Em Sava | Iarna in vara

alchemia No.1 - martie 2019

Em Sava | Iarnă în vară

Se ridică de pe scaun, simțindu-se grea cât toată casa. Își rupsese piciorul, călcând strâmb la jogging și toată vara i se rostogolise la gunoi ca un ghem de ață încâlcit. Nu mai putea merge nicăieri. Era pedepsită, pusă la colț, oropsită de anotimpul canicular ce se întindea doar de la pragul exterior al ușii. Pentru ea era declarată stare de carantină: iarnă. Stătea doar la adăpost și era obligată să poarte și un soi de cizmă imensă, care o trăgea în jos. Când își târâia prin casă piciorul, se simțea ca puricele potcovit din poveste. Parcă și mintea îi mergea șontâc-șontâc.

Nenorocita de pagină de FB împroșca zilnic poze cu lumea la scăldat, pe plajă, în spume albastre, mai mult sau mai puțin canadiene. Consemnată la domiciliu de o mișcare tâmpită, se gândea cum să procedeze ca să tragă spuza pe turta ei. Trebuia să existe un plan B, ca să învingă starea asta mizerabilă

În prima zi se frământă, târându-și urâta de cizmă după ea. Seara se simți sufocată de cei patru pereți și avu o tentativă de-a ieși la plimbare, însă, în afara faptului că efortul i se păru supra-omenesc, deveni brusc vedeta cartierului. Vecinii se opreau, o priveau cu milă și trebui să explice de o mie de ori că nu, nu o lovise nici trenul, nici mașina ci călcase ca proasta, căzuse și-și rupsese bunătate de picior.

Intră cu lacrimi de crocodil în casă, în timp ce seara se lăsa, patinând peste petalele de flori colorate și peste greierii ce cântau șmecherește în iarba fragedă. Atâta frumusețe...

În prima zi postă pe fb o fotografie de munte cu stropi de rouă și nuanțe stinse. Aproape că simțea parfumul proaspăt al pădurii. Avu grijă să strecoare câteva detalii despre cât de periculos e soarele. Așa, într-o doară. Primi câteva comentarii aprobatoare și niște recomandări de creme solare. Hmmm.

A doua zi se trezi de dimineață. Un soare superb scălda grădina. Ciocănași galbeni și roșii escaladau gărdulețul ornamental și niște iriși mov se întindeau leneși, fără teama că și-ar putea arde petalele. Cireșele se coceau lucioase și grase, iar merele împodobeau crengile micuțului pom de parcă erau globuri pe un pom de Crăciun. Privi prin geam frăgezimea culorilor, își imagină aromele dimineții și oftă cu lacrimi în gât, pentru că îi era greu să iasă afară. Suspină și se îndreptă spre laptop.

Postă într-o doară un grup de fotografii cu zăpadă și strecură un text despre puritatea anotimpului alb, beneficiile frigului pentru pori și conservarea tinereții, în contrast cu nocivitatea razelor solare pe timp de vară. Primi câteva like‑uri și trei comentarii în care autoarele îi râdeau oarecum în nas:

“E vară, fată, și ne bucurăm de ea și de plajă și de soare și de nisip și de rochii sexy și mai lasă-ne în pace, că nu trăim cât pământul.”

Se uită la pozele lor de profil. Erau trei femei. Parcă erau surori. Fotografii dezbrăcate, zâmbete relaxate și peisaje frumoase în spate.

Se simți mică, nenorocită

și pedepsită. Exilată. Pusă la colț. Toată lumea avea vară, cu excepția ei. Viața i se păru nedreaptă și trase un ropot de plâns, ca o ploaie de vară. Apoi se opri pentru că tocmai îi venise IDEEA.

Începu să posteze la fiecare oră fotografii. Alterna peisaje de munte curate, cu ninsori spumoase și oameni de zăpadă, cu poze în care un soare ucigaș pedepsea umanitatea nesăbuită prin boli de piele crunte, deshidratare și incendii cumplite. Atașa povești inventate, un soi de cocktailuri cu informații ce păreau credibile, plus, în final, adevăruri motivaționale.

Aproape imediat lumea începu să reacționeze. Văzu că una dintre postări, în care prezentase niște imagini de-a dreptul scârboase (le exagerase efectul în Photoshop), deveni aproape virală.

Câteva persoane din lista de prieteni o șterseră din pagină, lucru care o înverșună și mai tare. Deveni și mai creativă, iar postările ei și mai elaborate, cu termeni științifici, fotografii exemplificatoare și texte atent concepute, în care, din spatele propozițiilor, pulsa dragostea de oameni și mai ales grija pentru sănătatea lor. Această ocupație îi lua toată ziua.

Mai încercă de câteva ori să iasă seara la plimbare, dar vecinii o stresau cu întrebările, aerul era ca leșia fierbinte, iar florile, până la urmă tot flori, vor fi și la anul, își spuse.

De altfel, de-a lungul plimbării, primi notificări de la cei care comentau, se mirau ori făceau share la postările ei, așa că renunță să mai iasă afară.

Își începea fiecare zi cu un selfie la cafea pe care îl posta pe fb. Sigur că, de fiecare dată, era făcut în interiorul casei, în bucătăria ei cochetă ori în livingul elegant, ca mesajul să fie clar: mi-e bine, sunt la adăpost de eventuale rătăcite ultraviolete care m-ar putea mușca și pricinui vreun dezastru.

Pe la mijlocul lui iulie i se dublară numărul de prieteni de pe fb și cei mai mulți îi preluau postările apocaliptice, avertizând la rândul lor, ca lumea să nu iasă afară decât în caz de nevoie majoră și sub nici o formă să nu se expună la soare pe plajă.

Adăugă apoi articole la fel de stufoase despre bacteriile care se ascundeau în apele lacurilor. Adună material și prezentă întinderile albastre ca pe un soi de cloci otrăvite în care colcăiau monștri cu înfățișări oribile, așteptând flămânzi să se înfrupte din nesăbuiții care și-ar risca viața. Explică efectele pe lungă durată și modul în care bacteriile ucigătoare intră prin porii deschiși. Veni cu exemple, inventă nume și povești și, într-o zi, observă că dispăruseră cu desăvârșire de pe fb postările cu plaje aurii și ape turcoaz. Nici măcar la piscină ori la barbecue nu mai îndrăznea nimeni să apară.

Apoi veni septembrie. Nici nu știu cum trecu vara și scăpă și ea de gheata buclucașă. Era un început de toamnă fierbinte, ca o ultimă bucurie a verii.

Își luă costumul de baie și se duse la lacul din apropiere. Observă cu satisfacție că e mult mai puțină lume decât în alți ani: doar câțiva pensionari cuminți, se odihneau la umbră, fără să aibă habar de net. Citeau, ori pur și simplu povesteau.

– Ce-o fi? se întrebă. Atinse cu vârful piciorului apa încălzită, privi mirată cerul albastru, soarele care părea o minge aruncată-n zare și intră în apă ca într-o bucurie a simțurilor. Înotă ușor, ca un peștișor de aur împlinitor de dorințe.

Zâmbi ghiduș soarelui și brusc, dându-și seama, o lovi un sentiment de adâncă vinovăție. Furase vara. De fapt urzise o iarnă-n vară. Pe net.