Glasul Bisericii - nr. 12

Glasul Bisericii Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești * * * Anul II (2013), nr. 6 (12)

GLASUL BISERICII anul II (2013), nr. 6 (12) Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești Director: pr. Iulian-Claudiu Petrea, OFMConv.

Redactor șef: pr. Valentin Sabău, OFMConv.

Membrii redacţie: pr. Iosif Amitricioaie, OFMConv. pr. Iosif Bisoc, OFMConv. pr. diacon Corneliu Horvat, OFMConv.

Colaboratori: Pr. Veniamin Aenășoaei Pr. Ovidiu Cojan, OFMConv.

Pr. Cristian Văcaru Andreea Agu Larisa Blaj Camelia Cristea Maria Goţia Cristina Grigore Silvia-Loredana Păuleț Andrea Tornielli Tehnoredactare: Ovidiu Bișog (www.ovibis.ro) Adresa: Parohia Romano-Catolică „Sfântul Iosif Muncitorul” str. Pr. Petru Ciocan, nr. 22, Buruienești-Doljești, Neamţ 617162-România tel. : 0040/233/780540 fax: 0040/233/780819 e-mail: iulianpetrea@yahoo.com 2

EDITORIAL

Domnul nostru s-a născut, veniți să-l adorăm! „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Ps 144,15) Dragi credincioși, Sărbătoarea dragă nouă tuturor, Nașterea lui Isus Cristos, sau Crăciunul, a sosit! Timp de 4 săptămâni am avut posibilitatea ca fiecare dintre noi să ne apropiem de acest sublim mister al Întrupării lui Isus și, printr-o viață de mortificare, de rugăciune și de iubire fraternă, să înaintăm spre izvorul cunoașterii lui Dumnezeu.

Dar ce este Crăciunul pentru noi familiile și comunitatea de credință din Buruienești?

Răspunsuri pot fi nenumărate și personalizate, tot atâtea câte suflete suntem aici, dar poate că ar fi bine să privim cu multă atenție spre Betleem și spre căsuța sfântă din Nazaret pentru ca toate răspunsurile noastră să-și găsească rezolvarea. Sfânta Familie în are pe Isus Cristos în centru și orice acțiune, orice atitudine a sa se bazează pe credința în Dumnezeu, că acel Prunc este Fiul lui Dumnezeu venit între noi pentru a ne da viață veșnică. În familiile din comunitatea noastră se găsește o mireasmă de bucurie și de pace nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

atunci când Dumnezeu locuiește acolo, atunci când soții, tata și mama, copiii și toate celelalte suflete care locuiesc acolo îl descoperă pe Dumnezeu ca unic loc de întâlnire cu divinitatea.

Dacă Dumnezeu și-a făcut lăcaș în familie, așa cum a găsit adăpost într-o iesle Sfânta Familie, atunci acel loc, acea familie se află în siguranță.

Sărbătoarea Sfântă a Nașterii lui Isus Cristos va fi un moment de respiro, de bucurie și de pace și după ce vom trece prin baia purificatoare a spovezii și pe la masa spirituală a Împărtășaniei, vom putea să ne înveselim întru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

Dieceza noastră de Iași a primit cu mare bucurie, în ziua de 31 octombrie 2013, vestea aprobării înscrierii episcopului nostru martir Anton Durcovici în calendarul sfinților: este o cinste pentru dieceza noastră, Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

dar și o mare responsabilitate. Cinste, pentru că Dumnezeu ne-a învrednicit de păstori sfinți; responsabilitate, pentru că și noi trebuie să urmăm astfel de exemple.

Vom avea posibilitate în acest an pastoral să vedem mai din aproape cu ce bogăție duhovnicească ne-a învrednicit Providența Divină și prin toate inițiativele pe care le vom desfășura, ne vom apropia și mai mult de izvorul vieții veșnicie, Isus Cristos, și de cei care l-au urmat din aproape, așa cum a făcut și episcopul nostru martir Anton Durcovici.

Vă dorim ca Sfânta Sărbătoare a Nașterii lui Isus Cristos și Anul Nou 2014 să vă însoțească cu pace și binecuvântarea Domnului.

Crăciun binecuvântat!

La mulți ani 2014!

Vă îmbrățișează în Domnul, fr. Iosif, paroh 3

REPERE BIOGRAFICE Anton Durcovici Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888, în Bad DeutschAltenburg, în Austria.

La vârsta de şase ani a venit la Iaşi, unde a frecventat cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice.

S-a transferat la o şcoală din Ploieşti şi, apoi, la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala „Sfântul Iosif” (1898-1901), apoi ca seminarist la Seminarul „Sfântul Duh” (1901-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma, pentru a-şi continua studiile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911).

A fost sfinţit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma) şi s-a reîntors în ţară, la 11 august 1911.

După 1911, a fost mai mulţi ani prefect de studii şi profesor la Seminarul Arhiepiscopal „Sfântul Duh” şi şcolile arhiepiscopale „Sfântul Iosif” şi „Sfântul Andrei” din Bucureşti. A fost şi administrator parohial, la parohiile din Târgovişte, Buzău şi Giurgiu, în diverse etape, până în 1930.

După Primul Război Mondial, părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: director al Internatului „Sfântul Andrei”(1920-1924), canonic 4

al catedralei „Sfântul Iosif ” (din 8 martie 1923), rector al Seminarului „Sfântul Duh” (septembrie 1924 – octombrie 1947), vicar general al Arhidiecezei de Bucureşti (2 octombrie 1935 – octombrie 1947), preşedinte al Academiei Teologice „Sfântul Duh” (1930-1947), cenzor al cărţilor, al doilea judecător în tribunalul bisericesc, examinator pentru cler, membru în Consiliul Şcolar Eparhial, preşedinte al Congregaţiei Mariane a Bărbaţilor din Bucureşti (1921-1947), redactor-coordonator la ziarul „Farul Nou” (1933-1944), preşedinte al Asociaţiei Mamelor Creştine, preşedinte al Ordinului al Treilea Franciscan (terţiar), membru în consiliul administrativ arhidiecezan, duhovnic penitenţiar, nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

responsabil al Uniunii Apostolice a Clerului din România (1926-1947), director naţional al Operei Intronizării Preasfintei Inimi a lui Isus în Familiile Creştine (din 31 martie 1939).

A fost decorat în 1931 cu Ordinul Steaua României în grad de ofiţer, iar în 1934 a fost numit camerier papal.

La 30 octombrie 1947, papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi. A fost consacrat la 5 aprilie 1948, în catedrala „Sfântul Iosif ” din Bucureşti, de nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara, şi înscăunat, în catedrala din Iaşi, la 14 aprilie, acelaşi an. În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a desfăşurat o activitate pastorală asiduă, vizitând parohiile din Moldova şi însufleţind cu viaţa sa inimile enoriaşilor.

La 17 ianuarie 1949 a fost numit şi administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti.

La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti (26 iunie – 4 mai 1951), Jilava (4 mai – 10 septembrie 1951) şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei, unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în Cimitirul Orăşenesc din localitate, într-o groapă comună.

Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

PS PETRU GHERGHEL: Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi!

Declarăm anul pastoral 2013-2014 an dedicat cunoașterii, promovării și popularizării mesajului episcopului Anton, care îl îndreaptă spre noi prin exemplul său, prin învăţătura și prin sacrificiul său, prinos de iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică și faţă de poporul încredinţat spre păstorire; impresionează încrederea lui în providenţă potrivit cu deviza sa de episcop de Iași: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Ps 144,15). (fragment din scrisoarea pastorală „Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi”, 5 noiembrie 2013)

Stema episcopului Anton Durcovici 5

Acasă de Crăciun Ce frumos e Crăciunul! An de an îl sărbătorim și dorim ca de fiecare dată ceva deosebit să ne inunde viața ...Poate o persoana, poate o situație , poate chiar Dumnezeu va fi cel căruia îi vom deschide ușa sufletului. E ușor să ne lăsăm purtați de val, e sărbătoare, e zăpadă, suntem alături de cei dragi, reapar pe acasă cunoscuții și totuși nu este de ajuns.

