Revista Turist prin Romania Nr. 14 by Turist prin Romania

Turist prin Romania

Fii curios, fii turist prin România!

martie

Anul III, Nr. 14

* Lacul Bâlea * Pensiunea Vaideeni * Monumentul infanteriei române, București * Biserica Sfântul Ilie, Craiova * Ziua mondială a apei *

Dor de verde

ă uit pe calendar și, se pare că, primăvara a sosit. Este atât de frig afară, în dimineaţa aceasta de martie iar vântul tăios pătrunde prin haine încât, mă întreb, ca și cetățenii care dârdâie cu mine în stația RATB, când va veni primăvara, cu verdele ei, căldura ei plăcută care te îmbie la stat pe afară și la călătorii. O stare de nestare nu îmi dă pace. Zilele acestea, în ger și frig, sărbătorim Mărțișorul, mergem prin florării, căutăm mărțișoare pentru cele dragi din viața noastră. Este clar pentru mine, însă, faptul că este vremea călătoriilor chiar dacă gerul de afară mă contrazice aspru cu toate minusurile lui. Drumurile ne cheamă, cunoașterea, curiozitatea țipă în mine. Vreau verde, vreau pădure, vreau aerul muntelui și mirosul lui, vreau liniștea

îndepărtărilor. Și mai vreau ceva: să vă fac poftă de călătorie, poftă de ducă, poftă de verde crud, de tradiție, poftă de țară. Așadar, în următoarele pagini ale revistei, vreau să cunoașteți câteva obiceiuri care domină satele românești, acum, în pragul primăverii. Mi-ar plăcea să cunoașteți ospitalitatea unor oameni care fac dintr-o pensiune, locul în care tu, tu și familia ta sau tu împreună cu prietenii tăi să te simți “omenit”, cum doar în Oltenia de sub munte o poți face. Mi-ar plăcea să cunoști istoria care este în spatele unui monument din București și vreau să cunoști, dacă nu ai făcut-o încă, frumusețea care îți taie respirația. Frumusețea unui lac glaciar, unic, probabil cel mai spectaculos lac din România. În luciul lacului își oglindește ochii cerul iar muntele își trimite umbrele când soarele e sus jucându-se printer nori. Mă îndoiesc de faptul că acest tablou însoțit de aerul tare al Făgărașului nu mișcă toate inimile. O altă călătorie la care vă invit este în centrul unui minunat oraș de care (mai nou)m-am îndrăgostit: Craiova. Centrul vechi al Craiovei are o bijuterie a arhitecturii și a spiritualității românești care trebuie cunoscută și promovată. Și pentru că vorbeam despre ființele dragi din viața noastră și florile pe care le dăruim, mă simt datoare să vă împărtășesc ceva gânduri și informații despre flori. Frumusețea primăverii stă în florile care ne însoțesc pentru scurtă perioadă: ghioceii, toporașii, brândușele. Sunt minunile care apar acum, în pragul primăverii, în zăpadă și rezistă doar câteva săptămâni. Bucură-te de verdele din jurul tău, călătorește și cunoaște țara în care te-ai născut!

de Adriana ROMAN

Destinații pentru vacanța ta de primăvară

Lacul Bâlea Biserica Sfântul Ilie, Craiova Monumentul infanteriei române, București Pensiunea Vaideeni, Vaideeni

Sugestii de cazare

Pensiunea Vaideeni, Vaideeni

Evenimente

Simfonia lalelelor Sărbătoarea primăverii Târgul Internațional de carte și muzică LIBRIS Festivalul mucenicilor Mărțișor cu dor Tradiții și flori de sărbători Salonul bicicletei

File de istorie

Biserica Sfântul Ilie, Craiova Monumentul infanteriei române, București

Tradiții, legende și obiceiuri Luna lui Mărțișor Brândușa Toporașul Baba Dochia

Profită de primăvară

Simfonia lalelelor Târgul Internațional de carte și muzică LIBRIS Pensiunea Cerna, Vaideeni

10 20 30 36 36 2 9 15 19 25 29 35 20 30 6 16 34 42 2 15 36

Luna lui ărţişor este luna în care încep muncile câmpului. Baba Dochia urcă cu oile la munte, împletind firul roşu, al soarelui, cu cel alb, al zăpezii. Mărţişorul vesteşte venirea primăverii. Denumirea din latină vine de la zeul Marte, zeul războiului, pentru că, odată cu venirea căldurii, începeau şi războaiele. Luna Martie are mai multe denumiri populare. Sătenii îi mai spun Germănar (încolţitor), Mărţişor sau Făurel. Această lună de început de primăvară a născut multe superstiţii, mai ales cele legate de vreme, care acum este extrem de capricioasă şi, cu toate astea, este şi foarte bună prevestitoare. Iată câteva dintre superstițiile lunii martie: • dacă luna Martie-i vântoasă, luna Mai va fi frumoasă; • dacă tunetele sunt auzite la începutul lunii, se arată un an mănos; • dacă în Mărţişor nu poţi semăna ovăzul de ploi multe, nici toamna nu vei putea semăna grâul de ploi multe; • dacă va cânta cucul în Martie, anul va fi bogat; • dacă Martie-i cu rouă, după Paşti mult plouă; • dacă cineva este răcit în luna lui martie, atunci va fi sănătos peste an. Între 1 şi 9 Martie există câteva obiceiuri care au născut superstiţii; Martie începe cu sărbătoarea Mărţişorului, pe 1 Martie, eveniment cunoscut doar în arealul balcanic, în mod special în ţara noastră şi la vecinii bulgari.

