Orizonturi 39 / 2016

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XXXIX

septembrie-decembrie 2015

R EDACȚIA REDACțIA

Cuprins

Director Pr. Cristinel Sociu

EDITORIAL

Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Prof. Angela Dămoc Prof. Ciprian Mihoc Prof. Aurelia Balașcă Gabriel Cojocaru (a XII-a A) Paul Petrea (clasa a XI-a) Cezar Dămătăr (a XII-a A) Mircea Alexandru Dănuț (a IX-a A) Mihaela Netedu (a IX-a B)

Anul jubiliar al Milostivirii Divine – Pr. prof. Cristinel Sociu . . .

RELIGIE. SPIRITUALITATE Sinodul dedicat familiei – Paul Petrea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4

Misionari ai lui Cristos – Petre Țîmpu-Cuna . . . . . . . . . . . . . . . .

5

Grijile zilei de mâine – Ionuț Ciceu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

6

DIALOG ÎNTRE GENERAţII Mărturisiri despre un nou început – Mircea-Alexandru Dănuț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7

Pagini de jurnal – Pe urmele Micului Prinț – Dr. Fabian Daniel Agiurgioaei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tehnoredactare Ovidiu Bișog

3

8

O „vocație în vocație” – Narcis Miclăuș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10

Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Telefon/Fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

ȘTIINţĂ. ARTĂ. EDUCAţIE Tudor Arghezi – poet credincios sau necredincios?

– Gabriel Cojocaru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Cei mai talentați „boboci” – Mihaela Netedu . . . . . . . . . . . . . . . 15 Unirea de la 1 decembrie – evenimentul principal al istoriei României – Claudia Iștoc și Loredana Năstasă . . . . 17 Serbare de Crăciun – Raymond Baciu și Cezar Dămătăr . . . . . . 18 Educația formală și educația nonformală – Antică Darius . . . 20 Holocaustul în imagini – Dominic Butacu și Daniel Mârț . . . . . 21 Capadocia – o provincie fascinantă – Marcu Talmaciu . . . . . . . 22 Aurora polară, fenomen miraculos – Răzvan Poșchin . . . . . . . . 24 Cronica Seminarului – Paul Petrea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XXXIX

E DITORIAL

Anul jubiliar al Milostivirii Divine În încheierea omiliei de la celebrarea penitențială, vineri, 13 martie 2015, papa Francisc a anunțat noul Jubileu extraordinar dedicat Milostivirii Divine. În documentul Misericordiae vultus („Chipul milostivirii”), Suveranul Pontif a proclamat, în mod solemn, Anul Sfânt al Milostivirii, care a început la 8 decembrie 2015, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, și se va încheia la 20 noiembrie 2016, în sărbătoarea lui Cristos – Regele Universului. Dorința Sfântului Părinte este ca acest An special, trăit în spirit de împărtășire a darurilor divine, să devină ocazie de a trăi în viața de zi cu zi milostivirea pe care Dumnezeu Tatăl o revarsă asupra noastră dintotdeauna.

Milostivirea reprezintă nucleul fundamental al predicării Domnului și rațiunea principală a minunilor sale. Biserica „îmbrățișează cu iubire pe toți cei împovărați de slăbiciunea omenească.

Mai mult, în persoana săracilor și a celor aflați în suferință, ea recunoaște chipul Întemeietorului, sărac și răbdător, se străduiește să-i ajute la nevoi, încercând să-l slujească astfel pe Cristos” (Conciliul Vatican II, Constituția Lumen gentium, 8).

Iubirea lui Cristos devine evidentă îndeosebi în fața suferinței, în toate împrejurările unde se arată fragilitatea umană, atât morală, cât și fizică. Astfel, El dă la iveală atitudinea continuă a Tatălui față de noi: Dumnezeu septembrie-decembrie 2015

este iubire (1In 4,16), este bogat în îndurare (Ef 2,4).

Milostivirea lui Dumnezeu este esența întregii istorii a mântuirii, deoarece e baza tuturor faptelor mântuitoare. Dumnezeu este milostiv și acest atribut e ca un motor ce pune în mișcare și deplasează istoria fiecărui om.

Atunci când Apostolii doresc să rezume Revelația, apare mereu milostivirea ca esență a unui plan etern și dezinteresat, pregătit cu generozitate de Dumnezeu.

Milostivirea este atitudinea constantă a lui Dumnezeu față de om, iar recurgerea la ea este remediul universal pentru toate relele noastre, chiar și pentru acelea pe care le credem fără leac. De multe ori, milostivirea va consta în preocuparea noastră pentru sănătatea, educația, formarea, odihna și hrana celor pe care ni i-a încredințat Dumnezeu.

Deseori trebuie să ne amintim că, dacă vom fi milostivi, vom obține de la Domnul îndurarea necesară, având în vedere slăbiciunile și greșelile noastre. Încrederea în infinita compasiune a lui Dumnezeu ne va face să rămânem întotdeauna foarte aproape de El. Milostivirea ne face să iertăm repede, chiar dacă cel care ne-a jignit nu se căiește pentru greșeala săvârșită sau respinge împăcarea. Creștinul nu ține ranchiună și nu se simte dușmanul nimănui. Ne vom iubi aproapele nu pentru că merită, ci pentru că este aproapele nostru.

Zi de zi trebuie să-l rugăm pe Domnul să ne dea o inimă milostivă față de toți, deoarece inimile devin tari și insensibile.

Dreptatea este o virtute fundamentală, dar singură nu poate face prea mult. Este nevoie și de caritate. Oricât se va îmbunătăți legislația socială și economică, va fi mereu nevoie de căldura unei inimi omenești de frate sau de prieten, în situațiile unde simpla dreptate nu ajunge, căci milostivirea nu se limitează la ajutoare economice, ci are în vedere, înainte de toate, respectarea și înțelegerea fiecărei persoane ca atare, în intrinseca sa demnitate de om și de copil al Creatorului.

O inimă milostivă și îndurătoare se umple de bucurie și de pace. Astfel vom dobândi și milostivirea divină, atât de trebuincioasă, datorită acelora care ne vor fi dat posibilitatea de a face ceva pentru ei și pentru Dumnezeu. Sfântul Augustin ne spune că milostivirea este strălucirea sufletului, ce îl îmbogățește și îi dă frumusețe.

Pr. prof. Cristinel Sociu

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Sinodul dedicat familiei Deschis la 4 octombrie și încheiat la 25 octombrie 2015, tema celei de-a XIV-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor a fost Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea modernă. Familia a fost în tot acest timp în centrul atenției Bisericii, ceea ce înseamnă că e importantă, că, fără ea, Biserica, societatea, omenirea întreagă nu ar putea exista.

Discuțiile s-au purtat pe mai multe puncte, dar concluziile a două dintre ele au fost așteptate cu interes deosebit: împărtășania divorțaților recăsătoriți și pastorația homosexualilor. În ceea ce privește asistarea pastorală a divorțaților recăsătoriți, raportul final al Sinodului susține: „Este responsabilitatea păstorilor să însoțească persoanele în cauză pe un drum al discernământului, conform învățăturii Bisericii și îndrumărilor episcopului”. Frumusețea căsătoriei și a familiei este exprimată în document, cu referințe solide la indisolubilitatea căsătoriei.

Autorul căsătoriei nu este omul, ci însuși Dumnezeu. Referitor la divorțații recăsătoriți civil, documentul amintește că ei nu sunt, prin aceasta, excomunicați și îndeamnă păstorii de suflete la o atitudine de primire a familiilor aflate în această situație, chiar dacă nu pot primi sfânta Împărtășanie. Discernământul și însoțirea pastorală a unor astfel

4

de persoane trebuie să le conducă spre conștientizarea situației lor în fața lui Dumnezeu. Căsătoria creștină este semnul unirii dintre Cristos și Biserica sa. Așadar, trebuie să aibă aceleași trăsături pe care le are această unire: una, fidelă sau exclusivă, definitivă, fecundă. Dumnezeu însuși l-a trimis pe Fiul său într-o familie.

Documentul face referire și la consolidarea pregătirii la căsătorie, mai ales pentru tinerii care sunt cuprinși de teamă: „Pentru ei se dorește o adecvată formare afectivă, ajutându-i să înțeleagă virtutea castității și a dăruirii de sine”. În același timp, s-a evidențiat rolul prioritar al părinților în ce privește educația fiilor la credință.

De asemenea, raportul final cuprinde și reconfirmarea poziției Bisericii Catolice cu privire la homosexualitate. „O atenție specială” trebuie acordată însoțirii familiilor aflate în astfel de situații, se spune într-unul dintre paragrafe. Persoanele care se declară homosexuale nu trebuie discriminate, dar se subliniază faptul că „nu există nici un fundament pentru a asimila sau a stabili analogii, chiar și îndepărtate, între uniunile homosexuale

și planul lui Dumnezeu pentru căsătorie și familie”. Părinții sinodali au criticat presiunile exercitate asupra Bisericii de a accepta „căsătoriile” homosexuale.

Totodată, documentul susține și învățătura Bisericii pe teme legate de viață, precum avortul și contracepția. Viața umană este sacră, deoarece Dumnezeu este creatorul vieții omului și unica țintă spre care se îndreaptă viața omului.

La încheierea Sinodului, Papa Francisc a explicat că scopul acestuia „nu a fost să se găsească soluții exhaustive pentru toate dificultățile și nesiguranțele care constituie o provocare și o amenințare pentru familie, ci mai degrabă să vadă aceste dificultăți și nesiguranțe în lumina credinței, studiindu-le cu atenție și abordându-le fără teamă, fără a ne îngropa capetele în nisip”.

Sinodul a urmărit, mai degrabă, să asculte vocile familiilor și ale păstorilor și să vadă realitatea prin ochii lui Dumnezeu, pentru a oferi speranță și încurajare într-o lume aflată într-o criză și un pesimism în creștere.

Paul Petrea, clasa a XI-a

Orizonturi * nr. XXXIX

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Misionari ai lui Cristos Cuvântul misiune vine din latinescul missio, care înseamnă trimitere. Misiunea este, încă de la începuturile creștinismului, o componentă fundamentală a Bisericii.

Mărturisind că Biserica este apostolică, avem în vedere nu numai originile ei și legătura neștirbită cu tradiția de credință a Sfinților Apostoli, ci și faptul că Biserica trăiește prin apostolie, adică prin trimitere la propovăduire (de la gr. apostolos = persoană însărcinată cu o misiune): „Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul, prin semnele care urmau” (Mc 16,20).

An de an, în luna octombrie, Biserica ne propune spre conștientizare importanța evanghelizării, a răspândirii cuvântului lui Dumnezeu.

Anul acesta, cea de-a treia duminică din luna octombrie, dedicată misiunilor, coincide cu lucrările Sinodului dedicat familiei.

La 18 octombrie, în Ziua Mondială de Rugăciune pentru Misiuni și Misionari, papa Francisc i-a canonizat pe părinții sfintei Tereza a Pruncului Isus, Ludovic Martin și Zélie Martin. Sfânta Tereza a Pruncului Isus a fost proclamată, în 1927, împreună cu sfântul Francisc Xaveriu, patroană spirituală a misiunilor. În acest timp dedicat misiunilor, să ne amintim de mesajul septembrie-decembrie 2015

pe care ni l-a lăsat Sfântul Părinte pentru această lună a misiunilor: „Fiecare botezat este chemat să dea mărturie despre Domnul Isus, vestind credința primită în dar”. Mesajul Suveranului Pontif a fost publicat în solemnitatea Rusaliilor, pentru a exprima legătura vie care există între misiunea Duhului Sfânt și misiunea Bisericii.

Astăzi, o mare parte a omenirii trăiește într-o decădere marcată de mari nesiguranțe și dezechilibre. Auzim deseori de realitatea crudă pe care oamenii de pe toate continentele lumii o trăiesc în fiecare zi: în Asia sunt prezente violențe, boli, războaie, iar în Africa mulți oameni trăiesc la limita supraviețuirii.

