Cu brațele și Inima deschise

Transmiterea cunoștințelor și educarea copiilor nu pot fi înlocuite nici de grădinițe, nici de școli și nici de alte grupări sociale, dar aceste instituții pot fi un sprijin foarte bun și o completare utilă a educației părintești (DO CAT 133).

O familie sănătoasă, o societate sănătoasă

Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

Aristotel în lucrarea sa Politica și-a exprimat celebra sintagmă referitoare la om: acesta este un „animal social, născut nu numai pentru a trăi o existență biologică, ci și pentru bine și pentru fericire”. Și noi, urmând această lucrare a Bisericii – DOCAT – am văzut clar că Dumnezeu nu dorește ca omul să trăiască singur, El ne-a creat ca ființe comunitare. Prima comunitate dorită și sfințită de însuși Creatorul este familia, Biserica numind-o prima și cea mai importantă comunitate naturală.

Sfânta Scriptură se exprimă clar în ceea ce privește responsabilitatea părinților față de copii, și anume transmiterea experiențelor lor de iubire și fidelitate față de Dumnezeu și comunicarea celor mai importante învățături ale vieții... „Viața părinților este cartea în care citesc copiii”, afirmaSfântul Augustin.

Prezența persoanelor mai în vârstă în familie este o povară? Poate părea astfel, dar rolul lor este nemărginit. Ele sunt un exemplu de legătură dintre generații și datorită bogatei lor experiențe pot contribui decisiv la bunul mers al familiei și al societății în general: „scoateți din lume experiența și puterea de judecată a oamenilor de peste 50 de ani și nu va mai rămâne suficient ca să-i asigurați continuitatea”, spunea Henry Ford.

Capitolul al cincilea al acestui document – DOCAT – pe care noi îl parcurgem continuă cu multe puncte importante cum ar fi căsătoria – comunitatea formată dintr-un bărbat și o femeie, orânduită spre extindere la o familie cu copii; protecția specială ce trebuie acordată acestor copii; situația tristă în care soții nu pot avea propriii copii.

Este de o deosebită importanță ca societatea, precum și statul, să recunoască familiei rolul ei special și central și, din acest motiv, să o apere și să o sprijine în unicitatea ei. Când este vorba de ocrotire și sprijinire a familiei din partea statului, ar fi inadmisibil ca societatea sau statul, eventual din motive economice sau ideologice, să preia îndatoririle sale primordiale (cf. DOCAT 132).

Ținând cont de principiul subsidiarității, de exemplu, nu poate fi de datoria statului să ia de la părinți obligația de a-i educa pe copii, pentru că aceasta este una dintre datoriile lor primordiale... Transmiterea cunoștințelor și educarea copiilor nu pot fi înlocuite nici de grădinițe, nici de școli și nici de alte grupări sociale, dar aceste instituții pot fi un sprijin foarte bun și o completare utilă a educației părintești (DOCAT 133).

În concluzie, familia trebuie ocrotită și ajutată tocmai pentru că prin ea este asigurată supraviețuirea societății, iar o societate poate reuși numai dacă le merge bine membrilor individuali ai societății.

Pagini realizate de Centrul D iecezan pentru Pastorația Tineretului

„90/10”

Bine ne-am regăsit, drag tânăr cititor! Cum îți mai merge? Sper că bine.

Tocmai am încheiat luna mai, o lună în care ne-am îndreptat atenția spre Maria, mama noastră cerească, către care am privit cu speranță pentru a-i cere să îndepărteze de la noi pandemia ce ne-a dat multe planuri peste cap. Cu siguranță, Maria a privit la rugăciunile noastre și cred că și acum continuă să ceară pentru noi, mai mult decât îndepărtarea acestui virus, ca noi să găsim forța să ne facem partea noastră și să fim docili la ceea Dumnezeu dorește să ne transmită.

