Glasul Bisericii 2/2012

Glasul Bisericii Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești

„Nu mã reþine, pentru cã nu m-am urcat încã la Tatãl, dar du-te la fraþii mei ºi spune-le: Mã urc la Tatãl meu ºi Tatãl vostru, la Dumnezeul meu ºi Dumnezeul vostru”.

(In 20,17)

***

Anul I (2012), nr. 2 / Paște

GLASUL BISERICII anul I (2012), nr. 2 Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești Director: pr. Ovidiu Cojan, OFMConv.

Redactor șef: pr. Valentin Sabău, OFMConv.

Membrii redacţie: pr. Iosif Bisoc, OFMConv., pr. Eugen Răchiteanu, OFMConv. pr. Teodor-Ion Neculăeș, OFMConv.

Colaboratori: Prof. Maria-Tereza Ciuraru, Andreea Agu, Lucia Bălteanu, Iolanda Budău, Ana-Evelina Enășcuţă, Alexandra Ilieș, Lucia-Laura Lucaci, Lavinia-Maria Negru, Silvia-Loredana Păuleţ, Anca Cecilia Păuleţ, Adela Cristina Păuleţ, Vasile Pericică, Marcelina Verdiana Scripcar Tehnoredactare: Ovidiu Bișog Adresa: Parohia Romano-Catolică „Sfântul Iosif Muncitorul” str. Bisericii, nr. 1, Buruienești-Doljești, Neamţ 617162-România tel. : 0040/233/780540 fax: 0040/233/780819 e-mail: ovidio_cool@yahoo.com www: buruienești.ofmconv.ro 2

SALUT ŞI BINECUVÂNTARE

Domnul să fie cu voi!

Pace vouă, pace tuturor!

Aflând despre dorinţa părintelui paroh Iosif Bisoc, OFMConv. şi a întregii comunităţi catolice din Buruieneşti, de a avea un instrument pastoral formativ şi educativ potrivit semnelor timpului, ştiind despre iniţiativa celorlalţi preoţi din Conventul „Sfântul Iosif ” de a pune la dispoziţia credincioşilor din localitate, ca şi acelor dornici de a putea privi în icoana acestei comunităţi şi a-l descoperi pe Isus prin cuvintele sale mântuitoare, viu şi prezent în mijlocul tuturor, şi de vedea răspunsul credincioşilor de zi cu zi, mă bucur să îndrept spre toţi cei ce vor binevoi să pregătească, să contribuie şi să parcurgă paginile acestei noi publicaţii, Glasul Bisericii, un gând de bucurie şi de binecuvântare, precum şi un salut părintesc şi frăţesc, folosindu-mă de însuşi salutul lui Cristos din prima zi a învierii adresat apostolilor şi prietenilor săi adunaţi în Cenacol: „Pace vouă!” (In 20,19).

Pacea pe care a dus-o Isus pe pământ este un dar divin care cuprinde în el toate celelalte daruri.

Atunci când Domnul Isus a venit pe pământ şi a intrat în istorie, îngerii au vestit lumii mare bucurie cântând şi proclamând: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace oamenilor pe care el îi iubeşte” (Lc 2,14). A fost primul anunţ care a umplut inima păstorilor şi a celor care au (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

avut bucuria de a-l întâlni pe Isus, venit între oameni. În atmosfera de bucurie, pe care o trăim în aceste zile, ştiind că el este viu şi prezent mereu în lume prin aleşii şi ucenicii săi, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez aceleaşi cuvinte şi acelaşi salut şi să vi-l recomand cu bucurie ca pe un moto al noii publicaţii parohiale şi ca o adevărată speranţă pentru mesajul pe care publicaţia îl va purta tuturor celor ce o vor întâlni şi citi.

O publicaţie creştină are menirea de a face viu cuvântul lui Dumnezeu îndreptat către poporul său, are menirea de a duce între oameni „glasul Bisericii”, ca o chemare pe urmele lui Isus, are rolul de a oglindi faptele tuturor creştinilor şi realitatea vieţii lor. Faptele şi trăirile creştinilor trebuie să fie ele însele o proclamare continuă a darurilor lui Dumnezeu, mai ales a armoniei, a iubirii şi a păcii. Învăţăturile ce vor fi prezentate în fiecare număr, datele despre Biserică, comunitate, instituţii publice, şcoală, familie, toate vor fi un mijloc de cunoaştere şi mai vie a lucrării lui Dumnezeu ce a ales şi doreşte să locuiască necontenit cu fiii oamenilor.

Aceste realităţi şi speranţe mă îndreptăţesc să felicit gândul păstorului acestei comunităţi parohiale, să binecuvântez eforturile colectivului de redacţie atât de inimos şi dornic să ofere copiilor, tinerilor şi mai ales familiilor o hrană Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

spirituală bogată şi variată şi desigur să încurajez toate persoanele ce vor contribui cu articole la această oglindă a satului de dincolo de Siret cu atâţia oameni gospodari, cu atâtea familii generoase, binecuvântate cu mulţi copii şi cu atâtea speranţe de viitor.

Păstorului, membrilor comunităţii fraţilor franciscani conventuali din Buruieneşti, locuitorilor întregii parohii şi tuturor celor ce vor susţine această publicaţie, precum şi celor ce o vor căuta şi lectura, o respectuoasă felicitare şi un călduros salut de Pace vouă, Pace tuturor cu o dorinţă părintească şi frăţească de: Domnul să fie cu voi!

Cristos a înviat!

X Petru Gherghel, Iaşi, Paşti 2012

episcop de Iaşi 3

EDITORIAL

Cristos, speranţa mea, a înviat!

Este învierea Domnului Isus Cristos, dragă creştine din Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Buruieneşti! şi o emoţie profundă trebuie să înveşmânteze sufletul nostru, deoarece viaţa creştină, înainte de a fi un comportament care trebuie urmat, este o permanentă căutare a lui Isus Cristos cel răstignit… dar acum înviat!

Da, Cristos a Înviat!

Dragi fraţi şi surori în Domnul cel Înviat, Cele 40 de zile de penitenţă ale Postului Mare au trecut ca o clipire a ochilor şi iată-ne acum în pragul marii solemnităţi a Învierii lui Isus Cristos.

După această perioadă de penitenţă, în care fiecare dintre noi am căutat mai din aproape să revizuim chemare noastră creştină primită prin botez şi alimentată prin sacramentele Spovezii şi Euharistiei, suntem invitaţi să sărbătorim esenţa vieţii noastre creştine: învierea lui Isus. Deoarece Isus Cristos este viu, timpul aşteptării s-a sfârşit şi odată cu el şi nesiguranţa fiinţei noastre muritoare. Am avut timp să reflectăm asupra condiţiei noastre coruptibile şi să descoperim 4

cât de mult ne-am îndepărtat de Dumnezeu prin conduita „omului vechi”, prin păcat şi prin aplecarea noastră spre ţărână. Dar cel pe care de prea multe ori l-am căutat între cei morţi acum se arată ochilor credinţei noastre viu şi biruitor. Atunci când noi căutăm binele, bucuria, fericirea, de fapt îl căutăm pe Dumnezeu, iar sărbătoarea de azi ni-l descoperă pe Isus viu în mijlocul nostru.

Dragii mei, Isus Cristos a Înviat!

Să facem loc în sufletele noastre luminii pascale şi să-l găzduim pe Isus cel Înviat în fiinţa şi în familia noastră, pentru că suntem siguri de aceste cuvinte ale evangheliei: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri” (Lc24,46-48).

De aceea, noi, credincioşii comunităţii catolice din Buruieneşti, trebuie să devenim martori ai învierii lui Isus Cristos prin faptele, prin cuvintele, prin şi cu ajutorul familiilor din care facem parte, prin însuşi viaţa noastră de credinţă!

Tuturor un îndemn şi o încurajare: Cristos a Înviat!

