Truck & Van 9-th issue

Page 1

Prezentare challenge bibendum n iveco euro 6 Anul II n Nr. 9 n Iunie 2011 n PreĹŁ 5,5 RON

www.truckandvan.ro n www.facebook.com/truckandvan n www.twitter.com/truckandvan

truck&van Renault

TEST la Lyon

OptiTrack TEST: Renault Kangoo, cubul utilitar

Lansare: Fiat Ducato, noul face-lift



editorial

Dac` UE interzice un abuz, noi îl generaliz`m

n Gabriel Mistodie

Despre taxa de înmatriculare au curs râuri de cerneal` [i s-au stricat seturi întregi de tastaturi de cât a putut scrie presa din 2007, anul când a intrat în vigoare, pân` în prezent.

De atunci și până acum taxa auto (cum mai este numită popular) a avut o istorie tumultoasă cu modificări, rectificări și era cât pe ce să amenințe aderarea României la UE (în 2007 a fost declanșată chiar și o procedură de infringement împotriva țării noastre). Cerută de importatorii auto și hulită de fiecare cetățean român care și-a cumpărat un autovehicul în ultimii 4 ani, taxa se pare că a ajuns într-un impas în fața curților europene și la fel ca multe alte măsuri adoptate în România - s-a dovedit a fi cam... discriminatorie. Sigur că mulți dintre noi, cu naivitate, ne-am așteptat la un happy end odată cu rezoluția dată de Curtea de Justiție a UE care a obligat Guvernul României să modifice taxa auto. Ei bine, nu! Guvernul comite o nouă aberație, anunțând că va modifica taxa dar vine și cu o noutate halucinantă: și mașinile înscrise în țară înainte de 2007 vor plăti taxa, la revânzare. Cu alte cuvinte, o taxă auto retroactivă care face pe proprietarul unui autovehicul să piardă bani plătind o dare

retroactivă care, de data asta, nu este discriminatorie, ci ilegală. Deși importatorii și producătorii auto cred că această taxa va încuraja cumpărarea de autovehicule noi, eu sunt convins că ea îi va face pe români să se gândească mai mult înainte de a face acest pas. La urma urmei, puterea de cumpărare este mică și chiar dacă îți iei o mașină nouă, nu știi câți bani o să plătești pe diferite taxe inventate. În plus, noua taxă se pare că va da o lovitură fatală micului comerț cu vechituri care generase schimbul de cupoane și succesul programului Rabla. În cadrul unei discuții avute de curând cu Brent Valmar, am aflat că scăderea pieței auto din România încă surprinde pe toată lumea, iar „bula“ Rabla se pare că s-a cam dezumflat în acest an. Eu cred că noul sistem de taxare propus de Guvern va fi o piatră în plus la gâtul pieței auto din România, sufocând-o în loc să o impulsioneze. Cât despre români - aceștia vor invada drumurile țării în autovehicule (și mai multe) cu numere de Bulgaria. www.facebook.com/gabriel.mistodie gabriel.mistodie@truckandvan.ro

4

TRUCK&VAN

iunie 2011


sumar 16

sumar

60

56

10 GABRIEL MISTODIE redactor şef DAN PAVEL senior editor DELEA ALEXANDRU editor ZAHARIA ION editor LAURA CHIVU editor online

22

14

44

46

VIOREL GHEORGHE editor foto ELVIRA POPEEA pr MĂDĂLINA DRAGOMIR marketing MARIUS PESCARU art director Adresa: Calea Şerban Vodă, nr. 143, Sector 4, București Tel/Fax: 031.809.67.22 Email office@truckandvan.ro marketing@truckandvan.ro Conform art. 205-206 din Codul Penal, responsabilitatea privind informațiile și opiniile publicate în revista aparțin exclusiv autorilor. Editor GLOBAL MEDIA INNOVATION iunie 2011, NR. 9 Tipar executat la RH Printing Articolele din această revistă sunt proprietatea grupului GLOBAL MEDIA INNOVATION Pentru detalii privind reproducerea acestor informaţii contactaţi Redacţia TRUCK & VAN. ISSN: 2068 – 990X

6

TRUCK&VAN

iunie 2011

coverstory

tehnic

report

Revolu]ia Optidriver+ continu`! Urmeaz` OptiTrack

Volvo FE Hybrid, crash test

Performan]`-record pentru utilitarele Renault

10

feature Duelul consumului cu camioane Scania

14

news VW face o ofert` de preluare a MAN

16

UNTRR Diploma de onoare IRU

news Iveco anun]` motoare Euro 6

18

26

magazin

IT

Challenge Bibendum, casa inova]iilor

SAS a \nceput produc]ia \n România

28

consumabile

dr truck

Bosch mai vrea o fabric` \n România

Piesele recondi]ionate, o alternativ` real`?

32

MAN porne[te \n turul eficien]ei

34

Dacia va lansa o variant` Duster pickup

tehnic

safe drive

Volvo Trucks studiaz` metode de eliminare 22 a unghiului mort

Centaur, 38 dumperul viitorului

36

Maxity electric este apreciat dup` primul an

50

news Face-lift mai mult 40 de interior pentru Ducato

52

magazin 42 VW lanseaz`

T5 Sportline de 180 CP

zvon

news

52

truck design

54

test van 44 Renault Kangoo, cubul utilitar

magazin 46

RAM lucreaz` \n stil mare

56

transport Academia IRU: instruirea este esen]ial`

62

drivers Modific`rile ADR, valabile de la 60 1 iulie 2011

63 iunie 2011

TRUCK&VAN

7


avTruck, GPS nN pentru „grele“

news powered by eschidere nD sediu EVW Holding Gil`u

Istoria de 19 ani a societăţii EVW a atins, putem spune, un punct culminant odată cu deschiderea sediului central de la Gilău. O construcţie de mari dimensiuni, ce probabil se doreşte să facă faţă viitoarelor vânzări de camioane ale companiei, aceasta dovedind prin dimensiuni şi calitatea interioarelor că pentru EVW criza economică din ultimii doi ani a trecut mult mai uşor. Cele peste 7 milioane de euro investiţi acoperă un centru de vânzări şi service cu o suprafaţă totală de 41.700 mp, din care 36.000 mp suprafaţă totală neconstruită iar 5.700 mp suprafaţă construită.

Eurowag anun]` un nou sistem pentru Polonia

n

3.5 tone. Taxarea se va face pe baza distanței parcurse și se va calcula prin folosirea O.B.U („via BOX”). EUROWAG este partener oficial al sistemului de taxe de drum din Polonia.

Rombat raporteaz` cre[teri

n

Rombat, cel mai mare producător de acumulatori auto din România, a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră de afaceri de peste 77 de milioane de lei, cu 18,8% mai mare decât rezultatul din perioada similară a anului anterior. Potrivit companiei, vânzările au depăşit 550.000 de unităţi, iar profitul a crescut cu 10% faţă de primele trei luni din 2010, depăşind 7,2 milioane de lei (1,7 milioane de euro).

Joint-venture pentru motoare electrice

n

Totodată, o tendinţă crescătoare a fost consemnată şi pe segmentul after-market (baterii noi pentru maşini aflate în circulaţie), unde s-a înregistrat un procentaj superior cu 32,8%, ceea ce a dus cota de piaţă a Rombat la aproape 54%. Pentru 2011, producătorul bistriţean şi-a stabilit ca ţintă vânzarea a 2,26 milioane de acumulatori auto, mai mult cu 7,6% faţă de anul trecut, când livrările au depăşit 2,1 milioane de baterii auto. Pe plan intern, Rombat ocupă 65% din piaţa totală şi 54% din segmentul after market.

Vânz`ri record pentru Goodyear

n

Compania Eurowag anunță noul sistem de taxe pentru autostrăzi în Polonia începând cu 01.07.2011. Taxa de drum pentru autostrăzi va fi percepută în Polonia din data de 01.07.2011 pentru autovehiculele cu greutate mai mare de 8

TRUCK&VAN

iunie 2011

cu 27% și căștiguri mai mari pentru primul trimestru din acest an. Venitul per anvelopă a crescut cu 15% față de anul trecut, venitul net al Goodyear fiind mai mare cu 103 milioane de dolari. Vânzările Goodyear în primul trimestru au totalizat 5,4 de miliarde de dolari, cu 27% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2010, având cel mai mare nivel atins vreodată de companie în oricare alt trimestru. Volumul de unități de anvelope a totalizat 46,8 milioane, cu 7% mai mult față de 2010. Vânzările pe primul trimestru au reflectat o creștere de 219 milioane de dolari a volumului. La rezultatele din primul trimestru a contribuit creșterea de 276 milioane de dolari pe segmentele de afaceri conexe, în principal în vânzările din industria chimică în subsidiara America de Nord, și tranzacții la un curs de schimb valutar favorabil. Venitul net al Goodyear pe primul trimestru al anului 2011 a fost de 103 milioane de dolari.

Goodyear Tire & Rubber Company a raportat comercializarea unui volum mai mare de unități de anvelope, vânzări record în creştere

Daimler și Bosch plănuiesc înființarea unui joint-venture pentru fabricarea de motoare electrice. Companiile Daimler AG și Robert Bosch GmbH intenționează să colaboreze pentru dezvoltarea și fabricarea de motoare electrice pentru autovehiculele electrice din Europa. Cele două companii au semnat în luna aprilie a acestui an o scrisoare de intenție în acest sens și au demarat negocierile contractuale pentru formarea unui jointventure cu participatie 50:50. Negocierile urmează a fi finalizate în primul semestru al anului 2011, iar producția comună va începe în anul 2012.

Câteodată, șoferii de camion pot ajunge pe un sector de drum ale căror indicatoare sunt puse foarte prost. În aceste condiții ei nu pot decât să întoarcă în condiții care pot fi periculoase. Pentru a preveni astfel de inconveniențe, Renault Trucks oferă acum șoferilor oportunitate de a downloada aplicația NavTruck pe iPhone. Aceasta este singura aplicație GPS dedicată autovehiculelor grele de marfă. Urmând lansarea primei versiuni europene, acum aplicația este disponibilă pentru Franța, Marea Britanie și Italia. Aceste țări sunt prezentate sub formă de hărți complete. Odată ce a fost introdusă configurația vehiculului în sistem, șoferii vor primi o rută care cuprinde cele mai sigure drumuri și în același timp permise pentru acel tip de autovehicul.

MAN TGX EfficientLine Nr. 1.000

news

MAN TGX EfficientLine, un camion special conceput pentru transportul greu pe distanțe lungi în condiții economice, se dovedește a fi foarte popular printre operatorii din Europa. Astfel, camionul cu numărul 1.000 din seria TGX EfficientLine a fost produs recent și vândut către firma Hettich Transporte din Villingen-Schwenningen. Compania are 28 de ansambluri cu cap-tractor MAN și folosește sistemul MAN TeleMatics® pentru a monitoriza datele autovehiculelor sale.

Revista Volvo, în format digital, pe tablet` Volvo Trucks a decis să lanseze noul număr al revistei Volvo Trucks’ magazine, într-o variantă dedicată pentru OS-ul Android. Această lansare survine lansării cu succes a revistei brandului suedez din ianuarie pe iPad. Noul număr al Volvo Trucks Magazine poate fi descărcat gratuit. Persoanele cu iPad pot accesa revista din App Store, în timp ce utilizatorii de Android o pot găsi în Marketplace.


consumabile

coverstory

Revolu]ia Optidriver+ continu`! Urmeaz` OptiTrack sistem n u e t s ck e `rat OptiTra inar, un adev iei tr d extraor iece” al indus ne. p oa „master ]iilor de cami c constru ut la lucru în t spune o `z L-am v de [antier [i p ai m i condi]i e departe cea d c` este t` inova]ie ani n interesa ic` a ultimilor g vel Dan Pa a tehnolo t domeniu n ra ţ s e c Lyon, F a n i d

C

amioanele cu utilizare de șantier au reprezentat totdeauna o provocare pentru producători. Acestea trebuie să fie în primul rând rezistente, șasiul și sistemul de deplasare făcând față unor sarcini dinamice ce nu sunt întâlnite niciodată la camioanele de lungă distanță sau destinate distribuției. De asemenea, regimul de lucru implică cantități mari de com-

10 TRUCK&VAN

iunie 2011

Dacă apariția noilor cutii automate de viteze cu programe adecvate pentru transportul de șantier au rezolvat parțial problema consumului, acesta fiind optimizat în funcție de modul de lucru, celelalte probleme au rămas în continuare… până când producătorul Renault Trucks a montat pe camioanele de şantier noul sistem OptiTrack. OptiTrack este un sistem extraordinar, un adevărat „masterpiece” al industriei construcțiilor de camioane. L-am văzut la lucru în condiții de șantier și pot spune că este de departe cea mai interesantă inovație tehnologică a ultimilor ani din acest domeniu. Pe scurt, este primul sistem de cuplare rapidă ce poate transforma un 4x2 într-un 4x4 fără a avea nevoie de o axă suplimentară specifică și sistem de demultiplicare intermediar. Montat în prezent pe modelele gamei Renault Premium Lander DXi, acesta oferă cumpărătorului o serie de avantaje unice: o creștere cu 500 kg a sarcinii utile (comparația a fost efectuată între modelul Renault Premium Lander 8x2*6 cu sistemul OptiTrack și un camion similar cu o configurație clasică 8X4), o reducere a consumului de combustibil de peste 10%, dar și o manevrabilitate sporită, datorită modificării razei de virare cu 12,5%. Sistemul OptiTrack permite o creștere a mobilității vehiculelor Renault Premium Lander datorită unei tehnologii utilizate în principiu la acţionarea mecanismului de deplasare al utilajelor pentru construcţii. Aceasta are la bază un sistem de transmitere a mişcării hidrostatic, format dintr-o pompă de înaltă presiune conectată direct la motor și două motoare hidraulice pentru fiecare roată a punții secundare. Practic, prin simpla apăsare a unui buton pe panoul de bord se obține o mobilitate comparabilă cu a unui vehicul cu tracțiune integrală, sistemul 4x2 transformânduse într-unul 4x4.

bustibil, lucrând la viteze mici, din acest motiv normarea lor se face la ora de lucru și nu la kilometri parcurși. În momentul în care un astfel de camion specializat se deplasează din interiorul șantierului în afara acestuia, pe o șosea normală, caracteristicile sale îi impun și în acest caz un consum crescut de motorină comparativ cu cel al unui camion de lungă distanţă. iunie 2011

TRUCK&VAN 11


coverstory

coverstory

mioane Autoca nte la test: CP, a r de 4 6 0 particip x DXi 11 cu motoriver+,

P, Kera Optid Renault 6x4 şi sistem motor de 520 C ie ţ u a c r 3 u 1 , g i + fi X er con Kera x D Optidriv Renault 8x4 şi sistem DX i 11 nn 2 ie r ţ de ra config u Premium Lan g uraţie 4 x 2 nfi o c nault , e P R C r+, 1 nn ptidrive r de 4 6 0 cu moto OptiTrack şi O er DX i 11 e d şi sistem Premium Lan g uraţie 8x 2*6 fi lt n u a o c n , e P R C r+, nn 1 ptidrive r de 4 6 0 x şi cu moto OptiTrack şi O ult Kera e se Rena ale Sher pas a ş şi sistem le e c t re ion ltifuncţ Cape”. unul din Bonus: ase vehicule mu diţ ia „Cape to ş e din cele articipat la ex p p ca re a u

nn 1

Cum funcţionează

În mod clasic cuplarea celei de a doua punţi motoare se face mecanic, practic cuplul motor fiind transmis prin intermediul cutiei de viteze la un arbore longitudinal montat sub camion, care la rândul lui, prin intermediul unui mecanism diferenţial, transmite mişcarea de rotaţie stânga/dreapta la cele două roţi. OptiTrack elimină toate axele metalice dar şi diferenţialul, rezultând o economie de metal de 500 kg, deci o reducere a greutăţii proprii şi o creştere a masei utile de transportat. Transmiterea mecanică a mişcării de rotaţie a fost înlocuită cu transmiterea hidraulică a acesteia, prin intermediul unui circuit de 12 TRUCK&VAN

iunie 2011

înaltă presiune. Astfel, fără a mai trece prin cutia de viteze, o pompă hidraulică antrenată direct de către motor este permanent acţionată de acesta. A fost preferată varianta de pompă mecanică cu roţi dinţate, deoarece aceasta este extrem de robustă, defectarea ei pe întreaga durată de viaţă a maşinii fiind absolut accidentală. Cele două motoare hidraulice pot fi astfel cuplate de şofer numai atunci când este nevoie de o putere de tracţiune mai mare la nivelul roţilor. Avantajele acestui sistem rezidă nu numai din greutatea redusă dar şi prin faptul că maşina are acum un centru de greutate mai jos, deci o stabilitate mult mai bună. Acest lucru se simte mai ales atunci când se deplasează pe

suprafeţe cu înclinare laterală mare şi este încărcată la sarcină maximă. OptiTrack este cuplat cu o cutie de viteze Optidriver+, pe aceasta existând funcția off-road. Această funcție off-road oferă totdeauna o mobilitate mult mai importantă decât cutia mecanică. Rezultatul: un autocamion ceva mai ușor, dar plăcut la conducere. De asemenea, față de un 4x4 clasic, sistemul Optitrack permite o reducere a greutății și a consumului, deoarece anumite piese componente nu mai sunt utilizate în permanență și în mod special se câștigă mobilitate atunci când este nevoie pentru livrarea materialelor în zone dificile. Mobilitatea maximă începe de la 0 km/h,

datorită faptului că sistemul OptiTrack este format dintr-o pompă hidraulică cuplată la motor, aşa cum am mai spus, iar aceasta funcționează la parametrii nominali imediat după pornirea vehiculului. Aceasta înseamnă că există o disponibilitate de motricitate permanentă. Interesant este că sistemul nostru pornește de la 0 km/h, nu există nici un sistem adițional pe cutia de viteze, nu este nevoie de cutia de viteze în funcțiune pentru a cupla sistemul la roțile din față, şi mai mult, se oprește la fel de ușor cum sa cuplat. Dacă se părăsește zona cu acces limitat și uitați să îl deconectați, la viteze mai mari de 30 km/h acesta se deconectează automat, deci nu există riscul de deteriorare mecanică.

