Orizonturi 37 / 2015

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XXXVII

ianuarie – aprilie, 2015

R EDACȚIA

Cuprins

REDACțIA Director Pr. Cristinel Sociu Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Prof. Ciprian Mihoc Prof. Ioan Dămoc Prof. Angela Dămoc Gabriel Cojocaru, clasa a XI-a A Paul Balint, clasa a IX-a B Narcis Miclăuș, clasa a IX-a A Claudiu Blaj, clasa a XII-a A Tehnoredactare Ovidiu Bișog Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Telefon/Fax: 0233/741421 E-mail: liceulfranciscan@yahoo.com ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

EDITORIAL Misiunea de a vesti Învierea – Pr. Cristinel Sociu.......................

3

RELIGIE. SPIRITUALITATE A înviat Isus! – Paul Dieac ............................................................. „Intersecția” Postului Mare – Claudiu Blaj..................................

Trăiește postul! – Gabriel Șerban Poșchin......................................

Omul înșală viața – Răzvan Petruț................................................

Lenea și consecințele ei – Alexandru Marian Busuioc .................

Albert Einstein și credința în Dumnezeu – Raymond Baciu......

Ateul secolului XXI – Cezar Dămătăr............................................

Icoana – fereastră spre cer – Narcis Gabriel Crăciun ...................

4 5 6 6 8 9 10 11

DIALOG ÎNTRE GENERAțII Educarea limbajului vizual – Prof. Ioan Dămoc........................... 13 Creații lirice ale foștilor și actualilor elevi .................................. 14 Interviu cu părintele Iulian Misariu – Narcis Miclăuș ............... 15 ȘTIINțĂ. ARTĂ. EDUCAțIE Cronică de teatru – Cezar Dămătăr ...............................................

Fiecare seminarist este un Harap-Alb – Petrea Paul și Marcu Talmaciu ................

Ce este istoria? – Daniel-Cristian Bordea și Rafael-Benedic Socaci ................................................................

Libertatea – dreptul pe care îl revendică toți – Lucian Arcana................................................

Mai există astăzi respect? – Vasile Susan......................................

Oferă și vei fi răsplătit – Gabriel Petrică Fechetă ..........................

Fii tu însuți! – Corneliu Alexandru Lucaci .....................................

17 19 21 22 23 24 25

PROIECTE. PARTENERIATE EDUCAțIONALE Experiențe din Polonia – Cristian Iștoc și Cristian Sandu.................................................... 26 Italia – țara experiențelor de neuitat – Andrei Bejan .................. 28 Cronica Seminarului – Gabriel Cojocaru....................................... 29

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XXXVII

E DITORIAL

Misiunea de a vesti Învierea Timp de patruzeci de zile de post și rugăciune, ne-am pregătit cu toții pentru marea sărbătoare a creștinătății – Învierea lui Isus Cristos. Fiecare dintre noi a meditat, în acest timp al Postului Mare, la condamnarea, biciuirea, încoronarea cu spini, drumul crucii până pe Calvar, răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului. Iată, a venit momentul să cântăm și să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Aceasta este ziua pe care a făcuto Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” (Ps 117, 24).

Sărbătorim Paștele, dar întrebarea este: îl și trăim? Pot fi sărbătorite evenimente fără ca ceea ce sărbătorim să se răsfrângă asupra vieții noastre.

Temeiul credinței și speranței creștine este învierea lui Isus Cristos, modelul și garanția învierii noastre. La ea participăm deja sacramental prin Botez, dar comuniunea desăvârșită cu Dumnezeu, chiar cea trupească, se va realiza la învierea glorioasă. Învierea și viața veșnică fac parte din centrul credinței creștine. La lumina planului de mântuire și din revelația progresivă a învierii în Sfânta Scriptură s-a putut înțelege că, atât în mântuire, cât și în înviere, Dumnezeu își realizează dorința Sa iubitoare de comuniune cu omul. Prin întruparea, moartea și învierea lui Isus Cristos s-au împlinit promisiunile vetero-testamentare, ianuarie – aprilie, 2015

Isus punând capăt lumii vechi și inaugurând o lume nouă. Singurul mod în care Mesia poate împlini aceste promisiuni și profeții este învierea din morți. Învierea împlinește profețiile cu privire la dumnezeirea lui Isus Cristos. În moartea lui Isus Cristos, Tatăl a revelat, într-un mod suprem, dragostea Sa pentru noi.

Dacă ne-a împăcat cu El în Cristos (cf. Rom 5,10-11; 2Cor 5,18-20), cu atât mai mult ne va dărui mântuirea escatologică prin învierea Sa (cf. Rom 5,9-10). „Dacă nu l-a cruțat nici pe propriul Său Fiu, dar pentru noi l-a dat la moarte, cum ar fi posibil ca să nu ne dea totul cu El?” (Rom 8,32). Învierea lui Cristos este împlinirea promisiunii învierii și mântuirii noastre finale, desăvârșite în gloria cerească.

Sărbătorile sunt binevenite în societatea noastră, chiar dacă sunt multe ale căror conținut ne lasă rece. Există însă zile despre care credem că noi le facem și le stăpânim, însă învierea este semnul distinct și decisiv pentru ceea ce înseamnă creștin. Dacă Isus Cristos nu ar fi înviat din morți, nu ar fi existat credința creștină, iar viața creștină ar fi fără sens. De Paști nu a fost dată la o parte doar o piatră de pe mormânt (cea a lui Isus), ci nouă, tuturor, ne-a fost deschisă poarta

spre viață, spre o nouă viață. De aceea, învierea trebuie să marcheze un plus în viața noastră de credință, iar bucuria învierii să nu fie doar la nivel superficial, ci să fie cu adevărat o bucurie a inimii și o tresăltare de recunoștință pentru toate binefacerile gratuite ale lui Dumnezeu.

Credința în înviere este argumentul principal care îi determină pe creștini să trăiască în conformitate cu învățătura despre înviere și viață veșnică, proclamată de apostoli și urmașii lor.

Să contemplăm chipul Celui Înviat și să ne bucurăm, deoarece Cristos a învins moartea și ne-a dăruit viața fără de sfârșit.

Misiunea noastră este să transmitem mai departe acest mesaj prin cuvinte, dar, mai ales, prin viața noastră. Aceasta înseamnă că trebuie să trăim mesajul pascal. Trebuie să învățăm să ducem viața unor oameni pătrunși de adevărul că Isus a înviat din morți. Atunci nu ne vom asemăna cu paznicii plictisiți de la mormântul Domnului, ci cu Maria Magdalena și cu ucenicii de la Emaus, care, prin întâlnirea cu Cel Înviat, au intrat în mișcare și au devenit vestitorii învierii sale. Astfel, să strigăm și noi, prin viața noastră, mesajul: Cristos a înviat!

Pr. Cristinel Sociu

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

A înviat Isus!

Așa cum știm, marele sfat al iudeilor l-a condamnat pe Isus la moarte, fiindcă s-a declarat pe sine Fiul lui Dumnezeu. Pentru un iudeu religios era de neimaginat ca Dumnezeu cel veșnic, care este unul și spirit pur, să aibă un Fiu care să se îmbrace în trup omenesc. Când Isus pe cruce s-a lăsat pradă morții, bucuria lor era mare; acesta era argumentul cel mai puternic împotriva dumnezeirii sale. Neputința voită a lui Isus a fost atât de șocantă, încât i-a dezechilibrat și pe apostoli. Când Isus a fost înmormântat, apostolii și-au înmormântat odată cu el și speranțele. Cu lacrimi în ochi priveau piatra de pe gura mormântului, care, fără să poarte vreo inscripție, le aducea aminte doar atât: a fost!

Victoria morții, tăcerea chinuitoare a lui Isus nu au durat mult. Când, în Duminica Floriilor, Isus a intrat în Ierusalim, poporul, plin de elan, l-a salutat pe Mesia. La auzul acestora, fariseii s-au scandalizat și i-au cerut lui Isus să interzică această manifestare spontană. Isus însă nu a făcut-o, ci le-a replicat: „Dacă vor tăcea aceștia, vor striga pietrele!”. Această prezicere a lui Isus s-a adeverit în zorii Paștilor.

Au amuțit dușmanii săi, au amuțit ucenicii săi, au amuțit cei care-l aclamau cu mărire, dar au prins glas pietrele. Nu numai acelea pe care le-a făcut să se despice cutremurul de pământ

4

din zori, dar cel mai puternic a strigat acea piatră care închidea gura mormântului. Piatra s-a mișcat, deschizând mormântul, și a strigat și strigă și astăzi: „Dumnezeu trăiește, Isus a înviat!”. Aceeași piatră pe care, în zorii învierii, au văzut-o dată la o parte de pe mormântul lui Isus, Maria Magdalena, Petru și Ioan. În fața vieții, patimii, morții, învierii și a întregii opere mărețe realizate de Isus, ne aflăm și noi, toți oamenii. Atitudinile pe care le avem, felul în care le percepem, crezarea pe care o dăm și, nu în ultimul rând, vestirea pe care o facem sunt diferite. Printre cei care privesc, unii sunt necredincioși, alții nepăsători și reci. Însă tot acolo ne aflăm și noi, amestecați printre ei, iar datoria noastră este să înțelegem, să credem, să explicăm și să vestim aceste adevăruri și celorlalți.

De acest sentiment a fost cuprinsă Maria Magdalena în dimineața învierii, când a fugit și a vestit ucenicilor că Isus a înviat; de același sentiment au fost cuprinși apostolii, care, mai târziu, și-au dat viața vestind, fără frică, tuturor că Isus trăiește și

ne-a mântuit; de același sentiment au fost cuprinși toți ucenicii, toți creștinii de mai târziu și până astăzi. De același sentiment trebuie să ne lăsăm și noi cuprinși cu bucurie, în ziua în care celebrăm victoria binelui asupra răului, a vieții asupra morții. În această nobilă misiune a noastră trebuie să fim conștienți însă de puterea noastră limitată.

Credința ne învață că în sprijinul nostru vine Cristos cel înviat, cu forțe care le depășesc pe cele ale noastre. Nu trebuie să ne fie frică, atunci când piatra violenței apasă viața noastră.

Victoria lui Cristos nu înseamnă și victoria creștinului fără efortul propriu. Pentru aceasta trebuie să ducem și noi lupta credinței pe tărâmul îndoielilor, al ispitelor și al suferinței. Învierea lui Cristos ne asigură și pe noi că vom învia și că vom trăi veșnic după moartea trupească. Dacă am murit cu Cristos, credem că vom și trăi cu el, deoarece știm că, odată înviat din morți, Cristos nu mai moare, moartea nu mai e stăpână peste el. Este și normal ca, bucurându-ne de același Duh pe care l-a avut Cristos, să așteptăm să avem aceeași soartă, să înviem și noi din morți. Iar dacă Spiritul aceluia care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, spune sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Romani, „acela care l-a înviat din morți pe Cristos le va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul său care locuiește în voi.”

Paul Dieac, clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

„Intersecția” Postului Mare Trăim vremuri grele, vremuri în care moralitatea este la pământ, credința se diluează, vremuri în care Dumnezeu este privit ca ceva abstract. Este prezent, credem în El, dar numai atunci când un lucru ne merge prost și numai „o minune” ne mai poate salva. În acel moment, imediat devenim „creștini convinși”.

Deseori ne rugăm rugăciunea „Tatăl nostru,” rugăciunea noastră, a creștinilor, însă mai știm noi cu adevărat ceea ce cerem prin intermediul acestei rugăciuni?

Mai cunoaștem noi sensul și profunzimea sa, sau o recităm într-un mod mecanic, așa… de ochii lumii, de fațadă? „Vai vouă fățarnicilor...”(Mt 23,14). Fățărnicia este atitudinea pe care Isus o urăște.

Noi, cei ai secolului al XXI-lea, mai sfințim numele lui Dumnezeu? Mai așteptăm venirea Împărăției lui Dumnezeu, a acelei împărății a harului, a iubirii, a păcii și a înțelegerii?

Ne mai abandonăm în mâinile lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, mă abandonez în mâinile Tale, ce îmi sunt și scut și mângâiere, «facă-se voia Ta», acordându-i lui încrederea deplină? „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi…”.

Mai știm noi să îi mulțumim pentru pâinea noastră cea de toate zilele? În cazul celei trupești, îi mai mulțumim, spunându-i „Slavă Ție, căci prin mila Ta, eu, nevrednicul credincios, am ce pune și în această zi pe masă”, fiind conștienți că ianuarie – aprilie, 2015

unii nu dispun de această hrană necesară trupului? (aproximativ 6 milioane de persoane mor anual din lipsa hranei). Ori ne mulțumim cu faptul că avem noi ce pune pe masă, nepăsându-ne de alții. În cazul hranei spirituale, îi mai mulțumim noi lui Dumnezeu că a rămas în Taina Sfântului Sacrament, că s-a oferit ca jertfă de răscumpărare pentru unul fiecare dintre noi? Mai știm noi să iertăm, asemenea cum suntem iertați?

