Simnio Neinfricatul, volumul 1 (ebook) (sample)

SIMNIO NEÎNFRICATUL

DANIEL F. BRAŞOVEANU

SIMNIO NEÎNFRICATUL

Editura OCEPCEC - 2018 -

1

Daniel F. Brașoveanu

ISBN: 978-606-92152-6-4 Tehnoredactor: Cosmin Brașoveanu Designer: Ortansa Brașoveanu Editura: OCEPCEC - august 2018 -

Toate drepturile de autor aparţin autorului Daniel F. Braşoveanu

2

SIMNIO NEÎNFRICATUL

CUPRINS Capitolul 1 Bunicul Capitolul 2 Planuri Capitolul 3 Bărbosul Fioros Capitolul 4 Din nou în joc Capitolul 5 Pe mare Capitolul 6 Tortue Capitolul 7 Lumea Nouă Capitolul 8 Fort Rocher 1 Capitolul 9 Acasă 1 Capitolul 10 Acasă 2 Capitolul 11 Africa Capitolul 12 În colonii Capitolul 13 Acasă 3 Capitolul 14 Cavalcadă spre Vest Capitolul 15 Revenirea Cuvinte şi expresii în alte limbi Personajele și locurile acțiunii

3

pg. 5 pg. 10 pg. 17 pg. 25 pg. 64 pg. 86 pg. 104 pg. 121 pg. 126 pg. 143 pg. 146 pg. 201 pg. 212 pg. 221 pg. 248 pg. 287 pg. 288

Daniel F. Brașoveanu

4

SIMNIO NEÎNFRICATUL

Capitolul 1 Bunicul Trăia odată, cu mulţi ani în urmă, un copil pe nume Simnio, care locuia împreună cu părinţii şi cu bunicul său pe-o insulă îndepărtată, aflată în mijlocul oceanului planetar, insulă cu un nume aşa de greu de pronunţat, încît nu-l vom spune nici noi decît foarte rar: Srlinskonr.

Băiatul, la vîrsta de doisprezece ani, îl însoţea pe tatăl său pe cărările valurilor, cu barca, în căutarea banchizelor de peşte.

Pescuitul asigura hrana şi bunăstarea familiei, pentru că surplusul era dus la tîrg şi vîndut, en gros, la neguţători. Într-o seară, pe la sfîrşitul iernii, bunicul, ciung de mîna dreaptă, îl chemă pe nepotul său la el în odaie.

Incidentul care-i provocase pierderea braţului de la cot în jos avusese loc cu mult timp în urmă, pe vremea în care tînărul Simino nu se născuse.

– Fătul meu, deşi nu m-ai întrebat niciodată cum de-am rămas fără mînă, acum a cam venit timpul să-ţi povestesc păţaniile prin care-am trecut.

– Totdeauna am fost curios să aflu, însă n-am vrut să-ţi produc amintiri dureroase.

– Lasă, lasă, stai și-ascultă: Cînd eram puţin mai mare ca tine, m-am angajat mus pe-o navă comercială. Transportam grîne şi blănuri la vecinii noştri. Navigam pe ape, iar piraţii, care ne dădeau tîrcoale, au sabordat vasul spre a-l jefui. Cu toţii eram hotărîți să nu-i lăsăm, aşa că-n timpul bătăliei am 5

Daniel F. Brașoveanu

răpus cu sabia, pe care-o mînuiam cu îndemînare, doi bandiţi.

– Cin’ te-a învăţat să te duelezi? îl întrebă băiatul.

– În fapt nimeni nu se-aștepta la o astfel de ispravă din partea mea. Alături de mine erau și cîţiva soldaţi, care renunțaseră la armată şi se apucaseră de negoţ, aşa c-atunci cînd n-aveam ce face mă instruiau, rînd pe rînd, întrucît eram preferatul lor.

– Aha, am înţeles.

– Să continui: Căpitanul piraţilor, care supraveghea lupta şi intervenea numai cînd oamenii lui se aflau în dificultate, s-a apropiat pe furiş, pe la spatele meu, şi c-o lovitură de iatagan mi-a retezat mîna dreaptă, de la cot în jos. Am urlat de durere şi-am fugit din calea lui, pentru că intuiam că următorul atac o să fie letal. Individul n-avea intenţia de-a mă ucide, aşa că mam retras într-un loc ferit spre a-mi obloji rana, din care sîngele se scurgea şiroaie. La sfîrşit, cînd mai tot echipajul şi negustorii au fost ucişi, cei rămași în viață am fost făcuți prizonieri. Bărbosul Fioros nu i-a lăsat pe corsari să mă omoare, ci l-a chemat pe-unul dintre ajutoarele sale, priceput la cele doftoriceşti şi i-a zis să mă-ngrijească. Ăla mi-a spălat rana, a pus pe ea buruieni tămăduitoare, apoi mi-a bandajat-o, legîndu-mio strîns.

– Sărăcuţul de tine, Bunicule, îmi imaginez cît ai suferit în mîinile ălora. Bine că nu ţi-au venit de hac pe loc.

– Mititelul meu, eu nu mai am mult de trăit, simt că sfîrşitul mi-e aproape, iar mosorul cu aţă a ajuns la capătul lui.

– Bunicule, nu-i adevărat! Tu o să mai trăieşti o sută de ani. Eşti puternic, ca un urs, de ce te gîndeşti la moarte?

– Nu poţi înţelege, căci eşti prea mic. Mi s-au arătat semnele-n somn: a cu coasa mi-a făcut cu mîna şi m-a chemat la ea, iar ăsta-i sfîrşitul.

– A fost doar un vis, tu eşti Bunicul meu iubit şi nu-ţi dau voie să mă părăseşti. Şi Simnio îl îmbrăţişă cu duioşie.

6

SIMNIO NEÎNFRICATUL

– Hai, lasă-lasă, deschide lădiţa aia din colţ şi caută bine în ea. La fundul ei găseşti un pergament, ia-l de-acolo şi dămi-l, îi ceru bătrînul.

– Numaidecît.

Simnio se aplecă şi desfăcu cu uşurinţă cufărul, iar printre acareturi, existente în el, găsi un papirus vechi îndoit la mijloc. Îl scoase la lumină şi i-l înmînă Bunicului.