Ce putem face noi? Nu totdeauna deplasarea într-unul din locurile neevanghelizate ar rezolva problema. Suntem chemați, cu prilejul acestei luni misionare, să ne descoperim responsabilitatea și angajarea personală în răspândirea Evangheliei. Un gest mic de iubire față de aproapele, o rugăciune pentru misionarii care-și desfășoară activitatea departe de țara natală, participarea la momentele de rugăciune

și veghe misionară sunt tot atâtea „predici” pentru răspândirea credinței creștine.

Doi dintre sfinții Bisericii, cunoscuți, îndrăgiți și cinstiți de credincioși pentru apostolatul lor, pot fi și pentru noi modele de misionari. Un model al misiunilor este sfântul Padre Pio din Pietrelcina, moștenitor spiritual al sfântului Francisc de Assisi, care spunea „Doamne Isuse, chemarea la misiune este rezervată numai unora dintre noi, dar implică pe fiecare creștin în parte. Tu ne-ai spus tuturor să mergem, căci Tu ești cu noi de la începutul și până la sfârșitul vieții noastre”.

Un alt model misionar este cel al fericitei Tereza de Calcutta, care se ruga: „Doamne, atunci când îmi este foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană, atunci când îmi este sete, dă-mi pe cineva care are nevoie de apă”.

Isus Cristos a sădit în fiecare dintre noi sămânța misiunilor și ea trebuie ca mai întâi să prindă rădăcini în noi și apoi să fie răspândită prin exemplu și faptă.

Petre ţîmpu-Cuna, clasa a XI-a

5

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Grijile zilei de mâine În zilele noastre, din ce în ce mai multe griji lumești pun stăpânire pe viața noastră și astfel nu trăim practic în prezent, pentru că grijile ne orientează spre viitor, anticipând evenimente negative care ar putea să nu se întâmple niciodată. Grija zilei de mâine este o grijă presantă, care ne induce o stare de neliniște și ne face să ne pierdem pacea sufletească. O singură grijă trebuie să avem, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfânt, adică de a nu ne înstrăina de Dumnezeu. Isus, în Predica de pe Munte, ne învață: „Nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca [sau ce veți bea], nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul decât îmbrăcămintea?...

Nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei” (Mt 6,25.34).

Isus ne învață că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieții spirituale și libertății noastre sufletești pentru a nu fi înrobiți de grijile pentru bunurile materiale. Cum ar putea cuvântul lui Dumnezeu să rodească în inimile noastre și să devină hrană pentru suflet, dacă îl înăbușim cu grijile lumești, asemenea spinilor din parabola semănătorului? Apoi, nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine, atâta timp cât ne aflăm în ziua de astăzi, lucru de altfel evident, fiindcă viața se derulează la

6

timpul prezent. Dacă la povara zilei de astăzi mai adăugăm și grijile zilei de mâine, atunci totul devine istovitor. Întotdeauna îngrijorarea face referință la problemele pe care nu le putem rezolva, fie pentru că nu avem capacitatea necesară, fie pentru că sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem noi acces, ci Dumnezeu. El este stăpânul timpului, deci, trebuie să lăsăm totul în mâna și în grija lui. El este cel care ne împlinește toate nevoile, încât ziua de astăzi să poată deveni mărturie pentru ziua de mâine.

Să trăim în prezent și să nu ne ancorăm în viitor, căci dacă trăim cu interes prezentul, viitorul va veni cu aceeași stare cu care se prezintă și se trăiește prezentul. Nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face decât să proiecteze o conotație negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge bucuria vieții.

Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm necazul sau „răutatea” a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, fapt ce ne va adânci în confuzie și neliniște.

Atenție: cuvintele lui Isus, „Nu vă îngrijorați pentru ziua

de mâine”, nu îndeamnă la pasivitate, la a fi spectatori ai propriei noastre vieți, ci la a ne lăsa conduși de El, fără teamă, pentru că El ne va purta de grijă. Domnul ne conduce și ne călăuzește, dar pașii trebuie să-i face noi. Isus nu încurajează, prin aceste cuvinte, lenea sau neglijarea datoriilor și atribuțiilor noastre.

Un proverb spune: „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă!”. Această expresie arată importanța cunoașterii propriilor calități (talanți) și folosirea lor corectă pentru realizarea unui plan în viață.

A te strădui în prezent înseamnă a pune bazele viitorului, dar a nu lăsa loc lui Dumnezeu în viața noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare și de neliniște cu privire la viitor. În același timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive și absurde, care ne vor arunca în haos și confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreținerea unei vieți spirituale echilibrate, întrețesute cu preocupările ce privesc vremea prezentă.

Ionuț Ciceu, clasa a X-a B

Orizonturi * nr. XXXIX

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Mărturisiri despre un nou început Anul acesta a început o nouă eră, un nou capitol din cartea vieții mele: LICEUL. Încă de la începutul clasei a VIII-a, eram tulburat și preocupat de o întrebare existențială: „Ce voi face în viitor?” După o lungă perioadă de reflecție și rugăciune, am reușit să-mi dau un răspuns: „Vreau să mă duc la seminar!”.

Chiar dacă unii mă descurajau, pentru mine acesta a fost răspunsul hotărât și definitiv. Acolo îmi doream să ajung și, cu voia lui Dumnezeu, am ajuns la Seminarul din Roman. Mulți m-au întrebat și încă mă întreabă: „De ce tocmai la Roman? De ce așa departe?”. Fiindcă vin din Baia Mare, județul Maramureș, adică de la peste 400 km distanță de Roman, întrebarea lor era și este oarecum justificată, deși, pentru a-l urma pe Cristos, nicăieri nu este „prea departe”.

Ei bine, am venit la Seminarul din Roman pentru că aici vreau să mă formez și să trăiesc asemenea sfântului Francisc de Assisi, un om pe care l-am cunoscut prin mărturia pe care o dau frații franciscani, care activează în parohia din care fac eu parte. La început, nu știam foarte multe despre el, dar am început să mă informez, să aprofundez viața lui, să fiu fascinat de ea, și, în final, atras și eu spre un asemenea stil de viață. În fiecare zi, mă rugam cu aceleași cuvinte ale sfântului Francisc: „Preaînalte și mărețe Dumnezeule, luminează septembrie-decembrie 2015

întunericul inimii mele, dă-mi credință dreaptă, speranță sigură și dragoste desăvârșită; dă-mi, o, Doamne, umilință profundă, înțelepciune și cunoștință, pentru ca să înțeleg și să împlinesc sfânta și adevărata voință a ta”. Și iată că voința Domnului a fost ca eu să ajung la Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman. Francisc s-a lepădat de lume, mai bine zis de cele lumești, dar cu bucuria de a fi în lume.

El și-a propus nu speculația sau cunoașterea teoretică a lui Dumnezeu, ci o viață evanghelică în care să-l imite pe Cristos. Papa Benedict al XVI-lea spunea despre sfântul Francisc de Assisi că „este imaginea lui Cristos cea mai desăvârșită din toate timpurile”. A reușit să înțeleagă ce vrea Cristos de la el și astfel șia părăsit viața de dinainte, dorind să fie „mic”, „minor” și să-i slujească pe cei mici, săraci, neajutorați, cei considerați a se afla la periferia societății. Consider că orice om este chemat la sfințenie, însă trebuie să și răspundă acesteia.

Așadar, această decizie a mea, pe care anumite persoane au considerat-o ca fiind un gest și un act nebunesc, pentru mine era o cheie cu care puteam deschide poarta viitorului, un viitor împreună cu Dumnezeu, în care să-i slujesc asemenea „sărăcuțului din Assisi”.

Pot spune că începuturile mele la liceu nu au fost lipsite de

temeri, cauzate de necunoscut, dar am crezut și cred într-un singur lucru: Dumnezeu mă va călăuzi și mă va ajuta să depășesc toate încercările, toate temerile și obstacolele, toate neajunsurile.

La deschiderea anului școlar, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, mi-am cunoscut colegii, preoții formatori, profesorii și m-am integrat foarte repede în această „familie franciscană”, fără a tânji apoi prea mult după locurile natale. Nu mi-am dorit să ajung într-un loc perfect, cu cele mai strălucite condiții materiale, ci într-unul în care să găsesc călăuză spre scopul pe care îl am: să ajung preot franciscan.

Drumul este lung, dar iată-mă ajuns acum aproape de finalul primului semestru din clasa a IX-a, când reușesc să culeg roadele propriei mele străduințe și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut în viața mea de până acum și pentru tot ceea ce va face în continuare.

Acum pot să afirm cu tărie că Dumnezeu m-a condus spre calea cea mai bună.

Mircea-Alexandru Dănuț, clasa a IX-a A

7

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Pagini de jurnal – Pe urmele Micului Prinț Isaac Newton, marele fizician, scria odată, într-una din scrisorile sale: „Dacă am putut privi mai departe, e pentru că am fost purtat pe umeri de giganți!”. E o adevărată onoare să primesc invitația părintelui Iulian Misariu, de a mă adresa foștilor dascăli și mentori pe ai căror umeri de giganți am fost purtat în anii de seminar, astfel încât să cresc și să pot privi până la orizont! De asemenea, este o onoare să mă pot adresa vouă, dragi elevi seminariști, prin intermediul revistei „Orizonturi”, la care am fost unul dintre membrii fondatori.

Dar, mai întâi, să începem prin a ne cunoaște.

Mă numesc Fabian Agiurgioaei, sunt psiholog specialist în Statele Unite ale Americii și, deși poate câțiva profesori și formatori își vor mai aminti de mine, mulți din cei care vor citi aceste rânduri se vor întreba care e rostul lor. Cu 20 de ani în urmă, mai exact în anul 1996, începeam Seminarul Liceal Franciscan, plin de avânt, curiozitate și, poate, cu un pic de teamă adolescentină. La timpul respectiv, nu știam că mă îmbarcam, de fapt, în cea mai temerară și uimitoare călătorie a vieții mele, că începeam să clădesc fundația unei vieți bazate pe respect, compasiune și integritate. Îmi amintesc atât de clar primele zile de seminar, colegii pe care îi cunoșteam pentru prima dată și cu care aveam să împărtășesc multe bucurii și

8

speranțe, dascălii care mi-au îndrumat și hrănit setea de cunoaștere și preoții formatori, care, prin exemplul lor, mi-au împărtășit din bogăția spirituală a sfântului Francisc. Privind în urmă la acei ani uimitori, plin de noi descoperiri, de creștere spirituală, morală și intelectuală, inima mi se umple de gratitudine și reverență pentru darul Vieții și al tuturor oamenilor din jurul meu. Iată că, aproape două decenii mai târziu, aflat la mii de kilometri distanță, undeva pe coasta de est a Statelor Unite, după un masterat și un doctorat în psihologie la Universitatea St. John’s din New York și multe realizări personale și profesionale, am oportunitatea de a împărtăși cu voi câteva gânduri și simțiri, care sper că vă vor fi de folos.

Trăim într-o lume a vitezei, a gratificării imediate, a bombardamentului cu informație, de cele mai multe ori redundantă și irelevantă. Atenția ne este mereu asaltată de “breaking news”, de imagini galopante, iar mintea ne e prinsă și distrasă de tot și tot mai multe ecrane de televizor, calculator, iPhone, iPad etc. Ritmul vieții devine tot mai amețitor și, probabil, cu toții simțim că suntem asaltați și grăbiți către următoarea stație, mai repede, tot mai repede. La un moment dat ne prăbușim epuizați, orbiți și storși de vlagă, mentală și spirituală, goi pe dinlăuntru.

Vă propun ca, în următoarele câteva rânduri, să întreprindem o călătorie interioară din care sper să ne întoarcem un pic mai înțelepți, mai receptivi și capabili să privim viața și Marea Trecere cu mirare, după cum sugera Lucian Blaga într-unul din poemele sale.

Vă invit, așadar, să călătorim alături de Micul Prinț, personajul meu favorit, descoperit în primul an de liceu, de care, cred, cu toții ați auzit. Protagonistul poveștii lui Saint-Exupery e paradoxal un personaj pe cât de copilăros și simplu, pe atât de misterios și profund, întocmai ca și viața noastră. Dintre toate cărțile citite în viața mea, și vă asigur că sunt vreo câteva, Micul Prinț a rămas cartea mea favorită, un ghid de viață și o busolă care mereu m-a ajutat să găsesc nordul, atunci când am simțit că m-am rătăcit în hățișurile vieții.

