Glasul Bisericii 5/2012

Glasul Bisericii Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești * * * Anul I (2012), nr. 5 / Advent

GLASUL BISERICII anul I (2012), nr. 5 Publicaţia comunităţii catolice din Buruienești Director: pr. Iulian-Claudiu Petrea, OFMConv.

Redactor șef: pr. Valentin Sabău, OFMConv.

Membrii redacţie: pr. Iosif Bisoc, OFMConv., pr. Liviu Brudaru, OFMConv. pr. Damian Pișta, OFMConv.

Colaboratori: Mons. Anton Lucaci Pr. Ovidiu Cojan, OFMConv.

Pr. diac. Sergiu-Cătălin Farcaș, OFMConv.

Iulia Andrieș, Daria Giurgilă Raluca Roșu, Delia Mureșan Adela Păuleţ, Crina Petrache Tehnoredactare: Ovidiu Bișog Adresa: Parohia Romano-Catolică „Sfântul Iosif Muncitorul” str. Bisericii, nr. 1, Buruienești-Doljești, Neamţ 617162-România tel. : 0040/233/780540 fax: 0040/233/780819 e-mail: iulianpetrea@yahoo.com www: buruienești.ofmconv.ro 2

EDITORIAL

Să trăim Adventul în şi cu credinţa Bisericii Perioada sfântă a Adventului ne aminteşte de faptul că suntem în aşteptarea lui Mesia, lui Isus Cristos cel gata să se întrupeze. Adventul este un timp excepţional care ne trezeşte viaţa spirituală şi ne indică încotro ne îndreptăm paşii sufletului în Anul Credinţei.

Comunitatea parohială catolică din Buruieneşti începe cu prima zi de Advent un nou drum de credinţă, iar textele liturgice ne ajută să medităm profund acest adevăr: „Iată, vor veni zile, spune Domnul, când voi împlini făgăduinţa de fericire pe care am făcut-o casei lui Israel şi casei lui Iuda. În zilele acelea şi în acel timp voi ridica dintre urmaşii lui David o odraslă dreaptă care va judeca şi va face dreptate pe pământ. În zilele acelea Iuda va fi eliberat şi Ierusalimul va trăi în linişte; iată numele care i se va da: «Domnul este dreptatea noastră»” (Is 33,14-16).

Da, Domnul Isus Cristos este unica dreptate a credinciosului care este în căutarea fericirii şi a veşniciei! Anul Credinţei, pe care-l trăim cu intensitate, ne ajută să redescoperim acest timp minunat al aşteptării şi care face ca inima noastră să vibreze de bucurie.

Profetul Isaia, profetul Adventului, care a spus adevărul despre Dumnezeu nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

cu mult timp înaintea venirii Mesiei, ne face să reflectăm cum este corect să ne trăim credinţa în această perioadă şi care sunt, de fapt, bazele aşteptării noastre. Adevărul, bucuria, împlinirea promisiunilor făcute, dreptatea, liniştea, eliberarea şi toate celelalte atitudini pozitive asemănătoare ne vor conduce la o concluzie justă, logică, dar pentru cei care nu au credinţă poate surprinzătoare: adevăratul conducător al omenirii este Dumnezeu şi nu omul! Dacă îl considerăm pe om făcut doar din ţărână şi destinat pământului, atunci nu mai are sens să aşteptăm nici Crăciunul, nici viitorul, nici vreo altă veste fericită. Însă Dumnezeu ne spune că: „Atunci îl vor Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă mare. Când vor începe să se întâmple acestea, ridicaţi-vă capetele şi priviţi în sus pentru că mântuirea voastră se apropie” (Lc 21,27-28). Mântuirea promisă de Dumnezeu se pregăteşte în timpul binecuvântat al Adventului prin eliberarea de păcat, de egoism şi de tot ceea ce este rău.

Să mergem cu credinţă în întâmpinarea lui Dumnezeu şi să îmbogăţim viaţa noastră cu fapte demne de cuvântul „creştin”!

Pr. Iosif Bisoc, OFMConv., paroh 3

Să ne prezentăm… noii veniţi

Fr. Liviu Brudaru, OFMConv.

Fr. Damian Pişta, OFMConv.

S-a născut la 19 septembrie 1964 la Galbeni - Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1979 la Galbeni, Liceul Seminarial în anul 1992 la Roman şi Institutul Teologic Franciscan din Roman în anul 1997.

A urmat studii postuniversitare la Universitatea din Bucureşti, unde a obţinut licenţa în teologie. A fost sfinţit preot la 22 iunie 1997 la Roman de către ep. Petru Gherghel. A activat ca vicar la Prăjeşti, Hălăuceşti, paroh la Târgu Trotuş, Huşi Corni, guardian şi vicar la Nisiporeşti, confesor şi duhovnic la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Începând cu 1 octombrie 2012 este vicar parohial în comunitatea Buruieneşti şi este asistentul spiritual al fraternităţii terţiare şi responsbilului grupurilor Armata Maicii Domnului şi Rozariu Viu. 4

