Sarabanda artagosilor (ebook)

1

DANIEL BRAŞOVEANU

DANIEL BRAŞOVEANU

Sarabanda Arţăgoşilor

Editura OCEPCEC

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

ISBN: 978-606-92153-7-1 Tehnoredactor: Designer: Redactor:

Editura: Ocepcec Toate drepturile de autor aparţin autorului, Daniel Braşoveanu

2

3

DANIEL BRAŞOVEANU

Daniel Braşoveanu

Sarabanda Arţăgoşilor

Editura OCEPCEC

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

Capitolul I Capitolul II Capitolul III Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI Capitolul VII Capitolul VIII Capitolul IX

Cuprins

Sfătuitorii Dolofani Consiliul Belelelor Piticania întruchipată Somnorilă împărat Piticii intră-n acţiune Planurile adormiţilor Atacul piticilor Oneroşii Ofensiva piticilor

4

pg. 5 pg. 11 pg. 16 pg. 30 pg. 72 pg. 79 pg. 96 pg. 143 pg. 195

5

DANIEL BRAŞOVEANU

Capitolul I

Sfătuitorii Dolofani

Într-o duminică de august, aşa, mai pe-nserat, Regentul

Dolofe se pregătea să se ridice de pe tronul său uriaş, unde-şi făcea veacul, spre a-şi bălăngăni trupul spre marea Sală de Consiliu, loc în care cei cinci sfetnici Sporovăitori ai Regatului Dolofanilor, îl aşteptau la sfat de taină. În timpul de veghe, înţelepţii s-au aflat într-o continuă ciorovăială, ciondănindu-se din te miri ce şi mai nimic.

Dolofe, are paisprezece ani, e mic de statură, la un metru treizeci şi doi, rotunjor la trup, cu obrăjorii roşii şi ochi bulbucaţi, ce te privesc cu mirare, de parc-aşteaptă în permanenţă ceva. Gurai, pînă la urechi, i-e plină de zîmbete, chiar şi-atunci cînd e închisă.

De cînd s-a născut tînărul şi-a aşteptat rîndul la „regie” ,

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

6

pentru c-aşa a înţeles el de la tătîne-su, fostul Rege, mort în urma unui atac de cord, că domnia e-un fel de spectacol, de orgă şi lumini şi un etern joc de şah.

Conducătorul ostilităţilor, urmaş de drept, pe linie heraldică, al celui care a condus destinele regatului, urma să fie şi regizor şi scenarist, dar mai ales, să joace rolul principal în arena pe care are loc compeţia pentru viaţă.

Dolofe a traversat culoarele Palatului, trecînd printre oştenii care-i asigură paza înarmaţi pînă-n dinţi cu suliţe şi arcuri.

Ordinul primit de ei era de-a nu folosi armele decît în caz de război, rolul lor fiind de-a le zornăi, cît mai tare, pentru a-i intimida pe eventualii agresori.

Regentul, văzînd-şi soldaţii se simţea în siguranţă, fiindcă aflase de la bunică-su că-n jocul de şah ameninţarea, ca presiune pusă pe adversar, e mai tare ca mutarea.

Cum a ajuns în uriaşa Sală de Consiliu, împreună cu cei doi căţeluşi, mereu flămînzi şi cele două mîţe slabe şi uscate, puse tot timpul pe rele, s-a aşezat pe-un scaun, care s-a rupt imediat, dovedind înc-o dată cît de fragil e pentru greutatea sa.

Curtenii se buluciră peste el, să-l ajute să se ridice, iar în înghesuială îşi ciocniră burţile între ei cu-atîta putere, încît se răniră. Se grămădiră în clipele alea şi cîinii şi pisicile, nelipsite de la astfel de adunări, încheiate întotdeauana cu mese copioase, din care aveau şi ele parte de ceva firimituri.

Cînd se simţi din nou, în siguranţă, pe picioarele sale, Dolofe se uită chiorîş la rămăşiţele pe care stătuse şi se-ndreptă, de data asta spre un jilţ uriaş, rezemat de perete. De-ndată ce s-a pus pe el, slujitorii îl tîrîră pînă la masă, iar după ce Regentul îşi mai reveni, li se adresă:

7

DANIEL BRAŞOVEANU

– Supuşii mei, cum bine ştiţi, îmi place tare mult să mă aud vorbind şi să fiu ascultat.

Cei cinci sfetnici Sporovăitori, încuviinţară, c-un mormăit aprobator, iar sfetnicul numărul unu, cel mai bătrîn dintre toţi, pe nume Dofe, se făcu exponentul lor, şi-ncepu a sporovăi: – Suntem numai ochi şi urechi, Măria Ta, Dolofe.

– Care-s poruncile pe care vi le dau mereu?

– Să fim în permanenţă cu urechile ciulite şi cu ochii aţintiţi la Domnia Ta, răspunse instantaneu cel de-al doilea sfetnic pe nume Dof, care s-a și ridicat promt în picioare.

– Da, da. Vreau s-aud în continuare.

– Să nu-ţi ieşim niciodată din cuvînt, interveni cel de-al treilea sfetnic, pe nume Molofe.

– Să-ţi respectăm sfaturile şi toate indicaţiile preţioase ce ni le dai şi să nu facem nimic altceva decît ce ne recomanzi, adăugă Rozbofe, cel de-al patrulea sfetnic Sporovăitor.

– Să te respectăm, să te iubim şi să te-apărăm precum ne apărăm ochii din cap şi bucatele de pe mese, dar, mai ales, burdihanele noastre dolofane, încheie ultimul sfetnic Sporovăitor, pe nume Şirofe.

– Asta-i ceea ce vreau s-aud tot timpul, sfetnicii mei supuşi, le spuse Regentul. Mai e un lucru despre care n-a pomenit nimeni. Ce se-ntîmplă cu voi, aţi dat în boala uitării?

– Cum să fi uitat, Măria Ta? Cum să negljăm o astfel de poruncă? sări repede Dofe, care continuă: N-avem voie să te contrazicem şi trebui să fim, întotdeauna, de acord cu sfaturile înţelepte pe care ni le dai.

