SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII
Poporul, ca sanctuar pentru Dumnezeu
Când a ieşit Israel din Egipt, / casa lui Iacob din mijlocul unui popor barbar, / Iuda a devenit sanctuarul lui / și Israel, stăpânirea sa. / Marea a văzut şi a fugit, / Iordanul s-a întors înapoi; / munţii au săltat ca berbecii / şi dealurile, ca mieii unei turme. / Munţilor, pentru ce săltaţi ca berbecii? (Ps 114,1-4.6)
Text: Pr. Tarciziu Șerban
Î
n Psalmul 114 nu ne este greu să recunoaștem evocarea, sub forma unei cântări de sărbătoare, a momentului în care evreii din Egipt, după o lungă perioadă de robie, își redobândesc libertatea. Ceea ce li se întâmplă este incredibil. Într-o bună zi s-au trezit spectatorii unor evenimente care au făcut posibilă ieșirea din situația aceea ucigătoare și plecarea către Pământul Făgăduinței. Abia mai târziu au înțeles ce se întâmplase: Dumnezeul părinților, de care ei uitaseră, și-a făcut din nou simțită prezența în mijlocul lor înfruntându-i și învingându-i pe cei care au voit să-i nimicească. Această conștientizare a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său a fost ilustrată de psalmist cu imaginea sălășluirii Lui ca în 24
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020
Sanctuar. Altfel spus, poporul Îl primea pe Dumnezeu acordându-i locul cel mai de cinste, și nu pe cel al unui sanctuar de piatră, ci pe acela al ființei sale. Mai precis, când lui Dumnezeu I se acordă locul central în existența și în componentele care structurează și organizează viața poporului, El realizează acele fapte mărețe care îi redau libertatea și prosperitatea de care aveau nevoie. În schimb, intervenția lui Dumnezeu împotriva dușmanilor poporului este prezentată de psalmist ca un cutremur de pământ care face munții să salte precum berbecii și dealurile asemenea mieilor și mișcă marea și mai apoi Iordanul asemenea unui tsunami, făcându-le să se întoarcă înapoi. După o așa experiență, concluzia se profilează în modul cel mai firesc:
Tot pământul – mai precis toți locuitorii pământului – trebuie să se cutremure în fața Dumnezeului lui Iacob, pentru că El este în stare de lucruri inimaginabile atunci când este vorba să-l apere pe poporul Său; este în stare „să scoată apă din piatră seacă” (ca să folosim un echivalent din expresiile noastre curente pentru imaginea folosită de psalmist). Drama acestor timpuri a arătat, o dată în plus, cât de firav este omul. Dacă noi i-am reda lui Dumnezeu locul cuvenit în existența noastră, dacă am face din viața noastră, din familia noastră, din poporul din care facem parte, un sanctuar pentru El, atunci am vedea, cu siguranță, mântuirea spectaculoasă pe care numai El o poate înfăptui.
