Moldova iul-aug 2014 by revistamoldova

Revistă social - culturală www.revista.md

iulie august

Un festival care

a reînviat istoria

O lege pentru o cinematograﬁe în stil modern

Cioclea. Cine altcineva? Emilian Galaicu-Păun

În căutarea brandului național Mircea V. Ciobanu

2014

L A U R E AȚ I I P R E M I U L U I NAȚ IONAL,

ediția 2014 DUMITRU BLAJINU, dirijor, compozitor, folclorist, violonist – pentru contribuție valoroasă în colectarea, conservarea și propagarea folclorului muzical TUDOR ZBÂRNEA, pictor – pentru contribuție considerabilă la dezvoltarea artelor plastice din Republica Moldova GALINA BUINOVSCHI, profesoară de muzică (vioară) – pentru performanțe excepționale în dezvoltarea și afirmarea școlii naționale de interpretare instrumentală VITALIE RUSU, actor de teatru și film, regizor – pentru întreaga activitate artistică SERGIU MUSTEAȚĂ, doctor în istorie, conferențiar universitar – pentru seria de lucrări științifice în domeniul istoriei și protecției patrimoniului cultural PETRU STRATULAT, doctor habilitat în medicină, profesor universitar – pentru fondarea și implementarea direcției noi științifico-practice „Perinatologia“ ȘTEFAN ȚURCANU, doctor habilitat în biologie, profesor universitar – pentru activitatea științifico-didactică în domeniul fiziologiei animalelor domestice și zoologiei NICOLAE ORIOL, antrenor principal de lupte libere – pentru întreaga activitate în domeniul sportului

U N

G Â N D

B U N

DE AUGUST Niciunul dintre ei nu poartă prenumele Ștefan și nici activitățile pe care le profesează nu țin de istoria Moldovei. Sunt vechi prieteni de liceu, țin legătura până acum și se numesc Simion Berzoi, Marian Chirtoacă, Vlada Ciobanu, Iurie Cojocaru, Viorel Gamurari, Irina Ghelbur, Dumitru Stratan. Anume ei sunt cei care au mobilizat societatea – mai ales, generația tânără – la o acțiune menită să revigoreze o pagină din istoria noastră, și anume: bătălia de la Lipnic din 20 august 1469 (în unele surse: 1470), în care oștile moldovene, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, urmărindu-i pe invadatorii tătari, i-au ajuns în dumbrava de la Lipnic și acolo i-au bătut, eliberându-i pe robi și redobândind prăzile luate de ei. O veche legendă spune că lupta s-a dat lângă un izvor de apă, care se numește Fântâna Cadânei și care există până astăzi. Are și aceasta o istorie: cu mai multe secole în urmă, un tătar a vrut s-o ducă în haremul său pe o frumoasă fată moldoveană, ea însă a preferat să se arunce în apele fântânii... Ideea lansată de acești tineri de a restaura câmpul de luptă al oștii lui Ștefan cel Mare și Fântâna Cadânei de la Lipnic le-a venit aflând că ele sunt incluse în Registrul Monumentelor din țara noastră. Având parte și de sprijinul, inclusiv financiar, al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, dar și de susținerea Ministerului Culturii, au plasat-o pe un site în internet (https://www.indiegogo.com/projects/restoring-a-15th-century-well-frommoldova), indicând și contul în care ar putea depune bani doritorii de a participa la restaurare. Astăzi, grupul dispune de proiectul de restaurare, elaborat de arhitectul Teodor Naval, și de suma adunată până acum: 4 200 de dolari. Deși ar avea nevoie de mai mult, lucrările necesare vor începe în timpul apropiat, pentru ca restaurarea să fie definitivată până la sfârșitul lui septembrie, când vor fi sărbătorite Zilele Europene ale Patrimoniului. Susține și tu acest proiect! Unindu-ne forțele, putem să realizăm lucruri frumoase.

Situația existentă

Proiectul de restaurare

Revistă social-culturală Serie nouă Redactor-şef Aurelia BORZIN Redactor-şef adjunct Vitalie SPRÎNCEANĂ

1 4

M O L D O VA L A Z I Un gând bun de august

EDITORIAL Casele de cultură de la sate: între abandon şi resuscitare (Aurelia Borzin)

Secretar de redacţie Liliana POPUȘOI Stilizator Inga DRUŢĂ Redactori asociaţi Emilian GALAICUPĂUN Mircea V. CIOBANU Adrian CIUBOTARU Iurie COLESNIC Eugen LUNGU Ion VARTA Lucia CUJBĂ Moni STĂNILĂ Larisa UNGUREANU Anastasia RUSUHARABA Maria ȘLEAHTIŢCHI Petru NEGURĂ Vitalie VOVC Vasile ERNU

Tehnoredactor Marian MOTRESCU

În căutarea brandului naţional (Mircea V. Ciobanu)

PUNCTUL PE I

OAMENI ÎNDEAPROAPE

O lege pentru o cinematografie în stil modern

Andrei Mudrea și ideile noastre despre Țară (Victoria Rocaciuc)

27 La filtrul propriilor exigenţe (Ghenadie Nicu) 29 Nelly Cozaru: „S-o spăl pe Caţavencu de pe mine!“

Colaborator literar Raia Rogac © Design Romeo ȘVEŢ

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E Recviem pentru deportaţi (Raia Rogac)

38 Simpozionul Internaţional de Pictură „Orheiul Vechi – 2014“ (Lucia Cujbă) 40 Un festival care a reînviat istoria (Lucia Cujbă)

ADRESA REDACŢIEI Casa Presei, etajul 5, bir.: 526, 531; 2012, Chișinău, str. Pușkin, nr. 22 Tel.: +37322/233146; +37322/232549; +37322/237463

46 Descoperind Moldova pe urmele CRONOGRAF cadRO TUR (María Molina) 51 Schimb de pase între minge şi carte (Moni Stănilă)

Fotografii: Mihai Potârniche, Nicolae Răileanu, Andrei Mardari (Moldpres) ș.a. Conţinutul textelor publicate în MOLDOVA reflectă poziţia și gustul estetic al autorului și nu neapărat pe cel al redacţiei. www.revista.md revista.moldova@yahoo.com Abonamentele la revista MOLDOVA pot fi perfectate începând cu orice lună a anului. Indice poştal: PM 31719 Revista MOLDOVA este difuzată în toate reprezentanţele ţării de peste hotare, la misiunile diplomatice străine din Republica Moldova, la cele mai importante instituţii şi întreprinderi ale statului, precum şi prin intermediul agenţilor de difuzare a presei. ISSN 0132-6635 Tiraj: 700 de exemplare Tiparul a fost executat la «Bons Oﬃces» SRL, Chişinău Imaginile şi textele pot fi reproduse doar cu acordul redacţiei.

iulie / august

2014

A C VA F O R T E Cioclea. Cine altcineva? (Emilian Galaicu-Păun)

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ

Cuprins iulie august

2014

PLĂCEREA LECTURII L’écriture, son amour (Maria Şleahtiţchi)

64 Memoria cărților poştale ilustrate (Vitalie Parfentie) 68 Contemporaneizarea conştiinţei

şi creativităţii (Leo Butnaru)

MONDEN Rochii pentru seri perfecte de la Olga Blanc (Lucia Cujbă)

P U N Ț I C U LT U R A L E Владимир Лорченков: „Я включил Молдову в литературную карту мира”

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ O plimbare prin nebănuitul Chișinău (Iurie Colesnic)

82 Józef Piłsudski şi Basarabia (Ion Varta)

MOLDOVENI DE PRIN LUME

UNDERGROUND

Radiografia unei reveniri (Vitalie Vovc)

Moldova independentă: o scurtă istorie şi o lungă erată (Petru Negură)

H O S P I TA L I T Y. T R A D I T I O N S . M I S T E R Y Lângă Apostolul graiului nostru (Anastasia Rusu-Haraba)

96 Un străvechi monument – între legende şi realităţi

(Eugen Bâzgu)

Aurelia BORZIN

Casele de cultură de la sate:

ÎNTRE ABANDON ȘI RESUSCITARE CONSTRUITE PE TIMPUL UNIUNII SOVIETICE ÎN SCOP PROPAGANDISTIC ȘI TRECUTE ÎN ADMINISTRAREA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ANII ’95, ÎN CONTEXTUL PROCESULUI DE DESCENTRALIZARE, CEA MAI MARE PARTE A CASELOR DE CULTURĂ AU DEVENIT NIȘTE CLĂDIRI CU LACĂTE LA UȘI, FĂRĂ ACTIVITATE, SORTITE RUINĂRII. NU A EXISTAT O POLITICĂ, O VIZIUNE REFERITOARE LA ROSTUL CASELOR DE CULTURĂ ÎN SOCIETATE, IAR ADMINISTRAȚIILE PUBLICE LOCALE NU AU DISPUS DE MIJLOACE FINANCIARE CA SĂ FACĂ CEVA CU ACESTE INSTITUȚII. DOAR O PĂTRIME DIN CELE 1 231 DE CASE DE CULTURĂ SUNT ÎNCĂLZITE (MAJORITATEA DINTRE ELE, CU SOBE) PE TIMP DE IARNĂ, ȘI APROAPE JUMĂTATE NECESITĂ REPARAȚIE CAPITALĂ.

Carenţele Strategiei În acest an a fost aprobată, pentru prima dată, de

Privatizarea culturii Un alt risc pentru căminele culturale de la sate

către guvern Strategia de dezvoltare a culturii „Cultu-

este privatizarea lor, câtă vreme aceste bunuri nu sunt

ra 2020“ (prevăzută a fi pusă în aplicare până în 2020).

înregistrate ca „patrimoniu cultural“. Până acum, în

Strategia cuprinde și un compartiment care se referă

Republica Moldova au fost privatizate 12 case de cul-

la statutul caselor de cultură, aceste instituții urmând

tură. În urma privatizării, clădirile căminelor culturale

a fi transformate în centre multifuncționale. În opinia

de cândva au fost transformate în restaurante, maga-

directorului Centrului pentru Politici Culturale, Vea-

zine sau supermarketuri – localuri care aduc venit. Iar

ceslav Reabcinschi, această strategie va rămâne ine-

atunci când dispar casele de cultură, reacția oameni-

ficientă în privința caselor de cultură (sau a centrelor

lor este neutră. Dispar casele de cultură acolo unde

culturale) câtă vreme vor fi finanțate (doar) de APL:

acestea nu au mai activat de 20 de ani. Între timp, a

„Când casele de cultură au fost transmise administra-

crescut o generație care habar nu are de asemenea

ției publice locale, nu s-a ținut cont de faptul dacă ad-

instituții, ce stau în centrul satului și se dărâmă. Pri-

ministrațiile locale sunt în stare să le întrețină finan-

vatizarea construcțiilor în discuție le dă cel puțin im-

ciar“. Totuși, în ultimii ani se poate observa o ușoară

presia sătenilor că se face ceva în acest sens.

îmbunătățire a situației. Mai multe administrații locale din spațiul rural au găsit fonduri pentru a începe re-

Riscurile autodeterminării

parația sau amenajarea caselor de cultură. Potrivit Strategiei, în perioada 2009-2011, au fost reparate ca-

Dacă până acum primăriile erau subvenționate în

pital 281 de case de cultură, iar 1 174 au beneficiat de

funcție de limitele normative stabilite pentru cultură

reparații curente.

pe cap de locuitor (ultimele cifre fiind de 92 de lei pe

EDITORIAL

cap de locuitor pe an, pentru cultură), iar primăria era

în altă zonă, nu acolo unde se căuta până acum – lipsa

obligată să valorifice acești bani pentru activități cultu-

banilor. Schimbarea ar trebui să înceapă de la oameni.

rale, acum se merge pe ideea că administrațiile locale

Pe parcursul anilor 2010-2012, Fundația Culturală

vor primi un buget total și vor aloca pentru fiecare

Europeană și Fundația Soros au elaborat un proiect de

domeniu atât cât vor considera necesar, fără un buget

modificare a activității caselor de cultură, grație căruia

normativ pe fiecare domeniu.

șapte cămine culturale au fost transformate – din in-

Deși s-ar părea că e o schimbare legislativă în bine, întrucât administrația locală cunoaște necesitățile și problemele cu care se confruntă populația de la fața

stituții în care se produc doar activități artistice – în instituții multifuncționale. În acest sens, managerii caselor de cultură au

locului, există riscul ca, în foarte multe localități, con-

beneficiat, timp de doi ani, de formări, stagii și semi-

siliul local să nu aloce niciun sfanț pentru cultură.

nare ce țin de managementul instituțiilor culturale în

„Consiliul va aloca bani în funcție de ceea ce consideră

condițiile economiei de piață, au lucrat la concepția

că este mai important. Și atunci ce e mai important:

de dezvoltare a instituțiilor pe care le reprezintă,

să întreții o bibliotecă sau să repari punctul medical?“,

au efectuat o vizită de documentare în Anglia, țară

se întreabă retoric Veaceslav Reabcinschi. „În localită-

în care instituțiile de cultură sunt sprijinite de stat

țile în care nu a existat o bibliotecă, nu cred că va mai

la un nivel minim și sunt susținute aproape exclusiv

apărea degrabă o bibliotecă. Pentru că oamenii nu știu

de comunități.

ce înseamnă o bibliotecă. Acolo unde nu s-a organizat niciodată o activitate culturală, nici nu se va mai organiza. Pentru că, iarăși, oamenii nu știu ce e aceasta. Tendința de creștere a autodeterminării administra-

Exemple de urmat La baza reformării caselor de cultură au fost puse

țiilor locale este normală, așa se face în toată Europa.

problemele satului. De exemplu, în satul Bravicea,

Administrațiile locale cunosc mai bine problemele din

Călărași, sunt foarte mulți copii ai căror părinți sunt

comunitate. Dar în țările europene pot fi accesate și

plecați peste hotare, iar bunicii în grija cărora sunt

diferite fonduri, programe centrale și regionale prin

lăsați nu au întotdeauna timp să aibă grijă de ei. De

care este susținută activitatea culturală locală. La noi

aceea, în casa de cultură de acolo s-au deschis ateliere

aceste fonduri nu există. De aceea, în satele în care

de tricotat, croșetat și lemnărit, pentru a-i antrena pe

avem o activitate culturală bogată, unde sunt ansam-

acești copii în activități ocupaționale.

bluri, cercuri, tradiții, acolo și va exista viață culturală.

În satul Mereni, Anenii Noi, există un mare nu-

În satele în care aceasta a dispărut, e mică probabili-

măr de deportați, în comparație cu satele din jur. Sub

tatea că primarul care nu a avut o astfel de activitate

auspiciile casei de cultură din Mereni, s-a deschis un

își va asuma resuscitarea ei.“

muzeu în aer liber al memoriei deportaților, primul de acest gen din țară. Pentru înființarea muzeului

Casa de cultură – instituţie multifuncțională Primul program în domeniul dezvoltării culturale a

memoriei, a fost implicată comunitatea în colectarea documentelor, fotografiilor, scrisorilor și a altor obiecte relevante, au fost instalate trei sculpturi consacrate deportaților, a fost (re)construită o casă veche din

fost implementat în 2006-2009, când, prin intermediul

acele vremuri, iar autoritățile intenționează să aducă,

Fondului de Investiții Sociale, au fost reparate 38 de

pentru complexul muzeistic din fața casei de cultură,

case de cultură. Cu toate acestea, activitatea lor rămă-

câteva vagoane. Având în vedere distanța de doar 20

sese neschimbată, unele dintre ele fiind chiar fără acti-

km de la Chișinău, autoritățile din Mereni speră să

vitate. Atunci s-a constatat că problema principală este

facă din acest muzeu o atracție turistică.

Mi rc e a V. C I O B AN U

ÎN CĂUTAREA

brandului național ÎN MINTEA CETĂȚEANULUI UNIVERSAL O ȚARĂ SAU ALTA SE ASOCIAZĂ CU ANUMITE ÎNSEMNE, CARE O FAC ATRACTIVĂ SAU, DIMPOTRIVĂ, REPUGNANTĂ. JOCUL ÎMBINĂ SIMBOLURILE IMPUSE METODIC DE IMAGEMAKERI CU PREJUDECĂȚILE MILENARE. NU E NUMAI O CHESTIUNE CARE ȚINE DE MODĂ SAU DE UN INTERES PUR SPORTIV, CUM S-AR CREDE. DIMPOTRIVĂ, E UN INDICIU DE CARE SE INTERESEAZĂ OAMENI FOARTE PRAGMATICI. ESTE BRANDUL. CEEA CE NUMIM NOI BRAND SAU MARCĂ NU EXISTĂ CA OBIECT ÎN REALITATE, E O CONSTRUCȚIE MENTALĂ. O ÎNSUMARE A EXPERIENȚEI ȘI O PERCEPȚIE A UNEI VALORI.

xistă și noțiunea de brand

investițiile și imigrarea fixează capa-

care guvernează în chestiunile glo-

național, și indici de mă-

citatea țării respective de a fi atrac-

bale ca democrația, justiția, sărăcia,

surare a percepției unui

tivă pentru trai, muncă, studii. Aici

ecologia. O serie de indicii vizează

stat (Nation Brands Index).

se include și percepția (brandul se

exportul. Se constituie, în timp, o

Un clasament al brandurilor națio-

calculează conform percepției, nu

anumită impresie despre mărfurile

nale se face conform câtorva crite-

conform unor statistici abstracte)

și serviciile unor țări. Tot aici sunt

rii. Criteriul uman include măsura-

situației economice și sociale a țării.

și așteptările versus temerile, limi-

rea opiniei despre nivelul educației

Criteriul „Puterea“ măsoară

tele în care consumatorii caută (sau

și instruirii profesionale; calificarea

atitudinea societății față de com-

evită!) achiziția anumitor mărfuri

angajaților în câmpul muncii; gra-

petența și față de legitimitatea

naționale sau apelează la serviciile

dul de deschidere și bunăvoința

puterii; nivelul de credibilitate al

respective din țara-furnizor. Tu-

societății; ospitalitatea versus ostili-

individului față de guvern și gu-

rismul și interesul pentru vizitarea

tatea față de străini. Datele privind

vernanți; percepția politicii celor

țării sunt indicii importante pentru

iulie / august

2014

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

conceptul de „marcă națională“.

„simple“, asta înseamnă altceva).

acolo merge lumea să le vadă, pe

Aici intră atractivitatea obiectivelor

Adică... de la constatarea adevăru-

când Piața Centrală din Chișinău

turistice naturale sau culturale, pre-

lui șocant și de la scoaterea lui la

nu vrem s-o vedem nici noi, băști-

cum și calitatea rețelei de deservire,

lumină: suntem absolut neatractivi.

nașii. Cum am transforma ciudățe-

infrastructura, cum s-ar zice.

Dacă lumea noastră pleacă de aici,

niile noastre dizgrațioase în obiecte

cum să-i ademenim pe străini? Cu

atractive?

Cultura și patrimoniul fac parte, previzibil, din lista indiciilor care

vreo minciună? Noi ne-am obișnuit

formează marca națională. Trebuie

– paradoxal – cu un mediu infect

tună din creierul nostru comun, în

să amintim că aici se include nu

ca ambianță și... cu o imagine po-

lipsa altor variante, poți scoate di-

percepția noastră asupra culturii

leită, falsă din oficiu și amăgitoare

vidende (și) din neputința noastră.

naționale, ci percepția cetățeanului

pentru străini. Când cineva plasea-

Povestea cineva cum într-un loc vin

universal privind cultura noastră și

ză capitala noastră pe primul loc al

turiști din toată lumea, se așază pe

patrimoniul nostru, material sau

celor mai urâte orașe din lume noi

prispa casei unde sunt găzduiți și

imaterial. Cu ce putem uimi vizi-

ne revoltăm, pentru că ne-am obiș-

privesc (admiră!) apusul soarelui.

tatorul? Cu ce îl putem atrage să

nuit să credem că orașul e cel din

Civilizația le-a furat unor oameni

ne viziteze, să ne aprecieze și, în

câteva fotografii tradiționale, in-

această fascinație în fața naturii

ultimă instanță, să investească prin

cluzând un monument, trei clădiri

nefardate și ei se bucură. Ei bine,

această vizită în economia noas-

și o stradă înverzită. Dar adevărul

cu apusul soarelui ne-au luat-o

tră? Cum îl putem face pe cineva

e altul!

înainte. Nu mai putem picta nici

să aleagă o vacanță în țara noastră

Aveam un coleg cu o viziune

Într-un asalt de idei, într-o fur-

răsăritul soarelui ca acțiune inge-

în loc de a merge să vadă Templul

foarte personală asupra lumii. El

lui Apollo sau Mausoleul Taj Ma-

nu consuma deloc alcool și nu-i

hal? Mănăstirea Căpriana? Orheiul

suferea pe băutori. Convingerea

lumii să vină la noi, de exemplu,

Vechi? Beciurile de la Cricova? Nu

lui era că civilizațiile extraterestre

pentru a admira cerul înstelat. Ni-

e cam puțin?

există și că reprezentanții acestora

căieri în lume stelele nu sunt mai

dau târcoale Pământului de mai

apropiate de noi decât în grădina

puțin, o acțiune cu genericul „În

multe ori. Dar, ori de câte ori aceș-

casei părinților mei de la Petreni:

căutarea brandului național“ ar

tia se apropie de Terra, de aici răz-

întinzi mâna și poți să iei o stea de

putea impulsiona crearea sau dez-

bate (până în cosmos!) o duhoare

pe cer. În localitățile noastre fără

voltarea condițiilor pentru marca

de la băutură (ceea ce rușii numesc

iluminare nocturnă, stelele se văd

comercială națională. Sigur că aici

„peregar“) atât de puternică, încât

perfect în zilele senine. Iată și un

ideile creative ar trebui îmbinate

oaspeții cosmici fac cale întoarsă

titlu de brand (foarte potrivit în

pragmatic cu efectul și cu eficiența.

fără să mai aterizeze.

contextul aderării la UE): O țară în-

O politică națională sau, cel

Dar la etapa inițială e bine-venit și

Mi se pare, uneori, că lumea

nuă, aici ne-a întrecut Monet. Putem, în schimb, să propunem

stelată! Steaua dintre coarnele bo-

un brainstorming, care ar acumula

care vine să ne viziteze țara, ade-

urului din stemă ar începe să aibă

o bază de date, incluzând până și

sea, e pe cale de a face cale-ntoar-

semnificații. Nu mai zic de Lucea-

cele mai năstrușnice idei. Or, pen-

să la prima întâlnire cu localitățile

fărul lui Eminescu (și al lui Doga).

tru a scoate gândirea din amorțeala

noastre prăfuite (sau înnoroiate), cu

inerției postsovietice, e nevoie de

orașele pline de gunoi și cu dru-

putem merge mai departe, pro-

propuneri neordinare, șocante.

murile impracticabile. Îți trebuie

punând, de exemplu, un turism

Modernizarea include șocul ca ele-

multă imaginație pentru a convinge

extrem (prin octombrie-noiembrie,

ment indispensabil, nu ca factor

pe cineva că asta trebuie văzut. Nici

când se strică timpul): înotatul prin

colateral regretabil.

măcar exotici nu suntem. Piețele

glod în cizme de cauciuc. Nici nu e

orientale sunt mult mai aglomerate

nevoie să alegem localitatea: toate

și mai țipătoare ca diversitate, dar

pot oferi acest serviciu cu vârf și

De unde să începem? De la cele elementare, aș zice (nu de la cele

Bine, de dragul exotismului

nematografii cu adevărat poetice, exprimat perfect în Poienile roșii. Cinematografia noastră poetică, incluzând filme ca Omul merge după soare, Ultima lună de toamnă, Se caută un paznic, documentarul Fântâna ș.a. a avut, în tot spațiul sovietic, un singur concurent: cinematografia georgiană. Dar renunțasem la această cinematografie prin anii ’70 ai fostului secol, de dragul ideologicului linear-primitiv. Uneori brandul nostru poartă nume de personalități care ne-au Van Gogh, Cer înstelat. Un vis al tuturor oamenilor din lume... pe care numai în Moldova îl pot realiza!

dus, ne duc ori ar putea să ne ducă faima în lume. Bine, la nivel național, sunt mai multe (și mai

îndesat. Completând imaginea cu

imagine impusă cumva de la „cen-

convingătoare): Brâncuși și Enescu,

detalii oenologice și olfactive, am

tru“: aborigenii pot să se mân-

Eliade și Ionesco. Ele puteau să fi

putea încheia excursia în vreun

drească doar cu elementul exotic,

trăit foarte demult, ca Milescu-

beci cu băuturi, brânză și murături.

etnografic. Am avut, în acest sens,

Spătaru ori Cantemir sau nu atât

Am putea să-i găsim și un titlu

un extraordinar balet parafolcloric

de demult, ca Maria Cebotari și

poetic: Mai aproape de pământ, în

numit „ Joc“, am avut o orchestră

Maria Bieșu, dar pot să fie și con-

ultima lună de toamnă.

profesionistă de muzică populară,

temporanii noștri, ca Ion Druță,

„Fluieraș“, și o capelă corală profe-

Paul Goma, Eugen Doga sau Valen-

întâlnit, revenind acasă de pe la

sionistă – „Doina“. Adevărat că nu

tina Naforniță. Reprezintă patrimo-

copiii rătăciți prin lume, în aero-

autenticitatea folclorului a intere-

niul nostru și ne pot duce faima în

portul din Viena) îmi spunea că azi,

sat atunci, ci măiestria artiștilor,

lume dacă știm cum să beneficiem

Tatăl din Ultima lună de toamnă ar

dusă la perfecțiune. „Lăutarii“ lui

de acești creatori de opere remar-

umbla pe la copiii împrăștiați nu în

Nicolae Botgros au venit în aceeași

cabile.

toată Moldova, ci în toată lumea...

descendență (deși folclorul autentic

Gândurile astea mă conduc spre un

e promovat mai curând de „Tă-

export“ – trebuie gestionată. Tre-

alt tărâm, mult mai trist, al realită-

lăncuța“ lui Andrei Tamazlâcaru).

buie pusă în valoare. Și în niciun

ților noastre tipice: satele părăsite,

În schimb, fără să aibă un specific

caz nu trebuie diluată cu marfa

doar cu bătrânii rămași la vatră, ca

local, orchestra lui Botgros, poate

alterată pe care noi am vrea s-o

în vreme de război. Satele cu copii

singura formație din tot spațiul ro-

„plasăm“ ca supliment, după obice-

fără părinți. Un Kinderland, ca să

mânesc alcătuită integral din pro-

iul sovietic. Din păcate, se mai în-

citez titlul emoționantului roman al

fesioniști, absolvenți ai Conserva-

tâmplă că o antologie tradusă pen-

Lilianei Corobca. I-ar interesa pe

torului, poate să interpreteze – ca

tru export include și autori băgați

turiști aceste sate părăsite? Nu pun

profesioniști, nu ca artiști populari

acolo din milă. Se mai întâmplă că

la îndoială exotismul, unicitatea.

– piese folclorice din tot spațiul

expozițiile includ și semiamatori,

Dar pe cât de atractiv? Că doar n-o

românesc.

„pentru încurajare“ ori pentru me-

Mihai Poiată (cu care ne-am

să vină turistul să dea de pomană

Apropo, interesul excesiv pentru

Această cultură – „bună pentru

rite extraestetice.

folclor și elementul etnografic l-a

„Branduri“ încă nevalorificate

pare, acest brand: țara cerșetoare,

făcut pe Emil Loteanu să specule-

în interes național sunt (opera lui)

dar nici nu ni-l dorim.

ze abuziv aceste aspecte în filme

Aureliu Busuioc și Vasile Vasilache,

precum Lăutarii sau Șatra. Și să-și

Vladimir Beșleagă și Grigore Vie-

trădeze propriul brand, al unei ci-

ru (cel din Numele tău și imediat

și să plângă de milă... Nu există, se

Un timp, brandul nostru pentru export era folclorul. De fapt, era o

iulie / august

2014

L E C Ț I I D E S P R E C U LT U R Ă

următoarele), Eugen Cioclea și

tea în topul celor mai băutoare țări

nici pe departe nu este neapărat

Arcadie Suceveanu (poetul, nu pre-

din lume, de ce s-ar mira că mar-

frumos.

ședintele US), Emilian Galaicu-Pă-

ca noastră e o băutură alcoolică?

Eu aș propune un soi de brand

un și Vasile Romanciuc, formațiile

Bineînțeles că marca e poetizată,

mai neobișnuit. Unul care poate fi

„Trigon“ și „Transbalcanica“, Nico-

adăugându-se imaginea-legendă a

construit sau poate numai recupe-

leta Esinencu și Teatrul „Eugene

berzei aducând în cioc strugurele

rat, pentru că datele inițiale există:

Ionesco“, opera pictorului Andrei

salvator pentru oștenii asediați.

este cititorul, spectatorul, consu-

Sârbu și moștenirea științifică a lui

Apropo, începutul emoțional al

matorul de frumos sau, dacă vreți,

Eugeniu Coșeriu.

celebrei Rapsodii române nr. 1 de

ascultătorul de povești. Emblema ar

George Enescu (un fel de acord

fi una cu substrat mitologic: sta-

muzical emblematic pentru noi,

tuia, pusă probabil în centrul Aleii

aproape un imn național) repetă

Clasicilor, a „Voinicului-celui-cu-

*** Ne obișnuisem cândva cu gândul

motivul unui cântec popular inti-

Cartea-în-Mână-Născut“, personaj

că brandul nostru național e „Mi-

tulat Am un leu și vreu să-l beu. Se

din basmul lui Ispirescu.

orița“, pentru că balada respectivă

leagă, nu? Raportat la ziua de azi,

ar fi reprezentat mitologia noastră.

el ar însemna, probabil, drogul ne-

torilor și festivaluri ale artiștilor,

E frumos, n-ai ce zice, dar cât de

cesar pentru a nu muri asediați de

noi am putea organiza turniruri

departe ajungem cu el? Ce o fi

necazuri. Suficient pentru a accep-

ale cititorilor de poezie medievală,

gândind lumea despre niște oameni

ta emblema?

simpozioane ale cititoarelor de ro-

care, atunci când îi atacă dușmanul

În loc de congrese ale scrii-

Ce ar mai fi? Pe stema RSSM

mane erotice în format electronic,

și nevoile, încep să cânte, imagi-

(vă amintiți?) erau fructe și cereale

summituri ale purtătorilor alterna-

nându-și o înmormântare fastuoa-

(de ce nu și sfecla & tutunul?). Este

tivi de informații, întruniri ale oa-

să? E frumos să primești moartea

un pic de adevăr semantic aici, dar

menilor-cărți (în ideea romanului

atât de estetic, dar e suficient oare

dacă această îndeletnicire milenară

fantastic al lui Ray Bradbury). Din

să ne înțeleagă lumea rostul? Tot

ar mai fi și eficientă, și aducă-

ecuație vor fi excluse – categoric!

spre ideea de frumos ca ideal na-

toare de profit… Nici în țările cu

– lecturile obligatorii, care resping

țional ne duce și mitul Meșterului

agricultură intensiv dezvoltată nu

cititorul.

Manole: pentru o construcție ară-

este. Creșterea vitelor are și două

toasă și durabilă suntem gata să-i

suporturi simbolice: unul e „Miori-

oriței“ sau numai al folcloru-

sacrificăm pe cei mai apropiați. E

ța“, despre care am vorbit, altul e,

lui înseamnă a repeta de fiecare

bun mitul, dar nu știu dacă-i nu-

bineînțeles, bourul din stemă. Dar

dată parcursul națiunii și al omeni-

mai al nostru: toți artiștii din lume

eficiența păstoritului arhaic nu e

rii. Înseamnă a reinventa la nesfâr-

sunt, în general, indiferenți față de

cu mult mai mare decât cea a agri-

șit roata. Și a obosi înainte de a-ți

nevoile apropiaților, aducându-i

culturii. Și nu știu dacă va plăcea

veni pofta să propui o altă paradig-

jertfă (a indiferenței, cel mai ade-

această deducție a imaginii din ste-

mă. A merge pe Mitul Cititorului

sea) pe altarul creației lor.

mă: o țară a crescătorilor de boi?

înseamnă a porni de acolo unde a

Mai nou (dar nu absolut nou), e

Am putea miza totuși pe artiști,

Or, a merge pe modelul „Mi-

ajuns lumea. Și a păși mai departe.

impus la noi un brand fluid, unul

de la țesători și olari la cântăreți și

heraclitian-curgător: vinurile au-

dansatori, de la pictori la scriitori,

tă ca să ajungă într-o carte“. Dar

tohtone. Aici explicațiile mele ar

dar să spui: Moldova – țara creato-

trebuie să existe cineva, o supra-lu-

putea să lipsească, în măsura în

rilor de frumos ar fi o glumă. Pen-

me, care să citească această carte,

care lumea va face imediat legătura

tru că – vă rog să mă credeți, aici

care să beneficieze de acest dar.

logică: dacă tot menținem întâieta-

eu sunt în temă – tot ce creăm noi

Mallarmé spunea că „lumea exis-

De ce nu am fi noi aceștia?

O LEGE pentru o cinematografie

ÎN STIL MODERN APROBAREA LEGII CINEMATOGRAFIEI ȘI CREAREA CENTRULUI NAȚIONAL DE CINEMATOGRAFIE (CNC) ÎN REPUBLICA MOLDOVA – IATĂ DOUĂ SUBIECTE INTENS DISCUTATE ÎN MASS-MEDIA NOASTRĂ ȘI PE REȚELELE DE SOCIALIZARE, DAR ȘI ÎN SÂNUL BRESLEI DE CINEAȘTI, SUBIECTE CARE GENEREAZĂ DISPUTE, CONTRADICȚII

Foto: Andrei Mardari

ȘI PRESUPUNERI ȘI ÎMPART SOCIETATEA ÎN DOUĂ TABERE.

Tr a n s f o r m ă r i l e p r i n c a r e u r m e a z ă s ă t r e a c ă d o m e n i u l c i n e m a t o g r a f i e i d u p ă i m p l e m e n t a r e a legii, pentru unii specialiști, sunt măsuri care ar pune bazele unui sistem funcțional, similar cu cel al statelor cu o cinematografie modernă, iar în viziunea altora, reprezintă modalități de împărțire a unor sfere de influență, deturnări de fonduri europene, discriminări pe criterii etnice și limba de difuzare și distrugere a patrimoniului cinematografic. Am decis să aflăm de la specialiști din domeniu ce reprezintă noua Lege a cinematografiei, d a c ă e s t e n e v o i e d e u n C e n t r u Na ț i o n a l d e C i n e m a t o g r a f i e î n R e p u b l i c a M o l d o v a ș i c u m a m putea avea un sistem cinematografic funcțional în condițiile actuale.

iulie / august

2014

PUNCTUL PE I

evista MOLDOVA a desfășurat o masă rotundă, la care s-au pus în discuție problemele cu care se confruntă actualmente domeniul cinematografiei și eventualele soluții. La discuție au participat: Sergiu Prodan, regizor, președintele

Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, Alexandru Vasilache, regizor, directorul Studioului „Moldova-Film“, Viorica Meșină, regizor, Virgiliu Mărgineanu, producător, profesor universitar, director al OWH TV Studio și Sergiu Cumatrenco Jr, producător de film, cofondator al Companiei YOUBESC. Cafeneaua MamiCo de pe str. Eminescu, nr. 41 ne-a pus la dispoziție localul, pentru ca discuția să se desfășoare într-o ambianță degajată, într-un spațiu nonconformist.