- istorie și s

Mărțișor

superstiții -

Pe 1 Martie oamenii îşi aleg câte o zi din aşa-zisele Zilele Babelor, care le arătă cum va fi viaţa lor în acel an, luminoasă, noroasă sau posomorâtă. Zilele Babelor sunt de regulă în număr de şapte, dar în unele locuri funcţia oraculară se întinde până la ziua de 9 a lunii, iar în alte regiuni până în ziua de 12 Martie după cele 12 luni ale anului, fapt ce conferea funcţiei oraculare o mai mare greutate. Superstiţia spune că dacă vremea este rea în aceste zile ale Babelor, înseamnă că Baba Dochia îşi scutură cojoacele. Ziua de 9 Martie este numită şi Ziua Şarpelui, zi care înseamnă şi activizarea practicilor vrăjitoreşti; ea mai este numită în popor Drăgostitele. În această zi, toţi oamenii care n-au nume de sfânt îşi serbează ziua. Superstiţia spune că cine lucrează în

această zi, va muri de veninul şarpelui, sau că cine nu ţine această sărbătoare zace patruzeci de zile. La 25 Martie este sărbătoarea numită Blagovesteniile, Buna Vestire, dar şi Ziua Cucului. Obiceiul cel mai răspândit este acela de a face un foc mare lângă care se pun pâine, sare şi apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea. Pâinea şi sarea se dau apoi de pomană. În această zi nimeni nu trebuie să caute gâlceavă, că e de rău. Nu se pune mâna pe ouă şi nu se pun cloştile, căci ies puii strâmbi şi urâţi. Există superstiţia că aşa cum va fi vremea în ziua de Blagovestenie, aşa va fi şi de Paşti, iar dacă în această zi este frunza verde în natură, va fi un an cu belşug.

de Adriana ROMAN

Lacul Bâlea acul Bâlea, din Munții Făgăraș, județul Sibiu este situat la o altitudine de 2.034 metri. Lacul are 360 metri în lungime, o suprafață de 4,65 hectare și o adâncime de 11,35 metri. Este unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din România. În 1932, lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 hectare în jurul lacului au fost declarate rezervație științifică. Rezervația cuprinde plante rare (floarea de colț) și animale ocrotite (capra neagră, râsul, acvila de munte).

Circul glaciar Bâlea este dominat de creste

crenelate din care se ridică, de la est la vest, vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.507 metri altitudine), Văiuga (2.443 metri altitudine), Iezerul Caprei și Paltinu despărțite de șaua Caprei (2.315 metri altitudine) și curmătura Bâlii (2.208 metri altitudine). Peste 200 de zile, pe lacul Bâlea se instalează un pod de gheață, începând cu sfârșitul lunii octombrie și se menține până la sfârșitul lui mai, atingând și 1,20 metri grosime. Sub podul de gheață, temperatura apei la contactul cu gheața, este de 0 grade Celsius și 2,5-2,8 grade Celsius în adâncime. În timpul verii, temperatura apei la suprafață variază între 10 și 15 grade Celsius, în funcție de temperatura aerului.

Lacul Bâlea se află la o distanță de 77 km de orașul Sibiu, 68 km de Făgăraș și la 85 km de Curtea de Argeș, drumul pe care se poate ajunge la el fiind faimosul Transfăgărășan, una dintre cele mai spectaculoase șosele montane din Europa. Vara se poate ajunge până la Bâlea lac cu mașina, însă între 1 noiembrie și 1 iulie, Transfăgărășanul este închis oficial pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru — județul Argeș) și kilometrul 131 (Bâlea Cascadă — județul Sibiu), pe celelalte porțiuni circulația fiind permisă tot timpul anului. În sezonul rece, Valea Bâlea, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac (3.700 metri), se poate traversa doar cu telecabina situată în imediata apropiere a cabanei Bâlea Cascadă (1.234 metri altitudine).

