Orizonturi 40 / 2016

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XL

ianuarie-aprilie 2016

R EDACȚIA REDACțIA

Cuprins

Director Pr. prof. Cristinel Sociu

EDITORIAL

Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Pr. prof. Cristian Dumea Prof. Angela Dămoc Prof. Ciprian Mihoc Prof. Felicia Hopulele Paul Petrea (a XI-a) Mircea Alexandru Dănuț (a IX-a A) Daniel Balint (a X-a B) Iuliana Munteanu (a IX-a B) Tehnoredactare Ovidiu Bișog

Bucuria Învierii – Pr. Cristinel Sociu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3

RELIGIE. SPIRITUALITATE De ce sărbătorim Paștele la date diferite? – Robert Lazarovici . .

4

Creația – împărtășirea iubirii lui Dumnezeu omului – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

6

Îndemn la rugăciune – Narcis Crăciun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7

DIALOG ÎNTRE GENERAţII Creații lirice – Adrian Amariei, Radu Petrila, Daniel Balint . . . .

8

O altfel de școală... – Iuliana Munteanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

8

Interviu cu pr. Emilian Cătălin – Narcis Miclăuș . . . . . . . . . . . . 11 Liceul Franciscan l-aș repeta oricând – Iulian Bulai . . . . . . . . . 13

Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Tel./fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro

ȘTIINţĂ. ARTĂ. EDUCAţIE Cronică de film: „Moromeții” – Loredana Năstase . . . . . . . . . . . 15 Muzica – unda sensibilă a inimii – Ionuț Ciceu . . . . . . . . . . . . . 18 Identitatea și măștile sociale – Mircea Alexandru Dănuț . . . . . . 19 Să cunoaștem Efesul – Petru Tulbure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Apa are memorie – Gabriel Cojocaru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Atacama – cel mai uscat loc

ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

de pe pământ – Marcu Emanuel Talmaciu . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Inteligență (IQ), inteligență emoțională (EQ), inteligență spirituală (SQ) – Eduard Jicmon . . . . . . . . . . . . . . 24 CRONICA LICEULUI – Paul Petrea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XL

E DITORIAL

Bucuria Învierii Dragi cititori ai revistei Orizonturi, țin să vă salut cu bucuria credinței noastre: Cristos a înviat! După ce am parcurs un timp de pregătire spirituală, de post și rugăciune, a venit momentul să ne bucurăm din plin, deoarece Mântuitorul a învins moartea și ne-a adus viața, a risipit întunericul și ne-a adus lumină și speranță, ca să fim întăriți și convinși că El este iubirea și mântuirea noastră. Mesajul creștin de bucurie al învierii lui Cristos este adresat lumii de către Biserică. Fără înviere, răstignirea și moartea lui Isus ar fi rămas un paradox lipsit de sens.

Sfântul Paul afirmă: „Dacă Isus Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică” (1Cor 15,17). Învierea lui Cristos răstignit a creat și susține mereu fundamentul identității noastre creștine. Învierea Mântuitorului este miezul credinței creștine, credință care devine viață în viața celui Înviat. Învierea lui Isus Cristos este situată într-o perspectivă personală și universală, nu este doar un fapt cu totul excepțional, închis în el însuși, ci este un eveniment orientat spre viitor, care deschide, în primul rând, întreaga lume către viitor. Învierea sa inaugurează începutul unei omeniri noi și a unui nou sens pentru întreaga existență.

Evangheliștii ne-au arătat, toți, la fel, cum, în fiecare dintre apariții, apostolii s-au bucurat să-l vadă pe Domnul. Bucuria lor era produsă de faptul că-l văzuseră ianuarie-aprilie 2016

pe Cristos, știind că El trăiește, precum și de faptul că stătuseră alături de El. Bucuria adevărată nu depinde de bunăstarea materială, de absența sărăciei, de sănătate... Bucuria, în sensul ei profund, își are originea în Cristos, în iubirea pe care ne-o

„Dar el le-a zis: «Nu vã înspãimântaþi! Îl cãutaþi pe Isus Nazarineanul, cel rãstignit. A înviat, nu este aici!»”

(Mc 16,6)

poartă Dumnezeu și în corespondența noastră la această iubire.

Se împlinește astfel promisiunea Domnului: „Vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22). Trebuie să cultivăm mereu bucuria și optimismul, alungând tristețea, care este sterilă și lasă sufletul la îndemâna multor ispite. Când avem bucuria în inimi, suntem un stimulent și pentru ceilalți; în schimb, tristețea întunecă totul în jur și face mult rău. Viața creștină trebuie să fie plină de bucurie, deoarece viața supranaturală ne face să trăim aceste virtuți (generozitate, cordialitate, spirit de slujire...) generatoare de bucurie. Un adevărat creștin îl

face cunoscut pe Cristos, într-un mod atrăgător familiilor și societății, prin trăirea efectivă a bucuriei Învierii Mântuitorului.

Multe persoane ar putea să-l întâlnească pe Isus în optimismul nostru, în zâmbetul nostru, în atitudinea noastră plină de căldură. Această dovadă de iubire față de ceilalți – aceea de a ne strădui în orice moment să îndepărtăm tristețea și mâhnirea, tăindu-le din rădăcină – trebuie să se manifeste, mai cu seamă, în relațiile noastre cu ceilalți.

Dumnezeu vrea ca locul în care trăim să fie unul de bucurie și niciodată un loc întunecat și trist, încărcat de tensiunile neînțelegerii și ale egoismului. Bucuria interioară este starea de spirit necesară îndeplinirii cu perfecțiune a obligațiilor noastre.

Cu cât va fi mai mare responsabilitatea noastră, cu atât mai mare va fi obligația noastră de a împărtăși și celorlalți pacea și bucuria noastră, cu atât mai mare urgența de a le recupera, dacă le-am pierdut cumva. Bucuria reprezintă mesajul lui Cristos cel înviat într-o formă atrăgătoare și pozitivă, așa cum au avut-o și apostolii după Învierea Mântuitorului.

Pr. Cristinel Sociu

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

De ce sărbătorim Paștele la date diferite?

Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos, crezut și trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creștină, transmis ca adevăr fundamental de Tradiție, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esențială a Misterului pascal împreună cu Crucea.

Cuvântul Paște provine din limba ebraică – Pesah – și înseamnă „trecere”. În liturgia iudaică el indica trecerea îngerului nimicitor, care a cruțat casele evreilor ce trăiau ca sclavi în Egipt. Totodată, indica trecerea poporului evreu de la sclavie la libertate, trecerea din Egipt spre Țara Făgăduită, străbătând Marea Roșie și pustiul. Mai târziu, a însemnat și cina rituală sau cina pascală la care se mânca mielul pascal, cină la care se făcea memorialul trecerii poporului ales de la sclavie la libertate, de unde și expresia „a mânca paștele”.

Pentru creștini, Paștele a însemnat tot o trecere, o eliberare: trecerea de la sclavia păcatului, a morții și a Satanei la libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Această trecere și eliberare s-a

4

înfăptuit prin patima, moartea și învierea lui Cristos, Mielul pascal. El s-a jertfit pe cruce la ceasul când la Templu era jertfit mielul pascal. Din cina pascală pe care o celebrează împreună cu apostolii în cenacol, El face memorialul Noii Eliberări și a noii treceri de la sclavie la libertate: este Euharistia sau Sfânta Liturghie.

Cu toții ne-am pus și ne punem întrebarea de ce solemnitatea Învierii Domnului nu este sărbătorită la aceeași dată de toată creștinătatea? Diferența calendaristică dintre Paștele occidentalilor și Paștele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluții istorice complexe și îndelungate, precum și a coroborării calendarului lunar (prima duminică cu lună plină) cu cel solar (după echinocțiul de primăvară).

Anul lunar însuma un total de 354 zile, iar cel solar avea 365.

Diferența dintre anul lunar și anul solar este relativ ciclică (se repetă o dată la 19 ani, dar și în acest caz pot interveni anumite corecții). Pentru a afla ziua Paștelui trebuie mai întâi aflate fazele lunii, apoi zilele de duminică.

Există o singură regulă potrivit căreia se fixează anual data Paștelui. Aceasta a fost stabilită chiar la primul Conciliu ecumenic de la Niceea, în anul 325: Sărbătoarea Învierii Domnului va fi întotdeauna duminica, după lună plină, după echinocțiul de primăvară.

Așadar, există trei coordonate majore: ziua de duminică (ziua sfântă a creștinilor), un eveniment astronomic (luna plină) și echinocțiul de primăvară (21 martie). Prin urmare, niciodată Paștele nu poate fi înainte de 21 martie. Apoi se așteaptă prima lună plină și în prima duminică după acest eveniment se fixează sărbătoarea pascală.

Potrivit Bibliei, Cina cea de Taină a avut loc în ajunul sărbătorii evreiești Pesah (Paștele evreilor), iar Isus a murit a doua zi (în Vinerea Mare) și a înviat a treia zi (duminica). Începutul sărbătorii Pesah este determinat de prima lună plină după echinocțiul de primăvară, care poate avea loc în orice zi din săptămână. Tocmai pentru a se asigura că Paștele cade duminica, Consiliul de la Niceea a stabilit că Paștele va fi sărbătorit în duminica de după prima lună plină, după echinocțiul de primăvară. Totuși, dacă luna plină apare duminica, atunci Paștele evreilor începe duminica și, prin urmare, Paștele creștin este sărbătorit peste o săptămână, pentru că trebuie să aibă loc după Pesah. Potrivit acestor reguli, destul de clare și stricte, nu ar trebui să existe niciun fel de echivoc în a stabili această dată și totuși există, pentru că paradoxal cea mai stabilă coordonată din această regulă este cea mai

Orizonturi * nr. XL

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

flexibilă – data de 21 martie. De ce? Pentru că în practica bisericească există nu un singur calendar, ci două: cel iulian și cel gregorian.

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în 46 î.Cr. Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic (an solar). Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Acesta înlocuia un calendar roman cu mult mai neclar. Totuși calendarul introdus de Iulius Cezar avea o problemă, mai bine zis o imperfecțiune, de care se pare că acesta era conștient: era mai scurt cu 11 minute decât anul astronomic. Cu alte cuvinte, această diferență, văzută ca minoră în acel moment, ducea la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea astronomului italian Luigi Lilio, papa Grigore al XIII-lea, la 24 februarie 1582, a înfăptuit reforma calendarului prin bula „Inter gravissimas”. S-a trecut la ștergerea ianuarie-aprilie 2016

a 10 zile din calendarul solar, decalaj care se acumulase până la aceea dată și reprezenta diferența dintre timpul măsurat de calendarul iulian și cel dat de mișcarea reală a Soarelui. S-a hotărât ca, după joi, 4 octombrie, să urmeze vineri, 15 octombrie.

Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană din secolul al XVI-lea, menținând mai departe calendarul iulian, care, de atunci înainte, s-a numit „calendar pe stil vechi”. Cu timpul, diferența dintre cele două calendare, care, la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, astfel încât, după 1900, a ajuns să fie de 13 zile.

