ECO DESIGN
INTERVIU DE DELIA MITRACHE
„Am făcut upcycle de materiale încă de la început” Care a fost momentul în care ți-ai descoperit pasiunea pentru design? Dintotdeauna am avut o afinitate pentru a afla cum sunt făcute anumite obiecte, le desfăceam să văd ce se află în interiorul lor și cum sunt compuse și asamblate. Am înțeles mai exact ce înseamnă design și această profesie abia în a doua facultate, Universitatea de Arte București, cu ajutorul doamnei, Senior Designer și profesor la UNARTE, pe atunci, Ioana Sanda Avram.
Simina Filat
S
IMINA FILAT face parte din noul val de designeri din România, absolventă a UNArte București, specializarea Design Vestimentar, cu un palmares artistic impresionant, care a adus deja inovații remarcabile, atât în sfera designului de accesorii, cât și în ceea ce privește procesul de producție și materialele pe care le folosește. Pe parcursul studiilor a avut două expoziții personale în cadrul galeriei de artă Galateca, „Fii cu ochii pe mine” şi „Ruumy”, precum și o colaborare în cadrul evenimentului satelit Venice/ElectroCamp, al Bienalei de Arhitectură de la Veneția 2016. Deschis în 2010, Studioul Simina Filat Design creează și produce accesorii de înaltă calitate, din materiale sustenabile, ale căror durată de viață și funcționalitate să fie cât mai îndelungate. Pentru că Siminei nu îi e teamă să experimenteze, a reușit să dezvolte unul dintre primele modele antreprenoriale din România care prestează servicii de design, oferind clienților inclusiv opțiunea de co-creation sau co-design. La baza valorilor pe care ni le împărtășește se află grija față de mediul înconjurător. Simina Filat este unul dintre designerii români a căror voce se face auzită dincolo de granițele țării noastre. Ne-a reprezentat la Expo 2020 Dubai, din 2021, unde a susținut ateliere interactive de creație, în cadrul cărora a confecționat împreună cu vizitatorii Pavilionului, atât copii, cât și adulți, obiecte și accesorii din materiale naturale.
PAGINA
76
Povestește-mi puțin despre cum a luat naștere brandul Simina Filat și fascinația ta pentru experiment. Care au fost experiențele care stau ca piatră de temelie pentru ceea ce înseamnă astăzi Simina Filat? Brandul Simina Filat a luat naştere acum 12 ani, în anul 2010, ca o dorinţă a mea de a fi antreprenor și de a face doar ce-mi place – design. Drumul parcurs nu a fost scurt și nici ușor, însă cu fiecare pas, am învățat ceva nou despre mine, despre consumatori, despre capacitățile și limitările brandului pe care l-am creat. În 12 ani am reușit să ne poziționăm pe piața internațională ca un brand românesc influent, cu design inovator, bazat pe concepte sustenabile; am reușit să câștigăm patru concursuri internaționale, am participat la numeroase expoziții de artă și design naționale și internaționale, am derulat nenumărate proiecte culturale și
www.zilesinopti.ro