În cadrul şantierului de la Lyon am putut vedea la lucru şi un Renault Premium Lander cu o altă aplicaţie de construcţii, probabil cea mai dură dintre cele utilizate în domeniu: şasiu cu malaxor de beton. Stabilitatea dinamică oferită de sistemul OptiTrack se poate simţi cel mai bine la volanul acestui malaxor, care din principiu are un centru de greutate ridicat şi deci oferă un grad de stabilitate mai scăzut decât un camion cu benă pentru materiale de şantier. Dar avantajul enorm, care cu siguranţă va fi apreciat de către utilizatori este dat de faptul că un astfel de malaxor poate transporta un metru cub de material mai mult decât variantele cu transmisie clasică a mişcării pentru 4x4. Deci, în loc de 8 mc, aici

se poate pune fără probleme un malaxor cu capacitate de transport de 9 mc. Testul nu putea fi complet fără „clasicele” Renault Kerax 6x4 cu sistem Optidriver+. Mai întâi oferit pentru camioanele de lungă distanţă şi făcând parte din Optifuel Solutions, un sistem integrat de soluţii tehnice, de pregătire dar şi de service dedicat reducerii importante a consumului de combustibil, Optidriver+ este acum disponibil şi pentru camioanele destinate activităţilor de construcţii. Acesta integrează o cutie robotizată adaptată perfect aplicaţiilor din acest domeniu dur, cu un sistem automat de comutare între cele două moduri de deplasare: off-road şi on-road. iunie 2011

TRUCK&VAN 13


feature Duelul consumului cu camioane Scania Spectatorii au putut urmări duelul pe internet primind date despre poziționarea și consumul de combustibil al celor două camioane Euro 6 prin intermediul sistemului Scania Fleet Management. La sfârșitul acestei competiții, șoferul companiei TSL, Peter Röder a fost câștigător după două zile petrecute pe drum la bordul unui camion Scania R 480 Euro 6. El a reușit pe parcursul competiției un consum mediu de 25,4 litri la 100 km acoperind o distanță de 1.351 kilometri. Concurenta lui Röder,

14 TRUCK&VAN

iunie 2011

Hanna Fange, care reprezintă laboratorul Scania, a terminat cu un consum de 25,7 litri/100 km. „29 ani în spatele volanului m-au făcut să mă gândesc în perspectivă asupra a ceea ce se poate întâmpla pe drum și să fac față diferitelor situații”, a spus Peter Röder după ce a terminat acest duel de 1.351 kilometri. 25,4 litri/100 km este mai puțin decât media normală. Șoferul explică: „R 480 Euro 6 a fost un camion foarte plăcut în curse și este mult mai ușor de condus aici în Scandinavia

feature

Laboratorul de transport al Scania [i compania german` TSL s-au provocat una pe cealalt` la sfâr[itul lunii mai. Scopul competi]iei: cine economise[te cel mai mult combustibil în transporturile comerciale.

INFO TSL este o companie de transport germană care este specializată în livrări critice din punctul de vedere al timpilor în industria alimentară. Înființată în 1994, compania cu sediul în Groß-Umstadt, de lângă Frankfurt are 60 angajați. Flota cuprinde 37 cap-tractoare proprii alături de alte câteva sute oferite de subcontractori. Laboratorul de transport Scania este o subsidiară a producătorului suedez care testează și evaluează caracteristicile și performanța în transportul comercial. Compania are o flotă de 20 capete tractor și aproape 70 semiremorci.

n Gabriel Mistodie

decât pe autostrăzile aglomerate ale Germaniei”. Hanna Fange, totuși, a simțit greutatea competiției pe umeri și a fost puțin dezamăgită: „Îl felicit pe Peter pentru că a fost un șofer mai bun. În același timp, știu că aș fi putut evita câteva greșeli pe parcursul celei de-a doua zi a testului”. Amândoi șoferii din Scania Fuel Efficiency Duel au reușit scăderea consumului sub norma fixată de 26 litri/100 km. Această cifră este conform cu așteptările avute de cei de la Laboratorul de transport al Scania.

Este loc pentru îmbunătă]iri

Anders Gustavsson, șef al Laboratorul de transport al Scania, a spus că este foarte mulțumit de modul în care a decurs duelul. „Am prevăzut că este posibil să atingi cifre sub 26 l/100 km cu stiluri de condus total diferite. Acest lucru este încurajator. Dar vedem că este loc pentru mai multe îmbunătățiri la amândoi șoferii”, spune Gustavsson. Laboratorul de transport Scania folosește autovehicule Euro 5 și Euro 6 pentru misiunile sale de transport, alături de câteva camioane de la competiție, cu specificații asemănătoare. „Fiecare autovehicul din flota noastră face aproximativ 35.000 km în fiecare lună și urmărim rezultatele detaliat. Consumul de combustibil mediu al celor 18 camioane Scania folosite – printre ele aflându-se R 400 Euro 5, R 420 Euro 5 și R 480 Euro 6 – diferă de obicei cu o jumătate de litru la 100 km, incluzând consumul de AdBlue pentru variatele de 420 și 480 CP”, a declarat Anders Gustavsson. „Pe parcursul iernii, am reușit un consum mediu de 29 litri la 100 km și în timpul verii, așteptăm ca acesta să fie de 26 litri/100 km”. Johan Berglund, șeful diviziei Fleet Management Scania, a comentat duelul în funcție de datele monitorizate de echipa sa prin intermediul portalului Scania Fleet Management:„A fost foarte interesant să urmăresc în continuu pe cei doi șoferi pe parcursul celor două zile. Doi șoferi foarte pricepuți cu stiluri de condus relativ diferite au obținut aproximativ aceleași

rezultate. Hanna Fange este obișnuită să conducă potrivit recomandărilor, în timp ce Peter Röder are un mod diferit și foarte eficient de a negocia urcările pe dealuri. Diferențele dintre scorurile Scania Driver Support arată că sunt mai multe feluri de a ajunge la rezultatul dorit”. Klaus Ellinger, fondatorul TSL, explică de ce compania sa a intrat în această competiție. El adaugă: „Avem șoferi foarte buni care știu să manevreze un camion. Vedem rezultatul în cosumul de combustibil scăzut înregistrat în afacerea noastră de zi cu zi, alături de costurile reduse cu întreținerea și performanțele de servisare îmbunătățite”.

Competi]ie de 1.351 kilometri

Încercarea celor doi șoferi a pornit de la fabrica Scania din Södertälje pe 26 mai la ora 04:00. Cele două camioane Scania R 480 cu motoare Euro 6 (ansambluri cap-tractor cu semiremorcă cu o sarcină maximă de 40 tone) au pornit către cealaltă fabrică a producătorului suedez din Zwolle, Olanda. Camioanele au plecat înspre sud traversând Suedia și intrând în Danemarca la Vordingborg, la aproximativ 100 km sud de Copenhaga. Aici șoferii au petrecut perioada de odihnă de 11 ore. Între timp cele două camioane au continuat drumul către Zwolle cu alți șoferi. Pe 27 mai la ora 02:00 încercarea a reînceput cu Hanna Fange și Peter Röder la volanul altor două camioane cu aceleași specificații, care au plecat de la Vordingborg pentru a ajunge înapoi la Södertälje la ora 13:00. iunie 2011

TRUCK&VAN

15


news

VW face o ofert` de preluare a MAN Volkswagen (VW), cel mai mare constructor auto din Europa, inten]ioneaz` s` achizi]ioneze integral produc`torul de camioane MAN. VW a anun]at la începutul lunii mai c` [i-a majorat participa]ia la MAN la peste 30%, ceea ce oblig` compania, potrivit legisla]iei germane, s` fac` o ofert` de preluare. n Gabriel Mistodie

16 TRUCK&VAN

iunie 2011

VW caută să intensifice cooperarea între cele două companii și Scania. VW vrea să coopereze împreună cu cei doi producători de „grele”, pentru a optimiza partea de achiziții, dezvoltare și producție. „Pentru a permite o mai strânsă colaborare între MAN, Scania și Volkswagen, o creștere a participației și a controlului Volkswagen asupra MAN sunt necesare,” se susține într-o declarație oficială a VW. VW, care deținea un procent de 29,9 din MAN înaninte de majorarea de capital, are ca scop transformarea participației sale într-o „majoritate stabilă,” susține purtătorul de cuvânt al companiei Christine Ritz. VW a ajuns prin această operațiune la o participație de 30.47%, prag care îi permite, conform legislației germane să facă o ofertă pentru întreaga companie. Acţiunile MAN au crescut în ziua „mișscărilor financiare” cu 1,2%, la 97,74 euro. VW vrea să ofere acţionarilor producătorului de camioane 95 de dolari pe titlu. Prin achiziţia MAN, constructorul auto îşi extinde operaţiunile în domeniul camioanelor, ceea ce-i va permite să concureze mai bine cu liderul de pe piaţa mondială, Daimler. Principalii acţionari ai producătorului de camioane sunt, după VW, DWS Investment şi Barclays.


Diploma de onoare

Termenul limit` pentru transmiterea candidaturilor este 31 august 2011

IRU

Ca în fiecare an, Diploma de Onoare IRU 2011 va fi acordat` celor mai buni [oferi din transporturile rutiere na]ionale [i interna]ionale, inclusiv [oferilor de taxi 18 TRUCK&VAN

iunie 2011

Diploma de Onoare IRU este acordată conducătorilor auto profesionişti angajaţi în transportul naţional sau internaţional de pasageri sau mărfuri pe cale rutieră şi pentru şoferii de taxi care au făcut onoare profesiei lor prin modul lor de conducere în condiţii de siguranţă, loialitatea arătată faţă de compania angajatoare şi calităţii lor morale. Această distincţie - care este foarte apreciată nu numai de conducătorii auto, ci şi de companiile de transport, mass-media şi de autorităţi - recompensează cei mai merituoşi şoferi ale căror performanţe servesc ca exemplu pentru tinerii conducători auto îmbunătăţind în acelaşi timp siguranţa rutieră şi imaginea profesiei. Diploma de Onoare IRU se acordă odată pe an, cu ocazia unei reuniuni a Adunării Generale IRU, conducătorilor auto nominalizaţi de către asociaţiile membre IRU. Aceasta este acordată o singură dată numai şoferilor nominalizaţi, şi anume prima dată când sunt îndeplinite criteriile mai sus menţionate şi transmise la IRU. Candidaturile depuse prin intermediul asociaţiilor membre IRU vor fi prezentate la IRU Secretariatul General în Geneva prin intermediul chestionarului până la 31 august în fiecare an. Preşedinţia executivă IRU decide cu privire la atribuirea acestei distincţii. În alegerea candidaţilor, preşedinţia executivă IRU va lua în considerare toate elementele de apreciere. Nu se poate face recurs împotriva deciziei sale. Diplomele de Onoare IRU sunt remise asociaţiilor membre de către Secretariatul General IRU în timpul Adunării Generale anuale IRU. Este sarcina asociaţiilor membre IRU să prezinte nominalizările pentru Diplomele de Onoare IRU. Toate diplomele şi medaliile vor fi trimise de către IRU la UNTRR pentru distribuţie.

Conducătorilor auto angajaţi în transportul rutier naţional sau internaţional de pasageri sau de mărfuri

Regulament (rezumat) Compania de transport trebuie să fie membră UNTRR. Şoferul (care poate fi şi şofer-patron) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: nn A fost activ cu regularitate şi în mod continuu în profesia sa de cel puţin 20 ani spre deplina satisfacţie a angajatorului său; nn A fost în serviciu în aceeaşi companie în ultimii cinci ani cel puţin; nn A condus minimum 1 milion kilometri în calitate de şofer profesionist în transportul rutier naţional sau internaţional; nn Nu a cauzat, din vina sa, un accident serios în traficul rutier (cu vătămare corporală) în timpul ultimilor 20 ani; nn Nu a comis o încălcare gravă a traficului, reglementărilor vamale sau administrative în ultimii cinci ani. Diploma de onoare IRU este acordată numai o singură dată şoferilor nominalizaţi. Preşedinţia Executivă IRU hotărăşte atribuirea distincţiei. Nu se poate face recurs împotriva deciziei ei.

Conducătorilor auto de taxi

Regulament (sumar) Compania de taxi trebuie să fie membră UNTRR. Şoferul (care poate fi şi şofer-patron) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: nn A fost activ cu regularitate şi în mod continuu în profesia sa de cel puţin 20 ani spre deplina satisfacţie a angajatorului său;

nn A fost în serviciu în aceeaşi companie

în ultimii cinci ani cel puţin;

nn A condus minimum 1 milion kilometri

în calitate de şofer profesionist de taxi;

nn Nu a cauzat, din vina sa, un accident serios

în traficul rutier (cu vătămare corporală) în timpul ultimilor 20 ani; nn Nu a comis o încălcare gravă a traficului, reglementărilor vamale sau administrative în ultimii cinci ani.

Diploma de onoare IRU este acordată numai o singură dată şoferilor nominalizaţi. Preşedinţia Executivă IRU hotărăşte atribuirea distincţiei. Nu se poate face recurs împotriva deciziei ei. Termenul limită pentru transmiterea candidaturilor este 31 august 2011. După această dată, nominalizările trebuie să fie amânate până anul viitor. Ca şi în anul 2010, candidaturile vor fi transmise la IRU prin intermediul unui chestionar electronic (iForm). Firmele care doresc să nominalizeze şoferii profesionişti, pe care îi consideră demni de a fi recompensaţi cu Diploma de onoare IRU, sunt rugate să completeze chestionarele online, conform categoriei de transport corespunzătoare.

!

info

Atenţie! Vor fi acceptaţi numai membrii activi UNTRR. Pentru a vă putea transmite candidaturile accesaţi www.untrr.ro iunie 2011

TRUCK&VAN 19


Parteneriatul Român de Siguran]` Rutier` sub patronajul Regelui Mihai I al României

Rezolu]ia asupra facilit`rii multilaterale a comer]ului, turismului [i transportului rutier Rezoluţia IRU asupra facilitării multilaterale a comerţului, turismului şi transportului rutier internaţional a fost adoptată de Adunarea Generală a IRU organizată în data de 8 aprilie 2011, la Buenos Aires. Rezoluţia IRU vizează promovarea activă a unei abordări multilaterale pentru facilitarea comerţului, turismului şi transportului rutier internaţional pentru a realiza dezvoltarea economică. Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU), reprezentând operatorii de transport rutier prin cele 180 asociaţii membre din 74 de ţări de pe 5 continente,

Considerând că

nn în economia globalizată de astăzi transpor-

tul rutier profesional nu mai este numai un mod de transport, ci un instrument vital de producţie pentru transportul de marfă şi programele de turism, interconectând orice afacere pe toate pieţele lumii prin serviciul său unic de înaltă calitate din poartă în poartă (door-to-door); I nn ndustria de transport rutier profesional, care se găseşte pretutindeni şi la dispoziţia fiecăruia, şi din care 95% sunt IMM-uri, contribuie considerabil la prosperitatea socială şi economică şi asigură atingerea Obiectivelor Mileniului pentru Dezvoltare ale ONU; nn Recenta criză economică a determinat multe guverne să adopte politici protecţioniste şi acţiuni unilaterale, care afectează comer20 TRUCK&VAN

iunie 2011

ţul şi turismul, sau să negocieze acorduri bilaterale limitate; nn Solicitarea Liderilor G20 de a se pune capăt protecţionismului şi de a se facilita comerţul, turismul şi transportul rutier la Summit-ul de la Londra din 2009 a rămas neascultată; nn Lipsa de succes, până în prezent, a celei de a 5 Runde de la Doha în păstrarea principiilor libertăţii de tranzit conform GATT Articolul V din 1994 poate afecta mai departe dezvoltarea comerţului şi economiei; nn Recentele probleme cu funcţionarea şi conformitatea alocării cotelor licenţelor multilaterale de transport marfă, precum cota CEMT, au determinat negocieri bilaterale încordate, care ameninţă tranzitul şi astfel, comerţul internaţional; nn A nalizele ONU au demonstrat că în ţările în curs de dezvoltare peste 40% din timpul de transport este pierdut la frontiere. Această cifră este confirmată şi pe proiectul IRU NELTI. Intr-adevăr, ambele analize confirmă faptul că timpii de aşteptare la frontieră sunt un impediment major pentru serviciile internaţionale cu autobuze şi autocare şi pentru creşterea economică în respectivele ţări; nn Studii ştiinţifice au arătat că pentru fiecare dolar pierdut din cauza penalităţilor asupra transportului rutier, cel puţin 2 dolari sunt pierduţi de economie în termeni de oportunităţi de afaceri pierdute, demonstrând că

orice penalitate asupra transportului rutier determină o penalitate şi mai mare asupra economiei ca întreg.

