Raport Smart Teacher - Arcademia 2019-2020

Page 1

Raport Smart Teacher Proiect din cadrul Arcademia

w ww . s coala de va lor i . ro


Arcademia

Smart Teacher MISIUNE SI VIZIUNE Smart Teacher este un proiect ce face parte din programul Arcademia, dedicat acelor profesori despre care credem că au un impact esențial asupra produsului intern brut al țării noastre. Smart Teacher s-a desfășurat cu sprijinul companiei Holcim în perioada 16 decembrie 2019 - 23 mai 2020 și s-a adresat profesorilor din învățământul gimnazial și liceal, din comunitatea Câmpulung Muscel. Proiectul s-a născut din dorința de a le oferi dascălilor sprijin în activitatea lor educațională prin expunerea la metode și tehnici de învățare experiențială facilitate de traineri experimentați, astfel încât aceștia să-și valorifice potențialul pedagogic și personal.

OBIECTIVELE PROIECTULUI Obiectivul principal al proiectului este ca până în 2021 să avem o generație de elevi mai implicați în activitățile educaționale, mai conștienți de calitățile pe care le au și mai pregătiți să se integreze pe piața muncii, în ariile potrivite abilităților, pasiunilor și dorințelor acestora, în tot acest proces fiind ghidați de profesori care își înțeleg pe deplin rolul de mentor. În drumul către atingerea acestui obiectiv, ne-am creionat și altele pe care le-am îndeplinit de-a lungul atelierelor:

Tehnici moderne de predare Pentru că generațiile tinere se află într-o continuă metamorfoză, este important ca profesorii să dețină mijloace care să transforme lecțiile în reale povești interactive, stârnindu-le interesul elevilor. Folosirea lucrului în echipă pentru obținerea unor performanțe mai mari din partea elevilor, familiarizarea cu elementele digitale care să îmbogățească orele, crearea de obiective care pot fi urmărite concret sunt doar câteva dintre abilitățile pe care profesorii participanți le-au exersat și perfecționat de-a lungul proiectului. Lecții livrate cu pasiune Proiectul a reprezentat un cadru în care profesorii au învățat cum se pot folosi de transdisciplinaritate pentru a adapta tehnicile de învățare experiențială la materia pe care o predau, pentru rezultate mai bune la clasă. Comunicare mai eficientă Prin exercițiile propuse în sesiunile proiectului, dascălii învață să comunice mai bine, să-și articuleze mai clar nevoile și așteptările, să apeleze la empatie, toate aceste abilități creând un impact pozitiv constituit de relații bazate pe încredere pentru întregul ecosistem școlar – colegi, părinți, elevi. Explorarea nevoilor elevilor Profesorii învață să înțeleagă mai bine competențele și abilitățile elevilor, contribuind la dezvoltarea acelor abilități care îi vor face competitivi și căutați pe piața muncii – gândirea critică, leadershipul, comunicarea, creativitatea sau colaborarea.

Structura educațională Ne-am propus să ne atingem obiectivele printr-un conținut educațional structurat astfel încât profesorii să treacă printr-o întreagă călătorie de perfecționare didactică. Ateliere de soft skills În cadrul acestor ateliere, profesorii cu tehnici noi de predare, analizează nevoile elevilor de azi și desfășoară activități de dezvoltare personală care promovează învățarea pe tot parcursul vieții. Ateliere transdisciplinare Prin colaborare și lucru în echipă, profesorii primesc suport în conturarea, pregătirea și perfecționarea conținutului pe care vor să-l livreze la clasă. Sesiuni de observare Trainerii Școala de Valori urmăresc îndeaproape activitatea fiecărui profesor pentru a oferi feedback concret privind îmbunătățirea modului în care se lucrează cu elevii. Lecțiile sunt inițial simulate în fața trainerilor Școlii de Valori, participanții primesc primul set de feedback. În etapa a doua profesorii predau lecția la clasă și primesc a doua rundă de feedback din partea trainerilor.