S-a născut la 25 septembrie 1966 la Roman-Neamţ. A absolvit Liceul Seminarial în anul 1992 la Roman şi Institutul Teologic Franciscan din Roman în anul 1997. A urmat studii postuniversitare la Universitatea din Bucureşti, unde a obţinut licenţa în teologie. A fost sfinţit preot la 22 iunie 1997 la Roman de către ep. Petru Gherghel. A activat ca vicar parohial la Hălăuceşti, Nisiporeşti, Prăjeşti, Huşi, Ascoli-Piceno (Italia), paroh interimar la Şcheia, administrator parohial la Cortona (Italia), responsabil şi spiritual la Pârâul Rece (Braşov), duhovnic şi spiritual la Centrul de copiii cu nevoi speciale (SIDA) Singureni (Bucureşti). Începând cu 1 octombrie 2012 este vicar parohial în comunitatea Buruieneşti şi este asistentul spiritual al fraternităţii terezienelor, a grupului ministranţilor şi responsbilului grupurilor de copiii. nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

Fr. Iulian-Claudiu Petrea S-a născut la 2 noiembrie 1978 la Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1993 la Bacău, Liceul

Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

Seminarial în anul 1997 la Roman şi Institutul Teologic Fransciscan din Roman în anul 2004. A urmat studii postuniversitare la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi. A fost sfinţit preot la 24 iunie 2006 la Roman de către ep. Aurel Percă. A activat ca vicar la Huşi-Corni, Hălăuceşti şi Prăjeşti. Începând cu 1 noiembrie 2012 este vicar parohial în comunitatea noastră din Buruieneşti şi responsabil de pregătirea corului bisericii şi a corului copiilor „Speranţa”.

5

Gânduri la început de Advent Deja mireasma tomnatică pare să-şi ia rămas bun, frunzele părăsesc arbuştii grăbindu-se spre a-şi odihni coloritul pe tina ancestrală, iar noi rămânem miraţi de timpul care străpunge existenţa şi grăbeşte creatul spre eternitate... Ceaţa devine mai pregnantă şi înăbuşeşte ochiul credinţei interioare care doreşte să scruteze înţelesul ... dar nu poate.

Deseori lucrurile nu se înţeleg în totalitate... e nevoie de un simţământ mai presus de palpabil.... e nevoie de ceva ce ţâşneşte din interiorul sufletului nostru.....e nevoie de credinţă.

Trăim într-o societate care deseori ne aruncă în vâltoarea lucrurilor banale, lipsite de sens, dar pline de valoare în ochii „dregătorilor lipsiţi de cultură”... ne zbatem între valoare şi non-valoare şi adesea nu reuşim să desluşim taina lor... se confundă în lipsa unei cunoaşteri profunde.

Iarăşi revine în actualitate timpul Adventului, un timp de reflexie, o posibilitate de confruntare cu noi înşine la lumina credinţei creştine… şi în faţa oglinzii lui Dumnezeu. Să treacă iar fără a schimba ceva în viaţa noastră?... E posibil!! A conştientiza oportunitatea ce ni se oferă şi a-i da importanţa cuvenită e primul pas ce 6

trebuie făcut; ştim că fără curajul de a face primul pas stagnăm, ne împotmolim şi nu reuşim să progresăm.

Adventul poate fi şi un timp de meditare asupra propriei existenţe, asupra relaţiei cu aproapele nostru, care poate aşteaptă o mângâiere din partea noastră, care poate încă mai crede că iertarea nu este o utopie sau un precept creştin care şi-a pierdut din esenţă, ci este o dovadă de iubire din partea omului şi mai ales a creştinului, care este în continuă tensiune între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între dragoste şi ură.

Avem şi posibilitatea să ne apropiem mai mult de Dumnezeu printro participare mai conştientă, mai vie, mai complexă. Rugăciunea este un mijloc minunat ce ne inserează în acea comuniune cu Dumnezeu; simţim setea fiziologică, dar adesea nu ne mai spune nimic arzătoarea sete interioară a sufletului... să fi pierdut oare simţul nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

interior?... ne-am anihilat percepţia administrându-ne vreun calmant care s-a dovedit a fi fatal?

Chiar şi elementele exterioare pot contribui la apropierea noastră spre lucrurile spirituale... vedem decoruri noi, coroane de brad cu miresme suave, lumânări pâlpâind ce ard treptat şi se consumă, parcă dându-ne exemplu de cum ar trebui să fim... Uimirea nu trebui să lipsească… ştim că în lucrurile mărunte găsim deseori explicaţia definiţiilor grele, deci, să nu ne fie teamă să cercetăm mereu cu trudă şi perseverenţă.

Credinţa este coloana vertebrală a fiinţei noastre lăuntrice, fără ea suntem fragili şi riscăm să ne pierdem în amalgamul de idei contemporane care pretinde să explice totul.. Iată, totul depinde de noi. Dacă vrem ca timpul prezent să nu devină o rutină,

Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

o banalitate, să-i dăm importanţa cuvenită şi să conştientizăm că fiecare pas pe care-l facem în viaţa noastră de credinţă este un pas spre eternitate... este o călătorie care în definitiv se îndreaptă spre o destinaţie.. care va fi aceea rămâne de văzut.

Vă doresc un Advent binecuvântat plin de har şi înţelepciune!!!

Pr. Ovidiu Cojan, OFMConv.

Aºteptare Te aºteptãm Isuse, Sã vii iar pe la noi.

Te aºteptãm Isuse, Din zori ºi pânã în zori.

Bunici, pãrinþi ºi copii, Cu toþii te aºteptãm sã vii.