Am început luna iunie, pe care aș numi-o luna inimilor. Aceasta, deoarece Biserica ne îndeamnă să privim, docili, către două Inimi deosebite: a lui Isus (19 iunie) și a Mariei (20 iunie). Astfel, suntem invitați să reflectăm și asupra inimii personale, pentru a observa cât de mult reușește să li se asemene. Față de aceeași inimă suntem responsabili cu privire la modul cum o animăm, cât de mult îi permitem să iubească.

Twitter: @Pontifex

În privința aceasta, cred că ne-ar ajuta principiul lui Stephen Covey „90/10”: 10% din viață reprezintă ceea ce nu putem controla, dar ni se întâmplă, iar 90% este rezultatul reacțiilor noastre. Nu putem controla apariția ceții, când cineva ne „taie” fața la semafor, întârzierea unei decolări, dar putem controla cum să gestionăm o situație conflictuală, un gest din partea aproapelui, cum începem și încheiem o zi etc., pentru că în fața ultimelor trei exemple avem de ales. Iar procentul este de 90%!!!

Așadar, cred că între rațiune și inimă trebuie să fie o corespondență directă, să nu le gestionăm separat, să le conectăm într-un fel și astfel să le animăm corect pe fiecare. Parafrazând cuvintele lui Creangă din Amintiri din copilărie, „dacă-i copil, să se joace, dacă-i popă, să citească!”, aș spune: dacă-i minte, să gândească, dacă-i inimă, să iubească!

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Domnul eliberează și vindecă inima, dacă îl invocăm cu umilință și încredere.

TINERII ÎNTREABĂ

Cum ad ică „nimic nu va mai fi la fel”?!

Aud frecvent în această perioadă, la știri, „nimic nu va mai fi la fel ca înainte!”. Mi se pare că felul acesta de a spune lucrurile hrăneşte un gen de anxietate şi de frică. Să nu uităm că noi suntem mereu pe un drum de schimbare de la o zi la alta. O ricum, noi nu mai suntem nici cei de anul trecut şi nici cei de acum doi ani. Trăim mereu într-o schimbare fizică, psihică, emoţională, spirituală. Adică evoluăm şi creştem influenţaţi de ceea ce trăim sau de ceea ce ne dorim. Mi se pare mai potrivit să spunem că lucrurile vor sta diferit şi fiecare va resimţi schimbarea în felul său personal, aşa cum fiecare a trăit izolarea în felul său. Să ne gândim mai degrabă ce putem face noi pentru a trăi această schimbare cât mai potrivit: cum să fiu mai creativ cu studiul, sau cu timpul, cum să fiu mai pozitiv cu gândurile mele, cum să am mai multă grijă de creaţie, cum să-i apreciez mai mult pe cei dragi pe care nu i-am putut vedea atâta vreme, cum să trăiesc cu mai puţin.

Sr. Gabriela Lungu FCJ

Christus vivit

Semnele timpurilor C ontinuăm și în această lună cu lectura din Christus vivit, privind, prin ochii Bisericii, la semnele timpurilor (art. 39-42): „«Dacă pentru mulţi tineri Dumnezeu, religia și Biserica par cuvinte goale, ei sunt sensibili la figura lui Isus, când este prezentată în mod atrăgător și eficace». Pentru aceasta este nevoie ca Biserica (...) să-l reflecte mai ales pe Isus Cristos. Asta presupune să recunoască în mod umil că unele lucruri concrete trebuie să se schimbe, și în acest scop are nevoie să primească și viziunea și chiar și criticile tinerilor.

La Sinod s-a recunoscut că «un număr consistent de tineri, din cele mai diferite motive, nu cer nimic Bisericii pentru că n-o consideră semnificativă pentru existenţa lor. Ba chiar unii cer în mod expres să fie lăsaţi în pace, pentru că simt prezenţa sa ca deranjantă și chiar iritantă. Această cerere nu se naște adesea dintr-un dispreţ necritic și impulsiv, ci își înfige rădăcinile și în motive serioase și respectabile: scandalurile sexuale și economice; nepregătirea slujitorilor hirotoniţi care nu știu să intercepteze în mod adecvat sensibilitatea tinerilor; grija scăzută în pregătirea omiliei și în prezentarea cuvântului lui Dumnezeu; rolul pasiv încredinţat tinerilor în cadrul comunităţii creștine; truda Bisericii de a da cont de poziţiile sale doctrinare și etice în faţa societăţii contemporane.»