Pr. Iosif Bisoc, OFMConv., paroh (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

ARTA BISERICEASCĂ

Iconografia spălării picioarelor Tema iconografică a Spălării picioarelor îşi are izvorul în Evanghelia după sfântul Ioan: „Ştiind Isus că Tatăl toate i le-a dat în mână, că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, s-a sculat de la cină, şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi luând ştergarul s-a încins. Apoi a turnat apă în spălătoare şi a început a spăla picioarele ucenicilor şi a le şterge cu ştergarul cu care era încins. Deci, a venit la Simon Petru, şi acela I-a zis: Doamne, tu oare să-mi speli picioarele? şi a răspuns Isus: Ceea ce fac eu, tu nu ştii acum, dar după aceasta vei pricepe.

Iar Petru I-a zis: În veac nu vei spăla picioarele mele. Şi iar a răspuns Isus: De nu te voi spăla, n-ai parte cu mine. Şi a zis Simon Petru către dânsul: Doamne, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul” (In 13,8-10). „Arta creştină descoperă o dimensiune a iniţierii creştine. Nu sunt imitate tehnicile picturale, ci temele iconografice creştine”1. Hermeneutica lui Dionisie dă indicaţii picturale amănunţite despre ambientul unde a avut loc acest eveniment al spălării picioarelor: o casă. Petru stând pe un scaun, Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

cu o mână îşi arată picioarele; cealaltă era aşezată pe cap. Cristos, în genunchi în faţa lui, cu tunica ridicată şi legată la mijloc cu un ştergar, ia cu o mână piciorul lui Petru şi întinde cealaltă spre el. În faţa lui Cristos şi la înălţimea genunchilor se află un vas cu apă. Ceilalţi apostoli stau jos, la spate, şi vorbesc între ei: unii îşi dezleagă încălţămintea.

De exemplu, sarcofagele din Galia şi Roma dezvoltă concepţia elenistică. Compoziţia e simplă. Cu braţele întinse, Cristos ţine un ştergar legat pe umeri. Petru este reprezentat în stânga scenei, întinzând încet un picior spre lighean. Mâinile lui ridi5

cate sunt întoarse cu podul spre privitor, gest care indică indignarea.

Chiar şi în Capadocia se afirma concepţia realistă orientală. Cristos, cu ştergarul încins de mijloc, spală piciorul lui Petru. Un alt exemplu îl găsim în sculptura de pe una dintre coloanele altarului din bazilica San Marco din Veneţia, ce surprinde ideea consimţământului lui Petru: „[…] de groaza despărţirii cu care-l ameninţă Cristos, primeşte să i se spele şi capul”2. Bizantinii în secolele XI-XII înfăţişează toţi apostolii: stau alături de Petru, pe aceeaşi bancă, şi se descalţă. Cristos spală picioarele ucenicilor; în altele numai le şterge cu ştergarul.

De menţionat faptul că în secolul al XIV-lea, pictorii din şcoala macedoneană, la Gracanica, Protaton şi Cretanii, la Lavra, Dionysiu, Diochiariu, îl reprezenta pe Cristos spălând piciorul lui Petru cu o singură mână, cu cealaltă subliniază înţelesul cuvintelor. În bazilica Protaton din Careis, spălarea picioarelor împodobeşte peretele de răsărit al transeptului de miazăzi. Acolo se pot vedea două scene: în cea dintâi, Cristos ţine cu mâna stângă piciorul drept al lui Petru; cu dreapta sprijină vorbele sale. Petru aşezat pe un scaun înalt, duce mâna 6

dreaptă la cap, în semn de protestare şi umilinţă; un apostol se descalţă iar ceilalţi sunt îngrămădiţi la spatele lui Petru. În cea de-a doua, Cristos, stând pe scaun, explică înţelesul acţiunii sale; apostolii grupaţi îl ascultă în picioare; arhitecturi şi copaci cu coroane conice împodobesc fondul. În cataliconul de la Chilandari, tema e pictată pe peretele de miazăzi al absidei principale: Cristos apucă cu amândouă mâinile piciorul drept al lui Petru şi-l şterge cu ştergarul; Petru duce mâna dreaptă la cap; cinci apostoli sunt zugrăviţi lângă el, şi vorbesc între ei; alţi cinci, mai jos, se văd pe o bancă cu spatele întors spre pridvor; cel din urmă se descalţă. La Zemen, în Bulgaria, spălarea picioarele e cuprinsă în friza patimilor, pe un perete al naosului. Chipul lui Cristos s-a şters; Petru stă pe un scăunel, cu picioarele încrucişate, şi protestează; Ioan stând în genunchi îşi dezleagă sandalele. Ceilalţi apostoli formează un grup compact, pe două rânduri, la spatele lui Petru; o arcadă şi coloane masive decorează fondul. În biserica rupestră de la Crkvata, tema e pictată între cina cea de taină şi rugăciunea de pe Muntele Măslinilor; Cristos şterge piciorul lui Petru, iar apostolii aşezaţi pe bănci sau pe podea, îşi desfac sandalele. Tot în scena (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

patimilor, vedem spălarea picioarelor şi în biserica din Poganovo, datând din anul 1500: Petru şi-a muiat piciorul drept în vasul cu apă şi îşi duse mâna la cap; Cristos vorbeşte şi face gesturi cu amândouă mâinile.

Elementul esenţial este atitudinea lui Cristos în care orientalii l-au reprezentat spălând sau ştergând piciorul lui Petru. Scena pictoricească este întemeiată pe textul evanghelic, în care apare ameninţarea cu despărţirea spusă răspicat de Cristos apostolului.

Ioan Gură de Aur stăruie asupra acesteia: „[…] în loc să-l lămurească, Isus îl mustră pe Petru”3. Atitudinea lui Petru oscilează între refuz şi acceptare. Cel dintâi sentiment este dictat de modestia şi respectul lui faţă de Cristos; cel de-al doilea de groaza de a fi părăsit de acesta. Poziţia celorlalţi apostoli merită de asemenea atenţie. „Bizanţul îi arată, în genere, uimiţi,

discutând în şoaptă actul lui Cristos şi încercând să priceapă înţelesul lui.

Orientalii şi Apusenii îi arată dimpotrivă acceptând totul şi pregătinduse pentru spălare: s-au descălţat ori se descalţă şi aşteaptă”4. După acest eveniment, Isus se aşează din nou la masă cu ucenicii săi, dezvăluind totodată sensul slujirii sale, dându-le apoi poveţe despre cum să slujească semenilor. În cele din urmă declară cum avea să fie trădat de unul dintre ucenicii săi şi cum avea să pătimească pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Pr. Eugen Răchiteanu, OFMConv.

Note: 1

L. BREHIER, La civilization byzantine, Paris, 1970, p. 463.

2 I.D. ŞTEFĂNESCU, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, ed. Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 104.

3 I.D. ŞTEFĂNESCU, op. cit., p. 105.

4 Ibid., p. 105.

Tintoretto - Spălarea picioarelor Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

7

REFLECŢIE PASCALĂ

Drumul nostru spre Înviere Ne apropiem cu paşi repezi de marea sărbătoare a Paştelui şi ar fi cazul sa ne oprim un pic din drumul străbătut cu trudă şi perseverenţă pentru a vedea ce am reuşit să înfăptuim. O dată cu Miercurea Cenuşii am păşit în perioada Postului Mare cu încredere şi cu dorinţa în suflet de a începe itinerariul de convertire folosindu-ne de mijloacele pe care Sfânta Maică Biserică ni le-a pus la dispoziţie; cenuşa presărată pe creştet ne-a amintit că suntem pelerini în astă lume şi că scopul vieţii noastre este dobândirea vieţii veşnice; de aceea cuvintele „Aminteşte-ţi, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!”, ne-au readus în atenţie efemeritatea şi fragilitatea naturii umane.

Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!

Acest îndemn ne-a însoţit paşii inimii în tot parcursul de credinţă, iar predicile, discursurile, catehezele au reliefat tocmai această necesitate de convertire continuă; convertirea nu este doar o strădanie ce se cere în perioada de post, ci este o exigenţă a creştinilor pe durata întregii existenţe. A ne converti 8

înseamnă a ne conştientiza propria identitate, în cazul nostru aceea de creştin, a vedea ce presupunea a fi creştin, iar apoi să ne punem sub lumina sfintei Evanghelii, a poruncilor lui Dumnezeu şi a Bisericii.

La o scurtă trecere în revistă cred că toţi avem nevoie de această convertire, firea noastră slăbită de robia păcatului ne face adesea să cădem în mocirla slăbiciunilor; tocmai de aceea e necesar să avem curajul să ne ridicăm de fiecare dată, să ne recunoaştem greşeala, cu sufletul căit să ne curăţim haina albă ce am primit-o la Botez şi privind la Cristos să alergăm cu încredere la milostivirea sa, propunândune totodată să progresăm pe calea virtuţilor, abandonând viaţa păcătoasă.

Sacramentul Spovezii ne eliberează de tentaculele viciilor şi ne redobândeşte prietenia cu Dumnezeu şi aproapele. Pentru unii acest lucru poate părea ceva banal, ori un lucru făcut din pură obişnuinţă. În momentul în care vom experimenta cu adevărat eliberarea, iubirea lui Dumnezeu, şi vom înţelege că Dumnezeu ne iartă păcatele prin intermediul preotului ce ne dezleagă, vom păşi în confesional cu încredere şi inimă căită convinşi fiind că milostivirea lui Dumnezeu este un dar inestimabil de care (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

nu trebuie să abuzăm, ci să apelăm cu reverenţă.

Dacă ne-am bucurat vreodată de iertarea primită din partea unei persoane, chiar şi atunci când poate nu meritam, şi ne-am simţit eliberaţi, cu atât mai mult atunci când venim să primim iertarea divină sufletul nostru trebuie să simtă bucuria împăcării cu Dumnezeu; să nu uităm că Tatăl nostru ceresc se bucură atunci când o persoană rătăcită are curajul de a se reîntoarce pe calea cea dreaptă: „Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Ez 33,11). Atunci când vom înţelege iertarea ce o primim prin intermediul spovezii, vom reuşi si noi la rândul nostru să iertăm mult mai uşor pe cei care ne greşesc; nimic nu ni se va părea imposibil, totul depinde de noi şi de harul lui Dumnezeu care este în stare să ne transforme inima dintr-o stană de piatră într-una iubitoare şi iertătoare.

Cu toţii am participat la devoţiunea Căii Sfintei Cruci şi ne-am readus aminte de nelegiuirile şi nedreptăţile suferite de Mântuitorul nostru, însă, dacă aceste momente nu au suscitat în interiorul nostru dorinţa de schimbare, de rugăciune mai profundă, de abandonare a faptelor rele, oare nu a fost făcută în zadar? Se Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

poate transforma într-un mic circ, în care plimbam crucea de colo-colo, ascultăm doua idei şi la urmă să nu rămânem cu nimic ci doar cu ideea că: „Ce frumos a fost!”. Noţiunea de frumos trebuie redefinită şi reactualizată în context.

Aşadar, suntem ajunşi la capătul drumului şi aş vrea ca fiecare dintre noi să poată spune că acest timp binecuvântat nu a fost în zadar, ci a produs roade spirituale în măsura în care ne-am implicat.

Să intensificăm viaţa de rugăciune luându-l drept exemplu pe Domnul nostru Isus Cristos, care atât în grădina Măslinilor cât şi atunci când era pironit pe lemnul crucii, s-a rugat Tatălui cu încredere şi a acceptat planul său ducându-l până la capăt din ascultare. Noi cât mai ascultăm de vocea lui Dumnezeu? Oare nu orbecăim adesea în întunericul egoismului, a interesului propriu nepăsându-ne de ce se întâmplă în jurul nostru ci interesându-ne doar de propria persoană? Iată că Isus chiar şi pe altarul de jertfă se roagă pentru cei care l-au osândit la moarte şi spune: „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!” (Lc 23,24).

Dacă în Duminica Floriilor poporul îl aclama pe Isus ca rege (Lc 19,38), în 9

faţa lui Pilat mulţimea striga: „Răstigneşte-l!” (Lc 23,21). Ce o fi fost în inima lui Isus la auzul acelor cuvinte?

El care ne-a iubit atât de mult încât a coborât din tronul său ceresc ne arată că lumea este schimbătoare, astăzi te aclamă mâine te condamnă, totuşi nu trebuie să ne tulburăm… Să avem curajul de a merge mereu înainte având conştiinţa împăcată, să promovăm binele în societate, şi chiar dacă cineva ne-ar contesta acţiunile, atâta vreme cât ele sunt conforme cu identitatea noastră şi nu lezează binele societăţii creştine avem garanţia că suntem pe calea cea dreaptă şi nu trăim pasivi, ci ne dăm aportul spre edificarea şi progresul societăţii contemporane.

Aşadar, curaj! Cristos ne spune: „În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). Să pornim cu încredere din nou la drum, iar sărbătoarea Învierii Domnului să ne găsească cu sufletul pregătit şi plin de pace. Bucuria învierii să radieze de pe chipurile noastre pentru ca cei din jurul nostru să ne perceapă ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi martori ai învierii!

Cristos a înviat!!

Pr. diac. Ovidiu Cojan, OFMConv.

10

Cristos a înviat din morþi Azi Domnul nostru din morþi a înviat, Se cuvine de toþi sã fie lãudat; În suflet aveam o mare durere, Dar a sosit ºi ceasul de înviere.

Preaînalte ºi veºnice Dumnezeule, Þie þi se cuvine laudã mereu, Ai înviat din morþi Preaînalt Ca sã mã mântui de al meu pãcat.

Numai þie, Preaînalte, þi se cuvine Sã-mi dau inima ºi sufletul din mine Lãudat mereu sã fii Domnul meu Iar eu þie mã voi ruga tot mereu.

Doar tu eºti viaþa mea veºnicã Eu pentru tine voi fi a ta slugã, Îndreaptã-mã, te rog, cu paºi grãbiþi Sã pãºesc în urma aleselor virtuþi.

De mult aºtept ºi sunt cumpãtat Sã vãd pe Domnul de toþi lãudat Dar acum cã te vãd din morþi înviat Rugãciune ºi cântec am înãlþat. ªi în rugãciune am mai multã voinþã Þi-am gãsit, Isuse, o nouã locuinþã, E inima mea ce aºteaptã mereu, Sã vii, sã rãmâi, Isuse al meu.

Lucia Bãlteanu (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

CHRISTUS SURREXIT!

Semnificaţia sărbătorii Învierea Domnului Începând cu anul 1582, Biserica Catolică a trecut la calendarul gregorian, iar fixarea datei sărbătoririi Paştelui se bazează pe luna plină ecleziastică, care este calculată din vreme, conform unor tabele bisericeşti, datele fiind prestabilite cu mult înainte.

O primă încercare de uniformizare a datei serbării Paştelui în toată lumea creştină a avut loc în anul 325, la iniţiativa împăratului Constantin cel Mare. Atunci primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea a adoptat practica bazată care se reducea la următoarele norme: Paştele se va serba întotdeauna în prima duminică cu lună plină de după echinocţiul de primăvară: când luna plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele va fi serbat în duminica următoare.

Se apropie cu paşi repezi Sărbătoarea Învierii Domnului, una din cele mai importante sărbători creştine, din calendarul litugic.

Postul Mare este perioada premergătoare sărbătorii Învierii Domnului, perioadă în care toţi creştinii comemorează Patima şi Moartea lui Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

Isus, participând la Calea Sfintei Cruci şi la Sfintele Sacramente.

