Sinteza # 15 by REVISTA SINTEZA

E d itor ia l

Vasile Dâncu

Generația înfrântă a României

m început să scriu despre generaţia X cu gândul la o sintagmă mai veche, din cultură, generaţia pierdută. „Generaţia pierdută” este, în istoria culturii, eticheta pentru generaţia unor scriitori americani (Hemingway, Cummings, Fitzgerald, Dos Passos) care, după primul război mondial, observau că o serie de valori în care credeau nu mai erau valabile, societatea schimbându-se radical. În acele timpuri, capitalismul sălbatic își începea marșul triumfal: inegalităţile creșteau de la o zi la alta și indiferenţa faţă de condiţia umană devenea tot mai vizibilă. Dar astăzi, în Europa, generaţia pierdută este pentru tot mai multi sociologi sau jurnaliști generaţia tinerilor (generaţia Y, cei între 18 și 35) care este afectată de un şomaj ce devine cronic, în jur de 25% la nivel european.

Generaţia înfrântă La revoluţie (sau cum s-o mai numi acel eveniment politico-militar), cei din generaţia X aveau între 10 și 30 de ani. Printre ei au fost copiii revoluţiei, adică cei care au ieșit inconștienţi în stradă, mânaţi parcă de un instinct istoric si de o emoţie pe care nu cred că au înţeles-o nici după aceea. Generaţia X începea noul ciclu istoric cu un mare sacrificiu, era călcată în picioare armata regimului Ceaușescu, dar mai ales începea să nutrească visul schimbării rapide a României, o iluzie care nu a durat mult. Azi, românii generaţiei X au între 35 și 55 de ani. Adică sunt populaţia activă a României, cei râvniţi de toate companiile, ţintele prioritare ale publicităţii de orice fel. Deși sunt cei care contribuie cel mai mult la bugetul României și au nivelul cel mai mare de venit, generaţia X este generaţia care nu își poate valorifica la nivelul cel mai înalt potenţialul prin deţinerea de poziţii în zona puterii politice sau în cea a proprietăţii economice și antreprenoriatului.

Generaţia unor idealuri prea mari? La revoluţie, cei mai mulţi din generaţia X erau la vârsta la care visul este mai tare ca realitatea. La

SINTEZA # 15, aprilie 2015

3 SINTEZA # 15, aprilie 2015

prima scânteie nu s-au ascuns după părinţii abrutizaţi de muncă și speriaţi de comunism, au ieșit în stradă. Dintre cei împușcati la revoluţie, cei mai mulţi aveau între 15 si 30 de ani. Au ieșit pe străzi în faţa gloanţelor. Parcă văd și acum un tânăr cu o pancartă pe care scria „Copiii noștri vor fi liberi!”. Scria despre copiii lui, dar el însuși nu cred că avea mai mult de 20 de ani. Cei mai mulţi dintre ei nu au indemnizaţii și nu se află pe lista celor aproape 20.000 de revoluţionari amestecaţi cu impostori, care primesc în fiecare lună indemnizaţii prin Legea 341, legea recunoștinţei. Au crezut, în acel moment, că a venit vremea ca societatea să fie condusă de tineri, că se va renunţa la comunism și că o să vină bunăstarea odată cu libertatea. Nu puteau ști atunci că societatea este modelată de instituţii și aceastea construiesc sau influenţează habitusul mentalitar care va reforma spiritualităţile prin presiunile unor ideologii fabricate imediat. Generaţia care era atunci între 35 și 55 de ani căuta repede să elimine prima gardă a cadrelor socialiste și folosește primul an de după revoluţie pentru a construi instituţii și ideologiile care vor genera marile bătălii politice și ideologice ale primului deceniu. Foștii comuniști care urmau să înlocuiască generaţia lui Nicolae Ceaușescu se repliază repede și construiesc o nouă legitimitate pe disidenţa (falsă sau puţin consistentă) a lui Ion Iliescu sau Silviu Brucan. Noii emanaţi ai revoluţiei trasează elementele principale ale noilor lupte politice: mai ușor cu deschiderea faţă de Vest, deci nu ne vindem ţara. Vom vedea că ea a fost vândută ca ideologie asumată mai târziu (investiţiile străine ne salvează!). România Mare este o instituţie de presă pe care Petre Roman, premierul, o înfiinţează foarte repede, ca instrument de luptă împotriva tendinţelor noului și pentru câţiva ani este foarte eficientă. Regalitatea este respinsă și apare imediat și respingerea diasporei pe principiul că „nu a mâncat salam cu soia”. Proprietatea privată și iniţiativa sunt puse la index încât și astăzi avem aproape 90% dintre români care cred că orice investitor privat este corupt și hoţ. Nici descentralizarea nu era bună, deoarece s-ar fi putut transforma în ruperea României, 

Editorial

E d itor ia l

Câteva tuşe ale unui profil generaţional 1 Se cred şi ei o generaţie de sacrificiu şi despre ei chiar putem spune că sunt

Generaţia X este generaţia legată de familie mai mult decât oricare generaţie, chiar dacă începe tot mai mult să fie afectată de divorţialitate. Aproape 40% dintre ei cred că revoluţia le-a frânt destinul şi că ar fi trăit mai bine dacă nu se schimba mersul istoriei.

Nu sunt o generaţie pierdută pentru că susţin în acest moment societatea.

Se plâng despre faptul că tranziţia a fost cea mai mare povară pentru ei, că nu au locuri de muncă şi de faptul că muncesc mult, iar sentimentul de nesiguranţă este major.

Când este vorba de sentimentul fericirii, se consideră mai nefericiţi decât generaţia părinţilor. Atunci când se raportează la copiii lor, se consideră mult inferiori, mai puţin fericiti şi mai săraci.

Au un nivel scăzut de trai şi salarii pe care le consideră mai mici decât cele pe care le-ar merita. Jumătate dintre ei se simt câştigători faţă de părinţii lor, dar jumătate se consideră învinşi. Sunt paralizaţi de frica de a nu fi daţi afară şi două treimi dintre ei se tem că îşi vor pierde locul de muncă.

Sunt patrioţi şi cred că tânăra generaţie nu mai crede în patrie şi onoare, în plus, sunt convinşi că generaţia Y, generaţia copiilor lor, este mai puţin responsabilă şi că există conflict între generaţii.

Este o generaţie care respectă încă un contract social, considerat de cei tineri vetust, un contract care are munca şi datoria faţă de societate ca axe principale, patru cincimi dintre bărbaţii acestei generaţii declarând că ar răspunde chemării la mobilizare în cazul unui conflict armat. Ei cred încă în progres şi în faptul că România mai poate fi salvată. Au facut multe experimente votând cu tot ce se putea vota pe scena politică, dar au fost dezamăgiţi de fiecare dată. Doar un sfert din generaţia X are un politician preferat, trei pătrimi fiind dezamăgiţii lumii noastre politice.

SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nu au încredere în mobilitatea forţei de muncă şi acceptă locuri de muncă mai slab plătite, dar mai sigure. Preferă munca la stat în faţa variantei private.

Sentimentul acestui clivaj dintre generaţii este o caracteristică importantă a climatului social din această perioadă. Un climat social plin de tensiune şi conflicte, o atmosferă încărcată care descurajează eforturile spre un proiect politic social sau naţional, indiferent cine încearcă să-l pună în operă.

Jumătate dintre ei şi-au pierdut încrederea în România, dar cu toate acestea două treimi dintre ei sunt de părere că viitorul copiilor poate fi asigurat în România, nu în altă ţară.

Două treimi dintre românii generaţiei X au un loc de muncă stabil şi jumătate dintre cei angajaţi au schimbat maxim două locuri de muncă.

iar Ungaria abia aștepta să ne fure Transilvania. Trebuie unire în jurul elitei de la București, acceptarea centralismului, altfel spus continuitatea lui, în consecinţă, în mare, avem același centralism ca și acum 25 de ani. Ultima bătălie a fost cea din Piaţa Universităţii. Acolo indivizii generaţiei X au fost înfrânţi definitiv. Au fost parazitaţi politic, iar pe de altă parte, niște mass-media obediente i-au prezentat ca mari trădători ai naţiei. Au pierdut fară drept de apel această bătălie inegală, deoarece nu aveau nici mijloace instituţionale și nici lideri care să poată transmite un mesaj politic, iar punctul 8 de la Timișoara ar fi ucis generaţia tinerilor uteciști, utemiști sau comuniști care, în 1989, își așteptau rândul la puterea în forma ei roșie. Reprezentanţii politici ai generaţiei boomers au reușit o dublă victorie: au scăpat de presiunea internă pentru schimbare și au izolat România de Vest, câștigând timp pentru reconversia capitalului lor și pentru pregătirea unei schimbări care să nu-i elimine de la putere. Societatea trăgea de timp pentru ca să se poată transforma vechiul capital politic și relaţional în noul capital, economic sau politic din noua orânduire. În mai puţin de 10 ani, cea mai mare parte a antreprenorilor sunt cei care au au avut funcţii înainte şi şi-au reconvertit capitalul după revoluţie. De altfel, sociologul Dumitru Sandu2, explică toate mecanismele de conversie a capitalului. Prea tineri, cei din generaţia X nu aveau ce să convertească. Sigur, în afara celor care erau fiii sau nepoţii generaţiei nomenclaturiste din comunism.

Sindromul fugii şi noua diasporă După un deceniu când pare destul de evident că proiectul noii Românii, utopia din minţile tuturor, este ratat, generaţia X caută alte mecanisme de certitudine, alte zone securitare prin migraţie în Occident. Vor încerca mai târziu să convertească resursele de mobilitate (cunoașterea de limbi straine și lipsa dependent identitară de societate, subiectivă, prin excelenţă) în capital pentru reuşita unei migraţii masive în Europa și în lume. Soluţia este una care, paradoxal, contrazice sloganul unei părţi mai tinere a generaţiei X, aceea cu „vreau o ţară ca afară”. Până la urmă, fuga este semnul părăsirii luptei, cea mai vizibilă manifestare a eșecului. Eşecurile primului deceniu de democraţie produc acestei generaţii o frustrare la care găseşte un răspuns prin înlocuirea unei iluzii.

O modernitate ciudată ca sinteză între sultanat balcanic şi o modernitate reflexivă Individul generaţiei X a intrat de la început întrun spaţiu al manipulării și conflictului social multiplu, în care termenului de tranziţie i se asocia o luptă ideologică pentru relegitimarea unei generaţii care avusese ghinionul să crească în perioada comunistă (uneori cu indivizi excepţionali, asta este adevărat) și o persistenţă a presiunilor externe pentru schimbarea profundă a societăţii. A trebuit să asiste și să participe cu entuziasmul tinereţii la nașterea unei „modernităţi lichide”, cum scrie Zygmund Bauman3, unde să „privatizeze ambiguitatea”, adică plonjează într-un spaţiu social unde domnește incertitudinea, o „societate a riscului” cum o numeşte Ulrich Beck4. Securitatea societală este ameninţată atunci când societăţile percep o ameninţare în termeni de identitate, ameninţări ce pot fi receptate ca ameninţări la adresa schimbării identităţii grupului sau comunităţii în termeni de omogenitate sau coeziune. Manuel Castells5 scrie că identitatea actorilor sociali este procesul de construcţie 5 SINTEZA # 15, aprilie 2015

a sensului pe baza unui atribut cultural sau un set de atribute culturale, cărora li se dă prioritate peste celelalte surse de sens. Ulrich Beck în „Societatea riscului” spune că riscul poate fi definit ca o cale sistematică de gestionare a evenimentelor cu pericol potenţial si a insecurităţii induse și introduse de procesul de modernizare. Individul generaţiei X vede că distribuţia socială a riscului este inegală, unii sunt expuși mai mult decât alţii riscurilor, iar acest lucru schimbă natura politicii, riscurile devin subiecte politice naţionale și internaţionale, iar mobilizarea pentru situaţii de urgenţă este mai mult o instituţionalizare a excepţiei în detrimentul regulei: supravegherea persoanelor, ascultarea convorbirilor, interceptarea corespondenţei, devin, din excepţii, reguli. Toate acestea induc o dezordine identitară. Oamenii trebuie să dea răspunsuri singuri, nu avem răspuns comun, comunitar și societal, trebuie să gestioneze riscuri care sunt peste puterile lor. Cum spune Giddens6, individul se lovește și percepe o lipsă de putere în societate, pe care o resimte în raport cu globalizarea, dar și în raport cu noile tendinţe din societate - managementul experţilor, uneori nesigur și riscant, înlocuind vechile forme de legitimitate în managementul societăţii. Se loveşte, ca și toată societatea, de „neîncrederea în metapovestire” (Lyotard)7, marea povestire își pierde credibilitatea, indiferent că vorbim despre emancipare sau alte forme de proiect. Ar avea nevoie de ceea ce Edgar Morin, sociolog și epistemolog contemporan, numește gândire complexă. Complexitatea, scrie Edgar Morin, necesită o strategie, adică o situaţie în care pilotajul automat nu mai este posibil, unde apar incertitudinea și aleatorul. Dacă programul este o secvenţă de acţiuni predeterminate care funcţionează când se îndeplinesc anumite circumstanţe, strategia este o acţiune care pornește de la o decizie iniţială, dar care comportă pe parcurs o serie de scenarii care se modifică în funcţie de variabilele și circumstanţele noi care apar. La Edgar Morin8 conceptul de program se opune celui de strategie și, spune marele sociolog francez într-un manifest pentru gândirea complexă, trebuie să renunţăm la programe, trebuie să inventăm strategii pentru a ieși din criză. Dar la nivelul României din acea vreme, individul generaţiei X nu are asemenea strategii cognitive și deliberative la îndemână, este fascinat de un viitor care nu mai vine și speriat de un trecut care nu vrea să treacă. Dezorientat, individul generaţiei X caută formule de supravieţuire. Acceptă să lucreze fără să se revolte alături de o generaţie care își prelungește preponderenţa și timpul ca actori dominanţi. Se adaptează și caută mijloace de salvare individuale. Uneori ajunge în guverne de sacrificiu sau pe post de technocrat, dar în cele mai multe cazuri, nu are destule poziţii de forţă pentru a determina schimbări decisive în mersul social.

Tranziţia spre economia de piaţă şi democraţie Între timp, procesul de transformare socială a primit nume, dar și unele abordări ideologice sau politice. Una dintre variantele strategice a fost privatizarea. Dezbaterile politice erau concentrate pe viteza privatizării și, mai apoi, asupra beneficiarilor: români sau străini. Era o generaţie care prefera o economie mixtă, stat plus privat, care a și pus asta în practică, 

la începutul anilor 90 și alta, autoetichetată ca liberală, care încerca scoaterea statului din economie cu totul. În paralel cu tranziţia economică a avut loc si tranziţia politică, prin construcţia de instituţii la nivel formal sau constituirea unor grupuri de dominaţie si influenţă la nivel informal. Astăzi, când scriem aceste rânduri, este 2015 și tranziţia economică și politică s-a încheiat, chiar dacă nimeni nu a decretat asta politic, chiar dacă nu s-au facut serbări și nu s-au tăiat panglici. Capitalismul a învins definitiv pe plaiurile mioritice. Avem 70% capital privat în economie, dar bătălia pentru privatizare și restituirea proprietăţilor este încă în toi. O lucrare excelentă a unui tânăr sociolog român, Iulian Stănescu9, arată pe baza unei analize a primelor 130 de companii româneşti, cele mai importante, că 95 sunt deţinute de capitalul străin, 25 de statul român (dar pe lista FMI care luptă cu guvernele pentru privatizarea lor sau montarea de manageri străini privaţi înainte de a fi privatizate) şi numai 10 au ca acţionari majoritari sau integrali capitalişti români. Analiza invocată demonstrează că dominaţia capitalului străin asupra celui autohton este deja o realitate, mai mult decât atât, capitalul străin controlează cele mai multe şi cele mai mari companii din domeniile strategice ale economiei. Capitalul autohton a fost împins spre zonele marginale, zonele periferice, zone instabile și lovite frecvent de crize. Concluzia sociologului: economia României este mai puţin o economie naţională, cât una integrată economiei europene, în care capitalul străin, aproape în totalitate vest-european, se află în centrul angrenajului economic, iar capitalul autohton la periferie. Ce legătură are asta cu generaţia X? Una foarte importantă: Generaţia X a pierdut, alături de celelalte generaţii, trenul economiei. Capitalul românesc şi posibilii capitaliști ai generaţiei X au fost periferizaţi în economie. Au o pondere foarte mică și, mai ales, nu se află în zona înălţimilor de comandă ale economiei: finanţe, bănci, resurse naturale, energie. Marii proprietari români ai primei generaţii de capitaliști sunt astăzi în procese de corupţie sau în pușcărie, iar lor nu le va urma ca pondere în economie generaţia X.

Unde au greşit? Generaţia X este ultima generaţie de idealiști. Au crezut în libertate și au crezut în ideea frumoasă că libertatea se câștigă chiar prin sacrificiul vieţii. Au câștigat războiul de stradă cu dictatura, dar au pierdut pacea. Erau prea tineri la Revoluţie, iar când s-au maturizat, era prea târziu, generaţia care a preluat puterea în 1990 reușise să realizeze chiar și tranziţia generaţională cu rude, servitori, oameni din clanuri și grupuri de interese. Unii dintre cei din generaţia X au reușit să ajungă în structurile de putere de vârf, dar au fost controlaţi de cei din spate, o generaţie care se prelungea la putere prin ei. Am avut trei premieri, în ultima vreme, dar niciunul dintre ei nu a venit ca exponent al generaţiei lui, ci ca un instrument de continuitate al celor care l-au împins spre putere. Încă mai cred că viabilitatea unei societăţi şi a unui sistem politic se măsoară prin locul pe care generaţia adultă îl asigură tineretului în structura socială. Când tinerii și cei tocmai ieșiţi din această vârstă sunt mai mult spectatori, atunci acea societate se condamnă singură la stagnare și regres. Generaţia X s-a maturizat social în vremuri tulburi si principala ei limită este faptul că nu a articulat strategii 6

SINTEZA # 15, aprilie 2015

7 SINTEZA # 15, aprilie 2015

de colaborare, ci mai ales strategii de competiţie. Cei din generaţia X au încercat să se adapteze la noua societate, fără a căuta solidaritatea de generaţie, ci mai mult prin competitivitate, individualism sau luptă pentru supravieţuire. Nu a vorbit niciodată despre ea însăși ca generaţie. Da, acesta este adevărul, destul de șocant, de trist. Nimeni nu a pronunţat cuvântul generaţie, nimeni nu a chemat la unire sau la definirea unui minim mesaj. Nimeni nu a ridicat un steag, nimeni nu a căutat să articuleze un mic program. Regula a fost mai degrabă lupta, distrugerea celorlalţi, prieteni sau dușmani, colegi de partid sau adversari. Totul în numele unui interes mărunt și al unui egoism care va crește și care deja se vede ca fiind cinism la generaţia următoare. Adică ce i-a lipsit generaţiei X? Două lucruri: conștiinţa unei generaţii și nişte lideri de generaţie care să fi răzbit singuri, prin competiţie și solidaritate de generaţie, nu lideri numiţi sau fabricaţi în laboratoare.

Infrângere definitivă? Nu ştim, poate că va mai avea loc o luptă, deşi a doua ocazie este rară în istorie. Cei mai maturi din generaţia X au deja 55 de ani, vârsta președintelui Iohannis, iar cei mai tineri 35 de ani. Conștiinţa unei generaţii se poate constitui prin lideri, dar nu vorbim doar despre cei din politică. România se află acum într-o mare fundătură istorică. Este sleită de puteri, dezamăgită și traversează un pustiu fără orizont. Se depopulează progresiv și parcă toată intelectualitatea a amorţit sau privește cu spaimă alunecarea spre a deveni un stat eșuat. Frica domnește si oamenii arată ce au mai urât înlăuntrul lor, reziduurile unor regimuri care au trecut cu buldozerul peste conștiinţe. Este o șansă ca această generaţie să iasă și să propună o cale. Să-și asume chiar riscul eşecului, dar să dea o luptă în condiţii de maturitate completă. Dacă a pierdut bătălia în acea cruciadă a copiilor, acum ar putea câștiga și recupera măcar o parte a terenului pierdut. Până atunci, dacă va apărea acel moment, rămâne generaţia înfrântă a României. n

Referinţe bibliografice 1. Studiul IRES - Generaţia X, realizat în 23-24 februarie 2015, pe un eşantion de 1.032 de subiecţi cu vârsta între 35 şi 55 de ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare: ± 3,2%. 2. Dumitru Sandu, (1999), Spaţiul social al tranziţiei, Polirom , Iaşi 3. Zygmund Bauman (2000), Liquid Modernity, Cambridge: Polity Press 4. Ulrich Beck (1992), Risk Society, Sage publications 5. Manuel Castells ( 2009), Communication Power. Oxford, New York: Oxford University Press 6. Anthony Giddens (2001), Consecinţele modernităţii (traducere Sanda Berce), Bucureşti, Editura Univers, Colectia „Sinteze” 7. Jean-Francois Lyotard (1993), Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaşterii (traducere şi studiu introductiv Ciprian Mihali), Editura Babel, Bucureşti 8. Edgar Morin, E. (2005), „Introduction á la pensée complexe”, Editions du Seuil, Paris 9. Iulian Stănescu (2014), Puterea politică în România. De la comunism la noul capitalism (1989-2014), Editura Pro Universitaria, Bucureşti

CUPRINS

EDITORIAL Generaţia înfrântă a României

130

România. Next generation

X136 X139

148

ZOOM Sindromul copilului mijlociu - Generaţia X între ciocanul Babyboomer şi nicovala Generaţiei Y

X21 X28

Lost in generation

X32

Ce s-a schimbat în psihologia poporului român după 100 de ani

X34 X39 X43 X48

Sfârşitul unei generaţii

X50

O imagine cândva puternică, acum mistificatoare

Decreţeii – o furtună perfectă într-un pahar cu apă

X X60

Deziluzie şi speranţă

168

Trecerea de la neîncrederea conştientă, focalizată, la cea generalizată, viscerală

X61

Mai e loc de coeziune şi solidaritate?

X64 X66

Lider maXimo

DESTINE

PUNCT ZERO

ARTE

Din România în Singapore, via Google

aMINTIRI PENTRU VIITOR:

X68

Cuzin Toma: Sunt norocos că am cunoscut oameni încă neatinşi de capitalism

X70

Vocea generaţiei eXportate

Republica Moldova – drumul de la Vilnius către Riga

X72 X75

Căpşunari şi temerari

119

Miza scrutinului legislativ din Israel

X123

România şi decizia dificilă a recunoaşterii Kosovo

102

112

Internetul viitorului

WAR TIMES Securitate şi apărare europeană, un exerciţiu de imaginaţie în care NATO nu există

126

Ce am învăţat de la Generaţia X

224

Acordul militar ruso-cipriot 115

Dansul cu moartea al generaţiei gri

MERIDIAN

INSIDE Satul şi războiul

cONVORBIRI

„Mai bine pleacă ei, decât să plec eu”

X211 X216

Decretul antiavort şi efectele sale perverse

Redactor-şef: Caius Chiorean Senior editor: Ruxandra Hurezean Editori: Marius Avram, Bogdan Stanciu

Cu gâştele în spatele Institutului „Max Planck”

206

Alibi pentru o (eventuală) ratare

Director: Vasile Dâncu

Convorbiri

202

Generaţia X-cei mulţi şi bogaţi?

Revistă de cultură şi gândire strategică

De ce iese Irlanda din criză?

VERDE

186

Un psiho-portret pointilist

Un job non-stop

INTERVIU Marcel Iureş: Cinemaul românesc e ca dinozaurul din Carpaţi: are 25 de centimetri şi e o biată şopârlă

178

Şoimii patriei zboară acum prin mall-uri

INTELIGENT BUSINESS

Noul val de Generaţie X

arte

SEMN DE CARTE: Primăvara lui Nicu Alifantis

Invitaţi speciali: Maria Rus Bojan, George Butunoiu, George Cristian Maior, Mircea Miclea, Vintilă Mihăilescu, Tudor Vlad Contributors: Antonio Amuza, Lavinia Betea, Cristina Beligăr, Traian Brad, Dan Cazacu, Ioana Codoban, Mihai Codoban, Daniel David, Gabriel Diaconu, Daniela Enyedi, Vasile George Dâncu, Adriana Dîncu, Alin Fumurescu, Andrei Ionescu, Dan Jurcan, Liviu Maior, Maria Man, Elena Nicolae, Luminiţa Paul, Ioan Es. Pop, Ștefan Pop, Florin Popa, Florin Popescu, Tudor Raţ, Dani Rockoff, Costi Rogozanu, Alina Staicu, Alexandru Stermin, Mihnea Teodorescu, Eduard Ţone Art Director: Ciprian Butnaru Tehnoredactare: Rareş Olteanu, Isabela Muntean

GOOD LIFE TRAVEL: Ultima pată albă pe harta Europei

Corectură: Elena Gădălean Foto: Vakarcs Loránd, Dan Bodea Traduceri: Cristina Beligăr

X231 X238 X244

O vizită în Transnistria

X254

DINE & WINE: Turul patiseriei din Europa

X258

HIPE & VIBE: Atenţie la copilot!

AUTO: Diesel sau benzină

SINTEZA foloseşte imagini: Agerpres, 123rf.com, dreamstime.com

VIN DIN ROMâNIA: Licoarea urmaşilor urmaşilor lui Ştefan

Publisher: Adrian Pop Director executiv: Mihaela Orban

good life

Revistă editată sub egida Asociaţiei Române pentru Evaluare şi Strategie

ISSN 2359-8131 Adresa redacţiei: Cluj-Napoca, 400495, str. Cometei, nr. 1 e-mail: redactia@revistasinteza.ro www.revistasinteza.ro Abonamente şi informaţii la tel: 0733.333.800 Tipar:

195

PUNCT ZERO: X-tratereştrii

inteligent şi tăcut WAR TIMES: Războiul al Rusiei. Ce e de făcut?

Toate drepturile asupra materialelor aparţin Asociaţiei Române pentru Evaluare şi Strategie © ARES. Opiniile aparţin autorilor. 156

REPORTAJ:

Oameni şi cerbi

218

SPORT LIFE: Când arde zgura

U GÂND 10 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Generaţia X se află în faţa unui ultim sprint înainte de a se retrage în istorie. A avut parte de tăcere, de foame, de izolare şi singurătate, dar a făcut şi salturi. Ea a făcut revoluţia, a aşezat democraţia, a schimbat economia, a importat lumea digitală. Generaţia X a dat cu

capul de toate dezamăgirile, inclusiv de cea la întâlnirea cu Occidentul. A demolat şi construit în acelaşi timp, a creat haosul care i-a speriat pe părinţi, n-a reuşit să reformeze administraţia, instituţiile şi politica. Încă mai poartă povara propriului trecut şi spaimele faţă de tot ce seamănă cu el. Are şi reuşite personale, însă ele au fost obţinute cu costuri dureroase. 11 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nimic din ce i s-a întâmplat n-a arătat că i-a păsat cuiva de ea. Din tot meniul de la masa unei generaţii, doar războiul mai lipsea. Şi iată, aproape că i se oferă şi el. A avut întotdeauna misiuni şi, înainte să termine ce a început, această generaţie mai are de făcut un ultim salt: să-i deseneze un viitor ţării care prin decret a născut-o.

Z OO M

Tudor Raţ

Generaţia X între ciocanul Baby boomer şi nicovala Generaţiei Y

ZOOM

Sindromul copilului mijlociu

e-am făcut un mare de serviciu de când am început să ne botezăm nu doar copiii, ci şi generaţiile. Baby boomers, Generaţia X, Generaţia Y, Generaţia Z. Odată cu „Generaţia X”, am început să denumim şi prost: de la coada alfabetului. Baby boomers este un termen curat, cu o dimensiune explicativă intrinsecă – mai mulţi copii născuţi, ca recul psihologic după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. O generaţie mai mare. În subsidiar, copiii născuţi ca expresie a triumfului vieţii asupra morţii şi distrugerii. Practic, cu o notă poetică. End of story. Am sărit apoi la primul nume de cod – X. Generaţia X, primul mare mister. Dosarele X. X-ul de pe harta ce marchează ceva ascuns, exotic, greu de înţeles, ce trebuie ghicit. Ce vrea Generaţia X? De ce e altfel Generaţia X?

O generaţie unică? Canadianul Douglas Coupland anunţa, în 1991, apariţia unei culturi ce trăia „accelerat”, dar fără scop. O generaţie de indivizi născuţi în perioada ’60 – ’80, care, la maturitate, s-a dezangajat de la caruselul goanei 12 SINTEZA # 15, aprilie 2015

13 SINTEZA # 15, aprilie 2015

după status social, după bani şi cariere. Tineri angajaţi în McJoburi, pe posturi fără perspective financiare, de accedere profesională şi de recunoaştere socială, trăind minimalist, în apartamente pline de mobilă suedeză, ce trebuie aruncată şi înlocuită periodic. La aproape 25 de ani distanţă, ne dăm seama că nu toate aceste griji au avut un fundament real: membrii Generaţiei X sunt astăzi bine reprezentaţi în toate instituţiile şi structurile sociale. Nu sunt toţi pierduţi în deşertul californian, lucrând pentru eternitate ca barmani, captivi sindromului „Peter Pan”. Pământul nu s-a oprit din rotaţie. Membrii Generaţiei X sunt oameni cu case şi rate, cariere şi probleme. Directori şi power-brokeri. Nu doar pasageri în carusel, ci, printre ei, oamenii de la butoane. Prin folosirea etichetei de „Generaţia X”, am creat un cadru conceptual intergeneraţional comparativ şi, pe alocuri, adversarial. Definim generaţiile în contrapondere cu ce a fost înainte şi ce vine după. Căutăm diferenţe de profil psihosocial, de habitus şi acţiune. Am adăugat la lunga listă de sperietori de tip Y2K – apocalipsa,

una nouă: mereu vine din urmă o altă generaţie, diferită într-o măsură mai mare şi, ca atare, mai greu de înţeles. Părinţii Generaţiei X sunt terifiaţi de Generaţia Y, cu al lor relativism cultural şi cadre de gândire altermoderne, de creolizare culturală. Cei care alcătuiesc această „nouă” generaţie sunt născuţi între 1981 şi 2000 şi mai sunt cunoscuţi şi sub porecla de Millenials. Îşi petrec anii celei de-a treia decade a vieţii, explorând noi valenţe de identitate în ceea ce priveşte profesia, educaţia, opţiunile culturale, gusturile politice, asocierile religioase şi sexuale. La fel ca Gen-X la vremea lor, Millenials par că nu vor să se maturizeze (adică să îşi asume responsabilităţi), împletind adolescenţa cu viaţa adultă într-un dolce far niente. Muncesc ca interni sau cu normă parţială, dar sunt încă la şcoală, au copii, dar nu sunt căsătoriţi, pleacă din căminul părintesc să urmeze o facultate, dar se întorc în cuibul vacantat să îşi agaţe diplomele de doctor în dormitorul din casa părinţilor (pentru că un cum laude în filosofie sau administraţie publică nu te ajută să plăteşti chiria şi utilităţile). Copii-bumerang, adultlescenţii, adulţii nascenţi – sar etape şi trec prin viaţă în salturi. 

Z OO M

1.000.000

Se spune că generația din care faceți parte este una de sacrificiu. Dumneavoastră ce credeți, este adevărat sau nu?

24%

60-64 ani

4% Nu știu

Nu este adevărat

Moldova DA -66.0% NU - 27.2%

72%

Fără școală gimnaziu DA - 76.0% NU - 15.5%

Este adevărat

4.000.000

20-24

35 -44 ani DA - 71.1% NU - 25.2%

45 -55 ani DA - 73.8% NU - 21.7%

Studii superioare DA - 58.3% NU - 40.6%

Studii medii DA - 74.8% NU - 22.0%

Transilvania + Banat DA - 73.8% NU - 21.1%

De ce spuneți că este adevărat că generația din care faceți parte este una de sacrificiu? Întrebare filtrată – respondenți care spun că generația din care faceți parte este una de sacrificiu – 72% Perioada de tranziție a fost grea

19%

Din cauza lipsei locurilor de muncă

16%

Din cauza salariilor mici

10%

Din cauza nivelului scăzut de trai Din cauza faptului că muncim mult

Din cauza greutăților de dinainte de 1989

Toate generațiile sunt de sacrificiu

Ne-am sacrificat pentru noile generații/pentru copii

Din cauza lipsei sprijinului din partea statului

Pentru că nimic nu e bine/Lipsa perspectivelor

Din cauza nesiguranței pensiilor

Din cauza diferenței dintre generații/unui alt fel de …

Este prea târziu să beneficiem de schimbările în bine

Alt răspuns Nu știu Nu răspund

5% 15% 3% 0% 2% 4% 6% 8% 10% 12% 14% 16% 18% 20%

Generaţia X, realizat în 23-24 februarie 2015, pe un eşantion de 1.032 de subiecţi cu vârsta între 35 şi 55 de ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare: ± 3,2%.

6.000.000

4.531.984 1.330.196

5.722.880

Generaţia X Sud + București + Dobrogea DA - 73.7% NU - 23.9%

5.000.000

1.330.196

1.193.062

5.065.224

Generaţia Y

Feminin DA - 75.1% NU - 20.0%

14 SINTEZA # 15, aprilie 2015

3.000.000

Baby boomers

40-44 ani

Masculin DA - 69.4% NU - 27.1%

2.000.000

n Generaţia X măsoară, conform Institutului Naţional de Statistică, 5.722.880 de indivizi. Aproape 1.400.000 dintre ei au între 40 şi 44 de ani astăzi

Generaţia Y, tinerii părinţi de astăzi, încearcă să anticipeze efectele în plan individual şi societal al creşterii Generaţiei Z cu ochii în tablete şi smartphone-uri, conectaţi on-line end-to-end, din pătuţ în sicriu. Altermodernul se teme hipermodern de convergenţa tehnologicului cu biologicul. Cu toate acestea, despre Generaţia Z, copiii şi adolescenţii prezentului, născuţi după 2000 şi până în prezent, se ştie, la acest moment, mult mai puţin. Cum vor fi ei ca adulţi? Când vor începe să contribuie vizibil, nu doar la reproducerea, cât la producerea normelor şi valorilor împărtăşite social? Cum vor funcţiona ca adulţi cei a căror realitate cotidiană este profund hibridizată off-line/ online? Ce oportunităţi şi ce pericole îi aşteaptă? Mai aproape de prozaicul vieţii de zi cu zi, nouă cine ne plăteşte pensiile? Păstrând proporţiile, fricile acestea societale nu sunt noi. Oftatul ce însoţeşte expresia „tinerii de astăzi…” este, de fapt, vechi de când lumea. Capetele de acuzare sunt apetenţa pentru lux, lipsa manierelor, sfidarea autorităţii, lipsa respectului pentru bătrâni şi o dragoste nesănătoasă pentru vorbe în detrimentul acţiunii. 15 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Generaţiile simbol de astăzi Baby boomers Generaţia X Generaţia Y Generaţia Z

1950-1965 1965-1981 1981–2000 2000– prezent

60-64 ani 40-44 ani 20–24 ani 14 - 18 ani

cronologic. Cauza acestor schimbări nu este, totuşi, una intrinsecă, de factură pur psihologică, specifică membrilor diverselor generaţii, ci îşi găseşte explicaţii structurale, în modificările sociale, culturale şi tehnologice ale ultimilor ani.

Ce este, totuşi, Generaţia X? Copiii nu sunt sclavii, ci tiranii casei. Nu se mai ridică în picioare când intră un adult în cameră, îşi contrazic părinţii, vorbesc peste adulţi, mănâncă fără oprelişti bunătăţile de pe masă şi comit felurite alte sfidări la adresa orientărilor Greciei antice: îşi chinuie pedagogii şi profesorii. În 1907, Kenneth John Freeman făcea această trecere în revistă a lucrurilor care se reproşează generaţiei tinere. Ce diferit vedem astăzi ceea ce americanii denumesc „The Greatest Generation” – cei care au trăit, în tinereţe, Primul Război Mondial şi Marea criză economică. Au luptat în al Doilea Război Mondial şi au reconstruit o lume aflată la un pas de colaps. Diferenţe inter-generaţionale există, totuşi. Mai mult, ele devin tot mai mari pe măsură ce avansăm

Mai greu de definit demografic, deoarece nu se suprapune peste o cohortă generaţională, ci se defineşte cultural, Generaţia X este compusă, în accepţiunea clasică a termenului, din indivizii care au astăzi între 34 şi 54 de ani. Graniţele dintre X şi Baby boomers, respectiv Y, sunt, în mod evident, difuze şi au o doză mare de artificialitate. Profilul adultului la „40-şi-ceva-de-ani” ar fi o etichetă mediană mai bună, dar mai greu de definit şi, implicit, evaluat statistic. În România vorbim, în sens larg şi incluziv, conform Institutului Naţional de Statistică, despre 5.722.880 de indivizi (categoria de vârstă 35-54 de ani). Folosind definiţia de mijloc de mai sus, cifra este sensibil mai mică - 1.553.760 de persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 44 de ani. În România, Generaţia X se suprapune peste generaţia „decreţeilor”, generaţia tinerilor de 

Z OO M

Dincolo de comparația cu părinții sau copiii, vă considerați o persoană împlinită?

20%

1% Nu știu

16%

Moldova DA - 52.9% NU - 14.6%

Și da, și nu

63%

Masculin DA - 59.7% NU - 18.9%

Fără școală gimnaziu DA - 49.6% NU - 10.1%

Feminin DA - 65.3% NU - 13.8% 35 -44 ani DA - 60.2% NU - 17.6%

45 -55 ani DA - 65.3% NU - 14.9%

Sud + București + Dobrogea DA - 64.2% NU - 17.1%

Studii medii DA - 64.4% NU - 19.4% Studii superioare DA - 75.0% NU - 15.3%

Transilvania + Banat DA - 65.6% NU - 16.5%

Cât de importantă este familia pentru dumneavoastră?

4,6% Destul de importantă 0,5% Nu prea importantă

0,1% Deloc importantă 0,1% Nu știu/Nu răspund

Moldova Foarte importantă 86.5% Masculin Foarte importantă 91.3% Sud + București + Dobrogea Foarte importantă 96.4%

Transilvania + Banat Foarte importantă 97.7%

94,7%

Foarte importantă Feminin Foarte importantă 98.6%

Fără școală gimnaziu Foarte importantă 91.5%

Studii medii Foarte importantă 35 -44 ani 96.3% Foarte importantă 45 -55 ani 93.1% Studii superioare Foarte importantă Foarte importantă 97.2% 95.4%

16 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n Generaţia X s-a autoperceput ca fiind „de sacrificiu”, ratându-şi adolescenţa în regimul dictatorial al lui Ceauşescu

la Revoluţie, cei care au experimentat activ comunismul în copilărie şi adolescenţă şi care au participat substanţial la dinamica economică postdecembristă. Din punct de vedere cantitativ, Generaţia X, în România, este mai mare decât cea predecesoare şi cea succesoare, cohortele-fanion (60-64 de ani pentru Baby boomers, 40-44 de ani pentru Generaţia X şi 20-24 de ani pentru Generaţia Y) urmărind aceeaşi distribuţie. Generaţia Z, încă în stadiu nascent, va fi mult mai mică – în Generaţia Y se infiltrează „coada” valului de decreţei, cei născuţi între 1980 şi 1989, conturând o generaţie bottom-heavy, cu mulţi reprezentanţi din primul interval al cohortei.

Ce este de făcut cu Generaţia X? În fine, numerele au limitele lor explicative. Dincolo de frecvenţe, Generaţia X s-a autoperceput ca fiind „de sacrificiu”, ratându-şi adolescenţa în regimul dictatorial al lui Ceauşescu şi dând piept, fără a avea de unde deprinde mecanisme de coping economic, cu tranziţia. Spre deosebire de predecesorii lor, care au fost împinşi, structural, spre maturitate în cadrul unui sistem „de-a gata” – 17 SINTEZA # 15, aprilie 2015

cu locuinţe în oraşe preasignate şi locuri de muncă pregătite, Generaţia X a străbătut şi încă traversează teritorii necartografiate. De aici şi o eterogenitate a profilurilor sociale mult mai mare – Generaţia X este în egală măsură generaţia lui Cristian Paţurcă, autorul „Imnului golanilor", şi a lui Marius Ghenea, antreprenorul român par excellence. Caracterizaţi deopotrivă de avânt şi de nevoia de schimbare resimţită cu tumultul brownian, o parte s-au pierdut, formând grupul perdanţilor tranziţiei (în sensul strict economic al termenului), iar o parte a triumfat în „Arena Leilor” ce caracterizează capitalismul. Deşi au fost cobaii noii pieţe (aşa cum Generaţia Y a fost cobaiul noului sistem de educaţie), per ansamblu, reprezentanţii Generaţiei X sunt, în acest moment, la putere. Îşi trăiesc şi experimentează apexul economic şi social. Conform Eurostat, în România, pe indicatorul „venit mediu echivalat”, Generaţia X înregistrează cele mai bune valori, puterea de cumpărare a grupului 25 – 49 de ani (parte a plajei de asignaţie specifice Generaţiei X) depăşind constant celelalte grupe de vârstă.

Navigăm fără busolă? Cumva pierduţi în „aici şi acumul” studiilor de piaţă ce măsoară comportamente şi percepţii de moment, auditul a ceea ce ştim cu adevărat despre profilul socio-cultural al generaţiilor ce împart bucata aceasta de timp şi spaţiu este deficitar. Psihosociologul Geert Hofstede caracterizează România ca o societate ce nu agreează incertitudinea şi care „aduce” în prezent trecutul (ca tradiţii şi cutume), nu viitorul. Proiecţiile noastre, ca societate, sunt tot timpul pe termen scurt. Poate că această combinaţie de factori ne face să nu ne dorim să vorbim despre elefanţii din cameră.

„Vom vedea, ne-om descurca noi” OK. Să ne focalizăm pe ce ştim: Generaţia X nu va avea un viitor lipsit de griji. Pe de-o parte, generaţiile precedente cunosc o creştere substanţială a speranţei de viaţă. Conform Băncii Mondiale, în 2011, speranţa de viaţă a fost de 74,5 ani în România. INS oferă, pentru acelaşi an, o speranţă de viaţă la 65 de ani (câţi ani mai are de trăit, în medie, o 

Z OO M

Credeți că există confilict între generații?

6% Nu ştiu 30%

1% Nu răspund

Nu există

Masculin DA - 56.0% NU - 39.8%

Fără școală gimnaziu DA - 58.5% NU - 27.1%

63%

Da, există

Feminin DA - 71.6% NU - 21.0% 35 -44 ani DA - 61.7% NU - 33.0%

45 -55 ani DA - 66.6% NU - 27.2%

Transilvania + Banat DA - 64.6% NU - 30.9%

În copilărie sau adolescență ați avut un model de care vă aduceți aminte?

33% Unul dintre părinți /Ambii părinți 9% Un profesor 4% Petre Roman 3% Un bunic 2% Nadia Comăneci 2% Gică Hagi 2% Un învățător 1% Mihai Eminescu 1% Un unchi 1% Nicolae Ceaușescu 1% Marius Lăcătuș 1% Ilie Năstase 1% Florin Piersic 1% Sergiu Nicolaescu

Sud + București + Dobrogea DA - 63.1% NU - 30.6%

Studii medii DA - 63.6% NU - 32.7% Studii superioare DA - 72.0% NU - 26.9%

Care a fost modelul dumneavoastră din copilărie sau adolescență?

5% Nu știu 4% Nu răspund 5 10 15

Moldova DA - 64.1% NU - 29.1%

62% Da

G5 37% Nu 27% Alt răspuns

1% Nu răspund

18 SINTEZA # 15, aprilie 2015

persoană la acea vârstă) de 17,5 ani pentru femei şi 14,3 ani pentru bărbaţi. Cu alte cuvinte, o femeie de 65 de ani din România se poate aştepta, în marje rezonabile, să sufle într-un tort cu 82 de lumânări, iar un bărbat să aniverseze împlinirea vârstei de 79 de ani. Cu toate acestea, speranţa de viaţă sănătoasă este mult mai mică la acea vârstă: 4,7 ani pentru femei şi 5,3 ani pentru bărbaţi. Practic, din cei 17, respectiv 14 ani rămaşi de viaţă, în medie, 12 ani vor fi trăiţi prin spitale şi aziluri de către femei şi 9 de către bărbaţi. Efectul imediat nu este greu de ghicit. Presiunea pusă pe sistemul de sănătate va fi uriaşă, iar decontul va fi suportat de Generaţia X. Pe de altă parte, Generaţiei X îi urmează generaţii mai puţin numeroase, ce nu contribuie similar la sistemul de suport social. Astăzi, pe fondul efectelor latente ale crizei economice şi ale schimbărilor tiparelor de trai, intrarea pe piaţa muncii a tinerilor este lentă şi anevoioasă, iar desprinderea de căminul părintesc se face la vârste foarte înaintate. Conform Eurostat, în 2012, vârsta estimată de părăsire a căminului părintesc în România (atingerea independenţei locative pentru tineri) era de 29 de ani pentru bărbaţi şi 27 de ani pentru femei. Din nou, nota de plată revine părinţilor din Generaţia X. Se prefigurează apariţia unei Generaţii X dublu împovărate financiar şi afectiv, ce oferă suport pentru două generaţii dependente, în sensul direct şi indirect al termenului. Argumentul final al acestui articol este un apel la echitate socială – este necesar să înţelegem, dincolo de cifre şi proiecţii matematice, procesele psihosociale, dinamica internă a acestei generaţii-suport pentru viitorul mediu. Cine sunt membrii Generaţiei X? Care sunt valorile, aşteptările şi temerile lor? Ce nevoi resimt şi cât de bine este pregătit sistemul instituţional din România să îşi satisfacă datoria faţă de cei mai mari contributori? În Statele Unite ale Americii, graţie unei cercetări derulate de Pew Research Center (Generation X: America’s Neglected „Middle Child”, iunie 2015), ştim că Generaţia X resimte sindromul „copilului mijlociu”, neavând acces la privilegiile societale de care s-a bucurat Generaţia Baby boomers şi resimţind responsabilitatea 19 SINTEZA # 15, aprilie 2015

protecţiei Generaţiei Y. Ştim că se află la mijlocul continuum-ului conservator (Baby boomers) – liberal (Generaţia Y) şi că tinde să devină tot mai tradiţionalistă pe măsură ce creşte pesimismul cu privire la perspectivele unui trai decent la bătrâneţe. Pe de altă

Un studiu internaţional pe generaţia 1964-1974, a descoperit că, la noi în ţară, mentalul colectiv al acestui grup îi vede ca „eroi” pe Moş Crăciun, Beatles, Phoenix, Florin Piersic şi Charlie Chaplin, şi asociază etichetei de „personaj negativ” figuri precum Darth Vader şi Saddam Hussein. parte, sunt mai „căliţi” decât Generaţia „Me, Me, Me” (Y), mai realişti, sceptici şi autonomi social. Generaţia X din România împleteşte în portretul său social atât trăsături locale, cât şi nuanţe specifice, locale – în 2008, BBDO Worldwide a realizat un studiu internaţional pe generaţia 1964-1974 şi a descoperit că, la noi în ţară, mentalul colectiv al acestui grup îi vede ca „eroi” pe Moş Crăciun, Beatles, Phoenix, Florin Piersic şi Charlie Chaplin, şi asociază etichetei de „personaj negativ” figuri precum Darth Vader şi Saddam Hussein. Calitatea are coordonate la fel de eclectice, dar mai puţin schizoide: Mercedes, IBM şi IKEA sunt brandurile aspiraţionale, dar Gambrinus, Eugenia şi Carpaţi trezesc reacţii de respingere. Generaţia X din România pune mare preţ pe locul de muncă, dar nu consideră că primeşte răsplată pe măsura aşteptărilor. Interesul pentru menţinerea unui echilibru între viaţa profesională şi cea personală (marcată, la rândul ei, de consumerism şi preocupare pentru calitatea vieţii) este marca unei generaţii culturale ce „retrăieşte” o

tinereţe idealizată, la care, în fapt, nu a avut acces în perioada comunistă. Recent, Digi24 a prezentat proiectul „Generaţia X”, o colecţie de reportaje ce îşi propune să facă o colecţie de poveşti-vignete. Dimensiunea conflictului intern pe care au trăit-o subiecţii este prezentată explicit şi implicit şi pivotează în jurul alegerii de a pleca din ţară. Nu atât pentru un alt stil viaţă, cât pentru carieră şi recunoaştere. Este un început, dar avem nevoie de mai mult pentru a înţelege cum sunt generaţiile ce coabitează astăzi. Avem nevoie de naraţiuni coezive, de întrebări bune şi răspunsuri pe măsură.

Privind spre viitor (chiar şi fără busolă) O variabilă-pivot în acest tot de întrebări de profunzime ce se cere formulat vizează, folosind un termen lax, viitorul. Mai precis, cheia multor răspunsuri rezidă în dinamica relaţiei intergenraţionale X-Y, ce prezintă, la acest moment, mai multe necunoscute intrinseci. Sub impactul globalizării, generaţia Y este mult mai omogenă trans-naţional, împărtăşind în mai mare măsură o identitate globală. Un tânăr „Y” din mediul urban din România are mult mai multe în comun cu un individ de aceeaşi vârstă din Statele Unite decât are cu un reprezentant al generaţiei X din mediul rural authoton. Aş îndrăzni să spun chiar că universurile sociale ale celor doi conaţionali tind să devină tot mai divergente, până la punctul dispariţiei tangenţialităţii. Cum am putea să îi explicăm unui adult ce vrea să spună un tânăr când vorbeşte despre cum poţi să asculţi manele „ironic”, să construieşti mobilă din paleţi (cum a văzut pe Pinterest), despre topicurile de discuţie cu flair „Bulău” (de pe reddit) sau despre meme-urile zilei (provided by 9Gag)? Riscul unor interacţiuni ratate creşte pe măsură ce ratele de adopţie (şi abandon) a trendurilor şi platformelor diferă tot mai mult: încercând să pari „cool” vorbind despre flashmob-uri rişti să primeşti răspunsuri condescendente de tip „flashmoburile sunt so 2010…” O ultimă întrebare retorică: Cum va arăta, peste 10 ani, o discuţie la cină între generaţiile 60+, 40 ani şi 20 ani? Babilon 3.0? n

Z OO M

Lost in generation Adriana Dîncu Mihaela Orban

lasificarea populaţiei conform teoriilor generaţionale este mai degrabă o temă de controversă decât una de studiu, cel puţin în România, chiar dacă studiile demografice care iau în calcul aceste metode au început să fie utilizate cu precădere după 1990. În ştiinţele sociale, termenul de generaţie este folosit sinonim cu cohorta, desemnând „indivizi într-o populaţie delimitată, care se confruntă cu aceleaşi evenimente semnificative într-o anumită perioadă de timp”, definiţie dată de sociologul Karl (Karoly) Mannheim, fondator al sociologiei cunoaşterii. Potrivit teoriei lansată de Mannheim, în 1923, în studiul The Problem of Generations, indivizii sunt influenţaţi în mod semnificativ de mediul socio-istoric, în special de evenimente notabile, care îi implică activ şi care predomină în tinereţea lor, formând, pe baza acestor experienţe, generaţii sociale care, la rândul lor, devin agenţi ai schimbării şi dau naştere unor evenimente care modelează generaţiile viitoare. Chiar dacă William Strauss şi Neil Howe au dezvoltat teoria generaţiilor Strauss-Howe, subliniind existenţa unui model de generaţii

20 SINTEZA # 15, aprilie 2015

21 SINTEZA # 15, aprilie 2015

care se repetă de-a lungul istoriei americane, teorie care a influenţat în mod semnificativ sociologia generaţiilor şi a fost preluată intensiv în studii de marketing şi publicitate pentru explicarea comportamentului indivizilor, există încă suficiente opinii care contrazic validitatea clasificărilor generaţionale susţinând că noţiunea de generaţie socială ar fi suprasolicitată, iar diferenţele dintre generaţii supraevaluate, în multe cazuri, finalmente punctând că, în clasificările populaţiei, alţi factori – precum clasa, sexul, rasa sau educaţia - sunt mult mai importanţi. În România, clasificările generaţionale din punct de vedere social sunt aduse în discuţie cu precădere în ultimii 15 ani, însă în domeniul artei sau în cel al literaturii controversele au existat şi înainte de 1989, manifestându-se conflicte surde între exponenţii acestora, de exemplu între şaizecişti sau optzecişti, pe considerente de prolificitate sau succes la public. Există însă o unanimitate cu privire la faptul că generaţia X din România a traversat o perioadă de timp cu procese majore de schimbare, în principal la nivel social şi, prin urmare, cu eforturi de adaptabilitate

culturală şi emoţională, cu scopul tranziţiei indivizilor către o zonă de echilibru, după 1989. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES vă propune un exerciţiu de auto-reprezentare a generaţiei X. Studiul pe care îl prezentăm mai jos este o cercetare realizată în exclusivitate pe subiecţi care fac parte din generaţia X, cu scopul de a identifica modul în care această generaţie se poziţionează în cadrul societăţii româneşti.

Generaţia X = generaţie de sacrificiu Aproape trei sferturi dintre respondenţi (72%) sunt de acord cu ideea conform căreia generaţia din care fac parte este una de sacrificiu. Se raliază mai mult acestei idei: femeile (75,1%), cei cu educaţie scăzută sau fără educaţie (76%), care locuiesc în Transilvania (73,8%) sau în sudul ţării (73,7%). Principalele cauze ale acestei situaţii sunt identificate de către cei mai mulţi respondenţi: perioada tranziţiei (19%), lipsa locurilor de muncă (16%) sau salariile mici (10%), însă printre motive apar şi aspecte legate de sacrificiul pentru copii (3%) sau lipsa sprijinului din partea statului 

Z OO M

În comparație cu generația părinților dumneavoastră...?

Sunteţi mai bine sau mai slab pregătiţi profesional?

Credeţi că aveţi mai multe șanse de reușită sau nu?

4% Nu știu/ Nu răspund

13%

9% La fel

6% Nu știu/ Nu răspund

41%

49%

74%

Masculin DA - 73.6% NU - 12.5%

Masculin DA - 50.7% NU - 40.8%

La fel

Feminin DA - 73.7% NU - 14.4%

45 -55 ani DA - 72.8% NU - 12.5%

35 -44 ani DA - 74.3% NU - 14.3%

Credeţi că trăiţi mai bine sau nu?

45 -55 ani DA - 52.0% NU - 33.1%

Feminin DA - 46.4% NU - 41.1% 35 -44 ani DA - 45.7% NU - 47.4%

Sunteţi mai fericiţi? 7% Nu știu/ Nu răspund

2% Nu știu/ Nu răspund

43% Nu

44%

10%

Masculin DA - 47.0% NU - 41.8%

La fel

11%

45%

La fel

38%

Masculin DA - 38.7% NU - 42.2%

Feminin DA - 43.4% NU - 44.1%

Feminin DA - 37.9% NU - 46.1% 35 -44 ani DA - 43.7% NU - 45.7%

45 -55 ani DA - 47.0% NU - 39.4%

45 -55 ani DA - 40.7% NU - 41.8%

35 -44 ani DA - 36.3% NU - 46.1%

22 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n 39% dintre români cred că, dacă nu exista revoluţia de la 1989, ar fi trăit mai bine în prezent, faţă de 28% care spun că ar fi trăit mai rău

(2%). 15% dintre cei care se consideră făcând parte dintr-o generaţie de sacrificiu nu ştiu să argumenteze o explicaţie. G1 Dincolo de sacrificiu, 6 din 10 persoane care fac parte din generaţia X se consideră împlinite - gradul de împlinire crescând direct proporţional cu studiile, familia are o importanţă covârşitoare - peste 94% dintre respondenţi declarând că este importantă pentru ei, cu o uşoară scădere în cazul respondenţilor din regiunea Moldovei – 86,5%, în timp ce religia şi mersul la biserică sunt foarte importante pentru mai bine de 4 din 10 exponenţii generaţiei, în acest caz tendinţele sunt mai prezente la femei (84% faţă de 68,1%), la cei cu studii medii (80,1%) şi la respondenţii care locuiesc în Transilvania (81,8%). G2

1989. Înainte şi după Momentul 1989 este unul care a avut impact asupra modului de viaţă a românilor, dar şi asupra evoluţiei societăţii româneşti. Din punct de vedere generaţional şi referindu-ne direct la membrii generaţiei X, acest moment este unul care a făcut trecerea de la mediocristan spre extremistan, dacă ar fi să evaluăm perioada în termenii lui Nassim Nicholas Taleb 23 SINTEZA # 15, aprilie 2015

expuşi în „Lebăda Neagră. Impactul puţin probabilului”. Dar oamenii sunt împărţiţi în a evalua cele două perioade – înainte şi după 1989 – în ceea ce priveşte impactul acestora asupra lor: 46% cred că perioada de dinainte de 1989 a fost mai fericită faţă de 41% care spun că acest lucru despre perioada de după 1989. G10 39% cred că, dacă nu exista revoluţia de la 1989, ar fi trăit mai bine în prezent, faţă de 28% care spun că ar fi trăit mai rău. G11 Mai mult de jumătate dintre respondenţi cred că Nicolae Ceauşescu a fost un conducător bun, în timp ce un sfert dintre ei îl evaluează ca fiind rău. Respondenţii din a doua decadă generaţională şi cei fără studii îl apreciază mai mult pe Nicolae Ceauşescu în ipostaza de conducător. 4 din 10 respondenţi l-ar vota pe Nicolae Ceauşescu dacă acesta ar candida azi la Preşedinţia României, în timp ce jumătate dintre participanţii la studiu nu i-ar acorda votul, iar structura demografică este comparabilă cu a celor care îl apreciază pe Ceauşescu: votul l-ar da într-o măsură ridicată faţă de medie cei fără studii (64,2%). Tendinţa de apreciere a perioadei de dinainte de 1989 se regăseşte mai pregnant în

rândul respondenţilor între 45 şi 55 de ani şi în rândul celor cu educaţie scăzută. G13 Favorabilitatea celor din generaţia X către perioada de dinainte de 1989 este similară cu cea manifestată la nivelul tuturor categoriilor demografice reieşită dintr-un studiu IRES, din martie 2014, conform căruia 46% dintre români au declarat că l-ar vota pe Nicolae Ceauşescu, dacă ar candida, iar alţi 46% spuneau atunci că nu l-ar vota. Chiar dacă 6 din 10 participanţi la studiu nu cred că statul român va reuşi să asigure generaţiei lor pensii decente, jumătate dintre ei (51%) au încredere în statul român, iar 58% cred că viitorul copiilor se poate realiza în România faţă de o treime (33%) care cred că acest lucru se poate face doar într-o altă ţară. G15 Doar 14% dintre respondenţi au călătorit în străinătate înainte de 1989, dar mai mult de o treime nu au fost în străinătate nici după 1989. G16 Jumătate dintre cei din generaţia X cred că, în acest moment, direcţia spre care se îndreaptă ţara este una greşită, în timp ce 40% consideră că direcţia este bună. Mai pesimişti cu privire la direcţia spre care se îndreaptă lucrurile din România sunt femeile 

Z OO M

În comparație cu copiii persoanelor din generația dumneavoastră...?

Sunteţi mai bine sau mai slab pregătiţi profesional?

Credeţi că aveţi mai multe șanse de reușită sau nu?

Muncesc la fel de mult

13% 9% Nu știu/ Nu răspund

31%

10% Nu știu/ Nu răspund

45%

11%

73%

Muncesc mai puțin Nu știu

Sunt la fel de responsabile

11% La fel

34%

49% Da

Nu știu

Muncesc mai mult

Masculin DA - 51.7% NU - 28.8%

În comparație cu generația dumneavoastră, credeți că persoanele din generațiile mai tinere...?

Masculin DA - 32.0% NU - 45.1%

11%

13%

76%

Sunt mai responsabile

Sunt mai puțin responsabile Sunt la fel de informate

La fel

71% Feminin DA - 46.1% NU - 33.9%

Feminin DA - 36.5% NU - 45.4% 35 -44 ani DA - 50.5% NU - 30.6%

45 -55 ani DA - 47.2% NU - 32.1%

Credeţi că trăiţi mai bine sau nu?

45 -55 ani DA - 31.5% NU - 50.9%

35 -44 ani DA - 36.4% NU - 40.7%

Generaţia X - profil profesional 8% Nu știu/ Nu răspund

43% Nu

42% Nu

39%

Masculin DA - 39.1% NU - 44.3%

12%

10% La fel

La fel

38% Da

Feminin DA - 38.6% NU - 40.0%

Masculin DA - 35.7% NU - 43.4%

Feminin DA - 41.1% NU - 42.3% 35 -44 ani DA - 39.1% NU - 41.2%

45 -55 ani DA - 38.6% NU - 43.3%

45 -55 ani DA - 37.5% NU - 43.8%

35 -44 ani DA - 39.3% NU - 42.1%

24 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Pentru 7 din 10 respondenţi, munca este mai importantă decât timpul liber. Acestei idei i se raliază în mai mare măsură respondenţii cu educaţie scăzută şi cei din Moldova. De altfel, rata de ocupare a celor din generaţia X este de 70%, faţă de 60% cât este rata naţională generală (conform Eurostat, 2013). Generaţia X se dovedeşte a fi relativ stabilă la locul de muncă, 6 din 10 respondenţi au schimbat cel mult două locuri de muncă, o treime între trei şi patru locuri de muncă, iar 12 peste cinci locuri de muncă. Aproape 7 din 10 respondenţi din generaţia X preferă un loc de muncă sigur, chiar dacă nu este bine plătit şi doar un sfert dintre ei optează pentru un loc de muncă bine plătit, dar mai puţin sigur. De altfel, 77% dintre respondenţi declară că pentru ei siguranţa locului de muncă este foarte importantă. 44% cred că este mai bine să lucrezi la stat, iar un sfert consideră că este mai bine la privat. G17 Majoritatea respondenţilor declară că relaţiile lor cu şefii direcţi sunt bune (46%) şi foarte bune (46%). 25 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nu răspund 1% Nu știu

18%

Sunt mai puțin informate

Sunt mai informate

(52,6%), cei mai tineri (54,7%), cei fără şcoală sau cu studii elementare (63,8%) şi cei din Moldova (56%). G14

Sunteţi mai fericiţi?

7% Nu știu/ Nu răspund

X versus Y Disonanţa generaţională este resimţită de către cei din generaţia X, 63% dintre respondenţi sunt de părere că există un conflict între generaţii. Această opinie se regăseşte într-o mai mare măsură la femei (71,6% vs. 56% bărbaţi) şi la cei cu studii superioare (72% vs. 58,5% în cazul respondenţilor cu studii medii). G4 Autoevaluarea generaţională, raportată la percepţia cu privire la celelalte generaţii, tinde să fie bipolară. Raportat la generaţia părinţilor lor, cei din generaţia X cred: X aproape jumătate că au mai multe şanse de reuşită decât generaţia părinţilor lor, în timp ce 4 din 10 spun că au mai puţine şanse decât părinţii lor. Gradul de educaţie influenţează optimismul în această privinţă: 69,3% dintre respondenţii cred că au şanse mai mari de reuşită decât părinţii lor au studii superioare. De asemenea, cred mai mult în şansele lor cei din Transilvania-Banat (58,9%) şi cei cu vârsta între 45 şi 55 de ani (52%). X 45% trăiesc mai bine decât generaţia părinţilor lor, dar 43% spun contrariul. Sunt mai optimişti bărbaţii (47% faţă de 43% femeile), cei cu studii superioare (66%) şi respondenţii din Moldova (51%).

X 44% se consideră mai nefericiţi decât generaţia părinţilor lor, în timp ce 38% se autoevaluează ca fiind mai fericiţi. Autoevaluarea pozitivă creşte odată cu vârsta (40,7% - 45-55 ani, 36,3% - 35-44 ani), este invers proporţională cu studiile (43% dintre respondenţii care cred că sunt mai fericiţi sunt fără studii, faţă de 35% cu studii medii), este mai mai crescută în Transilvania - Banat (41%). X două treimi (74%) susţin că generaţia X este mai bine pregătită profesional decât generaţia boomers şi doar 14% susţin contrariul – tendinţa creşte odată cu nivelul de educaţie al respondenţilor (84,6% dintre cei care cred să sunt mai bine pregătiţi decât generaţia părinţilor au studii superioare) şi este mai prezentă la cei care locuiesc în regiunea Moldovei (82%). G6

X versus „milleniali”, rezultate similare X 49% se consideră mai bine pregătiţi decât tinerii din generaţia Y, în timp ce o treime se autoevaluează ca fiind mai slab pregătiţi. Bărbaţii, respondenţii între 35 şi 44 de ani, cei cu studii superioare şi respondenţii care locuiesc în Transilvania se consideră mai bine pregătiţi. 

Z OO M

Profil de consumator

Z OO M

Citiți cărți?

55% 45% Da

Citiți ziare? Ascultați muzică?

91% Da

9% Nu

Ascultați radioul?

78% 22% Da

Folosiți internetul?

74% 26% Da

56% 44% Da

X Doar 39% cred că trăiesc mai bine decât aceştia. X 43% se consideră mai nefericiţi decât generaţia copiilor lor în timp ce 38% se cred mai fericiţi. Mai nefericiţi decât media se autoevaluează cei cu studii reduse (46,9%) şi care locuiesc în regiunea de sud a ţării. X 34% sunt de părere că au şanse mai mari de reuşită decât milenialii, în timp ce 45% cred că nu se va întâmpla acest lucru. Pesimismul este mai accentuat la bărbaţi, la cei mai în vârstă, în rândul celor puţin educaţi şi a celor din regiunea de Sud a ţării. G7 Pe de altă parte, 77% dintre cei din generaţia X cred că generaţiile mai tinere are un sentiment patriotic mai slab, iar 73% cred că tinerii muncesc mai puţin faţă de cei din generaţia X, iar 76% sunt de părere că aceştia sunt mai puţin responsabili. În schimb, 7 din 10 respondenţi din generaţia X recunosc că cei din generaţiile mai tinere sunt mai informaţi. G8 Trei sferturi (75%) dintre respondenţi din generaţia X nu au un politician preferat, însă Klaus Iohannis (46%), Victor Ponta (13%) şi Traian Băsescu (10%) sunt primii în topul politicienilor preferaţi de participanţii la studiu care declară că au un politician preferat. Bărbaţii, cei între 45 şi 55 de ani şi care locuiesc în regiunea Moldovei, declară într-o mai mare măsură că au un politician preferat. G12 Două treimi dintre respondenţi (62%) spun că nu au avut în copilărie sau adolescenţă un model, însă părinţii rămân modelul cel mai frecvent menţionat (33%) de cei 37% dintre participanţii la studiu care au avut un astfel de reper în viaţa lor. Alte modele pentru respondenţi, au mai fost: un profesor (9%), Petre Roman (4%), un bunic (3%), Nadia Comăneci sau Gică Hagi (2%) sau un învăţător (2%). G5

Generaţia X profil de consumator:

91%

G9 26 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ascultă muzică. Dan Bitman (9.8%), Andra (7.6%), Voltaj (7.4%) sunt artiştii români preferaţi, urmaţi de Irina Loghin (4%), Iris (2.1%) sau Smiley (1.8%) în timp ce ABBA (5%), Julio Iglesias (4%), Shakira, Celine Dion, Queen/Freddie Mercury, Robbie Williams, Enrique Iglesias şi Michael 27 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Jackson (cu câte 2%) sunt artiştii străini prezenţi în topul preferaţilor generaţiei X. citesc cărţi şi 56% citesc ziare. ascultă radio şi 74% folosesc internetul - spre deosebire de peste 90% care este nivelul de utilizare a celor din generaţiile mai tinere. G9 au un sportiv preferat. Simona Halep este sportivul preferat pentru aproape jumătate (46%) din respondenţii generaţiei X, Gică Hagi este favoritul pentru 1 din 5, iar pe Nadia Comăneci o preferă 7% dintre ei.

55% 78%

60%

Generaţia X nu este una pierdută pentru societate, ci mai degrabă una pierdută pentru ea însăşi, pe fondul unei memorii sociale influenţate de permanente schimbări, nereuşind să îşi clarifice prea bine legătura cu trecutul şi devenind ambivalentă.

55%

preferă vacanţele în străinătate. Muntele este locul preferat pentru concediu pentru 1 din 5 respondenţi, pe când marea este indicată de 11% dintre ei. Printre locurile preferate pentru petrecerea concediului se regăsesc: staţiunea Mamaia (4%), litoralul românesc (3%), Braşov şi împrejurimile acestuia (3%). 4% preferă să rămână acasă în concediu, iar 11% declară că nu pleacă deloc în concediu.

Dacia este brandul românesc preferat de cei mai mulţi respondenţi din generaţia X (8%) în condiţiile în care 52% dintre respondenţi nu ştiu care este brandul autohton pe care îl preferă, iar 13% declară că nu au un brand românesc preferat. Dacia este urmată de Farmec (2%) şi Arctic, Salam de Sibiu, Borsec şi Napolact cu câte 1% din opţiunile respondenţilor. Din punctul de vedere a marketingului sau al ştiinţelor comunicării este mai degrabă interesant să fie studiate în profunzime generaţiile care au devenit perfect adaptabile evoluţiilor tehnologice din ultimii ani - şi vorbim în acest caz despre generaţia Y „Millenials” (cei născuţi în perioada 1981-2000) şi generaţia Z (născuţi după anul 2000), acestea fiind cele mai „ofertante” pentru a absorbi şi pentru a testa inovaţiile pe care le generează consumerismul şi noile forme de socializare. Iar generaţia X, chiar dacă, la un moment dat era considerată generaţia „aşteptată” sau generaţia care ar fi trebuit să genereze liderii României, se regăseşte, într-o bună măsură, pierdută în lunga tranziţie pe care o traversează din 1990 încoace. Opinia noastră este că generaţia X nu este una pierdută pentru societate, ci mai degrabă una pierdută pentru ea însăşi, pe fondul unei memorii sociale influenţate de permanente schimbări, nereuşind să îşi clarifice prea bine legătura cu trecutul şi devenind ambivalentă. n

Notă: Datele din acest text fac parte din studiul IRES: Generaţia X, realizat în 23-24 februarie 2015, pe un eşantion de 1.032 de subiecţi cu vârsta între 35 şi 55 de ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare: ± 3,2%. Referinţe: Pilcher, Jane (September 1994). "Mannheim's Sociology of Generations: An undervalued legacy". British Journal of Sociology 45 (3): 481–495 Biggs, Simon (2007). "Thinking about generations: Conceptual positions and policy implications.". Journal of Social Issues 63 (4): 695–711 William Strauss and Neil Howe (1991). Generations. New York, NY: Harper Perennial. p. 318

Z OO M

Antonio Amuza

Şoimii patriei zboară acum prin mall-uri Când spunem generaţia X în România, spunem bipolaritate, deoarece vorbim despre oameni care au moştenit un set de valori menit să-i ajute să se adapteze unui anumit context socio-economic şi, exact când l-au interiorizat mai bine, s-au aflat în situaţia de a fi nevoiţi să îşi regândească întreaga filosofie de viaţă, raportându-se la un mediu total diferit – capitalismul.

28 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

găseşte şi în niciun caz pe cel de achizitor raţional. flându-mă la adăpostul prezentului și, dintr-un anumit punct de vedere, chiar al Într-adevăr, deficitul a lăsat urme adânci în memoria viitorului, fiind un veritabil reprezentant al românilor când vorbim de accesul lor la obiecte, produse generaţiei Y, m-am simţit în egală măsură şi chiar branduri, înainte de 1989. Dar, odată cu depăşirea ocrotit și împuternicit să încerc a realiza o acestui prag, lipsa a trebuit reinventată în contextul radiografie a X-șilor. Într-adevăr, o perspectivă generală belşugului şi al abundenţei de la raft. Cu toate acestea, în acest sens s-ar fi molipsit de un puternic iz de haos, nu putem nega existenţa oricăror produse în perioada dinamica acestei generaţii fiind una deloc blândă. Așadar, comunistă. În contextul anilor 70-80, românii reuşeau să se vă propun să ne concentrăm în rândurile următoare răsfeţe cu obiecte de consum, îndeajuns de comune, încât doar pe o singură latură a profilului acestora: evoluţia acestea din urmă deveneau de domeniul consumului de comportamentelor lor de consum. colaborare, Collaborative Consumption (Felson, 1978) – Pentru cei care nu trebuie să faceţi un exerciţiu de produse care se găseau pe toate drumurile şi care intrau în rememorare, ci unul de imaginaţie, vă propun să vă gândiţi, porţia zilnică a multora. Desigur, nu vorbim de mai multe preţ de câteva secunde, cum ar fi să te antrenezi pentru SKU-uri (termen de marketing care face referire la produse un război, jumătate din viaţă, iar când ştii că ai ajuns la sau obiecte distincte), ci mai degrabă despre acelaşi produs capacitate maximă de pregătire şi eşti gata să păşeşti pe multiplicat îndeajuns, încât să asigure nevoile primare de front, eşti anunţat că ai rămas singurul consum ale întregii populaţii. combatant într-o mare de pacifişti. Pe aceste premise, scurtul proiect de Aplicând principiile Psihologiei Cel mai important cercetare care stă la baza acestui articol Mulţimilor, scrisă de Gustav Le Bon în element de schimbare îşi propune să exploreze cum a evoluat 1895, dar actuală în integralitate, putem dinamica comportamentelor de consum a este apariţia fi de acord că soldatul nostru va capitula celor care au tranzitat cele două regimuri şi în niciun caz nu îşi va pune bazele abundenţei sau mai politice, devenind din şoimi ai patriei, unui micro-stat. În sprijinul acestei idei zburători săptămânali prin mall-uri şi concret, tranziţia se alătură şi decizia de schimbare a hypermarketuri. regimului politic din 1989, decizie luată cantităţii produselor În susţinerea acestui exerciţiu, am de aceeaşi reprezentanţi ai generaţiei ales să mă concentrez asupra a două comercializate înainte x, care au fost nevoiţi să traverseze, branduri, respectiv două produse şi de 89 pe teritoriul într-o clipă, dinspre un context socioimplicit asupra motivaţiilor din spatele economic către altul, diametral opus. ţării, de la starea deciziilor de consum luate de către cei Prin urmare, nu putem vorbi despre o care le-au achiziţionat atât înainte, cât de lipsă către belşug. schimbare impusă, ci cel puţin despre şi după 1989. Astfel, pe de-o parte am una asumată. Desigur, nu avem pretenţia ales marca de biciclete PEGAS (care a unei generalizări complete în acest sens, cu atât mai mult fost pe rând produsă de către o fabrică de stat, urmând ca cu cât şi astăzi, la mai bine de 25 de ani de la Revoluţie, în prezent brandul să fie revitalizat, iar produsul refabricat se aud ecouri ale celor a căror mulţumire s-a transformat dintr-o iniţiativă privată) şi pe de altă parte, un brand de în nemulţumire odată cu ultimul glonţ tras către peretele ţigări, un produs care înseamnă mult mai mult pentru Garnizoanei Târgovişte. români, decât destinaţia primară a acestuia: pachetul de Dar ce s-a mai schimbat între timp sau ce înseamnă ţigări KENT. Câţi dintre dumneavoastră nu aţi auzit de concret schimbarea unui context economic? Într-adevăr, celebrele atenţii pentru medici sau chiar v-aţi aflat pe răspunsul general este intuitiv, dar eu cred că experienţele de-o parte sau alta a biroului de spital, furişând complice individuale sunt cele care construiesc complexitatea pachetul de ţigări în buzunare de halat alb? cadrelor socio-economice sus menţionate, prin urmare Experimentul din spatele studiului constă într-o acestea ar trebui căutate. De aceea, şi pentru că am şansa comparaţie lină, pe care respondenţii au fost direcţionaţi să de a fi contemporan cu reprezentanţii subiectului meu de o facă, între experienţele complete de consum de dinainte şi interes, am ales să ţin mai multe interviuri în profunzime după anul 1989, cu produsele sus menţionate. şi focus grupuri cu membrii generaţiei x, dând în acest Pentru a înţelege mai exact conceptul de experienţă fel posibilitatea acestora de a se face auziţi. Din punct de completă a momentului de consum, propun să facem vedere metodologic, am încercat să păstrez o pondere o scurtă trecere în revistă a celorlalte concepte, egală între femei şi bărbaţi, între persoanele care au luat complementare mecanismului de consum. Luându-le pe parte şi cele care au evitat să participe la Revoluţia de la rând, una dintre primele definiţii ale consumului nu face 1989 şi cei cu păreri contrarii vizavi de imaginea naţiunii, altceva decât să înşire mai multe obiecte specifice acestui redesenată odată cu schimbarea regimului comunist. Chiar comportament: „alimentaţia, îmbrăcămintea, locuinţa, şi aşa, nu am pretenţia ca rezultatele cercetării mele să sănătatea, transporturile şi ocupaţiile din timpul liber fie cuantificabile sau reprezentative la nivel naţional, dar definesc fiecare un domeniu al consumului”. (Larousse, 1996, sunt sigur că reprezintă voci autentice ale unei trăsăturip.66). În acest sens, autorul acestei definiţii a avut grijă să emblemă a generaţiei x: dinamica comportamentelor de menţioneze o listă destul de bogată de obiecte de consum, consum. fapt care ne îndreptăţeşte să credem că, în demersul de înţelegere a societăţii de consum, foarte important este Aşadar, ce s-a schimbat? contextul dat de belşugul produselor şi al stimulilor la care Ceea ce eu înţeleg prin starea de lipsă sau deficit nu consumatorii sunt expuşi şi nu altceva. Totuşi, această este foarte departe de ideea sociologului Craib (1976) definiţie poate fi acuzată de faptul că se propagă într-o care a introdus conceptul intitulat scacity, referindu-se singură direcţie, direcţie care ar elimina practic ideea de la un context economic sărac. În cadrul acestui mediu, consum în contextul deficitului / scarcity-ului. Într-adevăr ostil pentru un proces de achiziţie fondat pe alegere şi diferenţa dintre Belşug / Abbundance (Baudrillard, 2005)  comparaţie, consumatorul avea rolul de a cumpăra ce se 29 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

n Membrii generaţiei X, de cele mai multe ori involuntar, sunt purtaţi de nostalgie, într-un exerciţiu de rememorare

n Reprezentanţii generaţiei X, în interacţiunea contemporană cu obiecte de consum întâlnite în perioada lor de formare, se raportează la acestea din urmă ca la nişte artefacte ce au puterea de a-i ajuta să retrăiască momente de fericire, experienţe memorabile

şi Deficit / Scarcity (Craib, 1976) este una care vizează contextul consumului, nu definirea lui. Chiar şi aşa, definiţia lui Larousse este incompletă, prin urmare consider că este important să vedem şi alte perspective asupra consumului; Una dintre ele aparţine lui Falk (1994): „I consume, therefore I am” – această expunere ne trimite mai degrabă cu gândul la o activitate complexă, chiar completă. Practic, într-un astfel de mediu existenţial, Desine-ul lui Heidegger ar (Heidegger, 1927) deveni condiţionat exclusiv de către consum. Paul Du Gay (1996) externalizează puţin perspectiva asupra consumului şi plasează conceptul în industrie, vorbind despre consum ca despre o activitate creativă, diametral opusă producţiei. Oprindu-ne aici, înainte să devenim prea tehnici, putem trage concluzia că nota comună a acestor perspective asupra consumului este complexitatea de care conceptul se bucură – fie că este vorba de acele lucruri care fac obiectul consumului, de oferta de bunuri consumabile sau de consumator în sine, de fiecare dată experienţa completă este cea care se desprinde ca beneficiu al acestui demers. Esenţa acestor teorii îl plasează, aproape de fiecare dată, pe consumator în poziţia în care este capabil de a-şi fi sieşi propriul creator de satisfacţii, obiectele devenind instrumente în acest proces. Dar, pentru a face distincţia dintre experienţa completă şi consumul în sine, vom spune că aceasta din urmă cuprinde şi motivaţii care nu au nimic în comun cu cerinţele unei experienţe complete: de exemplu, uzul produselor pe care omul le consumă nefăcând obiectul scopului acestuia (ex. demersurile de înnobilare a statutului social, demarate odată cu achiziţionarea produselor de lux, fără a li se cunoaşte utilitatea acestora sau nepunându-se preţ pe aceasta) – folosindu-se de două sintagme uzuale, care au apărut şi în discuţiile cu respondenţii, ne putem reprezenta

anumitor produse care au supravieţuit tranziţiei dinspre comunism spre capitalism, au apărut menţiuni de tipul „aceste produse sunt departe de ce erau odată” (A.D., Focus Grup 2 Bucureşti, peste 50 ani). Diferenţe de producţie? Posibil! Nostalgia consumatorilor X? Cu certitudine! Ce este însă interesant este că nu vorbim de o formă de nostalgie tipică: reprezentanţii generaţiei X, în interacţiunea contemporană cu obiecte de consum întâlnite în perioada lor de formare, se raportează la acestea din urmă ca la nişte artefacte ce au puterea de a-i ajuta să retrăiască momente de fericire, experienţe memorabile. Concret, sentimentul de dor, senzaţia de nostalgie nu se propagă neapărat pe utilizarea din trecut a unui anumit obiect de consum, ci se leagă de o experienţă completă de consum. Vorbim aşadar de amintirea momentelor de însemnătate pentru consumator şi în niciun caz despre evaluarea, din partea acestuia, a calităţilor produselor-veterane. În focus-grupuri, oamenii vorbeau despre cum erau ţigările odată sau cum se fabricau bicicletele înainte, dar sclipirea din ochii membrilor generaţiei X rezidă în şansa încercării de a mai trăi încă puţin un vis furat. Concluzionând, putem spune că membrii generaţiei X, aflându-se în faţa raftului cu produse ce au supravieţuit, ca ei, schimbării regimului comunist, sunt tributari unui proces decizional dublu. Pe de-o parte, de cele mai multe ori involuntar, sunt purtaţi de nostalgie într-un exerciţiu de rememorare, profund impregnat cu emoţii şi, pe de altă parte, sunt nevoiţi să facă o evaluare raţională a caracteristicilor produselor ce urmează a fi achiziţionate ca, prin comparaţie, să fie alese acelea care trec testul relevanţei pentru nevoile lor. Pegas sau un mountain-bike semi-profesionist? Pentru fumători, castelul de pe pachetul de ţigări sau tehnologia

30 SINTEZA # 15, aprilie 2015

cu uşurinţă diferenţa dintre persoanele care poartă etichete şi cele care, pur şi simplu trag ceva pe ele. Experienţa completă de consum are capacitatea de a fi temporală, deoarece este influenţată de contextele din spatele ambilor actori care stau în spatele acestui demers (consumatorul şi obiectul de consum). Prin urmare, momentul experienţei complete de consum se traduce prin acel interval de timp în care consumatorul interacţionează cu anumite obiecte (produse / branduri) cu scopul de a întreprinde anumite activităţi tributare motivaţiilor de consum. Cu alte cuvinte, am putea spune că, experienţa completă de consum este o reiterare a ideii de activitate întreprinsă din exact dorinţa de întreprindere a respectivei activităţi (o altă sintagmă cunoscută românilor estea face ceva de dragul acelui ceva). Glumind, am putea concluziona pe aceste premise că, printr-o experienţă de consum completă putem înţelege exclusiv un demers hedonist. Dar întorcându-ne la deficit, Scarcity, cum l-a numit Craib (1976), descoperim că acest concept are două valenţe: una care se referă exclusiv la restrângerea opţiunilor (de alegere sau de consum) la nivel de materie (o perspectivă profund filosofică, ce ne interesează mai puţin această abordare) şi o a doua valenţă, care vorbeşte despre deficit ca fiind unitatea de bază a istoriei unui stat, „deficitul este condiţia istoriei noastre” (p.129). Deducem de aici că istoria este întotdeauna înţeleasă de Craib ca o variantă inferioară, subdezvoltată a situaţiei curente a statului, oricare ar fi aceasta. Plecând de la această idee şi fără a intra într-o dezbatere asupra înţelegerii conceptului de nostalgie, putem concluziona că acesta din urmă reprezintă un puternic influenţator în luarea deciziilor de achiziţie şi deci în modelarea comportamentelor de consum. În acest sens, nu de puţine ori, în discuţiile cu respondenţii, în evaluarea in absentia (fără a testa produsul)

31 SINTEZA # 15, aprilie 2015

din spatele filtrelor şi vorbele dulci ale hostesselor din benzinării? Cum poţi lua cu uşurinţă o decizie în aceste condiţii? Care este firescul din spatele unui proces de achiziţie? Sunt întrebări la care X-şii probabil nu ştiu a răspunde, dar sunt hotărâri pe care au învăţat să le ia la rece, mai bine decât oricine. Moştenirea unei pregătiri irelevante pentru un context socio-economic răsturnat nu naşte monştri, dar pune o cărămidă la baza unei generaţii profund impactată de diverse procese de conştiinţă. Eu îmi scot pălăria în semn de respect pentru cei care au supravieţuit degringoladei existenţiale şi şi-au păstrat speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Nu ştiu dacă în momentul acesta sunt mulţumiţi, dar este de datoria noastră, a celor tineri, a generaţiilor Y şi Z să înţelegem sacrificiul X-şilor şi să împlinim un vis rămas dator. n Referinţe bibliografice · Baudrillard, Jean. (2005) Societatea de consum – Mituri şi structuri, Bucureşti: editura comunicare.ro; · Craib, I. (1976) Existentialism and Sociology, Great Britan: University Printing House Cambridge; · Du Gay, P. (1996) Consumption and Identity at Work, Denmark: Copenhagen Business School; · Du Gay, P. (2004) . Self-service: Retail, Shopping and Personhood. Consumption, Markets & Culture 7, no. 2 (June): 149-163; · Felson, M. (1978) Community Structure and Collaborative Consumption: A routine activityapproach, n.l., n.e.; Antonio Amuza este student doctorand al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, licenţiat în drept şi cercetător sociolog la Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES. Predă Tehnici proiective de cercetare calitativă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Z OO M

O analiză comparativă asupra psihologiei românilor Daniel David

Cum credem că suntem (autoconvingem)? De ce credem asta?

Ce s-a schimbat în psihologia poporului român după 100 de ani

Calzi (prietenoşi/ ospitalieri/ toleranţi/ corecţi/ sensibili/ cu umor/ etc.) Ne prezentăm astfel pentru a crea o primă impresie favorabilă şi a reduce astfel potenţialele pericole.

Concluziile lucrării „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor” pun în evidenţă aspecte constante, care se menţin în profilul psihologic al românilor, dar şi elemente care s-au modificat. Concluziile lucrării sunt complexe, acestea aduc informaţii suplimentare la lucrările existente în domeniu: Drăghicescu (1907) şi Motru (1937).

evista Sinteza a publicat în premieră în numerele trecute câteva dintre concluziile lucrării „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor”. Studiul actual confirmă unele concluzii ale lucrărilor anterioare, transformându-le astfel din ipoteze/cunoştinţe preliminare (care nu erau atunci bazate pe date empirice/ştiinţifice) în cunoştinţe validate ştiinţific, infirmă empiric/ ştiinţific unele concluzii ale lucrărilor anterioare şi/sau nuanţează unele concluzii ale lucrărilor anterioare. Tabelul alăturat prezintă sintetic câteva exemple de astfel de analize comparative. La analizele comparative discutate menţionez (cf. David, în pregătire): 1) Fondul genetic are un rol mai puţin important în profilul psiho-cultural al românilor, decât cel atribuit de Constantin Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu. 2) De asemenea, mediul ecologic are un rol mai puţin important în profilul psiho-cultural al românilor, decât cel anticipat de Constantin Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu. 3) Constantin Rădulescu-Motru a observat coexistenţa perseverenţei şi neperseverenţei în munca la români. Explicaţia sa este că la bază românul este perseverent, dar istoria l-a pervertit; aşadar, explicaţia sa este una istorică, greu însă de verificat şi susţinut ştiinţific. Noi am observat că munca la români este un mijloc de emancipare socială. La bază, românul nu este nici perseverent nici neperseverent; ba aş înclina să spun că este

32 SINTEZA # 15, aprilie 2015

neperseverent, deoarece motivaţia pentru muncă nu este una intrinsecă, ci una extrinsecă. Aşadar, dacă munca poate juca acest rol emancipativ (ex. prin salarii încurajatoare), atunci românii manifestă perseverenţă. Dacă munca nu poate juca acest rol emancipativ (ex. salariu foarte mic), atunci românii manifestă neperseverenţă, după logica „muncesc pentru cât mă plăteşti” şi/sau „las că merge şi aşa”. 4) Constantin Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu au asumat ca atribute psihologice ale românilor caracterul primitor şi tolerant; noi am găsit că aceste atribute nu reprezintă însă realităţi psihologice în sens pozitiv, ci stereotipuri psihologice. Aşadar, românii nu sunt foarte primitori şi toleranţi, ci cred despre ei că sunt astfel. 5) Atât Constantin Rădulescu-Motru cât şi Dumitru Drăghicescu considerau că aceste atribute psihologice explică comportamentele naţiunii. Noi considerăm că aceste atribute psihologice au mai ales rolul de a descrie, sumariza şi a genera predicţii faţă de aceste comportamente; rolul explicativ trebuie căutat mai ales în interacţiunile dintre membrii naţiunii. n Referinţe selective: David, D. (în pregătire). Psihologia poporului român. Profilul psihologi al românilor. Editura Polirom, Iaşi. Drăghicescu, D. (1907). Din psichologia poporului român (introducere). Librăria Leon Alcalay, Bucureşti. Rădulescu-Motru, C. (1999). Psihologia poporului român. Editura Paideia, Bucureşti.

Acest aspect a fost surprins şi de Constantin Rădulescu-Motru şi de către Dumitru Drăghicescu

Inteligenţi/ creativi Ne prezentăm astfel pentru a ne creşte stima faţă de propria persoană-identitatea/ imaginea socială. Ne bazăm aici pe maximizarea pozitivului (ex. Olimpicii) şi minimizarea negativului (ex. rezultatele la P.I.S.A.). Acest aspect a fost surprins şi de Constantin Rădulescu-Motru şi de către Dumitru Drăghicescu

Comportament indisciplinat Prin observaţii directe; spre deosebire de alte aspecte psihologice, comportamentul este (auto)observabil şi măsurabil, deci mai greu de distorsionat; totuşi, deşi nu-l putem ignora, tindem să-l contextualizăm. Acest aspect a fost surprins şi de Constantin Rădulescu-Motru şi de către Dumitru Drăghicescu

Personalitate pozitivă Pentru a compensa comportamentul indisciplinat; avem astfel potenţialul pentru comportamentul bun.

