Et in America ego (sample)

DANIEL F. BRAȘOVEANU

Et in America ego!

Editura OCEPCEC

Septembrie – octombrie 2016

Et in America ego!

2

ISBN: 978-606-92152-6-4

Tehnoredactor: Valeriu Cosmin Brașoveanu Designer copertă: Ortansa Brașoveanu Editura: OCEPCEC

Este interzisă reproducerea chiar și parțială a vreunui text din lucrarea Et in America ego! fără acordul scris al editurii și al autorului.

Toate drepturile privitoare la creația sa artistică – Et in America ego! – aparțin exclusiv autorului.

Et in America ego!

3

Daniel F. Brașoveanu

Et in America ego!

Editura OCEPCEC

Et in America ego!

4

Cuprins Capitolul I

Căutări

pg. 5

Capitolul II

Peregrinări

pg. 18

Capitolul III

Instrucția

pg. 21

Capitolul IV

Las Vegas

pg. 25

Capitolul V

Seattle

pg. 32

Capitolul VI

Peripeții

pg. 37

Capitolul VII

San Diego

pg. 41

Capitolul VIII Loma Linda Capitolul XI

Marea Mascaradă – Viața

pg. 51 pg. 61

Poezia Prietenie

pg. 86

Poezia După UȘĂ în U.S.A.

pg. 87

Et in America ego!

5

Capitolul I

Căutări

Să ating America a fost un vis pe vremea adolescenței, vis ce a devenit realitate, cîteva decenii mai tîrziu. Am mai avut posibilitatea, ratată din propria-mi vină, de-a-l înfăptui, trebui a recunoaște.

N-am încercat să-mi explic ce m-a determinat să renunț la idealuri în clipele-n care mi le puteam defini.

Cu siguranță că ordinea priorităților căpătase alte valențe în acele momente decizionale.

Dac-am avut intenția să emigrez în vremurile apuse oriunde în lume, numai ca să scap din paradisul mlăștinos în care trăiau cei de la C.C., indivizi care o duceau pe roze?

Firește, chiar și-n Australia am încercat s-o fac, deși mi s-a părut un tărîm tare-ndepărtat, numai că, acum, la trecerea anilor, totul pare o amintire desuetă.

Să-mi fi fost teamă, cînd mi s-a ivit prilejul „s-o pun,”

Et in America ego!

6

sau ce s-o fi-ntîmplat în tărtăcuța-mi prea nătîngă?

Cam cîte persoane, ce trăiesc în țări eminamente sărace și sărăcite într-același timp de marea masonerie de peste… „drumuri europene,” nu s-or fi gîndit la un atare lucru, să plece acolo unde-i mai bine și să strige în urma lor: huidu huu? Așa cum atît de realist, Epirham a definit existențialismul în a sa apoftegmă: „Ubi bene ibi patria.” Să fie-n regulă sintagma „mai bine mai tîrziu decît niciodată?” Dar să ne revenim: Trecutul cu trecutul, prezentul să-l privim cu optimism, iar bătrînețea ce se-apropie grăbită..., cu amărăciune. „C’est la vie” cum ar zice-o turcul, de n-ar fi precum pistolul …, și-ar știi ce-nseamnă aia.

Odată ce-am pus picioru-n prag, să-i dăm drumul la treabă și să trecem la cunoașterea americanilor chiar la ei acasă în cele 15 zile pe care le voi petrece la ei.

Una e să-i vezi în filme machiați și machiți, una-i să citești toate bazaconiile despre ei și-alta-i să fi alături de ei și să le simți pulsul și cultura.

Care a fost primul lucru care mi-a sărit în ochi?

Tipii sunt extrem de preocupați de mîncare, de parc-ar da marea foamete peste ei.

Haleala-i pe primul plan, sexul pe locul trei, căci cariera…, e înaintea dragostei, familiei, căsătoriei și copiilor.

Probabil c-ăsta-i motivul pentru care aruncă la ghena de gunoi alimente preambalate, pe care uită să le consume, toate de bună calitate, în valoare de miliarde de dolari pe an?

Oare de ce îndestulații ăia nu voiesc a dona alimentele, neconsumate, prin diverse programe sociale, spre a hrăni milioane de nemîncați din țările sărace, astfel încît să le salveze viețile, iar acei amărîți să nu mai moară de subnutriție și de alte boli conexe acesteia? Să fie Nepăsarea? Bunăstarea? Probabil Idiostarea, deși marea lor majoritate cred în Dumnezeu.

Americanii fac donații, numai ca să iasă-n față, iar unii

Et in America ego!

7

dintre ei, în a treia parte a vieții, deși speră s-ajungă și-ntr-a patra parte, se dau pe brazdă. Care-i aia, de ne referim la ultima?

E aceea care poate oferi renaștere prin regenerarea celulelor stem, mai ales că știința e de partea lor.

Cu ceva ani în urmă, un medic african a identificat numărul exact, după părerea lui, de celule, din creierul unui cal, asimilîndu-le cu cele din creierul omenesc și pe care le-a evaluat și numărat, constatînd că sunt o sută de milioane.

La puțin timp de la inițiativa lui, O.M.S., prin cinci sute de savanți din mai toate colțurle lumii, a efectuat o cercetare profundă a creierului omenesc și a ajuns la concluzia că numărul neuronilor se cifrează la o sută de miliarde, care la o verificare și mai profesionistă, cîțiva ani mai tîrziu, s-a diminuat la 86 de miliarde de celule.

Toți indivizii sunt convinși că găselnița întineririi țesuturilor și a prelungirii vieții se află acolo, în capul lor, iar neuronul potrivit s-o facă va fi descoperit în cele din urmă.

Se știe că apoptoza celulară, acționează de la vîrsta de un an și jumătate asupra ființei umane, iar ea constă în moartea programată a 1,5 milioane de neuroni pe zi, pînă la final.

Necazul cu care ne confruntăm se datorează lipsei controlului, astfel că pot muri și celule care ne-ar fi utile dezvoltării, iar de-mbătrînim, petalele se usucă, ne ofilim încetul cu-ncetul, iar seva, ce ne alimentează organismul, se împuținează.

Dar să nu intrăm complet în panică pentru că mai intervine și regenerarea, atunci cînd consideră ea că e cazul.