Dacă da, atunci de unde atâta invidie, dușmănie, răutate și neîncredere în lumea aceasta în care trăim?

Dumnezeu este Iubire. Legea lui este iubire și totuși lumea pare prinsă într-o altă dimensiune, departe de această realitate. Mai cerem noi ajutorul lui Dumnezeu când suntem ispitiți și când toate păcatele posibile se răscoală, cu furie, împotriva noastră, aruncându-ne într-un abis ce pare fără ieșire? Mai tindem noi spre mântuire și spre o veșnicie pe care să o petrecem împreună cu Dumnezeu? Și totuși, care este rolul creștinismului, implicit al creștinului pe pământ? Rolul său este acela de a fi „sarea pământului și lumina lumii”(Mt 5,13-14), făcând totul din dragoste față de aproapele, fiind un semn vizibil al prezenței lui Dumnezeu, mereu senin, mereu vesel și convins de existența unui Dumnezeu, care, nu numai că veghează asupra lumii, ci este mereu prezent în sufletul său, în inima

sa, în activitățile sale. Însuși creștinul este un „alter Christus”, un purtător de Dumnezeu. În drumul credinței, este necesară o alegere radicală: „Sunt sau nu sunt creștin?” Nu putem spune: „Sunt creștin”, dar nu am o viață creștină activă, nu particip la Sfânta Liturghie, nu îl primesc pe Isus în inima și în sufletul meu, sau, mai rău, nu am habar de ceea ce înseamnă credința în Dumnezeu, dar cu toate acestea mă consider un creștin autentic.

A fi creștin înseamnă mult mai mult de atât. Nu putem supraviețui numai cu firimituri și resturi ale unei credințe din „moși strămoși”. Fiecare creștin trebuie să își poarte crucea. „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să mă urmeze” (Lc 9, 23). Aceasta înseamnă a lăsa obiceiurile tipice omului, a lăsa așa-zisa „normalitate” a oamenilor și a îmbrăca acea „nebunie a lui Cristos” și, indiferent de părerile celor din jur, să avem curajul să ieșim în evidență, iar abia atunci, când ceilalți ne vor critica din pricina credinței noastre în Isus Cristos, vom fi considerați în ochii lui Dumnezeu „purtători de Cruce”, „șchiopi” în fața oamenilor, însă „drepți” în ochii lui Dumnezeu. „Este timpul deșteptării la adevărata chemare pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu. Să lăsăm la o parte credința mucegăită și să redescoperim chemarea lui Dumnezeu, pe care o are cu fiecare dintre noi”, spune papa Francisc.

Claudiu Blaj, clasa a XII-a A

5

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Trăiește postul!

Postul, în opinia mea, reprezintă o perioadă în care trebuie să renunți la ceva „lumesc” pentru a te putea concentra mai intens pe rugăciune și pe relația cu Dumnezeu.

Adesea ni se cere ca în timpul postului să renunțăm la ceva, la orice, doar să renunțăm. Unii aleg să renunțe la mâncare, iar alții aleg ceva ce necesită mai multă voință, aleg să renunțe la propriile vicii și plăceri.

Postul ne apropie de Dumnezeu pentru că prin El ajungem la o mai bună cunoaștere a lui. Învățăm să stăm singuri, în tăcere cu Dumnezeu, dialogând cu El, cunoscându-l mai bine, întărindu-ne, în felul acesta, relația cu El. Prin post ne curățim de ceea ce este mai puțin bun în viața noastră și care nu ne face plăcere, dobândim curăția, cunoașterea de sine, bucuria de a fi singuri, dar în același timp împreună cu Dumnezeu.

Prin practicarea postului alegem să ne îndepărtăm pentru o perioadă de cele lumești pentru a ne îndrepta privirile spre Dumnezeu. El nu reprezintă o modalitate de a obține ceva de la Dumnezeu, sau o șansă de a părea mai spirituali în fața oamenilor. Postul trebuie practicat cu umilință și adâncă bucurie, așa cum scrie și evanghelistul Matei în capitolul 6,16-18: „Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă ca fățarnicii,

6

care își sluțesc fețele ca să se arate oamenilor că postesc.

Adevăr vă spun, că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești, nu oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” Așadar, postiți cu bucurie! Fiți fericiți că puteți să renunțați la ceva pentru a progresa spiritual și pentru a vă îmbunătăți relația cu Dumnezeu. Bucurați-vă, căci postul nu a fost dăruit pentru a suferi și pentru a plânge, ci pentru o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și a propriei persoane.

Prin urmare, postul este esențial în viața noastră, nu doar în timpul prescris de Biserică, ci oricând credem noi că avem nevoie, pentru că el ne apropie de Isus, ne face să-l iubim mai mult pe El și pe aproapele nostru, ne dăruiește bucuria unei comuniuni adevărate cu Dumnezeu.

Gabriel Șerban Poșchin, clasa a XII-a B

Omul înșală viața Noi, oamenii, ne înșelăm amarnic atunci când credem că viața nu este altceva decât o luptă plină de suferințe. Tot timpul suntem într-o continuă competiție pentru a deține controlul. În jurul acestei înțelegeri greșite, scurta noastră trăire pe pământ este transformată întrun infern, în loc de a culege roadele liniștii și experienței. În goana după succes și pentru a deține controlul, mulți dintre semenii noștri ne mint în față frecvent și fără stres. Minciuna apare sub multe forme, de la falsificarea adevărului până la omiterea sau ascunderea lui.

Totul ține de context, însă, de cele mai multe ori, minciuna devine un gest josnic, folosit adesea de către oamenii care manipulează alți oameni, pentru dorința lor mare de a se îmbogăți material. Iar oamenii care

Orizonturi * nr. XXXVII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE se lasă manipulați, muncesc din greu pentru supraviețuire, sacrificându-și viața personală și chiar sănătatea.

Dumnezeu a creat oameni perfecți pentru o lume perfectă, unde nu există răutate și minciună, dar oamenii și-au dovedit caracterul slab și manipulabil, slăbiciunea față de putere și dorința de a fi mai mult decât erau, de a avea mai mult decât aveau, și, mai ales, au dovedit vulnerabilitate în fața forțelor răului. Aceste forțe ale răului sunt ghidate de plăcerea unei lupte care merită să fie dusă, o bătălie interioară dată în mintea omului, în sufletul său, și care se oglindește în caracterul și acțiunile sale. O bătălie între plăceri și respect, între perversiune și demnitate, între vulgaritate și finețe, între bogăția materială și bogăția sufletului, între cruzime și bunătate, între minciună și adevăr etc.

Fiecare persoană se deosebește prin felul ei de a fi, fiecare

ianuarie – aprilie, 2015

trăiește o altă realitate, privește lumea prin alți ochi, unii mai critici, alții mai blânzi, unii mai răi, alții foarte timizi, în fine, unii plutesc pe norișori de culoare roz, sau cel puțin așa văd ei prin proprii ochelari. Fiecare cu realitatea lui, acesta este și unul dintre motivele pentru care oamenii nu se înțeleg între ei. De fapt, ei caută mereu jumătatea care să le completeze realitatea. Trăim într-o lume a iluziei, pe o insulă ispititoare, o lume îmbrăcată în amăgiri, minciuni, secrete și suflete dezgolite, o lume care soarbe fiecare picătură fierbinte și otrăvitoare a pasiunii dezlănțuite și murdare, o lume care se hrănește doar cu vise și păcate.

Acum, când citești aceste rânduri, gândește-te puțin la tine, la acțiunile tale, la gândurile tale, la atitudinea ta din ultimele luni, ultimul an, sau, mai mult, gândește-te cine este mai aproape sufletului tău și cine este mai departe. Pe cine ai

îndepărtat voit și de ce? Oare a meritat? Cât mai contează pentru tine astăzi onestitatea, iubirea, bunătatea, iertarea, respectul pentru cei din jur, frumusețea sufletească, corectitudinea?

Da, știu ce gândești acum.

Este foarte greu să mai îmbrățișezi valorile acestea în ziua de azi. Într-o lume atât de rea și perfidă trebuie să te aperi, trebuie să arăți că ești tare, că ești rău, că te impui, că nu-ți pasă și că trebuie să-ți atingi scopul prin orice mijloace, uneori chiar călcând pe cadavre. Acesta să fie oare singurul mod de a supraviețui? „Atitudinile sunt cele care ne controlează viața. Atitudinile sunt o forță secretă care lucrează 24 de ore pe zi, spre bine sau spre rău. Este de o importanță covârșitoare să știm cum să valorificăm și cum să controlăm această mare forță”, spunea Tom Blandi.

Răzvan Petruț, clasa a XI-a B

7

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Lenea și consecințele ei Într-una din orele de curs, doamna profesoară a vrut să mă asculte la lecția de zi, dar pentru că nu o învățasem (nu era prima dată), mi-a spus: „Off! Ce mă fac eu cu tine! Când te vei apuca și tu de învățat?” Apoi a continuat: „Urmează să scoatem cel de-al doilea număr al revistei școlii din acest an școlar.

Ce-ai spune dacă ai contribui și tu cu un articol, care să se intituleze: «Lenea și urmările ei?»”.

Am acceptat, fără a sta prea mult pe gânduri, ceea ce înseamnă că lenea nu m-a acaparat în totalitate.

Din propriile trăiri și din documentare, înțeleg că lenea este dragostea exagerată pentru repaos și o moliciune care te determină să-ți neglijezi îndatoririle. Ea are puterea de a te acapara și de a te transforma în propriul tău prizonier, limitându-te și împiedicându-te să acționezi. Este mama tuturor viciilor, care atrage după ea, în primul rând, trândăvia și pierderea de timp, sursă a ignoranței și a incapacității. Consecința ei este scăderea calității vieții.

Sunt două feluri de lene: lenea spirituală, care ne face să neglijăm îndatoririle noastre religioase și lenea temporară, care ne face să neglijăm îndatoririle noastre sociale.

Se spune că „leneșul face de pomană umbră pământului”, își irosește viața primită de la Dumnezeu și trăiește ca un parazit din munca și sudoarea celorlalți.

Lenea este un păcat capital. În Vechiul Testament lenevia

8

este combătută cu multă hotărâre de cuvântul lui Dumnezeu.

El ne oferă exemplul necuvântătoarelor, care au înscrisă în ființa lor porunca muncii, a acțiunii de câștigare a bunurilor necesare vieții: „Du-te, leneșule, la furnică și vezi munca ei și prinde minte! Ea, care nu are nici mai mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, își pregătește de cu vară hrana ei și își strânge la seceriș mâncare.

Sau mergi la albină și vezi cât e de harnică și ce lucrare iscusită săvârșește. Munca ei o folosesc spre sănătate și regii și oamenii de rând. Ea e iubită și lăudată de toți, deși e slabă în putere, dar e minunată cu iscusința”.

(Proverbe 6,6-8).

De aici vine întrebarea: „Până când, leneșule, vei mai sta culcat?

Când te vei scula din somnul tău?” (Proverbe 6, 9).

Activitatea de bază a leneșului este somnul. Veșnic e obosit și cască la nesfârșit, fără a face efortul să-și ducă mâna la gură. În Noul Testament, în parabola talanților (cf. Mt 25,14-30), Isus ne cere să fructificăm talanții, darurile, forțele pe care le-am primit. Hărnicia, ca și lenea, are urmări în veșnicie: mântuirea, respectiv, osânda veșnică.

Sentința pentru cel care a fructificat talanții este: „Bine, slujitor bun și credincios. Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri.

Intră în bucuria stăpânului tău”.

Iar pentru leneșul care și-a îngropat talantul în pământ: „Slugă vicleană și leneșă!... Pe sluga aceea netrebnică aruncați-o în

întunericul de afară. Acolo va fi plâns și scrâșnire a dinților”.

Dumnezeu binecuvântează întotdeauna sudoarea muncii cinstite. Recunoscând aceasta, oamenii lui Dumnezeu încep și sfârșesc munca prin rugăciune, mulțumind și lăudând pe Dumnezeu pentru roadele obținute cu ajutorul lui. De aici vedem că dacă munca este o virtute naturală ce dă sens și bucurie vieții, lenea este o patimă ce degradează sufletul prin lâncezeală și inactivitate.

Pentru a învinge lenea, trebuie să ne amintim că munca este o lege impusă de Dumnezeu tuturor oamenilor; să ne facem o regulă de viață și să o respectăm, să nu întârziem prea mult în pat, să nu pierdem inutil nici cea mai mică parte din timpul nostru. „Cel ce nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (2Tesaloniceni 3, 10).

