Obafa Onema | Copacul vietii

Baobab

credit: Obafa Onema

Obafa Onema

Copacul vieţii

Obafa Onema este un tânăr jurnalist şi fotograf amator din Gambia, aflat la a doua lui colaborare cu Alchemia. De această dată ne-a trimis poze cu baobabi şi fructele lor interesante. Aliment şi leac, miezul acestor fructe este o importantă resursă a locului.

“Înţelepciunea e asemenea unui baobab. Niciun om n-o poate cuprinde singur.

Baobabii nu cresc lângă satul meu. De aceea am plecat la sfârşit de ianuarie să-i văd în Jarra Karantaba, acolo unde se află şi de unde ne vin fructele...

Sunt copaci străvechi, cu rădăcinile înfipte adânc în pământ, ca nişte strămoşi. Demult, războinicii îi foloseau ca pe nişte cazemate. Pândeau de după trunchiurile lor, sau de sus, căţăraţi printre crengi. Pentru noi, cei de azi, înseamnă hrană, leac, umbră, lemn şi adăpost. În Mandinka îi spunem Sito, un nume care sună asemănător cu “restul vieţii”, sau “viaţa-nainte”. Un nume pus cu binecuvântarea strămoşilor, care vedeau în el longevitate de milenii şi triumf asupra secetei şi a morţii.

credit: Obafa Onema

Arabii i-au zis “Buhibab” – tatăl seminţelor. Numele ştiinţific, Adansonia digitata, i se trage de la un explorator francez, Michel Adanson, care l-a lăudat ca “cel mai de folos dintre toţi copacii pe care i-a cercetat”.

La vârsta unui om tânăr, baobabul începe să rodească. Fructele sunt mari, acoperite cu catifea verde şi pline cu un miez făinos şi acrişor, în care se ascund seminţele. Am citit pe internet că au vitamina C, calciu, potasiu şi fosfor, poate mai mult decât alte alimente scumpe, de import.

credit: Obafa Onema

Miezul se sfărâmă, se usucă şi se macină pentru făină. E bun ca terci sau îngheţată. Mie îmi place cu lapte, dar e bun în multe feluri. Din făina acrişoară, amestecată cu apă şi zahăr, se face o băutură răcoritoare. Adanson o bea de două ori pe zi, lăudând-o ca pe un tonic preţios. Avea dreptate.

Înăuntru cojii fructului se află fibre roşcate, aspre, care sunt bune de leac. Seminţele se storc de ulei. Frunzele tinere se fierb, se fac pastă şi se mănâncă. Din scoarţă se fac funii, rogojini şi alte împletituri.

La Jarra Karantaba, copiii culeg fructele, le sfărâmă coaja tare şi le separă miezul pufos cu degetele. Am ajuns acolo noaptea, un străin ţinându-se ascultător pe urma gazdei. Am plecat lăsând în urmă prieteni: copaci şi oameni.

traducere din engleză: Sasha Segal

credit: Obafa Onema