Sã te primim ºi sã te adorãm, ªi în faþa ta sã ne închinãm.

Crina Petrache

7

Adventul Pentru toţi, acest timp de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este o perioadă deosebită. Nu este o vreme de tristeţe şi durere, ci un timp de veghere si pregătire spirituală. În fiecare an, credincioşii din comunitatea nostră din Buruieneşti sunt invitaţi a participa la aceste momente pentru a-l aştepta pe Pruncuşorul Isus cu sufletul curat, cu inima plină de bucurie, de bunătate. În această perioadă trebuie să fim mai atenţi unul faţă de celalălt, trebuie să fim mereu gata de a ne susţine reciproc şi a ne ierta unul altuia slăbiciunile şi greşelile.

Indiferent cum este desemnată această pregătire pentru solemnitatea Naşterii lui Isus Cristos, suntem invitaţi cu toţii la o trăire autentică a mesajului biblic, la o purificare lăuntrica constantă şi decisivă. Accentul nu trebuie pus pe post, ci pe aşteptarea venirii Domnului, de fapt pe acea bucurie care trebuie să invadeze sufletele noastre cu ocazia Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Din nefericire, sunt mulţi creştini care nu reuşesc să înţeleagă apelul la bucurie adresat de Biserică în aceste zile. Ei nu pot înţelege această realitate esenţială din viaţa creştinului şi mesajul transmis 8

în perioada Adventului de cuvântul lui Dumnezeu, care ne îndeamnă să veghem şi să ne rugăm neîncetat.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm numai în biserici, ci avem datoria de a oferi întreaga noastră viaţă, cu bucuriile şi necazurile ei lui Dumnezeu ca pe o ofrandă bine placută, ca pe o rugăciune făcută cu multă credinţă în aşteptarea darurilor sale: sănătate, fericire sufletească, bunăstare etc.

Nu putem să ne închidem în noi înşine, indiferent de problemele familiare, financiare, economice sau de planurile pe care le avem. Nu trebuie să ne închidem, să stăm liniştiţi şi să nu vedem ce se întămplă în jurul nostrum, dar avem datoria de a comunica cu cei care ne înconjoară, străduindu-ne să făurim pace, armonie şi iubire în mediile în care trăim.

Tocmai aceasta este bucuria Adventului: creştinii să se lepede de ei înşişi de aplecările lor rele, pentru a-şi încredinţa întreaga viaţă numai lui Dumnezeu. Ţinănd cont de toate acestea, trebuie să beneficiem de un advent binecuvântat care va duce la o sărbătoare a Crăciunului plină de bucurie şi haruri spirituale.

Adela Păuleţ nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

Coroana de Advent Originea coroanei de Advent Lumina, căldura, viaţa pe care le dorim nu provin de la soare, aşa cum vedem în riturile precreştine legate de solstiţiul de iarnă, ci de la Isus Cristos; vrem să celebrăm victoria lui Isus Cristos asupra întunericului şi a morţii. Originea acestei tradiţii este recentă şi se inserează bine în climatul de iarnă şi în dorinţa sosirii luminii.

Coroana de Advent este o tradiţie născută în secolul al XIX-lea în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic Johann Heinrich Wichern (1808-1881) a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1883 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”. El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori... şi în felul acesta au încetat de a mai cerşi învăţând să-şi câştige singuri viaţa. În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838 vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840 în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece.

Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzendacht („celebrarea lumânărilor”). Un prieten de al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”, „Lichterkranz”. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse.

9

Deoarece le plăcea foarte mult, începând cu 1851 chiar copiii au început să ornamenteze coroana cu ramuri de brad ca semn al vieţii.

Multe persoane au găsit coroana de Advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea „Coroana de lumină”. Astfel uzanţa aceasta a ieşit din acel ambient şi s-a răspândit mai ales în familii.

Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel s-a micşorat numărul lumânărilor ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie.

Acest obicei s-a răspândit repede în familiile evanghelice din întreaga Germanie, dar în scurt timp s-a răspândit în lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică.

După primul război mondial ea a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele catolicilor. În 1925 coroana de Advent, în forma sa actuală şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Koln, iar în 1930 la Munchen. Prin 1935, în Austria, a început să se binecuvânteze coroanele de Advent pentru casele particulare.

10

Astăzi acest obicei are o mare răspândire, complice fiind şi supermarketurile care pun la dispoziţie coroane de Advent deja confecţionate, de toate tipurile, pentru toate gusturile, la toate preţurile.

Folosirea coroanei de Advent Coroana de Advent are o funcţie religioasă: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul.

Consumismul modern a pus stăpânire pe acest obicei, a confecţionat tot felul de forme de atârnat pe uşile de la intrare în locuinţe, a făcut din ea un motiv ornamental de Crăciun care se găseşte nu doar în case ori biserici, ci şi în magazine, în pieţe, la concerte.

Cu toate acestea ea nu-şi pierde valoarea sa simbolică, dată fiind structura şi contextul în care este inserată, şi ca orice simbol nu încetează să ne vorbească, să ne interogheze, să solicite căutarea unui sens.

Tocmai de aceea ea s-a răspândit foarte repede.

Unde se foloseşte. În primul rând în familie, atârnată de lustră sau aşezată în centrul unei mese. Alţii o nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

aşează la intrare sau la fereastră. Se foloseşte în biserică, în centru sau lângă pupitru, pe altar în locul lumânărilor.