Alexandru Marian Busuioc, clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Albert Einstein și credința în Dumnezeu În evoluția umanității de până acum, secolul al XX-lea a fost o perioadă caracterizată de tragedie și de progres spectaculos.

Dintre marile tragedii amintim cele două războaie mondiale, precum și inventarea, crearea și, în final, utilizarea bombei atomice, care a indus speciei umane groaza autodistrugerii. În ceea ce privește latura sa spectaculoasă, secolul al XX-lea a adus momentul în care omul s-a apropiat cel mai mult de dezlegarea marelui mister: înțelegerea Universului.

Ambele aspecte se leagă de genialitatea unei persoane, și anume, a omului de știință Albert Einstein (1879-1955). „Vreau să aflu ce principii fundamentale a urmat Dumnezeu în crearea Universului. Altceva nu mă interesează”. Cercetările sale au contribuit la dezvoltarea teoriei relativității, care a adus la o reconsiderare profundă a observațiilor făcute de Newton în secolul al XVII-lea, având ca efect o revoluție științifică.

ianuarie – aprilie, 2015

Dintre realizările sale în fizică, amintim: teoria relativității restrânse, teoria relativității generalizate, mecanica statistică, teoria gravitației, teoria unitară a câmpului, ipoteza fotonică, mișcarea browniană, ecuațiile lui Einstein, iar în anul 1905 a publicat teoria efectului fotoelectric, pentru care a primit premiul Nobel în 1921.

Despre existența lui Dumnezeu marele fizician a spus: „Cea mai frumoasă și mai profundă emoție pe care putem să o experimentăm este senzația misticului. Este sămânța tuturor științelor adevărate. Cel căruia această emoție îi este străină, cel care nu mai poate suporta să fie cuprins de venerație (de uimire), este ca și mort. Acea adâncă și emoțională convingere a prezenței unei puternice Rațiuni superioare, care ne este descoperită în Universul incomprehensibil, formează ideea mea despre Dumnezeu.” În copilărie, Einstein a aprofundat meditațiile lui Descartes din „Discursul asupra metodei”, iar întrebarea la care răspunde

este: „Putem să anulăm existența lui Dumnezeu, prin prezența răului în lume?”. Acest răspuns a fost atribuit copilului Einstein, într-un dialog cu profesorul său: – Vă voi demonstra că, dacă există Dumnezeu, atunci El este rău. A creat Dumnezeu tot ce există? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat răul, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este rău.

– Scuzați-mă, domnule profesor, frigul există?

– Ce întrebare e asta? Sigur că există. Nu v-a fost niciodată frig?

– De fapt, domnule, frigul nu există. Conform legilor fizicii, ceea ce considerăm frig, este în realitate absența căldurii.

– Există întuneric, domnule profesor?

– Sigur că există.

– Vă înșelați, domnule, de asemenea întunericul nu există. În realitate întunericul este absența luminii. Putem studia lumina, dar nu și întunericul. În concluzie, răul nu există. Este exact ca întunericul și frigul.

Dumnezeu nu a creat răul. Răul este rezultatul a ceea ce se întâmplă, atunci când omul nu are dragostea lui Dumnezeu în inimă.”

Raymond Baciu, clasa a XI-a A

9

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Ateul secolului XXI Ateii sunt acele persoane care refuză să creadă în existența uneia sau a mai multor entități supreme. Tinerii de azi, ba chiar și copiii, se simt influențați de Biserică și de religie, dar nu-și dau seama că adevărata influență negativă vine din televiziune, internet și presă. Într-adevăr, Biserica și religia influențează omul, dar niciodată într-un mod negativ, după cum spunea și Nicolae Steinhardt: „Nicăieri și niciodată Cristos nu ne-a cerut să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, înțelepți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți.”

Sunt de părere că ateismul a devenit printre tineri ceva „cool”.

Ești „cool” dacă nu crezi în Dumnezeu, ești „cool” dacă nu mergi la Biserică, ești „cool” dacă înjuri, ești „cool” dacă încalci regulile. Să fim serioși, vezi copii la 13-14 ani care se declară atei.

Ca să fii cu adevărat ateu trebuie să ai niște convingeri clare, nu să faci niște afirmații luate de pe internet. Nu ai studiat niciodată Biblia, de fapt nici nu ai citit-o, ce să mai vorbim de Tora sau de Coran, de care poate nici nu ai auzit, dar tu te declari ateu. O să-mi spui că Tolstoi, Seneca și nu știu care scriitor sau om de știință au fost atei. Acestea au fost convingerile lor, dar nu uita că omul este o ființă greșitoare, care, poate din orgoliu sau din cauza unei situații nefericite, refuză să creadă. Chiar Tolstoi scria în cartea sa, Anna Karenina, că Levin, șotul lui Kity, atunci când soția era bolnavă și pe punctul de a muri, o forță din el îl făcea să se roage fără ca el să-și dea seama. Această forță este sufletul care are nevoie de Dumnezeu.

Conform teoriei creștine, universul, inclusiv omul, au fost creaţi de Dumnezeu. Dacă luăm teoria lui Charles Darwin, aflăm că pământul s-a format în 4,5 miliarde de ani, iar omul a evoluat alături de celelalte vietăți dintr-o celulă formată în apă. Această

teorie are numeroase erori, după cum afirmase însuși Darwin atunci când începuse să studieze ochiul și creierul uman, care prin complexitatea lor nu puteau fi rezultatul unei simple evoluții.

Evoluționiștii susțin că universul a luat naștere datorită unei explozii numite „Big-Bang”, dar întrebarea este: „Cine a creat Big-Bangul?”. Cum s-a putut ca, dintr-o adunătură de praf, de stele, meteoriți și gaze, să se formeze o planetă așa perfectă?

Este ca și cum ai dezmembra un Mercedes și ai întinde piesele pe iarbă așteptând să se asambleze la loc, lucru imposibil, oricât ai aștepta tu. Cum se poate ca soarele să fie la o distanță atât de exactă de pământ, încât să nu-l pârjolească sau să-l înghețe?

Spunând că „nu există Dumnezeu pentru că există suferință” este ca și cum ai spune „nu există săpun pentru că sunt unii oameni murdari” sau că „nu există lumină pentru că afară este întuneric”. Răul din lume nu este creația lui Dumnezeu, ci rezultatul indiferenței oamenilor, care, deși cunosc lipsurile și nevoile aproapelui, refuză să-l ajute.

Foarte înțelept spunea Pascal: „Dacă Dumnezeu nu există și eu cred în El, nu am pierdut nimic, dar dacă El există și eu nu cred, am pierdut totul”.

Dragi tineri ai secolului XXI, în această societate dominată de imoralitate și rău, vă îndemn să vă descoperi propria identitate și demnitate, acea de fii ai lui Dumnezeu.

Cezar Dămătăr, clasa a XI-a A

10

Orizonturi * nr. XXXVII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Icoana – fereastră spre cer Cea mai frumoasă definiție a icoanei este metafora: „fereastră spre cer”.

Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele.

Tocmai de aceea icoana are calitatea de a ne facilita legătura cu Dumnezeu și cu sfinții săi.

Ființa umană întotdeauna e însetată de Dumnezeu, e într-o continuă căutare, pentru că năzuința spre Dumnezeu este înscrisă în inima omului. El este creat de Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Câtă vreme omul caută numai lucruri materiale, e mereu înșelat. Își dorește, cu o sete mare, un lucru, îl obține și, fără ezitare, după un timp relativ scurt, vrea altceva, îl dobândește și pe acela, dar nici așa el nu este mulțumit și rămâne mereu într-o rece căutare a ceva nou. De la o vreme, omul simte o dezamăgire, care nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare, fără un motiv aparent.

Icoana ușurează urcușul nostru spre Dumnezeu și spre toate persoanele sfinte pe care le reprezintă.

Sfinții sunt cei care au dobândit chipul lui Dumnezeu în ei, de aceea sunt zugrăviți în icoane.

Iconografia creștină transmite prin imagine mesajul evanghelic pe care Sfânta Scriptură îl prezintă prin cuvânt. Astfel, ianuarie – aprilie, 2015

imaginea și cuvântul se clarifică reciproc.

Icoanele nu sunt idoli. Dacă idolii îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu, icoanele îi apropie pe credincioși de Dumnezeu, căci icoana nu îl substituie pe Dumnezeu. Noi, creștinii, nu cinstim nici lemnul, nici pictura sau argintul din icoană, ci dăm cinste persoanei sfinte reprezentată în ea. Nu ne închinăm icoanei ca lui Dumnezeu, nici nu o cinstim ca pe Dumnezeu. Așa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în față persoana dragă pe care o reprezintă, tot astfel și icoana ne poartă cu gândul la cel înfățișat în ea.

Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea, ne înlesnește o întâlnire cu ea.

Icoana este un mijloc de comuniune cu persoana sfântă cu care vorbim în rugăciunile noastre. Este o fereastră spre cer pentru că, rugându-ne sfântului reprezentat în icoană, acesta se apropie de noi, ne ascultă oful, îl prezintă lui Dumnezeu și astfel ne ajută să ne eliberăm, să ieșim din această stare. În același timp, eu, cel care mă rog, particip cu toată ființa

mea la sfințenia celui reprezentat, îi împărtășesc slăbiciunile, necazurile și neputințele mele și mă umplu de pace și liniște, de sfințenie. Este o comuniune care mă ajută în desăvârșirea mea și mă apropie, pas cu pas, de Dumnezeu, spre care sunt chemat și spre care tind în virtutea chipului divin pe care îl port în mine.

Imaginile sacre ale sfintei Fecioare Maria și ale altor sfinți îl simbolizează de fapt pe Cristos care este preamărit în ei.

Sfântul Grigore cel Mare, papă, spunea despre icoane: „Ceea ce scrisul prezintă pentru cititori, imaginea prezintă celor neînvățați care o privesc, căci în ea și cei ignoranți văd ce-ar trebui să urmeze; în ea pot citi analfabeții”.

Sfintele icoane sunt o punte de comunicare între pământ și cer. De aceea, este bine ca icoanele să fie amplasate atât în casele noastre, cât și în locurile unde activăm zi de zi, pentru a ne aminti că avem un Tată care ne veghează, care ne protejează și ne așteaptă să intrăm în legătură cu El. Icoana din casă este o mărturie a credinței în Dumnezeu.

Narcis Gabriel Crăciun, clasa a XI-a A

11

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Îþi mulþumesc, Doamne… Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã mi-ai oferit darul minunat al vieþii Îþi mulþumesc, Doamne, pentru pãrinþii pe care mi i-ai dat sã mã îngrijeascã ºi sã-mi vorbeascã de Tine Îþi mulþumesc, Doamne, pentru roua dimineþii, pentru adierea vântului care mã rãcoreºte, pentru razele soarelui care mã încãlzesc ºi pentru toatã frumuseþea creaþiei Tale Îþi mulþumesc, Doamne, pentru ploaia pe care o trimiþi spre rodul câmpiilor ºi pentru pâinea cea de toate zilele. Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã îmi veghezi somnul dulce ºi îmi permiþi mereu sã încep o nouã zi Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã nu laºi piciorul meu sã calce alãturi cu drumul pregãtit pentru mine Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã mã ajuþi mereu sã recunosc urmele paºilor Tãi înaintea mea ºi sã calc în urma Ta, cu încredere ºi dor, ca sã Te ajung din urmã Îþi mulþumesc, Doamne, pentru preoþii formatori ºi pentru profesorii mei, care îmi desãvârºesc cunoaºterea despre tine ºi mã ajutã sã cresc în înþelepciune ºi în har Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã m-ai iertat ori de câte ori te-am supãrat ºi nu ai uitat de mine, atunci când eu te-am neglijat Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã eºti un Dumnezeu atât de bun, plin de dragoste ºi îndurare faþã de cel care te cheamã Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã ai vãzut în mine frumuseþea creaþiei tale, cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã ºi nu ai permis Satanei sã mã devalorifice prin pãcatele mele Îþi mulþumesc, Doamne, mai presus de toate, pentru cã l-ai dat pe Fiul Tãu ca jertfã de ispãºire pentru pãcatele noastre ºi astfel ne-ai ridicat ºi pe noi la demnitatea de fii ai tãi Îþi mulþumesc, Doamne, pentru cã am fost sãrac ºi m-ai îmbogãþit, am fost strãin ºi m-ai primit, am fost bolnav ºi m-ai vindecat Îþi mulþumesc, Doamne, pentru învierea Fiul Tãu, care înseamnã ºi învierea noastrã.

Pentru toate, DOAMNE, ÎÞI MULÞUMESC ºi TE IUBESC! Petre Þâmpu-Cuna, clasa a X-a

12

Orizonturi * nr. XXXVII

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Educarea limbajului vizual Aproape nimeni nu mai pune astăzi la îndoială faptul că marile culturi europene au temelii creştine. Arta şi-a găsit de nenumărate ori în Biserică o susţinere consistentă, muzica şi artele vizuale fiind considerate ajutoare preţioase ale cuvântului în calea spre cunoaşterea mesajului divin.