Echilibru nediferenţiat clar între Individualism (egoist) vs. Colectivism, Autonomie vs. Gregarism Colectivismul este unul vertical, acompaniat de o distribuţie scăzută a puterii. Astfel că în cadrul colectivului fiecare încearcă să obţină puterea, ceea ce duce şi la aparenţa de egoism şi de autonomie; Individualismul autoperceput al românilor nu este însă individualismul vestic (generos şi solidar), alternativ colectivismului, ci unul egoist Autonomia nu este asociată individualismului vestic, ci celui egoist (ex. „să fac de capul meu”; „mie să nu-mi spună nimeni ce să fac”, etc.) Această dialectică a fost surprinsă şi de Constantin Rădulescu-Motru

33 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Cum cred alţii că suntem? De ce cred aşa?

Cum suntem? De ce suntem astfel?

Reci (neprietenoşi/mizantropi/ ursuzi/ cinici/ sceptici/ etc.) Suntem astfel ca expresie a colectivismului susţinut de nevoia de siguranţă.

Reci (neprietenoşi/ mizantropi/ ursuzi/ cinici/ sceptici/ etc.) Suntem astfel ca expresie a colectivismului susţinut de nevoia de siguranţă.

Mai puţin inteligenţi în comparaţie de modul în care credem noi că sunt ei, cum ne credem noi şi cum se cred ei Ne prezintă astfel pe baza experienţelor limitate şi/sau a nevoii de a-şi justica prezentul.

Potenţialul intelectual şi creativ nevalorificat Mediul socio-cultural nu favorizează expresia potenţialului pe care îl avem.

Comportament indisciplinat (în comparaţie cu ei) Ne prezintă astfel pe baza experienţelor limitate şi/sau a nevoii de a-şi justica prezentul.

Comportament indisciplinat A apărut la interfaţa dintre factorii socioculturali, biologici/ genetici şi ecologici (geografici)

Alţii ne văd mai puţin pozitiv decât îi vedem noi pe ei, noi pe noi şi decât se văd ei pe ei Ne prezintă astfel pe baza experienţelor limitate şi/sau a nevoii de a-şi justica prezentul.

Extraversiune (gregarism)/neuroticism ridicate şi deschidere/ agreabilitate/ conştiinciozitate scăzute Au apărut la interfaţa dintre factorii socioculturali, biologici/ genetici şi ecologici (geografici).

Alţii ne văd ca mai asertivi şi mai puţin perseverenţi în comparaţie cu modul în care credem noi că sunt ei, cum ne credem noi şi cum se cred ei Ne prezintă astfel pe baza experienţelor limitate şi/sau a nevoii de a-şi justica prezentul.

Colectivism (vertical – de aici impresia de individualism egoist), Gregarism şi Neperseverenţă Au apărut la interfaţa dintre factorii socioculturali, biologici/ genetici şi ecologici (geografici).

Z OO M

Dan Jurcan

Sfârşitul unei generaţii „Noi în anul 2000 Când nu vom mai fi copii Vom face ce-am văzut cândva Toate visele îndrăzneţe În fapte le vom preschimba.”

efinirea generaţiilor nu ţine în mod necesar de demografie, ci de un anumit pattern cultural identificabil prin trăsături distincte şi asociat cu un moment semnificativ în istorie. Obsesia sociologilor (şi nu numai a lor) este de a crea categorii, de a simplifica percepţia unei generaţii prin reducerea la câteva atribute semnificative. Însă simplificarea, reducţionismul perceptiv duc la pierderea nuanţelor şi astfel e posibil ca mulţi dintre exponenţii unei generaţii să nu se recunoască în modelul propus.

Profil generaţional De pildă, aşa aflăm că generaţia celor care s-au născut după al doilea război mondial până în 1965 este generaţia „boomers”. Ei sunt cei care au urmat generaţiei „vinovaţilor” - a celor care au experimentat războiul, au purtat responsabilitatea lui şi a căror sarcină principală a fost de reașezare şi reconstrucţie a lumii postbelice. În plin război rece, copiii „boomers” au fost supuşi intens ideologizării şi ameninţării unui conflict nuclear. Din acest motiv, ei au căutat mereu siguranţa. Familia a fost şi este pentru „boomers” o valoare cheie. Au crescut odată cu utilizarea aproape globală a radioului, cu apariţia televiziunii şi cu începuturile publicităţii la scară globală. S-au detaşat de vinovăţiile părinţilor şi au redescoperit libertatea prin hippie şi rock and roll. Ei sunt cei care au venit cu un puternic mesaj de libertate civică prin mişcările sociale ale anului 1968. Într-o altă încercare de încadrare stereotipară, se consideră că urmaşii generaţiei „boomers“ fac parte din generaţia X sau generaţia celor născuţi după 1965 până în 1978. Fiind şi primii consumatori de media pe scară largă, în special ai televiziunii, ei au fost expuşi intens publicităţii 34 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n Pentru românii generaţiei X, liderii comunişti au pregătit viitorul de aur, un proiect ideologic în care poporul unic muncitor ar fi trebuit să înlocuiască diferenţele de clasă

şi sunt consideraţi şi prima generaţie a consumului. Şi pentru că se revoltă faţă de modelul de putere piramidală construit de generaţia „boomers”, ei refuză autoritatea, indiferent dacă e politică sau corporatistă. Cei din generaţia X vor afirmare profesională şi personală. Apare familia cu dublă carieră, ceea ce atrage o scădere masivă a natalităţii. Femeile ajung să devină independente financiar, ceea ce duce la o creştere masivă a ratei divorţurilor. Familia devine mai puţin importantă pentru generaţia X, în comparaţie cu cea a părinţilor, dar oricum mai importantă decât pentru generaţiile care îi urmează. Cei care fac parte din generaţia X muncesc mai puţin decât „boomers”, dar sunt mult mai inovativi. Sunt mai puţin tehnici faţă de generaţiile Y şi Z, dar au capacitatea de adaptare şi de învăţare a utilizării noilor tehnologii. Ei fac parte dintre primii utilizatori pe scală largă a calculatoarelor şi, ulterior, a Internetului şi telefoniei mobile. În plan politic, cei din generaţia X au refuzat stabilitatea bipolară a lumii, jumătăţile de măsură în exercitarea libertăţii şi au provocat schimbările semnificative din 1989, prin căderea Zidului Berlinului şi, implicit, a Cortinei de Fier. Ieşirea din spaţiul perimetral şi nevoia de explorare a lumii sunt nişte caracteristici specifice generaţiei X. Generaţia Y se referă la cei născuţi după 1978 până în 2000. Sau „milenialii”. Ei reprezintă generaţia MTV, prima generaţie pentru care globalizarea identitară este o realitate. Individualismul este mult mai pregnant, colectivismul scade în intensitate. Apare un soi de narcisism generaţional, prietenii fiind mult mai importanţi decât familia. Şcoala tradiţională este considerată inadecvată pentru a răspunde nevoilor generaţiei Y. Apare o dezideologizare totală, ceea ce face ca identităţile naţionale să fie din ce în ce mai puţin relevante. Se dezvoltă însă

ideologii ale stilului de viaţă. Internetul devine principala sursă de informare şi formare, iar expunerea vieţii personale şi interacţiunea şi prin reţele de socializare le sunt destul de familiare. Cei născuţi după 2000 sunt numiţi generaţia Z. Ei au crescut odată cu noile tehnologii comunicaţionale. Se mai numeşte şi generaţia Facebook pentru că utilizarea smartphone-urilor, a tabletelor şi comunicarea pe Facebook ajung aproape să substituie comunicare face-to-face. Ei sunt conectaţi permanent, comunicarea şi publicitatea online fiind prevalente celei televizate. Pentru ei realitatea se mută on-line. Din acest motiv, părinţii lor din generaţiile X şi Y sunt foarte îngrijoraţi şi aproape disperaţi atunci când copiii Z stau toată ziua pe tabletă sau smartphone, fără să înţeleagă că tehnologia face parte din mediul de dezvoltare al copiilor Z. Este considerată o generaţie superficială, adaptabilă şi centrată pe nevoia de gratificare imediată. Cei din generaţia Z trăiesc într-o lume fără graniţe şi sunt incapabili să înţeleagă rostul şcolii tradiţionale rămasă încă în tiparele generaţiei „boomers” , adică a bunicilor lor. Pentru ei, şcoala e pe Net, pentru că de acolo îşi pot lua informaţiile necesare acoperirii propriilor nevoi de informare şi dezvoltare. Ei reprezintă şi prima generaţie care își educă tehnologic părinţii şi bunicii, fiind mult mai abili în utilizarea noilor tehnologii. Scopul lor nu este de a munci, ci de a experimenta cât mai mult pentru dezvoltarea personală. Pe scurt, cam acestea ar fi tiparele majore prin care diverşi autori au încercat definească o generaţie sau alta. E drept că multe dintre aceste definiţii au fost date în Occident şi fac, în mare măsură, referire la cei care au experimentat libertatea şi înainte de 1989. Cât de valide sunt însă aceste simplificări categoriale ale generaţiilor 35 SINTEZA # 15, aprilie 2015

pentru spaţiul Europei de Est şi, în special, pentru România? Şi cât de mult diferă sau se asemănă definirile stereotipare ale generaţiilor pentru perioada comunistă şi pentru postcomunism? e aşteptări mai putem avea în România de la generaţia X şi la câtă speranţă mai pot visa cei din generaţiile care vin? Cred că pentru generaţia X din România multe din atributele globale sunt valide, dar există şi multe caracteristici sau diferenţe specifice. Neluarea lor în considerare ar duce tocmai la generalizări în care poate cei mai mulţi dintre cei născuţi după 1965 nu s-ar recunoaşte. Generaţia X este în mare măsură cunoscută la noi ca fiind mai degrabă generaţia „decreţeilor”, a celor care s-au născut după 1965 pentru că mai-marii zilei au decis că rolul femeii este să dea ţării cât mai mulţi copii. Aşa se face că generaţia X este asociată cu o creştere a natalităţii, nu cu o scădere a ei. Pentru românii generaţiei X, liderii comunişti au pregătit viitorul de aur, un proiect ideologic în care poporul unic muncitor ar fi trebuit să înlocuiască diferenţele de clasă şi în care viziunea despre omul nou ar fi trebuit să fie sieşi suficientă. Dar cei din generaţia X au vrut mai mult, au vrut să nu decidă alţii pentru ei şi au ales libertatea. În acest fel, visele îndrăzneţe şi faptele măreţe mult aşteptate în viitorul anului 2000 s-au spulberat într-o zi de decembrie în 1989. Cei din generaţia X s-au săturat ca falsele ideologii să le mai hrănească speranţa şi au crezut că revolta poate fi alternativa, iar libertatea poate fi răspunsul la limitele şi frustrările unui spaţiu totalitar. Nu ştiau însă că libertatea avea să însemne şi multă responsabilitate. Generaţia X din România este generaţia celor între două lumi. Ei au fost educaţi în comunism, dar s-au trezit că 

Z OO M

n Cei din generaţia X au văzut ce înseamnă colectivismul forţat, ipocrizia discursului, dar şi solidarităţile oneste ale părinţilor lor

trebuie să supravieţuiască în plin capitalism. Este generaţia celor care au fost învăţaţi să îşi gestioneze destinul în deplină siguranţă, nu în incertitudine. Ei au văzut cum părinţilor lor statul comunist le-a oferit o casă şi un loc de muncă, dar au descoperit că statul capitalist nu le oferă mai nimic. Generaţia X a fost proiectată în România pentru a munci într-o economie bazată pe o industrie comunistă construită de generaţia părinţilor, dar au experimentat o economie în plină tranziţie spre capitalism, unde adesea privatizarea a fost echivalentă cu lichidarea. Şi pentru că nu au găsit locuri de muncă în ţară, mulţi dintre românii generaţiei X au fost nevoiţi să aleagă calea pribegiei pentru a supravieţui. Experienţa multiculturală i-a schimbat pe mulţi din generaţia X. Cei din generaţia X au văzut ce înseamnă colectivismul forţat, ipocrizia discursului, dar şi solidarităţile oneste ale părinţilor lor. Au ajuns adulţi şi azi descoperă cum colaborarea între adulţii generaţiei X este extrem dificilă, pentru că individualismul şi răceala relaţiilor dintre români au devenit definitorii. Copiii generaţiei X au crescut odată cu cenzura şi definirea ideologică a realităţii, iar azi experimentează libertatea de expresie în toate formele ei posibile. Ei au crescut cu Mihaela şi ciocănitoarea Woody, în cele două ore de program TV permise de regimul ceaușist. Copiii generaţiei X din România şi-au văzut propriii părinţi cum ascultau cu frică Europa Liberă şi Vocea Americii. Imaginea lor despre libertate era dată în mare măsură de vocile Lumii Libere. Azi au descoperit că acele voci nu erau decât nişte soldaţi ai cuvintelor în vâltoarea Războiului Rece. Ca adulţi, cei din generaţia X experimentează acum globalizarea, suprainformarea, dezinformarea şi expunerea 36 SINTEZA # 15, aprilie 2015

la mediocritate mediatică. Provocarea cheie a celor din generaţia X este să desluşească adevărul şi să selecteze din multitudinea producţiilor mediatice ceea ce corespunde valorilor şi gusturilor proprii. Tehnologic vorbind, generaţia X a crescut în cultura cărţii tipărite. Cartea a fost şi un bun refugiu în faţa cenzurii şi a lipsei surselor alternative de informare. Azi, adulţii generaţiei X se adaptează pentru informare prin noile tehnologii IT, iar unii dintre ei au devenit chiar exponenţi ai acestei noi industrii. Generaţia X nu a cunoscut forţa comunicaţională a publicităţii decât în postcomunism. Brandurile cheie ale generaţiei X sunt Dacia, Eugenia, pantofii de Clujana, ciocolata Rom şi tenişii de Drăgăşani. Adulţii generaţiei X au trecut de la abstinenţa consumeristă la supraconsum, o formă aproape de compensare simbolică identitară a insuficienţei de bunuri experimentate în anii comunismului. FI nu se reduce la A AVEA. De aceea ne întrebăm: sunt membrii generaţiei X mai fericiţi acum decât în comunism? Generaţia „boomers” sau cea a părinţilor generaţiei X este definită preponderent de dezamăgire în postcomunism. Ei au văzut cum o întreagă industrie, construită cu sudoarea şi sacrificiile unei generaţii, a fost devalizată sau vândută la fier vechi. Şi chiar dacă unii dintre ei trăiesc mai bine decât înainte 1989, se declară nostalgici şi visează la vremurile de odinioară. Ei par să fi uitat prea repede suferinţa generată de raţionalizarea energiei şi a alimentelor de dragul plăţii datoriilor externe. Şi pentru că nu se pot adapta, orice schimbare este percepută ca o ameninţare. Şi totuşi, destinele României postcomuniste au fost conduse aproape două decenii de către generaţia „boomers”, nu de către generaţia X.

Z OO M

n Cei din generaţia X au văzut cum este pusă în scenă o dezindustrializare sistematică şi dispariţia capitalului românesc

Pentru cei din generaţia X schimbarea în postcomunism a adus provocarea adaptării la incertitudine şi individualism. Postcomunismul a zdruncinat din temelii toată educaţia primită ca şoim al patriei, pionier sau utecist. Cei din generaţia X nu se aflau în funcţii de conducere în ’89 şi, timp de două decenii, ei au văzut cum comunismul încă mai trăieşte în noi, cum orice reformă pare să fie o „schimbare, dar să nu se modifice mai nimic”. Cei din generaţia X au fost martorii şi beneficiarii integrării europene şi euroatlantice. Azi, cei mai mulţi dintre ei pot profita de libera circulaţie şi pot călători sau munci în străinătate. De aceea, se declară fericiţi într-o măsură mai mare decât părinţii lor. Dar cei din generaţia X au fost şi martorii unei dezamăgiri profunde faţă de schimbările postcomuniste din România. Ei au văzut cum este pusă în scenă o dezindustrializare sistematică şi dispariţia capitalului românesc. Când erau copii, cei din generaţia X erau educaţi să fie mândri de ceea ce au făcut părinţii lor. Au mai văzut cum miturile fondatoare ale naţiunii nu mai sunt predate în şcoli, cum patriotismul a ajuns să fie ceva ruşinos şi cum banul a ajuns să fie singura ideologie. Generaţia X a asistat adesea neputincioasă cum liderii din generaţia părinţilor lor, cel mai adesea nomenclaturişti de rangul doi, au ajuns să sufoce cetăţeanul de rând prin birocraţie şi corupţie. Au văzut cum slugărnicia istorică a românilor rămâne şi cum unii politicieni nu au făcut altceva decât să schimbe Înalta Poartă de la Istanbul sau Moscova cu Bruxelles şi Washington. Dar mai grava crimă a liderilor generaţiei „boomers” a fost faptul că au ucis orice urmă de speranţă a noilor generaţii. Tinerii de azi îşi văd în proporţie de peste 50% destinul realizat în străinătate, nu în România. În fine, ultimii şapte ani au însemnat pentru România o 37 SINTEZA # 15, aprilie 2015

predare de ştafetă. Lideri politici din generaţia X au ajuns în funcţii de miniştri şi chiar premieri. Pentru mulţi din generaţia X, schimbarea mult aşteptată părea să hrănească speranţa şi să vindece dezamăgirea. Dar „lupii tineri” s-au dovedit a fi mult prea flămânzi, iar nume precum Elena Udrea, Sorin Apostu, Dan Şova sau Darius Vâlcov au compromis definitiv încrederea că cei din generaţia X ar mai putea face vreo schimbare benefică pentru România. Ultimul secol ne arată că există o anumită ciclicitate şi, odată la 25-30 de ani, au avut loc schimbări istorice majore, cel mai adesea create de generaţiile care nu mai suportă răspunsul pe care prezentul îl dă frustrărilor şi nevoilor lor. Aşa au apărut primele două războaie mondiale, aşa au apărut schimbările din ’68 sau cele din ’89. Estul postcomunist a fost defazat cultural cu aproape o generaţie faţă de Occident, dar recuperează masiv prin comunicarea digitală şi prin globalizare. Au trecut 25 de ani şi liderii generaţiei X din România par să fi irosit şansa istorică de a schimba destinele unei naţiuni, fiind mânaţi de interese mărunte, corupţie şi individualism feroce. Generaţia X este generaţia leadershipului ratat. În timpul acesta, pentru că un nou ciclu de schimbare se conturează şi pentru că democraţia europeană nu îşi poate depăşi propriile handicapuri, istoria creează răspunsuri de genul Putin, Erdogan sau Orban. E timpul ca alţii mult mai tineri să aibă dreptul la şansa unui leadership inspirat pentru România! Altminteri, vom experimenta din nou negura istoriei. n

Dan Jurcan este doctor în sociologie, profesor asociat la SNSPA.

Z OO M

G10

Z OO M

Care a fost perioada mai fericită din viața dumneavoastră, cea de dinainte de 1989 sau cea de după 1989?

10% Ambele în egală măsură

Mircea Miclea

41%

Cea de după 1989

46%

Masculin dinainte de... - 45.8% de după... - 42.9%

Feminin dinainte de... - 46.4% de după... - 39.6%

Sud + București + Dobrogea dinainte de... - 47.4% de după... - 39.2%

Studii medii dinainte de... - 48.3% de după... - 39.0%

35 -44 ani dinainte de.. - 43.1% de după... - 46.0%

G11

Fără școală gimnaziu dinainte de... - 53.7% de după... - 35.9%

Cea de dinainte de 1989

Studii superioare dinainte de... - 27.8% 45 -55 ani de după... - 55.7% dinainte de... - 49.7% de după... - 35.3%

Dacă nu ar fi fost Revoluția din 1989 credeți că ați fi trăit mai bine, la fel sau mai rău?

G12

Transilvania + Banat dinainte de... - 44.3% de după... - 44.9%

Aveți un politician preferat? 1% Nu răspund

2% Nu răspund

18% La fel

24% Da

u cred că o generaţie are un portret psihologic distinct de al altor generaţii. Variabilitatea intra-generaţională, diferenţele dintre indivizii aceleiași generaţii sunt mult mai mari decât diferenţele dintre trăsăturile psihologice ale unor generaţii distincte. Cred însă că, din cauza circumstanţelor istorice, reprezentanţii unei generaţii pot dezvolta comportamente similare, în spatele cărora poţi recunoaște unele pattern-uri stabile. Aceste comportamente nu sunt, însă, emergenţe ale minţii generaţiei respective, ci rezultante ale interacţiunilor indivizilor cu capriciile istoriei; sunt psiho-istorie, nu psihologie. Viaţa mea ca individ, a noastră ca generaţie, e ca o naraţiune scrisă la două mâini: una a evenimentelor pe care le-am produs sau care ne-au produs, alta – a minţii noastre, cu idealurile, aspiraţiile și slăbiciunile ei. Una dintre căile prin care putem reconstrui psiho-istoria unei generaţii este o abordare de tip pointilist. După cum știm, pointilismul a fost un curent artistic care a arătat că, din tușe discrete de culoare, poţi reconstrui realitatea. Autoportretul lui van Gogh, dar și picturile lui Seurat sau Pissarro fascinează tocmai prin reconstrucţia pattern-urilor din tușe de culori distincte. Prin analogie, cred că putem reconstrui pattern-urile psiho-istorice ale unei generaţii printr-o serie de tușe subiective suprapuse sau combinate. Iar textul de faţă nu se vrea altceva decât o tușă subiectivă într-o încercare mai largă de reconstrucţie pointilistă a generaţiei X.

Tinereţea noastră era mai tare decât sistemul lor

28%

39%

Mai rău

Mai bine

13%

75% Nu

Nu ştiu Generaţia X, realizat în 23-24 februarie 2015, pe un eşantion de 1.032 de subiecţi cu vârsta între 35 şi 55 de ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare: ± 3,2%.

38 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Un psiho-portret pointilist

Moldova dinainte de... - 46.1% de după... - 39.3%

3% Nu știu

Generaţia X (ce denumire sociologică neinspirată! Ce litere din alfabet vor fi folosite oare ca să numească generaţiile de peste 100 de ani?) îi cuprinde pe toţi cei născuţi după 1960 până în 1980. Eu aparţin acestei generaţii. Când noi am început să conștientizăm lumea în care trăiam, comunismul intrase deja în declin. Nu mai avea agresivitatea, aroganţa și activismul din perioada tinereţii părinţilor noștri. Își epuizase potenţialul de creștere, oferea dezamăgiri, nu speranţe. Vedeam asta în fiecare zi: eram săraci, deși părinţii noștri munceau din greu și-și sacrificaseră tinereţile pentru ca să o ducem mai bine. Eram prizonieri între graniţele ţării noastre, aveam pâinea pe cartelă, untul era o raritate, carnea – o minune, frigul 39 SINTEZA # 15, aprilie 2015

din apartamente și întunericul de pe străzi – banalităţi cotidiene. Părinţii noștri deveniseră duplicitari, nici ei nu mai credeau în comunism; aplaudau la defilări sau la vizitele „Tovarășului”, înjurau după. Am crescut fără să avem iluzia unui viitor luminos. Dar n-am făcut nicio depresie colectivă, nici nu ne-am victimizat. Eram tineri, aveam prieteni, umpleam stadioanele, ascultam rock, mai citeam și cărţi și ne băteam joc de Ceaușescu și de tot sistemul lui. Ne intra frigul în oase stând la coadă de la 4 dimineaţa pentru o sticlă de lapte, dar la prânz râdeam în hohote când cineva spunea bancuri cu Bulă / Ceaușescu / Securitatea. Tinereţea noastră, ca o manta de vreme rea, ne apăra de ticăloșiile sistemului comunist, era mai tare decât sistemul. Am crescut într-o etică a datoriei. Părinţii ne repetau zilnic ce datorii aveam, școala – la fel. Codul eticii și echităţii socialiste – o broșură pe care trebuia să o citești la intrarea în UTC - conţinea o listă lungă de datorii și ne spunea că avem un singur drept: dreptul la muncă. Atunci, ideea aceasta cu importanţa muncii ne enerva la culme; mai târziu deprinderea de a munci mult, fără să ne așteptăm la mare lucru, ne-a prins bine.

Noi am învins, ei au câştigat Eram toţi tineri în decembrie 1989. Noi am ieșit în stradă, noi am găurit steagurile, ca să extirpăm semnul tumorii comuniste de pe steagul patriei, noi am strigat ca bezmeticii „Jos comunismul!”, „Libertate!”, „Timișoara!”. Se poate vedea acest lucru în toate filmele și fotografiile de la Revoluţie. Eram noi mai curajoși decât părinţii noștri? Nu cred. Pur și simplu, noi nu aveam nimic de pierdut: aveam salarii mizerabile, repartiţii guvernamentale obligatorii prin câte un colţ de ţară, n-aveam familii, n-aveam copii. Ce să pierdem? Aveam însă o lume întreagă de câștigat. Dacă comunismul mai rezista încă 10-15 ani, ne punea și pe noi cu botul pe labe, deveneam prudenţi până la lașitate, duplicitari până la pierderea identităţii. A fost marea șansă a generaţiei noastre: Revoluţia ne-a prins încă tineri. Doar că noi eram în stradă; ei, reprezentanţii vechiului sistem, erau în culise. Noi am învins în stradă, ei au câștigat puterea în instituţii. Aveau bani, relaţii și putere. Au ajuns la butoane și le-au folosit în interesul lor. Pe noi, tinerii din stradă, ne-au uitat. Ne repetau mereu că ţara e într-o perioadă grea, de tranziţie, și ca n-are timp să se ocupe și de noi. 

Z OO M

G13

Z OO M

Credeți că Nicolae Ceaușescu a fost un conducător bun sau unul rău?

8% Nu știu 2% Nu răspund Moldova Bun - 62.6% Rău - 19.4%

25% Rău

12%

Masculin Bun - 52.6% Rău - 25.8%

Nici bun, nici rău

Fără școală gimnaziu Bun - 66.7% Rău - 13.2%

53% Bun

Feminin Bun - 53.4% Rău - 25.0%

Studii medii Bun - 54.7% Rău - 23.2% 35 -44 ani Bun - 49.3% Rău - 26.5%

Moldova DA - 45.4% NU - 43.5%

Sud + București + Dobrogea Bun - 51.1% Rău - 25.9%

45 -55 ani Bun - 57.9% Rău - 24.0%

Transilvania + Banat Bun - 50.6% Rău - 28.0%

Studii superioare Bun - 27.4% Rău - 50.9%

Dezamăgiri şi complexe

Dacă azi ar candida la alegerile prezidențiale, dumneavoastră l-ați vota pe Nicolae Ceaușescu sau nu?

7% Nu știu 1% Nu răspund

43%

L-aș vota

Sud + București + Dobrogea DA - 41.5% NU - 50.3%

Transilvania + Banat DA - 43.7% NU - 49.4%

Masculin DA - 41.2% NU - 51.6%

49%

Nu l-aș vota

Feminin DA - 44.7% NU - 45.5%

Fără școală gimnaziu DA - 64.2% NU - 26.5%

Studii medii DA - 42.6% NU - 49.1% 35 -44 ani DA - 40.8% NU - 50.0%

45 -55 ani DA - 45.7% NU - 47.0%

Studii superioare DA - 13.2% NU - 79.9%

40 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n Dezamăgirea pe care am trăit-o faţă de Occident ni s-a datorat nouă înşine: noi îl idolatrizaserăm, fără să ştim

fii de două ori mai bun decât ei, ca să te recunoască egal cu ei, să realizeze că nu ești hoţ sau debil mintal. A fost și La Revoluţie și apoi câteva luni după, am trăit beţia greșeala noastră: atât de violent am respins propaganda libertăţii. Eram euforici, credeam în miracole. Credeam ceaușistă, încât am asimilat necritic tot ceea ce venea din că toţi oamenii proști și corupţi, toate lichelele, cum scria afara ţării. Am luat vitrinele lor de autoprezentare drept Liiceanu, se vor da la o parte, ca să facă loc oamenilor onești realităţi. Era atât de rău aici, că acolo nu putea fi decât bine și competenţi. Credeam că statul va lua în seamă aspiraţiile și corect totul. În plus, căram cu noi complexele noastre și nevoile noastre. Credeam că meritul profesional va de provinciali. Eram la marginea Europei, prevala asupra nepotismului; credeam că vorbeam limbi străine, dar nu suficient de politicienii vor sta lângă umărul nostru și bine, citisem, cărţi, dar nu aveam acces la că le va păsa de noi. Credeam că Adevărul, informaţie ca ei, munceam din greu, dar Libertatea, Binele, Dreptatea, Frumosul, Nu contează nu aveam banii lor, iar ţara noastră o lua ţinute până atunci al frontiere, vor ocupa razna, pe când ţările lor erau așezate, bine ce face istoria ţara. Oare cum am putut fi atât de naivi? rânduite. Dezamăgirea pe care am trăit-o din om. Apoi, s-au prăvălit peste noi faţă de Occident ni s-a datorat nouă înșine: dezamăgirile, una după alta. Întâi, ne-am Contează ce face noi îl idolatrizaserăm, fără să știm. Ca să ne văzut părinţii tot mai îngrijoraţi și mai triști: omul cu ce a făcut refugiem din realitatea dură a ceaușismului, după truda cinstită de zeci de ani „în câmpul ne agăţaserăm de o iluzie. Ne-au trebuit istoria din el.” muncii”, rămâneau fără serviciu, cu pensii vreo 10 ani să înţelegem ce e adevăr și ce e de mizerie. Erau debusolaţi: lumea în care J.P. Sartre spoială în Occidentul nostru drag. ei se adaptaseră nu mai era; lumea nouă Am mai făcut o încercare în 1996. Ne-am îi contraria. Milionarii de carton, oameni certat cu părinţii noștri, am intrat în conflict cu familiile de nimic, dar cu acces pe culoarele puterii se îmbogăţeau noastre și l-am votat pe Emil Constantinescu. Altă iluzie; peste noapte; ei, cu munca lor onestă – erau daţi la o parte, omul s-a dovedit a fi o paiaţă, ușor de învins de bătrânii marginalizaţi. O dată la patru ani, în campaniile electorale, securiști, după cum el însuși a recunoscut. li se mai azvârlea câte-o favoare minoră, apoi erau iar uitaţi. Atunci ne-am luat lumea în cap Apoi, au venit umilinţele primelor noastre ieșiri în Occident. Occidentul, pe care îl idolatrizam, care preamărea Prin ’96-’97, am înţeles, în sfârșit, mulţi dintre noi că, dreptul la libera circulaţie, ne umilea la poarta ambasadelor. indiferent cine e la putere, statului român nu-i pasă de noi. Stăteam zile și nopţi în ploaie și frig pentru o viză, iar Părinţii noștri nu mai puteau avea grijă de noi: erau deja când, după mari eforturi, ajungeam „în Vest”, eram siliţi să bătrâni și obosiţi. Pentru ei, Revoluţia venise prea târziu. suportăm etnostereotipiile lor cretine. Oriunde mergeai, la Atunci, ne-am luat lumea în cap. Două milioane de oameni au plecat din ţară, ca să-și câștige singuri bani pentru un  o universitate sau pe un șantier de construcţii, trebuia să 41 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

Vintilă Mihăilescu

Generaţia X - cei mulţi şi bogaţi?

n Generaţia X e a celor care ştiu să îşi poarte singuri de grijă

trai decent, căci statul român nu le oferise nimic. Generaţia mea e generaţia căpșunarilor. Mă mândresc cu asta! Nu am mai așteptat nimic de la nimeni, ne-am luat destinul în mâini. Ne-am dat seama că ce se întâmplă cu viaţa noastră depinde numai de noi. Puţini dintre noi l-au citit pe J.P. Sartre, dar mulţi i-am pus în practică, fără să știm una dintre ideile lui favorite: „Nu contează ce face istoria din om. Contează ce face omul cu ce a făcut istoria din el.” Cei ce n-au plecat au început propriile lor afaceri. Era greu, nu aveam nici bani, nici relaţii, nici acces la pârghiile puterii. Aveam numai etica datoriei și ceva cunoștinţe dobândite prin școli. Generaţia mea este cea care a creat și apoi a dezvoltat firmele de IT. Alţii au intrat în transnaţionale și au tras din greu, însă au demonstrat că sunt competitivi și responsabili, iar acum ocupă poziţii importante. Noi, căpșunarii, noi, IT-iștii, noi, corporatiștii suntem generaţia X. Am reușit să schimbăm economia, dar n-am reușit să schimbăm instituţiile, administraţia, n-am reușit să schimbăm clasa politică. Contabilizăm de toate: și reușite, și eșecuri dureroase. Cred că am dat acestei ţări mai mult decât ne-a dat ea nouă, dar n-avem resentimente, încă o iubim și încă ne pasă de ea. Purtăm povara propriului nostru trecut sub comunism. N-am uitat cum a fost atunci, nu mai vrem să se repete. Reacţionăm uneori excesiv la orice se întâmplă în prezent care ne evocă ceva din traumele trecutului. Dispreţuim tot ce sună a comunism, paternalism, stângism. Suntem mai anticomuniști și decât părinţii noștri, și decât copiii noștri. Știm că poate exagerăm, dar avem alergie la stânga, iar asta poate vedea oricine analizează valorile și opţiunile electorale ale generaţiei noastre. Mai avem și o reacţie alergică la control, pentru că am trăit primii 20 de ani într-o societate care voia să controleze totul: ce vorbim, cu cine ne întâlnim. Știm că poate ne expunem la riscuri suplimentare, dar când auzim de o lege tip „Big Brother”, ne ieșim din fire. Am trăit experienţa controlului abuziv, nu mai vrem să se repete. Nu cu noi. Nu vrem să ne simţim în siguranţă dacă preţul care ni se cere este să acceptăm ca cineva să ne controleze, chiar și prezumptiv, telefoanele sau e-mail-urile. Nu ne mai putem schimba: suprareacţionăm la idei de stânga și la control, nu atât din cauza expresiei lor în prezent, cât mai ales din cauza trecutului nostru traumatizant. 42 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nu mai e mult până departe Mai avem mulţi ani de muncă în faţă, dar am trecut de jumătatea vieţii. Nu mai e așa de mult până departe, până când vom deveni spectatori pasivi ai istoriei, înainte de a dispărea. Mi-am întrebat mulţi colegi de generaţie dacă ar vrea să fie mai tineri cu 10 sau cu 20 de ani. Ca și mine, majoritatea au răspuns: „Nu, mulţumesc. Nu mai vrem să retrăim umilinţele și eforturile din trecut” . Majoritatea dintre noi am ajuns să ne așezăm rezonabil în viaţă, să ne găsim matca și să mergem pe ea. Dar am plătit cu vârf și îndesat ce avem acum. Nu mai vrem să plătim încă o dată aceste costuri, chiar dacă am redeveni tineri. Între timp, ne-au crescut copiii. Am încercat să le oferim tot ceea ce n-am avut noi: călătorii în străinătate, acces la informaţie, o viaţă îmbelșugată, oportunităţi. Poate prea multe, poate prea dintr-odată. I-am făcut mai fericiţi, dar oare i-am făcut mai competitivi? Noi avem încă grijă de părinţii noștri: le trimitem bani, îi ducem la doctori, avem grijă de bătrâneţea lor. Știm că copiii noștri nu vor mai avea grijă de noi, nu pentru că nu ne-ar iubi, ci pentru că modelele socio-culturale se schimbă. Nu facem o dramă din asta; ne-am obișnuit să ne purtăm singuri de grijă, nu avem iluzii. Nimic din ce ni s-a întâmplat nouă, ca generaţie, nu arată că i-a păsat cuiva de noi. Tragem linie și socotim. Am făcut Revoluţia, dar am pierdut puterea. Am schimbat economia, dar am eșuat în schimbarea instituţiilor, a administraţiei și a politicii. Avem realizări personale, dar le-am obţinut cu costuri dureroase. Avem încredere în viitor? Dom’le, dacă avem sau n-avem, nu contează. Încercăm în fiecare zi să ni-l construim, că altcineva n-o să-l facă în locul nostru. n Mircea Miclea este expert în psihologie cognitivă. A fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 29 decembrie 2004 - 10 noiembrie 2005. A absolvit Facultatea de FilozofieIstorie cu calificativul „Magna Cum Laudae” (1987). În anul 2007 a fost desemnat să conducă o Comisie de Experţi în Educaţie în vederea reformării domeniului. În acelaşi an a prezentat un Raport pe Educaţie, în 2008 s-a semnat un Pact pentru Educaţie, urmat în 2009 de prezentarea unei Strategii pentru Educaţie pentru următorii ani, iar în 2010 a propus un proiect de Lege a Educaţiei care ulterior a fost adoptat cu unele modificări.

e dezbate tot mai mult despre ce anume definește de vedere și a influenţat puternic sociologia generaţiilor. mai bine generaţiile X, Y, Z. Poate că în amonte Pe scurt, putem spune că ceea ce constituie miza centrală ar trebui să se discute însă mai mult despre ce a acestor analize sociologice este relaţia dintre un set de anume definește o „generaţie”. Ar fi util, dar indicatori relevanţi ai unei „generaţii” și schimbarea socială există și riscul să ne împotmolim în definiţii. Căci atașată acesteia. „generaţia” este o poveste veche, o găsim și în Biblie, și în Un lucru rămîne încă neclar: generaţia însăși. Cine o Homer, și în diferite tradiţii orale, în toate aceste cazuri alcătuiește? Ce o definește? fiind însă vorba doar despre distincţia genealogică dintre Depinde... „generaţia” părinţilor și aceea a copiilor: este clar, nu Depinde, căci generaţiile nu sînt un fenomen biologic (doar) despre aceasta e vorba în prezent. De asemenea, precum cohortele de naștere ale demografilor, ci o nu este vorba nici despre „cohortele” demografilor, de construcţie socială intenţionată – și depind deci de intenţia genul „ansamblul indivizilor născuţi în anul cutare”. Dar cu care sînt construite – adică, în ultimă atunci despre ce? instanţă, de ideologiile și interesele care Interesul actual pentru generaţii pare le alimentează. Din punct de vedere să se fi conturat o dată cu impunerea sociologic, ele sînt însă o segmentare viziunilor evoluţioniste și progresiste a istoriei, o decupare a temporalităţilor în știinţele umane. Apare deja explicit și privesc deci o mai largă sociologie a la Auguste Comte: generaţiile sînt Generaţia X este timpului. Și cum timpurile nu sînt trăite purtătoare, una după alta, ale progresului acum la putere – la fel de către toţi, bogaţi și săraci, săteni continuu al omenirii. Wilhelm Dilthey și orășeni etc., segmentarea timpului schimbă perspectiva, considerînd că constată un specialist istoric va fi însoţită de o segmentare ceea ce conferă unitate unei generaţii, în marketing. Este a spaţiului social în subculturi, stiluri dincolo de diversitatea ei inevitabilă, cea mai numeroasă de viaţă etc., obiect al unei specializări este măsura în care membrii acesteia sociologice aparte. Ambele operaţiuni sînt marcaţi de aceleași evenimente din punct de vedere sînt delicate, iar graniţele dintre și schimbări survenite în perioada statistic și este „segmente” rămîn relative și riscă să fie lor de formare. Această viziune mai bogată. Altfel spus, fetișizate. Tocmai de aceea, sociologii „culturalistă” asupra generaţiilor se sînt mai degrabă rezervaţi cu generaţiile. încheagă în preajma primului război targetul perfect al Dar generaţiile X, Y sau Z nu sînt mondial, cu la belle époque, care l-a oricărui marketer: construcţii sociologice, ci produse precedat, și generaţia pierdută, care l-a mulţi și bogaţi”. mediatice și de marketing. Eticheta urmat. Ceea ce le definește pe ambele de „generaţia X”, de pildă, a fost este o anumită stare de spirit, un Zeitgeist consacrată de Robert Capa, un fotograf dominant, generat de marile schimbări ale și popularizată de Douglas Coupland, epocii. Dar adevăratul interes sociologic un scriitor. Adesea, prezentarea pentru fenomenul generaţiilor apare de generaţiilor este însoţită de un idol, un abia după cel de-al doilea război mondial film sau o carte emblematică. Ideologia care alimentează și anii de refacere imediat următori. Schimbarea plutește în aceste segmentări este în primul rînd aceea de piaţă, care a aer; generaţiile sînt aducătoare de schimbare; generaţiile înlocuit clasele sociale cu segmentele de clienţi. Generaţiile trebuiesc deci studiate. Nu atît ca purtătoare ale progresului succesive sînt doar unul din produsele lor. Este ușor să vă general sau ale particularităţilor culturale ale unei epoci, cît convingeţi: căutaţi „generaţia X” pe Google și practic tot ce ca subiecţi ai unei dinamici sociale care se accelerează în veţi găsi vor fi cercetări de piaţă și articole de presă. Primele ritm exponenţial și care tinde să scape controlului: 1968, de vor să utilizeze cît mai eficient informaţiile, celelalte își  pildă, a fost un puternic semnal de alarmă din acest punct 43 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

G14

Z OO M

Credeți că în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?

4% Nu răspund

40%

Moldova Bună -33.3% Greşită - 56.0%

Direcția este greșită

Nu știu Masculin Bună - 41.8% Greşită - 47.8%

Fără școală gimnaziu Bună - 24.1% Greşită - 63.8%

50%

Direcția este bună

Feminin Bună - 37.2% Greşită - 52.6%

Studii medii Bună - 41.6% Greşită - 48.3% Studii superioare 35 -44 ani Bună - 54.9% Bună - 35.4% 45 -55 ani Greşită - 54.7% Bună - 44.4% Greşită - 36.0% Greşită - 44.6%

G15

Aveți încredere în statul român?

Moldova DA - 52.2% NU - 45.9%

Sud + București + Dobrogea DA - 49.3% NU - 46.7%

Transilvania + Banat DA - 53.4% NU - 40.6%

Sud + București + Dobrogea Bună - 42.5% Greşită - 47.6%

Transilvania + Banat Bună - 38.9% Greşită - 50.3%

2% Nu răspund

2% Nu știu 45% Nu

51%

Masculin DA - 50.1% NU - 44.7%

Fără școală gimnaziu DA - 49.2% NU - 45.7%

Feminin DA - 52.4% NU - 44.2%

Studii medii DA - 51.8% NU - 43.4% 35 -44 ani DA - 45.0% NU - 50.6%

45 -55 ani DA - 58.9% NU - 37.0%

Studii superioare DA - 52.3% NU - 45.5%

44 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n Periodizarea generaţiilor nu se regăseşte întocmai şi în cazul României pentru simplul motiv că membrii societăţilor din Europa de Est nu au avut aceleaşi experienţe definitorii de viaţă cu cei de Vestul Europei

propun să le mediatize cît mai atractiv; nici unele, nici altele copiilor născuţi după 2000. Evident, aceste intervale nu sînt nu intenţionează să ofere concepte și să caute explicaţii. bătut în cuie. Drept care „generaţiile” sînt construcţii cu geometrie Această periodizare nu se regăsește întocmai și în variabilă: nu sînt denumite totdeauna la cazul României pentru simplul motiv că fel, nu corespund totdeauna ca plaje de membrii societăţilor din Europa de Est vîrstă și nu au exact același conţinut de la nu au avut aceleași experienţe definitorii o societate sau zonă culturală la alta. de viaţă cu cei de Vestul Europei. De Un avertisment însă Toate acestea nu vor să spună însă asemenea, evoluţiile demografice au înainte de a merge că segmentarea generaţională este o fost diferite de la ţară la ţară. Astfel, simplă ficţiune și cu atît mai puţin că este de pildă, deși a cunoscut o creștere de mai departe: tranziţia inutilă. Ea este o ordonare sistematică a la 23,4 născuţi-vii la 1.000 de locuitori românească este unei pletore de informaţii sociale după în 1947 la 25,6‰ în 1955, natalitatea în călare pe cîteva anumite criterii prestabilite și folosește România nu s-a ridicat, de fapt, la cotele acestor criterii, care s-au deplasat însă, existente înainte de război (30-35‰) și a secole, așa că, dacă grosso modo, de la istoric spre politic și, scăzut apoi sistematic pînă la un minim aceste decupaje în ultima vreme, spre economic. Pe scurt, european de 14‰ în 1965. În România, generaţionale generaţiile, așa cum au fost ele denumite adevăratul boom demografic a început în ultima vreme, au o valoare euristică respectă, euristic, deci de abia în 1967 (27,4‰), natalitatea importantă; nu le cereţi însă mai mult scăzînd însă din nou la 16‰ în 1980. valurile de schimbare decît și-au propus să ofere! Cu aceste diferenţe majore în minte, socială, conţinutul să încercăm acum o circumscriere a Cum arată însă această segmentare lor variază imens de generaţiei X în România, urmărind generaţională în cazul României? în paralel și succesiunea generaţiilor la București la sate Referinţa este aceea vestică, politice care ne-au condus ţara după pierdute presărate pe cuprinzînd Statele Unite, Canada și căderea comunismului. Periodizarea ar tot teritoriul ţării. Europa occidentală, chiar dacă și în cazul putea arăta cam așa: acesteia din urmă există unele decalaje 1. Generaţia zero (1938 - 1947; în între Nord și Sud. Generic, ea arată cam jur de 50 de ani la revoluţie; 65-80 ani în așa: Baby boomers, generaţia născută prezent): s-au născut sau au copilărit în perioada de trecere după război și pînă prin 1960; generaţia X, născută între la comunism, fiind apărători sau oponenţi ai acestuia. În mijlocul anilor 1960 și începutul anilor 1980; generaţia Y prima categorie intră veteranul Ion Iliescu (1930), Nicolae sau Millennials, născută începînd cu mijlocul anilor 1980 Văcăroiu (1943), Petre Roman (1946); în a doua categorie, și pînă la începutul noului mileniu; în sfîrșit, generaţia Z, a veteranul este Emil Constantinescu  45 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

n Poate ceea ce caracterizează cel mai mult generaţiea X constă în energia investită în mecanisme de compensare

(1939), însoţit de Radu Vasile (1942) și „mezinul” Victor Ciorbea (1954), cu Theodor Stolojan (1943) și Mugur Isărescu (1949) pe post de joly jokeri tehnocratici și intergeneraţionali. 2. Generaţia tăcută (1950 – mijlocul anilor 1960; 25-39 de ani la revoluţie; 50-65 în prezent): s-au născut după instalarea comunismului, au copilărit în perioada stalinistă, dar și-au petrecut adolescenţa în perioada de ralitivă liberalizare a regimului, apoi tinereţea în „tristul deceniu opt”; s-au integrat într-un fel sau altul sistemului. Este generaţia politică a lui Adrian Năstase (1950), Traian Băsescu (1951) și Călin Popescu-Tăriceanu (1952); 3. Generaţia X (mijlocul anilor 1960 – începutul anilor 80; 10-24 ani la revoluţie, 30/35-49 ani în prezent): S-au născut în regimul Ceaușescu, și-au petrecut adolescenţa în perioada de declin a comunismului și și-au început tinereţa în postcomunism; este și generaţie de baby boomers a „decreţeilor”: Veteranul Klaus Iohannis (1959), Emil Boc (1966), Mihai Răzvan Ungureanu (1968), Victor Ponta (1972), (plus Cătălin Predoiu: 1968; Alina Gorghiu: 1978; Valeriu Zgonea: 1967); 4. Generaţia Y (începutul anilor 80 – 2000; copii la revoluţie; 30 de ani și sub în prezent). Practic și-au petrecut copilăria în libertate și au crescut în ritm cu dezvoltarea pieţei libere și implementarea IT&C; 5. Generaţia Z (născuţi după 2000): nativi digital; mai mult, nu prea știm... Un avertisment însă înainte de a merge mai departe: tranziţia românească este călare pe cîteva secole, așa că, dacă aceste decupaje generaţionale respectă, euristic, valurile de schimbare socială, conţinutul lor variază imens de la București la sate pierdute presărate pe tot teritoriul ţării. 46 SINTEZA # 15, aprilie 2015

47 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Ce se poate spune acum despre Generaţia X pe stil românesc? Ca și generaţia tăcută, s-a născut în comunism și a avut timp să acumuleze măcar o parte din frustrările produse de acesta, dar și să le supra-compenseze după căderea regimului: spre deosebire de generaţia precedentă, a avut mai mult timp și mai multă energie, căci în 1990 era de abia la începutul vieţii sociale. De asemenea, a putut să prindă din zbor revoluţia digitală, în timp ce generaţia precedentă a pierdut startul și s-a adaptat doar periferic. Poate ceea ce caracterizează cel mai mult această generaţie constă în energia investită în mecanisme de compensare: vor să ofere copiilor tot ceea ce nu au avut ei înșiși – drept care au și trecut la un model de familie cu un singur copil, păstrând însă valorile tradiţionale ale familiei ca instituţie; vor să aibă o slujbă bună și să se realizeze prin carieră, nu ca părinţii lor, dintre care mulţi s-au ratat sau nu au reușit să ia turnanta tranziţiei – dar preferă să o facă pe cont propriu, nu „la grămadă” (nu prea agreează munca în echipă) și să o facă în așa fel încât să nu sacrifice totuși viaţa de familie; vor să aibă acces intens și emoţional la piaţă, sînt consumatori fervenţi și preferă brandurile și mărfurile de status, generînd chiar un soi de „piaţă a dorinţei” în care confundă adesea aspiraţiile cu nevoile; sînt atrași de evenimente și călătorii care le pot aduce „trăiri” intense; dacă de mult ori nu sînt, în orice caz se visează „clasă de mijloc”. Din punct de vedere al pieţei, constituie un target privilegiat: „Generatia X este acum la putere – constata un specialist în marketing. Este cea mai numeroasă din punct de vedere statistic și este bogată. Altfel spus, targetul perfect al oricărui marketer: mulţi și bogaţi”. Aceasta este însă doar România vizibilă a generaţiei X. Restul ţării mai are multe necunoscute... n

Z OO M

Caius Chiorean

Alibi pentru o (eventuală) ratare Vremurile vin; vremile se duc. Lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva ei. (Ioan Slavici )

n Prea puţine trenuri au oprit în gările generaţiei X

octombrie 1966. Intră în vigoare Decretul 770. Avorturile sunt interzise. Ceauşescu vrea mai mulţi supuşi. Copiii patriei socialiste. 23 de ani mai tîrziu, câţiva dintre ei îl conduc la zidul unei cazarme şi îl împuşcă.

Ianuarie 1990. Curge din nou sânge în Timişoara. Nu pe străzi. Doctorul Ionel Cioată îşi aminteşte imaginile de coşmar din secţia de ginecologie a Spitalului 5: „Parcă toate femeile care au rămas însărcinate înainte de Revoluţie s-au năpustit la spital. Era o imagine care m-a stigmatizat fantastic, ca într-un abator. Era sânge peste tot, se chiuretau peste o sută cincizeci de femei pe zi. A durat tot anul 1990” (interviu publicat de revista Familia ortodoxă, martie 2015). Întreprinderea socialistă de produs copii s-a închis peste noapte. O fereastră temporală s-a închis. Generaţia purtătoare a blestemului iubirii unui dictator dement s-a risipit pe făgaşurile necunoscute ale tranziţiei. „Decreţeii” sunt expresia faptului că planificarea socială se supune istoriei. Nu invers. S-au născut cu misiunea de a realiza proiectul utopic comunist, timpul i-a împotmolit în construirea capitalismului. Ratarea generaţiei are un alibi. Pur şi simplu, „decreţeii” nu s-au născut la momentul potrivit. Malcom Gladwell, în „Excepţionalii”, explică importanţa vârstei la momentul când se ivesc oportunităţi de progres. El analizează lista celor mai bogaţi 75 de oameni din istorie (ca o curiozitate, regina Cleopatra este pe locul 21). Ce găseşte Gladwell interesant legat de această listă. Din cele şaptezeci şi cinci de nume, paisprezece sunt americani născuţi la mijlocul secolului al XIX-lea. Toţi cei paisprezece din listă, spune autorul, au beneficiat de talent şi viziune. Însă au avut parte 48 SINTEZA # 15, aprilie 2015

de oportunitatea de a avea anii potriviţi pentru a sesiza potenţialul perioadei 1860-1870, atunci când economia americană a avut parte de cea mai mare transformare din istorie. Toţi 14 sunt născuţi într-un interval de nouă ani. Cei născuţi ulterior au fost prea tineri pentru a profita de moment. Cei de dinaintea lor erau închişi în mentalităţi învechite. „Decreţeii” au fost prea tineri în 1990. Posibil ca mulţi să fi întrevăzut cât de profitabilă e tranziţia. Însă nu au avut şi mijloacele să beneficieze de ea. Există studii privind înnoirea elitelor politice în ţările postcomuniste, aplicabile şi elitelor economice sau culturale. Dacă în 1993, doar 21,9% dintre elitele politice ungare şi 27,5% dintre elitele politice poloneze îşi găsesc originea la nivelul fostelor elite comuniste, în România, 67,7% dintre elite proveneau din fosta nomenclatură comunistă, la fel ca în Rusia. (Alexandra Ionaşcu, „Perenitatea moştenirii comuniste?”, în volumul „Elite comuniste înainte şi după 1989”, ICCR). Prea tineri pentru a fi ajuns în nomenclatura comunistă, „decreţeii” n-au avut aşadar loc la masă. Au participat cu sufletul la revoluţie, deziluzia ulterioară a fost pe măsura entuziasmului iniţial. O parte au ales calea pribegiei. În lucrarea „Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate”, Dumitru Sandu arată că perioada 1990-1992 a fost una de emigrare masivă şi definitivă cauzată în mare măsură de nemulţumirea tinerilor faţă de cursul pe care l-au luat evenimentele în ţară (instabilitate socială, mineriade). Din cei rămaşi, mulţi au pornit-o de jos. Lipsiţi de împrejurări favorabile, ei au avut şansa de a fi nevoiţi să muncească din greu. Prea puţini exponenţi ai aşa-numitei generaţii X sunt pe lista celor mai mari averi din România. Pe alocuri însă, acolo unde depărtarea de centru a permis-o, ei au reuşit să păcălească vigilenţa marilor actori economici

proveniţi din elitele comuniste. În 2011, în 14 dintre judeţele mai mici ale ţării, cei mai bogaţi oameni ai locului se încadrau la limită în intervalul de timp alocat generaţiei X. Timpul constrânge de acum generaţia „copiilor lui Ceauşescu” să preia frâiele. E momentul schimbului de generaţii. Nu-i e uşor însă copilului de ieri care era învăţat să privilegieze echitatea şi nu bogăţia să intre în competiţia lăcomoasă pentru capital. Tânărului care tânjea după libertate, să se acomodeze cu ierarhia şi regulile deseori constrângătoare din politică, administraţie, afaceri. Maturizată într-o epocă accelerată şi lipsită de certitudini, pe câte temeiuri stă generaţia X? Pe teren instabil nu se ridică palate. Poate de aceea, generaţia „decreţeilor” a ratat să dea nume cu adevărat mari în mai toate domeniile. Silviu Brucan scria, în 1992, că generaţia sa este una irosită. „Generaţia mea, în Europa de Est, - scria el - a fost prinsă în mijlocul a două revoluţii (1944-1948 şi 1998) care, în loc să împingă istoria înainte, au silit-o să se întoarcă înapoi. Am parcurs o cale întortocheată de la un tip de capitalism subdezvoltat, la un socialism subdezvoltat şi, cum socialismul şi subdezvoltarea se dovedesc antinomice, ne-am dat seama că am apucat-o pe o cale greşită şi acum ne întoarcem de unde am pornit”. (Silviu Brucan, „Generaţia irosită”). Sunt „copiii lui Ceauşescu” o altă generaţie irosită? Nu. Destinul lor este să nu se simtă acasă în niciuna din lumile în care au trăit şi trăiesc. Dar, spre deosebire de cei care au construit socialismul sau de cei care s-au acomodat cu el, „decreţeii” sunt inginerii prezentului şi ai viitorului deopotrivă. Ei nu vor trăi trauma unei noi bucle istorice. Viitorul previzibil al României, indiferent cum va arăta el, nu va mai fi fracturat şi va urma liniile în care ei îl aşază în prezent. 49 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Crezul şi spaimele unei generaţii Tranziţia înseamnă acomodarea cu mode noi. Un loc de viaţă parcurs prin imitaţie. Spre deosebire de ce le-a fost dat părinţilor lor, istoria a oferit celor din Generaţia X oportunitatea să imite modele dragi. Pe tăcute, odraslele socialismului au copilărit cu visul american. Simbolurile americane au ierarhizat traiul copiilor în comunism. Scriitorul Vasile Ernu povesteşte cum a devenit el mai „tare” chiar decât copilul secretarului de partid atunci când tatăl său i-a adus prima pereche de jeanşi din clasă. Când comunismul a căzut, românii au început să trăiască visul american zgomotos şi cu ochii larg închişi. Primul val masiv de emigrare, cel din 1990-1992, fără a-i socoti pe saşi, a fost către Canada şi Statele Unite. La un deceniu după Revoluţie, americanii care vizitează România sunt uimiţi cât de trainic sunt implementate modelele de peste ocean. David A. Kideckel observă, după ce intervievat numeroase familii de muncitori din Făgăraş şi Valea Jiului, că sistemul capitalist dezvoltat în România este, în mare, modelat după o variantă americană, „eşuând în a oferi sprijinul social şi beneficiile social-democraţiei de tip european” („România postsocialistă, munca, trupul şi cultura clasei muncitoare”). Întâi de toate, în România generaţiei X e vorba de americani. Acţiunile armate ale Statelor Unite sunt fără rezervă întemeiate, chiar şi atunci când aliaţii europeni sunt sceptici. Se aude mai des peste Ocean decât la Bucureşti argumentul că extinderea nenegociată a NATO în est a provocat agresiunea rusească din Ucraina. Traumele unei generaţii împiedică dezbaterea. Modul de gândire comun al celor care au cunoscut şi răsturnat ordinea impusă de tancurile sovietice este că înapoi nu se mai merge. Vorba unui fost ministru ceh: „Este mai bine să greșeşti cu SUA, decât să ai dreptate cu Rusia”. n

Z OO M

Costi Rogozanu

O imagine cîndva puternică, acum mistificatoare

n Radu Muntean a copiat o realitate, dispreţul faţă de muncitorul simplu al clasei de mijloc. Iar realitatea a început apoi să-l copieze pe Muntean

um ar arăta DECREŢELUL, această creaţie a unui abuz început în 1966? După sfîrşitul anilor 60, se naşte noua armată de soldaţibebeluşi, vruţi şi nevruţi. Optimismul modernizării avea să continue o vreme, sporul demografic venind la pachet cu optimismul industrializării, modernizării. După vreun deceniu, criza petrolului deja începe să le umbrească feţele părinţilor. Avortul clandestin începe să regleze ceea ce oficial e interzis, lăsînd în urmă traume, victime, suferinţă. Decreţelul ajunge în anii 80 să trăiască cea mai neagră adolescenţă din blocul estic la acea vreme. În 89, Decreţelul face revoluţia. În 90 urlă la neocomunişti, fuge prin tot vestul, din Canada pînă în Italia, pe unde apucă. Dacă rămîne în România, începe să viseze la un capitalism luminos, uneori îi iese, alteori e pus la pămînt de piaţa liberă a muncii. The End. Povestea nefiresc de simplistă de mai sus e menită să evidenţieze tocmai irelevanţa unui personaj precum Decreţelul. El e o necesitate narativă. Decreţelul e copilul lui Ceauşescu, omul nou care mai tîrziu şi-a ucis creatorul. „Frankenstein” cu comunişti. Aşa le place celor care au acum 40-50 de ani să se imagineze, ca un soi de generaţie blestemată ceauşistă, blestemată şi tocmai de aia „aleasă”. Însă lucrurile nu sînt niciodată atît de simple. O să încerc o fotografie social-literară a decreţeilor în care o să topesc date şi intuiţii, poate utile pentru stimabilii cititori. Încep prin învăluire cu o altă poveste, povestea lui Dorel. Dorel e un personaj dintr-o serie de reclame create de Radu Muntean. Ideea a fost simplă, execuţia regizorului a devenit legendă: nişte muncitori se prefac că muncesc, iar Dorel, singurul care mai dă cu sapa - şi decreţel, pare născut în anii 70 – face numai tîmpenii. Muntean a copiat 50 SINTEZA # 15, aprilie 2015

o realitate, dispreţul faţă de muncitorul simplu al clasei de mijloc. Iar realitatea a început apoi să-l copieze pe Muntean. Sute de filmuleţe au început să fie încărcate online, toate cu un unic erou, Dorel. (Pentru curioşi, în antologia „Politicile filmului”, coordonată de Andrei Gorzo şi Andrei State, editura Tact, am un studiu despre toate producţiile lui Radu Muntean şi despre filozofia lui de decreţel). Avem un tînăr posesor de smartphone, deja aşezat social sau măcar aspirant la clasa de mijloc din urbanul mare, care filmează de obicei pe unii de vîrsta lor cum stau. Unii mai şi comentează. De obicei, nu îi interesează dacă-i cald sau frig, nu se întreabă dacă munca fizică poate fi făcută continuu timp de opt ore etc. Nu se simt congeneri, unul e omul smart, celălalt e neadaptatul cu tîrnăcop. Teoretic, avem decreţei (şi unii mult mai tineri, dar moştenitori ai filozofiei tinereşti „de piaţă”) şi de o parte şi de cealaltă a camerei de filmat. Totuşi se prezintă ca personaje din două lumi diferite. Chiar aşa şi sînt, unul aspiră la statutul de „cadru” în privat sau în public al unei lumi europene mai bune, celălalt e călărit bine de subcontractori, îmbrăcat cu un soi de uniformă de homeless muncitor şi considerat eventual „o rămăşiţă comunistă”. În filmul „Boogie”, Muntean avea să ilustreze rafinat fisura din interiorul aspiraţiilor tinereşti ale decreţeilor. La un moment dat, două personaje (între 30-40 de ani) ies pe balcon şi-şi discută soarta. Unul are un business în România, se vaietă tot timpul cît munceşte, celălalt face munci de jos într-o ţară nordică. La un moment dat, acesta din urmă îi aminteşte „antreprenorului” că vine din familie bună, că dintotdeauna a avut un avantaj din familie şi că or fi ei prieteni, dar nu seamănă deloc, nu vin din aceeaşi lume, nu au plecat de pe aceleaşi poziţii. Naraţiunea decreţelului care şi-a ucis tatăl (prezentă

şi în celebrul „Decreţeii” al lui Iepan, documentar bun pentru că a prezentat clar subiectul interzicerii avortului şi istoria mamelor victime) este din motivul de mai sus mistificatoare. Una era istoria pentru cei din oraşele mari, alta pentru cei din mediul rural. Una au fost copiii de cadre din zona tehnocrată comunistă (familii educate, zona de relaţii cu nomenclatura, ingineri, profesori, muncitori înalt calificaţi etc), alta au fost copiii de muncitori. Destinul avea să-i despartă şi mai clar după 90. Mitologia tînărului decreţel care a făcut revoluţia nu avea mare rol explicativ în realitate. Pentru că mult mai multe categorii de vîrstă şi sociale făcuseră revoluţia. Muncitori fuseseră mai mulţi decît studenţi în stradă. Iar la mineriadele ce aveau să urmeze am avut situaţii în care decreţei mineri băteau decreţei studenţi. Şi tot aşa, decreţei educaţi cu folk păunescian în anii 80 aveau să se împartă în decreţei emancipaţi şi europenizanţi şi decreţei care ar fi vrut să rămînă la un model mai social. Vocile celor din urmă s-au pierdut sub diverse valuri posttranziţie. Istoria imaginii „decreţelului” ne arată şi cum ne deformăm în chip curent istoria contemporană. De exemplu, cum definim abuzatorii şi elitele politico-financiare de după 1990. Cele mai simpliste şi inexacte definiţii: au fost securiştii şi comuniştii care ne-au confiscat capitalismul. Bineînţeles că au fost şi securiştii, şi nomenclaturişti, şi intelectuali dizidenţi (sau cu pretenţii dizidente). Piaţa Universităţii a fost un soi de paradis al decreţeilor progresişti. Ţinem neapărat să spunem povestea asta pe categorii de vîrstă, pe împărţirea între generaţia postdecret şi restul? Păi atunci să constatăm trei momente ale tranziţiei. Le pot descrie cu cea mai mare acurateţe pentru industria mediatică, dar în multe sectoare evoluţia a fost similară. 51 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Prima vîrstă, vîrsta îngrădirii, împărţelii, prima privatizare. Decreţeii aveau cel mult rol de entuziaşti lipiţi pe lîngă diverse proiecte ale celor mai bine înfipţi. Cei mai în vîrstă decreţei aveau în 1990 23 de ani. Aşadar, au asistat cuminţi la confiscarea avutului comunist întru binele suprem şi înfiinţarea pieţei libere. Cei mai mari au luat ziare, edituri, maşini de tipărit care ce-a prins. Puţini decreţei au fost atît de întreprinzători încît să ia startul încă de atunci. În general au fost angajaţii unora mai în vîrstă, ziarişti entuziaşti, activişti de toate felurile o parte dintre ei. Alţii, evident făceau parte dintr-o masă amorfă care greu a căpătat atenţie din partea presei sau a politicienilor, să-i zicem „decreţimea muncitorească şi cea rurală”. A doua vîrstă a tranziţiei a acordat unei anumite pături de decreţei un rol central. Ei au devenit CEO, manageri, administratorii tineri ai averilor deja acumulate după primele tunuri nouăzeciste. O generaţie de 30-40 de ani preia şefia unor businessuri încă de la mijlocul anilor 2000. De la Sârbu pînă la Voiculescu sau Vîntu, toţi încep să fie secondaţi, fatalmente, de tineri antrenaţi să iubească avîntul capitalist. E şi perioada de împrumuturi, se dă drumul la credite. Şi decreţeii, partea mai blagoslovită, mai educată şi mai bine plătită se confruntă cu o nouă situaţie: îndatorarea pentru casă. Părinţii lor încă avuseseră casă de la stat, tinerii mai bine plătiţi încep să se împrumute participînd la o bulă imobiliară, care avea să li se spargă în cap. Trecem în felul ăsta la a treia vîrstă a tranziţiei. Mangeriatul decreţeilor în presă n-a produs mare lucru, controlul aparţinîndu-le în plină bulă tot mogulilor. Or fi fost buni executanţi sau revoltaţi, dar mai toţi au mers ideologic într-o direcţie previzibilă: sîntem clasa de mijloc şi urîm cam tot ce-i sub noi. Aşa au apărut şi moguli mai tineri de 40 de ani, care nu înghit altceva decît povestea 

Z OO M

din 19 iunie vă invităm la bord

VALENCIA

n Omul nou al lui Ceauşescu a ajuns omul nou al postistoriei fukuyamiste, dezideologizat, cu scurte perioade euforice, mici duşuri de luciditate şi multă-multă reideologizare în cheie neoliberală

businessului de succes. Din nou spunem povestea unei elite a decreţeilor. Unii care s-au înfipt bine la stat, în partide, în afaceri de succes, în calitate de cadre de multinaţională. Necesar e să spunem că valuri succesive în 2000 au dus alte milioane de tineri şi tinere spre munci necalificate, precare în Europa. Ca în multe alte cazuri, ne apucăm să vorbim despre „generaţii” şi sfîrşim prin a vorbi despre elite. Discursul hegemonic al decreţelului, aşa cum a fost prezentat în hectare de opinie, studii, literatură şi ani de televiziune, pare să fie strîns legat de anticomunism, de lupta fermă pentru o Românie „ca afară”. Decreţelul a fost reflex asociat fie cu victimele copii sau cu femeile chinuite de politicile regimului comunist, fie, din momentul împuşcării lui Ceaşcă de către decreţeii-soldaţi, a început să fie asociat cu Revoluţia şi martiraj (în chip nu tocmai justificat, toate vîrstele fiind prezente în pieţe), cu Piaţa Universităţii, apoi cu diaspora, cu proeuropenismul şi anticorupţia, cu privatizarea şi liberalizarea, uitîndu-se de fiecare dată că aceştia sînt doar anumiţi tineri din zone destul de uşor de identificat social. E adevărat, aspiraţiile lor, naive sau pragmatice, se lipeau firesc de interesele patronilor lor. Există această forţă nemăsurată a clasei de mijloc în unele momente de a spune convingător „noi sîntem poporul”. Cam tot aşa anumiţi tineri au avut mai mare forţa de a spune „noi suntem tinerii, noi sîntem decreţeii şi ne-am luat destinul în mâini, destin pe care ni l-a impus statul într-un mod artificial”. Decreţelul de elită, fie el venit din familie bună, tehnocrat comunistă sau intelectual-dizidentă (vezi Eyal/Szeleny/Townsley – „Making capitalism whitout capitalists”; ei definesc cel mai bine alianţa dintre dizidenţi şi tehnocraţi sau nomenclaturişti comunişti), ştie că doar 52 SINTEZA # 15, aprilie 2015

unii au istorie. Un lucrător în construcţii nu are vîrstă, mîna de lucru nu are o devenire, o evoluţie ideologică. Lucrătorul e periculos, el e depozitarul „pericolului populist”. Contaminările de sus în jos au loc în mod firesc, vom avea din ce în ce mai mulţi tineri dornici să o termine cu „comunisme”, precum drepturile muncii sau sindicate sau servicii publice. Pe de o parte, e de înţeles, sînt nevoiţi să se mulţumească cu şi mai puţin. De cealaltă parte, sînt victime ideologice în mod clar. Cum scria Florin Poenaru, tot clasa de mijloc a trebuit să realizeze că este afectată în perioada de după criză ca să începem să reinventăm mişcări civice şi cu un caracter ceva mai social. Muncitorii au mişcat anemic, sindicatele s-au solidarizat greu etc. Imaginea simplificatoare a Decreţelului a fost cîndva necesară pentru denunţul narativ al unui abuz. Apoi a fost utilă pentru crearea noii mitologii capitaliste. Omul nou al lui Ceauşescu a ajuns omul nou al postistoriei fukuyamiste, dezideologizat, cu scurte perioade euforice, mici duşuri de luciditate şi multă-multă reideologizare în cheie neoliberală, ba chiar neoconservatoare. (Poate ar fi de văzut după nişte studii cîţi dintre decreţei n-ar vrea acum din nou interzicerea avortului.). Însă e momentul să ne amintim cîte contradicţii teribile s-au strîns sub o imagine care în ziua de azi complică mai mult decît simplifică. n

Costi Rogozanu este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti. E ziarist de 15 ani. Autorul unor cărţi de critică literară şi eseu precum "Agresiuni, digresiuni" (Polirom) sau „Carte de muncă" (Editura Tact). E parte din grupul CriticAtac. A coordonat împreună cu Florin Poenaru antologia „Epoca Traian Băsescu" (Tact)

53 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

Alin Fumurescu

Decreţeii – o furtună perfectă într-un pahar cu apă 14% Da

86% Nu

Ați călătorit în străinătate înainte de 1989?

… dar măcar atât. Măcar de-asta n-avem a ne plânge – ca generaţie născută pe undeva între anii ’65 şi ’80 (controversele „de frontieră” continuă încă, dar sunt mai puţin interesante), avem o etichetă care ni se potriveşte din mai multe puncte de vedere: X. Atât. X. Dacă am fi depresivi, am spune că ne-au pus deja cruce; crucea Sfântului Andrei, poate, dar cruce.

P Ați călătorit în străinătate după 1989?

63% Da

37% Nu

G16 Generaţia X, realizat în 23-24 februarie 2015, pe un eşantion de 1.032 de subiecţi cu vârsta între 35 şi 55 de ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare: ± 3,2%.

54 SINTEZA # 15, aprilie 2015

oate nu degeaba, în America ni se mai spune „generaţia pierdută”. Plasată între generaţia Baby Boomers – valul de copii născuţi în entuziasmul de după cel de-al Doilea Război Mondial, ajuns la maturitate pe vremea Războiului din Vietnam, Beatles, flower-power, make love, not war – şi celălalt val, al Milenariştilor (the Millennials - generaţia născută în jurul anului 2000), generaţia X în varianta americană nu impresionează pe nimeni, prin nimic: nici prin număr (demografic vorbind, fără imigranţi, populaţia Americii ar fi mers în jos pentru prima dată în istorie, graţie anticoncepţionalelor, make love, not babies), nici prin vreun radicalism de stânga sau de dreapta. După cum arată mai toate studiile (un exemplu poate fi găsit aici http://www.pewresearch.org/facttank/2014/06/05/generation-x-americas-neglected-middlechild/) în America, generaţia X pare că s-a născut gata obosită de excesele ideologice ale părinţilor. Proveniţi, majoritatea, din căsnicii destrămate sub semnul flowerpower, cei din generaţia X tind să fie mai familişti şi mai conservatori, dar nici pe departe la fel de conservatori ca bunicii lor şi nici la fel de liberali precum copiii lor. În concluzie, la toţi indicatorii, se plasează între: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Suntem precum fata săracului din poveste (dacă o mai ştie cineva): nici îmbrăcaţi, nici dezbrăcaţi, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. X. S-ar părea că avem toate motivele să fim, ca generaţie, depresivi. Suntem, cum s-ar zice, căldicei. Or, în Apocalipsă, căldiceii nu se bucură de prea multă simpatie: „O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar pentru că eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, Te voi scuipa din gura Mea!”( Apocalipsa 3:14-18) Citeşti vorbele astea şi te apucă aşa, ca un fior pe 55 SINTEZA # 15, aprilie 2015

şira spinării. Dar, până la Judecata de Apoi, mai avem de-a face cu judecata pieţii. Iar piaţa din SUA s-a pronunţat deja: deşi oamenii între 40 şi 50 de ani s-ar cuveni să fie ţinta de marketing a majorităţii companiilor, fiind, teoretic, cei în „floarea vârstei şi a disponibilităţilor financiare”, acesta este „targetul” cel mai adesea ignorant de către mai toate companiile de publicitate, în favoarea fie a celor mai bătrâni, la pensie sau aproape (Baby boomers), fie a celor mai tineri (the Millennials). E o stradă cu dublu sens. Nici lor nu le pasă de noi, nici nouă de ei. Studiile arată că generaţia X e generaţia cea mai „cinică” dintre cele trei. Simplu spus: bătrânii şi tinerii se lăsă mai impresionaţi şi entuziasmaţi de reclame şi sloganuri. Noi, nu. Partea bună în toată această poveste e că nu ne lăsăm nici deprimaţi cu una, cu două. Deprimarea e doar un fel de entuziasm întors pe dos, or noi suntem, aparent, prea cu picioarele pe pământ pentru aşa ceva. De ce să fii deprimat doar pentru că ţi s-a pus crucea X? În alfabetul latin, X e începutul sfârşitului – X, Y, Z - , ceea ce în sine nu e de colea. În numerologia romană, X e 10 – nota maximă. Te poţi, aşadar, uita la X din mai multe puncte de vedere. Bunăoară, nu ca la o cruce, ci ca la o răscruce. Sau ca la o cruce care nu pune cruce, ci semnalează un alt început.

De ce nu? Îi putem spune cumpătare. … dar decreţeii? Fără doar şi poate, ca decreţel trăitor în America, sunt parte (şi) din Generaţia X, dar sunt şi ceva mai mult. [Precizare: Mă identific cu generaţia Decreţeilor, nu pentru că am venit pe lume ca urmare a Decretului de interzicere a avorturilor. Tata era, totuşi, medic ginecolog. Ştia ce face.] Toţi decreţeii români-americani pe care-i cunosc 

Z OO M

sunt exact aşa cum le spune şi numele: mai întâi români, … în vară indiană mai pe urmă, americani. Dacă vreţi, suntem cu toţii un fel „Vară Indiană” e o expresie americană menită să de generalul Robert E. Lee, care, atunci când i-a fost oferită desemneze o vară prelungită (prea) mult în toamnă. O vară comanda forţelor Nordului de către preşedintele Lincoln, a întârziată, nelalocul ei. Se mai foloseşte la cei care, între fost nevoit s-o refuze, devenind ulterior faimosul comandant patruzeci şi cincizeci de ani, trec printr-o criză existenţială, al Sudiştilor. Iar asta nu pentru că era în favoarea sclaviei îşi abandonează slujba, soţul sau nevasta, îşi găsesc o sau (scrisese, câţiva ani înainte, că sclavia va aduce pedeapsa lui un amant(ă) tânăr(ă), se căsătoresc cu secretarele sau Dumnezeu asupra poporului american), nici pentru că era studentele, pornesc într-o călătorie în jurul lumii, s.a.m.d.. în favoarea secesiunii – că nu era şi se pronunţase public Ştiinţific vorbind, explicaţia s-ar găsi în „vară indiană a împotrivă. Ci pentru că, în mintea lui, era american pentru hormonilor” – un ultim puseu hormonal înaintea andro- sau că era virginian, nu invers, cum susţinea Lincoln. Iar dacă menopauzei. Pe dinlăuntru, însă, lucrurile sunt ceva mai statul său, Virginia, se pronunţase în favoarea secesiunii, el, nuanţate. Lee, nu putea decât să se supună voinţei statului. Pe dinlăuntru, e angoasa că ţi-ai ratat viaţa, că n-ai făcut, Aşa şi noi, românii-americani: suntem mai întâi decreţei, de fapt, ceea ce vroiai să faci, că ai trăit prea cuminte, prea abia apoi membri ai generaţiei X. Ne place, nu ne place, mic-burghez, prea căldicel. Pe dinlăuntru, vara indiană e ca n-avem încotro. Suntem decreţei. Ne e ruşine cu asta? un mărţişor – firul alb e sentimentul inutilităţii, al lui „la ce Câtuşi de puţin! Ba, dimpotrivă, la începutul anilor ’90, bun?”, „cui prodest?”, iar firul roşu e sentimentul copleşitor am încercat, precum Peneş Curcanul, să ne transformăm al lui „acum ori niciodată”. Cum spuneam, asta nu ţine de porecla-n renume. Aşa că la revista „NU”, după ce am fost generaţie – X, Y, sau Z – ci de biologie. În cazul generaţiei X, primii care au publicat un „Manifest pentru Î din A” şi însă, lucrurile încep să se suprapună, condiţiile devin ideale am adoptat ortografia acceptată ulterior pentru ceea ce se numeşte îndeobşte o de către Academia Română, nu ne-am furtună perfectă. Pentru noi, nici vara oprit. Am mai publicat şi „Manifestul indiană nu mai e ce-a fost. Când eşti, Decreţeilor” în care încercam nici mai mult prin natura generaţiei, la răscruce, nici mai puţin decât să trezim conştiinţa e mult mai probabil că viermele istorică a unei întregi generaţii. Resimţeam neodihnit al îndoielii lui „ce-ar fi fost cu acuitate diferenţa faţă de părinţii noştri, dacă?” să se înfrupte cu o poftă înzecită ...de îmbătrânit, maturizaţi sub comunism, şi ne identificăm dintr-un subconştient oricum fragilizat mai degrabă cu generaţia României îmbătrânim cu toţii biologic. interbelice. Eliade, Noica, Vulcănescu, Nicicum nu e bine. Dacă eşti femeie la fel, indiferent avuseseră cu toţii, într-un fel sau altul, şi n-ai copii, e vârsta la care te întrebi de cetăţenie, sex „conştiinţa generaţiei”, de ce nu şi noi? de ce nu-i ai, dacă o carieră sau absenţa sau rasă. Suntem Avem o scuză. Eram tineri. Credeam, unui Făt-Frumos justifica alegerea. ca şi ei, că ceea ce e greu se face repede, cu toţii, în devălmăşie, Dacă ai copii şi sunt deja mari, începi să ceea ce e imposibil cere (doar) timp. Aici suferi de sindromul cuibului gol – după în după-amiaza vieţii, am greşit – şi noi, şi ei, ca generaţie. Dar ce ţi-ai petrecut ultimii douăzeci de William Saroyan măcar acum scriem din nou cu „Â” din „A”. ani nemaivăzându-ţi capul de grija lor, Tot e ceva. În rest, nu prea avem cu ce ne te trezeşti peste noapte cu prea mult făli, în afara faptului că, la fel ca părinţii timp şi prea puţine satisfacţii. Dacă ai noştri, am „rezistat”. Nu comunismului, ci copii, dar sunt încă mici, te întrebi de ce mineriadelor, regimului Iliescu, Năstase & ai amânat, totuşi, atât de mult şi dacă Comp. Am scris, am demonstrat în stradă, nu eşti deja prea în vârstă pentru a fi am făcut firme, am falimentat firme, am o mamă bună. Şi-n toate cazurile, au emigrat, am rămas, am chelit, albit, făcut trecut deja zece sau douăzeci de ani de burtă, căsătorit, divorţat, îngropat bunicii şi părinţii, făcut când eşti cu acelaşi partener, aşa că e inevitabil să începi să copii. Şi-acum avem între 40 şi 50 de ani, vârsta biologică chestionezi şi alegerea asta. la care orice generaţie, nu doar generaţia X, intră în criză. Dacă eşti bărbat, e şi mai grav. Nu zâmbiţi. Studiile arată C-aşa merg lucrurile, vorba lui Kurt Vonnegut. că bărbaţii din generaţia X câştigă, pentru prima oară în Dincolo de diferenţele dintre decreţeii români şi istoria Americii, mai puţin decât câştigau taţii lor la aceeaşi generaţia X americană, unele lucruri rămân surprinzător vârstă, în termeni absoluţi. Ca bărbat, te simţi castrat (şi) de similare, iar asta dincolo de „cheia de gât”, care ne-a pentru că, în multe cazuri, partenera de viaţă câştigă la caracterizat atât pe unii, cât şi pe ceilalţi. Aparenţele pot fel sau mai mult decât tine. Şi, oricât de deschis la minte fi înşelătoare. „Cheia de gât” la americani era pentru că în vei fi fiind, e dificil să te lupţi cu un subconştient rămas pe familliile destrămate copiii trebuiau să se descurce singuri undeva, prin peşteră, privind fascinat pâlpâirile focului, cum după ce veneau de la şcoală. În România comunistă, părinţii astăzi priveşte televizorul fără să-l vadă. nu erau divorţaţi, dar trebuiau să lucreze amândoi. Şi uite În urmă cu doar câteva luni, mi-am întrebat un prieten aşa se face ca-n generaţia X, români sau americani fiind, în a cărui judecată am toată încrederea, cum îşi explică capitalişti sau comunişti, tot cu cheia de gât am crescut. faptul că mai toate cuplurile pe care le ştim, din generaţia Iar de îmbătrânit, îmbătrânim cu toţii la fel, indiferent decreţeii X, trec, într-o formă sau alta, printr-o criză. „E de cetăţenie, sex sau rasă. Suntem cu toţii, în devălmăşie, în simplu”, mi-a spus. „Chestiune de climă. De secetă, mai după-amiaza vieţii, cum ar zice William Saroyan. exact.” 56 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

n Kurt Cobain, "decreţel" american

… despre căprioare şi veveriţe Cum mă uitam la el nedumerit, a catadicsit, în cele din urmă, să-mi explice. „Vezi tu, noi (şi aici se referea la noi, decreţeii, nu la noi, generaţia X) am crescut văzând că pe la patruzeci de ani lucrurile sunt aşezate. Pe la patruzeci de ani, părinţii noştri aveau slujbe stabile, aveau un apartament, o Dacie şi-o butelie. Viaţa la patruzeci de ani era stabilă, fără surprize. Ştiai pe ce te bazezi, bărbatul pleca dimineaţă de-acasă, iar seara se întorcea la peşteră cu o căprioară – sau măcar aveai iluzia asta. Acum, nici pomeneală! Din varii motive, unele care ţin de mersul firesc al istoriei, altele de accidentele ei, e secetă. Noi plecăm dimineaţa de-acasă, facem tot ce trebuie să facem, facem tot ce făceau taţii noştri şi mai mult decât atât, dar seara, când ne-ntoarcem în peşteră, aducem de cele mai multe ori doar o amărâtă de veveriţă. Că, uneori, aducem şi vreun mamut, nu contează. Mamutul e un accident, nu o regulă. Or pe femei le interesează regula. Degeaba le explicăm noi că e seceta, şi ca să vânezi o veveriţă, necesită mai multă îndemânare decât să vânezi o căprioară. Femeia, oricât de binevoitoare, nu vede căprioara pe care e programată genetic s-o aştepte. Femeia e programată genetic pentru stabilitate, pentru traiul tihnit, fără surprize. Or asta noi nu le mai putem oferi. Nimic nu e sigur în ziua de azi. Nu e vina noastră, nu e vina lor. Istoria aleargă mai repede decât genele, atâta tot.” Inutil să mai precizez: prietenul meu, deşi profesor universitar, nu e un fan al corectidunii politice. E şi el doar un decreţel din generaţia X, care încearcă să priceapă ce i şi ni se întâmplă. Pentru că, vorba lui Chantal Delsol, suntem creaturi care se hrănesc cu înţelesuri. Sau, cum zicea Iisus, „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care 57 SINTEZA # 15, aprilie 2015

iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Iar când nu-L auzim pe Dumnezeu, ne mulţumim şi cu mai puţin. Ne mulţumim cu metafore.

… şi-n loc de concluzii Etimologic vorbind, „metaforă” vine din greacă veche şi-nseamnă „a purta peste, a duce dincolo”, dintr-o parte în alta. Metafora cărăuşeşte. Cam asta face şi X, cam asta facem şi noi, generaţia X – stăm la încrucişarea generaţiilor şi la răscrucea istoriei. Nu ne plângeţi, aşadar, de milă, că nici noi n-o facem. Am vrea, dar n-avem timp. Suntem prea ocupaţi cu navigatul unei furtuni perfecte într-un biet pahar cu apă. P.S. În fine, dar nu în cele din urmă, statisticile arată cum, dintre toate generaţiile – Baby boomers, X şi Millennials – , cei din generaţia X se autoidentifică cel mai puţin ca atare. Nu te baţi cu pumnu-n piept că eşti X. n

Alin Fumurescu predă în cadrul Departamentului de Ştiiţe Politice la Universitatea Houston (SUA). A fost profesor asistent la Yale University. Are două masterate în filosofie, unul în Franţa şi altul în Statele Unite. Interesele sale de cercetare includ teoria politică modern, bazele gândirii politice americane, tranziţii spre democraţie, reprezentare şi autoreprezentare sau comunicare politică. În 2013 a primit American Political Science Association’s Leo Strauss Award pentru cea mai bună teză de doctorat în filosofie. Cel mai recent volum al său, Compromisul – O istorie politică şi filosofică, a intrat în top 25 de titluri academice de neratat în anul 2013 în SUA.

Z OO M

Maria Rus Bojan

Deziluzie şi speranţă Deziluziile toate ale istoriei nu cântăresc nimic, pentru că experienţa de viaţă nu e transmisibilă. Inutil deci să ne răzvrătim împotriva părinţilor și educatorilor noștri, pentru că ei, sărmanii, nu au realizat și, probabil, nu vor realiza vreodată că lumea lor nu a fost altceva decât rodul unui îndelungat experiment social.

n „Frank et comp” - Radu Pulbere

xpulzaţi cu forţa din lumea reală, în comunism, a demola la propriu lumea strâmbă pentru a o construi pe ei au plătit preţul Lumii înseşi. Iar astăzi, curat pe cea dreaptă... cand Lumea e doar Preţ, conţinuturile vieţii și Exact când Lumea ne-ar fi putut deschide, în sfârşit, un experienţei lor au ajuns mărfuri fără căutare. alt orizont, ne-a fost frică sau ne-a fost milă să ne sacrificăm Poate în viitorul nu foarte indepărtat, poveștile înaintașii. Invăţaţi din comunism cu o anumită disciplină, lor de viaţă vor ajunge bestselleruri cei bătrâni au rezistat eroic apărându-și sau scenariile unor filme de succes, cu preţul vieţii clopotul de sticlă în care însă azi, povestea generaţiei parinţilor și-au făcut veacul. Însă pe noi, istoria ne-a noștri ne strânge inima aducându-ne luat prin surprindere și, ca să-i trecem mereu aminte că Istoria e mai pragul de jos, a trebuit mai întâi să ne dăm Nicicând nu a puternică decât noi. cu capul de pragul de sus. Furtuna tranziţiei i-a împins către Cei și mai tineri decât noi, generaţia fost mai agresivă un viitor de care le-a fost frică, iar vijelia de după anii 2000, au reușit să rupă ca acum lupta schimbării au putut-o înfrunta doar blestemul lașităţii având determinarea pentru putere între făcându-se mici de tot, întorcându-se de a face Tabula Rasa, asumându-și cu spatele… Această furtună noi am diversele generaţii, efectiv rolul de „serial killer” simbolic al numit-o progres, însă în lumea lor, trecutului. iar pe fundalul unui schimbarea a luat proporţiile unui Pe bună dreptate afirmă astăzi că umanism resemnat și uragan ce a scuturat din temelii până și ei sunt Lumea. Datorită lor și datorită tolerant, lipsit de etică copiilor noștri care au ajuns acum la ultimul bastion al demnităţii lor. Bertold Brecht ne spune că o lume vârsta majoratului, am înţeles și noi că și corupt, nimic nu nouă se poate naște doar după ce se succesul vine din înfruntarea curajoasă a s-a putut închega sau încheie un ciclu de distrugere completă: vieţii și din înţelegerea necesităţii plierii construi temeinic. „Sfârșitul nu e cu adevărat prezent, pe dialectica istoriei. decât atunci când suntem puși în faţa Chestiunea laşităţii unei alegeri radicale: să ucizi sau să fii Curajul de a ne pune ideile în practică ucis”. nu face casă bună cu frica. De aici rezultă Comunismul şi-a atins și „realizat” că lașitatea a fost, până la urmă, chestiunea fundamentală a obiectivele distrugându-le, însă „împlinirea” lor prin generaţiei mele! A fi laș înseamnă a rămâne acolo unde ești, distrugere a devenit vizibilă abia acum. Tot mai vlăguită a stagna, a te îneca în conservatorismul pașnic și așezat al și mai sfârșită, însă nu sfârșită chiar de tot, lumea veche mediocrităţii. Pasivitatea generează o adevarată disoluţie a rezistă încă și pentru că generaţia mea, a celor aproape de eului, anulând orice fel de identitate subiectivă, iar toleranţa cincizeci de ani, nu și-a putut asuma responsabilitatea de 58 SINTEZA # 15, aprilie 2015

nu este altceva decât o altă formă a pasivităţii. Comentând un minunat poem al lui Pessoa, Badiou afirma că „departe de a construi o măreţie, ea (toleranţa) este datul de bază al umanismului burghez”, si doar figura abandonului, a risipirii în cruzimea vieţii transcende lașitatea. „Orice măreţie este abandonare, orice Idee puternică înseamnă a se lăsa pe mâinile unui destin”. Întorcându-mă la problematica schimbului de generaţii, poate cea mai grea încercare a generaţiei mele a fost, până la urmă, legată de dificultatea de a închega o legătură fraternă reală cu celelalte generaţii. Nicicând nu a fost mai agresivă ca acum lupta pentru putere între diversele generaţii, iar pe fundalul unui umanism resemnat și tolerant, lipsit de etică și corupt, nimic nu s-a putut închega sau construi temeinic. Să nu ne plângem deci de milă si să nu ne lăsăm încercaţi de duioșie văzând cât de toleranţi am fost cu noi înșine și cu cei din jur, ci să reflectăm acum responsabil la rolul benefic al intoleranţei la lașitate!