Regula de calculare a datei Paștelui este aceeași, dar calculele se fac pe baza a două calendare diferite. Echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie

în calendarul iulian, care este ziua de 3 aprilie în calendarul gregorian. Diferența de serbare a Paștelui, după cele două calendare, poate varia până la cinci săptămâni. În contrast cu toate celelalte sărbători creștine, care depind numai de mișcarea soarelui, ziua de Paști depinde atât de mișcarea soarelui (de care depinde echinocțiul de primăvară), cât și de cea a lunii.

Papa Francisc a propus stabilirea unei date fixe a Paștelui, pentru ca această sărbătoare să poată fi celebrată împreună cu Biserica Ortodoxă. „Trebuie să găsim un acord” pentru o dată comună, a spus Suveranul Pontif, la data de 12 iunie 2015, în cadrul întâlnirii cu participanții la cea de-a treia Reculegere mondială a preoților, organizată de Mișcarea Catolică Internațională de Reînnoire Carismatică și de Fraternitatea Catolică, sugerând a doua duminică a lunii aprilie.

Până se va ajunge la consensul dorit de ambele biserici, se poate afirma că, indiferent de confesiune, Învierea lui Isus este momentul pe care creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc în același spirit, plini de bucurie, chiar dacă la date diferite.

Robert Lazarovici clasa a X-a A

5

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Creația – împărtășirea iubirii lui Dumnezeu omului Anul trecut, la 24 mai 2015, papa Francisc a semnat scrisoarea pastorală „Laudato si’, despre grija pentru casa noastră comună”, care a fost publicată la 18 iunie 2015. Titlul enciclicei, Laudato si’, constituie o invocație (Lăudat să fii, Domnul meu...) din imnul de laudă „Cântarea creaturilor” al sfântului Francisc din Assisi.

Printre subiectele abordate de Sfântul Părinte se află: încălzirea globală, poluarea, lumea animalelor și a plantelor, speciile dispărute, folosirea resurselor naturale, producția de substanțe chimice, atacurile aduse vieții umane. Papa cere liderilor lumii să acționeze rapid pentru a salva planeta, în pericol de a fi distrusă. De la un capăt la altul al documentului, planează aceeași chemare: „Trebuie salvată planeta!”. Papa a înființat o zi mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, celebrată anual la data de 1 septembrie.

Poluarea este o realitate tot mai des întâlnită în ultimii ani și ne afectează pe toți. De la încălzirea globală și până la smog-ul din orașele mari, de la

6

resturile lăsate în mijlocul naturii după un picnic și până la secete sau inundații, toate acestea ne afectează pe fiecare dintre noi, într-un mod ireversibil. În acest context, papa Francisc a dorit și a realizat un document prin care trage un semnal de alarmă, nu doar pentru creștinii catolici, ci pentru toți oamenii de bunăvoință. El afirmă clar: „Pământul este „casa noastră comună” și „revine fiecăruia dintre noi responsabilitatea de a ne îngriji de această casă. Ce fel de lume dorim să le transmitem acelora care vor veni după noi, copiilor care cresc în aceste timpuri?”.

Papa menționează probleme precum poluarea atmosferică, poluarea din cauza gunoaielor care nu sunt biodegradabile, poluarea apei, care duc la moartea prematură a multor oameni. La rădăcina poluării și a folosirii iresponsabile a resurselor naturale se află așa-numita „cultură a rebutului”. Această cultură ne spune că, așa cum folosim un obiect, iar când nu mai e bun îl aruncăm, la fel ne comportăm și cu oamenii, în special cu cei marginalizați, cu resursele naturale

sau cu întreg mediul înconjurător.

O altă problemă este schimbarea climatică. Poate că ne întrebăm: de ce sunt perioade ale anului când nu plouă aproape deloc, fapt ce cauzează seceta, sau perioade când, în intervale scurte de timp, plouă foarte mult cauzând inundații? Cauza principală este încălzirea excesivă a climei, determinată, în mare parte, de concentrația mare de gaze din atmosferă și a defrișărilor excesive și iraționale.

Universul face parte din marele plan al lui Dumnezeu de iubire față de noi, oamenii. „Tot universul material este un limbaj al iubirii lui Dumnezeu, al afectului său nemăsurat față de noi”, declară Pontiful. Acest plan este ca un puzzle, în care fiecare piesă are importanța sa și fără de care imaginea finală nu este completă. În lume există multe organizații care lucrează pentru îngrijirea creației. Una dintre ele se numește Asociația Scout, care există și în Romania. Multe persoane, tineri și copii, sunt învățate cum să respecte și să aibă grijă de natură. Fondatorul acestei organizații este Robert Baden Powell, care spunea: „Să lăsăm lumea puțin mai bună decât am găsit-o!”. Este un îndemn care rămâne valabil pentru toate timpurile și pe care trebuie să-l luăm în considerare.

Daniel Mîrț clasa a IX-a A

Orizonturi * nr. XL

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Îndemn la rugăciune Sfântul apostol Paul, în Scrisoarea întâi către Tesaloniceni (5,17), îndeamnă la rugăciune continuă: „Rugați-vă neîncetat!”, iar în a doua Scrisoare transmite locuitorilor din Tesalonic același mesaj, de a se ruga lui Dumnezeu și de a răspândi și celorlalte popoare Cuvântul Domnului: „În sfârșit, fraților, rugați-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească și să se preamărească, ca și la voi” (3,1).

Pentru a ne bucura de toate privilegiile stării de rugăciune continuă trebuie ca mai întâi să înțelegem cum se poate ajunge la această stare. Rugăciunea nu trebuie să fie condiționată de vreo carte anume, pentru că ne putem ruga și altfel decât cu gura. Mai de folos decât cuvântul rostit este străduința noastră de a ne lipi cu mintea și cu inima de Dumnezeu, de a chema mereu Numele lui Isus, închipuindu-ne că suntem întotdeauna în prezența lui, în orice loc, în orice timp și în orice activitate pe care o desfășurăm. Este vorba aici de o rugăciune lăuntrică, un mod de a fi. Putem spune în orice moment: „Doamne, fii cu mine!” sau „Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul”. După cum spun Sfinții Părinți, prin această rugăciune spunem totul. Prin cuvintele „Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu” evidențiem, pe scurt, întreaga Evanghelie, iar în a doua parte, „…ai milă de mine, păcătosul”, ianuarie-aprilie 2016

recunoaștem nimicnicia, neputința și păcatele noastre.

Rugăciunea e de mare trebuință în toate împrejurările din viața unui om și cât de mult contează liniștea sau pacea lăuntrică din timpul rugăciunii! Rugăciunea neîncetată ne ține departe de greșeală, de păcat, de gândurile necurate și de toate ispitele diavolului. Trebuie să ținem cont apoi că ne putem ruga cu adevărat numai ajutați de Duhul Sfânt, pe care trebuie să-l invocăm întotdeauna: „De asemenea, și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite”. (Romani 8,26). Și eu, și tu am fost creați pentru rugăciune. Viața înseamnă să învățăm să ne rugăm. Este adevărat că nu toți suntem pe aceeași treaptă privind rugăciunea și că trecem prin diferite etape: mai întâi ne rugăm numai cu buzele, așa cum fac copiii (ei reproduc rugăciunea învățată de la mama, întocmai ca pe o poezie), mai târziu începem să înțelegem de ce ne rugăm și cui ne rugăm, iar mai apoi ajungem să trăim rugăciunea.

Sfântul apostol Paul ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat pentru că prin rugăciune mintea și inima noastră se urcă la Dumnezeu, prin rugăciune se coboară în suflet bucuria cerească, prin rugăciune putem cere mila și ajutorul lui, prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, prin rugăciune începem să simțim mai mult mâna lui Dumnezeu asupra noastră, altfel spus, percepem felul în care acționează El însuși în viața noastră.

Cel mai important lucru este, așadar, dobândirea deprinderii de a ne ruga. Rugăciunea trebuie neapărat să devină un obicei și astfel viața devine mult mai însuflețită și mai ușoară, iar pacea interioară se instalează în sufletul nostru. Vom avea o mai mare putere de a îndura boala, suferința de orice fel, sărăcia, calomnia, grijile, pierderea celor dragi etc. Trăind bucuria rugăciunii continue, prezentându-i lui Dumnezeu, cu propriile noastre cuvinte, tristețea, durerea sau neputința noastră, darurile lui se vor revărsa din belșug peste noi.

Narcis Crăciun clasa a XII-a A

7

D IALOG

ereditar instinct.

Sã mã vãd mai bun în lume! ah, ce viaþã mi-am dorit... fãrã urmã de acizi, fãrã pietoni rigizi, fãrã semafoare stricte, fãrã arme ºi delicte...

Am avut, am ºi-o sã mai am ce nu are-o lume-ntreagã: un ereditar instinct...

Radu Petrila 2008

Baladã Cânt doinele iubirii ºi marile speranþe, ca taina nemuririi tu sã o vezi în toate.

Cânt nopþile tãcute cu cerul plin de stele ºi versuri rãspândite de gândurile mele.

Cânt muntele de sare cu-a lui eternã sete ºi raze-nfloritoare rãpuse în largi creste...

Muguri de credinþã

Cânt valurile mãrii ºi miile de gânduri ce pe-aripile zãrii aleargã rânduri, rânduri.

Adrian Amariei 2005

Ereditar instinct Am avut, am ºi-o sã mai am un polistiren în gurã ca sã scârþâie când tac ºi sã tacã-atunci când zic... ba de una , ba de alta: ce s-a întâmplat prin garã, sau pe-o sfoarã când s-au întâlnit o furnicã ºi-un bondar...

ÎNTRE GENERAȚII

Curg raze peste mine iar cerul alb – albastru mã-mbatã cu iubire... În aer, triluri timide, din gânduri ce vestesc speranþa, strãbat întinderile stihurilor singuratice... În freamãtul mugurilor credinþei, regãsesc nectarul zeilor, iar peste apele înflorite de razele soarelui, pluteºte lin Cuvântul.

Adrian Amariei 2005

Plouã Plouã… ºi ploaia-i spre furtunã, iar pietrele rãsunã sub cerul înnegrit.

Tobele rãsunã ºi judecata-i datã.

Plouã… ºi-n liniºtea macabrã, opritã ici ºi colo de urlete nedrepte, un om îmbrãþiºeazã buºteanul gãunos.

Plouã... e ceasul de pe urmã, când omul se uneºte cu ceea ce-a cãrat ºi atârnând îºi dã ºi ultima suflare ºi ploaia se opreºte,cãci din a morþii vale, vrând ca toþi sã vadã a Soarelui Luminã, Omul se trezeºte...

Daniel Balint clasa a X-a B

8

O altfel de școală... În cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”, desfășurat în săptămâna 18-22 aprilie 2016, am experimentat o altfel de școală, mai relaxantă și mai plăcută, datorită faptului că am interacționat cu profesorii noștri într-un cadru diferit, fără stresul și teama testelor și a notelor, cunoscându-i și în alte situații decât cea de la catedră. În această săptămână s-au organizat activități extrașcolare și extracurriculare diverse și variate, după un orar special, în care s-a urmărit dezvoltarea spiritului competitiv, comportarea civilizată în societate, încurajarea muncii în echipă, stimularea capacității de interrelaționare și respect reciproc. Scopul acestui program a fost implicarea tuturor elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, dar și punerea în valoare a talentelor și capacităților acestora în diferite domenii.