Sfântul Francisc de Assisi şi discipolii săi au acordat un mare interes accesibilizării mesajului cristic prin intermediul imaginilor. Ne gândim, în acest context, nu numai la popularele presepii care pregătesc afectiv sărbătoarea Naşterii Domnului, dar şi la picturile şi la sculpturile care au dat posibilitatea unor mari artişti de a-şi pune în valoare talentul, de a folosi tehnici şi stiluri care vor influenţa profund şi paradigmele artei laice.

Cercetările din domeniul comunicării au pus în evidenţă faptul că reţinem mai uşor ceea ce vedem. Acesta este şi motivul pentru care, în Seminar, s-a acordat mereu atenţie educării limbajului vizual prin activităţi extracurriculare, deseori mai interesante şi mai convingătoare decât cele prevăzute de programele şcolare. Unele dintre aceste activităţi s-au adresat tuturor elevilor (consultarea unor lucrări de specialitate, participarea la diverse vernisaje etc.), iar altele au valorificat disponibilităţile creative identificate în fiecare generaţie.

Referindu-ne la prima categorie de activităţi, menţionăm ianuarie – aprilie, 2015

mai întâi interesantele articole apărute în revista „Orizonturi”, scrise de profesorii Angela şi Ioan Dămoc, care abordează aspecte ale gramaticii artei contemporane, aspecte legate de înţelegerea arhitecturii sacre, sau cele care se referă la dimensiunea artistică a fotografiei.

Printre activităţile cu caracter de „eveniment”, se cuvine să amintim expoziţiile personale, deschise în şcoala noastră, de câţiva cunoscuţi artişti plastici din Roman: Iosif Haidu, Violeta Lăcătuşu, Florin Mareş. Participarea tuturor elevilor la vernisaje a avut rolul de a discuta, pe îndelete, cu artiştii despre munca lor şi despre operele prezentate.

Un cadru asemănător a fost oferit şi de expoziţia de artă fotografică intitulată „Imagine şi sens în fotografie”, realizare a doamnei profesor Angela Dămoc, sprijinită de contribuţiile unor elevi: Iulian Butacu şi Liviu Bobârnac.

Un prilej de a cunoaşte şi de a înţelege valori din patrimoniul plasticii naţionale şi universale l-au reprezentat excursiile şcolare anuale prin diverse regiuni ale ţării. Astfel, fiecare elev al şcolii a avut ocazia să cunoască Muzeul „Ion Irimescu”, din Fălticeni, Muzeul „Brukenthal”, din Sibiu, Complexul Sculptural „Brâncuşi”, de la Târgu-Jiu etc. În categoria activităţilor practice creative, vom înscrie întotdeauna pe primul plan realizările cercului de sculptură îndrumat de domnul profesor Gheorghe Toniţa, cel care a format o ade-

vărată şcoală, unii dintre ucenicii săi realizându-se ulterior la un nivel superior (Iulian Bulai, absolvent al Academiei de Arte din Oslo, Norvegia).

Imaginaţia şi talentul au fost în fiecare an puse în valoare prin construirea, în perioada Adventului, a presepiilor, unele dintre acestea depăşind limitele impuse de canon, fiind adevărate creaţii avangardiste.

Stimularea exprimării în imagini plastice s-a făcut şi prin realizarea decorurilor pentru numeroasele spectacole montate cu ocazia marilor sărbători creştine, Crăciunul şi Paştele.

Informaţiile oferite în acest articol sunt importante şi pentru caracterul lor istoric, dar mai ales pentru a arăta că preocuparea pentru formarea unor personalităţi complexe, ataşate de valorile umaniste, este posibilă, cu condiţia existenţei unui proiect educativ coerent şi stimulativ.

Prof. Ioan Dămoc

13

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Caut

Viaþa în iubire

Cruce salvatoare

Am fost cu aripi pline. Înotând ºi alergând, Zburam în ape limpezi Rugând ºi meditând.

N-am fost.

Viaþa obscurã, Cenuºã ºi zgurã, Schimbã în tinã Stropii de luminã.

O lume-ntunecatã, umbritã de pãcat Un Pãmânt cuprins de urã ºi minciunã În care numai rãul îºi are adãpost, Învinsã de o Cruce….

Un om atât de pãcãtos, C-o inimã atât de rece ºi urâtã Pãcate atârnându-ºi de suflet iar, Învins de o Cruce…

Cuvinte mincinoase la adresa lui Isus Rostite pe ascuns ºi fãrã de folos Care-l dezmoºtenesc pe om de-mpãrãþia Tatãlui, Învinse de o Cruce…

O rãsplatã-mbelºugatã ºi o soartã blândã, O inimã-mpãcatã ºi-un suflet luminos, O viaþã fãrã moarte, seninã ºi frumoasã, Aduse de o Cruce...

Tristã soartã De luminã moartã, Unde-ai pus tu, oare, Sufletul de floare?

Ceream ºi flãmânzeam.

La porþi de rai ceream, Rugam cu sãnãtate Ca Tu sã-mi fii aproape.

N-am fost.

Caut o scânteie, Galbene crâmpeie, De iubire coaptã La lumina moartã.

Bolnav ºi însetat De dragoste frãþeascã, În ceruri se roteºte Ghemul meu de viaþã.

Am fost.

Pius-Felix Butacu, clasa a XII-a A

Eduard Ghitiu, Daniel Balint,

2007

clasa a IX-a B

Scriu Privesc parfumul vieþii mele Ce se împrãºtie în zare…

Ating lumina de pe stele, Doresc un strop de vis din mare.

Iatã-ne, Doamne!

Renunþ la gândul cã o viaþã Se numãrã în ore, zile….

Nu pot sã cred cã o dorinþã Se spulberã-n dezamãgire.

Când durerea mã apasã, Doamne, eu la Tine vin.

La bisericã, acasã, Numai Þie mã închin.

Rãspund la umbrã cu luminã ªi mã gândesc la necuprins…

Cu degetele de la mânã Încerc sã scriu ce e nescris.

Iulian Biºoc, 2007

14

La Tine gãsesc iubirea, Când la oameni nu-i speranþã.

Numai Tu eºti mângâierea Firului fragil de aþã.

Nu vreau, Doamne, bogãþii Pãmânteºti ºi trecãtoare.

Eu vreau doar bunuri cereºti, Veºnice, folositoare.

Chiar dacã Te-am supãrat, Noi cu toþii Te iubim ªi-Þi slujim neîncetat Spunând din suflet „Amin!”.

Daniel-Cristian Bordea, clasa a XII-a B

Orizonturi * nr. XXXVII

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Interviu cu părintele Iulian Misariu • Cristos a înviat! Părinte Iulian, ați venit de curând în mijlocul nostru ca frate formator.

Pentru început, vă rog să vă prezentați, să ne spuneți câteva cuvinte despre sfinția voastră.

Adevărat a înviat! Să vorbești despre tine, despre faptele tale, nu este cel mai simplu lucru și nici nu ar trebui să stea în firea unui creștin, cu atât mai mult când este vorba despre un urmaș al sfântului Francisc de Assisi.

Așa cum ne spune și Mântuitorul Cristos, alții ar trebui să vadă faptele noastre și, văzându-le, să fie edificați și să-l preamărească pe Tatăl ceresc. Totuși, din respect față de tine și pentru slava și mărirea lui Dumnezeu, voi răspunde la întrebările tale cu simplitate și bucurie.

Am trei luni de când Providența m-a adus în mijlocul vostru, bineînțeles folosindu-se calea firească a ascultării religioase, adică a obedienței primite de la Părintele Provincial. Despre mine nu doresc să spun prea multe, decât că sunt un mare beneficiar al harurilor și darurilor divine. Am fost chemat la existență cu 49 de ani în urmă, într-o familie profund creștină, fiind al șaselea, din cei nouă copii ai părinților mei. La viața consacrată am fost chemat acum 25 de ani, iar la sfânta Preoție acum 18 ani. Dumnezeu mi-a făcut multe daruri, pentru care îi sunt recunoscător cât voi trăi: viața, credința, iubirea, tenaciianuarie – aprilie, 2015

tatea, generozitatea, disponibilitatea, simplitatea, optimismul, bucuria sufletească și pacea interioară, pe care am dobândit-o din multele experiențe avute în anii preoției mele.

• Știm cu toții că între anii 1998-2004 ați fost directorul Seminarului Franciscan. După această absență îndelungată, cum vedeți acum Seminarul?

Această întrebare mi-a fost adresată foarte des în aceste trei luni, în special de mulți dintre colegii tăi. Pentru mine, Seminarul a rămas acel loc privilegiat în care Dumnezeu continuă să-i cheme la sine pe aceia care doresc să se formeze la școala Mântuitorului. În Seminar se formează caracterele și se cultivă virtuțile viitorilor apostoli ai lui Dumnezeu, pentru a putea să facă față exigențelor apostolatului complex al zilelor noastre. Chiar dacă se simte o anumită vulnerabilitate și instabilitate în rândul tinerilor de astăzi, eu continui să cred că toți tinerii care vor să se formeze și să accepte provocarea lui Isus, vor fi la înălțimea chemării lor și pot fi la fel de pregătiți, poate chiar și mai bine, ca și cei din generațiile trecute.

• Cum ați primit și cum simțiți „trecerea” de la statutul de director la cel de formator?

Directorul trebuie să fie un foarte bun formator, așa că, fiind câțiva ani director, m-am deprins și cu arta de a fi formator. A fi

formator este un dar, o artă, o vocație. Dacă vrei să formezi caractere, trebuie să te lași format de către Dumnezeu, în fiecare moment al existenței tale.

• Ce misiune ați mai avut din anul 2004 și până în prezent?

Prezentați-ne, pe scurt, experiențele pe care le-ați trăit. În anul 2004, m-am pus la dispoziția Provinciei spre a mă dedica activităților misionare.

După 10 ani, pot spune că nu-mi pot închipui viața mea fără aceste misiuni, pe care le-am acceptat și trăit în credință.

Voința lui Dumnezeu mi-a fost țelul activităților misionare.

Acum, pentru că mi-ai dat această posibilitate să fac o retrospectivă a misiunilor mele, îmi revine în minte globul pământesc și Crucea. Globul, deoarece l-am brăzdat de la vest (Canada), la sud-est (Australia), de la nord (Danemarca, Insulele Feroe, Anglia), la centru (Burkina Faso, Turcia). Nu pot uita cei 7 ani de formare, petrecuți la Padova și Roma, în Italia, și alți 10 ani petrecuți în România (Roman,

15

D IALOG Nisiporești, București etc.). Crucea, deoarece fără ea nu există misiune, sau nu poți fi misionar.

Oriunde am fost, l-am mărturisit pe Cristos, mort și înviat, m-am rugat, l-am proclamat în diferite limbi, l-am predicat, de cele mai multe ori prin tăcere, atunci când nu puteam să vorbesc.

• Ați întâmpinat dificultăți în locurile unde ați fost trimis?

Este retorică întrebarea ta. Tu știi destul de bine că nu există misiune sau experiență de viață fără suferință. Suferința este condimentul care dă gust apostolatului nostru. Bineînțeles că nu suferința în sine este benefică, ci suferința unită cu cea a lui Isus pe Cruce, acceptată și integrată, aceasta dă sens și consistență vieții noastre umane și spirituale. Doar două exemple: După cei 6 ani petrecuți la Seminar ca profesor și director, am ajuns să fiu un elev care începea să învețe limba engleză, aproape de la 0 (zero). Aveam 38 de ani. Primeam zilnic teme, exerciții, eram ascultat, eram corectat în public când greșeam.

Toți colegii, din toate națiile pământului, știau că sunt preot.

Cu confrații din convent nu reușeam să comunic la început, fiindcă ei vorbeau doar engleza, așa că am suferit mult pentru că nu aveam cu cine să comunic. În Anglia, cu toate că vorbeam în limba engleză, mi s-a spus să nu predic mai mult de 5 minute, să fac slujba scurtă, să nu schimb nimic, să nu aduc nimic nou, nici în Biserică și nici în comunitatea fraților. E un alt tip de suferință, însă toate acestea m-au ajutat să cresc la nivel spiritual

16

ÎNTRE GENERAȚII

și să-mi cultiv pacea interioară, pe care o consider necesară în apostolatul nostru.

• Care sunt cele mai frumoase experiențe din viața de frate franciscan?

Să te știi iubit, ales de Dumnezeu și trimis să-l reprezinți pe El, Creatorul cerului și al pământului, al Celui care este Veșnic, de trei ori Sfânt, să trăiești fraternitatea reală, nu cea ideală sau ireală, să poți duce mesajul său la cât mai mulți oameni de diferite culturi, toate acestea sunt cele mai frumoase experiențe din viața mea de frate.