Postul Mare este celebrat timp de 40 de zile; este un timp de rugăciune şi de meditare asupra pătimirii şi morţii lui Isus. Ultima săptămână a Postului Mare mai este denumită şi Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Sfântă; este săptămâna cea mai importantă a anului, oferindu-ni-se posibilitatea să aprofundăm evenimentele centrale ale mântuirii, să retrăim misterul pascal, marele mister al credinţei. În Vinerea Sfântă, Biserica nu celebrează Sfânta Liturghie, Sfânta Masă fiind despuiată până după vestirea Învierii Domnului. În noaptea dinspre Sâmbătă spre Duminică (Noaptea Sfântă), se celebrează Vigilia Pascală, când Biserica meditează asupra marilor promisiuni cuprinse în Vechiul şi Noul Testament, asupra eliberării decisive de sclavia străveche a păcatului şi a morţii. Este ţinută astfel încât să nu înceapă înainte de căderea nopţii şi să se termine înainte de ivirea zorilor zilei de Paşte. Liturghia din această noapte, chiar dacă se celebrează înainte de miezul nopţii aparţine, totuşi Duminicii Învierii.

Liturghia zilei de Paşte se celebrează duminica cu mare solemnitate. În locul actului penitenţial, se face stropirea cu apă binecuvântată în noaptea 11

precedentă pentru a aminti de botez.

Lumina pascală este aşezată lângă altar şi rămâne acolo tot timpul pascal, iar la celebrările liturgice din această perioadă, şi anume Sfânta Liturghie va fi aprinsă până în duminica Rusaliilor.

Cristos a înviat! Acesta este salutul adresat de toţi creştinii în această perioadă. Prin acest salut îl lăudăm pe Isus care şi-a dat viaţa pentru noi şi transmitem cu entuziasm faptul că noi credem cu adevărat că el e viu, că trăieşte printre noi, că ne iubeşte.

Prin Pătimirea unicului său Fiu, Dumnezeu ne-a dovedit iubirea sa nemărginită, chiar dacă, noi oamenii suntem păcătoşi şi îl neglijăm, totuşi el ne arată iubirea sa în fiecare zi, la fiecare Sfântă Liturghie, dar mai ales prin Pătimirea, Moartea şi Învierea Fiului său.

Să nu uităm niciodată să-i mulţumim Domnului pentru gestul de iubire care l-a făcut pentru noi.

Atunci când vom crede cu adevărat că Isus este viu, că şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră să exclamăm: „Cristos a înviat, Aleluia; E-acum printre noi, Aleluia; Cristos e prezent şi va reveni, Aleluia!”.

Cristos a biruit Când patimile grele þi-au nãpãdit obrazul, Când vorba lumii rele þi-a întristat curajul, În rugã cufundat ceruta-i îndurare Pentru-ale lumi grele pãcate istovitoare.

Pãtruns de tulburare, cuprins de indignare, Rãmâi în rugãciune cerând milostivire, Iar Tatãlui din ceruri rosteºti cu glasul stins: Pãrinte, dacã vrei, îndepãrteaz-amarul…

O cruce cu mânie þi-au pregãtit cãlãii, ªi plini de urã rãii lovesc fãrã de milã, Rãpus de rãutate ºi chin sfâºietor Ridici iarã stindardul de viaþ-aducãtor.

Pãmântul amuþeºte, în cer s-aºterne pacea, Poporul plin de fricã pleacã în jos privirea; Ce tainã minunatã înfãptuieºte Tatãl Iar Fiul biruieºte rupând robia noastrã.

Trei zile stã în bezna þãrânei fãrã glas Dar iatã-l plin de viaþã învie la luminã, Robia morþii astfel e sfâºiatã acum Cristos biruitor se-nalþã din mormânt.

Pr. diac. Ovidiu Cojan, OFMConv.

Silvia-Loredana Pauleţ 12

(Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

Bucuria Învierii

Cristos a Înviat!

Bice, cuie ºi durere Fãrã milã, mângâiere Singur, trist ºi pãrãsit Pe-a sa cruce a murit.

Pentru al lumii pãcat A fost bãtut, a fost scuipat ªi dus fãrã poticnire Pe Calvar, spre rãstignire.

Purta pe fruntea-nsângeratã Coroana cea cu spinii mari Regele cel de altãdatã E rãstignit printre tâlhari.

De n-ai fi fost pe cruce pentru mine ªi de n-ai fi murit în locul meu, Astãzi n-aº fi ºtiut de tine De jertfa-þi sfânta, Domnul meu!

Ne bucurãm acum în sãrbãtoare Cu-o inimã ºi cu un gând curat ªi-o pace fãrã asemãnare Cãci Domnul nostru a înviat!

Tot Cerul vibreazã de cântare Cãci Domnul moartea a biruit! ªi noi venim acum la închinare Cristos pe toþi ne-a mântuit!

Cuvântul „paşte” provine din cuvântul ebraic „pesah”, care tradus înseamnă „trecere”; mai concret, trecerea de la vechi la nou, de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă. Înainte de a ne bucura de Învierea lui Isus, Biserica ne propune 40 de zile de post şi rugăciune, în care participăm la Calea Sfintei Cruci, meditând la suferinţele şi moartea lui Cristos.

După post, vine timpul să ne bucurăm de Învierea lui Isus care şi-a dat viaţa pentru mântuirea fiecărui om.

Isus ne invită la bucurie: a învins moartea, ea nu mai are putere asupra lui.

Liturghia din Noaptea de Înviere este una specială: începe cu binecuvântarea focului de la care se aprinde lumânarea pascală, care îl semnifică pe Cristos înviat. Învierea lui Cristos trebuie să ne întărească credinţa ştiind că într-o zi vom învia şi noi.

Să ne bucurăm şi să facem auzită vestea pe care Îngerul lui Dumnezeu le-a dat-o femeilor la mormânt şi la cei care nu cred: „Cel pe care îl căutaţi nu mai este printre cei morţi, dar a înviat pentru a nu mai muri”.

Cristos a înviat!

A.C. Pãuleþ

Vasile Pericică Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

13

Paştele - sărbătoare în lumea creştină Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea sa din Vinerea Mare.

Paştele, cum denumesc românii sărbătoarea Învierii, provine din cuvântul ebraic pesah care înseamnă „trecere”. Paştele evreilor marchează trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pământul făgăduinţei Canaan.

Cel mai răspândit obicei creştin de Paşti este vopsirea de ouă roşii, a căror prezenţă este obligatorie pe masa de Paşte, existând o legendă care relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile lui Isus.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, gospodinele gătesc şi alte mâncăruri tradiţionale: pască, cozonac, drob şi alte preparate din carne de miel.

Sărbătorile Pascale poartă aceleaşi simboluri şi semnificaţii în întreaga lume creştină, însă în fiecare regiune acestea se celebrează prin obiceiuri 14

şi tradiţii diferite, în funcţie de specificul locurilor. În India, se sărbătoreşte Paştele cu fanfară şi energie, chiar dacă are o populaţie creştină minoră. Vinerea Mare este sărbătoare obligatorie publică, iar oamenii fac schimb de ouă în zilele de Paşte. În Australia, multe familii aranjează o „vânătoare” în Duminica Paştelui, în casele sau grădinile lor, pentru a vedea care dintre membrii familiei găsesc cele mai multe ouă.

Aceştia stau apoi la masă, unde consumă preparatele de Paşte. În ultima vreme au fost comercializaţi bilbies de ciocolată, Bilby fiind marsupianul de ciocolată, un animal nativ din Australia pe cale de dispariţie, iar profiturile din aceste vânzări sunt folosite pentru protejarea acestei specii. În Franţa, celebrarea Sărbătorilor Pascale porneşte din Vinerea Mare, cu o notă solemnă. Clopotele nu sună timp de trei zile, începând din (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

Vinerea Mare până în Duminica Paştelui, acesta fiind un semn de doliu în amintirea faptului că Cristos a fost răstignit. De Paşte, copiii trebuie să găsească ouăle de ciocolată ascunse de bătrâni în case.