„Societatea, deprinsă deja cu lipsa filmelor, trăiește cu amintirile și-și pune întrebarea: «Renaște ceea ce a fost cândva sau nu?». Nu, ceea ce a fost cândva nu mai poate renaște…“ Începând cu luna noiembrie a anului trecut până în

cândva nu mai poate renaște. URSS nu mai poa-

aprilie curent, la Chișinău au fost lansate cinci filme

te renaște, darmite cinematografia sovietică! În

de lungmetraj, în timp ce de la căderea URSS până în

noua Lege a cinematografiei, în capitolul ei in-

prezent, în Republica Moldova au fost lansate trei sau

troductiv – „Noțiunile“ – au fost prezentate cele

patru filme naționale. Pornind de la aceste observații,

mai importante repere, pentru că cinematografia

putem afirma că după 20 de ani renaște cinematogra-

este deja altfel. Lumea este altfel construită. În-

fia națională?

tr-adevăr, în acest ultim an a avut loc o explozie

Sergiu PRODAN: Noi mai trăim cu noțiuni pe care le-am moștenit din perioada sovietică. Să elucidăm pentru început ce înseamnă film național, film moldovenesc, film făcut la „Moldova-Film“, la un studio privat sau un film studențesc. Soarta Studioului „Moldova-Film“ este confundată cu soarta cinematografiei naționale și invers, patrimoniul este confundat cu baza tehnico-materială. Cu trecerea anilor,

de filme, care s-a întâmplat de la sine. Spuneam anterior că va veni un moment când statul va rămâne în urmă, căci viața merge înainte și vor apărea filme noi, vor apărea producători care vor încerca să activeze pe cont propriu, și asta s-a întâmplat. Statul a rămas, pe moment, în urma procesului cinematografic. De ce? Pentru că a trebuit să treacă patru ani până, în sfârșit, Legea cinematografiei să fie adoptată.

patrimoniul capătă mai multă valoare, iar baza

Există nedumeriri și odată cu apariția acestei legi: vor

tehnico-materială degradează. Este un proces

fi sau nu vor fi subtitrate filmele? De ce trebuie să

firesc, nu poți să strigi că am pierdut patrimo-

apară Centrul Național de Cinematografie?

niul, când vorbim de utilajele cinematografice din anii ’60, care mai sunt stocate undeva în curtea de la „Moldova-Film“ și, invers, atunci când vorbim despre patrimoniul țării ca valoare artistică a filmelor produse cândva, în perioada sovietică, ne referim doar la acest patrimoniu, nu la soarta unui agent economic. Problema noastră cea mare acum este că, de fapt, socie-

Viorica MEȘINĂ: În privința nedumeririlor, domnul Victor Șelin a scris pe contul său de Facebook ceva ce-i era convenabil să se creadă despre această lege. Dar ceea ce a scris el nu se conține în Legea cinematografiei. Presa a preluat acest mesaj fără să verifice textul legii; ambiguitățile reies de aici.

tatea deprinsă deja cu lipsa filmelor trăiește cu

Virgiliu MĂRGINEANU: Trebuie să facem totuși

amintirile și-și pune întrebarea: „Renaște ceea

o diferențiere între ceea ce a fost până în 1990 și

ce a fost cândva sau nu?“. Nu, ceea ce a fost

după. Și aici mă refer și la producția de film. Pe

iulie / august

2014

PUNCTUL PE I

vremuri, „Moldova-Film“ era singurul studio de

rut și mai multe case de producție, distribuitori

film. Toată producția cinematografică se concen-

de film etc. Poate, veneau și regizori din afară

tra acolo și era realizată și distribuită la coman-

să facă filme în Moldova, dar piața noastră nu

da statului. După schimbările intervenite, legile

funcționează, nu există încă cerere. De aceea

economiei de piață, bazate pe cerere și ofertă, au

statul este într-un fel obligat să intervină pentru

creat reguli noi de joc, reguli stabilite de comun

a echilibra situația creată. În această vară, OWH

acord de către producător și consumator. Or, nu

Studio a mers cu proiecții de film prin câteva

putem vorbi despre aceste reguli în cazul pieței

sate și orășele din țară în cadrul proiectului

cinematografice din Moldova, pentru că nu există

CRONOGRAF – CadRO TUR și am constatat că

cumpărătorul de film. Dacă cinematografele, te-

unii spectatori (în special tinerii) nici nu știu

leviziunile noastre ar solicita filme, pe care să le

cum arată o sală de cinema și cum se desfășoară

plătească, fiți siguri că problema s-ar fi rezolvat

o proiecție cinematografică de film.

de la sine. Am fi produs multe filme. Ar fi apă-

„CNC și Ministerul Culturii au sarcina să creeze condiții avantajoase pentru ca un investitor să nu vrea să investească într-o sală de nunți, ci în una de cinema…“ Sergiu PRODAN: Fără distribuție, cinematogra-

vorbește: „Păi, am făcut un film, deci se poate!“.

fia nu are nicio șansă. Explozia de filme care

Dacă într-o sală, timp de două sau trei săptă-

s-a produs în ultima perioadă va avea efectul

mâni, s-au vândut bilete și a fost prezentat un

unui balon, pentru că, de fapt, în cinematogra-

film, nu e suficient. O sală de cinema nu poa-

fia noastră nu există mecanismul de circuit al

te asigura existența unei cinematografii. Atâta

banului. Filmul este ca o afacere, acest proces

timp cât nu va exista o rețea de distribuție și

n-are cum să se întâmple la nivel de bineface-

proiecție, o rețea de săli, nu putem vorbi despre

re. Legea cinematografiei și Centrul Național

o cinematografie funcțională. CNC nu va deschi-

de Cinematografie (CNC) vor avea, în primul

de cinematografe și nu va crea locuri de muncă:

rând, sarcina să creeze un sistem de distribuție

e sarcina întreprinzătorilor. CNC și Ministerul

a filmelor în Republica Moldova. Pentru că fără

Culturii au sarcina să creeze condiții avanta-

asta nu poate exista nimic. Avem doritori să facă

joase pentru ca un investitor să nu investească

film și pe parcurs vor mai apărea, dar e nevoie

într-o sală de nunți, ci în una de cinema. Și să

de mecanisme de gestionare a filmului. Lumea

asigure cadrul legal.

Cum ar putea Legea cinematografiei să creeze condiții

La început, domnul Prodan vorbise despre patrimo-

optime de muncă pentru cineaștii noștri?

niu, am putea detalia subiectul? În ce stare este uti-

Sergiu PRODAN: Ca să punem pe roate cinematografia, statul trebuie să acorde sprijin la

lajul tehnic de la „Moldova-Film“, nu este uzat, mai poate fi folosit?

două categorii de persoane, producători de film

Alexandru VASILACHE: Utilajul tehnic este deja

și distribuitori. Trebuie să-i încurajeze, să le

depășit. Chiar dacă Studioul „Moldova-Film“

creeze condiții economice avantajoase. Cota TVA

este societate pe acțiuni, acționarul majoritar

în afacerea cinematografică în Moldova este ca

este statul și nu avem posibilitățile de negociere

orice cotă de afaceri – 20%. Încasările la buget

a prețurilor pe care le au casele de film private.

sunt zero. De ce? Pentru că nu sunt producții

Studiourile de film private pot negocia prețurile

cinematografice care ar plăti TVA. Dacă facem

la nivel de prestare de servicii, or, pentru Studi-

cota TVA zero, încasările vor fi aceleași, zero,

oul „Moldova-Film“ există reglementări rigide și

dar va apărea cinematografie. Și abia când va

tarife stabilite de stat, care nu pot fi depășite. În

apărea și va crește, poți să taxezi. Din moment

ceea ce ține de patrimoniul cinematografic, fil-

ce eu merg la un investitor și îi propun să in-

mele care s-au produs sunt, de fapt, patrimoniu

vestească într-un proiect cinematografic, el mă

cultural. Celelalte sunt edificii, platouri profesi-

întreabă: „Tu îmi ceri 100 de lei, 20 dintre care

oniste de filmare, elemente de decor, costume,

eu îi plătesc imediat statului. De ce să-ți dau

recuzită, armurărie, care s-au mai păstrat și

suma asta, când statul nu dă nimic, iar mie îmi

care aduc venit studioului. Platouri mari sunt la

ia din start 20%?“

ora actuală la Kiev, la București. Filmările care

Dar dacă apare Centrul Național de Cinematografie și se merge, ca în România, pe ideea că statul acoperă cheltuielile în proporție de 50%, restul resurselor le găsiți voi, v-ați descurca? Viorica MEȘINĂ: O contribuție din partea statutului ar fi bine-venită, ar acoperi o sumedenie de aspecte tehnice de care se plâng creatorii. Ei și așa investesc foarte mult, dar dacă ar avea o

necesită platou profesionist pot fi efectuate doar la Studioul „Moldova-Film“. Dacă nu am avea aceste platouri, ar trebui să mergem să le închiriem la Kiev sau la București. Privatizarea nu ar reprezenta o soluție pentru rezolvarea mai multor probleme ale studioului, păstrând, bineînțeles, destinația lui inițială? De ce ne sperie privatizarea?

sumă de pornire, s-ar putea îmbunătăți calitatea

Virgiliu MĂRGINEANU: Îi sperie pe acei care nu

producției. Bineînțeles, cu o calitate mai bună a

cunosc avantajele și beneficiile care vor apărea

produsului poți merge un pic mai departe.

în urma privatizării.

iulie / august

2014

PUNCTUL PE I

Alexandru VASILACHE: Privatizarea se va în-

legate de patrimoniu, de soarta „Moldova-Film“

tâmpla, mai devreme sau mai târziu.

ca instituție de stat, de filmele produse și care

Sergiu PRODAN: În situația incertă în care ne aflăm, există și un grup de „cineaști“ care se revoltă și fac declarații scandaloase în jurul oricărei inițiative de schimbare. Tocmai ca să nu le dăm apă la moară, legea nouă are un caracter absolut neconflictual. Toate problemele

vor fi realizate mai departe, de limba în care se vorbește în filme, vor fi stabilite în regulamentele CNC. Am lăsat ca aceste probleme să fie decise în CNC, care va fi format transparent de către Ministerul Culturii și unde se vor discuta pașii care vor trebui făcuți.

„În cinematografie au mai fost oameni care nu aveau nimic în comun cu acest domeniu sau erau înregimentați politic și atunci apărea o criză de promovare și de producție a proiectelor de film…“ Alexandru VASILACHE: În orice inițiativă nouă,

Sergiu PRODAN: Nicio hotărâre nu va fi luată în

e vorba de factorul uman. Am avut odată un

detrimentul cuiva, în ciuda cuiva. Orice hotărâ-

centru de cinematografie, unde s-au consumat

re va fi luată colegial și foarte clar argumentat.

o serie de conflicte, de asta spun că mi-e frică

Sper că Uniunea Cineaștilor va juca un rol im-

de factorul uman. Întrebarea este: cine vine în

portant în activitatea CNC, pentru că asta ar re-

acest CNC, cine gestionează ca, până la urmă,

prezenta, de fapt, relația cu Ministerul Culturii.

eforturile depuse de grupul de inițiativă să se

Nu putem lua hotărâri nici privind distribuția de

realizeze? Se poate întâmpla ca, la un moment

film fără să discutăm și să ținem cont de poziția

dat, un cinovnic să vrea să ajungă în fruntea

și argumentele Cinematografului „Patria“. Vreau

CNC-lui, pentru că știe ca va exista o sursă de

să vă spun că, în această privință, cu domnul

finanțare pe care de ce să nu o gestioneze el?

Lisnic, administratorul rețelei de cinematografe

În cinematografie, în funcții de conducere au

„Patria“, suntem în contact și colaborăm foar-

mai fost oameni care nu aveau nimic în comun

te bine. „Patria“ este agent economic, chit că

cu domeniul sau erau înregimentați politic și

proprietarul cinematografului este un activist

atunci apărea o criză de dialog, o criză de pro-

politic, dar încercăm să separăm activitatea eco-

movare și de producție a proiectelor de film.

nomică de cea politică. Vreau să vă spun că Uni-

unea Cineaștilor lucrează productiv și cu Minis-

Sergiu CUMATRENCO Jr: Așteptările sunt

terul Culturii. Am făcut echipă bună, cum s-ar

numai de bine, în primul rând, sper să fie

zice. De când activează noul ministru al culturii,

creat un sistem corect și funcțional și, în

ne-am schimbat și noi poziția față de minister.

al doilea rând, nu știu dacă vom ajunge

Până a veni Monica Babuc, eram absolut îm-

la nivelul francezilor sau polonezilor, dar

potrivă ca CNC să fie subordonat ministerului,

formula există, iar acum trebuie aplicată

deoarece pe vremea aceea se mima activitatea,

realității noastre și să pornim carul din

iar noi nu avem timp de pierdut să mimăm

loc. Aștept ca activitatea de producător

activități. Acum se face tot ce e posibil, încă nu

de film să fie recunoscută și susținută în

se face tot ce e necesar, dar, cel puțin, se fac

Moldova, așa cum este în lumea întreagă.

activități concrete, cu finalitate, asta e pozitiv și

Deseori, când intru în contact cu pro-

trebuie să păstrăm această stare de lucruri.

ducători străini, primele întrebări care

Alexandru VASILACHE: Doamna ministru a intrat în esența problemei și ne susține. Dânsa a pus accentul pe necesitatea susținerii cinematografiei naționale și avem speranța că de anul viitor se va aloca o sumă de bani pentru cinematografie. Or, până acum le era frică unora numai să pună în discuție problemele din cinematografie ca să nu se păteze cumva mundirul lor de cinovnic.

mi se adresează sunt despre coproducții, subvenții, impozite, producție, distribuție, într-un cuvânt, despre sistem. CNC, prin regulamente, ar trebui să le pună la punct pe toate. Dacă, după crearea acestui Centru, lucrurile nu se vor schimba, atunci am putea deveni sceptici, deși scepticismul ca „sport național“ nu ajută la nimic. Lucrurile adevărate au la bază o temelie puternică. Este important să ne unim forțele, să

Care sunt așteptările și scepticismul dvs. privind cre-

fim perseverenți și consecvenți în acțiuni,

area CNC?

iar rezultatele vor apărea.

„E un cerc vicios: pe de o parte, nu avem săli de cinema, iar, pe de altă parte, nici spectatorii nu se grăbesc astăzi să ajungă în aceste săli…“ Sunt suficiente săli de cinema în Chișinău, corespund

vatizate în ideea de a fi transformate parțial în

ele cerințelor cineaștilor și așteptărilor publicului?

cinematografe, adică pe lângă utilizarea spațiilor

Virgiliu MĂRGINEANU: E un cerc vicios: pe de o parte, nu avem săli de cinema, iar, pe de altă parte, nici spectatorii nu se grăbesc astăzi să ajungă în aceste săli. Preferă monitoarele calculatoarelor, ale tabletelor, ale telefoanelor mobile. Ar fi o altă obligație a noastră de a reanima săli-

în diverse activități comerciale, să existe în paralel un spațiu folosit ca sală de cinema, nu de 300 de locuri, ci de 70-100. Așa s-a reușit la Călărași, Râșcani, Căușeni. Am auzit însă că la Râșcani sala de cinema și-a închis deja ușile din lipsă de spectatori.

le de cinema. În cadrul caravanei CRONOGRAF-

Sergiu CUMATRENCO Jr: Sălile s-au desființat

CadRO TUR, de care am vorbit mai sus, într-o

pentru că lipsește distribuitorul de film.

singură sală (întâmplarea face să fie în satul meu de baștină, Fundurii Vechi, Glodeni), am găsit intact ecranul. În rest, oriunde am fost, nu existau ecrane cinematografice pe care să proiectăm filmele și am mers cu ecranul fabricat de noi special pentru caravană. Din păcate, sălile de cinema fie nu s-au păstrat, fie au fost pri-

iulie / august

2014

Sergiu PRODAN: Trebuie să le creăm condiții distribuitorilor. De exemplu, se discută despre filmele care se aduc astăzi la „Patria“. „Patria“ este un cinematograf care colaborează cu un distribuitor străin, din Rusia. Distribuitor în Republica Moldova nu există. În primul rând,

PUNCTUL PE I

trebuie separată distribuția de proiecție, sunt două activități diferite. Prin lege și regulamente, aceste activități vor fi separate: fie ești distribuitor, aduci filme în Republica Moldova și oferi filmul tuturor proiecționiștilor care vor să-l închirieze de la tine la același preț, fie ești proiecționist și nu ai voie să aduci filme. Lucrurile acestea trebuie separate, pentru că orice deținător de sală de proiecție din orice raion, sat se va întreba: de unde să iau filme? Te duci la „Patria“ și reînchiriezi. Asta nu este o cale bună, trebuie să existe concurență între profesioniști. Din acest motiv, apare cercul vicios. Ieșirea din impas este să luăm în calcul toate datele problemei, cântărind fiecare pas. Vreau să vă spun că legea nouă nu este o lege „foarte bună“, ea nu poate fi categorisită ca o lege bună sau o lege proastă, este o lege-cadru, pe care va trebui să punem „carnea“ regulamentelor, dar regulamentele trebuie elaborate minuțios.

„Legea creează premisele începutului funcționării cinematografiei în stil modern“ Viorica MEȘINĂ: În condițiile în care ne aflăm, Legea cinematografiei este litera A din alfabet, pentru că cinematografia moldovenească a funcționat în anii aceștia conform unei legi alcătuite după principiile cinematografiei sovietice. Putem funcționa în cadrul acelui sistem, dar aici nu era aplicat și sistemul modern după care funcționează toate cinematografiile. Acum suntem martorii implementării unui sistem nou, care funcționează organic cu toți cei implicați în proces: producători, distribuitori. Fiecare dintre producătorii de aici încearcă să facă și distribuție, pentru că la noi nu există distribuție de filme. Legea creează premisele începutului funcționării cinematografiei în stil modern. Sergiu PRODAN: În toată lumea, o lege a cinematografiei înseamnă: ce procent, din ce activități economice și unde se transferă. Asta e legea; restul, modul cum este gestionat fondul cinematografiei, prin Ministerul Culturii, prin CNC – toate sunt regulamente. Și aici noi am pornit de la zero absolut. Ni s-a spus: nu, niciun fel de fond al cinematografiei nu poate exista astăzi în Moldova. Și astfel am acceptat varianta de compromis: să fie creat CNC ca instituție de stat, unde noi, cineaștii, am putea veni, să trântim cu pumnul în masă și să cerem… De la cine? Și, insist, de ce este atât de importantă crearea CNC? Sergiu PRODAN: De la cei care vor administra. Vor fi funcționari care vor avea menirea să promoveze ideile cinematografice, să lanseze inițiative. Avem nevoie de un organ care să funcționeze și

acesta este CNC. Despre ce este Legea cinema-

și în crearea CNC – văd o eventuală spălare de

tografiei? Unu: despre crearea CNC; doi: despre

bani. În toți anii ăștia cât n-a fost finanțată ci-

faptul că vechiul sistem de subvenționare, care

nematografia, studiourile noastre au funcționat:

era comanda de stat sovietică, se lichidează.

toți fac spoturi publicitare, își câștigă existența.

Orice formă de proprietate privată sau de stat

Lumea din domeniu a învățat deja să câștige

are dreptul să participe la concurs.

bani. Mai mult decât atât, din banii obținuți

Viorica MEȘINĂ: Decide o comisie care invocă argumente de ce a fost declarat câștigător un proiect sau altul. Comisia va fi formată din mai mulți specialiști.

finanțează propriile proiecte de filme. Și în momentul în care există intenția bună a statului de a-i susține pe producătorii de film, poate că sunt optimistă, dar vreau să vă asigur că ei vor dori să facă anume film cu banii ăștia, dar nu

Dar înainte de alocarea fondurilor, Ministerul Cultu-

să-i spele, să-i usuce etc. Am fost neplăcut sur-

rii, de exemplu, nu va dori să știe pentru ce idei, vizi-

prinsă să văd comentarii de genul acesta.

uni anume se plătesc acești bani?

Virgiliu MĂRGINEANU: Dorința fiecărui cineast

Virgiliu MĂRGINEANU: Ba da, vor ști, pentru că și reprezentanții ministerului vor fi în această comisie.

este să facă film. Toți cei care stăm la această masă vrem să facem film, avem idei, scenarii, proiecte. Profitul financiar nu este obiectivul principal în cazul producției cinematografice.

Viorica MEȘINĂ: Asta se întâmplă în România.

Normal că toți avem necesitatea să ne satisfa-

CNC din România primește sute de proiecte și

cem niște nevoi și pentru asta muncim zilnic

finanțează zeci.

fiecare în parte. Și ne-am descurcat până acum.

Sergiu PRODAN: În mod normal, legea cinematografiei în toată lumea înseamnă acest fond cinematografic, care nu este al statului, este al cinematografiei. Ministerul Culturii doar îl gestionează. Mai mult decât atât, în toată lumea angajații CNC primesc salarii de la Ministerul Culturii, și nu din fondul cinematografic.

Atunci când va fi înființat CNC, când din bugetul public vor fi alocați bani și pentru producția de film, ideile, scenariile, proiectele noastre vor putea fi transformate în produse cinematografice, adică în filme. Mai mult decât atât, atunci când statul va acorda aceste finanțări, noi vom fi obligați să ne asumăm și responsabilități privind termenele și condițiile de producere a filmelor.

Așteptările dvs. sunt foarte optimiste, pe cât de rea-

Există o zicală în economia de piață: „Cel ce

liste însă?

oferă banii are drepturi – cel care ia banii are obligații“. Deci statul prin aceste drepturi va

Viorica MEȘINĂ: Vreau să mă adresez tuturor

putea pretinde câteva producții cinematografice

celor care – în adoptarea Legii cinematografiei

anuale.

iulie / august

2014

PUNCTUL PE I

Alexandru VASILACHE: Cu o rândunică nu

funcționa sistemul: banii, susținerea statului îi

facem primăvara. Să nu ne așteptăm că la un

va primi producătorul, nu regizorul, nu autorul

moment dat o să se aloce bani, o să câștige un

de scenariu, operatorul etc. Banii îi va primi

proiect și dintr-odată toată lumea se va între-

producătorul, care are o contabilitate transpa-

ba: „Dar de ce nu a luat Oscarul?“. Acum se

rentă, înregistrată la fisc, care poate demonstra

vorbește despre noul val românesc. Noul val

că are celelalte 50% din bugetul filmului sau po-

cinematografic în România nu a fost posibil din

sibilitatea să le obțină. Asta este poziția mea ca

autofinanțare, cineaștii români s-au bucurat

președinte al Uniunii Cineaștilor și voi insista ca

de finanțare de stat. Lucrurile s-au întâmplat

poziția asta să fie în regulamentul CNC. De ce

treptat. Și dacă nu ar fi fost finanțare de stat, nu

nu va fi spălare de bani? Dintr-un simplu motiv:

știu dacă ar fi existat noul val românesc.

partea finanțată de stat nu va depăși bugetul de producție, va fi cel mult jumătate. Așa nu mai ai

Sergiu PRODAN: Un aspect foarte important:

de unde să dai mită șefului CNC sau mai știu eu

dacă o să citească aceste rânduri tineri cineaști,

cui, pentru că din banii ăștia ai responsabilita-

studenți, oameni ambițioși și dornici de a se

tea să produci. Dacă nu ai produs, trebuie să-i

realiza, să înțeleagă de la bun început cum va

restitui, este o responsabilitate contractuală.

„Subvenționarea parțială din partea statului va stimula direct dezvoltarea și producerea proiectelor cinematografice, apariția producătorilor, distribuitorilor și, dacă vreți, a unei noi clase de cineaști“ Sergiu CUMATRENCO Jr: Împreună cu un grup

impozitare este 1,5 sau în jur de 25 de milioane

de cineaști din Republica Moldova, am fost în-

de euro anual, care, prin concurs, sunt destinați

tr-o vizită de documentare în Polonia. Sistemul

exclusiv subvenționării proiectelor cinemato-

după care funcționează cinematografia poloneză

grafice, producției, coproducției și distribuției

este inspirat din modelul francez și nimeni nu

filmelor poloneze, organizării festivalurilor, con-

a inventat apa caldă. Pur și simplu, ei au studiat

cursurilor, trainingurilor, susținerii cineaștilor

și au ales forma potrivită, pe care au aplicat-o.

polonezi și „prezenței“ cinematografiei poloneze

În Polonia, fondul cinematografic se acumulează

la marile evenimente cinematografice mondiale.

din vărsările agenților economici din domeniul

Din acești bani, adică din fondul cinematogra-

cinematografiei. În această țară, procentul de

fic, nu se cumpără nici măcar un creion la CNC,

deoarece Ministerul Culturii achită întreținerea

unor persoane care nici n-au citit Legea cine-

CNC-ului, a spațiilor, salariile etc., astfel asi-

matografiei. Care au scris din auzite, ceea ce

gurându-se transparența. Mi se pare suficient

mi se pare nu doar lipsit de profesionalism, ci

de realist ca un stat ca Republica Moldova, care

criminal, pentru că au afirmat și au interpretat

tinde spre un viitor european, să-și permită

lucruri care nu există în această lege.

„întreținerea“ unui CNC ca autoritate în cinematografia națională. După mine, subvenționarea parțială din partea statului va stimula direct dezvoltarea proiectelor cinematografice, apariția producătorilor, distribuitorilor și, dacă vreți, a unei noi clase de cineaști.

Sergiu CUMATRENCO Jr: Mi se pare incorect ca oameni incompetenți să judece competențele altora. Noi, cel puțin cei adunați aici, discutăm din ceea ce am învățat, am acumulat din experiențele noastre, din documentările pe care le-am avut în deplasările efectuate în străinătate

Viorica MEȘINĂ: Eu cred că dacă peste câțiva

și din discuțiile cu experți care implementează

ani, cu susținerea statului, vom începe să pro-

ideile pe care noi vrem să le aducem și în Re-

ducem câteva proiecte de film pe an, vom greși

publica Moldova. Or, eu nu înțeleg cum ar putea

și vom înțelege unde greșim, vom crește și vor

un om care nu este expert și nici nu activează

crește și producătorii, împreună vom putea să

în cinematografie să-i spună unui cineast cum e

întrunim caracteristicile necesare ca să putem

corect să lucreze și ce e bine pentru el, fără mă-

reprezenta țara și să putem fi competitivi cu

car să asculte și să cunoască toate argumentele.

cineaștii din întreaga lume. Dar trebuie să începem de undeva această creștere a noastră. Acum încă nu putem vorbi despre nimic, atâta timp cât nu avem un sistem după care să activăm.

Alexandru VASILACHE: În linii mari, salut această inițiativă și această Lege a cinematograﬁei. Și speranțele pe care mi le pun în ea sunt mari, pentru că, în mare parte, pe noi speranțele

Cel puțin, prezentate de dvs., lucrurile par clare, nu

ne hrănesc. Mă bucur foarte mult că am în jurul

înțeleg de ce și alți colegi de-ai dvs. nu-și doresc

meu oameni optimiști, doritori de schimbare, că

același lucru sau se împotrivesc.

dacă n-ar ﬁ chestia asta, ar ﬁ mocirlă.

Viorica MEȘINĂ: Nu e vorba despre colegii de

Optimiștii prezenți la această masă rotundă sunt

breaslă. Mai degrabă e vorba despre cei care

suficienți să facă schimbări în bine?

obișnuiesc să se dea cu părerea. De ce? Pentru că nu cunosc sau nu vor să cunoască, pentru că

Alexandru VASILACHE: Da, și numai câte-

nu intră în esența lucrurilor, nu le analizează.

va persoane optimiste sunt suficiente să facă

Vă mărturisesc cu tristețe că am citit articole

schimbări. Aici deja suntem mulți și e bine. Știu

în presă cu comentarii pe baza acestei legi ale

că există și alții, care nu sunt prezenți aici, dar

iulie / august

2014

PUNCTUL PE I

care împărtășesc aceleași idei și nutresc aceleași

realizat 42 de lungmetraje parțial cu bani din

speranțe. Referitor la comentariile din presă

fondul cinematografic. Polonia, prin filmele

sau pe internet, vreau să vă aduc la cunoștință

lansate anual, este prezentă masiv la festiva-

că de trei ani de când dețin funcția de director

lurile internaționale și chiar contribuie enorm

la „Moldova-Film“, studioul nu a beneficiat de

la organizarea a multe festivaluri. Prin aportul

finanțare de stat pentru funcționare ori proiecte

lor, cineaștii polonezi ridică nivelul culturii țării

cinematografice. În legătură cu Legea cinemato-

și-i obțin prestigiul pe plan internațional. De ce

grafiei și crearea CNC, Studioul „Moldova-Film“

spun asta? Pentru că acum câțiva ani, situația

are, cel puțin, speranța să depună proiecte. În

lor în cinematografie era similară cu a noastră.

acești trei ani, așa cum au existat fără finanțare

În 2005 a fost înființat Polish Film Institute (un

colegii mei privați, așa cum și-au gestionat ac-

fel de CNC polonez), iar acum ei au o cinema-

tivitatea și fondurile, același lucru l-a făcut și

tografie recunoscută pe plan mondial. Credeți

Studioul „Moldova-Film“.

că până în 2005 nu erau cineaști în Polonia? Erau. Optimiști bănuiesc, care au vrut să facă

Sergiu CUMATRENCO Jr: Revenind la ide-

film, cu sau fără susținerea statului. Așa și la

ea lui Alexandru Vasilache despre dorința de

noi – oameni care corespund există, dorința de

schimbare în bine, pe care o nutrim cu toții,

a face film a rămas aceeași, doar că s-a adăugat

eu invoc iar exemplul Poloniei, care în 2012 a

și susținerea din partea statului.

„Banii nu vor fi «o pomană» din partea statului. Vor fi o investiție într-o ramură a economiei naționale, care este cinematografia, și care, dezvoltându-se, pe viitor va aduce venituri și mai mari în bugetul țării.“ Sergiu PRODAN: Pentru anul viitor s-a anunțat

suspiciune, cu invidie și să creăm un sistem ci-

suma de zece milioane de lei pentru producția

nematografic bine pus la punct. Să ținem cont

cinematografică; comparativ cu ultimii ani, când

de un aspect foarte important: în schimbul celor

suportul statului era zero, e o sumă fabuloasă.

zece milioane alocate de stat pentru producția

Totodată, vreau să explic că banii aceștia consti-

de film, vom promova și imaginea țării cu aceste

tuie, de fapt, contribuția noastră, a studiourilor

filme, participând la festivaluri internaționale

cinematografice private și de stat. În fiecare an

de film, la alte evenimente cinematografice, la

noi aducem în bugetul țării o sumă mult mai

expoziții, concursuri în străinătate, unde vom

mare, prin impozite și TVA. În acest sens, banii

fi auziți și văzuți. Iar reprezentanții statului ar

nu vor fi „o pomană“ din partea statului. Vor fi

trebui să conștientizeze că vor contribui la pro-

o investiție într-o ramură a economiei naționale,

movarea imaginii țării și prin intermediul cine-

care este cinematografia, și care, dezvoltân-

matografiei.

du-se, pe viitor va aduce venituri și mai mari în bugetul țării. Va fi o investiție într-un domeniucheie al culturii naționale, o contribuție greu de supraestimat în viața spirituală a societății. Virgil MĂRGINEANU: Trebuie să depășim modul de a trata lucrurile cu neîncredere, cu

Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră și sperăm să ne revedem curând pentru a discuta despre realizări frumoase în domeniu, survenite în urma implementării Legii cinematografiei și a creării CNC. Vă dorim mult succes în continuare!