• Când erați seminarist, ați avut momente dificile pe care le credeați imposibil de trecut?

Au fost și momente dificile, însă nu chiar imposibil de trecut.

Spre exemplu, când am fost trimis la studii în Italia aveam 25 de ani, mi se părea că o să fie greu să fac toate studiile într-o limbă străină pe care nu o cunoșteam. Am aflat că voi studia la Seminarul din Padova doar când am ajuns acolo, la 3 octombrie 1991. Nu am cerut eu să merg la studii în Italia, ci superiorii mi-au cerut, așa că, din spirit de ascultare, am acceptat.

Acum sunt foarte bucuros că am făcut studiile lângă mormântul celui mai renumit și îndrăgit sfânt catolic și franciscan: Sfântul Anton de Padova. Vezi, un moment de dificultate acceptat din ascultare a devenit un moment de har și de progres spiritual!

• Ce ne puteți spune despre vocațiile la sfânta Preoție, la viața consacrată? Mai putem avea speranțe?

Vocațiile la sfânta Preoție și la viața consacrată sunt rodul rugăciunilor, alegerilor, deciziilor noastre, însă este mereu inițiativa și intervenția lui Dumnezeu. Mântuitorul Isus Cristos ne spune destul de clar: „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui” (Mt 9,38). Fără credință, rugăciune, jertfă, nu există nicio vocație în Biserică.

Soarta omenirii este în mâinile lui Dumnezeu. Isus ne spune: „Eu sunt cu voi în toate zile, până la sfârșitul lumii ” (Mt 28,20).

Dacă Biserica ar fi numai o instituție umană, atunci am putea să avem momente de îngrijorare, însă Biserica este condusă de însuși Isus Cristos, al cărei cap este, și, ca atare, este în mâini bune. Sunt optimist!

• În încheiere, v-aş ruga să transmiteți un gând pentru elevii Seminarului nostru.

Dragi seminariști, prețuiți viața, prețuiți timpul, oferiți-i lui Dumnezeu cei mai frumoși ani ai existenței voastre. Nu vă fie frică să vă lăsați cuceriți de Dumnezeu. În momentele cruciale ale existenței, în acele clipe de cumpănă, pe care le simțiți cu adevărat încărcate de posibilități sau înrourate de speranțe, nu vă grăbiți, nu vă temeți. Îngenunchiați în altarul inimii voastre și întrebați-l, în tăcere, pe Dumnezeu ce drum să urmați.

O clipă de tăcere în meditația apropierii de Dumnezeu ne poate transforma fundamental viața și destinul nostru.

Narcis Miclăuș, clasa a IX-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Cronică de teatru În ziua de 30 martie 2014, „Teatrul din Clopotniță”, Bacău, al cărui director este Ioan Coșa, a prezentat, în premieră, piesa „Sunt băiat cuminte”, în regia lui Ovidiu Lazăr, după scenariul lui Laurențiu Budău.

Piesa, o tragicomedie de familie, a debutat cu un joc de scaune, reprezentând rutina zilnică a celor din societatea de astăzi și trecerea de la o scenă la alta.

Protagonistul, Gigel, „băiatul cuminte”, crescut într-o familie extinsă, „unită prin risipire”, este neglijat, marginalizat, închis în permanență în camera lui, amenajată pe scenă în formă de cușcă, ignorant de mamă, tată și bunică, preocupați de tot felul de probleme și de treburi, dar nu și de nevoile și sentimentele băiatului. Fără să beneficieze de atenția familiei, considerat „un preșcolar necotat cu perspective școlare” (însăși „tanti ecatoalea”

ianuarie – aprilie, 2015

îl cataloghează astfel, la o evaluare superficială), se dovedește, la final, a fi un copil supradotat, care începe să facă primii pași liber și să se maturizeze, replicile lui exprimând adevăruri usturătoare. „Mami”, bacalaureată cu 7,65, este mama modernă, care, în loc să se îngrijească de familie, are relații cu diferiți bărbați, se preocupă toată ziua de manichiură,

de coafură, „se face blondă pentru nenea Milcea”, așa cum spune copilul într-una din replicile sale, dar acasă simulează rolul soției și al mamei preocupată de bunul mers al casei; nici „buni” nu dă dovadă de înțelepciunea bătrânească, empatizează cu fiica, este preocupată, la fel de mult, doar de aspectul fizic, caută relaxarea zilnică la o cafeluță și este de acord ca

17

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

„plodul” să fie luat de cei de la protecția copilului pentru că „ne încurcă, numai necazuri ne face”.

Tatăl natural al copilului, Sile, este pușcăriaș, o „personalitate interlopă marcantă”, pe care copilul nu-l cunoaște, nu-și amintește de el, deși i-a trimis „multe poze cu fruntea sprijinită de gratii” și i-a trimis și bicicletă și gumă și energizante de Crăciun.

Din lipsa modelelor pozitive, Gigel nu înțelege sensul adevărat al căsătoriei, valorile familiei, iar deficiențele de îngrijire, lipsa de comunicare și de educație, marginalizarea îl determină să găsească suport afectiv și informații despre viață la prietena lui, Miruna, și la Alinuța, „iubirea lui”. Le spune părinților că „atunci când mă voi însura vă voi ține pe toți pe scară”, dar apoi se răzgândește în privința tatălui vitreg, un zidar meseriaș care muncește din greu pe șantier pentru a-și întreține și menține familia. În el identifică o părticică de afectivitate, un fond sufletesc bun și astfel se străduiește să-l mențină alături de el și de mama lui.

18

Jocul bun al actorilor, în special al personajului principal, actorul Ștefan Ionescu, limbajul colocvial, muzica percutantă, contemporană, au făcut ca, pe parcursul piesei, să trăiesc sentimente contradictorii.

Pe de o parte, datorită comicului de situație și de limbaj, mam amuzat, iar pe de altă parte, m-au cuprins sentimente de milă și de tristețe față de condițiile în care era nevoit să crească acest băiat, rezultat al răcelii din familie și al societății distruse de consumism.

Spre finalul piesei, fiecare personaj a rostit un cuvânt „cheie”, o parolă de intrare în viața copilului: iubirea, manifestată în relația dintre tatăl vitreg și fiu; invidia, sentimentul lui Sile-Pușcăriașul, atunci când a constatat că Gigel îl iubește mai mult pe „tati’’, iar el este tată doar cu numele; indiferența, armonia („mami” și „buni”), libertatea, familia etc.

Consider că această piesă de teatru se adresează în special părinților și tinerilor, fiind un apel la trezire.

Sub masca replicilor comice, este scoasă în evidență condiția tragică a familiei contemporane, a copiilor de azi, care, având părinții plecați în străinătate, sunt lipsiți de afectivitate și de educația necesară pentru a crește și a se dezvolta armonios, în acord cu valorile morale și spirituale.

Se vede pe fețele lor că suferă, chiar dacă unii sunt îmbrăcați bine, au telefoane mobile și laptopuri de ultimă generație, dar banii și bunurile materiale nu pot compensa lipsa afectivității parentale, care produce efecte de natură psihologică sau comportamentală asupra copiilor și-i determină să caute suport afectiv în alte persoane, de cele mai multe ori nepotrivite.

„Copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit lor, ci de simțămintele pe care le-ai împărtășit lor” (Richard L. Evans).

Cezar Dămătăr, clasa a XI-a A Imaginile au fost surprinse de Claudiu Blaj, clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Fiecare seminarist este un Harap-Alb Dacă lecturăm cu superficialitate basmul „Povestea lui Harap-Alb”, scris de Ion Creangă, suntem tentați să spunem că este o „poveste pentru copii”, dar, dacă decodificăm tiparul narativ al inițierii, descoperim un model de viață, de formare spirituală pentru orice tânăr, care, asemenea fiului cel mic al Craiului, pleacă de acasă și se angajează într-o fascinantă aventură inițiatică, ce implică obstacole și primejdii, supunerea la anumite probe, fiecare superioară celei precedente, pentru ca, la final, cu ajutorul inițiatorilor, să ajungă și el la statutul de inițiat.

Drumul pe care îl parcurge fiul de crai nu este numai un

ianuarie – aprilie, 2015

drum geografic, fizic, ci si un drum spiritual, de perfecționare, împlinire și purificare, presupunând trecerea de la un mod de viață la altul, pe o treaptă socială superioară, pentru a putea deveni împărat, urmaș la tron al Împăratului Verde.

Un asemenea itinerar trebuie să parcurgă și seminaristul pentru a se maturiza, pentru a distinge binele de rău, pentru a se pregăti pentru viață și pentru a dovedi că merită să primească Împărăția lui Dumnezeu.

Așa cum ne învață Sfânta Scriptură, viața este o cărare sau o călătorie pe o cărare: „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor tale”, „Făclii picioarelor mele este legea ta și lumina cărărilor

mele” (Psalmul 118.35,105).

Despărțirea fiului de crai de tatăl său se face la pod, simbolul trecerii și începutul călătoriei inițiatice, unde tatăl, mare inițiat, devenind inițiator, îl supune la proba curajului. În lumea în care trăim astăzi, cu tentațiile ei îmbietoare, intrarea unui adolescent pe poarta seminarului poate fi văzută ca o probă a curajului, o trecere din profan în sacru.

Fiul craiului pleacă de acasă la chemarea unchiului său, primind încurajările și sfaturile tatălui, dar pe drum uită de acestea.

Viitorul seminarist pleacă de acasă la chemarea lui Dumnezeu, primind îmbărbătările și urările de succes ale părinților săi, dar pe drum peisajul se schimbă, iar vocea lui Dumnezeu și a părinților nu mai contează, de cele mai multe ori fiind

19

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

ignorate în totalitate. Ajunge pe un tărâm necunoscut, un labirint în care începe călătoria sa inițiatică, obstacolele și tentațiile apar și ele, mai mulți spâni amăgitori încep să-și facă apariția în viața sa, iar el, „boboc în felul său la trebi de aieste”, așa cum spune naratorul basmului despre fiul Craiului, se potrivește lor și cade în capcana răului, a viciilor, a violenței, a ipocriziei, a ascunzișurilor etc. Își pierde statutul inițial de „tânăr inocent” și devine un Harap, adică un sclav al păcatului, al propriilor patimi și plăceri, iar ieșirea din această stare presupune acceptarea și trecerea unor probe, de altfel ușoare, dar necesare formării integrale (proba ascultării, participarea la activitățile spirituale, studiul, muncile comunitare etc.), și acceptarea sprijinului și ajutorului din partea formatorilor.

Spânul poate fi considerat Diavolul. În basm, el pune stăpânire pe feciorul Craiului și îi încearcă puterile sufletești,

20

pentru aceasta folosindu-se de toate armele întunericului: ipocrizia, înșelătoria, mândria, răutatea. În inițiere este considerat un „rău necesar”. El este o piatră de poticnire, dar poate fi și o piatră de temelie. Funcția lui formativă e recunoscută în basm chiar de cal: „Și unii ca aceștia [spânul] sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte”. Încercările prin care trece eroul marchează propriile limite, cunoașterea de sine. Harap Alb cunoaște umilința, află ce înseamnă răbdarea, experimentează virtuțile prieteniei și ale omeniei.

Basmul nu neagă răul, problemele, suferințele, însă le propune soluții. Inițierea protagonistului este văzută tocmai ca o depășire a acestor suferințe printr-un drum interior, pe parcursul căruia intră în contact cu adâncurile necunoscute ale propriului inconștient și iese la suprafață luminat. Reușește mereu să meargă mai departe

cu ajutorul unor ființe care, prin puterea lor aparent inexistentă, se fac utile.

Tânărul seminarist este ajutat de formatorii și educatorii săi să ajungă la cunoașterea și respectarea valorilor morale și spirituale, primește soluțiile de combatere a răului, iar dacă ajunge la moartea spirituală, poate fi readus la viața harului prin Sacramentul Reconcilierii. În basm, Harap-Alb, pentru a fi readus la viață, este stropit cu apă vie. În Vechiul Testament apa este simbol al vieții, iar în Noul Testament ea devine simbol al Duhului Sfânt. Cristos este izvorul apei vii: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică” (Ioan 4,14).

Apa botezului exprimă explicit ideea unei noi nașteri. Prin unirea definitivă cu divinitatea se atinge starea de inițiat, fiind astfel demni de a primi cununa, Împărăția. „Povestea lui Harap-Alb” trebuie apreciată ca un ghid de viață pentru orice tânăr aflat la vârsta în care își construiește personalitatea. „Atunci când te naști, nu ești un copac, ci o sămânță. Trebuie să crești, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulțumirea ta, împlinirea ta.

Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legătură decât cu tine, cu evoluția ta personală” (Osho).

Petrea Paul și Marcu Talmaciu, Clasa a X-a

Orizonturi * nr. XXXVII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Ce este istoria?