Iepuraşul este un simbol foarte important pentru Sărbătoarea Paştelui în Anglia. Acesta „ascunde” ouă şi daruri prin casă, pe care copiii le caută în dimineaţa de duminică. Paştele este sărbătorit prin schimb de ouă, dar şi daruri precum bani, haine, ciocolată şi coşuleţe cu flori. În unele regiuni din România, în Duminica Învierii, obiceiul este ca oamenii să se îmbrace cu haine noi, semnificaţie a primenirii trupului şi sufletului, şi de a merge la slujba de Paşte. Înainte de a se îmbrăca, în dimineaţa acestei zile sfinte, se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint şi se spală cu această apă pe faţă pentru a fi roşu în obraji, tari ca banul şi pentru a avea belşug. Acum şi iepuraşul mult aşteptat de copiii, aduce multe cadouri şi voie bună. În încheiere, vă doresc ca Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă multă căldură, linişte şi pace în inimile şi familiile voastre pentru a trăi din plin această sărbătoare sfântă! Un Paşte Fericit tuturor!

Alexandra Ilieş Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

Gânduri Paºtele e sãrbãtoarea Învierii lui Cristos, Mergem toþi, cu mic cu mare Sã sfinþim ce-am pus în coº.

Isus pe cruce a fost jertfit Pentru cã el ne-a iubit, A treia zi a înviat, Pãcatele ni le-a iertat.

Isus cu noi va fi mereu, La bine ºi la greu, Pânã când vom muri, Isus ne va iubi.

Prieteni cu Isus Noi mereu vom fi, Prieteni cu Isus Mereu îl vom sluji.

Lucia-Laura Lucaci

15

Rugăciune

Cristos a înviat!?!?

O Isuse, care ai îndurat atâtea suferinţe pentru noi oamenii, şi ai fost răstignit pe o cruce din pricina acestui lucru, vreau ca astăzi să uit pentru un moment de cele lumeşti şi să îmi imaginez că sunt în momentul în care eşti răstignit pe cruce, o cât aş vrea să te dau jos de pe crucea cea rece şi să îţi vindec rănile, dar nu pot, nu pot pentru că mă simt prea vinovată. Nu mă simt vrednică să îţi ating rănile pe care chiar eu ţi le-am făcut.

Mă simt cu adevărat o păcătoasă, dar vreau să mă schimb şi de aceea te rog să mă ajuţi să mă schimb, să mă ajuţi să nu mai păcătuiesc, pentru că nu mai vreau să îţi apăs şi mai adânc coroana aceea de spini pe cap, nu mai vreau să te dobor sub cruce, ci vreau să te ajut să porţi crucea, de aceea te rog în marea ta bunătate, ajută-mă să împart cu tine toate durerile şi suferinţele pentru ca într-un sfârşit să mă pot bucura de Împărăţia Cerurilor. Amin!

Andreea Agu

O întrebare, care ne poate pune pe gânduri într-adevăr. Mulţi poate nu o iau în serios, însa trebuie să ne întrebăm dacă Cristos a înviat cu adevărat. A înviat oare Cristos şi în inimile noastre? Ne-am căit noi cu adevărat de toate fărădelegile pe care i le-am pricinuit lui Isus? Isus nu poate învia în inima noastră decât dacă ne căim de tot răul pe care i l-am făcut şi dacă promitem că ne îndreptăm.

Nu este de ajuns doar să spunem acest lucru, ci şi să îl punem în practică pentru a-i dovedi lui Isus că poate învia cu adevărat şi în inima noastră!

A suferit aşa de mult pentru noi, a fost sacrificiul suprem pe care l-a făcut pentru noi, pentru lume. Trecând însă de cele lumeşti trebuie să ne dăm seama de semnificaţia acestui sacrificiu, căutând un răspuns chiar în inima noastră.

Isus a venit în lume cu un scop, acela de a ne mântui, ştia însă că pentru împlinirea acestui scop va avea mult de suferit. Calvarul lui a început când a fost condamnat chiar de noi la cea mai cruntă şi groaznică moarte: moartea pe cruce. Da! Noi l-am condamnat să moară pe o cruce, părăsit de toţi şi în cele mai teribile

16

(Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

chinuri. L-am obligat să poarte o cruce grea în drumul spre Golgota şi l-am împovărat şi mai greu punându-i o coroană de spini pe cap plină de păcatele omenirii. Dar el a rezistat şi şi-a purtat crucea până pe Golgota unde urma să fie răstignit. L-am scuipat şi l-am hulit chiar noi, l-am izbit sub crucea grea de trei ori.

Biciuit şi plin de răni a continuat să poarte crucea grea până pe Golgota unde i-au fost bătute cuie în mâini şi în picioare pricinuindu-i o durere inimaginabilă. Nu i-a fost deloc uşor să îndure toate aceste suferinţe, dar a făcut acest sacrificiu din dragoste pentru oameni. A fost părăsit de toţi pe cruce, unde a murit iertându-ne pe toţi. Şi-a îndeplinit misiunea aici pe pământ şi spre mirarea tuturor a treia zi mormântul său era gol.

Isus Cristos înviase şi astfel ne-a dovedit tuturor că el este Isus, cel ce a venit să ne salveze de păcate. El este Răscumpărătorul, cel care ne iubeşte Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

şi doreşte să ne scape de sub jugul păcatelor. El este singurul care a făcut şi care poate face un asemenea sacrificiu suprem pentru noi oamenii care deseori îl batjocorim şi îl scuipăm; de fapt, suprema faptă de iubire pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi este tocmai acesta: şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră.

Ne mai gândim oare astăzi la cel care a murit şi a stat trei zile în întunericul mormântului în care noi oamenii l-am aruncat? Medităm oare la suferinţa care i-a apăsat umerii şi încercam ca în inima noastră să îi ducem măcar preţ de o clipă crucea? Şi cel mai important lucru: îi permitem lui Isus să învie şi în sufletul nostru?

Creştine, această întrebare să fie pentru tine prilej de meditaţie şi totodată să fie şi un răspuns afirmativ la chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia dintre noi! Primeşte Crucea, primeşte-l şi pe Isus răstignit pe Cruce! Nu accepta să duci o cruce goală, nu-l refuza pe Isus care nu doreşte decât să împarţi cu el suferinţa! Cu o inimă plină de entuziasm şi cu o dorinţă puternică de a duce Crucea primeşte creştine în sufletul tău pe Acela care va învia şi va fi mereu alături de tine!

Andreea Agu 17

Suferinþa Isuse, cât ai suferit, La moarte când te-am condamnat Când te-am scuipat ºi te-am hulit ªi în batjocurã te-am luat.

Dar tu toate le-ai îndurat ªi nu te-ai lãsat bãtut Iar drumul þi-ai continuat Cu sufletul sfâºiat!

Iar pe Calvar când ai ajuns

ªi ai vãzut pe mama ta De o durere-ai fost strãpuns Vãzând-o cum suferea!

Pe cruce ai fost rãstignit ªi sângele curat þi-a curs Când cuiele în mâini þi-au bãtut Iar inima þi-au strãpuns. ªi ai murit pãrãsit De dureri secãtuit Iar sufletul þi l-ai dat Îndeplinind cu adevãrat.

Ceea ce þi s-a-ncredinþat

Înviere sau moarte?!?

Ce e viaţa şi ce este moartea? Este prima întrebare care apare când încercăm să analizam şi să definim aceste doua realităţi care par atât de îndepărtate, dar totuşi atât de comune.