Oare cum văd futurologii o astfel de imagine a materiei neuronale? Zece mii de miliarde de celule, iar fiecare dintre ele cu o sută de milioane de neuroni. De se va dovedi că au dreptate …, nimic de zis.

Creme, uleiuri și diverse substanțe au darul de a remedia, pe ici pe colo urmele îmbătrîniri, însă totul pe termen scurt.

Et in America ego!

8

Conducătorii destinelor omenirii așteaptă de la savanți, ca studiile genetice să le dezvăluie secretul nemuririi sau cel puțin al unei vieți extinse, iar adevărul e că n-o să mai dureze mult pîn-atunci. În situația-n care, în mod secret, s-a ajuns la un rezultat pozitiv, fie el și incipient, el nu va fi dezvăluit așa de repede muritorilor de rînd, ci va fi păstrat la cutie.

Acces la fructele obținute, de pe urma cercetărilor, nu vor avea nici măcar premierii sau președinții statelor lumii, ci doar oligarhii, acele creaturi care ne dirijează, pe noi, cetățenii lumii, precum marionetele, și care se consideră supraoameni.

Doar ei își vor permite să-și bage adînc mîinile la teșcherele spre a-și plăti regenerarea celulelor îmbătrînite, pentru că iluziile generate de serialul „Nemuritorii,” i-a pus pe jar și le-a incitat imaginația.

Iar mie-mi revin în minte cîteva versuri din poezia lui François Villon, mort la o vîrstă atît de fragedă în secolul XV, Ballade des dames du temps jadis Et Jeanne, la bonne Lorraine Que les Anglais brûlèrent à Rouen, Où sont-elles, Vierge souveraine?

Mais où sont les neiges d'antan?

Iar ca arhetip îmi apare un alt personj, care-a pățit-o asemeni lui Villon și pe care legiuitorii l-au redus la tăcere, încercînd să-i elimine trupul de pe arena vieții. Deși acuzatul a sesizat instanța că cei ce-l judecau se antepronunțaseră pe durata procesului, aidoma magistraților din zilele noastre, el le-a mai transmis, că orice i-ar face, spiritul său va fi liber, iar asta se-ntîmpla cu vreo 2.000 de ani înaintea condamnării lui François și care proces nu face decît să confirme ideea continuității.

Ei i-au blocat ideea , tăindu-i mîna dreaptă, Ucis-au pe Socrate, figură înțeleaptă.

Et in America ego!

9

Sistemul e minciuna, zdrobit-au iar Cuvîntul Pămîntul se învîrte, Unic e legămîntul.

Cam ce-aș voi a spune cu versurile astea? Ghiciți și singuri: e precum în muzică, mulți aud, puțin pricep.

Dar să revenim, cine n-a văzut filmul lui George Lucas, Star Wars și n-a fost uimit de acea „Forță,” care există în mintea noastră, pe care o dețineau luptătorii Jedi? Ea se datorează, cu siguranță, identificării neuronilor capabili s-o producă, iar cîțiva dintre noi o posedă. Și Temüügin – Întemeietorul –, așa i se zice-n mongolă, voia s-aibă viață veșnică, mă refer la Genghis Han, însă sfetnicii i-au spus că o astfel de dorință e simplă utopie și c-o poate dobîndi doar prin urmașii săi, motiv pentru care tipul nu s-a mai oprit în a face copii cu nenumărate femei. În volumul doi din super-romanul „Călăuzitorii” puteți afla mai multe despre el. Dar de ce să ne mirăm de Temüügin cînd, cu 2.000 de ani înainte Regele și totodată înțeleptul Solomon, era desfătat de doar 300 de neveste și de 700 de țiitoare.

Marile companii farmaceutice se dau peste cap spre a-și convinge consumatorii să le cumpere toate farafastîcurile produse de ele, creme, farduri și pastile, care le pot atenua semnele timpurilor lăsate pe chipurile lor și le pot chiar înfrumuseța.

Mie-mi revine-n minte puterea imanentă a Domnului în clipa-n care a pogorît, recent, acum circa douăzeci și cinci de ani, un fulger asupra unui cetățean bătrîn și bolnav, căruia i-a revenit vederea, i-a crescut părul, a întinerit și s-a vindecat de fel de fel de maladii de care suferea.

Fulgerul ceresc, trimis asupra sa, a declanșat cu siguranță neuronii potriviți spre a-i regenera țesuturile și nu numai.

Bogătanii, cărora le-a mai venit mintea la cap, după modelul primului între Rockefellers, s-au apucat să facă opere de caritate, astfel că dolarii lor se regăsesc în diverse bunuri de larg

Et in America ego!

10

consum și medicamente oferite unor oameni neajutorați care sunt tratați precum cerșetorii.

Cîți bani pot fi identificați în investițiile din infrastructura africană, în edificii, care pot schimba viețile celor năpăstuiți de soartă?

Unde-s grădinițele, școlile elementare, gimnaziile, liceele, școliele tehnice, cele pentru asistente medicale, educatoare, învățătoare și universități construite de magnații la care facem referire? În Africa cea plină de mistere…

Dar policlinicile, spitalele, facultățile de agronomie, zootehnie și de medicină, în special?

Unde-s stațiile de tratare a apei, fabricile de tractoare, combine și de alte utilaje destinate agriculturii?

S-or fi gîndit acei nababi și la așa ceva, sau au făcut-o pe proștii? Sau poate că donațiile lor ascund matrapazlîcuri prin care ei fentează fiscul?

Ei mai sunt preocupați de eradicarea unor boli care fac ravagii pe-acele meleaguri. Cine nu știe că maladia, la fel ca și prostia, sunt infinite și fac astă aserțiune cu privire la unul dintre gîndurile exprimate de Cicero, astfel că n-ai altceva de făcut decît să te lupți cu ele.

Corpul omenesc este deținătorul cîtorva kilograme cu microbi, sunt circa o sută de miliarde bucăți. Așa funcționăm! Și-mi revine-n fața ochilor filmul documentar „Laleaua neagră” sau mai bine zis, „Florile de la Auschwitz,” în care albii i-au blagoslovit pe africani cu investiții, spre a cultiva pe teritoriul lor acele „Les fleurs du mal,” exploatîndu-le în mod sîngeros forța de muncă, pe care le-o plătesc cu 30-40 $ pe lună, la un program de 10-12 ore pe zi.