– Asta-i gargara ce-mi place. Voi sunteţi sfetnicii Sporovăitori de care am nevoie, zîmbi el cu gura-i pînă la urechi.

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

8

Molofe, un individ de patruzeci şi unu de ani, care-i c-un cap mai înalt decît Dolofe, cu burta sa proeminentă, se sculă cu grijă de pe scaun, îşi puse cu-ncetineală mîinile pe masă, şi se-adresă celor de faţa sa: – Luminăţia Ta şi sfetnici Sporovăitori de taină: necazuri mari sunt pe cale să se-abată asupra noastră. Ne aflăm la grea cumpănă. Slăbiciunea Sa, Regele slăbănogilor şi-a trimis lighioanele, cîtă frunză şi iarbă-n teritoriile noastre. Ele au început să ne înfulece bucatele şi proviziile, aşa că de nu luăm măsuri grabnice, no să mai avem, nici măcar noi înşine ce băga la ghiozdane.

– Nu! Aşa ceva-i inadmisibil, izbucni Dolofe, bătînd nervos cu mînuţa sa grăsună, în masă.

– Ce ne facem cu căţeii şi pisicile? Cum le mai potolim nesăţioasa poftă de mîncare, cînd nici măcar acum nu prea au cine ştie ce hali? se-ntrebă Şirofe.

– Nu! Nu se poate să tolerăm o astfel de invazie! Să stopăm atacatorii trimişi de slăbănogi, se răsti din nou, cu glasu-i piţigăiat, Regentul.

– Ai dreptate, Mărite! Să ne opunem cu toată forţa, interveni şi Rozbofe, cel mai războinic dintre sfetnici.

– Ce-ar fi să-i invităm la noi, pe conducătorii slăbănogi, şi să-i rugăm frumos să-şi cheme-napoi năpîrcile asmuţite pe noi, îşi dădu cu părerea Dof. – Voi, ceilalţi, ce spuneţi? De ce tăceţi? Sporovăiţi! Vreau să v-aud pe fiecare, vreau să ştiu care vă sunt sfaturile!

– Eu cred că cel mai bine ar fi să-i chemăm în ajutor pe pitici. Ăştia, cînd or veni călare pe elefanţii lor, or să bage spaiman lighioane şi le-alungă din regat. Atunci slăbănogii or să-nţeleagă că nu-i de glumit cu noi, propuse Şirofe, cel mai viclean dintre

9

DANIEL BRAŞOVEANU

sfetnicii Sporovăitori.

– Ideea nu-i rea. Îi chemăm în ajutor pe pitici, să ne scape de plaga asta, însă dup-aia pe cine aducem să-i alunge pe salvatori?

Pentru că, vedeţi voi, Piticania Întruchipată, conducătorul lor şi a numeroasei sale turme de elefanţi, a pus şi el ochii pe teritoriul ăsta şi nici nu ştiţi ce mult i-ar plăcea să-l ocupe, le zise Rozbofe.

– Da, s-alungi lighioanele slăbănogilor şi să rămîi pe cap, cu lighioana aia de Piticanie, nu-i nicio sfîrîială. Mai ales că şi-ăia or să ne sleiască ţara, cu elefanţii lor uriaşi, nemîncaţi, iar cît îs de beţivani, sigur or să ne sece toată apa, de-o să murim şi de sete, nu numai de foame, concluzionă Regentul.

– Eu cred că cel mai indicat ar fi să-l chemăm aici pe Slăbiciunea Sa, Regele. Cînd om fi faţă-n faţă, îl dovedim noi pîn’ la urmă şi-l determinăm să-şi ia pacostea de pe capul nostru, reveni, la ideea sa, bătrînul Dofe.

– Bine-ai grăit, aşa facem, îi dădu dreptate Regentul, care continuă: Şirofe, tu împreună cu Dof plecaţi, în calitate de ambasadori extraordinari, într-o misiune cît mai ordinară, în regatul slăbănogilor, alături de garda voastră de căţei şi pisici. Odată ajunşi acolo, invitaţi-l pe Slăbiciunea Sa, să ne facă, degrabă, o vizită însoţit de-un alai cît mai mic.

– Aici îl tratăm cu foarte puţine bucate, ca nu cumva să-i treacă prin cap să-ntîrzie mai mult decît trebuie şi să nu vrea să mai plece. E foarte bună hotărîrea Voastră, Mărite Dolofe, se repezi să-l aprobe Dofe.

– Vizitele scurte sunt cele mai plăcute, cum spune un proverb, din moşi-strămoşi, aşa încît nu-i nevoie să le dai prea multă crăpelniţă celor pripăşiţi în casa ta, completă Şirofe.

– E minunată ideea, asta am vrut să zic şi eu. Nu-i aşa că

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

10

vă plac deciziile mele? întrebă, încîntat de sine, Dolofe, care continuă: Acum, c-am hotărît, aşa să fie! Atît am avut de spus. Cu asta declar închis sfatul nostru de taină!

Cei cinci sfetnici Sporovăitori dolofani, se repeziră să-l ajute pe Regent să se dea jos de pe jilţ, apoi îl însoţiră pînă la uşă cu deferenţă, în ordinea gradului lor de supuşenie.

11

DANIEL BRAŞOVEANU

Capitolul II

Consiliul Belelelor

În Palatul său, Slăbiciunea Sa, Regele, stătea

la taifas cu cei doisprezece dregători ce-alcătuiau Consiliul Belelelor, cea mai secretă adunare a regatului, ce se reunea numai în situaţii de criză.

Se-aflau acolo, în urma măsurilor luate chiar de ei, iar întîlnirea se desfăşura-n camera de şedinţe.

Ea ţinea loc şi de sală de mese, mese pe care se-adunau atît de rar bucate suficiente să potolească foamea continuă a armatei de căţei, dulăi, pisoi şi motani care se învîrt în jurul lor, asta nemaipunînd la socoteală cît de nemîncaţi se simţeau ei.

