Moldova 2 2015 by revistamoldova

martie / aprilie 2015

Revistă social - culturală www.revista.md

martie aprilie

2015

NICOLAE ESINENCU: „Timpul meu e un pumn de cireșe…“

CARNAVALUL DE LA IAȘI, pe scena Teatrului Național

PETRE NEAMȚU: „A fi dirijor nu înseamnă să dai din mâini“

CONSTANTIN MUSTEAȚĂ: „Deasupra noastră, Îl avem cu toții pe același Dumnezeu…“

ȚÂPOVA, cel mai impresionant complex rupestru de cult creștin de pe teritoriul Republicii Moldova

ACASĂ LA RÂȘCANI Un leagăn al învățământului și culturii

SUSHI (frumosul & onestitatea)

NATALIA BARBU: „La noi acasă se aude permanent muzică, e parte din mine și din familia mea”

DIN INIMĂ Fashion Weekend Defileul Duruitoarea. Imagine: Mihai Potârniche

348706 771857

în april…

ALEXANDRU GROMOV,

15002

Revistă social-culturală

POEZIA LEONIDEI LARI

Mihail Agafița, prim-dirijor și director artistic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale Serghei Lunchevici

Cristina Terentiev, Maestru în Artă, Alexei Terentiev, Artist Emerit, prim soliști ai TNOB „Maria Bieșu“. Imagini: Andrei Mardari (Moldpres)

Valentina NAFORNIŢĂ Imagine: Andrei MARDARI

Revistă social-culturală Serie nouă Redactor-şef Liliana CERGĂ Secretar de redacţie Mihai POTÂRNICHE

EDITORIAL

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

„Cel mai important document din domeniul culturii între Republica Moldova și Uniunea Europeană“

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor-2015“

„Noi posibilități de accesare a finanțării nerambursabile pentru proiecte culturale“

7 8

Ia noastră, în ospeție la polonezi Carnavalul de la Iași, pe scena Teatrului Național (Veronica Tăbureanu)

Stilizator Inga DRUŢĂ Redactori asociaţi Mircea V. CIOBANU Ştefan MANASIA Anastasia RUSUHARABA Corina COJOCARU Leo BUTNARU

Să-ți zidești din suflet o casă... (Liliana Popușoi)

OAMENI ÎNDEAPROAPE Nicolae Esinencu: „Timpul meu e un pumn de cireșe…“ (Antonina Sârbu)

22 Petre Neamțu: „A fi dirijor nu înseamnă să dai din mâini“ (Corina Cojocaru)

ZONA DE CONFORT Andrei Porubin, actor, jurnalist, prezentator Jurnal TV, Artist al Poporului

30 Stela Moldovanu, proprietară a salonului molDeco 32 Alex Cosmescu, poet, filosof ADRESA REDACŢIEI Casa Presei, etajul 5, bir.: 526, 531; 2012, Chișinău, str. Pușkin, nr. 22 Tel.: +37322/233146; +37322/232549; +37322/237463 Conţinutul textelor publicate în MOLDOVA reflectă poziţia și gustul estetic al autorului și nu neapărat pe cel al redacţiei. www.revista.md revista.moldova@yahoo.com Abonamentele la revista MOLDOVA pot fi perfectate începând cu orice lună a anului. Indice poştal: PM 31719 Revista MOLDOVA este difuzată în toate reprezentanţele ţării de peste hotare, la misiunile diplomatice străine din Republica Moldova, la cele mai importante instituţii şi întreprinderi ale statului, precum şi prin intermediul agenţilor de difuzare a presei. ISSN 0132-6635 Tiraj: 500 de exemplare Tiparul a fost executat la «Bons Oﬃces» SRL, Chişinău Imaginile şi textele pot fi reproduse doar cu acordul redacţiei.

A C O R D U R I S E N T I M E N TA L E Constantin Musteaţă: „Deasupra noastră, Îl avem cu toţii pe acelaşi Dumnezeu…“ (Anastasia Rusu-Haraba)

40 Noaptea Învierii la Mănăstirea Curchi

Cuprins martie aprilie

2015

C A P I TA L D E I M A G I N E Ţâpova, cel mai impresionant complex rupestru de cult creştin de pe teritoriul Republicii Moldova (Tamara Nesterov)

50 Protecţia patrimoniului este o investiţie în dezvoltarea

durabilă a unui sat, a unui oraş (Ion Ştefăniţă)

ACASĂ LA RÂȘCANI

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

RESTITUO/RESTITUIRI

Un leagăn al învățământului și culturii

Lumea ca intertext (Mircea V. Ciobanu)

76 Poezia Leonidei Lari (Valeriu Matei)

PLĂCEREA LECTURII Sushi (frumosul & onestitatea) (Ştefan Manasia)

84 O critică dezorientată nu poate orienta (Leo Butnaru)

INVOCĂRI

MONDEN

Alexandru Gromov, în april… (Ioan Mânăscurtă)

Natalia Barbu: „La noi acasă se aude permanent muzică, e parte din mine și din familia mea” (Liliana Popușoi)

DIN INIMĂ Fashion Weekend

Liliana POPUȘOI

ă-ți zidești din suflet o casă – este concluzia la care am ajuns acum o lună, când am cunoscut povestea unei tinere care, împreună cu soțul ei, a hotărât să ia din plasament, pe parcursul câtorva ani, patru copii, pe lângă cei doi biologici pe care îi avea. Au muncit în Italia ca să-și poată

construi căsuța visurilor, în care să ofere dragoste părintească și celor care au fost lipsiți de ea. Dar au obosit să aștepte „banii cei îndeajuns“ și s-au întors în Moldova, unde au cumpărat o casă veche pe care o repară continuu, dar în care guvernează dragostea și buna înțelegere. Majoritatea cunoscuților sau... cunoscuți ai cunoscuților mei, care au plecat peste hotare, și-au propus să câștige bani pentru a-și putea permite o casă cu toate comoditățile sau pentru a le putea oferi copiilor o casă. Pe unde mai anevoios, pe unde mai cu noroc, casele acestea au devenit visuri realizate, doar că multe dintre ele, arătoase, dar reci ca niște orășence țâfnoase care au rămas... fete mari, sunt nelocuite sau date în chirie. Nu vin acum să pun în discuție deciziile altora despre alegerile și viitorul la care au tot dreptul, să le sugerez eu pe ce ar fi mai potrivit să cheltuiască banii agonisiți cu truda lor. Urmăresc însă discret drumul spre casă/spre case al oamenilor. Și văd cum pereții și acoperișul de nădejde, high tech-ul și feng shui-ul nu le mai aduc pace și mulțumire. Oamenii sunt mereu în zbucium, în căutare. Ei caută o stare, o zonă de confort, în care să se simtă ACASĂ. Iar între timp, acasă au dat zarzării și caișii în floare. Pe ramurile lor încă se zăresc mărțișoare legate de copiii care au visuri și cred în dorințe. La țară, câte-o vecină mai vrednică grijește la cimitir mormintele unei întregi mahalale, să le primenească de marea întâlnire cu viii, care s-ar putea, de Blajini, să ajungă și ei pe acasă. Prin ogradă mișună ghemotoace galbene de rățuște, se hârjonesc pisoii și cățeii noi și se zbenguie iezii și mieii, descoperind lumea și amintindu-ne că fiecare primăvară e un început. Fiecare primăvară e o speranță, e un dor nestins de casă și de cei de-acasă. Fiecare primăvară e ca o Noapte a Învierii, în care încremenim cu toții în așteptarea lui Dumnezeu, crezând că ar putea să se plimbe pe ulițele noastre, ar vrea să se odihnească pe o bancă, să miroasă o floare, să ne pice la masă... Și, brusc, înțelegi că ACASĂ ești acolo unde în orice moment ai fi pregătit să-L primești pe Dumnezeu…

Imagine: Andrei Tudosan

„Cel mai important document din domeniul culturii între Republica Moldova și Uniunea Europeană“ Republica Moldova va accesa anual, până în anul 2020, finanțări pentru proiecte culturale din sectoarele culturale și creative ale Programului UE „Europa Creativă“. În acest sens, ministrul culturii, Monica Babuc, și comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport al Comisiei Europene, Tibor Navracsics, au semnat Acordul între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul UE „Europa Creativă“. În cadrul evenimentului, Monica Babuc a declarat că această zi „este una istorică, în care a fost semnat cel mai important document din domeniul culturii între Republica Moldova și Uniunea Europeană“. Programul „Europa Creativă“ este dedicat operatorilor din sectoarele culturale și creative cu minimum doi ani de existență juridică. „Europa Creativă“ are trei subprograme: media, cultură și o componentă transsectorială dedicată garantării creditelor bancare și cooperării în domeniul politicilor culturale.

„Noi posibilități de accesare a finanțării nerambursabile pentru proiecte culturale“ La finele lunii martie curent, viceministrul culturii Igor Șarov a avut o întrevedere cu directorul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) din România, Irina Cios. În cadrul întrevederii părțile au discutat despre posibilitatea finanțării nerambursabile a proiectelor culturale din Republica Moldova. Finanțarea se adresează persoanelor fizice autorizate, asociațiilor, fundațiilor, instituțiilor publice de cultură, societăților comerciale care derulează activități culturale și sunt stabilite atât în țară, cât și în afara țării. În acord cu obiectivul AFCN de susținere a relațiilor internaționale ale României, programele, proiectele și/sau acțiunile culturale finanțate se pot organiza în țară și/sau în străinătate.

martie / aprilie

2015

EDITORIAL

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor-2015“ Cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2015“ s-a desfășurat, tradițional, la începutul primăverii, în perioada 1 – 10 martie, și a oferit publicului ocazia să urmărească 48 de concerte, organizate în Capitală și în țară. În programul festivalului au fost incluse concertele formațiilor românești Holograf și 3Sud Est, Orchestrei de Instrumente Populare Teleradio din Bulgaria, Ansamblului de Instrumente Tradiționale „Classical Impressions Ensemble“ din China ș.a. La festival au participat artiști din Estonia, Italia, România, SUA, Bulgaria, Israel, China, Georgia, Germania, Rusia, Australia. Spectacolele muzicale s-au desfășurat la Chișinău, Nisporeni, Bălți, Soroca, Hâncești, Călărași, Glodeni, Orhei, Strășeni, Comrat, Taraclia, Rezina, Leova și Tiraspol. „De 49 de ani deja vine în țara noastră minunatul Festival Internațional de Muzică «Mărțișor». Și mărțișorul nostru, al cărui dosar îl pregătim acum, prin acest minunat festival va deveni parte din patrimoniul cultural universal“, a precizat ministrul culturii, Monica Babuc.

Ia noastră, în ospeție la polonezi În perioada 10 – 15 martie curent, „Casa Cristea“ și-a etalat mostrele artei sale în Republica Polonă, în cadrul manifestărilor culturale dedicate Sărbătorii Mărțișorului, eveniment organizat la inițiativa Ministerului Culturii al Republicii Moldova și a Ambasadei Republicii Moldova în Polonia, în persoana ambasadorului Iurie Bodrug, la care s-a alăturat și Institutul Cultural Român din Varșovia. Cu acest prilej, Maria Cristea a adunat într-o colecție specială o diversitate de ii și costume din anii ’90 ai secolului trecut până în prezent. Expoziția cu genericul „Costumul popular din Republica Moldova: însușirea tradițiilor în modernitate“, prezentată în incinta Muzeului Național de Etnografie din capitala Poloniei, a trezit interes atât în ziua vernisării ei, cât și în zilele următoare. Interesul s-a datorat nu doar colecției ca atare, foarte atractivă cu pitorescul și rafinamentul ei, ci și manifestărilor suplimentare ce au însoțit-o pe parcursul acestor zile: proiecții slide-show cu iile din colecțiile „Casei Cristea“ la cele trei ediții ale Festivalului Iei, prezentare foto și video a portului nostru tradițional, precum și câteva ateliere practice, destinate nu doar adulților, ci și copiilor.

martie / aprilie

2015

T E AT RU

Veronica TĂBUREANU

CARNAVALUL DE LA IAȘI, PE SCENA TEATRULUI NAȚIONAL Te a t r u l Na ț i o n a l „ Va s i l e A l e c s a n d r i “ d i n I a ș i a e f e c t u a t u n t u r n e u d e două zile la Chișinău, pe 27 și 28 martie a.c. Evenimentul face parte din p r o i e c t u l „ R e u n i u n i t e a t r a l e “, o r g a n i z a t î n p a r t e n e r i a t c u Te a t r u l Na ț i o n a l „Mihai Eminescu“ din Republica Moldova.

n prima zi de reprezentații,

colorate, în frunte cu Irod împăratul.

fiecăruia dintre noi. Dacă la început

teatrul ieșean a propus atenției

Costumele actorilor impresionează

conflictul se lasă așteptat, multipli-

publicului nostru spectacolul

prin autenticitate, femeile poartă

cându-se în diverse scene explicative,

„Iașii în carnaval“ de Vasile

rochii de carnaval, cu blănuri și ac-

el este forțat la maximum la sfârșitul

Alecsandri în regia lui Alexandru

cesorii și, neapărat, mască, bărbații –

primei părți a spectacolului, consti-

Dabija. În ceea ce privește produsul

costume elegante cu papioane. Aceste

tuind unul dintre momentele cele

scenic și textul propriu-zis, piesa

detalii au ajutat publicul să se trans-

mai reușite ale sale și, de fapt, marea

„Iașii în carnaval“ este un „vodevil

pună în atmosfera carnavalurilor din

realizare a regizorului, în lunga scenă

micuț“ sau o comedie de situație,

secolul al XIX-lea. De asemenea, co-

a mesei tradiționale care se face de

o satiră. Spectacolul face multe

loana sonoră, asigurată în mare parte

obicei după întoarcerea membrilor

referințe cu conotații politice și cul-

de fanfară printr-o prestație live, nu

turale, se adresează mulțimii și bo-

este una care să te lase să cazi în

ierimii, îndeamnă spre schimbare și

monotonie. Alegerea regizorului te

spre nevoia de păstrare a unor norme

trimite cu gândul la un spectacol în

și straturi sociale, este o simbioză

spectacol. Pe lângă trăirile persona-

între modern și conservator.

jelor lui Alecsandri, spectatorul asistă

În atmosfera de carnaval creată

și la un concert de fanfară.

pe scenă de regizor, își găsesc locul și păpușarii, care distrează mulțimea în piața publică, unde desigur nu lipsește roata de lemn a bâlciurilor. Puțin câte puțin, pe parcursul întregii reprezentații, spectatorul respiră aerul epocii la care Alecsandri face referire prin personajele sale. Revoluția este unul dintre subiectele principale de discuție ale personajelor piesei „Iașii în carnaval“, jupân-postelnicul Tache Lunatescu fiind urmărit și în somn de frica de comploturile bonjuriștilor, de răsturnarea ordinii sociale existente.

Elemente de spectacol neobișnuite

Probleme americane, actuale și la Chișinău Al doilea spectacol prezentat în cadrul turneului teatrului ieșean la Chișinău a fost „Acasă, în miezul verii“ de Tracy Letts în regia lui Claudiu Goga. Este vorba de o comedie despre o familie din Oklahoma. Această piesă s-a învrednicit de mai multe premii și a fost montată atât în America, cât și în România. Comedia reprezintă o radiografie acidă a vieții unei familii americane tipice care se reunește cu ocazia unui eveniment nefericit, prilej cu care ies la iveală violențe și conflicte dureroa-

Este un spectacol cu o scenografie multifuncțională, alcătuită din două nivele; la parter era curtea unui bo-

se, surprinzătoare, ținute mult timp ascunse. Dacă piesa nu ne conduce decât

ier, unde se aflau și două care mari

foarte rar spre conflicte iremediabile

de lemn. Tot aceste care mai târziu

și spre sfâșieri lăuntrice, în schimb,

sunt transformate în scena din piața

spectacolul lui Claudiu Goga reușește,

publică pe care sunt atârnate drapele

paradoxal, conjugând conflictele des-

tricolore. La nivelul doi, descoperim

tul de minore dintre membrii famili-

o cafenea în care se adunau oamenii

ei, o potențare maximă.

la un ceai.

familiei de la cimitir. Dar după mo-

Spectacolul este foarte actual,

mentul amintit, temporitmul împre-

deoarece prin intermediul lui se scot

obiceiurile românești descrise de

ună cu tensiunea și interesul pentru

în evidență probleme general-umane,

Alecsandri în opera sa, dansurile iro-

tot ce se mai întâmplă scade, spec-

cum ar fi relațiile de familie care,

zilor care purtau pe cap măști mari și

tacolul lungindu-se poate nepermis

cu mici excepții, ne sunt comune

de mult, dând uneori iluzia posibilei

Actorii au demonstrat cu iscusință

martie / aprilie

2015

10 11 E AT RU La rândul său,Tdirectorul Teatrului

transformări într-un serial cu epi-

ianuarie a Teatrului Național „Mihai

soade paralele.

Eminescu“ la Iași, unde a prezentat

Național „Vasile Alecsandri“ din Iași,

pe scena teatrului „Vasile Alecsan-

Cristian Hadji-Culea, și-a exprimat

tribuit la succesul spectacolului este

dri“ „Hronicul Găinarilor“ după Au-

satisfacția pentru faptul că actorii

decorul, care înfățișează o secțiune

reliu Busuioc și „12 scaune“ după Ilf

ieșeni s-au bucurat de o primire căl-

verticală a unei somptuoase vile, pe

și Petrov, a căror regie o semnează:

duroasă din partea spectatorilor din

trei nivele, solid construit, conceput

„Proiectul a fost lansat în decembrie

Republica Moldova. „Am venit de mai

de scenograful Ștefan Caragiu.

2014. Acest parteneriat constituie o

multe ori la Chișinău. Părinții mei

Unul dintre factorii care au con-

s-au născut aici, iar bunicul meu e înmormântat la Cimitirul Central din capitala Republicii Moldova. Sper ca acest schimb de turnee să devină o tradiție și noi vom veni în fiecare an la Chișinău, iar actorii basarabeni – la Iași“, a mai spus Cristian Hadji-Culea.

Teatrul psihologic explorat de spectatori Actorul și regizorul Emil Gaju a afirmat că a vizionat ambele spectacole ale teatrului ieșean. „Spectacolul «Acasă, în miezul familiei» este de o ținută excepțională. Spre regretul meu, teatrul psihologic se practică foarte rar, deoarece un spectacol de acest gen necesită, în primul rând, o muncă îndelungată. În al doilea, nu fiecare actor, chiar înzestrat, poate explora un material de asemenea dificultate. Din păcate, noi subapreciem publicul, crezând că el nu poate înțelege un astfel de material, prea alambicat și sofisticat, dar tăcerea încordată și atenția cu care spectatorii au privit spectacolul de ieri ne dovedește contrariul. Înseamnă că și teatrul psihologic, teatrul profund, teatrul de idei are locul său în arealul teatral al oricărei țări și în orice timp“, a constatat Emil Gaju.

O prietenie strânsă între Eminescu și Alecsandri

deschidere de relații de prietenie

Teatrul Național „Mihai Eminescu“

între cele două teatre naționale:

nu este pentru prima dată în fața unui

Iași și Chișinău. La Iași am jucat

astfel de parteneriat. În toamna anului

spectacolele cu săli arhipline, fiind

2014 a desfășurat un proiect similar

răsplătiți cu aplauze îndelungate.

cu Teatrul Național „I.L. Caragiale“

lului chișinăuian, Petru Hadîrcă, a

Ne dorim ca această tradiție să aibă

din București, care la fel a prezentat

afirmat că turneul teatrului ieșean

continuitate și să devină un eveni-

publicului chișinăuian două spectacole

este un răspuns la vizita din 24 și 25

ment simbolic“.

remarcabile.

Directorul general al Naționa-

Imagini: Ian Onică

Antonina SÂRBU

Nicolae

ESINENCU

Timpul meu e un pumn de cireșe…

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Nicolae Esinencu nu e scriitorul care ar fi interesat de promovare de imagine. La fel de dificil e să-l ai ca protagonist al unui interviu. „Da, da, o să discutăm! La primăvară…“ Până l-am convins... nu-l interesează, privește cu ironie la reportofon, la aparatul foto… Mai bine să discutăm despre noi, copii, nepoți, necazuri, las-o pe mai târziu cu literatura…

Și nu le era rușine, atâția împotriva unuia? Habar nu aveam cine, dar timpul trecea, mulți, în orașul acesta, aveau câte un copil, locuiau ca boierii, în patru camere, da’ eu în trei. Și oricât insistam, auzeam că patru camere îi ajung lui Esinencu. Cică, apartamente cu cinci odăi nu se construiesc. Dar șefii,

Am gândit interviul respectând rigorile genului, am venit

vezi dumneata, trăiau chiar în cinci camere. Mereu

plină de entuziasm acasă la familia Esinencu, în strada Aca-

îmi spuneau: clasa muncitoare merită, iar dumnea-

demiei! Dar nu a fost să se întâmple… Vă propun un dialog,

ta nu ești muncitor. Clasa muncitoare are dreptul la

o discuție cu Nicolae Esinencu în „stilul copilului teribil“.

cinci odăi. Și asta auzeam prin toate instanțele. Apoi

Trebuie să rectific, scriitorul vrea să-i zic Nicolae: „Niciun fel

m-a convins Mihai Cimpoi să mă duc să iau ordinul de

de domnule Esinencu, hai să fim serioși!“. Da, doamna Anto-

repartiție, pentru patru camere. Mihai zicea că vom fi

nina Esinencu a asistat la discuția noastră și intervenea cu

vecini și asta înseamnă mult. Îmi părea și mie frumos

unele precizări sau îi spunea: „Colea, eu despre toate acestea

să fiu vecin cu Cimpoi, dar aveam patru copii, unde

am uitat, țin minte doar ce a fost frumos!“ Când Nicolae se

să scriu? Eu și nevasta și încă patru copii! Dar mă în-

lamenta, cu tot felul de detalii, despre colegii scriitori, doam-

călzea gândul că voi fi vecin cu Mihai! Cine nu ar vrea

na zicea: „Nu-l crede!“. Și cum stilul este omul, sper să-l

să fie vecin cu Mihai!? Toți! „Hai, Nicolae! Nu fi prost!“

descoperiți pe Nicolae Esinencu aici, în acest dialog…

mă tot îndemna Mihai la sediul raionului Frunze, unde ar fi trebuit să luăm ordinul de repartiție.

Domnule Esinencu, chiar nu vă interesează ce zice

Și v-ați dus? Ați acceptat?

opinia publică? Ne-am dus cu Cimpoi. El, bucuros, a luat apartament Nicolae Esinencu: Să fim serioși, care opinie? Iată, dumneata vorbești, da’ eu mă uit prin casă și mă gândesc la Vasile Stati.

cu trei camere. Cu doi copii, Mihai are doi copii! Da’ eu trebuia să semnez pentru patru și… nu am semnat. Cimpoi mă tot ghiontea: „Hai, Colea, că o să fim

Care? Cel care știe numai de limba moldovenească și

vecini…“. Și încă un rus, un omulean acolo, când m-a

atât? Cel cu dicționarul? Doamne ferește, despre altă

luat la trei parale, în rusește: „Ti cito, durak…“ ți se

opinie publică vă întrebam…

dă apartament cu patru camere… Și nu am luat. Dacă

Da, imaginează-ți că anume la acel Stati mă gândeam!

acceptam, aveam să fiu vecin cu Cimpoi, dar eram la altă scară, la alt etaj. Poate, dacă eram la aceeași scară,

Am observat că nu mă ascultați, dar niciodată nu aș

la același etaj cu Mihai… poate, poate mă îndoiam. Nu,

fi spus că pot începe discuția cu Nicolae Esinencu…

le-am zis, categoric, eu o să primesc cinci camere!

vorbind despre un Vasile Stati. Sunt curioasă, de ce vă gândiți la acest personaj dubios… Știi, mă gândeam la Vasile Nicolaevici și îmi ziceam: dacă nu ar fi fost în viață un Vasile Stati, niciodată nu mai primeam apartamentul ăsta, cu cinci odăi. De la statul sovietic, desigur! Și cum a contribuit V.S.? Foarte mult a contribuit.