Lângă coroană se poate pune un calendar de Advent, un carton mare cu 24 de casete în care se aşează un verset biblic sau un personaj care evocă venirea Mântuitorului. Seara se aprind lumânările coroanei, se deschide fereastra care corespunde zilei şi se cântă cântece de Advent, se povesteşte despre Crăciun, se fac anumite reflecţii, ori se recită rozariul şi litaniile.

Secretul coroanei de Advent Coroana de Advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii.

Simbolismul. Coroana de Advent are o formă circulară. Cercul este încă din antichitate un semn al veşniciei şi al unităţii; aici indică şi soarele şi ciclul său anual, modul său continuu de a se reproduce, fără a se consuma vreodată; exprimă foarte bine misterul lui Cristos care este propus mereu. La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale.

Dată fiind această semnificaţie, coroana de Advent trebuie să-şi menţină forma sa circulară şi nu trebuie să devină o compoziţie florală cu patru lumânări.

Coroana este şi semn al regalităţii şi al victoriei. În vechea Romă erau încoronaţi învingătorii jocurilor sau 11

ai unui război. Şi azi primesc coroniţă cei care iau premiul întâi. Coroana de Advent anunţă că acest Copil care este aşteptat este regele care învinge întunericul cu lumina sa.

Ramurile mereu verzi de brad sau de pin care ornează coroana sunt semnele speranţei şi ale vieţii fără de sfârşit, a vieţii veşnice. De aceea coroana adevărată nu trebuie să fie din teracotă, din ceramică, etc.

Aceste ramuri amintesc de intrarea lui Isus în Ierusalim, primit cu ramuri şi salutat ca rege şi Mesia.

Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşul sau roz, simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea sa.

Simbolismul lumânărilor Cele patru lumânări indică cele patru săptămâni ale timpului Adventului.

12

Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric.

La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete („Bucuraţi-vă!”). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor.

Mai sunt şi alte tradiţii, de exemplu: prima este lumânarea iertării acordate lui Adam şi Evei prin care din muritori au devenit vii în Dumnezeu; a doua este cea a credinţei patriarhilor care cred în darul ţării promise; a treia este cea a bucuriei lui David pentru descendenţa sa; a patra este cea a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea.

Sursa: www.pastoratie.ro nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

Cu smerenia Mariei să ne încredinţăm voinţei lui Dumnezeu În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, 8 decembrie, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea recită antifonul „Angelus” – „Îngerul Domnului” de la fereastra biroului său împreună cu credincioşii prezenţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Reproducem câteva reflecţii asupra misterului Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria propuse de Benedict al XVIlea în alocuţiunile pentru rugăciunea „Angelus” în anii precedenţi.

Maria este femeia care a spus „da” binelui şi „nu” răului”. Episcopul Romei ne invită să privim cu încredere la Fecioara Maria, tânăra din Nazaret care a avut curajul să respingă ademenirile puterii şi ale plăcerii şi s-a încredinţat cu totul lui Dumnezeu, iubirii sale nemărginite. „Ne putem întreba pentru ce, dintre atâtea femei, Dumnezeu a ales-o tocmai pe Maria din Nazaret ca să devină mama Fiului său Unul-născut?

Răspunsul este ascuns în misterul de nepătruns al voinţei divine. Totuşi există o raţiune pe care Evanghelia o pune în evidenţă: este umilinţa, smerenia ei. În acest sens, Papa a citat Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

dintr-o capodoperă a literaturii mondiale, Divina Commedia. Marele poet Dante Alighieri în ultimul Cânt al Paradisului cântă: «Fecioară Mamă, fiică a Fiului tău, / umilă şi înaltă mai mult decât creatura, / termen fix al sfatului veşnic» (Par. XXXIII, 1-3).

Dar şi Sfânta Fecioară însăşi în Magnificat, cântarea sa de laudă spune acest lucru: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul... pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale» (Lc 1,46.48). Da, Dumnezeu a fost atras de umilinţa Mariei, care a aflat har în ochii săi (cf. Lc 1,30), iar ea a devenit astfel Mama lui Dumnezeu, imagine şi model al Bisericii, aleasă între popoare pentru a primi binecuvântarea Domnului şi a o răspândi peste întreaga familie umană” (Benedict al XVI-lea, Angelus, 8 decembrie 2006).

13

„Această «binecuvântare» nu este alta decât Isus Cristos. El este Izvorul harului de care Maria a fost copleşită încă din prima clipă a existenţei sale.

L-a primit cu credinţă pe Isus şi cu iubire l-a dăruit lumii. „Aceasta este şi chemarea noastră şi misiunea noastră, vocaţia şi misiunea Bisericii: a-l primi pe Cristos în viaţa noastră şi a-l dărui lumii, «[…] pentru ca lumea să se mântuiască prin el» (In 3,17).

Misterul Neprihănitei Zămisliri, observă Pontiful, ne arată biruinţa harului lui Cristos asupra păcatului originar. O victorie ca are loc mulţumită răspunsului Mariei: «da», «fiat», «[…] fie mie după cuvântul tău»: Satana la începuturile creaţiei pare să biruie, dar va veni fiul femeii care îi va strivi capul. Astfel, prin seminţia femeii, Dumnezeu însuşi va învinge.