O primă lecție de viață pe care am învățat-o de timpuriu a fost să mă opresc și, seară de seară, să admir apusurile de soare.

Mereu mi-au plăcut serile când soarele, la apus, mângâia toată

Orizonturi * nr. XXXIX

D IALOG fațada seminarului și se reflecta în portocaliul acoperișului. Era ceva feeric și unic de fiecare dată, iar timpul parcă încetinea și el, lăsând loc jocului dintre umbrele serii, razele soarelui și glasurile elevilor la plimbare sau jucând fotbal pe terenul alăturat. Momente unice, care, deși par atât de îndepărtate în timp, au rămas adânc întipărite în inima mea.

Așadar, opriți-vă din când în când, ieșiți afară și admirați un apus de soare în tăcere! Fiți sigur că e unic, superb și răsfrânge o clipă de eternitate! Amintiți-vă de sfântul Francisc care iubea natura și petrecea ore în șir în mijlocul ei, aducând mulțumire tuturor, de la Fratele Soare la micile păsărele cărora le predica cu simplitate și gratitudine.

A două lecție de viață, care m-a ajutat nespus în a deveni un bun psiholog, vine din partea altui caracter din aceeași poveste, vulpea, pe care Micul Prinț a îmblânzit-o, nu în sensul obișnuit al cuvântului, ci prin faptul că și-a luat timp să o cunoască, încet, treptat, cu delicatețe. La despărțire, vulpea îi împărtășește un mic secret: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor”. Dacă ne luăm timpul necesar și avem răbdarea de a ne cunoaște pe noi înșine, dacă petrecem suficient timp în compania propriei noastre persoane, în tăcere, doar așa vom fi capabili să vedem cu adevărat lumea, realitatea și frumusețea fiecărei clipe de viață. După cum observăm cu toții, lumea modernă, septembrie-decembrie 2015

ÎNTRE GENERAȚII

prin adicția de tehnologie, ne captează atenția și privirile neîncetat, ne face accesul la informație extrem de facil, astfel încât să devenim dependenți, ocupați tot timpul, rupți de noi înșine și de ceilalți, dar plini de „informație”. Dacă nu învățăm de timpuriu să ne ancorăm puternic în Dumnezeu și în noi înșine, vom fi ușor purtați de valurile vieții, fără direcție, fără un rost. Oriunde am merge, oricine am deveni peste ani, preoți, frați, dascăli ori ingineri, dacă ne vor lipsi profunzimea de spirit și caracter, vom eșua într-o mare de superficialitate.

Personal, cred cu tărie că, în anii de seminar, am reușit să clădesc fundația unui caracter profund, care m-a ajutat mereu să îmi găsesc centrul de greutate și echilibrul în momente de cumpănă. Datorită celor care m-au ghidat în acei ani, datorită dedicației, dragostei și înțelepciunii lor, am învățat cum să văd cu inima. Iar pentru aceasta sunt recunoscător și, zi de zi, mă străduiesc să dau mai departe darul pe care l-am primit.

Vă invit, așadar, să petreceți mai mult timp în tăcere, în meditație, să ascultați cu mai multă atenție liniștea ce se revarsă dinspre umilul staul de oi, în tăcerea adâncă a nopții. Doar așa ne putem deschide ochii inimii și vedea până în miezul lucrurilor, nu doar la suprafață, superficial. Lumea de astăzi e plină de superficialitate, de oameni care trăiesc urmărind umbrele de pe perete, crezând că aceea e realitatea, dar voi,

dragi seminariști, aveți o oportunitate extraordinară. Prin faptul că sunteți într-o comunitate, că zi de zi sunteți înconjurați de dascăli devotați, de formatori înțelepți care vă călăuzesc pe apele zbuciumate ale adolescenței, dacă vă deschideți inimile să primiți aceste daruri, mai târziu veți înțelege cu adevărat secretul dăruit de vulpe Micului Prinț.

Nu aș putea adăuga prea multe dincolo de învățăturile pe care Micul Prinț le-a deprins în călătoriile sale, dar, în încheiere, doresc să vă mai spun doar atât: să nu va îndoiți niciodată că fiecare unul dintre voi poartă cu sine o scânteie de geniu, un talent special și un talant inestimabil, ce i-a fost încredințat spre a fi dăruit mai departe, îndoit, înzecit și însutit. Lumea de astăzi duce lipsă de oameni de caracter, de oameni profunzi și simpli, asemenea sfântului Francisc, ancorați în valori și principii sănătoase, care știu să asculte și să privească cu inima. În fiecare dimineață amintiți-vă că soarta întregii lumi depinde de fiecare din noi, de ceea ce suntem și facem zi de zi, de ceea ce devenim și alegem să „îmblânzim”.

Astăzi, cu toții stați pe umeri de giganți, dar mâine lumea vă așteaptă ca voi să deveniți giganții pe care alții să se înalțe și să poată privi mai departe, până la Orizonturi!

Dr. Fabian Daniel Agiurgioaei, fost elev al liceului (1996-2000)

9

D IALOG

O „vocație în vocație” • Părinte Eugen Blăjuţ, începând cu numărul trecut al revistei noastre școlare, ne-am propus o serie de interviuri cu foștii părinți directori ai liceului nostru. Acum, dacă ne permiteți, a venit rândul Sfinției voastre.

Vă rog, pentru început, să vă prezentați.

Sunt originar din Nisiporești, jud. Neamț. Pentru mine, satul natal este deosebit pentru două motive și, în același timp, haruri: martira Veronica Antal și redeschiderea Seminarului Franciscan.

Am simțit că Dumnezeu mă cheamă să-i slujesc la altar nu numai ca ministrant, dar și ca preot al său. Am făcut seminarul la Iași (1973-1984) și am fost hirotonit preot diecezan, la 29 iunie 1984. Încă din timpul seminarului am simțit că Dumnezeu mă cheamă să fac ceva mai mult pentru slava lui și pentru suflete, mergând pe urmele sfântului Francisc de Assisi. În 1985, am început formarea pentru a deveni frate franciscan conventual. Totul am făcut în mare secret, pentru că nu se putea face altfel în acea vreme, și cu un foarte mare risc.

Poate că vă mirați de pasul pe care l-am făcut! Pot spune, poate cu altă ocazie, multe în privința aceasta, dar, acum, spun numai atât: la mine este vorba despre o „vocație în vocație”. La 19 februarie 1987, am depus profesiunea temporară în secret, în sacristia bisericii din Hălăucești, în mâinile părintelui provincial,

10

ÎNTRE GENERAȚII

Gheorghe Patrașcu. Profesiunea solemnă, în public, în biserică, în cadrul liturghiei de seară, tot la Hălăucești, am făcut-o la 29 iunie 1991, în mâinile părintelui provincial, Iosif Sabău. În cadrul Provinciei noastre am trecut prin multe slujiri, iar acum sunt părinte spiritual la Institutul Teologic Franciscan din Roman.

• Ați fost primul director al Seminarului nostru liceal de aici, de la Roman. Ce ne puteți spune despre această misiune și despre începuturile Seminarului, redeschis după căderea comunismului? A fost greu? A fost ușor?

Când părintele provincial, Iosif Sabău, mi-a propus slujirea de director la Seminarul mic, m-am speriat și m-am simțit nepregătit. M-am speriat pentru că mi-am dat seama câtă responsabilitate mi se pune pe umeri: conducerea unui seminar mic, care, de fapt, nu era „mic”; era responsabilitatea formării pentru preoție a seminariștilor. Și m-am simțit nepregătit pentru școală, deoarece pregătirea mea a fost în teologie pentru a deveni preot și a lucra în pastorație. Dar, la insistențele părintelui, am acceptat. Începuturile Seminarului, de fapt, nu au fost la Roman, ci la Nisiporești. Acolo a fost redeschis Seminarul de părintele Petru Albert, împreună cu colaboratorii săi. Când s-a transferat Seminarul aici, la Roman, am fost ales ca director pentru Seminarul mic. A fost și greu și ușor. În primii ani am stat în chirie la Liceul Nr. 1. Ne-am folosit de cantina și de sălile de clasă ale liceului, atunci când, în funcție de orarul liceului, se putea. În rest,

am transformat camere din cămin în săli de clasă, ca să putem să ne desfășurăm orele de școală.

O cameră am transformat-o în capelă, unde păstram Sfântul Sacrament. Pentru celebrarea sfintei Liturghii, am avut permisiunea să ne folosim de sala de festivități a liceului. Acolo celebram zilnic. Profesori au fost unii dintre preoții noștri (pr. Petru Albert, pr. Alexandru Gabor, pr. Eugen Blăjuț sr., pr. Gheorghe Antal) și dintre profesorii de la Liceul Nr. 1, dar și de prin oraș.

Am avut profesori foarte buni, dar am avut și profesori care ne-au creat multe probleme. Ca formatori am fost foarte puțini: subsemnatul, fr. Roberto Peretti, pr. Gheorghe Antal. Mai târziu a venit și fr. Iosif Buzău. Am mai fost ajutați și de alți frați religioși și frați clerici, care erau și ei în formare. Când s-au terminat bucătăria și cantina, ne-am mutat la seminarul nou. Când s-a terminat de construit și școala, ne-am mutat cu tot ce aparținea de școală la seminar. Am lucrat la Seminarul mic între 15 septembrie 1992 şi 21 august 1998. A fost o

Orizonturi * nr. XXXIX

D IALOG muncă intensă și pe plan uman, și spiritual, și intelectual și școlar.

Am fost alături de elevii seminariști, împărțind cu ei același cămin, aceeași baie, aceeași masă la cantină. Cu drag am muncit, fiind ferm convins că, prin munca mea, fac voința lui Dumnezeu, merg pe urmele lui Francisc și pun bazele viitorilor frați ai Provinciei.

• A suferit Seminarul transformări în timp sau este tot la fel?

Cum vedeți generațiile actuale de seminariști?

Găsesc Seminarul transformat în foarte multe privințe. Văd că sunt mai mulți formatori, care pot asigura o formare personalizată. Văd că sunt profesori bine pregătiți și cred că sunt interesați în munca lor de profesori.

Văd școala mai bine dotată și organizată în comparație cu posibilitățile care au fost la început.

Văd Seminarul mai cunoscut în cadrul județului și chiar al țării, prin realizările profesorilor care au lucrat în cadrul lui și ale elevilor care au învățat aici. Cât privește generațiile actuale de seminariști, le văd foarte diferite față de cele din timpul când am fost director. Am să spun cum i-am văzut pe primii seminariști. Știau pentru ce au intrat în Seminar, adică erau mai motivați să devină frați, să se facă preoți. Erau mai disciplinați, mai ordonați, mai interesați să învețe, mai respectuoși unii față de alții, mai ascultători și mai respectuoși față de formatori și profesori.

Prețuiau mai bine lucrurile puse la dispoziția lor și aveau o capacitate mai mare de sacrificiu.

Erau mai puternici în a depăși dificultățile de fiecare zi și erau septembrie-decembrie 2015

ÎNTRE GENERAȚII

foarte atenți în privința limbajului pe care-l foloseau. Prin aceasta nu vreau să spun că au fost niște sfinți. Am avut și cazuri „speciale”, dar i-am ajutat pe „speciali” să se corecteze, să devină într-adevăr speciali sau să se retragă din seminar. La generațiile de la început am văzut mai mult spirit de sacrificiu și de dăruire pentru formarea lor pe toate planurile, umană, intelectuală și spirituală.

• Ce misiune v-a fost încredințată după ce ați predat „ștafeta” Seminarului mic?

După ce-am predat „ștafeta”, am fost trimis la Luizi-Călugăra, ca guardian și paroh. Am ajuns din nou la munca pentru care m-am pregătit în seminar. Am ajuns în pastorație! Ca guardian, împreună cu frații, m-am străduit să realizez în convent o adevărată atmosferă fraternă.

Cu permisiunea fraților, am fost dispuși să ajutăm câțiva frați de-ai noștri problematici. Apoi, ca paroh, prima mea mare grijă au fost sufletele care mi-au fost încredințate: spovezi, liturghii, îngrijirea bătrânilor și bolnavilor la Vinerea întâi, misiuni pentru 11 februarie în fiecare an, discuții sau colocvii la biroul parohial, pregătire pentru sacramente, caritate etc. M-am străduit să avem o colaborare frumoasă cu frații vicari pe care i-am avut.