Cât ați așteptat? Timpul trecea, dar eu știam ce știam: se apropia congresul. Și iată peste o zi trebuia să aibă loc congresul Uniunii Scriitorilor, eveniment! Și mare eveniment. Și eu îmi zic: trebuie introdusă pe ordinea de zi și chestiunea mea. Care chestiune? Nu mă asculți? Cea cu apartamentul. Și a venit ziua

Unicul scriitor cu un „familion“ atât de mare! Patru

aia, în ajun stau cu Saka, Vatamanu, Vodă, Răileanu, încă

copii! Se opunea cineva?

câțiva, clar, beam la bar, ne pregăteam de congres. Ne

Și foarte mulți!

luam avânt, oleacă de curaj. Și le spun ce am de gând să fac, să ies și să vorbesc de la tribună. Iar prietenii

Dar cine: conducerea USM, conducerea rssm? Șefii de partid?

„Coliță, strici congresul“, zice Vatamanu. Acolo-i organizat, nu te mai ascultă. Cine o să asculte? Nu se lăsa

În bloc!

martie / aprilie

mei nu mă credeau, îmi ziceau că nu o să am curaj.

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Vatamanu. Da’ eu strig mânios: „Boțu o să mă asculte!“.

Și Boțu a stat cu Dumneavoastră acolo, la WC, de

Nu am să beau nicio picătură, pentru început… Aici,

vorbă?

zice Vatamanu: „Colea, ai spus bine: pentru început“.

Ei, ți-oi spune, noi stăteam pe jos, da’ Boțu nu s-a

(Doamna Esinencu zâmbește, își bea liniștită ceaiul și

așezat la podele, era șef… Dar a băut un păhărel de

se uită la mine cu subînțelesuri.)

șampanie cu noi, vezi cum era Pavel Boțu!

Pare ceva interesant, ați reușit?

Boțu, care era și președintele Sovietului Suprem al

Stai așa, nu te pripi. Se vorbea că la acel congres o să

republicii?

participe Boghiu, Ivan Ivanâci, prim-secretarul. Deci

Ei, când Boțu a prins gust, iată că intră Stati, angajatul

nu trebuia să fie „congres cu scandal“, ferească sfântul.

cc al partidului… Îi spune lui Boțu: „Pavel Petrovici,

Lor nu le plăceau scandalurile. Și cum discutam noi,

sunteți așteptat acolo, de oameni importanți“. Boțu s-a

vine barmanul și ne roagă să încheiem petrecerea, cică

dus, iar Vatamanu îi întinde un pahar de șampanie lui

nu aduce mai mult niciun monopol, nicio sută de gra-

Stati. El și-a cerut scuze și a insistat că ar avea ceva se-

me. Vin șefii cei mari și trebuie să părăsim barul. Eu

rios de discutat cu Nicolai Gavrilovici, acesta eram eu…

eram cu plata, portmoneul era la mine. I-am spus bar-

Și a zis: „Nicolai Gavrilovici, hai poftim în «caridor»“…

manului să ne ducă două lăzi de șampanie sub scară… până la urmă, la veceu. Cum la WC?

Și ce a spus în „caridor“? „Caridor“ o fi din dicționarul cela al lui…. Stai, nu te pripi, nu e cazul. Acolo erau două WC-uri,

Când am intrat noi acolo, lada cu șampanie ne aștepta

unul pentru bărbați și altul pentru femei. Cel al da-

deja. Și discuția a luat foc, și mai aprinsă era… Atât

melor era mai aproape, iar noi îl foloseam mai des pe

eram de antrenați, încât nici nu am observat când a

cel al damelor. Se făcuse ora 11.00, la Uniune deja era

intrat Pavel Boțu la veceu… Mă rog, omul avea nevoie…

agitație, era multă lume, unii vin la Uniune cu proble-

Șeful nostru ne-a surprins acolo, în vâltoarea unor

me, mai mulți la bar cu „dresul“… și pe la această oră

discuții despre cum să facem să le stricăm congresul.

la WC era rând, începea viața la Uniunea Scriitorilor. Și

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

aici, veceul doamnelor era pe prim-plan, al bărbaților,

noștri? Cine? Iar el, Stati, calm, zice: „Important e să

pe al doilea. Am intrat noi acolo, ne trebuia un locșor

nu faci prostia să ieși mâine la tribună, iar cum am

sigur, să putem vorbi în siguranță. Și cum stăteam noi

aflat… patronez uniunile de creație și mâine va asis-

acolo, eu și Vasile Stati, intră o doamnă, acum doamnă,

ta Bodiu la congres și dacă faci prostia asta, o să mă

dar pe atunci cred că era Svetlana Iurievna… Și când

nimicească. Vă rog… problema apartamentului eu ți-o

a prins a țipa… Ei, Doamne ferește, țipa de parcă a

rezolv, mă suni adăuza după congres“.

mușcat-o o viperă… Ei, am ieșit noi în „caridor“. Vasile Stati m-a lipit de un perete și cu o mână învârtea un nasture la jacheta mea și șoptea: „Nicolai Gavrilovici,

Dar cum ați primit totuși apartamentul unde v-ați scris opera?

vă rog eu să nu faceți prostii, ei o să fie pedepsiți, o

Păi, după ce am povestit această situație, mai contează

să vedeți“. Dar eu nu înțelegeam cine va fi pedepsit…

cum am primit casa? Vasile Stati s-a ținut de cuvânt.

Cine? Nu înțeleg despre ce vorbiți, îi spun eu lui Stati.

L-am sunat cu o monedă de zece, că ne plimbam cu

El se uită lung la mine și zice: „Nicolai Gavrilovici, să

soția… ieșisem să o plimbăm pe Nicoleta, care era în

nu ieși mâine la congres, să nu vorbești, auzi?“ Dum-

cărucior… Și mi-am amintit, era sâmbăta Paștilor! Zic,

nezeule, mă gândeam, cine i-a spus, cine a făcut dono-

trebuie să-l sun pe Stati… tocmai mă luase soția în

sul, cine? Nimeni din cei cu care stătusem la masă nu a

răspăr: „Colea, cât se poate…“. Locuiam în Botanica, pe

ieșit de acolo.

bulevardul Sovetskoi Armii! Doamne ferește, dar asta

Și cine era cu denunțul? Ați aflat?

era viața. Și nu aveam două copeici, pe atunci nu erau mobile din astea, nici pomină, atunci era altceva: sunai

Ascultă dumneata. Vasile Stati sucește nebunește bum-

cu două copeici! Și dacă nu aveai două, puteai să pui

bul de la haina mea, zâmbește nervos și continuă: „Nu

zece copeici că tot mergea aparatul… Și ce credeți? Va-

vă faceți emoții, Nicolai Gavrilovici, de unde am aflat?“

sile mi-a răspuns. Te rog să scrii ceea ce am să-ți spun

Pauză. Continuă: „Nicolai Gavrilovici, tot respectul, dar

acum: „Eu trebuie să plec la părinți, am crescut la or-

nu uitați că lucrăm la comitetul central“. Și ce? Nu mă

felinat și ei m-au înfiat și de Paște întotdeauna mă duc

dădeam bătut: cine l-a înștiințat? Și îl întreb: de-ai

la părinți. Colea, te du acolo… Ai să-i spui paznicului

că eu te-am trimis, el o să deschidă și tu o să intri în apartamentul de cinci odăi, vezi, sunt două apartamente, alege care îți convine“. Înțelegi? De la comitetul central, pe firul cela… cred că niciodată și nimeni nu

I-ați tras o palmă lui Strâmbeanu? Ei, nu, i-am spus eu ceva… doare mai mult decât îi dădeam un pumn…

a îndrăznit să spună că e Paștele, e Sfânta Înviere, mă

Ce i-ați spus? L-ați înjurat?

duc la părinții mei adoptivi…

Ei, nu, prea ușor. I-am zis plângând, rău, mânios: „An-

Da, greu de crezut. Domnule Esinencu, poate uneori

drei, cum se întâmplă asta, cum vine, bre? Eu trăiesc

judecăm oamenii prea aspru…

cu prima soție, tu ai ajuns la a treia, dacă nu cumva la

Zău că așa a fost! Eram tulburat. Am desfăcut căru-

a cincea, și tot prost scrii!“

ciorul că nu încăpea, am luat un taxi din stradă, am

Și domnul Strâmbeanu ce a răspuns?

ajuns, totul a funcționat. Doar că ne-am dus în spa-

Ei, Andrei a zis: „Iată aici, Colea, m-ai pocnit…“ Dar

tele blocului, ne-am uitat cu Tonea pe geam, că erau

suntem prieteni, viața e frumoasă și nu ținem supărare.

la vreun metru și ceva… Eu la unul, ea cu Nicoleta în brațe la celălalt… Și am întrebat-o dacă-i place. Tonea mea, soția mea atât de dragă, a zis: „Îl luăm pe acesta, Colea!“ Nici nu ne-am mai dus la cealaltă scară. (În sfârșit, doamna Antonina a zâmbit și a zis: de ce nu-mi amintesc și eu precum o faceți voi?) Trebuie să recunoașteți că soția Dumneavoastră me-

Domnule Esinencu, niciodată nu v-am auzit vorbind despre părinții Dvs. V-au dus de mână în clasa întâi? Mama mea, Ecaterina – în sat, la Chițcanii Vechi, îi ziceau Catia, țaca Catia, a avut paisprezece copii! Patru cazuri de gemeni, înțelegi?! Paisprezece?!

rită tot ce e mai frumos în această lume! Am auzit că

Unii au murit la câteva zile după naștere. Parcă-i aud

ea era redactorul tuturor textelor pe care le scriați. Să

pe părinți discutând în șoaptă, în întunericul acelor

fie adevărat?

nopți. Cam acest dialog se tot repeta pe șoptite, te rog

Corect, adevărul e că soția mea, Tosea Darka, pseudo-

să-l intercalezi în text așa cum îl redau:

nimul ei literar, punea ștampila pe textele/scrisul meu:

„– Gavrile, dormi? zicea mama.

e bun sau nu. Tony are ochi și gust la literatură, de ad-

– Ce-i cu tine, fa Catincă, în puterea nopții, de ce nu

mirat cât rafinament, cunoștințe! Dacă soția mea zicea

ai somn?

că ce am scris e pește împuțit, apoi putea Esinencu

– Gavrile, trebuie să vedem ce-i cu copchilu cela.

să răcnească de să se cutremure casa cu nouă etaje,

– Despre care vorbești? întreba tata, tot în șoaptă. Eu

peștele rămânea împuțit.

auzeam și așteptam, nu dormeam. Mă gândeam că o să

(Doamna Antonina râde și zice: „Nu-l crede, spune

aflu ce-i necăjește pe părinți. O să aflu taina nesomnului lor.

minciuni…“)

– Despre care copchil vorbești, fa, în puterea nopții? Știi când am plâns prima dată de când am crescut, am

– Iar o fost în noaptea asta la geam.

ieșit din copilărie? Știi când a plâns Nicolae Esinencu?

– Ai visat, proasto.

A fost și astfel de întâmplare? Când?

– Nu, Gavrile, iar o bătut cu degețelul în fereastră și o

Ei, dragă, cum să nu. Într-o noapte, în parcul central,

scâncit: de ce, mamă, m-ați îngropat de viu?“

pe atunci „Pușkin“… ne făceam nevoile pe după niște

Cumplit, cum să-l îngroape de viu?

platani, cu Andrei Strâmbeanu, după o beție cruntă la

Asta am auzit cu urechile mele. Ce era medicina

restaurant… Andrei Strâmbeanu zice: „Tu, Colea, ai no-

atunci, draga mea Antonina?! Copilul, adică frățiorul

roc de o soție de aur, ea îți scrie toate textele, că altfel

meu, dormea întruna, era în somn letargic, dar ce pu-

nu ai mai fi scriitor!“. Doamne ferește, am început să

teau să știe doi bieți țărani dintr-o fundătură de sat

plâng și să-i spun că nu-i adevărat… Dar el se întărâta

despre somnul letargic?! Frățiorul meu dormea adânc,

și mai tare… și atunci l-am trăsnit.

iar ei au crezut că a murit și l-au îngropat…

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Nicolae Esinencu pe Aleea clasicilor literaturii române, Chișinău, 12 martie 2015. Imagine: Andrei Mardari (Moldpres)

Încă nu am auzit întâmplări atât de dureroase… Dar ce a urmat e și mai dureros. L-au dezgropat, pentru că mama nu se putea liniști, nu-și găsea loc… Copilul dormea cu fața în jos… în sicriu frățiorul era întors cu fața în jos… S-a dus noaptea cu tata la cimitir, la lumina lumânărilor au dezgropat și… au găsit ce ți-am spus… Ei, nu plânge, că noi am plâns destul… (Doamna Esinencu asculta și la un moment dat a întrebat: de ce plângeți, s-a întâmplat ceva rău?) Să rămânem acasă, la părinți. Vreau să vă întreb: de ce aveți două zile de naștere? Acum aflu că sunteți născut pe 13 august, în alte documente este fixat că Nicolae Esinencu s-a născut pe 13 ianuarie 1940 în Chițcanii Vechi. Zic eu să punem la punct aceste date ca să nu rămână loc de interpretări.

satul nostru, cel așezat la o margine de lume, Chițcanii Vechi, știu că tata a fost adus în sat de boierul Găină! De unde l-a adus, taină, nimeni nu a aflat. Boierul Găină l-a înfiat pe tata, care avea vreo cincisprezece ani, era un flăcău frumos, foarte frumos și i-au căutat o domnișoară pe potrivă, l-au căsătorit cu fiica diaconului, adică mama mea, Ecaterina Sava Țopa. De fapt, Esinencu e un nume de familie foarte rar întâlnit pe la noi… Stai, să vezi ce ciudățenie. După moartea tatălui meu, mama ne tot ruga să o ajutăm să recapete pensia tatei, să o moștenească. Ea a lucrat alături de tata în colhoz, dar „trudozilele“ i se calculau tatei. După decesul tatei, mama ne ruga să o ajutăm, să rezolvăm problema pensiei. A fost atât de lungă și de spinoasă problema asta cu pensia pentru că trebuiau multe documente

Și aici e ca la Esinencu. Apoi 13 august 1940 e un fals,

la sovietici, documentele se adunau cu zecile. Într-o

Nicolae Esinencu s-a născut pe 13 ianuarie 1940! N-am

zi m-am dus la Telenești să rezolv problema. Cam îți

niciun act, dar am un argument: mama mea a născut

închipui cum le-am lăsat pe toate în oraș și m-am dus

în aceeași noapte cu vecina, țaca Zinovia. O țărancă

să rezolv problema la șefimea din raion. Aici, încur-

cu inimă de aur ca și a mamei. Când afla că vin aca-

cătură, nu-i niciun act doveditor că părinții mei s-au

să, țaca Zinovia sărea pârlazul și se prindea de gâtul

căsătorit în Chițcanii Vechi, am găsit un act despre

meu bocind în gura mare, nu mă slobozea din brațe

cununie care a avut loc în alt sat. Dar mama se revolta

și zicea: „Of, Coliță, Coliță, parcă ești Coliță al meu.

că ea nu s-a cununat în alt sat, că era biserica în sa-

Era noaptea Sfântului Vasile, ningea de nu se vedea

tul lor. După multe, tare multe peripeții iată că vin eu

zarea și noi cu lelea Catia nășteam… Nu v-am numit

acasă cu pașaportul mamei, că întâi trebuia să-i facem

Vasile că nu ne plăcea numele, dar am zis: «Lele, hai

pașaport. Îi dau pașaportul bucuros, de parcă aș fi

să-i numim Niculăieș»! Și iaca așa o venit pe lume doi

urcat Everestul… Și… fuga în beci să scot urciorul cu

Niculăieși în seara Sfântului Vasile, auzi, Coliță… Iaca

vin să bem câte un păhărel că am învins monstrul de

al meu ar fi fost ca tine, of, of… dar la două săptămâni

sistem. Și cum curgea vinul în urcior, o aud pe mama

l-a luat Domnul, înger în cer… Ții minte, Catincă?“ i se

bocind, da’ tare de tot… Ies fuga din beci și o întreb ce

adresa țaca Zinovia mamei… Și tot plângea, bocea, cât

s-a întâmplat. Iar ea mă ia la rost: „Coliță, măi Coliță

o trăit mama ea m-a iubit ca pe acel Niculăieș cu care

măi, ce mi-ai făcut tu mie? Ce document mi-ai adus?

mă născusem în noaptea Sfântului Vasile. Și mai inte-

Tu nu ai văzut că ai luat document străin?!“ Nu-mi

resant, ascultă. Când s-au dus mama și tata la sovietul

venea să cred, cum adică să iau document străin! Iau

sătesc, să-mi facă mitrica, secretara, care era rusoai-

pașaportul din poala mamei, o alung acasă pe copchila

că, a fost deranjată și a declarat că nu știe un nume

unor vecini care îi citise mamei ce scria acolo, să nu

Niculăieș și zice că ar trebui să fie scris „Kol’ka“. Cică

mai vadă scandalul…

în rusește Niculăieș ar fi Kol’ka, mama mă-sii de rus… am rămas și până azi în sat Coliță, Colișor, Colea lu’ Gavril al lui Ion Esinencu! Nicolae, povestești niște istorii ciudate, subiecte de roman-fluviu…

Și ce scria? Scria că Alexandra Sava Țopa este căsătorită cu Gavril Ion Esinencu… Mama nu a avut niciodată pașaport până în acea zi, că puterea sovietică nu-i socotea de oameni pe țărani, așa, niște sclavi… Și mama plângea și o în-

Ceea ce am spus până acum ți le povestesc ție, An-

treba pe fetița din vecini: „Cum mă cheamă, Veta, cum

tonina! Dar stai să mai asculți un subiect de roman

mă cheamă?“. La care copila plângea și mai tare după

modern, cu identitatea tatălui meu. Niciunul dintre noi

gard și striga în gura mare: „Țaca Catia!“ „Tot satul mă

nu cunoaște rădăcinile adevărate ale tatei. Toți știu, tot

știe de Catia Esinencu, da’ aici eu îs Alexandra, nu o

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

fost așa ceva. Du pașaportul înapoi, că nu-i al meu…

Acum, să începem cu întrebările tale, cele pregătite

Cum să mor eu, Coliță, cu numele ista, care nu-i al

pentru interviu… Care-i prima în lista ta?

meu? Cum să mor…“ M-a scos din sărite cu plânsul ei, nu mai contenea. Eu scot actul de cununie, unde

La prima ați răspuns deja…

era scris că Alexandra Sava Țopa se cunună cu Gavril

Ei, este acolo o întrebare cu o poezie: Viața e un pumn

Ion Esinencu, și îi strig: „Mamă, eu am fost la cununia

de cireșe./ Viața mea e un pumn de cireșe. Văleu, câte

voastră? De ce nu te-ai uitat ce o scris popa?“. Și atunci

poezii din astea am scris! De ce nu ai luat pentru titlu

am descoperit că sora mea, care se numea Liusea, în

alta, care mi se pare mai bună?

pașaport era Elena. Iată eu povestesc toate astea și văd

Care?

casa, o văd pe mama, văd vecina… Da’ tu ai fost vreodată la Chițcanii Vechi, ca ziaristă cred că ai cutreierat Moldova în lung și în lat, ai ajuns la Chițcani?

Dacă intri în mare/ ar fi bine/ totuși/ să-ți scoți pălăria. Iată vreau să înțeleg de ce nu ai luat tu poezia asta? Ai privit știrile azi la televizor?

Aveți dreptate, am parcurs toată Moldova, am fost mai peste tot, la Chițcani am fost, doar că la cei din raionul Slobozia… la Noul Neamț… Acum am să mai povestesc una, tot de la Chițcani, că dacă nu ai fost la noi acasă, nu ai de unde să știi povestea asta și dacă nu ți-o spun, apoi nu ți-o mai spune nimeni. Iată, dacă ai să treci pe la Chițcanii Vechi și ai să ajungi la casa familiei Esinencu, apoi acolo în ogradă-s două case. În una am locuit noi, dar în cea de a doua a locuit sora cea mică a mamei, niciodată nu am înțeles de ce locuia cu noi. Avea o poveste, fugise de la mire în ziua nunții și mai mult nu a mai avut familie, nu a mai fost căsătorită. Taina asta a luat-o în mormânt, nu a descoperit-o nimănui. Dar altceva vreau să-ți spun. Casa noastră era foarte bună, diaconul și boierul au construit o casă foarte mare pentru părinții mei. Doar că puterea sovietică le-a luat casa și au făcut acolo sovietul sătesc. Apoi, când orânduirea s-a schimbat, a venit cea românească, au scos tăblița

Nu-s prietenă cu televizorul. Dar ce s-a dat, ce am scăpat acolo? Rușii arată cum un rus de-al lor joacă „Kazaciok“. Și dacă dansează? Ne dansează „Kazaciok“ ca să nu avem noroc. Kazaciokul e dansul lui Putin. În Africa un sol al Rusiei dansează „Kazaciok“. Zi și noapte la televizor tot învârt cadrul acesta cu rusul dansând cu africanii. Acesta-i dansul lui Putin, o să le iasă pe ochi dansul. Putin e un criminal de război, vezi ce face în Ucraina, ce a făcut în Georgia, în Țările Baltice, la noi… Locul lui Putin e pe banca criminalilor de război… O să vină și acea zi, că nu poate individul care a semănat atâta moarte să nu răspundă. Chiar rușii îi vor cere socoteală, pentru că rușii au avut mereu intelectuali, oameni de mare valoare, și eu cred în acești oameni. Mă rog să-mi dea Dumnezeu zile să ajung să văd și această răsplată.

cu „Selski soviet“ și au pus-o pe cea cu „Primăria

Domnule Esinencu, vă mulțumesc. A fost o plăcere să

Chițcanii Vechi“. Drept că administrația românească, în

vă revăd, să ascult povestirile Dvs.! De parcă aș fi re-

cele două rânduri, l-a chemat pe tata și și-a cerut scu-

citit cele câteva volume scrise de Nicolae Esinencu.

ze, promițând că ne vor întoarce casa. Rusul, Ivan so-

(Doamna Antonina Esinencu a fost unicul martor al

vieticul, cum a intrat, nu a mai ieșit. Astfel, casa noas-

acestui dialog și, la despărțire, a spus: „Eu țin minte

tră părintească trecea de la un scaun la altul. Fantastic,

doar ce a fost frumos!“)

nu? Puterea sovietică… cea mai democratică din lume… Tot satul știe cum ne-au luat casa. Iată, nu demult am aflat că casa familiei Esinencu a fost vândută. Am 75 de ani, dar nu mă las până nu mă duc să cumpăr casa noastră și să o las moștenire copiilor, nepoților, că am câțiva… Amu, cu acest gând trăiesc: să dau copiilor mei casa unde m-am născut, cea de la Chițcanii Vechi…

P.S. Regret că am omis un subiect foarte important pentru istoria literaturii din Basarabia, cel despre „generația de sacrificiu“, dar Nicolae Esinencu zice că noi doar am început interviul… Imagini: Andrei Mardari (Moldpres) și Nicolae Răileanu

Corina COJOCARU

Petre NEAMȚU: „A FI DIRIJOR NU ÎNSEAMNĂ SĂ DAI DIN MÂINI“

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Treptele devenirii

l vedem ades la televizor sau

întâmpinat cu brațele deschise la

nouă, cu tehnici și atitudini dife-

în spectacole la cârma unei

noi“, povestește Petre Neamțu.