Acea femeie este Fecioara Maria, din care s-a născut Isus Cristos care, prin jertfa sa, l-a înfrânt o dată pentru totdeauna pe vechiul ispititor. De aceea, în multe picturi sau statui ale Neprihănitei, ea este reprezentată în actul strivirii unui şarpe sub piciorul ei” (Benedict al XVI-lea, Angelus, 8 decembre 2009).

Iată de ce, afirmă Papa, sărbătoarea Neprihănitei ne invită la speranţă, şi în încercările vieţii, chiar în furtunile care fac să ne clătinăm: 14

„Dragi prieteni, ce bucurie mare este a o avea ca mamă pe Maria Neprihănită! De fiecare dată când simţim slăbiciunea noastră şi sugestia răului, putem să ne adresăm ei, iar inima primeşte lumină şi mângâiere. Şi în încercările vieţii, în furtunile care fac să se clatine credinţa şi speranţa, să ne gândim că suntem fiii săi şi că rădăcinile existenţei noastre se înfig în harul nemărginit al lui Dumnezeu”.

Benedict al XVI-lea reafirmă că Maria este Mama Bisericii, cum a proclamat-o Conciliul Vatican II. Biserica însăşi, chiar dacă este expusă influenţelor negativeale lumii, află mereu în Maria steaua pentru a se orienta şi urma ruta indicată ei de Cristos. Şi succesorul lui Petru ne îndeamnă să urmăm exemplul Mariei, pentru a găsi libertatea adevărată. „Dragi fraţi şi surori! Dacă reflectăm sincer asupra noastră şi a istoriei noastre, trebuie să spunem că prin povestirea din cartea Genezei despre ispitirea şi căderea omului în păcat, este descrisă nu doar istoria începutului, ci istoria tuturor timpurilor, şi că toţi purtăm în noi o picătură de venin din acel mod de a gândi ilustrat în imaginile folosite de Cartea Facerii. Această picătură de venin o numim păcat originar. În însăşi sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri apare nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

în noi suspiciunea că o persoană care nu păcătuieşte deloc este în fond plicticoasă; că lipseşte ceva în viaţa ei, şi anume acea dimensiune dramatică a fiinţelor autonome; că face parte din adevărata fiinţă umană libertatea de a spune «nu», de a coborî în întunericul păcatului şi a voi să faci de la sine; că numai atunci se poate exploata până la capăt toată realitatea vastă şi profundă de a fi oameni, de a fi cu adevărat noi înşine; că trebuie să încercăm această libertate şi împotriva lui Dumnezeu pentru a deveni în realitate pe deplin noi înşine. Într-un cuvânt, considerăm că răul în fond este bun, că avem nevoie de el, cel puţin în parte, pentru a experimenta plinătatea existenţei. Ne gândim că Mefistofel - ispititorul - are dreptate când spune că el este forţa «[…] care vrea întotdeauna răul şi înfăptuieşte mereu binele» (Goethe, Faust I,3).

Ne gândim că ajungând puţin la un pact cu răul, rezervându-ne un pic de libertate împotriva lui Dumnezeu, este, în fond, bine, poate de-a dreptul necesar. Privind însă lumea din jurul nostru, putem vedea că nu este aşa, că răul înveninează întotdeauna, nu-l înalţă pe om, ci îl înjoseşte şi îl umileşte, nu-l face mai mare, mai curat şi mai bogat, dar îi dăunează şi-l fac e să devină mai mic.

Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

Aceasta trebuie să învăţăm în ziua Neprihănitei: omul care se abandonează total în mâinile lui Dumnezeu nu devine o marionetă a lui Dumnezeu, o persoană plicticoasă, unul care cedează uşor; nu, el nu-şi pierde libertatea. Numai omul care se încredinţează total lui Dumnezeu găseşte adevărata libertate, vastitatea şi creativitatea libertăţii în a face binele.

Omul care se îndreaptă spre Dumnezeu nu devine mai mic, dar mai mare, pentru că datorită lui Dumnezeu şi împreună cu El devine mare, devine divin, devine cu adevărat el însuşi. Omul care se pune în mâinile lui Dumnezeu nu se îndepărtează de alţii, retrăgându-se în salvarea sa privată; din contra, doar atunci inima sa se trezeşte cu adevărat şi el devine o persoană sensibilă şi de aceea binevoitoare şi deschisă.

Sărbătoarea Neprihănitei luminează ca un far timpul Adventului, care este timp de vigilentă şi încrezătoare aşteptare a Mântuitorului. În timp ce înaintăm în întâmpinarea lui Dumnezeu care vine, să privim la Maria care «[…] străluceşte ca semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu» (LG 68)”.

Sursa: Radio Vatican Mons. Anton Lucaci 15

Maria

Rugãciune

O, Marie Maica noastrã, Tu aratã-ne mereu, Cã ne eºti o mângâiere ªi la bine ºi la greu.

O, Marie tu eºti mamã, Iar eu sunt copilul tãu, Tu de mine sã ai grijã ªi fereºte-mã de rãu.

Chiar de suntem pãcãtoºi Tu din cer sã ne trimiþi, Multã, multã sãnãtate Cu îngerii din cer veniþi.

Te iubesc, o scumpã mamã, ªi din suflet te cinstesc, ªi pe mine ºi-ale mele Þie azi þi-le consfinþesc.

