan, care este acum un „intermediar“, şi David Rubenstein, unul dintre fondatorii Grupului Carlyle care, de la data scrierii cărţii, a administrat 58,5 miliarde în numele unor investitori extrem de valoroşi (deşi a suferit recent pierderi pe panta descendentă a ipotecilor). Calvin Coolidge spunea odată: „Treaba Americii sunt afacerile“ şi, într-o surprinzătoare măsură, observaţia sa este chiar mai adevărată azi, cu interese financiare enorme avându-şi rădăcina în Washington într-un mod care nu exista atunci când se bazau doar pe lobbyişti.

Harwood şi Seib sunt, de asemenea, eficienţi în a ajunge la ceea ce se poate numi opoziţia, politicienii mai tineri care dau o formă nouă Partidului Democrat şi îl transformă într-o forţă de strângere a banilor în toată puterea cuvântului. Sunt incluşi reprezen1

De la Capital Beltway, șosea care înconjoară Washington D.C.

tanţii Rahm Emanuel din Illinois şi Debbie Wasserman Schultz din Florida. Cu mai puţin succes, ei încearcă să explice cum a revoluţionat Internetul dinamica Bulevardului.

Pennsylvania Avenue e presărată cu referinţe la administraţia Bush, inclusiv o minunată descriere a unei serii de dezastre în timpul unei importante vizite a unor oficiali chinezi de rang înalt, dar spre deosebire de atâtea cărţi recente, nu se scaldă în eşecurile Casei Albe a lui Bush. Preşedintele însuşi e relativ absent (deja părând mai mult o curioasă notă istorică de subsol decât comandantul şef al naţiunii). Şi, până când Harwood şi Seib ajung la Karl Rove, în Capitolul 7, acesta apare mai mult ca o adăugire. Păcat, căci

Harwood şi Seib îi duc pe cititori în spatele faţadelor de la Washington, arătându-le cum se fac afacerile cu adevărat.

Rove, în mare măsură, a fost responsabil pentru polarizarea Bulevardului Pennsylvania.

Dacă e un punct slab în carte, acesta e că Harwood şi Seib nu sondează suficient de adânc chestiunea transformării sistemului nostru din doar disfuncţional în distructiv pur şi simplu. Ei presupun că virajul spre politica înverşunată din Washington a fost inevitabil când, de fapt, din câte ştim, operatorii

republicani au avut un plan cât se poate de conştient pentru producerea divizărilor din prezent (Proiectul K Street al lui Tom DeLay poate fi amintit, şi Lee Atwater înaintea lui).

OTUŞI, tonul calm şi atenţia bipartizană a lui Harwood şi a lui Seib oferă în Pennsylvania Avenue un sentiment prietenos, în timp ce autorii acesteia străbat strada. Într-adevăr, unele dintre cele mai bune pagini nu sunt atât de diferite de relatările de dinainte de secolul XXI. Un minunat portret al reprezentantului Billy Tauzin din Louisiana, care s-a aflat de ambele părţi ale baricadei, arată ce a mers prost în anii 1990, iar portretele joviale ale senatorilor dizidenţi ca Sam Brownback, republican din Kansas, şi Jim Webb, democrat din Virginia, asigură o oarecare speranţă pentru viitor.

Cu toate schimbările din ultimii 20 de ani, distanţa dintre Casa Albă şi Congres rămâne de doar 1,2 mile, exact cât a proiectat L’Enfant, şi iată un motiv pentru a ne aştepta ca acest adevărat bulevard al democraţiei să aibă în curând parte de vremuri mai bune.

Un capitol final descrie chiar o scenă cordială în care doi foşti şefi ai partidelor Democrat şi Republican, Robert Strauss şi Ken Mehlman, insistă că se plac mult, mult unul pe celălalt.

Această mică alianţă s-ar putea să nu supravieţuiască încă şase luni de campanie pentru preşedinţie, dar e un mod optimist de a încheia o carte despre o stradă care avut parte h de prea mult trafic.

T

Ted Widmer conduce Biblioteca John Carter Brown la Universitatea Brown. Următoarea sa carte, „Ark of the Liberties: America and the World“, va fi publicată în iulie în Statele Unite.

14

FOTO: JONATHAN ERNST/REUTERS

Dincolo de zid Excentricul de la Cambridge care a devenit un expert marcant în privinţa Chinei.

DE ALIDA BECKER

Î

NTR-O seară de iarnă din 1938, Joseph Needham, unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge – şi unul dintre cei mai ahtiaţi fustangii de acolo – stătea în pat cu o chinezoaică, microbiolog şi colegă cu soţia extrem de tolerantă a lui Needham.

Delectându-se cu ţigara de după, a întrebat-o cum s-ar scrie numele ei în chinezeşte. Însemnările din jurnalul său arată că femeia i-a făcut pe plac, prin ideograma care reprezintă „fum

THE MAN WHO LOVED CHINA

The Fantastic Story of the Eccentric Scientist Who Unlocked the Mysteries of the Middle Kingdom de Simon Winchester.

Ediţie ilustrată. 316 pag.

Harper/HarperCollins. 27.95 $.

înmiresmat“. Vrăjit, bărbatul s-a hotărât pe loc să înveţe această limbă fascinantă. Acela a fost primul pas dintrun proiect care avea să-l captiveze pe Needham până la moarte, în 1995, transformându-l într-unul dintre cei mai de seamă specialişti occidentali pe tema Chinei, decis să reamintească lumii că declinul acestei ţări către înapoiere şi conflicte a fost precedat de veacuri întregi de nemaipomenită creativitate, care includ invenţii cruciale precum praful de puşcă, tiparul şi busola, deşi s-a crezut, în mod greşit, că toate aceste descoperiri au fost realizate în altă parte. Calea aleasă pentru transmiterea acestor dezvăluiri precum şi a altora avea să fie o lucrare „adresată tuturor oamenilor instruiţi“, după cum afirma Needham însuşi. Primul volum din Science and Civilisation in China, publicat în 1954, a fost retipărit încontinuu. În timpul vieţii lui Needham au apărut 18 volume; acum există 24, dar mai urmează să fie publicate şi altele. În ciuda subtitlului hiperbolic – Fabuloasa poveste a savantului excentric care a dezvăluit misterele Regatului de Mijloc (se pare că subtitlul iniţial – Joseph Needham şi crearea unei capodopere – a fost considerat prea banal), biografia scrisă de Simon Winchester, The Man Who Loved China (Omul care a iubit China) prezintă o perspectivă discretă şi adesea amăgitoare a unui om care n-a amăgit mai deloc autorităţile americane postbelice – sau, pentru o vreme, propriii compatrioţi. Socialist devotat şi simpatizant al comunis-

Alida Becker este redactor la Book Review.

FOTO DE LA „THE MAN WHO LOVED CHINA”

mului, Needham şi-a „împrumutat“ autoritatea unei investigaţii suspect documentate, a cărei expunere, publicată în 1952, se încheia cu concluzia că Statele Unite au folosit arme biologice în Manciuria şi în Coreea de Nord.

Pus pe lista neagră de către americani în anii ’70 şi denunţat de administraţia britanică pentru naivitatea lui politică, Needham s-a retras în domeniul academic, unde a înregistrat realizări care i-au restabilit, în bună parte, reputaţia.

Universitatea Cambridge îl mai salvase şi înainte, oferindu-i o cale de scăpare de „căsnicia edwardiană spectaculos de dezastruoasă“ a părinţilor lui Needham: o roşcată irlandeză risipitoare, cu mare înclinaţie spre spiritism şi accese de furie cu farfurii aruncate, şi un venerabil medic londonez, care îşi folosea fiul ca asistent în sala de operaţii. Noël Joseph Terence Montgomery Needham, căruia tatăl îi spunea Noël, iar mama Terence, a avut grijă să-şi semneze scrisorile adresate părinţilor cu numele preferat de fiecare dintre ei. Însă la Cambridge, acest fiu unic, timid şi introspectiv, a devenit cu totul altcineva, eruditul sociabil şi seducător Joseph.

După cum demonstra în bestsellerul său anterior, The Professor and the Madman, Winchester este fascinat de ciudăţeniile geniilor. Iar Needham avea destule ciudăţenii, atât neînsemnate (pâinea prăjită la micul dejun să fie aproape carbonizată), cât şi importante (sprijinirea entuziastă a nudismului). „Arătos, din genul studios“, Needham vorbea „mieros, aproape peltic“ şi puţine femei au scăpat de galanteria lui. Vreme de aproape 50 de ani, şi-a mulţumit atât nevasta, cât şi amanta chinezoaică: mulţumite nu doar faţă de el, ci şi una faţă de cealaltă, chiar şi atunci când el nu înceta să calce strâmb.

Joseph Needham în roba unui învăţat chinez, 1946.

Winchester şi-a petrecut o bună parte din carieră ca jurnalist în Asia răsăriteană, aşa că nu e de mirare ca cea mai însufleţită porţiune din cartea lui să prezinte prima întâlnire a lui Needham cu ţara a cărei limbă o stăpânea de la distanţă. La începutul anului 1943, Needham a fost trimis în China de către Ministerul britanic al Afacerilor Externe, cu misiunea de a organiza sprijinirea cărturarilor şi oamenilor de ştiinţă chinezi care fugeau din calea invaziei japoneze şi încercau să-şi reîntemeieze universităţile în provinciile din interiorul ţării.