Citisem zilele trecute o expresie deosebită care suna în felul următor: de Crăciun toate drumurile duc acasă.

Ce frumos este acest cuvânt: acasă... cei care nu s-au mai îndepărtat vreodată de casa părintească nu au cum să cunoască simțământul ce îl experimentează cei care sunt plecați departe de „casă”.

Sunt experiențe frumoase pe care le-am trăit alături de cei dragi și parcă sărbătorile Crăciunului mereu ne-au reunit, mereu au reușit să aducă acasă „suflete de creștini”.

Acasă de Crăciun e o expresie dragă mie și cred că și multora dintre cei plecați departe le sugerează nostalgii după clipele trecute, petrecute alături de cei dragi.

Crăciunul mă face conștient că întâlnirea cu cei dragi, în fiecare an, este unică, este deosebită, tocmai pentru 6

că pe mulți îi vedem acum iar după câteva clipe e posibil să-i regretăm, căci pleacă, pleacă, departe... Dumnezeu îi cheamă la el pentru ai face părtași de răsplata cuvenită...

Uite ăsta este gândul meu de sărbători: trebuie să-i prețuiesc pe cei din jur, pe cei care îi întâlnesc, pentru că viața asta este trecătoare, plină de surprize și totuși este frumoasă.

Nu aș putea uita emoțiile trăite atunci când mergeam să colind pe cei dragi; au fost momente minunate iar zâmbetul ce radia adesea pe chipul lor mi-a rămas imprimat în interior și nu pot să-l uit așa de ușor... Au fost emoții trăite cu intensitate maximă... mulți dintre ei nu mai sunt printre noi și privesc cu nostalgie amintindu-mi de cei care au fost și astăzi nu mai sunt...

Ce scurtă este viața!! Ce repede trece... nu ai timp parcă să-ți dai seama de ce a fost și ce a trecut.

Viața e ca o carte! Fiecare fila întoarsă încheie o nouă istorie umană și deschide o nouă experiență de iubire...

Parcă nici n-ai timp să te gândești la rău gândindu-te că vii gol pe pământ și pleci la fel, fără să poți lua nimic cu tine ...

Of, dacă ne-am da seama cât de scurtă este viața și cât de mult contează faptele bune, cred că ne-am întrece în a practica faptele bune. nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

Din păcate suntem oameni și uităm ușor binele primit, darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în sufletul nostru...

Adesea ne credem mai presus de El, judecăm, ne batem joc de persoane, nu reușim să prețuim clipele frumoase pe care le trăim zilnic, și la urmă riscăm să părăsim scena vieții cu mâinile goale, căci mâinile pline de avuții nu contează deloc în fața lui Dumnezeu.

E Crăciun, e sărbătoare, e o mare întrebare ce trebuie să ne răscolească...

Ce am făcut pentru ca acest Crăciun să fie mai special? Am mai lăsat din orgoliul nostru personal?... Ne-am mai ocupat și de sufletul nostru nemuritor... ori am lăsat ca valul vieții să ne poarte in colo și încoace?

Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

Nici nu s-a terminat perioada Adventului, timp de pregătire și de reflexie, că deja parcă mass-media ne prezintă o noua ofertă... Crăciunul anticipat... mai e un pic dar fuga virală ne îndeamnă să abandonam „pregătirea” și să trăim anticipat sărbătorile de „iarnă”.

Iubiți credincioși eu v-aș invita să trăiți timpul prezent cu intensitate; dacă e Advent să dedicăm toate forțele pentru a trăi cu seninătate și reculegere perioadă actuală...

Va veni și perioada Crăciunului când ne vom bucura și veseli în Domnul. Există acest risc, să fugim mereu după ceva nou și să nu trăim niciodată cu bucurie timpul prezent.

7

E o mentalitate implementată care mereu ne determină să fugim după altceva...

Iată vă invit să trăiți cu pace și armonie timpul prezent al Adventului pentru a fi pregătiți să întâmpinați cu bucurie Pruncul divin ce s-a făcut „trup” pentru a ne dobândi mântuirea și pentru a ne indica calea, pe care trebuie să o parcurgem cu trudă, pentru a ajunge în Paradis.

Rugăciunea nu trebuie să lipsească din viața noastră în această perioadă, iertarea fraternă trebuie să ne sensibilizeze și să ne determine la o schimbare radicală, căci fără a dărui iertarea suntem slabi și nu vom reuși niciodată să simțim iertarea lui Dumnezeu pe care o simțim atunci când primim dezlegarea în confesional.

Vă doresc tuturor să puteți trăi un Crăciun deosebit, special, diferit de experiențele trecute. Totul depinde de fiecare, de felul în care se implică pentru a schimba ceva în viața sa.

Trăiți cu seninătate Crăciunul, prețuiți-i pe cei pe care îi aveți în jur și radiați lumină pe chipul vostru, semn că Pruncul divin sălășluiește în sufletele voastre și vă împinge spre a fi martori nu doar prin cuvinte, ci prin fapte.

Pr. Ovidiu Cojan OFMConv.

8

Emoțiile sărbătorii de Crăciun: „Normalitate versus anormalitate” Cu toții așteptăm cu nerăbdare venirea Sărbătorilor de Crăciun. Chiar cu mult timp înainte de 25 decembrie începem să căutăm cadouri, ascultăm colinde, parcă ne cuprinde o nostalgie premergătoare acestei sărbători.

Unele persoane trăiesc emoții intense de bucurie, dar și stări de nerăbdare, de entuziasm crescut etc. În schimb, alte persoane pot, fie să nu simtă nimic și se produce un fenomen de „înghețare” față de această sărbătoare, fie să simtă cu o intensitate redusă unele emoții.

Această diferență se poate datora experiențelor anterioare în ceea ce privesc Sărbătorile de iarnă, care au fost pozitive sau negative.

Totuși aș dori să mă opresc asupra unui aspect, care poate că de multe ori este neglijat de noi, cei care ne aflăm pe „axa normalității”.

Cu siguranță fiecare dintre noi a cunoscut atât în mod direct, cât și în mod indirect, persoane cu dezabilități fizice sau psihice. Deși de foarte multe ori aceste persoane sunt subiect de batjocură pentru unii, din nenumărate motive, totuși aceste persoane nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

sunt deosebite față de noi, așa zișii „normali” prin simplu fapt că ei sunt o copie fidelă a lui Isus, născut și mort pentru păcatele noastre.

De multe ori mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu astfel de persoane și în ciuda problemelor lor să mă facă să zâmbesc, să mă încurajeze și să-mi împartă din bucuria pe care ei o simt, și nu una superficială, ci o bucurie adevărată, inocentă, asemeni unui copil.

Etichetăm atât de des aceste persoane, prin etichete precum: persoană cu nevoi speciale, persoană cu handicap, persoană cu dezabilității Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

psihice sau motorii și multe astfel de etichete, dar oare în fața lui Dumnezeu avem etichete?

Oare nu tocmai aceste persoane ne dau mărturii de credință? Oare nu tocmai aceste persoane care au cunoscut suferința ne arată puterea extraordinară a lui Dumnezeu în viața noastră?

Oare nu ele ne arată iubirea adevărată, autentică?

Aceste ființe lipsite de unele lucruri indispensabile vieții ne arată că Isus se naște pentru noi, că Isus ne iubește, că e alături de noi în fiecare zi, că doar El, prin infinita sa iubire este cel care ne alină suferințele, 9

chiar dacă îl supărăm de multe ori. El nu ne uită și nu ne lasă să ne pierdem în această lume plină de individualism și compromisuri. Îi compătimim pe cei de lângă noi, cei aflați în suferință, dar niciodată nu empatizăm cu ei, de multe ori ne speriem de ei, încercăm să fugim de ei, dar oare nu și ei sunt ființe umane ca și noi?

Oare nu și ei au nevoie de sprijin, de prieteni ca și noi? De câte ori nu ne plângem că nu avem unele lucruri materiale, anumite funcții profesionale sau altele?

Aceste persoane, prin mărturiile lor ne arată adevăratul sens al vieții, o viață adevărată, nu o viață care să se bazeze pe lucruri efemere, ci una care să ne conducă la Tatăl Ceresc, la viața veșnică.

