UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE
Un strigăt în întuneric! Odată cu venirea la lumina zilei, fiinţa umană strigă. Copilul lăsat singur în noapte strigă. Ne dăm seama cine suntem, că avem suflet şi trup cu un strigăt. Când strigătul nu află răspuns, viaţa se devitalizează, îşi pierde vigoarea. Text: Pr. Fabian Măriuţ
N
e amintim cu toţii cât de frică ne era de întuneric în copilărie. La stingerea luminii din dormitor teama se instaura instantaneu. Atunci copilul din noi striga. Cred că fiecare a spus măcar o dată: „mamă, aprinde lumina.” Răspunsul era invariabil: „acum trebuie să dormi.” „Ştiu mamă, dar măcar spune-mi ceva.” Mamă, vorbeşte-mi! În momentele de încercare, de pericol, copiii aleargă în mod spontan la mamele lor. Ca să se liniştească au nevoie de o îmbrăţişare, de un sărut, de o vorbă bună. Dar peste toate, de rugăciunea împreună cu mama. Vă mărturisesc că aşa am învăţat să mă rog. După stingerea luminii, urmând glasul mamei care rostea rugăciunile elementare în întunericul serii până la lăsarea somnului.
Chiar dacă s-a redescoperit strânsa legătură dintre trup şi suflet, şi trupul nu mai este o închisoare pentru suflet, totuși sunt mulţi care cred că sunt patroni pe propriul trup. Că nu este aşa o arată şi această fiinţă vizibilă doar la microscop, mai mică decât un micron, coronavirusul. Ne-am descoperit atât de nepregătiţi în faţa acestui adversar tăcut purtător de moarte. Şi totuşi, ceva ne-a întărit: glasul mamei. Iar pentru un creştin glasul mamei este o fărâmă din vocea Mamei cereşti. La Medjugorje, Maica Domnului ne-a făcut o extraordinară mărturisire: „Dacă aţi şti cât vă iubesc aţi plânge de bucurie.” În perioada aceasta de distanţare socială, rămânerea în casă ne-a deschis şi mai mult gustul la rugăciune. În multe familii, în multe case recitarea
În perioada aceasta de distanţare socială, rămânerea în casă ne-a deschis şi mai mult gustul la rugăciune. În multe familii, în multe case recitarea Sfântului Rozariu a devenit o hrană.
22
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020
Sfântului Rozariu a devenit o hrană ca pâinea cea de toate zilele. Paradoxal, în acest an când sărbătorim Jubileul la sanctuarul de la Loreto, Casa Maicii Domnului a rămas goală, dar s-au umplut casele noastre de rugăciune. Imaginea Maicii Domnului a fost dusă deja în multe locuri în pelerinaj. Am putea inversa cuvintele rugăciunii „La tine alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu” cu La noi alergi… Jocul de cuvinte poate continua. Invocarea „Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie” cu Adu-mi aminte că nu am fost nicicând părăsit. „Marie, la tine strigăm” din Litania bavareză cu Marie, la noi strigi. Şi ce-ar putea să ne spună în aceste vremuri deosebite, dacă nu chiar îndemnul lui Isus către apostoli: „Curaj, eu am biruit lumea!”