Călătoriile întreprinse de Needham în următorii ani l-au purtat din jungla de la graniţa cu Birmania în Deşertul Gobi şi pe ţărmurile provinciei Fujian, în 11 expediţii desfăşurate de-a lungul a aproape 50.000 de kilometri. A dus o viaţă de mari aventuri în China în perioada războiului, iar Winchester îi prezintă cu fler primejdiile şi plăcerile. Indiferent dacă Needham e prins într-o cursă pe măgari în apropierea străvechilor grote budiste sau e înghesuit într-un tren plin cu refugiaţi care goneşte către un pod de cale ferată ce va fi bombardat în curând, euforia din această perioadă a vieţii sale te captivează imediat. La fel de fermecătoare sunt şi personajele pitoreşti pe care le întâlneşte în cale. Însă dacă relatarea lui Winchester despre aceste expediţii pare fidelă personajului lui Needham, nu la fel se întâmplă cu anumite aspecte neglijate ale textului. Chiar trebuie să ne spună de două ori în cursul a trei pagini că Needham a cerut insistent boicotarea de către Marea Britanie a Jocurilor Olimpice din 1936, de la Berlin? Sau ce nevoie are autorul să ne reamintească de trei ori dictonul tatălui său – „Cunoaşterea nu e niciodată risipită şi nici nu trebuie să fie dispreţuită vreodată“? Nu e oare ciudat că o hartă a Chinei inserată în capitolul despre Al Doilea Război Mondial cuprinde state care nu se născuseră încă, precum Pakistan, Bangladesh, Coreea de Nord şi de Sud? Îţi vine greu să ţi-l închipui pe Needham, renumit pentru memoria sa fotografică, aprobând asemenea scăpări. Mai ales dacă dai crezare poveştii pe care obişnuia s-o spună soţia lui despre perioada dinaintea publicării tratatului său în trei volume despre embriologia chimică: „Îşi amintea cum îl privea stând treaz în pat, imaginându-şi paginile corectate ale cărţii şi apoi îndreptând într-un carnet eventualele greşeli sau gafe.

După ce această activitate a devenit prea banală, spunea ea, s-a dedicat traducerii aceloraşi pagini din engleză în franceză, făcând şi asta doar mental, iar apoi corectând orice greşeală pe care îşi închipuia că o făcuse h în acest text de abia tradus“.

15

Roman poliţist

Marilyn Stasio

Sânge italienesc Magdalen Nabb, care a murit vara trecută, a lăsat în urmă un ultim memento care confirmă că e de neînlocuit în rândurile scriitorilor de limbă engleză, autori de mistere plasate în mediul italian. În nota celor 13 romane anterioare ale seriei ei florentine, avându-l ca protagonist pe mareşalul Guarnaccia, VITA NUOVA (Soho, 24 $) reflectă sensibilitatea celui care vede multe, vorbeşte blând şi arată bunăvoinţă faţă de necunoscuţi. Pe de-o parte şef al al diviziei de poliţie situate oarecum grandios în Palazo Pitti, pe de altă parte un sicilian a cărui vigilenţă şi ale cărui tăceri contemplative îl distanţează de concetăţenii săi florentini expansivi şi logoreici, Guarnaccia se simte el însuşi, uneori, ca un străin.

Sentimentul lui de înstrăinare este întotdeauna mai acut în august, când oraşul întoarce spatele intruşilor luând o vacanţă generală. Magazinele de pe Ponte Vecchio se închid, circuitul de trafic din jurul Porta Romana este ciudat de liniştit, iar în Piazza della Repubblica, o orchestră cântă „ostenit“ în faţa singurului restaurant rămas deschis. Între timp, pe un deal împădurit unde negustorii şi bancherii medievali florentini s-au refugiat pentru a scăpa de barbarii vremurilor lor, fiica unui bogat a fost împuşcată mortal în dormitorul ei, în vila împărţită de tatăl său în apartamente de lux.

Familia femeii ucise nu poate fi mai nefericită: tatăl, aflat într-o clinică privată, se recuperează în urma unui atac cerebral uşor; este proprietarul unui club de noapte în vogă şi al unui bordel discret cu mână de lucru importată forţat din Europa de Est; mama, fostă prostituată, este alcoolică; iar mezina familei a fost tratată pentru probleme psihice. Chiar şi Daniela, victima „tăcută şi studioasă“, a murit cu un secret trist – identitatea tatălui tânărului ei fiu.

Pe măsură ce mareşalul dă curs investigaţiei în maniera sa metodică obişnuită, descoperă un tipar tulburător: bărbaţi puternici ce-şi exercită controlul asupra unor femei supuse şi a unor copii neajutoraţi. Iar odată ce înţelege că tot acest trafic de fiinţe umane este trecut cu vederea de oficialităţi, „încrederea sa în întregul sistem“ este „profund zdruncinată“. În acest punct, un protagonist mai dinamic şi-ar impune propria viziune justiţiară, însă dat fiind 16

că Nabb povesteşte în manieră Simenon, mareşalul îşi găseşte refugiul în ritualurile cotidiene care continuă să îi ajute şi să îi protejeze pe cei nevoiaşi şi care îi definesc valorile. „Ea era singura lui legătură cu realitatea“, remarcă el despre o bătrână care se plânge de o conductă stradală blocată, „realitatea familiară căreia îi putea face faţă, în spatele căreia era un întuneric ameninţător, tăcut“.

Ca şi Magdalen Nabb, Grace Brophy afişează un interes vădit pentru străinii care încearcă să

În ultimul roman al Magdalenei Nabb, fiica unui bogat este ucisă într-o vilă de pe dealurile din preajma Florenţei. se integreze în comunităţile insulare italiene. În The Last Enemy, Brophy, născută în New Jersey, empatizează cu americanca de vârstă mijlocie ce îşi îngrozeşte rudele italiene ale mamei defuncte atunci când se mută în conacul lor din Assisi. (Pentru îndrăzneala ei, biata femeie sfârşeşte moartă în mormântul familiei.) În ciuda unei intrigi laborioase şi a unui detectiv absurd de romanţat, povestirea înfloreşte în mediul său claustrat.

A DEADLY PARADISE (Soho, 24 $), continuarea plasată într-un sat pitoresc din Umbria ce-l are ca protagonist pe acelaşi detectiv neplauzibil de perfect este un succes moderat, în principal pentru că reciclează multe din aspectele din The Last Enemy. O altă străină agasantă este ucisă – de astă dată o fostă diplomată germană cu „limbă de viperă“ şi un trecut incomod de şantaj. Cu toate că Brophy repetă aceeaşi temă de bază – mame care nu-şi iubesc fiicele îndeajuns – o

abordează cu convingere. Povestea este însă încărcată cu detalii nerelevante, context istoric superfluu şi cu suficientă hârţogăraie (scrisori de dragoste, documente incriminatoare şi scrisori de ameninţare) încât să obosească ochiul cititorului.

Cea mai bună scenă din noul thriller al lui Thomas Perry, FIDELITY (Harcourt, 25 $), este cea în care Jerry Hobart, un asasin profesionist, îşi duce partenerul în deşert şi îl împuşcă pentru că-l găseşte „enervant“.

Cam asta e caracterizarea de care avem nevoie pentru a deveni captivaţi de încercările lui Hobart de a face curăţenie în urma unui job – este silit să se descotorosească de un detectiv particular, Phil Kramer, numai pentru a descoperi că acum clientul o vrea eliminată şi pe soţia lui Kramer, Emily. Ceea ce îl face pe Hobart să se întrebe cu ce anume îl au la mână soţii Kramer pe clientul său şi dacă nu cumva ar merita ca orice ar fi, să intre în posesia acelui lucru. În mod normal, acesta ar fi momentul în care Perry ar pune în scenă unul dintre spectacolele sale itinerante mirobolante – despre vânător şi pradă şi diversiunile lor ingenioase. Într-o oarecare măsură, asta se şi întâmplă. Însă mecanica vânătorii pare să îl intereseze mai puţin decât relaţiile personale dintre Phil şi Emily Kramer, Hobart şi iubita lui de lungă durată, şi clientul misterios şi numeroasele femei din viaţa lui.

Cuplurile nu sunt neinteresante, dar după o vreme îţi vine să îi uiţi pe toţi în deşert.

Măicuţa Pelagia nu e vreun Erast Fandorin, detectivul renumit pentru escapadele sale din romanele istorice iscusite ale lui Boris Akunin.

Fără pic de apreciere pentru aristocraţia de curte a Rusiei ţariste, această măicuţă roşcovană şi pistruiată este mulţumită cu rolul ei de „fiică spirituală“ a unui episcop înţelept din provincia uitată de lume Zavolzhsk. O minte independentă, măicuţa îşi dedică ascuţimea unui mister gotic întunecat în SISTER PELAGIA AND THE BLACK MONK (Random House, ed. broşată, 14 $),

când strigoiul Sfântului Basilisk începe să dea tîrcoale nocturne sihăstriei întemeiate de el. Narat în tonurile aspre ale basmelor populare ruseşti (şi tradus jucăuş de către Andrew Bromfield), misterul este punctat de anecdote ce par întâmplătoare, însă care fac parte dintr-o poantă literară întunecată şi vicleah nă.

ILUSTRAŢIE DE WES DUVALL

Adulter în sufletul ei Protagonista acestui roman visează la adulter, dar nu îl comite – nu tocmai.

DE ELINOR LIPMAN

„A

TRACŢIA are ceva misterios, nu-i aşa?“ întreabă naratoarea din Morality Tale (Poveste moralizatoare), al patrulea roman al Sylviei Brownrigg, un roman de o impasibilitate divină despre un mariaj neglijat şi o afacere

MORALITY TALE

de Sylvia Brownrigg.

Ilustrată de Monica Scott. 224 pag.

Counterpoint. 24 $.

amoroasă din categoria celor neconsumate. Naratoarea, care pentru soţul ei reprezintă a doua căsnicie, rămâne nenumită până la sfârşit, cu excepţia ocazionalului Pan, de la „pandemonium“.

Femeia este împovărată de relaţia cu furioasa „fostă“ a bărbatului ei şi de prea-modernul lor aranjament de custodie asupra copiilor. Dar îşi surprinde sinele demn de încredere atunci când este atrasă de un străin amabil: „Un Moş Crăciun irlandez.... Cineva căruia nasturii de la costum nu prea voiau să îi stea închişi“. Acest bărbat, Richard Aplebee, este voios, înţelegător şi – lucrul cel mai agreabil – ştie atât să asculte, cât şi să vorbească.

Atracţia lor reciprocă înmugureşte în magazinul de papetărie unde lucrează ea şi unde Applebee, un comis voiajor aflat în trecere, este în stare să ducă la un nivel şi mai înalt orice descriere, aşa cum îi place lui însuşi să glumească. Deşi acţiunea este localizată în nordul Californiei, există o textură à la Barbara Pym în micul circuit care este viaţa cotidiană a naratoarei: „o scurtă călătorie până acasă... pe lângă magazinul de pantofi, pe lângă librărie şi pe lângă grota divers parfumată în care se vindea îmbrăcăminte din Tibet“.

