CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER
carte
Fabule, de Natalie Portman, trad. Domnica Drumea, colecția Panda, Ed. Pandora, 2020, 64 p. Sunt repovestite trei fabule celebre: „Iepurele și țestoasa”, „Cei trei purceluși” și „Șoricelul de la țară și șoricelul de la oraș”.
carte
Crinul cu parfum de sfinţenie. Viaţa sfântului Ludovic, regele Franţei, Pr. dr. Petru Ciobanu, colecţia „Vieţile sfinţilor”, Ed. Sapientia, Iași, 2021, format 14x20 cm, 395 p. Cartea conține la sfârșit câteva rugăciuni în cinstea Sfântului Ludovic sau care îi aparţin.
Expoziție
„Chipuri de femei pe mărci poștale românești din Colecția Filatelică a României” este o expoziție virtuală cu chipuri de femei care apar pe timbrele puse în circulație de-a lungul timpului. Muzeul Național Filatelic, sub cupola Muzeului Național de Istorie a României. 34
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2021
Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate.
Profil uman şi spiritual
Editura Sapientia, Iaşi 2021
A
utorul acestei lucrări, Arhiepiscopul Francesco Gioia, este el însuşi unul din cei care, de-a lungul timpului, au ales să urmeze calea de viaţă şi consacrare propusă de „Sărăcuţul din Assisi”. Născut în 1938, hirotonit preot capucin la 29 iunie 1965, a fost numit în 1990 de către Sfântul Ioan Paul al II-lea Arhiepiscop de Camerino-San Severino Marche (Italia). În 1996 a fost numit secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi a Itineranţilor, iar din 2001 până în 2013 a fost delegat pontifical pentru Bazilica Antoniană din Padova. Actualmente este arhiepiscop emerit şi cercetător al spiritualităţii franciscane. Lucrarea sa, bine documentată şi bazată pe o cercetare riguroasă, apare în limba română prin traducerea lui Iulian Ghiurca. Potrivit Mons. Felice Accrocca (Arhiepiscop de Benevento), din
Format: 14x20 cm, 255 de pagini
seriozitatea acestei cercetări „derivă şi marea utilitate a acestei cărţi, care pune la dispoziţia unui cerc vast de cititori o masă enormă de informaţii. Chiar şi publicul nespecialist intră imediat în contact direct cu sursele, percepându-le caracterul nemijlocit, intensitatea şi puterea expresivă, ajutat astfel să transpună şi mesajul: cititorul va putea aşadar nu doar să avanseze în cunoaşterea Sfântului din Assisi, ci să pătrundă mai profund în experienţa sa spirituală şi să-i asimileze, poate, idealul şi convingerile”. Pr. Andrei Dumitrescu
e-theatrum https://e-theatrum.com este o platformă digitală de teatru online pe care pot fi vizionate și ascultate spectacole de teatru și povești pentru copii și pentru oameni mari. Printre piesele de teatru se află: „Take, Ianke și Cadîr”, „Fotograful Unirii”, „Peter Pan”, „Aventurile lui Apolodor” etc. Sunt, de asemenea, povești pentru copii citite de actorii Victor Rebengiuc, Rodica Popescu-Bitănescu și alții.