rite. Artiștii de „colivie“, pentru

orchestre îndrăgite de toți

Sunt 30 de ani de când Petre

iubitorii de folclor, pentru

că erau în mare parte obișnuiți să

Neamțu este la cârma Orchestrei

cânte în studio, au început a se

că ei asta și propagă, numindu-se

FOLCLOR, iar în 2016 se vor împli-

acomoda spațiului sălilor de con-

FOLCLOR.

ni 10 ani de când orchestra a trecut

certe. Cu alte cuvinte, orchestra de

la Filarmonica Națională. S-a în-

studio s-a transformat în una de

artistic și prim-dirijor al Orches-

tâmplat în 2006, când președintele

concert, ajungând să acompanieze

trei de Muzică Populară FOLCLOR

Companiei Teleradio Moldova de

participanți și invitați la mai multe

a Filarmonicii Naționale „Serghei

atunci, Ilie Teleșcu, a hotărât că

festivaluri-concurs din Republica

Lunchevici“, a venit la orchestră în

instituția nu mai are nevoie de or-

Moldova și România: „Crizantema

perioada în care Dumitru Blajinu

chestră de muzică populară. „Dez-

de Argint“, „Crizantema de Aur“,

pleca sau a fost obligat să plece.

baterile au durat mult, discuțiile

„Maria Tănase“. Turneele, specta-

Înainte să se întâmple această

au fost dure, dar într-un final a

colele, concursurile erau temele

schimbare, cei doi se înțelegeau

trebuit să plecăm, iar în cadrul

lor favorite, iar în acest an, în luna

bine. „Nimeni nu a luat locul ni-

unei ședințe la care au participat

mai, va avea loc concursul „Pre-

mănui. Dacă nu veneam eu în locul

toți conducătorii instituțiilor cul-

zintă Orchestra FOLCLOR“, la care

lui, venea altcineva. Am continuat

turale din Chișinău, Svetlana Bivol

au ocazia să participe mulți tineri

ceea ce a început maestrul Blajinu,

s-a ridicat și a zis că ea ne găsește

și, cu siguranță, vom descoperi noi

iar pe cele mai importante afișe

spațiu la Filarmonică.“

talente. „Sunt fericit când vine tim-

Maestrul Petre Neamțu, director

ale Orchestrei FOLCLOR plasăm și

Odată adoptați, s-au mutat

pul acestui concurs, pentru că văd

fotografia lui. Întotdeauna l-am fi

în a treia zi și au început o viață

copii talentați, care gândesc altfel

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Petre Neamțu și nepoțelul Dan, 1997

decât cei care vor să îngâne ceva

După ce i-au verificat abilitățile

de Stat din Moldova. Împreună cu

și să devină faimoși peste noapte,

muzicale: ureche și ritm, l-au în-

colegii de acolo a început să că-

VIP-uri cum li se zice acum, ale

trebat la ce instrument și-ar dori

lătorească și să descopere lumea.

căror cântece nu trăiesc mai mult

să cânte. Tânărul viitor mare artist

Tot acolo a întâlnit-o pe Margareta

de un an. Avem atâta folclor neva-

și-a ales acordeonul. „Profesorul

Crăciun, fata cu care s-a căsătorit

lorificat, dar ne concentrăm pe tot

meu, Dionisie Chiroșca, aproape

și a format o familie.

ce-i comercial…“

exagera cu lecțiile de acordeon. Pe

Petre Neamțu a gustat prima

Fiind student la Institutul de

timpurile acelea era cel mai bun

Arte, cum se numea pe atunci Aca-

dată din muzica adevărată prin

profesor de acordeon și îl simțeam

demia de Muzică, Teatru și Arte

clasa a șasea. Atunci a cântat un

ca pe un părinte. El m-a ajutat să

Plastice, Petre Neamțu a format o

an în fanfara școlii, la clarinet.

fac progrese mari. Dar și mie îmi

orchestră a institutului. Ion Ba-

Dirijorul Ion Chirca l-a îndemnat

plăcea, dacă la ora 5.30 dimineața

zatin l-a scos din acea ambianță,

să meargă la Colegiul de Muzică

eu eram deja în drum spre colegiu.

propunându-i postul de dirijor la

„Ștefan Neaga“, să-și continue stu-

Este foarte important pentru un in-

Ansamblul HORA. Iar de atunci s-a

diile. Aici a trebuit să-și testeze

strumentist să cânte în primele ore

ținut doar de dirijat. „A fi dirijor de

norocul, pentru că admiterea se

ale dimineții.“ Cu așa efort, în doi

muzică populară nu înseamnă să

făcea doar după șapte ani de școală

ani a făcut progrese, depășindu-i

stai în fața unei orchestre și să dai

de muzică. Exact în anul în care a

pe alocuri pe colegii săi de clasă,

din mâini. Trebuie să faci aranja-

candidat Petre Neamțu, 1964, cei de

stârnind și admirație, când a luat

mente, să cunoști fiecare aspect, să

la colegiu au făcut un experiment,

un premiu mare la un concurs.

fii la curent cu tot ce se întâmplă

primind și elevi fără pregătire muzicală specială.

Cariera lui muzicală a început la Casa de cultură a Universității

în spectacol. Trebuie să știi să mai compui ceva sau să știi când și cum

să faci o schimbare. Mai mult, cu

chestionar că este muzician. Era

fiecare instrumentist în parte, tre-

supărat și nu-l interesa o orchestră

cu tact și reținere, pentru că ide-

buie să știi cum să vorbești, pentru

militară. Încăpățânarea l-a dus în

ile bune pot fi furate, zice Petre

că instrumentiștii profesioniști sunt

Kazahstan, în regiunea Kâzâlorda,

Neamțu. E prea ocupat, am observat

delicați, sunt altfel decât amatorii.“

într-o unitate de rachete. Aici s-a

asta când era nevoit să tot amâne

mai liniștit, dorul de muzică și de

ziua interviului, pentru că apărea

chestra HORA s-a produs într-un

clape a învins și a organizat an-

de fiecare dată ceva imprevizibil.

mod cu totul neobișnuit. Dacă s-a

sambluri locale cu soțiile ofițerilor,

căsătorit, Petre Neamțu nu mai

iar pe copiii lor îi învăța a cânta la

le poate permite, pleacă la pescuit

era cazat la căminul instituției de

acordeon.

sau la vila sa modestă, pe care și-a

Încheierea activității la Or-

învățământ. Acolo însă îi veneau

Într-o zi, în care se sărbătorea

Vorbește despre planurile sale

Totuși, în orele libere, când și

construit-o din pasiune.

„invitații“ de a se înrola în armată.

ziua unităților de rachete, lui Petre

Era timpul, iar pe atunci nimeni nu

Neamțu i s-a adresat un superior

artist este să se repare toate sălile

scăpa de această datorie. „Trebuia

erudit, care și-a exprimat dorința

de cultură din satele Moldovei, iar

să cer permisiunea pentru un coleg

de a iniția în unitatea lor militară

ei să concerteze liniștiți și fericiți,

din orchestră, care făcea armata,

un cor. Asta e o altă performanță

fără frică de faptul că-i vor răci

să meargă cu noi într-un turneu de

a artistului, mai ales că era rugat

artiștii din orchestră. Petre Neamțu

câteva zile. Pe coleg l-au eliberat,

să mai rămână câțiva ani acolo,

știe că moldovenii sunt dornici de a

dar pe mine m-au mustrat că nu

deoarece aveau nevoie de un ase-

vedea spectacole, mai știe că ei nu

m-am prezentat doi ani pentru a fi

menea profesionist în stepele lor

au bani pentru a plăti bilete la con-

înrolat. Am plătit și o amendă de 10

îndepărtate.

certe, dar nu ratează nicio șansă

ruble, și în armată m-am dus.“

Revenit acasă, Petre Neamțu nu

Unul dintre visurile sale mari de

atunci când apare posibilitatea de

Asta a fost o festă pe care i-a

s-a mai întors la HORA, ci a de-

a pleca să cânte în orice colț al re-

jucat-o viața. Cu un copil mic aca-

venit profesor la Colegiul „Ștefan

publicii.

să, un proiect în plină desfășurare

Neaga“ și dirijor la o altă orchestră,

și… toate au trebuit să-l aștepte

VESELIA, căreia i-a fost fidel până

un an. Nu a recunoscut în niciun

martie / aprilie

2015

la FOLCLOR.

Imagini: Andrei Mardari și Mihai Potârniche (Moldpres).

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Secvențe de la spectacolul aniversar File de calendar, Filarmonica Națională Serghei Lunchevici, 5 martie 2015

ANDREI PORUBIN, actor, jurnalist, prezentator TV, Artist al Poporului

martie / aprilie

2015

ZONA DE CONFORT

Zona de confort pentru mine este cetatea

avea încredere. Dar și obiectele de aici sunt

unde te reculegi, îți reîncarci bateriile, îți

personaje importante – martori credincioși la

lingi rănile, unde trăiești împreună cu cei

tot spectacolul vieții tale, ferit de ochii lumii.

dragi povestea grijilor casnice, unde fugi de pericol. Aici nu ai nevoie de măști și trăiești cu valorile care-ți conturează viața ta adevărată și de care nu te desparți până în ultima ta clipă.

Locul în care îmi regăsesc confortul trebuie să mă reprezinte. Aici anturajul trebuie să mângâie ochiul și sufletul, soția și copiii – să fie cei mai buni sfetnici. Aici nu e loc de lașitate și trădare, sărbătorile au gustul vieții

Mă simt confortabil lângă persoanele

adevărate, aici se mănâncă dintr-o bucățică,

care fac parte din anturajul meu, cărora

iar supărările sunt efemere. Doar așa aici va

le este permis accesul, acei în care poți

intra Dumnezeu.

STELA MOLDOVANU, proprietarÄ&#x192; a salonului molDeco

martie / aprilie

2015

ZONA DE CONFORT

Zona mea de confort este locul în care mă simt bine. Acest loc poate fi oriunde, dacă porți cu tine plăcerea vieții, plăcerea clipei. Mi-am creat și la serviciu o atmosferă confortabilă, în care cei care intră se simt ca acasă. Îmi este bine acasă sau oriunde cu familia mea. Chiar dacă uneori gălăgia copiilor nu este deloc confortabilă. Chiar dacă îmi doresc din când în când să evadez în singurătate. Dar liniștea și pacea mea interioară tot de la ai mei vin.

Locul în care îmi regăsesc confortul trebuie să fie curat, cu lucruri autentice, originale, care să poarte în sine o poveste, să aibă o istorie, dacă e vorba de casă. Reconfortantă este orice ieșire în natură și de obicei căutăm locuri mai neumblate, unde e multă liniște, apă, pădure...

ALEX COSMESCU, poet, filosof

martie / aprilie

2015

d e e c r a n u l c a l c u l a t oZrOuNl Au iD sEa CuOdNeF Of oRaTi a

pe care scriu să nu se impună atenției mele, să nu se insinueze în prim-plan, să nu iasă în evidență, în care tot restul – sunetele (muzica din căști sau mașinile care se aud dincolo de geam), senzațiile tactile (moliciunea fotoliului care te susține parcă fără să opună nicio rezistență), penumbra în care e restul camerei, când singura sursă de lumină e ecranul laptopului – formează un fundal cu stimuli oarecum nediferențiați, care să mă ajute să mă orientez spre ceea ce am de făcut, fără să mă distragă.

Depinde pentru ce ar trebui să mă simt confortabil; confortul e un fundal, care îmi permite să fac alte lucruri, ce au pentru mine o valoare mai mare decât pur și simplu senzația de confort. Confortabil ca să discut mă fac să mă simt oamenii care intuiesc că n-o să mă judece. Cei al căror comportament exprimă căldură și deschidere și care îmi arată că și ei se simt confortabil cu mine. Baza pentru a mă simți confortabil cu cineva e un fel de sentiment al reciprocității, al unei acceptări și deschideri reciproce. Confortabil ca să lucrez – pentru asta am nevoie de un spațiu în care nimic în afară

Concept: Liliana Popușoi. Imagini: Andrei Mardari (Moldpres)

Sfânta Năframă

martie / aprilie

2015

O R DN URI T SENT M A CE AI M ELN T AEL E

Anastasia RUSU-HARABA

Constantin MUSTEAȚĂ

Deasupra noastră, Îl avem cu toții pe același

Dumnezeu…

ebănuite sunt căile Domnului... Din mulțimea

În pictura pe care a făcut-o până la 1990, au fost

de tâlcuri pe care le cuprinde acest mesaj

și câteva lucrări cu subiecte biblice. Iar într-o zi i s-a

biblic, prevalent pare a fi acela că omului i

revelat icoana, mai bine zis, dorința de a picta icoane.

se pot descoperi în modul cel mai neașteptat

Se prea poate că îndemnul a venit din subconștient,

cărări spre calea Domnului, altfel spus, spre o viață

unde, încă din fragedă copilărie, i s-a imprimat imagi-

având tangențe vădite cu însăși Divinitatea. E ceea ce

nea Sfântului Nicolae, care, probabil, nu i-a dat de ști-

i-a fost dat să i se întâmple și lui Constantin Musteață.

re atâta vreme că este acolo, așteptând ca el însuși să

Școlit la faimoasa Academie moscovită „V. Surikov“, la

ajungă la o anume simțire a lumii înconjurătoare, la o

nu mai puțin faimosul dascăl Ilia Glazunov, revenind

anume percepție a Cosmosului, când fără nicio ezitare

acasă, mai mulți ani a profesat pictura de șevalet, a

ar accepta existența Spiritului Suprem. În copilărie,

participat la diverse expoziții, fără însă a tinde să se

deseori avea un somn agitat, și atunci mama Vera îl lua

evidențieze în comunitatea artiștilor plastici. Recu-

în brațe, venea cu el în fața icoanei și îngenunchea în

noaște el însuși că în genere niciodată nu și-a pus

fața ei, șoptind rugăciuni până băiatul i se ogoia. După

scopuri mari, ca după aceea să se forțeze pe sine ca

care-i mulțumea sfântului de pe icoană – era Sfântul

să le atingă neapărat, mai devreme sau mai târziu.

Nicolae – și își ducea copilul la culcușul lui. Ține minte

Despre dumnealui, într-adevăr, mai degrabă ai putea

aceste episoade de pe când avea vreo 3-4 ani. Pe mama

spune că obișnuiește să facă ceea ce-i simte ființa în

o vedea des rugându-se în fața icoanelor, îndeosebi

această clipă sau în această zi, fără a-și schița planuri

seara. A fost o femeie credincioasă, niciodată nu ieșea

foarte concrete pentru mai departe. E ca și cum s-ar

din ograda casei fără basma pe cap. Adusese pe lume

conduce de sfatul înțeleptului Seneca: „Socotește fie-

opt copii și se ruga Celui de Sus să-i crească sănătoși

care zi o viață...“.

cu toții și să aibă noroc în viață.

Învierea Domnului

Buna Vestire

martie / aprilie

2015

ACORDURI SENTIMENTALE

După acel îndemn al subconștientului, Constantin

dacă nu la adevăratele sensuri ale vieții omenești, pe

Musteață nu a simțit nevoia să studieze în mod speci-

care le poți sesiza și prețui doar acceptând existen-

al iconografia și nici să consulte pe cineva dintre cei

ța alături de tine a celui care se numește Dumnezeul

ce profesează genul. Sfătuitor i-a fost starea lăuntrică

nostru, deci și a Învățăturii Lui?!

ce-i sălășluise întreaga ființă. Divinitatea, zice acum,

Pe zi ce trece, Constantin Musteață se convinge că

o simte și chiar o vede fiecare în felul său, astfel încât

anume acest adevăr este cel mai neglijat de om, omul,

pictarea icoanelor este – sau ar trebuie să fie! – întâi

mai ales cel al zilei de astăzi, îndepărtându-se de ceea

de toate, o lucrare a sufletului. Iată de ce exprimă în

ce ține de spirit, de valorile ce-l pot înnobila ca fiin-

icoane ceea ce descriu cărțile sfinte despre Sfânta Tre-

ță cu rațiune și suflet. Astăzi, omul se axează tot mai

ime, Dumnezeu, Maica Domnului, Iisus Hristos, despre

mult, chiar și atunci când nu e un sărac sau, poate,

cutare sau cutare sfânt, dar și mai mult lumea sa lă-

mai ales atunci când nu e deloc sărac, pe componenta

untrică. Pictarea unei icoane reprezintă pentru dum-

materială a existenței umane. Spusa unui înțelept din

nealui nu doar contururi și culori imprimate pe lemn,

Antichitate, și anume: Dă-ți seama că ai în tine ceva

ci, concomitent cu asta, și meditație, altfel spus, o cu-

mai bun și mai divin decât ceea ce-ți stârnește pasiunile

getare neîncetată a sufletului. Și la ce ar putea să cu-

și te agită acestui om te-i mira de i s-ar nimeri cumva

gete sufletul unui om detașat de nimicniciile lumești,

în ochi, dar Biblia o poate deschide în orice zi și, dacă

deschis în fața Divinității cu tot ce are mai bun în sine,

s-ar întâmpla s-o facă, în Noul Testament (Evanghelia

Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul Gheorghe

după Marcu, 8, 36) ar putea citi: „Ce-i folosește omului

tit de nimeni și de nimic, că va continua să-i rămână

să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?“.

alături întotdeauna, îi spune că se va lepăda de Dânsul

Cel dintâi care a intuit mai profund decât alții lu-

de trei ori chiar în acea noapte... În noaptea când, în

mea lui lăuntrică a fost un grec, Teofilos Andravidiotis

Grădina Ghetsimani, de El se va apropia ucenicul ce

de pe insula Zakynthos. Întâmplarea e de așa natură,

L-a vândut pentru treizeci de arginți, Iuda, și împre-

încât nu poți să nu întrevezi și în ea o pronie dum-

ună cu dânsul mulțime multă, cu săbii și ciomege, la

nezeiască. Simplu de tot: un cumătru de-al lui Con-

care vânzătorul le va da semn, zicându-le: „Pe care-L

stantin Musteață, lucrând în Grecia, l-a cunoscut pe

voi săruta, Acela este: puneți mâna pe El!“. După care

proprietarul unui atelier în care, împreună cu doi fii,

Petru, bănuit de mulțime că este și el unul dintr-ai

făcea ceea ce au făcut bunicii și străbunicii lui: tăiau

Lui, de frică să nu fie arestat, va zice de trei ori despre

și pregăteau lemnul pentru iconostase de biserică. Pe

Învățătorul său: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“. „Pic-

lângă asta, aveau pe insulă și o bisericuță veche de

tând Răstignirea lui Iisus, îmi curgeau lacrimile“, își

familie, pe care de mult voiau s-o renoveze în interior

amintește el acum.

și căutau pe cineva care s-ar apuca de un asemenea

Un muritor de rând ar fi iertat asemenea trădări?

lucru. Abordând acest subiect, moldoveanul i-a spus

Iar El, fiind Om-Dumnezeu, le-a iertat, prin această

grecului că are la Chișinău un prieten care s-ar încu-

iertare dovedindu-și firea dumnezeiască, cea întipări-

meta. „Să-mi trimită vreo icoană pictată de el!“ a zis

tă în Porunci, una din ele povățuindu-ne să ne iubim

scurt grecul. Și primind vreo trei, i-a făcut după asta

aproapele ca pe noi înșine, iar alta – să nu facem alt-

lui Constantin Musteață o invitație oficială. A fost să

cuiva ceea ce n-am dori să ni se facă nouă...

fie cu șaisprezece ani în urmă. La intrarea în Grecia,

Teofilos Andravidiotis n-a ajuns să vadă biserica

vameșii l-au întrebat: „Ești ortodox?!“. Atunci nu știa

familiei sale împodobită cu aceste icoane și nici cum,

că este întrebarea pusă fiecărui străin ce intră în țara

după plecarea lui la cele veșnice, Constantin Musteață

lor, că pentru ei asta contează. Peste câțiva ani de

împreună cu cei doi fii ai lui Teofilos au făcut toate

aflare în mijlocul grecilor, și-a dat seama că vine de la

restaurările necesare în interiorul ei. Se prea poate, în

felul lor de a fi – mult mai aproape de Dumnezeu și cu

ziua când, renovată, și-a redeschis ușile pentru servicii

mai multă sinceritate față de El decât noi. Deci e firesc

divine, s-o fi bucurat de asta Acolo.

să-și dorească să fie tot așa ca ei și cei care vin să trăiască, fie și doar un timp, alături de dânșii.