Numele filmulețului, sigur, e altul, însă ăia, da, investitori cumsecade.

La americani imaginea-i totul, ambalajul vinde marfa.

Et in America ego!

11

De ți se oferă cai verzi pe pereți și ți-i împachetează-n folie, ce arată precum aurul, e cazul să te consideri fericit c-ai „pus lăbuțele” pe ei.

Dar să-i lăsăm în pace pe cei ce se-mpăunează cu de-alde de-astea și să le identificăm ca fapte bune făcute de cîțiva oameni generoși. Pentru că decît un mare nimic, mai bine puțintică apă de ploaie.

Sigur că-i mai ușor să-i critici pe cei deosebiți, care s-au expus și să le remarci partea întunecată, pe care n-ar voi s-o scoată la iveală, cînd știm bine că ei nu doresc decît să se pocăiască, la amurgul vieții lor, și să-și mai spele păcatele, căci simt că se apropie, cu pași grăbiți, a cu coasa.

Necazul cu săracul e același pretutindeni pe unde el există. Oricît i-ai da, apreciează că i se cuvine, și are pretenții de la tine, ca și cum ți-ar fi făcut un favor că ți-a primit darurile, iar tu ți-ai fi luat obligația să-l crești pe el ca pe propriul tău copil!

Două vorbe, trei cuvinte și despre mine, spre-a nu se crede c-aș fi mai breaz ca alții: sunt un tip obișnuit, plin de defecte, egoist și egocentrist, mai ales în perioadele prospere ale firmei mele, perioade-n care-am reușit să clădesc cîte ceva, făr’ a adera la vreun partid politic. În clipele de cumpănă însă, am uitat de mine, de familie și-am pus deasupra tuturor criteriilor, pe cele care în mod subliminal mi-au fost transmise și stau pitite în cele mai necunoscute unghere ale creierului, de cine anume, habar n-am? Ceva, ce nici eu nu pot înțelege, acum, la asfințit. Binele obștesc, și pentru care decizii am primit aprige critici de la apropiații mei, neglijați și lăsați la urmă.

Este acel gen de nebunie care-l contrazice pe Horațiu cînd afirma: Naturam expellas furca, tamen usque recurret – Oricît alungi natura cu furca, ea totuși revine –.

Pe parcursul derulării povestirii se va-nțelege, făr’ de tă-

Et in America ego!

12

gadă, la ce mă refer.

Uneori afacerile se-ncheie la restaurante, ca și la noi de altfel, într-un cadru destins, la un pahar de vin, iar cei care nu sunt businessmen merg cu plăcere „să crape-n ei” în cîrciumi, la Mc Donald’s sau la alte „lanțuri mîncătoare.”

Dat fiind notorietatea de care se bucură Hot dog-ul, ce mi-am zis? Hai să gust și eu unul pentru că tot sunt în lumea lui.

Speram să fie diferit de cel de-acasă. Cei de lîngă mine, cînd m-au auzit, mi-au spus că nu-i deloc sănătos. „Nu se moare din asta!” cu gîndul la de gustibus et coloribus, le-am replicat eu, iar înainte de-a părăsi U.S.A. am făcut-o, pentru că orice s-ar fi-ntîmplat cu sănătatea mea, de pe urma cîrnatului cu muștar și-a ingredientelor sale, m-aș fi tratat la mine-n țară fără să produc un stres gazdelor.

Dimineața, la micul dejun, am remarcat că preparatele cu sare și zahăr pot fi amestecate, puse-n același castron spre a fi hăpăite toate dintr-o-nghițitură.

Fructele, cele care nouă ne par a fi exotice, la ei se cultivă-n grădinile situate-n zonele călduroase din apropierea oceanelor. Ele nu constituie o delicatesă, așa cum le percepem noi, ci doar un adaos obișnuit la cele înșirate pe masă.

Americanii sunt gurmanzi, asemeni mie, „Nihil nove sub sole,” doar că ăsta-i un motiv ca să aibe probleme cu obezitatea.

Ei, da, eu, nu. Prima zi în U.S.A. am petrecut-o pe-o splendidă plajă a oceanului Pacific, după ce-am parcurs vreo 75 de mile cu autoturismul, de la locul în care mă cazasem. În apă surferii se distrau de minune și asta în a doua parte a lunii septembrie.

Pe la orele trei după amiaza mi-am exprimat starea de somnolență, fiindcă la București era deja noapte, iar eu o cam trăgeam pe dreapta, la orele alea. Firesc n-am mai stat pe gînduri, iar cînd am ajuns acasă m-am dus la culcare și tot așa am

Et in America ego!

13

tras-o din cauza fusului orar, de parcă eram bolnav de-a binelea.

Distanțele dintre orașe sunt uriașe, le străbați cu mașina în 6-8 pînă la 12 ore, depinde cît de departe vrei s-ajungi și cum conduci bolidul, astfel că-i bine să nu-ți îndopi burdihanul înainte de plecare, căci ți se face rău pe drum, și dai la boboci, așa cum am făcut-o și eu.

Mărcile de mașini europene nu-și prea găsesc locul pe șoselele lor, întrucît nu sunt concepute după specificul drumurilor. Ale lor sunt puternice, cu mulți cai putere și se mișcă, fără oprire, într-un sens și-n celălalt.

Japonezii au prins mișcarea și fabrică pe bandă rulantă ceea ce-și doresc clienții, așa că Hondele împînzesc natura. În urmă cu circa 30 de ani, mass media se lamenta și-i înfiera, cu surle și trompete pe gălbejiți, expunînd pericolul în care se aflau americanii.

Articole, cu titluri de-o șchioapă, ieșeau în evidență, precum „America de vînzare.” Niponii cumpăraseră, bucățică cu bucățică, părți din economia și industria lor, bașca terenuri cît cuprinde, astfel c-o serie de guvernatori le-au dat interdicții să mai facă achiziții pe teritoriile administrate de ei.