Beneficiari Proiectul a avut drept participanți 23 de profesori din Câmpulung Muscel care au început călătoria Smart Teacher în offline, atelierele desfășurându-se la Colegiul Național Dinicu Golescu. În contextul pandemiei provocate de COVID-19, am mutat atelierele în online pe platforma ZOOM, demonstrând astfel că educația depășește orice barieră. Parcursul educațional al dascălilor din acest proiect a fost constituit de informațiile acumulate de-a lungul a 12 sesiuni soft-skills și inter și transdisciplinare, 2 sesiuni de pregătire și simulare a lecțiilor, 2 ateliere de integrare digitală unde s-au familiarizat cu suita Google și Microsoft Office 365 A1, toate acestea fiind urmate de sesiuni de observare la clasă.

Parcurs educațional Trainerii Școlii de Valori care au făcut echipă și au ales să contribuie direct la influențarea pozitivă a educației, oferindu-și suportul pe tot parcursul proiectului Smart Teacher sunt: Tiberiu Andrei Nicoleta Zaharia Mihaela Vechiu Dragoș Fînaru Vasile Nistor Tiberiu Georgescu

Florin Călin Alina Pertea Dragoș Apostu Ionela Orbișor Mădălina Mocanu Bogdan Iancu


Arcademia

Offline

Sesiunea 1: Valori personale în acțiune Prima întâlnire a fost concentrată pe partea de Get to Know Each Other, pentru a pune bazele unei comunități de profesori încă din prima zi. Ne-am asigurat, de asemenea că participanții înțeleg viziunea și modul de desfășurare ale acestui proiect, setând încă de la început cu ei așteptările pe care le au de la Smart Teacher. În cea de-a doua parte a atelierului, principala temă a fost descoperirea valorilor personale și modul cum acestea influențează stilul de predare.

Sesiunea 2: Valori necesare în

societate & învățare pe tot parcursul vieții / Valori universale Următoarea întâlnire a debutat cu prezentarea Teoriei lui Schwartz, analizarea valorilor universale din perspectiva unor aspecte definitorii cum ar fi: ereditatea, mediul și educația. Pentru a înțelege mai bine cum valorile le determină convingerile, participantii au fost provocați să dezbată diferite teme controversate, dezbateri cu scopul de a identifica valorile ce au determinat convingerile participanților pe tema respectivă.

Sesiunea 3: Competențele

După pauză, a urmat sesiunea 3, iar prima provocare pentru participanți a fost realizarea unei metafore, despre ei înșiși (gânduri,emoții), cu ajutorul pieselor de Lego.

Sesiunea 4: Caracteristicile inter-generaționale -

identificarea provocărilor și oportunităților în predarea, învățarea și modelarea generațiilor Participanții au trecut de data aceasta printr-un proces profund de conștientizare asupra provocărilor, oportunităților și implicațiilor pe care le creează existența simultană a 4-5 generații care sunt nevoite să învețe și să lucreze împreună. Prin intermediul unui boardgame, profesorii au cartografiat stilurile de învățare, nevoile și modelele specifice fiecărei generații, aflând cum pot acestea să conlucreze în clasă, în cancelarie, dar și înv iața de zi cu zi.

Sesiunea 5: Premisele de lucru cu generațiile profesor experimentat versus profesor expert Sesiunea 6: Construcția unei comunități de învățare în școala/orașul tău Profesorii au fost orientați spre a-și schimba mentalitatea pentru a deveni profesor- expert, învățând să își aprofundeze înțelegerea tipologiilor generaționale cu care lucrează și să creeze căi inovatoare de a capacita potențialul fiecărui elev cu care interacționează la clasă și a fiecărui coleg cu care interacționează în cancelarie. Au utilizat instrumente precum Roata Vieții, chestionar Locus de control și alte activități concentrate pe gândire critică și comunicare. Ulterior, și-au creionat un plan de acțiune pentru construirea unei comunități de învățare în școala/comunitatea lor, respectiv dezvoltarea unor planuri concrete de proiect care să sprijine procesul de transformare a abordării educaționale la clasă, în cancelarie, în comunitate.

