NYTBR 21 | 16 iunie 2008

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 21 – 16 iunie 2008

Fără izvor de Lisa Margonelli BOTTLEMANIA How Water Went on Sale and Why We Bought It de Elizabeth Royte. 248 pag. Bloomsbury. 24.99 $.

Pentru a parafraza o veche axiomă: Nu cumperi apa, doar o închiriezi. Atunci de ce au cheltuit americanii în 2006 aproape 11 miliarde de dolari pe apă îmbuteliată, când ar fi putut înghiţi apă de la robinet la un preţ de 10.000 de ori mai mic? Răspunsul facil este marketingul, marketingul şi încă o dată marketingul, dar Elizabeth Royte merge mai în profunzime în Bottlemania: How Water Went on Sale and Why We Bought It (Sticlomania: Cum a ajuns apa de vânzare şi de ce am cumpărat-o), detectând tendinţe culturale, economice, politice şi hidrologice pe care le integrează într-o cercetare acaparantă despre un lichid neaşteptat de tulbure. Undeva pe la mijlocul cărţii sale independente de orice doctrină, Royte, un fan de-o viaţă al apei de la robinet, îşi reumple vechea sticlă de plastic, gândindu-se că „ceea ce părea cândva atât de simplu şi de natural, să iei o gură de apă, nu mai este deloc aşa. Toate prejudecăţile mele despre cea mai simplă băutură din lume au fost puse la îndoială“. Iar până la sfârşitul cărţii, ajunge să renunţe şi la vechea sticlă de plastic, dar nu şi la apa de la robinet.

Bottlemania este un studiu uşor de înţeles al subiectului enunţat în titlu – de la izvoarele din pădurile din Maine până la staţiile de tratare a apelor reziduale din Kansas City; de la spectrul războaielor pentru apă din lumea întreagă până la organismele microscopice numite copepode, a căror prezenţă în apa din New York a provocat o dezbatere în rândul învăţaţilor talmudici despre eventualitatea Continuare în pagina 4

ROBERT MACFARLANE: UN ROMAN DESPRE PAKISTANUL LUI ZIA PAGINA 6

OLIVER MUNDAY

|

VANESSA GRIGORIADIS: DAVID SEDARIS LA MIJLOCUL VIEŢII PAGINA 17

Editorial

16 iunie 2008

6

10

Ficţiune 6

17

22

de Joe Dunthorne Recenzie de Sarah Towers

FINAL SALUTE:

A Story of Unfinished Lives de Jim Sheeler Recenzie de Isaac Chotiner

ALL OR NOTHING

SUBMARINE

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES

de David Sedaris Recenzie de Vanessa Grigoriadis

de Preston L Allen Recenzie de Andrew Hultkrans 18

CECIL B DEMILLE:

A Life in Art de Simon Louvish Recenzie de Andrew Sarris

THE OTHER

de David Guterson Recenzie de Bruce Barcott 9

15

A CASE OF EXPLODING MANGOES

de Mohammed Hanif Recenzie de Robert Macfarlane 8

12

Cărţi pentru copii 10

WE ARE THE SHIP:

The Story of Negro League Baseball Scrisă şi ilustrată de Kadir Nelson

Nonficţiune

SATCHEL PAIGE:

1

Striking Out Jim Crow de James Sturm, ilustrată de Rich Tommaso Recenzii de Kevin Baker

BOTTLEMANIA:

How Water Went on Sale and Why We Bought It de Elizabeth Royte Recenzie de Lisa Margonelli 11 3

The Pleasures and Provocations of Our Singular Nation de George F Will Recenzie de Jacob Heilbrunn 13 5

AUDITION:

A ROMANCE ON THREE LEGS:

Glenn Gould’s Obsessive Quest for the Perfect Piano de Katie Hafner Recenzie de Emma Brockes 12

MINDERS OF MAKE-BELIEVE:

Idealists, Entrepreneurs, and the Shaping of American Children’s Literature de Leonard S Marcus Recenzie de Laura Miller 14

PERFECT HOSTAGE:

A Life of Aung San Suu Kyi, Burma’s Prisoner of Conscience de Justin Wintle Recenzie de Seth Mydans

MOVING DAY:

Allie Finkle’s Rules for Girls, Book One de Meg Cabot Recenzie de Lauren Mechling

A Memoir de Barbara Walters Recenzie de David Kelly 7

FOR BOYS ONLY:

The Biggest, Baddest Book Ever de Marc Aronson şi HP Newquist Ilustrată de Headcase Design Recenzie de Charlie Rubin

ONE MAN’S AMERICA:

Vanessa Grigoriadis este autoarea a numeroase articole memorabile (a câştigat premiul National Magazine în 2007 pentru un profil al lui Karl Lagerfeld, care a apărut în revista New York), dar cel mai distractiv de realizat i s-a părut articolul despre Britney Spears, publicat de revista Rolling Stone în acest an. „În fiecare dimineaţă mă întâlneam cu toţi jurnaliştii de ştiri mondene din Los Angeles, care nu sunt tocmai puţini, pândind-o prin tot oraşul ca să scriem despre ea“, scrie Grigoriadis într-un e-mail. „Am fost la o mulţime de întâlniri secrete cu surse, am pândit-o la tribunal, şi am luat parte la urmăriri foarte periculoase cu maşina – ceea ce mi s-a părut distractiv, într-un mod bolnav“. Grigoriadis s-a mutat în California acum câţiva ani, şi descrie viaţa unei foste locuitoare a Manhattan-ului: „În New York îţi trăieşti viaţa în public, iar în L.A. eşti mereu în spatele uşilor închise.

Ai o casă, nu o cutie de pantofi, şi te schimbi uşor dintr-un orăşean sălbatic într-un animal de companie domesticit“.

Grigoriadis, care semnează recenzia cărţii When You Are Engulfed in Flames a lui David Sedaris de la pagina 17, vede puţine asemănări între exagerările unui scriitor comic de memorii şi invenţiile altor scriitori. „Nu sunt oripilată de faptul că Sedaris şi-ar putea înflori puţin poveştile, dar sunt dezgustată de fiasco-ul cu James Frey“ ne-a spus ea. „Sedaris nu încearcă să devină un model de cumpătare sau un luptător în bătălia pentru sufletul Americii, încercând să-i inspire şi pe alţii. Nu este un laş din nici un punct de vedere – doar încearcă să ne facă să râdem“.

Editorii

Online

Eseu 23

Agee dezlănţuit de Will Blythe

Articole & Bestselleruri 16

Bestselleruri cărţi pentru copii

19

Bestselleruri ediţii cartonate

19

Alegerea editorilor

19

TBR: Din culise

20

Bestselleruri ediţii broşate

20

Raftul cu ediţii broşate

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Cătălin Pruteanu, Ştefan Bodea, Melania Sârbu; Proofreading: Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ.

Săptămâna aceasta vor apărea scriitoarea Jackie Collins; Elizabeth Royte, autoarea cărţii Bottlemania; Rachel Donadio cu însemnări din teren; şi Dwight Garner cu veşti despre bestselleruri.

Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review.

PAPER CUTS: Blog-ul Books Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite.

PRIME CAPITOLE: Fragmente din The Other de David Guterson; Audition de Barbara Walters; One Man’s America de George F. Will; şi alte cărţi.

E-MAIL CU NOILE APARIŢII: primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii.

PODCAST:

nytimes.com/books

ILLUSTRATIONS BY JOE CIARDIELLO (TOP) AND CHRISTOPH NIEMANN

Conservatorul George Will, spre deosebire de radicalii de dreapta, vrea să păstreze tradiţiile americane.

DE JACOB HEILBRUNN CUM câteva luni, când a murit William F. Buckley Jr., George F. Will, care îi dedică One Man’s America (America prin ochii unui om), a devenit probabil cel mai longeviv politician. E o distincţie pentru care a muncit asiduu ca s-o câştige. În ultimii 35 de ani, Will a fost conservator în orice, în afară de scrierile sale, care includ câteva editoriale pe

A

ONE MAN’S AMERICA

The Pleasures and Provocations of Our Singular Nation de George F. Will.

384 pag. Crown Forum. 26.95 $.

săptămână şi apariţii regulate la televiziune duminica, la care se adaugă o serie constantă de cărţi, pe subiecte mergând de la baseball până la politică. Însă Will nu este remarcabil doar prin hărnicia lui. După cum ne reaminteşte această analiză amuzantă şi pătrunzătoare a Americii, el a fost şi rămâne vocea conştiinţei conservatorismului. În ultimii câţiva ani, în rândurile conservatorilor s-a desfăşurat un soi de conflict între demodaţi şi moderni. În prima tabără se aflau Buckley şi alţi câţiva membri fondatori ai mişcării conservatoare postbelice, care nu-l vedeau cu ochi buni pe George W. Bush şi credeau în raţiune şi nu în revelaţie. Cea de-a doua tabără, mai turbulentă, e formată din neoconservatori şi din bloggeri, care au văzut în Bush reîntruparea lui Winston Churchill, cel puţin până când senatorul John McCain a devenit port-drapelul Partidului Republican.

Fireşte, Will a fost un demodat încă din fragedă pruncie. A sosit la Washington la începutul anilor ’70, după ce şi-a făcut studiile la Oxford şi la Princeton, etalând fără excepţie papion şi citându-l pe Edmund Burke. Anglofilia imperturbabilă, îmbinată cu dicţia sigură de sine şi cu proza poznaşă au provocat consternare printre liberali. Will a fost criticat în publicaţii precum Esquire şi The New Republic, însă aceste atacuri n-au făcut altceva decât să-i confirme importanţa. Pe măsură ce conservatorismul îşi lua avântul, la fel făcea şi cariera lui.

Totuşi, după cum observă Will la începutul acestei antologii formate din editorialele lui recente, conservatorismul a intrat pe un făgaş mai dur în timpul mandatelor lui Bush, care, în aprecierea sa riguroasă, a produs „un şuvoi de sarcasm în privinţa iniţierii dubioase şi a purtării incompetente a unui război care a devenit, poate, cea mai mare catastrofă de politică externă din istoria ţării“. În 2004, într-un moment când alţi editorialişti de dreapta se aliniau complezenţi ca să-l împodobească pe Bush cu lauri şi să declare că războiul din Irak era un succes răsunător, Will deplângea situaţia, pe care o considera o încălcare flagrantă a principiilor republicane, adică războiul care ar

Jacob Heilbrunn, colaborator permanent al Book Review, a scris „They Knew They Were Right: The Rise of the Neocons“.

FOTO DE J. SCOTT APPLEWHITE/ASSOCIATED PRESS

fi trebuit să aducă pacea în Orientul Mijlociu, bazat însă pe genul de inginerie socială pe care conservatorii îl detestau la ei acasă.

Pe de altă parte, Will s-a priceput întotdeauna să le răstoarne planurile republicanilor. Şi-a etalat vâna încăpăţânat de independentă în ianuarie 1987, când l-a respins pe vicepreşedintele George H.W. Bush, drept un „lingău“, dar şi câteva luni mai târziu, când, după publicarea raportului Comisiei Tower despre scandalul Irangate, el a afirmat că Ronald Reagan „trebuie să demonstreze că încă-l mai interesează să fie preşedinte“.

Aşadar, nu e nimic nou în aversiunea lui Will faţă de atitudinile prezidenţiale de a întinde prea mult coarda – el a fost şi printre primii reprezentanţi ai aripii drepte care au denunţat afacerea Watergate. Will crede într-un document bizar cunoscut sub numele de Constituţie, care pune limite precise puterii externe a preşedintelui, limite care au fost adesea ignorate de către preşedinţii americani, încă de la începutul Războiului Rece. Aşadar, unele dintre cele mai caustice pasaje ale lui Will au în centru înflăcărarea Partidului Republican faţă de puterea militară ca reţetă de a vindeca suferinţele de politică externă ale Americii. O ia pe urma acestei idei până ajunge la Theodore Roosevelt, care deplângea faptul că americanii n-aveau „stofă pentru un imperiu“, şi spunea: „Nu cred că strică cuiva concentrarea puterii în mâinile unui singur om“. Conform lui Will,

această beligeranţă a oferit o pildă periculoasă pentru republicanii de astăzi.

Will arată că veneraţia faţă de Roosevelt, încurajată (printre alţii) de William Kristol şi David Brooks, susţinătorii (sau, mai bine zis, născocitorii) conservatorismului bazat pe ideea „măreţiei naţionale“ este diametral opusă idealului de guvernare limitată. Will încă mai crede contrariul. Măreţia Americii constă în împotrivirea sa de a-şi recruta cetăţenii pentru „ample angajamente colective“, atât acasă, cât şi în străinătate. Will mai obiectează şi la idolatrizarea lui Reagan, fenomen care a început să aibă efect între conservatori. Scrie el: „Conservatorii ar trebui să accepte faptul că reaganismul nu poate defini conservatorismul“. Nu numai că nu poate, dar nici n-ar trebui, fiindcă, după cum spune Will, Reagan a furnizat ideea că toţi americanii sunt „eroi“, după cum s-a exprimat în primul său discurs de instalare în funcţia de preşedinte. Prin deducţie, americanii ar trebui să se simtă liberi să-şi facă de cap, din moment ce o merită.

-A reorientat cumva Will către doctrina de stânga? Ba deloc. După cum indică volumul său din 1983, Statecraft as Soulcraft, de mult timp regretă că „am devenit un popor legat de ideea liberală că cel mai bun mod de a trata pasiunile este să le «exprimi», să maximizezi «exprimarea proprie»“. Aceste sentimente au condus acum la

S

o sentimentalizare a Americii. Prin contrast, Will sfidează ceea ce i se pare a fi o cultură terapeutică zaharisită, în care şoferilor de autobuze din Scottsdale, Arizona, li se spune „transportatori de elevi“, iar recepţionerilor de la şcoli, „directori de prime impresii“. Mai mult chiar, Will ridiculizează stupidul volum al lui Thomas Frank What’s the Matter With Kansas?, care susţinea că americanii votează cu conservatorii doar pentru că problemele sociale delicate, precum avortul şi controlul armelor, îi fac să nu-şi vadă adevăratele interese economice. După cum se exprimă Will: „S-a ajuns la asta: enigma nemulţumirii stângii politice în privinţa americanilor e că ei nu sunt destul de materialişti“. Însă acestea sunt ţinte uşoare, uneori mult prea uşoare. Atunci când Will dezvăluie şi aduce acuze anoste universităţilor americane, are o înclinaţie spre măsluirea cărţilor: „Profesorii, tânjind să devină titulari şi să aibă prestigiu, predau că marile opere ale canonului occidental, adecvat deconstruite, nu reprezintă explorări ale spiritului uman, ci simple reflectări ale relaţiilor de putere şi ale patologiilor sociale“. Dar ce e în neregulă dacă un profesor aspiră să-şi lase amprenta în domeniul său? Oare Will „tânjea“ după „prestigiu“ când şi-a început cariera ca jurnalist sau pur şi simplu încerca să aibă succes? Iar denunţarea profesorilor drept o categorie aparte reprezintă o formă de marxism invers, la fel de absurd precum descrierea tuturor oamenilor de afaceri ca fiind în mod intrinsec lacomi şi corupţi. În altă parte, Will – spre deosebire de mulţi conservatori – cade în capcana nisipurilor mişcătoare, încercând să-şi împace adorarea trecutului cu admiraţia pentru piaţa liberă.

Contradicţiile culturale ale capitalismului, definite de Daniel Bell, devin pentru Will un soi de problemă, din moment ce, aţi putea zice, el admiră economia libertară, dar nu şi libertinajul presupus de aceasta. Iar în ciuda denunţării hedonismului, dispreţul lui Will faţă de ecologişti şi admiraţia lui faţă de capitalism îl fac să desconsidere măsurile de protejare a planetei. Dintr-odată, apetiturile exagerate ale americanilor sunt normale. Spunea Will, într-un editorial din 2002: „Feriţi-vă de furia americanilor cărora le place să şofeze şi de cea a muncitorilor din industria auto, cărora le place să facă maşini mari, grele şi mai sigure decât cele preferate de ecologişti, care consumă mai puţină benzină“.

Continuă Will: „O anumită doză de ecologism e un răsfăţ menit să te facă să te simţi mai bine într-o epocă a abundenţei energetice“. Totuşi, când vine vorba de conservarea unui câmp de luptă din Războiul de Secesiune, aflat în Chancellorsville, Virginia, Will deplânge ameninţarea reprezentată de automobile şi de noile autostrăzi.

Spre deosebire de radicalii de dreapta care vor să răstoarne tradiţiile americane, Will încearcă să le păstreze. Totuşi, în ciuda prudenţei sale obişnuite, până şi Will pare să fi făcut cel puţin o concesie modernităţii, care s-ar putea să-i fi uluit pe unii dintre admiratorii săi. Papionul a dispărut. În fotografia de pe coperta volumului One Man’s America, Will h apare cu cravată.

3

Fără izvor Continuare din pagina 1

ca fiinţele să fi încălcat regulile de regim alimentar şi despre posibilitatea ca filtrarea apei de Sabat să fie echivalent cu a munci în această zi (Verdict: nu şi nu).

Apa este un subiect ce se pretează la tururi de forţă (cartea Cadillac Desert şi filmul Chinatown îmi vin primele în minte), precum şi la verdicte justificate moral şi predicţii curajoase (Setea: Lupta împotriva furtului apei de către corporaţii, Când izvoarele seacă: Apa – criza definitorie a secolului 21). În timp ce alte cărţi sunt îndrăzneţe, Bottlemania este subversivă, iar după ce o citeşti, vei sorbi îngrijorat din sticlă (fie ea cumpărată sau umplută cu apă de la robinet, de plastic sau nu), speriat de rolul tău în războaiele pentru apă de azi, dar şi de recomandarea ecologic responsabilă a lui Royte: „De la toaletă la robinet“.

Ups. Scuze. Să vorbim mai bine despre oamenii răi din marketing. În 1987, un american bea în medie doar 21 litri de apă îmbuteliată pe an, dar impactul cumulat al campaniilor publicitare şi al scenei în care Madonna îşi plimba mâna erotic pe o sticlă de Evian în Truth or Dare a crescut de peste două ori consumul până în 1997. În 2000, directorul executiv al Quaker Oats se lăuda în faţa analiştilor că „cel mai mare inamic este apa de la robinet“. În 2005, inamicul devenise vezica omului, iar în 2006, Pepsi, care deţine Aquafina, a cheltuit 20 de milioane de dolari pentru a promova ideea că americanii „beau mai multă apă“. În acel an, un american a băut în medie 102 litri de apă, ceea ce înseamnă un consum total de circa un miliard de sticle pe săptămână la nivelul întregii populaţii.

Dar marketingul poate avea două tăişuri. La fel de rapid pe cât a devenit simbolul hiperindividualismului sănătos – un fel de iPod pentru rinichi –, sticla de apă îmbuteliată s-a transformat într-o băutură a diavolului. În 2006, Coaliţia Naţională a Măicuţelor Americane s-a declarat împotriva apei îmbuteliate pe motiv că resursa esenţială a vieţii nu trebuie privatizată. Noi cifre au ieşit la suprafaţă: anual e nevoie de 17 milioane de barili de petrol pentru a produce sticlele şi, după cum îi spune un expert lui Royte, „energia totală necesară pentru producerea, transportul şi aruncarea fiecărei sticle este echivalentă, în medie, cu umplerea pe sfert a acelei sticle cu petrol“.

Primari din oraşe precum San Francisco şi New York au devenit dintr-odată conştienţi de noua percepţie asupra apei îmbuteliate: o irosire a banilor publici, o desconsiderare a apei de la robinet din fiecare oraş şi o ameninţare la adresa mediului înconjurător. Unii edili au reziliat contractele cu furnizori de apă îmbuteliată. Chicago a început să perceapă taxe. Iar celebrităţi ca Matt Damon şi... Madonna au devenit susţinătoare ale unor cauze caritabile ce sprijineau consumul de apă de la robinet şi furnizarea de apă îmbuteliată în Africa, asociindu-se astfel cu brandul magic al „apei pure“, aşa cum cei din marketing şi Madonna făcuseră şi la începutul anilor ’90.

Royte întreabă pe bună dreptate dacă miş-

cările pro, respectiv anti-sticlă nu sunt, de fapt, aceeaşi Mărie cu altă pălărie: „Reculul e provocat de modă sau de faptul că tot mai mulţi oameni devin conştienţi de efectele negative asupra mediului înconjurător?“.

Pentru Royte, autoarea volumului Garbage Land, actele justificate moral presupun un angajament mai puternic.

Găseşte aşa ceva în Fryeburg, Maine, un oraş de 3.000 de locuitori care încearcă să împiedice compania Poland Spring deţinută de Nestlé să capteze 621,6 milioane de litri de apă pe an din izvoarele pure din pădurile sale de pin. La sosirea lui Royte, oraşul e în fierbere, cu vecini înverşunaţi unul împotriva celuilalt şi zvonuri despre întâlniri secrete între comitetul de planificare şi corporaţiile prostuţe. Fryeburg este „un exemplu perfect pentru transformarea apei dintr-un bun public într-o forţă economică“, observă ea. Localnicii o spun mai pe şleau: „Aşa arată un război pentru apă“. Fryeburg poartă povara faptului că se află la capătul celălalt al uriaşei conducte Poland Spring.

Locuitorii din Hiram, un orăşel din apropiere, pot depune mărturie că pe străzile lor trec zilnic 92 de cisterne cu apă; ei se simt asediaţi tocmai pentru că izvoarele lor de apă sunt curate, în timp ce 40% dintre râurile şi izvoarele ţării sunt prea poluate pentru înot sau pescuit, ca să nu mai vorbim de consumul apei. Locuitorii din Fryeburg încearcă să respingă compania de apă. Ei cer tes-

te, au o versiune locală a „partidei de ceai de la Boston“ aruncând Poland Spring într-un iaz local, deschid o acţiune în instanţă la Curtea Supremă de Justiţie din Maine şi ţin o şedinţă a consiliului local desprinsă parcă din Norman Rockwell. Aici mi-ar fi plăcut ca Royte să se aplece mai mult asupra povestirii. Oamenii din Fryeburg şi plângerile lor par sumare – avem mai degrabă o schiţă decât un portret. Şi deşi textul curge, mi-aş fi dorit uneori să fie mai puţin utilitarist.

Se întâmplă acest lucru, în mod neaşteptat, atunci când Royte se află la Rezervorul

În 2000, directorul executiv al unei companii se lăuda în faţa analiştilor că „cel mai mare inamic este apa de la robinet“.

Ashokan din nordul statului New York. „Ignorând munţii albăstrui din fundal şi legiunea de jandarmi din faţă“, ea se uită „în jos, spre spirala care se unduieşte şi cade ca un tort de nuntă cu patru etaje, înainte de a trimite excesul printr-un pasaj de granit“, şi care furnizează 4,44 miliarde de litri de apă pe zi, prin 300 de mile de tunele şi apeducte şi 6.200 de mile de canale de distribuţie. Lucrările publice nu erau lipsite de grandoare cândva, iar Royte reuşeşte să surprindă eroismul mitic

care i-a însufleţit pe politicieni şi pe ingineri să construiască mari rezervoare în urmă cu mai bine de un secol. Prin comparaţie cu largheţea lor civică, obiceiul actual de a servi o sticlă mică de apă pare meschin. Dar în cazul în care e posibilă, întoarcerea la epoca de aur a sistemului public n-ar fi ieftină. Royte spune că sunt necesare investiţii de 390 miliarde de dolari în infrastructura americană legată de sistemul de alimentare cu apă, până în 2020.

