Semnificaţii liturgice

SEMnIfICAțII LITURGICE

„T riduumul Pascal al pătimirii și învierii domnului este culmea întregului an liturgic. Triduumul Pascal al pătimirii și învierii domnului începe de la Liturghia de seară a Cinei domnului, își are centrul în Vigilia Pascală și se încheie cu Vesperele învierii domnului.” (Normele generale privitoare la anul liturgic și la calendar)

tRIDUUMUl PaSCal

Triduumul Pascal este comemorarea pătimirii, a morții și a învierii domnului și se desfășoară în cele 3 zile corespondente acestor mistere, vineri, sâmbătă și duminică, iar Liturghia de joi seara este doar prologul.

Triduumul este cea mai mare, cea mai impresionantă și cea mai sfântă celebrare a creștinătăţii, apoteoza întregului an liturgic, importanţă cuvenită atât datorită venerabilei origini apostolice, cât și conţinutului unic, care este Isus Cristos suferind, mort și înviat. Sfântul Triduum Pascal este văzut ca o unică celebrare în trei episoade diferite.

Cât ține Triduumul Pascal?

Teologia liturgică de astăzi ne spune că Triduumul Pascal, fiind comemorarea pătimirii, a morţii și a învierii Domnului, se desfășoară practic în cele 3 zile corespondente acestor mistere, adică vineri (comemorarea pătimirii), sâmbătă (moartea și odihna în mormânt) și duminică (învierea), iar Liturghia in coena Domini de joi seara este doar prologul, introducerea.

Cum trebuie să înțelegem Triduumul Pascal?

Liturgia ne vorbește despre unitatea Triduumului, adică unicul mister pascal al lui Cristos în trei episoade diferite, cu expunere maximă în acest timp forte. 1) Să pornim analiza de la Joia Sfântă: Liturghia Cinei Domnului începe în mod obișnuit, cu semnul Sfintei Cruci și cu salutul preotului, dar lipsește binecuvântarea finală de la sfârșitul Sfintei Liturghii. Normele ne spun că după mutarea Preasfântului Sacrament într-un tabernacol lateral și după adoraţie (fără binecuvântare), preotul se întoarce în sacristie fără să spună nimic, iar adunarea se dizolvă în tăcere. 2) Liturgia Vinerii Pătimirii Domnului începe ex abrupto, adică fără semnul Crucii, fără salut, doar cu prosternarea preotului, apoi chiar fără a spune „Să ne rugăm” înainte de rugăciunea zilei. La sfârșit, la fel ca în Joia Sfântă, nu se dă binecuvântarea finală, ci doar o rugăciune asupra poporului, iar toţi pleacă în tăcere. 3) Vigilia Pascală începe fără a saluta poporul, cu o rugăciune care invită la reculegere și priveghere, urmând binecuvântarea focului și celelalte rituri deosebite. Abia la sfârșitul Vigiliei avem binecuvântarea finală. Ce înseamnă acest lucru? Că toată liturgia Triduumului este concepută ca un monobloc, o unică mare celebrare care începe în seara Joii Sfinte și se termină cu Vigilia Pascală, cu un singur început, „În numele Tatălui…” în Joia Sfântă și un singur sfârșit, „Să vă binecuvânteze Atotputernicul

Dumnezeu…” la sfârșitul Liturghiei din noaptea de Paști.

Joia Sfântă

Sfântul Augustin vorbește despre Liturghia de seară din Joia Sfântă ca fiind o practică deja foarte veche pe vremea lui. Sacramentarul Gelasian, pe lângă Liturghia de dimineaţă de reconciliere a penitenţilor care timp de 40 de zile trăiseră excluși din adunarea liturgică, amintește Liturghia in coena Domini. Accentul este pus pe dubla TRADITIO (a da, a înmâna, a trăda): Iuda îl dă pe Isus pe mâna dușmanilor săi, iar Isus își dăruiește lumii trupul în Euharistie. Ca particularităţi evidente ale liturgiei actuale întâlnim: tăcerea instrumentelor și a clopotelor de la Mărire până la Mărire din Vigilia Pascală, folosindu-se doar toaca, spălarea picioarelor după omilie (porunca iubirii: „v-am dat exemplu ca să mă urmaţi”, In 13,15), mutarea Preasfântului Sacrament (practică ce provine din secolul al XIII-lea, pentru că doar atunci au început să existe tabernacolele în forma actuală) și dezvelirea altarului (despuierea lui Isus în casa lui Pilat). Este o Liturghie care pregătește încet-încet spiritul pentru pătimirea Domnului.