IRU solicită urgent Guvernelor

nn Să recunoască faptul că promovarea şi facili-

tarea comerţului, călătoriilor şi transportului rutier internaţional este cel mai eficient mod de a accelera redresarea economică; nn Să pună capăt măsurilor protecţioniste care împiedică comerţul, călătoriile şi transportul internaţional, şi astfel dezvoltarea economică; nn Să protejeze, apere şi aplice principiul „libertăţii de tranzit“ aşa cum este prevăzut prin GATT Articolul V; nn Să implementeze măsuri adecvate pentru a armoniza eficace condiţiile pieţei; nn Să implementeze o abordare multilaterală în facilitarea mişcării legitime a oamenilor şi bunurilor dincolo de frontiere şi să elimine obstacolele practice pentru operatorii de transport rutier prin implementarea eficace a instrumentelor cheie de facilitare ale ONU, ca Armonizarea, Convenţia TIR şi CVR; nn Să promoveze şi sprijine încheierea de acorduri multilaterale pentru liniile regulate de autobuze şi autocare (OmniBUS); nn Să aplice, în paralel cu sistemele de autorizare bilaterale existente, în mod etapizat, sisteme multilaterale de autorizare, numai pe fundamente economice.

În data de 13 mai 2011, Parteneriatul Român de Siguran]` Rutier` a primit înaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I al României. n Delea Alexandru

Diploma cu înalta distincţie a fost înmânată de catre Majestatea Sa Regele Mihai I al României domnului Radu Dinescu, Vicepreşedinte al Parteneriatului Român de Siguranţă Rutieră. Membrii delegaţiei care au participat la acest eveniment au fost următorii: Dl. Radu Dinescu - Vicepreşedinte al Partenen riatului Roman de Siguranţă Rutieră Dl. Eric Faidy - Preşedinte al Consiliului de n Administraţie Michelin România D n na. Camelia Mihaela Nicoară - Director Juridic şi Relaţii Publice Michelin România Dl. Michael Stanciu - Preşedinte al Search n Corporation Dl. Eugen-Anton Cincu - Preşedinte Executiv n al A.R.B.I. Dl. Silviu Lefter - Director General la Crucea n Roşie Română Dl. Catalin Velescu - Director General 3M n Romania

Dl. Adrian Crăciunescu - Government Bussin nes 3M România

Dna. Anca Maria Ionescu - Director de Pron

tocol, marketing şi comunicare NORAUTO România Dl. Dragoş Andrei Ignat - Comisar de Polin ţie, lector univ. dr. la Academia de poliţie „Al. I. Cuza” Dl. Mircea Iosif - Coordonator naţional al n Parteneriatului Roman de Siguranţă Rutieră Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră, alături de Organizaţia Mondială a Sănătăţii România, şi Federaţia Internaţională a Drumurilor, în parteneriat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Rutieră a lansat în luna mai prin intermediul unui eveniment desfășurat în parcul Izvor, „Decada acţiunii pentru siguranţă rutieră, 2011-2020“.

Despre Parteneriatul Român pentru Siguran]ã Rutierã La sfârșitul anului 2007, GRSP prin Coordonatorul sãu pentru Programul pentru România, împreunã cu partenerii sãi la nivel național au înființat asociația nonguvernamentalã Parteneriatul Român pentru Siguranțã Rutierã – GRSP România. Asociația pãstreaza reprezentativitatea din cadrul unui PPP, membrii sãi reprezentând sectorul privat, neguvernamental și public. Ei coopereazã sub umbrela GRSP- România cu scopul comun de a îmbunãtãți siguranța rutierã din România. Asociația GRSP- România și-a început activitatea în 2008 sub conducerea Consiliului Director compus din Președinte în persoana lui Gheorghe Popa (Inspector General al Poliției Române) și Vicepreședinții: Francois Fourmont (CEO Dacia) și Dl. Radu Dinescu (Secretar General UNTRR).

iunie 2011

TRUCK&VAN 21


news F

irma italiană anunță că este posibilă obținerea standarului Euro 6 datorită tehnologiei SCR (de reducție catalitică selectivă) dezvoltată de inginerii săi. Sistemul va fi introdus pe două game noi de motoare - Cursor și Tector - pentru camioane grele și autobuze. Conform anunțului oficial, noile propulsoare vor avea o combustie și sisteme de tratament optimizate pentru a menține un consum mic de combustibil și a realiza o conversie eficientă a oxizilor de azot.

Alfredo Altavilla, Iveco Chief Executive Officer, a declarat: „Am anunțat strategia tehnologiei noastre de motoare Euro 6 încă din aprilie 2010 la zilele Analiștilor și Investitorilor din Torino. Am spus atunci că vom reuși atingerea standardului Euro 6 fără recircularea gazelor de evacuare. EGR este o tehnologie care își are locul său în sectorul transporturilor, dar când vorbim de autovehicule comerciale care pot cu ușurință depăși un milion de kilometri pe parcursul vieții, tehnologia care reduce consumul și costurile adiționale de operare la minimum este alegerea tehnică corectă. SCR-ul de la FPT Industrial îndeplinește această nevoie. Este clar că autovehiculele Euro 6 vor fi mai scumpe tehnologia are un preț și o valoare”.

22 TRUCK&VAN

iunie 2011

news Reglementări Euro 6

Reamintim că reglementările de emisii Euro 6 se vor aplica tuturor autovehiculelor comerciale grele și autobuzelor începând cu 1 ianuarie 2014 și cuprind următoarele schimbări: nn Noi tipuri de teste statice sau de funcționare la pornirea „la rece” și la temperaturi normale de funcționare. Ciclul de funcționare va include două părți: o parte în care un motor este folosit „la rece” și o altă parte în care este folosit după un timp de staționare. nn Emisiile de oxizi de azot vor fi reduse cu 80% în comparație cu Euro 5.

nn reducerea emisiilor de particule cu 66% în comparație cu Euro 5 și introducerea unui număr limită de particule care va aduce o reducere totală a acestor emisii cu 95%. nn Introducerea unei limite de emisii de amoniac. nn Luarea în calcul a emisiilor blocului motor dacă nu este folosit un sistem încapsulat. nn Cerere privind durabilitatea îmbunătățirilor legate de emisii de până la 700.000 km sau 7 ani pentru cele mai mari autovehicule. nn Apariţia la bord a unor sisteme avansate de diagnostic.

Iveco anun]` motoare Euro 6 f`r` EGR De curând, Iveco împreun` cu Fiat Powertrain Technologies au anun]at finalizarea motoarelor Euro 6, care îndeplinesc acest standard european f`r` EGR. Truck & Van v` prezit` toate detaliile despre aceste motoare. n Gabriel Mistodie


news Tehnologie cu patente multiple Motoarele Tector și Cursor au primit cele mai noi generații de injectoare ce permit presiuni de până la 2.200 bari. O nouă unitate de control electronic a fost introdusă pentru a supraveghea atât parametrii motorului cât și pentru a permite un control cât mai bun al sistemului de tratament. Unitatea a fost proiectată în așa fel încât să fie cât mai compactă și să integreze perfect toate funcțiile motorului, precum și cele SCR și DPF.

news Tehnologie „SCR Only” Compania italiană susține că tehnologia sa „SCR Only” este unică și că poate îndeplini cerințele legate de limitele de noxe doar prin reducție catalitică selectivă, fără a mai fi nevoie de recircularea gazelor de evacuare. Realizarea acestui sistem SCR eficient este în mare parte realizată datorită unui program de management în care dozajul de AdBlue și proprietățile termice ale

sistemului after-treatment sunt controlate precis. Printre inovațiile aduse de cercetările FPT Industrial la aceste motoare se numără: nn O modelare optimizată a

dinamicii fluide a gazului de evacuare și a injecției de AdBlue în catalizatoarele SCR. nn Un control care permite dozarea precisă a AdBlue pentru a face față nivelurilor preconizate de emisii de noxe.

nn Un ansamblu de senzori de amoniac

și noxe pentru o detectare mai bună a gazelor de evacuare, sistem ce permite o dozare adaptivă a AdBlue ce compensează uzura catalizatorului SCR. nn Un mixer ce permite hidroliza de uree și distribuția omogenă în fluxul de gaze prin imprimarea unei mișcări de rotire. Combinația acestor patente permite reducerea noxelor cu 95%, atingând niveluri apropiate de 100% în anumite condiții.

Pentru versiunile de motoare Cursor ce folosesc turbină cu geometrie variabilă, controlul electronic a fost introdus pentru a se optimiza răspunsul în funcție de încărcătură la turații mici și a se mări eficiența frânei de motor. Mai mult, toate motoarele vor folosi supapa frânei de motor pentru a realiza regenerarea filtrului DPF. Această metodă îmbunătățește performanțele frânei de motor cu 30% în comparație cu celelalte motoare Euro 6. Pentru niște performanțe de mediu cât mai bune, motoarele Tector și Cursor erau echipate cu sistem de aerisire cu circuit închis încă de la modelele Euro 4/5 și această caracteristică este menținută și pentru Euro 6. Pentru a se preveni orice pierdere de ulei cauzată de gaze, sisteme de separare a uleiului de mare performanță au fost instalate pentru a reduce la minimum orice ardere de ulei sau contaminare filtrelor DPF. Intervalurile maxime de servisare anunțate pentru aceste motoare Euro 6 sunt de 150.000 km Noua generație de sistem SCR se numește Zeolite, este compact și a fost proiectat a avea componente integrate care vor optimiza așezarea pe șasiu și vor minimiza impactul asupra greutății. Acestea vor fi regăsite într-o unitate de forma unei cutii care include DOC (catalizatorul de oxidare diesel), DPF (filtrul de particule diesel), SCR (reducția catalitică selectivă) și CUC (catalizatorul de curățare). 24 TRUCK&VAN

iunie 2011

Intervalurile maxime de servisare anun]ate pentru aceste motoare Euro 6 sunt de 150.000 km

Motor

Cilindri

Cilindree

Turbină

Putere

Cuplu

Tector 4

4

4,5

cu valvă de evacuare

118 kW (160 CP) la 2.500 rpm

580 Nm la 1.250

Tector 4

4

4,5

cu valvă de evacuare

137 kW (186 CP) la 2.500 rpm

680 Nm la 1.250

Tector 4

4

4,5

cu valvă de evacuare

152 kW (206 CP) la 2.500 rpm

750 Nm la 1.400

Tector 6

6

6,7

cu valvă de evacuare

162 kW (220 CP) la 2.500 rpm

800 Nm la 1.250

Tector 6

6

6,7

cu valvă de evacuare

184 kW (250 CP) la 2.500 rpm

850 Nm la 1.250

Tector 6

6

6,7

cu valvă de evacuare

206 kW (280 CP) la 2.500 rpm

1.000 Nm la 1.250

Tector 6

6

6,7

cu valvă de evacuare

235 kW (320 CP) la 2.500 rpm

1.100 Nm la 1.250

Motor

Cilindri

Cilindree

Turbină

Putere

Cuplu

Cursor 9

6

8,7

cu valvă de evacuare

228 kW (310 CP) la 2.200 rpm

1.300 Nm la 1.200

Cursor 9

6

8,7

cu valvă de evacuare

243 kW (330 CP) la 2.200 rpm

1.400 Nm la 1.200

Cursor 9

6

8,7

cu valvă de evacuare

265 kW (360 CP) la 2.200 rpm

1.650 Nm la 1.200

Cursor 9

6

8,7

geometrie variabilă

294 kW (400 CP) la 2.200 rpm 1.700 Nm la 1.200

Cursor 11

6

11,1

cu valvă de evacuare

309 kW (420 CP) la 1.900 rpm

1.900 Nm la 1.050

Cursor 11

6

11,1

geometrie variabilă

338 kW (460 CP) la 1.900 rpm

2.150 Nm la 1.050

Cursor 11

6

11,1

geometrie variabilă

353 kW (480 CP) la 1.900 rpm

2.250 Nm la 1.050

Cursor 13

6

12,9

cu valvă de evacuare

302 kW (410 CP) la 1.900 rpm

2.100 Nm la 1.000

Cursor 13

6

12,9

cu valvă de evacuare

331 kW (450 CP) la 1.900 rpm

2.200 Nm la 1.000

Cursor 13

6

12,9

geometrie variabilă

368 kW (500 CP) la 1.900 rpm

2.300 Nm la 1.000

Cursor 13

6

12,9

geometrie variabilă

412 kW (560 CP) la 1.900 rpm

2.500 Nm la 1.000 iunie 2011

TRUCK&VAN 25


tehnic

Este foarte important s` desf`[ori teste de coliziune când lucrezi cu lan]uri cinematice alternative. În camionul hibrid, setul de acumulatori este plasat într-o latur` a autovehiculului [i trebuie s` fim absolut siguri c` tehnologia este în regul`. Carl Johan Almqvist, Director privind siguranţa traficului la Volvo Trucks

Coliziune între un automobil şi zona unde sunt acumulatorii

Crashtest Înainte ca Volvo Trucks s` scoat` un nou model pe pia]`, acesta trece de obicei printr-un program complex de crash-teste. Volvo FE Hybrid nu a f`cut nici el excep]ie. Cu pachetul s`u de acumulatori ce cânt`re[te 578 de kilograme, acesta a constituit o nou` încercare pentru inginerii de teste.

n Zaharia Ion

Volvo FE Hybrid este propulsat în paralel de un motor electric și o unitate diesel, făcând posibile economii de combustibil de până la 30 %. Modelul hibrid, care într-o primă fază va fi folosit la operațiuni de distribuție și colectare de deșeuri în zonele urbane, a fost testat simulându-se un accident în care un autoturism lovește partea unde se află acumulatorii cu o viteză de 46 km/h. „Acesta este un accident des întâlnit în orașe, acolo unde acest gen de camion operează cel mai des. Scenariul - un autoturism care trece pe lumina roșie a semaforului se lovește de o latură a camionului”, spune Carl Johan Almqvist. Pachetul de acumulatori cântărește 578 kilograme din care doar acumulatorii au 232 kg. Sistemul electric operează la o tensiune de 600 volți. Acesta este primul crash test pe care Volvo îl desfășoară pe un camion hibrid. De aceea evenimentul a fost desfășurat în prezența unor ingineri specializați în coliziuni și a unor experți în motoare, transmisie și din departamentele electrice. „Am decis să desfășurăm testele în acele 45 de secunde în care acumulatorul este încărcat. Atunci trece cea mai mare cantitate de curent în sistem și putem obține cele mai bune rezultate ale testului”, a susținut Ulf Torgilsman, responsabilul de crash teste al Volvo Trucks.

Rezultate pozitive

Testul desf`[urat a decurs perfect [i totul a mers exact cum am pl`nuit. Ne-am demonstrat c` pachetul de acumulatori este stabil. Niciun fel de energie termal` nu a fost generat`, nu au fost incendii [i nici scurgeri de fluide.

După ce dispozitivul care imită mașina de 1.600 kg a lovit pachetul de acumulatori, inginerii adunați acolo au observat că instalația a îndeplinit toate așteptările lor. Sistemul de siguranță încorporat a oprit toată activitatea din sistemul electric. „Testul desfășurat a decurs perfect și totul a mers exact cum am plănuit. Ne-am demonstrat că pachetul de acumulatori este stabil. Niciun fel de energie termală nu a fost generată, nu au fost incendii și nici scurgeri de fluide. Sistemul electric a rămas intact și s-a oprit exact așa cum trebuia să se întâmple”, a spus Ulf Torgilsman după crash-test. Testul a demonstrat două lucruri principale: în primul rând acumulatorii rezistă la coliziuni fără a cauza incendii și că șoferul autoturismului nu va fi rănit de aceștia. Carl Johan Almqvist spune că acest test demonstrează că acumulatorii sunt perfect siguri din punctul de vedere al siguranței traficului.