După ce am terminat Bottlemania, m-am gândit bine dacă să mai beau orice fel de apă. Printre riscurile la care mă expun se numără: arsenicul, aditivii din benzină, 82 de medicamente diferite, suficiente urme de îngrăşăminte pentru a creşte nitraţii până la nivelul la care comunităţile din Iowa ar emite alerte de „sindromul copilului albastru“.

Iar în 42 de state, notează Royte, „oamenii beau apă de la robinet care conţine cel puţin 10 poluanţi diferiţi în fiecare zi“. Privatizarea apei de izvor este o poveste mai amplă, un eşec tragic de a ne stăpâni destinul comun. Iar în cazul în care credeţi că apa îmbuteliată vă va proteja, Royte subliniază că şi în această privinţă sunt prea puţine reglementări. Se adaugă alte probleme: pericolul prezentat de conducte şi de sticlele de plastic, erorile de filtrare şi, da, mai e şi chestiunea cu „apa de la toaletă la robinet“. O veste bună, totuşi: Royte scrie că nu e nevoie să bem chiar opt pahare de apă pe zi. Beţi când vă e sete, spune un expert. Ce uşurare. h

Lisa Margonelli este membră a consiliului colegiului Irvine de la New America Foundation şi autoarea cărţii „Oil on the Brain: Petroleum’s Long Strange Trip to Your Brain“.

4

FOTO: ADAM BERRY/BLOOMBERG NEWS

O viaţă pe micul ecran Barbara Walters îşi analizează retrospectiv cariera.

DE DAVID KELLY N 1980, Barbara Walters se pregătea să dea ştirea că Ronald Reagan îl alesese pe George H.W. Bush drept candidat la postul de vicepreşedinte, când un reporter de la o altă televiziune i-a luat-o înainte.

Walters spune că „aproape că am înnebunit“ după ce-a pierdut „ştirea senzaţională a întregului congres“. Colegul ei George Will a privit-o pur şi simplu cu dispreţ şi i-a spus: „E doar televiziune, Barbara“.

Ce erezie. Audition (Audiţia) spune povestea unei vieţi trăite la, în şi niciodată departe de televiziune. Această autobiografie

Î

AUDITION

A Memoir de Barbara Walters.

Ediţie ilustrată. 612 pag. Alfred A. Knopf. 29.95 $.

voluminoasă are peste 600 de pagini, plasându-se, cantitativ, la jumătatea drumului dintre Oblomov şi Ulise. Totuşi, spre deosebire de Marion (Molly) Bloom şi de Ilia Ilici Oblomov, Barbara Jill Walters nu s-a simţit niciodată mulţumită lâncezind toată ziua în pat. E o femeie de acţiune căreia nu-i place să fie intimidată: nu de Harry Reasoner, nici de Omar Torrijos şi nici de Rosie O’Donnell (mă rog, poate de Rosie, da).

Cartea e atât de ticsită cu ştiri şi semidivertisment încât apare tentaţia să te apuci pur şi simplu să citezi din ea, chiar şi în afara contextului (ca şi când ai pune clipuri comerciale menite să atragă atenţia pentru o emisiune din prime time): „Am ajuns să am o vezică de cămilă“. „Nu mă puteam gândi decât la credinţa lui Nietzsche într-o fiinţă superioară“. „Idolul era aşezat pe podea, în poziţie lotus, jucându-se cu degetele de la picioare“. „Golful Porcilor a fost un întăritor pentru toată lumea“. „Am spus uneori: «Gata cu penisurile»“. „Doamna Clinton e destul de îngustă sus, dar destul de lată în şolduri“. Ultima n-a fost scoasă din context.

Audiţia ar fi putut să se numească la fel de bine Ambiţie sau, dacă titlul n-ar fi fost luat deja, Strădania mea. Viaţa n-a fost uşoară pentru Barbara Walters. Ia staţi puţin – chiar aşa o fi? N-a fost oare prea generoasă cu ea? Voi să decideţi: Tatăl ei, Lou Walters, a fost un impresar de vodevil şi, ulterior, proprietar al Latin Quarter, cunoscutul bar de noapte newyorkez. „Când m-am născut eu în Boston (acum am trecut de 70 de ani şi mai precisă de-atât nu o să fiu), tata şi-a pierdut prima dată averea“, scrie Walters. Tatăl său nu stătea prea mult pe acasă. Pe de altă parte, mama ei era întotdeauna acolo, având grijă de sora mai mare a Barbarei, care avea deficienţe de creştere. „Însă fetele cu cancanul ne-au schimbat viaţa pentru totdeauna“, căci Latin Quarter l-a făcut pe tatăl său „bogat şi faimos“.

Locuia cu familia sa într-o vilă din Miami

David Kelly este redactor la Book Review.

FOTO PUBLICATE PRIN AMABILITATEA ABC, DIN „AUDITION“

Walters cu Fidel Castro în 1977 (sus) şi cu Sylvester Stallone în 1988 (jos).

Beach (Al Capone era vecin cu ei), iar mai târziu s-au mutat într-un „penthouse splendid în Central Park West“ („De-a lungul anilor, aveam să locuim în mai multe penthouse-uri“).

Familia a asistat la premierele spectacolelor Oklahoma! şi South Pacific şi, în perioada studenţiei la Colegiul Sarah Lawrence, Barbara a plecat într-un „măreţ tur al Europei“: „Am dat acolo peste renumitul actor playboy Errol Flynn, dar nu i-am acordat atenţie. Era prea bătrân“. În timpul facultăţii, s-a „bucurat categoric de impulsurile sexualităţii“ ei (nici nu vreau să ştiu), dar nu şi-a pierdut virginitatea decât într-un târziu, cu un şef chel şi fleşcăit (am zis că nici nu vreau să ştiu).

Adevărat, tatăl semiabsent şi starul de cinema desfrânat sunt de natură să tulbure, însă viaţa ei nu pare să fi fost aşa de dură. În orice caz, în 1961, la o anumită vârstă, şi-a găsit o slujbă de scenaristă la emisiunea „Today“, ajungând, în cele din urmă, şi moderatoare.

Era „minunat să lucrezi“ cu Hugh Downs, dar Sander Vanocur era o bătaie de cap. De abia în 1974 a căpătat nepreţuitul titlu de „co-prezentatoare“, după moartea prezentatorului oficial, Frank McGee, o bătaie de cap şi mai mare.

De-a lungul drumului au intervenit nişte căsnicii proaste, însă acestea au zburat ca nişte reclame enervante. Plus că în lume se mai întâmplau nişte lucruri nasoale, însă acestea sunt transformate în embleme ale tulburărilor din televiziunea NBC: „Am urmărit cu mare atenţie războiul din 1973....

Pe frontul intern al televiziunii matinale, îmi purtam şi eu propria bătălie“. După doi ani, ostilităţile interne se intensificaseră: jurnalista spune că, după interviurile cu Anwar Sadat şi Yitzhak Rabin, programul matinal se afla deja „într-un minirăzboi“.

Pe la 40 şi ceva de ani, Walters a început „să experimentez ceva ce nu mai cunoscusem vreodată – distracţia şi dragostea“. A avut legături cu diferiţi bărbaţi, între care Alan Greenspan. Adică cum?, veţi spune. O idilă cu Alan Greenspan e distractivă? Se pare însă că tipul e foarte afectuos şi are grijă să nu-i plictisească pe ceilalţi: „Era în stare să-mi asculte – şi chiar o făcea – grijile şi nemulţumirile, ore în şir, şi să nu-mi spună niciodată nimic despre ale lui“. Şi, după cum ştim deja, a avut o legătură cu Edward Brooke, primul afroamerican

ales în Senatul Statelor Unite după Războiul de Secesiune – şi bărbat însurat, de altfel („fructul interzis şi aşa mai departe“).

Walters s-a mutat la ABC în 1976, semnând un contract care avea s-o transforme în prima femeie co-prezentatoare a unui program de ştiri televizat şi, în acelaşi timp, „femeia de un milion de dolari“. Dar înainte să ajungă acolo, „viitorul arăta foarte mohorât“. Probabil că a intuit că Hawwy Weasoneh avea să fie cea mai mare bătaie de cap dintre toate. Pe deasupra, noua ei televiziune era cumva nedemnă: „Cum am putut eu să părăsesc unul dintre cele mai bune departamente de ştiri din lume şi biroul meu însorit cu vedere la celebrul patinoar de la Rockefeller Center şi, în vacanţa de Crăciun, la bradul imens, ca să vin în această clădire de mâna a treia?“. Mai rău chiar, la NBC lucra şi Howard Cosell, care o deprima.

Cumva, în ciuda slujbei dezastruoase de prezentatoare a ştirilor de seară, Walters a început să prospere. În curând avea să facă interviuri cu „cei mai importanţi, carismatici şi controversaţi lideri ai epocii“. Dincolo de eleganţa acestei vieţi se afla însă o strângere de inimă. The Hardest Chapter to Write tratează relaţia cu fiica sa, Jackie. La 14 ani, ea s-a înhăitat cu băieţii de pe Gang Street nr 84, care sună mai rău decât gaşca Jets, dar mai puţin înspăimântător decât gaşca Sharks din Poveste din cartierul de vest. Jackie s-a apucat să ia „tot soiul de pastile“ şi a fugit apoi de acasă, după alţi doi ani. Mama ei a ajuns s-o trimită la o şcoală din Midwest unde „nu se punea accentul pe învăţătură“: „Prin reguli stricte, îmbrăţişări multe, activităţi în natură şi foarte multe experienţe în grup, se încerca să li se dea copiilor o senzaţie de identitate personală şi de respect faţă de sine“.

Lucrurile s-au încheiat bine, iar cele două au ajuns să pună totul pe tapet în Dateline. Înainte să ajungem la pagina 400, Walters ne anunţă: „Cred că am spus deja destul despre viaţa mea personală“. Deja? Nu trebuie să ne temem decât de Star Jones şi de Elisabeth Hasselbeck? Din fericire, mai există încă mulţi oameni fascinaţi în cartea ei, inclusiv Gadhafi (“absolut năucitor“), Cher (o persoană „încântătoare în conversaţii“ – cine s-ar fi aşteptat?) şi Bill Clinton: „Nu i-am simţit niciodată renumitul sex-appeal. N-a fost spumos în prezenţa mea“. S-a mai tras de şireturi şi cu Dalai Lama, dar nu spune dacă acesta era spumos sau nu. În prolog, Walters îşi aminteşte că, în anii petrecuţi la emisiunea Today, pleca de acasă la ora 5 dimineaţa, zi de zi, de obicei cu o geantă de voiaj. Afară, „doamnele nopţii“ îşi spuneau că ea era doar una dintre ele, însă cu mai mult succes. „Mă urcam în limuzina lungă şi neagră, cu şoferul îmbrăcat în uniformă, şi ne furişam în lumina zorilor. Şi ştiţi ce efect avea comportamentul acesta asupra doamnelor? Le dădeam speranţă. Poate că acelaşi lucru va face cartea aceasta şi pentru tine“. În numele milioanelor de oameni care au trecut pe străzile New York-ului la ora 5 dimineaţa şi înţeleg ce înseamnă să dai prostituatelor speranţe false, mă bucur să spun: „Misiune îndeplih nită“.

5

Răposatul dictator Cine l-a ucis pe generalul Zia din Pakistan? O carte pune din nou această problemă.

DE ROBERT MACFARLANE SASINATUL a fost multă vreme un subiect atrăgător pentru romancierii de gen masculin. Rogue Male (1930) a lui Geoffrey Household, Candidatul manciurian (1959) de Richard Condon, Ziua Şacalului (1971) de Frederick Forsyth, Libra de Don DeLillo şi American Tabloid (1995) de James Ellroy: toate sunt ficţiuni născocite de bărbaţi despre bărbaţi care complotează uciderea altor bărbaţi.

Exuberantul roman de debut al lui Mohammed Hanif, A Case of Exploding Mangoes (Cazul fructelor de mango explozive), prelungeşte această tradiţie a asasinatului-ficţiune şi o plasează spre est, în Pakistan. În centrul cărţii se află uciderea generalului Muhammad Zia ul-Haq, preşedinte al Pakistanului între 1978-1988.

Destinul lui Zia este unul din cele două mari mistere politice ale Pakistanului, celălalt fiind

A

Robert Macfarlane este membru al Emmanuel College, Cambridge. Noua sa carte, „The Wild Places“, va apărea în această lună în Statele Unite.

6

asasinarea lui Benazir Bhutto. Faptele care se cunosc în privinţa morţii sale sunt următoarele. Pe 17 august 1988, după inspecţia la o demonstraţie de tancuri din Punjab, Zia s-a îmbarcat pe un avion C-130 Hercules – „Pak One“ – pentru a zbura înapoi la Islamabad.

Era însoţit la bord de câţiva din cei mai importanţi generali din armată, precum şi de

A CASE OF EXPLODING MANGOES

de Mohammed Hanif.

323 pag. Alfred A. Knopf. 24 $.

ambasadorul american în Pakistan, Arnold Raphel. Cu puţin timp înainte de decolare, lăzi cu mango au fost încărcate în avion. La scurtă vreme după decolare, avionul C-130 a început să zboare haotic, coborând şi urcând alternativ: un fenomen de zbor cunoscut de către experţii aviatici ca „fugoid“. Avionul s-a prăbuşit la scurt timp, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord.

Teoriile privind cauzele accidentului au variat de la simplă defecţiune tehnică la ideea că una dintre lăzile cu mango conţinea o

canistră de gaz toxic, care, atunci când s-a dispersat prin sistemul de aer condiţionat al avionului, i-a ucis pe ambii piloţi. Printre acele multe grupări sau persoane suspectate ca fiind în spatele asasinatului – dacă asasinat a fost – sunt CIA, Mossad, KGB, Murtaza Bhutto (fratele lui Benazir) şi agenţii secreţi indieni, precum şi una dintre mâinile drepte ale lui Zia, generalul Aslam Beg. A Case of Exploding Mangoes se petrece în lunile dinainte şi în zilele de după prăbuşire. Departe de a ajunge la o concluzie în privinţa cauzei morţii lui Zia, Hanif dezvoltă ghiveciul teoriilor conspiraţioniste, introducând cel puţin alţi şase posibili suspecţi, inclusiv o femeie oarbă condamnată la moarte, un măturător de stradă marxist-maoist, un şarpe, o cioară, o armată de tenii şi un tânăr ofiţer stagiar din forţele aeriene pakistaneze numit Ali Shigri, care este, de asemenea, principalul narator al romanului.

Ali e ireverenţios, leneş şi iritant de sarcastic, iar predecesorul său ficţional evident este Yossarian al lui Joseph Heller. Într-adevăr, precum Catch-22, A Case of Exploding Mangoes este mai bine înţeleasă ca o satiră a militarismului, regulamentelor şi a respectului. Mare parte din romanul lui Hanif se desfăşoară în Academia Forţelor Aeriene Pakistaneze, o instituţie plină de nebuni şi incompetenţi care ar fi putut ieşi direct din romanul lui Heller. Printre ei se află locotenentul Bannon, cunoscut ca Loot, un instructor american melancolic, care se stropeşte din belşug cu Old Spice, şi Unchiul Starchy, omul de la spălătoria escadronului, care – după cum vedem într-o scenă reuşită – se autotratează cu venin de şarpe, folosind un şarpe vărgat viu drept seringă. Între timp, cadeţii academiei sunt atât de înnebuniţi de celibat, că fac sex cu găurile din saltele şi atât de sensibilizaţi erotic, încât exemplarele din Reader’s Digest circulă ca înlocuitoare pentru revistele erotice. În mijlocul acestei nebunii se află Ali Shigri: lucid, cel puţin în mare măsură, şi pus pe răzbunare. Ali e convins că tatăl său, colonelul Quli Shigri, a fost ucis la ordinele generalului Zia. Pentru a se răzbuna, Ali concepe o complexă conspiraţie de asasinat, în care sunt implicaţi Loot Bannon, şarpele lui Starchy şi „Baby O“ Obaid. Baby O este cel mai bun prieten al lui Ali şi, uneori, iubitul său. Ideea lui de relaxare e să se uite la Tunurile din Navarone purtând parfum Poison, iar uneori se închipuie ca eroul aviar din Jonathan Livingston Seagull.

Romanul îmbină perfect povestea planurilor de asasinat, narată de Shigri, şi scenele ultimelor luni relatate la persoana a treia de către omul pe care încearcă să-l ucidă, generalul Zia. Descrierea lui Zia este una dintre marile realizări ale romanului. Hanif adună tot dispreţul său satiric pentru evlaviosul şi violentul bărbat, ai cărui ani de putere l-au lăsat „gras, cu obraji dolofani şi înmuiat în propria paranoia“. Într-o zi la rugăciunea de dimineaţă, scrie Hanif, Zia „a izbucnit în hohote de plâns violente. Ceilalţi credincioşi şi-au continuat rugăciunile; erau obişnuiţi cu plânsetele generalului Zia în timpul rugăciunilor.

Nu erau niciodată siguri dacă era din cauza intensităţii devoţiunii sale, problemelor de stat care îi ocupau mintea sau din cauza admonestărilor primei doamne“.

Glumele încep timpuriu în A Case of Exploding Mangoes şi continuă să curgă.

Sunt momente în care romanul pare un pic cam prea ataşat de propriile glumiţe.

Satira este, până la urmă, o modalitate comică de a cere să fii luat în serios. Cu siguranţă, acest roman nu are furia neagră susţinută din Catch-22, o carte care – cum a observat un critic anterior – pare să fi fost „urlată pe hârtie“. Dar sunt scene şocante în romanul lui Hanif, iar şocul furnizat este mai mare deoarece se produc ca interludii în comedie. O intrigă secundară o implică pe Zainab, o femeie oarbă care urmează să fie lapidată pentru adulter, chiar dacă acest pretins delict s-a petrecut în timp ce era violată în grup. Însuşi

În acest roman, Academia pakistaneză de forţe aeriene este înţesată de incompetenţi ce par desprinşi din Catch-22.

Shigri e arestat şi încarcerat într-un centru de tortură din Lahore Fort. Din celula sa, el ascultă ţipetele altor prizonieri care sunt însemnaţi cu fiare de călcat Phillips şi comunică printr-o gaură din zid cu un bărbat care a stat în carceră nouă ani.

N timpul detenţiei lui Shigri în Lahore, iese la lumină faptul că tatăl său a fost responsabil pentru transformarea fortului într-un centru de tortură. „Bună treabă, tată“, observă ironic Shigri. A Case of Exploding Mangoes este plină de asemenea momente cu susul în jos sau incidente groteşti. Absurdul operează ca o calitate accesibilă în viziunea despre lume a lui Hanif: este vizibil în mici detalii şi în schimbările geopolitice. Cea mai mare astfel de răsturnare priveşte relaţiile de politică externă ale Americii cu islamismul radical. Pentru că, aşa cum ne aminteşte Hanif, America a colaborat entuziast cu generalul Zia pentru a finanţa, antrena şi a întări mujahedinii afgani în insurgenţa acestora împotriva ruşilor din anii 1980. Zia a fost cel care a permis livrarea către rebeli a armelor şi a milioanelor de dolari americani, şi care a permis ca regiunile de graniţă ale Pakistanului să fie folosite de aceştia ca refugiu şi bază de antrenament.

Hanif a scris un roman istoric cu un caracter cumplit de oportun. E publicat când trupele NATO se luptă cu insurgenţa talibană în Afganistan; în timp ce generalul Musharraf luptă cu extremismul islamic în propria sa ţară; în vreme ce Pakistanul asimilează încă un asasinat nerezolvat; şi în timp ce ameniţarea Al Qaeda persistă în toată lumea. Cea mai amuzantă scenă neagră din A Case of Exploding Mangoes înfăţişează o petrecere de 4 Iulie în Islamabad, în 1988, găzduită de Arnold Raphel. Invitaţii americani poartă turbane elegante, veşminte tribale şi şalvari, ca un omagiu ridicol pentru luptătorii afgani. Printre invitaţi este un tânăr saudit bărbos cunoscut ca „OBL“, care lucrează pentru „Laden and Co. Constructions“. În vreme ce OBL se plimbă prin mulţime, diverse persoane se opresc să-l salute şi să discute cu el. Printre ei este şeful local al CIA care, după ce schimbă câteva cuvinte, îşi ia rămas bun: „Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc, OBL. h Bună treabă, ţine-o tot aşa“.

Î

ILUSTRAŢIE DE HENNING WAGENBRETH

Dragoste la prima atingere Glenn Gould, acordorul său şi pianul pe care îl îndrăgeau amândoi.

Glenn Gould şi, dedesubt, Verne Edquist la vârsta de 8 ani.

DE EMMA BROCKES

A

DEVĂRATUL erou al cărţii A Romance on Three Legs (O idilă în trei picioare) a lui Katie Hafner nu este, aşa cum sugerează subtitlul, pianistul Glenn Gould şi nici măcar pianul de care era obsedat, ci un bărbat aproape orb, pe nume Verne Edquist, care confirmă faptul că în spatele fiecărui pianist de excepţie este un acordor de excepţie.

Hafner, fostă corespondentă The New York Times, relatează povestea lui Gould prin intermediul obsesiilor acestuia, pentru care acest virtuoz canadian a devenit aproape la fel de cunoscut ca pentru înregistrarea sa din

A ROMANCE ON THREE LEGS

Glenn Gould’s Obsessive Quest for the Perfect Piano de Katie Hafner.

Ediţie ilustrată. 259 pag.

Bloomsbury. 24.99 $.

1956 a variaţiunilor Goldberg. Uneori cânta la pian cu nasul practic lipit de claviatură şi era atât de înspăimântat de perspectiva unei răceli, încât purta mănuşi şi o haină groasă chiar şi în miezul verii. Se trăgea înapoi dacă cineva voia să dea mâna cu el. Cea mai mare obsesie a sa, totuşi, era căutarea pianului perfect, care, după ani de frustrare, a luat în cele din urmă sfârşit în ziua în care s-a aşezat, în faţa unui auditoriu din Toronto, la un pian Steinway grand No. CD 318. Şi astfel a început cea mai importantă relaţie a vieţii sale.

Suspansul acestei poveşti este în mare parte strivit de greutatea brută a detaliilor tehnice cu care este înţesată, ceea ce crispează scriitura şi o face să pară pripită. Întâlniri însufleţite între Gould şi tehnicienii săi sau trasportatorii săi de la Steinway & Sons sunt invariabil retezate de o explicaţie despre cum funcţionează pianele sau o istorie a industriei acestora, la fel de seci ca o pagină de enciclopedie. E adevărat

ca sunt şi câteva fragmente de genul „Dacă puteţi crede aşa ceva“ care să facă mai uşoară digerarea acestor pasaje – de exemplu, cel în care aflăm că „la începutul secolului al XX-lea, acordorii de pian erau cei mai numeroşi reprezentanţi ai unei meserii din azilurile de nebuni din Anglia“, sau cel în care ni se spune că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial firma de piane Steinway avea un excelent departament producător de sicrie. Dar e o uşurare să te întorci la filmul amiciţiei disfuncţionale dintre Edquist şi Gould, sau mai bine zis la Edquist, din moment ce Gould este deja subiectul mai multor biografii. Cel mai proaspăt material este povestea acordorului de piane.