– Flăcăul meu, asta-i o hartă care indică ascunzișul unei comori uriaşe. Cînd eram prizonier la piraţi şi reuşisem încetîncet să mă-ntremez, Bărbosul m-a-ntrebat de vreau să mă alătur lor, sau prefer să fiu azvîrlit la rechini. N-am avut încotro şi i-am dat răspunsul potrivit, care mi-a salvat viaţa. Corsarii băgaseră spaima-n toate navele de prin acele zone, iar Căpitanul era renumit ca un individ crud. Uşor-uşor, am învăţat să mînui sabia cu mîna stîngă. Pentru asta făceam exerciţii zece ore pe zi. Era singura modalitate de supravieţuire pe corabia aia. Văzîndu-mă aşa sîrguincios, Bărbosul Fioros mă ţinea mai tot timpul în preajma sa, iar, cu timpul am devenit omul său de încredere şi mîna lui stîngă, pentru că mîna dreaptă nu puteam fi. Într-o zi, în clipele-n care s-a dezlănțuit, pe ocean, o furtună îngrozitoare, nava a fost lovită de-un fulger şi-am eşuat peo insulă pustie. A trebuit să rămînem acolo două luni pentru a repara toate stricăciunile suferite. Dat fiindc-aveam voie să-mi bag nasul peste tot, am descoperit, într-un sertăraş secret, bucata asta de papirus, pe care, după ce-am studiat-o, am intuit că indică locul unei comori, aşa c-am luat-o cu mine. Din momentul ăla singura mea dorinţă era de-a evada cît mai repede de pe corabie. Prilejul s-a ivit cînd am atacat o navă, mult mai mare ca a noastră şi cu marinari bine înarmaţi. În învălmăşeala creată, am pus mîna pe-o barcă şi-am lansat-o pe mare. În ea se aflau pregătite, din timp, cele trebuincioase: o busolă, un bidon cu apă şi merinde. Am vîslit cît am putut de repede şi-am reuşit să mă îndepărtez de focul bătăliei.

7

Daniel F. Brașoveanu

– Dar, Bunicule, cum de-ai avut curaj să fugi? Nu ţi-a fost teamă că te văd piraţii şi se iau după tine?

– Nu, pentru că stabilisem să evadez doar cînd şansele îmi vor fi favorabile. Încrîncenarea era-n toi, se întunecase de-a binelea, şi-ncepuse să plouă, aşa că vizibilitatea era redusă. Nu zăreai pe cineva nici măcar la trei metri, darmite la cîteva sute, pentru a-l urmări, altfel fii sigur că n-aş fi îndrăznit să plec, întrucît aş fi fost prins imediat.

– Dar dacă te urmăreau cînd se termina bătălia, ce-ai fi făcut? Te-ai gîndit vreo clipă și la aşa ceva?

– Da! Pentru că știam că după luptă nu exista riscul să mă mai caute careva. De obicei, unii-şi oblojeau rănile, iar alţii se ocupau cu jaful. În cazu-n care-ar fi constatat dispariţia mea, puteau crede c-am fost ucis, aruncat peste bord şi dat hrană la peşti. Acela a fost cel mai bun moment s-o tund de pe navă.

– Am înţeles strategia. Ce nu pricep, orișicît m-aş strădui, e de ce n-ai întins-o imediat după comoară, mai ales c-aveai harta, apoi de ce-ai aşteptat atîta timp ca să vorbeşti despre ea?

– Vezi tu nepoate, Bărbosul Fioros şi-a dat seama imediat că harta i-a fost furată. Şi pe cine putea bănui? Doar pe mine. Singurul lucru care-i rămînea de făcut era să mă caute. Dup-o matură chibzuință, am apreciat că nu-i de joacă cu piraţii şi-am hotărît să uit de existenţa pergamentului. Cel mai sănătos era să intru-n anonimat, mai ales că infirmitatea mă făcea să fiu remarcat uşor.

Am decis să găsesc o fată, care să mă ia de bărbat așa cum eram, şi să-mi văd de viaţa mea.

– Şi-ai reuşit de minune, Bunicule.

– Copilul meu, a venit clipa să vă las pe voi, pe tine şi pe tatăl tău, să purcedeţi la drum, pe cărările apelor, în căutarea comorii. Dea Domnul s-o găsiţi, ca s-aveţi o viaţă mai bună decît cea pe care-am trăit-o eu.

– Bunicule, vreau să mergi şi tu cu noi să ne îndrumi. Tu, nu trebui să mori, nu-ţi dau voie, eu te iubesc mult, mult de tot.

8

SIMNIO NEÎNFRICATUL

– Să ai grijă de hartă. După ce m-oi prăpădi, arată-i-o lui taică-tu, c-o să știe el ce-are de făcut.

Simnio luă papirusul şi-l puse la loc, în cufăr. Apoi, după ce-şi sărută Bunicul pe frunte, se duse la culcare.

A doua zi, cum se trezi, dădu fuga la el, pentru că nu mai era sigur dacă tot ce-auzise, c-o zi în urmă, fusese vis sau realitate. Cum a păşit în încăpere, a simţit un nod în gît, cînd a constatat liniştea eternităţii şi şi-a dat seama că Bunicul îi murise.

Simnio a-nceput să plîngă-n hohote, şi şi-a strigat mama, care-a venit într-o clipită să vadă ce s-a-ntîmplat. După priveghi, l-au îngropat pe bătrîn la cimitir. Au făcut un praznic, cu cei apropiaţi, iar cînd tristeţea i s-a mai risipit de pe frunte Simnio şi-a adus aminte de discuţia avută cu Bunicul său, cu cîteva zile în urmă, despre hartă. A căutat-o şi i i-a arătat-o tatălui, povestindu-i toată tărășenia legată de ea.

– Fiule, e cazul să mă asociez cu cîţiva prieteni, spre a construi o corabie rezistentă, ca s-o pornim în căutarea comorii.

– Da, tată, însă, mai întîi să studiem harta şi să ne orientăm cît mai bine pentru că, după cum observi, avem puţine repere care să ne-ndrume către locu-n care e ascunsă comoara.

– Ai dreptate, aşa facem. Insula n-are nume, iar noi am navigat, pe ocean, doar în bărci de pescuit, sper însă să ne descurcăm şi pe-o navă mai mare.

– De privim cu atenţie pergamentul, şi ne-ndreptăm în direcţia corectă, o localizăm noi, în vreun fel, pentru-a nu cutreiera apele-n zadar.

– Acu’ merg să vorbesc cu cinci dintre tovarăşii mei, dencredere, la care m-am gîndit, buni navigatori.

– Tata, ai grijă pe cine-alegi, căci averea schimbă numaidecît caracterul omului.

– Deşi eşti mititel, ai dreptate. O să fiu cu băgare de seamă.

9

Daniel F. Brașoveanu

Capitolul II Planuri Carson, tatăl lui Simnio, şi-a invitat colegii de breaslă pe faleză la o înghiţitură de vin din butelca pe care-o adusese cu el. Cum s-au adunat, le-a povestit de-a fir a păr despre hartă şi despre modu-n care-a intrat în posesia ei.

– Prieteni, v-am ales, spre-a mă-nsoţi la drum, pentru că vă cunosc ca oameni de caracter. Nu ştiu ce pericole o să-ntîlnim în calea noastră, dar vă promit c-atunci cînd om găsi comoara o s-o-mpart cu voi în mod egal. Ce ziceţi de propunerea mea?

– Suntem ai tăi pîn’ la moarte. O să-ţi fim alături oriunde ne duci căpitane, îi răspunse Krunther, unul dintre cei cinci pescari, iar ceilalţi patru îl aprobară, la unison.

– De mîine ne-apucăm de treabă, construim o navă mare şi rezistentă, cu care să pornim în largul oceanului.

– Vom fi un singur trup şi suflet. O să-ţi dovedim că nu te-ai înşelat atunci cînd ne-ai ales. Fii sigur că niciunul nu va trăda secretul comorii. N-o să le spunem nici măcar soţiilor noastre guralive, îi răspunse Hange, un alt pescar.