Presupusei devize a atelierelor de creaţie literară „Arată, nu povesti“ ar trebui să i se adauge nota de subsol „cu excepţia cazurilor în care vocea autorului este o răsplată minunată pentru cititor“. „Îl iubeam pe bărbatul cu care urmam să mă mărit“, ne spune naratoarea lui Brownrigg, rememorând ziua nunţii sale. „Era un om spiritual, un gentleman şi un sentimental, în sensul bun al cuvântului, genul capabil să se emoţioneze la victoriile sportive ale celor cotaţi cu a doua şansă sau la vederea unor reclame la medicamente pentru artrită“.

Construcţia poveştii este alt aspect pentru care autoarea merită laudele

Elinor Lipman este autoare a opt romane, printre care se numără „Then She Found Me“ şi „My Latest Grievance“.

FOTO: CLAIRE LEWIS

noastre. Începe într-un moment de criză care pare sfârşitul unei relaţii de bună credinţă, în mijlocul unei stări de urgenţă maritală – adulterul descoperit, spiritele secătuite. Dar suntem foarte repede întorşi în timp, nu la prima întâlnire a naratoarei cu Applebee, ci la prima ei întâlnire cu soţul. „Ceea ce voiam să fac“, îşi aminteşte ea, „era să readuc la viaţă şi să rehidratez acest bărbat recuperabil... să împrospătez inima sa bună şi secătuită“. Şi ea avusese nevoie de recuperare emoţională, muncind la „un proiect care se târa lent ca o procesiune funerară“ pe care îl numea Dicţionarul Trădării – „o colecţie de cuvinte, alături de înţelesurile lor, care vor construi treptat o poveste, o lume“.

Numele naratoarei nu este pronunţat niciodată – dar fiii ei vitregi o numesc uneori Pan, prescurtarea de la „pandemonium“.

Cartea, în cele din urmă abandonată, îşi face scriitoarea să se învârtă în cercuri şi are o acţiune care va fi oglindită în structura şi vocabularul volumului Morality Tale. Anumite cuvinte devin totemice. „Capuccino“, repetat mereu şi mereu, se referă la primul dialog romantic al soţului cu cea de-a doua sa soţie. „Plic“ are parte de un tratament similar, amintind că Applebee şi iubirea sa castă locuiesc un spaţiu sigur şi care poate fi uşor izolat. Cei doi au ajuns la o rutină, întâlnindu-se la prânz, o dată pe săptămână, la aceeaşi tavernă cu specific arăbesc numită Pământul Făgăduinţei (Când soţul ei

doreşte să viziteze locul în care ea l-a înşelat, ea notează, „Şi asta din partea unui bărbat căruia îi plăcea o halcă sănătoasă de carne roşie, care nu arătase niciodată vreun semn de afecţiune pentru deliciile năutului“). Ea şi Applebee vorbesc, mai ales Applebee, „într-o manieră care aproxima Zenul, unul din acele cuvinte monosilabice pe care toată lumea le vântura în jurul meu, dar de care eu însămi nu prea m-am preocupat“.

La jumătatea rememorării naratoarei, ne aflăm din nou în punctul în care am rămas cu impresia că a început povestea: când soţul îşi descoperă soţia, alături de Applebee, pe banca unui parc, ţinându-se de mâini. Doar atât – primul lor contact fizic şi prima dată când se aventuraseră dincolo de Pământul Făgăduinţei. „Ai fi crezut că ne-a surprins făcând dragoste, având copii şi întemeind o familie împreună, chiar acolo, în mijlocul parcului“.

Ce anume constituie trădare?

Anxietatea maritală împarte aceste pagini cu melancoliile de mamă vitregă şi cu cele legate de fosta soţie. Să fii o a doua soţie este comparat cu „a te muta într-o casă nouă, în care încă a rămas jumătate din mobila proprietarului anterior“. Theresa, „fosta“, care îi poartă o pică eternă succesoarei sale, este canapeaua nedorită, cu model în carouri, a celui de-al doilea mariaj.

Totuşi, naratoarea nu se împăunează cu faptul că a pus ea mâna pe bărbat, nici nu se simte victorioasă. În loc de asta, ea e generoasă. Deşi pretinde că fiii ei vitregi sunt „obositori şi plictisitori de băieţoşi“, ei nu sunt deloc aşa.

S-ar putea chiar să îi şi iubească. Şi ea înţelege că mariajul cu soţul ei plăcut şi odată predispus la manifestări romantice va prevala asupra „infidelităţii ei aproape necomise“. Când Applebee îi anunţă planurile sale nomade de viitor, ea este cuprinsă „de întristare şi de uşurare totodată“.

Scriitura lui Brownrigg le va aminti cititorilor de Carol Shields, ale cărei adjective surprinzătoare confereau textură scrisului ei, într-un mod care părea antrenant şi perspicace fără efort. Brownrigg descrie un diamant enorm ca fiind „orbitor şi nervos“ şi reduce dragostea pierdută a unui bărbat la „o amintire senzuală copleşitoare a gustului checului pe care îl făcea ea“.

Oare trăieşte pe Pământ vreun bărbat sau vreo femeie cu o căsnicie mai mult sau mai puţin fericită şi care să nu fi trecut printr-o pasiune extramaritală? Cât de interesant e, atunci, şi cât de curajos, să spui o poveste tăcută, răbdătoare şi inteligentă în care „fanteziile de la 3 dimineaţa, cu corpurile noastre alăturate, al meu şi al lui Richard, vor rămâne în ambalajul lor, h nedesfăcute, neîncercate“.

17

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

READ ALL ABOUT IT! de Laura şi Jenna Bush, ilustrată de Denise Brunkus (HarperCollins, 17.99 $) Un băiat descoperă cu surprindere că îi plac cărţile de poveşti. (Vârsta: 4 – 8)

5

2

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8)

28

3

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

9 iunie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 58 Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

2

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES scrisă şi 19 ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Despre cum s-a făcut Greg de ruşine în vacanţă (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); urmarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

DIRT ON MY SHIRT de Jeff Foxworthy, ilustrată de 12 Steve Bjorkman (HarperCollins, 16.99 $) Poeziile copilăriei scrise de actorul şi realizatorul TV. (Vârsta: 4 – 7)

3

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Viking, 18.99 $) O liceană boemă este trimisă să trăiască alături de bogata ei soră mai mare. (Vârsta: de la 12 ani)

5

4

ALPHABET de Matthew Van Fleet (Wiseman/Simon & Schuster, 19.99 $) Un ABC safari interactiv. (Vârsta: 2 – 6)

7

4

NICK OF TIME de Ted Bell (St. Martin’s Griffin, 17.95 $) La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, un băiat britanic călătoreşte înapoi în timp, în anii 1800. (Vârsta: 9 – 12)

2

5

BROADWAY BARKS de Bernadette Peters, ilustrată de Liz Murphy (Blue Apple, 17.95 $) Bucuria de a adopta un animal de companie; are un CD cu actriţa citind cartea şi cântând melodia pe care a compus-o. (Vârsta: 4 – 8)

1

5

TWEAK de Nic Sheff (Ginee Seo/Atheneum, 16.99 $) Amintirile unui adolescent despre dependenţa de metamfetamine. (Vârsta: de la 15 ani)

6

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

6

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME 28 INDIAN de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat indian îşi părăseşte rezervaţia pentru a merge la o şcoală cu copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

7

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth (Scholastic, 19 17.99 $) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

7

8

SMASH! CRASH! de Jon Scieszka, ilustrată de David 18 Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster, 16.99 $) Camionul Jack şi maşina de gunoi Dan adoră să se izbească de lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 16.99 $) Ultimul lucru pe care îl face o sinucigaşă e să trimită înregistrări audio explicative către 13 persoane pe care le consideră responsabile. (Vârsta: de la 14 ani)

8

LADYBUG GIRL de Jacky Davis şi David Soman, 10 ilustrată de David Soman (Dial, 16.99 $) Creativitatea şi hainele potrivite o ajută pe o fetiţă să se simtă mai mare.

(Vârsta: de la 4 ani)

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilus- 60 trată de Brian Selznick (Scholastic, 22.99 $) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

9

LITTLE BROTHER de Cory Doctorow (Tor, 17.95 $) Un 3 hacker preia guvernarea după ce un atac terorist transformă America într-un stat poliţienesc. (Vârsta: de la 12 ani)

10

INK EXCHANGE de Melissa Marr (HarperCollins, 16.99 $) Un tatuaj conduce o fată într-o lume paralelă.

(Vârsta: de la 12 ani)

9 10

HELP ME, MR. MUTT! de Janet Stevens şi Susan Stevens Crummel, ilustrată de Janet Stevens (Harcourt, 17 $) Un consilier canin are o mare problemă – o pisică.

(Vârsta: 4 – 8)

29

13

5

1

CĂRŢI BROŞATE

4

SERII

1

DYLAN de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 6.99 $) 3 Fiica unui jurnalist TV se îndrăgosteşte la un turneu de tenis din Hawaii; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 42 Tingley/Little Brown, ed. cartonată şi broşată) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

MASSIE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 6.99 $) 8 O fată din Westchester îşi ia o slujbă de vară ca vânzătoare de cosmetice; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

2

PENDRAGON de D. J. MacHale (Aladdin, ed. cartonată 60 şi broşată) Un adolescent călătoreşte print imp şI spaţiu.

(Vârsta: de la 10 ani)

3

JUST LISTEN de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fată trece în sfârşit peste incidentul care a separat-o de cea mai bună fostă prietenă. (Vârsta: de la 12 ani)

13

3

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Miramax, ed. cartonată şi broşată) Bătălia contra unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

4

THE CARLYLES de Cecily von Ziegesar (Poppy/Little, Brown, 3 10.99 $) Tripletele din Nantucket se mută în vechiul apartament al lui Blair de la Waldorf; un roman Gossip Girl. (Vârsta: de la 14 ani)

4

FANCY NANCY de Jane O’Connor, ilustrată de Robin 16 Preiss Glasser (HarperCollins, ed. cartonată şi broşată) Viaţa idilică a unei fete glamour. (Vârsta: 4 – 8)

5

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 37 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

5

SEPTIMUS HEAP de Angie Sage (Tegen/HarperCollins, 19 ed. cartonată şi broşată) Pierdut la naştere, un băiat îşi împlineşte destinul de vrăjitor. (Vârsta: de la 9 ani)

6

IMPULSE de Ellen Hopkins (Simon Pulse, 9.99 $) Povestea, în versuri albe, a trei adolescenţi care au supravieţuit tentativelor de suicid. (Vârsta: de la 12 ani)

1

6

RANGER’S APPRENTICE de John Flanagan (Philomel, ed. cartonată şi broşată) Un băiat înfruntă răul. (Vârsta: 9 – 12)

7

INDIANA JONES AND THE KINGDOM OF THE 1 CRYSTAL SKULL de James Luceno (Scholastic, 6.99 $) Aventuri cu iz arheologic; are film corespondent. (Vârsta: 9 – 12)

7

WARRIORS: POWER OF THREE de Erin Hunter (HarperCollins, doar ed. cartonată) Pisicile războinice se luptă pentru surpavieţuire într-un ţinut mitic. (Vârsta: 9 – 12)

5

8

THE CHRONICLES OF NARNIA: PRINCE CASPIAN de C. S. Lewis (HarperCollins, 7.99 $) Pevensii se întorc în Narnia; legat de filmul omonim.