Victoria ROCACIUC, doctor în studiul artelor

ANDREI MUDREA și ideile noastre

DESPRE ȚARĂ

CREAȚIA PLASTICIANULUI ANDREI MUDREA OCUPĂ UN LOC DE FRUNTE PRINTRE OPERELE DE REFERINȚĂ SAU CHIAR DE AVANGARDĂ ARTISTICĂ MOLDOVENEASCĂ. CHIAR PRIMELE ETAPE DE FORMARE A ARTISTULUI (1969-1973, STUDII LA ȘCOALA DE ARTE PLASTICE „I. REPIN“ DIN CHIȘINĂU, ȘI 1975-1985, ÎN ATELIERUL MAESTRULUI MIHAI GRECU) SE REFERĂ LA ANII 1970-1980, CÂND ÎN CADRUL STILULUI IDEOLOGIC OFICIAL AL TIMPULUI SE PRODUC ESENȚIALE TRANSFORMĂRI BENEFICE, O ADEVĂRATĂ DESCĂTUȘARE ȘI TRECERE LA EXPERIMENTUL ARTISTIC INDIVIDUAL. TREPTAT, PROCESELE DE CREAȚIE SE VOR ALINIA CELOR DIN EUROPA OCCIDENTALĂ, IAR ÎN AMBIANȚA ARTISTICĂ AUTOHTONĂ PICTORII SE VOR ASOCIA PE GRUPĂRI, LANSÂND EXPOZIȚII DE ORDIN CONCEPTUALIST.

iulie / august

2014

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Golgota. Amintire despre Basarabia, 2007, metal, lemn, 33 x 97 x 20 cm

noi în arta plastică națională. Compozițiile tematice vor evolua până la aspecte religioase, nudurile, peisajele și naturile statice vor deveni mai expresive și vor pregăti, în timp, terenul pentru ulterioarele transformări în abstracții pure. Una dintre cele mai reușite poate fi considerată prezența în ultimele sale expoziții a obiectelor

orbind de avangarda ar-

sculpturale, de ordin ready made,

tistică, trebuie să evo-

sculptură conceptuală, ingenios

căm cele două expoziții

gândită și realizată, reflectând vi-

ale grupului „Zece“ din

ziunile autorului asupra proceselor

incinta Centrului Expozițional al

conceptuală: marele respect față

socioculturale și politice. În aceste

UAP „Constantin Brâncuși“ (1992,

de tot ce este legat de numele lui

opere rolul esențial i se atribuie

2002). Este cazul să-i amintim pe

Mihai Grecu.

atât simbolului ideatic, cât și celui

Personalitatea artistică a lui

plastic, metaforei artistice. Ultima

discipoli ai maestrului Mihai Grecu:

Andrei Mudrea poate fi analizată și

expoziție personală, din primăvara

Andrei Sârbu, Andrei Mudrea, Va-

prin prisma schimbărilor de ordin

lui 2014, în sala mare a Centrului

sile Moșanu, Iurie Platon, Dimitrie

sociocultural din spațiul moldove-

Expozițional, poate servi drept

Peicev (care a refuzat să participe),

nesc contemporan. Etapă cu etapă,

exemplu. Pe lângă tablouri experi-

Tudor Zbârnea, Dumitru Bolbo-

vedem cum artistul reacționează în

mentale de dimensiuni relativ mai

ceanu, Anatol Rurac, Ilie Cojocaru,

mod creativ la realitățile sovietice

mici, aici au fost expuse și pânze ce

Victor Hristov. Prezența elemen-

și postsovietice, cum, treptat, se

reflectă mai exact ideile actuale și

telor abstracte sau decorative, ex-

modifică planul tematic, structu-

concepțiile plastice ale pictorului.

presivitatea coloristică sunt doar

ral și tehnic, iar în compozițiile

În lucrările de dimensiuni enorme

câteva caracteristici care aduceau

pictorului va ocupa un loc tot mai

s-a reflectat abilitatea lui Andrei

creația celor 10 pictori la un numi-

privilegiat culoarea albă, apăru-

Mudrea de a concepe compoziții

tor comun; accentuăm și faptul

tă din aurul și argintul vopselilor

deschise, care, ca structură plas-

că între acești plasticieni mai

tehnice sau de design. De fiecare

tică, reflectă tendința de a fi con-

exista și o altă afinitate spiritual-

dată, creația lui reflectă tendințe

tinuate prin alăturare cu altele de

Suprafață în galben, 2011, tehnică de autor, carton, 70 × 90 cm

Clar de lună II, 2010, tehnică de autor, carton, 70 × 90 cm

toți cei zece artiști de referință,

Metamorfoză II, 2012, tehnică de autor, pânză, 80 × 100 cm

Înscăunarea Ciumei Roșii, 2007, metal vopsit, lemn, 80 × 55 × 42 cm

cadrul marii avangarde ruse, dar și

După anii 1990, pe lângă

de abstracționismul rus al lui Va-

compoziții tematice cu multe fi-

sili Kandinski și Kazimir Malevici.

guri, artistul execută și nuduri ușor

Structuri plastice compoziționale

abstractizate, portrete, peisaje și

formal abstractizate se găsesc și în

naturi statice, tratate în aceeași

creația neoavangardiștilor de la noi:

cheie de abordare plastică. Experi-

Andrei Sârbu, Anatol Rurac, Tudor

mentul reprezintă partea esențială

Zbârnea, toți fiind participanți ai

a creației sale. Astfel, constatăm

grupului „Zece“.

că peisajele și naturile statice de-

De fapt, sinteze plastice

corativ-abstractizate sunt o etapă

compoziționale s-au observat în

de tranziție spre lucrările actuale,

creația lui Andrei Mudrea încă în

expuse recent, inclusiv la expoziția

perioada sovietică, prin anii 1980.

personală de primăvară. Acum ele-

Și pe atunci în tablourile artistului

mentul concret practic dispare din

se constata prevalarea simbolismu-

compozițiile lui Andrei Mudrea,

lui și a expresionismului, în care

cedând locul unor libere expresii

același ordin, pe orizontală sau pe

deja prin anii 1990 se va resimți o

abstracte, cu un grad și mai mare

verticală, până la infinit. Este o

pronunțată doză de experiment,

de monumentalism, față de tot ce

abordare ce continuă realizările în

mai ales la nivelul tehnico-tehno-

a reușit să creeze maestrul până în

tehnica dripping ale americanului

logic (utilizarea vopselilor tehnice

prezent. Tablourile abstracte fac

Jaskson Pollock, însă nu putem să

argintii sau aurii). În aceste cazuri,

doar unele aluzii la peisajul rustic

nu amintim și de ideea infinitului

operele lui Andrei Mudrea sunt

autohton, și acesta având tendința

sau/și a multiplicării unui ele-

comparabile cu creațiile lui Andrei

de a nu avea limite, deci de a deve-

ment compozițional, valorificată

Sârbu, Valeriu Sandu ș.a., iar la

ni universal. Câmpurile structural

de Constantin Brâncuși, comple-

nivel tematic se vădește accentuat

aplatizate, de forme geometrice

tată cu atitudini formaliste inițiate

reîntoarcerea la valorile spiritua-

neregulate, se combină reușit cu

de Paul Cezanne și apropiate de

le naționale, la religia și credința

structurile turnate (tehnica drip-

concepția stilistică a suprematis-

creștină ortodoxă. Artistul a reali-

ping), stropite, mai bine zis. Albas-

mului lui Kazimir Malevici, din

zat mari compoziții multifigurative

trul cerului vine aici, ca la Kandin-

și multiplan, interpretând în mod

ski, să creeze iluzia expresivă abs-

personal unele teme biblice („Cina

tractă a contopirii Cosmosului cu

cea de taină“ etc.).

Pământul, sau a Universului; mai

Dușmanii poporului (Deportații), 2011, metal vopsit, scrum, 42 × 50 × 20 cm

exact, este vorba de crearea iluziei unei priviri de sus, de undeva din Cosmos, un racursi valorificat prin realizările tehnice ale epocii moderne, o iluzie plastică abordată de mai mulți artiști de referință în arta plastică contemporană. Așadar, prin operele sale, Andrei Mudrea parcă ne sugerează că ideile noastre despre Țară, Planetă și Univers pot fi tratate ca idei macro- și microcosmice.

iulie / august

2014

OAMENI ÎNDEAPROAPE

ANDREI MUDREA, Omagiu pentru Picasso, 2012, tehnică de autor, pânză, 100 × 160 cm

un artist al expe ri men tu lui Ori de câte ori încerc să mă conving că pictorul și prietenul meu Andrei Mudrea a împlinit vârsta de tocmai 60 de ani, în memorie îmi revine imaginea tânărului rebel, plin de entuziasm, aflat mereu în căutarea acelui „altceva“ în artă, care și face deosebirea și diferența față de alții. Așa l-am cunoscut la finele anilor ’70 ai secolului trecut într-o perioadă când viața artistică și spi-

Seară albastră II, 2012, tehnică de autor, pânză, 100 × 80 cm

rituală a Basarabiei era strangulată nu doar de funcționarii sovietici din domeniu, ci și de masa de pseudoartiști, fideli partidului unic. Setea de ceva nou l-a adus pe Andrei Mudrea în atelierul lui Mihai Grecu, un pictor reprezentativ pentru artele plastice din Basarabia, pus mereu pe experiențe și inovații, care nu erau pe placul autorităților. Tânărul Mudrea își face chiar un blazon de noblețe din faptul că a fost „ucenicul maestrului Grecu“. De aici și consecințele: în perioada sovietică era prezent mai mult în afara sălilor oficiale de expoziții, fiind dojenit și chiar blamat de diriguitorii oficiali ai artelor plastice, dar bucurându-se de prețuirea și respectul cercurilor artistice nonconformiste de la Chișinău. După resurecția națională, politică, dar și ar-

Fereastra unui atelier, 2012, tehnică de autor, pânză, 100 × 80 cm

tistică de la finele anilor ’80 ai secolului trecut, Andrei Mudrea s-a afirmat ca un artist plastic reprezentativ al generației din care face parte, cultivându-și propriul stil și abordând genuri diverse: peisajul și compozițiile ample, complexe, colajul sculptural și panoul decorativ. Panoplia sa tematică e o dovadă în plus că Andrei Mudrea e un artist al experimentului, care caută și inventează – semn cert al tinereții spiritului.

Amintire despre Brâncuși, 2010, ulei, pânză, 80 × 100 cm

acad. Valeriu Matei

Nelly

COZARU iulie / august

2014

O AO M E NA I Î NP DEAP ER O A P E

Ghenadie NICU

La filtrul PROPRIILOR

EXIGENȚE Cu Dinescu a fost mai ușor. „Ai chestia?“ – m-a întrebat. O aveam. Era un Sanyo, mi-l dăduse Nicolae Misail, sub jurământ că nu-l scap pe jos, nu-l împrumut nimănui și îl feresc de copii. Nici eu nu mai văzusem o drăcovenie atât de minusculă, cum mi se părea mie atunci. Tata avusese un magnetofon dintr-o primă generație, cum ar veni, mare cât o valiză, abia de-l aburcai. Ăsta încăpea în palmă sau în buzunarul de la rever

Foto: Andrei Mardari, machiaj: Natalia Roman, bijuterii: Tamara Niculiță

și culmea! – îndeplinea aceleași funcții. Era seară sau nu – chiar noapte de-a binelea, ne aflam într-o sală la Școala de Vinificație din Stăuceni. Mircea Dinescu, tânăr, proaspăt președinte al USR, însoțit de câțiva colegi (printre care, apropo, și Ana Blandiana), plus o grămadă de figuranți cu carnete de scriitor, cu lefuri de profesor, bucătărese planturoase, mișunând printre scaune cu oale de sarmale și carafe de vin. Îmi amintesc vag prilejul: un acord sau cam așa ceva, semnat cu Uniunea noastră; mă rog, nu puteam rămâne la podurile de flori. Stăuceniul era punctul final al unui alambicat periplu pe la tot felul de școli, case de creație, fabrici și ce mai era în vremea aceea de vizitat; pentru că, după urs, Proprietarul de poduri, cu teribila lui volubilitate, lăsa mulțimile cu gura căscată și ar fi fost un păcat de neispășit să nu-l porți de colo până colo. M-am convins pe propriul dictafon, hăt pe la miezul nopții, când ospățul – început în forță – pierduse vizibil din turații și poetul a consimțit, în fine, să-mi vorbească.

e ce spun că a fost mai

Au, o să vedeți îndată. Nelly Co-

O terasă din preajma campusului,

simplu? Pentru că m-a

zaru a montat, la finele primăverii

la un pas de trotuarul înțesat de

lăsat să fac ce vreau cu

trecute, un spectacol la Naționalul

studenți. Un ins străbătut de toate

vorbele lui. Și am făcut

din Bălți, după o piesă de Ludmi-

frisoanele (eu) și o prezență tonică,

fără zăbavă: le-am transcris cu

la Razumovskaia, Дорогая Елена

debordantă, frecvent tranșantă –

evlavie de pe bandă, chiar a doua

Сергеевна. Sper că ați citit-o, iar

N.C. Poate că înfățișarea mea de

zi, o parte a interviului (destul de

dacă nu, m-aș mira să nu fi pri-

nenorocit a făcut-o – în contra-

mică, din considerente de spațiu)

vit pelicula lui Reazanov, în baza

pondere, cum ar veni – să-mi dea,

apărând în Sfatul Țării, pentru

acestui text scris într-o perioadă

implicit, prin dicțiune, atitudine,

care, de altfel, îl și solicitasem,

în care singura formă de libertate

idei, o lecție de naturalețe și fermi-

varianta integrală fiind publicată,

a expresiei era – spun pentru cine

tate. Am transcris totul cu migală –

după ani buni, în Semn-ul lui Ni-

n-a apucat – lauda groasă prin

îngăduiți-mi să mă laud puțin – de

colae Leahu. Pot să bag mâna în

plenare a PCUS și a politicii sale

benedictin, păstrând pentru tipar

foc: e un Dinescu absolut autentic

înțelepte, cum să nu. O piesă non-

ceea ce face realmente farmecul și

acolo, un Dinescu al anului 1991,

conformistă, așadar, căreia doamna

identitatea acestei artiste. Obținu-

avatarul lui nemachiat, nestilizat

profesoară de arta actorului de la

sem o Nelly Cozaru decupată dintr-

din miezul acela de noapte. Pentru

AMTAP i-a descoperit o flagrantă

un moment anume, X să-i zicem,

că, spuneți și Domniile Voastre,

actualitate. O lună de repetiții în

al destinului său, destin care o

ce rost avea, de pildă, să refac to-

draci, diminețile, iar serile, ca un

adusese la finele primăverii trecute

pica unei propoziții ori să suprim

pustnic aproape, repliată în odaia

în orașul din infern, cum îl taxase

cât colo o repetiție? Câte parale

ei de cămin, la noi în campus. Așa

Bogza în interbelic; și care, spune

face un Dinescu dres după chipul

se face că am descoperit-o cam pe

ea, reprezintă un Rubicon, adică un

și asemănarea nu știu cărui con-

la spartul târgului, când jocurile, în

început de etapă sau măcar o pre-

siderent? Nu cred în interviul de

fond, erau făcute și premiera stătea

figurare a unei schimbări.

informare: avem specia relatării, la

să se anunțe. Intendentul nostru, cu

Nu-mi dau seama nici acum

urma urmei. Interviul e – sau tre-

șiretenie: „Știi că în «Luceafărul» o

prea bine de ce a ținut morțiș (dar

buie să fie – mai ales un document

avem cazată pe Nelly Cozaru?“ De

morțiș, dom’le!) să-și rectifice

uman, de psihologie în acțiune sau

unde să fi știut?! N-a dat nimeni

propriile cuvinte, să suprime anu-

de temperament, cum vreți; o parte

sfară în țară. Și-apoi, haina gri, ca

mite pasaje, să facă, în definitiv,

dintr-un întreg în desfășurare, cu

o pavăză menită să-i prezerve izo-

un regretabil – după mine – rabat

tot ce înseamnă caracter, aptitu-

larea: cine s-ar fi prins că e chiar –

la spontaneitate... Era atât de fru-

dini, idei etc.

da, da! – tipa din Monoloage...?

moasă în micile ei inconsecvențe,

Dar ce legătură au toate astea

Cum să spun? Aveam și eu o

lapsusuri, denivelări. Atât de ad-

cu interviul de mai jos, cu Nel-

spaimă culturală. Cu președinți am

mirabilă în temeritatea anumitor

ly Cozaru, despre care sigur că

mai vorbit, cu actrițe însă (și încă

afirmații. Era, acolo, dinamica vie

știți, ați privit, ați aplaudat (da?!)

din astea, din specia expresionistă,

a personalității, bătaia autentică a

și care nu cruță nimic (spun și eu

dacă termenul nu e prea difuz),

umorilor, pulsul nemachiat al ca-

pe urmele unei impresii) pentru a

niciodată. Nu mă mai plâng de ce

racterului. Era omul! Cât m-am dat

denunța ipocrizia puritanismului

risipă de elocință am făcut spre

de ceasul morții s-o conving! Nu și

țuguiat, cum zicea odată Arghezi,

a-i smulge acordul. Nici cum am

nu. Așa că, doamnelor și domnilor,

a pudibonderiei degeaba; o actriță

tras apoi de timp, poate-poate se

în cele ce urmează, o Nelly Cozaru

care ne-a forțat în câteva rânduri

întâmplă ceva, vreo urgență, și toc-

la filtrul propriilor exigențe în ma-

limitele percepției, dislocându-ne

meala se anulează de la sine…

terie de cum trebuie să arate vorba

din mai mereu filistinul nostru confort?

iulie / august

Îmi amintesc după-amiaza zilei de mai și terasa unde am discutat.

2014

unui artist la scenă deschisă...

OAMENI ÎNDEAPROAPE

NELLY COZARU: „S-o spăl pe Cațavencu

DE PE MINE!“ M-a cam mirat opțiunea pentru piesa Ludmilei Razu-

meseria noastră), adică cu dăruire totală din partea

movskaia „Дорогая Елена Сергеевна“. De ce anume

actorilor în contextul unor texte extrem de ofertante.

piesa asta? O piesă pe care Ministerul Culturii din perioada URSS-ului a respins-o ș.a.m.d., cunoaștem detaliile.

Apărut pe ultima sută de metri, am reușit să organizăm doar câteva reprezentații cu spectacolul despre care vorbim, Dragă doamnă profesoară (traducerea și

Într-adevăr, un text scandalos la vremea sa, incendiar.

adaptarea îmi aparțin), când deja alte spectacole de

Se știe despre o întâlnire a lui Gorbaciov cu oamenii

licență se jucau mult și își obținuseră fanii. Au fost fă-

de cultură din URSS, la care secretarul general, de la

cute încercări de a-l include în lista spectacolelor care

tribună, a exclamat: „Кто такая эта Разумовская?!“

urmau să se deplaseze la Galați, unde a fost semnat un

Bine zis: la vremea sa. Acum mi se pare destul de pueril. Acum senzaționalul s-a demonetizat și mă îndoiesc că ar mai putea rupe gura târgului, la o adică.

Tratat de parteneriat – un Consorțiu dintre Universitatea „Enescu“ de la Iași, Universitatea Dunărea de Jos din Galați și noi, conform căruia absolvenții celor trei universități urmau să susțină licența în comun –

Nu este chiar așa. Dar mai întâi, îmi permit o scurtă

o formă minusculă de Unire, dacă vreți, cel puțin sub

introducere... Sunt la a doua montare pe baza aces-

aspect cultural, artistic și de învățământ. După preda-

tei piese. Inițial, am făcut un spectacol cu studenții

rea spectacolului (că așa se numește: predăm specta-

mei – promoția din vara trecută de la Academia de

colul catedrei), toți colegii mei, într-o voce, au pledat

Muzică, Teatru și Arte Plastice. A rezultat un spectacol

ca participanții să fie apreciați cu nota maximă și să

dur, violent, incomod, tranșant, conținând multiple

se facă, din partea Decanatului, tot posibilul ca acest

aspecte atroce, care, după spusele colegilor mei de la

spectacol să meargă la Galați. Bine, nu s-a mai putut.

catedra Arta actorului, trimiteau cu gândul la un teatru

S-a mers, în schimb, cu alte spectacole, cu alte mon-

german, care se face fără reținere, „cu sânge, muci,

tări ale mele și ale colegilor mei. Dar, pentru că l-am

lacrimi și transpirație“ (există o asemenea expresie în

jucat puțin, mai continuam să fiu în acest context care,

îmi permit să te contrazic, rămâne valabil și, din păcate, o să rămână încă mult timp valabil.

…mă grăbesc să confirm! …încerc, cum să spun?, să educ un fel de a fi. Și mi

Cu toate că a fost scris în urmă cu trei decenii, textul

se pare că am și destulă bună-creștere să fiu și auto-

este actual prin atenționarea asupra relației profesor-

ritară, dar să construiesc și o relație de prietenie cu

elev într-o societate confuză, lipsită de precepte mora-

studenții mei. Or, nu întotdeauna asta este bine-venit.

le, marcată de dictatura banului, unde atât maturii, cât

Și, recunosc, o dată m-am simțit, cum zice și Elena,

și tinerii, atât dascălii, cât și elevii lor – toți, până la

eroina din piesa Elena Sergheevna, pusă la zid. Am ju-

urmă, sunt victime ale unui sistem viciat.

rat în acel moment că voi ajunge numaidecât la acest

Am pornit la drum atrasă de tema Lupta între generații – etern conflict între părinți și copii. Speram, și continui să sper, că montarea (inclusiv asta de aici, de la Bălți) va alerta opinia publică și, poate, diverși factori de decizie din societate. Ne confruntăm cu o tânără generație în mare parte fără credință, șubrezită moral, vulnerabilă, care uneori se află în derută, în impas.

text, când cei cărora li te dăruiești, cărora le consacri marea parte a timpului, cărora le mergi în întâmpinare, pe care îi înțelegi, într-adevăr, și ca o prietenă, și ca o mamă, și ca o soră, și ca un sponsor, dacă doriți, uneori, ușor-ușor, se transformă într-o haită de lupi flămânzi, răi, cinici. Asta este moneda cu care ei te răsplătesc.

Comunicarea deficitară cu vârstnicii naște în inimile

Deci și o premisă cumva biografică, la baza opțiunii

fragede ale multora dintre copiii noștri violență, into-

tale pentru piesa asta...

leranță, inconștiență, iresponsabilități, care duc uneori la atrocități stupefiante. Fenomenul se datorează, probabil, și nesupravegherii copiilor de către părinții nevoiți să plece la muncă în alte țări, pentru a asigura un trai mai decent.

Așa reiese... Dincolo de asta, nu este seară să nu vedem la Știri cadre oribile, bulversante, pur și simplu, când, de pildă, o adolescentă este bătută de semenii săi și filmată, ca pe urmă să se posteze pe YouTube sau vreo profesoară cu nervii mai puțin stăpâniți, care își

Am ținut la aducerea acestui text atrasă și de alte

lovește eleva cu capul de tablă... Apoi, corupția. Trăim

motivații, unele de ordin foarte personal. Nu spun că

timpuri când în vârful piramidei sociale e pus banul.

mă regăseam în text în calitate de mamă autoritară:

Totul se vinde, totul se cumpără. Așa că textul piesei

adevărat, mă vedeam în dispute cu fiul meu, când eu

consună cu multe din realitățile prezentului.

găsesc de cuviință să se îmbrace într-un mod anume, să procedeze cum aș proceda eu, uitând că el are dreptul la propriile experiențe și greșeli, chiar.

În ce măsură crezi că piesa asta, care, în fond, este aproape inocentă în comparație cu atrocitățile în mijlocul cărora trăiesc adolescenții (publicul prezumat al

Vreau să vorbesc despre altceva. Activitatea mea din

piesei tale), ar putea să îi impresioneze cumva? Pen-

ultimii 17 ani (doamne! ce termen!) e axată pe activita-

tru că ei văd în stradă lucruri de sute de ori mai teri-

tea didactică, în care eu, nefiind încă o babă ramolită

bile decât mesajul, în cele din urmă, foarte luminos al

și decrepită...

lucrării?

iulie / august

2014

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Instantanee din spectacolul „Dragă doamnă profesoară“

Nu pot să spun că această realizare – montarea la

mulți tineri sunt dezabuzați tocmai de experiențele

Teatrul Național „V. Alecsandri“ din Bălți (cu actorii

astea nefirești, prin care trec; și trec prematur, evi-

Eufrosinia Ureche, Ciprian Răcilă, Sergiu Triboi, Pa-

dent. Să vedem însă contextul. Cum de te-ai pomenit

vel Lupăcescu și Maria Macovețchi) apare ca o copie

aici? De ce anume aici? De ce nu la Chișinău?

palidă, ca un copil inocent pe lângă toate atrocitățile despre care ai vorbit. Mi se pare că încercăm cumva să punem oglinda în față și vârstnicilor, și tineretului și să invităm la reflecții. Lansăm niște SOS-uri. Se zice că actorii sunt sanitari ai societății, lucru despre care le

Ușor-ușor, ar trebui să ies din arealul didactic, academic. Ar trebui să fiu mai curajoasă în ofertele mele în calitate de regizor. De multe ori se întâmplă să întâlnesc pe cineva care mă cunoaște ca actriță, de pe

vorbeam și actorilor de la Bălți. Teatrul nu este numai divertisment. Aici, la Bălți, se încurajează foarte mult comedia, vodevilul. Nu am nimic împotrivă, sunt și eu discipola Școlii Vahtangov, al cărei slogan este „spectacol-sărbătoare“. Dar oare ne putem distra întruna? Trebuie să batem uneori clopotele, să punem întrebări, să-l invităm pe spectator să reflecteze, să caute răspunsuri, să-l facem responsabil. Cine are dreptate în acest război, în această încăierare pe viață și pe moarte? Le spuneam actorilor: tare mi-ar plăcea ca jumătate de sală să țină cu elevii (să recunoaștem, prin gura copilului vorbește adevărul) și cealaltă jumătate de sală să țină cu profesoara, care este de netăgăduit în stoicismul ei etic. Ar fi interesant să vedem cum s-ar polariza opiniile și ce raport de forțe s-ar constitui cu ocazia asta. Totul depinde de felul în care ați livrat mesajul. Cu toate că îmi vine greu să-mi imaginez că poți merge la un grup de, hai să spunem, tineri asasini și să le povestești despre o chestie care, de fapt, e o părticică din experiența lor. Să sperăm că nu tot tineretul e compus din asasini și violatori... E o metaforă. Dar drogurile sunt recurente printre tineri, experiențele de tot felul, de asemenea. Foarte

Cu fiul Ciprian

Condiția profesionistului care se desparte de meseria lui activă pentru a deveni dascăl – întru meseria respectivă. Cum te-ai simțit când ai tăiat cordonul ombilical și ai făcut pasul de pe scenă în catedră? Nu ai simțit că te trădezi pe tine însăți, că te supui unei metamorfoze grave, în definitiv? Eu am rămas tot în lumea teatrului. Și apoi la întrebarea dacă nu sufăr că nu joc? Nu văd spectacole în care să mă vreau distribuită. O afirm a câta oară – vreau să lucrez cu Luminița Țâcu! Vreau să lucrez cu Mihai Fusu, să joc alături de Petru Hadârcă, să continui colaborările cu foștii mei discipoli, care, din ce în ce mai pregnant, se ridică pe propriile picioare, devenind actori cunoscuți și iubiți de public (Ștefan Bouroșu, de exemplu, după realizările din Iosif și amanta sa... și Oscar și tanti Roz). Pe de altă parte, lucrul la catedra Arta actorului mă acaparase, mă înghițise. Devenise și interesant, și creativ. Lucrurile începeau să meargă bine, grație unei echipe puternice de oameni talentați, lucrând de multe vremuri... poate chiar din perioada ionesciană și să mă întrebe la un colț de stradă: „Unde poți să fii văzută? – Sunt, zic, acolo sus, la Academie, pe Mateevici 111... – Lasă tu Academia, nu-mi vorbi de studenți... unde poți fi văzută în scenă? Ca actriță?“ Adevărul e că mi-am luat în serios activitatea didactică, suspendând toate celelalte activități... A venit timpul, după două promoții

ori dezinteresat: Anatol Durbală, Luminița Țâcu, Vlad Ciobanu, Emil Gaju, Mihai Fusu, Slava Sambriș, Emilian Crețu, care au trecut prin aceeași metamorfoză prin care am trecut eu însămi. Ne-am luat misiunea în serios. A spus cineva: нельзя преподавать забежав в институт! (scuze... o dau cu rusisme – na! stau de ceva timp la Bălți!).

de discipoli, pe care le-am instruit, să încerc să revin

Iată de ce nu e secret pentru nimeni că, într-o perioa-

la postura de actriță, să joc, dacă, bineînțeles, va veni

dă, Facultatea de Teatru a devenit un laborator extra-

o propunere și dacă se va găsi un regizor, care mă va

ordinar de interesant în lumea teatrală a Chișinăului, a

chema... Dar și să montez.... S-a încheiat un ciclu.

Moldovei, dacă vreți, unde se întâmplau lucrurile cele mai neordinare, mai curajoase, axate pe experiment.

De ce la Bălți? La teatrul de aici, întâmplarea face să se afle o distribuție minunată, perfectă! – pentru acest

Să înțeleg că, devenind profesor, n-ai încetat să rămâi

text: Ciprian Răcilă, foarte potrivit pentru liderul sadic

actriță?

al găștii de elevi care vin la profesoară sub pretextul

Sunt trei ipostaze diferite (actriță – pedagog – regizor)

de a o felicita cu ocazia zilei de naștere. Și pentru că

care nu prea fac casă comună...

există această minunată actriță-aristocrată cu sânge albastru, Eufrosinia Ureche-Capmari, care este

De ce? Nu este oare pedagogul un actor implicit?

splendidă pentru rolul profesoarei Elena. Acum am

Nu întotdeauna actorii buni pot fi și pedagogi buni și

descoperit-o și ca om. Și, într-adevăr, îi vine rolul ca

viceversa, nu întotdeauna un pedagog bun e și un ac-

mănușa. O reprezintă. În condițiile astea, cu ușurință

tor. Sunt ipostaze diferite. Ele, desigur, au foarte multe

a venit ideea că dacă e să montez, atunci neapărat la

lucruri în comun. Devenind profesoară, mă întrebam

Bălți și anume acest text, pentru că cel puțin de doi

cum am putut să fiu actriță, să joc în scenă, neștiind,

actori din distribuție – din cei cinci – dispun cu brio!

iată, cărțile astea, izvoarele astea?

Șturlubaticul Victor este jucat de neobositul și talen-

Adică prezența la Academie ți-a dat cumva conștiința

tatul Sergiu Triboi – sufletul trupei bălțene. Au mai

meseriei pe care ai practicat-o până atunci cu fervoa-

existat și alți factori...

re, fără să te gândești la parametrii ei teoretici, nu?

iulie / august

2014

OAMENI ÎNDEAPROAPE

Exact, da, da, da! Iată de ce acum mi-e greu să mă

elevat, foarte citit și foarte... patriot. Până acum, în

întorc să joc, pentru că prea bine deja știu toate me-

apartament se află o bibliotecă bogată cu cărți ro-

canismele culiselor. Și îmi trebuie un regizor. Fiecărui

mânești, procurate în anii ’60-’70 din Cernăuți, Kiev,

actor îi trebuie un regizor. Îmi trebuie un regizor pu-

Odesa. Cunosc multe cazuri când socrul meu a pătimit,

ternic, care mă va face, mă va reconstrui. Și un mate-

chiar și din cauza că a lăsat sub preș un bilețel scris

rial, bineînțeles, și un rol pe potrivă, care mă va de-

cu grafie latină, unde le scria alor săi unde e cheia etc.

termina să uit de control, de toată mașinăria, de toată

Așa că sunt locuri de care sunt afectată.

stereotipia care mi s-a infiltrat în creier. Mi se întâmplă și mie: conștiința teoretică devine o povară aproape insuportabilă. Conștiința teoretică! Ce bine spus! Și trebuie cumva să te idiotizezi în sensul ăsta, ca să emancipezi fondul tău genuin – care nu are nevoie de, cum să zic?, de repere, de proptele teoretice. El trebuie să se manifeste cu dezinvoltură. Exact! Если сороконожка задумается в определенный момент, что делает 17-ая нога, когда первая ступает вперед, она просто не сможет идти. La baza jocului scenic se află credința, capacitatea de a

Întredeschide puțin ușa laboratorului: cum se simte și ce întreprinde o femeie care vede că timpul trece?... Eu mă simt bine acum în pielea mea. Mă simt mai bine decât copiile despre care ai vorbit, 20 de ani în urmă, 15 ani în urmă. Mă simt mult mai bine. Nu cred că și de-acum încolo. Pentru că, într-adevăr, timpul trece și vrei, nu vrei, chiar dacă sufletește noi suntem așa… destul de vivace încă, realizezi... Ai spus „vivace“ cu un sarcasm pe care nu ți l-ai putut reprima... De ce te simți mai bine în pielea ta actuală decât în pielea aia pe care o aveai acum 20 de ani?

fi credul: a crede în condițiile propuse, în condițiile

Pentru că am aflat totul despre mine. Sunt destul de

piesei, în condițiile situației. A crede că ești rege, că

împăcată cu mine. Și, zău, când mi se întâmplă să văd

ești cerșetor, iar cel mai bun prieten al tău – în sce-

secvențe din anii trecuți, fotografiile... Nu-mi place cea

nă – e cel mai periculos dușman. Trebuie să crezi! De

de altădată.

aici asemuirea profesiei de actor cu comportamentul copilului... Or, când ai prea multă minte, strică! – mai greu „crezi“! Aș putea să formulez acum, la răspântia asta a discuției, o deducție, spunând, de pildă, că Nelly Cozaru a venit la Bălți ca să scape de exasperanta conștiință a celui de-al 17-lea picior al său?... Bălțiul reprezintă un Rubicon. Cert este că un ciclu s-a încheiat pentru mine. Odată cu Bălțiul pornește, sper, altul... Apropo de Bălți. Te leagă ceva de acest oraș? Soțul meu, Nicu Cozaru, e de aici, din satul Pârliți. Dar a frecventat școala la Bălți, printre care și școala de muzică de aici... Fiul nostru își petrecea vacanțele pe aici, pe la țară și pe la oraș. În apartamentul de deasupra terasei unde stăm au locuit socrii mei. Pe socru nu l-am cunoscut, deși am auzit lucruri extraordinare despre pedagogul și universitarul economist Nicolae Cozaru, care preda la universitate și era un om foarte

Ai fost actriță, iar acum ești regizor. În ce măsură sunt meseriile astea compatibile? Nu e același antagonism ca între actor și profesor? Există.

Și atunci, în ce măsură regizorul dăunează actorului –

Actoria nu se face fără fanatism. Se spune în branșa

care trăiește în același corp, nu?

noastră: dacă poți să nu dai la actorie, nu da! Dacă poți

Regizoarea Nelly Cozaru e într-un conflict mare cu actrița Nelly Cozaru. Eu nu pot privi secvențele de la televizor cu mine însămi. Nu-mi place. Și am o grămadă de reproșuri la ceea ce fac, la lipsa de precizie, la multe alte lucruri. Bine, sunt o perfecționistă. De aia niciodată nu sunt mulțumită. Asta însă nu înseamnă că nu sunt o groază de lucruri care îmi plac. Și nu înseamnă că văd numai răul. Nu, nu, nu!

să nu dai. Fiind șefă de catedră, venea câte o mămică și zicea: fata mea, fata mea... Dar la consultație se prezintă slăbuț, cam n-are șanse. Și atunci: nu mai stăruiți, mergeți, de pildă, la Politehnică. Nu pierdeți timpul. Pentru că nu-i de meseria asta. Dar în momentul când părintele se întoarce și zice: dacă fata mea n-o să intre, ea o să-și pună capăt zilelor, atunci mă gândesc: înseamnă că ea e a noastră, înseamnă că va reuși. Sunt asemenea cazuri când copilul nu are aptitudini, dar e

Și cum procedează perfecționista la repetiții? Strigă la

plin de dorință; și la baza creației actoricești e dorința,

actori?...

doar tu ești în scenă, tu lupți pentru ceva, tu dobân-

De exemplu, un actor care a lucrat ieri bine la repe-

dești ceva și deci tu trebuie să vrei. Or, când se iese cu

tiție (și nu e prima dată când lucrează bine) a doua zi

picioare de vată și nu se vrea nimic...

nu mai poate lucra la fel de bine. Nu are antrenament,

Ce se întâmplă în mintea unui om care primește alt

capacitate de a acumula, de a fixa. Or, actorii trebuie

om în locul celui pe care l-a rânduit Dumnezeu să

să fixeze. A depune carne, carne, carne pe schelet, pe

stea? Faptul că te traversează diverse personaje nu se

osatura ceea care a fost trasată. Înțelegi? A merge în

lasă cu ceva sechele?

explorarea personajului, a rolului. E o problemă pentru unii actori. Personajul parcă-parcă apare, dar numai pentru o secundă. Sau fraza ceea sau monologașul cela a fost foarte bine spus. În rest, personajul nu este: capcoadă. Actoria nu e numai mizanscena și replica respectată, e mult mai mult decât se vede. E o concepție personală despre lume! Apropo, vii cu imaginea spectacolului gata preparată sau îl modelezi acolo, empiric? Dacă m-aș lăsa pe tânjala trupei (să naștem, să naștem, împreună, niște lucruri!), să găsim, să ajungem la niște formule, ha!, ne-ar trebui... În jumătate de an n-ar fi gata spectacolul. Noi am lucrat foarte repede. Ei de aceea și suferă. Pentru că ei n-au mai fost solicitați într-un asemenea hal. Un spectacol se montează în două luni. Ei, ceea ce au făcut, au făcut, hai să zicem, în 30 de zile. De aceea poate așteptau astăzi să-i laud. Dar teatrul este o organizație dură, nemiloasă uneori... e ca la armată: fie ploaie, fie ger – trebuie să-ți faci trainingul zilnic, anevoios, istovitor. Avem nevoie de multă disciplină, răbdare și forță de muncă. Uneori disciplina, perseverența și infatigabilul merg înaintea Talentului! Eu din Chișinău, c-am văzut că nu mă descurc, că îmi pierd vocea, pentru că strig, mi-am adus fluierul! [Aici fluieră!] Și Ciprian Răcilă a râs cu lacrimi când m-a văzut cu fluier...