– De-o să fim întrebaţi, de curioşi despre navă, le răspundem că vrem o barcă mai mare pentru-a străbate apele cît mai departe de ţărm, spre a pescui un peşte mai bun, interveni şi Matrucy.

– Aşa să fie. Dis-de-dimineaţă începem lucrul, iar cînd corabia-i gata, ne-aprovizionăm cu merinde şi apă, dar mai 10

SIMNIO NEÎNFRICATUL

ales cu arme, căci nu se ştie ce ne-aşteaptă prin coclaurile pe care le-om străbate.

Cum se termină sfatul, fiecare se-ndreptă îngîndurat şi plin de speranţe spre casa sa. Muncind cu sîrg, cei şase prieteni, ajutaţi de soţii, şi de copiii lor, au început să meşterească o frumuseţe de corabie, lungă de treizeci şi cinci de metri. Nava are un arbore înalt de douăzeci de metri, cu cinci catarge mai mici, pe care urmau să fie instalate pînzele. La babord se găseşte cîrma, iar la pupă a fost construită o cabină. În cală şiau amenajat adăpostul pe timpul nopţii. După cîteva luni, cînd vasul a fost gata, Carson şi-a chemat echipajul şi a lovit, de bordul lui, o sticlă de şampanie, spre a le purta noroc în întreprinderea la care se pregăteau să purceadă. În urma mai multor încercări nereuşite, sticla plină de lichid spumos s-a spart zgomotos, în ovaţiile spectatorilor.

– Suntem superstiţioşi şi bănuim că acţiunile noastre n-or să fie uşoare, sesiză Carlisle, unul dintre partenerii lui Carson.

– Asta e, n-avem ce-i face, zeul Neptun să fie cu noi. Încărcăm corabia cu cele trebuincioase, apoi o pornim pe ape.

– Nu-nainte să botezăm nava cu numele de Sharky şi s-o vopsim în roşu, să ştie toată lumea c-am plecat la vînătoare, precum un răpitor, decise Kent, un alt pescar din grupul celor cinci.

A doua zi, treziţi cu noaptea-n cap, şi-au ocupat posturile stabilite şi au ieşit în larg în căutarea insulei necunoscute, ale cărei coordonate erau înscrise destul de vag pe pergament.

Seara, la lumina opaiţului, studiau harta, confruntînd-o cu poziţia stelelor, pentru ca nu cumva să cutreiere aiurea şi să greşească ruta. După patru zile şi patru nopţi, perioadă-n care au trecut printr-o furtună, iar vasul s-a dovedit a fi bine construit, au acostat în golful unei insule pustii, şi care după toate calculele era punctul lor de destinaţie.

– Prieteni, cred c-am ajuns la capătul drumului. Harta ne 11

Daniel F. Brașoveanu

indică zona-n care se află ascunsă comoara, dar nu ne spune ce necazuri putem întîlni pînă dăm de ea.

– S-ancorăm şi să pornim în căutarea ei, chiar dacă lăsăm corabia nesupravegheată. Ăsta-i un risc pe care ni-l asumăm.

Sunteţi de acord? îi întrebă Simnio, privindu-i pe fiecare.

Băiatul dorea să dovedească că nu-i un simplu ţînc, cum ar fi putut crede tovarăşii tatălui său. Voia să le demonstreze calităţile sale de partener cu drepturi egale cu adulţii. Lau aprobat, într-un singur glas, apoi şi-au luat armele şi-au coborît în barcă vîslind cu vigoare spre ţărm. Pe uscat s-au îndreptat către interiorul ţinutului. În drum le-a apărut o pădure virgină, care părea plină de pericole. Rînd pe rînd au trecut în frunte, spre a-şi croi drum cu macetele. În calea lor au dat de numeroase lacuri, iar în depărtare au zărit piscurile unui lanţ muntos. Întrucît începea să se-nsereze s-au oprit în mijlocul unei poieniţe.

– Aici ne-aşezăm tabăra peste noapte. Strîngem vreascuri şi-aprindem focul, pentru-a ne pregăti mîncarea şi-a alunga animalele, care ne vor da tîrcoale, a decis Carson. În timp ce serveau masa, Simnio, care avea auzul foarte fin, i-a spus tatălui său: – Papa, simt că se-apropie o primejdie. Voi aţi remarcat ceva? îi întrebă el pe ceilalţi.

– Nu, o fi fost vîntul cel înşelător și foşnetul pădurii, sau vreo lighioană, îi replică unul dintre pescari.

– Puneţi-vă armele la-ndemînă, să fim pregătiţi în orice clipă pentru ce-i mai rău, le recomandă Carson prietenilor săi.

Paza bună, ştiţi şi voi...

N-au trecut multe minute, că de după arborii, aflaţi la vreo sută cinci zeci de yarzi distanță de ei, izbucniră urlete înfricoşătoare, iar un grup de nouă indivizi, înarmaţi cu iatagane, năvăliră asupra lor. Pesemne erau piraţii aflaţi şi ei în căutarea comorii. Pentru că fuseseră avertizaţi, fiecare era cu arma-n 12

SIMNIO NEÎNFRICATUL

mînă, gata de-nfruntare. Pescarii-s obişnuiţi să lupte cu valurile şi făpturile letale din adîncurile oceanului și chiar de le era frică, ştiau că frica-ţi dă aripi, iar de urmau să moară, erau decişi să-şi vîndă cît mai scump pielea. Cei care-au mizat pe-un atac surpriză, s-au înşelat. Carson şi cei cinci camarazi, ai săi, cu arcurile-n mîini, şi corzile întinse la maxim, aşteptau cu calm apropierea inamicilor. Cum au apreciat că distanţa-i potrivită, cei şase au slobozit cîte-o săgeată, iar trei trupuri s-au prăvălit la pămînt. Unul dintre ei și-a smuls săgeata din braț și a continuat să înainteze. Întrucît bandiţii dădeau năvală peste ei, au aruncat arbaletele şi-au pus mîna pe săbii. Acum îşi vedeau adversarii la lumina lunii. Da, erau corsarii, doi dintre ei s-au prăvălit asupra lui Carson, fiindc-au înţeles, dintr-o privire, că el este şeful. Simnio, cînd şi-a văzut tatăl în dificultate, a pus mîna pe-un pumnal, voind să-i sară-n ajutor, însă Carson la zărit şi i-a strigat: – Fiule, fugi şi ascunde-te! Ăştia-s asasini nemiloși şi-or să te ucidă făr’a sta vreo clipă pe gînduri.

Băiatul s-a executat pe dată, însă, cu atenţia distrasă pentr-un moment, Carson a primit o lovitură de iatagan în burtă şi s-a prăvălit la pămînt, gemînd de durere. Din tufişu-n care stătea ascuns, Simnio a văzut tot ce s-a-ntîmplat. Cu ochii-n lacrimi a strigat: papa, papa, dar n-a-ndrăznit s-alerge la el, ştiind bine ce-ar putea păţi. Cei cinci pescari, cînd l-au văzut doborît pe prietenul lor, au luptat cu mai multă dîrzenie şi-au reuşit să mai rănească trei inamici. Simţind că poate pierde bătălia, Mug, şeful lor, a dat un ordin scurt şi imediat corsarii s-au retras, luîndu-i cu ei şi pe tovarăşii lor răniţi şi scoşi din luptă.