(Vârsta: de la 8 ani)

8

FABLEHAVEN de Brandon Mull (Shadow Mountain/ Aladdin, ed. cartonată şi broşată) Răul pătrunde într-un sanctuar al creaturilor magice. (Vârsta: 9 – 12)

4

9

BRATFEST AT TIFFANY’S de Lisi Harrison (Poppy/ 16 Little, Brown, 9.99 $) Îndrăgosteala sparge gaşca de fete din Pretty Committee; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

9

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little, Brown, 40 ed. cartonată şi broşată) Copiii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

10

AMBITION de Kate Brian (Simon Pulse, 9.99 $) Marele maestru vrea să închidă Billings Hall, iar Reed trebuie să o salveze; un roman Private. (Vârsta: de la 14 ani)

10

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilus- 182 trată de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cartonată şi broşată) Călătoria în timp a unor copii.

(Vârsta: 6 – 9)

5

3

56

22

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 22 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

18

TBR: Din culise IUNIE 1988: Acum douăzeci de ani, în

această săptămână, în topul ediţiilor cartonate de ficţiune erau cărţi scrise de Gabriel García Márquez (intrat în 1982), Tom Wolfe, Elmore Leonard şi Michael Chabon. În topul de nonficţiune erau memoriile scrise de doi veterani din timpul administraţiei Reagan (fostul director de personal Donald T. Regan şi fostul purtător de cuvânt de la Casa Albă, Larry Speakes), dar şi un volum cu o perspectivă îndrăzneaţă scris de Richard Nixon. Recenzia cărţii de la poziţia 3 din topul de nonficţiune, Moonwalk de Michael Jackson, realizată de Ken Tucker începea în felul următor: „Ce se poate spune despre Michael Jackson?“, întreabă editorul său, Jacqueline Kennedy Onassis, în introducerea acestei biografii scrise de cel mai mare star pop în viaţă. Din moment ce introducerea doamnei Onassis nu ocupă decât un paragraf mic, răspunsul sugerat pare a fi: „Nu prea multe“. Într-adevăr, de aceeaşi întrebare se pare să se fi poticnit şi autorul cărţii, care umple pagini3e cu clişee din showbiz şi anecdote fără rost“. Iată topurile celor mai bine vândute cărţi de ficţiune şi nonficţiune din 5 iunie 1988: Ficţiune 1) Zoya de Danielle Steel 2) The Icarus Agenda de Robert Ludlum 3) Love in the Time of Cholera de Gabriel García Márquez 4) Rock Star de Jackie Collins 5) The Bonfire of the Vanities de Tom Wolfe 6) People Like Us de Dominick Dunne 7) Freaky Deaky de Elmore Leonard 8) Treasure de Clive Cussler 9) Inheritance de Judith Michael 10) Tapestry de Belva Plain 11) The Shell Seekers de Rosamunde Pilcher 12) Scorpius de John Gardner 13) Prelude to Foundation de Isaac Asimov 14) Crimson Joy de Robert B. Parker 15) The Mysteries of Pittsburgh de Michael Chabon Nonficţiune 1) For the Record de Donald T. Regan 2) A Brief History of Time de Stephen W. Hawking 3) Moonwalk de Michael Jackson 4) Trump de Donald J. Trump şi Tony Schwartz 5) Washington Goes to War de David Brinkley 6) Speaking Out de Larry Speakes 7) The Rise and Fall of the Great Powers de Paul Kennedy 8) 1999 de Richard Nixon 9) Thriving on Chaos de Tom Peters 10) Love, Medicine and Miracles de Bernie S. Siegel 11) Chaos de James Gleick 12) Freud de Peter Gay 13) The Power Game de Hedrick Smith 14) Battle Cry of Freedom de James M. McPherson 15) The Trial of Socrates de I. F. Stone NOTA: Odd Hours, noul roman al lui Dean Koontz, ajunge direct pe prima poziţie a topului de ficţiune încă din prima săptămână. Alte noi apariţii printre titlurile clasate pe primele cinci poziţii ale topului de ficţiune: The Front de Patricia Cornwell şi Snuff de Chuck Palahniuk. Printre romanele aflate în topul extins de nonficţiune se numără: Netherland de Joseph O’Neill, la numărul 18, şi The Brief Wondrous Life of Oscar Wao de Junot Díaz, la numărul 30.

DWIGHT GARNER

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

1

ODD HOURS de Dean Koontz (Bantam, 27 $) Odd Thomas, care poate vorbi cu morţii, se confruntă cu forţe malefice întrun oraş de pe coasta californiană.

2

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi oameni, dar o femeie nu va capitula.

1

3

LOVE THE ONE YOU’RE WITH de Emily Giffin (St. Martin’s, 24.95 $) Mariajul fericit al unei femei este afectat când ea întâlneşte un fost iubit.

2

4

Săpt. în top

Săpt. aceasta

9 iunie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

AUDITION de Barbara Walters (Knopf, 29.95 $) Amintirile personale şi profesionale ale realizatoarei TV.

2

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight, 24.95 $) Eseuri personale amuzante ale actriţei de comedie stand-up.

3

5

3

3

THE POST-AMERICAN WORLD de Fareed Zakaria (Norton, 25.95 $) Ascensiunea Chinei şi Indiei şi distribuţia globală a puterii.

2

4

2

STOLEN INNOCENCE de Elissa Wall cu Lisa Pulitzer (Morrow, 25.95 $) Martora principală în procesul liderului sectar poligam Warren Jeffs rememorează cooptarea în Biserica fundamentalistă a Sfinţilor Zilelor de pe Urmă şi cum a forţat-o Jeffs să se mărite cu vărul ei primar, la 14 ani.

2

1

4

6

THE FRONT de Patricia Cornwell (Putnam, 22.95 $) Un anchetator de stat din Massachusetts şi echipa sa din At Risk înfruntă o asociaţie ticăloasă a departamentelor poliţiei municipale.

5

SNUFF de Chuck Palahniuk (Doubleday, 24.95 $) O regină porno trecută visează să-şi încheie cariera cu un film în care face sex cu 600 de bărbaţi într-o zi.

1

5

5

5

6*

THE REVOLUTION de Ron Paul (Grand Central, 21 $) Un manifest libertar al congresmanului de Texas, candidat republican la preşedinţie. (†)

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi Gabrielle Charbonnet (Little, Brown, 24.99 $) O femeie găseşte dragostea pe neaşteptate.

3

6

THE DOWNHILL LIE de Carl Hiaasen (Knopf, 22 $) Romancierul din Florida se reapucă de golf după 32 de ani.

7

3

7

PHANTOM PREY de John Sandford (Putnam, 26.95 $) Detectivul din Minneapolis Lucas Davenport investighează un şir de crime asupra tinerilor Gotici.

4

3

7*

A WOLF AT THE TABLE de Augusten Burroughs (St. Martin’s, 24.95 $) Amintirile unei vieţi alături de un tată violent.

4

4

8

SWINE NOT? de Jimmy Buffett (Little, Brown, 21.99 $) O familie sudistă încearcă să-şi ascundă animalul lor de companie, un porc, într-un hotel luxos din New York.

6

2

8

A TIME TO FIGHT de Jim Webb (Broadway, 24.95 $) Senatorul democrat de Virginia îşi expune viziunea politică.

9*

13

2

CARELESS IN RED de Elizabeth George (Harper, 27.95 $) În Cornwall, încercând să-şi revină după moartea soţiei, detectivul Thomas Lynley devine implicat în cercetarea unei crime.

8

COUNSELOR de Ted Sorensen (Harper, 27.95 $) Amintirile scriitorului de discursuri şi confidentului lui John F. Kennedy, care uneori era numit „preşedinte adjunct“.

10

9

9

10*

ESCAPE de Carolyn Jessop cu Laura Palmer (Broadway, 24.95 $) O fostă membră a unei secte fundamentaliste poligame îşi descrie mariajul forţat.

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Grand Central, 26.99 $) Un agent secret şi un jurnalist se unesc contra unui antreprenor cu interese în declanşarea unui război.

7

11

ALWAYS BY MY SIDE de Jim Nantz cu Eli Spielman (Gotham, 26 $) Rememorarea a două decenii la CBS Sports, cu accent pe relaţia tată-fiu.

11

INVINCIBLE de Troy Denning (Del Rey/Ballantine, 27 $) Noul ordin Jedi se luptă cu Darth Caedus, nepotul lui Darth Vader; un roman Star Wars: Legacy of the Force.

5

12

HOME de Julie Andrews (Hyperion, 26.95 $) Amintirile lui Andrews, din copilărie până la distribuirea în rolul Mary Poppins.

12

BRIGHT SHINY MORNING de James Frey (Harper, $26.95.) Un roman cu acţiunea în Los Angeles, de la autorul A Million Little Pieces.

9

2

13

MY STROKE OF INSIGHT de Jill Bolte Taylor (Viking, 24.95 $) Un neurolog descrie ce a învăţat din infarctul suferit în 1996, care i-a provocat o stare euforică ce i-a afectat emisfera stângă.

1

13

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper, 23.95 $) O corcitură labrador-terrier care cunoaşte bine natura umană îşi ajută stăpânul, un pilot de curse ambiţios.