• Pentru mine, la prima vedere, istoria este o simplă materie școlară, una dintre cele trei probe scrise de la bacalaureat.

La o privire mai atentă, istoria mi se pare o bază de date, pe care, atunci când vrei să afli ceva despre trecut, o accesezi. Ea ne ajută să nu uităm niciodată cine suntem și de ce suntem așa cum suntem. Chiar dacă se referă la trecut, ea este importantă pentru prezentul pe care îl trăim și chiar pentru viitorul nostru și al celor care vor veni după noi.

Oricât mi s-ar povesti despre cei care au făcut istorie, strămoșii mei și ai altora, despre evenimentele care le-au marcat viețile, eu nu cred că pot pătrunde sensul adevărat al celor întâmplate, dar aș putea exprima o părere prin care să dovedesc că trecutul nu-mi este indiferent, că mă străduiesc să mă bazez pe trecut pentru a învăța ce a fost bun în el și pentru a mă feri de greșelile lui.

Se spune în cărțile de istorie că înaintașii noștri au fost patrioți, curajoși, că și-au apărat deseori cu jertfe de sânge pământul străbun, limba și credința; că noi, cei de azi, ar trebui să le urmăm exemplul. În aceleași cărți, dar mai pe neobservate, se vorbește de trădări, de egoism, de lașitate, și de alte rele cu care nu ne putem mândri. Cunoaștem multe despre faptele unor conducători exemplari, dar foarte puțin despre cei care ne-au ținut ca popor pe loc. Mă interesează istoria pozitivă, dar ianuarie – aprilie, 2015

și cea negativă. Doar adevărul ne va face liberi. Numai cunoscând adevărul, am putea să nu lăsăm răul să se înmulțească în jurul nostru. Mulți spun că strămoșii au trăit în alte timpuri, că acum lucrurile s-au schimbat. E adevărat că timpurile s-au schimbat, dar românul tot român rămâne.

Daniel-Cristian Bordea, clasa a XII-a B • Mulți ar putea răspunde: istoria înseamnă date, ani, evenimente care s-au petrecut de mult și care nu mai interesează generațiile de azi.

Din punctul meu de vedere, al unui elev care urmează să susțină examenul de Bacalaureat la această disciplină, istoria reprezintă o sursă de stres, dar, în același timp, o plăcere și o cale de a-mi dovedi că sunt o ființă responsabilă.

Nu toate momentele și evenimentele din istorie îmi plac. Există unele părți care mă plictisesc, care mi se par lipsite de relevanță, bune doar pentru a-mi completa cultura generală.

Etapele istorice care mă fascinează și mă intrigă, deopotrivă, sunt: civilizațiile antice, pentru implicarea lor în dezvoltarea omului și a societății; jumătatea secolului al XIX-lea, pentru spiritul revoluționar, înclinat spre schimbare și progres; și, punctul culminant al pasiunii mele pentru istorie, secolul al XX-lea, pentru amplitudinea evenimentelor și pentru caracterul de neînțeles al omului, capabil de spirit creator, dar și distructiv.

Dacă aș face un sumar al fiecărui secol în parte, aș găsi, cu

siguranță, măcar un subiect care să-mi captiveze curiozitatea și care să mă facă să-mi adâncesc cercetarea. Dar cel mai mult îmi plac evenimentele generatoare de idei favorabile schimbării în bine a lumii. V-ați gândit vreodată la o istorie numai a faptelor bune?

Rafael-Benedic Socaci, clasa a XII-a A

21

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Libertatea – dreptul pe care îl revendică toți Libertatea este cuvântul care se află pe buzele tuturor, este idealul la care visează toată lumea, dar oare cunoaștem sensul acestui cuvânt?

Unii înțeleg prin libertate acele valori care promit democrație, ca de exemplu dreptul la liberă exprimare a opiniei, alegerea liberă a profesiei etc.

Alții sunt de părere că libertatea adevărată constă în a înlătura toate barierele morale.

Libertatea este capacitatea interioară de a alege între a face sau a nu face un lucru, între a opta pentru un lucru și nu pentru altul. Ea nu trebuie confundată cu lipsa constrângerii exterioare sau cu independența.

Când sunt liber? Sunt liber din punct de vedere fizic, atunci când nimic din exterior nu mă constrânge și nici nu mă obligă să fac un anumit lucru; sunt liber din punct de vedere psihic, când am atins un nivel suficient de maturitate; sunt liber din punct

22

de vedere spiritual, când ajung să înving ispita păcatului, reușesc să am discernământ și capacitatea de a-mi împlini vocația, ceea ce la noi, tinerii de astăzi, este un pic cam greu, dar nu imposibil. Așadar, numai datorită vieții spirituale poți reuși „să-ți eliberezi libertatea”, căci adevărata libertate nu înseamnă să faci tot ce vrei, după bunul tău plac.

Va exista întotdeauna o prăpastie între „Îmi este îngăduit să...” și „Îmi este de folos să...”

Libertatea nu constă în a face ceea ce vrei, împins de capriciu sau fantezie, ci să ajungi să fii ceea ce îți este menit, în adevăr.

Să te complaci în rău, mergând până la a-ți pierde stăpânirea de sine și sănătatea, nu este nici pe departe o reușită, iar păcatul te face întotdeauna să eșuezi. A alege răul nu ține de esența libertății, ci este o negare a libertății. Așa cum mintea e destinată să cunoască adevărul și nu

eroarea, la fel voința e destinată să îmbrățișeze binele și nu răul.

De foarte multe ori, noțiunea de libertate este confundată cu cea de libertinaj, adică de libertate fără limite, desfrâu, destrăbălare. Astfel se pierde total libertatea și omul devine sclavul patimilor și plăcerilor sale, se coboară la nivelul ființelor lipsite de libertate, adică la nivelul animalelor.

Libertatea trebuie educată.

Orice alegere bună e un pas înainte în cucerirea libertății.

Credința în Cristos îi dă omului putere în fața răului și libertate: „Fraților, voi ați fost chemați la libertate. Numai să nu faceți din libertate un pretext ca să trăiți pentru firea pământească…Vă zic, așadar: umblați călăuziți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești” (Gal.5,13.16).

Preotul iezuit Roman Bleistein scria: „Nu este Maica Tereza liberă când părăsește o viață comodă și îngrijește bolnavii de pe străzile Calcuttei și culege copii abia veniți pe lume din lăzile de gunoi? Nu este Francisc de Assisi liber când renunță la haină și la câștig, la bogăție și la o viață îndestulată și, vorbind prin tăcerea sa, dezaprobă o Biserică bogată și îl urmează pe Isus cel sărac? (…) Nu este Martin Luther King liber când se angajează în slujba fraților săi negri și este împușcat în lupta împotriva rasismului, pentru drepturile fraților săi de culoare?”

Libertatea înseamnă să-l găsești pe Cel ce te face cu adevărat liber.

EȘTI TU LIBER? Lucian Arcana, clasa a IX-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Mai există astăzi respect?

Respectul reprezintă atitudinea sau sentimentul de apreciere, stimă și considerație față de o persoană, o idee sau o instituție.

Acesta poate fi exprimat verbal sau prin gesturi și trebuie să se găsească la baza oricărei construcții sociale.

Fără respect este imposibil să faci să funcționeze și să dureze o relație între doi oameni sau viața unei comunități mai mari.

A-l respecta pe cel de lângă tine înseamnă a vedea în el „chipul lui Dumnezeu” și a recunoaște astfel demnitatea sa. Omul se aseamănă cu Dumnezeu prin faptul că este dotat cu suflet spiritual și nemuritor, este înzestrat cu inteligență, cu voință liberă, cu frumusețe, bunătate, iubire etc.

Atitudinea bunelor raporturi de colaborare și iubire practică față de cei mici, față de cei egali și față de cei superiori arată respectul. Felul de a fi al cuiva se cunoaște după cum se respectă pe sine și pe alții.

Respectul trebuie să înceapă mai întâi cu noi înșine și apoi cu ceilalți. Dacă avem un simț al valorii noastre, dacă avem încredere în capacitatea noastră de a gândi corect, în puterea noastră de a face față provocărilor vieții, în dreptul nostru de a trăi cu demnitate, înseamnă că avem respect față de noi înșine și putem oferi respect și ianuarie – aprilie, 2015

celorlalți. Cel ce nu respectă, nu se respectă!

Dacă vom începe să respectăm tot ce este în jurul nostru, vom învăța în practică cum putem cuceri respectul celorlalți. Nu trebuie să respectăm numai oamenii, ci și locurile unde mergem, căci, dacă am conștientizat că Biserica în care mă aflu este sfântă, atunci și comportamentul meu ar fi adecvat.

De cele mai multe ori noi pretindem respectul, însă nu-l oferim. Cine pe cine trebuie să respecte?

Respectul trebuie să fie reciproc. În familie, copiii trebuie să aibă respect atât față de părinți, cât și față de cei mai mari, iar cei mai mari să aibă dragoste față de cei mai mici, să-i ajute și să-i ocrotească. Atunci când cel mai mic îl respectă pe cel mai mare, iar cel mai mare îl iubește pe cel mai mic, se creează o frumoasă atmosferă familială. La fel trebuie să se întâmple și în raportul dintre profesor și colectivul clasei. Este necesar ca profesorul să ofere respectul cuvenit clasei, să știe să tolereze micile scăpări ale elevilor, să fie amabil și să remedieze situațiile neplăcute prin comunicare și

sfaturi constructive, să fie corect în aprecierile pe care le face, să-și iubească elevii și să-i determine să-și descopere potențialul și motivația învățării. La rândul lor, elevii trebuie să aprecieze efortul și dăruirea profesorilor.

Mulți elevi au impresia că respectul față de profesor se rezumă doar la salutul politicos de început și de sfârșit de curs și la comportamentul etic din timpul orelor de predare, dar de fapt înseamnă mult mai mult. A ne respecta profesorul, oricare ar fi el, înseamnă a nu gândi rău despre el, a nu-l vorbi de rău, a-i respecta deciziile și exigența pe care o manifestă, pentru că noi nu avem cunoștințele și experiența pe care o are el și pe care vrea să ni le transmită așa cum știe mai bine. Dacă avem nemulțumiri față de un anumit profesor pe care-l considerăm mai sever, trebuie să ne gândim câte nemulțumiri justificate are acel profesor față de implicarea noastră în activitatea de studiu.

A respecta înseamnă a iubi!

Un om smerit dă dovadă de respect, iar respectul este atât de rar astăzi, la toate nivelurile.

Vasile Susan, clasa a X-a

23

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Oferă și vei fi răsplătit Monahul și scriitorul Nicolae Steinhardt și-a intitulat atât de frumos una dintre cărțile sale: Dăruind, vei dobândi.

Dacă darul pe care-l oferim izvorăște precum un izvor curat și limpede din interiorul sufletului nostru, atunci Dumnezeu, care își are lăcașul în suflet, ne vede darul și ne va răsplăti înzecit.

Răsplata dăruirii constă în întregime în cât de multă bunătate și iubire punem în gestul nostru. Un suflet mare și generos simte mai mare bucurie când dăruiește, decât atunci când primește.

Suntem atât de săraci, ce putem noi oferi? Dacă ne oprim din drumul nostru și ne uităm împrejur câteva secunde, dacă privim atent în sufletul nostru și al celorlalți, avem atâtea de oferit.

Generozitatea nu constă numai în oferte în bani sau obiecte materiale. Putem dărui un zâmbet, o vorbă bună, o privire blândă, plină de iubire sau încurajatoare, o îmbrățișare caldă și afectuoasă unui suflet care are nevoie, un sfat etc.

Nicolae Steinhardt ne explică, în cartea mai sus menționată, că trebuie să dăm din ceea ce nu avem, pentru că prin dăruire dobândim ceea ce am știut să dăm din golul ființei noastre. În acest sens, el citează și comentează un text al poetului belgian Henri Michaux despre un candidat la călugărie: „În mănăstirea unde ar dori să fie primit, se prezintă un candidat

24

la călugărie. Îi mărturisește starețului: «Să știi, Părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici esență, nici curaj, nici încredere în mine și nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puțin; nimic nu am». Firesc ar fi fost să fie respins de îndată. Nu așa însă. Ci starețul îi răspunde: «Ce-are a face! Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi și pentru tine.

Pe fratele acesta, pe aproapele și semenul tău ești dator să-l ajuți cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, ușa a treia pe dreapta»”.

Dăruind altuia ce nu avem (credință, lumină, încredere, nădejde), le vom dobândi și noi.

Un gând frumos care zboară de la noi și se materializează într-o faptă bună poate schimba vieți sau poate modifica atitudini.

Dăruind cu gânduri curate, vom dobândi veșmânt curat și luminos pentru suflet, ca răsplată a faptelor noastre.