Am început renovarea bisericii, o muncă foarte mare, pe care am realizat-o în colaborare cu frații și cu ajutorul sătenilor. N-am apucat să termin lucrările de renovare pentru că, din toamna lui 2004, am fost trimis la noviciat, la Prăjești, ca maestru de novici.

• Știm că, pentru câtva timp, ați fost și maestru de novici.

Ne spuneți câteva cuvinte despre această perioadă? Ce trebuie să facă un maestru?

Nu am fost „pentru câtva timp”, ci am fost patru ani întregi, adică patru serii de novici. A fost o perioadă de muncă și formare intensă nu numai pentru novici, ci și pentru mine. Am căutat să stau „împreună” și să împart totul cu colaboratorii mei și cu novicii.

Un maestru de novici trebuie să fie, pentru novicii săi, un exemplu bun în toate. Munca lui este aceea de a-i ajuta pe novici să se îndrăgostească de idealul franciscan și să trăiască în spiritul sfântului Francisc de Assisi. În noviciat se pun bazele fratelui franciscan conventual. Munca maestrului de novici și a colaboratorilor săi are o importanță fundamentală într-o provincie, iar conducătorii Provinciei trebuie să fie foarte atenți în alegerea maestrului, pentru că această muncă nu o poate face oricine.

• Ce alte misiuni și experiențe ați mai avut? În toamna lui 2008, părintele provincial, Emilian Cătălin, a socotit cu cale să mă trimită la Padova, la Bazilica Sfântului Anton, să fac slujirea care mi se va încredința acolo și să mă înscriu și la o specializare în teologie. Am fost de comunitate la Santo. Slujirea mea a fost de confesor. Am celebrat liturghii în bazilică, am făcut serviciu și la capela binecuvântărilor, iar un timp am fost pentru spovezi la comunitatea surorilor elisabetine de la Sarmeola.

O perioadă am fost și în câteva

11

D IALOG comunități neocatecumenale pentru celebrarea sfintei Liturghii, pentru spovezi, pentru privegheri de rugăciune noaptea.

Toate acestea mi-au oferit posibilitatea să cunosc atât realitatea catolicilor italieni, cât și a altora, prin pelerinii veniți din toată lumea. La Padova, am devenit, după terminarea teologiei în 1984, din nou student. M-am înscris la specializare în Teologie Spirituală. Am terminat cu examen de licență, cu lucrarea Paternitatea spirituală în sfântul Silvan de la Muntele Athos. În 2013, când am terminat cu examenele și cu tot ce era legat de școală, m-am întors în țară.

• Începând cu anul școlar 2015-2016, liceul nostru și-a deschis porțile nu doar pentru seminariști, ci și pentru elevii de la profilul pedagogic, nou înființat. Frații franciscani s-au angajat în educația și transmiterea valorilor morale și spirituale și pentru alți tineri. Cum vedeți această inițiativă și deschidere?

Această deschidere și față de alți elevi, atât băieți cât și fete, prin profilul pedagogic, nu este o noutate pentru noi, conventualii din România. De fapt, înainte de 1948, Provincia noastră deschisese, pe lângă Seminarul de la Hălăucești, și un Gimnaziu unde au avut posibilitatea să frecventeze cursurile nu numai seminariștii, ci și băieții și fetele catolicilor din Hălăucești și împrejurimi. Și erau nu numai copii de catolici, dar și de alte confesiuni. Seminariștii veneau de la seminar la cursuri în gimnaziu, iar după cursuri se întorceau în seminar, la programul lor.

Ceilalți elevi mergeau acasă. La

12

ÎNTRE GENERAȚII

gimnaziu, frații s-au străduit să aducă profesori foarte buni, de la Pașcani și de la Iași (poate că vă spune ceva Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași. Ei bine și de acolo au fost cooptați profesori). Gimnaziul, fiind o școală particulară, examenele pentru recunoașterea studiilor în fața statului s-au făcut la Liceul „Roman Vodă” din Roman și la Liceul „Ferdinand” din Bacău.

La Bacău se spunea, când erau examenele, „Vin sorboniștii!”, așa erau de bine pregătiți elevii la gimnaziul din Hălăucești. Eu consider deschiderea din 20152016 o reluare a unei tradiții bune.

Este o formă de apostolat potrivit cu acest timp. Trebuie să citim bine semnele timpurilor, să discernem bine ce vrea Dumnezeu de la noi și să folosim bine această oportunitate de a face apostolat și în școală. Mai ales azi, când vedem cum este tratată educația copiilor și a tinerilor, pentru noi a sosit momentul de a propune un alt tip de educație sănătoasă, în spiritul valorilor umane și creștine.

• Astăzi, vocațiile la viața consacrată și la sfânta preoție sunt din ce în ce mai puține. Cum vedeți viitorul Seminarului nostru și implicit viitorul Provinciei?

Da, văd scăderea numărului de vocații și la preoție și la viața consacrată. Să nu ne temem! Așa ne-ar spune sfântul papă Ioan Paul al II-lea. Să avem foarte mare încredere în Providența Divină.

Dumnezeu, cel care cheamă la un astfel de tip de viață, va avea grijă ca viei sale să nu-i lipsească lucrătorii, ca turmei sale să nu-i lipsească păstorii, dar nu orice fel de păstori, ci după Inima lui

Isus și a Preasfintei Fecioare Maria.

Deci, încredere în Providență!

Cred cu tărie că Providența își va face partea ei. Să ne facem și noi partea noastră, fiecare la locul în care l-a pus Dumnezeu. Și sfântul Francisc ne îndeamnă la aceasta. Apoi, să ne întărim în credința și speranța că toate suferințele fraților noștri din timpul comunismului nu vor rămâne fără roade. Și roadele vor fi noi vocații, noi frați.

• În încheiere, vă rog să transmiteți un gând pentru elevii liceului nostru. Îndemnul meu este acesta: Nu vă temeți! Deschideți larg porțile lui Isus Cristos! Nu vă ia nimic și vă aduce belșugul harurilor sale! Nu pierdeți timpul cu fleacuri, ci pregătiți-vă intens și uman, și spiritual, și intelectual, întâi de toate pentru viața voastră și apoi pentru alții, ca să-i luminați și să-i ajutați să se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Consumați-vă energiile tinerești pe Isus și aproapele!

Nu vă fie teamă de sfântul Francisc de Assisi. De vreme ce de atâtea veacuri se vorbește despre el și tot de atâtea veacuri sunt bărbați și femei care merg pe urmele sale, aceasta înseamnă că Francisc are ce să ofere și oamenilor de astăzi. Deci și vouă...

Scoateți cu „gălețile” pline din „izvoarele franciscane”, căci și ele conduc mereu la Isus Cristos.

Nu vă fie teamă!

Cu autorul lui Dumnezeu și cu toate puterile voastre, înainte, cu „toate pânzele”!

A consemnat Narcis Miclăuș, clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Tudor Arghezi – poet credincios sau necredincios?

Dintre poeții moderni din perioada interbelică, ce ne-au fost predați la clasă, mi-a atras atenția, în mod deosebit, Tudor Arghezi, nu atât pentru originalitatea expresiilor, cât mai ales pentru căutările și experiențele trăite, care au contribuit la alcătuirea structurii sale sufletești.

Poetul s-a născut la 21 mai 1880, la București, și a primit la naștere numele Ion N. Theodorescu, dar a adoptat pseudonimul

Această ședere a sa la mănăstire a stârnit numeroase controverse.

Unii au spus că Arghezi a ales această cale din convingere, iar alții, din comoditate. Sentimentul și preocupările pentru cele religioase i-ar fi lipsit între zidurile mănăstirii.

Din volumul Icoane de lemn reiese că în experiența claustrării nu numai că nu găsește, cum își închipuia, un mediu favorabil dezvoltării spirituale, ci trăiește

Tudor Arghezi (prenumele de la bunic, iar numele de la denumirea veche a râului Argeș, Argesis.

Citind biografia sa, am aflat că, pe lângă experiența sa ca laborant la fabrica de zahăr din Chitila sau bijutier și ceasornicar în Elveția, Arghezi a petrecut cinci ani la mănăstirea Cernica, primind numele Iosif, apoi a fost hirotonit diacon și adus la Mitropolia din București ca secretar.

amare deziluzii morale și o destrămare sufletească până la criză. E posibil ca atitudinea și comportamentul fețelor bisericești de atunci, atmosfera de indiferență, lâncezeală și lene spirituală să fi contribuit, cel puțin pentru moment, la moartea spirituală a lui Arghezi. „Călugăria a însemnat pentru poet singurătate și rătăcire”, notează criticul literar Zoe Dumitrescu Bușulenga.

septembrie-decembrie 2015

A fost exclus din viața monahală în anul 1911, apoi, în timp, a fost considerat anticlerical, apostat și chiar ateu.

Poate că aceste etichete i-au fost puse în urma îndoielilor și căutărilor sale, atitudini care reies din cei 16 psalmi publicați de poet în volume diferite, cei mai mulți apărând în volumul „Cuvinte potrivite”. Literatura laică a preluat această specie, psalmul, de la cea religioasă, transformând-o și îmbogățind-o tematic și expresiv, fără a-i distruge însă sensul originar. Psalmul poetic interbelic este creat de o conștiință problematizantă, iar stările contradictorii ale psalmistului explică situația dramatică a condiției umane, căutarea dialogului cu Dumnezeu, într-o lume desacralizată.

Desigur, Arghezi nu poate fi asemănat cu un poet ca Vasile Voiculescu, în poezia căruia sacrul ocupă locuri de prim plan, iar îngerii devin o prezență permanentă, săvârșesc diverse munci agricole, stau de pază la poartă, în pragul casei, sau veghează odaia, dar, în opinia mea, nici nu poate fi considerat un poet necredincios.

Psalmii arghezieni sunt dialoguri imaginare între poet și Mântuitor, căruia, cel dintâi, îi cere disperat să i se reveleze.

După O. S. Crohmălniceanu, ceea ce se remarcă la Arghezi este „nevoia de a-și certifica prezența unei ființe atotputernice, îndărătul a tot ce există”, fiind însetat de o autoritate supremă. El regretă timpurile biblice când Dumnezeu își trimisese Fiul pe pământ și dialoga cu oamenii,

13

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE așa cum arată Sfânta Scriptură.

Din psalmul Nu-ți cer un lucru prea cu neputință, reiese nevoia de certitudine și reproșul adresat divinității: „Când magii au purces după o stea/ Tu le vorbeai – și se putea./ Când fu să plece și Iosif,/ Scris l-ai găsit în catastif/ Și i-ai trimis un înger de povață –/ Și îngerul stătu cu el de față./ Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea/ Și pruncul și bărbatul și femeia”.

După cum se observă, Arghezi se plânge că nu se numără printre cei aleși, cărora Dumnezeu le-a trimis îngeri pentru împlinirea miracolelor sale pe pământ și că divinitatea este atât de tăcută față de el. Ea nu i-a trimis niciun mesager care să-i facă indubitabilă credința: „Doar mie, Domnul, veșnicul și bunul,/ Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici unul”. Neprimind ce a cerut, Arghezi se răzvrătește și îl acuză pe Dumnezeu de înstrăinare față de om, de faptul că nu se mai arată ca în timpurile biblice: „Dacă-ncepui de-aproape să-ți dau ghes,/ Vreau să vorbești cu robul tău mai des./ De când s-a întocmit Sfânta Scriptură/ Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură./ Și anii mor și veacurile pier/ Aici, sub tine, dedesubt, sub cer” (Psalm - Nu-ți cer un lucru prea cu neputință).

