Revista BLU

Page 46

INFO COMUNITATE

C.A.R.E., un proiect

Crucea Ro�ie Română – Funda�ia Sensiblu

C

rucea Roșie Română și Fundația Sensiblu implementează în parteneriat proiectul C.A.R.E. – Curaj, Autenticitate, Respect, Egalitate, finanțat de Ambasada Japoniei prin Fondul Împărătesei Shōken. Proiectul abordează o temă extrem de sensibilă: violența sexuală și de gen în centrele de plasament și își propune reducerea vulnerabilității adolescenților din centre în fața acestui fenomen, prin dezvoltarea cunoștințelor, a abilităților și a construirii unor relații sănătoase între ei. România reprezintă țara cu cel mai mare număr de persoane traficate din UE. Conform Raportului anual privind fenomenul traficului de persoane, 47% dintre

46

persoanele traficate au sub 18 ani, iar procentele cresc la 70% dacă extindem grupa de vârstă la vârsta de 19 ani. Cel mai afectat grup exploatat sexual este reprezentat de fete și femei. Conform Raportului Comisiei parlamentare privind situația copiilor dispăruți, 40% dintre aceștia provin din centre de plasament care sunt subordonate direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului. Cele mai frecvente cauze ale copiilor care ajung victime ale traficului de persoane sunt: sărăcia, lipsa educației formale, familiile disfuncționale. Centrele de plasament reprezintă terenul principal de vânătoare pentru traficanți, având în vedere vulnerabilitatea copiilor din astfel de centre. Adolescenții din centrele de plasament sunt expuși unui risc maxim de violență sexuală și de gen, vulnerabilitățile lor și eșecurile sistemului de protecție fiind cunoscute și exploatate de agresori și traficanți. Violența sexuală și de gen are un impact traumatic, indiferent de modul în care apare, afectând individul atât la nivel fizic, cât și emoțional, social și economic, fiind însă influențat de contextul în care au avut loc agresiunile,

BLU iunie-iulie-august 2021

Sensiblu este o companie puternic implicată social, dezvoltând multe campanii prin care a adus problemele majore în atenţia clienţilor farmaciilor sale.

cum și dacă cineva a reacționat sau de existența unui rețele de suport. În cadrul proiectului, vor fi realizate sesiuni de training pentru personalul care lucrează în centrele de plasament și cu voluntarii din proiect, prin care vor învăța modalități de intervenție psihosocială în cazurile de violență sexuală și de gen, workshopuri cu adolescenții din centrele de plasament, activități de socializare pentru voluntari și adolescenți pentru construirea încrederii și a unor relații bazate pe suport, și o tabără pentru toți cei implicați în proiect. Proiectul C.A.R.E. va avea o durată de nouă luni și va fi implementat în perioada 2021-2022. Cele două organizații nu sunt la prima colaborare, ele implementând anterior proiectul transnațional „Consolidarea metodelor și practicilor psihosociale pentru creșterea rezilienței femeilor victime ale violenței domestice”, cu finanțare UE, alături de Societățile Naționale de Cruce Roșie din Bulgaria, Ungaria și Danemarca. Scopul proiectului a fost reducerea suferinței femeilor afectate de violență sexuală și de gen prin împuternicirea lor de a trăi o viață normală. 


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Sensiblu

2min
pages 44-45

Adrese farmacii Sensiblu

3min
pages 46-49

Orgasmul și sănătatea

1min
page 42

Tehnici de respira�ie ce induc relaxarea

2min
pages 40-41

Motiva�ia, elementul-cheie pentru succes

2min
pages 38-39

Obiceiuri sănătoase pentru cei mici

3min
pages 34-37

Stretching la birou

1min
pages 32-33

Ce deodorant folosești în timpul sarcinii?

1min
pages 30-31

Îngrijirea pielii în timpul sarcinii

1min
pages 26-27

Aluni�ele, soarele și cancerul de piele

2min
pages 28-29

Cum evi�i complica�iile implanturilor mamare?

1min
pages 22-23

Dieta pentru un păr (mai) frumos

2min
pages 24-25

Beneficiile retinolului

1min
pages 20-21

Rutina de îngrijire anti-aging

3min
pages 14-15

Rolul hidratării în perioada verii

1min
pages 10-11

5 lucruri importante despre epilarea definitivă

1min
pages 18-19

Semne și simptome că suferi de diabet

2min
pages 12-13

De ce și cum folosim filtrul de protec�ie solară?

3min
pages 16-17

Bolile autoimune – tiroidita Hashimoto

3min
pages 6-7

Melatonina și rolul ei în organism

1min
pages 8-9

Noutăţi medicale și de frumuseţe

3min
pages 4-5
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.