Grecia l-a înrudit și mai mult cu arta icoanei, l-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Acolo biserici sunt

Teofilos Andravidiotis i-a zis să-i picteze 14 icoa-

mult mai multe și mult mai vechi decât în Moldova și

ne-tablouri cu tema Patimile lui Iisus. „Fă-le cum simți

nicicând n-au fost închise pentru credincioși. Dum-

dumneata, că-mi place cum pictezi“, i-a spus. Ceea ce

nezeu nu a fost alungat de nimeni vreodată din viața

a însemnat că-i dă libertate în ceea ce avea de făcut.

lor. Poate de aceea și atmosfera de acolo e alta decât la

Grecul i-a creat toate condițiile necesare pentru lucru,

noi în Moldova. În anii cât a restaurat icoane în multe

în plus, i-a pus la dispoziție și bogata sa bibliotecă de

din aceste biserici ale grecilor, pictorul s-a apropiat

literatură religioasă. În scurt timp, a învățat limba lo-

sufletește și de ei, ca și ei de dânsul. Câteodată, stând

calnicilor, astfel încât în unele zile mai mult citea de-

împreună la o cafea, câte unul dintre ei zicea, ridicân-

cât picta. Anume acolo și atunci a pătruns mai profund

du-și ochii spre cer: „Deasupra noastră Îl avem cu toții

în arta iconografiei, la fel de profund studiind și viața

pe același Dumnezeu...“.

pământească a lui Iisus. Era bărbat în plină maturitate,

Recent – în perioada Paștelui catolic, dar și a Paș-

cu vreo șapte ani mai în vârstă decât Iisus, și în tot

telui ortodox –, acest Dumnezeu i-a dăruit o bucurie:

timpul acela ca și cum ar fi fost alături de El pe între-

posibilitatea de a vernisa o expoziție de icoane la Am-

gul drum al patimilor. Din toate, cele mai groaznice

basada Ungariei în Republica Moldova. De ce anume

le-a simțit chinurile sufletești pe care le-a îndurat El

aici și nu altundeva?! Pentru că domnul ambasador

în urma faptului că a fost trădat de oameni, inclusiv de

Matyas Szilagy e de aceeași părere cu grecii: „Deasupra

unii dintre cei mai apropiați ucenici... Cina cea de tai-

noastră, Îl avem cu toții pe același Dumnezeu...“.

nă, înaintea arestării sale de către legionari... Stând la masă cu ei, le zice: „Unul dintre voi mă va vinde...“ Și lui Petru, care-i jurase că nu se va lăsa, ca alții, smin-

martie / aprilie

2015

Imagini: Andrei Mardari (Moldpres)

ACORDURI SENTIMENTALE

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Noaptea Învierii la Mănăstirea Curchi Imagini: Victor Garștea și Mihai Potârniche

„...Omul este singurul care se gândește la moarte, care își așteaptă sfârșitul. Conștiința morții ne face viața mai vie, ne aduce aminte că nu am fost lăsați zadarnic pe acest pământ. Trebuie să ne grăbim să umplem viața noastră de rost, un rost pentru care ar merita să trăiești și să mori...“ (Ieromonah Savatie Baștovoi)

martie / aprilie

2015

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Ta m a r a N E S T E R O V

ȚÂPOVA, CEL MAI IMPRESIONANT COMPLEX RUPESTRU DE CULT CREȘTIN DE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

Constantin Porfirogenetul, eruditul împărat bizantin, scria în secolul a l X - l e a c ă î n m a l u r i l e î n a l t e a l e Ni s t r u l u i s e v ă d a ș e z ă r i p ă r ă s i t e ș i biserici ruinate, săpate în malurile stâncoase, deasupra cărora este incizat semnul crucii, descriere în care pot fi recunoscute câteva așezăminte de cult creștin de la marginea de est a Republicii Moldova. Bisericile rupestre sunt mult mai vechi decât atestarea lor în secolele XV – XIX, dar din cauza perisabilității pietrei de calcar, cele mai vechi din ele nu s-au păstrat, părțile lor exterioare devenind vulnerabile la alunecările de teren, la seismele puternice ce provoacă fisuri stâncilor, precum și la erodarea pietrei de calcar sub acțiunea atmosferică.

martie / aprilie

2015

CAPITAL DE IMAGINE

omplexul rupestru de lângă satul Țâpova,

Drumul spre mănăstirea aflată pe terasa naturală,

aflat la 38 km depărtare de centrul raional

formată la mijlocul stâncii, unde malul are o frântu-

Rezina, este cel mai impresionant complex

ră de pantă, coboară dinspre sat, trecând prin partea

rupestru de cult creștin de pe teritoriul Re-

terestră a mănăstirii, urmând șerpuirea unei cărări

publicii Moldova, accesibil vizitării. Cândva a fost cu-

înguste, care cere de la pelerini nu numai curaj, ci și

noscut, din documentele vremii, ca Mănăstirea Horo-

multă atenție, dar vizitarea acestor misterioase vestigii

diște, cu denumirea preluată de la satul cel mai apro-

și admirarea împrejurimilor cu valea largă a Nistrului –

piat de așezarea rupestră – circa 8 km. Mănăstirea este

din „zborul păsării“ – merită pe deplin efortul depus.

săpată în stânca recifală care, ca un monstru gigantic

Complexul rupestru al mănăstirii s-a format în

de 100-120 m înălțime, străjuiește valea Nistrului. În

baza câtorva componente eterogene, apariția cărora

partea superioară a complexului, abruptă și lipsită de

datează mult înainte de năvălirile barbare. Mănăsti-

vegetație, se văd urmele dezagregate ale numeroaselor

rea s-a coagulat într-un complex vast din mai multe

caverne, cu evidente mărturii ale trudei umane, aspec-

încăperi din hazardul durității stâncii și al formării

tul exterior al cărora a fost comparat sugestiv și poetic

cavernelor în câteva niveluri principale, rezultate din

de episcopul Visarion Puiu cu „cuiburile de vulturi“.

extinderea treptată a noilor chilii, gravitând în jurul unui nucleu mai vechi, care a cunoscut câteva etape de consolidare. Mănăstirea a fost atestată documentar în 1756, când se presupune că a fost fondată biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Lăcașul de cult se află la nivelul doi, unde conduce o scară exterioară largă cu câteva trepte din piatră. Se intra de pe o terasă deschisă (astăzi dispărută), de unde se trecea prin peretele de nord al navei. Planul bisericii cu orientarea axei sud-estică în conformitate cu cursul râului, urmat de direcția malului, este compus dintr-un naos aproape pătrat, cu absida altarului rectangulară, flancată de proscomidie și diaconic ample, toate separate de navă prin peretele de piatră, cu rol de catapeteasmă, străpuns de trei goluri de uși – centrale: „împărătești“ în segment de cerc și laterale – „diaconești“ în arc în plin centru. Spre vest de naos, într-o etapă mai târzie a fost „adăugat“ un spațiu îngust, similar pronaosului,

martie / aprilie

2015

CAPITAL DE IMAGINE

separat prin doi stâlpi octogonali în plan din stân-

într-un fel, la asigurarea securității așezământului și a

ca cruțată, ciopliți cu o evazare spre tavan. Anonimii

perpetuării în timp a comunității monahale.

meșteri au recurs la soluții constructive similare bise-

În urma cutremurului de pământ din 1821 mănăs-

ricilor terestre: deasupra naosului au realizat o imita-

tirea a fost grav avariată și între 1825 și 1828 pe moșia

ție de tavan cu excavarea unei cavități semisferice, iar

de lângă sat au fost ridicate o biserică nouă și chilii

deasupra altarului și pronaosului bolta este sugerată

noi, cu câteva clădiri cu destinație gospodărească, dar

prin pictura aplicată pe suprafața tavanului. Tot la ni-

pentru serviciul divin și mai ales de ziua hramului,

velul doi, sub streașină, era improvizată o clopotniță.

serviciul divin se oficia în lăcașul rupestru. În 1842, din

Sub biserică au fost amenajate dependințele și ane-

cauza unor litigii funciare, mănăstirea pierde moșia sa,

xele gospodărești, pivnița, iar mai sus de biserică, în

care trece în activul mănăstirii Dobrovăț (județul Iași),

câteva niveluri – chiliile. Legăturile dintre încăperile

iar comunitatea călugărească a mănăstirii Horodiște

rupestre erau supuse particularităților malului stâncii,

rămâne la statutul de schit, ajungând sub ascultarea

spațiul rulând curgător între ele, ridicându-se, apoi coborându-se pe câteva trepte, cu suprafețele create fără o rigurozitate geometrică, cu forme spațiale cvasirectangulare, uneori aplatizate, cu colțurile rotunjite și cu lavițe de-a lungul pereților din stânca cruțată – toate particularități caracteristice arhitecturii rupestre, ce subliniau proveniența artizanală a complexului. Chiliile, prin specificul amplasării și joncțiunii dintre ele, sunt mărturii ale unor vremuri tulburi, cu năvăliri barbare, și ale stării statale incerte prin care au trecut locatarii acestora, dar care au făcut încercări ingenioase și curajoase de a rezista intemperiilor sociale. Soluția care a fost folosită constă în întreruperea prin pereți a trecerilor pe lângă chilii, unde la o cotă joasă au fost cioplite goluri circulare, prin care accesul mai departe era posibil prin strecurarea târâtă doar a unor persoane cu constituție ascetică, ceea ce a contribuit,

mănăstirii Saharna, aflată la 33 km în amonte pe Nistru. În acest timp o parte a „peretelui“ exterior din stânca cruțată, erodat de ploi, vânt și zăpezi, s-a prăbușit, fiind înlocuit cu unul din zidărie, iar terasa din față intrării în biserică a fost închisă cu geamuri. Aspectul mănăstirii cu galeria, aflată deasupra părții inferioare din piatră a mănăstirii, fixată fotografic la începutul secolului al XX-lea, a devenit singura imagine istorică cunoscută a mănăstirii Horodiște. Deteriorările produse de seismul din 1940 și numărul mic al comunității schitului (doar patru călugări) au fost factori decisivi în luarea hotărârii de a desființa schitul ca lăcaș sfânt. Dar, după cum se pot convinge vizitatorii, forțele telurice n-au fost în putere să distrugă așezarea rupestră, în anii de suveranitate și independență statală mănăstirea de călugări a reînviat cu încercarea de a revitaliza și spațiile mănăstirii rupestre, soldată cu eșec. Au fost completate cu zidărie golurile din pereții căzuți, construită carcasa lemnoasă a galeriei de intrare în biserică. Amenajarea bisericii pentru serviciul divin, cu readucerea aspectului interior al unei biserici obișnuite, i-a știrbit aspectul de lăcaș rupestru. Cel mai bine păstrat și mai amplu complex este al mănăstirii, aglomerația rupestră ajunsă la apogeul dezvoltării sale în secolul al XVIII-lea, dar în vecinătatea ei se află vestigiile unor alte complexuri. Cel mai vechi se află sub creasta stâncii, unde astăzi se văd câteva caverne dezagregate, ilizibile pentru determinarea destinației. Acest complex era în ruină atunci când a fost fondat un alt complex, aflat la circa 30-40 m în amonte, care, după cum se vorbește, ar fi fost schitul Sf. Nicolae, renumit, conform tradiției locale, susținută și de surse istorice, pentru faptul că în biserica din acest schit s-ar fi cununat Ștefan cel Mare cu Maria-Voichița, fiica lui Radu cel Frumos. Evenimentul ar fi avut loc după ce domnița a fost ținută pe aici, într-adevăr, „la o margine de țară“, până când a fost posibilă cununia, petrecută, după cum se știe, în 1477. Vestigiile care se mai vedeau acum

martie / aprilie

2015

20 de ani arătau o biserică disecată în lungime din cauza căderii jumătății orientate spre fluviu. Planul, care mai putea fi observat parțial, sugera o biserică cu naosul aproape păstrat, cu începuturi de boltă cu tendințe cilindrice, cu absida altarului semicirculară, acoperită cu o semicupolă, și lipsită de pronaos, cum se obișnuia în așezările monastice timpurii. Lăcașul sacru era de tipul celui mai simplu tip de biserică, cunoscut sub denumirea de „bazilică populară“. În continuarea stâncii se mai vedeau adânciturile sub forma nișelor, cu lavițe din stânca cruțată, rămase de la chiliile prăbușite. Între așezămintele rupestre creștine sunt multe grote și caverne cu urme ale unor încăperi cu destinație necunoscută: forma lor spațială, detaliile păstrate, legăturile dintre ele vădesc o cultură ambientală și necesități vitale străvechi. O ancorare în trecutul îndepărtat este legată de numele poetului mitologic Orfeu, care ar fi ajuns aici în căutarea iubitei sale, Euridice, căutând intrarea în infern. Personajele au fost percepute atât de real, încât numele lui Orfeu a fost găsit încrestat pe unele stânci din promontoriul de unde s-ar fi aruncat poetul în apele Nistrului, curmându-și zilele. Se mai afirmă că mormântul său s-ar afla într-o peșteră săpată sub o cădere de apă de pe pârâul Horodiște sau, în altă versiune, sub o altă cădere de apă, aflată în apropierea schitului Sf. Nicolae. Că promontoriul de la Țâpova a fost venerat din preistorie este o ipoteză susținută și de cercetările arheologice, care au găsit mai multe nișe săpate de formă geometrică. regulată,în care se aflau incinerații tracice. Imagini: Petru Cazacu, Andrei Mardari, Mihai Potârniche și Mihai Vengher (Moldpres).

CAPITAL DE IMAGINE

Ion ȘTEFĂNIȚĂ, specialist în politici privind patrimoniul cultural

PROTECȚIA PATRIMONIULUI ESTE O INVESTIȚIE ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ

martie / aprilie

2015

CAPITAL DE IMAGINE

atrimoniul național reprezintă cartea de vizită a unui popor. Între valorile de patrimoniu care materializează aspirațiile culturale și spirituale ale generațiilor trecute și prezente se înscriu

și realizările arhitecturale. La început de secol XXI, când la nivel internațional

„Republica Moldova rămâne a fi unicul stat din Europa în care nu există un precedent când cel care a demolat să fie pedepsit“ Cum se explică această realitate tristă? Obiectivul

se pune accentul pe dezvoltarea urbană durabilă, în

cu valoare istorică și arhitecturală este lăsat fără a fi

Republica Moldova această dezvoltare, de fapt, face ca

întreținut curent până la degradarea lui totală. Alte

un număr enorm de obiective cu statut protejat, ce au

obiective se distrug prin demolare totală sau parțială,

o încărcătură istorică, culturală și arhitecturală, să fie

lăsându-se doar fațadele, în rest volumul fiind con-

supuse distrugerii, fără a conștientiza pierderile irecu-

struit din edificii noi, prin schimbarea volumetriei

perabile a ceea ce am moștenit. Este de datoria noas-

originale, fiind modificate și elementele de tâmplărie,

tră să conservăm, să restaurăm și să punem în valoare

feronerie etc. Cel mai trist este faptul că prin aces-

acest patrimoniu. Prin urmare, patrimoniul cultural

te distrugeri masive Republica Moldova rămâne a fi

cu statut protejat a început să fie perceput de o bună

unicul stat din Europa în care nu există un precedent

parte a celor care reprezintă activitatea economică, dar

când cel care a demolat să fie pedepsit. În practica ju-

și politică, drept o cauză în frânarea dezvoltării eco-

diciară, articolul 221 (cu referire la pedepsirea persoa-

nomice a capitalei, a țării. Această percepție nihilistă

nelor juridice sau fizice pentru distrugerea obiectelor

se transmite de la o zi la alta către întreaga societate.

de patrimoniu aflate sub protecția juridică a statului)

În ultimii 20 de ani de după independență, lipsa unui

din Codul penal al Republicii Moldova încă nu a fost

sistem funcțional de protejare a patrimoniului cultu-

aplicat niciodată. În acest sens, Republica Moldova a

ral a dus la multe distrugeri fie prin acțiune, fie prin

fost atenționată printr-o Rezoluție specială de către

inacțiune, acestea fiind irecuperabile; prin urmare,

Adunarea Generală a ICOMOS, în 2008, din Québec,

constatăm că multe dintre ele au rămas cu statutul său

Canada (Consiliul Internațional al Monumentelor și

protejat doar în Registrul național al monumentelor

Siturilor – organ consultativ al UNESCO pentru pro-

Republicii Moldova. În realitate, toate acestea vor pu-

bleme de patrimoniu cultural), prin care se propunea

tea fi văzute doar în imaginile de arhivă sau au rămas

inițierea unei colaborări în vederea stopării și soluțio-

numai în memoria înaintașilor noștri. De exemplu, în

nării problemelor din domeniu.

nucleul istoric al Chișinăului, cuprins între străzile

Deși țara noastră dispune de acte normative în do-

Alexei Mateevici – Mihai Viteazul – Ivan Zaikin – Albi-

meniul protejării monumentelor, deși ne-am asumat

șoara – Ismail – Ștefan cel Mare – Ciuflea, reprezentat

responsabilități în fața partenerilor noștri externi la

prin trama stradală cu fondul construit, scuarurile și

capitolul protejarea moștenirii culturale prin ratifica-

monumentele in situ, putem constata că doar în peri-

rea mai multor documente importante ale Consiliului

oada 1993 – 2010 au fost distruse peste 10% din aceste

Europei și ale UNESCO, acestea în cea mai mare parte

obiective protejate (peste 100 de cazuri de demolare),

sunt totalmente ignorate. Constatăm o situație para-

iar numărul celor afectate de intervenții degradante

doxală – Parlamentul Republicii Moldova instituie prin

este mult mai mare. Foarte multe obiective cu statut

hotărâre legală regimul de protecție națională asupra

protejat sunt lăsate cu rea-intenție într-un proces

obiectivelor din Registrul național al monumentelor,

continuu de ruinare, astfel, la o plimbare prin centrul

fapt reconfirmat pentru nucleul istoric din Chișinău

vechi al Chișinăului, putem spune cu regret că facem

printr-o hotărâre specială de guvern în 2004, iar mo-

un tur al ruinelor. Iar dacă ritmul demolărilor nu va fi

numentele, fără ca acestor obiective să li se retragă

oprit, în următorii 10 ani Chișinăul vechi nu va mai fi

statutul de monument protejat, se distrug sau degra-

atât de vechi, iar identitatea, istoria, arhitectura auten-

dează prin documente emise de autoritățile publice,

tică a orașului riscă să fie pierdute pentru totdeauna.

prin acțiuni voluntare ale persoanelor fizice sau juridi-

ce, inclusiv cu concursul autorităților judecătorești, al

necesare pentru crearea unei relații durabile echilibra-

organelor de drept în general.

te între mediul urban și cel natural, între necesitățile

Într-o perioadă când societatea și mediul urban se

generațiilor prezente și viitoare și moștenirea trecu-

află într-o permanentă schimbare, patrimoniul cultu-

tului. Politicile abordate privind peisajul istoric urban

ral, spațiul unde locuim reprezintă o sursă de identita-

subliniază că diversitatea culturală și creativitatea sunt

te, de coeziune, de stimulare. În exercițiul guvernării,

valori esențiale ale dezvoltării sociale și economice

componenta culturală trebuie inclusă în mod obliga-

umane, furnizând mijloacele de gestionare a transfor-

toriu, iar eforturile în aplicarea mecanismului de pro-

mărilor fizice și sociale și de asigurare a integrării ar-

tejare, conservare a patrimoniului cultural trebuie să

monioase a intervențiilor contemporane în patrimoniul

tindă atât spre valorificarea culturală, cât și economică

existent într-o așezare istorică, cu respectarea contex-

a acestuia. În țările europene cu tradiție și atitudine

telor regionale.

responsabilă pentru patrimoniul cultural, protecția patrimoniului este o investiție în dezvoltarea durabilă a unui sat, a unui oraș. Administrațiile publice centrale și locale, inclusiv responsabilii pentru planificarea urbană trebuie să țină

„Dezvoltarea urbană transformă esența multor zone istorice urbane“ Dezvoltarea urbană transformă esența multor zone

cont de legislația națională, dar și de convențiile inter-

istorice urbane. Procesele globale au un impact ma-

naționale ratificate de Republica Moldova, care stipu-

jor asupra valorilor atribuite de comunități zonelor

lează în mod expres că patrimoniul cultural aparține

urbane, asupra vecinătăților lor, precum și asupra

umanității, astfel se cere o mai mare responsabilitate a

percepțiilor și realităților locuitorilor și utilizatorilor.

tuturor factorilor de decizie. Totodată, protecția patri-

Pe de o parte, urbanizarea furnizează oportunități

moniului cultural imobil în spațiul urban nu înseamnă

economice, sociale și culturale, care pot spori calitatea

doar interdicție și conservare: ea trebuie să fie un

vieții și caracterul tradițional al zonelor urbane. Pe de

proces open mind, care să permită o conlucrare crea-

altă parte, schimbările privind densitatea și creșterea

tivă și inteligentă cu dezvoltatorii urbani: direcțiile de

urbană, care nu sunt ținute sub control, pot submina

profil, instituțiile de proiectare și planificare, inclusiv

sentimentul de apartenență la un spațiu, integritatea

agenții economici antrenați în afacerile imobiliare.

dezvoltării urbane, precum și identitatea comunităților.

Prin urmare, este foarte important faptul că, pentru a

Unele zone istorice urbane își pierd funcționalitatea,

sprijini protecția patrimoniului natural și cultural, tre-

rolul tradițional și comunitățile. Politica în domeniul

buie să se pună un accent deosebit pe integrarea ma-

peisajului istoric urban poate ajuta la administrarea și

nagementului conservării zonelor urbane istorice și a

diminuarea unor astfel de consecințe.

strategiilor de sistematizare în procesele de dezvoltare

Atunci când politicile în domeniul peisajului istoric

locală și sistematizare urbană, precum dezvoltarea

urban sunt implementate corect, noi domenii, precum

arhitecturii contemporane și a infrastructurii, pentru

serviciile și turismul, devin inițiative importante din

care politicile în domeniul peisajului ar putea ajuta la

punct de vedere economic și pot contribui la bunăs-

menținerea identității urbane. Politicile de abordare

tarea comunităților, la conservarea zonelor istorice

a peisajului istoric urban trebuie să aibă ca scop păs-

urbane și a moștenirii culturale ale acestora, asigu-

trarea calității mediului uman, intensificând folosirea

rând, în același timp, diversitatea economică și socială

productivă și durabilă a spațiilor, recunoscând, în

și capacitatea rezidențială. Nevalorificarea acestor

același timp, caracterul dinamic al acestora și promo-

oportunități are ca rezultat crearea unor orașe care

vând diversitatea socială și funcțională. O asemenea

nu sunt durabile și viabile, tot așa cum implementa-

abordare urmează să integreze obiectivele conservării

rea inadecvată a acestora duce la distrugerea valorilor

patrimoniului urban cu statut protejat și pe cele ale

patrimoniale și la pierderi de neînlocuit pentru gene-

dezvoltării economice și sociale. Aceste politici sunt

rațiile viitoare.

martie / aprilie

2015

AN CASĂ I LA RÂȘCANI

UN LEAGĂN AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘI CULTURII

n mod eronat, s-a creat în ultima perioadă

canu, Galina Pâslaru, Viorica Cheptănaru, Felicia Bojii,

percepția că lucrurile se mișcă doar în Chișinău,

Victoria Lungu... dar și pentru că în acest raion dome-

că viața se întâmplă doar în capitală și satele și

niului culturii i se acordă prioritate.

orășelele noastre sunt depășite, rămase în urmă

Aici activează 120 de colective artistice, dintre

de timp, civilizație și istorie. În încercarea de a nu

care 18 dețin titlul de colective-model, și două centre

pierde ritmul vieții care pulsează în blițuri și lumini

de meșteșuguri. La Râșcani se organizează Festivalul

ale rampei și pentru a ține pasul cu lumea, mare parte

Național al Cărții, concursuri raionale precum „Miss

din vetrele noastre au rămas pustii, tinerii concentrân-

Smărăndița“ – concurs literar în baza operei lui Ion

du-se spre centrul/centrele care le mișcă pe toate. Din

Creangă, „La izvoarele înțelepciunii“ – concurs literar

fericire însă, mai există entuziaști care păstrează focul

dedicat scriitorului Dumitru Matcovschi, „Steaua cu

în vatră, lumină în suflete și căldură în priviri.

noroc“ – un concurs pentru descoperirea talentelor

Azi vă invităm într-o călătorie virtuală pentru a

printre tinerii aspiranți la titlul de interpret.

descoperi împreună raionul Râșcani, peisajele, oame-

O atenție sporită se acordă educației, se promovea-

nii, talentele, obiceiurile, năzuințele localnicilor. Vom

ză activ interesul și pasiunea pentru lectură, biblioteci-

cunoaște, îndeosebi, raionul Râșcani prin intermediul

le publice din raion fiind selectate pentru implementa-

vieții sale culturale, pentru că printre personalitățile

rea programului „Novateca“, care presupune asigurarea

născute aici se numără Eugen Coșeriu, Spiridon Van-

cu noi tehnologii informaționale și adaptarea lor la

gheli, Valentin Mândâcanu, Liviu Damian, Aurel Cio-

cerințele unei societăți moderne.

Raionul Râșcani este una dintre cele mai mari unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova: suprafața – 930 km2 și circa 70 de mii de locuitori. Situat pe râulețul Copăceanca, orașul Râșcani datează din anul 1602, fiind actualmente centrul administrativ al raionului. Denumirea orașului provine de la numele celebrei dinastii boierești Râșcanu-Derojinski, care a contribuit masiv la dezvoltarea și prosperarea localității prin susținerea învățământului și a culturii. Grație condițiilor naturale, în raionul Râșcani există numeroase zone de atracție

Peșteră paleolitică, 300 de mii de ani î.H.

martie / aprilie

2015

Defileul Duruitoarea

ACASĂ LA RÂȘCANI

turistică: păduri care acoperă reliefuri stâncoase, iazuri și râuri pitorești. Obiectivele care merită să fie vizitate sunt lacul de acumulare Costești-Stânca, monumentele naturii: defileul Duruitoarea, defileul Văratic, reciful Proscureni, ecosistemul acvatic La moară. Prezintă interes rezervațiile silvice Stânca, Pociumbeni, Lucăceni, Șaptebani, rezervația peisagistică Suta de Movile etc. O etapă importantă în dezvoltarea turismului local poate fi considerată crearea și inaugurarea rutei rural-turistice transfrontaliere Prutul de Sus.