De ne gîndim însă la cei peste trei mii de miliarde de dolari pe care îi au rușii în visteria lor, de pe urma comerțului cu yankeii, la cei peste zece mii de miliarde de dolari agonisiți de chinezi cu produsele lor trucate, falsificate și contrafăcute sau nu, inclusiv cu exportul de materii prime, ca să nu mai vorbim despre depozitele în dolari ale arabilor, obținute prin valorificarea zăcămintelor, ne putem imagina cîte și mai cîte au cumpărat cei de sus de la americani și, firește prin interpuși, adică fără știrea lor, asta ca să nu bată la ochi.

O strategie de protecție firească a bilionarilor în dolari, spre a nu se trezi la un moment dat că sunt posesorii unor saci cu lei tramvai, fără acoperire-n aur, și făr’ de valoare, asta după ce

Et in America ego!

14

du Gaulle a pus pe masa yankeilor zece miliarde de bucks și le-a cerut tone de aur pe maculatură.

Stai și te-ntrebi retoric: oare Wall Street-ul și Las Vegasul, simbolurile lor emblematice, or mai aparține americanilor sau s-au dus și ele pe apa Sîmbetii?

Propria mea concluzie e una singură: Orice s-ar întîmpla, băieții noștri n-or să cadă mesa ca simpli losers – ratați.

De ce oare? Hotelurile, terenurile și fabricile nu pot fi luate acasă, însă profitul obținut de pe urma lor, da.

O altă întrebare este: banii nu sunt făcuți să circule, iar afacerile să creeze locuri de muncă și să producă taxe bugetare?

Ar putea fi yankeul cel care pierde în toată povestea asta? Da’ de unde. Dacă i s-ar închide fabricile și proprietarii lor le-ar transfera bucată cu bucată la ei în țară? – ați mai putea ridica o problemă.

Orice-i posibil, doar c-acolo acționează legea pieței, cea a cererii și ofertei, iar în baza ei totul se reglează rapid prin construirea și deschiderea altor hoteluri sau fabrici.

Nimic nu se irosește, ci totul se transformă, ca să-l parafrazăm pe nea Lavoisier cu a sa lege de conservare a masei substanței, chiar dacă mai tîrziu tipul și-a pierdut capul, dar nu pentru c-a vrut să-și conserve propria-și masă și substanță și s-a pedofilit c-o fetișcană de 13 ani, pe care a și luat-o de nevastă…, de fapt a cam cumpărat-o, căci așa erau procedurile pe-atunci.

Nuu…, nu pentru asta, ci din cauza lui jupîn Guillotine.

Dar iată că ușor-ușor am ajuns și la mecanica lui conu’ Newton, pentru c-o fabrică fără mecanici nu-i fabrică, mai ales că discutăm de afaceri.

Legea-i lege, afirmă el, chiar de nu-i decît o lege de mîna doua, însă prin ea observăm relația dintre forța banului și variațiile mișcării mediului raportate la variațiile impulsurilor care

Et in America ego!

15

acționează asupra lui. Vezi ce simplu e și cît de ușor se face-o afacere?

E pur si muove, iar gîndurile mă-ndreaptă către Galilei, despre care se afirmă, în mod vicios, am constat-o eu, c-a fost unul dintre primii savanți care s-au exprimat cu privire la acea fantastică descoperire, cum că pămîntul se mișcă. Că el se șinvîrte a susținut-o cu ardoare Copernic, apoi Giordano Bruno, individ care mai apoi a făcut o remarcă celebră: O sancta simplicitas – O sfîntă naivitate –, în momentu-n care era pus la prăjeală de Inchiziție, în timp ce o băbuță, cu o creangă în mînă încerca să-l ajute, întețind focul...

Iar am încurcat borcanele, căci expresia aia a scos-o, înainte de moarte Jan Hus, pe cînd se afla și el tot pe rug, individ care combătuse teoria infailibității papei, întrucît destrăbălatul ăla se ținea numai de orgii sexuale, iar Hus adoptase o atitudine anti papală.

Cît despre Giordano, popimea nu l-a asasinat pentru teoriile sale avangardiste, referitoare la heliocentrism, așa cum am învățat la școală, nuu! Bruno, deși pe vremea tinereții sale a îmbrăcat haina de călugăr, mai tîrziu s-a dezis de El și s-a dat de partea arianismului, cu a sa teorie a dualității și chiar mai rău.

Giordano a fost pus la prăjit, la fel ca Miguel Servet care s-a ars și el la Geneva datorită lui jupîn Calvin, pentru ereziile și convingerile lor dualiste.

Ereticii, afirmau că Iisus Hristos n-ar fi Dumnezeu, Bruno zicea c-ar fi magician, că Sfântul Duh este sufletul lumii, iar Lucifer va fi mîntuit și alte bazaconii nelegiuite.

Galileo, să fim serioși: de ne gîndim bine, n-a fost el oare fariseu – om învățat și bun cunoscător al cărților religioase? Știința și religia merg mînă-n mînă și se completează reciproc, însă Inchiziția și-a cam făcut de cap vreo nouă secole și s-a prevalat de cele scrie în Exod Capitolul 22:18 „Pe vrăjitoare

Et in America ego!

16

să n-o lași să trăiască,” și în Leviticul Capitolul 20:14 „Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi,” recomandări pe care le-a pus în aplicare, în mod diabolic, împotriva inamicilor. Oare la ce și cui i-or mai folosi scuzele papalității, cea care a condus inchiziția? Știința e o mărturie a imposibilității atingerii cunoașterii desăvîrșite de către om, fiindcă este și va fi întotdeauna limitată și doar realitatea și puterea unei forțe imanente e nețărmurită.

De ne gîndim la cele susținute de Copernic, Galileo și Giordano, hai să vedem ce părere are despre ele profetul Isaia, care în Capitolul 40, versetul 22, spune că: „El stă deasupra cercului pămîntului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui.” Iar prorocul Iov nu face decît să confirme la Capitolul 26, prin versetul 7, cînd afirmă: „El întinde miazănoapte asupra golului și spînzură pămîntul pe nimic.”

Pildele lui Solomon, 2:31 Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.

S-o-nțelege oare ceva din aceste versete cum că pămîntul e rotund și se află în mișcare?

Toate adevărurile biblice, exprimate cu mii de ani în urmă, au fost redescoperite, în ultima vreme, și de alte minți care au refuzat să menționeze izvoarele cunoașterii – Evanghelia – sursă de dezvăluiri, ale adevărurilor, așternute pe papirusuri de către scribi acum peste 3.500 de ani.