Șoseaua Transfăgărășan (DN7C) traversează cel mai înalt lanț muntos din România, Munții Făgăraș, pe o distanță de aproximativ 92 km prin județele Argeș și Sibiu. Transfăgărășanul ajunge la altitudinea de 2.042 metri și este situat pe locul al doilea ca altitudine în România după șoseaua Transalpina (DN67C), cu 2.145 m, din Munții Parâng. Șoseaua pornește de la kilometrul 0, din Bascov (județul Argeș), continuă pe malul stâng al lacului Vidraru și de-a lungul văii pârâului Capra, ajungând până la tunelul de la Bâlea Lac, la limita cu județul Sibiu și se încheie în zona comunei Cârțișoara, județul Sibiu, unde se unește cu DN1 (E68). Șoseaua a fost construită între 1970-1974 și leagă Transilvania de Muntenia.

Lacul Bâlea și Transfăgărășanul nu sunt singurele puncte de atracție pentru turiști. În zonă există numeroase obiective turistice:

• Mănăstirea Curtea de Argeș • Lacul și Barajul Vidraru • Cetatea Poenari (construită la sfârșitul secolului XIII și începutul secolului XIV de domnitorul Negru Vodă, și refăcută de Vlad Țepeș în secolul XV) • Cascada Bâlea (numită și Urlătoarea Bâlei, situată între vârfurile Moldoveanu — 2.554 metri și Negoiu — 2.535 metri, la o altitudine de 1.234 metri; cea mai mare cascadă în trepte din țara noastră, cu o cădere de 60 de metri, • Casa memorială a lui Badea Cârțan din Cârțișoara, masivele și traseele montane din jurul Transfăgărașanului. O atracție sezonieră este Hotelul de Gheață, unic în Europa de Est, care, din iarna anului 2006, este construit în fiecare an pe malul lacului.

http://www.balea-turism.ro http://www.balealac.ro

Brândușa

- jocul de culori al primăverii -

upă perioada lungă și lunile geroase de iarnă, brândușele prevestesc venirea primăverii, ieșind de sub stratul de zăpadă și dând o multicoloră pată grădinilor, parcurilor și câmpiilor.

Brândușele sunt flori delicate care anunță venirea primăverii, împrăștie în jurul lor o mireasmă îmbietoare, dar și poftă de viață, bună dispozitie, de verde, de viu. Originile lor din Orient, Europa si Africa de Nord, demonstrează că provin din mai multe culturi și s-au adunat într-o singură floricică firavă, cu un farmec distinct.

Din fericire putem admira această floare atât primăvara cât și toamna, deoarece există și specia brândușelor care înfloresc în această perioadă a anului. Parcă ar simboliza renașterea și "adormirea" naturii, deschide și închide ciclul verdelui. Brândușa de primăvară răsare încă de la sfârșitul lunii februarie. Acest lucru se întâmplă în special în cazul speciilor mai mici, deoarece brândușele mai mari răsar abia în aprilie. Termenul "mare" este oarecum relativ, deoarece aceste flori nu depășesc înălțimea de 15 cm. Culorile sunt diverse și încep de la alb până la galben, de la albastru până la violet. Brândușele cresc în pământul bogat în humus, în locurile calde și însorite. Brândușa de primăvară înflorește după ghiocei și înainte de lalele, fiind una dintre cele mai timpurii flori. Varietăți ale brândușei înfloresc încă din ianuarie. Aceste plante bulboase sunt apreciate pentru splendidele flori care, an după an, desfată ochiul în schimbul unor îngrijiri minime. Sunt potrivite şi pentru cultivarea în ghivece, fiind o alegere ideală şi pentru jardinierele de pe pervaz unde este posibil să se realizeze combinaţii de mai multe culori.

Genul Crocus cuprinde peste 80 de specii şi numeroase varietăţi, unele care înfloresc primăvara, altele toamna. Brândușa de primăvară răsare din bulbi mici, ca toate plantele perene cu bulbi care înfloresc în lunile friguroase. Frunzele și florile brândușei apar în același timp. În general, florile au forma unei cupe, cu sepale ascuţite sau rotunjite, care pot rămâne închise sau se pot deschide complet, scoţând la iveală staminele de culorii vii. În funcție de varietatea brândușelor, florile pot fi albe, mov, galbene, purpurii, chiar şi bicolore, cu puncte şi striaţii. Frunzele sunt înguste, alungite, foarte subțiri şi

brăzdate în lung, verde-închis în mijloc şi deseori striate cu alb. Brândușele preferă un sol bine drenat, în locurile însorite ale grădinii sau la umbra copacilor și arbuștilor din gradină. Este de preferat plantarea în straturi și brazde, pentru a avea o pată de culoare în primele luni ale anului în gradină. Bucurați-vă de feeria de culori pe care le oferă brândușa, în parcuri, grădini și câmpuri.