Verne Edquist s-a născut în 1931, într-o familie de emigranţi suedezi săraci din zona rurală a provinciei Saskatchewan şi a fost diagnosticat la 6 ani cu cataractă congenitală, o boală pe care chirurgia nu o putea corecta.

La vârsta de 8 ani a fost pus într-un tren cu destinaţia Şcoala pentru Orbi din Ontario, unde elevii săraci erau învăţaţi diverse meşteşuguri: reparaţii de pantofi, proverbialul împletit de coşuri şi acordarea de piane. Edquist, despre care Hafner spune că avea un auz atât de fin încât „putea să identifice marca şi modelul unei maşini după sunetul motorului“, a ales să se specializeze în acordarea pianelor. Când a absolvit şcoala, la 19 ani, a primit o slujbă ca ucenic acordor la o fabrică de piane din Toronto, care împărţea numeroşii săi angajaţi cu probleme de vedere în două grupuri, „holbaţii“ (care aveau mai puţin de 10% acuitate vizuală) şi „bâjbâiţii“ (care erau complet orbi). Tehnic vorbind, Edquist era un holbat, dar a descoperit că îi era mai uşor să acordeze piane numai cu ajutorul pipăitului, aşa că a devenit un bâjbâit de bunăvoie.

Emma Brockes scrie în The Guardian şi este autoarea cărţii „What Would Barbra Do? How Musicals Changed My Life“.

FOTOGRAFII BETTMANN/CORBIS (SUS) SI DIN „A ROMANCE ON THREE LEGS”

Până în momentul întâlnirii sale cu Gould avansase la poziţia de acordor şef pentru concerte la compania T. Eaton din Toronto, unde pianul CD 318 aştepta să fie descoperit de pianist. CD 318 era un Seabiscuit1 al lumii pianelor şi i se aranjase deja transformarea în lemn de foc atunci când Gould l-a descoperit în 1960. I-a fost familiar din prima clipă; pianul, făcut în timpul războiului, era unul la care probabil cântase în timpul copilăriei şi avea exact sunetul pe care spunea că îl doreşte: „aducea puţin cu un clavecin castrat“ – perfect pentru Bach. Pianistul şi acordorul se întâlniseră dinainte, când Edquist a fost chemat în casa lui Gould ca să repare un alt pian, muncă pe care, spre uimirea lui Gould, Edquist a refuzat să o facă. Profesionalismul l-a obligat să recomande ca pianul să fie dus la producător pentru o reparaţie capitală, iar în acel moment s-a instituit o atmosferă de respect reciproc între cei doi bărbaţi ciudaţi. Din momentul respectiv, Gould l-a solicitat întotdeauna pe Edquist când era nevoie de ajustări la CD 318, iar acesta a asistat la sesiunile maraton de înregistrări care aveau loc noaptea, când Gould îl trimitea să-i aducă ceea ce el numea „cafea dublă dublă“ – cafea cu două cubuleţe de zahăr şi supliment de frişcă, despre care Edquist sugera cu blândeţe că s-ar putea să nu-i facă prea bine. Între timp, pianul, după mai bine de 25 de ani de funcţionare, a avut un accident nefericit. În 1971 a fost în mod dezastruos scăpat pe jos pe drumul de întoarcere din Cleveland, unde Gould îl expediase pentru o sesiune de înregistrări care nu a mai avut loc, şi, deşi a fost trimis la New York pentru reparaţii, nu a mai fost la fel niciodată. Spre oroarea lui Edquist, Gould a trecut în scurtă vreme la un pian Yamaha, iar după moartea pianistului în 1982, CD 318 a fost expus în Biblioteca Naţională a Canadei.

Totuşi, cel mai viu pasaj nu are nimic de-a face cu Gould sau cu pianul.

Este vorba de descrierea lui Hafner a modului în care Edquist îşi amintea copilăria sa, 60 de ani mai târziu, prin intermediul altor simţuri decît cel al vederii: „Fiecare anotimp avea o aromă distinctivă şi propria sa gamă de sunete. Iarna... mirosul era cel al ciorapilor groşi de lână care se uscau lângă sobă. Primăvara, era aroma pământului negru care se încălzea şi sunetul ciorilor care se întorceau. Vara aducea mireasma plopilor şi sunetele frunzelor foşnitoare şi ale broaştelor care orăcăiau prin bălţi.... Vara veneau greierii“. Şi iată cum, în cartea care în rest aduce a manual tehnic, apare h brusc muzica.

1

Un cal de curse celebru în Statele Unite, care a debutat pierzând toate cursele la care a participat, până când a fost descoperit de un nou antrenor şi a devenit un mare campion. A inspirat mai multe filme şi cărţi. (n.trad.)

7

În adâncul pădurii În cel mai nou roman al lui David Guterson, urmaşul unei familii de vază din Seattle se retrage într-o peşteră.

DE BRUCE BARCOTT N facultate, am avut un prieten pe nume Kurt. Mulţi oameni ajung să cunoască pe cineva precum Kurt în facultate – inteligent, obsesiv şi cam înspăimântător. A petrecut 72 de ore neîntrerupte citind Goethe. A umplut un caiet de 50 de pagini cu însemnări despre Henry James, mâzgălite cu un scris minuscul.

(Acestea nu erau teme de şcoală). Adora principiile absolute şi ceea ce el numea „eternitate“. Ataca ipocrizia. Îi plăcea să se ţină departe de frăţiile din campus şi să declame versuri din Byron. Când o poezie îl ofensa, o mânca – o mototolea, o mesteca, o înghiţea – şi s-a ales astfel cu un blocaj intestinal. Eu şi prietenii mei ţineam la Kurt şi ne făceam griji pentru el.

Î

THE OTHER

de David Guterson.

256 pag. Alfred A. Knopf. 24.95 $.

The Other (Celălalt) este un roman despre un Kurt care o ia razna şi ajunge să trăiască precum un pustnic, într-o pădure izolată din statul Washington. Autorul este David Guterson, cel care şi-a câştigat celebritatea cu Snow Falling on Cedars. Sihastrul este John William Barry, singurul moştenitor al unei averi provenite din finanţe bancare şi cherestea. John William, după cum îi spun prietenii săi, e cât se poate de tipic pentru vechile tradiţii din Seattle. Străstrăbunicul lui a fost membru al grupului care a întemeiat oraşul Seattle în 1851. Transpusă în partea de nord-vest a Americii, această descendenţă echivalează cu cea a unui urmaş al coloniştilor de pe Mayflower. John William e un tânăr deştept, bogat şi tulburat, care detestă mincinoşii şi trădătorii, începând cu propriii săi „înaintaşi înşelători şi diabolici“. E genul de om care ia LSD şi apoi scandează: „Nu există nici o cale de scăpare din maşinăria nefericirii“.

Bruce Barcott a scris „The Last Flight of the Scarlet Macaw“. Trăieşte la Seattle.

8

John William încearcă să scape de maşinărie luând calea sihăstriei, ascunzându-se în pădure timp de şapte ani lungi, îngheţaţi şi singuratici. În The Other, povestea sihastrului e relatată retrospectiv, de către cel mai bun prieten al protagonistului – Neil Countryman, un profesor de engleză care se dovedeşte a fi cel mai interesant personaj din carte. Cei doi ar fi numai buni pentru un film despre camaraderie: Countryman şi pustnicul. Se întâlnesc în 1972, la un concurs de atletism între licee. John William reprezintă Lakeside, colegiul privat de elită din Seattle (unde a învăţat şi Bill Gates). Countryman, fiu de tâmplar, reprezintă Roosevelt, o şcoală publică frecventată de odraslele celor din clasa muncitoare. Asemeni multor băieţi bogaţi şi virili din Seattle, John William se antrenează făcând căţărări în parcul naţional Cascades, unde leagă o prietenie solidă cu Countryman, în urma unor aventuri de supravieţuire în sălbăticie. Pe deasupra, cei doi mai şi fumează o grămadă de iarbă la focurile de tabără, timp în care John William îndrugă verzi şi uscate despre gnosticism şi îl tachinează pe Countryman în privinţa visului său de a deveni scriitor. „«Lacheule», îi spunea el, pe jumătate sarcastic. «Faimă şi bani ca să-ţi prostituezi sufletul. Ministrul Informaţiei pentru un master class»“.

De obicei, singuraticii bogaţi ca John William îşi depăşesc etapa de „Henric al V-lea“ pe la 25 de ani, numai bine ca să le rămână timp să devină parteneri la firmele tăticilor lor, înainte să ajungă la 35 de ani. Nu şi John William: el renunţă la facultate, îşi cumpără o casă de tip rulotă, o parchează pe malul unui râu îndepărtat din zona Olympic Peninsula şi-şi petrece zilele citind lucrări de teologie gnostică. Când până şi asta pare o dovadă de extremă decadenţă, îşi scobeşte o grotă în piatra de calcar şi se refugiază în beznă. În vreme ce John William îşi construieşte peştera, Neil Countryman îşi construieşte viaţa. Se însoară, îşi cumpără o casă, face copii. Însă nu-l abandonează în nici un moment pe John William. Countryman străbate păduri şi desişuri pentru a-i duce prietenului său mân-

care şi medicamente. El şi pustnicul uneltesc să simuleze că John William a dispărut în Mexic, pentru a-l scuti astfel de demonstraţiile de îngrijorare ale părinţilor. După o vreme, Countryman îşi dă seama că vechiul său prieten n-o să mai iasă din această postură de sihastru închis în peşteră. „Atunci care e, mai exact, problema ta?“, îl întreabă Countryman într-un moment de exasperare. Replica lui John William: „Nu vreau să iau parte“. Însă Countryman continuă să insiste. „Idiotule“, îi răspunde în cele din urmă John William. „Tu ai toată viaţa aşternută înainte, poate pentru următorii 50 sau 60 de ani. Ce-ai de gând să faci cu asta? Să fii ipocrit, să te distrezi, să faci bani şi-apoi să mori?“ Ei bine, da. The Other este un portret emoţionant al prieteniei dintre doi bărbaţi, acel gen de camaraderie care se formează la intrarea în maturitate şi care refuză să se stingă, indiferent cât de mult te scoate din sărite celălalt.

E totodată o meditaţie cu observaţii splendide despre imperfecţiunea necesară a vieţii: despre cum se strecoară în viaţa noastră ipocrizia, compromisul şi acceptarea şi despre cum acestea îi transformă până şi pe idealiştii intenşi în adulţi binevoitori, afectuoşi şi împliniţi. Înţelepciunea nu înseamnă să acceptăm tot ceea ce respingeam la 19 ani. Înseamnă înţelegerea faptului că principiile absolute sunt pentru dictatori şi pentru nebuni. „Sunt un ipocrit, fireşte“, spune Countryman, reflectând asupra propriei vieţi şi asupra nefastei căutări a purităţii de către John William. „Trăiesc cu ideea asta, dar măcar trăiesc“.

David Guterson şi-a făcut apariţia cu aproximativ 15 ani în urmă, remarcându-se prin romanul său de debut, care a cunoscut un succes fantastic. Nici una dintre cărţile sale ulterioare – East of the Mountains şi Our Lady of the Forest – n-a mai înregistrat cotele de vânzări ale primului său roman, dar iată ce e admirabil la el: cărţile lui devin din ce în ce mai bune. La sfârşitul acestui volum, intervine un moment de tip deus ex machina care, într-un mod cam dezamăgitor, pune vina pentru strădaniile lui John William pe seama unui anume suspect. Însă vocea lui Neil Countryman e cea a unui om bun şi grijuliu, care îşi atinge împlinirea burgheză la vârsta mijlocie, iar amintirile lui despre viaţa la Seattle au o savoare şi o textură minunate.

Acest Seattle nu e doar un fundal modern, populat cu clienţi de cafenele Starbucks în piaţa istorică Pike Place. Personajele lui Guterson locuiesc într-un oraş descris aşa cum e el, în realitate. Mănâncă peşte cu cartofi prăjiţi în localurile de mâncare organică Spud, caută cărţi folosite în legendarele librării Shorey, calcă pe ciupercile care cresc nestingherite în parcul Ravenna. Guterson cunoaşte oraşul Seattle aşa cum Updike cunoaşte Pennsylvania provincială şi chiar există momente în The Other care trimit cu gândul la Rabbit at Rest, prin observaţiile rapide şi prin crâmpeiele de dialog ce surprind esenţa locului şi a timpului. În primii ani ai prieteniei sale cu John William, Countryman se plimbă prin reşedinţa familiei Barry, o casă în stil Tudor din cartierul rezidenţial Laurelhurst, observând nudurile cu pântece albe de pe tapetul din baie: am fost şi eu în casa aia – sau în cea de alături. După zeci de ani, îşi aude fiul sugerând să ia masa într-o nouă berărie, în care specialitatea casei sunt midiile şi cartofii prăjiţi: am fost şi acolo.

Partea frumoasă e că Guterson nu stă să explice, el doar strecoară aceste nuanţe absolut h perfecte şi-şi vede apoi de poveste.

ILUSTRAŢIE DE KATE O’CONNOR

Jucătorul Eroul acestui roman pierde totul din cauza deprinderii de a paria.

DE ANDREW HULTKRANS

„E

XISTĂ doar două tipuri de jucători: cei norocoşi şi cei faliţi“, spune înveteratul parior care e personajul principal din romanul noir al lui Preston L. Allen, All or nothing (Totul sau nimic), despre viaţa din cazinouri. Menţionat doar cu iniţiala P (protagonistul? Preston?), a fost pe rând norocos sau falit de-a lungul întregii sale vieţi de adult. Şofer pe un autobuz pentru copii din Miami, cu o familie mare şi pofte încă şi mai mari, el îşi risipeşte salariul şi apoi scurmă după mărunţişul căzut printre scaunele din autobuz, pierzând apoi totul la cazinourile indienilor din sudul Floridei, mai ales la jocuri mecanice, drogul ieftin al jocurilor de noroc. P a decăzut până

ALL OR NOTHING

de Preston L. Allen.

252 pag. Akashic Books.

Ediţie broşată. 14.95 $.

acolo încât să-şi dorească una din reacţiile alergice care îi ameninţă viaţa fiului său, în credinţa că fiul său bălmăjeşte numere norocoase atunci când se scufundă în comă. Joacă, pierde şi, cu regularitatea de Sisif a nebunului cu acte în regulă, se întoarce mereu la masa de joc. Mai presus de toate, minte – îşi minte nevasta, şefii, pe copii, pe el însuşi.

Chiar şi cei familiarizaţi cu viciile generice – drogurile, sexul – nu înţeleg, deseori, patima jocului, care pare atât de evident suicidală încât face imposibilă perioada de graţie, dominată de extaz şi negare, necesară pentru cultivarea unei dependenţe bine înrădăcinate. Ca şi în cazul dezarmantei autobiografii de jucători a lui Frederick şi Steven Barthelme, Double Down (1999), calitatea fundamentală a romanului All or Nothing este uşurinţa cu care acesta îi edifică pe cei neîncrezători, arătându-le cum această dependenţă urmează tipare recognoscibile de excitare şi depresie, dar cu o nuanţă aparte – atracţia constă în proces, nu în rezultat. „Asta e ceea ce oamenii nu înţeleg despre jucători“, explică P. „Trebuie să jucăm. Jucăm pentru a juca. Nu jucăm pentru a câştiga“.

Cu toate acestea, exact atunci când, în cele din urmă, îşi pierde familia, P câştigă – şi câştigă o grămadă. Ceea ce îl conduce la Vegas, unde joacă în turnee de poker cu mize mari, abordând indispensabila pălărie de cowboy a „balenei“, adică eternul jucător care se aruncă în pariuri nebuneşti. Chiar şi atunci când

sorţii îi surâd, P conştientizează falimentul său spiritual, ajungând până la urmă la o formă de abstinenţă prin intermediul pasienţelor. Totuşi, încă mai bântuie cazinourile, ca un fel de Fantomă a Poturilor din Trecut, împărţind bani şi înţelepciune criptică pariorilor disperaţi.

(Faptul că se culcă cu unii dintre ei complică nou descoperita sa aură de sfânt). În calitate de cartograf al autodegradării, Allen se înscrie într-o descendenţă care începe, poate, cu Jucătorul lui Dostoievski, trecând prin Sub vulcan al lui Malcolm Lowry, prin Junky al lui William S. Burroughs, operele complete ale lui Charles Bukowski şi Hubert Selby Jr. şi persistă în nenumărate romane şi autobiografii (uneori fabricate) ale prezentului nostru puritan şi împânzit de terapeutică. Ca şi Dostoievski, Allen evocă plin de vivacitate mediul în care se învârt jucătorii – (ne)norocurile în serie ale jucătorilor, vanităţile şi aspectele lor groteşti, pseudo-filosoficele lor discursuri despre noroc. Ca şi Burroughs, el este un cronicar nepărtinitor al ritualului zilnic al dependentului de jocuri, care nu glorifică dar nici nu stigmatizează situaţia acestuia. Scriitura sa concisă şi eficientă poate fi catalogată drept bine temperată, dar uneori pare excesiv de lejeră, făcută de mântuială. Dând impresia de „realism“ şi literatură uşor digerabilă, această trăsătură face ca Allen să nu se ridice la înălţimea predecesorilor săi literari (şi nici să nu coboare în aceleaşi adâncuri).

Nici o naraţiune contemporană despre dependenţă nu e completă fără al doisprezecelea pas1 în actul al treilea, iar All or Nothing respectă şablonul, deşi oarecum împotriva voinţei sale.

La întrunirile Jucătorilor Anonimi, P refuză să-şi îndulcească – sau să-şi accepte în totalitate – recuperarea: „Să fii eliberat“ de patima jocului „e ca şi cum ţi-ai trăi moartea. Dacă crezi în noroc, te simţi golit când încetezi să mai crezi.

Acum ştii că nu există noroc.... Ai încetat să mai crezi“. Într-o ciudată răsturnare a conceptului Puterii Supreme2 – „Nu există atei într-un cazino“, scrie Allen, în fraza cea mai reuşită a romanului – vindecarea de dependenţa de pariuri atrage după sine pierderea credinţei şi nu recuperarea ei.

Aşa cum susţine un alt stereotip al terapiilor în 12 paşi, dependenţii care nu se dezic ajung la închisoare sau mor din cauza dependenţei lor. Iar într-un roman care analizează dublul tăiş al vieţii de jucător, ar fi lipsit de înţelepciune să pariezi pe o evadare fără sechele a lui P. „Dependenţa nu e o tragedie“, conchide P. „E o poveste de dragoste care conţine abuzuri. O h iubim, iar ea abuzează de noi“.

1

Andrew Hultkrans este autorul volumului „Forever Changes“. Actualmente, lucrează la o carte despre supravegherea publică din America.

Ultimul pas, cel al „deşteptării spirituale“, din cadrul programelor de dezintoxicare, devenite clasice în Statele Unite (n.tr.)

2 Concept utilizat în terapiile de dezintoxicare de 12 paşi, care reprezintă o putere superioară căreia dependentul i se supune – Dumnezeu, Natura, Cerul, etc – pentru a se împăca cu noua sa stare existenţială (n.tr.)

9

Cărţi pentru copii

O ligă doar pentru ei DE KEVIN BAKER ELE mai tragice sau romantice instituţii apărute în perioada americană a segregării rasiale au fost ligile de baseball pentru negri. Afroamericanilor li s-a interzis accesul în ligile naţionale profesioniste în 1884, iar după alte câteva sezoane, au fost excluşi şi din ligile de începători, printr-un „acord între gentlemeni“ între proprietarii şi jucătorii albi.

Nici un jucător de culoare n-a mai apărut până când Jackie Robinson a semnat un contract cu echipa Brooklyn Dodgers, vreo 60 de ani mai târziu.

Jucătorii de baseball de culoare se chinuiau

C

WE ARE THE SHIP

The Story of Negro League Baseball Scrisă şi ilustrată de Kadir Nelson.

88 pag. Jump at the Sun/Hyperion.

18.99 $. (Vârsta: de la 8 ani) SATCHEL PAIGE

Striking Out Jim Crow de James Sturm.

Ilustraţii de Rich Tommaso.

89 pg. The Center for Cartoon Studies/ Jump at the Sun/Hyperion.

Coperte îmbrăcate, 16.99 $; ediţie broşată, 9.99 $. (Vârsta: de la 10 ani) să-şi câştige traiul cum puteau. În 1920, Rube Foster, aruncător principal, manager şi proprietar al clubului Chicago American Giants, a reunit opt echipe de elită formate din jucători de culoare din Midwest, formând Liga Naţională a Negrilor. Astfel se năştea o legendă. În următorii 40 de ani (şi prin încă trei ligi profesioniste segregaţioniste – o a doua Ligă Naţională a Negrilor, Liga Estică de Culoare şi Liga Americană a Negrilor), afroamericanii au inventat un nou tip de baseball la marginea oraşelor: un joc ce era, de obicei, mai rapid, mai dur, mai nemilos decât cel jucat în ligile albilor.

Atunci când jucătorii negri, în frunte cu personaje precum Jackie Robinson, Larry Doby, Willie Mays, Roy Campanella, Frank Robinson, Bob Gibson şi Roberto Clemente, au fost acceptaţi într-un final în meciurile albilor, şi-au copleşit adesea oponenţii prin inteligenţa şi ferocitatea jocului lor. „Noi suntem corabia; tot restul e marea“ – astfel îşi descria Rube Foster noua ligă, iar Kadir Nelson preia această propoziţie în titlul cărţii sale ilustrate despre ligile negrilor. Era însă o corabie aflată tot timpul la un pas de a se scufunda. Jucătorii câştigau puţini bani şi cutreierau neîntrerupt ţara, ca să participe la diferite competiţii ale ligilor, uneori jucând chiar şi trei-patru meciuri pe zi. Călătoreau înghesuiţi în autobuze rablagite sau în maşinile personale, ajungând adesea într-un oraş după nenumă-

Kevin Baker a scris romanul istoric „Strivers Row“. În prezent lucrează la o istorie a baseballului în New York.

10

rate ore pe drum, doar ca să descopere că, în America segregaţionistă a epocii, nu-şi puteau găsi o cameră, nu puteau să mănânce la un restaurant sau să folosească toaletele. Dormeau în uniforme, îşi cumpărau bâtele din magazine şi jucau pe terenuri care erau aproape la nivelul unor islazuri demarcate. Proprietarii operau totul cu foarte puţini bani. Hărţuit şi devastat, Foster a fost închis într-un azil de nebuni, unde a şi murit, în 1930; liga lui avea să se năruie după un an. Jucătorii s-au ales doar cu concluzia amară că n-ar putea concura niciodată pentru un statut mai important. Şi totuşi, aşa cum s-a întâmplat în cazul multor improvizaţii din perioada segregaţionistă, afroamericanii au transformat o instituţie a albilor în ceva propriu: în ceva mai bun. Multe echipe din liga negrilor se aflau în proprietatea unor americani de culoare; un astfel de proprietar – un afacerist dur pe nume Gus Greenlee chiar a construit, pentru echipa sa, Pittsburgh Crawfords, un teren propriu, în toiul depresiunii economice.