Arghezi apare în postura unuia care se îndoiește (voluntar sau involuntar), al unuia care îl ispitește pe Dumnezeu, dar nu în postura de necredincios. El are nevoie, asemenea apostolului Toma, de a vedea pentru a crede sau a tăgădui, căutând a se convinge prin dovada pipăită a

14

mâinilor: „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este!»” (Psalm – Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere). Poetul dorește să trăiască revelația absolutului creștin. Cuvintele lui Cristos, „Fericiți cei ce cred fără să fi văzut” (In 20,29), au fost în contrast cu neliniștea intrinsecă a firii autorului, cu imensa curiozitate și cu nevoia umană de concretul dovezilor. „Cearta” lui Arghezi cu Dumnezeu este confruntarea sa cu Logosul, cu Dumnezeu-Cuvântul. Resentimentul celui care se știe om al cuvântului se îndreaptă împotriva aceluia care, fiind socotit Cuvântul însuși, se refuză cuvintelor umane.

Reproșul adus de Arghezi lui Dumnezeu și l-a îngăduit și Iob din Vechiul Testament. Pe lângă dureri, el va cunoaște și zbuciumul sufletesc, transmis în text prin lamentație, îndoială, răzvrătire etc.: „De ce ascunzi faţa Ta și mă iei drept un dușman al Tău?” (Iob 13,24) sau „Și de data aceasta plângerea mea este luată tot ca răzvrătire și totuși mâna mea de-abia înăbușe suspinele mele. O, dacă aș ști unde să-l găsesc! Dacă aș putea să ajung la palatul lui! (Iob 23,22-23). Dar Iob știe că „Dumnezeu nu e un om ca mine, ca să stau cu El de vorbă și ca să mergem împreună la judecată” (Iob 9,32), că dialogul nu se poartă între părți egale, dar are convingerea că participă la un dialog și că i se răspunde de „dincolo”, însă nu și psalmistului arghezian. O singură dată, într-un singur psalm, poetul pare să fi auzit totuși un răspuns: „Dar eu râvnind în taină la bunurile toate,/

Ți-am auzit cuvântul zicând că nu se poate” (Psalm – Sunt vinovat că am râvnit).

Suferința eului poetic este provocată de absența divinității, absență ce deșteaptă conștiința insuportabilă a singurătății omului în univers, pradă neputinței și imperfecțiunii: „În rostul meu tu m-ai lăsat uitării/ Și mă muncesc din rădăcini și sânger./ Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ Din când în când, câte un pui de înger,/ Să bată alb din aripă la lună,/ Să-mi dea din nou povața ta mai bună” (Psalm - Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!).

Toți psalmii sunt construiți după aceeași schemă. Poetul oscilează între două atitudini opuse, neștiind ce cale să urmeze. Îndoiala îl face să se zbată între credință și tăgadă, certitudine și incertitudine. Retras în sine, în labirintul propriilor chemări spre absolut, psalmistul nu contenește să-și exprime îndoielile, neliniștile, tulburătoarele întrebări asupra propriei ființe, asupra lui Dumnezeu și asupra locului său în nemărginirea universului: „Tu ești și-ai fost mai mult decât în fire/ Era să fii, să stai, să viețuiești./ Ești ca un gând, și ești și nici nu ești,/ Între putință și între amintire” (Psalmul – Pentru că n-a putut să te-nțeleagă). Dacă ar fi primit o dovadă precum Toma, probabil că atitudinea sa ar fi fost aceeași cu cea a apostolului, de umilință, de reținere și ar fi rostit aceleași cuvinte: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Gabriel Cojocaru, clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Cei mai talentați „boboci” Emoții, stil, talent, acestea sunt cele trei cuvinte ce descriu a doua ediție a „Festivității Bobocilor Franciscani”, care a avut loc joi, 26 noiembrie 2015. Prin intermediul acestei activități extrașcolare, elevii claselor a IX-a au încercat să-și pună în valoare calitățile, să pară cât mai originali și carismatici, să-și dezvolte spiritul de colaborare, să dea dovadă de atitudine, stil și, în anumite momente, de mult umor.

Având în vedere că școala noastră și-a deschis porțile, pentru prima dată, nu doar pentru elevii seminariști, ci și pentru elevii admiși la profilul pedagogic, clasă înființată în acest an școlar, concurenții care au intrat în cursa pentru câștigarea titlului de „Cel mai talentat boboc” au făcut parte din ambele clase, evoluând concomitent, dar în echipe separate, pregătind momente artistice care

septembrie-decembrie 2015

să-i reprezinte. Mai zâmbitori sau mai serioși, mai concentrați sau mai degajați, toți au arătat că au ceva special, că au calități necesare unui asemenea concurs.

La eveniment au participat 16 concurenți, băieți și fete, care, pentru a-și demonstra abilitățile și talentele, au trecut prin mai multe probe. La proba de autoprezentare, fiecare s-a făcut cunoscut într-un mod cât mai original.

Mai apoi, concurenții au avut posibilitatea de a-și demonstra inteligența, răspunzând la câteva întrebări de cultură generală, unele dintre ele fiind de-a dreptul amuzante. Proba în care și-au pus, într-adevăr, în valoare calitățile a fost aceea în care șiau prezentat aptitudinile artistice. Participanții au avut momente diversificate, astfel încât publicul a avut posibilitatea să-și încânte auzul cu melodii precum

„Je t’aime”, interpretată cu patos de Loredana Nastasă (a IX-a B), „Hallelujah”, cântată de Ionela Grosu (a IX-a B), sau cântece populare interpretate de Ioana Mîrț (a IX-a B). Claudia Iștoc (a IX-a B) și Damian Beța (a IX-a A) au dovedit publicului că au talent, atât vocal, cât și la chitară.

Dominic Butacu (a IX-a A) a interpretat, la orgă și vocal, melodia „Epilog”, fiind acompaniat la tobe de Alexandru Verde (a IX-a A). Pe lângă aceste frumoase cântece s-a strecurat și un număr de beatbox, prezentat de Sergiu Blaj (a IX-a A). Iulia Albert (a IX-a B) și-a demonstrat aptitudinile artistice prin arta dansului, evoluând pe faimoasa melodie „Bailando” a lui Enrique Iglesias, iar Gabriel Moise (a IX-a A) a ales artele plastice, dovedindu-și

15

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

măiestria prin realizarea unui desen. Alexandra Neculai și Petronela Păduraru (a IX-a B) au interpretat o pantomimă școlară și ne-au arătat că își pot exprima gândurile prin gesturi și mimică. Roxana Munteanu (a IX-a B) a stârnit râsetele publicului prin interpretarea, plină

16

de umor, a scenetei „Buclucașa literă F’”, iar Teodor Cârjă, Liviu Anton și Cosmin Antal (a IX-a A) au interpretat o altă piesă care a stârnit amuzamentul, intitulată „Crapu’ și Menumorut în Rai”.

La final, concurenții și-au de monstrat îndemânarea și

rapiditatea la „Proba surpriză”, care a stârnit hazul și aplauzele publicului. În realizarea acestui spectacol au contribuit cei doi profesori diriginți ai claselor a IX-a, Mariana Sofronie și Ciprian Mihoc.

Membrii juriului, profesori din cadrul liceului nostru, au acordat titlul de „Cea mai talentată concurentă” elevei Loredana Nastasă, iar „Cel mai talentat concurent” a fost ales elevul Sergiu Blaj. Locul II a fost obținut de Claudia Iștoc și Anton Liviu, iar locul III a fost ocupat de Ionela Grosu și Cosmin Antal.

Această festivitate, acest spectacol concurs a fost și va fi o ocazie excelentă pentru a întări sentimentul de apartenență la noul grup.

Mihaela Netedu, clasa a IX-a B

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Unirea de la 1 decembrie – evenimentul principal al istoriei României

E din nou 1 decembrie, ziua cea mai importantă pentru toți românii, când serbăm aniversarul Marii Uniri. Anul acesta s-au împlinit 97 de ani de la semnarea actului Unirii la Alba Iulia, în 1918, când România este întregită și toți românii se află în interiorul acelorași granițe.

Nu o victorie militară, ci voința unei națiuni care a trecut peste toate piedicile interne și mai ales externe au făcut posibilă apariția statului național român. Deși au trecut mulți ani de atunci, purtăm în suflet imaginea strămoșilor, care au luptat cu arma în mână pentru împlinirea voinței lor. Împreună, profesori și elevi, am sărbătorit această zi printr-un scurt program, în care fiecare a transmis României și tuturor românilor urarea sa. Toate urările au fost adunate, iar câțiva elevi au format cu ele o inimă tricoloră, care stă mărturie, în holul de la intrare al liceului, încercării noastre de a sărbători Ziua Națională ca adevărați români.

Chiar dacă majoritatea adolescenților cred că ISTORIA nu mai este „cea mai frumoasă poveste”, septembrie-decembrie 2015

trebuie să ne gândim mai mult la cei care au făcut posibilă realizarea României Mari, să acordăm importanța cuvenită acestei zile, să intonăm cu mai multă bucurie imnul național și să fim mândri de apartenența noastră.

Constatând lipsa de interes și plictiseala colegilor în a fi bombardați mereu cu un discurs elevat, pompos și greu de digerat pentru o minte încă prea departe pentru a simți o astfel de zi la adevărata ei valoare, am încercat să realizăm o investigație cu privire la sentimentul „mândriei de a fi român”.

Oare adolescentul român nu se poate bucura cu adevărat de aniversarea propriei lui țări, națiuni? Oare România e atât de urâtă? E lipsită de locuri „la modă”… nu e „cool”? Iată câteva dintre opiniile colegilor noștri: Petru T: „România nu înseamnă numai locuri și branding-uri. În loc să fie entuziasmați și optimiști pentru viitorul României, în această zi mulți se întreabă de ce s-au născut aici? Puterea de a vedea frumusețea acestei țări stă în noi, să trăim schimbând

mai întâi la noi ceea ce vrem să schimbăm în România”.

Robert L: „Faptul că sunt român, nu e o calitate pe care am obținut-o prin merit, nu e o alegere personală, ci e ceva înnăscut. Sunt mândru când reușesc să fiu Om, să fiu cumsecade, să fiu corect, drept, generos, civilizat, să-mi iubesc semenii etc. Dacă reușim să fim astfel cu toții, patria noastră va fi și ea astfel și atunci putem vorbi de un sentiment al mândriei”.

Eduard J: „Din păcate, mulți dintre români nu-și cunosc nici istoria, nici limba, dar totuși sunt foarte mândri că sunt români!!

Mai întâi trebuie să te cunoști și să te îmbogățești pe tine și după aceea poți fi mândru de ceea ce ești. Urmează să susțin examenul de bacalaureat la istorie și la limba și literatura română, iar după afișarea rezultatelor vă voi vorbi despre mândria de a fi român”.

Dacă pe viitor ne vom strădui să fim mai responsabili, mai onești, mai sârguincioși în a face bine și în a ne dezvolta pe toate planurile, în a mișca lucrurile, după puterea noastră, într-o direcție mai bună, vom avea cu toții o Românie de care vom fi mândri și vom fi în asentimentul scriitorului Alexandru Vlahuță, care, în „România pitorească”, spune: „Într-o țară așa de frumoasă, cu-n trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: „Sunt român!”

Claudia Iștoc și Loredana Năstasă, clasa a IX-a B

17

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Serbare de Crăciun Ultima lună a anului este plină de evenimente religioase, de datini și obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este, prin excelență, evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele noastre. Astfel de momente ne-au oferit și elevii liceului nostru, prin diferitele momente artistice (colinde, scenete cu tematică religioasă, datini de Anul Nou) prezentate pe scena din sala de festivități, miercuri, 16 decembrie 2015. Obiceiul colindatului a reușit să treacă în al treilea mileniu de existență fără a-și pierde valoarea, pentru că fiecare an reprezintă un „astăzi” continuu, iar Pruncul Isus se naște de fiecare dată, aduce mereu bucurie, pace și liniște sufletească oamenilor și le reîmprospătează speranța veșniciei.

Serbarea a fost deschisă de corul liceului nostru, dirijat de părintele profesor Cristian Dumea, care, printr-un colaj de colinde

18

din repertoriul românesc, ne-a încălzit inimile cu pacea și binecuvântarea Crăciunului. Același lucru l-a făcut și un grup de colindători de la profilul pedagogic, întărit și susținut de doamnele noastre profesoare. Două dintre elevele clasei a IX-a B ne-au prezentat apoi o mini-scenetă intitulată Curățenia de Crăciun.