Discernământul Poate că singura promisiune ţinută a Revoluţiei din 1989 a fost deschiderea drumului către o democraţie reală. O cale abruptă, deviată şi adeseori simulată, nu printr-o realizare efectivă politică, ci mai degrabă prin tehnici de substituţie care, urmăresc firesc realizarea de scopuri economice. Chiar dacă „subiectivarea prezentului a rămas prizoniera retoricii speranţei”, ca să-l citez din nou pe Badiou, nimic nu-i apropie mai mult pe oameni de politicile prezentului decât constatarea unei fabricări artificiale a prezentului. Lecţia fundamentală a actualităţii noastre este așadar aceea de a ști să facem faţă excesului de imagine și infinitului joc de teatru care se derulează prin faţa noastră. Măștile goale ale lui Pirandello revin mereu și mereu în actualitate, 59 SINTEZA # 15, aprilie 2015

transgresând problematicile conflictului generaţional, re-înscenând teza accesului la adevăr prin reversibilitatea aparentului. De o violenţă rară, teza lui Pirandello despre reversibilitatea realului ne avertizează că, doar epurând realitatea de imaginile înșelătoare, vom putea înţelege reprezentările realului, si deci vom putea acţiona în deplină cunoștinţă de cauză. Provocarea noilor generaţii este deci una și mai dificilă decât a noastră. Dacă noi am fost preocupaţi cu construcţia alternativelor, ei trebuie să discearnă aceste alternative, să separe ce este bun și just de minciună si corupţie într-o lume a libertăţii absolute, o lume a libertăţii fără criterii. Si dacă cei tineri vor înţelege că, cu cât o convingere subiectivă se prezintă ca fiind mai reală, cu atât ea trebuie mai mult si mai în detaliu chestionată, atunci vom fi cu toţii mulţumiţi că sacrificiile generaţiilor anterioare nu au fost in zadar. n Născută la Cluj în 1967, Maria Rus Bojan este critic de artă şi curator independent. A studiat la Universitatea de Artă Cluj, la Centrul Internaţional pentru Cultură şi Management (ICCM) Salzburg şi la Facultatea de Limba şi Literatura Olandeză a Universităţii din Amsterdam. Între 1994-1999 a fost curator al Muzeului de Artă Cluj, iar între 1999-2003 a fost directorul general al Fundaţiei Culturale Sindan Bucureşti, respectiv al Centrului Cultural Sindan Cluj. În 2011, a fost curatorul Pavilionului României la Bienala de la Veneţia. În prezent trăieşte şi lucrează la Amsterdam în Olanda, unde a înfiinţat un birou de expertiză în arta Estului Europei şi o fundaţie care are ca scop susţinerea artei contemporane din România prin donaţii marilor muzee din întreaga lume. Este membru AICA, IKT, şi membru al comitetului de achiziţii pentru Estul Europei al Tate Modern, Londra.

Z OO M

George Butunoiu

Tudor Vlad

Trecerea de la neîncrederea conştientă, focalizată, la cea generalizată, viscerală

Deja, pentru mulţi dintre cei din Generaţia Y, dacă un lucru eneraţia X din România a fost împinsă către limitele rezistenţei psihice prin cumulul de nu poate fi văzut, ciocănit, pus pe limbă, mirosit sau de factori care au acţionat puternic şi în timp scărpinat cu el, acel lucru nu există, şi nici nu deranjează scurt asupra ei. Peste schimbările şi aşa inexistenţa lui. Or, această trecere pune în mişcare alte destul de rapide care ne duc odată cu valul din mecanisme, pe care cei din Generaţia X le mânuiesc cu Europa şi din Occident, la noi a fost şi marea întoarcere cu ezitare şi cu stângăcie şi sunt alarmaţi şi intimidaţi de cei susul în jos de după 1989, profundă, fundamentală, venită din noile generaţii care le-au internalizat deja şi le-au făcut pe nepregătite, şocantă, invazivă, fără portiţe de scăpare, parte din viaţa lor. cu totul acaparatoare. Cred că doar la foştii sovietici, din Acestea, şi încă multe altele, incertitudinea generalizată, celelalte lumi asemănătoare nouă, şocul a fost încă şi mai nu puteau să-i împingă pe cei din Generaţia X (şi pe dur. Cei din Generaţia X au fost primii din România care urmaşii lor, pe cale de consecinţă) decât către o neîncredere nu s-au mai putut baza pe comunitate sau pe comunităţi generalizată, difuză, intrată deja în subconştient. Studiile şi au trebuit să se descurce mai arată, într-adevăr, că românii au cel mult singuri, şi nu în ultimul rând mai redus nivel de încredere la nivel datorită uşurinţei de neimaginat cu social dintre toate popoarele, şi asta puţin timp în urmă a mişcării, care va rămâne aşa multă vreme de acum ne îndepărtează de comunităţile înainte. Noi am făcut trecerea de la primordiale şi cu kilometrii, nu numai Am trecut de la o neîncrederea focalizată, conştientă, cu distragerea atenţiei. la cea viscerală. Aceasta este o altă injustiţie socială la alta, Înainte aveam un singur duşman, îi lume, într-adevăr, în care cei din de la una directă, cunoşteam cu toţii faţa, strada pe care Generaţia X suntem cu un picior locuieşte şi casa în care stă, birourile în la una indirectă, înăuntru şi cu celălalt afară... n care lucrează, ce şi cum face, şi nu era insinuantă, bolnăvicioasă, greu de ocolit. După Revoluţie au apărut cronică; de la un sistem mai mulţi duşmani şi e greu de ştiut cu claritate care e duşman pe faţă, care e axiologic bine aşezat şi George Butunoiu un duşman potenţial şi care e un prieten este unul dintre documentat, tradus în deghizat în duşman. Pe noi a căzut greul cei mai reputaţi româneşte, echilibrat, trecerii de la la o viaţă aşezată pe câteva specialişti în recrutare la unul bipolar, mai din România. Este certitudini bine conturate la una în care Managing Partner la numărul incertitudinilor l-a depăşit cu rudimentar şi aproape George Butunoiu Executive Search. mult pe celălalt, până când am ajuns întorsul pe dos al A fost printre primii români care au aproape de o incertitudine generalizată, dezvoltat o companie de recrutare primului.” difuză. Am trecut de la o injustiţie în România şi este unul dintre cei socială la alta, de la una directă, la una mai importanţi jucători de pe piaţa indirectă, insinuantă, bolnăvicioasă, românească de consultanţă. cronică; de la un sistem axiologic A practicat cercetarea în fizică nucleară bine aşezat şi documentat, tradus în o perioadă scurtă de timp, după ce şi-a româneşte, echilibrat, la unul bipolar, finalizat studiile universitare, dar imediat după revoluţie a mai rudimentar şi aproape întorsul pe dos al primului. intrat în business. A înfiinţat mai multe companii, una dintre Generaţia X face trecerea de la mental la senzorial, acestea devenind lider de piaţă pe segmentul software pentru de la construcţia conceptuală la percepţia pur şi exclusiv business. Din 1992, odată cu înfiinţarea primei companii de senzorială, de la raţionamentul abstract, oricât de primitiv recrutare din România, George Butunoiu lucrează exclusiv în ar fi el, însă tot raţionament, la feeling şi senzaţie ca obiect. consultanţă în recrutare şi HR. 60 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Mai e loc de coeziune şi solidaritate?

a venit curând. Cum puteam face să supravieţuiască ermenul de generaţie e unul riscant. El este adesea folosit pentru a simplifica şi a o publicaţie decentă în contextul în care sursele de uniformiza. Îmi amintesc, de pildă, penibila finanţare centralizate dispăruseră, iar piaţa de reclamă era iniţiativă a unor aşa-zişi ziarişti de a vorbi inexistentă?! Cum puteam rezista într-o competiţie cu noile despre o „generaţie expirată”, alcătuită din tabloide şi cu un program de televiziune care revenise – ca scriitori care au publicat în perioada comunistă. Şi erau durată – la normal?! Cum să explici, mereu şi mereu, noilor înghesuite acolo nume de-a valma, de la veleitari până la cerberi ai democraţiei născuţi din spuma imaculată a mării autori ai unor capodopere ale literaturii româneşti. Vai că a fi fost membru de partid nu era neapărat o crimă?! de ţara care nu-şi respectă valorile! Sigur, demersul nu Fac aceste observaţii nu pentru a vorbi despre mine, e nou (pe principiul: dacă nu te poţi ridica la înălţimea ci pentru a ilustra dilemele prin care au trecut mulţi lui, încearcă să-l cobori în mocirla din care faci parte), dintre concetăţenii mei, colegi de generaţie, indiferent de dar frecvenţa şi agresivitatea lui în perioadă recentă sunt specificul muncii lor. Cum spuneam, nu eram suficient dovada unei crize morale profunde. de tineri pentru a nu fi fost marcaţi Sociologii vorbesc despre un de un univers care – din fericire – interval de aproximativ treizeci de dispărea, dar nici destul de bătrâni ani, ca încadrare temporală, pentru un pentru a aştepta pensia şi a privi cu grup de indivizi care au idei, probleme înţelepciune sau împăcare spectacolul şi atitudini relativ similare, ce-i fac lumii noi. să aparţină unei generaţii. Treizeci Cred că aceia dintre noi care au de ani e însă mult pentru o ţară ca avut energia şi harul de a se reinventa România, unde mereu se întâmplă au fost cei mai inspiraţi. Unii au fost Cred că aceia dintre ceva neaşteptat. Dacă ar fi să luăm constrânşi s-o facă, pierzându-şi noi care au avut energia doar perioada postcomunistă şi tot locurile de muncă, alţii au ales în mod şi harul de a se reinventa am găsi câteva categorii distincte, deliberat această cale. de la profitorii privatizărilor Estului Se spune că Statele Unite au au fost cei mai inspiraţi. sălbatic la apostolii anticomunismului ajuns marea putere globală datorită Unii au fost constrânşi s-o generaţiei întârziat, de la cei care au coborât care a atins maturitatea facă, pierzându-şi locurile trecând prin Marea Depresie. Acei discursul public la cote faţă de care lumea birjarilor e un Parnas până la tineri au fost obişnuiţi cu greul, cu de muncă, alţii au ales promoţia zornăitului de cătuşe. munca îndârjită, cu austeritatea. în mod deliberat Fac parte din categoria celor care Au fost capabili să lupte în junglele această cale.” nu erau suficient de tineri sau de Pacificului şi să vină să ajute Europa, bătrâni în 1989 şi care îşi petrecuseră a doua oară în mai puţin de o jumătate întreaga viaţă în societatea de secol. Au revenit apoi acasă şi comunistă, fără a fi cunoscut altfel s-au apucat din nou de muncă, fără a decât din cărţi tragedia perioadei aştepta ode de glorii pentru sacrificiul postbelice, dar marcaţi de mizeria lor. Sper să nu greşesc spunând că ultimilor ani ai regimului Ceauşescu. şi generaţia mea a dat dovadă de o Entuziasmul postrevolutionar nu anume dârzenie, rezistând urgiei anilor a ţinut mult, chiar dacă îmi amintesc ’80 (frig, foame, frică, cum spunea un cum sorbeam cu nesaţ frazele prim-ministrului de-atunci, cunoscut prozator), iar apoi încercând să-şi călăuzească care vorbea despre un păienjeniş de autostrăzi ce va destinul şi familia pe apele tulburi şi învolburate ale împânzi ţara şi despre cum putem ajunge din urmă Vestul în tranziţiei. Din datele produse de Institutul Naţional de vreo cinci ani. Lucrând în presă, pentru mine testul realităţii Statistică,  61 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

obţine informaţii, procentul tinerilor care fac acest lucru am constatat că natalitatea în România este în continuă este 40. scădere. Sigur că în anii ’90 era o reacţie în parte Telefoanele mobile şi internetul sunt noile surse de explicabilă, după măsurile draconice ale regimului ceauşist. ştiri predominante pentru generaţia tânără. Din raţiuni Faptul că această situaţie se perpetuează acum, la un de spaţiu şi de rapiditate, materialele pe aceste tipuri de sfert de secol după căderea comunismului, este cel puţin platformă comunicaţională sunt scurte şi simplificate. alarmant. Este semnul că încrederea - sau măcar speranţa Recipienţii lor sunt „scutiţi” de nuanţe, de explicaţii - într-un viitor apropiat prosper nu este un fenomen complexe, totul e structurat bipolar, la modul elementar: dominant la nivelul societăţii româneşti. bun - rău, victorios - înfrânt, vinovat - nevinovat, bogat Ca o dovadă că acest raţionament are acoperire, merită sărac… Situaţia e mai rea în Statele Unite, din acest punct studiat fenomenul Baby Boomer în Statele Unite, care de vedere, fiindcă televiziunile aşa zise „de ştiri” au obişnuit defineşte o creştere fără precedent a natalităţii. Membrii publicul cu produse informaţionale construite pe acelaşi acestei generaţii s-au născut între 1946 şi 1964. În 1946, model. Prăpastia dintre cei care citesc ziare sau ascultă s-au născut 3,4 milioane de copii în ţară, mai mulţi decât Naţional Public Radio şi cei care îşi iau ştirile de pe mobil se în orice an anterior. Au urmat 3,8 milioane în 1947, 3,9 adânceşte şi produce universuri paralele. milioane în 1952 şi apoi aproximativ patru milioane în Conform unor cercetări dezvoltate, în România, de fiecare an între 1954 şi 1964, când „explozia” a încetat. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, precum Au existat multe interpretări ale acestui fenomen, de la „Atitudini şi obiceiuri de consum media”, asemenea revenirea la normalitate după marea criză economică şi diferenţe majore există aici între tineri după al doilea război mondial până la şi vârstnici, dar şi între cei din zonele consecinţa campaniei de la începutul urbane şi cei din cele rurale. Accesul Războiului Rece de a avea o populaţie Baby boomer, în Statele la Internet face uşor explicabilă cea mai numeroasă decât a adversarului Unite, defineşte o de-a doua situaţie. comunist. Singura explicaţie general Aceste diferenţe de consum acceptată, însă, a fost încrederea că creştere fără precedent în funcţie de vârstă nu sunt fără viitorul se contura prosper, tinerele a natalităţii. Membrii precedent în istoria comunicării de familii având certitudinea că vor acestei generaţii s-au masă. Adesea tinerii au fost relativ putea oferi copiilor lor ceea ce ei nu neinteresaţi de ştiri, luându-şi născut între 1946 şi 1964. avuseseră. informaţiile din emisiuni mai degrabă Dacă în tinereţe aceşti Baby În 1946, s-au născut 3,4 de divertisment decât din cele Boomers au fost preocupaţi de milioane de copii în ţară, „serioase.” Dar apoi, pe măsură ce bunăstarea familiei, cumpărând case mai mulţi decât în orice au înaintat în vârstă, şi-au schimbat în suburbii (unde preţurile erau mai obiceiurile, îndreptându-se spre rezonabile) şi umplându-le an anterior. Au urmat ceea ce făcuseră părinţii sau bunicii de bunuri care nu le fuseseră 3,8 milioane în 1947, lor: citind ziare, urmărind emisiuni accesibile părinţilor lor, pe măsură 3,9 milioane în 1952 şi informative de radio sau televiziune, ce s-au maturizat au început să găsind reviste care să le satisfacă apoi aproximativ patru militeze pentru drepturile grupurilor preferinţele. dezavantajate. Ei s-au aflat, ca studenţi milioane în fiecare an De data aceasta însă, pentru prima sau alături de studenţi, în marile între 1954 şi 1964, când oară, există semne că schimbările în demonstraţii împotriva războiului din „explozia” a încetat. obiceiurile de consum media sunt Vietnam. în mare parte ireversibile: cei care Cred că, mai presus de încadrarea folosesc mobilul sau reţelele media temporală comună, ceea ce defineşte sociale ca să se informeze vor face acelaşi lucru şi peste 10 şi legitimează o generaţie autentică este capacitatea ani. Ziarele, aşa cum le-am ştiut câteva secole, vor dispărea. membrilor săi de a crea coeziune şi solidaritate. Succesul Declinul televiziunii tradiţionale, ca sursă de ştiri, este şi social şi profesional şi încrederea dobândită de Baby el incontestabil. Spre ce ne îndreptăm? Cât de informat Boomers i-au ajutat să militeze cu succes pentru cauze va fi publicul în viitor, când – de exemplu – numărul importante. Aşa îmi imaginez şi generaţia paşoptistă de la corespondenţilor în străinătate ai presei americane a noi sau cea care a construit şi consolidat România Mare. Mă scăzut cu 75 la sută în ultimele patru decenii?! Va fi rândul întreb cu îngrijorare dacă vom contempla în viitor o situaţie generaţiilor următoare să dea răspunsurile. n similară la generaţia postrevoluţionară din România, când aceasta va atinge maturitatea… Cum ne-am propus să facem referiri la mass media în Prof. dr. Tudor Vlad este Associate Director la Centul fiecare articol al acestei rubrici, merită să menţionăm cum Internaţional James M. Cox jr. pentru Cercetare şi Training în Comunicare al Universităţii Georgia. Din 1998 a fost raportarea la mijloacele de comunicare de masă subliniază director pentru Europa de Est al World Free Press Institute. diferenţele dintre diverse categorii de vârstă. Un studiu al În perioada 2008- 2010 a fost consultant pentru The New York Centrului de Cercetări Pew arăta că procentul tinerilor cu Times, iar în 2009 pentru Russian Journalists Union. Din vârste între 18 şi 29 de ani care se uită la ştiri la televizor ianuarie 2010 este Senior Research Adviser pentru Gallup în Statele Unite este doar jumătate din al celor de peste 65 World Poll şi din martie 2013 este Senior Ranking Adviser de ani. Mai puţin de un sfert dintre americanii adulţi citesc pentru Freedom House. Este absolvent al Universităţii un ziar în mod frecvent. În vreme ce puţin peste 2 la sută „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca şi fondator, în 1994, al din populaţia vârstnică utilizează reţelele sociale pentru a Departamentului de Jurnalism al acestei universităţi. 62 SINTEZA # 15, aprilie 2015

63 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

Elena Nicolae

Pentru cine nu ştie ce e acela un pager, felicitări. Nu faceţi parte din generaţia X”,

Lider maXimo Pe vremea pionierilor a fost șef de grupă, apoi de detașament, apoi de unitate școlară, pentru ca în studenţie să fie lider sindical și să organizeze marșuri și greve. După absolvire a început să lucreze în presă ca reporter, dar a ajuns rapid redactor-șef și apoi manager de companii media cu sute de angajaţi. Acum Dragoș Stanca este implicat în propriile proiecte, de numele său fiind legat cel mai important eveniment dedicat marketingului digital din Europa Centrală și de Sud-Est – ICEEfest.

acă ar fi să-l descrii pe Dragoș Stanca într-un singur cuvânt, acela ar fi „lider”. Și nu doar pentru că a manageriat organizaţii cu sute de angajaţi. Pe vremea când conducea redacţia unui ziar local din Cluj, era primul care ajungea la muncă și ultimul care pleca; nu le cerea niciodată colegilor un lucru pe care el nu ar fi putut să-l facă și știa instinctiv ce tactici să folosească pentru a ţine oamenii împreună. Și-a păstrat obiceiurile și după ce s-a mutat în Capitală, lucru care i-a fost extrem de util când a decis să lucreze pe cont propriu. Sunt acestea calităţi pe care să le datoreze apartenenţei la Generaţia X sau dimpotrivă, semn care arată că a ieșit din rând? „Nu cred foarte mult în așezarea oamenilor în cutii și categorii. Fac parte din Generaţia X doar datorită împărţirii pe ani de naștere, la fel cum fac parte (din câte am auzit), din zodiac Taur. Nu mă identific cu Generaţia X, însă cred că, inevitabi, am o sumă de experienţe comune cu oamenii din generaţia din care fac parte”, explică chiar el.

Mentalităţi şi adicţii Dragoș este ferm convins că, dacă s-ar fi născut cu 10 ani mai târziu, ar fi avut o șansă imensă să ducă o viaţă (și) mai spectaculoasă decât cea pe care o trăiește acum. „Pe mine sistemul comunist nu m-a învăţat nimic bun. În afară, poate, de câteva lecţii de disciplină și de umilinţă (utile și acestea, uneori)”. Într-o realitate paralelă fără momentul din decembrie 89, Dragoș se vede în două posibile scenarii: „Ori aș fi ajuns un lider comunist penibil pe care eu, cel de acum, l-ar fi dispreţuit profund, ori aș fi avut norocul să realizez ce se întâmplă și aș fi plecat din ţară și probabil aș fi făcut business în altă 64 SINTEZA # 15, aprilie 2015

parte decât în Romania”. Spre norocul lui, și-a format sistemul de principii și valori mai mult după decât în timpul sistemului comunist. Totuși, s-a văzut nevoit să facă o schimbare importantă de mentalitate, legată de viaţa sa în general, atât privată cât și profesională. „Am renuntat la a face lucrurile pe care societatea sau alţii consideră că trebuie făcute și care contravin lucrurilor pe care eu, personal, am dorit să le fac”. Perioada de lipsuri în care a crescut l-a făcut să dezvolte o adicţie moderată faţă de branduri. „Îţi scriu de pe un MacBook Air și cu coada ochiului trag la un iPhone 6. Dar în faţă am un Samsung Smart TV - ceea ce cred că mă face să nu fiu neapărat un Apple addict. În garaj am un Jeep Rubicon. Nu pot identifica alte branduri care să mă fi cucerit în vreun fel. Tehnologic vorbind, am ales mereu o combinţie între ce mi s-a părut foarte bun și cred că m-am lăsat păcălit și de factorul numit «coolness» (cel care a dus Apple undeva la plus infinit cu profiturile)”. Îţi amintește și acum sentimentul „extraordinar” pe care l-a avut când un vecin i-a adus din SUA „un casetofon de contrabandă cu dublu deck”. Primul său gadget cu adevărat „altfel” a fost, însă, pagerul pe care l-a primit când a devenit reporter la radio, la mijocul anilor ’90: „Primeam alerte, răspundeam – via telefon plus centralista care scria sms-urile după dictare – și era o senzaţie. Pentru cine nu știe ce e acela un pager, felicitări. Nu faceţi parte din generaţia X”.

Schimbări şi temeri O analiză publicată curând de marketwatch.com arată că, în ciuda faptului că, deși generaţia X este acum în cel mai ridicat punct al puterii de cumpărare, marketerii și media îi ignoră pe reprezentanţii ei, concentrându-se mai mult pe boomerși și pe milleniali.

Dragoș Stanca

Ce ar trebui să înţeleagă X-erii din asta? „Conduc o companie care asta face, campanii de marketing, așa că pot spune că analiza nu e corectă decât parţial. Publicul comercial «se termină» la 50 de ani, când se consideră ca oamenii sunt deja extrem de fideli anumitor branduri și obiceiuri de consum, care nu mai pot fi schimbate prin campanii publicitare. Deci mai avem puţin de asteptat până când să ne consideram «out of the market». Evident că există multe campanii care focusează public mai tânăr, e firesc să se întâmple asta pentru că se vizează fidelizarea pe termen lung și deci un ciclu de viaţă cât mai îndelungat, adică mai profitabil”, crede Dragoș Stanca. Bărbaţii din generaţia X au fost primii care s-au confruntat cu situaţia de a câștiga mai puţin decât soţiile/partenerele de viaţă. Cum privesc subiecţii acest aspect? „Cred că, o dată cu experienţa de viaţă, vine și puţină înţelepciune. Eu unul m-aș bucura să fiu în situaţia aceasta. Mi-aș încuraja, aș aplauda și mi-aș susţine partenera de viaţă să producă mai mult profit decât mine”, spune Dragoș, precizând că, spre norocul lui, asta chiar a început să se întâmple în unele perioade. Noul statut pe care l-au câștigat femeile nu pare să-i sperie pe X-eri, dar asta nu înseamnă că nu au îngrijorări și temeri. În concepţia lui Stanca, pericolul cel mai vizibil este legat de „inadaptarea la ceea ce va urma”. „Mă tem foarte tare ca vom avea foarte multi colegi de generaţie care vor face foamea la bătrâneţe, mai ales că au avut ghinionul să își petreacă cea mai activă perioadă din viaţă într-o ţară cu un sistem fiscal defect, care nu va fi capabil să le asigure un venit decent atunci când nu vor mai fi în putere”, spune el, adăugând, oarecum în spiritul individualist al generaţiei X: „Sper să nu fiu unul dintre ei”. 65 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Dragoş Stanca este partener în câteva companii din TDG, grup ale cărei operaţiuni în România ţin de marketing digital, adnetwork şi tehnologie. În ultimii ani s-a impus pe piaţă ca organizator al festivalului ICEEFest, una dintre cele mai mari conferinţe de marketing digital organizate în Europa Centrală şi de Est şi Sud Estul Europei, care reuneşte în fiecare an la Bucureşti peste 2.500 de participant din 20 de ţări. Parcursul său nu este foarte surprinzător, având în vedere că se ocupă de comunicare încă din timpul facultăţii. n

Generaţia X şi tehnologia Sinteza: Ce diferenţe ai sesizat legat de consumul de media şi publicitate între generaţia X şi celelalte? Dragoş Stanca: Diferenţa notabilă este că generaţiile mai tinere decât X consumă mult mai multă media digitală şi, în special, via mobil. În plus, în generatia x mai există o oarecare preocupare pentru profunzime, tot mai palidă, ce e drept. În rest, ne mulţumim cu fast food news, lăsăm feed-ul de Facebook să fie filtrul nostru, nu propria raţiune. E mai comod aşa.

- Cât de adaptată e generaţia asta la noile medii de socializare si comunicare? - Dacă e să ne uităm la Facebook, în România, numărul utilizatorilor activi între 13 şi 24 de ani e sensibil egal cu cel al utilizatorilor între 25 şi 44. Nu cred că există bariere majore între generaţii. Cei peste 45-50, da, au o problemă de adaptare la revoluţia digitală. Aş spune, deci, că Generaţia X s-a adaptat, la limită.

MBA muncit pe brânci timp, de șapte ani”, își amintește doamna de la Google. Apoi, dintr-o dată a simţit că vrea să facă și altceva, să crească, să își folosească experienţa într-un alt domeniu. „Schimbarea a venit oarecum printr-o ruptură naturală, pentru că am stat acasă în concediul pentru creșterea copilului. În acele trei luni am simţit că sunt și alte oportunităţi în jurul meu, pe care poate le ratez pentru că eram atât de implicată într-un singur domeniu. Banckingul era pe vremea aceea un domeniu care căuta să se reinventeze, nu era deloc în criză, ci dimpotrivă, era în momentele de val, în perioada 20072008, în care aveau nevoie de oameni cu mentalităţi diferite și pe care doreau să îi ajute să vină în banking, cu energia și inovaţia pe care o aveam în telecom. Așa a apărut oportunitatea de la bancă pentru a pune pe picioare un departament nou nouţ, acela de canale alternative, care însemna destul de multă implicare cu tehnologia, pentru că aveam call center, servicii la distanţă: internet banking, mobile banking. Avea destul de multă legătură cu telecomul și atunci m-am gândit că nu abandonez de tot ceea ce am făcut, ci dimpotrivă, am dus telecomul în banking”, povestește aceasta despre experienţa de la UniCredit Bank.

Maria Ilinca Man

Din România în Singapore, via Google Doina Costache este din aprilie 2015 Program Manager pentru agenţii și advertiseri globali în cadrul Google Corporation, regiunea Asia Pacific. Anterior a condus aria de branding pentru Google România, având peste 10 ani de experienţă în Vodafone şi UniCredit Bank. Educată în Ştiinţe Politice, îndrăgostită de modă, crede cu tărie în mobile, ca fiind invenţia care va revoluţiona modul în care comunicăm şi vom face publicitate.

Printre primii angajaţi Google

ricât am încerca să o încadrăm într-un tipar anume, Doina Costache este o femeie atipică. Face parte din generaţia X ca vârstă, dar cam aici se opresc legăturile cu „generaţia pierdută”, întrucât schimbarea, noutatea și adaptabilitatea sunt noţiunile care o definesc cel mai bine. Din luna aprilie, Doina Costache, cea care conducea până nu demult aria de branding pentru Google România a încheiat un nou capitol din cariera sa, plecând tocmai în Singapore, unde a primit în „custodie digitală” regiunea APAC (Asia / Pacific / Australia). Dacă înainte ajuta firmele să își consolideze brandul în mediul online, de această dată, rolul său este unul de strategie operaţională pentru partenerii Google cu prezenţă în regiunea APAC. „Mă simt ca o persoană îndrăgostită. Am fluturi în stomac, de cele mai multe ori simt că plutesc plină de optimism și cu speranţă faţă de noua cale aleasă. Uneori, mai rar, ce-i drept, îmi fac griji în legătură cu cei rămași în urmă, în special părinţii. A fost un job opening la Google, am aplicat, am trecut prin același proces riguros de recrutare ca un candidat extern și, după câteva luni de interviuri, am fost anunţată că m-au selectat pentru job. Sunt foarte fericită. Contractul este pe perioadă nedeterminată, atâta vreme cât voi putea contribui la succesul Google din acea poziţie, mă voi ocupa cu seriozitate de noul rol. Voi colabora în continuare și cu echipa din România, dar doar punctual, pe anumite proiecte. Îmi va fi dor de oamenii din România, de echipa locală, de partenerii de acolo. Personal, mă leagă ani frumoși și experienţe unice de echipa de aici, pe care nicio distanţă nu le va șterge vreodată”, spune Doina Costache.

66 SINTEZA # 15, aprilie 2015

*222 – prima şcoală adevărată Dacă ar fi să derulăm timpul înapoi, am vedea că succesul său nu este unul întâmplător. A absolvit Facultatea de Știinţe Politice, dar a fost atrasă încă pe de băncile facultăţii de zona corporate, unde a învăţat de la zero cum se construiește un business de succes. Astfel, la 19 ani, a fost printre primii operatori care răspundeau la *222, oferind consultanţă clienţilor noii companii de telefonie mobilă. „Pe vremea aceea, Telecom era încă la început, nu era deloc o industrie bine setată și aranjată cum este în prezent, ceea ce însemna multă oportunitate și foarte mult loc de creștere, adică exact terenul ideal în care un tânăr să se poată forma și să înveţe lucrul într-o corporaţie. Am început ca angajat part time, astfel încât să pot să împac și facultatea, și serviciul. Eram telefonistă la *222, ceea ce însemna că ofeream consultanţă pe diverse servicii de setare telefon, facturare și așa mai departe”, povestește Doina. „Și acum, în somn, pot să recit poezia cu care eram trainuiţi. Era așa : «Bună ziua! Connex. Aţi sunat la *222, numele meu este Doina Costache. Cu ce vă pot ajuta?». Spuneam acest lucru de sute de ori pe zi. Și acum visez această poezie. Toţi eram foarte tineri, ambiţioși. Acum suntem toţi în lumea aceasta corporate sau anteprenorială, suntem pe poziţii de succes, ceea ce înseamnă că a fost o școală de succes, ne-a format bine. Telecomul era un teren necunoscut pentru mulţi români, pe atunci. Telefonia mobilă era și atrăgătoare, dar îi și speria pe cei care nu se împrieteniseră cu tehnologia. Îmi aduc aminte de tot felul de apeluri hazlii, în care lumea nu știa cum să își asculte căsuţa vocală. Sunau tot felul de doamne speriate că au sunat la telefonul soţului și le-a răspuns o femeie. Era robotul căsuţei vocale, dar ele doreau să le spunem cine este acea femeie care are

acces la telefonul soţului. Am avut multe întâmplări hazlii. Mulţi dintre cei care sunau la *222 simţeau nevoia de a discuta cu cineva. Mi-a format mult abilităţile de empatie, de comunicare, de relaţionare în situaţii dificile, de negociere. Pentru mine a fost o școală foarte bună”, spune Doina.

Dezvoltare profesională şi personală continuă După ce și-a încheiat misiunea ca agent la *222, a devenit trainer pentru alte „furnicuţe”, apoi s-a ocupat de dezvoltarea altui departament: oferte și reclamaţiile clienţilor. „A fost o mare muncă de negociere. Am învăţat să empatizez cu omul, să îl ascult, să îi dau voie să își exprime frustrarea și apoi să nu îi arăt neapărat cine are dreptate, ci mergând mână de mână, să găsim soluţia de comun acord. Connexul a fost o școală excelentă de business pentru mine. De acolo ne-am dus la parteneriate strategice cu clienţii cei mai mari, companiile multinaţionale și naţionale care evident că aveau un număr semnificativ de abonamente și care aveau și un anumit volum de tranzacţii, de solicitări și care erau destul de sensibili în abordare și pe care trebuia să îi servești foarte rapid și fără greșeală. Următorul pas a fost acela de parteneriate de business cu dealerii strategici, care aveau un business oarecum paralel cu cel al Telecomului, dar erau în relaţie și de subordonare, și de parteneriat faţă de compania mamă. Acolo am învăţat cele mai multe lucruri. Trebuia să știi partea financiară, să știi să citești un bilanţ contabil, să știi cât de serios este și ce prospect are pe viitor să rămână solid în partea financiară, în zona de marketing, pentru a dezvolta campanii de marketing, în zona de rulaj de stocuri, în motivaţia angajaţilor, care era un subiect delicat pentru că nu erau angajaţii noștri, ci ai dealerului, dar de ei depindea succesul nostru. A fost un 67 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Cum a ajuns însă să lucreze la Google? Brandul personal a avut un cuvânt important de spus aici, dar și prezenţa sa în mediul online. „Întotdeauna m-au atras lucrurile legate de internet, nu doar prin natura jobului, dar, în mod natural mă atrăgeau noutăţile. În 2009-2010, LinkedIn era doar o jucărioară, nu erau mulţi oameni prezenţi acolo și dacă erau nu își finisaseră foarte bine profilul, nu erau atenţi la felul în care erau prezenţi online. Pentru mine brandul personal a contat mult. Am avut grijă de el de la început. Faptul că am avut un profil foarte bine structurat pe LinkedIn, faptul că am avut recomandări, dar și faptul că am avut rezultatele pe care le-am postat acolo, care mă reprezentau și care vorbeau despre mine, care erau practic cartea mea de vizită, m-au făcut să fiu ușor descoperită de firma de Head Hunting care lucra pentru Google, când acesta dorea să deschidă biroul din România. M-au invitat la o discuţie, a fost chimie instant. Am intrat în procesul de recrutare care a fost cel mai complex din câte am trecut până atunci în experienţa mea. S-a terminat cu bine, pentru că la patru luni după toată povestea am devenit printre primii angajaţi ai Google România”, își amintește Doina. Dacă ne imaginăm că în spatele Google este o adevărată industrie, mai spune ea, ne înșelăm, dar avem și dreptate. „E vorba de o mână de oameni, e o echipă restrânsă. Atmosfera de lucru este total atipică, creativă, nebunească. De fapt ce înseamnă birou? Înseamnă unde ai acces la internet. Contează foarte mult și apreciez foarte mult la Google faptul că ţine foarte mult la niște standarde de recrutare și la faptul că nu contează doar ceea ce știi și experienţa, ci și atitudinea și ceea ce se numește identitatea culturii organizaţionale. Există ceva ce definește orice angajat Google, intern noi numim acel ceva «google-inn», e acea calitate intrisecă pe care o ai sau nu o ai și, dacă nu o ai, nu înseamnă că nu ești un profesionist bun: înseamnă că pur și simplu nu există un matching între tine și Google. Google–inn este acea pasiune, acea energie și acea forţă de a muta munţii din loc ca simplu om. Noi, într-adevăr, o mână de oameni, am reușit să facem foarte multe proiecte într-un timp foarte scurt”. n

Z OO M

Elena Nicolae

Generaţia X ar putea fi considerabil mai puţin omogenă decât alte generaţii, precum cea a boomerilor născuţi imediat după şocul războiului”,

Vocea generaţiei eXportate Cercetător știinţific în Suedia și cadru didactic asociat în Danemarca, Sebastian Buhai se încăpăţânează să aibă ambiţii și idealuri legate de politica și managementul cercetării știinţifice și învăţământului superior și doctoral din România. Anul trecut, al a iniţiat și organizat prima ediţie a unei conferinţe anuale ce și-a propus să aducă acasă, măcar în vizită, economiști români care predau la prestigioase universităţi din străinătate.

ăscut în 1979, Sebastian Buhai aparţine, din perspectivă pur temporală, apusului generaţiei X, aproape de răsăritul generaţiei Y. Nu este, așadar, un reprezentant tipic al acestei generaţii și nici nu se consideră a fi, dar mai degrabă din cauza „reluctanţei de a fi asimilat oricărei mișcări, grupări, generaţii…”. ”Opţiunile și alegerile mele au fost de multe ori diferite relativ la cele ale majorităţii «colegilor» de generaţie - chiar între cei de exact aceeași vârstă deși, cel puţin până la un moment, am avut desigur o «expunere» comună: la același tip de educaţie, la același cadru instituţional mai larg, la aceleași schimbări sociale/culturale, etc”. Ca alţi reprezentanţi ai generaţiei X crescute în comunism nu vede în acest sistem nicio caracteristică pozitivă – în opinia sa seriozitatea, conștiinciozitatea, determinarea, stabilitatea despre care vorbesc nostalgicii „sunt plagiate după alte sisteme (am avut și atunci, după cum avem și acum, enorma șansă de a avea diverse persoane în capacităţi decizionale cu expertiză necontestată în acest domeniu), deloc proprii sistemului comunist. Inovaţia sistemului comunist a fost să transmită, să inoculeze de fapt, complet altceva: bigotism, obtuzitate, docilitate, dependenţa de sistem, neîncrederea în sine… aș putea continua. Din păcate, chiar a avut ceva succes”.

Provocarea „super-premiaţilor” Buhai și-a dat seama de dezavantajul de a fi crescut în comunism odată cu primul contact pe care l-a avut cu Vestul academic, ca proaspăt student la Universitatea Utrecht din Olanda. Și asta pentru că colegii săi vestici erau cel puţin la fel de conștiincioși 68 SINTEZA # 15, aprilie 2015

și determinaţi dar, spre deosebire de el, au avut șansa de a nu li se fi administrat nicio doză de bigotism, docilitate, obtuzitate. „Aici a fost mai greu pentru noi, «super-premiaţii» din Europa Centrală și de Est, aduși în Vest cu surle și trâmbiţe, plus, desigur, burse complete: altfel nu ne-am fi putut permite nici măcar călătoria. A fost efectiv de muncit enorm, pe langa studiul formal, de a redeveni umani din roboţii - din toate punctele de vedere - care fusesem: de a (re) căpăta un scepticism inerent, sănătos, de a dezbate argumentat, de a admite alte perspective, de a gândi fără constrângeri, de a materializa egalităţi de șanse reale în triumful individualităţii, diversităţii, știinţei, toleranţei”, spune el, precizând că asta se întâmpla la aproape 10 ani după căderea comunismului, iar „superpremiaţii” menţionaţi se intersectaseră cu „sistemul” doar în copilărie, maxim 10-11 ani de viaţă. „Imaginaţivă ce ar fi fost dacă am fi fost «expuși» mult mai multă vreme dozelor «educative» ale sistemului comunist…”. Apropo de imaginaţie, lui Sebastian Buhai îi vine greu să se plaseze într-un scenariu în care sistemul comunist nu cade. „Îmi amintesc că, în decembrie 1989, la vârsta de 10 ani și jumătate, am fost primul din familie care l-a văzut la televizor pe atunci-formidabilul Dinescu, de care nu auzisem niciodată, cu un steag cu gaură în locul stemei, crezând în sfârșit că au început românii să dea emisiuni de divertisment în afara orelor de program”, povestește el, adăugând că a fost foarte dezamăgit, chiar trist, în următoarele luni, când olimpiadele şi celelalte concursuri școlare pe care le aștepta cu nerăbdare au fost anulate. „E drept că apărusera deja la noi programele de satelit nemţesti Pro7 si RTL, că îl vedeam și auzeam permanent pe Michael Jackson la radio si televizor, că aveam portocale și Pepsi-Cola - dar

Sebastian Buhai

ce folos: nimănui nu părea să îi pese de soarta micului școlar competitiv! Dacă de aici cineva își poate face vreo idee ce aș fi făcut și ce aș fi devenit dacă nu ar fi căzut comunismul, îi doresc mult succes…”.

Talentul de a urmări destinaţia Deși crede că este incorect să atașezi niște caracteristici stereotipe unei generaţii faţă de alta sau ale unei generaţii X faţă de generaţia X a altei ţări, Sebastian Buhai admite că oamenii din alte ţări, în special cei din Europa de Vest sau SUA i s-au părut mai… pragmatici. „Colegii de generaţie (și mă refer aici la un subsetul colegilor de generaţie apropiaţi ca vârstă și preocupări, în particular colegi de universitate, masterat, doctorat sau cercetare etc) apar mult mai orientaţi către atingerea ţintelor propuse, către realizarea planurilor făcute, oarecum indiferent de mijloace, mult mai focusat, mult mai motivaţi de destinaţia în sine per se, decât către perfectarea parcursului până la acele ţinte, către descoperirea traseului optim, chiar înainte de a porni la drum”, explică el. Cu alte cuvinte și plasat într-un context educaţional/academic, acest lucru se referă la faptul că în afară se preferă acumularea de cunoștinţe cu aplicabilitate imediată, chiar dacă asta înseamnă renunţarea la programe începute și re-profilarea; se practică adaptarea programelor educaţionale direct la cerinţele pieţei muncii; se schimbă frecvent structura programelor în relaţie cu schimbările de pe piaţă. „La noi, în schimb, moștenit din timpurile incipiente ale generaţiei X și de mai înainte, atât perspectivele personale, de școală, de carieră, de viaţă în genere, cât și cele instituţionale sunt mult mai rigide, neadaptate 69 SINTEZA # 15, aprilie 2015

unei economii și unei societăţi fluide, în dezvoltare, în continuă evoluţie și transformare”. Indiferent însă de ţara în care trăiesc, reprezentanţii generaţiei X par a fi caracterizaţi de stereotipul negativ legat de felul în care prioritizează orele de muncă în detrimentul „timpului de calitate” petrecut acasă, cu familia. Și luând toate generaţiile născute de la mijlocul anilor ‘60 și până la începutul anilor ‘80, această statistică este adevărată, precizează Sebastian Buhai, date fiind evoluţiile de pe piaţa muncii - în particular emergenţa industriei competitive grele. „Spre sfârșitul acestui interval s-au produs însă unele schimbări de mentalitate, generate de revenirea la ideea de a «balansa» timpul efectiv petrecut la muncă și timpul petrecut cu familia, unele sprijinte inclusive cu «stimuli» instituţionali, la nivelul unor ţări precum Suedia sau Germania de exemplu. S-au produs și alte schimbări, legate de inovaţiile tehnologice ţintind consumatorii în general. Astfel, dar cu variaţii în funcţie de ţară, industrie, și/sau regiune, pe de o parte au crescut ofertele de munca part-time (în Olanda, marea majoritate a femeilor lucrează în acest sistem), sau cele cu flexibilitate din punct de vedere al programului de muncă. În plus, la nivel de instituţie, s-a mărit timpul acordat pentru concediul neo-natal - inovatori aici, cu politici super-generoase, sunt ţările scandinave și Germania etc”, explică cercetătorul. Simultan, adaugă el, timpul consumat în „gospodărie” s-a redus dramatic prin utilizarea mașinilor performante de spălat haine, vase etc, ceea ce a permis extinderea timpului „de calitate” petrecut cu familia. Membrii mai tineri ai generaţiei X au reușit, așadar, să găsească o cale prin care să compenseze lucrurile. S-au focusat pe destinaţie, chiar dacă au pierdut ceva timp pe drum. n

Z OO M

activitatea ta de mai târziu? Le-ai ales tu sau ele teau ales pe tine şi ce ai descoperit despre tine, despre persoana ta după experienţele pe care le-ai trăit? Cred că eu am ales de fiecare dată, pariul era să fac cel mai bine lucrul pentru care eram angajat. Ce am învăţat? Că învăţ foarte mult dacă sunt atent la oamenii din jurul meu şi mai ales am învăţat să îmi văd de treaba mea şi să o fac bine. Acum şi eu văd altfel toată perioada respectivă şi cred că a fost o şcoală bună pentru ce a urmat sa fac.

Mă consider norocos că am cunoscut oameni încă neatinşi de capitalism

- Cum ai făcut faţă schimbării de mentalitate şi de obiceiuri, după 1990? Ai simţit o anume competiţie între tine şi cei care erau din generaţia ta?

- Nu, nu am fost niciodată în competiţie cu nimeni. Dar da, fac parte dintr-o generaţie căreia i s-au tăiat toate speranţele, o generaţie care trebuia să se adapteze repede, să trăiască individual, nu colectiv, gen scapă cine poate şi cam aşa a fost. Pe mine exact asta m-a ajutat, că nu am fost în competiţie cu nimeni în afară de mine. Cu mine luptam şi astăzi mă consider norocos de a fi cunoscut oameni încă neatinşi de capitalism.

Interviu cu actorul Toma Cuzin realizat de Cristina Beligăr

- Te consideri un mai bun „muncitor” individual, decât în echipă? Care este atitudinea ta faţă de carieră?

-a născut în 1977 într-o comună din judeţul Gorj, fiind crescut, alături de cei doi fraţi ai săi, de o mamă eroină. A fost miner, balerin, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp, iar acestora li s-au adăugat şi alte meserii care l-au format ca om şi care i-au modelat personalitatea. „Făceam parte dintr-o generaţie căreia i s-au tăiat toate speranţele, o generaţie care trebuia să se adapteze repede şi să trăiască individual”, spune Cuzin Toma care, deşi se încadrează în tiparul unei generaţii în care a scăpat cine a putut, nu s-a aflat niciodată în competiţie cu altcineva decât cu el însuşi. Cuzin Toma este astăzi actor de teatru, film şi televiziune şi în prezent poate fi văzut pe marile ecrane interpretând rolul robului Carfin din lungmetrajul „Aferim!”. A mai jucat în filme precum „Câinele japonez”, „Domnişoara Christina”, „Funeralii fericite”, „Despre oameni şi melci”, „Trei zile până la Crăciun”, „Naşa”, „Liceenii, în 53 de ore şi ceva” sau „Francesca”. SINTEZA: Ai copilărit în comuna Peştişani din Gorj şi în numeroase ocazii ai mărturisit că eşti mândru că te-ai născut în această zonă. Descrie-ne specificul acelor locuri ale copilăriei şi ce anume îţi trezeşte astăzi sentimentele de mândrie.

Cuzin Toma: Da, aşa este. Acolo am copilărit, am crescut şi m-am format ca individ. Sunt mândru că m-am dezvoltat acolo ca om în societate înconjurat de oameni, ce credeau în valori morale, oameni care-şi respectau şi tradiţia, şi părinţii. Peştişani este o localitate foarte frumoasă, în judeţul Gorj la trei kilometri de casa memorială Constantin Brâncuşi. Am crescut şi am fost 70 SINTEZA # 15, aprilie 2015

educat de oameni harnici, de la care am învăţat să cred în forţe proprii şi să respect ceea ce fac şi mai ales ce fac alţii. - Ai avut parte de o copilărie uşoară, frumoasă? Ce îţi aminteşti din perioada anilor ’80, care erau lipsurile pe care le resimţeai cel mai mult, dacă le resimţeai?

- Am avut o copilărie plină de peripeţii, frumoasă, zic eu acum. Părinţii ne fereau de probleme si lipsuri, aşa că nu îmi aduc aminte să-mi fi lipsit ceva, la nevoile şi dorinţele de atunci evident... Dar amintiri am destule şi despre copilăria mea şi despre cum erau oamenii mari... cert este că oamenii erau mai veseli, mergeau fluierând o melodie sau cântând pe stradă, dar azi dacă faci asta, clar eşti nebun. - Ce înclinaţii şi preocupări aveai când erai copil şi la ce visai?

- Îmi doream să fac sport de performanţă. Îmi plăcea să alerg şi cred că asta m-a şi făcut mai târziu să dau la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS), secţia atletism. Nu am avut niciodată vreo frică sau vreo spaimă. Departe de mine sentimentul. Am fost educat de o mamă eroină, care a crescut trei băieţi pe care i-a învăţat că „meseria e brăţară de aur” şi că, indiferent ce fac în viaţă, datoria noastră este să facem tot ce ţine de noi să facem cât mai bine. Am fost educat şi învăţat că, dacă vreau mai mult de la mine, să cer. - Povesteşte-ne despre perioada în care ai fost miner. A fost un moment în care nu ai avut alte opţiuni, a fost o provocare, o încercare? Care a fost lecţia pe care ai învăţat-o din această etapă a vieţii?

- Mda... întunecată perioadă. Sincer, ar fi greu de descris în primul rând condiţiile de muncă. Se întâmpla în 1995, an în care am terminat Liceul Industrial „Constantin Brâncuşi”. Terminasem secţia electromecanică reparaţii şi întreţinere utilaj minier, deci aveam o anumită pregătire. Şi fiind educat să îmi găsesc loc de muncă şi să am carte de muncă, uite-mă la uşa directorului de şantier, unde se afla şi mina în care am profesat cu demnitate ca electrician calificat...mai exact miner. Experienţa a durat cam un an şi câteva luni, unde am învăţat să trăiesc, dar mai ales să mor, apoi am fost transferat cu delegaţie din funcţia de miner în „funcţia” de balerin unde am profesat până am plecat în armată. Frumoase vremuri şi nu aveţi spaţiu cât am eu de povestit. Am învăţat să cred, să vreau şi mai ales să fac. - Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară?

- Nu. Nu m-am gândit să plec. Nu îmi doresc nici acum. Deşi, recunosc, nu este uşor să rezişti... Pentru mine a fost o perioadă de tranziţie personală în primul rând, treceam de la o profesie la alta, mă mutam dintr-un loc în altul...am ajuns în Bucureşti unde mi s-au deschis alte orizonturi, altă perspectivă, am cunoscut mulţi oameni de la care am învăţat enorm. A fost o perioadă, şi cred că încă nu s-a încheiat, de tranziţie personală şi de formare. Nu mi-am dat seama cum am trecut de la comunism, la capitalism, decât la un moment dat când mi-am dat seama că îmi cumpăr apă plată şi mi-am zis: acesta-i capitalism, nene...!. Miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp, iar acestora li s-au adăugat şi alte meserii care te-au format ca om, care ţi-au modelat personalitatea. La o primă vedere par nişte roluri care aveau să anunţe 71 SINTEZA # 15, aprilie 2015

- Mă consider un om muncitor. Nu mi-am privit meseria ca pe o carieră. Pentru mine este locul unde am reuşit să aflu şi este munca prin care pot înţelege. Îmi place ceea ce fac, îmi place cum mă simt şi ce descopăr. Îmi place să caut. - Când şi cum a venit momentul de a da la actorie, la UNATC? Simţeai o lipsă în viaţa ta, o neîmplinire?

- Momentul a venit într-o zi. Pe scurt, Adi Vasluianu este omul care a crezut în mine, este magicianul care mi-a schimbat percepţia, mi-a resetat sistemul. Era o perioadă în care mergeam la teatru şi film. Încercam să descopăr lumea şi prin modul în care era văzută de alţii, până într-o zi în care mi-am făcut, curaj sa-l aştept pe Andi după un spectacol şi să îi spun ce crede el, dacă aş da la teatru? Răspunsul a fost, vino mâine la mine la o cafea. Andi Vasluianu este un minunat om, talentat actor şi mai mult decât atât are capacitatea de a vedea în sufletul tău. Omul ăsta mi-a pus primul text în braţe şi mi-a explicat abecedarul unei limbi pe care încă o învăţ. Nu simţeam că am vreo lipsă, credeam că pot. Actoria a fost o ambiţie de a demonstra că pot face orice dacă pot... dar a venit şi cu o panică dacă chiar pot... Dar dacă vrei, poţi, iar dacă îţi doreşti, reuşeşti. După ce am intrat la UNATC, mi-am dat seama cât îmi lipsise accesul la informaţie, la cultură, educaţie. Am avut noroc că am cunoscut şi lucrat cu oameni extraordinari şi buni profesionişti. - Cu ce rol ai debutat şi care erau sentimentele tale în acel moment?

- Sincer, am debutat cu mai multe roluri. Singurul sentiment este cel de bucurie, dar sunt încă la debut, dacă iau în seamă bucuria pe care o simt cu fiecare rol. Care este prioritatea ta în acest moment al carierei: teatrul, filmul sau televiziunea?

Familia. Şi să vă răspund la întrebare: teatrul, filmul, televiziunea. n

Z OO M

1% Nu răspund

G17

30% Nu

Aveți un loc de muncă în prezent?

Dani Rockhoff

70%

Căpşunari şi temerari

Câte locuri de muncă ați schimbat până acum? 5-6 locuri de muncă

1-2 locuri de muncă

22%

37%

29%

3-4 locuri de muncă

Nici unul

Nu știu

Peste 6 locuri de muncă

Credeți că este mai bine să lucrezi la stat sau la privat? Nu știu

La privat

44%

24%

27%

Ambele în egală măsură

La stat

Nu răspund 1%

Cât de importantă este pentru dumneavoastră siguranța locului de muncă? Deloc importantă 1%

Destul de importantă

77%

18% Foarte importantă

Nu prea importantă

Nu știu/Nu răspund 1%

Ce este mai important pentru dumneavoastră, munca sau timpul liber avut la dispoziție? Nu știu

70%

19% Munca

Timpul liber avut la dispoziție

Nu răspund 3%

Ce credeți că este mai important dintre următoarele două posibilități: un loc de muncă sigur, chiar dacă nu este bine plătit sau un loc de muncă bine plătit, dar mai puțin sigur? Un loc de muncă bine plătit, chiar dacă este mai puțin sigur

69%

26% Un loc de muncă sigur, chiar dacă nu este bine plătit 72 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nu știu 4%

Nu răspund 1%

nul dintre cei mai încăpăţânaţi români care şi-au luat lumea în cap, fugind de o Românie care i-a dezamăgit, este cu siguranţă Dragoş. Născut în anii 60, el a terminat Arhitectura la Bucureşti în 1989, anul Revoluţiei. A fost unul dintre „golanii“ din Piaţa Universităţii care, cu capete şi inimi sângerând după mineriada din 90, au luat drumul străinătăţii. Însă străinătatea i-a primit doar aparent cu braţele deschise, căci peste tot erau formalităţi de rezolvat. Dragoş a renunţat la cetăţenia română, crezând că acest gest îi va înlesni rămânerea în Germania. N-a fost decât în parte aşa, căci lucrurile s-au încurcat. Şi totuşi, după 18 ani de ambiţie, nervi, confruntări cu autorităţile germane şi române, Dragoş a devenit cetăţean german. Între timp, căsătoria cu soţia sa, balerină din România, s-a destrămat. L-am întrebat dacă i-a fost afectată viaţa familială de lunga luptă pentru rămânerea definitivă în Germania. El mi-a răspuns: „Bineînţeles că da. Am trăit într-o nesiguranţă continuă, ceea ce probabil că a alterat şi relaţia noastră. Ca dovadă, acum suntem despărţiţi. În plus, având nesiguranţa asta, şi ca apatrid, n-am putut să risc să am un copil“. L-am mai întrebat dacă s-ar răzbuna pe cineva, pentru toţi aceşti optsprezece ani de chinuri. Întrebare la care Dragoş a răspuns: „Nu, nu. A fost o experienţă interesantă. M-aş fi lipsit de ea, însă aşa fiind, o tratez ca pe o experienţă constructivă. Mi-am descărcat toţi nervii scriind cartea «Apatridul». Acum nu mai am nici ranchiună, nici nervi. A rămas doar ura mea pentru câţiva politicieni români care au alterat şi revoluţia, şi o evoluţie mai pozitivă a României. Salutări lui Ion Iliescu!“ Între timp, viaţa profesională şi personală a lui Dragoş s-a rezolvat. Ca arhitect, el proiectează imobile în Germania, 73 SINTEZA # 15, aprilie 2015

încercând pe alocuri să prindă cheag şi la Bucureşti. Noua sa parteneră de viaţă e tot româncă, venită în Stuttgart la doctorat şi rămasă acolo, la Universitate şi lângă iubitul ei. E o poveste cu happy-end, dacă lucrurile vor continua aşa. Hai să vorbim şi despre Ibolya, o unguroaică din Braşov. Bibi, pe numele ei de alint, s-a născut ca „decreţel”. Aceşti copii, născuţi în 1970, când avorturile au fost interzise în România, sunt astăzi oameni de 45 de ani. În anii 90, dorinţele lor eliberate de Revoluţie erau turate la maximum. Bibi şi-a lăsat baltă prietenul din România, căsătorinduse în 1996 tot cu un român, cu 16 ani mai în vârstă ca ea. Căsătoria funcţionează şi acum, Bibi lucrează ca muncitoare într-o fabrică de figuri de ciocolată, împachetând iepuraşi de Paşti şi Moş Crăciuni. În România, cu liceul absolvit, s-ar fi făcut croitoreasă sau poate coafeză, căci îi plăcea să pieptene păr lung. În Germania, unde ea se uită seara la talk-show-urile cu vedete româneşti de la televizor, ambiţiile ei au crescut. După un pahar, plonjând în amintiri şi dorinţe refulate, Bibi a precizat, cu patos: „Vedetă, da! Când mergeam la patinoar în ţară, toţi se uitau după mine. Am vrut să mă fac Kati Witt, să zbor pe patine. Cu ce-i ea mai bună ca mine? Ca şi ea a venit din Est. Da, vedetă, degeaba râzi. Dacă nu pe patine, atunci măcar la fileu. O voleibalistă, o baschetbalistă aş fi vrut să fiu”. Nu va mai fi niciodată vedetă, iar de munca ei simplă şi onestă se va bucura statul german, căci Ibolya a trecut testul de cunoştinţe germane şi şi-a luat cetăţenia la nemţi. În ţară o mai are pe mama, pe care o vizitează în concediu, la trei-patru ani. Să mergem mai departe, la fericiţii români în plină putere, născuţi prin 1980, cărora nu le-a mai trebuit viza să meargă şi să muncească în Europa, căci UE îşi deschisese braţele pentru ei şi pentru munca lor ieftină. Toni a lucrat 

n Românul nu se dă înapoi de la o muncă inferioară pregătirii sale, când e plătit cu bani pe măsură

căpşunar e o stare de spirit, o navetă a sufletului între două în construcţii, s-a căsătorit tot cu o româncă, iar familia lumi”. Iar „cine a cules căpşunii cei dulci în străinătate, s-a împlinit pe plan personal printr-un copil sănătos, vioi a simţit şi ţepii mici, dureroşi, de pe frunzele lor”. După şi botezat cu nume german. În plan profesional, lucrurile douăzecişitrei de ani trăiţi şi munciţi în Germania, chiar sunt în stand-by, căci ambii părinţi stau mai nou pe ajutor ştiam despre ce vorbesc. social şi fac şcoli plătite de stat, ca să fie Între căpşunarii adevăraţi se numără integraţi cândva, pe piaţa muncii. Andrei, românii plecaţi ca lucrători sezonieri, care cu diploma sa de bucătar şi ospătar, lasă culeg în străinătate căpşuni sau legume, în urmă un post de şef de local şi pleacă în câştigând astfel mult mai mult decât în Anglia, la o iubită româncă, la vise măreţe În afara unor România un bibliotecar, un funcţionar şi bani mai mulţi. excepţii, românii public, sau chiar decât preşedintele Toţi trei se agaţă de visul bunăstării în care muncesc onest României, care se zice că ar fi plătit cu noua ţară de reşedinţă. Vis care şchioapătă, 1.500 de euro pe lună. Un fost poliţist însă nu-i lasă să vină curând înapoi. Nu-i câştigă mult prea comunitar merge anual să lucreze la o lasă nici ruşinea faţă de familie şi prieteni, puţin pentru a trăi firmă germană cu profil floristic şi agrar. Se de a nu fi izbândit în străinătate, de a decent. Iar atunci, laudă cu un câştig de două mii de euro pe nu-şi fi umplut portofelul cu mulţi galbeni lună, sezonul e de trei până la şase luni. Tot zornăitori. Soarta celor ca ei e încă în stele, soluţia e FUGA. aşa „activează” un funcţionar la o primărie, căci rădăcinile româneşti li s-au subţiat, Fuga la muncă, care în concediul de trei luni fără plată îşi însă noile rădăcini prinse în solul ţării de în străinătate, rotunjeşte veniturile îngrijind verzituri la reşedinţă îşi trag seva mai cu seamă din nemţi. contul bancar, sau din datoriile acumulate unde mulţi nu ştiu Două lucruri reies din aceasta: că pe contul bancar. ce îi aşteaptă. românul nu se dă înapoi de la o muncă În fine, ajungem la căpşunarii adevăraţi. inferioară pregătirii sale, când e plătit cu Iar aici, aş dori să precizez ceva. Când bani pe măsură. Şi că românul, în ţara sa, am scris cartea „Căpşunarii” (publicată ca bugetar e plătit prost. Şi nu numai ca de editura Humanitas din Bucureşti, în bugetar. În afara unor excepţii, românii care muncesc onest mai 2013), mi-am asumat un risc. Termenul „căpşunari” câştigă mult prea puţin pentru a trăi decent. Iar atunci, era folosit în mass-media din România ca generic pentru soluţia e FUGA. Fuga la muncă, în străinătate, unde mulţi românii îndeobşte săraci din ţară, care pleacă la lucru în alte nu ştiu ce îi aşteaptă şi destul de mulţi dau de belea, unii ţări, acceptând să lucreze orice, chiar şi să culeagă căpşuni. dintre trecând linia cea roşie şi devenind infractori. Un fel de noi sclavi pe plantaţii. Termenul e glumeţ, cum Europa se vrea un spaţiu liber şi fără graniţe, în sunt de obicei românii, însă în parte batjocoritor, peiorativ. circulaţia de mărfuri, oameni, idei. Dacă pentru transferul  În carte am vrut să reabilitez acest termen, scriind că „a fi 74 SINTEZA # 15, aprilie 2015

75 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

n Agricultorii sezonieri şi muncitorii din construcţii cu contracte limitate în timp au fost deschizătorii de drumuri, în migraţia de muncă românească

n Este greu să împaci doi oameni, este şi mai greu să împaci două lumi. Este de sperat însă, că între căpşunari şi temerari, lucrurile să se aşeze, cândva

intrat în fabrici şi mari concerne, ca ingineri, economişti economic lucrurile sunt bine puse la punct, raţionalizate şi sau IT-işti. Au intrat şi în spitale, ca doctori sau personal sub control, transferul cultural este mult mai nuanţat. medical auxiliar. Mai puţin lăudabil, au intrat şi în reţele Când emigrează în altă ţară, pe termen mai scurt infracţionale, de prostituţie şi trafic de carne vie. sau mai lung, fiecare om duce cu sine un întreg univers, Singurul merit al „căpşunarilor” al ţării şi locului în care s-a născut şi recunoscut public de statul român a fost format. Chiar dacă ideea sa de bază este faptul că trimit familiilor rămase în ţara că pleacă din ţară natală în străinătate, miliarde de euro, anual, combătând sărăcia doar pentru a lucra şi a câştiga mai mulţi Singurul merit al şi stimulând consumul. Dar aceşti migranţi bani, el nu va scăpa de şocul cultural din „căpşunarilor” „du-te-vino” au adus cu ei şi altceva, ţara de destinaţie: altă istorie, altă limbă, recunoscut public mult mai interesant: o cultură schimbată, altă cultură, alte obiceiuri, alte forme de alterată, în sens pozitiv, dar şi negativ. O socializare, alt umor. de statul român cultură pe care o duc cu ei la purtător, ca pe Dacă imigranţii veniţi „ca să a fost faptul că un palton peticit, căruia la fiecare drum i se rămână“ au o mai mare disponibilitate trimit familiilor mai adăugă două-trei petece, peste găurile de a se integra în „mediul primitor“, ce din stofa cea roasă de uzură şi timp. se întâmplă cu „nomazii economici“, care rămase în ţara Pentru ţările primitoare, imigranţii colindă an de an prin Europa, circulând miliarde de euro, sunt furnizori de „capital uman”. Acesta între patrie şi alte ţări, unde li se oferă anual, combătând se defineşte prin morală, cultură, educaţie, ocazia unui câştig temporar mai bun? Cât sărăcia şi stimulând limbă, modalităţi de petrecere a timpului din mentalitatea şi cultura civilizatelor liber. Cât de rentabil este, pentru un ţări din vestul Europei se lipeşte de ei? consumul. migrant „du-te-vino”, să investească în Aduc ei în noile ţări ale UE, cum este şi educaţia sa proprie, în învăţarea limbii din România, un know-how profesional, dar ţara unde lucrează temporar, în socializarea şi un tezaur cultural sporit? Devin aceşti cu autohtonii sau cu ceilalţi străini, ba chiar mai mult, în migranţi „du-te-vino“ vectori de mediere, de înţelegere asimilarea culturii acestei noi ţări? între culturi? Studiile sociologice şi exemplele concrete arată că Agricultorii sezonieri şi muncitorii din construcţii cu investiţia materială, dar şi spirituală, în acest sens, a unui contracte limitate în timp au fost deschizătorii de drumuri, migrant, creşte proporţional cu speranţa acestuia de a fi în migraţia de muncă românească. Când s-au scos vizele angajat şi a rămâne pe termen mai lung, în ţara primitoare. de călătorie, în 2001 şi mai ales de la aderarea României Un prim pas de urmat ca imigrant este învăţarea limbii din la Uniunea Europeană, în 2007, spectrul meseriilor şi ţara unde te-ai stabilit. Acesta este un factor esenţial în profesiilor acoperite de imigranţii români s-a lărgit comunicare, dar şi în găsirea şi păstrarea unui loc de muncă. exponenţial: de la aşa-zisele munci de jos, românii au

Rentează să plăteşti cursuri de limbă la o şcoală important, când între românii din patrie şi cei din afara germană, de exemplu, dacă ai un contract de muncă doar ei s-a aşternut o punte clară şi masivă, de înţelegere şi de pentru câteva luni? Iar necunoscând limba ţării primitoare, consens. decât la nivel strict elementar, unde-ţi sunt şansele de a În general, între românii „plecaţi” şi cei „neplecaţi” progresa profesional şi social, ca să nu mai din ţară, sentimentele sunt de invidie, vorbim de accesul la cărţi, mass-media şi mieroasă şi interesată admiraţie, dacă nu manifestările culturale ale acelei ţări? sunt de neînţelegere sau chiar de refuz. Iar dacă migraţia e pe termen mai lung, Între căpşunarii plecaţi în străinătate În general, între sau poate chiar definitivă, cât de deschişi temerarii rămaşi în ţară, să înfrunte românii „plecaţi” şi şi sunt autohtonii în a te integra cultural în zvârcolirile României postdecembriste, cei „neplecaţi” din lumea lor? Trebuie oare, ca imigrant, să te iţele înţelegerii se leagă relativ greu şi dezbraci la pielea goală, aruncând toate superficial. Întregului proces îi trebuie ţară, sentimentele hainele vechi şi să îmbraci un nou costum, timp, dar şi bunăvoinţă, tranzitivitate, sunt de invidie, care poate te strânge şi nu ţi se potriveşte deschidere din partea ambelor părţi. Este mieroasă şi la umeri? Nu apare, oare, tendinţa de greu să împaci doi oameni, este şi mai greu ghetoizare, de izolare culturală, de refugiu interesată să împaci două lumi. Este de sperat însă, că mental în nostalgii naţionale? Nu se între căpşunari şi temerari, lucrurile să se admiraţie, dacă construieşte, pe nesimţite, o „diasporă aşeze, cândva. n nu sunt de mentală”, ca stare de permanentă şi neînţelegere sau rezistenţa la un şoc cultural care nu poate Livia - Daniela Rockhoff fi depăşit? chiar de refuz. (Dani Rockhoff) a absolvit Facultatea de Această „diasporă mentală” reticentă Filologie din cadrul Universităţii „Babeşla influenţe şi nou este rea, din punctul Bolyai”. După o carieră de câţiva ani în de vedere al adaptării la noul cuib. Ea e şi învăţământ şi turism internaţional, emigrează în Germania. Timp de peste douăzeci de ani, lucrează la mai bună, uneori. Prin opinia sa mai fermă şi cordonul ombilical multe firme germane şi concerne internaţionale, în domeniul care o leagă de ţară, diaspora cu mentalitatea ei schimbată administraţie-finanţe. În anul 2001, absolvă cursurile de poate da naştere la valuri, cum a făcut-o la alegerile jurnalism general şi liber-profesionist la London School prezidenţiale din noiembrie 2014. Fără cozile interminabile of Journalism, fiind acreditată ca reporter şi jurnalist şi în parte nerezolvate la vot ale românilor din străinătate, profesionist de Uniunea Jurnaliştilor din Marea Britanie minciuna roşie s-ar fi perpetuat. Fără exemplul îndârjirii de şi de International Federation of Journalists, cu sediul la a vota al fiilor, fraţilor şi nepoţilor, nici părinţii şi bunicii Bruxelles. Sub numele de autor Dani Rockhoff, publică în din România nu s-ar fi decis în a schimba ceva. Simbolic ziarele Weekly Telegraph din Londra, Observator şi Realitatea din Arad, Timişoara International. vorbind, este pentru prima dată într-un context politic

76 SINTEZA # 15, aprilie 2015

77 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

Gabriel Diaconu

Dansul cu moartea al generaţiei gri După-amiaza lui 14 iulie 2010. Începutul unui capăt de drum? Nu. Zenitul zeilor generaţiei X nu a început, de fapt, atunci. Cu mult înainte de sinuciderea Mădălinei Manole au fost Mihaela Runceanu și Ioan Luchian Mihalea. Pentru cititorul tânăr, numele lor poate nu înseamnă nimic. Pentru cei din generaţia mea, a optzeciștilor, ei sunt parte a unei liste, o listă remarcabil de scurtă de personalităţi care ne-au colonizat conștiinţa într-o vreme a profundei pușcării a minţii.

ltimii ani ai dictaturii comuniste au stat sub semnul deprivării intelectuale întreruptă doar de vocea Europei Libere, sub morbul inaniţiei, paranoiei şi programelor televizate intens regizate, pe cât de rare pe-atât de austere, unde o mână de oameni cântau, interpretau, dansau, potoleau foamea bestiei, a străzii. Care era, convers, domesticită de o copie de carton, în care figuri zâmbitoare, „prospere”, frumos colorate treceau ecranele gri ale vieţii de cartier. Atât de neurotică era trăirea încât, până în ziua de azi, cuvântul „şlagăr” aproape că a dispărut din vocabular. E tabu. Dar atunci, atunci lucrurile stăteau altfel. Atunci cântau toţi cu Angela Similea, Mirabela Dauer, Aura Urziceanu, Dida Drăgan, Doina Spătaru, Ioan Luchian Mihalea, Song şi MiniSong, Adi Daminescu, Daniel Iordăchioaie, Aurelian Temişan, Gabi Cotabiţă, Gabriel Dorobanţu, Marina Scupra, Doru Tufiş, Petre Geambaşu, Dan Spătaru… şi alţii, şi alţii. Femeile erau îmbrăcate într-un fel de poleială, cu părul făcut permanent permanent. Bărbaţii erau tăiaţi dintr-un alt fel de croială. Mulţi dintre ei, astăzi, sunt feţe pe nişte timbre ale trecutului de care, mai mult sau mai puţin, intelectualii sunt jenaţi. Jenaţi să li se aducă aminte de lagăr. Parapraxia şlagărului. De vremea când omul era lup pentru om. Doar câţiva au supravieţuit, cultural. Mihaela Runceanu a fost omorâtă în ultima noapte a lui octombrie 1989. Motivul aparent – jaful. În casă avea lucruri de mare valoare la vremea respectivă: un videocasetofon Panasonic. Un

78 SINTEZA # 15, aprilie 2015

79 SINTEZA # 15, aprilie 2015

televizor color, marca Telecolor. Un magnetofon rusesc Rostov. Greu de găsit. Pick-up Unitra cu boxe asortate Unitra. La fel de rare. Două cartuşe de Kent. Două canistre de benzină. Trei carnete de CEC. În frigider – carne. La înmormântare, oamenii de la Medicină legală au trebuit să-i reconstruiască faţa, zdrobită de criminal. Destinul apocrif al cântăreţei a făcut ca, în anii care au urmat, decesul ei să fie embolizat mitologic într-o lume mult mai largă şi mai haină. Runceanu ar fi fost omorâtă la comanda Securităţii. Sau, dimpotrivă, ar fi fost omorâtă că nu a plătit „taxă de protecţie” lumii interlope care se plimba marile bulevarde ale Bucureştilor la sfârşitul anilor ’80. Explicaţia prozaică, anume că cineva a poftit, hulpav, la magnetofonul vedetei, n-a penetrat conştiinţa omului de rând pentru care „idolul” făcea parte dintr-o altă ordine, una de proporţii cosmice. Idolul nu se îmbrăca în culorile griului, şi nu făcea coadă la PECO, nu sorbea supă de takamuri (varianta niponizată a dăbuleanului „tacâmuri”) şi, cu siguranţă, nu îngheţa la coadă la lapte, ouă şi gheare de zburătoare. Idolul, pe de altă parte, avea un statut de chior prin ţara orbilor, favorizat la statut de mic-burghez într-o lume care se scufunda în muribunzenia minţii, şi-a trupului deopotrivă. Crima care i-a terminat viaţa Mihaelei Runceanu s-a pierdut cumva în evenimentele care-au urmat la scurt timp, Revoluţia din decembrie 1989. Şi totuşi a rămas relevantă, peste ani, astfel că presa a continuat să scrie despre ea şi un sfert de secol (!) mai târziu. O piesă relevantă în suicidul Mădălinei Manole. Ioan Luchian Mihalea era, ca şi Runceanu, o figură blazonardă a generaţiei de paleativi culturali 

Z OO M

ai României comuniste. La fel de iubit. La fel de pur. La fel de vulnerabil. Trecuseră doar trei ani de la sfârşitul regimului lui Nicolae Ceauşescu şi Mihalea, un gigant până mai ieri, se zbătea, cu nevastă şi copil mic, dintr-un apartament în Drumul Taberei, să o scoată la capăt de la o lună la alta. Într-un articol din septembrie 2010 al Dianei Rotaru din Jurnalul Naţional foşti elevi de-ai cantautorului spun că, în ultimele sale luni de viaţă, artistul era din ce în ce mai abătut. Denise Manoliu, o fostă componentă a grupului Song, îi povestea jurnalistei că „Erau repetiţii la care parcă nu era el. Venea supărat şi rămânea aşa toată repetiţia. Vizibil îngrijorat, serios, prea serios, ni s-a întâmplat să stăm în linişte, aliniaţi în faţa lui, aşteptând să redevină cel pe care îl ştiam noi, iar el să stea în faţa noastră cu ochii în gol, gândindu-se la ceva despre care nu ne-a spus niciodată. După minute bune de linişte, câteodată chiar şi 20 de minute de linişte penibilă, spunea: «Hai cântaţi, aţi venit aici să vă uitaţi la mine şi să vă distraţi, nu vă gândiţi că am şi eu o vârstă, încă o dată cât a voastră, şi nu mai pot să fac atâta pe nebunu' ca să vă simţiţi voi bine? Nu vă gândiţi că banii pe care îi câştig eu aici nu îmi ajung nici pentru benzină ca să vin la repetiţii? Dacă aţi şti ce probleme am, aţi lua-o razna, dar voi nu mă întrebaţi niciodată. Veniţi aici să ne hăhăim... Cântaţi!...» Noi tăceam şi aşteptam să îi treacă.” Neştiut pentru majoritatea, dar subiect de mare vâlvă a anilor ’90 şi chiar şi mai apoi, Ioan Luchian Mihalea era gay. În comunism, să fii gay era o chestiune inadmisibilă. Omul „nou” n-avea voie să fie supus degenerării. Pentru public, Ioan Luchian Mihalea trebuia să fie un exponent sănătos nu doar la trup, cât mai ales la minte, încât să fie asimilabil succesului etern al proletariatului. În privat, cântăreţul intrase într-o relaţie dubioasă cu Nelu Gavrilă, un oarecare cunoscut în „cercurile” familiarilor duplicităţii de orientare. Dar în seara lui 29 noiembrie, 1993, Oanţă a fost omorât de Gavrilă, ajutat de-un „acar” Păun. Arma crimei a fost un letcon. Începând cu Mihaela Runceanu, şi-apoi prin Ioan Luchian Mihalea, lumea reprezentanţilor „soixanthuitardzilor” s-a erodat, uşor uşor, pe măsură ce România intra în canonada tranziţiei. Cei doi fuseseră de multe ori parteneri de scenă în anii comunismului, şi erau un duo recunoscut. Mihalea avea 43 de ani când a murit. Runceanu, simetric, 34. Profesoară de muzică, Runceanu a produs două „nume” relevante în muzică în ce-a urmat după prăbuşirea comunismului: Mădălina Manole şi Laura Stoica. Amândouă femeile au urcat, balistic, pe firmamentul faimei imediat după Revoluţie. Era o epocă febrilă în care se făceau şi se desfăceau milioane din bişniţa cu blugi, săpunuri, deodorante, se lansau posturi de radio, se desfiinţau posturi de radio, se vorbea, vorbea, vorbea pe la toate colţurile, libertatea era un izotop nuclear instabil, şi-apoi a venit Regele. Regele a fost blocat la aeroport, au 80 SINTEZA # 15, aprilie 2015

venit minerii, minerii n-au fost blocaţi la intrarea în Parlament, prin piaţa Universităţii umblau, în spusele Preşedintelui providenţial al vremii, nişte „elemente huliganice” care disturbau liniştea obligatoriu de aşezat peste ţambalul sângerând al agoniei fostei ordini. Şi lumea fredona, în vocea Laurei Stoica, „Un actor grăbit”, sau „Fată dragă” a Mădălinei Manole. Două arhetipuri încă remanente din seva deceniului anterior, melodiile făceau faţă invaziei de muzică vestică, isteriei Michael Jackson, Depeche Mode, Joe Cocker şi alţii, şi alţii. Nici una dintre pupilele Mihaelei Runceanu n-o va sfârşi bine. În primăvara lui 2006, la ieşirea din Sineşti, maşina în care se afla Stoica a intrat într-o Dacie papuc. Toţi din autoturism - un Renault Clio – au murit. Laura Stoica era însărcinată. Dincolo de aspectul groaznic al sfârşitului de viaţă, analiza firului de argint care uneşte poveştile adastă, pentru o secundă, asupra realităţii că artiştii, în afara scenei, după 1990 au ajuns simpli trecători, momentul scenic o efemeridă, un joc de lumini şi umbre. Odată stins generatorul de adrenalină, majoritatea foştilor zei ai generaţiei X aveau undeva, într-o parcare, o tărăboanţă de maşină căreia, mai des decât ai crede, îi trebuia o revizie din rărunchi, şi-o pompă nouă de ulei. Deja de 10 ani şi mai bine, să fii artist în România devenise o aventură. Nu mai era un privilegiu. Iar artistul nu mai era un zeu, ci simplu slujbaş în iarmarocul infernal al capitalismului. Cei „afirmaţi” înainte de Revoluţie s-au văzut, treptat, dislocaţi din preferinţe şi dinăuntru, şi dinafară. Vocea nu mai era nicidecum un atu. Costumaţia, cu atât mai puţin. Se cerea piele. Se cerea decolteu. Se cerea sex. Psihicul pudic al artistului obişnuit cu autoritarismul de stânga, puritan până în plăsele, a avut îndelung de suferit. Unde mai pui că, la scurt timp după moartea lui Mihalea, posibil şi pe curentul de simpatie faţă de însemnaseră Song şi MiniSong, „naşul” majorităţii vedetelor din comunism, Titus Munteanu, a scos pe piaţă un produs nou, deloc original, dar care-a definit deceniul: „Şcoala Vedetelor”. Apariţia showului televizat e relevantă pentru că reprezintă, la scală, scurtmetrajul acelaşi fenomen de extaz / apoi agonie, care sfârşeşte în suicid pentru femeia vulnerabilă. Din colţul trecutului comunist, Mădălina Manole. Din colţul capitalismului embrionar al anilor ’90, Mălina Olinescu. Decedate la un an distanţă. Prin suicid. „Şcoala vedetelor” a luat nişte copii, practic, „feţe noi” care să fie antiteza „feţelor vechi”, spălăcite, perisate, ale comunismului, şi care urmau – alchimic – să fie „transformate” în vedete, staruri de muzică, în doar câteva luni. Era mirajul lumii noi, care opunea lumii „vechi” (în care o carieră se construia în ani de zile de muncă grea) soluţia „fast-food” de succes în muzică. Titus Munteanu, acelaşi demiurg misterios al generaţiei X, reinventa roata. Unde Angela Similea stătea în trecut în poză în faţa microfonului, adolescenţii „libertăţii” se mişcau, se jucau cu camera de luat vederi, pozau, seduceau, erau exhibaţi. Care exhibiţie stătea, totuşi,

Z OO M

pe portativul unor compozitori care făceau legea în mult mai important decât contagiunea socială. România ultimelor trei decenii, nume, azi, legendare, Fenomenul era „eşecul generaţiei X”. Moartea ca Titus Andrei, Ion Cristinoiu, Cornel Fugaru, Mădălinei Manole – un fel de supernatant, o spumă Temistocle Popa, şi alţii. Azi – majoritatea morţi. toxică ridicată peste-un proces alchimic, căruia-i Profesionalismul dogmatic subtil al predecesorilor căzuseră victimă nu doar artişti, dar şi oamenii de trebuia, acum, transformat în „altceva”. Un „altceva” rând din spatele lor. Oameni care, în fapt, făcuseră care cerea să fie prins din urmă cu urgenţă, pentru Revoluţia, care erau abia la început de drum în 1990, că, în anii ’90, artiştii pierdeau deja startul în faţa care au trăit „eliberarea” şi frustrările treptate care unor „necunoscuţi” cu mult mai puţină pregătire au urmat. Oameni care au trăit narcoza, şi-apoi muzicală, dar – aparent – o mult mai bună înţelegere sevrajul, capitalismului de tip El Dorado. Care au a ce „se cerea” pe piaţă. „Fată dragă” a Mădălinei ajuns, în cele din urmă, o vreme pe care acum o Manole ajunsese să adune praf pe rafturi, în timp romanticizau. Din închisoarea ei, ce era în afară ce omul, omul real din spatele imaginii, se lupta cu părea mai frumos. Şi-apoi, aproximativ un an mai instabilitatea, cu ziua de mâine, şi mariajul din ce târziu, Mălina Olinescu s-a aruncat de la etaj. în ce mai complicat cu Şerban Georgescu, un tip Mălina Olinescu, imaginea en miroir a Mădălinei sensibil mai în vârstă, de care-a divorţat în 2002. Manole de la „Şcoala Vedetelor”, trăise mult mai Şi-apoi au început să pice, ca spicele. Laura Stoica, puţin, dar mult mai intens, perioada de succes în primăvara lui 2006. Şerban, fostul ei soţ, în nebun a anilor ’90. Ea mărturisea, într-unul din primăvara lui 2007. În 2009, Mădălina Manole, „fata ultimele ei interviuri, că anii recenţi deveniseră cu părul de foc” a născut un copil cu noul partener, din ce în ce mai grei: „N-am mai apărut la televizor Petru Mircea, într-o perioadă decât foarte rar şi n-am mai de care Mălina Olinescu spune fost difuzată de radiouri, dar că, pentru ea ca şi pentru am continuat să exist, chiar mulţi artişti români, devenise şi în muzică. Sigur, după ce din ce în ce mai greu să intre am văzut că nu mai reuşesc în graţiile producătorilor / să pătrund în «casă» şi că La 20 de ani de la companiilor de muzică. La 20 sunt lăsată pe-afară, să latru Revoluţie, timpul Zeilor de ani de la Revoluţie, timpul la lună, m-am supărat, m-am generaţiei X apunea. Zeilor generaţiei X apunea. enervat, am zis că mă las de Apunea urât, cu moartea muzică şi câteva luni chiar Apunea urât, cu moartea unora, decrepitudinea altora, n-am mai fredonat nicio notă. unora, decrepitudinea prostituţia muzicală a câtorva, M-am închis totalmente în altora, prostituţia tabloidizarea deşănţată a mine”. vieţilor private pentru preţul Cu siguranţă e un lucru muzicală a câtorva, efemer al unei expuneri de care i se întâmplase şi tabloidizarea deșănţată presă. În spate, greutăţi. Mădălinei Manole. Şi Laurei a vieţilor private pentru Greutatea de-a vinde bilete. Stoica. Şi lui Mihalea. Cu Greutatea de-a avea vânzări. siguranţă, asta nu i s-a preţul efemer al unei Greutatea de-a păstra, măcar întâmplat Mihaelei Runceanu, expuneri de presă. pentru un moment în plus, pe care-au ucis-o expunerea, gloria aparentă a unor vremuri şi sărăcia relativă dimprejur. altfel imposibil de replicat. E Două crime, o moarte posibil, deşi o pură speculaţie, accidentală, două suiciduri, că în mintea Mădălinei o singură pentagramă a unei Manole, în anul dinaintea generaţii de oameni care, suicidului ei, să se fi adâncit aritmetica bizară a cu bune cu rele, au susţinut, până au sucombat mentorilor ei, cuplată cu depresia post-partum, şi presiunii, aşteptărilor carnasiere ale unei comunităţi greutatea de-a rămâne acolo, în Pantheon. Mihaela din ce în ce mai puţin interesată, în morbul ei social Runceanu avea 34 de ani când a murit. Mihalea 43. şi interpersonal, să aibă o legătură cu „trecutul”. În ziua de 14 iulie 2010, de ziua ei, Mădălina Manole Nimic din „trecut” nu mai „trecea” sticla. Muzica a înghiţit o doză mare de pesticid, care i-a cauzat românească, în limba română, a ajuns, la sfârşitul decesul. Împlinea, ca şi Mihalea la momentul morţii, primelor două decade, să fie hulită, pentru că 43 de ani. ne aducea aminte că suntem ceea ce suntem: un Diferenţa era că, pentru prima oară după 1989, popor captiv propriului istoric recent, eliberat, în fapt pentru prima oară în istoria contemporană, cu siguranţă, dar suferind de-o traumă colectivă, o artistă foarte bine cunoscută îşi lua viaţa. al cărei moment de amintire generează tumult Ramificaţiile au fost de sus până jos în fibra socială. interior şi-un clivaj profund: de-o parte, nostalgicii, S-a vorbit în detaliu, cu filigran şi broderie, pe dezadaptaţii, de-altă parte ariviştii, „nou-născuţii marginea metodei alese. Atât de mult s-a vorbit Revoluţiei”, care continuau, şi la 20 de ani, să se încât, în perioada următoare, au avut loc cel puţin lupte cu morile de vânt în timp, câini care latră în cinci sinucideri la „indigo”, care n-au părut să timp ce ursul trece. deranjeze pe nimeni, pentru că fenomenul era Ştim cine i-a ucis pe Mihalea, pe Mihaela 

81 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z OO M

în anul primăverii de la Praga, victoria a venit, Runceanu. Şi mai ştim şi „ce” e în spatele morţii au fost vindecaţi încă din timpul vieţii lor. Zidul premature a Mădălinei Manole şi Mălinei Olinescu. Berlinului a căzut. Dictatorul a căzut. Am învins. Cele din urmă sufereau de depresie plus ceva. Depresia nu e niciodată suficientă să explice Dar ei, pentru ei, au sfârşit prin a fi înfrânţi de suicidul (deşi în mod majoritar necesară). Acel propriile idiosincrazii. Şi pe patologia lor dobândită „plus” a însemnat, în cazul Mălinei Olinescu, un în comunism s-a construit durerea ultimului sfert istoric de instabilitate a personalităţii, nevoia de-a fi de secol. Sunt, printre ei, oameni care au devalizat în centrul atenţiei, de-a fi în acelaşi timp protejată, fonduri. Care au făcut sute de milioane de euro, şi securizată, şi care-a sucombat vieţii fără viitor degeaba. Care au ridicat guverne. Care au distrus în cariera profesională. Pentru Mădălina Manole guverne, şi coaliţii. Oameni care au candidat la „plusul” a însemnat povara vârstei dincolo de care primării şi Prezidenţiale. Oameni care au câştigat. viaţa devine anostă, şi pe undeva lipsită de sens, de Oameni care au pierdut. Oameni care ştiu cine a glorie, de patina reflectorului. În mesajul ei de adio, fost Mădălina Manole. Oameni care ştiu cine au fost Mădălina Manole scrie „nimeni nu are vreo vină, Mihalea, Runceanu, Laura Stoica şamd. Cu care nu toţi mă iubiţi enorm şi aţi făcut totul pentru mine. e obligatoriu să se identifice încât să ştii că, undeva, Motivul este acesta: nu mă mai pot suporta FIZIC într-un reces al minţii, prezenţa lor le-a modificat, vorbind, sunt defectă, un rebut, aşa am fost mereu, subtil, traiectoria de viaţă, percepţia despre bine şi dar acum de-abia realizez cu adevărat”. Chiar dacă rău. Numele e legat de muzica lor, muzica traumei vocea din spatele slovei este, autentic, tulburată pe care-au trăit-o, pe care le-a fost greu, mai apoi, şi marcată de iraţional, nu poţi să nu te întrebi ce s-o uite, schizofrenic legată totuşi şi de momentele înseamnă, în contextul celor de mai sus „defectă”, bune, de vacanţele la mare, de Revelioanele cu „rebut”? Îşi au rostul cuvintele Caragiu şi DB în acţiune. în marca unei generaţii, Exista un banc, sordid, din când numită „decreţei”, când comunism, despre un cetăţean numită, enigmatic „X”, când care s-a sinucis cu multiple gomos „şaizecişioptişti”? focuri de armă O radiografie în secţiune O generaţie şi-apoi s-a mai şi înjunghiat. arată că moartea violentă a Noima lui? Mâna criminală nu poate eșua, vreodată. personajelor arhetip ale unei din spate. Şi în spatele morţii Cel mult în idealurile generaţii e definitorie nu doar auto-determinate a cuiva, pentru „destinul” mitologic al pe care și le-a stabilit. moral, se află o mână. Iar mâna generaţiei, dar şi pentru ca, pe din spatele morţii Mădălinei undeva, „ordinea” cosmică să Manole şi-a Mălinei Olinescu fie restabilită. Sanguinolenţa e, din păcate, mâna aceleiaşi eliberatoare a decreţeilor a generaţii. Care-a luptat ca născut o formulă mintală a să fie mai apoi înfrântă de „sănătăţii” care e puternic individualistă, profund propria-i victorie, apologia unei filosofii tragice, oedipiană şi secularizat-autolitică, şi care a numărat pentru care nu există vreodată final fericit. „Fată câteva morţi răsunătoare, definitorii pentru un dragă, nu fii tristă / Fiindcă e păcat. Fără lacrimi / veac. Şi e o observaţie sobră, dureroasă pe undeva Nu există / Dor adevărat”. n că atriţia pe căi naturale, sau mai puţin naturale, a tuturor numelor care au marcat perioada 1968 – 1989 se face de cele mai multe ori în uitare, anonim, mai puţin atunci când e însoţită de violenţă. Decesul lui Şerban Ionescu, spre exemplu, a fost imens Gabriel Diaconu este medic psihiatru, mediatizat. Ovidiu Iuliu Moldovan, mult mai puţin. psihotraumatolog. Şi-a făcut formaţia profesională Moartea lui Ştefan Iordache a fost un cutremur în Grupul McGill de Studii pe Suicid, al Universităţii de proporţii biblice. Pieirea recentă a lui Eusebiu McGill din Montreal, Canada, şi în centrul CRISE, Ştefănescu, o mică mirare pe firmamentul cotidian. de cercetări în suicid şi eutanasie, de la UQAM, Cu siguranţă moartea prin sinucidere, în cazul Montreal. Începând cu 2007 a avut un parteneriat cu Mădălinei Manole (şi, întrucâtva, e valabil şi pentru Universitatea din Viena privind cercetarea victimelor Mălina Olinescu), a avut efectul pseudo-terapeutic războiului din Kosovo. În 2012 a fost comisionat de UNICEF să analizeze, împreună cu partenerii, efectul de-a le ştanţa pe-acestea două în mentalul colectiv repatrierii forţate a copiilor kosovari din Germania şi al unei generaţii. Deşi, pe de altă parte, ştanţa Austria. Face parte din secţiunea Asociaţiei Mondiale patologică nu face decât să evidenţieze neregula de Psihiatrie privind consecinţele torturii şi altor fundamentală cu generaţia însăşi, anume că e forme de abuz psihologic, ca şi consilier ştiinţific, din născută din conflict, trăită în conflict şi cu conflictul 2012. În România, a fost jurnalist înainte să fie medic. nerezolvat, chiar şi la ani distanţă de propria-i A lucrat ca reporter, redactor, şi-apoi şef de secţie, copilărie. la secţia Externe la Realitatea TV între anii 2001 O generaţie nu poate eşua, vreodată. Cel mult în 2004. După ce s-a întors în ţară, în 2008, a reînceput idealurile pe care şi le-a stabilit. Pentru cei născuţi să scrie pentru presa din ţară.