Ori de câte ori greºim Eºti cu noi în suferinþã, Cãci noi nu mai vrem sã fim Cu toþii în umilinþã.

Tu ce trimiþi, trimiþi de sus De la dulcele Isus, Ca sã fii un ajutor Ca sã fiu învingãtor.

Mulþi sunt cei care te uitã Dar tu nu te îngrijora, Cãci mereu în astã lume La tine vor apela.

În pãcate sã nu cad De toate tu mã îngrijeºti, ªi sã fiu scãpat de iad Tu de rele mã fereºti.

Daria Giurgilã

16

Daria Giurgilã

nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

Eroii noştri comemoraţi de copii Trăim, ne mişcăm şi acţionăm într-o ţară liberă şi independentă. Dar ne-am întrebat vreodată cine s-a jertfit pentru această minunată ţară şi pentru noi, ca să avem un trai fericit şi prosper?

Eroii noştri, eroii neamului românesc sunt aceia care s-au sacrificat, vărsându-şi sângele pe câmpul de luptă, apărând cu mult îndârjire, curaj şi devotament ţara, glia strămoşească, iar în amintirea lor, ziua de 1 decembrie este Ziua naţională a României, ziua unirii tuturor provinciilor româneşti. Această zi ne aminteşte de bunicii, străbunicii noştri şi de înaintaşii noştri care şi-au rămas bun de la familiile lor – părinţi, fraţi, surori, prieteni, toţi cu dragi – şi au plecat pe câmpul de luptă şi au apărat cu preţul vieţii lor ţara, acest petec de pământ binecuvântat de Dumnezeu, în faţa invaziei cotropitorilor care voiau să pună stăpânire pe ea şi să-i schimbe legile. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu crucea la piept şi cu tărie în credinţă, au învins, au biruit.

Cu acest prilej de mare sărbătoare, preoţii celebrează Sfinte Liturghii şi împreună cu toţi credincioşii înalţă rugăciuni pentru pomenirea lor, a eroilor neamului. De asemenea, în multe oraşe se organizează parade Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

militare, în semn de omagiu şi recunoştinţă.

Cu această ocazie, şi la noi, în Parohia Buruieneşti, preoţii parohiei au hotărât ca pe data de 1 decembrie 2012 să se organizeze o zi dedicată

copiilor care să poate aduce în prim plan frumuseţea spiritului copilăriei. În acest sens, s-au organizat diferite concursuri, prin care s-a urmărit dezvoltarea spiritul de muncă, sacrificiu şi abnegaţie a copiilor.

17

Manifestarea a început cu o rugăciune în memoria eroilor neamului şi aşa cum era de aşteptat, au participat un mare număr de copii care s-au întrecut la diferite probe sportive şi de creaţie, toate sub deviza „ora et labora”, deoarece fiecare copil în parte trebuia să-şi pună în valoare talanţii încredinţaţi de Domnul, prin rugăciune şi perseverenţă.

Pe terenul de sport, unde cu aportul primăriei şi al şcolii, s-a desfăşurat campionatul de fotbal în care, rând pe rând, echipele claselor III-VIII şi-

au confruntat cu sportivitate şi cu mult entuziasm. Momentul culminant a fost finala Cupei „Moş Neculae” în care au evoluat clasele a VII-a şi a VI-a, având câştig clasa a VII-a.

18

În urma competiţiei sportive, în care jucătorii, s-au comportat frumos, au evoluat bine, depunând mult efort fizic, înfruntând timpul rece de afară, au dovedit că sunt sportivi şi merită să primească trofeul, cel mult râvnit, însă… după cum este regula jocului „încep mulţi şi sfârşesc cei mai buni, dibaci şi învingători”. Brigada de arbitri a fost formată din: arbitru de centru – părintele Liviu Brudaru, OFMConv., arbitrii de tuşă – Răzvan Huşanu şi Gabriel Mărtinaş. Simultan, în sălile de cateheză din parohie s-au disputat şi alte probe sportive şi recreative: dans artistic, desen artistic, rummy, fotbal, tenis de masă, şah şi fotbal de masă.

Duminică, 2 decembrie a.c., după Sfânta Liturghie de la ora 800, părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv. a împărţit, câştigătorilor, premiile şi diplomele fiind ajutat de părinţii diaconi Marius-Cătălin Alistar, OFMConv şi Sergiu-Cătălin Farcaş, OFMConv.

Pr. Liviu Brudaru, OFMConv. nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

Cupa Moş Nicolae Sâmbăta, 1 decembrie 2012, cu ocazia Zilei Naţionale a României şi în preajma sărbătorii lui sfântului Nicolae, copiii din comunitatea noastră au avut o cateheza mai diferită decât cele obişnuite. Aceasta a constat într-o zi plină de competiţii, toate organizate sub denumirea „Cupa Moş Nicolae”. Programul zilei a fost deschis la ora 900 printr-o rugăciune şi un cuvânt din partea părintelui paroh Iosif Bisoc, OFMConv., transmis de părintele Liviu Brudaru, OFMConv.

Am cântat imnul naţional al României într-un cadru solemn şi s-a dat startul la înscrieri pentru competiţiile anunţate. Acestea au fost de mai multe feluri: dans artistic, desen artistic, rummy, fotbal, tenis de masă, şah şi fotbal de masă. Pentru bunul mers al lucrurilor, animatorii împreună cu preoţii din comunitatea noastră au fost în mijlocul copiilor îndemnându-i să participe cât mai frumos şi să obţină rezultate cât mai bune.

