Claudiu Komartin | Pana la incheierea stagiului pamantean

Claudiu Komartin | Până la încheierea stagiului pământean

o reverență pentru gellu naum

Mă obișnuisem să înfig stegulețe în tărtăcuțele

neacoperite încă de foliculii ierbii

ce-mpinge prevenitoare tavanul înaintea dezastrului prevernal

exersasem toate strategiile de atenuare a panicii

care îți dă târcoale în apropierea zilei de naștere

dar tot nu mă puteam hotărî pe cine ar trebui să învinuiesc pentru

abundența de candele și înfiorările injectate cu zeamă de patrafir

morții începători mă iubeau mă-ncurajau

ca o ploaie tăcută revărsată în sălile de cinematograf

unde rulează documentare despre activitățile insurgente-ale pietrelor despre

pubertatea lor chinuitoare în rinichiul de mastodont

tata îmi făcea cu mâna de pe scara unui tramvai cu aripioare și periscop

eram și mândru și stânjenit de parcă cineva şi-ar fi vârât

mâinile unsuroase-ncercând să-mi apuce

inima rostogolită anul trecut într-o căpiță de lână

mă făceam tot mai mic aproape reușeam să mă strecor

în vizuina ciupercii savasana

totuși mai la-ndemână mi-era să mă zbenguiesc

la căpătâiul unei insecte cândva pistruiate pe care-o curtaseră

piloți de bombardiere generali celebri

marii nudiști ai epocii cu exoschelet și fundițe protocolare

începuse deja numărătoarea inversă ieșeau de sub mese plante mutante

murături politicoase perfect sincronizate cu

ceasul butucănos care-i măsoară fiecăruia

timpul rămas până la încheierea stagiului pământean

din care ieși doar c-o fotografie în slip

proiectată în neștire pe mustața falnică a unui filozof cu remorcă și ciucuri

ce-a înțeles din toate astea mult

prea puțin

Amsterdam, Vijzelgracht, 18 februarie 2019

alchemia No.1 - martie 2019