foto © Andreea Alexandru (Mediafax)
OPERĂ
INTERVIU DE IOAN BIG
ANDREI ŞERBAN Când teatrul cel mai bun din lume este în operă
U
na dintre frumoasele surprize oferite de Stagiunea Centenară a Operei Naţionale București în 2022 o reprezintă revenirea pe scenă a montării lui Andrei Şerban pentru Lucia di Lammermoor, după un hiatus de aproape cinci ani. Cu o istorie de succes începută la Civic Opera House din Chicago, în 1990, și care a continuat apoi în Los Angeles (L. A. Music Center Opera) și Paris (Opéra Bastille), înainte ca o nouă versiune a ei să ajungă în România în 2014, la Opera din Iași și, ulterior, în 2017, ca replică, în premieră la ONB, transpunerea scenică a lucrării lui Donizetti reprezintă un memento al dragostei şi atracţiei pentru muzica de operă a marelui regizor român, al cărui parcurs artistic este jalonat, de-a lungul timpului, de numeroase spectacole memorabile, indiferent că ne gândim la Turandot, de la Royal Opera House, reluat la Covent Garden după 33 de ani de la premieră, la Inelul Nibelungilor, întreaga tetralogie a lui Wagner, pusă în scenă la San Francisco Opera în doar opt săptămâni, cu două distribuţii, sau la ultraspectaculosul și ludicul Benevenuto Cellini, de la Metropolitan Opera din New York. Revenirea pe scena lirică românească cu a sa Lucia ne-a oferit prilejul unui dialog cu ANDREI ŞERBAN despre provocările creative care l-au făcut să treacă, în decursul anilor, atât de frecvent frontiera între teatru și operă. Cu Lucia di Lammermoor la ONB, Werther, de Massenet, la Opera de Stat din Viena, și Khovanshchina lui Mussorgski, la Opéra National de Paris, aveți un început de an... muzical. Presupun însă că, din toate oportunitățile de a regiza operă, ivite de-a lungul timpului, nu la toate aţi răspuns pozitiv. Ce anume trebuie să aibă o lucrare ca să vă asumaţi transformarea ei în spectacol?
PAGINA
26
La operă nu prea am de ales. Pentru că atunci când lucrez în teatru îmi aleg singur subiectele, deci, dacă vreau să fac o piesă de Shakespeare, de Cehov, o piesă contemporană, un musical... un teatru mă invită și eu decid titlul, dar la operă nu e niciodată așa. La operă, întotdeauna trebuie să accept sau să nu accept ceea ce un intendant de operă îmi sugerează, pentru că la operă, de obicei, ultimul chemat este regizorul. Se încep cu art.raiffeisen.ro