A fost într-adevăr o zi foarte reuşită în care copiii s-au întrecut pe ei înşişi obţinând rezultate foarte bune. Între competiţii au fost intercalate alte momente de distracţie, încât copiii s-au bucurat foarte mult, fiind o zi într-adevăr foarte reuşită, activităţile Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

încheindu-se în jurul orei 1300. Iar a doua zi, duminică, 2 decembrie, în cadrul Sfintei Liturghii de dimineaţă, au fost acordate premiile câştigătorilor de către părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv. A fost o zi minunată şi un 1 decembrie deosebit.

Iulia Andrieş Gând cãtre Moº Nicolae „Moº Nicolae, te rog sã ai grijã de pãrinþii mei, fraþii mei, surorile mele, profesori mei ºi de prietenii mei! Sunt maturi, dar în suflet sunt tot copii! Ai grijã de ghetuþele lor! Fii generos, aºa cum sunt ºi ei! Ai grijã de visele lor, þi nu le trimite nuieluºe! Ai grijã ca rãnile lor din suflete sã se vindece! Sã le spui cã sunt oameni care îi iubesc, dar nu ºtiu cum, sau nu ºtiu sã îºi exprime sentimentele! Ai grijã sã le spui sã se ierte pe ei însuºi întâi, ºi apoi sã îi ierte pe cei din jurul lor! Dã-le putere sã treacã peste toate greutãþile! Sã poatã culege flori rãsãrite... din lacrimile cãzute!

Dãruieºte-le pace, bucurie, sãnãtate, fericire, împlinire...! Mulþumesc!”

19

Sărbătoreşte copilul din tine Se apropie o sărbătoare foarte dragă sufletului meu. Eu m-am maturizat devreme, am început să am tot felul de responsabilităţi şi am uitat să îmi trăiesc copilăria. Au fost multe momente în care eu m-am cenzurat şi mi-am spus că „sunt adult” şi trebuie să mă comport ca atare, deşi îmi doream atât de mult să mai copilăresc puţin. Într-o zi însa mă plimbam cu nepoţelul meu prin parc, mă trăgea de mână şi se oprea la fiecare floare pe care o întâlnea să o miroasă şi să o mângâie. A fost pentru prima data când mi-am dat seama cât de multe lucruri am pierdut. Îmi doresc să descopăr copilul din mine, acel copil care are o viaţă simplă, pentru care viaţa e o joacă, copil ce pune multe întrebări pentru a cunoaşte şi se miră de cele mai simple lucruri. Îmi doresc să fiu un copil care să nu mai perceapă pericolul din orice... ştiţi cum copilaşii merg cu inima deschisă spre cel mai mare dulău şi acela se îmblânzeşte?!

Noi, adulţii, ne speriem de viaţă, de gânduri, de amintiri, de fericire…

Noi avem griji care reuşesc să ne ocupe mintea, sufletul, reuşesc să ne înghită viaţa. Noi uitam să ne bucurăm 20

de o floare, de un răsărit de soare, uitam să ne întrebăm: oare de ce e luna atât de mare? Oare de ce vin valurile spre noi? Oare de ce oamenii zâmbesc?

Noi, adulţii, fugim prin viaţă… credem că trebuie să ştim totul, trebuie să învăţăm, trebuie să acumulăm: cunoştinţe, bani, averi… dar uităm să acumulăm bucuria momentelor frumoase, reuşim să ne amânăm fericirea, fericire care stă în lucruri simple şi momente unice pe care dacă le pierzi, nu se mai întorc.

Un copil se bucură atunci, în momentul împlinirii, nu îşi amână fericirea. Niciodată nu o să ştim totul, niciodată nu ajung cunoştinţele acumulate, banii şi averile adunate. Nu aici e esenţa vieţii, ci în a trăi fiecare moment, în a nu AMÂNA viaţa pentru mai încolo, pentru „când o să am timp, când o să mă pot bucura”.

Ce ar fi să începi a nu te mai lua aşa în serios? Ce ar fi dacă ai uita măcar pentru o zi de responsabilităţi, de constrângeri? Ce ar fi dacă te-ai nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

bucura de o floare, de un răsărit de soare şi a OBSERVA cât de frumos e să trăieşti simplu? Ce ar fi dacă ţi-ai aminti desenul animat preferat şi ai retrăi emoţia reîntâlnirii cu personajele preferate? Ce-ar fi? Ai uita de trecut, nu te-ai gândi la viitor şi ai trăi în PREZENT? Acum aproximativ un an am văzut un film, August Rush, pe care dacă nu l-aţi văzut vi-l recomand. În film un suflet de copil are încredere în muzica din sufletul lui care îl conduce spre îndeplinirea celei mai mari dorinţe, aceea de a-şi găsi părinţii. Un copil care, în ciuda tuturor obstacolelor, crede foarte tare în visul lui şi îl urmează. M-a impresionat până la lacrimi şi mi-am dorit în acel moment să fiu un copil care îşi urmează visul, uitând de griji, uitând de trecut, având încredere în „muzica” mea, în „drumul” meu. În mare parte am reuşit.