Suta de Movile, rezervație peisagistică

Biserica Adormirii Maicii Domnului, Râșcani

Emilia Garbuz, șefa Secției Raionale de Cultură Râșcani „Lucian Blaga spunea: Veșnicia s-a născut la sat. Consider că anume specialiștii din domeniul culturii din satele noastre sunt acei dascăli care descoperă talente, le instruiesc, ca mai apoi aceste valori să apară în scenele profesioniste. Iar secțiile de cultură sunt acel centru metodologic care dirijează, încurajează angajații din domeniul culturii pentru a organiza odihna oamenilor de la sate cât mai atractivă, mai interesantă.“

ăscută la 1 septembrie

satul natal. Grație calităților de

cioasă a funcțiilor de serviciu, se

1958 în satul Pârjota,

bun organizator și dând dovadă

încadrează activ în formația corală

raionul Râșcani, Emilia

de o bună pregătire profesională,

„Folclor“, afirmându-se ca un bun

Garbuz a absolvit Insti-

Emilia Garbuz a fost transferată

specialist în organizarea diver-

tutul de Stat al Artelor „G. Musi-

la Casa Raională de Cultură, în

selor activități culturale la nivel

cescu“ din Chișinău, specialitatea

funcția de conducător artistic. Aici

raional.

metodist-organizator al activității

a pus bazele ansamblului folcloric

culturale. După absolvire a fost

și ale cercului dramatic. Conco-

activând în funcția de metodist la

director la Casa de Cultură din

mitent cu îndeplinirea conștiin-

Secția Raională de Cultură, inspira-

martie / aprilie

2015

Pe parcursul anilor 1984 – 1991,

ACASĂ LA RÂȘCANI

tă de neasemuitele valori ale folclo-

moria pedagogilor care au activat

meseria, Emiliei Garbuz i s-a con-

rului național, contribuie la fonda-

în școlile de învățământ artistic din

ferit titlul „Meritul civic“.

rea colectivelor artistice în localită-

raionul Râșcani); Festivalul Cânte-

țile din raion. Energică, dinamică,

cului și Dansului Popular „La izvor

că prioritățile în domeniul culturii

responsabilă, creativă, Emilia Gar-

de cânt și dor“; „Mândră-i hora

ale raionului Râșcani sunt susți-

buz câștigă simpatia și recunoștința

din străbuni“; târgul meșterilor

nerea și promovarea tinerilor in-

colegilor din domeniul culturii, dar

populari „Croșeta de aur“; „Din

terpreți, vocaliști și instrumentiști

și respectul administrației raionale,

zestrea bunicii“; ștafeta raională

prin organizarea și desfășurarea

și în 2003 este desemnată șefă a

dedicată domnitorului Ștefan cel

diverselor concursuri; conservarea

Secției Raionale de Cultură, funcție

Mare și Sfânt cu genericul „Lumâ-

și valorificarea artei tradiționa-

pe care o deține până în prezent.

nări aprinse la icoane“; Festivalul

le, folclorului autentic, tradițiilor,

În 2005, Ministerul Culturii oferă

Comunitar Moldova-România „Eu,

obiceiurilor și genurilor de meș-

raionului Râșcani mențiunea pen-

Prutul și Dunărea“ ș.a.

teșugărit din localitățile raionului;

tru „Cea mai reprezentativă secție de cultură“. Din inițiativa Emiliei Garbuz, în

Sub egida Secției de Cultură,

În prezent, Emilia Garbuz spune

susținerea și promovarea artei

au obținut o deosebită popularitate

contemporane prin atragerea ti-

colectivele artistice, care participă

nerei generații în desfășurarea

raion au fost organizate nenumăra-

la festivalurile republicane și inter-

activităților, încadrarea și lansarea

te manifestări culturale, majorita-

naționale.

diverselor proiecte. De asemenea, o

tea dintre ele devenind tradiționale,

În 2008, luând în calcul bogata

prioritate este organizarea și des-

precum concursul „Să cultivăm în

ei activitate și experiență – 33 de

fășurarea actvităților culturale cât

suflete frumosul“, festivalul „Viața

ani în domeniu, apreciind eforturile

mai variate, pentru a interesa un

trece – cântecul rămâne“ (în me-

și dăruirea cu care își îndeplinește

număr cât mai mare de spectatori.

Moștenitorii Reprezentativ pentru plaiurile râșcănene este ansamblul de dansuri populare Moștenitorii, colectiv artistic care, timp de 20 de ani, duce în lume faima cântecului, dansului și portului popular, păstrând și îmbogățind tradițiile și obiceiurile neamului. Conducător al formației este, de la fondare, Elena Crețu, entuziastă a promovării culturii naționale, care se mândrește cu cei peste 400 de vlăstari viguroși care s-au prins, în timp, în hora învârtită de acest colectiv artistic. Ansamblul de dansuri populare Moștenitorii, înființat în 1994, a pornit la drum cu o echipă modestă – doar 16 copii și adolescenți. Peste trei ani, în 1997, având deja 48 de membri, colectivul a devenit laureat al Festivalului Național pentru Copii Alunelul. Menirea declarată – dar și demonstrată! – a ansamblului este de a pune în valoare cultura tradițională, portul, obiceiurile, tradițiile și jocul popular caracteristice zonei pe care o reprezintă. Într-un termen relativ scurt, colectivul a avansat vertiginos, plasându-se la nivelul celor mai bune ansambluri de profil (copii) din țară și, respectiv, bucurându-se de aprecierea publicului. În palmaresul succeselor se înscriu: titlul onorific de colectiv artistic model, titlurile de laureat al mai multor concursuri și festivaluri naționale și internaționale. Pe parcursul celor două decenii de activitate (inițial, cercul de dansuri populare de la Centrul de Creatie a Copiilor din orașul Râșcani), prin școala ansamblului Moștenitorii au trecut peste 400 de copii. Astăzi ansamblul este frecventat de peste 140 de copii de 6 – 19 ani, repartizați, conform vârstei, în trei grupe coregrafice: pregătitoare, mijlocie și mare. Repertoriul actual al ansamblului se constituie din dansuri populare, care reflectă cele mai cunoscute tradiții, datini și obiceiuri: dansurile Zestrea, Capra, Căiuții, alaiul de urători și colindători, faimosul Bal al dirijorilor etc. Ele încântă privirile spectatorilor în programele de concert și culeg aplauze meritate, dansul fiind și un bun prilej pentru afirmarea identității naționale. Frumusețea dansului este întregită și pusă în valoare și mai pregnant de portul popular. Fiecare membru al ansamblului, fost sau actual, are propriul costum, care, bineînțeles, este unul autentic. La începutul anului 2015, Editura Princeps, cu sprijinul Consiliului raional Râșcani, a editat albumul Moștenirea și Moștenitorii, un album cu o ținută grafică excelentă, care reprezintă o veritabilă carte de vizită a raionului Râșcani.

martie / aprilie

2015

Albumul Moștenirea și Moștenitorii

ACASĂ LA RÂȘCANI

Elena Crețu, conducător artistic al ansamblului de dansuri populare Moștenitorii, împreună cu soțul Mihail, cel mai fidel susținător al Moștenitorilor

Primii pași

Isadora

martie / aprilie

2015

ACASĂ LA RÂȘCANI

Printre colectivele artistice care se bucură de mult succes nu doar la nivel local, ci și republican și chiar internațional este colectivul Isadora (conducător Ana Galagan), care la sfârșitul anului trecut a fost unul dintre finaliștii proiectului „Moldova are talent“. Colectivul are 20 de ani de experiență și este laureat a mai multe festivaluri naționale și internaționale din Grecia, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Colective artistice Animatori ai culturii din Corlăteni: Sergiu Gorgilă, corepetitor (de la stânga la dreapta), Tudor Nenescu, director al Casei de Cultură, Natalia Macovei, conducător al ansamblului folcloric Sălcioara, Claudia Valah, coregraf al ansamblului de dans popular Ghiocel, Pavel Șchiopu, conducătorul artistic al orchestrei de muzică populară Cosânzeana, Lilia Nenescu, conducător al ansamblului folcloric Sălcioara și Vasile Cibotaru, conducător artistic al Casei de Cultură

Șezătoare la Zăicani

martie / aprilie

2015

ACASĂ LA RÂȘCANI

Raionul Râșcani se poate lăuda de asemenea cu o fanfară mixtă extraordinară (conducător artistic Ion Rotaru), colectiv care are la activ 60 de ani de experiență, bucurându-se de aprecierea specialiștilor la nivel național și internațional, dar și de aprecierea publicului. O bogată viață cultural-artistică mustește și în localitatea Corlăteni, unde activează patru colective cu titlu de model: orchestrele de muzică populară „Cosânzeana“ și „Cimbrișor“ (conducător Pavel Șchiopu), ansamblul de dansuri populare „Ghiocel“ (conducător Claudia Valah) și formația folclorică „Sălcioara“ (conducător Lilia Nenescu). În satul Baroseni activează colectivul artistic „Țărăncuța“, condus de Felicia Bojii, deținătoare a Premiului Mare la mai multe concursuri și festivaluri naționale.

Comemorarea poetului Liviu Damian la Casa de Cultură Corlăteni

Ion Rotaru, dirijor de fanfară, Zăicani

Festivalul Covorului Național vă așteaptă în luna mai la Zăicani În această ordine de idei se înscriu și proiectele pentru vară, de care ați putea ține cont pentru a vă odihni împreună cu familia și prietenii și a cunoaște și a aprecia valorile autentice, tradițiile și obiceiurile de acasă, dar și locurile pitorești din țară. Astfel, pe 21 mai, la Zăicani, se va desfășura Festivalul Covorului Național, la care vor participa meșterițe locale, neîntrecute în țesutul covorului moldovenesc. La festival vor fi prezente formații folclorice locale, cunoscute și la nivel republican, și peste hotarele țării. Acest festival are drept scop promovarea tradițiilor populare și în cadrul lui vor fi expuse lucrările meșterilor populari.

„În lunca Prutului“ – Costeștiul vă așteaptă în iulie la un festival folcloric, în care suntem ispitiți cu specialități și secrete pescărești Un alt eveniment pe care nu trebuie să-l trecem cu privirea va avea loc la 7 iulie 2015: este vorba de Festivalul Folcloric Comunitar „În lunca Prutului“ din Costești – sat de punte între România și Republica Moldova. Festivalul va întruni colective artistice din raion și invitați din alte raioane. Evenimentul este organizat în colaborare cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova și are și un specific mai... pescăresc, deoarece în cadrul lui vor fi promovate uneltele de pescuit și modalități de pregătire a peștelui, cu demonstrații practice și degustări, evident. Astfel, vizitatorii vor afla secrete de prindere și gătire a peștelui în lunca Prutului, vor putea admira priveliștile locului și vor profita de ocazie pentru a se relaxa în sânul naturii. Evident, nu vor lipsi colectivele artistice și meșterii populari, care vor sublinia specificul locului și își vor expune măiestria și lucrările pentru a fi apreciate de vizitatori.

În Casa Mare la Corlăteni

martie / aprilie

2015

LUE C ȚLI I DTE S P U R E CR U LTĂ URĂ

Mi rc e a V. C I O B AN U

LUMEA CA

INTERTEXT Afirmația din titlu e un truism: cel puțin de la semioticieni încoace, lumea e un text, orice text este un intertext, după legile silogismului, faptul e deja d e m o n s t r a t . C e e a c e v a u r m a s u n t d o a r „ i l u s t r a ț i i l a t e x t “.

xistă, fie și virtual, „muzeul imaginar“ al lui

lingvistic și al sistemului periodic al elementelor chi-

Malraux, care pune față în față diverse civili-

mice... Cu atât mai valabilă este această afirmație cu cât

zații; există, în același sens, „Biblioteca Babel“

ne referim la un mediu civilizat, adică la un mediu în

a lui Borges, care adună tot ce s-a scris ori

care e implicat (și) spiritul.

ar fi putut să fie scris. Ceea ce le transformă în fenomen intertextual este abia pasul următor: punerea lor în relație, dialogul lor, întrepătrunderea elementelor,

Pentru a realiza ideea de intertextualizare a lucru-

semnelor, textelor...

rilor, a obiectelor, a lumii, e suficient să facem „ob-

Absolutizând, am putea parafraza o spusă a Juliei Kris-

servațiile“ de rigoare fără a ieși din casă. Casa însăși,

teva despre literatură (despre text) în felul următor:

în ideea ei esențială de cochilie-spațiu ocrotitor, ne

„Orice obiect se construiește ca un mozaic de «citate»

sugerează ideea. Pe de o parte, este chiar dușmanul

din alte obiecte, orice obiect este o absorbție și trans-

oricărei imixtiuni externe: este un bun izolator prin

formare a unui alt obiect“. Într-o relație permanentă

definiție. Mai mult, ea reprezintă „cultura mea“: pa-

(și cu acțiune reciprocă), aș putea afirma: „Lumea este

lat, colibă, bordei, wigwam, iurtă, pagodă etc. Dar așa

o grămadă de pietre din care mă clădesc; eu sunt o

se întâmplă că, după ce își face prima locuință, la un

grămadă de pietre din care se construiește lumea“.

moment, omul îi face acesteia uși și ferestre, pentru

Dacă spun: orice obiect e o sumă de obiecte (ori: este

a comunica cu lumea; aduce în casă animale și plante

alcătuit din obiecte) și: orice obiect e o mașină de pro-

(de care se izolase anterior) și mobilă din țările împo-

dus obiecte, am dreptate cel puțin din punct de vedere

triva cărora își construise pereți de piatră; iar odată

cu cărțile, patefonul, televizorul și calculatorul, în lumea sa pătrunde întreaga lume, astfel încât pereții îl apără numai de vânt și ploi (pe care și le solicită dozat: dușul și climatizorul). Ideea este de fapt și mai relevantă dacă apelăm la niște notițe ale lui Lotman pentru o comunicare despre studierea semiotică a culturilor. Adaptată la tema noastră, ea s-ar prezenta în felul următor. Omul își construiește o locuință, creând un spațiu „cultural“, deosebit de cel „natural“. Dar modelul pentru acest „microcosmos de folosință personală“ (dacă putem să-i spunem așa) este chiar macrocosmosul ori natura de care se izolase (fie că include ideea de cochilie, pe care o folosisem, ca metaforă, mai sus, fie că avem în vedere un templu, ca imagine a universului). „Structurile“ lumii, citate permanent, sunt intertexte de care chiar nu scăpăm.

„Citatul“ din viața cotidiană poate fi explicat, pe urmele lui Bergson, și prin ideea (metafora) sertarului și a „hainei de-a gata“: este conceptul, acceptat fără a fi, în mod obligatoriu, asimilat: l-am intertextualizat, l-am pus (conceptul dat) în sertarul respectiv ori i-am îmbrăcat haina respectivă. Suficient. Sertarul și haina au ghilimelele și parantezele de rigoare. Inutil să căutăm altele. O idee care nu este legată direct atât de concept, cât de „sertar“ și „haina de-a gata“: în poezia Patria, Ștefan Baciu reproduce imaginea (minulesciană, într-un fel) a unui fel de bazar... universal, nu oriental, în care obiectele, „citate“ exotice, îl trimit... nu la tărâmuri la fel de exotice, ci într-un amonte al memoriei, în „conceptul“ dureros de dulce pentru el, înstrăinatul: patria. Aceste „citate naționale românești“ într-un mediu străin, universal sunt: un măr într-o băcănie japoneză din Honolulu, o placă de patefon cu vocea Mariei Tănase ascultată în Mexico, atelierul lui Brâncuși la Paris, un peisaj de N. Grigorescu la Barbison, Rapsodia română, a lui Enescu, bineînțeles, ascultată în Haiti ori mormântul lui Aron Cotruș în California. Aproape inutil să amintesc că poezia lui Minulescu (Într-un bazar sentimental) aducea imaginea în oglindă, adică inversată, a acestei situații, când anturajul, contextul (textul-gazdă) este familiar, uzual, iar citatul – exotic: „Stofe vechi, o mandolină,/ Un Cezanne și doi Gauguin,/ Patru măști de bronz: Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,/ O sofa arabă, două vechi icoane bizantine...“ etc.

Știința bazându-se pe „concepte“, am putea spune că ideea de cunoaștere implică bucăți din textul mare al lumii, citate, cutii, sertare, cadre, secvențe, obiecte asamblate și ambalate după necesități. Bergson, citat de Gaston Bachelard în Poetica spațiului, afirmă că lui Kant știința „nu-i arată decât niște cadre îmbucate în alte cadre“. (Și, ca să-i dezarmez cumva pe cei care s-au montat pe o undă teoretică, doctă și bine sistematizată a conceptelor lumii, voi spune că sistemul sau desenul combinatoric, cel care distinge o simplă aglomerare accidentală sau chiar un kitsch... de intertext, există doar în ochiul cititorului, în ultimă instanță. Chiar dacă e combinat, cu bună știință, de „autor“, atunci când nu e și receptat, își pierde rațiunea de a fi.)

martie / aprilie

2015

66 E C Ț I IfiDprivit E S P R Edoar C U Lca T Udialog RĂ Ca și în artă, în viață, citatul ori intertextul Lpoate sau

polilog, adică nu orice melanj de stiluri este intertext. Dacă un câmp de porumb este inundat (și nimicit, în consecință) de pălămidă, vorbim de distrugerea unei culturi (fie și agricole) de o... subcultură, nicidecum de un „dialog al intertextualității“. Dacă o floare petrofită trăiește între stânci, vorbim de afirmarea-producerea-manifestarea ei într-un cadru natural, oricât de exotică pare firea ei între pietre. Dacă, sfidând regulile ikebanei, amestecăm flori naturale (vii) cu plante uscate și cu flori artificiale, vorbim de kitsch, nu de „dialog al stilurilor“. În schimb, dacă dintr-o nucă scăpată de o cioară (topîrceniană, dacă vreți s-o poetizăm neapărat), într-o poiană de pădure, crește un nuc (care „dialoghează“ cuminte cu intertextul silvic), avem un citat, un intertext (ca și părul de pădure sădit în grădină). Exemplul cel mai evident este plantarea unor copaci exotici (într-un mod organizat, al arhitecturii silvice) într-un dendrariu. Grădina este chiar „un text cu citate“. Mai ales că grădinarul cultivă cu aceeași dragoste fructe exotice și pe cele din flora spontană.

Tot în ideea de intertextualitate s-ar potrivi în-

nule Ciobanu, invită-mă la o cafea! Când le ud pe

trepătrunderea unui sistem de referințe în altul

acestea, imediat radiază, se dezdoaie, se fac zvelte,

(intertextualizarea structurilor, abstracțiilor). De

arcuite, își desfac brațele. Altele îmi arată ghimpii

fiecare dată când lipsește colega mea, ud florile din

oricând: fie că le ud, fie că le las să se usuce, nu con-

birou. Florile acestea, ca să anticipez (ori: să încep

tează. Altele tresaltă ușor, cochet (văd în fapta mea

cu concluziile), m-au făcut să observ un lucru: ca să

un comportament elementar de cavaler), îmi mulțu-

afli caracterul cuiva ori să știi cât de mult însemni

mesc înclinând ușor capul, îndoind delicat genunchii:

pentru cineva, trebuie să vezi cum se compor-

mersi. Atât. Altele, prea tinerele ca să mă observe,

tă acesta/aceasta în situația dramatică, în faza de

un rând de toporași (?), pe marginea pervazului, în-

criză. Fără această fază nu poți ști nimic din toate

floresc (!) destul de bine, insistent, chiar provocator,

acestea: când ești corect, punctual, atitudinea lu-

distante și vesele, fie că le ud, fie că nu. Altora le

mii față de tine e albă.

sunt cu desăvârșire străin: se usucă, puțin câte puțin,

Ud, cum ziceam, uneori, florile colegei (bineînțeles,

indiferent de atenția mea, uneori exagerată. Sunt,

în lipsa ei). Când o făceam regulat și disciplinat, nu

evident, și din cele care reacționează abia într-un

știam nimic despre aceste flori. Dar când le spun

târziu, după o lungă (și zadarnică, îmi pare uneori)

– cu răutate! – să mă lase în pace (am alte angaja-

atenție și îngrijire/udătură... Etc., etc. Ele însele fiind

mente/programe/promisiuni); ori când, pur și sim-

niște citate în viața mea (nu fac parte din ea, intervin

plu, uit de ele, apoi îmi amintesc, văd cât de diferite

intermitent, iar eu le acord atenție... aleatoriu), mai

le sunt caracterele și atitudinea față de mine.

sunt, dincolo de toate, și niște aluzii, parafraze, ex-

Unele tânjesc cu adevărat, chiar se pierd fără mine,

trapolări ale unor structuri... analogabile.

uneori le aud timida și obraznica rugăminte: dom-

Câteva intertextualizări culturale gastronomice. După vinul moldovenesc de ieri, asistat de mămăligă cu brânză (o minciună: de fapt, ieri, intertextualizasem votca rusească „Miagkov“ cu berea germană „Warsteiner“), dimineața, cuminte, îmi alint stomacul cu fulgii de ovăz (specialitate engleză, „citat“ descoperit de mine odată cu primele riduri, la o fază avansată de „culturalizare“) și îmi activez creierul cu cafeaua braziliană, fiartă în ibricul turcesc. O minciună și aici: asta a fost ieri (și întotdeauna). Azi însă, din tăiețeii de casă rămași în ajun, am preparat o „babă“ (budincă). Ce fel de „babă“ că-i ... „nu știu cum“? mă întreabă fiicele. Ah, uitasem să vă spun: e o „babă“ postmodernistă: am ras ceva pe ea, adică am intertextualizat o referință culturală străină, un citat: brânza de Olanda. Bucătăria e, în general, un text postmodernist, deschis, care – dacă nu e ortodoxă ca masa călugărească – îmbucă citate permanent: de la cartofi americani și varză belgiană la scorțișoare și cuișoare orientale. Bucătăria de vară, din copilăria visată de Emil Brumaru într-o elegie, include (după o strofă-ramă) nu altceva decât o sumă de „citate gastronomice“: „Ienibahar, piper, prăjit pe plită,/ Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte,/ Curcani păstrați în zeama lor o noapte/ Spre o delicatețe infinită,/ Ciuperci cât canapeaua, în dantele,/ Icre cu bob bălos, ce ochiu-și cască,/ Aluaturi tapisate, crescând grele...“, dar mă opresc aici, să nu substitui deliciul lecturii (ce trufie auctoricească!) cu saliva emanată de delicatesele „citate“.

Uneori, citatul e atât de „topit“ în text, încât, pe de o parte, e dificil să-l recunoști, pe de altă parte, e greu să identifici care e textul-gazdă. Colindele, fiind cântate la diverse sărbători creștine (Crăciunul, în primul rând, dar nu numai), păstrează amprente ale tradițiilor precreștine de început de an, primăvară ș.a.m.d. Acestea ar fi, la prima vedere, „citatele păgâne“, legate de tradițiile vechi. Istoric însă, lucrurile stau tocmai invers: în textele precreștine au fost intercalate masiv (și dominant, în consecință) subiectele și tradițiile creștinătății. „Dialogul“ a fost posibil, reflectând, esențial, „folclorul calendaristic“. Deși întrepătrunderea semnelor/codurilor e un proces continuu, relațiile vizibile, așadar pronunțat intertextuale, dintre culturi se datorează, pe de o parte, vitezelor diferite cu care se schimbă „codurile“ (moda, remarca undeva Iuri Lotman, se schimbă anual, pe când un sistem lingvistic – în decenii și secole), iar, pe de altă parte, faptului că împrumuturile – poate din cauza acelorași viteze diferite – se remarcă, se disting, contrastează cu contextul general (într-un anume mediu cultural ele au evoluat treptat, cum se formează rocile, sedimentându-se cu viteză insesizabilă, pe când într-un alt mediu cultural ele au intrat „de-a gata“ formate și brusc, ca un meteorit – extraterestru, bineînțeles). Un exemplu în acest sens ar fi explozia muzicii rock într-un mediu muzical ortodox, totalitar (URSS, de exemplu), altul – invers – „citatul măștii africane“ în pictura lui Picasso, și nu numai. (Moda vestimentară – observăm în treacăt, doar fiindcă am invocat acest cod – e un exemplu frumos de „intertext al cotidianului“, unul foarte frecvent, de altfel, dar e atât de limpede, încât... ce ar fi de comentat aici?)

martie / aprilie

2015

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

Intertextul, în general (sau mai simplu: citatul) este activ. Fie că autorul – prin atitudine (pioasă sau ironică) – îl plasează și construiește discursul în jurul lui, fie că citatul intervine autonom în discuție. Un tablou așezat întâmplător într-o cameră de hotel e o simplă pată-ilustrație (când e plasat într-un context nereușit e kitsch, deși tocmai acest amănunt poate, uneori, să dea o dinamică interpretativă, să vorbească, d.e., despre cei care l-au plasat acolo ori să șocheze prin neadecvare). Dar atunci când Van Gogh plasează o stampă japoneză în spatele unui (auto) portret ori într-o cameră pictată, „citatul“ funcționează! Indică sursa, ca să spun o chestie banală.