Atât elevii profilului teologic, cât și cei ai profilului pedagogic au avut oportunitatea de a lua parte la diferite secțiuni tematice, cum ar fi: vizite la muzee și instituții publice, activități artistice, educative și sportive și, nu în ultimul rând, activități culturale.

Astfel, încă din prima zi, elevii profilului teologic, din clasele IX-XI, au avut bucuria de a vizita muzeele din Municipiul Roman (Muzeul de istorie, Muzeul de artă, Muzeul de științe ale naturii,

Orizonturi * nr. XL

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII Agrana Roman, unde au putut observa modalitățile de fabricare a zahărului și a diferitelor sortimente de ciocolată. În următoarele zile, programul a continuat cu o gamă largă de activități. Secțiunile au variat între ateliere de pictură și desen, ateliere de muzică, informatică distractivă, origami și concurs de dicție, vizionare filme și un atelier fotografic, în cadrul căruia elevii au realizat fotografii artistice în natură, cu tema „Lumină și viață”. Fiecare activitate a fost coordonată de un profesor, cu

Casa Calistrat Hogaș), dar și diferite instituții publice (complexul arhiepiscopal Roman, redacțiile de presă sau televiziunile locale).

De asemenea, elevii claselor a XII-a au participat la o activitate cu caracter juridic, asistând la o ședință de procese civile la Judecătoria Roman și purtând apoi discuții cu vicepreședințele Judecătoriei pe teme juridice. În același timp, elevele profilului pedagogic au vizitat fabrica

ianuarie-aprilie 2016

9

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII fotbalul și crosul au fost înlocuite cu o altă activitate.

Spre finalul săptămânii, primăria Municipiului Roman a organizat, la Casa de cultură din oraș, tradiționalul concurs „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor”, unde reprezentanții liceului nostru au obținut locul III.

participarea elevilor de la fiecare clasă, în scopul cunoașterii reciproce, a spiritului de echipă, a acceptării celuilalt și a aprecierii talentului fiecăruia, a comuniunii.

O activitate comună, distractivă, desfășurată pe scena amfiteatrului liceului nostru, a fost cea intitulată: ,,Franciscanii au talent”. Concurenții au prezentat diverse momente artistice (scenete, interpretări vocale și instrumentale, dans, bitbox etc.), prin care și-au demonstrat aptitudinile

Într-o altă zi, toți elevii școlii au participat la un curs de prim ajutor în situații de urgență, cu aplicații practice, ținut de un medic din oraș, dar și la o pledoarie pentru un stil de viață sănătos.

O altă activitate de succes, apreciată de elevi, a fost realizată de polițiștii din cadrul serviciului de investigații criminale al Poliției Municipiului Roman, care, la invitația instituției noastre, au prezentat activități practice și demonstrative cu câini dresați.

artistice, câștigătorii fiind premiați de către juriu, din componența căruia au făcut parte profesorii școlii.

Competițiile sportive au fost și ele la mare căutare (șahul, tenisul de masă, fotbalul, crosul), dar, din cauza vremii nefavorabile,

10

Nu putem uita nici vizitele făcute la serele Green Time, la Fundația Pacea și Editura Serafica, toate aparținând Provinciei „Sfântul Iosif” din România.

Consider că școala obișnuită are, într-adevăr, nevoie și de o altfel de școală, deoarece oferă libertatea de creație, experimentarea multor lucruri noi, frumoase, distractive și relaxante.

Așadar, această săptămână a fost binevenită și deosebită pentru toți, interesantă și motivantă, într-un cuvânt, ALTFEL, iar elevii liceului nostru s-au implicat din plin și cu succes în toate activitățile propuse de școală în cadrul acestui program.

Iuliana Munteanu clasa a IX-a B

Orizonturi * nr. XL

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Interviu cu pr. Emilian Cătălin • Părinte Emilian Cătălin, revista noastră și-a propus să continue seria dialogurilor cu foștii părinți directori ai liceului nostru. Întrucât vă numărați printre cei care au stat în fruntea liceului, într-o anumită perioadă, iar mai apoi și în fruntea Provinciei Franciscane, am dori să ne împărtășiți câteva dintre experiențele Sfinției Voastre.

Mai întâi, pentru cei care nu vă cunosc obârșiile, vă rog să vă prezentați.

M-am născut la Bălușești, județul Neamț, în anul 1976. După ce am absolvit școala generală din satul natal, la 14 ani am venit la Roman și am început să studiez la un liceu din oraș, dar apoi m-am transferat la Seminarul Franciscan. După obținerea bacalaureatului, mi-am continuat studiile la Institutul Teologic Franciscan și am obținut licența în anul 2001. La 28 iunie 2002, am fost hirotonit preot, și, între anii 2001-2004, am făcut parte din echipa formativă a Seminarului Liceal Franciscan. În Capitulul ordinar din 2004, am fost ales membru al Definitoriului provincial și numit apoi și director al Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”. În anul 2007, am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași (profilul socio-psiho-pedagogie).

Din anul 2008, m-am mutat la Bacău și am fost în slujba Provinciei ianuarie-aprilie 2016

până în 2016. Acum sunt deschis la planul lui Dumnezeu și la proiectele Provinciei. Drumul parcurs până acum m-a învățat să prețuiesc darurile lui Dumnezeu și să respect fiecare persoană în ritmul creșterii ei, bucurându-mă de bogăția fiecăruia.

Am descoperit că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și găsirea rostului pe această lume este cea mai mare împlinire și aducătoare de mari bucurii.

• Când ați simțit chemarea la viața consacrată și de ce ați ales Ordinul Fraților Minori Conventuali? Povestiți, vă rog, un crâmpei din istoria acestei chemări. În planul general, chemarea mea a fost un semn de atenție din partea lui Dumnezeu și o descoperire a sensului vieții mele, pe care l-am adâncit în fiecare zi. Momentele importante ale chemării au reprezentat punctele de bază sau treptele descoperirii identității mele și a entuziasmului de a trăi viața din plin. Printre acestea, îmi amintesc cu plăcere de libertatea pe care mi-au acordat-o părinții și familia, încă de la început, în a da un răspuns vocii interioare.

Frământarea din noaptea dinaintea deciziei a fost ca o luptă a lui Iacob cu Îngerul și, când m-am trezit, am acționat inspirat de șoapta interioară de a merge la seminar, fără să știu cum și de ce. M-a clarificat mult părintele Alois Donea, în două săptămâni de colocvii zilnice, și, la

final, am decis să mă transfer la seminar, convins de nopțile și zilele de frământare. Au fost multe alte momente de discernământ și meditație, au fost mulți îngeri și multe semne ale prezenței lui Dumnezeu în timpul exercițiilor spirituale și a momentelor de tăcere, în singurătate, la Pârâul Rece. Îmi amintesc, de asemenea, momentele importante și dificultățile majore care mi-au purificat motivațiile chemării și m-au ajutat să descopăr tainele ce se ascund în mine și în alții și să cunosc oamenii în adevărata lor identitate și valoarea pe care aceștia o au în fața necazului.

M-am simțit atras să continui și fascinat de consistența și bogăția vieții interioare și am realizat importanța păcii și a prezenței lui Dumnezeu, până la a transforma starea de spirit într-un sentiment de mulțumire și împlinire sufletească. Realizez că frumusețea vieții mele constă în sentimentul împlinirii chemării și desăvârșirii vocației, pas cu pas.

Este vorba despre împlinirea voinței lui Dumnezeu, care știe mai bine decât noi de ce avem nevoie și ne pregătește drumul

11

D IALOG spre împlinire, dăruindu-ne pacea și liniștea interioară ca pe o confirmare a drumului parcurs și a direcției în care mergem. Deci, pacea interioară și bucuria spirituală, dobândite prin sacrificiu și multă muncă, sunt darurile cele mai de preț pe care le-am primit.

• În perioada 2004-2008 ați fost directorul Seminarului nostru.

Erați foarte tânăr. V-a fost teamă de această misiune? Îmi amintesc cu bucurie timpul petrecut la liceu și am sentimentul că responsabilitatea pe care am avut-o m-a maturizat foarte mult și m-a ajutat să îmi depășesc limitele legate de vârstă și lipsa de experiență prin colaborarea cu formatorii, profesorii și elevii care m-au sprijinit. Deci, am fost înconjurat de oameni mult mai experimentați și buni, de elevi cooperanți, și, de aceea, sunt recunoscător tuturor pentru timpul pe care l-am parcurs împreună.

• Cum vedeți viitorul apropiat al liceului nostru? Dar cel îndepărtat? În contextul învățământului actual, avem o mare oportunitate în a crea o școală și o familie franciscană cu un sens de apartenență dezvoltat și formarea unei identități la care să ținem și de care să ne îngrijim cu mare atenție.

Instituția poate supraviețui printr-un angajament al Provinciei și o implicare efectivă a acesteia în pastorația tinerilor, ca o activitate specifică și un aport în formarea și educarea tinerilor pentru Ordin, pentru Biserică și pentru întreaga societate. Viitorul se află în dăruirea pe care o vom avea pentru idealurile formării și a determinării, în dorința de a forma oameni.

12

ÎNTRE GENERAȚII

• Știm cu toții că în anul 2008 ați fost ales ministru provincial al Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” din România, la cârma căreia ați stat 8 ani. Ce ne puteți spune despre această perioadă de slujire? E greu să fii ministru provincial?

Ultimii opt ani de viață s-au scurs cu mare rapiditate și au reprezentat o provocare atât pentru mine, cât și pentru cei care mi-au fost încredințați în slujirea pe care am avut-o. La o privire retrospectivă, de mare generalitate, afirm că am fost fascinat de darurile pe care frații le au, de sacrificiul de care dau dovadă în îndeplinirea misiunii lor. Am învățat prin ajutorul și sfatul celor din jur și am descoperit multe limite prin greșelile proprii.

Toate s-au realizat prin prezența lui Dumnezeu pe care am simți-o și lucrarea cea bună pe care a realizat-o în întreaga Provincie.

Am descoperit persoane și locuri minunate, atât în țară cât și în străinătate, și m-am bucurat să descopăr creștini care își trăiesc autenticitatea vocației lor riscându-și chiar viața, atât în Orientul Mijlociu, cât și în multe alte locuri. Prin urmare, așa cum de două mii de ani ține Biserica, în ciuda lipsurilor și slăbiciunilor oamenilor, la o scară mai mică, se întâmplă același lucru și în Provincie.

• Dacă ar trebui să vă opriți asupra unui text biblic care v-ar vorbi în mod special, pe care l-ați alege? „Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Mt 6,21) – Sine glossa. La acest text nu am de adăugat altceva decât multele situații când această

frază m-a luminat în înțelegerea persoanelor și a situațiilor în care mă aflam. Omul valorează atât cât reprezintă în fața lui Dumnezeu și, când se măsoară cu momentele grele din viață, acele momente îi revelează unde se află adevărata lui comoară și care sunt principiile și criteriile în baza cărora acționează.