Haideţi să sărbătorim copilul din noi, să îl renăştem, să îl recunoaştem, să îi mulţumim că există. Aşa ştim că nu vom uita niciodată de visele noastre, aşa ştim că putem trăi şi fără griji, că putem trăi în prezent şi viaţa nu mai trece pe lângă noi, pentru ca fiecare moment în care apreciem ce avem este un moment câştigat.

Delia Mureşan Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

Binecuvântat e omul

Binecuvântat e omul Cu sfântã învãþãturã Care-n gândul sãu nu poartã Pentru nimeni nici o urã.

Cel ce umblã pe cãrare ªi el scapã de furtuni Cel ce ajunge spre a paºte Pe a Domnului pãºuni.

Cel ce fraþilor aratã Dragoste ºi bucurie Ce aratã calea dulce Ce urcã spre veºnicie.

Binecuvântat e omul Cu pãcatul acoperit Pe care-l iubeºte Domnul ªi îl face fericit.

Raluca Roºu

21

Sesiunea Consiliului pastoral parohial Duminică, 2 decembrie 2012, a avut loc în comunitatea noastră sesiunea ordinară a Consiliul pastoral parohial. Aceasta a început la orele 1400 cu rugăciunea iniţială făcută de părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv.

La această consfătuire au participat atât preoţii implicaţi în activităţile pastorale parohiale, cât şi membrii consiliului, în număr de 26.

După introducerea spirituală şi prezentarea Scrisorii pastorale Anul Credinţei şi Familia a Preasfinţitului nostru episcop, Mons. Pentru Gherghel, părintele paroh a prezentat ceea

ce înseamnă o comunitate parohială şi religioasă, ce este o parohie, care sunt atribuţiunile parohului, a vicarului, a celorlalţi preoţi colaboratori şi care este responsabilitatea în parohie al fiecărui frate în parte.

Aşadar, responsabilii acţiunii pastorale în comunitatea parohială sunt în egală măsură atât preoţii, coordonaţi de părintele paroh, cât şi comuni22

tatea parohială prin Consiliul parohial, Consiliul economic şi celelalte structuri parohiale.

Părintele paroh a indicat care sunt responsabilităţile pastorale ale preoţilor după cum urmează: • fr. Iosif Bisoc - paroh şi guardian, responsabil al grupului preadolescenţilor, a grupului lectorilor parohiali şi al fecioarelor consacrate; • fr. Damian Pişta - vicar parohial şi viceguardian, asistent spiritual al Fraternităţii Franciscane Terţiare, al Armatei Maicii Domnului şi al Rozariului Viu; • fr. Liviu Brudaru - vicar parohial şi secretar conventual, responsabilul pastoraţiei copiilor, a grupului ministranţilor şi al fraternităţii terezienelor; • fr. Valentin Sabău - vicar parohial şi econom conventual, responsabilul pastoraţiei grupului adolescenţilor şi al tinerilor; • fr. Iulian-Claudiu Petrea - vicar parohial şi responsabil de pregătirea corului bisericii şi a corului copiilor „Speranţa”; nr. 5 / 2012 * Glasul Bisericii

• fraţii diaconi Sergiu-Cătălin Farcaş şi Marius-Cătălin Alistar, studenţi la Institutul Teologic Franciscan din Roman, sunt cei care îl ajută pe părintele Liviu la pastoraţia copiilor.

Partea organizatorică a întâlnirii a constant în programarea perioadei Adventului, a Sfintelor Sărbători ale Naşterii lui Isus Cristos şi identificarea de modalităţi prin care, alături de pregătirea spirituală a fiecărui credincios în parte, prin spovadă şi împărtăşanie, împodobirea bisericii pentru sărbători să fie cât mai frumoasă. A fost prezentat programul

Sfintelor Liturghii din perioada Crăciunului şi cea a binecuvântării caselor.

Urmând ordinea de zi propusă pentru această consfătuire, părintele paroh a analizat împreună cu membrii Consiliului pastoral parohial, proiectele propuse pentru anul 2012, respectiv demararea lucrărilor la amenajarea cimitirului şi a capelei mortuare, acoperişul şi izolarea termică a bisericii, posibilitatea achiziţionării unei centrale termice şi instalaţia electrică din biserică. Părintele Glasul Bisericii / nr. 5 / 2012

paroh a reamintit faptul că orice investiţie sau renovare în biserică trebuie supusă aprobării din partea episcopiei şi a provinciei. Din lipsă de fonduri, până la sfârşitul acestui an se speră să se rezolve măcar problema izolaţiei termice şi fonice prin schimbarea uşilor şi a geamurilor, proiect deja aprobat verbal de episcopie şi provincie.

Au mai fost dezbătute şi alte propuneri ce au vizat bunul mers al comunităţii parohiale, cum ar fi abonamentele la revistele şi publicaţiile catolice din dieceză, revitalizarea revistei parohiale Glasul Bisericii, modalităţi de îmbunătăţire a climatului pastoral, reviziurea grupului de lectori parohiali etc.. Sfinţirea caselor se va desfăşura în zilele de 2-4 ianuarie 2013, iar simbria este cea prevăzută de normele bisericeşti. De asemenea, au mai fost analizate şi alte aspecte cu caracter practic şi concret, întâlnirea încheindu-se cu o rugăciune şi un mic moment fratern.

Pr. diac. Sergiu-Cătălin Farcaş, OFMConv.

23