Câtă bucurie exprimă ei la auzul colindelor, cu câtă bucurie ne primesc în casele lor în pragul Sărbătorilor, cu cât curaj și câtă seninătate îndură suferința.

Să-i prețuim așadar, pe frații noștri aflați în suferință, să-i respectăm și să-i ajutăm atât cât putem, pentru ca împreună să proclamăm Nașterea pruncușorului Isus. Doar fiind alături de acești frați ai noștri putem exclama cu adevărat: Cristos s-a născut!

Cristos s-a născut pentru fiecare dintre noi!

Vă doresc să aveți parte de o trăire cât mai intensă și mai pură a Sărbătorii Nașterii lui Isus!

Silvia-Loredana Păuleț

Din slava cerului

Maria Pruncu’ºi þine’n braþe

Din slava cerului coboarã

ªi-n cântece de slavã-l legãnã,

Pe firul alb al unei stele

Cãldura rugilor’l îmbracã,

Luminã’n ieslea pãmânteasca

În ieslea rece ºi sãracã.

De rãu, pe om sã’l izbãveascã !

Din depãrtãri de piatrã seacã

E noapte sfântã’n cununatã

Izvor de apã vie ne adapã

Când magii ºi îngerii se-nchinã

E Domn Isus, venit în lume

Ei duc la Domnul aur ºi tãmâie,

Pe noi toþi sã ne adune!

ªi iau în schimb iubire ºi luminã !

10

Camelia Cristea nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

De Crăciun, cu toţii suntem copii Sărbătoarea Crăciunului, în mod inevitabil, retrezeşte în fiecare dintre noi dimensiunea copilului. Asta, în măsura în care ne-am bucurat cu adevărat de o astfel de dimensiune, pentru că, din păcate, nu toţi au avut parte de o asemenea experienţă. Mă refer, aici, la acei copii care, din cauza condiţiilor familiale şi sociale, s-au născut şi au trăit anii copilăriei în condiţii inumane, astfel că spunem despre ei că au fost şi au trăit, încă de la început, ca nişte copii bătrâni.

Pentru ei ar fi foarte greu să vorbim despre o dimensiune a copilăriei, cu ocazia sărbătorii Crăciunului. Ar fi o Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

alinare, pentru noi, dacă am şti că şi ei au avut parte de o rază de lumină în copilăria lor şi dacă, odată cu trecerea anilor, au reuşit să recupereze ceva din ceea ce înseamnă copilul din ei.

Lucrurile stau cu totul altfel pentru cei care au fost cu adevărat copii. Memoria, cu biblioteca ei de date, îi însoţeşte în permanenţă, iar în preajma sărbătorii Crăciunului, îi îmbrăţişează cu amintirea momentelor frumoase şi de neuitat, pe care le-au trăit în copilărie.

Aceste amintiri redeşteaptă în noi copilul. Zburdăm parcă şi acum, ca odinioară, prin zăpada pufoasă şi ne tăvălim în ea cu chiote şi zâmbete zgomotoase. Ni se umple şi acum 11

inima de bucurie la vederea brazilor care vor împodobi altarele bisericilor şi casele noastre. Găsim şi astăzi energia şi buna dispoziţie de odinioară, în ornamentarea brazilor şi a ieslei de Crăciun. Colindele au acelaşi efect asupra urechilor şi asupra inimii noastre, care se umplu de tandreţe la gândul coborârii Pruncului divin în mijlocul nostru. Atmosfera de sărbătoare ne înconjoară de pretutindeni şi ne introduce din ce în ce mai profund în bogăţia misterului de iubire a lui Dumnezeu care se reînnoieşte.

Timpul Adventului dă, şi astăzi, consistenţă pregătirii noastre, în vederea întâmpinării, cu inimi curate şi sincere, a naşterii lui Isus. La Betleem, Maria l-a născut pe Isus în sărăcia unui grajd. Astăzi, ca şi atunci când eram copii, îi oferim Mariei posibilitatea de a-l naşte pe Isus în noi, în familiile şi comunităţile noastre, bucuroşi de a oferi ospitalitate întregii Familii Sfinte. Atitudinea de simplitate a păstoraşilor, care la îndemnul îngerilor merg să-l caute pe Pruncul Isus, este acum asumată de inimile noastre, interesate de a-l găsi, primi şi chiar oferi pe Isus fraţilor noştri.

Este pozitiv şi frumos obiceiul de a oferi celorlalţi daruri de Crăciun.

12

Ele ne amintesc de darurile pe care însuşi Isus le-a primit din partea Magilor. Nu trebuie să pierdem însă din vedere dispoziţiile interioare cu care Magii au însoţit aceste daruri: omagierea, cinstirea şi recunoaşterea Salvatorului omenirii în Pruncul Isus. Însoţind cu aceste predispoziţii interioare darurile pe care le oferim, în mod special copiilor, vom reuşi să descoperim în cei mici pe Isus, care primeşte darul nostru şi care, la rândul său, ne oferă nouă ceva special: ni se oferă pe sine cu viaţa sa divină.

Astfel, sărbătoarea Crăciunului nu este numai un prilej de odihnă şi de întrerupere a activităţilor cotidiene, ci devine moment special de regăsire şi de fundamentare a existenţei, întrucât ea este şi rămâne pentru noi un reper şi o valoare de ordin spiritual.

Atitudinea de ostilitate a discipolilor, care au început să-i mustre pe aceia care i-au adus pe copii, ca Isus să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage (cf. Mt 19,13), este corectată imediat de Isus, care, adresându-se discipolilor săi, le spune: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, căci împărăţia cerurilor este a acelora care sunt ca ei” (Mt 19,14). Iar altădată, pentru a da răspuns ucenicilor, nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

care se interesau cine este mai mare în împărăţia cerurilor, Isus afirmă: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte” (Mt18,3-5).

Din aceste două episoade înţelegem că dimensiunea copilăriei spirituale trebuie să caracterizeze în permanenţă trăirea noastră creştină. Motivul este evident: numai ceea ce este curat, nevinovat, asemenea sufletului unui copil, poate să-i fie plăcut lui Dumnezeu şi poate să stea alături de El în împărăţia cerească; şi numai atitudinea de umilinţă poate să elibereze inima de orice formă de orgoliu şi egoism, pentru a-l putea descoperi şi primi pe Isus, în persoana celor mici.

Avem posibilitatea, acum, de Crăciun, să reînnoim dimensiunea copilăriei spirituale, ajutaţi fiind de însuşi Copilul ceresc. Celebrarea Naşterii Domnului ne va reintroduce, astfel, în dinamismul de iubire a lui Dumnezeu, care vrea să facă din noi toţi copiii săi predilecţi, chemaţi la o nouă viaţă împreună cu el.

Pr. Veniamin Aenăşoaei Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

Se coboarã cerul pe pãmânt Se coboarã cerul pe pãmânt Floarea raiului ºi steaua cea cereascã Vine Domnul în iesle sã se nascã Din pãcat pe noi, sã ne izbãveascã.

Maica Sfântã’n braþe’ºi þine Pruncul ªi’n veºmânt de aur inima curatã, Nu e fânul rece, în ieslea sãracã Dragostea de mamã Pruncul îl îmbracã.

Cântece de slavã, aur ºi tãmâie, Sunt daruri primite de Pruncul Isus, Bucuria-i stopul de nãdejde Ce în suflet Domnul, astãzi ni l-a pus.

Camelia Cristea

În ajun de Crãciun În ajun de Crãciun Fulgi mãrunþi Ne-a înveselit Pe cãrãri am plecat. În peisajul minunat Nici luna n-a uitat ªi fulgii i-a luminat Cu farmec a învãluit.

Pãmântul veºnic înãlbit Natura-ntreagã s-a schimbat Cu straie noi s-a înveºmântat Poporul întreg s-a luminat La venirea noului Împãrat. În ajun de Crãciun Toþi cu suflet mai bun Bucuroºi sã vestim Pe Domnul ce-a venit Mântuirea ne-a dãruit.

