Cum poti directiona 3.5% catre Scoala de Valori? 1. Descarcă şi completează formularul 3.5%, dacă în anul fiscal precedent (2019) ai obținut venituri ca salariat. Formularul se completează de mână, cu majuscule, citeţ, corect şi apoi se semnează. Nu e nevoie să calculezi suma aferentă celor 3.5% din impozitul pe venit în rubrica dedicată şi nici să anexezi fișa ta fiscală. Vezi AICI un model de completare a formularului. În cazul în care ai deja un formular simplu, necompletat cu datele Şcoala de Valori, acestea sunt:
Denumire entitate nonprofit / unitate de cult: Asociația Şcoala de Valori Codul de identificare fiscală al entității nonprofit / unității de cult: RO 26781002 Cont bancar (IBAN) al entității nonprofit / unității de cult: RO03BACX0000000940524000
2. Trimite formularul completat pe adresa: Școala de Valori, str. Soldat Neagu Florea, nr. 7, etaj 1, sector 2 București. Termenul limită este 25 mai 2020. Mai departe, noi vom trimite formularul, în numele tău, la Administrația Financiară. Dacă doreşti, îl poţi duce sau trimite direct la Administraţia Financiară de care aparţii. Și în acest caz, te rugăm să depui documentul până pe 25 mai 2020.
De ce Scoala de Valori? Tinerii de astăzi sunt baza societăţii de mâine. De aceea, noi credem că merită să fie încurajaţi să-şi descopere valorile, pasiunile şi să urmeze un drum în viaţă care să le aducă satisfacţie şi împlinire. Ne dorim ca şi anul acesta să aducem educaţia nonformală mai aproape de tineri, prin ateliere care îmbină cunoştinţe, deprinderi practice şi o atmosferă prietenoasă. Dacă vrei să vezi rezultatele noastre de până acum, te invităm să vizitezi pagina cu portofoliul de proiecte.
Care este termenul limita pentru depunerea formularelor? Redirecţionând 3.5% din impozit pentru Şcoala de Valori până la data de 25 mai 2020, dai şansa unui tânăr de a-şi găsi calea în viaţă şi de a prinde curaj să o urmeze. Dacă nu completezi formularul 3.5%, banii tăi vor intra automat la bugetul de stat şi nu poţi şti cum şi în ce au fost investiţi. Așa că ia atitudine şi fii parte a schimbării în bine a educaţiei! Ai șansa să decizi unde se duc o parte din banii tăi și să susții programele educaționale dedicate tinerei generații!
Vrei sa te implici mai mult? Ne-ar ajuta să duci vestea mai departe şi să susţii cauza educaţiei în faţa celor din familie, a colegilor şi prietenilor, pentru ca şi ei să completeze formularul 3.5% pentru Şcoala de Valori.