Ulf Torgilsman, Şeful laboratorului de crash test iunie 2011

TRUCK&VAN 27


magazin

Challenge Bibendum, casa inova]iilor

Cea de-a zecea edi]ie Michelin Challenge Bibendum, summitul global dedicat mobilit`]ii durabile, a avut loc în perioada 18–22 mai, la Berlin. Acesta este singurul eveniment mondial care aduce împreun` constructori de automobile [i de camioane, savan]i, constructori de echipamente, furnizori de energie, institute de cercetare, autorit`]i publice [i organiza]ii nonguvernamentale, cu scopul de a identifica o viziune comun` pentru un transport mai sigur [i mai ecologic. n Gabriel Mistodie

28 TRUCK&VAN

iunie 2011

L

a ediţia din 2011 a summitului global, Michelin a prezentat cinci tipuri de inovaţii pentru anvelope şi trei tehnologii de ultimă generaţie care nu se adresează doar anvelopelor. Toate aceste inovaţii şi tehnologii oferă soluţii problemelor majore care există în sectorul transportului rutier. Fie că este vorba de anvelopa care se repară singură, de anvelopa de camion care suportă o greutate de până la cinci tone, de motorul integrat în roată sau de celula de combustibil, toate inovaţiile Michelin pornesc de la aceeaşi premiză: folosirea cât mai eficientă a materialelor. În plus, randamentul kilometric sporit şi / sau eficienţa energetică se obţin fără a sacrifica celelalte performanţe, cum ar fi siguranţa. Anvelopele şi inovaţiile Michelin au la bază aceeaşi filosofie, care poate fi concentrată într-o singură frază: cu fiecare produs pe care îl concepe, scopul Michelin este acela de a

asigura transportul oamenilor şi al bunurilor în condiţii de siguranţă folosind, în acelaşi timp, cât mai puţine materiale. Pe lângă anvelope activitatea sa de bază - Michelin explorează noi căi de creştere a eficienţei energetice. Colaborând cu alţi jucători ai industriei pentru a concepe vehiculele de mâine, Michelin nu ignoră niciun domeniu de cercetare şi ia în considerare toate oportunităţile de inovaţie, astfel încât provocarea pe care o ridică materialele folosite să poată fi abordată din toate unghiurile. Una dintre metodele inovatoare abordate de Michelin o reprezintă dezvoltarea motorului electric, a cărui capacitate este de trei ori mai mare decât cea a unui motor cu ardere internă. Scopul este acela de a concepe anvelope care să ajute la reducerea consumului de carburant, menţinând în acelaşi timp performanţele legate de siguranţă şi longevitate. Acesta este motivul pentru care inovaţia reprezintă o

forţă atât de puternică în cadrul Grupului Michelin. Programele Michelin de cercetare şi dezvoltare se concentrează de mult timp asupra acestor aspecte, ceea ce oferă constructorului de anvelope o experienţă de neegalat în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Cu un buget anual de 500 milioane euro, echipele de cercetare şi dezvoltare din cadrul Grupului au dezvoltat soluţii şi tehnologii inovatoare, cum ar fi anvelopele care se repară singure şi motoarele încorporate în roată. Pe scurt, există o legătură evidentă - chiar o aliniere clară - între inovaţiile Michelin şi acest forum unic, Michelin Challenge Bibendum. Soluţiile la problemele de mâine pot fi identificate printr-un efort susţinut al tuturor părţilor interesate. Conceluzie: autorităţile publice, furnizorii de energie şi constructorii de maşini şi echipamente trebuie să colaboreze pentru a asigura mobilitatea durabilă a viitorului.

iunie 2011

TRUCK&VAN 29


livrare

livrare

Nou` lovitur` de pia]` pentru Cefin Echipa Cefin din Timi[oara a reu[it o nou` performan]` în tradi]ia livr`rilor importante de flote de camioane. La mijlocul lunii mai, primul lot dintr-un contract de 85 de unit`]i Iveco Stralis a fost predat noilor proprietari - Tir Express - una dintre cele mai importante companii de transport din Italia care opereaz` din 2008 [i în România. Astfel, Cefin a stabilit un nou record na]ional pentru marca IVECO în materie de livr`ri de flote. n Gabriel Mistodie

Scurt istoric Grupul format din companiile Tir Express și S.A.A. ce cuprinde operațiuni de transport și logistică, a fost fondat în 1987 de Giustino Tamburro care a avut o companie de profil individuală în 1970. În intervalul 1987-2007, grupul și-a făcut un portofoliu important de clienți, atât pe plan internațional cât și național. Printre clienții celor două companii se numără Cartiere Burgo Group, SaintGlobain Isover Italia, Mercegaglia Group, Acciaieria Arvedi, Pilkington, Generalsider, Gruppo O-I Manufacturing, Dizio, Burgo Ardennes, Krono France, Margaritelli, Di Donato Group, F&B SRL Fontana Group etc. Compania transportă în principal role de hârtie, oțel în bobine precum și alte materiale sub formă de paleți. 30 TRUCK&VAN

iunie 2011

Parteneriatul solid dezvoltat de CEFIN cu TIR EXPRESS va continua și în anii următori, atât în ceea ce priveşte livrările de autocamioane, cât și pe partea de service și asistență. Tir Express a fost înființată în 2008 cu sediul în Timişoara, dar Grupul SAA la care este afiliată activează în Italia în domeniul transporturilor din 1967. În România, compania a câștigat imediat o independență clară și puternică, atât economic cât și administrativ. Tir Express a fost sprijinită financiar de marile bănci din Timişoara, astfel încât în a doua jumătate a anului 2008 au fost achiziționate primele 6 camioane și un spaţiu industrial în oraşul Cărpiniș pentru depozitarea autovehiculelor din parcul propriu sau închiriate. Astăzi, Tir Express are planuri de dezvoltare regională continuă și îşi manifestă deschis

intenția de a continua colaboarea cu Cefin și Iveco România printr-un nou contract pentru alte 55 de cap-tractoare și 58 de semiremorci. Stefano Albarosa, CEO Cefin Group, consideră încheierea acestui contract un succes deopotrivă pentru Cefin, cât și pentru Iveco, mai ales că firma italiană, înființată încă din 1967, operează în prezent cu o flotă de circa 200 de camioane, care aparțin și altor mărci. Modelele achiziționate de către TIR Express au motor Cursor Euro 5 de 500 CP și vor fi folosite pentru transporturile din România către Europa. Service-ul celor 85 de camioane va fi realizat în reţeaua Iveco din toată Europa. Rețeaua vastă de service a reprezentat un atu pentru Iveco, mai ales că aceste camioane vor fi folosite pentru transporturi internaționale. iunie 2011

TRUCK&VAN 31


consumabile Bosch mai vrea o fabric` în România Grupul german Bosch, unul dintre cei mai mari produc`tori de componente auto a anun]at c` va deschide o nou` unitate de produc]ie în România. Oficialii vor men]iona în cel de-al doilea semestru al anului 2011 când vor începe lucr`rile la noua unitate, care este valoarea investi]iei [i profilul de activitate. n Cristian Gubandru

C

ompania ia în calcul şi extinderea fabricii Rexroth de la Blaj. Bosch Rexroth produce componente pentru fabricanţii de maşini, utilaje mobile si echipamente care produc energii regenerabile. La finalul anului 2010, la fabrica de la Blaj au activat aproximativ 470 de angajaţi, cu 35 de procente mai mulţi decât la finalul lui 2009, tendinţă care va continua şi în 2011. „Vrem să extindem centrul de producţie de la Blaj şi să construim o fabrică de tip greenfield în România. În martie 2011, reprezentanţii Bosch au purtat discuţii cu prim-ministrul României pentru eventualele oportunităţi de investiţie în România. Vom înainta o documentaţie la Ministerul de Finanţe în care vom prezenta detaliat planurile noastre de investiţii”, a declarat directorul general Robert Bosch şi reprezentanta Grupului Bosch în România, Brigitte Eble. Anul trecut, vânzările Bosch au crescut atât în sectorul de activitate Automotive Aftermarket, cât şi în ceea ce priveşte componentele furnizate către producătorii români de autovehicule. În 2010, s-a ob-

32 TRUCK&VAN

iunie 2011

servat o revigorare a segmentului de diagnoză auto pentru atelierele de service, dar şi un interes tot mai crescut pentru serviciile Bosch Car Service. La finalul anului trecut, Bosch Car Service a avut în România 85 de ateliere de service partenere, în 47 de oraşe. Până la finalul lui 2011, concernul german doreşte să fie prezent în România cu 100 de ateliere de service Bosch Car Service. Bosch a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri în creştere cu 17%, ajungând la 161 milioane euro, nivel similar cu cel din 2008. În 2011, compania se aşteaptă la o creştere a acestei valori cu 7%, la 172 milioane euro. Domeniul auto reprezintă 55-60% din afacerile grupului Bosch. Cel mai important client al Bosch este Dacia, valoarea componentelor auto livrate anul trecut depăşind 70 de milioane de euro şi reprezentând peste 40% din afacerile companiei în România. Contractele Bosch cu un producător auto se încheie pe o perioadă de 3 ani, iar livrarea oricărei piese noi este negociată cu doi ani înainte de a începe furniza-

rea piesei respective. În 2012, Bosch va livra noi piese către Dacia, pentru sistemul de frânare. Primele piese către Ford România au fost livrate în 2010, într-un volum foarte mic. „Deocamdată Ford se află la început, valoarea vânzărilor este destul de redusă. Ne aşteptăm ca în 2012 colaborarea cu Ford să se dezvolte. Către Ford livrăm bujii, curele de transmisie, ESP”, a spus Eble. Anul viitor, Bosch va trimite un angajat în fabrica Ford din România pentru a se asigura de calitatea pieselor. La Dacia, Bosch are cinci angajaţi în fabrică. Compania a achiziţionat anul trecut, pentru producţia globală, componente de la 45 de furnizori români în valoare de 94 milioane euro. „În 2011, ne aşteptăm să achiziţionăm din România componente în valoare de peste 100 de milioane de euro, de la 55 de furnizori. Între timp am identificat 70 de furnizori români care pentru noi intră în discuţie ca şi furnizori Bosch”, a precizat Eble. Până la finalul anului 2010, numărul angajaţilor a ajuns la 1.150 de persoane, cu 200 mai mulţi decât în 2009. Grupul Bosch are in plan şi anul acesta crearea de noi locuri de muncă în România. În 2011, Bosch vrea să investească la nivel global peste 7 miliarde de euro pentru asigurarea dezvoltării, din care peste 4 miliarde de euro în cercetare şi 3 miliarde de euro investiţii în mijloace fixe. În 2010, bugetul alocat cercetării şi dezvoltării a fost de 3,8 miliarde de euro, iar investiţiile au totalizat 2,4 miliarde de euro. Cifra de afaceri a Grupului Bosch a crescut la nivel global cu 24 de procente, atingând valoarea de 47,3 miliarde de euro şi depăşind cu circa un miliard de euro nivelul din 2007, de dinaintea crizei. Pentru acest an, grupul german estimează afaceri de 50 miliarde euro, pentru prima dată în istoria grupului. Bosch are circa 283.500 de angajaţi şi vânzări de aproximativ 47,3 miliarde de euro, în domeniile construcţiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum şi echipamentelor pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele peste 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentată în aproximativ 150 de ţări.


news

MAN porne[te în turul eficien]ei

MAN TGX este „Camionul Verde 2011”

news

La puțin timp înaintea începerii acestui tur, MAN TGX 18.400 a fost premiat cu distincția „Camionul Verde 2011”. În cadrul unor teste desfășurate de revistele „VerkehrsRundschau” și „TRUCKER” au fost încercate 14 autovehicule. Varianta MAN TGX 18.400 XLX a ieșit victorioasă, în timp ce MAN TGX 18.440 XLX s-a clasat pe locul 3. MAN TGX 18.400 XLX a fost în topul economiei de combustibil, cu un scor de 96 dintr-un total de 100 puncte.

La mijlocul lunii mai produc`torul MAN a dat startul turului s`u denumit „Consistently Efficient” 2011 în München. Caravana care va traversa 20 de ]`ri din Europa pe parcursul a patru s`pt`mâni este format` din trei camioane MAN TGX. n Zaharia Ion

P

rin turul „Consistently Efficient” MAN vrea să demonstreze cât de mult combustibil poate fi economisit în transporturile de bunuri folosinduse tehnologia de astăzi. Evenimentul a fost deschis de Dr Frank Hiller, Directorul Marketing, Vânzări și Servicii al MAN Truck & Bus, care a dat semnalul de start șoferilor din ediția 2011 a turului. Pe parcursul acestuia, cele trei capete-tractor MAN TGX cu semiremorcă vor străbate mai mult de 10.000 de kilometri în Europa. Cu această ocazie, experții MAN în eficiență vor oferi clienților și celor interesați informații despre eficiența în transport și contribuția MAN în acest aspect. În acest tur, două camioane MAN TGX Effici-

entLine vor demonstra că trei litri de combustibil pot fi economisiți la fiecare sută de kilometri în transportul pe distanțe lungi. TGX EfficientLine a fost prezentat la salonul de vehicule comerciale de la Hanovra în septembrie 2010. Pentru că șoferul influențează într-o mare măsură consumul camionului, un curs de conducere economică al camionului MAN ProfiDrive este inclus în planul standard de livrare al lui MAN TGX EfficientLine. Pe lângă conducere și componentele grupului motorpropulsor și ale suspensiei influențează eficiența unui autovehicul comercial. La fel și semiremorca, anvelopele, combustibilul și uleiurile folosite. Din acest motiv, MAN a ales ca parteneri în acest tur pe Castrol, Kögel, Mi-

chelin și ZF. Cele trei camioane MAN TGX poartă în acest tur o încărcătură specială: mesajele - „Consistently Efficient”, „Save Fuel” - (Economisiți Combustibil) și „Less CO2” (Mai puțin CO2) sub forma unor litere mari de 2 metri. O prelată transparentă permite o vizibilitate nerestricționată asupra acetor mesaje. Pentru a se verifica cifrele de consum în mod precis, cele trei camioane au parcurs deja rutele identice, încărcate la maxim și în condiții perfect realiste. Măsurătorile au fost făcute de TÜV Süd (corpul de control tehnic), în timp ce sistemul de monitorizare MAN TeleMatics® a oferit niște rapoarte clare ale datelor vehiculelor. Consumul de combustibil a fost în permanență monitorizat și verificat atunci când rezervoarele erau reumplute. iunie 2011

TRUCK&VAN 35


Volvo Trucks

safe drive Despre Intersafe-2

studiaz` metode de eliminare a unghiului mort

Volvo Trucks are o tradi]ie îndelungat` în studiul siguran]ei traficului. Prin solu]ii inovatoare, compania se str`duie[te în mod constant s` îmbun`t`]easc` siguran]a în camion [i în jurul acestuia. n Gabriel Mistodie

C

ei mai vulnerabili utilizatori ai drumurilor sunt cei pe care şoferii de camion îi observă cu greu, acest fenomen fiind cunoscut sub numele de „unghi mort“. Volvo Trucks abordează această problemă din toate perspectivele prin intermediul noilor tehnologii dar şi prin educaţia rutieră. Este simplu pentru pietoni şi biciclişti să observe un camion. Dar, din păcate, şoferilor de camion nu le este la fel de uşor să-i observe pe aceştia. Un camion are mai multe unghiuri moarte decât un autoturism, şi - chiar în ciuda montării a nu mai

36 TRUCK&VAN

iunie 2011

puţin de patru oglinzi retrovizoare - este foarte dificil să se obţină o bună vizibilitate spre partea din spate şi de-a lungul vehiculului. Statisticile evidenţiază clar că 20 de procente din totalul accidentelor rutiere care implică pietoni sau biciclişti şi camioane apar atunci când camionul virează spre dreapta într-o intersecţie. „Atât timp cât există o nevoie pentru transportul de bunuri în oraşe, vor exista şi camioane pe străzi. Dar există lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăţi situaţia, iar virajul la dreapta a fost identificat ca o problemă de siguranţă deo-

Volvo Trucks lucreaz` pe toate fronturile pentru a îmbun`t`]i siguran]a atât prin tehnologie avansat` cât [i printr-o informare aprofundat`. Carl Johan Almqvist, Director privind siguranţa traficului la Volvo Trucks

sebit de importantă“, spune Carl Johan Almqvist, director privind siguranţa produsului şi traficului la Volvo Trucks. Intersecţiile oraşelor sunt locuri periculoase. Vehicule de toate tipurile se înghesuie în acelaşi spaţiu şi este dificil ca şoferii să aibe o vizibilitate largă. Dintre toţi, şoferilor de camioane le este cel mai dificil. „Dacă te opreşti la semafor, la lumina roşie, mediul din jurul tău se modifică chiar în timp ce vehiculul este staţionar. Între timp, conducătorul auto se concentrează pe altceva, cum ar fi luminile semaforului sau în căutarea unei viitoare poziţii în traficul din faţă. În afara acestora, mai au loc schimbări şi dinspre spatele camionului, schimbări pe care şoferul nu le poate vedea. Bicicliştii, în special, se pot apropia foarte repede de camion“, spune Malte Ahrholdt, manager de proiect la Volvo Technology. El lucrează în cadrul proiectului Intersafe-2, finanţat de UE, care îşi propune să facă intersecţiile mai puţin periculoase. Contribuţia Volvo Trucks la acest proiect este un sistem care are drept scop rezolvarea problemei unghiului mort de pe partea dreaptă a camionului. Într-un camion de testare, Ahrholdt şi colegii săi au montat scanere cu laser şi senzori cu ultrasunete care monitorizează zona de pe partea dreaptă a vehiculului. Atunci când un ciclist sau pieton se apropie prea mult, şoferul camionului este avertizat prin lumini intermitente şi semnale sonore. „Luminile de avertizare şi sunetele devin din ce în ce mai intense pe măsură ce situaţia este tot mai critică“, explică Ahrholdt. Potrivit lui Almqvist, inovaţiile tehnice nu sunt singura soluţie a problemei. „În general, oamenii sunt rareori conştienţi de vizibilitatea redusă a conducătorului auto. Dacă vrem să reuşim cu adevărat în reducerea numărului victimelor, este necesar de asemenea ca şi publicul larg să aibă o în-

ţelegere a modului în care se comportă camioanele în trafic. Mereu noi sfătuim pietonii şi bicicliştii să nu circule pe partea dreaptă a autocamioanelor. Niciodată nu eşti vizibil în acea zonă“. De exemplu, în ceea ce priveşte informarea a fost demarat proiectul intitulat Siguranţa Rutieră la Nivelul Ochilor, pe care Volvo Trucks îl desfăşoară în Danemarca. Acesta are la bază faptul că multe accidente cu victime copii s-au întâmplat atunci când camioanele au virat spre dreapta în intersecţii. Proiectul implică vizite în şcolile din întreaga ţară iar până în prezent mai mult de 60.000 de copii au participat la programul de instruire. În Danemarca, numărul de accidente în care sunt implicaţi biciclişti şi camioane care virează spre dreapta a scăzut. La începerea campaniei în 2003, se înregistrau 10 decese pe an, iar în 2009 s-a mai înregistrat doar un singur deces. Desigur, este dificil de precizat exact cât de mult a contribuit campania la această ameliorare, dar astăzi printre şcolile daneze există o cerere considerabilă pentru acest program de informare. Volvo Trucks a luat iniţiativa de a lansa proiecte similare în mai multe ţări europene. Sistemul dezvoltat în cadrul proiectului Intersafe-2 este încă în stadiul de implementare. Cu toate acestea, Volvo Trucks oferă deja soluţii care-l ajută pe şofer să-i observe mai uşor pe ceilalţi participanţi la trafic. În plus, faţă de obligativitatea legală a oglinzilor retrovizoare, aceste soluţii mai includ camere video pentru mersul cu spatele şi sisteme de asistenţă la schimbarea în siguranţă a benzii de rulare (Lane Changing Support). „Eforturile noastre de îmbunătăţire a siguranţei continuă. În viziunea noastră nu vom accepta nici un accident. De aceea, trebuie să fim permanent în căutarea unor soluţii mai noi şi mai bune în domeniul siguranţei. Este responsabilitatea noastră ca producător de camioane“, spune Almqvist.

nn Un proiect european de cercetare şi dezvoltare care a investigat siguranţa în intersecţii pe o perioadă de trei ani şi care s-a încheiat în mai 2011. Proiectul a fost realizat, în comun, de 11 participanţi din şase ţări (Volvo, VTT, Sick, Volkswagen, INRIA, NEC, BMW, TRW, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, IKA şi Trafic Systems SWARCO). Soluţiile tehnice din camion, dezvoltate de Volvo Technology împreună cu Volvo Trucks, au fost un proiect unic. nn Celelalte companii participante au fost însărcinate cu examinarea altor aspecte de siguranţă a traficului rutier în intersecţii. Intersafe-2 este un proiect de cercetare şi dezvoltare. Din acest motiv, aceasta nu va conduce direct la o soluţie pentru producţia de serie, în schimb, efortul de identificare şi separare a utilizatorilor vulnerabili din traficul urban de alte vehicule va continua şi sub alte forme.