Lumea este văzută în Divina comedie ca un enorm mesaj al Creatorului. Descifrându-l, Dante de fapt rescrie mesajul (din aceeași perspectivă a expeditorului). Cam același lucru se întâmplă cu lumea și cu fiecare dintre noi. Același mesaj îl citim/interpretăm, la nesfârșit, fiecare cum îl înțelege. Dar pe textul primar se suprapun și mulțimile de interpretări ale celorlalți, interpretarea se multiplică – diversifică, intercalând citate din toți cei care vin să pătrundă această lume: de la filozofi, naturaliști și antropologi până la... ecvizetofite și gastropode. Trăirea lumii este interpretarea ei. Evident, aplicând ca și Dante geometria neeuclidiană (relativizând susul-josul, privind lumea ca subiect și obiect, cu ochii celui creat și cu cel al Creatorului). Un „citat“ la îndemână este imitarea de către mamă (pentru a construi un dialog) a sunetelor produse de copil, intertextualizarea „limbii străine“ a copilului. Zâmbetul, de altfel, dincolo de cazurile când e sincer, spontan, poate fi unul „afișat“, „de împrumut“ (așa se cere). E intertextualizarea unei stări străine.

Țările civilizate, mai ales cele „deschise“ (SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, Olanda), sunt construcții intertextuale prin definiție. Pictura Renașterii italiene e un citat frecvent, prezentă în muzeele lumii și în multiple forme de parafrază; limba franceză e intertextualizată masiv în vorba ne-prietenilor englezi și ruși. Limba engleză e, pentru vorbitorii altor limbi, un „slang“, la care se apelează frecvent (mai puțin rusa ori italiana, dar nu deloc).

martie / aprilie

2015

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

Nu numai vreo stampă japoneză e un eventual citat cultural „de împrumut“ în camera mea. Orice tablou (atârnă pe pereții apartamentului meu lucrări ale unor prieteni) este un „citat“ în viața mea, în anturajul/contextul, în general uzual: scaune, mese, dulapuri. Un citat evident, televizorul („coreean“, dar produs în Ungaria) e doar o ramă (niște „ghilimele“) în care încadrez citate din lumea întreagă. Ai casei au filmele, emisiunile ori posturile (MTV, Animal Planet, Discovery) preferate. Eu, cel care nu prea am nici timp (nici acces!) la cutie, seara târziu fac „ocolul lumii“, de fapt, decupez colaje scurte din câteva zeci de posturi (adică, în „citatul mare“ încadrez o sumă de „povestiri în ramă“). La acestea se mai adaugă niște „citate vii“ (care nu sunt străine, îmi creează anturajul, sunt „intertexte“): niște pești exotici în acvariu, un setter englezesc deștept (nu dresat!). Ce nu este „citat“, „intertext“ din ce mă înconjoară? Ceea ce încearcă să (mi) se impună, atacându-mi mediul, confortul, contextul ori ceea de ce nu am nevoie: niște cărți ascunse undeva în fundul dulapului (poate cândva, din curiozitate, le voi deschide, dar nu cred...), niște tablouri dăruite, dar care nu se încadrează în context și poate o mulțime de alte lucruri dăruite, inutile mie, dar – dacă nu-s neamț – le mai păstrez, până la vreo „revoluție“ care să-mi mai aducă în ordine spațiul. Totuși, cărțile care stau cu cotorul spre mine rămân citate dense care fie că îmi fac cu ochiul intermitent, fie că sunt gata să devină argument, ca orice citat în vreo polemică, în vreun text, despre intertextualitate, de exemplu...

Un simplu melanj, eclectic, de obiecte eterogene încă nu este, bineînțeles, un „intertext“. (Deși ideea se conține deja în orice alăturare/îmbinare a lucrurilor diferite.) Ele cad sub incidența „legii intertextualității“ atunci când formează, împreună, un „text“: obiectele dintr-un sertar (care povestesc, împreună, o istorie); cele din baie sau din întreaga casă/apartament; o localitate (cătun, sat, oraș – n-are însemnătate); o echipă de dansatoare sau un pluton de ostași etc., etc., adică orice text (înțesat de altele) care poate fi „citit“ și „citat“. Pentru că fiecare „text“ al lumii care mă înconjoară este și o însumare de „texte“, chiar dacă fac, împreună, Marele Text al Lumii.

LEONIDA LARI „Între îngeri și demoni“ Și-n toată-această nebunie, Printre sicrie, morți, făclii, Se mai cutează poezie, Se-aud cântări, se nasc copii.

martie / aprilie

2015

RESTITUO/RESTITUIRI

LEONIDA LARI „Testament“ Ce simplu-ar fi, dacă-aș trăi cumva Mai altfel, mai supus, mai cu momentul, Dar eu nu pot, și toată viața mea E-o lacrimă ce-și curge monumentul.

martie / aprilie

2015

T R E SUT I T IU O /RR E S TI I T U I R I

Editura Princeps a lansat, în colecția „Antologia unui autor“, volumul Numai în ceruri, o sinteză a operei poetei Leonida Lari, îngrijită de Ioan Mânăscurtă, apărută cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii în cadrul programului de editare a cărții naționale. Lansarea a avut loc la Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu“; la eveniment au participat critici și istorici literari, oameni de cultură, colegi de breaslă ai poetei. Despre creația literară a Leonidei Lari au vorbit autorul antologiei, scriitorul și editorul Ioan Mânăscurtă, academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Iulian Filip, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Vladimir Beșleagă, actrița Ninela Caranfil ș.a. În cadrul lansării, s-au evocat mai multe aspecte ale personalității poetei Leonida Lari, vorbindu-se despre neoromantismul creației ei, temperamentul, dar și activitatea politică a unei poete luptătoare, nonconformiste, semețe. Potrivit editorului Ioan Mânăscurtă, volumul reprezintă o primă încercare de sinteză reală și de relativă punere în valoare a vastei și încă nemăsuratei creații literare a Leonidei Lari. În premieră, aici sunt reproduse luări de cuvânt în parlamentele URSS și României care, pe lângă faptul de a fi o probă de curaj, de verticalitate, scot în evidență vocația de tribun a scriitoarei. Această carte, a menționat în continuare Ioan Mânăscurtă, este un proiect conceput împreună cu Leonida Lari cu 15-20 de ani în urmă. „Apariția volumului o considerăm ca o revenire a regretatei poete acasă“, a mai afirmat editorul cărții.

Valeriu MATEI

POEZIA LEONIDEI LARI

Încadrată încă de la debut, de critica literară „afirmativă“, în romantism și neoromantism, poezia Leonidei Lari traversează și în posteritate un con de umbră al receptării critice, și aceasta în pofida apariției, în ultimii patru ani, a două volume de texte poetice reprezentative (Se duce vara vieții..., Editura Vicovia, Bacău, 2013 și Numai sub ceruri, Editura Princeps, Chișinău, 2015), ambele cu pretenții de antologii, dar fără a întruni criteriile unor ediții de acest gen.

martie / aprilie

2015

RESTITUO/RESTITUIRI

preciată, în timpul vieții, mai mult

care „preferă totuși formula bine articulată,

de confrații poeți, unii dintre

muzicală“, fond „mistic și metaforic“ ce „se

aceștia de notorietate în poezia

întâlnește simbiotic cu un orfism imnic de

contemporană românească – Ma-

tip Hölderlin, susținut de credința în poezie

rin Sorescu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag,

ca act demiurgic, taumaturgic și misionar“,

Andrei Ciurunga, Cezar Ivănescu, Adrian

simboluri și mituri „romanticizate prin con-

Păunescu, Doina Uricariu ș.a., lirica autoa-

trafacere mitopoetică sau prin preluare di-

rei Pieței Diolei, în pofida aparențelor și

rectă din repertoriul medieval și romantic“

atacurilor cu caracter ideologic declanșate

(M. Cimpoi).

de cerberii regimului totalitar comunist la

„Spovedania fantasmagorică“, fondul

începutul deceniului opt al secolului tre-

„mistic și metaforic“ sunt încadrate de An-

cut, s-a bucurat de puține studii de critică

drei Langa în panoplia „viziunilor metafi-

literară autentică, la acest compartiment

zice“, iar Daniel Cristea Enache îi atribuie

remarcându-se doar Mihai Cimpoi cu două

sentimentului rolul covârșitor în lirica Le-

studii – cel de-al doilea: Leonida Lari „între

onidei Lari, cel de coagulant al imaginilor

îngeri și demoni“ (2009) apărut la o distanță

„materializând ideile ca un veritabil AXIS

de treizeci de ani față de primul: Mirajul și

MUNDI“, sentimentul fiind cel care „dă sens

certitudinea înnoirii (1979) – și cu o referință

și lumii și creației“, pentru a concluziona

intermediară (1996) în O istorie deschisă a

că „de aici provine... acea vibrație incon-

literaturii române din Basarabia (1996), și

fundabilă – specifică poeziei basarabene în

Romulus Munteanu, Ion Rotaru, Adrian Dinu

întregul ei – ce este obținută prin alăturarea

Rachieru, Andrei Țurcanu, Ion Ciocanu sau

la modalitatea magică, incantatorie, a unui

mai tinerii critici Daniel Cristea Enache și

REALISM sui generis“. „Poeții acestui pă-

Andrei Langa, cu studii și recenzii la volu-

mânt, afirmă în continuare criticul, par să

mele poetei, apărute în publicațiile literare

aibă o legătură directă, nemediată cu lucru-

de la Chișinău, București sau Iași.

rile și, în același timp, cu miturile“, astfel că

Coordonatele receptării critice autume

„bipolaritatea se convertește... într-o sinteză

s-au menținut, în bună parte, pe linia enun-

unică, după cum romantismul eminescian

țurilor făcute de Andrei Lupan în prefața

și modernitatea non-extremistă fuzionează

la volumul de debut Piața Diolei (1974) și în

într-un adevărat arc voltaic în care maxima

cel dintâi studiu critic al lui Mihai Cimpoi

temperatură e atinsă în ALDEBARAN, ce dă

(1979): „trăirea în imagini și întruchipări

și titlul cărții“ Leonidei Lari. Sunt, desigur,

care se cere spusă altora“, „spovedanie fan-

considerații ce poartă însemnul veridicității,

tasmagorică cu mult zbucium interior po-

cu remarca ce se impune că poezia Leonidei

etizat“, „o îngemănare a strigătului propriu

Lari n-a fost plasată în contextul general

cu lectura avidă a multor romantici, care a

al neoromantismului românesc de la finele

devenit precumpănitoare dramă imagisti-

veacului al XIX-lea – începutul veacului al

că“, trăire reală „cifrată în eroi fantastici, în

XX-lea, sau al celui reapărut în perioada

tragice ciocniri convenționale...“, ființare „în

totalitarismului comunist, și fără ca acest

vis“, „calvar al experienței înmagazinate mai

fenomen să fie trecut printr-o grilă estetică

mult în subconștient prin tablouri, chipuri

postmodernă și o riguroasă investigare a

și simboluri cvasifantastice..., fantasmago-

limbajului poetic la diferite etape de evoluție

rice“, toate având „un temei real în desfă-

a acestei poezii.

șurarea viselor“ (A. Lupan); „temperament liric neoromantic cu tentă expresionistă“,

Dacă neoromantismul istoric („romantismul reînviat“) apărea ca o reacție antinatu-

ralistă, neoromantismul postbelic a apărut

prezența unora dintre miturile fundamen-

ca o reacție firească la „realismul socialist“

tale ale romantismului: mitul erotic, mitul

impus de dictatura comunistă ca ideologie și

oniric, mitul întoarcerii la elementele pri-

metodă unică în creația literară și artistică.

mordiale ale lumii, mitul magului (demiur-

Noul romantism e, și în acest caz, un conti-

gului), mitul creatorului și cel al poeziei (ca

nuator al filonului liric romantic, al fantasti-

expresie a unui orfism generalizat).

cului și al elementului oniric, care se dezvol-

Cadrul erotic e, de la începuturile litera-

tă în contextul dictaturii ideologice, condi-

re ale poetei, idealizant, mitic: „Vino lângă

ționat fiind de factorii politici și sociali care

ape, între plopii drepți,/ Va ieși din valuri

îi determină pe unii scriitori să respingă re-

fata ce-o aștepți...// Te-a fura cu dânsa în

alitatea inadecvată creației, manifestându-și

sălbatic mit/ Dincolo de moarte, pân’ la

altfel individualitatea. Era nu doar „lupta cu

nesfârșit“ (Vino lângă ape); „Coboară-ncet

inerția“ anunțată de incurabilul neoroman-

spre mine, eu am să-ți prind în plete/ Flori

tic Nicolae Labiș, ci și evadarea din chingile

neauzit de rare, de-un galben stins și pal,/

sufocantului sistem ideologic totalitar și „as-

Culese-n plină noapte sub munții de coral./

censiunea spre ideal“ (Al. Macedonski). Astfel

Aruncă-ți haina albă de valuri mai aproape

că și în lirica altor poeți reprezentativi ai pe-

–/ Sunt craiul blând al mării și te aștept pe

rioadei postbelice – Ștefan Augustin Doinaș,

ape“ (Sunt craiul blând al mării), incompa-

Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu sau Mihai

tibil, mai apoi, cu realitatea prezentului,

Ursachi – apar incontestabile aspecte neo-

marcat de nostalgia neîmplinirii: „Iubite, eu

romantice, precum sentimentul singurătății,

știu că suntem/ Cu sufletul rude cu tine/ și

investigarea zonelor ascunse ale sufletului,

nu de durere mă tem,/ Când ochii îndrepți

lirismul sumbru, „întunecat“, trecerea ire-

către mine, – / De clipa pe care o bem.//

versibilă a timpului, invocarea trecutului

Otravă e pentru-amândoi,/ Amestec de vis și

întru a evidenția inconsistența prezentului,

de zgură/ Ce fură eternul din noi,/ Din sân-

crearea unor universuri paralele, imagi-

ge și cuget ne fură...“ (Clipa).

nare. În acest context poate fi invocată și

Tărâmul visului, al fantasticului și mis-

experiența grupului oniric constituit în 1964,

ticului (numit de Andrei Lupan în prefața

din care au făcut parte poeți precum Leonid

– mai mult justificativă față de cenzură – la

Dimov, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Emil

volumul de debut: ființare „în vis“ și „spo-

Brumaru ș.a., grupare literară ce-și revendi-

vedanie fantasmagorică“) e conturat încă

ca sorgintea în literatura onirică universală,

de la început prin bizara Piață a Diolei, un

mai ales în zona romantismului german,

tărâm imaginar, unde eroul liric al cărui

„o încercare de sinteză între fantasticul

destin nu e „doar pentru visuri mici“, „în

tradițional, de tip romantic, și suprarealism“,

fiecare zi.../ vede tot ce este și nu ce pare-a

astfel că „sfera acestei noțiuni – oniric –

fi“ (Transfigurare). Poemele și prozele din

era «învecinată» cu literatura fantastică și

acest volum și din cele ce au urmat – Marele

poezia suprarealistă“ (Dumitru Țepeneag).

vânt, Scoica solară, Mitul trandafirului – sunt

Onirismul instituia, mult mai pregnant de-

însuflețite de mitul oniric, astfel că în lumile

cât neoromantismul, „ca normă estetică

posibile, virtuale, mai mult infernale decât

intransigentă, «fuga» din real, transgresarea

paradiziace, domnește o altă ordine, cu alte

acestuia și respingea, în orice caz, atingerile

valori și altfel de relații umane, decât cele

artei cu politicul“ (Gabriel Dimisianu).

ale cotidianului din ex-colonia sovietică.

Neoromantismul poeziei Leonidei Lari își găsește expresie la nivel tematic prin

martie / aprilie

2015

Nu lipsesc nici elementele suprarealiste: „Muntele, cu mâini crâncene mă cuprinde,/

RESTITUO/RESTITUIRI

Și-ncremenesc așa,/ Până când, cu râs di-

Creatorul e cel pe care-l „ascultă natura“,

abolic,/ Mă-mplântă în fața lui oarbă/ Să-i

fiind astfel capabil să reîntroneze ordinea

fiu ochiul stâng“ (Miraj); „Cobori uitat pri-

firească a lucrurilor, fie printr-o re-creare

virea și când o-ntorci mai larg,/ Vezi fața

a „spațiului profund“ sau o „plăsmuire“ a

că-i tresare și pletele-i se sparg/ În aspre,

lumii care „se revarsă-n forme pe pământ“:

lungi șuvoaie, sunând ciudat de stins.../

„Dar este un spațiu profund,/ Din care înce-

Nu-ți mai ajunge pieptul să strigi că ești

pe zidirea,/ O, nu căuta cu privirea, –/ Sunt

învins,/ Că propria-ți substanță te-aruncă,

lucruri ce nu-și răspund, – / Dar este un

geme. Vine./ Ajungi – stăpân pe-o lume,

spațiu profund.// Și este-un imens călător/

rămâi – topit în sine“ (Transfigurare), prin

Ce-l naște și care pe cale/ Ne vede în visele

care lirica Leonidei Lari se apropie de cea

sale...“ (Dar este un spațiu); „Închise ochii

a poeților din grupul oniric, în special a lui

strâns, ca-ntr-un descânt,/ Vorbi peste în-

Daniel Turcea.

tinderea-ntomnată/ Și trupul său ardea so-

E, în poezia Leonidei Lari, și o eternă

nor în vânt,/ Și lumea care-o plăsmuise toa-

reîntoarcere la elementele primordiale ale

tă/ Se revărsa în forme pe pământ“ (Însem-

lumii, unde suflul eternității e omnipre-

nele profetului). De aici și credința în Logos

zent prin „marele vânt“, lumina dintâi e

și în poezie „ca act demiurgic, taumaturgic

piatra de temelie a unui univers în care jo-

și misionar“ (M. Cimpoi), actul poetic fiind

cul imaginației e liber să reașeze lucrurile,

sacru, mistic, generator de spiritualitate.

schițând o altfel de lume aidoma celei ril-

Poezia e, la fel ca și la Eminescu, o „expresie

keene din Elegiile duineze, fără însă ca ele-

a unei muzicalități interioare profunde“ (Eu-

mentele acesteia să fie observate din unghi

gen Simion), care se cere întrupată în lim-

cosmic, astfel că marile peisaje cosmogonice

baj. Nu totdeauna însă – și, cu totul straniu,

ale nașterii și morții universului, prezente

mai ales în ultimele volume de poezii, scrise

la marii romantici, nu-și află locul în aceas-

în perioada bucureșteană, – limbajul poe-

tă poezie. Apare însă, frecvent, magul (în

tic susține în mod adecvat fondul ideatic al

chipul bătrânului, al vrăjitoarei), mai mult

poeziei, filonul metafizic și fundalul mistic

generator de enigme decât imagine a crea-

al sentimentelor. Misticismul acestei poezii,

torului și a înțelepciunii, de natură să ilu-

chiar dacă nu e „direct exprimat artistic“

mineze fațetele ascunse ale lumii și ale spi-

(M. Cimpoi), ține și de firea poetei, dar e și

ritului: „Și mâine, știu bine, iar va sta/ Bă-

un efect al lecturilor din operele filosofilor

trânul cu un șarpe ce strigă fără sine:/ – Ne

mistici germani Meister Eckhart și Jakob

amărâm la gândul că vom muri cândva,/ Ne

Böhme, sau din cele ale filosofului ezote-

împăcăm cu gândul că nu va fi chiar mâine“

rist austriac Rudolf Steiner, ale căror opere

(Șarpele); „O cunoști pe vrăjitoarea cea năs-

aveau circulație în samizdat.

cută pentru sine?.../ Azi era așa-mbrăcată,/

Mesianismul poeziei Leonidei Lari, deve-

Și frumoasă, și ciudată,/ Și striga prin toată

nit predominant în creația poetei după 1988

piața:/ – Vreau o lume fără mâine!“ (Enig-

– 1989, și-a tras sevele din același filon me-

mă), alteori magul e însuși poetul, cel care

tafizic predominant în primele trei volume

stăpânește marea forță a Logosului: „E

de versuri, care constituie, se pare, nucleul

magul... Cine-ar mai putea să cheme/ Acea

structural al întregii opere poetice.

putere tainică-n cuvinte,/ Și să se nască așa din vreme-n vreme,/ Și că-a murit să nu-și aducă-aminte...“ (E magul... Lui Gr. Vieru).

Imagini: Mihai Potârniche și Mihai Vengher (Moldpres)

martie / aprilie

2015

RESTITUO/RESTITUIRI

Ștefan MANASIA

Sushi

(frumosul & onestitatea)

remiat de Uniunea Scriitori-

șansonetiștilor (Brel & Gainsbourg).

cu-Păun a fost ocolit până azi de

lor din Moldova și nominali-

Operă „decamironică“, structurată în

elogiul comun (și vulgar), lăsându-se

zat la premiul pentru proză

10 capitole & destructurată de nu-

citit așa cum s-a scris: pentru ochii,

al USR, romanul lui Emilian

meroase surprize postmoderne (gar-

gustul și memoria culturală a unor

Galaicu-Păun Țesut viu. 10 x 10 s-ar

nisită, de pildă, cu poemele elegiac-

autentici esteți – și i-am putea numi

spune că a obținut, deloc fortuit,

funerare din Cenotaf și Columbar),

aici, fără să greșim, pe gurul optze-

recunoașterea breslei (lor).

Țesut viu. 10 x 10 își permite luxul

cismului teoretic, Gheorghe Crăciun

rătăcirii labirintice prin(tre) tot felul

(căruia autorul i-a citit romanul

cu-Păun este scrisă cu atâta artă, cu

de corespondențe și simetrii, oglinzi

pe măsură ce l-a gândit/lucrat), pe

atâta amor pentru „armele grăitoa-

și lentile (frazele sunt polizate, sub

Alexandru Vlad, care așază cuvinte

re“ ale literaturii, încât îl lasă și pe

retina marelui poet basa, la nesfârșit

foarte inspirate pe coperta a patra,

criticul cel mai incomod... visător

și, tot așa, interminabil – reluate și

pe Șerban Foarță, recognoscibil în

(bunăoară, pe Iovănel cel Crud, în

derivate) fără ca romanul să înceteze

atâtea calambururi & rime oculte

revista Cultura – nr. 494/2014). Scri-

pentru o secundă să fie – apud Mi-

(ca, de altfel, și antecesorul Ion Bar-

itura își asumă un trilingvism fas-

hai Iovănel – „palpitant“. Citindu-se,

bu), cărora le-am putea adăuga zeci

cinant și – dată fiind biografia auc-

nu o dată, ca un veritabil thriller

și zeci de nume, scriitori prieteni

torelui – imposibil de evitat, unde

erotic și ca un curs special de litera-

sau modele fertile, pe care Emilian

moldoveneasca blândă & domestică

tură postmodernească.

le presară – asemenea mirodeniilor

Autoficțiunea lui Emilian Galai-

valsează cu rusa pedagogic-agresi-

Totuși, falsul Mic îndreptar de

vă și cu franceza lui Mallarmé și a

lectură bricolat de Emilian Galai-

martie / aprilie

2015

din bucătăria indiană – între filele cărții. Convocatorul crește ame(nin)

PLĂCEREA LECTURII

țitor, colosal, de parcă o mână ne-

pul foametei din 1946 (și celelalte

văzută (nu aia la care vă gândiți) i-a

povești, cu nimic mai puțin oribile

injectat drojdie & testosteron între

decât Auschwitzul nazist, despre

coperți: Roland Barthes (al cărui

foametea orchestrată de la Kremlin);

Journal de deuil – în realitate tra-

istoria tânărului rebel (patriot) ce-și

dus, pentru Cartier, de Galaicu-Păun

tatuează harta emisferei nordice pe

însuși – guvernează paginile rurale,

craniu și – last but not least – istoria

memorialul bunicii preferate), Julio

(Lolitei în devenire, a) micuței evrei-

Cortázar (lectura complicată, atrac-

ce Miriam, a aventurilor patronate

tivă & detectivă a romanului vine

de ea într-o curte interioară din

din Rayuela), Marcel Proust și M.