Dar acel cineva, pe care-l creezi, zis personajul scenic, ăla tot tu ești! Numai că e o fațetă a ta, pe care tu o încurajezi. Niște calități, niște trăsături. Tu le încurajezi. Și diminuezi altele. Dar tot ești tu. Pentru că în scenă lucrează și vocea ta, și nervii tăi, și corpul tău. Se dilată pupila ta – nu a vecinului! Lacrimile ale tale sunt, că doar nu sunt ale lui Othello! Adică nu poate fi vorba de o transfigurare absolută? Nu apeși pe buton și îți oprești psihicul tău. Tot tu ești. Mie mi s-a întâmplat odată la Teatrul Național. Mihai Fusu scotea premiera O scrisoare pierdută, după Caragiale. Și interpretul lui Cațavencu, Emil Gaju, cu o săptămână înainte de premieră, hotărăște să plece la niște cursuri la București. Și Mihai (noi suntem prieteni de-o viață) zice: Nelly, m-am gândit, nu are cine, timp de-o săptămână, să intre în rolul lui Cațavencu. M-am gândit la toți bărbații – numai tu. Și va fi madam Cațavencu. Și tocmai era Leonida Lari în Parlament, tocmai femeile își făceau loc în politică... Și am devenit madam Cațavencu. O scorpie (aveam și o perucă neagră, și ochelari cu ramă neagră, perucă neagră carré), un fel de sinii ciulok, adică o femeie care mai degrabă e bărbat. Costum maro, cămașă albă, cravată. Și un mers pe măsură. Nimic femeiesc și nimic de inimă albastră sau nimic romantic. O femeie dedată politicii, una absolut fără scrupule, care e gata să privească și prin broasca ușii.

Oare nu tocmai din cauza asta, a lipsei de fanatism în-

Și acolo e băgată și la închisoare. Veneam, într-o scenă,

tr-o meserie, nu avem actori de anvergură?

cu cămașa ruptă, albă, însângerată. Aveam o vânătaie

iulie / august

2014

aici, ochiul era albastru și sala aplauda și râdea în ce hal eram și totuși luptam pentru acele alegeri și pentru nu știu ce... Păi, ce vreau să spun? Veneam acasă, mă băgam în cadă și ziceam: s-o spăl pe Cațavencu de pe mine! Îmi era frică să nu mă identific cu ea. Deci aveai pe o linie sinonimică imaginea Leonidei Lari... Ce alte evocări-avataruri? Personajul Mașa, care după apariția spectacolului Pescărușul, în regia aceluiași M. Fusu, devenise cartea mea de vizită, nu numai a mea… O distribuție de zile mari! Ce mai! Aveam o problemă cu lucrurile deocheate pe care le propunea regizorul. Ceream motivații. Îi spuneam: demonstrează-mi că fără scena asta nu se poate; dacă tu îmi aduci argumente exhaustive, îmi oferi confortul de a nu avea dubii, atunci – primesc! Spectacolul se reliefa unul nervos (replica celebră a lui Cehov: „Ce nervoși sunteți cu toții, ce nervoși!“ e de-aici), șocant, modern. La începutul anilor ‚90, nu s-a mai pomenit așa ceva pe scena moldavă! Actorii moldoveni, jucând Cehov, păreau a fi olandezi: manifestări libertine... de ordin sexual! Fac o paranteză și îmi aduc aminte și de o discuție dintre mama și tata. Mama vorbea cu tata: „Andrei, dar cum se face că noi n-am văzut Pescărușul lui Nelly?“ Iar eu, stând în odaia de-alături, le răspundeam în sinea mea: „N-aveți cum să-l vedeți! La duzina de porcărioare pe care le fac acolo!“. Scena denumită... „agonia sexuală“ provoca consternare la publicul pudibond! Mă zbăteam în convulsii, urlam, mă tăvăleam pe podea. Sau, într-un moment, mă așezam într-o găleată. Acolo Trigorin (Andrei Sochircă) vine de la pescuit, lasă la mijloc de scenă o căldare cu apă. „Mașa mea“, tot alergând și strigând după Costea Treplev (Andrei Moșoi), își stingea incandescența și agonia sufletească flamboaiantă, așezându-se în găleata cu apă, din care urma să iasă aburi. Apropo, dacă eram regizor, puneam să treacă prin găleată toate personajele, așa cum în piesa asta genială a lui Cehov, fiecare personaj e îndrăgostit pătimaș de cineva care, la rândul său, iubește cu ardoare pe altcineva. Interviu realizat de Ghenadie Nicu

Raia ROGAC

Între numeroasele manifestări comemorative dedicate împlinirii a 65 de ani de la al doilea val al deportărilor staliniste (cel mai mare) se înscrie și expoziția Recviem, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova la Galeria de Artă Constantin Brâncuși din Chișinău. Ea cuprinde 70 de lucrări de pictură, artă netradițională, sculptură, tapiserie, fotografii, ceramică.

Florin Leancă, Omagiu deportaților

iulie / august

2014

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

RECVIEM pentru

DEPORTAȚI

ste pentru a șaptea oară când, an de an, plas-

scriitorului din gulag – Dudinka, aflată la aproape pa-

ticienii expun cele mai reprezentative tablouri

tru mii de kilometri distanță față de Chișinău.

întru cinstirea memoriei persoanelor care au avut de suferit de pe urma acestui masacru

Printre cele 11 293 de familii deportate în neagra noapte de 5 spre 6 iulie 1949 a fost și cea a distinsei

stalinist. Ideea desfășurării expoziției Recviem apar-

plasticiene Elena Bontea. Mama sa, Ana, și sora, Larisa,

ține plasticienei Silvia Vrânceanu și este susținută de

care avea doar 13 ani, au fost duse cu marfarul în Bu-

toți membrii Uniunii Artiștilor Plastici din Republica

reatia. Mama a revenit acasă în 1956, dar în două luni

Moldova, astfel ei contribuind la completarea „petelor

s-a stins din viață. Marcată de această dramă, Elena

albe“ și la restabilirea adevărului despre tragica zi de 6

Bontea a pictat Portretul mamei din memorie, pe care-l

iulie 1949. Titlurile lucrărilor sunt sugestive, ca și me-

consideră cea mai sfântă icoană de familie. „Nicidecum

sajul culorilor, de exemplu: Ecouri siberiene și Vagoanele

nu aș fi putut trece cu vederea asemenea eveniment, să

roșii de Ion Morărescu, Dușmanii poporului de Andrei

fiu departe de durerea Neamului, din care face parte și

Mudrea, Destine spulberate de Ecaterina Ajder, Copacul

sufletul meu“, a mărturisit plasticiana.

durerii de Svetlana Bolboceanu, Crucea Neamului de

Ediția curentă a fost îmbogățită și de un comparti-

Silvia Vrânceanu, Etapele vieții de Nicolae Fedac, Seceta

ment muzical. Valeria Barbas, în calitate de plasticiană,

de Ghenadie Jalbă, Tiranie de Pavel Cernogolub, Privire

a expus lucrarea Transnistria din seria Frontiere, iar

din trecut de Dumitru Lazan, Revenire. 1949 de Boris

în calitate de compozitoare a fost alături de Anastasia

Jitari, Pasărea lui Ilie Boca de Simion Zamșa ș.a.

Gusarova, care i-a interpretat cu virtuozitate, la flaut,

Fiecare lucrare are o istorie aparte. Pictorul Mihai

piesa Remembering. Destine uitate, variantă solo pentru

Țăruș, care a expus lucrarea Proiect. Chișinău-Dudinka,

flaut și marimba, prezentată în primă audiție la Festi-

o reluare a unei schițe din 1977, ne-a spus că nu a stat

valul Internațional Zilele Muzicii Noi, ce s-a bucurat de

mult pe gânduri când a trebuit să-și aducă obolul la ex-

un mare și meritat succes.

poziția-omagiu pentru că are un sentiment profund ne-

Expoziția a fost inaugurată de Ghenadie Jalbă, pre-

gativ față de cei care au deportat zeci de mii de băștinași

ședintele Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Mol-

nevinovați, buni gospodari, deznaționalizând astfel Basa-

dova.

rabia și aducând în locul lor „specialiști“ din necuprinsa Uniune Sovietică. Plasticianul a prezentat și lucrarea

În același context, criticul de artă Tudor Braga a apreciat faptul că din an în an Expoziția Recviem de

Omagiu lui N. Costenco, a regretatului său frate, Arcadie

la Galeria de Artă Constantin Brâncuși devine tot mai

Țăruș, ultimii doi fiind legați de o sinceră prietenie,

selectă și mai rafinată, iar publicul vizitator, tot mai

tema discuțiilor constituind-o de multe ori amintirile

numeros.

Lucia CUJBĂ

SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL

DE PICTURĂ

„ORHEIUL VECHI – 2014“

ÎN PERIOADA 3-8 AUGUST, LA BUTUCENI, ORHEI, S-A DESFĂȘURAT SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL DE PICTURĂ „ORHEIUL VECHI – 2014“, UN EVENIMENT ORGANIZAT ȘI DESFĂȘURAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA, AL INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN „MIHAI EMINESCU“, AL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI CHIȘINĂU, AL UNIUNII ARTIȘTILOR PLASTICI DIN MOLDOVA ȘI AL CENTRULUI DE ARTĂ „AMPRENTE“. SIMPOZIONUL A CONTINUAT TRADIȚIA EDIȚIILOR DIN 2009-2013 ALE BIENALEI INTERNAȚIONALE DE PICTURĂ ȘI ARE DREPT SCOP PROMOVAREA ARTELOR PLASTICE DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL INTERNAȚIONAL, DAR ȘI „INTERFERENȚELE CULTURALE ÎN DOMENIUL PICTURII, O OPORTUNITATE DE A CONTINUA PROCESUL DE COMUNICARE INTERCULTURALĂ ÎNTRE ARTIȘTII LOCALI ȘI CEI STRĂINI, CARE SĂ IMPUNĂ O ABORDARE ATÂT ÎN CONTEXTUL EVOLUĂRILOR PUBLICE COLECTIVE, CÂT ȘI AL MANIFESTĂRILOR INDIVIDUALE ALE ARTIȘTILOR“, PRECUM AVEA SĂ MENȚIONEZE DOCTORUL HABILITAT ÎN STUDIUL ARTELOR

Foto: Iuirie Foca

TUDOR STĂVILĂ, ÎN PREFAȚA CATALOGULUI CARE REFLECTĂ ACTIVITATEA SIMPOZIONULUI.

Gabriele Lockstaedt, Micul Paradis

iulie / august

2014

Suzana Fântânariu-Baia, Stâlp vechi

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

venimentul a oferit participanților ocazia de a

Ewa Miazek din Polonia este o pictoriță de factură

stabili dialoguri între specialiști în domeniu,

postmodernistă, laconică și expresivă. Lucrările sale se

dar și posibilitatea de a-și vedea lucrările re-

păstrează în colecții publice și private. Tabloul „Secretul

zultate în urma activității taberei în cadrul unei

casei moldovenești“, realizat la Butuceni și expus la Sim-

expoziții, vernisate pe 8 august la Muzeul Național de Artă

pozion, impresionează prin forța artistică, dar și prin fap-

al Moldovei.

tul că artista din Polonia a reușit să descifreze o parte din

La vernisarea expoziției au participat artiști din Republica Moldova și din străinătate. Participanții, nume

secretul peisajului rustic moldovenesc. Lucrările Gabrielei Lockstaedt din Germania îmbină

sonore în arta est-europeană, s-au reunit mai întâi la Bu-

forma abstractă cu gestualismul, iar cele ale pictorului

tuceni, apoi la Muzeul Național de Artă pentru a promova

Vasile Tolan din România se caracterizează prin inspirația

pictura contemporană și pentru a valorifica oportunitatea

artistului și prin norma creației impusă de epocă. Florin

de comunicare interculturală între artiștii plastici. La

Ciubotaru este un alt artist plastic din România. Marea lui

expoziție au fost prezentate atât picturi realizate la Butu-

reușită, după cum apreciază Andrei Pleșu, „este dozajul

ceni, cât și lucrări de atelier.

inteligent dintre fidelitatea față de sine și incapacitatea de

În cadrul Simpozionului a fost organizată și o masă ro-

a se repeta“.

tundă, la care participanții au pus în discuție tendințele ar-

Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova,

tistice recente, perspectivele de dezvoltare a procesului de

Ghenadie Jalbă, a prezentat la expoziție lucrări ce continuă

creație din Republica Moldova și fenomenele artistice din

să transmită un mesaj profund, cu imagini plastice ce vari-

contextul internațional. În dialog au fost antrenați artiști,

ază între viziunile simbolice și respectul pentru tradiție.

critici de artă, jurnaliști și amatori ai artelor frumoase. Constantin Spânu, doctor în studiul artelor, în discursul său de deschidere a Simpozionului, a menționat că, deși pictorii reprezintă culturi diferite, ei aparțin totodată

Simion Zamșa este considerat unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni contemporani din țara noastră. Pictorul de idei, așa cum a fost catalogat în repetate

aceleiași culturi. Vom completa, spunând că ei aparțin

rânduri directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei

culturii imaginii fabuloase, care impresionează prin talent

Tudor Zbârnea, își situează universul imaginii între ex-

și meticulozitate.

presionism și abstracție. Maestrul a fost și curatorul Sim-

Rik Copsey, unul dintre artiștii participanți la Simpozion, este originar din Marea Britanie. La expoziție a

pozionului de Pictură „Orheiul Vechi-2014“. Artiștii s-au arătat convinși că, prin această manifes-

prezentat lucrări ce îmbină reușit pictura tradițională cu

tare, spațiul de valorificare a artei contemporane din Mol-

tehnicile noi ale fotografiei. La momentul actual, este lec-

dova și din străinătate a fost extins, iar Ministerul Culturii

tor superior la Școala de Arte din Manchester.

a apreciat talentul și efortul depus de către pictori, decer-

Reputata pictoriță și graficiană Suzana FântânariuBaia vine din România. Este laureată a numeroase premii

nându-le diplome de onoare. Cei care nu au reușit să vadă expoziția de artă con-

și distincții naționale și internaționale. Artista schițează

temporană a Muzeului Național de Artă, au posibilitatea

imagini artistice aplicând tehnica detaliului și creează

să îndrepte lucrurile până la 7 septembrie curent, iar în

lumi de alternativă, încremenite în dinamismul colajelor.

perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2014 expoziția va fi

Pasiunea pentru arte o transmite discipolilor săi de la

prezentată la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca,

Universitatea de Vest din Timișoara.

după care va fi deschisă la Galeriile UAP din Iași, România.

Florin Ciubotaru, Portret

Simion Zamșa, Curte

Ewa Miazek, Butuceni

UN FESTIVAL

care

iulie / august

2014

Lucia CUJBĂ

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

a reînviat

istoria LA 32 DE KILOMETRI DISTANȚĂ DE CHIȘINĂU, MAI EXACT LA COMPLEXUL ETNOCULTURAL „VATRA“, S-AU PRODUS, TIMP DE DOUĂ ZILE, LUCRURI STRANII. PROBABIL, DE VINĂ ESTE MAȘINA TIMPULUI, CARE A DAT TÂRCOALE PRIN ACEASTĂ ZONĂ. DE CE LUCRURI STRANII? PĂI, CUM EXPLICAȚI FAPTUL CĂ, ÎN PLIN SECOL XXI, PLATOUL DE 10 HECTARE DIN APROPIEREA STRĂȘENIULUI A FOST INVADAT DE CAVALERI ÎN ARMURI STRĂLUCITOARE, DE DOAMNE ÎN ROCHII VAPOROASE, DE AUTENTICE TABERE MEDIEVALE, DE BĂTĂLII ȘI DE LUPTE CORP LA CORP PE CARE LE DESCOPERI NUMAI ÎN ROMANE?

M a i î n g l u m ă , m a i î n s e r i o s , o r g a n i z a t o r i i Fe s t i v a l u l u i M e d i e v a l a u p u s l a p u n c t , î n premieră pentru Republica Moldova, un eveniment ca la carte, evocând atât de bine perioada ce a pus bazele statalității Moldovei. Acțiunea face parte dintr-un proiect mai a m p l u , n u m i t „ M o l d o v a – c u l t u r ă ș i d e s t i n e u r o p e a n“, p r i n i n t e r m e d i u l c ă r u i a v o r f i valorificate și scoase în evidență tradițiile și imaginea țării noastre în afară.

ei 20 de mii de vizitatori au fă-

relaxați pe pături, pentru a urmări spec-

cut, timp de două zile, incursiuni

tacolul.

în epoca atât de îndepărtată de contemporaneitate. Unii turiști

au venit pregătiți de acasă: bărbații și-au

să apară. Trâmbițele răsunau, tensiunea

pus pe ei haine cu tentă medievală, iar

creștea, iar silueta măreață a domnito-

femeile s-au dichisit cu rochii din in și cu

rului Ștefan cel Mare a răsărit pe scena

coronițe.

de la „Vatra“. Cu vocea-i gravă și răsu-

De-a lungul teritoriului, zeci de meș-

nătoare, domnitorul a rostit porunca

teri populari, pictori și sculptori, veniți

domnească ce a cam zgribulit sufletele

din toate colțurile țării, au pus în vânzare

patriotice. Cunoașteți, cu siguranță, cele-

creații cu tematică medievală și nu numai.

brul testament: „Moldova nu este a mea,

Atmosfera de la „Vatra“ a fost condi-

nici a voastră, ci a urmașilor urmașilor

mentată de delicii culinare, preparate de

noștri“. Ștefan cel Mare ne-a îndemnat,

bucătari iscusiți.

pentru a câta oară, să ne apărăm țara de

Printre căpițele de fân, la iarbă verde, puteau fi observați vizitatorii, stând

iulie / august

Parada medievală a cavalerilor în armuri, cu scuturi și săbii, nu a întârziat

2014

dușmani și s-o iubim așa cum ne iubește Cel de Sus.

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

Pâine, spectacol și sânge – ca pe vremuri În încercarea îndrăzneață de a recrea evenimente istorice apuse, în care străbunii noștri luptau pentru stăpânire, Complexul Etnocultural „Vatra“ s-a transformat într-un adevărat teren de luptă, căci cavalerii au reînviat istoria prin teatralizarea celor mai aprige bătălii din trecut. Spre deliciul publicului, bravii luptători s-au înfruntat în puterea brațelor, demonstrând forță și rezistență. Doamnele erau înfricoșate, iar bărbații își doreau învingători și învinși, mai bine zis sânge. Demonstrațiile de lupte medievale au fost oferite de cavalerii în armuri, cu săbii de fier de la cluburile moldovenești de reconstituire istorică „Ensifer“, „Bastion“ și „Spada Moldovei“, care și-au stabilit tabăra pe deal. Mai mulți cavaleri, alături de calfe, tâmplari, fierari și cioplitori în piatră, le-au arătat vizitatorilor cum trăiau și cum își pregăteau, pe timpuri, bravii bărbați armele și armurile pentru luptă. Cei mai curajoși au putut încerca pe propria piele greutatea zalelor sau a unui scut soldățesc. Invitații speciali ai evenimentului au fost membrii „Ordinului Cavalerilor Cetăților Bârsei“, veniți din România pentru a arăta lupte de epocă și dansuri franceze, italiene și ungurești, vechi de sute de ani. Vizitatorii au mai putut să admire turnirul medieval la tir cu arcul tradițional. Multă lume chiar și-a încercat puterile, trăgând cu arcul și aruncând topoarele.

„Mă lupt cu dragonii, pentru a salva femeile frumoase“ Mare mi-a fost mirarea când, prin-

ale artelor marțiale cu elementele fizice,

tre cavaleri, am zărit și samurai. Samu-

specifice sportului. Aici, nu am dreptul la

rai din Moldova, nu din Japonia. Bărbații

greșeală. E o luptă permanentă cu sine, căci

sunt membri ai unui club de kendo din

cauți mereu să te autodepășești, să devii

Chișinău. Ca să fiu mai explicită, kendo

mai bun.“

este un fel de scrimă japoneză, derivată

Am rămas bouche bée (cum zic francezii)

din străvechea artă a samurailor. Ion, unul

când Ion mi-a spus, cu toată sinceritatea,

dintre samurai, mi-a spus că practică de

că locul său nu e aici, nu în acest timp și

mai mulți ani acest sport, care i-a schim-

nu în acest spațiu. „Eu trăiesc cu secole în

bat total modul de gândire și de viață.

urmă, acolo, peste dealuri, și am propria-mi

„Această activitate mă solicită fizic, dar mai

misiune în viața asta: să mă lupt cu drago-

ales mental. Kendo combină valorile solide

nii pentru a salva femeile frumoase.“

Epoca medievală și dramatismul ei Mai târziu, am mers și printre tarabele meșterilor. Privirea mi-a fost atrasă de

prins mai repede decât se aștepta și crea-

niște lucrușoare ce se încadrau perfect în

toarea este invitată la foarte multe târguri

specificul festivalului. M-am apropiat și am

medievale și nu numai. Solicitări are destul

făcut cunoștință cu Luna Aradia, croitoreasă

de multe, în special de la trupele muzicale

din orașul Deva, România. Luna (chiar așa o

și de la persoanele pasionate de rock.

cheamă) mi-a arătat ceea ce face de câțiva

2014

Am întrebat-o de ce a ales acest stil. Ea

ani buni: coase haine în stil medieval. Mi-a

mi-a răspuns fără a ezita: „Pentru că este

mărturisit că este îndrăgostită de specificul

dramatism și pentru că asta e ceea ce mă

Evului Mediu și, de aceea, a ajuns să facă

caracterizează pe mine. Nu mă consider o

haine medievale pe care le modernizează și

prințesă sau o croitoreasă medievală. Tot

le adaptează cerințelor actuale ale modei.

ce vreau să iau de la epocă este spiritul

Mai exact, Luna confecționează cămăși,

liber. Anume asta fac eu: am un mod de

corsete medievale din materiale specifice

viață nonconformist și trăiesc din veniturile

epocii: in, cânepă și bumbac. Adică altceva

obținute în urma vânzărilor“.

decât ce vine din China sau din Turcia. Mai

iulie / august

face curele și accesorii din piele. Stilul a

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

Muzeu demn de Cartea Recordurilor Guinness La Festivalul Medieval, vizitatorii au

rie au mai putut vedea colecția de 3 200 de

putut admira și o serie de obiecte de epo-

potcoave, înscrisă în Cartea Recordurilor

că. În muzeul din preajmă, colecționarul

Guinness în 2011, precum și o hartă a Re-

Petru Costin și-a expus drapelele istorice,

publicii Moldova făcută din peste 162 000

icoanele, armele albe și uneltele de muncă,

de monede.

adunate timp de-o viață. Pasionații de isto-

„S-a trezit neamu’ și caută ceva tradițional“ În spatele tarabei cu articole de cojocă-

este conservarea pieii. Dacă n-o conservăm

rie, l-am zărit pe Constantin Cojan, blăna-

bine, atunci nu trebuie să mergem mai de-

rul de la Colibași, Cahul. În peste jumătate

parte, pentru că bundița sau căciula nu va

de secol, mii de piei de animale au trecut

ieși așa cum trebuie“, povestește meșterul.

prin mâinile lui, din care a cusut manual

Și, cum două mâini nu le reușesc pe

bundițe, căciuli, mănuși, blănițe de oi și

toate, colibășeanul este ajutat de două fe-

alte obiecte din blană. Bărbatul spune că a

mei din sat. Întrebat dacă are solicitări,

deprins meșteșugul din copilărie. „Pentru

domnul Cojan spune cu bucurie: „Știți, s-a

prima dată în viața mea, am văzut acul și

trezit neamu’. El caută ceva tradițional. Și

degetarul. Tatăl meu a fost ucenic la Galați,

eu mă bucur că pot ajuta ca tradiția să nu

dar și la bunicul meu, care cunoștea secre-

se piardă. Asta e bucuria mea cea mare“.

tele meseriei. Apoi, când am mai răsărit,

Jurnalul meu de festival se încheie aici,

le-am deprins și eu. Acum cos ilice, bolero-

cu precizarea că inițiatorii acestui eve-

uri, mănuși, căciuli, tot ce se poate face din

niment cultural au combinat, cu multă

pieile animalelor.“

iscusință, cele mai importante elemen-

Meșterul are grijă să-și ornamenteze

te medievale, raportate la necesitățile

lucrările cu elemente tradiționale, devenind

societății contemporane. Întoarcerea la

cunoscut în special pentru bundițele și că-

„Vatra“ se va repeta mai des de acum în-

ciulițele de cârlan, purtate de multe perso-

colo, căci organizatorii promit sărbători de

nalități din țară.

suflet, spectacole ce vor contribui, prin va-

Nea Costică îmi spune cu entuziasm cum ajunge o piele de oaie să se transforme. „Prima etapă, și cea mai importantă,

lorificarea tradițiilor și a specificului local, la dezvoltarea turismului național.

María MOLINA, jurnalistă din Spania, voluntar la OWH Studio

La începutul secolului al XXI-lea, când practic în fiecare locuință există televizor, iar internetul oferă acces la cea mai largă filmografie, C R ON O G R A F ș i - a d e s p r i n s e c r a n u l s t a b i l i t l a C h i ș i n ă u d i n 2 0 0 1 ș i s - a pornit cu el (la propriu) prin țară, deschizând ușile caselor de cultură ocolite de ceva vreme de evenimente culturale și transformându-le, chiar dacă și pentru o seară, în săli de cinema.

iiulie iu uli lie ie / a august ugu ug ugu usst

2014 220 0 14 14

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

Descoperind

MOLDOVA pe urmele

CRONOGRAF

cadRO TUR P

ropunându-mi să vă povestesc despre cum a început caravana cinematografică CRONOGRAF cadRO TUR, organiza-

tă sub egida Festivalului Internațional de Film Documentar din Moldova CRONOGRAF, nu pot să nu vă spun și despre cât de mult m-a marcat acest eveniment. Alături de colegii de la studio, echipa CRONOGRAF, am avut posibilitatea să descopăr adevărata cultură a Moldovei în acest tur. Urmând sfatul mamei: „Oriunde te-ai afla, alătură-te oamenilor și obiceiurilor lor!“, am împărtășit cu OWH Studio unsprezece seri și dimineți, timp în care am descoperit multe tradiții ale acestei mici țări, simțindu-mă la un moment dat și eu parte din ea. Pentru prima dată în viață am cules și am mâncat zmeură direct de pe tufă, am împletit coronițe din flori naturale, am dansat hora și am urmărit cum doi bătrâni gătesc o mămăligă, din care s-au înfruptat peste 15 oameni. Deci vă imaginați cât de specială a fost această călătorie pentru mine.

Asemenea celor două râuri care traversea-

Urmând spusele interpretului spaniol Joan

ză Moldova, CRONOGRAF cadRO TUR a par-

Manuel Serrat: „Caminante no hay camino, se

curs în această vară un traseu din nord spre

hace camino al andar“ (Drumețule, nu există

sud cu filme premiate cu trofeul cadRO, dar

cărare, ți-o croiești singur mergând), CRO-

și cu o recentă producție OWH Studio (2014),

NOGRAF CadRO TUR și-a început călătoria pe

în regia Leontinei Vatamanu – „Te iubesc,

29 iunie, în satul Costiceni, regiunea Cernăuți.

Ion și Doina“, un film despre viața și creația

La începutul lui iulie a ajuns la Soroca, oraș

legendarului tandem Ion și Doina Aldea-Teo-

faimos prin cetatea de piatră clădită pe vre-

dorovici.

mea lui Ștefan cel Mare, în secolul al XV-lea, și deosebit prin frumoasele peisaje de pe

u, o jurnalistă din Spania, care a început să învețe româna de curând, înțeleg poate doar jumătate din ceea ce se vorbește în jurul meu.

Dar mai există și limbajul trupului, pe care îl înțeleg

malul râului Nistru. CRONOGRAF cadRO TUR a poposit la Soroca în incinta Teatrului „Veniamin Apostol“, unde, pe lângă premiera „Te iubesc, Ion și Doina“, publicul a fost delectat cu documentarul „Matei Vișniec – acasă“, o

pentru că este un mod universal de exprimare.

S o ro c a

C u h n e șt

Leova

peliculă care explică revenirea pe meleagurile natale a celui mai cunoscut dramaturg roAșadar, chiar dacă nu am putut comunica

mân în viață, Matei Vișniec. A urmat un film

direct cu spectatorii, am reușit să sesizez

dramatic – „Masacrul inocenților“, ce reflectă

cum, la fiecare proiecție a documentarului

conflictul armat din 1992 din regiunea trans-

„Te iubesc, Ion și Doina“, publicul zâmbea

nistriană.

la secvențele vechi în alb-negru ce reflectau

Drochia, cu catedrala sa impunătoare

Moldova de cândva, dar și cum nu-și puteau

„Adormirea Maicii Domnului“, a fost cea de-a

reține lacrimile în amintirea celor doi mari

treia destinație. În prima zi de proiecție,

artiști, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, care

publicul a avut ocazia să interacționeze cu

și-au iubit mult patria și i-au dedicat o bună

regizoarea filmului „Te iubesc, Ion și Doina“,

parte din repertoriul lor. Emoțiile enorme

Leontina Vatamanu, și cu producătorul aces-

care precedau proiecțiile acestui documentar

tuia, Virgiliu Mărgineanu. A doua zi drochienii

în sălile ce au găzduit CRONOGRAF cadRO

au descoperit povestea unui copil din Mol-

TUR au reafirmat succesul filmului.

dova, care, foarte curând după ce se mută în

Echipa CRONOGRAF

iulie / august

2014

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

Portugalia, este atras de un sport necunoscut lui până atunci, cel de a prinde valuri, în filmul „Doisprezece“. Apoi programul proiecțiilor

Directorii CRONOGRAF, Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu

a adus publicului documentarul „Aproape de cer“, relatând povestea unuia dintre ultimii ciobani ai Europei, Dumitru Stanciu, care, vara și iarna, împreună cu turma lui, cutreieră culmile îndepărtate ale Carpaților din Transilvania, atât de aproape de cer. Pentru mine, o persoană de pe alte meleaguri, lanurile de floarea-soarelui și de grâu, vitele și turmele de oi care pasc în larg reprezintă un spectacol exotic de o frumusețe unică, pe care m-am grăbit să-l surprind în fotografii și care mi-a declanșat inspirația. Pentru oamenii de aici însă, aceste lanuri frumoase reprezintă efort, rutină și oboseală. Probabil, și din acest motiv, pentru sătenii din Fundurii Vechi și Cuhnești,

unde s-au desfășurat următoarele

posibilitatea de a proiecta filmele

proiecții, CRONOGRAF cadRO TUR

în sala mare. Proiecția a fost muta-

însoțit pe traseul său de proiectul

a fost mai mult decât un eveniment

tă în biblioteca aceleiași instituții,

fotografic „Momente de suflet“,

cultural, ci un fenomen cultural ce

care s-a dovedit neîncăpătoare

care își propune să identifice ce în-

le-a oferit localnicilor ocazia de a

pentru ecranul CRONOGRAF-ului.

seamnă fericirea pentru moldoveni.

viziona un film pe marele ecran,

O mână de oameni, un ecran mic,

În cele mai aglomerate străzi ale

scoțându-i din rutina zilnică. Să

dar o poveste care cuprinde viața

localităților din Moldova, se punea

nu credeți că exagerez, dar am în-

unui om mare, „Dor de Ion Vata-

un scaun unde lua loc câte un tre-

tâlnit mame care au mărturisit că

manu“, o peliculă în regia Leontinei

cător care, conform cerințelor pro-

copiii lor sunt pentru prima dată

Vatamanu, fiica poetului. Ca urma-

iectului, trebuia să închidă ochii, să

la o proiecție de film. Sentimentele

re a modificării planului, traseul

ignore zgomotele din jurul său și să

de recunoștință pentru faptul că

CRONOGRAF a deviat spre vest, la

se gândească la ceva ce îl face fe-

festivalul a venit cu proiecții și în

Costești. Deși această localitate n-a

ricit. Acest moment era imortalizat

localitățile lor au generat în sălile

fost prevăzută pe itinerarul cara-

printr-o fotografie, care ulterior se

de cinema o atmosferă familială,

vanei, echipa a fost bucuroasă să

plasa pe pagina oficială a proiec-

plină de emoții și cuvinte frumoase

accepte invitația localnicilor și să le

tului, cu descrierea celor trăite de

adresate echipei de organizatori.

ofere o seară de film.

participant în acel minut – un mod

La solicitarea iubitorilor de film

Proiecțiile CRONOGRAF cadRO

CRONOGRAF CadRO TUR a fost

de a arăta lumii cine sunt moldove-

din Glodeni, pelicula „Te iubesc,

TUR din nordul țării s-au încheiat

Ion și Doina“ a fost proiectată de

la Edineț. Într-o casă de cultură

două ori, dimineața și seara în

spațioasă, publicul punctual, alături

până acum să vină la proiecțiile

aceeași zi, la Centrul de Cultură.

de primarul orașului, a avut par-

ambulante din cadrul festivalului,

te de 100 de minute de dor și de

vă mărturisesc că CRONOGRAF

situațiile neprevăzute deseori de-

dragoste pentru Ion și Doina. Fil-

cadRO TUR a parcurs doar o par-

vin parte a acțiunilor planificate.

mele „Sărmana de pe Prut “ și „Bee

te din traseu. În august a fost la

Din cauza ploilor de vară la în-

Moldovan“, care abordează teme

Căușeni, Leova, Lăpușna, Strășeni,

ceput de iulie, la Casa de Cultură

sensibile pentru Moldova, hotarele

Călărași și Ungheni, în septembrie

din Râșcani a căzut o porțiune de

și emigrația, au invitat publicul la

va ajunge la Cahul și la Chișinău,

tavan, cel puțin așa s-a motivat im-

dezbateri în ziua următoare.

iar în octombrie, la Iași.