Func]ionarea sistemelor de siguran]` în trafic Modul de funcţionare: nn 1. Scanerele cu laser şi senzorii cu ultrasunete sunt poziţionate în faţa şi pe partea dreaptă a camionului, astfel încât să acopere aria pe care şoferul nu o poate vedea, altfel spus unghiul mort. nn 2. Un monitor TV reproduce imagini aşa cum arată camionul văzut de sus. nn 3. O cameră de filmat montată în interiorul cabinei pe parbriz înregistrează ceea ce se întâmplă în intersecţie (numărul benzilor, poziţia vehiculelor la semafor etc.). nn 4. Un receptor radio comunică direct cu semafoarele. Spre exemplu, el sesizează dacă vreun pieton a apăsat butonul de la trecerea de pietoni şi ce culoare are semaforul, roşu sau respectiv verde. Toate aceste informaţii sunt procesate, după care se determină o evaluare a situaţiei de trafic. Alertarea şoferului: Pornind de la situaţia din trafic, şoferul de camion este avertizat fie de prezenţa unui pieton sau biciclist, fie de iminenţa unui accident. Sunt două soluţii folosite pentru informarea/ alertarea şoferului: lumini intermitente şi sonor. Avertizarea este cu atât mai intensă cu cât pericolul unui accident este mai mare. iunie 2011

TRUCK&VAN

37


report

report

Performan]` record pentru utilitarele Renault

Peste 50% din achizi]iile de ma[ini Renault sunt f`cute de persoane juridice

În luna aprilie 2011, Renault înregistreaz` o performan]` comercial` istoric`: locul 1 pe pia]a româneasca de vehicule comerciale u[oare, cu o cot` de pia]` de peste 20%. n Gabriel Mistodie

38 TRUCK&VAN

iunie 2011

Renault a înregistrat rezultate pozitive în ultimele 4 luni în ceea ce prive[te cota de pia]` [i pe automobile. Aceasta a crescut de la 7,1% la 7,8 % în perioada ianuarieaprilie 2011 în compara]ie cu ianuarie-aprilie 2010. Dora Pas`re, Brand Manager Renault

Gama complet reînnoită, noul Master și Kangoo Express Maxi, dar și dezvoltarea serviciilor oferite clienților profesionişti sunt factorii care au contribuit în mod decisiv la realizarea acestei performanțe. În plus, rezultatele cumulate pe primele 4 luni ale lui 2011 poziționează Renault ca și lider pe piața de vehicule comerciale de import. Astfel, față de perioada similară a anului trecut, vânzările de vehicule comerciale Renault au crescut cu peste 200%. Mai mult, pe primele 4 luni 2011, Master este lider al segmentului furgon, cu o cotă de segment de 18%. Renault vine în întâmpinarea clienților cu cea mai nouă ofertă de vehicule comerciale, o gamă de caroserii cu volume utile de la 3 m³ la 22 m³; sarcini utile de la 650 kg până la sarcini utile de peste două tone. Gama de vehicule comerciale Renault s-a reînnoit complet în 2010, prin lansarea noului Master, model care reprezintă 65% din totalul de vehicule comerciale. Kangoo Express a fost lansat și în variantă „Maxi“, cu un volum util maxim de până la 4,5 m³. În plus, Renault Trafic a primit un face-lift, astfel încât echiparea sa se ridică la nivelul unui autoturism. Punctele forte ale noului Master sunt veritabile atuuri pentru clienții operatori de transport: motorizări Euro 5, „best in class“ la capitolul consum de carburant, gamă foarte diversă, confortul excepțional în cabină dar şi preţurile de achiziție și costurile de întreținere foarte competitive, care derivă din creşterea intervalelor de revizie la 30.000 km/2 ani și din distribuția pe lanț. „Segmentul de vehicule comerciale este unul strategic pentru Renault. De 12 ani, Renault este liderul incontestabil al acestei piețe în Europa Occidentala. Iar noul Master este modelul care ne permite poziționarea pe

primele poziții și în România. Renault are toate atuurile pentru a progresa și a câștiga teren pe această piață. Mizăm pe gama complet reînnoită, oferta de produs adaptată nevoilor clienților nostri, costuri de utilizare extrem de competitive, servicii adaptate clienților și cea mai extinsă rețea de puncte de vânzare și service din România”, a declarat Fabrice Cambolive, administrator unic Renault Nissan România. Cu ocazia lansării unui nou model de autoturism, Brand Managerul Renault Dora Pasăre a afirmat că producătorul francez a înregistrat rezultate pozitive în ultimele 4 luni în ceea ce privește cota de piață și la automobile. Aceasta a crescut de la 7,1% la 7,8 % în perioada ianuarie-aprilie 2011 (în comparație cu ianuarie-aprilie 2010). Oficialul Renault a declarat că peste 50% din achizițiile de mașini Renault sunt făcute de persoane juridice. Pentru a răspunde mai bine solicitărilor clienților profesionali, Renault a implementat conceptul Renault Pro + și în România. Aceste servicii dedicate constau în spații de vânzări și servicii post-vânzare, personal de vânzări și service specializat în vehicule utilitare, expoziție de vehicule comerciale Renault, interlocutori dedicați clienților profesionali, preluarea în service a vehiculelor utilitare de până la 5 tone, orar de service cu program prelungit pentru clienții profesionali, precum și diagnosticare rapidă și revizii realizate fără programare prealabilă. Rețeaua Renault PRO+ cuprinde în prezent 12 centre: patru în București și câte unul în Constanța, Timișoara, Iaşi, Brașov, Bacău, Craiova, Cluj și Brăila. Brand Managerul Renault a declarat pentru Truck&Van că numărul de centre de service la standardul Pro+ nu va crește în acest an. iunie 2011

TRUCK&VAN 39


IT

advertorial

SAS a început produc]ia în România Compania S.A.S Grup, liderul pie]ei române[ti de solu]ii de monitorizare prin GPS, a anun]at c` a început produc]ia de echipamente în România. Compania S.A.S GRUP, constituit` în 2002, are ca obiect „Software-ul a fost întotdeauna produs de către S.A.S Grup, dar componenta hardware (echipamentul GPS) provenea din import, aşa încât, deşi am identificat în timp numeroase variante de îmbunătăţire, nu aveam cum să le implementăm pe cele care ţineau de echipament. În prezent, inclusiv design-ul ne aparţine, aşa încât avem un echipament nou, cu cel mai perfecţionat sistem anti-furt de pe plan mondial – anti-furt şi anti-fraudă al bunului supravegheat- fiind aproape imposibil ca dispozitivul să fie sabotat”, a arătat Adrian Dinu, director general S.A.S Grup. În prezent, procesorul principal este importat din Franţa, iar restul produsuluidesign, componente secundare şi asamblare – este realizat în România, de către o firmă din Iaşi, care

40 TRUCK&VAN

iunie 2011

de activitate atât dezvoltarea [i implementarea sistemelor integrate de supraveghere [i urm`rire autovehicule prin satelit, cât [i executarea de software în domeniu.

produce echipamentele la standardele cerute. S.A.S Grup furnizează trei categorii de soluţii de monitorizare prin GPS, volumul principal de vânzări revenind SAS Fleet Pro, soluţia profesională pentru managementul flotelor auto. Celelalte produse –secundare- sunt SASLocator, sistemul pentru monitorizarea autoturismelor (personale sau de firmă) şi, respectiv, SASTracker, soluţia pentru supravegherea persoanelor care au asupra lor echipamentul, a animalelor de companie, bicicletelor, ATVurilor, precum şi a diferitelor bunuri. S.A.S Grup are 700 de clienţi-companii şi 11.000 de echipamente montate pe flotele

n Zaharia Ion

auto. „Noile echipamente produse în România au multiple îmbunătăţiri- pe lângă faptul că sunt aproape imposibil de vandalizat, acestea au semnale GPS şi GSM cu mult mai puternice decât la orice produs similar de pe piaţă, astfel încât pot trimite poziţia vehiculului aflat în zone din care «până ieri» inaccesibile, gen parcări subterane, subsoluri etc”, a precizat Adrian Dinu. Echipamentele au atins preţuri accesibile companiilor, ajungând în prezent la sub 100 Euro plus TVA, cu montaj inclus, de la sute de Euro- preţul ultimilor ani. De altfel, sistemul de vânzări S.A.S Grup cuprinde diferite variante (pachete formate din echipament plus abonament servicii, achiztiţe pre-paid „all inclusive” pe 2 ani sau închiriere) pentru serviciile de bază, la care se pot adăuga module opţionale. „Avem încă preţuri «de criză», respectiv costă 7 euro (plus TVA) pe lună per vehicul pentru ca un manager să ştie permanent unde e maşina respectivă, să elimine drumurile efectuate de angajaţi în interes personal, să reducă cca 50% din costurile aferente autoturismului etc”, a arătat directorul S.A.S Grup. În 2010, cea mai mare creştere în vânzarea soluţiilor de monitorizare a flotelor prin GPS s-a înregistrat pe segmentul companiilor multinaţionale. „Ca şi domenii de activitate, majoritatea firmelor care implementează astfel de sisteme au activitatea principală de distribuţie sau producţie, dar, în ultimii ani foarte multe companii au introdus soluţiile pe flotele de vehicule ale departamentelor de vânzări, indiferent de sectorul în care activează”, a precizat Adrian Dinu.

Autoconstruct aduce în România m`rcile Fruehauf [i HRD Trailers Autoconstruct a anun]at c` începând cu luna mai devine reprezentant oficial în România al m`rcilor de semiremorci de transport general de marf` Fruehauf [i de semiremorci agabaritice HRD Trailers.

A

ctiv pe piața din România încă din anul 2003, Grupul de firme Autoconstruct este în prezent unul dintre principalii furnizori de pe piața vehiculelor specializate din Romania dar totodată și un nume important în activitatea de service și vânzari de piese de schimb originale. FRUEHAUF, un nume de tradiţie printre producătorii de vehicule pentru transport mărfuri, nr. 1 în Franţa pentru piaţa de profil (cota de peste 35 %), este prezent acum şi în România. Printre clienţii tradiţionali ai firmei se numără transportatori importanţi precum Geodis / Calberson, Norbert Dentressangle sau DHL. FRUEHAUF este o întreprindere unică care oferă vehicule și service pentru transportul rutier. Compania franceză are 200 de centre de service care acoperă tot teritoriul francez și o parte din cel european. Din gama de produse a acestui constructor fac parte semiremorcile de transport general, semiremorcile de tip furgon, port-containerele și benele. Gama de semiremorci de transport general Maxispeed sunt vehicule de referință pentru acest producător. Acestea asigură o simplificare a operațiunilor de încărcare/descărcare, reducerea timpilor de imobilizare și îmbunătățirea productivității. Vehiculul cu prelate culisante Maxispeed de la FRUEHAUF, este răspunsul ideal la nevoile aduse de actualele tendințe din logistică. Este un producător de Vehicule Premium destinate transportatorilor care doresc o fiabilitate crescută a vehiculelor chiar în condiții grele sau intense de utilizare. De exemplu, semiremorcile de transport mărfuri înglobează chiar și în dotarea standard câteva caracteristici speciale cum ar fi: podea de rezistență marită cu grosime de 35 mm ce suportă o sarcină de 9 tone pe axa stivuitorului, șasiu ranforsat suplimentar la intervale de doar 400 mm, „imun“ la orice coroziune datorită galvanizării integrale după asamblare. De asemenea, clienții pot opta și pentru un foarte modern sistem de protecție – RCP System – ce permite o eliminare a eventualelor avarii la mersul cu spatele în zona de încărcare (frânare automată imediată la detectarea obstacolelor).

Semiremorcile FRUEHAUF aduse de Autoconstruct au următoarele specificații tehnice: nn Masa maximă admisă: 39.000 kg. nn Lungimea utilă: 13.624 / 13.620 mm. nn Lațimea utilă: 2.480 mm. nn Înalțimea utilă: 2.765 / 2.950 mm. nn 3 axe SAF, iar prima axă este liftantă. nn Podeaua este construită din lemn stratificat de esență tare, având grosimea de 35 mm, 6 profile Omega din oțel galvanizat, 13 perechi de inele de ancorare cu sarcină de 2.500 kg/inel. nn Peretele frontal este construit din aluminiu, are stâlpi de colț și placaj frontal GRP. nn Acoperișul este culisant, prelata 650gr/mp și poate fi ridicat în ambele direcții. nn Ușile spate sunt din Plymetal cu două dispozitive de închidere. Semiremorcile au 3 perechi de stâlpi laterali, culisanți cu buzunare pentru scânduri și prelată tip perdea, material 900gr/mp. nn Rama laterală cu şină pentru prinderea prelatei și găuri de ancorare pentru asigurarea mărfii. Autocontruct importă în România 2 tipuri de semiremorci de transport general: MaxiSpeed CLASSIC 120 / MEGA LIFTOP 2 P. A doua companie recent reprezentată de Autoconstruct este firma germană HRD TrailerEngineering GmbH. Aceasta este specializată în soluții de transport flexibile și personalizate. Compania din Emlichheim este unul din producătorii germani consacrați în domeniul vehiculelor pentru transport agabaritic sau de utilaje (construcții, agricole etc.) care oferă pe lângă o calitate deosebită a produselor, și o flexibilitate în producție în funcție de necesitățile specifice ale clientului. Gama de semiremorci produse acoperă cele mai variate necesități, de la clasicele configurații cu 3-4 axe până la cele speciale cu 6-7 axe sau extensibile chiar și de 2 sau 3 ori, atât gen „gât de lebădă“ cât și tip „platformă“. iunie 2011

TRUCK&VAN 41


dr truck Piesele recondi]ionate, o alternativ` real`? Produc`torii de autovehicule furnizeaz` modele auto tot mai diverse, iar via]a unui model a devenit tot mai scurt`. Un camion are o durat` medie de utilizare de aproximativ 12 ani. În acest timp, 18% dintre piesele sale vor fi înlocuite din diferite motive, printre care se num`ra uzura, defec]iunile sau accidentele. n Delea Alexandru

A

provizionarea cu piese de schimb noi necesită un mare efort financiar şi de cele mai multe ori o perioadă mai lungă de aşteptare, de aceea în întreaga lume utilizarea pieselor de schimb recondiţionate a luat amploare şi a devenit o realitate de necontestat. Utilizarea pieselor recondiţionate s-a impus de zeci de ani ca fiind o alternativă eficientă şi ecologică pentru reparaţia autovehiculului. Chiar şi atunci când un autovehicul începe să se învechească, majoritatea pieselor componente sunt în continuare de cea mai bună calitate. Acesta este motivul pentru care componentele uzate revin la locul lor de origine, unde sunt

42 TRUCK&VAN

iunie 2011

recondiţionate de producător, pentru a deveni la fel de bune ca şi atunci când erau noi.

Calitatea

O piesă recondiţionată are calitatea uneia noi, prezintă aceeaşi siguranţă ca a celor noi şi beneficiază de aceeaşi garanţie a producătorului. Piesele recondiţionate sunt dezasamblate în cele mai mici componente, care sunt apoi supuse unui proces riguros de prelucrare industrială. Calitatea se impune că standard al producătorului, astfel că recondiţionarea se face urmând aceleaşi specificaţii ca şi în cazul pieselor noi. Piesele recondiţionate sunt supuse aceloraşi teste de siguranţă ca şi cele de serie. Calitatea lor derivă

din faptul că printr-o atentă şi precisă procedură de recondiţionare li se restituiesc caracteristicile originale şi se garantează o perfectă funcţionare în timp. Prin urmare, piesa recondiţionată are calitatea originală şi un preţ mult inferior celei noi; aceasta este soluţia ce şi-o doreşte întotdeauna utilizatorul final, optimul raport calitate/preţ. Recondiţionarea utilizează doar o parte din energia consumată pentru a produce o piesă nouă. În plus, se economisc materiale şi resurse importante, protejând astfel, mediul înconjurător. La recondiţionarea pieselor în general se utilizează doar piesele turnate (din motive economice şi ecologice) iar de regulă piesele active se înlocuiesc. Piesele vechi se cer nu numai pentru a se

refolosesc (se recondiţionează doar o mică parte din ele) ci pentru a recicla materia prima şi pentru a nu permite falsificatorilor producţia şi recondiţionarea neadecvată. Reutilizarea parţială a componentelor principale, ca de exemplu a carcaselor ambreiajelor sau plăcilor de presiune, face posibilă ofertarea ambreiajelor şi a discurilor la preţuri avantajoase în comparaţie cu piesele noi.

Pre]ul

Aceeaşi calitate, acelaşi standard de siguranţă, doar preţul diferă. În fond, calitatea şi funcţionalitatea acestora respectă perfect standardele înalte cerute de către producătorii de autovehicule sau de componente de prim montaj.