Pentru a putea pătrunde mai profund în adevărata semnificație a Crăciunului, elevii claselor a XII-a ne-au prezentat o piesă de teatru prin care au surprins diferitele probleme cu care se confruntă tinerii „moderni” de astăzi, prinși în mrejele viciilor și ale distracțiilor mondene, deprimați, descurajați, fără întrevederea unei soluții de salvare. Personajul pozitiv, un tânăr reîntors de pe aceleași cărări,

dar cu o viață schimbată în bine, o întoarcere, o convertire la Dumnezeu din toată inima, indică și celorlalți tineri, în rolul personajelor negative, unica și sigura soluție de ieșire din cercul vicios, Isus din ieslea Betleemului, care le poate schimba radical viața, el însuși fiind o dovadă vie a dragostei și milei lui nemărginite, pentru că l-a descoperit și a crezut în El și astfel viața lui s-a schimbat în totalitate.

La final, cei cinci tineri cu probleme existențiale, identificați în cele cinci scene ale piesei, s-au prezentat în fața ieslei lui Isus, îmbrăcați asemenea magilor care l-au căutat pe Mântuitor, iar „darurile” duse de ei au fost grijile, bolile, tristețile, suferințele, dependența și păcatele lor,

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE împreună, desigur, cu inima lor.

Conflictul interior al fiecărui personaj, suferințele și neputința evadării din capcana patimilor au emoționat publicul spectator.

Cu adevărat, Nașterea Domnului poate fi socotită sărbătoarea dragostei divine și învingerea egoismului din sufletele noastre!

Pornind prin întuneric, la momentul apariției tinerilor în locul unde era reprezentată ieslea lui Isus, o lumină puternică a focalizat punctul respectiv, semn că acolo era Cristos, lumina lumii, lumina păcii, „Lumină din Lumină”, care risipește tot întunericul păcatului și a răutății noastre și ne face fii ai luminii. „Pentru a avea un Crăciun special, veniți și prezentați-i și voi gândurile și grijile voastre și apoi bucurați-vă împreună cu El”, a spus prezentatorul spectacolului.

pipăi Creatorul? Nu ți-e teamă, tu, făptură?/ Însă dragostea-i mai tare ca fiorii ei de teamă/ Și-aplecându-se-l sărută… și, la sânul ei de mamă,/ Îl cuprinde, mângâindu-i paradisul din obraz/ Adâncită-n bucuria negrăitului extaz [...].

Un alt moment reprezentativ a fost Banda lui Jianu, în care

o expresie aparte sentimentului de a trăi în lumina tradiției și a bucuriei sărbătorești.

Se știe că Plugușorul, un obicei agrar cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, este o colindă agrară declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obținerea

protagoniști au fost tot elevii clasei a XII-a, o piesă de teatru popular care îl prezintă pe haiducul Iancu Jianu, simbol al

În acea atmosferă minunată, cu imaginea imortalizată a scenei Nașterii lui Isus, o elevă de la clasa a IX-a B a recitat o emoționantă poezie închinată Mamei Mântuitorului: Într-o peșteră, Maria, lângă Pruncul sfânt veghează/ Îl privește, îl adoră, l-ar atinge, nu cutează/ L-ar lăsa, n-o lasă dorul, dar smerenia nu-ndură:/ Cum să-ți

dreptății și al luptei împotriva represiunilor și nedreptăților săvârșite de boierii locali, de fanarioți și turci. Eroul, fugar fiind, este prins de autorități, dar haiducii săi îl răscumpără „pe-o pungă de parale”, spre marea bucurie a tuturor.

Producțiile dramatice sau ale jocurilor cu măști dau și astăzi

pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, flori era o prezență nelipsită în cadrul acestei colinde. Fără plug, dar îmbrăcați în costume populare și pregătiți cu urări frumoase pentru formatorii și profesorii lor, colegii noștri au evidențiat efortul și munca depusă de aceștia pentru formarea noastră umană, intelectuală și spirituală, rostind, fiecăruia în parte, câteva gânduri și urări de bine pentru Noul An. În încheiere, adresăm o mulțumire aparte profesorilor noștri diriginți ai claselor a XII-a, Maria Cârjan și Angela Dămoc, dar și profesoarei de română, Monica Grosu, pentru că ne-au îndrumat și ne-au sprijinit în realizarea acestui spectacol, care a rămas în memoria noastră și a publicului spectator.

Raymond Baciu și Cezar Dămătăr, clasa a XII-a A

septembrie-decembrie 2015

19

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Educația formală și educația nonformală Știm cu toții că educația urmărește dezvoltarea unor calități umane, are în vedere creșterea și cultivarea persoanei, pregătirea pentru viață, îmbinând viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Educația stimulează idealul ființei umane, exprimat prin „a fi și a deveni”.

Ea diferă de la o etapă istorică la alta, în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății.

Cea mai nouă abordare a învățării, prin activități plăcute și motivante, este educația non-formală.

Am auzit deseori vorbindu-se despre această formă de educație, dar știm ce înseamnă și cum se realizează?

Termenul „nonformal” nu este sinonim cu „needucativ”, ci desemnează o activitate mai puțin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ educative.

Educația formală se referă la acțiunile educative sistematice și organizate, desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ (școală, universitate etc.), fiind asigurată de specialiști (învățători, profesori), pregătiți anume în acest sens. Ea este importantă prin faptul că facilitează accesul la valorile culturii, științei, artei, literaturii și tehnicii, având un rol decisiv în formarea personalității, conform nevoilor individuale și sociale. Specialiștii în educație spun că acest tip de educație are și dezavantaje, cum ar fi „predispunerea către rutină și monotonie, către memorarea

20

și reproducerea cunoștințelor, către centrarea pe conținuturile și performanțele subliniate în programele școlare și mai puțin pe abordarea unor situații, fapte de viață, rezolvarea unor probleme”.

Educația nonformală este asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții și accentuează importanța educației care se petrece dincolo de cadrul formal al sistemului de învățământ, fie că se desfășoară în alte spații decât cele ale școlii, fie că se realizează prin activități care nu fac obiectul curriculumului școlar, al programelor și manualelor școlare, dar care răspund nevoilor și intereselor de cunoaștere și de dezvoltare ale unui grup. Această formă de educație este considerată complementară cu educația formală. Este accesibilă tuturor, este caracterizată de adaptabilitate, nu impune restricții sau condiționări, dar nici nu oferă recompense de genul celor pe care le oferă educația formală (note, medii, burse etc.)

Ea oferă pur și simplu noi perspective și oportunități, atât pe plan personal, cât și profesional, îmbogățește spiritual elevul, îi deschide noi orizonturi, îl modelează, îl implică și îl face să aibă mai multă încredere în forțele

proprii. Cuprinde activități extradidactice (cercuri la diferite discipline, ansambluri sportive și artistice, concursuri, olimpiade...) și activități extrașcolare (proiecte de ecologie și formare civică, excursii, acțiuni social-culturale, în clubul elevilor, la muzeu, la teatru, în biblioteci etc.).

Efectele educației nonformale sunt de lungă durată, fiindcă informația este reținută printr-o metodă distractivă și inovativă, fără stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse și al temelor obligatorii. Acțiunile trebuie să corespundă strict intereselor, aptitudinilor și dorințelor participanților. Principalele aspecte care atrag la educația nonformală sunt: caracterul voluntar al acesteia, pe de o parte, și faptul că se bazează mai mult pe practică decât pe teorie, pe de altă parte. Obiectivele educației nonformale nu urmăresc să excludă modul tradițional de educație, ci să completeze instruirea teoretică prin activități atractive, la care să aibă acces un număr cât mai mare de persoane. În concluzie, reținem că educația formală se face prin cursuri, iar cea nonformală se face prin activități și are loc, de cele mai multe ori, în afara instituțiilor de învățământ. Chiar dacă au propriul lor câmp de acțiune, cele două tipuri de educație se sprijină reciproc, făcând mai eficient demersul educativ. Cunoștințele predate de profesori în cadrul educației formale sunt puse în practică prin intermediul educației nonformale.

Darius Antică, clasa a XI-a

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Holocaustul în imagini Un experiment teribil, una dintre cele mai sumbre și îngrozitoare perioade din istoria omenirii, care a șocat și a înspăimântat lumea, a fost Holocaustul.

Germania nazistă, creația unei minți bolnave, Adolf Hitler, a lăsat să se întâmple ceva ce încă ne mai dă fiori. În cadrul proiectului „Holocaustul în imagini”, inițiat de prof. Aurelia Balașcă, la care au participat elevii claselor a IX-a A, B și a X-a A, B, am avut ocazia să vedem fotografii și să ascultăm o serie de înregistrări din lagărele de exterminare și mărturii ale celor care au reușit să scape de ororile din „lagărele morții”, iar mai apoi, în a doua parte a proiectului, am luat cunoștință de viața sfinților care au murit în asemenea locuri (Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Maximilian Kolbe). Acest proiect ne-a făcut să înțelegem de ce este în stare ființa umană atunci când uită de Dumnezeu și pune mai presus de orice dorința sa de putere. Șase milioane de morți, bărbați, femei și copii, indiferent de vârstă, toți au fost sortiți morții, doar pentru că erau evrei, țigani sau cu vreun handicap mental sau fizic, toți la dispoziția altor oameni, în încercarea de a crea „rasa pură”, visul lui Hitler de a construi o națiune perfectă care să domine lumea, în încercarea de a lua locul lui Dumnezeu, de a schimba ordinea firească a lucrurilor. Impresionați, septembrie-decembrie 2015

nici până astăzi nu ne putem explica cum poate avea cineva un astfel de plan, dar, mai ales, cum poate executa un astfel de ordin, prin care se hotărâse moartea atâtor milioane de oameni. Totuși, privind din când în când la televizor, observăm că, deși la proporții mai mici, au loc și astăzi acte de violență asupra populației, în diverse zone din lume (Siria, „Statul Islamic” și atentatele sale din Europa, în Irak, în Coreea de Nord, condusă de un altfel de Hitler etc.). Atunci, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca și acum, în zilele pe care le trăim, metodele de exterminare s-au manifestat și se manifestă, sub o formă sau alta, asupra unor popoare, grupări religioase etc.

Ziua de 9 octombrie este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, pentru că, la acea dată, în anul 1941, a început deportarea forțată a populației evreiești din Basarabia și Bucovina, în Transnistria, iar 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, întrucât, la 27 ianuarie 1945, forțele sovietice

au eliberat lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, descoperind cel mai mare centru de ucidere nazist din Europa.

Auschwitz a devenit un simbol al Holocaustului, reprezentând una dintre cele mai atroce crime împotriva umanității.

Cred că pentru noi, tinerii, este foarte important să cunoaștem și această latură negativă a istoriei pentru a învăța să nu repetăm greșelile trecutului, pentru a aprecia privilegiile pe care le avem și pentru a învăța din trecut cum să ne construim viitorul alături de celelalte popoare. Toți suntem egali, avem aceleași drepturi și nu trebuie să marginalizăm pe cineva după originea sa, după aspect, dacă e blond sau brunet, slab sau gras, scund sau înalt, bogat sau sărac.

Putem încheia doar cu speranța pe care ne-o inspiră chiar originea cuvântului „Holocaust” (holos = complet, kaustos = ars) și anume că această pagină sumbră din istoria omenirii a fost „complet arsă”.

Dominic Butacu și Daniel Mârț, clasa a IX-a A

21

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Capadocia – o provincie fascinantă După Israel, probabil că țara cu cele mai multe locuri biblice este Turcia, iar una dintre minunile Turciei este Capadocia, o regiune muntoasă aflată în partea de est a Anatoliei. În anul 1.200 î.Cr., în zonă se afla Imperiul hitiților, cu capitala la Hattusa. După dispariția hitiților, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiți crescători de cai.