de Adriana ROMAN

Biserica Sfântu - ultima biserică pictată

pată de culoare și un plus de istorie și valoare adus Centrului Vechi al Craiovei, Biserica Sfântul Ilie stă mândră și privește trecerea secolelor. În plimbările noastre de cunoaștere și recunoaștere a mândrei capitale a Băniei, am descoperit această biserică aflată în imediata apropiere a Centrului Vechi. Istoria sa se împletește cu istoria Craiovei târgoveților secolului 18. Istoricul Petre Gârboviceanu fixează ca perioadă de construcţie anii 1710-1725. Ilie Otetelişanu a ridicat o bisericuţă modestă, cu un singur turn, aşa cum rezultă din cartografia anului 1838, în locul cel mai aglomerat al oraşului, între târgul permanent al Craiovei şi Târgul din Afară. De-a lungul timpului, Biserica Sfântul Ilie a fost recunoscută ca un simbol de către cei care locuiau în această zonă, hramul ei devenind şi numele mahalalei. Acesta era un obicei pentru locuitorii din cetatea Băniei, acela de a numi mahalalaua după biserica reper. Astfel au luat naştere mahalalele: „Maica Precista“, „Sfântul Gheorghe“ – Vechi, „Sfinţii Arhangheli“, Hagii Enuşi sau Dorobănţia. Urmând obiceiul vremii, după moartea ctitorului, acesta a fost îngropat în curtea bisericii.

ul Ilie, Craiova de maestrul Tattarescu -

Boierul Ilie Otetelişanu a fost înzestrat Biserica Sfântul Ilie cu numeroase moşii, considerată ca fiind printre cele mai bogate biserici ale oraşului. După moartea ctitorului „chiverniseala bisericii a lăsat-o pe seama a doi cinstiţi negustori care vor fi căpetenia târgului“. Boierii Crăciun şi Sava Iovanovici erau iconomi mai multor biserici din oraş, ei având în grijă şi de averea bisericilor „Maica Precista de la Dud“ şi „Sfinţii Apostoli“. Dionisie Fotino o trece în Istoria Daciei, alături de cele opt mănăstiri ale cetăţii: „Sfântul Dumitru, a Obedeanului, a Gănescului, Sfântul Serghie, Sfântul Nicolae, a Vlădoianulu , a Dudului şi a profetului Ilie“. Istoricul Nicolae Iorga o aminteşte din nou în rândul aşezărilor monahale, vorbind despre povestea unei femei care era găzduită în chiliile călugăreşti de la „Sfântul Ilie“. Se pare că biserica ctitorită de boierul Ilie Otetelişanu a funcţionat până în anul 1838, atunci când, din cauza unui cutremur, vechiul turn a crăpat şi doi dintre stâlpii de rezistenţă au fost avariaţi, lăcaşul devenind nesigur. În perioada Revoluţiei de la 1848, aici au fost ţinute slujbele pentru armata rusă, Biserica „Sfântul Ilie“ îndeplinind şi rolul de catedrală mitropolitană, pentru o scurtă perioadă de timp. În perioada 1840-1841, Iordache şi Grigorie Otetelişanu au refăcut în totalitate biserica, schimbându-i cu totul înfăţişarea, păstrând forma iniţială a clopotniţei, ea urmând să fie dărâmată abia în anul 1989. Clopotniţa de la „Sfântul Ilie“ a fost, după părerile unor istorici, mai înaltă decât vestitul Turn al Colţei din Bucureşti, ea fiind construită pe şapte etaje.

Printre meşterii care au lucrat la reconsolidarea şi refacerea cinstitului lăcaş regăsim nume celebre: Ioniţă Tâmplarul, Gheorghe Ocruţui fierarul şi marele pictor Constantin Lecca, el fiind cel care s-a ocupat în mod direct de zugrăvirea bisericii. În perioada 1892-1893 biserica a fost pictată de cunoscutul pictor bucureştean Ioanid, sub directa supraveghere a maestrului Gheorghe Tattarescu. Ctitoria Otetelişenilor, Biserica Sfântul Ilie din Craiova este ultima biserică pictată de maestrul Tattarescu. În 1837, fraţii Iordache şi Grigorie Otetelişanu pun în practică un proiect prin care biserica urma să întreţină un pension din fondurile proprii. Tot din fondurile bisericii şi prin sârguinţa boierului Iordache, s-a înfiinţat şi prestigiosul Colegiu de fete „Elena Cuza“. La 21 februatie 1921, un descendent al familiei Otetelişanu, Nicolae Cămărăşescu Otetelişanu, a lăsat prin testament Bisericii „Sfântul Ilie“ şi Şcolii Lazaro-Otetelişanu mai multe proprietăţi, iar pe vărul său primar, Petre Otetelişanu, l-a investit cu drepturi ctitoriceşti. Cu toate acestea, exproprierea a lipsit-o complet de moşii. Clădirea, care există şi astăzi, se numără printre cele mai vechi instituţii de învăţământ ale Craiovei, ea păstrându-şi de-a lungul timpului destinaţia pe care ctitorii i-au trasat-o, nesuferind schimbări importante.