1

14

UP TILL NOW de William Shatner cu David Fisher (Thomas 10 Dunne/St. Martin’s, 25.95 $) Autobigrafia Căpitanului Kirk.

2

4

LADIES OF LIBERTY de Cokie Roberts (Morrow, 26.95 $) Femeile influente ale vechii Americi, de la analistul media ABC şi NPR şi autoare a cărţii The Founding Mothers.

7

TWENTY WISHES de Debbie Macomber (Mira, 24.95 $) O 10 văduvă care este proprietara unei librării pe Blossom Street compune o listă cu lucrurile pe care şi-a dorit întotdeauna să le facă.

15

11

14

THE STEEL WAVE de Jeff Shaara (Ballantine, 28 $) Un roman despre invazia aliaţilor în Franţa, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

2

16*

THE NEW PARADIGM FOR FINANCIAL MARKETS de 15 George Soros (PublicAffairs, 22.95 $) Finanţistul analizează originile şi implicaţiile crizei creditelor şi oferă un nou mod de reflecţie asupra mersului real al pieţelor.

2

15

9

1

11

3

4

3

1

5 1

2 8

8

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 22 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Alegerea editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul DEAR AMERICAN AIRLINES de Jonathan Miles (Houghton Mifflin, 22 $) Primul roman al lui Miles, un roman de calitate, ia forma unei scrisori de la un pelerin înstrăinat, despre viaţă ca un cumul de regrete şi care îşi foloseşte timpul discutând despre o impresionantă gamă de subiecte culturale, mai largi sau mai restrânse.

THE FRUIT HUNTERS: A Story of Nature, Adventure, Commerce and Obsession de Adam Leith Gollner (Scribner, 25 $) Un imn de mulţumire impresionant adus diversităţii copleşitoare a roadelor de pe această planetă, atât botanice cât şi umane.

TREE OF RIVERS: The Story of the Amazon de John Hemming (Thames & Hudson, 39.95 $) În lunga sa carieră de explorări şi burse, Hemming a devenit un apărător puternic al Amazonului.

INVENTING NIAGARA: Beauty, Power, and Lies de Ginger Strand (Simon & Schuster, 25 $) Citind această povestire alertă, veţi avea o nouă viziune asupra Niagarei, un amestec de capcană pentru turişti, dinam şi robinet.

THE HOUSE ON FORTUNE STREET de Margot Livesey (Harper/HarperCollins, 24.95 $) Romanul lui Livesey, un portret a două prietene de vreo 30 de ani, nuanţează tema aprinsă a „fetelor bătrâne“.

SING ME BACK HOME: Love, Death, and Country Music de Dana Jennings (Faber & Faber, 24 $) Jennings, editor la New York Times, vorbeşte despre istoria muzicii şi memoriile unei copilării grele în New Hampshire.

THE CROWD SOUNDS HAPPY: A Story of Love, Madness, and Baseball de Nicholas Dawidoff (Pantheon, 24.95 $) Memoriile pline de eleganţă despre tatăl bolnav mintal al lui Dawidoff şi alinarea adusă de baseball.

WILLIE NELSON: An Epic Life de Joe Nick Patoski (Little, Brown, 27.99 $) Concentrarea şi determinarea tăcută a lui Nelson strălucesc în această biografie admirabilă.

LATE NIGHTS ON AIR de Elizabeth Hay (Counterpoint, 24 $) Încurcăturile şi dorinţele în cadrul unei staţii de radio din nordul Canadei animă romanul lui Hay. Recenziile complete ale acestora şi altor cărţi recent apărute se găsesc pe pagina web nytimes.com/books

19

Raftul cu ediţii broşate TAKEOVER: The Return of the Imperial Presidency and the Subversion of American Democracy de Charlie Savage (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $)

După Watergate, Dick Cheney, pe atunci şeful de cabinet al lui Gerald Ford, a început să reconstruiască puterea preşedinţiei. A găsit momentul oportun în alegerea sa ca vicepreşedinte şi în atacurile teroriste din 11 septembrie, spune Savage. Administraţia Bush a sporit secretomania guvernamentală, a schimbat normele pentru informaţiile clasificate, a impus control sporit asupra oficialilor de carieră, şi-a asumat puterea de a nu ţine seama de dreptul internaţional, a pus bazele supravegherii fără mandat a americanilor şi, cu ajutorul „hotărârilor prezidenţiale“ a exercitat un veto pe articolele din secţiunile legislaţiei cu care preşedintele nu e de acord (Savage, care se va alătura New York Times în această vară ca reporter de investigaţii, a câştigat Premiul Pulitzer anul trecut, pentru articolul său din Boston Globe despre hotărârile prezidenţiale). Scriind în Times, Michiko Kakutani îi lăuda cartea „perspicace şi dureroasă“. În UNCHECKED AND UNBALANCED: Presidential Power in a Time of Terror (New Press, 17.95 $), Frederick A. O. Schwarz Jr. şi Aziz Z. Huq rezumă articolele despre expansiunea puterii executive a preşedinţiei şi îi compară acţiunile cu cele ale administraţiei Nixon.

BE NEAR ME de Andrew O’Hagan (Harvest/Harcourt, 14 $)

Eroul acestui al treilea roman superb al lui de O’Hagan este un preot de vârsta a doua de lângă Glasgow, al cărui flirt cu o adolescentă localnică stârneşte atât propria amintire despre Oxfordul din anii 1960, unde se îndrăgostise de o colegă studentă, cât şi indignarea virtuoasă a oraşului.

THE ATOMIC BAZAAR: Dispatches From the Underground World of Nuclear Trafficking de William Langewiesche (Farrar, Straus & Giroux,

13 $) „Nuclearizarea lumii“, scrie Langewiesche, „a devenit condiţia umană şi nu poate fi schimbată“. El călătoreşte de la Washington în Pakistan, Georgia şi Turcia pentru a descoperi cât de greu sau cât de uşor e să intri în posesia armelor sau tehnologiei nucleare.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

EINSTEIN: HIS LIFE AND UNIVERSE de Walter Isaacson

(Simon & Schuster, 17.95 $) Pe Amazon sunt înregistrate peste 200 de biografii ale lui Einstein, dar aceasta merită în special să fie citită. Abordează cu claritate ideile ştiinţifice ale lui Einstein şi le integrează în mai largile sale preocupări folozofice. Este un „portret cald, pătrunzător şi plin de afecţiune, cu un Einstein uman şi imens de fermecător în esenţa acestuia“, scria Janet Maslin în Times. „Stăpânirea cuprinzătoare a aspectelor complexe“ a lui Isaacson face din carte o „încântare edificatoare“.

THE ARCHIVIST’S STORY de Travis Holland (Dial, 13 $) Manuscrisele confiscate de poliţia secretă când scriitorul ruso-evreu Isaac Babel a fost arestat pentru activităţi antisovietice în 1939 au dispărut din dosarele închisorii Lubianka din Moscova, unde erau păstrate. Acesta este punctul de pornire pentru primul roman al lui Travis Holland, al cărui protagonist este un deţinut care, după o întâlnire cu Babel, decide să îi strecoare afară poveştile, una câte una.

FATHERS AND SONS: The Autobiography of a Family de Alexander Waugh (Broadway, 14.95 $) „Poartă numele de Waugh cu mândrie“, îl sfătuieşte Alexander Waugh pe fiul său de 6 ani în scrisoarea care încheie această carte, iar cititorul înţelege motivul. Începând cu străbunicul său, Arthur, un publicist, Waugh continuă cu fiul romancier al acestuia, Alec, cu Evelyn (bunicul lui Alexander) şi satiristul Auberon, tatăl său. Alexander prezintă poveşti scandaloase de familie, conectează vieţi şi opere şi demonstrează de ce îi spune băiatului „Fereşte-te de seriozitate: e o formă de prostie“.

SUFFER THE LITTLE CHILDREN de Donna Leon

(Penguin/Grove, 7.99 $) Metodele lui Leon creează „o puternică poveste cu violenţă discretă, un detectiv înţelept... şi un decor care merită să fie vizitat“, scria Marilyn Stasio în Book Review, adăugând că Leon este o „scriitoare strălucită“. De data aceasta, comisarul veneţian Guido Brunetti are un caz de răpire de bebeluş.

THE SECRET HANGMAN de Peter Lovesey (Soho, 13 $) este un roman poliţist clasic, orchestrat de Peter Diamond de la poliţia Bath.

Lovesey e morbid şi vesel, pe măsură ce o sinucidere-crimă se transformă într-o dublă crimă.

THE NEW YORKERS de Cathleen Schine (Picador, 14 $) Comedia lui Schine

despre moravurile urbane se petrece pe o stradă din West 70, ai cărei locuitori singuratici, fără legături între ei, sunt uniţi de un restaurant de genul Cheers, aflat la capătul blocului, şi de câinii celorlalţi, care-şi învaţă stăpânii ce e dragostea. În DOG YEARS: A Memoir (Harper Perennial, 13.95 $) poetul Mark Doty, care a scris anterior două memorii (primele, Heaven’s Coast, despre moartea partenerei sale de SIDA), descrie vieţile şi, în cele din urmă ELSA DIXLER pierderea celor doi câini ai săi.

20

Săpt. în top

Săpt. aceasta

9 iunie 2008

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE HOLLOW de Nora Roberts (Jove, 7.99 $) Cartea 2 din trilogia Sign of Seven.

3

2

THE GOOD GUY de Dean Koontz (Bantam, 7.99 $) Un om obişnuit se trezeşte în mijlocul unui complot criminal.

4

3

INVISIBLE PREY de John Sandford (Berkley, 9.99 $) Detectivul Lucas Davenport găseşte legături între asasinarea unor rezidenţi bătrâni din Minneapolis şi un scandal politic.

5

4

HIDE de Lisa Gardner (Bantam, 7.99 $) Un fost trăgător de elită al poliţiei din Massachusetts, acum detectiv, dezleagă un mister care începe cu descoperirea a 6 cadavre în spatele unui spital de nebuni.

1

5

THE BOURNE BETRAYAL de Eric Van Lustbader (Vision, 9.99 $) Personajul lui Robert Ludlum, Jason Bourne, are de-a face cu diabolicii terorişti islamici.

4

6

SHOOT HIM IF HE RUNS de Stuart Woods (Signet, 9.99 $) Stone Barrington, poliţistul din New York transformat în avocat, urmăreşte un agent C.I.A. ticălos pe o insulă din Caraibe.