Haideþi creºtini cu toþii În întâmpinare sã-i ieºim Pe Dumnezeu sã-l preamãrim.

Larisa Blaj 13

Crăciunul a sosit!

Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie și am întreba pe cine așteaptă de Crăciun, majoritatea ar răspunde că Moș Crăciun, și poate câte unul ar spune că îl așteptăm pe Pruncușorul Isus. Oare nu ne pune pe gânduri acest răspuns? Să fie într-adevăr Moș Crăciun cel care aduce lumina în casa noastră și spiritul Crăciunului?

Cred că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ne răspundem la această întrebare, deoarece este posibil să ne înșelăm.

Cred cu tărie că în zilele de astăzi oamenii au uitat de fapt ce sărbătoresc de Crăciun. Astăzi Moșul e pe primul loc, cadourile, bradul iar adevăratul motiv pentru care noi sărbătorim Crăciunul , Pruncușorul Isus, este uitat undeva departe de agitația lumii. Toată lumea e agitată de Crăciun că nu a reușit să găsească cadouri potrivite, că nu le ajung banii să pună pe masa de Crăciun tot ce își doresc, toată lumea e îngrijorată că Ajunul ne va prinde în magazine căutând cadouri, încât uităm complet că suntem în Advent și că ne pregătim să îl primim pe Mântuitorul! Ne întrebăm acum: cum ne simțim când suntem ignorați?

Atunci Pruncușorul cum se simte?

El, care face totul și se sacrifică pentru 14

noi, iar noi uităm de el. E timpul să conștientizăm că Isus e cel care vine de Crăciun și ne aduce pacea, lumina și bucuria în suflete, și nu cadourile, să realizăm că de fapt nașterea lui Isus este cu adevărat simbolul Crăciunului și nu Moș Crăciun. Întradevăr Crăciunul are anumite semnificații și tradiții, însă pe primul loc în viața unui creștin întotdeauna trebuie să fie Pruncușorul; un creștin trebuie să fie mereu preocupat de faptul că trebuie să se dedice trup și suflet lui Isus, că în timpul Adventului trebuie să se roage pentru ca așteptarea să fie mai dulce, iar Pruncușorul să coboare în inimile fiecăruia și să ne schimbe viața.

Toți vrem ca de Crăciun să fim mai buni unii cu alții, să ne schimbăm viața, să avem sărbători liniștite, pline nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

de pace, dar oare facem măcar un pas înainte pentru a ne împlini acest vis?

E o întrebare care ne pune pe gânduri.

Trebuie să realizăm că dacă nu facem noi primii un pas pentru a ne schimba, mai ales acum în preajma Crăciunului, nu ne putem aștepta ca și ceilalți să se schimbe. Poate că am folosit de multe ori expresia: „Poate ar trebui să te schimbi și tu… e Crăciunul totuși”, însă de puține ori poate că ne-am și dat seama de ceea ce am spus.

Totuși cu toată agitația lumii de astăzi, Isus se naște pentru fiecare dintre noi. Și nu se naște în palat ci într-o iesle, dovedindu-ne astfel cât de mare este iubirea sa față de noi.

Condițiile în care s-a născut Isus nu erau întocmai demne pentru un fiu de împărat, totuși Isus nu a ripostat și și-a acceptat soarta aducând o mare bucurie tuturor prin nașterea sa. Dacă El a făcut atâtea pentru noi, atunci să facem și noi ceva pentru a ne schimba viața și a fi mai atenți cu ceilalți din jurul nostru, fiind recunoscători de fiecare dată pentru ceea ce primim.

G.K. Chesterton spunea: „Când eram copii, le eram recunoscători celor care ne umpleau şosetele, de Crăciun, cu cadouri. De ce acum nu suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioarele noastre?”

Andreea Agu Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

Presepiul – reprezentarea nașterii lui Isus Sfântul Francisc de Assisi este cel care a realizat primul presepiu (reprezentarea nașterii lui Isus în grajdul din Betleem) pe care tu îl găsești sub brad de Crăciun. Iată povestea „inventării” acestui gest.

Suntem în anul 1223. Francisc se găsea la Greccio, o localitate din provincia Rieti din Italia. Înainte de celebrarea Crăciunului el a cerut ajutorul unui prieten care a pus la dispoziție fraților o grotă: „Vreau să celebrez Crăciunul cu tine, în acest an, în grotă.

Acolo să așezi o iesle cu fân. Adu apoi un bou și un măgar. Trebuie să semene cu grajdul în care s-a născut Isus”.

Toți locuitorii orașului veniră în jurul fraților și asistară la Liturghia 15

de la miezul nopții. Erau atât de numeroși, cu lumânări în mână, încât pădurea era luminată ca în plină zi.

Liturghia fu celebrată deasupra ieslei care era transformată într-un altar.

Legenda spune că deodată prietenul sfântului Francisc văzu un prunc în iesle. Părea că doarme... Francisc se apropie, luă copilul cu tandrețe. Apoi pruncul se trezi, surâse sfântului, îi mângâie obrajii și îi atinse barba cu mânuțele! Prietenul său înțelese că Isus este adormit în inimile oamenilor și că Francisc este cel care l-a trezit prin cuvântul și prin exemplul său. Francisc, care asista preotul la altar în calitate de diacon, vorbi atât de bine mulțimii despre nașterea lui Isus și despre ceea ce înseamnă Crăciun astfel încât toți se simțiră umpluți de bucurie.

Anul următor, locuitorii din Greccio povestiră cu atâta admirație despre minunăția acelei nopți de Crăciun că, puțin câte puțin, începură să o reconstituie, în grotă sau în alte locuri. Iată de ce acum noi avem peste tot presepiul de Crăciun. Împreună cu sfântul Francisc de Assisi, îți dorim pace și bucurie. Descoperă adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului, vei fi foarte fericit și plin de bucurie!

16

PAPA FRANCISC: Nu vă temeţi niciodată de tandreţe „Pentru mine Crăciunul este speranţă şi tandreţe”. Papa Francisc a stat de vorbă pentru „La Stampa” şi „Vatican Insider” despre primul său Crăciun ca Episcop al Romei. Ne aflăm în Casa Sfânta Marta din Vatican; este 12:50, marţi, 10 decembrie. Papa ne primeşte într-o cameră de lângă sala de mese. Întâlnirea a durat o oră şi jumătate. De două ori, în cursul interviului, privirea calmă pe care întreaga lume s-a obişnuit să o vadă pe faţa Sfântului Părinte a dispărut atunci când a vorbit despre suferinţa copiilor şi despre tragedia foametei.

Papa a vorbit şi despre relaţiile cu celelalte confesiuni creştine şi despre „ecumenismul sângelui” care uneşte în timp de persecuţie; a vorbit şi despre temele legate de familie ce vor fi abordate de următorul Sinod; a răspuns celor din SUA care îl critică şi îl numesc „marxist” şi a discutat despre relaţia dintre Biserică şi politică.

– Ce înseamnă Crăciunul pentru dumneavoastră?

– Este o întâlnire cu Isus. Dumnezeu a căutat mereu spre poporul Său, l-a condus, i-a vegheat şi i-a promis să fie mereu aproape de el. nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

Cartea Deuteronomului spune că Dumnezeu merge alături de noi; El ne ia de mână aşa cum face un tată cu copilul său. Este un lucru frumos.

Crăciunul este întâlnirea lui Dumnezeu cu poporul Său. Este şi o mângâiere, un mister al consolării. De multe ori după Liturghia de la miezul nopţii am petrecut o oră sau mai mult, singur, în capelă, înainte să celebrez Liturghia din zorii zilei. Am experimentat un profund sentiment de mângâiere şi de pace. Îmi amintesc de o noapte de rugăciune, după o Liturghie celebrată în reşedinţa Astalli pentru refugiaţi din Roma… era Crăciunul din 1974 cred. Pentru mine Crăciunul a fost mereu despre contemplarea vizitării de către Dumnezeu a poporului Său.

– Ce spune Crăciunul oamenilor de astăzi?

Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

– Le vorbeşte despre tandreţe şi despre speranţă. Când Dumnezeu ne întâlneşte ne spune două lucruri.