sursa informațiilor: Ioniţă Apostolache, Ziarul Lumina

Ziua Mondială a apei - 22 martie -

pa ... „Tu ești nu numai necesară vietii, ci ești însăși viața; bogăție fără

seamă pe pământ, tu cea mai delicată, tu, cea mai pură; tu, sufletul pământului.” Antoine de Saint Exupery

Pe data de 22 decembrie 1992, în cadrul Conferinței Națiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro a fost adoptată hotărârea prin care data 22 martie devenea Ziua mondială a apei. De atunci, în fiecare an, la 22 martie se celebrează Ziua Mondială a Apei (World Water Day). Calitatea apei este un parametru important cu privire la toate aspectele legate de ecosisteme și de bunăstarea oamenilor: starea de sănătate a unei comunități, produse alimentare care urmează să fie produse, activitățile economice, de sănătate a ecosistemului și a biodiversității. Apa pentru agrement, pescuit, potabilă, precum și habitat pentru organismele acvatice are nevoie de un nivel mai ridicat de puritate, în timp ce pentru hidroenergie, standardele de calitate sunt mult mai puțin importante. Trebuie să menționăm faptul că, după ce apa se folosește, de obicei se întoarce înapoi la sistemul hidrologic și, dacă este lăsată netratată, poate afecta grav mediul înconjurător. Creșterea populației pe glob și impactul acesteia asupra apelor este tot mai mare. În special, aceasta se manifestă pe fondul sporirii necesităților, în paralel cu utilizarea noilor tehnologii. Dacă, în trecut, apa prezenta doar o sursă de menținere a vieții în organismul uman, în prezent, ea este un sursă consumată în toate domeniile de activitate a omului, în special în industrie. Cerința de bază pentru o persoană pe zi este de 20 - 40 de litri de apă care nu conține urme de contaminanți, dăunători și agenți patogeni, adică apă potabilă și de uz gospodăresc, în creștere la 50 de litri pentru spălat și atunci când e utilizată la bucătărie. În prezent, 1,1 miliarde de oameni din întreaga lume încă nu au acces la aprovizionarea cu apă și mai mult de 2,6 miliarde de oameni nu au acces la instalații sanitare îmbunătățite. În întreaga lume, calitatea apei este în scădere, în principal ca urmare a

activităților umane. Creșterea populatiei, urbanizarea rapidă, înmulțirea agenților patogeni noi și noile substanțe chimice din industrie, precum și speciile invazive sunt factori cheie care contribuie la deteriorarea calității apei. În plus, schimbările climatice vor afecta mai mult calitatea acesteia.

Ce nu știai despre apă

• Dacă ne-am imagina Terra cât o portocală, cantitatea de apă potabilă ar avea mărimea unei lacrimi (2/3 din suprafața Pământului sunt acoperite de apă din care însă doar 1% este potabilă). • 40% din locuitorii planetei nu au acces la apă potabilă. • Una din cinci persoane nu are acces la apă potabilă, aceasta însemnând 1,1 miliarde de oameni. • Două din șase persoane trăiesc în condiții improprii de igienă, ceea ce s-ar traduce în 2,6 miliarde de oameni. • 3.900 de copii mor în fiecare zi măcinați de boli cauzate de apa infestată pe care o consumă; • Nu mai puțin de 88% dintre maladiile întâlnite în prezent sunt provocate de lipsa igienei și consumul apei poluate. • O familie americană folosește, în medie, peste 150 de litri de apă zilnic. În același timp, o familie din Africa folosește numai 15 litri de apă pe zi. • Consumul de apă pe cap de locuitor variază foarte mult de la o regiune la alta, de la un stat la altul: un american consumă circa 2000 mc/an (volumul unei piscine olimpice), un european 1000 mc/an, un iordanian 100 mc/an, iar un haitian 7mc/an, fiind vorba de apă potabilă ce e folosită la toate activitățile. • În gospodărie, consumul apei se împarte astfel: 39% spălat, 22% lenjerie și veselă, toaletă 20%, plante 12%, hrană 7%. În sens mai larg: uz domestic - 5-10%, industrie - 20%, agricultură - 60-80% (agricultura intensivă e foarte mare consumatoare de apă, dar și de petrol - pesticide, care ajung apoi în pânza freatică și în râuri). • Jumătate din marile fluvii ale planetei sunt grav poluate, ceea ce implică otrăvirea ecosistemelor ce țin de acestea