Simnio a alergat, într-un suflet, spre tatăl său, care zăcea nemişcat la pămînt şi i-a luat capul în braţe, stigînd cu glasul plîns: tata, tata! Pescarii, au făcut o targă din crengi, în care lau aşezat pe Carson şi l-au transportat la navă. Acolo au constatat că inima i se oprise. Deşi realiza că-i doar un copil Sim13

Daniel F. Brașoveanu

nio a preluat imediat comanda, în calitate de descendent al fostului căpitan. Mai întîi a recuperat harta de la tătîne-su şi a băgat-o-n sîn, apoi le-a spus noilor săi parteneri: – Tatăl meu a fost îndrăgostit de mare, aşa că se cuvine a fi îngropat după legea ei. Puneţi-l într-un sac, c-un bolovan legat la gură şi aruncaţi-l în apă.

După ce fu coborît în adîncul golfului, Simnio îl plînse în hohote, apoi dădu ordin de-ntoarcere acasă. Au navigat, cu sufletele pline de durere, pîn-au ajuns pe meleagurile lor.

– Ne pare rău de ce i s-a întîmplat lui Carson, fiule, îi spuse Matrucy, unul dintre pescari, mîngîindu-l pe cap.

Simnio, se adresă tuturor: – Vasul a fost construit de voi, împreună cu tata. Folosiţi-l cu multă grijă. Cele întîmplate să rămînă-ntre noi, păstrăm secretul şi ne oprim, pentru moment, pentru că Dumnezeu ştie cînd om relua căutarea comorii.

– Nimeni nu-nţelege mai bine decît noi durerea pe care-o porţi în suflet. Părintele tău a fost un om brav şi-i normal să-i purtăm respect, însă nu-i cazul să renunţăm la bogăţii, afirmă Carlisle.

– Să lăsăm să se mai aştearnă timpul şi ne reluăm noi o dată și-odată activitatea, îl completă Kent.

– Acum, nu mi-i gîndul decît la ce-o să zică mămica, cînd o vedea c-a rămas fără bărbatul ei, le replică Simnio.

După ce s-au despărţit, Simnio a dat fuga acasă la mama lui și i s-a aruncat în braţe. Plîngînd în hohote i-a povestit în amănunt tot ce s-a petrecut de la moartea Bunicului.

– Te rog s-ai încredere în mine, n-ai voie să vorbeşti cu nimeni despre asta. Există fiinţe rele care-or să se intereseze de noi şi care se vor da de ceasul morţii s-afle unde locuim. Ele bănuiesc că posedăm pergamentul, furat de la Bărbosul Fioros.

De ne găsesc, ne ucid pe toţi pentru a pune mîna pe hartă, iar vorba slobodă, ştii cît de repede circulă.

14

SIMNIO NEÎNFRICATUL

– Fii fără grijă băiatul mamei, promit să nu pomenesc nimănui despre cele ce mi-ai spus.

Cei cinci pescari s-au întors şi ei la casele lor, iar cînd soţiile i-au întrebat de ce-s aşa supăraţi, le-au răspuns că-s necăjiți din cauza accidentului în care-şi pierduse viaţa prietenul lor, Carson, dar şi pentru că s-au întors cu năvoadele goale.

Apoi viaţa şi-a urmat cursul ei firesc, fiecare preocupîndu-se de îndeletnicirile sale domestice, uitînd, vorba vine, complet de hartă. *** Pe insula părăsită de pescari, căpitanul piraţilor, Mug, care intuise motivul vizitei necunoscuţilor, li se-adresă acoliţilor săi: – Să căutăm mai atenţi comoara. Ea se află undeva pe-aici. Mai mult ca sigur că intruşii ăia ştiau locu-n care-i ascunsă, probabil c-ăsta fu şi motivul pentru care veniră aici.

– De ce nu i-om fi lăsat s-ajungă la ea, ş-apoi să-i fi hăcuit şi să le-o fi luat? Aşa le-am permis să spele putina, cu coadantre picioare. Oare n-ar fi bine să le luăm urma ca să-i capturăm? întrebă Scorso, unul dintre corsari.

– Ideea era bine să-ţi vină-nainte de-a-i fi atacat. Dă-i piratului mintea de pe urmă. N-avem suficienţi oameni, spre a o porni în căutarea lor, iar indivizii nu păreau a fi de-ai noștri, chiar de-am văzut că ştiau să lupte.

– De nu porneam la atac cu mintea-nceţoşată, de la atîta băutură, în momentul de faţă tipii erau prizonieri, iar camarazii noştri ar fi fost în viaţă, le spuse Mug. – Cui îi pasă de ei? Întrebarea care mă frămîntă pe mine este: de unde pînă unde să fi avut habar ăia de existenţa comorii, fiindcă niciunul dintre noi nu s-a scăpat, zic eu, ca să-i fi mers gura aiurea? se-ntrebă Hamm.

– Bagi tu mîna-n foc că vreuna dintre destrăbălatele, cu care ne-o punem, în bordelurile din porturi, nu l-a tras de lim15

Daniel F. Brașoveanu

bă pe vreun nătăfleţ de-al nostru, care-a vrut să se dea mare-n faţa ei şi s-a lăudat, fără ca mai apoi să-i ia gîtul tîrfei? îi replică Mucho.

– Orice-i posibil, însă pare improbabil ca putoarea să fi vîndut pontul doar unui marinar şi nu unei mulţimi, de la carear fi-ncasat o groază de mălai, aprecie Bondyk.

– De nu găsim noi, ceea ce căutăm, cu siguranţă că marinarii or să revină ei pe meleagurile astea...

– Nimeni nu renunţă la visurile sale de-mbogăţire, chiar de-l conduc la eşafod, îşi întrerupse şeful, Hamm.

– De-abia atunci o să-i vînăm aşa cum ar fi trebuit s-o facem de la bun început. Pentru asta o să regîndim întreaga strategie. Acum, nu-i cazul să mai rămînem aici. Ne reîntoarcem pe navă şi facem planuri noi, încheie căpitanul piraților, Mug.

16

SIMNIO NEÎNFRICATUL

Capitolul III Bărbosul Fioros Bărbosul, după trecerea unui timp, de la dispariţia hărţii, fără a-şi manifesta furia pe faţă, a stat pe gînduri şi-a reflectat care-i calea cea mai potrivită de abordat în situația cu care se confrunta: „Mi-a fost furată, cu siguranţă, de ciungul ăla. Să-l găsesc nu mi-i atît de greu. E suficient să dau sfară-n ţară c-ofer o recompensă grasă celui care-mi va da de veste despre locu-n care se află. Ce-l aşteaptă apoi, numai eu ştiu. Dar de ce-l caut?