82 SINTEZA # 15, aprilie 2015

83 SINTEZA # 15, aprilie 2015

IN BRIEF

I N

B RI E F

Ambassador George Cristian Maior, former Director of the Romanian Intelligence Service

Russia’s silent and intelligent war. What is to be done?

or several years now, Russia bears a secret war on the information battlefield in Europe, throughout the Euroatlantic space and certainly in its immediate geographical vicinity. This intelligent war has as main goals, beside the classical need of knowing enemy’s intentions (depicted in its strategical vision by the Western countries which is contrary to its expansionistic politics) the destabilization inside those societies, but also attaining influence-political and economic, generating supporting points for its politics at a societal and also a political-cultural elitist level, in mass-media, gaining control over decisions of strategic interest for its ambitions or at least having an influence on these decisions. The information war has begun a long time ago, as far back as 2000, as the military and the informational complex in Russia had recovered, improved and modernized after the impact of the defeat in the Cold War. The artisan of this strategy is President Putin himself, former information officer. He is the one who knows best which

84 SINTEZA # 15, aprilie 2015

85 SINTEZA # 15, aprilie 2015

are the professional requirements for qualitatively sustaining such type of war, which implies humane, material and logistical resources, but also which are the long and medium term benefits of this kind of strategy. He knows that only with diplomacy (rather rigid and conservatorial in Russian cultural tradition) or by means of military action you cannot always obtain the expected strategic results, mainly in environments which tend to become more hostile and suspicious towards the obvious Neoimperialist policy in 21st century Russia. As a matter of fact, both diplomacy and army are filled with elements from the informational secret area. Illustrative for that purpose is the so-called “Hybrid War” still in progress in Ukraine, based on an interesting combination of carefully dosed military operations, special operations and classical operative actions based on information doubled by offensive extreme operations, and intrusive in the new and technologically sophisticated area of the cyber. But how efficient was this silent war during the past few years and what did Russia gain from this kind of strategy? Retrospectively,

we could assert that in the first years while the informative war systematically occurred, Russia had paradoxically gained more legitimacy (or soft-power, if you please) inside Western world, being accepted in G8, an association recommended by NATO itself through the NATO-Russia Council, not mentioning the politicaleconomic and even strategic openness (without many inhibitions or holdbacks) on behalf of some European states towards Russia. We take into consideration mainly France, Germany, Italy, Hungary or Greece, but not only. Let’s remember that a few years ago, in a surprisingly gesture, the President of France, Nicholas Sarkozy, decides selling to Russia the Mistral ships (equipped with the latest and the most modern military technology in the West). Known, as well, are also the important arrangements made by Russia with countries like Germany, Italy and Hungary, in the energetic strategic domain, actions which shall be corroborated with its impetuous capacity to create dependencies in supplying Europe with energetic resources, by enforcing the South Stream and subtly disrupting the European Nabucco project. 

Even if some European states (Great Britain, Poland and Romania) and the USA released different signals about Russia’s aggressive and incisive information activities, from political reasons the answer was mostly weak and often not suited to the real operational force of the Russian institutions involved.

86 SINTEZA # 15, aprilie 2015

B RI E F

In a larger international scheme, Russia astonished the Western world through its decisive interference in handling the apex in Syria crisis (I think it was for the first time in the post-Cold War history when Russia was obscuring the great American power in a serious international crisis). But in its immediate vicinity Russia created a series of frozen conflictsMoldova, Georgia and now Ukrainewhich offers her the opportunity to interfere directly in the internal affairs of these states (upon the pretext of ensuring stability and protection for its compatriots). Even if some European states and the USA, from political reasons, released different signals about Russia’s aggressive and incisive information activities (mainly Great Britain- hit badly on her own ground by the planned assassination of Litvinenko, Poland and Romania) the answer was mostly weak and often not suited to the real operational force of the Russian institutions involved- SVR (Foreign Intelligence Service), FSB (the powerful intern service with external significant capabilities), GRU( Main Intelligence Directorate-

I N

foreign military intelligence). Even the kneeling of a sovereign state like Georgia, through a brief war, in the summer of 2008, was approached with tolerance by the Western world. It is true that, in that case, mistakes were made also by the Georgian leaders, but a little more attention in figuring out Russia’s true intentions, based on such a severe precedent, wouldn’t have done any harm. Certainly, there is also the excuse, on the real side, of massive concentration, mainly after the events on September 11, 2001, on the terrorist danger but, in this case, with regard to the informative actions, we deal with a strategic problem which should have been better acknowledged and assumed. Once Russia, provided with self-created political impunity constructed in an intelligent way, has passed to material and geopolitical actions of great extentAnnexation of Crimea, military actions in Ukraine- none the less, this essential matter is starting to be taken more seriously. Rather late because, even if Russia has lost hugely from the legitimation and soft power capital achieved so far, as we’ve seen, in a programmatic way, the same country accomplished

some of its strategic objectives planned a long time ago. Let alone the fact that this initial legitimacy got itself transferred and regenerated inside Russia, in the guise of a political and cultural nationalism which offers Putin, at this moment, an internal legitimacy, and therefore real support for his strategic policies. It is the moment that, in the nick of time, the European states should give a strong and coherent answer to Russia’s dare. Firstly, they have to switch over to counteract and neutralize Russia’s complex informative actions on their own territory. This means more political will, but also resources and instruments capable to help achieving the objective. This includes legislative instruments given the fact that, as it is well known, the debate on different limitations or restrictions concerning the human rights and liberties, represents a sensible affair in the UE. But Russia does not think of this matter as long as is taking advantage, freely, of infinite possibilities in informational domain. Also, it would be of great need a more profound cooperation 87 SINTEZA # 15, aprilie 2015

B RI E F

between European states (but also inside NATO and EU) to control the situation qualitatively and as well form an informational perspective. Definitely the cooperation exists, also bilaterally and in some multilateral contexts too, but it is a lot more diminished considering the magnitude and the sensibility of the problem. When these affairs shall be accomplished, it would be the right time to move to a more offensive stage, in this field, a field which concerns Russia’s ambitions. The purpose of the informational offensive would be that of pushing Russia back in the geopolitical and international contemporary law limits which defines, rationally, the responsibility of the states in the 21st century. Solely the diplomacy and the hostile military means, of most importance in this case, will not be enough to reach such a rightful objective in the alliance of responsible democracies. If Russia has no shame in using the entire arsenal of the traditional realpolitik in order to enforce systematically its interests, it’s time to act likewise, or at least more vigorously and more courageously than before. n

Even if Russia has lost hugely from the legitimation and soft power capital achieved so far, as we’ve seen, in a programmatic way, the same country accomplished some of its strategic objectives planned a long time ago. In its immediate vicinity Russia has created a series of frozen conflictsMoldova, Georgia and now Ukrainewhich offers her the opportunity to interfere directly in the internal affairs of these states.

B RI E F

I N

B RI E F

2 Marcel Iureş: 75% of what happens these days on stage has nothing to do with the idea of education

1 Romania’s fallen generation

aby boomers, Generation X, Generation Y, Generation Z. We define generations as a counteracting force of what has happened before and what happens next. Harder to describe it demographically because it doesn’t cover a generational cohort, as it defines itself culturally, Generation X consists in, from a classical way of thinking, individuals whose age vary today between 34 and 55 years old, and by some theoreticians this generation starts with those born in 1960 and ends with those born in 1980. The borders between Gen X and Baby boomers, respectively Gen Y are clearly fuzzy and they have a significant amount of artificiality. The adult’s profile at the age of forty odd years would be a better medial etiquette, but harder to describe and implicitly evaluate from a statistically point of view. Beside common knowledge, Generation X’s perception of itself was that of sacrifice, throwing away its adolescence in Ceausescu’s dictatorial regime and facing transition without having the chance to get accustomed with mechanisms of economical coping. As opposed to their predecessors,

88 SINTEZA # 15, aprilie 2015

who have been pushed, structurally, to manhood inside a ready-made system, with assigned homes and jobs, Generation X had crossed and still gets through unknown territories. Therefrom the much larger variety of the social profilesGeneration X is equally the generation of Cristian Paţurca, the author of the Thugs anthem and the generation of Marius Ghenea, the Romanian entrepreneur par excellence. Equally characterized by avidness and the need for change experienced with Brownian tumult, a part of them got lost, shaping the group of the transition losers (strictly in the economical sense of the term), and a part of them jubilated in the “Lions Arena” which characterizes capitalism. Although they’ve been the guinea pigs of the new market (similarly as Generation Y had been the guinea pigs of the new education system), from one end to the other, the representatives of Generation X are, at this moment, in power. They live and they examine the validity of the economic and social apex. A portrait of the Generation X in Romania is what SINTEZA magazine has fulfilled in this issue, a portrait which is outlined between pages 13-83

In 1998 he has been one of the founders of the first independent theatrical stage in Romania-the Act Theater, thereby encouraging the theater creators at the beginning of their road and also the contemporary theater, Marcel Iureş is still a man of strong convictions in what the role of the State should be regarding the creative act. The solution suggested by Marcel Iureş is the resuscitation of education and its categories. “You can assign billions and they can all be reduced to dust” Marcel Iureş says, asserting that before searching for “dough” one has to search for the right people who have affinity for education and who, out of craziness and despair might become the future creators of cultural history in Romania. During the conversation that SINTEZA had with Marcel Iureş, we’ve discovered one of the artist’s few regrets: “the Romanian theater, after 200 years of history does not have an encyclopedia for the great directors and art directors, for the mighty actors or musicians. We are used to blame the government, but our problem is that we didn’t gather a bunch of people to plot a celebration for our theater. Me, personally, what hopes can I have on behalf of a State whose Minister of Education cannot make sure that children in the first grade will have spelling books at the beginning of the school year”. The dialog between SINTEZA and Marcel Iureş can be read in pages 148-155

Security and European defense – Assuming that NATO does not exist

Romania. Next generation

amily businesses in Romania had for the first time been sitting on the brink of an important moment: succession. The founders have to decide if they sell the business or if the keep it between members of the family. How does the new generation of entrepreneurs look like? In the European Union, the small and medium-sized enterprises- mostly family businesses – generate 70% of the jobs in the private sector and a consistent part from the Gross domestic product. Romania also honors this percentage, although it is a relative new capitalist market-barely turned 25. PwC company had analyzed the problem of succession in a study called “Family businesses in Romania”, 20142015 edition, as part of a worldwide research, in which PwC had taken into account the companies with a total turnover higher than five million dollars. In Romania, the study had captured an important characteristic regarding the first change of generations which holds the reins of a family business. More details about the challenges of the new generations in family businesses in Romania you shall find out in pages 131-138

89 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Why is Ireland exiting recession?

n order to support constant economic growth, it must be created a favorable setting for startups. In the European Union, the reserved attitude considering risk, a less favorable environment for individual economic initiatives and the economic crisis have created difficulties in drawing down investments at this time. Helping out startups means to sustain the economy both for diversifying the product and service offer and creating new jobs. Ireland established a complex system which offers the adequate support in all the phases of company development. The help is not just an economical one, but a combination between supplying the appropriate knowledge, investments in different stages and the support for widening the company with the help of the local and international network. You can read more about the Irish example of exiting recession, in pages 139-147

s Europe ready to deal, simultaneously, with a classical and an asymmetrical threat? Russian hostilities in Ukraine and the series of terrorist attacks in France have brought this question on the security European agenda, also giving multiple courses of debate, some of them new, others derived from older schemes. 2015 will bring new aspects in the European security policies, not only on the grounds of the steep security context, where dangers arise from inside of the Union, and also from the outside of the community, but also because a series of projects and programmatic documents on long and medium term had reached the due date, most of them being adjusted to function during the legislature which created them. Which are the references that Bruxelles representative should take into account when going through the new security frame, how much should be of a different variance the institutional, normative and operative architecture? In order to answer these questions, firstly it would be appropriate to “demystify” the way in which the UE and other member states have operated the security debate specific to the European area, until present time. More detailed explanations in pages 102-111

B RI E F

I N

B RI E F

9 6

Cypriot agreement for military cooperation with Russia This year, on February 25th, in the middle of the political and economic “embargo” against Russia, Vladimir Putin and his Nicosian counterpart, Nicos Anastasiades have sealed an agreement which gave access to Russian marine vessels in Cyprian harbors- Limassol and Larnaca. After the meeting in Moscow, Vladimir Putin insisted on the fact that the cooperation memorandum must not create concernments between nations as the discussions were only with regard to the vessels involved in antiterrorist and anti-piracy operations. Regardless of the agreements’ nature, that is reaffirmation of older commitments, or the Russian access for the first time to military facilities in an area with a strategic interest, the effect of this event cannot be ignored. The statements, enunciated less than a month before the European leaders decided upon the extension of these sanctions, has emphasized again the perception on the different ways of relating to Moscow which exist in the EU. An analysis on this subject can be read on pages 112-114

90 SINTEZA # 15, aprilie 2015

7 The stake of the legislative scrutiny in Israel

n unexpected result of the legislative elections in Israel: right-wing party Likud had won the scrutiny in 17 March, achieving 30 mandates in Knesset, which opened the window for its leader, Benjamin Netanyahu, to his third prime minister subsequent mandate. The second place (24 mandates) was claimed by the Zionist Union, of center-left, ran by Itzhak “Buji” Herzog, and third was the political Arab alliance, United Arab List, organized in four parties (14 mandates). The configuration of a nucleus of Arab parties, for the first time, represents a notable evolution on the Israeli political stage, the group being an advocate for the aspirations of the majority of its Arab voters, concerning society integration and equality. More details about the impact which the scrutiny result has had in Israel you can find in pages 119-122

Romania and the final decision of recognizing Kosovo After Kosovo has self-proclaimed its independence, Romania firmly made known its disclaiming position, following this path consequently for several years. The next day after the self-proclaimed independence, the Parliament in Bucharest reported that “the eventual recognition of the unilateral independence declared by other nations cannot be explained as a precedent for other regions or as a recognition or assurance for national minorities collective rights. Bucharest decision at that time, of not recognizing Kosovo, was fundamentally correct, as it was legitimate to defend the interests of a neighbor country – Serbia, all the more as these interests regard territorial integrity. Standing by on this refusal- next to Cyprus, Greece, Slovakia and Spain, countries which deal with separatism- was continually associated with the autonomy requirements in Romania’ Székely Land. Which are the perspectives on this subject we reveal in pages 123-125

With the geese in the backyard of Max Planck Institute

Republic of Moldovathe road from Vilnius to Riga

fter the anticipated success that Chisinau had at the Eastern Partnership Summit in Vilnius, in November 2013, the European Union bodies accelerated the calendar of actions devoted to Republic of Moldova, and the liberalization of the visa regime for the citizens of this country and also signing the Association Agreement, which followed in 2014, strengthened the proEuropean profile of this nation. Next, foreign partners monitored, not without a thrill, the election cycle which marked the end of 2014 and the prolonged process of institutional reset, waiting for a continuance in the dialogue regarding the agenda of getting near the community block. The new government coalition in Chisinau, although it was not easily reestablished and not exactly in a formation sympathized in Bruxelles, seems like it regained its identity, perhaps also due to the experience that almost half of the current ministers came with from the previous government. For that matter, this is also one of the arguments for which the Cabinet ran by Chiril Gaburici cannot afford moments of accommodation with the new assignments and challenges. An analysis about the political state in Republic of Moldova you find in pages 115-118

91 SINTEZA # 15, aprilie 2015

10 People and deer

harlottenburg has been for a long time an almost perfect village. The only spherical village, with equal properties and rules which were followed. Even the number of children was equal. In the middle, there was a well, around the well there were other wells, about one in every four houses. People shared water, the language and the church in the middle of the village. The picturesque village was also an attraction for a German pilot, during the Second World War, who, fascinated by the aerial view landed his plane on a field nearby. Similar to a social experiment, in Charlottenburg, a village colonized with Germans and a forest colonized with deer are left to live together, people living on the bum of the deer. After several hundred years the German “reservation” dies, but the deer keeps on living. How this happened we suggest you to find out in pages 156-167

Geese are social beings, they live most of their life in groups, as us people. In case of social species, as geese and people are, the affiliation to a group gives the individual a state of comfort and it releases him of stress and that is because during evolution, the individuals who had an affinity towards a group had more descendants than the solitary ones and so they’ve turned in greater number in their species and defined its characters. All of these in the first place it’s because they’ve found individuals to mate, and secondly because inside a group the resources even if they divide, can be procured more easily, as more many eyes are in search of the food, and thirdly because a group gives you more safety as regards the predators, as long as you’re not busy with food, with picking the seeds and grass over the ground or with nursing the chicks, certainly two eyes of someone inside the group who watch the surroundings and at the smallest sign given at his signal the entire flock rises and flies. Living in a group gives you a higher life expectancy and implicitly of the number of descendants. In conclusion, the natural selection conducted the evolution of these species in coagulating and enlarging the social relations. About the common characteristics of geese and people we invite you to read in pages 178-185

B RI E F

I N

B RI E F

12 „Rather they leave than I do” Descendant of a distinguished aristocrat family, Serban Sturdza had the chance in ’88, to leave and stay in the United States. Instead he chose to return back in a country where he was mocked because of his “unsuitable origins”. Even now, after history gave back his right, he can’t imagine living somewhere else. Serban Sturdza, president of the Architects’Order in Bucharest and correspondent member of the Romanian Academy, descends from an old aristocrat family. He inherits his artistic individuality from his parents, father Ioan Sturdza-architect and mother,painter Alexandra Maria Sturdza- and he studies architecture. After the Romanian Revolution, he opens his own architecture firm and he continues to honor important projects in Timisoara, a city where he lived after graduation, but also in other regions of Romania and even outside our country’s borders- in 1993 he brings his contribution in building a holiday village in Ukraine for children still affected by the tragedy in Cernobil. The Revolution gives him the opportunity to take responsibility for many philanthropic projects, the most recent one referring to the Pro Patrimonio Association mission to contribute at the conservation of national heritage. Serban Sturdza is very interested, as well, about the restauration of historical monuments or of the properties located in architectural reservations, but also about the rehabilitation of traditional techniques of artistic fittings, traditional painted furniture and traditional techniques to build clay buildings. About Serban Sturdza’s projects you can read in pages 186-193

92 SINTEZA # 15, aprilie 2015

The tour of guilty sweet pleasures in Europe

If you haven’t decided upon the destination of your next holiday this year, we give you an idea: how about making a tour of the guilty sweet pleasures in Europe? Find out which are they, in pages 254-257

The New Wave of Generation X Born after the witnesses of the sociopolitical events that shaped the twentieth century and before the millennials tributary to the new media of the twentyfirst century, around the members of the Generation X revolve endless questions. In the Romanian case, their film speech delivers some answers. Pages 211-214

In April it’s been 20 years since BRD Năstase-Ţiriac Trophy introduces itself in front of the public. With clothes always adjusted to be in time with fashion, but never dropping its essence and its primary style: the red of the clay. The color which best suits the spring in Bucharest, sometimes moody, other times warm and cheerful. It is a history which resembles here and there a cloak-and-dagger novel, the so called “after 20 years” a phrase so often used. It is a history which for several editions so far lives peacefully and steady in its environment. Without worthless combats. Without poisonous intrigues. Without palate kicks. What hides behind 20 years back in the history of the most important tennis tournament in Romania, you’ll find out in pages 218-223

19 The Future Internet

17 Wine from Romania – The liquor of Stefan’s great, great-grandchildren

14 When clay burns

15 The last white spot on Europe map Except the ministate Liechtenstein, Republic of Moldova is the less visited country in Europe, as shows the recent studies of the World Tourism Organization (UNWTO). According to these studies, only 96.000 of international arrivals had been registered in 2013 in the country across the Prut. We suggest you to accompany us in the most unvisited country in Europe, and you’ll see in pages 224-235 that the Republic of Moldova preserves the natural beauty of the landscape and of the monuments avoided by mass tourism.

SINTEZA magazine ends the journey on the map wine in Romania. Over a half year long period, SINTEZA magazine crossed over the Romanian ground to introduce you the wines which are made in our part of the world. We’ve made our first steps in Crisana, with the vineyard Minis-Maderat and in Banat at Recas. We’ve went further with the vineyards in Aiud, Alba Iulia and Lechinta in Transylvania and afterwards we’ve crossed the Carpathians toward Vrancea Region, where we’ve made acquaintance with Odobesti and Cotesti vineyards. Next came Dobrogea, where we’ve visited wine cellars from Murfatlar and SaricaNiculitel vineyards. Next to the last in our series we’ve visited Dragasani vineyard in Oltenia and Dealu Mare in Muntenia. In this issue of our magazine we suggest you another incursion in Cotnari vineyard in Romanian Moldova and the wine cellars Purcari, Cricova and Chateau Vartely in Moldova, across the Prut. You will discover them in page 244-253

93 SINTEZA # 15, aprilie 2015

18 X-traterrestrial It is true that Generation X didn’t invent the hip hop style, the punk style or the Internet. But there is no doubt that they were assimilated by it and shaped up. Only think about Run DMC, Nirvana, Google, Amazon, Twitter or YouTube. Not that it should get too much credit for them. With all its present and past sins, MTV had a contribution in defining a generation of latchkey kids who spent hours in front of the TV screens. Only that this is just a chapter of the story which furnished the generation who later became Gen X- of former teenagers divided now in those who take care of their old parents and those who take care of their children, those who were initially thought to represent a relaxed cohort of lazy people, without any right direction in life, but experts in technologies of the time. About the relation of Generation X and technology find out more in pages 195-200

With over 3,3 billion users all over the world, the Internet is one of the most successful stories of our recent history, although when it was created in the 70’s it had a total different utility than it has today. The technological and the business field has to compensate and to react in front of the future development of the Internet who will sustain tomorrow’s interconnected society. Find out more about how the European Commission answers to these challenges and what the meaning of the Future Internet is in today’s world, in pages 202-205

20 Diesel or gas? The American says that Diesel fuel is for tractors not for motorcars. The Japanese affirms that the engine on gasoline is yet to finish everything it has to say in this domain and can be improved, and the French man puts on his face the gas mask and starts hunting the diesel smoke agents. About the eternal controversy between gasolines vs. diesel fuel you can read in pages 238-243

Editorial

a generational profile

They think of themselves as the sacrifice generation and in their case we could really say they are.

Generation X is the most affectionate generation in terms of family even if is increasingly affected by divorces. Almost 40% of them believe that the Romanian revolution broke their destiny and that they would have had a better life if the history wouldn’t have changed.

They aren’t a lost generation because at this moment they are the one who are supporting the society.

They complain that the transition was the major burden for them, that they don’t have jobs and that they work a lot, and the insecurity feeling is very serious.

When the feeling of happiness is brought in the discussion they consider themselves less happy than their parents’ generation. When they relate to their children they consider themselves inferior, less happy and poorer.

They have a low standard of living and salaries which from their point of view are much too low than those which they would deserve. Unlike their parents ‘generation, half of them feel like winners but the other half feel like losers. Two thirds of them fear that they are going to lose their job.

They are patriots and they believe that the younger generation doesn’t believe in honor and in their nation anymore. They are convinced that Generation Y is less responsible and that there is an intergenerational conflict.

Vasile Dâncu

It’s a generation which follows a social contract, considered vetust by the younger ones, a contract which has as main axes work and duty towards the society, four fifths of the men in this generation asserting that they would answer the mobilization in case of an armed conflict. They still believe in progress and in the fact that Romania can be saved. They’ve made lots of experiments expressing their votes every time on the political stage, but the disappointment had always been present. Only a quarter of Generation X has a favorite politician, three quarters being the disappointed ones regarding our political world.

Romania’s fallen generation

Only two thirds of the Romanians from Generation X have a steady job and half of those employed have changed two working places maximum.

They don’t have confidence in the mobility of the workforce and they accept less paid jobs, but more steady, with a preference for jobs in the public sector.

The sentiment of cleavage between generations is an important characteristic of the social climate from this period. A social climate full of tension and conflicts, an overloaded environment which discourages the efforts towards a political, social or national project regardless of the person who tries to fulfill it.

Half of them have lost their faith in Romania, nevertheless two thirds of them believe that their children’s future can be provided in Romania and not elsewhere.

94 SINTEZA # 15, aprilie 2015

E d itor ia l

began writing about Generation X thinking of an old saying, from the cultural context, that of the lost generation. “The lost Generation” is in the history of culture, the tag for a generation of American writers (Hemingway, Cummings, Fitzgerald, Dos Passos) who, after the first World War, noticed that a series of values in which they’ve trusted, weren’t suitable anymore, as the society had changed radically. In those times the wild capitalism was at the beginning of its triumphal march: irregularities were growing day by day and the indifference towards the human condition was growing more visible. But today, in Europe, the lost generation is for most sociologists or journalists the generation of youngsters (Generation Y, the one defined by age between 18 and 35) influenced by the already chronic unemployment, approximately 25% at European level.

The collapsed generation During the Revolution (or whatever the name of that political-military event is today), the ones associated with Generation X were those between 10 and 30 years old). Among them there were the children of the revolution, namely those who unconsciously marched out on the streets, driven by some kind of historical instinct and some sort of excitement which I think was not understood not even afterwards. Generation X was starting a new historical cycle with a big sacrifice, the army of Ceausescu’s regime was trampled, but mainly it started to cherish the rapid change of Romania, an illusion that lasted not very long. Today, the Romanians of Generation X are between 35 and 55 years old. Specifically they are the active population of Romania, the one desired by all companies, the primary targets of the publicity of any kind. Although they are the one of all others that bring their contribution to Romania’s budget and they have the higher income level, Generation X is the one which can’t make the most of its potential by owning positions of power on the political stage or on the stage of economic and entrepreneurial property.

95 SINTEZA # 15, aprilie 2015

The generation of too high ideals? During the revolution, many of those belonging to Generation X were at the age when dreams can conquer reality. At the moment of the first spark they didn’t hide behind their parent’s backs, brutified by work and scared by the communism, they marched out in the streets. Among those who were shot during the revolution, most were between 15 and 30 years old. They marched out in the streets in front of the bullets. I can still see a young man with a poster in his hands and the writing Our children shall be free!. He was writing about his children but he probably wasn’t older than 20, himself. Most of them don’t have allowances and they aren’t on the list of those 20.000 revolutionaries, mingled with impostors who receive each month allowances based on law 341, the gratitude law. They thought, at that moment in history, that it was time that the society shall be ruled by young people, that the communism will disappear and that the prosperity will come along with freedom. They couldn’t have known back than that society is shaped by institutions that build and influence the mental habitus which will reform the spiritualties through the pressures of an ideology immediately manufactured. The generation which was between 35 and 55 years old rapidly searched to exclude the first guard of the socialist representatives and uses the first year after the revolution to build institutions and ideologies which will generate the great political and ideological battles of the first decade. The former communists, who were meant to replace the Nicolae Ceausescu’s generation, they rapidly redraw to build a new legitimacy on the dissidence (false or less consistent) of Ion Iliescu or Silviu Brucan. The new “products” of the revolution begin to trace the main elements of the new political fights: easing off the opening to the western world, so we don’t sell our country. We will see that the country was later sold as an ideology later assumed (the foreign investments shall save us!). Greater Romania is a press institution founded very rapidly by Petre Roman, the prime minister, as a fight arsenal against the tendencies of the new, and for 

Editorial

several years is very efficient. Royalty is overruled and soon appears also the overruling of the diaspora on the principle that “it didn’t eat soy-salami”. The private property and the initiative are indexed so that even today almost 90% of the Romanians think that any private investor is vicious and deceitful. Decentralization was also inefficient as it could have turned into a separation and Hungary can’t wait to steal Transylvania. Solidarity is needed around Bucharest’s elite, the acknowledgment of centralism, in other words, its continuance, as a consequence, on the whole, we have the same centralism as it was 25 years ago. The ultimate battle was the one in the University Square where the Generation X individuals had been definitely defeated. They were politically infested, and on the other hand some obedient mass-media presented them as great traitors of the nation. They have lost this unequal battle, unappealable because they didn’t have institutional means and neither did they have leaders capable to send a political message, and the provision no. 8 from the Proclamation of Timisoara would have killed the generation of young utcists, utemists or communists who in 1989 waited on the line of power in its red shape. The political representatives of the Boomer Generation succeeded in gaining a double victory: they evaded the internal pressure for change and they isolated Romania from the West, winning time for the reconversion of their capital and for the preparation of a change which would shelter them from losing power. The society was running around in circles in order to change the old political and relational capital in the new economic or politic capital from the new régime. In less than ten years the majority of the entrepreneurs were the ones who occupied positions before and they’ve reconverted their capital after the revolution. As a matter of fact, the sociologist Dumitru Sandu explains the mechanisms of capital conversion. A lot too young the Generation X individuals didn’t have anything to convert. Certainly, except the ones who were the sons or grandsons of the nomenclaturist generation in communism. They will later try to convert the mobility resources (knowing foreign languages and the absence, which was dependent of society, from an identity point of view, subjective par excellence) into capital for a successful massive migration in Europe and all over the world.

A strange modernity as a synthesis between a Balkan sultanate and a reflexive modernity The generation X individual had entered from the beginning inside an area of manipulation and multiple social conflicts where the term ‘transition’ was associated with an ideological fight for relegitimation of a generation which had the hard luck to arise in the communist times (sometimes with exceptional individuals, no doubt) and a persistence of external pressures for a profound change of the society. It had to assist and participate with a youthful enthusiasm at the birth of a “liquid modernity”, as Zygmund Bauman writes where “ambiguity privatizes itself”, namely it plunges in a social space where uncertainty prevails, a “society of risk” named so by Ulrich Beck. 96 SINTEZA # 15, aprilie 2015

The societal security is endangered when societies are sensing a threat in terms of identity, that can be intercepted as threats addressed to the changing of the identity of the group, or community, in terms of homogeneity or cohesion. Manuel Castells writes that the identity of social actors is the process of the construction of the significance based on a cultural attribute or a set of cultural attributes, which are given priority over the other sense sources. U. Beck in “The Society of risk” says that the risk can be defined as a systematic way of managing the events with potential danger and of the insecurity induced and introduced by the process of modernization. The generation X individual observes that the social distribution of risk is unequal, some are more exposed to risks than others, and this thing changes the nature of politics, risks become national and international political subjects and the mobilization in case of emergency situations is more of an institutionalization of the exception in the detriment of the rule: the surveillance of the individuals, telephone tapping, the correspondence interception, they change from exceptions into rules. All of these lead to an identity disorder. People have to give answers on their own, we don’t have a general, commune or societal answer, and they have to manage risks which are past their powers. As Giddens says, the individual confronts with and perceives a lack of power in society which he experiences in relation with the globalization, but also in relation with the new tendencies in society-the management of experts, sometimes uncertain and risky, replacing old manners of legitimacy in the management of the society. He confronts, as the society itself does, with the “disbelief in the metanarrative” (Lyotard), the great narrative loses its credibility, no matter whether we talk about the emancipation or other forms of projections. He would need the so called complex thinking named so by Edgar Morin, sociologist and contemporary epistemologist. Complexity, as Edgar Morin explains, implies a strategy that is a situation where the autopilot flying is not possible anymore, where uncertainty and the hazard arise. If the program is a sequence of predetermined actions which function when certain circumstances are fulfilled, the strategy is an action which starts from an initial decision, but which bears on its way a series of scenarios that modify based on the variables and the new circumstances that appear. In Edgar Morin’s case, the concept of program opposes to that of strategy and, as the great French sociologist asserts in a manifesto for the complex thinking, we have to give up programs, we have to invent strategies in order to break through the crisis. But in Romania of that time, the Generation’s X individual didn’t have at hand such cognitive and deliberative strategies, he was fascinated by a future which is not going to arrive and scared by a past which doesn’t want to pass. Filled with confusion, the Generation X individual is in search for survival techniques. He accepts to work without any rebellion alongside a generation which prolongs its supremacy and time as dominant actors. It adapts itself and searches for individual salvation means. Sometimes it lands in governments of sacrifice or in technocrat positions, but in most cases, it doesn’t have sufficient force positions to determine decisive changes in the social behavior.

E d itor ia l

Transition towards the market economy and democracy In the meantime, the process of social transformation received a name, but also some ideological or political approaches. One of the strategic alternative was privatization. The political debates were focused on the rapidity of privatization and later, on the beneficiaries: Romanians or newcomers. It was a generation which would rather go for a mixt economy, a plus private state, who applied this, at the beginning of the 90s and another, autolabeled as liberal who was trying to draw off the state from the economy completely. In parallelism with the economic transition, the political transition took place through the construction of institutions at a formal level or the formation of some groups of dominance and influence at a more informal level. Today, as we write these sentences, we are in 2015 and the economic and political transition has ended, even if nobody decreed this politically, even if there weren’t any festivities or any ribboncutting ceremonies. The capitalism had definitely conquered the mioritic fields. We have 70% of private capital in economy but the battle for privatization and rendering of properties is still in full swing. An excellent paper of a young Romanian sociologist, Iulian Stanescu, shows on the basis of an analysis of the first 130 Romanian companies, the most important of them, that 95 are property of foreign capital, 25 are property of Romanian state (but on the IMF list which fight with the governments for their privatization or setting-up foreign private managers before the privatization) and only 10 of them have as majority or integral shareholders Romanian capitalists. The above analysis demonstrates that the domination of foreign capital over the local one is already a reality and more than so, the foreign capital controls most of the companies, and also the largest in the strategic domains of the economy. The local capital had been pushed through the marginally areas, the peripheral ones, insecure areas and frequently hit by crisis. The sociologist conclusion: Romania’s economy is barely a national economy but one integrated in the European economy where foreign capital, almost entirely Western European, is in the center of the economic gear, and the local capital is at the periphery. What does this have to do with Generation X? Most importantly: Generation X has lost, alongside the other generations, the train of the economy. Romanian capital and the possible capitalists of the Generation X have been marginalized in the economy. They are of very low importance and mostly, they are outside the highest command zones in economy: finance, banks, and natural resources, energy. The most important Romanian owners of the first generation of capitalists are today in corruption lawsuits or in prisons, and their path won’t be followed, ponderously, in the economy, by Generation X.

What did they do wrong? Generation X is the last generation of idealists. They believed in freedom and they believed in the beautiful idea that freedom can be acquired by sacrificing life. They have won the street war with dictatorship, but they’ve lost the peace. They were too young during the Revolution, and when they 97 SINTEZA # 15, aprilie 2015

grew older it was too late, as the generation who took power in 1990 had succeeded to accomplish even the generational transition, with relatives, servants, and people from clans and interests groups. Some of those associated with Generation X had succeeded to reach the power structures at the top, being permanently controlled from the back by a generation which continued to gain power through them. Lately we’ve had three prime ministers but neither of them came as an exponent of his generation, but more as an instrument of continuity on behalf of those who pushed them to reach the power. I still believe that the viability of a society and of a political system can be measured by the place that the adult generation secures for the younger ones in the social structure. When the young people and those who had just left this age are mostly spectators, than that society condemns itself to stagnation and regress. Generation X socially grew up in troublous times and its main limit is the fact that it didn’t articulate collaboration strategies, and mainly battle strategies. Those in Generation X tried to adapt to a new society without searching for a generational solidarity, but mostly through competition, individualism or the fight to survival. It never talked about itself in terms of a generation. Indeed, this is the truth, rather shocking and sad. Nobody said the word generation, nobody called for unity or for defining a minimal massage. Nobody raised a flag, nobody sought to articulate a short program. Instead the rule was the fight, the destruction of the others, friends or enemies, party fellows or adversaries. Everything in the name of a small interest and of a self-interest which will grow and which already in present as cynicism in the next generation. Namely, what did the Generation X lack? Two things: the conscience of a generation and the generation leaders who could have succeeded alone, through competition and generational solidarity, not appointed leaders or those manufactured in laboratories.

Final defeat?

We don’t know yet, maybe another fight will come, although a second occasion rarely happens in history. The most mature grown-ups in Generation X are already 55 years old, the age that president Iohannis has, and the younger in this generation are 35. The conscience of a generation can materialize through leaders, but we are not referring only to political leaders. Romania finds itself in a big historical dead-end. She is exhausted, disappointed and she crosses a bat-eyed desert. She is progressively depopulating and it seems that all the intellectuality went to sleep or is looking with fright at the danger of sliding in becoming a stranded country. The fear prevails and people show their inside ugliness, the remnants of former regimes who had passed aggressively over people consciousness. It is a chance for this generation to come out and to suggest a new way. To take upon oneself the risk of failure, but to give a fight in complete mature conditions. If it has lost a battle in that children’s crusade, now it could win and recover at least a part from the lost terrain. Until that day, if that moment will ever emerge, it still is Romania’s fallen generation. n

WAR

T IMES

Rusia duce de ani buni un război ascuns pe frontul informaţiilor în Europa, în spaţiul euroatlantic și bineînţeles în imediata sa vecinătate geografică. Acest război inteligent are ca principale obiective, dincolo de clasica nevoie de cunoaștere a intenţiilor inamicului (reprezentat în viziunea sa strategică de statele occidentale care se opun politicii sale expansioniste), destabilizarea în interiorul acestor societăţi, dar și câștigarea de influenţă - politică și economică, generarea de puncte de sprijin pentru politica sa la nivel societal și de elite politico-culturale, în mass-media, obţinerea controlului asupra unor decizii de interes strategic pentru ambiţiile sale sau cel puţin influenţarea acestor decizii.

WAR TIMES 98 SINTEZA # 15, aprilie 2015

WA R

TIM ES

Ambasador George Cristian Maior

Războiul inteligent şi tăcut al Rusiei. Ce e de făcut?

ăzboiul informaţiilor a pornit de mult, încă din anii 2000, pe măsură ce complexul militar și informaţional din Rusia s-a refăcut, perfecţionat și modernizat după șocul înfrângerii din războiul rece. Artizanul acestei strategii este însuși președintele Putin, fost ofiţer de informaţii. El știe cel mai bine care sunt exigenţele profesionale pentru a putea susţine calitativ un asemenea război, despre ce resurse - umane, materiale și logistice - este vorba, dar și care sunt beneficiile pe termen mediu și lung ale unei astfel de strategii. Știe că, doar cu diplomaţia (destul de rigidă și conservatoare în cultura tradiţională rusă) sau cu elementul militar, nu poţi obţine întotdeauna rezultatele strategice dorite, mai ales în medii devenite din ce în ce mai ostile și suspicioase faţă de politica vădit neoimperială a Rusiei din secolul XXI. De altfel, atât diplomaţia, cât și armata sunt impregnate de elemente din zona secretă a informaţiilor. Așa-zisul „Război hibrid” desfășurat și acum în Ucraina, bazat pe o combinaţie interesantă și atent dozată de acţiuni militare, acţiuni ale forţelor speciale și acţiuni operative clasice de informaţii, dublate de acţiuni extreme de ofensive și intruzive pe zona nouă și sofisticată tehnologic a cyber-ului, este ilustrativ în acest sens. Dar care a fost eficienţa acestui război tăcut, pe parcursul anilor și ce a obţinut până acum Rusia dintr-o asemenea strategie? Retrospectiv, am putea spune că, în primii ani de desfășurare sistematică a războiului informativ, Rusia a acumulat paradoxal mai multă legitimitate (sau soft power, cum vreţi să-i spuneţi) în interiorul lumii occidentale, fiind primită în G8, fiind asociată chiar de NATO prin Consiliul NATORusia, ca să nu mai vorbim de deschiderea politico-economică și chiar strategică manifestată (fără prea mari inhibiţii și reţineri) de unele state europene faţă de Rusia. Avem în principal în vedere

99 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Franţa, Germania, Italia, Ungaria sau Grecia, dar nu numai. Să nu uităm că acum câţiva ani, într-un gest surprinzător, președintele Franţei, Nicholas Sarkozy, decidea să vândă Rusiei nave Mistral (dotate cu cea mai modernă tehnologie militară occidentală). Dar sunt cunoscute și aranjamentele importante făcute de Rusia cu state precum Germania, Italia sau Ungaria în domeniul

Deşi semnale privind activităţile agresive și penetrante de informaţii ale Rusiei au fost lansate de unele state europene (Marea Britanie, Polonia și România) și de SUA, din raţiuni politice, răspunsul a fost în general slab și adesea neadecvat forţei reale de operare a instituţiilor rusești implicate

strategic al energiei, acţiuni ce trebuie coroborate cu capacitatea sa impetuoasă de a crea dependenţe în alimentarea cu resurse energetice a Europei prin impunerea SouthStream și subminarea subtilă a proiectului European Nabucco. Într-un plan internaţional mai amplu, Rusia uimea lumea occidentală prin implicarea decisivă în rezolvarea punctului culminant al crizei din Siria (cred că era pentru prima dată în istoria postrăzboi rece când Rusia lua faţa marii puteri americane într-o criză internaţională într-adevăr de amploare). În imediata sa vecinătate însă, a creat un lanţ de conflicte îngheţate - Moldova, Georgia și acum Ucraina – care îi permit să se implice direct în 

WAR

T IMES

WA R

Chiar dacă Rusia și-a epuizat enorm din capitalul de legitimitate și soft power dobândite, după cum am văzut, în mod programatic, ea și-a realizat deja parte din obiectivele strategice gândite de mult timp

afacerile interne ale acestor state (sub pretextul asigurării stabilităţii și protejării propriilor conaţionali). Cu toate că semnale privind activităţile agresive și penetrante de informaţii ale Rusiei au fost lansate de unele state europene (în special Marea Britanie - lovită oricum pe propriul teritoriu de asasinarea planificată a lui Litvinenko, Polonia și România) și de SUA, din raţiuni politice, răspunsul a fost în general slab și adesea neadecvat forţei reale de operare a instituţiilor rusești implicate - SVR (serviciul extern de informaţii), FSB (puternicul serviciu intern, dar care are și semnificative capabilităţi externe), GRU (serviciul de informaţii militare). Până și îngenuncherea unui stat suveran precum Georgia, printr-un război scurt, în vara anului 2008, a fost tratată cu destulă indulgenţă de Occident. Este adevărat că în acel context au greșit și liderii de atunci ai Georgiei, dar mai multă atenţie la descifrarea adevăratelor intenţii ale Rusiei, pe baza unui asemenea precedent grav, nu ar fi stricat. Desigur, există și scuza, în parte reală, a concentrării masive, în special după 11 septembrie 2001, pe pericolul terorist, dar aici, în cazul acţiunilor informative, aveam de a face totuși cu o problemă strategică ce trebuia mai bine conștientizată și asumată. În momentul în care Rusia, beneficiiind de impunitatea politică autocreată în mod inteligent, a trecut la acţiuni materiale, geopolitice de amploare – anexarea Crimeii, acţiunile militare din Ucraina - această chestiune esenţială a început totuși să fie luată mai în serios. Cam târziu deoarece, chiar dacă Rusia și-a epuizat enorm din capitalul de legitimitate și soft power dobândite, după cum am văzut, în mod programatic, ea și-a realizat deja parte din obiectivele strategice gândite de mult timp. Ca să nu mai vorbim de faptul că această legitimitate iniţială s-a transportat sau s-a autoregenerat în interiorul Rusiei, sub forma unui naţionalism politic și cultural ce îi

100 SINTEZA # 15, aprilie 2015

101 SINTEZA # 15, aprilie 2015

TIM ES

oferă acum o puternică legitimitate internă lui Putin și deci sprijin real pentru politicile sale strategice. E cazul ca în cel de-al 12 ceas, statele europene să formuleze un răspuns puternic și coerent la provocarea Rusiei. În primul rând, ele trebuie să treacă la contracararea și neutralizarea acţiunilor informative complexe ale Rusiei pe propriul lor teritoriu. Aceasta înseamnă mai multă voinţă politică, dar înseamnă și resurse și instrumente capabile să ajute în acest scop. E vorba inclusiv de instrumente legislative, în condiţiile în care, se știe, dezbaterea pe eventuale limitări sau restricţii la libertăţile și drepturile omului constituie o problemă întotdeauna sensibilă în UE. Dar Rusia nici nu-și pune cumva această problemă, beneficiind, nestingherită de nimeni, de posibilităţi nelimitate în domeniul informaţiilor. De asemenea, e nevoie de o cooperare mai profundă între statele Europene (dar și în interiorul NATO și UE) pentru a controla calitativ și informaţional situaţia. Cooperarea există desigur, atât în format bilateral, cât și în anumite contexte multilaterale, însă este mult prea diluată în raport de magnitudinea și sensibilitatea problemei. Atunci când aceste chestiuni se vor realiza, se va putea trece inclusiv la o etapă mai ofensivă, pe acest plan, în ceea ce privește ambiţiile Rusiei. Scopul acestei ofensivităţi informaţionale ar fi acela de a împinge Rusia înapoi în limitele geopolitice și de drept internaţional contemporan care definesc raţional responsabilitatea statelor în secolul XXI. Doar diplomaţia și disuasiunea militară, vitale bineînţeles în acest sens, nu vor fi de ajuns pentru a atinge un asemenea obiectiv legitim al alianţei democraţiilor responsabile. Dacă Rusia nu se sfiește deloc să folosească întreg arsenalul realpolitikului tradiţional pentru a-și impune sistematic interesele, e cazul să procedăm la fel sau cel puţin mai viguros și cu mai mult curaj decât până acum. n George Cristian Maior a fost director al Serviciului Român de Informaţii în perioada 2006-2015

În imediata sa vecinătate, Rusia a creat un lanţ de conflicte îngheţate - Moldova, Georgia și acum Ucraina – care îi permit să se implice direct în afacerile interne ale acestor state

WAR

T IMES

WA R

Ştefan Pop

Securitate şi apărare europeană, un exerciţiu de imaginaţie în care NATO nu există Este Europa pregătită să facă faţă, concomitent, unei ameninţări clasice şi uneia asimetrice? Agresiunea rusă în Ucraina şi suita de atacuri teroriste din Franţa au adus această întrebare pe agenda de securitate europeană, generând, de asemenea, multiple alte direcţii de dezbatere, unele noi, altele derivând din proiecte mai vechi.

102 SINTEZA # 15, aprilie 2015

103 SINTEZA # 15, aprilie 2015

TIM ES

WAR

T IMES

WA R

n După cel de-al doilea război mondial, politica europeană de securitate şi apărare a avut o evoluţie de tip bulgăre de zăpadă

upă şocurile iniţiale generate de noi atentate teroriste şi tensionarea relaţiilor cu Rusia pe fondul conflictului armat din estul Ucrainei, oficialii de la Bruxelles, instalaţi după jumătatea anului 2014, şi-au găsit „ritmul instituţional” şi se declară pregătiţi să revizuiască şi să creeze proiecţiile strategice pentru următorii cinci ani în sfera securităţii, atât pe dimensiunea internă, cât şi pe cea regional-globală. Un astfel de demers este, mai întâi, „o obligaţie profesională”: orice guvernare nou numită sau aleasă îşi fixează direcţiile de acţiune pe perioada mandatului. La fel de adevărat este şi faptul că dimensiunea apărării şi securităţii comune a fost una secundară în construcţia europeană încă din primii ani ai dezvoltării sale, chiar şi prin simplul motiv că aceasta a fost orientată spre integrarea economică şi socială a cetăţenilor europeni. 2015 va aduce aspecte noi în politicile de securitate europene nu doar din cauza contexului de securitate abrupt, în care pericolele vin atât din interiorul Uniunii, cât şi din afara construcţiei comunitare, 104 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ci şi pentru că a ajuns la maturitate o serie de proiecte şi documente programatice pe termen mediu şi lung, majoritatea acestora fiind dimensionată a funcţionat pe parcursul legislaturii care le-a creat. Care sunt reperele pe care factorii de la Bruxelles ar trebui să le ia în considerare la realizarea noului cadru de securitate, cât de mult ar trebui să se schimbe actuala arhitectură instituţională, normativă şi acţională? Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui mai întâi „o demistificare” a modului în care UE şi statele membre au gestionat problematica de securitate specifică spaţiului european până în prezent.

O scurtă istorie a apărării şi securităţii comune europene înainte de 1989 După cel de-al doilea Război Mondial, politica europeană de securitate şi apărare a avut o evoluţie de tip bulgăre de zăpadă, fiecare moment nou construindu-l pe cel de dinaintea sa, cu puţine modificări de substanţă în ceea ce priveşte obiectivele strategice şi interesele comune ce trebuie apărate. Această evoluţie relativ liniară a fost în

mare parte favorizată, până în 1989, de incrementalitatea celor două blocuri ideologice, Occident versus comunism, existenţa NATO drept garant al securităţii europene şi achiesarea comunităţii europene la valorile universale în sfera apărării şi scurităţii, tezaurizate de ONU. Un prim cadru comun propriu spaţiului european a fost Tratatul de colaborare economică, socială şi culturală şi de autoapărare colectivă, semnat în 1948 de către Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda şi Luxembourg – Tratatul de la Bruxelles. În 1954, acesta a fost modificat, devenind Uniunea Europeană Occidentală - Western European Union/ WEU – o alianţă defensivă în care au intrat, alături de statele fondatoare ale Tratatului de Bruxelles, şi Germania, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania. Bazată pe principiul cooperării şi asistenţei mutual militare în faţa unei agresiuni externe, WEU a fost, până în 2011, un important forum de consultări şi dialog pe probleme de apărare şi securitate, care a generat dezvoltări lente, dar importante în politicile europene. Abia în 1984, la Roma, statele membre ale WEU au consemnat necesitatea lărgirii scopului şi ariei de acţiune dinspre

TIM ES

n Cabinetul Thatcher, venit la putere în 1979, a transformat Marea Britanie din „bolnavul Europei” într-un „miracol economic”

interiorul comunităţii paneuropene către securitatea din alte regiuni. Prima iniţiativă efectivă s-a derulat în 1987-1988 – operaţiunea de deminare a Strâmtorii Hormuz -, iar următorul pas major, constituirea Misiunilor Petersburg, a avut loc în 1992. Această stare de fapt reflecta însă doar stabilitatea la nivel macro a Europei, pentru că la nivel naţional situaţia era mult diferită. Franţa şi Olanda se confruntau, pe teritoriul propriu, cu mişcări naţionaliste din colonii sau foste posesiuni, Italia era afectată de puternice curente fasciste (Ordine Nuovo) şi comuniste (Brigăzile Roşii), în Grecia şi Belgia se manifestau grupări marxiste, precum 17 Noiembrie, respectiv Celulele Combatante Comuniste. Marea Britanie dovedea serioase breşe de securitate ce permiteau IRA să provoace numeroase atentate teroriste, Spania experimenta din plin fenomenul insurgenţei basce, coagulate în jurul ETA. Peste aceste ameninţări cu rădăcini autohtone, grupări din Orientul Mijlociu, precum Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, Septembrie Negru sau Organizaţia Abu Nidal, au găsit în spaţiul european locul propice pentru 105 SINTEZA # 15, aprilie 2015

a se face cunoscute întregii lumi, prin atentate mai mult sau mai puţin răsunătoare. Septembrie Negru, spre exemplu, în perioada 1971-1973, a pus în practică atentate teroriste în Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria, Grecia şi Italia. Pe lângă istoricul bogat al fenomenului terorist se numără şi alte riscuri şi ameninţări considerate a fi, încă, emergente sau asimetrice, dar care au însă, din perspectivă istorică, o persistenţă de decenii pe agenda publică europeană. Problemele economice nu au ocolit Europa nici înainte de turbulenţele globale începute în 2008, fiind notabile efectele produse de criza energetică din anii 1970 – 1980. În Marea Britanie, criza bancară din perioada 1973-1975 a generat un deceniu de recesiune, doar măsurile drastice luate de Cabinetul Thatcher, venit la putere în 1979, reuşind să transforme „bolnavul Europei” într-un „miracol economic”. Experienţe negative pe segmentul bancar au avut şi Finlanda şi Suedia în anii ’90. Problematica socială – în care includem şi efectele nocive ale migraţiei ilegale şi demografiei în declin – are poate cel mai bogat istoric în spaţiul european, însă importanţa

acordată acestor fenomene a fost diferenţiată de condiţiile specifice regiunii ori fiecărui stat în parte. Mai puţin conta pentru Mare Britanie faptul că Italia, Grecia şi Spania cheltuiau sume importante pentru contracararea fluxurilor migratorii din spaţiul nord-african, aşa cum era puţin relevant pentru Italia faptul că ţările nordice aveau o populaţie îmbătrânită care punea presiune pe sistemul de asistenţă socială. Pe dimensiunea de luptă împotriva ameninţărilor asimetrice, statele vesteuropene au avut, aşadar, o experienţă bogată, pe care au contabilizat-o însă preponderent în plan intern şi mai puţin la nivel paneuropean. Şi-au creat şi au pus în practică mecanisme flexibile de apărare împotriva şocurilor interne. Dincolo de Cortina de Fier, şi regimurile autoritariste au creat, la rândul lor, mecanisme solide de contracarare a riscurilor şi ameninţărilor asimetrice, la fel de eficiente, însă rigiditatea şi caracterul puternic centralizat al sistemului de securitate şi-a dovedit limitele în timpul revoluţiilor consecutive care au dus la căderea regimurilor protejate de Moscova. Este însă adevărat că pericolul iminent al izbucnirii unui conflict 

WAR

T IMES

WA R

militar convenţional era extrem de redus în Europa, ambele tabere ideologice fiind mulţumite multă vreme să se consolideze în spatele liniei de demarcaţie europene convenite în urma celui de-al Doilea Război Mondial. URSS şi SUA, într-un ciudat joc de strategie, au fost preocupate a se confrunta indirect în spaţiul asiatic, latino-american şi african ori a tatona capacitatea de reacţie a Chinei, o stea geopolitică aflată în creştere. Războaiele din Coreea, Vietnam, Afganistan şi Orientul Mijlociu (Iran - Irak, Israel - Egipt etc.) au consumat extrem de multe resurse puse la bătaie de Moscova şi Washington. Asta nu înseamă că statele europene nu au participat la conflicte convenţionale sau aflate la limita convenţionalului, în afara spaţiului european, în care au testat capabilităţile militare şi au menţinut „în formă” militarii în mediul real de luptă.

Momentumuri contemporane ale securităţii şi apărării comune europene Adevăratele provocări de securitate au venit însă în 1989, când Europa de Est s-a sfărâmat în zeci de piese de domino, care mai de care mai dificil de gestionat. Au apărut alte nevoi de securitate şi apărare, noi actori cu interese şi valori diferite, un nou context regional şi internaţional, care au impulsionat statele europene să regândească necesitatea asigurării securităţii proprii în cadrul mai larg al securităţii europene. După 1989, „momentumul” redefinirii securităţii europene, UE a avut cinci „guverne” diferite: Delors (1985-1995), Santer (1995-1999), Prodi (1999-2004), Barroso (2004-2014), Juncker (2014-prezent), fiecare cu propria agendă, însă cu o viziune similară asupra asigurării climatului de stabilitate internă a Uniunii. De la o Comisie la alta, procesului de coagulare a ideii de securitate şi apărare comună i s-a imprimat o viteză superioară, dar şi dimensiuni acţionale concrete, iar iniţiativele de realizare în comun a apărării şi securităţii au căpătat tot mai multă forţă, claritate şi susţinere naţională. Au contribuit la această tendinţă şi angajamentele ferme ale statelor care au preluat succesiv preşedinţia UE, prin plasarea pe primele poziţii de pe agenda semestrială a Uniunii a problematicii apărării şi securităţii. 106 SINTEZA # 15, aprilie 2015

107 SINTEZA # 15, aprilie 2015

TIM ES

În cele trei mandate pe care le-a deţinut, Comisia Delors nu a avut un portofoliu dedicat gestionării securităţii europene, deşi a traversat una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă a Europei, de reconfigurare fizică şi ideologică profundă, marcată de numeroase provocări generate de adaptarea statelor central şi est-europene nou intrate în „clubul democraţiei”. Accentul a fost pus pe consolidarea internă a comunităţii europene, pe stabilirea fluxurilor integrate dinspre şi către Bruxelles, în special cele economice şi financiare. Strategia a fost una absolut normală, în condiţiile în care era iminentă aderarea la Uniune a unui nou val de state, dar şi acomodarea socială şi economică a fostelor ţări comuniste, care deja îşi

Adevăratele provocări de securitate au venit însă în 1989, când Europa de Est s-a sfărâmat în zeci de piese de domino, care mai de care mai dificil de gestionat. Au apărut alte nevoi de securitate şi apărare, noi actori cu interese şi valori diferite, un nou context regional şi internaţional, care a impulsionat statele europene să regândească necesitatea asigurării securităţii proprii în cadrul mai larg al securităţii europene. anunţaseră intenţia de a deveni, la un moment dat, parte a constructului paneuropean. Abia în 1992, prin Tratatul de la Maastricht, Cabinetul Delors a stabilit, ca pilon principal, Politica externă şi de securitate comună/ PESC. A urmat criza din fosta Iugoslavie şi, după acumulări cantitative şi calitative succesive, în timpul

„Guvernului” Sander, PESC a căptat noi valenţe, prin Tratatul de la Amsterdam (1997), concomitent cu înfiinţarea, la summitul de la St Malo (1998, ca angajament franco-britanic) şi operaţionalizarea (începând din 1999) Politicii europeane de securitate şi apărare/ PESA. Au apărut, pe rând, instituţii, fluxuri de decizie, planuri de acţiune şi capabilităţi, UE căpătând curajul şi experienţa acţiunii conjugate militar-civil în vecinătatea apropiată. Cu toate acestea, şi pentru UE, momentul septembrie 2001 a fost unul al „trezirii” la realitate. Sub coordonarea lui Javier Solana, primul ocupant al funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate Comună, Comisia Prodi a extins PESA, în 2002, şi asupra luptei împotiva terorismului global. Prin semnarea acordului „Berlin Plus” s-a făcut un nou pas în direcţia conjugării eforturilor comune de apărare şi al asigurării interoperabilităţii statelor membre, în condiţiile în care nu toate ţările membre ale UE fac parte şi din NATO. Au fost adoptate Strategia Europeană de Securitate şi Strategia UE privind combaterea proliferării Armelor de Distrugere în Masă (2003), s-a rafinat concepţia de apărare şi securitate (2004, Obiectivul Global al UE adoptat la Helsinki, Clauza de solidaritate), a fost creată Agenţia Europeană de Apărare (2004), s-au formulat coduri de conduită şi standarde pentru procedurile de instruire, sprijin şi certificare. S-a făcut saltul de la abordarea cantitativă a capabilităţilor militare la cea calitativă, pe fondul unei mai bune orientări strategice, fiind avute în vedere atât ameninţările simetrice, cât şi cele asimetrice. Atentatele teroriste din martie 2004 de la Madrid nu au fost, în aceste condiţii, chiar o surpriză strategică, cu atât mai puţin cele care au urmat, începând din 2005, pe teritoriul altor state europene. În plus faţă de predecesoarele sale, Comisia Barroso, numită în noiembrie 2004, a completat cadrul strategic de apărare şi securitate cu Strategia contrateroristă, în 2005, a revizuit Strategia de securitate, în 2008, introducând printre ameninţările directe şi atacurile cibernetice, problematica de mediu şi energetică, şi, mai ales, a impulsionat stakeholderii din industria europeană de apărare pentru a contribui la securizarea şi creşterea capabilităţilor statelor UE, inclusiv prin proiecte ce vizează activitatea militară în 

WAR

T IMES

WA R

TIM ES

n „Soldaţii” Statului Islamic sau Al-Qaeda care atacă obiective şi cetăţeni europeni, pe teritoriul UE, pot fi consideraţi acum beligeranţi, într-un conflict asimetric

n Industria europeană de apărare angajează peste 400.000 de persoane în mod direct şi generează peste 900.000 de alte slujbe în mod indirect

spaţiul cosmic. Prin numeroase directive, planuri de acţiune, documente strategice („Pachetul pentru apărare” adoptat în 2007), s-a încercat crearea cadrului de referinţă pentru armonizarea capabilităţilor militare, însă lacunele serioase în ceea ce priveşte industria de apărare europeană nu pot fi depăşite pe termen scurt. Piesa de rezistenţă a mandatului Barroso o constituie însă Tratatul de la Lisabona, din 2009, care include atât clauza de solidaritate, cât şi pe cea de asistenţă mutuală. Comisia Juncker a debutat sub auspicii extrem de dificile. Mai mult ca oricând, apărarea comună a devenit şi o necesitate, în condiţiile în care, deşi mediul de securitate şi factorii care concură la destabilizarea acestuia s-au multiplicat şi diversificat exponenţial, documentele programatice au fost updatate foarte rar ori deloc în ultimii 10 ani: Strategia contrateroristă a UE datează din 2005, cea europeană de securitate din 2003 - revizuită în 2008 -, cea de securitate internă - 2010. Factorii de decizie de la Bruxelles au anunţat, până în prezent, doar faptul că o nouă strategie pentru securitate internă - European Agenda on Security - urmează a fi adoptată în prima parte a anului 2015, pentru următorii 5 ani.

european. Dintr-o altă perspectivă, pot fi privite diferendele statale care conduc la conflicte deschise, precum cel din Ucraina în prezent. În esenţă, problema ucraineană nu este una care să vizeze în mod sistemic Uniunea Europeană. În fond, Ucraina nu este stat membru al UE, a avut 20 de ani la dispoziţie să îşi clarifice orientarea strategică către est sau vest, aşa cum au făcut-o, de multă vreme, vecinele sale România, Ungaria şi Polonia. Sunt puţini cei care, obiectiv vorbind, s-au gândit că statuarea fără echivoc a parcursului european al Kievului nu va genera o reacţie violentă din partea Moscovei. După Crimeea, menită a fi un semnal puternic pentru Kiev de a mai aştepta până să se rupă definitiv de Federaţia Rusă, stimularea separatismului în vestul ţării nu reprezintă altceva decât „pedeapsa” concretă pe care Moscova o aplică Ucrainei. Din nefericire, UE nu are nicio putere de a inteveni decisiv în această ecuaţie, juridică, diplomatică sau militară. Cazul Ucraina reprezintă, din acest punct de vedere, un test important pentru afirmarea Uniunii ca actor major în sistemul internaţional de securitate - dacă va reuşi să

108 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Factorii de decizie de la Bruxelles au anunţat, până în prezent, doar faptul că o nouă strategie pentru securitate internă European Agenda on Security - urmează a fi adoptată în prima parte a anului 2015, pentru următorii cinci ani. Gestionarea integrată a securităţii şi apărării europene Aşadar, problematica extrem de complexă ce trebuie gestionată integrat nu este neapărat una inedită, ci în cea mai mare parte moştenită încă dinainte de crearea Uniunii Europene. Diferenţa o face însă modalitatea în care acestea fuzionează şi se condiţionează reciproc, într-o reţea de ameninţări şi riscuri difuze şi directe, în care mărimea nodurilor fluctuează permanent. În atare situaţie,

graniţa dintre domeniile apărare, care presupune răspunsul la ameninţările venite din partea unor actori externi şi implicarea actorilor militari, şi securitate, care necesită utilizarea moderată a forţei, cu implicarea actorilor din sfera ordine publică şi protecţie contra dezastrelor, s-a estompat în timp. Capabilităţi specifice unui domeniu sunt acum folosite pentru contracarea ameninţărilor specifice celuilalt. „Soldaţii” Statului Islamic sau Al-Qaeda care atacă obiective şi cetăţeni europeni, pe teritoriul UE, pot fi consideraţi acum beligeranţi, într-un conflict asimetric, într-un spaţiu de luptă nedefinit de frontiere fizice. La periferia UE se derulează un conflict militar, în care sunt angrenate mijloace specifice ameninţărilor teroriste. Astfel că nu surprinde că, nu mai demult de începutul anului 2015, pe fondul ameninţării teroriste din Franţa şi Belgia, armata naţională a fost chemată să asigure climatul de stabilitate internă. Nu este exclus ca imaginea militarilor patrulând pe străzile Bruxelles-ului să devină „o nouă normalitate”, mai ales că, la unison, experţii pe probleme de securitate au repetat că atentate similare vor mai avea loc în spaţiul

109 SINTEZA # 15, aprilie 2015

influenţeze lucrurile în Ucraina în faţa unei Rusii atât de determinate să îşi apere „moştenirea istorică”.

Instrumente de putere De la crearea sa, UE a dus o luptă pe fronturi multiple, la un nivel fără precedent şi cu eforturi extraordinare, preponderent politice şi economice, nu şi militare, lăsând această misiune în sarcina NATO. Sunt create instrumentele legislative şi mecanismele de comandă şi control, însă lipseşte gândirea strategică cu privire la apărarea colectivă şi instrumentele prin care statele să fie „constrânse” să contribuie la punerea sa în practică. Iar fără o strategie a apărării comune, cea a securităţii europene este incompletă. Apărarea şi asigurarea securităţii naţionale sunt considerate şi acum, la nivelul UE, atribute ale suveranităţii statelor, iar deciziile privind modalitatea de înzestrare şi acţiune sunt luate individual. Organismele suprastatale europene au doar rol coordonator şi integrator al capabilităţilor pe care statele membre le deţin. Concepte precum pooling&sharing, împrumutate din filosofia NATO şi stimulate de problemele financiare şi economice

experimentate în timpul crizei globale din 2008 au avut, până în prezent, o rezonanţă puternică la nivel mediatic, dar o eficienţă redusă, în plan acţional. Bugetele pentru apărare sunt inegale, iar interesul statelor de a contribui la apărarea comună depinde, în mare măsură, şi de poziţia lor geografică, dar mai ales de relaţiile comerciale. Nivelul de interoperabilitate, chiar dacă nu este unul excelent, se perfecţionează continuu, cu sprijinul NATO, în special pe latura gestionării crizelor şi efectelor dezastrelor naturale. Industria europeană de apărare angajează peste 400.000 de persoane în mod direct şi generează peste 900.000 de alte slujbe în mod indirect (populaţia UE fiind de aproximativ 505 milioane de cetăţeni), cu o cifră de afaceri de 96 de miliarde de euro în 2012 şi exporturi de 23 de miliarde de euro în 2011. Piaţa europeană de profil, centrată pe înaltă tehnologie, este însă fragmentată. Ideea înfiinţării unei armate europene, reluată de Juncker în contextul actual de securitate, este de natură a dinamiza o serie de dezbateri publice cu privire la securitatea europeană, raporturile UE-NATO şi angajamentele pe care statele membre şi le asumă în această direcţie, 

WAR

T IMES

WA R

n Provocarea deschisă la război pe care Vladimir Putin a făcut-o Ocidentului prin anexarea Crimeei este doar cea mai recentă din şirul de acţiuni ostile ale Moscovei în relaţia cu UE şi statele membre

sensibilă, pentru că vizează atribute naţionale ce nu pot fi transferate prin principiul subsidiarităţii către Bruxelles. În schimb, Rusia a avut, în tot acest timp, o altă agendă, care, deşi a fost pentru profitul oligarhilor şi a generat vulnerabilitate sistemică, a creat o infrastructură militară foarte influentă, pe care a perfecţionat-o în lupta împotriva terorismului intern, în care a acţionat în manieră integrată alături de forţele de ordine şi cele de intelligence. Industria militară a absorbit resurse financiare enorme, Rusia fiind una dintre puţinele ţări care îşi permite să creeze ceea ce se numeşte „o economie de război”, din uzinele din domeniul apărării ieşind pe bandă tot arsenalul necesar unei armate naţionale, de la gloanţe şi bocanci la submarine nucleare şi sateliţi de spionaj. Angajează aproximativ 2,5 milioane de persoane (dintr-o populaţie de aproximativ 143 de milioane de oameni) şi aduce venituri de „doar” 12 miliarde de dolari în 2012. Accentul este pus pe cantitate şi proiectarea unor puternice capabilităţi de disesiune, precum şi pe poziţionarea strategică pe pieţele care generează venituri sigure şi pe termen lung. Există un singur buget, un centru 110 SINTEZA # 15, aprilie 2015

de comandă şi control, o doctrină singulară, acelaşi interes naţional.

„Tigrul de hârtie” Provocarea deschisă la război pe care Vladimir Putin a făcut-o Ocidentului prin anexarea Crimeei este doar cea mai recentă din şirul de acţiuni ostile ale Moscovei în relaţia cu UE şi statele membre. Constant, după 1989, a lansat provocări la adresa Uniunii şi, până în prezent, răspunsurile la acestea au fost fie mult prea diplomatice, fie amânate sine die. Tendinţa UE de a răspunde unor măsuri militare cu unele de retorsiune economică se reflectă şi în decizia fermă de realizare a pieţei energetice comune, în 2015, în pofida opoziţiei deschise a Moscovei, care trebuie să se repoziţioneze pe piaţa europeană de profil, principala sa sursă de venit din resurse energetice. Pe de altă parte, amplificarea agresivităţii ruse nu a fost o consecinţă directă a deciziei UE de a impune sancţiuni Moscovei pentru sprijinul acordat separatiştilor din Donbas, chiar dacă a fost o lovitură dură dată orgoliului lui Vladimir Putin, nevoit să îndure o măsură luată în general împotriva unor state de mâna a doua sau a treia. În schimb, pare

să fi fost tot mai vizibilă pe măsură ce Bruxelles-ul a afectat, într-un fel sau altul, interesele sale economice. Criza gazului în plină iarnă din 2006, suspendarea Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa, în 2007, piedicile succesive în reformarea OSCE, anunţul referitor la plasarea de rachete Iskander în Kaliningrad, în 2013, lansarea doctrinei privind militarizarea Zonei Arctice din 2014 sunt doar câteva dintre „iniţiativele” Moscovei în spaţiul de securitate comun cu state ale UE. Atitudinea pasivă a Bruxelles-ului a stimulat Rusia care a adoptat, recent, o poziţie mai mult decît sfidătoare. Într-o declaraţie oficială, Vladimir Putin a invitat practic UE să îşi măsoare forţele cu Rusia: „Am spus-o înainte şi repet: dacă acordurile de la Minsk sunt implementate, am încredere că situaţia se va normaliza treptat. Şi îmi imaginez că Europa este la fel de interesată în implementarea acordurilor de la Minsk precum Rusia. Nimeni nu are nevoie de un conflict la periferia Europei, în special unul armat”. O posibilitate des vehiculată în spaţiul mediatic cu privire la comportamentul Rusiei este aceea că Rusia se simte, din nou, „încolţită”

TIM ES

n Uniunea Europeană începe să îşi adune resursele diplomatice pentru a susţine o politică externă fermă

militar prin amplasarea, de către NATO, a scutului antibalistic în imediata apropiere a graniţei sale vestice. Se simte obligată să răspundă dur, prin demonstraţii de forţă, mizând pe teama Occidentului de a pierde ceea ce, cu mult efort, a câştigat în ultimii 50 de ani în plan tehnologic, economic şi social. Astfel, Rusia pare să câştige această luptă deşi, aparent, nu are puterea economică ori militară să o facă. Este exclus ca state precum Germania, Marea Britanie sau Franţa, cu o lungă experienţă a războiului, păcii şi diplomaţiei, să nu conştientizeze că Rusia este un uriaş de paie în spatele unui scut atomic. Există semnale puternice că Moscova resimte deja efectele conjugate ale crizei economice, sancţiunilor economice, scăderii preţului petrolului, drenării de resurse către cursa reînamării şi lipsei unor elite reale care să aducă plus-valoare actului de guvernare. O vulnerabilitate sistemică atât de gravă duce, în general, la colaps, iar uneori cea mai bună soluţie pentru evitarea sa este adoptarea unei posturi ofensive şi generarea de instabilitate. Adică exact poziţia în care se află Rusia în acest moment. Ameninţările 111 SINTEZA # 15, aprilie 2015

privind înarmarea Crimeei, mutarea de noi sisteme de rachete Iskander în Kaliningrad, susţinerea conflictului din estul Ucrainei, punerea de presiune pe conducerea transnistreană, încercările de dezbinare a unităţii europene, sponsorizarea mişcărilor politice proestice şi eurosceptice europene, manevrele militare de amploare în apropierea graniţelor statelor UE sunt tot atâtea indicii care să susţină această ipoteză.

Paradoxul securităţii şi apărării europene După zeci de ani în care s-a focalizat pe întărirea economică, perfecţionându-şi instrumentele destinate obţinerii de avantaje economice şi reglării mecanismelor sociale şi politice, Uniunea Europeană începe să îşi adune resursele diplomatice pentru a susţine o politică externă fermă, care însă necesită o implicare mai adâncă a actorilor politici cu experienţă şi influenţă în arena internaţională. În condiţiile în care UE a creat mecanisme eficiente de răspuns în crize militare din afara Uniunii, însă nu are un nucleu de intervenţie rapidă pentru a se proteja pe sine însăşi, ca entitate politică, externalizând

această sarcină către NATO, Claude Juncker a punctat unul dintre motivele principale pentru care „UE nu este, în termeni de politică externă, luată cu adevărat în serios”. Este, poate, momentul pentru un pas înainte şi în planul consolidării sistemului de apărare şi securitate. Rapiditatea unui astfel de demers, din momentul asumării sale efective, nu ar fi o problemă, de vreme de mecanismele de cooperare militară sunt bine puse la punct. Problema o constituie eficienţa unei astfel de structuri, care depinde de gradul de interoperabilitate militară între armatele europene şi de nivelul de pregătire şi echipare a militarilor din statele membre, de capacitatea statelor UE de a produce echipamente şi tehnică militară şi pentru uzul propriu, nu doar pentru export către terţi parteneri. Abordarea integrată a celor patru domenii – securitate, apărare, justiţie, ordine publică – este importantă dacă privim prin prisma ameninţărilor asimetrice, caracterizate nu doar prin dimensiunea transfrontalieră, ci şi prin faptul că ridică probleme multiple în ceea ce priveşte instrumentele şi responsabilităţile naţionale şi comunitare de gestionare a lor. n

MERIDIAN

M E R ID IA N

n Moscova a susţinut constant Nicosia în disputele cu Turcia, economia Ciprului se bazează pe investiţiile oamenilor de afaceri ruşi

U Mihnea Teodorescu

Acordul militar ruso-cipriot La 25 februarie 2015, în plin „embargou” politic şi economic faţă de Rusia, Vladimir Putin şi omologul său de la Nicosia, Nicos Anastasiades, au parafat o înţelegere prin care navele marinei ruse pot avea acces în porturi cipriote - Limassol şi Larnaca. 112 SINTEZA # 15, aprilie 2015

lterior întrevederii de la Moscova, Vladimir Putin a ţinut să sublinieze că memorandumul de cooperare nu trebuie să stârnească îngrijorarea niciunui stat, fiind vorba doar de nave implicate în operaţiuni antiteroriste şi antipiraterie. Acordul reprezintă o nouă etapă în strategia Kremlinului de a-şi consolida relaţiile bilaterale cu ţări membre ale blocului comunitar, după Ungaria şi Grecia, Cipru fiind al treilea stat ce a manifestat deschidere faţă de iniţiativele Moscovei. Preşedintele Nicos Anastesiades a încercat să diminueze importanţa documentului parafat, subliniind că Rusia a avut întotdeauna acces la porturile cipriote, doar că acum beneficiază de o „bază legală mai solidă”. De asemenea, a susţinut că ţara sa „este cel mai credibil aliat al Rusiei” din cadrul Uniunii Europene şi a criticat sancţiunile impuse de aceasta noului său partener în domeniul militar, care „au complicat situaţia economică în multe ţări europene”, fără a oferi şanse de pace poporului ucrainean. Indiferent de natura înţelegerilor, de reconfirmare a unor acorduri mai vechi sau accesului rus în premieră 113 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Legături economice strânse

Cipru este o zonă strategică şi pentru operaţiunile Forţelor Aeriene Britanice în Irak, care au şase aparate de tip Tornado GR4 staţionate pe insulă încă din luna septembrie 2014, pentru lansarea de raiduri aeriene împotriva poziţiilor ocupate de Statul Islamic. la facilităţi militare dintr-o zonă de interes strategic, impactul acestui eveniment nu poate fi ignorat. Declaraţiile, formulate cu mai puţin de o lună înainte ca liderii europeni să decidă asupra prelungirii acestor sancţiuni, au accentuat din nou percepţia diferenţelor de raportare faţă de Moscova existente în cadrul UE.

Potrivit presei cipriote, ca parte a înţelegerii, Legislativul rus a votat amânarea cu cinci ani a returnării unui împrumut de 2,5 miliarde de euro pe care Cipru l-a contractat în 2011 şi a cărui scadenţă era în 2016. Mai mult, a fost redusă rata anuală a dobânzii: de la 4,5% la 2,5%. Nu este singura legătură între cele două ţări: Moscova a susţinut constant Nicosia în disputele cu Turcia, economia Ciprului se bazează pe investiţiile oamenilor de afaceri ruşi, iar portul Limassol - cel mai mare din Cipru şi unul dintre cele mai „aglomerate” de la Mediterana - a fost chiar supranumit „Limassolgrad”, dat fiind numărul mare de cetăţeni ruşi care îl frecventează. Tocmai de aceea, căderea rublei a stârnit îngrijorare la Nicosia cu privire la potenţialele efecte asupra turismului autohton, una dintre principalele surse de venit la bugetul naţional şubrezit de şocurile financiare din ultimii ani. Acordul în domeniul naval nu a fost singurul moment important al întâlnirii, miniştrii energiei din cele două ţări discutând posibilităţi de cooperare în domeniu. În total, potrivit mass-media, au fost semnate opt acorduri bilaterale şi două memorandumuri. 

MERIDIAN

n Din perspectiva Moscovei, orice mesaj de deschidere venit din partea unui stat din UE este un succes

De asemenea, preşedintele cipriot a anunţat că a discutat cu omologul său posibilitatea ca Rusia să utilizeze şi o bază militară aeriană de pe teritoriul ţării sale, de lângă Paphos, pentru „misiuni umanitare”, opţiune luată în calcul şi în 2013, tot ca urmare a situaţiei financiare precare a statului insular. La momentul respectiv, ministrul cipriot al apărării sublinia că o astfel de înţelegere nu ar fi cu nimic diferită decât cele încheiate de SUA, care utilizează astfel de baze în ţări europene, precum Franţa şi Germania.

Sincronizare strategică Cu o zi înainte de înţelegerea de la Moscova, Marea Britanie anunţa că intenţionează să trimită o echipă de instructori militari în Ucraina, pentru a sprijini forţele guvernamentale. În plină tensionare a relaţiilor cu Occcidentul pe fondul conflictului din Ucraina, Moscova a rezolvat, prin Cipru, o problemă cu care se confruntă de la debutul unei alte crize, cea din Siria: a asigurat acces la un port unde navele sale pot opri chiar în apropierea a două dintre cele mai mari baze navale britanice de la Marea Mediterană - Akrotiri şi Dhekelia, utilizate deseori de forţele NATO ca puncte de tranzit către Orientul Mijlociu. 114 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Binomul Moscova – Nicosia este, în fapt, un trinom, în care relaţiile dintre Cipru, Rusia şi Turcia trebuie privite integrat. Cipru este o locaţie strategică şi pentru operaţiunile Forţelor Aeriene Britanice în Irak, care au şase aparate de tip Tornado GR4 staţionate pe insulă încă din luna septembrie 2014, pentru lansarea de raiduri aeriene împotriva poziţiilor ocupate de Statul Islamic. Contextul în care a fost semnat acordul nu este unul întâmplător. Pe fondul unei economii încetinite şi a unei ruble tot mai slabe, Rusia oferea asistenţă financiară guvernului de la Atena, iar Vladimir Putin era primit călduros la Budapesta, unde a semnat alte câteva angajamente financiare – majoritatea fiind, previzibil, „investiţii în viitor”. Efectele concrete ale acţiunilor Federaţiei Ruse nu pot fi evaluate în această etapă, în condiţiile în care

situaţia economică a tuturor actorilor implicaţi este complexă. În schimb, valoarea lor propagandistică este semnificativă iar, din perspectiva Moscovei, orice mesaj de deschidere venit din partea unui stat din UE este un succes ce poate şi trebuie evidenţiat ca atare. Dezbinarea UE şi apelul la Cipru pentru a-şi îndeplini acest obiectiv este un pariu riscant, pe care Rusia nu se va da în lături să îl joace. Cu toate acestea, în acest joc nu pot fi ignorate şi riscurile. Ele au ca fundament faptul că binomul Moscova – Nicosia este, în fapt, un trinom, în care relaţiile dintre Cipru, Rusia şi Turcia trebuie privite integrat. Interesat de atragerea cooperării ambilor parteneri, Kremlinul va fi nevoit să gestioneze cu multă atenţie rivalităţile regionale în care cele două state sunt actori. Dacă în cazul statului cipriot eforturile diplomaţiei ruse vor fi în relaţie directă cu vulnerabilitatea sa accentuată, situaţia se complică în cazul Turciei. Putere regională de necontestat, Ankara poate impune termenii cooperării inclusiv cu partenerii strategici. Şi, după cum s-a văzut, Turcia nu ezită să adopte poziţii ori chiar să acţioneze în situaţia în care consideră că îi sunt lezate interesele. n

Andrei Ionescu

Republica Moldova – drumul de la Vilnius către Riga După succesul previzibil al Chişinăului la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013, organismele Uniunii Europene au accelerat calendarul acţiunilor dedicate Republicii Moldova, iar liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii acestei ţări şi semnarea Acordului de Asociere, care a urmat în 2014, au întărit profilul proeuropean al statului. 115 SINTEZA # 15, aprilie 2015

MERIDIAN

M E R ID IA N

n Premierul de la Chişinău a dat asigurări că toate propunerile UE vor fi analizate minuţios, o parte a acestora fiind deja în curs de rezolvare

artenerii externi au urmărit apoi, nu fără emoţie, perioada electorală care a marcat sfârşitul anului 2014 şi procesul prelungit de reaşezare instituţională, în aşteptarea continuării dialogului pe marginea agendei de apropiere de blocul comunitar. Noua coaliţie de guvernare de la Chişinău, deşi refăcută cu dificultate şi nu tocmai în formula agreată de Bruxelles, pare că şi-a regăsit identitatea, posibil şi datorită experienţei cu care aproape jumătate din actualii miniştri au venit din precedentul guvern. De altfel, acesta este şi unul din argumentele pentru care cabinetul condus de Chiril Gaburici nu îşi poate permite momente de acomodare cu noile sarcini şi provocări.

Aşteptările partenerilor de dezvoltare, la un nou nivel Păstrând tonul optimist, se poate spune că misiunea autorităţilor de a evalua stadiul la care se află în raport cu angajamentele asumate de Republica Moldova a fost uşurată de demersul recent al UE şi organismelor internaţionale care sprijină procesul de modernizare a statului de a pune la dispoziţie un document integrat 116 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Chişinăul are sarcina de a dezvolta un mecanism pentru implementarea ZLSAC în Transnistria şi de a demara discuţii în format trilateral (Chişinău – Tiraspol UE) cu privire punerea în aplicare a Acordului de Liber Schimb. ce conţine o radiografie obiectivă a tuturor domeniilor de activitate ale Guvernului, însoţită de recomandări de politici şi reforme pe termen scurt (100 de zile) şi mediu (2015). Modificările survenite în ierarhizarea priorităţilor, respectiv plasarea necesităţii de consolidare a sectorului bancar înaintea reformei justiţiei, indică un risc iminent în planul securităţii naţionale, apărut ca rezultat al conjugării celor mai importante restanţe acumulate de Chişinău, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. Acestora li se

adaugă sarcini în ceea ce priveşte îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a politicilor comerciale - indispensabile pentru implementarea eficientă a prevederilor Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv (ZLSAC) semnat cu UE -, managementul eficient al finanţelor publice, consolidarea managementului administraţiei publice sau descentralizarea administrativă şi dezvoltarea regională, iar enumerarea poate continua cu problematici de ordin social, de la drepturile omului la reforma pieţei muncii. Premierul de la Chişinău a dat asigurări că toate propunerile UE vor fi analizate minuţios, o parte a acestora fiind deja în curs de rezolvare. Întâmplător sau nu, termenele de 100 de zile stabilite de partenerii externi sunt scadente în preajma Summitului Parteneriatului Estic de la Riga, din 21 – 22 mai 2015.

Parteneriatul Estic – jumătatea goală sau jumătatea plină? La şase ani de la iniţiativa polonosuedeză care şi-a propus modernizarea şi apropierea de UE a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, Armeniei, Azerbaidjanului şi Belarusului, în dorinţa de a asigura stabilitatea, buna

n Toate cele trei state ex-sovietice care au semnat acorduri de asociere cu UE au teritorii separatiste declarate pro-ruse

guvernare şi dezvoltarea economică de-a lungul graniţei estice a blocului comunitar, proiectul trebuie privit ca un succes, dincolo de pierderi şi rateuri. Există trei state care au semnat Acorduri de Asociere cu UE, conţinând şi Acorduri de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. E drept, doar Republica Moldova a reuşit să beneficieze de liberalizarea regimului de vize. Fiecare dintre acestea are guvernări previzibile, cu politici pro-europene. E drept, toate au teritorii separatiste declarat pro-ruse, iar acest lucru reprezintă un instrument perpetuu de constrângere din partea Moscovei, care a demonstrat că poate merge fără reţineri până la agresiune armată, cum a procedat în Georgia şi Ucraina. Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, care au format pe parcurs un grup mai puţin sau deloc dispus să coopereze cu UE, ar putea fi considerate pierderi previzibile, nefiind exclus că arhitecţii Parteneriatului Estic au luat în calcul din start astfel de evoluţii. Acest rezultat de etapă se pliază, în momentul actual, pe demersul Comisiei Europene de a edifica o nouă Politică de Vecinătate, a cărei 117 SINTEZA # 15, aprilie 2015

2015 este ultimul an în care Transnistria mai beneficiază de preferinţele comerciale autonome din partea UE, Chişinăul trebuie să vină cu o propunere pragmatică pentru a evita falimentul şi izolarea definitivă a regiunii separatiste, care să genereze cât mai puţine motive de respingere şi să reprezinte o bază de negociere în vederea identificării unei soluţii de compromis.

lansare este anunţată pentru toamna 2015. Până atunci, la Summitul de la Riga, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia şi-au propus să promoveze interesele comune ce derivă din statutul acestora de ţări asociate la UE, dar şi recunoaşterea perspectivei europene a acestora, pentru care se prefigurează deja un curent favorabil în unele state membre, care consideră necesar un angajament mai profund din partea UE.