Regele, de pe tronul său, deschise lucrările.

– Slăbănogi, nesătui de-atîta amar de vreme, n-o să ne mai lăsăm călcaţi în picioare şi umiliţi de dolofani, indivizi care ne

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

12

privesc, cînd se uită la noi, ca pe nişte milogi.

– Las’ că lighioanele, pe care le-am asmuţit asupra lor, o să-i cam scoată din pepeni. S-afle şi ei cum e să n-ai de-ale gurii şi să-nghiţi în sec, li se-adresă Picioare Lungi, cel mai înalt dintre toţi, un individ cu trup firav, primul dintre dregători.

Coastele-i ies prin piele şi i se văd prin haine. Gîtleju-i lunguieţ, sprijină un cap ţuguiat, cu obraji supţi, iar pomeţii scoşi în evidenţă, accentuează, prin acesta, doi ochi negri ce privesc, tot timpul, rugători şi cu insistenţă.

– Cu siguranţă că dolofanii n-or să-nghită uşor găluşca aruncată-n ograda lor. Nu stau ei de pomană cu mîinile-n sînul lor grăsuliu şi n-or să cedeze, cu una, cu două. Pun ei ceva la cale.

Dar oare ce? se-ntrebă cel de-al doilea dregător, pe nume Lunguieţul.

– Ne aşteptăm la orice din partea lor. Nu mai puteam lăsa lucrurile aşa cum sunt, prea s-au îmbuibat, le răspunse Regele.

– De unde-or avea atîta crăpelniţă? Au burţile de zici cacu-acu le crapă, însă ăia nu se-ndură să le-arunce ceva ciosvîrte şi bieţilor căţeluşi şi pisicuţe ce le stau în preajmă. Nici pe frigare nu le poţi pune de slabe ce sunt sărmanele animale. Asta nu mai e viaţă, continuă cel de-al treilea dregător, pe nume Rîgîilă.

– Să fim gata să-i înfruntăm şi să răspundem la orice provocare. E nevoie să ne-nconjurăm de cîinii şi de pisicile noastre, animale ce ne sunt credincioase pînă la moarte, luă cuvîntul şi cel de-al patrulea dregător, Ciupcirilă.

– Că doar nu degeaba le hrănim, atît de bine, interveni, din nou Slăbiciunea Sa. Ele or să ne apere. Dar ce ne facem, de-o să vină, din nou, vreun vînt puternic ca ăla ce-abia a trecut? Cît suntem de slabi, ne ia pe sus, cu fulgi cu tot, şi ne scutură de tot ce

13

DANIEL BRAŞOVEANU

ne-a mai rămas prin buzunare.

– Facem ce-am făcut întotdeauna, răspunse cel de-al cincilea dregător, pe nume Zborşiţel, care continuă: luăm o sfoară groasă şi ne legăm bine de ea. Celălalt capăt al sforii îl prindem de grumazele cîinilor şi al pisicilor. Pe păzitori, cît de grăsani sunt, după cum arată, nu-i poate lua vîntul.

– Da, da, da, cîinii şi pisicile sunt salvarea noastră. Cu cît le hrănim mai bine şi le-ngrăşăm mai mult, cu-atît suntem mai în siguranţă. Asta da politică de-naltă clasă, completă Regele.

– Oare ce-ar putea să le mai treacă prin căpăţînile lor dolofane, la ce s-o gîndi Regentul Dolofe? întrebă și cel de-al şaselea dregător, Ciuruilă.

Numele i se trage de la-nfăţişarea sa. Atunci cînd te uiţi la el, i se văd coastele, ficaţii, inima şi celelalte organe. În unele momente ale zilei poţi vedea prin el.

– Rozbofe, sfetnicul lor de taină, e cel mai periculos. Dacar veni însoţit de alaiul său de căţei şi pisici slăbănoage şi flămînde, ar fi în stare să ne declare „Ceartă” , cuvîntă Slăbiciunea Sa. – N-avem decît să ne-ascundem, să nu ne găsească. Credeţi că-i aşa de greu? Dăm ordin iscoadelor să se tupileze printre crengile copacilor, mai ales că se-aseamănă aşa de bine cu ele, şi le zicem să ne-anunţe cînd se-apropie emisarii lor. În acel moment, ne pitim în firidele Peşterii Întunecate, acolo unde nu pătrunde nici măcar un licăr de lumină, propuse cel de-al optulea dregător de taină, Stafialogul.

I se spune aşa pentru că apare şi dispare precum o stafie.

Are doi metri înălţime, iar hainele-i atîrnă pe el, de parcă le-ar fi primit de pomană.

O dată, Stafialogul s-a furişat pe-nnoptat în zona de grani-

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

14

ţă cu dolofanii. S-a strecurat în curtea primei case ieşite-n cale, cu atîta pricepere, că nici măcar cîinii înfometaţi şi pisicile slăbănoage nu l-au simţit. A smuls toate ţoalele atîrnate de gospodină pe frînghie şi s-a făcut nevăzut cu ele. Cînd a ajuns acasă, nevastă-sa i-a croit o îmbrăcăminte largă, care atîrnă pe trupul său uscat, aşa încît atunci cînd merge pare că pluteşte-n ceaţă.

– Ideea ta e foarte inteligentă, Stafialogule. Dar o să trebuiască să luăm cu noi familiile, nevestele, puradeii, alături de cîinii şi pisicile, de care suntem ancoraţi.

– Loc avem destul acolo, slavă Domnului, spaţiul e uriaş.

Mai întîi trimitem provizii, aşternuturi şi toate cele necesare. Am însă cîteva nelămuriri: Cît timp stăm ascunşi în hrubele alea? Ce facem dacă Rozbofe, văzînd că nu ne întoarcem, se instalează-n Palatul nostru?

– Te-ai gîndit vreo clipă cine-o să conducă regatu-n perioada-n care lipsim?

