Bursele stART
EDIȚIA 2022
MOHAMED ABDULHADI MUZICĂ DE CE FACI CEEA CE FACI ȘI DE CE VREI SĂ CONTINUI? Cum Liszt m-a inspirat și cum el a fost inspirat de Paganini însuși, doresc să aprind flacăra pasiunii în oameni care mă vor asculta într-o zi, așa cum a fost aprinsă a mea de toți acești compozitori de geniu.
CUM CREZI CĂ POATE CONTRIBUI ARTA LA O LUME MAI BUNĂ?
CÂND ȚI-AI DESCOPERIT PASIUNEA? Întotdeauna am ascultat muzică clasică, iar când eram mic și eram în vizită cu mama mea la casa unor prieteni ai familiei noastre, pe la 6-7 ani, am văzut un pian acolo. Am început să mă joc cu el, iar mama mea văzând acest lucru a decis să mă înscrie la un curs de pregătire la pian. Nu am tratat cu foarte multă seriozitate pianul până acum. De aproximativ 2 ani am început să lucrez constant minim 4-6 ore zilnic. A fost o lună de vacanță din anul 2020 în timpul căreia am lucrat chiar și 14 ore pe zi. Această motivație a venit și prin profesoara mea de pian pe care o am de atunci pentru că dânsa nu mi-a refuzat niciodată o piesă pe motiv că ar fi prea dificilă. Și a funcționat lucrul acesta - am reușit să ajung să fiu în stare să cânt lucrări avansate cu o dificultate tehnică foarte mare cum ar fi rapsodiile ungare 2 și 6 ale lui F. Liszt sau "Un sospiro" tot de Liszt. Rapsodia a 2-a apărea într-un episod de Tom și Jerry pe care l-am văzut când eram foarte mic și pentru mine a fost întotdeauna un obiectiv să pot cânta această rapsodie într-o zi. De aceea, atunci când am învățat-o și când am aprofundat-o, aproape 10 ani după ce începusem să cânt la pian, a fost ca încheierea "primului capitol" din viața mea de pianist.
Ce am făcut într-un an de zile este considerat de mulți ca fiind ceva deosebit, dar nu este decât foarte multă muncă. Cred că aș putea să le arăt multor persoane că muzica nu are atâtea secrete cum se crede, ci necesită mai degrabă dedicație și sacrificii de timp care ajung să ducă la măiestrie.
AI UN MESAJ PE CARE VREI SĂ-L TRANSMIȚI OAMENILOR CARE TE CITESC ACUM? Orice ați dori să faceți pe lumea asta e dorința voastră și doar voi aveți abilitatea de a vă face să ajungeți acolo unde vreți. Nimeni nu va face lucrul în locul vostru, dar dacă sunteți gata să faceți sacrificiile necesare, veți obține orice!