Pildesti - sfintirea bisericii Adormirea Maicii Domnului - 16 august 2012

Page 1

Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii Adormirea Maicii Domnului Pildeşti 16 august 2012


REPERE ISTORICE • prima atestare documentară a satului este 29 mai 1587, când domnul Moldovei, Petru Şchiopul, întăreşte mănăstirii Agapia satul Childeşti; • originea catolicilor: 1) băjenari din satele Tămăşeni şi Adjudeni (1701); 2) emigranţi transilvăneni (1750-1754); • în anul 1776 erau 30 de credincioşi catolici, iar în anul 1850 erau aproape 500 de suflete; • prima biserică din sat a fost construită din lemn, în jurul anului 1829, dar – după 1845 – a fost mărită, întărită cu piatră şi cărămidă şi a fost sfinţită la 15 septembrie 1850 de episcopul Antonio de Stefano; • susţinuţi moral şi financiar de pr. Caietan Liverotti, credincioşii din Pildeşti au început în 1893 construcţia bisericii „vechi” de astăzi; • în 1924, 1964-1966, 1972 şi 1982 au avut loc reparaţii generale la biserică; • între anii 1955 şi 1957 s-a construit casa parohială;


• de la înfiinţarea parohiei (1952), Parohia Pildești a avut cinci parohi: pr. Benone Romila (1 decembrie 1952 – 15 octombrie 1955), pr. Mihai Donea (15 octombrie 1955 – 15 aprilie 1973), pr. Ioan Tamaș (15 aprilie 1973 – 15 septembrie 1979), pr. Petru Budău (15 septembrie 1979 – 1 septembrie 2006) și pr. Ioan Jicmon (de la 1 septembrie 2006); • în anul 1994 s-au început demersurile pentru construcţia bisericii noi; • în 2012 se comemorează 60 de ani de la înfiinţarea Parohiei Pildești.


Biserica începută în anul 1893 şi mărită în anii 1924, 1964-1966, 1972 şi 1982.


Schema bisericii, votată de familiile parohiei ĂŽn ianuarie 1994.


Imagini din timpul lucrトビilor (2002)


Proiectant: Adrian Ţăranu Inginer: Mihai Răzvan Maica Diriginte de şantier: Iojă Gal


Dimensiunile bisericii: - lungimea: 60 m - lăţimea la crucieră: 41 m - lăţimea corpului: 28 m - înălţimea interioară: 24 m - înălţimea la vârful crucilor: 67 m




Icoana votivă a înălţării Preasfintei Fecioare Maria la cer este cea mai mare din ţară, are dimensiunea de 13,75 m X 8,60 m și a fost realizată de Artgeorgies Iași.


Candelabrul realizat de SC Electro Lighting SRL Botoșani: 6,80 m x 4 m, 196 de becuri


Interiorul bisericii


Calea Crucii și statuia exterioară au fost executate de artistul Florin-Mircea Zaharescu, din Roman. Culoarul central din biserică


Cele patru clopote au fost realizate de Pam Audiora SRL și au fost sfinţite, în ziua de 24 iunie 2012, de către episcopul auxiliar Aurel Percă.


Din mila cerului şi cu binecuvântarea Domnului, credincioşii din Pildeşti au zidit această casă lui Dumnezeu şi poartă spre cer: din ce-au avut, cu ce-au putut şi cu ce-au primit de la cei cu inimă mare, din ţară şi străinătate. Ei au fost conduşi cu drag, jertfă şi înţelepciune de pr. Petru Budău (mai 1996 - august 2006) şi pr. Ioan Jicmon (septembrie 2006 - iulie 2012). Truda lor a fost pecetluită prin sfinţirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi consacrarea altarului, la 16 august 2012, de către ep. Petru Gherghel, asistat de ep. aux. Aurel Percă, mulţi prelaţi, numeroşi preoţi şi credincioşi, întru edificarea templului spiritual, spre mărirea veşnică a lui Dumnezeu.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.