• Astăzi, instabilitatea tinerilor este mare. Care este secretul statorniciei și al atingerii unui țel? Ce le transmiteți tinerilor liceului nostru, elevi și eleve?

Nu am secrete și nici rețete.

Ceea ce va motiva mult persoanele este găsirea rostului vieții, a unei pasiuni, a credinței și descoperirea frumuseții vieții prin fascinația față de ceea ce este bun și frumos în natură, în cei din jur și în noi înșine. Să visăm și să avem un cutremurat de inimă, o vibrație interioară pentru ceva și să urmărim scopuri pe termen lung, cu tenacitate, perseverență și spirit de sacrificiu. Dacă nu găsim un motiv să facem un salt de la nivelul la care trăim, la un alt nivel, și, dacă vom acționa din constrângere sau obligație, vom trăi o viață anostă. Însă, cine va descoperi frumusețea și măreția vieții a ceva, mai mult și mai înalt, va deveni o persoană bucuroasă, entuziastă și plină de viață și va răspândi în jurul ei bunăvoință, care va fascina și-i va atrage pe alții să urmeze același drum, adică să fie ca el sau ca ea. Sfântului Francisc de Assisi îi spuneau primii însoțitori: Noi vrem să fim ca tine.

A consemnat Narcis Miclăuș clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XL

D IALOG

Liceul Franciscan l-aș repeta oricând Atunci când am primit invitația de a scrie pentru revista liceului, a cărui redactor am fost acum mai bine de 10 ani, am primit atașat și ultimul număr al revistei.

Mi-a fost mare surpriza să văd nume de fete printre autorii articolelor. Parcă nu mi se dădeau ochii și atunci am recitit acele nume. Da, privind încă o dată, am văzut că erau nume de fete.

Pe loc am înțeles că au trecut ceva ani de când am terminat liceul și că s-au schimbat multe lucruri, atât în cadrul Liceului Franciscan, pe care l-am absolvit în 2007, cât și în viața mea: m-am căsătorit, am devenit tată și mi-am început cariera profesională.

Este o mare onoare să fiu invitat să scriu pentru revista liceului.

Mă leagă multe amintiri plăcute de revista Orizonturi: rubrica de recenzii la care contribuiam, diminețile de cenaclu literar în prezența domnului profesor și diriginte Ioan Dămoc, în cancelarie, înainte de vizita părinților, cronica liceului, poeziile scrise de colegii mei, prezentarea excursiilor și recenziile pieselor de teatru jucate în amfiteatru. Toate aceste lucruri mă răscolesc acum, când scriu aceste rânduri. De ce?

Pentru că au făcut parte din activitățile mele zilnice aproape patru ani și pentru că au fost cărămida care a stat la baza formării mele ianuarie-aprilie 2016

ÎNTRE GENERAȚII

ca om. M-am format într-un spirit umanist, expus la un melanj de științe umaniste, multe limbi străine și oaspeți din toată lumea, teatru, muzică, arte vizuale, expoziții peste expoziții, concerte nenumărate, excursii în toată țara, sute de discuții cu lumina stinsă noaptea, în dormitor, dezbateri cu preoți și profesori luminați, șotii la sfârșit de an, un mai călduros înainte de bacalaureat, frământări despre viitor și înflăcărate meditații despre teme filozofice și teologice. Acum, la 10 ani de la absolvirea liceului și cu gândul la cât de frumos a fost, fiind atât de solicitat în viața de adult, parcă aș vrea să mă reîntorc acolo și să petrec măcar o săptămână în liniștea de la seminar. O clipă de simplitate cu mintea și inima unui adolescent... Nu mai este posibil!

Fugit irreparabile tempus... și de aceea prefer să scriu despre altceva decât despre nostalgii adolescentine și dulcegării de liceu, frânte din amintirile unuia care a trecut prin mai multe experințe.

Dragi liceeni, nu aș vrea să fiu nici moralist, nici să vă spun vouă ce ar trebui să faceți altfel decât ceea ce am făcut eu. Rămâne ca voi înșivă să vă găsiți drumul. Ce pot să spun este că, pentru mine, perioada petrecută în timpul liceului a fost cea mai mare binecuvântare a vieții mele. Bucuria legată de această binecuvantare a fost că am înțeles-o din timpul liceului și am folosit-o la maxim. În sens pozitiv.

Acum, la 10 ani distanță, mă uit înapoi cu seninătate și cu mult respect pentru acei profesori și preoți formatori, care au dat tot

ce au putut ei pentru ca noi să devenim fascinați de Cristos, dar, și mai pragmatic, să ne descoperim pe noi înșine. Noi, cu bune și cu rele, cu lipsuri care trebuiau îndreptate cu înțelepciune, cu diverse curiozități din partea noastră, care au fost întâmpinate cu respect, am apreciat foarte mult deschiderea și modul părintesc de educare a noastră.

Aș vrea să împărtășesc cu voi un secret, care, în perioada liceului, credeam că era ceva tare nefiresc, dar a cărui valoare mia fost confirmată de nenumărate ori, atât în timpul studenției, cât și după. În perioada liceului, am fost un elev silitor. Nu am fost niciodată cel mai bun din clasă, cum nu fusesem nici la școala generală. Aveam rezultate bune totuși, de altfel ca majoritatea celor cu care am învățat la Roman.

Ce vreau să vă mărturisesc este că, pe timpul liceului, atenția mea cea mai mare am acordat-o nu obiectelor de studiu în sine, ci mai degrabă activităților extrașcolare de tot felul. Asta nu înseamnă

13

D IALOG că am neglijat școala, ci pur și simplu simțeam că, de fapt, eu trăiam în două lumi paralele. În una eram elevul liceului și mă conformam cerințelor curriculumului, iar în cealaltă lume eram parte a unui alt univers, care nu putea fi predat la ore.

Era universul activităților extrașcolare care se întrepătrundeau. Fie că era vorba de atelierul de sculptură, organizat de iubitul meu profesor de arte, de fericită amintire, dl. Gheorghe Tonița, atelierul de pictură pe sticlă, fie de cercul de literatură, pasiunea de a scrie eseuri și de a scrie pentru revista Orizonturi, dragostea de citit tot felul de cărți și obligatoriu toată bibliografia de la cursul de literatură universală, participarea la fel și fel de concursuri regionale și naționale, scrisul și pusul în scenă a unor piese originale de Crăciun, Paște, 8 Martie, 1 Martie ș.a.m.d.

Nu eram singur în toate acestea.

Eram un grup mare de băieți, care erau implicați în toate aceste activități. Mare mai era mirarea fraților mai vârstnici (Fra’ Buzău, de fericită amintire), când, de Paște, jucam „Ultimul Godot” de Matei Vișniec sau când, de Crăciun, am pus pruncul în roabă, iar îngerul care anunța nașterea producea flame cu flexul, pe scară fiind, pentru a imita coada stelei de Crăciun.

Amintesc toate aceste lucruri, care vouă nu vă creează aceleași emoții ca și mie, nu pentru că aș vrea ca voi să faceți la fel, ci pentru că vreau să spun că mie aceste lucruri mi-au folosit foarte mult în perioada de după liceu, mult mai mult decât notele bune

14

ÎNTRE GENERAȚII

obținute. Fac parte dintr-o generație care a încercat să gândească în afara unui anumit șablon și care a avut parte și de o deschidere deosebită din partea conducerii liceului. Nu cred că aș fi acolo unde sunt acum, dacă nu aș fi avut parte de o asemenea formare în perioada liceului.

Nu știu câți dintre voi vă puneți întrebări principiale despre metodele pedagogice folosite în educație, sau despre care ar trebui să fie prioritățile sistemului de educație din România.

Nu mă refer aici doar la educația din școlile vocaționale, ci la educația în general. Plecând pe poarta Liceului Franciscan din Roman, am învățat o lecție, care, în opinia mea, trebuie să fie transformată în normă pentru structura sistemului de educație din Romania. Performanța unui elev nu se măsoară în calitatea sau cantitatea de cunoștințe pe care acesta le are atunci când începe școala, dar, mai degrabă, în ce măsură dorește să progreseze și în ce măsură școala facilitează acest proces al dezvoltării. La început nu am înțeles această normă pedagogică. Domnul profesor Dămoc ne-a explicat cât de fascinant este să lucrezi într-un sistem care are această valoare ca normă școlară. Acum îl înțeleg și mai bine și îmi râde inima la aflarea unui asemenea adevăr, care, personal, aș vrea să fie adoptat de cât mai multe școli în România.

Legat de norme și de valori, vreau să împărtășesc cu voi un alt gând, care îmi dă satisfacție interioară atunci când mă întorc

la anii de liceu. După ce am terminat liceul și am activat în diferite medii, am început să conștientizez și mai mult educația diferită pe care am primit-o la Roman, în sensul că erau reguli de formare destul de stricte, un program bine stabilit, astfel încât întreg programul de formare a fost foarte armonic. În răstimp, mă întreb: oare cum de un asemenea sistem, care pe alocuri îngrădește așa de mult un licean, poate avea atât de mult succes? Răspunsul mi l-am dat în nopțile în care mă gândeam cu nostalgie la anii de liceu și vi-l spun și vouă: la Roman au fost întâi căutate și găsite valori, care apoi au fost transformate în norme. Opusul ar fi fost absurditatea unor norme educaționale, care se încerca a fi umplute de valori. Poate că din acest motiv cei mai mulți dintre noi, cei care nu am devenit preoți, privim cu foarte mare respect educația aleasă primită acolo – ne-a pregătit să devenim oameni, nu ne-a setat opțiunile vocaționale pe o normă care ar fi dat statistici bune Provinciei „Sfântul Iosif”. Pentru asta spun atât: „Jos pălăria!”

Ultimele rânduri aș vrea să le scriu pe seama unui alt aspect pe care l-am apreciat la educația primită la Roman și anume implicarea socială. Nu pot să uit proiectele de tot felul în care am fost implicat împreună cu colegii mei: unii dintre noi am fost cooptați în campanii împotriva consumului de alcool, alții făceam sandvișuri pentru nevoiașii orașului. Am fost marcat de acest tip de angajament.

Orizonturi * nr. XL

D IALOG Mare mi-a fost bucuria când, acum trei ani, Biserica Catolică a ales să aibă un papă interesat profund de problemele socialpolitice ale societății, care și-a ales numele de Francisc. Nu se putea mai bine de atât! Un papă care să confirme educația noastră și valorile de care se poate lăsa sedus fiecare elev într-un liceu franciscan!

Așadar, oricât de mult aș fi vrut eu să fiu preot, am înțeles că Dumnezeu avea alte planuri pentru mine. Privind înapoi și știind că nu sunt și nu voi fi frate franciscan, cea mai naturală formă de implicare pe care o pot alege acum este cea politică, ceea ce înseamnă să încerci să faci bine la cât mai mulți oameni, de la nivel instituțional.