Primul lucru pe care ni-l spune este: aveţi speranţă. Dumnezeu deschide mereu uşile, nu le închide niciodată.

El este un Tată care deschide uşile pentru noi. Al doilea lucru pe care îl spune este: nu vă fie teamă de tandreţe. Când creştinii uită de speranţă şi de tandreţe devin o Biserică rece, care îşi pierde simţul direcţiei şi este blocată în ideologii şi atitudini lumeşti, pe când simplitatea lui Dumnezeu ne spune: mergeţi înainte, Eu sunt un Tată căruia îi pasă de voi. Mă tem atunci când creştinii îşi pierd speranţa şi abilitatea de a-i îmbrăţişa pe ceilalţi şi de a-şi extinde grija iubitoare asupra lor. Poate că de aceea, privind spre viitor, vorbesc adesea despre copii şi despre bătrâni, adică 17

despre cei mai lipsiţi de apărare. În viaţa mea de preot, de mers în parohie, am căutat mereu să transmit această tandreţe, în special copiilor şi bătrânilor. Îmi face bine şi mă face să mă gândesc la tandreţea lui Dumnezeu faţă de noi.

– Cum este posibil să crezi că Dumnezeu, care este considerat de religii a fi infinit şi atotputernic, se poate face pe Sine atât de mic?

– Părinţii greci numeau aceasta synkatabis, condescendenţa divină, care înseamnă că Dumnezeu s-a coborât ca să fie cu noi. Este unul dintre misterele lui Dumnezeu. În anul 2000, la Betleem, Papa Ioan Paul al II-lea spunea că Dumnezeu a devenit un copil care era în totalitate dependent de grija unui tată şi a unei mame. De aceea Crăciunul îmi dă atâta bucurie.

Nu ne mai simţim singuri; Dumnezeu s-a coborât ca să fie cu noi. Isus a devenit unul dintre noi şi a suferit moartea cea mai cruntă pentru noi, aceea de criminal, pe Cruce.

– Crăciunul este adesea prezentat ca o poveste dulceagă. Dar Dumnezeu s-a născut într-o lume în care există de asemenea multă suferinţă şi sărăcie.

– Mesajul vestit nouă în Evanghelii este un mesaj de bucurie. Evangheliştii ne descriu un eveniment plin de bucurie. Ei nu vorbesc despre lumea 18

nedreaptă şi despre cum a putut Dumnezeu să se nască într-o astfel de lume. Toate acestea sunt rodul propriei noastre contemplaţii: sărăcia, Pruncul care se naşte într-o situaţie dificilă. Primul Crăciun nu a fost o condamnare a nedreptăţii sociale şi a sărăciei; a fost o vestire a bucuriei.

Toate celelalte sunt concluziile pe care noi le tragem. Unele sunt corecte, altele nu prea, şi altele sunt ideologizate. Crăciunul este bucurie, bucurie religioasă, bucuria lui Dumnezeu, o bucurie interioară de lumină şi pace.

Dacă te afli într-o situaţie umană care nu îţi permite să înţelegi această bucurie, atunci trăieşti această sărbătoare cu o bucurie lumească. Dar este o diferenţă între bucuria profundă şi bucuria lumească.

– Acesta este primul dumneavoastră Crăciun (ca Papă), într-o lume marcată de conflict şi de război…

– Dumnezeu nu dă niciodată nimănui un dar pe care nu este capabil să îl primească. Dacă ne dă darul Crăciunului, este pentru că noi toţi avem capacitatea de a-l înţelege şi a-l primi. Cu toţii, de la cei mai mari sfinţi la cei mai mari păcătoşi; de la cei mai puri la cei mai corupţi dintre noi. Chiar şi o persoană coruptă are această capacitate: sărmanul de el, poate că este puţin ruginită, dar nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

capacitatea există. În acest timp de conflicte, Crăciunul este o chemare de la Dumnezeu care ne dă acest dar.

Dorim să îl primim sau preferăm alte daruri? Într-o lume afectată de război, acest Crăciun mă face să mă gândesc la răbdarea lui Dumnezeu. Biblia ne arată cu claritate că principala virtute a lui Dumnezeu este aceea că El e iubire. El ne aşteaptă; nu oboseşte niciodată să ne aştepte. Ne dă darul şi apoi aşteaptă după noi. Aceasta se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi.

Sunt unii care îl ignoră, dar Dumnezeu este răbdător, şi pacea şi liniştea Ajunului Crăciunului reflectă răbdarea pe care Dumnezeu o are cu noi.

– În luna ianuarie (2014) se vor aniversa 50 de ani de la istorica vizită făcută de Papa Paul al VI-lea în Ţara Sfântă. Dvs. veţi merge acolo?

– Crăciunul mă face mereu să mă gândesc la Betleem, iar Betleemul este un loc exact din Ţara Sfântă unde a trăit Isus. În noaptea de Crăciun, mă gândesc în primul rând la creştinii Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

care locuiesc acolo, la cei care sunt în dificultate, la cei mulţi care au trebuit să îşi părăsească ţara datorită diferitelor probleme. Dar Betleemul este Betleem. Dumnezeu a venit într-un anume timp, într-o anumită ţară; acolo a apărut tandreţea şi harul lui Dumnezeu. Nu ne putem gândi la Crăciun fără să ne gândim la Ţara Sfântă. Acum 50 de ani, Papa Paul al VI-lea a avut curajul de a merge acolo, iar aceasta a marcat începutul erei călătoriilor papale. Îmi doresc şi eu să merg acolo, să mă întâlnesc cu fratele meu Bartolomeu, Patriarhul de Constantinopol, şi să marcăm împreună a 50-a aniversare, înnoind acea îmbrăţişare care a avut loc între Papa Montini şi Patriarhul Athenagoras, la Ierusalim, în 1964. Ne pregătim pentru aceasta.

– V-aţi întâlnit în mai multe ocazii cu copii grav bolnavi. Ce aveţi de spus despre suferinţa acestor persoane nevinovate?

– Unul dintre cei care mi-au fost mentori în viaţă este Dostoievski, iar răspunsul său explicit şi implicit la întrebarea „De ce suferă copiii?” mi-a mers mereu la inimă. Nu există o explicaţie. Îmi vine în minte această imagine: într-un anumit moment în viaţă, copilul se „trezeşte”, nu înţelege multe şi se simte ameninţat, începe 19

să pună mamei sau tatălui întrebări – aceasta este vremea lui „de ce”. Dar când copilul pune o întrebare, nu aşteaptă să asculte întreg răspunsul, ci imediat începe să bombardeze cu mai multe „de ce”-uri. Ceea ce caută el cu adevărat, mai mult decât o explicaţie, este privirea liniştitoare de pe faţa părinţilor lui. Când întâlnesc un copil care suferă, singura rugăciune care îmi vine în minte este rugăciunea „De ce?”. De ce, Doamne?

Iar El nu îmi explică nimic. Dar simt că priveşte spre mine. Pot atunci să spun: Tu ştii de ce, iar eu nu, şi nu vrei să îmi spui, dar mă priveşti şi eu am încredere în Tine, Doamne, am încredere în privirea Ta. – Vorbind despre suferinţa copiilor, nu putem uita de tragedia celor care suferă de foamete.

– Cu toate resturile de hrană şi cu ceea ce se aruncă am putea să îi hrănim pe mulţi. Dacă am putea să oprim risipa şi să începem să reciclăm mâncarea, foametea din lume ar fi mult diminuată. Am fost izbit de o statistică ce spune că în lume zece mii de copii mor în fiecare zi de foame. Sunt atâţia copii care plâng pentru că le este foame. La audienţa generală recentă era o tânără mamă dincolo de bariere cu un bebeluş ce avea doar câteva luni. Copilul plângea când am 20

trecut. Mama îl dezmierda. I-am spus: „Doamnă, cred că copilului îi este foame”. „Da, probabil e timpul”, mi-a răspuns ea. „Vă rog, daţi-i să mănânce”, i-am spus. Era timidă şi nu vroia să îl alăpteze în public, în timp ce trecea Papa. Iată, doresc să spun acelaşi lucru omenirii: daţi-le oamenilor să mănânce! Acea femeie avea lapte să îi dea copilului; noi avem suficientă hrană în lume ca să îi hrănim pe toţi. Dacă conlucrăm cu organizaţiile umanitare şi putem să cădem de acord cu toţii să nu mai risipim mâncarea, trimiţând-o în schimb celui care are nevoie, am putea să facem mult pentru a ajuta la rezolvarea problemei foametei din lume. Aş dori să repet omenirii ceea nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

ce i-am spus acelei mame: daţi de mâncare celui căruia îi este foame!