– Te-ai întrebat ce-o să facem dacă emisarului dolofan îi trece prin tărtăcuţă să-i cheme şi pe ceilalţi sfetnici Sporovăitori, cu-ntregul lor alai, de căţei şi pisici flămînde, ca să-i instaleze la noi în casă? Ia zi, cum ne descurcăm atunci?

Dregătorul care a pus prima întrebare e Minteologul, care trasează, în mod obişnuit, direcţiile pe care Regele le urmează întotdeauna.

Celelalte chestiuni ridicate au fost exprimate de ultimi trei consilieri, care completau echipa de conducere, şi care nu făceau niciodată nimic altceva, decît să-l susţină pe Minteolog şi pe Rege în cele ce hotărau.

– Aşa ceva nu mi-a trecut prin minte. Şi dacă ne-am lăsa dulăii şi pisoii aici, în locul nostru? N-ar fi o problemă ca slugile

15

DANIEL BRAŞOVEANU

să le dea de mîncare şi de băut. În cazu-n care Rozbofe se instalează la Palat, însoţitorii lui vor avea de-a face cu paznicii noştri, care o să-i hărţuie pe oriunde i-or prinde. Nu cred c-ăla rezistă prea mult într-o atare situaţie, îi replică Stafialogul.

După ce-i ascultase pe fiecare-n parte, Slăbiciunea Sa se sculă de pe tron, se urcă cu picioarele-i lungi pe masa la care stăteau cei doisprezece dregători şi făcu o piruetă, pentru a-i putea cuprinde pe toţi cu privirea. În urma mişcării, din halatul său se răspîndi un miros, atît de-mpuţit, încît cei prezenţi fură nevoiţi să-şi ducă mîinile la nas, apoi li se-adresă: – V-am auzit părerile. Hotărîrea pe care-o iau e una singură. Aşteptăm să vedem ce ne-aduce clipa, pentru că n-aduce anul ce aduce ceasul. O să fim pregătiţi pentru orice. Nu ne părăsim casele. Îi înfruntăm pe dolofani, de se vor arăta aici şi le ţinem piept, aşa cum putem. Avem o armată de cîini şi pisici bine îngrăşate, tocmai pentru-a fi pregătite să ne păzească. Nu văd niciun motiv pentru care să ne temem de burdihanul lui Dolofe.

Cei doisprezece dregători, care ştiau că nu mai au ce comenta, se grăbiră să-i încuviinţeze spusele şi să dea din cap.

Ca la un semnal, cînd au priceput că adunarea s-a terminat, dulăii s-au pus pe lătrat, cu voci de bariton, iar pisicile pe mieunat, scoţînd sunete piţigăiate, astfel că, în cîteva clipe, în marea sală de consiliu a regatului slăbănog se dezlănţui un vacarm inimaginabil, privit cu simpatie de stăpîni.

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

16

Capitolul III

Piticania Întruchipată

În castelul uriaş, în care sălăşluia şi-şi dirija afacerile, Piti-

cania Întruchipată domnea peste toţi piticii şi pisicii din împrejurimi. În tinereţea sa fusese saltimbanc şi scamator celebru la un circ ambulant. Acolo a-nvăţat să dreseze animale şi fel de fel de tertipuri, cu ajutorul cărora a agonisit avere.

Cu primii bani strînşi şi-a cumpărat un teren şi şi-a întemeiat o aşezare, în care şi-a încartiruit slujitorii. Apoi a chemat meşteri, zidari şi dulgheri şi i-a pus să-i ridice o construcţie solidă, asemeni unui castel.

Piticania nu voia să bată cu nimic la ochi. Dorea să trăiască ca belferul, dar, aşa, cît mai pe-ascuns. Nu-i trebuiau, pentru moment, belele, pentru că viaţa-l învăţase că nu-i bine să ieşi în

17

DANIEL BRAŞOVEANU

evidenţă.

Cum a fost gata aşezarea şi-a cumpărat primul elefant.

Negru ca tăciunele, la chip, Întruchipatul e-un individ mult prea ambiţios pentru cei 90 de centimetri, cît măsoară. În timpul activităţilor lucrative şi-a înfiinţat propriul circ, apoi s-a-nconjurat de pitici, aleşi pe sprînceană, credincioşi, pe care i-a trimis să-l reprezinte peste mări şi ţări. Cei mai destoinici au ajuns tocmai în Persia, cea plină de deşerturi.

Acolo, triburile de pitici beduini, se-ntîlnesc în secret pentru a pune la cale diverse mişelii. Ei află traseele caravanelor, pline cu mărfuri, şi le urmăresc, aşteptînd momentul prielnic ca să le jefuiască. La popasuri, după ce neguţătorii obosiţi de-atîta amar de drum, prin soare, adorm, piticii se mişcă ca nişte tîrîtoare în patru labe, pe burtă, pîn’ la baloturile cu mărfuri, din care iau cîte puţin din fiecare, apoi se fac nevăzuţi. Ştiu că nu există pericolul de-a fi urmăriţi, pentru că paguba creată nu-i mare. Bunurile furate ajung la un iarmaroc, în cătunul Acca, unde marfa e sortată, evaluată şi vîndută, în cea mai mare grabă, la preţul cel mai mic, de către Zgîrceovschi, un pitic, patron al unui important magazin.

Produsele nu pot fi însă cumpărate de-oricine. Clienţii-s aleşi pe sprînceană şi anunţaţi prin mesaje.

Piticul negustor e omul de-ncredere al Întruchipatului, căruia-i trimite profitul agonisit.

Scopul pentru care se află la Acca, e de-a aduna bani, cu care să cumpere pui de elefanţi, pe care-i expediează şefului său.

Astfel că-n decurs de doiprezece ani Piticania şi-a format o turmă de treizeci şi patru de pachiderme tinere, pe care le-a dresat şi lea antrenat, pentru-a deveni adevărate arme de luptă.