Sesiunea 7: Soluții pentru îmbunătățirea interacțiunii la clasă - Taxonomia lui Bloom (1) Scopul a fost găsirea de soluții pentru îmbunătățirea interacțiunii la clasă, sesiuni bazate pe Taxonomia lui Bloom. Pentru a conștientiza puterea instrumentelor oferite de Taxonomia lui Bloom, participanții au avut ca principală activitate un board-game simulator. Aceștia au construit o lecție cât mai creativă și inovativă de predare a unui element din perspectiva mai multor materii. A pornit o discuție deschisă după prezentarea lecției fiecărei echipe despre cât de corelate pot deveni materiile și ce pot face aceștia de acum încolo pentru o colaborare mai eficientă, incluzând discuțiile similare petrecute în atelier în subiectele de discutat în cancelaria lor.

Sesiunea 8: Soluții pentru îmbunătățirea interacțiunii la clasă - Taxonomia lui Bloom (2)


Arcademia

Online

Sesiunea 9: Metodologii noi de livrare la clasă a disciplinelor formale, adaptate levilor de astăzi - Taxonomia lui Bloom (3) Odată cu sesiunea a 9-a, cursurile se desfășoară într-un mod pragmatic, și anume : participanţii demonstrează ce au asimilat până în momentul de faţă, prin activităţi/exerciţii specifice, iar trainerii îi evaluează raportându-se la mai mulţi indicatori. În această sesiune, participanții au utilizat Kit-ul Taxonomia lui Bloom pentru a crea obiective acționabile și seta rezultate de învățare măsurabile, structura activități relevante în cadrul lecțiilor și evalua progresul elevilor, de la distanță, în online.

Sesiunea 10: Practicarea de exerciții tematice care favorizează învățarea Abordarea Transdiciplinară, 7 Componente cadrul TPACK & 7 obiceiuri ale minții Profesorii au trecut printr-un proces profund de conștientizare asupra modului în care pot fi recreate lecțiile inter/trans-disciplinare pentru a dezvolta gândirea abstractă, metacognitivă și creativă a elevilor. Trainerii au construit un spațiu de lucru colaborativ între profesori, în care aceștia s-au familiarizat cu teoria celor 7 componente TPACK și cum pot fi utilizate cele 7 obiceiuri ale minții pentru abordarea trans-disciplinară. La final, au lucrat împreună la o lecție transdisciplinară luând în calcul ce au învățat anterior.

Sesiunea 11: Introducerea literației în livrarea disciplinelor la clasă - Metacogniția și Metacunoașterea Participanții au practicat învăţarea prin cunoaşterea de sine și și-au exersat capacitățile proprii de a învăța. După ce s-au familiarizat cu teoria cursului, vizualizând video-ul lui John Hunter ca sursă de inspirație și explorând în profunzime conceptele de metacunoaștere și metacogniție, acești au lucrat, din nou, colaborativ, la o leție transdisciplinară utilizând obiective de învățare metacognitive.

Sesiunea 12: Managementul schimbării la nivel personal în context școlar Sesiunea a fost ancorată și mai mult în realitatea actuală, participanții să dezvolte capacitatea de a depăși blocajele cu care ne confruntăm în situații similare cu cea pe zcare o traversăm în acest moment - criza medicală COVID-19. Profesorii au înțeles schimbarea, de ce este necesari să o accepte, devenind capabili să elaboreze strategii de diminuare a rezistenței la schimbare, la nivel personal. Toate acestea au fost posibile mai ales prin instrumentul, Cele 4 Camere ale Schimbării și Cele 5 Faze Majore ale Schimbării.

Sesiunea 13: Feedback Sesiunea a abordat o temă foarte cunoscută, dar extrem de vitală, respectiv feedback-ul. Profesorii au primit numeroase instrumente pe care să le folosească ulterior, precum Scara Concluziilor, ce ne ajută să identificăm modelele mentale. De asemenea, aceștia au trecut prin tematici precum feedback convențional și feedforward, pe care le-au pus în practică chiar și printr-un joc de roluri profesor-elev.