Managerii şi jucătorii negri au adus noi tehnici şi lovituri, jucând la viteze uluitoare, cu care învingeau, de obicei, echipele albilor (poate în proporţie de cam 60%) în meciurile demonstrative de după încheierea sezonului de baseball.

Pictorul Kadir Nelson a ilustrat mai multe cărţi pentru copii recompensate cu premii, inclusiv unele despre istoria negrilor. Aceasta e

prima carte pe care o ilustrează şi o scrie: şi e absolut superbă. Autorul apelează la o relatare la persoana întâi, prin discursul conversaţional al unui jucător fictiv şi anonim. E un mecanism care, în general, funcţionează bine şi-i permite să includă multe dintre marile poveşti despre ligile negrilor. Nelson le redă umorul, arta de a face spectacol şi bucuria de a participa la meci, fără să ducă pe nimeni cu zăhărelul despre cât de greu le era totul.

Nelson îşi completează textul cu un index şi cu note de final, astfel încât cititorii atraşi de cartea lui să poată afla mai multe. Apare

şi gafa de circumstanţă: jucătorii albi din anii ’40 nu câştigau 7.000 de dolari pe lună – mai degrabă 7.000 pe sezon. În plus, autorul se arată prea indulgent cu proprietarii de culoare ai echipelor din liga negrilor, aceştia mai dedându-se, printre altele, şi la diferite escrocherii. E adevărat, aceşti bărbaţi aveau posibilităţi reduse în America segregaţionistă, însă nu încetau să fie nişte gangsteri, nişte hiene care devorau speranţele disperate ale propriilor comunităţi.

Proza vizuală a lui Nelson e absolut splendidă. Desenele lui includ numeroase portrete şi scene de acţiuni, precum şi facsimiluri ale cartolinelor de baseball, un bilet la Primul Campionat de Baseball al Negrilor şi o firmă superb desenată şi melancolică a unui han „de culoare“. Deosebit de captivante sunt reprezentările unui jucător alb din comunitatea „Casa lui David“ (dintr-o colonie religioasă din Michigan) cu părul lung şi barba emblematică; un jucător din outfield, pe un teren vechi, la sfârşitul perioadei ligilor negrilor; o imagine pe două pagini a echipei American Giants a lui Foster, coborând dintr-un vagon de dormit.

Dar, mai ales, ilustrarea unui meci de la începutul Ligii Negrilor, jucat în nocturnă.

Volumul Satchel Paige: Striking Out Jim Crow (Satchel Paige: lovitura dată segregaţionismului), de James Sturm şi Rich Tommaso, oferă o abordare diferită a subiectului, însă la fel de captivantă. Amândoi scriitori şi ilustratori cu experienţă, Sturm şi Tommaso spun, la persoana întâi, povestea unui jucător de culoare (fictiv) care face un joc ager împotriva echipei Birmingham Black Barons, în primele săptămâni din Liga Negrilor (e imaginea leită a legendarului aruncător Satchel Paige), dar care apoi trebuie să se întoarcă în lumea sufocantă şi rasistă din Tuckwilla, statul Alabama – un orăşel al bumbacului, dominat de o familie arogantă de albi, proprietară de plantaţii.

E o poveste obsedantă, în care textul lui Sturm redă, în mod incisiv, amărăciunea tăcută a protagonistului, aşa cum desenele sobre ale lui Tommaso, realizate în două nuanţe, pun în opoziţie splendidă frumuseţea fizică a vechiului sud rural şi primitivismul instituţiilor sale sociale. O urmă constantă de ameninţare pluteşte deasupra poveştii ca un nor greu de furtună. Autorii refuză să închidă ochii în faţa vreunui detaliu, nici măcar în faţa linşărilor, deşi cartea lor e destinată – şi chiar esenţială – majorităţii copiilor.

Paige însuşi e la fel de evaziv în carte precum a fost şi în viaţa reală, însă Sturm şi Tommaso (cu ajutorul unei excelente introduceri scrise de Gerald Early) oferă o imagine grăitoare a acestui showman, impresar şi concurent desăvârşit, care a jucat pe post de aruncător până când avea aproape 65 de ani şi a şi reuşit, contra tuturor aşteptărilor, să se ridice peste nivelul jocului negrilor şi al albilor. „Nu priviţi înapoi, ceva s-ar putea să vă ajungă din urmă“, îi plăcea lui Satch să spună, însă aceste două cărţi oferă o perspectivă nepreţuh ită a trecutului adorat şi trist.

ILLUSTRATIONS FROM “WE ARE THE SHIP” (TOP) AND “SATCHEL PAIGE”

Pozne neînsemnate DE CHARLIE RUBIN E la 1960, când eram copil, nouă, băieţilor, ne plăcea la nebunie să şuşotim poveşti despre dezastre sângeroase produse în parcul de distracţii din localitate: catastrofe care nu vedeau lumina tiparului. „Li se închide gura la toţi“, ne spuneam între noi, pe un ton plin de siguranţă.

Băieţii ştiau anumite lucruri. Întotdeauna a fost la fel.

Cartea For Boys Only (Numai pentru băieţi) a lui Marc Aronson şi HP Newquist (un compendium de aproape 100 de articole scurte şi scurtuţe în care cultura copilăriei băieţilor – păianjeni muşcători, Insula Paştelui, mantii care te fac invizibil, sânge fals – capătă o imagine irezistibilă, până şi atunci

P

FOR BOYS ONLY

The Biggest, Baddest Book Ever de Marc Aronson şi HP Newquist.

157 pag. Feiwel & Friends. 14.95 $.

(Vârsta: 7 – 12 ani)

când împrejurările sunt exagerate şi reambalate) este ultima dintr-o serie de ghiduri de succes construite pe ideea că, de fapt, băieţii nu ştiu nimic.

Conn şi Hal Iggulden au accelerat această tendinţă anul trecut, prin bestsellerul lor generos The Dangerous Book for Boys, care amesteca la grămadă ceva asemănător cu snoavele despre aventuri extreme dintr-un almanah Blackie’s Boys Annual, ilustraţiile artistice dintr-o Enciclopedie a Lumii, poze de gândaci, desene ale unor dinozauri săltăreţi, poveşti istorice despre curaj care includ pierderi colosale de vieţi omeneşti şi incursiuni în sfera odinioară denumită a „lucrurilor de săvârşit şi de făcut“. Dar spui totul atunci când afirmi despre o carte pentru băieţi că cel mai bun element al ei e capitolul „Fete“ („ca regulă general valabilă, pe fete nu le atrage la fel de mult ca pe băieţi folosirea urinei în loc de cerneală secretă“).

Chiar şi aşa, atunci când câteva voci s-au declarat îngrijorate că The Dangerous Book i-ar putea ispiti pe tinerii altminteri neamatori de riscuri să se dedea la pozne periculoase, argumentul contrar ar fi trebuit să susţină că băieţii s-au dat în vânt mereu după povestea din filmul Scott of the Antarctic fără să idealizeze situaţia în care ar fi murit îngheţaţi, înconjuraţi de tovarăşii lor creduli. Recunosc, pentru o clipă chiar sună bine. În orice caz, după The Dangerous Book au mai apărut şi alte cărţi în acelaşi ton, toate pline de veneraţie faţă de sfânta copilărie a băieţilor, iar acum soseşte şi cea mai nouă din serie, For Boys Only. Şi, vai!, cum mai tânjeşte inima după o poveste cu adevărat certăreaţă, destinată tinerilor bătăuşi răutăcioşi sau – în cazul în care nu reuşeşte asta – micuţilor bosumflaţi care o iau pe urma furnicilor până la coloniile lor nu ca să le admire societăţile obositor de complicate, ci ca să arunce un borcan de furnici roşii pe gaura muşuroiului şi să se uite cum începe tărăboiul

Charlie Rubin este scenarist producător al serialului „Law & Order: Criminal Intent“.

înăuntru. (Eu şi verişoara mea Anne aruncam cu chibrituri aprinse în muşuroaie şi, din câte mi se spune, tocmai din acest motiv am ajuns să fim amândoi ucigaşi în serie).

Nu că eu aş avea vreo problemă cu asta, dar o poveste de două pagini care descrie cele mai „înspăimântătoare“ curse din parcurile de distracţii americane – făcându-le să pară sigure şi solide la modul implacabil – nu cumva păleşte în comparaţie cu nemaipomenitele poveşti cu deraieri, decapitări, bare de protecţie care cedează şi neglijenţe (copii aruncaţi în aer sau suspendaţi cu capul în jos la 40 de metri înălţime)? Sunt de acord! Însă, băieţi, nu veţi găsi asemenea poveşti în această carte, deşi veţi da de ele pe internet: ai adesea senzaţia că autorii şi-au făcut documentarea pe net şi apoi au apăsat pe butonul Print.

Asta-i o mare scăpare într-un volum a cărui prefaţă îi trâmbiţează pe toţi experţii consultaţi de Aronson şi de Newquist, precum „cel mai important specialist din lume pe tema armatelor aztece“: phii, există genul ăsta de muncă? De fapt, modul în care ajungi la o asemenea slujbă ar fi trebuit să fie subiectul acestei cărţi – care îl ajută pe autor să conchidă, în Fantasy Wars: Aztec vs. Inca că victoria ar fi fost decisă doar de cel mai bun plan, fie al aztecilor, fie al incaşilor.

Fireşte că deplasarea prin interminabilele pagini şi indexuri ale foarte frecventatului Internet va conduce la anumite desfătări prudente. Cum ar fi: să nu vă luaţi niciodată la întrecere cu un urs brun pentru cine poate să mănânce mai mulţi fluturi de noapte – ursul poate înghiţi până la 40.000 pe zi. Şi să nu vă aşteptaţi să apucaţi teleportarea în timpul vieţii voastre, tineri domni! „Pentru a codifica atomii unei persoane înainte să fie dezintegrată, ar fi nevoie de mai multă putere a computerelor decât a existat vreodată. Iar aici nici nu intră în calcul cum să reintegreze persoana pe urmă“. (Slavă Domnului că James Doohan, alias Scotty, n-a mai apucat să citească asta în timpul vieţii lui).

Problema generală cu aceste lucruri enorme, îndesate alandala în aceste cărţi pentru băieţi, fie că e vorba de bătălia de la Roarke’s Drift, Andrewsarchus Mongoliensis (un animal uriaş, asemănător cu lupul, care se presupune că mânca balene eşuate pe uscat), de inventarea tonomatului (1980) sau de strategiile pentru câştigarea jocurilor cu hârtia, piatra şi foarfeca: totul se îmbină într-o tocăniţă nesărată care nu va deranja gusturile copiilor ori ale părinţilor lor. Sau poate că atunci când ritualul de iniţiere constă în transformarea în franciză a copilăriei băieţilor (sau a fetelor; For Girls Only va apărea în curând), primele cufere preţioase aruncate peste bord s-ar putea să fie fantezia şi imaginaţia copilăriei. „Cititorule, trimite-ne probele tale despre existenţa acestor monştri sau a altora“ – astfel se încheie articolul Vânătoare de monştri. Chicotiţi, chicotiţi. Înapoi la somn, copii, pentru voi nu există nici un fel de noapte neagră a monştrilor; nici unul dintre aceşti demoni nu există cu adevărat.

Dar, vă întreb eu, ce mai înseamnă copilăria fără frici? Copii mari, câini mari, albine mari.

Atenunând loviturile şi domolind fiorurile, For Boys Only face ca copilăria să fie un lucru banal, aşa cum, în taină, ne temem cu toţii că este. h

Raftul de cărţi THUMBELINA, TINY RUNAWAY BRIDE

Scris şi ilustrat de Barbara Ensor. Bazat pe povestea lui Hans Christian Andersen.

Schwartz & Wade. 12.99 $.

(Vârsta: 7 – 11 ani)

DIN „THUMBELINA, TINY RUNAWAY BRIDE“

Ensor se întoarce la povestea lui Andersen şi-i dă o notă feministă. În toiul nopţii, Degeţica e răpită din patul ei făcut într-o coajă de nucă de către o broască, apoi e la un pas de a se mărita cu o cârtiţă, înainte să-şi dea seama unde vrea ea să se afle cu adevărat. Iar în această versiune, îl refuză pe prinţul arătos.

Abordarea autoarei poate părea forţată (cui îi pasă dacă Degeţicăi îi e frig şi se află departe de casă, doar şi-a câştigat libertatea!), însă colajul său expresiv e plin de farmec.

ALL THE LOVELY BAD ONES

THE FISH WHO CRIED WOLF

A Ghost Story de Mary Downing Hahn.

Clarion. 16 $. (Vârsta: 9 – 12 ani)

de Julia Donaldson.

Ilustraţii de Axel Scheffler.

Scholastic. 15.99 $. (Vârsta: 3 – 5 ani)

Noua carte al lui Hahn începe ca un roman poliţist cu detectiva Nancy Drew: într-o pensiune fermecătoare din Vermont, care a fost năpăstuită noaptea de nişte lovituri şi ciocănituri uşoare.

Atunci când Corey şi Travis sosesc aici ca să-şi viziteze bunica (noua proprietară a hanului), la început transformă cu voioşie presupusele fantome într-o festă, ca să atragă oaspeţi amatori de senzaţii tari. După câteva momente înfiorătoare şi credibile („Dar ce s-a auzit pe hol?“), copiii pornesc să dezvăluie trecutul cumplit al hanului şi povestea din spatele pietrelor din grădină, inscripţionate cu numere. O poveste numai bună de înfricoşat colegii la un foc de tabără.

O poveste minunat ilustrată despre un peşte cenuşiu şi şters, care „scotea bule mici“, dar „spunea gogoşi“. În fiecare zi, peştişorul întârzie la şcoală şi, în fiecare zi, se duce cu o scuză nouă la dra Skate – pretexte legate de cufere cu comori, calamari uriaşi şi alte neplăceri oceanice – până când, în cele din urmă, de-abia reuşeşte să scape din năvodul unui pescar, doar pentru ca evadarea sa la limită să fie însoţită de râsetele tuturor. Povestea moralizatoare, relatată în pas uşor de către Donaldson, e populată de creaturile subacvatice comice ale lui Scheffler (focile au sprâncene dese şi cenuşii, dar şi mustăţi), iar efectul este întotdeauna mai degrabă amuzant decât înspăimântător.

SERGIO MAKES A SPLASH!

Scrisă şi ilustrată de Edel Rodriguez.

Little, Brown. 15.99 $. (Vârsta: 3 – 5 ani) Sergio este un pinguin mic cu o problemă mare: adoră băltoacele, băile şi gheaţa, dar i-e frică de apă. Acum trebuie să înveţe să înoate. Expresia îngrijorată a lui Sergio şi echipamentul său de înot, atent îmbinat (are ceva din farmecul Oliviei lui Ian Falconer) sunt încântătoare. Iar xilografiile minunate ale lui Rodriguez ar trebui să le ofere o garanţie de siguranţă altor făpturi mai mici, cărora le e teamă să facă pasul decisiv.

THE MARKET

de J. M. Steele.

Hyperion. 15.99 $. (Vârsta: de la 12 ani) O idee inteligentă pentru o poveste despre şcoală: un anonim le-a dat calificative fetelor din ultimul an de la Liceul Millbank, pe o „Bursă de valori sociale“ online, şi acum tranzacţionează acţiuni în funcţie de evoluţia nivelului popularităţii lor. Cu patru săptămâni înainte de absolvire, Kate Winthrop, împreună cu câteva prietene, se apucă să-şi crească valoarea, de la „titluri de rentă instabile la acţiuni de rentabilitate sigură“. Există satire mai bune ale obsesiei adolescentine faţă de imaginea „cool“ (a se vedea Be More Chill, de Ned Vizzini), însă această relatare a ascensiunii, declinului şi reascensiunii lui Kate reprezintă o poveste de liceu amuzantă şi, pe alocuri, surprinzătoare.

DIN „ERGIO MAKES A SPLASH!“

ANIMALS CHRISTOPHER COLUMBUS SAW

An Adventure in the New World Autor Sandra Markle.

Ilustraţii de Jamel Akib.

Chronicle. 16.99 $. (Vârsta: 7 – 10 ani) Deşi nu ignoră conflictele mai puţin savuroase ale lui Columb în Lumea Nouă (când corăbiile lui ajung pe ţărmurile insulei Hispaniola, soldaţii capturează de îndată şase nativi taino şi îi iau ca sclavi), cartea lui Markle se centrează pe descrierea animalelor care erau şi ele necunoscute europenilor din secolul XV. Ilustraţiile atrăgătoare ale lui Akib, în cretă pastel, înfăţişează lamantini (Columb a crezut că erau nişte sirene urâte), papagali, peşti coloraţi şi iguane „savuroase“, printre alte făpturi.

JULIE JUST 11

De unde au venit ideile nebuneşti O istorie a editării cărţilor pentru copii în America.

DE LAURA MILLER

În lumea cărţilor ilustrate, o sciziune i-a separat pe campionii „cărţii frumoase“ de producătorii de lucruri ieftine şi vesele, precum seria Little Golden Books, care le erau vândute, în general, în magazine de obiecte comercializate la preţuri de cinci sau zece cenţi, părinţilor stresaţi de copilul scâncind. Calitatea hârtiei, a tiparului şi a legării cărţilor pentru copii a fost o altă obsesie specială a bibliotecarilor şi a librarilor şi editorilor cu caracter, până într-acolo încât aceste personaje au părut adesea să nu mai fie în ton cu publicul căruia îi erau destinate cărţile. Marcus scrie despre un editor de la Viking din perioada strâmtorată a inflaţiei din anii ’70 şi care, „tremurând de frică“, a fost silit să-l întrebe pe Robert McCloskey dacă ar accepta retipărirea volumului Make Way for Ducklings fără supracoperte. McCloskey a consimţit, deşi această experienţă l-a amărât. Oricine a văzut vreodată un copil de patru ani umblând cu o carte se va întreba de ce a fost nevoie, la urma urmei, de supracoperte.

E când profesoara mea din clasa a doua era doar un copil, în timpul marii depresiuni economice, a descoperit, la Biblioteca Publică din Cleveland Heights cartea care avea să devină favorita ei. Din păcate, până când a terminat de citit Hobbitul şi şi-a convins părinţii să-i cumpere un exemplar, aceştia n-au mai găsit nici unul la librărie. Fără să se dea bătută, a cercetat exemplarul de la bibliotecă de nenumărate ori, hotărâtă să-şi facă şi ea unul transcriind tot textul cu două degete, la maşina de scris din casă. Câţi autori care scriu cărţi pen-

P

MINDERS OF MAKE-BELIEVE

Idealists, Entrepreneurs, and the Shaping of American Children’s Literature de Leonard S. Marcus.

402 pg. Houghton Mifflin Company. 28 $.

tru adulţi se pot lăuda că au vreun cititor atât de pasionat de munca lor?

Volumul lui Leonard Marcus, Minders of Make-Believe: Idealists, Entrepreneurs, and the Shaping of American Children’s Literature (Ocrotitorii închipuirilor: idealiştii, antreprenorii şi formarea literaturii americane pentru copii), este povestea mecanismului care a stârnit existenţa unor asemenea cititori: bibliotecarul de copii care a ales să comande Hobbitul; editura (Houghton Mifflin, aceeaşi editură care l-a publicat şi pe Marcus) care a adus cartea pe piaţă, magazinele cărora li s-au epuizat stocurile (probabil şi din cauza lipsei de hârtie de tipar). Autorul are câteva cuvinte chiar şi pentru părinţii care, pe la jumătatea secolului XX, vedeau din ce în ce mai mult în cărţi o investiţie în viitorul copiilor lor.

Elementele care li se par majorităţii oamenilor cele mai fascinante aspecte ale istoriei literaturii pentru copii în America – copiii şi literatura însăşi – trec în planul doi, făcândule loc editurilor şi criticilor, tipografiilor şi revistelor, bibliotecilor şi librăriilor.

Analizele cărţilor pentru copii şi tineret reprezintă un fenomen recent. Scrie Marcus: „Cărţile pentru copii se prea poate să fi contat atât de puţin în ochii istoricilor din generaţiile trecute tocmai pentru că ele contau atât de mult în ochii copiilor. Cum acestea aveau un loc bine fixat în centrul vieţii personale a micuţilor, puţini cărturari s-au gândit să exploreze fenomenul sau să se întrebe ce anume ar putea însemna cărţile ca obiecte comerciale sau culturale şi cu atât mai puţin şi-au pus problema care era rolul lor ca opere literare şi de artă“. Minders of Make-Believe le analizează, în primul rând, ca mărfuri: nişte mărfuri care au evoluat de la producţia pe linie secundară la o industrie de 3.4 miliarde de dolari şi care au devenit, uneori, centrul de greutate al unor aprige lupte culturale.

Marcus îşi face relatarea cronologic – de la

Laura Miller scrie pentru revista Salon şi e autoarea volumului „The Magician’s Book: A Skeptic’s Adventures in Narnia“, care va fi publicat în decembrie.

12

IBLIOTECILE şi bibliotecarii erau, probabil, cea mai puternică forţă din lumea editorială a cărţilor pentru copii până la reducerile din anii ’70 şi până când explozia achiziţiilor de cărţi pentru copii de către părinţi, în anii ’80, i-a detronat de tot. Pe când se aflau pe culmele gloriei, bibliotecarii de copii au interzis urgent seriile de ficţiune (precum cărţile cu Tom Swift şi Rover Boys şi, mai târziu, pe cele cu Nancy Drew) din multe colecţii, precum şi seria Little Golden Books, din rândurile căreia se numără şi unele dintre cărţile mele preferate din copilărie. Prejudecata în privinţa seriilor, dintre care cele mai populare erau poveşti de aventuri pline de şabloane, produse la grămadă de Sindicatul Stratemeyer, a fost atât de puternică încât romanele autobiografice ale Laurei Ingalls Wilder, despre copilăria ei ca fiică de colonişti, au fost în repetate rânduri excluse din concursurile organizate de bibliotecari, precum Newbery Medal, doar fiindcă păreau să fie o serie. (În cele din urmă, Asociaţia Bibliotecarilor Americani a creat un premiu pentru opera omnia, acordat în onoarea lui Wilder, căreia i-a fost înmânat, pentru prima oară, în 1954).

Deşi mai-marii genului, de la Wilder şi dr.

Seuss la E.B.White şi la Maurice Sendak au parte de scurte apariţii în Minders of Make-Believe, această carte e, în cele din urmă, o istorie a scenei editoriale, adică tipul de carte al cărei principal eveniment ar putea fi descris aşa: „Şi apoi ea s-a dus la editura Scribner...“ Scriitor fermecător şi inteligent, Marcus face un efort curajos pentru a menţine nivelul de interes al cititorului, însă problemele din interiorul editurilor şi noile tehnologii tipografice vor face doar obiectul interesului istoricilor şi oamenilor din industrie.