Dar să aflăm și părerea lui Albert Einstein, colos al științei, pe care o vom parafraza: „Religia fără ştiinţă este oarbă, ştiinţa fără religie este şchioapă.”

Există credincioși și teologi care interpretează și deneagă cele 10 porunci, scrise de mîna Domnului pe două pietre puse la păstrare la loc secret, de credincioși, într-un chivot de salcîm.

Et in America ego!

17

Predecesorii marilor preoți, n-au ținut seamă de învățăturile lui Iisus, transmise nouă, pe cînd s-a aflat vremelnic pe pămînt, trimis de Tatăl său, ci de Constantin cel Mare.

Imperatorul, prin edictul din anul 321, a decretat Sun Day, duminica, sărbătoare a soarelui, înlocuind sîmbăta – sabatul –, ziua a șaptea, cu duminica, ca zi de odihnă. În limba italiană, sîmbătă se zice Sabato.

Episcopii, n-au avut tărie de character, spre a i se opune dictatorului Constantin, atunci cînd acesta a încălcat versetele bibliei, iar pentru un atare sacrilegiu papalitatea l-a sanctificat.

De vină au fost condițiile istorice în care creștinismul, aflat la începuturile lui, era tolerat alături de alte religii, iar, cu toate acestea, în anumite țări credincioșii erau prigoniți și încă mai erau dați pradă leilor în arene.

Dar nu-i momentul să-i desființăm noi pe plagiatori, oricît de notorii ar fi ei, că ăștia-s cît cuprinde, îi sesizezi atît alături de tine, cît și de-a lungul și de-a latul istoriei.

Să ne-ntoarcem mai bine la ale noastre și la faptul că afacerile vor merge mai departe, mai ales în America, ca spectacol pe scena economiei.

Am putea veni și cu replica: cine fuge de bani și se duce spre sărăcie ca să-i cîștige? Nebunii, tîmpiții?

E adevărat că banii, albi sau negri, se pot face și acolo unde bogăția și marea sărăcie conviețuiesc cu succes, întrucît funcționează Corupția, protejată de mantia Legii.

Să continuăm: ai business-ul..., merge și scoți profit de pe urma lui…, atunci numai prostia e-un motiv de-a renunța la el, iar investitorii pot fi haini, răi, secături, dar nu și idioți.

Concluzia: „Les affaires sont les affaires,” ou la misère, iar neatent rămîi de fraier.

Et in America ego!

18

Capitolul II

Peregrinări

Camerele la hoteluri sunt scumpe, așa că turismul nu-i o destinație pentru nevoiași, însă există o clasă mijlocie, bine așezată, care-l practică. Mă refer la cei peste cincizeci de milioane de locuitori ai spațiului fantastic și plin de fantasme pe care-l stăpînesc americanii. Atît am estimat eu că sunt, dar poate mănșel și-s mai mulți. Dacă această clasă este milionară în dolari?

Presupun că da, chiar dacă banii ei nu sunt la vedere, în conturi bancare, ci-s în proprietăți și-n diverse fonduri mutuale.

Aceia care au mai multe imobile, le-nchiriează spre a obține venituri pasive și confort psihic.

Salariații, prin depuneri lunare în astfel de fonduri, completate cu grijă de firmele angajatoare, în momentul pensionării ajung să se trezească că-s posesorii unei sume de circa 500.000 $, sau mai mulți, „verzișori” albi pentru zilele care-or urma. Însă nu toți. Cînd intri-n posesia lor, oricît de gîrbovit ai arăta, ținuta

Et in America ego!

19

ți se îndreaptă și poți privi cu optimism viitorul, spre apus.

Oare, cum ar fi să ne imaginăm o masă de cincizeci de milioane de indivizi, tineri, bătrîni și copii, că pornesc la drum în weekend-uri spre a se bucura de peisajele naturii, de frumusețiile din rezervații – parcuri naționale – realmente protejate de locuitorii țării, și nu de guvernanți? Nimic anormal…, și asta o percepi doar de trăiești acolo.

Un număr enorm de oameni, care sunt pe măsura spațiului, iar organizarea e ca la carte, astfel că totu-i programat și calculat, iar turismul e o afacere plăcută.

Avionu-i folosit de americani precum autoturismul, spre a străbate distanțe de peste o mie de mile, iar prețurile biletelor mi s-au părut mari, exemplu: sunt mai ridicate decît cele plătite pentru ruta București-Frankfurt, raportate la aceeași distanță, deoarece americanii au bani mai mulți decît europenii.

Navele aeriene zboară la capacitatea lor de umplere, astfel că-s rentabile. Cea europeană pare un bebeluș pe lîngă cea transatlantică, aceasta din urmă fiind de cinci ori mai mare decît prima, după părerea mea, e chiar uriașă, iar scaunele de călători sunt cîte nouă pe-un rînd.

Curios aș fi să văd cum e să zbor cu un Airbus care are și etaj, așa că unii pasageri domiciliază la parter și alții sus, pe durata călătoriei.

Apreciez că-n America, în decursul a 40 de ani, numărul aeroporturilor se va multiplica de 15 ori, culoarele de zbor se vor îngusta. Cursele tip charter vor fi doar pe distanțe scurte cuprinse între 350 - 500 mile, iar prețurile biletelor vor fi între 120 -200 dolari, pentru dus-întors.

De-am voi să ne amintim de invenția aia năstrușnică, numită mașina zburătoare, mediatizată acum circa 25 de ani, despre care se afirma că va fi operațională în cinci ani de zile, ar fi bine s-o dăm uitării, dar nu pentru c-ar fi fost vreo gogoriță, sau

Et in America ego!

20

pentru că nu s-ar fi putut realiza, nu, ci doar din cauza intereselor obscure pe care doar le intuim c-ar sta în spatele acestei inadvertențe.

Pentru care motiv să fac eu pe deșteptul și să nu-i dau nicio șansă automobilului zburător, mai ales că băieții deștepți, și nu mă refer la borfașii noștri, astfel supranumiți, au creat și-o năzdrăvănie care circulă ca un submarin pe sub ape, zboară precum un avion în aer și face și pe autoturismul pe șosele. Carota îi mai lipsește, atașată la bord, spre a deveni și cîrtiță.

