SUFLET TÂNĂR
Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului
Provocarea lunii
N
e este deja arhicunoscută această expresie: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Este veche. Chiar și Isus, indirect, a făcut referire la ea în cazul fariseilor și al cărturarilor, când recomanda: „Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, şi nu fac! Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget” (Mt 23, 3-4). Astăzi, cei care o folosesc doresc să pună accentul mai mult pe importanța cuvintelor sau a ideii din spatele lor decât pe coerența în fapte a persoanei care vorbește despre ceva anume. Sau, dacă am folosit-o chiar noi, am dorit ca ceilalți să facă ce le-am sugerat, dar să nu ne ia de exemplu chiar pe noi. Dacă derulăm timpul înapoi în copilăria noastră, este posibil să ne reamintim de situații în care părinții ne sugerau să-l iertăm pe prietenul care ne-a supărat, dar ei nu treceau peste o ofensă pe care
și-au provocat-o unul altuia; profesorul de la școală ne cerea să ne comportăm civilizat, dar el ne oferea spectacole neplăcute de furie și ceartă când se supăra pe unii colegi, și tot așa... Cred că cel mai convingător mod de a arăta cuiva ceea ce ai dori să îi transmiți prin cuvinte este propriul exemplu. Sunt mai multe avantaje în acest mod de a acționa: demonstrezi că acel fapt chiar este posibil („dacă eu am reușit, de ce nu și tu?”), de a arăta cum poate fi îndreptată o situație, dar și efectele bune ale acțiunii, poți transmite ce (nu) îți place să primești din partea celorlalți (nu îți place să fii criticat, nu critica nici tu – vrei să fii apreciat, apreciază și tu) etc. Cu siguranță cei din jurul tău vor înțelege mai ușor mesajul atunci când vei demonstra că ești dispus să îl pui în practică, pentru că ești primul care crezi în el. Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului
Twitter: @Pontifex Exemplul nostru bun este fundamental: este necesar pentru creștini să continue pe calea unității depline vizibile. (Papa Francisc)
TINERII ÎNTREABĂ
Postul, har sau greutate?
D
e multe ori ne gândim la Postul Mare ca la un timp de penitenţă şi, fără să vrem, poate apărea o senzaţie de greutate. Şi este firesc să simţim asta, pentru că de multe ori, ne gândim mai mult la sacrificii decât la harul care ne este dat. Iată harul de cerut în fiecare zi, care poate ajuta senzaţia de greutate cu o atitudine de recunoştinţă: „Mulţumesc pentru că Tu îţi dai viaţa pentru mine, pentru ca eu să învăţ să sufăr cu Tine şi să trăiesc învierea împreună cu tine.” Şi un exerciţiu de eliberare în situaţii dificile, nedrepte: „Bine ai venit, frustrare, supărare, iritare! Cum ai apărut? Ce vrei să-mi spui cu asta? Ce am nevoie să înţeleg?”... Apoi putem spune: „Aleg şi decid în mod conştient să rămân liniştit şi nu apăsat!” Şi ne gândim că această decizie conştientă ne ajută să participăm la suferinţa lui Isus, în mod gratuit. Unindu-ne cu suferinţele lui Cristos, ne vom da seama în rugăciune că şi El suferă cu noi şi ne aşteaptă în lumina învierii. Sr. Gabriela Lungu FCJ
MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
17