Căci vai, soarta editorului este tocmai aceea de a subzista bazându-se pe gloria oglindită. Cel mai interesant lucru, până şi la cele mai stimate personalităţi descrise de Marcus, constă în autorii descoperiţi de aceştia şi în cărţile publicate de ei, iar despre asta nu aflăm prea multe din Minders of Make-Believe. Rezultatul este cam ca atunci când stai la o petrecere foarte agreabilă când mai este una, absolut senzaţională, la h doi paşi distanţă.

B

abecedare până la Potter, ca să zic aşa –, începând cu prima carte pentru copii publicată în colonii: The New England Primer (1689) şi sfârşind cu seria record a lui J.K. Rowling, singurele cărţi, din toate genurile, care s-au lansat cu surle şi trâmbiţe, în cadrul unor festivaluri organizate la miezul nopţii în toată ţara. Fără îndoială că această structură e menită să sublinieze cât de mult a evoluat piaţa editorială a cărţilor pentru copii în ultimii 320 de ani, însă, de fapt, industria a trecut prin aceleaşi crize minore care au caracterizat şi editarea cărţilor pentru adulţi de-a lungul deceniilor. Bugetele au fost micşorate în anii cu lipsuri economice şi apoi umflate în timpul celor de prosperitate. Sar scântei de revoltă când o editură îl concediază pe un editor respectat, printr-un „act spectaculos de miopie administrativă“, iar apoi editorul este angajat, după o lună sau două, de către o altă editură. Autorii mormăie nemulţumiţi de contracte. Specialiştii îşi fac griji în privinţa degradării gusturilor publicului şi a distragerii atenţiei de către alte medii. Şi întotdeauna se găseşte cineva care să-şi aducă aminte cu nostalgie cât de nobilă şi de idealistă era industria în urmă cu 30 sau 40 de ani.

Principalul element care a făcut distincţia pe piaţa literaturii pentru copii la începutul secolului XX a fost, totuşi, preponderenţa femeilor în acest domeniu, ca editori, critici şi bibliotecare.

Primul departament dintr-o editură dedicat exclusiv cărţilor pentru copii, Departamentul de Cărţi pentru Băieţi şi Fete, creat de Macmillan în 1919, era condus de Louise Seaman, o fostă profesoară şi absolventă a faimosului colegiu Vassar. Marcus observă că, la fel ca predarea şi

ca munca de misionariat, lucrul cu cărţile pentru copii era considerat una dintre „profesiile maternale“, pentru care se presupunea că femeile erau cele mai potrivite. Odată ce Minders of Make-Believe pătrunde în perioada interbelică, ajungem la o procesiune de formidabile doamne, fiecare înarmată cu „câte o diplomă de la colegiul Seven Sisters şi cu abilităţile sociale bine cizelate care decurgeau din pregătirea lor“. Acestea s-au aflat printre primele femei care au ocupat poziţii însemnate în clubul masculin al editării cărţilor. În ciuda relativei uniformităţi a mediului lor de provenienţă, decanele lumii literaturii pentru copii s-au mai şi duşmănit uneori. O mare prăpastie s-a deschis între bibliotecarele de copii, reprezentate de intimidanta Anne Carroll Moore, prima directoare a departamentului pentru copii de la Biblioteca Publică din New York, şi educatoarele progresiste, conduse de Lucy Sprague Mitchell, care se afla la conducerea şcolii experimentale din Greenwich Village, cunoscută astăzi sub numele de Bank Street.

Bibliotecarele sprijineau poveştile „nemuritoare“ şi folclorul, considerate un etalon aurit în beletristica pentru copii, în vreme ce Mitchell şi grupul său pledau în favoarea povestirilor contemporane, desfăşurate în decoruri cunoscute de către tinerii cititori. Mitchell protesta că Scufiţa roşie era „brutală“, Cenuşăreasa – „sentimentală“, iar prea multe din poveştile tradiţionale erau pline de prezenţa „straniului, a bizarului, a irealului“. Virginia Haviland de la Biblioteca Congresului a numit acest dezacord drept o „controversă despre cum se poate certa lumea pe sticle de lapte, şi dacă fraţii Grimm ar fi potriviţi pentru preşcolari“.

FOTO: HORACE BRISTOL/CORBIS

Allie Finkle, nouă ani Într-o nouă serie, Meg Cabot îşi încearcă condeiul în cărţi pentru tinerii cititori.

DE LAUREN MECHLING EGULA nr. 1: Viaţa nu e dreaptă.

Cel puţin nu e dacă trăieşti într-un roman de Meg Cabot. Iar uneori e ATÂT de nedreaptă, nu-ţi vine să CREZI cât de nedreaptă e. DELOC. Meg Cabot, autoare căreia îi place să scrie cuvinte cu majusculă şi mare doamnă a literaturii pentru puştoai-

R

MOVING DAY

Allie Finkle’s Rules for Girls, Book One de Meg Cabot.

228 pag. Scholastic Press 15.99 $ (Vârste 8 – 12 ani)

cele adolescente, are prea multe serii de succes ca să le mai ţinem socoteala – prinţesa nehotărâtă din cărţile Princess Diaries, nehotărâtul vorbitor cu morţii din The Mediator, eroul naţional nehotărât din All-American Girl şi aşa mai departe (la ultima numărătoare, Cabot, în vârstă de 41 de ani, are 54 de cărţi publicate, iar câteva dintre ele sunt bune pentru fete în toată firea). Oricât de mare ar fi raza de acţiune a conceptelor ei, toate cărţile introduc un eveniment marcant, apoi revin la suprema injustiţie de genul „Vreau înapoi viaţa mea normală“.

Cărţile lui Cabot sunt hârjoneli în pas alert care durează o noapte de lectură şi, aparent, nu mai mult de o noapte pentru a fi scrise. Pe lângă actualizarea cu regularitate a blogului ei cu note detaliate, a spus în interviuri că scrie între cinci şi zece pagini pe zi, terminând cam o carte pe lună.

Cel mai greu de crezut e, însă, că opera rezistă. În timp ce legiuni de imitatori ai lui Meg Cabot cad în capcana dintre renume şi emoţie, vocea lui Cabot se păstrează proaspătă.

Preferă stilul divulgării pe parcurs a informaţiilor, obişnuit în ficţiunea pentru adolescenţi, dar materialul ei are o efervescenţă care lipseşte în aşa-zisele comedii pentru tineri adulţi.

E logic, atunci, că îşi încearcă mâna pe cărţi pentru cititori mai tineri. În primul fascicul din Allie Finkle’s Rules for Girls (Regulile pentru fete ale lui Allie Finkle), noua ei serie dedicată celor la gimnaziu şi apărută la Scholastic Press, Cabot a renunţat la ticul ei de a scrie la întâmplare cu majuscule fiecare al patrulea cuvânt (a trecut la caractere italice), la nebunia băieţească şi la premisele însingurării.

Lauren Mechling este autoarea romanului „Dream Girl“, care va fi publicat în iulie.

FOTO: ALI SMITH

Singurul lucru nebunesc care i se întâmplă lui Allie Finkle, în vârstă de nouă ani, e decizia părinţilor ei de a se muta din casa lor frumoasă şi perfectă din suburbii într-o casă victoriană care trebuie renovată, ce „părea foarte mare şi înfricoşătoare aşezată acolo pe stradă. Toate ferestrele – şi erau multe – erau întunecate şi păreau, oarecum, ca ochi ce ne priveau de sus“.

Mai mult, Allie va trebuie să o părăsească pe uşor enervanta ei cea mai bună prietenă, Mary Kay Shiner; colecţia ei de roci; şi familiara ei şcoală primară. Depinde de Allie, un veterinar în devenire, care nu se dă în lături să râgâie sau să arunce câte o farfurioară de prăjituri în faţa unui coleg de clasă care o merită, să găsească o cale de a câştiga războiul împotriva mutării în partea cealaltă a oraşului.

Pentru a rămâne bine ancorată în

roz-portocalie se deschide, în stilul unui calendar cu figurine, pentru a scoate la iveală rânduri unde cititorii sunt îndemnaţi să îşi scrie propriile reguli.

Fără a exista altceva în afară de aceste reguli pentru mecanismul cărţii, povestea dă o senzaţie de mai mare relaxare în comparaţie cu un roman tipic de Cabot.

Structura se potriveşte acestui grup de vârstă, oglindind experienţa deformată din punct de vedere temporal a copilăriei. Într-un moment, Allie se joacă cu păpuşile cu o prietenă („Am sugerat ca păpuşa bebe e răpită şi un bilet de răscumpărare, incluzând urechea tăiată a păpuşii bebe, e trimis la casa de lângă familia delfinilor de sticlă“), iar în următoarea clipă fantazează la ceea ce o aşteaptă în podul noii sale case („Mâna desprinsă de trup locuia în pod în ultimul film pe care l-am văzut!

Verde, strălucitoare şi atât de înspăimântătoare!“).

OVESTEA continuă amuzant, apoi ia o turnură neaşteptată când eroina noastră se află la o întâlnire de joacă dezastruoasă. Mary Kay Shiner şi Brittany Hauser îi arată lui Allie de ce e nevoie pentru jocul „femeia de afaceri directoare“ (indiciu: are legătură cu regula „Nu pune pisica într-o valiză“). Allie face faţă situaţiei cu aplomb, iar dibăcia ei creşte după câteva scene, la restaurantul Lung Chung, unde vine în ajutorul unei ţestoase supărăcioase numită Wang Ba, aflată în pericol.

Deşi tonul e uşor mai tineresc decât al cărţilor sale pentru adolescenţi, Moving Day (Ziua de mutare) e încă plină umorul clasic şi de inventivitatea marca Cabot. Este vârtejul absurd de tip „le-ştiu-petoate“ şi „habar-n-am“ al eroinei („Sunt mai mare ca Mary Kay cu o lună. Probabil că din cauza asta nu plâng la fel de des ca ea, pentru că sunt mai matură. De asemenea, sunt mai obişnuită cu greutăţile, nefiind singură la părinţi“) şi detaliile nostime care sunt răspândite fără efort, precum cel al fratelui mai mic care visează să aibă un dormitor cu tapet de catifea şi băiatul care-i dă lui Mary Kay acest bileţel fermecător de ziua ei: „Ce păcat că Allie se mută, acum nu vei mai avea deloc prieteni. La mulţi ani!“.

Cabot mai are contract cu Scholastic pentru încă cinci cărţi din serie, deşi e puţin probabil că franciza se va opri aici. E o scriitoare care poate scrie continuările în somn.

Asta nu e o regulă. E mai mult o h lege a firii.

P

„Ce păcat că Allie se mută, acum nu vei mai avea deloc prieteni. La mulţi ani!“ această lume mereu fermecătoare, Allie a început să scrie reguli pentru orice. Nu regulile pentru ştiinţă şi matematică, pe care le ştie. Ci protocolul pentru părticelele cele mai inefabile ale vieţii. „Nu există reguli, de exemplu, pentru prietenie. Adică în afara de Poartă-te cu prietenii aşa cum vrei să se poarte ei cu tine, pe care deja am încălcat-o de un milion de ori“.

Noile reguli învăţate de Allie, precum „Nu înfige o spatulă pe gâtul celei mai bune prietene“ şi „Nu pune pisica într-o valiză“, slujesc drept titluri pentru capitolele cărţii, iar vesela supracopertă galbenă şi

13

Puterea celor fără de putere Campioana democraţiei din Myanmar are o putere complexă asupra opresorilor ei.

DE SETH MYDANS U sunt prea multe ţări ale căror poveşti sunt atât de puternic legate de caracterul unei singure pesoane, cu atât mai puţin o persoană fără putere palpabilă, nici măcar puterea de a-şi părăsi casa sau a primi un vizitator ori a da un telefon. Şi totuşi, de aproape două decenii, evenimentele din Myanmar (anterior Birmania) au orbitat în jurul condiţiei, politicilor şi mai ales victimizării lui Daw Aung San Suu Kyi, acum în vârstă de 62 de ani, care a fost ţinută în arest la domiciliu timp de 12 din ultimii 18 ani.

Puterea ei este una simbiotică, aşa cum o descrie Justin Wintle în cartea sa potrivit intitulată Perfect Hostage (Ostatic perfect), acordată de bandiţii aproape caricaturali care au făcut-o „un exceţional

N

PERFECT HOSTAGE

A Life of Aung San Suu Kyi, Burma’s Prisoner of Conscience de Justin Wintle.

Ilustrată. 464 pag.

Skyhorse Publishing. 27.95 $.

exemplu de putere a celor fără de putere“, în cuvintele fostului preşedinte ceh Vaclav Havel.

Consiliul de Stat pentru Pace şi Dezvoltare e o juntă militară obişnuită, brutală şi eficient de represivă. Dar generalii, într-un fel, sunt în aceeaşi măsură ostatici ai lui Aung San Suu Kyi, aşa cum este ea pentru ei. Controlul lor asupra ţării şi destinului acesteia a fost redus de către autoritatea ei morală şi de magnetismul personal, precum şi de loialitatea continuă pe care o inspiră unor oameni atât din interiorul, cât şi din afara ţării.

Totuşi, Aung San Suu Kyi nu e pur şi simplu un model, iar puterea pe care o are asupra opresorilor ei – şi a suţinătorilor – e mai complexă ca simpla ei stare de victimă. Această biografie meticulos documentată porneşte să explice personalitatea unui lider care s-a trezit din întâmplare (deşi, de asemenea, şi prin naştere) la conducerea mişcării pentru democraţie a ţării sale. Studiindu-i amănunţit copilăria şi anii de studenţie la Universitatea Oxford, Wintle, jurnalist şi autor de cărţi despre Vietnam, descoperă germenii din care s-a dezvoltat personalitatea Seth Mydans scrie despre Asia de Sud-Est pentru The Times.

14

Protestatari din Londra cu măşti ale Daw Aung San Suu Kyi, 2007. ei poruncitoare, certitudinea morală verticală şi o „aspră puritate“ care i-a dat, cum spunea un prieten, „priceperea de a găsi atitudinea cea mai potrivită“.

Aung San Suu Kyi este fiica lui U Aung San, eroul independenţei din Birmania (ce a fost redenumită de junta militară actuală). Deşi avea doar doi ani în 1947, când el a fost asasinat, l-a descris ca model şi inspiraţie. Şi aceasta este legătura de familie care a făcut ca ea – soţia apolitică unui academician britanic – să ajungă în fruntea opoziţiei în august 1988, când naţiunea a fost frământată de o răscoală populară şi de masacre ale militarilor. Opoziţia s-a coagulat în jurul ei într-un partid politic numit Liga Naţională pentru Democraţie. A câştigat categoric alegerile din 1990, care au fost anulate de generali. Aung San Suu Kyi a fost pusă sub arest la domiciliu chiar înainte de votare şi de atunci a fost eliberată doar pentru scurte perioade.

Pe alocuri, Perfect Hostage suferă din cauza admiraţiei pe care o inspiră această femeie curajoasă celor care scriu despre ea. Uneori, Wintle induce răsuciri de frază supărătoare – vorbeşte de şansele birmanezilor de a folosi „măruntaiele generalilor ca jartiere“ – şi sugerează că, dacă Aung San Suu Kyi va fi ucisă, „sfântul ei sânge s-ar putea scurge în Lacul Inya“. Dar cartea le prezintă cititorilor complexitatea istoriei Myanmarului şi tensiunile prezente, şi pe însăşi Aung San Suu Kyi, care e descrisă atât ca fiind flexibilă, cât şi inflexibilă, gata să coopereze cu opresorii ei, dar neclintită în a cere sancţiuni internaţionale împotriva lor.

Cea mai provocatoare secţiune este la sfârşitul capitolului final.

Deşi pare oarecum o explicaţie

tardivă, încearcă să arate ce a însemnat Aung San Suu Kyi pentru soarta Myanmar. Au fost o forţă pozitivă viziunea ei idealistă, personalitea ei, tăria ei şi perseverenţa, sau au împiedicat naţiunea de la posibilitatea schimbării? E o întrebare la care e dificil de răspuns, atât din cauză că Aung San Suu Kyi e atât de carismatică, iar povestea ei atât de lipsită de ambiguitate morală, cât şi din cauza unui soi de corectitudine politică ce a ajuns să caracterizeze sprijinul acordat acesteia.

AR tocmai acest sprijin determinat, sugerează Wintle, ar fi putut inhiba acele compromisuri morale şi politice necesare uneori pentru ca istoria să meargă înainte. În loc de a îmbrăţişa ceea ce el numeşte „strategia celui mai înalt principiu a lui Aung San Suu Kyi, autorul spune că naţiunile occidentale ar fi putut urma o politică de angajament economic şi politic care i-ar fi putut face pe generali să devină mai cooperanţi. „Sancţiunile contraproductive“, spune el, includ „cazuri în care poziţii bazate pe principii corecte s-au transformat în dogme inflexibile – o acuză îndreptată uneori împotriva lui Aung San Suu Kyi“.

Este un final surprinzător al unei biografii admirative dedicată uneia dintre cele mai atrăgătoare personalităţi ale timpului nostru.

Dar chiar dacă Aung San Suu Kyi eşuează ca pionier democratic, chiar dacă ar fi tras ţara şi criticii acesteia pe o cale neproductivă, spune Wintle, este una din rarele figuri care ne-au arătat ce este bun în noi înşine ca fiinţe umane. „Fără cei de genul ei“, spune el, h „suntem cu toţii sărăciţi“.

D

FOTO DE ANDY RAIN/EUROPEAN PRESSPHOTO AGENCY

Regizorul Cecil B. DeMille dându-i indicaţii lui Claudette Colbert în rolul principal din „Cleopatra“ (1934).

DeMille în prim-plan O biografie cu toate calităţile şi defectele regizorului care a oferit mană cerească şi circ.

DE ANDREW SARRIS TUDIUL elegant şi exhaustiv al lui Simon Louvish despre Cecil Blount DeMille (1881-1959) poartă numele respectuos, deşi cam prea plin de respect, Cecil B. DeMille: A Life in Art (Cecil B. DeMille: O viaţă dedicată artei). Autorul analizează acea viaţă în linii mari şi nu doar prin cele 70 de filme ale cineastului, realizate într-o carieră de 42 de ani, de la The Squaw Man din 1914 la The Ten Commandments din 1956, acesta din urmă fiind un remake al filmului omonim produs de el în 1923. The Squaw Man a fost

S

CECIL B. DEMILLE

A Life in Art de Simon Louvish.

Ediţie ilustrată. 507 pag.

Thomas Dunne Books/St. Martin’s Press.

27.95 $.

şi el refăcut, ca film sonor, în 1931, într-o perioadă în care tot Hollywoodul, şi mai ales DeMille, se chinuia – adesea într-un mod patetic şi dezastruos – să dea sens şi să facă film cu noua dimensiune a peliculelor vorbite.

Din întâmplare, eu am crescut ascultând vocea mieroasă a lui DeMille la emisiunea săptămânală Lux Radio Theater, la care spunea poveştile celor mai noi filme de la Hollywood,

Cea mai nouă carte a lui Andrew Sarris, profesor de film la Universitatea Columbia şi critic de film la The New York Observer, este „You Ain’t Heard Nothin’ Yet: The American Talking Film – History and Memory, 1927-1949“.

FOTO: ASSOCIATED PRESS

cel mai adesea apelând la vedete care-şi citeau propriile dialoguri din scenariu. Totuşi, spre deosebire de Louvish, n-am fost niciodată un admirator al epopeilor biblice ale lui DeMille, care, după cum recunoaşte chiar şi Louvish, erau principalele modalităţi prin care cineastul şi-a câştigat faima, deşi singurul său film câştigător de Oscar, la categoria Cel mai bun film, a fost drama bufă din 1952, despre viaţa de la circ, The Greatest Show on Earth. Însă, în ciuda remarcabilei sale abilităţi de a dăinui şi, uneori, de a le supravieţui unor contemporani ai săi remarcabili – inclusiv lui D.W. Griffith, Ernst Lubitsch, King Vidor, John Ford, Howard Hawks şi nenorocoşilor Erich von Stroheim şi Josef von Sternberg –, DeMille rămâne un soi de glumă printre cineaştii sofisticaţi, în mare parte din cauza faptului că era complet afon în materie de dialoguri. (A făcut o gafă faimoasă în The Ten Commandments, în care faraonul egiptean interpretat de Yul Brynner spune despre Moise, jucat de Charlton Heston: „Dumnezeul lui ESTE Dumnezeu!“.)

Spre lauda lui, Louvish nu ignoră lipsurile şi excesele lui DeMille, ci mai degrabă le consemnează foarte scrupulos, drept indicii esenţiale într-o poveste complexă, bogată în contradicţii şi paradoxuri. Aşa aflăm că DeMille s-a însurat cu actriţa de teatru Constance Adams în 1902, pe când avea 21 de ani, iar ea 29, şi a rămas căsătorit cu ea până la moarte. Totuşi, încă de la începutul căsniciei o înşela pe faţă, cu asistente de platou şi colaboratoare. O dată chiar s-a lăudat unui jurnalist că n-a petrecut nici măcar o sâmbătă noapte acasă, cu soţia şi familia sa, în toţi anii de căsnicie, după care s-a apucat s-o laude pe Constance pentru răbdarea ei, pentru înţelegere şi, ei bine, pentru constanţă. După ce a angajat un promiţător actor de teatru, pe nume Charles Bickford, pentru primul său film sonor,

Dynamite (1929), la începutul epocii sunetului, DeMille l-a dus la o fermă retrasă, cu alei ferite de ochii lumii, fiecare conducând la câte o căsuţă destinată rendez vous-urilor de la sfârşit de săptămână. Louvish îl citează pe Bickford spunând că DeMille i-a arătat o colecţie uriaşă de artă erotică şi că efectiv a organizat orgii pentru oaspeţii săi, apelând la actriţele dispuse să participe şi la prostituate. Conform lui Louvish, sexualitatea agresivă a lui DeMille n-a reuşit să înfrângă aparenta frigiditate a soţiei sale. Prin urmare, cuplul DeMille a avut doar un copil, pe Cecilia, dar au mai adoptat încă trei.

Louvish recunoaşte că-i e îndatorat lui DeMille pentru că şi-a cercetat atent genealogia, în special ramurile familiei tatălui său, olandez la origine. A dedicat mai puţin timp familiei de evrei britanici a mamei sale, deşi aceasta, fiind o femeie ingenioasă şi o fire practică, şi-a întreţinut familia după moartea soţului său, survenită pe când Cecil avea doar 11 ani.

Louvish nu face explicită deducţia logică cum că atitudinile contrastante ale lui DeMille faţă de cele două ramuri ale familiei sale îi dezvăluie, de fapt, bigotismul. Însă autorul prezintă, în mod conştiincios, toate dovezile, astfel încât cititorii să poată face această deducţie singuri. Totuşi, în primele capitole din carte, Louvish abordează subiectul influenţei liberale exercitate asupra lui Cecil şi a fratelui său, William, de scrierile lui Charles Kingsley, un „polemist protestant“ care era „preot şi apărător al oamenilor săraci şi muncitori din Anglia“. În mod ciudat, după cum subliniază şi Louvish, „credinţa sa religioasă era, în parte, extrem de anticatolică, iar ideile lui se înscriau într-o tendinţă filosofică din Anglia victoriană, care promova un «creştinism puternic» ce îmbina evlavia şi bărbăţia prin reîntoarcerea

la rădăcinile «teutone» ale istoriei engleze“.