Probabil, cu toții cunoașteți că

iulie uli lie / au a august ugu ug usst

2014 220 0 14 014 14

nii și la ce visează. Pentru cei care nu au reușit

C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

Moni STĂNILĂ

ând am fost copilă, mi-au atras atenția următoarele versuri ale lui Lucian Blaga: „Ce ne va ține totdeauna tineri?/ Adu o jertfă

zi cu zi/ zeiței mari, păgânei Vineri!/ Hrănește cald, oricare-ar fi,/ un vis ce nu se

SCHIMB DE PASE între

va-mplini!“ (Întrebare și răspuns). Am încercat atunci să îmi imaginez că într-o zi voi deveni un mușchetar celebru ca d’Artagnan. Apoi, cu trecerea anilor, m-am prins că nu e obligatoriu să visezi la ceva imposibil, ci e mult mai simplu: ajunge să ai pasiuni, să știi să naști pasiuni, să le stârnești și să te bucuri de ele. După ce în primăvara asta am fugit rupându-mi picioarele să fac poze la toate zburătoarele întâlnite, uitând de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase, m-am

MINGE

și

CARTE

prins că nu e greu să îți inventezi noi pasiuni. De la ornitologie, imediat ce căldura a devenit insuportabilă, deci tocmai la începutul verii, am căutat să trec la o nouă pasiune, care să nu mă scoată din casă și care să mă ajute să uit de vârstă, bani, serviciu, dureri de oase. Momentul a coincis și s-a identificat cu începutul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Implicarea mea emoțională a fost atât de totală, încât am ajuns la concluzia că dacă îmi va da Dumnezeu 80 de ani, voi găsi la orice vârstă întrebarea și răspunsul (blagian) care să ascundă sub o mască de riduri veșnica tinerețe. Însă ca bucuriile să fie desăvârșite, e o mare nevoie de o învățătură. Ca să te implici, ai nevoie de un câștig. Și nu mă refer la cele materiale. Fiindcă să nu își imagineze cineva că am fugit după pariuri. Nuuuu! Speranța unui câștig bănesc îți face praf orice pasiune. Așa că după ce am aflat unde, când și cum trăiesc codobatura, muscarul gulerat, codroșul, scorțarul, inărița, presura și alte câteva zeci de păsări, m-a prins pofta să vă spun ce am învățat din acest campionat; punctual.

Minge 1. Intuiția primește coloratura clarviziunii când nu te înșală. Am spus de la primul meci că naționala Germaniei va lua cupa. Așa a fost! Iar după o lună de atenție, am fost răsplătită cu un ghem de ace în stomac, în cele 113 minute ale finalei, de la fluierul de start până la golul lui Mario Gotze. Carte 1. Bucuria mea a echivalat cu succesul pe care l-a avut poetul Ion Buzu după debut. Pe când avea 18 ani, am spus clar că sunt convinsă că va reuși. Tot așa cum nu m-am îndoit de șansa Germaniei.

Minge 2. Bătaia istorică de care a avut parte Brazilia în meciul cu Germania (7-1) a fost – fără îndoială – din pricina celor care i-au împins pe nedrept până în semifinală. Dacă arbitrii nu țineau cu orice preț să câștige Brazilia, încă din primul meci contra Croației, luau și ei o bătaie cu un gol-două diferență și nu mai intrau în istorie ca cea mai bătută echipă într-o semifinală. Carte 2. Când criticii și membrii juriilor la concursuri literare și artistice înaintează candidați pe alte principii decât cele valorice, îi „ajută“ pe premianți să devină într-o zi naționala Braziliei și să își frângă gâtul în fața concurenților mult mai valoroși. Așa că nu sunt ajutați, ci sunt împinși într-o impostură care îi va face de rușine la un moment dat. Iar cel cu fluierul la piept (fie el critic sau un coleg cu influență) devine din cumătru un călău fără voie. S-au văzut destule de acest fel.

Minge 3. Chiar dacă cei slabi își frâng gâtul și fac dovada că au fost împinși de la spate, întotdeauna va exista o diferență între clasa „aristocraților“ și cea a „cenușăreselor“. Dacă revolta tuturor (a celor de la FIFA inclusiv) împotriva lui Zúñiga a fost una uriașă, după ce acesta l-a faultat pe starul brazilian Neymar, nu s-a auzit nici pâs la intrarea nu doar dură, ci și foarte urâtă comisă de francezul Blaise Matuidi asupra nigerianului Ogenyi Onazi. Neymar a avut o problemă, e adevărat că gravă, la coloană, necesitând o lună de recuperare, iar sărmanul Onazi, dublă fractură de tibie și peroneu și minimum două luni de stat pe bară. Carte 3. Aici nu voi ține mult mingea în joc, ci voi degaja rapid (cu mențiunea că Neymar merita atenție, nu spun nu, dar și Onazi la fel!) după o simplă întrebare: pe când la noi și un Festival Internațional de Poezie „Eugen Cioclea“ (nu doar Vieru)?

iulie / august

2014

a mai juca și – aici e marea nebunie – interdicția de a se antrena cu actualul club! Eu spun C U LT U R A Î N M I Ș C A R E

în felul următor: 1. dă-i amendă și trimite-l la

psiholog. Adică îi dai o sancțiune, dar încerci și să îl ajuți, nu îl sancționezi, apoi îi tai capul; și 2. Matuidi și Zúñiga, poate nu cu intenție, și-au rănit adversarii, care nu mai pot juca o vreme, afectându-le cariera, pe când Suárez a făcut un gest prostesc care a stârnit doar râs și revoltă. Totuși, sancțiunile date lui au fost mult mai aspre. Gest nesportiv? Poate. Și măcelărirea adversarului e gest sportiv? Minge 3 secund. În aceeași linie de discuție se situea-

Carte 3 secund. Nu putem da la o parte un scri-

ză și mușcătura lui Luis Suárez. Sărmanul (cenușă-

itor extraordinar de talentat doar pentru că bea

reasă!) uruguayan care a primit suspendări colosale

din când în când, iar alteori mai și înjură. Dar

fiindcă l-a mușcat pe italianul Chiellini. Toată lumea

în același timp să iertăm faulturile incorecte

a explodat: Hannibal Lecter! Primitivul și sălbaticul

dintre scriitorii aceleiași generații. Întreb din

Suárez! Da, nu spunem nu, urât gest. Dar care credeți

nou: unde se situează Cioclea, unul dintre cei

că a fost decizia FIFA? Amendă mare, interdicția de

mai importanți poeți născuți la noi?

Germania a avut o echipă, nu un star. Orice jucător putea oricând să fie înlocuit. Ei nu puteau pierde trofeul fiindcă Sami Khedira nu a putut juca finala. Și nu au avut emoțiile Braziliei fără Neymar, ale Uruguayului fără Suárez, nici speranțele Argentinei în Messi și ale Portugaliei în Ronaldo. Germania a avut o echipă. În concluzie, a luat trofeul. Pe merit. Carte 4. Nu poți fi cititorul unei singure cărți sau al unui singur autor. Istoria literară ne arată că marile revoluții culturale (să ne uităm în culMinge 4. Nu poți fi suporterul unui singur fotbalist.

tura română, perioada interbelică) e făcută de o

Toți erau înnebuniți: Messi, Neymar, Ronaldo! Mai

echipă, nu de un singur om. Și chiar dacă avem

puțin s-a vorbit de Müller, care a avut mai multe

un Urmuz, avem o întreagă avangardă pe lângă

reușite decât colegii amintiți. O echipă de fotbal in-

el. Avem un Cărtărescu extraordinar de bun, dar

tră pe teren cu 11 oameni; dacă echipa, antrenorul

nu e singurul extraordinar de bun. Așa că cei

și suporterii nu înțeleg asta, e trist. Și nici vedetele

care oferă burse și premii, cei care plătesc tra-

nu prea înțeleg, din cauza asta așteaptă elogii, dar

duceri sau trimit un scriitor peste hotare, tre-

încearcă mereu să pară mai buni decât colegii lor.

buie să înțeleagă că nu poate fi mereu același și

Poate, excepție face Arjen Robben, olandezul căruia

nici nu poate fi selectat după dorința exclusivă a

i-aș fi dat cu încredere balonul de aur de la Adidas.

sponsorului (vezi Adidas). Nu poți face asta dacă

Dar ce să faci, cine e de vină că Olanda a fost spon-

vrei să joci finala mare.

sorizată de Nike? P.S. Se apropie preliminariile pentru Euro 2016: hai, Moldova, hai, România! Ole!

CIOCLEA L-AM CUNOSCUT ÎNTR-O SEARĂ GEROASĂ DE DECEMBRIE, ÎN 1986, LA M O S C O V A , D U P Ă C E F A I M A D E P O E TA V AT E S , D A R Ș I D E P O È T E M A U D I T Î L P R E C E D A S E — P O E M U L S Ă U „ C I N A I R O D I C Ă “, A P Ă R U T Î N P R I M Ă V A R A ACELUIAȘI

ÎN

L I T E R AT U R A

ȘI

A R TA ,

TOCMAI

FUSESE

C R I T IC AT

LA COMITETUL CENTRAL AL PC DIN RSSM —, ȘI NU ORIUNDE, CI LA R E S T A U R A N T U L C A S E I C E N T R A L E A L I T E R A Ț I L O R D E P E S A D O V O E K O L’ Ț O (CELEBRA

„CASĂ

GRIBOEDOV“

DIN

ROMANUL

LUI

MIHAIL

BU L G AKOV

M E Ș T E R U L Ș I M A R G A R I TA ) , Î N T Â M P L A R E A A D U N Â N D U - N E , V R E O 7 - 8 I N Ș I , Î N J U R U L U N E I M E S E L A C A R E , C E L P U Ț I N Î N T R - O P R I M Ă FA Z Ă , M A I M U LT S E DI S C U TA DE C ÂT S E BE A. N U M-A P L ĂC U T — AV E A Ș I T OAT E MO T I V E L E: LA 22 DE ANI, EU DEJA PUBLICASEM UN VOLUM (NUL, DIN PUNCT DE VEDERE POETIC), IAR EL ABIA DACĂ REUȘEA SĂ STRECOARE, PE ICI-COLO, N I Ș T E T E X T E C E N U P U T E A U APAR Ț I N E D E C ÂT U N U I … M AR E P O E T.

iulie / august

2014

A C VA F O R T E

Emilian GALAICU-PĂUN

CINE

altcineva? U

nuia profund nedreptățit, și pe care abia Perestroika îl va (re)pune în drepturi, dacă nu de Primus inter pares în cadrul generației sale (Nicolae Dabija, Leonida Lari, Leo Butnaru, Vasile Romanciuc ș.a.), cel puțin de „buzdugan“ (de fapt, adevărat meteorit de Tungus-

ka!) al generației ’80 (d’aia antologia Portret de grup, Arc, 1995, începe cu Foto: Nicolae Răileanu

o selecție generoasă din Eugen Cioclea, pe atunci autor a două cărți, Numitorul comun, 1988, și Alte dimensiuni, 1991). Ne-am despărțit în coadă de pește, nu înainte de a-i fi cerut totuși telefonul, iar peste doar câteva zile (mie unuia mi s-au părut luni!) îl sunam acasă (și astăzi mă mir ce tupeu am putut să am!), anunțându-l că vin să-i citesc – altceva, cu totul altceva decât ce publicasem până atunci! M-a primit (stătea la dracu-n praznic, în nordul Moscovei, într-o „comunalkă“), m-a ascultat, mi-a citit la rându-i din poemele sale inedite (pe atunci, absoluta majoritate!), cu care-și tapetase pereții, iar asta însemna pentru junele autor care-i trecuse pragul (cu inima-n călcâie!) cam ceea ce trăise tânărul Paul Valéry în acea seară memorabilă la Stephane Mallarmé acasă, după care a devenit cu totul alt om (& Poet). Din acea seară de lectură, în care am „încrucișat“ poeme, și abia apoi „am ciocnit pahare“, l-am considerat pe Eugen Cioclea dacă nu Maestrul meu, cel puțin Cavalerul care m-a învestit în ale Poeziei – nimeni, niciodată nu va mai avea asupra-mi o influență pe potrivă. Cu ce-aș putea să-i compar poezia? Cu un pahar de 250 ml de votcă, băut pe nemâncate, dintr-o răsuflare – ascultându-l la bucătărie (într-o bună tradiție sovietică, toate discuțiile „за жизнь“ aveau loc anume acolo, de regulă până târziu), țin minte cum mi se tăiase respirația –, și care, în loc să te amețească de cap, îți limpezește mintea, încălzindu-te totodată la inimă. Ca și cum, de unde dădeai pe gât tăria („Dădeam pahare tari pe gât/ să scap de jeg, să fac curat“, vezi Cina irodică), tocmai ți se făcea o transfuzie de sânge (proaspăt!!!) – oricine a vibrat la versurile lui Cioclea, trebuie să se fi simțit „de-un sânge“ cu Poetul (doar Vladimir Vâsoțki –

suntem încă în URSS! – dădea senzația de a fi

Noroc“; între paranteze fie spus, și lovitura în

unul „de-ai noștri“; nu sunt primul și nici ulti-

moalele capului, cu o sticlă de șampanie, din

mul care-i pune alături pe acești doi mari ar-

iarna lui 1990, care era să-l coste viața, a pornit

tiști, iar fatalitatea face ca la 42 de ani primul să

și ea de la o discuție literară) – tot ce am putut

plece în lumea celor drepți, iar cel de-al doilea

face pentru poet a fost să-i îngrijesc un volum

să sufere o traumă cerebrală, după care nu și-a

antologic (la sugestia pictorului Vitalie Coroban,

mai revenit pe deplin).

l-am intitulat chiar așa, Antologic, Cartier, 2014), punând cap la cap poemele lui Cioclea după o logică mai degrabă „matematică“, de numitor

iguroasă, de o vitalitate nedezmințită/de

comun (ca să citez un titlu paradigmatic pen-

neegalat (în primele două volume), poezia lui

tru creația sa), decât cronologică. Astfel, după

conține mai multă hemoglobină decât toată

(leșinata!) poezie sovietică moldovenească luată la un

semnătura-i olografă care-l scoate în față pe Eu, cartea se deschide cu poemul La persoana a treia, chit că-i scrisă de un poet de persoana

loc, dar și sămânța unei noi literaturi (postmoderne,

întâi: „Poezia lui Eugen Cioclea/ este o poezie

ziceți-i cum vă vine pe limbă) pe care a salutat-o cu o

declarativă“. Autor a doar trei volume de versuri

generozitate de care doar marii creatori sunt în stare.

– Numitorul comun, 1988, Alte dimensiuni, 1991, și Dați totul la o parte ca să văd, 2001 –, trilogia-i antumă seamănă, din punctul de vedere al

Căci asta e – cu Cioclea fie erai „per tu“, fie nicicum! (Aurea mediocritas pur și simplu nu

vers de trei silabe, cu accentul căzând pe prima

exista pentru el – cunosc o doamnă care, adre-

silabă), silaba, pardon, cartea sa „de bătaie“ fi-

sându-i-se odată cu „dumneata“, a primit pe loc

ind cea de debut. Majoritatea poemelor sale de

acest răspuns punctual: „Decât să-mi spui așa,

forță sunt de găsit în paginile acesteia; nu-i mai

mai bine zi-mi… tanti!“)

puțin adevărat însă că cel de-al doilea volum,

Nu mi-ar ajunge o viață de om să-l mărtu-

iulie / august

versificației silabo-tonice, cu un dactil (picior de

Alte dimensiuni, nu redimensionează de fapt po-

risesc pe cel care, vestind zorii unei noi poezii

ezia lui Cioclea, bună parte a textelor acesteia

din (pe atunci) RSS Moldovenească, și-a pus ca-

fiind scrise în aceeași perioadă & în același re-

pul la bătaie (literalmente: „Cu capul sus și dez-

gistru (unele trecând dintr-un volum în altul, ca

golit, în artă/ să intri ca în ștreang./ Ai încăput?/

pentru a marca unitatea stilistică). Este vorba de

2014

A C VA F O R T E

una și aceeași carte, Made in URSS (ca să-l ci-

Așa că „dactilul“ lui Cioclea este, în ultimă

tăm pe autorul nostru), care ar fi trebuit să con-

instanță, un „troheu“ – se schimbă numărul de

țină cele circa 100 de poeme – majoritatea anto-

silabe, de la trei la două, nu și cea accentuală,

logice! – scrise de-a lungul „anilor de ucenicie“

mereu prima! Pornind de la această premisă,

& cvasianonimat, și doar rigorile procesului edi-

am „amestecat“ – imbricându-le într-o ordine

torial din acele vremuri – ambele volume i-au

ce pune în față poemele-manifest (gen: Ram-

apărut încă în URSS! – au făcut ca bibliografia

pa, Cina irodică, Dilema ș.a.) și se încheie cu

poetului să fie mai bogată cu un titlu.

versurile de dragoste & moarte (pe post de stâlp de hotar fiind poemul Remember) – texte-

e fapt, „ruptura“ se produce între poezia sa

le primelor două cărți, în total 82 de titluri, la care se adaugă alte 12 texte din cel de-al treilea

„made in URSS“ din anii ’70-’80 și textele

volum, urmate de 7 inedite. În total, 101 poe-

scrise în ultimul deceniu al secolului al XX-lea

me (cum avea să-mi mărturisească apoi poetul

(tot el, primul de statalitate a Republicii Moldova) care

Liviu Antonesei, n-a găsit, printre acestea, ni-

vor alcătui volumul Dați totul la o parte ca să văd.

ciunul „de umplutură“), așa cum și-ar fi dorit însuși Eugen Cioclea (dovadă – antologia Ofsaid

scoasă în 2011, la Magna-Princeps). Cele câte-

radical: „Vreau să fac o carte/ pe care o adresez

va versuri manuscrise, în facsimil, risipite pe

nimănui/ nici mie cu prisosință“).

ici-colo, se inserează firesc într-un volum de

iulie / august

De fapt, această schimbare de registru – din-

166 de pagini (+ altele două, albe), ca și cum

tr-unul major, pe alocuri emfatic, à la Vâsoțki,

poetul tocmai le-a așternut (cine nu și-ar dori

într-unul nu pur și simplu minor, ci minimalist

să tragă cu ochiul într-un atelier de mare ar-

– fusese anunțată deja în Dați totul la o parte

tist?!), iar acum a ieșit la o țigară, urmând să

ca să văd cât se poate de tranșant: „Odată cu

revină dintr-o clipă în alta... Totodată, ele con-

soarta/ ar trebui să-mi distrug poezia/ dacă mai

țin promisiunea unei viitoare ediții critice, dat

sunt disident“. Or, condiția poetului – în speci-

fiind că moștenirea literară a lui Cioclea este

al, a tipului artistic reprezentat de Cioclea – nu

incompletă fără aceste versuri de o cu totul

poate fi decât disidența, față de orice autoritate.

altă factură – de parcă după ce a tot spart, în

Astfel că, atunci când se vede pe punctul de a

anii ’70-’80, blocuri de marmură cu barosul,

deveni el însuși un autor „canonic“ – cap de se-

în ultimii ani artistul a cioplit așchii, dacă nu

rie al antologiei optzeciste Portret de grup; cena-

cumva idei în stare pură. Concise ca niște for-

clul care-i poartă numele, de son vivant; specta-

mule matematice, expresii sfârtecate ale unei

colul poetic al lui Andrei Sochircă de la Teatrul

dureri de nespus (ca urmare a loviturii primite

Național „Mihai Eminescu“ etc., etc. –, Cioclea

în 1990, i-a fost afectat centrul vorbirii), adevă-

se întoarce împotriva propriei sale opere, de-

rate silogisme ale amărăciunii (iată una ce i-ar fi

nunțându-și poetica de altădată: „Detergentul

plăcut și lui Cioran: „Pe lângă scârba/ că m-am

îi unica artă“. Consecvent până la capăt (citește:

născut/ eu n-am greșit/ niciodată“), fulgurații

sfârșit!), face tabula rasa – asta vrea să spună,

sau mai degrabă scurtcircuitări ale neantului

în ultimă instanță, titlul Dați totul la o parte ca

(„Vidul este conștiința însăși“, sau „Fericirea

să văd. Ceea ce i se arată dincolo de „totul“ nu

mea/ eclipsează extazul –/ viața e ireală, moar-

mai ține de văz (& aparențe), ci chiar de viziune:

tea la fel“, sau „Victimă/ a propriei/ probabi-

„Taina ființei/ îmbelșugate/ o ducem/ niciunde/

lități/ haosul/ se repară/ prin noi“), ultimele

cu noi“ (versuri numai bune de inscripție fune-

sale versuri (de fapt, bruioane) sunt tot atâtea

rară). Zarurile au fost aruncate („Plec. Impor-

abjurări ale ființei („Urletul/ m-a-mbălsămat/

tant. Nicăieri“); și chiar dacă mai are nostalgia

de-a dreptu-n/ nimicul/ isteric“, sau „Nimicul

paradisului („Dar raiul răsare/ răsare și-apune/

a emigrat din lucruri în mine/ Pot să zdohnesc

lângă picioarele/ mamei“), lucrul acesta nu-l

fericit“) & ale limbajului („Ca să faci/ o carte/

împiedică – din contra! – să forțeze ieșirea din

despre ceva/ ești obligat/ să aiurezi“, sau „Din

scenă, nu înainte de a trânti ușa (ființei/lumii):

câmpul/ de cărți/ numai cartea aceasta/ nu va

„Mă răzbun pe nașterea mea“. Cerc închis. Cer-

pricepe/ vreodată/ ce scrie/ în ea“, sau, și mai

cul poeților dispăruți. Antologic.

2014

A CE VA F O R T E

„Cartea prezintă interes prin calitatea sa intrinsecă, prin densitate și erudiție, dar nu numai. Acest text conține o decriptare a unui fenomen politic și totodată social și cultural – sovietizarea unui spațiu intrat în cadrul Uniunii Sovietice și, într-o oarecare măsură, o ruptură cu trecutul – de care avem nevoie astăzi pentru a surprinde multitudinea de aspecte ale complexității prezentului.“ (Catherine Durandin, Prefață)

„Cartea lui Petru Negură este un succes frumos. Ea ne ajută să înțelegem acest mediu complicat al scriitorilor din Moldova, sfârtecat între mai multe limbi și culturi, în funcție de mizele internaționale care îl copleșesc.“ ( Jean-Yves Grenier, revista Annales)

„Meritul incontestabil al lui Petru Negură este că a pus degetul pe existența, de multe ori ascunsă în istoriografia românească, a unui curent regionalist, ținând în același timp de un soi de cult al unui „geniu autohton” și dintr-o preocupare pentru echitate socială, apărut în sânul unei intelectualități a Basarabiei românești aflate în răspăr cu mediul său de origine, dar și pentru că a atras atenția asupra legăturii pe care acest curent ar fi întreținut-o cu moldovenismul forjat în perioada sovietică.“ (Nicolas Trifon, Le Courrier des Balkans)

Maria ȘLEAHTIȚCHI

L’écriture,

son amour EMILIAN GALAICU-PĂUN ESTE UNUL DIN CEI MAI VIZIBILI SCRIITORI ‚ AI G E N E R AȚ I E I 8 0 D I N B A S AR AB I A . L AN S AT C A P O E T, A S E M N AT M AI M U LT E

VOLUME

VERSURI,

ESTE

AUTORUL

UNEI

PIESE

ȘI

DOUĂ

R O M A N E , L A C A R E S E A DA U G Ă O C A R T E D E C R I T I C Ă L I T E R A R Ă , C ÂT E VA TRADUCERI IMPORTANTE DIN SCRIITORI NOTORII DE LIMBĂ FRANCEZĂ ȘI N E N U M ĂR AT E C R ON IC I L A C ĂRȚ I R E C E N T E. R E DAC T OR-Ș E F AL E DI T U R I I C A R T I E R , A N I M AT O R A L U N U I Ș I R D E E V E N I M E N T E C U LT U R A L E D E L A LIBRĂRIA DIN CENTRU, MEREU PREZENT ÎN AGORA, EMILIAN GALAICUPĂ U N E S T E U NA DI N F IG U R I L E M E MOR ABI L E AL E S PAȚ I U L U I NO S T RU. DE CE NU AM SPUNE CĂ PRIN CE ȘI CUM SCRIE, PRIN CE ȘI CUM PARTICIPĂ L A V I AȚA C U LT U R A L Ă Ș I S O C I A L Ă E S T E U N A D I N M Ă R C I L E VA L O R O A S E ALE PREZENTULUI NOSTRU.

iulie / august

2014

PLĂCEREA LECTURII

ersonalitate cu un profil artistic in-

ratură „Maxim Gorki“ de la Moscova, prin anii

confundabil, Emilian Galaicu-Păun are

1986-1988. Câteva fragmente din jurnalul acelor

o poetică personală. Scriitura lui (a)

ani au fost țesute în pânza romanului. Perioada

părând eminamente spontană, cunoaș-

de gestație a operei a inclus discuții cu Gheor-

te în laboratorul ascuns de ochiul cititorului o

ghe Crăciun, autorul romanului Pupa russa, care

montură riguroasă care presupune convertirea

și-a încurajat prietenul să-și ducă la bun sfârșit

inspirației și spontaneității limbajului la rigorile

proiectul narativ. În semn de omagiu, cea de-a

unei concepții de edificare a adevăratelor cate-

doua ediție, revăzută și „remake-tată“, este dedi-

drale care sunt poemele sau romanele lui.

cată ilustrului prozator. Subiectul. Un subiect mai simplu pentru

u alte cuvinte, creația lui Em. G.-P. este

un roman atât de complex nici că se putea: 1) un narator, fără nume, ca toți naratorii

deopotrivă inspirație și transpirație. Făcând

omniprezenți, reconstituie viața protagonistului

parte dintr-o generație care și-a consumat

…n, văzută de la pre-naștere spre anul de grație

tinerețea, dar și maturitatea - iată!, chit că și-a zidit

al maturității și al prezentului, un fel de pre-

în lecturi timpul zburdălniciei –, în bibliotecă, în

zent al scriiturii…; 2) paralel și concomitent este

biblioteca universală, cum ar veni după J.L. Borges.

reconstituită, cu importante analepsii, istoria comunității din care au făcut/fac parte bunicii, părinții, protagonistul, în fine lumea constituită

Asta se poate observa la oricare optzecist.

din oameni concreți, cunoscuți aievea sau din

Em. G.-P. trece însă de livresc și intertextua-

narațiuni și lecturi; 3) implicit și organic, poves-

litate ca elemente proprii paradigmei postmo-

tea unei biblioteci consumate de textura forma-

derniste. Livrescul, sursa culturologică, biblio-

ției intelectuale a personajului și în ricoșeurile

teca, cu nenumăratele ei rafturi, sunt mai mult

asociative ale naratorului; 4) istoria scrierii/țe-

decât fundal și recuzită. Ele devin substanță a

serii romanului însuși; 5) alte posibile linii, care

literarității, un fel de personaj cu o mie de fețe,

pot fi descoperite și redescoperite la eventuale

care se plimbă regal în spațiile cărților lui

alte lecturi, deoarece romanul Țesut viu. 10 × 10

Em. G.-P. Este un fel de iluminare a bibliotecii

este un text generativ și în continuă gestație a

în catedrala verbului și a limbajului artistic. Prin

semnificațiilor.

urmare, scriitura lui respiră prin porii textelor,

Romanul reinventează tipicul traseu iniția-

mai mari-mai mici, ai cărților devenite persona-

tic al unui neofit. …n descoperă lumea pe cont

je ale unei alte, imense, cărți…

propriu: primele amintiri despre bunici, despre

Acoladă biografică. În 2011, la distanța de mai

locul nașterii, fatala – arhetipică - neînțele-

bine de 15 ani de la publicarea romanului Ges-

gere dintre părinți și copii (văzuți ca părinți și

turi, Emilian Galaicu-Păun a scos de sub tipar

bunici), efectele ei dezastruoase pentru lumea

cea de-a doua piesă executată cu aceleași in-

unui copil atașat de bunici, experiențele unei

strumente artistice, un alt roman - Țesut viu.

copilării în Ch-ău…, nenumăratele locuri în

10 × 101, reeditat în 2014 într-o formulă actuali-

care își caută aciuare familia unui scriitor și a

zată. Aflăm din interviurile acordate de roman-

unei profesoare de limba și literatura română,

cier că ideea romanului este veche, de pe timpul

cu cei doi fii ai lor, cu tot atâtea experiențe de

când își trecea doctoratul la Institutul de Lite-

formare/descoperire a fațetelor - lumini și um-

1 Emilian Galaicu-Păun, Țesut viu. 10 × 10, Postfață de Dorin Tudoran (Devenirea semantică), Chișinău, Cartier, 2011. – 344 p.; Ed. a II-a, revăzută și remake-tată, Chișinău, Cartier, 2014, 344 p.

bre - ale existenței: școala, palatul pionierilor,

se lărgește progresiv, dar și timpul își răsucește

cercul dramatic, Facultatea (de Litere), primele

mereu volutele, buclele retrospective, făcând loc

experiențe erotice, plăceri și perversiuni, mul-

unor impresionante secvențe de viață din peri-

țime de capcane, dintre cele mai diferite, ale

oada stalinistă, bunăoară, sau unor memorabile

existenței în labirintul unui oraș… Pânza crește

fișe de lectură care legitimează prezența timpu-

fir cu fir, ghemul se desface într-un fel cu totul

lui bibliofil și livresc în roman…

neașteptat, încât îți vine să crezi că și-a rupt

iulie / august

Protagonistul. Personajul principal al roma-

firul sau că și l-o fi pierdut pe sub vreun tălpig,

nului este un intelectual, un scriitor, care prin

poate între cele șapte-nouă ițe al uruiocului…

intermediul naratorului – un alter ego – își re-

Astea toate, dacă ne gândim la stativele unui

constituie viața cu tot ce au însemnat momen-

macat în care se țese un ozor măiestrit, cu sem-

tele esențiale ale formării sale. Romanul fiind

ne și înțelesuri magistrale, sau în umbra oblică

o re-constituire, nu urmărește desfășurarea

a războiului de țesut (asemenea celor din An-

cronologică a evenimentelor, întâmplărilor, ci

tichitate). Ozorul ca de puzzle, șotron sau ori-

linia a-logică sentimental-livrescă a memoriei,

gami, bătătura („Bate, bate bine! Îi spune bunica

desenul ludic al unui joc de copil, când se sare

Emilia lui …n, când acesta se așază în locul ei la

dintr-o „căsuță a destinului“ în alta aleatoriu,

război“) densă, extrem de densă, ca în covoarele

parcă fără sens, parcă fără rost… Dar câte din

alese cu mâna („Covorul să stea în picioare!“ era

acțiunile noastre își arată noima în momen-

cerința țărăncilor-țesătoare de covoare alese în

tul facerii? Cunoaștem deja, am însușit că abia

Basarabia postbelică), se umple cu nenumăratele

trecerea timpului le va umple de semnificație.

fire ale vieții unei lumi sud-estice din perioada

Prin urmare, romanul Țesut viu. 10 × 10 are

postbelică până în chiar anul umplerii uruiocu-

construcția unor casete ale mitului personal și

lui. Localizată în Basarabia, între Un-ști, un sat

ale istoriei „obiective“. Văzut ca un spațiu care

din nord, și Ch-ău, în RSSM, parte componentă

înmagazinează experiențe formative, roma-

a URSS, acțiunea romanului îl poartă pe cititor

nul este asemenea dulapului-catalog cu fișiere

pe urmele personajelor până la Moscova din pe-

dintr-o imensă bibliotecă. Poți deschide orice

rioada lui Gorbaciov, cu Glasnost și Perestroika,

casetă și parcurgând-o afli cum s-a bifurcat,

înapoi în Basarabia, RM deja după 1991, de aici

trifurcat traseul inițiatic al personajului și al lu-

în Franța, Madagascar, China, Rusia, în România

mii în care trăiește. Tot atât de bine narațiunea,

– de nenumărate ori… Cu alte cuvinte, spațiul

ordonată de această dată pe orizontală, este

2014

PLĂCEREA LECTURII

asemenea pătratelor cu numere încrucișate ale

tească cum îi vine, inclusiv prin grilă textualistă,

șotronului. Din cartea zodiilor, o mână nevăzută

cu atât mai mult cu cât autorul însuși îl ia de

i-a ales protagonistului, cu o pietricică arun-

personaj-reper pe Roland Barthes, iar ...n tra-

cată la nimereală, destinul, iar rememorarea

duce din opera autorului cu plăcerea textului…

țâșnește de îndată ce pătratul negru al istoriei

Totodată, romanul lui Em. G.-P. este mai mult

este atins…

decât un text, în accepția textualistă a terme-

Utopia intrinsecă. Retrospecția trecerii lui …n

nului. Romanul Țesut viu. 10 × 10 se situează în

prin timp spre momentul prezentului răsfoiește

miezul autenticității scriiturii postmoderniste, a

memoria unui timp mitic, a unei copilării, feri-

scriiturii romanului de actualitate, care reușește

cite – neapărat, care răspândește lumină peste

să îmbine într-o organicitate vie (organicitatea

utopia unei lumi, de care atât personajele, cât și

țesutului viu, cel din care se constituie trupul

naratorul erau mai puțin conștienți. Răsturnată

romanului, trupul literaturii) viața. Romanul dă

în cealaltă cupă a clepsidrei, acea lume intrată

o imagine de ansamblu a vieții, cu tot ce are ea

în istoria URSS-ului apare în proiecția ei adevă-

frumos și abject, pudic și libidinos, înălțător și

rată, în roman instituindu-se o întreagă para-

trivial, comun și intim… Cartea lui Emilian Ga-

digmă socială, politică, administrativă distopică.

laicu-Păun a fost citită, chiar dacă nu s-a scris în acești termeni, ca un roman autobiografic, de

exhibiție a eului etc. Pretându-se și unor ase-

irește, esența distopică a lumii în care s-a

menea modalități de înțelegere (câți cititori, tot

născut, a copilărit, s-a format și, oricât ar

atâtea variante ale romanului!), Țesut viu este un

părea de paradoxal, mai trăiește și azi este

roman de ficțiune. Atâta doar că ficțiunea și-a

resimțită de personajul ajuns la maturitatea, dar –

modificat radical structura în postmodernism și aglutinează în burta sa de balenă multiple

în toată profunzimea dramatică – de narator, care

specii de aqua scripture: biografie și autobiogra-

servește cititorul pe post de „cap limpede“ al textului.

fie, istorie intimă și istorie socială, fragmente din presa timpului, din studiile de geopolitică, lecturi, lecturi, lecturi – biblioteci întregi, ban-

Naratorul. Naratorul este cea de-a doua in-

curi, glume, amintiri etc., etc. La țâțâna lumii

stanță a textului, care, în tandem cu protagonis-

pe care o reprezintă romanul lui Em. G.-P. stă

tul, asigură mișcarea lumii. Se pare că romanul

freudiana „polemică“ între iminența morții

este țesut la patru mâini și se mișcă la patru

și pulsațiile năvalnice ale libidoului. Oricât ar

picioare. …n și naratorul sunt ipostaze ale alteri-

părea de repugnantă constatarea noastră unui

tății unui eu care își caută cu febrilitate drama-

cititor pudic, chiar acesta pare a fi adevărul

tică și efervescență metafizică esența, se caută

lumii. Din implacabila dilemă autorul scoate

pe sine pentru a se putea înțelege și pentru a

mântuitoarea sa dragoste - L’écriture (cu nume

înțelege lumea în care i-a fost dat să trăiască,

francez, firește; or, pasiunea autorului pentru

mișcându-se în aceeași direcție cu ea, în mod

limba, literatura și cultura franceză nu este de

explicabil prin ontologia actului de creație, și,

ignorat). Scriitura este „femeia fatală“ pentru

în virtutea motivației ontice a scrisului ca atare,

autorul-naratorul-protagonistul acestui roman.

iremediabil în contra curentului, în contra tim-

De dragul ei și pentru ea se țese întreg și de viu

pului.

drept în temelii, de la creștet pân-în-talpă, de la

L’écriture. Romanul a fost definit drept o

merișoare pân-la-ochișori. Este sacrificiul fără

mostră de textualism, cel puțin asta se înțelege

de care scriitura s-ar destrăma în van și-n vânt,

din postfața la prima ediție, semnată de poetul

în vânt și-n van. Totul cere un preț și cine scrie

Dorin Tudoran. Cititorul ar fi în drept să-l ci-

(de-a adevăratelea) îl acceptă și-l achită...