Ch-ău, a florii de verbină pe frun-

Blecher (pivnițele și spațiile închise

zele căreia transpar literele Torei,

sau întunecate unde au loc inițierile

în așteptarea pașaportului pentru

erotice și experiențele hipersenzo-

Israel (de atâta bine comunist, mai

riale pot fi așezate sub semnul celor doi), Thomas Mann, Garcia Márquez și Mircea Cărtărescu (plus nu mulți

Emilian Galaicu-Păun Țesut viu. 10 × 10 Chișinău, Editura Cartier, 2014

alții, care pot face realul să irize-

aflăm din romanul lui Emilian Galaicu-Păun, semiții chișinăuieni fug din URSS pe capete, aproape orice alt loc din lume devenind, pentru ei,

ze fantastic, iar fantasticul să pară

a povesti, istorisindu-se pe sine,

realitate pură), Kenzaburo Oe (cel

într-o succesiune de identități. Co-

Doar în povestirile lui Bohumil

care-și taie viața în felii de sushi ca

pilul condamnat (înainte de a greși)

Hrabal mai găsești așa abundență de

să scrie, dement, O experiență perso-

în fața Tatălui, fratele mai mare

insignifiante destine livrate imorta-

nală). Marea tradiție – de la folclorul

ducându-i oala fratelui mai mic,

lității literare (singura la care avem,

românesc (splendide pagini despre

puștiul îndrăgostit (de o vecină, vai,

deocamdată, acces) și învăluite în

draci și oameni îndrăciți, magie

evreică), adolescentul aerian expus

acea duioșie care te face să întrebi,

neagră) la Coran și de la Biblie, via

umilințelor și cruzimilor de tot fe-

ca Primo Levi, la nesfârșit: mai este

Kebra Nagast, la gândirea chineză și

lul, studentul cu nimic mai ancorat

oare acesta un om?

Cartea tibetană a morților – irigă o

realului, scriitorul tânăr care-și

puzderie de capilare narative, scrise

păstrează – în beneficiul nostru –

tă, și un roman al calambururilor,

triumfal, cumva orgiastic, așa cum

intactă lumea sa interioară, supra-

virtuozității stilistice și definițiilor

mai degrabă (și oare de ce?) nu te-ai

realistă și onirică, minuțios realistă

inubliabile, unde „un lingou de fiere“

aștepta de la un... poet. De aici, pe-

& celebrând toate marile doctrine

devine „etalonul de aur al fricii“, iar

semne, și succesul discret pe care o

religioase. Zic minuțios realist și mă

„să nu iei în deșert numele Domnu-

scriere inclasificabilă și orgolioasă,

gândesc dacă nu cumva comunismul

lui“ e fix ceea ce îți trece prin țeastă

ca Țesut viu. 10 x 10, l-a cunoscut.

sovietic n-a existat tocmai pentru a

când survolezi deșertul Gobi, pentru

Critica română e, pe mai departe,

fi expus/deconspirat în cărți precum

că „trupul visat al Frumoasei fără

sclava superstiției că poetul nu poa-

cele scrise de Aleksandr Soljenițîn,

corp se leagănă absent în hama-

te fi romancier sau povestitor – ex-

Varlam Șalamov, Cinghiz Aitmatov

cul de mătase al sintaxei – după o

cepțiile contemporane, de la Mircea

și – acum – Emilian Galaicu-Păun.

proză ce s-ar vrea citită nu atât cu

Cărtărescu la Marin Mălaicu-Hon-

Paginile astea feroce, scrise aproape

retina, cât cu diafragma“. Scriin-

drari, venind numai ca să confirme

fără înflorituri, au un enorm efect

du-se pe sine și păstrând înfipte în

regula.

literar: povestea logodnicei NKVD-

propriul sistem nervos terminațiile

istului bun/rău și sexualitatea lui

atâtor existențe și experiențe la care

te perfect tehnica țiparului de a se

deviantă, letală; istoriile deportării

a avut acces, Emilian Galaicu-Păun

strecura prin arcanele metafor(it)ei,

care îi transformă pe basarabeni, în

reușește, iată, să comprime, între

lirismului, livrescului. Are o plăcere

ochii rușilor, în... nomazi; rătăcirea

coperțile aceluiași volum, frumosul

îngrozitoare (și contaminantă) de

bunicii pe un drum de noapte în tim-

și onestitatea.

Într-adevăr, autorul stăpâneș-

Țara Promisă).

Țesut viu. 10 x 10 este, totoda-

Leo BUTNARU

O CRITICĂ DEZORIENTATĂ POATE ORIENTA

e este/ce înseamnă critica literară? Eu unul cred că e ceva ce ține de volun-

bun ai fi, nu poți să zici că ai ajuns un specialist, un profesionist, odată ce, pentru a determina ce este cri-

tariat. Voluntariatul unor cititori cât de cât

tica literară, dar și criticul literar, nu există un canon,

pricepuți în ale scrisului, în „tainele“ litera-

un regulament, un statut, o instituție care să acorde

turii, care, benevol și nesiliți de nimeni, vor să spună

diplomă sau brevet de critic literar. În fine, cel care,

ceva din cele ce pricep, cum pricep, ce presupun, ce

voluntar, își spune să se îndeletnicească, așa cum pri-

cred ei că ar fi bine să creadă și alții (etc.) despre o

cepe el, cu emiterea opiniilor despre literatură, cărți,

carte, sau doar despre un poem, chiar despre un sin-

poeți, prozatori, dramaturgi etc., om liber în alegerea

gur vers; despre un roman sau o miniatură în proză;

propriilor criterii de evaluare/opinare, nu este absolut

despre o piesă oarecare sau despre, în totalitatea sa,

cu nimic dator nimănui, nici vreunui om (autor), nici

Marele Shakespeare (etc.). Nimeni nu este obligat să

vreunei instituții. El nu depune Jurământul lui Homer,

se dea cu părerea despre literatură, nimănui nu i se

să zicem, precum îl depun viitorii medici pe cel al lui

poate cere să se facă exeget (critic) literar, cu atât mai

Hipocrat. („ Jurați solemn, fiecare pe ce are mai sfânt:

mult nu i se poate impune cuiva, criticului-exegetu-

că veți fi loiali profesiunii de (medic) critic, drepți și

lui-„specialistului“, să fie un profesionist sui-generis,

generoși cu toți cei care o practică; că vă veți conduce

etalon-criterion (caractéristique à laquelle on se réfère

viețile și că veți practica știința cu cinste și corecti-

ou sur laquelle on se base pour choisir, classer, sélecti-

tudine (…) ferindu-vă de a greși, de a vă lăsa corupți

onner quelque chose). În domeniul în cauză, oricât de

sau de a-i ispiti pe alții la fapte rele (…) Jurați că veți

PLĂCEREA LECTURII

îndeplini toate aceste lucruri. Fiecare candidat să ri-

acest: cuiva) pe stradă, altora – la bucătărie sau, par-

dice mâna dreaptă în semn de acceptare“ – cam așa ar

don, la bordel, care sunt publicate la rubricile „Dintre

putea suna Jurământul lui Homer, după modelul celui

sute de catarge“, „Muguri“, „Poesis“, „Prima verba“ etc.,

al lui Hipocrat, în care, aici, nu am făcut decât să pun

etc. Apoi ele, bâiguielile, apar în legături tipografice,

în loc de medic – critic…) Dacă, în caz de malpraxis,

zise cărți, sunt prezentate juriilor, unele chiar „învred-

medicul poate fi tras la răspundere, „exegetului“, „cri-

nicindu-se“ de premii. Astfel că, implicit repetitiv, dar

ticului literar“, „esteticianului“ nu i se cere socoteală

din necesitatea de a accentua gravitatea molimei, tre-

pentru „tratamentul incorect sau neglijent“ aplicat

buie doar să constatăm (nu putem să și… acuzăm, nu,

unei cărți, unui autor, „care îi produce acestuia preju-

voluntarii?) ce uimitoare este situația în care criticii

dicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare“

literari(-voluntari) cât de cât recunoscuți ca price-

etc. (citez din explicația academică a noțiunii „malpra-

puți în domeniu nu au avut, nu au curajul să spună că

xis“). Ceea ce este benevol asumat, practicat, nu este

versificația românească actuală este invadată de texte

instituționalizat, etatizat. Prin urmare, față de ceea ce

patologic de prozastice, de banală oralitate, date drept

ar trebui să fie, cum ar trebui să fie criticul literar, dar

poezie. Textele par a fi niște povestioare neajutorate,

și critica propriu-zisă, nu se pot emite decât opinii di-

unele în doi peri, chiar anoste. În aceste compuneri

verse, inclusiv unele ciudate, excentrice, „iresponsabi-

„la întâmplare“ componenta filosofică lipsește cu de-

le“ și, bineînțeles, perisabile imediat după actul enun-

săvârșire. Astfel de versificații aleatorii, nemeșteșugite,

țării lor. Și e bine să ne înțelegem de la bun început

parcă ar respinge, obraznic, partea estetică a scrisului,

(pentru ca pe urmă să nu avem diverse neînțelegeri):

a literaturii.

în acest domeniu al voluntariatului, mereu… novicia-

Probabil, cel puțin în ce privește poezia, trăim

tului (dar și… neviciatului?), iminent al aleatoriului, a

timpurile (deja vreo două-trei decenii, se pare) unei

pretinde (cum se tot pretinde de secole!) obiectivitate

critici literare… aplatizate, fără relief, fără principii

e neserios, neproductiv, alias – nefructuos. Ce e aceea

respectate, mai ales când e cazul să spună ce e anost,

obiectivitate în critica literară? Cine o poate determina,

nonvaloare. Metodele, cu tot cu mecanismele lor, de

niște critici peste critici, evaluatori peste evaluatori?

receptare, de evaluare și de promovare a operelor lite-

Altceva e că cei care sunt considerați critici literari

rare s-au modificat categoric. Dar nu în bine. Față de

pot fi oarecum… admonestați (și aici: fără adrese, fără

critica de factură „clasică“, bineînțeles, încât nu ar fi

criterii, fără obligativitatea de a fi auzite și luate în

nedrept să spunem că suntem în plină criză a criticii

seamă respectivele „mustrări). Spre exemplu, eu unul

profesioniste. În ultimele două decenii nu s-au prea

consider că voluntarii ce se cred(e) că stau la „balanțe-

afirmat critici literari de incontestabilă vocație și pres-

le“, la tereziile axiologice de drămuire a literaturii s-au

tație. Iar cei care se zice că scriu critică literară ar fi

făcut că nu observă o molimă dezastruoasă care a dat

mai curând niște eseiști, unii buni, alții ca vai de ei,

în poezia noastră (românească, dar, e drept, răspândită

care încearcă să opineze despre literatură. Spre deo-

în toată lumea). Molima care a transformat poezia în

sebire de prestanța profesionistă a unui critic literar

simplissimă versificație, în care orice bâiguială, orice

– specimen ce se întâlnește rar totuși, – eseistul dă

vorbire (care, surprinzător, domnul Jourdain aflase că

fraze impresioniste, fumegoase, nu de puține ori im-

e proză curată! – Par ma foi ! il y a plus de quarante

provizează după ureche. Iar o critică dezorientată nu

ans que je dis de la prose sans que j’en susse rien…) este

poate orienta.

aranjată în formă prozodică, rândurile de oralitate

Critica s-a filologizat mult, închistată în intermina-

searbădă fiind segmentate, segmentele fiind puse unele

bile considerații textualiste, încât pare să înceteze de a

sub altele și date, de autori, dar și de multe reviste,

mai fi un factor al conștiinței culturale în sens filosofic

dar și de mulți voluntari-critici drept poezie (încât,

și social mai larg. Rar cine mai încearcă să testeze li-

azi, același domn Jourdain deja ar fi putut spune: que

teratura sub aspectul autenticității estetice, artistice,

je dis de la poésie sans que j’en susse rien…). De unde

să o citească atent, comparativ, sub lupa „stropului

și atâtea istorioare întâmplate cuiva (la mult… plural,

de eternitate“ care este (ar trebui să fie) metafora, în

raport cu indubitabilele valori consolidate în timp.

fără să cunoască estetica pluriformă, fecundă și ea ca

Acolo, unde nu mai este operativă taxonomia, drept

inventivitate, a marilor mișcări de avangardă. Și așa

cod de principii relativ general cunoscute și acceptate;

se face că mărturiile, reflecțiile, fie doar presupozițiile

acolo, unde „curajoșii“ și teribiliștii acâni-oraliști stra-

sau dubiile unui om „de meserie“, expuse dinăuntrul

dali izgonesc ca absolut inutile noțiunile ce ar trebui

creației ca fenomenologie, pot fi mult mai pertinente și

să funcționeze totuși, cum ar fi – criteriu, principiu,

mai interesante decât divagațiile criticului propriu-zis

normă, canon, model, – acolo însăși noțiunea de cri-

despre același obiect/subiect. Și realitatea e că în ariile

tică literară este luată în deșert. Și dusă într-acolo. În

atât de vagi ale criticii, ale axiologiei par a se implica

deșert.

tot mai mulți scriitori (poeți, prozatori…), printre care

Printre toți cei „vechi“ și cei „noi“, cred că există

cred că mă prenumăr și eu. Iată de ce, uneori, intru în

ceva mai puțin de zece critici, cărora li se poate recu-

polemici amicale cu unii dintre criticii propriu-ziși. Și

noaște competența în literatura română contemporană.

mi se pare firesc acest lucru. Pentru că eu unul tot-

Dar și mai puțini din ei se descurcă relativ... credibil

deauna le acord criticilor (literari) un credit parțial,

în, nemijlocit, literatura „la zi“. Numai că și din aceștia

sau chiar foarte parțial. În măsura în care mă pricep

nu se găsesc personalități care ar întreprinde tentative

eu la ceea ce nu pricep ei. Pentru că de unde vine su-

serioase de a releva, explicit, tendințele de dezvoltare

biectivitatea, deci și parțiala înțelegere a unui critic?

(sau poate... nedezvoltare) a(le) literaturii române con-

Sau din proasta lui înzestrare cu harul genului în care

temporane, inclusiv – componenta ei din stânga Pru-

se aventurează să instrumenteze, sau din diferența

tului. Iar odată ce sunt tot mai nesigure îndeletnicirile

de nivel de pregătire în raport cu cea a autorului a

ce țin de sferele eterice numite valorizare sau validare

cărui creație o analizează, dar cu siguranță și din di-

estetică, apar tot mai multe false autorități poetice

ferența de gust, preferință. Din diferența școli(ri)lor,

impuse în prim-plan cumva din inerție. De unde do-

form(at)ărilor „profesioniste“ ale celor doi; posibil,

leanța (mai aspru, nițel imperativ spus: necesitatea) de

ambele bune sau foarte bune, dar, asta e, – diferite.

a se (re)afirma o critică literară autentică, care ar avea

Încât ceea ce ar trebui să fie o cutie de rezonanță a

curajul să exprime atitudini, opinii tranșante față de

perceperii (înțelegerii, pentru că deplina armonie este

literatură, să delibereze nepărtinitor și necruțător față

exclusă) devine cutia de rezistență. De filtrare, de îm-

de scriitorii de orice stilistică și „rang“, evitând gășcă-

piedicare sau detestare a fluizilor artistici ce ar trebui

rismul și politicianismul de grup, de generație. Parcă

să asigure o capilaritate cât mai bună: emisie artistică

nu se observă că cele mai multe recenzii le întrunesc

– percepere/apreciere exegetică.

cărțile unor autori care sunt și editori, directori de reviste sau de festivaluri literare? Aici este evident-stri-

Plus că odată cu asaltul atât de indefinitei, de-a dreptul confuzei stări literare (și nu numai) numite

dent principiul: eu, sau ai mei, te recenzăm pe tine, tu

postmodernism, din prima jumătate a secolului trecut

– pe mine sau – pe noi. De la care se ajunge la: eu te

vocația pentru literatură a încetat de a mai fi presupu-

premiez pe tine, tu pe mine. E o solidaritate ca și cor-

să drept una fatală și exclusivistă sub aspectul delimi-

porativă. Bineînțeles, și această coeziune corporativ-

tărilor și branșamentelor profesionale (spre exemplu,

mediatică a favorizat degradarea criteriilor axiologice.

că poetul nu poate fi și critic, iar criticul – poet). Nu

Cu alte cuvinte, cei care scriu despre literatură depind

o dată, spiritul critic al unui poet, prozator etc. se în-

de reviste, de diriguitorii acestora. Și nu se prea gă-

tâmplă să devanseze, ca subtilitate și profesionalism,

sesc voluntari care să-și plătească titlul de critic lite-

spiritul critic al criticului „sută la sută“. Adevăratul

rar cu o muncă de obicei ingrată, cu nervi, cu prietenii

scriitor intuiește mai pregnant predispozițiile cultu-

avariate, cu singurătate, cu relații încordate în mediul

rale, estetice ale timpurilor în care trăiește și creează,

nu atât literar, cât... scribo-gășcar, cu „excomunicarea“

contribuind și el – de ce nu? – la modelarea judecă-

de la o revistă sau alta, în care publicau.

ților de valoare, a criteriilor ce țin de această sferă.

De mai multă vreme nu mai are priză îndemnul

Însă nu e și cazul autorilor ce sunt ei înșiși niște

tradițional de cam până la sfârșitul secolului XIX, prin

oareșicare în poezie, proză etc. În genere, ar fi ideal

care artistul era sfătuit să rămână creator, fără a ceda

ca autorii slabi de texte versificate sau de proză im-

tentațiilor de a fi și critic și interpret al propriei opere

presionist-vorbăreață să nu încerce a se manifesta

și al operei celorlalți. Ba mai mult, un artist de valoa-

și în (sub) calitate de „critici literari“. Pentru că este

re din zilele noastre nu poate fi cel ce dorește să fie,

ilariant când vreunul din cei iluzorii ca poeți, inexis-

martie / aprilie

2015

PLĂCEREA LECTURII

tenți ca prozatori cutează să-ți spună cum ar fi fost

Dumnezeu. Acolo sunt niște opinii personale și nu li-

mai bine să fi scris tu un poem sau o proză anume.

tere de Evanghelie. De ce dar atâta tevatură, atâta ură,

Didacticismul lor e neavenit, mai totdeauna de prost

încrâncenare, caz, necaz și haz în jurul vreunui volum

gust. Când cu de la sine putere-apreciere, vreun coleg

intitulat, supradimensionat, istoria literaturii române?

modest la ale sale (cele literare) se dă drept autoritate

Toate „istoriile“, chiar și cele care au cunoscut... glorii-

în domeniu, îți indică nu doar ce e bine și ce e rău,

le (ca s-o dau ușor în rimă), sunt amendabile la destule

ci chiar și cum ar fi trebuit tu să regizezi cutare text,

componente, printre care competența autorului, obiec-

cum să fi condus subiectul cutărei proze, îți vine să-i

tivitatea sa. Astfel că o atare istorie trebuie citită ca o

zici: Stimabile, dacă știi atâtea, știi cum, scrie tu însuți

carte de exegeză și nicidecum ca o concluzie (axiologi-

și poezie, și proză! De ce o faci pe profesorul de litera-

că!) la... geneză.

tură, în timp ce, ca autor, ai nevoie de o școlire mai de Doamne ajută? Și, bineînțeles, de har… La capitolul teorie, axiologie, estetică lumea ar-

Așadar, să revenim: la ce bun critica literară? Este bună în „vechea“ idee că în procesul literar (în artă în genere, nu?) ea are o menire de instrumentare, de

tistică totdeauna a dus lipsă de mijloace eficiente de

structurare, tinzând să facă operatorii principiile, cri-

determinare, de probare a valabilității, elevației, au-

teriile logicii, urmărind/studiind legăturile/succesiunea

tenticității, valorii. Nici azi, precum oricând altădată,

motivațiilor și consecințelor, fără de care nu ar exista

nu poate fi vorba de sisteme satisfăcător determinate

(explicată, înțeleasă cât de cât) o dinamică determinată

de proceduri relativ standardizate sub aspect axiolo-

a fenomenologiei literare în genere. Critica e chema-

gic pentru depistarea valorii. Pentru că, în genere, în

tă… ba nu, critica se angajează benevol și nesilită de

imensitatea acestui domeniu persistă inevitabila doză

nimeni să analizeze viața literară ca mișcare în timp

de ambiguitate infiltrată în noțiuni ca: artă, creație,

și să-i definească acesteia statutul/canonul procesual,

literatură, tradiționalism, modernism, postmodernism

uneori reînnoit de la generație la generație. Apoi, cri-

etc. De unde, nu de puține ori, acele variații de opinii

tica își îndreptățește existența dacă e în stare să-și în-

despre unii și aceiași autori (azi, Sadoveanu, Preda,

deplinească una din funcțiile sale de bază: să decodeze

Stănescu, Breban, șaptezeciștii, optzeciștii etc.), uneori

literatura, dar și realitatea, ba chiar și pe sine însăși.

de-a dreptul polarizate, diametral opuse. Și e firesc să

Însă înaintea acestei funcții primordială pare a fi totuși

fie așa acolo unde nu că, atavic, sunt excluse exactita-

cea de evaluare, apreciere, notare axiologică.

tea, rigoarea, ci pur și simplu acestea sunt imposibile,

În fine, critica literară mai e bună în ideea, dar și

ceea ce se probează – spuneam – în special în prezent,

speranța că, în dreapta Prutului, se va remarca totuși

inclusiv în contemporaneitatea literaturii române. Des-

vreun critic-fenomenolog preocupat în mod constant

tinul operelor literare este incert. Iar în timp, în viitor

și profesionist de scrisul scriitorilor români din stânga

(ne învață trecutul!) unele din „capodoperele“ de azi

Prutului. Eu unul consider că în Moldova estică, cel

(chiar unele tămâiate cu Nobelul) se poate să nu aibă

puțin în poezie, există autori indiscutabil mai valoroși

niciun fel de destin, fiind de-a dreptul uitate, radiate

decât unii dintre confrații lor din Țară, care sunt me-

din memoria axiologică a confreriei literare, a citito-

reu gratulați, incluși în istorii literare (și mondene),

rilor. Pot să nu aibă niciun fel de destin și unele din

premiați, dați drept exemplu. Este a mirării cu câtă

producțiunile criticilor literari, temute azi (producți-

impasibilitate trec membrii juriului USR peste cărțile

unile) și temuți (criticii). De unde și mirarea pe care o

propuse de autori de la Chișinău sau Bălți, să zicem.

trezesc temenelele anumitor scriitori față de unii cri-

Este a mirării că în topul poeților propuși la Premiul

tici literari. Apoi pe mine unul mă amuză spaima nedi-

Național Eminescu nu a fost admis niciun pruto-nis-

simulată, „pe față“, a unor colegi că s-ar putea întâm-

trean care, sunt sigur, nu ar fi fost cu absolut nimic

pla ca ei să nu nimerească în vreo istorie a literaturii

mai puțin valoros ca ceilalți nominalizați. Cum s-ar

române (din câte se tot scriu)! În acest caz, trebuie să

spune și s-ar putea trage concluzia, în ochirea sa cri-

pornim de la considerentul că o istorie a literaturii o

tica literară românească are nevoie și de o lărgire de

compune un om, și nu un apostol, ba chiar – pardon! –

orizont. Inclusiv, a orizontului de așteptare.