Motivul pentru care costul final al subansamblului este atât de redus este simplu: materiile prime şi materialele folosite la fabricarea componentelor originale, cum ar fi aluminiul, oţelul turnat sau fierul sunt refolosite în timpul procesului de reconstrucţie.

Procesul tehnologic

Procesul de reconstrucție a subansamblelor (producția pieselor recondiționate) presupune următoarele activități: nn Sortarea agregatelor vechi - la sortarea agregatelor vechi se va ține seama de categorie (autoturisme sau autoutilitare) și de produs (discuri de ambreiaj, turbosuflante). În continuare are loc o sortare pe tipuri. nn Curățarea - presupune spălarea prin pulverizare a interiorului și exteriorului pentru eliminarea poluării interioare și exterioare (uleiuri, unsori, hidrocarbonați, praf, etc.) sau tratarea chimică. nn Dezasamblarea - la demontare agregatele vechi sunt complet dezasamblate pe componente, curăţate, controlate și trimise mai depar-

te corespunzător utilizării ulterioare. Componentele neutilizabile vor fi trimise controlat la deșeuri. nn Verificarea – fiecare piesă este verificată meticulos pentru a fi recuperată așa cum este, dacă starea i-o permite, sau recuperată după realizarea unor operațiuni de reconstrucție care pot include chiar și o refabricare completă. Această inspecție este realizată prin intermediul unor metode speciale. De exemplu, la reconstrucția unui motor, pentru capetele cilindrilor, carcasele acestora și elementele pistoanelor este realizată o inspecție magnetoscopică pentru detectarea fisurilor. Acestea merg, apoi, pe un banc de testare unde este verificat circuitul de aer și lichid. nn Prelucrarea – după verifica-

re, principalele piese sunt prelucrate prin intermediul unor mașini, în conformitate cu specificații precise, pentru a menține calitatea ajustărilor și pentru a se asigura că produsul final va oferi aceleași performanțe ca un subansamblu nou. nn Asamblarea - la montare se vor asambla componentele curățate, controlate și parțial prelucrate mecanic pentru a le aduce în starea de echipare originală de prim montaj având astfel valoare egală cu cea a pieselor noi. Asamblarea are loc pe o linie de fabricație la aceleași standarde de calitate ca pentru marea producție. La sfârșitul procesului de reconstrucție produsele recondiționate au aceleași parametri ca și produsele noi. iunie 2011

TRUCK&VAN 43


zvon Dacia va lansa o varianta Duster Pickup Sunt tot mai multe zvonuri care vorbesc despre iminenta apari]ie a unui Duster Pickup care s` reprezinte o alternativ` low-cost în segmentul din care fac parte Navara, Amarok sau L200. Zvonurile sunt acum alimentate de faptul c` Logan Pickup, un mode care a fost foarte slab primit pe majoritatea pie]elor, va fi scos din produc]ie. n Gabriel Mistodie

44 TRUCK&VAN

iunie 2011

Dacia va scoate din productie modelul Logan Pickup anul viitor, iar în locul său de la Mioveni compania anunță că produce Duster Pick Up, sau Duster Papuc cum a fost deja botezată varianta sa mai mică. La Salonul Auto de la Geneva, Vincent Carré, director de gama Entry în cadrul grupului Renault a declarat că Dacia va lansa anul viitor două modele de familie, o autoutilitară ușoară și un monovolum, acesta din urma ocupând locul actualului Logan Van, MPV care va fi produs în Maroc.

„Spațiul pe care îl va lăsa Logan Van la fabrica din Piteşti va fi ocupat de producția Duster, destinată pieței din Marea Britanie“, a afirmat Carré. Totuși, mai rămâne loc și de o nouă utilitară. Reprezentantul Renault a arătat că grupul este în „discuții de fezabilitate” pentru posibila intrare în producție a unui model Duster Pick Up, proiect asupra căruia se va lua o decizie în aproximativ un an. Logan Pickup are la Mioveni o cadență de producție de aproximativ 3 modele pe zi.


Renault-ul

Optimizarea motorului electic, la fel ca [i recuperarea energiei la frânare, confer` camionetei o autonomie de 100 km

Maxity

tehnic

electric este apreciat dup` primul an Acum un an, Renault Trucks a predat cheile primului Renault Maxity Electric distribuitorului parizian de b`uturi Tafanel. De atunci [i pân` acum, camioneta cu zero emisii sau zgomot a fost mereu apreciat`. n Delea Alexandru

46 TRUCK&VAN

iunie 2011

M

axity-ul eletric a trecut timp de un an prin condiții de operare zilnică similare cu ale unui autovehicul comercial clasic. Camioneta a surprins parizienii cu silențiozitatea sa, a fost lăudată de șoferii Tafanel și a fost apreciată de clienții companiei. Fiind o companie cu o politică dedicată transportului mai curat, Tafanel a fost prima firmă aleasă să primească acest Maxity Electric. Încă din luna mai a anului 2010 autovehiculul 100% electric a avut de îndeplinit aceleași misiuni ca predecesorul său cu motor pe combustie: a făcut livrări și a operat timp de șase ore în fiecare zi. „Diferența cea mai semnificativă dintre acesta și un autovehicul cu motor cu combustie internă este liniștea”, explică Lessaigle, șoferul căruia i s-a repartizat Maxity Electric. „Face munca mea mult mai relaxantă!” Și în

forfota unui oraș mare, liniștea este tocmai aceea care atrăgea atenția pietonilor și bicicliștilor: „Aceștia mereu mă întrebau dacă autovehiculul este într-adevăr cu propulsie electrică!” spune șoferul zâmbind. Clienții au arătat un nivel și mai mare de interes dar având întrebări mai pragmatice în ceea ce privește sarcina utilă și capacitatea acumulatorilor. Problema autonomiei, deseori discutată când este vorba de un autovehicul electric, nu reprezintă un obstacol în condițiile actuale de operare de la Tafanel. „Deoarece cunoști foarte bine zona în care operezi, autonomia nu reprezintă o problemă”, spune Xavier Thillaye, directorul Tafanel. Lessaigle confirmă, spunând: „La început mi-am făcut câteva griji cu privire la durata de viață a acumulatorului, dar pe măsură ce lucram, experiența mi-a dovedit că îmi făceam griji degeaba.”

Sarcin` util` de 2 tone După operarea acestui autovehicul timp de un an, Xavier Thillaye se declară impresionat. „Este adevărat că această soluție necesită o investiție mai mare, dar trebuie privită în perspectivă”, spune el. „Costurile de mentenanță sunt scăzute și nici nu consumă combustibil. Mai mult, mașina nu a avut niciun fel de problemă”. În afara aspectelor economice, decizia Tafanel de a achiziționa primul Maxity Electric a creat o imagine foarte bună în rândul clienților săi. Renault Maxity Electric reține toate calitățile unui autovehicul clasic (mobilitate, carosare ușoară, sarcină utilă de 2 tone, etc.), în timp ce îmbunătățește protecția mediului. Camionul are o cutie de viteze robotizată și acumulatori litiu-ion de cea mai nouă generație. Are o viteză maximă de 90 km/h, cu cuplu maxim disponibil de la pornirea de pe loc. Pentru a optimiza performanțele acumulatorilor, clienții pot alege să limiteze viteza autovehiculului la 70 km/h la operarea în mediul urban. Optimizarea motorului electic, la fel ca și recuperarea energiei la frânare, conferă camionetei o autonomie de 100 km. În ciuda faptului că are o greutate totală de 4,5 tone, acest vehicul poate fi condus în Franța cu un carnet de conducere obișnuit datorită unei dispense administrative. iunie 2011

TRUCK&VAN 47


semiremorci

semiremorci

Îmbun`t`]iri în gama Humbaur Humbaur GmbH î[i extinde gama sa de remorci heavy-duty cu noi dezvolt`ri de modele [i cu niveluri de echipare standard îmbun`t`]ite. Scopul este de a stabili ni[te caracteristici care sunt deosebit de importante pentru industria construc]iilor: o sarcin` maxim` mai mare, etape de securizare a m`rfii simplificate [i protec]ie la coroziune, toate adaugând plus-valoare produselor. n Delea Alexandru

O nouă remorcă tandem cu greutate proprie mică

Noua remorcă tandem cu podea plată HS 504020 BS cu o greutate permisibilă de 5 tone optimizează caracteristicile de transport ale utilajelor de construcții datorită greutății sale proprii scăzute. Vehiculul vopsit prin metoda galvanizării permite o greutate utilă maximă de 3,5t și este eficient din punctul de vedere al costurilor pe autostrăzile germane cu o unitate tractoare de 7,49 tone. Şasiul concav și caroseria simplifică acastă remorcă și permite înlocuirea mai rapidă a componentelor individuale. Acest produs poate fi livrat și în varianta de listă HS 654020 BS având o greutate maximă permisă de 6,5 tone.

Gama HBT

Trailerele pentru transportul materialului și utilajelor de construcții au acum părți laterale din aluminiu tratat în câmp electrostatic. Acestea au o sarcină utilă crescută ca rezultat al greutății proprii mai mici și sunt rezistente la coroziune. Mai mult, rama șasiului este galvanizată. Din echiparea standard a gamei HBT fac parte punctele de asigurare a încărcăturii înfundate.

Humbaur HTK

Protecția contra coroziunii a fost în centrul atenției și la caroseriile basculabile trilateral din gama de modele Humbaur HTK. „Podul” de basculare are vopsea nano-ceramică aplicată prin scufundare catodică. Aceasta asigură o protecție optimă în zone unde un aparat de vopsit normal nu poate ajunge. La cerere o astfel de basculantă poate fi configurată cu un kit ce conține puncte de securizare pentru 6 tone și un pod ranforsat care permite încărcături mai mari. 48 TRUCK&VAN

iunie 2011

Kögel a anun]at de curând c` livreaz` [i ansambluri grele cu o lungime de 25,25 metri [i î[i demonstreaz` înc` o dat` versatilitatea. n Zaharia Ion

C

ombinația de vehicule compusă dintr-o semiremorcă și o remorcă cu grup de punți central a fost de curând livrată clienților scandinavi. Livrarea a avut loc la începutul lunii mai. Odată cu această comandă, Kögel a ținut să își sublinieze strategia de produse. Gama producătorului german cuprinde atât un ansamblu lung, cât și un Euro Trailer extins cu 1.3 metri. Amândouă conceptele aduc o contribuție importantă la creșterea eficienței transportului rutier, descongestionează traficul și vin la momentul potrivit

Kogel a livrat un ansamblu scandinav în contextul creșterii volumului de mărfuri transportate. Există diferențe substanțiale între dimensiunile autovehiculelor grele în diferitele părți ale lumii, chiar și între țări vecine. În Olanda și Scandinavia s-a demonstrat că se pot obține beneficii operaționale și în protecția mediului dacă le este permis operatorilor să folosească diferite combinații de remorci și semiremorci cu o lungime maximă de 25,25 metri (lungimea maxim permisă acum în aceste țări). Aceste combinații sunt recomandate pentru transportul de mare volum între huburile de distribuție. Beneficiile includ: 32 % reducere

în kilometri la uzura capului tractor, cu 15% mai puțin combustibil consumat și cu 15% mai puține emisii.

!

info

Kogel este un brand cu peste 75 de ani de activitate. Odată cu preluarea din 2009, Ulrich Humbaur [i-a asumat un rol antreprenorial care să ofere brandului continuitatea pe care o merită. Producătorul german oferă acum o gamă completă de remorci, semiremorci [i suprastructuri. iunie 2011

TRUCK&VAN 49


truck design

Dumperul viitorului

D

esignerii diviziei Volvo de echipamente de construcţii au conceput acest proiect ca o latură a întregului program din care făceau parte extremul excavator SfinX (2004) și încărcătorul pe roți denumit Grifonul (2007). Centaur reprezintă viziunea designerilor suedezi a unui cărăuș de carieră articulat.

C

N

umit după o creatură mitică care era jumătate om, jumătate cal, Centaur reprezintă o mașinărie surprinzătoare, puternică și inteligent concepută. Liniile sunt unele clasice pentru Volvo, dar redefinesc felul în care arată mașinile de astăzi. Unitatea față este ultra compactă, spatele este arcuit, iar silueta este dominată de roțile supradimensionate.

De[i s-ar putea s` cunoa[te]i deja subiectul rubricii truck design din acest num`r, el este unul dintre cele mai futuriste concepte existente la ora actual`. În mod suprinz`tor, Centaur s-a n`scut în laboratoarele de proiectare Volvo Construction Equipment (divizia Volvo de echipamente de construc]ii) [i ne invit` s` ne imagin`m cum vor ar`ta ma[inile de pe [antierele viitorului. n Zaharia Ion

50 TRUCK&VAN

iunie 2011

entaur este un concept pe care se poate să nu îl vedem foarte curând pe șantiere, dar totuși a fost proiectat cu gândul la siguranță. Cărăușii de pe astfel de dumpere transportă încărcături foarte grele la viteze destul de mari pe terenuri accidentate așa că stabilitatea, vizibilitatea și tracțiunea au fost pricipalii vectori care au fost luați în seamă la conceperea proiectului. Operatorii viitorului nu se vor mai cățăra pe scări înspre cabină, ci aceasta va coborî la nivelul solului permițând acestora să urce printr-o ușă frontală într-un spațiu de lucru foarte bine iluminat.

Gata de orice aplica]ie Centaur se va mișca aproape în liniște deplină datorită unui sistem hibrid electric ultra eficient, din care fac parte un sistem regenerativ și panouri solare care alimentează controalele auxiliare. Sistemele hidraulice sunt minimalizate pe Centaur, dar unde acestea există - sunt pe bază de apă, nu de ulei. Suspensia mașinii va permite ca garda la sol a acesteia să fie ajustată, ridicând-o peste terenurile mai accidentate și coborând-o pentru descărcări mai rapide. Acest dumper va fi deosebit de rapid, în ciuda greutății pe care va trebui să o ducă şi va avea o viteză maximă de 72 km/h reducând drastic timpii dintre încărcări și descărcări. Protejat de o suită de senzori, Centaur poate evita orice contact cu obstacolele. La acestea se adaugă şi un sistem proactiv care încearcă să reducă riscurile unui accident. Din cabină operatorul va avea o vizibilitate perfectă, iar dumperul va fi echipat cu head-up display. Deplasările vor fi foarte confortabile, deoarece cabina practic plutește pe un câmp electromagnetic. Cea mai uimitoare caracteristică a acestui concept este posibilitatea cabinei de a se desprinde de restul vehiculului. Își va menține echilibrul folosind un sistem complicat de computere și giroscoape. Acest lucru va da posibilitatea operatorului să schimbe rapid tipul de aplicație. Poate fi ușor un dumper pentru ca apoi sa se transforme, la fel de ușor, într-un autovehicul ce transportă țevi sau bușteni. Suprastructura conceptului Centaur este compusă din două părți principale, ceea ce îi permite să se comprime la basculare pentru o descărcare mai controlată și mai ușoară a materialului. iunie 2011

TRUCK&VAN 51


news

S

chimbări majore nu au fost adoptate la nivelul exteriorului, van-ul având același design ca și la lansarea actualei generații. În schimb interiorul a primit noi combinații de culoare pentru părțile din plastic din bord, care sunt acum mai uniforme și mai întunecate. Nuanțe contrastante au fost alese pentru tapiţeria scaunelor, făcând cabina multifuncțională mai atractivă.

Consola centrală a bordului a fost complet redesenată. Sistemul audio integrat și suprafețele negre, lucioase, conferă un stil aparte utilitarei. Redesignul părții superioare centrale a bordului a generat loc pentru sistemul de navigație TomTom „my-port“ pe care Fiat îl va monta pe aceasta gamă. Noile niveluri de echipare reprezintă evoluții clare ale celor de până acum, indiferent de versiune, fiecare Ducato fiind acum mai echipat decât predecesorul său. Pentru cei care vor să foloseasca autoșasiuri Ducato la conversii pentru mașini de camping, Fiat a folosit tehnologia DipPrintTM pentru a simula în interior niște inserții de lemn. În ciuda tuturor acestor înnoiri, cabina a rămas la fel de practică, iar spațiile de stocare au rămas la fel de numeroase. Conducătorul găsește loc în cabină pentru a-și stoca documentele (într-un clipboard), laptopul și chiar și o sticlă de 1,5 litri. Buzunarele ușilor au suficient loc pentru a adăporti recipiente de lichide, dar și kitul de reparație Fix&Go.

Euro 5, adevărata noutate

Adevăratele noutăți ale gamei Ducato sunt motoarele Euro 5. Acestea sunt puternice diverse și sunt proiectate pentru numeroase aplicații diverse. Gama este deschisă de un nou motor de 2 litri, de 115 CP, care consumă cel mai puțin și are cel mai mic nivel de emisii. Mai este disponibil un MultiJet de 177 CP care este cel mai puternic motor diesel cu patru cilindri din gamă. Clienții mai pot alege între două propulsoare de 2,3 litri (unul de 130 CP și celalalt de 148 CP), ambele dotate cu turbină cu geometrie variabilă. Cu exepția motorului de trei litri, toate celelalte motoare din gamă fac parte din a doua generație a familiei MultiJet. Pentru cei care preferă o utilitară mai eco, în gamă există și un motor Natural Power de 136 CP care poate fi alimentat cu două tipuri de combustibil (benzină și metan).