Vitalie PARFENTIE

URME GERMANE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

MEMORIA cărților

POȘTALE ILUSTRATE

PRIMELE CĂRȚI POȘTALE CU IMAGINI FOTOGRAFICE LITOGRAFIATE AU PARTEA LOR DE ISTORIE, REPREZENTÂND PESTE ANI CRÂMPEIE VIZUALE ALE TRECUTULUI. E DE DATORIA NOASTRĂ SĂ NU PIERDEM NIMIC DIN TRECUTUL IMORTALIZAT DE ACESTEA, CĂCI, DUPĂ CUM MENȚIONA ANATOLE FRANCE, „CU TRECUTUL SE CLĂDEȘTE VIITORUL“, IAR BOGDAN PETRICEICU HASDEU REMARCA ȘI MAI POETIC: „TRECUTUL ESTE UȘA VIITORULUI“.

iulie / august

2014

PLĂCEREA LECTURII

În acest sens, o ușă către viitor au deschis pentru cititori și autorii m o n o g r a f i e i A l e x a n d e r - W i l h e l m Wo l k e n b e r g – p r i m u l e d i t o r c a r t o f i l din Basarabia, apărută recent de sub tipar. Autorii – Aureliu Ciobanu și Constantin Gh. Ciobanu, împătimiți cercetători și colecționari ai cărților poștale de epocă, ne oferă o călătorie în istorie cu ajutorul imaginilor de pe primele cărți poștale ilustrate din Basarabia.

ălătoria în timp și spațiu pe care ne-o oferă

al XX-lea, editate de Alexander-Wilhelm Wolkenberg,

autorii-cercetători ne poartă pe noi, cititorii,

ce reprezintă diferite localități basarabene (Chișinău,

cu peste o sută de ani în urmă, în trecutul

Bender, Soroca, Hotin, Akkerman etc.), cu edificiile și

localităților noastre. Această incursiune în

oamenii din acele timpuri.

lumea demult apusă a Basarabiei a apărut în două

Studierea impunătoarei colecții de piese cartofile

limbi: română și germană, grație suportului financiar

cu tematică basarabeană le-a permis autorilor

al Ambasadei Republicii Federale Germania în

să afirme că primul și cel mai fecund editor de

Republica Moldova, sprijinului acordat de Muzeul

ilustrate în spațiul dintre Prut și Nistru a fost anume

Național de Etnografie și Istorie Naturală, precum

Alexander-Wilhelm Wolkenberg, care a început această

și susținerii din partea Asociației Filateliștilor,

activitate în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.

Maximafiliștilor și Cartofiliștilor din Republica

După cum se știe, prima carte poștală din

Moldova. Cele 100 de pagini ale volumului cuprind

lume (tipărită pe hârtie gălbuie, fără imagini, cu

peste 300 de imagini ale cărților poștale din Basarabia

dimensiuni de 123 × 83 mm) a fost emisă de serviciul

de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului

poștal austriac în 1869, peste trei ani fiind introdusă

și în Imperiul Rus, dar deja

menționat, au și fost lansate primele

începutul secolului al XX-lea în

conținând imprimarea unui desen

cărți poștale ilustrate cu imagini

vizită la Chișinău, a procurat un

ce reprezenta sigiliul imperial

din Basarabia. Datorită faptului

set de ilustrate «Красивые виды

– vulturul bicefal. Începuturile

că oamenii simțeau nevoia să

Бессарабии» (Vederi frumoase din

cartoﬁliei au găsit Basarabia în

povestească și să trimită rudelor și

Basarabia), pe care ulterior le-a

componența Rusiei, unde inițial

prietenilor imagini și impresii din

inclus în prima sa ediție despre

dreptul de a edita cărți poștale îl

regiunile în care locuiesc sau au

Basarabia, apărută în 1905, cu

avea doar statul, de aceea periferiile

călătorit, cărțile poștale ilustrate

mențiunea că „toate imaginile au

la acest capitol au rămas în umbră.

din Basarabia s-au răspândit foarte

fost preluate de pe minunatele

Însă către sfârșitul anului 1894,

repede, ajungând până în Europa și

cărți poștale ale firmei Wolkenberg

Cancelaria imperială a autorizat

transmițând prin imagini informații

din Chișinău“. Materialul expus în

înființarea editurilor particulare,

despre aceste meleaguri, despre

volum ne convinge că fotografiile

oferindu-le dreptul de a tipări și a

cultura oamenilor ce locuiesc aici.

au rolul lor în istorie, devenind o

comercializa cărți poștale ilustrate.

Calitatea tehnică și în special

mărturie vie a trecutului ținutului

Astfel, datorită străduințelor

grafică a primelor cărți poștale

nostru. Dincolo de casele ce nu

editorului Alexander-Wilhelm

ilustrate din Basarabia a fost

mai există, de peisajele dispărute,

Wolkenberg, care locuia permanent

remarcată chiar din momentul

stă „memoria ilustratelor“, uneori

la Chișinău, în scurt timp după

apariției lor. Astfel, ilustrul istoric

unicul document ce atestă prezența

emiterea decretului imperial

român Nicolae Iorga, fiind la

acestora în istoria noastră.

iulie / august

2014

PLĂCEREA LECTURII

Leo BUTNARU

robabil, această pasiune de traducător ar fi ca și cum o revanșă, râvnită din adâncile-mi juneți, când majo-

ritatea celor care făcuseră epocă la începutul secolului al XX-lea prin categorice reforme literare erau in-

CONTEMPORANEIZAREA

terziși. În genere, societatea sovie-

conștiinței și

și stupid sistem prohibitiv. Ceea ce

CREATIVITĂȚII

tică nu însemna decât un sofisticat se numea epoca represans. Despre aceasta am scris, am argumentat în prefețele, notele biobibliografice, pur și simplu în notele la antologiile de poezie, proză, dramaturgie, manifeste literare, dar și în cele ale autorilor publicați solo (Velimir

IMBOLDUL: AM FOST SOLICITAT SĂ SCRIU UN TEXT

Hlebnikov, Vladimir Maiakovski,

DESPRE TRADUCERILE PE CARE LE-AM FĂCUT DIN

Marina Țvetaeva, Osip Mandelștam,

AVANGARDA RUSĂ ȘI CEA UCRAINEANĂ. ÎN PATRU MII

Nina Habias, Igor Bahterev…). Toc-

DE SEMNE, DESPRE 23 DE ANTOLOGII ȘI VOLUME ALE

mai despre aceasta spune cu întrea-

AUTORILOR AVANGARDIȘTI. DAR ȘI DESPRE ALTE 15 CĂRȚI ALE POSTAVANGARDIȘTILOR CARE, BINEÎNȚELES, S-AU

ga sa ființă antologia Avangarda – jertfa Gulagului. Dramatică percuție

REVENDICAT DE LA PREDECESORII LOR. DIN ACEST MOTIV

de ecou străbate cele circa 400 de

AM ȘI NUMIT DOUĂ VOLUME DE MINIATURĂ POETICĂ

pagini ale antologiei 100 de poeți ai

RUSĂ ORIZONT TESTAMENTAR. SE PUTEAU NUMI LA FEL DE SEMNIFICATIV: ȘTAFETĂ TESTAMENTARĂ. PRIN URMARE, SĂ SPUN CEVA DESPRE ROMÂNIZAREA AVANGARDEI ȘI A ÎMPREJURIMILOR EI…

avangardei ruse, dar, mai cu seamă, antologia megalitică, să zic așa, Panorama poeziei avangardei ruse, unde, în 1600 de pagini, apar mostre din creația a circa 250 de autori.

iulie / august

2014

PLĂCEREA LECTURII

Alte motivații de a nu renunța

limbajului artistic cu filologia, cu

la perseverență în realizarea unui

lingvistica, altfel spus – cu știința.

proiect ca și predestinat, de valo-

Inclusiv (anti)știința… intraducti-

rificator, antologator și traducător

bilității, – e de menționat, pentru

al avangardei?... Eu unul sunt si-

a putea cuprinde cât mai coerent

gur că, la orice vârstă, prin (de la)

și mai eficient efectele conjuncții-

creația protagoniștilor avangardei

lor (conjugărilor elementelor întru

noi, cei de azi, putem învăța mai

unitate), dar și pe cele ale disjunc-

eficient ce ar însemna libertatea

țiilor inevitabile, neconcordanțelor,

de creație și chiar a crea în spiri-

ba chiar discordanțelor care, de

tul acestei libertăți. La avangardă

unii exegeți, sunt oarecum nefon-

– deja clasicizată și ea, încât s-ar

dat scoase în prim-plan, pentru a

putea spune: la universitățile, academiile avangardei – generațiile prezente, dar și cele viitoare mai au a face școală. Întru mereu necesara răscoală contra anchilozării, clișeizării, ba chiar a ceea ce se numește, uneori, azi, „moartea literaturii“. În orice epocă, de atunci încoace, au fost mulți autori tentați să subscrie, fie și în mod generic, sub manifestul futuriștilor, intitulat „O palmă dată gustului public“ (foarte

Cutezanța nonconformist-avangardistă este eficientă în combaterea absurdității filate din ignoranță, suficiență de sine, iluzie de mărire și glorie perpetuă... Și iarăși mă întreb: de ce avangarda? Pentru că ea îi vorbește mai eficient, să zic, imaginației mele, mi-o impulsionează, mi-o stimulează, mi-o aprinde mai îndrăzneț. Și mai… inventiv. În munca de românizare a avangardei, am înțeles,

susține că, în genere, un text poetic creat într-o limbă anume nu poate fi tradus într-o altă limbă. E o exagerare ce poate fi depășită prin recreare poetică, de text, context, subtext, formă, pentru a se putea păstra cât mai mult din conținutul originalului în varianta originalului-traducere. În mod concluziv, ar fi de constatat că motivațiile necesității avangardei în preocupările tale, în

până la convingere, că traducerea e

destinul tău le identifici prin in-

actuală, palma, și azi!) sau sub cel

undeva la mijloc dintre congenital

tuiții, lecturi, studiu, empatie, în

botezat „Duceți-vă dracului!“, dacă

și tangențial; dintre suprapunere

retro(per)spectivele istorice, dar

e să te gândești la gogomăniile

și supunere (întru o cât mai mare

– ce este important de reținut –

emanate non-stop de autorități,

asemănare dintre original și trans-

pe care le sesizezi și în prezentul

politica de stat (pe loc...) etc. Dar

pus). Traducerea este starea de

propriilor atitudini și predispoziții

parcă nu e actual-tentant îndemnul

mijloc dintre original și înstrăinare

creatoare, preferințe și atașamen-

din unul din manifestele avangardei

de sens. Este un echilibru de împă-

te artistice afine autorilor, lumii

românești, publicat acum optzeci

care a imposibilului cu posibilul la

de până la tine. Implicit... explicit

de an, – „cetitor, deparazitează-ți

mijlocul distanțelor dintre acestea,

vorbind, eu sunt dintre cei care

creierul!“?

când cedările vin din ambele părți.

cred în validitatea percepției, a

Astfel că eu îi compătimesc pe

Este esența medie dintre ceea ce-i

modului-metodei (ambele la plural)

cei nefamiliarizați cu avangardis-

dat și eventualul prizonierat, dintre

de a crea și în contemporaneitatea

mul, dar care, din solidaritatea

ideal și oarecât-ul desfigurat. Este

noastră în spiritul (și spectrul) no-

prostiei, primitivismului, provincia-

distanța împăciuitoare dintre întâl-

vatoarelor stilistici imprevizibile,

lismului, crâcnesc uneori – până la

nire și despărțire. Traducerea este

surprinzătoare ale avangardismului.

spume la gură – contra avangardei,

calea de mijloc.

În genere, avangarda mi se pare a

ca suflu reformator, reînnoitor, de

Și aici mă refer nu la o tradu-

fi predestinata dinamică întru per-

sanitație în literatură, estetică, cul-

cere în general, ci la cea care se

petua contemporaneizare a conști-

tură, gândire în general.

află, „se întâmplă“, la confluența

inței și creativității umane.

Lucia CUJBĂ

Indispensabilă în garderoba unei femei elegante și rafinate, rochia de seară sau de cocktail este elementul ce face diferența. Cu decenii în urmă, Coco Chanel spunea că „acolo unde este o rochie, este și o femeie. Dacă nu există femeie, nu există nici r o c h i e “. P e r f e c t a d e v ă r a t ă r e m a r c a f a i m o a s e i C o c o , c ă c i a c e s t d e t a l i u v e s t i m e n t a r va fi identificat mereu cu feminitatea. Olga Blanc, tânără creatoare de rochii de seară, a oferit moldovencelor ocazia de a-și achiziționa ținute sclipitoare made in Moldova. Creatoarea brandului autohton O’Blanc face mândrețe de rochii, numai bune de defilat pe covorul roșu.

iulie / august

2014

MONDEN

Rochii pentru

SERI PERFECTE DE LA OLGA BLANC

u o carieră de dansatoare în spate, Olga Blanc ne demonstrează că niciodată nu este târziu să faci ceea ce-ți place cu adevărat. Or, anume ocupația de a croi rochii deosebite, pentru femei și mai deosebite, îi umple viața de fericire și de satisfacție.

Olga spune că ținutele ei pot fi purtate de orice femeie care își dorește să strălucească la fel ca o vedetă de la Hollywood. Sau, de ce nu, care vrea să-și (re)găsească propriul stil. Colecțiile ei se evidențiază prin piese fine, croite din stofe deosebite. Fiecare creație în parte este lucrată în detaliu, pornind de la materiale și terminând cu accesorizarea finală. Cu ceva timp în urmă, Chișinăul a fost martorul unui eveniment haute classe. La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost forfotă mare, căci creatoarea a întins covorul roșu pentru o prezentare de modă cum n-a văzut Parisul. Evenimentul a avut loc sub patronajul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și a găzduit cele mai frumoase și mai delicate prezențe, cliente fidele ale acestui brand. În

Foto: Din arhiva personală

plus, Olga Blanc a invitat cele mai titrate modele din industria modei pentru a-și etala cea mai recentă colecție de rochii. Este vorba de rusoaica Irina Shayk, iubita fotbalistului Ronaldo, și de una dintre cele mai de succes moldovence care s-au afirmat în modellingul internațional, Nadejda Savcova. Despre acest eveniment, dar și despre proiectele de viitor, am discutat cu designerul Olga Blanc.

Evenimentul de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost unul răsunător. De ce ai ales anume acest loc pentru a-ți prezenta colecțiile? După mine, clădirea Muzeului Național de Istorie este una dintre cele mai frumoase din țara noastră. De aceea, nu am stat prea mult pe gânduri și am decis că acesta va fi locul perfect pentru prezentarea colecției. Ce colecții ai prezentat? Este vorba de rochii din colecția de vară, reunite în două linii vestimentare: Ready to wear și Haute Couture. Țesăturile din care am creat colecția Ready to wear sunt mândria noastră, pentru că toate stofele au fost realizate peste hotare, la comandă, după schițele pe care le-am făcut chiar eu. Așa că nu veți găsi nicăieri stofe asemănătoare, deoarece ele sunt unice. Rochiile din această linie vestimentară sunt piese mai simple, care pot fi purtate zi de zi, atunci când ieșiți la film sau la cafea cu prietenele. Din colecția Haute Couture fac parte rochii de unicat, executate manual. La fiecare rochie au lucrat minimum trei oameni. Combinațiile de culori, stofele fluide, inserțiile de dantelă și multe alte elemente definesc această linie vestimentară. Pe fiecare rochie am aplicat bucăți mici de ghipură, pietre Swarovski și mărgele. În ansamblu, rochiile din această colecție sunt foarte fine, plăcute la atingere, special create pentru perioada de vară. Cred că aceasta este colecția cea mai romantică pe care am realizat-o până acum. Cu siguranță, prezența celor două modele de talie internațională a sporit importanța evenimentului… Într-adevăr, la prezentare au participat modele de înaltă clasă din Rusia, America, România și Ucraina. Participarea Irinei Shayk și a Nadejdei Savcova a făcut ca evenimentul să fie și mai frumos. Cu Nadejda sunt prietenă de mai mult timp. Ea este moldoveancă, însă e stabilită în Statele Unite ale Americii. De fiecare dată când sunt acolo, facem tot posibilul să ne vedem. Nadejda, la rândul ei, este prietenă cu Irina. Și astfel s-a produs legătura. Sunt foarte fericită că ele au reușit să-și facă un pic de timp pentru a veni în Moldova și a mă susține. Când îți planifici o nouă prezentare? Acum pregătim colecția de iarnă. Prezentarea o vom face toamna. De asemenea, peste câteva săptămâni, vom prezenta colecția rochiilor de nuntă O’Blanc 2014. Olga, îți mulțumim și îți dorim multă inspirație în tot ce faci.

iulie / august

2014

MONDEN

Владимир ЛОРЧЕНКОВ: „Я ВКЛЮЧИЛ

МОЛДОВУ В ЛИТЕРАТУРНУЮ КАРТУ МИРА”

ладимир Лорченков! Для начала я хотел бы задать прямой вопрос: кто такой Владимир Лорченков? Откуда он взялся, чем занимается, что делает?

Меня зовут Владимир, моя фамилия Лорченков, мне 32 года. Я пишу книги, их издают в России и Европе, переводят. По линии матери я происхожу от обрусевших сербов и молдаван из региона Новая Сербия (сейчас он в Украине) и буковинских румын; по линии отца – от русских из Могилевской губернии (сейчас Белоруссия). Проще говоря, я русский. Мой родной язык – русский. В 1992 году я стал чемпионом Молдовы по плаванию среди юниоров на дистанции 200 метров спина, в 2005 женился. У меня двое детей, сын Матвей и дочь Глафира. Жена не взяла мою фамилию, но до сих пор живет со мной, несмотря на мой трудный характер. Я регулярно посещаю трена-

жерный зал. С уважением отношусь ко всем спиртным напиткам, за исключением тошнотворно сладких ликеров. Я резко выделяюсь среди земляков тем, что у меня – не бессарабский менталитет. Ты один из самых известных русских писателей Молдовы в России и не только. Ты получил много серьезных премий в Москве. То, что ты заявил о себе именно в России – важно для тебя или это само собой разумеется? Да, так получилось, что я включил Молдову в литературную карту мира. Если 20 лет назад, говоря о литературе, люди восклицали: „А, Молдавия? А, ну да, Крянгэ, помним что-то такое”, то сегодня в разговорах о литературе Молдова и Лорченков – синонимы. Это не хорошо и не плохо, так есть. Причем только за это мне в Бессарабии нужно поставить памятник

F o t o : A l e x a n d r u Va k u l o v s c h i

где-нибудь возле Министерства культуры. Почему так произошло, я не знаю. Видимо, все дело в том, что я трудолюбив. Для меня не имеет значение признание не только в России, но и вообще где бы то ни было. Хороший боец знает о себе все, знает свою силу и свои слабости, свой потолок (предел возможностей) и то, чем он хорош – и без публики. Владимир, еще один прямой вопрос: как ты соотносишь себя с Молдовой? Является ли для тебя Молдова тем, что мы называем Родиной? Привязан ли ты к ней настолько, что тебе трудно было бы ее покинуть? Что для меня Молдова? Это место, название которого я использовал для построения своего писательского мифа, своего литературного мира. Я просто создал мир своих красочных и творческих иллюзий, а потом назвал его именем существующей страны. В результате этого ловкого трюка я насадил иллюзии на почву реальности. У меня получилось очень хорошо. Думаю, мало кто будет воспринимать Молдову иначе, чем моими глазами. Если же говорить о Молдове настоящей, о стране, в которой я живу... У меня с ней отношения довольно долгие и они менялись. Я отлично помню – на уровне эмоций – то ощущение безбрежного счастья, которое испытал, когда мы вернулись в Молдову просто Жить. Это было ощущение дома. Что-то вроде щенячьей радости бытия, которую испытывает взрослеющий подросток. Дело не в национальном аспекте, тут вообще от него ничего нет. Молдаванином я себя никогда не ощущал и не буду. Я не вернулся к «своим». Просто до 14 лет у меня не было дома – в глобальном смысле –, а потом он появился. Я был скиталец, а потом вдруг, сразу! – у меня появился Дом.

iulie / august

2014

Я, конечно, взрослел. Было время, когда я очень любил Молдову, страшно, дико и непреодолимо. Бывало, я испытывал к ней глубочайшие отвращение и ненависть. Так менялось несколько раз, пока в один день я не проснулся и не понял, что пытаюсь погреть руки на остывшем пепелище. Никаких чувств у меня к ней больше нет, у нее ко мне – тоже. И я понял, что даже если останусь – а я, кажется, решил остаться –, то буду теперь смотреть на Молдову глазами вежливого иностранца. Я так и делаю. Теперь я понимаю, что это был самый настоящий роман. У молдаван такого нет и вряд ли будет. Все-таки роман с родной матерью это нонсенс. А что для тебя тогда Россия? Какую роль играет она в твоей жизни? Как ты соотносишься с ней? Россия? Не только для меня, но и для всего мира она – затонувшая Атлантида. Источник невероятной силы, страна, породившая величайшую литературу 19 века благодаря слиянию европейской культуры и русского таланта, и, хоть и уничтоженная, до сих пор дающая силу редким реликтам вроде меня. Невероятно, России и русской цивилизации вот уже сто лет не существует, а талантливые русские (ну вот я, например) все равно появляются. Согласись, это источник невероятной силы, взрыв невероятной энергии. Вот что Россия – и для меня в том числе. Если ты о Российской Федерации, то это – государство на карте мира, одно из 200 с лишним, состоящих в ООН, столица его – Москва, свыше ста миллионов жителей, там есть Сибирь и Кавказ и Дальний Восток, и Среднерусская равнина... не знаю, что еще добавить? РФ меня не интересует, потому что это карикатурная форма государства, навязанная русскому народу. Я отношусь к ней вежливо и без интереса,

P U N Ț I C U LT U R A L E

как к Перу или Италии, или Румынии, или Швеции, или ЮАР. Это просто страна на карте мира. Насколько я знаю, ты единственный писатель, который считает себя «молдавским писателем, пишущим по-русски». Я считал, что определяющим является язык, на котором пишешь. То есть если ты пишешь по-русски, то ты русский писатель. Что ты имеешь в виду, что ты хочешь сказать этой синтагмой «молдавский русскоязычный писатель»? Ты автор теории о том, что на постсоветском пространстве появляются новые национальные литературы на русском языке. В чем суть этой теории? Я не открыватель теории, а просто о ней напомнил. Общеизвестен факт, что с появлением государства рано или поздно появляется и литература этого государства. Она может быть на одном языке, как в США или на двух, как в Канаде, но она – появляется. Разумеется, литература Молдовы, написанная на русском языке, будет уже через 20-30 (и уж тем более через 50) лет – молдавской. Это же – ответ на предыдущий вопрос, относительно того, что „язык определяет”. Ничего он не определяет. Если я не ошибаюсь, Латинская Америка до сих пор говорит и пишет по-испански и по-португальски, а США – по-английски. Так и в Молдове будет литература пусть на русском. Но – молдавская. Это мне кажется очевидным и я удивлен тем, что вот уже добрый десяток лет растолковываю людям очевидное. Появилась страна? Рано или поздно, появится и своя культура, своя литература. А так как в Молдове реальное двуязычие, то одна из литератур и будет – на русском. Касаясь конкретно меня – я первый, и поэтому принадлежу как еще русской литературе, так и уже новорожденной молдавской литературе на русском. Мне очень любопытно, какими видят румын русские из Бессарабии? Как ты их воспринимаешь? В молдавском обществе – если мы говорим в общем – есть стереотип о румынах, как о вороватых, ленивых, нахальных людях. Причем такого мнения придерживаются на самом деле даже националисты, и очень забавно видеть это сочетание – абстрактная вера в абстрактный „великий румынский народ” и конкретная уверенность в том, что „румын – жулик”. Но это

проблема не румын, а вообще бессарабцев. Русские для них – „пьяницы, строят за которых молдаване”, румыны – „жулики”. У бессарабских русских отношение примерно такое же, из-за стереотипов, которые им внушили молдавские соотечественники. Конкретно у меня – вообще никакого. Я не склонен к обобщениям. Думаю, румыны, как и все люди в мире, одинаковы. И, как и все люди в мире, разные. Ты много пишешь о Молдове и молдаванах. Неким образом ты сравниваешь молдаван с детьми, скорее в негативном смысле. В чем состоит эта инфантильная ментальность молдаван? Да, я считаю молдаван нацией детей. И уже только поэтому не могу говорить о них ничего плохого. Даже если ребенок не справляется с домашним заданием или ведет себя плохо – вы же не называете его хамом и тупицей (в противном случае вы сам – такой)? Если все обстоит так, значит ребенку НЕ ОБЪЯСНИЛИ материал урока и НЕ ПРИВИЛИ хороших манер. Ребенок априори – хороший. Молдаванам свойственны все достоинства и недостатки детей. Если вы будете вести себя с ними как взрослый, они порадуют вас блестящими результатами. Если нет – то они будут вести себя как дети без толкового управления, и причинят проблемы и вам, и, в первую очередь, себе. Беда в том, что у молдаван не было и нет ЭЛИТЫ (в обществе элита играет роль взрослого), которая задавала бы тон поведения, образец поведенческой модели. Это факт. Я их жалею. По-настоящему. Это оболганный и преданный народ и даже вдвойне преданный, потому что предательство детей – страшнее всего. Какой уж тут отрицательный смысл? И я прошу учесть, что все, что я говорю о молдаванах, относится и к бессарабским русскоязычным. Это одна общность, один менталитет. Так что правильнее сказать, что я считаю бессарабцев общностью детей, в составе которой – народ детей, молдаване. Беседовал Василе Ерну

Iurie COLESNIC

incolo de orașul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace și vile pe care le înalță

oamenii bogați ai Moldovei, există un

alt Chișinău: nevăzut, neauzit, dar intuit de cei care iubesc trecutul și mult regretat de cei care cred că frumusețea este eternă, iar arhitectura este una dintre matricele care pot păstra această frumusețe, dăruindu-i eternitatea. Există un Chișinău care a rămas doar în fotografii, iar dincolo de acele imagini există o istorie cu oameni, cu sentimente, cu trecut și viitor.

iulie / august

2014

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ

O PLIMBARE prin nebănuitul

CHIȘINĂU Mitropolia Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost nu numai un credincios slujitor al altarului, ci și un mare om de stat. Prin contribuția lui directă, târgul de odinioară al Chișinăului a fost desemnat capitală a Basarabiei, având la acea vreme concurenți mult mai evoluați edilitar: Dubăsari, în care exista deja o administrație temporară, Orhei, care era un centru al provinciei dintre Prut și Nistru ori Bender, care avea și cetate, fiind situat chiar pe malul Nistrului. Tot el a fost figura decisivă când, prin mâna inginerului hotarnic M. Ozmidov, a desenat pe harta Chișinăului locul exact unde trebuiau să fie situate Mitropolia, Catedrala orașului, Grădina Publică și, desigur, Piața Mare ori, cum i se zicea în acele vremuri marcate de războaie și de venerare a militarilor, Platz-paradul. Prin contribuția unui călugăr-arhitect, Ioanichie, descoperit de mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni la Constantinopol, chiar în centrul acelei piețe mai mult imaginare a fost în scurtă vreme edificată Foto: din arhiva personală

o clădire impunătoare, în care s-a și instalat administrația mitropolitană. Mai târziu în spatele ei au fost ridicate clădirile Seminarului Teologic, iar în 1911, în partea dinspre str. Pușkin, a fost înălțată o clădire de toată frumusețea – Sala Eparhială. Mitropolia și Sala Eparhială (care era cea mai bună sală de concert din Chișinău, având o acustică aproape perfectă) au fost utilizate până în iulie 1941, când comandoul condus de căpitanul NKVD I.A. Muhin le-a aruncat în aer.

Auditoriul „Pușkin“

mita la relatarea unui fapt trist: în

Serafim Ciceagov a fost nepo-

1923, un incendiu a mistuit această

tul lui Pavel Ciceagov, amiralul

clădire și doar ruinele ei se mai

care a legiferat alipirea Basarabiei

și Alexei Mateevici, pe unde astăzi

puteau vedea până dincolo de anii

la Rusia, pe 16 mai 1812. Vladimir

se înalță unul din blocurile Univer-

’40, când locul a fost curățat și eli-

Ciceagov a fost colonel în armata

sității de Stat din Moldova, până în

berat pentru construirea blocului

rusă, a renunțat la cariera militară,

1923 se afla o clădire foarte intere-

universitar.

s-a călugărit și, în scurtă vreme, a

La intersecția străzilor Pușkin

santă, cu trei nivele, cu o sală mare de concert, care se numea Auditoriul „A. Pușkin“. Era o casă special construită cu destinație culturală, fiindcă pe lângă trupele de actori, pe lângă teatrele ambulante de operă care vizitau Chișinăul, în capitala Basarabiei și-au făcut cu timpul loc și o serie de trupe de amatori, care

Sala Eparhială

ala Eparhială sau, cum s-a mai numit în epocă, Casa Arhiepiscopului Serafim, după numele lui Serafim Ciceagov, care a ctitorit-o, a fost construită într-un an (1910-1911) după

proiectul arhitectului Gheorghe Cupcea, având cea mai bună sală de concert din Basarabia. În anii ’30 a fost dotată cu rețele electrice.

doreau nu numai să facă prezentări teatrale, ci și să-și perfecționeze

Aici au avut loc evenimente

fost numit arhiepiscop al Basara-

măiestria artistică. Și deoarece în

epocale, congrese, concerte. În 1941

biei. A fost un rusificator puternic,

acea vreme pulsul vieții culturale

autoritățile sovietice în retragere

care a căutat toate posibilitățile să

era unul foarte agitat, această clă-

au aruncat în aer edificiul. În felul

sublinieze importanța Rusiei în Ba-

dire își exercita funcțiile din plin.

acesta, a fost distrusă una dintre

sarabia.

Printre marile curiozități pe care le putem prezenta referitor

cele mai frumoase clădiri ale Chișinăului.

la acest subiect este un spectacol de operă, regizat de către celebrul scriitor Leon Donici-Dobronravov, care a și evoluat în unul dintre rolurile centrale în 1919. El a montat la Chișinău spectacolele Sadko, Traviata, Faust și Halka. În acest edificiu a activat un timp Școala de Belle-Arte din Basarabia, condusă de sculptorul Alexandru Plămădeală. Dacă ar trebui să enumerăm toate numele celebre care au evoluat pe scena Auditoriului „Pușkin“, am avea nevoie, probabil, de multe, multe pagini. Noi însă ne vom li-

iulie / august

2014

Sala Eparhială

Această sală, pe lângă misiunea ei de bază, adică Sala Congreselor

Eparhiale din Basarabia, mai avea o menire: era sala de concert a Chișinăului, având o acustică deosebită; aici evoluau trupele teatrale și de operă care vizitau Chișinăul. Nu are rost să enumerăm numele sonore care au trecut prin această sală, vrem doar să reținem un singur fapt principial. În 1917, în perioada 20-28 octombrie, aici și-a ținut lucrările Congresul Militarilor Moldoveni. Această primă întrunire a militarilor a decis soarta ulterioară a Basarabiei: prin Hotărârea Congresului a fost format primul

Penitenciarul

parlament al Basarabiei – Sfatul Țării, iar programul politic trasat de congres a fost realizat în scurtă vreme. În 1941, când a început războiul, unitățile de gherilă ale căpitanului NKVD Muhin au aruncat în aer Sala Eparhială și deteriorările au fost atât de mari, încât restabilirea ei n-a mai fost posibilă. În anii ’50 locul a fost curățat, iar în anii ’60 acolo a fost edificată clădirea Guvernului RSSM.

Jockey-Clubul Primul Război Mondial a fost dezastruos pentru Basarabia.

Biblioteca clubului număra 7500

ria“. Penitenciarul din Chișinău, în

distinsa personalitate H. Marchetti,

stilul lui mauritan, a fost construit

deputat. La 1 august 1935, Jockey-

în anii ’70 ai secolului al XIX-lea.

Clubul a fondat Școala de Călărie,

Ca să nu influențeze arhitectu-

în care învățau circa 475 de elevi.

ra orașului, s-a găsit o soluție de

Directorul Liceului Comercial Al.

compromis când o închisoare a fost

Ebervain a pus la dispoziția școlii

amplasată într-un cadru arhitecto-

un manej de vară și un grajd pen-

nic elegant.

tru cai.