Dăruind cu bucurie celorlalți, încetul cu încetul sufletul se va aprinde și va lumina precum luminează soarele pe bolta cerească.

Fiecare dintre noi poate influența pe cei din jurul său prin

acțiunile pe care le face, această influențare putând fi pozitivă sau negativă, depinde de ceea ce promovăm, virtuți sau nonvalori.

Un dar cât de mic făcut de noi ne schimbă viața. O schimbă și pe a celui care primește, dar și pe a celui care dăruiește. În orice clipă putem dărui și în orice clipă putem primi. Când noi suntem cei ce dăruim, vom observa în noi o schimbare.

Sufletul se deschide precum își deschide o floare petalele pentru a primi lumina. Petalele sufletului vor fi mângâiate de lumină, de pace și vor fi spălate de picăturile dragostei. În concluzie, putem fi limitați în resurse materiale sau financiare, dar, din fericire, bunătatea, bunăvoința, amabilitatea, iubirea sunt INFINITE. Dăruind cu multă iubire în orice loc, la școală, în colectivul seminarial, în lume, pe stradă, vom fi răsplătiți cu iubire.

Ceea ce vei simți dăruind, va fi răsplata ta, răsplată care nu se poate compara cu ceva material.

A dărui este un dar divin!

Gabriel Petrică Fechetă, clasa a IX-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Fii tu însuți!

Ce înseamnă să fii tu însuți? Înseamnă să renunți la ipocrizie, la prefăcătorie, să-ți dai jos masca pe care o porți în fața celorlalți, să fii sincer cu tine, să fii conștient de tine însuți, de lucrurile pe care le faci și motivele pentru care le faci, să înțelegi cine ești și de ce ai ajuns să fii în acel mod, să înțelegi cine poți deveni și să mergi pe calea spre potențialul tău.

Timpul tău pe pământ e limitat.

Ai doar câteva zeci de ani (vreo 6-7 în cazurile cele mai bune) în care să trăiești frumos, să te împlinești, să-ți atingi potențialul, să te transformi în omul care ți-ai imaginat că o să fii. În cei câțiva ani trebuie să-ți urmărești idealurile și să fii ceea ce tu dorești să fii. Poți apărea în fața celorlalți purtând oricâte măști vrei. Pe ei îi poți înșela, dar pe tine, nu.

Așa cum te dezbraci după o zi de muncă, aruncând hainele murdare la spălat, la fel se întâmplă seara, înainte de culcare, cu măștile tale, care ți-au servit pe parcursul zilei, în diferitele ipostaze în care te-ai aflat. Simți nevoia să le scoți, să te debarasezi de ele, să le arunci. Ai nevoie de sinceritatea de care, pe întreg parcursul zilei, ai fugit fără să ai regrete, pentru faptul că și alții o fac, și alții mint, iar acest lucru îți este oarecum suficient pentru a-ți liniști conștiința. Nu încerca să fi altcineva în nicio împrejurare. ianuarie – aprilie, 2015

Noi suntem ceea ce suntem printr-un proces complex de modelare. După ce cunoaștem oameni noi, tindem să îi copiem, dar depinde ce copiem; dacă împrumutăm lucrurile bune, tindem spre perfecționare, dacă în schimb le luăm pe cele rele, ne distrugem. Una dintre cele mai mari provocări în viață este să fii tu însuți într-o lume care încearcă să te facă precum toți ceilalți. Ai puterea și forța să ieși din rând, să spui ,,nu” atunci

aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru și îi puse aceeași întrebare: ,,Abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?” Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare: ,,Cum erau locuitorii cetății de unde vii?” ,,Erau buni, mărinimoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni acolo și cu greu i-am părăsit”. ,,Așa sunt și locuitorii acestei cetăți”, răspunse bătrânul. Un neguțător care își aducea pe acolo cămilele la

când situația o cere sau să spui „da”, dar numai dacă ești sigur de acest lucru. Închei cu o povestire cu tâlc, pe care am auzit-o odată la o predică rostită de un preot și care mi-a plăcut foarte mult. Se zice că era odată un bărbat care ședea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie, într-o bună zi, și îl întrebă: ,,Nu am mai fost niciodată pe aici.

Cum sunt locuitorii acestei cetăți?”

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare: ,,Cum erau locuitorii cetății de unde vii?” ,,Egoiști și răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo!” ,,Așa sunt și locuitorii acestei cetăți”, răspunse bătrânul. Puțin după

adăpat auzise aceste convorbiri și, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise cu reproș: ,,Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare, pe care ți-o adresează două persoane?” ,,Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun.

Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni, va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim, să descoperim în ei”.

Corneliu Alexandru Lucaci, clasa a IX-a A

25

P ROIECTE . P ARTENERIATE

EDUCAȚIONALE

Experiențe din Polonia Proiectul european Comenius multilateral, intitulat YOUTH WITHOUT BORDERS (YWB), în care este implicat și liceul nostru, se va finaliza în luna aprilie. Din acest proiect fac parte 11 țări, incluzând și România.

Până în acest moment, au avut loc cinci mobilități: trei întâlniri multilaterale (în România, Suedia și Danemarca) și două întâlniri trilaterale (în Spania și Polonia). În cadrul acestor întâlniri, s-au prezentat materiale ce vor constitui, în final, o cercetare pe patru teme majore, toate axate pe aspecte legate de mobilitate: piața forței de muncă, educație, servicii medicale și comportament cultural.

Ultima întâlnire de proiect a avut loc în Polonia, în perioada 10-14 martie, o întâlnire trilaterală la care au participat următoarele țări: Polonia, Spania și România. Întâlnirea a avut loc

26

la școala parteneră Gimnazjum Nr. 3 din Tarnobrzeg.

Sistemul educațional al Poloniei este diferit de cel al României. Învățământul obligatoriu începe de la 5 ani, cu grupa mare de la grădiniță, după care urmează școala primară (szkoła podstawowa), care durează 6 ani (clasele I-VI), la sfârșitul căreia elevii susțin un examen în funcție de care sunt admiși la gimnaziu. Școala gimnazială durează 3 ani (clasele a VII-a, a VIII-a și a IX-a), iar la sfârșit elevii dau un examen național pe baza căruia sunt admiși la liceu, care durează 3 sau 4 ani, în funcție de profil.

La sfârșitul liceului, elevii polonezi susțin un examen național de maturitate (matura), echivalentul bacalaureatului de la noi. În Polonia, sistemul de notare începe de la 1 la 6, unde 1 e nota minimă, care nu asigură trecerea, iar nota 6 înseamnă excelență, pentru o performanță peste așteptări, fiind primită mai rar. Nota de trecere este 3.

Marți seara, când am ajuns acolo, am fost primiți de familiile elevilor polonezi la care am stat în gazdă și am luat cina împreună. În acea seară, am discutat pentru a ne cunoaște mai bine. A doua zi, miercuri,

Orizonturi * nr. XXXVII

P ROIECTE . P ARTENERIATE

EDUCAȚIONALE

am mers la școală, unde i-am cunoscut și pe ceilalți elevi din cadrul proiectului. Ne-a fost prezentat sistemul educațional.

După aceasta, am mers la Primărie, unde am făcut cunoștință cu primarul orașului. După amiază, am vizitat castelul Dzikowski, care aparține familiei Tarnowski, datorită căreia a fost înființat acest oraș. Am mai vizitat biserica dominicană din oraș, apoi am luat cina în familie, iar seara, toți elevii din proiect am ieșit în oraș la un biliard.

A treia zi, joi, am mers într-un oraș vecin numit Sandomierz, în care am vizitat tunelele subterane aflate sub piața veche a orașului, apoi catedrala din Sandomierz și muzeul diecezan în care erau expuse haine preoțești, obiecte religioase și statui

din România, am dansat și i-am învățat pe ceilalți elevi din proiect dansuri populare românești.

Seara, am petrecut în incinta școlii, unde a avut loc Polishevening, seara în care părinții

foarte vechi. În după amiaza acelei zile, am avut activități de proiect care includeau exersarea dezbaterii ce va avea loc în Italia, unde vor fi prezente toate țările partenere. Acolo va avea loc ultima întâlnire de proiect.

Vineri, la școala din Tarnobrzeg, ca și în celelalte școli din Polonia, a fost Open Day (ziua porților deschise), iar noi, elevii

elevilor din Polonia au preparat mâncăruri tradiționale poloneze.

Bucătăria poloneză nu este foarte diferită de cea românească. În ultima zi, am plecat în Cracovia (Kraków), un oraș extraordinar de frumos, care ne-a impresionat prin arhitectura clădirilor vechi. Acolo am vizitat Catedrala Wawel, gotică, unde am văzut Clopotul lui

ianuarie – aprilie, 2015

Sigismund și numeroase morminte ale unor mari personalități ale Poloniei și chiar mondiale.

Este un sanctuar național polonez și în mod tradițional a servit ca loc de încoronare a monarhilor polonezi. La 2 noiembrie 1946, Papa Ioan Paul al II-lea a oficiat în cripta catedralei prima sa Liturghie după sfinţirea ca preot.

Prânzul l-am luat într-un local din Cracovia, după care a urmat clipa despărțirii. În zilele care au urmat, am păstrat o strânsă legătură cu noii noștri prieteni și încă o mai păstrăm.

A fost o experiență de neuitat, la care au participat elevii: IosifAlexandru Bârsan, Cristian Iștoc, Cristian Ciprian Sandu (clasa a XII-a), Cojocaru Gabriel (clasa a XI-a A), împreună cu profesorii și formatorii: Bogdan Irimia, Angela Dămoc, Felicia Hopulele, fr. Gheorghe Tamaș și pr. Lucian Bobârnac.

Au consemnat: Cristian Iștoc (clasa a XII A) și Cristian Sandu (clasa a XII-a B)

27

P ROIECTE . P ARTENERIATE

EDUCAȚIONALE

Italia – țara experiențelor de neuitat Ultima întâlnire din cadrul proiectului Comenius Youth Without Borders a avut loc în Italia. În dimineața de 14 aprilie 2015, ne-am îndreptat spre aeroportul din Bacău, cu emoții, dar și cu bucuria participării la această întâlnire. După amiază, am ajuns în Castellanza, în regiunea Lombardia din nordul Italiei, unde, noi, elevii, am fost primiți și cazați de familiile elevilor italieni, iar profesorii s-au îndreptat spre locul de cazare stabilit pentru ei. În ziua următoare, am vizitat Milano, un oraș plin de minunății culturale. Am început cu vizita mănăstirii și bisericii dominicane „Santa Maria delle Grazie”, iar după aceea am vizitat Castelul Sforzesco, care adăpostește mai multe muzee și colecții de artă. Cel mai mult mi-a plăcut însă Domul, o catedrală măreață, în stil gotic, a cărei construcție a durat aproape 600 de ani. Este cu adevărat un loc minunat, în care arta și credința se unesc și formează o adevărată comoară.

A treia zi din călătoria noastră, ne-am îndreptat spre Collegio Rotondi din Gorla Minore pentru deschiderea oficială a întâlnirii de proiect. În acest colegiu învață elevi de la ciclul primar și până la cel liceal. Mai înainte a fost

28

seminar, dar acum este o școală privată. După ce am vizitat școala, cu toate sălile de clasă, biblioteca, terenurile de sport, a sosit momentul prânzului, când am avut oportunitatea de a ne cunoaște mai bine cu toți participanții la proiect, veniți din 11 țări.

După prânz, a avut loc o dezbatere, în limba engleză, între elevii reprezentanți ai țării noastre și elevii din Turcia, pe tema: ,,Nu totul se învăță doar din cărți”. Fiecare țară a adus argumente pentru a-și susține opinia.

După aceea, am desfășurat câteva activități în echipă: săritura în înălțime, aruncarea unei mingi speciale etc. Ziua s-a încheiat în familiile unde am fost cazați. În următoarea zi, granițele au fost rupte cu adevărat, deoarece fiecare țară a amenajat un stand în care și-a prezentat specificul ei. Standurile au fost atent construite, astfel încât să surprindă cât mai bine acele elemente care să pună în valoare atât specificul țării, cât și al școlii. Aceste standuri au fost vizitate de elevii Colegiului Rotondi, care au primit ștampila școlii reprezentante, drept mărturie a trecerii lor.

Programul a continuat cu vizitarea orașului Varese, reședința Provinciei Lombardia. Într-un cadru oficial, prefectul provinciei a acordat diplome de participare la această întâlnire.

Seara, a avut loc un spectacol minunat în cadrul căruia Narcis Canea, colegul meu, a interpretat o melodie populară românească. În sală, cuprins fiind de spiritul românesc, am dansat un dans popular, împreună cu alți tineri, pentru a le arăta și celorlalți frumusețea folclorului românesc.

Fetele din Polonia și Italia au prezentat un dans modern, iar tinerii din Letonia, un dans tradițional.