Noul Fiat Ducato a fost lansat în mai. Acesta este cel mai recent face-lift al unui vehicul comercial care s-a vândut în mai mult de 2,2 milioane de exemplare, de la lansarea sa în 1981. n Gabriel Mistodie

52 TRUCK&VAN

iunie 2011

Face-lift mai mult pe interior pentru Ducato

news

Traction+, un nou nume în lista Ducato

Sistemul de frânare pentru întreaga gamă este pe discuri, cele față fiind ventilate și măsurând între 280 și 300 mm în funcție de greutatea autoutilitarei. Pe spate sunt montate discuri de 280 mm. În ceea ce privește siguranța activă, ABS-ul este standard și este echipat cu o unitate de control hidraulică cu 8 valve și patru senzori activi. EBD-ul are patru canale prin care acționează divizând puterea de frânare dozat către fiecare dintre cele 4 roți. Totuși, ESP-ul este disponbil opțional, într-o generație mai nouă care îi permite un control adaptiv. Autovehiculele comerciale italiene au o nouă dotare semnificativă: „Traction+”, un sistem de control al tracțiunii inovativ care îmbunătățește manevrabilitatea utilitarei pe teren dificil sau cu aderență scăzută. Soluțiile telematice de viitor - precum Blue&Me Nav sau eco:Drive Fiat Professional își fac apariția pentru prima dată pe această gamă pentru a ajuta la un condus cât mai corect și mai economic. În materie de siguranță pasivă, noile Ducato au airbag cu activare în două faze pentru șofer și un altul de 120 de litri pentru pasagerul din față. Opțional pot fi montate și airbag-uri laterale sau de tip cortină. Ca și gama actuală, noua ofertă este la fel de bine structurată și diversificată. Diferitele combinații de șasiuri, motoare și structuri duc la 2.000 de variante de specificații. Gama de van-uri are 8 capacități de transport diferite, de la 8 la 17 mc, despre care producătorul italian susține că sunt mai productive acum, datorită motoarelor Euro 5 care consumă cu 15% mai puțin combustibil. Intervalele de service sunt programate la 48.000 km.

Versiunile gamei Ducato includ: nn Vehicule pentru transport de marfă, persoane și baze de conversie pentru diferite aplicații, nn Două arhitecturi mecanice: roți de 15 inch (pentru greutăți maxime admise de 3, 3,3 și 3,5 tone) și de 16 inch (pentru 3,5 sau 4 tone), nn Sarcini utile cuprinse între 1.000 și 2.000 kg, nn Trei ampatamente, patru tipuri de lungimi și trei înălțimi (pentru furgon), nn Opt volume utile între 8 și 17 m3; nn Trei dimensiuni diferite pentru ușile culisante și cele din spate, nn Patru ampatamente și cinci lungimi pentru bazele de conversie (autoșasiuri cu cabină simplă, dublă sau șasiuri, etc). nn Patru motorizări.

iunie 2011

TRUCK&VAN 53


magazin

news

VW lanseaz` T5 Sportline de 180 CP AVW Autovehicule Comerciale a preg`tit pentru pia]a britanic` un nou nivel de echipare pentru gama T5 face-lift. Pân` la sosirea acestor modele [i în România, Truck&Van v` prezint` ce aduc nou aceste noi versiuni. n Zaharia Ion

U

n nou nivel de echipare care aduce un look mai sportiv și noi dotări au fost adăugate în gama VW T5 destinată pieței din Marea Britanie. Nivelul de echipare Sportline, căci despre el este vorba, este disponibil pentru versiunile de tip panel van și kombi, atât în versiunile cu ampatament scurt și lung de la prețuri de 32.000 euro (preț de pornire pentru panel

van) și de 34.150 euro (pentru kombi). Vanurile sport au un motor de 2 litri BiTDI (biturbo) care dezvoltă 180 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte (în echiparea standard). Pentru cei mai comozi, Sportline-ul poate fi echipat opțional și cu o transmisie DSG cu șapte rapoarte, caz în care clienții respectivi trebuie să mai scoată din buzunare încă 1.590 de euro.

Accesorii sportive în interior [i exterior

Printre accesoriile sportive ale acestor noi versiuni se numără grila neagră cu detalii cromate, blocurile optice față mai întunecate, o bară de protecție față ce încorporează proiectoarele de ceață și o grilă de dimensiuni mai reduse. Celelalte elemente includ bare laterale din inox și jantele de 18 inch de tip “Sportline” cu cinci spițe care pot fi comandate în două tipuri de nuanțe, argintiu sau negru satin. În partea spate, vanul are blocuri optice întunecate și un eleron în continuarea acoperișului. Vanurile pot fi comandate în trei tipuri de culoare: argintiu metalic Reflex, negru perlat sau alb candy cu un acoperiș negru contrastant. În interior toate modelele Sportline au tapiserie de piele în două nuanțe și echipamente opționale ce includ aer condiționat semiautomat, un sistem multimedia cu ecran color de 7 inch cu touchscreen, navigatie prin satelit cu harta Europei inclusă, senzori de parcare, conectivitate bluetooth și geamuri electrice.

Autoitalia, preluat` de un grup israelian

AutoItalia, importatorul Fiat în România a fost preluat` de grupul israelian Levi care activeaz` în industria textil`, dar este [i importator Fiat în Israel de peste 30 de ani. n Gabriel Mistodie

54 TRUCK&VAN

iunie 2011

Ori Lahav, cel care va conduce temporar AutoItalia, nu a vrut să declare suma integrală a tranzacției. Totuși, valoarea de piață a companiei preluată de la Herbert Stein este de peste 20 de milioane de euro. Conform declarațiilor noilor proprietari, tranzacția va fi complet definitivată la sfârșitul lunii martie 2012. AutoItalia a vândut sub 4.000 de mașini anul trecut, iar noua conducere vine cu un obiectiv ambițios, acela de a vinde peste 10.000 unități. În prezent AutoItalia este importator în România al mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Infiniti, Maserati, Abarth, Fiat Professional și Ssang Yong și activează pe piaţă din 1993. Cel mai bun an de vânzări a fost 2007 când a depăşit 16.000 de automobile noi. Ori Lahav a declarat că firma AutoItalia va începe vânzarea de mașini ale grupului Chrysler cel mai probabil în august 2011. Conform politicii internaționale de vânzări a grupului Fiat, în România nu va mai fi adus brandul Dodge. „În prezent este evaluat viitorul Ssang Yong, dar și al unor dealeri din rețea”, a declarat Ori Lahav. El a mai spus că deși noul proprietar este dispus să facă investiții, nu se poate vorbi încă de extinderea rețelei. Cifra de afaceri a fost de 213 milioane euro în 2007, însă a scăzut la 91 milioane euro în 2009. Dacă în 2007 AutoItalia a înregistrat profit net de aproape șase milioane euro, în 2009 a avut pierderi de peste un milion de euro. Marca Fiat reprezintă peste 95% din vânzările grupului care în 2010 a devenit reprezentant și al mărcilor Abarth și Infiniti. Compania Levi Group, din Tel Aviv, Israel, este deținută de familia omului de afaceri Michael Levy. Compania Levi Group opereaza la nivel internaţional în domeniul naylonului prin firma NILIT, iar în domeniul auto își desfășoară activitatea în Israel prin Mediterranean Car Agency, care are patru reprezentanțe locale.

iunie 2011

TRUCK&VAN 55


Kangoo Van Maxi Cubul util

Renault a reu[it s` creeze un van cu adev`rat unic. Este vorba desptre „cubul“ Kangoo. Cu o carier` demn` de invidiat, micu]a comercial` francez` este vândut` în prezent cu trei ampatamente diferite. Truck & Van a decis s` o testeze pe cea mai recent introdus` în gam`, Kangoo Van Maxi.

test van K

angoo Maxi este cel mai lung din gamă, cu o distanță de 3.081 mm între punți. De aceea am decis să îi dăm și acestuia o misiune de sfârșit de săptămână: câteva curse de livrări între București și Călărași. Kangoo Maxi este echipat cu un motor de 1,5 litri cu patru cilindri și opt valve common rail care produce 85 CP. Față de suratele sale mai puternice, acest Kangoo Maxi poartă simbolul eco2 pentru a indica faptul că este prietenos cu mediul. Cuplul maxim al motorul de 200 Nm se face simțit de la 1.900 rpm. Transmisia de pe versiunea testată era manuală, cu 5 trepte. Servodirecția asistată oferă o rază de bracare de 11,9 metri care se dovedește foarte utilă în orașe la o mașină de asemenea dimensiuni. Sistemele precum ABS și distribuția electronică a forței de frânare sunt standard, la fel ca și discurile de frână pe fiecare roată.

n Gabriel Mistodie n Bogdan Soare

Compartimentul de înc`rcare Accesul la compartimentul cargo de 4 mc al utilitarei se face prin intermediul unor uşi spate asimetrice şi printr-o uşă culisantă cu dimensiuni generoase. Ușile spate se deschid la 90°, sau 180°. Sarcina utilă este de 800 kg și Maxi mai poate căra după el o remorcă de 1.050 kg. Noi am reușit să transportăm o încărcătură de 700 kg cu Kangoo-ul de test și putem să spunem că pe parcursul drumului s-a comportat admirabil. În spațiul de încărcare există multiple puncte de ancorare a mărfii și o suprafață protectoare din plastic pentru pereții și podeaua utilitarei. Dacă aveți nevoie să transportaţi obiecte ceva mai lungi, scaunul pasagerului se poate rabata iar ușa grilajului ce desparte cabina de spațiul de încărcare poate fi deschisă. 56 TRUCK&VAN

iunie 2011

iunie 2011

TRUCK&VAN 57


AUTOGENERAL S.A.

test van În interior Cabina este deosebit de încăpătoare, totuși compartimentele de stocare sunt destul de ciudate. Spre exemplu nu am înțeles de ce cutia pentru mănuși este atât de mică în comparație cu celelalte spații situate în uși sau pe bord. Volanul se poarte ajusta doar în înălțime iar nivelul de echipare pe care l-am avut părea destul de „basic”. Am fost bucuroși să vedem însă controalele mari și ușor de folosit ale sistemului de ventilație. Printre aspectele pozitive ale interiorului noului Kangoo se numără și prezența celor două prize de 12v.

nn {coala de [oferi auto-moto, pentru ob]inere permis de conducere categoriile: A, A1, B, BE, C, CE, D1, D nn Chestionare auto, asemănătoare testelor primite la examenul de ob]inere a permisului de conducere

La drum Pe parcursul drumului, deși motorul este unul cu o putere destul de mică, a dovedit că este exact ceea ce trebuie pentru o ultilitară la asemenea dimensiuni. Atunci când o companie caută o profitabilitate cât mai mare, o flotă de mașini cu motoare care cosumă puțin este ideală. Mai ales că o mașină precum Kangoo Express Maxi se poate deplasa foarte ușor la viteza maximă permisă pe autostradă cu ajutorul motorului 1,5 dCi.

Renault Kangoo Maxi Lungime

4,60 m

Înalțime

1,82 m

Ampatament

3,1 m

Volum util

4,6 mc (cu scaunul pasagerului rabatat)

Sarcină utilă

800 kg

Înălțimea spațiului cargo

1.252 mm

Lățime maximă spațiu cargo

1,473 mm

Dimensiuni ușă spate

1.130 mm x 1.206 mm

Dimensiuni ușa culisantă

1.117 mm x 660 mm.

Motor

1.5 dCi

Putere

85 CP

Cuplu maxim

200 Nm la 1.900 rpm

Cosum înregistrat

6 litri/100 km

!

iunie 2011

nn Rent a Car Bucure[ti

nn T axi

Adresa: Str. Dâmbovnicului, nr.34, sectorul 4, Bucure[ti

Verdict

Renault Kangoo Maxi este o utilitară foarte practică ce va tenta un număr mare de operatori sau firme de distribu]ie care vor să folosească astfel de furgonuri pentru a trece la solu]ii mai mici pentru transporturile urbane [i regionale. Van-ul are o manevrabilitate bună [i nu duce lipsă de putere. Pe autostradă, ma[ina este pu]in cam zgomotoasă iar cutia de viteze putea să fie pu]in mai precisă. Maxi este o adăugare binevenită la gama Kangoo [i întotdeauna este bine când, într-o gamă, ai mai multe variante dintre care să alegi. 58 TRUCK&VAN

nn Centrul de Pregătire [i Formare Profesională a Personalului din Domeniul Transporturilor Rutiere. Atestate profesionale [oferi

Website: www.autogeneral.ro Mail: office.autogeneral@yahoo.com

taxi

(+40) (021) 9401

rent a car

(+40) (021) 0723.40.53.40

Ne găsi]i la telefoanele

021-317.4141 021-317.4242


magazin

RAM

lucreaz` în stil mare Conceptul este bazat pe un Ram 5500 de clasa a 5-a de tip autoșasiu cu cabină. Monstrul are un ampatament de 5.014mm (adică mai mare decât lungimea unui sedan Mercedes-Benz E-Class. Conceptul are o înălțime de 2 metri și are o greutate neprietenoasă cu mediul... 4.218 kg. Dacă tot am luat ca etalon sedanul Mercedes-Benz E350, pickupul Ram este de 2,5 ori mai greu decât el. Împreună cu încărcătură și remorcă conceptul Long-Hauler poate ajunge să cântărească 16.783 kg.

Motor de 6,7 litri de la Cummins

Pe acest monstru pe roți nu putea fi montat decât un motor... monstruos. Specialiștii Dodge au ales un Turbo Diesel de la

60 TRUCK&VAN

iunie 2011

Grupul Chrysler sus]ine c` nu exist` pickup mai mare decât acesta. Denumit Ram Long-Hauler Concept truck, acest autovehicul are o lungime de 7,3 metri. ßi mai c` ne face s` regret`m c` nu vom mai avea brandul Dodge în Europa. n Zaharia Ion

Producătorul din Auburn Hills susține că a produs un singur concept pentru moment, dar că va pleca cu Ram Long-Hauler într-un tur de 8 luni pentru a vedea cât de popular este și dacă publicul va primi cu brațele deschise o versiune de serie.

Cummins cu 6 cilindri de 6,7 litri cu un cuplu maxim de 1.084 Nm, cuplat la o transmisie cu șase rapoarte Aisin cu diferențial de transfer 4x4. Puntea spate are o rație de 4.88 este de tip Dana 110 și are roți duble. Pentru a potoli setea mașinăriei, firma din Detroit a pus pe ea trei rezervoare de combustibil cu o capacitate totală de 643 litri. Celelalte dotări includ o suspensie pe aer Kelderman și jante de 19,5 inch din aluminiu Alcoa, în timp ce Ram (divizia de comerciale de la Dodge) a montat în interiorul cu 4 locuri, DVD cu ecran pentru pasagerii din spate și o consolă centrală spate ce include un frigider, suporturi pentru pahare și mese rabatabile.

iunie 2011

TRUCK&VAN 61


transport

drivers Modific`rile ADR, valabile de la 1 iulie

Cele mai recente modific`ri ale acordului european referitor la transportul de m`rfuri periculoase, aduse la 1 ianuarie 2011, vor fi obligatorii la 1 iulie, dup` o perioad` de tranzi]ie în care opera]iunile de transport sunt permise atât conform ADR 2009 cât [i conform ADR 2011. n Delea Alexandru

Academia IRU Instruirea profesional` este esen]ial` În luna mai, Academia IRU a organizat în Istambul, Turcia un seminar despre Siguran]a Rutier` [i Preg`tire Profesional`. Printre concluziile acestui eveniment s-a num`rat [i aceea conform c`reia focusarea pe comportamentul uman prin cre[terea nivelului preg`tirii profesionale pentru to]i participan]ii la trafic este cheia pentru a îmbun`t`]i siguran]a rutier` din toat` lumea. n Zaharia Ion

P

rin acest seminar s-a încercat și o contribuție majoră la deceniul UN de acțiune pentru siguranță rutieră. Evenimentul a fost organizat de divizia de training a IRU (Uniunii Internaționale a Transportatorilor Rutieri), IRU Academy, în cooperare cu Școala Vocațională de Logistică Beykoz și de Asociația Internațională a Transportatorilor (UND). Seminarul “Road Safety and Road Transport Professional Training” a reunit unnumăr de 150 de delegați reprezentând autorități publice, transporturi rutiere, cercetători, experți dar și reprezentanți ai trainerilor din 30 de țări din Europa, Comuni62 TRUCK&VAN

iunie 2011

tatea Statelor Independente și Orientul Mijloc. Principala concluzie a evenimentului a fost că îmbunătățirea comportamentului tuturor participanților la trafic prin training contribuie decisiv la siguranța traficului. Vorbitorii de la seminar au subliniat faptul că implicarea autovehiculelor comerciale în accidente nu implică în mod automat resposabilitatea acestora. După cum au demonstrat și anumite studii științifice, peste 85% din accidentele cauzate de erori umane, 75% au fost cauzate de alți participanți la trafic. Delegații la seminar au recomandat trei pași importanți care sunt necesari pentru o

îmbunătățire efectivă a siguranței rutiere: 1. D upă analiza principalelor cauze ale accidentelor care autovehicule comerciale grele, trebuiesc făcute informări și trebuiesc luate decizii de afaceri, 2. Focusarea pe elementul uman și promovarea traningului șoferilor profesioniști conform sfaturilor Academiei IRU și pregătirea celorlalți participanți la trafic, 3. C ooperarea cu comunitatea de afaceri pentru atingerea de rezultate vizibile. Secretarul General al IRU, Martin Marmy, a concluzionat, „Pentru profesioniștii adevărați ai transporturilor, fiecare accident rutier este cu unul prea mult și industria transportului rutier se dedică pentru a îmbunătăți siguranța rutieră prin identificare principalelor cauze ale accidentelor în care sunt implicate autovehicule comerciale. Nivelurile mari de conștientizare, dublate de niște standarde ridicate de trainig precum cele oferite de Institutele acreditate de Academia IRU sunt esențiale pentru a îmbunătăți siguranța rutieră în profesia noastră. Totuși, deoarece și alți utilizatori ai drumurilor publice folosesc aceeași infrastructură ca și autovehiculele comerciale, autoritățile publice au ca obligație îmbunătățirea trainigului oferite și de acestea”. Președintele Academiei IRU, Patrick Philipp, precizează că printre cele mai noi cursuri ale partenerilor organizației se numără cursul interactiv Safe Loading and Cargo Securing Programme (de încărcare și asigurare a mărfii) sau First Aid and Vehicle Checks (de prim ajutor și verificare a vehiculelor implicate în accident).