Vinerea Sfântă

Este ziua crucificării și a morţii lui Isus. Încă de la începuturile Bisericii, este o zi aliturgică, în care nu există Prefacerea, deoarece Isus este mort, împărtășania credincioșilor făcânduse cu speciile consacrate în Joia Sfântă. Este o zi în care transpare în formă maximă sensul postului, drept consecinţă a absenţei Mirelui (Mt 9,15): Tertulian spunea că în Vinerea Sfântă nu exista Euharistie pentru a nu frânge, întrerupe postul. În cărţile liturgice din Evul Mediu, doar papa putea să se împărtășească în această zi. Missalul tridentin din 1570 preia această practică și restrânge împărtășirea doar la celebrantul principal, obicei care va rămâne până la reforma Săptămânii Sfinte din 1956 a Papei Pius al XII-lea.

Ceremonia (căci nu este Liturghie) din Vinerea Sfântă cuprinde 3 momente: - Liturgia cuvântului. Până în secolul al VII-lea acesta era singurul serviciu religios, care avea loc după ora 15. Liturgia începe direct cu colecta (rugăciunea zilei ce introduce lecturile). Se citesc 2 lecturi și apoi se proclamă pătimirea Domnului Nostru Isus Cristos după Sfântul Ioan, preferabil pe roluri. După omilie, urmează o rugăciune a credincioșilor solemnă care cuprinde 10 intenţii. - Adorarea Crucii. Acest rit a fost introdus pentru prima dată la Ierusalim după descoperirea Sfintei Cruci pe vremea împăratului Constantin și este descris de Sfântul Ciril din Ierusalim, precum și de Egeria. Nu se cânta nimic, credincioșii se apropiau de lemnul crucii, îl sărutau sau își lipeau fruntea și ochii de el. La Roma, acest rit a fost introdus în secolul al VII-lea, împodobit cu cântarea „Iată lemnul Crucii”. - Împărtășania.

Sâmbăta Sfântă

Ca și Vinerea Mare, această zi este aliturgică din cele mai străvechi timpuri. Normele ne spun că în Sâmbăta Sfântă, Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune și post, meditând pătimirea și moartea lui, precum și coborârea lui la cei din Iad, și așteptând învierea lui. Biserica celebrează doar Liturgia orelor, iar Împărtășania se poate da numai ca viatic, adică numai în cazuri extreme. Nu este o zi goală, este o zi plină de așteptarea și pregătirea Învierii. Este o zi ce ne conduce la un sentiment aparte, pe de-o parte durere pentru moartea lui Isus, pe de altă parte bucurie pentru învierea ce stă să se întâmple.

Vigilia Pascală

Este momentul culminant și nucleul din care s-a născut Triduumul Pascal. Sfântul Augustin numea Liturghia din noaptea de Paști „mama tuturor vigiliilor”. În secolul al VII-lea, Liturghia din noaptea de Paști deja avea în mare parte structura din ziua de astăzi. În cele 43 de biserici din Roma (2 nu mai există astăzi) în care se celebra Liturghia staţională (statio = adunare; Papa celebra în aceste biserici, pe rând, câte o Liturghie, în zile prestabilite, de regulă în posturi și sărbătorile importante, iar lumea se strângea de pretutindeni să asiste la aceste liturghii), Liturghia începea cu binecuvântarea focului, continua cu citirea lecturilor, celebrarea botezurilor și celebrarea euharistică. Preconiul Pascal, lauda lumânării care îl simbolizează pe Cristos venit să alunge tenebrele nopții morţii și păcatului, s-a cristalizat între secolele V-VII și a cunoscut și alte forme care însă nu au supravieţui până astăzi. Cât privește numărul lecturilor, acesta a variat de-a lungul timpului: de la 4 (Sacramentarul Gregorian) la 12 (Missalul tridentin) și 7 astăzi, pentru cele din Vechiul Testament și 2 din Noul Testament. Liturgia baptismală ne amintește că prin Botez am fost inseraţi cu toţii în misterul morţii și învierii lui Cristos (Rom 6, 3-5). Liturgia euharistică este culmea, împlinirea Triduumului, izvorul bucuriei pascale.

Concluzie: Sfântul Triduum nu este suma a trei celebrări, este un unic mister la care participăm gradual. Nucleul misterului mântuirii noastre este desfășurat într-o ordine la care pot participa și logica, sentimentele și percepţia noastră temporală. Cele 3 zile nu sunt autonome, ele sunt unite de o legătură interioară nativă, așa încât formează un tot unitar inseparabil.