Motorul cu apă stă ascuns de mai bine de 40 de ani, și cui să-i pese de el? Poate va ieși la vedere atunci cînd criza de carburanți se va adînci, doar că nu-i exclus să-și facă loc pe mapamond și criza de apă.

O astfel de criză persistă-n universul sărăcimii și face ravagii, iar locuitorii au grijă să moară cu duiumul din cauza lipsei apei, astfel că variola produce, ea singură trei milioane de victime anual, iar diabetul, care n-are-a face cu apa, patru milioane.

Pentru că datorită lipsei apei și consumului de apă nepotabilă, mor doar vreo 10 - 12 milioane de oameni. Să fie acesta doar un act mascat de terorism, sau o făcătură a … știm noi cine?

Cred că, prin construirea unor linii de căi ferate, tot în aceeași perioadă de timp, mai sus menționată, peste 100.000 de mile de șine, pe care vor circula trenuri de mare viteză, cele care plutesc deasupra solului cu 250 pînă la 300 mile pe oră, iar unele dintre punctele terminus, vor fi cele turistice. Pentru conservarea mediului se vor lua măsuri și-or s-apară zeci de mii de kilometri de șosele subterane.

Nu pot scăpa ei din mînă astfel de afaceri ce pot fi elaborate de mințile întreprinzătorilor, fundamentate pe date statistice, cele care generează prognoza.

Et in America ego!

21

Capitolul III

Instrucția

Universitatea de stat din Pullman este una mijlocie, ca mărime, cu circa 20.000 de studenți, loc în care tinerii la orele zece erau preocupați de sport: fetele jucau fotbal pe terenul de iarbă, tenis de cîmp, înotau în piscină, făceau exerciții de forță și întreținere la sală etc.

Băieții erau cu baschetul, înotau, jucau fotbalul specific țării lor, făceau atletism pe pistă la sală etc. În modernul Martin Stadium, înzestrat cu lămpi pentru nocturnă, cu tribune de calitate, pot asista la meciurile de fotbal american circa 25.000 de persoane. Aici se antrenează și sportivii de la universitate, iar la derbiuri nu găsești bilete.

De v-ați întreba de ce nu erau la cursuri și chiuleau de la ore, răspunsul este unul singur: pentru că erau în timpul lor liber, adică toate activitățile sportive, despre care-am pomenit, se petreceau după lăsarea întunericului.

Et in America ego!

22

Oare printr-o astfel de educație au reușit ei să obțină atîtea medalii de aur la Olimpiadă? Sau s-or duce, seară de seară, în orașul vechi spre-a se ține de chiolhanuri, prin baruri și discoteci, cu scopul de-a se îmbăta și-a o face lată și mai știu eu ce fel de alte lucruri, cool, precum o fac ai noștri ca brazii studenți?

Oare, cam cît crezi că te costă să-ți ții odrasla timp de 4-5 ani la o astfel de universitate?

Mai întîi plătești o taxă anuală, o nimica toată de 12.000 de bucks, adică de dolari, apoi îi găsești studentului un apartament de două camere, plus sufragerie, pe care să-l ocupe împreună c-un alt coleg, pentru care achiți 350 de dolari pe lună chirie, partea ta, bașca îi dai bani de mîncare și de buzunar. În total poți să ai cheltuieli de circa 25.000 $/an cu un copil student.

După primul an, care pare a fi cel mai dificil, tînărul își găsește un job, part-time și te mai scutește de-o bună parte din banii alocați pentru cheltuieli domestice.

De ai mai mulți copii îți va fi cu atît mai greu, ție, ca părinte, totuși le vei asigura, făr’a sta pe gînduri, tot ceea ce-ți stăn putință și-ți permite bugetul. Fiecare familie se descurcă așa cum poate cu copiii ei. La universități particulare din San Diego, Los Angeles, Stanford, Caltech, Tulane, din New Orleans, MIT, Harvard, Princeton și din alte state, costurile universitare sunt mult mai ridicate și ajung la peste o sută de mii de dolari pe an.

Deși toți par a fi egali în fața legii, aparent zic eu, întrucît mai există și tagma avocaților, care pot face legea așa cum știu ei mai bine, șansele copiilor țin de ei înșiși, de avere și de statutul social. La finalul studiilor, obții Graduate – Diploma de absolvire, ca licențiat BA – bachelor – al facultății, însă de crezi c-ai scăpat de griji, nici-o problemă că ele de-acum încep, doar că acestea se vor manifesta pe-alte coordonate.

Prima o reprezintă găsirea unui job, și-aici acționează relațiile, influența, sprijinul părinților, la fel ca pretutindeni.

Et in America ego!

23

Uneori ai noroc și reușești să dai de el în conformitate cu pregătirea ta, însă cel mai ades ești nevoit s-accepți ce ți se-oferă. Ca să fi pe felie e necesar să-ți faci masteratul, perioadă-n care plătești alte taxe, timp de doi ani, dar poți să și lucrezi, apoi urmează alți trei ani de studii – phd – pentru a-ți obține diploma de doctor în științe.

Abia cînd ai atins vîrsta de 30-31 de ani intri-n cărți și ești băgat în seamă de angajator, doar că totul se va baza pe alte teste, care să-ți confirme valoarea, ba unii patroni pretind și experiență-n muncă, deși n-ai cum s-o posezi.

Fetele mai pot face întrerupere, nu de sarcină, de-s măritate sau nu, pentru creșterea copiilor, apoi revin și ele pe baricade la servici.

Sigur, unii ar putea să mă contrazică și s-afirme că dealegi Alaska, ținut slab populat, care are nevoie de medici și de alți specialiști, poți obține cu ușurință, la angajare, un salariu de 120.000 de $ pe an. Se poate și-așa ceva, după ce-ți confirmi calitatea la interviuri, probe și negocieri, plus recomandări. În America nu contează statul în care locuiești, ci job-ul.

Cînd ai pus ghearele pe el și-ți pare că-i ok, poți să-ți cumperi o casă și să renunți la închirierea spațiului în care te-ai cazat.