Transnistria şi pârghiile economice. Ce e de făcut? Dacă arătam că „fruntaşele” Parteneriatului Estic au ca element comun regiuni separatiste controlate de Moscova, trebuie precizat că fiecare în parte are un alt statut. Dintre toate, Transnistria concentrează, teoretic, cele mai favorabile şanse de a fi angrenată sub o formă sau alta în implementarea politicilor comunitare, paradoxal, tocmai datorită varietăţii efectelor perverse pe care le-a generat actualul context geopolitic. Transnistria reprezintă un subiect des menţionat de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova în documentul înaintat Guvernului în luna martie a.c., pornind de la necesitatea aplicării Acordului de 

MERIDIAN

n Rusia poate pune presiune pe Chişinău prin Găgăuzia, unde tocmai a fost ales un başcan declarat pro-rus, încântătoarea Irina Vlah

Liber Schimb, inclusiv în regiunea din stânga Nistrului, până la reintegrarea teritorială şi juridică a acestui spaţiu în statul Republica Moldova. În această viziune, Chişinăul are sarcina de a dezvolta un mecanism pentru implementarea ZLSAC în Transnistria şi de a demara discuţii în format trilateral (Chişinău – Tiraspol UE) cu privire la punerea în aplicare a Acordului de Liber Schimb. Misiunea nu este deloc uşoară, cunoscută fiind opunerea regimului de la Tiraspol faţă de vectorul proeuropean urmat de Republica Moldova şi, în general, faţă de tot ceea ce nu vine dinspre Rusia. Însă ar putea fi uşurată tocmai de dificultăţile financiare fără precedent pe care le traversează regiunea separatistă, ca efect al conflictului din Ucraina şi al sincopelor în fluxul sprijinului bănesc acordat trimestrial de Moscova pentru suplimente la pensii şi alocaţii sociale. Încă din 2014, Tiraspolul se confruntă cu un proces accentuat de scădere a fondurilor acumulate la buget, din cauza diminuării exporturilor către Federaţia Rusă, dar şi către Ucraina. Situaţia a devenit atât de critică, încât autoproclamatele autorităţi au anunţat anul trecut tăieri de 20% ale salariilor şi îngheţarea pensiilor, iar în 2015 au avut loc 118 SINTEZA # 15, aprilie 2015

deja noi reduceri salariale, dar ale veniturilor pensionarilor. Acestea sunt cifre „oficiale”, comunicate de administraţia separatistă, care controlează cu stricteţe mass-media din regiune, astfel că informaţiile despre situaţia socio-economică reală şi despre starea de spirit a populaţiei nu trec dincoace de Nistru, ceea ce nu exclude posibilitatea ca gravitatea problemelor să fie mult mai mare decât o prezintă aşa-zisele autorităţi. În condiţiile în care situaţia din estul Ucrainei nu dă semne de stabilizare într-o perspectivă apropiată, iar 2015 este ultimul an în care Transnistria mai beneficiază de preferinţele comerciale autonome din partea UE, Chişinăul trebuie să vină cu o propunere pragmatică pentru a evita falimentul şi izolarea definitivă a regiunii separatiste, care să genereze cât mai puţine motive de respingere şi să reprezinte o bază de negociere în vederea identificării unei soluţii de compromis. Experţii de la Chişinău au estimat că acceptarea implementării ZLSAC în stânga Nistrului va determina o creştere economică de cel puţin 3,6%, majorarea exporturilor pe piaţa comunitară cu 3,3% şi a importurilor cu

0,4%, care se vor reflecta în sporirea cu două puncte procentuale a investiţiilor străine. În caz contrar, exporturile către UE s-ar reduce cu 25%, din cauza gradului scăzut de competitivitate, întrucât preţul final al produselor se va majora cu 12-17% după achitarea taxelor vamale. Per ansamblu, economia locală se va contracta cu peste cinci puncte procentuale. Subiectul are şanse de a intra pe agenda întâlnirilor în formatul „1+1” şi ale grupurilor de lucru în domeniul economic, iar climatul în care au debutat primele contacte din acest an, după lunga perioadă pre şi postelectorală din Republica Moldova, trebuie valorificat la maxim, pentru rezolvarea nemulţumirilor acumulate şi resetarea dialogului între părţi. Desigur, este greu de crezut că Rusia va asista nepăsătoare la aceste negocieri. Ea poate tăia definitiv ajutorul financiar acordat regiunii, poate pregăti un succesor mai bun la conducerea regiunii, la „alegerile prezidenţiale” care ar trebui să aibă loc la sfârşitul acestui an, poate pune presiune pe Chişinău prin Găgăuzia, unde tocmai a fost ales un başcan declarat pro-rus, cu sprijinul socialiştilor din Parlamentul Republicii Moldova, sau poate face toate acestea la un loc. n

Dan Cazacu

Miza scrutinului legislativ din Israel 119 SINTEZA # 15, aprilie 2015

MERIDIAN

M E R ID IA N

n Victoria premierului a fost cu atât mai semnificativă cu cât, în săptămânile premergătoare scrutinului, formaţiunea sa era cotată cu şanse moderate, retorica dură utilizată de liderul Likud în campania electorală lăsând impresia că îşi va îndepărta electoratul

ezultat neaşteptat al alegerilor legislative anticipate din Israel: partidul de dreapta Likud a câştigat scrutinul din 17 martie, obţinând 30 de mandate în Knesset, ceea ce i-a deschis liderului acestuia, Benjamin Netanyahu, calea către un al treilea mandat consecutiv de premier. Pe locul secund (24 de mandate) s-a clasat Uniunea Sionistă, de centru-stânga, condusă de Itzhak „Buji” Herzog, iar pe poziţia următoare - alianţa politică arabă United Arab List, formată din patru partide (14 mandate). Constituirea unui nucleu al partidelor arabe, în premieră, reprezintă o evoluţie notabilă pe scena politică israeliană, formaţiunea susţinând aspiraţiile majorităţii votanţilor săi arabi legate de integrare în societate şi egalitate. Alegerile au fost convocate de Benjamin Netanyahu în luna decembrie a anului trecut, pe fondul divergenţelor din cadrul coaliţiei de guvernare cu privire la buget şi la o iniţiativă legislativă privind definirea Israelului ca „stat evreu”. Victoria premierului a fost cu atât mai semnificativă cu cât, în săptămânile premergătoare scrutinului, formaţiunea sa era cotată cu şanse moderate, retorica dură 120 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Există o perspectivă de ameliorare a relaţiilor bilaterale, chiar înainte de alegerile din SUA din 2016, în contextul în care atât preşedintele american, cât şi consilierul neoficial al premierului israelian, Dore Gold, au subliniat importanţa „parteneriatului militar şi de securitate” dintre Israel şi SUA. utilizată de liderul Likud în campania electorală lăsând impresia că îşi va îndepărta electoratul. Exit-poll-urile au indicat egalitate între formaţiunea premierului şi Uniunea Sionistă, dar încheierea procesului de numărare a voturilor a dovedit „predilecţia” alegătorilor pentru spectrul politic de dreapta. Interpretările legate de rezultatul neaşteptat al scrutinului sunt

numeroase, ele referindu-se cu precădere la interesul manifestat de populaţie faţă de problemele identitare şi religioase, dar şi la diviziunile politice, religioase şi sociale din acest stat, alimentate de apelul adresat de premierul israelian electoratului, în care atrăgea atenţia asupra faptului că „cetăţenii arabi au ieşit masiv la vot”. Dacă în plan intern, a consolidat influenţa politicianului de dreapta, în plan extern, victoria a fost primită cu rezerve, chiar şi de partenerii „tradiţionali”. SUA, Canada, Suedia, Marea Britanie, Germania şi Franţa şi-au manifestat dorinţa de a acorda sprijin Autorităţii Palestiniene, inclusiv în cadrul ONU, pronunţânduse în favoarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate care să accelereze negocierile de pace israeliano-palestiniene. Diplomaţia europeană a transmis felicitări câştigătorului scrutinului, înaltul reprezentant pentru politică externă şi de securitate Federica Mogherini subliniind că Uniunea Europeană „se angajează să colaboreze cu viitorul executiv israelian” şi este „hotărâtă să relanseze procesul de pace”. Nu la fel de clare au fost reacţiile la nivel înalt peste ocean, preşedintele Barack Obama criticând afirmaţiile premierului israelian referitoare la

n poziţia exprimată de premierul israelian cu privire la procesul de pace israeliano-palestinian - o altă lovitură pentru agenda Administraţiei Obama pentru Orientul Mijlociu

„pericolul unui vot masiv al arabilor israelieni” la alegerile legislative, dar subliniind importanţa parteneriatului militar şi de securitate cu Israelul, la câteva zile după ce purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, anunţa că poziţia radicală adoptată de liderul „Likud” va determina „o remodelare” a politicii SUA faţă de această ţară.

Un „măr al discordiei” iranian Probabil îngrijorat de o eventuală izolare a ţării sale, Benjamin Netanyahu a adoptat o atitudine intransigentă faţă de disponibilitatea diplomatică manifestată de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi Germania Grupul P5+1 - de a negocia cu Iranul un acord privind dosarul nuclear. Aceste temeri au culminat cu avertismentele lansate în Legislativul american pe 3 martie, când a catalogat discuţiile cu Teheranul drept o înţelegere nefastă, care nu va opri regimul islamic de la a produce armament nuclear - poziţie antagonică faţă de direcţia promovată de liderul de la Casa Albă, dar în perfectă concordanţă cu cea a criticilor din tabăra republicană. Este de reţinut faptul că premierul nu a venit la

121 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Washington la invitaţia preşedintelui, ci a liderului Camerei Reprezentanţilor din Congres, John Boehner, care a declarat, ulterior, că promovează ideea de impunere de noi sancţiuni Iranului, „dacă nu renunţă la ambiţiile sale nucleare, în urma negocierilor cu reprezentanţi ai puterilor internaţionale”. „Afrontul” adus chiar pe propriul teren nu a rămas fără răspuns din partea preşedintelui democrat. Barack Obama a transmis că nu a găsit „nimic nou” în discursul liderului israelian, care nu a oferit „nicio alternativă” la subiectul aflat pe agendă, respectiv identificarea de soluţii pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Liderul de la Casa Albă s-a pronunţat încă o dată în favoarea continuării negocierilor cu Teheranul, care s-ar putea dovedi „mult mai eficiente decât orice acţiune militară la care am putea recurge, orice acţiune militară la care Israelul ar putea recurge şi evident mai eficiente decât sancţiunile”. La amplificarea tensiunilor pe relaţia cu Israelul ar putea contribui şi acuzele SUA referitoare la posibila interceptare, de către Tel Aviv, a unor discuţii confidenţiale purtate între oficiali americani şi europeni

pe tema dosarului iranian. În replică, se speculează că Washingtonul ar putea să-şi intensifice eforturile de soluţionare a dosarului iranian, „făcând mai multe concesii”, având în vedere faptul că „nu are o altă opţiune, în afara unui război nedorit cu Iranul”. Nu numai dosarul nuclear iranian a provocat răcirea relaţiilor dintre Washington şi Ierusalim, ci şi poziţia exprimată de premierul israelian cu privire la procesul de pace israelianopalestinian - o altă lovitură pentru agenda Administraţiei Obama pentru Orientul Mijlociu. Cele două administraţii au poziţii divergente inclusiv pe marginea altor subiecte precum negocierile de pace dintre Israel şi Siria, Înălţimile Golan, sprijinul Casei Albe pentru Guvernului de unitate naţională din Fâşia, ori implicarea trupelor israeliene în conflictul din Teritoriile Palestiniene, criticată de către Barack Obama. Există însă o perspectivă de ameliorare a relaţiilor bilaterale, chiar înainte de alegerile din SUA din 2016, în contextul în care atât preşedintele american, cât şi consilierul neoficial al premierului israelian, Dore Gold, au subliniat importanţa „parteneriatului militar şi de securitate” dintre Israel şi SUA. 

MERIDIAN

n rezultatul alegerilor din martie 2015 va asigura o componenţă naţionalistă a noului guvern şi nu va produce o schimbare semnificativă a politicii externe a ţării

Un premier indecis În iunie 2009, în primele luni de mandat în fruntea Guvernului, Benjamin Netanyahu invoca pentru prima oară, în discursul de la Universitatea Bar-Ilan, posibilitatea existenţei unui stat palestinian alături de Israel. Aproape şase ani mai târziu şi după încă un mandat obţinut în 2013, tot în urma unor alegeri anticipate, în campania pentru scrutinul din 17 martie a promis, cu elocvenţă şi carismă, mii de noi case pentru locuitorii coloniilor din teritoriile ocupate şi s-a angajat să nu permită palestinienilor să aibă un stat. Într-un material video difuzat în ziua alegerilor, a avertizat chiar că alegătorii arabi sunt aduşi la urne cu autobuzele pentru a-i împiedica victoria, pentru ca, două zile mai târziu, în interviuri acordate presei americane, să spună că nu a încercat să saboteze votul acestora. Mai mult, şi-a nuanţat şi declaraţiile referitoare la soluţia „două state”, subliniind că nu îşi retrage susţinerea exprimată în urmă cu şase ani, ci doar consideră că este imposibilă în prezent, reiterând refuzul liderilor palestinieni de a recunoaşte Israelul, precum şi escaladarea terorismului islamist în regiune.

122 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Potrivit unui comunicat dat publicităţii ulterior de Casa Albă, Barack Obama şi-a reafirmat angajamentul faţă de soluţionarea procesului de pace şi a punctat necesitatea „revizuirii opţiunilor”, date fiind comentariile făcute de premier pe marginea acestui subiect. Pe de altă parte, s-a remarcat convergenţa poziţiilor republicanului John Boehner şi ale premierului de la Tel Aviv şi pe marginea negocierilor de pace cu Autoritatea Palestiniană, politicianul american susţinând că statul evreu „nu are un partener real de discuţii în Gaza”. Într-o încercare de detensionare a relaţiilor, Benjamin Netanyahu a anunţat că va oferi totuşi Autorităţii Palestiniene acces la fondurile în valoare de 127 de milioane de dolari, provenite din taxele strânse la buget din Teritoriile Palestiniene, în ultimele trei luni.

Provocări pentru noul executiv Pe scena politică din Israel, principala provocare este reprezentată de discuţiile demarate între posibilii parteneri de coaliţie. Likud a intrat deja în negocieri pentru includerea în formula de guvernare a unor partide de dreapta, religioase şi de centru, care i-au acordat susţinere în Knesset. Liderii de centru şi dreapta încearcă să obţină poziţii ministeriale şi concesii

politice importante, în schimbul participării la guvernare. Astfel, indiferent de configuraţia pe care o va avea viitoarea coaliţie, Benjamin Netanyahu va trebui să facă compromisuri pentru a menţine sub control partidele partenere. Cu toate că negocierile şi demersurile circumscrise îndeplinirii promisiunilor din campania electorală pot determina ajustări pe plan intern, rezultatul alegerilor din martie 2015 va asigura o componenţă naţionalistă a noului Guvern şi nu va produce o schimbare semnificativă a politicii externe a ţării, din cauza constrângerilor ce modelează poziţia statului în regiune. În aceste condiţii, priorităţile pe care şi le va asuma viitorul Cabinet Netanyahu în următoarea perioadă vor avea un impact semnificativ, atât la nivel regional, cât şi global. Opţiunile formulate la nivel declarativ vor trebui dublate de acţiuni coerente şi măcar parţial coordonate cu obiectivele aliaţilor săi. Menţinerea refuzului de a negocia cu partea palestiniană şi perpetuarea imaginii de „victimă” a deciziilor luate la Teheran ar putea eroda legitimitatea Israelului, aprofundând divergenţele cu Statele Unite ale Americii şi cu Uniunea Europeană, dar şi cu tabăra „moderată” din lumea arabă, Egipt şi Iordania. n

Ștefan Pop

România şi decizia dificilă a recunoaşterii Kosovo 123 SINTEZA # 15, aprilie 2015

MERIDIAN

M E R ID IA N

n atitudinile comunităţii internaţionale faţă de statutul Kosovo s-au mai temperat, lucrurile aşezându-se pe un făgaş favorabil pentru Priştina

upă autoproclamarea independenţei kosovare, România şi-a făcut cunoscută cu fermitate poziţia de nerecunoaştere, mergând consecvent pe această linie ani buni. În ziua următoare autoproclamării independenţei, Parlamentul de la Bucureşti a comunicat că „eventuala recunoaştere a independenţei unilateral declarate de către alte state nu poate fi interpretată ca precedent pentru alte zone şi nici ca recunoaştere sau garantare a drepturilor colective pentru minorităţile naţionale”.

Fermitate Explicând refuzul în privinţa nerecunoaşterii Priştinei, expreşedintele Băsescu a invocat pericolul autoproclamării independenţei Transnistriei, după model kosovar. Decizia Bucureştiului din acel moment de a nu recunoaşte Kosovo a fost fundamental corectă, fiind justificat să susţii interesele unui stat vecin - Serbia, cu atât mai mult cu cât acestea sunt legate de integritatea teritorială. Menţinerea în timp a acestui refuz - alături de Cipru, Grecia, Slovacia 124 SINTEZA # 15, aprilie 2015

şi Spania, ţări care se confruntă cu probleme separatiste - a fost însă invariabil pusă în legătură cu pretenţiile de autonomie din Ţinutul Secuiesc. Dacă ar fi să judecăm resorturile acestei decizii, ne dăm seama că a compara Kosovo şi Ţinutul Secuiesc este impropriu, având în vedere lipsa de similitudini din punct de vedere istoric, cât şi situaţia actuală a minorităţii maghiare, care beneficiază de multă vreme de condiţii superioare de exprimare, reprezentare politică, administrativă, acces la educaţie. În plus, România este stat membru UE şi NATO şi beneficiază, prin prisma acestei apartenenţe, de un plus de securitate, inclusiv în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială. În plus, este logic că o eventuală aliniere a României la vocile majoritare care recunosc independenţa Kosovo nu va conduce automat la autoproclamarea independenţei Ţinutului Secuiesc. Eventuale mişcări de „nesupunere” ar fi fost mai raţional să aibă loc imediat după proclamarea independenţei Kosovo, „la cald”, în contextul efervescent din februarie 2008, nu după ani de zile. Între timp, atitudinile comunităţii internaţionale faţă de statutul Kosovo s-au mai temperat, lucrurile aşezân

du-se pe un făgaş favorabil pentru Priştina. În 2010, Curtea Internaţională de Justiţie a considerat că „în Declaraţia de independenţă a Kosovo nu a avut loc nicio încălcare a dreptului internaţional”. Kosovo a fost recunoscut treptat ca stat de 108 ţări, printre care SUA şi 23 din cadrul UE, a aderat la mai multe organizaţii internaţionale şi va semna, probabil, anul acesta, Acordul de Stabilizare şi Asociere cu UE. Cumulativ, a avut loc un „dezgheţ” şi în relaţiile cu Serbia, cele două părţi dând semnale că sunt pregătite să facă paşi mici spre soluţionarea conflictului. Graţie dialogului de normalizare a relaţiilor moderat de UE, au fost semnate acorduri de cooperare în domenii diverse. În contextul acestor evoluţii, a crescut presiunea la adresa celor cinci ţări europene care nu creditează Kosovo ca stat. Cel mai recent gest a fost adoptarea, în Parlamentul European, la 11 martie 2015, a unei propuneri de rezoluţie, în care acestea sunt „încurajate” să recunoască Kosovo, pentru a facilita normalizarea relaţiilor acestuia cu Serbia. Speculând capitalul de care se bucură Priştina şi sprijinul deschis din partea UE, Albania face lobby la Bucureşti, premierul Edi Rama

n Belgradul ştie că îi va fi greu să adere la Uniune fără să recunoască Kosovo, aşa cum a admis preşedintele Tomislav Nikolic

reluând, de curând, în vizita în ţara noastră, îndemnul de recunoaştere a independenţei Kosovo.

Dubii Valul de „creditare” a Priştinei a atins şi România, unele poziţii diferite făcându-şi simţite prezenţa încă din 2012, când 17 eurodeputaţi români din 33 au votat, în Parlamentul European, o rezoluţie prin care îndeamnă la recunoaşterea independenţei Kosovo, pe motiv că „lucrurile se schimbă în Europa şi în Balcani”. În 2013, premierul Ponta s-a declarat pentru „recunoaşterea rapidă a independenţei” regiunii, lăsând să se înţeleagă, în dialogul cu vicepreşedintele american, Joe Biden, că din 2015, ţara noastră ar putea avea „o poziţie coordonată cu partenerii occidentali”. Un punct de vedere nuanţat a avut şi ministrul de externe Titus Corlăţean în martie 2014, care a precizat că „în cazul Kosovo ar fi absurd, politic vorbind, să nu ţinem cont de evoluţiile importante în dialogul dintre Belgrad şi Priştina, de faptul că acestea au condus la un anumit grad de normalizare şi au deschis calea viitoarei aderări la UE pentru fiecare”. În opoziţie marcantă s-a aflat fostul preşedinte Traian Băsescu, care a sancţionat declaraţiile premierului 125 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Kosovo a fost recunoscut treptat ca stat de către 108 ţări, printre care SUA şi 23 din cadrul UE, a aderat la mai multe organizaţii internaţionale şi va semna, probabil anul acesta, Acordul de Stabilizare şi Asociere cu UE. din 2013. Fostul şef al statului a indicat că „nu trebuie forţată nota în privinţa recunoaşterii Kosovo” şi că ”poziţia ţării noastre va rămâne neschimbată până ce Belgradul nu va cădea de acord cu Priştina”, semn al unei poziţii prudente, expectative, dar nu inflexibile.

Perspective Preşedinte Klaus Iohannis nu s-a pronunţat încă pe această temă. Abordarea acestui subiect sensibil şi o eventuală schimbare de atitudine se vor face, probabil, cu prudenţă, după

discutarea şi punerea de acord la toate nivelele de decizie, dar fără a ignora evoluţiile în relaţiile Belgradului cu Priştina. Serbia şi Kosovo merg pe un drum fără întoarcere, lucru pe care toţi îl conştientizează. În fapt, nu au de ales decât să înainteze într-un dialog chiar şi lipsit de entuziasm şi presărat constant cu reasigurări ale sârbilor că nu vor recunoaşte Kosovo, având ca obiectiv final şi comun aderarea la UE. Belgradul ştie că îi va fi greu să adere la Uniune fără să recunoască Kosovo, aşa cum a admis preşedintele Tomislav Nikolic, şi nu este exclus ca pe viitor, sub imperiul presiunilor tot mai dese la adresa sa, să organizeze un referendum pentru recunoaşterea provinciei ca stat independent. Pentru România, soluţionarea problemelor dintre Belgrad şi Kosovo şi aderarea acestora la spaţiul euroatlantic sunt convenabile, întrucât îi oferă perspectiva stabilităţii la graniţă. În plus, nerecunoaşterea Kosovo este de natură să întârzie perspectiva aderării, dând un imbold consolidării influenţei Rusiei în Balcani. Avansul în dialogul dintre Serbia şi Kosovo reprezintă, aşadar, cheia sau, mai bine zis, momentul oportun care ar putea duce la o reconfigurare în dialogul Bucureştiului pe tema Kosovo. n

INS ID E

INSIDE Liviu Maior

Satul şi războiul

opulaţia civilă a suportat încă din primele zile ale Primului Război Mondial vicisitudinile care însoţeau de obicei confruntările militare. Viaţa lor a fost marcată de traumatismele individuale pe care le trăiam începând cu mobilizările şi, implicit, de plecarea membrilor familiilor în deplinătatea forţei de muncă. Civilii au sentimentul insecurităţii generat de violenţa specifică războaielor, pericolul pe care-l simt în faţa perspectivei ca „străini” să preia controlul vieţii lor cotidiene prin diferite mijloace, inclusiv cele violente. Evacuările - voluntare sau forţate -, situaţia minorităţilor etnice din vecinătatea frontului, cazul sârbilor din monarhie, al românilor, al ungurilor şi al germanilor din Transilvania au generat traume adânci la nivelul comunităţilor, rurale în special. Refugiul, în spaţiul românesc după 1916, s-a constituit pentru mulţi români într-o dramă puţin cunoscută şi studiată. Apoi era tratamentul la care erau supuşi minoritarii de către guvernele preocupate mai mult ca oricând să suprime orice manifestare considerată neloială. Suferă un tratament aparte toţi cei consideraţi etnic simpatizanţi cu „inamicul”. Gândiţi-vă la cazul armenilor din Imperiul Otoman, la populaţii musulmane din Rusia, la sârbi şi români în Austro-Ungaria, la evrei, etc. De multe ori, populaţia rămasă acasă a avut de suferit mai mult decât cei în uniformă militară. Apoi, în zonele mixte din punct de vedere etnic, pe măsură ce războiul se îndrepta spre final s-au manifestat numeroase conflicte interne, provocate de amplificarea trendului ce viza formarea statelor naţionale. Alte majorităţi se încheagă, manifestându-şi în acelaşi timp resentimentele şi duşmănia faţă de cei care ajung în postura de minoritari. Unul dintre exemple, trăit pe teritoriul de azi al ţării noastre, reprezintă un caz în această privinţă. Europa Centrală şi de Est a cunoscut, din acest punct de vedere, un şir de evenimente neplăcute, tragice pentru locuitorii acesteia, o zonă a războiului total în care frontul intern a fost la fel de dramatic ca şi cel militar. Marea majoritate a victimelor au fost ţărani, iar lumea rurală a ieşit schimbată

n Civili români săpând tranşee într-o zonă de graniţă

126 SINTEZA # 13, 15, aprilie februarie 2015 2015

127 SINTEZA # 15, aprilie 2015

radical din Marele Război. Cele două „fronturi” au conferit specificul şi prin menţinerea unei dualităţi a războiului de tipul „clasă şi naţiune”. Dispariţia celor trei imperii, rus, german austro-ungar, prin proporţiile ei nemaiîntâlnite, contribuie masiv la specificitatea şi mai ales la importanţa Primului Război Mondial. Operaţiunile militare desfăşurate în Est au depăşit data de 11 noiembrie 1918, zilele Conferinţei de Pace de la Paris. Cauza o reprezenta prelungirea războiului, mai cu seamă a frontului „intern”.

Depopularea satului prin recrutări, evacuările, ocupaţia străină, cu vicisitudinile ei, abuzurile autorităţilor au dus la o veritabilă răsturnare a cutumelor, la dezorganizarea vieţii cotidiene, la schimbări majore ale sentimentului religios, ale familiei, ale modului de viaţă în ansamblul său.

Satul, comunităţile tradiţionale au suportat, ca de fiecare dată, cu multe dificultăţi perioadele de război, chiar dacă nu au ajuns teatru de operaţiuni. Războiul a adus prejudicii extraordinare lumii rurale, ţăranilor care reprezentau majoritatea zdrobitoare a comunităţii româneşti. Efectele sale au fost multiple. Depopularea satului prin recrutări, evacuările, ocupaţia străină, cu vicisitudinile ei, abuzurile autorităţilor au dus la o veritabilă răsturnare a cutumelor, la dezorganizarea vieţii cotidiene, la schimbări majore ale sentimentului religios, ale familiei, ale modului de viaţă în ansamblul său, ilustrate, în ultimul caz, de starea gospodăriilor, a pământului de care

ţăranul a fost legat mai mult decât se presupune. Normalitatea vieţii ţărăneşti a fost organic asociată cu produsul agricol, chiar dacă condiţiile naturale imprevizibile îi afectează psihologic şi generează scepticismul specific lumii rurale. Războiul duce la extreme aceste simţăminte, cu stările începutului plin de incertitudini, urmat apoi de o anumită adaptare la situaţiile greu de înţeles, în majoritatea cazurilor. Nu este deloc întâmplător numărul mare de scrisori, amintiri care se referă la momentul recrutării, temă predilectă a corespondenţei soldaţilor români din armata imperială în primele luni de război. Viaţa satului a fost afectată de lipsa resurselor financiare, de inflaţia galopantă, dar şi de introducerea bancnotelor în locul monedei de metal. „Banii de hârtie” erau priviţi cu neîncredere, astfel că mitropolitul ortodox, dar şi cel greco-catolic, la sugestia guvernului, au trimis mai multe circulare în care îi încurajează pe credincioşi să accepte noua monedă. Pentru a face faţă problemelor grave de natură economico-fmanciară şi trecerii sistemului de rechiziţii şi impozite la un regim de natură militară, au fost înfiinţate cunoscutele oficii economice a căror competenţă îngloba mai multe judeţe. Aveau în subordonare aşa-numitele comisii la nivel judeţean, orăşenesc şi comunal. Ele funcţionau şi în sate, fiind compuse din elita sătească: învăţător, preot, notar şi primar, întregul sistem de control nu a fost capabil să facă faţă speculei, iar discrepanţele dintre preţurile la produsele agricole dintre judeţe şi principalele oraşe probează incapacitatea autorităţilor de a bloca creşterea preţurilor, de a menţine plafonarea lor. Faţă de anul 1914, Raportul Camerei de Comerţ şi Industrie din Budapesta confirma creşterea cu 300% a preţului la produsele agricole. S-a dezvoltat un comerţ „la negru” extrem de înfloritor, stimulat de cererile părţii austriece de alimente pe care Ungaria le furniza. Satele au fost obligate să răspundă la colectele organizate, să contribuie la plata împrumutului de război. Guvernul a folosit şi de această dată cele două confesiuni româneşti. Mitropoliţii Meţianu şi Mangra au expediat parohiilor circulare 

INSIDE

INS ID E

n În zona de nord a Transilvaniei, în localităţile din vecinătatea frontului galiţian, ţăranii se confruntă cu încartiruirile de soldaţi, cu mişcările continue de trupe pe care erau obligaţi să le adăpostească şi să le hrănească

îndemnând pe ţăranii mai înstăriţi, pe preoţi şi învăţători să contribuie financiar şi material la efortul de război. Toate cuprindeau un tip de discurs tradiţional proimperial, chemat să mobilizeze populaţia din ce în ce mai sărăcită; din nou, în termeni care amintesc de Evul Mediu: „datoria sfântă”, „jertfa pe altarul patriei”, „glorioasa noastră armată”, „apărarea tronului şi a patriei” etc. Sute de mii de coroane au fost colectate în această manieră, în mare măsură provenite din fondurile bisericeşti. Mulţi dintre donatori erau convinşi că banii vor ajunge la soldaţii de pe front, pentru familiile lor rămase în sate. Nu a fost aşa. Raţionalizarea produselor agricole, începând cu sfârşitul anului 1915, a afectat satele, dar şi pe orăşeni. Pe măsură ce autorităţile recurg la soluţii tot mai restrictive, sustragerea de la noile obligaţii determină controlul direct în gospodării şi, implicit, apariţia stărilor conflictuale. La începutul anului 1916, au apărut cartele de pâine şi faină, iar depăşirea cantităţilor de alimente se pedepsea cu închisoarea de până la două luni şi amenzi în bani. Restricţiile impuse asupra producătorilor agricoli ating, în 1916, cote tragicomice. Astfel, s-a 128 SINTEZA # 15, aprilie 2015

interzis vopsirea ouălor de Paşti până la sfârşitul războiului. S-a ajuns până la „recomandări” dure cu privire la dieta zilnică obişnuită la oraşe şi sate. În zona de nord a Transilvaniei, în localităţile din vecinătatea frontului galiţian, ţăranii se confruntă cu încartiruirile de soldaţi, cu mişcările continue de trupe pe care erau obligaţi să le adăpostească şi să le hrănească. Deteriorarea rapidă a nivelului de trai alertează ierarhia bisericească. În aprilie 1917, Telegraful Român publică un „Comunicat” al Consistoriului ortodox prin care cere imperios preoţilor şi învăţătorilor să îi îndemne pe ţărani să cultive cât mai multe legume şi zarzavaturi, atât pentru nevoie personale, cât şi pentru aprovizionarea frontului: „să cultive şi să lucre în mod raţional pământul şi grădinile de legume”. Nici Astra nu a rămas pasivă la această situaţie deosebit de gravă. Pe lângă sumele de bani modeste împărţite familiilor sărace, lansează veritabile campanii de încurajare a producţiilor agricole. Lumea rurală a fost afectată de rechiziţiile de cereale şi vite. Tradiţional, operaţiunea vastă a autorităţilor era considerată un abuz, iar sătenii „care mai sunt rămaşi,

copilaşi şi muieri şi bieţii de bătrâni şi mame nu pot suferi batjocurile pe care le fac câinii de slujbaşi că le iau tot ce au, bucate şi vite, şi fără nici un bai fură solgobirăul din comitatul Hunedoara şi cercul Haţeg” - relata un raport către Ministerul de Interne. Grav era faptul că aşa-zisele rechiziţii nu au fost însoţite şi de plata produselor. Nu sunt puţine cazurile de corupţie în care funcţionari locali revând cereale localnicilor. Sistemul rechiziţiilor a fost extins lună de lună, astfel că în 1917 producătorii agricoli beneficiau de numai 15 kg de grâu şi porumb de persoană lunar pentru cei care împliniseră 15 ani. Ceilalţi aveau dreptul la o raţie şi mai redusă, de 12 kg. întregul surplus era sechestrat şi trimis pe front sau în alte părţi ale monarhiei. Viena resimţea acut lipsa alimentelor, în comparaţie cu Budapesta, unde locuitorii beneficiau de raţii mai consistente. Clujul, cu cei aproximativ 66.000 de locuitori, Timişoara şi Sibiul întâmpină dificultăţi serioase în aprovizionarea cu făină. Populaţia urbană, dar şi cea din mediul rural, îşi manifestă în multe cazuri violent nemulţumirea, iar spectrul foametei îşi face simţită prezenţa în comunităţile ardelene. Seceta din 1914 generează, încă de la

n Prizonieri de război

începutul războiului, mari probleme în partea austriacă a monarhiei, cât şi în cea ungară. A fost nevoie de importuri masive pentru a satisface nevoia de produse alimentare. Viena a devenit tot mai dependentă de Budapesta, forţată şi ea să introducă în ultimii doi ani de război raţionalizarea consumului de alimente. Schimbările de natură demografică, creşterea rolului femeilor în cotidianul rural îl determină pe Roman R. Ciorogariu să afirme public necesitatea recunoaşterii dreptului „de a fi respectate”. Amplificarea sentimentului religios, măsurat de viitorul episcop în vânzările masive de carte şi odăjdii bisericeşti, de „icoane sfinţite”, s-a datorat, în opinia sa, femeilor. Nu au fost puţine cazurile când plecau în mici grupuri pe front pentru a-şi revedea soţii sau părinţii. Viaţa cea mai grea o aveau însă femeile din munţi, obligate să „coboare” la câmpie pentru obişnuitul troc în natură soldat cu cereale şi alte produse necesare traiului. Lor le-a revenit o misiune pe care altădată o practicau numai bărbaţii. Satul, în procesul de schimbare, de transformare în faţa fenomenului atât de amplu şi de diversificat reprezentat de Marele Război, intră 129 SINTEZA # 15, aprilie 2015

în contact cu „alte lumi”. Era vorba despre prezenţa prizonierilor străini aflaţi în Transilvania, proveniţi din lagărele militare. Marii proprietari de pământ, confruntaţi cu lipsa forţei de muncă, au recurs la prizonieri, majoritatea ruşi, italieni sau sârbi. „Aproape nu era casă de gospodar fără rus sau ruşi” . Datorită lor, suprafeţele agricole erau lucrate, iar în alte cazuri au muncit la construcţia de drumuri. Şoseaua dintre Jibou şi Ileanda a fost opera prizonierilor italieni. Asemenea cazuri au fost semnalate în întreaga Transilvanie. Prezenţa prizonierilor de război în sate a afectat moralitatea satului, cutumele erau încălcate, iar familii s-au destrămat. Nici soarta vârstnicilor nu a fost uşoară. Rechiziţiile, cărăuşia pentru nevoile frontului au determinat trimiterea lor, cu animalele de tracţiune pe care le aveau la început, spre Serbia, ajungând în nordul Albaniei, zonă „malarică” Majoritatea celor trimişi să formeze aşa-numitele „trenuri ale armatei” îşi pierd animalele, alţii viaţa. Instituţiile tradiţionale ale satului au suportat şi ele consecinţele războiului. Şcolile săteşti rămân, în majoritatea cazurilor, fără învăţătorii încorporaţi ca rezervişti în armata imperială. Din această cauză îşi

încetează activitatea, în ciuda efortului depus de preoţi pentru a suplini lipsa lor. Perioada războiului a generat prelungirea analfabetismului, „însălbăticirea” copiilor, după cum afirma un memorialist. Biserica, şi ea supusă unei presiuni constante din partea autorităţilor, s-a confruntat cu propaganda sectelor care câştigă teren. Momentele grave trăite de comunitate la aflarea veştilor despre moartea fiilor şi a soţilor, drama pe care preoţii erau obligaţi să o înfrunte a dus la apariţia unor contestări din ce în ce mai prezente în mentalul colectivităţilor: „politica popilor s-a isprăvit”, afirmau mulţi dintre contemporanii care îşi aştern amintirile pe hârtie. A contat mai puţin acest sentiment, comparativ cu judecarea sacrificiilor la care au fost supuşi pe durata războiului din perspectiva învingătorilor. Românii, ţărani sau orăşeni, s-au numărat printre naţiunile care-şi construiesc un stat nou. Traumele Marelui Război s-au absorbit mult mai uşor decât pentru cei care au fost învinşi. n Liviu Maior este istoric. A fost ministru al Educaţiei între 1992-1996 şi ambasador al României în Canada.

IN TE L IGE N T

BUS IN ES S

România. Next generation Afacerile de familie din România au ajuns pentru prima dată în pragul unui moment important: succesiunea. Fondatorii trebuie să decidă dacă vând businessul sau îl păstrează în familie. Cum arată noua generaţie de antreprenori?

130 SINTEZA # 15, aprilie 2015

131 SINTEZA # 15, aprilie 2015

I N TE L IG ENT

BUSINESS

a nivelul Uniunii Europene, companiile mici (74%) dintre ele declarând că au înregistrat o creştere a și mijlocii – majoritatea afaceri de familie – cifrei de afaceri în ultimul an financiar, procent puţin mai generează 70% din locurile de muncă din mediul mare faţă de cel din ediţia 2012-2013 a studiului (71%). La privat și o parte consistentă din Produsul Intern nivel global, procentul respondenţilor care au înregistrat Brut. România respectă și ea acest procent, o astfel de performanţă este mai mic, 65%. Altfel stau chiar dacă este o piaţă capitalistă relativ nouă – de-abia lucrurile însă în ceea ce priveşte perspectivele de creştere a împlinit 25 de ani. „Afacerile de familie sunt un factor pentru următorii cinci ani, pentru că antreprenorii din de stabilitate al oricărei economii şi au un puternic rol România sunt mai rezervaţi decât omologii la nivel global: social în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea. Ar 75% dintre cei intervievaţi îşi propun să-şi dezvolte fi bine ca noi toţi să fim conştienţi de asta şi atât la nivelul afacerea, versus 85% global. autorităţilor, cât şi al opiniei publice să existe o preocupare 62% dintre respondenţii români se aşteaptă la o creştere pentru soarta şi bunăstarea unor astfel de organizaţii”, constantă a afacerii lor în următorii cinci ani, iar alţi 13% spune Alexandru Medelean, director și lider servicii mizează pe o creştere rapidă şi agresivă. Pe plan global, integrate pentru antreprenori şi afaceri de familie în cadrul 70% dintre companiile antreprenoriale sunt de părere că de consultanţă și audit PwC, care a lansat studiul „Afacerile afacerile lor vor creşte constant în următorii cinci ani, iar de familie din România”, ediţia 2014-2015, parte a unei 15% îşi propun să se dezvolte agresiv. Ambiţiile de creştere cercetări la nivel mondial, pentru care agresivă sunt mai pronunţate PwC a luat în considerare companiile în China (57%), Orientul cu o cifră de afaceri mai mare de cinci Mijlociu şi India. Doar 8% dintre milioane de dolari. La nivel global antreprenorii din Europa de au fost derulate 2.378 de interviuri Vest îşi propun un ritm rapid de telefonice şi chestionare online cu Dinamice şi flexibile, dezvoltare, în timp ce, în Europa proprietari şi directori executivi din de Est, procentul celor care afacerile de familie din cadrul afacerilor de familie din peste mizează pe o creştere rapidă şi România se transformă în 40 de ţări la nivel global (în România, agresivă în următorii cinci ani au fost făcute 61 de interviuri). fiecare zi, sub presiunea este de 18%. În România, studiul a surprins o unei pieţe tot mai particularitate importantă, cea a Provocări şi preocupări globalizate şi a intensificării primului schimb de generaţii de la Principalele provocări cârma afacerilor de familie. „Termenii concurenţei. O concluzie cu care se confruntă în acest care caracterizează noua generaţie interesantă a ediţiei context afacerile de familie de proprietari de afaceri de familie din România sunt similare cu din acest an a studiului ar fi dinamismul şi curiozitatea de cele resimţite de antreprenorii a experimenta diverse domenii şi PwC este că nevoia de din întreaga lume: situaţia dorinţa de a aduce noi sisteme de profesionalizare a afacerii economică (starea pieţelor în management şi modele occidentale care activează și incertitudinea devine tot mai mult o în businessurile familiei”, explică din Zona Euro, 56% în România Alexandru Medelean. provocare majoră pentru şi 63% la nivel global), recrutarea liderii afacerilor de familie Noua economie - context personalului cu abilităţi cheie din ţara noastră”, (49% dintre antreprenorii Că afacerile din România sunt români și-au declarat această într-un moment critic spune și Mihai Aniţa, Partener, Liderul Echipei de procupare, în creştere cu 10 conferenţiar doctor Ioan-Alin Nistor, Servicii de Audit pentru Antreprenori şi puncte procentuale faţă de ediţia decan al Facultăţii de Business de la Afaceri de Familie, PwC România anterioară) şi nevoia continuă Universitatea „Babeș-Bolyai”: „Primele de inovare. „Marea surpriză iniţiative private autohtone din mediul plăcută pe care mi-a furnizat-o de business românesc au apărut acestă ediţie a studiului a după anul 1990, iar majoritatea celor fost să constat că mare parte care au pornit acele afaceri nu erau a proprietarilor şi managerilor de afaceri de familie din specialiști în business, ci doar antreprenori entuziaști România, indiferent de sectorul de activitate, sunt conştienţi care au observat anumite oportunităţi într-o ţară aflată în de nevoia constantă de inovare (67%, în creştere de la tranziţie. Acum, însă, din ce în ce mai mulţi antreprenori 55% în ediţia anterioară), iar 79% dintre aceştia cred că încep să facă pasul în spate și asistăm la un proces de schimbările tehnologice reprezintă principala tendinţă predare de ştafetă, cea ce face ca anumite afaceri de tip globală care le va modela afacerile în viitor. Acest lucru antreprenorial (sau afaceri de familie) să devină corporaţii, arată dinamismul afacerilor de familie din România managementul companiei fiind predat unor specialiști (se şi agilitatea pe care o au în a ţine pasul cu piaţa şi cu vedea cazul companiei Renania), putem asista la exitnoutăţile din domeniul lor de activitate”, spune Alexandru uri (totale sau parţiale) din business, precum în cazul Medelean, de la PwC. Energobit, sau putem asista la un schimb de generaţii”. În Dezvoltarea afacerii şi a portofoliului de produse ce context apare acest important moment pentru capitalul reprezintă de asemenea o provocare majoră pentru tot mai autohton? mulţi antreprenori. În România şi pe plan global, circa un Studiul PwC arată că, în general, afacerile de familie sfert dintre respondenţi (23% şi respectiv 25%) menţionează din România sunt în formă relativ bună, circa trei sferturi 132 SINTEZA # 15, aprilie 2015

IN TE L IGE N T

BUS IN ES S

n La Facultatea de Studii Economice şi Gestiune a Afacerilor de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, funcţionează din 2013 prima catedră dedicată afacerilor de familie în România. Deschisă cu suportul PwC, aceasta este şi prima catedră privată de la universitatea clujeană

acest aspect, în creştere faţă de ediţia precedentă a studiului (6% în România, 10% global). Avansul este şi mai accentuat în cazul antreprenorilor din Europa de Est (de la 3% la 29%). Aceştia din urmă sunt preocupaţi într-o măsură apropiată (27%) şi de profitabilitatea afacerii (doar 8% în România şi 11% global). Tot la capitolul provocări sunt menţionate politica guvernului şi reglementările – în viziunea a 38% dintre respondenţii din ţara noastră, în creştere de la 29% în ediţia precedentă și uşor peste procentul de 33% la nivel global, dar sub cel est-european de 48%. Pentru următorii cinci ani, circa unul din doi respondenţi din ţara noastră include în lista provocărilor instabilitatea politică (53%), retenţia angajaţilor-cheie (51%) sau nevoia de tehnologie nouă (46%). Aproximativ o treime dintre afacerile de familie (30% în România, 36% global) consideră planificarea succesiunii drept o provocare pentru următorii cinci ani. Doar 2% din respondenţii din ţara noastră percep conflictele între membrii familiei drept o ameninţare, faţă de 11% la nivel global.

Planificarea succesiunii Mediul antreprenorial din România a ajuns în cel mai important moment din istoria de 25 de ani a capitalismului românesc – pregătirea succesiunii. Fondatorii trebuie să decidă dacă păstrează businessul în familie sau dacă îl vând. Comparativ cu ţări dezvoltate, în care afacerile de familie se află și la al cincilea schimb de generaţii, antreprenorii noștri au mai puţină experienţă în acest proces. În acest moment, oamenii de afaceri autohtoni nu mai sunt aşa de interesaţi să vândă sau să-și listeze businessurile – doar 11% optează pentru această variantă, comparativ cu 23% în ediţia precedentă – în condiţiile în care procentul global a crescut uşor de la 17% la 20%. 133 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Aproape jumătate (48%) dintre afacerile de familie din România plănuiesc să transfere atât proprietatea, cât şi conducerea organizaţiei către generaţia următoare, procent mai ridicat decât cel global de 40%, dar în uşoară scădere faţă de ediţia precedentă (52%). Poate din cauza îngrijorării că noua generaţie nu va dori să se implice în management sau pentru că ar putea să nu fie pregătită la timp pentru preluare, aproape o treime dintre respondenţi (31% în România, 32% global) se gândesc la transmiterea proprietăţii către noua generaţie, dar la angajarea unui management profesionist din afara companiei. Procentele sunt în creştere faţă de ediţia anterioară a studiului (19% în România, 25% global). Un plan de succesiune eficient trebuie pregătit şi implementat cu mai mulţi ani înainte de momentul transferului efectiv. În realizarea acestui plan trebuie implicaţi deopotrivă proprietarul/fondatorul afacerii, familia, dar şi managementul companiei. Printr-o abordare potrivită a succesiunii, concretizată într-un plan coerent de transfer al afacerii, antreprenorii pot evita costuri importante, atât material, cât şi pe plan personal, iar afacerea poate prospera în continuare. 39% dintre respondenţii din ţara noastră afirmă că au un plan de succesiune pentru anumite posturi-cheie de conducere, însă în doar 13% dintre cazuri aceste planuri sunt solide şi documentate, procent uşor mai mare decât cel înregistrat în Europa de Est (8%). Pe plan global, puţin peste jumătate (53%) dintre afacerile de familie au proceduri de planificare a succesiunii pentru unele funcţii de management. Cu toate acestea, numai 16% dintre proprietarii şi directorii executivi intervievaţi declară că au implementat un plan robust şi detaliat. 

I N TE LIG ENT

BUSINESS

Internaţionalizarea afacerii

Afaceri de familie

Procentul exporturilor în totalul vânzărilor afacerilor de familie din România rămâne mic (16%, faţă de 15% în ediţia precedentă a studiului), comparativ cu cel înregistrat la nivel global (25%). Însă proprietarii şi directorii executivi se aşteaptă la dublarea acestui procent în următorii cinci ani, până la 29%, mai mare decât cea previzionată în ediţia anterioară (26%). Pe plan global, companiile anticipează creşterea procentului mediu al vânzărilor în străinătate până la 32% din cifra de afaceri (faţă de 30% în ediţia anterioară). În prezent, 72% dintre afacerile de familie din România care au răspuns la sondaj afirmă că au activităţi de export, uşor peste procentul la nivel global (68%). Doar 2% se adresează în exclusivitate pieţelor externe (acelaşi procent la nivel global). În ceea ce priveşte apetitul pentru vânzări internaţionale viitoare, respondenţii din ţara noastră sunt mai hotărâţi decât omologii lor la nivel global: nu mai puţin de 90% se aşteaptă să exporte în următorii cinci ani, faţă de 76% la nivel global. Întrebaţi care sunt ţările sau regiunile în care se aşteaptă să înregistreze cea mai mare creştere a vânzărilor în următorii cinci ani, afacerile de familie din România menţionează preponderent ţări din Europa (90%, în creştere de la 69% în ediţia precedentă), în special parteneri comerciali tradiţionali: Ungaria 12%, Germania, Rusia şi Italia câte 10%. La nivel global, cei mai mulţi dintre respondenţi (42%) menţionează Europa ca fiind regiunea din care aşteaptă cea mai mare creştere a exporturilor, urmată de Asia Pacific 35% (regiune nominalizată de 7% din afacerile de familie din România) şi Americile 34% (menţionate de 2% dintre respondenţii din ţara noastră).

Profesionalizarea afacerii înseamnă totodată şi profesionalizarea raporturilor familiei cu businessul, spre exemplu prin adoptarea unor documente fundamentale pentru afacerile de familie, aşa cum este «Constituţia Familiei». Nu foarte mulţi lideri de afaceri de familie ştiu că, spre exemplu, constituţia de familie sau consiliul de familie reprezintă proceduri pentru soluţionarea conflictelor care trebuie fundamentate din punct de vedere juridic şi nu trebuie să rămână la stadiul de întâlniri şi discuţii mai mult sau mai puţin formale între membrii familiei”, Mihai Aniţa, PwC România

Conflicte şi rezolvări În noua ordine economică, 85% dintre afacerile de familie din România afirmă că au cel puţin o procedură în vigoare pentru a face faţă conflictelor în familie (procent apropiat de cel global de 83%), o creştere importantă de la 71% în ediţia precedentă. Procentul este semnificativ mai mic în Europa de Est (67%). În eventualitatea apariţiei conflictelor, înţelegerile între acţionari sunt preferate de 49% dintre afacerile de familie, faţă de 39% în ediţia anterioară. Şi pe plan global, aceste acorduri ale acţionarilor sunt prima opţiune ca soluţie de rezolvare a conflictelor, 54% dintre respondenţi menţionându-le. Măsurarea şi evaluarea performanţelor (care în ediţia anterioară a ocupat primul loc) reprezintă o soluţie în opinia a 48% dintre afacerile de familie din România şi 39% la nivel global. Consiliul de

134 SINTEZA # 15, aprilie 2015

IN TE L IGE N T

familie devine o alternativă tot mai interesantă, fiind menţionat de 46% dintre respondenţi, în creştere de la 32% în ediţia precedentă şi faţă de 32% la nivel global. La nivel global, pe locul al treilea între procedurile în vigoare se află elaborarea unor măsuri pentru cazurile de incapacitate juridică şi deces (43% dintre respondenţi). Metoda nu este la fel de populară în ţara noastră, unde doar 21% dintre afacerile de familie afirmă că au implementat-o. Doar 11% dintre afacerile de familie din ţara noastră declară că au o constituţie de familie, faţă de 22% pe plan global. Medierea de către un terţ a conflictelor de familie nu-şi dovedeşte utilitatea în ţara noastră – rata celor care o folosesc a scăzut de la 26% în ediţia precedentă la 7%, mult sub valoarea înregistrată la nivel global de 27%.

BUS IN ES S

Schimbare de paradigmă

În cazul celor care decid să transfere atât proprietatea, Schimbul de generaţie se suprapune peste un alt cât şi managementul către noua generaţie, un rol fenomen particular pieţei românești, pe care Alexandru foarte important îl joacă pregătirea succesorilor, atât Medelean l-a numit „păcatele trecutului”, pentru că cea academică cât şi experienţa practică, de exemplu reprezintă practic scadenţa pentru ilegalităţile pe care implicarea directă în afacere. „Mi-a făcut plăcere să le-au făcut fondatorii pentru a asigura supravieţuirea și descopăr calitatea deosebită a unei părţi importante din prosperitatea businessurilor. „Mediul de business autohton noua generaţie de proprietari de afaceri de familie, tineri a trecut în ultimii ani prin mai multe șocuri. Au fost cazuri care fie că au făcut studii în afara ţării, sau în România, în care proprietari de businessuri și-au pierdut viaţa în sunt foarte bine pregătiţi, sunt foarte dornici să înveţe, accidente tragice sau cazuri în care au existat condamnări dar au şi curiozitate, şi dorinţa de în instanţă. Și având în vedere a se afirma pe cont propriu înainte că antreprenorii români conduc de a prelua afacerile familiei. Aş afacerile cu o mână de fier, fiind spune că multe dintre afacerile de implicaţi 100% în activităţile de familie din România vor rămâne zi cu zi, este normal ca, în lipsa pe mâini bune la momentul acestui lider, afacerile să aibă de transferului controlului către noua suferit”, spune conferenţiar Ioangeneraţie”, dă asigurări Alexandru Alin Nistor. Medelean, de la PwC. Cu toate Condamnarea recentă acestea, noua generaţie are cu a celui mai bogat român, siguranţă nevoie de o expunere Ioan Niculae, la doi ani, de mai intensă la realitatea mediului închisoare cu executare pentru de afaceri local. De aceea, este de finanţarea ilegală a campaniei recomandat ca părinţii, fondatorii prezidenţial, desfăşurată la afacerii, să le dea ocazia de a se sfârşitul anului 2009, pentru implica direct şi fără menajamente, susţinerea candidatului PSD lăsându-i să dobândească propriile Mircea Geoană, a produs „o undă experienţe, succese şi eşecuri, de șoc puternică în mediul de aşa cum şi ei au făcut-o la rândul afaceri”. „Cu siguranţă, toate lor, spune consultanţii de la PwC. mișcările din spaţiul public, fie 93% dintre afacerile de familie din Soliditatea afacerilor de că vorbim despre controalele România au membri ai familiei care familie şi competitivitatea ANAF, fie că discutăm despre lucrează în companie pe poziţii acţiuni ale procuraturii, au acestora ar trebui să de management, în creştere de la generat un moment de reflecţie 84% în ediţia precedentă, procent fie permanent printre pentru întreaga societate”, spune similar cu cel înregistrat la nivel priorităţile autorităţilor. Ioan-Alin Nistor, precizând că global, dar mult superior celui astfel de momente nu pot fi Statul poate contribui la din Europa de Est (68%). Faţă de trecute cu vederea, pentru că, crearea unui mediu de ediţia anterioară a studiului, se în cele mai multe dintre cazuri, remarcă însă o scădere importantă afaceri sănătos şi dinamic, produc un recul al afacerii de a procentului afacerilor în care stimulând în acelaşi timp familie, dar „poate reprezenta și membrii familiei care nu lucrează un moment în care generaţia a dezvoltarea spiritului în organizaţie deţin acţiuni, deci doua poate prelua un business”. beneficiază de „roadele” afacerii antreprenorial în România „Tinerii antreprenori care - doar 18%, în scădere de la 39% prin sistemul astăzi fac pasul în lumea mare în ediţia anterioară, cu mult sub a afacerilor vin cu un bagaj de de învăţământ” procentul înregistrat la nivel cunoștinţe net superior din punct global de 48%. Ionuţ Simion, Partener, Liderul Echipei de vedere teoretic faţă de prima Referindu-se la următoarea de Servicii de Consultanţă Fiscală generaţie - mulţi au studii în generaţie, oamenii de afaceri pentru Antreprenori şi Afaceri de străinătate și chiar și cei care Familie, PwC România afirmă că exponenţii acesteia sunt au studiat în România vin cu evaluaţi corespunzător, chiar dacă un bagaj de cunoștinţe extrem aparţin familiei și că nu sunt trataţi de bun, pentru că majoritatea preferenţial datorită stautului lor, facultăţilor de profil și-au adaptat ba chiar că trebuie să se străduiască şi mai mult pentru deja programele de studii la cerinţele internaţionale”, a-şi demonstra competenţa în organizaţie. În patru din spune profesorul. La urma urmei, într-un mediu economic cinci afaceri de familie din România, membrii generaţiei extrem de dinamic, puterea de adaptare a generaţiei tinere următoare lucrează în companie, procent mult mai mare poate fi, susţin și specialiștii de la PwC, un mare avantaj decât cel înregistrat la nivel global (55%) şi în Europa de Est pentru succesul pe termen lung al afacerii, iar viziunea (54%). În trei sferturi dintre cazuri, ei deţin chiar poziţii de management, un procent mult mai ridicat decât cel de la şi strategia noii generaţii ar putea constitui o nouă nivel global - 43%. paradigmă pentru afacere. n 135 SINTEZA # 15, aprilie 2015

IN TE L IGE N T

Motivaţia

Un job non-stop „Am început să lucrez în companiile familiei de la 9 ani, iniţial servind la mese şi ajutând în laborator, în brutăriile Ana Pan, iar apoi la ANA Hotels, unde am trecut prin toate departamentele pe durata a patru veri”, spune Alexandra Copos, născută într-o familie de antreprenori. PwC a realizat un interviu cu moştenitoarea imperiului Ana, în care aceasta vorbește despre motivaţia care o ajută să ţină pasul cu acest job non-stop pe care-l reprezintă antreprenoriatul. Vă invităm să-i citiţi declaraţiile, așa cum au fost ele publicate în studiul PwC legat de afacerile de familie.

136 SINTEZA # 15, aprilie 2015

„Mi-am dorit mereu o implicare în afacerile familiei, pentru că ele fac parte din ADN-ul meu. Însă şi mai mult am vrut să pot aduce o contribuţie substanţială la dezvoltarea lor. Iar acest lucru s-a întâmplat şi datorită pregătirii şi experienţei pe care le-am dobândit lucrând în America, în diverse industrii, printre care şi cea de ospitalitate, pentru mari lanţuri hoteliere precum Starwood Hotels sau Hersha Hospitality. Am înţeles enorma responsabilitate a unui antreprenor atât faţă de clienţi şi angajaţi, dar şi faţă de societate. Am reţinut că responsabilul final pentru bunul mers al companiei eşti doar tu. Că fără organizare şi control, lucrurile pot derapa destul de repede. Am învăţat să mă înconjor de oameni mai buni decât mine, pentru că numai o echipă de «A players» poate să performeze într-o piaţă din ce în ce mai competitivă. Mă simt foarte motivată să lucrez în România, cu români, pentru a demonstra că şi în Europa de Est se pot crea companii competitive, care să concureze de la egal la egal cu cele din Vest. Îmi doresc mult ca afacerile noastre să crească frumos şi să se dezvolte pe termen lung. Cred că experienţa şi educaţia dobândite de mine sunt un atu pentru a dezvolta ANA Hotels într-o companie internaţională în viitorul apropiat”.

Strategia „Am dorit să preiau mai întâi un business pe care să-l pot dezvolta într-o perioadă scurtă, cu capital relativ mic. Iar acesta a fost ANA Pan. Am luat câteva măsuri importante, care au dus la prima creştere considerabilă a companiei din ultimii ani. Am adus o echipă de management nouă, cu experienţă în domeniu şi dedicată schimbării. Am introdus un sistem de management al calităţii şi al îmbunătăţirii continue în producţie, precum şi controale în magazine, la care participă majoritatea echipei de management, dar şi personalul din producţie, pentru a cunoaşte percepţia clientului. Am înfiinţat echipe de cercetare-dezvoltare în toate departamentele de producţie, care lucrează împreună cu echipa de marketing pentru a identifica tendinţele pieţei şi pentru a crea produse pe gustul clienţilor. Am 137 SINTEZA # 15, aprilie 2015

BUS IN ES S

motivat personalul prin alinierea salariilor la nivelul pieţei şi prin introducerea unui sistem de bonusuri. Am lansat un nou concept, ANA Baking Co., un mix între cafenea, patiserie şi bistro, de inspiraţie newyorkeză. Obiectivul pentru următorii cinci ani este ca ANA Pan să devină principalul retailer de produse de brutărie şi cofetărie artizanală, atât în Bucureşti, cât şi în marile centre urbane din ţară, prin brandurile ANA Pan şi Ana Baking Co, la a căror poziţionare diferenţiată lucrăm în prezent. Ne-am propus să devenim un centru de excelenţă operaţională, prin implementarea principiilor Kaizen în producţie, precum şi un centru de excelenţă în servicii, prin intermediul Academiei de Training ANA Pan. În martie 2014, am preluat şi conducerea ANA Hotels, principalul motor al afacerilor noastre, o companie matură cu echipe de management profesioniste. În primul rând, am dorit să înţelegem mai bine clienţii pentru a putea personaliza ofertele. Am continuat să monitorizăm cheltuielile fiecărei unităţi hoteliere. Am iniţiat investiţii de peste două milioane de euro. Am demarat un proiect de management hotelier prin care ANA Hotels să poată oferi astfel de servicii şi unităţilor din afara patrimoniului său. Managementul hotelier ne va da posibilitatea să ne diversificăm operaţiunile şi să dezvoltăm profesional, în interiorul companiei, oamenii specializaţi în industria hotelieră”.

Grupul ANA George şi Cristiana Copos au înfiinţat Cofetăria ANA în 1990, odată ce ambii s-au văzut nevoiţi să-şi lase slujbele la stat din vremea comunismului. Pe vremea aceea, George se ocupa de achiziţii, în timp ce Cristiana lucra în laborator alături de mari maeştri cofetari de la Capşa, pe care reuşise să-i atragă cu spiritul său antreprenorial. Între timp, cei doi au pus pe picioare un mic business care importa produse casnice (televizoare, aparate video, aspiratoare), pe care înainte de 1990 puţină lume le avea sau şi le permitea. Acest business a crescut rapid devenind cea mai mare afacere de acest fel din România. În 1995, familia şi-a extins afacerile, intrând în domeniul hotelier prin achiziţia Hotelului Flora, în prezent Crowne Plaza, şi ulterior a Complexului Sport din Poiana Braşov, Europa din Eforie Nord şi Athenee Palace Hilton din Bucureşti. Au urmat ANA Imep, fabrica de motoare electrice de la Piteşti, şi Ana Teleferic, operatorul de transport pe cablu din Braşov şi Poiana Braşov. Odată cu trecerea timpului, ANA Hotels a devenit cel mai important brand hotelier autohton, iar ANA Pan cea mai recunoscută marcă de brutărie şi cofetărie din Bucureşti, cu peste 20 de magazine.

Premise „În întregul grup, modelul nostru de business s-a bazat pe crearea pentru piaţa românească a unor produse de calitate superioară, pe care clienţii noştri să le aprecieze şi să şi le poată permite. Am fost primii care am dezvoltat un lanţ hotelier de patru şi cinci stele, ANA Hotels, despre care consider că este în continuare cel mai bine cotat pe piaţă, în mare parte datorită investiţiilor de peste 100 de milioane de euro şi experienţei noastre de 20 de ani. Valorile familiei noastre, precum lucrul bine făcut, se regăsesc cu siguranţă în modul în care ne gestionăm businessul. Sistemul meu de valori este bazat pe excelenţă, profesionalism, onestitate, transparenţă şi respect faţă de angajaţi şi clienţi. Apreciez mult inteligenţa personalului. Împreună încercăm să atingem excelenţa, prin modul în care lucrăm, comunicăm, 

Athenee Palace Hilton din Bucureşti

I N TE L IG ENT

BUSINESS

Antreprenor cu MBA După o triplă specializare în Economie, Finanţe şi Economie Politică la Princeton University, Alexandra Copos de Prada s-a alăturat pentru doi ani firmei de consultanţă McKinsey & Company, lucrând în Statele Unite, Dubai, Pakistan şi Marea Britanie, la Londra, în cadrul unor proiecte pentru clienţi din diferite industrii. În 2009, a lucrat în administraţia primarului Michael Bloomberg în New York, pe reforma educaţională. A preluat conducerea operaţională a programului de training pentru directorii de şcoli din New York City, în cadrul Departamentului de Educaţie. În 2010, a luat decizia de a-şi continua educaţia printr-un masterat dual al Harvard University şi Kennedy School of Government, în administraţie publică, şi un MBA în antreprenoriat la Wharton, University of Pennsylvania. În prezent este CEO & Chairwoman of the Board, ANA Hotels şi ANA Pan.

Ioana Codoban, Mihai Codoban

De ce iese Irlanda din criză?

n Torturi marca ANA Pan

planificăm. Într-o oarecare măsură ne-am pregătit pentru schimbul de generaţii, în sensul că discutăm de mai mulţi ani despre implicarea noastră în business. Pentru decizii importante legate de afaceri, mă consult în special cu soţul meu, Diego. El a absolvit economie, a lucrat în cadrul Ministerului de Finanţe din Columbia, a finalizat un MBA la Columbia University, iar apoi a lucrat şapte ani la McKinsey. În prezent, Diego conduce una dintre afacerile noastre, unde are mult mai multe provocări decât mine”.

Lecţii „Cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat din afaceri se referă la rigurozitate, răbdare, planificare şi control. Pe lângă acestea, alte două aspecte sunt esenţiale pentru business: să las loc pentru inspiraţie şi inovaţie, căutând idei noi, chiar şi în sectoare complet diferite de cele în care activăm; să-mi dedic timp şi răbdare pentru a dezvolta echipa, prin programe de mentorat. Referitor la dilema management din interiorul familiei versus management profesionist extern, cred că cea mai pregătită persoană, fie ea din interiorul familiei sau din afara acesteia, ar trebui să fie cea care să conducă businessul. Avem nevoie de o profesionalizare 138 SINTEZA # 15, aprilie 2015

a micilor întreprinzători care poate veni numai printr-o educaţie formală solidă şi prin acţiuni mai eficiente ale administraţiilor publice pentru combaterea muncii la negru şi a concurenţei neloiale Am descoperit puţine afaceri private conduse la standardele vestice, cu oameni bine pregătiţi, care-şi cunosc jobul, industria şi fac business corect. Respect aceste companii şi nu am dubii că se vor dezvolta frumos în anii următori. Însă am descoperit mult mai multe afaceri mici pentru care singurul scop este supravieţuirea de pe o zi pe alta. Majoritatea lucrează într-o economie paralelă”.

Modele „Acum câţiva ani, Canada era considerată ca având cel mai antreprenorial ecosistem dintre toate ţările G20. Câteva lucruri pot fi învăţate de la canadieni pentru a defini mai bine rolul Guvernului în sprijinirea afacerilor de familie. În primul rând, este necesară dezvoltarea unor «ecosisteme fertile» prin lansarea unor iniţiative regionale de încurajare a antreprenorilor, alinierea programei şcolare şi a trainingurilor vocaţionale la nevoile reale din economie, parteneriate public-privat pentru crearea de centre de cercetare-dezvoltare, birouri

pentru antreprenori «flex-space» – o infrastructură comună care să-i aducă laolaltă. În al doilea rând, se impune simplificarea birocraţiei şi crearea unor relaţii corecte şi transparente între antreprenor şi administraţia locală. Ideal, ar trebui înfiinţate la nivel local birouri dedicate care sa poată fi consultate de antreprenori cu privire la paşii necesari lansării şi dezvoltării unui business. Apoi, s-ar impune asigurarea unor surse de finanţare prin dezvoltarea unor pieţe de capital dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi măsuri de susţinere a antreprenorilor pentru accesul la pieţele de desfacere. Și nu în ultimul rând, Guvernul trebuie să susţină dezvoltarea la nivel naţional a unor programe de antreprenoriat şi să popularizeze acest concept. Personal acord o foarte mare importanţă educaţiei formale şi acumulării experienţei profesionale. Susţin proiectul Aspire Academy, pe care l-am fondat acum cinci ani, un program educaţional care are ca scop identificarea, dezvoltarea şi conectarea tinerilor lideri din România. Aducem laolaltă profesori de la Harvard, Stanford, Wharton, INSEAD şi antreprenori români de succes pentru a împărtăşi studenţilor experienţe valoroase de leadership şi antreprenoriat”. n

Afaceri de familie Pentru a sprijini creşterea economică durabilă, trebuie creat mediul propice pentru start-up-uri. În cazul Uniunii Europene, reticenţa europeană cu privire la risc, mediul puţin propice iniţiativelor economice individuale şi criza economică au dus la dificultăţi în a atrage investiţii în acest moment. A ajuta start-up-urile înseamnă a sprijini economia atât din perspectiva diversificării ofertei de produse şi servicii, cât şi a creării locurilor de muncă.

139 SINTEZA # 15, aprilie 2015

I N TE L IG ENT

BUSINESS

IN TE L IGE N T

n O parte din reuşită este, probabil, datorată irlandezilor, care sunt gata să-şi „suflece mânecile” şi să muncească mai mult

rlanda a pus la punct un sistem complex, care oferă suportul necesar în toate fazele de dezvoltare a firmei. Suportul nu este doar unul economic, ci este o combinaţie între furnizarea cunoştinţelor necesare, investiţii în etape şi sprijinul pentru extinderea firmei cu ajutorul reţelei locale şi internaţionale. După o creştere economică neîntrerupă timp de 24 de ani, între 1984 şi 2007, în 2008 criza economică a determinat produsul intern brut al Irlandei să scadă cu 2,6% (Sursa: Eurostat). Mulţi dintre irlandezi au decis să emigreze - migraţia netă a început să scadă din 2008 şi a ajuns negativă în 2010, conform Central Statistic Office Irlanda. Perspectivele reducerii datoriei publice, redresării pieţelor şi revenirii la nivelul de trai atins anterior erau negative. În momentul de faţă, Irlanda este apreciată pentru evoluţia sa economică, produsul intern brut e, din nou, în creştere, în anul 2014 (estimarea Eurostat indică un plus 4,8% pentru anul 2014). Cum a reuşit Irlanda să recupereze şi să readucă economia pe linia de plutire? O parte din reuşită este, probabil, datorată irlandezilor, care sunt gata săşi „suflece mânecile” şi să muncească mai mult. Cel mai important aspect 140 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ar putea fi, însă, strategia aplicată de statul irlandez. Irlanda a înţeles că, într-un cadru fiscal favorabil şi cu resursele pe care le are la dispoziţie, inovaţiile aduse de către start-up-uri pot avea un impact puternic asupra economiei, în special în domeniul farmaceutic şi IT. De aici a rezultat o strategie generală axată pe suportul formării şi dezvoltării noilor firme şi încurajarea inovaţiei. Investiţiile externe în domeniul productiv şi IT au contribuit la consacrarea Irlandei drept unul dintre cei mai mari exportatori din Uniunea Europeană, exporturile ajungând în 2013 la 103,5% din produsul intern brut. Din 1995 până în 2007, produsul intern brut a crescut cu o medie de 6 puncte procentuale. Criza economică a redus semnificativ activitatea economică. Anul 2008 a fost un an negru pentru Irlanda şi a însemnat primul an de recesiune, pentru prima dată în peste 10 ani. Deşi ţara este încă într-o fază de recuperare, ultimele date permit să sperăm la un PIB în creştere. Diferenţele principale faţă de celelalte ţări europene rezidă în taxe reduse pentru firme, încurajarea creării locurilor de muncă în baza unui plan specific şi încurajarea inovaţiei (taxele pentru firmele mici şi mijlocii sunt de: 12,5%). Miza cea mai importantă este concentrarea asupra

creării mediului propice pentru startup. Start-up-urile sunt importante creatoare de locuri de muncă: două treimi din numărul total de locuri de muncă noi sunt create de start-up-uri în primii cinci ani de existenţă. Planul de acţiune pentru crearea de locuri de muncă (http://www.actionplanforjobs. ie), susţinut puternic de statul irlandez, a lansat numeroase iniţiative. Una dintre acestea s-a axat pe crearea locurilor de muncă în industriile exportatoare (prin acţiuni susţinute de IDA - agenţia guvernamentală responsabilă pentru dezvoltarea industrial? http://ro.wikipedia. org/wiki/Industrie în Republica Irlanda http://ro.wikipedia.org/wiki/ Republica_Irlanda şi Enterprise Ireland) şi încurajarea turismului. O a două parte pune accentul pe IMM-uri şi start-up-uri. Ultimele date publicate de Biroul Central de Statistică irlandez (Central Statistics Office) indică o creştere de 60% a locurilor de muncă în acest sector în ultimele trei luni ale anului 2014. Irlandezii se remarcă şi prin abordarea inovativă în domeniu - există un program prin care persoanele fizice pot să recomande unei firme străine să deschidă un sediu în Irlanda. Firma primeşte din partea statului un pachet de servicii

BUS IN ES S

n Grafic 1: Etapele de dezvoltare ale unei firme de la înfiinţare la profit

care facilitează startul operaţiunilor. Iar persoanele care ajută în acest proces sunt recompensate cu premii în bani în baza numărului de locuri de muncă noi create. IDA, coordonatorul acestui program, are în desfăşurare numeroase alte iniţiative pentru a atrage investitori.

Cum funcţionează sistemul pentru noile firme? O firmă nou înfiinţată, adică un start-up, este deosebit de fragilă. Nesiguranţa modelului de business, produsul, reacţia pieţei, reacţia concurenţei, dar şi lipsa fondurilor necesare, a personalului calificat, etc. se traduc în ceea ce a fost numit „Valley of death” - valea morţii. Start-up-urile au nevoie de suport pentru a dezvolta produsul (grafic 1), pentru lansare şi comercializare. Suportul necesar nu este doar unul financiar, ci şi în termeni de informaţie, cunoştinţe, experienţă anterioară etc. În faza iniţială, firma se bazează pe fondatori, care adesea găsesc resurse financiare în mediul lor imediat (familie şi prieteni). Investitorii iniţiali, numiţi seed investors, pot contribui şi ei la acoperirea costurilor pentru cercetare, dezvoltare şi promovarea produsului, dar este dificil să găseşti pe cineva 141 SINTEZA # 15, aprilie 2015

gata să finanţeze o idee. Este mai simplu să convingi un investitor odată ce ai convins piaţa. Dacă firma reuşeşte să treacă cu bine de „valea morţii” (grafic 2), adică dacă găseşte cumpărători şi o piaţă interesată de produsul (sau serviciul) oferit, poate să treacă în cea de-a doua fază: ocuparea unei cote de piaţă stabile şi crearea unui renume. În această fază, early-stage, firma este încă sensibilă la mici variaţii economice. Investiţiile externe din partea terţilor pot să fie de ajutor pentru a sprijini creşterea resurselor interne, în special angajaţi, care permit extinderea pe piaţă din faza următoare. În SUA funcţionează şi alte mecanisme financiare, prin care pot fi finanţate diferitele faze de dezvoltare, cum sunt rundele de investiţii premergătoare cotării pe bursă şi oferta publică iniţială (IPO). Dar partea critică rămâne pentru start-up-uri trecerea peste primele faze de dezvoltare şi asigurarea unui venit care să susţină firma. În comparaţie cu vecinii de peste ocean, în Europa există mai puţine fonduri care să investească în primele faze de viaţă ale unei firme. Incertitudinea şi riscurile sunt mari, iar instrumentele sau mecanismele financiare de finanţare sunt reduse. Băncile şi instituţiile financiare nu îşi asumă riscuri majore, iar investitorii

privaţi sunt rari. Puţine firme reuşesc să treacă peste „valea morţii”, şi mai puţine sunt acelea care trec în faza în care produc îndeajuns pentru a se menţine, a creşte şi a se dezvolta în mod semnificativ. Există şi alte pericole pentru firmele care reuşesc să atragă investitori din afara echipei fondatoare. Investitorii externi sunt interesaţi să îşi recupereze rapid investiţia şi să ajungă la profit cât mai mare în cât mai scurt timp. Perioada de timp pe care o petrec în expectativă poate să difere de la caz la caz. Dar, cu siguranţă, ceea ce contează în momentul deciziei de a investi este probabilitatea câştigului. Strategia de investiţii a firmelor specializate din domeniu (Venture Investment) de acum 10-15 ani consta în a finanţa companiile cu sume mari, în speranţa că acestea vor reuşi să producă îndeajuns de mult profit pentru recuperarea înzecită a investiţiei. Investitorii erau interesaţi să acorde întregul suport firmei la început de drum, iar în IT era destul de simplu să convingi investitorii cu doar o idee. De partea investitorilor lipsea puterea analitică şi experienţa managerială pentru a înţelege dacă businessul va funcţiona sau nu, iar start-up-urile aveau probleme în a aduce pe piaţă produsul fără o 

I N TE L IG ENT

BUSINESS

n Grafic 2: Runde de investiţii în funcţie de etapele de dezvoltare ale unei firme

investiţie în activitatea societăţii. La aceste ingrediente se adaugă faptul că investiţiile în domeniu erau la modă şi rezultă prima bulă speculativă în IT, cu crash-ul de rigoare. Lecţia învăţată de investitori se reflectă în noile modele de investiţii din domeniul IT: împărţirea resurselor între mai multe start-up-uri, utilizarea experţilor în domeniu, analiza detaliată a pieţei şi a posibilităţilor de a realiza profit. În cazul Uniunii Europene, reticenţa europeană cu privire la risc, mediul puţin propice iniţiativelor economice individuale şi actuală criză economică au dus la dificultatea de a atrage investiţi în acest moment. Irlanda a înţeles că statul poate să joace un rol semnificativ în primele etape de existenţă ale firmelor. În definitiv, a ajuta start-up-urile înseamnă a sprijini economia atât din punctul de vedere al diversificării ofertei de produse şi servicii, cât şi al creării locurilor de muncă. Având ca obiectiv propulsarea propriei economii pe plan mondial drept exportator de produse farmaceutice, software şi cunoştinţe (Irlanda fiind o insulă, alte tipuri de producţie şi export sunt relativ complicate), mecanismele administrative încurajează investiţiile externe şi sprijină firmele înfiinţate în plan intern. Aceste organisme de 142 SINTEZA # 15, aprilie 2015

stat, formate pentru a oferi ajutorul necesar firmelor la început de drum sunt NDRC - incubatorul de firme, LEO (Local Enterprise Office) - biroul de suport pentru cei care doresc să întemeieze o afacere, Enterprise Ireland (EI) - dedicată suportului firmelor cu potenţial de dezvoltare în special la nivel internaţional, IDA - agenţia care încurajează şi ajută firmele străine să investească în Irlanda. Irlanda a pus la punct un sistem complex, care să ofere suportul necesar în toate fazele de dezvoltare a firmei. Suportul nu este doar unul economic, ci este o combinaţie între furnizarea cunoştinţelor necesare, investiţii financiare în etape şi sprijinul pentru extinderea firmei cu ajutorul reţelei locale şi internaţionale. Există cursuri speciale pentru oamenii de afaceri la început de drum, consiliere din partea mentorilor cu experienţă, acces gratuit la baze de date referitoare la piaţă, evenimente de networking, programe care facilitează colaborarea dintre mediul academic şi cel de business, precum şi soluţii care înlesnesc angajarea studenţilor/absolvenţilor şi a şomerilor. Evenimente dedicate, cum ar fi Innovation Showcase (care a avut loc în noiembrie 2014 la Congression Centre în Dublin),

aduc în acelaşi cadru industria şi centrele de cercetare. În plus, ajută la popularizarea programelor de stat pentru inovaţie, cercetare şi dezvoltare. Sistemul funcţionează firmele găsesc soluţii noi cu ajutorul cercetătorilor, iar mediul academic beneficiază de subvenţii şi studii de caz din mediul de afaceri. Deşi investiţia derulată prin organismele sprijinite de stat, cum sunt LEO (Local Enterprise Office) şi Enterprise Ireland, are drept scop reducerea riscului de insolvenţă a afacerii în primii ani, la fel ca în cazul investitorilor privaţi, există o diferenţă semnificativă în raport cu aceştia. Investitorii privaţi doresc să realizeze un profit rapid şi cât mai mare în raport cu investiţia făcută, mai ales după ultima criză financiară. Ei urmăresc cu mare atenţie pregătirea firmei pentru următoarea rundă de investiţii, care le va permite să îşi vândă propria investiţie cu un profit semnificativ sau asigurarea unor venituri care să permită firmei plata unor dividende consistente. Interesul investitorilor nu se concentrează pe încurajarea proceselor de cercetare şi dezvoltare sau pe dezvoltarea personalului, ci pe reducerea la maxim a costurilor simultan cu maximizarea profitului. Investiţiile susţinute de statul irlandez au drept obiectiv principal nu  143 SINTEZA # 15, aprilie 2015

I N TE L IG ENT

BUSINESS

IN TE L IGE N T

BUS IN ES S

n Noi măsuri de reducere a taxelor şi impozitelor pe venit au fost introduse pentru a asigura, pe de o parte, creşterea veniturilor populaţiei, pe de alta, crearea de noi locuri de muncă

n În Dublin, aproape în fiecare zi a săptămânii poţi participa la un eveniment despre start-up-uri, IT sau business în general

recuperarea investiţiei şi maximizarea câştigului, ci crearea unui model de business viabil, stabil şi crearea locurilor de muncă. Prin urmare, investitorul este încurajat să continue activităţile de cercetare şi dezvoltare, de creştere a firmei. Investiţia este recuperată într-un moment secundar, fie prin intrarea altor investitori în afacere (de exemplu Enterprise Ireland utilizează o reţea proprie de investitori interesaţi), sau prin rambursarea investiţiei de către proprietar (caz în care investiţia este o formă de soft-loan, cu o dobândă scăzută). Din acest motiv, presiunea unei astfel de investiţii nu va fi focalizată pe reducerea costurilor şi, implicit, a personalului. Mai este necesar de subliniat faptul că profitul realizat este reinvestit în următorul val de firme nou create şi care au nevoie de ajutor. Funcţionează sistemul? De cele mai multe ori da, după cum o dovedesc ultimele date statistice. În 2014, peste 30.000 de persoane au deschis o firmă în Irlanda, iar firmele susţinute de Enterprise Ireland au creat 19.705 noi locuri de muncă, cu 8.476 mai multe decât în anii precedenţi. În total, 180.072 de persoane lucrează în firme de acest tip în momentul de faţă. Drept rezultat, rata şomajului este sub 11% pentru prima dată din martie

probabilitate mai ridicată de achitare a împrumutului (lower write-offs and lower portfolio-at-risk). În general, firmele în care proprietarul este femeie au o performanţă mai bună decât cele în care proprietarul este bărbat. Deşi performanţa lor este recunoscută prin studii, numărul femeilor antreprenor este mult mai redus în comparaţie cu bărbaţii. În condiţiile în care participarea ambelor sexe ar fi egală, contribuţia la produsul intern brut în economiile emergente ar fi de un trilion de dolari - cheia acestei oportunităţi sunt firmele conduse de femei. În Irlanda, în urmă cu câţiva ani, se înregistra o participare scăzută a femeilor în programele dedicate start-up-urilor. Jean O’Sullivan, coordonatorul programelor dedicate femeilor, explică faptul că obiectivul acestora este de a încuraja femeile să participe, iniţial prin programe speciale, mai apoi uniformizând participarea în programele standard. În momentul de faţă, există programe dedicate femeilor, începând de la incubatoare şi acceleratoare de afaceri (de exemplu NDRC şi Ryan Academy), la programe de fezabilitate şi investiţii promovate de EI. Cerinţa pentru participarea la programe este ca firma să aibă un membru fondator femeie (cu cel puţin 50% din firmă) şi/

144 SINTEZA # 15, aprilie 2015

2009 (în septembrie 2014, conform Eurostat). Noi măsuri de reducere a taxelor şi impozitelor pe venit au fost introduse pentru a asigura, pe de o parte, creşterea veniturilor populaţiei, pe de alta, crearea de noi locuri de muncă. Există şi probleme. În septembrie 2014, Enterprise Ireland a raportat o pierdere de 11,2 milione de euro. Minusul cel mai mare se datorează falimentului TVC Holdings în 2013, 9.8 milioane de euro. TVC Holdings era un fond de investiţii privat, în care Enterprise Ireland a investit în speranţa de a-şi multiplica sumele disponibile, dar criza şi-a spus cuvântul, iar fondul a fost lichidat. Pierderea trebuie încadrată într-o perspectivă mai largă: din 2003 până în 2013, EI a înregistrat un profit de 61 milioane de euro, care se traduc în 81.5 milioane de euro pentru stat (include impozitele pe joburile create). Este de remarcat că partea cea mai mare a pierderii nu este datorată unei investiţii greşite în start-up-uri, ci într-un fond de investiţii.

Programe pentru firmele cu asociaţi sau conducere feminină Se menţionează tot mai adesea importanţa femeilor în mediul de afaceri, mai ales ca antreprenori.

Această modă a apărut în urma studiilor care demonstrează că femeile reuşesc să crească nivelul de bunăstare cu mai puţine resurse în comparaţie cu bărbaţii. Femeile tind să reinvestească o mai mare parte din profit în „resursele umane”, adică în educaţia familiei, în sănătate şi nutriţie (datele indică faptul că femeile reinvestesc 90 de cenţi pentru fiecare dolar câştigat, în vreme ce bărbaţii reinvestesc 30-40 cenţi în familie/ societate. Bunăstarea creată de o femeie antreprenor are un efect mai puternic asupra comunităţii. În SUA, la fel şi în Europa, femeile antreprenor sunt mai inovative în comparaţie cu bărbaţii în poziţii similare. În plus, se estimează că 9.72 milioane de noi locuri de muncă vor fi create în sectorul IMM-urilor în SUA până în 2018 de către antreprenori femei. O cercetare Dow Jones recentă, focalizată pe firme americane sprijinite de investitori (venture-backed companies), arată că firmele de succes au de două ori mai multe femei în echipa fondatoare, în comparaţie cu cele care nu au succes. În ceea ce priveşte firmele mici, o analiză a 350 micro instituţii financiare în 70 de ţări, evidenţiază cum împrumuturile date femeilor întreprinzător sunt asociate cu riscuri mai reduse şi o

145 SINTEZA # 15, aprilie 2015

sau firma să fie condusă de o femeie. Cu ajutorul acestor programe, femeile au fost încurajate să înceapă o afacere sau să dezvolte afacerea existentă.

Dublin Web Summit - cea mai importantă conferinţă europeană pentru start-up-uri Irlanda se evidenţiază prin mediul de afaceri favorabil start-up-urilor. Există numeroase evenimente, organizate fie de persoane private fie de firme, pentru a crea grupuri de discuţie şi cercuri pe teme specifice (marketing, limbaje de programare, aspecte legale şi funcţionale, etc.), reţele de suport profesional şi personal. În Dublin, aproape în fiecare zi a săptămânii poţi participa la un eveniment despre start-up-uri, IT sau business în general. Unul dintre aceste evenimente a devenit dintr-o conferinţă locală cea mai importantă conferinţă europeană pentru start-up-uri. De la 400 de firme participante acum patru ani, la cei peste 22.000 de participanţi în 2014, Dublin Web Summit a crescut extinzând domeniile de interes şi atracţiile. Au fost prezente peste 2.100 start-up-uri din 109 ţări, 700 de investitori, 1.324 de jurnalişti şi 2.200 de angajaţi. 872 dintre firmele care 

Topul ţărilor în funcţie de numărul de start-up-uri care au participat la Dublin Web Summit, 2014: India Polonia

20 21

Irlanda Israel Spania

22 22 23

Olanda Franţa Italia Germania SUA Marea Britanie

30 31 34 35 41 66

I N TE L IG ENT

BUSINESS

IN TE L IGE N T

BUS IN ES S

Suportul oferit firmelor în Irlanda de către diferitele agenţii de dezvoltare

n Deşi este o ţară cu resurse limitate, Irlanda reuşeşte să iasă din criză pentru că îşi cunoaşte atuurile şi ştie cum să le folosească

LEO - Local Enterprise Office

NDRC - National Digital Research Centre

- este o reţea de birouri locale de suport pentru noii antreprenori sau pentru micile firme care doresc să se dezvolte. În calitate de prim nivel de suport, LEO oferă granturi, training, consiliere şi informaţii pentru înfiinţarea unei afaceri sau pentru a ajuta afacerea să crească.

- este un incubator de afaceri cu suport de la statul irlandez, care lucrează în colaborare cu centrele de cercetare locale, precum şi cu parteneri-cheie pentru iniţierea unei afaceri. În momentul de faţă, NDRC coordonează trei programe: NDRC Sandbox, un incubator pentru noi idei, care oferă suportul necesar pentru a transforma ideea în practică, asigură instrumentele necesare pentru a evalua o idee de afaceri, pentru a înţelege dacă are potenţialul necesar pentru creştere. Mentori locali susţin start-up-urile cu sfaturi şi idei, în timp ce reţeaua în care fondatorii sunt introduşi ajută la dezvoltarea echipei, a produsului/ serviciului şi a firmei. În cadrul acestui program, există o secţiune specială pentru firmele înfiinţate şi/sau conduse de femei. LaunchPad este primul accelerator digital din Irlanda, special conceput pentru a permite echipelor antreprenoriale să transforme ideile solide în start-up-uri viabile comercial. VentureLab este conceput pentru a crea companii bazate pe descoperiri ştiinţifice şi tehnologii viabile, care sunt construite pe proprietatea asupra unor creaţii ştiinţifice sau pe un avans tehnologic semnificativ.

Enterprise Ireland - este organizaţia guvernamentală care ajută la a crea şi a creşte cota de piaţă a firmelor irlandeze pe pieţele mondiale. Aceasta lucrează în parteneriat cu firmele irlandeze pentru a le ajuta să debuteze, să crească, să inoveze şi să extindă vânzările la export pe pieţele mondiale. În acest fel, susţine creşterea economică, dezvoltarea regională şi ocuparea forţei de muncă pe termen lung. Prioritatea organizaţiei este creşterea vânzărilor la export ale companiilor irlandeze. Toate serviciile sunt orientate spre a ajuta companiile irlandeze să câştige vânzări internaţionale.

146 SINTEZA # 15, aprilie 2015

IDA Ireland - este agenţia (semiprivată) care se ocupă cu atragerea şi ajutarea firmelor străine, care doresc să aibă prezenţă în Irlanda. Site-ul IDA (www.idaireland.com) promovează investiţiile astfel: Irlanda este prima ţară în Zona Euro în ceea ce priveşte uşurinţa de a face afaceri, prima ţară la nivel global pentru disponibilitatea forţei de muncă calificate, prima în lume din perspectiva calităţii şi valorii investiţiilor interne, prima ţară la nivel global pentru sprijinul acordat investiţiilor, în top 20 al celor mai inovative ţări din lume. IDA nu doar atrage firme străine, ci le sprijină în configurarea operaţiunilor locale. Practic, aceasta reprezintă un partener de drum care susţine fiecare pas atât al firmelor mulţinaţionale, cât şi ale startup-urilor în plină expansiune. Ajutorul constă în consultanţă specifică şi în suport pentru formarea conexiunilor necesare. De asemenea, agenţia asigură ca noua firma irlandeză să beneficiaze din plin de stimulente, granturi şi de finanţare, în special pentru Research&Development şi Inovaţie, specialităţi irlandeze. Prin activitatea intensă depusă de IDA, în momentul de faţă în Irlanda sunt prezente 9 din 10 cele mai mari firme de software, 15 din top 20 firme de tehnologie medicală, 14 din top 21 firme de servicii financiare, 10 din top 10 ”Internet companies” (<http://www. idaireland.com>).

au expus sunt într-o faza incipientă de start-up. Primele cinci domenii reprezentate, acoperind 662 de firme, sunt ocupate de firme cu impact social (asociaţii şi fundaţii), din domeniul telefoniei/internetului/datelor mobile, mass-media, comerţ electronic şi educaţie. 147 de firme expozante au participat la noile secţiuni: hardware, finanţe, sănătate, precum şi industria jocurilor. O treime din lista de participanţi la Web Summit pentru anul 2014 este formată din antreprenori, restul fiind dezoltatori şi furnizori de servicii şi investitori. Anul acesta s-a distins prin implicarea industriei alimentare irlandeze. Una dintre atracţii, ca în fiecare an, este The Night Summit, titlul dat în glumă celor 4-5 nopţi din perioada Web Summitului, în care participanţii se întâlnesc în puburi pentru a bea un pahar de Guinness sau de Jameson’s şi a-şi lărgi reţeaua de contacte. În topul ţărilor participante se situează Marea Britanie (primul loc, cu 66 de firme participante), Statele Unite (al doilea loc, cu 41 de firme participante) şi Germania (locul 3 cu 35 de firme participante). Italia (cu 34) su Franţa (cu 31) sunt următoarele pe listă. România e pe locul 17 (7 firme), împreună cu Grecia, Africa de Sud, Suedia şi Emiratele Arabe Unite. Două 147 SINTEZA # 15, aprilie 2015

poziţii mai jos faţă de Bulgaria (locul 15 cu 10 firme), dar este poziţionată mai bine decât Ungaria (locul 21 cu 3 firme) şi Ucraina (locul 20 cu 4 firme). Numeroase firme participante au promovat idei noi în IT pentru evenimente sociale: donaţii, suport pentru persoane cu dizabilităţi, facilitarea implicării în cauze sociale, etc. Internet of Things şi summitul dedicat hardware-ului au fost părţile cele mai vizitate ale expoziţiei, fiind introduse în acest an. Mii de noi idei şi abordări au fost prezentate participanţilor, fie de pe scenele dedicate pitching-ului, fie pe coridoarele boxelor de prezentare. La Web Summit poţi găsi o idee cu suport IT pentru orice (app sau program): vrei să vezi ce restaurante sunt în zonă pentru a te întâlni cu noii prieteni? Încearcă Hopr pentru mobil. Ai trimis un mesaj SMS greşit? Încearcă onsecondthought, îl va recupera şi nu va mai trebui să te stresezi pentru explicaţii. Ai vrea să efectuezi o cercetare pentru a înţelege mai bine piaţa? Încearcă Qualtrix. Una dintre evoluţiile de analizat pe viitor este tendinţa de a atomiza soluţiile - ceea ce în mod normal ar fi o funcţionalitate pentru o aplicaţie mai largă este rezolvată de un nou App. Oare câte App-uri putem avea în acelaşi timp (şi utiliza eficient) pe

telefonul mobil? Şi oare este realistic un model de business bazat pe o idee care rezolvă doar un punct sensibil pentru utilizator/client?

