Actualitatea creștină, nr. 5/2020

Page 23

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Frații lui Iosif ajung în Egipt (Gen 41,37 – 42,6)

S

fatul acesta a plăcut foarte mult faraonului. El a zis: „Oare voi mai găsi un om înțelept și asemenea ție? Iată, te pun pe tine mai mare peste tot Egiptul și de cuvântul tău va asculta tot poporul, numai cu tronul voi fi eu mai sus decât tine.” Apoi și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat cu o haină scumpă și i-a pus lanț de aur la gât. După aceasta l-a făcut să se urce în al doilea car regesc și un vestitor striga înaintea lui: „Îngenuncheați-vă înaintea lui, căci el este mai mare peste tot Egiptul!” Faraonul a schimbat și numele lui Iosif, dându-i un nume egiptean care

tradus înseamnă „Mântuitorul lumii”. Iosif avea treizeci de ani când faraonul l-a pus peste tot Egiptul. Au venit cei șapte ani roditori. Prisosul grânelor a fost strâns în hambare în toate orașele. Abundența era așa de mare, încât nu se putea măsura. Dar au venit și cei șapte ani de lipsă, preziși de Iosif, și s-a făcut mare foamete. Poporul striga către faraon, cerând pâine. El a răspuns: „Mergeți la Iosif și tot ce vă va zice, faceți.” Iosif a deschis atunci hambarele și a dat pâine egiptenilor. Și în Canaan era foamete, de aceea Iacob a zis fiilor săi: „Mergeți în Egipt și cumpărați

„Mergeţi la Iosif şi ce vă va spune el, aceea faceţi!” (Gen 41,55) grâu, ca să nu murim de foame.” Atunci cei zece frați ai lui Iosif au plecat în Egipt. Pe Veniamin, fiul cel mai mic, l-a oprit tatăl acasă, căci se temea să nu i se întâmple vreo nenorocire pe drum. Frații au ajuns cu bine în Egipt, s-au prezentat la Iosif și s-au plecat până la pământ înaintea lui.

De colorat:

Dar Dumnezeu era cu el și l-a scos din toate necazurile și i-a dat lui har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului. (Fap 7,9-10)

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.