Tinerii, taxi drivers – șoferii – care ne-au mișcat de icicolo, unii proveniți din Afghanistan, făceau în paralel cu munca lor de zi de zi, făr-o clipă de răgaz, și cîte-o facultate, spre a ieși ingineri. Pe tărîm american ei cîștigă într-o zi cît ar fi realizat în țara lor într-un an.

Să angajezi indivizi care să-ți lucreze la negru, și mă refer la cei din construcții și amenajări interioare, pare o activitate riscantă, astfel încît oamenii normali evită să fie beneficiarii unor asemenea activități.

Cu siguranță că pentru traficanții de droguri, de telefoane mobile, de mașini, de arme și de alte obiecte furate, pentru acele

Et in America ego!

24

pușlamale lipsite de scrupule, job-urile-n afară legii par lucruri obișnuite, însă noi nu discutăm despre alea, căci fiecare pasăre pe limba ei piere.

Chiriile pot fi mai mari decît rata pe care-ai achita-o la o bancă, de-ai face un împrumut, pentru a-ți cumpăra un apartament. Și-atunci nu-i mai avantajos să fii proprietar? Iar de te muți cu serviciul, oricînd poți să-l înstrăinezi, fie prin vînzare, fie prin închiriere. În condițiile de stabilitate economică, prețurile caselor nu scad, ci ele se mențin sau cresc.

Cînd vorbim despre instrucție, ne referim la cea obținută în mediul privat, acolo unde se realizează ea, însă și statul are cîte ceva de spus în formarea tinerilor săraci, iar la instituțiile lor nu e necesar să plătești vreun ban.

Ca s-ajung în orașul în care studiează nepotul meu, pe care urma să-l văd pentru întîiași oară, am zburat de la San Diego la Portland, apoi am luat taxiul, vreo 30 de mile, pînă în Battle Ground, orășel rustic din statul Washington, a nu se confunda cu orășelul din Districtul Columbia, capitala țării.

Am stat o oră la una din cele trei proprietăți ale vărului meu, cu o grădină minunată, plină de pomi fructiferi, din care am cules o sacoșă plină, apoi ne-am urcat într-o Hondă, cu șapte locuri, și ne-am îndreptat spre Pullman.

Tînărul, Johnatan, este student în anul trei și folosește, pentru deplasări bicicleta, așa cum o face marea majoritate a învățăceilor de-acolo, iar în prezent și-a găsit job. E un băiat plăcut, cuminte, vesel, respectuos, e ok.

Et in America ego!

25

Capitolul VI

Las Vegas

Și ne-am trezit, încet-încet și-n orașul păcatelor – Las Vegas – loc în care vin turiști din toată lumea, nemaipunîndu-i la socoteală pe băștinași, și, deși nu ne referim la indieni, și aceștia din urmă mai calcă pragul acestui ținut.

Aveam o părere preconcepută despre Vegas, că acolo noaptea-i zi și ziua noapte, precum în romanul „Nopți albe” a lui Dostoievski.

Doar că ziua jucătorii sunt puzderie și se plimbă prin magazine, cazinouri, loc unde mai trag de cîte-o manetă, așa în trecere, sau se bagă la un 14/21, adică la Black Jack, la un pokeraș, astfel că lăcașul e animat 24 din 24.

După orele 12 p.m. străzile încep să se golească, pentru că-i timpul ca proaspăt sosiții să-și încerce norocul la aparate și la mesele de tocat bani.

Prețurile camerelor, ale suvenirurilor și-ale alimentelor

Et in America ego!

26

sunt acceptabile, spre a te convinge să revi. Sunt tarife de toate felurile la meniuri și pentru toate categoriile sociale, iar la un prînz de 2,5 $ se stă permanent la coadă.

Pe amicul meu, ce-l care-mi trimisese biletul de avion, la costat 65 de dolari camera pentru-o noapte în Vegas.

Două paturi uriașe, în care puteau dormi trei - patru persoane într-un pat, le-am împărțit între noi trei, iar masa am luato la un restaurant în care am achitat la intrare o taxă de 20 $, pentru fiecare, prețul lunch-ului – prînzul. Prin autoservire puteam mînca oricît ne-ar fi poftit inimile, doar că nu ăsta era scopul venirii noastre pe-acele plaiuri.

La cazinouri, căci de-asta ai poposit în lăcașul desfrîului, casa – crupierul – iese-ntotdeauna-n cîștig, chiar dacă e nevoit să și-l diminueze prin plata unor sume de bani celor norocoși.

Mai întîi se adună fisele, care au fost pierdute de ceilalți, să zicem la ruletă, iar apoi se face plata către ăl băftos.

Astfel că și-n clipele-n care pierde, casa tot cîștigă ceva, fiincă-n mod obișnuit cîștigătorul nu curăță tot de pe masă, ci-și ia doar dreptul, conform cotei care i s-a acordat.

E ca-n romanul „Papillon” – Henri Charrière –, care pe vremea-n care era staroste la ocnă și organiza o partidă de poker, nu conta cine „lua leapșa,” sau cîștiga potul, căci el își trăgea pincă de la fiecare mînă.

O mare parte din cazinouri sunt comerciale și-s destinate mulțimii, de condiție medie, însă cîteva dintre ele, la care n-ai acces de nu le ești membru, sunt pentru jucătorii care mizează sume mari și foarte mari – milioane de dolari.

Dac-am jucat și eu la Cazinou? Firește, întrucît nu vii în Las Vegas fără să te lași provocat de-o atare încercare.

La aparatele mecanice, cu fructe, am riscat fiecare cîteun dolar la miza de 25 și 50 de cenți, în total trei dolari și-am cîștigat nouă, astfel că ne-am distrat cu 12 dolari cîteva minute bu-

Et in America ego!

27

ne trăgînd la manetă. De-am fi riscat cîte 30.000 de dolari, ar fi fost același lucru, distracția ar fi durat ceva mai mult, însă gauran bugete s-ar fi multiplicat de zece mii de ori, iar emoția și necazurile ne-ar fi copleșit.