De-o fi vînat de bandiţi, pe motivul pe care şi-l vor închipui, cum că mi-a furat o avere, iar ăia-l pun pe jăratic şi-i fac felul, ca să le spună unde-a ascuns-o? O să verse tot din el, aşa cum bănui eu, și-o să-mi dau singur cu stîngu-n dreptul, căci mi-i pun pe toţi în cap, astfel că ce-am cătat aia-am găsit. Nu-i bună calea asta. Puştiul părea deştept, iar de-l duce mintea, nu se va repezi el imediat s-alerge după comoară. Pentru asta trebuie s-ai o navă şi-un echipaj, iar dacă mateloţii ştiu încotro merg, cel mai simplu e să-ţi facă de petrecanie; nu-mi fac griji în privinţa siguranţei ei. Ciungul n-o s-aibe curaj să pornească-n căutarea insulei, ci va sta la cutie, însă fără hartă, chiar dacă eu însumi am pitit-o, o s-am probleme. Asta-nseamnă, fie să las echipajul de capul lui, și să merg după ea, fie să iau cu mine cîţiva oameni de-ncredere, care să mă ajute la găsirea ei, iar la sfîrşit o să fie care pe care. Ei sau eu. Nimic n-o să-i împiedice să-mi facă felul, de-or vedea-o. Mai bine dau de urma ciun17

Daniel F. Brașoveanu

gului. Periodic, o să mă opresc în cîte unul din golfurile din zonă, să m-aprovizionez cu apă şi cu potol şi-o să mă informez discret de se găseşte pe-acolo cineva c-un astfel de beteşug.

Nici să fac valuri nu-i în regulă, pentru că de află puştiul că-i vînat, n-am cum să ştiu ce reacţii o s-aibe. Poate destăinui secretul comorii sau să vîndă harta după ce-o redesenează. În clipele-alea, chiar c-am sfeclit-o rău, de se-avîntă-n căutarea ei şi alţii. Mai bine stau la cutie să văd cum se mişcă lucrurile.

De două ori pe an ancorez pe insula-n care am ascuns-o, spre-a observa de-i vreo mişcare pe ea.”

Acestea au fost reflecţiile, care-au trecut prin mintea Bărbosului, în timp ce Bunicul lui Simnio încerca să-şi refacă viaţa. Căpitanul hotărî să-şi continue activitatea sa de prădător pe mare. La vreo şapte ani de la pierderea hărţii, dup-o bătălie-n care corabia sa a fost atacată de o navă rivală, Bărbosul a fost rănit la cap de-o lovitură de iatagan. Cum a scăpat de duşmani, simţind că i-a sunat ceasul şi-a chemat alături tovarăşii de fărădelegi şi le-a spus: – Bandiţii mei, vreau să vă dezvălui un secret, dar mai-nainte juraţi-mi că n-o să v-omorîţi între voi din cauza lui.

– Căpitane, jurăm pe tot ce-avem mai sfînt. Jurăm pe onoarea noastră de ucigaşi, fii sigur că n-o să ne ucidem între noi.

– Aşa vă vreau, asasinii mei. Pe-o insulă pustie, în care se află multe lacuri şi-un lanţ muntos, cu ceva vreme-n urmă am ascuns o comoară uriașă, provenită din jafurile făcute de-a lungul anilor. Locu-n care se găseşte o să-l descoperiţi singuri. Insula e la depărtare de trei sute de leghe de zona-n care ne aflăm şi n-are un nume cunoscut, fiind pustie. Bogăţiile pot asigura fiecăruia un trai liniştit pentru-ntreaga viaţă.

– Nu vrei să ne spui mai multe despre cotlonu-n care-ai pitit-o? E-ntr-o peşteră, în vreo groapă, pe fundul vreunui lac?

Continuă, se rugă adjunctul său, un tînăr pe nume Mug. – Asta-i tot, am pălăvrăgit suficient. Numai un prost nu 18

SIMNIO NEÎNFRICATUL

nimereşte insula, iar de-ajungi acolo, cum să nu dai de comoară? Totu-i la mintea cocoşului, încheie el, cu glas horcăit.

Cînd s-au adunat pe punte, Mug s-a-nconjurat de-ntreg echipaj şi i-a glăsuit: – Ăsta crede că mai scapă, de-aia nu vrea să ne dea indicii. Nu vede că-i c-un picior în groapă şi că rana-i mortală, de ce-o voi să ţină totul pentru el, nu ştiu?

– În mintea lui speră c-o să se-ntîmple vreo minune, așa că se-agață precum înecatul de-un fir de pai apărut în cale, îi răspunse felcerul, pe nume Freezy. Într-adevăr, Bărbosul nu se-mpăca cu nemiloasa-i soartă, şi se proptea de viaţă, ăsta fiind motivul pentru care nu voise să dezvăluie mai multe informaţii. După două zile de chinuri, muri şi fu îngropat după legea mării.

– Piraţi! De azi înainte eu vă sunt căpetenie. E careva împotrivă? Dacă-i așa, să iasă-n faţă să mă-nfrunte.

Nimeni nu se-ncumetă să mişte-n front, toți fiind mai preocupați de cele aflate, cu privire la comoară, decît de-a ajunge şefi pe navă, aşa că Mug continuă: – Pentru c-avem un ţel comun şi-am jurat să nu ne ucidem între noi, după ce-om găsi bogăţiile, propun să ne-mpărţim în trei tabere. O să ne-alegem cîte-o insulă, în care bănuim că se află comoara. Pornim trei luni pe an în căutarea ei. Cei care-o găsesc, or să-i anunţe şi pe ceilalţi, pentru-a o împărţi frăţeşte, mai ales că-i suficient de mare cît să ne-ajungă la toţi. În cazun care vreun grup dă de ea şi n-o să le zică și celorlalţi, abia atunci încep omorurile.

Astfel au trecut circa trei zeci de ani buni de căutări asidue, pe diverse insule, dar piraţii n-au găsit nici urmă de ea. În fiecare an, cei rămași în viaţă, alături de noii veniţi, se opreau din jaf şi porneau către locația aleasă. Timp de trei luni scormoneau peste tot cu speranţa că, doar, doar, vor da de ceva. La sfîrşitul perioadei se reîntorceau, cu coada-ntre picioa19

Daniel F. Brașoveanu

re, amărîţi, pe corabia corsar şi-și reluau îndeletnicirile.