Concluzie Deşi este o ţară cu resurse limitate, Irlanda reuşeşte să iasă din criză pentru că îşi cunoaşte atuurile şi ştie cum să le folosească. Crearea unui mediu propice noilor firme, investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă nu ar fi posibilă fără echipa de oameni dedicaţi şi pasionaţi care lucrează în agenţiile de dezvoltare locale. România, pe de altă parte, este plină de resurse, oameni pasionaţi şi cu iniţiativă. Putem spera că, în timp, vom găsi calea de a crea sistemele necesare pentru a sprijini punctele de forţă pe care putem conta pentru a construi creşterea economică durabilă. n Ioana Codoban este membru fondator şi director al e-Up Unified Perspective Ltd. cu sediul în Dublin, Irlanda. Experienţa sa combină peste opt ani de consultanţă la nivel internaţional cu o diplomă de psihologie (la UBB) şi un doctorat în informatică (Universita' degli Studi di Firenze). Mihai Codoban este avocat în Baroul Cluj şi are experienţă anterioară ca analist financiar.

C o n v o rbiri

Cinema-ul românesc e ca dinozaurul din Carpaţi: are 25 cm şi e o biată şopârlă Interviu cu Marcel Iureş realizat de Cristina Beligăr

Marcel Iureş a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1978, şi a debutat pe scena Teatrului Bulandra în piesa „Ferma”. Din 1978 până în 1981 a fost angajat al Teatrului Naţional Cluj şi în paralel, Marcel Iureş a primit primul său rol de cinema, Franz Liszt, din filmul „Vis de ianuarie”. În anii ’80 - ’90, Marcel Iureş a jucat atât la Bulandra, cât şi la Odeon. Şi-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele „Artista, dolarii şi ardelenii” şi „Să mori rănit din dragoste de viaţă”, „Domnişoara Aurica” şi „Cei care plătesc cu viaţa”, „Un bulgăre de humă”, „Balanţa” şi „O vară de neuitat”. Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. După rolul din „Interviu cu un vampir” alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic, dar important, în „Misiune imposibilă”, tot cu Tom Cruise şi trei roluri principale, în „Pacificatorul”, cu George Clooney şi Nicole Kidman, „Războiul lui Tom Hart”, cu Colin Farrell şi Bruce Willis şi „Layer Cake”, cu Daniel Craig.

Convorbiri 148 SINTEZA # 15, aprilie 2015

În 1998 şi 2001, Macel Iureş a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din „Richard al IIlea” şi, respectiv, „Creatorul de teatru”; în 2003 a primit premiul UNITER de excelenţă pentru fondarea Teatrului Act, prima scenă independentă de teatru din România;

149 SINTEZA # 15, aprilie 2015

upă ce în 1998 a pus bazele primului teatru independent din ţara noastră, încurajând creatorii debutanţi de teatru şi dramaturgia contemporană, Marcel Iureş a rămas la fel de vehement în părerea sa privind rolul pe care ar trebui să îl aibă statul în actul de creaţie. Soluţia pe care o sugerează Marcel Iureş este resuscitarea educaţiei şi a categoriilor sale. „Poţi să dai miliarde şi să se aleagă praful de ele”, spune Marcel Iureş, susţinând că, înainte de a căuta „parale”, trebuie să cauţi oamenii cărora le este dragă educaţia şi care, din nebunie şi din disperare să devină creatori de istorie culturală în România. SINTEZA: Aţi declarat în numeroase ocazii că activitatea în teatru aţi început-o „de jos”, la Teatrul din Turda şi din Cluj înainte de a ajunge la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Ce înseamnă teatrul de provincie pentru dumneavoastră?

Marcel Iureş: De jos nu înseamnă neapărat ceva rău, ceva inferior. Şi copilul se ridică de jos, din patru labe sau de-a buşilea şi ajunge cosmonaut. Ceva de felul acesta se întâmplă şi cu un călător prin teatru. Turda, sau orice alt teatru care nu e bucureştean, e provincial. Cuvântul zice multe în mentalitatea noastră. Dacă nu eşti la Bucureşti, sau dacă nu vii din Bucureşti, nu eşti important. Singurul lucru care mai echilibrează zona aceasta gri, uşor anonimă din ideea de provincie este ideea de naţional. Atunci, un teatru naţional, că se află el în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Târgu-Mureş sau Craiova, ridică un pic şi scoate din praf ideea de provincial. Asta nu are importanţă decât dacă ne uităm înspre formularea asta. Altfel, teatrul din provincie este de multe ori mai tare decât teatrul bucureştean şi e valoros, indiferent de paralela sau meridianul unde există ca instituţie, sau ca reprezentare artistică, regizorală sau scenografică. Dacă ceva e valabil şi produce efecte educative, culturale, fanteziste sau produce un fenomen, nu are importanţă unde se întâmplă. N-avem decât să facem efortul să ne ştergem din memorie comparaţia între provincie şi centru care, între noi fie vorba, lasă mult de dorit. Acest lucru este valabil pentru orice nivel al artei spectacolului, inclusiv în cazul teatrului de pe scenele independente de teatru. - Din 1995 sunteţi preşedinte al Fundaţiei Act şi aţi pus bazele primei scene de teatru independent din România, contribuind practic la 

C o n v o rbiri

n Scena din spectacolul "Absolut!"

crearea unei istorii culturale. S-a schimbat prin teatrul independent şi actul de creaţie?

Una dintre priorităţi

Şerban. Acum 40-50 de ani a căpătat trup prin diverse alăturări în România, ale lui Mihai Măniuţiu cu mine, ale lui Andrei la teatrul din Piatra-Neamţ. Era un tip de compatibilitate, care chiar dacă a fost pasageră, s-a produs şi s-a condensat în cupluri, în grupuri de cinci-şase. A ajuns până la a fi concepută, cel puţin în generaţia mea, ’77-’78, drept o compactare care se făcea de prin anul doi sau trei de facultate. Ideea de trupă, în 2015 s-a schimbat cum este evident. Astăzi actorii se strâng în jurul unei idei, în jurul unor neputinţe, ca formă de disperare şi în jurul unui regizor, câteodată.

- Mi-ar plăcea să răspundă este să ne întoarcem la altcineva la această întrebare, nu educaţie. Trebuie repusă, eu care am înfiinţat un teatru care a rezistat 17 ani la modul real. În unele anexată, recuplată ideea momente mi-a plăcut, cum a evoluat, de educaţie la artă, la alteori nu. Eu sunt ca cizmarul care fantezie, la emoţie, la tot. face pantofi. Publicul trebuie să spună dacă îi place, dacă a folosit Ea pare că e dispărută la ceva, dacă s-a schimbat ceva. la ora asta şi nu e bine, Din punctul meu de vedere, da. Aş mai ales într-o lume putea scăpa în capcana mândriei, a infatuării într-o ţară în care împlinim percepută ca o cetate pe 200 de ani de existenţă a teatrului în care trebuie să o iei cu limba română. În secolul al XVIII-lea, când ideea de teatru apărea în liceele asalt ca să pătrunzi, tu - Sunt mai mari orgoliile astăzi? germane, preocuparea de educaţie, fiind în ea”. de cultură profundă nu era despărţită - Orgoliile cresc ca spuma laptelui de artă. Astăzi, aproape 75% din ce şi dau în foc luând-o de la capăt. Nu se petrece pe scene, cu rare excepţii, e fantezie pură. asta e problema. Portretul artistului, fie că e la tinereţe Nu mai are relaţie, nu mai conţine ideea de educaţie şi sau la bătrâneţe, conţine lucruri pe care le numeri pe nici exerciţiu educativ. Referenţialitatea este golită din degetele de la o mână, iar în cazul unora e o dominantă această zonă. Senzaţia de hipertrofie a fenomenului vine care se dezvoltă asemenea unui copac. Ar fi interesant dintr-un fel de grăsime care e precum un lest. Ceea ce un studiu despre tipologia persoanei actorului român. e sănătos se poate găsi cu mare greutate plonjând în Lumea nu ştie ce e, că e un mister, că e profesie, că e o grăsimea aceasta a corpului teatral. „îndrăcire”, cum zicea Sandu Dabija. În dosul actorului - Domnule Iureş, ce se înţelege astăzi prin conceptul este o persoană care are un an de naştere, are o mamă, de trupă de teatru? Cum comunică generaţiile de are un tată, are o zodie, un oraş din care provine, o actori? şcoală. Peste acestea pui personajul care are un costum, are un fel de a se mişca, zice nişte vorbe, moare, nu - Ideea de trupă a bântuit teatrul modern şi chiar moare la sfârşit, e complicat. postmodern de mult timp. E contemporană cu Andrei 150 SINTEZA # 15, aprilie 2015

- Aţi pierdut vreodată controlul unui rol? În spectacolul „Absolut”, având la bază un text adaptat după Ivan Turbincă, daţi viaţă unui număr foarte mare de personaje printre care Dumnezeu, Moartea, Dracul…

- În general, actorul e ca un avion care nu respectă regulile de zbor. E complet dezechilibrat. E o grijă să nu pierzi controlul, dar nu v-aş putea descrie ce înseamnă să ai control. Aş putea să spun că, atunci când mă simt bine, dispare ideea de control, deşi nu cred. Atunci când ajung la capătul unui efort, pot să spun că am avut controlul personajului şi al spectacolului, dar niciodată nu voi putea zice cu exactitate că a fost bine. Sunt seri în care cred că a fost bine şi se întâmplă să îmi spună unii ce n-a mers. E important să îţi poţi permite să greşeşti. Trăim într-o lume în care nu poţi să „penetrezi” decât dacă ai arme. Şi atunci apare ideea de atac. Pe cine ataci, de ce îţi numeri cartuşele? În meseria noastră nu se potriveşte această idee, pentru că noi nu ne luptăm cu nimeni. La întrebarea de ce facem asta, răspunsul este pentru nimic. Ca să vă impresionăm, să vă treacă fiorii, să vă speriaţi, să plângeţi sau să râdeţi. - Ne puteţi spune numele a trei personaje pe care le-aţi jucat şi lecţiile pe care le-aţi primit de la ele?

- Depinde ce înţelegem prin lecţii pentru că orice personaj este o lecţie atâta timp cât nu ştii să îl faci. Într-un sens mai înalt, actorul, oricare ar fi el, ar trebui să considere lecţie orice pariu pe care îl pune cu el sau împreună cu cineva în teatru, fie că pariul e din pricini culturale, personale, psihanalitice, sociale, de destin. O bună parte din personajele pe care le-am jucat, nu ştiu să vă zic de ce am vrut să le fac. Din punctul acesta de vedere, teoretic, sunt o specie de actor neproductiv, care 151 SINTEZA # 15, aprilie 2015

nu poate să îşi descrie fiziologia. Ce pot să zic este că, după ce am deschis Teatrul Act, am făcut spectacole de referinţă despre care se vorbeşte şi acum, „Cetatea soarelui”, în regia lui Mihai Măniuţiu sau „Creatorul de Teatru”, cu domnul Dabija. De la aceste spectacole a început tensiunea mea personală cu care Sandu Dabija a făcut contact. A fost un bulgăre sau un ghem destul de greu şi încâlcit. A coincis cu ieşirea mea definitivă din teatrul de stat ca angajat, m-am desprins de ideea de pensie de la stat, de actor în cadrul unui teatru de stat, cu spaime, cu rău, cu metafizici sumbre. De acolo s-a adăugat ideea de cimitir, că mă duc în pământ, că mor eu personal. Şi atunci, începând de la vreo 52 de ani, până acum, am tot jucat roluri de bătrâni. De la aceste roluri am primit lecţii. Acesta e nivelul la care mă mişc eu acum. O fi greşit, nu o fi greşit, habar nu am. - Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească, să spună poveşti. Aţi avut parte în copilărie de poveşti spuse, nu citite? I-aţi spus fiului dumneavoastră poveşti?

-I-am spus şi i-am citit poveşti fiului meu, le asculta şi pe vinil mai ales poveşti spuse de Octavian Cotescu. Erau mulţi povestitori în anii ’80. Ce se vede astăzi este că lipseşte desenul animat cu poveşti româneşti sau universale şi în primul rând lipsesc Creangă, Ispirescu, lipsesc multe în această zonă. În general, lumea spune că nu se dau bani. Nu se dau bani nici la educaţie, nici la cultură, nici la sănătate. E şi nu e adevărat. Poţi să dai miliarde şi să se aleagă praful de ele. Înainte de a căuta parale, trebuie să cauţi oamenii cărora le este drag lucrul acesta, care au pasiune, care au emoţie când lucrează în zona asta. Ori oamenii aceştia s-au împuţinat. Dacă ar fi să facem o listă, una dintre priorităţi este să ne 

C o n v o rbiri

n Iureş alături de Florin Dobrovici în comedia „O scrisoare pierdută”

n Împreună cu Mariana Mihuţ, Mihaela Sârbu şi Victor Rebengiuc, în filmul "Tatăl fantomă"

întoarcem la educaţie. Trebuie repusă, străinilor că noi suntem de aici. Ajung anexată, recuplată ideea de educaţie copiii să sugă la ţâţa mamei grija cum la artă, la fantezie, la emoţie, la tot. Ea să scape în propria ţară cu viaţă. Nu Trăim într-un stat pare că e dispărută la ora asta şi nu e să construiască spitale, şcoli, viaducte care gâfâie cu luxul bine, mai ales într-o lume percepută şi cetăţi fortificate. Un om face la ora ca o cetate pe care trebuie să o iei cu de a avea şase teatre asta şi arată la ora asta în funcţie de asalt ca să pătrunzi, tu fiind în ea. Aici ce a făcut în ultimii 20-25 de ani. Ar naţionale. Marea e iluzia. Noi ne înarmăm şi uneori ne trebui să dăm filmul înapoi să vedem Britanie şi Franţa nu ce nu s-a făcut. Cum spuneam la luăm cu asalt propria ţară, propria casă, propria familie, ceea ce e o halucinaţie au acest lux. Arta nu început, teatrul românesc la 200 de socială. Arta ar trebui să zică, staţi de istorie nu are o enciclopedie, o poate fi programată şi ani puţin că sunteţi nişte bieţi oameni care istorie integrată, nici măcar o istorie poate fi doar provocată pe cele trei provincii de limbă română, plângeţi, îngenuncheaţi, bateţi în tobe, aprindeţi fălcii, învârtiţi de o roată care nu are albume, nu are o enciclopedie a de o instituţie.” învârte alte roţi să o luaţi la stânga marilor scenografi, a marilor regizori, sau la dreapta, aprindeţi acelaşi foc a giganţilor actori, a muzicienilor de de acum 25.000 de ani ca să vă faceţi pâine. Categoriile scenă. Noi suntem obişnuiţi să dăm vina pe guvern, culturale există, categoriile educaţionale sunt neclintite, dar problema noastră este că nu ne-am strâns o mână trebuie doar suflate de praf. de oameni să punem la cale o sărbătoare pentru teatrul nostru. Eu personal ce speranţe pot să am de la un stat al - Este România o ţară în care se acutizează simţul cărui Minister al Educaţiei nu poate asigura abecedare creator din cauza obsesiilor noastre identitare? pentru clasa I-a la începutul anului şcolar? - Dacă aceste obsesii identitare provin dintr-un - La mâna cui sunt lăsate atunci arta, cultura, teatrul, complex, atunci vorbim despre o îmbolnăvire, iar acest educaţia? lucru nu se rezolvă decât ultraparţial prin teatru. Eu nu cred că suntem bolnavi. Am ajuns să credem, şi - Trăim într-un stat care gâfâie cu luxul de a avea atitudinea este aproape hagiografică de vreo 200 de şase teatre naţionale. Marea Britanie şi Franţa nu au ani, că până şi prostia poate fi îmbrăţişată şi scuzată. acest lux. Arta nu poate fi programată şi poate fi doar O zicere veche românească spune că «E prost mă, dar provocată de o instituţie. Ea nu poate fi controlată e al nostru». Asta e o deferenţă oriunde s-ar întâmpla, şi atunci arta în general nu depinde de statul în care se dezvoltă. Arta depinde de uzuri, de nebunia din faţă de ceva ce nu merge. Din păcate, sunt vreo 300-400 capul unei elite, de neputinţele din zona spirituală, de de ani de coexistenţă cu noi, într-o formă de dedublare disperarea unui popor, de complexele unui popor, nu de în umilinţă. În lipsă de respect, noi fiind locuitorii stat. Statul este un administrator. Noi suntem parcaţi  acestui pământ, a trebuit să ne legitimăm mereu în faţa 152 SINTEZA # 15, aprilie 2015

153 SINTEZA # 15, aprilie 2015

C o n v o rbiri

în această zonă sindicală, ceea ce este cea mai mare prostie. Actorii, artiştii de operă, profesorii, medicii, nu au ce căuta în stradă, pentru că nu statul ne-a pus să ne alegem aceste meserii liberale, de vocaţie. Statul nu va fi capabil niciodată să cuantifice valoarea unui medic, a unui mare profesor, a unui artist, scenograf sau cântăreţ. Statul se dă mare când zice că ne dă un salariu. Este o relaţie contractuală, nu de creaţie. Eu nu depind de salariul dumitale ca să am idei. Statul ar trebui să fie mai puţin îngâmfat şi infatuat când se mândreşte cu ceva.

HBO. Ce satisfacţii artistice aţi găsit în televiziune, comparativ cu teatru sau film?

- „În derivă” a fost un fel de zvâcnet, deşi unii i-au zis sughiţ. A trecut. Am semnat cinci sezoane cu ei, dar nu au făcut decât două. Nu am primit niciun răspuns clar din partea lor de ce nu s-a mai continuat. Asta este un lucru extrem de neplăcut, ca o comunicare pe care o crezi de durată să nu aibă un final. Serialul a rămas suspendat. E ca atunci când cineva schimbă ruta unui autobuz. În fine, bizarerii dintr-astea. Am lucrat mai mult înainte de 1990 în televiziune, până în 1987. Am - De ce credeţi că cinematografia românească, cu avut şanse uriaşe să lucrez cu Octavian Cotescu, cu Gina toate succesele ei internaţionale din ultimii ani, nu Patrichi, cu toată crema teatrului românesc de atunci. reuşeşte să facă succese majore de casă? Am făcut roluri în seriale televizate în străinătate foarte - Să o luăm ca bătrânii. Câţi bani circulă în industria mult. Am început cu BBC-ul, am făcut „Cambridge asta în România? Sub 10 milioane de euro. Atunci despre Spies”, „Spooks” şi alte filme de televiziune. Îmi place ce vorbim când cel mai mic buget al unui film american mult mai mult să fac film de televiziune decât serial de este de 25 milioane de euro, iar aici vor să se facă şase studio. Te duci afară, într-o casă de om, într-un spaţiu filme de Oscar sau de Cannes. Nu există aşa ceva. E ca în oraş, nu eşti limitat la un spaţiu, te face să te simţi dinozaurul din Carpaţi. Are 25 cm şi e o biată şopârlă. viu. Acum, în aprilie, urmează un alt serial cu BBC-ul, Asta vine din lipsa de strategie. Nu există o listă de „The Game”. Filmările le-am terminat acum o lună şi priorităţi în capul nimănui din guvern în am înţeles că va avea o lansare pe patru privinţa cinema-ului. Am vorbit cu mulţi continente, ceea ce este o mare victorie oameni care s-au perindat prin CNC şi pentru serial şi înseamnă succes, parale alte zone. E vicioasă treaba, într-o ţară şi altele. Dacă tot vorbim de globalizare, în care au mai rămas probabil 20-30 normal că toţi tindem să facem boom la Ar fi interesant de săli valide din cele 600 construite nivel mondial. în regimul trecut. Nu are rost să bagi un studiu despre bani din punctul de vedere al afacerilor. Aminteaţi de anii ’80 şi de oamenii de tipologia persoanei -atunci. Noi nu suntem racordaţi la niciun Vă este dor de acele timpuri? actorului român. fel de piaţă, nici intraeuropeană, nici Nu îmi este dor de nimic din zona intercontinentală şi atunci ce a ales Lumea nu ştie ce aceea. Asta ar însemna să am nostalgii, „noul val”? A ales măsura confidenţială, dar eu nu sunt un nostalgic. e, că e un mister, pitică. Tipul de film pitic care ia urşi, gondole, frunze de măslin şi altele. E - Cine sunt eroii vieţii dumneavoastră? că e profesie, că e un efort personal, neconjugat cu statul. - Eroii sunt ca norii pe cer, se mişcă o «îndrăcire» cum Atunci când faci un film cu 2,5 milioane permanenţă. Eroul negativ bate zicea Sandu Dabija” în de euro şi aproape îţi rupi oasele să tare cu pumnul în masă în vremurile îl termini şi să îl promovezi, îl faci cu noastre. Te uiţi în legende, în Biblie, în năduf. Răspunsul este şi el cu năduf: miturile omenirii şi te scarpini la ceafă: «Duceţi-vă cu ţara şi cu cinemaul sunt eroi, nu sunt? De ce e descumpănirea asta? Pentru vostru!». Este o demonstraţie personală că pot să fac că ideea de eveniment are un conţinut de provocare, e un film, într-o stare de avarie aproape totală, cu care să artificial. Eveniment este înmugurirea pomilor, naşterea iau Caesarul sau Ursul de Argint. Nu putem să vorbim unui copil, un eveniment îngrozitor a fost doborârea despre cinemaul românesc decât în termenii aceştia. turnurilor gemene în SUA, un eveniment infernal a fost dărâmarea comorii culturale a lumii de către Statul - Cum aţi perceput şi la ce v-a ajutat experienţa Islamic în Irak şi în Siria. Păi aceia care au făcut aşa ceva internaţională în cinematografia de vârf? sunt nişte eroi? Vorbim asta acum, într-o ţară în care - M-a ajutat să văd ce e valabil din ce am învăţat, la starea naţiei întrebi românii în ce an sunt şi nu ştiu. unde suntem ca naţiune şi unde mă plasez eu în Ei trăiesc bine mersi, îşi duc copiii la grădiniţă, îşi sapă cinematografie. Nu era o chestie necunoscută pentru pământul. Ne revoltă cu adevărat faptul că oamenii ăia mine să fac actorie de film, dar am învăţat foarte multe nu ştiu anul în care trăiesc? Ne putem aştepta ca ei să despre colaborare, altfel decât după tipicul românesc. facă diferenţa între eroi? Bine spunea Ana Blandiana Este o relaxare şi o altă experienţă să te duci într-un când spunea că înţelegem şi credem doar ceea ce ne loc unde totul este organizat, de la coborâtul din avion, cade sub simţuri. De gândit, gândim bine, evoluăm mai până la statul în rulotă şi toată procedura de filmare. greu. Competenţele lor sunt conjugate în aşa fel încât să nu fie loc de scântei. Se bazează pe un tip de educaţie şi - Cum vă raportaţi la lumea virtuală? Folosiţi pe un exerciţiu de lungă durată, mizele sunt respectate, Facebook? Vă regăsiţi în acea lume? Poate fi virtualul nu o ia nimeni razna. Asta spune ceva despre puterea un spaţiu de manifestare a artei? de a te concentra asupra unui proiect care are o durată - Sunt la faza în care bat cu greu o propoziţie şi un rezultat. Este în primul rând o investiţie. Bănci, pe tastatura unui computer. Nu am Facebook, nu studiouri, investitori privaţi, toţi lucrează pentru o am Twitter. Înţeleg că internetul îţi pune o mică imagine, o marcă a Americii pe care o regăseşti în modul enciclopedie la dispoziţie, în permanenţă. Dar nu în care joacă actorii. E vie toată treaba. am găsit formula bombei atomice pe internet şi nici - Aţi jucat recent în serialul „În derivă” produs de genomul uman. În ceea ce priveşte virtualul, ca spaţiu

154 SINTEZA # 15, aprilie 2015

C o n v o rbiri

n Cu George Mihăiţă în piesa „Încleştarea lui Ilie”

de manifestare al artei, atâta vreme cât această artă nu pot să o ating, voi fi ultimul care să o cred. Nu zic că nu are un tip de realitate vizuală, dar dacă se ia curentul, dispare. Când se ia curentul, toată lumea caută un vreasc, o aşchie să aprindă un foc. E o formă şi asta de spectacol, cu toate că e cu pixeli. Şi spaţiul virtual conţine ca şi omul, un tip de ferocitate. Pe lângă că tinde

- Ce a-ţi alege între: Broadway şi Teatrul Act? - Am făcut demult alegerea între Broadway şi Teatrul Act şi l-am ales pe cel din urmă.

- Cinematografia rusească şi cinematografia italienească - Cinematografia italiană este la ora actuală istorie. Ei fac 40 de seriale pe an şi filme poate două sau trei şi modeste ca buget sau temă. Despre cinematografia rusească nu ştiu. Ambele sunt la fel de necunoscute.

- Teatru şi film? Între teatru şi film aleg teatrul.

- Prietenie şi iubire? - Între iubire şi prietenie nu pot să aleg. Eu cred că se poate să trăieşti cu amândouă. Ideea este cum le testezi, cum le pui la încercare.

- Ce vă uimeşte?

155 SINTEZA # 15, aprilie 2015

să devină hegemonic, e şi feroce, îţi dă peste ochi dacă nu faci ce zice şi când zice. Dacă am putea schimba regula educaţiei ar fi mult mai bine, nu am mai avea iluzia aceasta a vitezei. Dacă vrei repede, e îngrozitor de greu să faci mai mult şi mai bine. Puţini ştim, însă că starea concurenţială pe care o impune viteza, este de fapt o şmecherie. n

- Mă uimeşte aproape tot şi mai ales faptul că sunt încă în viaţă.

Ce vă face fericit?

- Ce mă face fericit.

- Ce anume vă dă senzaţia de linişte?

- Lipsa zgomotului. Am pierdut abilitatea de a răspunde la lucrurile simple, dar abisale în acelaşi timp. Ideea de linişte se judecă prin ce poţi spune că nu e linişte. Printr-un fel de evacuare a tot ce este contrariul ei. Poţi să fii liniştit şi într-o intersecţie aglomerată. Este un tip de linişte că eşti coerent într-un gând, că ştii unde mergi.

- Ce anume vă face să vă simţiţi puternic?

- Nu mă simt niciodată puternic. Recunosc că de multe ori am ajuns să realizez că cea mai mare putere a unui om este chiar slăbiciunea lui. E precum credinţa furnicii că poate ajunge în vârful stejarului.

- Vă place starea de tinereţe sau preferaţi maturitatea? - Dintre cele două, pe niciuna.

- Vă uitaţi la televizor?

- Prefer să ascult televizorul. Nu îmi place să văd. Mă mai uit la sport sau la emisiuni cu animale domestice. Altfel, documentarele cu animale sălbatice sunt tot cu zebre mâncate de lei, cum vânează un elefant, cum se răzbună o comunitate de bivoli pe una de lei. E tot aia şi tot aia.

- Care este cea mai mare extravaganţă pe care v-aţi permis-o în ultimul timp?

- Extravagant este uneori să merg pe jos.

- Cu ce ocazie minţiţi?

- Cu orice ocazie pentru a face bine. Se întâmplă destul de rar. Binele e atât de bine definit, încât şi umbra unui rău stârneşte suspiciuni şi activează armamentul social.

Oameni și cerbi Ruxandra Hurezean | Foto: Vakarcs Loránd

Asemenea unui experiment social, undeva între colinele din Banat, un sat colonizat cu nemţi și o rezervaţie colonizată cu cerbi sunt lăsate să trăiască împreună, oamenii pe seama cerbilor. După câteva sute de ani „rezervaţia” de nemţi moare, dar cea de cerbi rămâne să trăiască. Cum s-a întâmplat asta?

REPORTAJ 156 SINTEZA # 15, aprilie 2015

157 SINTEZA # 15, aprilie 2015

REPORTAJ

R E P O RTAJ

n Satul în formă de soare construit de contele Altringen din iubire pentru soţia lui Charlotta

eter Trimper stă în mijlocul unui sat circular, chiar în centrul cercului. Cercul s-a lărgit, pe alocuri s-a deformat, un gard, o casă, o curte mai anapoda au stricat rotunjimea lui perfectă. Doar Peter vede asta. Deși în mijloc, Peter pare acum periferic. Un singur neamţ într-un sat făcut numai din nemţi altădată. Trăiește într-o casă întunecoasă și pustie, la mii de kilometri de fraţii lui, toţi șapte în Germania. Singurul cui care-l leagă de cercul lui e biserica. Și mai sunt două cuie în picioare: mormântul mamei în dreptul și mormântul tatălui în stângul. Are 77 de ani și o pisică Miţi. Câţiva vecini romi cu copii mulţi îi mai aduc mâncare și Peter le dă câte un bănuţ. Și cu bănuţii stă prost. Fraţii lui, toţi, abia reușesc să-i trimită 50 de euro pe lună. Peter nu se plânge. Tace și privește în gol. Casa nu mai arată ca pe vremuri, satul nu mai arată ca pe vremuri, gardul nu mai arată ca pe vremuri. Nici biserica, nici câmpurile cu vii, nici nopţile nu mai sunt la fel... sunt nesfârșit de lungi. „Aici n-a fost nimic. Și contele Altringen a venit la vânătoare și, găsind frumoase locurile astea, a 158 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Am rămas aici, n-am mai avut cu cine să schimb o vorbă, nu mai aveam cu cine și nu mai era timpul să mă însor... acum stau între pereţii ăștia și aștept să văd cum se termină...”, Peter Trimper, ultimul neamţ din Charlottenburg

n Cercul era plin de duzi şi toţi creşteau fluturi de mătase. Satul se învelea şi el, ca un cocon, cu propriile fire

zis să facă un sat pe ele, că e păcat să rămână pustii. L-a pus pe unul Neuman, care lucra la depozitele de sare din Lipova, să facă planurile și a ieșit un sat rotund, singurul făcut așa din Europa. Contele i-a dat numele soţiei lui, Charlotta, semn că o iubea tare..., iar satul vecin se numește Altringen. Ca el.” Bătrânul neamţ se uită în pământ, neștiind pentru o clipă dacă istoria acestui sat sau istoria neamului lui mai interesează pe cineva, dacă mai are rost să-și adune puterile ca să continue... dacă din ce s-a întâmplat cu ei ar mai vrea cineva să înveţe ceva... Se uită derutat în jur și, asemenea unui preot care slujește singur în pustiu, dă să continue. „Prima dată au adus 32 de familii din sudul Germaniei, de prin Tirolul de Sud, Alsacia, Lorena și Baden, dar mulţi dintre ei au murit, din cauza climei. Apoi au mai adus și s-au făcut vreo 131 de suflete. Li s-au dat loturi de 58 de ari de fiecare și grădini și pădure, din care să-și facă apoi case. Casele s-au construit toate la fel, tip Maria Tereza, cu o ușă – vedeţi, la casa aia se mai păstrează modelul vechi! – care dădea din hol direct în stradă, cu două trei încăperi, iar pentru bătrâni o casă mai mică, în curte. Trei

generaţii trăiau într-o curte, munceau împreună, creșteau copiii și împărţeau tot ce aveau. Dar nemţii din Charlotta luaseră un obicei prost și făceau un singur copil. Era mai ușor de crescut și-i puteau lăsa averea, tot pământul și toată gospodăria. Dar asta n-a fost bine, cu o jumate de copil de fiecare nu se înmulţește lumea, piere neamul tău. Chiar era o vorbă: nemţii de toate au putut inventa, numai o jumate de copil n-au putut inventa.” Satul a prosperat multă vreme, pentru că pământurile erau bogate și oamenii muncitori, se pricepeau la agricultură și creșteau animale, mai mult cai pentru muncile la câmp, ei au umplut dealurile cu vii și văile cu cartofi. Charlotta se învârtea în jurul ei însăși ca într-o buclă de timp. Nemţii se căsătoreau cu nemţi și-n alveola lor nu intra neprevăzutul. Cercul era plin de duzi și toţi creșteau fluturi de mătase. Satul se învelea și el, ca un cocon, cu propriile fire. La începutul secolului trecut, un alt conte austriac, Wimphen, vine la vânătoare și descoperă bogăţia pădurilor din Charlotta, pe care familia lui le deţinea. Se gândește la expediţii cu prietenii, la sat, la pădure și aduce din Austria și Germania 12 exemplare de cerbi comuni și lopătari 159 SINTEZA # 15, aprilie 2015

și trece la împrejmuirea unei rezervaţii cu 18 kilometri de gard. În curând se fac 92 de capete. Până în 1904, rezervaţia ajunge la 1.195 de hectare. În sat se amenajează o casă pentru administraţia rezervaţiei. și oameni, și cerbi încep să trăiască împreună, în rezervaţii vecine. Prin ’39, „rezervaţiei” de oameni i se transmite un ordin de la Hitler că fiecare familie trebuie să facă cel puţin patru copii. Oamenii se supun și Charlotta atunci se mai rotunjește un pic. La școală se învăţa numai germană, dar fuseseră vremuri când ocupaţia maghiară îi maghiarizase, dăduse ordin să se înveţe numai în maghiară. În timpul războiului, bărbaţii se împuţinează, vreo 70-80 de familii sunt deportate în Siberia și de acolo repatriate în Germania. „Timp de 20 de ani, nu au voie să vină în România nemţii trimiși forţat din Rusia în Germania. Își pierduseră de mai multe ori familia, patria, nu-și cunoșteau copiii, nevestele fie rămâneau singure, fie se recăsătoreau cu maghiari, români... Asta a fost o mare greșeală să nu-i lași să se întoarcă. Tot în ’45 s-a dat poruncă să se înveţe la școală numai în română. Noi eram șapte copii în clasa întâi. Nu știam niciunul niciun cuvânt în

românește. Am rămas toată clasa repetenţi. Dar asta n-a durat decât trei ani, apoi s-a trecut iar la școala în limba germană și am terminat zece clase germane în Charlotta. Dar ce vreau să vă spun este că, deși ne-am împuţinat cu războiul și deportările, România a avut meritul că, dacă Tito, Cehia și Polonia i-au expulzat pe nemţi de prin ţările lor după război, România nu a făcut asta. A fost singura ţară comunistă care nu ne-a expulzat, ba mai mult, ne-a dat drepturile noastre, școlile și limba maternă înapoi. A urmat o perioadă grea în timpul lui Ceaușescu, dar dacă nemţii noștri au plecat a fost voinţa lor, au plecat pentru că în Germania Federală nivelul de trai era de patru ori mai mare decât la noi, dar nu i-a gonit nimeni. Au început să plece masiv prin anii ’70, când statul german îi cumpăra. După revoluţie au plecat și ultimii dintre ei. Toţi fraţii mei, șapte, au plecat. Eu sunt singurul care am rămas, pentru că mama și tata erau bătrâni și bolnavi, am rămas să-i îngrijesc și să-i îngrop. Cineva trebuia să facă și asta. Am rămas aici, n-am mai avut cu cine să schimb o vorbă, nu mai aveam cu cine și nu mai era timpul să mă însor... acum stau între pereţii ăștia și aștept să văd cum se termină...” 

REPORTAJ

R E P O RTAJ

n Peter Trimper citind ziare vechi din Germania, ţara unde nu a fost niciodată

Peter Trimper face o pauză... „Dacă ar fi să recapitulăm: străbunica mea a învăţat în limba germană, bunica în limba maghiară, mama în limba germană, eu în limba română și apoi iar în germană. După 1880, când ne-au ocupat ungurii, ei ne-au obligat să vorbim numai maghiară, au vrut să ne facă unguri pe toţi. Și în biserică au impus să se vorbească în maghiară, la școală la fel. Charlotta a fost o jucărie în mâinile istoriei, nu mare lucru!”

Şi cum să nu-ţi vină să te joci cu un Cerc prin istorie? „Dacă stau să-mi amintesc cum era... aveam de lucru la câmp. Eu lucram cu ai mei, făceam de toate și la vie, și la pădure, și la câmp. Dar aveam timp și pentru sărbători... la noi, târg se ţinea în prima duminică după Mendelin din 20 octombrie. Se adunau de pe toate văile. Noi, nemţii, ne păstram costumele populare, așa mergeam și duminica la biserică. În 25 noiembrie era bal, dansam și ne distram pe cinste. După ce au plecat fraţii mei în Germania, n-a mai fost niciodată bal în noiembrie... Și la revelion era frumos, noi aveam formaţie de muzică... femeile se adunau și lucrau serile de iarnă la câte una acasă, făceau și economie 160 SINTEZA # 15, aprilie 2015

la petrol pentru lămpi, iar bărbaţii jucau cărţi, cântau la armonică. Mama era mai credincioasă, de aceea a și avut opt copii și asta a făcut-o să ne înveţe să muncim de mici. Dar nu-mi amintesc să fi suferit sau să fim lipsiţi. Creșteam cu bucurie și nu mi-am imaginat casa asta pustie vreodată...” Peter Trimper merge repezit spre centrul cercului, unde e biserica. Ia cheia, ceva mai mare ca o cheie franceză, din fier copt de rugină, o învârtește în ușă și, cu mișcări largi, lasă aerul rece al dimineţii să pătrundă între zidurile înţepenite de tăcere. Niște flori de plastic încearcă să dea culoare hăului alb care se cască sub bolta înaltă. În mijlocul bisericii, Peter pare și mai mic și mai slab și mai aplecat de spate. Când ridică privirile spre El, neamţul devine dintr-o dată mai înalt, spatele lui se îndreaptă subit și ochii lui de un albastru spălăcit se aprind: „Asta e biserica noastră, construită pe jumătate de săteni și pe jumătate din donaţiile grofului, pe când noi eram mulţi, trăia Moșul meu și calendarul spune că era 1875... ” În ’47, toţi nemţii au fost expropriaţi, li s-au luat pământurile și grapele, și caii și ei au plecat la fabrici. Au continuat să muncească acolo, la

n Satul şi biserica lui au intrat acum în „rezervaţia” UNESCO

fel ca și la câmp, cu temeinicie. Dar sufletul lor nu mai era legat de nimic. De acum putea hoinări liniștit. Și de prin anii ’70 a început plecarea. Ei sunt toţi dincolo. Peter este singur aici. Mai merge din când în când la mănăstire la Arad, unde un preot neamţ primește ziare din Germania și i le păstrează. El le ia și le citește de oricând ar fi. Așa mai află ce se întâmplă cu ai lui de dincolo. „A început să nu le mai placă acolo. Poate or să vadă că au greșit când au plecat. Acolo acum e plin de turci, ţara lor pe care o știau germană e acum de multe feluri, sunt mai mulţi musulmani decât și-au închipuit vreodată și încep să creadă că Germania va deveni un stat pentru imigraţie. Adică nici acasă nu mai sunt germani. Și dacă e așa, nu mai bine stăteau ei aici și făceau agricultură și erau la ei acasă?” Învârtește un ziar vechi, Banater Post, și caută să ne arate poze dintr-o ţară în care el personal n-a fost niciodată. „Cea mai grea este singurătatea”, zice într-un răstimp, primind pisica în braţe. „Când muncești la câmp, nu te simţi singur, auzi păsările, îi auzi pe oameni strigând unii la alţii, animalele lor, dar când intri în casă, e greu de suportat. Abia atunci e singurătatea

singurătate.” Când îl întrebi dacă ar vrea să-i vadă pe fraţii şi vecinii lui spune încet, ca pentru el, că-i mai visează uneori noaptea. Și pe cei care sunt și pe cei care nu mai sunt. Până să se termine de tot povestea lui, Peter Trimper mai merge în câte o duminică după preot în satele vecine, îl caută, îi promite că poate să mai aducă și alţi localnici la slujbă și-l convinge să vină la biserica din centrul Cercului. Uneori nu reușește să mai aducă pe nimeni și preotul face o slujbă doar pentru el. Biserica și tot satul au intrat în patrimoniul mondial protejat UNESCO. Acum, rezervaţia e doar un muzeu locuit de alte neamuri, cu alte obiceiuri și alte glasuri. Rezervaţia din Cerc mai deţine un singur exemplar din colonia de demult și acela prea bătrân ca să mai dea naștere vreunui urmaș.

Rezervaţia de cerbi Nimeni din sat nu ne dă vreo șansă să intrăm în rezervaţia de cerbi. „E mai bine păzită ca o centrală atomică”, ni se spune. Numai cu aprobări și bani mulţi se deschid porţile de pe drumul spre Bizad. Cerbii sunt valută forte. Ca nemţii altădată. Se vând scump, tranzacţiile au loc în euro. Rezervaţia 161 SINTEZA # 15, aprilie 2015

aparţine statului român de vreo 95 de ani și, cât a durat comunismul, ei i-a mers bine. Dictatorului Ceaușescu îi plăceau vânătorile, venea aici destul de des, vâna și se simţea bine. În centrul satului Charlottenburg, în fosta casă a administraţiei parcului, s-a amenajat un muzeu cinegetic. Pe pereţii lui sunt poze de la vânătorile de altădată. Cerbi târâţi cu caii, puși la jupuit, trofee, vânători cheflii, iar Ceaușescu apare tot la două tablouri, înconjurat de personajele vremii, miniștri și generali, șefi de partid. El, singur lângă trofeu și trofeul lui, cel mai mare din muzeu. Avem noroc și dimineaţa aceea de primăvară rece ne scoate în cale tractorul care duce mâncarea la animalele din rezervaţie. Obţinem aprobările necesare și un loc în tractor, pe grămada de grâu și porumb care ne duce în pădure, la cerbi. Claudiu are treizeci și ceva de ani, este tehnician silvic și îngrijește rezervaţia împreună cu domnul Nelu, șoferul. Vin zilnic și le pun mâncare de câte două ori, dimineaţa și seara. Uneori rămâne în foișor la observare... își ia binoclul și stă și stă... îi notează în cap pe cei bolnavi, slabi, bătrâni. Ore în șir stă să-i vadă și nu se plictisește... Iar

vânătorile sunt... da, merită să le vezi! Claudiu înșiră toate regulile, când se vânează și când nu, ca un paznic sârguincios, iar la sfârșit îţi spune în șoaptă: vom sta aici, în Observator, dar în liniște totală, cerbii și ciutele au urechi foarte fine, orice foșnet de aici o să-l perceapă și n-o să mai vină. Ei vin la mâncare când aud tractorul îndepărtându-se, iar acum tractorul stă și ne așteaptă. Va trebui să-i așteptăm și noi mai mult, până când or să creadă că am plecat.

Întâlnirea Liniștea se lasă ușoară ca un lapte peste pădurea cenușie, incă lipsită de viaţă a Șarlotei. Nicio pasăre nu îndrăznește să sufle în aerul încremenit. Din ce parte vor veni primii? Încerci să le auzi pașii, să-l zărești pe primul printre siluetele cafenii ale copacilor. Pământul jucat în picioare de cerbi e negru, vâscos, nu lasă niciun sunet să iasă în aer. De sute de ani aici își găsesc casa și moartea, în locul pe care-l cunosc după miros, după sunet, după forma fiecărei frunze, fiecărei pietre. Mănâncă, trăiesc, cad seceraţi de gloanţe, mănâncă, trăiesc. Și-ncet-încet apar la liziera pădurii. Ei, maiestuoşi, cu coarnele grele despicând aerul. Ele micuţe, sfioase, 

REPORTAJ

R E P O RTAJ

n Poarta de intrare în rezervaţia de cerbi Şarlota (foto sus) / Claudiu numără din priviri cerbii, cu o uimitoare precizie (foto jos)

n Animalelor li se pune hrană de două ori pe zi (foto sus) / Cerbii şi ciutele lor la liziera pădurii, nehotărâţi între pofta de a mânca şi frica faţă de prezenţa omului (foto jos)

162 SINTEZA # 15, aprilie 2015

163 SINTEZA # 15, aprilie 2015

REPORTAJ

R E P O RTAJ

n În primul moment, cerbii încremenesc şi se uită ţintă la vânător. Unii spun că e spaimă, dar alţii spun că e curaj

albicioase, ca niște flori de păpădie. Se înșiră departe de noi, pe lângă grămezile de porumb, adulmecă, privesc spre observator, ca și cum ar ști că suntem acolo. Mai iau o gură de porumb, se mai uită la noi. Nici nu știi cine pe cine observă acum, care observator e mai bun. Claudiu îi numără în gând... N-au venit mulţi, au simţit omul... Și cum să nu-i înţelegi când lecţia asta le este dată de sute de ani la fel: omul aduce moartea. 90 – spune Claudiu. Atâţia au venit în cârdul acela de inocenţi, la întâlnirea cu noi. Aparatul de fotografiat face un zgomot scurt, apăsat. Click, click. Cerbii ridică capetele cu o zvâcnitură de gât mai sus decât credeai că pot: adulmecă omul, stau încremeniţi în faţa lui, sfidându-l de la distanţă. Nu fug în primul moment. Așteaptă. Ca și cum ar spune: „vrei să mă omori, hai, ai curaj, trage acum cât mă uit la tine”. Noi nici nu respirăm de emoţie. Oameni și cerbi se privesc îndelung... Într-un târziu ne desprindem din hipnoza tăcerii și coborâm din foișor. Cerbii se risipesc și ei pe povârnișuri, urmând golgota captivităţii lor. Claudiu ne explică încet, cu cuvinte puţine cam câţi pui fac, cum nasc în mai, iunie și se împerechează 164 SINTEZA # 15, aprilie 2015

În România există aproximativ 60.000 de vânători, iar suprafaţa parcului cinegetic este de șase mil de ha. Anual sunt vânaţi cam 60.000 de mistreţi și 5.000 de ciute. Un cerb costă între 550 și 8.000 de euro, în funcţie de valoarea trofeului, un mistreţ între 250 și 750 de euro, în funcţie de mărimea colţilor, un urs carpatin între 5.000 și 7.000 de euro, un cocoș de munte 1.000 de euro pe bucată, iar capra neagră 2.800. Afacerea aduce anual aproape 100 de milioane de euro la bugetul de stat.

în noiembrie, cum vânătorile sunt îndelung pregătite și doar pentru cerbii mai slabi. Un cerb lopătar ajunge la 80-120 de kilograme și ciuta lui la 30-40. Carnea lor se vinde cu 3,5 euro kilogramul. Coarnele, trofeele, cu 100-150 de euro. Acum în rezervaţie sunt cam 800 de capete. Lopătari, cerbi comuni și mufloni. Mai intră câte un șacal câteodată și-i atacă, dar rareori se întâmplă asta. Aici, omul este adevăratul șacal.

Omul care vorbeşte cu cerbii Vasile Toroc are 59 de ani și iese la pensie în curând. Este cel mai vechi silvicultor care a lucrat vreodată la rezervaţia din Șarlota. Îi știe istoria toată pe care o înșiră domol: 110 ani neîntrerupţi, pentru cea mai veche și mai mare rezervaţie de cerbi lopătari din ţară. „Erau mai mulţi cerbi comuni înainte, dar s-au preferat lopătarii pentru că mănâncă de patru ori mai puţin, sunt mai calmi și au coarne spectaculoase. În plus, cerbii comuni cam evadau din ţarc, lopătarii nu prea reușesc. A fost o perioadă de vârf aici, prin anii ’70, când efectivele din rezervaţie au atins maximum posibil, 1.070 de exemplare. Dar au fost și ani cu 300-400. Acum avem o

medie de 800, ceea ce este și potrivit pentru densitatea recomandată. Cea mai dură perioadă a fost cea a lui Ceaușescu. Trebuia să creștem numărul de cerbi, dar și să raportăm producţie mare la vânat. El, Ceaușescu, obișnuia să vină aici destul de des și asta ne dădea mult de furcă. Am avut perioade foarte grele, poate nu vă daţi seama ce însemna să organizezi o vânătoare pentru Ceaușescu... Nu voia să fie însoţit de tovarășii cu care venea, de miniștri sau șefii lui de la partid, pentru că n-ar fi vrut, dacă avea un eșec, să vadă cineva. Trebuia să merg eu cu el și cu oamenii securităţii. Aveam niște emoţii că nu vă pot spune. Dar am reușit să-i ofer trofee spectaculoase și-mi salvam pielea... Dar cel mai mult mă împovărau normele de vânat. Ni se transmitea: tovarășu’ vrea 100 de capete. Luam pușca și treceam la vînătoare... Știţi, a fost o perioadă când animalelor le-a mers rău, noi ne descurcam greu și nu mai știam ce să facem că urma să vină la vânătoare și nu prea avea ce... atunci am făcut găuri în gard și animalele au putut ieși să mănânce prin culturile din jur și să se înmulţească. Le puneam și noi mâncare în parc, iar ele reintrau prin găuri și mâncau și trăiau oarecum în 165 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Era un cerb lopătar care venea în apropiere și era în stare să stea lângă mine ore în șir. Îi spuneam Ionuţ și am început să vorbesc cu el. Mi-au spus: nu poţi să mai împuști animalele cu care vorbești! Și gata, am predat pușca”, Vasile Toroc, fost vânător în Parcul Şarlota

semicaptivitate, era alegerea lor... Mă uitam la ele cum nu se îndepărtează, ce înseamnă obișnuinţa și la ele. Sunt într-un fel, ca oamenii, știm când ne este rău, dar ne e teamă de și mai rău, de necunoscut... În plus, să știţi că se atașează și ele de familii, de turmă, ne seamănă mult.” Nea Vasile Toroc face o pauză, se uită în jur și spune domol în liniștea care se lasă... „Anul trecut am predat pușca. Am dat-o băiatului meu. Gata, am spus, nu mai vreau să împușc nicio vietate! Păi, ajunsesem să vorbesc cu ei, cu cerbii! Stăteam cu ei zile în șir, îi pândeam, îi urmăream, le observam obiceiul, viaţa lor de zi cu zi. Îmi deveniseră prieteni. La început vorbeam cu ei în gând. Apoi am observat că și ei vin spre mine, și ei mă studiaseră, și pentru ei eram de acum un cunoscut, unul de-al lor. Dacă vine tăcut spre tine un animal sălbatic, înseamnă ci nici el nu mai e ce-a fost, dar nici tu. Era unul, un cerb lopătar care când mă simţea venea spre mine și era în stare să stea lângă mine ore în șir. Îi spuneam Ionuţ și am început să vorbesc cu el. După o vreme mi-am zis: nu poţi să mai împuști animalele cu care vorbești, nu? Și gata, am predat pușca.” 

REPORTAJ

R E P O RTAJ

Lecţia despre vânător Astăzi, „rezervaţia” de nemţi mai are un singur exemplar, rezervaţia de cerbi 800. Pe nemţi, dictatorul nu i-a plăcut. îi erau străini, ostili, oricând posibili trădători, greu de ţinut sub control, diferiţi şi aproape de neînţeles. Greu de asimilat. Pe cerbi îi putea domina, închişi între garduri de sârmă, pe ei îi avea la îndemână. Dacă îi împuşcă, îi învinge. Dacă îi învinge, e puternic. Pe nemţi i-a vândut, pe cerbi i-a păstrat. În faţa cerbului, dictatorul era învingătorul. Însă, în 25 decembrie 1989, cineva a îndreptat puşca şi spre dictator. De undeva din nordul Europei, o mână de nemţi priveau la televizor cum vânătorul era el însuşi vînat.

n Nicio casă nu depăşea nici măcar cu un centimetru linia circulară

Cercul Satul Charlottenburg a fost un sat aproape perfect multă vreme. Singurul sat rotund, cu proprietăţi egale și reguli pe care toţi le respectau. Până și numărul copiilor era egal. În mijloc avea o fântână, de jur împrejur alte fântâni, cam una la patru case. Oamenii împărţeau apa, limba și biserica din mijlocul satului. De pitorescul satului a fost fascinat şi un pilot german, în timpul celui de-al doilea război mondial, care, atras de priveliştea aeriană, a aterizat cu avionul pe un ogor din apropiere. Johann Caspar Steube scria în martie 1779, în scrisoarea a treia din Timişoara: „... acest sat este singurul sub formă circulară. În mijlocul satului se găseşte o fântână acoperită cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găseşte o plantaţie de duzi în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajdul şi şura. Apoi urmează grădina unde se găseşte plantată viţa de vie. Nicio casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, şi nici cu un picior mai distanţată una faţă de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel şi cele patru intrări în sat - au aceeași distanţă una faţă de alta”. 166 SINTEZA # 15, aprilie 2015

După 240 de ani, satul are casa de la numărul 1 cu gardul ieșit cu câţiva centimetri în afara cercului. Doar Peter Trimper, singurul neamţ care a mai rămas în sat, a observat asta. Pe dealul din apropiere s-au construit case de vacanţă și s-au îngrădit proprietăţi care blochează accesul spre dealul de pe care se vedea tot satul. Primarul a luat pășunile oamenilor ca să facă un parc industrial, n-a mai făcut parcul, dar nici pășunile nu le-a mai dat

înapoi, iar astăzi, neamţul Trimper nu mai are pășunea lui strămoșească primită de la Maria Tereza. În 1880 Charlottenburg avea 239 de locuitori, iar acum are 111. În tot satul nu este nicio pensiune, deși pe acolo roiesc televiziunile și se fac numeroase filme cu satul rotund. Nu este nicio cafenea și niciun loc de agrement. Un singur muzeu, cel cinegetic, dar care nu are angajaţi, nu are bilete şi nu are program. n

Lecţia despre cerc de Nichita Stănescu

Se desenează pe nisip un cerc după care se taie în două, cu acelaşi băţ de alun se taie în două. După aceea se cade în genunchi, dupa aceea se cade în brânci. După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul şi i se cere iertare cercului. Atât. 167 SINTEZA # 15, aprilie 2015

AMINTIRI PENTRU VIITOR

168 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Lavinia Betea

Decretul antiavort şi efectele sale perverse La 2 octombrie 1966 a intrat în vigoare Decretul 770, cunoscut ca decretul anti-avort. Peste o săptămână de la promulgarea lui s-au modificat și reglementările divorţului, în sensul descurajării lui. În secretomania epocii, deciziile au fost motivate, public, exclusiv prin sintagme propagandistice.

169 SINTEZA # 15, aprilie 2015

AM I N TIRI

PENT RU

VIITOR

AM IN TIR I

P E N TR U

V IITO R

n Legenda

e măsura trecerii timpului s-a revelat complexitatea amintitelor decizii. Şi efectele acestora: imediate şi pe termen lung, concretsituative şi… perverse.

Lozinci, zvonuri şi încredinţări Cine ştia citi printre rândurile Scânteii, putea bănui, în toamna lui 66, că se pregăteşte ceva. În tematica oficiosului partidului intrase familia patriarhală cu o mulţime de copii, abordată ca o faţetă a fericirii… în socialism. Însuşi Zaharia Stancu, proaspăt reconfirmat de partid în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, făcea apologia caselor cu puzderie de copii. Talentul şi prestigiul scriitorului susţineau fantezia propagandistică a vechilor ,,întreceri” în numărul urmaşilor din satele româneşti. Întrebat de numărul pruncilor, ţăranului ar fi răspuns, după caz, ,,numai şapte” ori ,,numai nouă”. Copiii, conchidea şeful breslei scriitorilor, reprezentau bogăţia şi faima familiei tradiţionale româneşti. După asemenea manevre de amorsare a reacţiilor mulţimii, la 2 octombrie 1966, Scânteia a publicat decretul. Editorialul respectivului număr se intitula „Copiii noştri - copiii 170 SINTEZA # 15, aprilie 2015

patriei noastre”. Aserţiunea aceasta a devenit lozinca principală a campaniei de creştere a demografiei dusă în perioada 1966-1989. Decretul 770/1966 fusese promulgat de Consiliul de Stat, sub semnătura preşedintelui său de atunci, Chivu Stoica. Abia peste un an, Nicolae Ceauşescu va cumula şi funcţia supremă în stat. Dar, în calitatea de lider al partidului - forţa conducătoare din ţară - a fost privit, de la bun început, ca autorul acelei nefericite decizii. Şi era, pe bună dreptate. Preluându-i sintagmele discursive, propagandiştii partidului şi media nu oboseau să vorbească despre ,,înalta îndatorire patriotică” a procreaţiei. Cum secretarul general al partidului se metamorfozase, în timp, în ,,cârmaciul” lor absolut, românii au atribuit promulgarea decretului antiavort exclusiv dorinţei acestuia de a-şi spori puterea prin creşterea mulţimii de supuşi. Înşişi demnitarii din cea de-a doua generaţie, promovaţi de Ceauşescu în conducerea partidului, după îndepărtarea ,,baronilor” lui Gheorghiu-Dej, s-au lăsat încredinţaţi că acesta fusese unicul motiv care-l determinase ,,să ia măsuri” dure de creştere demografică. Cu asemenea raţiuni, în

subconştientul mulţimii s-a înrădăcinat credinţa preeminenţei responsabilităţii instituţiilor statului în creşterea, educarea şi inserţia socială a noilor generaţii. Copiii aparţineau, aşadar, mai mult patriei decât familiei lor.

Un studiu ştiinţific cu rezultate neagreate Psihologia a fost şi rămâne „o zonă dificilă a cercetării istorice”, afirma istoricul Michael Lynch, referindu-se la producerea actului decizional. În privinţa decretului antiavort dispunem însă de stenograma şedinţei nucleului de decizie care-a dezbătut situaţia demografică din România anilor 60 şi prognoza ei pe termen lung. Acea şedinţă a Comitetului Executiv al CC al PCR s-a ţinut, la Neptun, la 2 august 1966. Avea pe ordinea de zi Studiul privind situaţia natalităţii din RSR şi propuneri pentru redresare, întocmit de o comisie condusă de ministrul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, Voinea Marinescu. Din comisie făceau parte capii ministerelor justiţiei, muncii, învăţământului, organizaţiilor de femei, centrelor naţionale de planificare şi statistică. Se înţelege din raportul anexat

că studiul şi comisia apăruseră ca o consecinţă a interesului ONU şi conducerii statelor moderne pentru prognozele demografice. Câţi vom fi în anul 2000, din ce şi cum vom trăi? - erau preocupări actuale ale cercetării ştiinţifice. Se estima, după datele citate de amintita comisie, că la trecerea în mileniul trei, populaţia lumii va fi dublă faţă de anii 60. Iar creşterea se va face pe seama sporului natural din ţările subdezvoltate. În ce priveşte România, recensământul din martie 1965 înregistrase 19.103.173 cetăţeni. Sporiseră cu aproape două milioane în ultimul deceniu, deşi, din 1955, natalitatea s-a redus progresiv. În paranteză fie spus, în 1957, după exemplul Uniunii Sovietice, se liberalizase avortul la cerere. În consecinţă, în 1965, sporul natural al populaţiei autohtone se situa la 14,6%. Meţinându-l pe acesta, în anul 2000, România ar fi avut 21. 500. 000 locuitori. Aparent, liderii partidului n-aveau de ce fi deranjaţi. Ba, chiar dimpotrivă, puteau să se felicite că, datorită îmbunătăţirii condiiilor de viaţă a populaţiei, extensiei reţelei sanitare şi construcţiei de maternităţi şi spitale pentru copii, vaccinurilor şi medicaţiei gratuite, în România scăzuse enorm 171 SINTEZA # 15, aprilie 2015

mortalitatea infantilă şi crescuse simţitor speranţa de viaţă. Aspiraţiile lui Ceauşescu de performer ,,multilateral dezvoltat” putuseră însă fi lezate de statistica demografică europeană pe anul 1964. Aceasta arăta că, dintre cele 22 de ţări luate în calcul, doar ungurii făceau copii mai puţini decât românii. În plus, România avea cea mai înaltă rată a divorţurilor: din cinci perechi de căsătoriţi, una divorţa. Bucureştiul devenise recordmenul absolut: jumătate din căsătorii sfârşeau la tribunal. La chiuretaje şi mai rău: doar în 1965, româncele efectuaseră 1.115.000 de avorturi la cerere. Cauzele erau atribuite modernităţii: căsătorii la vârste mai mature şi nupţialitatea în scădere prin migraţia tinerilor de la sat la oraş, angajarea femeilor în muncă, tendinţa generală a creşterii calităţii vieţii prin reducerea numărului de copii. Se mai aminteau numărul mic de locuri în creşe şi insuficienţa apartamentelor pentru tineri căsătoriţi, descurajatoare pentru intenţiile maternităţii. Chiuretajele se puneau în seama carenţelor educaţiei sexuale şi neutilizării mijloacelor anticoncepţionale. În planul de măsuri care succeda

acestor concluzii, comisia a propus modificarea Codului muncii prin prelungirea concediului postnatal şi a celui de odihnă pentru femei, avantaje şi stimulente pentru mame şi copii. Ba chiar dreptul la câte-o cameră pentru fiecare copil minor în spaţiul de locuit atribuit de stat familiei. Puse pe hârtie şi adunate, acestea însemnau circa 7 miliarde de lei, alocate anual, din bugetul statului.

Cum s-a ,,copt” decretul antiavort După obicei, pe marginea documentelor prezentate au luat cuvântul cei prezenţi. Alexandru Drăghici, viceprim-ministrul guvernului şi bunul prieten al lui Ceauşescu peatunci, a imprimat, dintru-început, discuţiei accente dure. Studiul prezentat, zice el, ar fi o ,,însăilare” demagogică. Invocând experienţele altor ţări, ,,se propune să se dea fel de fel de prime, ca şi cum statul ar trebui să cumpere aceşti copii”. Ca fii de muncitori şi ţărani, li se adresează el demnitarilor, noi am crescut altfel. Nu trebuie invocate experienţe din străinătate, ci abrogat decretul care permite chiuretaje la cerere. ,,Familia să fie familie” iar ,,libertinajul” stopat prin împiedicarea divorţurilor. 

AMI N TIRI

PENT RU

VIITOR

AM IN TIR I

n Legenda

Abia după ce-a dat naştere şi creşte patru copii, femeia putea solicita întreruperea unei noi sarcini. Excepţie de la această regulă puteau fi cazurile în care: sarcina periclitează viaţa femeii; suferinţa incurabilă a unuia dintre părinţi cu potenţial de transmitere ereditară sau de malformaţii congenitale; femeia prezintă invalidităţi grave fizice sau psihice; a depăşit 45 de ani; sarcina se datorează unui incest sau a unui viol

172 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Se înţelege că lungul exerciţiu al şedinţelor îi deprinsese pe cei prezenţi să ştie dincotro bate vântul. Cu de la sine putere, Drăghici n-ar fi cuvântat atât de categoric, căci în partid cuvântul decisiv e apanajul şefului. Cuvântătorii care i-au succedat lui Drăghici s-au pronunţat cu mai multă moderaţie. Premierul Ion Gheorghe Maurer a atenţionat că oamenilor nu le poate fi impus să facă mai mulţi copii. De prea puţină vreme înscăunat, Ceauşescu s-a arătat răbdător în ascultarea cuvântărilor. La vremea concluziilor a răbufnit mai rău ca Drăghici. „După părerea mea, prin decretul de legalizarea a avorturilor, noi am legalizat prostituţia prin avorturi şi îngăduinţa la divorţuri”, a conchis el. Trimiterile celorlalţi la viaţa modernă de cuplu şi la habitatul civilizat le-a parat cu agresivitate. „Şi noi am fost 10 copii şi am trăit într-o singură cameră”, a zis el. Adică alţii de ce-ar avea pretenţii mai mari?! Cu aceasta a trecut la chestiunea care-l ,,frământa” şi mai tare: imoralitatea unor cadre din conducerea partidului. ,,Noi avem răspundere faţă de popor”, nu suntem ,,instituţie de încurajare a prostituţiei” şi nu ne putem juca cu divorţurile. Dacă-n America, ,,Rockefeller n-a putut

candida la preşedinţie pentru că a dat divorţ şi s-a recăsătorit”, cu atât mai mult se pune chestiunea moralităţii conducătorilor comunişti. Astfel că: ,,Trebuie să punem capăt acestei stări de lucruri şi să nu mai poată ocupa funcţii de conducere în stat şi în partid acei care în viaţa personală dau dovadă de lipsă de morală comunistă. Noi nu putem cere muncitorilor din fabrici ceea ce nu putem cere unui conducător de partid la diferite nivele”. Unica propunere acceptată a comisiei de studiu a demografiei a fost creşterea numărului de creşe pentru copiii muncitorilor. Referinţele la anticoncepţionale să fie scoase, a impus secretarul general. Iar divorţurile să fie supuse altor reglementări, astfel încât să se aprobe doar în cazuri excepţionale. După aceste discuţii ,,la partid”, socotindu-se decizia adoptată, s-a pus în pagină Decretul 770/1966. La o săptămână după publicarea acestuia s-au modificat şi procedurile de divorţ în sensul ,,indicat” de Ceauşescu.

Planul de minim patru copii / familie O lovitură trebuie să fi fost conţinutul decretului antiavort şi  173 SINTEZA # 15, aprilie 2015

P E N TR U

V IITO R

AMI N TIRI

PENT RU

VIITOR

AM IN TIR I

n Legenda

Faţă de 1966 când rata natalităţii se situase la 14, 3 naşteri vii la mia de locuitori, în 1967 s-a dublat. Românii au atins un maxim postbelic cu media de 3,7 copii născuţi de o femeie. A fost generaţia ,,decreţeilor”, cum li se spunea, în glumă, acestor copii nedoriţi.

174 SINTEZA # 15, aprilie 2015

P E N TR U

V IITO R

n Legenda

pentru autorii studiului ştiinţific menţionat. De unde şi până unde ,,plan la copii”?! Preambulul deciziei publicate în Scânteia lăsa să se înţeleagă că raţiunea de bază a adoptării sale fusese grija pentru sănătatea româncelor şi pentru prosperitatea naţiunii. Căci întreruperea sarcinii are „grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalităţii şi sporului natural al populaţiei”. Abia după ce-a dat naştere şi creşte patru copii, femeia poate solicita întreruperea unei noi sarcini. Excepţie de la această regulă puteau fi cazurile în care: sarcina periclitează viaţa femeii; suferinţa incurabilă a unuia dintre părinţi cu potenţial de transmitere ereditară sau de malformaţii congenitale; femeia prezintă invalidităţi grave fizice sau psihice; a depăşit 45 de ani; sarcina se datorează unui incest sau unui viol. Pentru soluţionarea fiecăruia din aceste cazuri, circuitul birocratic era complicat. Gravida se prezenta mai întâi la cabinetul medical al întreprinderii sau al circumscripţiei medicale pentru completarea „fişei de întrerupere a sarcinii”. Cu ea mergea la comisiile special alcătuite în acest scop. Şi, în fine, cu aprobarea în mână

se programa pentru intervenţie. Articolul 6 al decretului antiavort prevedea sancţiunile pentru întreruperile „ilegale” de sarcină - atât pentru femeia gravidă, cât şi pentru aceia care au ajutat-o sau îi cunoşteau intenţiile: amenzi, condamnări la locul de muncă sau închisoare de la 1 la 3 ani. Sancţionată dur era şi comercializarea de mijloace contraceptive. Comerţul socialist punea în vânzare doar prezervative de provenienţă chinezească. Subiect de glumă, dar şi de temere că fuseseră perforate în chiar procesul de fabricaţie. În cazul complicaţiilor, medicilor le era interzis să intervină dacă ar fi constatat semne de manevre abortive (ruperi de membrane, perforări ale uterului, septicemii). Urmau anchete judiciare şi pedepsele prevăzute în Codul penal pentru autorii şi complicii avortului. Dacă nu existau astfel de indicii, cu diagnosticul de avort spontan pus pacientei, medicul era obligat să anunţe, în scris, procuratura asupra cazului şi intervenţiilor sale. Pe baza avizului medicului legist şi altor date, procurorul stabilea dacă intervenţia medicală de după declanşarea avortului spontan a fost sau nu necesară.

Valul ,,decreţeilor” şi convoiul orfanilor Faţă de 1966 când rata natalităţii se situase la 14, 3 naşteri vii la mia de locuitori, în 1967 s-a dublat. Românii au atins un maxim postbelic cu media de 3,7 copii născuţi de o femeie. A fost generaţia ,,decreţeilor”, cum li se spunea, în glumă, acestor copii nedoriţi. S-au înfiinţat mai multe creşe - cu regim cotidian şi săptămânal, ca mamele să nu se mai plângă că n-au cum creşte copiii, de vreme ce concediul lor material durează abia trei luni. S-au înfiinţat şi orfelinate, dar acestea nu erau pomenite în discursul oficial. Partidul cerea mai mulţi copii, dar statutul mamei necăsătorite rămăsese cel traditional, de paria al societăţii. Nu puţine au fost fetele care-au ascuns sarcina, chiar şi de propriii părinţi. Iar în maternitate şi-au încredinţat bebeluşul statului. Devenea astfel, la propriu, copilul patriei. Mentalitatea aceasta persistă şi în zilele noastre transformându-ne într-o curiozitate a lumii civilizate. Dar rata natalităţii a scăzut iarăşi după valul ,,decreţeilor”, atingând în 1973 nivelul dinaintea decretului antiavort: 2,4 copii născuţi în medie de o femeie. Şi a stagnat aici. Deşi partidul a recurs continuu la noi măsuri pentru creşterea demografică 175 SINTEZA # 15, aprilie 2015

planificată: înfiinţarea de noi instituţii de profil, sarcini speciale pentru propagandă, media, literatură, cinematografie, arte vizuale… În anii 80, femeile au fost constrânse să se supună unor controale ginecologice periodice în scopul diagnosticării sarcinilor şi luării lor în evidenţe, astfel încât să nu mai poată recurge la manevre avortive. Numărul victimelor decretului antiavort e imposibil de stabilit. Gama consecinţelor sale se extinde de la traume fizice şi psihice şi destructurări de cupluri, la decese în urma complicaţiilor survenite şi copii orfani. Conform studiului realizat de cercetătoarea americană Gail Kligman („Politica duplicităţii”, Humanitas, 2000), în perioada 1966-1989 au decedat 9.452 de femei din cauza complicaţiilor avorturilor provocate. Cifra e departe de adevăr, multe decese fiind înregistrate cu menţionarea exclusivă a complicaţiilor. Speech-ul lui Ceauşescu din vara lui 1966 a cauzat şi demnitarilor. Sub acuza de imoralitate au fost îndepărtaţi vechi militanţi. Un divorţ bara şi calea spre promovarea în funcţii politice sau manageriale. O nevastă de director care se plângea „la partid” că soţul şi secretara îşi acordă o păcătoasă atenţie, obţinea imediat satisfacţie: punerea Don Juanului în

discuţia organizaţiei de partid şi, după caz, trimiterea la ,,munca de jos”. Altfel, femeile recurgeau, cu orice risc, la întreruperea sarcinilor nedorite. ,,Succesele” au lăsat însă amintiri de neşters în memoria lor. Cu prilejul unei anchete psihosociologice pe care-am efectuat-o, în 2005, pe un lot de 50 de femei din judeţul Arad pe tema avortului, ca fapt de memorie socială, s-au revelat traume intense şi de durată (a se vedea mărturiile reproduse alăturat). În anii 80, viaţa familiei, fie şi cu un singur copil mic, devenise dramatică. Frigul şi întreruperea electricităţii în apartamente afectau sănătatea bebeluşului. Cu totul altfel decât în casa copilăriei lui Ceauşescu încălzită, cu lemne, după nevoi, părinţii bebeluşilor n-aveau decât să recurgă la singurul mijloc de a-i asigura o temperatură normală - căldura umană. Nu exista nici lapte praf, nici siguranţa că de la cozile alimentarei vei ,,prinde” o sticlă. Nici scutece de hârtie, nici din bumbac… Se spunea pe atunci că, fără ,,adopţiunea” bunicilor de la ţară, copilul ar fi fost mort. n Lavinia Betea este doctor în psihologie socială, istoric şi jurnalist. Este redactor-şef al Revistei Internaţionale de Psihologie Politică Societală.

AMI N T IRI

PENT RU

VIITOR

AM IN TIR I

Amintiri din comunism mărturii dintr-o anchetă psihosociologică

P E N TR U

m văzut pe Discovery un documentar despre avorturile provocate. Se filmase în interiorul uterului unei femei. Când se introduce cleştele pentru a apuca fătul, acesta se strângea, se chircea ca şi cum ar fi opus rezistenţă. Pentru mine a fost o activare a fişierului „salvat” în memorie. Mi-am reamintit totul şi după circa zece ani de la ultimul dintre cele două avorturi provocate, mi s-a făcut rău. Când în 1993, mi s-a făcut o histerectomie, nu am simţit doar ca pe-o mutilare faptul, ci şi ca o reglare de conturi. Am fost la un pas de moarte după operaţie şi mi se părea că o merit pentru acele vieţi pe care le-am ucis aşa cum văzusem în documentar” (H. M., 35 ani, statisticiană, ortodoxă practicantă -2005).

entru a face un avort «curat», m-am internat în spital, prin intermediul unei cunoştinţe, cu un diagnostic fals. A doua noapte după internare, doctorul cu care vorbisem, pe la orele două, m-a chiuretat contra unei sume de bani ce era la nivelul a peste două salarii de-a mele” (L. T., 49 ani, economistă, ortodoxă nepracticantă ).

m rămas marcată atât psihic, cât şi fizic. Ani la rând am visat cu copilul pe care l-am ucis”, (A. N., 48 ani, muncitoare, ortodoxă practicantă).

176 SINTEZA # 15, aprilie 2015

upă ce am rămas însărcinată, i-am povestit unei prietene rugând-o să mă ajute. M-a dus la un medic pensionar să-mi facă un chiuretaj. Prietena mea şi mama ei mi-au pus la dispoziţie apartamentul lor pentru intervenţie. Au cărat masa din bucătărie în sufragerie şi au fiert o oală cu apă pentru sterilizarea instrumentelor. Medicul mi-a făcut o injecţie, dar m-a prevenit că o să mă doară. Mi-a atras atenţia să nu scot un geamăt, dacă nu vreau să ajungem toţi de acolo în închisoare. Am urcat pe masă, iar el a început să-şi alinieze instrumentele. Îmi amintesc doar sunetul lor şi apoi durerea cumplită ce a urmat” (E. R., 48 ani, casnică, ortodoxă nepracticantă).

eştiind că sunt însărcinată, am luat un tratament pentru rinichi. Aflând despre sarcină, despre care nu ştiusem nici eu mai înainte, doctorul mi-a întrerupt tratamentul. Acasă, după un timp, au început nişte hemoragii grozave, astfel că m-am internat în spital. A urmat o experienţă îngrozitoare, pe care dacă mi-ar fi povestit-o altcineva, n-aş fi crezut. Treceam pe la fiecare doctor ginecolog din spital la consult ca să vadă dacă eu încercasem să-mi întrerup sarcina. Mă interogau ca la poliţie şi îmi vorbeau îngrozitor de jignitor. Vă daţi seama cum mă simţeam când mi se întâmpla asta, iar eu mă aflam pe masa ginecologică în acea poziţie îngrozitoare pentru orice femeie de fiecare dată când o încearcă. Am stat în felul acesta în spital două săptămâni cu hemoragii mai puţin puternice, dar cu medicamente de menţinere a sarcinii. Într-o noapte însă am avut o hemoragie puternică. Asistenta de serviciu nu m-a ajutat cu nimic, deşi o cunoşteam bine, iar cu directoarea spitalului eram vecină. Am leşinat lângă pat, iar în pat m-au urcat femeile din salon. Ele au chemat asistenta şi i-au cerut să mă ajute cu ceva, că nu se poate să mor sub ochii lor, indiferent ce făcusem. M-au lăsat în pat până dimineaţa când a fost chemat doctorul de la secţia de rinichi ce-mi făcuse acel tratament. După discuţia acestuia cu directoarea s-a hotărât chiuretarea mea. Timp de câteva săptămâni după aceea, am fost slăbită şi prea puţin conştientă de ceea ce se întâmpla în jurul meu. Am crezut chiar că nu voi supravieţui şi că de fapt sunt bolnavă incurabil de ceva.”

V IITO R

iind împreună cu omul care ulterior mi-a devenit soţ - studenţi amândoi la Cluj, cu părinţi catolici foarte credincioşi şi conservatori - nu am avut curajul să spunem nimănui că suntem în situaţia de a avea un copil. În familie, ne lăsau să înţelegem că nu s-a pomenit ca să aibă cineva legături intime înainte de căsătorie. După mult frământări, amândoi am hotărât ca eu să avortez, cu toate riscurile. A fost o experienţă foarte traumatizantă fizic şi psihic. S-a făcut cu ajutorul sondei de către o femeie calificată soră medicală pentru suma de 3.000 de lei. Tensiunea şi procesele psihice de dinainte şi de după m-au dus la o cădere nervoasă ce a durat patru luni. M-am bucurat atunci că suntem departe de părinţii care nu-şi pot da seama ce se întâmplă. Tendinţa era de a mă izola de toţi şi chiar de viitorul meu soţ. După doi ani ne-am căsătorit, am încercat să uit şi totul părea să reintre în normal. Voiam acum un copil, dar nu s-a mai putut niciodată. Au fost trei avorturi spontane, mult mai dureroase decât cel provocat, cu sarcini de trei-patru luni, ce nu puteau fi duse la capăt, cu toate îngrijirile medicale şi cu toată dorinţa de a avea copii. Ultimul avort s-a finalizat şi cu o operaţie în urma căreia n-am mai putut rămâne din punct de vedere fiziologic însărcinată. Chiar dacă poziţia mea materială şi socială de acum este una foarte bună, iar soţul meu mă susţine moral, sunt sufleteşte distrusă. Totdeauna când mă reculeg, mă condamn pentru ce s-a întâmplat în urmă cu 18 ani. Încerc să îndrept ce mai pot prin apropierea de biserică şi de copiii surorii mele, căreia i-am povestit după operaţia cu care s-a soldat ultimul avort de ce sunt pedepsită. Părinţilor însă nu am avut niciodată curajul să le povestesc”. (F. E. , 42 ani, juristă, romano-catolică practicantă)

(B. F. 54 ani, muncitoare, ortodoxă nepracticantă).

ra o sarcină destul de mare, astfel că atunci când am avortat-o, am putut observa că fătul avea leziuni în zona capului. Cel mai groaznic a fost faptul că, după aceea, m-am îmbolnăvit şi mă durea capul exact în zona în care lovisem copilul cu sonda” (R. V., 52 ani, secretară dactilografă, ortodoxă nepracticantă).

177 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Lavinia Betea, L'interdiction des avortments in La vie cotidienne en Roumanie sous le communisme (coord. Adrian Neculau), Harmattan, Paris, 2008, pp. 219-239

VERDE Alexandru N. Stermin

Cu gâştele în spatele Institutului „Max Planck” 178 SINTEZA # 15, aprilie 2015

179 SINTEZA # 15, aprilie 2015

VERDE

V E R D E

Dobrogea, până nu demult a fost un loc sărac, unde puţine lucruri puteau fi valorificate, însă odată ce au ajuns gâştele cu gât roşu a devenit un sanctuar al întregii lumi. Bag de seamă că, dacă oamenii n-au reuşit să aducă semnificaţie prea mare Dobrogei, acum ar cam trebui să se îndătineze vorba „Gâsca sfinţeşte locul”.

n Gâştele sunt fiinţe sociale, trăiesc în marea majoritate a vieţii lor în grupuri, ca noi, oamenii

ândind dintr-o perspectivă psihologică, multe din acţiunile dintr-un răstimp al vieţii noastre îşi au cauza şi îşi iau substanţa dintr-un alt moment al istoriei noastre personale. După un algoritm de gândire, care a pus bazele primului enunţ, din punct de vedere biologic, multe dintre manifestările şi reacţiile noastre ca individ, grup de indivizi sau specie îşi au punctul de pornire undeva în ancestralitatea originii noastre ca specie, în strămoşii speciei noastre. În acest sens, când ne analizăm pe noi înşine în prezentul nostru, nu putem să nu reiterăm trecutul nostru, dar se întâmplă de multe ori ca, analizând alte specii de animale din jurul nostru, să descoperim în ele frânturi din noi înşine, nuanţe rămase acolo dintr-un strămoş comun, care în timpul evoluţiei nu a dispărut, ci a speciat şi a dat astfel noi linii de perpetuare a vieţii. Din tot acest tablou al conştientizării de sine realizăm, spre final, că odiseea vieţii noastre este în fapt un cerc dinamic, unul care se închide într-un punct superior celui în care s-a deschis, este mai bine spus o spirală - ca o spirală de ADN.

180 SINTEZA # 15, aprilie 2015

181 SINTEZA # 15, aprilie 2015

M-am trezit astfel că, atunci când a venit vremea să îmi aleg tema tezei de doctorat, fără să stau să mă socot prea mult, am vrut să fie ceva despre gâşte. Gâştele sunt păsările mele preferate

Comunicarea la gâşte este vitală, atât de vitală încât, poate dacă nu ar exista, indivizii s-ar lupta între ei, s-ar ucide reciproc şi s-ar dezorganiza în toate acţiunile lor de grup ajungând încet încet la extincţie.

şi asta pentru că, timp de mai bine de cincisprezece ani din momentul în care am văzut povestea lui Nils Holgersson, visam nopţi întregi cum zbor pe spatele gâscanului meu cu

ochi albaştri. Îmi amintesc perfect prima gâscă pe care am primit-o de la bunicii mei şi primele ouă pe care le-a făcut gâsca. Păreau atât de mari în mâna mea de copil şi în ochii mei, încât acum realizez de ce multe culturi euro-asiatice credeau că Universul s-a născut dintr-un ou de gâscă. În România, gâştele cuibăresc rar şi în câteva puncte, majoritatea în Deltă, ascunse în oceanul de stuf şi una-două perechi în nord-vestul ţării, pe Crişuri. Acest fapt a fost motivul pentru care subiectul tezei mele de doctorat a fost cu totul altul, însă nu mai puţin fascinant.

Gâsca sfinţeşte locul Am crescut mereu printre câteva gâşte domestice, însă prima mea întâlnire cu gâştele sălbatice a avut loc în Dobrogea, unde în iernile geroase, pe culturile de grâu de toamnă şi rapiţă ajunge una dintre cele mai rare gâşte din lume - gâsca cu gât roşu. Toată populaţia de gâşte cu gât roşu cuibăreşte în tundra din vestul Siberiei şi în fiecare toamnă plecau, de mii de ani să ierneze în zona Mării Caspice. Se hrăneau pe câmpurile din jur şi dormeau pe mare sau pe ochiurile de apă din jurul ei. Începând cu anii 1968 – 1969, exploatările de petrol 

VERDE

Televiziunea agriculturii

n Traiul într-un grup îţi creşte speranţa de viaţă şi implicit numărul de urmaşi

din zona Mării Caspice s-au extins, presiunea antropică a crescut şi gâştele şi-au schimbat astfel cartierul de iernare venind înspre Dobrogea. Ornitologi din toată lumea vin din ce în ce mai des iarna să vadă minunea de pe colinele înăsprite de vântul rece al Dobrogei. Într-un program de monitorizare a lor, am pornit după gâşte într-un ianuarie şi ca hipnotizat de cântecul lor, m-am apropiat încet de un stol ascuns de ceaţă, când m-au simţit şi-au ridicat aripile şi au zburat. Era un stol de peste 20.000 de gâşte, toate loveau aerul cu aripile lor greoaie, rezonanţa sunetului s-a izbit de mine şi am simţit atunci una dintre cele mai intense trăiri pe care le-am avut, ecoul gâştelor. Şi astăzi, încă mai poposesc gâştele cu gât roşu în Dobrogea şi cu ele alte câteva sute de mii de gâşte din diferite specii. În general, lucrurile rare au valoare, iar lucrurile unice sunt de nepreţuit, gâsca cu gât roşu este rară, iar populaţia ei este unică, lucru ce îi dă o valoare de excepţie şi peste toate este o parte din viu, fapt ce o face de neestimat. Acolo, în vântul Dobrogei, pe o colină vedeam parcă pe sub zăpadă pietrele Podişului Dobrogean şi mi-am amintit câteva versuri dintr-un cântec al locului „Dobroge 182 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ţară săracă, Bate vânt şi creşte piatră”. Dobrogea până nu demult a fost un loc sărac, unde puţine lucruri puteau fi valorificate, însă odată ce au ajuns gâştele cu gât roşu, a devenit

În toată această poveste a evoluţiei noastre ca individ şi ca societate ne izbim de situaţia în care într-un grup imens de oameni pe care nu-i cunoaştem ne simţim singuri şi nu doar singuri, ci şi stresaţi.

un sanctuar al întregii Lumi. Bag de seamă că, dacă oamenii n-au reuşit sa aducă semnificaţie prea mare Dobrogei, acum ar cam trebui să se

îndătineze vorba „Gâsca sfinţeşte locul”. Şi dacă stăm să ne gândim, toate s-au întâmplat pentru că am fost norocoşi că, în Dobrogea, nu se extrage petrol. Singurul lucru de care ar trebui să ne temem este vânătoare, căci în drumurile mele după gâşte focurile de armă erau singurele care rupeau vraja momentului, vânătorii fiind cei care profanează acum locul.

În spatele Institutului Max Planck Doctoratul meu m-a dus în nordul Germaniei pe malul Mării Baltice, în Greifswald. Acolo, într-un laborator, toată ziua căutam curios prin AND-ul cărsteilor istoria lor din ultimii 10.000 de ani. Dar într-o zi am auzit de pe geam chemarea unui stol de gâşte care treceau peste institutul în care lucram. Le-am urmărit direcţia de zbor şi am văzut că se lasă undeva pe pământ, departe de oraş. Seara am plecat pe urmele lor şi le-am găsit, era un stol de peste 30 de gâşte de vară, strămoşul gâştelor comune, care se opreau să mănânce pe un lan de grâu, undeva în spatele Institutului „Max Planck”. Din ziua aceea, timp de trei luni, cât au venit gâştele acolo, în fiecare seară la ora şase îmi luam binoclul şi un caiet şi mergeam să mă uit la ele. 

Pixelul verde

183 SINTEZA # 15, aprilie 2015

VERDE

V E R D E

să trăim într-o lume restrânsă, dar forţaţi să ne ducem viaţa într-una imensă. Vedem zilnic în jurul nostru oameni pe care nu îi cunoaştem, dar cu care trebuie să mergem pe stradă, în autobuz, în avion, să împărţim clădiri de birouri sau chiar în blocul în care locuim. În toată această poveste a evoluţiei noastre ca individ şi ca societate, ne izbim de situaţia în care într-un grup imens de oameni pe care nu-i cunoaştem ne simţim singuri şi nu doar singuri, ci şi stresaţi. Stresaţi de aglomeraţie şi stresaţi de singurătate şi uite aşa, uneori, scăpaţi de aglomeraţie nu mai simţim stresul singurătăţii şi ajungem ca noi, fiinţe sociabile, să căutăm solitudinea.