Crâmpeie din rasa superioară a naziştilor. E ca şi cum Louvish s-ar pregăti să ne descrie creştinismul puternic, cu scăpărările sale de cruzime şi sadism, prin prisma istorică şi religioasă foarte populară a lui DeMille.

O influenţă şi mai pronunţată asupra întregii familii DeMille a avut-o Henry George, un scriitor populist şi susţinător al unei taxe unice menite să le salveze de sărăcie pe victimele latifundiarilor bogaţi. Nimeni altul decât Karl Marx l-a ridiculizat pe George în 1881 pentru că era „absolut înapoiat“, vrând să-i taxeze pe latifundiari şi nu pe industriaşii aflaţi în ascensiune. Însă în ceea ce-i priveşte pe cei din familia DeMille, s-a purtat exemplar, iar în 1903 William s-a însurat cu fiica lui George.

(Au avut doi copii, dintre care unul, Agnes de Mille, avea să devină un nume mare pe scena dansului american). Piesele şi filmele lui Cecil arată că acesta a dobândit, de la Kingsley şi de la George, imperativul moral de a-i sprijini pe cei oprimaţi – adesea pe amerindieni, prin poveşti moralizatoare precum The Squaw Man. Într-adevăr, un critic prietenos al operei lui DeMille a afirmat ulterior că locul ocupat de regizor în cinematografia americană poate fi asemuit cu cel al lui James Fenimore Cooper în literatura americană. Şi astfel, după cum arată Louvish cu suficientă claritate, se poate ca DeMille să fi fost prea uşor respins de establishmentul cinematografic, în mare parte liberal şi cu opinii de stânga, din cauza activităţilor lui de dreapta, îndreptate împotriva sindicatelor şi a comuniştilor în timpul Războiului Rece, mai ales în timpul lui McCarthy şi al listelor negre de la Hollywood. John Ford şi George Stevens au intervenit decisiv, o singură dată, pentru a-i contracara lui DeMille tentativa de înlăturare a lui Joseph Mankiewicz de la şefia Asociaţiei Regizorilor de Film.

Pe lângă faptul că documentează pe deplin acest incident, Louvish îşi şi face clară propria poziţie în următoarea concluzie elocventă: „Nimeni nu trebuie să fie de acord cu opiniile politice ale unui artist pentru a-i evalua şi aprecia arta. Multe depind de cât alegi să preiei din cel de la care eşti dispus să înveţi. În ceea ce mă priveşte, mă opun fără doar şi poate ideilor propagate de DeMille în a sa «Cruciadă pentru libertate», în anii ’40 şi ’50. O bună parte din comportamentul lui din această perioadă mi se pare dezgustător şi jignitor. Vocea lui a fost una dintre vocile cele mai importante şi totodată nesăbuite care au pregătit terenul pentru atacul realizat de senatorul Joseph McCarthy asupra drepturilor angajaţilor şi asupra libertăţii de expresie a multor cetăţeni americani şi a multora din rândul celor care colaborau cu DeMille la filme, la televiziune şi la radio. Şi totuşi, descoperirea filmelor din perioada sa de glorie mi-a adus o nespusă bucurie, fiind o comoară subestimată de pelicule desăvârşite şi complet stăpânite care i-au servit să-şi definească o Americă aparte, în modul lui aparte, înainte să «descopere adevărul». Iar odată ce şi-a găsit acest «adevăr», a luat-o pe calea unui declin lung, care a fost, totuşi, presărat cu înflorituri splendide ce vor fi supuse, prin talentul şi maniere proprii, unei probe mai riguroase şi mai pătrunzătoare: cea a timpului“.

Aşadar, în ciuda lungimii şi a detaliilor sale copioase, biografia scrisă de Louvish e o lectură nemaipomenită şi, dacă tot veni vorba, e o istorie fascinantă a unei vieţi trăite la maxim, de-a lungul unei perioade îndeh lungate şi tumultoase a epocii noastre.

15

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

16 iunie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 29 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8)

1

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 59 Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

2

READ ALL ABOUT IT! de Laura şi Jenna Bush, ilustrată de Denise Brunkus (HarperCollins, 17.99 $) Un băiat descoperă cu surprindere că îi plac cărţile de poveşti. (Vârsta: 4 – 8)

6

2

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES 20 scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Despre cum s-a făcut Greg de ruşine în vacanţă (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); urmarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

3

ALPHABET de Matthew Van Fleet (Wiseman/Simon & Schuster, 19.99 $) Un ABC safari interactiv. (Vârsta: 2 – 6)

8

3

THE QUEST BEGINS de Erin Hunter (HarperCollins, 1 16.99 $) Aventurile a trei ursuleţi. (Vârsta: de la 12 ani)

4

SMASH! CRASH! de Jon Scieszka, ilustrată de David 19 Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster, 16.99 $) Camionul Jack şi maşina de gunoi Dan adoră să se izbească de lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

4

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Viking, 18.99 $) O 6 liceană boemă este trimisă să trăiască alături de bogata ei soră mai mare. (Vârsta: de la 12 ani)

5

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

30

5

TWEAK de Nic Sheff (Ginee Seo/Atheneum, 16.99 $) 14 Amintirile unui adolescent despre dependenţa de metamfetamine. (Vârsta: de la 15 ani)

6

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth 20 (Scholastic, 17.99 $) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

6

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilus- 61 trată de Brian Selznick (Scholastic, 22.99 $) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

7

DIRT ON MY SHIRT de Jeff Foxworthy, ilustrată de 13 Steve Bjorkman (HarperCollins, 16.99 $) Poeziile copilăriei scrise de actorul şi realizatorul TV. (Vârsta: 4 – 7)

7

NICK OF TIME de Ted Bell (St. Martin’s Griffin, 3 17.95 $) La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, un băiat britanic călătoreşte înapoi în timp, în anii 1800. (Vârsta: 9 – 12)

8

LADYBUG GIRL de Jacky Davis şi David Soman, ilustrată de David Soman (Dial, 16.99 $) Creativitatea şi hainele potrivite o ajută pe o fetiţă să se simtă mai mare. (Vârsta: de la 4 ani)

8

LITTLE BROTHER de Cory Doctorow (Tor, 17.95 $) Un 4 hacker preia guvernarea după ce un atac terorist transformă America într-un stat poliţienesc. (Vârsta: de la 12 ani)

9

DON’T BUMP THE GLUMP! scrisă şi ilustrată de 9 Shel Silverstein (HarperCollins, 17.99 $) Prima colecţie de versuri albe, publicată iniţial în 1964. (Vârsta: de la 5 ani)

9

INK EXCHANGE de Melissa Marr (HarperCollins, 16.99 $) Un tatuaj conduce o fată într-o lume paralelă.

(Vârsta: de la 12 ani)

5

RETURN TO FAIRYOPOLIS scrisă şi ilustrată de Cicely Mary Barker (Warne, 19.99 $) O adolescentă îşi recâştigă credinţa în ţinutul zânelor. (Vârsta: 9 – 12)

10

THE PENDERWICKS ON GARDAM STREET de Jeanne Birdsall (Knopf, $15.99.) Patru surori intervin în viaţa amoroasă a tatălui lor; urmare la The Penderwicks. (Vârsta: de la 12 ani)

6

10

11

2

CĂRŢI BROŞATE

SERII

1

DYLAN de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 6.99 $) Fiica unui jurnalist TV se îndrăgosteşte la un turneu de tenis din Hawaii; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

4

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 43 Tingley/Little Brown, ed. cartonată şi broşată) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

INDIANA JONES AND THE KINGDOM OF THE 2 CRYSTAL SKULL de James Luceno (Scholastic, 6.99 $) Aventuri cu iz arheologic; are film corespondent. (Vârsta: 9 – 12)

2

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick Riordan (Miramax, ed. cartonată şi broşată) Bătălia contra unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

3

MASSIE de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 6.99 $) 9 O fată din Westchester îşi ia o slujbă de vară ca vânzătoare de cosmetice; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

3

PENDRAGON de D. J. MacHale (Aladdin, ed. carto61 nată şi broşată) Un adolescent călătoreşte prin timp şi spaţiu. (Vârsta: de la 10 ani)

4

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 38 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

4

PRETTY LITTLE LIARS de Sara Shepard (Harper Teen, ed. cartonată şi broşată) Patru fete mai puţin perfecte decât par. (Vârsta: de la 14 ani)

5

CAMP ROCK de Lucy Ruggles (Disney, 4.99 $) O fată îşi petrece vara învăţând muzică pop; legat de filmul omonim. (Vârsta: 9 – 12)

1

5

WARRIORS: POWER OF THREE de Erin Hunter 6 (HarperCollins, doar ed. cartonată) Pisicile războinice se luptă pentru surpavieţuire într-un ţinut mitic. (Vârsta: 9 – 12)

6

THE CARLYLES de Cecily von Ziegesar (Poppy/ Little, Brown, 10.99 $) Tripletele din Nantucket se mută în vechiul apartament al lui Blair de la Waldorf; un roman Gossip Girl. (Vârsta: de la 14 ani)

4

6

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilustrată de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cartonată şi broşată) Călătoria în timp a unor copii. (Vârsta: 6 – 9)

7

BRATFEST AT TIFFANY’S de Lisi Harrison (Poppy/ 17 Little, Brown, 9.99 $) Îndrăgosteala sparge gaşca de fete din Pretty Committee; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

7

FANCY NANCY de Jane O’Connor, ilustrată de Robin 17 Preiss Glasser (HarperCollins, ed. cartonată şi broşată) Viaţa idilică a unei fete glamour. (Vârsta: 4 – 8)

8

KYLIE THE CARNIVAL FAIRY de Daisy Meadows 1 (Scholastic, 6.99 $) O zână încearcă să găsească pălăriile magice furate. (Vârsta: 4 – 8)

8

BEST AT EVERYTHING de diverşi autori şi ilustratori (Scholastic, doar ed. cartonată) Sfaturi de viaţă, amuzante şi sincere. (Vârsta: de la 9 ani)

9

THE CHRONICLES OF NARNIA: PRINCE CASPIAN 6 de C. S. Lewis (HarperCollins, 7.99 $) Pevensii se întorc în Narnia; legat de filmul omonim. (Vârsta: de la 8 ani)

9

SEPTIMUS HEAP de Angie Sage (Tegen/HarperCollins, 20 ed. cartonată şi broşată) Pierdut la naştere, un băiat îşi împlineşte destinul de vrăjitor. (Vârsta: de la 9 ani)

10

JUST LISTEN de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fată 14 trece în sfârşit peste incidentul care a separat-o de cea mai bună fostă prietenă. (Vârsta: de la 12 ani)

10

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, 41 ed. cartonată şi broşată) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

57

7

183

2

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 31 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

16

În fum La 50 de ani, David Sedaris se gândeşte la moarte şi se lasă de fumat.

DE VANESSA GRIGORIADIS HIAR dacă nu ţii seama de desenul de pe copertă care înfăţişează un schelet fumând o ţigară, e greu să nu pricepi că When You Are Engulfed in Flames (Înghiţit de flăcări) este o carte despre criza vârstei mijlocii trăită de David Sedaris. Avea 30 şi ceva de ani când a fost descoperit de Ira Glass de la postul radio NPR, iar de atunci s-a prezentat ca un geniu pueril, care întârzie întotdeauna pe scena literară şi cu o înclinaţie constantă spre crize minore. Chiar şi după ce a fost transformat într-un Dave Matthew al lumii editoriale – cu patru bestselleruri, nenumărate oportunităţi de lecturi plătite şi turnee prin 30 de oraşe –, a trebuit să ajungă la 50 de ani ca să renunţe la ipostaza de Peter Pan şi să-şi accepte maturitatea. „Am trăit aproape jumătate de secol“, se plânge el, adăugând mai târziu: „Peste 25 de ani de-abia o să mă ţin pe picioare, iar peste alţi 25, o să fiu una dintre fantomele care-mi vor bântui dormitorul din Paris“. Sedaris îşi trece în revistă ultimii 25 de ani, cea mai bună perioadă a vieţii sale, şi nu e impresionat de socoteală: „Cum de-au trecut aşa de repede 9.125 de zile relativ neinteresante şi ce-aş putea face să nu mi se mai întâmple asta?“, scrie el.

Ca de obicei, Sedaris are multe răspunsuri la prima întrebare, dar foarte puţine la cea de-a doua din această minunată compilaţie de eseuri care abordează tema morţii, cu trimiteri la mediul rural francez, la colecţii de artă şi la fecale.

Pornind de la premisa că această carte e una de nonficţiune – Sedaris afirmă că evenimentele descrise sunt „în stil realist“ – şi că, într-un interviu recent, a sugerat că acest volum e „adevărat în proporţie de... 97%“ – autorul şi-a petrecut

C

Vanessa Grigoriadis este editor colaborator la revistele New York Magazine şi Rolling Stone.

ILUSTRAŢIE DE JOE CIARDIELLO

viaţa în maniera pe care ne-o putem imagina: hoinărind prin Normandia hrănind păianjeni cu insecte, descurcându-se nevrotic cu un stol de piţigoi care au conspirat să-i atace ferestrele şi urzind o răzbunare la adresa unui călător nepoliticos aşezat pe scaunul de lângă el în avion şi căruia i-a scuipat din neatenţie o bomboană de tuse în poală. Apar şi eseuri amuzante aici, precum discursul de licenţiat pe care l-a ţinut

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES

de David Sedaris.

323 pag. Little, Brown & Company. 25.99 $.

la Universitatea Princeton în 2006 şi manualul despre eleganţa masculină care include purtarea unui cateter extern numit „Stadium Pal“.

Ba chiar binevoieşte să includă câteva elemente ridicole din era nudităţii: o vecină care-l obligă să-i ia proteza dentară de pe o jardinieră din faţa blocului lor; o dădacă puturoasă pe nume doamna Peacock, care stă pe burtă în patul părinţilor lui, în timp ce le dă instrucţiuni copiilor Sedaris cum s-o râcâie pe spate cu o raşchetă, şi un fost pedofil francez cu care se împrieteneşte, într-o poveste înduioşătoare şi tristă, până când dezaprobarea vecinilor îl face să se ruşineze.

E greu să nu simţi o mică împunsătură de regret atunci când familia trece în fundal, fiind înlocuită de partenerul lui Sedaris, Hugh Hamrick, un casnic fericit care n-a oferit niciodată aceeaşi rodnicie comică. Ei sunt „doi oameni decenţi, prinşi într-o piesă cam plictisitoare“, recunoaşte Sedaris. Scena principală e ocupată de un melanj de amintiri extrem de pixelate, de întâlniri întâmplătoare cu tot soiul de ciudaţi şi de scene în care Sedaris îşi face sânge rău gândindu-se la eventualul său deces.

Atitudinea punk-rock faţă de moarte era înain-

te un element principal în imaginea autorului, unul dintre nenumăratele subiecte tabu pe care îi făcea plăcere să le arunce în faţa celor mai încuiaţi, precum dependenţa sa de metamfetamine. În copilărie, dezgropa leşurile hamsterilor îngropaţi, iar la maturitate s-a apucat să studieze o enciclopedie pentru patologi legişti, şi-a decorat apartamentul cu animale împăiate şi a petrecut 10 zile, între care şi cea de Halloween, în cabinetul unui medic legist, ca parte dintr-un proiect pentru revista Esquire. Îşi aminteşte de acea experienţă într-o povestire alertă şi cizelată, The Monster Mash, însă azi nu mai e aşa de sigur că i-a făcut plăcere – îl îngrozesc eviscerările, creierele din combine frigorifice, miasmele cadavrelor intrate în putrefacţie („mirosul siguranţei postului“, după cum se exprimă un legist). „Aceasta a fost urmarea faptului că am văzut prea multe şi am înţeles adevărul îngrozitor: nimeni nu e în siguranţă“, scrie el. „Lumea nu e controlabilă. Cel care merge la colindat de Halloween s-ar putea să nu fie doborât chiar atunci, însă, mai devreme sau mai târziu, o să fie, aşa ca mine şi ca toţi cei la care am ţinut vreodată“. E la fel de îngrozit de scheletul uman, cumpărat drept cadou pentru Hamrick, care se apucă, din senin, să vorbească cu el. „Stăteam în biroul meu, bârfind la telefon, iar scheletul intervenea, părând o operatoare de centrală pe o linie internaţională“. Spunea doar un singur lucru: „O să mori“. (După ce imploră să i se arate îndurare, scheletul transformă declaraţia de mai sus în: „O să mori... cândva“.)

Cu Sedaris în această dispoziţie sufletească, elementul central al cărţii ar fi trebuit să fie o bagatelă evidentă: un jurnal al încercării sale de a se lăsa de fumat. Chiar şi într-o dispoziţie mai frivolă, Sedaris chinuindu-se să renunţe la tutun (a fumat ţigări mentolate vreme de 30 de ani, iar mama lui a murit de cancer pulmonar) ar trebui să fie o adevărată desfătare, ceva comparabil cu Evelyn Waugh întorcându-se să ne spună ce crede despre MySpace. Şaisprezece din cele 22 de povestiri din acest volum au fost publicate anterior în The New Yorker, ceea ce nu afectează experienţa lecturii, din moment ce Sedaris e mai bun atunci când îl citeşti a doua oară. Însă, în cazul povestirii The Smoking Section, versiunea scurtată prezentată în revistă luna trecută aproape că a fost mai satisfăcătoare decât originalul. În acest volum, povestirea de 83 de pagini e împărţită în trei etape – înainte, în timpul şi după –, iar în vreme ce prima parte îşi depăşeşte cadrul, de îndată ce Sedaris se lasă de fumat e ca şi cum şiar fi pierdut inspiraţia. Călătoreşte la Tokio vreo câteva luni, din motive de neînţeles, iar decorul alienant nu e potrivit prozei sale. Virtutea se dovedeşte a fi mai puţin interesantă decât viciul, în timp ce Sedaris caută în lung şi-n lat glume de efect: se înscrie la un alt curs de limbă, citeşte etichetele de la supermarket şi, fireşte, are o întâlnire întâmplătoare cu excrementele.

Ar fi nevoie de mai mult decât de renunţarea la fumat pentru a-l potoli pe Sedaris, care încă nu e chiar pregătit să se liniştească şi să-şi deschidă un atelier de yoga. Ştie că moartea are întotdeauna câştig de cauză, dar a ales să creadă că, dacă nu fumează, poate o va înfrânge într-o zi şi-şi va prelungi tinereţea cu încă vreun sfert de secol. „Niciodată n-am crezut cu adevărat că aş putea muri la fel ca mama, dar acum chiar nu-mi spun asta“, afirmă el. „Am ajuns la vârsta mijlocie, mă simt invincibil, pentru prima oară în 30 de ani“.

Instinctul de luptător e un semn al faptului că mai urmează să vină şi alte lucrări excelente: dacă nu ar mai fi luptele, Sedaris ar muri ca scriitor, iar h asta ar fi adevărata mortalitate pentru el.

17

Probleme de adolescent Eroul acestui roman, în vârstă de aproape 15 ani, are multe pe cap.

DE SARAH TOWERS INTEA unui băiat adolescent nu e un loc plăcut în care să te afli. Philip Roth a examinat istovitorul mecanism mental – ca să nu mai vorbim de cel fizic – al existenţei într-o stare perpetuă de fierbere; J. D. Salinger a descris rezistenţa pa-

M

SUBMARINE

de Joe Dunthorne.

312 pag. Random House. 22 $.

nicată la intrarea în lumea adultă a „ipocriţilor“; şi, mai recent, J. K. Rowling a explorat înfricoşătoarea magie neagră a unui corp în schimbare. Ultimul buletin de ştiri vine de la un scriitor galez de 25 de ani, Joe Dunthorne, ale cărui talente precoce şi ataşament voios pentru adolescentul masculin sunt expuse în Submarine (Submarin), primul său roman.

Oliver, mult iubitul copil unic al lui Jill şi Lloyd Tate, este atât erou, cât şi narator. În ajunul celei de cincisprezecea sale aniversări, are multe pe cap. Mai întâi, este „pansexualul“ cartierului, un om care, potrivit lui Oliver, „e atras de tot.

Animat sau inanimat, nu contează ce: mănuşi, usturoi, Biblia“. De asemenea, sunt de luat în considerare examene şi sentimentul de-a vinovăţie a lui Oliver în legătură cu participarea la hărţuirea unei fete grase din clasă. De asemenea, relaţia sa cu încântător de lasciva Jordana Bevan şi, din ce în ce mai mult, stările de depresie ale tatălui său şi posibilitatea ca mama sa să aibă o legătură amoroasă.

Oliver a început să monitorizeze viaţa sexuală a părinţilor săi, iar observaţiile lui sunt demoralizatoare – tatăl lui nu mai prepară cina afrodisiacă specială de creveţi cu lămâie şi iaurt, iar întrerupătorul pentru lumină difuză din dormitorul părinţilor n-a mai fost folosit de două luni. Oliver vrea să ajute: anunţă că va face terapie psihiatrică, sperând că, dacă va părea sănătos, ei se vor „deschide“ şi-i vor spune ce se petrece. De asemenea, falsifică bilete de dragoste pentru mama lui din partea tatălui şi, când familia e în vacanţă, se înnămoleşte în albia unui râu. „E important pentru părinţii mei“, explică el, „ca uneori să mă aflu în pericol. Le dă senzaţia că trăiesc, că sunt norocoşi“.

Sarah Towers predă scriere creativă la Bard Prison Initiative.

18

Submarine e plină de asemenea obrăznicii. Proza lui Dunthorne, spusă prin vocea lui Oliver, este amuzantă şi precisă. O nemţoaică care le face curăţenie, de exemplu, are sprâncene atât de blonde, că sunt „aproape invizibile, fiindu-i greu să pară mânioasă, iertătoare sau ironică“. Iar la parcul de distracţii, muzica se strecoară „prin mici difuzoare: bufnituri de bass cuibărite în paraziţi“.

Cea mai inspirată creaţie a lui Dunthorne este prietena lui Oliver, Jordana, cu pielea ei ca de fulg şi braţe frumoase, şi înclinaţie pentru şantaj şi piromanie şi giugiuleli. Ea vede din greşeală notele din jurnalul lui Oliver – „Şterge aia“, porunceşte ea. „Ăsta ar trebui să fie despre mine“. Următoarele note ale lui Oliver, scrise special pentru ochii ei, surprind bine obiceiul său

reflexiv pentru zeflemea, precum şi sentimentele reale pentru ea: „O, jurnalule, o iubesc. O iubesc. O iubesc atât de mult... E prea bună pentru mine, e prea bună pentru oricine!“.

Oliver nu înţelege întotdeauna graniţa dintre zeflemea şi umor sau, de exemplu, dintre empatie şi condescendenţă – ceea ce cred că reprezintă intenţia lui Dunthorne: băieţii adolescenţi pot fi foarte imbecili. Totuşi, în două situaţii, Dunthorne îl împinge pe Oliver prea departe; tonul său devine respingător. Iar spre final, când întreaga măsură a imperfecţiunii părinţilor săi, ca şi a sa, e dezvăluită, caracterizarea lui Oliver de către Dunthorne nu reuşeşte deloc să atingă o adâncime emoţională satisfăcătoare. În paginile de încheiere, ne spune că „odată ce ai trecut prin anumite experienţe, poţi să şi accepţi că, începând din acel moment, viaţa ta va fi un masiv carusel de aceeaşi traumă emoţională“. Din fericire, Oliver e tânăr – şi aşa este şi foarte înzestratul Dunthorne. h Sunt multe de aşteptat.