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

18

La o comandă, animalele năvălesc asupra duşmanului şi distrug totu-n calea lor. Picioarele lor uriaşe fac praf, pe unde calcă, iar capetele lor se transformă-n adevărate ghiulele zdrobitoare. Întruchipatul pierduse din vedere însă, că elefanţii nu pot lupta la-ntreaga lor capacitate dacă nu mănîncă pe săturate. Aşa că era obligat să cheltuiască importante sume de bani pentru hrana şi apa lor.

Marea ambiţie a lui e cea de-a ajunge, o dată şi-o dată împărat al unei ţări pe care urma s-o cucerească. Într-o bună zi, a fatidicului an în care ne aflăm, Piticania Întruchipată a simţit c-a sosit timpul să pornească la drum pentru a-și realiza visul. Ţinutul pe care-a pus ochii, după ce spionii l-au informat că-i cel mai uşor de atacat, e cel în care domneşte Somnorilă Împărat. Circarii lui au cutreierat, mai întîi, meleagurile şi-au dat spectacole prin toate coclaurile teritoriului. În acelaşi timp au identificat şi punctele slabe din apărare.

Piticii-s iscoade bune şi reuşesc să se strecoare peste tot. În împărăţia lui Somnorilă, curtenii şi gărzile moţăie mai toată vremea, însă toţi devin vioi la orele de masă.

O altă preocupare a lor e cea de-a face dragoste cu nevestele lor, fiindcă fără moştenitori, cui să-şi lase averile strînse? La concubine, în număr de patru, are dreptul doar Împăratul. Înainte de-a-i invada teritoriul, sigur pe el, ca s-arate că-i un mare conducător de oşti, deşi cam piticeşti, Piticania şi-a chemat slugile din Consiliul de Uneltire a Fărădelegilor, adică din Parlamentul ţării, constituit ad-hoc, pentru o astfel de circumstanţă şi le-a glăsuit: – Trimit o solie de pace, formată din douăzeci de emisari

19

DANIEL BRAŞOVEANU

înarmaţi pînă-n dinţi, însoţită de-un elefant, conduşi de un Ambasador, cu scopul de-a-i transmite lui Somnorilă un ultimatum. În el e cererea de-a-mi preda, în mod paşnic împărăţia care mi se cuvine, pe motiv că-s cel mai puternic. Voi ce părere aveţi, pitici netrebnici?

– Cum e voia Luminăţiei Tale, aşa se va face, îi răspunse Mascarovschi, sluga sa libidinoasă.

– Pretutindeni pe tot cuprinsul mapamondului, de cînd e lumea şi pămîntul, guvernanţii nu s-au gîndi decît la propriile lor interese. Au dat legi prin care s-aibă acces la jefuirea poporului şi să fie protejaţi de săvîrşirea infracţiunilor. Putem fi noi mai acătării decît ei? se-ntrebă, pur retoric şi cu glas puternic, Bazaoache.

Ceilalţi participanţi neavînd nicio obiecţie, la cele dispuse de-Ntruchipat, solia se formă pe dată şi o porni la drum.

Cînd emisarii Piticaniei au ajuns la porţile Palatului, piticii au fost obligaţi s-aştepte ca Măria Sa să se trezească din somn, pentru că gărzile n-au avut curajul să-i tulbure cele mai dulci clipe de odihnă, cele de după-amiază. Într-un final, cei douăzeci de pitici mici, dar voinici, îmbrăcaţi în armuri căptuşite cu piele, cu arcuri pe spinare şi cu lănci de bambus în mîini, s-au prezentat în faţa Împăratului Somnorilă.

– Cine-i cel ce va-ndrumat spre mine şi ce mesaj aveţi ami da? Da’ plocoanele unde le-aţi pus, că nu le văd?

Cel mai bătrîn, dintre piticoţi, se strecură-n faţă şi luînd o ţinută impunătoare, îi răspunse Împăratului.

– Sunt Bazaoache. Piticania Întruchipată, Regele tuturor piticilor şi al pisicilor, mi-a ordonat să vin aici să-ţi transmit ultimatumul său, care sună astfel: „În interval de zece zile, începînd din clipa de faţă, o să părăseşti tronul şi mi-l cedezi mie. În caz că

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

20

nu-mi respecţi cererea, năvălim peste tine cu oastea noastră puternică şi numeroasă şi cu o armată de elefanţi, la fel ca cel pe care-l vezi afară, în faţa porţii. Cînd pleci în exil să-ţi iei cu tine toată familia, slugile şi armata.”

– Vreau să ştiu, mai întîi, îi răspunse Somnorilă, emisarului: de cînd Piticania Întruchipată a devenit împăratul pisicilor mele? Îmi pare-o problemă extrem de importantă în acest moment.

Pîn-acum, ele mi-erau supuse doar mie, miorlăite, linguşitoare şi prea plecate.

– Nu ştiu. Nimeni nu poate pătrunde-n profunzimea gîndirii înaltului nostru conducător. Dac-a hotărît c-aşa se numeşte, aşa e, mai ales că planurile sale sunt secrete şi cu bătaie lungă, însă toţi trebuie să le dăm ascultare, replică Bazaoache.

– Dacă-i atît de înalt, de ce are numai 64 de centimetri? Eo chestiune destul de arzătoare să aflăm felul în care s-a transformat așa de-o-dată, interveni în discuție cu întrebarea sa Tîrşeală, Şambelanul, care era în permanență alături de Majestatea Sa. – Acesta-i doar un titlu onorific pe care și l-a atribuitv și n-are legătură cu statura sa, îi replică tăios Bazaoache.

– Aaa, cred că-i înţeleg stratagema, preluă dialogul, cu blîndeţe, Împăratul, care încerca să se dumirească el însuși. Regatele dolofanilor şi ale slăbănogilor, cele cu care-avem graniţe întinse, sunt pline de pisici, de-aceea Piticania se vrea şi împărat al pisicilor. Pentru el ăsta-i un prim pas făcut pe calea unor noi cuceriri. Şi vrei să zici că Piticania Întruchipată s-a-nălţat, a mai crescut vreun pic, de l-ai numit înalt conducător?

Cînd luă din nou cuvîntul, Bazaoache chemă alături de el încă doi dintre însoţitori, pentru a fi mai impozant şi mai convingător în cele ce urma a spune. Se prefăcu că n-a-nţeles ultima în-

21

DANIEL BRAŞOVEANU

trebare, căreia îi dăduse o dată răspuns şi-şi repetă mesajul: – E nevoie să ştii că ultimatumul nostru, cel pe care ţi-l transmit, e ultimul, de aceea ţi-l mai comunic o dată şi pentru ultima oară. Noi, piticii furioşi şi bravi, suntem pregătiţi să v-alungăm cu forţa din Palat şi din teritorii, care de acum înainte or să ne-aparţină nouă, însă sperăm să nu fie necesar s-o folosim, întrucît în acel caz luăm măsuri împotriva tuturor somnoroşilor. Precizăm că ultimele persoane, care-or să părăsească Palatul, să fie gărzile, care or să-l păzească pînă la venirea noastră şi care-or să ne dea şi onorul, în clipele-n care ne vor vedea. Dup-aceea se pot cărăbăni şi ele. E pentru ultima oară cînd te-ntreb: ai înţeles Măria Ta? Majestatea Sa, se sperie, tare de tot, de ameninţările Piticaniei, despre care iscoadele sale îi spuseseră poveşti înspăimîntătoare. Cu toate că pe chipul său i se citea groaza, răspunse cu demnitate solului.

– Noi, Somnorilă Împărat am primit şi-am ascultat, cu mare atenţie, mesajul conducătorului vostru şi pricepem foarte bine cum stau lucrurile. Hotărîrea noastră e următoarea: vom trage, mai întîi, cu toţii, un pui de somn, pentru că-ntrevederea asta a fost lungă şi neobişnuită şi-a avut darul să ne obosească. Peste două zile şi două nopţi, cînd ne-om trezi din somn, mergem împreună cu servitorii să mă-mbăieze, pentru că de mult nu m-am mai scăldat. Dup-aia îmi chem consilierii mei somnoroşi, Rumegătorii, care mai întîi or să se trezească şi ei din pătucurile lor confortabile, în care se lăfăie, ca să vină la sfat, căci a apărut o mare ameninţare şi-i cazul să răspundem la ea. Aşadar, după ce ne sfătuim, decidem dacă ne luptăm cu Piticania Întruchipată şi cu cei treizeci şi patru de elefanţi ai săi, sau vă predăm, fără împotrivire Palatul şi bogăţiile, fiindc-am aflat şi noi cîte ceva despre forţa de luptă a piticilor.

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR nici.

22

– Aşa să faci, predă-ni-l odată, căci noi suntem cei puter-

– Nouă ne trebuie timp de rumegat, pentru că suntem tare osteniți de-atîta stat de pomană și voim a ne mai odihni și noi o leacă, așa că am avea nevoie de mai multe zile spre a ne pune osul la treabă și a hotărî pe ce drum om apuca, interveni din nou Șambelanul.

– Vreau să-mi spuneţi, însă, preluă Împăratul, dacă plec de-aici, unde-o să dorm şi cine-o să mă mai slujească? Cu ce-o să mă hrănesc? pentru că astea-s lucruri foarte importante pentru mine. De nu primesc răspuns la-ntrebări, nu-mi părăsesc, în ruptul capului, locul meu călduţ.

– Somnorilă, n-am înţeles o iotă din cele ce mi-ai îndrugat acolo, îi răspunse Bazaoache. Spune-ne ce vrei de la noi ca s-ontinzi mai repede din casă?

– Eu nu doresc nimic de la voi. Piticania, vrea ceva de la mine. Adă-mi răspunsurile la-ntrebări, iar cînd m-oi trezi, din somn, îţi comunic hotărîrea luată.

– Am înţeles Împărate Somnorilă, spuse emisarul, deşi afirmase că nu-nţelesese nimic.

Apoi, toată tîrla de pitici făcu, la comanda lui Bazaoache, dreapta-mprejur şi se-ndreptă spre ieşire.

Audienţa se terminase cu bine, gîndeau ei. Ajunşi în afara cetăţii, cîţiva pitici, cu funcţii mai importante, se urcară pe elefant şi porniră spre tabăra lor, aşa, cu mic, cu mare, un fel de-a spune, pentru că şi ăl mare era de fapt tot un pitic mic.

23

DANIEL BRAŞOVEANU

***

În acest timp, armata invadatoare a avansat şi a ajuns la numai două zile şi jumătate, depărtare de Capitală.

Deşi voia să pară diplomat, Întruchipatul începuse cucerirea teritoriului. El se dorea împărat peste toată suflarea piticească şi pisicească, dar mai ales peste aceast teritoriu. Acum era în aşteptarea iscoadelor trimise şi-n alte zone.

Despre solia ce urma să vină de la Somnorilă, nu-şi făcea probleme. Totul se va derula conform planului său, iar în ultimă instanţă îl va pune, pe-Mpărat în faţa faptului împlinit, mai ales căla nu mai avea ce face. Îi ajunsese la urechile-i clăpăuge zvonuri despre mişcări de trupe în regatele dolofanilor şi-ale slăbănogilor. Ăsta-i lucrul important care-l preocupa. Cu siguranţă c-acolo se petrece ceva, iar acel ceva poate să-l afecteze şi pe el. Gîndul lui este cel de-a cucerii cît mai multe ţări, pentru că pofta vine mîncînd, asta deși n-a reuşit să ia în stăpînire completă vreuna.

Armata, pe care-o conduce, e formată din peste treizeci de mii cinci sute de pitici, curajoşi, înarmaţi pînă-n dinţi şi bine instruiţi, dar, în special din elefanţi de luptă, animale pe care-i e din ce în ce mai greu să le hrănească. Micul său ţinut e lipsit de păşuni şi de arbori, fapt ce-i motivează acţiunile, alături de orgoliul său nemăsurat, de-a fi cel mai puternic pitic din lume.

Ajutoarele sale de nădejde în număr de şapte, care constituie Consiliul de Uneltire a Fărădelegilor, împreună cu Negruţa ca Tăciunele, pisica sa favorită, aşteptau, cu urechile ciulite, ordinele stăpînului lor. Acum Piticania e neliniştită.

Starea sa de spirit s-a transmis şi celor prezenţi, astfel că toţi sunt încordaţi. Privesc nervoşi în zări spre a-i vedea cum so-

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

24

sesc emisarii şi spionii lor, trimişi în ţările vecine.

Primul care-şi făcu apariţia a fost solul de la somnoroşi, care, cum a ajuns s-a-ndreptat direct către şeful său. Acesta nu stătu nici-o clipă pe gînduri şi-l luă la rost: – Cum fu Bazaoache? Ai reuşit să-l speri, suficient de tare, pe Somnorilă? Îmi lasă-n posesie împărăţia?

– Mărite! Cînd am ajuns la el a trebuit să fac anticameră ca să se trezească din somn somorosul ăla. Pîn’ la urmă, tipii, chiar dacă nu erau dezmeticiţi de-a binelea, cred c-au înţeles situaţia-n care se găsesc.

– Ce-a hotărît, o-ntinde de-acasă sau trebuie să năvălim peste ei cu toată armata noastră piticească?

– După feţele lor păreau speriaţi rău de tot. Somnorilă mia dat un răspuns, cît a putut de repede, ca să nu se scape pe el de frică.

– Ce-a zis, cînd pleacă din locuinţa mea?

– Era cam obosit, fiindcă nu dormise suficient de mult, aşa că n-a putut judeca limpede. Mi-a spus că, mai întîi, o să mai tragă un pui de somn, aşa, vreo două zile şi două nopţi...

– Băă, da ce viaţă de belfer duce ăla. Nu se mai satură de odihnă, pe cînd eu am trudit o viaţă-ntreagă s-ajung acolo unde sunt. Dar las’ că le-arăt eu lor! Cum devin rege, pun biciul pe toţi somnoroşii şi-i transform în sclavii mei. Atunci or să simtă ei, pe propria lor piele, cum e cu munca şi cu traiul pe vătrai, îl întrerupse, mînios, Întruchipatul.

– Stăpîne! Ne-a cerut nişte răspunsuri şi ne-a rugat să mai aşteptăm vreo zece zile pîn-or părăsi regatul.

– Bazaoache, l-ai convins tu aşa uşor s-o ia din loc, făr’ să mi se opună-n vreun fel?

25

DANIEL BRAŞOVEANU

– Aproape că da. Ştii bine cît de parşiv şi de persuasiv pot fi uneori.

– Le-ai zis că vreau să fiu primit cu onoruri militare?

– Sigur, la intrare gărzile or să te-ntîmpine cu surle şi trompete şi doar apoi au voie s-o ia la sănătoasa.

Uşierul şi totodată unul dintre primii săi consilieri credincioşi, pe nume Mascarovschi, veni, cu sufletul la gură şi le strigă dintr-o suflare: – Vin şi ceilalţi spioni. Îi primim acum?

– Lasă-i să aştepte! Nu vezi că stăpînul e-ocupat cu mine? îl apostrofă Bazaoache.

– Tîmpită atitudine. Dar bine gîndită, îşi dădu cu părerea Mascarovschi, care nu se opri: E bine ca, orice-ar face şi oricît şiar risca vieţile pentru noi, să nu le-acordăm prea mare importanţă.

De-aia, cînd îi prind duşmanii şi le taie gîtlejurile, n-o să ne supărăm aşa tare: pitici sunt destui.

– Dacă nu mai ai nimic să-mi spui, cară-te şi pune-te pe cugetat. Poate-ţi mai vin niscaiva idei bune, i se-adresă Piticania lui Mascarovschi.

Acesta se-ndreptă spre uşă, apoi se opri ca şi cum ar mai fi dorit să zică ceva. De fapt voia s-audă discuţia cu Bazaoache, rivalul său.

– Somnorilă vrea să ştie unde-o să stea, de ne lasă nouă locuinţa. Numai după ce-i răspundem la-ntrebarea asta ne comunică decizia lui.

– Bazaoache, cum ai putut accepta să te laşi păcălit de-un somnoros. N-ai înţeles că nu urmăreşte altceva decît să te plimbe cu vorba, să tragă de timp şi să te trimită de la Ana la Caiafa? Cine conduce armata piticilor şi a pisicilor? Eu! Le ştii pe mîţele-alea

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

26

blînde, care te sfîşie cu ghearele lor? Ar fi trebuit să-i spui că de le-asmut asupra lor, îi papă pe toţi. Eu zic să fie mulţumit că le dăruim viaţa, pentru că de mă-nfurii, praful şi pulberea se-alege de toţi. Mascarovschi, adă de grabă aici cele două iscoade!

– Am fugit, stăpîne! În încăpere intrară doi pitici, foarte mici, mai mici chiar decît o coadă de mătură, care se-opriră, respectuoşi, la o distanţă respectabilă, de cîţiva coţi, de căpetenia lor, aşteptînd, tăcuţi, să fie luaţi la-ntrebări.

– Ce veşti mi-aduceţi? Spune-mi tu, mai întîi, Scascaroschi, ordonă Piticania, de pe scaunul său înalt, pe care se căţărase, privind, de la-nălţime, cu dispeţ suveran, ţintă spre supuşii săi.

– E daravelă mare la dolofani. Sunt în derută totală de nu mai ştiu ce să facă. Au trecut la fel de fel de pregătiri, chiar dacăs aşa nevolnici, cum îi ştim. A dat năpasta peste ei şi i-au năpădit toate lighioanele pămîntului de le halesc bucatele.

– Cum, ce fel de lighioane? De ce nu le pot stăpîni? Toate animalele pot fi dresate. Noi ştim cum stau lucrurile cu vieţuitoarele. Am domolit atîtea şi-atîtea. I-am făcut chiar şi pe elefanţi să ne asculte. Fii mai explicit, că nu-nţeleg nimic din ce-mi îndrugi acolo!

– Cînd măscăricii, împreună cu saltimbacii au dat spectacol la Dolofe, am tras c-urechea şi-am înţeles că Slăbiciunea Sa a abătut asupra lor o puzderie de năpîrci lacome, ca să se răzbune pe ei, pentru că-s prea hulpavi. Gîndaci, lăcuste, veveriţe, vulpi, lilieci, cîini, pisici, ce mai, sute de mii de vietăţi nemîncate au fost mînate-n teritoriul lor.

– Şi, şi? Zii mai departe. Ce intenţii are Regentul? Se pregăteşte să-i dea vreo replică Slăbiciunii Sale, sau stă de mămăligă,

27

DANIEL BRAŞOVEANU

şi-aşteaptă să rămînă fără bucate?

– De ce să mă laud c-aş putea răspunde la aşa-ntrebare. Ce e-n capul său dolofan, doar cel de sus ştie, alături de sfetnicii săi Sporovăitori. Eu cred însă, că n-or să se dea-n lături de la nimic şi-o să se lase cu cafteală. Chiar de-s puturoşi, dolofanii nu vor sta de lemn Tănase ci-or să-ncerce să le-o tragă pe cocoaşă slăbănogilor, deşi nu ei sunt cei cocoşaţi, ci mai mult noi purtăm o astfel de podoabă.

– Armata lor e destul de mare, iar soldaţii le sunt cam leneşi. Singurii, legionarii sunt cu-adevărat periculoşi, pentru c-ăias plătiţi la lucrare. Dormitul şi păpica li-s date gratis, iar salariul şi-l iau doar cînd pornesc în vreo acţiune, completă Bazaoache spusele spionului.

– Interesant. Cînd doi se bat, cel ce stă la pîndă, n-are decît să culeagă roadele prostiei lor. Aş putea fi cel mai cîştigat, din toată afacerea asta. Dar, s-o luăm pe rînd. Întîi să mă aşez pe tronul lui Somnorilă, apoi să-mi intru-n pîine... şi mai vedem noi ce-o fi mai departe.

Aceste gînduri, destul de intime, Piticania le exprimă cu glas tare, spre-a fi auzite de cei ce-l asistau.

– Pişorschi, ai aflat cine stă-n spatele acestei păţanii? se adresă Întruchipatul către cel de-al doilea spion al său: Ce poţi sămi spui despre Stafialog, individul ăla de speriat, dar în special despre planurile Regelui. Au mai pus ceva carne pe ei, sau sunt la fel de slabi ca atunci cînd i-am văzut ultima oară? Din cauza intemperiilor naturii se-ancoraseră de cîte-un dulap pentru-a scăpa de furia ei. Vîntul i-ar fi luat, de nu s-ar mai fi văzut om cu persoană.

– Prea multe n-am să-ţi spun şi asta chiar dac-am reuşit să

SARABANDA ARŢĂGOŞILOR

28

mă strecor în castelul lor. Am remarcat, la consilierii Slăbiciunii Sale, o stare de-ngrijorare. Pare-se că se simt cu musca pe căciulă şi-s convinşi că Dolofe n-o să se lase-aşa uşor. Iscoadele lui trebuie să-i fi zis cine-i vinovat de năpasta care-a dat peste el.

– Se pregătesc de război? Au de gînd să lupte? Ai zărit ceva mişcări de trupe? Sunt sigur că nu pot sta cu mîinile-n sîn, să vadă ce-o să fie. Chiar de-s slabi şi-au minte puţină, nu sunt ei aşa de proşti să nu se-aştepte la o replică dură din partea lui Regentului dolofan, continuă interogatoriul Piticania.

– După cît păreau de agitaţi, cred c-or să ia măsuri, pentru că de pitit, n-au unde. Că doar nu mai sunt ţînci, să se joace de-a v-aţi ascunselea, răspunse Pişorschi.

– Stăpîne, ai ales cel mai prielnic moment să invadezi ţinuturile somnoroase. Acum fiecare e-ocupat cu bucătăria sa şi se pregăteşte să-şi facă curăţenie-n propria-i ogradă. Cui să-i mai stea capul la problemele altuia? îl perie, în văzul tuturor, dregătorul său linguşitor, Mascarovschi.

– E-adevărat ce spui, însă de vreme ce-o să devin rege, o să mă comport ca atare, căci altfel rîd de noi anormalii ăia înalţi.

E bine ca mai întîi s-aşteptăm rezultatul ultimatumului şi doar apoi să purcedem la atac.

– Am invadat ceva din teritoriile lui Somnorilă şi ne-am instalat în ele, aşa că sugerez să ne-ntărim cetăţile cucerite şiaşteptăm să vedem ce-o mai zice ăla.

– Domnia Ta, te rog să mă ierţi că mă exprim aşa, dar, întrucît o să primeşti curînd un astfel de titlu, formula o să intre-n obişnuinţa tuturor supuşilor, atunci cînd or să ţi se adreseze, îl perie Mascarovschi.

– Te iert pușlama mică ce ești, hai zii ce-ai de zis, să nu-ţi

29

DANIEL BRAŞOVEANU

pierzi ideea.

– Or fi vecinii noştri anormali şi înalţi pînă la ceruri, de nu le-ajungi nici cu prăjina la nas, dar noi avem elefanţi, arcuri, suliţe şi paloşe bine ascuţite.

– Da, da şi să nu uităm de armata bine instruită pe caream antrenat-o atîţia şi-atîţia ani, adăugă Bazaoache.

– Înţeleg ce vreţi să-mi spuneţi. Să nu ne fie frică de nimeni. Asta-am ştiut-o de la bun început. Acum plecaţi de-aici, iar cînd vă-ntîlniţi, mai mulţi la un loc, nu uitaţi să puneţi la cale orice fel de ticăloşii, pe care să mi le comunicaţi imediat, pentru a le îmbrăţişa şi eu, încheie Consiliul Piticania Întruchipată.