Pentru mine, această întâlnire a fost o oportunitate să întâlnesc felurite persoane, cu mentalități și culturi diferite. Am comunicat cu toți și astfel am legat prietenii frumoase.

Sunt profund recunoscător pentru această experiență și mulțumesc celor care mi-au oferit ocazia să particip la această întâlnire, împreună cu profesorii Bogdan Irimia, Mariana Sofronie, Gabriela Levărdă și colegul meu, Narcis Laurențiu Canea.

Andrei Bejan, clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XXXVII

C RONICA S EMINARULUI Vizită la Sanctuarul „Fericitul Ieremia” Sâmbătă, 3 ianuarie 2015, preoții formatori și profesorii școlii noastre au vizitat Sanctuarul „Fericitul Ieremia” din Onești, unde s-au rugat și au celebrat o Sfântă Liturghie în cripta în care se află moaștele Fericitului Ieremia. După momentele spirituale, gazdele, frații capucini, le-au prezentat conventul și Liceul Teologic, făcând referiri la spiritualitatea capucină, iar apoi a avut loc o agapă frățească, cu momente de comuniune.

Tombola elevilor Sâmbătă, 10 ianuarie 2015, în amfiteatrul liceului nostru, seminariștii au avut un moment de destindere, de distracție, dar și de comuniune frățească. Părinții formatori au organizat așa-numita „tombolă a elevilor”, tombola fiind un joc tradițional italian, jucat într-un context familial, în special în vacanța de Crăciun, cu mai multe runde și cu premii.

Norocosul câștigător al supertombolei, al premiului special, a fost un elev al clasei a XII-a A, care a avut pe talonul de joc toate cele 15 numere extrase.

Sfințirea casei Duminică, 11 ianuarie 2015, părinții formatori au sfințit Seminarul și au împărțit binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca noi, cei care formăm comunitatea, să locuim în liniște și pace, în armonie și iubire frățească.

Stropirea cu apă sfințită amintește de Botezul cu apă, pe care l-am primit și prin care ne-am curățit. Prin preoții formatori l-am primit pe Isus pentru a ne curăța și a ne elibera de răul social și personal. Stropirea cu apă sfințită a fost precedată de rugăciunea ianuarie – aprilie, 2015

29

C RONICA S EMINARULUI Vesperelor, după care a urmat, conform tradiției, „extragerea sfinților”, moment în care fiecare seminarist a extras dintr-un bol o iconiță cu imaginea unui sfânt, care-i va fi protector pe parcursul întregului an, și un citat semnificativ aparținând sfântului respectiv.

Ziua culturii românești și a lui Mihai Eminescu Joi, 15 ianuarie 2015, iubitorii de literatură din școala noastră au organizat un eveniment prilejuit de Ziua culturii românești și de aniversarea a 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În prima parte a acestei activități, prof. Ioan Dămoc a evocat personalitatea complexă a poetului nostru național, considerat o figură exponențială a neamului românesc. S-a pus în evidență capacitatea reflexivă a poetului, talentul literar neobișnuit și spiritul său civic demn de urmat și astăzi. În a doua parte a întâlnirii, pe scena sălii „Amfiteatru” a urcat un grup de recitatori, pregătiți de prof. Monica Grosu, care au dat o dimensiune teatrală ideilor din poeziile „Epigonii” și „Glosă”.

Mica Unire Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, am sărbătorit împlinirea celor 156 de ani de la Unirea din 24 ianuarie 1859, zi care a pecetluit unirea dintre Moldova și Țara Românească prin alegerea unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza. Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a fost un prim pas spre Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Elevii liceului nostru au fost prezenți la STEJARUL UNIRII, unde, după câteva momente artistice prezentate de elevii școlilor gimnaziale din Roman, toți cei aflați la manifestare au dat „mână cu mână” și au „învârtit” Hora Unirii, simbol al unității spirituale și al egalității între români. „Stejarul Unirii”, aflat pe strada Smirodava, a fost plantat la 24 ianuarie 1859, în curtea clădirii care i-a aparținut învățătorului Ion Ștefănescu Românul, luptător pentru Unire. De atunci, arborele a rămas simbolul Micii Uniri și este considerat monument istoric.

Spectacolul de teatru „Moara cu noroc” Joi, 19 februarie 2015, actorii Teatrului „Fantezia” din Galați au prezentat, pe scena amfiteatrului liceului nostru, spectacolul de teatru „Moara cu noroc”, adaptat după Ioan Slavici, prin care au evidențiat consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire. Personajul principal, cizmarul și apoi cârciumarul Ghiță, ajunge pe ultima treaptă a dezumanizării și a degradării morale, din cauza lăcomiei pentru bani.

30

Orizonturi * nr. XXXVII

C RONICA S EMINARULUI „Nu tremur la cutremur” Vineri, 27 februarie 2015, între orele 09,45-10,15, elevii și profesorii școlii noastre au desfășurat, în același timp cu elevii și profesorii celorlalte unități școlare din Municipiul Roman, un exercițiu privind modul de comportare în caz de cutremur. Activitatea a fost inițiată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, și a avut ca scop și popularizarea campaniei naționale „Nu tremur la cutremur” în rândul personalului didactic, preșcolarilor și elevilor, în vederea transmiterii unui mesaj unitar, conținând informații corecte privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur. Activitatea din școala noastră a fost arbitrată de plutonierul Cătălin Ruginosu.

Proiectul european Comenius – vizită în Polonia În perioada 10-14 martie 2015, profesorii Bogdan Irimia, Angela Dămoc, Felicia Hopulele și fr. Gheoghe Tamaș, împreună cu elevii Gabriel Cojocaru, Cristian Iștoc, Iosif Bârsan și Cristian Sandu, din clasele a XI-a și a XII-a, s-au deplasat în Polonia pentru cea de-a cincea întâlnire în cadrul proiectului european Comenius multilateral YWB (Youth Without Borders – Tineret Fără Frontiere), în care sunt partenere zece școli din mai multe țări europene.

Exerciții spirituale În perioada 12-15 martie 2015, au avut loc exercițiile spirituale anuale pentru seminariști. Cei din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au beneficiat de ajutorul părintelui Damian Anton, pentru meditații și formare, iar cei de clasa a XII-a au participat la aceste momente de har la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, în judeţul Bacău, și l-au avut ca îndrumător spiritual pe pr. Virgil Blaj. Am aprofundat vocația, am făcut ordine în viață, ne-am interiorizat și am căutat voința lui Dumnezeu. ianuarie – aprilie, 2015

31

C RONICA S EMINARULUI Concursul „Soft educațional” Vineri, 20 martie 2015, la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț s-a desfășurat Concursul Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”, faza județeană, secțiunea științe socio-umane, subsecțiunea „soft educațional”, unde echipajul școlii noastre, format din doi elevi, Pius Butacu (XII A) și Vlad Ghența (IX B), a obținut locul II, cu materialul intitulat „Adolescența – o lecție care se învață!”. Elevii au fost coordonați de prof. Anca Lungu.

Tehnici de acordare a primului ajutor În zilele de 27 și 30 martie 2015, dr. Maria Tălmăcel, medic coordonator CPU, a prezentat, în școala noastră, tehnici de acordare a primului ajutor în urgențe majore (primul ajutor în caz de obstrucție a căilor aeriene cu corpi străini, resuscitarea cardiorespiratorie, ajutor în caz de electrocutare etc.). S-au făcut demonstrații practice a manevrelor pe manechin. Elevii au fost instruiți cu scopul de a putea interveni dacă un apropiat de-al lor se află într-o situație critică. Activitatea s-a desfășurat în cadrul unui parteneriat încheiat între Spitalul Roman, primărie și unitățile de învățământ din oraș. Ședința semestrială cu părinții Sâmbătă, 28 martie 2015, s-a desfășurat întâlnirea semestrială cu părinții elevilor seminariști. În amfiteatrul liceului, pr. Sociu Cristinel, directorul liceului, a prezentat o informare referitoare la activitatea de ansamblu care se desfășoară în unitatea noastră de învățământ. Elevii, părinții și profesorii diriginți s-au deplasat în sălile de clasă, unde au avut loc analize ale situației școlare și comportamentale ale fiecărui seminarist.

32

Orizonturi * nr. XXXVII

C RONICA S EMINARULUI

Piesa de teatru „Sunt băiat cuminte” Luni, 30 martie 2015, actorii Teatrului din Clopotniță, Bacău, au prezentat, în sala amfiteatrului de la liceul nostru, piesa de teatru „Sunt băiat cuminte”, în regia lui Ovidiu Lazăr, regizor la Teatrul Național din Iași. Scenariul piesei îi aparține actorului și regizorului Laurențiu Budău. Piesa este o tragicomedie de familie, „un spectacol despre iubire și despre nevoia de iubire, despre copilăria furată și aproape uitată, dar recuperată miraculos la maturitate”, așa cum spunea regizorul piesei. „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor” Miercuri, 8 aprilie 2015, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a avut loc cea de-a VII-a ediție a Concursului „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor”.

Spectacolul concurs s-a desfășurat cu cele opt licee din Roman, al nouălea echipaj fiind constituit din trei elevi de la școlile gimnaziale. Numele pe care l-a purtat fiecare echipă începe cu câte o literă din cuvântul DRAGOBETE. Echipa liceului nostru, intitulată „Temerarii”, a fost compusă din elevii Eduard Jicmon, Gabriel-Șerban Poșchin și Cristian Iștoc, și a obținut mențiune. Profesorul coordonator a fost Aurelia Balașcă. ianuarie – aprilie, 2015

33

C RONICA S EMINARULUI Târgul de oferte educaționale Joi, 9 aprilie 2015, la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Roman s-a desfășurat Târgul „Oferta educațională 2015-2016”. Manifestarea a fost inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și a avut drept scop familiarizarea absolvenților de gimnaziu cu oferta educațională a liceelor din Roman și din zonă. La eveniment au fost prezente toate liceele, cu standuri amenajate, astfel încât să atragă cât mai mulți vizitatori. Un stand de prezentare a avut și liceul nostru, unde elevii de la școlile gimnaziale s-au putut informa în legătură cu specializările oferite și cu specificul liceului. Pentru anul școlar 2015-2016, liceul nostru are 3 clase a IX-a: două clase cu profil teologic, specializare teologie romanocatolică, și o clasă cu profil pedagogic, specializare învățători-educatoare.

Campus vocațional „Veniți și vedeți” În perioada 13-15 aprilie 2015, a avut loc campusul vocațional „Veniți și vedeți”, organizat pentru elevii din clasa a VIII-a. Au participat 70 de elevi, proveniți din diferite parohii ale Diecezei de Iași, care, în aceste zile, au avut posibilitatea să viziteze Seminarul, să participe la activități spirituale, meditații despre vocație, întâlniri pe grupuri, jocuri recreative, competiții sportive etc., sub îndrumarea părinților formatori, a profesorilor și a seminariștilor. Pe lângă aceste activități, elevilor le-a fost prezentată viața sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan.

34

Orizonturi * nr. XXXVII

C RONICA S EMINARULUI Olimpiada Națională de Religie În perioada 15-18 aprilie 2015, la Ciofliceni, lângă Snagov, în județul Ilfov, a avut loc Olimpiada Națională de Religie Catolică. Concursul s-a adresat cultului romano-catolic și greco-catolic pentru clasele a VII-a și a VIII-a și pentru clasele de liceu (IX-XII), cu două secțiuni: teoretic, la disciplina

Religie, și teologic sau vocațional, la disciplinele Studiul biblic și Catehism. Olimpiada a fost găzduită de Mănăstirea Carmelită din Ciofliceni și organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Elevii participanți ai liceului nostru s-au situat pe podium.

Daniel Ciobanu (IX B) a obținut locul III, Darius Antica (X) – locul III, Gabriel Cojocaru (XI A) – locul III, iar Iosif-Alexandru Bârsan (XII A) – locul I. Elevii au fost coordonați de prof. Mariana Sofronie și Ciprian Mihoc.

Proiectul european Comenius – vizită în Italia În perioada 14-19 aprilie 2015, profesorii Bogdan Irimia, Mariana Sofronie, Gabriela Levărdă, împreună cu elevii Andrei Bejan și Narcis Laurențiu Canea, din clasa a XII-a A, s-au deplasat în Italia pentru ultima întâlnire în cadrul proiectului european Comenius Youth Without Borders.

(Rubrică realizată de Gabriel Cojocaru, clasa a XI-a A) ianuarie – aprilie, 2015

35

„Dacã pãstrezi tãcerea, sã fie din iubire; dacã strigi sã fie din iubire; dacã îndrepþi, îndreaptã din iubire; dacã ierþi, iartã din iubire. Rãdãcina interioarã sã fie cea a iubirii, din aceastã rãdãcinã nu poate ieºi decât bine”.

(Sfântul Augustin)