Fie ca speranţa şi tandreţea Naşterii Domnului să ne scuture din indiferenţa noastră.

– Unele pasaje din „Evangelii Gaudium” au atras critici din partea ultraconservatorilor din SUA. Ca Papă, cum vă simţiţi când sunteţi numit „marxist”?

– Ideologia marxistă este greşită.

Dar am întâlnit în viaţa mea mulţi marxişti care sunt oameni buni, deci nu mă simt jignit.

– Cea mai izbitoare parte din exortaţie este aceea care se referă la economia care „ucide”…

– Nu există nimic în exortaţie care să nu se regăsească în doctrina socială a Bisericii. Nu am vorbit din punct de vedere tehnic. Ceea ce am încercat să fac a fost să ofer o imagine a ceea ce se întâmplă. Singurul citat pe care l-am folosit a fost referitor la teoriile „trickle-down”, potrivit cărora creşterea economică, încurajată de o piaţă liberă, va reuşi inevitabil să aducă o mai mare dreptate şi incluziune socială în lume. Promisiunea era că atunci când paharul ar fi plin, ar da pe dinafară, în beneficiul săracilor. Se întâmplă în schimb că atunci când paharul este plin, el devine în mod magic mai mare, şi nimic nu ajunge la săraci. Aceasta a fost sinGlasul Bisericii / nr. 6 / 2013

gura referinţă la o teorie precisă. Nu am vorbit, repet, din punct de vedere tehnic, ci în conformitate doctrina socială a Bisericii. Aceasta nu înseamnă să fii marxist.

– Aţi anunţat o „convertire a papalităţii”. A reieşit un anume drum din întâlnirile pe care le-aţi avut cu Patriarhi ortodocşi?

– Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit mai explicit despre un mod de exercitare a primatului care să fie deschis spre o situaţie nouă. Nu doar din punctul de vedere al relaţiilor ecumenice, ci şi în termenii relaţiei cu Curia şi cu Bisericile locale. De-a lungul acestor prime nouă luni, am primit vizite ale mai multor fraţi ortodocşi: (Patriarhul ecumenic) Bartolomeu, (Mitropolitul rus) Hilarion, teologul Zizioulas, (Patriarhul copt) Tawadros.

Acesta din urmă este un mistic; când intra în capelă se descălţa, mergea şi se ruga. Ne-am simţit ca fraţii. Aceştia au succesiunea apostolică: i-am primit ca pe fraţi Episcopi. Este dureros că nu putem încă celebra împreună Euharistia, dar există prietenia. Cred că drumul înainte este acesta: prietenia, conlucrarea şi rugăciunea pentru unitate. Ne-am binecuvântat unul pe altul; un frate îl binecuvântează pe celălalt, un frate este Petru, altul Andrei, altul Marcu, Toma…

21

– Este unitatea creştină o prioritate pentru dumneavoastră?

– Da, ecumenismul este o prioritate pentru mine. Astăzi există un ecumenism al sângelui. În anumite ţări creştinii sunt ucişi pentru că poartă o cruce sau au o Biblie, iar înainte să îi ucidă nu îi întreabă dacă sunt anglicani, luterani, catolici sau ortodocşi. Sângele lor este amestecat.

Pentru cei care ucid noi suntem creştini. Suntem uniţi în sânge, chiar dacă nu am reuşit încă să facem paşii necesari spre unitatea dintre noi, şi poate că timpul nu a venit încă. Unitatea este un dar pe care trebuie să îl cerem. Am cunoscut un preot paroh în Hamburg care se ocupa de cauza de beatificare a unui preot catolic ucis de nazişti pentru că preda copiilor catehismul. După el, în lista indivizilor condamnaţi era un pastor luteran ucis din acelaşi motiv. Sângele lor era amestecat. Preotul paroh mi-a spus că trebuie să meargă la Episcop şi să îi spună: „Voi continua cu această cauză, dar cu ambele cauze, nu doar cu cea a preotului catolic”. Acesta este ecumenismul sângelui. El există încă şi astăzi: trebuie doar să citeşti ziarele. Cei care ucid creştini nu îţi cer cartea de identitate ca să vadă în ce Biserică ai fost botezat. Trebuie să ţinem cont de aceste lucruri.

22

– În exortaţia apostolică aţi făcut apel la opţiuni pastorale prudente şi curajoase privitoare la Sacramente. La ce v-aţi referit?

– Când vorbesc despre prudenţă, nu mă gândesc în termenii unei atitudini care paralizează, ci ca virtute a liderului. Prudenţa este o virtute de conducere. La fel şi curajul. Guvernarea trebuie făcută cu curaj şi cu prudenţă. Am vorbit despre Botez şi despre Împărtăşanie ca hrană spirituală ce ne ajută să mergem înainte; trebuie să fie considerate ca remedii, nu ca premii. Unii s-au gândit imediat la Sacramentele pentru divorţaţii recăsătoriţi, dar eu nu m-am referit la vreun un caz anume; pur şi simplu am dorit să indic un principiu. Trebuie să încercăm să facilităm credinţa oamenilor şi nu să o controlăm. Anul trecut în Argentina am condamnat atitudinea unor preoţi care nu botezau copiii mamelor necăsătorite.

Este o mentalitate bolnavă.

– Dar despre divorţaţii recăsătoriţi?

– Excluderea de la Împărtăşanie a persoanelor divorţate ce au încheiat o a doua căsătorie nu este o sancţiune.

Este important să nu uităm aceasta.

Dar nu am vorbit despre acestea în exortaţie.

– Cu ce teme se va confrunta următorul Sinod al Episcopilor? nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

– Sinodalitatea Bisericii este importantă: despre căsătorie ca întreg vom discuta la întâlnirile Consistoriului din luna februarie. Temele vor fi de asemenea abordate la Sinodul extraordinar din octombrie 2014, şi din nou la Sinodul ordinar din 2015.

Multe elemente vor fi examinate mai în detaliu şi clarificate în timpul acestor sesiuni.

– Cum decurge munca celor opt „consilieri” pentru reforma Curiei?

– Este multă muncă de făcut. Cei care au dorit să facă propuneri sau să trimită idei au făcut-o. Cardinalul Bertello a strâns punctele de vedere ale tuturor dicasterelor Vaticanului.

Am primit sugestii de la Episcopi din toată lumea. La ultima întâlnire, cei Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

opt Cardinali mi-au spus că a venit timpul pentru propuneri concrete şi că la următoarea întâlnire, din februarie, îmi vor prezenta sugestiile lor. Sunt mereu prezent la întâlniri, excepţie miercurea dimineaţa când am audienţa generală. Dar nu vorbesc, doar ascult, şi aceasta mă ajută.

Acum câteva luni, un Cardinal în vârstă mi-a spus: „Ai început deja reforma Curiei cu Liturghiile zilnice din Casa Sfânta Marta”. Aceasta m-a făcut să mă gândesc: reforma începe mereu cu iniţiative spirituale şi pastorale, înainte de schimbările structurale.

– Care este relaţia corectă dintre Biserică şi politică?

– Relaţia trebuie să fie paralelă şi convergentă în acelaşi timp. Paralelă 23

deoarece fiecare dintre noi îşi are propriul drum şi sarcinile sale diferite. Convergentă doar pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Când relaţiile prima dată converg, fără oameni sau fără a-i lua pe oameni în calcul, atunci se formează legătura cu puterea politică, ducând la putrezirea Bisericii: afaceri, compromisuri… Relaţia trebuie să meargă într-un stil paralel, fiecare cu propriile metode, sarcini şi vocaţie, convergând doar pentru binele comun.