Sursa: www.worldwaterday2011.org

Monumentul inf

- “Un dram de înțelepciune, un dra

fanteriei române

am de dragoste vizavi de cultură” arcul Kiseleff, loc de plimbare și relaxare, a fost și este spațiul în care istoria și-a făcut prezența, marcând momente și eroi. Subiectul acestui articol este Monumentul Infanteriei Române, creaţia sculptorului Ion Bolborea, situat în dreptul Rondului I al Şoselei Kiseleff. Monumentul se află la capătul unei alei pietruite. În anul 2000, cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la înfiinţarea infanteriei române, a fost inaugurat la 27 aprilie. Este o lucrare impozantă. O coloană robustă din bronz, traforată, cu înălţimea de 10,5 m, diametrul de 3 m şi greutatea de 50 tone se înalță străjuită de ostași. Eroii Primului Război Mondial și Celui De-al Doilea Război Mondial se înalță către cer sprijinindu-și trupurile frânte de coloană. Către înaltul cerului parese că însăși coloana se destramă, într-un amalgam de fier și trupuri frânte, ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Este emoționant. Este devastator, considerând numărul infanteriștilor români care au murit pentru țară. Acesta este și rostul existenței acestui monument: amintirea sacrificiilor infanteriei, a românilor de ieri pentru românii de astăzi. Așa cum spuneam mai sus, în Parcul Kiseleff, de-a lungul timpului au fost expuse monumente care au apărut și dispărut, în funcție de interesele politice ale momentului.

Astfel, pe amplasamentul actualului Monument al Infanteriei Române s-au succedat mai multe monumente. Primul purta acelaşi nume, fiind dedicat infanteriştilor căzuţi în Războiul de Independenţă şi în Războiul de Reîntregire. Monumentul a fost inaugurat în anul 1936, se afla în faţa statuii regelui Ferdinand. Monumentul a fost realizat de arhitectul N. Georgescu şi sculptorul Ion Jalea. Era alcătuit dintr-un obelisc, placat cu marmură, în care erau încrustate denumirile principalelor bătălii din cele două războaie, înconjurat de un grup statutar reprezentând infanterişti în plin asalt. A fost înlăturat tot în perioada comunistă. În 1987, pe acelaşi amplasament, a fost adusă Statuia Ostaşului Sovietic Eliberator, aceasta fiind primul monument inaugurat în Bucureşti după război, care o înlocuise, în anul 1945, pe cea a Eroilor Corpului Didactic (autori Arthur Verona şi Ion Jalea), amplasată pe latura nordică a Pieţei Victoriei, între Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Aviatorilor. Statuia Ostaşului Sovietic nu a rămas multă vreme, fiind înlăturată în septembrie 1991.La Primăria Capitalei există un

proiect pentru reconstruirea vechiului Monument al Infanteriei Române. Până (și dacă) vom vedea reconstruit acest monument, opera sculptorului Ioan Bolborea rămâne singura amintire a jertfei infanteriștilor români. Artistul Bolborea a mai dăruit umanității în Grupul statuar „Căruța cu paiațe” din București, inaugurat la 19 decembrie 2010, Monumentul Reconcilierii din Arad sau Monumentul „Revoluției Române de la 1848″, Monumentul Eugen Ionescu din Slatina, 2002-2003, Monumentul „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, Fântâna Vioara Spartă, instalată în Parcul Colțea din București. Într-un interviu acordat doamnei Steluța Roșca Stănescu, maestrul Ioan Bolborea spunea, ca un apel la rațiunea și sufletul nostru, să acordăm “măcar un dram de înțelepciune, un dram de dragoste vizavi de cultură și vizavi de monumente, și așa puține …”.

Surse: http://artapringauracheii.ro, https://ro.wikipedia.org, http://orasulluibucur.blogspot.ro

Toporașul

- floarea Afroditei -

oporașul, viorica sau violeta, tămâioară sau floare domnească, numit și floarea echinocțiului pentru că înflorește în timpul echinocțiului de primăvară și, uneori, chiar și la începutul toamnei, este o plantă gingașă, din specia Viola odorata. Este o mică plantă perenă, face parte din familia Violaceae, ce cuprinde între 500-600 de specii. Este originară din Europa şi din Asia şi o putem găsi în păduri şi parcuri, însă poate fi, şi chiar este, cultivată şi în grădini. Apare în flora spontană, în pădure sau la marginea pădurii, pe malurile apelor, pe câmpii și chiar în grădini. Frunzele toporașului au formă de inimă, iar florile sunt parfumate, au cinci petale catifelate, de culoare violet, uneori albă sau albăstrie. Planta înflorită conține glicozide, saponine, substanțe amare, pigmentul cyamina, vitamina C și săruri minerale. În scop terapeutic, se culege planta înflorită, începând cu echinocțiul. În Grecia antică se credea că toporașul este floarea Afroditei, zeița iubirii. Fetele își