Ioan MÂNĂSCURTĂ

ALEXANDRU GROMOV,

ÎN APRIL…

martie / aprilie

2015

PLĂCEREA LECTURII

acă odinioară anumite

Întâmplarea își umflă pânzele

și de circumstanțe, își asumase rolul

lucruri erau înțelese de la

la barul Uniunii Scriitorilor, local

sine, adică bine înțelese

doar puțin mai spălățel decât alte

și cunoscute, astăzi ne

instituții sovietice de profil, dar

propune să începem rodajul paha-

vedem în situația de a le nuanța sau

strălucind prin prezența celebrități-

relor (făcea parte din ritual), apare

chiar explica.

lor de o zi și chiar de două în diurnă

providențial Liviu Stepanovici, alias

vânzoleală... Masele largi ale poporu-

tata, iar mai exact – poetul Liviu

dru Gromov era un personaj omni-

lui numeau localul simplu – BUS, și

Damian, acesta având o importantă

prezent în spațiul radioului, televizi-

bănuiesc că nu-i cazul să descifrez

funcție administrativă la Uniunea

unii, cinematografiei și al scrisului,

abrevierea. Obișnuiții casei, ca să-și

Scriitorilor. Deși era un spirit de-

indiferent dacă acesta se numea

demonstreze apartenența la elită –

mocratic, ghiduș uneori în scrisul

ficțiune artistică și chiar science fic-

auzi! –, numeau BUS-ul în funcție

său și în cruntă competiție lirică

tion (genul este cunoscut și sub de-

de bastarda care îi lăsa fără o lețcaie

cu Grigore Vieru, în calitate de ad-

De exemplu, odinioară, Alexan-

de amfitrion. În clipa în care taica Gromov

numirea de literatură de anticipație

– ba La Jenea, ba La Tudorița, ba

ministrator Damian L.S. adora și

sau literatură științifico-fantastică),

– simplu și nostalgic – La Maria

promova disciplina. La ocazie, Leo

ziaristică, traducere literară sau sa-

Ivanovna... La BUS-ul de altădată

Butnaru și-ar fi dat cu presupusul că

lahorie la dintotdeauna agramatele

(pentru cine nu știe!) puteai veni

lui Liviu Stepanovici nu i-ar displă-

publicații moldovenești. Important

fără bani, dar era obligatoriu să ai

cea să ne vadă venind și, mai ales,

este, și e bine să se știe astăzi, că

răbdare, ca să-l citez pe Aurel Sco-

plecând de la Uniune încolonați. Zău,

excela în toate genurile/domeniile,

bioală. Restul venea de la sine, când

mi-ar fi plăcut s-o văd și pe asta,

mai având pe alocuri ingratul și no-

temperatura generozității ajungea la

deoarece, la redacția ziarului Tine-

bilul rol de deschizător de drumuri.

o cotă suficient de înaltă.

rimea Moldovei, împărțind o habă

Alexandru Gromov, Alex, era un

La o masă stau trei inși, pe care

de vreme cu Damian același birou,

spirit boem (bohem, ar fi scris el)

o să-i numesc în ordinea venirii lor

văzusem destule lucruri demne de

(prin paradox – un dezordonat cât

pe binecuvântatul pământ moldo-

ținut minte.

se poate de corect), un bon vivant, și

venesc (cronologic: 1925, 1941, 1953),

După ce apreciază din ochi

oamenii din categoria aceasta nu se

căruia înspre sfârșit o să i se recu-

potențialul unui eventual scandal,

lasă îmbătrâniți. Cel puțin, nu admit

noască – pământului, firește! – și

pe care îl găsește minim, dată fiind

să se vadă acest lucru și își desco-

oarecare identitate românească prin

lipsa lui Nicolae Esinencu, Damian

peră prietenii printre mai tinerii

intonarea în șoaptă a imnului Tră-

binevoiește să ne observe și pe noi

lor contemporani. Am putea spune

iască Regele. Așadar, de față se află

și chiar întreabă:

chiar că ei transportă energiile din-

cinstitele fețe dumnealor Alexandru

tr-un timp către alt timp, făcând

Gromov și Aurel Scobioală, plus

astfel și legătura dintre generații,

umila mea persoană. Umila persoană

Lenin, declară senin Aurel Scobioa-

realizând ceea ce am numit odini-

contează prin faptul că, iată, după

lă, la care declarație mai multe guri

oară (cu un termen mai puțin orto-

atâția ani trecuți, face mărturia eve-

uită să se închidă. Într-adevăr, eram

dox, dar adevărat) legarea timpurilor.

nimentului. Cât privește cinstitele

în 22 aprilie... zi cu roșu-n calen-

Și, fiindcă această legare a timpurilor

fețe, acestea tocmai încheiaseră o

dar, cum se cânta patetic, celebrată

este o mai veche ocupație a noastră,

colaborare. Pe lângă multele virtuți,

de întreaga omenire progresistă...

să încercăm revenirea, cu ale voas-

între care și aceea de a fi purtătorul

ș.a.m.d. Mă rog, pentru noi era o

tre domnii la brațetă, într-o altă

unei culturi vaste, greu imaginabile

simplă zi de primăvară și amănuntul

primăvară, neuitând (eu) să vă aver-

în perioada de referință, cu ramifi-

privitor la culoarea acesteia ne scă-

tizez că toate primăverile trecute

cații în diverse domenii științifice și

pase, ca și altele...

au fost nespus de, nemaipomenit de

artistice, de a fi sufletul unei com-

frumoase.

panii etc., etc., Alexandru Gromov

creadă că US și reprezentantul ei

avea și faima de bun cunoscător al

aici prezent uitaseră de măreția zilei

licorilor bahice, asfel că, ținând cont

pe care o trăiam.

Ca, de exemplu – aceasta, de la sfârșitul anilor 1970...

– Ce faceți? – Ca toată lumea. Serbăm ziua lui

Pauză scurtă, ca nu cumva să se

– Vedeți să nu exagerați, ne dă

torii trebuiau să se mulțumească tot

Viața își vădea ascunsele splen-

de grijă Damian și ne lasă să sărbă-

mai des cu ceea ce se scurgea prin-

dori și sugera pentru cei ce înțele-

torim în legea noastră pe conducă-

tre degete, comenzile grase ajungând

geau că este nesfârșită...

torul proletariatului mondial.

la impostori. În mod firesc, apariția

Care sărbătoare?! Gromov uită

Gromov a dat lovitura prin 1957

unei traduceri pe care o semnai nu

cu o carte intitulată Taina Luceafă-

brusc că tocmai ne avântasem

putea să nu fie prilej de bucurie și

rului (Luceafărul-Venus interesând

să facem rodajul paharelor și se

petrecere. Și – na-ți-o bună! – în

atunci pe toți), pe care o scrisese

pregătește de plecare. Ce, cum, de

plin eveniment editorial, ca să zicem

în tandem cu fizicianul Tadeuș Ma-

unde, care-i supărarea?...

așa, protagonistul face pe supăratul

linovschi. A dat lovitura în sensul

sau este supărat de-a binelea.

că a devenit un scriitor nu numai

– Fraților, nu merge, declară Gromov, trăgându-și o mască de milenară... poate chiar eternă... tristețe. – Ce nu merge și încotro nu

– Sunt umilit! declară protagonistul.

cunoscut, ci și citit, mai ales de vlăstarele tinere ale moldovenilor,

– Doamne ferește! închipui Sco-

care în materie de lectură nu prea

merge? îl întreabă Scobioală, deru-

bioală o cruce invizibilă de membru

aveau de unde și ce alege. Bineîn-

tat, pe reprezentantul celebrei în

de partid comunist. Să mă tai, dacă

țeles, în epoca dată, scrisul basara-

epocă reviste Moldova, în care urma

înțeleg care-i supărarea!

bean trebuia să proslăvească idoli de

să-i apară o povestire.

– Fără sacrificii inutile! se îm-

împrumut, care erau devoratori de

blânzi neașteptat apologetul adunării

suflete și neiertători de memorie.

plenar...! Ba chiar declar că m-am tre-

și înmulțirii. De fapt, voiam să știți

Omul sovietic trebuia să fie o lighi-

zit de bună dimineață cu acest gând

și să țineți minte: astăzi, 22 aprilie,

oană fără reflexe și aspirații umane,

înălțător... Totuși, având în vedere și

este ziua mea de naștere. Voi acum

iar literatura trebuia să contribuie

ținând cont de... Revendic și pentru

să curgă vinul spumegând ca Dună-

la fătarea monstrului. Ei bine, Taina

aici de față robul lui Dumnezeu, zis

rea la Ismail!

Luceafărului, pe lângă indispensabi-

– Împărtășesc întru totul și susțin

Alexandru Gromov, din neamul Gof-

– Dacă nu, protestă prompt Sco-

lele păcate ideologice induse, avea

man, puțintică considerațiune. Mai

bioală. Nu se poate! Ce ne facem cu

și meritul esențial de a genera vise.

ales că numitul este cel care face

mii de licurici, în april, în april s-a

Este calitatea pe care o vor avea toa-

cinste, ceea ce presupune anumite

născut Ilici!?

te scrierile ulterioare – multe la nu-

cheltuieli, iar neamul nostru are

– Simplificăm lucrurile. Licuricii

obișnuința adunării și înmulțirii, nu

sunt trimiși la culcare. Prin urmare,

a scăderii și împărțirii...

avem un enunț neutru: În april, în

Dezlănțuitul în lamentații rob al

april s-a născut Gavril.

măr și variate – ale distinsului meu prieten și învățător al multora. În acest sens, academicianul Mihai Cimpoi îi face maestrului o

lui Dumnezeu, care altminteri arăta

Formidabil! În clipa aceea am

caracteristică exemplară: Alexandru

vivace și prosper, era în ziua aceea

recunoscut necondiționat talentul de

Gromov este un scriitor de frontieră,

de aldămaș, deoarece tocmai fusese

actor (și farsor) al lui Gromov, vag

care îmbină ingenios realul și visul,

lansată o traducere pe care o sem-

bănuit până atunci, dar clar aducător

misterul cu datele exacte pe care ni le

na – cred că era vorba de Războiul

de surpriză și voie bună. Care revo-

oferă știința; este un creator inspirat de

lumilor de Herbert Wells sau de o

luție, care nespălat și ofticos condu-

utopii, simbolic legate cu antiutopiile,

carte la fel de voluminoasă a fraților

cător de golani!?

cu coborârile pe pământ și întoarcerile

Strugațki, nu-mi mai amintesc, dar

Venise primăvara și era ziua lui

la izvoare, este cronicarul, poetul și fi-

știu că era ceva din domeniul fan-

Gromov! În bar ateriză poeticește

lozoful științei care stă la hotarul dintre

tasticului și apăruse la redacția pe

Anatol Ciocanu, urmat de Ion Ghe-

cronica științifică și proiectările imagi-

care o diriguia Aurel Scobioală. Pe

orghiță, Gheorghe Vodă și de alții,

narului. La care îmi permit să adaug

atunci, traducerile constituiau o sur-

pe care Fănuș Neagu îi numise fru-

că SF-ul este, printre altele și pen-

să serioasă de venit, așa că obținerea

moșii nebuni ai marilor orașe... Chiar

tru cine nu știe, proba maturității

unui contract reprezenta garanția

erau frumoși!

unei gândiri și literaturi...

unui trai decent pe parcursul unei

– De ziua lui Gofman, tot el

perioade însemnate. Unde mai pui

Gromov, Basarabia se reîntregește,

întâmplarea relatată mai sus dacă

că la traduceri se înnădiseră până și

comentă Gromov, având în vedere că

nu s-ar fi lăsat și cu un pui (mare!)

cei care nu știau nici chiar toate li-

se adunase lume de la Dunăre, Prut,

de scandal, bineînțeles, ideologic. La

terele, dar cu funcții și pile la cc, kgb

Nistru și de până peste marginile

ora la care scriitorii naivi ar fi bănu-

și alte instituții oculte, așa că scrii-

Bucovinei.

it că, cică, nu mai există nicio ure-

martie / aprilie

2015

Poate că memoria n-ar fi reținut

che veștedă care să-i audă, Gromov

Trăiască Regele

90 P L Ă C Epersonalitatea R E A L E C T U R I și I opera Astăzi,

își aminti fraudulos că făcuse carte

În pace și onor,

distinsului literat se află în ușoa-

la Brăila și la București. Careurile,

De țară iubitor

ră eclipsă, ca să nu zic mai mult,

descifră el, începeau întotdeauna cu

Și-apărător de țară…

dar, ca orice eclipsă, sper să fie și

intonarea imnului Trăiască Regele.

…și tot așa, până la sfârșit. (Re-

repede trecătoare. Este bine ca la

– Versuri de Vasile Alecsandri, ne

cunosc, în interpretarea lui Gromov,

90 de ani, și atâția împlinește Ale-

lumină învățatul nostru sărbătorit.

toate cuvintele mi s-au părut sin-

xandru Gromov în primăvara lui

Dacă mahării de aici cunoșteau amă-

cere!)

2015, înălțimea faptelor unui om să

nuntul, nu mai ajungea Alecsandri

A doua zi, imnul șoptit avu un

fie evaluată la parametrii aflați în

clasic al marii literaturi sovietice

ecou destul de puternic, ca să nu

proximitatea realității. Cel puțin,

moldovenești. Ce, asta-i treabă de

zic bubuitor. Salvatoare, în mod

pentru a servi și altora ca îndemn

proletar – să proslăvești un rege, mai

miraculos, au fost rădăcinile semite

și exemplu demn de urmat. Un fel

ales, unul român, se revoltă Gromov

ale cântătorului de imn național

de recuperare a moștenirii înain-

cu toată sinceritatea, după care into-

și regal românesc. Dar asta-i altă

tașului, care în definitiv înseamnă

nă – ce-i drept, în șoaptă – imnul:

vorbă...

recuperare de sine.

Natalia Barbu martie / aprilie

2015

MONDEN

Liliana POPUȘOI

„La noi acasă se aude permanent muzică, e parte din mine și din familia mea”

Natalia Barbu este femeia care știe să surprindă, să se reinventeze, să încânte și să atingă mereu cu cântecul ei struna potrivită a sufletului nostru. Stilul ei muzical și imaginea sa sunt într-o continuă transformare, rămân neschimbate doar talentul și sinceritatea vedetei, precum și superbii ei ochi verzi. Stabilită de câțiva ani la București, Natalia Barbu rămâne în continuare o prezență activă în Republica Moldova, fapt ce nu poate decât să ne bucure. Despre muzică, familie, dragoste, planuri de viitor și casă vă propunem să citiți în discuția ce urmează.

Te-am urmărit cu admirație în cadrul fina-

„Acasă e acolo unde ți-e inima“, spune un

lei naționale Eurovision alături de Dara și

vers dintr-un cântec. Unde este inima Nata-

Tania Cergă. A fost un recital de-a dreptul

liei Barbu? Unde te simți tu acasă?

senzațional. Ești una dintre solistele care ne-au reprezentat onorabil țara la acest festival european al muzicii, nu te mai tentează să concurezi?

Acasă e acolo unde e familia mea, adică în România, unde sunt soțul și copilul meu și, bineînțeles, și în Republica Moldova, alături de părinții și prietenii mei.

A fost o experiență de neuitat să cânt alături

S-a schimbat cumva percepția ta asupra

de unele dintre cele mai bune voci de la noi,

muzicii de când te-ai căsătorit și ai început

a fost și o apropiere de suflet prin proiectul

să călătorești mai mult, să ai propriul stu-

de la Eurovision din anul acesta, pentru care

dio de înregistrări?

trebuie să-i mulțumim Alei Donțu, ea a fost pulsul și creierul acestei idei. În rest, dacă mă întrebi de Eurovision, nici nu știu ce să-ți răspund... Nu spun un „nu“ categoric, dar deocamdată nu mă avânt să particip la acest concurs.

Percepția asupra muzicii a evoluat, bineînțeles, dar asta vine cu experiența, cu anii. Într-adevăr, am un mic studio acasă, unde îmi pot realiza ideile la nivel de demo, la orice oră și zi, asta e foarte important pentru mine. Dar din studioul meu aceste

Anul trecut, dar și de la începutul acestui

idei pleacă mai departe la alte studiouri, la

an, ai fost prezentă la mai multe eveni-

oameni profesioniști, care știu să îmi trans-

mente și concerte organizate la Chișinău.

forme ideile în piese de calitate.

A avut loc și primul tău concert la Palatul Național, despre care încă se vorbește de bine. Cum te simți când onorezi astfel de invitații: de-ai casei ori oaspete?

Care sunt planurile tale muzicale de viitor apropiat? Lucrez pe mai multe fronturi în ultima perioadă, adică la mai multe proiecte. Ce pot

Mă simt extraordinar de fiecare dată când

să spun acum este că sunt la jumătatea al-

revin în Republica Moldova, mai ales că simt

bumului semnat de mine, una dintre piesele

nevoia și chemarea în ultima perioadă să țin

de pe album va fi lansată curând, este vorba

cât mai mult și mai strâns legătura cu publi-

de „Noi doi“, pe un text de Zina Zen, video și

cul de acasă. Concertul din octombrie anul

foto: Garage Studio, styling: Polina Niculcea.

trecut de la Palatul Național a fost un pas spre această legătură. Sunt foarte fericită că am realizat în sfârșit concertul la care visam

martie / aprilie

Care sunt preferințele tale muzicale? Ce asculți când ai chef de muzică?

și aș vrea să mulțumesc tuturor celor care

Ascult muzică foarte diferită, de la jazz, pop,

mi-au fost alături, în special lui Alex Calan-

clasică până la rock. La noi acasă se aude

cea și muzicienilor care au lucrat cot la cot

permanent muzică, e parte din mine și din

cu mine la acest proiect.

familia mea.

2015

MONDEN

Există vreun artist cu care ți-ai dori să

afaceri precum se pricepe el la muzică? Dar

cânți în duet?

la modul serios, ce rol are el în viața și ca-

Îmi plac foarte mult John Legend, Ed Shee-

riera ta?

ran... dacă într-o zi aș avea posibilitatea să

Fiecare cu bucătăria și meseria lui, soțul

fac un duet cu cineva dintre ei, aș ﬁ onorată.

meu se pricepe la multe, nu numai la afa-

Cum împaci rolul de cântăreață cu cel de

ceri, iar eu mă pricep doar la muzică. Într-

soție și mamă? Copilul tău realizează deja

adevăr, soțul îmi este aproape la cele mai

că mama lui e vedetă?

importante evenimente din cariera mea, mă sprijină cu tot sufletul. Îi cer și sfaturi, pă-

Mă descurc, mai ales că am parte de aju-

reri atunci când am un material nou și este

tor, am o bonă care ne este foarte dragă,

foarte sincer cu mine, îmi spune întotdeau-

o doamnă de excepție. În plus, mă ajută și

na verde în ochi ce crede.

soțul foarte mult, așa că ne descurcăm toți de minune. Victoraș știe că am concerte și

Cum te-ai acomodat cu viața la București?

se mândreste cu „Mami a mea“, cum zice el.

Ți-ai dori să te muți în altă parte? Dacă da, din ce considerente?

„Fiecare dintre noi are un dar, e important să îl vedem, să îl apreciem, să-l valorificăm“

Îmi place Bucureștiul, România în general, am început să văd și să descopăr atâta frumusețe! Nu cred că ne-am muta în altă țară, poate în Moldova?!

Încă de la debut, ai îmbinat foarte reușit muzica și moda. Nu regreți acum că nu ai acceptat o carieră de model în străinătate? Ai renunțat definitiv la modă sau există

„Familia mea nu o să-mi ceară niciodată să renunț la muzică“

posibilitatea să revii și la acest domeniu în viitorul apropiat? Am avut o posibilitate pe la 19 ani să îmi încerc norocul în modelling, dar am știut întotdeauna că am altă chemare, și anume muzica. De mic copil știam, simțeam că asta

În această etapă a vieții în care te afli, ce înseamnă muzica pentru tine? La ce ai fi în stare să renunți pentru muzică și ce n-ai schimba niciodată în viața ta, chiar cu riscul de a pleca din muzică?

o să fac toată viața mea, o să cânt, o să fac

Muzica a fost și rămâne a fi o mare parte

muzică. Și mă bucur că părinții mei au văzut

din mine, așa că nu se pune problema să

această chemare la mine și m-au sprijinit în

renunț la ea, mai ales că familia mea nu o

direcția pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Fie-

să-mi ceară niciodată să renunț la muzică,

care dintre noi are un dar, e important să îl

adică la mine, într-un fel.

vedem, să îl apreciem, să-l valorificăm. Ce planuri și proiecte ai pentru anul cu-

„...soțul meu se pricepe la multe, nu numai la afaceri, iar eu mă pricep doar la muzică“

rent, care pot fi făcute publice?

Soțul tău nu lipsește de la niciun concert

Îți mulțumim și îți dorim mult succes în

sau eveniment la care ești invitată. Ai în-

continuare!

ceput și tu să te pricepi la fel de mult la

martie / aprilie

2015

Lucrez intens la albumul meu, pe care sper să-l termin cât mai curând, în rest surprizele mari vin la toamnă! Fiți aproape.

MONDEN

Fashion Weekend Pe 14 și 15 martie, în incinta Sălii cu Orgă s-a desfășurat parada brandurilor autohtone în domeniul confecțiilor, unde și-au dat întâlnire cele mai cunoscute branduri din țară, iar sala de concerte s-a transformat într-un veritabil podium de modă. Timp de două zile creatorii și-au prezentat colecția de primăvară – vară în cadrul celei de-a VII-a ediții a evenimentului DIN INIMĂ Fashion Weekend, iar în calitate de modele au defilat persoane publice, interpreți, politicieni, bloggeri sau jurnaliști, care s-au alăturat campaniei de promovare a brandurilor autohtone. Evenimentul are drept scop promovarea creatorilor de modă autohtoni și a producției lor și se organizează pentru a-i convinge pe consumatori să aleagă haine și încălțăminte made in Moldova. Și ediția din acest an s-a bucurat de sprijinul Ministerului Culturii, cu susținerea ministrului culturii, Monica Babuc, și a Primei-Doamne, Margareta Timofti. La prezentare au participat producători al căror nume este deja cunoscut pe piața locală, dar și internațională, precum și nume noi, care au surprins plăcut. Astfel, pe podium au fost lansate ofertele pentru primăvara – vara 2015 ale următorilor creatori: Tricon, Brio, MyRevival, Georgette, Sekana, Vistline, EHO, Julia Alert, Divero, Etnopera, Nanetty, Sandi, Slavia P, Goreea, Raquette, Kheops, Mallena, Etno Linia, Ionel, Maicom, Crème Brûlée, Lia Fia, Maxi Kids, Zorile, Cristina, Hîncu, Oldcom, Tiras, Irka Shoes, Ludmila Storojuc, Vitalie Burlacu, Natalia Maskvina, Marinelle, Ponti, Jubijoux, Folks, L’ame de femme, O’Blanc, Le Parole, Alina Bradu, Irina Ulianovschi, Polina Hasanova, Seline. Imagini: Andrei Mardari (Moldpres)

martie / aprilie

2015

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ

www.revista.md

martie aprilie

2015

771857

348706

15002

Revistă social-culturală

martie / aprilie 2015

social - culturală

Defileul Duruitoarea. Imagine: Mihai Potârniche