Pentru piraţii, care s-au confruntat în luptă cu acei intruși, sosirea neaşteptată a acestora le-a readus încrederea-n ei și le-a întărit speranțele, ce erau pe cale a şi le pierde. De-acum aveau certitudinea că ei sunt cei care au ales corect insula pe care se află ascunsă comoara și că nu va trece mult timp pînă ce vor intra în posesia ei. *** După ce s-a mai liniştit, de pe urma păţaniilor prin care-a trecut, dar mai ales de pe urma pierderii tatălui său, Simnio s-a dus în vizită la prietenii săi mai în etate. Voia să se-angajeze, la fiecare dintre ei, ca ajutor de pescar pe cîte-o perioadă de-un an. Toţi au fost de acord să-l primească, ca învăţăcel, şi să-l îndrume la fel ca pe propriii lor copii. Tînărul își îndeplinea toate sarcinile primite, fără să crîcnească și nu se sfiea să pună întrebări, ori de cîte ori nu-nțelegea un lucru. Scopul său era bine definit de la bun început. La sfîrşitul perioadei de ucenicie, după cinci ani de șmotru și de buchiseală a cărților, pe care le avea în bibliotecă, toate studiate cu rîvnă, Simnio a devenit un flăcău frumos, înalt, inteligent, bine crescut şi-n acelaşi timp priceput la treburile marinăreşti. Băiatul avea grijă ca seară de seară să-și petreacă timp îndelungat cu lectura romanelor cumpărate de tătîne-su şi de Bunicul său de la comercianţii care poposiseră pe ţărmurile lor, şi se instruia spre-a se forma ca lider. I se părea că aceasta este una din treburile cele mai importante. Într-o zi, Simnio îi convocă la sfat pe pescari, împreună cu fiii lor, pe faleză. Cum i-a văzut pe toţi strînși la un loc le-a glăsuit: – Au trecut cinci ani de la lupta cu piraţii. Vă mulţumesc că nu m-aţi presat cu nimic pîn-acum şi că m-aţi învăţat tot ce trebuie cît am făcut ucenicia la voi.

– A fost cel mai firesc lucru, îi zise unul dintre ei.

– M-aţi tratat la fel ca pe fiii voştri. E bine de ştiut că har20

SIMNIO NEÎNFRICATUL

ta a fost păstrată la loc sigur, iar acum a venit vremea s-o scoatem la iveală şi să pornim, din nou, în căutarea comorii.

– Despre ce vorbeşti prietene, ce fel de hartă şi-ncotro vrei să te-nsoţim? i se-adresă unul dintre tinerii de vîrsta sa.

– Taţii voştri, aici de faţă, ştiu despre ce-i vorba. Ei şi-au respectat cuvîntul, dat părintelui meu, de-a nu destăinui nimănui secretul. Acum îs dezlegaţi de jurămînt şi vă pot povesti aventurile prin care-au trecut cu ceva vreme-n urmă.

– Aşa e, dar n-o s-o facem pe moment, iar față de nevestele noastre, e bine de știut că, secretul trebui păstrat. Avem destul timp de tăifăsuit cu voi, mormăi Kent.

– Şi nimeni nu te-a hărţuit, ca să-ți fi cerut să-i dai lui harta s-o păstreze, interveni Matrucy.

– Nu peste mult timp o să purcedem pe mare. Scopul principal nu va fi însă căutarea comorii, ci cel de-a-i înfrunta pe piraţi. De-i răpunem, avem cale liberă pentru-a răscoli insula.

Cînd om găsi-o, o împărţim în şase părţi egale, aşa cum a stabilit tatăl meu, cîte una pentru fiecare familie.

– Feciorule, aşa cum i-am promis lui Carson, aşa-ţi spunem şi ţie. Suntem trup şi suflet alături de tine şi te recunoaştem de lider, îi răspunse Hange.

Cu asta s-a-ncheiat întrunirea. Pe drumul de întoarcere la casele lor, odraslele îşi bombardară părinţii cu tot felul de-ntrebări: – Luaţi-o mai uşor copii, se adresă Krunther fiilor săi, pe nume Kluge, în vîrstă de cincisprezece ani, Marcos, mai mare cu un an și jumătate şi Parsch, întîiul născut dintre cei trei băieţi, care are optsprezece ani: e destul timp pentru poveşti.

Acum îi cazul să ne-apucăm de treabă. V-am antrenat de mici pentru clipele ce-or să urmeze. Cred că sunteţi pregătiţi.

Nu vă mai grăbiţi aşa. De te poţi stăpîni, îi eşti superior adversarului şi-l poţi învinge.

– Da tată, văd că şi-acum încerci să ne mai dai o lecţie.

21

Daniel F. Brașoveanu

Noi suntem nerăbdători să ştim cît mai multe despre comoară şi despre păţaniile prin care-ai trecut, iar tu tot ne amîni.

Bine, mai aşteptăm. În dimineaţa următoare, Simnio a mers acasă la Flick, unul dintre amicii lui, și i-a zis: – Grupu-i format din cinci adulţi, babacii voştri şi noi, paisprezece adolescenţi. Peste-o oră vreau să mă-ntîlnesc pe faleză doar cu voi, tinerii. Dă fuga şi anunţă-i şi pe ceilalţi.

– Spune-mi, e-adevărat ce-am aflat aseară? Nu mi-a venit să cred urechilor toate cele prin care-aţi trecut. V-aţi luptat într-adevăr cu piraţii? Ăia-s asasini fără milă, babacu’ l-a ucis pe unul, iar pe altul l-a rănit.

– Prietene, taică-miu şi-a pierdut viaţa din cauza mea.

Preocupat să mă protejeze, n-a fost atent o clipă şi bandiţii l-au hăcuit. Gîndurile care m-au obsedat în ultimii ani, n-au mai fost la comoară, ci la răzbunare. Acum adă-i pe toţi, pentru cavem lucruri importante de-mpărtășit.

– Revin numaidecît, îi replică Flick. *** Cînd s-a reîntors pe navă, Mug şi-a adunat echipajul şi i-a glăsuit: – Căutarea noastră n-a fost zadarnică, atunci cînd nimeni nu mai spera, am aflat insula pe care se află comoara. Marinarii, veniţi să pună labele lor jegoase pe ea, ne-au ucis doi camarazi, iar pe alţi trei i-au rănit.

– Aţi găsit-o pîn’ la urmă, sau ne tromboniţi? întrebă cu agresivitate unul dintre corsari.

– Pentru-asta aveam nevoie de hartă. De-aici înainte fiecare ceată va scormoni doar într-un singur loc. Aşa o să supraveghem ne-ncetat zona şi acoperim întreaga perioadă a anului.

De nu găsim singuri văgăuna-n care-i pitită, o s-o aflăm cînd indivizii ăia or să revină după ea, le explică Mug. 22

SIMNIO NEÎNFRICATUL

– E nevoie să ne completăm echipajul cu încă douăzeci de persoane, chiar de-om avea parte de mai puţine bogăţii. De vreme ce intruşii ştiu cu cine-au de-a face, or să se-ntoarcă mult mai bine pregătiţi şi-ntr-un număr mai mare, îşi dădu cu părerea Zomby, secundul lui Mug. – Sunt de acord. Alege-i pe cei mai aprigi şi nu spuneţi nimănui despre comoară, ordonă Mug, care continuă: după o matură gîndire, planurile s-au schimbat puţin. Nu mă refer la scormonitul insulei, ci la confruntarea pe care o s-o avem cu adversarii. Bărbosul Fioros ne-a tras țeapă, căci nu ne-a zis nimic despre vreo hartă şi că i-ar fi fost furată. Asta am deduso eu.

– Ce propui să facem cînd se-ntorc căutătorii? întrebă Zomby.

– Ar fi bine să fim primi care-i zărim, cînd şi-or face apariţia, iar ei să nu ştie de existenţa noastră. Aşa-i urmărim, pas cu pas, făr’ să ne observe. Înconjurăm insula, le ocupăm vasul şi-i aşteptăm în linişte să ne-aducă bogăţiile.

– După care îi găbjim şi-i dăm pradă rechinilor, completă alt corsar.