Şefi şi subordonaţi

n Cercetătorii au constatat că gâştele de India intră într-un fel de stare de hibernare, cu toate acestea, există nişte legături neuronale şi pârghii fiziologice care le fac să bată „inconştient” din aripi, ca să nu pice peste munţi

A fi sau a nu fi singur? În fiecare seară, în jurul orei 18.00 stolul ateriza, eu eram acolo şi îl aşteptam. Veneau în trei reprize, în grupuri de câte 8 - 10 gâşte. La fiecare aterizare se făcea o forfotă mare, fiecare gâscă îşi întindea gâtul paralel cu solul şi, rând pe rând, se apropiau una cu capul de cealaltă scoţând un sunet scurt, dar clar. Se salutau. Se salutau la fiecare aterizare între ele şi pe urmă cu celelalte care aterizau în următorul grup. Gâştele sunt fiinţe sociale, trăiesc în marea majoritate a vieţii lor în grupuri, ca noi, oamenii. Speciilor sociale, aşa cum sunt gâştele şi îl oamenii, apartenenţa la un grup dă individului o stare de confort şi îl scuteşte de stres, asta pentru că, în timpul evoluţiei, indivizii care au avut o afinitate pentru un grup au avut mai mulţi urmaşi decât indivizii singuratici şi astfel au ajuns majoritari în specie şi au definit caracterele ei. Toate acestea în primul rând pentru că au găsit mai uşor indivizi cu care să se acupleze, în al doilea rând pentru că, într-un grup, resursele, chiar dacă se împart la mai mulţi, sunt găsite cu o uşurinţă mai mare, sunt mai mulţi ochi care caută hrana şi, în al treilea rând, pentru că

184 SINTEZA # 15, aprilie 2015

un grup îţi dă o siguranţă mai mare în ceea ce priveşte prădătorii, atâta timp cât tu eşti ocupat cu mâncarea, cu ciugulirea seminţelor şi a ierbii de pe jos sau cu îngrijirea puilor, sigur există doi ochi ai cuiva din grup care privesc împrejurimile şi, la cel mai mic semnal dat de el, tot stolul se ridică şi zboară. Traiul într-un grup îţi creşte speranţa de viaţă şi implicit numărul de urmaşi. În concluzie, selecţia naturală a condus evoluţia la aceste specii în coagularea şi dezvoltarea relaţiilor sociale. Mi-am dat seama de asta în momentul în care am văzut cum, când câte o gâscă se depărta mai mult de grup, preocupată cu ciugulirea hranei sau când grupul s-a depărtat de un individ neatent, cel rămas singur se neliniştea, căuta grupul cu nelinişte, alerga sau zbura spre el, iar când ajungea în grup relua acel ritual de socializare şi salut cu majoritatea gâştelor din jurul său. Bizar pentru mine era că, dacă şi eu şi gâştele suntem fiinţe sociabile şi evoluţia ne-a făcut pe toţi să ne simţim bine, confortabili şi scutiţi de stres într-un grup, cum se face că cele mai râvnite şi destinse momente pentru mine sunt cele în care fug din grup, în pădure, pe dealuri sau printre gâşte,

şi se pare că mulţi dintre conspecificii mei fac aşa ca mine sau măcar îşi doresc să facă. La o analiză a evoluţiei noastre am realizat că milioane de ani noi ca specie am crescut şi evoluat în triburi, triburi ce aveau în medie 30 – 50 de indivizi, fiecare se cunoştea cu fiecare şi interacţiona toată ziua. Am evoluat astfel timp îndelungat într-o reţea socială pe care o stăpâneam bine, iar interacţiunea cu alţi oameni din alte triburi era iniţiată de conducătorii de triburi şi se desfăşura treptat, astfel încât membrii tribului nu intrau, în general, brusc în contact cu alţi membri ai altui trib pe care nu îl cunoştea. Asta este o poveste ce s-a întins pe milioane de ani, însă în urmă cu câteva secole, societatea s-a dezvoltat atât de mult şi am dezvoltat comunităţi din ce în ce mai mari, oraşe de sute de mii sau milioane de locuitori, oraşe în care este imposibil să ne cunoaştem între noi şi să desfăşurăm ritualuri de socializare cu toţi membrii din jurul nostru. Societatea a evoluat rapid, atât de rapid, încât noi ca indivizi nu am reuşit să îi păstrăm ritmul, am rămas evolutiv cu necesităţile vieţuirii într-un trib restrâns. Suntem structuraţi

Foarte uşor, atunci când priveam stolul de gâşte, îmi dădeam seama de ierarhia din grup, un element al realităţii sociale ce aseamănă gâştele cu oamenii. Raporturile de dominanţă şi supunere din cadrul grupului erau foarte uşor de distins şi atât de firesc manifestate şi acceptate în grup, încât nu aveam cum să nu mă întreb unde este competiţia dintre dominanţi şi dominaţi, unde este jocul de culise şi lupta pentru putere? Elemente atât de caracteristice speciei noastre şi parcă absente la gâşte şi la alte specii. Răspunsul vine tot din prespectiva mărimii grupului, la gâşte statutul social curge, natural de la un individ la altul, atunci când cel dominant îmbătrâneşte se îmbolnăveşte sau este prădat, locul lui este luat de un altul, iar într-un grup restrâns acest întreg proces foarte dinamic este condus şi coordonat de selecţia naturală. La noi, oamenii, în schimb, creşterea la extrem a grupurilor sociale a făcut ca reţeaua ierarhică să nu mai fie coordonată de selecţia naturală, ci de o luptă de culise. Presiunea competiţiei membrilor din acelaşi grup a crescut atât de mult încât, ca să supravieţuim, am apelat la „concurenţa neloială” şi suntem uneori caracterizaţi ca instinctuali, cum că ne-am purta ca animalele şi acţionăm poate prea fără scrupule atunci când vrem să ne atingem un scop. Însă dacă privim în istoria noastră şi a altor specii de animale, o să vedem, aşa cum am văzut la gâşte că „instinctualitatea” pe care credem că o manifestăm este în fapt „o lipsă de instinct natural şi social”, la care am ajuns odată ce am 185 SINTEZA # 15, aprilie 2015

fost confruntaţi cu aglomeraţia şi forţaţi să trăim într-un univers în care nu ne cunoaştem între noi.

Război şi comunicare În 20 noiembrie 2011 am notat în carnet „Azi nu au mai venit gâştele”. Pare-se că au plecat deja mult mai spre sud, au început drumul lung al migraţiei lor. În această preioadă se coagulează şi zboară în stoluri şi mai mari de peste 200 de indivizi, iar în locurile în care poposesc pot să formeze grupuri de mii sau zeci

Speciilor sociale, aşa cum sunt gâştele şi oamenii, apartenenţa la un grup dă individului o stare de confort şi îl scuteşte de stres, asta pentru că, în timpul evoluţiei indivizii care au avut o afinitate pentru un grup au avut mai mulţi urmaşi decât indivizii singuratici şi astfel au ajuns majoritari în specie şi au definit caracterele ei.

de mii şi cu toate acestea, multe la număr gâştele sunt totuşi paşnice şi organizate. Nu se luptă şi nu se omoară pentru teritorii şi acceptă parcă intrinsec decizia de a zbura toate spre sud, conduse rând pe rând de câte o gâscă ce zboară în faţa stolului în formă de „V”. Organizarea şi „bunul-simţ” de care dau dovadă sunt rezultatul comunicării dintre ele, nu degeaba se zice unui grup de oameni gălăgioşi că parcă sunt gâşte. În zborurile lor, dar şi

în popasuri, gâştele comunică mereu, non-stop primesc şi emit semnale una de la cealaltă, astfel se formează o reţea de comunicare excepţională. Cercetătorii au constatat că gâştele de India, un neam de gâşte asemănătoare cu gâştele de vară, dar care trăiesc în Asia şi migrează în India peste Himalaya, în timpul zborului lor la aproape 10.000 m altitudine, din cauza temperaturilor foarte scăzute şi a aerului rarefiat, intră într-un fel de stare de hibernare, majoritatea funcţiilor metabolice sunt reduse, iar activitatea cerebrală ajunge la minim. Cu toate acestea, există nişte legături neuronale şi pârghii fiziologice care le fac să bată „inconştient” din aripi, ca să nu pice peste munţi şi în acelaşi timp să emită strigăte puternice, ca să păstreze unitatea grupului şi să nu se dezorganizeze. În acest fel, comunicarea la gâşte este vitală, atât de vitală încât, poate dacă nu ar exista indivizii s-ar lupta între ei, s-ar ucide reciproc şi s-ar dezorganiza în toate acţiunile lor de grup, ajungând încet încet la extincţie… cam aşa cum fac oamenii acum, sau mai bine zis cum făceau până nu demult, când au început să realizeze că războaiele nu mai sunt o soluţie şi că organizarea congreselor şi dezbaterile îndelungi pot soluţiona unele probleme şi pot să ne ducă la un consens. Dacă în laboratorul de genetică din institutul la care studiam m-am întâlnit cu ştiinţa, în spatele Institutului „Max Planck”, pe un câmp cu 30 de gâşte m-am întâlnit cu „conştiinţa”, cu acea pală undă de natural şi firesc care leagă toate lucrurile între ele şi pe care le-am păstrat milioane de ani interconectate pe o planetă mică, dar niciodată prea mică, cum e făcută să pară azi. Privind gâştele, mă priveam pe mine, descoperindu-le pe ele, m-am descoperit pe mine şi am înţeles atunci că nu degeaba au scris oamenii atâta amar de vreme cu pene de gâscă - prin ele şi din ele curge mai uşor înţelepciunea lumii. n

Alexandru N. Stermin este doctor în biologie şi cercetător la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj+Napoca. A absolvit două facultăţi (Biologie şi Teologie), obţinând şi un masterat în Filosofie. Este ornitolog pasionat.

destine

DESTINE

•

IN TE RV IU

„Mai bine pleacă ei, decât să plec eu” Urmaș al unei alese familii boierești, Șerban Sturdza a avut în ‘88 ocazia să plece și să rămână în Statele Unite. Dar a ales să se întoarcă în ţara unde era umilit din cauza „originilor nesănătoase”. Nici acum, după ce istoria i-a redat dreptul de a se mândri cu numele său, nu se vede trăind altundeva. Elena Nicolae

n Arhitectul Şerban Sturdza a primit Premiul „Oamenii Timpului” la o gală organizată de revista Timpul din Iaşi în decembrie 2014 pentru proiectul de salvare a casei „George Enescu” de la Mihăileni (FOTO: Revista Timpul)

186 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ntr-o seară friguroasă de martie în care cerul, peste o oră pe care a avut amabilitatea să-l acorde revistei morocănos, îşi stoarce norii peste agitaţia de seară Sinteza. Inclusiv când a vorbit despre nedreptăţile pe care a Bucureştiului, cartierul Cotroceni pare prins le-a trăit în regimul comunist. într-o bulă atemporală. Aici nu se aud claxoanele Sinteza: În adolescenţă aţi fost exclus din lotul naţional nervoase ale maşinilor, iar primăvara îşi vede de nataţie din cauza „originilor nesănătoase”. Cum aţi liniştită de treabă, acoperind cu iarbă şi din loc în loc cu perceput atunci acest eveniment, cum vi s-a comunicat? viorele curţile caselor domneşti. Poarta Casei Slătineanu, Şerban Sturdza: Antrenorul meu, domnul Schwartz, a de pe Obedenaru, nu este închisă cu cheia, iar aleea venit la mine acasă, pentru o discuţie prietenoasă pavată cu pietre te cu părinţii mei. Pe vremea aia eram un conduce fix până la uşa de la intrare. sportiv foarte convins, aşa că n-a vrut Nici aceasta nu e închisă şi nimeni să rişte să-mi spună direct. El era un nu se agită când un străin pătrunde om foarte aspru, dar în dosul acestei până în mijlocul salonului ai cărui asprimi era totuşi foarte legat de toţi pereţi sunt înveliţi în rafturi pline Proiectul cu elevii lui…. Eram foarte interesat să aflu de cărţi. Aici funcţionează biroul de bisericile a început ce s-a întâmplat, de ce a venit, aşa că arhitectură al lui Şerban Sturdza, i-am pisat pe ai mei să-mi spună. S-au preşedinte al Ordinului Arhitecţilor prin a interveni la codit un timp şi după aceea mi-au spus Bucureşti şi membru corespondent biserici şi continuă că nu mai pot să merg la înot. al Academiei Române. Casa a fost deschisă întotdeauna, găzduind prin a interveni în - Deloc? chiar pe vremea comuniştilor un comunitate. A dezvolta - Să nu mai merg deloc. Eu înotam de cerc literar şi un muzeu de ceramică de fapt proiecte când eram foarte mic. Taică-meu fusese şi alte obiecte de colecţie, pe care şi un săritor de la trambulină foarte bun Barbu Slătineanu, bunicul din partea conexe, care ar putea şi s-a ocupat de educaţia mea sportivă, mamei arhitectului, l-a cedat statului să fie infinit mai bogate aşa că am fost extrem de afectat, pentru în schimbul dreptului de a locui şi mai profitabile că n-am înţeles deloc de ce. Ultima în continuare împreună cu familia deplasare de cantonament cu un concurs într-una din încăperi. „Cred că este pentru comunitate, cu o făcusem la Târgu-Mureş. Concuram un mare noroc că poţi să stai atât de cât ar fi mai cunoscute de data asta la fond şi aveam o cursă de mult în acelaşi loc. Să te plimbi pe 2.500 de metri, adică foarte multe bazine. stradă şi să ştii că aicea te-ai jucat şi şi mai înţelese. Şi după ce mulţi copii mai mari ca mine pe vremea când nu ştiai încă să umbli terminaseră - i-am văzut pe toţi că au bine”, mărturiseşte Şerban Sturdza. ieşit din bazin - eu m-am hotărât să fac A rostit de mai multe ori cuvântul „norocos” pe parcursul interviului de cursa până la capăt. Am  187 SINTEZA # 15, aprilie 2015

destine

De la Bucureşti la Bucureşti via Timişoara Născut la Bucureşti, în septembrie 1947, Şerban Sturdza se trage dintr-o veche familie boierească. Tatăl său a fost arhitectul Ioan Sturdza iar mama - pictoriţa Alexandra Maria Sturdza, născută Slătineanu.În timpul şcoliia, făcut timp de 10 ani studii particulare de vioară, dar şi înot de performanţă, fiind inclus în lotul de juniori până în 1964. Pentru Facultatea de Arhitectură s-a pregătit la desen împreună cu arhitectul Puiu Săvescu. Şi-a luat diploma de arhitect şi urbanist la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” pentru proiectul cu tema Zona Centrală Cluj-Centrul Cultural, la care a lucrat împreună cu Liviu Gagescu.După absolvire se mută la Timişoara şi se angajează la IPROTIM, dar predă în paralel şi la Liceul de Arte Plastice, iar mai apoi la Institutul Politehnic. Deşi „s-a păzit de lucrările mari”, cum a declarant recent într-un interviu, a contribuit la realizarea unor proiecte de referinţă în oraş: Spitalul judeţean, renovarea şi modernizarea cinematografului „Capitol”, reabilitarea centrului pentru copii cu handicap neuromotor la spitalul de neuropsihiatrie infantilă de la Lugoj, Centrul de hematologie Timişoara, restaurarea Pieţei Unirii din Timişoara etc. După Revoluţie îşi deschide propriul birou de arhitectură, prin care continuă să facă proiecte importante nu doar în Timişoara (Planul general de urbanism, un orfelinat şi centru terapeutic, studii de evaluare a potenţialului malurilor canalului Bega sau de renovare urbană, renovarea palatului baroc şi amenajarea lui ca muzeu de artă etc.) ci şi în alte zone din ţară (colaborează la realizarea planului urbanistic general al oraşului Cluj-Napoca, realizează studiul de urbanism pentru zona centrală a oraşului Bistriţa-Năsăud, face studii de implementare urbanistică a noii imagini C.E.C. în mai multe sucursale din Bucureşti, se ocupă de amenajarea şi restaurarea castelului de la Săvârşin etc) şi chiar în afara graniţelor – în 1993, contribuie la construirea unui sat de vacanţă în Ucraina, pentru copiii afectaţi de tragedia de la Cernobîl. Revoluţia îi dă posibilitatea să se implice în tot mai multe proiecte filantropice, cel mai recent fiind legat de misiunea Asociaţiei Pro Patrimonio de a contribui la conservarea patrimoniului naţional. Arhitectul Şerban Sturdza este foarte interesat, de altfel, atât de restaurarea monumentelor istorice sau a imobilelor din rezervaţii de arhitectură, cât şi de reabilitarea tehnicilor traditionale de feronerie artistică, mobilier pictat tradiţional, tehnici tradiţionale de construcţii din pământ. Acum biroul său de arhitectură funcţionează la Bucureşti, în casa în care a copilărit, a bunicului Slătineanu, din Cotroceni.

•

INT ERVIU

•

IN TE RV IU

ieşit foarte trist din apă, dar am fost aplaudat, pentru că n-am abandonat. Şi chestia asta a fost o lecţie extraordinar de importantă. În loc să mă coboare, m-a ridicat mai mult în echipă. Şi atunci când am aflat că nu mai fac pot face înot a fost efectiv greu. A trebuit să-mi schimb sistemul de viaţă niţel. După un timp am fost reprimit, adică Schwartz a venit din nou acasă, m-a căutat, dar eu am fost foarte reticent, pentru că pierdusem foarte mult din antrenament şi eram într-o situaţie de inferioritate faţă de colegii mei. Îmi era ruşine în mod special de unul dintre ei, competitorul meu principal la proba de liber, Miki Zagăr, să vadă că nu mai înot atât de bine. Aşa că am reînceput să mă duc, dar când ceilalţi terminau. N-am mai reluat în forţă antrenamentele, pentru că pierdusem un lucru foarte important pentru mine la acea vreme – entuziasmul. - Credeţi că, dacă nu s-ar fi întâmplat aşa, viaţa dumneavoastră ar fi fost altfel? Aţi fi făcut o carieră în domeniu?

- Mi-e greu să să spun. Tatălui meu a combinat toată viaţa partea de sport cu cealaltă, de profesie. A fost alergător de fond, făcuse săritura la trambulină şi foarte mult dans, era dansator de step profesionist şi atunci chestiunea asta legat de educaţia sportivă era foarte dezvoltată. Acuma numi dau seama unde aş fi ajuns…. Am făcut multă gimnastică după aia, cu oamenii de la circ. Tatăl meu a făcut arhitectura la Viena şi în timpul perioadei de studenţiei îşi câştigase existenţa în felul ăsta – făcea step combinat cu acrobaţie. Nu primea bani de la familie. Însă când a început războiul, a trebuit să se întoarcă în ţară şi atunci a continuat aici până şi-a găsit de lucru la Melody bar ca dansator. S-a şi căsătorit şi a continuat să aibă relaţii cu foarte mulţi oameni dansatori sau acrobaţi de circ. Şi eu mergeam cu el mai ales duminica, pentru că în timpul săptămânii lucrau, şi mă antrenam împreună cu dansatorii şi cu acrobaţii în zona Crucea de Piatră, Sfânta Vineri - cartier foarte rău famat din Bucureşti - şi în decădere, unde erau mulţi ţigani, şi unde o mare populaţie se ocupa de circ. Făceam nişte antrenamente extraordinare, la etajul 1 al unor case părăsite, construite în amfilată, adică stil vagon, cu cameră din cameră, din cameră. Exerciţiul se termina în mâini pe balustrada de la balcon, acrobatul fiind asigurat cu o curea de tata. Zilele acelea mi-au rămas în minte… Chestia asta cu sportul era foarte importantă pentru mine. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi continuat cu înotul, dar am rămas întotdeauna legat de partea asta de echipă – de a învinge sau a pierde împreună cu alţii… - Ce ştiaţi atunci despre familia Sturdza şi ce înţelegeaţi din „origini nesănătoase”?

- Era o viaţă complet de neînţeles pentru generaţiile de acum. Trebuia să fii duplicitar până în cele mai mici interstiţii ale vieţii intime. Nu aveai voie să vorbeşti la şcoală ce se vorbeşte acasă şi din cauza asta n-am putut să aflu foarte multe lucruri, pentru că părinţii, din prudenţă, nu discutau de faţă cu mine. Existau tabuuri şi existau şi întâmplări îngrozitoare, în care un copil din greşeală putea să-şi denunţe familia şi chestia asta bineînţeles că a lăsat urme. - La ce vă referiţi când spuneaţi că un copil putea să-şi denunţe familia? Ce se întâmpla?

- Eram îndrăgostit de o fată ai cărei părinţi - unul dintre ei, ieşise din închisoare. Iar această fată, ca să poată să-şi facă studiile la Liceul Lazăr, era obligatoriu să fie cea mai bună. Şi de fiecare dată când ieşea de la şcoală era aşteptată 188 SINTEZA # 15, aprilie 2015

destine

n În stânga arhitectul Şerban Sturdza alături de arhitectul Şerban Ţigănaş, preşedinte Ordinul Arhitecţilor din România

de un om de la Securitate fiind tracasată şi obligată, până acasă, prin discuţii insistente, să-şi denunţe părinţii şi să-i spioneze. Şi devenise atât de speriată, încât într-o perioadă trebuia totdeauna să mă duc eu să o iau de la şcoală şi să mimez această pasiune – cu toate că eram îndrăgostit de prietena mea – să mimez o pasiune furibundă ca să pot să-l dau la o parte pe acest individ. Se întâmplau lucruri de neconceput… - La şcoală făceau copiii legătura între personajele din cărţile de istorie şi colegul lor de clasă?

- Nu făceau. Dar am avut o întâmplare în clasa a III-a, când studiam Scrisoarea a III-a şi Împărat şi Proletar, de Eminescu. Şi profesoara de română, doamna Cătănoiu, m-a ridicat în picioare la începutul orei şi le-a spus elevilor – uitaţi-vă, el este. Pe moşia bunicilor lui a început revolta şi Eminescu a trăit prost din cauza lui. Şi chestia asta fost destul de frustrantă pentru mine, pentru că copiii nu au mai vorbit cu mine foarte mult imp. Am suferit atunci ca un câine. Atât de tare, încât îmi aduc aminte că m-am hotărât s-o omor pe această profesoară (râde – n.r.). Era o doamnă foarte frumoasă şi distinsă şi cred că toţi copiii eram îndrăgostiţi de ea. Dar a fost de o cruzime absurdă şi am umblat câteva săptămâni cu un cuţit de bucătărie în buzunar, ca s-o omor (râde din nou – n.r.). - Aţi simţit şi mai târziu că aceste „origini nesătănoase” v-au schimbat cursul vieţii?

- Am simţit-o, dar aş spune că am avut un mare noroc. Adică am avut o viaţă foarte frumoasă şi interesantă. Cred că latura asta sportivă a tatălui meu, care a trăit lucruri mult mai grave decât mine, a avut o influenţă bună, pentru că am luat toate chestiunile astea ca pe nişte provocări,

189 SINTEZA # 15, aprilie 2015

conjuncturi din care trebuia să ieşi. Nu am resentimente. Fiecare om are, până la urmă, necazuri importante care îi influenţează viaţa. Nu m-am simţit în niciun caz mai nedreptăţit decât alţii, mai ales că, în jurul meu, erau oameni care păţeau lucruri mult mai urâte. Eu am avut oarecare noroc. M-am păzit. N-am dat la Liceul Lazăr examenul în clasa aopta, pentru că ştiam că acolo e mai atentă lumea. Am dat la Liceul Mihai Eminescu, în Rahovei, unde, fiind mai marginaş, se acceptau persoanele astea cu „origini nesănătoase” şi evreii. Şi cum eu aveam un nas mai coroiat am fost probabil considerat şi evreu, de mulţi (zâmbeşte – n.r.). Şi adevăru-i că m-am simţit foarte bine, nu am avut nicio problemă. La facultate… am moştenit câteva lucruri în întâmplări legate de tatăl meu şi de relaţiile lui cu arhitecţii şi cu puterea. Acolo erau lucrurile mai dificile. Şi atunci profesorii mei erau unii de un fel şi unii de altul. Dar câteodată am avut şi avantaje, în sensul că erau unii oameni care mă priveau cu mai multă prietenie, fără să ştiu eu de ce. - Cum aţi perceput după 89 schimbarea? Cum a fost să scăpaţi de eticheta „originilor nesănătoase”?Aţi perceput-o ca pe o mare uşurare?

- Cred că am perceput-o ca toată lumea, cu un mare entuziasm. Enorm, la început. Îmi luam notiţe din primele cuvântări pe care le vedeam la televizor. Era totul incredibil, dar încet încet m-am lămurit cum stau lucrurile. În legătură cu propria mea persoană… singurul lucru care poate că l-am perceput mai puternic a fost simpatia foştilor mei colegi care plecaseră sau fugiseră din ţară… am câştigat dintr-o dată foarte multe legături. Fusesem şi în Timişoara în perioada aia, acolo, cu toate evenimentele care s-au petrecut, lumea era foarte entuziastă şi motivată…. Era oraşul Revoluţiei, avea un statut special… 

destine

•

INT ERVIU

pe zugravul… Într-o bună zi, directorul meu, domnul Iosif Atunci am făcut foarte multe acţiuni care, în fine, Roth, un om remarcabil, mare comunist – a fost şi în Marea mie mi se păreau decisive. M-am dus în Germania şi am Adunare Naţională - dar un om foarte cinstit în felul lui, a făcut muncă patriotică voluntară de adunat pentru copiii zis: dom’le, dacă te mai prind că lucrezi în afara serviciului din spitale diverse chestii, după aia m-am ocupat intens, o să te pedepsesc, pentru că eu vreau să te am odihnit la împreună cu o echipă din Suedia, care a venit tot cu un serviciu. Dar în acelaşi timp, când avea nişte probleme cu architect român, un om extraordinar, domnul Traian primari sau alţi oficiali, mă lua cu el să-i dau nişte soluţii. Muşatescu, de înfiinţarea unui centru SIDA-AIDS. Am Şi azi aşa, mâine aşa, într-o bună zi mi-a zis dom’le, du-te la încadrat aceste acţiuni tot la categoria „sportivă”, pentru numărul ăsta de telefon să dai o soluţie. Era cineva care se că erau în afară de cele de la biroul de proiectare. Această mutase într-o casă foarte frumoasă, pe malul Begăi, pe care componentă care în educaţia engleză se cheamă „to be vroiau s-o amenajeze. Şi cum doamnele sport”, adică a fi corect şi generos este sunt cele care hotărăsc în familii, o chestie care ne-a impus-o taică-meu domnul care era în pantaloni scurţi, foarte atent. Aşa că aspectul acesta cu pentru că era vară, a plecat şi m-a lăsat ceea ce am pierdut sau felul în care cu doamna, care mi-a zis: la camerele am fost pedepsit mi se pare că este principale şi la holuri mă pricep eu. La o poveste trecătoare. Nu asta este baie şi la bucătărie fă-mi dumneata, că problema. N-am hotărât să plec acolo-s instalaţii, chestii, complicat. - V-aţi gândit să plecaţi din din ţară niciodată, dar Şi cum eu eram foarte interesat de ţară? Foarte mulţi intelectuali, meseria asta, am făcut cu mare pasiune colegii mei plecaţi au foarte mulţi oameni cu „origini tot ce aveam de făcut - am urmărit hotărât să mă scoată. Şi nesănătoase” au decis să facă acest execuţia, m-am dus la fabrica de pas. atuncea m-au invitat, mobilă de la Deta, am controlat toate lucrurile… La un moment dat am fost - Nu. N-am hotărât să plec din ţară în ’88, în America. Am chemat iarăşi la casa de pe Bega. Era niciodată, dar colegii mei plecaţi au ajuns acolo, trebuie duminica, toţi jucau remi în bucătărie, hotărât să mă scoată. Şi atuncea m-au în picioarele goale – era căldură să stau vreo 2-3 luni, invitat, în ’88, în America. În ’88 era mare – pantaloni scurţi, neglijeu… şi imposibil să pleci şi eu totuşi am reuşit, am stat vreo 5-6, prin doamna mi-a zis – „Te-am chemat să-ţi printr-o întâmplare extraordinară prelungire, pentru spunem că ne place ce-ai făcut. Ce vrei pe care v-o povestesc imediat. Am dumneata să-ţi dăm?”. Nu ştiam ce să că ei încercau să mă ajuns acolo, trebuie să stau vreo 2-3 spun. Când eram singur şi-mi făceam convingă să rămân luni, am stat vreo 5-6, prin prelungire, eu socotelile, era altceva, dar acum, pentru că ei încercau să mă convingă şi eu m-am convins fiind trimis de director, nu putem să să rămân şi eu m-am convins cu atât zic vreau aia sau aialaltă. „Zi dom’le cu atât mai mult că mai mult că n-am să rămân. Şi m-am ce vrei!”. Şi am zis „dom’le, dacă ar fi n-am să rămân. Şi întors pentru că eram atât de motivat după mine, aş vrea să fac o plimbare împotriva perioadei Ceuşescu, încât în America, să-l văd pe văru-meu”. Şi m-am întors pentru că mi-am zis că mai bine pleacă ei decât ăştia au râs de mine. Am râs şi eu şi am eram atât de motivat plecat, că s-a terminat discuţia. După să plec eu. Şi în concluzie m-am întors. împotriva perioadei câteva luni, pe stradă, mă întâlnesc cu Am ajuns acolo până la avocaţii care cineva care mă salută şi-l recunosc pe aranjau şi puteau să rezolve totul şi Ceuşescu, încât mi-am proprietarul apartamentului, careîmi exersasem şi abilităţile în biroul de zis că mai bine pleacă mi spune: „N-ai mai venit pe la noi”. proiectare, dar m-am gândit şi am decis „Păi, zic, de ce să viu?” „N-ai spus că ei decât să plec eu. că nu e cazul. Nu ştiam ce se întâmplă, vrei să pleci în America?” „Am spus, dar nu eram atât de epuizat încât să Şi în concluzie m-am dar”… „Hai cu mine acuma”. Şi m-a renunţ. Deşi în fiecare lună trebuia să întors. luat şi m-a dus la Miliţie şi a intrat ca-n fac un drum Timişoara-Bucureşti să-mi brânză printre ăia. Şi cu ocazia asta am iau pâinea de pe raţie... descoperit că el era şeful punctului de - De ce trebuia să veniţi la Bucureşti după pâine?

- Bucureştiul era oraş închis. Dacă renunţam la buletinul de Bucureşti, nu mai puteam să mă întorc. Părinţii mei erau aici cu problemele lor. Şi atuncea am făcut socoteala, cum aveam trei copii şi Doina nevasta mea era cu buletin de Timişoara, ea lua o parte de raţie din Timişoara şi eu luam o parte de raţie din Bucureşti… Dar iarăşi am avut noroc că am fost o familie foarte unită, cu nevasta şi copiii. - Şi întâmplarea extraordinară care v-a permis să ajungeţi în State?

- Eu ca să mai câştig nişte bani, făceam tot felul de chestii pe lângă job (la Institutul de Proiectări din Timişoara – n.r.) – făceam curele pentru doamne, făceam

190 SINTEZA # 15, aprilie 2015

frontieră de la Stamira Moraviţa. Mare demnitar în Armată. Şi mi-a zis: „Când o să ai invitaţie, îmi dai un telefon şi vii cu ea la mine”. Aşa am făcut, a dat un telefon la Paşapoarte în Bucureşti şi eu în trei zile – o chestie incredibilă – am primit paşaportul. Şi acuma se întâmplă chestia interesantă, la urcarea în trenul de noapte cu care trebuia să mă întorc – o ambuscadă extraordinară. Am reuşit totuşi să urc şi mai târziu chiar am dormit, pe scaun, la clasa a II-a, cu servieta cu acte în braţe. Când am coborât la Timişoara, mi-am dat seama că nu mai am nimic în servietă. Nici paşaportul, nici buletinul, nici caietul cu adrese…. Am înebunit. Am dat repede un telefon. Şeful de la Stamora zice „Dom’le, nu ştiu ce să zic… vino la mine, repede. Ţi le-o fi furat cineva… Trenul are nişte vagoane care se duc de la Stamora spre Viena”. M-am suit pe bicicletă şi am ajuns acolo - 48 km - cu limba scoasă.

destine

Când am intrat, acest domn stătea cu picioarele pe masă, ca în fimele americane, şi mă aştepta cu gura până la urechi. Pe masă era paşaportul, caietul, tot… Şi zic… cum le-aţi găsit? „Erau undeva la clasa a III-a, ţi le-a furat cineva”. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, înghesuiala de la urcare fusese organizată de Securitate. Atunci mi-au luat actele, pentru a vedea care erau adresele pe care le aveam scrise în caiet şi unde urma să mă duc în Statele Unite. - Alte asemenea întâmplări?

- Când am plecat, şeful de la Moraviţa mi-a zis – „Ştiu că n-ai să te mai întorci, dar nu mă interesează”. Toată lumea credea la fel. Iniţial trebuia să mă întorc în 2-3 luni, dar am stat mai mult. În prima zi în care nu m-am întors, securistul Institutului care înainte de plecare ceruse relaţii de la toţi – se întoarce, nu se întoarce – a venit şi mi-a luat planşa şi scaunul. Eu vorbeam la telefon cu soţia mea, care lucra şi ea la Institut şi mi-a povestit tot. Era clar că nu mă mai aşteptau. Când m-am întors, nu mai aveam nimic. Nu mai aveam unde să stau. Toată lumea era mirată – domnule, ce nebun! Ce prostie ai făcut că te-ai întors! - Soţia ce v-a sfătuit?

- Ea mi-a zis să fac ce vreau, dar ştiam că mă vrea acasă. Cât am stat acolo, m-am convins că n-aş face meseria mai bine ca aici. M-am convins că, dacă aş rămâne, ar trebui să-mi schimb meseria, că nu-mi plăcea ce trebuie să fac acolo ca arhitect. Absurd, dacă stai să te gândeşti. Dar aveam convingerea asta şi – din cauza asta nu m-am dus nici în Africa când facultatea din Maroc căuta profesori. Am refuzat pentru că întotdeauna am considerat că aicea simt mai bine locurile şi ştiu să dau nişte soluţii mai adecvate cumva. N-am avut niciun moment nostalgia că trebuie să plec ca să-mi pot face bine meseria. Ceea ce cred că e greşit, dar e o convingere pe care o am şi acum. Mi se spune că e absurd, că e totul universal şi că poţi să fii oriunde, dar în ceea ce mă priveşte eu mă simt bine aici. - Cum aţi ajuns să lucraţi cu Pro Patrimonio?

- În Pro Patrimonio m-am înscris din simpatie. Aveam mare respect pentru ce fac ei şi m-am bucurat când am avut şansa să-l cunosc pe preşedintele organizaţiei, Şerban Cantacuzino, pe când era redactor-şef la revista Arhitectural Review. După aia am avut câteva proiecte, idei proprii despre nişte lucruri cum ar fi proiectul a 60 de biserici sau cel legat de meseriile tradiţionale, iar boardul organizaţiei le-a adoptat ca proiecte principale şi cu ajutorul acestei organizaţii ceea ce era doar un gând sau o teorie a mea despre cum ai putea să acţionezi a devenit mai palpabil şi s-a dezvoltat fie pe direcţia asta, fie în corelare sau în partaneriat cu multe alte organizaţii sau instituţii. Rezolvările cazurilor sau intervenţiilor sunt întotdeauna atipice şi nu pot spune că s-a născut o procedură care să rezolve problema patrimoniului nici măcar în proiectele noastre de intervenţie. Suntem depăşiţi de realitate şi tot timpul e nevoie de ajutor şi sprijin, pentru că degradările sunt mai rapide decât puterea noastră de intervenţie. Iar mentalităţile sau modul ăsta de a înţelege intervenţia sau patrimoniul chiar, ca o activitate vie, nemuzeificată, reală, pe care o utilizezi în mod natural e câteodată înţeleasă greu. - Care ar fi cea mai urgentă intervenţie de care ar fi nevoie în acest domeniu, al salvării patriomniului?

- Există un lucru care, dacă nu se face, se va pierde definitiv şi este vorba despre Casa Enescu de la Mihăileni. 

191 SINTEZA # 15, aprilie 2015

•

IN TE RV IU

Casa cărţilor de pe Magheru Casa în care a locuit străbunicul lui Şerban Sturdza din partea tatălui, Dimitrie Sturdza (fost premier), a avut un parcurs destul de ciudat, după Război. Închiriată de familie, i-a avut ca locatari pe Maria Tănase, iar apoi o firmă germană de maşini agricole, Lanz. A fost şi sediu de bibliotecă publică.După aceea a fost naţionalizată, mai târziu transformată într-o Casă a Pionierilor. „Propunerea mea pentru acel centru era ca ei să locuiască în continuare în casă, să plătească o chirie care nu se schimba; în contrapartidă, eu aveam să mă implic în programa de învăţământ a copiilor, pentru că voiam să schimb modalitatea de educaţie. Au fost refractari şi am decis să eliberez casa”, povesteşte Şerban Sturdza despre recuperarea imobilului. Procesul de retrocedare a fost destul de greoi şi, pentru că nu aveau posibilitatea să o reabiliteze, a hotărât să-I confere o dimensiune culturală, întreptându-şi atenţia către o micuţă libărie din zona centrală a oraşului. „În contract, eu nu fac parte din Cărtureşti, sunt doar proprietar. Există însă câteva puncte în care sunt consultat, este vorba despre un plan succesiv de dezvoltare, de a face din acest loc mai mult decât la o librărie obişnuită. Intenţia mea este, şi Cărtureştiul nu a găsit încă o soluţie, dar e în căutare, ca într-o manieră similară, să descopăr un mod de a face acest lucru în mediul rural. Să oferi o alternativă la viaţa rurală actuală”, spune arhitectul. Oamenii vin în acest loc pentru cărţi, dar şi pentru parfumul de epocă al casei construite în 1883.

destine

•

INT ERVIU

destine

•

IN TE RV IU

Proiectul „60 de biserici de lemn” Desfăşurat de Pro Patrimonio Ordinul Arhitecţilor din România, programul 60 de biserici de lemn are ca obiectiv salvarea şi conservarea patrimoniului rural din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei, reprezentat de bisericile de lemn de cimitir, parţial sau total abandonate, datate între secolele al XVII-XIX-lea, toate clasate ca monumente istorice.Proiectul a fost început în 2009 şi se desfăşoară cu ajutorul a peste 100 de tineri cu profesii diferite (arhitecţi, artişti restauratori, ingineri, sociologi etc), majoritatea voluntari, pentru acţiuni specifice şi punctuale: intervenţie, documentare, promovare a bisericilor monitorizate. Din octombrie 2013 proiectul are susţinere şi recunoaştere internaţională, fiind nominalizat în proiectul internaţional World Monuments Watch 2014 şi inclus în programul - 7 most endangered 2014- al Europa Nostra. n Biserica de lemn din satul Ponoarele, jud. Mehedinţi, inclusă în programul 60 de biserici de lemn

- Aveţi ceva în minte când spuneţi asta? Un anume Acest proiect trebuie dus până la capăt, trebuie încărcat cu exemplu? sens, iar asta înseamnă înfiinţarea unei şcoli internaţionale de muzică acolo de care să beneficieze şi copiii din - Proiectul cu bisericile a început prin a interveni împrejurimi, dar şi din întreaga lume. Acesta este un proiect la biserici şi continuă prin a interveni în comunitate. A foarte important de solidaritate, în care arhitectul se va dezvolta de fapt proiecte conexe, care ar putea să fie infinit retrage şi va lăsa locul celor care vor face şcoala, dar cred mai bogate şi mai profitabile pentru comunitate cu cât ar că, dacă nu se va face treaba până la capăt, se va pierde o fi mai cunoscute şi mai înţelese. Aici nu sunt de acord cu ocazie excepţională, mai ales că am descoperit cu ocazia mulţi colegi de ai mei că voluntariatul e inutil sau că numai asta că teritoriul de acolo – mă gândesc la Bucovina şi la specialistul e important… specialistul e important ca să aibă Nord – Dorohoi, Siret, este puţin cunoscut, extraordinar de discernământ. Dar o persoană cu discernământ se va baza viu şi sănătos şi cu oameni şi activităţi totdeauna pe ceea ce există, bun sau care sunt demne de tot respectul. Casa prost, cu absurdităţile şi stupidităţile Enescu este un proiect punctual, dar şi contradicţiile momentului, reuşind are o valoare în comunitate destul de să treacă deasupra şi să înnoade de mare; efortul este destul de mic, dar fapt un proces care-i de mai lungă rezultatul poate să fie extraordinar de durată decât propria lui existenţă. Din Românul era voluntar important. cauza asta cred că un specialist nu-i în sensul că avea Şi după aia există o chestiune care suficient. Deci trebuie să ai o întreagă cred că ar trebui sesizată mai clar, dreptul să vină curbă granulometrică, cum spunem aş boteza-o teritorialism - e vorba de noi în construcţii. Şi cu grăunţe mari şi să plece când faptul că valoarea şi importanţa unui şi cu diametre mici că să rezulte un vrea şi să bea o teritoiu cresc dacă iei în considerare amestec care să facă priză, să ţină, să bere când doreşte. valoarea fiecăruia dintre elementele aibă aderenţă. constitutive, fără ca arhitectura să fie Pentru voluntarul - Dar cum se împacă acţiunile astea de nepărat cel mai important. Provocarea francez, timpul pe voluntariat cu românii? este să deschizi câmpul către meserii care-l dăruieşte este conexe, într-un teritoriu mult mai - La început foarte prost. Românul larg, care cuprinde ceea ce se cheamă era voluntar, în sensul că avea dreptul important şi poate fi vecinătate. Asta înseamnă că poţi să vină şi să plece când vrea şi să bea evaluat la o anume foarte uşor să apropii arhitectura o bere când doreşte. Pentru voluntarul valoare. de agricultură, de sociologie, de francez, timpul pe care-l dăruieşte este antropolgie, cu condiţia să-ţi faci o important şi poate fi evaluat la o anume echipă şi să ai bugetul corespunzător. valoare. Între timp şi în România, 192 SINTEZA # 15, aprilie 2015

voluntariatul a evoluat. Poate că statul e cel care a rămas cel mai în urmă... Dacă luăm de exemplu arhitecţii – ar trebui ca mentoratul să fie recunoscut ca stagiu profesional. Când citeşti CV-ul unei persoane care a făcut voluntariat ar trebui să atârne mai greu decât un CV care nu are această componentă. Voluntariatul ar trebui să conteze, chiar dacă nu este în specialitatea ta. Pentru că şi atunci când sapi gropi şi cari pietre, lucrezi la desăvârşirea ta ca persoană, compensenzi cumva toată parte asta să zicem academică. Gândeşti cu mâinile. - Apropo de CV, ce înseamnă pentru dumneavoastră recunoaşterea pe care aţi primit-o din partea specialiştilor – sunteţi preşedintele Ordinului Arhitecţilor, membru corespondent al Academiei Române?

- Nu prea îmi dau seama de lucrurile asta. Încerc să mi văd de treabă. Câteodată mă suprinde această recunoaştere, câteodată îmi dau seama că nu se suprapune pe ce faci. Câteodată e nemeritată, câteodată e alături… nu are legătură cu realitatea, aşa cum o percep eu. Nu ştiu ce e bine şi se e prost în direcţia asta, prefer să-mi văd de treabă, cât se poate. - Suntem în casa în care aţi copilărit, a bunicilor din partea mamei. V-aţi gândit că o să ajungeţi vreodată să trăiţi aici?

- Am fost legat de locul ăsta şi sunt legat în continuare. Cred că e un noroc că poţi să stai atât de mult în acelaşi loc. Sau să te plimbi pe stradă şi să ştii că aicea te-ai jucat în patru labe… Asta mă face să îmi doresc acum un fel de organizaţie de cartier, care să legitimeze valoarea specială a locului în care cineva îşi petrece o mare parte din viaţă. Într-un cartier, oamenii au probleme comune, dar şi soluţiile 193 SINTEZA # 15, aprilie 2015

le pot găsi împreună, la comun. Este o modalitate de a-ţi preciza dorinţele făcând şi cerând ceva pentru locurile în care locuieşti. Vă dau un exemplu: dacă vine cineva de la mine din cartier şi-mi spune – am nevoie să-mi dai un sfat – atunci chestia aia are întâietate. Lucrarea pe care o am de făcut în cartier are prioritate. Suntem vecini, ne putem deranja oricând, totul trebuie să meargă uşor. Cred că sunt anumite locuri unde poţi să faci asta. În Cluj de exemplu ar putea funcţiona mai bine decât în Bucureşti. Dar e o chestiune de care trebuie să ţinem cont. Este dovada unei vieţi normale. E foarte simpatic să poţi să te saluţi cu vecinii pe stradă sau dacă au nevoie de ceva să-i ajuţi. Să trăieşti într-o familie lărgită, cu bunele, relele şi conflictele inerente… În felul ăsta poţi să-ţi precizezi originile, dar şi să te exprimi. - Apropo de asta vă simţiti bucureştean, timişorean? Cum aţi defini termenul „român”?

- Mi-e greu să spun. Cred că, pentru mine, termenul român îl sesizez cel mai tare în mediul rural. De Timişoara sunt extrem de legat. Prietenii sau problemele oraşului sunt la fel de prezente acuma ca atunci când eram acolo şi în continuare lucrez pentru Timişoara de câte ori pot şi îmi sprijin şi prietenii, şi autorităţile, dacă mi se dă posibilitatea. Deci e o chestie de mare respect pentru oraş şi de noroc – m-am simţit acolo extrem de bine. Când eram acolo, nimeni nu ştia că-s bucureştean, şi la Bucureşti nimeni nu ştia că nu-s timişorean. Pentru mine sunt două oraşe complet diferite, dar au calităţile lor particulare. Dar în orice caz, asta iarăşi e o chestie care ţine de exotism, vă spun doar că eu când eram student, în loc să vin să mănânc în familie, cu părinţii, mâncam la cantină cu toţi colegii din afara Bucureştiului şi mă simţeam foarte bine. Chestia asta în suprafaţă – teritoriul – mă stăpâneşte foarte tare. n

Ne lipseşte un proiect de societate.

Suntem doar segmente de piaţă cărora li se prescriu reţete publicitare.

SINTEZA caută mecanismele colective de a ne bucura de succese dar şi luciditatea

de a recunoaşte cauzele adevărate, sociale şi individuale pentru înfrângerile noastre.

Trăim într-o societate a urgenţei şi a riscului continuu, dar mai ales cu un sentiment al populaţiei că riscurile sunt deja imposibil de manageriat.

PUNCT ZERO

Avem doar iluzia că înţelegem lumea şi că participăm direct la evenimente. SINTEZA stimulează democraţia participativă şi denunţă patologiile democraţiei.

este un loc al conversaţiei, al gândirii libere şi lucidităţii asumate.

SINTEZA crede că este nevoie de gândire critică şi că viitorul poate fi modelat.

SINTEZA aduce argumentele tuturor la judecata faptelor şi la radiografia prin intermediul valorilor.

SINTEZA crede că realitatea poate fi gândită, poate fi explicată, cu toate limitele cunoaşterii.

SINTEZA vrea să arăte că există gândire şi dincolo de ideologiile politice sau filosofiile cool.

X-tratereştrii În faţa bombardamentului informaţional cotidian, ne simţim dezarmaţi.

Crizele sociale care zguduie ritmic de două decenii această ţară nu au nicio perspectivă pentru că reuşesc maximum să schimbe oameni din poziţii de putere.

E adevărat, Generaţia X nu a inventat hip hop-ul, punk-ul sau Internetul. Dar cu siguranţă și le-a însușit și perfecţionat. Gândiţi-vă numai la Run DMC, Nirvana, Google, Amazon, Twitter sau YouTube. Nu că i s-ar da prea mult credit pentru toate astea. Traian Brad

www.revista-sinteza.ro

194 SINTEZA # 15, aprilie 2015

195 SINTEZA # 15, aprilie 2015

PUNCT

ând MTV s-a lansat în august 1981, prima melodie difuzată a fost „Video Killed the Radio Star”, a trupei britanice The Buggles. Exact, The Buggles. Ei, bine, câteva decade mai târziu, vedetele radio sunt în continuare bine mersi, MTV transmite tot mai puţine videoclipuri, iar Buggles rămâne pentru totdeauna Buggles, trupa minune a unui singur hit ce va transcede generaţii. Cu toate păcatele sale actuale sau trecute, MTV a contribuit însă la definirea unei generaţii de copii cu cheia la gât, care și-au petrecut ore întregi lipiţi de ecranele televizoarelor. Numai că asta e doar o parte a poveștii care a șlefuit ceea ce avea să devină Generaţia X - a foștilor adolescenţi împărţiţi acum între îngrijirea unor părinţi în vârstă și creșterea propriilor copii, a celor priviţi iniţial drept o cohortă relaxată de leneși fără nicio direcţie în viaţă, dar ași în tehnologiile vremii. Și nu e de mirare, de vreme ce adolescenţa Generaţiei X a însemnat și apariţia primului calculator personal - Apple I, lansat în aprilie 1976 de cei doi Steve primordiali ai Tehnologiei, Wozniack și Jobs -, a

196 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ZERO

jocurilor video - Pac-Man a intrat pe piaţa americană în octombrie 1980 -, a televiziunilor prin cablu și satelit - prima televiziune prin cablu, WTBS-ul lui Ted Turner, emitea încă din 1976 -, și, desigur, a Internetului.

Librăria electronică Atunci când vine vorba despre adoptarea noilor instrumente digitale/tehnologii, arată un studiu al companiei americane de cercetare Forrester Research, există o prăpastie clară între generaţii, cu X și Y aproape cot la cot, și la o distanţă uriașă în faţa Boomers-ilor și Seniorilor. Și vorbim acum de o analiză a conceptului de tehnologie în cele mai diverse forme ale sale, de la telefoane mobile și consumul de media la PC-uri și reţele sociale, cu o concluzie clară: „Generaţia Y trăiește și respiră o viaţă socială digitală, cei din Generaţia X sunt maeștrii beneficiilor funcţionale ale tehnologiei, în timp ce generaţiile mai în vârstă sunt mai rezervate în aproape toate domeniile”. Ușor de intuit, Generaţia Y trasează curba adopţiei în aproape tot ceea ce înseamnă comportament online sau mobil. În fond, un comportament firesc pentru o generaţie care și-a trimis scrisorile

P U N CT

X-erilor le place să facă documentare online. Citesc o grămadă de review-uri și vizitează multe site-uri cu opinii de la cumpărători”, Joel Goldstein, președinte al Peer Marketing Group

doar prin poșta electronică și a văzut telefoane cu disc doar în pozele bunicilor. Dar chiar și așa, Generaţia X nu doar că reușește să-i concureze în multe domenii, dar și tinde să folosească internetul și computerele într-un mod să-i spunem mai pragmatic. „Internetul este pentru ei (X-eri n.n.) o enormă librărie electronică, iar ei știu cum să îl folosească mai bine decât oricine altcineva”, spunea la un moment dat sociologul Jon Miller, de la Universitatea Michigan. Iar dacă e să ne uităm și la cifre, 74% dintre X-eri folosesc Internetul pentru operaţiuni bancare, 72% pentru a afla informaţii despre produse și companii, iar 81% pentru a face cumpărături online, arată un raport al companiei de cercetare Forrester. „Citesc o grămadă. O fac mai mult pe ecran decât pe hârtie, dar cu siguranţă o fac”, mai spune același Miller, iar statisticile Forrester o confirmă. 62% dintre X-eri citesc ziare, 48% accesează posturi radio sau citesc reviste, iar 45% urmăresc constant programe tv online. După cum petrec și destul timp în reţelele sociale - 95% dintre ei au o un cont de Facebook, 33% unul de LinkedIn, iar 25% postează cu

197 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z E R O

regularitate pe Twitter, mai arată datele Forrester.

X, numele tău e scepticism Adunând și urmărind click după click, informaţia este cuvântul cheie care îi definește online. „Sunt o generaţie atentă la riscuri și preferă o abordare mai prudentă. Pentru ei, jocul se duce în condiţii de securitate”, spune și Jay Ehret, fondator al TheMarketingSpot, o companie americană de cercetare de piaţă specializată în marketing. Iar în majoritatea cazurilor, aceasta înseamnă și analizarea până la extrem a unui produs înainte de a lua decizia de cumpărare. Și cum e de așteptat, toată informaţia necesară e căutată online. Acolo de unde și cumpără frecvent cărţi (38%), haine și accesorii (33%), bilete la diferite evenimente (26%) și divertisment digital (20%). Când vine vorba despre comportamentul social media al celor din Generaţia X, cel puţin 75% dintre aceștia sunt mai interesaţi de știri din și despre tehnologie, inclusiv produse și aplicaţii, decât Millennials și Boomers, pledând în același timp pentru branduri care le împărtășesc convingerile. Totodată,

sunt mai interesaţi de ceea ce generic e numit un trai sănătos, cu o atenţie suplimentară pentru fitness și nutriţie. „X-erilor le place să facă documentare online. Citesc o grămadă de review-uri și vizitează multe site-uri cu opinii de la cumpărători”, explică și Joel Goldstein, președinte al Peer Marketing Group. Iar sursele lor preferate de informare sunt motoarele de căutare ale Google și Yahoo!, portalurile specializate precum Yelp, Angie's List, Epinions sau CNET, dar și Facebook sau Twitter. Pentru cei din Generaţia X, mai spune Goldstein, prietenii și familia sunt extrem de influenţi, astfel că, orice strategie de marketing care încearcă să le atragă atenţia asupra unui produs sau serviciu oarecare trebuie să aibă obligatoriu și o componentă social media. Spus mai pe scurt, dacă un X-er este convins că produsul tău este grozav, așteaptă-te nu doar să-l cumpere, dar să și vorbească despre el. Pentru ei, valoarea vinde întotdeauna. „Aceasta este o generaţie care preţuiește onestitatea și transparenţa, iar dacă o companie îi oferă un produs, 

PUNCT

trebuie să-i și demonstreze calităţile prin care le promovează. Când vorbești cu un X, e obligatoriu să-i arăţi nu doar că ai un palmares, dar și că ești o sursă de încredere”, explică Goldstein. Experţii în marketing spun în cor că, pentru a trezi interesul Generaţiei X, companiile trebuie să vină cu informaţii clare și concrete despre ceea ce sunt și fac produsele lor. „Sunt sceptici, iar dacă oferta nu e întru-totul clară, riști să îi îndepărtezi”, explică Ehret, de la TheMarketingSpot. De altfel, scepticismul e cuvântul care descrie cel mai bine comportamentul unei generaţii despre care specialiștii în marketing spun că ar face anual cumpărături în valoare totală de 125 de miliarde de dolari. „Ideea că ai putea să-i atragi cu o reclamă cu un jingle drăguţ și care ia ușor ochii e pur și simplu greșită. Nu așa îţi construiești

198 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ZERO

genul de reputaţie pe care îl caută Generaţia X. Nu vei reuși să le trezești interesul doar cu ceva drăguţ și strălucitor”, îl completează și Miller, de la Universitatea Michigan.

Greu de convins Și vorbim, cu siguranţă, despre o generaţie căreia nu oricine poate să-i spună ce să facă. „Nu le place să li se spună că trebuie să cumpere ceva. E mai bine să le sugerezi că ai putea să le oferi ceva util și interesant, iar asta doar asigurându-te că le oferi suficiente detalii care să justifice achiziţia”, adaugă Miller. Dar, așa cum știe orice companie serioasă, vânzarea propriu-zisă este doar o parte a relaţiei cu clientul. O altă componentă majoră este a serviciilor, iar atitudinea și

P U N CT

așteptările Generaţiei X faţă de acestea au obligat companiile să fie atente. Pentru că suportul acordat de angajaţii unei companii este extrem de important pentru ei. „Sunt într-o continuă căutare a unei afinităţi și a unui sentiment al conexiunii”, spune Bill Schroer, fondator al WJ Schroer Co., o companie de consultanţă specializată în marketing pentru generaţii diferite. Și dat fiind timpul pe care îl petrec în faţa monitoarelor, e logic să le oferi suport online nu doar via email, web chat sau text messaging, dar mai ales și via Facebook sau Twitter. Iar toate astea nu trebuie să se întâmple oricum, ci în propriii lor termeni. „Se așteaptă să aibă suport în orice moment simt că ar avea nevoie de el, indiferent dacă e zi sau miezul nopţii, indiferent dacă e sfârșit de săptămână sau zi de sărbătoare”, detaliază Schroer. 

Z E R O

Generaţia Y

Generaţii de gadget Trăiţi cu senzaţia (ne)definită că toţi cei din jur, de la copii la bunici, au la-ndemână un gadget oarecare? Staţi liniştiţi, imaginaţia nu vă joacă niciun fel de feste. O demonstrează şi datele unui studiu pe generaţii al Pew Research.

Telefon mobil

98%

97%

88%

84%

Desktop 57% 69% 65% 64% Laptop

70% 61% 49% 43%

MP3Player

74%

Console jocuri Tablete

63%

56%

42%

26%

63%

38%

19%

48% 52% 37% 25%

E-readers 28% 40% 32% 22%

199 SINTEZA # 15, aprilie 2015

PUNCT

Pe de altă parte, experţii atrag atenţia că reclamele care fac apel într-un sens mai larg la patrimoniu, tradiţie și istorie ar putea să nu prindă la Generaţia X. La urma urmei, e generaţia care a crescut cu cinismul și umorul grobian al unor Beavis și Butthead. „Ceea ce e un boomer ar putea considera ofensator, pentru un X ar putea fi teribil de haios, și mai degrabă ar

ZERO

fi receptivi la o campanie care ia peste picior tradiţiile și convenţiile. Generaţia X e mai noncoformistă, mai directă, mai lipsită de respect și ireverenţioasă”, spune Schrorer.

Money for nothing Cu aproape 60 de milioane de utilizatori de Internet numai în SUA, e limpede că marea Reţea

Vârstele Internetului

a sfârşitul lui iunie 2014, la nivel mondial existau 3.035.749.340 de utilizatori de internet, echivalentul a 42,3% din populaţia de la acel moment a Terrei. Cei mai mulţi veneau din Asia 1.386.188.112 -, Europa - 582.441.059 - şi America Latină - 320.312.562. În ultimii 14 ani, rata de penetrare a Internetului a avut o creştere de 74%. Cât despre consumul de date pe generaţii, iată câteva cifre ilustrative: 87% din Generaţia X foloseşte internetul, raportat la 94% dintre Millenials şi 74% dintre Boomers 70% dintre X-eri dispun acasă de o conexiune de mare viteză, faţă de 74% în cazul Y şi 60% al Boomers 76% din Generaţia X se conectează la

200 SINTEZA # 15, aprilie 2015

hotspot-uri, raportat la 88% (Millenials) şi 53% (Boomers) 21% dintre X-eri folosesc telefonul mobil ca dispozitiv principal de navigare pe internet, faţă de 42% dintre Millenials şi 10% Boomers 33 de ore şi 4 minute - este media timpului petrecut lunar pe internet de Generaţia X, faţă de cele 25 de ore şi 54 de minute ale Y şi cele 28 de ore şi 27 minute ale Boomers 6 ore şi un minut - durata medie a conţinutului video urmărit online de Generaţia X, faţă de 7 ore şi 38 de minute Millenials şi cele 3 ore şi 45 de minute ale Boomers Sursa: wikibon.org

e canalul ideal de marketing pentru a ajunge la Generaţia X. Pentru ei, televiziunea aproape că a dispărut ca mijloc de publicitate eficient. „Dacă e să te uiţi la cât de ocupaţi sunt, e limpede că nu poţi să le vinzi un produs anume, să spunem marţi, la ora 20.00, pe programul Oarecare. Totul este la cerere, nu programat”, explică Miller. Dar toate astea nu înseamnă că ei vor răspunde automat la tot ceea ce le iese în cale în timpul navigării pe apele ispititoare ale Reţelei. Experţii în marketing sunt de acord că o campanie pe Internet trebuie să fie relevantă pentru site-ul pe care se desfășoară, pentru a evita orice sentiment de intruziune printre vizitatorii din Generaţia X. Și pentru că tot am pomenit de site-uri, X-erii preferă portalurile comprehensive, profesionale și interactive, care să satisfacă nevoia lor de informare. Și revenim astfel la trăsătura-cheie a unui X online , aceea de căutător activ de informaţie, perspectivă din care trebuie tratat întotdeauna ca o persoană care și-a făcut temele. Dincolo de toate astea, ajungem însă la bani. Pentru că, deși au crescut cu ritmurile și versurile Dire Straits, cei mai mulţi membri ai Generaţiei X nu au primit niciodată „bani pentru nimic”. Așa că sunt mai protectivi cu banii pe care îi au acum. n

201 SINTEZA # 15, aprilie 2015

PUNCT

ZERO

P U N CT

Z E R O

Internetul viitorului Cristina Beligăr

n Susanna Avessta a urmat studii de fizică cuantică şi ştiinţe naturale în Finlanda şi a intrat în sectorul ingineriei electrice în perioada în care era ascotiată cu Nokia-land

n martie 2010, Comisia Europeană lansa strategia Europa 2020 pentru ieșirea din criză și pregătirea economiei UE pentru provocările deceniului următor. Agenda digitală pentru Europa era una dintre cele șapte iniţiative-pilot ale Strategiei Europa 2020, cu scopul de a defini rolul motor esenţial pe care utilizarea tehnologiei informaţiei și comunicaţiilor (TIC) va trebui să-l joace în realizarea obiectivelor Europei pentru 2020. Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene, preciza în 2013 că în Europa este nevoie de mai multă inovare şi de o economie mai digitală. Cu peste 3,3 miliarde de utilizatori la nivel mondial, Internetul este una dintre poveștile de succes ale istoriei recente, deși, când a fost creat în anii ’70, avea o cu totul altă utilitate decât o are astăzi. Diferenţa dintre scopul pentru care a fost creat și modul în care este folosit a început să îi limiteze potenţialul. Domeniul tehnologic și cel de business de astăzi este nevoit să compenseze și să reacţioneze în faţa dezvoltării viitoare a Internetului care va susţine societatea interconectată de mâine.

202 SINTEZA # 15, aprilie 2015

203 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Pentru a răspunde acestor provocări, Comisia Europeană a lansat deja un parteneriat publicprivat în valoare de 600 de milioane de euro pentru Internetul viitorului (The Future Internet Public-Private Partnership FI-PPP ), în scopul de a sprijini inovarea în Europa şi de a ajuta companiile şi guvernele să dezvolte soluţii de internet care să poată gestiona creşterea exponenţială a volumului de date online. Comisia Europeană punea în 2011 la dispoziţie o finanţare de 300 de milioane de euro pe o perioadă de cinci ani, iar organizaţiile de cercetare, sectorul public şi industria din Europa se angajau să contribuie cu o sumă egală la acest parteneriat public-privat. Internetul actual nu poate face faţă acestor fluxuri viitoare de date şi nici nu poate oferi acurateţea, rezilienţa şi siguranţa dorită. Ca urmare, parteneriatul explorează opt domenii din industria comunicaţiilor mobile, din cea a programelor informatice şi din cea a serviciilor, în care această revoluţie a datelor ar putea stimula inovaţiile şi crearea de locuri de muncă. În 2014 Comisia Europeană a început promovarea Programului FI-WARE Accelerator, ca parte a

Parteneriatului Public-Privat „ The Future Internet”, prin care 80 de milioane de euro vor fi acordate pentru IMM-uri, start-up-uri și web-antreprenori care utilizează tehnologia FI-WARE. FIWARE Accelerator este o reţea de organizaţii europene care au lansat deja primele cereri de propuneri la începutul lunii septembrie. Platforma standardizată şi interoperabilă de servicii pe internet, respectiv Proiectul FI-WARE, a fost creată și finanţată pentru dezvoltarea unui set de instrumente esenţiale de platformă necesare pentru crearea de viitoare servicii inovatoare pe internet, precum confidenţialitatea, procesarea datelor în timp real şi „cloud computing”.

Ecosisteme de inovaţie Seria de conferinţe Cluj Innovation Days, eveniment desfășurat între 19-20 martie la Cluj-Napoca, a avut-o în calitate de speaker și pe Susanna Avessta, reprezentanta organizaţiei EIT ICT Labs pentru inovare și educare în domeniul tehnologiei informaţiei și comunicaţiilor. Susanna Avessta a urmat studii de fizică cuantică și știinţe naturale în Finlanda și a intrat în sectorul ingineriei electrice, cu un doctorat 

PUNCT

ZERO

P U N CT

n „Din punctul de vedere al Comisiei Europene, piaţa tehnologică europeană trebuie armonizată, în aşa fel încât să îi implice atât pe jucătorii mari din domeniul TIC, cât şi pe micii jucători,

în procesarea semnalelor digitale, un adevărat trend în Finlanda, în perioada în care această ţară era asociată cu Nokia-land. A activat în domeniul tehnologiei informaţiilor și a comunicaţiilor și în prezent se ocupă de modul în care anumite tipuri de tehnologii pot ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii și cum descoperirile tehnologice pot deveni produse. Făcând parte din ecosistemul jucătorilor din domeniul tehnologiei informaţiei și comunicaţiilor, Susanna Avessta a fost martoră la construirea idealului european de a se alia și de a construi un trend și standarde comune pe piaţa europeană. „Din punctul de vedere al Comisiei Europene, piaţa tehnologică europeană trebuie armonizată, în așa fel încât să îi implice atât pe jucătorii mari din domeniul TIC, cât și pe micii jucători, pentru a construi un ecosistem deschis. Recent, în acest parteneriat public-privat, au fost angrenaţi mulţi parteneri care ar putea ajuta crearea ecosistemelor de inovaţie. În acest sens, Clujul a fost identificat ca o zonă cu mare potenţial în domeniul IT, iar organizaţia pentru care lucrez, EIT ICT Labs, a analizat mai multe regiuni din Europa de Est și Cluj-Napoca a corespuns criteriilor de selecţie. 204 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Într-adevăr, înainte de a căuta ecosisteme de inovaţie în această parte a Europei, reţeaua iniţială era destul de «vestică» și cuprindea centre precum Berlin, Paris, Eindhoven, Madrid, Stockholm sau Helsinki”, explică Susanna Avessta.

Viitorul Internetului Proiectele de cercetare finanţate de Comisia Europeană, cum este și The Future Internet Public-Private Partnership, the Internet of Things (un concept care definește o lume în care toate obiectele-mașini, electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile etc. sunt conectate între ele cu ajutorul internetului) sau Cloud Computing (un ansamblu de servicii de calcul, aplicaţii, acces la informaţii și stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configuraţia fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii) reprezintă vârful de lance al reţelelor rapide și flexibile de Internet, care răspund cerinţelor actuale venite atât din partea oamenilor cât și a noilor tehnologii bazate pe aplicaţii și servicii. În acest mod evoluează Internetul viitorului: ca un internet al serviciilor, lucrurilor și al infrastructurii. De la dispozitive

inteligente care vorbesc între ele, la haine care ne monitorizează starea sănătăţii, până la mașini în care este imposibil să faci accident sau tehnologii mobile și platforme virtuale care ne administrează afacerile. În privinţa viitorului Internetului, Susanna Avessta este optimistă: „Cred că omul învaţă în permanenţă, inclusiv din greșeli. Uneori inventăm lucruri prostești care o iau în direcţii greșite pe care nu le mai putem redresa. Din fericire, acesta nu este cazul Internetului. În ceea ce mă privește sunt foarte optimistă în legătură cu viitorul Internetului și al noilor elemente care contribuie la calitatea vieţii noastre. Trebuie să fim conștienţi și sinceri cu noi înșine că nu mai există intimitate când vorbim despre Internet. Suntem un pic în urmă în stabilirea regulilor și a mecanismelor de control, în ceea ce privește informaţia despre noi disponibilă pe Internet. Informaţia este acolo în serviciul nostru, dar în prezent orice dispozitiv de comunicare, fie el telefon, tabletă sau computer ne expune în faţa celor care sunt capabili să folosească această informaţie pentru a obţine beneficii. Din fericire, evoluţia tehnologică ne va ajuta să devenim mai conștienţi de modul în

care furnizăm aceste date, astfel încât să înţelegem cum să manipulăm și să selectăm datele pe care le lăsăm în urma noastră”, explică Susanna Avessta. Reprezentanta EIT ICT Labs consideră că omenirea nu va deveni „extensia” dispozitivelor de comunicare, ci își va păstra umanitatea, dar va depinde tot mai mult de mijloacele tehnologice interconectate. „Un studiu realizat în Germania în urmă cu ceva vreme scotea la iveală că cel mai important lucru pentru oameni nu mai este electricitatea sau apa curentă, ci conexiunea la Internet. Vedem astfel că această nevoie de conectivitate a devenit necesară, iar dacă ne gândim la toate funcţiile societăţii, vedem că în marea lor majoritate sunt construite pe Internet și pe conectivitate”, spune Susanna Avessta. În 2015, Cluj Hub a devenit unul dintre cele 20 de huburi ale inovării în IT, coordonate de EIT ICT Labs, ceea ce îi oferă oportunitatea de a avea acces la platforma Proiectului FI-WARE și de a dezvolta proiecte inovatoare în zone de activitate precum online, software development, consultanţă de business etc. Prin Cluj Hub, România poate deveni unul dintre ecosistemele în care activează organizaţiile și comunităţile care ghidează operarea și dezvoltarea tehnologiilor și infrastructurii care stau la baza Internetului.

Agenda Digitală pentru Europa 2014-2020 Potrivit Comisiei Europene, în 2010, sectorul TIC genera în mod direct 5% din PIB-ul european și avea o valoare de piaţă de 660 de miliarde euro anual, având însă o contribuţie mult mai mare la creșterea globală a productivităţii. Acest fapt se datorează nivelului înalt de dinamism și inovaţie inerent sectorului și rolului de motor al schimbării, pe care acest sector îl joacă în ceea ce privește modul de operare al celorlalte sectoare ale economiei. În același timp, impactul social al TIC a devenit semnificativ. Conform aceleiași comunicări a Comisiei Europene, dezvoltarea reţelelor de mare viteză astăzi are același impact revoluţionar pe care l-a avut dezvoltarea reţelelor electrice și de transport cu un secol în urmă. Datorită evoluţiei continue 205 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Z E R O

a produselor electronice de larg consum, liniile de demarcaţie dintre aparatele digitale se estompează. Serviciile converg și migrează din lumea fizică în cea digitală, devenind accesibile de oriunde și prin orice fel de aparat, de la telefoanele inteligente, la tablete, computere, radiouri digitale sau televizoare HD. Se prevede că, până în 2020, conţinutul și aplicaţiile digitale vor fi furnizate aproape în exclusivitate online. Datele lansate în iunie 2014 de Comisia Europeană arată că astăzi, chiar dacă tot mai mulţi oameni sunt conectaţi on-line, aproape 50% din populaţia Europei are competenţe digitale insuficiente pentru mediul de lucru de acum. Romania depăşeşte cu mult valorile medii europene, aşa cum a relevat Raportul Agendei Digitale (Digital Agenda Scoreboard), care a evaluat progresele înregistrate cu privire la obiectivele stabilite în Agenda digitală pentru Europa (DAE).

UE la accesarea Internetului, fiind devansată chiar și de Bulgaria și Grecia, unde 37% respectiv 33% din populaţie nu a accesat niciodată Internetul în 2014. Totodată, doar 32% dintre români spuneau că accesează zilnic internetul, acesta fiind cel mai mic procent din rândul statelor membre UE, unde media este de 65%. Comparativ, în Danemarca, doar 3% din populaţie declara că nu a utilizat niciodată Internetul în 2014. Urmează Luxemburg (4%), Olanda (5%), Finlanda, Suedia și Marea Britanie, toate cu 6%. În ceea ce privește serviciile Cloud, acestea erau cele mai utilizate în Danemarca (42% din populaţie) și Marea Britanie (38%). La nivelul Uniunii Europene, 21% din populaţia cu vârstă între 16 și 74 de ani a utilizat serviciile Cloud. Doar 8% din populaţia României a utilizat servicii Cloud în 2014, un procent similar fiind înregistrat în Polonia și Lituania.

Investiţii în TIC

România se situa, în 2014, pe ultimul loc în UE la accesarea Internetului, fiind devansată chiar și de Bulgaria și Grecia unde 37% respectiv 33% din populaţie nu a accesat niciodată Internetul în 2014. De asemenea, datele Eurostat indicau în 2014 că 78% dintre cetăţenii UE au folosit măcar o dată Internetul în ultimele trei luni. În Islanda ponderea era de 98%, în Norvegia, de 96%, în ţări precum Finlanda, Danemarca, Suedia și Marea Britanie procentul fiind de peste 90%. Romania avea un procent de 54%, iar Bulgaria, 55%. Aproximativ 39% dintre români nu au utilizat niciodată Internetul în 2014, faţă de o medie de 18% în Uniunea Europeană, și doar 8% din populaţia României a utilizat servicii Cloud, faţă de media de 21% din UE, potrivit acelorași date publicate la sfârșitul anului trecut de Eurostat. Astfel, România se situa, în 2014, pe ultimul loc în

Potrivit Strategiei Naţionale privind Agenda digitală pentru România, comunicată în septembrie 2014 de Ministerul pentru Societatea Informaţională, pentru ca România să atingă obiectivele specifice stabilite de Agenda Digitală pentru Europa 2014-2020, este necesar să se acorde prioritate investiţiilor în domeniul TIC. De asemenea, această prioritizare este principala pârghie pentru convergenţa la ţintele strategice ale Europei 2020. Asocierea obiectivelor strategice cu obiectivele specifice în domeniul TIC duc la dezvoltarea economiei digitale și la transformări pe mai multe niveluri: legislaţie, inovaţie, schimbări procedurale, modificări semiautonome de comportament etc .Agenda Digitală pentru România 2020 arată că investiţiile totale în sectorul Tehnologiei Informaţiei și a Comunicaţiilor (TIC) vor ajunge la aproximativ 2,4 miliarde de euro în România, până în anul 2020, iar impactul pozitiv în Produsul Intern Brut (PIB) va fi de 13%. Domeniile avute în vedere sunt: e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud Computing, Open Data, Big Data și Media Sociale; TIC în Educaţie, Sănătate, Cultură și e-Inclusion; e-Commerce, Cercetare, Dezvoltare și Inovare în TIC; Broadband și Servicii de Infrastructură Digitală. n

ARTE Alina Staicu

Ce am învăţat de la Generaţia X Sub presiunea propriei responsabilităţi, mi-am pus această întrebare cu adevărat abia acum câteva săptămâni. Gândul că trebuie să predau unor viitori artişti sensibili şi vulnerabili acele lucruri care m-au făcut şi mă fac încă vulnerabilă pe mine însămi m-a dus la o „recapitulare” a modelelor, a situaţiilor în care am avut nevoie de un profesor. Rememorarea s-a soldat cu procese de conştiinţă, cu conştientizarea tuturor lecţiilor pe care nu le-am înţeles atunci şi cu certitudinea că am de învăţat în fiecare zi.

206 SINTEZA # 15, aprilie 2015

207 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ART E

n Ceea ce îmi doresc să fie altfel în ceea ce mă defineşte ca profesor este toleranţa şi aprecierea diversităţii ca valoare

i se părea imposibilă misiunea unui profesor în domeniul artelor; nu poţi învăţa pe cineva să fie artist, nu-l poţi învăţa să fie el însuşi. Concluzia ar fi fost că, de fapt, nu am învăţat nimic de la cei pe care, elevă fiind, apoi studentă, i-am avut profesori. Şi totuşi, această Generaţie X încă îmi furnizează modele într-un mod în care poate că generaţia mea nu o mai poate face. Se spune că „joci un rol” ca profesor, un rol pe care se presupune că îl iei în serios; se recurge şi la un fel de seducţie pentru a câştiga simpatia celor pe care îi educi. „Recapitulând” ceea ce am considerat modele, amintindu-mi în ce situaţii am putut simţi că am profesori, mi-am dat seama că nicio seducţie nu a fost performată şi niciun rol jucat. Elevii mei îmi mărturisesc că simt nevoia apropierii de un model nu ideal, nu care să întărească iluzia de perfecţiune morală sau caracterială, ci un model coerent cu sine şi cu ceea ce predă, un „întreg” ca persoană care să îi trateze ca pe un întreg. Prăpastia neînţelegerii nu ţine de diferenţele de generaţie ci, cred, de sincronizare. La zece ani de la absolvirea facultăţii 208 SINTEZA # 15, aprilie 2015

am învăţat mai mult decât atunci când eram studentă de la aceiaşi oameni. Pentru că tot ce au avut de spus fost spus cu pasiune, cu dăruire, cu onestitate. Generaţia X

Ce aş dori să fac diferit de Generaţia X în felul în care predau este să recunosc când greşesc cu mai mare uşurinţă, să persist mai puţin în idei, doar pentru că sunt ale mele. de profesori care m-au învăţat ceva era caracterizată de generozitate şi răbdare. Spre deosebire de generaţia mea, care cere rezultate rapide în numele unei eficienţe programate, profesorii mei ştiau că unele lecţii le înveţi mai târziu şi acesta nu este un motiv să nu le predai, chiar dacă subiectul nici nu-şi mai aminteşte de la cine, cum şi când a învăţat.

De la profesorii mei am învăţat recunoştinţa, acea conştiinţă a faptului că nu ţi se cuvine totul şi anumite întâlniri, discuţii, situaţii pot schimba felul în care vezi lumea, că primeşti un dar preţios atunci când ţi se împărtăşeşte cunoaştere, emoţie, motivaţie. Poate că a fi artist te poţi învăţa doar tu pe tine, dar premisele acelea esenţiale le-am primit - un cadou de la oameni mai puţin interesaţi de eficienţă şi mai preocupaţi de modul în care gândeşti şi simţi. Am învăţat că viziunea de ansamblu, „the big picture” este complexă şi bogată, nu o reducţie sintetică. A crede în ceva nu se limitează la enunţarea unui slogan, ci înseamnă a percepe toate nuanţele acelui ceva; ca pădurea este făcută din copaci şi o poţi vedea cu conştiinţa şi respectul faptului că fiecare copac este şi rămâne unic chiar şi atunci când face parte dintr-o pădure. Am învăţat curajul şi asumarea consecinţelor, am învăţat că pot greşi, că pot contrazice, că pot alege cărări ocolitoare, dar mă pot întoarce pe acelaşi drum pe care am pornit iniţial. „Fă pasul, apoi vine şi drumul; porneşte - drumul se va face de la sine din fiecare pas pe care îl faci”. Am  209 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ART E

învăţat de la Generaţia X un anumit tip de verticalitate care nu este fixism. Profesorii mei de pictură mi-au dat un instrumentar mai preţios decât cel tehnic pe care ţi-l poate furniza orice tutorial - acela al sensului, al căutării autentice, al profunzimii. De la ei am învăţat încrederea în ciuda confuziei, răbdarea în ciuda rezultatelor, credinţa în ciuda scepticismului. Felul în care este folosit acest instrumentar depinde de fiecare. Faptul că avem tendinţa de a blama generaţia anterioară pentru eşecurile noastre se datorează confuziei proprii. Generaţia X ne-a dat un început; noi ar trebui să creăm continuarea. Când mă întreb ce îi pot învăţa pe elevii sau studenţii mei, îmi dau seama că nu e mult, dar e preţios; ceea ce am învăţat eu de la profesorii mei a ajuns să fie înţeles mult mai târziu, poate din cauza teribilismului tinereţii, spiritului de frondă pe care orice tânăr îl are sau dorinţei de a face mai bine. Acest „mai bine” nu înseamnă a distruge complet pentru a construi de la capăt, ci a folosi cu înţelepciune tot ce este valoros şi a adăuga, schimba, adapta, reclădi acolo unde este nevoie. Am înţeles că faptele nu au întotdeauna nevoie de explicaţii sau de programări, sau de „marketing”; dacă au la origine onestitatea, iubirea, curajul, atunci ceva bun trebuie să se întâmple. Ce aş dori să fac diferit de Generaţia X în felul în care predau este să recunosc când greşesc cu mai mare uşurinţă, să persist mai puţin în idei, doar pentru că sunt ale mele. Ceea ce îmi doresc să fie altfel în ceea ce mă defineşte ca profesor este toleranţa şi aprecierea diversităţii ca valoare. Ceea ce i-am reproşat Generaţiei X a fost o lipsă de transparenţă în metode, preferinţe, evaluări şi selecţii ce poate fi combătută prin argumente şi o mai mare încredere în capacitatea de înţelegere a celuilalt. Nu mi-a plăcut niciodată aroganţa care ducea la o autoritate exercitată de multe ori inutil şi ineficient. Ceea ce îmi doresc să fac diferit este să acord o mai mică importanţă statutului şi aparenţelor; vreau să-mi păstrez fascinaţia pentru procesul de a educa şi să continui să învăţ de la elevii mei. n

•

f ilm

A RTE

f ilm

Noul val de Generaţie X Delia Enyedi

Născuţi după martorii evenimentelor socio-politice care au modelat secolul XX și înaintea milenialilor tributari noilor media ale secolului XXI, în jurul membrilor Generaţiei X gravitează nenumărate semne de întrebare. În cazul românesc, discursul lor cinematografic oferă unele răspunsuri. „De ce eu?”, Tudor Giurgiu, 2015

Alina Staicu este absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, doctor în arte vizuale şi profesor de pictură.

210 SINTEZA # 15, aprilie 2015

•

211 SINTEZA # 15, aprilie 2015

A RTE

•

f ilm

n „După dealuri”, Cristian Mungiu, 2012

ea mai improbabilă confuzie în abordarea analitică a unei generaţii este identificarea ei din punct de vedere temporal. Și totuși, este cazul Generaţiei X a cărei coagulare a fost plasată de către fotograful de origine maghiară Robert Capa, cel care a introdus termenul în relaţie cu un foto-eseu publicat în 1953, în anii imediaţi încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Mai apoi, în 1991, la apariţia romanului „Generaţia X: o epopee contemporană”, autorul Douglas Coupland i-a identificat drept membri ai acesteia pe adolescenţii anilor ’80. Diverse proiecte de cercetare dedicate subiectului au suprapus și, în consecinţă, stabilit începutul anilor ’60 și cel al anilor ’80 ca interval de naștere a unei mulţimi de indivizi omogenă în... ambiguitate. Dealtfel, iniţiatoarea unui investigaţii comparative de anvergură a Generaţiei X la nivel global, Christine Henseler, sintetizează extrem de sugestiv ipoteza de lucru în dialogul dintre cercetători, de o parte, și membrii acesteia, de cealaltă parte, în schimbul de replici „Cui îi pasă?” - „În fine.”. Dar în demersul academic de a-l înlocui cu interogaţii și răspunsuri complexe lipsește un studiu de caz dedicat României, astfel că pare oportună o tentativă de caracterizare a Generaţiei X autohtone prin intermediul vocilor Noului Val al cinematografiei românești.

Eu, tu şi comunismul Despre afinitatea la nivel narativ a filmelor aparţinând Noului Val 212 SINTEZA # 15, aprilie 2015

213 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Românesc pentru anii de dictatură comunistă s-a scris, și cu siguranţă se va mai scrie, considerabil. Printre motivaţiile speculate s-a strecurat mereu cea a unui anumit tip de exotism, gustat în circuitul festivalier occidental, asociat traumelor îndurate de popoarele din fostul bloc comunist, dar și cea a unei misiuni recuperatoridentitare a unor regizori asimilaţi ca generaţie. Unul dintre principalii ei reprezentanţi, Cristian Mungiu, nuanţează tocmai această etichetă de „generaţie”, desigur argumentată de criticii de film în primul rând prin prismă estetică. Încă din 2009, într-un interviu acordat cotidianului The Irish Times, Mungiu nu ezita să corecteze preconcepţia unei obsesii pentru comunism ca artefact stând la baza seriei de scurtmetraje „Amintiri din epoca de aur”: „Am făcut [aceste filme] pentru că am vrut să revizitez perioada în care aveam 20 de ani. Voiam să povestesc cum am devenit adolescent. Au fost ani comuniști, nu putem nega asta. Dacă aceste filme funcţionează, nu o fac doar pentru că sunt despre comunism, ci pentru că sunt povești personale.” Câţiva ani și nenumărate premii internaţionale mai târziu, el și colegii săi de generaţie cinematografică, dar și de Generaţie X, continuă să conteste această etichetă, percepută ca uniformizantă, de Nou Val Românesc. Cel mai vocal în acest sens, Cristi Puiu, o denunţă ca pe un artificiu conceptual inspirat de modelul Nouvelle Vague, argumentând, într-un interviu acordat ziarului Gândul, în 2010: „Nici vechiul val nu există, Pintilie, Ciulei şi Daneliuc au fost accidente

fericite, aşa cum şi noi suntem astăzi accidente fericite.” În ciuda acestei duble autonegări a definirii generaţiei regizorilor români contemporani, din unghi sociologic sau artistic, receptarea critică a filmelor lor pare incapabilă de a eluda expectanţe formale și stilistice particulare. Să fie aceste expectanţe doar o cheie de citire artificială asociată fiecărui „nou val” al cinematografiei europene sau, într-o anumită măsură, convergenţa naturală a unor daturi specifice Generaţiei X românești?

Minimalism estetic şi abundenţă tematică După succesul la Cannes al filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în presa franceză Cristian Mungiu era identificat ca moștenitor al celebrilor cineaști belgieni de factură realistă Jean-Pierre și Luc Dardenne. Pe măsură ce Palme D’Or-ul câștigat de el s-a dovedit a nu fi o excepţie, ci un punct zero într-un palmares impresionant al filmului românesc contemporan, paralele explicative au început să fie trasate și cu filmografia autohtonă, în special cu cea a lui Lucian Pintilie, pe care nu întâmplător Corneliu Porumboiu îl include în lista maeștrilor care l-au ghidat în parcursul său autodidact. Ceea ce împărtășesc toţii cineaștii amintiţi este un limbaj cinematografic de o austeritate vibrantă. În estetica minimalistă specifică Noului Val Românesc, camera de filmat este fie un martor activ al acţiunii, într-o mișcare voit neglijentă în compoziţia de încadraturi și unghiuri de filmare, fie un martor 

ART E

•

f ilm

A RTE

n „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, Cristian Mungiu, 2007

aparent impasibil, imperturbabil din poziţia sa fixă în faţa unei scene, al cărei decupaj scenografic este sfidat de personajele care o părăsesc sau revin în ea. În ceea ce privește aceste personaje, ele sunt construite printr-un un joc actoricesc rafinat de dialoguri naturale, subliniate de un fond sonor compus exclusiv din zgomote ambientale și, rareori, muzică diegetică. Ceea ce toate aceste instrumente sprijină este o desfășurare temporală confortabil fragmentată în scene lungi, planuri-secvenţă, desfășurate pe îndelete, adesea în limitele unei singure zile. Citarea lui Lucian Pintilie ca reper nu este întâmplătoare, el fiind regizorul român care a refuzat concesiile făcute regimului dictatorial și a ales timpuriu calea exilului. Filmele sale, majoritatea adaptări literare, poartă amprenta distinctivă a maestrului atât prin estetica precursoare a minimalismului, cât și prin critica adusă letargiei societăţii românești, comunistă și post-comunistă. Și, cel puţin în cazul celor realizate înainte de 1989, ele sunt și mostra restricţiilor intelectuale care au acompaniat tinereţea membrilor Generaţiei X, fiindu-le interzise premiera în cinematografele din România. De aceea, atunci când Nae Caranfil a catalogat la nivel tematic filmele Noului Val Românesc în trei categorii: despre comunism, Revoluţie și tranziţie, el a ilustrat o jumătate de adevăr. Mungiu a completat cealaltă, căci, într-adevăr, generaţia sa nu recuperează în film pagini de Istorie, ci pagini de istorii personale infestate de Istorie. Doar gradul de dedublare 214 SINTEZA # 15, aprilie 2015

regizor-protagonist diferă. De la acutpersonalul „Al doilea joc” (Corneliu Porumboiu, 2014), până la substituirea propriei istorii uneia similară ca și context, dar cutremurătoare ca miză, în „De ce eu?” (Tudor Giurgiu, 2015), trecând prin delegarea unor drame individuale profund ancorate social unor personaje reale în „După dealuri” (Cristian Mungiu, 2012) sau fictive în „Poziţia copilului” (Călin Peter Netzer, 2013), minimalismul estetic al Noului

După succesul la Cannes al filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în presa franceză Cristian Mungiu era identificat ca moștenitor al celebrilor cineaști belgieni de factură realistă, Jean-Pierre și Luc Dardenne. Val Românesc este echilibrat prin densitatea sa ideatică, iar provenienţa ei rămâne apanajul unei anumite generaţii.

Necunoscuta X din ecuaţie În introducerea la volumul „Generation X Goes Global: Mapping a Youth Culture in Motion” (Routledge 2012), aceeași Christine Henseler descrie Generaţia X ca având o perspectivă asupra lumii alimentată de nevoia de „schimbare, de combatere

a corupţiei, a dictaturii, a abuzului, a SIDA” care caută „demnitatea umană și libertatea individuală, nevoia de stabilitate, dragoste, toleranţă și drepturi egale pentru toţi”. Este o înșiruire impresionantă de ţeluri care trădează, de fapt, decalaje în dezvoltarea acestei generaţii condiţionată, ca oricare alta, de circumstanţe geografice, politice sau sociale specifice. După cum e necesar să acceptăm faptul că niciun membru al acestei generaţii nu își poate asuma toate aceste bătălii, fără îndoială există și suficienţi membri care ignoră / refuză apartenenţa la aceasta și, prin urmare, nu își asumă niciuna. În cazul de faţă, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Călin Peter Netzer, Radu Jude sau Tudor Giurgiu, născuţi în intervalul 1967-1977, nu și-au filtrat niciodată în mod deschis discursul artistic printr-o grilă generaţională. Cu toate acestea, vocile lor se suprapun în ceea ce par a propune și anume încadrarea lor ca necunoscute în ecuaţia Generaţiei X, dar nu acele necunoscute formulate ca simple elemente într-o mulţime caracterizată poate în mod forţat de idealuri și, în cazul lor, de estetică și teme comune, ci ca indivizi distincţi ce recunosc în principala bătălie care le este așezată pe umeri, cea împotriva dictaturii comuniste, doar asurzitorul zgomot de fond al devenirii și expresiei lor. n

Delia Enyedi este doctor în Teatru şi Artele Spectacolului, cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.

215 SINTEZA # 15, aprilie 2015

A RTE

SEMN

•

S E M N

D E

CA RTE

CA RT E

Primăvara lui Nicu Alifantis Ioan Es. Pop

Î Ca întotdeauna când cred că am încheiat prezentarea unei cărţi, aflu lucruri noi legate de subiectul în cauză. În acest caz, de exemplu, găsesc informaţia că, în aceeaşi perioadă cu apariţia „Scrisorilor nedesfăcute” din 2014, au ieşit pe piaţă alte două cărţi „cu cântec”, ambele ale unui confrate al lui Nicu Alifantis, Nicolae Covaci: „Însă eu, o pasăre” şi „Giudecata înţelepţilor”, purtând antetul editurii Integral din Bucureşti şi beneficiind de îngrijirea lui Costel Postolache. Primul volum reprezintă reeditarea unuia apărut cu mai bine de 20 ani în urmă la Editura Nemira, iar al doilea e inedit. Amândouă prezintă viaţa zbuciumată a formaţiei Phoenix de-a lungul a 50 de ani.

