10 minute read

Provocarea lunii Christus vivit Știri/Anunțuri

Pagini realizate de Centrul diecezan pentru Pastorația Tineretului

PRovoCaRea lUNII

Advertisement

Ne este deja arhicunoscută această expresie: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Este veche. Chiar și Isus, indirect, a făcut referire la ea în cazul fariseilor și al cărturarilor, când recomanda: „Faceţi și împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, și nu fac! Ei leagă poveri apăsătoare și greu de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le miște nici cu un deget” (Mt 23, 3-4).

Astăzi, cei care o folosesc doresc să pună accentul mai mult pe importanța cuvintelor sau a ideii din spatele lor decât pe coerența în fapte a persoanei care vorbește despre ceva anume. Sau, dacă am folosit-o chiar noi, am dorit ca ceilalți să facă ce le-am sugerat, dar să nu ne ia de exemplu chiar pe noi.

Dacă derulăm timpul înapoi în copilăria noastră, este posibil să ne reamintim de situații în care părinții ne sugerau să-l iertăm pe prietenul care ne-a supărat, dar ei nu treceau peste o ofensă pe care și-au provocat-o unul altuia; profesorul de la școală ne cerea să ne comportăm civilizat, dar el ne oferea spectacole neplăcute de furie și ceartă când se supăra pe unii colegi, și tot așa...

Cred că cel mai convingător mod de a arăta cuiva ceea ce ai dori să îi transmiți prin cuvinte este propriul exemplu. Sunt mai multe avantaje în acest mod de a acționa: demonstrezi că acel fapt chiar este posibil („dacă eu am reușit, de ce nu și tu?”), de a arăta cum poate fi îndreptată o situație, dar și efectele bune ale acțiunii, poți transmite ce (nu) îți place să primești din partea celorlalți (nu îți place să fii criticat, nu critica nici tu – vrei să fii apreciat, apreciază și tu) etc.

Cu siguranță cei din jurul tău vor înțelege mai ușor mesajul atunci când vei demonstra că ești dispus să îl pui în practică, pentru că ești primul care crezi în el.

Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex

Exemplul nostru bun este fundamental: este necesar pentru creștini să continue pe calea unității depline vizibile.

(Papa Francisc) tINeRII înTReAbă

PosTul, hAr sAu GreuTATe?

De multe ori ne gândim la Postul Mare ca la un timp de penitență și, fără să vrem, poate apărea o senzație de greutate. Şi este firesc să simțim asta, pentru că de multe ori, ne gândim mai mult la sacrificii decât la harul care ne este dat. Iată harul de cerut în fiecare zi, care poate ajuta senzația de greutate cu o atitudine de recunoștință: „Mulțumesc pentru că Tu îți dai viața pentru mine, pentru ca eu să învăț să sufăr cu Tine și să trăiesc învierea împreună cu tine.” Şi un exercițiu de eliberare în situații dificile, nedrepte: „Bine ai venit, frustrare, supărare, iritare!

Cum ai apărut? Ce vrei să-mi spui cu asta? Ce am nevoie să înțeleg?”... Apoi putem spune: „Aleg și decid în mod conștient să rămân liniștit și nu apăsat!” Şi ne gândim că această decizie conștientă ne ajută să participăm la suferința lui Isus, în mod gratuit.

Unindu-ne cu suferințele lui

Cristos, ne vom da seama în rugăciune că și El suferă cu noi și ne așteaptă în lumina învierii.

sr. Gabriela Lungu FCJ

CHRISTUS VIVIT

Abuzuri și contramăsuri

Articolele 95-102 din documentul prezentat până acum, Christus vivit, fac referire la acei slujitori ai Bisericii care nu îi fac cinste prin slujirea lor și care au nevoie de ajutorul poporului lui Dumnezeu:

„În ultimele timpuri ni s-a cerut cu putere să ascultăm strigătul victimelor diferitelor tipuri de abuzuri comise de unii episcopi, preoţi, călugări și laici. Aceste păcate provoacă în victime «suferinţe care pot dura toată viaţa și la care nicio căinţă nu poate aduce remediu. Acest fenomen este răspândit în societate, atinge și Biserica și reprezintă o piedică serioasă în calea misiunii sale». (...)