– Oamenii noştri or să fie tot timpul cu ochii-n patru pe ţărm, ca să-i observe de la depărtare, stabili Zomby.

– Cred că cel mai bun lucru ar fi să-i căsăpim pe toţi şi să punem mîna pe hartă. Ce, noi nu ştim să ne ghidăm după indicii? Suntem navigatori experimentaţi, interveni Cleanning, cel mai bătrîn pirat.

Un murmur aprobator se auzi din mulţime.

– Ideea nu-i rea, să-i capturăm şi să-i ucidem, nimic mai simplu. Nu asta ni-i meseria? Dar dacă n-au harta la ei, iar fiecare căutător deţine în tărtăcuţa sa cîte-o parte din informaţii?

Ei, ce ziceţi de asta?

Piraţii au rămas interzişi în faţa unei astfel de probleme.

Se priveau unul pe altul întrebători, neştiind cum să mai 23

Daniel F. Brașoveanu

răspundă, aşa că Mug continuă să-şi expună planul: – Nu credeţi că-şi vor lua şi ei măsuri de precauţie? Ceobţinem de-i hăcuim înainte să dăm de urma bunătăţilor? Pe ei îi vrem, sau comoara? De-i aşa important să-i căsăpim, doar ca să ne răzbunăm, n-am nimic împotrivă, le zise el.

– Pare-se că te-ai gîndit la toate. De cum sosesc o să deschidem bine ochii și-îi lăsăm să găsească bogăţiile, apoi cînd or reveni cu ele la vas, îi luăm ca din oală. Asta pare cea mai sănătoasă hotărîre. Cum îi vedem c-apar pe ţărm, trimitem o navă, pentru-a-i chema şi pe ceilalţi, adăugă Zomby.

– Daaa, se auzi urletul aprobator al întregului echipaj.

– Comoara ne aparţine şi nouă.

– Vrem să ne luptăm cu cei ce vor să ne-o-nhațe.

– Toți voim să fim prezenţi la împărţirea ei, strigară din mulţime cîțiva pirați, în asentimentul tuturor celorlalți, care le susţinură cererile.

– Cu cît suntem mai mulţi, în momentul confruntării cu marinarii, cu atît şansele noastre sunt mai mari, cele de-ai face pilaf cu spaghete cu brînză și miere, interveni un corsican.

– Nici nu se pune problema să nu participăm şi noi. E dreptul nostru, mai ales că n-avem de unde ştii clipa-n care indivizii or să se-ntoarcă pe insulă, glăsui altul.

– Orice strategie s-ar adopta, nimeni n-o să fie lăsat de-o parte. Dorința Bărbosului a fost să nu ne ucidem între noi, iar asta se va-ntîmpla doar de-o să fim jefuiți de-ai noștri.

– Comoara-i uriașă, din cîte-am înțeles și-îi loc pentru toată lumea. Suntem ucigași fără scrupule, cu onoare de pirați și n-o să ne dăm la cap unul altuia, interveni Cleanning.

– Cam ăsta-i planul, se pare c-aţi înţeles cum stăm. Cine n-are cap, rămîne fără comoară. Acum să pornim în căutarea ei, iar de n-o găsim, să sperăm c-or să se-ntoarcă mai repede intruşii, care ştiu cotlonul în care-i ascunsă, încheie Mug. 24

SIMNIO NEÎNFRICATUL

Capitolul IV Din nou în joc Pe faleză, la punctul bine cunoscut de-ntîlnire, Simnio li se-adresă prietenilor săi: – Bine că nu v-au hărţuit surorile voastre, ca să vă oblige să le aduceţi şi pe ele.

– S-o crezi tu! Nu le cunoşti pe scorpii. Numai noi ştim ce luptă ducem cu ele. Dar lasă asta, îi răspunse Bring, un tînăr în vîrstă de optîsprezece ani, voinic şi plin de umor.

– Taţii voştri v-au spus despre cele pătimite cu ceva timp în urmă. Doar că una e s-auzi o istorioară şi alta e s-o trăieşti şi să fi în miezul evenimentelor, aşa cum a fost cazul meu.

– Vrei să ne zici tot ce s-a-ntîmplat? Babacul a fost zgîrcit la vorbă, interveni şi Lange, un junior de şaisprezece ani, înalt, blond, subţirel la trup şi extrem de agil.

– Nicio problemă, c-avem destul timp. E bine de ştiut, de la bun început, c-un secret îşi pierde forţa atunci cînd e cunoscut de mai multe persoane. Dacă istoria, pe care-aţi aflat-o, se răspîndeşte, nu numai că s-a zis cu plecarea noastră în căutarea comorii, dar în scurt timp ţinutul ne va fi invadat de piraţi, pentru că, poate n-ați priceput, comoara e a lor.

– N-avem nevoie de bandiţi pe capul nostru, însă primul care-o s-o găsească, ăla-i proprietarul, căci şi ei au jefuit-o de la alţii, îi luă vorba din gură Pronto.

– Lucrurile nu stau chiar aşa cum crezi, însă de-ajung aici nimeni n-o să fie cruţat: femei, copii, căţei, purcei, toţi or să fie 25

Daniel F. Brașoveanu

torturaţi şi măcelăriţi. N-or să ţină seamă de nimic. Şi după ceşi vor recupera harta n-or să lase pe careva în viaţă. Vă spun asta pentru că nu purcedem la drum de nu suntem bine pregătiţi. Piraţii-s criminali năprasnici.

– De-ai vrut să ne sperii, află c-ai reuşit, spuse Kent, un brunet, de douăzeci de ani, cu ochii verzi, cel mai în vîrstă dintre băieţi, care-l întrebă: De ce ne-ai chemat?

– Primul motiv l-aţi reţinut. Nimeni n-are voie să pomenească ceva despre comoară. La drum pornim cînd o s-avem o navă mai mare, pe care-o s-o construim noi înşine. Bine-nţeles c-or să ne-ajute şi familiile.

– De ce să mai aşteptăm atîta, de vreme ce-avem o corabie, ce ne mai trebuie una? îşi manifestă nerăbdarea Lange.

– Nu v-am invitat aici ca să vă cer sfatul. Oricine are libertatea de-a comenta, de-a-și da cu părerea, însă dispozițiile le dă unul singur. Iar eu n-am niciun chef de dispute sau de vreo opoziție din partea cuiva. Peste cîteva zile eu şi cu tatăl tău plecăm la cumpărături, le răspunse tînărul privindu-l în ochi pe Kent jr.

– Pot merge şi eu? îi replică băiatul.

– Nu! Motivul plimbării este cel de-a ne aproviziona. Ca să-i înfruntăm pe piraţi e nevoie de arme de foc şi de tunuri pentru navă. O s-angajăm şi doi mercenari care să ne instruiască în mînuirea lor.

– Dac-or voii să știe scopul nostru, cel pentru care sunt aici, cum ne descurcăm cu ei? se repezii c-o întrebare firească Pronto.

– Le spunem că vrem să devenim corsari. În situaţia-n care punem mîna pe comoară şi reuşim să scăpăm nevătămaţi de pe insulă, iar piraţii ne urmăresc, praful şi pulberea se-alege de nava noastră într-o confruntare cu a lor. Echipată cu tunuri, lucrurile se pot schimba, le expuse Simnio gîndirea sa.