216 SINTEZA # 10, noiembrie 2014

ntr-o încântătoare seară de sfârşit de ianuarie 2015, Nicu Alifantis mi-a dăruit o carte pe care se afla numele lui* şi mi-am adus încă o dată aminte de cât de înrudite au fost şi sunt muzica şi poezia. Două arte care tânjesc să se afle iar şi iar împreună, de câte ori li se dă prilejul, ca în această carte în care poezia se aude, iar muzica se vede. Poemelor şi celor treisprezece scrisori tălmăcite de Léonard Constant li se alătură aici două epistole de Emil Brumaru şi Laurenţiu Ulici şi o postfaţă de Clara Mărgineanu, plus câteva fotografii care au însoţit ediţia întâi a cărţii, apărută în 1997. Este multă delicateţe şi candoare în versurile lui Nicu Alifantis chiar şi atunci când ele evocă singurătatea, tristeţea şi întunericul. Într-un foarte muzical „Cântec de leagăn”, versurilor le vin în ajutor rima şi ritmul: „Spune-mi, unde se ascund/ ziua stelele pe cer,/ unde luna-a dispărut,/ de ce-i soarele stingher?/ Spune-mi de-unde vin în zbor/ toţi, toţi aceşti fulgi de nea,/ de ce mor aşa uşor/ şi nu-i plânge nimenea?// (...) Zână bună, zână bună,/ pune-ţi-aş pe frunte lună/ şi-n sărut te-aş legăna/ să nu-ţi fie noaptea grea,/ zână bună, zâna mea.// Mâine poate voi pleca/ pentr-un timp din ţara ta/ şi-mi va fi tristă o stea,/ căci nu am putut afla/ de ce oare-n lumea ta/ totul se poate-ntâmpla”. Cântecelor de felul acesta le sunt contrapuse poeme în vers liber, unele meditativ-concluzive („Există cazuri,/ nu ştiu cât de dese sau cât de rare,/ când eşti atât de îndrăgostit/ încât toate îţi ies pe dos”), altele narativdescriptive, ca acest „Turneu” din care reproduc: „Au trecut şi ultimele autografe ale acestui lung şi obositor turneu./ Mă gândesc cu silă la clasica friptură şi la aceeaşi/ banală cameră de hotel, care te aşteaptă ca o sinceră şi/ devotată amantă./ Ştiu şi ce va urma: recepţia, cheia, uşa, duşul, patul,/ în zori, geamantanul.../ .../ De ani de zile îmi tot propun să pun pe note această/ poezie aproape autobiografică.” Tonul acesta mai degrabă neutru transmite un dramatism discret, o amărăciune bine strunită, de o altă muzicalitate decât cea a Cântecului de leagăn şi poate, de aceea, mai în spiritul poeziei despodobite de metafore care se scrie astăzi: „Nu e mare scofală să cânţi./ Mulţi te consideră o paiaţă, alţii îţi râd în faţă/ şi ocazii găsesc cu duiumul, în tramvaie, în autobuze,/ pe stradă, la semafoare, când roşul ţi se pare cea mai/ fără de sens culoare...”. 217 SINTEZA # 10, noiembrie 2014

Cele treisprezece scrisori tălmăcite în limba franceză de Leonard Constant vin să adauge cărţii un prieten despre care aflăm că s-a născut în capitala României şi a locuit la Paris, iar apoi la Ottawa şi că „s-a îmbolnăvit de poezie”. La fel de pregnante sunt prezenţele lui Emil Brumaru şi Laurenţiu Ulici, cu încântătoare „răvaşe” din care merită extrase formulări memorabile. „Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cântecul vieţii fiecăruia dintre noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsându-ne destrămaţi o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroşi, mai teferi, întru poezia-i caldă”, spune Emil Brumaru în textul său „Poet de când lumea”. Iar criticul Laurenţiu Ulici concluzionează, în maniera sa inconfundabilă: „Nicu Alifantis se arată acum admiratorilor săi în ipostaza de poet în înţelesul curat şi adevărat al cuvântului. Nu-i o surpriză, mai bine zis n-ar trebui să fie o surpriză, dat fiind faptul că tocmai poeticitatea e principala particularitate a muzicii sale. Poeticitatea muzicii? Ei bine, da. (...) Vreau să spun că în compoziţiile sale mai tare decât gândirea muzicală e gândirea poetică.” Fără îndoială că este aşa, dacă ne gândim la câte creaţii ale unor mari poeţi români, precum George Bacovia, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, dar şi ale sale proprii, au ajuns şlagăre graţie vocii şi chitarei lui Alifantis. Pe linia aceasta, a cantabilităţii, se înscriu majoritatea poemelor din „Scrisori nedesfăcute” şi, într-un aprilie atât de „prins de duhul înverzirii”, nu poate fi ocolit acest „Cântec verde”: „Verdele din tine/ verdele pe tine/ verdele din cerul/ de deasupra ta,/ verde sub picioare/ ţi-aş tot aduna,/ verde eşti, iubito,/ verde fraged ţine/ sufletul din tine,/ verdele m-apasă,/ verde e şi-n mine,/ te privesc cu teamă/ să nu-ntind culoarea,/ verdele cu verde/ este pur şi bine,/ verdele cu verde/ este chiar iubire?” Poeta Clara Mărgineanu prinde în postfaţa ei şi alte nuanţe ale personalităţii lui Alifantis, printre care „curajul ca, în poezie, să fie vulnerabil”, „să-şi arate rănile”. „În acelaşi timp, râde sănătos şi cu poftă în faţa spectacolului inepuizabil al lumii. Măştile, arlechinii şi clovnii îi sunt prieteni de-o viaţă”. Oricine va desface scrisorile din această carte va găsi în ele culorile şi miresmele unui anotimp aşteptat atâta vreme de noi toţi. n *Nicu Alifantis, „Scrisori nedesfăcute”, Editura Nemira, Bucureşti, 2014

SPORT LIFE Când arde zgura Luminiţa Paul

BRD Năstase-Ţiriac Trophy a ajuns la 20 de ediţii. O viaţă întreagă de victorii, întâmplări, reușite și momente dificile.

218 SINTEZA # 15, aprilie 2015

219 SINTEZA # 15, aprilie 2015

SPORT

L IFE

n Horia Tecău a cucerit titlul în trei rânduri, cu trei parteneri diferiţi, Robert Lindstedt (2012), Max Mirnîi (2013) şi Jean-Julien Rojer (2014)

n aprilie se împlinesc 20 de ani de când BRD Năstase-Ţiriac Trophy se prezintă în faţa spectatorilor. Cu haine mereu ajustate în pas cu moda, dar fără a-și pierde esenţa și stilul iniţial: roșul zgurii. Culoarea care vine cel mai bine în primăvara bucureșteană, uneori capricioasă, alteori caldă și zâmbitoare. E o istorie care seamănă pe alocuri cu un roman de capă și spadă, acel „După 20 de ani” la care se apelează atât de des. E și o istorie care, de câteva ediţii bune încoace, trăiește liniștit, bine așezată în mediul său. Fără dueluri inutile. Fără intrigi veninoase. Fără lovituri de palat. A trebuit să treacă însă timp pentru a se ajunge aici, la un plafon stabil. Au trecut sezoane, unul după altul, și parcă uneori e greu de valorizat faptul că acest turneu reprezintă evenimentul sportiv internaţional cel mai important, mai preţios, care se organizează în România. Și care are deja o tradiţie respectabilă. Lumea ar tresări altfel la niște nume grele, importante, din domeniu, dar e greu de crezut că vom vedea un Federer, Djokovici sau Nadal la București, atâta vreme cât turneul va rămâne de categorie ATP 220 SINTEZA # 15, aprilie 2015

250, având, de asemenea, concurenţă cu Barcelona, ATP 500, din aceeași săptămână. Dar această categorie este cea care se potrivește, deocamdată cel puţin, realităţii de la noi. Sportive, economice, sociale.

Până în 2011 inclusiv, turneul a rămas în calendar toamna, însă, de la an la an, a devenit tot mai izolat. O insulă roșie de zgură în oceanul de hard, cel outdoor american dinainte și cel asiatic care îi urma. Un pas important s-a făcut în 2011, când s-a reușit mutarea în calendar, începând de la ediţia următoare, într-un interval mult mai propice. Asta a îmbunătăţit și diversificat participarea. Să ne întoarcem însă la origini pentru a vedea mai clar cum a evoluat, cum s-a schimbat totul. Până

în anii ’90, România nu organizase în materie de tenis nimic mai amplu decât întâlniri de Cupa Davis. E adevărat, între ele și o finală a singurei competiţii pe echipe din acest sport, cea din 1972, pierdută dramatic în faţa SUA, 2-3. Pentru acel eveniment s-a ridicat din temelii ceea ce și astăzi este cea mai mare bază de tenis de concurs de la noi, Arenele BNR. Apoi, în 1991, s-a organizat un challenger cu premii de 100.000 de dolari, care a revenit și în 1992. Deja era altceva. Acest concurs a urcat o treaptă și s-a transformat în turneu cu drepturi depline. Se juca toamna, în septembrie, imediat după ultimul turneu de Mare Șlem al anului, cel de la New York. A avut la ediţia inaugurală, cea din 1993, o bursă totală de 525.000 de dolari și șansa unei participări de gală, mai ales pentru un concurs abia născut. Favorit principal și cel care avea să câștige titlul a fost Goran Ivanisevici, la momentul respectiv manageriat de Ion Ţiriac. Era numărul 10 mondial, prezenţa lui pe tabloul primei ediţii dându-i imediat acel strat de poleială greu de îndepărtat. Francezul Cedric Pioline, finalist la US Open, a venit la București direct de la New York, încă o biluţă strălucitoare, chiar dacă, obosit  221 SINTEZA # 15, aprilie 2015

SPORT

de drum și de toată tevatura, a pierdut repede. Încă doi ani, turneul, numit pe atunci Romanian Tennis Open, a avut aceeași mască de grandoare. Ivanisevici s-a întors să-și apere titlul în 1994, dar a pierdut în finală. Atunci a jucat în capitală și învingătorul de la Paris din acel an, Sergi Bruguera, adus cu garanţii imense, dar care a ieșit și el iute de pe tablou. În 1995, câștigător a devenit Thomas Muster, care în acel an cucerise trofeul de campion la Roland Garros. Era regele zgurii, aproape neînvins în zeci de meciuri, cu zeci de titluri pe această suprafaţă în vitrină, și acceptase să vină la București! Tot atunci, premiile explodaseră, ajungând la o sumă greu până și de rostit în România anilor ’90: 1,375 milioane de dolari. Greu de rostit, dar, mai ales, greu de acoperit. Deţinătorul licenţei, Sever Mureșan, nu a mai putut oferi garanţiile financiare pentru susţinerea turneului și pentru onorarea premiilor imense. După multe luni de discuţii și negocieri cu ATP, licenţa a fost preluată de Ilie Năstase și Ion Ţiriac, iar turneul, aflat în pericol de mutare, a rămas în România. Cu o mare condiţie necesară, dar insuficientă supravieţuirii: o redimensionare în sensul micșorării pretenţiilor și cecurilor puse în joc. Dintr-un vis de mărire trecătoare s-a transformat într-un turneu normal. Un turneu adaptat condiţiilor dintr-o Românie zbuciumată economic, aflată în căutări, convulsii și reașezări. Din 1996 a început o altă numărătoare, cea care a ajuns anul acesta la 20. Prima ediţie desfășurată sub noii patroni. Ediţie care l-a avut pe tablou pe Boris Becker, manageriat de Ion Ţiriac, fost lider mondial, la momentul respectiv numărul 6 ATP și care în acel an se impunea la Australian Open. Germanul a avut însă o prezenţă efemeră în concurs, n-a durat nici un set. Sarcina de a da culoare competiţiei a fost preluată de specialiștii suprafeţei, iar finala nici că putea avea o distribuţie mai potrivită: Alberto Berasategui și Carlos Moyá, oameni pentru care s-a inventat suprafaţa roșie și care, la momentul respectiv, erau în momente importante ale carierelor lor. Premiile s-au întors la 475.000 de dolari, o cantitate mai apropiată de realitatea noastră, dar care s-a dovedit

222 SINTEZA # 15, aprilie 2015

L IFE

și ea, în timp, prea ambiţioasă. În 2000, suma a scăzut la 350.000 de dolari. Participarea s-a redus și ea la specialiști ai zgurii, mulţi spanioli și argentinieni plus câte o apariţie a vreunui jucător de top preocupat să-și încaseze garanţia și să rămână cât mai puţin în turneu. Au fost anii minimei rezistenţe, ai ameninţării permanente cu renunţarea. Lucrurile s-au schimbat însă, au intrat pe altă linie, din 2003, când organizarea a fost preluată de Bogdan Enoiu. De atunci, pretenţiile s-au repoziţionat. În plus, s-a inaugurat ceea ce avea să devină marca turneului, tușa sa personală: un meci demonstrativ cu participarea unor legende ale tenisului. Cu

Francezul Gilles Simon, îndrăgostit de zgura bucureșteană încă din anii toamnei, a revenit cu stăruinţă la Arenele BNR și, mai mult decât atât, a cucerit titlul de trei ori, performanţă unică, răsplătită cu un minunat trofeu de cristal. această ocazie au venit la București, de-a lungul anilor, John McEnroe, Guillermo Vilas, Adriano Pannatta, Mats Wilander, Yannick Noah, Henri Leconte și mulţi alţii, alături de Ilie Năstase, mai nou de Andrei Pavel, care a schimbat rolul de competitor pe cel de invitat, și de Mansour Bahrami, un obișnuit al meciurilor-show. Mai era însă ceva care trebuia schimbat: perioada de desfășurare. Până în 2011 inclusiv, turneul a rămas în calendar toamna, însă, de la an la an, a devenit tot mai izolat. O insulă roșie de zgură în oceanul de hard, cel outdoor american dinainte și cel asiatic care îi urma. După ce a dispărut din program și Palermo, disputat tot pe zgură, situaţia Bucureștiului s-a complicat și mai mult. Aceiași jucători, în majoritate spanioli și argentinieni, oamenii care caută orice petic de zgură.

S P O RT

Pentru a modifica distribuţia și a spera la o participare de alt rang, s-a reușit, până la urmă, mutarea concursului în aprilie. La începutul sezonului roșu, cu o lună înainte de Roland Garros. Atunci când toţi jucătorii caută zgura și nu invers. Pentru a se pregăti cât mai bine în vederea balului parizian, pentru a se acomoda, pentru a se roda. Așa și-a găsit BRD Năstase-Ţiriac Trophy, în sfârșit, locul. Un turneu ATP 250, apreciat, cu o apariţie solidă. În acești câţiva ani, și-a făurit alţi adepţi. Francezul Gilles Simon e unul dintre ei. Îndrăgostit de zgura bucureșteană încă din anii toamnei, el a revenit cu stăruinţă la Arenele BNR și, mai mult decât atât, a cucerit titlul de trei ori, performanţă unică, răsplătită cu un minunat trofeu de cristal. Care i-a fost expediat direct acasă, la reședinţa sa din Elveţia, într-un pachet cu ștampila „Fragil”. Gilles, fost numărul 6 mondial, spune că aici regăsește mereu senzaţii pozitive, că știe pe dinafară fiecare colţișor al Arenei Centrale și că se hrănește din energia publicului. Mai sunt însă și alţii care revin, chiar dacă nu întotdeauna rezultatele au fost la superlativ. Și mai sunt jucători care nu vor putea șterge vreodată din memorie Bucureștiul, pentru că aici au cucerit primul lor titlu: Davíd Ferrer, ajuns numărul 3 mondial, Jurgen Melzer, Florian Mayer, Lukás Rosol. Sau au disputat aici prima lor finală. Sau au găsit aici punctele de care aveau nevoie, încrederea, cum s-a întâmplat anul trecut cu Grigor Dimitrov, 16 ATP la momentul respectiv, care a triumfat pentru întâia dată în carieră pe zgură tot la București. Românii, în schimb, au ridicat trofeul doar la dublu. Horia Tecău a cucerit titlul în trei rânduri, cu trei parteneri diferiţi, Robert Lindstedt (2012), Max Mirnîi (2013) și JeanJulien Rojer (2014). Acum, e din nou acel moment din an. Aleile se umplu de oameni, de culoare, de zumzet. Se aude sunetul sec al mingilor lovite ritmic. Deciziile arbitrilor. Aplauzele. Pentru evenimentul internaţional pe care România îl organizează an de an. Și uneori parcă uită că o face și că nu e puţin lucru deloc. n

L IF E

Performanţele românilor la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

1996 Andrei Pavel semifinale Dinu Pescariu sferturi Ion Moldovan sferturi

2002 Andrei Pavel

2005

223 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Adrian Voinea sferturi

2004

Răzvan Sabău semifinale Victor Hănescu sferturi

Victor Hănescu sferturi

2007

Andrei Pavel semifinale Victor Hănescu semifinale

Luminiţa Paul este jurnalist la „Gazeta Sporturilor” şi comentator Eurosport

Adrian Voinea semifinale Andrei Pavel sferturi

2003 semifinale

Andrei Pavel

2001

1998

Dinu Pescariu

Victor Hănescu finală

Adrian Voinea

2013 Victor Hănescu sferturi

Victor Hănescu

Răzvan Sabău

T R AV E L

GOOD LIFE

Ultima pată albă pe harta Europei Cea mai nevizitată ţară de pe continent, Republica Moldova, păstrează frumuseţea necosmetizată a peisajelor și monumentelor ocolite de turismul de masă. Bogdan Stanciu | Foto: Vakarcs Loránd

n Complexul-cultural-natural de la Orheiul Vechi, este probabil cel mai important obiectiv turistic din Moldova

224 SINTEZA # 15, aprilie 2015

225 SINTEZA # 15, aprilie 2015

G OO D

L IFE

•

T ra v el

n Colecţia de vinuri de la Cricova numără peste un milion de sticle

u excepţia statului de buzunar Liechtenstein, Republica Moldova este cea mai puţin vizitată ţară din Europa, relevă cele mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Turismului. Potrivit acestora, doar 96.000 de sosiri internaţionale au fost înregistrate în 2013 în ţara de peste Prut. Şi totuşi... ...Modesta cifră ascunde un salt de aproape 30% faţă de 2010, când doar 64.000 de turişti au vizitat Moldova. . ...Moldova a fost votată de cititorii Lonely Planet, în 2013, ca fiind a doua cea mai bună destinaţie „off the beaten track” din lume, după Bhutan. „Off the beaten track” se traduce prin „departe de calea bătută” şi desemnează în jargonul industriei turistice destinaţiile cvasi-necunoscute. Aşadar, ce ar fi de vizitat în cea mai nevizitată ţară din Europa? Pentru a răspunde la această întrebare, o echipă de la revista SINTEZA a străbătut în lung şi în lat Republica Moldova. În continuare, vă prezentăm câteva din motivele care fac Moldova să fie o destinaţie ce merită vizitată.

Vinăriile subterane Despre primul om în spaţiu, Iuri Gagarin, se spune că s-a clătinat mai 226 SINTEZA # 15, aprilie 2015

puţin după ce s-a întors pe Pământ, decât atunci când a părăsit Cricova, la două zile de la intrare. Oraşul subteran al vinurilor de la Cricova este poate cel mai cunoscut obiectiv turistic al Moldovei, iar vizitele aici se desfăşoară cu precizie de ceas elveţian. Un microbuz deschis pe laturi preia la intervale regulate turiştii din faţa porţii complexului şi intră cu ei sub pământ, la o adâncime de 35 de metri. Tunelurile sunt înalte de trei, până la 3,5 metri, şi largi, ca nişte străzi cu două benzi. Un prim popas se face pe o stradă flancată de budane (butoaie de mari dimensiuni) cu capacitatea între patru şi opt tone. Ghidul spune că jumătate dintre butoaie sunt de decor, iar restul încă sunt folosite pentru învechirea vinului. Galeriile de la Cricova au 120 de kilometri în lungime, din care oraşul subteran se întinde pe 80 de kilometri. Ele au fost săpate pentru exploatarea de calcar. Cu piatra excavată de aici s-au ridicat oraşe ca Bălţi sau Chişinău. Strada Chardonay, străzile Cabernet Sauvignon, Drumul Vinului şi Firul Ariadnei se înlăţuiesc într-un labirint ticsit cu butoaie de lemn şi cisterne de metal, care se întrezăresc fugar, în timp ce microbuzul se

G OO D

n Vile inspirate de arhitectura tradiţională, la Chateau Vartely

îndreaptă spre secţia de remuajdegorjare* a combinatului de vinificare. Aici, unde adâncimea sub pământ se apropie de 100 de metri, ghidul descrie cu lux de amănunte modul în care este obţinut vinul spumant de Cricova şi povesteşte şi istoria călugărului Dom Perignon, legendarul descoperitor al vinului spumant. Vizita continuă cu impresionanta Colecţie Republicană de Vinuri, amenajată într-o pivniţă în formă de pahar de vin. Vinurile sunt ţinute aici în casete rectangulare, înzidite, denumite „caze”. Colecţia cuprinde în jur de un milion de sticle, din 460 de tipuri de vin. Printre personalităţile care îşi păstrează aici colecţiile private de vin - primite chiar din partea combinatului de la Cricova - se numără Vladimir Putin, Angela Merkel, Traian Băsescu şi, mai nou, Klaus Werner Johannis. Dacă unul dintre aceştia doreşte să consume unul dintre vinurile de colecţie, sună la Cricova, şi sticla, sau sticlele, sunt ambalată şi expediate. Colecţia a fost fondată încă în 1954, şi ea conţine şi 2.000 de sticle de vin din colecţia personală a liderului nazist Hermann Göring. Colecţia sa a fost „eliberată” de Armata Roşie, şi

L IF E

•

T ra v el

n Oraşul subteran Cricova

ce a mai rămas din ea după eliberare a fost împărţită între Cricova şi Massandra, în Crimeea. Majoritatea vinurilor din această colecţie s-au oxidat între timp, dar rămân un spectaculos trofeu de război, numai bun de arătat turiştilor. Cel mai valoros vin păstrat în vinoteca de la Cricova este o sticlă de „Ierusalim de Paşti” provenită dintr-un lot unic, produs în anul 1902. Liliana, unul din ghizii de la Cricova, recită pe nerăsuflate în faţa ei legenda potrivit căreia un magnat american ar fi oferit pentru ea 150.000 de dolari şi câteva Cadillacuri. Sticla provine chiar din colecţia lui Göring. Patru săli de degustare încheie vizita la Cricova, fiecare cu specificul ei - Casa Mare (în stil tradiţional moldovenesc), Sala Prezidenţială, Sala „Fundul Mării” şi Sala Europeană. La ieşirea din complex, o fotografie a lui Iuri Gagarin, aminteşte de vizita istorică a acestuia, din 8-9 octombrie 1961. „Le doresc cramelor Cricova să obţină cât mai multe medalii de aur cu vinurile lor, şi dacă vreodată n-o să mai fie destul aur pe Pamânt, eu promit că mă voi întoarce în spaţiu să caut aur pentru medaliile voastre”, le-a scris cosmonautul angajaţilor de la Cricova. 227 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Cricova se află la 11 kilometri de Chişinău, spe nord. Spre sud de capitala Moldovei, cam la 20 de kilometri, se află „concurenţa” Mileştii Mici. Mileştii Mici a intrat în Cartea Recordurilor în 2005 cu cea mai mare colecţie de vinuri din lume, formată din 2 milioane de sticle. La fel ca şi Cricova, combinatul de vinificare de la Mileştii Mici se desfăşoară pe galeriile subterane ale unei foste exploataţii de calcar, ocupând 55 de kilometri în lungime. Şi dacă majoritatea ţărilor nu au niciun oraş vinicol subteran, Moldova nu are doar unul, nici două, ci trei! La Brăneşti, 43 de kilometi nord de Chişinău, se află o vinărie ale cărei galerii se întind pe 58 km, la o adâncime de 60 m sub pământ.

Cazare la vinării Cricova şi Mileştii Mici sunt întreprinderi de stat. Dacă doriţi să vedeţi cum arată o vinărie - termen folosit în Moldova pentru ceea ce în România se numeşte cramă - privată, vă puteţi îndrepta spre sud-est, la Purcari, sau spre nord, la Orhei. În ambele locuri există două domenii viti-vinicole desprinse parcă din poveşti, unde există şi posibilităţi de cazare în condiţii de lux, însă la

preţuri neaşteptat de mari. La Purcari, castelul turistic şi domeniul viticol este amplasat într-o zonă superbă, cu privelişte spre Nistru, în timp ce la Orhei, domeniul Chateau Vartely oferă cazare în camere şi apartamente de lux amplasate în trei vile. Acestea sunt inspirate din arhitectura caselor tradiţionale din sudul, centrul şi, respectiv, nordul Basarabiei. Preţul unei cazări în regim double începe de la 80 de euro/noapte, cu mic dejun inclus, la Orheiul Vechi, respectiv 70 de euro/noapte, la Purcari.

Orheiul Vechi, o Meteora nealterată Dacă Mileştii Mici şi Cricova îşi dispută întâietatea pentru cel mai notoriu obiectiv turistic din Republica Moldova, Orheiul Vechi este probabil cel mai valoros. Ţara de la est de Prut nu se poate mândri deocamdată cu niciun obiectiv cultural propriu pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar în toamna anul 2014 a nominalizat Peisajul Arheologic de la Orheiul Vechi. Orheiul Vechi este un complex cultural-natural care include ruinele unei cetăţi medievale, şase schituri săpate în stâncă, dintre care unul este încă funcţional, un muzeu de istorie 

G OO D

L IFE

•

T ra v el

G OO D

3. Monumente istorice: Cetatea Soroca, Cetatea Tighina

Am rugat-o pe Natalia Ţurcanu, director executiv al Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), să alcătuiască un clasament al celor mai interesante cinci atracţii turistice ale Moldovei, aşa cum este el văzut din interior:

1. Vinării: Cricova, Purcari, Etcetera, Brăneşti

4. Conacul Manuc Bei, Hânceşti

Topul este făcut pe categoriile de turism pe care încercăm să le promovăm, cele care formează oferta turistică a Republicii Moldova: turism vinicol, cultural, gastronomic”, Natalia Ţurcanu, director executiv al Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor din Moldova

2. Complexul istorico-cultural Orheiul Vechi cu schiturile rupestre

228 SINTEZA # 15, aprilie 2015

5. Evenimente culturale care promovează tradiţiile: Festival Medieval, Gustar, Ia Mania

•

T ra v el

n Călugărul Efim citeşte Biblia, pe o platformă suspendată deasupra râului Răut

n Chiliile săpate în stâncă de schimnicii de la Mănăstirea Peştera, Orheiul Vechi

Top 5 Moldova

L IF E

de mici dimensiuni şi un pitoresc sat cu arhitectură tradiţională - Butuceni. Toate acestea se suprapun pe un peisaj sălbatic, creat de râul Răut, care la Orheiul Vechi face un viraj de 180 de grade, înconjurând cu apele sale un promontoriu, alungit şi pietros. De o parte şi de alta a Răutului, în malul abrupt, aproape vertical, călugării au săpat, în sute de ani, schituri unde s-au nevoit în căutarea lui Dumnezeu. Acum, o singură mănăstire mai funcţionează, dar şi celelalte pot fi vizitate de călătorii temerari. Întreaga vizită ghidată, incluzând micul muzeu cu ceramică de Cucuteni şi vestigii medievale, este însoţită de snoavele ghidului, care au în centru turişti nătângi din toată lumea. Mănăstirea Peştera, cea care încă funcţionează, se află chiar deasupra satului Butuceni. Un coridor întunecos duce spre biserica săpată în stâncă, unde se află şi culcuşul singurului monah care mai locuieşte aici. La cei 67 de ani ai săi, Efim este cel mai în vârstă din obştea de şase călugări. Ceilalţi însă nu locuiesc în mănăstirea rupestră, ci au chiliile un pic mai sus, lângă biserica cea nouă, cu cupole aurii, care domină întreg peisajul. Din tavanul bisericii picură apă 229 SINTEZA # 15, aprilie 2015

într-o găleată instalată pe un scaun. O cană de tablă de lângă găleată arată că pustnicul foloseşte apa picurată de stâncă. În stânga intrării, se deschide o uşă spre vechile chilii ale schimnicilor, tăiate în piatră. Sunt mici ca nişte carcere, sfredelite de jur-împrejurul unui platou în care se observă scoicile fosile - cândva aici era fundul Mării Sarmatice. Uşi nu au avut niciodată chiliile schimncilor, ci erau acoperite cu blănuri şi pături, povesteşte ghida, Nina Coreţchi. Tavanul este aşa de jos, încât trebuie să te apleci mult pentru a putea intra. „Aşa le-au făcut de la bun început, ca să fie siliţi să umble cu capul plecat, în semn de smerenie”, mai spune ghidul. Din biserică, o altă uşă dă spre un „blacon”, suspendat la zeci de metri de râul Răut, cu o frumoasă privelişte asupra zonei. Înainte de Orheiul Vechi, localitate abandonată la mijlocul secolului al XVI-lea, după ce tătarii au ars-o de două ori din temelii, pe promontoriul unde se află acum satul Butuceni, se găsea Shehr al-Jedid, unul dintre cele mai falnice târguri ale Hoardei de Aur, oraş vestit, cu băi publice, caravanserai şi moschei. Înainte de oraşul tătar,

a existat o cetate medievală şi, încă înainte de ea, una dintre cele mai mari cetăţi geto-dacice din regiune. Acum, satul Butuceni adăposteşte două resorturi ecologice, unde se poate face cazarea. O serie de case au fost cumpărate şi restaurate în stil tradiţional de antreprenorii care mizează pe turismul ecologic.

Chişinău Capitala Moldovei este, fără îndoială, cel mai modern şi mai plin de viaţă din toate oraşele Basarabiei. Aproape ras de pe suprafaţa pământului în timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul nu se poate mândri cu o arhitectură deosebită, dar recuperează la capitolul parcuri şi atmosferă. Un tur al oraşului trebuie să includă Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Sala cu Orgă, Parcul Catedralei şi Parcul Ştefan cel Mare, cu statuia voievodului şi Aleea Scriitorilor. Ritmul străzii, dat la maximum, face bulevardul Ștefan cel Mare - axamamă a orașului - să trepideze până la ore târzii. Tineri și bătrâni, oameni cu treabă și fără, rulează pe trotuarele largi ca pe un catwalk. Imens. Pentru o aromă locală mai intensă, faceţi o vizită în Piaţa Centrală, un 

G OO D

L IFE

•

T ra v el

G OO D

L IF E

•

T ra v el

O vizită în Transnistria

n Aleea Scriitorilor, din Parcul Ştefan cel Mare din capitala Moldovei

Încă nu există un centru de informaţii Din păcate, Chişinăul este probabil ultima capitală din Europa care nu are un centru de informaţii turistice şi nici un portal online de profil. Vestea bună este că, în scurt timp, situaţia se va remedia, ne-a declarat Natalia Ţurcanu, director executiv al Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM).

230 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Asociaţia pe care o reprezint intenţionează să deschidă un astfel de centru şi sperăm să avem şi suportul necesar, pentru a deschide primul centru chiar în cadrul Aeroportului Chişinău”, Natalia Ţurcanu

spectacol în sine, unde totul se vinde şi se cumpără, de la rodii proaspete la crapi uriaşi. O altă piaţă care nu trebuie ratată este cea de flori, care se întinde pe câteva sute de metri pe una dintre laturile Parcului Catedralei. La ceas de seară, strada Puşkin oferă o pleiadă de restaurante unde se poate cina copios. Dacă preferaţi mallurile, Chişinăul nu stă rău nici la acest capitol, un exemplu fiind Malldova, care se află la acelaşi nivel cu orice mall occidental. Preţurile sunt însă cu 10%, în medie mai mici decât în România. Dacă doriţi mai mult decât o plimbare în oraş, merită vizitat Muzeul Puşkin, din păcate prea puţin cunoscut chiar şi de localnici. Am întrebat la întâmplare zece chişinăuieni dacă ştiu unde se află muzeul, şi doar doi au ştiut. Majoritatea nici nu auziseră de el. De altfel, puţină lume ştie că poetul naţional rus Aleksandr Puşkin (17991837) a fost exilat la Chişinău între 1820-1823. Muzeul păstrează micuţa casă în care a locuit, cu mobilierul original şi obiecte personale ale poetului. Alte muzee interesante sunt Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. n 231 SINTEZA # 15, aprilie 2015

n Trupele ruseşti de menţinere a păcii stau de veghe la pichetul de la Varniţa, amplasat între vama moldovenească şi cea controlată de Tiraspol

G OO D

L IFE

•

T ra v el

G OO D

n Un soldat transnistrean străbate una din curţiile bazei militare Bender, din incinta Cetăţii Tighina

vizită în Transnistria nu mai este la fel de periculoasă ca în urmă cu patru ani, când regimul de la Tiraspol era condus încă de Igor Smirnov. După instalarea noului preşedinte, Evgheni Şevciuk, atmosfera în regiunea separatistă s-a relaxat, iar turismul a devenit o activitate posibilă. Există agenţii în Chişinău şi Tiraspol care facilitează vizite sigure în regiunea transnistreană. Este recomandabil să apelaţi la una dintre aceste agenţii şi să nu intraţi în Transnistria cu maşina cu număr de România, deoarece procedurile birocratice în acest caz sunt foarte anevoioase. Andrey Smolensky este directorul şi fondatorul Transnistria Tour, agenţie care preia turiştii imediat după ce aceştia trec de vama moldovenească. La bordul maşinii sale se trece de trupele ruseşti de menţinere a păcii de la pichetul Varniţa. Urmează apoi vama transnistreană, unde, la un ghişeu sunt inspectate paşapoartele şi se înmânează un bilet de şedere valabil 10 ore. Dacă doriţi să staţi mai mult, trebuie să vă înregistraţi la o secţie 232 SINTEZA # 15, aprilie 2015

locală de poliţie sau să vă cazaţi la un hotel care se va ocupa de această procedură. Nu pierdeţi biletul de şedere, fiindcă trebuie predat la ieşirea din regiunea separatistă.

Tighina. O istorie fabuloasă În Transnistria, cel mai important obiectiv turistic este Cetatea Tighina sau Bender. Fortăreaţa este un rezumat exemplar al istoriei contorsionate a acestei părţi de lume. Cetatea a fost construită prima dată de Ştefan cel Mare, din lemn şi pământ, şi a fost ocupată în 1538 de Soliman Magnificul. Turcii au reconstruit-o ca o fortăreaţă formidabilă, la graniţa de nord a spaţiului pe care îl dominau, şi i-au dat statutul de raia - un fel de colonie, administrată direct de autorităţile militare otomane. În 1709, în apropiere de cetate, pe teritoriul raialei, se refugiază regele suedez Carol al XII-lea, înfrânt de ruşi la Poltava. Timp de trei ani, regele este rezident în apropierea cetăţii, în jurul curţii sale formându-se un mic oraş. În 1812, Tighina trece la Imperiul Ţarist, împreună cu restul Basarabiei. În 1918, este alipită României, pentru ca în 1940 să fie cedată fără un foc de armă URSS. Devine din nou parte a

L IF E

•

T ra v el

n Cinci generali ai armatei ruse străjuiesc zidurile Cetăţii Tighina, privind spre Nistru, chiar înainte de intrarea în fortificaţie

Soroca, varianta mai paşnică Cei care doresc să vadă o cetate impunătoare dintre cele care odinioară păzeau malul Nistrului, dar nu vor să se deplaseze în Transnistria, pot vizita Soroca, amplasată la 160 de kilometri nord de Chişinău. Cetatea a fost ridicată de Ştefan cel Mare şi întărită de Petru Rareş şi în incinta ei funcţionează şi un mic muzeu

României, între 1941 şi 1945, pentru ca din 1945 să facă parte din RSS Moldovenească. În 1992, Tighina joacă un ultim rol militar important, când aici se poartă cele mai grele lupte între armata moldovenească şi cea transnistreană. Oraşul şi cetatea sunt şi azi în mâinile separatiştilor, deşi se află pe malul drept al Nistrului. În acest moment, şapte hectare din cele 40 pe care se întinde fortificaţia sunt deschise vizitării. Restul de 33 de hectare sunt ocupate de o bază militară transnistreană. Călătorii care ajung la momentul potrivit pot auzi marşuri militare cântate de trupele incartiruite aici şi, din vârful turnului de poartă, poate fi văzut, arareori, câte un soldat străbâtând curţile cazarmelor. „Practic, dinainte de 1538 şi până acum, cetatea a fost permanent o bază militară”, rezumă Andrey Smolensky istoria fortăreţei. Intrarea în cetate se face pe un drum secundar, greu de dibuit în absenţa unui ghid. Plata se face în ruble transnistrene. Acestea se pot schimba chiar la intrarea în Tighina, la un supermarket Sheriff, amplasat vizavi de un cimitir militar, dominat de statuia generalului Potmekin. 233 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Autorităţile transnistrene par hotărâte să transforme cu orice preţ cetatea într-o atracţie turistică. Lucrările de refacere a acesteia sunt executate cu ciment şi ţigle moderne, care ştirbesc aerul autentic al bătrânei fortificaţii.

Munchausen şi ghiuleaua lui Prima găselniţă turistică după intrarea pe domeniul cetăţii este un bust al Baronului Munchausen, alături de o ghiulea. Asta, deoarece legenda spune că aici ar fi avut loc celebrul zbor al baronului mincinos, călare pe o ghiulea. Dincolo de minciunile lui Munchausen, se ştie că el a fost personaj istoric, care a luptat într-unul din războaiele ruso-turceşti din secolul al XVIII-lea, într-un regiment german. După statuia lui Munchausen, pe următoarea latură a cetăţii se găsesc busturile mai multor generali ruşi şi apoi se intră pe poarta cetăţii. Înauntru nu este mare lucru de văzut, doar priveliştea din turnul de poartă fiind una spectaculoasă. În capătul opus intrării în cetate se găseşte un mic muzeu de istorie, bine realizat, care prezintă istoria fortificaţiei dintr-o perspectivă rusofilă şi un magazin minuscul cu suvenire.

Pacea de la Noul Neamţ Al doilea obiectiv turistic important al Transnistriei este Mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani, situată de asemenea pe malul drept al Nistrului. Pentru a ajunge la ea, se iese din oraşul Tighina printr-un pichet de siguranţă, păzit de un KGB-ist (în Transnistria, serviciul de securitate a statului se numeşte în continuare aşa). După câţiva kilometri, se zăreşte clopotniţa de 60 de metri a mănăstirii, cea mai înaltă din Basarabia. La Noul Neamţ slujbele se ţin şi în rusă, şi în română. Este o oază de pace care se înalţă surprinzător, într-un loc cum nu se poate mai nimerit pentru a medita. Lăcaşul a fost fondat de un grup de călugări de la Mănăstirea Neamţ, din Moldova românească, refugiaţi la Chiţcani din faţa reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile mănăstireşti şi a interzis limba slavonă ca limbă de cult. În afara acestor obiective, agenţiile turistice mai oferă şi tururi tematice ale Transnistriei, pe diverse teme: Turul Sovietic, Turul Eco, Turul Fotbalistic etc. O vizită ghidată se termină doar după predarea bileltelor de şedere la graniţă şi întoarcerea pe 

G OO D

L IFE

•

T ra v el

G OO D

L IF E

•

T ra v el

teritoriul controlat de autorităţile de la Chişinău. O excursie la Tighina şi Noul Neamţ costă 25 de euro de persoană, şi încă 30 de euro (taxă unică) - transportul şi facilitarea trecerii graniţei.

Enigmatica Găgăuzie

n Complexul monastic Noul Neamţ se laudă cu cea mai înaltă clopotniţă din Basarabia

234 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Găgăuzia este altă regiune foarte puţin cunoscută a Republicii Moldova, situată în sudul ţării. Principala atracţie a regiunii este atmosfera sovietică pe care o emană toată zona, cu excepţia capitalei, Comrat. Omniprezenta limba rusă, alăturată clădirilor publice ridicate în anii sovietici, suprapusă peste o infrastructură de coşmar şi asezonată cu monumente proletcultiste, păstrează aproape intactă atmosfera fostului URSS. Adăugaţi inscripţiile oficiale în limba găgăuză - soră cu turca - şi obţineţi un cocktail frapant de exotism oriental, aşternut peste o realitate sovietică. Toate, la o distanţă de o oră şi jumătate, cu maşina, de Galaţi. Deşi are doar 25.000 de locuitori, Comratul posedă toate atributele unei mari aglomeraţii urbane: guvern şi parlament, curte de justiţie, universitate, teatru, muzee, galerie de artă, centru cultural local şi străin, supermarketuri, catedrală, locuri de joacă moderne, monumente, parcuri şi nu mai puţin de 11 filiale bancare. Muzeul de istorie şi etnografie din Comrat este probabil cel mai important din Găgăuzia. Dacă nu ştiţi rusă sau găgăuză, va fi greu să îl vizitaţi, pentru că româna este vorbită pe sponci de angajaţii muzeului, iar despre limbi de circulaţie internaţionale nu se pune problema. Ca o consolare, vă puteţi face o fotografie cu Lenin, a cărui statuie domină principalul spaţiu public al oraşului, piaţeta din faţa Başcanatului (Guvernul Regional). Suveniruri se pot cumpăra de la mai multe tonete care se găsesc în apropierea cochetului parc din oraş. Pentru un plus de autenticitate, se poate vizita alt muzeu important al Găgăuziei, în satul Beşalma. „Muzeul Naţional Găgăuz de Istorie şi Etnografie «D. Kara-Cioban»” este cel mai bine pus la punct din regiune. Chiar dacă necesită o modernizare urgentă, muzeul merită cu prisosinţă o vizită, pentru a înţelege mai bine istoria şi cultura poporului găgăuz. n

n La intrarea în Cricova, un panou publicitar comunică o imagine idealizată a Republicii Moldova (foto sus) / Între Tighina şi Chiţcani, un indicator ruginit de mari dimensiuni arată locul unde se afla colhozul „Grădinarul Roşu” (foto jos)

235 SINTEZA # 15, aprilie 2015

PETRA magnificul oraş de piatră al Iordaniei

enumit Rose City datorită culorii pietrelor din care a fost cioplit, orașul Petra este o poartă către o lume demult pierdută în negurile timpului. Petra reprezintă moștenirea nabateenilor, un popor arab care a venit în sudul Iordaniei, acum mai bine de 1.000 de ani. Orașul se întinde de-a lungul poalelor muntelui Seir, străbătând un lung defileu, care se și întinde apoi pe latura estică a văii Arabah, cunoscută sub denumirea de Wadi Araba Crossing, ce se întinde până la Golful Aqaba. Arhitectura Petrei este întru totul deosebită. Clădirile săpate în piatra muntelui încântă ochii tuturor trecătorilor. Este interesant faptul că, după aproape 100 de ani de excavaţii şi săpături arheologice, se pare că doar 1% din oraş poate fi vizitat. Conform tradiţiei arabe şi a celei creştine, Petra şi Valea lui Moise sunt locurile în care Moise a făcut apa să ţâşnească din stâncă şi, tot aici, s-ar afla mormântul lui Miriam, sora acestuia. Aşezarea, sculptată-n

236 SINTEZA # 15, aprilie 2015

237 SINTEZA # 15, aprilie 2015

stâncă, pare gata parcă să se prăbuşească la cea mai mică adiere de vânt. Cea mai cunoscută faţadă de la Petra, în același timp și simbol al oraşului, este Al Krazneh (Trezoreria). Săpate în secolul I î.Hr., detaliile monumentului s-au conservat foarte bine de vânturi şi ploi. Deşi pare o locuinţă, ghidurile spun că ar fi un mormânt ceremonial, mai ales că, în urna de sus, s-au găsit tot felul de bogăţii. Printre pereţii stâncoşi există rămăşiţele a peste 800 de morminte care arată ca nişte intrări de peşteră. O altă faţadă celebră este Ad Deir, Mănăstirea. Pentru a urca în vârful ei, turistul trebuie să parcurgă 800 de trepte, însă există şi versiunea de a închiria un măgăr cu vreo 12 dolari. Din vârful mănăstirii se întinde o panoramă extraordinară. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că la Petra s-au turnat scene din seria „Transformers”, dar și partea finală din pelicula „Indiana Jones și ultima cruciadă”. Petra a fost inclus pe lista UNESCO şi figurează între cele 7 noi minuni ale lumii.

Movenpick Resort Petra este situat chiar la intrarea în orașul antic Petra, terasa grădină de pe acoperișul acestuia oferind o vedere spectaculoasă asupra orașului pierdut. Resortul are un aer oriental, cu o combinaţie interesantă de piatră sculptată rotund, lemn prelucrat manual și ţesături de cea mai bună calitate din Orientul Mijlociu. Masa se servește la minunatul restaurant AlSaraya, acesta fiind deschis pe tot parcursul zilei, oferind o varietate de preparate culinare. Barul Al Maqa’ad are paravanele din lemn, sculptate manual, iar grădina de pe acoperiș - Al Ghadeer - oferă un aer mai extravagant resortului. Camerele sunt decorate cu obiecte decorative avangardiste, iar ţesăturile folosite pentru așternuturi sunt dintre cele mai fine, în nuanţe naturale, care completează frumuseţea camerei. n Destinaţia pe care v-am propus-o a fost aleasă în colaborare cu partenerii noştri DeLuxeTour. Pentru mai multe detalii despre destinaţiile propuse de noi, accesaţi www.deluxetour.ro

AUTO

Diesel sau benzinÄ&#x192;? Florin Popa

238 SINTEZA # 15, aprilie 2015

239 SINTEZA # 15, aprilie 2015

G OO D

L IFE

•

AUTO

n Poluarea şi aglomerarea au impus producătorilor un ritm alert pentru inovaţii tehnologice

mericanul zice că motorina este pentru tractoare, nu pentru autoturisme. Japonezul susţine că motorul pe benzină încă nu a spus tot ce avea de spus și mai poate fi îmbunătăţit, iar francezul își pune masca de gaze pe nas și începe vânătoarea fumigenelor diesel. Să fi început cumva numărătoarea inversă pentru motoarele pe motorină? Și dacă da, pe noi de ce nu ne-a anunţat nimeni? De când e lumea și pământul, trei întrebări au ţinut ocupate creierele oamenilor de știinţă și ale ghicitoarelor deopotrivă: oul sau găina?, brună sau blondă?, diesel sau benzină? La primele două, răspunsurile majorităţii sunt, invariabil: „cocoșul”, respectiv „nu contează, rece să fie”. La a treia însă, lucrurile se complică. Să încercăm să le descâlcim. La camioane și automobile comerciale în general, ideea este clară: motorul pe motorină este de departe alegerea exclusivă, dat fiind rezultatul ecuaţiei cu mai multe cunoscute mărimea cilindreei, randamentul superior al motorului diesel și direcţia în care se înclină balanţa financiară când facem exerciţiul economic. 240 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Niciun transportator nu este interesat de un camion cu motor pe benzină, care se transformă într-o gaură neagră când vine vorba de alimentarea cu combustibil. Și asta, pentru cei care nu se pricep prea mult la mașini, este un prim indiciu pentru ceea ce este o constantă în legile fizicii: motorul diesel îl depășește în eficienţă pe cel pe benzină (sau Otto, după numele inventatorului său) și implicit va consuma mai puţin decât acesta. Punct. Păi, și atunci în ce mai constă dilema? - întreabă pe bună dreptate neiniţiatul. Ne luăm toţi mașini diesel și cu asta basta! De ce mai există cele pe benzină? Bună întrebare, dar să nu ne pripim și să începem cu începutul, adică cu cifrele care contează. Și acum vorbim exclusiv despre autoturisme. Primul pe listă este preţul la pompă - aspect important, dar despre care nu este mare lucru de spus. Diferenţa dintre un litru de benzină și unul de motorină este de doar câţiva bănuţi, adică irelevantă. Nu a fost întotdeauna așa, dar acum este, complicând și mai mult procesul de decizie. Al doilea pe listă este preţul de achiziţie al autoturismului. O Dacia Logan pe benzină, de 75 cai putere, costă 6.990 de euro. Una diesel, de

G OO D

n Moda motoarelor diesel economice a apus..

aceeași putere, are pe eticheta de preţ scrisă sumă de 9.800 de euro. Un Volkswagen Golf, benzină de 105 cai putere costă 16.664 de euro, iar omologul diesel: 19.181 de euro. Urcând pe scara valorilor, ajungem la Mercedes-Benz Clasa C, care costă 42.160 de euro în versiunea benzină (211 cai putere) și 44.547 de euro modelul diesel (204 cai putere). Deci oricum ai lua-o, trebuie să te mai scarpini de câteva mii de euro dacă vrei să mergi cu motorină. De ce ai face asta? Pentru că mașinile diesel consumă mai puţin. Mărcile enunţate mai devreme au cifre declarate de consum (în regim mixt) care favorizează dieselul cu aproximativ 1 litru la fiecare sută de kilometri parcursă. Acum este timpul aritmeticii: dacă parcursul tău zilnic însumează mulţi kilometri, atunci diferenţa pe care o plătești la achiziţie pentru motorul diesel se va amortiza repejor. Și da, ăsta poate fi un motiv solid în luarea unei decizii. În România, în 2014, 56,5% din autoturismele noi vândute au fost diesel, confirmând direcţia ultimilor ani (2013 - 53,7%; 2012 - 51,3%), precum și apropierea de media UE, de 53%. Însă chiar și în cadrul Uniunii, extremele sunt flagrante: Belgia,

L IF E

•

AUTO

n ...acum puterea benzinei este noua direcţie

Franţa și Spania merg pe varianta diesel în proporţie de 65%, la polul opus fiind Olanda, cu doar 29%. Dar nu doar cifrele și procentele contează, ci și alte aspecte cuantificabile. De pildă, modul în care se conduce o mașină diesel versus una pe benzină. Pentru că motorul diesel oferă mai mult cuplu motor, chiar de la 1.500 - 1.700 rpm, exploatarea lui se face în regimuri mai joase de turaţie decât cel pe benzină. Asta înseamnă că atât la drumuri extraurbane, cât și în traficul aglomerat de oraș, șoferul nu este nevoit să urce motorul în zonele superioare are turometrului, călătoria fiind astfel mai liniștită (prin prisma sunetelor venite de sub capotă) și mai puţin smucită. Și apropo de gălăgie, zgomotul produs de propulsoarele diesel a constituit mereu un punct vulnerabil al acestora, deși în ultima decadă antifonarea compartimentului motor a devenit o prioritate pentru producătorii auto, toţi încercând din răsputeri să elimine decibelii nedoriţi atât în habitaclu, cât și în exteriorul mașinii. Un alt aspect, tot din categoria celor colaterale, îl constituie poluarea. Motorul diesel este mai poluant, dioxidul  241 SINTEZA # 15, aprilie 2015

G OO D

n Sportivitate Mercedes-Benz: 360 CP din 1.991 cmc!

n Replica lui Ford: 140 de cai putere din 999 cmc!

n Legendarul motor TDI de la VW a fost împrumutat şi de alte mărci auto

242 SINTEZA # 10, noiembrie 2014

243 SINTEZA # 15, aprilie 2015

2014 - 56,5% 2013 - 53,7% 2012 - 51,3%

Vânzări de autoturisme diesel în UE (2014) Medie UE 53% Belgia, Franţa, Spania 65% Olanda 29%

•

AUTO

n Scorul la pauză este 1-0 pentru Japonia, care a negat întotdeauna necesitatea unui hibrid diesel-electric, marșând pe ideea perfecţionării motorului pe benzină

de nitrogen fiind acum inamicul numărul 1 pe lista organizaţiilor de supraveghere a calităţii mediului înconjurător. Elveţia și Japonia sunt două ţări care și-au dat seama de acest lucru cu mult timp în urmă și nu au încurajat niciodată înmatricularea mașinilor diesel, fapt care a părut ciudat la început. Mai mult de atât, mărcile auto japoneze au fost extrem de reţinute în a oferi clienţilor lor versiuni pe motorină, însă într-un final au fost nevoite să îmbrăţișeze curentul și să livreze și mașini diesel. La polul opus, Franţa a întors armele împotriva motorinei după foarte mulţi ani de susţinere în direcţia diesel a industriei locale constructoare de autovehicule. Și a făcut asta în momentul în care aerul din Paris a devenit irespirabil și a fost necesară impunerea restricţiilor de circulaţie pentru automobile în funcţie de numerele de înmatriculare, par/impar. Mai mult de atât, guvernul francez a recunoscut, în mod public, că încurajarea motoarelor diesel a fost o greșeală și că vor rectifica acest lucru în viitorul relativ apropiat, prin creșterea accizelor la motorină, dar și prin acordarea de subvenţii masive (până la 10.000 euro!) celor care își schimbă mașina diesel cu una

Vânzări de autoturisme diesel în România

L IF E

electrică. Și cu asta, scorul la pauză este 1-0 pentru Japonia, care a negat întotdeauna necesitatea unui hibrid diesel-electric, marșând pe ideea perfecţionării motorului pe benzină. Bravo Japonia! Revenind la argumentaţia pro și contra, motorul diesel mai are un handicap: costurile de întreţinere mai mari. Chiar dacă în exploatare cere mai puţin bani la benzinării, când ajungi cu el în service, lucrurile încep să doară. Prin natura lui, motorul diesel este mai complicat: are turbosuflantă, intercooler, tubulaturi suplimentare, lucrează cu raport de compresie mai mare, șamd, lucruri care nu sunt ieftine când se strică. În comparaţie, un motor pe benzină cu aspiraţie naturală este mult mai prietenos cu buzunarul proprietarului. Din păcate, asta nu va mai dura mult, pentru că zilele motorului aspirat sunt numărate, el fiind înlocuit cu cel de cilindree mai mică, dar supraalimentate. Și asta nu face decât să păstreze în continuare confuzia privind alegerea tipului de motor la o mașină nouă. Concluzia extrasă în urmă prezentării argumentelor pro și contra este aceea că zilele motorului diesel sunt numărate, indiferent de cât de

multe filtre și parafiltre vor fi puse în eșapamentul acestuia, pentru a reduce cantitatea de noxe emisă. Mai mult de atât, noua direcţie a motoarelor pe benzină arată motoare mici, supraalimentate, care livrează puteri echivalente cu cele mari motorul Ford 1.0 EcoBoost (999 cmc) poate produce și 140 de cai putere, depășind în raportul putere/litru chiar și pe Bugatti Veyron. Desigur, asta presupune turbină, intercooler, etc..., adică exact ce făcea antipatic motorul diesel. Aoleo! Păi și atunci ce facem? Cum alegem? Răspunsul meu este: alegem după cum bate vântul. Sunt taxele mici la benzină? Benzină să fie! Dacă se schimbă regimul, schimbăm și noi. Iar pentru cei care își cumpără o mașină pe viaţă și au nevoie de un sfat serios, tot ce pot să spun este că eu mi-aș cumpăra un motor pe benzină. Și cu asta basta. n

Florin Popa este redactor-şef al BBC TopGear România, cu o experienţă de şapte ani în jurnalismul auto

V IN

D IN

R OMâNIA

Licoarea urmaşilor urmaşilor lui Ştefan Revista SINTEZA încheie călătoria pe harta vinurilor din România. În ultima parte a proiectului care ne-a purtat prin toate colţurile spaţiului românesc, vorbim despre vinurile din Moldova de dincoace și dincolo de Prut. Bogdan Stanciu | Foto: Vakarcs Loránd

n Beciurile de la Cricova se întind pe 80 de kilometri. În imagine, Colecţia Republicană de Vinuri a Moldovei

244 SINTEZA # 15, aprilie 2015

245 SINTEZA # 15, aprilie 2015

G OO D

LI FE

•

VIN

DIN

ROMâNIA

n Oenologul Aurel Iacob prezintă vinurile produse la Purcari

a baza dealurilor line din zona Purcari, Nistrul se arcuiește în meandre largi, ca o panglică agitată ușor de vânt. Suntem la doi pași de limita sud-estică a Republicii Moldova, și, prin extensie, a spaţiului de limbă română. Dincolo de Nistru se află Ucraina, dar, până la ea, pe pantele dealurilor, se întind 250 de hectare de viţă-de-vie. Din aceste plantaţii își extrage seva Vinăria* Purcari - unul dintre cei mai mari producători de vin din Republica Moldova și singurul care produce exclusiv vinuri premium.

Vinul libertăţii, la Purcari „Aici primăvara vine întotdeauna mai repede. Este un climat blând iarna, iar în restul anului se acumulează mult soare pe versanţii dealurilor. Apoi, este și solul, care conţine microelemente ce îmbunătăţesc calitatea producţiei de struguri din care facem vinul”, spune oenologul veteran Aurel Iacob. Are 72 de ani și acum profesează ca un ghid competent pentru cei care vizitează domeniul Purcari. Cu cursuri de oenologie la Odessa și Chișinău și apoi un doctorat la Moscova, explică doct fiecare etapă de vinificare.

246 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Tehnologia utilizată în crama de la Purcari este de ultimă generaţie, importată din ţările vest-europene. Baricurile de stejar folosite pentru maturarea vinurilor roșii sunt de asemenea din Franţa. Liniile de transport al strugurilor, presele, tancurile de fermentare, coloanele de răcire și toate celelalte utilaje moderne sclipesc a nou și nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din cramele românești cu pretenţii. După fondarea, în 2003, a întreprinderii private de la Purcari, investitorul, omul de afaceri Victor Bostan, a replantat întreaga suprafaţă de viţă-de-vie cu butași din Franţa. Excepţia au făcut-o cele două soiuri care nu se găseau în Hexagon, respectiv Saperavi, aclimatizat la Purcari din Georgia, și Rara Neagră, un soi autohton. Cele două soiuri sunt, de altfel, cele care diferenţiază Purcariul de alte vinării. „Saperavi a fost adus la Purcari la începutul perioadei sovietice. A prins foarte bine aici. În 1965 am participat la un târg la Tbilisi (capitala Georgiei - n.r.) și cei de acolo au fost uimiţi de calitatea pe care o avea Saperavi de Purcari”, povestește Aurel Iacob. În ce privește soiul Rară Neagră, acesta

G OO D

L IF E

•

V IN

D IN

R OMâ N IA

n Domeniul viticol Purcari se întinde pe malul Nistrului, la graniţa cu Ucraina

este același cu cel denumit în România Băbească Neagră. Saperavi și Rara Neagră, amestecate cu Cabernet Sauvignon dau cupajul Negru de Purcari, probabil cel mai faimos vin produs în Republica Moldova. Alte două cupaje, Roșu de Purcari (Cabernet Sauvignon, Merlot și Malbec) și Alb de Purcari (Chardonnay, Pinot Gris și Pinot Blanc), completează gama superpremium „Vintage” a producătorului moldovean, vinuri ţinute în baricuri timp de trei ani. În afara acestei game, Purcari produce și vinuri din soiuri internaţionale, albe și negre, în segmentul premium. Proporţia este de 70% vinuri roșii și 30% vinuri albe, la o producţie anuală totală de un milion de sticle pe an. Un sfert din această producţie este livrată pe piaţa din Republica Moldova și România. „Piaţa din România este foarte deschisă spre nou. Consumatorii de aici sunt curioși și am observat că le place Rara Neagră”, spune Mariana Balaban, PR Manager la Purcari. O vizită pe domeniul de la Purcari nu poate să ocolească beciul original, datând din 1827, anul fondării vinăriei. „Primul stăpân al vinăriei a ridicat acest beci, la 1827. Era un

colonist francez adus de ţari, pe nume Harmizon. Acum păstrăm aici baricuri cu Negru de Purcari și colecţia noastră de vinuri. Dar avem și colecţii private, pe care le păstrăm pentru stăpânii lor”, spune Aurel Iacob. În toamna anului 2014, Purcari a pus pe piaţă un vin experimental care a „prins” foarte bine. Este vorba despre „Freedom Blend”, un cupaj format dintr-un soi din Republica Moldova (Rară Neagră), unul din Ucraina (Bastardo) și unul din Georgia (Saperavi). Vinul a fost creat din producţia anului 2011 - un an foarte bun - când toate cele trei ţări au sărbătorit 20 de ani de la declararea independenţei. „A fost un experiment de succes. Este un vin manifest, contra politicilor Rusiei, fiindcă nu mai aveam ce pierde, eram oricum deja sub embargo. A fost foarte apreciat, atât în ţările din care provin soiurile, cât și în România”, explică Mariana Balaban.

Icewine şi botritizare, la Chateau Vartely Tot din noua generaţie de vinării moldovenești face parte și Chateau Vartely. Aflat în zona centrală a Basarabiei, lângă orașul Orhei, complexul oenologic de aici nu mizează neapărat pe vinuri premium, 247 SINTEZA # 15, aprilie 2015

ci pe vinuri noi, care se consumă tinere, după maxim un an și jumătate de la producere. „Avem două zone unde cultivăm viţă-de-vie. În zona Nistrului, pentru cele albe, și în zona Găgăuziei, pentru cele roșii. În total, deţinem 260 de hectare de viţă-devie”, spune Arcadie Fosnea, oenolog și director executiv al cramei. Numele Vartely vine de la modificarea subtilă a termenului maghiar „Varhely” (loc de cetate) din care a derivat Orhei. Și la Chateau Vartely, tehnologia de vinificare este de ultimă generaţie și de provenienţă occidentală. Vinurile premium produse aici sunt vândute sub eticheta Taraboste și sunt ţinute la maturat în baricuri de stejar și sticle, minim 18 luni înainte de scoaterea pe piaţă. Aceste vinuri nu se produc decât în anii foarte buni. Un Cabernet Sauvignon Taraboste din 2007 este și cel mai medaliat vin de până acum. Chateau Vartely produce și un Icewine, obţinut din struguri îngheţaţi natural, în anii în care condiţiile climatice se pretează acest lucru. „Facem cam 6-7.000 de sticle din struguri îngheţaţi. În urma îngheţului, strugurii primes o zaharitate foarte înaltă”, spune Ludmila Boiescu, ghid și somelier la Chateau Vartely. 

Ce este Cagorul Un vin moldovenesc specific este Cagor sau Cahor. Acesta este un vin roşu licoros, dulce şi tare. „Denumirea a apărut în vremea URSS, pe când nu se punea problema numelui. Provine de la o regiune din Franţa (Cahors - n.r.). Este produs din struguri din soiul Cabernet Sauvignon, care o dată la doi-trei ani, în sudul Moldovei acumulează foarte mult zahăr şi culoare”, explică oenologul Arcadie Fosnea. Acest vin este alcoolizat suplimentar şi aduce la gust cu alte vinuri licoroase sau alcoolizate suplimentar, cum sunt cele de Porto sau Malaga.

Campania „Vin din România” Chateau Vartely

Podişul Transilvaniei Total podgorii - 6.800 de hectare

cricova

Podgoria Lechinţa Podgoria Aiud Podgoria Alba Iulia

BOTOŞANI SATU MARE

Dealurile Crişanei şi Maramureşului Total podgorii 9.100 de hectare

BIHOR

MARAMUREŞ

SUCEAVA

purcari

BISTRIŢA NĂSĂUD

SĂLAJ

IAŞI NEAMŢ

CLUJ

Podgoria Miniş-Măderat

VASLUI

Pe parcursul unei jumătăţi de an, revista Sinteza a străbătut întreg spaţiul românesc pentru a prezenta vinurile care se produc în partea noastră de lume. Am făcut primii paşi în Crişana, cu Podgoria MinişMăderat şi în Banat, la Recaş. Am continuat apoi cu podgoriile Aiud, Alba Iulia şi Lechinţa, din Transilvania, după care am trecut Carpaţii spre Ţinutul Vrancei, unde am făcut cunoştinţă cu podgoriile Odobeşti şi Coteşti. A venit apoi rândul Dobrogei, unde am vizitat crame din Podgoriile Murfatlar şi Sarica-Niculiţel. În penultima parte a serialului am vizitat podgoria Drăgăşani din Oltenia şi Dealu Mare, din Muntenia. Am încheiat cu podgoria Cotnari în Moldova românească şi vinăriile Purcari, Cricova şi Chateau Vartely din Moldova de peste Prut.

BACĂU

MUREŞ ARAD

HARGHITA ALBA

COVASNA

TIMIŞ

VRANCEA

GALAŢI

SIBIU BRAŞOV

HUNEDOARA

ARGEŞ

Dealurile Banatului Total podgorii 2.930 de hectare

PRAHOVA

TULCEA

CARAŞ SEVERIN

BRĂILA GORJ

Dealurile Moldovei Total podgorii 69.134 de hectare

BUZĂU

VÂLCEA

DÂMBOVIŢA

Podgoria Recaş

IALOMIŢA

Podgoria cotnari

ILFOV MEHEDINŢI

CONSTANŢA

BUCUREŞTI

Podgoria Odobeşti Podgoria coteşti

CĂLĂRAŞI OLT

Dealurile Olteniei şi Munteniei Total podgorii - 53.450 de hectare

GIURGIU

DOLJ

Colinele Dobrogei Total podgorii 17.564 de hectare

TELEORMAN

Podgoria Dealu Mare Podgoria Drăgăşani

248 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Nisipurile din sudul ţării Total podgorii - 12.960 de hectare

249 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Podgoria Sarica-Niculiţel Podgoria Murfatlar

G OO D

LI FE

•

VIN

DIN

ROMâNIA

n Oenologul Arcadie Fosnea spune că industria vinurilor din Republica Moldova este în momentul în care apar cramele moderne

De asemenea, tot în anii în care acest lucru este posibil, se face vin din struguri care au fost botritizaţi. „Aceasta înseamnă că pe ei a apărut un mucegai nobil, care îi îndulcește. El apare doar în anii când este mare diferenţa de temperatură și umiditate între zi și noapte”, mai spune Ludmila. Oenologul Arcadie Fosnea povestește că, la începutul anilor 2000, când a fost fondat Chateau Vartely, specialiștii au trebuit să meargă pe intuiţie, deoarece în vremea URSS nu se studia terroirul (ansamblul condiţiilor locale de climă și sol care influenţează calitatea strugurilor - n.r.). „Am căutat condiţii ideale pentru soiurile roșii, respectiv albe, și am intuit că la Nistru, unde este un sol sărăcăcios și calcaros-nisipos, vor ieși vinuri albe cu balans perfect de aciditate și zahăr, plus o aromă fină, în timp ce Găgăuzia, cu suprafeţe lutoase, cu climă de stepă, veri fierbinţi și secetoase, este ideală pentru soiurile roșii cu coacere târzie”, explică oenologul. Vinurile produse de Chateau Vartely sunt majoritar din soiuri internaţionale, precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah și Malbec (roșii) sau Sauvignon Blanc,

250 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Muscat Ottonel, Chardonnay (albe), dar și locale – Rară Neagră și Fetească Neagră (roșii) sau Fetească Regală și Tămâioasă Românească (albe). La Chateau Vartely există și o colecţie mondială de vinuri, într-o sală specială, care amintește de o bibliotecă. Aici, pasionaţii și curioșii pot veni să guste vinuri de toate soiurile, din toată lumea. Arcadie Fosnea spune că industria vinului din Republica Moldova este acum în momentul în care încep să apară vinării mici, care produc vinuri baricate, dar și vinuri noi, tinere. Este vorba, de fapt, ca și în România, de o sincronizare cu lumea vinului din ţările dezvoltate. „Teritoriul Basarabiei a fost totdeauna supus unor curenţi geopolitici care nu au permis dezvoltarea unei industrii moderne a vinului. Au fost războaie, ocupaţii, colonizări, împărţirea ţării, iar unificări, istoria ne-a trecut prin toate. Ca atare, cultura vinului, despre care noi spunem că este de 3-5.000 de ani în regiunea dată, a fost permanent blocată. URSS a dezvoltat vinificarea ca o reţetă unică. Noi nu am avut cultura modernă de consum a vinului, ci ne-am dezvoltat în altă direcţie”, spune Fosnea

Arta de-a învârti şampania, la Cricova În perioada de glorie a industriei vinului din RSS Moldovenească, cam prin 1985, 25% din vinul care se consuma în URSS era produs în Moldova. Combinatul de vinuri Cricova este un supravieţuitor al acelor vremuri. Aici se află binecunoscutul oraș subteran al vinurilor**. Fabrica de vinuri spumante de tip Champagne la Cricova este una dintre mândriile combinatului. Metoda Champenoise presupune ca, după ce stau la maturat între nouă luni și trei ani, sticlele cu vin spumant să fie rotite periodic. Procesul de rotire se numește remuaj și se efectuează cu multă atenţie, în funcţie de cantitatea de drojdie existentă în fiecare lot de sticle. Pe parcursul remuajului, care durează 8-10 săptămâni, sticlele, poziţionate oblic, cu gâtul în jos, în rasteluri speciale, sunt rotite câte un pic, o dată la două-trei zile, până fac două-trei rotaţii complete. Scopul acestui proces este ca drojdiile din vinul spumant să se sedimenteze în gâtul sticlei, lipite de dopurile temporare. La Cricova, rotirea șampaniilor se face de către șase angajate și nu

G OO D

L IF E

•

V IN

D IN

R OMâ N IA

n Svetlana Salamatin roteşte în jur de 40.000 de sticle de şampanie, zilnic

este o joacă. Astfel, fiecare dintre cele aproximativ 600.000 de sticle trebuie rotite câte un pic o dată la două-trei zile. Asta înseamnă că fiecare dintre cele șase angajate ajunge să rotească 35.000-40.000 de sticle pe zi. Svetlana Salamatin este una dintre cele șase rotitoare. „E o muncă destul de grea. Prima dată ne uităm la sticle la lumina lumânării, pentru a vedea compoziţia. Și în funcţie de asta știm cât și când să le rotim. Ajung să rotesc și 45.000 de sticle într-o zi”, spune aceasta. După remuaj, vinul spumant se duce la degorjare, procedeu prin care sedimentul de drojdii care s-a strâns în gâtul sticlei este îndepărtat. În acest scop, gâtul sticlei este congelat la -25 de grade Celsius, apoi dopul temporar este îndepărtat, iar sedimentul de drojdii este expulzat, în baza presiunii din interiorul sticlei – este același principiu care face șampania să arunce dopul, la deschidere. După degorjare, șampania primește un mic adaos, numit licoare de expediţie, pentru a completa cantitatea expulzată și pentru a echilibra gustul șampaniei, în funcţie de ce tip se dorește (brut, sec, demisec etc). La final, se aplică dopul de plută naturală și armătura de sârmă care îl protejează. 251 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Pe lângă vinul spumant obţinut după metoda franceză, Champagne, Cricova produce și vin spumant după reţeta italiană, Proscco. Acesta este comercializat sub denumirea Crisecco. Cricova produce anual opt milioane de sticle de vin, de pe o suprafaţă de 600 de hectare. Potrivit Nataliei Chitii, PR Manager, Cricova at exportat în România aproximativ 750.000 de sticle de vin liniștit și spumant. Acestea sunt comercializate în opt reţele de retail: Auchan, Billa, Metro, Cora, Profi, Kaufland, Carrefour și Selgros. Pentru piaţa din România, Cricova chiar a elaborat o linie nouă de vinuri - Colinele Cricova. Gama Premium de la Cricova cuprinde trei sortimente: Vin Virgin (roșu sec), Nobil (alb sec) și Magnific (vin de desert). „Aceasta este o gamă relativ recent lansată, dar care se bucură de o deosebită apreciere din partea consumatorilor autohtoni, dar și străini. De asemenea, vinurile din gama Prestige, sunt vinuri de calitate, maturate în butoaie de stejar francez. Din această serie face parte și renumitul vin Codru, produs prin cuparea soiurile de Cabernet Sauvignon și Merlot, reprezentativ pentru Republica Moldova”, mai spune Natalia Chitii. 

Şampania şi Dom Perignon Apariţia şampaniei este legată în mod tradiţional de numele lui „dom” Pierre Perignon – călugăr benedictin de la abaţia Hautvillers, în centrul regiunii Champagne. Potrivit legendei, călugărul francez a obţinut în 1697 o sticlă de vin neobişnuită, care, odată ce a fost atinsă, a „împuşcat” dopul ce-i astupa gâtul. Dom Perignon şi-a dat seama că vinul, din anumite motive, nu a fermentat suficient până la îmbuteliere şi, odată cu sosirea primăverii, a început să fermenteze din nou în vasul deja închis. Gustul vinului l-ar fi făcut pe călugăr să exclame: „Doamne! E ca şi cum ai bea stele!..” În realitate, vinul spumant de tip Champagne a fost descoperit înainte de Dom Perignon, în 1662, de un inventator englez pe nume Christopher Merret.

G OO D

LI FE

•

VIN

DIN

ROMâNIA

G OO D

L IF E

•

V IN

D IN

R OMâ N IA

n Directorul de marketing de la Cotnari, Cătălin Grecu, ţine în mâini o Grasă de Cotnari în valoare de cel puţin 1.000 de euro

n Viţa-de-vie se întinde pe zeci şi zeci de hectare în jurul marelui centru vinicol de la Cricova

Cotnari, un Tokaji pentru România Dincoace de Prut, în Moldova românească, Cotnari este cel mai mare producător de vinuri din regiune și unul dintre cele mai cunoscute branduri de profil. Cu o suprafaţă cultivată de 1.400 de hectare, Cotnari este unul din giganţii industriei, și singurul care produce doar soiuri românești de vin – Grasă, Frâncușă, Tămâioasă Românească și Fetească Albă. Cotnariul se află la limita nordică de răspândire a viţei-de-vie, la fel ca și celebra regiune viticolă Tokaji din Ungaria. Ambele excelează la capitolul vinuri albe și sunt multe istorii care le leagă. Una dintre ele spune că atât Furmintul de Tokaji cât și Grasa de Cotnari se trag din același soi, originar din zona Alba Iuliei. Ștefan cel Mare ar fi primit butași din acest soi din partea regelui Ungariei, Matia Corvin. Crama Cotnari a cunoscut un proces de

n Una dintre sălile de degustare de la Cricova a fost pregătită cu minuţiozitate să-şi primească oaspeţii

252 SINTEZA # 15, aprilie 2015

privatizare atipic pentru industria de profil din ţară, trecând în proprietatea angajaţilor, în anul 2000, prin MEBO. Ulterior trei acţionari au achiziţionat aproximativ 60% din acţiuni, restul de 40% rămânând în în posesia angajaţilor sau a foștilor angajaţi, explică Cătălin Grecu, directorul de marketing al cramei. Ca o afacere complementară, copiii acţionarilor principali au dezvoltat altă cramă, Casa de Vinuri Cotnari (CVC), axată pe vinuri premium și vinificări originale. CVC are la dispoziţie 300 de hectare de viţă-de-vie și produce vinuri precum Busuioacă Rose, Fetească Neagră (soi roșu într-o zonă de vinuri albe), sau Grasă de Cotnari și Tămâioasă Românească seci. Vinurile produse la crama clasică de la Cotnari sunt probabil cele mai medaliate din toată România. „Grasa de Cotnari este vedeta cramei cu cel puţin 50 de medalii obţinute. Cea din 2000 a fost cea mai medaliată, dar și cea din 2005, cu etichetă neagră, a

*Vinărie este termenul folosit în Republica Moldova pentru ceea ce în România se numeşte cramă.

253 SINTEZA # 15, aprilie 2015

fost foarte bună. În total, obţinem cam 25-30 de medalii pe an. Ultima medalie foarte importantă este cea de la Selections Mondiales des Vins-Quebec, unde Tămăioasă Românească din 2012 a primit Marea Medalie de Aur”, spune Cătălin Grecu. Potrivit acestuia în ultimii cinci ani, compania a investit peste 25 de milioane de euro, din fonduri proprii, pentru a moderniza tehnologia de vinificare. Capacitatea totală de stocarea a cramei a ajuns astfel la nu mai puţin de 20 de milioane de litri. Crama Cotnari produce doar vinuri DOC (Denumire de Origine Controlată), gama cea mai înaltă calitativ fiind „Selecţii”. Anul trecut, la Cotnari s-a înregistrat și cea mai mare producţie, de vin, de 15 milioane de litri. La Cotnari există și o vinotecă de un milion de sticle de vin, cel mai vechi fiind o Grasă de Cotnari din 1956. Licitaţia pentru o astfel de sticlă începe de la 1000 de euro. n

** Pentru a înţelege cum decurge o vizită în oraşul subteran de la Cricova vezi secţiunea Travel a revistei, la pagina 224.

D IN E

W IN E

Turul patiseriei din Europa Adrian Pop

Patiseriile au fost produse din antichitate. Vechii greci faceau amestecuri simple de făină, lapte, ulei şi miere pe care apoi le coceau. Astăzi, măiestria patiserilor şi rafinamentul produselor tradiţionale luptă cu „kiturile” de patiserie standardizate, gata preparate şi congelate.

254 SINTEZA # 15, aprilie 2015

255 SINTEZA # 15, aprilie 2015

G OO D

LIFE

•

DINE

WINE

G OO D

L IF E

•

D IN E

W IN E

Patiserul Justin Piers Gellatly, de la St. John Bakery în acţiune. Se spune că deţine „Ordinul secret al cavalerilor brutari”

Patiseria Pierre Hermé are un parteneriat exclusiv cu celebrele reţele hoteliere Raffles şi Ritz Carlton, unde croisantele franţuzeşti sunt savurate la micul dejun

De multe ori spanakopita se serveşte cu sos tzatziki (iaurt, mentă, castravete, usturoi şi lămâie) rezultând o combinaţie răcoritoare

Ruloul crocant este umplut cu o cremă de brânză ricotta amestecată cu miere, ce produce o revoltă de arome care întruchipează esenţa Siciliei

Apfelstrudel, Topfenstrudel, Marillenstrudel, Weichselstrudel, Zwetschkenstrudel, adică umplutură de mere, brânză, caise, cireşe, prune care se termină cu... ştrudel

Mirosul de lemne amestecat cu mirosul plăcintelor cu brânză şi cozi de ceapă te face nerăbdător, iar nerăbdarea se linişteşte doar cu o pălincă bună de prună

Eccles Cakes - Anglia

Croissant Ispahan - Franţa

Spanakopita - Grecia

Cannoli siciliani - Italia

Strudel - Austria

„Produsele noastre de patiserie şi prăjiturile sunt făcute cu unt, iar pâinea pentru restaurant se coace în brutăria proprie!”. Este reclama care te întâmpină la intrarea în oricare din cele două restaurante St. John Bakery din Londra. Se spune că aici se servesc cele mai minunate produse de patiserie şi tarte din Europa. Eccles Cakes (se presupune că numele vine de la micul orăşel Eccles) are un gust special pentru care merită să mergi la Londra. Unt, coacăze uscate, fructe confiate, zahăr, condimente, ouă şi aluat. Plăcinta bine coaptă este de culoare aurie, şi în mod tradiţional, are trei semne deasupra, reprezentând Sfânta Treime. Conform bunelor maniere englezeşti, se serveşte alături de ceaiul de după-amiază. Un turist a postat pe facebook următorul text: „La John Bakery am savurat alături de eccles şi cele mai bune gogoși pe care le-am mâncat vreodată. Dacă trăiam aici, cred că aş fi consumat o duzină în fiecare sâmbătă. Ce bine că nu locuiesc la Londra!”.

Este unul dintre produsele emblematice ale patiseriei franceze. La prima mușcătură, sute de firmituri din croissantul parizian trebuie să sară pe cămașă şi pulover făcând şerveţelul inutil. Asta dovedeşte prospeţimea „croissantului ceresc”, aşa cum este poreclit de francezi. Fructe de zmeură, foarte puţin zahăr, apă de trandafiri, marţipan și câteva „lacrimi de îngeri” reprezintă secretul reţetei. Numele croissantului provine de la orașul iranian Ispahan, o bijuterie a Persiei antice, cunoscut si sub numele de Rose d'Isfahan. Aşa că, atunci când ajungeţi la Paris, mergeţi negreșit pe bulevardul Bonaparte, iar la numărul 72 intraţi la celebra patiserie - cofetărie, Pierre Hermé. Praline, specialităţi de ciocolată, trufe, fructul pasiunii sunt doar câteva din minunile care se plămădesc aici din 1997. „Un magician cu gusturi” (Paris Match), „Împăratul”(New York Times), „Regele prăjiturii moderne” (The Guardian), sunt doar câteva din titlurile oferite de presa internatională lui Pierre Hermé.

Spanakopita este printre puţinele produse de patiserie din lume a cărui gust nu se poate uita niciodată. Secretul bine păzit al grecilor pentru plăcinta tradiţională umplută cu spanac şi brânză feta sunt cele trei feluri de ceapă folosite : ceapă roşie, ceapă verde și praz. În timpul posturilor religioase, creștinii ortodocşi consumă spanakopita (fără brânză şi ou), aceasta devenind o plăcintă vegetariană sută la sută. Dacă vizitezi Atena, vei trece negreşit prin piaţa plină de istorie, Syntagma. În imediata apropiere se află faimoasa patiserie „Ariston” fondată în anul 1906. Aici se prepară cele mai gustoase plăcinte cu brânză, dovlecei, vinete, spanac, praz, ciuperci și multe altele. Toată patiseria se face respectându-se reţetele străvechi greceşti. Plăcintele sunt pregătite manual și sunt servite calde din cuptor, în fiecare zi. În jurul prânzului la „Ariston” se formează coadă, pentru că este aproape imposibil să treci pe lângă patiserie, iar mirosul plăcintelor calde să te lase impasibil.

Cannoli este cel mai popular produs de patiserie din Italia. Crocant, (mai ales când este proaspăt) ruloul este umplut cu ricotta (urdă) din lapte de oaie. Umplutura cremoasă este îndulcită tradiţional cu miere. Anumite reţete folosesc şi mascarpone (brânză grasă de vacă) pentru umplutură. Se mai pot adăuga ingrediente, precum fulgi de ciocolată, fistic, citrice confiate sau cubuleţe de dovleac. Reţeta originală provine din Sicilia, cannoli fiind preparat în mod special pentru carnavaluri unde simboliza (conform aspectului) fertilitatea. Din păcate, rulourile Cannoli au fost în timp „americanizate”. Astfel, a dispărut umplutura de brânză, fiind înlocuită cu o cremă din amidon de porumb cu zahăr, lapte și vanilie. În general, sub această formă modificată, cannoli se găsește aproape oriunde în lume. Dacă ajungi în Sicilia, poposește la „Pasticceria Roberto” din Taormina (localitate aflată la 50 de kilometri de Catania), unde te poţi delecta cu un Cannoli adevărat.

Dacă ţi-e poftă de un ștrudel adevărat, atunci când ajungi la Viena, caută celebra patiserie Gerstner aflată pe Kärntner Straße 13-15 (în vecinătatea Operei). Aici poţi să savurezi celebrele ștrudele vieneze umplute cu mere, caise, cireşe, prune sau brânză. Dacă nu ajungi așa curând la Viena și vrei să faci o surpriză deosebită cuiva drag, accesează site-ul http://www.gerstner.at/ de unde poţi să alegi cele mai delicioase prăjituri și dulciuri imperiale vieneze. Cele mai bune torturi „hand made” sunt Sachertorte, Linzer Torte sau Bösendorfertorte. Aici găsiţi și celebrele petale de violete confiate Sisi - Veilchen (Sisi - Lilá) care respectă și azi reţeta tradiţională imperială. Acestea erau dulciurile preferate ale împărătesei Sisi. Nu lipsesc nici trufele Kaiser Franz Josef. Începând cu anul 1847, Anton și Barbara Gerstner au deschis o mică patiserie - cofetărie în centrul orașului Viena, devenind în scurt timp furnizori ai curţii imperiale de la Palatul Schönbrunn. Din 1869, fără întrerupere, produsele de cofetărie şi patiserie Gerstner sunt prezente în exclusivitate la Wiener Staatsoper, iar din anul 2003 patiseria devine furnizorul principal şi al Wiener Musikverein, locul de unde se transmite anual în întreaga lume, Concertul Filarmonicii din Viena, de Anul Nou. Dacă te-ai hotărât să faci o comandă, trebuie să ştii că perioada de livrare este de șapte zile lucrătoare. Prăjiturile și torturile sunt ambalate în cutii de lemn speciale şi se păstrează proaspete timp de două săptămâni. Un Linzer cake cu un diametru de 24 cm pentru 12 persoane, ambalat, costa 49.50 euro, fără transport.

Plăcinte de-ţi lasă gura apă România

Celebrităţi care s-au răsfăţat cu produsele de patiserie şi cofetărie Gerstner: - Împăratul Franz Joseph şi împărăteasa Sisi - Împăratul Carol I (ultimul împărat al Austriei şi ultimul rege al Ungariei) - Regele Alfonso al Spaniei - Regina Elisabeta a Angliei - Regele Carl Gustaf al Suediei - Preşedintele Austriei, Heinz Fischer - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

256 SINTEZA # 15, aprilie 2015

257 SINTEZA # 15, aprilie 2015

Plăcinta creaţă din Ardeal. Umplută cu brânză de oaie sau caş proaspăt, mărar şi cozi de ceapă verde sau frunze de lobodă. Dacă e caldă şi bine rumenită, răbdarea ţi-e pusă la grea încercare, fiindcă înainte e musai să bei o pălincă bună de prună. Păi, dacă-i musai, e musai. Poale-n brâu. Dacă ai nimerit să treci prin Moldova, e mare păcat să nu mănânci o plăcintă frământată de o moldoveancă trupeșă. Caldă, (e vorba de plăcintă) tocmai scoasă din cuptorul cu lemne, pufoasă şi umplută cu brânză de vaci. Că după aceea urmează un vin bun de Cotnari din boloboc, asta e partea a doua. Plăcinta dobrogeană. Cum cobori spre Constanţa, dai de plăcinta dobrogeană. Legenda spune că în timp ce frământă aluatul, femeile fredonează cântece de dragoste adresate bărbaţilor. Păi, când vezi o tavă mare şi rotundă cu o plăcintă uriaşă umplută cu dragoste și brânză de oaie, îţi mai trebuie oare altceva? Cârcotaşii ar spune desigur „o bere rece”. n

43% din creşterea volumului global în producţia de patiserie, în 2014, a venit din China. China, Franţa, Germania, Japonia şi SUA reprezintă cele mai mari pieţe pentru produsele de panificaţie.

GO O D

LIFE

HIP E

•

HIPE

VIBE

Reţeaua de distribuţie

V I BE

Atenţie la copilot!

OMV Petrom

Cât ne-a mai rămas din religiosul ultim secol al omenirii?

Carrefour Gazprom / NIS

Eduard Ţone

u siguranţă, fiecare dintre noi s-a întrebat cum ar fi fost să trăiască, din postura de pasager, momentele dinaintea prăbușirii avionului Germanwings. Stai pe scăunelul ăla înghesuit (și mai înghesuit la lowcosturi), citești revista companiei sau asculţi muzică la căști sau te joci Angry Birds pe tabletă sau o vrăjești pe tipa sexy din stânga sau te uiţi pe geam visând printre nori și, brusc, vezi că animalul în burta căruia te afli o ia razna. Niciodată nu se întâmplă ca animalele astea s-o ia razna. Probabil că, pentru copii, momentul e un pic derutant: își întreabă părinţii dacă piloţii au chef de joacă, cum au mai văzut ei prin filme (cele de desene animate, eventual). Iar părinţii îngheaţă instant, pentru ca, numai câteva minute mai târziu, să devină praf de stele, cu tot cu plozi, cu stewardeze și cu piloţii ăia cu chef de „joacă” pe care, înainte să se urce în avion, nu i-a căutat nimeni mai atent la certificate și la... cap. Cât de șocant trebuie să fi fost pentru cei care au cercetat cutiile negre ale zborului atunci când au auzit strigătele de groază ale pasagerilor, laolaltă cu zbieretele pilotului care lovea ușa cabinei pentru a-și resuscita mental copilotul? Aceste imagini sunt dincolo de orice cuvinte și vor rămâne închise în istoria neagră a aviaţiei sau a omenirii. Ce rămâne însă, dincolo de ele? Faptul că,

258 SINTEZA # 15, aprilie 2015

uneori, nu suntem doar la cheremul soartei ci și la cel al unui idiot? Faptul că erorile de sistem – de genul celei făcute de Lufthansa în privinţa lui Andreas Lubitz – pot genera catastrofe incredibile? Faptul că, deși trăim o epocă în care măsurile de securitate sunt mai drastice de mii de ori decât acum 30 de ani, ne simţim din ce în ce mai nesiguri, mai expuși, mai singuri în faţa dezastrelor?

Privind la prăbușirea avionului Germanwings, la atentatele din redacţia Charlie Hebdo, la masacrul din campusul kenyan în care au murit 147 de studenţi (147!!!) și la alte asemenea orori pe care le auzim din ce în ce mai des la știri, ajungi să te gândești că războaiele erau mai „oneste” și se desfășurau după reguli mai clare. Dacă intrai în război, știai că șansa ta era să trăiești. Din păcate, viaţa începe

acum să se desfășoare după o altă regulă: trăiești știind că ai o șansă din ce în ce mai mare să mori, fără să iei parte la niciun război aparent, în afară de cele din minţile bolnave ale unora. Și nu, nu-mi doresc nicidecum războaie, Doamne ferește! Revenind la zboruri, în unele avioane se aplaudă la aterizare. Un obicei considerat barbar și „căpșunar”. La urma-urmei, pilotul își face datoria la fel de bine precum și-o face șoferul de troleibuz când oprește în staţie sau conductorul de tren când trage „calul” la peron. Psihologii au întors pe toate feţele motivele pentru care lumea aplaudă când avionul atinge pista, iar concluziile au fost diverse. Din 24 martie încoace, cei care o fac, se gândesc cu siguranţă în acele momente să mulţumească pilotului, copilotului și stewardezelor că n-au luat-o razna, nu și-au petrecut ultimii ani din viaţă citind doctrine islamiste, nu s-au închis prin cabine, nu sunt drogaţi, depresivi, maniaci, beţi-mangă. Cel puţin, nu de data asta. Vieţile noastre devin din ce în ce mai pline de adrenalină nedorită, iar punerea lor pe starea de hibernare nu ajută cu nimic. Sintagma aceea cu secolul XXI care va fi religios sau nu va fi deloc (greșit atribuită lui Malraux, care a spus „va fi religios sau spiritual”) pare a avea un sens total: secolul XXI e extrem de religios și, în ritmul ăsta, va fi chiar ultimul. Depinde, până la urmă, ce copiloţi ne luăm. n

Reţeaua INMEDIO Reţeaua Librarium Reţeaua Cărtureşti Reţeaua distribuitorilor de presă locali

6 luni = 89.94 lei = 80 lei

ABONAMENTE

12 luni = 178.99 lei = 150 lei

Redacţia SINTEZA tel: 0733.333.800; abonamente@revistasinteza.ro

ALBA IULIA ALEXANDRIA ARAD BACĂU BAIA MARE BISTRIŢA BOTOŞANI BRĂILA BRAŞOV BUCUREŞTI BUŞTENI

BUZĂU CAREI CĂLĂRAŞI CĂLIMĂNEŞTI CÂMPULUNG MUSCEL CÂMPINA CLUJ CONSTANŢA COMĂNEŞTI CRAIOVA CURTEA DE ARGEŞ

DROBETA TURNU SEVERIN DEVA FOCŞANI GALAŢI GIURGIU HUNEDOARA IAŞI MEDGIDIA MEDIAŞ MIERCUREA CIUC

MIERCUREA SIBIULUI MIOVENI NĂDLAC ONEŞTI ORADEA ORDORHEIU SECUIESC PIATRA NEAMŢ PITEŞTI PLOIEŞTI PREDEAL RÂMNICU SĂRAT

www.manpres.ro tel: 021 312 48 01 / 021 314 63 39 office@manpres.ro

259 SINTEZA # 15, aprilie 2015

RÂMNICU VÂLCEA RESIŢA REGHIN ROMAN SATU MARE SFÂNTU GHEORGHE SIGHETU MARMAŢIEI SIBIU SIGHIŞOARA SLATINA SLOBOZIA

SUCEAVA TÂRGU MUREŞ TÂRGOVIŞTE TIMIŞOARA TÂRGU JIU TURDA TULCEA VASLUI ZALĂU