Clasificarea, semnalizarea sau construirea de ambalaje sunt acum perfect armonizate, dar apar diferențe legate de excepții. De exemplu, unele mărfuri rare, cum ar fi muniția toxică, sunt restricționate pe rutier, iar altele au dispărut din ADR deoarece nu mai aveau utilitate pe piață si nu mai făceau obiectul transportului. Alte mărfuri, cum ar fi fibrele animale sau vegetale umezite, sunt considerate periculoase, dar nu la transportul rutier, ci la maritim, unde cursele durează mai mult, iar dacă izbucnesc incendii e mai greu de intervenit asupra containerelor. Îngrășămintele complexe

pe bază de azot, fosfor și potasiu nu fac obiectul ADR chiar dacă au număr ONU 2071. Diferențe mai apar în ceea ce privește regulile de construcție și de agreare, care sunt diferite la vapoare, vagoane și cisterne. Dar în rest acordurile seamănă atât de mult, încât a apărut inițiativa de a face o singură convenție mondială, care să includă în anexe prevederi specifice pentru mijloacele de transport. Noul acord clarifică obligațiile transportatorului, și anume să se asigure că toate informațiile au fost furnizate de expeditor înaintea transportului și că documentația necesară este la bor-

dul unității de transport și să accepte utilizarea schimbului electronic de informații. Din ADR 2011 au fost eliminate obligațiile destinatarului de a realiza curățirea și decontaminarea vehiculelor și containerelor și de a îndepărta semnalizarea referitoare la mărfurile periculoase. Totodată, s-au stabilit obligații pentru un nou participant la transport, descărcătorul, care trebuie să se asigure că mărfurile descărcate sunt cele corecte, prin compararea informațiilor relevante din documentul de transport cu informația de pe colet, container, cisternă, MEMU, CGEM sau vehicul. iunie 2011

TRUCK&VAN 63


autohobby

BMW X3: premiumul poate fi [i economic autohobby.ro a testat noua genera]ie X3.

SUV-ul BMW este mai matur, puternic tehnologizat [i scoate tot ce este mai bun din fiecare pic`tur` de combustibil.

n Gabriel Mistodie

n Bogdan Soare

X3-ul bavarezilor s-a maturizat odată cu noua generație și se vede că nu mai este entry level-ul SUV-urilor companiei germane. Noul X3 pare acum mai robust și mai apropiat de prima generație a X5 ca dimensiuni deși face parte din clasa crossoverelor (sau a offroaderelor mici). Noi am avut la test modelul X3 xdrive20d. Adică varianta echipată cu motorul turbodiesel de 2 litri și 184 CP (380 Nm), un propulsor popular pe Seria 3. Traseul ales pentru test a totalizat 400 de km și a inclus un drum către Predeal. Primul lucru sesizat de noi a fost că, deși motorul este cel mai mic din gamă și propulsează un SUV de cam 1,8 tone, are suficiente resurse să imprime un comportament dinamic. Motorul este un diesel cu patru cilindri cuplat într-un mod perfect la o cutie de viteze automată, foarte ușor de operat, cu 8 trepte. Noul X3 este prezentat de BMW ca un vehicul pentru toate tipurile de drum și pentru toate condițiile meteo. De aceea am căutat și un drum (sau măcar o poiană cu zapadă) pentru a testa veridicitatea celor spuse de comunicările oficiale ale 64 TRUCK&VAN

iunie 2011

ADRESA

TELEFON

FAX

BRIARI’S IND Craiova

Sat Cârcea, Com. Cârcea, Str. Calea București, Nr 2, Jud Dolj

0251 592 950

0251 410 910

BRIARI’S IND Rm.Valcea

Calea Bucureăti, Nr. 23, Cartier Goranu, Jud Vâlcea

0372 730 307

0250 733 479

BRIARI’S IND Cluj

Com Florești, Sat Luna de sus, str. DN 1 - E 60 nr 101, jud Cluj

0264 415 144

0264 415 129

PROTRUCK București

Glina, Ilfov, Str. Căminului 54, Sat Manolache, Glina, Ilfov

0750 210 300

0750 210 310

PROTRUCK București

Jilava, Ilfov, Șos. GiurgiuJilava 3, Jilava, Ilfov

021 4571235/36

021 450 3365

PROTRUCK Oradea

Bihor, Șos. Borșului 77, Santion-Borș, Bihor

0259 316 752

0259 316 756

PROTRUCK Dâmbovița

Str. Principală DJ 711B, Com. Ulmi

0741 816 436

0741 816 437

PROTRUCK Focșani

Vrancea, DN 2L km 0+125, Tișița-Mărășești, Vrancea

0237 261 111

0237 231 113

PROTRUCK Bistrița

Bistrița Năsăud, Str. Drumul Cetatii nr.73

0263 232 330

0263 230 202

Italtruck Center Brașov

B-dul Grivitei nr. 1W, 500177

0268 473393

0268 473774

Italtruck Center Sibiu

Șelimbăr, DN1 km 305+790

0269 560700

0269 560703

Cefin București

Str. Italia 1-7, comuna Chiajna, jud. Ilfov

0747.123.503

021.202.60.04

Cefin Arad

Calea Zimandului, poarta 1 (SERE), Arad, jud. Arad

0257.276.558

0257.276.559

Cefin Deva

Strada Portului nr. 2, Deva, jud. Hunedoara

0254.213.111

Cefin Timișoara

Calea Sagului DN 59, KM 8+700, Timișoara 307221, Jud. Timiș

0745.340.667

0256.309.175

Cefin Ploiești

Sat Tătărani, Com. Bărcănești, Jud. Prahova

0746.591.106

0244.276.683

Cefin Pitești

Str. Depozitelor, Aleea ACH, Nr. 20A, Pitești, Jud Argeș

0248.223.286

0248.223.286

Cefin Galați

Str. Combinatului, nr. 2, Galați, jud Galați

0236.411.471

0236.417.098

Cefin Constanța

Str. Aurel Vlaicu 186, Constanța, Jud Constanța

0241 629 800

0241 629 803

Romil Iași

Șos. Iași – Lețcani DN.28, Km.61, Jud. Iași

0232-436.160

Romil Bacău

Bd. Republicii 179

0234.584.931

contacte utile

IVECO

companiei. La drum întins, în spatele volanului, primul lucru sesizabil este rigiditatea șasiului. Este o platformă foarte țeapănă, iar inginerii au trebuit să se concentreze foarte bine pe crearea suspensiei pentru a gestiona foarte bine mișcările roților. Rezultatul: X3 „se simte” foarte bine și este plăcut chiar și pe drumuri mai dificile. Pe zăpadă are un comportament decent, dar anvelopele all season nu îl ajută foarte mult. Oricum, clasa de vehicule din care face parte nu este recunoscută pentru capacități offroad extreme. Mariajul dintre motor și cutia de viteze este unul perfect și livrează puterea foarte prompt. Deși xdrive20d este cel mai mic din gamă, în acest X3 am simțit din plin sportivitatea BMW. Interioul este surprinzător chiar și pentru cineva obișnuit cu autoturismele premium. Multitudinea de opționale prezente pe mașina testată de noi face din cockpit-ul X3 un adevărat festival high tech. Ergonomia este admirabilă, afișajele sunt bine proporţionate iar head-up display-ul te face să crezi că ești într-o mașină a viitorului. Mai mult, pentru șoferii care stau mai prost cu mane-

vrabilitatea în mediul urban, BMW a instalat 3 camere și o mulțime de senzori care joacă roluri de îngeri păzitori ai integrității caroseriei. Scaunele sport cu reglajele electrice sunt ceva obișnuit pentru cei familiarizaţi cu marca bavareză. Toți ocupanții noului X3 au parte de mai mult spațiu față de vechea generație, datorită creșterii în dimensiuni dar și a ingeniozității construirii interiorului. Noul X3 este echipat cu sistemul iDrive standard (sistemul de navigație este opțional). Programul BMW EfficientDynamics reprezintă o suită de tehnologii inteligente ce permit noilor mașini să stoarcă tot mai mult posibil dintr-o picătură de combustibil. Start & stop-ul nu te lasă să emiți noxe la semafor, în timp ce Brake Energy Regeneration încarcă bateria când BMW X3 frânează sau coboară o pantă şi eliberează putere pentru a fi folosită la accelerare. Noua generație X3 a cunoscut o îmbunătățire evidentă față de vechiul X3. Este mai luxos, are ţinută de drum excelentă, iar transmisia automată are un comportament exemplar.

Rubric` sus]inut` de www.autohobby.ro

ADRESA

TELEFON

FAX

EVW HOLDING Cluj-Napoca

Str. Clujului nr. 7, Sânnicoară, com. Apahida, jud. Cluj

+40 264 407 700 +40 372 200 000

+40 264 417 090

EVW HOLDING București

Șos. de Centura nr. 7-9, com. Chiajna, jud. Ilfov

+40 21 317 25 55 +40 372 200 300

+40 21 317 25 20

EVW HOLDING Arad

Șos. Arad-Nădlac, DN 7, km 553+700 m, jud. Arad

+40 372 200 500

+40 372 200 503

EVW HOLDING Bacău

Str. Principală nr. 1232, com. Nicolae Bălcescu, jud. Bacău

+40 234 206 091 +40 372 200 600

+40 234 575 128

EVW HOLDING Brașov

Calea Feldioarei nr. 26 Brașov, jud. Brașov

40 372 200 700

+40 372 200 703

EVW HOLDING Constanța

Str. Baba Novac nr. 999, loc. Constanța, jud. Constanța

40 372 200 800

+40 372 200 802

Suceava - Eurospeed

Str. Humorului nr. 81, Suceava, jud. Suceava

40 330 780 005

+40 230 526 690

ADRESA

TELEFON

FAX

MHS Braşov Truck & Bus SRL

Str. Ioan Clopoțel nr.2, Brașov

+40-268-475.800

+40-268-406.225 +40-21-407.59.80 / 81/ 82/ 83

DAF

MAN

Romil Suceava

Bd. Traian Vuia 10

0230.533.400

Romil Constanța

Bd. I.C. Bratianu 250

0241.514.006

SC ITALCARS SRL

Str. 13 Decembrie, nr. 94 Brașov

0268.545.678

0268.545.676

MHS Truck & Bus Center

B-dul Iuliu Maniu nr.592A București

+40-21-407.59.00 / 01

SC ITALCARS SRL

Str. Izvorului, nr. 4, Loc. Vîntu de Jos, Jud. Alba

0358.501.030

Fax:0358.501.031

MHS Cluj Truck & Bus SRL

Str. Barajului nr.1-3, Comuna Florești, Cluj-Napoca

+40-264-333.900 +40-264-333.928

MHS Constanţa Truck & Bus SRL

B-dul. Aurel Vlaicu nr. 144 (incinta COMCM), Constanța

+40-341-641.143

+40-341-641.145

TRADO MOTORS SRL

Str.Luca Arbore nr.3 Iași

+40-232-264.050

+40-232-402.595

GIG IMPEX SRL

Calea Clujului Nr. 294 Oradea jud.Bihor

+40-259-469.201

+40-259-469.202

PANAUTO SRL

Str.Fermelor nr.136, Piatra-Neamț

+40-233-233.212

+40-233-233.216

MHS Sibiu Truck & Bus SRL

Str.Salzburg nr.58, Sibiu

ALICOMTEX SRL

Str. Nicolae Bălcescu nr.29A, Slatina

+40-249-420.016 +40-249-420.016

MHS Timişoara Truck & Bus SRL

Calea Lugojului nr.74, Ghiroda - Timișoara

+40-256-275-975

+40-256-275-976

MHS Otopeni

Str. Drumul Gării nr. 1B Otopeni

+40-21-206-60-40 / 41

+40-21-352-04-23

+40-269-203.204

iunie 2011

TRUCK&VAN 65


contacte utile

ADRESA

TELEFON

FAX

Bras Trucks

DN 28, Şos. Iaşi-Tg. Frumos, Km 10, Iasi, Jud. Iaşi

0232/276.322

0232/ 276.324

Dedeman Camioane

E85 – DN 2, Km 278, Com. Nicolae Bălcescu, Jud.Bacău

0234/572.030

0234/572.029

RENAULT TRUCKS

ADRESA

TELEFON

FAX

Dumatrucks Bucureşti

Autostrada A1, Km.23, Parcul Logistic Bolintin Deal, Bucureşti

021/369.70.32

021/369.70.32

Autoklass Bucureşti Sud

Splaiul Unirii 166 A București

+40 21 3311770

+40 21 3311779

Dumatrucks Craiova

0251/426.501

0251/307.604

Autoklass Center Chitila

Şoseaua de Centură KM62+500stânga Chitila

+40 317 110701

+40 372 715963

Str. Calafatului, Nr. 117, Com. Podari, Sat Brănişte, Jud. Dolj

Dumatrucks Braşov

0268/474.094

Bd. Aurel Vlaicu 133 Constanța

+40 241 642491

+40 241 642847

Calea Feldioarei, Nr. 99, Braşov, Jud. Braşov

0268/474.404

Autoklass Center Constanţa

Novotrucks

0264/266.605

Bd. Expozitiei nr. 2, București

+40 21 3170021

+40 21 3170074

DN 1, Km 489, Com. Floreşti, Jud. Cluj

0264/371.652

Casa Auto Bucureşti

Premium Trucks

0259/411.179

Racoviță Nr. 283, Râmnicu Vâlcea-Budești

+40 250 730095

+40 250 730063

Sos. Borsului, Nr. 39 A, Oradea, Jud. Bihor

0259/411.178

SC Autoportal Srl

Sidertracks 2000

0242/331.833

Șos. Păcurari 175-177 Iași

+40 232 272333

+40 232 271313

Str. General Constantin Pantazi, Nr. 4, Calaraşi

0242/331.833

Casa Auto Iaşi Restaco SRL

Șos. Suceava-Fălticeni Km.3, Suceava

+40 230 530709

+40 230 530710

Tehnoprest 2001

Str. Păcii, Nr. 20, Loc. Chitila, Jud. Ilfov

021/436.30.67

021/436.30.27

Scut SA

Str. Izvoare nr. 100, Bacău

+40 334 405017

+40 334 405045

Aliat

Str. Gh. Doja nr. 304 Târgu Mureș

+40 265 253057

+40 265 253057

ATP Exodu Bistriţa

Drumul Cetăţii nr. 52, Bistriţa

+40 263 214 178

+40 372 630 909

ATP Exodus Baia Mare

Bd. Bucureşti nr. 65, Baia Mare

+40 362 805 695

+40 362 401 250

Autoklass Center Sibiu

Șos. Alba Iulia nr. 69, Sibiu

+40 269 228888

+40 269 229662

Auto Schunn

Calea Radnei 247, Arad

+40 257 286680

+40 257 281474

RMB Inter Auto Cluj

Calea Turzii 172, Cluj-Napoca

+40 264 438121

+40 264 438003

Ţiriac Auto Braşov

Calea București nr. 241, Brașov

+40 268 337373

+40 368 401818

Truck and Van Service SRL

Călărași Nr. 84, Sebeș

+40 358 401924

+40 358 401885

ADRESA

TELEFON

FAX

Scania România SRL

Şoseaua Bucureşti 261 Ciorogârla, Judeţ Ilfov

021 315 91 42 / 40

021 315 91 42 / 40

Scania România Cluj

Comuna Luna, Sat Luncani Judeţ Cluj

0372 77 80 80

0264 31 22 43

Auto Transilvania Trucks SRL

Calea Feldioarei, 80 H, Braşov

0368 457 169 / 0268 477 455

Autostar SRL

Mărgineni 192, Bacău

0234 211 274 / 275

S.C. Euxin Trucks SRL

DN 39, km 8+950, sat Lazu, com. Agigea, Jud. Constanţa

0241 60 77 00 / 06

Scan Service SRL

DN 7 km 256+500 dreapta Tălmaciu, Judeţ Sibiu

0269 550 081

Scar Lines Group SRL

Strada Râului 387, Craiova

0372 511 145 / 146

Trucks Sales Service SRL

DN 26, km 7,2, Sat Costi, Com. Vânători, Judeţ Galaţi

0236 449 309 / 490

Volanul SA

Strada Şiriei nr.19 A, Arad

0257 259 552 / 671

MERCEDES BENZ

SCANIA

ADRESA

TELEFON

FAX

VOLVO Volvo Truck Center – Bucureşti

Bvd. Iuliu Maniu 646-648, sector 6

+40 21 202 96

+40 21 202 96 90

Volvo Truck Center – BRAŞOV

DN 73, Şoseaua Cristianului, km 129

+40 21-529 97 30

+40 21529 97 31

VOLVO SERVICE SCUT – Bacău

DN2-E85, Com. Sărata, jud. Bacău

+40 740 118 117

Autocamion Service Timişoara

Calea Lugojului nr.107 Ghiroda, Timiş

+40 256 309 100

+40 256 309 119

Autocamion Service Deva

Calea Zarandului nr. 258, DN 7, Deva

+40 254 206 900

+40 254 206 919

Volvo Truck Center Cluj

Strada Principală, Gilău, Cluj

+40 264 502 20

+40 264 502 205

First Truck Service – Pitești

DN 65B, nr. 2, Bradu, Argeș

+40 348 730 200, 201

66 TRUCK&VAN

iunie 2011

www.autohobby.ro Cel mai informat site auto



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.