Mi-am adus aminte acolo de-o întîmplare din propria-mi tinerețe, de pe la vîrsta de 22-23 de ani, legată de jocurile de noroc. Într-o noapte am trăit neliniști și m-am zvîrcolit în pat din cauza unei datorii de 200 de lei, pe care urma s-o achit a doua zi, în condițiile-n care nu-i aveam. Și de-odată mintea mi s-a luminat, în somn firește, căci găsisem soluția: cea de-a juca la loz în plic. Cum era și normal, dimineața, am uitat cele visate, doar că seara mă aflam în apropierea parcului Cișmigiu și m-am oprit, într-o doară, să-i privesc pe cei care trăgeau lozuri la o dugheană stradală. Un tip, mai în etate ca mine cu vreo zece ani, tocmai încasase 25 de lei și l-am văzut cum se-mpăuna cînd și-a revendicat banii. Fiind alături de el i-am spus: „domnule, nu vreți să mizez și eu pe mîna dumneavoastră, pentru că sunteți norocos, iar de veți avea cîștig, îl împărțim?” Mi-a răspuns cu un „Nu,” scurt și și-a băgat din nou ghearele-n pungă spre-a extrage un alt loz. Și…, ce să vezi, atunci cînd l-a filat, din nou 25 de lei.

M-am enervat pe el și, deși aveam doar cîțiva lei la mine, am extras și eu un loz, pe care l-am deschis cu încetineală și mare atenție. Am strigat: „am cîștigat 200 de lei!”

Individul de lîngă mine, cel care mă refuzase atunci cînd îi propusesem o asociere, instinctiv și-a băgat mîna-n buzunar spre a-mi oferi contravaloarea a jumătate din prețul unui loz în plic, adică un leu cincizeci, cu scopul de a-mi deveni partener la ceea ce obținusem. A stat o clipă pe gînduri cu banii în mînă, apoi i-a băgat înapoi în portmoneu, avînd regrete și înjurături mocnite-n gît, exprimate tacit, probabil la adresa mea.

Eu mi-am înhățat banii și-am tulit-o repede de-acolo, iar de oprit am făcut-o-n prima librărie care mi-a apărut în cale, loc

Et in America ego!

28

în care am cheltuit o parte din ei, uitînd în acele clipe și de datorie și de cele visate.

Obsesia mea din totdeauna a fost cărțile, pe care le-am sorbit dintr-o-nghițitură, inclusiv, pentr-o perioadă de timp și pe cele de joc.

Mi-au revenit în memorie cele citite cu privire la cei care încercau să-nșele soarta, dar nu la personajul lui Balzac, „Înșeală Moartea.” Șmecherii, așa cum se credeau ei, de erau „citiți” de către abilii observatori, care-și protejau afacerea la cazinouri – mafioții –, erau invitați la o plimbare scurtă în deșert, cimitir de tristă amintire pentru șarlatani și loc de veci pentru escroci și răi platnici. Se-ntîmplă uneori să mai fie descoperit cadavrul vreunui individ, după zeci de ani de la disparița sa de pe pămînt. În Vegas, afișe uriașe ne-au apărut în fața ochilor cu numele lui Céline Dion și ale altor artiști.

Aici poți să-i vezi pe stripperii Chippendale, Cirque du Soleil, pentru care e nevoie s-achiți 49,50 $ pe bilet la cazinoul Mystère, pe quartetul de tineri interpreți Jukebox.

Pentru a viziona spectacolul cu Frank Mourino și grupul său de douăsprezece actrițe, plătești 30 $ pe bilet.

Pe chitaristul și solistul John Fogerty îl poți asculta la cazinoul Venezzia, însă de vrei să-i admiri și să te bucuri de prezența celor nouă stripperi tineri și frumoși de la Excalibur, o să achiți 50,95 $ și lucru e bine de știut de către voi, fetelor.

La Pallazo apare Clint Holmes, cîntărețul care ne spune că fiecare melodie își are istoria sa. La Golden Nugget au loc spectacole cu staruri precum: Britney Spears, U2, Sam Hunt, Twenty One, Pilots, Billy Idol, Florida Georgia Line, Cage the Elephant, Zedd, cuplul Tears for Fears, OneRepublic, Ariana Grande, Pitbull, Usher and Drake și mulți alții, despre care nici măcar n-am auzit, darămite să-i fi văzut. Și astfel înțelegem lipsa de informare pe care-am cunos-

Et in America ego!

29

cut-o în Epoca de Aur. La ei totu-i consumabil și nu prea găsești locuri libere niciunde, de nu ți le-ai rezervat din timp.

Seara, în fața hotelului Bellagio, am rămas în așteptare vreo juma’ de-oră, alături de-o mulțime de alți turiști, spre-a vedea minunate jocuri de lumini și ape azvîrlite la-nălțime de pe suprafața unui lac așezat în fața lui.

Aici, în acest hotel, a avut loc primul jaf, al lui George Clooney, din serialul Ocean’s eleven & Co. În Las Vegas și nu numai, în mod excepțional se practică legal prostituția, iar la colțurile de stradă ți se oferă cîte-un pliant, cu numere de telefon, și poze atractive ale lucrătoarelor din branșă, cu recomandarea de-a le suna imediat.

Poliția nu-și bagă nasul în atari activități turistice, ci apare doar de-i sesizată de nemulțumiți, sau de vreo fetișană exploatată veros de peștele ei.

Pe stradă am fost abordați, în trecere, de tinere care ni se adresau, cu scopul de-a le băga în seamă cu: Hello, guys! – Bună, băieți! – neținînd cont că noi eram niște juni trecuți de 60 de ani, iar ele prospături, consummate, de douăzeci. În weekend-uri „e ful,” hotelurile-s ocupate integral, însă orașu-i animat și-n cursul săptămînii.

Cerșetorie există și-aici, la fel ca pretutindeni, dar n-am zărit picior de rrom pe străzile lor, iar cei implicați într-o astfel de afacere cîntă la vreun instrument și-așteaptă ceva mărunțiș de la tine, de te-ai oprit spre a-i asculta.

Aș fi voit să vizitez magazinul de antichități și amanet Pawn Star’s - „Așii amanetului,” atelierul de restaurare al lui „Rick,” „Colecțiea de la Count’s Kustoms,” a „Contelui” Dany, din serialele care apar pe postul de televiziune History. Am renunțat la idee pentru că n-am dorit să creez un inconvenient cu căutarea lor, întrucît orașul este destul de mare.