«Sinodul reafirmă angajarea fermă pentru adoptarea de măsuri riguroase de prevenire care să împiedice repetarea lor, pornind de la selecţionarea și formarea celor cărora le vor fi încredinţate misiuni de responsabilitate și educaţie.» În același timp, nu mai trebuie să fie abandonată decizia de a aplica «acţiuni și sancţiuni așa de necesare». Și toate acestea, cu harul lui Cristos. (...)

«Există diferite tipuri de abuz: de putere, economice, de conștiinţă, sexuale. (...) Dorinţa de dominare, lipsa de dialog și de transparenţă, formele de viaţă dublă, golul spiritual, precum și fragilităţile psihologice sunt terenul pe care prosperă corupţia.» Clericalismul este o ispită permanentă a preoţilor, care interpretează «slujirea primită mai degrabă ca o putere de exercitat decât ca o slujire gratuită și generoasă de oferit. (...)»

Împreună cu părinţii sinodali vreau să exprim cu afect și recunoaștere «recunoștinţa mea faţă de cei care au curajul de a denunţa răul îndurat: ajută Biserica să conștientizeze ceea ce s-a întâmplat și necesitatea de a reacţiona cu hotărâre». Totuși, merită o recunoștinţă specială și «angajarea sinceră a nenumăraţi laice și laici, preoţi, consacraţi, consacrate și episcopi care în fiecare zi se oferă cu onestitate și dedicare slujirii tinerilor. (...) Majoritatea este constituită de cei care duc înainte o slujire fidelă și generoasă. (...) În orice caz, dacă vedeţi un preot în pericol, pentru că a pierdut bucuria slujirii sale, pentru că el caută compensaţii afective sau a luat-o pe drumul greșit, să aveţi curajul de a-i aminti angajamentul său faţă de Dumnezeu și faţă de poporul său, vestiţi-i voi înșivă Evanghelia și încurajaţi-l să rămână pe drumul corect. (...)»

În miezul acestei tragedii care, pe bună dreptate, ne rănește sufletul, «Domnul Isus, care nu abandonează niciodată Biserica sa, îi oferă forţa și instrumentele pentru un drum nou». Astfel, acest moment întunecat, «cu un ajutor preţios al tinerilor, poate să fie cu adevărat o oportunitate pentru o reformă de însemnătate epocală», pentru a se deschide la noi Rusalii și a începe o fază de purificare și de schimbare care să-i confere Bisericii o tinereţe reînnoită (...).”

ce (mai) sărbătorim de 8 martie ?

Îmi trece deunăzi pe la urechi o reclamă la TV al cărei erou este un domn împietrit de succesiunea sărbătorilor din zilele de 14 și 24 februarie, 1 și 8 martie. Mai exact, îl paraliza lipsa de inspirație referitor la cum să își copleșească consoarta cu cadouri în aceste zile pline de semnificație, conform tendințelor actuale de marketing. Tot în spiritul modei, din 2010 România a legiferat ca Ziua Mamei să fie celebrată în prima duminică din luna mai, 8 martie devenind Ziua Femeii. Practica nu a înregimentat încă celebrarea în luna mai pe la noi, așadar rămânem fideli zilei de 8 martie, în care comasăm Ziua Femeii cu valențele de sărbătorire a mamelor și a figurilor feminine din familia noastră și din cercurile apropiate, la școală sau la locul de muncă. Deși Ziua Femeii ne găsește gândindu-ne la mama, bunica sau doamna învățătoare, ne apasă povara cadoului, precum în reclama noastră. Oare în 2021, după 1 an de reflecție forțată, să rămână tot celebrarea dictată de marketing constanta din viețile noastre? Eu am învățat în acest an că timpul este cel mai de preț dar pe care îl pot oferi mamei mele, timpul nostru împreună. Tu ce vei face anul acesta de 8 martie?

ReflexIe DespRe muncă

În folclorul modern românesc circulă un basm foarte contagios. Acesta a reușit să infecteze un procent foarte mare dintre mințile noastre și să le îndepărteze dramatic de la realitate. Conform lui, cea mai bună cale pentru a găsi un loc de muncă bun este absolvirea unei facultăți de stat.

Să ne închipuim că facultatea la care un tânăr vrea să intre este cea de jurnalism. Presimt că, în decursul a patru ani, această facultate este absolvită de mai mulți jurnaliști decât locurile de muncă ce există în acest domeniu, în toată țara. Or, nu este nevoie de o anchetă cu 3 surse pentru a afla dacă un client își dorește cartofi lângă burger. Sau poate vrea să intre la filosofie. Norocul lui, tocmai s-a deschis o rafinărie nouă de filosofie lângă Breaza.