ILUSTRAŢIE DE NINA CHAKRABARTI

TBR: Din culise ERA BOND: Romanele cu James Bond

ale lui Ian Fleming nu au devenit populare imediat în rândul cititorilor americani. Prima carte cu Bond, intitulată Casino Royale, a apărut în SUA în 1954, la începutul preşedinţiei lui Eisenhower, dar nu a lăsat o impresie prea puternică. Ba chiar a fost criticată de Book Review. Criticului nostru Anthony Boucher i-a plăcut scena de început, cea cu jocul de cărţi, dar nimic altceva. El se plângea că Fleming îşi „ghidează cititorul plictisit printr-o serie de clişee dure, spre un sfârşit care nu surprinde pe nimeni cu excepţia agentului 007“. Seria a devenit mai populară în 1961, când preşedintele Kennedy a inclus romanul Din Rusia, cu dragoste pe lista cărţilor sale preferate. Dar Fleming (1908-1964) nu şi-a văzut cărţile în topurile Times ale celor mai bine vândute cărţi decât abia în 1963, când cea de-a 11-a sa carte, În Serviciul Secret al Maiestăţii Sale, a rămas timp de 25 de săptămâni în topul ediţiilor cartonate. (Cărţile lui Fleming au ajuns şi în topul ediţiilor pentru copii, după moartea sa, în 1965, cu Chitty-Chitty-BangBang). Există deja în librării, poate aţi şi auzit de ea, o nouă carte din seria Bond, Devil May Care, semnată de scriitorul britanic Sebastian Faulks. Devil May Care îşi face prima apariţie în topul de ficţiune din această săptămână pe poziţia 8. Cartea a beneficiat de recenzii favorabile în mare parte (Charles McGrath, în secţiunea Arts & Leisure din The Times, a numit-o „un roman mai puternic decât toate romanele lui Fleming, datorită atât faptului că este mai bine scris, cât şi faptului că se poate inspira din tot universul Bond“) şi de un puternic imbold datorită publicităţii create.

Publicitatea cărţii a fost chiar mai puternică în Anglia. Scriind pentru The Guardian, Mark Lawson afirma despre aceasta că a fost „agresivă chiar şi după standardele isteriei media moderne: Marina Regală… a adus primele copii ferecate ale cărţii de-a lungul Tamisei.

Mai uşor i-ar fi fost lui Auric Goldfinger să intre în Fort Knox decât le-a fost criticilor să facă recenzia acestei cărţi“. Recenzia noastră este programată pentru 30 iunie.

AGEE, EDIŢIE EXTINSĂ: La pagina 23 din acest număr, Will Blythe laudă o ediţie revizuită şi extinsă a minunatului roman A Death in the Family scris de James Agee şi publicat în 1957, la doi ani de la moartea autorului, în vârstă de 45 de ani. Prima ediţie, realizată de protejatul lui Agee, David McDowell, a fost recenzată în aceste pagini de Alfred Kazin. „Este o carte originală, cu personalitate“, scria Kazin, „şi opera unui scriitor a cărui putere asupra cuvintelor englezeşti te face să-ţi pierzi răsuflarea“. Romanul a câştigat premiul Pulitzer şi a apărut pentru prima dată în topul Times al celor mai bine vândute cărţi în 29 decembrie 1957, pe poziţia 16. (În acea săptămână, cartea de pe poziţia 15 era Căderea de Albert Camus.

Cartea de pe primul loc: By Love Possessed de James Gould Cozzens). În cele din urmă, A Death in the Family a rezistat 16 săptămâni în top, ajungând până pe locul 9. Recenzia lui Kazin se încheia astfel: „Gândindu-ne la Jim Agee, cu inima sa bolnavă, scriind cu atâta adevăr, cu atât de puţin timp înainte de propria-i moarte, ne surprinde încă o dată cât de mult se dăruieşte pe sine însuşi un autor scopului său“.

NOTE: Cele două topuri ale ediţiilor cartonate au titluri noi pe primele poziţii. În topul de ficţiune, pe prima poziţie se află romanul Blood Noir de Laurell K. Hamilton (cartea 16 din seria Anita Blake, Vampire Hunter). În topul de nonficţiune, prima poziţie este ocupată de un roman la fel de sângeros şi înnengurat, What Happened al lui Scott McLellan.

DWIGHT GARNER

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

1

BLOOD NOIR de Laurell K. Hamilton (Berkley, 25.95 $) Vânătoarea de vampiri Anita Blake e implicată într-un scandal care ameninţă puterea stăpânului vampirilor, Jean-Claude.

2

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi oameni, dar o femeie nu va capitula.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

16 iunie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

1

WHAT HAPPENED de Scott McClellan (PublicAffairs, 27.95 $) Un fost secretar de presă la Casa Albă regretă că „s-a lăsat înşelat“ de oficiali din conducere.

2

4

2

AUDITION de Barbara Walters (Knopf, 29.95 $) Amintirile personale şi profesionale ale realizatoarei TV.

1

4

3

2

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight, 24.95 $) Eseuri personale amuzante ale actriţei de comedie stand-up.

6

1

3

2

ODD HOURS de Dean Koontz (Bantam, 27 $) Odd Thomas, care poate vorbi cu morţii, se confruntă cu forţe malefice întrun oraş de pe coasta californiană.

4

3

THE POST-AMERICAN WORLD de Fareed Zakaria (Norton, 25.95 $) Ascensiunea Chinei şi Indiei şi distribuţia globală a puterii.

5

3

4

3

LOVE THE ONE YOU’RE WITH de Emily Giffin (St. Martin’s, 24.95 $) Mariajul fericit al unei femei este afectat când ea întâlneşte un fost iubit.

5

4

3

5

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi Gabrielle Charbonnet (Little, Brown, 24.99 $) O femeie găseşte dragostea pe neaşteptate.

6

STOLEN INNOCENCE de Elissa Wall cu Lisa Pulitzer (Morrow, 25.95 $) Martora principală în procesul liderului sectar poligam Warren Jeffs rememorează cooptarea în Biserica fundamentalistă a Sfinţilor Zilelor de pe Urmă şi cum a forţat-o Jeffs să se mărite cu vărul ei primar, la 14 ani.

6

CHASING HARRY WINSTON de Lauren Weisberger (Simon & Schuster, 25.95$) Trei prietene glamour, femei de vreo 30 de ani din New York, jură să-şi schimbe vieţile.

1

6

MY STROKE OF INSIGHT de Jill Bolte Taylor (Viking, 24.95 $) Un neurolog descrie ce a învăţat din infarctul suferit în 1996, ce i-a afectat emisfera stângă şi care i-a provocat o stare euforică.

13

2

7

THE FRONT de Patricia Cornwell (Putnam, 22.95 $) Un anchetator de stat din Massachusetts şi echipa sa din At Risk înfruntă o asociaţie ticăloasă a departamentelor poliţiei municipale.

2

7

THE DOWNHILL LIE de Carl Hiaasen (Knopf, 22 $) Romancierul din Florida se reapucă de golf după 32 de ani.

6

4

THE REVOLUTION de Ron Paul (Grand Central, 21 $) Un manifest libertar al congresmanului de Texas, candidat republican la preşedinţie. (†)

6

8

8

5

DEVIL MAY CARE de Sebastian Faulks (Doubleday, 24.95 $) Continuarea din franciza James Bond este despre urmărirea de către 007, cu ajutorul unei femei frumoase, a unui director periculos din industria farmaceutică, pe fondul tensiunilor din timpul războiului rece.

9

THE GREAT DERANGEMENT de Matt Taibbi (Spiegel & Grau, 24 $) Analiza publicului american în pragul alegerilor, vederile acestuia „falsificate în chinurile nihilismului“.

10

COUNSELOR de Ted Sorensen (Harper, 27.95 $) Amintirile scriitorului de discursuri şi apropiatului lui John F. Kennedy.

9

3

11

ALWAYS BY MY SIDE de Jim Nantz cu Eli Spielman (Gotham, 26 $) Rememorarea a două decenii la CBS Sports, cu accent pe relaţia tată-fiu.

11

2

12*

A WOLF AT THE TABLE de Augusten Burroughs (St. Martin’s, 24.95 $) Amintirile unei vieţi alături de un tată violent.

7

5

10

10

9*

4

5

1

PHANTOM PREY de John Sandford (Putnam, 26.95 $) Detectivul din Minneapolis Lucas Davenport investighează un şir de crime asupra tinerilor Gotici.

7

10

SNUFF de Chuck Palahniuk (Doubleday, 24.95 $) O regină porno trecută visează să-şi încheie cariera cu un film în care face sex cu 600 de bărbaţi într-o zi.

5

11

SHADOW OF POWER de Steve Martini (Morrow, 26.95 $) Avocatul Paul Madriani caută o scrisoare pierdută a lui Thomas Jefferson care ar putea explica asasinarea unui cercetător.

12

CARELESS IN RED de Elizabeth George (Harper, 27.95 $) În Cornwall, încercând să-şi revină după moartea soţiei, detectivul Thomas Lynley devine implicat în cercetarea unei crime.

13*

THE WHOLE TRUTH de David Baldacci (Grand Central, 26.99 $) Un agent secret şi un jurnalist se unesc contra unui antreprenor cu interese în declanşarea unui război.

4

1

1

2

1

9

4

13

ESCAPE de Carolyn Jessop cu Laura Palmer (Broadway, 24.95 $) O fostă membră a unei secte fundamentaliste poligame îşi descrie mariajul forţat.

10

6

14

THE PROSECUTION OF GEORGE W. BUSH FOR MURDER de Vincent Bugliosi (Vanguard, 26.95 $) Procurorul Manson îl acuză pe preşedinte de moartea a 4000 de soldaţI americani în Irak.

14

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein 13 (Harper, 23.95 $) O corcitură labrador-terrier care cunoaşte bine natura umană îşi ajută stăpânul, un pilot de curse ambiţios.

2

15

A TIME TO FIGHT de Jim Webb (Broadway, 24.95 $) Senatorul democrat de Virginia îşi expune viziunea politică.

15

INVINCIBLE de Troy Denning (Del Rey/Ballantine, 27 $) Noul ordin Jedi se luptă cu Darth Caedus, nepotul lui Darth Vader; un roman Star Wars: Legacy of the Force.

3

16*

CHURCHILL, HITLER, AND „THE UNNECESSARY WAR“ de Patrick J. Buchanan (Crown, 29.95 $) Porcăriile britanicilor au condus la cel de-Al Doilea Război Mondial, susţine Buchanan.

11

1

8

2

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 31 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Alegerea editorilor. Cărţi recente care ne-au stârnit interesul WHILE THEY SLEPT: An Inquiry Into the Murder of a Family de Kathryn Harrison (Random House, 25 $) Povestea lui Harrison aduce limpezire morală asupra sorţii sumbre a familiei lui Jody Gilley, care a supravieţuit în 1984, la vârsta de 16 ani, unui atac de nebunie al fratelui său.

DRAWING THE LINE AT THE BIG DITCH: The Panama Canal Treaties and the Rise of the Right de Adam Clymer (University Press of Kansas, 29.95 $) Un studiu de caz despre cum un subiect şi-a pierdut din importanţă în timpul campaniilor politice din 1976-1980, care au aplicat tactica pământului pârjolit.

PENNSYLVANIA AVENUE: Profiles in Backroom Power de John Harwood şi Gerald F. Seib (Random House, 26 $) Descrieri tăioase şi profiluri ale „combinatorilor“ arată cum se fac de fapt afacerile în Washington.

A WRITER’S PEOPLE. Ways of Looking and Feeling: An Essay in Five Parts de V. S. Naipaul (Knopf, 24.95 $) Naipaul analizează o parte din scriitorii care l-au influenţat în curajoasele sale noi memorii.

THE DRUNKARD’S WALK: How Randomness Rules Our Lives de Leonard Mlodinow (Pantheon, 24.95 $) Acest animat curs intensiv combină halucinogene probabilistice cu profiluri ale teoreticienilor.

THE ENCHANTRESS OF FLORENCE de Salman Rushdie (Random House, 26 $) În romanul de pilde al lui Rushdie, un călător din oraşul familiei Medici pretinde că este rudă de sânge cu Akbar, conducătorul Mughal-ului.

MORALITY TALE de Sylvia Brownrigg (Counterpoint, 24 $) Protagonista acestui roman sec, o a doua soţie exploatată într-o căsătorie neglijată, are o aventură extraconjugală, care nu ajunge să se consume.

THE BOAT de Nam Le (Knopf, 22.95 $) În povestea de început a primei colecţii a lui Le, un scriitor aflat în pană de inspiraţie cedează tentaţiei uşoare a „literaturii etnice“.

BREATH de Tim Winton (Farrar, Straus & Giroux, 23 $) Surfing-ul oferă protagonistului acestui roman energizant, întrun mod sumbru, o scăpare dintr-un oraş australian plictisitor.

Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recent apărute se găsesc la adresa nytimes.com/books

19

Raftul cu ediţii broşate DIVISADERO de Michael Ondaatje (Vintage International, 13.95 $) Acest roman, sem-

nat de autorul cărţii Pacientul englez, împleteşte trei poveşti pline de referiri şi asemănări. La o fermă din California de Nord, două fete cresc alături de tatăl lor şi un băiat adoptat, a cărui dragoste pentru una dintre surori duce la un act de violenţă cu consecinţe pe termen lung. Fata devine istoric literar, obsedată de un poet francez care dispăruse în mod misterios. Apoi se mută în Franţa, într-o zonă rurală, unde se îndrăgosteşte de un ţigan chitarist, care se dovedeşte că este fiul mai mult sau mai puţin adoptat al poetului. Criticul nostru, Erica Wagner, a considerat cartea greu de urmărit la început, dar în final ea afirmă: „Lăsaţi-vă subjugaţi de Ondaatje şi limbajul lui vă va seduce!“

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

2

THE LOST DUKE OF WYNDHAM de Julia Quinn (Avon, 7.99 $) O femeie care se află în slujba unei ducese se îndrăgosteşte de un afemeiat ce ar putea fi ducele demult pierdut al casei.

1

3*

HIGH NOON de Nora Roberts (Jove, 7.99 $) O negociatoare pentru ostatici trebuie să înfrunte propriul urmăritor necunoscut.

1

4

HIDE de Lisa Gardner (Bantam, 7.99 $) Un fost trăgător 2 de elită al poliţiei din Massachusetts, acum detectiv, dezleagă un mister care începe cu descoperirea a 6 cadavre în subsolul unui spital de nebuni.

5

STEP ON A CRACK de James Patterson şi Michael 1 Ledwidge (Vision, 9.99 $) Un detectiv care creşte singur 10 copii trebuie să salveze 34 de ostatici de rang înalt.

6

THE JUDAS STRAIN de James Rollins (Harper/ HarperCollins, 7.99 $) Agenţii cercetători Sigma Force investighează reapariţia unei vechi molime.

1

38

7

ALWAYS DAKOTA de Debbie Macomber (Mira, 7.99 $) O reeditare a cărţii a treia din Dakota Trilogy.

1

39

8*

BUNGALOW 2 de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O scrii- 2 toare are de-a face cu efectele succesului la Hollywood asupra vieţii de familie.

9

WAITING FOR NICK AND CONSIDERING KATE de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Reeditare a două cărţi despre familia Stanislaski.

1

THE LAST SUMMER (OF YOU AND ME) de Ann 4 Brashares (Riverhead, 14 $) Legătura dintre două surori este pusă la încercare de o aventură cu un vechi prieten.

10

NOT ANOTHER BAD DATE de Rachel Gibson (Avon, 7.99 $) O femeie care suferă după un şir de eşecuri amoroase se întoarce acasă şi dă peste „cel care a dispărut“.

1

10

SECOND CHANCE de Jane Green (Plume, 15 $) Un grup 1 de prieteni în vârstă de 30 şi ceva de ani îşi reexaminează vieţile după ce unul dintre ei este ucis într-un atac terrorist.

11

THE GOOD GUY de Dean Koontz (Bantam, 7.99 $) Un om obişnuit se trezeşte în mijlocul unui complot criminal.

5

11

RANT de Chuck Palahniuk (Anchor, 13.95 $) Biografia „orală“ a unui asasin în serie.

12

THE FIRST COMMANDMENT de Brad Thor (Pocket, 7.99 $) Scot Harvath, un superagent de la Securitatea Naţională, e vânat de un terorist eliberat de la Guantánamo.

2

13

WITH EVERY BREATH de Lynn Kurland (Jove, 1 7.99 $) Un dans medieval cu un lord curajos şi o vrăjitoare cunoscută pentru puterile tămăduitoare.

2 3

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 39 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

4*

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

39

5

17

THE SEA LADY: A Late Romance de Margaret Drabble (Harvest/Harcourt, 14 $) În al 17-lea roman al lui Drabble, un cuplu – el biolog marin, ea cercetătoare feministă a diferenţelor inter-relaţionale – se reuneşte, după ce aceştia se evitaseră 30 de ani, atunci când primesc amândoi diplome de onoare din partea aceleiaşi universităţi.

NINETEEN MINUTES de Jodi Picoult (Washington Square, 15 $) Urmările unui atac armat la un liceu dezvăluie lanţul slăbiciunilor dintr-un orăşel din New Hampshire.

6

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 13.95 $) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

SHADES OF DIFFERENCE: Mac Maharaj and the Struggle for South Africa de Padraig O’Malley. (Penguin, 18 $) Biografia lui Maharaj – activist anti-

7

apartheid de aproape 40 de ani, angajat al statului în timpul conducerii lui Nelson Mandela – este şi un tablou al Africii de Sud, acordând o atenţie deosebită celor mai recente dezvoltări. O altă perspectivă asupra viitorului Africii vine din partea lui John Ghazvinian. În UNTAPPED: The Scramble for Africa’s Oil (Harvest/ Harcourt, 15 $), el descrie călătoria sa prin 12 ţări, în care Statele Unite concurează cu China pentru accesul la resursele continentului; cu toate acestea, pentru majoritatea africanilor „blestemul petrolului este un monstru cu cap de hidră“.

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim Edwards (Penguin, 14 $) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

8

THE YIDDISH POLICEMEN’S UNION de Michael Chabon (Harper Perennial, 15.95 $) Un detectiv cercetează asasinarea vecinului său într-o reglare de conturi evreiască în Alaska.

9

THE BIG GIRLS de Susanna Moore (Vintage, 14.95 $) Acţiunea acestui roman

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 12* Square, 14 $) O fată îşi dă în judecată părinţii după ce

22

5

4 18

află că ei vor ca ea să doneze un rinichi surorii sale.

13

THE ROAD de Cormac McCarthy (Vintage, 14.95 $) Un 39 tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

14

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) O poveste a iubirii dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney şi a scandalului declanşat după ce şi-au părăsit familiile.

(University of Pennsylvania, 19.95 $) „Extrem de bine documentată şi total lipsită de sentimentalism“, după cum o descrie Warren Goldstein în Book Review, această carte scrisă de Lanctot despre istoria baseballului jucat de jucători de culoare oferă o corectare de o „importanţă enormă“ a „versiunii optimiste a integrării în baseball“. Liga „Negro“ de baseball îşi datorează existenţa rasismului albilor, iar presiunea de a se integra, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a avut efecte complexe şi ironice asupra proprietarilor, jucătorilor şi fanilor.

15

THE GATHERING de Anne Enright (Black Cat/Grove, 14 $) 31 O femeie de vârstă mijlocie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

16*

THE QUICKIE de James Patterson şi Michael Ledwidge 9 (Grand Central, 14.99 $) Încercarea unei femei ofiţer de poliţie de a se răzbuna pe fostul soţ devine periculoasă

OPENING DAY: The Story of Jackie Robinson’s First Season de Jonathan Eig (Simon & Schuster,15 $) este o poveste accesibilă, plină de culoare locală şi detalii din acea perioadă.

17

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett (New 29 American Library, 24.95 $ şi 20 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale din secolul al XII-lea.

18

LOVE WALKED IN de Marisa de los Santos (Plume, 14 $) 14 Managera unei cafenele îşi descoperă latura maternă când cunoaşte un bărbat încântător care are o fiică de 11 ani.

19

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

20

IN THE WOODS de Tana French (Penguin, 14 $) Un detectiv irlandez care cercetează uciderea unei fete de 12 ani se întoarce în pădurea unde trăise o mare dramă în copilărie.

semnat de Moore, care a scris adesea despre dorinţe şi pericole, se desfăşoară într-o închisoare de femei la nord de New York. O femeie care şi-a omorât cei doi copii mici şi un psihiatru al închisorii care se luptă cu propriii ei demoni sunt personajele principale ale cărţii, în timp ce Moore se concentrează asupra brutalităţii din închisoare şi asupra brutalităţii care le-a conturat vieţile acestor femei.

NEGRO LEAGUE BASEBALL: The Rise and Ruin of a Black Institution de Neil Lanctot

IN THE DRIVER’S SEAT de Helen Simpson (Vintage Contemporaries, 13.95 $) Poveştile din cea de-a patra colecţie a lui Simpson se concentrează cu delicateţe şi cu o inteligenţă înţepătoare asupra suferinţei copilăriei şi disperării adulţilor din viaţa de familie a clasei de mijloc.

RETHINKING THIN: The New Science of Weight Loss – and the Myths and Realities of Dieting de Gina Kolata (Picador, 15 $) Kolata,

reporter ştiinţific pentru The Times, face recenzia unui număr de studii, relevând faptul că cei care urmează diete reuşesc să piardă doar foarte puţin în greutate şi că factorii genetici joacă un rol important în determinarea greutăţii corporale. Poate că, afirmă ea în final, alarmarea curentă în ceea ce priveşte obezitatea este mai puţin o îngrijorare legitimă legată de sănătatea publică, şi mai mult o „panică morală“.

CONSEQUENCES de Penelope Lively (Penguin, 14 $) Evenimentele personale

se împletesc cu cele istorice pe măsură ce această a 17-a operă de ficţiune a lui Lively urmăreşte trei generaţii de femei, din anii ’30 până în secolul XXI, cu întâlniri, schimburi şi consecinţe pentru toţi.

ELSA DIXLER

20

Săpt. în top

4

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

volum de istorie al lui Friedländer împleteşte cu talent relatări individuale cu descrierea largă a evenimentelor, tratând controversele istorice cu corectitudine şi examinând practic orice sursă tipărită în limba engleză, germană şi franceză. Cartea „se proclamă a fi o operă istorică standard asupra uciderii în masă a evreilor din Europa de către Germania nazistă“, scrie criticul nostru Richard J. Evans, numind-o „o relatare de o vivacitate fără asemănare, care se citeşte precum un roman“ şi „o capodoperă“. Cartea The Years of Extermination a câştigat premiul Pulitzer în acest an la categoria nonficţiune generală.