A suferit în urma cutremurului din noiembrie 1940 și o parte din

Penitenciarul Prima pușcărie din Chișinău

ziduri s-au surpat. Dar clădirea a fost refăcută în grabă de autoritățile sovietice, care au suprapopulat-o

avea 16 locuri și era situată în

în perioada 28 iunie 1940 – 3 iulie

partea de vest a orașului, cam pe

1941. Imobilul este utilizat până în

Anarhia lui a dus la distrugerea marilor conace și ferme. Cel mai mult au suferit fermele de cai, căci basarabenii se ocupau foarte serios de creșterea cailor de rasă. După război, Societatea Hipică din Chișinău a organizat câteva curse, însă aceasta era insuficient pentru încurajarea și formarea noilor herghelii; de aceea, la 23 august 1926, s-a produs fuziunea Societății Hipice cu Clubul Nobilimii și a luat ființă Jockey-Clubul. Statutul a fost împrumutat de la Jockey-Clubul din București, iar regele a fost ales președinte de onoare al clubului.

unde se află astăzi Fabrica „Bucu-

de volume, responsabil de ea fiind

Jockey-Clubul

prezent în calitate de penitenciar.

care știau să prepare cele mai de-

găzduit marele cântăreț Fiodor Șa-

Pe acolo au trecut mari personali-

osebite bucate și au existat mituri

leapin.

tăți: Constantin Stere, Pan Halippa,

legate de un local sau altul.

Grigore Kotovski, Emanuil Catelly, Teodosie Cojocaru ș.a.

Hotelul și Restaurantul „Suisse“

Astăzi localurile de odinioară au

Clădirea este remarcabilă prin faptul că, după 1946, a fost recon-

dispărut, cum au dispărut și bucă-

struită din temelie de către o fe-

tarii, și ospătarii, și mușteriii, însă

meie-arhitect, R. Spirer, sub îndru-

au rămas miturile. Și noi vom mer-

marea directă a arhitectului Alexei

ge pe urmele acestor mituri pentru

Șciusev.

a descoperi adevărul.

Fiecare oraș, fiecare capitală și chiar fiecare orășel neînsemnat au localurile lor preferate. Parisul a intrat în istoria culturii cu o cafenea – Rotonda de pe Montparnasse, unde

otelul „Suisse“ a fost fondat de un elvețian, iar la parterul hotelului, așa cum era moda în Apus, era situat restaurantul. Hotelul „Suisse“ a funcționat până în

la începutul secolului al XX-lea

preajma celui de-al Doilea Război Mondial. În anii 1946-1947 a

au fost găzduite cele mai mari per-

fost reconstruit din temelie, cu amplificarea volumului.

sonalități ale culturii europene și universale. Tineri care au schimbat cursul istoriei și cursul culturii:

Inițial (la 1835), clădirile Hote-

Actualmente în acest imobil se află

Pablo Picasso, Amedeo Modigliani,

lului „Suisse“ au fost concepute ca

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu“,

Diego Rivera, David Siqueiros, Fer-

niște case care urmau a fi date cu

deoarece pe vremuri, când spațiile

nand Léger, Constantin Brâncuși,

chirie, fiind construite de familia

erau închiriate de Liceul de Băieți

Panait Istrati, Ilia Ehrenburg și alții

Monastârschi. Edificiile au fost

nr. 1, aici a învățat marele savant.

au băut cafele din contul localului,

vândute Seminarului Teologic, care,

dar mai târziu localul a exploatat

în 1864, le dă în chirie unui elve-

urant, care era unul dintre cele mai

din plin imaginea foștilor săi clienți.

țian, Charles Thomas Selouidenis;

luxoase restaurante ale Chișinăului

acesta a și fondat aici Hotelul „Su-

– Restaurantul „Suisse“.

Chișinăul fiind o capitală pro-

Elvețianul a deschis și un resta-

vincială, un oraș de gubernie, a

isse“. Închiriat doar pentru 12 ani,

avut și el restaurantele, cluburile,

imobilul a funcționat ca hotel până

acestui hotel și ai restaurantului a

cafenelele preferate. Pentru fie-

în 1940. Aici s-au oprit în mai mul-

fost marele istoric Nicolae Iorga:

care din ele, în diverse perioade

te rânduri Constantin Stere, în 1905

„În otel sunt și români: una din

au existat clienții permanenți care

a fost Nicolae Iorga, când a vizitat

scrisorile ce așteaptă în cutie e din

i-au dus faima, au existat bucătari

Basarabia, și în anii ’30 aici a fost

România și are adresa unui Drago-

Unul dintre clienții celebri ai

mir, din familia actorului de la Iași, poate. A doua zi am auzit vorbindu-se românește, așa și așa, de doi domni în vârstă, pe terasa otelului. Încolo însă par a fi numai străini. Toți umblă foarte măreț, chiar și un moșneag pleșuv, care are un cucui mare, ca un nasture, drept în vârful goliciunii capului său. Femeile, toate pudrate, foșnesc din rochii de mătasă. Mă gândesc la echipajele de o înaltă și scumpă eleganță, trase de cai focoși, care au fulgerat pe lângă birja nenorocitului ce ne-a adus aici. Am văzut și rochii de Hotelul și Restaurantul „Suisse“

iulie / august

2014

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ

Gara

dantele târâte prin praful străzilor.

spune despre celebrul cântăreț rus

parte din patrimoniul național, așa

Aici ne-au întrecut.

Fiodor Șaleapin, care, vizitând în

cum astăzi se ruinează la Ivancea

mai multe rânduri Chișinăul, alegea

Muzeul-Conac de Vânătoare în

lului șvițerian, stăpânit de un ar-

ce este mai bun în acest oraș de

favoarea unui proiect aberant –

mean. Portarul cu favorite lungi,

provincie. Din fereastra restauran-

Drumul Vinului, nu suntem siguri

negre e un polon din Camenița

tului ori de la terasa lui se putea

că sabia lui Damocles nu atârnă și

Podoliei și e foarte bucuros că d.

ușor citi pulsul vieții basarabene:

deasupra altor monumente. Ba mai

Flondor îi poate vorbi în limba lui.

mâncând bine, gustând un vin din

mult ca atât!

Femeia de la odăi e moldoveancă,

Basarabia, acești oameni citeau

nu din Chișinău, ci „de afară“, de

poate cea mai bună carte de vizită

clipe undeva pe birourile funcțio-

la un sat. Cutare chelner știe bine

pe care ți-o oferă o gazdă…

narilor de la primărie sunt semnate

E interesant și personalul ote-

moldovenește, altul mai puțin; mulți, deloc. Dumnezeu îi știe ce-or fi știind aceștia: par ruși, dar de aiurea decât din Basarabia. Despre otel trebuie să spun că doresc Iașului, cu spurcatele-i tainițe jidovești, unul așa de bun, de bine orânduit și servit, de ieftin și de elegant ca acesta. Și nu e

Sunt convins că chiar în aceste

și contrasemnate documente care vizează soarta puținelor clădiri ce

Gara

onstrucția căii ferate a impus și necesitatea apariției primei gări din Chișinău. O imagine grafică amintește cum arăta această construcție mai mult improvizată.

A doua gară a Chișinăului a fost proiectată în anii 1880-1890 de

singurul otel de «întâiul rang» în

către Henry Lonsky, constructor fiind chiar arhitectul Alexandru

Chișinău. Cu mai puțin de cinci

Bernardazzi.

lei pe zi are cineva o odaie care nu lasă nimic de dorit…“ (Neamul românesc în Basarabia, București,

Gara a fost distrusă în timpul

au supraviețuit celor două războaie

celui de-al Doilea Război Mondial,

mondiale și marii noastre indife-

fiind supusă mai multor bombar-

rențe. Dar tot noi vom fi acei care,

și restaurant le-au dat în diferite

damente și în 1941, și în 1944. A fost

într-o zi, vom fi nevoiți să punem

timpuri oameni obișnuiți cu călăto-

reproiectată de L. Ciuprin, sub ba-

cărțile pe masă și să spunem onest

riile, cu hotelurile, cu țările străine.

gheta maestrului Alexei Șciusev, dar

că am fost nepăsători cu patrimo-

Scriitorul Henri Barbusse, auto-

actuala gară nu mai are asemănare

niul nostru cultural și abia atunci

rul celebrului roman Călăii (1926),

cu cea veche.

vom aduna toate cioburile, vom

1995). Aceleași aprecieri pentru hotel

dedicat ilegaliștilor basarabeni, a

Întrucât acum câțiva ani, chiar

fost găzduit tot în Hotelul „Suis-

în mijlocul Chișinăului, a fost de-

vom tipări un album care, proba-

se“. Acest comunist francez știa să

molată Casa Feodosiu fără ca ci-

bil, așa și se va intitula: Nebănuitul

aprecieze confortul, la fel putem

neva să țină cont că aceasta face

Chișinău.

aduna toate fărâmele de poze și

Ion VARTA

JÓZEF PIŁSUDSKI și Basarabia JÓZEF PIŁSUDSKI, MARE OM POLITIC ȘI MAREȘAL POLONEZ, SUB CONDUCEREA CĂRUIA A FOST REALIZATĂ REUNIFICAREA TERITORIILOR POLONEZE, AFLATE SUB OCUPAȚIA A TREI IMPE RII VECINE, ȘI ASIGURATĂ CUCERIREA INDEPENDENȚEI DE STAT A POLONIEI, A FOST UN MARE PRIETEN AL BASARABIEI.

lustrul istoric Nicolae Iorga, prefațând o ediție de

În Siberia, Piłsudski îl cunoaște pe basarabeanul

scrieri alese ale mareșalului J. Piłsudski traduse

Constantin Stere, care fusese și el condamnat, pentru

în limba română, ediție care a văzut lumina tipa-

activitate revoluționară, la ani grei de exil.

rului la București (1936), menționa, între altele:

În romanul-fluviu cu caracter autobiografic În

„Eroul polon, întemeietor și conducător de stat, așa de

preajma revoluției, C. Stere se referă și la camaradul

simplu și așa de mare, tocmai pentru că era așa de sim-

său polonez, pe care-1 întruchipează personajul cu nu-

plu, așa de mult în afară de toate slăbiciunile omenești,

mele Boleslaw Stadnicki. Cei doi exilați s-au cunoscut

fără simț pentru avere, fără patimă pentru glorie...“.

în satul Serghinsk, de lângă orașul Minusinsk, locul

Józef Piłsudski s-a născut la țară, în localitatea Zułów, nu departe de Wilno, într-o veche familie de nobili polonezi, în care era respectat cu sfințenie cultul strămoșilor și al Patriei. În 1885, după absolvirea liceului din Wilno, s-a în-

unde fusese deportat Stere, iar ulterior, și viitorul fondator al statului polonez modern. Iată cum redă C. Stere portretul lui Józef Piłsudski după sosirea acestuia din urmă în satul Serghinsk: „Mititel, tinerel – abia trecuse de douăzeci de ani –

scris la Universitatea din Harkov. După primul an de

frumușel, rotunjel la față, cu părul castaniu-deschis,

studii, autoritățile universitare i-au refuzat dreptul de

aproape blond, lipit lucios de craniu, tăiat just în

a-și continua învățătura la Facultatea de Medicină. In-

două de o cărare inimitabilă – părea, și după călă-

tenționa să-și definitiveze studiile în străinătate. N-a

toria cu etapa pe drumurile Siberiei – abia scos din

reușit să-și realizeze intenția deoarece, la începutul

cutie – spălățel și curățel“. În alt context, prozatorul

anului 1887, fusese arestat, împreună cu fratele său mai

basarabean menționează despre J. Piłsudski: „...vecinic

mare, Bronisław, student la Universitatea din Sankt

elegant și corect“, „...pentru care cămașa amidonată

Petersburg, ambii fiind suspectați, absolut neîntemeiat,

părea un suport indispensabil pentru corp și suflet“;

de complicitate la atentatul la viața împăratului Ale-

„...Pan Boleslaw Stadnicki se simți, în sfârșit, la adă-

xandru al III-lea. Fratele său fusese condamnat la 15

postul decăderii morale și fizice, putând apărea într-o

ani de ocnă, iar tânărul Józef – la 5 ani de exil în Sibe-

cămașă imaculată ca piscurile Montblancului și rigidă

ria de Est.

ca ghețarele polare“.

iulie / august

2014

O R A Ș U L D E A LTĂ D ATĂ

Mulți ani mai târziu, Józef Piłsudski efectuase o

tici un mesaj mai mult decât concludent: autoritățile

vizită oficială în România; la o recepție oficială, el a

poloneze recunoșteau frontiera de est a României pe

avut fericita ocazie să se reîntâlnească cu Constantin

râul Nistru, iar Basarabia – ca parte integrantă și ina-

Stere, după aproape 40 de ani. Bucuria revederii a

lienabilă a statului român. Vizita la Chișinău comporta

fost enormă pentru cei doi foști camarazi de destin.

un anumit risc pentru omul politic polonez dacă ținem

S-au îmbrățișat cu multă afecțiune și au stat îndelung

cont de operațiunea teroristă pusă la cale de struc-

de vorbă, uitând cu desăvârșire de protocolul pe care

turile secrete sovietice, care planificaseră atentatul la

urma să-l respecte înaltul oaspete.

viața mareșalului Piłsudski (în septembrie 1928). Cu

În septembrie 1928, cu ocazia unei vizite în Ro-

toate acestea, dânsul a făcut abstracție de eventualele

mânia, organele represive sovietice au elaborat un

pericole ale unei călătorii într-un teritoriu înțesat cu

scenariu de lichidare fizică a lui Józef Piłsudski, care

agentură sovietică, plecând cu trenul de la București

urma să stea tocmai o lună în România, în mod spe-

spre Chișinău, unde va ajunge pe 16 aprilie 1932.

cial, la moșia unui prieten de-al său, pe nume Sku-

Publicația periodică basarabeană de limbă rusă

piewski, domiciliat în orașul Târgoviște. Tentativa de

Bessarabskaia pocita, într-o relatare succintă, redase

omor a eșuat, până la urmă. Se pare că cei doisprezece

exact detaliile legate de vizita mareșalului Piłsudski la

teroriști, infiltrați, prin Tighina, în România, au fost

Chișinău. În conformitate cu această știre, Piłsudski

anihilați de serviciile românești. Patru ani mai târziu,

sosise cu acceleratul de București, însă nu incognito,

mareșalul Piłsudski revine în România și, sfidându-i

ci ca persoană oficială, fiind îmbrăcat, în momentul

pe sovietici, se decide să viziteze și Chișinăul, capitala

debarcării pe peronul gării Chișinău, cu uniforma sa

Basarabiei, unde se va afla, timp de patru zile, pentru

de mareșal. Pe peron, Józef Piłsudski a fost întâmpinat

a-și demonstra atașamentul plenar față de aliatul său –

de autoritățile locale civile și militare. Discursuri pu-

România – și angajamentul de a nu admite o rășluire a

blice n-au fost ținute și, după ce înaltul oaspete a fost

Basarabiei de către imperiul sovietic.

salutat de gazde, a urcat într-o limuzină de tip închis,

Decizia întemeietorului statului polonez modern de a efectua o călătorie în Basarabia, în aprilie 1932, n-a

îndreptându-se spre sediul Consulatului Poloniei. Pe durata celor patru zile de sejur în capitala pro-

fost determinată de circumstanțe de ordin secundar

vinciei dintre Prut și Nistru, mareșalul n-a părăsit

sau de o anumită curiozitate turistică. Scurtul sejur

reședința Consulatului Poloniei, iar duminică i-a avut

în capitala provinciei dintre Prut și Nistru, pe durata

în calitate de oaspeți pe comandantul corpului 3 de

celor patru zile, avea profunde semnificații politice și

armată, generalul Cănciulescu, și pe ministrul Basara-

geopolitice. Vizita la Chișinău a unei personalități de o

biei, Râșcanu.

asemenea anvergură constituia un mesaj clar și univoc,

Considerăm că, în memoria marelui om de stat

transmis autorităților de la Kremlin. Din perspectiva

polonez și a vizitei sale la Chișinău, ar fi bine-venită

semnării de către Polonia a Pactului de neagresiune cu

inaugurarea unui bust al acestuia în unul dintre scua-

URSS, mareșalul Piłsudski a ținut cu tot dinadinsul să

rurile orașului.

viziteze Basarabia pentru a transmite liderilor sovieGarda de onoare a armatei române în biserica romanocatolică din Chișinău comemorând decesul mareșalului Jósef Piłsudski Vizita consulului Marian Uzdowski împreună cu colegii săi în satul Cinișeuți

Primul sediu al Consulatului Poloniei la Chișinău

Vitalie VOVC

RADIOGRAFIA

unei reveniri

Îmi aduc aminte de cea dintâi, de parcă a fost ieri. Atunci c â n d Tu p o l e v - u l a p l o n j a t î n v a t a d e n s ă a n o r i l o r , c a r e se aflau destul de jos în acea zi, și când, brusc, în hublou au apărut dealurile și văile atât de dragi, m-au podidit l a c r i m i l e . Tr e c u s e u n s i n g u r a n d e c â n d p l e c a s e m d e a c a s ă . Astăzi revenirile sunt mult mai puțin lacrimogene, căci nici străinătatea nu mai este pribegie, nici „casa“ – casă.

ceastă lipsă de exces de

general-umane, dacă e să presupu-

sentimente generează

nem că aceste „chinuri“ sunt proprii

inițial un soi de culpabilita-

oricărei minți umane sănătoase, li se

te, ce zvâcnește în pulsații

adaugă întrebarea sacerdotală despre

undeva în surdină. Incapacitatea de a

exil și inevitabilitatea lui. De ce s-a

suferi este o suferință aparte nu mai

întâmplat? A fost oare justificată ple-

puțin dureroasă, dar ea prezintă și

carea? În ce măsură trebuia să pleci?

anumite avantaje: atunci când senti-

Să pleci definitiv? Să rămâi ostaticul

mentele nu poluează spiritul, capa-

unor reveniri constante? Și dacă nu ai

citatea de observație se acutizează și

fi plecat, ce s-ar fi întâmplat? Pentru

realitatea îți apare mai zgrunțuroasă,

exilat, niciun element al realității nu

mai colțuroasă, căci sentimentul ex-

apare ca ceva evident și natural, orice

cesiv are capacitatea de a nivela totul

detaliu este un motiv de interogare.

și de a obtura porozitățile și cavitățile

La Matei Vișniec („Sindromul de

din percepția lumii înconjurătoare. Norman Manea, în unul dintre

iulie / august

2014

panică în Orașul Luminilor“), noțiunea de exil este direct legată de

eseurile sale („Despre clovni: Dic-

traversare. Traversări constante de

tatorul și Artistul“), zice că exilatul

frontiere și bariere, de interdicții și

este condamnat la un proces de

obstacole. Traversări reale și spiritu-

chestionare continuă. În primul rând,

ale, reversibile, căci în această dialec-

referitor la propria persoană, pro-

tică a exilului până și revenirea este o

priul destin. Unor dubii existențiale

traversare spre ceva necunoscut.

MOLDOVENI DE PRIN LUME

Dar cele de mai sus nu sunt valabile decât dacă

să aștepte la poarta de îmbarcare. Calm, fără exces

vorbim despre exil. Și dacă exil nu este cuvântul

de agresivitate, mai multe persoane au insistat să

apropriat? Dacă ceea ce numim noi exil nu este de-

se aducă informații mai precise, iar când, cedând

cât o scăpare? Ce dacă acei pe care-i numim exilați

presiunii, a devenit clar că problema era… două

nu sunt decât niște fericiți supraviețuitori ai unui

centuri de siguranță care lipseau, ridicolul situației

naufragiu continuu?

devenise într-atât de evident, încât soluția a fost

Oricare ar fi răspunsul, revenirile sunt realități cât se poate de tangibile. E suficient să mergi la aeroport… S-au schimbat multe de la primele mele reve-

imediat găsită. Încă un aspect ar fi de menționat: pe rutele „obișnuite“ de avion întotdeauna vezi cel puțin câțiva oameni de afaceri. Îi recunoști imediat după

niri... Avionul lui Tupolev nu mai este bun decât în

vestimentația lor sobră și un gen de comportament

calitate de monument la intrarea din aeroport, nici

identic, oriunde te-ai afla. În zborurile spre Moldo-

aeroportul nu mai este același, nici pasagerii nu

va acest specimen lipsește. Ori are o altă înfățișare.

mai sunt cei de altădată.

Moldova a devenit de mult o destinație de vilegia-

Acum zece ani pasagerii erau, în mare parte,

tură. În Moldova vii în vacanță. Chiar și atunci când

străini aflați în misiuni la Chișinău, misiuni carita-

mergi „în interes de serviciu“. Apropo, prețurile

tive de cele mai multe ori, bărbați din cohorta gas-

produselor din țară nu fac decât să confirme acest

tarbeiterilor, mai toți cu „pașapoarte albe“, oficiali

gând.

din Moldova revenind din „deplasări“ sau diverși

Chiar de la aterizare, te cuprinde un sentiment

participanți la „proiecte“ internaționale... Astăzi

de lume în abandon. Văzând epavele triste ale avi-

componența călătorilor s-a mai diversificat, s-a

oanelor în lentă descompunere la aeroport, acest

normalizat într-un fel, dacă e să admitem o com-

sentiment se insinuează pentru a fi confirmat, pe

parație cu zborurile spre alte destinații, deși unele

parcursul traseului scurt „AIC – Chișinău“, și de

particularități se mai pot observa. Frapează, în pri-

porțiunile buruienoase, peisaje triste, întretăiate de

mul rând și în special pe timp de vară, în perioada

insulițe mai „prelucrate“, dar extrem de pestrițe,

vacanțelor, numărul copiilor mici. Moldovenii se

altele chiar sfidând realitatea prin strălucitul lor

instalează definitiv și temeinic. Fac copii. De aceas-

nou-nouț. Acest sentiment nu mă mai părăsește

tă dată, numărul lor a cauzat și ceva complicații

de când am venit: o țară abandonată, o „părăseală“,

cu zborul, căci nu ajungeau centuri de siguranță

un cuvânt utilizat de emigrați pentru a denumi un

pentru copii la bordul aeronavei. Este impresionant

squatt, în care înfloresc câteva oaze de „civilizație“...

și numărul cuplurilor franco-moldave. Toate astea

Revenirile sunt întotdeauna cel puțin o decepție.

contribuie la instaurarea unui sentiment de ire-

De-a lungul timpului petrecut în străinătate, dorul

versibilitate. Pentru mine este o constatare relativ

și nostalgia, ca la moșneguțul din povestirea lui

nouă. De doi-trei ani, ceva s-a schimbat în percep-

Alexei Marinat („Tot mai bine era atunci!“), remo-

ția emigrației la moldoveni. Dacă până nu demult

delează continuu imaginea despre tot ce a rămas în

revenirea definitivă apărea drept o perspectivă cât

urmă pentru a le preface într-o metaforă, un picior

de cât reală (o necunoscută în ecuație era timpul) și

de plai, o gură de rai, într-o himeră care nu a exis-

instalarea definitivă drept una ipotetică și neverosi-

tat niciodată și nu este decât o proiecție, un fel de

milă, astăzi această percepție s-a inversat...

carte poștală, care nu există decât în mințile noas-

S-a schimbat mult și comportamentul moldove-

tre. Acest trecut imaginar, poetizat la maximum

nilor. Dacă, acum 10 ani, conaționalii noștri supor-

(căci tot românul e născut poet...), în urma unei

tau docil orice moft al autorităților, astăzi ei știu

confruntări cu realitatea zilelor de azi, nu poate

să-și reclame drepturile. Am fost impresionat de

genera decât decepție și durere...

reacția părinților când li s-a cerut, cu o explicație mai mult decât vagă – on a un problème de siège –

Pesemne, dacă nu resimți această durere, înseamnă că ești plecat definitiv sau ești un străin...

Petru NEGURĂ

MOLDOVA INDEPENDENTĂ: o scurtă istorie

ȘI O LUNGĂ ERATĂ Istoria Republicii Moldova e o perioadă de o durată egală cu, de exemplu, anii în care Basarabia a fost sub administrație românească, din 1918 în 1940. S-ar putea deja face un bilanț, pentru a se contabiliza și analiza beneficiile și pierderile pe care populația acestei țări le-a avut, de la independență încoace. Până când istoricii, politologii și sociologii se vor apuca să facă un asemenea raport, Teatrul Spălătorie l-a și facut, cu pricepere, metodă și echidistanță, și l-a expus prin mijloace dramatice.

UNDERGROUND

eatrul Spălătorie nu e la prima montare a

că, în loc să devină stăpâni pe „pe pământul lor“,

unui spectacol în spiritul și după metoda do-

mulți moldoveni l-au părăsit în scurt timp, de bunăvo-

cu-teatrului (realizat în baza unei cercetări

ie, plecând în Rusia pentru a-și câștiga onorabil exis-

prealabile și cu uzul unor documente și măr-

tența. „Noi suntem acasă! Noi suntem acasă!“ – clamau

turii reale) și a teatrului comunitar (montat prin im-

moldovenii în 1989, dar au plecat masiv, îndată după

plicarea membrilor unei comunități vizate). Spectacolul

independență, care încotro, după o „bucată de pâine“.

„Moldova independentă. Erată“, montat de echipa de

Au devenit stăpâni pe fabricile lor, dar, neștiind cum

la Teatrul Spălătorie (actorii Doriana Talmazan, Irina

să le folosească mai bine, le-au jefuit cum au putut și

Vacarciuc, Ion Borș, Dumitru Stegărescu) și de regizo-

apoi le-au lăsat de izbeliște.

rul român David Schwartz, își propune un obiectiv mai

Discursurile de la 1989 au trecut de la revendicarea

ambițios. Acest spectacol face o relectură critică a isto-

drepturilor cetățenești spre o latentă manifestare de for-

riei Republicii Moldova, prin punerea în scenă, cu aju-

ță. Discursurile patriotice s-au transformat în chemări

torul unor documente și mărturii inedite, a evenimen-

la luptă, într-un război cu trecutul care se anunța vic-

telor „fondatoare“ și a episoadelor cruciale ale acestei

torios, dar care nu a mai fost câștigat nici până astăzi…

istorii, de la „renașterea națională“ de la sfârșitul anilor 1980 până la scandalurile publice de ultimă oră. Istoria RM se derulează în 7 scene, reprezentând fiecare câte un capitol al unei istorii povestite în răs-

Un război pe două voci Războiul din Transnistria este citit în contradictoriu,

păr cu variantele „canonice“ ale istoriei naționale, pre-

dintr-un manual de istorie de la Chișinău și dintr-un

date la școală. Fiecare titlu de capitol este pronunțat

manual de la Tiraspol. Apoi, evenimentele din 1991-

cu voce tare, iar pe o tablă de școală e scris un motto

1992 ne sunt evocate alternativ de către doi martori,

în fața publicului/clasei de spectatori, alias elevi – o

un fost combatant moldovean și o locuitoare rusofonă

ironie la acomodarea școlii la diferite regimuri politice

de la Bender, jucați magistral de Ion Borș și Doriana

și la adaptarea școlii de către acestea în scopuri pro-

Talmazan. Spre deosebire de aprecierile lapidare și

pagandistice. Astfel, istoria independenței Republicii

monologice din manualele de istorie, discursurile mar-

Moldova și a proclamării republicii transnistriene este

torilor sunt presărate de emoții, ezitări și semitonuri.

citită, pe contrasens, din două manuale, unul moldo-

Ne dăm seama cât de importante sunt asemenea măr-

venesc și altul transnistrian. Prin această referință la

turii pentru a ne scoate din logica maniheică a victimei

instituția școlară, se sugerează totodată miza pedago-

și călăului (logică în care, firește, nu ne percepem ni-

gico-politică a spectacolului. O pedagogie a eliberării,

ciodată decât victime)!

de astă dată.

Mărturia combatantului ne introduce într-o narațiune în stil și spirit célinian, profund pacifistă în esen-

De la discursurile patriotice la un război care nu se mai sfârșește Spectacolul scoate în erată într-un mod ironic un

ță, despre oroarea și mizeria unui război comandat „de sus“ și în care celor mărunți nu le rămâne decât dreptul de a supraviețui pe cont propriu, ajutați de alcool pe post de calmant sau tonic. În ciuda unei logici

șir de inadvertențe istorice, făcându-ne astfel să în-

exclusiviste dictate de discursul patriotic (noi, băști-

țelegem mai clar felul în care au evoluat evenimentele

nașii/ei, agresorii), înțelegerile amiabile între taberele

în Moldova, de la perestroika la independență, și de la

de combatanți au loc periodic cu ocazia unor chefuri

independență înspre zilele noastre, trecând prin „tran-

între veterani ai războiului din Afganistan de pe ambe-

ziția“ care nu se mai sfârșește.

le maluri (ne amintim și de filmul „Crăciun fericit“, de

Discursurile de la Marea Adunare Națională, în spe-

Christian Carion). Din fericire poate, spre deosebire de

ță discursul lui Ion Hadârcă, cereau mai multe drep-

marile războaie ale secolului 20, războiul de pe Nistru

turi pentru moldoveni, „să fie stăpâni la ei acasă“, „pe

„n-a rezolvat nică – ne spune combatantul. Acolo a

pământul lor, pe fabricile lor“ etc. Ironia istoriei arată

fost bispridel (…) era anarhie!“.

Sveta, o refugiată transnistriană, era în 1991 o adolescentă căreia războiul i-a furat bucuria de a-și serba serata de absolvire.

cent din partea unor funcționari ai Uniunii Europene. În realitate, tabloul a fost mult mai dezo-

„Și unii, și alții se comportau agresiv“, recu-

lant decât ni-l prezenta Economist. El ar putea

noaște Sveta, dar ea ne mărturisește șocul

fi rezumat prin trei cuvinte, formate cu aju-

pe care l-a avut când văzu pianul colegei ei

torul sufixului „de-“: decolectivizare, dezindus-

de clasă, o moldoveancă, ciuruit de gloanțele

trializare, demodernizare. Economia Moldovei a

soldaților transnistrieni. La fel, sălile de clasă

scăzut cu 21% în 1991 (față de 1990), cu 29% în

ale școlii în care a învățat arătau jalnic după

1992, cu 31% în 1994. În 2000 producția agri-

ce s-a instalat acolo un detașament de soldați

colă a scăzut cu 50% față de 1990. Veniturile

moldoveni. După retragerea acestuia, pe o

oamenilor s-au redus de patru ori din 1990 în

tablă s-a putut citi: „Простите нас, дети“

2000. Durata vieții s-a redus cu 30%.

[Iertați-ne, copii]. Din punctul de vedere exprimat de Sveta, nu exista o reală dușmănie între combatanții transnistrieni și cei moldoveni. „De asta și s-a terminat atât de repede toată această tărășenie.“ Dușmănia a escaladat pe parcursul conflictului, am putea adăuga noi, și mai ales în anii de după consumarea acestuia, insuflat de către autoritățile celor

tudiile de caz, documentate cu mărturii și dovezi din presă, ne ilustrează, la scară locală, un cataclism ale cărui

proporții și urmări le cunoaștem (pe pielea proprie și din cifrele de mai sus).

două părți beligerante. Un cataclism la care toată lumea, de la

Dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, 1991-2013 Imediat după proclamarea independenței,

nopții și al tranziției, a participat cu frenezie, posedată de patima distrugerii, a pricopsirii și a răzbunării nepedepsite față de un stat care a prădat-o și a părăsit-o, cel puțin în percep-

Republica Moldova, asistată de instituțiile

ția oamenilor. „Au furat toți câți au fost și cât

internaționale FMI și Banca Mondială, trece

au putut duce“; „Oamenii ziua dormeau, iar

de la proprietatea obștească la proprietatea

noaptea furau“ – mărturisesc martorii-perso-

privată. În 1995, revista The Economist carac-

naje, locuitori ai satului Suhuluceni.

teriza Republica Moldova drept un „model al

iulie / august

opincă la vlădică, acoperită de întunericul

Comuniștii, veniți la putere în 2001, au

reformelor sănătoase“. O „poveste de succes“,

continuat politica de privatizare a patrimo-

am putea preciza noi, cu referire la eticheta

niului statului. Spectacolul citează o listă

încurajatoare de care RM s-a învrednicit re-

selectivă a proprietăților publice scoase la pri-

2014

UNDERGROUND

vatizare în 2007: „Fabrica de Sticlă din Chiși-

care au ajuns angajații din sectorul public de

nău, Fabrica de Conserve din Coșnița, Fabrica

nivel mediu. Amintirea vieții lor din perioada

de Produse Lactate din Nisporeni, Fabrica de

sovietică depășește orice accente nostalgice,

Zahăr din Ghindești, Fabrica de Conserve din

melancolice. Această amintire li se impune ca

Căușeni, Fabrica de Conserve din Glodeni,

un punct central de referință față de care via-

Fabrica de Unt din Taraclia, Fabrica de Unt și

ța lor actuală li se înfățișează ca o cumplită și

Brânză din Vulcănești, Fabrica de Fermentare

nesfârșită bătaie de joc, din care singura so-

a Tutunului din Orhei, Grădinița de Copii Co-

luție este să plece, oriunde, „la Rusia, Româ-

bâlea, Circul din Chișinău, Editura Didactică

nia, Italia sau Israel“, doar ca să poată munci

Lumina, Tipografia din Chișinău etc., etc.“.

și „câștiga o bucățică de pâine“.

Spectatorul se poate întreba: câte din aces-

Vocea unui actor ne amintește că 1/3 din

te întreprinderi au fost privatizate corect și

populație este plecată la muncă peste hotare,

transparent și în ce proporție a fost delapidat

dintre care doar 1/10 lucrează legal. Banii tri-

– „cu acte în regulă“ – patrimoniul și bugetul

miși de „gastarbeiteri“ echivalează cu 1/3 din

public, în acei ani de administrare a partidu-

PIB-ul anual pe țară.

lui comuniștilor-businessmeni? De altfel, lista privatizărilor (netransparente) continuă și după 2009. În răspăr cu vorba cântecului care anunța instaurarea independenței și care proclama că Basarabia ar fi fost „furată, trădată mereu“, acest spectacol ne prezintă o altă față a lucrurilor și anume aceea că niciodată Basarabia nu a fost mai

incolo de unele exagerări, inevitabile într-o operă atât de ambițioasă, spectacolul „Moldova independentă.

Erată“ s-a impus printr-o înaltă măiestrie și acuitate a observației.

„furată“ și mai „trădată“ decât în anii care au urmat independenței sale. Cântecele patrioti-

Spectacolul va fi urmărit cu o satisfac-

ce și poemele patriotice n-au făcut, din păca-

ție cathartică, dându-ne hrană de gândit în

te, decât să mascheze în mod complice marea

privința istoriei noastre recente, îmbuibată

delapidare la care Basarabia a fost și continuă

de mitologie, grandilocvență, agresivitate și

să fie supusă.

neputință, și în care orice public își poate descoperi întrebările și năzuințele. E un spec-

„Noi existăm, nu trăim!“

tacol pe care îl putem privi și juca laolaltă, cu toții, pe post de psihodramă, pentru a ne

Interviul cu două doctorese de la clini-

potoli nevrozele de cetățeni ai unei țări inde-

ca din Suhuluceni, Zina și Lenuța, ne arată

pendente fără voie și a ne face, poate, să evi-

gradul de nemulțumire și de deznădejde la

tăm greșelile, cel puțin de acum înainte.