Ulterior, zona Capadociei trece sub dominația mezilor, care, la rândul lor, în secolul al VI-lea î.Cr.,

Oraș antic descoperit sub pământ

împotriva Persiei a purtat-o Alexandru cel Mare, cunoscut și ca Alexandru Macedon. Pentru aproape 20 de ani, provincia a fost condusă de satrapi (guvernatori) macedoneni, iar în anul 17 d.Cr., Capadocia a devenit provincie romană, cu capitala

Biserică săpată în stâncă

cad sub stăpânirea perșilor. Se crede că denumirea Capadocia provine din cuvântul antic persan „tukha” sau „dukha”, care înseamnă „ținutul cailor frumoși”. Forma „Katpatuka” apare într-o inscripție de la sfârșitul secolului VI î.Cr., care face o listă a statelor care plătesc tribut Persiei. O campanie

22

la Cezareea. După trei secole de stăpânire romană a rămas moștenire Imperiului Roman de Răsărit, care a apărut în 395, la împărțirea Imperiului Roman.

Constantin cel Mare a declarat Constantinopol (Bizanț) capitală, în 330, imperiul devenind cunoscut sub denumirea de Imperiul Bizantin. Din sec. al IX-lea,

în Anatolia au sosit triburile turcice din Asia Centrală. Bizantinii au fost înfrânți, iar Capadocia a fost ocupată de turci, fără să mai poată fi recuperată vreodată.

Capadocia este o zonă spectaculoasă și sfântă deopotrivă, cu un peisaj unic, descris parcă din altă lume. Relieful Capadociei s-a format datorită erupției celor doi vulcani activi, Ercyes la est și Hasan la vest, în urmă cu mii de ani. O suprafață de circa 20.000 de kilometri pătrați a fost acoperită cu lavă, care se pare că ajungea uneori la peste 150 m grosime. Cu trecerea timpului, deasupra a rămas stratul cel mai rezistent, cu un conținut mai mare de bazalt, iar în profunzime, tuful vulcanic de diferite durități. Această piatră poroasă, ușor de sculptat, având și avantajul de a absorbi umiditatea și a reține căldura, a putut constitui un mediu adecvat pentru locuințele rupestre de mai târziu.

Timp de câteva secole, oamenii au săpat în pământul moale și au creat locuințe, mănăstiri, biserici și orașe subterane, care erau folosite de creștini ca ascunzători, până când religia lor a fost unanim acceptată.

Orizonturi * nr. XXXIX

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE Cartea Faptele apostolilor ne spune că locuitorii din Capadocia au fost printre primii care au primit credința creștină, chiar în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,9), iar în Viețile Sfinților găsim că acest popor a dat Bisericii mai mulți sfinți, printre care Vasile cel Mare (episcop de Cezareea), fratele său, Grigore de Nyssa, și Grigore de Nazianz, cunoscuți și ca Părinții Capadocieni.

Bisericile creștine săpate în stâncă sunt cele mai spectaculoase atracții ale regiunii. Puterea credinței uimește turistul de rând, care rămâne surprins la vederea acestor minuni. Peisajul se aseamănă cu imaginea unui stup. Există aproximativ 300 de mănăstiri și biserici construite în mijlocul acestui tărâm spectaculos. Totul a început în secolul al IV-lea, când Vasile cel Mare a construit aici, cu ajutorul grecilor creștini, primele astfel de mănăstiri. Până în secolul al XIII-lea, credincioșii au continuat săparea și pictarea mănăstirilor, astfel

încât, astăzi, Capadocia a devenit unul dintre cele mai importante centre istoric-creștine ale prezentului.

Situl arheologic cel mai important din Capadocia privind

creștinii au fugit din sud pentru a se ascunde de persecuția romanilor, de aceea bisericile creștine din Göreme și Urgup, orașul vecin, sunt printre cele mai vechi din lume.

Capadocia – Göreme

vestigiile creștine cel mai bine conservate este numit Göreme.

Acest termen înseamnă, în traducere liberă, „nu ne puteți vedea aici!”. Conform tradiției și numelui locului, acum două milenii,

Datorită încărcăturii religioase de care se bucură regiunea, Capadocia este astăzi ținta multor grupuri de pelerini.

Marcu Talmaciu, clasa a XI-a

Capadocia – Göreme septembrie-decembrie 2015

23

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Aurora polară, fenomen miraculos Fizica este știința care studiază fenomene ale naturii, cum sunt cele mecanice, termice electrice, magnetice, optice, atomice etc.

Din cele mai vechi timpuri, fizica s-a dezvoltat în sensul cunoașterii de către oameni a forțelor naturale, pentru a le putea folosi în viața de toate zilele, precum și din dorința interioară de a înțelege transformările din natura înconjurătoare.

Un fenomen spectaculos, ce are loc în ionosferă (strat superior al atmosferei, cuprins aproximativ între 50 și 500 km, în care gazele componente sunt rarefiate și încărcate cu ioni), îl reprezintă aurorele polare.

Aurora polară este, probabil, una dintre cele mai interesante spectacole ale naturii. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, iar când apare în emisferă sudică poartă numele de aurora australă.

Fenomene atmosferice luminoase, deosebit de spectaculoase, aurorele polare i-au captivat dintotdeauna pe oameni. Ele se formează în urma interacțiunii dintre particulele încărcate electric cuprinse în magnetosferă și cele din ionosferă. Particulele încărcate, provenite din vântul solar, sunt captate de câmpul magnetic al Pământului și dirijate

24

spre poli de-a lungul liniilor de câmp magnetic. Aici concentrația lor devine suficient de mare pentru a putea produce un număr mare de ionizări și excitări. Radiațiile emise de atomii excitați, în urma ciocnirilor inelastice cu particulele energetice din plasmă, pot avea lungimi de undă în domeniul vizibil.

Astfel, pot fi observate pe cer, cu ochiul liber, zone luminoase de diferite culori, în funcție de concentrația de atomi din atmosfera terestră. Vântul solar generează de obicei până la 1.000.000 megawați de electricitate într-un astfel de spectacol, iar acest lucru poate crea interferențe cu liniile electrice, transmisiile radio-TV și comunicațiile prin satelit.

Câmpul magnetic al Pământului este vital pentru noi, deoarece (ocazional) Soarele provoacă furtuni solare violente.

Furtunile solare apar, în general, ca urmare a unor variații ale liniilor de câmp magnetic ale Soarelui. Când aceste linii de câmp magnetic fluctuează, materia pe care o conține este

eliberată în Sistemul Solar (prin „eliberată” trebuie să înțelegem că materia este expulzată cu viteze de peste 1.000 de km pe secundă și ele pot însuma o masă mai mare de 100 miliarde kilograme). Împotriva acestor radiații solare, Pământul a fost creat de Dumnezeu cu un scut de apărare, numit câmpul magnetic terestru, care deplasează particulele ce provin din exploziile solare, la poli, în lungul liniilor de câmp magnetic terestru, formând aurorele polare. În absența câmpului magnetic terestru, aceste furtuni cosmice și particule de mare energie ar distruge atmosfera planetei, structura noastră celulară, și ar provoca evaporarea oceanelor.

Din fericire pentru noi, suntem protejați de acest scut magnetic al Pământului. „Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!”

(Ps 103,24).

Răzvan Poșchin, clasa a XI-a

Orizonturi * nr. XXXIX

C RONICA S EMINARULUI Deschiderea anului școlar 2015-2016 Luni, 14 septembrie 2015, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, elevi, părinți și profesori au participat la deschiderea oficială a anului școlar 2015-2016. Ceremonia solemnă a început în capela Institutului Teologic Franciscan, cu sfânta Liturghie prezidată de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al fraților minori conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” din România, alături de care au concelebrat pr. Cristinel Sociu, directorul liceului, și alți preoți profesori, formatori și spirituali din cadrul seminarului. Pentru prima dată, școala noastră și-a deschis porțile nu doar pentru elevii seminariști, ci și pentru elevii admiși la profilul pedagogic, specializarea educatori-învățători, clasă înființată în acest an școlar, care funcționează sub tutela liceului nostru. Părintele provincial a adresat un cuvânt special bobocilor de clasa a IX-a (22 de seminariști și 26 de elevi de la profilul pedagogic), îndemnându-i să pășească fără teamă pe acest drum al cunoașterii, al formării și al devenirii lor.

Crosul toamnei Duminică, 20 septembrie 2015, peste 200 de tineri au participat la competiția „Crosul toamnei”, eveniment organizat în oraș de Primăria Municipiului Roman, cu prilejul „Săptămânii Mobilității Europene”. În cadrul concursului, au alergat tineri de gimnaziu și liceu. Cei mai buni alergători de la liceul nostru au fost: Răzvan Andrei Ferenț (locul II), Ionuț Vasile Susan (locul III), Gabriel Petrică Fechetă, Marius Antochi, Daniel Sascău, Marcelin Budulai, Mihail Stan, Iozefin Chiricheș, Alexandru Cojocaru și Gabriel Stan (mențiune). Ei au fost propuși și antrenați de prof. Irinel Severin.

Câștigătorii au primit diplome din partea Primăriei Roman.

Sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi – patronul spiritual al liceului nostru Duminică, 4 octombrie 2015, a fost solemnitatea sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al Institutului Teologic Franciscan și al liceului nostru. În cadrul sfintei Liturghii, prezidată de PS Aurel Percă, au fost hirotoniți diaconi șase candidați, cinci dintre ei foști elevi ai liceului nostru. Alături de episcop au concelebrat pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, și mulți alți preoți. Sfânta Liturghie s-a desfășurat pe platoul din fața Institutului Teologic Franciscan, unde au fost prezenți, în număr mare, credincioși din diferite parohii, studenți, elevi, profesori și reprezentanți ai autorităților civile.

Ziua Mondială a Educației Luni, 5 octombrie 2015, elevi și profesori s-au adunat în amfiteatrul liceului nostru pentru a sărbători Ziua Educației. Activitatea a debutat cu prezentarea unui material PowerPoint, de către elevii clasei a XII-a A, despre însemnătatea Zilei Mondiale a Educației, a documentelor care atestă dreptul la educație, menționându-se faptul că această zi trebuie să fie un prilej de reconștientizare a rolului pe care educația în sine îl are pentru orice stat și pentru orice generație. Elevele clasei a IX-a B au propus o dezbatere pe tema „Familia și școala – parteneri în educație”, ajungând la concluzia că educația septembrie-decembrie 2015

25

C RONICA S EMINARULUI eficientă se realizează prin complementaritatea dintre rolurile școlii, ca instituție, și a familiei, ca și cămin. Pr. Iulian Misariu a prezentat un material informativ despre sistemul educativ preventiv a lui Ioan Bosco, un sfânt educator italian, care a trăit în secolul al XIX-lea. În încheiere, Loredana Năstasă, de la clasa a IX-a B, a mulțumit, în numele tuturor elevilor, profesorilor și formatorilor pentru munca și dăruirea în educația elevilor. Activitatea a fost coordonată de prof. Monica Grosu.

Alegerea Consiliului Școlar al Elevilor Joi, 8 octombrie 2015, au avut loc alegerile pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Consiliului Școlar al Elevilor (CȘE). Activitatea a fost coordonată de consilierul educativ, prof. Monica Grosu, fr. formator, Gheorghe Tamaș, și de membrii Consiliului Școlar al Elevilor din anul școlar trecut. În urma voturilor liber exprimate, în funcția de președinte a fost ales elevul Darius Antică (clasa a XI-a). Funcția de vicepreședinte a fost ocupată de eleva Roxana Ana-Maria Bulai (clasa a IX-a B, profil pedagogic), iar cea de secretar de elevul Teodor Cârjă (clasa a IX-a A).

Simulare de cutremur Marți, 13 octombrie 2015, elevii liceului nostru au desfășurat, în același timp cu elevii celorlalte unități de învățământ din Roman, un exercițiu privind modul de comportare în cazul unui seism major. Când s-a dat semnalul „alarmă la dezastre”, emis de sirenele aflate în proprietatea autorităților locale, toți elevii s-au adăpostit, conform indicațiilor primite, iar apoi, după ce alarma a încetat să mai sune, au fost evacuați, adunându-se toți pe platoul din fața Institutului Teologic Franciscan pentru prezență și pentru a asculta concluziile reprezentantului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Campania de curățenie a orașului nostru Vineri, 16 octombrie 2015, elevii, formatorii și profesorii liceului nostru s-au mobilizat și au făcut curățenie în sectorul repartizat de Primăria Municipiului Roman, acțiune prin care au demonstrat că înțeleg importanța contribuției fiecăruia pentru un mediu înconjurător mai sănătos. Această campanie îndeamnă la respectul față de natură și locurile în care ne desfășurăm activitatea. Profesorii au avut ocazia să aprecieze implicarea elevilor în activități de voluntariat, elevii au învățat că trebuie să contribuie fiecare la crearea și menținerea unui spațiu public plăcut și civilizat, iar comunitatea locală, ca principal beneficiar al acestui proiect, a conștientizat că ne este mai bine tuturor, dacă ne respectăm unul pe altul și ne implicăm fiecare în problemele orașului.