3

7

BUNGALOW 2 de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O scriitoare are de-a face cu efectele succesului la Hollywood asupra vieţii de familie.

1

8

SIMPLE GENIUS de David Baldacci (Grand Central, 9.99 $) Doi foşti agenţi secreţi cercetează uciderea unui om de ştiinţă în timp ce unul dintre ei se luptă cu proprii demoni.

8

9*

DARK DESIRES AFTER DUSK de Kresley Cole (Pocket, 6.99 $) Un demon mercenar trebuie să decidă dacă să trădeze încântătoarea creatură pe care o păzeşte; cartea 5 din seria Immortals After Dark.

2

THE LAST SUMMER (OF YOU AND ME) de Ann 3 Brashares (Riverhead, 14 $) Legătura dintre două surori este pusă la încercare de o aventură cu un vechi prieten.

10

THE SLEEPING DOLL de Jeffery Deaver (Pocket Star, 9.99 $) Un expert în investigaţii din California încearcă să prindă liderul unui cult asasin.

1

11

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 17 Square, 14 $) O fată îşi dă în judecată părinţii după ce află că ei vor ca ea să doneze un rinichi surorii sale.

11

THE FIRST COMMANDMENT de Brad Thor (Pocket, 7.99 $) Scot Harvath, un superagent de la Homeland Security, e vânat de un terorist eliberat de la Guantánamo.

1

12

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) O poveste a iubirii dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney şi a scandalului declanşat după ce şi-au părăsit familiile.

7

12

TEMPTING EVIL de Allison Brennan (Ballantine, 1 6.99 $) În timpul unei furtuni de zăpadă din Montana, deţinuţi evadaţi se alătură căutării unui cercetaş rătăcit.

13

THE QUICKIE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Grand Central, 14.99 $) Încercarea unei femei ofiţer de poliţie de a se răzbuna pe fostul soţ devine periculoasă

8

13*

THE DEVIL WHO TAMED HER de Johanna Lindsey (Pocket, 7.99 $) Iubire, pasiune şi mariaj-shopping în Regency Londra.

14*

THE PILLARS OF THE EARTH DE KEN FOLLETT 28 (NEW AMERICAN LIBRARY, 24.95 $ şi 20 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale din secolul al XII-lea.

14

PANDORA’S DAUGHTER de Iris Johansen (St. 5 Martin’s, 7.99 $) O doctoriţă descoperă că e membra unei vechi familii de clarvăzători şi îi caută cartea secretelor.

15

THE GATHERING de Anne Enright (Black Cat/Grove, 30 14 $) O femeie de vârstă mijlocie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

15

THE WOODS de Harlan Coben (Signet, 9.99 $) Un 8 procuror trebuie să înfrunte secrete de familie când apar noi dovezi despre o dispariţie, cu 20 de ani în urmă, dintr-o tabără de vară.

16

OUT STEALING HORSES de Per Petterson (Picador, 14 $) Un norvegian se învârte în jurul amintirii morţii accidentale a părinţilor săi.

1

16

NATURAL BORN CHARMER de Susan Elizabeth 4 Phillips (Avon, 7.99 $) Un fundaş cunoaşte o spiritistă pe o autostradă din Colorado.

17

FOR ONE MORE DAY de Mitch Albom (Hyperion, 12 $) Un bărbat tulburat are o ultimă şansă să ia legătura şi să îşi remedieze relaţia cu mama sa moartă.

7

17

UP CLOSE AND DANGEROUS de Linda Howard 3 (Ballantine, 7.99 $) După ciudata prăbuşire a unui avion, o femeie se luptă să iasă din sălbăticia din Idaho.

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

18

18

THE DOUBLE AGENTS de W. E. B. Griffin şi William E. Butterworth IV (Jove, 9.99 $) O nouă carte din seria Men at War, despre agenţii SS din cel de-Al Doilea Război Mondial.

4

18 19

THE ROAD de Cormac McCarthy (Vintage, 14.95 $) Un 38 tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

19

BODY LANGUAGE de Suzanne Brockmann (Bantam, 6.99 $) Un fotograf se îndrăgosteşte în cel din urmă de o prietenă din copilărie, dar apar complicaţii.

1

20

LOVE WALKED IN de Marisa de los Santos (Plume, 14 $) Managera unei cafenele îşi descoperă latura maternă când cunoaşte un bărbat încântător care are o fiică de 11 ani.

20

SECRETS OF SURRENDER de Madeline Hunter (Dell, 6.99 $) În acest romance istorc, o femeie este licitată la o petrecere vulgară.

1

1

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de Dumnezeu, într-o cabină izolată. (†)

2

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

38

3

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

21

4*

NINETEEN MINUTES de Jodi Picoult (Washington 16 Square, 15 $) Urmările unui atac armat la un liceu dezvăluie lanţul slăbiciunilor dintr-un orăşel din New Hampshire.

5

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 38 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

6

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

37

7

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim Edwards (Penguin, 14 $) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

38

8

THE YIDDISH POLICEMEN’S UNION de Michael Chabon (Harper Perennial, 15.95 $) Un detectiv cercetează asasinarea vecinului său într-o reglare de conturi evreiască în Alaska.

4

9

RANT de Chuck Palahniuk (Anchor, 13.95 $) Biografia „orală“ a unui asasin în serie.

3

10

AFTER DARK de Haruki Murakami. Traducere de Jay Rubin (Vintage

International, 13.95 $) Această poveste nocturnă se petrece într-un cartier rău famat din Tokyo. În jurul unei tinere care bea cafea într-un restaurant Denny’s, ia naştere un habitat urban nocturn: se petrece o mică infracţiune, iar femeii i se cere să traducă.

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Ediţii broşate

1

4

13

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 22 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

69

2

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

70

3

Ediţii broşate

9 iunie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în top

11

THE INNOCENT MAN de John Grisham (Delta, 16 $; 27 Dell, 7.99 $) Prima carte de nonficţiune a lui Grisham are ca personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

12

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 197 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 22 Rivers, 14.95 $) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

13

I WAS TOLD THERE’D BE CAKE de Sloane Crosley (Riverhead, 14 $) Eseuri amuzante ale unui tânăr newyorkez.

7

4

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $) Un 11 editorialist şi soţia lui primesc lecţii de viaţă de la câinele lor nevrotic.

14*

3

5

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell cu Patrick Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Unicul supravieţuitor al unei operaţiuni a marinei în Afganistan descrie lupta, pe camarazii săi şi cum a scăpat.

SUCH A PRETTY FAT de Jen Lancaster (New American Library, 14 $) Autoarea, supraponderală şi mândră, îşi schimbă ideile cu privire la stilul ei de viaţă – nu din dorinţa de a deveni o slăbănoagă, ci pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea.

15

A WHOLE NEW MIND de Daniel H. Pink (Riverhead, 16 15 $) De ce persoanele creative vor conduce viitorul.

4

6

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 97 (Three Rivers, 13.95 $) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americane albe.

16

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 21 15.95 $) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

7

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 83 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

17*

INTO THE WILD de Jon Krakauer (Anchor, 12.95 $) 157 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

8

ANIMAL, VEGETABLE, MIRACLE de Barbara Kingsolver cu Steven L. Hopp şi Camille Kingsolver (Harper Perennial, 14.95 $) Autorii au petrecut un an consumând mâncare din surse indigene.

18

EINSTEIN de Walter Isaacson (Simon & Schuster, 17.95 $) Viaţa şi ideile omului de ştiinţă.

19

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 123 15 $) Autoarea îşi aminteşte copilăria sa bizară, în timpul căreia ea şi familia s-au mutat permanent.

20

INFIDEL de Ayaan Hirsi Ali (Free Press, 15 $) Amintirile avocatului de origine somaleză care apără emigrante musulmane.

4

9

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 39 (Penguin, 16 $) Urmărind hrana de la sursă până în farfurie.

10*

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max 34 (Citadel, 12.95 $) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

1

8

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

1 2

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey 7 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) După ce a aflat că are cancer în fază terminală, un profesor de la Carnegie Mellon îşi împărtăşeşte gândurile despre importanţa „profitării de fiecare clipă“.

QUANTUM WELLNESS de Kathy Freston (Weinstein, 23.95 $) Cum micile schimbări pot duce la schimbări importante în trup şi spirit. (†)

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Dutton, 24.95 $) Un maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

2

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New 32 World Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

3

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 46 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

4*

HUNGRY GIRL de Lisa Lillien (St. Martin’s Griffin, 17.95 $) Reţete pentru burger, nachos, pizza, bezea, inele de ceapă şi alte feluri „vinovate“ – dar fără vinovăţie.

1

17

3

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 72 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

4

JUST WHO WILL YOU BE? de Maria Shriver (Hyperion, 14.95 $) Mesajul lui Shriver: „Nu contează ce faci în viaţă. Contează cine eşti“.

6

5

GHOSTS AMONG US de James Van Praagh (HarperOne/HarperCollins, 24.95 $) Cum să te foloseşti de moarte şi lumea spiritelor pentru a duce o viaţă inspirată.

2

5

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 362 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

6

THE SOUTH BEACH DIET SUPERCHARGED de Arthur Agatston cu Joseph Signorile (Rodale, 25.95 $) Un ghid pentru slăbire rapidă.

4

6

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 48 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

7

YOU: THE OWNER’S MANUAL DE MICHAEL F. ROIZEN şi Mehmet C. Oz cu Lisa Oz şi Ted Spiker (Collins/HarperCollins, 26.95 $) O ediţie actualizată şi extinsă a ghidului de sănătate.

43

7

GETTING THINGS DONE de David Allen (Penguin, 27 15 $) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă prin organizare personală şi management al timpului.

8

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi restructurezi viaţa ca să nu fie totul legat doar de muncă.

26

8

SKINNY BITCH IN THE KITCH de Rory Freedman 13 şi Kim Barnouin (Running Press, 14.95 $) Reţete Vegan de la autorii Skinny Bitch.

9

MEDICAL MYTHS THAT CAN KILL YOU de Nancy 1 L. Snyderman (Crown, 24.95 $) Editorul medical de la ştirile NBC desfiinţează mituri medicale.