– Discutați cu babacii, pe furiş, pentru-a face rost de bani.

26

SIMNIO NEÎNFRICATUL

Treaba lor cum să descurcă cu femeile.

– Am şi eu o-ntrebare, ca să-l susţin pe Lange: de ce-i necesară o corabie aşa mare? Din cîte-am priceput, nava pe careo avem e destul de bună. Eu credeam că pornim imediat în căutarea comorii, intră în vorbă Rong, un adolescent şaten, de vîrsta lui Simnio.

– Ideea unei caravele o clocesc de vreo doi ani şi face parte din planul meu. Toate amănuntele o să le aflaţi la timpul potrivit. Nu-i cazul să ştiţi prea multe dintr-o-dată.

– Crezi c-o să discutăm între noi şi-o să fim auziţi şi de alţii? i se-adresă Bring.

– Ai ținut totul secret atîta timp, nu crezi că-i cazul să te eliberezi și să-ți descarci inima, sau te gîndești că ne poți pune în pericol și ți se duc pe apa Sîmbetii toate visurile? reluă Pronto tirul presiunilor făcute asupra liderului lor.

– Orice-i posibil și-i mai bine s-o lăsăm așa cum a căzut.

Pas cu pas pricepeți voi cum stau lucrurile, acum o să continui: În răgazul rămas, pe lîngă munca pe care-o depunem la construirea navei, o să ne-antrenăm în mînuirea sabiei, a arcului şi la trasul la ţintă cu flinta, cu muscheta și cu pistolul. Oricît neom strădui, n-o s-ajungem niciodaă la îndemînarea piraţilor, însă şansa noastră într-o confruntare cu ei va consta în surprizele pe care le voi pregăti.

– Pare că tu clocești de multă vreme la treburile astea. Noi suntem picaţi ca din cer, habar n-am avut, pînă mai ieri, de toată tărăşenia. După părerea mea n-o să fie doar o simplă aventură, în urma căreia o să ne îmbogăţim, ci mai degrabă un război la care-o să participăm. Niciodată nu poţi fi sigur de rezultatul unei confruntări pe viaţă şi pe moarte, îşi dădu cu părerea, cu multă chibzuinţă, Flick, un zdrahon de nouăsprezece ani, calm şi molcom la vorbă.

– Chiar și după găsirea comorii, nu scăpăm de belele.

Cînd eşti bogat, necazurile se ţin lanţ. Asta nu-i o constatare 27

Daniel F. Brașoveanu

generală, aflată din cărţi, ci o concluzie firească în cazul nostru, căci n-o să ne putem ascunde atît de uşor de corsari, cînd ne-or lua urma.

– Cel mai important obiectiv nu e comoara, ci eliminarea pericolelor pe care le vom întîmpina şi care-or s-apară. Oricît de bogaţi am fi şi oricîţi paznici ne-am angaja, n-o s-avem linişte vreodată dacă bandiţii ne-au pus gînd rău, și-or să se afle pe urmele noastre, rezumă Trondt ideea lui Simnio.

Trondt este unul dintre prietenii lor, al cărui părinte nu participase la aventura, ce avusese loc în urmă cu cinci ani.

– Firesc ar fi fost să vă fi povestit toate lucrurile c-o săptămînă înainte de plecare, aşa cum am vrut iniţial. Însă asta ar fi însemnat să mergem la moarte sigură. Problema cea mare e că informaţiile despre comoară sunt cunoscute de multe persoane.

– Deţinem un secret ce poate fi mortal şi nu doar pentru cel care-l divulgă. Viitorul şi existenţele noastre depind de aur, iar tăcerea a fost dintotdeauna de aur, constată Kent jr.

– În urmă cu cinci ani, cînd ne-am întors din expediţia în care tata şi-a pierdut viaţa, la despărţire de partenerii mei, leam cerut ca tot ceea ce s-a întîmplat să rămînă-ntre noi. Părinţii voştri s-au dovedit oameni de onoare, și și-au ţinut cuvîntul.

Credeţi că sunteţi şi voi în stare s-o faceţi, mai ales c-aveţi prietene și iubite, de care sunteţi îndrăgostiţi?

– Tata m-a supus la nenumărate probe ale căror înţeles nu-l pricepeam defel. S-a străduit să mă pregătească pentru clipele care-or veni. Bănuiesc că fiecare a fost nemulţumit atunci cînd a fost pus în situaţii dificile. Dacă babacul a putut să-şi ţină pliscul atîţia ani, fără să-i spună nimic mamei, eu de ce naş fi în stare să-l păstrez faţă de logodnica mea? îi răspunse la modul retoric Pronto.

– Da, o să fim mormînt cu privire la acest subiect. Fetelor, de ne-or descoase, le-om răspunde c-o minciună. Şi ce minciu28

SIMNIO NEÎNFRICATUL

nă îi mai bună decît adevărul? Iar adevărul e că vrem să ne-mbogăţim. Construim nava pentru-a merge în Anglia să ne-angajăm mercenari în flota coroanei regale. Le-o place, nu le-o place? Atît or să capete de la noi, le recomandă Simnio.

– De-or să-nghită sau nu găluşca? Nu ştiu dacă vom fi lăsaţi în pace şi nu ne vor presa cu meliţele lor. Logodnica mea e hotărîtă să nu mă scape din mînă şi-o să facă tot ce crede de cuviinţă ca să-i iasă pasenţele, mai ales c-o ghicitoare i-a dat în cărţi şi i-a căzut de măritiş, le explică Bring.

– Și-a mea la fel, n-o să renunţe, cu niciun preţ, la un viitor sigur, prezis de baborniţe, pentru unul nesigur pe care o să i-l servesc eu. Îmi va fi dificil să mă descurc cu ea, dar la o ruptură nici nu mă gîndesc pentru că-i jumătatea mea, interveni și Trondt, un băiat de statură medie, negricios la înfăţişare, cu privirea fermă şi un trup bine clădit, în vîrstă de optîsprezece ani și jumătate.

– Există vreunul de-aici să n-aibă probleme? Credeţi că-i necesar să ne-ncărcăm c-o energie negativă care nu ne-aparţine? Întrebarea-i: vreau să particip la expediţie, sau mă retrag?

A treia alternativă nu există. Nu-i cazul ca grupul să fie implicat în afacerile de inimă ale fiecăruia. Cine vrea să ne părăsească, s-o facă acum. Nimeni nu-l împiedică. Secretul discuţiilor trebuie păstrat sub stare de jurămînt. Ceilalţi care vor rămîne şi-or vedea de-ale lor, îi dădu un răspuns, Simnio.

– Nici nu mă gîndesc să renunţ. Mi-am spus şi eu oful, dădu înapoi, ruşinat, Trondt.

– Ce era important la consfătuirea asta, cred că s-a aflat.

Orice problemă care ne poate afecta planurile o să ne-o dezvăluiţi, pentru a vedea ce-i de făcut ca s-o depăşim. Acum, să neapucăm de treabă, încheie Simnio.

29