Sesiunea 14: Wrap up sesiuni & Pregătire pentru simularea finală În această sesiune, profesorii, împărțiți în echipe, au elaborat sinteza întregului program. Ulterior, li s-au prezentat modelul de compețente ce evidențiază acele comportamente care contribuie la succesul individual și pot fi dezvoltate prin diferite acțiuni. Lucrând pe echipe au venit cu sugestii/schimbări/observații pe baza acestora, urmând să treacă în zona de chestionar de evaluare și cum îl pot folosi pentru a primi o evaluare obiectivă din partea tuturor stakeholder-ilor și a se dezvolta la nivel personal și profesional. La final au conturat în echipă planul de lecție final pe care l-au prezentat în simularea finală în fața trainerilor.

Sesiunea 15: Simulare finală În ultima sesiune din proiect, echipele care au lucrat cu spor și pe parcursul săptămânii dintre ateliere s-au pregătit intens pentru a prezenta lecția transdisciplinară timp de 30 de minute în fața trainerilor. Fiecare profesor a fost evaluat în funcție de grila de observare bazată pe Taxonomia lui Bloom, dar și pe baza competențelor prezentate în sesiunea trecută. Fiecare echipă a primit un feedback la finalul prezentării atât de la traineri, cât și de la colegi. 4 echipe au trecut prin acest proces final din 5 inițiale


Arcademia Impactul proiectului Pe parcursul desfășurării atelierelor de softs kills și a atelierelor de integrare digitală, în domeniul cercetării am urmărit să măsurăm, în ce măsură profesorii participanți în acest proiect, și-au îmbunătățit abilitățile de predare necesare secolului XXI (precum comunicarea, colaborarea, gândirea critică și gândirea creativă), capacitatea de a oferi feedback; percepția acestora asupra valorilor personale și universale în predare precum și a diferențelor intergeneraționale resimțite între ei și elevii lor; dezvoltarea competenței de a lucra cu metodologii noi de predare la clasă (Taxonomia lui Bloom); dobândirea abilității de a gândi despre gândire (metacogniția); au dobândit sau și-au îmbunătățit capacitatea de a lucra cu suita Google și Microsoft Office 365 A1. În cadrul sesiunilor inter/transdisciplinare, am urmărit prin intermediul fișelor de observare să identificăm dacă participanții pot pune în practică, metodologiile de predare asimilate în cadrul atelierelor de soft skills. Pentru 82% dintre participanți, curajul reprezintă valoarea după care se ghidează în predarea la clasă, urmată de integritate pentru 59% dintre aceștia. 1 din 2 participanți și-a dezvoltat prin participarea în proiect competența de gândire critică, prin îmbunătățirea abilității de a alege corect între argumentele valide și argumente invalide. 70% dintre participanți și-au însușit principiile aplicării taxonomiei lui Bloom la clasă, aceștia putând accesa memoria și jongla cu exemple semnificative din experiența lor personală. 100% dintre participanți au conștientizat faptul că există diferențe între feedback-ul de tip corectiv pe care adesea îl oferă elevilor prin rezultatele evaluării și feedback-ul constructiv

Înainte și după: În vederea observării impactului pe care atelierul l-a avut asupra participanților, vom exemplifica anumite seturi de date, culese chiar din declarațiile respondenților. Dacă înainte de atelier, doar 34% dintre cadrele didactice afirmau ca folosesc aplicații digitale la clasa, după eveniment, procentul acestora a crescut la peste 75%. De asemenea, dacă inițial profesorii foloseau un număr limitat de programe online, în cadrul atelierului au avut ocazia de a înțelege modul de operare a peste 8 programe de acest tip. Peste 90% dintre participanți considera ca experiența sesiunii online le-a oferit oportunitatea de dezvoltare a abilitatilor digitale și i-a motivat sa folosească diferite programe în interacțiunea cu elevii.