9

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 20 (Zondervan, 14.99 $) Găsirea scopului în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

10

DEBT CURES „THEY“ DON’T WANT YOU TO KNOW ABOUT de Kevin Trudeau (Equity, 25.95 $) Cum te manipulează industria de credit şi cum să ripostezi, schimbându-ţi obiceiurile financiare. (†)

10

YOU CAN HEAL YOUR LIFE de Louise L. Hay (Hay House, 17.95 şi 14.95 $) Sfaturile unui consilier pentru recâştigarea încrederii prin autovindecare minte-trup.

3

4

24

21

Franklin Roosevelt în perioada Primului Război Mondial şi Lucy Mercer în anii 1920.

Celelalte femei Biografia lui Franklin Roosevelt scrisă de Joseph E. Persico e canalizată pe Lucy Mercer, dar nu se opreşte aici.

DE DAVID GREENBERG ÂND am devenit oare atât de interesaţi de vieţile sexuale ale preşedinţilor? Pe vremea lor, circulau poveşti fierbinţi despre Thomas Jefferson şi Grover Cleveland, iar după moartea lui Warren Harding, iubita lui, Nan Britton, a publicat o relatare picantă, deşi incertă, a legăturii lor. Însă baierele cerului nu s-au rupt decât odată cu relaxarea moralei sexuale din anii ’60, însoţită de falsa atmosferă de intimitate întreţinută de televiziune. Într-un articol apărut în 1963 în New York Times Magazine, istoricul Eric Goldman se întreba: „Oare persoanele publice pot avea vieţi personale?“, observând cu un anumit disconfort nişte fotografii ale lui John Kennedy dintr-o revistă care înfăţi-

C

FRANKLIN AND LUCY

President Roosevelt, Mrs. Rutherfurd, and the Other Remarkable Women in His Life de Joseph E. Persico Ediţie ilustrată. 443 pag. Random House. 28 $.

şau „un preşedinte cu pieptul gol, înconjurat de tinere care fac baie în bikini“. Goldman habar n-avea unde urma să se ajungă.

Alimentată de scandalul Watergate, înclinaţia jurnalistului către dezvăluirile prea intime a intensificat concepţia că publicul are „dreptul

David Greenberg, profesor de studii mediatice şi de istorie la Universitatea Rutgers şi editorialist la Slate, a scris volumul „Nixon’s Shadow: The History of an Image“, precum şi alte cărţi.

22

să ştie“ despre dormitorul de la Casa Albă şi despre ce se întâmplă în el (sau ce nu se întâmplă, după cum au clarificat dezvăluirile despre căsnicia lui Nixon publicate în 1976 în cartea The Final Days, de Bob Woodward şi Carl Bernstein). Acelaşi concept s-a aplicat retroactiv şi unor preşedinţi precum Kennedy, ale cărui infidelităţi nu corespundeau noţiunii de ştiri pe care o aveau oamenii în 1963, dar care au devenit materie primă pentru numeroase biografii scandaloase, începând din anii ’70.

Tendinţa şi-a atins culmea într-un document vrednic de dispreţ, din 1998, cunoscut sub numele de raportul Starr.

Joseph E. Persico, autorul mai multor lucrări istorice şi biografice, a scris, în Franklin and Lucy: President Roosevelt, Mrs. Rutherfurd, and the Other Remarkable Women in His Life (Franklin şi Lucy: preşedintele Roosevelt, dna Rutherfurd şi celelalte femei remarcabile din viaţa lui), o carte lipsită de lascivitatea comstockiană şi de planurile de extremă dreapta din raportul Starr, deşi îi poartă pe cititori în locuri unde aceştia ar prefera să nu intre. Relatând mai ales povestea idilei lui Roosevelt cu Lucy Mercer – secretara personală a lui Eleanor Roosevelt din primul deceniu al secolului XX, şi a reluării unei legături apropiate între cei doi mai târziu, Franklin and Lucy se poate ridica la rangul de a fi declarată cea mai desăvârşită istorie sexuală a vreunui preşedinte american.

Flirtul lui Roosevelt cu Mercer (devenită mai târziu Lucy Mercer Rutherfurd), desfăşurat pe când el era doar un tânăr secretar în marina americană, e cunoscut de ani buni. Persico îl repovesteşte în contextul mai general al vieţii personale a lui Franklin şi Eleanor. Autorul se

concentrează asupra rupturii produse în căsnicia de 13 ani a lui Roosevelt în 1918, după ce Eleanor a descoperit relaţia, înainte să se axeze pe o cronică detaliată a ulterioarelor legături ale lui Roosevelt cu diferite femei, între care o posibilă idilă cu Marguerite LeHand, cunoscută ca Missy, care i-a fost consilier personal vreme

Oare publicul are un „drept să ştie“ despre orice s-ar întâmpla în dormitorul de la Casa Albă? îndelungată. Totodată, Persico mai şi face speculaţii în privinţa unei întâlniri cu Margaret Suckley – sau Daisy –, o verişoară îndepărtată a preşedintelui, şi lansează insinurări referitoare la Dorothy Schiff, editor la The New York Post, şi la Prinţesa Martha a Norvegiei. Pe deasupra, cartea mai reîncălzeşte şi povestea legăturii probabil romantice dintre Eleanor Roosevelt şi Lorena Hickok, jurnalista-devenită-consilier-laCasa Albă (şi rezidentă la Casa Albă).

Oricui îi place un grăunte de bârfă din când în când, însă caracterul implacabil al cărţii lui Persico e deconcertant. Autorul abordează probleme precum unde şi cu cine s-a culcat Roosevelt cu aceeaşi seriozitate cu care alţi istorici au abordat probleme precum unde şi cu cine s-a hotărât să intre în război preşedintele.

Aşa că avem parte de cugetări de genul: „Proporţiile experienţei premaritale ale lui Franklin ne rămân necunoscute. Legătura cu Alice Sohier, aventurile în Elveţia cu pretin-

se aristocrate şi cu femeile mai în vârstă din Trinidad indică un libido intact“. Sau, după ce remarcă aversiunea faţă de sex a lui Eleanor: „Fireşte că relaţia a funcţionat cel puţin la modul mecanic, din moment ce, la revenirea cuplului, în septembrie, Eleanor era însărcinată“. Sau: „Dacă lui Franklin i-ar fi fost refuzate relaţiile conjugale, atunci unde – ne întrebăm noi – şi-ar fi găsit consolarea un bărbat viril, de 34 de ani?“ Şi lovitura de graţie: „Poliomielita îi distrusese sensibilitatea din picioare şi posibilitatea de le mişca, dar în rest, corpul său era neafectat... Pe şleau, putea avea erecţii“. Înregistraţi această remarcă la capitolul „prea multă informaţie“ fără nici o explicaţie despre motivul pentru care această informaţie ar avea vreo importanţă. Fireşte, asta nu înseamnă sub nici o formă că un istoric n-ar trebui să scrie despre viaţa personală a unei persoane publice. Cărţile scrise în trecut despre viaţa lui Roosevelt, de către autori eminenţi precum Joseph P. Lash, Doris Kearns Goodwin, Blanche Wiesen Cook şi Geoffrey C. Ward, s-au ciocnit de un val de reproşuri din partea istoricilor susceptibili, care le imputau o nuanţă de instigare. Şi totuşi, în ansamblul lor, aceste lucrări şi-au atins scopul de a arunca lumină asupra unor chestiuni istorice sau biografice legate de preşedinţi. (Mai puţin trainică a fost cartea din 1966, altminteri neînsemnată, a lui Jonathan Daniels, The Time Between the Wars, în care apărea pentru prima oară Mercer). Deşi susţine în mod corect că „influenţele feminine“ asupra lui Rooselvelt „au fost imense şi cu caracter formator“, Persico nu ne şi explică în ce mod s-a petrecut asta. Într-adevăr, în loc să se folosească de relaţiile lui Roosevelt cu femeile pentru a analiza postura de lider a preşedintelui, Persico alege adesea tocmai calea opusă: recurge la evenimente mondiale pentru a contextualiza pasiunea lui Roosevelt pentru femei. „În weekendul 24-25 octombrie, la câteva zile după ce inflexibilul general Hideki Tojo a devenit prim-ministru al Japoniei, intensificând posibilitatea izbucnirii războiului, Roosevelt a invitat-o pe Prinţesa Martha în Hyde Park.... A doua zi după mesajul ameninţător al Japoniei, Martha se afla din nou alături de Franklin, la cină, de această dată la Casa Albă, unde a rămas până spre miezul nopţii. A revenit acolo să ia prânzul pe 15 octombrie, după care preşedintele l-a pus pe un operator militar să pună în sala de proiecţii noul film de la Walt Disney, Dumbo, pentru ei doi“, scrie Persico despre anul 1941. Mai târziu, afirmă autorul, „pe lângă cina la Casa Albă, preşedintele spera s-o ia pe Lucy la Shangri-La“ – nume pe care îl folosea pentru adăpostul său cunoscut ulterior sub titlul de Camp David. „Dar mai întâi trebuia să-şi termine întrevederile cu generalul Charles de Gaulle“.

OILE poveşti mediatice despre senatorul John McCain, susţinând fără prea multe dovezi că acesta ar fi avut o aventură cu o activistă de lobby, şi despre fostul guvernator al statului New York, Elliot Spitzer, constrâns să demisioneze după ce s-a dezvăluit faptul că apelase la serviciile unei prostituate, ne reamintesc de subtilităţile şi flexiunile din politica vulnerabilităţii sexuale.

Uneori distracţiile din dormitorul unui politician contează, iar alteori, nu. Asemeni jurnaliştilor, şi istoricii trebuie să fie mai precişi şi mai riguroşi atunci când îşi formulează argumentele despre unde şi de ce capătă însemnătate publică actele personale. Demarcaţia dintre istorie şi bârfă poate fi înşelător de subţire. h

N

FOTO DE LA ASSOCIATED PRESS (STÂNGA) AND CORBIS

Viaţa cu tata Autorul volumului Running With Scissors îşi rememorează copilăria tulburată.

DE HUGO LINDGREN H, autobiografiile. În zilele noastre, te simţi ca un fraier fie şi numai dacă alegi una din rafturile librăriei. O citeşti defensiv şi suspicios. În momentul în care simţi o undă de simpatie, apar şi dubiile: nu cumva sunt păcălit?