Acest angajament izvorăște din sânul familiei în care am crescut, a fost alimentat de educația franciscană de care am avut parte și confirmat de apelul la solidaritate socială al papei Francisc. Acest capitol, care va urma în viața mea, constă în maturizarea ideilor sădite în timpul liceului. Ah, dragi elevi, aveți oportunități uriașe la Liceul Franciscan de la Roman! În luna mai voi ajunge acasă.

Abia aștept să vă vizitez și să vorbim despre cât de norocoși sunteți și despre cât de necesară este o implicare social-politică, avându-l pe papa Francisc drept model.

Din Republica Capului Verde, vă salut cu drag!

Iulian Bulai fost elev al liceului (Promoția 2003-2007) ianuarie-aprilie 2016

ÎNTRE GENERAȚII

Cronică de film:

„Moromeții” După ce am descoperit, la ora de limbă și literatură română, cum trebuie să privim un film pentru a-l înțelege îndeajuns, ca mai apoi să putem realiza o cronică de film, am ținut cont de indicațiile primite la clasă (ce gen e filmul, când și unde a fost produs, de către cine, unde are loc acțiunea, în ce timp, cine este regizorul, scenaristul, cine este actorul principal, cum apreciez interpretarea actorilor, ce îmi spune imaginea și coloana sonoră etc.), și, la recomandarea profesorului, am vizionat filmul „Moromeții”, încercând să-mi exprim părerea cu privire la realizarea lui.

Cu o durată de 142 de minute, „Moromeții” este un film dramatic românesc realizat în anul 1987. Filmul este alb-negru, ceea ce-i conferă o dimensiune arhaică, de demult, scenariul și regia aparținându-i lui Sterea Gulea,

care s-a inspirat din primul volum al romanului cu același titlu (1955) al lui Marin Preda, scriitor postbelic, iar regizorul secund este Jana Dochița-Badea. A fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Din sursele consultate, se pare că filmările au durat timp de două luni și au avut loc în vara anului 1985, în satul Talpa din județul Teleorman. În film apar două case alăturate, despărțite de un gard, care reprezintă casa lui Moromete și a lui Bălosu.

15

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Din distribuție fac parte actori celebri ca: Victor Rebengiuc (în rolul principal), Luminița Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Vișan, Mitică Popescu, Petre Gheorghiu, Florin Zamfirescu și alții.

Filmul urmărește procesul destrămării unei familii țărănești tradiționale (familia Moromete), destrămare simbolică pentru „stingerea unei lumi”, sub presiunea unor factori exteriori sau a unor elemente de comportament.

Așadar, din acțiunea filmului reiese efortul lui Ilie Moromete (interpretat de Victor Rebengiuc) de a-i ține pe toți membrii familiei împreună și a nu pierde pământul pe care-l avea. Familia este numeroasă și hibridă, Ilie Moromete având copii din două căsătorii. Băieții mai mari (Paraschiv, Nilă și Achim) sunt mereu incitați de sora lui Moromete, Maria (interpretată de Gina Patrichi), să-și ceară drepturile.

Capul familiei are mari probleme în a plăti datoriile la bancă și impozitul pe terenul agricol („fonciirea”). Pe parcursul acțiunii, familia suferă o serie de transformări, ca urmare a numeroaselor conflicte ce se declanșează între

16

membri ei, dar și a tranziției suferite de satul românesc.

La fel ca toți sătenii, familia Moromete este apăsată de multe neajunsuri, pe care capul familiei încă le suportă și le duce cu seninătate, dovadă fiind taifasurile la care participă duminica „în poiana lui Iocan”, unde citește ziare, povestește anecdote și face glume. Este dotat cu o voință la tot ce contravine gustului său

având grijă să nu înstrăineze ceva din avere pentru a nu-și lăsa familia fără nimic.

Conflictul acut între cele două grupuri de copii este evident în film, dovadă fiind faptul că Paraschiv (interpretat de Ionel Mihăilescu), bănuind că surorile lui țin comori ascunse într-o ladă, o sparge. Între Ilie Moromete și cei trei fii ai săi există o relație mai specială, însă el nu o arată, fiind autoritar cu toată lumea. Această atitudine este răsplătită într-un mod nu foarte cuviincios de către băieți. Stimulați de Maria, sora rea a tatălui, care le spune că fetele vor să le fure averea, ei plănuiesc să fugă cu oile și caii la București. Presat de fonciire și de bancă, Moromete acceptă să-l lase pe Achim (interpretat de Radu Amzulescu) să plece cu oile, condiția fiind ca acesta să-i trimită bani pentru

de a trăi liniștit, confortabil, într-o gospodărie mijlocie. Moromete își pune la muncă familia, el rezervându-și rolul de stăpân, pierde timpul în lungi conversații cu prietenii, discută politică, are păreri îndrăznețe despre regalitate și nu se sinchisește de legionari. Amână achitarea impozitelor și datoriilor contractate,

a achita datoria la bancă. Băieții sunt însă înțeleși între ei, Achim nu se va mai întoarce, iar Paraschiv și Nilă vor fugi și ei. E momentul în care începe declinul personal.

Filmul creează o atmosferă autentică foarte convingătoare.

Actorul Victor Rebengiuc reușește să se pună în pielea personajului

Orizonturi * nr. XL

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE și interpretează un „Moromete” tăcut, meditativ, zguduitor, dar foarte cerebral. Regizorul pune accent și pe timpul care parcă nu mai are răbdare cu oamenii, și duce la dezintegrarea familiei țărănești tradiționale.

Deși Ilie Moromete nu prea era interesat de soarta mezinului Niculae (interpretat de Marius Badea), pentru el copilul fiind doar o persoană care trebuia trimisă cu oile, filmul se termină cu plecarea lui Ilie la oraș pentru a-l înscrie pe Niculae la școală.

Acesta a avut un rol important,

deoarece a reușit să-și înduplece și să-și convingă tatăl că el nu are nevoie de pământ, ci de școală. În opinia mea, cadrul final, inundat de o ceață groasă, simbolizează necunoscutul ce îl așteaptă pe Niculae și chiar pe Moromete însuși.

Muzica filmului, compusă de Cornelia Tăutu, cunoscuta compozitoare de muzică de film, este discretă, dar cu o încărcătură emoțională deosebită. Împreună cu sunetele permanente ianuarie-aprilie 2016

de ambient (lătratul câinilor, zgomotul căruțelor, ploaia), ele caută să ofere o înfățișare cât

mai realistă acestui film, în acord cu imaginea satului românesc.

Dialogurile personajelor din

cadru sunt deseori completate de discuții abia perceptibile: strigăte, cântece, chemări din planuri îndepărtate sau din afara razei camerei de filmat.

Expresivitatea tuturor actorilor și în special felul lui Victor Rebengiuc de a arunca ironii (când mai blânde, când mai tăioase) înspre cei din jur, de a-și lăsa chipul străbătut de ecoul trăirilor interioare și de a reda demnitatea, dar și slăbiciunile unui personaj arhetipal (țăranul împresurat de greutăți), m-au impresionat.

Cu o regie discretă, lipsită de ornamente gratuite și inutile, fapt ce duce la frumusețe, naturalețe și emoție, „Moromeții” este un film care merită văzut.

Loredana Năstase clasa a IX-a B

17

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Muzica – unda sensibilă a inimii Muzica este arta care se ocupă cu redarea sunetelor, prin intermediul vocii umane și a instrumentelor muzicale. Vocea umană este cel mai frumos „instrument muzical”.

De-a lungul timpului, omul a încercat, în diferite feluri, să își exprime gândurile și sentimentele. În comunicare, cuvântul este cel mai folosit. Însă, de multe ori, cuvântul este „neputincios” să redea ceea ce omul ascunde dincolo de trup, în adâncul sufletului, sau să transpună în grai vibrația inimii. Și totuși există un liant ce creează legătura intimă a inimii cu exteriorul: muzica. Orice melodie are un compozitor. Meșteșugarul sunetelor este acel om care are o aplecare deosebită asupra muzicii, reușind să transpună în sunete stările sufletești sau simțirea sa interioară. El schițează sentimentul interior pe note muzicale, diversitatea partiturilor nefiind altceva decât descrierea universului uman lăuntric, cu toată gama de sentimente și cu toate nuanțele posibile. Interpretul are un rol fundamental în redarea partiturilor, fie ele vocale sau instrumentale: dibăcia, profesionalismul și competența acestuia depind de capacitatea sa de a pătrunde în inima și mintea compozitorului, pentru a-i descifra dorințele interioare și a le retrezi în sufletul ascultătorilor. Prin simțirea sonoră

18

auditoriul înțelege ce a vrut să spună compozitorul. E vorba de acea undă nevăzută și niciodată încorsetată de cineva, care transmite sentimentele lăuntrice, de la inimă la inimă.

Dintre muzicienii tuturor vremurilor, Johann Sebastian Bach este unul dintre cei mai cunoscuți și mai de seamă compozitori ai muzicii clasice, cu lucrări impresionante. Se naște în Germania în anul 1685 și se stinge din viață în anul 1750, cu el încheindu-se perioada Barocului.

Beethoven, un alt mare compozitor de muzică clasică, spunea despre Bach că el nu ar trebui să se numească „pârâu” (în limba germană, Bach înseamnă pârâu), ci „ocean”, arătând, prin aceste cuvinte, măreția operelor și geniul lui Bach.

Multe compoziții clasice s-au inspirat din literatura universală. Astfel, compozitorii puneau pe note întâmplările din aceste cărți (transpuneau cuvântul în sunet). Muzica este folosită ca fundal al filmelor, a pieselor de teatru sau în diferite împrejurări, pentru a trezi în cel ce o ascultă o anumită stare sau emoție.

Muzica clasică este un impuls și o licărire de nădejde pentru că a izvorât din inimi cu simțăminte mari; de aceea, nu trebuie să lipsească dintre audițiile omului actual. Astăzi sunt la modă melodiile comerciale, care, de foarte multe ori, sunt kitsch-uri, o muzică nemuncită și fără trudă. Rău este faptul că anumite posturi de televiziune le promovează!

E păcat că nimeni nu ia atitudine.

Muzica clasică este adevărata muzică ce trezește în inima omului sentimente sănătoase, normale și firești, aducându-i o liniște sufletească profundă. Nu trebuie să căutăm „melodii pentru urechile noastre”. Sensul muzicii adevărate este mai adânc, iar urechile sunt doar niște căi prin care vibrațiile ei intră și trezesc înlăuntrul nostru ceva ce vorbele nu ar putea trezi niciodată, oricât de frumos le-am rosti. Iubirea este cel mai frumos și mai sensibil sentiment transmis prin muzică.

Muzica schimbă oameni, iar iubirea transmisă prin muzică înmoaie inima și o schimbă cu totul. Când ești trist, ascultă muzică; când ești fericit, ascultă muzică; când ești descurajat, ascultă muzică; când se zvârcolesc sentimente încurcate în tine, ascultă muzică. Dar cu o condiție: ascultă muzică bună și de calitate! Muzica clasică te ajută să dai nume sentimentelor tale, să le stăpânești și să te cunoști mai bine. Muzica de calitate este medicament pentru suflet. Lasă-te ajutat de muzică, pentru a ajunge unde ți-ai propus!

Ionuț Ciceu clasa a X-a B

Orizonturi * nr. XL

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Identitatea și măștile sociale Termenul de „identitate” este pus în corelație cu conceptele de comportament și de rol social.

Negocierea identității apare în urma procesului de învățare a rolurilor sociale prin intermediul experiențelor personale. În urma interacțiunii cu ceilalți membri ai societății, individul stabilește sensul identității sale, sens recunoscut și acceptat de ceilalți. Când omul nu se acceptă în totalitate pe sine, poate apărea o problemă întâlnită des în societatea actuală: măștile sociale.

Ce este, de fapt, masca socială?

Este o proiecție a personalității unui om, trecută prin filtrul rațional, cu un scop oarecare. Știm cu toții că masca reprezintă un obiect ce acoperă, parțial sau în totalitate, fața unei persoane, cu scopul de a-i ascunde identitatea. Măștile sociale apar atunci când o persoană vrea să pară altceva decât ceea ce este în realitate. Acea persoană nu va putea fi autentică atunci când comunică cu cei din jur, deoarece va juca un rol care nu îi este caracteristic. Spre exemplu, dacă un om are ca valoare statutul social, își va schimba comportamentul pe care îl afișează în mod normal atunci când este în preajma celor cu un statut social înalt, astfel încât să fie perceput ca unul de-al lor. Se va îmbrăca asemănător lor, va cheltui la fel de mulți bani ca și ei, va merge în aceleași locuri în care merg ianuarie-aprilie 2016

aceștia. El va trăi prin acea valoare, neglijându-și propria identitate. Este un fapt bine știut și general acceptat că în prezența celorlalți ne comportăm într-un anume fel, acționăm după tipare dinainte stabilite, lăsând să se întrevadă numai frânturi din ceea ce suntem cu adevărat. Indiferent cine suntem și în ce moment al vieții ne aflăm, purtăm cu toții măști, pe care ne străduim atât de mult să le facem să pară cât mai veritabile, încât ajung să devină parte integrantă din persoana și viața noastră. Purtăm măști când suntem la un interviu (ne vindem pe noi), când interacționăm prima oară cu o persoană sau cu un grup de persoane (purtăm masca a ceea ce vrem să arătam despre noi), când suntem la serviciu (purtăm o mască profesională), când suntem la școală etc. Aproape fiecare profesie are masca sa caracteristică. Lumea impune un anumit comportament și oamenii se străduiesc să corespundă așteptărilor. Depinde de om, de cât de groasă e masca, de cât de mult încearcă el să ajusteze rațional din personalitatea sa. Dacă e ceva mai groasă, poate ascunde complexe sau probleme de comportament. Măștile sociale pot genera impresii greșite sau chiar ruinarea unor posibile relații sociale, bazate pe o proiecție inconsistentă cu realitatea.

Deseori credem că nu suntem destul de buni pentru a fi acceptați de ceilalți și că trebuie să jucăm un anumit rol pentru a ne integra într-un grup. Cu siguranță că oamenii ne vor accepta mult mai ușor în momentul în care vor simți că suntem autentici și că nu încercăm să îi manipulăm. Dacă suntem autentici, oferind celor din jur valoare din ceea ce suntem, și oamenii ne vor oglindi comportamentul, făcând, la rândul lor, la fel. Dacă omul este prea preocupat de rolul pe care îl joacă în societate, atunci se identifică cu acest rol și cealaltă parte a personalității rămâne latentă.

Masca trebuie înlăturată pentru a permite celorlalte părți ale naturii individului să se exprime.

Ideal ar fi să nu existe ipocrizie și decepții de niciun fel, în nicio situație. Totul pornește de la noi.

Dacă vrem ca cei din jur să ne arate adevărata față, noi trebuie să facem asta primii. Fernando Pessoa, scriitor portughez modern, spunea: „Când am vrut să îmi scot masca, o lipisem de obraz.

Când am scos-o, în oglindă, am văzut că-mbătrânisem”.

Mircea Alexandru Dănuț clasa a IX-a A

19

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Să cunoaștem Efesul Situat pe coasta de vest a Asiei Mici, pe teritoriul Turciei, la sud de Izmir, cetatea Efes (azi în ruină) reprezintă o valoroasă mărturie a unei civilizații străvechi. Întemeiat în secolul al X-lea î. Cr. de coloniștii greci (ionieni), orașul a devenit unul dintre cele mai dezvoltate centre comerciale și religioase, nu departe de Marea Egee. Aflat, rând pe rând, sub diferite ocupații străine, a fost cucerit de romani în anul 133 d.Cr., devenind capitala provinciei romane Asia.

Prosperitatea economică se îmbina cu cea culturală, astfel că nu e de mirare că din Efes au apărut filosofi precum Zenon, Heraclit, Parmenide, poeți ca Anacreon și Hipponax sau pictori ca Parrhasius.

Cât despre viața religioasă, ea se desfășura într-o mare varietate de forme, de la cultul vechilor zeități oficiale, până la acela al

divinităților mai noi și mai atrăgătoare ale misterelor orientale, dar și printr-o intensă practică a magiei, în jurul căreia se crease o întreagă literatură inițiatică.

La Efes s-a înălțat marele templu păgân al zeiței Artemis (Diana în mitologia romană), considerat a fi una din cele șapte minuni ale lumii antice.

Orașul a suferit, pe la anul 263 d.Cr., de pe urma cuceririi goților, iar năvălirea otomană de mai târziu i-a adus sfârșitul.

Aria arheologică actuală cuprinde vestigii importante din perioada elenistică și romană: agora (piață publică), forum (loc al activităților de afaceri), odeon (edificiu destinat manifestărilor culturale), biblioteca lui Celsus (construită pentru Tiberius Iulius Celsus Polemaeanus, guvernator și mare iubitor de cărți), stadion etc., precum și din epoca bizantină (ruine de biserici).

Se pare că, în acest oraș, mesajul Evangheliei a fost predicat pentru prima dată în jurul anului 52 d.Cr., de către apostolul Paul, atunci când s-a oprit aici pentru un scurt timp în drumul său spre Ierusalim și

Casa Sfintei Fecioare Maria

20

Antiohia, în a doua sa călătorie misionară. Prietenii săi, Aquila și Priscila, s-au stabilit pentru un timp în acest oraș, și, împreună cu un evreu din Alexandria, pe nume Apolo, au susținut lucrarea de evanghelizare până la întoarcerea lui Paul, probabil un an sau doi mai târziu (Fapte 18,19-19,7).

De data aceasta apostolul a rămas la Efes cam trei ani, mai mult decât în oricare alt loc din călătoriile sale misionare raportate.

Când a ajuns, a găsit o comunitate de douăsprezece suflete, botezate doar cu botezul lui Ioan. A continuat pregătirea lor și i-a botezat cu botezul creștin, repetându-se experiența Rusaliilor.

Activitatea rodnică a sfântului Paul a provocat o mare mișcare contra creștinilor, la instigația argintarului Dimitrie, care-și vedea meseria periclitată din cauza întinderii creștinismului și înlăturării cultului zeilor (Fapte 19,23-40). Paul vorbește trei luni în sinagoga iudeilor despre împărăția lui Dumnezeu, căutând să-i înduplece pe cei ce-l ascultau, după care, forțat de împietrirea și necredința unora, mută biserica în școala lui Tiranus, unde continuă să-i învețe timp de doi ani. O revoltă împotriva lui, declanșată de meșteșugarii de idoli ai zeiței Diana, îl face să plece din Efes. Spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare, Paul se oprește la Milet, unde se întâlnește cu liderii bisericii din Efes. După ce le amintește de exemplul pe care el l-a dat cât a fost cu ei, îi îndeamnă să-și ducă la îndeplinire, în mod corect, responsabilitățile pe care le au, de a păstori Biserica, și îi avertizează de pericolul învățăturilor greșite care se vor infiltra în biserică.

Orizonturi * nr. XL

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Mormântul apostolului Ioan

După prima perioadă de detenție la Roma, Paul a vizitat din nou Efesul, probabil în jurul anului 64 d.Cr., lăsându-l pe Timotei să preia responsabilitățile (1 Timotei 1,3).

Până în momentul când numele îi apare în Apocalipsă, probabil cu trei decenii mai târziu, nu se mai știe nimic precis cu privire la istoria comunității din Efes. Totuși, tradiția spune că Ioan, ucenicul iubit al lui Isus, a devenit conducătorul acestei biserici, probabil după desființarea centrului creștin de la Ierusalim, în jurul anului 68 d.Cr., în timpul războiului iudeo-roman.

Potrivit unei tradiții răspândite mai ales în Biserica Romano-Catolică, Maica Domnului a fost adusă în Efes de către sfântul apostol și evanghelist Ioan, aici urmând a locui până la Adormirea ei. Potrivit tradiției ortodoxe însă, ea ar fi rămas mai probabil la Ierusalim. În Turcia de astăzi, între localitățile Efes și Seljuk, pe muntele Coressos (astăzi Bulbul, adică ,,Colina privighetorilor”), se consideră a fi casa unde Fecioara Maria a locuit în ultimii ani ai ianuarie-aprilie 2016

vieții sale. Acest lucru nu este atestat documentar, dar o serie de indicii istorice, dublate de revelația avută, în 1912, de Anne Catherine Emmerich, o maică de la o mănăstire din Germania, au consacrat micuța clădire de piatră ca loc de pelerinaj.

La Efes s-a desfășurat, în anul 431, celebrul conciliu ecumenic, al treilea în istorie, care a proclamat-o pe Fecioara Maria „Theotokos”, adică „Născătoare de Dumnezeu”.

Casa Mariei se află astăzi în grija Fraților Franciscani Capucini, care se îngrijesc de serviciul

liturgic. Locul a fost vizitat de papa Paul al VI-lea și de papa Ioan Paul al II-lea, fapt care a confirmat valoarea lui ca destinație de pelerinaj. La data de 29 noiembrie 2006, papa Benedict al XVI-lea a celebrat acolo Sfânta Liturghie.

Sfântul Ioan a redactat evanghelia sa la Efes. După moarte a fost îngropat tot la Efes, conform dorinței exprimate. În secolul al IV-lea d.Cr., s-a ridicat o bazilică deasupra mormântului său și apoi o biserică grandioasă, în secolul al VI-lea, ridicată de împăratul Iustinian cel Mare, considerată cel mai frumos edificiu creștin din toată Asia Mică.

Acea biserică, aflată în ruină, domină și astăzi împrejurimile. În fața absidei centrale se conservă locul mormântului sfântului Ioan, între patru coloane zvelte de marmură, sub cerul liber.

Locurile au devenit astăzi țintă a evlaviei atâtor pelerini din toate părțile lumii, nu numai creștini, ci și musulmani.

Petru Tulbure clasa a X-a B

Papa Benedict al XVI-lea la Casa Sfintei Fecioare Maria

21

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Apa are memorie Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui, chiar verzui în straturi groase.

Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, ea are câteva proprietăți anormale, pe care alte substanțe nu le posedă: coexistă în toate cele trei stări de agregare (solidă, lichidă și gazoasă) la temperatura de 0˚C, are cea mai mare tensiune superficială dintre toate lichidele (de aceea insectele pot „merge pe apă”), este cel mai bun solvent de pe pământ, adică majoritatea substanțelor se dizolvă în apă, poate învinge forța gravitațională urcând până la diferite înălțimi prin trunchiurile copacilor, în tuburi capilare.

Majoritatea substanțelor de pe pământ, atunci când sunt răcite se contractă, iar când sunt încălzite se dilată. Apa, în intervalul de temperatură (0-4)˚C, în loc să se dilate se contractă, iar în intervalul (4-0)˚C, în loc să se contracte se dilată. Dacă apa nu ar avea această proprietate înțeleaptă, atunci lacurile și râurile ar îngheța nu de sus în jos, ci de jos în sus. Această schimbare ar fi mortală pentru toate vietățile din bazinele de apă.

Acest comportament al apei este intervenția divină salvatoare pentru viața de pe Terra.

S-a constatat că apa are memorie și poartă informație. Memoria apei este, de fapt, structura ei moleculară. Moleculele de apă sunt legate între ele prin legături slabe de hidrogen, care îi

22

conferă o „ordine” temporară.

Aceste legături permit flexibilitatea moleculelor de apă și, astfel, schimbarea „ordinii” apei și implicit a proprietăților ei. Memoria apei este capacitatea moleculelor de apă de a înmagazina informații privind structura fizicochimică și energetică a lucrurilor cu care vine în contact, ea memorează toată informația întâlnită în calea pe care o străbate, adică energia transmisă de rugina țevilor, proprietățile straturilor de pământ prin care trece, orice stare sau eveniment la care asistă.

Un exemplu este cel al apelor din Sanctuarele Mariane de la Lourdes, Medjugorje, Fatima, despre care mulți oameni afirmă că au proprietăți unice, tămăduitoare (proprietăți dobândite în urma întipăririi în memoria lor a rugăciunilor). S-a constatat că aceste proprietăți pot fi transferate în apele obișnuite, prin diluții succesive. Cercetătorii de la Universitatea din Milano au dovedit, prin analize, că noile ape și-au modificat pH-ul, conductibilitatea, potențialul de oxidare, în urma „primirii” apelor din Sanctuarele Mariane. Astfel, rugăciunea modifică structura apei, adică modul de aranjare a moleculelor în diferite grupări.

În 1996, savantul Masaru Emoto a făcut un experiment pe un lac foarte poluat, într-o zonă puternic industrializată din Japonia.

Câteva mii de oameni s-au rugat, ca să vadă ce efect are rugăciunea asupra apei. S-au adunat în grupuri; unii s-au rugat într-un templu, alții pe lac sau în bărci, iar alții pe malul lacului. S-a făcut și o ceremonie cu lumânări, exact ca în ritualurile creștine. S-au prelevat probe din lac, înainte și după două ore de rugăciune, studiindu-se la microscop structura apei, în ambele situații. Apa poluată era formată din particule haotice și stranii, pe când apa prelevată după două ore de rugăciune avea structura unor cristale în formă de flori.

Dar concluzia extraordinară a experimentului a fost aceea că structura cristalină a apei se păstrează și la o lună după rugăciune.

Apa știe să se curețe singură.

Folosindu-se de gravitație trece prin roci și scapă de impurități; folosindu-se de căldură se evaporă, iar folosindu-se de aerul rece se condensează și cade sub formă de precipitații. Absolut nici o substanța de pe pământ nu e atât de adaptabilă, înțeleaptă și „bună la inimă” ca apa.

Gabriel Cojocaru clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XL

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Atacama – cel mai uscat loc de pe pământ Atacama, „deșertul absolut”, se întinde pe o lungime de aproape 1.000 km, pe țărmul Pacific al Americii de Sud, în nordul statului Chile. Cu o vârstă apreciată la 15 milioane de ani, el ascunde urme ale unor culturi înghesuite între Pacific și Anzi, care au încercat odinioară să supraviețuiască pe un pământ unde este greu de imaginat că viața ar putea exista. În acest loc, pe un teren plat, pe alocuri nisipos, în care pașii ți se afundă cu ușurință, a pășit pentru prima dată și exploratorul român Alin Totorean. Aici, plin de speranță, dar ,,ars de soare și fript de stele” și-a început una dintre cele mai grele provocări posibile, o călătorie de aproape 370 km prin deșert, în partea sa cea mai lată. Mărturiile de călătorie ale acestuia te transpun în zonele cele mai calde ale lumii. Soarele arzător face ca ,,transpirația să îți umple fața, iar sarea să iasă prin fiecare por al pielii. E combinația ucigătoare ce-ți intră în ochi și ustură supărător”. Acestea sunt

ianuarie-aprilie 2016

primele semne că nu oricine poate înainta către zona centrală cea mai aridă. Micile tornade de nisip te fac să ,,guști” deșertul Atacama. Grăunții de nisip îți scrâșnesc între dinți și îți retează retina. Nimic nu pare să poată rezista aridității de aici (1,8 l/m2 la 10 ani).

Mormintele deschise și zecile de artefacte sunt dovada inospitalității, a condițiilor acestei zone, a lipsei umidității, a precipitațiilor ce nu au căzut deloc în unele zone, cel puțin în intervalul de timp în care oamenii au început să facă măsurători.

Cauza acestui fenomen este izolarea creată de paravanul înalt al Cordilierilor, de expunerea prelungită la vânturile uscate și de prezența curentului rece al Pacificului, Humbold, care împiedică formarea norilor. În această zonă, masele de aer cald se ridică la mari altitudini, astfel se creează o zonă de presiune scăzută, iar aerul fierbinte este purtat atât spre nord, cât și spre sud, făcând din această zonă cea mai aridă de pe Terra. Aici sunt

zone care au atins limita uscăciunii absolute, dincolo de care, în prezent, s-a demonstrat că nu mai există nici măcar viață microbiană, solul de aici fiind, practic, steril.

Totuși, Atacama îți poate oferi bogăția celor mai mari zăcăminte de azotat de amoniu, cerul mereu senin deschis astronomilor pentru cele mai bune cercetări și misterele nedezlegate ale desenelor de sol (geoglife), care se întind pe o suprafață de 150.000 de km. Dintre cele peste 5.000 de lucrări de artă preistorică create în natură, cea mai mare figură antropomorfă din lume rămâne ,,Uriașul din Atacama”. Cu o înălțime de 86 m, se presupune că reprezentarea a fost creată pentru a indica unde apune luna, un amănunt important de la care se plecă în aprecierea ciclului anotimpurilor, a începerii semănatului sau culesului, în funcție de sezon.

Pe capul „Uriașului” se pot distinge 12 prelungiri, considerate foarte importante, pentru că, în funcție de aliniamentul acestora în raport cu luna, se puteau calcula momentele importante din calendarul astronomic.

Atacama, locul în care uscăciunea ucide fără milă, rămâne un loc de o frumusețe stranie pe care puțini îndrăznesc să o descopere.

Marcu Emanuel Talmaciu clasa a XI-a

23

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Inteligență (IQ), inteligență emoțională (EQ), inteligență spirituală (SQ) Fiind elev în clasa a XII-a, am avut de prezentat, la ora de științe, un material despre inteligență (IQ) și inteligență emoțională (EQ). În căutările mele, am descoperit că omul, față de roboți, computere și animale, deține și o inteligență spirituală (SQ).

Inteligența este capacitatea creierului uman de a înțelege ușor și repede probleme noi și nefamiliare. Ea nu trebuie confundată cu termenul de cunoaștere. Informația deținută de o persoană poate avea fie o proveniență externă (comunicarea), fie o sursă internă (intelectul propriu); în primul caz este vorba de cunoaștere (știința), în cel de al doilea, de inteligență.

Termenul „inteligență emoțională” a fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1990 de către psihologii Peter Salovey și John Mayer. Deși termenul este relativ nou, componentele conceptului „inteligență emoțională” pot fi datate până la arhicunoscuta afirmație a lui Socrate (470-399 î.Cr) „Cunoaște-te pe tine însuți”. În Biblie, găsim scris: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (cf. Mt 7,12) și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Mt 22,39)”. Aceste versete pot fi văzute ca elemente de inteligență emoțională.

Inteligența emoțională este formată din patru elemente: înțelegerea mai bună a propriilor emoții; gestionarea eficientă a propriilor emoții și creșterea

24

semnificativă a calității vieții; înțelegerea mai bună a celor din jur și o conviețuire cu un grad de confort ridicat; crearea de relații mai bune, la toate nivelele, cu cei din jur și creșterea productivității și a imaginii personale.

Conform cercetărilor statistice, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur. Toți specialiștii au căzut de acord că inteligența emoțională este extrem de importantă pentru a avea succes la școală, la locul de muncă, dar și în viața personală. Indivizii inteligenți din punct de vedere emoțional sunt capabili să recunoască ceea ce simt și să genereze intenționat alte stări de spirit pentru a-și atinge scopurile.

Devenind mai inteligent din punct de vedere emoțional, îți vei da seama când e cazul să critici, să ordoni, să faci complimente sau să faci compromisuri

și, mai ales, cum să o faci bine.

Inteligența emoțională este o abilitate pe care oricine o poate îmbunătăți, cu puțină răbdare și efort.

Dacă inteligența emoțională este asociată cu partea dreaptă a creierului, inteligența intelectuală este asociată cu partea stângă a creierului, neurologic vorbind, SQ-ul corespunde cu activarea întregului creier. Inteligența spirituală (SQ = Spiritual Quotient) este o calitate înnăscută a unei persoane, o dimensiune care integrează atât inteligența intelectuală, cât și inteligența emoțională. Inteligența spirituală este o inteligență exclusiv umană.

Conștientizând și dezvoltând inteligența spirituală, vei reuși să îți transformi sentimentele negative în sentimente pozitive, să dai un sens vieții tale (sau mai mult sens), să sporești gradul de împlinire personală, profesională și interioară. Într-un grad mai mare sau mai mic, inteligența spirituală există în fiecare dintre noi.

Eduard Jicmon clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XL

C RONICA

LICEULUI

166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu Vineri, 15 ianuarie 2016, s-au împlinit 166 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (1850-1889) și tot atunci a fost sărbătorită și Ziua Culturii Naționale. Poetul a fost omagiat de elevii liceului nostru, care, adunați în amfiteatru, au prezentat câteva date biografice, iar apoi au recitat mai multe poezii pe tema iubirii și a naturii, dar și poezia „Rugăciune”. La finalul activității, elevele Loredana Năstase și Claudia Iștoc, din clasa a IX-a B, acompaniate de Ionuț Ciceu (clasa a X-a B), au interpretat cunoscuta melodie „Eminescu”, a lui Doina și Ion Aldea Teodorovici, după versurile poetului Grigore Vieru. Activitatea a fost coordonată de prof. Monica Grosu.