Și totuși, nici facultățile tehnice, mândria economiei, nu stau mai bine. La facultatea de matematică și informatică, licența are o singură utilitate, aceea de a te scuti de plata impozitului. Promit că, dacă masterul te-ar scăpa de asigurarea de sănătate, iar doctoratul de cele sociale, voi deveni brusc interesat de cercetare.

Acum, să luăm în considerare și alternativa. Dacă aveți nevoie de un instalator bun, care să lucreze curat și rapid, cât de ușor găsiți unul? Dar de un zugrav? Un electrician? Credeți că un sudor cu 3-5 ani de experiență va muri de foame prea curând?

Să nu uităm că învățământul este tot un produs, și timpul investit este tot un cost. Alegeți inteligent și nu urmați doar superstițiile celorlalți.

Rafael Ropotă cuRIozITăţI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

ss. peRpeTuA șI felICItaS

(7 martie)

știai că:

• acestea au fost martirizate în anul 203, la Cartagina? • Perpetua avea 22 de ani și provenea dintr-o familie înstărită, în timp ce Felicitas era sclava acesteia? • au fost arestate pentru că erau creștine și nu voiau să renunțe la credința lor,

Felicitas fiind însărcinată în momentul arestării și născând înainte de execuție? • au refuzat să se îmbrace ca niște păgâne pentru că nu doreau să îl supere pe dumnezeu și chiar și atunci când erau în dureri mari, aveau grijă să își aranjeze tunica și părul? • ele au considerat moartea ca o victorie, întrucât aveau să ajungă în Ceruri, zicând: „Trebuie să fiți cu toții fermi în credință, să vă iubiți unul pe altul și să nu vă înduioșați de ceea ce vom fi nevoiți sa îndurăm”? Alexandra Corina Iacoban

șTIRI/AnUnțURI

Veghea nocturnă

sâmbătă, 13 martie, va avea loc activitatea cu caracter spiritual Veghea nocturnă, o manifestare în formă adaptată a evenimentului propus de Papa Francisc și intitulat 24 de ore pentru Domnul. Activitatea este propusă de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) și se va desfășura într-unul din cele două scenarii pregătite. Există două scenarii, întrucât depindem de circumstanțele pandemice și de directivele autorităților. Primul scenariu prevede forma folosită și în anii trecuți: în Catedrala Sfântul Iosif, unde grupurile parohiale de tineri, în mod separat, la o oră stabilită, vor anima un timp de rugăciune. Scenariul devine posibil numai în condițiile ridicării restricțiilor de circulație în timpul nopții. În cazul menținerii restricțiilor, cel deal doilea scenariu prevede ca fiecare grup parohial să modereze în parohia proprie o oră de rugăciune, cu ajutorul unui text pregătit de către CDPT, care va fi propus pentru uniformitate și unitate. Pe măsură ce se vor cunoaște cu certitudine măsurile impuse de autorități pentru perioada amintită mai sus, se va anunța din timp scenariul ales.

IAșI

„lecToRul – glAsul speRAnţeI cReșTIne”

SPAnIA

PeleRINaj aMâNat

Este titlul cursului online de formare a lectorilor, adresat și tinerilor care proclamă cuvântul lui dumnezeu în biserici sau care doresc să redescopere utilitatea cuvântului divin în viața lor. în proiect sunt prevăzute trei sesiuni (27 februarie, 6 și 13 martie). Evenimentul este organizat de către oficiul pentru Pastorația Liturgică și a sacramentelor al diecezei de Iași în colaborare cu Facultatea de Teologie RomanoCatolică din Iași. site-ul Arhidiecezei de santiago de Compostela a anunțat luna trecută că pelerinajul european al tinerilor, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 4-8 august 2021, a fost reprogramat pentru perioada 3-7 august 2022. Cauza acestei decizii a fost evitarea riscurilor create de pandemia de Covid-19 și organizarea evenimentului în condiții de normalitate. decizia a fost întărită și de măsura Papei Francisc de a prelungi Anul sfânt Compostelan până la 31 decembrie 2022. (Bianca Bîlha)

ACTIVITATEA CDPT

MARTIE 2021

13-14 martie – Veghea nocturnă

Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

sufleT TânăR COLECTIV DE REDACțIE Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă

This article is from: