Bursele stART
EDIȚIA 2021
FABIAN-IONUȚ MARTIN SCRIERE CREATIVĂ
CARE E POVESTEA TALENTULUI TĂU?
CÂND ȚI-AI DESCOPERIT PASIUNEA ? Mi se pare amuzant cum, de fiecare dată când sunt întrebat de începuturi, simt un dulce fior, care mă fulgeră din creștet pânăn dolofanele burice ale degetelor. Și, da, este acel moment irepetabil, pentru care mă încearcă o nostalgie ușoară, aș spune cumpătată, căci balanța sufletului meu are știința echilibrului cu felurite vremi (deci nu pot fi părtaș, or nu știu eu, vreunui delir de transmutație în timp): Așa că, iată, un copil timid al văilor destul de buclucașe, dintrun sat la nord de Apuseni, avea (cine ar fi crezut?) să își imagineze niște lumi aparte, doar ale lui, pe când intra în clasele gimnaziale. De remarcat că fantasticul poveștilor de început nu se îndepărta prea mult de spațiul țărănesc, asta îndeosebi din faptul că era necopt și nu știa decât de basmele și pildele bătrânilor din satele unde avea bunici. Iar poezie nu a scris (de doine sau balade nu știa, oralitatea țărănească de prin părți având un suflu epic, mai ales), însă a scris povești fără să aibă vreo idee de literatura lumii (un fericit sau nu?; Serghei Esenin tot așa a scris, hai-hui, dar poezie!). În fond, a pus în scris povețe din bătrâni, cu „vorbe nouă”, încâlcite când și cum, hilar, cu „vorbe veche”, aceasta cu un unic scop: acela de a ști un bine pus deoparte, în sertar, un bine care a înfrânt forțe malefice și firi neomenești, haine, chiar acele hoituri ale lui Baudelaire. Desigur, voi ați prins și firul acestei povești, unde ce șade scris într-un scrin de stejar, la un loc cu catrințe, năframe și veselă de sticlă, este acel talisman fermecat al copilului care nu face negoț cu povești, dar, nedeslușit, a înțeles o chemare. Să știți că Logosul l-a chemat.
Aș spune că demersul dragului de-a scrie a îngemănat, în mine, chiar acele socluri ridicate de Tudor Arghezi – har și meșteșug („slova de foc și slova făurită”) –, căci altfel nu văd lucrurile. Iar meșteșugul a început abia târziu, când am intrat la liceu, sub îndrumarea unui om-profesor de o verticalitate morală rarisimă. De fapt, a fost vorba despre „mișcarea” mea, interioară mai ales, sau, altfel spus, „pornirea la drum”, cum frumos o numește Toma d’Aquino. Și încă sunt pe acel drum, sau cel puțin aceasta mi-e speranța, având drept prim mobil cititul (nu pentru o știință a deplinătății, departe de mine gândul acesta, cât pentru o deplinătate a simțirii). Prin aceasta mă înscriu umil în rândul celor care nu sunt scriitorii cititori, ci, mai degrabă, cititorii scriitori.
CUM TE-A AJUTAT TALENTUL SĂ TE DEZVOLȚI ÎN PLAN PERSONAL ? Sunt sigur că literatura a fost aceea care mi-a oferit conștiința comunității, a trăirii împreună, iar unul dintre mărețele merite ale acesteia este întocmai apropierea de lume.
UNDE TE VEZI LUCRÂND? Am mai vorbit despre viitor și cu alte ocazii, dar trebuie să-i recunosc, mereu, calitatea fascinantă de orizont incert, puternic relativ. Ca atare, ceea ce voi înșira, în continuare, sunt simple presupuneri și, dacă vreți, deziderate. În acest sens, pe termen scurt mi-aș dori să lucrez pe un post de programator IT, pentru a-mi consolida un fundament financiar, care să îmi favorizeze, mai apoi, întreprinderile culturale și personale. După aceea, miaș dori să lucrez ca manager, în strânsă legătură cu oamenii, pentru că adevărata mea propensiune este înspre o lume umană, iar nu virtuală.
CARE E CEL MAI MARE VIS AL TĂU? Cea mai mare ambiție a mea, în ce privește literatura, va rămâne pentru totdeauna aceea din copilărie: de a face și a răspândi, în lume, binele.
Bursele stART
EDIȚIA 2021
FABIAN-IONUȚ MARTIN LUCRĂRI
călimările ascultă
autoportret
ochii albinei
acolo unde lacrimi indigo se prăvălesc în oceanele lor îndeajuns
cine v-a mințit că luna sparge șiruri de mărgele în miresme matinale și că-n focu-i translucid mai ard sforile târzii de iască
cu câtă candoare ai spus primul nu un nu mai profund decât toți refuzând să îți prinzi camarazii de joacă din câmp între filele brune din caietul cel crud de la doamna ce zicea să fie gata insectarul până luni
sau și acolo unde cioburi mai baricadează umbrelor la sân un indigo matern călimările ascultă călimările și plânsul și potopul de semințe fericite fără sau cu rod rod indigo ascultă și înghit subit și iată că tot călimările ascultă cu sfințenie și neclintite pasul cadențat de umbre indigo în pustiul în pustiul ca o mare călimările-n cadență umbră indigo
n-ați vrea să vă-ntreceți pe o lamă concurenți patetici (din nuclei atomici instabili) ca dresații purici din borcanul magului acum livid și de magie sărăcit și să gustați o boare bipolară
bunicul ți-a dat clasorul cu timbre atunci și bucuroasă ace ai înfipt cu gămălii nu în omizi ori în păianjenii timizi și nici în rădașca care te înspăimânta cumplit ci-n timbrele cu buburuze de la Iași cu fluturi vienezi în insectar
atenție nu-i dați crezare lui Poussin când vinul parcă a mai stins furtuna ce știm e numai că că melci nu sunteți tu ai rămas fetița cu timbre chiar de-ați vrea și nici vreun sâmbure sonor nu veți afla în pet(al)ele lui Arcimboldo până aici să nu mai întrebați ce-i toamna mai bine repetați eu sunt eu sunt eu sunt nu trebuie să știți mai mult