Sfințirea casei Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, părinții formatori au sfințit seminarul și au împărțit binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca cei care formează comunitatea să locuiască în armonie și iubire frățească. Sfințirea casei se face la începutul fiecărui an calendaristic. După stropirea cu apă sfințită s-a celebrat Sfânta Liturghie, la care au participat toți seminariștii, iar apoi, așa cum se procedează în fiecare an, a urmat „extragerea sfinților”, moment în care fiecare seminarist a luat dintr-un bol o iconiță cu imaginea unui sfânt, acesta fiindu-i protector pe parcursul întregului an, și un citat semnificativ din sfântul respectiv.

Tombola seminariștilor Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în amfiteatrul liceului nostru s-a desfășurat tombola anuală a seminariștilor. Jocul este preluat din Italia și se practică în preajma Crăciunului. Au fost organizate șase tombole, numerele fiind extrase, la fiecare tombolă, de un părinte formator și un elev. Supertombola din acest an a fost câștigată de Leonard Andrieș, din clasa a IX-a A, care a avut pe talon cele 15 numere necesare „acumulării” premiului special.

Mica Unire Duminică, 24 ianuarie 2016, elevii claselor a IX-a și a X-a s-au deplasat la STEJARUL UNIRII din Roman, unde au participat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 157 de ani de la Mica Unire, zi ianuarie-aprilie 2016

25

C RONICA

LICEULUI

care a pecetluit unirea dintre Moldova și Țara Românească prin alegerea unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza. După discursul ținut de primarul orașului, prof. Laurențiu Dan Leoreanu, care a subliniat ideea ca românii de pretutindeni să fie uniți sub același stindard, au urmat câteva scenete prezentate de elevii școlilor romașcane, prin care au evidențiat personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La final, toți cei aflați la manifestare au jucat Hora unirii. La nivel de școală, acest eveniment a fost comemorat pe 26 ianuarie, când prof. Aurelia Balașcă a expus premisele unificării Principatelor Române.

Ieșire la patinoarul din Bacău Duminică, 24 ianuarie 2016, elevii claselor a XI-a și a XII-a au făcut o ieșire la patinoarul din Bacău, cu scopul de „a gusta” din minunățiile și frumusețile iernii. Ei au fost însoțiți de profesorii diriginți, Angela Dămoc și Mihaela Pal, și de părintele formator, Martin Baciu. Mini-excursia a fost reușită și s-a încheiat cu vizionarea unui film 3D, la Cinema City din Arena Mall. Seminariștii s-au bucurat de această plimbare, pentru că au ieșit din rutina zilnică, „încărcându-și bateriile”și continuând, cu mai mult elan, drumul ales.

„Cele 10 porunci ale lui Dumnezeu” Academia „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan, Societatea Culturală „Clepsidra”, Asociația Culturală „Petru Tocănel”, Asociația Mușatinii, Colegiul Național „Roman Vodă”, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” și liceul nostru au organizat, în lunile ianuarie-aprilie, câte o conferință tematică din seria „Cele 10 porunci ale lui Dumnezeu”. Joi, 25 februarie 2016, la acest eveniment cultural și spiritual au participat și elevii seminariști ai liceului nostru, alături de oameni de cultură, preoți, profesori și alți elevi romașcani. Tema acestei întâlniri a fost „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar” și a fost prezentată de pr. Alexandru Zamfir și pr. Virgil Blaj. Moderatorul întâlnirii a fost pr. arhim. Andrei Ioniță. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Hotelului Roman Plaza.

26

Orizonturi * nr. XL

C RONICA

LICEULUI

Simulare de cutremur Vineri, 26 februarie 2016, la ora 09.45, în liceul nostru s-a efectuat, simultan cu celelalte unități de învățământ din Roman, un exercițiu privind modul de comportare în cazul unui seism cu magnitudine mare. Când s-a dat semnalul „alarmă la dezastre”, emis de sirenele aflate în proprietatea autorităților civile, toți elevii s-au adăpostit, conform indicaților primite, iar apoi, după ce alarma a încetat să mai sune, au fost evacuați, adunându-se pe platoul din fața Institutului Teologic Franciscan pentru prezență și pentru a asculta concluziile reprezentantului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Ora Pământului Sâmbătă, 19 martie 2016, elevii clasei a IX-a A, de la liceul nostru, însoțiți de pr. Mihai Dîscă, au participat la manifestările organizate în centrul Municipiului Roman, cu prilejul celei de-a opta ediții a evenimentului internațional „Ora pământului”, sub motto-ul „Dăruiește naturii din energia ta!”. Romașcanii au fost invitați să stingă luminile între orele 20:30-21:30. Zeci de elevi de la mai multe unități școlare au participat la acest eveniment, în scopul conștientizării gravelor probleme provocate naturii. Iluminatul public a fost întrerupt în oraș, pe E85, pe sectorul Hotel Roman Plaza – Giratoriul Florilor. Elevii au participat la un tur ciclist derulat pe două trasee.

La finalul evenimentului s-au aprins lampioane, care au fost înălțate spre cer, dar și candele, așezate în forma simbolului acestui eveniment „60+”.

Exerciții spirituale În perioada 7-10 aprilie 2016, elevii seminariști ai liceului nostru au dedicat trei zile exercițiilor spirituale. Clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au desfășurat aceste activități în cadrul liceului, fiind îndrumate ianuarie-aprilie 2016

27

C RONICA

LICEULUI

de pr. Iulian Misariu. Temele centrale au fost: minunile creației lui Dumnezeu, cunoașterea lui Cristos și cunoașterea de sine, discernământul vocației. Elevii claselor a XII-a s-au deplasat la Luncani, Bacău, la Mănăstirea Carmelitană, însoțiți de formatorii lor, pr. Cristinel Sociu și pr. Martin Baciu. Relator a fost pr. Marius Vătămănelu, iar tema centrală a fost cunoașterea lui Cristos. Au fost zile de interiorizare, de edificare și de înălțare a sufletului către Dumnezeu.

Ședința semestrială cu părinții seminariștilor Duminică, 17 aprilie 2016, s-a desfășurat întâlnirea semestrială cu părinții elevilor seminariști. Ședința a debutat cu o informare referitoare la situația de ansamblu a liceului nostru, realizată de pr. Cristinel Sociu, directorul liceului. A urmat Sfânta Liturghie, care a fost celebrată în Capela Institutului Teologic Franciscan, iar apoi părinții și elevii s-au adunat în sălile de clasă, unde profesorul diriginte și părintele formator a prezentat situația școlară și comportamentală a fiecărui elev.

Să știi mai multe, să fii mai bun! În săptămâna 18-22 aprilie 2016, s-a desfășurat programul numit „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare. În această perioadă nu s-au organizat cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ. Liceul nostru a elaborat un orar special, iar elevii, împreună cu profesorii lor, au participat la diferite activități (culturale, artistice, sportive, de educație pentru sănătate, de educație rutieră etc). A fost o săptămână benefică, specială, relaxantă, fiind trăită atât de elevi, cât și de profesori cu sentimentul câștigării unor 28

Orizonturi * nr. XL

C RONICA

LICEULUI

cunoștințe și experiențe noi. Vizitele la muzee și la televiziunile locale ne-au atras atenția asupra nevoii de cultură, asupra faptului că există o lume și dincolo de Facebook.

„De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor” Joi, 21 aprilie 2016, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Concursului „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor”. Spectacolul concurs s-a desfășurat cu cele

ianuarie-aprilie 2016

29

C RONICA

LICEULUI

opt licee din Roman, al nouălea echipaj fiind constituit din trei elevi de la școlile gimnaziale. Numele pe care l-a purtat fiecare echipă începe cu câte o literă din cuvântul DRAGOBETE. Echipa liceului nostru, intitulată „Temerarii”, a fost compusă din elevii Eduard Jicmon (clasa a XII-a A), Paul Petrea (clasa a XI-a) și Sebastian Lucaci (clasa a X-a A) și a obținut locul III. Profesor coordonator a fost Aurelia Balașcă.

Olimpiada Națională de Religie În perioada 19-21 aprilie 2016, s-a desfășurat, La Sighetu Marmației, județul Maramureș, Olimpiada Națională de Religie Catolică. Concursul s-a adresat cultului romano-catolic și greco-catolic pentru clasele a VII-a și a VIII-a și pentru clasele de liceu (IX-XII), cu două secțiuni: teoretic, la disciplina Religie, și teologic sau vocațional, la disciplinele Studiul biblic și Catehism. Olimpiada a fost găzduită de Eparhia Greco-Catolică de Maramureș și organizată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Rezultatele obținute de elevii reprezentanți ai liceului nostru au fost bune și foarte bune. Elevii de clasa a IX-a și a XII-a au susținut proba la Biblie, iar cei de clasa a X-a și a XI-a, la Catehismul Bisericii Catolice. Astfel, elevul Mircea Alexandru Dănuț, clasa a IX-a A, a obținut premiul I, cu nota 9,60. Gabriel Cojocaru din clasa a XII-a A – mențiune, cu nota 9,40, ambii elevi fiind pregătiți de prof. Ciprian Mihoc. Daniel Ciobanu, clasa a X-a, a obținut mențiune, cu nota 8.00, iar Marcelin Budulai a ocupat locul V, cu nota 7,95, obținând o diplomă de excelență. Ei au fost îndrumați de prof. Mariana Sofronie, care a fost și însoțitorul grupului.

Târgul de oferte educaționale În perioada 21-22 aprilie 2016, s-a desfășurat Târgul de oferte educaționale pentru elevi, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, la Colegiul Național „Roman Vodă”. Toate Colegiile și liceele din Municipiul Roman au avut astfel ocazia să-și prezinte ofertele educaționale pentru a atrage absolvenții claselor a VIII-a, care trebuie să aleagă în cunoștință de 30

Orizonturi * nr. XL

C RONICA

LICEULUI

cauză profilul și liceul la care vor studia. Au fost amplasate standuri pentru fiecare colegiu și liceu în parte. Un stand de prezentare a avut și liceul nostru, unde elevii de la școlile gimnaziale au avut posibilitatea de a se informa în legătură cu specializările oferite și cu specificul liceului, având ocazia de a primi pliante și de a vedea realizările liceului de până acum. Pentru anul școlar 2016-2017, liceul nostru are două clase a IX-a: o clasă cu profil teologic, specializare teologie romano-catolică, și o clasă cu profil pedagogic, specializare educatori-învățători.

Campus vocațional „Veniți și vedeți” În perioada 25-27 aprilie 2016, a avut loc campusul vocațional cu tema „Veniți și vedeți”, organizat pentru elevii din clasa a VIII-a. Au participat elevi proveniți din diferite parohii ale Diecezei de Iași, care, în aceste zile, au avut posibilitatea să viziteze Seminarul, să participe la activități spirituale, meditații despre vocație, întâlniri pe grupuri, jocuri recreative, competiții sportive etc., sub îndrumarea părinților formatori, a profesorilor și a seminariștilor. Pe lângă aceste activități, elevilor le-a fost prezentată viața sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan.

„Cronica” a fostrealizată realizatăde dePaul PaulPetrea, Petrea, clasa a XI-a.

Cronica a fost XI-a ianuarie-aprilie 2016

31

„Eu sunt Lumina lumii.

Cine mã urmeazã pe mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieþii” (Ioan 8,12)