CASA-MUZEU „ALEXIE MATEEVICI“ DIN ZAIM A FOST DESCHISĂ LA 26 MARTIE 1988, LA ÎMPLINIREA A 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA PREOTULUI-POET ALEXIE MATEEVICI, AJUNS PRIN DESTIN AUTOR AL IMNULUI DE STAT AL REPUBLICII MOLDOVA.

LÂNGĂ APOSTOLUL Limbii

NOASTRE iulie / august

2014

H T

O I

S T

P I

T N

LH O SIP I TTA L I TYY . T. R A D I T I O N S .

A S

MISTERY

Anastasia RUSU-HARABA

Casa a fost construită de părintele Mihail, tatăl poetului, paroh al bisericii din localitate, și a adăpostit familia poetului în anii 1893-1907, iar Alexie Mateevici a locuit permanent în ea în perioada 1893-1897. Muzeul are șase săli. Trei din ele sunt camere memoriale (Odaia părinților, Odaia copiilor, Biblioteca familiei Mateevici), iar celelalte trei (Sala cu bust, Sala „Eu cânt“, Sala „Limba noastră“) servesc pentru expoziții. Instituția muzeală din Zaim a devenit centru republican al desfășurării „Zilelor Naționale Mateevici“ și al Concursului Național al Tinerilor Creatori „Comoara“.

Aici anual sunt înmânate 8-10 burse celor mai harnici și mai talentați elevi din raionul Căușeni, sunt conferite titlurile onorifice „Cavaler al Spațiului Spiritual Mateevici“ și „Om al Anului în Spațiul Cultural Mateevici“. Colectivul muzeului editează, din 1994, publicația „Comoara“, din 1997 – colecția de cărți „Comoara“, din 2004 – colecțiile de cărți „Lacrima luminii“ și „Cărțile familiei“, din 2005 – colecția de calendare „Personalități din sudul Basarabiei“, iar din 2012 – colecția de cărți „Mărturii”, completată de o colecție de portrete cu titlul omonim. Din 21 noiembrie 2001 a început să activeze filiala muzeului – Centrul de Spiritualitate a Sudului Basarabiei, instituție care cuprinde și activitatea Casei Limbii Române, filiala Zaim.

n 13 august 1917, la vârsta de

după absolvirea Academiei Teolo-

poem despre una dintre cele mai

29 de ani, se stingea din viață

gice din Kiev, ea îi stăpânea ființa

prețioase comori pe care o deți-

Alexie Mateevici, preot mi-

cu tot mai multă și mai multă in-

ne un popor – graiul său. Chiar a

litar al diviziei 71, dislocată

sistență. În 1917, în caietul pe care-l

doua zi, pe 18 iunie, a recitat-o la

atunci pe frontul de la Mărășești al

purta cu el pe front, într-un timp

deschiderea cursurilor de limba

Primului Război Mondial. Tragicul

scurt apar poezii cu o altă tematică

română pentru învățătorii moldo-

eveniment se întâmpla în pofida

decât cea religioasă. La sfârșitul

veni, iar pe 21 iunie „Limba noas-

faptului că, cu doar o zi înainte,

lunii mai, venind de la Mărășești

tră“ a văzut lumina tiparului în

consiliul medical al spitalului în

la Chișinău să adreseze un cuvânt

Cuvânt moldovenesc. Asta să fi fost

care fusese internat poetul nu ex-

de salut delegaților prezenți la

principala predestinare pentru care

cludea posibilitatea că el s-ar pu-

Congresul Învățătorilor, îi mărtu-

acea divinitate, despre care vorbea

tea să se întărească, altfel spus, să

risea lui Vasile Harea, secretar de

Shakespeare, i-a dat viață lui Ale-

învingă boala, cu atât mai mult cu

redacție la Cuvânt moldovenesc,

xie Mateevici: să scrie anume acest

cât, după cum își nota în jurnal și

publicație la care Mateevici colabo-

poem, cu un mesaj pentru gene-

soția sa, Teodosia Mateevici, anali-

ra: „Mă gândesc la o poezie despre

rațiile care vor fi pe tot parcur-

zele nu confirmau prezența în sân-

limba noastră. Poeziile lui Sion și

sul timpului ce ne este hărăzit să

gele bolnavului a bacililor de tifos.

Coșbuc îmi par cam sărăcăcioase în

dăinuim ca neam? Chiar știa acea

conținut ca să poată fi privite ca o

divinitate că vom avea nevoie de

cântare a limbii noastre“.

un far călăuzitor, pentru a ieși din

Precum afirmă o veche înțelepciune, căile destinului nu pot fi înțelese de om. În destinul fiecăruia există ceva inexplicabil pentru perceperea omenească. Este o divinitate care dă formă scopurilor noastre, oricum le-am schița noi, spunea cu patru secole în urmă William Shakespeare, cel care a re-

n alt mare poet al nostru, Grigore Vieru, a spus: „În Mateevici locuia intuiția unui geniu. El știa când anume trebuia scrisă Limba noastră. Când, cum și pentru cine“.

produs în nemuritoarele sale piese tulburătoare drame din viețuirea omului pe pământ. Alexie Mateevici a ales calea

Foarte curând, pe 17 iunie 1917,

rătăcirile noastre, și că acest far va

cu mai puțin de două luni înainte

avea nevoie și el de un paznic care

de sfârșitul său pământesc, „acest

să-i păstreze nestinsă lumina?

preoției în virtutea tradiției fa-

preot tânăr și voinic, cu o blândă

miliale, dar, cu timpul, alături de

față ca a sfinților din icoanele de

de Filologie a Universității Pedago-

această menire a venit să se așeze

odinioară“, cum l-a descris Nicolae

gice de Stat „Ion Creangă“ din Chi-

ispita cuvântului scris. Mai ales

Iorga, a definitivat scrierea unui

șinău, Ion Găină a propus să scrie

iulie / august

2014

În anii studenției la Facultatea

H O S P I TAL I T Y. T R AD I T I O N S . M I S T E RY

o lucrare de curs despre creația lui Alexie Mateevici, explicând acest interes prin faptul că satul lui de baștină, Sălcuța, e învecinat cu Zaimul lui Mateevici, deci s-ar putea spune că au văzut lumina zilei pe același petic de pământ. A trecut pe lângă casa copilăriei poetului pe când era un băiețandru de vreo 13 ani; citind cuvintele incrustate pe placa comemorativă de pe această casă, cu mintea lui de copil încă, s-a mirat: „Într-o casă atât de obișnuită, ca și a părinților mei, a crescut un poet?!“ Ca să se documenteze cât mai temeinic pentru acea lucrare și să prezinte ceva nou, i-a rugat pe Va-

atâta vâlvă în jurul unui popă?!“.

Găină a început să încetățenească

sile Malanețchi și pe Mihai Papuc,

Dar curiozitatea copiilor era ațâ-

aducerea-aminte despre poet…

pe atunci angajați ai Muzeului de

țată. Și când, de ziua nașterii po-

Literatură „Dimitrie Cantemir“, să-i

etului, 16 martie, Ion Găină le-a

ia oară la mormântul lui Mateevici

permită să cerceteze arhivele. Ast-

propus elevilor să meargă la Cimi-

de ziua nașterii lui, într-un an de

fel, în fondurile muzeului, Ion Găi-

tirul Central, unde e înmormântat

după 1989, găsind-o acolo pe actrița

nă pentru întâia oară a citit poezia

poetul, au mers foarte mulți, ca la

Margareta Nazarchevici. Împreună,

religioasă a lui Alexie Mateevici. Și

mormântul lui să depună flori și să

am așteptat alaiul de la Zaim, ab-

tot acolo, în volumul Alexie Mate-

cânte Limba noastră. După care Ion

solut sigure că iată-iată va sosi, așa

evici, Scrieri (1926), a găsit Limba

Găină a fost „sfătuit“ să se ducă de

cum a și fost, de bună seamă. Ion

noastră în varianta ei completă (cu

unul singur unde vrea, dar pe copii

Găină a venit cu săteni din Zaim –

strofa a șaptea, omisă din publica-

să-i lase în pace. Mai mult decât

atâția câți au putut încăpea într-un

țiile de mai târziu): Limba noastră

atât, cineva a informat și admi-

autobuz, împreună cu preotul și

îi aleasă/ Să ridice slavă-n ceruri,/

nistrația Institutului Pedagogic că

maicile de la mănăstirea „Marfa

Să ne spuie-n hram și-acasă/ Veșni-

studentul Ion Găină îndrăznește să

și Maria“ din Căușeni. La porți-

cele adevăruri, rămânând șocat de

facă lucruri nepermise. Apoi infor-

le cimitirului li s-au alăturat mai

mitocănia celor care au făcut acest

mația a ajuns și prin alte birouri.

mulți chișinăuieni, împreună cu Ion

lucru. Apoi, în anul patru, în cadrul

Era 1983... Anume de atunci Ion

Ungureanu, legat și el spiritual de

Eu însămi am venit pentru întâ-

practicii pedagogice la Școala nr. 31 din Chișinău, împreună cu un grup de elevi a făcut o gazetă de perete – pe atunci fenomen obișnuit în școli, ba chiar și salutat de pedagogi. Aceea însă era neobișnuit de mare, cu multe versuri și citate din creația poetului, încât a stârnit panică în corpul didactic. Cineva i-a ripostat mânios: „De ce, mă rog,

n 1988, tot pe 16 martie, la Zaim a fost deschisă Casa-Muzeu „Alexie Mateevici“. Inițiativa o lansase un timp în urmă Ion Găină, fiind susținut de Mihail Moraru, pe atunci director al

gospodăriei agricole din localitate, precum și de cercetătorii Vasile Malanețchi și Manole Neagu. Era și de așteptat ca în funcția de director al muzeului să fie numit anume Ion Găină.

avut norocul să nu le fie închisă biserica, așa cum s-a făcut în mai toate satele din Moldova. Iar mama lui cânta în corul bisericesc. Și el, mai ales până a se duce la școală, a mers foarte des cu ea la slujbe. Sensibil cum e, acea atmosferă, mai bine zis, acel mediu – pentru că biserica, în opinia dumnealui, este anume un mediu care îl cizelează pe om, îl ferește de puterea ispitelor deșarte –, s-a imprimat iremediabil în devenirea lui spirituală, așa încât și vorba, și fapta și le rânduiește potrivit preceptelor creștine. Este o filozofie existențială a lui Ion Găină, pe care o Zaim. Ascultând rugăciunile de po-

prinde mai ales în clipele când se

putem întrevedea și în poezia lui.

menire rostite de preot, cântecele

apropie de statuia lui Mateevici din

Căci astăzi putem vorbi cu certi-

intonate de corul de măicuțe, ver-

curte. Atunci, parcă s-ar afla în fața

tudine nu doar despre Ion Găină

suri ale poetului recitate de Marga-

unui apostol care a venit să-i spună

muzeograful, ci și despre Ion Găină

reta Nazarchevici, apoi și pateticul

ceva foarte important, ca după ace-

poetul. Existența timp de mai mulți

discurs al lui Ion Ungureanu des-

ea el să transmită spusele lui la toți

ani într-o comuniune sufletească

pre patrioți și patriotism, am trăit

ai săi. Apoi și când se apropie de

adevărată în Universul Mateevici,

atunci un sentiment pe care nu l-aș

trunchiul bătrânului salcâm, despre

trecerea permanentă a ființei sale

putea numi altfel decât transcen-

care se știe că la umbra lui, în co-

prin cuvinte l-au adus, până la

dental. O comuniune cu cerurile,

pilărie, s-au jucat frații și surorile

urmă, și în aria poeziei. Și atunci

în care am întrevăzut o lumină și o

Mateevici: Alexie, Victor, Nina și

a exclamat: Doamne, am și eu a

puritate greu de găsit pe pământ.

Eugenia...

spune/ Astei lumi un cânt de stea!

Poate de aceea, ori de câte ori am mai avut prilejul să discut cu Ion Găină, – desigur, întâi de toate, despre muzeu și despre Mateevici –, nu mi-a fost deloc greu să cred în totala sinceritate a unor mărtu-

lipe uluitoare a trăit în timpul filmărilor la Zaim a documentarului Binecuvântarea. Regizorul Alecu Deliu l-a convins să-l înfățișeze pe Alexie Mateevici

risiri pe care mi le făcea. Bunăoară,

în câteva secvențe. Reverenda i-a oferit-o protoiereul Grigore

așa crede el, pentru unii viața e ca

Motruc de la Căușeni. Și când o îmbrăca, n-o simțea ca pe o

o linie, iar pentru alții – ca un cerc.

haină străină, ci parcă ar fi fost a lui și o purta de cine știe câtă

A lui e ca un cerc, punctul de cen-

vreme. Dar în episodul în care înșira, cu un căpețel de creion,

tru fiind Alexie Mateevici. Nu poate spune cu certitudine când anume și-a pornit rotirea cercul lui. Po-

rânduri din Limba noastră, la un moment dat a avut senzația că mâna care le scrie nu e a lui...

sibil, în acea primă vizită în satul Zaim. Se prea poate că de atunci subconștientul, fără știrea lui, a

De fapt, dacă s-ar fi născut în

Acum e cunoscut și ca autor al mai

acumulat în subsolurile sale tot ce

alți ani, nu în cei ai regimului so-

multor volume de versuri, din 1999

a crezut că îl va putea așeza, mai

vietic ateist, nu-i exclus să-și fi

e membru al Uniunii Scriitorilor.

devreme sau mai târziu, în perime-

ales și el calea preoției. Ca printr-o

Iată cum se percepe el însuși: Fire

trul acestui cerc. Sentimentul îl cu-

minune, oamenii de la Sălcuța au

înrobită de ideea/ de-a schimba pe

iulie / august

2014

H O S P I TAL I T Y. T R AD I T I O N S . M I S T E RY

toți/ și toate în bine... Sunt rândurile de început ale poeziei „Schiță de autoportret“, inclusă în recentul lui volum (2012) 101 poeme, editat la

a una din ediții s-a întâmplat să vină și doi parlamentari europeni. Impresionați de cele văzute, și-au propus contribuția la organizarea unei expoziții a

București în prestigioasa colecție

Casei-Muzeu „Alexie Mateevici“ chiar în sediul Parlamentu-

Ideal. Pe coperta a patra a volumu-

lui European. Și, în ianuarie 2011, la Bruxelles, europenii au

lui, putem citi: „Mulțumesc, Doam-

avut prilejul să-l cunoască pe Mateevici al nostru din ceea ce a

ne, că și prin mine dă glas facerea

putut fi transportat încolo: piese de epocă pe care le-a deținut

lumii“. În contextul cărții, ar fi de înțeles că are în vedere facerea lu-

familia, scrisori și fotografii originale, manuscrise scoase din

mii bune prin ceea ce, zi de zi, face

fondurile muzeului din Zaim, dar și din cel al Muzeului Lite-

el însuși de mai mulți ani, pentru

raturii Române „Mihail Kogălniceanu“, precum și din arhivele

a-și împlini o dorință din tinerețe,

personale ale lui Vlad Chiriac și Ion Găină, edițiile Mateevici,

și anume de a crea la baștina sa un centru de cultură al sudului țării, care să însuflețească viața societății din regiune. A citit la careva dintre vechii înțelepți că puterea spiritului creș-

cărți de literatură, dicționare și manuale din perioada studiilor poetului la Chișinău și la Kiev, inclusiv copia tezei de licență „Concepția filosofică religioasă a lui Fechner“, susținută de Alexie Mateevici la absolvirea Academiei Teologice din Kiev, în ziua de 14 iunie 1914.

te odată cu importanța lucrurilor. De atunci încoace, își îndreaptă străduințele spre a le arăta oame-

Plus portrete în ulei și sculp-

tul Alexie Mateevici. Și asta pentru

nilor importanța multor lucruri din

turi ale lui Mateevici, create de Ion

că europenii au existat în trecut

jurul lor. An de an, explorează cu

Sfeclă, Mihai Damian, și o serie de

și continuă să existe în prezent în

îndârjire, dar și cu jertfire de sine,

cărți, ziare, reviste, calendare etc.,

condiții de viață cu totul deosebite

spațiul spiritual în care l-a plasat

toate acestea reflectând revenirea

de ale noastre. Oricum, mai mult

destinul, ca și cum ar fi interme-

lui Mateevici în spațiul cultural din

contează altceva. Și anume: să pre-

diarul între lumea unde Mateevici

Moldova și România.

țuim noi înșine faptul că destinul

e de aproape un veac și cea în care

Se prea poate că nu toți vizita-

ni l-a hărăzit anume nouă – ca să

existăm noi, cei de multă vreme

torii expoziției au perceput întru

ne trezim din somn de moarte și

îndepărtați, în mod intenționat,

totul ce înseamnă pentru noi, mai

să scoatem din adâncuri adevărul

de veșnicele adevăruri, el fiind ales

ales în ultimii ani, preotul și poe-

despre Limba noastră...

să ne descopere aceste adevăruri, iar întâi de toate – pe adevăratul Mateevici. Ceea ce înseamnă să ne apropie de cuvânt, de tot ce a vrut să ne spună poetul prin versul său. O face printr-un șir de acțiuni și manifestări, dar, mai ales, prin desfășurarea anuală, în a doua jumătate a lunii martie, a Zilelor Naționale Mateevici la Zaim (în 2014 a avut loc a 22-a ediție!), care adună floarea intelectualității din țară și de peste hotare.

Foto: Mihai Potârniche

Eugen BÂZGU

Un străvechi

MONUMENT – ÎNTRE LEGENDE ȘI REALITĂȚI

H O S P I TAL I T Y. T R AD I T I O N S . M I S T E RY

DACĂ NU AR AVEA CRUCEA DE PE ACOPERIȘ, AI CREDE CĂ ESTE O CASĂ VECHE, RĂMASĂ CA PRIN MINUNE DE CINE ȘTIE CÂND ȘI ÎNFUNDATĂ ÎN PĂMÂNT DE PERINDAREA TIMPULUI. CRUCEA ÎNSĂ E ÎNSEMNUL CARE TE FACE SĂ PERCEPI CEEA CE, DE FAPT, PARE GREU DE CREZUT: CĂ NU E O CASĂ, CI UN LĂCAȘ SFÂNT. AM ÎN VEDERE BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI DIN CĂUȘENI, CEA MAI VECHE BISERICĂ PICTATĂ ÎN TEHNICA FRESCEI DE LA NOI. DIFERIȚI CERCETĂTORI I-AU DETERMINAT ÎN MOD DIFERIT VECHIMEA, ÎNCEPÂND CU SECOLUL AL XIII-LEA ȘI PÂNĂ LA SECOLUL AL XVIII-LEA. CÂT PRIVEȘTE FRESCELE, SE SUSȚINE CĂ ELE ȚIN DE SECOLUL AL XVIII-LEA.

nele date privind istoria lăcașului sunt in-

retezată în jumătate și au găsit un mod original de a-i

certe sau indirecte, fapt ce explică mulțimea

păstra înălțimea: ascunzând-o pe jumătate în pământ.

de legende și de ipoteze privind apariția și

Pentru a se feri de ochii tătarilor, ca ei să nu le pricea-

dăinuirea bisericuței în timp. Una dintre cele

pă intenția, lucrau noaptea, iar ziua acopereau locul cu

mai recente, promovate de mass-media, inclusiv pe

lemne și cu iarbă. Legenda mai are o variantă. Aceasta

internet, este că, din 1994, biserica a fost inclusă în

afirmă că, pe locul acesta, multă vreme creștinii avu-

Lista patrimoniului mondial protejat de UNESCO, în

seseră o biserică de lemn. Și când s-a întâmplat s-o

calitate de monument unic din perioada medievală a

mistuie un foc mare, au vrut să construiască alta, de

țării noastre, dar și în întreaga Europă de Vest!

piatră, însă tătarii le-au interzis. Și atunci ei au hotărât

Într-adevăr, biserica Adormirea Maicii Domnu-

s-o zidească în taină, pe jumătate în pământ. Lucrau

lui din Căușeni întrunește calitățile unui monument

noaptea, iar ziua acopereau groapa cu nuiele și iarbă.

de unicat și ar merita să facă parte din patrimoniul

Când au ajuns cu pereții deasupra pământului, spuneau

mondial protejat de UNESCO, nu însă înainte de a în-

că fac un hambar pentru grâne. Multă vreme s-au rugat

deplini un șir de condiții, principala fiind restaurarea

în ea pe ascuns. Totuși, până la urmă, tătarii au desco-

lui. Celebritatea bisericii o constituie mai ales frescele

perit biserica și au transformat-o în grajd de vite.

ei interioare, dar când vezi cum arată acum chipurile

Așadar, legenda nu spune despre tătari că ar fi scos

sfinților și ale ctitorilor de pe pereți – unele cu ochii

ochii sfinților. Și nici că au transformat-o în grajd de

scoși nu se știe de cine, pentru ce și în care vremuri,

vite nu e de crezut. Argumentăm această afirmație

altele cu „bube de sărături“, provocate de umiditate și

prin faptul că, după cum cunoaștem din istorie, în

ciuperci, ori acoperite de un strat gros de funingine, te

Crimeea, alături de moscheile tătarilor, întotdeauna

cuprinde tristețea…

au existat și biserici creștine. Și acestea au funcționat

Și acum să ne referim la legende mai vechi. Una

fără ca activitatea lor să fie afectată de tătari. Deci,

dintre ele ne istorisește cum că, în vremurile când

din punct de vedere logic, cu atât mai mult nu puteau

localitatea Căușeni era administrată de hanii tătari,

să batjocorească o biserică din teritoriul nostru, fie și

băștinașilor li s-a permis să ridice o biserică creștină

ocupat de ei.

cu condiția să nu fie mai înaltă decât un oștean pe cal. Creștinii însă nu au putut admite să aibă o biserică

Despre scoaterea ochilor sfinților se vorbește într-o legendă cu referire la războiul ruso-turc din anii

1806-1812. Potrivit acesteia, într-o noapte, turcii și-au

lel cu geamia și a unui lăcaș creștin rămânea o taină

adăpostit în acest lăcaș caii, iar venind dimineața după

pentru turci, dar din momentul în care zidurile au

armăsarii lor, i-au găsit morți. De furie, dând vina

început să se ridice, secretul construcției era pe cale

pentru ceea ce s-a întâmplat pe sfinții din biserică, ei

să fie descoperit. La întrebarea musulmanilor: „Ce ur-

ar fi pângărit icoanele și ar fi scos cu sulițele ochii tu-

mează să fie aici?“, creștinii localnici răspundeau că va

turor sfinților. Reacția pare firească pentru păgânii pe

fi o magazie de pâine. Evident, și slujbele în acest lăcaș

care, din istorie, îi cunoaștem nemiloși față de credin-

urmau să aibă loc în taină. După mine, autorul anonim

ța altor neamuri, de aceea se crede că anume turcii au

al acestei legende a dorit să spună în acest mod cât de

scos ochii sfinților din lăcașurile creștine, faptul fiind

tari erau un credința lor străbunii noștri.

atestat și de partea cealaltă a Prutului.

Tot de la acest preot cărturar ne-a rămas informația că, potrivit celor auzite în localitate, edificiul bise-

rimul care a înregistrat mai multe legende despre scoaterea ochilor sfinților din biserica Adormirea Maicii Domnului

a fost protopopul Ioan Neaga, bunicul după mamă al lui Alexei Mateevici.

ricuței ar fi fost construit de arhiereul Daniil cu concursul hanului tătarilor din Bugeac, Kerim Ghirei, care avea reședința în Căușeni. Cum am spune noi astăzi, Kerim Ghirei a fost unul dintre sponsorii ei... Cine totuși a scos ochii sfinților și martirilor de pe frescele din biserica Adormirea Maicii Domnului de la Căușeni și din alte lăcașuri creștine? Indiscutabil, și tătarii, și turcii ne-au făcut multe rele, dar trebuie

În calitatea sa de preot paroh al acestei biserici,

să spunem că acest păcat nu e al lor. Suntem nevoiți

el, desigur, cunoștea bine istorisirile folclorice care

să recunoaștem că l-a făcut cineva chiar din neamul

circulau despre ea și le-a adunat în studiul Starinnaja

nostru, însă din cu totul alte motive decât cele despre

țerkovi v mestecke Kaușanah, inclus în Zapiski Impe-

care ne vorbesc legendele de mai sus.

ratorskogo Odesskogo Obșcestva Istorii i Drevnostei (vol.

Acest detestabil fenomen, scobirea ochilor sfinților,

XII, p. 459-460). Legendele au fost atestate după 74 de

a fost atestat destul de frecvent în spațiul românesc,

ani de la data ocupării Căușeniului (în 1807) de către

având, aproape pretutindeni, două explicații: una reală,

armata rusă, anticipată de restrămutarea tuturor tă-

despre care se tace, și una fictivă, la care se recurge

tarilor din Bugeac în Crimeea. De la 1807 și până la

pentru a atenua gravitatea delictului. Cea despre care

înregistrarea legendelor s-au perindat cel puțin trei

se tace în public și se vorbește pe ascuns constă în fap-

generații de căușeneni, care nici nu-i văzuseră pe tă-

tul că, în trecut, praful din ochii sfinților era folosit în

tari. Deci putem afirma că scoaterea ochilor sfinților,

scopuri magice și îl răzuiau din biserici femeile ce se

cu timpul, pur și simplu a devenit un bun al memoriei

ocupau de farmece și vrăji. Și fiindcă, potrivit credinței

folclorice a poporului, urmând să fie interpretat în

noastre, era un mare păcat și, dacă s-ar fi aflat, crești-

diferite moduri, în funcție de imaginația celui care l-a

nii le-ar fi blestemat, chiar poate le-ar fi împroșcat cu

reprodus verbal cuiva în contextul unei sau altei isto-

pietre pe făptașe, iar biserica le-ar fi dat anatemei, vi-

risiri din vechime.

novatele puneau păcatul lor pe seama altora. Iar fiind-

O legendă din studiul protopopului Ioan Neaga se

că turcii și tătarii, în calitatea lor de cuceritori, s-au

referă la zidirea bisericii, fără însă a spune ceva despre

comportat față de noi anume ca niște cuceritori, le-au

scoaterea ochilor sfinților. Când turcii gospodăreau în

atribuit și acest rău, mai ales că ei, fiind păgâni, aveau

Bugeac, ar fi pornit construcția unei geamii la Cău-

alt Dumnezeu. Anume această explicație – fictivă – a

șeni, din care motiv ar fi chemat de la Constantinopol

scoaterii ochilor sfinților a intrat în tiparul legendelor,

pietrari și zidari creștini. Ulterior, acești meșteri ar

unele din ele referindu-se și la ochii scoși ai sfinților

fi încheiat un contract și cu comunitatea creștină din

din biserica Adormirea Maicii Domnului din Căușeni.

Căușeni, asumându-și obligația să construiască, pe

Cercetătorii au identificat și au interpretat toate

lângă geamie, și o biserică. Biserica o zideau noaptea,

mărturiile accesibile despre această biserică, și totuși

iar ziua înălțau geamia. Ei munceau și în zilele sărbă-

despre ea se cunosc puține date sigure, ceea ce lasă

torilor musulmane, când turcii din Căușeni plecau la

loc unor noi abordări. Considerăm că, deocamdată,

Bender, unde se afla reședința pașei lor. Atâta timp cât

s-au întreprins insuficiente săpături arheologice în

s-a lucrat mai jos de nivelul solului, înălțarea în para-

imediata apropiere de monument și în vecinătatea lui,

iulie / august

2014

H O S P I TAL I T Y. T R AD I T I O N S . M I S T E RY

unde cândva a fost reședința hanului și alte construcții

unul provizoriu; s-a înlocuit consolidarea antiseismică

publice importante. Și, dacă e să vorbim despre van-

a pereților cu bârne, căci cele vechi, mâncate de umi-

dalizarea ei, în sensul adevărat al cuvântului, cele mai

ditate și de carii, nu-și mai îndeplineau funcția; s-au

mari prejudicii i s-au adus în anii regimului sovietic

făcut săpături arheologice în partea de nord a curții

ateist. Anume atunci lăcașul a fost închis definitiv

bisericii, pentru a identifica noi mărturii privind istoria

pentru serviciul divin și deschis pentru cu totul alte

ei.

lucruri. De exemplu, o perioadă destul de lungă, în

Sunt omul care a dirijat lucrările și precizez că

interiorul lui, fabrica de conserve din localitate… usca

toate au avut caracter de salvgardare. După aceasta,

fructe. Vă puteți ușor da seama cât au avut de suferit

ne-am concentrat asupra proiectului de restaurare a

atunci frescele și câtă funingine s-a așezat pe ele! Ci-

frescelor și a identificării potențialilor finanțatori.

neva dintre localnici a îndrăznit să scrie despre asta la Moscova, de unde, în 1968, au venit câțiva specialiști.

Muzeul Național de Artă al Moldovei, gestionarul monumentului, a întreprins mai multe acțiuni privind

Curățând câteva fragmente de frescă și cercetându-le,

conservarea condiției lui fizice și restaurarea fresce-

ei au perceput valoarea lor și, ca reprezentanți ai pu-

lor. Dintre toți ofertanții care au întrunit condițiile

terii centrale, au obligat administrația locală să evacu-

licitației, au fost selectați specialiștii italieni, cei mai

eze din biserică activitățile economice. După care ea a

buni în domeniu. Lucrările sunt de o mare comple-

rămas încuiată timp de mulți ani…

xitate: fresca este foarte deteriorată, implicând grijă și cel mai înalt profesionalism din partea restaurato-

bia după 1989, specialiștii din domeniu

rilor. Se impun multe eforturi în acest sens, inclusiv financiare. Posibil, vom apela, cum am mai făcut-o, la

și-au concentrat atenția asupra acestui

fonduri din străinătate, pentru că va fi nevoie de sume

vechi lăcaș sfânt, mobilizând societatea la

considerabile. Bineînțeles, am putea organiza și colecte

readucerea lui în circuitul valorilor patrimoniale.

de la populație, inclusiv de la oamenii de afaceri –

Începând cu 2000, aproape anual sunt elaborate

avem atâția milionari în țară! – pentru că, în toate vre-

și prezentate organizațiilor finanțatoare proiecte privind restaurarea monumentului.

murile, această pătură socială a contribuit la crearea și păstrarea marilor opere ale neamului. Ar fi bine-venit să facem un fel de clacă veche în stil modern, „cu plicuri“, la care să participe întreaga țară, de la vlădică

După discuții cu profesioniști, experți și cercetă-

până la opincă. Această biserică este parte din istoria

tori din diferite țări, s-a conturat un concept clar al

noastră și restaurarea ei ne pune la o mare încercare.

acțiunilor necesare pentru salvarea lui. Cu banii oferiți

Asumarea responsabilității comune pentru realizarea

de Guvernul SUA, în anii 2001-2002, au fost soluționa-

proiectului va fi acțiunea prin care am putea demon-

te trei probleme stringente: s-a înlocuit acoperișul cu

stra că suntem patrioți nu în vorbă, ci în faptă...

A N

A N C I E N T

MEDIEVAL MONUMENT

CĂUȘENI CITY, WHICH WAS FIRST DOCUMENTED IN 1455, IS LOCATED AT A DISTANCE OF 87 KILOMETERS TO THE SOUTH-EAST OF CHISINAU, THE CAPITAL CITY OF MOLDOVA. HERE, ONE MAY FIND A UNIQUE MONUMENT DATING BACK TO OUR COUNTRY’S MEDIEVAL HISTORY – ASSUMPTION OF THE VIRGIN MARY CHURCH, FAMOUS FOR ITS INTERIOR FRESCOES, OF WHICH EXPERTS SAY THAT NO OTHERS OF SUCH KIND MAY BE FOUND THROUGHOUT WESTERN EUROPE. ALSO, IT HAS AN EXCEPTIONAL ARCHITECTURAL DESIGN. There are many legends and assumptions about the period in which the church was built. According to some sources, it might have been constructed throughout the XVth and XVIIth centuries. For a while, Căuşeni was the capital city of the Tatar khans and it is told that the church had been erected during their rule. The Tatars, it is told, would have had ordered that the church ought not to exceed the hight of a horseman, to make it unnoticeable amid mosches. Therefore, Christians hid part of the church underground. According to another legend, dating back to the Ottoman occupation, the church had been secretly built by Christians to serve as a grain barn in order to hide from the Turks. Hence, its unusual architectural exterior design has emerged. During a war with the Russians, the Turks could not find a place to shelter all their horses and have eventually hidden some in the church. In the morning, they found all their horses dead. In rage, they took off their daggers and carved out the eyes of the saints on the walls, thinking that they had slayed the horses. During the atheist Soviet regime, religious service had been banned and the churh was locked. Throughout the 60’s of the last century, the church served as a fruit drying section, and in consequence the frescoes have been damaged and got soot-covered. Recently, a series of works meant to safeguard the church have been started. At present, experts are about to complete a project to restore the monument. A group of painters from Italy, winners of the bid announced by the National Art Museum, are now working to restore the frescoes. Thus, hopefully in the near future Assumption of the Virgin Mary Church will be added to our heritage circuit.

iulie / august

2014

COCOȘUL ROȘU – U N

S P A Ț I U

C U L T U R A L

alternativ În spatele Cocoșului Roșu sunt artiști și oameni interesați de cultură, care explorează arta în toate formele ei și promovează printre cetățeni un mod sănătos de viață, adică plin de artă. Aici se întâmplă lucruri în fiecare zi. Unii împletesc, unii fac covoare, alții organizează discuții sau expoziții. Diminețile de weekend sunt vii și zglobii, creative și spontane, pentru că sunt ocupate de activități pentru copii. Sunt ateliere din cele mai diverse, de pictură pe sticlă, pe lemn, de artă prin reciclare sau de animație. Cocoșul Roșu are multe planuri de viitor. Să organizeze expoziții de artizanat, cataloage cu articole de artizanat, să continue șezătorile de sărbătorile tradiționale, să organizeze tabere de creație pentru copii. Totodată, să promoveze și să conserve obiceiurile tradiționale prin ateliere de confecționare a recuzitei pentru alaiul teatrului popular, ateliere de pictare a icoanelor, de tapiserie, de tricotat manual, de dansuri și cântece populare. În acest sens, se justifică perfect denumirea centrului, care este, de fapt, o referință la unul dintre cele mai bune, dar și cele mai puțin cunoscute romane din literatura basarabeană postbelică – Povestea cu cocoșul roșu, de Vasile Vasilache. Dacă această descriere v-a stârnit un oarecare entuziasm sau v-ați amintit despre promisiunea de a vă apuca de ceramică sau de a face un covor, lucruri deloc complicate, sunteți așteptați cu un ceai la Cocoșul Roșu.

O L D O V A Ă&#x17D; N I M A G

Foto: Andrei Mardari

M I N I