Politica este nobilă. Este una dintre cele mai înalte forme de caritate, după cum obişnuia să spună Papa Paul al VI-lea. Noi o murdărim când o amestecăm cu afacerile. Relaţia dintre Biserică şi puterea politică poate să fie de asemenea coruptă dacă binele comun nu este singurul punct de convergenţă.

– Pot să vă întreb dacă Biserica va avea în viitor femei Cardinali?

– Nu ştiu de unde a apărut ideea aceasta. Femeile în Biserică trebuie să fie preţuite, nu „clericalizate”. Cine se gândeşte la femei ca la Cardinali suferă puţin de clericalism.

– Cum merge operaţiunea de curăţenie la Institutul pentru Operele Religioase (IOR)?

– Comisiile de referinţă înregistrează progrese. Moneyval ne-a dat un raport pozitiv şi suntem pe calea 24

cea bună. Cât priveşte viitorul IOR, vom mai vedea. „Banca centrală” a Vaticanului trebuie să fie APSA (Administraţia pentru Patrimoniul Sfântului Scaun). IOR a fost înfiinţat pentru a ajuta operele religioase, misiunile şi Bisericile sărace. Apoi a devenit ce este acum.

– V-aţi imaginat acum un an că veţi celebra Crăciunul 2013 în San Pietro?

– Categoric nu.

– V-aţi aşteptat să fiţi ales?

– Nu, nu m-am aşteptat. Nu mi-am pierdut niciodată pacea pe măsură ce creştea numărul de voturi. Am rămas calm. Iar acea pace este încă aici, cu mine, şi o consider un dar de la Domnul. Când scrutinul final s-a terminat, am fost dus în centrul Capelei Sixtine şi întrebat dacă accept. Am spus că accept şi că mi-am ales numele de Francisc. Doar atunci m-am îndepărtat. Am mers în camera alăturată să mă schimb. Apoi, chiar înainte să îmi fac apariţia publică, am îngenuncheat pentru câteva minute în Capela Paulină alături de Cardinalii Vallini şi Hummes.

Autor: Andrea Tornielli Traducere: Radu şi Oana Capan „Lumea Catholica”, 12/2013 Sursa: Vatican Insider nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

Pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica și misiuni populare Mulţumire, recunoştinţă şi binecuvântare: acestea au fost cuvintele care au însoţit comunitatea din Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Buruieneşti pe parcursul întregului pelerinajului prilejuit de poposirea veneratei icoane a Maicii Domnului

de la Cacica, în perioada 5-8 decembrie 2013. Predicile de la misiunile populare au fost susţinute de părintele Cristinel Fodor.

Au fost zile intense, zile de abnegaţie şi regăsire spirituală, zile în care, mai mult ca altă dată, prezenţa Maicii Domnului a făcut ca toţi să se simtă ca o mare familie parohială sub mantia ocrotitoare a Mamei cereşti.

Pelerinajul a început în ziua de joi, 5 decembrie 2013, când în centrul localităţii, la ora16.30, toţi credincioşii comunităţii, de la părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv. împreună Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

cu ceilalţi preoţi şi fraţi care activează în parohie şi până la ultimul credincios, au aşteptat sosirea veneratei icoane. Alături ne-au fost părintele Emilian Cătălin, ministru provincial, părintele Cristinel Fodor, profesor şi director spiritual la Institutul Teologic din Iaşi, cel care şi a ţinut cu multă dăruire misiunile populare, preoţi fii ai comunităţii şi oaspeţi, reprezentanţi ai Primăriei şi mulţi alţii. După primirea solemnă a icoanei, în spirit de credinţă, a urmat procesiunea şi purtarea icoanei Maicii Domnului, de către tineri îmbrăcaţi în frumoase straie de sărbătoare, în biserică. Înălţătoarea celebrare liturgică s-a transformat treptat-treptat într-un imn adresat lui Dumnezeu şi Maici sale.

Au urmat zile pline de har (vineri şi sâmbătă, 6-7 decembrie a.c.) în care rând pe rând toate grupurile parohiale (A.M.D., Fraternitatea terţiară, grupul terezian, grupul „Rozariul viu”, consiliul parohial, grupul lectorilor, grupul copiilor, grupul

25

tinerilor şi al adolescenţilor, surorile Congregaţiei „Fiicele Milostivirii şi ale Crucii”, fecioarele consacrate, corul mare şi corul „Speranţa”) au format un singur glas către Mama cerească şi prin rugăciune, meditaţie, cânt şi celebrare euharistică, s-au adresat lui

Dumnezeu pentru toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti. În faţa veneratei icoanei s-au prezentat murmurând rugăciuni credincioşi în vârstă, familii, tineri, adolescenţi, copiii, toţi cerându-i Mamei cereşti care întotdeauna să rămână alături de ei.

Pe parcursul pelerinajului mulţi au trecut prin apa dătătoare de viaţă a sacramentului Spovezii, mulţi au primit puteri divine prin sacramentul 26

Euharistiei, s-au lăsat conduşi, instruiţi, convertiţi şi întăriţi de cuvintele duhovniceşti al părintelui predicator Cristinel Fodor, care a ştiut să semene în sufletele tuturor mana cerească a învăţăturilor Bisericii. Toţii copiii Şcolii „Preot Gheorghe Pătraşcu”, împreună că domnul director Gheorghe Curpăn şi doamna profesor de religie Tereza Ciuraru, au venit în pelerinaj organizat şi s-au rugat ca Maica Domnului să le lumineze mintea pentru a fi buni credincioşi şi buni cetăţeni.

Ziua de duminică, 8 decembrie 2013, zi în care s-a încheiat şi pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica şi sfintele misiuni, ne-a adus o bucurie nespusă: prezenţa în mijlocul comunităţii a Preasfinţitului Petru Gherghel. Întreaga comunitate, îmbrăcată în straie de sărbătoare tradiţionale, cu sufletele pline de emoţie, a participat şi a mulţumit lui Dumnezeu că prin Preasfânta Fecioară Maria înmulţeşte minunile sale şi că a dăruit Parohiei „Sfântul Iosif Muncitorul”

nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

din Buruieneşti haruri peste haruri.

La sfârşitul sfintei Liturghii, Preasfinţitul Petru a adresat un cuvânt de încurajare tuturor familiilor din comunitate din Buruieneşti şi ne-a amintit de jertfa de credinţă a episcopului martir Anton Durcovici, îndemnându-ne să fim familii şi creştini pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Desigur că despărţirea de venerata icoană a Maicii Domnului de la

Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

Cacica a lăsat şi umbre de tristeţe pe chipurile credincioşilor, dar ceea ce a fost mai important, pelerinajul icoanei a adus multă unitate, pace, încredere şi binecuvântare.

Fie ca mereu să ne simţim fiii lui Dumnezeu şi fiii Mariei!

Pr. diacon Corneliu Horvat, OFMConv.

27

Mulțumire, recunoștință și binecuvântare Preasfinția Voastră Mons. Petru Gherghel, episcop de Iași, Comunitatea noastră parohială a trăit momente de mulţumire sufletească, recunoştinţă şi binecuvântare cerească de la Dumnezeu prin venirea veneratei icoanei a Maicii Domnului de la Cacica. Dumnezeu a stabilit un timp şi un loc în care fiecare dintre noi să-şi primenească sufletul, viaţa şi familia la umbra ocrotitoare a Maicii Domnului şi pelerinajul acestei venerabile icoane ne-a amintit fiecăruia dintre noi că suntem fii ai lui Dumnezeu şi fii ai Mariei. Comunitatea noastră din Buruieneşti se află sub patronajul sfântului Iosif, care, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria şi Isus,

28

formează familia sfântă din Nazaret.

Asemenea acestei Sfinte Familii, şi noi dorim să urmăm exemplu de viaţă, de credinţă, de trăire şi de virtuţi.

Preasfinţite, La încheierea pelerinajului veneratei icoane a Maicii Domnului de la Cacica, comunitatea parohială, fiecare familie şi credincios în parte doresc să aducă o mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei Fecioare Maria, să privească cu recunoştinţă la toate binefacerile primite şi să ceară o binecuvântare.