Ca urmare a participării în cadrul atelierului, cadrele didactice au considerat că și-au îmbunătățit abilitățile de a lucra cu suita Google: programe digitale. Astfel, 73,3% dintre profesori consideră că stăpânesc mai bine să lucreze cu Google Drive, spre deosebire de 44,8% care menționaseră la începutul proiectului că știu să lucreze în acest program. Dintre profesorii prezenți în cadrul atelierelor G Suite, 60% dintre aceștia și-au propus să utilizeze facilitățile G Suite la clasă Ca urmare a participării în cadrul modulului Microsoft 365, 37% dintre profesori consideră că au înțeles foarte bine informațiile prezentate despre Suita Microsoft 365 și că vor putea folosi cu ușurință aceste programe în cadrul predării online, 59% au asimilat abilități mai bune de lucru cu programele din suita Microsoft, însă conștientizează nevoia de a exersa lucrul cu aceste programe pentru a-și forma deprinderi de lucru, iar 4% au întâmpinat probleme în a înțelege modalitatea de a utiliza programul OneDrive.

Dacă înainte de a participa în cadrul modulului Microsoft 365, doar 12.4/% cunoșteau aplicația Skype și știau să o utilizeze, după participarea în cadrul atelierelor, 60% dintre participanți nu au întâmpinat probleme în a utiliza aplicația, 40% consideră că mai au nevoie de exercițiu pentru a deprinde în totalitate cum să utilizeze această aplicație, iar 10% încă nu știu să utilizeze Skype-ul.

Fiind rugați să evalueze experiența online, 51% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți, afirmând că pentru ei a fost o experiență practică și că au reușit să învețe lucruri noi pe care probabil le vor aplica în continuare.

Testimoniale “La 50% dintre activități, intri în clasă bazându-te că știi deja ce trebuie după atâția ani, iar acum s-au schimbat foarte multe, inclusiv programa, și nu mai merge așa, trebuie să avem mai multă grijă la cum ne pregătim” “Am realizat că tot ceea ce știam era dezorganizat și că putem face lucrurile să fie și mai bine organizate”

“Am învățat să nu-i mai spui elevului mereu “NU, NU, NU”, să îi permit să facă greșeli secvențiale, să îi ofer șanse de a progresa” “ Mulțumesc întregii echipe. Sper să capăt mai multă suplețe în orele de curs și voi exersa de câte ori am ocazia aceste noi abilități.”

”Mi-a plăcut și m-a bucurat felul în care educația nonformală, jocul, tehnica informatică sunt integrate în predarea la clasă. Mi-am întărit convingerea că educația școlară nu este doar un parteneriat profesor-elev, ci implică o mai susținută colaborare cu mediul asociativ, cu societăți comerciale, instituții și specialiști din diverse domenii.”


Arcademia

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală înființată în 2009 ca urmare a unei idei îndrăznețe a mai multor tineri întreprinzători. În toate ”viitorurile posibile”, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se auto-depășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități astfel încât să contribuie la transformarea societății, oferind bunăstare generațiilor prezente și viitoare. Misiunea Școlii de Valori este aceea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți, fiind singura asociație din România care implementează în programele sale educația centrată pe valori. Acest model educațional implică dezvoltarea de competențe împărțite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalității, implicare civică și well-being. Școala de Valori dezvoltă patru programe educaționale naționale:Adoptă un Liceu, Excepționalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educației din România, oferind cunoaștere și îndrumare tinerilor și profesorilor. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi https://scoaladevalori.ro/ paginile de Facebook și LinkedIn dedicate.

Partener

Holcim (Romania) S.A. deține 2 fabrici de ciment în Câmpulung Muscel și Aleșd, o stație de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 14 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali și un terminal de ciment în București. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 de angajați. Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul companiei la www.holcim.ro și pagina oficială de Facebook: facebook.com/holcimromania


www.facebook.com/ScoaladeValori www.instagram.com/scoaladevalori www.linkedin.com/company/scoala-de-valori www.youtube.com/ScoaladeValoriRomania https://issuu.com/scoaladevalori


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.