N-o fi şi asta altă adunătură de jumătăţi de adevăr sau de fabulaţii pur şi simplu? Ce poate fi crezut?

Augusten Burroughs are o mare parte de vină în această privinţă – nu neapărat pentru că ar fi inventat el însuşi ficţiuni autobiografice (deşi

A

A WOLF AT THE TABLE

A Memoir of My Father de Augusten Burroughs.

242 pag. St Martin’s Press. 24.95 $.

numeroase afirmaţii în acest sens au fost făcute, mergând până la o detaliată analiză demascatoare din Vanity Fair), ci pentru că memoriile sale din 2002, Running With Scissors, au ridicat ştacheta scrierilor autobiografice până la un nivel inaccesibil. Relatarea sa despre adolescenţa trăită în familia disfuncţională a psihiatrului mamei sale este întunecată, dereglată şi şocant de captivantă. De asemenea, s-a vândut extraordinar de bine.

Atât de bine încât Burroughs a devenit un autobiograf de carieră. A Wolf at the Table (Un lup la cină) este a cincea sa carte despre el însuşi, de data aceasta ocupându-se de anii anteriori perioadei din Running With Scissors, pe când familia sa, compusă din el însuşi, fratele său mai mare, mama lor şi tatăl lor, nu se destrămase încă. În mare măsură, tratează despre relaţia sa cu sus-menţionatul lup, alias tatăl său, un ticălos lipsit de conştiinţă, care are certuri feroce cu mama lor labilă psihic şi nu manifestă nici cel mai mic interes pentru fii săi. El este un profesor de facultate care bea enorm, suferă de o teribilă artrită psoriazică şi pare a urî tot ceea ce reprezintă viaţa lui actuală.

Tânărul Augusten tânjeşte atât de mult după tandreţea acestui om distant şi furios, încât, la vârsta de 7 ani, fură nişte haine din dulap şi le îndeasă cu cearşafuri şi prosoape, pentru a crea din ele păpuşa unui tată, alături de care se poate cuibări.

Cu trecerea timpului, lipsa de atenţie grosolană a tatălui său se transformă în cruzime sălbatică. Casa devine zonă de război. Dragul de tata înfometează porcuşorul de Guineea al fiului său şi, ulterior, dresează câi-

nele familiei să-şi arate colţii tuturor, cu excepţia lui. La un moment dat, doar ameninţarea unei arme încărcate îl opreşte de la omorârea în bătaie a fratelui lui Augusten.

Una peste alta, o altă poveste întunecată şi deviantă, deşi cea de faţă e rareori captivantă. E mai puţin o poveste şi mai mult un urlet lung şi nedomolit de durere. Dacă există vreun singur moment amuzant, eram prea deprimat ca să îl observ. Neîncetata măcinare a cărţii, combinată cu stilul prozatoric exagerat de manierist al lui Burroughs, fac ca inocenta sa ipostază mai tânără să nu fie deloc simpatică.

Nu că i-ai fi împotrivă în bătălia sa cu căpcăunul casei, ci pur şi simplu că ajungi să nu prea îţi mai pese cum se sfârşeşte disputa. Asta se întâmplă din cauză că Burroughs eşuează în încercarea de a face din personajul copil o fiinţă umană în carne şi oase. Mai degrabă, copilul pare o portavoce a felului în care autorul a ajuns să îşi înţeleagă copilăria. Cartea e înţesată de observaţii inteligente şi concluzii complicate pe care pur şi simplu nu ţi le poţi imagina ca ieşind din gura unui copil, cu excepţia cazului în care, întâmplător, e primul care şi-a dat masteratul în Arte Frumoase la vârsta de 10 ani. Unul din capitole se încheie cu această sentinţă ciudată: „Poate că poţi să te descurci şi fără să ai totul la dispoziţie, să construieşti casa vieţii tale chiar şi deasupra hăului care e acolo şi va rămâne mereu“. Casa vieţii tale?

Un alt capitol se încheie astfel: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru că nu pot suporta să fie singuri. Pe mine nu mă înfricoşa gândul că sunt singur pe lume. Mă înfricoşa ideea că nu sunt singur“. Dacă textul era acompaniat de sunet de chitară, l-ai fi putut numi emo1. Iar afirmaţia din text nici măcar nu e adevărată, dacă ne raportăm la ce mai ştim în rest despre copil. El suferă profund din cauza singurătăţii şi a lipsei intimităţii.

1 Stil muzical derivat din hardcore punk, care constă în principal din texte cu tente sumbre biografice, acompaniate minimalist de instrumente gen chitară şi percuţie (n. tr.)

La mai mult de 200 de pagini de la începutul cărţii, ajungem în punctul în care povestea se suprapune cu începutul din Running With Scissors, o perioadă pe care Burroughs o descrie, în volumul de faţă, ca fiind „anii definitorii ai vieţii mele“. Serios? Şi atunci ce am citit până acum? A treia perioadă ca importanţă în definirea cursului vieţii sale? A patra? A cincea? Asta e problema memorialisticii în serie. Dacă tot acest material este atât de important şi revelator din punct de vedere personal, cum de în cărţile anterioare nu am sesizat nici măcar o aluzie la el?

EMORIILE sunt, prin definiţie, o întreprindere solipsistă. Nu poţi să o eviţi. Dar există un punst de la care un scriitor se împotmoleşte atât de adânc în propria conştiinţă, încât cititorul îşi pierde încrederea că acesta ar mai putea reda lumea înconjurătoare cu claritate. Exact aici ne aduce volumul de faţă. A Wolf at the Table ar fi o carte mult mai reuşită, dacă Burroughs ar fi fost mai puţin obsedat să-şi reconstituie punctul de vedere juvenil şi ar fi făcut mai mult decât un efort superficial de a înţelege ce l-a transformat pe tatăl său într-o fiinţă umană atât de îngrozitoare şi de deficientă.

Ceva mai devreme, Burroughs oferă o schiţă tentantă a dezvoltării tatălui său, care a început idilic şi s-a transformat brusc într-o poveste nefericită, dar, după aceea, nu mai dezvoltă şi nici nu examinează vreuna din aceste teme. Ca profesor, tatăl său trebuie să fi păstrat un nivel de normalitate cu studenţii săi, chiar dacă se comporta ca un nebun acasă. Cum reuşea să o facă? Care era impresia altora despre el? În mod analog, cartea nu oferă explicaţii valide asupra altor aspecte importante, cum ar fi mariajul nefericit al părinţilor săi sau problemele pe care le avea fratele său. Burroughs e atât de absorbit de sine şi de toate aceste orori şi spaime proaspăt reamintite, încât nu lasă nih mănui altcuiva loc să respire.

M

Hugo Lindgren este directorul editorial al The New York Times Magazine.

FOTO: CHESTER HIGGINS JR./THE NEW YORK TIMES

23

Caietul de schiţe

Leanne Shapton

Discuţii la cumpărături „Îi aud pe oameni vorbind la telefoanele mobile. Sună şi zic: «Bună! Sunt la Librăria Housing Works. Vrei să mergem să bem ceva?» Pare să fie un loc din care oamenilor le place să sune, ca să arate că sunt cool“.

Lorraine Marlin, Librăria Housing Works

„Întotdeauna mi se pare amuzant să-i privesc pe oameni învârtindu-se în jurul mesei cu cărţi de auto-perfecţionare“.

Alex Crowley, Shakespeare & Co.

„Nu degeaba ţinem cărţile Doctorului Seuss în spatele tejghelei“.

Anna Corey-Watson, BookCourt

„Oamenii cred mereu că nu sunt deloc entuziasmat când spun «O, e o carte foarte bună!» Dar nu e adevărat! Ei cred că nu laud cărţi care chiar îmi plac pentru că am o înfăţişare mai acră, sau cam aşa ceva“.

Thomas Talbot, Crawford Doyle Booksellers

În timp ce vă plimbaţi printre rândurile cu cărţi din librăria din apropiere, există cineva care vă citeşte. Vânzătorii din librării sunt paznicii tăcuţi ai literaturii – ştiu care vă sunt preferinţele şi aud cum întrebaţi despre ceea ce vă place. Graficiana Leanne Shapton a mers de curând în câteva dintre librăriile ei preferate independente din New York, pentru a pune întrebări celor aflaţi în spatele tejghelei: Aţi dat vreodată pe cineva afară? Îi corectaţi pe cumpărători atunci când pronunţă greşit? Care este cel mai ciudat lucru pe care l-a uitat vreun cumpărător?

„Era un tip odată care se uita sub fustele fetelor cu o oglindă. Era aşa de Porky’s“.

Elizabeth Osieja, Librăria Strand

„O dată o franţuzoaică a venit şi a cerut Cah-MUSS, iar eu şi Karen ne-am speriat foarte tare. Era o situaţie foarte alarmantă. Ne gândeam toţi: «De ce pronunţă aşa? E franţuzoaică! Ce ne facem?»“ Margarita Shalina, Librăria St. Mark’s

„E un tip anume care vine în fiecare zi cu chitara şi crede că o să fie o încântare pentru toată lumea“.

Zoe Ward, Librăria Housing Works

„O dată o femeie a invitat un angajat în oraş. După întâlnire a început să-l sune mereu şi să vină aici. Se plimba printre rafturi vreo patru, cinci ore.

Iar el se ascundea în camera din spate“.

Quentin Rowan, Spoonbill & Sugartown

Leanne Shapton a lucrat într-o librărie. Cea mai recentă carte a sa este romanul ilustrat „Was She Pretty?“ 24

„Acum câteva săptămâni a trebuit să alerg după cineva ca să-i dau geanta. Şi-a uitat-o aici şi am fost foarte încântat, pentru că întotdeauna mi-am dorit să alerg pe stradă după un hoţ, şi singurul lucru care se apropie de aşa ceva este a alerga după o femeie ca să-i dau geanta înapoi“.

Arthur Meyer, BookCourt

„Mă duceam spre biroul din spate pentru ceva, când am lovit o proteză dentară cu piciorul. Tocmai mâncam un sandviş“.

Scott Townsend, Librăria Strand

„Uneori se întâmplă aşa: un vagabond îmi aduce 30 de cărţi, iar eu îi cumpăr două. Pe celelalte le aruncă la gunoi şi în zece minute vine un alt vagabond şi mi le aduce înapoi“.

Kim Herzinger, Left Bank Books