Mulţumire lui Dumnezeu că prin Preasfânta Fecioară Maria ne-a dăruit în aceste zile momente de trăire autentic creştină şi prin prezenţa Excelenţei Voastre la această solemnă celebrare, ne aminteşte tuturor cât

nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

de frumos este cerul şi locuinţa sfinţilor, acolo unde Sfânta Familie ne îndemnă să ne îndreptăm. Vă mulţumim că aţi prezidat această sfântă Liturghie şi că, prin această binecuvântată iniţiativă a Excelenţei Voastre, sfânta icoană a venit şi la noi, în comunitatea noastră din Buruieneşti.

Meditaţiile şi cuvintele pline de har pe care părintele Cristinel Fodor ni le-a prezentat cu multă dăruire în aceste zile au fost tot atâtea momente de încărcare sufletească, iar noi am fost privilegiaţi să fim martorii lor.

Vă mulţumim, părinte, şi Dumnezeu să vă dea mereu inspiraţii divine pentru a putea în continuare să întăriţi poporul lui Dumnezeu!

Mulţumim fraţilor de la Cacica şi părintelui Romuald Bulai, rectorului sanctuarului, pentru faptul că a fost purtătorul Maicii Domnului şi cerem ca Domnul ca Maica sa să le dăruiască sănătate şi binecuvântări!

Suntem copleşiţi de recunoştinţă pentru că Dumnezeu a revărsat asupra Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

familiilor din parohia noastră, timp de trei zile, haruri peste haruri. Murmurul rugăciunilor, suspinele spovezilor şi înălţătorul ecou al celebrărilor liturgice s-au ridicat spre cer şi au coborât în adâncul sufletelor noastre. Şi, de aceea, nu putem decât să fim recunoscători Domnului şi Maicii Domnului pentru tot ceea ce ne-a fost dăruit şi pentru tot ceea ce am primit prin vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica.

Iar la sfârşit cerem o binecuvântare: binecuvântare de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului care să reverse în fiecare familie din comunitatea noastră harurile de care avem nevoie.

Binecuvântare pentru fiecare dintre noi să nu uităm că doar iubind, sperând şi crezând putem devenii familii adevărate, autentice aici şi în veşnicie. Şi, de asemenea, cerem o binecuvântare de la Excelenţa Voastră pentru ca noi, credincioşii comunităţii parohiale din Buruieneşti, să rămânem fideli lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, Bisericii şi angajamentelor asumate la Botez. Anul credinţei şi al familiei ne-a dăruit momente de mulţumire, de recunoştinţă şi de binecuvântare. Vrem ca el să nu se sfârşească niciodată pentru noi! Întru mulţi ani şi binecuvântare cerem, Preasfinţite!

Familiile comunității din Buruienești 29

Poveste magică de Crăciun A fost odată, demult într-un ţinut îndepărtat un orăşel mic, mic, mic. În acest orăşel trăia Moş Crăciun, doamna Crăciun şi ajutoarele sale, spiriduşii şi o grămadă de animăluţe minunate. Moş Crăciun primea o mulţime de scrisori de la copii cuminţi, sau mai puţini cuminţi, în care cereau jucării. Moşul le citea pe toate şi mai apoi îi ajută pe spiriduşi la confecţionarea de jucărioare. În aceea vreme avea să primească Moşul nostru o scrisoare total diferită... ea venea de la un băieţel din orfelinat şi-i cerea să-l adopte pentru că vroia să devină fiul lui Moş Crăciun. Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată... i se cerea o puşcă, sau o sanie, sau schiuri... dar să adopte un copil. Moşul nostru era total bulversat...

A convocat o şedinţă cu doamna sa şi cu cu ajutoarele sale. Toţi au rams uimiţi de cererea inedită. Doamna Crăciun o femeie blândă şi înţelegătoare l-a sfătuit să-l ia pe micuţ pentru câteva zile aici în ţinutul său.

Au început pregătirile pentru primirea musafirului mitititel... Doamna Crăciun a început să gătească prăjituri cu ciocolată, madlene, fursecuri şi bombonele... Spiriduşii au început să împodobească brazii cu luminiţe, clopoţei...

30

să aranjeze camera pruncului... Numai Moşul nostru stătea în fotoliul lui cel mare şi pufos şi se gândea...

Băieţelul nostru, prichindelul plin de imaginaţie în acest timp... îşi vedea de îndatoririle sale din orfelinat...

Pentru că, ştiţi doar, dacă eşti mai măricel, ajuţi pe alţii să se îmbrace, să se spele... îţi faci curat... înveţi să te descurci singur... Băieţelul nostru nu plângea niciodată... viaţa nu-i oferise nimic bun până acum... şi nu avea de ce să se lamenteze inutil... Aşa că el aşteptă. În curând va veni cineva şi după el... NU va mai rămâne aici... singur de Crăciun.. Unui adult îi este uşor, dar unor copii singuri... fără căldură părintească?... Mă îndoiesc...

Spera cu căldură în dorinţa să...

Veni şi Ajunul... Era înfrigurat de aşteptare, nu a vrut să mănânce nimic... aşteptă... VA veni oare sau va trăi IAR o deziluzie că atunci când oamenii ce doreau să-l adopte au renunţat...? A venit noaptea... Bradul...

Prăjiturile, laptele... toate îl ademeneau pe Moşul. Iar el a venit... a întins mâna către băieţel şi duşi au fost.

Au fost zile de bucurie, a mâncat pe săturate, a fost gâdilit şi iubit... pentru că asta îşi doresc copiii: afecţiunea... Nici o altă jucărie nu înlocuieşte dragostea pe care tu, el sau voi puteţi să o oferiţi... nr. 6 / 2013 * Glasul Bisericii

Povestea unui fulg de nea ... A fost odată, într-o împărăţie din înaltul cerului, şi ploaie şi vânt şi frig... Şi, într-o zi însorită, dar geroasă, toate acestea s-au unit şi au dat naştere unui fulg de nea. Strălucea ca o stea, era rece că frigul năprasnic, se topea şi se transformă în ploaie şi, numai soarele ştia să-l facă să zâmbească.

După ce a crescut puţin i s-a dat binecuvântarea şi a pornit la drum în josul pământului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în linişte...

I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare după-amiezile să nu piară, să se joace doar cu semenii lui şi, atunci când va atinge pământul, să se aşeze peste fulgul pe care îl va iubi o viaţă. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viaţa. Fulgul a promis că va asculta povaţa părinţilor şi a plecat... În drumul sau a cunoscut mii de alţi fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici şi, foarte puţini, prieteni. Alături de ei şi-a continuat drumul şi nu a încetat nicio clipă să caute fulgul cu care avea să se topească.

Steaua de zăpadă a cunoscut copaci şi frunze şi flori şi fluturi. A cunoscut blândeţea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus.

Glasul Bisericii / nr. 6 / 2013

S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Aşa cum promisese... Într-o zi însă fulgul s-a oprit... Şi, odată cu el s-a oprit totul. Muzică, visele, dânsul, veselia, suferinţa, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpadă să mai ningă...

Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viaţă. Găsise scopul călătoriei sale... îşi găsise trecutul, prezentul şi viitorul. Raţiunea de a fi.

Găsise viaţa ce-i lipsea. Şi s-a apropiat încet... Şi, în sfârşit, simţea ce înseamnă să fii fericit. Simţea cum îl învăluie dragostea, cum totul căpăta un sens. Simţea că iubeşte atât de tare încât îl durea. Şi, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit. ... Şi nu, nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pentru că... fulgul nu se îndrăgostise de un fulg, ci de un om. Dar nu ştia.. nu ştia, căci omul îl minţise. Omul voia doar să ştie ce înseamnă fii iubit de fulgul naiv care îi stătea la picioare. ... şi aşa, steaua de zăpadă a atins mai întâi părului omului, apoi l-a privit în ochi... Apoi i-a mângâiat buzele calde... buze care l-au topit... ... şi fulgul a căzut mort... Şi nu se poate întoarce la ai lui, căci singur nu poate...

31

Fraţii franciscani conventuali vă doresc:

Crăciun binecuvântat! şi

La mulţi ani!