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

THE HOLLOW de Nora Roberts (Jove, 7.99 $) Cartea 2 din trilogia Sign of Seven.

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 2 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabină izolată. (†)

THE YEARS OF EXTERMINATION: Nazi Germany and the Jews, 19391945 de Saul Friedländer (Harper Perennial,19.95 $) Al doilea

16 iunie 2008

1

1

INVENTING HUMAN RIGHTS: A History de Lynn Hunt (Norton, 14.95 $) Ştim că acest concept pe care îl avem acum despre drepturile omului îşi are rădăcinile în Iluminismul secolului XVIII, dar cum au devenit „evidente prin sine“ aceste „adevăruri“? Şi „cum au reuşit aceşti oameni, care trăiau în societăţi construite pe baza sclavagismului, subordonării şi unui servilism aparent natural, să-şi imagineze că pot exista bărbaţi cu totul diferiţi de ei, şi, în unele cazuri, femei, care să le fie egali?“, se întreabă Hunt. Scriind pentru Book Review, Gordon S. Wood este uimit de „această cărticică remarcabilă“ care „acoperă un domeniu atât de vast… cu atâta claritate“.

Ediţii broşate

8

PREY de John Sandford (Berkley, 9.99 $) 14* INVISIBLE Detectivul Lucas Davenport găseşte legături între asasi-

6

narea unor rezidenţi bătrâni din Minneapolis şi un scandal politic.

19

1

15

THE SLEEPING DOLL de Jeffery Deaver (Pocket Star, 9.99 $) Un expert în investigaţii din California încearcă să prindă liderul asasin al unui cult.

2

16

DAMIEN de Jacquelyn Frank (Zebra, 6.99 $) Vampirul prinţ la putere salvează o prinţesă lycanthrope şi tânjeşte după ea; cartea 4 din seria paranormală Nightwalkers.

1

17

THE BOURNE BETRAYAL de Eric Van Lustbader (Vision, 9.99 $) Personajul lui Robert Ludlum, Jason Bourne, are de-a face cu diabolicii terorişti islamici.

5

18

TEMPTING EVIL de Allison Brennan (Ballantine, 2 6.99 $) În timpul unei furtuni de zăpadă din Montana, deţinuţi evadaţi se alătură căutării unui cercetaş rătăcit.

19

DARK DESIRES AFTER DUSK de Kresley Cole 3 (Pocket, 6.99 $) Un demon mercenar trebuie să decidă dacă să trădeze încântătoarea creatură pe care o păzeşte; cartea 5 din seria Immortals After Dark.

20

SIMPLE GENIUS de David Baldacci (Grand Central, 9 9.99 $) Doi foşti agenţi secreţi cercetează uciderea unui om de ştiinţă în timp ce unul dintre ei se luptă cu propriii demoni.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 31 mai, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

16 iunie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

70

11

2

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

71

NEW MIND de Daniel H. Pink (Riverhead, 17 12* A15 WHOLE $) De ce persoanele cu emisfera dreaptă a creierului

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 198 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

mai activă – adică mai creative şi conceptuale – vor conduce viitorul.

3

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 23 Rivers, 14.95 $) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

4

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $) Un editori- 12 alist şi soţia lui primesc lecţii de viaţă de la câinele lor nevrotic.

5

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell cu Patrick Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Unicul supravieţuitor al unei operaţiuni a marinei în Afganistan descrie lupta, pe camarazii săi şi cum a scăpat.

13

THE INNOCENT MAN de John Grisham (Delta, 16 $; 28 14* Dell, 7.99 $) Prima carte de nonficţiune a lui Grisham are ca

5

6

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 84 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

7

ANIMAL, VEGETABLE, MIRACLE de Barbara Kingsolver cu Steven L. Hopp şi Camille Kingsolver (Harper Perennial, 14.95 $) Autorii au petrecut un an consumând mâncare din surse indigene.

8

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 98 (Three Rivers, 13.95 $) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americane albe.

9*

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max 35 (Citadel, 12.95 $) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

10

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 40 (Penguin, 16 $) Urmărind hrana de la sursă până în farfurie.

I WAS TOLD THERE’D BE CAKE de Sloane Crosley 8 (Riverhead, 14 $) Eseuri amuzante ale unui tânăr newyorkez.

personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

15

CLAPTON de Eric Clapton (Broadway, 15.95 $) Marele chitarist priveşte înapoi la viaţa şi muzica sa.

16

SUCH A PRETTY FAT de Jen Lancaster (New American 4 Library, 14 $) Autoarea, supraponderală şi mândră, îşi schimbă ideile cu privire la stilul ei de viaţă – nu din dorinţa de a deveni o slăbănoagă, ci pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea.

17

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 52 15.99 $) Importanţa instinctului în lucrările minţii.

18

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 22 15.95 $) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

19

INTO THE WILD de Jon Krakauer (Anchor, 12.95 $) 158 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

20

EINSTEIN de Walter Isaacson (Simon & Schuster, 17.95 $) O biografie bazată pe câteva scrisori personele recent publicate.

1

5

2

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

1

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey Zaslow 8 (Hyperion, 21.95 $) După ce a aflat că are cancer în fază terminală, un profesor de la Carnegie Mellon îşi împărtăşeşte gândurile despre importanţa „profitării de fiecare clipă“.

2

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 73 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

3

QUANTUM WELLNESS de Kathy Freston (Weinstein, 23.95 $) Cum micile schimbări pot duce la îmbunătăţiri semnificative în trup şi spirit. (†)

4

JUST WHO WILL YOU BE? de Maria Shriver (Hyperion, 14.95 $) Mesajul lui Shriver: „Nu contează ce faci în viaţă. Contează cine eşti“.

5

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Dutton, 24.95 $) Un 18 maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

2

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 47 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

2

3

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New World 33 Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

7

4

HUNGRY GIRL de Lisa Lillien (St. Martin’s Griffin, 17.95 $) Reţete pentru burger, nachos, pizza, bezea, inele de ceapă şi alte feluri „vinovate“ – dar fără vinovăţie.

GHOSTS AMONG US de James Van Praagh (HarperOne/ 3 HarperCollins, 24.95 $) Cum să te foloseşti de moarte şi lumea spiritelor pentru a duce o viaţă mai inspirată.

5*

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 363 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

6

THE SOUTH BEACH DIET SUPERCHARGED de Arthur Agatston cu Joseph Signorile (Rodale, 25.95 $) Un ghid pentru slăbire rapidă.

5

6

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 49 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

7

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi restructurezi viaţa ca să nu fie totul legat doar de muncă.

27

7

HELLO, CUPCAKE! de Alan Richardson şi Karen Tack (Houghton Mifflin, 15.95 $) Feluri haioase, înfricoşătoare, jucăuşe şi sofisticate, pe care le puteţi găti cu ingrediente din orice magazin alimentar.

8*

MEDICAL MYTHS THAT CAN KILL YOU de Nancy 2 L. Snyderman (Crown, 24.95 $) Editorul medical de la ştirile NBC desfiinţează mituri medicale.

8

SKINNY BITCH IN THE KITCH de Rory Freedman 14 şi Kim Barnouin (Running Press, 14.95 $) Reţete Vegan de la autorii Skinny Bitch.

9

THE DANGEROUS BOOK FOR BOYS de Conn şi 49 Hal Iggulden (Collins/HarperCollins, 24.95 $) Aruncatul pietrelor la suprafaţa apei, legatul nodurilor şi alte activităţi esenţiale – fără jocuri video.

9

GETTING THINGS DONE de David Allen (Penguin, 28 15 $) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă prin organizare personală şi management al timpului.

10

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 21 (Zondervan, 14.99 $) Găsirea scopului în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

CURES „THEY“ DON’T WANT YOU TO 10* DEBT KNOW ABOUT de Kevin Trudeau (Equity, 25.95 $)

Cum te manipulează industria de credit şi cum să ripostezi, schimbându-ţi obiceiurile financiare. (†)

5

4

4

21

Mesagerul veştilor proaste Familiile infanteriştilor de marină sunt înspăimântate de perspectiva unei vizite din partea maiorului Steve Beck.

BY ISAAC CHOTINER N filmul „Salvaţi soldatul Ryan“ al lui Steven Spielberg, imediat după reconstituirea zilei Z, atenţia se mută peste ocean, către o femeie între două vârste care spală vase în timp ce o maşină se apropie de casă.

Maşina se opreşte, iar femeia – ştiind

Î

FINAL SALUTE

A Story of Unfinished Lives de Jim Sheeler.

Ediţie ilustrată, 280 pag.

The Penguin Press. 25.95 $.

ce o aşteaptă – iese din casă şi apucă să facă un pas pe verandă, înainte să cadă la pământ aproape ca un soldat rănit în bătălie. Spielberg a decis să-şi filmeze actriţa din spate şi de la o oarecare distanţă; nu îi vedem chipul atunci când aude vestea că trei dintre fiii ei au fost ucişi în luptă. Nu există nici un dialog audibil, de asemenea. Forţa acestei scene rezidă în universalitatea ei: un părinte prăbuşindu-se din cauza chinului sufletesc, proiectat pe un peisaj pustiu.

Cartea Final Salute (Ultimul omagiu) a lui Jim Sheeler – inspirată de un articol, laureat cu premiul Pulitzer, pe care l-a scris pentru The Rocky Mountain News – spune povestea maiorului Steve Beck din cadrul Corpului de Infanterie Marină a Armatei Statelor Unite, a cărui slujbă constă în a aduce veştile proaste familiilor infanteriştilor care au murit. În această carte, Sheeler prezintă suferinţele şi detaliile banale ale „notificării de victime omeneşti“ – momentele pe care filmul lui Spielberg le lasă în voia imaginaţiei privitorului. Iată-i pe Beck şi pe un capelan al Marinei, într-o zi obişnuită, anunţând o tânără femeie că soţul ei a fost omorât în Irak (doi oameni trebuie să fie prezenţi la fiecare astfel de vizită, ne spune Sheeler, atât pentru protecţie fizică, cât şi pentru sprijin emoţional): „În cele din urmă, s-a ridicat, dar tot nu putea vorbi. În timp ce maiorul şi capelanul rămâneau în picioare, ea se uita furioasă la ei. Era o privire pe care maiorul o mai văzuse înainte, cea care durea cel mai mult“.

Cartea lui Sheeler urmăreşte mai multe familii, de la momentul în care primesc notificarea, până la înmormântarea celor iubiţi şi la încercările lor de a se consola şi a merge mai departe. Autorul a găsit protagonistul ideal în persoana maiorului Beck, un om care este simultan neimplicat şi

Isaac Chotiner a scris pentru The New Republic, The Washington Post şi alte publicaţii.

22

plin de înţelegere. Ca şi familiile cărora trebuie să li se înfăţişeze, Beck se refugiază în ritualurile şi regulile care guvernează acest proces. Armata are instrucţiuni specifice privind modul în care să-ţi îndeplineşti aceste îndatoriri, dar maiorul are şi propriile sale rutine: „Beck ţinea să înveţe numele şi porecla fiecărui infanterist mort. Le atingea jucăriile cu care crescuseră şi le citea scrisorile pe care le trimiseseră acasă“. Totuşi, Beck a înţeles repede de ce „până şi «pifanii» din prima linie“ spun că preferă ameninţarea morţii în locul slujbei sale. „Nu pot să nu simt că eu sunt persoana care le aduce tuturor atâta durere“, îi spune el lui Sheeler. „Că, din cauză că mă văd pe mine, au momentele cele mai nefericite ale vieţii lor“.

Războiul poate că o fi o prelungire a politicii, dar Sheeler este hotărât să îşi lase naraţiunea să se desfăşoare în cea mai apolitică manieră posibilă. El evidenţiază, într-adevăr, greaua apăsare a victimelor omeneşti asupra unei armate deseori slab pregătită – unui tată îndoliat i se arată pentru prima dată sicriul fiului său în timp ce acesta e pe o motostivuitoare –, dar intuieşte că toţi cititorii acestei cărţi vor avea păreri preconcepute, chiar dacă uşor nuanţate, despre conflictele în care e angajată America azi, iar acesta e motivul pentru care poate să îşi spună povestea fără ocolişuri.

Problema cu Final Salute este că pare o serie de articole de ziar asamblate întrucâtva incoerent. Iar factura episodică a naraţiunii poate induce confuzie cititorului în privinţa poveştii asupra căreia se concetrează la un moment dat. (Ar trebui, de asemenea, să primească un premiu pentru unul din cele mai ciudate şi arogante adagio-uri din istoria modernă. Într-o notă de subsol, scrie: „Un redactor de la un ziar a evidenţiat o asemănare fundamentală pe care susţine că a observat-o între mine şi Beck. «Ceea ce aveţi în comun este că vă pas㻓).

Deficienţa fundamentală a cărţii, totuşi, este dezvăluită, în mod neintenţionat, printr-o remarcă pe care Sheeler o face la început despre munca lui Beck: „Deşi fiecare uşă e diferită“, scrie el, „scenele din spatele uşilor sunt aproape aceleaşi de fiecare dată“. Tocmai din cauză că aceste scene sunt atât de deprimant de asemănătoare, cartea pare prea lungă şi, de asemenea, nesemnificativă. Totuşi, există ceva în mod ciudat consolator în reacţiile aproape interşanjabile ale familiilor care sunt confruntate cu o pierdere devastatoare. Poate că în mod neintenţionat, Sheeler a scris totuşi ceva ce captează universalul în aceeaşi h măsură ca şi personalul.

Eseu

Will Blythe

Agee dezlănţuit e 16 mai 1955, James Agee, în vârstă de 45 de ani, murea în urma unui infarct, într-un taxi newyorkez, în timp ce se îndrepta spre cabinetul medical. Deplâns de criticul Dwight Macdonald drept un James Dean literar, Agee a lăsat în urmă un volum de nonficţiune idiosincrasic devenit clasic – Let Us Now Praise Famous Men, dar şi o legendă a geniului tulburat şi nestăpânit, care este mai atrăgătoare pentru tinerii scriitori decât ideea că o să-şi petreacă viaţa lucrând singuri într-o cameră, sperând că se va întâmpla ceva interesant pe peretele alb din faţa lor.

(Există zile când se întâmplă lucruri mai interesante până şi într-o linie de producţie de electronice nefolositoare). Însă moştenirea lui Agee a mai inclus şi manuscrisul unui roman fără titlu, aproape terminat şi atât de indescifrabil încât ar fi trebuit aduşi nişte clarvăzători ca să-l decodeze.

David McDowell, protejatul lui Agee şi executorul său literar, a încropit o versiune a acelei cărţi, care e o relatare lirică şi autobiografică a primilor şase ani şi jumătate din viaţa lui Agee, încheiată cu moartea dragului său tată într-un accident de maşină. A Death in the Family (Un deces în familie), cu titlul pe care i l-a pus McDowell, a fost publicată în 1957, fiind primită cu elogii şi recompensată cu un premiu Pulitzer: un final fericit pentru roman, dacă nu şi pentru creatorul său.

Sau aşa s-ar fi zis, cel puţin în ultimii 50 de ani. Însă apoi intră în scenă academicienii, aşa cum se întâmplă de obicei, mai ales un anume Michael A. Lofaro, care se pare că a petrecut ani buni cercetând manuscrisul original pentru a produce A DEATH IN THE FAMILY: A Restoration of the Author’s Text (University of Tennessee, 49.95 $), depistând variantele, zgâindu-se la scrisul noduros al lui Agee, descifrând pasajele ilizibile, comparând ciorne, făcând speculaţii, amendând textul, inserând adnotări şi atacând versiunea anterioară a lui McDowell. Volumul refăcut de acesta, cu grija şi atenţia unui avocat de divorţuri care apără averea clientului său, e plin de instrumente academice de tip prefaţă, postfaţă, probabil şi puţină interfaţă.

Astfel încât apare, în mod firesc, următoarea întrebare: ce fel de roman au produs asemenea servicii? A rectificat cumva Lofaro o nedreptate cumplită făcută capodoperei lui Agee de către acolitul său, McDowell? Dacă dacă aceasta era deja o capodoperă recunoscută, atunci cât de prost poate să fi fost demersul lui McDowell? Oare noul editor şi revizioniştii cu aceleaşi păreri ca el n-au făcut altceva decât să danseze pe vârful peniţei lui Agee, ca nişte îngeri obsedaţi de lucruri lipsite de importanţă?

Ceea ce e sigur este că cele două ediţii ale romanului nici că ar putea debuta în moduri mai diferite. Dacă versiunea lui McDowell începea cu celebrul prolog „Knoxville: Summer of 1915“, o evocare detaşată a unui amurg de vară în acest oraş sudic, cu ritmuri atât de ademenitoare încât Samuel Barber i-a compus muzică, A Death in the Family începe acum cu un coşmar în care protagonistul adult târăşte cadavrul putred al lui Ioan Botezătorul pe străzile din acelaşi Knoxville. Leşul descompus este tratat cu lirismul pe care Agee îl iroseşte pe bărbaţii care îşi udă peluzele la asfinţit. Când capul lui Ioan începe să rostogolească pe stradă, protagonistul simte o tandreţe chinuitoare. „Cum n-ar fi suportat să-l urmărească, să-l încolţească şi să-l prindă ca şi cum ar fi fost un animal înspăimântat, i-a blocat calea cu amândouă braţele, încercând, prin blândeţea mâinilor sale, fără să vorbească, să-l asigure că nu

capul cu versurile din Swing Low, Sweet Chariot, în vreme ce mama lui încearcă să-l adoarmă cu acest cântec. (Pornind de la asemănarea sonoră a cuvintelor „chariot“ = car triumfal şi „cherry“ = cireaşă, urmează o explicaţie, n. trad.): „Carele triumfale erau un fel de căruţe frumoase, pentru că era prea mult de mers până acasă, mult de tot, însă bineînţeles că era şi ca o cireaşă, numai că el nu putea înţelege cum de putea semăna o căruţă frumoasă cu o cireaşă, dar uite că semănau“.

Chiar şi în epoca lui Agee, lectura tărăgănată ca personificare a inocenţei infantile trebuie să fi fost o figură de stil epuizată. Aproape că vezi umbra bărbatului matur întunecând obrajii netezi ai unei asemenea exprimări pentru copii.

Până la accidentul de maşină, ce loveşte lumea lui Agee ca asteroidul care a provocat moartea dinozaurilor, romanul este o minunăţie a existenţei cotidiene, o tandră

P

Will Blythe a scris „To Hate Like This Is to Be Happy Forever“.

FOTO: CORNELL CAPA/TIME & LIFE PICTURES – GETTY IMAGES

Oare această nouă ediţie din „A Death in the Family“ corectează o nedreptate făcută capodoperei lui James Agee de către editorul său anterior?

James Agee, dreapta, în 1949. trebuia să-i fie teamă de el, după care şi-a strecurat ambele mâini sub cap şi i-a ridicat povara rece şi acoperită de ţărână ca şi cum ar fi fost Sfântul Graal“.

Aceasta, doamnelor şi domnilor, nu e banala interacţiune cu un cap retezat, ci o fantezie rafinată.

Fireşte, una dintre calităţile scriitoriceşti ale lui Agee constă în dispoziţia sa de a-şi încinge retorica până când dă în clocot. În cele mai bune momente ale sale, proza lui e ca un descântec, ca o liturghie în latină pentru cei care nu ştiu latină, invocând doar prin sunete o puzderie de semnificaţii. În cele mai rele momente, limbajul lui îi poate face pe cititori să se simtă ca şi cum ar fi atacaţi de lupul din Cei trei purceluşi, umflându-se şi suflând până când năruie tot romanul.

De pildă, pruncul Rufus (Rufus era numele din copilărie al lui Agee), se trezeşte pe întuneric şi aude „antifonul indescifrabil al vocilor de femei şi bărbaţi pe care le cunoştea cel mai bine“. Pruncul Rufus adoră antifoanele indescifrabile.

Spre deosebire de versiunea lui McDowell, ediţia lui Lofaro are o structură cronologică, adăugând încă zece capitole noi, care tratează mai ales relaţia tânărului Agee cu tatăl său, Jay, şi renunţând la amintirile pe care editorul anterior le strecurase în roman. Primul capitol al lui McDowell devine al şaptesprezecelea la Lofaro; în loc să înceapă cu fatala călătorie a lui Jay Agee, primele capitole cuprind acum dezvoltarea conştiinţei infantile a lui Rufus, uneori într-o manieră de jenantă imitare a lui James Joyce în Portret al artistului în tinereţe. Într-o scenă inclusă în ambele ediţii, tânărul Agee îşi bate

recreare a meselor, orelor de culcare şi conversaţiilor care uneau familia. Jay şi soţia sa, Laura, se ciondănesc pentru că ea preferă să servească nechezol în loc de cafea. Tatăl şi fiul merg împreună la film ca să-l vadă pe Charlie Chaplin („acel omuleţ hidos“, spune Laura). Iar într-unul dintre noile capitole, familia Agee extinsă merge la o plimbare cu maşina nouă a lui Jay, nefastul Ford Model T. Deci care versiune e mai bună? Aş zice că noua ediţie, deşi prologul coşmaresc ar fi avut mai mult succes dacă ar fi fost articulat în cabinetul unui psiholog. Romanul e mai bun fără crâmpeiele de aduceri aminte din versiunea lui McDowell, care stăvileau cursul tragic al naraţiunii. În această ediţie nouă, accidentul e mai devastator. Cu rolul extins al lui Jay, despre care aflăm că a crescut la munte, povestea e totodată mai fixată într-un loc anume, e mai apalachiană, ceea ce intensifică şi mai tare contrastul dintre soţ şi soţie, care sunt deja prinşi într-un război secret din cauza faptului că Jay bea şi e lipsit de evlavie. În cele din urmă avem o versiune de A Death in the Familie care pare mai apropiată de intenţia iniţială a autorului. Această rearanjare e bună în felul său, însă principalul motiv de a saluta publicarea noii versiuni e că ea ne reaminteşte natura minunată a prozei lui Agee – poetică şi netulburată, solemnă în raportarea sa la realitate şi la fel de ritmică precum ploaia pe un acoperiş de tablă. „Una câte una, milion după milion, în preştiinţa zorilor, era mişcată fiecare frunză din acea parte a lumii“. De ce romancierii noştri de astăzi nu scriu în stilul elevat şi rafinat al lui Agee?

Fie lumea trece printr-o lipsă, fie lipsa le aparţine lor. Cartea lui Agee se citeşte ca o rugăciune, ca o tentativă de a insufla viaţă morţilor prin eforturi lingvistice colosale. Totul este sfinţit.

Copacii se mişcă în somn, stelele licăresc ca nişte felinare, iar un fluture – da, un fluture – poposeşte pe un sicriu.

De fapt, ceea ce trebuie să lase în urmă un scriitor nu ţine de legende şi anecdote, ci de scene şi de personaje, evocate într-o proză memorabilă. Frumuseţea romanului A Death in the Family constă în faptul că punctul de vedere al copilului, cel de la începutul cărţii, se amplifică treptat, până când cititorii ajung să simtă că răzbat până în miezul existenţei lui – ciudăţenia absolută a vieţii într-o familie aparte, într-un loc şi timp anume. Ce altceva ar mai fi putut lăsa în urmă James Agee? h 23