26

Orizonturi * nr. XXXIX

C RONICA S EMINARULUI Serată fraternă Sâmbăta, 24 octombrie 2015, în sala de mese a seminarului nostru a avut loc o întâlnire fraternă, seminariști și formatori, în scopul cunoașterii reciproce, a comuniunii fraterne și a împărtășirii momentelor de bucurie.

Această inițiativă inspiră la mai multă conlucrare în activitățile pe care le desfășurăm zi de zi.

Seminariști s-au destins prin diferite dansuri și momente artistice realizate de fiecare clasă.

Ziua Armatei Duminică, 25 octombrie 2015, reprezentanți ai Armatei, ai autorităților publice locale, profesori, elevi și zeci de civili au fost prezenți în Cimitirul Eternitatea din Roman, pentru a sărbători împreună Ziua Armatei. Manifestările au debutat cu un ceremonial religios, urmat de discursurile oficialilor, depuneri de coroane și defilarea gărzii de onoare. Ziua de 25 octombrie reprezintă un simbol cu valoare de referință pentru conștiința poporului român. Aceasta este o zi care, dincolo de semnificația ei strict istorică (aceea a eliberării, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc), glorifică faptele de vitejie ale eroilor neamului. Elevii liceului nostru au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor.

Piesa de teatru „O noapte furtunoasă” Miercuri, 4 noiembrie 2015, actorii Teatrului Municipal din Roman au prezentat, în sala amfiteatrului liceului nostru, celebra piesă de teatru „O noapte furtunoasă”, după I. L. Caragiale, în viziunea regizorală a lui Radu Vatavu. Piesa, în doua acte, o comedie a moravurilor de mahala, a evidențiat aspecte sociale și psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri și „ambițuri” de familiști, cu nelipsitul triunghi conjugal, o lume pe care Caragiale a iubit-o cu patimă. Jupan Dumitrache, soțul Vetei, dorind să-și apere „onoarea lui de familist” l-a pus de strajă pe Spiridon și Chiriac. Situația a devenit amuzantă pentru că tocmai cel care o apăra pe Veta ocupa și rolul de amant al acesteia.

Lucrurile se petreceau sub ochii lui Jupan Dumitrache, însă el nici în finalul piesei nu realizase că soția sa are o relație amoroasă cu Chiriac. O încurcătură a făcut ca, în dormitorul soției, să ajungă Rică Venturiano, care dorea, de fapt, să ajungă la Zita, sora Vetei, însă din cauza numărului 6 pus invers pe poartă, ajunge în altă parte. Finalul piesei a fost unul fericit, deoarece s-a ajuns la concluzia că soția este fidelă. Ședința semestrială cu părinții Duminică, 14 noiembrie 2015, s-a desfășurat întâlnirea semestrială cu părinții elevilor seminariști.

Activitatea a început cu sfânta Liturghie celebrată în capela Institutului Teologic Franciscan. A urmat apoi o informare referitoare la situația de ansamblu a liceului nostru, realizată de pr. Sociu Cristinel, directorul liceului, după care, părinții, profesorii diriginți și elevii s-au deplasat în sălile septembrie-decembrie 2015

27

C RONICA S EMINARULUI

de clasă, unde diriginții au prezentat situația școlară a fiecărui elev. Ședința a făcut ca părinții elevilor să fie mai implicați în actul educațional, conștientizând faptul că profesorii și formatorii au nevoie de susținerea lor.

„Martiri și mărturisitori ai neamului românesc” Academia „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan, în colaborare cu Asociația „Mitropolit Visarion Puiu”, Societatea Culturală „Clepsidra”, Asociația Culturală „Petru Tocănel”, Colegiul Național „Roman-Vodă” și cu liceul nostru a organizat, în fiecare lună, câte un eveniment din seria „Martiri și mărturisitori ai neamului românesc”. Miercuri, 18 noiembrie 2015, la acest eveniment cultural au participat și seminariștii liceului nostru, alături de oameni de cultură, preoți, profesori și elevi romașcani, care au dorit să asculte relatări despre viața și suferințele unor semeni în temnițele comuniste. Tema acestei întâlniri a fost „Securitatea și grupurile de rezistență din munți și rezistența țăranilor la colectivizare” și a fost prezentată de pr. Alois Moraru, paroh de Barticești, și de dl. Carol Anti, supraviețuitor al evenimentelor tragice de la Butea, Iași. Moderatorul întâlnirii a fost pr. prof. dr. Maximilian Pal. „După-amiază muzicală” în cinstea sfintei Cecilia Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, Departamentul de Muzică „Schola Cantorum Mușatină” al Academiei „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan (condus și coordonat de pr. prof. dr. Cristian Dumea), în colaborare cu liceul nostru, Parohia Romano-Catolică „Isus, Bunul Păstor” Roman și Parohia Romano-Catolică „Sfântul Francisc de Assisi” Rotunda a organizat o „După-amiază muzicală” în cinstea sfintei Cecilia, patroana muzicii sacre și a tuturor cântăreților. Manifestarea a debutat cu o 28

Orizonturi * nr. XXXIX

C RONICA S EMINARULUI conferință ținută de pr. Cristian Dumea, cu tema „Muzica și sfânta Cecilia”, după care au urmat recitaluri de orgă și vocale, dar și un moment coral polifonic. În cadrul evenimentului, reprezentanții liceului nostru, Gabriel Bogliș (a XI-a) și Ionuț Ciceu (a X-a B), ne-au încântat auzul cu interpretări instrumentale din George Frideric Händel, Giuseppe Antonio Paganelli, Jean-Philippe Rameau, Georg Joseph Vogler și Johann Sebastian Bach. Momentul s-a încheiat cu sfânta Liturghie, animată de corurile participante.

Festivitatea bobocilor franciscani Joi, 26 noiembrie 2015, în amfiteatrul liceului nostru a avut loc „Festivitatea bobocilor franciscani”, ediția a II-a. Evenimentul a fost organizat de profesorii diriginți ai claselor a IX-a, Ciprian Mihoc și Mariana Sofronie, în colaborare cu direcțiunea liceului. Probele de concurs au scos în evidență calitățile și aptitudinile celor 14 boboci concurenți. În componența spectacolului au fost scenete comice, momente de dans și desen artistic, muzică vocală și instrumentală. Juriul, format din pr.

Cristinel Sociu (președinte), pr. Cristinel Farțadi, prof. Monica Grosu, d-na Gabriela Levărdă (secretarul școlii) și elevul Paul Balint din clasa a X-a B (câștigătorul ediției I a festivității) a desemnat-o pe eleva Loredana Năstase (a IX-a B) „Cea mai talentată concurentă”, iar pe elevul Sergiu Blaj (a IX-a A) „Cel mai talentat concurent”. La final, toți concurenții au primit o diplomă de participare și un „premiu de consolare”. Spectacolul s-a încheiat cu un mini-concert al trupei liceului nostru, care a interpretat piese străine și românești.

septembrie-decembrie 2015

29

C RONICA S EMINARULUI Ziua Națională a României Marți, 1 decembrie 2015, elevii claselor a XII-a, împreună cu directorul școlii, pr. Cristinel Sociu, și cu profesorii diriginți, Angela Dămoc și Maria Cârjan, au participat la manifestările organizate de Primăria Municipiului Roman cu prilejul Zilei Naționale a României. După intonarea imnului de stat și discursurile oficialităților, evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane la statuia domnitorului Roman I Mușat și cu parada militară. În cadrul liceului nostru, acest eveniment a fost marcat la 2 decembrie, când prof. Aurelia Balașcă a prezentat contextul istoric și politic în care s-a realizat Unirea, iar câțiva elevi au recitat poezii cu tematică specifică momentului. La final, fiecare elev și profesor a scris o urare pentru România, din care s-a constituit o inimă în culorile drapelului țării noastre.

Spectacol de Crăciun Marți, 15 decembrie 2015, a avut loc serbarea de Crăciun, organizată de elevii claselor a XII-a, coordonați de diriginții lor, prof. Angela Dămoc și Maria Cârjan, în colaborare cu prof. Monica Grosu. Spectacolul a debutat cu un concert susținut de corul liceului, dirijat de pr. prof. Cristian Dumea, după care a urmat o mini-scenetă prezentată de elevele clasei a IX-a B. Aceleași eleve de la profilul pedagogic au cântat apoi câteva colinde românești, ele fiind susținute vocal de doamnele profesoare ale liceului nostru. O piesă de teatru, cu un mesaj profund, au pus în scenă apoi elevii claselor a XII-a. Spectacolul a continuat cu formația liceului, care a interpretat melodii specifice. Nu a lipsit din cadrul serbării nici Banda lui Jianu, un joc tradițional care spune povestea unui haiduc.

Sărbătoarea s-a încheiat cu mult așteptatul Plugușor, adresat, de elevii claselor a XII-a, preoților formatori, profesorilor și părintelui provincial, Emilian Cătălin, de prezența căruia ne-am bucurat cu toții.

30

Orizonturi * nr. XXXIX

C RONICA S EMINARULUI Concurs de presepii Marți, 15 decembrie 2015, după serbarea de Crăciun, preoții formatori și profesorii liceului, împreună cu părintele provincial, au vizitat fiecare clasă pentru a vedea presepiile realizate de elevi, în timpul Adventului, cu scena Nașterii Domnului. Am fost onoraţi şi de prezenţa inspectorului şcolar general al judeţului Neamţ, prof. dr. Viorel Stan. Un reprezentant al fiecărei clase a prezentat simbolistica presepiului și mesajul Crăciunului. Fiecare clasă a cântat un colind. Juriul a acordat locul I clasei a X-a A, care a realizat un presepiu cu personaje vii și o reprezentare inedită a momentului Nașterii Domnului. Locul II a fost obținut de clasa a XII-a A, iar pe locul III, cu același punctaj, s-au situat clasele a IX-a A și a XI a.

Sărbătoarea Școlii Nemțene Joi, 17 decembrie 2015, la a treia ediție a Sărbătorii Școlii Nemțene, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, patru dintre elevii liceului nostru au fost premiați de către Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cu sprijinul Consiliului Județean, pentru premiile obținute (I și III) la Olimpiada Națională de Religie Catolică, care a avut loc, în luna aprilie 2015, la Ciofliceni, lângă Snagov, în județul Ilfov. Elevii premiați sunt: Alexandru Bârsan, Gabriel Cojocaru, Darius Antică și Daniel Ciobanu.

Concurs de reviste școlare În anul școlar 2014-2015, în luna mai, revista liceului nostru, Orizonturi, a participat la etapa județeană a Concursului de jurnalism și reviste școlare, unde a obținut premiul I. În perioada 22 mai – 12 iunie 2015, s-a desfășurat etapa națională a concursului, ediția 2015, iar revista noastră a obținut Titlul de Laureat.

Concursul este organizat anual de Direcția Generală a Învățământului Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu inspectoratele școlare din toate județele țării și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Pot fi înscrise la concurs doar revistele care au cel puțin două apariții pe an școlar. În luna octombrie a anului școlar în curs, Inspectoratul Școlar Județean Neamț a înmânat diploma părintelui director, Cristinel Sociu.

Felicitări redacției și tuturor elevilor care au contribuit la realizarea revistei! „Cronica” a fost realizată de Paul Petrea, clasa a XI-a. septembrie-decembrie 2015

31

ªantierul educaþiei este un mare ºantier deschis, în care Biserica este dintotdeauna prezentã cu instituþii ºi proiecte proprii.

Astãzi este nevoie sã se mãreascã ulterior aceastã angajare la toate nivelele ºi sã se reînnoiascã misiunea tuturor subiecþilor care sunt angajaþi în ele, în perspectiva noii evanghelizãri.

(Papa Francisc)