făceau cununi din toporași, ca să aibă noroc în dragoste. Astăzi, din frunzele și florile de toporași se prepară un parfum foarte fin, cunoscut sub numele de parfum de violete. Deși toporașii au fost utilizați, încă din vechime, în tratamente naturiste, lucrul acesta este mai puțin cunoscut astăzi. Astfel, anticii considerau că toporașii erau un leac minunat împotriva durerilor de cap și a bolilor de piele. Fiind bogați în uleiuri volatile și mucilagii, toporașii au acțiune emolientă. Datorită conținutului de acid salicilic, toporașii au efect antiinflamator, febrifug, antireumatic. Decoctul poate fi folosit și în caz de constipație, având efect laxative. Siropul de toporași este recomandat împotriva răcelilor, a gripei, a durerilor în gât și bolilor respiratorii. Infuzia din toporași este utilă în caz de infecție urinară. “Utilizarea” sa, cea pe care o recomand cu căldură, este să mergeți în cea mai apropiată pădure sau în cel mai apropiat parc și bucurați-vă ochii și sufletul de parfumul, frumusețea și delicatețea dăruite în fiecare primăvară de toporași.

de Adriana ROMAN

Pensiunea

Com. Vaideeni, jud. Valcea Telefon:0768 - 914.672 rezervari@pensiunea-vaideeni.ro

a Vaideeni

um vii de la București și mergi spre Râmnicu Vâlcea, treci peste Dealul Negru și apuci la stânga către Jiu prin comune și sate mândre. Ajungi la Horezu și vezi în zare cum se prefigurează înălțimile Căpățânii. Dacă apuci către dreapta, spre poalele munților, ajungi într-o localitate ce se întinde de-a lungul bazei munților Căpățânii. Localitatea Vaideeni, prima oară atestată documentar în secolul XVI ca localitatea Vai de Ei, a luat naștere prin migrația câtorva familii de oieri din Mărginimea Sibiului fugiți din Ardeal pe vremea catolicizării forțate. Astfel, influențele etnoculturale sunt vădit asemănătoare cu cele din Ardeal. Ospitalitatea, zâmbetul și voia bună sunt

prezente pe tot întinsul comunei cu cele 5 sate aparținătoare, Vaideeni, Cerna, Marița, Cornet și Izvorul Rece. Tot hoinărind pe drumuri și poteci, am ajuns într-o seară, târziu de tot, să fi fost mai bine de 11 ceasuri trecute, la poarta unei case cu etaj. Am sunat și, în căteva minute, a apărut proprietarul pensiunii. Deși, se vedea clar că, a fost trezit din somn, a venit cu zâmbetul pe buze și sufletul deschis.Ne-am cazat în 2 minute, ni s-a făcut un tur succint al Pensiunii Vaideeni și apoi, ni s-a urat noapte bună. Prima impresie a fost că am ajuns acasă, atât era de caldă și familiară camera. Totul simplu, dar cu mult bun gust, curat, miros proaspăt, o fereastră ce dădea într-un balcon orientat către munți, flori în jardiniere și aer curat. Atât am putut vedea la acea oră târzie din noapte. Dimineața avea să ni se dezvăluie adevărata față a Pensiunii Vaideeni.

Pe la 7, după ce am făcut ochi, am coborât în sala pentru servit masa. Doamna Iuliana era la datorie, pregătea de zor ceva pentru mic dejun. Imediat cum ne-a vazut, i-a înflorit un zâmbet binevoitor pe buze și ne-a întrebat dacă dorim să servim cafeaua. Bineînțeles că nu am refuzat și, imediat, bucătăria, care este la dispoziția turiștilor, sa umplut de mireasma unei cafele bune și aromate. Am băut cafeaua în foișorul din spatele pensiunii, unde liniștea dimineții era tulburată doar de ciripitul păsărilor care începeau și ele o nouă zi. După o cafea bună și reconfortantă a venit și rândul micului dejun, brânză de casă, șuncă, ouă, pâine, toate făcute acolo, de proprietari, totul natural, fără adaosuri, un mic dejun cu adevărat sănătos. Pe ziuă, de data asta, am făcut turul Pensiunii Vaideeni și am descoperit cele 5 camere, aranjate cu același bun gust și simplitate, recepția încăpătoare și foarte bine

organizată, bucătăria utilată cu toate cele necesare unei gospodării și sala pentru servit masa. În curte, un grătar pus la dispoziția turiștilor și un foișor ascuns după vilă, ferit de ochii lumii, unde te poți bucura de liniște și peisajul din împrejurimi. Am mai fi stat la povești, dar obiectivele turistice din zonă ne făceau cu ochiul, așa că ne-am luat la revedere de la gazda noastră și am început să luăm, pe rând, Rezervația Naturală Buila-Vânturarița, culele de la Măldărești, atelierele de ceramică de la Horezu, Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi, Peștera Muierilor, obiective turistice situate în imediata vecinătate a comunei Vaideeni. Distanțele de parcurs sunt de ordinul a câțiva kilometri, Pensiunea Vaideeni fiind locul potrivit pentru a poposi, dacă te hotărești să vizitezi zona.