Uneori ne cuprinde frica de a vorbi despre moarte, crezând că astfel îi vom grăbi apropierea. Viaţa ne-am dori să fie cât mai lungă şi, de ce nu, lipsită de nefericire, de neînţelegeri sau lipsuri. Tinerii deja simt apăsarea vieţii sau nu o mai consideră importantă, negăsind un sens pentru ea, un ideal care să rămână pur şi care să fie uşor de urmat. Nimeni nu poate da un răspuns concret acestei întrebări; consider că acestea doar le putem trăi pentru a le da o semnificaţie şi pentru 18

De Domnul cel adevãrat ªi de pãcate ne-ai scãpat Asupra ta când le-ai luat.

Apoi trei zile mort ai stat Într-un mormânt întunecat ªi-apoi cu sufletul curat Biruitor ai înviat ªi tuturor le-ai dovedit Cã eºti Isus cu-adevãrat, Isus al nostru mult iubit!

Andreea Agu

a le înţelege. De fapt, până la urmă vom constata că nu e nimic de înţeles, ci doar de acceptat, deoarece Dumnezeu, în măreţia sa, a realizat toate fără nici-o explicaţie, ci doar din iubire şi pentru iubire.

Apostolii, la fel ca şi noi, au avut multe nedumeriri în timpul pe care lau petrecut cu Isus, multe întrebări care uneori rămâneau fără răspuns.

Interesant este că tocmai după moartea lui Cristos au început să înţeleagă semnificaţiile faptelor sale, deoarece în timpul vieţii, aceşti prieteni ai săi aveau ochii inimii orbiţi de înşelăciunea lumii. Chiar a fost necesar, am putea zice, ca Isus să îşi dea viaţa pentru ca cei din jur, să îşi dea seama că Dumnezeu este cu ei, că nu i-a uitat şi că Isus însuşi era cea (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

mai vie dovadă a prezenţei divine pentru că era Fiul unic al lui Dumnezeu. Dar Cristos nu a murit doar pentru apostoli sau pentru cei din vremea lui. El moare în fiecare an pentru noi, cei din prezent pentru a ne demonstra iubirea sa şi pentru a-l lua drept model. De asemenea, este prezent în orice moment ca hrană pentru sufletele noastre în Sfânta Euharistie, care este atât de uitată şi de care ne apropiem atât de rar. Pare de neconceput, dar pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil, iar dacă vom conştientiza prezenţa sa în jurul nostru, chiar şi în cele mai dificile momente, totul va fi mai uşor în doi.

Cristos nu s-a impus cu o teorie sau cu o ideologie asemenea filozofilor sau asemenea conducătorilor lumii, ci înainte de a propune ceva, mai întâi experimenta în prezenţa celorlalţi prin fapte pentru a le da exemplu. El era primul care se impunea nu printr-o gândire superficială, ci prin trăirea cuvântului divin; el era Omul care ştia sigur scopul său pe acest pământ, căruia nu îi era ruşine să aibă idei diferite de ceilalţi.

Dovezi reale ale prezenţei lui avem multe, nu numai în Noul Testament, ci şi în viaţa noastră, dar cu greu realizam acest lucru. Căutam mereu să Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

îl găsim doar în locuri neînsemnate, în idei mult prea înalte, în absolut, când, de fapt, Cristos este în seninul cerului, în zâmbetul cald al unui copil, în sclipirea unei ape, în verdele ierbii, dar cel mai important, este în cel de lângă noi şi în noi. Cât de greu este să ne oprim din muncă pentru a-i zâmbi celui de alături, cât de dificil e să ne acceptam după eşecuri şi cât 19

de greu este să recunoaştem când am greşit sau să îi iertam pe cei din jur. În ciuda indiferenţei lumii şi în ciuda răuvoitorilor, în ciuda trecerii timpului, Dumnezeu încă îşi dovedeşte prezenţa reală prin existenţa credinţei, a Bisericii sale, a persoanelor ce sunt gata să trăiască la prezenţa sa şi care sunt pregătiţi să îşi dea viaţa pentru răspândirea Iubirii.

Concluzia ar fi că Dumnezeu este încă viu şi va rămâne mereu chiar dacă ne va fi greu să acceptăm acest fapt sau chiar dacă vor exista persoane ce se vor opune lui. Important e să fim pregătiţi să trăim în profunzime fiecare moment, să iubim necondiţionat, fără a aştepta răsplata şi să oferim celor din jur din experienţa personala, din credinţa trăita.

Să fim vii nu doar trupeşte, ci mai ales spiritual, să dovedim că avem inimă şi că facem parte din familia lui. Totuşi, după moarte nu se sfârşeşte tot, ci urmează continuarea vieţii de pe pământ; fericirea e aproape de noi, nu trebuie să o căutam sau să speram că o vom deţine în cer, ci trebuie doar trăită cu bucurie pe buze şi în inima, dăruind din noi ceea ce avem mai scump.

Iolanda Budău 20

Tinerii pe urmele lui Cristos În timpul Postului Mare, Calea Sfintei Cruci are o deosebită importanţă pentru toţi credincioşii. Este o devoţiune frumoasă şi emoţionantă pentru toţi aceia care o trăiesc în semn de respect pentru tot ce a îndurat Isus, unicul Fiu al lui Dumnezeu. În ultima sâmbătă înainte de Învierea Domnului, preoţii comunităţii noastre ne-au invitat, pe noi tinerii şi adolescenţii, să mergem şi noi pe Calvar, urmându-l pe Cristos.

Chiar dacă afară era cam rece şi vremea înnourată, au participat în număr mare atât copiii, adolescenţii, tinerii comunităţii, cât şi persoane în vârstă.

Fiecare staţiune a fost bine recitată şi deosebită; totul pentru a putea trăi profund acest moment. A fost emoţionant! În acele momente, ne-am simţit singuri, noi cu Dumnezeu, departe de dificultăţile şi neajunsurile lumii.

Cu toţii trăim momente în care vrem să aflăm, să ştim şi să descoperim bucuria, fericirea, însă uitam că adevărata frumuseţe se află lângă noi, în jurul şi chiar în interiorul nostru. Tot ceea ce Dumnezeu a creat, de la cel mai mic fir de iarba (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

până la cea mai mare plantă, de la cea mai mică vieţuitoare până la cea mai mare… toate sunt din partea lui ca noi să putem fi fericiţi…

Să începem cu lucrurile mici: un zâmbet, o rugăciune, un cuvânt frumos... să le trăim ca pe un dar de la Dumnezeu. Vom reuşi să schimbăm ceva, mai întâi în viața noastră, apoi pentru cei din jur şi după aceea vom fi convinşi că adevărata fericire o primim doar de la cel care suferă pentru noi, Isus Cristos.

Marcelina Verdiana Scripcar

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă Dumnezeu ne-a promis că îl va trimite pe Fiul său pe pământ pentru a ne mântui. De aceea, el a fost trimis pe pământ şi a trăit ca un om obişnuit, a avut şi doisprezece apostoli care l-au urmat peste tot şi i-au ascultat învăţăturile, din care mereu au învăţat ceva nou; ei au fost martorii minunilor dar şi a suferinţelor sale.

Iuda Iscarioteanul l-a vândut cu o sărutare, iar Petru l-a renegat de trei ori înainte de a cânta cocoşul, aşa precum îi spuse Isus la ultima lor cina, numita „Cina cea de taină”.

Isus a tăcut şi s-a supus tuturor acelor nedreptăţi care îi erau făcute; a suferit mai mult decât oricine pentru ca nimeni să nu poată spune că a suferit mai mult decât el; a murit în cel mai ruşinos mod posibil, răstignit pe cruce în văzul tuturor.

A suferit atât de mult doar pentru noi, pentru că ne iubea şi ştia că doar aşa ne-ar fi putut mântui.

Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

Acele răni nu i-au fost provocate doar de biciul cu care a fost rănit, nu doar de cuiele ce i-au străpuns piele sau de crucea care îi adâncea rănile pricinuite de coroana de spini, ce i-a fost pusă în semn de batjocoră, acele răni i-au fost pricinuite şi de păcatele noastre, fiecare gând, cuvânt şi faptă a noastră.

A treia zi după ce Isus a fost răstignit pe cruce, a învins moartea şi a înviat pentru a arata tuturor că el era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

După înviere s-a arătat apostolilor pentru a-i încuraja şi întări în rugăciune. Ne-a mântuit şi a făcut asta pentru că ne-a iubit, iar acest lucru s-a văzut din faptele sale.

Creştinilor strigaţi şi veseliţi-vă, căci Cristos a înviat. Ne-a mântuit, iar noi acum suntem eliberaţi de sclavia păcatului datorita lui. Veseliţi-vă şi tresăltaţi de bucurie, lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun şi îndurător, iar datorită lui noi suntem mântuiţi.

Ana-Evelina Enăşcuţă 21

DE ZIUA TA, MAMĂ ...

Mama Un cuvânt simplu, rostit de toţi copiii lumii, dar, în acelaşi timp, şi complicat pentru unii, care nu ştiu să îl preţuiască. Dar de fapt cine este mama? Pentru mine, mama este îngerul meu păzitor, pentru că mi-a dat viaţa şi pentru că m-a iubit din prima clipa de când am venit pe lume; pentru că atunci când m-am născut am privit doi ochi înduioşaţi şi bucuroşi, care este privirea mamei mele, fericirea pe care o emana fiinţa ei în momentul în care m-a adus pe lume.

Privirea ei îmi spunea destule cât să îmi dau seama cu câtă ardoare voi fi primită în noua mea familie şi cine va fi cea care îmi va fi alături mereu: mama. Cea care mă va învăţa lucruri care mie îmi erau necunoscute, cea care îmi îndruma paşii spre o cale bună şi dreaptă: este ea mama mea, cea care mă iubeşte şi îmi dovedeşte asta în fiecare zi când are grijă de mine şi mă sfătuieşte la bine.

Am încredere în ea şi în ceea ce mă învaţă, pentru că ştiu că ceea ce îmi spune vine de la Dumnezeu! El mi-a trimis acest înger care să mă păzească şi să mă ocrotească aici pe pământ, într-o lume plină de răutate şi de ură. Dumnezeu ne înveseleşte 22

vieţile tuturor dându-ne acest înger, pentru că toţi avem o mama. Mama este pentru mine raza de soare care îmi bate în fiecare dimineaţă în fereastră, este lumina care mă conduce şi îmi îndrumă paşii spre calea cea dreaptă.

De fiecare data când am fost încercată de boală sau de alte necazuri, ea a fost acolo sprijinindu-mă şi oferindu-mi necondiţionat ajutorul său. Ea m-a ajutat să fac primii paşi în cunoaşterea lui Dumnezeu, ajutându-mă astfel să îl cunosc pe Dumnezeu puţin câte puţin în fiecare zi.

Mi-a descoperit astfel un Dumnezeu bun, blând, drept şi iubitor, exact aşa cum l-am descoperit şi eu mai târziu din Sfânta Scriptură. Îi sunt şi îi voi fi veşnic recunoscătoare Domnului pentru mama pe care mi-a dat-o, pentru îngerul pe care l-a trimis să îmi vegheze paşii şi să mi-i îndrume spre o viaţă bună.

Mi-a fost alături şi în bucurii şi în tristeţi: când eram fericită, îi împărtăşeam şi ei bucuria mea şi astfel ne bucuram amândouă, iar când eram tristă, ea îmi oferea întotdeauna un sfat pentru a mă ajuta să depăşesc necazul respectiv. Pentru mama mea eu nu am decât cuvinte de laudă şi respect pentru faptul că m-a născut şi îmi este alături mereu. Aş vrea ca (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

de acum înainte să fiu şi eu îngerul ei păzitor, pentru a o bucura şi a-i mulţumi astfel pentru tot ceea ce a făcut pentru mine de când m-a adus pe lume. Scumpă mamă, îţi mulţumesc pentru viaţă, pentru răbdarea şi pentru nemărginita iubire pe care o porţi faţă de toţi copiii tăi!

Andreea Agu

O mamã, dulce mamã!

Mama

Trecut-au în zbor anii lungi Iar tu, o mamã, dulce mamã, Te-ai îngrijit de-ai tãi copii Ce cu un glas duios te cheamã.

Lângã mine, mamã dragã, Sã fii mereu aº vrea, Soarele ºi luna Doar tu mi le poþi da.

ªi te-ai rugat în orice noapte Ca Domnul sã îi aibã-n pazã ªi când dormeau, spuneai în ºoapte ,,Copii dragi, mama vã vegheazã!”

Primii paºi m-ai învãþat ªi cu drag m-ai ajutat.

Sã fii lângã mine aº vrea Toatã viaþa mea.

ªi uite-aºa ai reuºit Cu ajutor ºi cu credinþã Copii mari de i-ai crescut Pãstrând în suflet o speranþã;

Tu mereu m-ai ajutat, Deºi nu te-am ascultat, Sfaturi multe tu mi-ai dat, Nu mereu le-am respectat.

Cã într-o zi-þi vor mulþumi ªi cã-ºi vor aminti cu drag De anii când erau copii ªi când cãlcau al casei prag!

Iar când voi fi mare Te voi respecta ªi la bãtrâneþe Te voi ajuta.

Andreea Agu Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

Lavinia-Maria Negru 23

Sfântul Iosif, patronul muncitorilor Sfinte Iosife, patronul muncitorilor, ajută-i pe toţi oamenii să aibă un loc de muncă pentru a avea din ce trăi. Amin.

Aceasta este o rugăciune personală, devenită apoi familială şi, rostită în fiecare zi de miercuri (cel puţin), a făcut ca după aproape zece ani să devină un fel de minune.

Cum? Din anul 2002, bunul Dumnezeu a făcut ca eu să fiu repartizată profesor într-o comunitate catolică, a cărei biserică are hramul dedicat Sfântului Iosif, patronul muncitorilor. Localitatea este satul Buruieneşti, com. Doljeşti, jud. Neamţ.

Ca orice creştin care se respectă, primul obiectiv vizitat a fost biserica.

Aici cu greu am reuşit să fac o rugăciune cât de cât conştientă, deoarece imaginea sfântului Iosif, care domină altarul central, m-a determinat să constat (logic) rezultatul, finalitatea unei rugăciuni personale, fără a cere de la Dumnezeu o intervenţie imediată.

Aşa au loc minunile; te surprind când nu te aştepţi şi, mai ales, când nu eşti pregătit.

Dar cine este sfântul Iosif? Care este legătura lui cu cei care muncesc?

Sfintele Scripturi pomenesc puţin despre el, iar cuvinte de-ale lui nu 24

sunt amintite. În Sfintele Scripturi se vorbeşte de două vocaţii diametral opuse: cea a apostolilor şi cea a sfântului Iosif. Isus a fost revelat apostolilor, dar şi lui Iosif; ucenicii să-l anunţe pe întregul pământ, iar Iosif pentru a-l tăinui. Sfântul Iosif este un văl pentru a-l acoperi pe Isus. Viaţa sa este pentru lume o noapte adâncă, misterioasă şi emoţională.

Papa Pius al XII-lea, în anul 1955, a instituit sărbătoarea Sfântul Iosif Muncitorul cu gândul de a propune un model şi un protector pentru muncitorul creştin. Sfântul Iosif a fost muncitor, Isus însuşi a fost muncitor, sub ochii tatălui său adoptiv, aşa cum era numit în mod obişnuit... fiul tâmplarului... (cf. Mt 13,55; Mc 7,3).

