Profitul Agricol nr. 19 din 2022

Page 21

ASOCIA}II PROFESIONALE Pentru derularea în continuare a programului, Clubul a intrat sau va intra în parteneriat cu ministere, universitå¡i, comunitå¡i de afaceri. Pe de altå parte, membrii Clubului, participan¡i la conferin¡å, au semnat un “Pact între genera¡ii pentru viitorul agriculturii”. Ciolacu explicå: “Pactul presupune cå ne asumåm continuitatea în ferme, punând familia nu doar în centrul afacerii, ci ¿i al comunitå¡ii rurale, pe care så o dezvoltåm astfel încât så o

“Va fi masa criticå pentru ca o schimbare så se producå”, promite Florian Ciolacu, directorul executiv al CFRO. Se referå la o schimbare de substan¡å, care så transforme fa¡a agriculturii române¿ti atât în ochii no¿tri, cât mai ales ai privitorilor nu foarte condescenden¡i de la Bruxelles.

facem mai atractivå. E nevoie de productivitate ¿i bunåstare nu doar pentru fermieri, ci pentru to¡i cei care î¿i pot aduce contribu¡ia în aceste adevårate ecosisteme socioeconomice”. Mai mult, grupul Agricover s-a implicat în constituirea unui grup think tank numit Agrinnovator, pentru promovarea agriculturii regenerative ¿i a digitalizårii în ferme.

Robert VERESS

Experien¡ele tinerilor din Club

Laura }icoiu face politici publice la ELO Înainte de invazia din Ucraina, proiectul de directivå referitor la pesticide le-ar fi permis statelor care au consumul de pesticide sub media europeanå så-l reducå cu 25%, pânå în 2030, în loc de 50%. Înså, conform proiectului revizuit dupå declan¿area conflictului, reducerea minimå a crescut la 40%. Cu alte cuvinte, confruntatå cu perspectiva crizei alimentare în lume, Comisia a apåsat ¿i mai tare pedala restric¡iilor care vor diminua produc¡iile agricole. Propunerea oficialå este a¿teptatå în luna iunie. Ambele variante de proiect au fost våzute de Laura ºicoiu, care este Policy Officer (specialist în politici publice) la ELO (Asocia¡ia Europeanå a Proprietarilor de Terenuri). Se ocupå de dosarele ce ¡in de “strategia Furculi¡ei” (Farm to Fork), în rela¡ia cu DG Agri, dar mai ales cu DG Sante, care este principalul responsabil de strategie. “Råspundem la consultåri publice, scriem luåri de pozi¡ii. Participåm în grupurile consultative ale Comisiei. Monitorizez, analizez, trimit feedback cåtre Comisie, Consiliu, Parlament, în legåturå cu toate ini¡iativele referitoare la aceastå strategie”, spune tânåra de 25 de ani, care a fost angajatå de organiza¡ia bruxellezå în vara anului trecut. Laura ºicoiu e licen¡iatå în Comunicare ¿i Rela¡ii Publice la SNSPA ¿i master în Afaceri Europene la aceea¿i institu¡ie academicå. În 2018, a ob¡inut Profitul Agricol 19/2022

o burså Erasmus de un an la Universitatea Jagiellonian din Cracovia (Polonia). Înainte de întoarcerea în ¡arå, a primit o propunere care i-a schimbat, foarte probabil, cursul vie¡ii. “Nu må gândisem så lucrez în agriculturå. Familia mea nu este de fermieri. Sunt din Soveja, o localitate de munte din Vrancea. Dar na¿ul meu este Nicu¿or ªerban, primul pre¿edinte al Clubului Fermierilor, care este tot de acolo. La noi se ¡ine tradi¡ia: pårin¡ii dumnealui i-au cununat pe bunicii mei, dumnealui pe pårin¡ii mei ¿i ne-a botezat pe mine ¿i pe sora mea. Mi-a propus så intru în acest program al Clubului Fermierilor Români dedicat tinerilor lideri. Mi s-a pårut o provocare foarte interesantå, fiindcå e o combina¡ie de politici europene, cu care eram familiarizatå, ¿i agriculturå, despre care nu ¿tiam nimic”. Prin urmare, în vara anului 2019, la întoarcerea din Cracovia, s-a angajat ca voluntar la Club. A aplicat pentru un post de intern la Reprezentan¡a perma-

nentå a României de la UE, sec¡ia Agriculturå. A primit acceptul în septembrie, iar în octombrie a început, concomitent, cursurile la Tineri Lideri ¿i internship-ul la Bruxelles. Ståtea trei såptåmâni la Bruxelles ¿i venea o såptåmânå la Bucure¿ti. Internship-ul la reprezentan¡å s-a terminat în decembrie, înså din ianuarie a început altul, la ELO, tot în cadrul programului Tineri Lideri. ªi-ar fi dorit un angajament permanent la Bruxelles, dar a venit pandemia ¿i a fost nevoitå så se întoarcå la Bucure¿ti, angajându-se la Club. A råmas pânå în vara anului trecut, când, observând cå se fac angajåri la ELO, a trimis un CV. A fost invitatå la interviu ¿i apoi angajatå. “Din pozi¡ia pe care o am, cu siguran¡å pot sus¡ine interesele fermierilor români. Sunt în permanent contact cu colegii mei de la Club, ne trimitem documente, ne semnalåm anumite lucruri. Editez, în continuare, raportul de pia¡å care e distribuit membrilor Clubului. Clubul fiind membru ELO, sunt ca un ambasador al fermierilor români la ELO”. Laura ºicoiu î¿i dore¿te så mai petreacå o bunå perioadå de timp în capitala Belgiei, dar, pe termen lung, inten¡ioneazå så revinå în ¡arå ¿i så lucreze în agriculturå, domeniu de care a devenit inextricabil ata¿atå, pentru a-¿i valorifica experien¡a ce o va cumula. 21


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.