Chiar dacă sunt tineri care sunt mulţumiţi când văd o Biserică ce se arată cu umilinţă sigură de darurile sale (...), alţi tineri cer o Biserică ce să asculte mai mult, să nu continue mereu să condamne lumea. (...) Pentru a fi credibilă în ochii tinerilor, uneori are nevoie să recupereze umilinţa și pur și simplu să asculte, să recunoască în ceea ce spun alţii o lumină care o poate ajuta să descopere mai bine Evanghelia. (...)

De exemplu, o Biserică excesiv de temătoare și structurată poate să fie în mod constant critică faţă de toate discursurile despre apărarea drepturilor femeilor și să evidenţieze în mod constant riscurile și posibilele erori ale acestor revendicări. Viceversa, o Biserică vie poate să reacţioneze acordând atenţie revendicărilor legitime ale femeilor care cer mai mare dreptate și egalitate. Poate să amintească istoria și să recunoască o lungă împletire de autoritarism din partea oamenilor, de supunere, de diferite forme de sclavie, de abuzuri și de violenţă masculină. Cu această privire va fi capabilă să-și însușească aceste revendicări de drepturi și va contribui cu convingere pentru o reciprocitate mai

mare între bărbaţi și femei, deși nu este de acord cu tot ceea ce propun unele grupuri feministe. În această linie, Sinodul a voit să reînnoiască angajarea Bisericii «împotriva oricărei discriminări și violenţe pe bază sexuală». Aceasta este reacţia unei Biserici care se menţine tânără și se lasă interogată și stimulată de sensibilitatea tinerilor.”

Am fost speranță pentru aproapele!

În urma frumoasei experiențe de voluntar din cadrul vizitei Papei Francisc la București și a Școlii de Voluntariat de la Ciofliceni de anul trecut, a crescut în sufletul meu dorința de a-mi cunoaște mai bine aproapele și a-l ajuta. Din acest motiv, am acceptat cu mare entuziasm provocarea acestui proiect și am reușit să mă implic în două cazuri deja. Deși aud multă lume care îmi spune că nu e momentul să risc în această perioadă de pandemie, eu am simțit că tocmai acum trebuie să fim solidari cu cei aflați în nevoie și mai ales în izolare. Una dintre persoanele pentru care am reușit să facem acest lucru mi-a spus chiar că simte cum „Dumnezeu lucrează prin oameni” și am fost foarte bucuroasă să constat că oamenii au reușit să-l vadă pe El în spatele acestor acțiuni caritabile, iar credința lor a crescut odată cu ele! Aștept cu nerăbdare să mă pot implica și în cazurile care vor urma și sper ca acest proiect să inspire cât mai mulți oameni să-l vadă pe aproapele și să se implice sub orice formă pentru a-l ajuta! (M.H.)

În ultima perioadă, mulți dintre noi am experimentat acest sentiment dureros, al singurătății. Din cauza măsurilor de siguranță, am fost forțați să ne ferim de acele activități comune care parcă dau sens existenței noastre.

Dar cât de bine înțelegem acest sentiment? Ne vine foarte ușor să îl descriem ca pe o lipsă a prietenilor, a familiei, a colegilor. Dar noi nu putem simți o lipsă. Ceea ce doare cu adevărat nu este niciodată o absență, ci acea prezență care ia locul obiectului lipsă. Privind problema astfel, singurătatea devine acel substituent al vieții sociale, un produs al interacțiunilor din trecut care, odată rămase fără componentul numit celălalt, se transformă într-o reflexie a sinelui.

Ca să fiu mai clar, sa ne gândim la un prieten bun de-al nostru. Singură tate R x

Cu acesta noi avem unele activități în comun, pasiuni similare etc. Prietenia noastră este definită de această intersecție dintre sine și prieten. Pentru ca acea interacțiune să funcționeze, noi avem nevoie ca intersecția să lase ceva pe afară, aceasta neputând funcționa doar la nivelul de pentru că fără prezența unui în pofida faptului că.