de Adriana ROMAN

Baba Dochia - legendă -

aba Dochia era o babă foarte rea. Într-o primăvară, cam pe la începutul lunii martie, când abia apucase a se topi și a se lua de ici-colea omătul, ce îi trăznește babei acesteia prin cap? ... că ar mânca fragi. Trimise pe noră-sa în pădure, ca numaidecât să-i aducă fragi, că de nu-i aduce, n-are ce mai căuta acasă. Biata noră nu se puse de pricină, ci se duse îndată în pădure după fragi și, cum ajunse, începu a căuta încolo și încoace; dar unde să afle ea fragi, după ce mai tot pământul era acoperit cu omăt, iar căt despre fragi nici urmă! Văzând ea de la o vreme că toată alergătura și truda ei sunt în zadar, începu a plânge de se cutremura cămașa pe dânsa de supărare că nu se afla nimic, căci acasă nu se putea întoarce fără fragi. Și, pe când umbla ea așa încolo și încoace plângând și tânguindu-se, iaca dă peste doi moșnegi, care ședeau și se încălzeau lângă un foc zdravăn. Erau Dumnezeu și Sân-Petru. Dumnezeu, cum o vede că se apropie de dânșii plângând, o întreabă: ce caută și de ce plânge. Nevasta le istorisi tot necazul și pricina venirii sale în pădure și-i rugă totodată ca să-i dea un sfat, cum ar putea ea să scape cu obraz curat de soacră-sa, de Baba Dochia. Dumnezeu, auzind povestea ei, i se făcu milă de dânsa, îi zise să se puie la foc, să se încălzească, că apoi va învăța-o ce să facă. Nevasta nu aștepta s-o mai îmbie încă o dată, ci fiindu-i frig, s-a pus să se

încălzească. Iar după ce s-a încălzit îndeajuns, îi zise Dumnezeu: Ține poalele catrinței, căci am să pun ceva într-însele, dar nu te uita ce voi să-ți pun, și nici până acasă să nu te uiți ce ai în poale! Și cum rosti cuvintele acestea, vârî amândouă mâinile în foc și, luând o mână de jăratic, îl turnă în poalele catrinței. Apoi zise iarăși: Acum întoarce-te acasă și, ce vei afla în poale, aceea să dai soacrei tale! Nevasta mulțumi din toată inima moșnegilor pentru binele ce i l-au făcut și apoi se întoarse acasă. Ajunsă acasă, desface poalele ca să vadă ce se află într-însele, și când colo … ce să-i vadă ochii? … Erau o mulțime de fragi copți și frumoși, de ți se duceau ochii când te uitai la dânșii. Jăraticul ce-l turnă Dumnezeu în poalele catrinței se preface până acasă în fragi. Iaca aci ai fragi! – zise ea după aceasta soacrei sale, dându-i fragii. Baba Dochia, dându-i nora-sa fragii și neștiind nimic despre toată întâmplarea cu aflarea și adusul fragilor, a crezut cum că acuma a sosit într-adevăr primăvara și cum că ar fi prea cald ca să mai ningă. De aceea se hotărî ea să iasă cu caprele la pășune. Dar spre o mai bună pază împotriva unui frig venit din întâmplare, se îmbrăcă în douăsprezece cojoace, luă apoi caprele și se porni cu dânsele la pășune. Ajungând la locul cu pășunea, s-a pus binișor lângă capre ca să le pască, mai petrecându-și vremea și cu torsul, căci uitasem a spune că ea își lua de urât furca de tors de acasă.

Nu apucă însă bine a se așeza la tors și caprele a se da la păscut, și iată că se pornește o furtună mare, amestecată cu ploaie, cu omăt și cu vânt, care a ținut douăsprezece zile după olaltă și în ziua întâia îi udă tot cojocul de asupra, că se făcu numai o apă. Baba Dochia, văzând că i s-a udat cojocul de asupra și că e prea greu de purtat, l-a zvârlit din spate și a plecat mai departe. Și tot așa fu ea constrânsă să facă și în zilele următoare, să lepede câte un cojoc, căci ploaia și ninsoarea nu mai încetau, iar cojoacele i se udară unul după altul așa de

tare că a trebuit neapărat să le lepede. Așa a lepădat ea toate cojoacele până ce a rămas numai în cămașă. Iată însă că, după ce a lepădat ea și cojocul al doisprezecelea, a dat Dumnezeu un ger și un vânt subțire și rece care a pătruns-o până la piele. Și așa a degerat Baba Dochia de frig și a rămas împietrită cu furca și cu capre cu tot. Și mai zic oamenii că ea ar sta și acum așa împietrită, precum a rămas atunci, în formă de stânca și cu furca în brâu, la Izvoare, adică acolo unde izvorăște unul din cele trei izvoare din care se formează apa Sucevei.