Acţiunile umane ale lui Isus nu sunt simple gesturi care trebuie imitate, ci sunt rezervoare de haruri care satisfac umanitatea. Tocmai de aceea i-a plăcut să aleagă pentru el şi familia sa umană viaţa cea mai obişnuită şi cea mai modestă care este cea a meseriaşilor. Adoptând această viaţă, Isus a sanctificat-o pentru toţi cei care o practică. Prin înţelepciunea şi blândeţea sa divină, Mântuitorul a hotărât să aşeze în mod special în mâinile sfântului Iosif, tatăl său adoptiv, sub ochii căruia el a făcut ucenicia vieţii sale, toate harurile pe (Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

Guido Reni – Sfântul Iosif cu Pruncul Isus

care le-a acumulat acolo timp de 30 de ani, ca el să le reverse asupra imensei mulţimi de fiinţe umane, pe care nevoia de a câştiga pâinea cea de toate zilele..., îi ţine cu fruntea aplecată pe brazda plugului sau pe masa de lucru a meseriaşului.

Poate societatea contemporană, dezamăgită de sofisme şi promisiuni mincinoase, să recunoască faptul că nicăieri viaţa de muncă obscură nu este onorată aşa cum este onorată în Biserică! Ea nu poate subestima greutatea şi valoarea muncii, căci a fost prezentă în casa din Nazaret, în Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

care Iosif, Maia şi Isus trăiau din munca mâinilor lor, făcând faţă CRIZEI timpurilor respective.

Viaţa lui Iosif a fost o viaţă de umilinţă, şi din acest motiv ea era condamnată la uitare. Din această stare, Dumnezeu face să iasă un patronaj care se extinde la întreaga omenire supusă legii muncii. Peste imaginile tuturor liderilor lumii se înalţă imaginea sfântului Iosif muncitorul, luminat de strălucirea divinităţii lui Isus. Aşa îi glorifică Dumnezeu pe cei umili.

Prof. Maria-Tereza Ciuraru 25

PROGRAMUL SFINTELOR LITURGHII ÎN PERIOADA PASCALĂ . ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS – PAŞTELE

• Duminică, 1 aprilie 2012, Duminica Floriilor – trei Sfinte Liturghii: 900, 1100, 1800. La Sfânta Liturghie de la ora 1100 se vor binecuvânta ramurile şi va avea loc procesiunea de Florii.

Duminică, 1 aprilie 2012, la ora 1600, se va face Calea Sfintei Cruci a familiilor pe străzile satului nostru: sunt invitaţi să participe toţi credincioşi comunităţii (ne vom ruga pentru cei bolnavi, pentru cei care s-au îndepărtat de biserică şi de sacramente şi pentru cei care sunt în străinătate).

• Marţi, 3 aprilie 2012, vom merge la îngrijirea bolnavilor pentru sărbătorile pascale.

• Miercuri, 4 aprilie 2012, după sfânta Liturghie, la ora 1900, va avea loc Liturgia penitenţială pentru tineri, cu posibilitate de spovadă pentru tineri: sfătuim tinerii să vină la acest moment dedicat lor! În această perioadă de profundă încărcare spirituală, vă îndemnăm să participaţi în număr cât mai mare la celebrările liturgice şi la sacramentul spovezii. În acest sens, vom fi la dispoziţia credincioşilor pentru spovadă după următorul program: 26

- vineri, 6 aprilie 2012, între orele 9 -1200 şi 1500-2000 şi după celebrarea ceremoniilor de Vinerea Sfântă; - sâmbătă, 7 aprilie 2012, între orele 800-1300.

- vineri după-amiază, de la ora 1500 la 1730, sunt aşteptaţi copiii la spovadă.

• Joi, 5 aprilie 2012, Joia Sfântă – Cina Domnului, amintirea instituirii Sfintei Euharistii şi a Sfintei Preoţii, Sfânta Liturghie va fi la ora 1800 şi va fi urmată de adoraţia comunitară după cum urmează: - toată comunitatea – imediat după Sfânta Liturghie până la ora 2030; - fraternitatea terţiarilor şi grupul terezienelor – 2030-2130; - seminariştii şi surorile – 2130- 2230; - grupul tinerilor – 2230-2330; - de la ora 2330 la 2400 – încheierea adoraţiei.

• Vineri, 6 aprilie 2012, Vinerea Sfântă – Patima şi moartea Domnului nostru Isus Cristos– Celebrarea comemorării Pătimirii Domnului la ora 1800. Colecta este pentru Ţara Sfântă! Amintim că în această zi este post şi abstinenţă! La ora 1500 vom celebra Calea Sfintei Cruci cu toţi credincioşii comunităţii în biserică.

• Sâmbătă, 7 aprilie 2012,Sâmbăta Sfântă (Ajunul Paştelui) – Ceremoniile sfinte ale Nopţii Învierii Domnului nostru Isus Cristos încep la ora 2130, 00

(Paște) nr. 2 / 2012 * Glasul Bisericii

urmate de procesiunea la cimitir.

Colecta este destinată seminarului diecezan.

• Duminică, 8 aprilie 2012, Solemnitatea Învierii Domnului nostru Isus Cristos – Paştele: trei Sfinte Liturghii – 900, 1100 (Liturghia solemnă de Paşte a comunităţii) şi seara la ora 1800. Colectele sunt destinate seminarului diecezan.

• Luni, 9 aprilie 2012, a doua zi a Sărbătorii Învierii Domnului – trei sfinte Liturghii: 900, 1100 şi 1800.

• Marţi, 10 aprilie 2012, a treia zi a Sărbătorii Învierii Domnului – trei sfinte Liturghii: 900, 1100 şi 1800. De la ora 1400, surorile, seminariştii şi tinerii, însoţiţi de părintele Valentin, vor duce salutul lui Cristos cel Înviat persoanelor bolnave din comunitate.

• Miercuri, 11 aprilie 2012, corul Speranţa şi grupul ministranţilor vor merge într-o mini-excursie, însoţiţi fiind de pr. Teodor şi pr. Ovidiu.

• Duminică, 15 aprilie 2012, Duminica Albă, patru Sfinte Liturghii – 800, 930, 1100 şi 1800. În cadrul Sfintei Liturghii solemne de la 1100 va avea loc instituirea grupului de lectori ai comunităţii.

• În zilele de 11-14 aprilie 2012, Sfânta Liturghie de dimineaţă se va celebra la ora 700.

Glasul Bisericii / nr. 2 / 2012 (Paște)

Secvenþa Pascalã Creºtinilor, aduceþi Victimei Pascale jertfã de laudã.

Mielul a rãscumpãrat turma; Cristos cel nevinovat i-a împãcat pe oamenii pãcãtoºi cu Tatãl ceresc.

Moartea ºi viaþa s-au înfruntat în mod minunat: stãpânul vieþii a murit, dar acum e viu ºi domneºte. „Spune-ne, Marie Magdalena, ce-ai vãzut pe cale?” „Am vãzut mormântul lui Cristos care trãieºte, am vãzut mãrirea celui înviat.

I-am vãzut pe îngeri, martorii învierii lui, giulgiul ºi veºmintele.

Cristos, speranþa mea, a înviat!

El va merge înaintea voastrã în Galileea”.

Noi o ºtim: Cristos Domnul a înviat cu adevãrat din morþi.

Tu, rege biruitor al morþii, îndurã-te de noi toþi.

Aleluia.

27

Minispectacol pentru mame (8.03.2012)

Minispectacol copii grădiniţă (8.03.2012)

La bolnavi cu tinerii italieni (11.03.2012)

Calea Crucii cu tinerii (31.03.2012)

Crucea care veghează Buruieneștiul (31.03.2012)

Calea Crucii prin sat (1.04.2012)

Calea Crucii prin sat (1.04.2012)

Duminica Floriilor (1.04.2012)