În momentul în care singurătatea se instalează, ne lipsește acel în pofida faptului că. Astfel, întregul castel de cărți se dărâmă. Din fericire, această piedică nu este finală. Tot ce trebuie să facem este să nu dăm foc la cărți. Un prim pas este să acceptăm că va veni un moment în care componentul numit celălalt va reapărea în viața noastră.

CINEMATE CA

Miracol î

(2004)

7

Când închisoarea îți devine casă, trebuie să lupți pentru dreptate. Sinteză: Un tată ce prezintă un handicap mental este închis pe nedrept pentru o crimă pe care nu a comis-o, astfel că fiica lui, ajutată de mai multe persoane, încearcă să dovedească nevinovăția acestuia înainte de a fi prea târziu. Despre film: Filmul prezintă povestea unui accident în urma căruia un om este acuzat și condamnat la moarte pe baza prejudecăților legate de boala sa. Cei din jur văd nedreptatea comisă și nu pot permite ca acesta să moară, lăsându-și fiica de doar 6 ani. Recomandare: Filmul a fost nominalizat pentru mai multe premii, dintre care amintim „Cel mai bun actor” și „Cel mai bun rol interpretat de un copil”. Alexandra Iacoban

ȘTIRI/AN UNȚ URI

Proiectul umanitar „Fii speranță pentru aproapele”, derulat de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului, în care se oferă spațiu oamenilor de bunăvoință pentru a face voluntariat, iar familiilor nevoiașe, sprijin, continuă.

La mai bine de două luni de când a început pandemia, proiectul a reușit să adune împreună un număr de 25 de voluntari (cu vârsta cuprinsă între 20 și 53 de ani) și să fie o speranță pentru mai bine de 40 de persoane, provenind din mai multe familii nevoiașe, care au beneficiat de ajutorul Providenței prin binefăcătorii și voluntarii care au ales să ajute.

Cu ajutorul Arhiepiscopiei de București și al binefăcătorilor, au fost achiziționate un număr suficient de măști, mănuși, dar și soluție dezinfectantă, pentru a asigura voluntarilor măsurile de prevenție cerute de autorități.

În continuare sunt bine-veniți cei care doresc să facă voluntariat în cadrul Bisericii locale, iar pe această cale facem din nou apel să ne sesizați dacă cunoașteți persoane nevoiașe care au nevoie de puțină speranță.

Mai multe detalii: https://cdpt. ro/fii-speranta-pentru-aproapele/ CDPT „Fii speranță...” continuă

Să ptăm âna lumii uni te

mapamo nd

Congr es onlin pen tru adol

mapamo nd

e escenți

Această săptămână a unității are loc în fiecare an, în perioada 1-7 mai, încă din 1995. A fost lansată inițial de tinerii din Mișcarea Focolarelor, în colaborare cu asociații și instituții care lucrează pentru pacea între popoare. La nivel mondial, online, s-au realizat momente de rugăciune ecumenică și s-au făcut cunoscute multe proiecte umanitare deja existente, care contribuie la realizarea fraternitații, a păcii și a unității între oameni, mai ales în acest timp de pandemie. În perioada 1-3 mai, 60 de tineri din țară au reușit să participe la o întâlnire online, în cadrul căreia tinerii au avut parte de workshopuri, quizuri kahoot, muzică, dans, momente de rugăciune, împărtășire a experiențelor, meditații și discuții pe diferite teme. Programul s-a încheiat cu o sesiune de jocuri și sport, prin participarea la ștafeta mondială Run4Unity și momentul de rugăciune Time-out for Peace, de la ora 12. (Bianca Bîlha)

Activitatea CDPT

D in cauza pandemiei activitățile CD PT s-au mutat în mediul online: www.cdpt.ro, Facebook.com/cdptbucuresti și Instagram CD PT.

Sufl et tânăr

Colectiv de redac ție

Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă