Revista AC nr.5/2019, revistă trimestrială de informare și promovare a culturii by STelu Pop

Revista

Revistă trimestrială de informare și promovare a culturii, Nr. 5 / 2019 1

Revista Fondator & redactor șef: STelu Pop Editor coordonator: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea, Lilioara Macovei, Claudia Elena Peter Redactor: Jessica Pîncotan, Silvia Bodea Sălăjan, Pr. Giani Achim Editor & tehnoredactare: STelu Pop Corectura & revizuirea textelor: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea Ilustrații & prelucrare: STelu Pop, Cristian Tömlö Sursă ilustrații: Google, Wikipedia Lucrări autor: Lucrări premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, Ovidiu Cosac, Horațiu P. Peter Coperta 1- 4: STelu Pop & Cristian Tömlö Colaboratori nr.5/2019: Ovidiu Cosac Horațiu P. Peter Emanuel Pope Aurelia Buzoiu Maria Pădurean Pop Bara Erzsebet 2

Cuprins 1. Editorial: - Zâmbetul ludic, această unitate de măsură a autenticului- Mihai Cotea_____________________ pag. 6 2. Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură”: - Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - prezentare- Constantin Popuța___________________________________________ pag. 7 - Tabel nominal cu premianții Concursului, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - Secțiunea Literară_________________________________________________________ pag. 9 - Tabel nominal cu premianții Concursului, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - Secțiunea Plastică _________________________________________________________pag. 14 3. Oameni care au făurit istoria: - Ctitorul Constantin Brâncoveanu- Lilioara Macovei_________________________________________ pag. 22 - Grigore Vieru- Limba română este ziditoare de frumos- Lilioara Macovei__________________pag. 26 - Ana Aslan, un destin fascinant- Lilioara Macovei_____________________________________________pag. 32 4. In memoriam: - Umanistul modern, Ștefan Augustin Doinaș- Lilioara Macovei______________________________ pag. 34 5. Cartea, izvor de cultură: - Din istoria cărții și a bibliotecilor. O incursiune- Mihai Cotea________________________________ pag. 40 6. Orizonturi temporale: - Dorul, pitorescul și spațiul mioritic în filosofia blagiană- Mihai Cotea _____________________ pag. 43 7. Bozon: - Piersici și caise, mămăliguță... - Anica Andrei-Fraschini_______________________________________pag.46

8. Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019: - Misterul cărții- Gheorghiu Nicolas____________________________________________________________ pag. 48 - Doar o simplă fată- Ionel Alexandra___________________________________________________________ pag. 48 - Mama mea- Borza Raluca_____________________________________________________________________ pag.49 - Vârsta iubirii- Codrea Amalia__________________________________________________________________ pag.49 - Oglindit- Bîrdes Cristian Marian_______________________________________________________________pag. 50 - Bun venit, Primăvară!- Sacalâș Antonia_______________________________________________________pag. 50 - Pădurea misterioasă, mărul de aur și inelul fermecat- Mureșan Daria Elena_______________ pag. 51 - În lumea basmelor- Popescu Alexis_____________________________________________________________pag. 54 - Cu ochii închiși, ești doar un punct- Enea Rafaela_____________________________________________pag. 55 - Hrană pentru minte și inimă- Oprică Andreea________________________________________________ pag. 56 3

- Sertar- Suru Bianca_____________________________________________________________________________pag. 58 - Primăvara mea- Nour Ianis____________________________________________________________________ pag. 58 - Fluturele- Cobuz A. Ioana_______________________________________________________________________pag. 58 - Ce este copilăria- Baiduc D. Maria_____________________________________________________________ pag. 59 - Timpul, un gol de suflet- Papuc V. Lavinia_____________________________________________________ pag. 59 - Plouă în întuneric- Dumitrașcu R. Gabriel_____________________________________________________pag. 60 - Noaptea Onirică- Ilău G. Ciprian_______________________________________________________________pag. 60 - Fortuna Labilis- Tălășman M. Alina___________________________________________________________ pag. 61 - Mirajul iernii- Carp R. George__________________________________________________________________ pag. 61 - Copilărie... - Rusea Bogdan_____________________________________________________________________ pag. 62 - Povestea unei povești- Goga Firuța____________________________________________________________ pag. 62 - Încearcă să crezi! - Tache Alexandra___________________________________________________________pag. 63 - Asta s-a întâmplat într-o zi- Mercea Vlad_____________________________________________________ pag. 64 - O faptă bună- Zielbauer Karina Josefine_______________________________________________________pag. 65 - Cartea vieții- Andrei A. Ștefania________________________________________________________________pag. 66 - Copilăria unui fluturaș zglobiu- Petraș S. Maria______________________________________________ pag. 68 - Primăvara- Fechete Alina Moca________________________________________________________________pag. 68 - Leopardul- Florea L. Cătălina__________________________________________________________________ pag. 68 - Primăvara Paștelui- Rațiu Ionuț Adrian______________________________________________________ pag. 69 - Povestea fulgului de nea- Iuoraș Diana________________________________________________________ pag.70 - Iarna- Mihali Denis_____________________________________________________________________________ pag. 71 - Greuceanu și Nemiloasele- Țurcanu- Costin Teodor Ianis_____________________________________pag. 71 - Floare Roșie- Vlad Andreea_____________________________________________________________________pag. 73 - Albina leneșă- Vlad Andreea___________________________________________________________________ pag. 73 - În căutarea poveștilor- Mocanu Dariana______________________________________________________pag. 74 - Jocul bucuriei- Mocanu Dariana_______________________________________________________________ pag. 75 - Scrisoare pentru adulți- Mocanu Dariana_____________________________________________________pag. 75 - Octombrie- Clipea Alexandra Nicole___________________________________________________________ pag. 78 - Lumea ta, copilărie- Nedelcu Dariana_________________________________________________________ pag. 78 - Buburuza veselă- Solomie A. Maria___________________________________________________________ pag. 78 - Primăvara- Manda Alexandra__________________________________________________________________pag. 79 - Minunata mea copilărie- Dandu M. Florina___________________________________________________ pag. 79 - Primăvara- Magda A. Maria____________________________________________________________________pag. 79 - A plecat copilăria- Circu Sabrina_______________________________________________________________pag. 80 - Mama- Palanciuc A. Maria_____________________________________________________________________ pag. 80 - Zâmbet de copil în zbor de fluturi- Mureșan Carina Maria__________________________________ pag. 80 - Sunt copil și am zâmbit atunci... - Cicu Elena_________________________________________________ pag. 81 - Dragă jurnalule! - Filioreanu D. Georgiana____________________________________________________pag. 82 - Scrisoare către o inimă mare- Marinescu Cristian____________________________________________ pag. 83 - Zâmbet de copil în zbor de fluturi- Florescu Adela____________________________________________pag. 84 - Bujorul și Narcisa- Molnar Cezara_____________________________________________________________pag. 84 - Un copil nervos, în Țara Hazului- Molnar Cesara_____________________________________________ pag. 85 - Zbor cu un dragon- Bălănean Mihai__________________________________________________________ pag. 88 - Acum două zile- Sbiera Karina Sabina_________________________________________________________pag. 89 - Părinții- Sbiera Karina Sabina_________________________________________________________________ pag. 89 - Iubirea de mamă- Gheorghe Anelis____________________________________________________________ pag. 90 - Unde ești copilărie? - Ciobanu Anastasia______________________________________________________ pag. 91 - Haosul și calmul... - Lăpădatu M. Raluca_______________________________________________________pag. 94 - Derulare- Ghidiu Ramona Adriana_____________________________________________________________pag. 95 - Gălăgia Albă/ Vacarm Blanc - Cenușa Nicolae________________________________________________ pag. 96 - Duelul pronumelor/ Duel des pronoms - Sauca Liber Denisa_________________________________pag. 98 „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”- Creativitate și Talent- Claudia Elena Peter_____ pag.100 (prezentarea lucrărilor plastice premiate la concurs)

9. Scriitori români din diaspora: - De departe, viața merge înainte- Foileton- Anica Andrei-Fraschini & Aurelia Buzoiu____ pag. 108 - Emanuel Pope- Londra, Anglia- versuri- „Volume de aer IV”: - de dor, de bine și de inimă adâncă____________________________________________________________ pag.111 - mă iartă________________________________________________________________________________________ pag.111 - am îndrăznit din nou... ________________________________________________________________________ pag.111 - deloc singuri în viețile și depărtările noastre_________________________________________________pag.113 - De câte ori... ____________________________________________________________________________________pag.113 10. Pagina artelor plastice: - Fotografia... pentru fiecare- Ovidiu Cosac_____________________________________________________pag.114 - Fotografia... în Alb și Negru- Ovidiu Cosac____________________________________________________pag.115 11. Debut în lumea AC: - Artistul grafician, Horațiu P. Peter, viziune și talent - C.E. Peter_____________________________pag.118 - Banda desenată în tehnica graficului digital- Horațiu P. Peter______________________________pag.119 12. Semnal Editorial: - „Fosfene dintr-o altă viață” de Mihai Cotea- Cuvânt înainte- Anica Andrei-Fraschini_____ pag.122 - Tonomate cu păreri- Mihai Cotea_____________________________________________________________ pag.122 - Obicei la plecare- Mihai Cotea_________________________________________________________________pag.123 - Amintiri, Daniela Marin- recenzie- Mihai Cotea______________________________________________pag.124 - Emanuel Pope ... la 50 de ani- „Voinicul în piele de javră”- ediție aniversară, 2019!________pag.126 - ... la 50 de ani- Emanuel Pope__________________________________________________________________pag.127 - îmi surprind viața... - Emanuel Pope__________________________________________________________ pag.127 13. Zestrea strămoșească- „Tradiții și spiritualitate”- Colecția AC-2019: - Și dacă satul va dispărea, Doamne, noi cui vom rămâne- recenzie- Silvia Bodea Sălăjan__pag.128 - Obiceiuri ce marchează etapele din viața omului la naștere, cununie, înmormântare, în satul Dud, județul Arad- Pr. Giani Achim______________________ pag.131 - Jocurile copilăriei în satul Voivodeni, județul Sălaj- Maria Pădurean Pop__________________ pag.135 - Claca... în județul Botoșani- Lilioara Macovei_________________________________________________pag.138 - Tradiții de nuntă, în comunitatea maghiară, din localitățile Nușfalău și Boghiș, județul Sălaj- profesor Bara Erzsebet_________________________________________________________pag.141 - La surechit! - STelu Pop_______________________________________________________________________ pag. 144 14. Parteneri & Sponsori & Colaboratori:_____________________________________________________pag.145

Tipografie și producție publicitară : Alexia Print Str. George Coșbuc nr. 6, Sibiu 550013, România, e-mail: office@aprint.ro , telefon: +4 0269 244 167, +4 0757 277 887 Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-5862 5

Editorial Zâmbetul ludic, această unitate de măsură a autenticului Nimeni nu cunoaște adevărata valoare a zâmbetului, dacă nu a privit măcar o dată un copil fericit. Și cât de ușor poți face fericit un copil! În lunile care au trecut, am avut onoarea de a revedea atât zâmbete autentice, cât și copii fericiți, privind candid și împărtășind adevărul cu vorba. O raritate care se diluează tot mai mult, odată cu vârsta. „Încă există copii fericiți”, mi-am zis, și gândind asta, am ajuns la concluzia că lumea încă mai are o speranță, atâta timp cât copiii își vor fi păstrat zâmbetele. În forul lor interior, copiii trăiesc într-un timp-fluviu perpetuu, concept de timp blagian, despre care Alexandru Tănase, în prefața volumului Trilogia culturii, spunea că „este un timp al prezentului permanent, mereu egal cu sine, fără înălțări, dar și fără căderi, nici fază de disoluție, nici treaptă spre ceva mai mult”. Așa ar trebui să arate un copil fericit. De ce vorbesc atât despre zâmbet? Printre altele, și pentru că, nu de mult timp, asociația noastră a finalizat a treia ediție a concursului național de creație artistică „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”. Vom trata pe larg acest subiect, atât din punctul de vedere al managerului acestui proiect, domnul Constantin Popuța, cât și în rubricile Creații spre Universalitate, Viziuni și la Pagina de artă, unde vor fi expuse unele dintre lucrările literare și artistice, ale câștigătorilor ediției din acest an a concursului. Cât despre zâmbetul filosofului... da, ar fi multe de spus, dar e foarte greu de redat în cuvinte acest tip de zâmbet cu totul special, unul la fel de enigmatic precum cel al Giocondei. În schimb, am putea vorbi despre unul dintre cei mai mari filosofi ai noștri, Lucian Blaga. Rubrica Orizonturi temporale inaugurează o serie cu și despre filosofia blagiană. În primul episod al acestei serii, veți putea citi despre dor, pitoresc și spațiu mioritic, în filosofia blagiană. O altă mare figură a culturii românești este prezentă în paginile revistei noastre, la rubrica In memoriam– „Umanistul modern, Ştefan Augustin Doinaş”, înfăţişat de Lilioara Macovei, într-un material complex, dedicat personalității sale și zestrei pe care ne-a lăsat-o. Noutățile nu se opresc aici. Mai avem surprize. Una din acestea o constituie noua rubrică a revistei, denumită Bozon, lansată de Anica Andrei-Fraschini, ce vine să împrospăteze peisajul frumos colorat al magazinului nostru cultural, aducând un aer modern și inedit. Vom păstra și vom retransmite acest aer proaspăt și la rubrica Debut în lumea AC, acolo unde un tânăr artist foarte talentat, Horațiu P. Peter vă va încânta vizual și compozițional, prin harul său, îndreptat spre o zonă destul de rar exploatată la noi în țară, dar extrem de frumoasă – banda desenată. De asemenea, un alt punct forte al acestui număr îl constituie episodul de artă fotografică, deschis în cadrul Paginii de artă. Aici, artistul fotograf, Ovidiu Cosac va evidenția câteva aspecte ale artei fotografiei în alb-negru și ale jocului ipostazelor, prin intermediul procedeului clarobscur. Voi încheia, cum altfel, zâmbind satisfăcut. Al cincilea număr al revistei AC nu va cruța, nici de această dată, generozitatea exercițiului dăruirii întru cultură. Pentru că, așa cum spunea Ștefan Augustin Doinaș, în citatul care deschide eseul dedicat acestuia, „Cultura este singurul climat care poate asigura dezvoltarea omului individual.”

Mihai Cotea Manager de proiect „Revista AC” 6

Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură”

Concursul național de creație artistică, ,, Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, este organizat de Asociația culturală, ,,Cartea, izvor de cultură”, anul acesta, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, Primăria și Consiliul Local din comuna Târnova, județul Arad, a căror contribuție logistică și materială a dus la buna organizare și desfășurare a acestui act cultural și educațional, de anvergură națională.

Proiectul - Concurs național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, raportat la scopul, obiectivele, beneficiarii, impactul artistic-cultural și social-economic, este „Cartea de vizită” a Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură”, ocupând un loc de frunte în cadrul proiectelor și activităților asociației. Acest proiect a stat la temelia ființării asociației.

În perioada 01 04 2019- 25 05 2019, au fost primite 1.300 lucrări aparținând celor două secțiuni de creație artistică (literară și plastică), din toate colțurile țării, din 25 de județe: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița–Năsăud, București, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Iași, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea. Au fost încrise în concurs (conform Regulamentului concursului), un număr de 1.150 lucrări (250 la secțiunea literară și 900 la secțiunea plastică.

În urma jurizării efectuate în perioada 26 05 2019- 09 06 2019, de către un juriu format din: d-l STelu Pop (președinte asociație, redactor șef revistă), din județul Cluj/președintele juriului; d-na Anica Andrei- Fraschini (scriitor, traducător, redactor revistă), din Iași; d-na Lilioara Macovei (scriitor, artist plastic, redactor revistă), din Bacău; d-na Diana Monica Mănescu (profesor, traducător, scriitor), din Olanda; d-l Emanuel Pope (scriitor), din Londra, Anglia; d-na Mihaela Ciornea (profesor), din Sântana, Arad; d-l Gheorghe Sinescu (profesor, scriitor), din Sântana, Arad; d-na Silvia Bodea Sălăjan (profesor, scriitor), din Oradea; d-l Mihai Cotea (scriitor, traducător, redactor revistă), din Sibiu; d-na Claudia Elena Peter (profesor de educație plastică, artist plastic, scriitor), din Oradea; d-na Mariana Jurj (profesor de educație plastică, artist plastic), din județul Arad; d-l Adrian Peter (artist plastic), din Oradea; d-l Ovidiu Cosac (regizor, artist arta fotogarfică), din Turda, Cluj, au fost desemnați premianții pe cele două secțiuni (112 premii, la secțiunea creație literară, și 184 premii, la secțiunea creație plastică), cu un total de 296 premii, având următoarea structură: Mențiune, Mențiune Specială, Premiul III, Premiul II, Premiul I, Premiul Special. Fiecare participant la acest concurs național de creație artistică este un câștigător, prin oportunitatea oferită de a-și etala talentul creativ, folosind mijloace de exprimare din cele mai variate.

La realizarea acestui proiect, prin implicare directă și voluntariat, prin pasiune și dăruire, au participat toți membrii echipei proiectului: Constantin Popuța (Manager proiect), Gheorghe Câlb (Secretar proiect), membrii: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea, Lilioara Macovei, Cristian Tömlö, Claudia Elena Peter. Toate acestea au putut fi realizate prin participarea și implicarea partenerilor noștri: Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, Primăria și Consiliul Local din comuna Târnova, Popasul turistic ,,Valea Arinilor”, Arăneag. Prin implicarea și contribuția materială, a sponsorilor și colaboratorilor noștri: S.C. Superex S.R.L. Arad, S.C. Wilo Trans S.R.L. Cluj Napoca, S. C. Viamso S.R.L. Câmpia Turzii, S.C. I&C Transilvania Construcții S.R.L. & S.C. Transilvania Impact Import-Export S.R.L. Turda, S.C. HTI International S.R.L. Brașov, S.C. Agroliv S.R.L. Turda, S.C. Center Point S.R.L.Turda. 7

Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” Mulțumim tuturor: participanți, profesorin coordonatori, parteneri și sponsori, colaboratori, membri ai juriului, echipei proiectului, invitați și spectatori, pentru implicare și dăruire, pentru realizarea acestui act cultural și educațional, de anvergură națională, ce își reliefează unicitatea, sustenabilitatea și durabilitatea și are un nume bine definit: Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”. Și, cum scopul nostru, al Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură”, este acela de-a promova și susține tinerii creatori de frumos, în etalarea talentului lor prin diverse modalități de expresie, vom publica în paginile a doua numere de revistă ( Revista AC nr. 5 și 6), precum și în cartea- Antologia tinerelor talente, o parte din lucrările premiate la cea de-a treia ediție a Concursului național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”- 2019.

Constantin Popuța (STelu Pop) Președinte Asociație, Manager proiect 8

Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A III-A, 2019- SECȚIUNEA LITERARĂ Nr.

Crt.

Nume și prenume

Vârsta Clasa

Nour Ianis

Cobuz Anastasia Ioana

Rațiu Ionuț Adrian

Nedelcu Dariana

Circu Sabrina

Magda Anya Maria

Gheorghe Anelis

Fechete Alina Monica

Bălănean Mihai

Papuc Violeta-Lavinia

Dumitrașcu Răzvan Gabriel

Alexandra Ionel

Bîrdes Cristian Marian

Ilie Adriana

Andrei Alexandra-Ștefania

Mihali Dennis

Cenușa Nicolae

Ilău Gabriel-Ciprian

Lăpădatu Maria-Rodica

Sbiera Karina Sabina

Cicu Elena

Școala/ Localitatea/ Județul Profesorul coordonator

Șc. Gimn. „Vasile Alecsandri” Roman, Neamț, Prof. Ștefania Cobzaru

Premiul obținut MENȚIUNE

„

Școala Gimnazială Sântana, Arad,

„

Șc. Gim. Nr.3 Oțelul Rosu, Caraș- Severin,

„

Șc. Gim. Nr.3 Oțelul Rosu, Caraș- Severin,

„

Șc. Gimn. ,,Ioan Opriș ” Turda, Cluj,

„

Palatul Copiilor Pitești, Argeș,

„

Șc. Gimn.Cristeștii-Ciceului, Bistrița-Năsăud,

„

Șc. Gimn. ,,Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Șc.Gimn. Ciuperceni, Gorj,

„

Șc Gim,,Romul Ladea’’ Oravița, Caraș-Severin,

„

Centrul de Pedagogie Curativă Simeria , Hunedoara, (Înv.Spec.)

„

Liceul ,,Voievodul Mircea”, Târgoviște, Dâmbovița,

„

Coleg.Naț.„Peru Rareș” Piatra Neamț, Neamț,

„

Lic Tehn.„Jaques M. Elias” Sascut, Bacău,

„

Şc. Gim. Nr. 9 Borşa, Maramureş,

„

Lic. Teo.”Emil Racoviță” Baia Mare, Maramureș,

„

Colg. Național “Gheorghe R.Codreanu”, Bârlad, Vaslui,

„

C. N.„Gib Mihăiescu”, Drăgășani, Vîlcea,

„

Șc. Gimn. ,,Bogdan-Voda” Câmpulung Moldovenesc, Suceava ,

„

Școala Gim. Runcu, Gorj,

„

III IV I

VII VII VIII 16 IX XI IX X

VIII IX

XII 15 IX

VII 13

Prof.înv.special primar, Stoica Lucia prof. inv.prim. Suru Ioana

prof. inv.prim. Grozăvescu Oana

prof. înv. prim. Duca Elena Monica Prof. coord: Simona Marineață prof. Corneliu Urian

prof. dr. Coza Ancuța Maria,

prof.Olaru Elena-Aritina Prof.Anoca Adelita

Prof. Păcală Monica Sonia Prof. Joița Mariana

prof. Dr.Iliuță Melania-Elena

Prof. Dascălu Aurelia prof. Roman Ancuța

prof. Adriana Draghiș, prof. Adriana Florian prof. Lucy Ştefăniță

prof.Drăgușin Alina Mihaela Prof. Niga Alina-Magdalena

Prof. coord. Logofetescu Elena

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 22

Sacalâș Antonia

Șc. Gimn. Vadu Izei, Maramureș

Petraș Sara-Maria

Șc. Gimn. Ioan Slavici Tăuții de Sus, Maramureș,

Manda Alexandru

Șc. Gimn. ,,Ioan Opriș ” Turda, Cluj,

Mercea Vlad

Șc. Gimn. „Mihai Eminescu” Zalău, Sălaj,

„

Popescu Alexis

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța,

„

Marinescu Cristian

Țurcanu-Costin Teodor Ianis

Col.Naț.„Peru Rareș” Piatra Neamț, Neamț,

„

Tache Alexandra

Palatul Copiilor Ploiești, Prahova,

„

Vlad Andreea

Lic. Teo. „Lucian Blaga” Constanța,

„

Rusea Bogdan

Lic. Teoretic,, Mihai Eminescu”, Cluj Napoca,

„

Filioreanu Diana-Georgiana

Liceul “Vasile Conta”,Tg. Neamț, Neamț,

„

Mocanu Dariana

Col.Naț.„Emil Racoviță”Cluj Napoca,

„

Goga Firuța

Șc. Gimn. ,,Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Florea Luciana Cătălina

Clubul Copiilor Sector 1 București,

„

Baiduc Diana Maria

Șc. Gimn.Târnova, Arad

„

Clipea Alexia-Nicole

Zielbauer Karina Josefine

Suru Bianca

Anastasia Ciobanu

Oprică Andreea

Mureşan Daria Elena

Carp Robert-George

Borza Raluca

II I

VII IV IV V V I

VII 12

VII 12 VI

VIII 13

VII

Prof. Ananie Mirela

Înv. Muntean Ancuța

prof. înv. Prim. Duca Elena Monica Prof: Daniela Şandru

Prof. Luciu Marilena

„

MENȚIUNE SPECIALĂ MENȚIUNE SPECIALĂ „

„

prof. Dr. Iliuță Melania-Elena

prof. Șerban-Gurău Mirabela, prof. înv. prim. Pletea Alina

Prof. Mihaela Turcu prof. Filip Oana prof. Liana Pop

prof. dr. Coza Ancuța Maria, prof.Băcescu Magdalena Prof. Suciu Rebeca

Șc. Gimn. „Pavel Covaci” Macea, Arad, prof. Pantea Viorica

„

„ „

Șc Gim,,Romul Ladea’’ Oravița, Caraș- Severin,

„

Școala Gimn. Ferigile, Costești , Vâlcea,

„

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța,

„

Șc. Gimn. ,,Simion Bărnuțiu” Zalău, Sălaj,

„

Șc. Gimn. Nr.1, Sat Blăgești, Vaslui,

„

Centrul de Pedagogie Curativă Simeria Hunedoara (Înv.Spec.)

„

VIII VII 13

VII 13 VI

VII 14

VIII

Prof.Anoca Adelita

Prof Prodescu Maria Mirabela Prof. Luciu Marilena Prof. Taloș Floarea

prof. Partene Beatrice-Dorina Prof. Păcală Monica Sonia

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 45

Mureşan Carina Maria

Lic. Teo.„ Avram Iancu”, Cluj-Napoca,

„

Enea Rafaela

Clubul Copiilor Sector 1 București,

„

Palanciuc Alexandra Maria

Col Naț. „Tudor Arghezi„ Târgu-Cărbunești, Gorj,

„

Ghidiu Ramona Adriana

Codrea Amalia

Colegiul Tehnic,, Aurel Vlaicu” Baia Mare, Maramureș,

„

Tălășman Marina-Alina

Col. Naț.„Ghe. Roșca Codreanu” Bârlad, Vaslui,

„

Florescu Adela

Șc.Gimn.„Alex. Mocioni” Birchiș, Arad

„

Radu Ana-Maria

Șc. Gimn. Nr 2 Bicaz-Chei, Neamț,

„

Solomie Anastasia Maria

Palatul Copiilor Arad

„

Gheorghiu Nicholas

Şc. Gimn. ,,Stroe S. Belloescu”, Bârlad, Vaslui,

„

Iuoraș Diana

Lic. Teoretic,, Mihai Eminescu”, Cluj Napoca,

„

Molnar Cezara

Col.Naț.„Emil Racoviță”

„

Sauca Liber Denisa

Șaimu Mario Angelo Gabriel

Dinu Adnana-Mihaela

Borodi Maria Salome

Floroiu Teodora

Negroiu Ioan

Luciu Ștefan

Danciu Mircea Alexandru

Panait Mihai

Cazan Mădălina

Șc. Gimn. „Pavel Covaci” Macea, Arad,

„

Schmidt Andrei Casian

Șc. Gimn. „Pavel Covaci” Macea, Arad,

„

Danciu Horia

XII 18

XII II

XII IX

III

VI IV

VI I

III 9

III III 9

VI V V

prof. inv. prim. Adriana Cîmpean prof. Băcescu Magdalena

Prof. Lupulescu Teodora Georgiana „

Prof. Crina Sălnicean

prof. Ștefăniță Lucy Ana-Maria

prof. Chilibon-Roman Natașa Valentina Învățător Dandu Angela

Prof coord. Manuela Codrean Prof. Porumb Maria Prof.Sabău Viorelia

Cluj Napoca, prof. Liana Pop

Lic. Teo.”Emil Racoviță” Baia Mare, Maramureș, prof. Adriana Draghiș, prof. Adriana Florian

Șc. Gimn. de Arte ,,N.N. Tonitza” Bârlad, Vaslui, prof. Goga Lenuța

Șc. Gimn. nr.2 Reșița, Caraș-Severin, Prof. înv. pr Ciontu Maria

Șc. Gimn.Cristeștii-Ciceului , Bistrița-Năsăud, prof. Corneliu Urian

„

“

PREMIUL III PREMIUL III „

Școala Gimn. Nr.29 “Mihai Viteazul” Constanța,

„

Palatul Copiilor Ploiești, Prahova,

„

Șc. Gimn.„Daniela Cuciuc” Piatra Neamț, Neamț,

„

Clubul Copiilor Sector 1 București,

„

Prof. Rusu Elena

prof. Șerban-Gurău Mirabela prof. Filipov Elena

prof. Băcescu Magdalena

prof. Mang Mirela-Ioana prof. Pantea Viorica

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 68

Lăzărescu Maria

Coleg.Naț.„Peru Rareș” Piatra Neamț, Neamț,

„

Tupișca – Reiter Ana Maria

Șc.Gimn.„Alex. Mocioni” Birchiș, Arad,

„

Belei Raluca

Palatul Copiilor Arad

„

Luana Șerban, Smaranda Bica, Denise Rotariu, Hanna Huszar

prof. Dr.I liuță Melania-Elena

prof. Chilibon– Roman Natașa Valentina Prof. coord. Manuela Codrean

„

Bortă Teodosia

Lic.Tehn.„Ghe. Ruset - Roznovanu”, Roznov, Neamț,

„

Preda Narcisa

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța,

„

Stroe Sara

Palatul Copiilor Pitești, Argeș,

„

Iuga Elisabeta

Colegiul Naț.”Dr.Ioan Meșotă” Brașov,

„

Neață Daniela Ioana

Șc. Gimn. ,,Bogdan-Voda” Câmpulung Moldovenesc, Suceava,

„

Crețu Elena-Iustina

Col Naț. „Tudor Arghezi„ Târgu-Cărbunești, Gorj,

„

Oancea Theodora

Lic. „Voievodul Mircea” Târgovite, Dâmbovița,

„

Popa Andreea Alexandra

Palatul Copiilor Pitești, Argeș,

„

Pop Ioana

Col. Tehnic,, Aurel Vlaicu” Baia Mare, Maramureș,

„

Ciobanu Izabela

Lic. Teo.„V. Alecsandri” Săbăoani, Neamț,

„

Chesec Vlad

Maria Borcea

Cociuba Alesia Vanesa

Bănete Tudor

Rusu Teodora

VIII 18

XII 18

XII 18 XI XI

XII 7 I

VII 12 VI

prof. Tacu C. Tudor

Prof. Luciu Marilena

Prof. coord. Simona Marineață prof. Csiki Ana-Maria

Prof. Niga Alina-Magdalena

Prof. Lupulescu Teodora Georgiana prof. Oprea Elena-Diana

Prof. coord: Simona Marineață Prof. Crina Sălnicean

prof. Gavrilă Ana Cătălina

Șc. Gimn. nr.2 Reșița, Caraș-Severin,

Prof. înv.pr Ciontu Maria

Șc. Gimn. ,,Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Cluj, prof. Codruța Andreica

Șc. Gimn.Târnova, Arad Prof. Suciu Rebeca

PREMIUL II

PREMIUL II „

Șc. Gimn.,,Andrei Șaguna” Turda, Cluj

„

Lic. Teoretic,, Mihai Eminescu”, Cluj Napoca,

„

Sandu Elena - Andreea

Șc.Gimn.„Carol I” Roman, Neamț,

„

Panait Simona- Ștefania

Lic. Teo. „Mihai Viteazul” Caracal, Olt,

„

Teulea Tudor

Colegiul Naț.”Dr.Ioan Meșotă” Brașov,

„

Smărăndescu Ioana

Palatul Copiilor Pitești, Argeș,

„

VII VI VI X

XI XI

Prof. Sabău Viorelia prof. Drugă Simona

Prof. Neacșu Mihaela

prof. Csiki Ana-Maria

Prof. coord: Simona Marineață

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 91

Raicu Alexandra

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța,

„

Bonti Daniela

Col.Naț„Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Maramureș,

„

Cobzaru Alicia-Romina

Lic. Teo.„V. Alecsandri” Săbăoani, Neamț,

“

Simion Anca

Andronicescu Ioana-Alexandra

Berzava Alina

Marineață Dimitrie

Pîncotan Jessica

Macovei Raluca Ioana

100

Turcu Ionuț-Tudor

101

Hurjui Dorotheea

102

Lușcă Beniamin

103

Dunca Denis

104

Vulea Maria

105

Trif Tania Mara

106

Beldiman Alexandra

107

Moldoveanu Miruna

108

Preda Andi Ionel

109

Bolba Denisa

110

China Răzvan

111

Olaru Elena

112

Benția Anda Maria

XII 18 XI

VIII 14

VIII 13

VII 14 15

VIII 17 XI XI

XII 16 X

IV V

VII 13

VIII 12 VI XI

XII 16 X

Prof. Luciu Marilena prof. Duma Lavinia

prof. Popa Elena Brândușa

Șc. Gimnazială Bârzava, Arad, Prof. Neicu Oana

Sc. Gimn. „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Prof. Nistor Oltea

Șc Gim,,Romul Ladea’’ Oravița, Caraș-Severin, Prof. Anoca Adelita

PREMIUL I PREMIUL I „

Palatul Copiilor Pitești, Argeș,

„

Șc. Gimn. „Pavel Covaci” Macea, Arad,

„

Col. Naț. ,,Unirea” Târgu Mureș, Mureș,

„

Lic.Teo.„Pavel Dan” Câmpia Turzii, Cluj,

„

Clubul Copiilor Sector 1 București,

„

Liceul,, Ioan Buteanu” Gurahonț, Arad,

“

Prof. coord: Simona Marineață prof. Mang Mirela-Ioana prof. Pop Consuela

prof. Tomi Cosmina

prof. Băcescu Magdalena prof. Șandru Cati

Școala Gimnazială Vadu Izei, Maramureș, Prof. Onișa Daniela

Lic. Teo.,, Mihai Eminescu”, Cluj Napoca, Prof. Mihaela Turcu

Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Oradea, Bihor, Prof. Laslău Diana

PREMIUL SPECIAL PREMIUL SPECIAL „

Lic. Teo.,, Mihai Eminescu”, Cluj Napoca,

„

Șc. Gimn. ,,Ghe. Lazăr” Zalău, Sălaj,

„

Șc. Gimn.Târnova, Arad

„

Col. Naț.„Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Maramureș,

„

Lic. Teo.”Emil Racoviță” Baia Mare,

„

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța,

„

Clubul Copiilor Pitești, Argeș,

„

Prof. Dr. Iulia Pop prof. Iacob Diana

Prof. Suciu Rebeca

prof. Duma Lavinia

prof. Adriana Draghiș, prof. Adriana Florian prof. Luciu Marilena

prof. Marineață Simona

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A III-A, 2019- SECȚIUNEA PLASTICĂ Nr.

Crt.

Nume și prenume

Pelea Fabian Mădălin

Vârsta Clasa

Școala/ Localitatea/ Județul Profesorul coordonator

Premiul obținut

Grădinița PN Agrișu Mare, Arad,

Dumitru Victorița Simona

Grădinița PP Mărceni-Bicaz, Neamț,

„

Zegrea Serafima

Grădinița PP Mărceni-Bicaz, Neamț,

„

Radu Eduard Andrei

Grădinița PP Mărceni-Bicaz, Neamț,

„

Oprea Giulia Monica

Grădinița PN Agrișu Mare, Arad,

„

Oprea Sara Briana

5 5

Grădinița Luna de Sus, Cluj

Makusz Andor

Grădinița Luna de Sus, Cluj

„

Nedelcu Anne-Marie

Lic. Teo.„Callatis” Mangalia, Constanța,

„

Ionescu Maria

Șc. Gimn. Nr. 40„Avram Iancu” Constanța,

„

Popa Ariana Maria

Grădinița PN nr. 2 Oțelu Roșu, Caraș Severin,

„

Lăcătuș Maria

Grădinița PN Arăneag, Arad,

„

Luca Darius

Șc. Gimn.„ Ioan Opriș”, Turda, Cluj,

„

Vidican Cristina Maria

Șc. Gimn.Cristeștii-Ciceului, Bistrița- Năsăud,

„

Podar Maria

Șc. Gim. „Horea”, Cluj Napoca,

„

Făt Mayra Iulia

Șc. Gimn.„ I. Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Culda Eduard

Șc. Gimna. Agrișu Mare, Arad,

„

Bodea Tiberiu

Orban Kinga

Szabo Andrei

Onișor Rebeca

Bir Vanesa Gabriela

Milea Maria

I I

III

9 III

educator Andreica Roxana Ed. Andiescu Nicoleta Ed.Scripcaru Maria

Ed.Romașcanu Violeta educator Bădău Adina

„

Prof. Feher Ildiko

Prof. Laszo Csilla

ed. Lungu Georgeta

prof. Mihăilescu Silvia ed. Simeanu Petra

Educator Pingică Lavinia Prof. Ienei Maria

prof. Urian Nadia

Prof. Înv. Popa Stoican Felicia prof. Muntean Ancuța prof. Bulzan Luminița

„

MENȚIUNE

„ „

„

Șc. Gim. „Horea”, Cluj Napoca, Cluj

”

Șc. Gimna. Agrișu Mare, Arad,

„

Șc. Gimna. Agrișu Mare, Arad,

„

Șc. Gimn. Nr. 40„Avram Iancu”

”

III 9

Prof. Ispas Maria

prof. Bisorca Elena prof. Pașca Ana

Constanța, prof. Manea Viorica

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 23

Dobrican Antonia

Șc. Gimn.„ I. Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Păun Andreea

Palatul copiilor Ploiești,

„

Rusu Anamaria

Lic. Teh. Vinga, Arad,

„

Tincu Anastasia

Șc.Gim. Nr 2 Reșița, Caraș Severin

”

Sabău Sasha

Șc. Gim.„Dimitrie Cantemir”, Baia Mare, Maramureș,

„

Marele Paula Loredana

Șc.Gimn.„Constantin Teodorescu”, Războieni, Iași,

„

Gliga Ioana Alexandra

Palatul Copiilor Piatra Neamț, Neamț,

„

Bothază Briana

Lic. Teo”Pavel Dan„ C. Turzii, Cluj,

„

Bucșă Larisa Maria

Lic.Th. „Ștefan Hell”, Sântana, Arad,

„

Zagyua Bianka

Șc.Gim.nr.1, Tarcea, Bihor,

„

Barzu Adrian

Șc.Gimn.„Gala Galaction”, Mangalia, Constanța,

„

Codrea Alexia

Șc. Gim.„Dimitrie Cantemir”, Baia Mare, Maramureș,

„

Metac David

Palatul Copiilor Baia Mare, Maramureș,

„

Davidhazid Anita

Lic. Naț. Informatică Arad

„

Popescu Bianca

Șc. Gimn.„Al.Brătescu Voinești” Târgoviște,Dâmbovița,

„

Corbei Florin

Șc. Gimn.Sântana, Arad,

„

Feier Karina

Lic. Nat. Informatică Arad

„

Tănasă Ana-Maria

Andronache Andreea

Rădulescu Alexandru

Răduță Maria

Sandro Alexandra

Juhas Mihail

IV II V V V

VII 13

VII 11 V

VI VI VI VI VI

VIII 14

VII 13

VII 12 VI VI V

VII 13

VII

prof. Grosu Ileana

Prahova, Prof. Șuteu Simona prof. Popa Florentina Alina Prof. Schinteie Maria Prof. Temle Elenuc

prof. coord. Aprofirei Cătălin prof. Craiu Lucian Gogu prof. Țop Stanca Ioana prof. Morar Cristina

Prof. Grigore Katalin prof. Iacob Ancuța

Prof.Temle Elenuc

prof. Gușat Ancuța

Prof. Mladin Mariana prof. Crețu Diana

prof. Garjitzky Mirko

Prof. Mladin Mariana

Șc. Gimn. „Manolache C. Epureanu”, Bârlad,Vaslui, prof. Stoian Mihaela Isabela

Șc. Gimn.„ Al.Brătescu Voinești” Târgoviște, prof. Crețu Diana

„ „

Lic.Th. „Ștefan Hell”, Sântana, Arad,

„

Liceul de arte Bălașa Doamna Târgoviște, Dâmbovița,

„

Sc. Gim.„ Szalady Ianos”, Sălard, Bihor,

„

Liceul „Don Orione”, Oradea, Bihor

„

prof. Morar Cristina

prof. Cobianu Monica

Prof. Costolaș Cristina Prof Costolaș Cristina

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 46

Bivolaru Alexandra

Bica Andreea

Sima Simona-Leonica

Frater Medeea

Ferariu Laura

Fodor Diana Maria

Crăciun Cristaian Costin

Negulescu Diana

Popa Ariana Maria

Neagu Yannis

Luca Darius

Voinescu Karna Ioana

Runcan Cristian Denis

Mleziva Adelina

8 I

60 61

Țînțariu Ariana

Marenyur Ionela

Lic. Teo. Murfatlar, Constanța

„

Col. Naț.„ Moise Nicoară” Arad,

„

Șc. Gimn. Ciuperceni, Gorj,

„

Liceul de arte Oradea, Bihor,

„

Palatul Copiilor Slobozia, Ialomița,

„

Col. Tehn.„Ghe. Cartianu” Piatra Neamț, Neamț,

„

Col. Ec.„ Hermes”, Peroșani, Hunedoara,

„

Lic.„Voievodul Mircea”,Târgoviște, Dâmbovița,

„

Grădinița PN nr. 2 Oțelu Roșu, Caraș-Severin,

MENTIUNE SPECIALĂ

VII VIII 14

VIII 15 IX IX

XII 6

I I

prof. Ciucălău Roxana

prof. Nicula Alexandra

prof. Olaru Elena-Aritina prof. Panait Nada

prof. Ezeanu Giorgica

prof. Secară Irina

Prof. Petrescu Florentina prof. Joița Mariana

educator Simeanu Petra

Șc. Gimn.„M. Eminescu”Costinești, Constanța,, prof. Zafiu Elena-Magdalena

„

Șc. Gimn.„ Ioan Opriș”, Turda, Cluj

„

Șc Gimn.„ Ghe. Sincai”, Florești, Cluj,

„

Prof. Ienei Maria

prof. Moldovan Valerica Maria Șc. Gimn. Cristeștii-Ciceului,

Bistrița- Năsăud, prof. Urian Nadia

C.N.„ Mircea Eliade” Reșița Caraș-Severin, prof. Șendroni Laura Voicu Cristina

„

Șc. Gimn.„ I. Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Șc. Gimn. Nr 10, Râmnicu Vâlcea, Vâlcea,

„

Șc. Gimn.„Tudor Murășanu”, Turda, Cluj,

„

8 II

Bîsceanu Roberta

Țărmure Daniel

Farcaș Alexandra

Balas Denisa

Marghiolescu Alexandra

Baciu Antonia- Ema

Balint Melania

Cerceja Roberta Izabela

IV IV

III III IV V

„

prof. Danciu Victoria

prof. Lăzărescu Cătălina prof. Picovici Mariana

Palatul copiilor Ploiești,

Prahova, Prof. Șuteu Simona

Șc. Gimn. Vadu Izei, Maramureș, prof Holici Angelica-Adriana

„

„ „

Clubul Copiilor Câmpina, Prahova,

„

Col. Naț.„Liviu Rebreanu”, Bistrița, Bistrița-Năsăud,

„

Lic. Naț. Informatică Arad, Arad,

„

Col. Naț.„Liviu Rebreanu”, Bistrița, Bistrița-Năsăud,

„

Prof.Popa Lucia

prof. Baciu Oana Petra Prof. Mladin Mariana

prof. Baciu Oana Petra

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 70

Martin Alesia

Șc. Gimn.Sântana, Arad,

„

Cioara Dara

Lic. Teologic Baptist ,,Alexa Popovici” Arad,

„

Vlașin Ana

„

Nicoară Mara

Szigeti Bianca

Dogaru Sarah Ștefania

Palatul Copiilor Bacău, Bacău

„

Lungu Aniela

„

Leach Sara

Silav Alexandra

Frei Agneta

Bogdan Yasmina

Teaha Maria Cristiana

Șc. Gimn.Sântana, Arad,

„

Ratiș Maria

Șc. Gimn.„ I. Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Mureșan Andres

Șc. Gimn.„ I. Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș,

„

Grozavu Hadasa

Șc. Gimn. Agrișu Mare , Arad,

„

Iagher Natalia

Lic. Teo.„ Nicolae Jiga”, Tinca, Bihor,

„

Pușcău Maria

Dembtovski Szabolcs

IV CES VI

VII 11 V V

VI IV

VI Spec 13

VII 13 VI V

VII VI

VII 12 III

VIII 13

VII

Prof. Stoica Lucia

prof. Kremer Anamaria Rut

„

Lic. Teo.„ Onisifor Ghibu” Oradea, prof. Derecichei Simona Mihaela „

Prof. Grecia Emma

„ „

Șc. Gimn.Sântana, Arad,

„

Șc. Gimn.„ Manolache C. Epureanu”, Bârlad, Vaslui,

„

Lic. Sportiv„ Bihorul”, Oradea, Bihor,

„

Prof. Moț Aurica

prof. Stoian Mihaela Isabela prof. Negru Emilia

„

Prof. Stoica Lucia prof. Vigh Agota prof. Vigh Agota

prof. Jurj Mariana Rodica prof. Madiar Ana- Maria

„

Șc. Gimn. Câmpulung la Tisa, Maramureș,

„

Rus Ioana

Lic. Teh.„ Ștefan Hell”, Sântana, Arad,

„

Ianculovici Alexandra Emina

Lic.Teh.,,Clisura Dunării” Moldova Nouă, Caraș-Severin,

„

Tufă Beatrice

Lic. Pedagogic„ I.Popescu”, Bârlad, Vaslui,

„

Pușcaș Daniela

Șc. Gimn.Sântana, Arad,

„

Betea Roxana

Șc. Gimn. Sântana, Arad,

„

VI V

IX IX

VII C 15

VIII

prof. Ierima Laura prof Galea Maria

prof. Brăila Gloria Iadranca

prof. Stoian Mihaela Isabela rof. Stoica Lucia

prof. Garjitzky Mirko

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 93

Hoduț Greta

Liceul de arte Oradea, Bihor,

„

Vasilescu Viviana

Lic. Teo. „E. Racoviță” Techirghiol, Constanța,

„

Mureșan Alexandra

Lic.Teo.„Aurel Lazăr” Oradea, Bihor,

„

Chechi Eliza

Șc. Gimn.„ Al.Brătescu Voinești”, Târgoviște, Dâmbovița,

„

Andrei Cristina Ionela

Lic. Teo..V.Alecsandri” Săbăoani, Neamț,

„

Șerban Cipriana

C.N.„ Nicolae Titulescu”,Pucioasa, Dâmbovița,

„

Galea Dana

Liceul de arte Oradea, Bihor,

„

100

Laieș Constantin –Ion-Vlad

Lic.Teo.„ G. Dragalina”, Oravița, Caraș–Severin,

„

101

Pușa Maria Elena

102

Drăgan Adela Mihaela

Grădinița„ Prichindelul cel isteț”, Turda, Cluj,

103

Popa Ilinca

Șc. Gimn. „Ioan Opriș” Turda, Cluj,

„

104

Aconstantinesei Alessia

Șc. Gimn.Nr.2, Reșița, Caraș-Severin,

„

105

Ile Alexandra Nicoleta

Șc Gimn. „Ghe Șincai” Florești, Cluj,

„

106

Vasile Carina

Clubul copiilor Câmpina, Prahova,

„

107

Constandache Daria

Palatul Copiilor Bacău, Bacău

„

108

Goga Isidor

Șc.Gimn. „Nichita Stănescu” Baia Mare, Maramureș,

„

109

Drăgan Alessia Maria

Șc.Gimn. „Ioan Opriș” Turda, Cluj,

„

110

Joldeș Alexandru

Șc. Gimn. Măderat, Arad,

„

111

Mihăilescu Maia

Șc.Gim. Nr 2 Reșița, Caraș Severin

„

112

Gogu Craiu Ana Maria

Col. Naț.„ Petru Rareș”, Piatra Neamț, Neamț

„

113

Cazan Giorgia

114

Tuduce Ana Maria

Lic.Th.„Ștefan Hell”, Sântana, Arad,

„

115

Pătăcean Corina

Șc. Gimn. „Avram Iancu” Turda, Cluj,

„

IX X X

VII 17 XI

XII 18

XII 4

I I

II I

III 9

III V

VI V

prof. Panait Nada

prof. Luca Sorana-Elena prof. Negru Emilia prof. Crețu Diana

prof. Popa Elena-Brândușa Prof. Ducu Carmen prof. Panait Nada prof. Ogrin Maria

Grădinița PN Arăneag, Arad,

PREMIUL

ed. Pingică Lavinia

educator Ardelean Maria

bibliotecar Cozma Mariana Prof. Ciontu Maria

prof. Moldovan Valerica Maria

Prof. Popa Lucia

prof. Olaru Nicoleta

prof. Kelerman Delia

prof. Mărginean Lenke prof. Achim Daniela

Prof. Schinteie Maria Prof. Rusu Raluca

prof. Morar Cristina prof. Vîlcu Alin

„

III „

„

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 116

Grigoriu Anastasia

Șc. Gimn.„ Al.Brătescu Voinești” Târgoviște, Dâmbovița,

„

117

Dobi Raul

Lic. Teo”Pavel Dan„ C. Turzii, Cluj,

„

118

Szrtimbei Enola

Șc. Gimn. Câmpulung la Tisa, Maramureș,

„

119

Droangă Raluca

Palatul Copiilor Bacău, Bacău

„

120

Cicu Elena

Șc. Gimn. Runcu, Gorj,

„

121

Dumitraș Georgiana

Lic. Teo. „V Alecsandri”, Săbăoani, Neamț,

„

122

Kralocki Kristian

Șc. Gim.„ Lucrețiu Suciu”, Oradea, Bihor,

„

123

La Rocca Ana Maria

Șc. Gimn.„ Manolache Costache Epureanu”, Bârlad, Vaslui,

„

124

Popa Ana-Maria

Lic. Teo.„JM Elias” Sascut, Bacău,

„

125

Cherecheș Dana

Lic. Teo.„E.Racoviță”, Baia Mare, Maramureș,

„

126

Lazăr Livia

Lic. Pedagogic„ I.Popescu”, Bârlad, Vaslui,

„

127

Moldovan Oana Anamaria

Lic.Teo.„ E. Racoviță”, Baia Mare , Maramureș,

„

128

Roman Andreea- Maria

C.N„.Dr.Ioan Meșota” Brașov,

„

129

Stăicheciu Mirabela

C.N.„ Nicolae Titulescu”, Pucioasa, Dâmbovița,

„

130

Iova Darius

Liceul De Arte Oradea, Bihor,

„

131

Alexandrescu Matei

Șc.Gim C. Panțiru, Grințieș, Neamț

„

132

Șerban Sefora

Lic. Teoretic Filadelfia, Suceava,

133

Pântea Natalia Maria

134

Monlasara Sezen

135

Flisa Andra

136

Novac Jasmine Alexia

137

Dinu Maria

138

Mihăilă Ana

VII VII 13 VI VI

VII 14

VIII 15

IX XI X X

XII IV

II 9

III

prof. Crețu Diana

prof .Țop Stanca Ioana prof. Ierima Laura Prof.Grecia Emma

prof. Logofetescu Elena prof. Anghel Nadejda

prof Costolaș Cristina

prof. Stoian Mihaela Isabela prof. Dascălu Aurelia

prof. Gavrilă Cornel

prof. Stoian Mihaela Isabela prof. Robaș Mirela

prof. Csiki Ana- Maria Prof. Ducu Carmen

prof. Peter Claudia

Prof. Iuliana Azoiței

prof Pascaru Denisia

Șc.Gimn.„Gh.I. Brătianu”, Iași, prof. Boureanu Elena

PREMIUL II „

Șc. Gimn. 1„ Lumina”, Constanța

„

Șc. Gimn.Nr. 2 Reșița, Caraș-Severin,

„

Șc. Gimn. Coresi, Târgoviște, Dâmbovița,

„

Șc.Gim.„Vice Amiral I. Murgescu, Valu lui Traian, Constanța,

„

Șc. Gimn.„Stroie S.Belloescu” Bârlad, Vaslui,

„

prof. Badea Elena

prof.Popescu Marioara

Prof. Gica Denisa Nicoleta prof. Manea Daciana prof. Porumb Maria

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 139

Andonoaie Vasilica

Colegiul Tehnic D.Ghika Comănești, Bacău,

„

140

Țifrac Sonia

Lic. Tehn. Vinga, Arad,

„

141

Dimeny Darius

Lic. Arte Oradea, Bihor,

„

142

Militaru Rareș Văsuț Paul

VII

„

143

Șc.Gim.nr.4, „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, Dâmbovița, Prof. Ducu Carmen

144

Pantiș Andrei

VIII

prof. Andreicuț Alina Mirela

145

Oltean Alexia

146

Androne Larisa

147

Kiss Szofia

148

Ștețco Mihai

149

Penyacsek Sarah

150

Robu Adelina Ioana

151

Turcu Ionuț-Tudor

152

Nițescu Iulian Constantin

153

VIII 13 14

prof. Hazoporiu Irina

prof. Popa Florentina Alina prof Ferchi-Avrămuț Raluca

Sc.Gimn. „Nichita Stănescu”, Baia Mare,

„

Liceul de Arte Oradea, Bihor

„

Col.Naț.„Liviu Rebreanu” Bistrița, Bistrița-Năsăud,

„

Șc. Gimn. Agrișu Mare, Arad,

„

Liceul de Arte Oradea, Bihor

„

Lic. Teo.„ E. Racoviță” Baia Mare, Maramureș prof. Adriana Florian prof. Adriana Draghici

„

prof. Derecichei Simona Mihaela

15 IX

VIII 15 IX

Prof. Peter Claudia

prof.Baciu Oana-Petra Prof. Bisorca Elena Prof. Peter Claudia

Lic. Teo.„Onisifor Ghibu”, Oradea,

„

Lic. Teo. „ V. Alecsandri”, Neamț, Săbăoani

„

Lic. Teo„ Pavel Dan”, CâmpiaTurzii, Cluj,

„

Lic. Teh. „Al.I.Cuza”, Bârlad, Vaslui,

„

Eremenco Eric

Sc. Gimn.„ M. Eminescu”, Costinești, Constanța,

154

Păun Andreea

155

Moraru Andra

156

Halip Mădălina

157

Ștefan Onisim

158

Sas Claudia, Goloman Andreea, Ratiș Maria

159

Pipei Marius

160

Mudura Karla

161

Balaci Aida

XI XI

II V V

IV VI

VII 12

prof. Popa Elena prof. Turcu Ana

prof. Borș Daniela

Prof.Zafiu Elena-Magdalena

Palatul copiilor Ploiești, Prahova, Prof.Șuteu Simona

PREMIUL I „

Șc. Gimn. „Manolache C. Epureanu”, Bârlad, Vaslui,

„

Șc. Gimn.„ AI Cuza” Baia Mare, Maramureș,

„

Șc. Gimn.Agrișu Mare, Arad,

„

Șc. Gimn. I. Slavici, Tăuții de Sus, Maramureș ,

„

Șc. Gimn. Specială Cluj Napoca, Cluj

„

Lic. Arte Oradea, Bihor,

„

Lic. Nat. Informatică Arad

„

prof. Stoian Mihaela Isabela prof. Vigh Agota

prof. Bucilă Doina prof. Grec Emilia

prof. Mureșan Chira Gabriel, prof. Ioviță Daniela

prof Ferchi-Avrămuț Raluca

Prof. Mladin Mariana

Pagina Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură” 162

Butariu Doroteea

Șc. Gimn. Drauț, Arad,

„

163

Baciu Gloria

Col.Naț.„Liviu Rebreanu” Bistrița, Bistrița-Năsăud,

„

164

Măcină Eduard

Lic. Teo. „V Alecsandri”, Săbăoani, Neamț,

„

165

Fănățan David

Palatul Copiilor Baia Mare, Maramureș,

„

166

Mihalache Alexandra

Col. Naț.„ Moise Nicoară” Arad

„

167

Pap Timea

Liceul De Arte Oradea, Bihor

„

168

Blănariu Melisa

Col.Naț. Traian Lalescu, Reșița, Caraș-Severin,

„

169

Dangă Alexandra

Lic. Pedagogic I.Popescu, Bârlad, Vaslui,

„

170

Pușcaș Daniela

Șc. Gimn.Sântana, Arad

„

171

Tirla Andrada

Lic.Teo. „Aurel Lazăr” Oradea, Bihor,

„

172

Oszvald Oana

Lic. Teologic Penticostal Baia Mare,

„

173

Laieș Constantin –Ion-Vlad

Lic.Teo. „Gen. Dragalina” Oravița, Caraș –Severin,

„

174

Durgheu Adela

Liceul de arte Oradea, Bihor,

„

175

Buța Andrei Mădălin

176

Ilie Iuliana

177

Dobra Paul

178

Ștefan Alexandra

179

Marian Denisa

180

Ploscaru Alesia

181

VII VIII 15 IX XI X X

XI X

VII CES X

XII 18

XII 12 V

VII 15

prof. Jurj Mariana Rodica Prof. Baciu Oana-Petra prof. Anghel Nadejda prof. Gușat Ancuța

prof Nicula Alexandra Prof. Peter Claudia

prof. Călin Verona Diana

prof. Stoian Mihaela Isabela Prof. Stoica Lucia

prof, Negru Emilia

prof. Săsăran Gabriela Carmen prof. Ogrin Maria

prof. Panait Nada,

Șc. Gimn. Nr. 1, Blăgești, Vaslui, Prof. Chiosa Aurelian

Lic. Naț. de Informatică Arad, Prof. Mladin Mariana

PREMIUL SPECIAL „

Șc. Gimn.„Ioan Bob” Cluj Napoca, Cluj,

„

Col. Naț.„Moise Nicoară”, Arad,

„

Lic. Teo.„Onisifor Ghibu”, Oradea,

„

Col. De Artă „Sabin Drăgoi”, Arad,

„

Tufă Beatrice

Lic.Ped.„Ioan Popescu” Bârlad, Vaslui,

„

182

Popa Briana

183

Buciuman Florin

Palatul Copiilor Baia Mare, Maramureș,

184

Marina George

Lic. Teo. „Emil Racoviță” Baia Mare, Maramureș,

VIII 15 IX X

IX IX IX IX X

prof. Făgărășan Silvia

prof. Nicula Alexandra

prof. Derecichei Simona Mihaela

Prof.Catrintașu Dacian

prof.Stoian Mihaela- Isabela

Liceul de Arte Oradea, Bihor, prof. Peter Claudia

prof. Gușat Ancuța

prof. Florin Adriana prof. Drăghici Adriana

„ „ „

Oameni care au făurit istoria

Ctitorul Constantin Brâncoveanu

Lilioara Macovei

Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714) a fost domnul Ţării Româneşti, între anii 1688 şi 1714, şi a avut una din cele mai lungi domnii din istoria Principatelor Române. În timpul domniei sale, Ţara Românească a trecut prin multe şi importante transformări economice, datorate şi măiestriei cu care Brâncoveanu a reuşit să menţină pacea într-o ţară aflată la intersecţia unor mari imperii, fiecare cu ambiţiile şi intenţiile sale. Este recunoscută abilitatea cu care domnitorul a condus ţara, oferindu-i o înflorire culturală şi o dezvoltare a vieţii spirituale la cote foarte înalte, numărul mare de ctitorii religioase şi renumitul stil arhitectural eclectic care îi poartă numele (stilul brâncovenesc) stând dovadă la acestea. Constantin Brâncoveanu moştenea o avere considerabilă, pe care a şi sporit-o, și care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. Istoricul Constantin Giurescu spunea că ,,la numirea, de fapt, confirmarea lui Constantin Brâncoveanu, care fusese ales de ţară, s-a plătit, după un raport francez contemporan, datat în 6 decembrie 1688, suma de 400 de pungi, dintre care 200 vizirului, 100 tefterdarului(1) , 50 chihaiei vizirului(2), iar restul dregătorilor mărunţi şi pentru cheltuielile de drum”, dovadă că a avut de unde da atâta bănet. Trebuie amintit că, pe lângă peşcheş (taxa pe care o plăteau cei care se urcau pe tron), Brâncoveanu mai avea de achitat şi haraciul (taxa anuală către sultan–care cuprindea daruri în bani, sute de cai, cirezi de boi, stofe, giuvaieruri, miere, blănuri, zahareluri şi alte bunuri de lux), dar el era un om foarte bogat şi îşi putea achita toate dările cerute de lacomul sultan, pe lângă faptul că voievodul avea şi o familie numeroasă (patru fii şi şapte fete), pe care o ţinea în lux. Înainte de a ajunge pe tron, Constantin Brâncoveanu s-a căsătorit cu Maria, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, căreia i-a oferit o viaţă care nu avea nicio lipsă. „Deşi miluiţi de Dumnezeu cu 11 copii, soţii aceştia duceau o viaţă foarte luxoasă încă de pe vremea domniei lui Şerban Vodă. Alaiul lui Constantin, când venea la curte, era aproape domnesc, compus nu numai din slujitori, dar şi din boieri şi boierinaşi, care îl urmau făcându-i cortej. Fireşte, însă, imensele bogăţii aflate la moartea lui erau făcute în timpul domniei. El a trecut şi în ochii contemporanilor şi într-ai turcilor, ceea ce i-a pricinuit pieirea, şi într-ai posterităţii, drept cel mai bogat domn ce a avut vreodată Ţara Românească. Totuşi, Brâncoveanu jupuia ţara fără să o facă să ţipe, spune despre el Del Chiaro, un italian trăit la curtea lui” (istoricul Constantin Gane). Amintim că Brâncoveanu era fiul postelnicului Papa Brâncoveanu (Matei) și al Stancăi (născută Cantacuzino). După tată, era nepotul vornicului Preda din Brâncoveni, iar după mamă, al postelnicului Constantin Cantacuzino, membru al familiei Cantacuzino, și unul dintre cei mai influenți boieri din Țara Românească. Era nepot de soră al stolnicului Constantin Cantacuzino şi al spătarului Mihai Cantacuzino (aceştia fiind fraţii mamei sale). __________________________________________________ 1.tefterdár, tefterdári, s.n. (înv.) 1. ministru de finanțe la turci. 2. controlor financiar în Țările Române. sursa: DAR (Dicționar de Arhaisme și Regionalisme, 2002) 2. chehaiá sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chiháie, chiháiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hắi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne. sursa: MDA2 (Mic Dicționar al Academiei, 2010)

Oameni care au făurit istoria

Menţionăm că, după un sfert de secol de domnie, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit de trimisul Porţii Otomane, capugiul(3) Mustafa-aga, acest lucru având loc în 4 aprilie 1714, în miercurea după Paşte şi, după cum a relatat secretarul italian al voievodului, Anton-Maria del Chiaro, turcul „...scoţând o năframă de mătasă neagră, o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat. Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoştinţa sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în aşa fel serviciile aduse împărăţiei în 25 şi mai bine de ani, şi voind a se aşeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron. Fură chemaţi în grabă principalii boieri şi Mitropolitul, şi-n prezenţa lor fu citit firmanul, în virtutea căruia Voievodul Constantin Brâncoveanu e declarat cu toată familia sa hain, adică rebel, şi deci detronat.” Nicolae Iorga, în 1899, afirma următoarele ,,cea mai mare parte din cei ce cunosc catastrofa tragică a familiei fericite a lui Brâncoveanu, nu bănuesc că ceea ce ni se dă că istoria acestei drame nu e alta decât un mosaic de ştiri pestrițe, luate de la fel de fel de isvoare de a doua mână: scurte mărturii de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”. Cert este că execuția a avut loc pe data de 15/26 august 1714, când creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului. Constantin Brâncoveanu a avut împotriva sa nouă capete de acuzare(consemnate de Del Chiaro). În primul rând, acuzarea cea mai gravă pentru turci era ,,corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci.” A fost învinuit apoi pentru ,,diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat (5). Era, de asemenea, acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția (6), că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său (7), că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda (8) și că a bătut în Transilvania monede de aur”. Constantin Brâncoveanu a fost alungat de pe tron şi, împreună cu familia sa, au fost întemniţaţi la Constantinopol, din aprilie 1714, până la sfârşitul lui iulie. Au fost torturaţi luni întregi (domnitorul, soţia şi fiii săi), ca în cele din urmă sultanul să hotărască executarea lor. După cum spun istoricii, Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi au fost aşezaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea, care le-a reamintit că îşi pot cruţa viaţa dacă se dezic de Hristos şi trec la islamism, dar a fost refuzat cu mare demnitate. Aşa că, pe rând, fiii săi, sfetnicul Ianache Văcărescu şi apoi fostul domnitor, au fost decapitaţi. ,,Cele şase capete fură apoi înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile Stambulului. Dar le aduse pe urmă repede înapoi la Serai, fiindcă poporul ameninţa să se răscoale. Vederea acestui măcel îi întărâtase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurie fură aruncate în mare”, spune istoricul Constantin Gane. Înainte de execuţie, Constantin Brâncoveanu le-a spus fiilor: „Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta...”, ne informează cronicarul Gheorghe Şincai. „Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare. Şi creştinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie”, adăuga acesta. Datorită martiriului său, a numeroaselor sale ctitorii de lăcaşe de cult, a sprijinului acordat culturii şi Bisericii, Constantin Brâncoveanu a fost canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992. Ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu

După 29 octombrie 1688, când Constantin Brâncoveanu a fost alesul ţării ca domnitor, după primirea caftanului domnesc de la Istanbul, Mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie, împreună cu Patriarhul Constantinopolului, Dionisie al III-lea, aflat la București, au pomăzuit(4) în Catedrala mitropolitană pe noul voievod al Ungrovlahiei, citindu-i molitfa(5) de domnie. _____________________________________________

3.capugiu sm [At: LET. 1207/19 / V: ~pengiu, ~pigiu / Pl: ~ii / E: tc kapugy] (Tcî) 1 Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. 2 (Îs) ~-bașa Căpetenia capugiilor.sursa: MDA2 (2010) 4.pomăzuí, pomăzuiésc, vb. IV (înv.) 1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza. 2. a consfinți, a consacra.sursa: DAR (2002) 5. MOLÍFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molítvă, molítfă s. f.] – Din sl. molitva. sursa: DEX ‘09 (2009)

Oameni care au făurit istoria În acest fel a început domnia Brâncoveanului, o domnie foarte importantă pentru creștinătatea ortodoxă și, mai ales, pentru Țara Românească, aflată la confluența intereselor otomane, habsburgice și rusești. Sfântul mare voievod martir Constantin Brâncoveanu, om cu suflet mare, a simţit cu toată fiinţa sa şi a lucrat pentru unitatea neamului românesc, cu toate că era împărţit în trei mari provincii distincte, dar nu aceasta era vreo piedică în a-şi arăta iubirea manifestată prin tot ceea ce a făcut. El a fost un domnitor instruit, învăţat şi un mare susţinător al educaţiei şi al culturii, sprijinind tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică şi laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală foarte intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un mare susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga). În cei 26 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu s-a dovedit a fi un gospodar desăvârșit și un foarte bun administrator al bogăţiilor țării, instaurând astfel o epocă unică de prosperitate și de pace, iar cultura românească a cunoscut o perioadă de mare dezvoltare pentru că voievodul era un înflăcărat ocrotitor şi susţinător. Domnitorul a inițiat o largă activitate de construcții religioase, dar şi laice. A avut iniţiativa de a aduce, în cel mai armonios mod, arhitectura cu pictura monumentală şi sculptura noastră românească tradiţională cu stilul neo-bizantin şi ideile înnoitoare ale renascentismului italian în ceea ce s-a numit stilul brâncovenesc sau artă brâncovenească. Această denumire este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectură și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Istoricii de artă descriu în diferite situaţii stilul acesta prin asemănarea cu renașterea apuseană, prin structurile sale clare, raționaliste, dar şi exuberanța lui decorativă, care permite și întrebuinţarea termenului de baroc brâncovenesc. Constantin Brâncoveanu și-a recunoscut rolul de ocrotitor al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului. A căutat să aibă în jurul său personalități de cultură din țară și străinătate, având în vedere să susţină finaciar şi diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene, lucru nemaiîntâlnit până la el. Constantin Brâncoveanu a înființat, în 1694, Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) unde limba de predare era greaca veche, în clădirile de la mânăstirea „Sfântul Sava”. În anul 1707, el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kymenitul, urmat de Marcu Porfiropol (din surse necitate). În timpul funcţionării „Academiei de la Sfântul Sava”, mai funcționau și alte școli în incinta unor mânăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. În acest mod au fost școlile de la mânăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă fiind în București, şcoli în care se pregăteau dieci (persoană care întocmea și copia actele în cancelaria domnească, îndeplinind funcția de subaltern al marelui logofăt) pentru cancelariile domnești, apoi pregătirea de preoți și dascăli. O parte din școlile românești existau în orașele țării, în mânăstiri și chiar în mediul rural, o altă noutate. În câteva mânăstiri au fost înfiinţate biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei, de unde se vede marea preocupare a voievodului pentru implementarea culturii şi educaţiei la cele mai înalte valori. Amintim printre acestea, biblioteca de la mânăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca mânăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Constantin Brâncoveanu are un loc foarte important în istorie și în conștiința națională a românilor și ca un mare ocrotitor al tiparului, domnitorul debutând în acest domeniu printr-un act de cultură, și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, o foarte importantă realizare prin această operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea acestei cărţi începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687. Trebuie ştiut că un prim tiraj a fost epuizat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia. Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domn. Constantin Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești (potrivit unei note dintr-o altă tipăritură). Pe lângă tipografia mai veche, care era înființată în 1678 la București, de către mitropolitul Varlaam, s-au mai înființat acum câteva tipografii noi: cea de la Buzău în anul 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), cea de la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în anul 1705, apoi la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul (adus de Brâncoveanu în 1689 de la Constantinopol) care, dintr-un smerit ieromonah, a ajuns să fie ales 24

Oameni care au făurit istoria în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. Au mai fost tipărite diferite cărți, precum cele de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă, turcă și georgiană. Ctitoriile și daniile lui Constantin Brâncoveanu ,,au întărit Ortodoxia sud-dunăreană aflată sub prigoana islamului otoman, dar și pe cea ardeleană, asaltată de uniatismul catolic și de protestantismul Reforme.” Trebuie să spunem că Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mânăstiri şi biserici. El le-a construit din temelie pe unele şi le-a restaurat sau înzestrat pe altele, care erau mai vechi, atât în Ţara Românească, cât şi în Transilvania. ,,Totodată, a ctitorit 24 biserici din temelie în Ţara Românească; a înfiinţat sau ajutat Academia domnească (1694), Şcoala de la Mânăstirea Colţea (începutul sec. al XVIII-lea), Şcoala de pictori de la Mânăstirea Hurezi, Şcoala domnească de slavonie de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”; cu ajutorul unor iscusiţi ierarhi–precum Sf. Ierarh Antim Ivireanul–a înfiinţat cinci tipografii (Bucureşti, Târgovişte, Snagov şi Râmnic); a tipărit peste 84 de cărţi în 96 de volume, având un tiraj de 5000 de exemplare, folosind texte bilingve, tipărind cărţi de cult, teologice, traduceri din Sfinţi Părinţi, cărţi necesare şcolilor, cărţi istorice, în apărarea credinţei ortodoxe, precum şi cărţi în alte limbi; a organizat biblioteci (cum ar fi cea de la Mănăstirea Hurezi care avea peste patru sute de volume din toate domeniile şi în diferite limbi); a sprijinit lupta creştinilor din alte teritorii oferind o tiparniţă, precum şi cărţi, creştinilor din Siria (Alep), sau susţinând românii ortodocşi din Transilvania împotriva Uniaţiei şi a prozelitismului catolic. De asemenea, a îndepărtat curentul slavon şi grecesc ce se făceau prezente nu numai în Biserică, ci şi la curţile domneşti; reprezentativă este şi măiestria artei brâncoveneşti care „îmbrăţişează toate manifestările artistice: construcţii, pictură, sculptură, argintărie, broderie, manuscrise cu miniaturi, icoane, gravură şi, în general, tot mobilierul necesar unui aşezământ bisericesc, cât şi în domeniul construcţiilor civile: palate, case domneşti, conace – de asemenea cu cele necesare lor” (sursa://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/sfantul-constantin-brancoveanu). Avem datoria să ţinem minte mereu că Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate întreaga creştinătate răsăriteană ortodoxă, care era sub greaua stăpânire otomană şi a făcut acest lucru prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, bisericii Georgiei, precum şi multor mânăstiri şi lăcaşuri sfinte din Muntele Athos. Prin tot ce a făcut, Constantin Brâncoveanu a arătat multă evlavie, dărnicie şi demnitate, dovadă că a rămas peste vreme un exemplu pentru toţi domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine. Există mărturii istorice care arată că Patriarhii de la Constantinopol, dar mai ales Patriarhii Ierusalimului şi ai Antiohiei au fost primiţi cu bucurie şi găzduiţi de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar acesta, pe lângă alte ajutoare, avea obiceiul de a le dărui, cu mare dragoste, cărţi bisericeşti pe care le tipărea în limbile lor, între care şi prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a sa pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creştin evlavios şi darnic.

Oameni care au făurit istoria

Grigore Vieru

(1935- 2009) Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român basarabean. Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”. La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de română şi latină, născută Nacu, şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 este redactor la editura Cartea Moldovenească. Deseori a fost oaspete al „Căsuţei Poeziei” din Satul Cociulia, raion Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preşcolari „Albinuţa”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu, poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.

În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, din nou la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. La 5 decembrie 2005, poetul Grigore Vieru a suferit un accident suspect ce i-ar fi putut curma viaţa. Poetul s-a declarat convins că nu a fost vorba de o situaţie întâmplătoare şi banală. Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plămânilor şi contuzia organelor abdominale, având şanse minime de supravieţuire. 26

Oameni care au făurit istoria Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia Basarabească. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău, aflat într-o stare mai uşoară. A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident, în Spitalul de Urgenţă din Chişinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem, la data de 20 ianuarie, fiindu-i conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor ‘80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia „Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astazi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului. Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub. În 1988 în ziarul Literatura și arta din Chișinău a apărut primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor - Grigore Vieru. Opera

1957 - Alarma (versuri pentru copii) 1958 - Muzicuţe (versuri pentru copii) 1961 - Făt-Frumos curcubeul şi Bună ziua, fulgilor! la editura Cartea Moldovenească 1963 - Mulţumim pentru pace (versuri) şi Făguraşi (versuri, povestiri şi cântece). 1964 - Revista Nistru publică poemul „Legământ”, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu. 1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefaţat de Ion Druţă pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). 1967 - Poezii de seama voastră (editura Lumina) 1967- Bărbaţii Moldovei, cu o dedicaţie pentru naţionalistul Nicolae Testimiţeanu (revista Nistru). Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă. 1969 - Duminica cuvintelor la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniţă de copii. 1970 - Abecedarul (editura Lumina), în colaborare cu Spiridon Vangheli şi pictorul Igor Vieru) 1970 - Trei iezi 1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustraţii color de Isai Cârmu) 1975 - Mama (editura Lumina carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru) 1976 - Un verde ne vede! (editura Lumina volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978). 1991 - Metafore albastre (editura Narodna cultura, Sofia, în colecţia Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev. 2010 - Mi-e dor de piatră (еditura Avangardprint, Bulgaria - traducere în bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii sursa: Wikipedia 27

Oameni care au făurit istoria Limba română este ziditoare de frumos Lilioara Macovei „Era un mare poet şi un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viaţa mea un om care să-şi iubească ţara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să asculte cântecul Prutului la el în sat. Ştiu că-l va auzi mereu şi-şi va uni glasul cu el şi acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunării şi, de asemenea, spre inima Nistrului!", declara scriitorul Fănuş Neagu despre Grigore Vieru.

Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumuseţea activă a patriei, spunea poetul basarabean. Două lucruri, Biblia şi Limba Română, sunt cele întâlnite de poetul nostru pe care le-a considerat ,,zidite cu adevărat până la capăt”. Iată ce spune, ca un crez, în ,,În limba ta”! În aceeaşi limbă Toata lumea plânge, În aceeaşi limbă Râde un pământ.

Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns.

Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt.

Iar când nu poţi Nici plânge şi nici râde, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta,

În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz.

Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atuncea Tot în limba ta.”

Când ,,toată lumea plânge în aceeaşi limbă, râde pământul”, cum poţi vedea lumea altfel? Cum poţi iubi o altă limbă când ,,doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt...?” Poetul spune că doar în limba ta ,,ţi-e dor de mamă” , ,,poţi râde singur” şi ,,te poţi opri din plâns”. ,, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta, Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atuncea Tot în limba ta.” Când neputinţa, din atâtea motive, te face să nu ai cum mângâia sau cânta, atunci taci în limba ta, căci până şi nevorbirea, în aceste ipostaze, este făcută din iubire. Completez cu catrenul poetului : ,,Aşa-i iubirea: Rupe-ngrădirea Şi tot ce-i sărut Nu ştie de Prut.”

Oameni care au făurit istoria Am luat ca reper poezia ,,În limba ta”, a marelui poet patriot Grigore Vieru, pentru ilustrarea în amănunt a ceea ce înseamnă limba ta maternă, ceea ce ar trebui să însemne în cazurile când vreo altă limbă unora li se pare mai dulce decât cea în care a pronunţat prima dată ,,mama”. În aceste versuri ni se dezvăluie profesiunea de credinţă a poetului care-şi iubeşte nespus limba în care s-a născut, neamul din care face parte şi pentru care a luptat cu dragoste şi talent, cu puterea cuvântului, pentru ca oamenii să trăiască în pace şi înţelegere. Aşa a rămas poetul în sufletul tuturor românilor, ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă... „Grigore Vieru este un mare și adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii”. (Nichita Stănescu)

,,Copiii scriu pe zăpadă numele mamei cu atâta bucurie, de parcă dânşii au descoperit numele ei şi strălucirea zăpezii”, spunea Grigore Vieru în revista ,,Limba Română”. Imaginează-ţi, tu, cititorule, această postură! Dar sigur, ştii! Sublimă, nu? Mama este mamă, este patria, este pământul drag şi ceea ce se numeşte frumos, ca dar primit de la Dumnezeu. ,,Întâi cântecul mumei, pe urmă al lumii”, iată cum vede poetul dragostea de mamă, de tot ce este legat de ţarină, apă şi soare! Când un poet român, ca Grigore Vieru, spune ,,Limba este frumuseţea activă a patriei”, înseamnă că aici este toată esenţa dragostei pentru tot ceea ce se numeşte neam şi origine, limbă şi ţară, iar teama de viaţă ar fi infinită, dacă nu ar fi iubire. ,,Poţi stăpâni ca un rege Limba Română, fără să poţi stăpâni măcar o aşchie de gând autentic”, iată cum trebuie să gândim! Mai dau un exemplu de poezie plină de tot ce putem numi identificare românească, întrepătrundere cu patria şi pământul strămoşesc. Cum să nu iubeşti un asemenea poet? Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate, Pentru ea mi-i teamă de păcate, Pentru ea e bolta mai albastră Pentru limba, pentru limba noastră. Dumnezeu prima oară Când a plâns printre astre, El a plâns peste Ţară Cu lacrima limbii noastre! Pentru ea ninsori se cern din spaţii, Pentru ea puternici sunt Carpaţii,

Pentru ea e caldă vatra poamei Pentru limbă, pentru limba mamei. Pentru ea noi văruim pereţii, Pentru ea mai sunt răniţi poeţii, Pentru ea cresc florile visării Pentru limba, pentru limba Ţării. Dumnezeu prima oară Când a plâns printre astre, El a plâns peste Ţară Cu lacrima limbii noastre!”

Când poetul se exprimă în versuri precum: ,,Dumnezeu prima oară Când a plâns printre astre, El a plâns peste Ţară Cu lacrima limbii noastre!”, ce poate fi mai înălţător? Ce poate să fie contestat? Şi chiar dacă te-ar mai durea vreun cuvânt aiurea spus de trădători sau de duşmanii fără capăt? Te-ar duce gândul la a-ţi părăsi pământul? Aşa spune românul: ,,Ferească, Dumnezeu!”; ,,Limba este creaţia omului prin Dumnezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica. Mai sus Dumnezeu a ridicat numai stelele pe cer şi brazii pe munţi”, numai la dulceaţa limbii noastre române s-a gândit poetul, numai la frumuseţea şi unicitatea ei, numai la bogăţia dată în dar şi care trebuie toate păstrate, cu toată priceperea şi iubirea. În cuvinte simple, spuse cu dragoste, Grigore Vieru adună toată esenţa frumuseţii poporului român şi nu trebuie să ne ferim de cuvinte mari, pentru că spunem un adevăr. ,,Se zice că pomii la început vorbeau graiul astral, dar auzind mai apoi în preajmă cântecele limbii noastre, au muţit de mirare şi admiraţie şi de atunci, în locul cuvintelor, nu mai scot pe ramuri decât fructe.”(Grigore Vieru)

Grigore Vieru a fost, fără nicio îndoială, o voce singulară, de o expresivitate specială în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale sunt amprente ale unei rostiri lirice extraordinare, sunt finalizări ale unor stări de spirit de o excepţională limpezime, sinceritate, armonie. Lirica lui este ,,cuminte”, nu ,,agresează”, nu este urmă de falsitate, nimic evaziv. Toate sunt înscrise în spaţiul lui de luptă, pentru apărarea limbii române, pentru a o integra în ţara în care i-a fost refuzată multe decenii. 29

Oameni care au făurit istoria Apelarea la sentimentul de dragoste pentru limba română şi ţară face parte din componenţa sufletului lui sincer şi de român adevărat, de neclintit de pe poziţia de apărător al celor mai sfinte daruri primite, mama, ţara şi limba maternă. ,,La români, limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii”, zice poetul şi că el face parte din elită pentru că vorbeşte, gândeşte şi simte româneşte. Atâta dragoste pentru limba maternă, atâta iubire pentru ţara mamă are poetul, încât credem că toate cele auzite sunt cântate cu sufletul, nu spuse, că numai ,,graiul este purtătorul de steag în vremuri de restrişte şi de primejdie pentru fiinţa naţională.” Doar,,limba română este puterea românilor”, ,,întâi cântecul mumei, pe urmă al lumii”, nu este mai mult decât un îndemn, nu ar trebui cântărit ca un crez, ca o rugăciune pe care mereu trebuie să o spunem, să ne arătăm toată dragostea? Grigore Vieru concretizează în spaţiul literar destinul unui scriitor pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu un spirit deosebit, cu o specială iubire pentru neamul românesc. „Merg eu dimineaţa, în frunte, Cu spicele albe în braţe Ale părului mamei. Mergi tu după mine, iubito, Cu spicul fierbinte la piept Al lacrimii tale. Vine moartea din urmă Cu spicele roşii în braţe Ale sângelui meu– Ea care nimic niciodată Nu înapoiază. Şi toţi suntem luminaţi De-o bucurie neînţeleasă.” (Ars poetica)

Nu poţi rămâne simplu cititor când Grigore Vieru ne şopteşte, cu glas tremurat de emoţie, că în limba română stă puterea de a-l găsi odată şi odată pe Dumnezeu. Mărturiseşte hotărât că ,,românul care nu aude căderea lacrimii altui român” nu-l interesează ,,fie el şi cel mai bogat om din lume”, atât de mult iubea neamul românesc, atât de trist trăia pentru că este împărţit pe cele două maluri de Prut. S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. (Grigore Vieru) Ascultaţi, măi copii Grigore Vieru Lucruri ciudate, astăzi, Se-ntâmplă în lume şi-n sori. Tună iarna şi plouă, Ninge vara pe flori. Lucruri ciudate de tot Se-ntâmplă pe glob! Creşte-n balcon mărarul, Acolo albina şi stup. Se amendează acel Care trage în lup. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob.

Oameni care au făurit istoria Cred că e ceva montat Şi-n floarea aprilului. Unicul loc liniştit E ochiul copilului. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Scot unii miere, miere Din iarba veninului. Se şterg picioarele De preşul vecinului. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

I se descarcă omului Bombele în faţa porţii. În lupta pentru pace sunt Mobilizaţi copiii şi morţii. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Se vinde aer curat, Se trage cu puşca în nor, Unii nu se pot lăsa de fumat, Alţii îşi lasă ţara uşor. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

„Ascultaţi, măi copii!” – Tot strigă spicul pe deal. Dar nu mai e ascultat Bunicul cel mondial. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Împunsă-i de ţeava puştii Chitara lui Hara în omoplaţi. Nu se mai fură fete – se fură bărbaţi. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Gonit ca un iepure, bietul, De jos, din stea, Pământul nu mai ştie În care parte s-o ia. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Multe azi se întâmplă În lumea cea pământească: Cel vârstnic se copilăreşte, Copiii nu vor să se nască. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Latră câinii, gonaşii Răcnesc ca nebunii. Răsună pe văi un bubuit, Se-ntunecă văile lumii. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Armele-n lume, armele Se răspândesc ca ciuma, Periculoasă devine pădurea, Periculoasă şi Luna. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Nu, încă nu s-a tras Din groaznice arme – Pur şi simplu s-a rupt Inima mamei. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Sunt fântâni secrete Din care bea numai tunul. Cred că ascunde ceva După coadă păunul. Lucruri stranii de tot Se-ntâmplă pe glob!

Oameni care au făurit istoria Ana Aslan, un destin fascinant „Savanta care a învins bătrâneţea” Lilioara Macovei Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la București) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988). Renumitul medic s-a preocupat de gerontologia socială, creând astfel un sistem de stimulare a activităţilor pentru persoanele de vârsta a treia. A descoperit acțiuni terapeutice de tip biotrofic ale procainei, prin tratament de lungă durată în doze mici, cu rol curativ și profilactic. (1897- 1988) Foarte important este faptul că Gerovitalul H3, produs biotrofic original românesc şi, în acelaşi timp, primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa, după numeroase cercetări clinice și experimentale. În anul 1952, Ana Aslan prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de țări, iar în 1980, a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs geriatric. Marea noastră cercetătoare Ana Aslan, iniţial, a dorit să fie pilot, pentru că era o mare admiratoare a lui Aurel Vlaicu şi a și zburat cu un aparat de tip Bristol-Coandă, alături de pilotul Andrei Popovici, dar, după ce a studiat anatomia în şcoala gimnazială, s-a decis să devină medic. Lucrează în spitale pe timpul facultăţii, pentru a se întreţine. În anul 1922, termină studiile de medicină şi este numită preparator la Clinica II, din București, condusă de Daniel Danielopol. Timp de doi ani, activează sub îndrumarea acestuia şi finalizează lucrarea de doctorat, cu titlul „Cercetări asupra inervației vazomotoare, la om”. Între anii 1945 și 1949, este profesor la Clinica Medicală din Timișoara şi, în paginile istoriei noastre, este menţionat faptul că Ana Aslan este prima femeie medic. Un an foarte important pentru medicina României este 1952, când ,,este creat primul institut de geriatrie din lume, condus inițial de C.I. Parhon, iar din 1958 până la moartea sa, de către Ana Aslan. Sediul institutului fusese construit după planurile arhitectului I.D. Berindey, la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub patronajul reginei Elisabeta, având ca destinație un azil de bătrâni. Academicianul N. Vasilescu Carpen sublinia, în cadrul unei întâlniri ținute la Academia Română, că unul din meritele lui C.I. Parhon a fost că a sesizat diferența între vârsta biologică și vârsta cronologică. Ana Aslan a continuat opera lui C.I. Parhon și a arătat că este posibil ca o persoană cu vârstă înaintată să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de geriatrie, s-a înființat o secție de gerontologie socială, care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de vedere medical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat, din 1964, Institutul de geriatrie, ca „mod de organizare pentru toate instituțiile similare, din lume.” Ana Aslan spunea că renumitul Constantin Parhon ,,credea în întinerire şi susţinea cu ardoare că viaţa nu este un drum cu sens unic şi că întinerirea biologică este posibilă, Constantin Parhon era un spirit universal. Ştia tot: neurologie, psihiatrie, botanică, zoologie”. După îndelungate cercetări, s-au conturat şi primele rezultate şi se regăsesc într-un studiu semnat de Ana Aslan și C.I. Parhon, material care a fost publicat de Academia Română, în anul 1955, cu titlul „Novocaina, factor eutrofic şi întineritor, în tratamentul profilactic şi curativ al bătrâneţii”. Ana Aslan este recunoscută pe plan internaţional cu prezentarea rezultatelor cercetării, la Congresul European de Gerontologie, de la Basel, și la Congresul Therapiewoche, de la Karlsruhe, ambele ținute în anul 1956. La început, în lumea cercetătorilor şi în industria medicamentelor, toată munca, experienţele, cercetările unui medic care era femeie şi venea dintr-o ţară de est, nu erau aprobate cum se cuvine, întâmpinarea fiind cu mari rezerve, dar, după încercări şi administrarea tratamentului, s-au convins de eficienţa lui. S-a testat pe un număr de 7.600 de pacienți şi, apoi, Ministerul Sănătății a omologat Gerovitalul H3, în anul 1957. S-a aprobat producerea în masă, a acestui medicament, de către industria farmaceutică, întâi sub formă de fiole, apoi, din 1962, s-a fabricat sub formă de drajeuri, 32

Oameni care au făurit istoria cremă terapeutică și loțiune capilară. Tratamentul a fost brevetat în peste 30 de țări. ,,Când ajungi să faci mai mult decât ceilalţi într-un domeniu oarecare, eşti întotdeauna suspectat. Ţi se cer din ce în ce mai multe probe că ai avut dreptate.” (Ana Aslan) Un an de graţie pentru marea cercetătoare Ana Aslan a fost 1960, când a început cercetările pentru un nou produs eutrofic. Acesta va conține, pe lângă procaină, un factor activator și antiaterogen, produs care era folosit în terapiile pentru îmbunătățirea sistemului nervos și cardiovascular. În anul 1980, obține brevetul de inventator pentru Aslavital, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. Gerovital H3, dar și Aslavital, sunt mărci înregistrate, fiind garantate cu marca olografă a Anei Aslan. Foarte important pentru medicina românească este faptul că un număr de 154 de țări au înregistrat aceste două produse, Gerovital și Aslavital (Aslavital - folosit ca tratament profilactic, pentru afecţiuni cerebrale şi cardiace, specifice vârstnicilor, dar şi pentru tratarea pierderii memoriei). Pe lângă acesată intensă activitate de cercetare, Ana Aslan are şi una instituţională deosebită şi, în 1959, înfiinţează Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, pe care o conduce până în momentul trecerii în neființă. Menţionăm cu mândrie că medicul român a fost membru în biroul executiv al Asociației Internaționale de Gerontologie. A făcut demersuri începând cu anul 1974, pe lângă Organizația Națiunilor Unite, pentru desfășurarea unei ample manifestări dedicate vârstei a treia. Demersul acesta este concretizat în anul 1982, când, la Viena, este organizată Adunarea Mondială pentru Vârsta a Treia, sub deviza „Să dăm viață anilor”. Pentru toată munca imensă, dar făcută cu drag, într-o viaţă, în anul 1974, a devenit membru al Academiei Române. Un material foarte interesant, cu titlul „Tehnica și acțiunea tratamentului cu Gerovital H3, precizări după 34 de ani de folosire”, este publicat în anul 1985 în Romanian Journal of Gerontology and Geriatric, un studiu de sinteză cu rezultatele grupului de cercetare condus de Ana Aslan. Printre personalităţile care au beneficiat de acest tratament, se numără: Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristoteles Onassis, John F. Kennedy. Despre felul cum şi-a trăit viaţa, Ana Aslan spunea că nu trăieşte în trecut, ,,eu în general trăiesc în prezent şi viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum”. Ana Aslan a rămas în memoria noastră, a românilor, în primul rând, a posterităţii, fără îndoială, ca o conştiinţă exemplară, care a îndrăznit ca nimeni altul să viseze o umanitate sănătoasă şi activă, să considere că bătrâneţea poate fi o etapă îndelungată, frumoasă, cu bucuria vieţii de aici, de pe pământ. Bătrâneţea se poate trata, iar îmbătrânirea poate fi oprită, spunea savanta care a învins bătrâneţea, Ana Aslan. „Numai o longevitate activă reprezintă cu adevărat un succes. Cine nu ar vrea să trăiască cât mai mulţi ani, fără a fi însă confruntat cu neplăcerile şi suferinţele legate de bătrâneţe? Or, tocmai în acest fel acţionează produsele noastre. Problema fundamentală în munca noastră este să redăm viaţă anilor şi ani vieţii! (…)”, declara Ana Aslan, citată în volumul „Dialoguri întâmplătoare despre lumea în care trăim”, autor Viorel Sălăgean (Bucureşti, 1987). Femeia Ana Aslan dă viaţă prin detalii care ne-o arată ca o femeie cochetă, exigentă, foarte hotărâtă, determinată de un ţel înalt, dar, ca orice femeie, ca orice om, imperfectă. Doamna Profesor Doctor Ana Aslan era o femeie cu mare respect pentru ea şi cei din jur, o femeie mereu atentă la felul cum arăta, nu se considera o frumuseţe, dar nu respingea complimentele, ci le primea cu drag. Se ştie că o coafeza venea acasă şi-i aranja părul în fiecare zi, doamna Ana Aslan iubea hainele de calitate şi prefera o casă de modă din Milano, un croitor pe nume Piravano, care venea special în Romania, pentru a-i face haine. Preferinţele ei erau deux-pièces-urile şi pantalonii de stofă sau mătase naturală, colorate frumos, dar şi blănurile, bijuteriile valoroase, pe care le primea cadou de la clienţii faimoşi şi se spune că ,,le ţinea ascunse şi le folosea doar când călătorea înafara ţării, pentru a nu-i fi confiscate”. Ana Aslan se stinge din viaţă la 20 mai 1988, lucidă până în ultima clipă, după o luptă acerbă cu o boală necruţătoare. Din trusa ei de medic nu lipsea niciodată o miniatură a Sfintei Fecioare. Bibliografie:

https://www.bnr.ro/Portretul-unei-personalita%C8%9Bi-romane%C8%99ti-Ana-Aslan-17512.aspx http://www.istorie-pe-scurt.ro/ana-aslan-cea-care-a-invins-batranetea/ https://slideplayer.fr/slide/10913288/

In memoriam

Umanistul modern, Ştefan Augustin Doinaş

Lilioara Macovei (1922- 2002)

„Cultura este singurul climat care poate asigura dezvoltarea omului individual.” Ștefan Augustin Doinaș Ştefan Augustin Doinaş (în acte el se numea Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922, în satul Caporal Alexa(Cherechiu) din județul Arad, „într-o casă de oameni înstăriţi", aşa cum îi plăcea poetului să spună. A fost poet, dramaturg, traducător, membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Licenţiat în Litere şi Filosofie, Ştefan Augustin Doinaş a publicat treisprezece volume de poezie (Omul cu compasul, în anul 1966, Seminţia lui Laokoon (1967), Ipostaze (1968), Anotimpul discret (1975), Hesperia (1980), Vânătoare cu şoim (1985), Lamentaţiile (1994), cinci volume de critică literară şi eseu, între care Lampa lui Diogene (1968), Orfeu şi tentaţia realului (1974), Lectura poeziei(1980), Măştile adevărului poetic (1992), o piesă de teatru(Brutus şi fiii săi, 1990), 30 de volume de traduceri de poezie şi proză (din Dante, Goethe, Hölderlin, Gerhardt Hauptmann, Malarmé, Valery, Gottfried Benn, Papini, Jorge Guillen, Roberto Sanesi, Pierre Emmanuel, Michel Deguy,Friederich Nietzsche şi alţii), literatura pentru copii (Povestea celor şapte fraţi, 1980), o activitate foarte frumoasă şi ,,îmbogăţitoare” a literaturii noastre. Menţionăm că lucrările sale au fost traduse în multe limbi străine (germană, engleză, macedoneană, sârbă, maghiară, slovenă, bulgară, spaniolă, italiană), opera sa literară fiind cunoscută în atâtea ţări, lucru de care noi, românii, trebuie să fim mândri în limita decenţei, dar niciodată să uităm o asemenea valoare a naţiunii noastre. Ştefan Augustin Doinaş a fost distins cu Premiul „Eugen Lovinescu“ în anul 1947, cu Premiul Academiei Române în 1968, cu şapte premii ale Uniunii Scriitorilor din România, cu Medalia Goethe a Institutului Goethe din München (Germania), apoi Premiul european pentru Literatură al K.O.V. (Iugoslavia). Amintim că a fost redactor-şef a revistei ,,Secolul 20”, preşedinte a Fundaţiei culturale „Secolul 21“ şi director a Centrului cultural pluridisciplinar „Paul Valery“ din România. În anul 1941, toamna, absolventul de liceu Ştefan Augustin Doinaş pleca la Sibiu, acolo unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară; se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie. În anul 1944, se transferă la facultatea respectivă. Debutul literar şi l-a făcut în anul 1939, cu o poezie în ,,Jurnalul literar”, apoi a câştigat, cu volumul ,,Alfabet poetic”, în 1947, premiul ,,Eugen Lovinescu”, însă volumul nu a mai apărut din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic care l-a trimis în spatele gratiilor pentru convingerile sale. În 1948, a absolvit cursurile facultății și s-a întors ca profesor în satul natal. A predat limba și literartura română la Hălmagiu și, în continuare, la Gurahonț. În 1955, renunțând la învățământ, se stabileşte în București, unde trăieşte din stilizări, reuşind să publice câte ceva din textele proprii. Ştefan Augustin Doinaş a fost arestat la 3 februarie 1957, a fost condamnat la un an de închisoare pentru ,,omisiune de denunț”, a fost eliberat la 5 februarie 1958, iar la 8 aprilie 1958, s-a căsătorit cu Irinel Liciu (prim-balerină la Operă). Până în 1963, i s-a interzis să reintre în viața literară. Apoi, renumitul istoric şi critic literar, profesor universitar la Universitatea Bucureşti, şef al Catedrei de Istoria Literaturii Române Contemporane, redactor-şef al revistei „Contemporanul” (1955-1971) şi redactor-şef a revistei „Lumea” (1963-1966), director a revistei „România literară” (1971-1988), George Ivașcu, l-a angajat la revista ,,Lumea”. 34

In memoriam Din 1969, după ce începuse să lucreze în redacția revistei ,,Secolul XX” (a cărei redactor-șef va deveni în 1992), Ştefan Augustin Doinaş publică numeroase cărți (de poezie, de critică literară) și face traduceri din mari scriitori ai lumii, evidenţiindu-se printr-o înaltă ținută intelectuală și printr-o atitudine de apreciat în termeni înalţi, în raport cu autoritățile, activitatea sa literară acoperind toate genurile. Meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute fără drept de tăgadă, poetul devenind academician în anul 1992. Cel mai cunoscut şi de mare notorietate poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română, este „Mistrețul cu colți de argint”, scris în anul 1945, reluat în 1950 si publicat în ciclul celor nouăsprezece balade, din volumul ,,Omul cu compasul”, în 1966. În anul 2000, în apropierea vârstei de 80 de ani, a debutat ca prozator cu volumul numit ,,T de la Trezor”. Augustin Doinaş explică multiplele sensuri ale lecturii baladei: „Ţin minte însă că intenţia mea, când am compus această poezie, a fost aceea de a realiza o îndoită exigenţă: pe de o parte, o structură dramatico-epico-lirică tipică, de baladă, cu trei momente conflictuale urmate de un deznodământ final; pe de alta parte, un caracter simbolic al desfăşurării lor, care să permită mai multe interpretări“. Ștefan Augustin Doinaş are un loc absolut singular în literatura română, prin felul cum a stăpânit multele modalităţi tehnice de construire a unui poem şi cele mai ,,subtile modalităţi prozodice, părând în orice moment capabil să-şi strunească fluxul inspiraţiei după tiparele oricărei specii poetice tradiţionale (de la balada romantică la sonetul-frază unică şi la sonetul „vers de vers”).” În opera sa, Doinaş împleteşte sentimentul conştient al actului artistic cu ,,imaginaţia vizionară”, care depăşeşte, ca proporţie, pe toţi contemporanii săi. Tocmai de aceea, este considerat ca făcând parte din familia restrânsă a poeţilor pentru care inspiraţia nu este ,,emoţională”, ci ,,intelectuală”. Alocuţiunea sa poetică se întreţine din alte diverse alocuţiuni cu care se înrudeşte. Discursul filozofic, cel mitologic, cel simbolic sau cel religios au aceeaşi interferenţă, dar amprentate puternic de numele Doinaş. Poetul infirmă sentimentul ca sursă a poeziei, dovadă că el realizează un tip de originalitate diferit de ce se ştia până la el (tematică sau simbolică). Analizând opera lui Stefan Augustin Doinaş, se poate spune că sunt două registre unde se ,,lucrează” şi anume unul de forme şi celălalt de motive, teme. În primul, poezia este meşteşug, ingeniozitate, abilitate şi vis-à-vis de al doilea, este intertextualitate, replică, întoarcere, prin depăşirea sentimentului de prizonier, al poetului, în lumea perfectă a artei lui: ,,Cu învierea păsărilor albe / De pe covoru-acesta oltenesc / Începe şi sfârşeşte o legendă. / Eu însumi sunt prizonierul ei... / Prizonier, eu nu respir decât / În amplul du-te-vino al suveicii.” Majoritatea creaţiilor lui Doinaş sunt poeme-replici. Uneori dezvăluie sursa inspiraţională (Mistreţul cu colţi de argint, balada emblematică a lui, este o replică la Erlkonig de J.W. Goethe, iar Wallace Stevens a reprezentat o lectură de bază pentru poet). De multe ori a lăsat cititorii să descopere ,,metamorfozele personale pe care le suferă în opera sa temele şi motivele consacrate”. Ştefan Augustin Doinaş este considerat un umanist modern, apropiat structural atât cu Thomas Stearns Eliot, poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948), care, prin arta sa remarcabilă, a revoluționat întreaga poezie modernă engleză, cât şi Paul Valery, scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză, de care-l apropie nu numai probitatea morală, ci şi ideea unei realități autonome a limbajului literar, a confruntărilor pe ,,tema” conştiinţei artistice, mărturisind neliniştea privitoare la durabilitatea civilizaţiei lumeşti, ţinând în atenţie viitorul libertăţii spirituale şi conexiunea inversă a evoluţiei, asupra omului. Doinaş a fost un raţionalist ingenios în al cărui program vital se înscriu câteva elemente punctate ca fiind: scrisul, numit de poet ,,o etică inflexibilă”, apoi acea ,,instigare” a ,,înaltului loc”, a preeminenţei din om şi ultimul, să-l denumim aşa, ,,ridicarea” deasupra impasurilor, dificultăţilor de moment ale ,,contingentului” (implicarea într-un proces de creaţie a unor valori evocatoare, nuanţate,semnificative, sugestive, poate să reprezinte o victorie asupra spiritului). După cum afirmă însuşi Stefan Augustin Doinaş, un creator care are model în domeniul spiritualului, nu este decât un epigon, incitat şi îndemnat să-l egaleze. Aceste opere-model ,,răscolesc” valoarea latentă a epigonului şi, în final, acea ,,originalitate” reprezintă, fără îndoială, o ,,formă a imitaţiei”. Scriitorul provocat de exilarea orgolioasă în care există grandioasele opere, simte implicarea în a crea ceva similar, integrându-se prin această ,,infatuare ingenuă”, pe care şi-o asumă cu sobrietate, într-un fel de ,,epigonism major” şi pe care Doinaş îl numeşte cu simplitate ,,traducere imaginară”. Recrearea unui model este o încercare de conlucrare originală, unde creatorul provoacă acele arhetipuri de bază şi, cu îndemânarea unui abil conducător, dirijează finalul spre acea autenticitate (,,după model”). 35

In memoriam De aceea se spune că poezia, considerată ,,forma supremă a artei literare”, nu este generată de sentimente, ci de un ,,spaţiu filtrat prin cultură” şi unde poetul are menirea să ,,traducă” printr-un limbaj nou, un ritm interior, al unui text deja existent. Reamintim că de la poetul și criticul francez, figură de seamă a curentului simbolist european, care a cultivat o ,,poezie intelectuală”, cu ştiinţă sumbră, destul de bogată în sensuri filozofice, cu o deosebită muzicalitate şi putere sugestivă, Stéphane Mallarmé încoace, spiritualitatea modernă a repetat într-un fel sau altul afirmaţiile amintite mai sus, ele pătrunzând în patrimoniul livresc, al secolului nostru. Renumitul critic literar, Alex Ştefănescu, spunea despre Ştefan Augustin Doinaş: ,,Ştefan Augustin Doinaş scrie nu ca să se exprime, ci ca să exprime. El este un poet-cărturar care seamănă mai mult cu Goethe decât cu poeţii de azi, un spirit aristocratic, adeptul unui stil de o eleganţă eliptică, rece. Poemul său Mistreţul cu colţi de argint, căruia i s-au consacrat de-a lungul anilor zeci de comentarii critice, rămâne şi azi o enigmă, un meteorit căzut în literatura română, imposibil de descifrat integral. Autorul nu-şi exhibă niciodată intenţiile, nu face paradă de personalitatea sa, nu-şi etalează erudiţia pentru a smulge aplauze. Solitar, suficient sieşi, îşi creează oricând lumea de care are nevoie, din cuvinte.” Criticul, istoricul literar şi profesorul Dumitru Micu spunea despre poezia lui Stefan Augustin Doinaş că este ,,o îmbinare de semne menite să cuprindă în forma lor eternul chip al lucrurilor lumii trecătoare.” El nu este un poet din neamul lui Laokoon, ci al lui Daedalus. Poetul este atras de transparenţe, de clarităţi, de atitudini şi manifestări apolinice, echilibrate, ordonate şi armonioase precum în ,,noaptea cu mireasma amăruie când sărutarea otravită nu e decât o floare-ntre pământ şi cer”, (Durata) dar este un sensibil, fermecat de nopţile

,,când sclipeau pe punte focuri, păreau moluşte dornice de jocuri, ce-ascund la subţiori mărgaritar. De patru ori se scutură pe boltă a stelelor mirifică recoltă.”(Balada schimbului în natură) Insistăm puţin asupra valorificării mitului grecesc în opera lui Ştefan Augustin Doinaş. Se susţine faptul că mitologia (mai ales cea grecească i-a fost mai aproape) a reprezentat un element important în cercetarea, căutarea, examinarea spaţiilor luminate şi umbrite ale omenirii, ale ,,eroilor emblematici”, din rândul umanităţii, şi, găsind concretizarea unor modele-simbol, evident cu valoare de ansamblu, trecând de spaţiul şi timpul istoric mărginit într-un mod precis, a încheiat ,,acţiunea” prin victoria spiritului. Să vorbeşti despre o personalitate pregnantă a culturii noastre, aşa cum a fost Ştefan Augustin Doinaş, vis-à-vis de miturile umanităţii, este o asiduă căutare şi înţelegere a sensului pe care poetul doreşte să-l prezinte cititorului, dar nu unuia oarecare. Iată cum Lampa lui Diogene este identificată în mod sigur cu ideea de ,,căutare a unei utopii, a unui fapt foarte dificil/imposibil de obţinut”, unde se uzitează ca termen de comparaţie pentru o situaţie la fel celei în care se află filosoful, căutând ,,Simplitatea, Binele, Absolutul într-o realitate marcată de o criză a valorilor”. În ,,Omul cu compasul”, poezie care dă titlul volumului, transcrie o artă a descoperirii adevărului, prin confruntarea unor păreri contrare sau cu ajutorul discuției, opunând armonia haosului, iar prin restrângere de logică, vieţii, moartea. Vladimir Streinu (în Pagini de critică literară) spunea că, Doinaş, în Omul cu compasul, ,,face trecerea de la baladesc la neoclasic, sub înrâurirea lui Paul Valery.” Criticul şi istoricul literar Cornel Regman (în Selecţie din selecţie) admira în volum „sintaxa frazei poetice, somptuoasă şi totodată exactă, ca ud alai princiar". Pentru criticul şi istoricul literar, academician Eugen Simion (Scriitori români de azi, 1), Ştefan Augustin Doinaş este un „adversar al spontaneităţii rebele", ca Al. Philippide, sau că Ştefan Augustin Doinaş este „un poet plutonic" al marilor întinderi cosmice şi al „haosului ordonat estetic". Ion Negoiţescu (filolog, poet, critic şi istoric literar) îl compara pe Doinaş, nici mai mult, nici mai puţin, decât cu Eminescu, pentru însemnarea unor distincţii esenţiale. ,,Eminescu este cosmos prin întreaga lui fiinţă”, Doinaş este „apropiat doar ca spectacol” cu tot ce derivă de aici. 36

In memoriam Ştefan Augustin Doinaş, ca autor de psalmi, după cum remarcă criticul literar Alex Ştefănescu ,,nu datorează nimic lui Tudor Arghezi (nici măcar ideea de a scrie psalmi, care este veche ca însuşi creştinismul). Spre deosebire de psalmii arghezieni, superartistizaţi prin simularea expresivă a naivităţii şi prin valorificarea ingenioasă a unor sugestii oferite de limbajul călugăresc, psalmii săi au o esenţă culturală şi transcend ortodoxismul atutohton, punând probleme care i-au obsedat pe mulţi europeni de-a lungul timpului, de la Shakespeare la Malraux.” Scrierile acestea ale lui Doinaş au o ,,factură de joc literar superior, nu sunt numai un joc. Ele reprezintă şi o luare de poziţie faţă de lume, o critică a existenţei. Ştefan Aug. Doinaş restaurează demnitatea intelectuală a condiţiei de poet, pe care mulţi o confundă cu una de clovn.” (Alex Ştefănescu) Raul Constantinescu, în „Căutările conștiinței în Psalmii lui Ștefan Aug. Doinaș”, aduce pe masa cititorului care doreşte să înţeleagă opera lui Doinaş, o prezentare a ,,Psalmilor”, evidenţiind relaţia omului cu ,,divinitatea bipolară Isus-Savaot, care duce la autoanihilarea omenescului pentru a se edifica spiritul”. Într-o călătorie imaginară în timp a poetului, când oamenii se închinau unui copac, este evocată Divinitatea vegetală şi mărturisirea că nu ştie cum să-l întâmpine pe zeu. ,,Cum să te-ntâmpin, Doamne,- cu ce rug Ai fost copac acum eşti buturugă. Vrei să mă scol eu însumi din genunchi să-ţi fiu coroană verde, să-ţi fiu trunchi? S-aşez cu vârful degetelor mele pe-aceleaşi bolţi de fum aceleaşi stele? Eu, cel bolnav de bine şi de rău, vrei să mă-nalţ aici în locul Tău” (Psalmul I)

În dialogul poetului cu Divinitatea, acesta îşi exprimă refuzul ideii ca aceasta din urmă să aibă un destin de ,,judecător absolut”, în sensul alegerii binelui de rău, a dreptăţii şi inechităţii. Poetul, ca ,,om-creatură” cu destinul său, recunoaşte că destinul său este de a-l învia pe Creator, aşteptând ca buturuga să aibă bucuria de a vedea cum îi cresc noi lăstari. (Raul Constantinescu) Originalitatea ,,Psalmilor” lui Doinaş este arătată prin nivelul stilistic şi, cum spune Pr.Dr. Dorin Octavian Picioruş, este ,,evidentă influența masivă a lui Arghezi, dar mai ales a lui Vasile Voiculescu, cel din Sonetele închipuite.” Iată, o altă opinie despre această parte a creaţiei lui Ştefan Augustin Doinaş. Poetul este un îndrăgostit în manieră modernă, al accentuării paradoxurilor, de intensă ,,trăire artistică” (a se aduce aminte de ideea de ,,sentiment” în creaţia lui Doinaş), ducându-ne cu gândul la afinitatea pentru ,,modernismul” lui Baudelaire, precum şi pentru ,,clasicul” Shakespeare (poetul). Doinaş, vis-à-vis de ,,trăiri”, în starea lui de ,,răzvrătit”, îl respinge pe Dumnezeu şi, în ,,obrăznicia” lui, se consideră la acelaşi nivel cu Divinitatea, în ceea ce priveşte Creaţia. Pe această cale glisantă, s-au aflat şi Tudor Arghezi sau Lucian Blaga, dar ei erau ,,mai sinceri” în frământările lor şi pentru că nu au avut înaintaşi întru inspiraţie sau comparaţie. Dumnezeul lui Doinaş nu este ,,o existenţă incertă, ipotetică, supusă oricând contestării, ci interlocutorul absolut, care însă, în mod scandalos, refuză să se înfăţişeze şi să răspundă la întrebări.” În cei 100 de psalmi, poetul pune denumiri Lui Dumnezeu precum, Domn al armoniei de comete, Izvor de spaţii, Suflu trinitar, Domn al morilor de vânt, Verbul (foarte interesant!), Abis, Frate vitreg cu Neantul, Copac, Visatul rod, Gelosule, cel Nenumit, Neînduratule, Osânditule, Divinule, Stăpâne, Părăsitule,etc. La Ştefan Augustin Doinaş întâlnim fenomenul de creaţie în primul rând a Lui Dumnezeu şi asta pentru a-L avea interlocutor, pentru a-L convoca la dialog în ,,infinitatea lumii”. ,,Psalmul L” este edificator în a vedea cum Dumnezeu nu este accesibil omului, dar nici invers, după poetul creator de opere. “Doamne, atâtor lucruri le-am dat nume/ la încheierea săptămânii Tale./ Chiar Ţie, celui Nenumit, din cer/ Ţi-am inventat poreclă pe potrivă.// Cu degetele asemeni celor care/ m-au modelat, Te modelez eu însumi./ Din resturile care cad din mâna mea/ ca din a Ta, se nasc într-una îngeri.// Şi raiul şi infernurile mişună/ de rodul ostenelii noastre nalte./ Iată - spre Tine suie noaptea sfinţi/ Iată - spre mine plouă ziua haruri.// Da, Doamne: suntem amândoi perfecţi./ Dar fiecare doar visat de celălalt.” 37

In memoriam Foarte intersantă abordarea poetului din Psalmul LXIV, la care criticul literar Alex Ştefănescu face referire: ,,Într-un alt psalm - LXIV - şi el antologic, îndrăzneala gândului omenesc merge şi mai departe, până la presupunerea că şi divinitatea este o creaţie imperfectă. De ce doreşte poetul cu atâta ardoare să-l „aducă" pe Dumnezeu în faţa sa? Pentru că vrea să-l judece, să-l facă răspunzător de ce se întâmplă în lume. Credincioşii nu trebuie să tresară luând cunoştinţă de intenţiile poetului. Ele nu sunt blasfemii. Ne aflăm în spaţiul poeziei, unde tratarea de la egal la egal a lui Dumnezeu înseamnă cu totul altceva decât în viaţa de fiecare zi. Este diferenţa dintre nuditatea unei femei şi nuditatea statuii unei femei.” ,,Doamne, ai pus în mine prea puţină lumină ne-ncepută” „Eşti poate zvonul unui alt văzduh sau liniştea cumplită ce se ascunde în munţi şi-n cataracte scunde?” (Psalmul LXIV) Poetul îl cheamă pe Dumnezeu, îi simte energia şi prezenţa. „Tu, Rege al oştirii mântuite, mândria mea din veac şi scutul meu” (Psalmul LI) Psalmistul vede un Creator care organizează lumea spre bine, care este un mare izvor primordial, este rege şi stăpânul lumii şi pe care şi L-ar vrea mult mai aproape, să poată vorbi ca unui prieten, „Doamne, aş vrea să-ţi spun Tu” (Psalmul V). dar acest lucru îi este refuzat „Aici sunt eu. Iar dincolo eşti Tu”(Psalmul LXIX). Frumuseţea acestor Psalmi vine din dorinţa poetului de a vorbi şi scrie despre Dumnezeu, de a şi-L face cunoscut pe Creator mai ales. ,,Tu n-ai să-mi fii, Divinule, aproape cât timp, citind ce-am scris, nu Te descopăr ca literă a mea, şi ca cerneală cu care scriu muindu-mi pana-n stele. Ce scris secret tot pâlpâie întruna sub scriitura mea? Sunt palimpsestul fiinţei Tale răzuită aprig de pe bătrânul pergament al lumii. Cum să Te fac încă citit şi astăzi de ochii celor fără de vedere? Peniţa mea muiată-adânc în Vega Te scrie doar ca alfa şi omega.”(Psalmul XXX). Spiritul mistic al lui Ştefan Augustin Doinaş este pus în rânduială printr-o cultură vastă şi acest lucru impune cititorului forţa şi răbdarea de a descifra mesajul pe care doreşte să-l transmită poetul, din cele două puncte de vedere şi anume, cel la nivelul aparenţelor şi cel stihial, al spiritului.

Poezia lui Doinaş este pe linia modernităţii, exprimând căutările unor forme perfecte, este complexă cu trimitere la înţelegerea semnificaţiei ei. Autorul este conştient de valoarea actului său poetic, este riguros în creaţie, pentru a avea în final o armonie strălucitoare, este un talent nativ cu deschidere spre cultură şi mare dorinţă de a tezauriza şi interpreta valorile noastre culturale. Diversitatea tematică, narativitatea redusă, echilibrul între modalitatea participativă a autorului, din punct de vedere sentimental, şi emoţiile impersonale, implicarea unei fine ironii comparativ cu anecdota, solemnitatea şi încifrarea poemelor lui, toate fac din Ştefan Augustin Doinaş un poet unic, original. Mica incursiune în opera lui Ştefan Augustin Doinaş s-a vrut a fi una pe înţelesul unui cititor cu dorinţa de a-l cunoaşte pe poet, atât cât s-a putut cuprinde în aceste rânduri. Am parcurs, într-un ritm alert, câteva aspecte ale operei lui Ştefan Augustin Doinaş, atât cât să fie interesant de urmărit un text fragmentar şi insuficient, ţinând cont cât de vastă este creaţia poetului, cât de profundă şi cât de mari sunt carenţele receptării unui creator excepţional. ,,Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.” Ştefan Augustin Doinaş 38

In memoriam Astăzi ne despărțim Ștefan Augustin Doinaș Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărțim cum s-au despărțit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: - Așa trebuie să fie ... Alături, umbra albă pentru adevăruri gândite stă mărturie. Nu peste mult timp tu vei fi azurul din mări, eu voi fi pământul cu toate păcatele. Păsări mari te vor căuta prin zări ducând în guşă mireasmă, bucatele. Oamenii vor crede că suntem dușmani. Între noi, lumea va sta nemișcată ca o pădure de sute de ani plină de fiare cu blană vărgată. Nimeni nu va ști că suntem atât de aproape și că, seara, sufletul meu, ca țărmul care se modelează din ape, ia forma uitată a trupului tău ... Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărțim cum s-au despărțit apele de uscat. Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, eu voi fi soarele negru, pământ. Nu peste mult are să bată vânt. Nu peste mult are să bată vântul ...

Cartea, izvor de cultură Din istoria cărții și a bibliotecilor. O incursiune - partea a patra Mihai Cotea

(urmare din numărul 4) Cartea modernă în România

Secolul al XIX-lea, secolul marilor clasici ai literaturii și culturii române, permite o dezvoltare fără precedent a tiparului, duce la creșterea cantitativă a producției de carte, creează condiții pentru înființarea de noi tipografii, în majoritate particulare, apar publicații periodice, calendarele se înmulțesc (Anton Pann este unul din marii editori de calendare). Încercări de tipărire a unor periodice mai ample se făcuseră deja, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (în 1790, la Iași, au apărut șapte numere din ziarul de limbă franceză, Curierul Moldovei). În altă parte a țării, dr. Molnar elaborează prospectul unui ziar destinat clasei sociale celei mai numeroase, Gazeta românească, pentru țărani. La Brăila, în 1839, apare primul periodic din lume pentru femei, Econoama română, editat de profesorul Ioan Penescu.

„Catehismul bunei creşteri a fetelor” ( 1854 ); foto: braila-portal.ro

În epoca modernă, după Revoluția lui Tudor Vladimirescu, cartea are menirea de a răspunde necesităților de studiu ale tinerilor. Așa se explică apariția numeroaselor manuale școlare și de popularizare a științei. De asemenea, se impune o legislație în activitatea tipografică. Și, într-adevăr, ce scop avea tipărirea Proclamației lui Tudor Vladimirescu (1821), Rost de poezii (1820) și Caracteruri (1825), de Barbu Paris Mumuleanu, Poezii deosebite sau cîntece de lume (1831), de Anton Pann, dacă nu „deschiderea minții și a învățăturii”? Implicat în ampla mișcare de emancipare națională și socială, C.A. Rosetti conduce și el o tipografie, litografie, librărie, și o bibliotecă publică, „cabinet pentru cetirea lucrurilor și întâmplărilor”, cu un rol de excepție în timpul revoluției pașoptiste, publicând Monitorul român, organul oficial al Guvernului revoluționar provizoriu și ziarul Pruncul român, ale cărui idei anticipau Unirea Principatelor. 40

Cartea, izvor de cultură

Rost de poezii, Mumuleanu; foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

Proclamația lui Tudor Vladimirescu; foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

foto: biblionesti.blogspot.ro

La sugestia unor scriitori (Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, Al.Vlahuță, B.Şt.Delavrancea etc.), Carol Müller și Dumitru Stăncescu încep, în martie 1895, tipărirea literaturii într-o ediție de mare popularitate și perenitate, „Biblioteca pentru toți”, cu un scop educativ determinant: de a pune la îndemâna tinerei generații și a tuturor cititorilor cărți bune, bine alese, frumoase, interesante și bine traduse, culese din toate producțiile spiritului omenesc, deziderat a cărui actualitate nu s-a pierdut în timp. Prima carte: Povești alese, de Hans Christian Andersen.

În perioada interbelică continuă activitatea tipografiei și editurii de prestigiu: Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva” (înființat în 1898), tipografia „Neamul Românesc” (Vălenii de Munte, 1908); altele se înființează: „Cartea Românească”, 1919, „Cultura Națională”, 1921, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, 1933, ultima sub conducerea lui Al.Rosetti, editând, printre altele, monumentala ediție integrală a operelor lui Mihai Eminescu, sub îngrijirea lui Perspessicius, precum și a celebrei cărți a lui George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941. După numeroase schimbări, căutări și experimentări, pentru aflarea unor soluții optime în structura sistemului editorial românesc, printr-o diversificare tematică și teritorială, s-a ajuns, în perioada comunistă, la înființarea Centralei Editoriale din subordinea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, în care activau 17 edituri specializate pe anumite profiluri: „Eminescu”, „Minerva”, „Ion Creangă”, Albatros”, „Meridiane”, „Kriterion” etc., toate la București, editura „Dacia”, la Cluj-Napoca, „Junimea”, la Iași, în 1969, „Scrisul Românesc”, la Craiova și „Facla”, la Timișoara. 41

Cartea, izvor de cultură În ciuda unei cenzuri, mai elastice după 1972, a unor comandamente politice, a unor Omagii, au existat și realizări și oameni dedicați, în această perioadă. Au fost introduse cele mai importante cărți din literatura universală. Sub lozinca valorificării moștenirii culturale, au fost editați, începând cu 1965, scriitori români interziși până atunci (Blaga, I.Barbu, E.Lovinescu, V. Voiculescu, A.Maniu, Mircea Eliade, publicistică eminesciană etc.), istorici și filosofi (Gh. Brătianu, Rădulescu-Motru, Papacostea, P.P.Negulescu, C.Noica etc.). A continuat sau a început tipărirea de ediții științifice din opera clasicilor români (Eminescu, N.Bălcescu, M.Kogălniceanu, Al.Odobescu, L.Rebreanu etc.). Statul și partidul comunist, fiind „sponsorii” actului editorial din perioada antedecembristă, au interzis apariția unor lucrări cu caracter propagandistic, care contraveneau politicii oficiale interne (de pildă, Jurnalele unor deținuți politici sau celebrul roman al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron), sau produceau supărare la Kremlin (cazul Rusoaica, de Gib. I Mihăescu și În preajma revoluției, de C.Stere), precum și literatura religioasă.

foto: goodreads.com

După evenimentele din 1989, cenzura economică pare s-o înlocuiască pe cea politică. În ciuda existenței celor aproape 2.000 de edituri particulare (la 1996, data apariției volumului Civilizația cărții, Tudor Nedelcea), parte dintre ele remarcabile prin valoarea cărților editate, cartea de literatură română contemporană, cartea de debut, cartea științifică cu adresabilitate redusă, sunt încă în suferință. Perioada de tranziție se dovedește a fi, și pentru istoria cărții, tipică pentru România în situații-limită, de căutare și restaurare a identității românești în istorie și cultură, în țară și în străinătate.

Pe plan mondial, statisticile publicate de UNESCO permit aprecierea creșterii considerabile a producției mondiale de carte, în ultimii ani, creștere datorată dezvoltării tinerelor națiuni, cu toate că lumea occidentală păstrează un loc preponderent, în această producție: de la 332.000 de titluri în 1960, ea a trecut la 521.000 în 1975 și la 842.000 în 1989 (Obs.: noțiunea de carte nu este aceeași, peste tot). În 1960, 72% din titluri erau publicate în Europa și 5,4% în America de Nord; în 1986, în Europa nu se mai publică mai mult de 54,5% din titluri, în timp ce America de Nord ajunge la un procentaj de 12,9%. Va urma!

Bibliografie generală: ADINA BERCIU-DRÃGHICESCU, Arhivistica și Documentaristica, Universitatea București, Departamentul de învățământ la distanță, CREDIS, 2001 T.NEDELCEA, Civilizația cărții, Scrisul Românesc, Craiova, 1996 A.LABARRE, Istoria cărții, Institutul European, Iași, 2001 http://www.descopera.org http://www.cartidaisy.ro

Orizonturi temporale

,,Le Penseur”( Gânditorul)- Auguste Rodin

Dorul, pitorescul și spațiul mioritic în filosofia blagiană Mihai Cotea Pentru fiul Lancrămului, Lucian Blaga, filosofia a îmbrăcat haina destinului său, încă de timpuriu. El însuși pare să susțină această afirmație, când rememorează, într-un volum de-al său, „Mă mişcam prin tărîmurile îndrăgite (n.b. ale filosofiei) ca scos din cîmpul poverilor — de călţuni de poveste. Luam seama, cu un pic de regret, că unii dintre profesorii mei afişau un oareşicare dispreţ faţă de obiectul patimei mele, dar în acelaşi timp mi-a fost dat să descopăr că acest dispreţ nu era decît o altă faţă a ignoranţei. Găseam şi eu că domeniul putea să fie incriminat, dar nu pentru inutilitatea sa, ci fiindcă era plin de curse şi de prăpăstii”(1) . Cum putea fi altfel, când un om stă în intimitatea logosului timp de patru ani, neputând să se împartă din el decât atunci când a simțit de cuviință? „N-am putut niciodată să-mi lămuresc suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintîi patru ani ai copilăriei. Cu atît mai puţin acel sentiment de ruşinare, ce m-a copleşit, cînd, constrîns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau, ale Mamei, am ridicat mîna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc”(2) . Poate nu degeaba, mai târziu, acesta spunea că „filosoful, conștient de vocația sa (...) deschide ferestre, într-un fel sau altul, spre totul existenței”(3). Am ales să creez această punte de legătură, între personalitatea lui Lucian Blaga și viziunea sa față de conștiința filosofică și exponenții acestei conștiințe menite să se răsfrângă-n spirit, pentru a înlesni, măcar puțin, un parcurs între o lume lăuntrică doar a lui, a filosofului, așa cum îi șade bine, și res externa lui Descartes, tot ce se află în afară. Sigur că în acest itinerariu, restrâns de economia acestei lucrări, vom avea parte și de interferențe, confluențe sau vom ieși dintr-o lume doar pentru a intra în alta, într-un univers care aduce tot mai mult cu forma păpușilor Matrioșka, dar care se pliază aici, de fapt, pe blagianism și pe spațiul mioritic, indisolubile per se.

Vom încerca, în lucrarea de față, o scurtă incursiune spre trei atribute ale acestui microunivers blagian- dorul, pitorescul și simțământul mioritic. Pentru a ne angaja în acest demers, trebuie mai întâi să menționăm că în definirea oricărui tip de cultură, stilul, ca factor motrice, se întemeiază, cum bine sublinia Alexandru Tănase, în studiul introductiv al volumului Trilogia culturii, pe „sentimentul spațiului, care la Blaga își are originea în inconștient, pe orizontul spațial (...) și pe un orizontul temporal, care este, de asemenea, de natură inconștientă”(4) . Un exemplu edificator în susținerea celor spuse rezidă tocmai „în cămara lăuntrică”(5) a „imnului cu pervaz de baladă”(6) , Miorița, unde moartea se echivalează cu nunta, metamorfozându-se, în viziunea ciobănașului, în „a lumii mireasă”. În viziune blagiană, în schimb, moartea, ca act sacramental, și natura, ca biserică, sunt „două grave viziuni de transfigurare ortodoxă a realității (...) niște viziuni cu adevărat sofianice”(7) , întărite, în aceeași operă citată, de o notă a filosofului care susține că, în unele variante ale poeziei, motivul ciobanului mioritic fuzionează cu motive cristologice, el însuși devenind Hristos, iar „măicuța bătrână”, care umblă din loc în loc, căutându-l pe cel ucis și jertfit, însăși Maica Domnului. La data apariției cărții antemenționate, existau peste două sute de variante ale baladei, conform folcloriștilor. 43

Orizonturi temporale Un alt exemplu al literaturii noastre populare, extrem de intens analizat, este balada Meșterului Manole, în care apare vechiul motiv al jertfei umane pentru o clădire, originar din vremuri geologice, pe când omul credea, relatează Lucian Blaga, că „trebuie să-și asigure pe această cale lăcașul de puterile rele ale pământului și de zeitățile întunericului”(8) . Totodată, același filosof conchide: „numai poporul românesc a crezut că jertfa ține cumpănă unei fapte cerești. Meșterul Manole își jertfește soția pentru o biserică. Iată o sublimare sofianică a străvechiului motiv de aproape incredibilă cruzime”(9). Dar la ce se referă, mai exact, Lucian Blaga, când folosește termenul de sofianic? Conform acestuia, termenul este împrumutat din istoria artei (Agia Sofia), dar menționează, totodată, că unii gânditori ruși ar folosi și ei acest termen, îmbrăcându-l în straie de natură metafizică. Conform acestora, sofianicul este „o potență creatoare a spiritualității ortodoxe, ca o determinantă stilistică inconștientă a culturii est și sud-est europene”(10) , nu și pentru Lucian Blaga, care vede în acest termen orice creație sau existență imaginară sau reală care „mărturisește despre un torent de transfigurare transcendentă, pornit de sus în jos. Sofianică poate fi, deci, o operă de artă, o idee speculativă, o trăire religioasă, o imagine despre natură, o concepție despre un organism social, comportarea omului în viața cotidiană etc”(11) .

Blaga credea mult în ideea naturii-biserică, folosind-o, din punctul meu de vedere, ca o cheie de interpretare atât în cazul baladei Miorița, cât și în cel al baladei Meșterului Manole. Să ne aplecăm un moment asupra ideii de pitoresc și să plonjăm în lumea ei, prin intermediul viziunii blagiene asupra acestui concept. Și ce mixaj interesant se creează când pitorescul locuiește-n înțelepciunea populară și prinde forma „sfătoșeniei” sub chipul proverbelor, „aforismele poporului”(12) , cum le denumește Lucian Blaga. Despre această specie total aparte, a proverbului, filosoful spunea că a luat ființă din înțelepciunea alimentată cu simțul pitorescului, iar despre Anton Pann, cel mai important culegător al acestora, că e „isteț ca un proverb”(13) . Proverbele au ceva de sine stătător, totalmente specific, un dat extrem de greu de redat de către un creator cult, „anemiat de îndoielile reflexiei”, poate „un firesc ce înduplecă inima și inteligența cea mai incoruptibilă, o grație a întâmplătorului, ceva mai presus de bine și de rău, ceva mai presus de adevăr și neadevăr”(14) . Nici că se putea o analiză mai acurată a acestui gen adus până la rang de artă de către poporul român, fără a ne hazarda în aprecieri. Să ne reamintim doar câteva dintre proverbele regăsite de Lucian Blaga în Trilogia culturii: „fățarnicul mănâncă sfinți și scuipă draci”, „fă-ți cruce mare că dracul e bătrân”, „ochii omului sînt din mare, fiindcă se bucură tot la mare” „unde nu e pisică, șoarecii steag ridică” sau „din coada pisicii, sită de mătase nu se face”. Că balcanicii de pretutindeni sunt îndrăgostiți de pitoresc și de detalii, de podoabe și culori, nu o susțin doar eu, ci și Lucian Blaga, atunci când întâlnește duhul pitorescului, generatorul portului românesc. Legat de ornamentica acestuia, în corelație cu ornamentica altor popoare din jur, filosoful observă că cea românească reprezintă un caz rar al unei arte măsurate și discrete. Există aici un „geometrism de invenție, drept, liniar, static, relativ, rarefiat, discret”(15) , în raport corect cu motivele naturale stilizate într-o manieră mai degrabă spontană. O altă caracteristică a artei populare românești este și alternanța între plin și gol, accent-neaccent, substanță-spațiu, conform filosofului nostru, un exemplu grăitor, în acest sens, regăsindu-se în „chilimurile oltenești cu câmpurile lor ultramarin cu fondul negru în care respiră liber motivele vegetale”(16) dar și în lipsa simțirii golului, atât de înfricoșător pentru popoarele vecine, „mai ales cele peninsulare sufăr de un fel de horror vacui”(17). Pentru român, golul nu ia înfățișarea neajunsului, lipsei, ce necesită urgent desființarea, ci reprezintă un mediu propice articulării unui ritm. Să fie aceasta o altă reinterpretare a conceptului deal-vale, omniprezent în cultura românească și expresie fidelă a geografiei spațiului nostru? O altă specificitate a culturii românești, cu care vom încheia studiul nostru de față, se referă la simțământul dorului, al jalei și al urâtului, trei concepte complet intraductibile în alte limbi străine sau, cum le numea Lucian Blaga, trei „stări de nuanță”(18). Dorul capătă valențe uimitoare, mai ales când preia un motiv liric și, din acest punct de vedere, regăsim această stare redată cel mai bine, în poeziile populare. Lucian Blaga susține că dorul nu e cântat prin intermediul obiectului (familie, peisaj, iubită), ci el e cântat prin el însuși, e fără de obiect. Unii, spunea tot el, susțin că poezia noastră personifică dorul, or chestiunea în sine stă un pic diferit, „în realitate nu e vorba atât de personificare, cât de o ipostazare a dorului(19) . Dorul preia multe forme, multe ipostaze, cântărețul acestuia îl tratează când ca pe o stare sufletească, când ca pe o putere care subjugă sau ca o vrajă care mută, închinându-i-se sau luptând cu el, deopotrivă. Nu poate exista o personificare în acest caz, în schimb întreaga paletă de forme luate de dor se poate însuma sub umbrela ipostazei, care creează aici o nuanță de delimitare(20). Pentru ilustrarea stării dorului 44

Orizonturi temporale în poezia populară, voi uzita două mostre împărtășite de autor în Trilogia culturii/1;2/, dar și de o alta /3/, găsită de mine, pe cont propriu, toate citatele având ca sursă lucrarea lui Horia Teculescu, Pe Murăș și pe Târnave(21) : 1. 3. Bade, zău, ți-o fi păcat Pe unde umblă dorul Ș’aseară te-am așteptat, Nu poți ara cu plugul, Tot cu foc și cu lumină Că s-agață plugu-n dor, Și cu dor de la inimă. Trag boii de se omor; Când văzui că nu mai vii Pe unde umblă jalea Pusei dorul căpătâi Nu poți trece cu grapa Cu dragostea mă’nvălii, Că s-agață grapa-n jele, Doamne rău mă odihnii! Trag săraci vacile mele. Peste noapte am visat 2. Badeo că m-ai sărutat, Câtă boală-i pe sub soare Mă sculai și pipăii Nu-i ca dorul arzătoare, Și nimica nu găsii Că dorul unde se pune Numai dorul inimii Face inima cărbune. Scris pe fața perinii, Câtă boală-i pe sub lună Cu cerneala ochilor Nu-i ca dorul de nebună, Cu mătasea genelor; Că dorul unde se lasă, Dacă văzui scrisoarea Face lacrimilor casă. Mi se rupse inima. În finalul disertației sale despre dor, Blaga face apel la o abordare a filosofului german Martin Heidegger, care ar fi realizat o reducere a existenței umane la substanța ei lirică de ultimă expresie. În continuare, Lucian Blaga susține că un român, în strictă legătură de sânge cu matricea sa, încercând să-și creeze o filosofie existențială, ar putea delimita acest demers printr-un singur cuvânt – dor. Dorul ar deveni, astfel, „revelator ca ipostază românească a existenței umane. (...) Dacă se ține seama de omniprezența dorului în poezia noastră populară, s-ar putea aproape afirma că existența e pentru român dor, aspirație trans-orizontică, existență care în întregime se scurge spre ceva”(22) . ________________________________________________________________________________________________________________ 1. L. BLAGA, Hronicul și cântecul vârstelor, editura Tineretului, București, 1965, p.105 2.L. BLAGA, op.cit.,editura Humanitas, București, 2012, p.14 3.T. POP, Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.45 4.L.BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, studiu introductiv de Al. Tănase, p.30 5.L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, p.249 6.L. BLAGA, op. cit., p.248 7.L. BLAGA, op.cit., p.249 8.L. BLAGA, op.cit., p.250 9.idem. 10.L. BLAGA, op.cit., p.252 11.idem; „De la această altitudine ne putem întoarce privirile încă o dată spre meditațiile metafizice ale unui Florenski sau Bulgakov. Doctrina lor am expus-o sumar mai sus. Sofia este, după acești gânditori, o ipostază de ordin secund a divinității, sau întâia creatură” 12.L. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla,Timișoara, 1977, p.220 13.L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, p.272 14. idem 15.L. BLAGA, op. cit., p.284 16.L. BLAGA, op.cit., p.286 17. idem 18. L.BLAGA, op.cit.,p.291 19. idem 20. ipostază sf [At: MINEIUL (1776), 246 / V: (înv) ~as sn / Pl: ~ze / E: fr hypostase, ngr ὑπόστασις] 1 (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă 21.H. TECULESCU, Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Tipografia Miron Neagu Sighișoara, 1929, p.77 Bibliografie consultată: L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985 T. POP, Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001 L. BLAGA, Hronicul și cântecul vârstelor, editura Tineretului, București, 1985 L. BLAGA, Hronicul și cântectul vârstelor, editura Humanitas, București, 2012 L. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla,Timișoara, 1977 H. TECULESCU, Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Tipografia Miron Neagu Sighișoara, 1929

Bozon Piersici și caise, mămăliguță...

Anica Andrei-Fraschini

Ți-am spus, Mihai, simțul umorului și auto-deriziunea m-au salvat de multe ori și continuă s-o facă. La urma urmei, sunt un grăunte de nisip sau nici măcar atât, în Universul-Tată. Ca noi toți, de altfel. Vom dispărea și, într-o generație sau două, nu se va mai ști că am existat. Bun, ai să spui, cu excepția valorilor universale. Puține, în raport cu masa de muritori anonimi sau cu nume trecătoare numai prin două, hai, fie!, trei generații... Dar, până și ele, valorile noastre, ale umanității vremelnice, față de miliardele de ani și, modest, glaciațiuni, sunt infinit de mărunte. Imaginează-ți, Stelu, că ai fi un bozon. Ar ști de tine copacul pe care l-am îmbrățișat la Căsoaia, în urmă cu trei zile? Sau președintele SUA? Nu. La fel de nepăsătoare este nemărginirea față de vietățile de boțuri cu ochi, ce suntem. Dar, poate n-o fi așa. Îmi place mult să cred că nu e așa. Am ales plăcerea de a considera că energiile Universului ne înglobează pentru eternitate. Că literele și scânteierile din gândurile noastre se așează confortabil, pe băncile de date, ale Infinitului. Căci, la cât e de nelimitat, ho-ho-ho, are loc pentru toate și-i mai și rămâne, tot pe-atâta. Și pentru fericirile, extazierile, beatitudinile, și pentru mizeriile, decăderile noastre, omuleți purtători de conștiințe alandala... Nesfârșirea, ca timp și spațiu, zeflemèle pe care cineva sau altcineva le-a numit categorii și, apoi, "filosofice", plus energiile de atâtea naturi, care se joacă "de-a v-ați ascunselea" și "prinselea" - goană mare, cât o căldare - se împrăștie și se recompun după reguli doar de ele știute, pentru a da de scormonit dragilor "homo sapiens" de știință. Numiți și ei, așa... Ca să scriu eu, acuma, ceva, neapărat, că dă pe dinafară, dragă Claudia. Și dragi Sara, Paul, Diana, Rodica, Ghiță, Tina, Adrian, Cătălin... Toți, peste mări, țări și zări, amfore și chemări..., piersici și caise adevărate, din grădina de la Caporal Alexa... Iată, să considerăm imaginea cu sacoșa personalizată, primită în dar de la farmacia - cu "ph"..., a comunei din Haute-Savoie, pe înălțimile Évian-ului, unde am locuit timp de 7 ani și jumătate. Conține articole necesare pentru mersul la cimitir și, recent, am adăugat un mileu din cele croșetate de mama, din fir de lasetă, să-l pun în firidă, să le fie drag părinților mei, să se simtă ca acasă. Imaginea, da. Plutește în cosmosul gândurilor, culorilor, sunetelor, aromelor, ca și reverența pe care am făcut-o azi dimineață, în fața paginilor Ilenei, Ottiliei, Anei, lui Vasile... Ca iubirea aruncată peste cer, în auroră neboreală. Moldovenească, ieșeană. Azi, am pășit de 3.895 de ori, îi dau bătăi... Așa, ca în Parcul de Sculptură... Plouă mărunt și des, așezat. Nu mă duc după pâine, la comerțul de proximitate, fac mămăliguță. Pentru Sabino, tăiată felii, prăjită. Iulie înaintează ca regele zilelor, plutind. A A-F 03.07.2019

________________________________________________ bozón s. m. 1979 (fiz.) Particulă nucleară elementară al cărei spin se măsoară cu numere întregi v. spin, superparticulă (din fr. boson; PR 1950; DT, DF)

sursa: DCR2 (1997)

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 MISTERUL CĂRṬII... Sărută-mi ochii cu minunea ta, Deschide-mi mintea cu știinta ta, Învață-mă să te traduc, Ajută-mă să te descurc. Lumina ta, știința o deschide, Prezența ta, sufletul pătrunde, Cu rațiune și știință Pătrund în lumea ta, ființă... Limbaju-ți descifrează taina nopții, Căci adâncește sfânt mister, Vei fi mereu un tainic giuvaier, Căci tu esti cu adevarat regina vieții. Mențiune Specială Gheorghiu Nicholas, clasa a III-a, 10 ani, Şcoala Gimnazială ,,Stro S. Belloescu”, Bârlad, jud. Vaslui, prof. Porumb Maria

Doar o simplă fată Eu sunt O fată ce iubește viața, O perlă ce adoră lumina, Vântul ce mișcă valurile… Pare ireal, Însă o pot demonstra, Pentru că eu Sunt o fată, Doar o simplă fată Ce știe cum să iubească totul.

JUST A SIMPLE GIRL I’m a girl Who loves life, I’m a pearl That loves light, I’m the wind That move the waves, If you don’t believe it, I can really prove. I’m a girl, Just a simple girl Who knows how to love them all. Mențiune Alexandra Ionel, 16 ani, înv. Special, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, jud. Hunedoara, prof. Păcală Monica Sonia 48

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 MAMA MEA Mama mea este o floare, O iubesc și azi și ieri, Mâine, parcă și mai tare, Vreau să simt mirosul ei. Te iubesc, mama mea bună, Lună-n lună pân’ la lună, Ție vreau să-ți mulțumesc, C-am ajuns eu să iubesc.

Mențiune Specială Borza Raluca, 14 ani, clasa aVIII-a, înv.Special, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, jud. Hunedoara, prof. Păcală Monica Sonia

Vârsta iubirii Există o vârstă pentru toate: pentru dor și uitare, pentru amintiri și idealuri, pentru prietenie și dușmănie, pentru speranță și disperare, pentru haos și ordine, pentru lacrimi și zâmbete, dar mai ales pentru iubire. Cum aș putea să păstrez această vârstă? Cum aș putea să o eternizez? Oprește, Doamne, clipa în vârsta iubirii! Alungă-mi nostalgia anilor pieduți! Redă-mi tinerețea și bucuria vieții de odinioară, Și lasă-mi sufletul de copil să hoinărească și să se bucure, strigând cu încântare: "Iubește, suflete, iubește!"

Mențiune Specială Codrea Amalia, 18 ani, Cl. a XI-a , Colegiul Tehnic„ Aurel Vlaicu”Baia Mare, jud. Maramureș, prof. Crina Sălnicean 49

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 OGLINDIT Ȋntunericul se lasă Doborând lumina arsă, Iar platonic cântă luna, Cu stele ce-i ţin cununa. Picăturile de ploaie Rămân umbre călătoare, Veșnice apărătoare Pentru luna cea greoaie. Numai sunet ancestral, Coborând spre abisal, Merge în lumina pală, Ȋntr-o inimă prea rară. Şi iar luna se rotește, Natura o împietrește… Ochiul întunericului Este alb al negrului. Mențiune Bîrdes Cristian Marian, 17 ani , Clasa a XI-a, Liceul ,,Voievodul Mircea”, Târgoviște, Dâmbovița, Prof. Joiţa Mariana Bun venit, Primăvară! Într-o zi, plimbându-mă prin parc, am observat cocorii care zburau pe albastrul cerului, copaci în floare, fluturi care se trezesc şi ies la lumina soarelui, floricele sclipitoare viu colorate. Totul era minunat, dar, pe neaşteptate, au început să vină tot felul de păsări. M-am gândit în sinea mea: - De ce vin toate păsările la mine...? Nu puteam să îmi răspund la această întrebare şi nu pot nici acum. O rândunică se apropie însă de mine şi îmi şopti cu glas smerit: - Eşti regina festivalului „Bun venit, Primăvară!” -Vă mulţumesc! am răspuns eu profund emoţionată. Vă invit şi pe voi, dragii mei, să veniţi alături de mine la acest festival, să ne bucurăm din plin de minunăţiile aduse de mult aşteptatul anotimp. Și să încep aventura mea dincolo de lumea pământească.

Mențiune Specială Sacalâș Antonia, 8 ani, cl. a II-a Școala Gimnazială Vadu Izei, Maramureș prof. Ananie Mirela 50

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Pădurea misterioasă, mărul de aur și inelul fermecat Într-o zi, m-am hotărât să fac o drumeție prin pădurea din satul bunicilor mei pentru a descoperi misterele pe care aceasta le ascunde. Mi-am luat rucsacul și am pornit la drum. După aproape o oră de mers, mare mi-a fost mirarea când am văzut o pădure luminată de luceafărul ce ardea pe cerul argintiu. Mi-am dat seama că era într-adevăr pădurea misterioasă de care îmi povestea mereu bunica în serile de iarnă, cu copacii seculari ce șopteau despre întâmplări demult uitate și despre florile înmiresmate ce umpleau aerul pretudindeni cu parfumul lor și despre trilurile măiestre ale privighetorilor și ale altor păsări ce cântau melodii duioase. Acolo, îmi spunea bunicuța mea, trăiesc spiriduși, elfi, gnomi, hobbiți, troli precum și balauri care străpungeau cerul de colo colo. Uimită de ceea ce vedeam în jurul meu, m-am speriat atunci când un elf s-a apropiat de mine și m-a salutat . - Nu te speria, nu vreau să-ți fac rău, vreau doar să știu, cum te numești și ce faci în colțul ăsta de lume? - Pe mine mă cheamă Cristin. Am venit să descopăr misterele pădurii magice despre care îmi povestea bunica mea. - Mă bucur să te cunosc! Eu mă numesc Dobby și sunt elful cel mai jucăuș din această pădure. Dacă dorești, pot să te însoțesc și să-ți prezint minunățiile din această pădure magică. O să ne ajute cu transportul balaurul Zeus, cel mai drăgălaș și curajos animal din pădure. Ne-am urcat călare pe Zeus și am pornit la drum. La un moment dat, am văzut o peșteră mare despre care Dobby a spus că se numește „Peștera Pandorei”. Am intrat în peșteră cu oarecare teamă. Peștera avea numeroase încăperi stranii. La un moment dat, am văzut o ușă ciudată și, la insistențele lui Dobby, am intrat . Înăuntru am văzut-o pe zeița vrajbei, Eris și pe Cleopatra, regina Egiptului, înconjurate de animale care mai de care mai ciudate. Atunci, Dobby mi-a spus că trebuie să ieșim pentru că era deja târziu. Mi-a mai spus că cine nu iese înainte să apună soarele, va rămâne blocat pe vecie în pădure. Când am auzit ce spune Dobby, am ieșit în fugă din peșteră și ne-am urcat numaidecât pe Zeus, pornind la drum spre cărarea din pădure. Când am ajuns la ieșirea din pădure, dintr-o dată toți copacii se aplecau și blocau ieșirea. Văzând că ieșirea a fost blocată, m-am speriat. Dobby a venit la mine și mi-a spus : - Nu te speria! - Cum să nu mă sperii, am rămas captivi într-o pădure magică, iar tu îmi spui să nu îmi fie teamă și sa nu fiu agitată? 51

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - Nu îți face probleme, vom găsi o soluție! - Bine, voi încerca să mă calmez. - Liniștește-te și încearcă să dormi, pentru a fi odihnită mâine.Vei dormi la mine acasă. Hai să mergem! După un drum lung, am ajuns în sfârșit la casa lui Dobby. Era o casă în copac, micuță, făcută din lemn, drăguță, și i se potrivea de minune unui elf ca Dobby. Când am intrat în casă, am văzut că era destul de modestă, precum arăta și pe dinafară. - Cristin, o sa te las să te odihnești în camera mea, pentru că este mai confortabilă . - Multumesc, Dobby! - Pentru puțin, noapte bună! - Noapte bună, Dobby! Dimineața următoare m-am trezit, m-am spălat pe dinți și am zbughit-o la bucătărie. Dobby a pregătit un mic dejun elfesc delicios, micul dejun perfect. După ce am terminat de mâncat, am plecat din casă în căutarea unei ieșiri din pădure. - Am o idee! zisei. - Ce idee ai? - Cred că dacă mergem din nou în peștera unde era zeița vrajbei, Eris, și Cleopatra, regina Egiptului, poate ele pot să spargă acest câmp de forță cu puterile lor . - Ce mai așteptăm? Cheamă-l pe Zeus și hai să pornim spre peșteră! Când am ajuns la peșteră, am intrat în fugă. Acolo erau Eris și Cleopatra. - Bună, voi sunteți zeița vrajbei, Eris, și Cleopatra, regina Egiptului? - Da! Noi suntem! Ce vreți de la noi ? Le-am povestit pe scurt ce mi s-a întâmplat și le-am rugat să mă ajute să ies din pădure, să merg acasă la bunicuța mea, care trebuie să fie tare îngrijorată că nu apar acasă. Ele au răspuns: - Te vom ajuta, dar cu o condiție! - Ce condiție? - Să ne aduci mărul de aur a lui Venus. - Pentru ce vă trebuie mărul? Acest măr de aur este secretul pentru a ajunge eu acasă? - Bineînțeles că nu! Portalul va fi deschis cu ajutorul Cleopatrei. - Dar cum poate să deschidă Cleopatra ușa? - Taci și privește! - Uau! Aaaa…dar mărul pentru ce vă trebuie? Cum arată? - Mărul de aur ne trebuie pentru deschiderea altui portal. - Ce portal? - Portalul prin care ajungem în lumea zeilor, alături de zeii nemuritori și de faraoni. Este portalul care ne va duce acasă. - Eu am crezut că voi locuiți aici, în această peșteră. - Nu, noi am fost închise de către zeul apei, Poseidon! Era cel mai puternic zeu, și cel mai rău. - Dar, de ce v-a închis? - Pentru că noi am vrut să-l oprim din a stăpâni lumea. Era doar o cale pentru a-l putea opri: să luăm cheia secretă de la camera ferecată, în care să-l închidem pe veci. Aceasta se află într-o cameră păzită cu mare grijă de cei mai buni luptători ai lui. - Și ați reușit? - Da, am reușit! Ne-am luptat, și el a fost rănit foarte grav. - Păi atunci, cum v-a închis? - Înainte de a muri, a creat un blestem și am ajuns aici. Mărul de aur a lui Venus este singurul care ne poate scăpa de aici. Ne veți ajuta? 52

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - Da, desigur! Doar dacă ne ajutați și voi pe noi . - Da, vă ajutăm! Așa că eu cu Dobby am urcat călare pe Zeus și ne-am dus să căutăm mărul de aur, urmând indicațiile lui Eris și Cleopatra. Când am ajuns la locul unde era ascuns mărul, am observat că era păzit de balauri ce scoteau foc pe gură. Eu și Dobby ne-am gândit la un plan pentru a intra și a lua mărul, fără a fi văzuți de balauri. Neam amintit că Eris și Cleopatra mi-au dat o clepsidră care emana un fum care te face să adormi. Împreună cu Dobby, am desfăcut clepsidra și, dintr-o dată, toți balaurii au căzut într-un somn adânc. Așa am reusit să luăm mărul de aur a lui Venus. Dar, când să ieșim din încurcătură, balaurii s-au trezit. Ne-am speriat foarte tare, dar lui Dobby i-a venit năstrușnica idee de a zbura în înaltul cerului și să ne ascundem printre nori, astfel balaurii lui Venus ne vor pierde urma. Zis și făcut: cu ajutorul lui Zeus, am luat-o spre înaltul cerului și am scăpat. Acum, ce mai rămânea de făcut era să ne întoarcem la Eris și Cleopatra și să le dăm mărul. Când am ajuns acolo, Eris și Cleopatra ne așteptau nerăbdătoare. - Uitați, v-am adus mărul de aur al lui Venus! Așa că, haideți să mă ajutați și voi pe mine, precum ne-a fost înțelegerea. -Bine, dă-ne mărul și te ajutăm! Eu le-am dat mărul și am spus să iasă afară din peșteră. -Bine, ieșim! Când am ieșit din peșteră, mi-am dat seama că nu vom putea zbura toți pe Venus. Așadar, Zeus s-a dus să-l cheme pe Hank, prietenul lui cel mai bun. Când Zeus și Hank au ajuns, ne-am urcat călare pe balauri și am pornit spre ieșirea din pădure. Ne-am dat jos de pe balauri și le-am rugat frumos pe Eris și pe Cleopatra să deschidă ușa de copac, să mă elibereze. Cleopatra a rostit o vrajă care a deschis o cale prin pădure. Mi-am luat rămas bun de la Eris, Cleopatra, Zeus, Hank, și în special de la Dobby, care mi-a fost alături și m-a ajutat. Eu le-am urat noroc lui Eris și Cleopatrei, pentru a ajunge cu bine acasă. Atunci, ele mi-au răspuns: - Mulțumim mult, draga noastră prietenă! Și noi îți dorim să ajungi cu bine acasă și vrem să-ți oferim ceva special, spuse Cleopatra. - Ce vreți să-mi dați? - Acesta este un inel cu o piatră prețioasă și magică, care te poate teleporta oriunde, chiar și acolo unde o să ne aflăm noi. - Mulțumesc foarte mult, sunteți super! - Cu plăcere, pentru puțin, și sper să ne vedem în curând. - Mulțumesc, Dobby, pentru tot, ești un prieten foarte bun. Și tu, Zeus, chiar și tu Hank, cu toate că nu te cunosc de prea mult timp. - Mulțumesc, Cristin, și tu ești o fată specială! a spus Dobby. - Mulțumesc! am spus eu. - Drum bun! a spus Zeus. - Drum bun! ziseră Eris și Cleopatra. - Grăbește-te, ușa se va închide în câteva clipe! a spus Eris. - Cristin, stai! O să te mai întorci? - Da, sigur că mă voi întoarce! - Pa, Dobby! Așa am plecat din pădurea magică și am ajuns cu bine înapoi în Satul Luminii. Cum am ajuns, am alergat grăbită acasă la bunica și i-am spus: 53

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - Scuze că am întârziat atât, bunico! - De ce îți ceri scuze, draga mea? Chiar nu ai întârziat deloc! - Cum nu? Dar mai exact cât am stat? - Trei ore, de obicei stai patru. - Bine, mulțumesc. Atunci, pot să mă duc la joacă? - Da, sigur! Du-te, distrează-te! Așadar, eu m-am dus la joacă. M-am întâlnit cu verișoara mea și i-am povestit despre aventură, dar nu a crezut nimic din ce i-am relatat. Ca dovadă, i-am arătat inelul magic. M-a rugat să-i promit că data viitoare când mă voi duce în pădure sau în lumea zeilor să o duc și pe ea. Eu i-am promis că o voi duce, dar să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! Pățaniile de pe tărâmul zeilor, aventurile lui Eris și ale Cleopatrei, vor apărea în următorul volum. Mențiune Specială Mureșan Daria Elena, 13 ani, Clasa a VI-a, Șc.Gimn. ,,Simion Bărnuțiu”, Zalău, jud. Sălaj, prof. Taloș Floarea

În lumea basmelor Mereu mi-am dorit să trăiesc într-un basm, să trec prin multe aventuri, să fiu un erou care luptă cu zmei și balauri, la fel ca cei pe care îi admir. Oare cărțile au un univers al lor, dominat de lucruri și întâmplări misterioase, ieșite din comun? Eu cred că da, mai ales cărțile cu basme, în care totul este posibil, în care se întâmplă minuni la tot pasul și în care binele învinge răul întotdeauna. Sunt curios să aflu răspunsul și azi. Dacă tot sunt în vacanță, vreau să citesc o carte care să mă poarte printr-o astfel de lume, așa că mă îndrept spre biblioteca din sufragerie, aleg o carte din ea și încep să citesc. După un timp îndelungat în care trec prin fel și fel de aventuri împreună cu flăcăii puternici și neînfricați dintre paginile cărții, mă fură somnul și adorm. Pe neașteptate, un univers plin de farmec, cu locuri și personaje de poveste, mi se deschide în față: văd case din turtă dulce ca cea peste care au dat Hänsel și Grettel, casa mică a caprei cu trei iezi în care lupul cel rău va face prăpăd și casele celor trei purceluși, atât de diferite una de alta, castele semețe, cu turnuri înălțate spre nori în care fete frumoase de împărat așteaptă să fie pețite sau, poate, salvate din ghearele vreunui zmeu care le-a răpit de lângă părinți și le ține încuiate cu șapte lacăte în vreo cameră ascunsă. Mai departe văd poteci întortocheate ducând spre pădurea deasă în care s-au rătăcit Scufița Roșie și Albă ca Zăpada, unde, dacă nu ești atent, poți da peste animale sălbatice, dar și peste coliba vreunei vrăjitoare care-și prepară ierburile prin vrăji numai de ea știute sau care așteaptă copii neștiutori pe care să-i păcălească. Dar tot aici zăresc, cu încântare, grădini minunate cu mere de aur și cu flori care pot să înțeleagă graiul oamenilor, peri care așteaptă să fie îngrijiți de fata harnică a moșneagului, cocoși care înghit cirezi de vite și golesc haznaua cu bani a vreunui boier hapsân, păsări măiestre al căror cântec te farmecă dacă stai să îl asculți, și înțelegi că au fost cândva fete de împărat, invidiate pentru frumusețea lor, broscoi vrăjiți care așteaptă să fie sărutați de o prințesă pentru a redeveni prinți chipeși, la fel ca bestia care numără petalele de trandafir pentru a scăpa de blestem în 54

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 castelul lui singuratic și mohorât. Sunt și zâne care pot să te ducă în ținutul Tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, dar să ai mare grijă să nu treci cumva de Valea Plângerii, căci te va apuca un dor cumplit și nimic nu o să mai fie la fel! Poate că sunt într-un vis și, dacă este așa, nu aș vrea să se mai termine! Uite-l acolo pe Făt-Frumos, luptându-se cu balaurul cel fioros, care scoate flăcări pe nări din cele șapte capete. Dar nu îmi fac griji, știu că va înfrânge monstrul mâncător de oameni și apoi se va însura cu prințesa care-și frânge mâinile lângă ei, neștiind cum să îl ajute pe voinicul curajos... Uite-l, dincolo, pe Greuceanu, eliberând soarele și luna de la zmeii și zmeoaicele care aruncaseră lumea întreagă în beznă... Uite-l și pe Harap-Alb, cu cei cinci tovarăși haioși ai lui și cu calul năzdrăvan care mănâncă jăratic, mergând toți spre vicleanul Împărat Roș de unde Harap-Alb se va întoarce cu fiica lui la mincinosul Spân, de care va scăpa după multe peripeții... Oare ei mă văd pe mine, cum îi văd eu? Și, dacă da, pot să îmi spună câte ceva din ce știu ei? Să îmi dea niște sfaturi? Însă călătoria mea magică se termină prea repede, în momentul în care deschid ochii și mă regăsesc în camera mea, în pat, cu cartea de basme deschisă alături. Zâmbesc privind-o și aud o voce sunându-mi încet în minte: „Suntem aici, suntem reali“. Știu că nu voi uita tot ce am văzut în vis și că personajele acestea minunate vor fi mereu cu mine, ajutându-mă să fiu și eu, cândva, un erou, în felul meu.

Mențiune Specială Popescu Alexis, 10 ani, clasa a IV-a Clubul Copiilor Medgidia Prof. coordonator: Luciu Marilena

Cu ochii închiși, ești doar un punct Se caută. Se caută jumătatea, de parcă noi nu am fi întregi. Toți sunt triști. Căutarea este nesfârșită. Eu zâmbesc. Nu caut nimic. Nu caut pe nimeni. Voi de ce nu zâmbiți? Voi de ce nu vă bucurați? Țineți ochii întredeschiși, iar orizontul vostru este el... sau ea. Se rezumă. Orizontul vostru se rezumă la un singur punct de vedere... doar unul singur. V-ați transformat! Voi înșivă ați devenit un punct de vedere. Gândiți-vă numai... el sau ea au ochii deschiși. Văd toate relele, văd toate bunele, dar nu vă văd pe voi, pentru că voi sunteți... doar un punct. Treziți-vă! Oameni buni merg spre oameni buni. Cu ochii închiși nu o să-i vedeți. Plus că acești oameni stau mereu în spatele vostru, ușor timizi, dar demoni. Nu o să se lase călcați în picioare. Fetițo! Nu te mai agita așa! Ai ochii închiși! Nu vezi pe unde mergi? Lovești săracul om bun nevinovat din spatele tău! Te împiedici, cădeți amândoi și vă stricați sufletele! Apoi devine un om rău, începi să privești la el doar pentru că e în centrul atenției, dar tu din nou... ai devenit doar un punct.

Mențiune Specială Enea Rafaela, 18 ani, clasa a XII-a Clubului Copiilor Sector 1, București, Profesor coordonator Magdalena Băcescu 55

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Hrană pentru minte și inimă Pentru mine cartea este un prieten drag și o adevărată comoară, este mijlocul meu special de transport spre lumea imaginației, unde pot vedea, crea, spune și gândi orice, oricând, în felul meu. Cartea este un univers în care evadez și în care mă relaxez, trăind un sentiment de libertate, de bucurie, ca și cum toată lumea ar fi a mea. Când citesc, parcă intru în poveste, particip și eu la acțiune și fac cunoștință cu personajele ei, trăind alături de ele și trecând prin diferite întâmplări. Când deschid o carte și îi ating prima pagină, mă simt entuziasmată, simt că pășesc pe un drum al cunoașterii către mintea mea și către poveste, o cunoaștere de sine și a celor din jur, în același timp. Cred că o carte citită pe telefon sau pe calculator nu se poate compara cu una din hârtie, cu pagini tipărite, pe care le poți atinge și cărora le poți percepe vibrația, de parcă o voce fermecată ți-ar șopti ce stă scris acolo, în rândurile lor. Fiecare pagină este unică în aspect și conținut, vorbindu-mi în felul ei, dincolo de litere și fraze. Tocmai de aceea, nu sunt o fană a cărților virtuale. Uneori intru în pielea unuia dintre personaje și mă afund și mai tare în lectură, în inima unei păduri magice, în care cuvintele sunt copaci și emoțiile sunt flori. Cuvintele și sentimentele acestea leagă mintea și inima într-un fel anume, deoarece cărțile se adresează în egală măsură minții și inimii. Frumusețea unei cărți stă în lucrurile și aventurile interesante pe care le istorisește, dar și în trăirile deosebite pe care le provoacă cititorului. Cartea ne amintește că suntem ființe sensibile, iubitoare de frumos, de cunoaștere și de speranță în mai bine. Natura din povești sau din poezii este descrisă atât de frumos, încât ne face să privim și noi cu mai multă atenție natura din jurul nostru, să înțelegem că ea are viață, să ascultăm ce are să ne spună și să prețuim fiecare copac, fiecare frunză, fiecare fir de iarbă și fiecare gâză. Un gândăcel are frați și surori la care vrea să se întoarcă, altul suie pe un fir de păpădie să anunțe că a venit primăvara, un cățel zdrențăros dar frumos fură ouăle de la cloșcă, un altul este șchiop din cauza vreunui copil rău, iar greierele e supărat pe furnică pentru că nu a vrut să-i dea și lui grăunțe pentru iarnă. Pădurea are glas și ne spune să rămânem la ea, mereu copii cu ochi mari și cuminți, grădina bunicilor e plină de flori, fructe și legume care fac ce vor, în timp ce printre ele se joacă motanul Arpagic, frații Motoșel și Botoșel, iar o furnică mai cu moț vrea să scrie poezii. Toate acestea mi-au legănat copilăria și m-au făcut să iubesc toate vietățile, mari și mici. Acum, că am mai crescut, am ajuns să iubesc cărțile cu poezii, căci ele mă fac să visez și să mă gândesc că oamenii au încercat mereu să cânte în versuri, fiecare în felul lui, sentimentele pe care le-au trăit toți, de-a lungul timpului: iubirea, dorul, tristețea. Citindu-le, mă simt și eu veselă sau tristă, înduioșată sau uimită. Din poezii zboară peste mine cuvinte-fluturi, delicate și colorate, care îmi încălzesc inima și mă fac să plutesc pe un ocean de emoții, printre stele. Față de celelalte cărți, cele de poezii vorbesc despre tainele sufletului omenesc, ele nu se adresează atât minții, cât mai ales sufletului. Rostul lor nu este să ne dea informații, ci să ne impresioneze, să ne poarte într-o lume ideală, să ne facă să fim mai buni și mai sensibili. Nu am să renunț niciodată la cărți și la citit, la acel sentiment minunat și unic prin care pot pătrunde într-o lume perfectă, lăsându-mi imaginația să zboare liberă și ajutându-mă să aflu atât de multe lucruri.

Mențiune Specială Oprică Andreea, 13 ani, clasa a VII-a Clubul Copiilor Medgidia Prof. coordonator: Luciu Marilena 56

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Sertar Azi ai deschis un sertar... Sertarul de care doar tu știi. În el era un haos total... Surprinsă ar fi trebuit să fii. Ai zâmbit fals, uimită nu ai fost. Erai obișnuită cu dezordinea... Să faci curat... cu ce rost? A doua zi, sertarul se umplea. Foi rupte, cerneală vărsată, Pancarte cu vise scrise... În sertar era o viață toată, O soartă grea... balamaua ruginise. Sertarul abia se mai ține, Balamalele tremură ușor. Visele tale n-au contururi fine, Și munca și stresul dor... Visele vor să evadeze... „Realitate" să se numească. Sertarul cu altele să se umple Și altceva să își dorească... Noi țeluri, scopuri de atins... Alte vise mari, înalte... Dar sertarul scârțâie trist, Știind că fata nu mai poate. Mențiune Specială Suru Bianca, 14 ani , clasa a VIII-a Școala Gimnazială,,Romul Ladea’’ Oravița, jud. Caraș-Severin prof. Anoca Adelita

Fluturele (HAIKU)

Primăvara mea (HAIKU)

Primăvara mea, Mă cheamă la ea acum. Cu prieteni dragi.

Aripa de flutur Pe floarea primăverii, Mă joc cu ele.

Mențiune

Nour Ianis, 7 ani, clasa a I-a Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Roman, jud. Neamț prof. Ștefania Cobzaru

Cobuz Anastasia Ioana, 7 ani, clasa a I-a, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Roman, jud. Neamț Profesor: Ștefania Cobzaru 58

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 CE ESTE COPILĂRIA? Cum recunoşti copilăria? Ea este zâmbet necurmat, Dar e şi soare luminat, Mai este sufletul curat, Căci este toată bucuria Pe chipul de copil brazdat. Cum să trăieşti copilăria? Lăsându-te de val purtat, Peste tărâmul minunat, Cu prinţi şi zâne presărat, Ce răspândesc duios magia Acestui timp imaculat. Cum să păstrezi copilăria? Ca pe un dar nemăsurat, Ce zilnic trebuie luat Oriunde-n viaţă eşti purtat, Păstrând în suflet feeria Momentelor de altădat´. Atunci, ce e copilăria? E zâmbet de copil curat, E timpul cel mai minunat, E-un dar de preţ ce ţi-a fost dat... Trăieşte, deci, deplin magia, Păstrând-o-n suflet necurmat!

Mențiune Specială Baiduc Diana Maria, 12 ani, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Târnova, jud. Arad prof. Suciu Rebeca

TIMPUL, UN GOL DE SUFLET

Îmbrăţişăm timpul, Dar nu-i cuprindem aripile. Ne dăruieşte clipe, Dar ne ia eternitatea. Ne dăruieşte ore, Dar ne spulberă visurile. Ne dăruieşte ani, Dar ne cumpără tăcerea. Timpul, un gol de suflet.

Mențiune

Papuc Violeta-Lavinia, 13 ani, clasa a VII-a Școala Gimnazială Ciuperceni, jud. Gorj, prof. Olaru Elena- Aritina

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Plouă în întuneric Plouă… Și eu pot să-mi aud sentimentele cum picură, Simt mirosul prafului ce se ridică, Tristețea mea ce trece în neființă, se evaporă. Ne oprim să credem că imposibilul există? Nu! Totuși, avem o fărâmă de credință. Suntem ceea ce nimeni nu poate fi, Și-avem în noi menirea de a iubi, Purtăm puterea de-a clinti imposibilul, Prin propria existență definim incredibilul.

Mențiune

Dumitrașcu Răzvan Gabriel, 14 ani, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială,,Romul Ladea’’ Oravița, jud. Caraș- Severin, Prof. Anoca Adelita Noapte Onirică Reflexia-i oblică zărit-a-o în galbenul triunghi, Dar genele-i întru zbor se încovoaie, Ochii fură câte-o aripă până-s din nou mănunchi, Or pârga sufletului e-nfrântă de lacrimi şiroaie. Tărâm oniric, blestemat să fii, Căci idealuri în himere prefaci, Îi peregrinează ochii pe tainicele feerii, Iar neadevăratul devine neadevarăt. Temeri se confirmă, Deşi temătorul ar cerşi cu jind, Imploră o iluzie durativă, S-ar mulţumi el şi cu o întoarcere în timp... După ce ucide, întunericul bate în retragere, Iar lumina flutur-acum a coerciție Şi grație îndeplinirii graduale, Un scenariu fatidic debordează de precizie. El cască un gol parcă-i larg abis Şi cuprinde în el adânci regrete, Şi cum habitudinea din nou i-a zis, Lacrimi usuc-acum forme pe perete. Dimineață e, dar, întunericul prevalează, E doliu în numele unui vis. La geamul plâns, acum el manufacturează Un poem ce să exhibe regretul promis.

Mențiune

Ilău Gabriel-Ciprian, 18 ani, clasa XII Colegiul Național “Gheorghe R.Codreanu”, Bârlad, jud. Vaslui Profesor coordonator: Ştefăniță Lucy Ana-Maria 60

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Fortuna Labilis

MIRAJUL IERNII

Sufletul zace sfâșiat În trupul de mult ostenit, În lagăr gri întemnițat, Ferit de vis, plutind în vid.

E iarnă. Totul e amuțit, Natura parcă stă să plângă, Și crivățul de-abia pornit, Departe parcă vrea s-ajungă. E întuneric și pustiu. Și norii grei ce stau grămadă Sunt răzvrătiți, că-i prea târziu Să cearnă fulgii de zăpadă.

Și-i ramolit și absorbit De negura de-apusă vreme, De cruda grijă-i înrobit, Silit să-ndure, chiar de-ar geme.

Copacii tremură și oftează De spaima fulgerului năprasnic, Doar bradul veșnic și viteaz Stă dârz, nepăsător și falnic.

Lacrima-i încărcată, grea A înghețat sub ochi rănit, Pe-acel obraz brăzdat de timp, Pe-acel destin umbrit de chin.

E frig și totu-i amorțit, Sub plapuma de-omăt subțire, Ce scârțâie de ger cumplit, Pe note de acorduri fine.

Târziu, topită se prelinge Și-și face drum ușor, spre vale, Curgând ca râu, durerea stinge Nemaifăcând întoarsa cale.

Până mai ieri plângea izvorul, Natura e moartă și pierdută. Acum i s-a transformat fiorul Într-o liniște nemaivăzută.

O, tu, Soartă-sechestră, În mister învăluită! Uite-ți creația măiastră Cum cu tine se revoltă!

În zare-i pulbere de stele Ce scânteiază printre dealuri, Și doar o umbră mișcătoare Tulbură marea de cristal…

Cum ai tăi șubrezi piloni Susținut-au ei vremelnic Suflete de-amfitrioni, Ascunzându-i șovăielnic.

E un lup flămând și galeș Ce își caută hoinar ospățul, Chinuit de vântul leneș, Visând că-și va găsi răsfățul.

Mențiune Specială

Mențiune Specială Carp Robert- George, 13 ani, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr.1, Sat Blăgești, jud. Vaslui prof. Partene Beatrice-Dorina

Tălășman Marina-Alina, 15 ani, clasa a IX-a, Col. Naț. „Gheorghe Roșca Codreanu”, Bârlad, Vaslui Prof. Ștefăniță Lucy Ana-Maria 61

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Copilărie... Ah! A sosit iarna! Anotimpul în care numai brazii rămân verzi pentru a deveni vedete în fiecare casă, împodobiți cu globuri colorate și beteală strălucitoare sub care își fac loc repede darurile Moșului. Anotimpul în care zăpada cade neîncetat, transformând lumea într-o mare Împărăție Albă a copiilor care se joacă fascinați de vraja fulgilor de nea, în dansul cărora se prind cuprinși de farmec, care fac oameni de zăpadă sau merg la săniuș ținând piept viscolului obraznic. Păsările zgribulite sub promoroacă își fac destul de greu curaj să-și întindă aripile spre a și le dezmorți, iar orizontul apare învăluit într-o ceață densă ce dă un farmec aparte întregului univers. Așa arată anotimpul meu preferat! Când eram mic, tot auzeam expresia „Iarnă de poveste”. Atunci nu i-am acordat prea multă atenție, dar acum mă întreb: De unde vine expresia? Îmi amintesc cum stăteam în poala bunicii cu chip angelic, la căldură, departe de gerul năprasnic și de vântul puternic de-afară. Mâncam mereu toate fursecurile făcute de ea cu atâta drag, și beam aproape tot laptele, crezând că dacă îl termin, cana nu se va mai umple. În fiecare săptămână, bunica îmi citea cu glasul ei blând o poveste nouă, dar dintre toate poveștile pe care mi le amintesc, în niciuna nu era vorba despre iarnă. Nici în „Capra cu trei iezi”, nici în „Hansel și Gretel”, nici în „Scufița roșie” sau „Fata babei și fata moșneagului”... Așa că... în ce poveste apare, totuși, iarna și expresia „Iarnă de poveste”? Nu știu! Poate dacă îmi amintesc poveștile despre toamnă?!... Dar toamna bunica gătea ca o furnicuță, punea murături și conserve... nu prea mai avea timp să-mi spună mie povești! Și apoi, toamna nu este iarnă! Sunt sigur, însă, că în toată copilăria mea frumoasă și făr′ de griji, n-am auzit o poveste cu o iarnă de poveste! Dacă voi știți vreuna, dați-mi de veste imediat! Sau...mai bine, dați-i de veste bunicii! Să mi-o spună ea!

Mențiune Specială Rusea Bogdan, 11 ani, Clasa a V-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca, jud. Cluj, prof. Turcu Mihaela

Povestea unei povești Sufletul uman ... un labirint de emoții, sentimente, trăiri. Cu ce am putea compara toate aceste stări? Cu niște fluturi care pun stăpânire pe inima și mintea noastră, care ne duc pe un tărâm al visului. Și ce visăm? Care sunt elementele cheie ale existenței noastre? O primă etapă – copilăria, un tărâm magic, un regat în care poți să obții tot ceea ce îți dorești. Copilăria te poate ajuta să ai încredere în tine, să treci peste greutăți, să fii fericit tot timpul. Aceasta, bineînțeles, dacă ai o copilărie fericită. Pentru unii dintre noi copilăria se termină repede, din diverse motive: decese, divorțuri, foame, greutăți familiare, financiare, boli, alcool, violență fizică și psihică. Pentru alții, copilăria poate dura până devenim adulți sau chiar până la moarte. Când suntem copii, toată lumea ne ajută, părinții, profesorii, la teme, la proiecte, la școală. Ne îndrumă cu sfaturile cele mai bune pentru noi. Cred că cel mai bine este să fii copil, să te răsfețe toată lumea. O altă etapă – adolescența, primele iubiri, primele prietenii adevărate, primii fluturi în stomac. Acum ducem dorul copilăriei. Păcat că ne-am îndepărtat de ea. Trebuia să o ținem aproape. 62

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Dar acum descoperim locuri și lucruri noi, ne descoperim pe noi înșine, vizităm, socializăm, citim, suntem majori, mergem la facultate. Maturitatea – familie, copii, poate un divorț, greutăți, responsabilități, decizii, serviciu, program... Unde e copilăria, unde e adolescența? Bătrânețea... Nepoți, povești. Cu siguranță că ideea de bătrânețe ne duce cu gândul la bunicii noștri, la poveștile lor, la faptul că aveau grijă de noi și ne iubeau necondiționat. Îmi este dor de bunicii mei, de prispa casei lor, de somnul de după-amiază, de momentele în care mă duceau la grădiniță. Revenind... până la urmă ce este sufletul uman?... un soi de fluturi care zboară de la o vârstă la alta, de la o trăire la alta. Și toată viața noastră, un zbor de fluturi. Ce am putea decupa dintr-o lume, dintr-o viață: ciocolata sau înghețata preferată, jucăria care ți-a înseninat atâtea zile triste, câinele care te așteaptă cu atâta iubire, devotament, să vii acasă și să te joci cu el, cărțile colorate, cărțile citite (chiar, cartea mea preferată este „Micul Prinț”, a voastră?), parcurile acvatice, culorile zilei, culorile vieții, jocul vieții. Dintre toate cele câte le-am enumerat, ce aș păstra cu sfințenie... poate un citat din Micul Prinț: nu poți vedea bine decât cu inima, esențialul e invizibil pentru ochi... sau poate un îndemn? Zburați, trăiți fiecare zi de parcă ar fi ultima, visați, credeți în voi, simțiți cu inima și cu sufletul și veți vedea că în jurul nostru totul e mai bun, mai uman, mai colorat și viața voastră va fi o poveste!

Mențiune Specială Goga Firuța, Vârsta: 13 ani, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș prof. Coza Ancuța Maria

Încearcă să crezi!

Ana este o fetiță de doisprezece ani cu o mare pasiune pentru povești. Se regăsește în lectură, iar faptul că își poate transforma gândurile în creații i se pare uimitor. Ea este diferită de celelalte fete, având darul de a înțelege și de a asculta până și cele mai neînsemnate lucruri. Are o altă perspectivă față de mediul înconjurător, știind că trebuie să privească atât exteriorul, cât și interiorul. Totuși, până și ea își pune întrebări și caută explicații pentru unele lucruri, cum ar fi… magia. Fiind o persoană rațională, nu poate crede asta, dar nu-și poate explica unele lucruri, asa că preferă să creadă că au fost simple coincidențe, iar oamenii i-au dat titlul de „fenomen magic”. În capul Anei, erau simple nimicuri… Într-o zi, pe când savura clipele petrecute în codru, lângă izvor, a auzit un zgomot, ca și când cineva ar rupe o crenguță de pom și ar fi sfărâmat-o. Fata a tresărit. De obicei, pădurea era tăcută, iar sunetele neobișnuite nu-și aveau locul acolo. Nu s-a mișcat. A așteptat în tăcere până când a fost suficient de sigură că se speriase în zadar. S-a ridicat cât de încet a putut, s-a uitat împrejur și cu greu a reușit să se calmeze, căci în spatele unui copac, printre frunze, putea vedea conturul unei rochii albe, niște plete aurii și lungi, iar crengile aplecate adăposteau niște mâini albe, curate, delicate. Făptura care nu-și arăta încă fața era, într-un cuvânt, perfectă. Chicote jucăușe au început a răsuna printre copaci, iar Zâna a luat-o la fugă. Ana a început să alerge după magnificul personaj, să sară pe pietrele alunecoase ale râului, pe lângă cascadă, în 63

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 timp ce chicotitul dulce al zânei îi răsuna în urechi. Ceea ce i s-a părut ireal a fost că făptura nu se chinuia să alerge, nici să traverseze râul ci, mai degrabă, abia atingea pământul cu pantofii de cleștar pe care îi purta, dând o senzație de plutire. Ajunse într-o pajiște plină de flori, care mai de care mai frumoase. Ana privi uimită. Un astfel de peisaj feeric nu îți este dat să vezi decât o dată în viață. Zâna se opri în mijlocul acesteia. Fata se ascunse într-un stufăriș, de teamă să nu fie observată. Privind în jur, Zâna observă că Ana nu renunțase să o urmeze prin pădure, așa că se apropie de ea cu tandrețe. Copila se ridică și, uimită, o întrebă: -Cum e posibil? Zâna afișă un zâmbet cald și prietenos. -Orice e posibil! exclamă aceasta. - De unde știu că este adevărat? - Magia nu poate fi demonstrată științific! spuse Zâna. Simplul fapt că vei crede în ea o va face posibilă. - Deci nu există o explicație? întrebă copila. Zâna se apropie ușor de ea și îi șopti: - Va trebui să crezi pentru a fi posibil! În următoarea secundă, Ana se trezi, dezorientată, pe marginea lacului. Vorbele zânei îi răsunau în minte. Era întuneric. În timp ce-și croia drum către casă, fata se gândi la toată aventura de dinainte de a-și deschide ochii. De atunci, Ana știe că oricât îi va fi de greu să creadă, nimic nu este imposibil! Mențiune Specială Tache Alexandra, clasa a V-a, 11 ani Palatul Copiilor Ploiești, județ Prahova, Prof. coordonator: Șerban-Gurău Mirabela Asta s-a întâmplat într-o zi A fost o zi ce se anunţa frumoasă, dar totul s-a schimbat, aşa că eu eram foarte supărat, pentru că mama nu mi-a dat voie să merg la joacă în parc, cu colegii mei. Mingea mă aştepta în hol, pe telefon clipeau mesajele prin care îmi dădeam seama că prietenii mei erau nerăbdători, dar cum puteam să le spun că sunt pedepsit pentru că am spus o minciunică? În fond, nici nu era o minciună, ci o glumiţă. Însă mama s-a supărat foarte tare şi mi-a interzis să ies la joacă timp de trei zile. Şi mai era la mijloc şi o mică vacanţă...! Dar ce să fac? M-am dus în camera mea, pentru că eram gata să plâng şi n-am vrut să râdă toţi de mine. Am trântit uşa, nu prea tare, ca să nu risc sporirea pedepsei, apoi m-am aşezat la masa de birou, fără să am chef de ceva. 64

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Deodată am auzit o voce foarte caldă ca o mângâiere, ce m-a făcut să tresar. Era cartea mea de limba şi literatura română, uitată deschisă pe marginea patului. Am privit-o uimit, apoi am luat-o şi am începută să o răsfoiesc . Pe măsură ce silabiseam ideile scrise apăsat pe foile albe, mă cuprindea curiozitatea lecturii. Oare ce s-a întâmplat mai departe? Oare prin ce întâmplări a mai trecut personajul? Curiozitatea punea stăpânire pe mine, aşa că m-am aşezat confortabil şi am început să citesc. La început, am citit doar din plictiseală, apoi cu pasiune şi cu mare curiozitate. Citind filă cu filă, nici n-am observat că au trecut două ore cu viteza luminii. A intrat mama în cameră, dar n-am auzit-o. Văzând cât sunt de concentrat, mi-a şoptit că pot să merg în parc, dar să ţin minte să nu mai mint niciodată. Am ridicat ochii de pe carte şi i-am spus că nu mai vreau să merg , pentru că nu puteam renunţa la lumea minunată pe care mi-o dezvăluia cartea, noua mea prietenă, pe care nu o voi trăda niciodată.

Mențiune Specială Mercea Vlad, 12 ani, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, jud. Sălaj, prof. Şandru Daniela O FAPTĂ BUNĂ

E primăvară. În jur e o explozie de culoare. Natura își țese tăcută mantia ei multicoloră. Aproape aurii în transparența lor, primele frunze fragede ale copacilor tremură în bătaia ușoară a vântului, aruncând umbre pe fața mea culcată pe mâna mamei. Îmi mângâie ușor părul și ascult fascinată încă o „poveste” din viața ei de elev. Cu vocea ei blândă, dar convingătoare, îmi spune că avea o colegă, o fată săracă și fără posibilități materiale, dar care învăța foarte bine. Am aflat apoi că, pe lângă lipsurile cu care se confrunta, ea avea și probleme medicale: o problemă mai veche, netratată, făcea ca vederea ei să se diminueze de la o zi la alta. Cu toate că părinții ei nu aveau posibilitatea să-i ofere un tratament oftalmologic adecvat, ea se pregătea temeinic zi de zi. Materia ei preferată era limba română. Profesorul de limba română a îndrăgit-o atât de mult, văzându-i sârguința, încât s-a gândit ca, într-o zi, să o ia cu el la oraș și să-i facă ochelarii de care avea atâta nevoie. Acest lucru s-a întâmplat, și astfel ea a reușit să scrie mai frumos, să citească și să-și pregătească lecțiile cu ușurință. Dârzenia și tenacitatea ei au ajutat-o în viață, astfel că la terminarea liceului a reușit să intre la facultatea de medicină, pe care a terminat-o cu rezultate excepționale. Astfel, din fata modestă, timidă în fața destinului, care se credea implacabil, a ajuns specialistă în oftalmologie. Ajungând la bătrânețe, profesorul ei - care a ajutat-o pe când era doar o fetiță neajutorată - și-a pierdut vederea. Fără să știe, el a fost operat chiar de fosta lui elevă. Când și-a recăpătat vederea, el a recunoscut-o și i-a mulțumit cu căldură. Un copil nu va uita niciodată bunătatea cu care este înconjurat. Mama mă mângâie ușor în timp ce eu privesc razele soarelui care țâșnesc ca niște sulițe printre frunzele copacilor și mă gândesc că viața te poate duce acolo unde te aștepți mai puțin, dar trebuie să ai încredere că ești pe drumul care îți este destinat. 65

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Destinul a îndrumat-o pe această fată, ajunsă acum medic, să întâlnească persoana care a ajutat-o atunci când i-a fost greu, și astfel a putut să îi întoarcă favoarea. Consider că făcând bine primești bine.

Mențiune Specială Zielbauer Karina Josefine, 13 ani, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Pavel Covaci”, Macea, jud. Arad, profesor Pantea Viorica

CARTEA VIEȚII Cea mai frumoasă perioadă a vieții mele a fost copilăria. Toți oamenii mari au fost cândva copii și toți copiii vor crește și vor ajunge oameni mari, iar eu, dacă aș putea alege, aș rămâne un copil pentru tot restul vieții mele. Viața este asemănătoare unei cărți. Copilăria fiind la începutul cărții, nu este mereu descrisă ca fiind ceva nemaipomenit. Uneori, începutul nu este frumos, dar pe parcurs, poate influența în bine tot restul cărții. Pot spune că începutul meu nu este prea drăguț. Dar cu toate acestea, nu regret nimic și nu-mi pare rău de ceea ce am trăit, deoarece știu că totul se întâmplă cu un motiv și doar noi putem alege din ce punct privim aceste motive. Îmi plac zilele cu soare, plimbările prin natură și lucrurile din jurul meu care se repetă, pentru că toate acestea sunt niște amintiri pe care le retrăiesc mereu și mereu. Îmi place sa fiu înconjurată de aceleași lucruri, dar când ceva nou apare în viața mea, nu mă simt la fel de încântată. Pentru că atunci când ceva sau cineva nou apare, se întâmplă ca ceva sau cineva vechi să dispară. Chiar dacă e cam greu, îmi spun aceeași vorbă în gând: „toate se întâmplă cu un motiv”. Dacă aș putea, aș opri timpul și mi-aș lua din fiecare amintire câte un suvenir pe care să-l păstrez mereu. Oriunde m-ar duce valul vieții, aș trece mai ușor prin ape adânci sau prin pâraie jucăușe dacă aș avea mâinile tatălui meu în mâinile mele, dacă de fiecare dată când m-aș lovi de o stâncă, i-aș auzi vocea, care să-mi spună: „fetița mea, mergi în continuare”, dacă de fiecare dată m-aș rătăci, mi-ar sări în cale și m-ar duce către drumul cel bun, către un liman sigur. Dar nu tot ce ne dorim se poate îndeplini, așa că acesta este încă un motiv pentru care nu ar trebui să renunțăm în a scrie cartea așa cum ne dorim. Știu că nu voi rămâne un copil pentru totdeauna, dar voi rămâne mereu cu o amintire în suflet care mă ajuta să prind încredere atunci când nu o mai găsesc și atunci când soarele nu se arată pe cerul meu. Chiar dacă uneori rămânem fără cerneală și oboseala ne copleșește, trebuie să nu uităm ce ne-am propus în slovele din suflet și să nu ezităm să scriem și să rescriem cărții un final fericit. Mențiune Andrei Alexandra-Ștefania, 16 ani, clasa a X-a, Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut, jud. Bacău, profesor Dascălu Aurelia 66

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 COPILĂRIA UNUI FLUTURAȘ ZGLOBIU

Primăvara Primăvara a sosit, Păsărelele-au venit, Iată, iarba a-ncolțit Și copacii au înflorit.

Sunt un fluturaș zglobiu Care zboară liber, Clasa-ntâi o frecventez, Sara-Maria mă numesc.

Primăvară, bine-mi pare, Ai venit cu sărbătoare, Mieii bucuroși din fire, Azi vestesc o fericire.

Fluturașii mici se joacă, Parcă nici nu-i vezi din flori, Școala noastră-i mereu plină De copii nerăbdători.

Primăvara a venit, Iepurașul a sosit, Ouă roșii el aduce Și prin iarbă el le duce.

Eu din casă când pornesc, Părinților le mulțumesc Pentru că mă îngrijesc Și foarte mult mă iubesc.

Primăvară, dulce primăvară, Anotimpul meu preferat, Aș vrea să nu mai pleci niciodată, Să fie primăvară mereu în sat.

Îmi place să fiu fluturaș, Să zbor cât mai sus se poate. Fiecare-i special Și diferit în tot ce face.

Primăvara mea însorită, Tu îmi ești cea mai dorită. Te iubesc atât de tare, C-aștept primăvara viitoare.

Mențiune Specială

Mențiune

Fechete Alina Moca, 10 ani, clasa a IV-a Șc. Gimn. CristeștiiCiceului, jud. Bistrița-Năsăud, prof. Urian Cornel

Petraș Sara-Maria, 7 ani, clasa I-a Șc. Gimn. ,,Ioan Slavici”Tăuții de Sus, Maramureș Înv. Muntean Ancuța

Leopardul Nu e dragă vecinică, Asta e doar o pisică. E pisica lui Mitică, Aia grasă şi voinică.

Două ţaţe stau pe gard Şi bârfesc un leopard; Vai de mine! Zău aşa, Asta-i o felină, mda!

De era un leopard, Nu stăteam acum pe gard. Fugeam repede în sat Sau ne ascundeam sub pat.

Ce felină frumușică, Parcă-i Tanța lu’ Costică, Are blana mătăsoasă, Bucurie că-i frumoasă!

Mențiune Specială Florea Luciana Cătălina, 12 ani, cls. a-VI-a Clubului Copiilor Sector 1, București, Prof. coordonator Magdalena Băcescu

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Primăvara Paștelui Pe copiii care merg

Floare gingașă și rară,

Dintr-o casă la alta.

Aduci încă o primăvară.

Care mai de care aleargă,

Draga mea micuță floare,

Pe Iisus a-l lăuda.

Te așteptăm cu nerăbdare.

Ouă roșii să primească,

Tu vestești prin toată țară

Iar apoi să meargă acasă,

Că începe primăvara.

Să facă un coș frumos

Toți copacii înverzesc,

Pentru iepurașul drag

Toate florile-nfloresc .

Care, pe ușa din dos,

Iarba proaspătă și moale,

Vine și lasă în prag

Care acoperă o vale,

Daruri dragi pentru copii,

Spre un sat micuț din vest

Doar la cei cuminți, să știi !

Pe care eu mult îl iubesc.

Iar seara ne adunăm

Amintiri frunoase,

La biserică, să cântăm

Sărbătorile în care,

Despre fiul Domnului iubit,

Oameni buni și gospodari

Care pe cruce a murit

Sunt în satul meu natal.

Și a înviat apoi,

Acolo toți se pregătesc,

Să fie doar lângă noi.

Mesele le-mbogățesc,

În ziua mare a Paștelui,

Ouă roșii sau colorate,

Îi mulțumim Domnului,

Tot ce-i mai bun să ne arate.

Domnului Iisus Hristos,

Cozonaci gustoși și dulci,

Miracolul cel mai frumos.

Doar să poți să îi mănânci.

Și acum în încheiere,

Sunt făcuți cu muncă multă ,

Eu vă spun la revedere

Și cu mac dar și cu nucă,

Și pe toți vă invit,

Cu cacao sau rahat,

La un Paște fericit !

Numai buni pentru mâncat. Mie îmi sună a sărbătoare,

Și e una foarte mare, Paștele frumos și drag,

Mențiune

Așteptat de toți în prag

Rațiu Ionuț Adrian, 10 ani clasa aIV-a, elev cu C.E.S. Școala Gimnazială Sântana, jud. Arad Prof.înv.special primar Stoica Lucia

Pentru a-i întâmpina 69

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Povestea fulgului de nea

Văzu întinderea de ape Și firul apei prin câmpie, Ogoarele de lanuri pline Și orașe pline de lumină.

Un fulg de nea, rătăcitor, S-a așezat pe pleoapa mea. Eu l-am luat încetișor, Iar el mi-a spus povestea sa.

Dar totu-i trecător în viață, Și zilele de soare pline Fură uitate în adâncuri Când iarna sta încet să vină.

Își amintea cum la-nceput El alerga fără de țintă În apa râului de munte, Alături de confrații lui.

Și trupul, cel de acum mai greu, Se strânge-ncet în frații săi, E tot mai frig și tot mai frig Și iar se simte vlăguit.

Rece fior, în ape reci, Năvalnic cade în cascade, Apoi mai lent și tot mai lent Până ajunge în câmpie.

Frigul dispare prin magie, Nedumerit de transformare, Ușor din nou ca o părere, E diamant, e fulg de nea.

O lene moale-i lunecarea Și timpul s-a oprit în loc, Căldura soarelui de mai Și frumusețea aurie.

Priveliștea de altădată A dispărut, e amintire, Totu-mprejur e strălucire, Sunt mii și mii și mii de fulgi.

Apoi, s-a revărsat în mare Și-un gust ciudat îi prinse trupul, El se afundă în adâncuri Și iar se-nalță alb pe val.

Dar iată că-ntr-o bună seară Cerul cernu a iernii nori, Prima ninsoare în iarna aceasta, Primul sărut de albe flori.

i-astfel, trecură multe zile Și multe nopți de stele pline Până-ntr-o zi caniculară Când se simți fără de vlagă.

Pierdut prin miile de fulgi, Un fulg de nea, rătăcitor, Zărind pământul la picioare, S-a așezat pe pleoapa mea.

Rotundul trup se transformă, Un abur se-nălță-n văzduh, Era chiar el de odinioară, Schimbat la trup și nevăzut.

Aceasta e povestea lui, Și-n scurtul timp ce-mi povesti, El dispăru, și-n locul lui, O picătură răsări.

Pluti așa mai multă vreme, Și-și revăzu al vieții drum Din-naltul cerului de vară Purtat de vântul, prieten bun.

Mențiune Specială Iuoraș Diana, 12 ani, clasa a VI-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Cluj-Napoca, prof. Sabău Viorelia

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Iarna Încerci să-ţi faci loc iarăşi printre noi, Să faci din flori strigoi, Să laşi copacii să strige goi, După soarele rătăcit prin nori. Îngheţi timpul şi suflete, Laşi voinţa să scoată urlete, Laşi ca gerul crunt să se aştearnă, Căci tu eşti anotimpul iarnă. Faci să vină avalanşe de plumb, După toate astea se va alege scrum, Scrum de împrejurări si naturaleţe, Căci iarna n-are niciun pic de frumuseţe. Huleşti suflete departe de tine, Niciodata nu vei însemna ceva pentru mine, Ăsta a fost un test şi tu l-ai trecut cu brio Aş vrea să-ţi spun "La revedere"; din păcate e "adio". Mențiune Mihali Denis, 14 ani, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 9, Borşa, Maramureş Profesor coord. - Roman Ancuţa

GREUCEANU ȘI NEMILOASELE A fost odată un băiat pe nume Greuceanu. Acesta era foarte chipeș și puternic, dar foarte leneș. Toată ziua stătea și se juca pe consola sa foarte modernă. Pentru că avea doar cincisprezece ani, trăia cu mama si cu tatăl său. Tatăl era cântareț și pleca mereu în turnee, iar mama era profesoară de limba română. Într-o zi, pe când Greuceanu tot urla prin camera lui „pune luneta!”, „ia diamantele!”, „ferește-te!” și multe alte cuvinte din lumea lui, mama sa decise să plece la bibliotecă pentru a lua o carte pentru fiul ei. Când se întoarse, îl strigă pe băiat, iar acesta veni la ea plictisit și iritat. Mama îi dădu cartea, iar băiatul se duse cu ea în camera lui. Se așeză pe pat, unde se juca de obicei, și începu să se holbeze la coperta cărții. Deschise cartea și văzu că pe copertă scrie mare, cu roșu: Basme Românești, 71

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 după Petre Ispirescu. După ce deschise cartea, dădu prima pagină și apoi își văzu numele scris, ca un fel de titlu, cu niște cifre lângă el… – Sunt cel mai mare jucător din țară?! Dacă tot sunt menționat pe prima pagină, asta trebuie să însemne ceva important! Dar oare la ce se referă acele cifre? Nu știu, dar ce contează? gândi băiatul. Răsfoi puțin cartea și văzu numai scris, numai și numai scris, nicio imagine! De ciudă, Greuceanu o aruncă în celălalt colț al camerei și se întoarse la jocurile sale. Zece minute mai târziu, simți un imbold care-l îndrumă să deschidă cartea –Greuceanu se hotărî să-i dea curs, deschise cartea și citi câteva cuvinte, iar apoi i se făcu somn, și cu pleoapele alunecând încet, adoarmi. Când se trezi, se regăsi într-un sanctuar, sau așa ceva, unde erau mai multe rafturi cu cărți. Undeva, pe tavanul sanctuarului scria: „Alege-ți o armă!”, iar lângă el apăru, ca din fum, o domnișoară cu ochelari, îmbrăcată în alb, și un bărbat masiv, îmbrăcat în roșu. Din partea lor auzea voci suprapuse, confuze și distorsionate, de parcă se propagau din vreo văgăună de timp. Parcă din partea domnișoarei în alb ar fi auzit ceva despre un raft… „al zecelea”, „rândul al doilea”, dar Greuceanu o ignoră și luă o carte la întâmplare, apoi ieși din sanctuar. Chiar în fața ieșirii, îl aștepta un calculator conectat la o priză din apropiere. Acesta era roșu, lucios, mare și de-a dreptul ciudat, pentru că avea în alcătuire mâini și picioare, încât băiatul, uimit, stătu locului, numai cu ochii pe el, studiindu-i funcțiile din memorie și încercând să se lămurească dacă e robot sau altceva. După ceva timp, calculatorul îl sfătui să se ducă mai departe în drumul lui, dar copilul refuză. Un plic pe care scria „Factură lumină”, ateriză zgomotos între Greuceanu și calculator, însă acesta o alungă în bezna cea vâscoasă, pornindu-și de pe undeva un ventilator. Puțin mai târziu ateriză, la fel, o foaie pe care era scris „Contract de închiriere”, iar pe el erau niște cifre fosforescente, care se amestecau între ele, nehotărâte, care unde să se așeze… însă și această foaie, după o scurtă vreme, se înfricoșă de calculator, și o luă la sănătoasa. După ce se mai distră calculatorul cu băiatul, cu întreceri într-un joc și niscaiva curse, Greuceanu simți miros de fum. Se uită el în jur, dar nu era niciun foc numai că, deodată, calculatorul a început să se înfoaie ca un popcorn, a împăștiat niște artificii și … a murit! Jale mare! Ce calculator era… Băiatul rămăsese singur și, pe semiîntuneric, lângă niște memorie RAM fumegândă… Abisul acela de nelumină părea nesfârșit, iar Greuceanu mult nu avea până să plângă. Stătu el cât stătu până când auzi că ceva se apropie de el, dar nu înțelese nimic, din cauza întunericului. Să se teamă? Să fie de bine? Însă, după ce se foșnetele se apropiară mai mult, își dădu seama că erau Factura, Chiria și noua lor prietenă, Foamea. Acestea l-au înconjurat pe Greuceanu într-o cușcă strâmtă, din pereții căreia creșteau, ca în poveștile lui cu efecte speciale, țepi înveninați, care se tot lungeau către el. Băiatul, singur și fără apărare, fără lumina ochilor, într-un mediu străin și necunoscut fu, învins de cele trei Nemiloase. Zbătându-se și țipând, feciorul se trezi de-adevăratelea, apoi se duse țintă în cameră la mama sa și-i ceru scuze pentru tot timpul irosit pe nimic, la consolă și calculator. Cu rușine, promise că de mâine va fi alt copil, va șterge praful de pe cărți și le va lua la rând! Va citi toate cărțile din bibliotecă pentru că numai la ele spera că pot lumina bezna, atunci când aceasta se lasă. Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare și gogonată minciună!

Mențiune Specială Țurcanu-Costin Teodor Ianis, 10 ani, clasa a V-a Colegiul Național “Petru Rareș”, Piatra Neamț, jud. Neamț, profesor Iliuță Melania- Elena 72

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Floarea Roșie A fost odată o fiică de împărat, pe nume Clara. Ea se juca veselă, prin grădină. Deodată, a văzut o floare foarte frumoasă. - Îmi doresc foarte mult, acea floare roșie! a zis ea. Aș vrea să o iau, dar e în grădina vrăjitoarei, iar dacă mă vede, mă va transforma în statuie de piatră! a continuat Clara, rugîndu-l pe tatăl ei să îi aducă floarea. Regele a răspuns: - Draga mea, la mine e și mai greu, dacă mă vede pe mine, nu doar că mă transformă în statuie de piatră, dar îmi ia și regatul și astfel va fi regină, în locul meu! Fata a strigat: - Am o idee! - Care? a întrebat regele curios. - Mâine seară, chemăm toți feciorii de împărat, iar pe cel care îmi va aduce floarea îl voi lua de soț. - De acord! a răspuns regele. A doua zi, au venit mulți fii de împărat. Toți au promis că vor aduce floarea, dar nu s-au mai întors. Deodată, a bătut cineva la ușă. Fata era supărată că nu a primit încă floarea, dar a deschis ușa și a văzut un prinț chipeș. A cerut și el să își încerce norocul. Prințul i-a cerut împăratului sabia și scutul cu care a luptat în război. Împăratul, neștiind la ce îi trebuie, a stat putin pe gânduri, dar i le-a dat. Prințul a pornit la drum. Cum mergea el așa, pe calul lui, s-a întâlnit cu o bătrânică. Bătrânica era chiar vrăjitoarea cea rea. - Bună ziua, bătrânico! salută prințul, ridicând scutul în dreptul lui, simțind parcă un pericol. Bătrânica însă, în loc să îl salute, a făcut o magie spre prinț, vrând să-l transforme în stană de piatră. Datorită scutului, vraja s-a întors la vrăjitoare și a transformat-o în stâncă. Astfel, prințul a putut să ia floarea, fără teamă, din grădina vrăjitoarei, și pe cine atingea cu ea se făcea la loc om, rupând vraja. I-a readus la viață pe toți ceilalți feciori de împărat. Apoi s-a întors acasă cu floarea și i-a dat-o prințesei. Ea s-a bucurat foarte mult. Cei doi au făcut o nuntă mare și frumoasă. Clara a purtat o rochie lungă, cu flori roșii, iar la brâu și-a pus floarea adusă de prinț. Floarea roșie a fost un lucru foarte valoros, pentru Clara.

Ei au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți. Mențiune Specială Vlad Andreea, 8 ani, cl I-a, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” , Constanţa, Profesor ȋnv. primar, Pletea Alina Albina leneșă

A fost odată o albină, pe nume Țep Ascuțit. Ea era foarte leneșă, nu-i plăcea să lucreze, așa că nu muncea deloc. Se întreba mereu ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai munci nicio albină. Într-o zi, albina l-a întrebat pe bunicul ei: - Bunicule, ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai munci nicio albină? Bunicul i-a explicat, însă Țep Ascuțit nu l-a ascultat. Ea s-a dus în camera ei și a scris o scrisoare falsă, care suna așa: 73

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 „Nu trebuie să mai munciți! Am văzut ieri mai multe albine care și-au făcut un stup în poiana cu flori. Ele ne pot înlocui pentru că sunt mai aproape de flori. Semnat : Țep Ascuțit”.

Albinele au crezut că este adevărată scrisoarea și nu au mai muncit. Astfel, polenul nu a mai fost adunat de albine, iar florile s-au ofilit. Oamenii au fost dezamăgiți că albinele nu au mai făcut miere. Văzȃnd toate acestea, Țep Ascuțit și-a dat seama că a greșit și le-a zis adevărul. Albinele au iertat-o, însă au pus-o să muncească toată vara, pentru a se asigura că nu va mai repeta greşeala făcută şi nu va mai minţi niciodată. De atunci, nu i se mai spune albina leneșă, ci albina harnică. Toate albinele au trăit ȋn pace şi armonie, pȃnă la adȃnci bătrȃneţi.

Mențiune Specială

Vlad Andreea, 8 ani, cl I-a, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” , Constanţa, Profesor ȋnv. primar, Pletea Alina

În căutara poveștilor Uneori, când un scriitor rămâne fără povești, acesta pleacă în căutarea poveștilor, se închide în el însuși și caută poveștile nespuse sau nescrise. Acest lucru este minunat, dar, uneori, poate dura ore în șir. Unii autori chiar visează o aventură cu ochii deschiși. Altora, le vine să scrie o poveste, în cele mai nepotrivite momente. Când cauți povești în capul tău, este ca și cum ai fi un pirat care navighează în căutare de comori sau un cavaler cuajos, care salvează coroana regelui, din mânile unui vrăjitor malefic. Nimic din lume nu poate înlocui plăcerea de a descoperi povești noi. O lume fără povești ar fi ca și școala fără teme. Poveștile apar în mintea ta, după cum te simți tu. Dacă ești trist atunci când scrii, o să-ți iasă o poveste tristă. Cele mai frumoase povești apar când combini două sentimente care, împreună, creează o armonie. De exemplu, când combini fericirea cu tristețea, sentimentul de fericire e mai bine trăit după tristețe, iar acest lucru te echilibrează complet. În cartea ,,Micul Prinț’’, am observat pentru prima dată acest stil. După ce am citit-o, am fost tristă pentru soarta băiețelului, dar m-am bucurat când Micul Prinț i-a arătat aviatorului ce înseamnă viața adevărată. Această carte ne arată că, fără binele din povești, nu există rău. Uneori, emoțiile tale pot fi atât de întortocheate, încât le folosești pe toate, în compunerile tale. Nu fiți dezamăgiți! Cu siguranță ne vom mai întâlni...

Mențiune Specială Mocanu Dariana, 10 ani, clasa a IV-a, Col. Național „Emil Racoviță” Cluj Napoca, jud. Cluj, Profesor - Pop Liana

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Jocul bucuriei Era odată o cățelușă care locuia la un adăpost de câini. Nimeni nu dorea să o adopte, pentru că ea avusese un accident de mașină. Într-o zi, când a vrut să treacă strada, fusese lovită de un autoturism. Imediat după accident, un om a reușit să o ducă la un veterinar. Pe jumătate din față nu mai avea nici un pic de blană, iar ochiul fusese atât de grav rănit, încât veterinarul a trebuit să i-l scoată. Ea a mai stat câteva zile la medic, apoi a fost transportată la un adăpost local, pentru căței. Într-o după-masă, o fetiță a vizitat acel adăpost. Ea s-a uitat la toți cățelușii, iar la final, fetița s-a îndreptat în mod special, spre cățelușa cu fața mutilată. - Acesta este cățelul pe care îl vreau, mătușă Ana! spuse ea, arătând spre cățelușa cu fața distrusă. - Andreea, dar este foarte urâtă! Nu o să poată vedea bine, niciodată! Fetița nu se lăsă păgubașă și insistă până când, într-un final, mătușa Ana acceptă. Andreea deschise cușca și luă cățelușa. - Te voi numi Pufi! Când mătușa Ana le aduse pe Andreea și pe Pufi acasă, părinții s-au strâmbat când au văzut fața cățelușei. Mama a făcut ședință de familie, dar nu înainte de a-i arăta lui Pufi unde va dormi și va mânca. Pufi se trânti în culcușul său nou, din bucătărie, iar mama închise ușa, apoi se așeză pe un fotoliu din sufragerie. - Andreea, de ce ai luat acest cățel cu fața distrusă? - Ți-am dat voie să îți iei un cățel, dar acesta este de toată rușinea! spuse tatăl ei. - Pentru mine este drăguță. De ce nu o vreți!? Este amuzantă! spuse Andreea în apărarea lui Pufi. - Este de toată jena, să te duci cu ea pe stradă. Andreea se întristă, dar mama o înveseli spunându-i: - Nu te întrista, o să o păstrăm pe Pufi pentru că este foarte fericită și nimeni nu o va mai adopta, dacă o returnăm. Este foarte drăguță când doarme! Dimineața următoare, Pufi se trezi și primi un mic dejun copios. Fu spălată, pieptănată și primi o zgardă cu plăcuță pe care scria: Pufi, strada Cireșilor numărul 10, număr de telefon 07822132546. După-amiaza, a venit o prietenă de-a Andreei, pe care o chema Pollyana și care era în scaun cu rotile, din cauză că fusese lovită de mașină, asemeni lui Pufi. - Ce cățelușă drăguță ai! Am și eu un cățel, dar nu este așa frumos ca și al tău și mă bucur pentru asta! spuse Pollyana. - Nu este mai frumoasă decât cățelușul tău, dar mie îmi place așa cum este ea. Dar de ce te bucuri? - A! Tu ești nouă în clasă și nu ți-a spus nimeni despre Joc. Tata l-a inventat. Regulile sunt simple, doar trebuie să te bucuri de orice faci sau se întâmplă! îi explica Pollyana. Pufi ascultă regulile Jocului și se gândi să-l joace. Ea nu vedea bine, dar se bucura că poate simți mirosul mai bine, poate auzi mai bine și este mult mai agilă. Anii trecură și Pufi crescu foarte mare, dar și Andreea crescuse. Părinții Andreei au descoperit că Pufi era un Mastiff Tibetan și se gândeau cum pot să-i explice Andreei că nu o mai pot ține pe Pufi și că trebuie să o dea la o crescătorie de mastiff. În plus, îi făceau un favor și lui Pufi, pentru că ea se plictisea singură în curte și fără Andreea. - Andreea, a spus mama, trebuie să vorbim despre Pufi! Tu nu te mai ocupi deloc de ea și Pufi de abia are loc să se miște în curte. Am vorbit să o vindem la un crescător de Mastiff din zona. - Dar Pufi este fericită în curte, mama! Nu are nevoie de mai mult spațiu, răspunse Andreea, crezând că asta îi va înmuia pe părinți, dar nu a fost așa. - Pufi are nevoie de o casă adevărată, Andreea! Ea va crește foarte mare și va muri de tristețe! a răspuns tatăl ei. 75

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Andreea se bucură pentru că Pufi este vândută într-un alt loc unde poate fi fericită, iar ea își poate lua un alt cățeluș care poate fi întreținut de ea. După o săptămână, a venit cumpărătorul. Era domnul Sandu, vecinul lor de peste drum, care deținea o crescătorie mare de câini. El îi aduce drept mulțumire Andreei un pui de pechinez la schimb pentru Pufi. Cățelușa noastră Pufi se sperie când domnul Sandu se apropie să-i scoată garda veche și să i-o pună pe cea nouă, dar se calmă, văzând că acel om nu vrea să îi facă rău. Cu puține dubii, intră în cușca de transport, crezând că o duce la un veterinar, pentru un control la ochi. Când Domnul Sandu deschise ușa cuștii, Pufi se simți puțin abandonată, dar se bucura pentru că putea să își facă noi prieteni căței. De atunci, jocul umplu inimile tuturor! Bucură-te și împarte bucurie! Mențiune Specială Mocanu Dariana, 10 ani, clasa a IV-a, Col. Național „Emil Racoviță” Cluj Napoca, jud. Cluj, Profesor - Pop Liana Scrisoare pentru adulți Dragi cititori și cititoare copii, dar și adolescenți, nu v-ați întrebat vreodată: - De ce muncesc adulții așa de mult? Ei bine, eu am răspunsul la această întrebare. Desigur că o să vă spuneți că o fac pentru a avea bani, dar și pentru a-și întreține familia. Acest lucru e adevărat, dar m-am consultat cu un expert - mai bine zis, o expertă - în domeniul acesta. Numele ei este Momo și vine de peste ocean, pentru a-mi acorda un interviu pe baza acestui subiect, despre pierderea timpului liber, cu munca. Ea are o vorbă: CU CÂT MAI ÎNCET, CU ATÂT MAI BINE! Cred că nu ați înțeles, așa că o să vă explic eu. Nici eu nu am înțeles prima dată, aceste cuvinte, dar mi-am dat seama că DACĂ MUNCEȘTI ÎNCET ȘI RĂBDĂTOR, POȚI TERMINA MAI REPEDE ŞI BINE TREABA TA. Să nu ne mai pierdem vremea cu amănunte și să continuăm subiectul nostru, despre munca adulților. Am descoperit cauza acestor fenomene ciudate, neînțelese pentru unii dintre noi. Dar, de aceea, am decis să descoperim împreună, aceste secrete. Aproape toți adulții muncesc, atunci de ce unii sunt fericiți și alții morocănoși? Ei bine, ei cred că, dacă folosesc mai mult timp cu munca, au mai mult timp liber pe urmă, dar greșesc. Ei își pierd clipele frumoase, pe care ar putea să le petreacă cu familia, pentru o bucată de timp din viitor, care nici nu există. Această dorință oarbă, a adulților, îi poate duce la singurătate și la boli grave. Cea mai bună soluție, pentru acest fenomen ciudat, este să încercați să le reamintiți clipele frumoase, petrecute în familie. O altă soluție foarte eficientă este programarea la o ședință de consiliere psihologică, unde adultul își exprimă problemele în fața unui psiholog, iar acesta îl ajută să depășească aceste momente și omul revine la normal. Specialista noastră, Momo, ne prezintă o a treia soluție ingenioasă, pentru cazul prezentat mai sus. Ea sugerează ieșirile în aer liber cu familia sau cu o persoană apropiată. Cei mai mulți adulți care muncesc din greu, toată ziua, sunt săraci, deci au un motiv bun pentru a munci, dar mai există un tip de adulți care muncesc neîncetat pentru că, deși au bani și câștigă foarte bine, sunt dependenți de muncă. Ei fug de problemele pe care le au în viața reală și se refugiază în fața unui calculator care îi ascultă orbește iar ei, în felul acesta, se simt împliniți și liniștiți. Cine dorește să aibă o viaţă împlinită, trebuie să aibă mulți oameni frumoși la suflet, în jurul lui. 76

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 De aceea, dragi copii, spuneți-le părinților să fie atenți ce oameni se strâng în jurul lor. A, și să nu uit de un bonus pentru unele situații diferite. Aceste situații apar la copii, din cauză că sunt desconsiderați de colegii lor de clasă, așa că, dacă acest fenomen nu dispare până la maturitate, va fi foarte greu de scăpat după optsprezece ani. Acesta mi-au fost cuvintele! Sper că v-a plăcut articolul și vă spun: - La revedere!

Mențiune Specială Mocanu Dariana, 10 ani, clasa a IV-a, Col. Național „Emil Racoviță” Cluj Napoca, jud. Cluj, Profesor - Pop Liana

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 OCTOMBRIE Vânt rece de octombrie, Îmi îngheți sufletul pustiu Cu petalele de gheață Ca un sfeșnic argintiu.

Covor frumos așterni pe jos, Și-l lași încet să putrezească, Răutatea ta răsună în apus, Iubirea-nmărmurită e gata să pălească.

Cu argintul viu de dimineață, Trezești încet din somn natura, Dar nu o readuci încă la viață, În sufletul tău domnește încă ura.

Tu faci iubirea să pălească Și căldura să înghețe la loc, Octombrie, lună impară, Ai milă de noi, te rog!

Mătase grea aduci pe cer Și lași cerul în chinuri să plângă, Căci dorul tău degeaba-i efemer, Lași răutatea în lume să ajungă.

Mențiune Specială Clipea Alexia- Nicole, 15 ani, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Pavel Covaci” Macea, jud. Arad, profesor Pantea Viorica

Lumea ta, copilărie

Buburuza veselă

Lumea ta, copilărie, Cea mai dragă-i dintre toate; Are zmeie de hârtie Și baloane colorate,

Primăvara bate la ușă, Ghioceii au înflorit, Zboară veseli fluturașii, Păsărelele au sosit. Buburuza cea vestită Stă pe o floare tolănită, E cochetă și-nnoită, Balerină e, de mică.

Cer de pace o-nconjoară, Glas de păsări, flori de vară, Râuri, ape cristaline, Zbor de harnice albine.

Când pe floare, Când pe frunză, Se sucește, se-nvârtește, Dansul ei de primăvară Pe noi ne înveselește.

Tu, a mea copilărie, Viață făr’ supărăcioși, Dar mulți copii haioși, Te aștept să te întorci, Să nu uităm cum a fost!

- Ce faci tu, mica de tine ? Îi șoptește-o viorea. - Azi sunt veselă, vezi bine, Că lumea toată-i a mea! Mențiune

Nedelcu Dariana, 9 ani, clasa a III-a, Școala Gimnazială. Nr.3 Oțelul Rosu, Caraș- Severin, Profesor înv. primar, Suru Ioana 78

Mențiune Specială Solomie Anastasia Maria , 11 ani, Palatul Copiilor Arad, jud. Arad, Profesor Manuela Codrean

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Primăvara Primăvară dragă, Bine ai venit la noi, în țară! Te-aşteptam de mult. Ce bine că ai sosit! Raze blânde de lumină, Dimineața în grădină, Încălzesc un ghiocel Firav ca un firicel. Și o gâză mică L-a privit. Și cu zâmbetul pe buze, Lângă el a adormit. Primăvară dragă, Bine ai venit! Te-aşteptam de mult, Ce bine că ai sosit! Mențiune Specială

Minunata mea copilărie Copilărie, floare de cais, Tu eşti tot, eşti colţ de paradis. Viselor le dai putere Şi un sens vieţii mele! Copilărie, ce frumoasă eşti! Tu eşti plină de poveşti, De jucării şi floricele Să mă bucur mult de ele. Aş vrea mereu copil eu să rămân, Să alerg, să zburd, să cânt, Să nu ştiu ce este o durere, Precum un fulg purtat de adiere. Atunci când voi fi mare, Sigur, amintirile îmi vor fi clare De zilele frumoase, de linişte, De jocuri, bucurie şi de pace! Mențiune Specială Dandu Maria-Florina, 10 ani, clasa a IV-a, Șc. Gimn. Nr.2 Bicaz-Chei, jud. Neamț Învățător - Dandu Angela

Manda Alexandru, 7 ani, clasa a I-a, Șc. Gimn. ,,Ioan Opriș’’ Turda, jud. Cluj, Profesor înv. primar, Duca Elena Monica

Primăvara Primăvara a sosit. O, ce bucurie! Florile au înflorit, Este cald și bine. În suflet avem Multe bucurii și fantezii. Fluturi, zâmbet de copii, Zboară pe câmpii. Livada înflorește, Nimic n-o oprește. Verde crud, peste tot… Primăvară, nu mai pot, Vreau în suflet să te port! Mențiune

Magda Anya-Maria, 8 ani, clasa a I-a, Șc. Gimn.,,Ioan Opriș’’, Turda, jud. Cluj Profesor înv. primar, Duca Elena Monica

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 A plecat copilăria

Zâmbet de copil în zbor de fluturi Te văd zâmbind, Copile drag, De dimineaţa bună, Chiar dacă e înnorat Şi va fi o furtună.

A plecat copilăria Pe un drum neștiut, Cu mirosul de turtă dulce, Cu mirosul mărului copt. Într-o zi când va fi soare, Am să fiu din nou copil, Și-am să urc în podul casei Plin de-atâtea amintiri. Printre pânze de păianjeni, Te voi găsi copilărie, Te voi scoate din valiză, Prăfuită și pustie, Ca să fiu iarăși copil. Mențiune Circu Sabrina, 10 ani, clasa a IV-a, Școala Gimn. Nr.3, Oțelu-Roșu, Caraș Severin, Profesor înv. primar Grozăvescu Oana Mama Iartă-mă, scumpă, mă iartă! Mama mea cu suflet bun, Despre toate-am scris în lume, Numai despre tine, nu. N-am să plec de lângă tine, Ți-am făgăduit, cândva… Că vom sta tot împreună, Câte zile vom avea.

Te văd zâmbind, Copile drag, Jucându-te pe-afară, Privind la cer, tot mai mirat, Şi la tot ce zboară. Te văd zâmbind, Copile drag, La florile ce-au înflorit. Pe mâna ta e-un fluturaş Din conul său abia ieşit. Te văd zâmbind, Copile drag, Chiar dacă este seara, Privind la cerul înstelat, La tot ce ne înconjoară. Mențiune Specială

Mureşan Carina Maria, 10 ani, clasa a IV-a, Lic. Teoretic „Avram Iancu” Cluj Napoca, jud.Cluj Profesor - Cîmpean Adriana

N-am plecat așa departe… Că mi-e dor, asta o știu. De pământ, mamă, de tine Sunt legat de când mă știu. Mențiune Specială Palanciuc Alexandra Maria , 18 ani, clasa a XIIa, Col. Naț. „Tudor Arghezi”Târgu-Cărbunești, jud. Gorj, Profesor - Lupulescu Teodora Georgiana 80

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Sunt copil şi am zâmbit atunci... Un zâmbet, mai ales de copil, nu îl poți ignora. Este o creație de iubire scăldată în lumină, ieșită din întuneric, nespus de nou, proaspăt și uimitor. Un zâmbet înseamnă un început de bucurie. Sunt născută pe 21 mai, într-o zi de mare sărbătoare, în calendarul ortodox, și primul zâmbet primit a fost al maicii mele. Palmele ei aspre erau singura uliță prin care puteam păși. În ochiul ei plin de ploaie, puteam prețui viața unui om. Mamei îi râdeau ochii și buzele, iar inima îi zburda în piept, când am deschis ochișorii mei, ca două boabe de piper. Ea avea părul neted și mătăsos, iar zâmbetul ei de miere avea o culoare roșiatică, de căpșună, care risipea trandafirii nopții. Măicuța mea are 38 de primăveri trecute, dar asta nu o împiedică să facă tot ceea ce simte și să zâmbească ori de câte ori are ocazia. Am trecut prin mai multe etape ale vârstei mele și, am ajuns ca la 5 ani, să merg pentru prima dată la bunicii mei și să stau acolo o perioadă de timp. Am pășit în fața casei care este, așa cum îmi place mie să spun, metafora amintirilor. Bunica venise ca un nor lângă mine. M-a pupăcit căzând asupra mea ca o ninsoare și asta nu îmi plăcea. Eu am strâmbat din nas și din buze. Nu prea îmi plăcea felul bunicii de a fi și, de aceea, se anunța o iarnă plictisitoare, dar și amuzantă, totodată. Bunicul era cu treabă, toata ziua. Nu stătea niciodată locului. Casa bunicilor era o clădire drăguță, micuță și îngrijită. Mi-amintesc de faptul că, odată, ningea naiv. Pe o fereastră micuță, degetul meu mic a desenat o căsuță cu uși, ferestre și hogeagul din care ieșea codița unui cârlionț de fum. Geamul, pentru mine, însemna o filă veche din cartea îngerilor. Într-o zi, când toată dimineața era albă, m-am sculat înaintea bunicilor, luând sania și plecând cu ea, la copii. Știam că bunica nu o să mă lase, așa că am fugit. Dar n-am stat mult cu copiii, că a și venit bunica la mine. Nu mi-a spus nimic altceva, decât să vin la micul dejun. Nu a vorbit două zile cu mine, dar apoi s-a întâmplat o tragedie la mine în familie. Bunicul meu s-a îmbolnăvit și a decedat. Atunci o parte din mine s-a uscat. Dar a venit primăvara și apoi și zâna vară. Soarele fierbinte și câmpia înverzită m-au readus la viață. Eram copil și, zburdând pe pajiște, alergam până uitam de mine. M-am oprit pentru o clipă și am zâmbit, când am văzut că un roi de fluturi albi și galbeni, și roșii, zburau odată cu mine. M-am bucurat, pentru că am simțit că făceam parte din acel roi de fluturi și că zburam împreună cu ei. Zburam și zburam, să ajung acolo unde cerul se unește cu pământul. Ce frumos și palpitant era! A venit și vremea să mă reîntorc la părinții mei. Verișora mea, Codruța, mă aștepta să ne jucăm împreună. Dar, cum ni se părea normal, nu treceau nici 2 ore și ne certam, însă reușeam de fiecare dată să trecem peste momente de genul acesta. Și, când ieșeam afară, vedeam grădinuța înflorită, iar pe flori poposeau deseori albinuțe și fluturași multicolori și uitam de toată supărarea. Și întregeam și noi tabloul cu zâmbetul nostru de copii. Grădinița a fost cea mai tare experiență a mea. Prima educatoare a fost doamna Ana. A fost o fire extraordinar de bună. Din păcate, și dumneaei a decedat. Doamna Ana a fost prima care mi-a arătat matematica și splendoarea ei, ca materie. Apoi a urmat altă educatoare, pe nume Ancuța. Dânsa ne-a explicat ce e bine și ce e rău în viață. Într-o dimineață, când lacrimile lui septembrie se așterneau pe pământul uscat, a sunat clopoțelul, pentru a începe școala primară. Soarele se ascundea printre norii cenușii, iar culorile toamnei se îmbinau cu cerul albăstrui. Data de 15 septembrie a fost ziua cand mi-am cunoscut colegii și pe doamna învățătoare Mariana. Am parcurs 5 ani împreună. Am învățat să scriu și să citesc și mai ales, să rezolv calcule matematice. Doamna învățătoare a fost prima care mi-a pus pixul în mână și cea care m-a sfătuit în momentele grele . Apoi, a urmat învațamântul gimnazial și am cunoscut și alți profesori minunați. Aici, am strâns doi ani cu amintiri frumoase . 81

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Copilăria, pentru mine, este perioada când ne dezvoltăm atât fizic, cât și psihic. Va rămâne mereu proaspătă în memoria noastră. Voi avea mereu în suflet o bucățică din aceste perioade ale vieții mele. Când eram mică, totul se învârtea în jurul zâmbetului meu. Pe fața mea se citește și acum un zâmbet larg deschis, chiar și în perioadele mai grele. Un zâmbet de copil în zbor de fluturi reprezintă bucuria de a trăi. Un zâmbet de copil este surâsul lui Dumnezeu. Zâmbiți, copii, ori de câte ori puteți, iar voi, oameni mari, nu uitați să fiți din când în când copii! Mențiune Cicu Elena, 13 ani, clasa aVI-a, Școala Gimnazială Runcu, jud. Gorj, Profesor coord. - Logofetescu Elena Dragă jurnalule, Joi, 8 noiembrie 2018, Tg. Neamţ Astăzi, mai mult ca sigur, a fost o zi de o frumuseţe aparte şi sper să rămâi surprins, la rândul tău, de cele pe care ţi le voi relata. Timpul a rupt orice barieră, astfel, trecând în zbor. Încă de când m-am trezit, lumina aurie de prin ferestre lăsa unduiri fermecătoare pe podea, asigurând o zi plină de surprize. M-am ridicat din pat şi, cu o amară forţă, parcă de sfârşit de toamnă, mi-am făcut patul, am deschis fereastra, lăsând vântul purtător de bucurie să împrospăteze camera. În cele din urmă, am trecut cu paşi mici spre birou, unde, cufundată în matematică, limbi străine, geografie, viaţa prindea alte contururi, în timp ce ochii mei şireţi furau priviri bibliotecii. Am plecat spre şcoală, lăsând în grabă gândurile, cu toate că ştiam că mă vor urmări, mă vor lua şi mă vor face să mă gândesc doar la frumuseţea oferită de universul vegetal, al lui brumar, ce va lăsa loc iernii, curând, cu solemnitate. Ajunsă la şcoală, în loc de discuţiile despre teme, glasurile colorate ale colegilor ofereau urări, semn că onomastica mai multor colegi prinsese contur. La ora de limba şi literatura română, am întâmpinat-o pe doamna profesoară cu sclipiri în suflet, simţind pozitivitatea radiind în jurul nostru. Restul orelor, de parcă ar fi fost cuvinte aşternute pe file de cerneală, scrise pe fugă, au trecut rapid. Drumul spre casă, de o tăcere sobră, a fost completat de parfumul fructelor târzii şi de foşnetul frunzelor în culori contrastante. Ajunsă în bucătărie, mi-am preparat un ceai unde îmi puteam vedea ochii, nu azurii, ci galbeni: eram un personaj fabulos, un copil cu minţile furate de jocurile variate. Mi-am făcut temele, iar apoi, urmându-mi arhaicul obicei : am luat din biblioteca colorată o nouă şi fascinantă lume de hârtie, ce aştepta să fie descoperită. M-am dus spre pat şi, numaidecât, am simţit că sunt învăluită de graţia nopţii, armonia fiind perfectă: doar respiraţia mea se auzea şoptit, pierzându-şi din intensitate constant. Pe mâine, A ta, Georgiana Mențiune Specială Filioreanu Diana-Georgiana, 12 ani, clasa a VI-a Liceul „Vasile Conta” , Târgu Neamţ, jud. Neamț, Profesor coord. Filip Oana-Mihaela 82

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Scrisoare către o inimă mare

Dragă Enrico,

Dintre personajele care mi-au plăcut, din cărțile pe care le-am citit până acum, tu ești de departe preferatul meu, pentru că ai o inimă mare și bună, așa cum trebuie să fie orice inimă de copil, înțelegi problemele prietenilor, îți iubești și îți ajuți părinții. Ești un băiat bun, deștept și iubitor și sunt sigur că așa consideră toți cei care au citit cartea lui Edmondo De Amicis, scrisă cu peste 100 de ani în urmă și atât de cunoscută în toată lumea. Nu este doar o carte despre școală, ci despre viață, în general, despre prietenie, familie, întrajutorare și bună înțelegere, de aceea am citit-o cu drag și, astfel, am putut să învăț multe de la tine. Ești cam de vârsta mea și acesta este unul dintre lucrurile care ne leagă, pe lângă faptul că îți place școala, îți plac poveștile și, cel mai important, îți place să îi ajuți pe cei din jur. Și mie îmi plac școala și poveștile. Le-am citit cu plăcere pe cele pe care vi le spuneau în fiecare lună profesorii tăi. Poate că eu nu am făcut atâtea fapte bune ca tine, dar o să încerc mai mult, pe viitor. Am fost emoționat de bunătatea și sensibilitatea ta, am fost fericit când tu erai fericit și m-am întristat când erai și tu trist, din cauza suferințelor și lipsurilor pe care le observai la ceilalți. Ai trecut prin întâmplări plăcute și mai puțin plăcute, dar ai văzut că alții au mai multe probleme ca tine și, încercând să îi cunoști și să îi ajuți, ți-ai dat seama cât ești de norocos. Toți copiii care sunt sănătoși, au ambii părinți alături, au o casă și tot ce le trebuie în ea, sunt, într-adevăr, norocoși. Toți copiii care pot merge la școală și își pot face prieteni printre profesori, colegi, vecini, dar și printre cărțile din bibliotecă, vor ajunge cândva oameni deștepți, sensibili și inimoși. Cartea este, pentru copiii din toate timpurile și din toate părțile lumii, foarte importantă și foarte folositoare. Fără ea, nu vom ajunge prea departe în viață și nu ne vom putea îndeplini dorințele. Viața noastră astăzi este mult mai ușoară decât pe vremea ta, s-au schimbat multe în bine, dar aceasta nu înseamnă că nu avem cam aceleași dificultăți: încă sunt copii orfani sau prea săraci, sau chiar bătuți de părinți, copii care râd de alții, care sunt foarte obraznici, nu-și respectă profesorii sau părinții, care nu văd de ce le este utilă școala, care se gândesc doar la ei și nu le pasă deloc de cei din jurul lor. Tu nu ești așa. Nici colegii tăi sau majoritatea dintre ei. Clasa ta este frumoasă, cu copii deștepţi, iar profesorii, chiar dacă par prea serioși uneori, sunt foarte buni și își iubesc elevii. Vă îndeamnă să vă iubiți unii pe alții, să vă iubiți familia și țara, dar și pe Dumnezeu, să faceți numai fapte bune, să citiți, să învățați carte. Și ne îndeamnă în același timp și pe noi, cititorii, să fim tot așa, ca voi. La fel, părinții tăi aveau un mare respect pentru școală și profesori, au știut să-ți cultive și ție acest respect și te-au încurajat mereu să înveți, ca să îți deschizi mintea și sufletul. Mama ta, o femeie foarte bună și credincioasă, te sfătuia foarte frumos, cu aceste cuvinte: „Hotărăște-te, fătul meu, să fii în fiecare zi mai supus, mai bun, mai iubitor decât în ajun“. Închei aici scurta mea scrisoare, să știi că te admir foarte mult, ți-am citit cu multă plăcere jurnalul și l-aș reciti oricând. Mi-ar fi plăcut să știu ce ai devenit, pe unde ai mai umblat, ce oameni ai mai cunoscut și ajutat, împreună cu prietenii tăi. Dar sunt sigur că, indiferent ce ai făcut și pe unde ai mers după terminarea școlii, ți-ai păstrat inima bună. Cu drag, Cristi, admiratorul tău. Mențiune Specială

Marinescu Cristian, 11 ani, clasa a IV-a, Clubul Copiilor Medgidia, jud. Constanța, Profesor coordonator Luciu Marilena 83

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Zâmbet de copil în zbor de fluturi Cel mai frumos și plăcut lucru e să fii copil! Atunci când ești copil, nu ai nicio grijă! Te poţi juca în voie, atât cât doreşti. Copilăria este perioada în care îți imaginezi foarte multe lucruri, devenind pe rând toate personajele din poveștile citite de părinți sau bunici. Fetele își imaginează că sunt prințese: Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Rapunzel sau Iasmine. Băieții își imaginează că sunt eroi din povești sau desene animate: Batman, Făt – , Superman sau Spiderman. Jocurile copilăriei sunt cele mai frumoase și ele îți rămân mereu în minte, atunci când crești. Trebuie să ne jucăm mai mult afară, în natură, pentru că este mult mai sănătos. E interesant să urmărim în natură viața păsărilor și a insectelor. Nu trebuie să stăm mai mult de o oră la calculator sau pe telefon. Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții.

Mențiune Specială

Florescu Adela, 12 ani, clasa a VI-a, Șc. Gimn. „Alexandru Mocioni” Birchiș, jud. Arad Prof. coord. - Chilibon- Roman Natașa Valentina

Bujorul și Narcisa

A venit din nou anotimpul reînvierii. Din pata de zăpadă mică, rămasă în grădină, a ieși un firicel cu cap auriu, luminat de razele calde, ale soarelui. Era Narcisa. Lânga ea, își făcu imediat apariția Bujorul. Narcisa căscă petala sa aurie în sus și spuse: - Bujor? Nu cumva trebuia să apari în iunie? Bujorul își aplecă coroana rozalie peste Narcisa zăpăcită. - Narcisă! Ce faci aici? E iunie! - Nu se poate! a strigat Narcisa, scuturându-și capul luminat. E martie! Zambila se uita și ea nedumerită la cele două flori si le-a spus: - E aprilie, zăpăcitelor! Narcisa și-a îndoit o petală și le-a spus: - Mi-ar plăcea și mie să văd vara! Ce-mi place vara! Ah, stai! Ce e vara? - Vara este un anotimp fierbinte ca flăcările arzătoare ale soarelui, a spus Zambila. - Ce frumos ar fi să fiu acolo! a exclamat Narcisa. Chair atunci, s-a ivit pe cerul încărcat cu nori, un nor gri ca și trista cenușă din șemineu. Acest norișor s-a scuturat deasupra micuțelor căsuțe cu ferestre luminate și a ieșit din el o steluță mică, albă și rece. Aceasta s-a așezat pe o petală strălucitoare și caldă, a Bujorului. - Brrr! a spus Bujorul scuturându-se. - Ce e aia? A întrebat Narcisa, lăsându-se puțin pe tulpina ei firavă și subțire. - E un fulg de nea, a spus Zambila, ridicându-și coroana împodobită cu floricele din cap până-n picioare. - Și? Nu l-am poftit! s-a supărat Bujorul. - El vine împreună cu iarna. - Cum e iarna? - Iarna e un anotimp rece, dealurile sunt acoperite de o plapumă înghețată. Lacurile îngheață de 84

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 frică, la vederea doamnei Iarna. Copiii se joacă cu fulgii jucăuși, ca cel de pe petala ta, Bujor. - Știți, ce spuneți să călătorim în timp și să vă arăt iarna, vara și toamna? Mai am o pastilă de călătorit în timp și trei borcane de înghețat florile. Zambila s-a scuturat și, dintr-o floricică, au ieșit trei pietricele de nisip. Le-a aruncat peste Bujor și peste Narcisă. Imediat au înghețat toți trei. Buf! S-a așezat rapid un covor pufos și rece. Geamurile erau fumurii. Norii erau înghețați de frig și aveau culoarea unui ghiocel proaspăt ieșit. Florile s-au prăbușit la pământ. - C-c-c-e-e-e f-f-r-r-r- i-i-i-g-g e-e-e! - Bine, bine! Plecăm! a strigat Zambila. Buf! Toamna! Pământul era acoperit de frunze de stejar. De un copăcel, atârna o frunzuliță neajutorată. Brăduții stăteau țepeni, dar fericiți că va veni anotimpul rece, în care își vor putea arăta puterea față de copacii fără haină, înghețați de aerul rece și umed, al iernii. Buf! Vara! Soarele își întindea razele calde spre pământul uscat, care abia aștepta o ploaie răcoroasă, de vară. Celor trei floricele li s-a topit borcanul și acum se aflau sub o umbreluță colorată, pe nisipul de culoarea lemnului prăfuit. Marea își întindea brațele lungi, care se izbeau de șezlongul de pe mal. Buf! S-au întors acasă! S-au întins pe iarba lor de acasă și s-au uitat spre cer. Au spus toate într-un glas: - Nicăieri nu-i mai bine ca acasă! Mențiune Specială Molnar Cezara, 10 ani, clasa a IV-a, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca, Profesor ciclul primar, Liana Pop Un copil nervos, în Țara Hazului A fost odată ca niciodată o țară în care toată lumea râdea. Râs în sus, râs în jos, râs peste tot! Nu teme, nu școală! Vai, ce bucurie pe ei ! Dar exista și un copil tare nervos. Nu degeaba îl chema Nervy. El era, mereu, plin de nervi. Într-o zi, veni la el un iepure galben și îi spuse : - Salut, Nervy ! Ce faci ? Nu vii în parc ? - Lasă-mă-n pace ! Iar sunt nervos ! - Da, m-am obișnuit… Fața îi era roșie ca sângele, iar în ochi îi ardea focul. Deodată auzi un mieunat. Ce să fie? O pisică turbată ? Probabil că da... - Miau ! Laptele e tot ce vreau ! urlă pisica. - Vai ! Și tu ești nervoasă ! Exact ! spuse Nervy. Pisica era albă ca laptele, ochii îi erau albaștri ca cerul după ploaie, iar coada îi era zburlită, ca și cum i-ar fi atins-o un fulger. Glasul ei se auzi din nou : - Mai mult lapte, mai mult lapte ! - Îți cumpăr eu! se oferi Nervy. Nervy făcu un pas și ameți. După încă un pas, se trezi într-o altă lume. Îi sări în față un panou pe care scria: ,,Marți e soare, miercuri e soare, joi e soare, vineri e soare, sâmbătă e soare, duminică e soare, luni e soare, marți e soare !’’. Acea lume era ciudată. Din nori cădeau acadele, din flori vântul răspândea sclipici galben ca soarele, firele de iarbă erau rotunde, iar atunci când înflorea vreun copac, cădeau fulgi de ciocolată. 85

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Apucă nervos o acadea și se gândi : ,,Iar am nimerit într-un loc vesel !’’. Apăru brusc o persoană ce nu părea a fi om. Ea a spus : - Bună ! Sunt Calmus! Haide să vezi și lumea noastră! Această creatură era un iepure. Însă el avea prinsă de coadă o față zâmbitoare. Blana lui era colorată ca un curcubeu și avea ochii mari, ca bile de sticlă. - Dar tu de ce pari așa de îmbufnat ? - Sunt nervos ! Iepurașul trase de coada sa și apăru un bilețel pe care scria : Profesorul Calmus. - Ei, ce părere ai ? - În niciun caz ! Și au plecat mai departe. Nervy, cum avea șase ani, nu știa să-și lege șireturile, așa că se împiedică și căzu. El pufni și pufni, și pufni! - Lasă-mă să te ajut! Uite! Și Calmus îi legă șireturile. Merseră și merseră, până când Nervy înghiți din greșeală sclipici. Pufni, tuși, pufni și iar tuși! - Poți lua o acadea, să nu mai simți gustul sclipiciului ! Iepurașul îl tot învăța cum să se păstreze calm și cum să își rezolve problemele. Într-un târziu, îl întrebă pe iepuraș: - Știi pe unde m-aș putea întoarce acasă, Calmus ? - Prin Poarta Nervoasă. Ea e o poartă foarte, foarte nervoasă. Trebuie să o calmezi. - Cum arată această poartă ? - La prima vedere, e ca o poartă obișnuită. Dar, după ce te vede, se schimbă într-o ușă fără CLANȚĂ. E făcută din lemn și acoperită cu plante cățărătoare. - Ce-ţi face, când te vede ? - Încearcă să te atace. Oamenii, când o văd…, fug. - Unde se află ? - Se află la mare depărtare de noi ! Trebuie să treci de Ciupercile Rotitoare, de Vulcanii cu Baloane, de Ceapa Plângăcioasă și de Zidul Invizibil. A doua zi, după ore de mers, au ajuns la Ciupercile Rotitoare. Unele erau cu picățele, altele cu pătrățele, altele cu dungi…Sări pe câte una, mai și căzu. Scăpă de ele și ajunse la Vulcanul cu Baloane. Deodată…buf ! A explodat, răsfirând mii de baloane. A venit la el un balon galben și unul roșu, care l-au dus la Ceapa Plângăcioasă. Aceasta plângea. Nervy îți aminti că mai avea o bucată de plastelină de la prietenul său, Supărilă. Modelă o față zâmbitoare și i-o arată cepei care, imediat, zămbi. De atunci, ea râde încontinuu și a devenit Ceapa Veselă. Nervy merse mai departe și se izbi de ceva tare, ca piatra. Îl putea pipăi, dar nu îl vedea. Era Zidul Invizibil. A încercat să-l escaladeze, dar nu a reușit. După mai multe încercări, l-a gâdilat și s-a prăbușit. UNEORI, SOLUȚIA SE AFLĂ CHIAR IN FAȚA OCHILOR TĂI ! Își continuă drumul. Intră într-o pădure deasă, unde văzu poarta neagră ca tăciunele schimbându-se într-o ușa din lemn, acoperită cu buruieni. - Bună ziua, Ușă ! De ce sunteți nervosă ? Ușa se tot zbătea. Nervy rupse toate buruienile de pe ea și se făcu frumoasă. Lemnul se coloră în culorile curcubeului și apăru o clanță aurie. Nervy deschise ușa și se trezi înapoi, în lumea sa, cu o sticlă de lapte în mână. El își aminti de pisică și i-a dat să bea lapte. Nervy și-a pierdut acest nume pentru că toți prietenii lui au început să-l strige Ajutorel. Chiar și acum el ajută pe cineva. PRIMEȘTI UN BINE, DĂ-L MAI DEPARTE ! Mențiune Specială Molnar Cezara, 10 ani, clasa a IV-a, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca, Profesor ciclul primar, Liana Pop 86

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Zbor cu un dragon

(Roman- fragment)

Era o după-masă târzie de toamnă, un cer apăsător, de octombrie, cu o ploaie mohorâtă ce cădea parcă fără încetare. Sentimentele ce îmi inundau sufletul nu erau de niciun fel anume, era un amestec de melancolie, tristețe, singurătate. Melancolie, deoarece timpul este neiertător, trece de la zi la zi, parcă mai repede. Tristețe, fiindcă sunt un copil singur, cu prea puțini prieteni, care are impresia că nu-și găsește locul în acest spațiu și timp, și, implicit, singurătate. Acasă, toată lumea își vede de propriile treburi, acțiuni, la școală parcă sunt într-o altă lume. Nu mă înțeleg prea bine cu colegii mei, ori poate eu sunt prea matur pentru clasa mea, ori ei au uitat să crească și au rămas la o veșnică vârstă a copilăriei și a jucăriilor. Neimportant, totuși am decis să mă plimb, deși încă ploua cu găleata. Oricum, pe cei din casa mea nu prea îi interesa de mine, teme nu aveam chef să fac, așa că, de ce nu o plimbare pe dealurile înverzite, din jurul casei. Pădurea părea interminabilă, am urcat și coborât vreo trei coline și iată că un pisc de deal se ivi în fața ochilor mei. Am decis să-l escaladez. Parcă nici nu mai ploua atât de tare. Am ajuns în vârf, un urcuș destul de lin și, în depărtare, se vedea orizontul, iar în vale, un abis învolburat, al unui râu de munte. Și, dintr-o dată, m-am gândit: - Cum ar fi să sar, să cad în gol, să plutesc, să zbor. Da, să zboooor!!!! Fără să mă gândesc nicio clipă la pericole, la faptul că pot să-mi risc viața, la ideea că nu era o zi de sărit în râuri învolburate, am sărit. Am întins mâinile ca niște aripi și... am sărit. Apa râului se apropia repede de mine, cu sclipiri cristaline, picurii de ploaie mă izbeau surprinși de curajul meu, când ... înălțimile se vedeau din nou în fața ochilor mei, cerul se apropia de mine. Nu înțelegeam, am privit jos și ... suspans, eram călare pe un DRAGON. Un DRAGON ca în povești. Am început să mă ciupesc. Eram sigur că visez sau că am murit, căzând în râu. Dar nu, nu visam, nu eram mort. Dragonul zbura spre înălțimi, cu mine în spinare. La un moment dat, am trecut de pătura norilor și ne-am oprit pe un vârf de munte. Nici măcar nu știam unde sunt. Îmi era frică să vorbesc, să gândesc, să privesc în jur. - Nu te teme, spuse dragonul, eu sunt îngerul tău păzitor. - Ha... ?? - Da, îngerul tău păzitor. - Știi, îngerii arată ca niște copii, sunt albi, poartă coroniță magică. Tu ești verde închis, ai coadă și colți. Mă gândesc că, scoți și flăcări? - Da, vrei să vezi? - Nuu, vreau acasă! - Te voi duce acasă, dar, înainte de toate, îți voi arăta lumea. Tu ești un copil singur și trist, deși cu familie, mai ai doi frați, o mamă și un tată care te iubesc. La școală, mereu ești nemulțumit, mereu comentarii la adresa colegilor tăi și nu vezi că ei te respectă și te apreciază. Nu puteam spune nimic. Știam că are dreptate. - O să-ți arăt cu adevărat ce înseamnă tristețe și suferință, continuă dragonul. - Nu știu dacă vreau, am răspuns eu. - Atunci, vrei să rămâi aici? - Nu, nu, o să merg cu tine. - Poate nu va fi una dintre cele mai frumoase călătorii, dar sigur una plină de semnificații. 88

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Vei vedea copii orfani, copii abandonați, clase de copii violenți, copii singuri, flămânzi, obligați să muncească. Dar vei aprecia ceea ce ai și vei învăța să dăruiești. Nu ziceam nimic. Încercam să-mi închipui lumea descrisă de dragon. Și dragonul și-a deschis aripile. Mențiune Bălănean Mihai, 12 ani, clasa a VII-a, Șc. Gimn. „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, jud. Maramureș Profesor - Coza Ancuța Maria Acum două zile Acum două zile-a fost Fără griji, cu adăpost, Acum șase ani trecuți, Acum două zile.

Singur, singurel, A fost odat-altfel, Acum vreo două zile Scăldat în bucurie.

După șase ani trecuți, Are și copilul munți Pe care nu i-a urcat, De plânset nu a scăpat.

Acum copilul plânge, Plânge cu lacrimi de sânge. Sângele lui a murit, Ce mai are de trăit?

Acum nu mai e copil, Acum șase ani, fragil, Încă mai mergea la masă Și spunea, ,,Tată-s acasă!”

Copilul nu e un copil, Plânsul lui e un copil Închis pe veci, aici Între lacrimi de furnici.

Mențiune Sbiera Karina Sabina, 14 ani, clasa a VII-a, Șc. Gimn. ,,Bogdan-Vodă” Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, Profesor - Niga Alina-Magdalena

Părinții

De mic copil, super-erou voiam să fiu, Mi-ar fi plăcut să-mbrac un costum portocaliu. Pe cei răi să-i înfrâng și pe toți să-i pun la punct. Mulți urmau să aibă un destin cam crunt. Peste ceva timp, și eu am mai crescut Și alte modele-n drumul meu au apărut. Batman și Robin nu mă mai interesau. Pe-atunci numai părinții mei contau. 89

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Alte clipe din viața mea s-au dus. Doar cu părinții mei departe am ajuns. Ei au fost întotdeauna aici, Încă de când eram un simplu pici. Le mulțumesc că m-au adus unde-s acum Căci fără ei, nu mă descurcam nicidecum. Din nefericire, cândva o să-mi fie dor, Fiindcă toți oamenii au un moment când mor... Mențiune Sbiera Karina Sabina, 14 ani, clasa a VII-a, Șc. Gimn. ,,Bogdan-Vodă” Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, Profesor - Niga Alina-Magdalena

Iubirea de mamă

Ulița se îmbrăcase cu soare. Copilul ședea în brațele ei, cu un zâmbet pe chipul său de catifea. Se vedea că mama lui obosise, cărându-și copilul scump în brațe, dar până la urmă l-a lăsat jos, spunându-i: ”Îmi pare rău!”. Atunci copilul a înțeles și a luat-o încetișor pe jos, cu piciorușele sale firave. Acum, intrau în satul de departe. Erau doar câteva căsuțe frumos aranjate și o biserică ce este sufletul acestui sat. Era într-un început de aprilie, într-o dimineață din acelea care împrejmuiesc pământul cu nimb vioriu. Primăvara pășea încetișor, în sătuc. Mama și copilul intrară în curtea bisericii și se așezară pe bancă. Copilului îi râdeau ochii, îi râdeau buzele, îi zburda inima în piept, ca un buratec de iarbă. Mama și-a pus baticul pe cap, în semn de respect, și a intrat în biserică. Fascinată de lăcașul sfânt, mica făptură a intrat și ea acolo. Picturile de pe pereți erau vechi, dar foarte speciale. Slujba a fost de poveste. Apoi, mama și-a luat copilul de mână și s-a îndreptat spre noua lor casă din acel sat. S-au mutat aici, deoarece părinții s-au despărțit și tatăl a rămas în cealaltă locuință. Cei doi au plecat pe ulița plină de bălți. Când au ajuns, au văzut o casă minunată, cu două ferestre micuțe, o ușiță, iar grădina era plină de flori și copaci înfloriți. Copilul a pus-o pe mama sa să scrie pe perete numele lui, David, dar și pe al ei, ca să știe lumea cine stă în acest mic paradis. Când au intrat în casă, se vedeau o bucătărie mică, o masă, două scaune și un dulăpior cu multe lucruri utile. Mamei i-a plăcut mult parterul. David a văzut o scară misterioasă și s-a dus să vadă unde duce. A ajuns sus și a văzut două paturi, un dulap cu haine și un covor pufos. Copilul a coborât în grabă la mama lui, dar nu a găsit-o. A început să o caute. A ieșit afară, în grădină și a văzut-o pe banca albă. S-a dus la ea cu zâmbetul pe buze, spunându-i că-i place foarte mult noua casă. După ce a mai privit o dată grădina plină de culoare, băiatul a văzut că a venit soarele și acolo. Ulița îl învățase să privească primăvara. Știa acum că primăvara este o duminică a pământului și florile pomilor sunt frumoase ca un leagăn, căzute de pe crengi, ele tot râd. 90

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Mama și-a luat copilul în brațe și împreună s-au bucurat de noul lor cămin. Primăvara a sosit și în sufletele lor era o bucurie foarte mare. Un sat, o uliță, o casă, o bancă, o mamă fericită alături de copilul său scump... Mențiune Gheorghe Anelis, 11 ani, Clasa a V-a Palatul Copiilor Pitești, jud. Argeș Profesor coordonator Simona Marineață

Unde ești, copilărie ?

Razele blânde îmi mângâie fața, încercând să mă aline, în depărtare se aud triluri de păsări care parcă mă invită să mă bucur de viață, de ce am, nu de persoanele ce lipsesc. Încerc să ignor ultimele evenimente ce se derulează chinute, în minte, fără a putea să le opresc. Câteva perle sărate se plimbă în tihnă, parcă în ciudă, pe obrajii care au fost brăzdați deja prea mult. Mă așez pe pământ, lângă crucea ce reușește să trezească în mine mai multe decât ar putea s-o facă o carte. Închid ochii și las dioxidul de carbon să iasă zgomotos, a pagubă, lăsându-mă purtată în vremuri ce par de mii de ani apuse. E duminică, am probabil șase-șapte ani, sunt încă mică, credulă și suficient de cuminte, cât să mă bucure mai mult mersul la biserică decât o păpușă sau dulciurile. Mă trezesc cu ore bune înainte de a bate clopotele în răsunătoarea lor chemare. Mă pregătesc cât pot de repede și dau buzna peste bunica ce doarme dusă. O zoresc, mințind că slujba e pe terminate, pe vremea aceea mă amuzam teribil că fraza aceasta funcționa mereu, dar acum îmi dau seama că mă credea doar pentru a-mi fi pe plac, lucru ce face să se cutremure ceva în mine. Intrăm în mănăstire în același moment în care intră și preotul care probabil se obișnuise cu prezența noastră matinală. Tremur de emoție. Iau icoanele la rând, făcând mătănii și încercând să le imit pe măicuțe și pe bunica, lucru ce le amuză total. Pe parcursul Liturghiei, nu mă mișc nici un milimetru, parcă uitând cu desăvârșire să respir. Înainte de Cazanie plecăm, lucru ce mă face să plâng de mâhnire. Bunica zâmbește și îmi promite că vom veni la Vecernie, ceea ce se și întâmplă. La Vecernie, pe la jumătatea slujbei, ieșim din biserică, bunica argumentând că ar fi păcat să nu profităm de răcoarea unei zile de vară pe sfârșite. Cu picioarele goale, mă joc în iarba din jurul mânăstirii și zâmbesc zidurilor tăcute ce-mi sunt duhovnice în copilărie. Mă împiedic în timp ce fugăresc un fluture. Bunica se apropie încercând să mă împace, spunând că n-am nevoie de fluturi, deoarece eu sunt fluture în esență, asemănător cu un înger, în timp ce își așază mâna pe umărul meu. Simt atingerea de mii de ori mai puternică, senzație ce mă face să deschid ochii, rupând visul. Atingerea dispare, alte perle apar pe obraji... Drept consolare, un fluture se așază pe umăr, ca într-o mângâiere delicată. Câteva secunde mai târziu, care au părut veacuri, își ia zborul și, odată cu el, parcă trosnește ceva în mine. În momentul plecării lui, simt cum se închid și cum sunt ferecate cămăruțele destinate copilăriei. Rămas bun, bunico! Rămas bun, copilărie! Bun venit, adolescență! Mențiune Specială Anastasia Ciobanu, 14 ani, Șc. Gimn. Ferigile, Costești, jud.Vâlcea Profesor coord. Prodescu Maria Mirabela 91

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Haosul și calmul... „Îmi venea să le fugăresc, numai ca să nu le mai văd aproape de el". Aşa începe o poveste spusă de ea, când îşi aminteşte de toate admiratoarele pe care el le avea. E la fel de geloasă şi după cincizeci de ani de căsătorie. Aşa au fost mereu, ea prea vioaie şi impulsivă, iar el, cel temperat. Haosul şi calmul, aş putea spune, atât de diferiţi şi totuşi într-o armonie perfectă, pe care nici loviturile vieţii şi nici timpul nu au distrus-o. Cum a început totul? În niciun caz cu „A fost odată ca niciodată...". De ce? Pentru că nici el şi nici ea nu proveneau din familii importante sau înstărite. Şi totuşi, iubirea nu a făcut excepţie în cazul lor. S-au cunoscut aşa cum o făceau majoritatea tinerilor din acea perioadă: la horele sau întâlnirile din sat, prin priviri furişe, care mai apoi s-au transformat în plimbări lungi, plimbări după care el întodeauna o ducea până la poarta casei. Ea mereu spune că, dacă nu l-ar fi călcat de câteva ori la dans, nu s-ar mai fi îndrăgostit nebuneşte. Iar el? El o vede şi acum drept „cea mai frumoasă fată din tot satul". Astfel, fiorii unei poveşti ce părea imposibilă au prins rădacini în ciuda prejudecăţilor, greutăţilor sau vârstei. Deşi aveau doar şaisprezece şi nouăsprezece ani, au ştiut încă de la început că vor lupta pe acelaşi front al vieţii. Şi aşa, timpul a trecut, iar sentimentul sincer de iubire a rămas la fel de puternic, ca în prima zi. Previzibil sau nu, părinţii ei nu au fost de acord, îşi doreau o viaţă mai bună, pentru fiica lor, decât cea pe care el i-o putea oferi. Nu au renunţat. Au continuat să se iubească. Ce nu ştia însă niciunul era că, la scurt timp, el avea să plece pentru a începe munca la mai bine de trei sute de kilometri de ea, având şanse atât de mici de a se reîntâlni... Frică. Agonie. Furie. Acestea sunt doar câteva dintre sentimentele celor doi. El, învăţat de mic cu suferinţa şi munca, părea să se resemneze în faţa sorţii. Ea, copleşită de durere, ar fi dat orice ca destinul să fie altul. Părea că lumea întreagă s-a pus în faţa lor. Părinţii, vecinii, poate chiar şi ei se vedeau deja despărţiţi. După doar câteva luni, momentul rupturii a venit. I-a dăruit însă un ceas la plecare. De ce tocmai un ceas? Acest secret îl ştiu doar ei şi mi-a plăcut întodeauna aura de mister pe care o lasă poveştii, prin acest detaliu. Acum, doar nu credeţi că povestea se încheie aici. Spre surprinderea tuturor, la nici un an de când plecase, s-a întors şi a furat-o. Fără să le spună un cuvânt parinţilor sau altcuiva. Au fugit împreună, fără să se uite o clipă înapoi şi ar mai face-o de o mie de ori, dacă ar fi cazul, aşa cum ei înşişi afirmă. Rămaşi pe cont propriu, au început să muncească pe unde găseau. Nu a fost un drum deloc uşor, dar nu au regretat niciun moment, fusese singura soluţie. Şi-au construit propriul palat de la zero şi nu, nu din marmură, ci din respect, iubire, devotament şi înţelegere. El s-a purtat întodeauna ca un domn cu ea şi, deşi la acea vreme, bărbatul constituia imaginea autorităţii absolute, n-a atins-o nici măcar cu un pai. Cât despre ea, fâşneaţă ca o adolescentă, l-a sprijinit întodeauna, fără să îl critice. Au îndurat împreună lipsa banilor, atunci când unul dintre cei doi se îmbolnăvea, celălalt fiind nevoit să îşi sacrifice mâncarea. Cu trecerea timpului, au apărut şi cei doi copii, pe care i-au educat şi crescut aşa cum au putut mai bine. Idealul de iubire s-a transformat uşor, uşor, în cel de familie. Au ajuns şi bunici şi, deocamdată, se descurcă de minune şi la capitolul ăsta. Ai zice că au fugit dintr-o poveste, pentru a le da lecţii şi altor bunici. E drept, uneori se mai şi contrazic, dar nu i-am văzut niciodată certându-se. Nu de mult, în ultima mea vizită pe la ei, cel mai probabil pe la patru dimineaţa, cand stăteam la poveşti, el mi-a spus: „Poate că uneori greşeşte, dar e lumina mea, nu o pot contrazice.” 93

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Ce am învăţat de la ei? Cum să te indrăgosteşti la 16 ani şi să nu dai niciodată înapoi. Cum să nu pleci niciodată, oricât de greu ţi-ar fi. Cum să nu adormi seara, până nu se întoarce de la serviciu. Cum să te trezeşti devreme, zilnic, ca să îi faci un sendviş pentru o altă zi grea şi să pregăteşti copii, pentru şcoală. Ce n-am învăţat de la ei? Ce faci dacă nu te îndrăgosteşti la 16 ani şi nu faci prima iubire să dureze. P.S. : Ceasul menţionat mai sus e încă aşezat pe pervaz, ca o medalie câştigată împreună. Mențiune Lăpădatu Maria-Raluca, 15 ani, clasa a IX-a , Col. Național „Gib Mihăescu” Drăgășani, jud. Vâlcea Profesor - Drăgușin Alina-Mihaela

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Derulare Din fiertura de cuvinte A țâșnit arteziană, Strălucirile sortite Curg dintr-a cerului vană!

Anatomice popoare Vremii dau autograf Și-n a speciei culoare Completează paragraf!

Licurici de acuarelă Spală vremurile toate, Transformând oricare eră În basme adevărate!

Fizica marilor fapte Leagă circuite noi, Reacții nealterate Deschid ochii de eroi!

Travestită în senzații Înflorindu-și gloria, Pe atâtea generații, Tronează istoria!

Necercetate construcții Sub agriculturi sidef, Scot din rădăcină munții, Prin forme de relief!

Obiceiurile scrise Pe imaculate unde, Poartă neamurile prinse Unde mintea doar pătrunde!

Fandositele resurse De toxină culturală, Sunt eminamente-nchise Sub calota glaciară!

Sadice de certe flori Iscodesc trudita pace, Specialii domnitori Din iad, lumină vor face!

Bogăția primenită Se întoarce la izvor, De virtute altoită, De strădanie, de spor!

Răsturnări de situații Ascut sufletelor trupul, Adormite reclamații Le invadează trecutul!

Inspirat de cunoștințe Sechestrate în povești, Viața plină de cerințe, Ideal s-o zugrăvești!

Iar splendorile râvnite… Prin sistem de ecuații, Se avântă infinite Dominând din viduri, spații!

Sub auspiciul puterii Unei inimi cristaline, Vraja perfecționării Se dezvoltă foarte bine!

Cataloage exemplare, Realizări și performanțe, Conțin mărturie tare, Pe valoare și nuanțe!

Tot ce-a depănat natura, În programe de idei, Îmi umple de cântec gura Și de zâmbet - ochii mei!

Evoluția complexă, Tainic recapitulată, Distruge starea adversă Înnoind nașterea toată!

În sfârșit! Real e visul Împlinirii absolute! Se deschide Paradisul Și comorile lui, multe! Mențiune Specială

Ghidiu Ramona Adriana, 18 ani, clasa a XII-a, Col. Naț.„Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, județul Gorj, Profesor - Lupulescu Teodora Georgiana 95

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Gălăgia Albă O mare povară s-a năpăstuit asupra noastră, Un delict nefavorabil, alb, adânc, Se întrezărește printre sufletele noastre, Ca un profund povestitor, darnic moș din poveste! O sinceră, melodioasă - o tânără speranță, Un univers imaginar se croiește deasupra noastră, O savoare, un delict nefavorabil Se îmbină și se-apropie încet de noi. Acum, un gând la Universul Elegant mă duce, Dar un strigăt alb mă încurcă, să făuresc o minune, Să-mi imaginez o misiune, Din afara mea Tu, dragoste – tu ești povara fiecăruia dintre noi ! Dar, un ador savuros se amestecă cu gălăgia albă, Un univers paralel cu o rușine simplistă, atrage doar resemnare, Înfundată adânc, în simpla noastră amplificare…, de simțuri, deci de iubire ! Eu o aud, dar tac ! Eu o întâmpin, dar mă îndepărtez ! Ce teroare ! Ce întuneric ! O văd iar pe ea, o analizez… o cânt ! Îi văd silueta în întunericul camerei Cu țigaret-aprinsă, o savurez doar pe ea Ea vine, se așază, eu o cuprind și tac ! Ce povară e iubirea ! Ce pacoste, ce nerușinare ! Ea se ridică, vai, iubire, cât de frumoasă ești ! Ea pleacă, iar eu o văd în floarea primăverii, în floarea sufletului meu! Și-a lăsat ochelarii ! Nu-i voi mai întoarce ! Acum sunt singurele mele amintiri de ea ! De povara sufletului meu ! Ea! E gălăgia mea albă! Eu sunt distrus ! Sunt distrus de această poveste ! M-am epuizat ! Doar un cânt mă liniștește, cântul inimii tale Eu o aud acum, ea îmi șoptește, tu… iubire Adio ! Vacarme Blanc Un lourd fardeau pèse sur nos épaules Un délit, défavorable, blanc, profond 96

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 S’entrevoit entre nos âmes Comme un sage et généreux historien du passé ! Un sincère espoir mélodieux « en herbe » Un univers imaginaire qui se tisse sur nous Une saveur, un délit défavorable Viennent nous joindre, en se rapprochant silencieusement de nous Une pensée me vagabonde vers l’Elégant Univers, Un cri blanc m’embête d’accomplir une merveille De m’imaginer une mission Au-delà de moi … Toi, l’amour – notre répétitif fardeau ! Pourtant, un savoureux « je t’aime » s’allie au blanc vacarme, Un univers parallèle avec une honte simpliste qui va vers la résignation, Solidement foncée dans notre simple amplification …, de sensations, donc d’amour ! Moi, je l’entends, mais je me tais ! Moi, je l’accueille, mais je m’éloigne ! Quelle terreur ! Quelle obscurité ! Je la vois, toujours elle, je l’analyse … la chante ! J’aperçois sa silhouette dans la chambre obscure Ma cigarette allumée, c’est elle seule que je savoure Elle … vient, s’assoit, je l’embrasse, en silence ! Quel fardeau, l’amour ! Quelle tuile, quelle insolence ! Elle se lève, oh ! comme tu es belle, mon amour ! Et part sous mes regards, dans mon cœur elle est la fleur du printemps, la fleur de mon âme ! Elle a oublié ses lunettes ! Je les garderai ! Pour qu’elles me souviennent d’elle ! Le fardeau de mon âme ! Elle ! Mon vacarme blanc ! Je suis anéanti ! Anéanti par cette histoire ! Je me suis épuisé ! Seul un chant m’apaise, le chant de ton cœur Je l’entends maintenant, me chuchoter : toi …mon amour, adieu ! Mențiune Cenușa Nicolae, 15 ani, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, Prof. română: Adriana Draghiș Prof. franceză: Adriana Florian 97

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

Duelul pronumelor Pierzându-te în noapte, repetând mereu, mereu, aceleași fraze. Aceleași cuvinte, anodine, Cuvintele ei, cuvintele lui, cuvintele lor. Cuvintele se-nvârt, se-ntorc, Nu știu de unde vin… Gândurile-n care mereu există eu, cel care... De fapt, mai bine nu există tu. Acum EU nu mai este, Ești doar TU Tu cel care azi Îi făceai reproșuri … Tu… din lipsa de inspirație A unui eu mereu conflictual Câtă vreme ea visa … Ți-ai dat seama că acele gânduri Ți le spuneai singur, Neavând prieteni, Pentru că erai nemulțumit de modul în care te tratau Ca un pronume ce și-a eșuat persoana… Așa că ai decis să te compari cu ei, să fii ca ei, Dar în tot acest timp, erai nemulțumit de tine, de propria persoană, În tot acest timp Tu erai ei, Iar ei, nu erau tu, Ci un duel ce avea să decidă Împotriva voastră !!! Duel des pronoms À te perdre dans la nuit, Répéter toujours les mêmes phrases, Les mêmes mots, anodins, Ses mots à elle, à lui, à eux. Les mots tournent, ils reviennent, Je ne sais pas d’où ils viennent, Les pensées où il y a toujours un moi qui, En fait, c’est mieux que toi, tu n’existes pas. Maintenant MOI, je ne suis plus, C’est justement TOI, 98

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Toi qui aujourd’hui, Lui faisais des reproches Toi, manqué d’inspiration Porteur d’un moi continuellement en conflit. Pendant qu’à ce temps, elle rêvait… Tu t’es rendu compte que ces pensées, Tu te les disais seul, Car tu n’avais pas d’amis Ếtant mécontent de la façon dont ils t’ont traité, À la façon d’un pronom, perdu, impersonnel Alors, tu as décidé de te comparer à eux, reprendre leur comportement Mais tout ce temps, tu étais mécontent de toi-même, de ta propre personne, Tout ce temps, Tu étais eux, Et eux, n’étaient pas toi … Ils étaient seulement un duel qui allait décider Contre vous !!! Mențiune Specială Sauca Liber Denisa, 15 ani, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, jud. Maramureș, Prof. română: Adriana Draghiș Prof. franceză: Adriana Florian

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 „Zâmbet de copil în zbor de fluturi” - Creativitate și talent Claudia Elena Peter Creativitatea este măsură a inteligenței, dezvoltarea spirituală și intelectuală se dovedește a fi mai eficientă și mai consistentă, odată cu stăpânirea lumii prin desen și pictură. Copilul își exprimă stări, sentimente, lucrurile importante pentru el, chiar și de la o vârstă fragedă, când nu are limbajul cuvintelor pe deplin dezvoltat, iar imaginile sunt metodele preferate de a se exterioriza. Desenele copiilor spun povestea fascinantă a lumii lor interioare, așa cum le pot ei exprima, prin elementele de limbaj plastic. Concursul Asociației „Cartea, Izvor de Cultură” se dorește o modalitate de exprimare tocmai a talentului copiilor în artele vizuale. Titlul concursului s-a dovedit generos din punct de vedere al temei propuse, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ca o metaforă pentru descoperirea prin artă a lumii copilăriei. A treia ediție națională aduce un număr record de participanți, 900 de elevi din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, de la grădiniță la liceu, din mediul urban la cel rural, de la școli de masă la licee vocaționale, din aproape toate județele țării. Membrii juriului au descoperit cu bucurie inepuizabila imaginație a micilor și marilor artiști, care au dat curs invitației noastre și ne-au încântat cu opere sincere, de o valoare reală. Tehnicile abordate au fost multiple, fără să fi existat vreun criteriu în ce privește modalitatea de realizare a lucrărilor, creativitatea elevilor a înflorit prin diversitatea tehnicilor, pictură pe foaie, carton, pânză, sticlă, lucrări de grafică în creion, colaje cu elemente naturale, hârtie, plastilină, mici sculpturi din lemn, lucrări de artă decorativă și textilă, fotografie. Toate au fost descoperite ca pe cadouri magice de membrii juriului și analizate cu atenție, apoi notate de fiecare jurat. O muncă grea, căci din multele lucrări frumoase primite am fost nevoiți să alegem pe cele pe care le-am considerat speciale, cele care întruneau criteriile obiective ale baremului de notare, modalitatea de realizare, originalitate, creativitate.

100

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

101

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 Premiile au fost generoase, la categoria plastică s-au acordat 184 de premii, însemnând Premii speciale, cea mai înaltă distincție a concursului, apoi Premii I, II, III și două categorii de mențiuni, Mențiune Specială și Mențiune. De asemenea, orice elev participant la concurs a fost recompensat cu diplome de participare, iar profesorii coordonatori au primit adeverință, însumând un număr impresionant de 273 de cadre didactice care și-au supravegheat talentații elevii pe parcursul realizării lucrărilor participante. Este notabil acest efort comun de a colabora, parteneriatul profesor-elev s-a desăvârșit în lucrările trimise, multe dintre ele, oglindind și efortul cadrului, care a supravegheat și a fost măsura valorii actului creativ. Am descoperit profesori dedicați atât pe segmentul educației plastice predate la gimnaziu și liceu, cât și artei vizuale de la grădiniță și învățământul primar. Deseori, această materie, în cadrul școlii, are un rol ușor inferior, nefiind una dintre materiile importante necesare pentru examenele naționale, dar deosebit de importantă din punct de vedere al impactului emoțional asupra copilului. Elevul talentat la desen are o stimă crescută pentru abilitatea sa, este îndemânatic, sensibil și posedă o inteligență vie, o intuiție deosebită. De asemenea, el este considerat special, admirat și evidențiat. Iar prestigiul instituțiilor școlare crește odată cu organizarea expozițiilor cu lucrările elevilor, ele vor decora și înfrumuseța orice spațiu. Participarea la concursurile de pictură sunt o modalitate de evaluare a calității creațiilor plastice, deseori ele sunt încununate cu diplome, premii, expoziții cu care toți participanții se mândresc, profesorii, elevii, părinții, conducerea școlii, organizatorii. În cadrul festivităților de premiere, Asociația, „Cartea, Izvor de Cultură” a oferit câștigătorilor, pe lângă diplome specifice categoriei câștigătoare și premii constând în cărți de artă, literatură, revistele și antologiile publicare sub egida organizatorilor.

102

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

În cadrul celor două festivități de premiere, organizare în Tabăra Căsoaia, Casa Verde, Arăneag, județul Arad în data 15.06 pentru elevii din zona Târnova-Arad, și 29.06 pentru elevii din toată țara, s-au organizat și expoziții cu cele mai frumoase lucrări. Cei prezenți la evenimente au putut să admire frumoasele desene și picturi, atât de diverse și originale, având ca temă frumosul imbold al titlului concursului, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”. Am regăsit atât copii, cât și fluturi, zâmbete, portrete foarte bine realizate, deși participanții sunt foarte tineri și majoritatea nu proveneau din instituții speciale pentru studiul artelor, precum licee de artă sau palatele copiilor. Bucuria juriului a fost să descopere calitatea actului artistic, tehnicile diverse, pictură, pastel, creioane colorate, acuarelă, pictură pe sticlă, creion grafic, colaje, fotografie. Copiii care zâmbeau cu fluturii roind în jurul lor, sunt autoportrete ale sufletelor artiștilor, care ne-au dăruit o parte a minunii creațiilor lor. Au stăpânit lumea imaginației prin reprezentări vizuale de cel mai înalt nivel. Sperăm ca mulți dintre elevii participanți o să-și găsească un drum propriu în domeniul artelor plastice, iar peste câțiva ani, numele lor să însemne ceva în arta contemporană. În numele juriului, Mariana Jurj, Adrian Peter, Ovidiu Cosac și subsemnata, vă mulțumesc tineri creatori de frumos, pentru participare, profesorilor voștri dedicați, Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură”, în special, echipei proiectului că au făcut posibil acest concurs și o să las imaginile să vorbească de la sine, o parte a lucrărilor premiante în cadrul concursului „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”. 103

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

104

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

105

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

106

Creații spre universalitate- Viziuni- Lucrări premiate la Concursul naținal de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019

107

Scriitori români din diaspora De departe, viața merge înainte Culegere de sentimente compuse și interpretate de Anica Andrei-Fraschini (Franța) și Aurelia Buzoiu (Germania)

Episodul 4 Dragă Antantica,

Îți scriu cu întârziere, dar știu că mă vei scuza. Nu-mi dau seama când și unde zboară zilele, săptămânile... Dacă e să fac un „inventar“ al întâmplărilor din ultimele două zile, nu aș ști ce concluzie să trag. Multe dintre ele mi s-au întâmplat la muncă. Uneori, zilele se petrec atât de surprinzător, că mi se par rupte din altă viață și lipite, cu neîndemânare, în destinul meu. Sau parcă aș face un pas și aș trece într-o viață paralelă, ca dintr-un tren într-altul, apoi aș reveni în traiectoria și conținutul vieții curente... Vineri am lucrat, ca de obicei, la curățenie în apartamente. La un moment dat, într-un apartament unde locatara era plecată, după ce am dat cu mopul pe jos, parchetul a devenit foarte alunecos. Asta nu ar fi fost nimic, dacă eu, apucată cum sunt, nu m-aș fi grăbit să termin curățenia. Repede, am continuat în baie, fără să țin cont că pantofii sunt alunecoși. Așa că, pe nesimțite, mi-a fugit pământul de sub picioare și am zburat, pur și simplu, cu picioarele în sus, căzând pe spate. Căderea mi-a fost amortizată - dacă se poate spune așa - de brațul drept, care s-a izbit de cantul ușii, în schimb, am simțit zdruncinătura până în creier. Pe jos era ud, pantalonii uzi, la fel și picioarele, dar m-am ridicat rapid și mi-am continuat treaba, realizându-mi neatenția. Desigur, mă enervau pantalonii uzi și durerea, mai ales din braț, dar mai aveam încă un apartament de rezolvat, așa că am mers mai departe, ignorând motivele supărării mele. Acolo, la celălalt apartament, nu m-a mai surprins faptul că un ac (mai precis o jumătate) a trecut prin talpa pantofului și mi s-a înfipt în călcâi. Cu durere, m-am descălțat și am scos acul, apoi am continuat munca. După-masă, am mers la băile termale, unde am abonament, ceea ce îmi permite să le frecventez de mai multe ori pe lună. Am stat puțin acolo, eram obosită și căldura nu îmi făcea prea bine. Desigur, nu am realizat că am încălțat alți șlapi de baie, asemănători cu ai mei, dar ceva mai mari. (Ideea este că se întâmpla a doua oară așa ceva: prima dată a luat altcineva șlapii mei și mă întreb dacă nu cumva la fel s-au petrecut lucrurile și acum...). Cert este că am, din nou, alți șlapi. Nostim, nu-i așa? Ziua următoare, am lucrat iar. Nu este greu la muncă, durează doar patru ore, care trec foarte repede. Numai uneori, rar de tot, apar excepții, cum a fost de această dată: am petrecut o jumătate de oră blocată în lift. Acea jumătate de oră a trecut ceva mai greu. Pe de-o parte, m-am „amuzat“, pentru că era ca o aventură. Pe de altă parte, aveam mustrări de conștiință. Din cauza mea, trebuia să vină administratorul de acasă și să mă elibereze. Din cauza mea, trebuia ca lumea să stea la rând, ca să ia liftul spre sala de mese, pentru că era ora prânzului și toată lumea mergea la masă, în afară de cei pe care trebuia să-i servesc eu... Eram blocată în lift, numai și numai din cauza mea. Luasem ascensorul ca să merg după apă. Repezită cum sunt, uitasem să-mi iau sticla cu apă la mine, când începusem treaba, și, la un moment dat, mi s-a făcut, brusc, sete. Așa că am intrat în lift, cu tot cu aspiratorul al cărui cablu, din repezeală, l-am lăsat atârnând, fără să observ că, la pornirea liftului, a rămas prins între uși. Liftul a pornit, ce-i drept, dar, la următorul nivel, ușile nu s-au mai deschis. Situația mi se părea de-a dreptul penibilă. A trebuit să apăs butonul de urgență și să aștept până apărea cineva. În scurt timp, a venit recepționera, căreia i-am spus că m-am blocat (se vedea, de altfel, capătul de cablu rămas afară). În astfel de cazuri, persoana blocată în lift este îmbărbătată de cel sau cei veniți, să nu se panicheze, fiind asigurată că, în scurt timp, va fi eliberată. În afară de sete și mustrări de conștiință, nu aveam nicio problemă că stau în lift, așteptând. Dar ce era mai grav era că trebuia să distribui prânzul pentru cele câteva persoane care, de regulă, nu se pot deplasa la masă și rămân în cameră. Din când în când, eram întrebată dacă mă simt bine și încurajată că urma să fiu „eliberată“ curând. Așa s-a și întâmplat și, spre mirarea mea, nici măcar administratorul nu a fost nervos pentru intervenție. Poate pentru că, în monotonia vieții de zi cu zi, o astfel de întâmplare aduce un iz de aventură. 108

Scriitori români din diaspora Astfel, fusesem „eroina zilei”, titlu de care m-aș fi lipsit cu plăcere. Mă vor întreba colegele mele despre această întâmplare, câteva zile la rând. Așa a trecut și ziua de sâmbătă. Astăzi, duminică, am liber. Mă doare puțin călcâiul, în locul unde mi-a intrat acul, mă doare puțin și fesa dreaptă pe care am căzut în baie. Dar astăzi e timp frumos și am să merg cu bicicleta la Fitness studio, ca să-mi continui antrenamentul pentru slăbit. Viața e frumoasă și are un mare avantaj: merge doar înainte! Dragă Auraș, Interesante pățanii mai ai... Faptul că vii cu un mod de a trăi diferit, că ai întâmplările tale și judecățile proprii asupra lor, mă face să-ți aștept mesajele, știind că voi găsi în ele „altceva”. În ce mă privește, îți promisesem că-ți voi povesti despre Italia... N-am mai împărtășit nimănui cum a fost. Am pomenit despre asta, dar parțial, și cu o undă de obiectivitate, de detașare, pe care simțeam nevoia s-o afișez, ca să nu dezvălui adevăratele mele frământări. Am și un jurnal, cu gânduri din aproape fiecare seară. Pe prima pagină am scris „Nimeni nu are dreptul să citească acest jurnal, cu excepția fiicelor mele.” L-am lăsat celei mai mici, împreună cu alte jurnale, sper că le păstrează bine. Am plecat în luna mai, 2005, cu autocarul, împreună cu directoarele de la școala profesională pentru deficienți de auz, cu alți trei profesori și mai mulți elevi. Eu contribuisem la inițierea unui proiect școlar european, în cadrul programelor Comenius-Lingua. Totul începuse prin 2000, proiectul fusese depus, cererea de finanțare fusese aprobată. Era primul proiect de acest gen din România, pentru tinerii cu deficiențe senzoriale. O primă deplasare se petrecuse în 2001, pentru a-i întâlni pe partenerii de la CESDA, Centrul de Educare Specializată pentru Deficienți de Auz, din Montpellier, Franța, și a le prezenta intențiile noastre. Atunci a mers și fiica mea, care împlinise 21 de ani. Profesorii francezi au fost de acord, am creat relații frumoase și rodnice, iar în 2005, eram deja la al doilea proiect. Primul a avut ca produs final un dicționar în patru limbi, adică franceză, română, limbajul semnelor franceze și limbajul semnelor românești, cu termeni și expresii din domeniul civismului, și fusese premiat cu „European Label”. La al doilea, făceam o culegere de rețete, tot în patru limbi, din domeniul patiseriei. Era mult de lucru cu copiii, la fotografiere, filmare, desenare. Traducere. Pasionant... Toate astea se derulau în paralel cu activitatea mea profesională, pentru care salariile ne erau plătite pe sărite, cu mari întârzieri. Și, desigur, în paralel cu treburile casnice. Poate îți voi mai scrie despre acest proiect, mai în detaliu, dacă vei dori. Plănuisem ca, pe drumul de întoarcere spre țară, să rămân în Italia. Vorbisem cu fetele mele despre aceste intenții, ele au fost de acord. Cea mică era la liceu, cea mare avea un prieten și se mutase la el. Cea mică era în relații bune, cu tatăl ei. Asta mă interesa: să se poată gestiona fără mine. M-a asigurat că puteam să plec. Soțul meu era la curent, desigur. El era chiar foarte încurajator, mă tot împingea mai demult să plec, pentru că auzea de peste tot că femeile care munceau în Italia se întorceau periodic cu bani, își făceau case, își cumpărau mașini. O fostă colegă de serviciu, de-a lui, era cel mai viu exemplu. Între noi, relația era ferfeniță, păstram o formulă de coabitare tensionată, rece, dar nu se putea altfel. Pentru mine, din acest punct de vedere, să plec era o soluție salvatoare, numai despărțirea de fete mă tulbura. Părinții mei încă erau autonomi, lor le-am spus abia după... Trebuia să plec! Cu o zi înainte, am sunat la un preot. Prietena care mă aștepta la Torino îmi dăduse numărul de telefon al unui preot recunoscut ca fiind clarvăzător, nu mai știu din ce localitate, pe lângă Bacău. I-am cerut sfatul, ca să știu dacă făceam bine să plec în Italia. Fără să știe decât cum mă cheamă, mi-a spus că nu acolo trebuia să merg, ci în Franța. Acest lucru m-a făcut să-mi reconfigurez gândurile, pentru a încerca să rămân în țara lui Moliére. Dar... În noaptea de cazare la Salzburg, i-am spus directoarei adjuncte că intenționam să nu mă mai întorc în țară, cu grupul. Eram mai apropiată de ea, ne înțelegeam bine. Aveam mari emoții când îi vorbeam despre așa ceva, ea era oarecum răspunzătoare pentru toți participanții la proiect și putea să nu fie de acord. Dar nu s-a întâmplat așa. M-a încurajat și, înainte de a-i povesti ce-mi spusese preotul, mi-a spus că... de ce nu încerc să rămân în Franța... Aïe... Am ajuns la Montpellier, zilele de proiect s-au scurs. A venit să ne vadă și cel care ne pusese în legătură cu CESDA, un reprezentant al unei firme cu care eu aveam relații profesionale. Discutând separat, i-am zis că aș vrea să rămân în Franța și l-am întrebat dacă m-ar putea găzdui sau ajuta cumva. Dar lui îi era frică de ilegalități, mi-a spus că ar fi greu să găsesc de lucru la negru și riscam foarte mult. Atunci, am abordat subiectul cu una dintre profesoarele franceze, care seapropiase mai mult, de grupul român. Ea a dezvăluit dorința mea și unei alte colege... 109

Scriitori români din diaspora Am discutat în patru: românca, eu și cele două franțuzoaice. Ne-au spus că existau cazuri de poloneze care lucrau la negru, ca menajere, și nu aveau asigurare medicală. Una suferise o căzătură, își fracturase un os la picior și a fost foarte greu cu formalitățile pentru spitalizare, plus o groază de bani plătiți de familia care o găzduia și pentru care lucra. Lucrurile se complicaseră urât, minciuni, nu trebuia dezvăluit că lucrează... Cum România nu era încă membră UE, aș fi putut rămâne ca turist, le-am spus. Trebuia doar să plec la fiecare trei luni și să revin. Aș fi găsit încă pe cineva, să facem cu schimbul, să ne ocupăm ca guvernante, de exemplu, într-o familie. Disperarea mea trebuie să le fi mișcat, dar nu mă puteau ajuta. Profesoarele mă știau femeie deșteaptă, doar eu traduceam toate documentele și convorbirile, aveau pentru mine respect și admirație. Oare ce era în mintea lor, văzându-mă gata să atac un job de necalificată și să-mi asum niște riscuri enorme? Oare ce gândeau despre țara mea și viața românilor, ele, care aveau salarii de la 5.000 Euro în sus și condiții de viață și de muncă dintre cele mai respectabile? Am depășit momentul, nu aveam cum să rămân în Franța. Doar pe stradă. N-aș fi recurs la așa o extremă... Am plecat cu autocarul pe Coasta de Azur, spre Monaco, escale, fotografii. Prin străzile înguste pentru un autocar, în Monte Carlo, am citit expresia unui localnic care privea placa de înmatriculare, spunând cu dispreț "Pff, ça, c'est des roumains!''... Am ajuns la Genova, în Italia. Putusem să sun de pe telefonul fix de la Centru și să stabilesc cu prietena mea din Torino că urma să ajung la ea. Aveam și eu un telefon mobil, încă din 2002, era pe roaming, dar făceam economie la sânge. În caz de strictă necesitate, foloseam SMS. Întâmplarea a făcut că prietenul unei tinere profesoare din grupul nostru lucra la Torino și a venit s-o întâlnească, la Genova. Am spus șoferilor că eu rămân acolo. Erau cam mirați și îmi închipuiam că va trebui să le dau bani, ca să nu facă scandal. Dar miam coborât bagajele, fără incidente, și am plecat cu tânărul la gară, să luăm trenul spre Torino. Aveam bănuții necesari. Nu-mi mai amintesc cum am anunțat-o pe amica mea că sosesc în toiul nopții. Probabil, prin SMS. Ploua liniștit, iar ea mă aștepta pe peron, cu umbrela, îmbrăcată într-un loden elegant... N-am să uit. Tânărul respectiv a plecat în drumul lui, ne-am făcut urări, apoi am ajuns cu un mijloc de transport (fără bilet, prietena se pricepea să fileze controlorii, dar eu eram înghețată de frică), în cartierul în care locuia un fost director general de la uzinele FIAT, pentru care lucra prietena mea de câțiva ani, ca „damă de companie”, fără „permesso di soggiorno". La negru, dar prin intermediul unei agenții. ‘’Combinazioni’’, ce mai! În apartamentul respectiv, situat într-un imobil de lux, am intrat fără știrea celor patru fiice ale bătrânului. Prietena mea complotase cu „signore” să fiu găzduită o singură noapte. Era un domn amabil, de vreo 80 și ceva de ani, subțire și cu chip frumos, limitat în mișcări. Povestea e lungă, draga mea. Las pentru data viitoare, ca să nu te asaltez cu „aventurile'' mele... Toate urările de bine ! Aștept să-mi scrii...

110

Scriitori români din diaspora Emanuel Pope

(Londra, Anglia)

de dor, de bine și de inimă adâncă De astăzi nu mai beau, nu mă mai îmbăt Și mintea nu mi-o mai pavez cu gânduri negre În diavol carnea nu mi-o mai îmbrac Și noaptea cu golanii nu mai stau la verbe. . Adio fete și băieți! voi trupuri de pucioasă vie De azi îmi rad și barba și cuvântul, Și tot ce-a fost mai rău din tot ce a trecut, Înmormantat e-n timpul ce s-a dus. . De azi voi bea doar lapte dimineața, La prânz și seara numai, numai lapte. Sedus de-al omenirii nou avânt, Voi răstigni și eu pe un perete vaporos de gânduri Un card de bancă ca pe-un nou Isus. . De azi îmi fac program la matematică, Din Gheba în fiecare zi voi rezolva o jumătate, Îmi voi lua trei slujbe, toate cu program, Și în pauze voi da mărunt din buze. . Voi fugări cât alții într-un an … în numai cinci secunde, și într-o o oră și jumate îmi voi lăsa chiar burtă, țâțe. iar pe spate… sub aureola unui mic uriaș, tatuat, un cuvânt folositor în toate. Voi milita pentru binecuvântarea celor mai aprigi și mai bogați dușmani ai patriei mele și voi fi, așadar, exemplar! Nu amar! Nu anarhist! Voi fi un om umil și nicidecum țigan, voi pune umărul la viața adversarului meu și ziua îi voi cânta doar psalmi. Pe craci voi purta șalvari ismeniți și voi fi singurul cetățean reabilitat, din rahat făcut bici: pentru că de azi nu mai beau și nici nu mai salivez să fiu beat …sîc! De azi am flăcău de 26 de ani și sunt mândru de el foc …iară mintea asta afurisită ca o mâță fandosită taman acum (unde ești mamă, să mă auzi?) mi s-a urcat la … cap. Șah Mat! La mulți ani! (mai 2019) 111

mă iartă Doamne, Dumnezeul meu înalt, stăpânul meu iubit Ai milă și-n anu’ ăsta te rog să nu te naști Nu, nu inima mi s-a schimbat și nici credința Dar spune-mi cum să te primesc cu bucurie Când sufletul mi-e atât de răvășit. Când eu privind spre țara mea nu pot decât să plâng Doamne, Isuse copil iubit, mă iartă Dar sunt și frânt și sărăcit. Tu mi-ai dat viață și eu am risipit necumpănit N-am fost nici bun păstor și nici apărător Și hoții-n ieslea ta eu i-am primit. Doamne, Isuse, mă iartă! am îndrăznit din nou… iarna întotdeauna am o problemă gravă, îmi revine ca o boală în ianuarie, mai ales după petreceri: GRIJA (grijania ei!) de a-mi ascunde cumva de lume și urmele și scârba. De sărbători, evident, mă vizitează vecinii (nu toți), luminile-s aprinse și cinstit, atunci, eu beau cu și mai mare poftă, tăifăsuiesc, oameni intră, oameni pleacă, e pace! Numai sufletu-mi parcă-i căzut de pe altă lume și-mi șade-n gât ca pe jăratec.

Scriitori români din diaspora N-ascultă de mine și doar năuc mă strigă: ‘’Hai să mergem în grădină! Hai, să ne ascundem Emanuel faptele, poemele, gândurile, tristețea – îmi spune mincinosul Hai, să le-ngropăm la toate urmele și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’ (ticălosul!)

. …și totul mi se trage numai de la ea, aici m-a prins blestemăția în dialectica ei ascunsă și-n misticismul unei lumi ascunsă numai și numai de cuvinte. asta chiar că mă înnebunește de-a dreptu’ și nu mai pot vedea lucrurile așa cum mi-am dorit CUM LE-A FĂCUT MAMA LOR BUNĂ și de aceea ucid! și de aceea tot ucid! încă din copilărie, și-n stânga și-n dreapta, cu entuziasm și cu patimă, atâtea cuvinte cât pot, însă tot îmi mai scapă, și cu trupurile lor de ecou și de piatră, rămân să-mi ascundă în continuare lumea de lume. Dar și când ucid, dar și când îmi scapă în inimă mea tot nu se face dreptate!

. …iarna întotdeauna am problema asta gravă, mai ales in ianuarie îmi revine GRIJA ca o boală după petreceri (grijania ei!) de a-mi ascunde cumva de lume și numele și scârba. Și aș vrea să arunc peste bord TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT, fără să mă uit și să nu-mi mai simt disperarea asta pe care singur nu pot să mi-o înghit: iubirea de oameni! ……………………………..................................... ‘’Hai să ne ascundem Emanuel, faptele, poemele, gândurile, tristețea Hai, să le-ngropăm la toate urmele și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’

. Și în final am îndrăznit. și din nou am așezat în pământ tot ce am ucis… în anul din urmă. N-am mai așteptat amnistia guvernului și urmărindu-mi numai plăcerile și vina ca un hoț m-am strecurat în trupul de zăpadă al grădinei mele și sub meditația ei de iarnă cu mâini tremurânde, atent să nu mă vadă nimeni, ca un rinocer am săpat culcuș pentru fiecare dintre orfanii bebeluși. Of! cum peste trupurile lor umflate de-acum de lapte și smirnă cu mâinile astea cu care vă scriu singur am tras țărână și din nou, țărână. Somn ușor, le-am spus, 112

Scriitori români din diaspora

Somn ușor, le-am spus, scumpele mele, iubitele mele icoane! Vouă vă cer îndurare! Eu sunt cel care urmărind o iluzie, printre cuvinte…v-a ucis mama. Să creșteți mari și să vă răzbunați ca într-o altă viață: ….la primăvară!

din seria ”Elegii de la capătul lumii” (2017)

deloc singuri în viețile și depărtările noastre

La moartea lui John Lennon, Salvador Dali a lipsit Dar când l-am intrebat cum a fost cu putință Din vârful mustăților sale spadasine Catalanul mi-a șoptit doar atât: Dar oare pentru cine dacă nu pentru el Am pictat eu singurul meu Crist? Când a murit Fredie tocmai ce ieșisem cu soția De la fimul Unforgiven al lui Clint Eastwood Și auzind teribila veste amândoi am amuțit. Bulevardul Karl Marx forfotea afară de lume Ca după un cutremur (extrem de ciudat pentru un oraș de provincie) Și brusc m-am simțit ca și cum aș fi păcătuit. Însă dacă nu și pentru Freddie Filmul acela oare pentru cine s-ar mai fi produs vreodată? La fel și cu filmul Philadelphia, ori cu muzica lui B.B. King Ori cu pașii lui Samy David Junior, ori cu picturile lui Lucian Freud Sau chiar până și cu discuțiile mele despre Sansui cu Stelică Și tot așa …cam cu tot ce facem fiecare dintre noi ori de câte ori ne agățăm de stele cu micile noastre puteri ca de-acolo să ne putem privi și teama dar și speranțele drept în față. Numai să o facem. De câte ori… ……………………………………………………………………………………………… De ce tot cade versul meu răsfrânt și trist în astă lume Când eu în trupul lui ascund atâtea bucurii sub tot atâtea nume? . De ce se duc și nu se mai întorc atâtea clipe-n care am râs Când numai lor le-am fost poet și numai lor eu le-am vorbit De câte ori am petrecut Pierdut pe drumul meu de rime. . De căte ori să mă hrănesc cu vânt Când l-am urât ca nimeni altu’ Și atâtea frunze am plâns privind încât și ochii mei au devenit tomnatici. . De câte ori să cad și să mă ridic de câte ori? Când visele ca clipele în jurul meu se aprind Și ard ca sarea-n focul minții. . De câte ori să-mi spun că sunt Și inima-mi de câte ori să prindă iarăși viață? Când numai ei m-am închinat Și numai ei i-am recitat cu aceeași neschimbată voce. . (Elegii de la marginea lumii- 2016-2019, de câte ori? de câte ori? 113

poezii decembrie 2018)

Pagina artelor plastice Fotografia… pentru fiecare Ovidiu Cosac Cuvântul „fotografie” provine din cele două cuvinte grecești; photos= lumină, și graphis= scriere. Deci, scriere cu lumină. Cei care practică fotografia ar trebui să nu uite acest lucruScriere cu Lumină! De obicei, când fotografiem, suntem concentrați pe subiect și pe alte amănunte tehnice, legate de aparatul cu care lucrăm, omițând modul în care cade lumina pe subiect.

Fotografia apare, oficial, în anul 1839, ca rezultat al ideilor inovatoare a doi oameni de știință francezi; Joseph Nicéphore Niepce( la 1833) și Louis Daguerre( la 1839), care pun la punct primul proces fotografic utilizabil. Bineînțeles că cei doi inventatori nu au realizat la acel moment despre importanța, implicațiile și marea dezvoltarea pe care o va lua acesată minunată descoperire, care cu timpul se va transforma în ARTĂ. La ora actuală, se fac milioane de fotografii pe secundă, dar dintre acestea, doar foarte puține se pot defini ca fiind- „fotografii artistice”.

Filosoful Vilém Flusser scrie în cartea sa, „Pentru o filosofie a fotografiei” următoarele: „Inventarea fotografiei este un eveniment istoric la fel de decisiv cum a fost inventarea scrierii”. Din păcate, odată cu evoluția tehnică în acest domeniu, omul s-a „lenevit”, preferând cantitatea în detrimentul calității. Astăzi se fac fotografii în rafală, pînă la descărcarea acumulatorului și umplerea cardului de memorie, apoi la vizionare, prea puține cadre merită atenția din punct de vedere estetic. Pentru a da valoare estetică fotografiei, recomand o atentă încadrare a subiectului, o analiză a modului în care cade lumina, iar pentru aceia care doresc să realizeze o fotografie artistică, „musai”, un studiu asupra compoziției elementelor pe care le doresc în cadru- Nu uitați!- fiecare fotografie/cadru, trebuie să spună o Poveste; să ne trezească sentimente, vise, să ne bucure, să ne întristeze, pe noi, și pe privitori- pe spectatorii acestui act cultural. Fotocompoziția este ansamblul de principii, în concordanță cu viața, cu care artistul fotograf trebuie să fie familiarizat, astfel încât, la momentul fotografierii, el să poată face cea mai potrivită alegere în așezarea obiectelor în cadru, repartizarea și gruparea optimă a elementelor vizuale într-un tot unitar estetic, care să evidențieze cât mai clar esența conținutului.

La realizarea unei fotografii cu valoare estetică, trebuie să ținem cont de câteva sfaturi practice, elementare: când fotografiem în exterior, în natură, vom evita să fotografiem figuri umane, portrete, în timpul amiezii, în plin soare, pentru că fețele umane vor fi inexpresive; ochii vor fi în umbră, umbra arcadelor, iar pe gură va apărea umbra nasului. Dacă, este necesară fotografierea în acest interval de timp, alegeți un loc umbros, în apropierea unor ziduri sau copaci stufoși, astfel, contrastele-lumină/umbră vor fi mai mici și vor evidenția mai multe detalii.

Timpii optimi de fotografiere, pentru o fotografie care să merite atenția prețuirii estetice, sunt: dimineața devreme, sau înainte de apusul soarelui- când lumina vine din partea de suslateral, devenind, astfel, mult mai expresivă. Lumina poate fi clasificată, după cum urmează: - „cheie înaltă”- aici domină albul și griuri fine pe întreaga suprafață; - „cheie medie”- aici subiectul are puține contraste, predominând tonurile blânde, iar lumina este, oarecum, neutră; - „cheia joasă”- în cadrul fotografiei predomină negrul și tonurile întunecate.

Exemplific prezentarea de mai sus prin câteva mostre de fotografii alb/negru, care vin să ilustreze paleta de tonalități( alb/negru), ce aduc fotografia în lumea ARTEI… OC

114

Pagina artelor plastice

115

Pagina artelor plastice

116

Pagina artelor plastice

117

Debut în lumea AC

„Artistul grafician, Horațiu P. Peter, viziune și talent”

Horațiu Peter este un tânăr artist, student în ultimul an la Facultatea de Arte Vizuale din Timișoara, specializarea Grafică. Lumea estetică stăpânită de el se compune din reprezentări vizuale liniare, un univers al desenului și al graficii fascinant care descrie povești despre lumi imaginare. Încă din copilărie a surprins în desene lumea înconjurătoare, oferindu-i valențe de fantasy. Banda desenată, afișul, grafica de carte și conceptele de caractere sunt principalele zone de exploatare stilistică. Dar și grafica de șevalet este prezentă în arta sa, prin lucrări imaginative, în care figurativul, personajele umane se îmbină cu universul abstract, interpretat al propriilor sale lumi. Cu participări și premii la concursuri naționale și internaționale, este ancorat vieții artistice contemporane, preocupat de arta grafică sub toate aspectele ei, dornic de a descoperi propriile căi de experiențe creative. Ilustrația și banda desenată îi oferă posibilitatea de exprimare prin vizual a poveștilor literare, textele de proză, poeziile, poveștile iau astfel formă concretă, desenată. Domeniul principal de interes devine fascinant, atunci când mâna desenează ceea ce vede cu ochii minții, iar povestea capătă imagine. Cuvintele nu sunt terne, necunoscute, neinteligibile, ele sunt explicate vizibil. Romanul Grafic, genul graphic novel, este un deziderat pentru viitor, prin expunerea poveștii în culoare și desen, va putea să contureze complet o idee, combinând literatura și artele vizuale. La invitația redactorilor Revistei AC, Horațiu Peter a primit provocarea de a aduce o parte din arta sa originală în paginile publicației, iar alegerea sa subiectivă a fost ilustrarea poeziei marelui nostru poet simbolist, George Bacovia, „Lacustră”. Propriul stil s-a oglindit în reprezentarea vizuală a poemului, atmosfera specifică a fost redată în tehnica graficii digitale. Viziunea inedită a fost transpusă prin ineditul cadrelor, gândite ca într-un concept de bandă desenată, dar imaginea nu este fragmentată de chenare, fiecare pagină se citește fluid, exemplificând o strofă sau doar un vers al frumoasei poezii. Vă invităm la contemplare, la vizualizarea poeziei așa cum poate nu vă așteptați să o „citiți”, reinterpretată de imaginația unui tânăr și talentat artist- Horațiu Paul Peter.

Prezentare de C.E.Peter 118

Debut Ã®n lumea AC

119

Debut Ã®n lumea AC

120

Debut Ã®n lumea AC

121

Semnal Editorial Cuvânt înainte Anica Andrei-Fraschini Mihai este făcut doar din litere. Nu l-am întâlnit în 3D, nu știu nimic despre pașii lui, cu șosete sau fără. Poate, de aceea, îl văd locuind într-o căbănuță din lemn, deloc sofisticată, situată într-un peisaj montan, umblat doar de plutirea lui, ce nu atinge firul de iarbă. În interior, pereții cu scânduri aliniate ca rafturi pline de cărți, de sus până jos, în rest, mobilier de bază și câteva pisici. Totul curat, mirosind a fân. Nu este izolat. Acolo e lumea lui, din care vine în lumea cea mare de câte ori vrea. Nu ca o necesitate, nici ca pe o obligație, ci ca pe o vrere asumată. Călătorește, se extaziază în fața naturii miraculoase și clădirilor cu arhitectonică aparte, „caselor care dansează”, apelor, malurilor și podurilor, face fotografii, se amestecă printre noi, are prieteni, are concetățeni, interlocutori ocazionali sau simple statui, trăiește viața socială la parametri aproape uzuali, ia elementele configuratoare de filosofii proprii și fuge la cabană. Se plimbă mult pe dealuri, cu un pix și un caiet format A3, pășește în ritmul ideilor, când mai dezlânat, când mai săltăreț, uneori vorbește cu păsările și copacii, explicându-le ce e cu viața omului sapiens. Acolo se adună „fosfene”, acolo se petrece una dintre cele „alte vieți”. Mihai mi se pare adult și copil. Iubitor și căutător de iubire. Cu revolte și resemnări, acceptări. Toate esențiale. Citind și recitind conținutul acestei culegeri de versuri și micro-proze, mi se pare foarte bine esențializat, în titlu. „Fosfene”… în cazul lui, scânteieri produse cu mecanica scrisului asupra propriei conștiințe. Modernism dublat de seriozitate. O joacă gravă… Săgețile de metafore țintesc sus de tot. Până acolo unde se pierd în pene cenușii, deziluzii mici și mijlocii, chiar nihilisme… Mihai se joacă la modul serios, în sinea lui, dar și aruncă asupra cititorului ca un fel de semne de atenționări ermetizate. Cine îndrăznește, reușește. Orice formă de artă presupune sinceritate. Actul creator trebuie să fie sincer pentru a atrage, a fi preluat de semeni și a căpăta durabilitate. Iar pentru că „la început, a fost Cuvântul”, arta din litere își asumă întâietatea. În creația lui Mihai, onestitatea este la ea acasă, dar ea nu se livrează pe tavă cititorului. Tocmai de aceea, descifrarea și asimilarea creației acestui tânăr autor necesită o cultură și un grad de informare cel puțin la același nivel și standard cu ale sale. Îi urez continuitate substanțială și persistență! Îi doresc drum bun în viață! Drumul nu ține de coordonatele geografice pe care le va alege, nici de orele umplute cu inspirații, în ritmul inimii, nici măcar de oamenii cu care va fi sau nu de acord și împreună cu care va urca, ci doar de procesul de studiere, analizare, decriptare, înțelegere sau numai acceptare, apoi însușire până la integrare, a lumii și viețuirii, care se va petrece exclusiv în sinea sa, cu tot ce este Mihai și mai poate deveni. Tocmai de aceea, îl văd pe drumul cel bun. Iar el știe. Tonomate cu păreri sîntem tonomate cu păreri unii mai triști alții mai săltăreți niciodată îndeajuns de săritori atunci când contează sărim doar cu reacție întârziată (așa e cântecul nu te mai umfla în pene) ne-am ascultat toate părerile pe repeat una peste alta încă ne mai ascultăm până surzim de la atâtea păreri be(a)st of the best 122

Mihai Cotea

Semnal Editorial olimpici medaliați la sportul ăsta părerile stau mereu la vedere ca trofeele goale cum sunt cupele una după alta se vor sparge când vom face curat într-o primăvară am zis

OBICEI LA PLECARE micro-proză din seria SensibiloSofía

Mihai Cotea

Gata. Cred că-s toată. M-am aranjat și dispus pe categorii și clase în câteva valijoare și acum pot să plec. Ca un destin itinerant. Nici nu mai știu cu ce/ de unde am început. A, da. Degețelele. Că-s mai mici. Toate desprinse frumos și puse-n două săculețe. Unul mov, pentru cele de la picioare, și altul alb, pentru celelalte. Cu asta a fost simplu, iar pe alea de la mâini le-am împachetat ultimele, ca să-mi fie de spor. Picioarele stau ca două instrumente muzicale într-un geamantan căptușit, cu forme scobite înăuntru, astfel încât ambele să se simtă comod. Căptușeala e din catifea albastră. Minunat, avansăm! Cu ce să continui? Bazinul, da, ăsta trebuie desprins de trunchi. M-am gândit că cel mai nimerit ar fi să-l împachetez în hârtie de cadou. Dacă e să se rătăcească, cineva se va bucura de el și de formele mele. Buuun. Continuăm cu brațele, că-i mai ușor. Pentru astea am alt geamantan, ca ăla pentru picioare. Stau frumos așezate în catifea roșie. Nu de alta, dar să nu mă încurc când mă întorc. Aaaa, da. N-am mai zis. Am un obicei la plecare. Povestim mai încolo. Am rămas la trunchi. Dăm gâtul mai încolo, și-l așez tot în hârtie de cadou. Iarăși, că cine știe?! Dacă e să fie, cineva se va bucura de trunchi și de nuri și... nici n-ar trebui să mă suporte prea mult. Gura mi-e unde-mi stă capul. N-o scot, că vai de ei! Mda, gâtul „care ar mai spune ceva”, va sta undeva tot într-un săculeț, dar nițel mai mare. E esențial să fiu econoamă cu spațiul primit, că altfel mă pierd. M-am tot pierdut, uneori m-am regăsit pe la alții, dar nu m-am mai recunoscut. Nu că nu voiam, dar deja nu-mi mai aparțineam. Deci, capul. Ăsta mi-e drag. Îmi place să cred că, uneori, stau ascunsă acolo-n el. Ca un mic cobai ce-și propune să experimenteze până învață. Na, drumu-i lung și lecția scurtă. N-ai înțeles? Te reîntorci. Capul va sta într-o casetă specială din lemn. Îi spun Cutia Sofiei. Cine mă găsește va trebui să mă aibă. Cutia Sofiei nu ascunde nimic. De altfel, o las descuiată. Esențialul e acolo. „Să nu-ți pierzi capul!”. Zici? Și ce? Tu n-ai făcut-o. Lasă, mai trăim și noi. Gata. Ultimele degețele la locul lor și acum vă pot spune secretul. Am un obicei la plecare. Să sper. Să gândesc cu inima. 123

Semnal Editorial Amintiri, Daniela Marin Mihai Cotea Amintirile Danielei Marin ascund, după coperțile lor cuminți, un întreg univers al simțirii și simțământului. Un spațiu al întrebărilor, al mării și al zborului. Poate nu degeaba, prima parte a volumului se denumește „De ce tot zbor?”. Tot= zbor? De ce tot= zbor? Să se ascundă aici o analiză detaliată a zborului parfumat de mare? Au să ne răspundă aripile, chiar dacă „tu nu vedeai că eu am aripi/ eu nu vedeam că nu am tălpi” atunci când clipele freamătă de durere și fugim, cu tot cu eul poetic al autoarei, de spărturile și imperfecțiunile lor. Poate, de aceea „aripi îmi cos”. Toată fuga asta ar putea fi, la fel de bine, o definiție a vieții sau... o Spirală, „în același vârtej” al ei, al spiralei, „purtându-ne pe amândoi/ în aceeași căutare de unul, de altul”. În Spirală, oamenii nu se rătăcesc, iar dacă vor să facă asta cu artă și cu folos, vor citi un poem. E îndeajuns, pentru a-și ușura Piatra sufletului. Piatră-suflet-lacrimă, o trinitate din același univers amintit, cu coperți verzi, lunecând din lacrima sufletului pietrii care lăcrima. O planare dulce, probabil la fel ca ultimul zbor al vulturului, pentru că Vulturii mor în zbor, nu-i așa? Poate că proprietatea morții e zborul. „De ce tot zbor?”, „De ce tot zbor?”, întrebarea ei încă-mi răsună în suflet, dar „mă scutur din lanțuri-cuvinte și zbor”, sfidez tot ce pare a-mi aduce aminte de inevitabilul sfârșit (?), îndepărtându-mă de cei care nu vor să creadă în aripi, acolo unde caii vorbesc, „în alba tăcere a vârfurilor lumii”. Cumva, în toată această căutare a mea, am zburat în cerc, găsind și regăsind „aceeași mare, aceeași amintire”. Mare? Amintire? Zborul din versurile Amintirilor Danielei este, acum, o întoarcere la marea cea mare. De ce tot zbor? Pentru a mă reîntoarce în mare... Eu, unul.

Partea a doua a cărții se intitulează „Iubitul de iubit”, iar primul popas pe care l-am făcut aici a fost pe un capac, dar nu pe oricare capac, ci pe Capacul gândului. Undeva înăuntrul lui, simt eu, trebuie să fie și acest iubit de iubit. Ce să fac, „Doar gându-i de vină. Iubirea e numai divină”, am citit în popasul meu pe capac, fix „între o margine și alta” a cărții cu Amintiri. De-aici, am tot hălăduit între iubit... capac... iubire... iubirii, și-am ajuns într-un soi de captivitate, în locul cu Iubiții care nu se privesc, pentru că „de frica topirii nu se găsesc”. Doar în captivitate puteam găsi frica în același vers cu iubirea, dar chiar și așa, am privit spectacolul poetic, până la final. „Să se ia ce-o fi de luat/ și să rămână ce e de dat!”. Datul, singura permanență pe care o cunosc sufletele. Nu pot să nu remarc explozia de imagini artistice din poemul acesta, Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia, de la simbolistica legăturii nodului conjugal, la reîntoarcerea în locurile cu mare și aripi. Și-atunci, cum rămâne cu Rostul durerii? Uscăciunea ei, spălată numai cu lacrimi, și singurul loc în care-și află un sens, în trăire. Durerea se cere trăită, așa cum iubitul se cere iubit, căci altfel nu ar mai fi Iubitul de iubit. Durerea nu se lasă pe mai târziu, căci au să treacă două mai târziuri, nouă mai târziuri prin inimile noastre adormite și vom ajunge să Nu ne dăm voie. E nevoie de timp și de loc, „pentru dezrădăcinarea înrădăcinării” de care spuneam în Rugăciunea Datului, de cu câteva poeme în urmă. E nevoie de timp și a venit ploaia. Ce bine că plouă! Să spele ploaia până la noi.

Sigur că am revizitat-o și pe ea, în a treia parte a cărții, „Poezii revizitate”, și recitind poemele pe Gresia tinereții, nu pot să nu admit că m-a încercat un soi de sentiment blecherian, aș minți dacă aș face-o. Ca o simbioză cu timpul, atât de carnal uneori... „Pleoscăie lacrimile pe podea (...)/ se fac una cu piatra rozalie, carnea mea crudă zăcândă pe jos”. Durerea de singurătate se strigă din Centru, din inimă, alături de Îngerul trist, mereu lângă noi, prin intermediul a zeci de imagini pulsânde și vii. Revizitând-o pe ea, așteptam să-mi spună ceva. Spune-mi ceva, orice, îi ziceam citind și recăutând bucăți pierdute-n ea, fiind pe urmele minții mele chioare, căci numai într-o minte chioară „nu-i loc să te doară de iubirea mea”. Și-mi spunea ea ceva prin tăcerea sa... Îmi vorbea despre Liniște, mult, pân’ ce-am putut să m-adun și să mă recompun „pe rânduri albe de tăcere”. 124

Semnal Editorial La fel de bine putea să-mi spună despre paranteze și cred că a și făcut-o, în ultima parte a cărții, „Parentheses (The Diary of Renovation)”, cele din urmă revelații, citite-n engleză. Inițial, m-am simțit într-un soi de exil, căci și-n exil „there’s a stairway to the peace/ Between this self and I”, acolo unde mi-s interioarele în căutarea iubirii și unde vorbim pe două voci cu tuberozele... între paranteze, toate parantezele cu care ne îngrădim traiul de zi cu zi. În gând. Trăim mult acolo și bâiguim ușa aceea care dă spre ceea ce e, „the door to evermore”. Să plonjăm în strălucirea sufletului! De-acolo, de sus, din gând, să plonjăm! „Into the sunshine of your soul/ I dive!”. Nu e asta cea mai frumoasă declarație de iubire a Sinelui? Ba da, și-am ales asta demult, doar că am uitat – „We choose, then we forget”, și-atunci când facem asta tânjim să avem un părinte, „we yearn to have a parent”. Acum, parantezele-și poartă propria logică devenind „parent-theses”, se preschimbă în nevoia umană tradusă prin creație. Nevoia de a da viață micro-vieții din Spirală. Și-așa ne divizăm... nouă, lumii.

Only she knows. Doar ea știe. ea, Mama. În Amintiri. titlu: Amintiri

autor: Daniela Marin

editura: Cartea Daath an: 2018

pagini: 103

125

Semnal Editorial

Emanuel Pope … la 50 de ani Voinicul în piele de javră- ediție aniversară, 2019! scriam cam așa, într-un poem mai vechi, publicat: ”fericit cel care a lucrat la cărțile altora ori le-a tipărit Fericit apărătorul cărților”

dar nici atunci când am scris aceste versuri și nici după, nu mi-aș fi putut imagina ușor că va veni o zi în care chiar cel mai îndrăgit volum de poezie al meu va deveni el însuși dovada unei asemea iubiri. Dar câte fericiri nu ii pot fi oferite omului, când spiritul i se află sub lumina protectoare a Prieteniei. Adevărul e că fac parte din tagma oamenilor binecuvântați de această lumină- nu știu din ce cauze și pentru ce merite, că eu nu le văd așa „dramatice”- și asta în pofida faptului (stiu și că e vizibil) mă dovedesc mereu însetat de și mai multă iubire, din partea prietenilor mei. Acestă stare de lucruri, bănuiesc că poate deveni și „obositoare” câteodată, pentru mulți dintre ei, dar oricât aș încerca să o ascund, pur și simplu nu reușesc să mă abțin. Sunt dependent de ea. Toate astea ar presupune cumva că, într-un fel sau altul, în atâția ani m-au exersat și în ce privește modul de-a le mulțumi. Nici vorbă! Deși mă hrănesc din toate aceste acte de iubire, și de fiecare dată, alături de ele pășesc pe trepte de stele, sunt în adevăr de-a dreptul panicat. Acum, la fel. Cum aș putea mulțumi acestei minunate familii de prieteni ce au realizat un astfel de vis? Fiecare dintre ei nefiind la prima abatere de gen, ci dimpotrivă. Un singur exemplu: Joni Stoian mi-a mai ilustrat alte două cărți, în trecutul nu foarte îndepărtat, iar acum revine cu acest superb cadou la împlinirea „primilor 50 de ani” din viața mea, cum generos a ținut să remarce ea, în descrierea ediției. Mai mult de atât, alege și să-mi scrie ca niciodată pe coperta spate, dezvăluindu-mă și predându-mă cititorilor mei, așa cum ar trebui „predat” orice autor de poezie: gol- goluț, în cazul de față, lipsit de pielea mea de javră. Îi mulțumesc din tot sufletul! Ei, precum și celorlalți din această minunată familie de prieteni: toată inima mea! Fiecare nume de aici mă onorează nespus! Ilustrații: Joni Stoian

Coperta: Andrei Stoian

Tehnoredactor: Ela Vlasceanu Lector: Cristian Kiki Stoian

A fost un vis al meu dintotdeauna să pot crea împreună cu prietenii mei. Și va rămâne! Cartea e un act și o bijuterie artistică, vă rog frumos să o răsfoiți cel puțin! Ea a fost tipărită în numai două exemplare, am stat mult și m-am gândit dacă va trebui să rămână așa sau nu. În final am găsit de cuviință să-mi doresc să o public într-un tiraj mai mare și sunt acum în căutarea unei edituri care alături de mine să înfăptuiască acest lucru. Și asta nu din nesaț de poet (o fi, nu zic, și un 5 %-10% din asta), cât mai mult din dorința de-a le putea dărui și cititorilor de poezie trupul acestui act de trăire, această conexiune și intersecție de spirit a două arte: poezie și pictură. Ediția a II-a, Unicat, 2019, realizată cu ocazia aniversării primilor 50 de ani din viața autorului Emanuel Pope, Londra, Anglia. 126

Semnal Editorial …la 50 de ani

Emanuel Pope Am scris şi am fost mereu împotriva poeţilor trecuţi de 50 de ani, i-am urât şi mă urăsc. Am visat la libertatea lui Labiş Doar mă ştiţi cât de cât … nu mă joc şi nu fac concesii dar azi doi îngeri cu aripile pline de lumină au venit şi mi-au şoptit altfel. Altfel cu totul. Îmi pare sincer rău şi îmi cer scuze că nu mă mai pot păstra acolo aşa cum mi-am dorit, dar l-am văzut ca-n vis pe Arghezi tremurând căutându-şi ochelarii în timp ce muncea la un vers, pe Vasile Voiculescu gândind încă strofe pe patul de suferinţă şi încă, şi încă mulţi alţii… şi-n temnițele comuniste la o vârstă înaintată şi vecină cu moartea şi nu mai pot să îmi păstrez înaltul… ideal AM GRESIT! ştiu sunt vinovat dar nu despre mine e vorba Vă implor iubiți-vă poeții! Adeseori vă iubiți mai mult frigiderul şi vă costă bani cât consumă Noi însă nu consumăm nimic Dimpotrivă pâna şi ce bem e pe datorie Dar măcar lasaţi-ne sentimentul că vă suntem aproape. îmi surprind viața…

Emanuel Pope Îmi amintesc cum stam în unele veri cu câte un prieten, la joacă, obraz lângă obraz privind de aproape minuni de lucruri, amândoi. Fiecare trăia în respirația celuilalt ca într-o mantră, iar bătăile inimilor noastre pe cerul copilăriei, alergau norii cu rezonanța lor puternică. … mult mai târziu aveau să sosească și ele, cuvintele, cu perversitatea și indecența lor ascunsă, indusă, complementară, cifrată întotdeauna au fost și au rămas numai emoțiile care au contat … până târziu în adolescență. Acum cu un exercițiu al privirii de aproape 50 de ani îmi surprind viața, respirând tandră și de nerecunoscut pentru mine, lângă o necunoscută, obraz lângă obraz, lângă o arătare ciudată, întunecată, aș spune ca moartea, dacă aș cunoaște-o. Amândouă mă privesc de-acum într-un fel batjocoritor și în serile nesfârșite de iarnă, prietenia lor din ce în ce mai puternică, pe solul inimii mele, lasă urme de sănii și sufletu-mi îngheață. (Elegii de la marginea lumii /2016-2019, poezii decembrie 2018) 127

Zestrea strămoșească „Tradiții și spiritualitate”

(Colecția AC- 2019)

Și dacă satul va dispărea, Doamne, noi ai cui vom rămâne! Silvia Bodea Sălăjan Dragostea pentru locul natal, nostalgia unui timp din care am plecat mereu, mult prea devreme, dorul de cei pe care i-am lăsat în urmă sau de cei pe care îi mai avem încă lângă noi sunt dimensiuni ale sufletului uman, sunt coordonate pe care ne înscriem mereu, cu regretul că recuperarea vremii este imposibilă, chiar dacă încercăm să-i cuprindem formele în tiparele evocării. Și, cu toate acestea, rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care să-şi iubească atât de mult şi cu atâta patimă satul natal, cu toţi oamenii lui, fără excepţie, pe care autorii articolelor din antologia „Tradiții și spiritualitate" îi numesc mereu: „ai noștri". Avem aici, cu adevărat, o carte de suflet, dar şi un document, un mod de a percepe lumea şi o cale de inițiere, mai ales pentru tinerii care pot descoperi cu uimire universul atât de cald şi atât de ocrotitor al satului tradiţional, în care guvernează câteva legi nescrise, dar respectate cu sfinţenie : cea a omeniei şi a bunului simţ, cea a credinţei, a hărniciei şi a iubirii de neam. Învățătura primită aici conține o întreagă filosofie de viață, fără nimic speculativ sau artificial: „să nu dai cinstea pe rușine, fătul meu!”; „să fii om de omenie și nu fleandură!”, „să respecți pe toată lumea, că Dumnezeu n-a zidit mai mult pe tine decât pe altul!”. Asemenea sfaturi ar putea continua, dar nu este în intenția mea să repet ceea ce veți descoperi singuri, citind această carte de suflet, în care se păstrează fărâme de viață dintr-o lume pe cale de dispariție, lumea satului românesc tradițional. Mândria apartenenţei la spațiul rural nu are nimic contrafăcut, la autorii articolelor cărții. Totul este evocat cu o sinceritate copleşitoare şi cu o dragoste nedisimulată. În ţesătura unui şir de întâmplări, ai căror eroi sunt oameni de excepţie, fie că sunt îngrijitori de oi sau de porci, fie că sunt dascăli, preoţi, funcţionari sau ţărani vrednici, se împleteşte dragoste şi admiraţie în întâmplări simple, dar cu mare încărcătură simbolică, tot astfel cum un pictor îşi revarsă sentimentele în culorile unei icoane. Având nostalgia copilăriei ideale petrecute „într-un spaţiu ideal”, asemenea Humuleştiului lui Creangă, inițiatorii acestui proiect au dat curs celor mai intime trăiri, potrivit cărora, asemenea locuri „binecuvântate de Dumnezeu pe Pământ” să nu fie abandonate uitării, pentru că, aici, valorile morale eterne sunt la ele acasă, iar în evocarea lor, autorii devin, aşa după cum doamna Maria Pădurean Pop o spune de mai multe ori : „un bulgăre viu, de lacrimă şi dor". Aducând „elogiu satului”, Lucian Blaga sublinia: „Satul românesc este aşezat în jurul bisericii şi cimitirului”, sugerând credinţa autentică în Dumnezeu şi conştiinţa că, în momentul „marii treceri”, omul nu este singur, ci îi are lângă el pe toţi ai lui, şi vii, şi morţi. Voivodenii, județul Sălaj, satul „cu trei biserici”, pare un loc sacru, atât prin simbolistica cifrei trei, cât şi prin aşezămintele de cult în care oamenii se întâlneau cu Dumnezeu, prin rugăciune. Aici sunt, după părerea autoarei, două sate: satul din deal și satul din vale, adică cei „plecați întru Domnul” și cei care vor pleca. În satul tradițional românesc, erau anumite legi nescrise, în toate: în zidirea caselor, în jocurile copilăriei, în lecuirea bolilor și în sărbătorile laice sau creștine importante, din viața oamenilor. În tot și în toate, este vizibilă bucuria de a trăi, conștiința că Dumnezeu iubește oamenii și este prezent în viața lor, în casele lor. „Dumnezeu nu a lăsat boli pe pământ fără leac, spunea tatăl meu. Dacă există o boală, cu siguranță există și un leac al ei, undeva în plante, ceea ce ascunde pământul, apa sau focul. Problema este că oamenii au pierdut contactul cu natura și uneori și cu Dumnezeu”. Doamna Maria Pădurean Pop vorbește despre sat, cu dorul păstrat în suflet, alături de nostalgia unui timp în care omul era împăcat cu „voia lui Dumnezeu”, iar această atitudine aducea în viața „alor noștri” pacea și liniștea din „zariștea cerească”. Iată de ce autoarea afirmă: „Nu putem trăi fără amintiri, iar în lumea amintirilor noastre se adăposteşte universul locului natal, în care îi întâlnim pe ai noştri. Aşa se zidesc în noi altare de credinţă, în care lacrima dorului, îngenunchiată, îşi şopteşte rugăciunea. Împreună, să-i dăm spirit şi trăire, întorcându-ne înlăuntrul lumii lor, înlăuntrul lumii noastre“, conchide Maria Pădurean Pop, într-un îndemn de suflet, adresat tuturor celor ce suntem, dar şi celor ce vor veni după noi. Dacă tot ne aflăm în „zona” Sălajului, trebuie amintit și faptul că un sătuc „dintre dealuri”, Răstolț- Deșert, cu aproape 180 de gospodării, este prezent în această carte, evocat cu drag, pentru că: „Satul a fost și va rămâne, atât cât va dăinui el, un loc de odihnă a sufletului”, 128

Zestrea strămoșească deoarece el este depozitarul valorilor morale eterne. Obiceiurile sunt asemănătoare, în linii mari, cu cele din satele supuse spre atenție aici, dar au și specificul lor, dat de caracterul oral și tradițional al producțiilor folclorice. Șezătoarea sau Haba, obiceiurile Sărbătorilor Nașterii Mântuitorului, nunta sau altele, sunt așezate pe coordonata esențială a ideii că satul rămâne leagănul înțelepciunii native, al bunului simț, al moralității exemplare.” Ordinea firească a lucrurilor impunea o anumită cronologie a evenimentelor: nunta, apoi nașterea de copii, botezul etc, iar cine încălca această ordine era sancționat de întreaga comunitate. Specific județului Sălaj este faptul că aici conviețuiesc în bune relații românii cu maghiarii. Astfel, Erzsebet Bara, vorbind despre obiceiurile de nuntă din Nușfalău, jud. Sălaj, insistă asupra tradiției zonei în organizarea și desfășurarea nunții, care are doar unele elemente specifice, cum ar fi „ceardașul”, dar, în rest, multe dintre obiceiuri sunt asemănătoare cu cele ale românilor: chemătorii, socăcițele, grăitorii, furatul miresei, ospățul etc. Doamna Lilioara Macovei îşi exprimă, nu o dată, atât de subtil, regretul de a nu fi putut cuprinde în cuvinte sentimentele minunate pe care le-a purtat în suflet o viaţă întreagă. Folosirea pronumelui personal de persoana I plural ”Obiceiuri de la noi” atrage atenția că desprinderea de spațiul satului nu este deplină și ireversibilă. Cu cât drag și cu câte detalii semnificative se oprește asupra unor evenimente care marcau viața satului și care erau așteptate cu plăcere și emoție. Frumusețea consta nu doar în evenimentul propriu-zis, ci și în pregătirea lui: „De pe la 15 noiembrie, de când începea Postul Crăciunului, era obiceiul pregătirilor pentru sărbători.” Ceea ce este foarte frumos și interesant, nu doar în zona Botoșani, ci și în celelalte zone ale țării, era faptul că „sarcinile” pregătirii erau bine împărțite între membrii familiei. Niciunul, oricât ar fi fost de mic sau de bătrân, nu rămânea fără implicare în așteptarea evenimentului. Era o latură esențială pentru formarea spiritului responsabilității, în special la copii, dar și pentru „sudarea” relațiilor dintre membrii familiei. Astăzi, vorbesc psihologii și sociologii despre acest aspect, folosind alți termeni, dar, de cele mai multe ori, rămâne totul la stadiul de teorie. „Toate acestea erau strădanii frumoase, care se pierd în timp!”, afirmă autoarea, cu o profundă notă de regret. Câtă sensibilitate, câtă trăire autentică se află în spatele cuvintelor! Regretul că sensurile sunt limitate, în raport cu sentimentele autoarei, mi-a sădit în suflet admiraţia faţă de un Om, care poate atât de mult să iubească. Lilioara (nume cu rezonanțe poetice) iubeşte satul, uliţele satului, hotarele, sătenii, dar mai ales iubeşte valorile morale păstrate acolo, în vatra milenară a satului, unde s-au păstrat limba, portul și tradițiile prin care ne individualizăm ca popor. Ea admiră și iubește locul acela unde „s-a născut veșnicia”, cu o dragoste pioasă, plină de recunoştinţă, care poate constitui model, în lumea de astăzi. Cartea aceasta este o lucrare amplă, în care multe episoade par reluate sau repovestite, tocmai pentru că obiceiurile la români sunt cuprinse într-un oarecare scenariu, care doar adaugă sau elimină unele elemente, în funcție de specificul spiritual, al unei zone. O mare contribuție în materialul cărții o are domnul Gheoghe Sinescu. Contribuția lui este amplă, cuprinde obiceiuri și tradiții din localități ale județului Arad, dar și din localități ale județului Gorj. Ceea ce atrage atenția este erudiția autorului, dragostea cu care se apleacă asupra complexității satului, numit de domnul Gheorghe Sinescu „zestrea folclorică” sau „leagăn local al spiritualității” noastre, metafore ce ascund în sensurile lor dragostea pentru tradiție, pentru satul în care fiecare dintre noi ne regăsim rădăcinile. Mircea Eliade spunea cu atâta mândrie că: „Sunt a treia generație de la opinci”. Mândria aceea este regăsită și în această carte, la fiecare autor în parte. Iată, bunăoară, Gheorghe Câlb vorbește despre fascinația dansului popular, despre Călușari, „de la jocul tracic al săbiilor, până la dansul ritualic, fără bâte”. Documentația aduce un element de veridicitate asupra evenimentelor descrise. Cu o notă de regret, Gheorghe Câlb afirmă că: „Astăzi, din păcate, aceste tradiții și obiceiuri nu se mai păstrează!”. Poate că, din dorința de a permanentiza bunele obiceiuri, a luat naștere Muzeul sătesc din localitatea Dud, muzeu ce adună obiecte vechi, atât din îmbrăcăminte, cât și din lucruri confecționate în gospodăriile țărănești. Iată că nu se putea să lipsească din paginile acestei cărți, preotul Giani Achim, din satul Dud, comuna Târnova, Arad. Un adevărat „popa Tanda”, despre care sătenii spuneau că „este omul lui Dumnezeu”. Părintele este implicat în viața spirituală nu numai a satului, dar și a comunei. Lupta preotului este pentru recuperarea a ceea ce se mai poate din ce „a fost odată”. Din acest motiv, a scris despre valorile morale, creștine, respecatate în riturile de la evenimentele fundamentale, din viața oamenilor de la țară: nașterea, nunta și înmormântarea. „Datinile de la nuntă sunt ceva mai noi, obiceiurile de botez ocupă partea de mijloc și datează încă din perioada matriarhatului, iar cele mai vechi datini sunt legate de înmormântare.” De remarcat ordinea lucrurilor. Întâi și întâi are loc nunta, abia apoi botezul și, în final, înmormântarea. Această ordine este ancestrală. În romanul „Baltagul”, când eroina întâlnește botezul înaintea nunții, este convinsă că această „ordine răsturnată” prevestește o mare nenorocire. 129

Zestrea strămoșească Foarte interesant este obiceiul evocat de Maria Vekas și Ioan Godea, intitulat „Drușcele”, fiind vorba de o petrecere a femeilor satului Bârsa, organizată de o „animatoare” din comunitate, la sărbătoarea de „Zilele Tomii”. Această localitate este prezentă în carte și prin meșteșugul olăritului, subliniindu-se faptul că: „Ceramica de Bârsa este considerată cea mai frumoasă ceramică roșie, nesmălțuită, din România. Paralel cu această îndeletnicire străveche, de pe vatra unui sat arădean, este descrisă o familie de meșteri populari: Lica și George Cojocea din Dărmănești, județul Bacău. Munca lor, făcută cu pasiune și mare artă, este apreciată atât în țară, la târgurile organizate cu ocazia diferitelor sărbători laice sau religioase, dar și în străinătate. Dialogul dintre bunică și nepoți este o formă foarte ingenioasă prin care Nadia Linul Urian, din județul Bistrița-Năsăud, ne dezvăluie povestea devenirii cânepii, o planta nelipsită și foarte necesară în gospodăriile țărănești tradiționale. Nici bunicul nu rămâne mai prejos și evocă un timp din adolescență, în care: „Tătucu, cel care era cel mai vestit rotar din satele astea”, confecționa roți pentru care, căruțe, roabă, pentru fântână etc. Nepotul a văzut asemenea obiecte prin cărți, dar acum descoperă cu uimire și cu mare drag cum au fost confecționate și la ce anume foloseau. Cartea nu este lipsită de unele secvențe lirico-epice despre obiceiurile din satul gorjean, Piscoiu, descrise de domnul profesor Gheorghe Sinescu, sau de „Număratul …cucuruzilor ” sau „Surechitul”, evenimente ale satului surprinse de STelu Pop. Au rămas încă multe lucruri care ar fi putut să fie amintite aici, dar nu este în intenția mea să știrbesc plăcerea lecturii fiecărui studiu la care autorii s-au învrednicit din drag de istorie, de strămoși, de un spațiu care nu trebuie lăsat să dispară, cel puțin în ceea ce privește esența înțelepciunii, a credinței, a responsabilității față de familie, de vecini, de umanitate, în general. Veşnicia şi-a împlinit menirea, rostul său, prin sat şi prin sătenii lui, aşa cum au fost ei plămădiţi şi cum şi-au rânduit viaţa şi traiul de-a lungul timpului. Cuvintele acestea, ce reunesc sub cupola unui singur gând și a unei singure intenții pe toți autorii prezenți în această carte, exprimă o profundă convingere că nu este loc de echivoc. Exprimarea persuasivă este rodul unei credinţe de nestrămutat în ceea ce a reprezentat dintotdeauna „talpa țării”. Se cuvine să-i felicităm pe inițiatorii acestui proiect, pe cei care au trudit pentru a face posibilă apariția acestei cărți-document de viață și trăire spirituală: editorii coordonatori Lilioara Macovei și STelu Pop, corectorii Anica Andrei-Fraschini și Mihai Cotea, făuritorii de frumos, cum sunt numiți autorii articlolelor, dar și cei care au contribuit cu ilustrații pentru a face cartea mai atractivă și pentru a surprinde în imagini o clipă din timpul ce se dorea recuperat aici. Dragă cititorule, chemarea de întoarcere spre începuturi, într-un spaţiu în care s-au zămislit cele mai însemnate comori, rămâne îndemnul satului natal adresat tuturor celor care poartă în suflet dorul şi dragul, spre acelaşi mereu... ACASĂ. Doar cunoscându-ne „rădăcinile”, putem să ne dovedim existenţa şi menirea în lume, iar dragostea faţă de acasă şi faţă de moşii şi strămoşii noştri este pentru fiecare dintre noi o emblemă de onoare.

130

Zestrea strămoșească Obiceiuri ce marchează etape din viața omului la naștere, cununie, înmormântare Pr. Giani Achim Parohia Ortodoxă Dud Arhiepiscopia Aradului Datini şi obiceiuri Încă de la începuturi, poporul român a avut obiceiurile sale, după cum se spune: ,,câte sate sunt, atâtea obiceiuri”(câte bordeie, atâtea obiceie”) . Viaţa omului este presărată cu bucuriile şi necazurile ei, cu împlinirile şi eşecurile ei, stă sub semnul unei triade a vieţii; începutul, mijlocul şi sfârşitul vieţii. Obiceiurile legate de evenimentele mai importante din viaţa omului au un caracter individual şi au o încărcătură deosebită, scopul lor este de a-i oferi omului sprijin în ,,momentele de schimbare a statutului existenţial.’’(1) Toate obiceiurile au vechimi diferite. Folcloristul Mihai Pop afirma că cele mai vechi obiceiuri ,,sunt cele legate de înmormântare.”(2) Obiceiurile de la naştere ocupă o poziţie de mijloc, acestea sau dezvoltat în perioada matriarhatului. Datinile de la nuntă par a fi mai noi, după Mihai Pop, originea lor este legată de apariţia familiei. 1.Obiceiuri la naştere

Naşterea copilului reprezintă un semn bun pentru familie şi societate. Odată ce familia a fost întemeiată, aceasta îşi dorea urmaşi care să le moştenească numele, munca, şi să ducă neamul mai departe. În vechime, naşterea copiilor avea loc acasă. Femeia care năştea era asistată de o moaşă şi de femei din familie. La naştere, moaşa rezolva actele sacre şi profane menite să aducă pe lume noul născut, să-l integreze în familie şi în spiţa neamului patern. Astăzi, pentru lumea satului, moaşa a rămas o legendă, locul şi rolul său au fost luate de cele cu şcoală, doar prin satele de munte mai auzi vorbindu-se de femei care se pricep la naşteri. Moaşa mai are astăzi un rol simbolic, acela de a aduce copilul la botez, la biserică şi a-l da naşei. Moaşa copilului mergea la biserică pentru a aduce într-o cană de sticlă apa sfinţită pentru copil, pe care o acoperea cu un ştergar alb, şi din aceasta se punea puţin în apa de baie a copilului până la botez. Copilul era vizitat de rude şi vecini care îl cinsteau cu hăinuţe şi bani, puneau bani sub perina copilului spunând : ,,De la mine puţin, de la Dumnezeu mai mult “. Scutecele nou-născutului nu se lăsau să stea pe sârmă afară până după asfinţitul soarelui, pentru că, se spunea în popor copilul nu va fi sănătos. Apa de la scăldatul copilului se arunca pe gard, ca să nu se umple copilul de bube. Înainte de Botez, naşul şi naşa cumpărau o lumânare mare, frumoasă, împodobită cu flori de culoarea roz şi panglică roză, dacă era fată, sau o lumânare cu flori şi panglică albastră şi tricolor, dacă era băiat, şi un costum complet de haine pentru copilul pe care îl încreştinau. Botezul este un ritual creştin legat de instituţia năşiei, care avea un caracter iniţiatic. Este cuplat cu elemente rituale, aşa numita preistorie a botezului.(3) Preluarea de către naşă a nou-născutului de la moaşă, care se făcea prin cuvintele ,,îţi iau un păgân să mă duc să-l fac creştin”(4), este capătul de pod ce se va stabili între naş şi fin. În ziua în care copilul avea să fie botezat, era îmbrăcat de naşă şi moaşă în haine noi, după care împreună cu părinţii copilului, naşa şi moaşa, naşul, bunicii şi rudeniile, mergeau cu toţii la Biserică la slujba de botez a copilului, naşa ţinea copilaşul în braţe, iar moaşa o ajuta. Naşul ţinea lumânarea şi spunea Simbolul de credinţă. Naşul, creştin matur, se obliga să îndrume existenţa spirituală creştină a finului şi menţinerea laică în rândul comunităţii spirituale. În cadrul ceremonialului de botez, prima caracterul iniţiatic general de trecere (pe care îl presupunea) şi era stucturat pe două paliere: creştinarea şi numirea noului născut, care echivala cu luminarea sa în termenii integrării în noua condiţie de membru al bisericii lui Hristos. La încheierea slujbei de Botez toţi participanţii se întorceau la casa părinţilor copilului botezat, unde se aşezau cu toţii la masă, erau serviţi cu mâncare şi băutură și se bucurau cu toţii, în familie, de acest mare eveniment din viaţa lor. Lumânarea cea mare de la Botezul copilului era ţinută în fereastră până ce copilul avea un an, după care era dusă la Biserică. 131

Zestrea strămoșească 2. Obiceiuri la nuntă Nunta este considerată de către specialiştii domeniului, prin proporţiile pe care le are, drept cea mai însemnată dintre manifestările artistice populare. Aici, muzica şi dansul, poezia şi jocul se îmbină într-o deplină armonie.(5) Într-un interesant studiu privitor la nuntă, folcloristul Ovidiu Bârlea afirma : ,,nunţile româneşti dezvăluie un ceremonial pe cât de pitoresc pe atât de complex încât pe alocuri depăşeşte în amploare toate celelalte obiceiuri ale omului şi ale ciclului familial.”(6) Spectacolul nunţii reprezintă un amestec în care momentele solemne, sacre şi profane, se topesc în cele de petrecere, joc şi voie bună. În satul Dud, datina veche a satului era ca tinerii să se căsătorească când au împlinit băieţii vârsta de 18 ani, iar fetele vârsta de 16 ani. Cel care voia să peţească o fată trimitea mai întâi un neam, un unchi sau o mătuşă, să întrebe pe părinţii fetei dacă vor fi primiţi în casă. În ziua în care se făcea peţirea fetei, părinţii fetei şi băiatului făceau un târg şi spuneau cît pământ îi vor da ca zestre fetei, într-un cuvânt, bătrânii se înţelegeau. Înainte de ziua hotărâtă pentru cununia religioasă, se făcea cununia la starea civilă. În ziua cununiei religioase, neamurile miresei se adunau la ea acasă, iar a mirelui la el acasă. Mai întâi mergeau după naş sau cumătru, după ce veneau cu el, între cântece şi jocuri de muzică, închinau cu naşul un pahar de ţuică, după care pleacau pe cale. Înainte de plecare, îşi ridicau pălăriile, iar naşul spune un Tatăl nostru, după care oaspeţii ziceau Amin şi Doamne ajută, apoi plecau toţi; muzica, mirele, naşul, naşa, rudeniile mirelui, cu tot alaiul spre casa miresei. Ajungând aici, vornicul miresei îi întreabă pe cine caută şi ce doreau. Vornicul mirelui răspundea şi intrau întâi în curtea miresei naşul, naşa, mirele şi toate rudeniile sale alături de muzicanţi. După un scurt dialog, mireasa iese din casă, iar alaiul de nuntă, în sunetul muzicii, se pregăteşte de plecare la biserică. Ajungând la biserică, sunetul muzicii înceta, iar o femeie spune următoarele : Rămâi maică Rămâi taică Rămâi maică sănătoasă, Ca şi o pară frumoasă, Rămâi taică sănătos Ca şi un măruţ frumos.

Rămâneţi surori şi fraţi, Ca şi grâul de curaţi. Nu te supăra mireasă, Că lăsaşi p-a voştri acasă, Că altă casă îi căpăta Unde noroc îi afla.

Înainte de intrarea în biserică se strigau următoarele:

Părinte Sfinţia ta M-ai cununat-ai ori ba, O pereche ca asta, Să-i cununi părinte bine, Să nu-i mai despartă nimeni, Nici muierile cu gura, Nici domni cu procuratura.

Intrau în Biserică, mirele şi mireasa, naşii, părinţii, nuntaşii, se aşază la locul pregătit pentru Taina Cununie, mirele are grijă să nu fie călcat pe picior, pentru că se crede că mireasa va porunci în casă, iar el va trebui să fie supus. În lumea satului, căsătoria este concepută ca un eveniment important, realizată prin voinţa liber consimţită a celor doi; mire şi mireasă. Momentul nunţii, trăit sub puternica influenţă a sentimentului religios, are o însemnătate deosebită în pecetluirea unirii celor doi tineri, sentiment izvorât din taina cununiei. Căsătoria este înţeleasă în poporul românesc drept un act care se petrece din voinţa şi determinarea divină. De la Cununie, toţi nuntaşii, mirele, mireasa, naşii, se îndreptau la locul unde se pregătise masa de petrecere a nuntaşilor, unde erau serviţi cu mâncare şi băutură. Noi mergem la cununie, Dumnezeu cu noi să fie, De la cununie înapoi, Dumnezeu fie cu noi, De la cununie acasă Dumnezeu cu noi la masă. Câtâ-i satu nost’

Aşa nuntă n-o mai fost Numai una în Palestina, Când s-o măritat regina. Miresuţă pup de flori, Ia-ţi gândul de la feciori Şi ţi-l pune la bărbat Că cu el te-ai cununat(7)

132

Zestrea strămoșească Cântecele, jocul şi voia bună sunt prezente permanent în mijlocul celor aflaţi la masa bucuriei, a nunţii. Mirele îşi joacă mireasa, după care şi ceilalţi invitaţi încep să joace la nuntă. Trecând de miezul nopţii, cântecele şi jocul continuă până spre dimineaţă, când fiecare pereche prezentă cinsteşte pe miri. În vechime, mirii erau cinstiţi cu plăcinte bune, pânze şi haine, iar acum, în vremurile mai noi, cu bani sau daruri, după care toţi nuntaşii se întorc la casele lor. Înainte de cinstirea mirilor, cumătrul zice : Cumătra-i cu cot cu dungă, Cumătrul îi cu bani în pungă, Scoate cumătre banii, Şi îţi cinsteşte finii.

3. Obiceiuri la înmormântare

Nunta este o taină la care omul participă liber, conştient, în ceasul de amiază al vieţii.

Moartea sau ,,marea trecere” trebuie făcută după anumite ritualuri, menite să pregătească sufletul să se desprindă de lumea celor vii şi să se integreze ,,lumii de dincolo”. În credinţa populară se credea că moartea este de două feluri : ,,moartea bună”, când este la sfârşitul unei vieţi modelată creştineşte, iar momentul este pregătit din timp, cel care moare are timp de ,,spovedanie şi împărtăşanie “şi ,,moartea rea”, mai ales a celor care se sinucid. La Dud, moartea este privită ca un lucru firesc, ,,toţi cu o moarte suntem datori “. Conform credinţei populare, omul îşi continuă existenţa pe lumea cealaltă. În formele tradiţionale de viaţă, poporul român credea că moartea este prevestită de unele semne: anumite vise, urlatul câinilor, căderea stelelor. De aceea, se obişnuia întocmirea unui testament oral, ,,a lăsa cu limbă de moarte .“(8) Moartea este o realitate biologică, sociologică şi existenţială. Ea întrerupe echilibrul vieţii sociale şi este o ultimă provocare care conferă sens existenţei umane. În concepţia lui Emil Cioran, moartea este ,,agonia triumfală”(9) care n-are sens decât la oamenii care au iubit pasional viaţa. La marele filozof Lucian Blaga, moartea apare ca ,,o taină înfricoşătoare a vieţii”. Când unul dintre creştini deceda, după ce se răcise trupul, este spălat şi îmbrăcat cu haine curate şi aşezat pe o laviţă până se aduce copârşăul. După ce mortul a fost aşezat în copârşău, specific satului Dud, se pune pe pieptul mortului o lumânare în formă de spirală, făcută din ceară curată de albine, obicei străvechi. Turta de ceară spiralată, care se numeşte toiagul mortului, coloana fără de sfârşit pe care urcăm spre cer, reprezintă sursa de energie, veriga de energie a nemuririi, specifică numai geto-dacilor, păstrată cu sfinţenie de români. Lumânarea spiralată, de pe pieptul mortului, semnifică intrarea şi ieşirea din viaţă, ,,păzeşte şi luminează cărarea fără de sfărşit”,(10) fiindcă infinită este existenţa energiilor, filosofia de viaţă a geto-dacilor. Lumânarea aceasta, în formă spiralată, era făcută din ceară curată de albine de către o femeie bătrână din sat ,,iertată” şi se numea ,,fuştilă”. Apoi, se trimitea după preot ca să facă dezlegarea sufletului. În seara următoare se face priveghiul, slujba de stâlp, se adunau neamurile, vecinii şi alţi oameni, care după slujbă stau de vorbă, în vechime se juca jocul colopului, specific satului Dud. În ziua înmormântării erau trimişi de dimineaţă, la ora şapte, cinci sau şapte bărbaţi, ca să sape groapa, iar la amiază se mergea la biserică după prapori, preotul sosind la slujba înmormântării la timpul hotărât de dinainte cu familia. Serviciul funeral se făcea în curtea casei, iar după aceasta se sfinţea casa. După ce ieșise preotul şi cântăreţul din casă, o femeie dezleagă toate legăturile mortului de la mâini şi picioare şi aruncă bobi de grâu sau porumb prin casă. Sfârşindu-se slujba înmormântării, sicriul cu mortul se aşezau în căruţă, care, în vechime, era trasă de doi sau patru boi, pe care se aşeza o pânză ţărănească frumoasă ţesută cu motive populare peste care se aşeza sicriul mortului. În timpurile mai noi, căruţa este trasă de cai, sau mortul este dus pe ultimul drum cu maşina mortuară la groapă. La fiecare încrucișare de stradă se stă pe loc și se face stâlp, preotul citește o Sfântă Evanghelie, apoi merge mai departe. Înainte de plecarea de pe loc, în vechime, o femeie turna apă înaintea carului mortuar în forma crucii. 133

Zestrea strămoșească Rar este mortul la care să nu se bocească femeile. Ajungând la cimitir, lângă mormânt, preotul spune ectenia morţilor, apoi optustul, încheierea, pecetluirea mormântului, după care, se dădea celui care a început primul săparea gropii de pomană, un colac, o cană şi o găină, sau în cazul oamenilor mai bogaţi, un berbec în viaţă. Participanţii la slujba înmormântării erau invitaţi de către preot în numele familiei la pomana obişnuită, care se dă de obicei la casa mortului, sau la căminul cultural, unde aceştia erau serviţi cu mâncare şi băutură. În vechime, bătrânii satului spuneau că era obiceiul ca în carul mortului să urce câteva neamuri şi de acolo se boceau, iar carul era dus de patru boi care aveau legată o ştergură ţesută cu motive populare în fiecare corn. La urmă, mortul se astupa cu pământ şi se punea la cap o cruce înaltă pe care era sculptat, în vechime, motivul popular al soarelui, obicei străvechi, sau cruce de piatră sau marmură pe care era scris numele şi prenumele răposatului. Cu prilejul slujbei de parastas, pomenirea morţilor la şase săptămâni, şase luni, un an, se obişnuia ca la sfârşitul slujbei să se cânte în biserică acele cântări ce se numeau în popor jalnice și care vorbeau despre viaţa celui decedat, plecat dintre noi. Una dintre ele glăsuieşte aşa : Acum ceasul mi-a venit Şi lumea am părăsit Acum lumea părăsesc Şi de voi mă despărţesc ‘Nainte să plec la drum Am multe ca să vă spun Să vă spun viaţa mea Cum a fost de tristă ea. Când cu soţul ne-am luat Nu prea mult cu el am stat, El a plecat la armată, Eu am rămas supărată. După ce l-a liberat Doamne, cum s-a bucurat Văzând că m-am făcut bine La amândoi ne-a părut bine . Binele n-a ţinut mult, Că alt necaz ne-a venit, Un necaz cu soţul meu, Doamne, cum ne-a fost de greu. Cred, la mulţi le-a părut rău, Dar mie mi-a fost mai greu, Cu soţul ce-am îndurat, De când de necaz a dat. Căci mila ce ai avut, Astăzi intră în mormânt, În zadar vei lăcrima, De azi nu-i mai soaţa ta.(11)

La un timp m-am ‘bolnăvit Iar soţul când a auzit Foarte rău s-a necăjit Să mă vadă a venit.

________________________________________________________________________________________________________________________ 1.Constantin Eretescu, Folclorul literar al românilor, privire contemporană, Editura Compania, Bucureşti – 2004, p.81. 2.Mihai Pop , Obiceiuri în legătură cu momentele mai importante din viaţa omului, Isto- ria literaturii române, vol. I, ediţia a 2 a, Editura Academiei RSR, Bucureşti – 1970, p. 14. 3.Mircea Eliade, Naşteri mistice , Editura Hunanitas, Bucureşti – 1995, p.157. 4.Elena D. O. Sevastos, Literatura populară, Editura Minerva, vol. II, Bucureşti – 1990, p. 201. 5.Ion Şeulean, Poezia populară de nuntă, Editura Minerva, Bucureşti – 1985, p. 57. 6.Bârlea Ovidiu, Folclorul românesc, vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti – 1991, p.434. 7.Informaţie culeasă de la Oprean Maria, Sat Dud Nr. 80, Jud. Arad. 8.Simion Florea Marian, Înmormântarea la români, Editura Saeculum, Bucureşti – 2000, p.201. 9.Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi , Editura Humanitas, Bucureşti – 1992, p. 19. 10. Ioan Ghinoiu, Lumea de aici, lumea de dincolo, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti – 1999, p.21. 11.Informaţie culeasă de la cântăreţul bisericesc Preda Nica, Sat Dud nr. 425, Judeţul Arad.

134

Zestrea strămoșească Jocurile copilăriei în satul Voivodeni, județul Sălaj Maria Pădurean Pop În tărâmul visării, satul de-acasă sau casa satului, dorul de sat, de copilărie şi de tradiție, este satul care, în sinea lui, le poartă pe toate acestea, la un loc. Pentru că doar acolo, fiecare dintre noi, cei care am trăit acolo, puteam deveni într-o clipă și împărat şi cerșetor, şi balaur şi luptător, puteam deveni orice, acolo unde fiecare zi de mâine nu era decât un început al unui nou joc. Chipul drag al copilăriei, de pe tărâmul fermecat al satului nostru, acea figură a vârstei plămădită dintr-un darnic şi viu amestec de gusturi, culori şi zgomote, peste care tronează inocența, naivitatea şi puritatea pruncului, este o caldă felie de viață, pe care copiii zilelor noastre nu o cunosc decât din poveștile bunicilor. Frumos era pruncul de țăran, în cămeșuța albă de pânză sau ,,jolj’’, lungă până în pământ. Frumos în optincuțe și obdele... cu obrajii îmbujorați, chiar dacă urmele de silvoiță şi groștior îi îmbrățișau într-o pictură hazlie chipul. Era frumos în lumea lui, încălecat pe șaua copilăriei într-un tărâm de care nu se sătura niciodată. Dolofan, pe drumul satului sau pe vale, prin grădini şi pe dealuri, tropăind în băltoace, frământând noroiul, cocoțat în copaci, în mii şi mii de ipostaze, care de care mai trăsnite, frumoși de parcă mănâncă „doar mniez de nucă”, după cum spuneau femeile mai vârstnice. Ne întoarcem în sat, în copilărie, și dintr-o dată, ne-aducem aminte de începuturile fermecate, ce deschideau odată cu zăvorul glasurilor sale, începuturile de poveste... și fiecare poveste începea la fel: ,,a fost odată... ca niciodată... demult, tare demult’’. Această formulă făcea parte din jocurile copilăriei din satul românesc tradițional. Felul în care se jucau copiii satului aducea un farmec aparte, prin abordarea unor subiecte serioase, ceea ce îi punea în postura de a părea, în aceeași măsură caraghioși, dar și drăguți: ,,Io vreu să hiu mamă, tu, Vasile, să hii tată, tu eşti tâna, tu, tânu... Anica a hi doctor, Anuța și Gavriș vânzătorii...’’. Uneori, nemulțumiți, ne mai încăieram în smiorcăieli: „Io nu mă mai joc cu tine, că și ieri tăt tu ai fost mama. Mai vreu să hiu și io, batăr astăzi!” Și avea dreptate, pentru că împărțirea rolurilor trebuia să se facă în mod corect, așa cum ne învaţaseră ai noștri: ,,Să nu vă sfădiţi! Mai lasă-l și pă el să hie cum vre, nu... numa cum îi vre tu!... că s-a duce di la tine !’’ Tabloul împărțirii de roluri era unul extrem de atrăgător, dar şi dificil. Dar apele se linișteau, dând drumul „motoarelor” ce porneau în forță forfota jocului împăcării. Plutea în lumea satului, a copilăriei, o poftă nestăpânită de joc, un întreg univers ce fremăta de zâmbet și voie bună. Jocul nostru, al lor, era învestit cu o forță uriașă, era o lumină vie, iar în lumea jocului, totul părea perfect, era o lume în care doar clipa conta, iar ea, clipa, clocotea ca „bulbucii de săpun”, în palma copilăriei de acolo. Clocotea în poala veșniciei. Așa arăta universul copilăriei din sat, cu bulbucii din aluatul tocitorilor, cu bulbucii din bălțile de ploaie, cu bulbucii din cutia de box, fabricaţi din săpunul mamei (făcut din unsoarea de porc) sau cu săpun „Cheia”, cumpărat mai greu, uneori pe ouă..., de la bold. Zilele calde de vară ne găseau adesea pe pragul cămării, pe marginea șanțului sau pe butucul de la tăietorul de lemne, cuprinși în spectacolul colorat, al ,,bulbucilor de sopon”. ,,DE-A BULBUCII “(baloane de săpun). Într-o cutie, de obicei de,,box”, înmuiam săpun ,,Cheia”(era atunci) și în soluţia obținută introduceam un pai în care suflam. Cutia se umfla într-un tort de biluțe colorate. Cu ajutorul paiului, lansam în aer balonașe ușoare, lent plutitoare și, în lumina soarelui, ușor colorate. Spectacolul ,,bulbucilor’’era o mare plăcere pentru noi, îl admiram scăldându-ne zâmbetul în bucuria biluțelor zburătoare. Aşa arăta universul creat și recreat de copii, un spațiu în care se regăsea o lume în siguranță, prietenoasă și simplă, pe care noi, copii, o stăpâneam și prin care umblam nestingheriți, o lume construită şi reconstruită după pofta imaginației noastre. O ridicam și o coboram, o complicam şi o simplificam, o îmbrăcam şi o dezbrăcam după jocul minții de copil, iar mintea noastră nu sta niciodată în loc. Copilăria respira în atmosfera satului, râsetele și jocurile noastre. Nimic nu putea fi mai frumos decât să o trăiești acolo, prin toate ascunzișurile, făcând fel de fel de năzbâtii. Aşa am trăit în poala satului, muşcând cu poftă din darul scump, al cerului. Odinioară, jocurile tradiționale erau parcă desprinse din viața de zi cu zi, până și denumirile lor sugerau acest lucru: ,,De-a barza“, altele erau mici scenete: ,,Lapte gros”, „De-a calu”, „Bâza“ etc. Unul dintre cele mai prezente jocuri în toate generațiile de copii ai satului , cel care s-a perpetuat până astăzi sub alte denumiri, a fost jocul: „Ipio-poş” sau „De-a mnijitelea”, devenit apoi: „De-a ascunselea”. L-am jucat în multe curți cu „actori”-copii din tot satul și ne-am găsit ascunzişul prin păianjenii încăperilor din atât de multe șuri, stăuăroaie, poieți, încât parcă toată casa omului a devenit o scenă de joacă pentru copilărie. Aş spune chiar, arogându-mi dreptul de a extinde spațiul casei, satul întreg devenise scena în care ne jucam copilăria. 135

Zestrea strămoșească Alături de jocul pietricelelor, al păpușilor sau jocul cu mingea, jocul amintit mai sus: ,,De-a ipiopoş’’ sau: ,,De-a mnijitelea’’ rămâne unul dintre cele mai practicate jocuri, vechi, poate cel mai longeviv și poate unul dintre cele mai dragi scenarii ale copiilor din sat. Jocul se deschidea prin câteva versuri, care să desemneze pe cel care va “mniji” primul: ,,Într-un coș cu viorele / Ședeau două păsărele/Amândouă ciripesc/Eu pe tine te iubesc!’’ Asta era cea mai mare problemă: ,,cine începe mnijitu’’, de aceea recurgeam la aceste poezioare, pe care le dirijam după bunul plac al grăitorului și în așa fel întindeam sau scurtam silabele cuvintelor încât să: ,,nu ptice pă mine’’. O altă poezioară: ,,Într-o călimară/Plină cu cerneală/ Ce culoare are /Călimara ta/. Sau : Uni, doni, tri, patroni, cionca, lonca...Gârli, știop... sau „Unima doi-nima tri cu cula cula/ Cioca boca Cincu râncu piu stop/ Tu să ai noroc”. Tot jocul relaxează, iar scena copleșește de-adevăratelea: capul aplecat peste mâinile cu palmele întinse pe lemnul crăpat al șurii, ochii închiși și se spune poezioara în gura mare (erau multe, într-un scenariu inventat nu se știe când și de cine, dar care persista în viața copiilor satului, aducându-le mare bucurie). Cuvintele de avertizare nu lipseau, indiferent ce postură sau ce rol aveam în cadrul jocului, de-oarece ,,Să nu pândești, închide bine ochii! Ai grijă că te vedem!’’ Dar, din nou trebuie să recunosc, uneori, pe furiș, mai deschideam ușor crăpătura ochiului în speranța că prindem ceva... ce mai una-alta! Regulile însă trebuiau respectate, așa că încălcarea lor ducea la întreruperea jocului: ,,Te-am văzut... ai pândit! Nu mă mai joc... mnijăște și numără din nou!’’. Acestea erau supărările ce puneau la punct pe cel care încerca să păcălească până şi regula jocului, pedepsindu-l pe cel care nu respecta „legea”... Mai apăreau supărări și în fuga celor doi către victorie: ,,io am ajuns primu... ba io... io te-am scoptit primul, ba io... nu-i așe? (îi întrebau pe ceilalți)... ba io am bătut primul, nu m-ați auzit? Am fost înaintea ta...’’. Și unul mai îngăduitor din cei doi rupea supărarea: ,,no, lasă c-oi mniji io, din nou’’... Și iar, şi iar, jocul se derula, iar cotloanele gospodăriei cuprindeau în brațele lor copilăria. Așa, copiii erau prinși în ieslea cu fân şi paie, din poiata omului, în ciubărul din șură, după uși, pe sub paturile din casă, în staulul de oi, prin coteț, când porcii erau duși pe Poiană, prin „cătrețe”, când spațiul era mai generos... Nu cred că putea fi vreun loc necercetat de copilărie şi neexploatat. Copilăria era pretutindeni, încăpea peste tot, se pitulea..., ea se pierdea pretutindeni, adunându-se pentru a se pierde din nou, iar şi iară. Multe mai erau castelele copilăriei şi niciun loc nu rămânea neatins de zburdălnicia ei, că era moară, că era car, că era poiată cu rândunici, colibe din coceni, că era cortul din „halduri” sau colibe... ,,pupti din juptii de tulheni”, castel din tină sau căsuță din frunzar... „Lapta” sau mingea ajunsă în mâinile noastre făcea ,,pită caldă’’, scoțând din cuptorul imaginației minuni de jocuri în care să râdem, să visăm, să zburdăm, să lăcrimăm, dar, mai ales, să fim copii. Jocurile cu lapta erau numeroase și erau, poate, preferatele noastre, și acasă, și la școală. Grădinile oamenilor, curţile, drumul era plin, plin de copii ce își făceau jocurile cu lapta (minge de dimensiuni mici): o aruncau, o prindeau, o loveau, ținteau. „De-a hribele”, „De-a ogoiu”, „De-a una şi fuga”, „De-a la foc-la foc”. Din toată suita jocurilor cu lapta, jocul de căpătâi rămâne: „De-a hribele”. Un copil ținea mingea, se învârtea în cercul format de copii în jurul lui și zicea: „Să hie, să hie... Anica!!!”. Arunca pe neașteptate mingea, iar Anica o prindea și astfel câșiga o hribă, iar ea devenea un nou culegător, țintind un alt copil: „Să hie, să hie...Gavriș..!”. Acesta, dacă nu prindea mingea, fugea cât mai departe de subiect, pentru ca șansa de a ne ținti să fie cât mai redusă. Dacă nu nimerea, striga mai departe numele unui nou culegător. Dacă ne nimerea, cel atins ieșea din joc, într-un repaus până la sfârșitul lui. De multe ori, în preajma unei jucării, noi, copiii, construiam mai multe jocuri, cazul jocurilor cu mingea, al jocurilor de creaţie făcute cu păpușile etc. Capacitatea uimitoare de invenție și imitație, într-o lume în care nu ai nimic de-a gata, rămâne o caracteristică esențială a celor care și-au trăit copilaria în lumea satului. Uneori, ne asumam serios rolul de ,,popă’’ şi, cu versurile năstrușnice adunate la întâmplare, dar lăsate nouă din alte generații, simulam mișcările preotului, pendulând mâna înainte și înapoi, în semn că mergem și noi purtând cădelnița: ,,Doamne miluiește/ Popa prinde pește... peștele-o fugit... popa n-o vinit’’. Jucăriile nu se luau de la ,,prăvălie” sau, dacă se întâmpla să se găsească, erau prea scumpe, pentru a fi cumpărate. Ar fi interesant de privit comparativ relaţia ce se putea stabili între o jucărie creată de copil şi una creată de adult... Vorbim aici de implicare, de motivaţie, de împlinire..., toate darurile din braţele micului creator. Şi jocul construit în jurul creaţiei era, în mod evident, unul ce presupunea o altă atitudine, alt comportament... rolul actorului avea greutate, iar jocul- consistenţă în conţinut, rod al imaginaţiei aceluiaşi creator- pruncul satului. 136

Zestrea strămoșească Natura reprezenta o lume darnică, din care copiii își puteau găsi o gamă variată de materiale și, astfel, să-și confecționeze o paletă la fel de variată și de largă de jucării. Interacţiunea fără frontiere, a micilor creatori cu natura, cu lumea cea mare, avea darul de a da naştere marii scene a spectacolului, pe care copiii îl jucau pe cinste. Imaginația și fantezia aveau o mare libertate. Pe marginea văii satului, creșteau sălciile numai bune să se facă, din coaja lor fragedă, cimpoaie şi „durloaie”. Alături de ele, la îndemâna copiilor se afla lemnul de soc, din care își mesteșugeau pistoale cu apă sau gloanțe din cânepă și câlți. Așa s-a născut jocul: „De-a muzicanții”, ”În faţa lăzii de zestre”, ”La ospăţul satului”, ”În cântecul ceterii...” Şi cum, în lumea satului, muzicanţii erau prezenţi cu diverse ocazii, alături de cei mari erau prezenți și copiii, la manifestările de bucurie, ale satului. Atunci, cum să nu luăm cu noi, faceți bine voi, oameni mari ai satului, nu ne cereți asta..., să luăm lumea voastră veselă și s-o aducem la noi, în lumea noastră, a celor mici. Iată cum, în universul copilăriei, copiii satului își fabricau instrumente pe măsură... Așa s-a născut vioara din tulheanul de mălai, apoi mandolina din cutia de chibrituri peste care se puneau firele subțiri de elastic, scoase din guma de la izmenele bunicului sau de la budigăii lui tâna, acordeonul-din hârtie, cimpoiul-din coaja de răchită sau tulpina de la florile morților, cântecul cocoşului făcut cu firele de iarbă. Iată suficient de multe instrumente, pentru a se naște jocul care le reunea pe toate: ,,De-a muzicanții’’. În zidirea jocurilor în care lumea celor mari era transferată în lumea proprie copilăriei, micii omuleți se dovedeau foarte inventivi. Şi nu doar capitolele: nuntă, botez, dans îşi găseau spaţiu în jocurile noastre, ci tot ceea ce marca viața comunității rurale, în special momentele importante, din viața omului. Prin urmare, copiii inventau scenariul înmormântării, după modelul, preluat de la cei mari. Percepţia unui astfel de moment era făcută cu măsura vârstei, dar semnificaţia şi greutatea jălaniei şi a jelitului erau făcute cu măsura pe care o aveau la îndemână, fără să pară nimic înfricoșător, pentru că era privit totul ca parte din viață. Aşa că, în jurul pruncului cu ochii închişi şi mâinile adunate pe piept, întins pe iarba de acasă, cuvântam cam aşa... sub formă cântată: ”Aiii, săracu’ c-o murit... Şiii nime nu l-o jălit... Ai, săracu’ c-o murit... Şiii nime nu l-o jălit!”... şi cântau sub forma versului cântat de diac. Jucăriile erau fabricate fie de noi, copiii, fie de un frate sau o soră mai mare, fie de părinți sau bunici, cu o îndemânare și fantezie ce nu cunoștea limite. Materialele pe care le foloseam în confecționarea jucăriilor, a acelorași jucării, erau variate, așa cum a fost cazul păpușilor: cele făcute din pănuși de porumb şi coceni de cucuruzi, cu păr de mătase de porumb, păpușile din lut sau cele din cârpe (categoria de jucării cel mai frecvent folosită în satul tradiţional) sau din câlți. Fără un chip conturat, păpușile din pănușă sau cârpe aveau trup şi semnificație și asta însemna pentru noi totul. Creatorii de jocuri, copiii din lumea satului, găseau o jucărie în orice obiect din preajmă, pe care îl transformau într-un prieten drag, găsind noi forme de a petrece timpul şi inventând mereu noi jocuri, atribuind jucăriilor roluri diverse, într-o simplitate cu un farmec fără margini. Grădinile ofereau materiale diverse, din care se putea ,,inventa” jucăria dorită: din urzica moartă se confecționa morișcă, din tulpinile de păpădie- cimpoaie sau lănțișoare, purtate la gât sau oferite păpușilor, iar din tulpina de la porumb se confecționau patine sau viori. Lemnul darnic, întâlnit la tot pasul, deschidea porţile unei lumi de jucării, în funcţie de vârstă, anotimp şi sex. Astfel, băieții își confecționau arcul cu săgeti, praștia, iar fetele, de obicei, se gândeau la mobilierul necesar pentru camera păpușilor (de obicei legănuţ, unind două scânduri), în jocul de creație: ,,De-a mama”, „De-a familia” etc. Alături de lemn, hârtia reprezenta un alt material din care pruncii de țărani își croiau multe și variate jucării, care colorau universul copilăriei, în acel spațiu ideal. Aceste jucării, ce presupuneau cunoaşterea unor tehnici de îndoire a hârtiilor și de ordonare a acestora, erau confecționate de cei care erau deja școlari, iar mai apoi, acest secret era transmis și celor de acasă: fraților sau prietenilor mai mici. Dintre jucăriile din hârtie, care au luminat de-a lungul timpului sufletul micuţului fiu de țăran, se pot aminti: capișonu (coifu), pocnitoarea, solnița, acordeonul, avionul, morișca, zmeul, vaporașul sau bărcuța, ultimele, în mersul lor pe apa „halăului” sau a văii, ce-i țineau cuprinși în vraja jocului, o bună bucată de vreme. Şi fiecare bărcuţă şi vaporaş încărca în spinare...chipul copilăriei de la ţară. În jurul capișonului, se croia jocul: ,,De-a sodaţii’’... apoi fiecare jucărie creiona în jurul său propria pictură, ce izvora din însăşi semnificaţia acesteia. Legătura cu natura era una specială. Copiii simțeau că sunt o parte din ea, iar ea le oferea o lume darnică, în care își găseau atât de bine locul, alergând, căutând, gândind, inventând și zidind în brațele ei o lume de jucării, ce colorau universul atâtor bucurii. Dacă frumusețea iernii aducea în viața copiilor bucuria zăpezii, primăvara avea un farmec special, prin explozia de verde, 137

Zestrea strămoșească a naturii; dacă vara purta cu ea soarele și căldura toropitoare, toamna însemna bogația în grădini și livezi. Copiii satului trăiau din plin bucuria fiecărui anotimp, îl simțeau mai aproape de suflet, iar jocurile se construiau și se desfășurau în funcție de aceste anotimpuri. Iarna, se bucurau la săniuș, dându-de pe „duriș”, prinși în jocul: ,,De-a brujitelea’’sau ,,La țintă’’, făcând oameni de zăpadă, gustând din sloiurile streşinii sau, dimpotrivă, ascunzându-se de gerul năpraznic la gura sobei, construind colibe din coceni și ascultând poveşti la căldura focului. Primăvara, colindau luncile și văile, căutând ouă de pasăre, jucau mingea pe câmpul mustind încă de zăpada abia topită. Vara, colindau pădurile după „pomnițe”(frăguțe), își făceau cotloane în căpițele de fân, legau cărăbuși cu sfoară crezând că îi vor lua cu ei, în zbor, iar scăldatul prin toate băltoacele făcea parte din preocupările zilnice. Toamna, chiar și munca la care erau puși devenea prilej de joacă. Iată că, la desfăcatul porumbului, se căutau știuleții care aveau câteva boabe colorate și se rostea arătând spre ceilalți: „ciurtu-te” . Nu se știe exact ce însemna acest cuvânt, dar era o adevărată tragedie să se încheie desfăcatul și să rămâi „ciur- tat”. În casă sau afară, copilul trăia din plin copilăria, simțindu-se parte dintr-un univers în care dimensiunea fundamentală era fericirea. În curgerea firească a timpului, şiruri de copilării s-au perindat, s-au consumat în vatra satului, minunate şi dragi copilării. Povestea de atunci ne apare astăzi precum o rugăciune menită să încălzească sufletul cu puritatea şi veselia binefăcătoare, o altă vârstă și alte vremuri... Este copilăria! Claca Lilioara Macovei În timpul Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos(Postul Crăciunului) şi Postul Mare (Postul premergător Învierii Domnului Iisus Hristos), oamenii din sat se ocupau cu diverse activităţi de pe lângă gospodăria lor, ţinând seama de tot ce era creştinesc. Iată cu ce se ocupau: cu îngrijirea animalelor; hrănit, adăpat ,,săcelat” (caii se ţeselau cu o perie specială), făcut ,,şişcă” (se tocau mărunt cocenii cu o maşinărie cam rudimentară) care, amestecată cu puţină tărâţă de grâu sau porumb, sfeclă dată prin răzătoare, sare şi un pic de apă, se dădeau oilor fătătoare şi vacilor gestante; cu torsul lânii de la oile lor sau cumpărată pentru a face lăicere sau covoare, cu torsul cânepii ajunsă caier bun pentru tors după ce suferea o întreagă tehnologie de la semănat până la fir. Cânepa se semăna des precum grâul, se tăia când ajungeau seminţele coapte şi frunzele se uscau, se făcea snopi legaţi cu rogoz, se ducea la ,,murat”(se punea în apă să se înmoaie tulpina lemnoasă şi să se poată extrage firul textil), apoi se ,,meliţa”, se ,,pieptăna” se făcea fuioare şi se torcea. După ,,pieptănare”, se spunea că rezulta fuiorul cu fir lung şi ,,câlţii” sau ,,bucii”care era tot restul ce rămânea după ce se făcea fuiorul. Aceşti ,,buci” se foloseau la tors, numai că ieşea un fir mai grosolan din care se făceau sacii. Din fuior se făcea firul foarte subţire, folosit la pânza de casă din care se realizau rochii, cămăşi, şervete, feţe de masă, perdele; se mai ocupau cu ţesutul ţoalelor, lăicerelor, covoarelor, din lână sau cânepă; cu confecţionatul anumitor obiecte pentru casă: mături sau măturoaie, folosite la măturat prin casă sau prin ocoalele animalelor şi ogradă. Aceste măturoaie se făceau din crenguțe de cititei, arbuşti care creşteau pe ,,Ţarnă”; măşti pentru Anul Nou, căluţi din lemn tot pentru banda ,,Căluţul”, steaua pentru umblat cu ,,Steaua” de Crăciun, haina caprei pentru banda ,,Capra”, opinci din piele de porc sau viţel, obiele, ,,ghiciuşti” (bici pentru mânatul cailor), roţi de căruţă, capace pentru fântâni, ,,ţăgi din stuf” (ţevi cu fir care se fixau în suveică şi se făceau anumite ţesături). Aceste activităţi, se făceau în ambele posturi, la fel şi claca. Claca era o adunare de fete și băieți din sat pentru a presta anumite munci la persoana care făcea acest eveniment. La Caraiman, mama mea Maria Grapan, și tatăl meu, Sergiu Grapan, povesteau foarte des cum mergeau ei la clacă şi cât de frumos se distrau, de fapt în post asta era singura veselie a tinerilor. Am completat unele dintre aceste frumoase activităţi ale tinerilor de atunci cu ajutorul mătuşei mele Anica Stroescu, azi în vârstă de optzeci şi patru de ani, care mi-a spus multe din obiceiuri, şi veselia care era pe vremea aceea, deşi multe le lipseau. Sora mea, Marieta, ştia multe dintre aceste activităţi spuse de mama mea şi tatăl meu, păcat că am reținut numai o parte dintre ele, pentru că plecarea ei dincolo a fost prea devreme. 138

Zestrea strămoșească Iată, cum se făcea o clacă! Gospodarul care organiza claca, invita anumite fete și anumiți băieți din sat, după criteriul hărniciei în primul rând, apoi al veseliei, în al doilea rând, pentru că, după terminarea clăcii toți participanții trebuiau să-și mai dorească să vină la el, şi atunci el avea grijă să fie toate bune şi atrăgătoare. Fetele trebuiau să știe a pune caierul pe furcă, pentru a toarce lână, cânepă, a face calepe (se folosea şi termenul de caleape) din fir tors, iar băieții le ajutau pe fete la ce le-o cere, apoi să întrețină focul în sobă să fie cald, de-asemenea să inițieze anumite jocuri distractive pentru ca munca să fie mai cu plăcere făcută. Gazda avea grijă ca în timpul clăcii, care dura de cu seară (asta însemnând de pe la ora șapte-opt seara), până se terminau caierele de tors, calepele de făcut, și ce fusese programat a se face, cinstita adunare să fie servită cu câte un pahar, două, trei de băutură, de obicei de vin, și o gustare, care era pâine simplă sau mălai. Mălaiul era un fel de turtă din făină de porumb și puțină făină de grâu, în care se puneau bucăți de sfeclă albă (sfeclă de zahăr) şi se dădea la rola sobei sau la cuptor. Dacă fetele terminau într-o oră sau două caierul primit spre tors, atunci gazda imediat îi dădea altul, nu le lăsa să se odihnească deloc şi atunci, prietenii fetelor aveau grijă să le ajute. Veneau pe lângă fete şi râdeau, spuneau tot felul de glume, şi când ,,clăcarul” nu-i vedea, atunci smulgeau bucăţi din caiere şi le băgau în sân, dar bineînţeles că erau bucăţi mici. Fata înfoia caierul, să nu dea de bănuit gazdei, şi aşa terminau şi ele mai repede de tors. Cânepa sau lâna luată de flăcăi era aruncată în foc, strigând: ,,Nu te credi tu deştept Că nu ştii ce ţîn la chept Că de-ai şti a-i sta pi loc De-asta o arunc pi foc!”

Şi toți râdeau de mureau, numai gazda nu ştia de ce este atâta veselie. Atâta vreme cât era bună dispoziţie în casa lui, îi plăcea. La sfârșitul clăcii se verifica de toată adunarea ce s-a realizat, și dacă ,,clăcarul" era mulțumit, chema muzica, de obicei o vioară și o ,,dobă" (tobă) sau un acordeon și o ,,dobă" și se pornea ,,giocul"(jocul). Era, musai, nevoie de un gurist. Cine conducea ,,giocul" striga: ,,Cine știe a giuca Să o-nvârtă pe mândra. Pe mândra cu păr bălai Hai, Ioane și Mihai!" ,,Suntem gata de giucat Că de-aseara-am tot lucrat Haidi, tropa și iar trop Poati om ave noroc! "

Se juca hora și când se înteţea ritmul, ajungându-se la sârbă, se striga: ,,Hai la sârbă Măriucî Nu mai sta așa naucî Cî mama ti vre di norî Bunî la sârbî șî horî Gospodinî șî frumoasî Și nie bunî nevastî. "

La ,,bătută" se dezlănțuiau băieții. Își căutau cele mai bune și pricepute fete la joc și strigau care mai de care: ,,N-o-nvarti pe lelea iuti C-o sî-țî iasî vorbi multi Șî n-ai bani ca sî plătești Gura lumii s-o oprești. " ,,Cântă cioarî șî tu om Până când aicea dorm Cî v-am dat bani din chimir Ș-aţi cântat numa di chin V-am dat bani din buzunar Ș-aţi cântat numa de-amar Ia, flori di la pălărie Să cântați di vesalie 139

Zestrea strămoșească Se trecea iară la horă, ca să se mai tragă sufletul, căci ,,bătuta"era joc de rezistență, acuma nu se pune problema că toți erau puternici și plini de forță, dar când un joc ținea jumătate de oră, trebuia temperată acțiunea. La asemenea joc precum hora, era un ,,prim giucător", care o conducea, strigând :

Altul din horă striga :

,,Hai cu giocul dupa mini Ci eu știu a-l duci ghini Ci ni-o dat tata-ndrumare Si v-a port la giocul mare Și mama m-o discântat Ca sî n-am părechi-n sat!. " ,,Ia mai du-ti dintri noi Ci stai ca un măturoi Noi vrem numa giucauşu' Sî rupî cioara arcuşu ' Doba flenduri sî ţ-o faci Sî mergem la alti clăci Cî aici am fost distui Şi nu pre plecăm sătui Şî di săti suntem morțî Ia, hai sî mergem cu tăți. "

Gazda nu se lăsa nici ea, adică gospodarul și spunea și el:

,,Găinoaica ce mai grasî V-aș ci pus-o eu pi masî Şî cucosu'ceala mare Da 'sîntem în Postul Mare (când claca era în Postul Mare) Ș-apoi drept ca eu sî ciu Ați băut cam mult rachiu Șî di vin ci sî mai zîc Nu pre mai am la zămnic”.

Băieții și fetele ieșeau din casă prefăcându-se supărați, dar se întorceau, se îmbrățișau și își mulțumeau pentru ceea ce au făcut, îndemnați de gazdă să mai vină și altădată la el la clacă.

Dicționar de regionalisme:

a săcela- a țesăla animalul cu o perie specială a ci - a fi cioară - aici, cu sensul de țigan flenduri - a fi făcut terci șervet - prosop şişcă- cocenii de porumb se dădeau la o morişcă pentru a fi mărunţite, apoi ceea ce rezulta se amesteca cu tărâţe de grâu, sfeclă mărunţită, apă şi sare şi se dădea tainul animalelor, cu prioritate celor gestante zămnic- beci a meliţa- a bate cânepa într-o meliţă pentru a înlătura partea lemnosă şi a rămâne partea textilă

140

Zestrea strămoșească Tradiţii de nuntă, în comunitatea maghiară, din localitățile Nuşfalău şi Boghiş, judeţul Sălaj profesor Bara Erzsebet, Liceul Reformat „Wesselenyi”, Zalău Literatura etnografică de specialitate cunoaște Sălajul ca fiind o regiune a vinului și a cântecului de voie bună, deși straturile străvechi ale culturii cântecului popular nu mai sunt prezente în măsura în care erau odată, dar, fără îndoială, cântatul și dansul fac parte organică, şi acum, din viața cotidiană de aici, din satul Nuşfalău. În câteva localități maghiare se organizează tabere de dansuri populare, activează formații de dans popular, acestea ajutând, într-un fel, la menţinerea tradiţiei şi păstrarea elementelor care au izvorât din înţelepciunea şi credinţele neamului. Sunt cunoscute în bună măsură: ritualurile de la diferite sărbători din viaţa omului şi a comunităţii, dansurile tradiționale specifice zonei, a căror păstrare și perpetuare reprezintă una din strădaniile activităților atâtor oameni iubitori de cultură. Ceardașul, cândva, era dansat mai ales cu ocazia celor mai importante evenimente din viața omului, mai ales la nunți, acum, însă, se dansează mai mult pe scenă. Obiceiurile populare, cele mai frecvente, sunt asociate momentelor semnificative ale vieții omenești și evenimentelor anului bisericesc. În multe sate, botezul, cununia și înmormântarea respectă încă tradițiile şi se mai regăsesc diferite elemente rituale caracteristice acestor evenimente, în cadrul cărora sunt servite bucate tradiționale, care se pregătesc împreună, cu participarea mutuală a comunității mai restrânse sau mai largi. La Nușfalău, printre obiceiurile cununiei se numără și vizita nuntașilor la casa mirelui după sfârșitul chefului, când se consumă și colacul miresei. Pentru ca familiile să își dea consimțământul la căsătoria celor doi tineri, se practica „mărsul pă vedere”. Prima dată mergea la casa fetei feciorul, cu părinții săi, uneori și cu alte rude mai apropiate. Aici se făcea un mic ospăț, iar la masă spunea fiecare ce avere deține, întrebându-se direct, chiar: „cât pământ au?”, „cât au semănat din el?”, pământul fiind socotit în funcţie de câte „vici” au semănat, vica fiind o unitate de măsură. Pe lângă acesta, se vedea casa, grajdul, iar dacă le convenea averea și erau de-o seamă, se înțelegeau asupra felului în care vor face pregătirile de nuntă. Se întâmpla, însă, ca părinții să nu se înțeleagă întotdeauna. Trebuie menționat că părerea tinerilor nu prea conta, dar părerea tatălui era foarte importantă, deoarece el era capul familiei. În cazul în care fata nu avea tată, răspunsul era dat de un frate mai mare sau de un unchi. În unele situații, dacă familia nu era de acord, fata își dădea consimțământul să fie „furată” și locuia fie cu mirele, fie la o rudă a acestuia până la nuntă sau până se învoiau părinții. Această practică era condamnată de societate, dar uzitată la nevoie. La cununie, mireasa furată sau „fujită, nu purta cununa specifică portului, pentru că nu mai era fecioară, era deja măritată. La câteva zile după ce părinții și-au dat acordul avea loc încredințarea iar, mai demult, acest termen era folosit cu sensul de logodnă făcută la biserică. După ce veneau de la biserică era organizat un ospăț la părinții fetei, unde erau chemați și părinții mirelui, împreună cu toate neamurile. Aici erau serviți cu „tioaște cu păsat” (sarmale cu păsat ), supă, carne, colac, pălincă și vin. Ospățul avea loc de seara până dimineața, când cântau cocoșii. Nu erau sau nu se angajau muzicanți, ci erau chemați numai bărbații care, după ce mâncau bine și beau, începeau să horească, nemaiavând nevoie de altă muzică. Femeile nu aveau voie să meargă la ospăț pentru că era o activitate specific bărbătească, erau prezente doar cele care găteau şi serveau. De la data când avea loc logodna și până la cununie, cei doi tineri stăteau fiecare la el acasă şi în acest timp, înainte cu trei săptămâni de nunta propriu-zisă, se vestea oficial, la biserică, de către preot, la tot satul, hotărârea luată de cei doi. Fiind stabilită data nunții, începeau pregătirile pentru nuntă, aşa că fata își alegea chemători: doi feciori din sat, pe care îi prefera, iar feciorul proceda la fel. Datoria principală a acestora era, și este, aceea de a pofti pe oamenii din sat la nuntă. Înainte cu o duminică de nuntă, chemătorii mirelui mergeau la casa lui, iar cei ai miresei la casa ei, unde primeau câte o sticlă de vin sau pălincă, iar după ce au primit acestea, frumos gătiți, porneau prin sat pentru a chema la nuntă. Erau îmbrăcați în costum popular, pe cap aveau un clop negru de păr, pe care erau cusute ,,prime” (panglici); peste aceste prime erau prinse mărgele, care aveau diferite culori; ,,botele”(bețele) erau îmbrăcate într-un material alb, numit ,,jolj” sau într-o ștergură cu „clinți” la mijloc, se punea o cunună de sasău, iar la capete aveau ciucuri. Pentru a chema sătenii la nuntă, chemătorii intrau din casă în casă de la un capăt la altul al satului, începând de la casa a cărui nuntă o vestește. 141

Zestrea strămoșească La fiecare casă rosteau așa numita chemare la nuntă.Fiecare sat avea cel puțin un „grăitor”, care știa mai multe urări, el având un rol foarte important pe tot parcursul desfășurării nunții, deoarece era cel care anunță fiecare etapă, folosind, în acest sens, mai multe urări, fiecare cu semnificația ei. Amândoi mirii aveau câte un grăitor, deoarece înainte de a merge la cununie, grăitorul are ca principală datorie aceea de a cere iertăciunile pentru miri, el fiind obligatoriu un om însurat. Grăitorii nu aveau o îmbrăcăminte specifică, ci era asemănătoare cu a oricărui nuntaș, dar acesta era cunoscut după faptul că, în timpul desfășurării nunții, și în timp ce rostea diferite urări, avea în mâna dreaptă o sticlă cu pălincă, legată cu o panglică albă, aceasta simbolizând belșugul și bunăstarea familiilor care făceau nunta. Iertăciunile au o semnificație deosebită și foarte importantă, deoarece se spune că fără acestea, tinerii nu s-ar putea cununa, fiind interpretate drept binecuvântări pentru căsătorie, atât din partea părinților, cât și din partea rudeniilor și ale celor apropiați de la care, de fapt, grăitorul cere iertare în numele mirilor, pentru ca toți să le ureze noroc la începutul drumului lor împreună pe calea vieții: „Iartă-mă măicuţă bună Că de-amu mi-am pus cunună Apă rece nu-i mai be Adusă de mâna me Nici rece nici caldă Că nu ţi-am fost maică dragă Că m-ai dat de lângă tine M-ai dat în casă străină”

Pe lângă aceștia, un rol important în organizarea nunții o aveau socăcițele. Chemătorii mirelui aveau un stegar, care se numea, în sat, lăslăuș. Acesta avea obligația ca, în timpul nunții, să fie în preajma mirilor, având în mână un fel de steag, numit și ,,laslău”(un steag de nuntă frumos confecționat de o femeie mai în vârstă, compus dintr-o față de masă pe care erau cusute, de o parte și de cealaltă, două baticuri mari, unul era pe față și altul pe dos). Mirele era cel care-l chema pe lăslăuș. Acesta stătea, la biserică, în spatele mirilor și înconjura și el masa împreună cu ei. El trebuia să meargă în fața mirilor când mergeau la biserică, laslăul se arunca în sus, se juca și apoi se prindea. Acest obicei se păstrează și în zilele noastre în acest sat şi este reluat în multe alte sate. Exista obiceiul ca pe lângă banii care se dau la nuntă, nuntașii să dea bani și la muzicanți, deoarece în timp ce se adunau darurile, muzicanții cântau și mireasa era jucată de nuntași. Mai demult, nunțile se făceau joia, iar miercurea, înainte de nuntă, se ducea cinste la casa mirelui sau a miresei, care consta în: făină, ouă, găină şi, din acestea, se pregătea mâncarea pentru nuntă. Seara se făcea „șiratău”, acesta fiind un fel de ospăț al tinerilor, la care cei căsătoriți nu participau. Aceasta era ultima seară în care mireasa era fată nemăritată, iar mirele încă făcea parte din rândul feciorilor. Tinerii erau serviți cu ,,colac” (cozonac), vin și palincă. În ziua nunții, mireasa era ajutată să se pregătească de către o persoană mai pricepută, femeie măritată. Aceasta se spăla, se pieptăna, apoi era îmbrăcată cu spăcel de pânză țesută cu ,,cipcă” (un fel de broderie) la mâneci, la gât și la piept, poale de pânză, care erau frumos ornamentate, acestora îi urma „zadia” albă, din „jolj” la început, iar mai târziu din mătase, tot cu cipcă, părul era împletit în două cozi legate cu două funde roșii sau prime colorate, se punea cunună, iar în față pânzătura, care era împodobită cu mărgele, oglinzi și pene de păun. Când mireasa era gata, anunța chemătorii și duceau mireasa în casă, să-i grăiască alături de nuntași. Mirele, la rândul lui, avea clop negru de păr, cămașă de pânză țesută, pantaloni de postav, negri, și cizme cu tureac tare sau bocanci. După cununie, fiecare mergea la casa lui, mirele la casa lui și mireasa la casa ei. Mai târziu, mirele mergea după mireasă, cu nuntașii lui, cu nașii și lăslăușul. Se întâlneau grăitorii amândoi, al mirelui cerea mireasa și, până grăitorul miresei nu o dădea, nuntașii mirelui nu puteau intra. După ce mireasa era dată mirelui, cei veniți intrau la masă și erau serviți cu mâncare: ,,tioaște” (sarmale cu păsat), supă, carne, pălincă, vin și cozonac. După ce mâncau, grăitorul mulțumea pentru omenie, iar în acest timp nu se juca, ci mergeau toți nuntașii cu mireasa la mire, unde soacra primea nora. Mireasa ducea cu ea ,,pălincă mierită” (pălincă îndulcită). Se dădea jos din car, iar părinții mirelui o așteptau jos. Soacra o întreba pe mireasă: „Ce ne-aduci, crăiasă nouă?” Ea răspundea: „Miere de roi și trai bun între noi” 142

Zestrea strămoșească Intrau în casa mirelui, mesele erau așezate, și erau serviți cu mâncare și băutură, iar după aceea scoteau mesele afară și jucau până după miezul nopții, când grăitorul zicea că mulțumește pentru omenie și că e vremea să dea fiecare ce vrea mirilor. Se dădeau cinstea și banii, iar nuntașii mirelui, care dădeau cinste, jucau mireasa. Cinstea consta în ,,pancove”, cozonac, vin, carne de porc, bani, apoi se mai juca până către ziuă, când se duceau acasă. A doua zi dimineața, pe la ora 9, nuntașii miresei mergeau la mireasă, intrau la masă și apoi mergeau la casa mirelui unde mâncau, apoi jucau mireasa pe bani. Muzicanții cântau pentru fiecare și nu se lăsa mireasa singură până nu venea altul să o ia la dans. Banii trebuiau să se pună și în farfuria muzicanților, pentru că după câți bani îi puneau aici, atât de mult jucau mireasa. După aceea mergeau acasă. Exista și obiceiul de a fura mireasa, dar chemătorii trebuia să o ferească, pentru că în cazul în care era furată, nașul trebuia să plătească, dar asta se întâmpla numai atunci când cei care furau mireasa se înțelegeau cu chemătorii. După ce se termina danțul, nașa o despletea pe mireasă, îi lua primele din păr, îi lua pânzătura de pe cap, o împletea iar și îi făcea conci, fiind nevastă nouă. Nașa avea datoria să-i cumpere „căscăneauă” la fină, cu care o învălea (îi acoperea capul). Mireasa își dădea jos hainele cu care a fost îmbrăcată la cununie și se îmbrăca cu o rochie de altă culoare, iar când intra din nou în casă, ducea pe farfurie pancove, carne și pălincă, pe care le punea pe masă, și se serveau nașii, mirii, socrii și cei care mai erau prezenți. După nuntă trebuia să rămână acolo, la socrii, ca noră şi numai mai târziu mergeau și-și duceau zestrea, dar aceasta nu constituia un ceremonial anume. Dacă era din alt sat, zestrea se aducea în ziua nunții, când veneau cu mireasa. La o săptămână după nuntă, la casa miresei se făcea un fel de ospăț cu cei mai apropiați, dar fără muzică. Durata nunții de două zile a ținut până la revoluția din 1989, după aceea, nunta la sat se face numai sâmbăta seara până duminica dimineața, iar ce se mai păstrează din vechea tradiție, și în zilele noastre, sunt chemătorii, grăitorul, lăslăușul. Un caz specific: nunta de la Boghiș încă se organizează după tradițiile vechi din sat. De obicei este chemat un grăitor care cere fata, spune verseturi de-a lungul cinei, el aduce primele platouri. În Boghiș se țin două nunți: una din partea mirelui, cealaltă din partea miresei. Chiar dacă nunta este organizată împreună, oaspeții celor două familii sunt așezati la mese separate, cele două părți al căminului cultural. Familiile gătesc separat și-și servesc invitații separat. După nuntă este cunoscut obiceiul numit ,,hérisz”(kárlátó, vizita de pagube), care are loc în a doua zi a nunții când familia miresei îi vizitează pe însurăței, aduc mâncare și o consumă împreună. Vizita de pagube este un fel de reuniune a celor două familii de cuscri, care evaluează pagubele şi fac socoteli pentru recuperarea lor. Nunta se încheie cu urări făcute mirilor, „să le dea Dumnezeu spor în toate şi-n fiecare an câte un copil, ca să aibă casa binecuvântată!”. Dicţionar de regionalisme:

a merge pe vedere- a peți vică, vici(pl)- măsură pentru cereale încredințarea , credința - momentul în care se face promisiunea din partea tinerilor și a părinților acestora clinți – tiv cu colțuri brodate jolj – pânză albă de in sasău – plantă cu flori albastre, frunzele rezistă la căldură și la frig grăitor – starostele care conduce nunta socăcițe – bucătărese lăslăuaș – steagul chemătorilor din partea mirilor şiratău – dansul din sâmbăta de dinaintea nunții, când tinerii își iau la revedere de la feciorie spăcel – cămașă brodată cipcă – dantelă zadie – șorț clop – pălărie pânzătură – o cunună împodobită strident pancove – gogoși sau minciunele căscănea - batic conci- coc 143

Zestrea strămoșească La surechit! STelu Pop (dedic aceste rânduri prietenului Valeriu, și nu numai, dedic aceste versuri celor care știu să prețuiască nectarul zeilor, vinul, și mai dedic aceste rânduri celor născuți la vreme de surechit, inclusiv mie!) Căzut-au toate frunzele din vie, dându-și obștescul lor sfârșit, sărutului de glie, s-au copt în draci toți strugurii'n ciorchină, de teama brumei, ce-o să vină, bob după bob se’nnobilează cu aroma cea fructată, ca semn de- aleasă prețuire a gliei- mumă, al soarelui- tată. Pe dealul viei satului din hat, s-adună'n cete de războinici întregul nat; cu coșuri de nuiele înarmat, cu cânt de drag, cu voie bună, pornesc eterna ofensivă a transformării bobului rotund în stropul viu al graiului de lună. Coș după coș s’aburcă în căruță, la fiecare coș, coconu mai țucă o mândruță, nu prididesc a șede până ce via-i gata, la loc de cinste, a primului ciubăr, aleasă’i fata; desculță, cu poala suflecată pană'n brâu, zdrobește bob după bob... și mustul curge râu; când curge mustul, e semn divin al purității viei , e sângele ce curge din milenare vene ale gliei. Se lasă o vreme scurtă, la pritocit, în tihnă... se toarnă în butoaiele curate, aici n-are hodină, el bulbucește, bulbucește, bulbucește... pân'se așază încet, încet, încet... apoi, se limpezește... la șase săptămâni s’astâmpără din joc, taman atunci, când, gazda’i urează... „Mult Noroc!” „Poftiți cu toții, poftiți de beți, beți din nectarul zeilor străbuni, îmbălsămați veți fi de dor, de drag, iubire... tăteee... izvorâte din genuni!”

144

Parteneri & Sponsori & Colaboratori

1. CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD Arad, str.Corneliu Coposu, nr.22, tel: 0357 731 100, email:consiliu@cjarad.ro 2. CENTRUL CULTURAL JUDEȚEAN ARAD Arad, str:George Barițiu, nr. 16, tel: 0357 405 386, e-mail:centrulculturalarad@ccja.ro

3. PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL TÂRNOVA, JUD.ARAD; Târnova, str.Principală, nr.734, tel/fax:0257 370 101, e-mail:contact@tirnova.ro

4.POPASUL TURISTIC ,,VALEA ARINILOR”; Arăneag, jud. Arad, nr. 375, tel:0757640496, e-mail:gh.calb@yahoo.com

5. S.C. SUPEREX S.R.L. ARAD Arad , str. Blajului, nr.2, ap. 2c, cod Poștal: 310130, Jud. Arad, tel: 0257 259 699 Firmă de top în evidența contabilă; activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal, membri în C.E.C.C.A.R.

6. S.C. WILO TRANS S.R.L. CLUJ NAPOCA Cluj-Napoca, Str. Steluței, nr. 6,cod postal: 400254, Tel: 40-264-43.53.45, Fax: 40-264436 253, e-mail:office@wilotrans.ro , www.wilotrans.ro Wilo Trans firmă de top cu Certificat de excelență: deține o gamă variată de produse originale de foarte bună calitate, pentru care oferă și service tehnic.Distribuie produse aparținând grupului WILO SE - producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate. Progresul tehnologic al companiei are un lung istoric, acesta datând de aproape 140 de ani. La Wilo, ideile vizonare sunt transformate în soluţii inteligente şi inovaţii care stabilesc punctele de referinţă din industrie. Produsele Wilo reprezintă calitate premium, uşurinţă în utilizare şi eficienţă energetică. La Wilo, cheia succesului o reprezintă oamenii, care îşi folosesc inventivitatea şi experienţa alături de companie. În toate locaţiile din lume, Wilo dovedeşte cu rezultate, ingeniozitatea muncii în echipă a specialiştilor care lucrează pentru companie. În România, Wilo este prezentă din anul 1998.

7. S. C. VIAMSO S.R.L. CÂMPIA TURZII Câmpia Turzii, str.1Decembrie 1918, nr.51, cod postal:405100, e-mail:viamsosrl@yahoo.com, tel:0744 755 295 Firmă de top, deținătoare a Certificatului ELITE Firmă de încredere 2017. Retailer de produse tehnice, de construcții, instalații și bricolaj care desface o gamă variată de produse de construcții sub egida „Totul pentru casa ta”, unde raportul calitate/preț este prioritar, materialele pentru instalații de apă și canal, scule și unelte diverse, materiale electrice de calitate, satisfac cerințele și gusturile clienților, produsele având proveniență atât internă cât și externă. 145

Parteneri & Sponsori & Colaboratori 8. S.C. I&C TRANSILVANIA CONSTRUCȚII S.R.L. & S.C. TRANSILVANIA IMPACT IMPORT EXPORT S.R.L. TURDA Turda, str.Mihai Viteazu, nr.45, jud. Cluj

Telefon: (0264) 312 455, Fax: (0264) 317 911, e-mail: office@transilvaniaimpact.ro Grup de firme specializate în producerea și comercializarea tuturor tipurilor de beton și agregate minerale în stare naturală sau prelucrată; agregate sortate și balast, piatră concasată, betoane,etc. Închirierea de utilaje pentru terasamente și geniu, efectuarea lucrărilor de infrastructură rutieră, transportul materialelor de construcții, transporturi agabaritice. Închirieri utilaje construcții; utilaje pentru construcții industriale și civile, utilaje specifice lucrărilor de terasare, amenajare platforme industriale, utilaje pentru execuție drumuri, parcări, canalizări , utilaje specifice pentru decopertare, escavare, taluzare, încărcătoare frontale, stație pentru sortare balastru, piatră, utilaje pentru demolări, construcții, săpături, lucrări de alezare cupe, rectificări bolțuri, utilaje pentru amenajari teren. Lucrări de construcții civile și industriale;fundații, structură beton,finisaje, instalații sanitare, electrice și termice... Având implementate sistemele de management al calității, grupul de firme a devenit unul din principalii producători de agregate și betoane din zona Mureș-Arieș, important furnizor pentru Autostrada Transilvania și pentru piața construcțiilor din Cluj. 9. S.C. H T I INTERNATIONAL ROMANIA S.R.L. BRAȘOV

Sediu Brașov: B-dul Muncii, nr. 22 A, etaj 1, cladirea BCR, cartier Racadau, Brasov, 500281, Tel: +40 368440 745, Fax: + 40 368 440 74147 Depozit Brașov:Loc. Ghimbav DE301- DE 305 in incinta RA-RA Logistics, Tel: +0368 734 283, Fax: +40368 88 00 29 e-mail:alin.moaca@hti-romania.ro Punct de lucru Bacău : Str. Narciselor, nr.5A,cod poștal 600308,Tel:+40234 555 002 , Fax: +40334 405 197, e-mail:hti@hti-romania.ro Punct de lucru Constanța B-dul Aurel Vlaicu nr 191C, Etaj 2 ,Tel: +40 341425 197 , Fax: +40341 425194, e-mail:hti@hti-romania.ro Punct de lucru Cluj: Str.Libertatii nr 7-15, Apahida,jud. Cluj, Tel: +40 0264 232 797 , Fax: +40 0264 232 797e-mail:nicolae.pacurar@hti-romania.ro, mobil:0754 087 388, 0746 297022 ,www.hti-romania.ro HTI Internațional România este parte a grupului GC-HTI, lider de piaţă în Germania în domeniul desfacerii produselor destinate lucrărilor de infrastructură precum şi în complexele industriale și rezidenţiale. Datorită numărului mare de parteneri de renume din Europa pe care îi reprezintă și a paletei largi de produse desfăcute, HTI International Romania va asigura componentele de instalații dorite în combinații optime și cu cel mai bun raport calitate/ preț. HTI Internațional România, prin parteneriatul cu cele mai importante companii producătoare în domeniu, comercializează o gamă de produse specifice: conducte, tubulatură, armături industriale, materiale geosintetice, cuplaje, fitinguri şi accesorii pentru lucrările de alimentare cu apă şi gaz, de canalizare, de pregătire şi tratare a apei, infrastructură, industrie, agricultură pentru diverse aplicații.

10. S.C.AGROLIV S.R.L. TURDA Turda, Strada Stefan Cel Mare, Nr: 42, tel:0264 314501 , e-mail:agroliv@yahoo.com Comerț en-gros și en-detail cu piese de schimb pentru tractoare, mațini agricole, camioane, autoutilitare, autoturisme: curele de transmisie, rulmenți, acumulatori, componente electrice, faruri; oglinzi retrovizoare;lubrifianți: uleiuri, vaseline. Comerț cu materiale de construcții, materiale și instalații apă și canal, utilaje, scule electrice și manuale, mașini electrice, instalații și materiale electrice, diverse materiale pentru gospodărie, pentru diferite activități; Scule electrice profesionale, echipamente pentru construcții, unelte pentru gradină, hidrofoare, pompe de apa, pompe submersibile, aparate de sudură, etc. Activitatea firmei se bazează pe câteva repere esențiale dintre care enumerăm: calitatea, promtitudinea, prețul. 146

11. EDITURA EIKON BUCUREȘTI; Director editură, d-l Valentin Ajder, tel: : 0728084802, e-mail:valentin.ajder@gmail.com S.C. EIKON BOOKSTAGE S.R.L.; Contact : Str. Smochinului nr. 8, sector 1, București, România, Redacţia: tel: 021 348 14 74 , mobil: 0728084802, 0733131145, e-mail: contact@edituraeikon.ro, Distribution: tel./fax: +4021 348 14 74, mobile: +40733131145, e-mail: difuzare@edituraeikon.ro EDITURA EIKON- IMAGINEA CUVINTELOR

Înfiinţată în 2003, având profil enciclopedic, Editura EIKON s-a impus pe piaţa de carte românească prin calitatea volumelor publicate și diversitatea tematică: filosofie, istorie, psihologie, religie, teatru, muzică, beletristică etc. Editura EIKON a publicat peste două mii de titluri aparținând unor autori clasici, moderni, contemporani, a organizat două festivaluri naționale de carte, peste două sute de turnee însumând peste două mii cinci sute de lansări de carte, participă la toate târgurile naţionale și la unele internaționale de carte, impunându-se prin valoarea cărţilor publicate şi prin calitatea grafică, obţinând numeroase premii şi distincţii. Colaborează cu toate reţelele importante de difuzare, precum şi cu majoritatea bibliotecilor din ţară, derulând proiecte și evenimente culturale în parteneriat cu Academia Română, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Ministerul Culturii şi Cultelor, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Muzeul Literaturii Române, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Patriarhia Română, universități, biblioteci și alte instituții de cultură, centrale și regionale, în vederea promovării și stimulării lecturii. Începând cu anul 2006, Editura EIKON este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România (CNCS), iar din 2011 a primit acreditare pentru domeniile: Istoria economiei; Istoria ştiinţei şi a tehnologiei. Istorie socială, economică şi politică. Istorie militară; Istorie medievală. Istorie modernă şi contemporană. Istorie colonială şi istorie universală; Mituri, ritualuri, reprezentări simbolice, teologie şi studii religioase. Etnografie; Limba şi literatura română; Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei. Etică şi bioetică; Arte vizuale. Arte performante. Muzee şi expoziţii. Muzică şi muzicologie, istoria muzicii.

„Am mai rezumat de câteva ori povestea Editurii Eikon, deşi nu agreez trâmbiţatul egolatru acaparator de atenţie şi glorie într-o lume a meritocraţiei autiste, personalizate, sfidând orice criteriu de obiectivare. Importante sunt cărţile publicate şi care ar putea face mai bună, ori măcar mai frumoasă, lumea celor care (mai) citesc. Am făcut tot ce am putut pentru a susține cărţi şi autori de certă valoare literară şi umană. Zic şi umană, pentru că nu sunt adeptul teoriei că o carte bună sau o operă bună justifică un comportament imoral sau amoral. Chiar dacă peste ani, cei mai mulţi dintre cei care vor citi opera nu vor mai şti nimic despre viaţa autorului. Iar la noi, ca să parafrazăm o vorbă a lui Eminescu, talentul se revarsă în mări şi oceane, caracterul în firicele de apă cristalină de izvor... Atât. În rest, vorba Maestrului Ion Piso: cine a dat să tacă, să vorbească cine a primit...” (Valentin Ajder)

Numărul 5 al Revistei AC face parte din Proiectul„Tinere talente întipărite pe filă de carte- Arad, 2019”, proiect co-finanțat de Consiliul Județean Arad & Centrul Cultural Județean Arad.

Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-5862 147

148